. Vamuirea Marfurilor. Regimul Vamal Si Procedura Vamala In Romania

CUPRINS

INTRODUCERE 3

CAPITOLUL I

POLITICA VAMALĂ ȘI RELAȚIA POLITICĂ VAMALA- VĂMUIREA MĂRFURILOR 6

Politici comerciale contemporane în comerțul internațional 6

Politica vamală, componentă a politicii comerciale și legătura cu politica fiscală 9

Conceptul de politică vamală 11

Rolul și importanța sistemului vamal în economiile contemporane 13

Taxele vamale, instrumente ale politicii vamale 16

Efecte generale ale aplicării taxelor vamale asupra importurilor și funcția taxelor vamale ca instrument fiscal de politică comercială 16

Clasificarea taxelor vamale 21

Tarifele vamale 26

Norme internaționale privind folosirea tarifelor vamale – Reguli G.A.T.T. 29

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI ÎN VĂMUIREA MĂRFURILOR ÎN ROMÂNIA 37

Reglementări interne privind vămuirea mărfurilor 37

Sistemul instituțional al autorității vamale 40

Datoria vamală 53

Tariful vamal de import al României 57

Descrierea modului de utilizare a tarifului vamal 57

Norme tehnice de completare, utilizare și tipărire a declarației vamale în detaliu. 59

CAPITOLUL III

C.E.F.T.A. și Acordurile Europene – principalele Acorduri preferențiale semnate de România 71

Conceptul de preferințe vamale 71

Acordul de Comerț Liber cu statele C.E.F.T.A. 74

3.2.1. Măsuri de protecție excepționale 80

3.3. Unele aspecte ale utilizării de către România a regimului de comerț exterior reglementat prin Acordurile Europene (Acordul European de Asociere a României la U.E.; Acordul de Comerț Liber cu țările A.E.L.S.; Acordul de Comerț Liber cu țările C.E.F.T.A.) 82

Concluzii 91

INTRODUCERE

Politica comercială este o parte componentă a politicii economice a unui stat care vizează sfera relațiilor economice externe ale acestuia. Ca și politica economică, ea este un atribut al suveranității oricărui stat independent.

Principalul instrument de politică comercială al unui stat cu economie de piață sau aflat în tranziție la economia de piață este tariful vamal. Tariful vamal poate și trebuie să asigure protecția necesară dezvoltării eficiente și echilibrate a economiei naționale, impunănd taxe vamale la produsele de import care concurează industrii în formare și/ sau în restructurare ori soluționănd echilibre sociale și stabilirea nivelurilor extrem de reduse pentru importul de materii prime, materiale și componente necesare bunului mers al economiei. Nivelul fiecărei taxe vamale înscrise în tariful vamal de import este rezultatul unor negocieri complexe, bi, pluri sau multilaterale.

Ca regulă generală, nivelul taxelor vamale înscrise în tariful vamal de import al unei țări , reprezintă nivelul aplicabil în regim al clauzei națiunii celei mai favorizate. Până la apariția G.A.T.T. și a dezvoltării sale, permițând înființarea Organizației Mondiale a Comerțului (O.M.C.) , instituție care are vocație universală ( circa 150 de state membre ), unele țări practicau un nivel autonom al taxelor vamale ,nivel ce se aplica acelor parteneri (state ) cărora nu le acordau tratamentul națiunii celei mai favorizate ( N.M.C.F.)

Față de nivelul taxelor vamale N.M.C.F., statele pot acorda unele reduceri de taxe vamale. Aceste reduceri pot fi acordate unilateral sau pot fi negociate între parteneri, concesiile fiind făcute , în acest caz, în schimbul unor reduceri obținute de la parteneri, în favoarea bunurilor exportate de piețele lor naționale.

Din categoria reducerilor unilaterale de taxe vamale fac parte preferințele vamale din Sistemul Generalizat de Preferințe Vamale Tarifare (S.G.P.) în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, preferințele vamale acordate de Uniunea Europeană unor țări producătoare de citrice și banane sau facilități acordate de S.U.A. unor țării din zona caraibelor. Aceste preferințe vamale pot îmbrăca mai multe forme : Sistemul Global de Preferințe Comerciale (S.G.P.C.) , Protocolul celor 16, negociat în cadrul G.A.T.T.de unele țări în curs de dezvoltare, dar mai ales forme ale acordurilor de comerț liber sau variante ale acestora. Sistemele prin care se acordă preferințe vamale vizează acordarea unor facilități țărilor în curs de dezvoltare.

În paralel în anul 1989, unele acorduri de comerț liber sau de asociere încheiate de Uniunea Europeană și țările A.E.L.S.cu țările din Europa Centrală și de Est au vizat realizarea zonelor de comerț liber, prin proceduri asimetrice în timp și ca arie de cuprindere a piețelor, ca regulă generală, în favoarea țărilor în tranziție. Pe perioada de valabilitate a asimetriei, aceste acorduri instituie un regim preferențial pentru importurile efectuate din țările asociate.

Acordarea de preferințe vamale a avut și are ca scop dezvoltarea economicș a diverselor zone ale lumii, realizarea unor schimburi mai echitabile. Nu trebuie ignorate nici alte scopuri: ale donatorilor de a-și deschide piețe de desfacere noi și mai stabile și surse de aprovizionare ieftine și ale beneficiarilor de a influența anumite procese de restructurare ale propriilor lor economii de stabilizare a forței de muncă calificate și influențarea noii ordini economice mondiale în contextul globalizării tot mai accentuate.

Pentru a răspunde temei formulate, prezenta lucrare este constituită din trei capitole al căror conținut se referă la:

Capitolul 1 se referă la conceptul de politică vamală, care este o componentă a politicii comerciale, cuprinzând totalitatea reglementărilor și normelor emise de stat prin instituțiile abilitate care vizează intrarea și/sau ieșirea din țară a mărfurilor. Sunt explicate instrumentele de politică vamală folosite:

legile, codurile și reglementările vamale

tarifele vamale, unde fiecărei poziții a nomenclatorului de mărfuri îi sunt asociate taxele vamale

Capitolul 2, cuprinde vămuirea mărfurilor în România, modul de aplicare a Codului Vamal al României, normele sale fiind unice și generale pe întreg teritoriul României. Birourile sau puctele vamale coincid cu punctele de trecere a frontierei, fiind o modalitate adecvată de a se acționa eficace asupra legalității introducerii și scoaterii din țară a bunurilor aparținând persoanelor fizice și/sau juridice. Tariful vamal de import al României este un instrument în cadrul ansamblului de noi reglementări în procesul trcerii la economia de piață.

Capitolul 3. Comerțul internațional cu bunuri și servicii se desfășoară în momentul de față, pe baza principiilor, regulilor și disciplinelor stabilite în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Unul dintre principiile fundamentale ale OMC este cel al tratamentului națiunii cele mai favorizate (NCMF). În baza acestui principiu, acceptat și aplicat de membrii OMC la totalitatea operațiunilor de comerț exterior, statele membre OMC se obligă să nu trateze nici n partener din OMC mai puțin favorabil decât îl tratează pe acel partener căruia i-au aplicat sau îi vor aplica tratamentul cel mai avantajos.

Fiecare formă de integrare regională la care participă cel puțin un membru OMC este examinată în cadrul unor grupuri de lucru speciale ale OMC, iar concluziile acestora sunt supuse, apoi, spre decizie, consiliului OMC, examinarea având ca scop analiza modului în care aceste forme de acordare de preferințe vamale pot fi încadrate la articolul XXIV al GATT 1994.

CAPITOLUL I

POLITICA VAMALĂ ȘI RELAȚIA POLITICĂ VAMALĂ – VĂMUIREA MĂRFURILOR

1.1. Politici comerciale contemporane

în comerțul internațional

Politica comercială cuprinde ansamblul măsurilor adoptate de stat ca atribut al suveranității sale, pentru reglementarea comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale internaționale. Politica comercială determină modul de conectare a economiei naționale la economia mondială prin norme de ordin administrativ, fiscal, vamal și valutar.

Interdependențele economice dintre stat fac ca politica comercială a unui stat să influențeze echilibrul schimburilor internaționale. Politica comercială a statelor, instituirea și respectarea unor norme de etică comercială internațională reprezintă domeniul unei intense cooperări internaționale și multilaterale.

Politica comercială a oricărui stat face parte integrantă din politica sa economică generală, îndeplinind, în condițiile economiei mondiale, o funcție majoră în mecanismul independențelor economice internaționale.

Prin politica comercială pe care o practică, statul urmărește să realizeze un anumit grad de preabilitate a frontierei vamale față de mărfurile de origine străină, corespunzător necesităților de protecție a producției indigene.

Prin politica comercială, staul urmărește să orienteze și să stimuleze dezvoltarea producției pentru export. Astfel, sub incidența politicii comerciale, cad promovarea exportului de produse naționale; facilitatea completării necesarului economiei naționale cu bunuri și servicii pe calea importului; protejarea industriei naționale și a celorlalte ramuri de producție în fața concurenței străine; orientarea și controlul importului și exportului de capital; controlul diverselor forme de integrare internațională.

Politica comercială este exercitată în strânsă coordonare cu politica valutzară, aceasta din urmă cuprinzând „totalitatea principiilor și mecanismelor prin care se reglementează relațiile de plăți ale unei țări cu străinătatea, fluxurile valutare care au loc prin traversarea granițelor naționale ale țării respective”. Prin politica valutară se influențează și supraveghează cursul de schimb al monedei naționale în raport cu valutele străine, se determină orientările în legătură cu intrările și ieșirile de capitaluri, se stabilesc cantitățile și condițiile în care pot fi introduse sau scoase din țară monedele naționale ori valutele străine.

Obiectivele politicii comerciale ale statului sunt determinate de potențialul economic de care dispune, de mărimea teritoriului, de numărul de locuri, de poziția geografică, de evoluția economiei mondiale, precum și de fenomenele de conjunctură așe pieței internaționale.

În general, orice stat tinde să practice o politică comercială activă, fiind conștient că aceasta este unicul drum de sprijinire a dezvoltării sale economice și sociale. Pe plan practic, obiectivele de politică comercială a statului urmăresc în esență asigurarea echilibrului schimburilor comerciale externe.

Controlul importului este un obiectiv fundamental al politicii comerciale practicate de orice stat. Importul este scopul urmărit în procesul schimbului de bunuri și servicii. Pe calea importului, se pot introduce în circuitul economic național bunuri și s

Politica comercială cuprinde ansamblul măsurilor adoptate de stat ca atribut al suveranității sale, pentru reglementarea comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale internaționale. Politica comercială determină modul de conectare a economiei naționale la economia mondială prin norme de ordin administrativ, fiscal, vamal și valutar.

Interdependențele economice dintre stat fac ca politica comercială a unui stat să influențeze echilibrul schimburilor internaționale. Politica comercială a statelor, instituirea și respectarea unor norme de etică comercială internațională reprezintă domeniul unei intense cooperări internaționale și multilaterale.

Politica comercială a oricărui stat face parte integrantă din politica sa economică generală, îndeplinind, în condițiile economiei mondiale, o funcție majoră în mecanismul independențelor economice internaționale.

Prin politica comercială pe care o practică, statul urmărește să realizeze un anumit grad de preabilitate a frontierei vamale față de mărfurile de origine străină, corespunzător necesităților de protecție a producției indigene.

Prin politica comercială, staul urmărește să orienteze și să stimuleze dezvoltarea producției pentru export. Astfel, sub incidența politicii comerciale, cad promovarea exportului de produse naționale; facilitatea completării necesarului economiei naționale cu bunuri și servicii pe calea importului; protejarea industriei naționale și a celorlalte ramuri de producție în fața concurenței străine; orientarea și controlul importului și exportului de capital; controlul diverselor forme de integrare internațională.

Politica comercială este exercitată în strânsă coordonare cu politica valutzară, aceasta din urmă cuprinzând „totalitatea principiilor și mecanismelor prin care se reglementează relațiile de plăți ale unei țări cu străinătatea, fluxurile valutare care au loc prin traversarea granițelor naționale ale țării respective”. Prin politica valutară se influențează și supraveghează cursul de schimb al monedei naționale în raport cu valutele străine, se determină orientările în legătură cu intrările și ieșirile de capitaluri, se stabilesc cantitățile și condițiile în care pot fi introduse sau scoase din țară monedele naționale ori valutele străine.

Obiectivele politicii comerciale ale statului sunt determinate de potențialul economic de care dispune, de mărimea teritoriului, de numărul de locuri, de poziția geografică, de evoluția economiei mondiale, precum și de fenomenele de conjunctură așe pieței internaționale.

În general, orice stat tinde să practice o politică comercială activă, fiind conștient că aceasta este unicul drum de sprijinire a dezvoltării sale economice și sociale. Pe plan practic, obiectivele de politică comercială a statului urmăresc în esență asigurarea echilibrului schimburilor comerciale externe.

Controlul importului este un obiectiv fundamental al politicii comerciale practicate de orice stat. Importul este scopul urmărit în procesul schimbului de bunuri și servicii. Pe calea importului, se pot introduce în circuitul economic național bunuri și servicii deficitare sau cu o competitivitate tehnică sau comercială superioară. Pe calea importului, se pot achiziționa mijloace de investiție rezultate din cele mai noi inovații și investiții, capabile să potențeze progresul tehnico-științific național, să susțină creșterea productivității muncii, să contribuie la realizarea de produse competitive pe piața internă și externă. Importul, ca scop al schimburilor comerciale cu străinătatea, trebuie coordonat și controlat prin instrumente de politică comercială, pentru a se proteja producția națională în fața concurenței străine atunci când aceasta tinde să aducă prejudicii intereselor naționale.

Politica comercială activă facilitează integrarea economică în forme capabile să realizeze produse și servicii de înaltă calitate li nivel tehnic, la costuri ieftine, cu un grad de competitivitate pe piața internă și internațională. Participarea producției naționale la relațiile transnaționale de producție și comercializare permite valorificarea optimă a factorilor de producție și implicit realizarea unui optim economic la nivel internațional.

O bună politică comercială urmărește, ca, anual, încasările și plățile determinate de schimbul de mărfuri și servicii internaționale să fie echitabile. Balanța comercială reprezintă principalul post al balanței de plăți externe. Echilibrul balanței de plăți comerciale. Nu poate fi neglijată nici balanța comercială a exporturilor și importurilor invizibile (a serviciilor), dar numai în cazuri de excepție aceasta reprezintă o sursă principală de devize sau de plăți, de exemplu Grecia, Spania, Elveția, țări care încasează anual importante sume din operațiuni extracomerciale, în special din prestații de transport și prestații turistice.

Atragerea resurselor externe de dezvoltare determină un deficit care se acoperă prin credite sau prin import de capital. Dacă resursele respective sunt alocate și utilizate eficient ele determină în perioadele viitoare excedente comerciale ce echilibrează balanța plăților externe. Situația dramatică a țărilor cu datorie externă decurge, în principal, dintr-o alocare și utilizare ineficientă a resurselor externe atrase. Astfel, se ajunge la formarea și creșterea datoriei externe cu consecințe negative asupra creșterii economice și nivelului de trai.

Orice stat cu economie de piață, indiferent de stadiul lui de dezvoltare, tinde să promoveze o politică judicioasă de coordonare a mișcărilor de capital în raporturile cu străinătatea. Sunt perioade și domenii în care se simte nevoia atragerii de capital național se cere să fie plasat în afara țării. Pe calea diverselor pârghii economice, statul poate să sprijine și să controleze mișcarea capitalului. Printre aceștia, sunt de menționat politica scontului băncilor centrale de stat de obligațiuni, titluri de rentă, bonuri de tezaur; cumpărarea de către stat de acțiuni ale societăților particulare etc..

Statul acordă sau primește credite guvernamentale în funcție de posibilitățile sale, în relație cu diverse state ale lumii și organizații financiare internaționale. Acordarea de credite financiare guvernamentale străinătății presupune că statul în cazuri dispune de un potențial valutar ridicat și va aplica o astfel de politică în funcție de interese externe majore. Totodată va primi garanții certe cu privire la plata serviciilor pe calea dobânzilor și rambursarea la termen a ratelor de credit scadente.

Prin politica sa comercială, statul, deținător de importante resurse valutare, urmărește să acorde credite guvernamentale financiare condiționat de utilizarea acestora pentru cumpărarea de bunuri, de investiții sau de alte produse de pe piața sa națională, sprijinind în acest fel pe producătorul autohton. Alteori, statul acordă credite financiare propriilor producători angrenați în realizarea de producții pentru export.

Angajarea de credite externe pentru investiții naționale sau în alte scopuri se efectuează fie de către stat pe cale guvernamentală, fie pe calea înlesnirii organizațiilor economice naționale de a beneficia de asemenea credite.

1.2. Politica vamală, componentă a politici comerciale

și legătura cu politica fiscală

Politica comercială este o parte componentă a politicii economice a unui stat care vizează sfera relațiilor economice externe ale acestuia. Ca și politica economică, ea este un atribut al suveranității oricărui stat independent.

Întru-un sens mai larg, prin politica comercială se înțelege totalitatea reglementărilor adoptate de către stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar-bancar, valutar etc) în scopul promovării sau al restrângerii schimburilor comerciale externe și al pregătirii economiei naționale de concurența străină.

În general, în domeniul politicii comerciale se acționează cu 3 categorii principale de instrumente și măsuri.

de natură tarifară (vamală),

de natură netarifară (inclusiv paratarifară),

de natură promoțională (de promovare și de stimulare).

În general, primele două categorii vizează cu precădere importul, iar cea de-a treia categorie vizează exportul.

Parte componentă a politicii comerciale a unui stat, politica vamală este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau ieșirea în/din țară a mărfurilor de stat a mărfurilor și mijloacelor de transport îndeplinind formalitățile vamale și plata taxelor vamale (sau impunerea vamală).

În cadrul politicii vamale, impunerea vamală a jucat și continuă să joace rolul principal. Ea îndeplinește trei funcții:

de natură fiscală (taxele vamale fiind o sursă de venit la bugetul statului),

de natură protecționistă (protejează economia națională de concurența străină în sensul că taxa vamală percepută la import ridică prețul mărfii importate, reducându-i forța concurențială în raport cu produsul indigen),

de negociere (în sensul că statele pot negocia într-un cadru bilateral sau multilateral concesii vamale – reciproce sau nereciproce – care pot stimula schimbările comerciale).

Impunerea vamală s-a practicat și în orânduirile precapitaliste, îndeplinind în special o funcție fiscală.

În capitalism pe lângă funcția fiscală, s-au accentuat funcțiile de protejare, de negociere și adesea chiar de discriminare în relațiile comerciale internaționale.

Prin impunere, în general, se înțelege un complex de măsuri și operații efectuate în baza legii, care au drept scop stabilirea unei cote de impozit. Are în componența sa două laturi, una de natură politică și alta de ordin tehnic.

Impunerea vamală în activitatea de comerț exterior presupune, din punct de vedere al politicii practicate de stat la un anumit moment, aplicarea unor principii de politică economică de încurajare a dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice și/sau extinderea relațiilor economice cu străinătatea.

Obiectul impunerii îl constituie mărfurile care îmbracă una din formele activității de comerț exterior, respectiv importul sau importul sau tranzitul vamal, subiectul impozitului fiind persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata cestuia.

Cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități care în activitatea vamală este calculată la cota procentuală.

Stabilirea obiectului impunerii se realizează pe baza declarației vamale în detaliu, care este actul juridic prin care sunt furnizate informațiile necesare realizării obligațiilor fiscale. Declarația vamală scrisă se poate depune fie la o unitate de interior în funcție posibilitățile titularilor de a prezenta mărfurile în vederea controlului vamal obligația fiscală, respectiv de a plăti drepturile vamale stabilite. Termenul de plată îl reprezintă momentul validării declarației vamale, care coincide cu liberul de vamă, permițând declarantului vamal să dispună de aceste mărfuri care au făcut obiectul declarării.

Administrația vamală gestionează peste zece tipuri de venituri, dintre acestea cele mai importante fiind: taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele de compensație, amenzile etc..

Ponderea comerțului exterior a unor țări în comerțul mondial Fig. nr.1.1.

Sursa: anuarul statistic 1999

Din 1996 inclusiv Guineea Franceză, Guadelupa, Martinica și Reunion.

1.2.1. Conceptul de politică vamală

Participarea activă la divizarea internațională a muncii prin amplificarea și diversificarea schimburilor economice și de cooperare cu toate statele lumii constituie o trăsătură definitorie a politicii externe a fiecărei țări.

În relațiile economice internaționale, statele lumii întrebuințează mijloace și instrumente care să conducă la realizarea obiectivelor naționale. Acestea se încadrează la politica comercială pe care fiecare stat în parte o promovează.

Politica este de o mare complexitate având în vedere ansamblul măsurilor cu care operează și prin intermediul cărora sunt promovate interesele naționale fundamentale care se întind pe perioade mai lungi sau mai scurte. Pe plan practic, se urmărește asigurarea schimburilor comerciale externe prin îndeplinirea unor obiective economice internaționale, încurajarea și controlul exportului și importului de capital, gestiunea sectorului terțiar, asigurarea balanței plăților externe etc..

Pornind de la aceste scopuri, statele, prin intervenția în desfășurarea relațiilor economice internaționale, urmăresc, pe de o parte, să promoveze aceste relații p de altă parte să protejeze economia națională de influențe nedorite din partea pieței internaționale, imprimând politicii comerciale două funcții importante: funcția promoțională și funcția protecționistă. Cea mai importantă pârghie folosită de stat în promovarea uneia sau alteia din funcțiile menționate o reprezintă politica vamală, prin regimul vamal utilizat în schimburile cu străinătatea.

Politica vamală reprezintă o componentă a politicii comerciale care cuprinde totalitatea reglementărilor și normelor emise de stat prin instituțiile abilitate care vizează intrarea sau ieșirea în și din țară a mărfurilor care implică:

controlul mărfurilor și mijloacelor de transport, cu ocazia trecerii frontierei vamale;

îndeplinirea formalităților vamale;

impunerea vamală prin plata creanțelor vamale;

alte formalități specifice, reglementate prin acte normative.

Sunt folosite instrumente de politică comercială de natură tarifară, specifice fiecărui stat participant în circuitul economic mondial. Ca instrumente de politică vamală sunt folosite:

– legile, codurile și reglementările vamale, ca factor care diferențiază modul de aplicare a politicilor vamale între statele lumii;

– tarifele vamale, principalul instrument prin care se realizează impunerea vamală, folosit de toate țările lumii, cuprinzând procentual nivelul taxei vamale ce se percepe asupra mărfurilor importate sau exportate, în funcție de procedurile aplicate. Reprezintă mijlocul indirect prin care e protejată economia unui stat, dat fiind faptul că taxa vamală înscrisă în acest tarif reprezintă restricția comercială cea mai larg utilizată în practicile de comerț exterior, dar și cea mai veche ca aplicabilitate.

În tarifele vamale, fiecărei poziții a nomenclatorului de mărfuri (nomenclatorul tarifar) îi sunt asociate taxele vamale. Tariful vamal este format din binomul nomenclator tarifar – taxe vamale. În timp ce nomenclatorul tarifar are vocație universală, taxele vamale exprimă, prin structura și nivelul lor, interesele specifice de politică comercială ale fiecărei țări. Taxa vamală este un impozit perceput de stat atunci când mărfurile trec frontiera vamală a statului respectiv.

Marea majoritate a statelor lumii percep taxe vamale la import și numai în cazuri de excepții, pentru produsele deosebite, și la export. Tranzitul, supus altădată taxelor vamale, prevede numai prescripțiile de servicii pentru transportul mărfurilor în tranzit, sau pentru depozitarea lor temporară pe teritoriul de tranzit. Nivelul taxei vamale depinde de nevoia de protecție, taxa fiind cu atât mai ridicată cu cât condițiile de protecție pe piața internă sunt mai defavorabile față de cele ale exportatorilor străini. La stabilirea nivelului taxei vamale se are în vedere nivelul diferențelor existente între costul și prețul unui anumit produs pe piața externă și piața internă. În măsura în care corectează aceste diferențe, taxele vamale pot îndeplini selectiv sau succesiv funcțiile de egalitate a nivelurilor prețurilor, protecția unor ramuri economice naționale prioritare sau prohibirea importului anumitor produse în funcție de interesele economiei naționale. Taxele vamale operează asupra decalajului de competitivitate comercială a produselor de origini diferite, care în mod firesc nu este același la un produs sau altul. Taxele vamale pot îndeplini o funcție prohibitivă deși au un nivel redus, când diferența de competitivitate este în favoarea produselor indigene, sau pot îndeplini numai o funcție de echilibrare a prețului deși au nivel ridicat în cazul diferența de competitivitate este net în favoarea produselor provenite din import. Astfel este evidențiat caracterul complex al rolului și funcțiilor taxelor vamale de import în comerțul internațional, necesitatea cunoașterii nu numai a nivelului, ci și a efectivelor și a incidențelor asupra competitivității mărfurilor.

Foarte multe state, printre care și România, practică o politică vamală preferențială cu caracter tarifar, ceea ce presupune acceptarea de reduceri sau chiar eliminarea taxelor vamale la unele importuri din state sau uniuni vamale cu care sunt încheiate anumite acorduri, crescându-se astfel importante facilități țărilor respective.

Întrucât există și teza potrivit căreia ar trebui limitat caracterul preferențial al taxelor vamale, deoarece sunt afectate veniturile bugetare, se impune explicația faptului că acordându-și anumite facilități importatorilor, prin aceste măsuri de politică preferențială, conduce în toate cazurile la creșterea veniturilor bugetare ale statului importator, deoarece impunerea se realizează pe un volum fizic mai mare de mărfuri importate.

Adoptarea unui astfel de politici nu este rezultatul voinței importatorilor, ci un act deliberat al unui stat față de alt stat cu care au fost încheiat o serie de convenții bazate pe considerente economico – comerciale obiective, ținându-se cont de nivelul de dezvoltare diferit al forțelor de producție.

Politica vamală dispune de o serie de mijloace specifice care se grupează în două mari categorii, mijloace economico – financiare și mijloace de tehnică și procedură vamală.

1.2.2. Rolul și importanța sistemului vamal

în economiile contemporane.

De-a lungul existenței economiei mondiale s-a demonstrat faptul că progresul economic al unei țări depinde mai întâi de gradul de mobilizare și folosire mai intensă a resurselor proprii umane, materiale și financiare, deci de eforturile fiecărui popor. Acest lucru nu presupune promovarea unei politici economice autarhice, istoria dezvoltării economice a demonstrat că nici o țară din lume, fie ea chiar dezvoltată, nu a practicat o astfel de politică fără a fi profund de dăunătoare asupra propriei dezvoltări. Țările nu se pot izola de circuitul economic mondial. Participarea la diviziunea internațională a muncii și implicit la circuitul economic mondial, este de natură să protejeze eforturile proprii ale fiecărui popor și să accelereze progresul economic al tuturor statelor.

Cooperarea economică și tehnico – științifică internațională constituie, fără îndoială, unul dintre factorii cei mai importanți ai dezvoltării economice. La extinderea relațiilor economice internaționale contribuie numai factorii: producția de bunuri și servicii; transporturile internaționale; informatizarea; forme noi de realizare a tranzacțiilor; noi mijloace juridice menite să faciliteze această cooperare și să dea operațiunilor comerciale certitudine juridică; măsurile moderne de asigurare împotriva riscurilor; dezvoltarea și generalizarea asigurărilor de bunuri și de persoane; utilizarea ordinatoarelor în operațiunile bancare etc..

Toți acești factori sunt cuprinși în diverse sisteme care compun economiile contemporane ale statelor, între care există relații de interdependență, desfășurate atât în cadrul bilateral cât și multilateral conform unor reguli stabilite pe seama acordului de voință între state. Participarea economiilor naționale contemporane la diviziunea internațională a muncii presupune și o protejare a acestora de către stat, de o instituție de drept public, prin folosirea diverselor mijloace și tehnici. Una din instituțiile care participă ca element de protecție îl reprezintă Sistemul Vamal.

Acest tip de sistem diferă de la un stat la altul în funcție de structura organizatorică, politică și comercială pe care o practică. El este inclus în cadrul general al sistemului economic al statelor participante în schimbul internațional de mărfuri.

Obiectivele principale, la nivel de economie națională, pe care acest sistem le are în vedere sunt:

– apărarea intereselor economice ale statului;

– întocmirea de statistici în activitatea de comerț exterior;

– înfăptuirea de politici fiscale al e statului;

– încurajarea activităților de export prin diverse forme și mijloace.

Sistemul vamal este acea structură complexă care cuprinde pârghiile utilizate de stat pentru influențarea activității vamale, metodele administrative și de conducere, cadrul instituțional alcătuit din instituții și organe cu atribuții în domeniul vamal, cadrul juridic, format din legi, directe, hotărâri și alte reglementări cu caracter normativ în domeniul activității vamale.

Spațiul în care acționează sistemul vamal poartă denumirea de teritoriu vamal care, de regulă, coincide cu teritoriul național al statului în care se aplică un anumit regim vamal, o anumită legislație vamală. Un stat își poate modifica teritoriul vamal prin măsuri de politică comercială. Statul poate crea zone vamale libere pe teritoriul său național, poate participa la o uniune vamală sau la o zonă de comerț liberă, caz în care statele participante formează un singur teritoriu vamal.

Pe teritoriul vamal se aplică regimul vamal al statului respectiv, controlul efctuându-se, de regulă, la trecerea frontierei vamale. În interiorul uniunii vamale sau zonei de comerț liber, mărfurile circulă liber, întocmai ca pe piața internă a unui stat. O uniune vamală se distinge de o zonă de comerț liber prin aceea că în timp ce între tarifele aparținând unei uniuni vamale nu se aplică taxe vamale, iar în relațiile dintre acestea și terțe țări se aplică un tarif comun, între țările aparținând unei zone de comerț liber, de asemenea nu se aplică taxe vamale, dar în relațiile lor cu țări terțe, fiecare țară își aplică tariful național.

La constituirea unei uniuni vamale sau a unei zone de comerț liber se cer unele condiții:

– să fie elaborat un program amănunțit cu privire la definirea zonei de comerț liber sau a teritoriului uniunii vamale;

– în cazul uniunii vamale, nivelul taxelor vamale înscrise în tariful vamal comun la import să nu fi mai mare decât nivelul rezultat din media taxelor vamale naționale aplicate anterior constituirii uniunii;

– în cazul zonei de comerț liber, tarifele vamale ce urmează să fie aplicate la import de fiecare țară, în relația cu țările terțe, să nu conțină niveluri de taxe vamale mai mari decât cele existente anterior aderării la zona de comerț liber.

Uniunile vamale și zonele de comerț liber constituite între țările dezvoltate au determinat o creștere mai rapidă a schimburilor comerciale dintre ele, în raport cu evoluția comerțului dintre ele și țările terțe.

În promovarea intereselor naționale, statele lumii își apără, într-un fel sau altul, economia proprie prin intermediul unor instrumente de politică comercială, sub forma taxelor vamale, a restricțiilor valorice și a altor măsuri care constituie, a restricțiilor valorice și a altor măsuri care constituie adesea din punct de vedere al partenerilor comerciali, obstacole în calea pătrunderii mărfurilor străine pe diferite piețe. Aceste măsuri și instrumente sunt promovate prin sistemul vamal propriu fiecărui stat în funcție de politica promovată de acesta la un anumit moment.

1.3. Taxele vamale, instrumente ale politicii vamale

Efecte ale aplicării taxelor vamale asupra importurilor

și taxelor vamale ca instrument fiscal de politică comercială

Apariția taxei vamale se împletește organic cu formarea și conturarea statelor în perioada de început a orânduirii sclavagiste. Apariția taxelor vamale alături de un complex sistem de impozite se justifică, inițial, printr-un scop pur fiscal, ca sursă de venituri ale aparatului de stat, determinând din dreptul suveran al statului, fiind menite să aducă la suportarea cheltuielilor bugetare determinate de exercițiul funcțiilor statului.

Documentele istorice care atestă dezvoltarea impunerilor vamale și apariția unui regim vamal se referă la perioadele incipiente ale dezvoltării statelor. Se menționează că statele grecești în perioada secolelor V-VI i.e.n. acordau atenție reglementării comerțului. Vămile și taxele comerciale sunt foarte importante în veniturile diferitelor polisuri. Economia naturală coexistă alături de economia bazată pe relații de marfă – bani. În Atena, se atestă obținerea unor venituri mari de pe urma comerțului de tranzit. Vama era de 2% pentru mărfurile de import și export în afara diferitelor taxe pentru piață.

În Egipt, în secolul III î.e.n., alături de impunerea directă, reprezentând unele dări cu caracter permanent sau temporar, care erau comune pentru toată populația sau plătite numai de anumite categorii restrânse de contribuabilii, există și impunerea directă. În acest scop s-au înființat centre vamale la Pehesion, în Alexandria și Elefontina.

În regatul Seleuezilor existau taxe pentru închirierea tranzacțiilor de schimb, taxe vamale care se percepeau la hotarele țării, în interiorul țării, pe drumurile care duceau spre deșert, la trecerile peste Eufrat, în porturile maritime. Perceperea taxelor vamale, care erau foarte mari, cădea în sarcina autorităților locale (administrația orașelor, șefii de triburi).

În Imperiul Roman cresc cheltuielile neproductive ale statului determinate de dezvoltarea orașului, determinând și dezvoltarea sistemului de impunere. Perceperea impozitelor indirecte este realizată de funcționari ai statului – întocmindu-se sistemul concesionării impozitelor, din care se îmbogățeau cavalerii și alte categorii sociale din provincii.

Dezvoltarea relațiilor comerciale determinată de procesul de adâncire a diviziunii muncii, de creștere a productivității, apariția banilor și consolidarea centrelor comerciale, determină o creștere a rolului fiscal al taxelor vamale, dar și dobândirea unei noi valențe, taxele vamale devenind instrumente perfecționiste ale economiei.

În China, în perioada Imperiului Tang, sec. VII-VIII, guvernanții imperiului caută să realizeze cât mai multe venituri din comerț, înființând Administrația Transporturilor de Sare și Fier care percepeau impozite pe aceste mărfuri. În sec. X-XII (dinastia Sun), comerțul s-a dezvoltat în special în interiorul țării.

În Europa, începând cu sec. XII, are loc o lărgire a comerțului și relațiilor de schimb, formarea unor piețe imense, a târgurilor datorită dezvoltării producției de mărfuri la sate și orașe, specializarea și dezvoltarea meșteșugarilor. Comerțul se concentrează în două regiuni – bazinul Mării Mediterane – punct de legătură pentru comerțul țărilor vest europene cu țările Orientului și bazinul Mării Nordului și al Balticii. Vadurile și drumurile erau îmnzite de bariere vamale. În sec. XVI pe Rin existau 64 bariere vamale, pe Elba 35, pe Dunăre 77.

În vremea capitalismului, taxele vamale, ca și convențiile comerciale, devin principalele mijloace de politică comercială, servind pentru protejarea industriilor nou apărute, transformându-se în instrumente ale politicii agresive.

În perioade postbelică, în evoluția politicii comerciale se desprind trei tendințe principale:

– tendința de liberalizare a comerțului internațional, însoțită de o revenire a protecționismului;

– multiplicarea și lărgirea acordurilor regionale de integrare economică și a aranjamentelor comerciale preferențiale;

– aplicarea unui regim preferențial schimburilor comerciale cu țările în curs de dezvoltare.

În condițiile actuale de creștere a interdependenței între mărfuri, se manifestă o tendință obiectivă de reducere a taxelor vamale.

Taxa vamală reprezintă un impozit direct perceput de către stat, în momentul trecerii mărfurilor peste granițele vamale ale țării respective și este cea mai cunoscută și răspândită categorie de venituri bugetare. Impozitele reprezintă o plată obligatorie datorată bugetului fără vreun echivalent în serviciu sau prestație directă din partea statului plătitorilor.

Din acest punct de vedere al echivalentului, impozitele se deosebesc de taxe care reprezintă o altă categorie de venituri bugetare ce se realizează ca plăți datorate de persoanele care beneficiază de anumite servicii sau activități ale unor organe de stat.

Taxele vamale apar sub forma unui impozit direct preferat de organele fiscale ale statului, similar oarecum cu impozitul pe circulația mărfurilor care adaugă la prețul mărfurilor o anumită cotă atunci când are loc o vânzare sau o cumpărare de mărfuri pe plan intern. Taxa vamală se aplică în cazul în tranzacțiilor cu produse care trec frontiera vamală a statului.

Ca orice venit indirect, taxele vamale sunt suportate în final de către consumatori. Prin fixarea taxei vamale, statul percepe un impozit care va produce modificări asupra prețurilor produselor ce fac obiectul tranzacției comerciale. Taxa vamală afectează în primul rând pe importator care trebuie să verse la autoritățile fiscale o sumă de bani corespunzătoare nivelului taxei vamale evidențiată în tariful vamal. Importatorul, însă trece taxa vamală asupra prețului de vânzare al produsului, astfel încât ultimul care suportă taxa vamală este consumatorul.

Taxa vamală în vigoare într-o țară nu este în toate cazurile trecută pe deplin asupra produsului de import. Este posibil ca în practică, impunerea fiscală să o suporte parțial importatorul (care majorează prețul produsului importat) sau să fie pe deplin suportată de exportator în funcție de raportul dintre cererea și oferta de pe piață. Raportul dintre taxa vamală și prețul pe care îl va plăti în final consumatorul este influențat de poziția pe care o deține pe piață exportatorul, respectiv importatorul. Taxele vamale fiind reglementate în virtutea necesității fondului bănesc al statului sunt, din punct de vedere juridic, obligați financiar – bugetare prin care se înțelege îndatorarea de a plăti în contul bugetului statului taxele vamale reglementate ca venituri ale bugetului. Caracterul obligatoriu al taxelor vamale este prevăzut în formulare expresă. În Codul Vamal al României se prevede că mărfurile care se importă sunt supuse taxelor prevăzute în tariful vamal de import.

Obligația de a plăti taxele vamale este o obligație juridică deoarece este prevăzută de normele juridice în vigoare și potrivit acestora neîndeplinirea obligației respective atrage răspunderea juridică și silită de a plăti taxele neachitate integral sau la termen legal. Această obligație apare în cadrul raporturilor juridico – financiare de venituri bugetare.

Beneficiarul acestei obligații financiaro – bugetare de a plăti taxele vamale este exclusiv statul, reprezentat prin organele financiar – bancare cărora li s-a atribuit competența de a încasa taxele vamale. Plata taxelor vamale alimentează fondul bugetar de stat. Forma de concretizare a acestei obligații este forma bănească și se individualizează printr-un titlu de creanță financiar – bugetară, act juridic prin care se constată și individualizează obligația bănească a fiecărui subiect taxabil.

Taxele vamale percepute asupra importului produselor produc efecte complexe care se înscriu în sfera financiară, dar și economice și comerciale. Taxele vamale au următoarele efecte:

– efect asupra venitului bugetar de formare a veniturilor statului;

– efect de protejare a economiei naționale sau producției interne;

– efect asupra consumului intern;

– efect de redistribuire a veniturilor dintre diferite categorii de participanți la activitatea economică (producători, consumatori, stat);

– efect asupra raportului de schimb între țări;

– efecte de competitivitate;

– efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale;

– efecte asupra balanței de plăți;

efecte asupra costurilor.

Taxa vamală apare inițial sub forma unui instrument simplu de politică fiscală în scopul formării veniturilor statului. Din punct de vedere al politicii fiscale, taxa vamală este acordată în special în calitatea sa de impozit perceput asupra tranzacțiilor cu produse car trec frontiera (export, import sau tranzit), calitate în care, perceperea acesteia este avantajoasă pentru stat, întrucât ca impozit fiscal taxa vamal majorează veniturile bugetare.

Noțiunea de politică comercială include ansamblul măsurilor cu caracter administrativ, politic, juridic, fiscal, valutar și de altă natură, prin intermediul cărora statele promovează relațiile comerciale internaționale, interesele naționale fundamentale, de perspectivă sau de scurtă durată.

Mijloacele folosite pentru realizarea obiectivelor politicii comerciale pot fi grupate în două categorii: măsuri de control direct sau mijloace de constrângere care influențează cantitățile (restricții cantitative, licențele, controlul valutar și prohibițiile) și măsuri care influențează prețurile de control indirect sau mijloace de incitare (taxe vamale, prelevări, taxe antidumping și de compensație, subvențiile și primele de export).

Taxa vamală devine pe parcursul evoluției sale dintr-un instrument fiscal un mijloc complex de politică comercială, unul din cel mai utilizate instrumente pentru protejarea economiei naționale. Valențele taxei vamale ca instrumente de politică comercială se conturează odată cu dezvoltarea industriei și interesului statului de a proteja industria proprie de concurența străină.

Astfel, apare protecționalismul vamal, cu taxe mari la produse manufacturate și taxe mici la materiile prime, încurajându-se astfel importul de materii prime și dezvoltarea noilor industrii.

Există o serie de motivații pentru utilizarea taxelor vamale într-o economie de piață pentru a produce anumite efecte asupra funcționării economiei:

– protecția tarifară susține ramuri care sunt importante din punct de vedere social, strategic sau economic, nepermițând ca acestea să fie efectuate în mod nefavorabil de concurența străină;

– prin taxa vamală se protejează forța de muncă și locurile de muncă din anumite ramuri în fața concurenței cu produse realizate în străinătate la costuri mai reduse;

– taxa vamală conduce la reducerea importurilor prin aceasta se stimulează producția internă și se majorează utilizarea forței de muncă și veniturile producătorilor;

– taxele vamale pot fi utilizate pentru diversificarea structurii industriale a unei țări; dacă o țară dorește să producă pe plan intern anumite produse, cel puțin pentru o perioadă de timp, o asemenea producție trebuie apărată de concurența străină;

– stabilirea taxelor vamale este necesară în lumea contemporană pentru ca țările să aibă posibilități de negocieri comerciale reciproce, bilaterale și multilaterale.

În cadrul negocierilor comerciale, statele își acordă concesii ce constau în reducerea reciprocă a nivelului taxelor vamale importul anumitor produse care intră în negocieri.

În aplicarea taxelor vamale ca instrument de protecție al statului, în perioada postbelică se conturează unele tendințe majore:

– tendința de a utiliza taxele vamale pentru punerea în practică a principiului nediscriminării a clauzei națiunii celei mai favorizate, principiu ce se aplică în practică în mod condiționat și care recunoaște o largă utilizare odată cu apariția GATT (astăzi OMC);

– tendința de reducere a nivelului taxelor vamale în condițiile clauzei națiunii celei mai favorizate între țările membre GATT ca urmare a desfășurării unui șir de negocieri tarifare multilaterale în cadrul acestui acord;

– tendința de reducere în general a semnificației nivelului taxei vamale, ținând seama de faptul că trecerea generalizată în țările cu economie de piață în sistemul cursurilor valutare fluctuante, este de natură să reducă sau să urce nivelul impunerii prin intermediul taxei vamale la importul produselor în țara respectivă în funcție de situația de dezvoltare sau de devalorizare a monedei țărilor în cauză.

În pofida reducerilor repetate ale nivelurilor taxelor vamale care au avut loc în cadrul GATT, prin intermediul negocierilor tarifare multilaterale, taxele vamale rămân un important instrument de protecție a economiilor naționale. Încadrarea la importul unui produs dintr-o anumită țară într-o anumită grupă de taxe vamale, este de natură să hotărască adesea realizarea sau nerealizarea tranzacției sau să constituie un element important al contabilității acesteia.

Caracterul de protecție al unui tarif vamal este evidențiat de primordialitatea care i se acordă de fiecare țară unuia din cele două scopuri: protecția desemnată să elimine sau să reducă importul prin creșterea prețurilor sau obținerea unor venituri pentru bugetul țărilor importatoare. Pentru ca taxele vamale să contribuie în mod eficient la creșterea veniturilor bugetare ale statului, ele un trebuie să aibă un caracter prohibitiv pentru import. Taxele vamale ridicate sunt aplicate unor sectoare relativ restrânse ale fiecărei țări, în diferite etape.

Protecția pe care o asigură taxa vamală pentru consumatorul de produseimportate se calculează luându-se în considerare faptul că importatorul trebuie să verse la organele fiscale suma corespunzătoare produsului dintre nivelul nominal al taxei vamale și valoarea importurilor vămuite. Pentru producătorul intern de produse, similare cu cele ce pot fi importate nu este suficientă cunoașterea nivelului nominal al taxei vamale, el având în nevoie să afle nivelul efectiv al protecției tarifare asupra valorii adăugate în țară. Pentru calcularea ratei efective a protecției taxei vamale, se ține seama de taxele vamale prelevate asupra materialelor importate în produsul finit respectiv, stabilindu-se gradul de protecție a valorii adăugate de procesul de prelucrare. Pentru un nivel dat al prețurilor mondiale, rata de protecție efectivă a taxei vamale va indica excedentul de valoare adăugată pe plan intern, care se obține prin intermediul impunerii taxei vamale ca parte a valorii adăugate în condițiile de comerț liber.

1.3.2. Clasificarea taxelor vamale

Există patru categorii de taxe vamale:

a) Taxe vamale liberale – în care nivelul prețului extern al unui produs se majorează cu o taxă care permite ca prețul intern să fie mai mic decât prețul de producție internă al produsului respectiv.

b) Taxele vamale restrictive – taxa vamală aduce la același nivel prețul intern cu prețul de producție internă al produselor.

c) Taxe vamale egalizatoare – prețul intern este mai mare decât prețul intern de producție.

d) Taxe vamale prohibitive – nivelul prețului intern crește foarte mult scăzând interesul consumatorilor pentru produsul respectiv.

Efectul protecționist diferențiat al taxelor vamale se datorează unei serii de factori a căror analiză o permite stabilirea ratei efective a protecției. Studierea acestui fenomen prezintă importanță deoarece proporțiile discriminării tarifare sunt date nu numai de taxele vamale nominale, publicate în tarifele vamale oficiale, ci și de nivelul taxelor vamale reale care indică mărirea protecției efective, protecție aplicată valorii adăugate de procesul de producție pe plan intern.

Taxele vamale pot fi clasificate după următoarele criterii:

După scopul impunerii:

– taxe vamale cu caracter fiscal care au în general un nivel redus, singurul scop pentru care se percep fiind obținerea de venituri pentru bugetul statului;

– taxe vamale cu caracter protecționist care au în general un nivel ridicat, prin intermediul lor urmărindu-se, în primul rând reducerea forței concurențiale a mărfurilor importate și implicit protejarea pieței interne de concurența străină.

După obiectivul impunerii:

– taxe vamale de import – se percep asupra mărfurilor importate atunci când trec granițele vamale ale țării importatoare. Ele constituie un principal mijloc de protejare a produselor naționale față de concurența străină, contribuind direct la ridicarea prețului mărfurilor importate și făcându-le din acest punct de vedere mai puțin competitive în raport cu cele indigene. Dacă, în principiu, ele sunt plătite de firma importatoare și sunt suportate de consumatorul final pentru că sunt incluse în prețul de desfacere pe piața internă a mărfurilor importate, în practică, uneori, ele sunt suportate, parțial de firma exportatoare. Taxele vamale de import au mai multe trăsături: au cea mai largă răspândire, vizează cel mai larg nomenclator de produse supuse vămuirii, se practică pe perioade lungi de timp, au un nivel mai ridicat decât cele de export și tranzit;

– taxele vamale de export se percep de stat asupra mărfurilor indigene atunci când acestea sunt exportate. Nu au o largă răspândire pe plan internațional, se percep la un nomenclator redus de produse și pe perioade limitate de timp. Au două obiective:

fie ridicarea prețului la produsele respective pe piața internațională;

fie limitarea unor exporturi pentru a încuraja dezvoltarea anumitor ramuri industriale pentru care țările respective dispun de bază corespunzătoare de materii prime;

– taxele vamale de tranzit se percep de stat asupra mărfurilor străine care tranzitează teritoriul național al țării respective. Nu au o răspândire prea largă, iar atunci când se percep au un nivel scăzut întrucât statele sunt interesate să încurajeze tranzitul pe teritoriul lor, aceasta fiind o importantă sursă de venituri.

După modelul de percepere:

– taxe vamale ad-valorum se percep de stat asupra valorii vamale a mărfurilor importate (exportate) și se stabilesc sub forma unor cote procentuale care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor respective. Sunt cele mai vechi taxe, cele mai răspândite și ușor de stabilit;

Cu toate acestea au și unele inconveniente. În cazul scăderii prețurilor la mărfurile importate, prin perceperea taxelor vamale ad-valorem se reduce volumul încasărilor din taxele vamale percepute, iar efectul protecționist al acestora scade. Pentru depășirea acestui inconvenient se percepe temporar taxe vamale suplimentare.

– taxe vamale specifice se percep de către stat pe unitatea de măsură fizică a mărfurilor importate și se stabilesc sub forma unei cifre absolute în moneda țării. Practicarea acestora este foarte greoaie și complexă întrucât presupune existența unui tarif vamal foarte detaliat. Taxele vamale specifice prezintă și unele avantaje: înlătură posibilitatea frustrării statului de drepturile legale de vamă, volumul încasărilor la bugetul de stat din perceperea acestor taxe nu e influențat de oscilațiile conjuncturale ale prețurilor, ci numai de volumul fizic al importurilor;

– taxele vamale mixte se percep atunci când taxele vamale ad-valorum nu sunt eficace ca mijloc de protecție; pe lângă taxea vamală ad-valorum se mai percepe, temporar, și o taxă vamală specifică, când prețurile scad mult.

După modul de stabilire:

– taxele vamale autonome (generale) sunt stabilite de stat în mod independent și nu pe baza unor convenții bi sau multilaterale încheiate cu alte state. Aceste taxe se aplică în afara regimului clauzei națiunii celei mai favorizate de unde decurg două caracteristici: au un nivel foarte ridicat și nu fac obiectul negocierilor;

– taxele vamale convenționale (contractuale) se stabilesc de stat prin înțelegeri cu alte state, conform clauzei convenite prin acordurile bi sau multilaterale încheiate. Ele se aplică în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate. Sunt mult mai reduse decât cele autonome și fac obiectul negocierilor tarifare în cadrul Acordului General pentru tarife și comerț (respectiv OMC);

– taxe vamale preferențiale (de favoare) sunt taxe foarte reduse ca nivel (uneori chiar zero) și care se aplică tuturor sau numai anumitor mărfuri importate din anumite țări și nu se extind asupra mărfurilor provenind din celelalte țări. Ele reprezintă o derogare de la clauza națiunii celei mai favorizate.

– taxe vamale de retorsiune (de răspuns) se aplică de către stat ca represalii și ca răspuns la politica comercială națională a altor sate (politica de dumping și politica de subvenționare a exporturilor). Îmbracă două forme: taxe anti-dumping și taxe compensatorii și se percep ca taxe vamale suplimentare peste taxele vamale în vigoare. Au un nivel prestabilit, nu pot depăși marja de dumping (diferența dintre prețul internațional și prețul dumping), iar cele compensatorii nu pot depăși nivelul subvenției de export (prima directă la export).

Ele au ca obiectiv anihilarea efectelor negative pe care le produc cele două politici comerciale neloaiale, dar nu se pot percepe decât după ce s-a declanșat o procedură de anchetă prin care să se facă dovada că a avut loc o astfel de politică neloaială care a produs un prejudiciu. Dacă se face această dovadă se poate lua măsura de răspuns conform codului anti-dumping și codului privind subvențiile la export și taxele compensatorii. Ca urmare a acestor trăsături, aceste taxe au o dublă natură tarifară și netarifară.

Fig. 1.2.Clasificarea taxelor vamale

Sursa: „Vămuirea mărfurilor la export și import” Gh. Caraiani, Ed. LuminaLex 1997.

1.4.Tarife vamale

Tariful vamal a fost consacrat de practica comerțului internațional ca principalul instrument pentru reglementarea schimburilor comerciale externe, potrivit intereselor economice naționale ale statelor. Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum și taxa (taxele) vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă de produse.

Clasificarea mărfurilor în tarifele vamale are la bază două criterii diferite: originea mărfurilor (animală, vegetală, minerală), și gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite) sau o combinație a acestor două criterii.

În anul 1950, Biroul de Statistică al ONU a elancipalele mijloace de politică comercială, servind pentru protejarea industriilor nou apărute, transformându-se în instrumente ale politicii agresive.

În perioade postbelică, în evoluția politicii comerciale se desprind trei tendințe principale:

tendința delul internațional evoluția comerțului exterior al tuturor statelor lumii. Acest sistem de clasificare este și astăzi în vigoare, iar statele, potrivit lui, raportează informațiile statistice vizând evoluția comerțului lor exterior (volum valoric, dinamică, structură pe mărfuri, orientare geografică a exportului și importului etc.). Acesta este o clasificare pe cinci cifre (secțiuni, diviziuni, grupe, subgrupe și poziții tarifare).

Tot în 1950, a fost adoptată, la Bruxelles, Convenția privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale, potrivit căreia a fost elaborat un nomenclator de bază unic de numit inițial „Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles” (N.V.B.) și ulterior „Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles” (N.C.C.V). La el au aderat aproape 150 de state ale lumii. Sistemul avea scopul să ușureze negocierile tarifare în cadrul G.A.T.T.-ului (prin raportarea tuturor statelor participante la negocieri la aceleași poziții și subpoziții tarifare).

Unele state membre ale G.A.T.T. nu au aderat la acest nomenclator (S.U.A., Canada) având nomenclatoare proprii (pentru import și pentru export) mult mai detaliate.

În iunie 1983, la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală, s-a adoptat „Convenția privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor”.

Acest sistem prezintă următoarele caracteristici:

are la bază cele două nomenclatoare cel mai larg răspândite pe plan internațional (N.C.C.V. și C.T.C.I.);

clasificarea mărfurilor în cadrul acestui sistem armonizat de descriere și codificare a mărfurilor are la bază criteriul combinat al originii și gradului de prelucrare a mărfurilor;

este flexibil;

prezintă o serie de avantaje esențiale în raport cu vechile sisteme de clasificare a mărfurilor în tarifele vamale:

facilitează derularea schimburilor comerciale internaționale prin atenuarea sau eliminarea divergențelor cu privire la încadrarea tarifară a produselor și implicit cu privire la determinarea nivelului taxelor vamale aplicabile;

satisface simultan, nu numai necesitățile de codificare ale autorităților vamale, ci și cele ale organismelor de statistică, ale producătorilor, comercianților și cărăușilor etc..

Marea majoritate a statelor lumii au aderat la acest sistem de descriere și codificare a mărfurilor în tarifele vamale. Cât privește tipurile de tarife vamale folosite pe plan internațional, acestea sunt de două feluri: simple și compuse.

Tarifele vamale simple sunt acelea cu o singură coloană de taxe vamale pentru toate produsele supuse impunerii vamale, indiferent de proveniența lor (taxe convenționale). Acestea sunt folosite, de regulă, de unele țări în curs de dezvoltare, deși în practică și unele dintre acestea folosesc mai multe tipuri de taxe vamale (îndeosebi preferențiale).

Tarifele vamale compuse sunt acelea care au două sau mai multe coloane de taxe vamale, fiecare aplicându-se mărfurilor provenind din anumite țări. Taxele vamale înscrise în aceste coloane pot fi: convenționale, autonome, preferențiale (pe bază de reciprocitate sau pe bază de nereciprocitate). Acest gen de tarife are acea mai largă răspândire pe plan internațional, fiind folosite nu numai de țările dezvoltate, ci și de țările în curs de dezvoltare și țările în tranziție la economia de piață.

Tarifele vamale, implicând impunerea vamală, sunt instrumente de politică comercială admise de către G.A.T.T., cu condiția să nu fie prohibitive (în ceea ce privește nivelul taxelor vamale), cu ajutorul cărora se protejează piața internă de concurența străină, pe baza cărora se pot negocia concesii tarifare sau se pot institui uneori măsuri de discriminare în relațiile comerciale cu anumite state.

Tarifele vamale îmbracă două forme:

cea a protecției nominale (de regulă mai mică decât cea efectivă);

cea a protecției efective (de regulă mai mare decât cea nominală).

Protecția nominală vizează valoarea întregului produs supus impunerii vamale și este exprimat de taxele vamale înscrise în tarifele vamale oficiale ale statelor, date publicității. Aceste taxe vamale se mai numesc și taxe vamale nominale.

Nivelul taxelor vamale nominale percepute la importul de mărfuri este diferit de la un produs la altul, de la o grupă de produse la alta; acest nivel al impunerii vamale este direct proporțional cu gradul de prelucrare al mărfurilor. Compararea pur cantitativă a nivelului taxelor vamale nominale, fără a se ține seama de gradul de prelucrare al mărfurilor supuse impunerii vamale, nu este suficientă pentru a aprecia intensitatea (efectul) acțiunii acesteia ca instrument de protecție. Pentru a aprecia această intensitate se folosește protecția efectivă, care vizează valoarea nou creată și încorporată în produsul supus impunerii vamale.

Protecția efectivă măsoară scopul valorii nou create pe unitatea de produs în condițiile impunerii vamale (care este mai mare), față de valoarea nou creată pe unitatea de produs în absența tarifului vamal (care este mai mică).

unde:

Te = taxa vamală efectivă (rata protecției efective);

Tf = taxa vamală nominală percepută asupra produsului finit importat;

Tm = taxa vamală nominală percepută supra materiei prime importate;

Vf = valoarea produsului finit;

Vm = valoarea materiei prime.

Factori ce influențează rata protecției efective sunt: nivelul celor două taxe vamale, la produsul finit și la materia primă, dispersia tarifară, precum și gradul de prelucrare a produselor.

Regimul vamal reprezintă totalitatea dispozițiilor (reglementări administrative) privind taxele vamale și formalitățile de aplicare a acestora.

Tipuri de tarife vamale și forme ale acestora Fig. nr. 1.3.

Sursa: „Vămuirea mărfurilor la import și export”, Ghe. Caraiani, Ed. LuminaLex, 1997.

1.4.1.Norme internaționale privind folosirea tarifelor vamale – Reguli GATT

Valoarea în vamă

În toate timpurile, oamenii au fost preocupați să atribuie o valoare mărfurilor pe care le-au produs sau le-au vândut fie în comparație cu alte produse, fie în raport cu o anumită unitate monetară.

În anul 1947, în cadrul GATT s-a hotărât crearea unui sistem de evaluare a mărfurilor în scopuri vamale, care să răspundă intereselor comerțului și al administrațiilor statelor membre. Experți din mai multe țări au realizat o primă definiție a valorii în vamă sub denumirea Definiția de la Bruxelles, care pornea de la abordarea teoretică a noțiunii de valoare, anume de la termenul de preț normal al mărfurilor în condiții de concurență. Acest sistem oferea administrațiilor vamale posibilitatea să respingă prețul mărfurilor ori de câte ori considerau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acceptarea acesteia.

În cadrul rundei Tokyo (1973 – 1979) s-a adoptat „Codul de evaluare GATT”, prin care valoarea în vamă poate fi definită ca fiind „acea sumă reținută pentru calculul taxelor vamale aferente mărfurilor importate”. Acest cod prevede: „valoarea în vamă a mărfurilor importate trebuie să se bazeze pe valoarea reală a mărfii respective la care se aplică taxe vamale sau pe valoarea mărfii similare și nu trebuie să se bazeze pe valoarea produselor de origine națională sau pe valori arbitrare sau fictive”.

Valoarea reală trebuie să fie prețul la care, în momentul și locul determinat prin legislația țării importatoare, marfa importată sau marfa similară este vândută sau oferită spre vânzare în cursul unei operații comerciale normale, efectuate în condițiile de deplină concurență.

În 1950 s-a încheiat Convenția privind valoarea vamală a mărfurilor. Odată cu intrarea în vigoare a acestei convenții, statele capitaliste pot fi grupate după modul de determinare a valorii în vamă în trei categorii: țări care evaluează această valoare pe baza valorii C.I.F. a mărfurilor și care au semnat convenția de la Bruxelles cu privire la valoarea în vamă; țări care aplică sistemul de evaluare pe baza valorii F.O.B. sau alte sisteme.

În cazul țărilor care aplică sistemul de determinare a valorii vamale pe baza prețului F.O.B. sau alte sisteme, metodologiile sunt variate. Astfel, în Canada, organele vamale pot lua ca bază de calcul al valorii în vamă, fie prețul real vamală (American Selling Price), potrivit căreia taxele vamale nu se percep la: valoarea reală a mărfii importate, ci la prețul intern al produsului similar, mult mai ridicat de prețurile de import.

În cadrul negocierilor din runda Kennedy, S.U.A. s-au angajat să renunțe la acest sistem.

Acordul privind aplicarea articolului VII din G.A.T.T. este gestionat de două organisme internaționale

– un comitet de evaluare în vamă compus de reprezentanții fiecărei părți la Acord, care se reunește în mod normal cel puțin odată pe an și care se ocupă în special de aspecte legate de comerț, dând posibilitatea țărilor membre de a proceda la consultări asupra problemelor ridicate de aplicare a acestuia;

un comitet tehnic de evaluare în vamă pus sub auspiciile Consiliului de cooperare vamală care asigură sub aspect tehnic uniformitatea interpretării și aplicării Acordului

Funcțiile valori în vamă

Valoarea în vamă este o noțiune indispensabilă tuturor participanților la schimburile internaționale de mărfuri. Funcțiile valorii în vamă sunt următoarele:

Baza de calcul pentru taxele vamale

Valoarea în vamă reprezintă baza de calcul a taxelor vamale, ea fiind compusă din următoarele elemente:

Prețul mărfii efectiv plătit sau de plătit;

Cheltuieli de transport. Cheltuieli de transport manipulare, asigurare de parcurs extern dacă nu au fost incluse în preț, ele trebuie să fie adăugate în baza documentelor care justifică aceste cheltuieli.

Costul ambalajelor. Dacă cumpărătorul trebuie să plătească pentru ca marfa să fie ambalată într-un mod special și dacă vânzătorul nu a inclus această cheltuială în prețul său de vânzare, iar acest cost este facturat separat de cumpărător sau este plătit unei alte persoane sau este efectuat chiar de cumpărător, acest element trebuie semnalat vămii pentru determinarea valorii în vamă.

Aporturile cuprind toate elementele care sunt furnizate la un preț redus sau fără plată vânzătorului sau fabricantului în măsura în care prețul efectiv plătit un include aceste cheltuieli.

Redevențe și drepturi de licență. Dacă trebuie plătită o redevență sau drepturi asemănătoare pentru cumpărarea unei mărfi, sumele ce trebuie declarate în vamă.

Alte plăți. Există situații când dispozițiile speciale sunt prezentate într-o vânzare. Aceste dispoziții pot influența prețul de vânzare și implicit valoarea în vamă.

Baza de calcul pentru alte taxe cu caracter fiscal

În vederea determinării bazei de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată pentru accize, în cadrul mărfurilor provenite din import, se pornește de la valoarea în vamă. Baza de impozitare pentru accize pentru mărfurile provenite din import se determină prin însumarea valorii în vamă cu cuantumul taxelor vamale percepute în momentul vămuirii.

Cuantumul accizei se determină prin înmulțirea bazei de impozitare pentru accize cu cota de accize. Baza de impozitare pentru valoarea adăugată se determină prin însumarea valorii în vamă cu cuantumul taxelor vamale, cu cuantumul altor taxe care se percep în momentul vămuirii (suprataxe vamale, comision pentru activități vamale, taxe de magazinaj dacă acestea se datorează) și cu cuantumul accizelor.

Măsura de control pentru comerțul exterior

În funcție de interesele de control la import sau la export, aceste măsuri se referă la contingente sau plafoane valorice. Pentru ca aceste măsuri să fie eficiente este necesar să existe un element de cuantificare unanim acceptat. În aceste cazuri, se utilizează valoarea în vamă.

Instrumente de negociere în acordurile internaționale

Utilizarea unui sistem de evaluare comun între statele participante la acorduri internaționale face ca reducerile de taxe (concesiile tarifare) să producă aceleași efecte în ambele părți.

Instrument prin care se realizează statistica de comerț exterior

Pentru a realiza comparabilitatea datelor statistice este necesar ca statistica se comerț exterior să fie realizată pe baza acelorași principii de evaluare.

Determinarea originii mărfurilor

Acordarea concesiilor tarifare se realizează în conformitate cu unele reguli de origine bine determinată. Unele din aceste reguli se referă la noțiunea de valoare în vamă.

Efectuarea calculelor de eficiență în cadrul schimburilor internaționale

Utilizarea acelorași reguli pentru evaluarea mărfurilor permite importatorilor și exportatorilor să cunoască înaintea efectuării operațiunilor de import sau export cuantumul taxelor vamale și a altor taxe la care vor fi supuse mărfurile.

Valoarea tranzacțională

Prima și principala metodă de determinare a valorii în vamă este prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, când acestea sunt vândute pentru export cu destinația țării de import. Această metodă de determinare a valorii în vamă este de bază, deoarece Acordul recomandă în preambul ca aceasta să fie utilizată ori de câte ori este posibil acest lucrul. Expresia „valoarea în vamă a mărfurilor importate” desemnează valoarea mărfurilor determinată în vederea perceperii drepturilor vamale „ad-valorum” pentru mărfurile importate. Expresia „țară de import” înseamnă țara sau teritoriul vamal de import.

Prețul efectiv plătit sau de plătit

Noțiunea de valoare tranzacțională include:

mărfuri importate

vânzare

preț efectiv plătit sau de plătit

Vânzare

Valoarea tranzacțională a mărfurilor importate se bazează pe faptul că mărfurile evaluate în scopuri vamale sunt vândute ca o operațiune comercială determinată care trebuie să răspundă anumitor imperative și condiții. În termeni foarte generali, o vânzare poate avea ca efect transformarea proprietății mărfurilor în contrapartidă.

Noțiunea de „vânzare” poate fi definită de fiecare țară în funcție de regulile proprii aplicabile, de legi proprii, de practicile administrative sau reglementări vamale existente.

Prețul efectiv plătit sau de plătit

Prețul efectiv plătit sau de plătit este plata totală efectuată sau de efectuat ce către cumpărător vânzătorului sau în beneficiul acestuia, pentru mărfurile importate.

Termenul „plătit sau de plătit” are semnificația că mărfurile pot fi plătite fie înainte de momentul evaluării fie după acest moment.

Utilizarea valorii tranzacționale

Valoarea tranzacțională nu poate fi acceptată ca valoare în vamă a mărfurilor importate decât dacă sunt îndeplinite patru condiții care se referă la:

nu există restricții referitoare la cedarea sau utilizarea mărfurilor de către cumpărător, decât cele determinate în mod precis;

vânzarea sau prețul nu sunt subordonate unor condiții sau unor prestații a căror valoare nu este determinabilă pentru ceea ce se referă la mărfurile de evaluat;

nici o parte a produsului oricărei vânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare a mărfurilor de cumpărător nu revine direct sau indirect vânzătorului afară de cazul în care o ajustare corespunzătoare poate fi operată în virtutea dispozițiilor articolului 8;

cumpărătorul și vânzătorul nu sunt „legați” sau dacă sunt „legați”, valoarea de tranzacție să fie acceptabilă numai în scopuri vamale.

Atunci când aceste condiții trebuie să se determine sumele vărsate în schimbul mărfurilor importate.

Ajustări în termenii articolului 8 din Acord

Articolul 8 din Acord prevede ajustarea prețului efectiv sau de plătit, aceste elemente de ajustare putând fi obligatorii și facultative (în funcție de prevederile legale ale fiecărei țări prevăzute în legislația proprie). Aceste ajustări nu pot fi făcute decât în măsura în care:

sunt suportate de cumpărător;

nu sunt incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit;

se bazează pe date obiective și cuantificabile.

Ajustările cuprinse în termenii articolului 8 din Acord sunt:

C. Ajustări obligatorii.

Comision și ambalaje (comisioane de intermediere, costul ambalajelor);

Aport (materiale, componente părți și elemente similare încorporate în mărfurile importate, materiale consumate la producerea mărfurilor importate);

Redevențe;

Produs ulterior. Valoarea tuturor părților oricărui produs oricărei vânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare pentru mărfurile importate care revine direct sau indirect vânzătorului.

Comisioane și cheltuieli de intermediere

Aceste elemente privesc remunerarea pe care o privește un intermediar într-o tranzacție. Intermediarul intervine într-o tranzacție, dar nu în cont propriu.

Containere și ambalaje

Costul containerelor considerate în scopuri vamale să se facă tot cu marfa, precum și al ambalajelor conținând atât manopera, cât și materialele trebuind adăugate prețului plătit sau de plătit.

Aporturi

La aceste aporturi se vor adăuga importate numai acele materii sau componente care se regăsesc efectiv în mărfurile importate excluzându-se pierderile, rebuturile etc..

Utilaje, materiale, forme și obiective similare utilizate pentru producerea mărfurilor

VI Materiale consumate la producerea mărfurilor importate

Include diverse produse care sunt utilizate în producție, dar care sunt întotdeauna identificabile în produsul final.

Evaluarea aporturilor

Redevențe și drepturi de licență

Se impun anumite condiții asupra elementelor ce trebuie adăugate cu titlu de redevențe și drepturi de licență:

trebuie să se refere la mărfuri de evaluat;

cumpărătorul este ținut să le achite direct sau indirect;

să nu fie incluse deja în prețul efectiv sau de plătit.

Produsul revânzării cesiunii sau utilizării

Eliberarea legislației proprii fiecărei țări va include în valoarea în vamă (sau va exclude) în totalitate sau în parte următoarele elemente:

cheltuielile de transport aferente mărfurilor importate până la locul de import;

cheltuieli de încărcare, descărcare și de manipulare conexe transportului mărfurilor importate până la locul de import.

costul asigurării.

Valori criterii

Atunci când circumstanțele fac ca valoarea tranzacționată să nu poată fi reținută , Acordul prevede alte metode denumite ,’’ valori criterii’’. Dacă prețul este foarte aproape de o valoare criteriu , aceasta va fi acceptată în mod automat , valoare făcându-se prin metoda tranzacțională suprimându-se astfel orice anchete complementare pentru importul în cauză.

A . Valoarea tranzacțională a mărfurilor identice

Valoarea în vamă se bazează pe valoarea tranzacțională a mărfurilor identice importate în importate în același moment sau foarte aproape de același moment cu mărfurile de evaluat. Valoarea în vamă a mărfurilor identice poate fi ajustată pentru a ține cont de diferențele din punct de vedere al nivelului comercial al cumpărătorilor, de cantitățile cumpărate. Importatorii nu aplică această metodă întrucât ea necesită date asupra valorii declarate în vamă, în importul unor mărfuri identice.

B. Valoarea tranzacțională a mărfurilor similare

Această metodă este asemănătoare cu cea descrisă mai sus, cu deosebirea că ea este bazată pe valoarea care seamănă mult cu mărfurile de evaluat. Și la această metodă se ține seama de ajustarea valorii în vamă față de aceleași criterii ca și la mărfurile identice.

Se întâlnesc la această aceleași dificultăți privind nevoile de a avea unele date asupra unor astfel de importuri.

C. Valoarea dedusă

Se are în vedere prețul la care importatorul vinde mărfurile după import. O sumă, reprezentând profitul mediu și cheltuielile generale legate de vânzare, este dedusă din acest preț.

Această metodă vizează o determinare a costului mărfurilor, dacă ele au fost cumpărate, respectând condițiile în care ele se aflau în momentul importului, iar exportatorul nu este „legat” cu cumpărătorul.

D. Valoarea adăugată

Prin această valoare se înțeleg costurile de producție ale mărfurilor importate, marja beneficiarului normal, cheltuieli generale ale exportatorului. Importatorul trebuie să cunoască în mod detaliat date asupra producerii mărfurilor importate. Dacă importatorul este în măsură a utiliza această metodă, legea prevede că poate fi folosită înaintea metodei ultimului recurs avantajul acestei metode este că importatorul poate cunoaște valoarea în vamă înainte de a importa mărfurile.

Metoda ultimului recurs

Această metodă este utilizată atunci când nu se poate utiliza prima metodă de evaluare sau exigențele tehnice ale celorlalte patru metode nu pot fi utilizate. Valoarea în vamă se va determina pe baza informaților deja existente sau pe baza valori în vamă stabilite anterior.

Această metodă se va utiliza în consultare cu organele vamale, deoarece în fiecare caz trebuie avute în vedere particularitățile specifice fiecărei situații în parte.

Fundamentarea teoretică a G.A.T.T. se axează pe folosirea tarifului vamal ca instrument principal de reglementare a schimburilor comerciale internaționale. Obiectivul G.A.T.T. este de a oferi mediului internațional comercial, siguranță și previzibilitate, condiții pentru dezvoltarea investiților și crearea de noi locuri de muncă. În acest fel, sistemul multilateral de comerț contribuie la creșterea economică și dezvoltarea comunității internaționale.

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI ÎN VĂMUIREA MĂRFURILOR ÎN ROMÂNIA

2.1. Reglementări interne privind vămuirea mărfurilor

„Codul vamal se aplică în mod uniform și nediscriminatoriu pe întreg teritoriul României. Prevederile cuprinse în prezentul cod se aplică tuturor bunurilor introduse sau scoase din țară de către persoane fizice sau persoane juridice.”

Dreptul de vamă constituie pentru fiecare stat un atribut ce derivă din exercitarea suveranității asupra teritoriului său. Aria de aplicare a acestui drept al statului, împreună cu normele materiale și procedurale, care formează în ansamblu „dreptul vamal”, coincide cu teritoriul unui stat. Pe teritoriul unui stat se înțelege spațiul geografic asupra căruia un stat își exercită suveranitatea exclusivă, alcătuită din sol, subsol, ape și coloana aeriană deasupra solului și apelor. Porțiunea apelor mărilor sau oceanelor, adiacentă țărmului unui stat – denumită mare teritorială – se află sub suveranitatea statului respectiv. Întinderea mării teritoriale este stabilită, în general, în limita a 12 mile marine (1 Mm = 1851,85m).

Aplicarea Codului vamal se face în mod uniform și nediscriminatoriu, adică normele sale sunt unice și generale, cu aceeași forță juridică, pe întreg teritoriul țării, iar incidența lor nu are în vedere persoanele fizice și juridice, în mod individual, ci ca o consecință a egalității legii, ea este unică pentru toți.

Toate bunurile care intră sau ies din țară, sunt supuse prevederilor codului vamal. Chiar și bunurile care nu generează taxe vamale, cum sunt cele exportate de persoane juridice sau cele scutite „ex. lege” de taxe vamale de import, sunt supuse prevederilor codului vamal, prin exercitarea asupra acestor a atribuțiilor de politică economică sau de protecție a economiei naționale, ce revin autorității vamale.

Bunurile pot fi introduse și scoase, iar persoanele fizice pot intra și ieși, „în mod licit”, din țară, numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. Principiul aplicabil identificării competent este cel al priorității sesizării. Pentru efectuarea multiplelor operațiuni de vămuire prevăzute în Codul Vamal și în celelalte reglementări vamale, exclusivitatea aparține autorității vamale. În cazul care faptele care au generat operațiunea vamală au și caracter infracțional, exclusivitatea anchetei aparține organului de poliție judiciară, pe baza procesului verbal de constatare preliminar încheiat de autoritatea vamală.

În general, punctele de control vamal pentru trecerea frontierei sunt locurile deschise traficului internațional de persoane și bunuri, dar pot fi și alte puncte de frontieră, prin care trecerea se face în condițiile stabilite prin înțelegeri internaționale bilaterale încheiate între România și statele vecine.

Existența birourilor sau punctelor vamale în aceleași locuri cu punctele de trecere a frontierei, constituie o modalitate adecvată pentru a se acționa în mod eficace asupra legalității introducerii și scoaterii din țară a bunurilor aparținând persoanelor fizice și juridice, de a stabili respectarea măsurilor de politică economică și de a asigura respectarea drepturilor statului privind taxele vamale.

Dată fiind complexitatea operațiunii de vămuire, sunt organizate birouri vamale și în interiorul țării care desăvârșesc operațiunea vamală.

„În aplicarea prevederilor prezentului cod, prin termenii de mai jos se înțelege:

reglementări vamale – dispozițiile cuprinse în prezentul cod, în regulamentul vamal de aplicare a acestuia, precum și alte acte normative care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal;

persoană – persoană fizică sau juridică;

persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliul stabil în România sau o persoană juridică română;

autoritate vamală – autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale;

birou vamal și punct vamal – unități ale autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte formalitățile prevăzute de reglementările vamale;

statut vamal – clasificarea unei mărfi ca marfă românească sau străină;

mărfuri românești – mărfuri obținute cu respectarea condițiilor de origine prevăzute în prezentul cod;

mărfuri străine – altele decât cele definite la litera g);

drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoare adăugată, accizele și orice alte sume care se cuvin statului la importul de mărfuri;

drepturi de export – taxele vamale și orice alte sume care se cuvin statului la exportul de mărfuri;

tarif vamal – tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele vamale exprimate în procente, precum și cele rezultate din aplicarea măsurilor tarifare preferențiale prevăzute în reglementări legale;

datorie vamală – obligația unei persoane de a plăti drepturile de import sau export.

debitor vamal – titularul unei datorii vamale;

supraveghere vamală – orice acțiune a autorității vamale pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale în acest domeniu;

control vamal – îndeplinirea de către autoritatea vamală a operațiunilor de verificare a mărfurilor, a existenței și autenticității documentelor; examinarea evidențelor financiar – contabile și a altor înscrisuri ale titularilor de operațiuni; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor și al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative și alte sancțiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale și a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală;

elemente de taxare – nivelul cotei procentuale prevăzute în tariful vamal, metodele de determinare a valorii în vamă și regulile de origine aplicabile;

destinație vamală a mărfurilor – plasarea mărfurilor sub un regim vamal, introducerea lor într-o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara teritoriului României, distrugerea sau abandonul în favoarea statului;

declarația vamală – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele și modalitățile prevăzute în reglementările vamale, voința de a plasa mărfurile sub un regim vamal determinat;

declarant – persoana care întocmește și depune declarația vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia este întocmită declarația vamală de către mandatar sau comisionar;

liber de vamă – actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarație vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.

vămuire – ansamblul de operațiuni efectuate de autoritatea vamală de la prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri până la acordarea liberului de vamă;

decizie vamală – orice act al autorității vamale, privind reglementările vamale, adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane;

bunuri – mărfuri, vietăți, orice alt produs, precum și mijloace de transport.”

Sistemul instituțional al autorității vamale

Autoritatea vamală, ca instituție publică este organizată și funcționează conform unei hotărâri de Guvern.

Actualmente, Direcția Generală a Vămilor (D.G.V) înfăptuiește în numele Ministrului Finanțelor, politica vamală a Guvernului. Ea își desfășoară activitatea potrivit prevederilor H.G. nr. 147 din 12 martie 1996 privind organizarea și funcționarea Direcției Generale a Vămilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 71 din 9 aprilie 1996.

Direcția Generală a Vămilor, condusă de un secretar de stat, are personalitate juridică, patrimoniu propriu și cont la bancă. Pe plan teritorial funcționând pe principiul ierarhiei administrative, sunt în subordinea Direcția Generală a Vămilor, direcțiile regionale vamale și birouri vamale, care pot avea în cuprinsul lor și puncte vamale.

Fig.nr.2.1.

Vămile și punctele vamale sunt unități operative, fără personalitate juridică, subordonate direct Direcția Generală a Vămilor. Au ca atribuții principale:

vămuirea mărfurilor tranzitate, precum și a celor primite sau trimise temporar;

controlul mijloacelor de transport care trec frontiera de stat;

supravegherea vamală a bunurilor care se află sub regimul vamal;

efectuarea controlului vamal și aplicarea taxelor vamale pentru bunurile aparținând persoanelor fizice;

sancționarea abaterilor de la regimul vamal;

alte atribuții în domeniul vamal, prevăzute de lege.

Vămile sunt instituții în administrația statului care funcționează pe teritoriul național, la frontieră. Numărul lor este egal, de regulă, cu punctele de trecere organizată a frontierei naționale. În cazul Uniunilor Vamale, vămile funcționează în punctele de trecere organizată a frontierei Uniunii respective. Prin excepție, există și centre vamale plasate în interiorul frontierei Uniunii Vamale sau chiar în spațiul marilor fabrici și combinate industriale.

În funcție de specificul teritoriului național, unele vămi funcționează în porturile maritime, fluviale și în aeroporturile cu legături internaționale. Se întâlnesc și vămi la frontiera dintre zonele și porturile libere și teritoriul național.

Vămile sunt coordonate în mod unitar de instituțiile centrale independente și subordonate unor ministere economice, precum Ministerul Comerțului sau Ministrul Finanțelor, care poartă diverse denumiri: departamente, servicii, direcții etc..

Personalul managerial al vămilor este alcătuit din specialiști cu pregătire superioară (economiști, juriști, merceologi, tehnicieni etc.) cunoscători de limbi străine de uz internațional.

În spațiul marilor centre vamale funcționează antrepozite vamale de mărfuri generale, depozite specializate pe genuri de mărfuri (dotate după caz cu instalații frigorifice, instalații de aerisire, de manipulare etc.), silozuri, ateliere de reambalare și înnobilare, terminale de containere și mijloace de transport local. Tranzitarii colaborează cu vămile și cu diverși cărăuși internaționali (administrații de căi ferate, companii rutiere, maritime, fluviale și aeriene) precum și cu gările, aeroporturile și porturile maritime și fluviale.

În prezent, unitățile vamale, denumite în continuare „vămi” au o structură complexă, sunt de o mare varietate, sunt specializate în anumite operațiuni și sunt clarificate după mai multe criterii astfel:

după poziția față de frontieră:

vămi de frontieră,

vămi de interior,

vămi mixte, care realizează operațiuni specifice ambelor tipuri de vămi;

după specificul căilor de transport al mărfurilor sau persoanelor:

vămi rutiere,

vămi feroviare,

vămi fluviale,

vămi maritime,

vămi pentru transporturi poștale,

vămi complexe, care reunesc două sau mai multe tipuri de căi de transport;

după mărimea traficului și complexitatea mărfurilor transportate:

vămi mari,

vămi medii,

vămi mici.

Zona de competență a vămii este teritoriul în cadrul căruia toate unitățile economice, domiciliate aici, sunt obligate să îndeplinească formalitățile vamale la vama respectivă.

În urma reorganizării activității vamale s-a procedat la specializarea unităților vamale de frontieră pe un control vamal sumar asupra mărfurilor aflate în trafic internațional, obiectivul principal fiind efectuarea controlului mijloacelor de transport și al bunurilor călătorilor. Vămuirea mărfurilor de import efectuându-se la vămile de interior.

Birourile vamale de frontieră se înființează prin hotărâre de Guvern, iar direcțiile regionale vamale, birourile vamale și punctele vamale prin decizia directorul general al vămilor.

Autoritatea vamală își desfășoară activitatea în sedii proprii. Când nu dispun de asemenea sedii în clădiri care îi aparțin, deținătorii legali de spații (proprietarii sau chiriașii), autorizați să funcționeze în punctele de control pentru trecerea frontierei, pun la dispoziția vămii spațiile necesare, fără plată. Acești deținători legali pot fi unitățile de transport feroviar, auto, aeroporturile, porturile maritime și fluviale, organele de grăniceri sau de poliție ori administrația publică locală. În aplicarea politicii vamale a statului, autoritatea vamală își exercită atribuțiile conform reglementărilor vamale.

Operațiunea de vămuire se efectuează, în genere, direct la birourile și punctele vamale, sub îndrumarea și controlul ierarhic administrativ al direcțiilor regionale vamale și ale Direcția Generală a Vămilor. Autoritatea vamală poate aproba la cererea titularului, ca pe cheltuiala acestuia, operațiunea de vămuire să poată fi efectuată și în alte locuri decât birourile și punctele vamale, în afara programului de lucru normal. Pentru a-și îndeplini atribuțiile, autoritatea vamală este abilitată de a efectua controlul vamal al mărfurilor și al persoanelor fizice. Controlul vamal este absolut necesar pentru realizarea operațiunilor de vămuire, complet și eficace. La introducerea și scoaterea din țară a mijloacelor de transport și a mărfurilor, autoritatea vamală este împuternicită legal să efectueze controlul acestora și din proprie inițiativă, fără a fi necesar acordul titularului.

Controlul vamal al persoanelor la intrarea și ieșirea din țară este reglementat ca o măsură deosebită, ce se ia în cazuri excepționale, cu aprobarea șefului biroului vamal, atunci când există indicii temeinice de fraudă. Prin art. 127 din Regulamentul vamal se enumeră limitativ situațiile în care se consideră că există indicii temeinice de fraudă. Controlul vamal asupra persoanei nu are caracterul de procedură penală.

În lupta dusă împotriva traficului cu substanțe stupefiante, autoritatea vamală poate efectua, în cadrul controlului vamal, și un examen de investigație medicală. Acest examen, asimilat cu consimțământul persoanei în cauză, iar în caz de refuz, cu aprobarea Parchetului.

Pentru a efectua controlul vamal, agentul vamal poate să urce la bordul navelor civile sau militare, precum și la bordul aeronavelor civile ori militare, la sosirea sau plecarea din țară. Comandantul navei sau în lipsa acestuia secundul și comandantul aeronavei, reprezentând armatorul, respectiv pe proprietar, însoțesc pe agentul vamal pe timpul controlului.

Bunurile supuse vămuirii fac obiectul controlului vamal, în orice loc s-ar afla pe teritoriul vamal, în orice loc s-ar afla pe teritoriul țării. În acest scop, autoritatea vamală poate verifica clădiri, depozite, terenuri și alte obiective, să se efectueze investigațiile și supravegherea necesară, să exercite controlul ulterior în condițiile legii asupra operațiunilor de comerț exterior, precum și să efectueze operațiunile de control inopinat. Pentru efectuarea vămuirii, organele poștale sunt obligate să prezinte autorități vamale din incinta oficiului poștal, coletele și trimiterile poștale internaționale, cu ocazia contractului, autoritatea vamală este obligată să respecte secretul corespondenței și al trimiterilor poștale.

În art. 56-70 din Regulamentul vamal sunt detaliate condițiile și procedura de efectuare a controlului documentar și fizic al bunurilor supuse vămuirii, inclusiv a mijloacelor de transport aferente. Autoritatea vamală are atribuții exclusive ca organe de specialitate, de control vamal. Organele de poliție, de grăniceri și de control financiar de stat, au obligația de a anunța autoritatea vamală cea mai apropriată, de orice încălcare a reglementărilor vamale, trimițând și bunurile care au făcut obiectul încălcării.

În scopul realizării unor acțiuni eficace în apropierea frontierei se constituie o zonă specială de supraveghere vamală, cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale și frontiera de stat și fâșiei de 20 de Km în interiorul frontierei. O asemenea zonă este instituită pentru poza și supravegherea frontierei de stat. Autoritatea vamală poate efectua în zona specială de supraveghere vamală, acțiuni specifice prin posturi fixe sau mobile. În vederea coordonării acțiunii de supraveghere și control vamal, autoritatea vamală poate da indicații de specialitate organelor de grăniceri și poliție.

În scopul aplicării uniforme a reglementărilor vamale, Direcția Generală a Vămilor este organul de coordonare, îndrumare și control al modului de efectuare a operațiunilor de vămuire de către birourile și punctele vamale.

Normele privind condițiile specifice de încadrare, promovare în funcție și încetarea angajării, formează obiectul unei reglementări speciale prin statutul personalului vamal, care va fi adoptat prin lege. Prin asimilare cu polițiștii, angajații vamali beneficiază de ocrotire specială. Drepturile conferite agenților vamali aflați în serviciu, care constituie o ocrotire specială pentru polițiști se referă la pensia cuvenită în cazul pierderii totale sau parțiale a capacității de muncă, în timpul serviciului sau din cauza serviciului, a pensiei cuvenite urmașilor în cazul decesului agentului vamal, din cauza sau în timpul serviciului. Pentru a preveni săvârșirea unor infracțiuni la persoană în scop de intimidare sau răzbunare pentru măsurile luate de agenții vamali, sunt prevăzute sporuri de pedepse la infracțiunile respective.

Personalul vamal, indiferent de funcția deținută, este obligat să păstreze confidențialitatea datelor și a operațiunilor efectuate și să fie loial instituției, să aibă o atitudine corectă și integră, acționând cu competență și fermitate pentru prevenirea, combaterea și sancționarea încălcărilor aduse reglementărilor vamale.

La angajarea în serviciu, personalul vamal depune următorul jurământ:

„Jur să respect Constituția și legile țării, să îndeplinesc cu devotament atribuțiile de serviciu și să aplic ferm și imparțial reglementările vamale”. 

Persoanele interesate pot cere, pe cale scrisă, informați și relații privind aplicarea reglementărilor vamale. Informațiile și relațiile se vor referi strict la aplicarea de principiu a reglementărilor vamale și nu au caracterul consultanței de speță pentru operațiunile vamale ce urmează a fi efectuate. Numai cele privind clasificarea tarifară constituie pentru autoritatea vamală o obligație juridică atrăgând răspundere civilă pentru corectitudinea acestora. Aceste informații pentru a produce efecte trebuie să fie prealabile efectuării formalităților vamale, iar marfa să fie identică cu cea prevăzută în cerere de informație. Când autoritatea vamală constată că informația dată este eronat, este obligat să o revoce sau să o modifice imediat, comunicând aceasta solicitantului. În Regulamentul vamal este dezvoltat regimul relațiilor și informațiilor privind reglementările vamale.

Introducerea sau scoaterea din țară a bunurilor se va face numai prin birourile vamale de frontieră. În cele mai multe cazuri vămuirea nu coincide cu momentul introducerii sau scoaterii bunurilor din țară. Astfel, la introducerea în țară a bunurilor, vămuirea se realizează după o anumită perioadă de timp necesară importatorilor să prezinte la vamă documentația necesară, iar la scoaterea din țară, vămuirea se realizează înainte ca bunurile să părăsească teritoriul României. La introducerea în țară și la scoatere, bunurile rămân sub supraveghere vamală, acțiune care are drept scop asigurarea îndeplinirii formalităților de mărime prevăzute de normele legale, până la acordarea liberului de vamă.

Pentru realizarea acțiunii de supraveghere asupra bunurilor intrate în țară, aceste se înscriu în evidență de autoritatea vamală pe baza documentelor de transport sau a documentelor comerciale care pot fi actul de transmitere a garniturii de tren în cazul bunurilor transportate prin mesagerii, manifestul încărcării în cazul bunurilor transportate pe cale rutieră, documentele de transport emise de birourile vamale de frontieră în cazul bunurilor în evidență de birourile vamale de interior.

În situația în care bunurile intrate în țară nu sunt însoțite de documente de transport, bunurile se iau în evidență pe baza procesului verbal de constatare, încheiat de autoritatea vamală care îl înregistrează în evidențele proprii.

În scopul realizării supravegherii vamale a mărfurilor și bunurilor înregistrate la autoritatea vamală de frontieră este prevăzută obligația ca acestea să fie într-un loc desemnat de autoritatea vamală, unde se va efectua operațiunea de vămuire sau într-o zonă liberă dacă bunurile au această destinație. Transportatorul are obligația să ducă și să prezinte toate mărfurile și bunurile la destinația fixată de autoritatea vamală. Transportatorul este obligat să înștiințeze autoritatea vamală în cazul schimbării destinației, staționării temporare pe teritoriul României.

În cazul mărfurilor transportate pe mare sau aerian care traversează marea teritorială, apele teritoriale sau spațiul aerian, nu există riscul de a nu fi efectuate formalitățile de vămuire. La persoanele fizice vămuirea bunurilor se efectuează simultan cu intrarea acestora în țară.

Mărfurile sosite la vama de destinație sau la locul unde urmează a fi efectuate formalitățile de vămuire, se prezintă autorității vamale de către transportator ori de către titularul operațiunii comerciale ori de reprezentantul acestuia. Prezentarea mărfurilor la biroul vamale destinație se face de cele mai multe ori pe bază de documente. Autoritatea vamală este obligată să constate prezența efectivă a mărfurilor.

În Regulamentul vamal sunt detaliate și specificate obligațiile prezentării mărfurilor pentru fiecare mijloc de transport:

la transportul mărfurilor pe calea ferată, organele căilor ferate sunt obligate să depună la biroul vamal din situația de frontieră actul de transmitere a garniturii de tren care cuprinde numărul fiecărui vagon și al scrisorilor de trăsură, cantitatea mărfurilor și denumirea acestora în limba română. La ieșirea din țară, în acest act se vor menționa numărul documentului vamal și biroul vamal care l-a emis;

la transportul mărfurilor pe cale rutieră, transportatorul este obligat să prezinte biroului vamal, la intrarea sau ieșirea din țară a autovehiculului, certificatul de înmatriculare al acestuia și documentele însoțitoare ale mărfurilor;

la transportul mărfurilor pe cale maritimă sau fluvială, comandantul, armatorul ori agentul navei care transportă mărfurile ce urmează a fi descărcate sau transbordate este obligat să prezinte biroului vamal, în termen de 24 de ore de la acostare, exemplarul original al manifestului încărcăturii și să depună o copie a acestuia. În manifestul încărcăturii se menționează numărul fiecărui conosament sau al scrisorii de trăsură fluvială ori al recipisei de bagaje, mărcile și numerele de identificare a cotelor, denumirea, cantitatea și după caz, greutatea brută sau netă a mărfurilor, precum și numele (denumirea) furnizorului și beneficiarului.

Navele care staționează sub 12 ore și nu efectuează operațiuni de descărcare, încărcare sau de transbordare de mărfuri sunt exceptate de la obligația depunerii declarației proviziunilor de bord.

la transportul pe cale poștală, organele poștale sunt obligate să prezinte biroului vamal de frontieră lista sacilor poștali;

la transportul de mesagerie, transportatorul este obligat să prezinte biroului vamal de frontieră lista coletelor.

Mărfurile prezentate la biroul sau punctul vamal se află sub supraveghere vamală până la stabilirea regimului vamal și intră în depozit cu caracter temporar. Autoritatea vamală poate cere titularului acestui depozit:

ca sistemul de închidere să permită numai accesul în comun al titularului și al autorității vamale;

ca titularul depozitului temporar să țină o evidență operativă care să permită urmărirea mărfurilor.

Autoritatea vamală poate cere depozitarului să constituie o garanție care să asigure plata drepturilor de import.

Mărfurile care intră în depozitul necesar cu caracter temporar, pe baza unei declarații sumare, care se completează și se semnează de persoana care o prezintă. Declarația sumară se înregistrează, se vizează și se păstrează de autoritatea vamală pentru a fi în măsură să verifice în orice moment că măsurile care se referă au primit o destinație vamală în termenul legal. Declarația sumară nu se depune pentru bunurile care aparțin călătorilor sau cele care sunt exportate prin colete poștale. Obiectul declarației sumare îl fac bunurile sosite pe numele unor persoane fizice care nu au calitatea de călător.

Mărfurile care au făcut obiectul declarației sumare pot fi transferate numai în cazurile și locurile stabilite de autoritate vamală, care are obligația de a stabili dacă prin acest transfer se păstrează caracteristicile inițiale privind cantitatea și calitatea mărfurilor și nu se aduc nici un fel de modificări care ar pute afecta cuantumul drepturilor și taxelor cuvenite statului. În cazurile fortuite sau de forță majoră, nu este necesar acordul autorității vamale, însă, depozitarul este obligat să o înștiințeze ulterior, în aceeași zi, asupra măsurii de transfer și a evenimentelor care au impus această măsură.

Autoritatea vamală stabilește un regim vamal, la introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor prezentate la vamă, Direcția Generală a Vămilor poate decide ca numai unele birouri vamale să fie competente să procedeze la efectuarea vămuirii.

Regimurile vamale sunt definitive sau suspensive.

Din categoria regimurilor vamale definitive fac parte:

importul – introducerea mărfurilor în circuitul economic,

exportul – scoaterea mărfurilor din țară,

introducerea și scoaterea dințară de bunuri aparținând călătorilor sau altor persoane fizice, necomercianți.

Regimurile vamale suspensive:

tranzitul mărfurilor,

antrepozitul mărfurilor,

perfecționarea activă a mărfurilor,

transformarea sub control vamal a mărfurilor,

admiterea temporară a mărfurilor,

perfecționarea pasivă a mărfurilor.

În cazul regimurilor vamale definitive, autoritatea vamală nu mai exercită nici un fel de acțiuni asupra acestora după ce s-a acordat liberul de vamă.

În cazul regimurilor vamale suspensive, autoritatea vamală exercită o supraveghere asupra acestora specifică fiecărui regim.

Actul de bază pentru efectuarea operațiunilor de vămuire a mărfurilor este declarația vamală care se completează și se semnează, pe formulare tipizate, de către titularul operațiunilor sau reprezentantul său. Aceasta se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de reglementările vamale. Data declarației vamale este data înregistrării ei și constituie momentul în care se nasc drepturile și obligațiile aferente regimului.

Declarația vamală de import se depune la autoritatea vamală împreună cu:

documentul de transport al mărfurilor,

factura, în original sau în copie pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor,

declarația de valoare în vamă,

documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferențial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază,

codul fiscal al titularului.

Marcajele sau sigiliile nu pot fi înlăturate decât de autoritatea vamală sau cu permisiunea ei. Autoritatea vamală acordă liberul de vamă după efectuarea vămuirii, dar poate dispune eliberarea mărfii și după depunerea documentelor de plată. Într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, autoritatea vamală poate efectua controlul ulterior al operațiunilor, verificându-se orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite. Diferențele în minus trebuie achitate în termen de 7 zile de la data comunicării. Diferențele în plus se restituie titularului operațiunii comerciale în termen de 30 de zile de la data constatării. Diferențele în plus sau în minus privind alte drepturi de import se soluționează potrivit normelor care reglementează aceste drepturi.

Operațiunile de prezentare a mărfii, depunerea declarației vamale – sumară și în detaliu, precum și păstrarea și manipularea mărfurilor în depozit pot fi efectuate, cu autorizația Direcția Generală a Vămilor și de persoanele juridice române care au calitate de comisionar în vamă. Aceștia au dreptul de a face operațiuni de import sau de export în nume propriu.

Importul constă în intrarea în țară a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitul economic. La importul mărfurilor, autoritatea vamală realizează procedura de vămuire și de încasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import, aplicând și măsuri de politică comercială. Taxele vamale de import se determină pe baza Tarifului vamal de import al României, care se aprobă prin lege și se eliberează pe baza nomenclaturii comerciale a mărfurilor.

Unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul mărfii sau de destinația specifică. Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau o exceptare de drepturi vamale, care poate fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar. Guvernul, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului de Finanțe și a Ministerului Industriei și Comerțului, poate aproba, cu caracter temporar, exceptări sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri, care se stabilesc în mod nediscriminatoriu față de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar al mărfurilor.

Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în tariful vamal de import al României. Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea acordului VII al Acordului General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte. La valoarea în vamă se includ:

cheltuieli de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;

cheltuieli de încărcare, descărcare și de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente procesului extern;

costul asigurării pe parcursul extern.

Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import:

produsele de pescuit maritim și oceanic și alte produse extrase din marea teritorială a unei terțe țări de navele înmatriculate în România și care navighează sub pavilion român;

bunurile obținute prin produsele anterioare la bordul unei nave-fabrică ce îndeplinește condițiile de înmatriculare în România și de navigație sub pavilion românesc.

Regimul de export constă în scoaterea definitivă a mărfurilor românești de pe teritoriul României. Sunt admise la export mărfurile produse în țară, precum și cele importate anterior, cu excepția mărfurilor care sunt supuse unor măsuri de prohibiție sau restricție în cadrul politicii comerciale. La exportul de mărfuri nu se încasează taxe vamale. Liberul de vamă la export se acordă cu condiția ca mărfurile în cauză să părăsească teritoriul României în aceeași stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declarației vamale de export.

Călătorii și alte persoane fizice cu domiciliul în țară sau în străinătate pot introduce și scoate din țară bunurile aflate în bagajele personale ori care îi însoțesc, fără a fi supuși taxelor vamale, în condițiile și limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului. Pentru bunurile care nu se încadrează în limitele cantitative și valorice prevăzute în hotărârea de Guvern se aplică, la import, tariful vamal de import, iar la export, o taxă vamală unică de 20% aplicată la valoarea în vamă.

Tariful vamal constă în transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la altul, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială. Mărfurile vămuite la un birou vamal de interior, în vederea exportului, sunt în tranzit până la biroul vamal de frontieră. Titularul regimului de tranzit este obligat să prezinte biroului vamal de destinație mărfurile în stare intactă, cu măsurile de marcare și sigilare aplicate, în termenul stabilit de autoritatea vamală.

,,Antrepozitul vamal reprezintă locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acestea, în care mărfurile pot fi depozitate. În antrepozitul vamal se permite intrarea mărfurilor străine, înainte ca ele să fie supuse obligației de plată a datoriei vamale, precum și a mărfurilor românești vămuite care sunt depozitate până la expedierea lor în străinătate. Antrepozitul vamal poate fi public, fiind destinat depozitării de mărfuri de către orice persoană, sau privat, fiind destinat depozitării mărfurilor de către cel căruia îi aparține depozitul”.

Deținătorul antrepozitului este administratorul și gestionarul mărfurilor depozitate și are următoarele obligații:

să îndeplinească condițiile de organizare și funcționare a antrepozitului vamal;

să asigure supravegherea mărfurilor;

să respecte normele privind conservarea mărfurilor depozitate.

În antrepozite pot fi depozitate și mărfuri care sunt supuse operațiunilor specifice regimului de perfecționare activă sau de transformare sub control vamal. Pentru mărfurile scoase din antrepozitul vamal și vămuite la import, cheltuielile de antrepozit, inclusiv cele de conservare, nu se adaugă la valoarea în vamă.

Regimul de perfecționare pasivă constă în supunerea, pe teritoriul României la una sau mai multe operațiuni de transport sau prelucrare a:

mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afara teritoriului vamal al României, sub formă de produse compensatoare, fără a face obiectul încasării drepturilor de import sau al măsurilor de politică comercială;

mărfurilor importate, introduse în circuitul economic, dacă ele sunt exportate în afara teritoriului României sub formă de produse compensatoare.

În regimul de perfecționare activă se pot face următoarele operațiuni:

prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea și adaptarea lor la alte mărfuri;

transformarea mărfurilor;

repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în forma inițială;

utilizarea unor mărfuri, care, deși nu se regăsesc în produsele compensatoare, permit sau facilitează obținerea acestor produse, chiar dacă ele dispar total sau parțial în timpul folosirii lor.

Produsele compensatoare sunt rezultatul obținut în urma procesului de perfecționare. Rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obținute în urma procesului de perfecționare activă a unor cantități determinate de mărfuri importate.

Regimul de transformare sub control vamal permite folosirea, pe teritoriul României, fără plata drepturilor de import și fără aplicarea de măsuri de politică comercială, de mărfuri străine pentru a fi supuse unor operațiuni care le transformă felul sau starea inițială. Produsele transformate se introduc în criteriul economic cu plata drepturilor de import. Pentru mărfurile netransformate sau aflate într-un stadiu intermediar de transformare, care se importă, elementele de taxare sunt cele în vigoare în momentul înregistrării declarației vamale. Drepturile de import la aceste produse se calculează potrivit unui tratament tarifar preferențial, nu numai atunci când acesta este prevăzut în momentul importului, ci și dacă aceasta era prevăzut pentru mărfurile care urmau a fi transformate la data înregistrării declarației vamale de plasare sub regimul vamal.

Regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul României, cu exonerare totală sau parțială de drepturile de import și fără aplicarea totală sau parțială de drepturile de import și fără aplicarea măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale. În cazul mărfurilor plasate sub regim de admitere temporară cu excepția uzurii lor normale. În cazul mărfurilor plasate sub regim de admitere temporară cu exonerare parțială de taxe vamale, cuantumul taxelor vamale se încasează în proporție de 3% din suma care se datora, dacă mărfurile ar fi fost importate. În cazul în care mărfurile aflate în regim de admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import sunt importate, elementele de taxare sunt cele în vigoare la data înregistrării declarației vamale de import.

Regimul de perfecționare pasivă permite exportul temporar de mărfuri românești în afara teritoriului țării, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de transformare sau de prelucrare și ulterior, a importului produselor rezultate, cu exonerare totală sau parțială de drepturi de import. Nu pot fi plasate sub regim de perfecționare pasivă mărfurile care:

prin exportul lor ar da naștere la rambursări sau restituiri de drepturi de import;

înaintea exportului, au fost importate, în exonerare totală de drepturi de import, pentru a fi utilizate într-un anumit scop.

Autoritatea vamală fixează termenul în care produsele compensatoare vor fi reimportate. Produsele compensatoare sunt produse rezultate în urma procesului de perfecționare pasivă. Rata e randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse compensatoare, obținută dintr-o cantitate determinată de mărfuri supuse procesului de perfecționare pasivă.

2.1.2. Datoria vamală

Datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale. Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declarației vamale acceptate și înregistrate. Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declarației vamale acceptate și înregistrate, și persoana care, di culpă, a furnizat date nereale, înscrise în acea declarație, ce au determinat stabilirea incorectă a datoriei vamale. Debitorul răspunde solidar împreună cu:

persoanele care participă la aceasta, cunoscând sau care trebuie să cunoască neregularitățile privind introducere mărfurilor în țară;

persoanele care dobândesc sau dețin mărfurile în cauză, care cunoșteau sau trebuie să cunoască aceste neregularități în momentul dobândirii sau deținerii.

În cazul în care marfa a fost sustrasă de la supravegherea vamală, răspunde solidar și gestionarul mărfii.

Datoria vamală ia naștere și în următoarele cazuri:

neexecutarea unor obligații care rezultă din păstrarea mărfurilor în depozit temporar necesar, pentru care se datorează drepturi de import;

neîndeplinirea unuia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate;

utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale.

Pentru mărfurile aflate într-o zonă liberă care dispar, se consemnează sau sunt utilizate în alte condiții decât cele prevăzute în reglementările vamale aplicabile în acea zonă, datoria vamală ia naștere din acel moment. Datoria vamală a naștere și în cazul când se referă la mărfurile prohibitive sau cu restricție, de orice natură, la import. Aceasta nu este valabilă în cazul introducerii monedelor sau bancnotelor false, precum și a stupefiantelor și substanțelor psihotrope.

,, Cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale. Dacă nu se știe cu exactitate momentul în care ia naștere datoria vamală, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de taxare proprii mărfurilor în cauză este acela în care autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situație care face să se nască o datorie vamală. Datoria vamală ia naștere la locul în care s-au produs faptele care au generat-o. Dacă nu se consideră că acesta este locul în care autoritatea vamală constată că mărfurile se găsesc în situația de a genera această datorie”.

Când o marfă de origine română este scoasă din țară în regim de perfecționare pasivă, pentru mărfurile de origine străină încorporate în acea marfă, care nu beneficiază de un tratament tarifar preferențial în România, se naște o datorie vamală la importul în România al produselor compensatoare. Momentul în care se naște datoria vamală este momentul înregistrării la vamă a declarației vamale de export inițiale a mărfurilor de origine română. Cuantumul drepturilor de import se determină în condițiile prevăzute pentru mărfurile importate provenind din regimul de perfecționare pasivă.

Autoritatea vamală are dreptul să ceară constituirea unei garanții pentru asigurarea plății datoriei vamale. Garanția se depune de către debitorul vamal sau, cu acordul autorității vamale, de către o terță persoană. Autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligația garantării datoriei vamale, garanția poate fi constituită printr-un depozit bănesc sau printr-o scrisoare de garanție bancară, emisă de o bancă agreată de autoritatea vamală și se realizează prin depunerea sumei în lei sau prin remiterea unor instrumente de decontare și titluri de valoare, acceptate de autoritatea vamală.

Cuantumul garanției reprezintă suma exactă a datoriei vamale, în cazul în care aceasta poate fi determinată în momentul în care este dată garanția. În cazul în care acest cuantum nu poate fi determinat, se ia în considerare suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezulta din operațiunea de vămuire.

Atunci când, în cursul derulării regimului vamal, autoritatea vamală constată că modalitatea de garanție dată nu mai este asigură plata datorie vamale, poate cere constituirea unei alte garanții. În caz de refuz, autoritatea vamală poate să interzică efectuarea altor operațiuni de vămuire, până la achitarea datoriilor vamale. Debitorul vamal poate solicita restituirea garanției disponibile, după ce datoria vamală a fost achitată sau poate să consimtă ca aceasta să fie folosită la altă operațiune de vămuire.

Autoritatea vamală evidențiază, în registrele contabile sau în alt suport echivalent, drepturile de import și de export rezultate din datoriile vamale, potrivit planului de conturi și metodologiei în vigoare. Debitorul datoriei vamale ia cunoștință despre cuantumul acestei datorii prin declarație vamală acceptată și înregistrată de autoritatea vamală. În cazul unor diferențe ulterioare sau în situația încheierii din oficiu, fără declarație vamală, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoștință despre acea nouă datorie pe baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală. Declarația vamală și actul constatator sunt titluri executorii care se onorează de către societatea bancară, fără accept, interzicere și validare.

Datoria vamală se achită înainte de liberul de vamă, în cazul regimurilor vamale definitive, precum și în cazul în care regimul vamal suspensiv se încheie în termen. Pentru regimul vamal suspensiv se încheie în termen, datoria vamală devine exigibilă și se stinge prin executare de autoritatea vamală a garanției constituite.

În cazul mărfurilor reținute de autoritatea vamală sau al celor pentru care s-a solicitat restituirea datoriei vamale aferente, achitarea datoriei vamale se suspendă până la stabilirea definitivă a regimului juridic al acelor mărfuri.

Pe baza depunerii în avans, de către debitorul vamal, a unui depozit la vedere în contul autoritatea vamală, acesta poate, în limita valorică a acestui depozit, să încaseze datoriile vamale. Datoria vamală poate fi achitată și de o terță persoană pentru și în numele debitorului, din dispoziția acestuia. Plata vamală a datoriei poate să se efectueze oricând de debitorul vamal. În caz de neachitare a datoriilor vamale la scadență, autoritatea vamală va folosi toate mijloacele de executare silită, încasând și majorările de întârziere.

Datoria vamală se stinge prin:

plata acesteia;

renunțarea la încasare, atunci când se constată că este nedatorată;

anularea ca o consecință a anulării declarației vamale;

împlinirea termenului de prescripție extinctivă;

insolvabilitatea debitorului, constatată pe cale judecătorească;

confiscarea definitivă a mărfurilor;

distrugerea mărfurilor prin dispoziția autorității vamale sau abandonarea acestora în favoarea statului;

distrugerea sau pierderea mărfurilor, datorită forței majore sau cazului fortuit;

scăderea cantitativă a mărfurilor, datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

În cadrul aplicării reglementărilor vamale, atunci când autoritatea vamală emite acte care afectează drepturile și interesele persoanelor fizice sau juridice care efectuează operațiuni supuse vămuirii, acestea se pot adresa cu plângeri împotriva acelui act. Rezultatul plângerii se va comunica în 30 de zile de la data înregistrării acesteia.

În ceea ce privește contestațiile, acestea se depun în termen de 15 zile de la comunicarea solicitării plângerii. La soluționarea contestației, directorul direcției regionale vamale va ține seamă de avizul emis de o comisie de specialiști formată din:

un consilier juridic al direcției regionale vamale;

un specialist în probleme vamale din direcția regională vamală;

un specialist în operațiuni de comerț exterior, desemnat de președintele camerei județene de comerț și industrie;

Decizia va fi dată în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației.

2.2. Tariful vamal de import al României

2.2.1. Descrierea modului de utilizare a tarifului vamal

Creșterea importanței Tarifului vamal de import presupune rezolvarea multor probleme legate de categoriile de interese de o mare diversitate (consumatorii individuali, agenții economici, departamente, strategia guvernului, parteneri externi etc.). Neconcordanțele și lipsurile din Tariful vamal pot da naștere la probleme dificile de punere a acestuia în aplicare atât din punct de vedere al economiei naționale, cât și în ceea ce privește respectarea obligațiunilor internaționale.

Tariful vamal de import al României este un instrument în cadrul ansamblului de noi reglementări în procesul trecerii la economia de piață. Sincronizarea elaborării lui cu un întreg pachet de legi, decrete și hotărâri, dintre care reforma prețurilor și stabilirea unui curs de schimb real sunt foarte importante. Pentru România, menținerea unui nivel de taxe similar cu cel al țărilor în curs de dezvoltare protejează ramurile și sectoarele industriale și agricole.

Prin „taxa vamală în vigoare” se înțelege taxa vamală care se aplică efectiv în momentul vămuirii unei mărfi, din coloana „Taxă vamală”. Abrevierea „ex” reprezintă exceptarea de taxe vamale. Coloana „Poziție tarifară” conține codul poziției tarifare format din 8 cifre.

Coloana „Denumirea mărfii” conține descrierea completă a mărfurilor.

Coloana „Cod U.M. supl” conține codul unităților de măsură suplimentare, necesare în scopuri statistice, care se înscriu suplimentar în licențe și documente vamale.

Coloana „Taxă vamală” conține taxele vamale din tariful de import al României.

Coloana „CE” conține taxele vamale aplicabile mărfurilor provenite din țările Comunității Europene.

Coloana „AELS” conține taxe vamale reduse prin aplicarea marjelor preferențiale convenite prin Acordul privind sistemul global de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare (S.G.P.C.).

Coloana „P.16” conține taxe vamale reduse prin aplicarea marjelor preferențiale acordate în cadrul Protocolului privind negocierile comerciale între țări în curs de dezvoltare Protocolul celor 16.

Fig. nr. 2.2. EXTRAS DIN TARIFUL VAMAL DE IMPORT

Sursa: Tariful vamal de import al României.

Norme tehnice de completare, utilizare și tipărire

a declarație a declarației vamale în detaliu

Actul de bază pentru efectuarea operațiunilor de vămuire a mărfurilor e declarația vamală care se completează și se semnează, pe formulare tipizate, de către titularul operațiunii sau reprezentantul său. Declarația vamală reprezintă actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele și în modalitățile prevăzute în reglementările vamale, voința de a plasa mărfurile sub un regim vamal determinat. Declarația se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de reglementările vamale. Dacă declarația vamală este acceptată de autoritatea vamală, aceasta se înscrie în regimul de evidență al biroului vamal. Data declarației vamale este data înregistrării ei și constituie momentul în care se nasc drepturile și obligațiile aferente regimului.

Declarația vamală este compusă din:

declarația vamală primară – formularul utilizat pentru declararea în detaliu a bunurilor clasificate la un singur cod tarifar;

declarația vamală secundară – formularul utilizat împreună cu declarați declarația vamală primară pentru declararea mai multor bunuri care se clasifică la coduri tarifare diferite.

Declarația vamală în detaliu se compune dintr-un set de 8 exemplare consecutive care pot fi utilizate în set complet sau fracționat. Direcția Generală a Vămilor poate dispune, în cazuri deosebite, exceptare de la depunerea declarațiilor vamale complementare și utilizarea unor coduri simplificate de identificare a mărfurilor.

Exemplarele declarației vamale în detaliu au următoarea destinație, iar în set fracționat se utilizează astfel:

exemplarul 1 se păstrează în biroul vamal de expediție sau export și se utilizează pentru export, export cu tranzit și tranzit;

exemplarul 2 servește la colectarea informațiilor statistice pentru export și exportul cu tranzit;

exemplarul 3 este destinat expeditorului sau expeditarului și se utilizează pentru export și exportul cu tranzit;

exemplarul 4 este reținut de biroul vamal de destinație și este folosit pentru exportul cu tranzit și pentru tranzit;

exemplarul 5 este trimis biroului vamal de destinație și apoi este retrimis biroului vamal de plecare pentru confirmarea încheierii regimului de tranzit. Este utilizat pentru tranzit și exportul cu tranzit;

exemplarul 6 este păstrat de biroul vamal de import și este destinat numai importului;

exemplarul 7 este folosit numai pentru tranzit și import;

exemplarul 8 revine titularului și este utilizat pentru import.

Declarația vamală în detaliu nu se depune pentru:

mărfurile a căror valoare este sub echivalentul în lei a 100 ECU;

bunurile introduse sau scoase din țară de misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România, precum și de membrii acestora când se folosește formularul emis de Ministerul Afacerilor Externe;

pentru bunurile introduse în țară de persoanele fizice pentru care se utilizează formularul „chitanță”.

Formularele declarației vamale în detaliu se tipăresc și se folosesc în seturile de exemplare corespunzătoare regimului vamal. Acestea sunt imprimate în culoare verde. Exemplarele declarației vamale sunt imprimate în culoare verde. Exemplarele declarației vamale sunt imprimate cu o linie de culori diferite astfel: exemplarele 1,6 – roșie; exemplarele 2,7 – verde; exemplarele 3,8 – galben; exemplarele 4,5 – albastră. Formularele trebuie să fie prevăzute cu o mulțime care să indice numele și adresa imprimeriei.

Declarația vamală în detaliu se completează în limba română, fără ștersături sau modificări, ștampile și semnăturile aplicându-se manual. Agenți vamali verifică declarațiile, neparticipând la redactarea acestora.

Rubricile declarației vamale primare se calculează astfel:

RUBRICA 1 – DECLARAȚIE.

Prima casetă cuprinde următoarele sigle:

EX pentru o declarație de export în alte țări decât cele contractate ale Convenției Tranzitului Comun;

IM pentru o declarație de export sau import în sau din țările contractante ale Convenției Tranzitului Comun;

EU pentru o declarație de export sau import în sau din țările contractante ale Convenției Tranzitului Comun.

A doua casetă cuprinde codurile prin care se indică procedura vamală:

Expediție/Export definitiv – acest cod nu poate fi utilizat în cadrul mărfurilor reexportate;

Expediție/Export temporar;

Expediție/Reexport – acest cod se aplică mărfurilor care au fost introduse temporar și celor introduse în antrepozit;

Import definitiv –acest cod nu poate fi utilizat în cazul reimportului;

Introducere temporară;

Reintroducere/Reimport;

Plasare în antrepozit;

Tranzit;

Transformare sub control vamal și alte regimuri sau destinații vamale.

A treia casetă se completează când formularul declarației vamale este utilizat ca titlu de tranzit sau export simultan cu tranzit național.

Siglele utilizate sunt:

TE – în tranzit extern când mărfurile circulă între două birouri vamale de frontieră sau între un birou vamal de interior și unul de frontieră.

TI – în tranzit intern când mărfurile circulă între două birouri vamale de interior sau între un birou vamal de frontieră și un birou vamal de interior.

RUBRICA 2 – EXPEDITOR/EXPORTATOR

La export se completează denumirea și adresa exportatorului și codul fiscal al acestuia.

La import se înscrie denumirea și adresa exportatorului.

RUBRICA 3 – FORMULARE

În prima casetă se completează, în toate cazurile, când se depune declarația complementară.

În a doua casetă se înscrie numărul total al formularelor declarației vamale utilizate.

RUBRICA 4 – LISTE DE ÎNCÂRCARE

Se înscriu în cifre numărul listelor de încărcare.

RUBRICA 5 – ARTICOLE

Se indică numărul total al coletelor (cartoane, lăzi etc.).

RUBRICA 7 – NUMĂR DE REFERINȚĂ

Această rubrică cuprinde date interne de referință ale titularului, cu utilitate pentru acesta, anul/numărul de referință.

RUBRICA 8 – DESTINATAR

La import și tranzit se indică denumirea, adresa și codul fiscal al destinatarului căruia îi sunt livrate mărfurile. În cazul grupajului de marfă, la tranzit se poate înscrie mențiunea „diverși”, iar lista destinatarilor va fi atașată declarației vamale.

La export se înscrie numele și adresa destinatarului.

RUBRICA 9 – RESPONSABIL FINANCIAR

Cuprinde date pentru identificarea băncii la care titularul operațiunii are deschis contul, pentru plata drepturilor vamale, numărul acestui cont, denumirea plătitorului și a celui pentru care se face plata.

RUBRICA 10 – ȚARA PRIMEI DESTINAȚII/ȚARA ULTIMEI PROVENIENȚE

RUBRICA 11 – ȚARA TRANZACȚIEI

Prima casetă cuprinde, la export, codul țării cumpărătorului, iar la import, codul țării vânzătorului. În cazul tranzitului nu se utilizează.

A doua casetă se utilizează facultativ.

RUBRICA 12 – ELEMENTE PENTRU VALOARE

RUBRICA 13 –

Se utilizează facultativ.

RUBRICA 14 – DECLARANT/REPREZENTANT

Se înscrie denumirea și adresa persoanei care declară mărfurile. Când declararea e făcută de un comisionar în vamă se înscrie și numărul autorizației acestuia.

Când importatorul/exportatorul își declară mărfurile în nume propriu se înscrie mențiunea „importator” sau „exportator”.

RUBRICA 15 – ȚARA DE DESTINAȚIE/EXPORT

Se înscrie denumirea țării de export.

În caseta (a) se completează codul țării de export/expediție.

În caseta (b) se completează codul județului în care au fost produse mărfurile în cazul exportului.

RUBRICA 16 – ȚARA DEORIGINE

Se utilizează la import înscriindu-se denumirea țării de origine.

RUBRICA 17 – ȚARA DE DESTINAȚIE

Se utilizează la import, export și tranzit indicându-se numele complet al țării destinatare.

În caseta (a) se indică codul țării.

În caseta (b) în cazul importului se înscrie codul județului în care îți are sediul beneficiarul.

RUBRICA 17 – IDENTITATEA ȘI NAȚIONALITATEA MIJLOCULUI DE TRANSPORT LA PLECARE.

Se aplică în cazul regimului de tranzit sau export.

În prima casetă se înscrie identitatea mijlocului de transport.

În a doua casetă se înscrie codul naționalității mijlocului de transport.

RUBRICA 19 – CONTAINER

Se înscriu următoarele coduri: 1- pentru transport containerizat;

0- pentru alt mod de transport.

RUBRICA 20 – CONDIȚIA DE LIVRARE

În prima casetă, utilizată la import și export, se înscriu codificările de livrare, potrivit regulilor INCOTERMS.

În a doua casetă se indică locul prevăzut în contractul de transport.

A treia casetă nu se utilizează.

RUBRICA 21 – IDENTITATEA ȘI NAȚIONALITATEA MIJLOCULUI DE TRANSPORT ACTIV CARE TRECE FRONTIERA

În prima casetă se înscrie numărul de înmatriculare sau numele mijlocului de transport activ utilizat la trecerea frontierei României.

În a doua casetă se înscrie codul naționalității mijlocului de transport activ.

RUBRICA 22 – MONEDA ȘI VALOAREA TOTAL FACTURATĂ

RUBRICA 23 – CURS DE SCHIMB

RUBRICA 24 – NATURA TRANZACȚIEI

În prima casetă se înscrie codul general al operațiunii. În a doua casetă se înscrie codul operațiunii în detaliu. A treia casetă nu se utilizează.

RUBRICA 25 – MOD DE TRANSPORT LA FRONTIERĂ

În prima casetă se înscrie codul general al operațiunii. În a doua casetă se înscriu codul operațiunii în detaliu. A treia casetă nu se utilizează.

RUBRICA 26 – MOD DE TRANSPORT INTERIOR

RUBRICA 27 – LOCUL DE ÎNCĂRCARE/DESCĂRCARE

RUBRICA 28 – INFORMAȚII FINANCIAR BANCARE

RUBRICA 29 – VAMA DE IEȘIRE/INTRARE

RUBRICA 30 – LOCALIZAREA MĂRFURILOR

Se indică locul unde mărfurile pot fi examinate în momentul vămuirii: chei, depozit, pe mijlocul de transport etc.

RUBRICA 31 – COLETE ȘI DESCRIEREA MĂRFURILOR, MĂRCI ȘI NUMERE – NUMĂR CONTAINER – NUMĂRUL ȘI NATURA

Pe primul rând se înscriu mărcile, numerele, numărul și felul coletelor. Pe al doilea rând se înscrie denumirea comercială a mărfurilor. Pe al treilea rând se fac referiri la „lista inventar”.

RUBRICA 32 – ARTICOL NR.

Se indică numărul de ordine al articolului de mărfuri.

RUBRICA 33 – CODUL MĂRFURILOR

Se completează numai prima casetă în care se trece codul din Tariful Vamal de Import al României. Primele 6 cifre reprezintă subpoziții din Sistemul Armonizat (S.A.), iar următoarele 2 cifre reprezintă detalierea conform Nomenclaturii Combinate.

RUBRICA 34 – CODUL ȚĂRII DE ORIGINE

RUBRICA 35 – GREUTATE BRUTĂ (kg)

RUBRICA 36 – PREFERINȚE

Se utilizează numai la import și numai în cazurile în care se solicită un regim tarifar preferențial înscriindu-se codurile aferente acordurilor preferențiale.

RUBRICA 37 – REGIM

În prima casetă se înscrie regimul vamal pentru care mărfurile sunt declarate la destinație/expediție, urmat de regimul precedent. Regimul precedent este regimul vamal care a fost utilizat pe o declarație vamală depusă pentru marfa în cauză într-un stadiu anterior. În cazul în care nu există un regim precedent, se utilizează codificarea „00”.

Când mărfurile s-au aflat într-un regim de perfecționare activă, pasivă sau transformare sub control vamal și ulterior au trecut într-un regim de antrepozitare, admitere temporară sau într-o zonă liberă, la acordarea noului regim solicitat, în caseta regimului precedent se înscrie codul primului regim vamal în care s-au aflat.

În doua casetă se înscrie, în cazul declarațiilor vamale depuse prin sistem informatic, un cod adițional de trei cifre.

RUBRICA 38 – GREUTATE NETĂ (kg)

RUBRICA 39 – CONTINGENT

Se completează numai în cazul importului de mărfuri pentru care sunt prevăzute contingente cantitative sau valorice.

RUBRICA 40 – DECLARAȚIE SUMARĂ

Se completează prin înscrierea numărului și a datei documentului vamal precedent urmat de codul vămii emitente separate printr-o bară (declarație sumară sau titlu de tranzit).

RUBRICA 41 – UNITĂȚI DE MĂSURĂ SUPLIMENTARE

Nu se utilizează pentru tranzit.

RUBRICA 42 – PREȚ ARTICOL

RUBRICA 43 – METODA DE EVALUARE

Se utilizează numai în cazul importului înscriindu-se numărul articolului din Acordul privind aplicarea art. VII al G.A.T.T., exceptând mărfurile ale căror prețuri definitive se stabilesc pe bază de cotații bursiere, caz în care se înscrie codul R.

RUBRICA 44 – MENȚIUNI SPECIALE: DOCUMENTE ANEXATE / CERTIFICATE ȘI AUTORIZAȚII

Se înscriu felul și numărul documentelor depuse pentru susținerea declarației vamale.

RUBRICA 45 – AJUSTARE

Se utilizează facultativ la import dacă există o ajustare a prețului plătit sau de plătit, înscriindu-se procentul aplicat asupra valorii tranzacționate ().

RUBRICA 46 – VALOAREA STATISTICĂ

RUBRICA 47 – CALCULUL ÎMPOZITĂRILOR

Se completează atunci când sunt de plătit sau de garantat drepturi vamale. În prima coloană se înscrie tipul drepturilor vamale. În a doua coloană se înscrie baza de impozitare, corespunzătoare fiecărui tip de taxă. În a treia coloană se înscrie cota procentuală sau suma fixă tipului de drept vamal. În a patra coloană se indică cuantumul drepturilor vamale. În a cincea coloană se înscrie modul de plată sau garantare.

RUBRICA 48 – REPORT DE PLATĂ

Se completează numai în cazul constituirii în avans a depozitelor în contul unităților aparținând autorității vamale.

RUBRICA 49 – IDENTIFICAREA ANTREPOZITULUI

RUBRICA 50 – PRINCIPAL OBLIGAT

Se utilizează în cazul transportului identificându-se denumirea și adresa titularului de tranzit sau a împuternicitului legal al acestuia, cât și numele și prenumele persoanei abilitate să semneze în numele lui. La Nr. se înscrie codul fiscal.

RUBRICA 51 – VAMA DE TRECERE PREVĂZUTĂ ȚI ȚARA

RUBRICA 52 – GARANȚIE

Se utilizează numai la tranzit, indicându-se tipul de garanție, felul, numărul și data documentului de instituire a garanției.

RUBRICA 53 – VAMA DE DESTINAȚIE

Se indică codul și denumirea biroului vamal la care mărfurile trebuie să fie prezente.

RUBRICA 54 – LOCUL ȘI DATA/SEMNĂTURA ȘI NUMELE DECLARANTULUI/REPREZENTANTULUI

RUBRICA 55 – TRANSBORDARE

Se utilizează atunci când are loc o transbordare a mărfurilor dintr-un mijloc de transport în altul. Se indică locul și data, identitatea și felul noului mijloc de transport.

RUBRICA 56 – ALTE INCIDENTE ÎN CURSUL TRANSPORTULUI/ RELATAREA FAPTELOR ȘI MĂSURILE LUATE.

Se utilizează numai pentru operațiunile de tranzit și cuprinde referiri asupra incidentelor apărute pe parcursul tranzitării mărfurilor: rupere de sigilii, lipsuri sau distrugeri de mărfuri.

LISTA

codurilor pentru tipul taxelor și drepturilor vamale

LISTA

codurilor preferințelor tarifare

CODURILE

Reprezentând modalitățile de plată sau de garantare a datoriei vamale

LISTA

codurilor contingentelor în vigoare

LISTA

codificărilor condițiilor de livrare, potrivit regulilor INCOTERMS

LISTA

codurilor documentelor-anexă

CODURILE

unităților de măsură specifice

NOMENCLATORUL

de țări și de teritorii dependente, neautonome și cu statut special

LISTA

privind codurile județelor

NOMENCLATORUL DE UNITĂȚI MONETARE

LISTA

codurilor modurilor de transport la frontieră

NOMENCLATORUL

birourilor vamale române

Capitolul III

CEFTA și Acordurile Europene – principalele acorduri preferențiale semnate de România.

3.1. Conceptul de preferințe vamale

Comerțul internațional cu bunuri și servicii se desfășoară în momentul de față, pe baza principiilor, regulilor și disciplinelor stabilite în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Afirmația este susținută de faptul că aproape 140 de state sunt deja membre la OMC.

Spre deosebire de GAT (predecesorul său), noua organizație comercială nu acceptă asumarea de angajamente selective pentru principiile, disciplinele și regulile convenite în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda – Uruguay.

Unul dintre principiile fundamentale ale OMC este cel al tratamentului națiunii cele mai favorizate (NCMF). În baza acestui principiu, acceptat și aplicat de membrii OMC la totalitatea operațiunilor de comerț exterior, statele membre OMC se obligă să nu trateze nici n partener din OMC mai puțin favorabil decât îl tratează pe acel partener căruia i-au aplicat sau îi vor aplica tratamentul cel mai avantajos.

OMC recunoaște unele excepții de la tratamentul NCMF și permite aplicarea unui tratament diferențial în următoarele cazuri:

– cauza de abilitare permisivă numită în mod uzual “Tratamentul diferențiat și mai favorabil pentru țările în curs de dezvoltare”. Sunt incluse Sistemul Generalizat de Preferințe vamale Nereciproce și Nediscriminatorii în favoarea țărilor în curs de dezvoltare (SGP), Sistemul Global de Preferințe Comerciale între unele țări în curs de dezvoltare (SGPC), Protocolul celor 16, tratamentul țărilor mai puțin dezvoltate, precum și flexibilitățile netarifare cuprinse în diversele acorduri ale OMC;

– zonele de comerț liber, uniunile vamale, comerțul la frontieră (reglementate ca excepții prin articolul XXIV al G.A.T.T. 1994)

-achizițiile publice și acordurile plurilaterale din OMC;

-excepțiile generale și de securitate;

-măsuri specifice de apărare comercială: măsuri și taxe compensatorii, taxe antidumping, măsuri de salvgardare și măsuri de retorsiune (reglementate prin acordurile specifice din OMC).

Excepțiile de la tratamentul NCMF permise de OMC sunt baza existenței preferințelor vamale în comerțul internațional de la finele secolului XX.

Sistemul Generalizat de Preferințe Vamale Tarifare (SGP), nereciproce, în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, este expresia angajamentului țărilor dezvoltate ale lumii de a permite un acces mai favorabil și mai facil produselor din țările în curs de dezvoltare. Acest tratament, nereciproc și necondiționat, avea în vedere incitarea la dezvoltarea industrială a țărilor mai puțin dezvoltate și afectează, cu preponderență, exporturile de produse industriale, având efecte mai reduse în sfera comerțului cu produse agricole.

Protocolul celor 16 (P – 16) este expresia uni prim efort al țărilor în curs de dezvoltare de a-și acorda unele facilități tarifare, aplicându-le numai comerțului între membrii P – 16. Se are în vedere cooperarea cât mai eficientle activității comerciale (bariere netarifare, paratarifare, facilitarea comerțului). SGPC este expresia eforturilor țărilor în curs de dezvoltare de a amplifica relațiile comerciale dintre statele membre, atât pentru creșterea eficienței și competitivității produselor lor de export, cât mai ales, pentru impulsionarea dezvoltării economiei proprii.

Fiecare formă de integrare regională la care participă cel puțin un membru OMC este examinată în cadrul unor grupuri de lucru speciale ale OMC, iar concluziile acestora sunt supuse, apoi, spre decizie, consiliului OMC, examinarea având ca scop analiza modului în care aceste forme de acordare de preferințe vamale pot fi încadrate la articolul XXIV al GATT 1994.

Criteriile de bază ale examinării conformității unui acord de comerț liber sau altă formă de integrare regională cu prevederile articolului XXIV sunt:

– concesiile vamale tarifare acordate între părți să acopere cu preponderență schimburile comerciale dintre aceste țări;

– prin stabilirea unor preferințe vamale între părți, să nu se producă o înrăutățire a tratamentului tarifar vamal aplicat anterior terților;

– forma de integrare regională în cauză să aibă un efect creator de comerț (trade creating) și nu doar unul de orientare geografică a acestuia (trade diverting), sau cel puțin, proporția dintre cele două efecte să fie în favoarea dezvoltării schimburilor comerciale în general.

Cu toate că acordurile de integrare regională, în general, și cele a României, în particular, nu sunt forme clasice de sisteme vamale preferențiale, faptul că (1) aceste acorduri regionale au la bază, acordarea de preferințe vamale și că (2) ele acoperă majoritatea (peste 50%) volumul schimburilor comerciale internaționale ale țării noastre, au determinat încadrarea acestor acorduri în categoria preferințelor vamale.

Pentru decizia macroeconomică cât și pentru cea la nivelul întreprinderii, pentru faza premergătoare formării zonei de comerț liber sau a uniunii economice, negocierea și convenirea unor preferințe vamale temporale, este foarte importantă. Iar după faza convenirii acestei rețele de avantaje tarifare la export și import, adoptarea unor strategii și măsuri de politică economică, vizând utilizarea rețelei construite este esențială pentru atingerea dezideratului de apropiere cât mai mare a caracteristicilor economice ale României de cele ale partenerilor dintr-o zonă de comerț liber sau uniune vamală, economică și monetară.

3.2. Acordul de comerț liber cu statele CEFTA

După semnarea Acordului de Comerț Liber cu CEFTA la 12 aprilie 1997, România a devenit cel de al șaselea membru al zonei de comerț liber în formare în Europa Centrală și de Est (celelalte state fiind Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia).

Spre deosebire de celelalte acorduri europene care acoperă cu precădere comerțul cu produse industriale, Acordul CEFTA are ambiții mult mai mari, procedând de la început cu liberalizarea ansamblului comerțului. Realizare în timp scurt a unei zone totale de comerț liber în această parte a europei are menirea de a pregăti cele șase țări pentru impactul pieței interne unice a Uniunii Europene.

Realizarea zonei de comerț liber urmează să se finalizeze până la 1 ianuarie 2002, în același timp cu zona de comerț liber dintre românia și Uniunea Europeană. În relațiile României cu fiecare țară membră CEFTA au fost negociate atât etapele eliminării taxelor vamale de import, cât și nomenclatorul produselor care vor face obiectul fiecărei etape.

Soluțiile convenite prezintă unele diferențe de la o țară membră la alta situație datorată fiecărei țări de a finaliza mai rapid sau mai lent zona de comerț liber în cadrul perioadei de tranziție stabilite, precum și a sensibilității unor produse pentru piețele țărilor respective, inclusiv pentru România.

În ceea ce privește comerțul cu produse industriale au fost convenite următoarele:

– pentru comerțul cu Cehia și Slovacia, taxele de import la produse industriale au fost eliminate la 1 iulie 1999 (cu excepția unor categorii de autoturisme la care liberalizarea se va termina la 1 ianuarie 2001);

– pentru comerțul cu Polonia eliminarea taxelor vamale se va produce treptat în perioada 1 iulie 1997 – 1 ianuarie 1999. de la această regulă se abat unele produse, pentru care taxa vamală se elimină de la 1 iulie 1997, precum și unele produse sensibile pentru care taxele vamale au fost eliminate într-o perioadă mai lungă, respectiv până la 1 ianuarie 2002;

– pentru comerțul cu Slovenia, sa convenit eliminarea completă a taxelor vamale la un nomenclator larg de produse de la 1 iulie 1997. Pentru produsele mai sensibile eliminarea taxelor vamale se face eșantionat până în anul 2001;

– pentru comerțul cu Ungaria eliminarea taxelor vamale se va face eșantionat până la 1 ianuarie 2000, cu excepția câtorva tipuri de autoturisme pentru care taxele vamale se vor elimina în anul 2001. Pentru o gamă largă de produse industriale taxele vamale elimină la data intrării în vigoare a Acordului.

În ceea ce privește concesiile convenite în comerțul cu produse agricole, prin protocoale încheiate cu fiecare membru CEFTA în parte au fost convenite următoarele:

– acceptarea de către România a unei derogări temporare a nomenclatorului de produse agricole la care în comerțul dintre statele membre CEFTA se practică taxa vamală zero sau taxe vamale comune reduse (perioade de aliniere este până la 1 ianuarie 1999);

– pentru unele produse de interes reciproc au fost convenite concesii bilaterale, diferite de la țară la țară.

Regulile de origine aplicabile comerțului preferenția din prima perioadă a liberalizării (pentru că în această perioadă vor exista preferințe în favoarea fiecărui participant) sunt cele armonizate cu Uniunea Europeană.

Prin caracteristicile sale de acord reglementând formarea unei zone de comerț liber, acordul României cu CEFTA creează cadrul juridic pentru desfășurarea unor relații comerciale preferențiale în ambele sensuri, fiind astfel sursă de posibilități sporite de export, dar și de concurență generatoare de eficiență.

Evidența documentară necesară pentru utilizarea facilităților din toate acordurile Europene este certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1, emis de autoritățile vamale ale țărilor exportatoare, certificat care atestă cantitatea, valoarea și originea mărfurilor exportate.

Anterior anului 1994, când s-a conturat o perioadă de apropiere a relațiilor reciproce dintre România și CEFTA, climatul inițial care a caracterizat aceste relații a fost ostil.

Aderarea României la zona central Europeană de liber schimb a fost interpretată diferit: fie ca un antrenament pentru un viitor acces la U.E., fie ca o redefinire a structurilor de competitivitate, dat fiind faptul că majoritatea țărilor semnatare – Cehia, Polonia, și Ungaria – sunt și favoritele unei integrări rapide în Uniunea Europeană.

Acest acord a fost necesar deoarece:

– reprezintă un prim pas spre integrarea europeană în acest sens integrarea României se înscrie în strategia națională de pregătire a aderării U.E. România va continua dezvoltarea cooperării regionale și a relațiilor de bună vecinătate, va încheia acorduri de liber schimb cu toate țările asociate la U.E. și aderarea la CEFTA și alte structuri de cooperare regională și transfrontalieră. Acest proces de realizare a unei zone largi de liber schimb în Europa este susținut de U.E. și face obiectul prevederilor strategiei de la Essen de pregătire a aderării țărilor candidate la U.E.

– reluare relațiilor bi și multilaterale comerciale după prăbușirea CAER și refacerea schimburilor comerciale cu aceste țări.

Acordul de Aderare a României la CEFTA a fost semnat la 12 aprilie 1997, la București în cadrul unei ceremonii la Palatul Parlamentului. Prevăzut să intre în vigoare la 1 iulie 1997 Acordul de Aderare a României la CEFTA urmărește în principal participarea la zona de liber schimb instituită între țările semnatare. Aria de cuprindere a Acordului o constituie comerțul cu produse industriale în totalitatea sa precum și o parte a comerțului cu produse agricole.

Au fost negociate etapele de eliminare a taxelor vamale de import cât și nomenclatorul produselor care vor face obiectul fiecărei etape. Transpunerea în practică a procesului precum și soluțiile convenite sunt diferite de la o țară la alta, datorită capacității fiecărei țări de a realiza mai rapid sau mai lent zona de liber schimb în cadrul perioadei de tranziție stabilite precum și sensibilității unor produse pentru piețe inclusiv cea Românească.

Părțile au adoptat câteva concepte și procese pentru relațiile cu România, astfel:

– taxa de bază căreia i se vor aplica reducerile succesive va fi cea stabilită prin regimul cauzei națiunii cele mai favorizate aplicată de la 1 ianuarie 1993.

– taxele de import, export sau cele cu efect echivalent nu vor depăși 25% din taxa ad – valorem aplicată în România atât la importurile din și în Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Slovenia. Aceste taxe urmau să fie eliminate până la 31 decembrie 1997;

– restricțiile cantitative la importul de produse originale din România în Ungaria se concretizează în plafoane maxime anuale. Aceste plafoane vor fi aplicate până la eliminarea de către Ungaria a restricțiilor. Începând cu 1998 Ungaria și-a reconsiderat poziția, luând în calcul posibilitatea măririi acestora.

– restricțiile cantitative la import și la export cu excepția celor menționate, au fost eliminate până la 31 decembrie 1997. Protocoalele anexă la Acord prevăd în comerțul româniei cu actualele țări CEFTA calendare de reducere și eliminare a taxelor vamale diferențiate pe țări și grupe de produse.

Protocolul 14 – prevede că în relațiile României cu Cehia și Slovacia comerțul cu produse industriale va fi liberalizat aproape complet, excepție făcând anumite tipuri de autoturisme la care taxele vamale vor fi eliminate treptat:

de la 1 iulie 1997 la 80% din taxa vamală de bază

de la 1 ianuarie 1998 la 60% din taxa vamală de bază

de la 1 ianuarie 2000 la 40% din taxa vamală de bază

de la 1 ianuarie 2002 taxa vamală rămasă va fi eliminată.

Protocolul 15 – prevede că în relațiile României cu Ungaria cea mai mare parte a schimburilor comerciale cu produse industriale se va liberaliza la intrarea în vigoare a acordului. Pentru un nomenclator larg de produse (chimice, din lemn, textile, siderurgie, ale industriei constructoare de mașini) eliminarea taxelor vamale se va face astfel:

de la 1 iulie 1997 – 75% din taxa vamală de bază

de la 1 ianuarie 1998 – 50% din taxa vamală de bază

de la 1 ianuarie 1999 – 25% din taxa vamală de bază

de la 1 ianuarie 2000 – 0%

Protocolul 16 – prevede că în comerțul României cu Polonia, pentru mare parte a produselor industriale, taxele vamale vor fi eliminate la intrarea în vigoare a Acordului (1 iulie 1997) sau treptat până la 1 ianuarie 1999. la produsele sensibile pentru piețele celor două țări (produse metalurgice și petroliere, metal rulant și autoturisme în cazul Poloniei, sau produse chimice, siderurgice, mase plastice, articole din cauciuc, produse din lemn sau sticlă, autoturisme în cazul României) eliminarea taxelor vamale se va realiza treptat până la 1 ianuarie 2002.

Protocolul 17 – prevede pentru relațiile României cu Slovenia liberalizarea completă a comerțului cu un nomenclator larg de produse industriale chiar de la intrarea în vigoare a acordului, urmând ca la produsele sensibile (produse chimice, mase plastice, hârtie și produse de lemn, produse siderurgice, unele produse ale industriei de mașini) taxele să fie eliminate până la 1 ianuarie 2000:

de la intrarea în vigoare a acordului – 70%

de la 1 ianuarie 1998 – 50%

de la 1 ianuarie 1999 – 25%

de la 1 ianuarie 2000 – 0%

Protocoalele 18,19,20 și 21 – reglementează schimbul de concesii privind produsele agricole între România, Cehia și Slovacia, Ungaria, Polonia și Slovenia.

În ceea ce privește schimbul de concesii , Acordul prevede:

– acceptarea de către România cu unele derogări temporare a nomenclatorului. Acceptarea de către România cu unele derogări temporare a nomenclatorului de produse agricole la care în comerțul dintre părți se practică taxe vamale zero sau taxe vamale comun reduse;

– dintre produsele la care se prevede o eliminare completă a taxelor vamale se numără: ovine vii și carne, pește și conserve, unele legume și fructe conserve, grâu, orez, unele grăsimi și uleiuri animale și vegetale, ape minerale;

– se vor aplica taxe vamale reduse cuprinse între 4%-37% pentru: bovine și carne de bovine, porcine și carne de porc, păsări și carne de pasăre, preparate, lapte praf, unele legume și fructe, orz și secară, făină de cereale și margarină;

-se prevăd și unele facilități care prevăd o oarecare reducere a taxelor vamale (în medie cu 50%) pentru produsele de interes reciproc. Astfel România va beneficia de reduceri la taxe vamale la exportul în Cehia și Slovacia la tomate, struguri, prune, vinuri; în Polonia la tomate, mere, struguri, porumb, ulei, zahăr brut, conserve, vinuri; în Ungaria la mere, căpșuni ulei, ciuperci, conserve, fructe, vin tutun; în Slovenia la struguri, porumb, ulei, preparate din carne;

– în comerțul cu Slovenia concesiile convenite au avut în vedere și derogările de care această țară beneficiază deja în relațiile cu partenerii CEFTA la aceste produse, părțile urmând să-și aplice un tratament similar.

Ca orice acord de liber schimb și acest acord conține o serie de prevederi de natură să întărească cooperarea între părți și să asigure protejarea intereselor producătorilor naționali.

În acest sens părțile CEFTA s-au înțeles să nu mai majoreze în relațiile între ele taxele vamale existente la 1 ianuarie 1993 și să le elimine gradual. Comisionul vamal introdus în 1993 a fost eliminat la sfârșitul anului 1997. o reducere a taxelor vamale de bază conduce automat la menținerea marjei preferențiale față de țările cu care am încheiat acorduri de liber schimb.

De exemplu, o solicitare a taxelor vamale pentru anumite importuri din Japonia înseamnă că aceleași reduceri vor fi aplicate în mod obligatoriu și importurilor provenind din țări cu care am semnat astfel de acorduri, fără a obține nimic în schimb.

După semnarea acordului de aderare, autoritățile române împreună cu ambasadele statelor CEFTA, au organizat seminarii destinate în mod expres conducătorilor și managerilor de întreprinderi. Participarea la aceste seminarii a fost foarte slabă, de unde au rezultat și efecte negative.

Cunoașterea exactă a prevederilor acordului semnat reprezintă în egală măsură o modalitate de protecție împotriva unor reclamații justificate ale partenerilor externi, cât și șansa de a exploata oportunitățile comerciale oferite. Provocarea exporturilor românești rămâne o prioritate a politicii economice ceea ce implică o cunoaștere aprofundată a regimului comerțului internațional și intraeuropean (75% din comerțul exterior al României se desfășoară cu parteneri europeni).

În cadrul CEFTA nu există un mecanism care să sprijine întreprinderile mici și mijlocii, cele mai dinamice și cu șansele cele mai mari de supraviețuire în U.E. Guvernele ar trebui să le sprijine financiar prin misiuni economice la nivel local ale Camerelor de Comerț și Industrie, astfel aceste întreprinderi mici și mijlocii au două posibilități: ori dau faliment, ori cunoscând piața se descurcă singure c resursele pe care le au.

3.2.1. Măsuri de protecție excepționale

Oportunitățile de promovare a exporturilor sunt cele mai importante caracteristici ale CEFTA, dar clauzele de salvgardare sunt în interesul părților. Exportatorii români trebuie să cunoască măsurile de protecție excepționale când își elaborează politica de produs: lansarea pe o piață tentantă fără să se cunoască dacă producătorii interni sunt afectați, și în ce măsură se poate dovedi a fi contraproductiv.

Pașii necesari pentru luarea unor măsuri de corectare a situației sunt:

– asigurarea unor consultări pe baza unei notificări prezentate de autoritățile române celorlalte țări prin care se justifică măsurile respective;

– consultările se desfășoară în cadrul Comitetului Mixt care trebuie să se pronunțe în 30 zile;

– urmează măsura de salvgardare propriu-zisă care nu trebuie să depășească mărimea prejudiciului.

Aceste măsuri sunt permanent sau periodic examinate în cadrul Comitetului Mixt în scopul stabilirii uni calendar de eliminare. Pe durată limitată pot fi utilizate și alte măsuri excepționale – taxe majorate – în următoarele condiții:

sectoare industriale noi puternic afectate de importuri;

taxe majorate care să nu depășească 25%;

volumul importurilor afectate de maxim 15% din totalul importurilor din țara respectivă;

valabilitatea unei măsuri excepționale este de 5 ani;

nu se pot aplica după mai mult de 3 ani de la data eliminării complete a taxelor vamale pentru aceste produse.

Măsurile excepționale pentru restricționarea importurilor pot fi justificate prin dificultăți ale balanței de plăți certificate de FMI, iar cele privind restricționarea exporturilor prin lipsuri serioase de pe piața internă a unui produs exportat.

Pe lângă taxele vamale, măsurile de protecție pentru restricționarea importurilor pot cuprinde și contingentări și aranjamente de preț minim, admise în cazul în care exporturile dintr-o ‚țară se fac, indiferent de volum, la prețuri de dumping sau sub nivelul costurilor din acea țară. Contingențele valorice sau cantitative și care pot beneficia de taxe reduse pot fi ajustate anual în funcție de evoluția pieței produselor agricole sau industriale.

România a negociat o derogare unilaterală de la restricțiile cantitative la export până la sfârșitul anului 1997 pentru piei brute, fier vechi, cherestea. Guvernul României a elaborat ordinul 20/1997 privind deschiderea de contingențe tarifare cu taxă vamală redusă la importul în românia a unor produse agricole originare din țările membre CEFTA și modul de administrare a acestor contingențe pentru anul 1997. Acest ordin a fost completat pentru relațiile cu partea Ungară prin ordinul din 27 septembrie 1997

3.3. Unele aspecte ale utilizării de către România a regimului de comerț exterior reglementat prin Acordurile Europene (Acordul European de Asociere a României cu Uniunea Europeană; Acordul de Comerț Liber cu țările AELS; Acordul de Comerț Liber cu țările CEFTA).

Intrarea în vigoare la 1.05.1993 a acordului de asociere la Uniunea Europeană și a acordului de comerț liber cu țările membre AELS a dus la înlocuirea sistemelor vamale preferențiale acordate de țările membre ale Uniunii Europene precum și a donatorilor din AELS (Austria, Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda, Elveția și Liechtenstein)1 cu un regim de comerț exterior reglementat prin Acorduri Europene.

Prin prevederile lor, pentru perioada de tranziție, se statuează deschiderea mai rapidă a piețelor acestor țări. La sfârșitul anului 1997 cele 3 țări din AELS (Austria, Suedia și Finlanda) deveneau membre ale Uniunii Europene iar aceasta aplică aproape de teri ani programul de accelerare în avans și unilaterală a procesului de deschidere a piețelor. Putem constata accesul nelimitat prin bariere tarifare a exportului românesc, în condițiile în care eliminarea taxelor vamale la importul în România și-a menținut ritmul prevăzut inițial.

Prin cele două acorduri este prevăzută soluționarea prin consultări a problemelor succeptibile de a fi reglementate prin măsuri de apărare comercială (dumping, subvenții, creșterea bruscă și importantă a importurilor) și astfel se poate aprecia caracterul incitant la comerț exterior al acestor Acorduri Europene. După 1993, în U.E. nu a fost declanșată nici o procedură de antidumping , salvgardare sau anti – subvenție împotriva României și o singură țară din AELS (Austria) a introdus , în baza procedurii de salvgardare măsuri limitative la importul a două produse românești.Ca urmare a invocării procedurii de consultare prevăzută prin Acordul de Comerț Liber cu țările AELS , României i s-a aplicat doar un regim de supraveghere statistică la exportul produselor în cauză pentru o perioadă de șase luni.

Beneficiile acestui tratament sunt incomparabile mult mai mari decât cele din SGP, dar, de acces liber la produsele industriale se bucură toate țările asociate la U.E., atât din Europa Centrală și de Est , cât și unele țări din fosta U.R.S.S. Concurența este astfel și mai puternică pe piața Uniunii Europene , chiar și pentru segmentele de piață unde conducătorii comunitari nu sunt prea puternici.

Dezvoltarea exporturilor ca urmare a sistemului preferențial instituit prin acorduri preferențiale este influențat de regimul propriu de export. Menținerea anumitor restricții sau limitări la exportul românesc a îngrădit demersurile exportatorilor noștri de a utiliza beneficiile accesului fără taxe vamale(pentru mărfurile industriale pe aceste piețe).Această auto limitare a fost în același timp o modalitate de evitare a unor situații conflictuale cu U.E. în ceea ce privește prețurile de export practicate și cantitățile livrate în intervale scurte de timp. Pe de altă parte , dacă pentru produsele din lemn (cherestea în special ) menținerea restricției pe motive de producție a pădurilor, mediului și a industriei mobilei este justificată, pentru fierul vechi care, din, păcate nu este utilizat de industria siderurgică autohtonă și se degradează continuu, neadmiterea lui la export produce mai ales efecte negative.

Un produs exportabil al cărui export nu este permis și la care cererea internă este mult mai mică decât oferta, va avea prețul prea mic față de posibilitățile reale de expansiune a activității generatoare a respectivului produs. Prețul intern (prea) mic nu va încuraja colectarea și păstrarea acestuia în condiții optime, ducând la perpetuarea risipei și la înregistrarea de costuri mai mari în zonele unde, prin procesele tehnologice, acesta rezultă. Deși prețul, la tona de fier vechi este mic vânzătorul produsului acoperă și cheltuielile materializate în rugină și în cel risipit în unitatea de producție sau în jurul acesteia.

Problema restricției la export trebuie abordată și sub alte aspecte, legate de posibila creștere a prețului intern și efectele asupra industriei siderurgice utilizatoare, după cum, se impune evaluarea eficienței exportului în comparație cu importurile primare ale siderurgiei (sursă a metalelor feroase ce vor ajunge la un moment dat în faza de fier vechi).

În conformitate cu Art. 117 din Acordul de Asociere cu UE și Art. 83 din Acordul de Comerț Liber cu statele membre AELS, restricțiile cantitative la export trebuie eliminate de România, în 5 ani de la intrarea în vigoare a Acordurilor .

Experiența acumulată de producători și exportatori ca urmare a relațiilor comerciale cu firme din U.E. și A.E.L.S.(dar nu numai) este de natură să determine și într-o oarecare măsură și pe cea agricolă.

Beneficiile de necontestat ale accesului tarifar mai facil pe piața U.E.și a țărilor A.E.L.S.trebuie să fie folosite de comercianțiiși producătorii romani într-o manieră inteligentă , cu perspectivă, în vederea modernizării ,adaptării, schimbării tehnologice, îmbunătățirii formei de prezentare , a condițiilor de livrare și a tehnicilor de comercializare pentru menținerea și dezvoltarea segmentelor de piață cucerite.

În vederea respectării regulilor de origine cuprinse în Acordurile Europene, organele vamale centrale și teritoriale sunt organizate de o manieră “agresivă”, verificând dacă mărfurile de export pe aceste destinații sunt însoțite de EUR 1 și solicitând exportatorilor întocmirea acestora. În acest mod s-a ajuns ca avantajele existente în cele două acorduri europene să fie valorificate la cote apropiate de totalitatea exporturilor de produse industriale. Aceiași situație se înregistrează la exporturile acelor produse agricole pentru care s-au convertit concesii.

Deși exporturile românești spre UE, în special, au crescut constant și în ritmuri ce au determinat creșterea pe ansamblu a exportului românesc, nu poate constata acea atitudine incisivă a producătorilor și exportatorilor români ce trebuie avută în vedere la abordarea unei piețe de dimensiunea UE și cu condițiile de concurență acerbă care o caracterizează. Este adevărat faptul că, după căderea din 1990 a producției industriale și agricole, revenirea s-a produs lent și nu în modul cel mai eficient, insuficienta dezvoltare a producției, în general, și restructurarea ei, în special, fiind unele din cauzele majore ale ritmului de creștere a exportului.

Participarea României la CEFTA s-a dovedit a fi un examen dificil. Întâlnirea anuală a șefilor de guverne din cele 6 țări CEFTA s-a desfășurat la Praga și sa încheiat cu un bilanț al activității de la crearea sa în 1993. la mai bine de un an de la intrarea în vigoare a Acordului de aderare a țării noastre la CEFTA se conturează prilejul de atrage câteva concluzii asupra comerțului exterior românesc cu CEFTA.

Procentul nu depășește însă 6.5% creșterea fiind în 1998 de 17,8%. Exporturile româniei au crescut anual cu 4,3% per total și cu 16,4 % în relațiile cu CEFTA chiar dacă după aderare exporturile au crescu, ele sunt încă subdimensionate. În prezent, exportul românesc se situează la un nivel de circa 9 miliarde USD, comparabil cu cel al Sloveniei care este însă, o țară cu numai 3 milioane de locuitori, Ungaria exportă anual produse în valoare de 14 miliarde de USD. Exportul românesc în 1997 a înregistrat o scădere de 10% (cel pe relația Europa fiind în regres cu 7,1%) față de aceiași perioadă a anului 1966. exportul românesc în statele membre CEFTA a marcat, în aceiași perioadă o creștere de 36,4%. Statistica primelor 6 luni ale anului 1998, comparativ cu semestrul 1 al anului 1997, dezvăluie o tendință de scădere atenuată a exporturilor de 1,2%.

Mărfurile românești livrate în spațiul european au sporit în anul 1998 ca volum total cu 4,2%, iar raportat la partenerii CEFTA cu 20,2%. Creșteri importante au cunoscut exporturile în Ungaria (18,5% în semestrul II 1997 și 42% în semestrul I 1998) și Polonia (21,05% respectiv 8,1% în aceeași perioadă). Polonia și Ungaria dețin împreună 70% din comerțul nostru exterior.

Producătorilor români li s-au oferit posibilitatea unor condiții de acces mai bune pe piețele central europene printr-o serie de facilități. Cu toate acestea ei se simt amenințați de concurenta produselor din afara , mai ieftine si superioare calitativ. Partenerii din CEFTA au știut să-și protejeze produsele naționale. Efectul s-a putut vedea în importurile efectuate de comercianții români. În semestrul 2 al anului 1997 comparativ cu perioada similară din 1996, importurile românești au crescut cu 37% și în semestrul 1 1998 s-au dublat comparativ. Creșterea alarmantă a importurilor provenind din CEFTA are două cauze : oferta românească săracă pe piața externă ca urmare a scăderii gradului de utilizare a capacităților de producție și a blocajului economic și unele facilități de care se bucură mărfurile străine, care le fac mai ieftine deși ca preț de cost nu sunt diferențe semnificative.

Pentru protejarea produselor naționale România poate aplica taxe vamale majorate, ca măsuri excepționale cu durată limitată. Măsurile respective pot viza industriile nou apărute, unele sectoare în proces de restructurare sau care se confruntă cu serioase dificultăți, în special de natură socială. Se pot introduce limitări cantitative la importuri sau taxe vamale suplimentare.
În ceea ce privește măsurile antidumping , se poate merge de la impunerea unui prag minim de preț sau limitarea unei cantități, la interzicerea totală a importului pentru produsul respectiv, aceasta din urmă fiind măsura cea mai drastică.

Maghiarii au înființat în România 2482 de societăți mixte, în timp ce România nici una , în Cehia există o societate care practic nu funcționează în timp ce cehii au înființat în România 144 societăți. Polonia are 107, Slovacia 35, Slovenia7.Aceste țări s-au arătat mult mai interesate de promovarea exporturilor din țările lor de origine.

În prezent, politica comercială a României privind regimul produselor agroalimentare înregistrează câteva lipsuri , lipsa unor măsuri de protecție a producției interne și lipsa unui control mai riguros la frontieră pentru importuri. Dacă valoarea declarată în vamă a produselor respective ar fi reală, prin stabilirea unor valori de cumpărare în vamă, produsele străine nu ar mai concura neloial produselor autohtone.Diferențele dintre politicile agrare aplicate în țările CEFTA sunt date de costurile la care sunt obținute produsele agricole.

C.E.F.T.A. conține prevederi speciale conform cărora , importurile de produse agricole fac obiectul unor prejudicii aduse unor producători naționali dintr-o țară, se poate recurge la clauza de salvgardare de urgență , adică țtara importatoare poate adopta orice măsură necesară pentru evitarea prejudiciului. România a recurs la o astfel de măsură atunci când a majorat taxele vamale aferente importului de grâu și făină din Ungaria care afectau producția și desfacerea mărfurilor similare de proveniență autohtonă.

România a luat măsuri privind retragerea temporară a concesiilor acordate Ungariei în conformitate cu prevederile C.E.F.T.A. Poziții similare au adoptat în 1998 , în ceea ce privește grâul, și Slovenia, Polonia și mai recent Slovacia, ale cărei măsuri au fost incriminate pentru că depășesc pragul de 70% convenit în cadrul O.M.C.În ceea ce privește comerțul cu produse agricole nu se pune problema realizării unei zone de liber schimb, dată fiind sensibilitatea ridicată din acest sector.

S-a abordat și problema extinderii colaborării în sistemul de liber schimb și în afara comerțului.S-a subliniat importanța liberalizării circulației capitalului și culturii.România a atras atenția asupra dificultății de realizare a liberei circulații a capitalului din Occident, fără a adopta o poziție diferită și a stabilit contacte cu parteneri privind domeniul militar (cu Polonia ), diplomatic (cu Slovenia), posibilitatea reducerii deficitului (cu Cehia), posibilitatea înființării unor bănci mixte (cu Polonia și Slovenia).O inițiativă a părții române a fost cea a intensificării schimbului de informații între membrii C.E.F.T.A.și sprijin reciproc în această privință.Astfel România va putea prelua din experiența țărilor partenere în pregatirea de viitor pentru negocierile de aderare la U.E.

România a respins ideea creării unui organism cu caracter permanent, cu sediul permanent la Bratislava, adică instituționalizarea C.E.F.T.A. În relațiile cu C.E.F.T.A.o problemă importantă rămâne cea a deficitului balanței comerciale, dar nu este posibilă izolarea economică și comercială de restul lumii sau de partenerii C.E.F.T.A.

Exportul poate fi folosit ca instrument de dezvoltare a economiei prin orientarea spre piețele externe, prin adaptarea la condițiile de calitate și termenele de livrare specifice.Posibilitățiile de a ne proteja împotriva concurenței străine nu au fost folosite eficient.

Cheia problemei pentru comerțul nostru exterior rămâne creșterea și diversificarea producției, realizarea de mărfuri capabile să facă față concurenței externe.

Efectele benefice ale includerii României în C.E.F.T.A. trebuie urmărite pe termen scurt și mediu. Între acestea pot fi menționate: incidența pozitivă în schimburile comerciale și relațiile economice ale României, facilități dobândite, perfecționarea mecanismelor și instrumentelor de politică comercială practicate în comerțul internațional, condiții mai bune de acces pe piețele C.E.F.T.A., stimularea producătorilor români astfel încât să ne asigurăm omai bună pregătire pentru integrarea în U.E. și pentru îmbunatățirea și dezvoltarea relațiilor cu statele vecine.

C.E.F.T.A. reprezintă o primă formă de antrenament pentru U.E., o probă preliminară și chiar eliminatorie.

Se poate aprecia că C.E.F.T.A. și –a atins omare parte din obiectivele pe care și le- a propus: au fost estompate o serie de efecte de deturnare asimetrică a schimburilor comerciale spre țările membre U.E.,comerțul internațional a crescut constant, diferențiat pe țări și pe direcții ale fluxurilor comerciale.

C.E.F.T.A. reprezintă un factor de stabilitate, prin sprijinirea proceselor de tranziție din regiune, creându-se premise reale pentru câștiguri viitoare rezultate în urma participării la această zonă de liber schimb pe măsura redefinirii structurilor productive. Se apreciază o creștere a schimburilor comerciale, nivelul rezonabil preconizat fiind de 125% față de nivelul actual prin armonizarea politicilor economice și încurajarea firmelor autohtone.

Rămânând doar o zonă de liber schimb C.E.F.T.A. își poate epuiza rapid resursele de avantaje comparative, fiind greu de estimat că poate evolua spre alte stadii de integrare, atâta vreme cât toate țările membre doresc și urmăresc aderarea la Uniunea Europeană.Acțiunile care pot fi experimentate presupun reducerea mai rapidă a barierelor comerciale, coordonarea politicilor valutare ale țărilor participante, conturarea unor sisteme informaționale funcționale, reținerea în ceea ce privește apelul la noi bariere comerciale de tipul obstacolelor tehnice, crearea cadrului pentru funcționarea băncilor de import-export, înlăturarea obstacolelor din calea investițiilor străine.

Fig. 3.1. Ponderea exportului și importului în comerțul exterior al României.

Export FOB

Import FOB

Sursa: Anuarul Statistic al României 1999 (pagina 539)

Comisia Națională Pentru Statistică

Fig. 3.2. Indici valorici ai comerțului exterior.

Sursa: Anuarul Statistic al României 1999 (pag. 539), Comisia națională pentru Statistică

Fig. 3.3. Exporturile FOB și importurile CIF pe secțiuni conform SITC,REV.3

SITC, REV 3 – Clasificarea Standard de Comerț Internațional

Sursa : Anuarul Statistic al Romăniei 1999 (pagina 535) Comisia Națională pentru Statistică

CONCLUZII

Concluziile sper să fie înțelese ca o evaluare generală a modului în care instrumentele de politică comercială pot fi folosite ca factori de dezvoltare și restructurare economică.Interdependențele economice dintre stat fac ca politica comercială a unui stat să influențeze echilibrul schimburilor internaționale.

Prin politica comercială, staul urmărește să orienteze și să stimuleze dezvoltarea producției pentru export. Astfel, sub incidența politicii comerciale, cad promovarea exportului de produse naționale; facilitatea completării necesarului economiei naționale cu bunuri și servicii pe calea importului; protejarea industriei naționale și a celorlalte ramuri de producție în fața concurenței străine; orientarea și controlul importului și exportului de capital; controlul diverselor forme de integrare internațională.

În promovarea intereselor naționale, statele lumii își apără, într-un fel sau altul, economia proprie prin intermediul unor instrumente de politică comercială, sub forma taxelor vamale, a restricțiilor valorice și a altor măsuri care constituie, a restricțiilor valorice și a altor măsuri care constituie adesea din punct de vedere al partenerilor comerciali, obstacole în calea pătrunderii mărfurilor străine pe diferite piețe. Aceste măsuri și instrumente sunt promovate prin sistemul vamal propriu fiecărui stat în funcție de politica promovată de acesta la un anumit moment.

Parte componentă a politicii comerciale a unui stat, politica vamală este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau ieșirea în/din țară a mărfurilor de stat a mărfurilor și mijloacelor de transport îndeplinind formalitățile vamale și plata taxelor vamale (sau impunerea vamală).

Ca instrumente de politică vamală sunt folosite:

– legile, codurile și reglementările vamale, ca factor care diferențiază modul de aplicare a politicilor vamale între statele lumii;

– tarifele vamale, principalul instrument prin care se realizează impunerea vamală, folosit de toate țările lumii, cuprinzând procentual nivelul taxei vamale ce se percepe asupra mărfurilor importate sau exportate, în funcție de procedurile aplicate. Reprezintă mijlocul indirect prin care e protejată economia unui stat, dat fiind faptul că taxa vamală înscrisă în acest tarif reprezintă restricția comercială cea mai larg utilizată în practicile de comerț exterior, dar și cea mai veche ca aplicabilitate.

Taxele vamale operează asupra decalajului de competitivitate comercială a produselor de origini diferite, care în mod firesc nu este același la un produs sau altul. Foarte multe state, printre care și România, practică o politică vamală preferențială cu caracter tarifar, ceea ce presupune acceptarea de reduceri sau chiar eliminarea taxelor vamale la unele importuri din state sau uniuni vamale cu care sunt încheiate anumite acorduri, crescându-se astfel importante facilități țărilor respective.Aceste măsuri de politică preferențială conduce în toate cazurile la creșterea veniturilor bugetare ale satului importator, deoarece impunerea se reaalizează pe un volum fizic mai mare de mărfuri importate.

Pentru protejarea produselor naționale România poate aplica taxe vamale majorate, ca măsuri excepționale cu durată limitată. Măsurile respective pot viza industriile nou apărute, unele sectoare în proces de restructurare sau care se confruntă cu serioase dificultăți, în special de natură socială. Se pot introduce limitări cantitative la importuri sau taxe vamale suplimentare.
În ceea ce privește măsurile antidumping , se poate merge de la impunerea unui prag minim de preț sau limitarea unei cantități, la interzicerea totală a importului pentru produsul respectiv, aceasta din urmă fiind măsura cea mai drastică.

BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe Caraiani – „Vămuirea mărfurilor la import și export”, Ed.

LuminaLex, 1997;

2. Gheorghe Caraiani – „Reglementări interne și internaționale privind vămuirea mărfurilor”, Ed. LuminaLex 1998;

Victoria Câmpeanu – ,,Managementul preferințelor vamale în condițiile trecerii comerțului exterior românesc pe principiile economiei de piață” , teză de doctorat 1998;

Ioan Denuță – ,, Relații economice internaționale” , Ed. A.S.E., București

Emilian Vasile Duca – „Analiza și proiectarea sistemului de conducere a

activității vamale”, Ed. ASE, București 1998;

6. Emilia Dragne, Ion Stoian, Mihai Stoian – ,,Comerț Internațional – Tehnici și proceduri”, Vol. 1, Ed. Caraiman, București 1997

7. Mihai Georgescu – „Tranziția de la Acordul General pentru Tarife și Comerț la Organizația Mondială a Comerțului”, Ed. ASE, București, 1997;

8. Gandolfo Giancarlo – „International trade theory and policy”, (University of Rome), ED. Springer, New York, 1999;

9. Ivănescu Fulger – „Legislație vamală și valutară”, Ed. Forum, București, 1998;

10. Nicolae Sută – „Comerț internațional și politici comerciale contemporane”, Ed. Eficient, București, 2000;

11.Ovidiu Rujan – „Teorie vamală – aplicații și studii de caz”, Ed. ASE, București, 1999;

12. xxx – ,,Codul Vamal al României”, Monitorul Oficial al României,partea I nr. 180, 1 august1997;

13. xxx – ,,Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României”, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 271 bis, 9 octombrie 1997;

14. xxx – „Statutul personalului vamal”, Ed. LuminaLex, București, 1998;

15. xxx – „Ghid de utilizare a tarifului vamal de import al României”, Ministerul Industriei și Comerțului, București, ianuarie 1997;

16. xxx – ,,Anuarul Statistic al României 1998” –Comisia Națională pentru Statistică

17. xxx – ,,Ghidul importatorului și exportatorului român”, Nistorescu Niculae, Tribuna Economică 2000.