Valorificarea Potentialului Turistic Delta Dunarii
=== cuprins%20tulcea[1] ===
CUPRINS
CAPITOLUL 1
RESURSELE TURISTICE ALE DELTEI DUNĂRII …………………………………………..2
1.1. Aspecte generale ale Deltei Dunării………………………………………………………..2
1.2. Resursele naturale ale Deltei Dunării………………………………………………………9
1.2.1. Brațele Dunării și lacurile ………………………………………………………..9
1.2.2. Potențialul litoralului …………………………………………………………….17
1.3. Potențialul antropic al Deltei Dunării……………………………………………………19
1.3.1. Portul și obiceiurile localnicilor……………………………………………….19
1.3.2. Obiective istorice și socio-culturale………………………………………….22
1.4 Baza materială……………………………………………………………………………………..27
CAPITOLUL 2
EXCURSII ÎN DELTA DUNĂRII………………………………………………………………………48
2.1. Excursii pe brațul Chilia ……………..48
2.2. Excursii pe canalul Sulina ……………………………..54
2.3. Excursii pe Dunărea Veche …………………………….64
CAPITOLUL 3
ANALIZA POSIBILITĂȚILOR DE CAZARE ÎN DELTA DUNĂRII…………………71
3.1. Complex Gura Portiței…………………………………………………………………………71
3.1.1. Analiza activității financiare a Complexului Gura Portiței…………..75
3.2. Complex Lunca…………………………………………………………………………………..79
3.2.1. Analiza activității financiare a Complexului Lunca – SC Turism și Agrement SA………………………………………………………………………………………………………82
CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………..88
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………….91
=== l ===
CAPITOLUL 1
RESURSELE TURISTICE ALE DELTEI DUNĂRII
1.1. Aspecte generale ale Deltei Dunării
Așezarea geografică a Deltei Dunării
Prin Delta Dunării se înțelege teritoriul situat în partea de est a României, cuprins între cele trei brațe principale de vărsare ale Dunării în Marea Neagră (Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe), precum și complexul lagunar Razim-Sinoie.
Suprafața totală a Deltei Dunării este de 4.152 km2 din care 3.446 km2 (82%) se găsește pe teritoriul României, socotită de la ceatalul Chiliei până la Marea Neagră, inclusiv zonele inundabile și ostroavele exterioare ale brațelor Chilia și Sf. Gheorghe, precum și complexul de lacuri Razim-Sinoie. Din aceasta, delta propriu-zisă are 2.510 km2, zona Dranov 870 km2, complexul Razim-Sinoie 880 km2, iar brațele Dunării circa 85 km2.
Luând în calcul cele mai importante 50 de delte ale lumii (numai cele care depășesc suprafața de 500 km2), se constată că acestea însumează o suprafață de 1.159.441 km2, iar Delta Dunării este a treia în Europa după delta fluviului Volga și cea a Kubanului, și a douăzeci și șasea din lume. La suprafața de 5.600 km2, cu care Delta Dunării figurează în foarte multe statistici, s-au luat în calcul și complexul lagunar Razim-Sinoie, cât și sectorul de luncă dintre Galați și Tulcea. Prin suprafața sa, ea nu reprezintă decât 0,48% din totalul mondial și 2,65% din totalul deltelor situate în zonele de calm de pe Terra.
Coordonatele geografice ale spațiului deltaic sunt între 44047'25" (vârful grindului Perișor) și 45037'30" (malul lacului Sasic – Ucraina), latidudine nordică și între 28044'25" (ceatalul Chiliei) și 29046'00" (extremitatea estică a deltei secundare a brațului Chilia – Ucraina) longitudine estică. Rezultă din coordonatele menționate că prin Deltă trece paralela de 450, această paralelă având semnificații climatice asociate cu un teritoriu de o mare diversitate (predominant amfibiu) influențat de Marea Neagră, a atras și a hotărât traseele de păsări migratoare, Delta Dunării fiind locul de clocire sau iernare a sute de speci.
Pe măsură ce se apropie de zona Deltei, Dunărea se divide în trei brațe. Brațul cel mai nordic formează granița cu Ucraina, brațul mijlociu duce în febrilul port Sulina, iar brațul cel mai sudic își croiește drum lin către portul Sfântu Gheorghe. Nenumărate canale pornesc din aceste brațe, ramificându-se în lacuri mărginite de pomi, insule de răchită, bazine acoperite cu nuferi de apă. Totodată, aici se pot întâlni dune de nisip și ochiuri de vegetație abundentă.
Configurația geografică păstrează caracteristicile deltelor, Delta Dunării fiind o regiune plană (o câmpie aluvionară în formare) cu o înclinare mică de la est la vest (0,0006%). În raport cu nivelul Mării Negre; din teritoriul deltei 20,5% se găsește sub acest reper, iar 79,5% deasupra acestuia. Cea mai mare extindere o au suprafețele situate între 0 și 1 m (54,5%), după care urmează cele între 1 și 2 m (18%). Cele mai mari înălțimi se găsesc pe grindurile marine (Letea 12,4 m, Caraorman 8 m), iar adâncimile mai mari se întâlnesc pe brațele Dunării (-39 m pe Chilia, -34 m pe Tulcea, -26 m pe Sfântu Gheorghe, -18 m pe Sulina). În depresiunile lacustre adâncimea nu depășește 3 m, cu excepția lacului de meandru Belciug care are 7 m adâncime. Altitudinea medie a deltei este de +0,52 m.
Cel mai tânăr pământ al României, așa cum este cunoscut din manualele de geografie, Delta Dunării potrivit oamenilor de știință, s-a format într-un golf al Mării Negre începând din Pleistocenul superior. În această etapă s-a schițat un cordon litoral numit “cordon inițial”, care s-a apreciat că a început în partea centrală cu circa 11.000 ani î.e.n. Formarea acestui cordon inițial, ce corespunde axului central al aliniamentului de grinduri Jibrieni, Letea, Caraorman și Crasnicol a închis golful, transformându-l într-un liman. Delta Dunării a evoluat în strânsă legătură cu cele trei brațe – Sfântu Gheorghe, Sulina, Chilia. Cele trei brațe au vârste diferite, cel mai vechi fiind Sfântu Gheorghe (cel din sud), și cel mai tânăr Chilia (cel din nord).
Harta detaliată a Deltei Dunării
Delta are forma unui triunghi echilateral, ale cărui laturi au aproximativ 80 km. Vom înțelege, dacă ținem seama de vârful “deltei” – triunghiul asemănător literei grecești care i-a fost nașă – acolo unde se produce prima bifurcație a brațelor, debitul mediu al fluviului este de circa 6.300 m3/s, ceea ce înseamnă că în 2 minute se scurge o cantitate de apă suficientă consumului pentru o zi a unui oraș de peste 1.000.000 de locuitori, apă ce transportă în fiecare secundă aproximativ 2 tone de aluviuni în suspensie.
În ceea ce privește stratificarea turistică a teritoriului Deltei Dunării, în urma anilor de exploatare anteriori au fost delimitate 9 zone turistice. Am putea menționa mai multe astfel de zone, dar numai acestea sunt acceptate ca zone turistice de administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării:
zona turistică Letea-C.A. Rosetti, cu spații de cazare la Sulina și localitățile rurale existente;
zona turistică Chilia Veche-Pardina, cu cazare în cca 15 gospodării din localitatea Chilia Veche;
zona turistică Mila 36-23 (pe brațul Sulina);
zona turistică Matița-Bogdaproste;
zona turistică Gorgova-Uzlina;
zona turistică Roșu-Puiu;
zona turistică Razim-Dranov, cu complexul turistic Murighiol, Hotel Jurilovca, camping Portița;
zona turistică Grindul Lupilor-Chituc, cu cazarea turiștilor la particulari;
zona turistică a litoralului, cu plajele de la Sulina, Sfântu Gheorghe, canalul Sondei, Chituc și Portița.
Clima și vegetația
Clima este temperat-continentală, influențată în mod favorabil de vecinătatea mării și de abundența apelor din interior. Valorile principalilor parametri climatici sunt:
nebulozitatea cea mai redusă din țară (sub 5 zecimi);
70 de zile de cer senin;
2.500 ore/an de strălucire a soarelui;
125-135 Kcal/cm2/an radiație solară (cea mai mare din țară);
între 11 și 11,40C temperatura medie anuală (-1 și –1,50C în ianuarie, 21 și 220C în iulie);
precipitațiile între 400-450 mm/an în partea vestică și 300-350 mm/an în partea estică;
evaporația la suprafața apei este de 950-1.000 mm/an;
umezeala aerului vara (ora 14): cca 60% în interior și 70% în zona litorală.
Delta Dunării se încadrează în regiunea cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice.
Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2.250 ore, dar poate ajunge la 2.600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea), temperatura medie multianuală este de 10,940C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,960C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,050C, iar în largul Mării Negre (Platforma Gloria), de 11,860C. Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active: la Gorgova variază între un maxim de 90C (în iulie) și un minim de 3,80C (în decembrie), la Sulina între 2,80C (în iulie) și 1,40C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,30C (în iulie) și 10C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se apropie de 1.6000C.
Față de zonele de stepă vecine, temperatura maximă absolută în deltă este cu 2-50C mai coborâtă. Astfel, valoarea maximă absolută înregistrată la Sulina s-a ridicat la 37,50C, la Babadag la 37,60C, la Tulcea la 38,20C și la Murfatlar la 42,20C. Media anuală a valorilor maxime este de 12,40C la Sulina, 12,40C la Tulcea și 11,60C la Galați.
Numărul de zile de vară (înregistrând temperaturi peste 250C este la Sulina de 80, la Tulcea de 100, iar în zonele de stepă înconjurătoare de 105. Zilele tropicale (temperatura peste 300C) ating în deltă cifra de 23, față de 40 de zile câte s-au înregistrat în regiunile de stepă vecine.
Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88-84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69-71% la Gorgova și 77-80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianulă a precipitațiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 și 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.
O altă caracteristică a precipitațiilor din deltă o constituie gradul ridicat de torențialitate, precum și lungimea și frecvența perioadelor secetoase. În ceea ce privește gradul de torențialitate, este de remarcat faptul că la Sulina, Letea și Sarichioi s-au înregistrat peste 200 mm precipitații căzute într-o singură ploaie. De asemenea, în deltă s-au înregistrat și perioade foarte lungi de secetă (90 de zile la Sulina, 85 la Caraorman), în care nu a căzut nici un milimetru de ploaie. Perioadele cele mai lungi sunt situate la sfârșitul verii și începutul toamnei (iulie, august, septembrie).
Precipitațiile sub formă de zăpadă sunt mult mai reduse în Delta Dunării decât în restul țării. Cantitatea crește de la țărmul mării spre interiorul deltei. În medie, zăpada începe să cadă în prima decadă a lunii decembrie și dispare în prima decadă a lunii martie. Stratul de zăpadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre.
Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Vânturile au o frecvență mai mare decât în oricare altă regiune a țării, ca urmare a schimbului de aer între mare și uscat, dar și intensități mari, ca urmare a faptului că regiunea este complet lipsită de adăposturi naturale.
În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină stuficolă, care ocupă cca 78% din suprafața totală. Cu un sol bogat în aluviuni și udat din belșug de ape, Delta deține 1.150 specii de plante (de la păduri de stejari până la nuferi). Galerii întinse alcătuite din liane dau senzația unei păduri tropicale. Principalele specii – stuful, papura, rogozul – în amestec cu salcia pitică și numeroase alte specii. Vegetația de sărături ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate și solonceacuri marine.
Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate și se dezvoltă pe 6% din totalul suprafeței. Acestea sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristică peisajului.
Pădurile din câmpurile marine Letea și Caraorman sunt șleauri de silvostepă, numite local hasmace, cu stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm și cu plantele agățătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix, reprezintă numai 0,8% din totalul suprafeței Deltei Dunării. Pe suprafața de uscat a Deltei se remarcă vegetația înaltă, majoritar salcia, plopul (împădurit) și specii rare în zonele declarate rezervații.
Pădurile declarate monumente ale naturii sunt:
– Letea, pădure-monument aflată la 7 km sud de comuna Periprava (brațul Chilia). S-a dezvoltat pe grindul cu același nume, în fâșii; prezintă plante cățărătoare de origine mediteraneană, sub forma lianelor, între arbori specifici – stejari brumării (seculari de peste 25 m înălțime), gârniță, ulm, arin, plop alb și negru, salcie, frasin pufos (raritate botanică). Adăpostește vulturi codalbi, șerpi și vipere;
– Caraorman, pădure-monument localizată în vestul grindului cu același nume dintre brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, este o formație de arboret în pâlcuri. Flora și fauna sunt asemănătoare celor de mai sus;
– Erenciuc, pădure situată în extremitatea sudică a lacului omonim, este singura pădure naturală de arini din Delta Dunării. Aici cuibărește vulturul codalb.
Flora este extrem de bogată, fiind desfășurată pe trei niveluri:
– plante de uscat – salcia albă, plopul, arinul, frasinul, pădurile combinate de pe grinduri;
– plante cu frunze plutitoare – nufărul alb, nufărul galben, iarba broaștelor, ciulinii de apă, limba apei, rizacul;
– plante riverane și de plaur – stuf cca 80% și papură 20%, feriga de apă, măcriș, “nu mă uita”, izma broaștei, cucuta de apă.
Apele stătătoare din Delta Dunării adăpostesc o bogată floră acvatică și palustră, formată din plante submerse și din plante cu frunze plutitoare. Primele constituie “flora moale” sau buruienile, cum le numesc pescarii. Acestei categorii îi aparțin plantele care cresc sub suprafața apei, fiind fixate cu rădăcinile în nămolul bălților și formând adevărate păduri subacvatice. Este vorba de plantele numite pașă sau broscăriță, moț, mărar, ce se dezvoltă într-o încâlcitură deasă cu brădișul, cosorul, sârmulița sau vijoaica, inarița și ciuma apei. Ultima este o plantă nu de mult introdusă în apele Europei centrale din Canada, care a cucerit treptat toate apele Europei.
Printre plantele cu frunze plutitoare cu o mare răspândire în deltă se numără nufărul alb și galben, care își întind în grupuri strict separate frunzele mari și verzi ca niște platane pe oglinda apei, din care se înalță o floare albă sau galbenă. De câțiva ani, a apărut în Delta Dunării, la ostrovul Maliuc, adus din apele Volgăi, lotusul, care s-a adaptat foarte bine apelor deltei noastre.
Spațiul liber al apelor l-au cucerit unele plante care formează o categorie distinctă, cea a plantelor plutitoare fără rădăcini. Dintre acestea pot fi menționate patru specii de lintiță, care cu frunzele ei mărunte ca niște bănuți poate acoperi întinse suprafețe de apă liniștită, peștișoara, o altă specie de peștișoară, otrățelul de baltă și Aldrovanda, plantă carnivoră care își așteaptă prada pentru a o strânge în capcanele sale. În apele împotmolite intens, mai ales prin resturi de plante, apare o interesantă plantă, de mare valoare furajeră, și anume rizacul, care la început are rădăcini și crește pe fundul bălții, după aceea devine plutitoare, iar florile femele se scufundă după fecundare pentru a da posibilitatea semințelor să formeze noi plante pe fund.
1.2. Resursele naturale ale Deltei Dunării
1.2.1. Brațele Dunării și lacurile
Mai mult de 80% din suprafața Deltei o reprezintă apa.
Dunărea își are izvoarele în Donaueschingen – Munții Pădurea Neagră (Germania) și măsoară 2.860 km până la Marea Neagră (anticul Pontus Euxinus), în apropierea căreia se ramifică în trei brațe. Acolo unde se produce prima bifurcație a brațelor, debitul mediu al fluviului este de cca 6.300 de m3/s (în medie). Al treilea fluviu al Europei (după Volga și Ural) și al douăzeci și șaselea din lume, are peste 800.000 km2 dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt țări. Sosită la Pătlăgeanca, Dunărea se bifurcă în doua brațe, Chilia la nord și Tulcea la sud, braț ce la ceatalul Ismail se despletește în Sulina și Sfântu Gheorghe.
Brațul Tulcea se întinde între ceatalurile Chilia și Sfântu Gheorghe, având pe malul drept, orașul Tulcea. Brațul are o lungime de 19 km, o lățime maximă de 300 m, o adâncime maximă de 34 m și coeficient de sinuozitate 1,40. Acesta transportă cca 40% din apele fluviului și reprezintă o cale principală de navigație.
Brațul Chilia, cel mai septentrional, formează granița cu Ucraina, având un curs sinuos pe o lungime de 104 km din cei 120 km ai săi. Brațul are o lățime maximă de 1.000 m, o adâncime maximă de 39 m și coeficient de sinuozitate 1,56. Chilia, cu multe ramificații și ostrove, este cel mai tânăr, mai lung (120 km) și mai viguros prin faptul că tranportă cea mai mare parte de apă și aluviuni (58%). Pe acest braț se practică navigația fluvială, porturile mai importante fiind Ismail și Valcov (Ucraina). În evoluția sa a format câteva ramificații (delte secundare) – prima în depresiunea Pardina, a doua după localitatea Chilia Veche și a treia, în desfășurare, după Periprava. Prima ramificație, în sens amonte-aval, de la ceatal spre vărsare, are loc în legătura cu pătrunderea sa în depresiunea Pardina între localitățile Pardina și Chilia Veche (km 76-km 45). Ramificațiile în acest sector sunt: brațul Câșlița, care începe din apropierea satului Pardina, pe stânga brațului principal, se reunește cu brațul Chilia, lângă orașul Chilia Nouă (pe teritoriul Ucrainei) și are lățimi de 150-400 m; brațul Tatanir, pe dreapta, care se ramifică din brațul Chilia la km 68 și se reunește cu acesta la km 65, prezentând lățimi de 120-300 m; brațul Tătaru care se ramifică din brațul Tatanir, pe dreapta acestuia, se reunește cu brațul Chilia lângă localitatea Chilia Veche la km 45, atingând pe parcurs lățimi de 100-200 m. În sectorul în care străbate pintenul continental al Chiliei, brațul omonim se reunește într-o singură albie. După ce străbate acest pinten, lăsând pe dreapta, în deltă, grindul Chiliei, între acesta și satul Periprava are loc a doua ramificație. Din această grupă de ramificații fac parte: brațul Solomonov pe stânga între km 32 și 22, iar pe dreapta brațul Babica-Cernovca, între km 38-22; lățimile acestora variază între 50-300 m. A treia ramificație care formează de fapt delta secundară a Chiliei, are loc după ce străbate în albie unitară grindul Jibrieni-Letea. De-a lungul brațului Chilia se înșiruie așezările: Ceatalchioi, Pătlăgeanca, Plaurul, Palazu, Pardina, Tatanir, Chilia Veche, Periprava.
Brațul Sulina, situat în mijlocul Deltei, are un curs rectiliniu, canalizat, permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime cu un pescaj minim 7 m. Brațul are o lățime maximă de 250 m, o adâncime maximă de 18 m și coeficient de sinuozitate 1,03. Brațul a fost preferat în urma studiilor Comisiei Europene a Dunării (1856) pentru navigația maritimă, fapt ce a dus la corectarea unor meandre și adâncirea albiei în intervalul 1862-1902. Ca urmare, lungimea s-a redus de la 92 la 63,7 km, iar volumul de apă și aluviuni scurs a crescut de la 7-8% la 18,8% (în prezent) în defavoarea brațului Chilia care transporta înainte 70%. Orașul Sulina ca port de intrare a vaselor maritime a avut variații în dezvoltarea sa economică. Datorită aluviunilor depuse la gura brațului, s-a realizat un canal care înaintează treptat în mare (în prezent are 10 km) pentru protejarea navigației. Totuși, brațul Sulina, la gura de vărsare a fost prelungit în mare cu 7 km în mod artificial prin două diguri paralele (jetele), menite să mențină un curent de apă (fluvial) care să împingă aluviunile cât mai în larg, încetinind în felul acesta formarea barei submerse, care stânjenește navigația. De-a lungul său se înșiră localitățile: Ilganii de Sus, Maliuc, Gorgova, Crișan, Vulturu, Părtișani, Sulina.
Brațul Sfântu Gheorghe, cel mai sudic și mai vechi braț cu o lungime de 108,2 km, orientat spre sud-est, are un curs sinuos. Acesta are o lățime maximă de 550 m, o adâncime maximă de 26 m și coeficient de sinuozitate 1,60. Brațul a suferit și el în ultimii ani modificări prin rectificarea meandrelor în număr de șase, scurtându-se la 69,7 km, micșorându-se cursul navigabil. Volumul de apă și aluviuni care se scurge pe acest braț este 23,2%. Înainte de vărsare, din brațul Sfântu Gheorghe se desprinde brațul Câinelui, pe partea dreaptă, care la rândul lui se bifurcă în Gârla de Mijloc și Gârla Turcească. Ambele debușează într-un golf numit Meleaua Sfântu Gheorghe rezultat din apariția (1897) și dezvoltarea insulelor Sacalin (care au în prezent 19 km lungime). Pe malul stâng al Gârlei Turcească a existat până în 1978, când a ars, construcția din lemn a Farului turcesc datând din 1862. De-a lungul său se înșiră așezările: Nufăru, Ilganii de Jos, Beștepe, Murighiol, Mahmudia, Uzlina, Ivancea, Sfântu Gheorghe.
Rețeaua hidrografică secundară a Deltei Dunării are, în linii mari, 4 componente: sahale (foste brațe ale Dunării, în curs de colmatare), gârle (sahale de mici dimensiuni), canaluri (sahale rectificate și dragate), periboine (spărturi de litoral, guri pe unde se face schimb de ape). Se alătură acestora formațiunile de natură depresionar-lacustră simple: ghioluri (adâncime 0,50-3 m), limanuri (la gura unor mici râuri), lagune (vechi golfuri marine), mlaștini (ape puțin adânci, care pot seca), japse (ape de la viituri) și complexe: lacuri depresionare (Padina, Sontea, Furtuna, Dranov, Matița, Obretin etc.). Gârlele și sahalele, fiind elementele hidrologice cele mai ușor afectate de procesul de colmatare, au o viață scurtă. Acestea sunt ușor scoase din funcțiunea naturală prin înfundarea cu praguri de aluviuni la capete, în special la capătul din amonte, împiedicând nu numai circulația apelor și peștilor, dar și circulația cu bărcile. Pentru a le repune în funcțiune, cele mai multe gârle au fost reamenajate parțial sau integral, fiind transformate în canale. Din această cauză, aceeași arteră hidrografică apare pe hărțile mai vechi cu apelativul de gârlă ori saha, iar pe cele mai noi cu cel de canal.
Construirea canalelor a fost necesară datorită faptului că arterele naturale, navigabile, vechile brațe și gârlele, fiind supuse procesului de colmatare, au fost scoase din funcțiune. Acțiunea de valorificare a bogățiilor naturale ale Deltei Dunării impune o rețea densă de artere navigabile, cu funcțiuni și dimensiuni diferite, care să străbată delta în toate direcțiile, să lege toate zonele cu brațele principale ale Dunării, să alimenteze lacurile interioare și zonele stuficole cu apă proaspătă de Dunăre. Problema principală pe care o ridică intrarea lor în funcțiune este colmatarea. Pentru menținerea în stare de funcțiune trebuie întreținute prin dregaj în mod periodic la intervale de cel mult 2-3 ani.
Lacurile din Delta Dunării sunt de dimensiuni mici și au o viață scurtă, aproximabilă cu cea a vieții oamenilor. Acestea au în cea mai mare parte caracterul de mlaștini. În depresiunile lacustre, adâncimea nu depășește 3 m, cu excepția lacului de meandru Belciug care are 7 m adâncime. Iată, în cele ce urmează câteva denumiri de lacuri: Lacul Merhei, Lacul Gorgova, Lacul Roșu, Lacul Lumina, Lacul Puiu, Lacul Roșuleț, Lacul Fortuna, Lacul Bâclănești, Lacul Nebunu, Lacul Meșter, Lacul Lung.
Fondul piscicol
În cei peste 20-25 km2 de lacuri și canale din Delta Dunării, trăiesc peste 110 specii de pești, 75 de specii de pești de apă dulce, 36 fiind specifice deltei. 50% din producția de pește de apă dulce a întregii țări se obține din Delta Dunării. Se cunosc cca 150 de specii din care peste 30 în Delta propriu-zisă. Peștii sunt prezenți prin 65 specii, cei mai mulți de apa dulce (60%), restul migrând primăvara din Marea Neagră. Între aceștia din urmă, sturionii, chefalii și scrumbiile au rol important, atât științific, cât și economic. Cel mai mare amestec al acestor specii are loc la gurile Dunării.
Pe brațele de vărsare ale Dunării, prezențe obișnuite sunt cega, obletul mare, morunul, nisetrul, păstruga, scrumbia, crapul, somnul, șalăul, știuca, mreana, avatul. Preferă apele mai calme caracuda, bibanul, plătica. Mediul salmastru este populat de la biban și știucă la chefal și cambula în funcție de salinitatea apelor, sectorul marin adăpostind majoritar acipenseridele (morun, nisetru) și clupeidele (scrumbiile de Dunăre). Faima Deltei o fac sturionii (morun, nisetru, păstrugă, cegă), chefalii (în patru specii din genul Mugii) și scrumbiile (Alosa pontica).
Denumirea dată pescăriilor de la gurile Dunării de “marile noastre pescării” corespunde într-adevăr realității. Aici se prinde 90% din cantitatea de sturioni, aici se prepară 90% din icrele negre și se pescuiesc 80% din scrumbiile de Dunăre, după cum și în lacurile mari salmastre se prinde 90% din cantitatea totală de chefali.
Pentru peștii de baltă, Delta Dunării nu oferă în unii ani condiții bune de reproducere. Atunci aceste specii, mai ales crapul, întreprind migrații în amontele Dunării, reproducându-se în lunca Dunării, iar puieții vin apoi în deltă, unde cresc până la mărimile comercializabile. De regulă, între brațele Dunării, care servesc în anii cu ape mici și ca principal loc de hibernare a peștilor, și bălțile permanente ale Dunării există un veșnic schimb de pești, care folosesc toate gârlele și canalele existente pentru a migra din fluviu în baltă sau viceversa.
Dar, peștii din Delta Dunării nu sunt recunoscuți numai din punct de vedere faunistic, ci și din punct de vedere economic sau ca element de bază al lanțului trofic acvatic.
Pescuitul, ramura tradițională a Deltei Dunării, își leagă în bună măsură succesul de aptitudinile deosebite ale populației slave pentru această ocupație. La aceasta s-au adăugat și curentul de opinie favorabil pescuitului în regim natural, promovat, la începutul acestui secol de o mare parte a elitei științifice, reunită în jurul savantului Grigore Antipa. Sistemul de pescuit se baza, la acea vreme, în totalitate, pe bazinele naturale, cu o răspândire uniformă în spațiul deltaic.
Productivitatea și producția piscicolă sunt în Delta Dunării dependente de nivelul Dunării și de cantitatea de apă care se scurge în timpul anului prin deltă. Între productivitate și producția piscicolă există o deosebire. Prima este cantitatea întreagă de pește pe care o produce delta, iar a doua este cantitatea care se poate pescui din ea fără a periclita stocul de reproducători și de tineret care în viitor va da producția piscicolă. Deci, productivitatea este totdeauna mult mai mare decât producția piscicolă și este compusă din trei grupuri distincte: stocul de reproducători, care trebuie să asigure puietul anului viitor; stocul de tineret, care în anul viitor va da producția de pește; stocul de pește comercial care poate fi prins și valorificat, care, de fapt, dă producția piscicolă a regiunii. Primele două grupuri nu se pescuiesc, ci se păstrează pentru viitor, deoarece atacarea stocurilor de reproducători sau puiet poate avea grave consecințe pentru producția anilor viitori. Greutatea primelor două grupuri nu se cunoaște exact în bălțile naturale ale deltei, însă ea este de regulă tot atât de mare ca cea pescuită
Pescuitul este coordonat de mai multe unități piscicole, localizate în deltă sau la limita dinspre platforma dobrogeană (Tulcea, Chilia Veche, Jurilovca, Mila 23, Murighiol, Sfântu Gheorghe, Sulina), care dispun de zone naturale de pescuit care acoperă peste 130.000 ha. În pofida progreselor realizate în dotare și organizare, randamentul pescuitului este inferior celui de la începutul secolului, când era de 5 t/an de pescar, pe când în anii cei mai buni s-au pescuit până la 14.000 t pește (o medie de 10.000 t pentru intervalul 1900-1905). În prezent, producția de pește a deltei este de cca 8.000 t, din care 25% este produs în amenajările artificiale. O zonă importantă de pescuit, zona costieră căpătase în anii ’80 un caracter industrial, prin folosirea navelor costiere mari (până la 1.000 t capacitate), este momentan ieșită din circuit, din motive de ordin tehnic. Stoparea pescuitului de amploare în mare a contribuit, pe scară industrială, la stoparea activității pe ramura producerii de conserve de pește (fabrica din Sulina a stat închisă multă vreme în anii 1991-1994).
Prin funcționarea lor ca sisteme închise (bine delimitate de diguri, cu alimentări controlate), amenajările piscicole introduc importante sincope în peisaj, dereglând regimul hidrologic natural și diminuând suprafața totală a bazinelor naturale de pescuit. De asemenea, localitățile au pierdut din zona lor de susținere un teritoriu foarte important pentru asigurarea resurselor de bază (cel mai afectat a fost satul Sfiștofca, a cărui vatră de origine, de acum un secol, era situată tocmai pe actualul teritoriu al amenajării Popina).
Răpitorul numărul unu, știuca, în ciuda ferocității pe care o cunoaște marea majoritate a oamenilor este totuși un pește foarte util, deoarece asigură selecția vânând peștii bolnavi sau răniți, de unde și faptul că i se mai spune și sanitarul bălților. Știuca are o dezvoltare rapidă, larva de știucă având o lungime de 5-6 mm și atinge după numai trei săptămâni 15 mm, iar până la sfârșitul lunii mai, când alți pești își depun icrele, puietul de știucă este destul de mare pentru a se hrăni cu larvele acestora. Știuca atinge maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani, când are aproximativ 700-800 de grame, și poate ajunge la exemplare de peste 20 de kg. Perioada de reproducere începe după topirea ghețurilor, adică din februarie-martie și ține până în aprilie.
Locuri de pescuit în Delta Dunării, recunoscute:
– Canalul Crișan – pește mic sau mare – obișnuit: plătică, biban, roșioară; dimineața trage somnul (1 kg) și știuca la râmă, coropișniță sau broască respectiv peștișor sau linguriță.
– Mila 23 – pește mic; dimineața și seara somotei la momelile de mai sus, stilul la plumb ușor în sens de curgere;
– Fortuna I (Sontea) – locul cunoscut pentru roșioară (stânga) și biban (dreapta), seara și dimineața – crap de 1-2 kg la bombă cu mamaligă, biban și roșioară la locurile cunoscute, știuculițe de 0,5-1 kg pe margini, la săritură.
Fondul cinegetic
Fondul cinegetic al Deltei Dunării are importanță turistică datorită sezonului de vânătoare și datorită cromaticii pe care o descriu grupurilor de animale (păsări sau mamifere), dintre care unele sunt și supuse regimului protecției juridice fiind considerate rarități.
Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici viețuiește 98% din fauna acvatică europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice și de moluște gasteropode de Europa. Delta Dunării adăpostește peste 3.400 de specii de animale vertebrate și nevertebrate, cu numeroase unicate naționale, europene și mondiale.
Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii care pot fi întâlnite în deltă și care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltă și rămânând diferite perioade de timp toamna, iarna și primăvara. Păsările acvatice sunt cele mai numeroase: cuibărersc 81 specii și trec prin deltă 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adaugă, speciile accesorii și speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a căror viață este legată de prezența apei. Acestea se grupează în 5 tipuri ecologice principale: specii strâns legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de țărmuri (stârci, lopătari, țigănuși, unele anatide), specii de pajiști hidrofile cu vegetație bogată continuate cu stufării (ralide), specii de țărmuri marine (unele laride).
Multe specii, mai ales dintre rațe, gâște, pescăruși, apar frecvent în diferiți biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind din ce în ce mai numeroase pe măsura transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pițigoi, cinteze, la care se adaugă, în timpul cuibăritului, rațe, cormorani și stârci. În pădurile de pe câmpurile marine Letea și Caraorman locuiesc 64 specii specifice avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, măcăleandru, pițigoi, graur, precum și codalbul, gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul a fost introdus prin colonizare, populația dezvoltându-se rapid. În pajiștile de stepă nisipoasă sunt specifice potârnichea, prepelița, cicârliile, pasărea ogorului. În satele deltei, pe lângă gospodării, sunt frecvente guguștiucul, vrabia de casă, rândunica, barza, lăstunul.
O serie de specii acvatice se asociază în timpul cuibăritului formând colonii care sunt aglomerări de cuiburi pe spații, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafețelor de construcție a cuiburilor, precum și de avantajele oferite de prezența unui număr mare de păsări în apărarea cuiburilor cu ouă sau pui. Coloniile de cuibărit au reprezentat dintodeauna atracția deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zăvoaielor de salcie sau în stufării, zgomotul infernal, atmosfera specifică altor ere geologice, zborul săgetător al miilor de păsări care își hrănesc puii, transformă coloniile de păsări într-un rai nu numai al ornitologilor, dar și al oricărui iubitor al naturii.
În Delta Dunării sunt mai multe tipuri de colonii: de stârci, lopătari, țigănuși și cormorani, de pelicani și cormorani, de pescăruși, de avoazete și ciocăntori, de chirighițe, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protecție integrală Roșca-Buhaiova este cea mai mare din Europa și este un exemplu de colonie mixtă. Aici se întâlnesc mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, până la sute de perechi de pelican creț și cormoran mare, într-un peisaj care de amintește de Jurassic Park. Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialiștilor, care au autorizații speciale obținute de la Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării din Tulcea.
Delta Dunării, supanumită și “Paradisul Păsărilor” este vizitată de peste 300 de specii de păsări, dintre care 70 sunt din afara Europei (China, India, Egipt etc.). 176 de specii sunt clocitoare, 103 neclocitoare, dintre clocitoare 44 fiind sedentare și 133 migratoare, iar dintre cele neclocitoare fiind oaspeți de iarnă și de pasaj primăvara și toamna. 10 specii sunt ocrotite de lege, unele fiind cunoscute ca “monumente ale naturii”, deoarece sunt pe cale de dispariție. Păsările ocrotite se pot grupa în 2 clase după culoarea penajului:
albe: pelicanul comun și creț, lopătarul, egreta mare și mică, lebăda mută și cântătoare;
policrome: piciorongul, ciocintorea, călifarul alb, călifarul roșu, vulturul codalb.
Alte 3 specii sunt luate în atenție pentru a fi protejate: cocorul, șoimul dunărean și pasărea ogorului.
Numărul și varietatea mamiferelor sunt asigurate de zonele mai înalte ocolite în general de ape. Aici pot fi înlâlnite vidra, nurca, bizamul (cu blănuri prețioase), iepurele, mistrețul, vulpea, lupul, dihorul, pisica sălbatică. Nisipurile adăpostesc broaște țestoase, vipere, colonii de șerpi.
Totuși, este puțin cunoscut faptul că în stufăriile întinse ale Deltei Dunării și mai ales pe suprafețele imense de plaur plutitor, care ajung aproape la 30.000 ha în deltă, trăiește o faună de mamifere interesante și în parte dispărută din Europa, care s-a adaptat cu timpul noilor condiții de viață pe care le-a întâlnit aici. Vânarea lor constituie pentru economia națională o sursă bogată de blănuri prețioase și rare pentru export. Este vorba în primul rând de vidră și nurcă, animale care s-au adaptat cel mai repede condițiilor de viață oferite de plaur și stufării, unde își fac de obicei cuiburile. În timp ce pe terenurile consistente vidra și nurca își fac vizuini săpate în pământ, aici, pe suprafața plaurului, ele își fac cuibul din stuf și papură, de unde pornesc la pescuit în bălțile învecinate. Ele se hrănesc de obicei cu pești și în special cu cei răpitori, dar vânează mai ales șobolani de apă, șoareci, distrug broaște și alți dușmani ai peștilor, atacând cuiburile păsărilor ihtiofage, furându-le ouăle și puii. Astfel, ele ajută la păstrarea echilibrului biologic al regiunii respective și, în cele din urmă, al deltei întregi. În afară de ele, s-au adaptat la viața de plaur și hermina sau nevăstuica comună mare și hermina mică
Dintre animale, cele mai caracteristice regiunilor litorale sunt: vipera veninoasă, imigrată din stepele din jur, răspândită până la pădurea Letea, șarpele de apă, care mai ales toamna se găsește în mii de exemplare pe dunele de nisip, unde se încălzește, șopârla de nisip și spurcaciul, care clocește rar pe grindurile întinse, însă este mai frecvent în timpul pasajului de toamnă. În păduri cu subarboret des și pământ umed poposesc toamna sitarii de pădure într-un număr nemaiîntâlnit în vreo altă parte a Europei. Tot aici, în unii ani, se înmulțesc foarte mult iepurii și vulpile, până ce inundațiile de lungă durată le distrug în bună parte.
1.2.2. Potențialul litoralului
Litoralul Mării Negre corespunzător Deltei Dunării reprezintă sectorul nordic al acestuia, care se întinde între gura de vărsare a brațului Chilia la nord și capul Midia la sud cu o lungime de 145 km. Acesta este caracterizat prin țărmuri joase, cu plajă mai îngustă, neamenajată, cu predominanța resturilor cochilifere (cu excepția plajei din dreptul grindului Sărăturile, foarte extinsă, cu grad mare de stabilitate și o granulație foarte fină a nisipului; sau a celei din zona Petrișor-Portița), cu foarte rare așezări omenești și grad de utilizare nesemnificativ. Pe o porțiune de cca 40 km, între gura Chiliei și Sfântu Gheorghe, țărmul este deltaic, reprezentat de limita estică a Deltei Dunării.
În continuare spre sud, până la capul Midia, se desfășoară o zonă de nisipuri joase, cu numeroase cordoane litorale, chiar areale înmlăștinite, dominate de complexul Razim, format din lacuri situate de-a lungul litoralului: Razim, Sinoie (cu două mici anexe reprezentate prin lacurile Tuzla și Carnasuf), Golovița, Zmeica. Legătura complexului lagunar cu marea se realizează prin Gura Portița și Gura Periboina. Zona este propice pentru pescuit sportiv și agrement nautic.
Litoralul marin aferent deltei este format din nisipuri marine asemănătoare grindurilor eoliene nisipoase. El este inundat în parte și de apele de viitură. Alternanța de ape dulci și sărate este cauza apariției și dezvoltării unei flore eurihaline. Litoralul din dreptul complexului lagunar Razim-Sinoie se deosebește de precedentul prin natura țărmului, format mai mult din sărături, cu o vegetație foarte săracă, halofilă.
Litoralul marin are multă semănare cu grindurile eoliene nisipoase, fiind format tot din nisipuri marine, dar mai bine închegate. Deosebite aici ca plante sunt varza de mare, pătlagina de nisip, perișorul de nisip, pirul, pelinul, ipcorige, Cakile maritima, lipitoarea, barba caprei. Dintre animale se pot întâlni: pescarul argintiu – migrator din țările mediteraneene, ostrigarul, flueierarul cu picioare lungi și culicul cu cioc întors. Primăvara și toamna trec pe aici și luptătorul, o serie de specii de prundărași, precum și unii pescăruși, ca lupul de mare mijlociu și lupul de mare parazit.
Zona mării, în care se simte influența apelor Dunării, este populată o bună perioadă de timp a anului, cu puieți și adulți de pești din familia sturionilor (nisetru și păstrugă), care vin aici în timpul primăverii pentru reproducere. Când apa acestei zone rămâne liniștită și fără sloiuri, ea servește ca refugiu multor păsări din deltă, care rămân să ierneze aici, bineînțeles dacă iarna nu este prea grea. În regiunile mai depărtate de litoral, având un permanent schimb de salinitate din cauza curenților de apă, se produce o continuă ploaie de organisme moarte spre fondul platformei continentale, unde s-au colonizat întinse bancuri de scoici din genurile Mytilus și Modiola, care servesc ca hrană preferată sturionilor, mai ales morunului (Huso huso) și nisetrului (Acipenser guldenstaedti), ai căror pui, după ce au ajuns la o anumită mărime, se retrag aici, rămânând până la maturitate. În părțile cele mai depărtate ale platformei continentale influențate de apele Dunării trăiește și calcanul, care găsește aici o hrană abundentă. Primăvara el se apropie de țărm, unde apele mării sunt mai îndulcite de Dunăre, pentru reproducere.
Apa mării, prin salinitatea relativ redusă, de 17-18 g/l, și compoziția ei chimică (clorurată, sulfatată, sodică, magnezică) este favorabilă organismului din punct de vedere terapeutic. Prin acțiunea valurilor și prezența aerosolilor proveniți din “sfărâmarea” valurilor la țărm constituie un element de potențial turistic natural deosebit, care generează o formă specială de cură – thalasoterapia. Lipsa mareelor și a valurilor mari permite folosirea optimă a plajelor, în timp ce salinitatea mai redusă a apei la suprafață favorizează sporturile subacvatice și pe cele nautice.
Bioclimatul marin este rezultatul interferenței dintre climatul de stepă și influența pontică, caracterizat prin nuanțe ușor excesive, de suprasolicitare a organismului, cu temperaturi medii anuale mult mai moderate față de regiunile înconjurătoare (în sezonul estival), oscilații diurne și anuale mai atenuate, ploi rare și de scurtă durată. Temperaturile, în general moderate (11,20C – temperatura medie anuală, 21,80C – temperatura medie a lunii iulie și 0,20C – temperatura medie a lunii ianuarie), primăverile mai timpurii și toamnele mai calde și prelungite definesc un climat mai cald decât cel de pe litoralul Mării Baltice, Mării Nordului sau Mării Mânecii.
În consecință, sejurul pe litoralul deltaic și lagunar are asupra organismului uman o dublă acțiune (din punct de vedere bioclimatic): pe de o parte, excitantă, datorită radiațiilor ultraviolete puternice, conținutul crescut în iod și săruri, vânturilor frecvente etc., iar pe de altă parte, calmantă, datorită umezelii și presiunii atmosferice constante și variațiilor mici de temperatură.
1.3. Potențialul antropic al Deltei Dunării
1.3.1. Portul și obiceiurile localnicilor
Datorită poziției sale geografice, toată Dobrogea și partea de nord, împreună cu Delta Dunării, era un nod de intersecție a drumurilor comerciale, unde se întâlneau cele mai diferite seminții. Unele grupuri etnice au fost înghițite de războaiele frecvente, pierzându-se portul și limba, obiceiurile lor neînțelese de străini, altele s-au stabilit în alte țări. Dar multe s-au împământenit aici, s-au asimilat și păstrează doar o vagă amintire a obiceiurilor și restricțiilor trecutului.
Este interesant de amintit că în județul Tulcea, în baza ultimului recensământ se pot încă întâlni mai multe etnii, care au tradiții, limbă, port și obiceiuri destul de diferite, și care dau o imagine pestriță acestui județ. Printre aceștia, în afară de români, despre care cu greu se mai poate spune că sunt majoritari în zonă, se mai numără: lipoveni (ucraineni), turci, armeni, maghiari, evrei, albanezi, germani, bulgari, tătari, polonezi și găgăuzi. În afara orașului Tulcea, Delta Dunării se mai mândrește și cu o altă localitate urbană – Sulina. În acestea, în ciuda diversității lor etnice, viața de zi cu zi de desfășoară normal, comerțul este echilibrat, obiceiurile se păstrează încă separat, dar se sărbătoresc împreună, iar locuitorii sunt mândri de existența în zonă a consulatelor englez, suedez, norvegian și olandez.
Orice turist știe despre Delta Dunării că aceasta este locuită de lipoveni. Desigur, situația nu este nici pe departe atât de simplă. Este foarte adevărat că locuiesc și lipoveni în deltă, dar nu orice locuitor de origine slavă este lipovean (și lipovenii get-beget erau împărțiți în mai multe fracțiuni). Lipovenii nu sunt locuitori neaoși ai deltei, aceștia s-au strămutat din Rusia țaristă în mai multe valuri, refugiindu-se de prigoana religioasă pe teritorii care la vremea respectivă erau sub stăpânirea otomană, unde nu conta cum își face crucea câinele de ghiaur (cu trei sau cu cinci degete).
Printre obiceiurile zonei, un obicei foarte interesant și cu o largă popularitate până în zilele noastre, atât la români, cât și la alte etnii este paștele morților (sau paștele blajinilor). Această sărbătoare cade în prima zi de luni după lunea Paștelui. Membrii mai vârstnici ai familiei merg în prealabil la cimitir, aranjează și curăță de frunze, buruieni mormântul rudelor, plantează flori. Apoi, vine și sărbătoarea de pomenire a morților, când familiile ies cu mic cu mare, de la bunic la nepoțel, umplând cimitirele. Pe lângă majoritatea mormintelor, împrejmuite cu gărdulețe, este pusă o măsuță și o băncuță, unde se așează cu toții. Apar nelipsitele ouă roșii, cozonacii, lumânările subțiri.
Respectul față de memoria strămoșilor este foarte dezvoltat în toată Dobrogea de Nord, deci și în localitățile din deltă. Pentru priveghiuri, pomenile de o săptămână, 40 de zile, șase luni, un an și altele, dezgroparea osemintelor după 7 ani și reînhumarea lor, au ritualuri specifice. Uneori este greu să desparți reminiscențele magice și obiceiurile sectelor de ritualurile canonizate ale bisericii ortodoxe.
Un obicei, de asemenea, pe cale de dispariție din zona Deltei Dunării, este acela că perechile mai vârstnice, cu ocazia cununiei ultimului lor copil, în prezența rudelor, sar peste pălălaia unui foc, în semn că și-au lăsat în urmă grijile (Murighiol). În alte localități, cu această ocazie, părinții miresei sunt așezați pe o cotigă și duși până la Dunăre, fiind răsturnați în apă, pentru a le spăla grijile desigur (Mahmudia).
Pentru a păstra o parte din porturile și obiceiurile localnicilor, mai ales în ceea ce privește dorința de a se mândri cu diversitatea tradițiilor existente în Delta Dunării, a fost construit Muzeul de Etnografie din Tulcea. Este evident că acesta nu reușește să cuprindă toate porturile și obiceiurile localnicilor din etniile conlocuitoare, poate chiar nici nu cuprind elemente din toate aceste etnii, dar măcar evidențiază cele mai însemnate elemente ale acestora.
Muzeul de Etnografie, denumit în trecut și Muzeul de Artă Populară al I.C.E.M. Tulcea este organizat din anul 1989 și a ajuns astăzi să dețină un număr de aproximativ 6.400 de piese împărțite în colecția de etnografie (instrumentar agricol și pentru creșterea animalelor, instrumentar pentru industria casnică textilă, instrumentar de pescuit, colecție de piese de aramă etc.) și colecția de artă populară (țesături de uz casnic și decorativ, piese de port și podoabe etc.). Expoziția permanentă având ca tematică ornamentica tradițională oferă publicului vizitator posibilitatea cunoașterii patrimoniului etnografic din nordul Dobrogei, într-o manieră de prezentare cu totul deosebită. Ornamentica țesăturilor decorative și de port din nordul Dobrogei, aparținând atât populației românești și aromânești cât și diferitelor grupuri etnice care s-au stabilit aici în decursul timpului, încântă vizitatorul. În sălile Muzeului de Artă Populară sunt organizate și expoziții temporare. În cadrul acestora sunt valorificate diferite aspecte de civilizație tradițională, cât și aspecte ale creației populare contemporane. Permanent, Muzeul de Artă Populară oferă vizitatorului o expoziție inedită prin noutatea tematicii și prin originalitatea expunerii patrimoniului etnografic.
Obiectivul muzeal “Gospodăria țărănească” conservată în situl din satul Enisala reprezintă sinteza arhitecturii tradiționale din nordul Dobrogei la începutul sec. al XX-lea. Ansamblul arhitectural cuprinde casa și câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, șopronul, bucătăria și cuptorul de vară, porumbarul, fântâna. Gospodăria este un punct de atracție pentru turiștii care vizitează aceste locuri. Este amplasată în centrul satului, pe partea dreaptă a șoselei ce leagă orașul Babadag de localitățile din zona Lacului Razim.
Casa Panaghia din Babadag, în vecinătatea imediată a Geamiei Ali-Gazi-Pasa, este construită în stilul arhitectonic al Babadagului de altădată. Arta populară a turcilor și tătarilor din Dobrogea reflectă prin țesături, broderii, piese de port, vase de aramă pentru uz sau pentru cult, originile sale orientale. Anumite țesături ale acestei arte relevă însă interferențele cu arta populației autohtone din Peninsula Balcanică și din Dobrogea.
În mijlocul localității Cerna, în vecinătatea bisericii satului, atrage atenția o locuință de meșteșugar de la începutul sec. al XX-lea, cu o parte laterală, intrare și fântână la stradă. Aceasta este Casa Memorială a poetului Panait Cerna. Poetul, cu pseudonimul literar luat de la numele localității, a trăit între anii 1881-1913 și a debutat în literatură în perioada posteminesciană și semănatoristă. El se impune ca un creator original în lirica noastră filisofică. În cadrul “Casei Memoriale Panait Cerna”, alături de expoziția memorială s-a organizat și o expoziție etnografică reprezentând o sinteză a faptelor de viață tradițională din această microzonă. Mobilierul țărănesc și meșteșugăresc, țesăturile decorative, instrumentarul de industrie casnică textilă crează un ambient de un deosebit rafinament, amintind de coordonata esențială a artei populare românești – îmbinarea perfectă între util și estetic.
1.3.2. Obiective istorice și socio-culturale
Potențialul turistic natural al Deltei Dunării este completat de interesante obiective istorice și social-culturale situate în apropiere. Se impun atenției urmele cetăților grecești de la Histria (sec. VII î.e.n.) și Arganum (sec. VI-V î.e.n.), ale cetății dacice Aegyssus sau ale cetății bizantine de la Enisala (sec. X-XI). Muzeul Deltei Dunării din Tulcea, la care se adaugă numeroase elemente etnofolclorice și așezările omenești cu un specific deltaic aparte (cu case mici, acoperite cu stuf și împrejmuite de gard din stuf) atrag, de asemenea, fluxuri turistice importante.
Principala zonă turistică a municipiului Tulcea este cetatea Aegyssus. Cetatea este o așezare getică, cucerită de romani, care a fost menționată de Ovidiu ca “veche cetate”, apărată de ziduri puternice, situată pe malul Dunării, într-un loc înalt, la care cu greu se putea ajunge. Numele Aegyssus este probabil de origine celtică. Identificarea cu orașul Tulcea de astăzi, făcută prima oară la sfârșitul sec. XVIII-începutul sec. XIX, a fost confirmată de descoperirea în 1949 a unei inscripții în limba latină, care menționează o unitate militară (“vexillatio aegissensis”), ce se afla aici la începutul sec. IV e.n., ca detașament al legiunii Iovia, cu sediul la Noviodunum. În sec. IV-V, Aegyssus era sediul unui “cuneus equitum armigerorum si al praefectus ripae legionis primae Ioviae cohortis quintae pedaturae inferioris”. În sec. VI a fost reconstruită de Iustinian. Săpăturile arheologice începute în anul 1974 la marginea de est a orașului Tulcea, pe “Dealul Monumentului”, au dus la descoperirea unei așezări, în care cele mai vechi urme (ceramică autohtonă) aparțin sec. IV-III î.e.n. Aegyssus a luat o mare dezvoltare sub stăpânirea romană, fiind puternic fortificată la sfârșitul sec. III-începutul sec. 4. Zidul de incintă, cu turnurile de apărare, prezintă trei faze de construcții. În interior s-au identificat resturi ale unui edificiu thermal. Cetatea a dăinuit până în sec. VII (dovadă stă moneda Heraclius), fiind reluată în stăpânire și refăcută de bizantini sub Ioannes Tzimiskes (971).
Alte obiective culturale ale zonei dobrogene sunt cele patru muzee din orașul Tulcea: Muzeul Deltei Dunării, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Istorie și Arheologie.
Muzeul Deltei Dunării – monument de arhitectură, clădirea muzeului a aparținut armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în orașul Tulcea pe la mijlocul sec. XIX animat de o ambiție și o tenacitate ce aveau să facă din el unul din cei mai înstăriți oameni din regiune. În jurul anului 1890, Avramide aduce doi meșteri italieni și le încredințează construcția unei case, pe care și-o dorea a fi un simbol al prosperității familiei sale. În scurt timp, casa amplasată în centrul orașului Tulcea va deveni pentru localnici cea mai frumoasă clădire din oraș. După anul 1944, casa Avramide devine sediul Comitetului Democratic Grec. În data de 14 noiembrie 1949 se semnează actul de naștere al Muzeului “Delta Dunării”, a cărui deschidere va avea loc la 1 mai 1950, și va ocupa două camere din actuala clădire, având în patrimoniul său 872 obiecte și materiale complementare. Anul 1957 este anul primei reorganizări a muzeului, după care, în 1959, se dă în folosință demisolul, unde se deschide o secție de arheologie și una de etnografie (ce vor funcționa până în 1962). La începutul anului 1964 începe construcția la demisol a bazinelor pentru acvariu.
Cu o colecție formată din 1500 de piese biologice și un ierbar voluminos, din 1964 casa funcționează în totalitate ca muzeu de științe ale naturii. În prezent patrimoniul cultural al muzeului cuprinde colecții de botanică, entomologie, malacologie, preparate umede, ornitologie, mamologie și mineralogie, care însumează peste 65.000 de piese muzeale. Piesele prezentate în actuala organizare expozițională provin din colecțiile muzeului. În prezent, instituția activează pentru protejarea și conservarea patrimoniului natural existent în Delta Dunării și partea de nord a Dobrogei.
Muzeul de Artă. Începutul constituirii colecțiilor de artă se suprapune cu întemeierea Muzeului Tulcean în mai 1950, într-o expoziție eterogenă, în actuala clădire a Muzeului de Științe ale Naturii “Delta Dunării”. În 1964 se reduce dreptul Muzeului Tulcean numai la activități privind domeniul științelor naturii și unele concesii pentru etnografie, celelalte colecții urmând a se centraliza în muzee regionale (Constanța). Efectul hotărârii luate s-a răsfrânt, în primul rând, asupra colecțiilor de artă. Reorganizarea administrativă din 1968, a readus în programul muzeului tulcean ideea tematică de început. Trebuie menționată opera de mecenat a pictorului tulcean Constantin Gavenea, al dr. Valeriu Botocan și a lui Ion Gheorghe, care au dus în 1972, la repartizarea Muzeului de Artă, într-o clădire de sine stătătoare, actuala clădire a Muzeului de Etnografie și Artă Populară. Muzeul de Artă s-a bucurat de donații din partea Consiliului Culturii, prin bunăvoința Tamarei Dobrin și a Teodorei Ucenic, iar prima alcătuire a colecției, prin Alexandru Cebuc, Georgeta Peleanu, Viorica Dene și Carmen Răchiteanu. Actalul sediu se datorează lui Petre C. Ion, care a obținut acest fost Palat al Poștelor, fostul sediu al Prefecturii după 1878, care după amenajări de amploare, a devenit la 23 august 1982, lăcașul potrivit al unui Muzeu de Artă. Găzduit într-o frumoasă clădire, monument de patrimoniu arhitectural construit în stil neoclasic pe malul fluviului Dunărea, Muzeul de Artă din Tulcea se mândrește de ocrotirea a 7 colecții, și anume o colecție de pictură cu 927 de lucrări, o colecție de sculptură de 403 lucrări, o colecție de icoane de 798 lucrări, o colecție de grafică cu 3.453 de lucrări, o colecție de plăci de gravură cu 268 de piese, o colecție de artă decorativă cu 120 de piese și nu în ultimul rând o colecție de artă decorativă orientală cu 311 piese, totalizând 6.280 de lucrări. Bijuteria de referință care situează Muzeul Tulcean de Artă printre cele mai prestigioase muzee din țară, rămâne colecția sa de pictură care este alcătuită cu unele dintre cele mai valoroase opere de artă românească. Structurată pe scheletul “Dobrogea oglindită în Arta Plastică Românească”, muzeul prezintă pe simezele sale din expoziția de bază, opere de mare valoare care pot naște invidia marilor muzee din țară.
Muzeul de Istorie și Arheologie al județului Tulcea a fost înființat în anul 1975, în parcul Monumentul Independenței, în ambianța unui complex arheologic și istoric, alături de ruinele vechiului Aegyssus și de monumentul ridicat în 1899 de către locuitorii din Tulcea eroilor Războiului de Independență (1877-1878). Muzeul este organizat în două pavilioane – primul, păstrat în forma din 1975, adăpostește vestigii din epocile greco-romană, romano-bizantină, medievală timpurie și ev mediu dezvoltat; al doilea, reorganizat radical în 1995, este rezervat preistoriei și protoistoriei Nordului Dobrogei (parter) și expozițiilor temporare (etaj). În expunerea pieselor s-a urmărit criteriul cronologic, dar și prezentarea pe situri, într-o succesiune logică, coerentă. În anii următori primul pavilion va face obiectul unei amenajări moderne și va fi reorganizată întreaga expoziție permanentă. Muzeul oferă vizitatorilor imaginea sugestivă a trecutului istoric al teritoriului de la Gurile Dunării, din cele mai vechi timpuri și până în perioada evului mediu dezvoltat. În expoziția permanentă și depozite se conservă un bogat patrimoniu arheologic – aproape 90.000 de piese arheologice, numismatice și epigrafice – rezultat, în principal, din cercetările arheologice efectuate în a doua parte a sec. XX în Nordul Dobrogei. Unele dintre piesele din colecțiile muzeului sunt de importanță națională și chiar europeană. Patrimoniul arheologic al muzeului este organizat pe colecții: ceramică, bronzuri, piese sculpturale și epigrafice, podoabe, obiecte paleocreștine și creștine, numismatică. Muzeului îi sunt subordonate șapte obiective arheologice vizitabile din județ. Colectivul de specialiști participă la cercetările arheologice desfășurate în cele zece șantiere permanente ale muzeului – la care se adaugă un număr de șantiere de salvare – în colaborare, uneori, cu specialiști de la alte instituții de specialitate din țară și din străinătate. Muzeul editează periodicul Peuce și diverse alte publicații – monografii, acte ale unor colocvii etc. Muzeul de Arheologie are un valoros colectiv de specialiști care se implică atât în activitatea de cercetare științifică, cât și în activitățile conservare și valorificare expozițională a bogatului patrimoniu pe care instituția îl deține.
Obiective arheologice în teritoriu: Centrul de Documentare de Pre- și Protoistorie Celic-Dere; monumentul paleocreștin de la Niculițel; cetatea Noviodunum; cetatea Argamum; cetatea Halmyris; cetatea Ibida; cetatea Dinogetia; cetatea Nufăru; cetatea Enisala.
O altă categorie de obiective istorice și socio-culturale care nu trebuie neglijată este reprezentată de mănăstirile și bisericile din zona Deltei Dunării. Firește, cele mai importante sunt cele situate în Tulcea.
Vatra de pietate a ortodoxismului, Mănăstirea Celic Dere este moștenitoarea și continuătoarea tradițiilor monahale dobrogene ale căror începuturi se înscriu în cronologia sec. IV-VII când ne sunt atestate atât de cunoscuta Episcopie a Tomisului, cât și cele dunărene de la: Axiopolis (Cernavodă), Troesmis (Turcoaia), Noviodunum (Isaccea) și Halmyris (Murighiol). Descoperirile arheologice de la Niculițel au adus la lumina zilei relicvele sfinților noștri amintiți de Martirologiul hieronymian: Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos, ca fiind martirizați la Noviodunum (Isaccea), iar cele din mai 2001 de la Halmyris confirmă informațiile scrise în “Acta sanctorum Julii” asupra celor mai vechi martiri din Dobrogea: Epictet și Astion, martirizați în timpul domniei lui Dioclețian (anul 290) și ale căror oseminte se află azi în biserica Mănăstirii Celic Dere. Aceleiași perioade romano-bizantine (sec. IV-VII) i se circumscrie și descoperirea din localitatea Slava Rusă ce trece a fi cel mai vechi așezământ monahal cunoscut până acum. Afirmarea creștinismului în Dobrogea timpurilor întunecate, este documentată de activitatea Mitropoliei Celtiniei și mai ales de cea din Vicina.
Monument istoric și un foarte important așezământ monahal din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, Mănăstirea Cocoș este situată în județul Tulcea, la o depărtare de 6 km de comuna Niculițel, retras așezată pe o mai veche vatră pustnicească și integrată în pitorescul străvechilor munți dobrogeni, învăluită în pura mireasmă mereu proaspătă a pădurilor de tei, unde se face simțită protecția Sfintei Treimi, un loc permanent de pelerinaj, prielnic reculegerii duhovnicești, un colț de rai pe pământul dobrogean de sub dealul zis al Cocoșului – unde noaptea se făcea auzit uneori, cântatul unui cocoș sălbatic, deal de la care și-a luat numele mănăstirea. Poporul român s-a născut creștin în mod spontan, natural, o dată cu formarea românității sale și mai mult, Dobrogea, pământ călcat de cel dintâi chemat la apostolie, Sf. Apostol Andrei, se face poarta de pătrundere a creștinismului în România. Astfel, Mănăstirea Cocoș primește moștenirea unor vechi tradiții monahale, din primele veacuri creștine, prin participarea la primul Sinod ecumenic din anul 325 a unui Episcop de la Tomis.
Mănăstirea Saon a luat ființă sub stăpânirea otomană în anul 1846, prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Cei veniți la Saon au ridicat aici din chirpici câteva chilii și un Paraclis ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere. După realipirea Dobrogei la România, Saonul împreună cu toate bisericile și mănăstirile acestor locuri au trecut sub jurisdicția Episcopiei Dunării de Jos, Galați. În timpul starețului Filimon (1889-1905), schitul a fost distrus de un incendiu, singură Biserica a scăpat intactă, schitul ajungând astfel într-o mare strâmtoare. În 1909, Episcopul Nifon Niculescu l-a trecut vremelnic sub administrarea Mănăstirii Cocoș. La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon a pus temelia bisericii celei noi, cu trei turle, zidită din piatră și cărămidă, cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului”. Construcția ei însă a fost întreruptă din cauza evenimentelor din timpul primului război mondial, precum și a cutremurului din 1940, când turlele s-au prăbușit. După anul 1956, în timpul păstoriei Episcopului Chesarie Păunescu, lucrările de reconstrucție a turlelor au fost reluate și s-a executat pictura bisericească, iar în 1959 lăcașul a fost sfințit și redat cultului.
În anul 1916, Saonul a devenit de sine stătător, iar în 1930 a fost transformat în mănăstire de maici. În 1959 acest sfânt lăcaș a fost desființat, iar bunurile sale au fost trecute sub directa administrație a Episcopiei Dunării de Jos-Galați. În anul 1972 a luat ființă ca Metoc al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos. În anul 1990 prin purtarea de grijă a Arhiepiscopului Lucian Florea, a redevenit mănăstire de sine stătătoare.
În municipiul Tulcea conviețuiesc 14 etnii grupate în mai multe culte, deservite de 22 de lăcașuri de cult. Există 11 biserici ortodoxe, 4 biserici ortodoxe de rit vechi, o biserică romano-catolică, o biserică baptistă, o biserică adventistă, case de rugăciuni (baptiști, evangheliști), Templul Evreiesc și o moschee musulmană.
1.4 BAZA MATERIALĂ
Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, la 31 iulie, în perioada 2002-2003
Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, la 31 iulie, în perioada 2004 2007
Direcția de statistică a furnizat informații până in anul 2007.
Anul 2004 are un număr de unități destul de ridicat și urmează ca poziție după anul 2006. În anul 2004 s-a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de hoteluri si moteluri.
Anul 2005 a avut o scadere a numarului de unitati comparativ cu anul 2004, remarcandu-se aici o scadere a numarului de hoteluri si pensiuni turistice rurale. Cresterea pe care anul 2005 a avut-o fata de anul 2004 a fost la numarul de pensiuni turistice si bungalouri cu o crestere de aproximativ 50%.
Anul 2006 a adus o crestere a numarului de unitati comparativ cu anii 2004 si 2005. S-a remarcat o crestere a numarului de pensiuni turistice si bungalouri precum și numărul de hoteluri față de anul 2005.
Anul 2007 a adus o scădere a numarului de unitați avand cele mai puține unități comparativ cu anii 2004, 2005 și 2006.
Capacitatea si activitatea de cazare turistica, in perioada 1990-2007
Direcția de statistică a furnizat informații până in anul 2007.
Locurile existente au scăzut după anul 1990 iar în anul 2002 s-a înregistrat cea mai mare scădere raportat la anul 1990. După anul 2001 a început o creștere a numărului de lucuri iar în anul 2006 numărul de locuri a fost cu peste 600 mai mare față de anul 1990.
Capacitatea de cazare în functiune a scăzut din 1990 și a atins cel mai mic prag în anul 2003 dar a crescut apoi și a atins cea mai mare cotă în anul 2006. Anul 1990 a rămas însă anul cu cea mai mare capacitate de cazare în funcțiune.
Cele mai multe sosiri s-au înregistrat în anul 1990 apoi scaderile au fost mari iar oscilatiile de la un an la altul au fost semnificative. După anul 1990, cel mai mare număr de sosiri s-a înregistrat in anul 2005
Referitor la numărul de înnoptări trebuie precizat faptul că anul 1990 a fost lider, iar cel mai mic număr de înnoptari s-a înregistrat în anul 2002.
Indicii de utilizare netă a capacității în funcțiune au atins cel mai înalt nivel în anul 1990 apoi au scazut cu aproximativ 50% și au oscilat cu creșteri și scăderi de mică amploare pînă în anul 2007
Unitati de cazare in Judetul Tulcea
Unitati de cazare cu numar de camere in judetul Tulcea.
CAPITOLUL 2
EXCURSII ÎN DELTA DUNĂRII
Rutele de deplasare propuse pentru excursiile în Delta Dunării urmează în general căile firești ale acestei regiuni: brațele Dunării, cu devierile posibile din aceste artere. Se urmează aceste căi de pătrundere pentru că însăși natura locului le arată cu suficientă claritate. În acest sens sunt menționate și rutele posibile de urmat:
Tulcea — Chilia Veche — Periprava, cu devierile din punctele accesibile ale traseului;
Tulcea — Crișan — Sulina, cu abateri spre Maliuc —- Lacul Fortuna — canalul Olguța — Mila 23 — Dunărea Veche. În cazul unor excursii organizate de la Sulina, se poate pleca: în sud — spre lacul Roșuleț — Roșu și în nord — spre Sfiștovca — C. A. Rosetti — Letea;
Tulcea — Crișan -— Mila 23 — Matița — Roșca. Ultimele două obiective se înscriu mai rar în cadrul excursiilor organizate de O.J.T. Tulcea, avîndu-se în vedere că este o zonă de rezervație. B.T.T. Tulcea organizează excursii spre Mila 23 și sejururi la Stipoc;
Tulcea — Crișan — Caraorman, cu devierile respective spre canalul Litcov — în ambele sensuri, cu accesibilități spre lacurile Isac și Gorgova (înspre vest) și lacurile Puiu — Lumina — Roșu — Roșuleț (înspre est). Aceste rute se înscriu mai rar în cadrul excursiilor organizate de O.J.T.; mai frecvent de către B.T.T.;
2.1. Excursii pe brațul Chilia
La Chilia Veche și Periprava se ajunge folosind vasele NAVROM, care fac curse regulate înspre aceste localități, pe brațul Chilia.
Drumul de la Tulcea la Periprava durează 5 ore și 10 minute. La înapoiere, adică de la Periprava la Tulcea, cca 6 ore. Direcția de navigație NAVROM stabilește anual tipul de vase ce vor circula pe traseele din deltă și Tulcea — Isaccea — Galați — Brăila. În ultimii ani NAVROM-ul n-a mai folosit pe această rută tipul de vas “Săgeata”, care poate străbate sus-menționata distanță în 2 ore și 15 minute. Dar este posibilă reluarea cursei rapide în viitorul apropiat. Duratele de parcurs includ și staționările în porturi.
În drum se trece prin dreptul Gării C.F.R., lacul Ciuperca, Portul Comercial, Comandamentul flotei de pescuit oceanic, flotă ale cărei nave străbat apele oceanului planetar, în diferite puncte ale globului. În antrepozitele frigorifice, de asemenea, vizibile de aici, se află depozitată și recolta culeasă de traulerele noastre pescărești în apele oceanice. Tot în această zonă se află Portul mineralier și Șantierul naval Tulcea. La un moment dat vaporul cotește înspre dreapta.
Tulcea Chilia Veche
Periprava
Părăsind brațul Tulcea, se intră în cel al Chiliei, care are cel mai mare debit dintre celelalte brațe ale Dunării: de 63%. Debitul Dunării la Ceatalul Chiliei atinge cifra de 6 300 m3 pe secundă. În unii ani însă, el poate atinge impresionanta cifră de 17 000 m3 pe secundă. În anii excepționali, cum a fost, de pildă, anul 1897 și această limită a fost depășită, înregistrîndu-se cifra record de 19 347 m3 pe secundă. Lățimea celor două brațe: Tulcea 280 m, Chilia 420 m.
Pe această rută se întâlnesc pe partea dreaptă a drumului următoarele localități:
PĂTLĂGEANCA (11 km depărtare de Tulcea) se află în imediata apropiere a Ceatalului Chiliei. În acest punct se află o stațiune hidrometrică pentru măsurarea nivelului apei (cotele apelor Dunării ș.a.).
În continuarea drumului, la km 112 se întâlnește canalul Sireasa, actualmente obturat de un dig, pentru a preîntîmpina o eventuală aluvionare a zonei. Acum 10—15 ani, acest canal era o arteră importantă de pătrundere în sectorul deltaic, dintre brațul Sulina și grindul Stipoc. Navigînd de-a lungul unei curbe destul de pronunțate, se ajunge la:
SĂLCENI (la cca 15 km de Tulcea). Denumirea localității vine de la numeroasele sălcii aflate aici. Satul are case puține, cu mici grădini, având pomi roditori. Vasul plutește în continuare, intrând într-o altă curbă. Adâncimea apei: cca 13—14 m. Apar pe mal alte case. Următoarea așezare:
CEATALCHIOI (la cca 22 km de Tulcea). Ceatalchioiul este centrul unei comune, din care fac parte Pătlăgeanca, Sălceni și Plaurul. Se poate observa că drumul de uscat între localitățile din această zonă nu urmează strict linia brațului Chilia, cum este cazul între Pătlăgeanca și Ceatalchioi. Acest drum “taie cotul", cum s-ar spune, și lasă localitatea Sălceni în stînga lui. De la Sălceni la Ceatalchioi drumul urmează linia fluviului.
PLAURUL (la cca 32 km de Tulcea) se află așezat în zona ultimei curbe, pe care o face brațul Chilia în această parte a deltei. Este o localitate cu case puține situate pe un grind nu prea înalt. La viituri de apă mai mari apa poate pătrunde până în sat.
În această zonă au fost făcute importante lucrări de amenajări pentru recoltarea stufului. În prezent, mari suprafețe de teren urmează să fie redate agriculturii.
PARDINA (de la Tulcea la Pardina sunt 45 km). Această localitate a fost multă vreme centrul de exploatare stuficolă a unei mari zone. În prezent, au loc pregătiri pentru redarea pentru agricultură a cca 25 000 ha de teren. Nu departe de localitatea Pardina începe grindul Stipoc, care închide pe la sud depresiunea Pardina. De la Pardina, brațul Chilia se despletește în mai multe căi de apă. Începe o deltă interioară care ia sfârșit în dreptul Chiliei Vechi. Formarea acestei părți a fluviului este legată de cele petrecute aici încă de la începuturile genezei deltei, când actuala depresiune Pardina forma un liman, în care se vărsau apele venite din nordul platformei Bugeacului. Cu timpul, aluviunile transportate de Dunăre au umplut spațiul ocupat de fostul liman. În nordul depresiunii, fluviul și-a continuat drumul, ramificându-se și creând o deltă interioară, care cuprinde următoarele brațe: Cîșlița, ce începe din apropierea satului Pardina (de la km 78 în aval de satul Pardina), pe partea stângă a brațului principal, reunindu-se cu brațul Chilia la km 48; Tatanir, ce se ramifică din brațul Chilia, între km 68—60; Tătaru ce se despletește din brațul Tatanir (pe partea dreaptă a acestuia) și își unește din nou apele cu cele ale brațului Chilia la km 45, lîngă Chilia Veche, unde ia sfârșit această deltă interioară. Următoarea localitate întâlnită este:
TATANIR (de la Tulcea la Tatanir sunt 50 km). Pe aici trece și drumul de țară Tulcea — Chilia Veche. Așezarea este în prezent dezafectată. Locuitorii așezării se deplasează adesea spre Chilia, comună de reședință, folosind digul de pământ care se desfășoară de-a lungul brațului secundar Tătaru. Cursele de pasageri folosesc și ele brațul secundar Tătaru pentru a naviga, atât spre Chilia Veche, cât și spre Tulcea. Casele locuitorilor se înșiră adeseori în spatele unor perdele de sălcii. Sunt vizibile mici plantații de vii și pomi fructiferi. Și aici importante suprafețe de teren au fost redate agriculturii. Astfel, au dispărut lacurile și canalele care traversau întreaga depresiune a Pardinei, între care și lacul Tatanir. Pecând din Tatanir, următoarea localitate întâlnită este:
CHILIA VECHE (de la Tatanir până la Chilia Veche sunt 21 km). Vasele de pasageri opresc în fața unui ponton, în mica radă a portului Chilia Veche. Aceasta este cea mai mare comună din Delta Dunării, care, după cum atestă statisticile, are peste 5 000 de locuitori.
Localitatea se află așezată în partea dinspre nord a grindului Chilia, format la bază din argilă, pe care se află depozite de loess. El este de fapt o continuare a câmpiei Bugeacului. Lungimea sa este de vreo 15 km, iar lățimea de cca 5 km.
Obiective turistice în împrejurimi: 1) folosind ambarcațiuni ocazionale, se poate străbate ruta ce leagă brațul Chilia de canalul Sulina, prin canalul de legătură interioară Batacu — Baharova — Lopatna — Eracle spre Mila 23, iar de aici, pe Dunărea Veche, spre Crișan și Sulina; 2) o altă rută pe uscat poate duce spre partea sudică a grindului Chilia, pe partea estică a acestuia se află o unitate de exploatare piscicolă intensivă, în condiții de amenajare; în partea sud-vestică se află mica așezare Cîșlița (pe unele hărți e trecută sub denumirea de Câșla Chiliei), localitate în prezent dezafectată. Grindul Chilia este folosit pentru agricultură și creșterea vitelor. Fauna sălbatică a zonei cuprinde: porcul mistreț, iepurele, vidra ș.a. Un alt obiectiv de vizitat îl constituie 3) grindul Stipoc, care împreună cu grindul Chilia formează un unghi drept.
De la Chilia Veche spre Periprava drumul continuă cu ajutorul vaselor NAVROM sau cu nave speciale de excursie. Se va observa că apele Dunării, după ce depășesc Chilia Veche, se despletesc din nou. Începe o nouă deltă interioară din zona brațului Chilia. În partea românească a brațului, apele înconjură două ostroave din această deltă: primul este Babina, iar cel de-al doilea Cernovca.
Brațele care înconjură aceste ostroave poartă aceleași denumiri ca și ostroavele. Din ambele brațe se desprind mai multe gârle — cele mai multe însă din brațul Babina — care sunt orientate în direcția sud-est. Cele mai importante sunt: Roșca, Buhaiova, Hrecisca, Paliucova, Zamirana, Bratușca, Hangica, Sulimanca Seacă, Sulimanca. Unele dintre acestea confluează cu lacul Merheiul Mare. După ce se trece de ostrovul Cernovca, se ajunge în fața localității:
PERIPRAVA (la 23 km depărtare de Chilia Veche și la 103 km de Tulcea). Este stația “terminus” a navigației fluviale de pasageri. De obicei, navele rămân aici peste noapte și pleacă a doua zi devreme spre Tulcea.
Localitatea Periprava se află la limita nordică a grindului Letea. Spre deosebire de localitățile care întâlnite până acum, cu excepția Chiliei Vechi, ale căror case și ulițe se aflau pe un singur rând, Periprava se întinde și în adâncime.
Periprava are importanță turistică, putând fi folosită ca punct de plecare spre diferite locuri pitorești. Gârla Sulimanca leagă Ostrovul Cernovca lângă Periprava) de lacul Merhei, de unde se poate pleca pe apă la Matița, apoi pe Lopatna spre Mila 23. Ceva mai în aval de Periprava se deschide delta terminală a brațului Chilia, prin care apele acestuia se varsă în Marea Neagră. Această ultimă deltă a brațului Chilia are nu mai puțin de 45 de guri.
Obiective turistice în împrejurimi: de la Periprava se poate vizita pădurea Letea. Se merge pe un drum de țară care trece pe lângă Grădina lui Omer, unde apare pregnant caracterul luxuriant al vegetației. Până la Grădina lui Omer (numele vine de la un turc care cultiva, înainte de anul 1900, zarzavaturi, pe malul gârlei Sulimanca) sunt cca 2 km, iar până la pădurea Letea cca 8 km. În afară de Hasmacul Mare, a cărui lungime are aproximativ 10 km, sunt și alte fâșii mai mici: Târla Popii, Șchiopul, Crușina ș.a.
Din pădurea Letea, drumul poate continua spre:
COMUNA C. A. ROSETTI (aflată la 14 km depărtare de Periprava). Pe hărțile mai vechi apare sub denumirea de Satul Nou. Comuna C. A. Rosetti are în componența sa mai multe așezări: Periprava, Sfiștovca (la cca 2 km), Cardon (la cca 8 km) și Letea (la cca 4 km). Atât comuna C. A. Rosetti, cât și celelalte localități menționate mai sus se află situate pe grindul Letea.
În cadrul comunei se află o moară de vânt — singura din mai multe mori de vânt ce au existat în această zonă până acum câteva decenii. Legătura cu orașul Sulina se asigură prin vasele NAVROM, care circulă între Sulina — Cardon — Sfiștovca, urmând drumul unui canal, iar de la Sfiștovca pe un drum de uscat la C. A. Rosetti și Letea. Părăsind comuna C. A. Rosetti, se va pleca la:
LETEA (la cca 4 km de C. A. Rosetti). Este așezat pe un teren nisipos; pare nu de mult părăsit de talazurile mării, ce au imprimat parcă și urmele valurilor ei. Satul apare cu gospodării nu prea mari, case proaspăt văruite și vopsite, cu pomi și viță de vie. Letea este singura localitate care poartă denumirea celui mai mare grind din deltă. În acest sat s-a născut pictorul Stavru Tarasov (1883—1961).
Excursie în împrejurimi. De la Letea se poate pleca într-o excursie cu o barcă cu motor pe lacul Merhei, iar de aici pe canalul Dovnica — Dunărea Veche spre Matița sau înspre sud, la Dunărea Veche. Conducerea excursiei este bine să o aibe un localnic deoarece sunt multe canale laterale și există riscul rătăcirii. În plus, pe drum se pot întâmpla unele necazuri, ca urmare a înfășurării elicei de către plantele submerse sau a obturărilor de canale din cauza plaurului.
Drumul străbătut trece printr-o zonă de un rar pitoresc, cu o vegetație luxuriantă, amintită și cu alte ocazii. Se va întâlni pe marginea stufăriilor: feriga de apă și nu prea departe o altă ferigă micuță: Pestișoara. Tot pe acest drum, va putea fi întâlnită o formație vegetală deosebit de interesantă, pe care localnicii o numesc “popândac”. Pe un sol ceva mai ridicat nisipos, apar niște movilițe formate din rogoz (Carex), ce cuprind două specii: C. stricta și C. buekii. Privind ceva mai de aproape, se poate spune că este o creștere etajată. Temelia acestei “construcții vegetale” o constituie rizomii de stuf, pe ei se instalează tufele de rogoz, care cresc an de an. Toamna, la baza frunzelor se formează muguri, din care primăvară apar lăstarii viitoarei generații. Această construcție vegetală crește, dar nu nelimitat: până la aproximativ 1 m înălțime. Prezintă un deosebit interes două aspecte: 1) numai stratul de sus este format din plante vii, care se așează pe resturile unor generații trecute; 2) este și mai interesant faptul că aceste resturi vegetale moarte nu împiedică aprovizionarea cu apă proaspătă a plantelor de la etaj. Sistemul ar putea fi asemănat cu un bloc a cărui aprovizionare cu apă se face numai la etajele superioare. La toate aceste “curiozități”, care se înscriu în marele capitol al adaptării plantelor, se adaugă amănuntul — nici acesta lipsit de interes — că apa de inundație trece printre popândaci și spală depunerile de nămol dintre ei. În felul acesta, fiecare popândac este, cum s-ar spune, de sine stătător. În același timp, apa este împiedicată să pătrundă în interiorul “construcției”: n-o lasă frunzele uscate ce o plachează și o izolează pe dinafară.
2.2. Excursii pe canalul Sulina
Drumul până la Sulina se poate parcurge cu vaporul sau cu o altă navă angajată special pentru excursii, străbătând canalul Sulina.
Vasele NAVROM cu destinația orașul Sulina își au drept punct de plecare municipiul Brăila, străbătând întreaga distanță (170 km) până la Sulina în cca 8 ore (în acest timp trebuie incluse staționările). De la Tulcea la Sulina vasele parcurg distanța de 72 km în aproximativ 3 ore. Durata de parcurs arătată mai sus se referă la navele de tip “clasic”, a căror viteză este de aproximativ 15 km pe oră. Navele rapide străbat distanța de la Brăila la Galați în 20 minute, de la Galați la Tulcea în 2 ore și 10 minute și de la Tulcea la Sulina în 1 oră și 35 minute, având o viteză medie de 60 km pe oră.
Chiar de la plecarea vaporului din portul Tulcea se derulează “filmul” unei călătorii cu priveliști interesante. Mai întâi atenția se îndreaptă spre curba pe care o face aici brațul Tulcea. În general, trebuie arătat că, pe parcursul ei navigabil, mai bine zis de la Regensburg la Tulcea, Dunărea are nu mai puțin de 46 de curbe, între care se înscrie și cea prin care se trece acum, ce are aspectul unui golf, fiind destul de dificilă pentru navigație, dar nu lipsită de pitoresc.
Tulcea Crișan
Canalul Sulina
Apele fluviului lovesc în malul stâncos pe care este așezat orașul. Navele plutesc aici peste una din cele mai mari adâncimi din deltă (30 m), fiind a doua după cea de pe brațul Chilia. Prin față se perindă amfiteatrul orașului, cu multe clădiri noi. De pe vas se zărește colnicul pe care se află Monumentul Independenței. După ce se depășește Dealul Monumentului, se disting mai bine în depărtare pădurea Bididia și la poale ei o insulă de verdeață: este lacul Zaghen. Pe malul stâng se văd casele satului Tudor Vladimirescu.
Drumul pe acest traseu este marcat în mile marine (o milă marină are 1 852 m), și nu în kilometri, cum este cazul cu celelalte brațe ale deltei. Pe partea stângă a drumului se profilează un grup de clădiri, între care se disting o cherhana și alte construcții specifice acestei activități. Se ajunge în dreptul complexului piscicol de la:
MILA 35 (aflat la cca 6 km de Tulcea). Acest punct piscicol a fost construit în ultimele decenii, pentru a veni în ajutorul pescarilor care înainte vreme erau nevoiți să aducă peștele prins în grupul de bălți din apropiere, la Tulcea. Se vede o cherhana, ghețărie, depozit de materiale, clădire administrativă, iar în fața cherhanalei, bărci. Toate acestea sunt elementele componente ale unei gospodării pescărești.
La debarcaderul de aici nu opresc vasele NAVROM, ci numai cele piscicole și ocazionale.
Malul stâng al brațului delimitează în acest loc marginea sudică a depresiunii Sireasa. În această zonă se află bălți mai puțin întinse decât în restul deltei: Meșteru, Tătaru, Lungulețu ș.a. Pitorescul acestor locuri din depresiunea Sireasa îl dau în special zonele cu o bogată vegetație ce acoperă pe alocuri bălțile, între care și nuferii. Se întâlnesc fluturi diverși, colorați, unele specii de păsări, între care boul-de-baltă sau buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), privighetoarea de stuf sau de baltă, cum mai este numită, care cântă așezată pe stuf în poziție verticală. Poate cânta și în zbor. Cuibul și-l face în stufărișuri. Tot aici se mai pot întâlni cristeii de baltă, care, ca și privighetoarea de baltă, își fac cuibul în stuf. Aceste tablouri pline de viață ale bălților l-au impresionat și pe Mihail Sadoveanu, care în volumul „Povestiri pentru vânători și pescari” surprinde un astfel de tablou: “Și boul bălții, privighetoarea de apă, cristeii se arătau destul de des, treceau cu luare aminte, zburau scurt de ici-colo, abia clătinând un fir de papură”. Depășind Complexul piscicol în foarte scurtă vreme se va ajunge la:
CEATALUL SF. GHEORGHE, începe ceva mai jos de Mila 34. De la Tulcea la Ceatalul Sf. Gheorghe sunt 4½ mile (cca 8 km). Drumul de la Tulcea pe o navă clasică durează aproximativ 20 minute. Este un punct important pentru navigație. În acest loc se bifurcă brațul Tulcea, dând naștere: pe partea dreaptă, brațului Sf. Gheorghe, iar pe cea stângă, canalului Sulina. La intrare în canalul Sulina, pe partea lui dreaptă, se aprinde și se stinge din 5 în 5 secunde un far, pentru a arăta navigatorilor poziția exactă a intrării.
Canalul Sulina, cum apare astăzi, este în mare parte opera muncii omului.
Lucrările de rectificare ale brațului Sulina au avut o latură pozitivă, și anume aceea că au scos la lumină urmele unor animale ce trăiau în aceste locuri. Astfel, în dreptul Milei 12, la adâncimi de până la 6 metri, au fost descoperite resturile unor animale preistorice, între care și o măsea de rinocer (Rhynoceros antiquitatis), precum și ale altor mamifere.
Lucrările de rectificare a brațului Sulina au început în anul 1880. Dar nevoia de a se îmbunătăți navigabilitatea acestui braț este mai veche. Ea a fost luată în discuție încă din anul 1750 și în anul 1786 se începuseră chiar unele lucrări, care însă nu au mai fost continuate. Numai cele inițiate în anul 1880 au fost continuate până în anul 1902. În această perioadă, lungimea brațului Sulina a fost redusă de la 83,8 km la 62,6 km, adică brațul a fost scurtat cu 21,2 km. Astfel, s-a îmbunătățit intrarea și circulația vaselor din brațul Tulcea în cel al Sulinei și pe întreaga lungime a canalului. Vechea denumire de “braț” a fost înlocuită cu aceea de “canal”. În cadrul acestor rectificări s-au suprimat toate coturile și pragurile care stânjeneau navigația de pe brațul Sulina. În total au fost tăiate 10 coturi.
Canalul Sulina are astăzi o lungime de 69,6 km, fiind prelungit în mare cu încă cca 7 km, prin construirea de diguri laterale, care îl delimitează până departe în larg. Până la localitatea Crișan (inclusiv) este dalat, în același timp au fost construite și epiuri, adică unele diguri care se întind de la uscat spre larg, ce au rolul de a forța un curent să sape într-o anume direcție sau de a întări coasta.
CABANA ILGANI, care se află în dreptul Milei 32, seamănă cu o cabană de munte. Locul unde se află este pitoresc, cu multă vegetație. Pe malul apei este un debarcader, în fața căruia nu opresc navele NAVROM. Încăperile sunt confortabile. În prezent cabana Ilgani a fost preluată de Combinatul metalurgic din Tulcea, urmând să fie reamenajată și extinsă, montându-se totodată o turbină eoliană și amenajându-se un captator solar, care să furnizeze apă caldă. De la cabană se fac excursii la lacurile Meșteru, Tătaru, Lungulețu ș.a. În continuare, pe partea dreaptă a canalului se înșiră casele satului:
PARTIZANI (cca 13 km de la Tulcea, respectiv 7 mile marine). Satul aparține comunei Maliuc. Vasele de pasageri opresc în fața unui mic ponton. Malurile sunt protejate cu plăci sau cu piatră, pentru a preveni surparea. Pentru a permite locuitorilor să coboare până la nivelul apei, există din loc în loc scări de piară încastrate în malurile dalate.
MALIUC (la 27 km depărtare de Tulcea sau 15 mile). În dreptul unui ponton opresc vasele NAVROM și vasele de excursii ce trec pe aici în drum spre lacul Fortuna sau alte locuri din deltă. Este situată în apropierea limitei de est a ostrovului cu același nume.
Este cea mai modernă așezare din incinta deltei. O dovedesc clădirile, zonele verzi, străzile și aleile pline de verdeață. Florile întâmpină chiar de la debarcader. De menționat că sub acest aspect — floristic, botanic — Maliucul constituie o zonă în care se interferează vegetația originară, specifică deltei, cu cea adusă și plantată în acest loc de mâna omului. Trecutul localității Maliuc este foarte recent. Astfel, într-o zonă slab locuită, pe locul unde până în anul 1956 se puteau întâlni sporadic doar colibele unor pescari sau crescători de vite, au început lucrările de amenajare a unei așezări de un tip nou, modern. Pentru a feri noua așezare de neplăcerile unor inundații, — la cel mai înalt nivel cunoscut — locurile mai joase au fost pomostite, adică supraînălțate cu pământ scos din Dunăre, prin dragaj. Apoi a început construirea caselor, inițial prevăzute pentru laboratoarele unei stațiuni de cercetarea stufului precum și pentru oamenii care vor lucra și locui aici.
Mai târziu, așezarea — care avea inițial numai 60 locuitori — a început să capete un alt profil anume, unul turistic. În acest consens la Maliuc s-a construit un hotel turistic “Salcia” cu 53 de locuri, un restaurant, cu o terasă acoperită, care oferă o bogată gamă de preparate pescărești: crap la proțap, borș pescăresc ș.a. La dispoziția turiștilor se pun bărci pentru plimbări, se organizează focuri tabără ș.a.
Tot aici poate fi întâlnit un mic muzeu consacrat mai mult florei Deltei Dunării. Un loc plăcut de plimbare îl constituie mica faleză. În localitate se află: un oficiu poștal, club, bibliotecă, o unitate medico-sanitară, magazin.
Excursii în împrejurimi: Maliucul constituie adesea, în cadrul excursiilor organizate de O.J.T. Tulcea un loc de scurt popas în drumul spre alte zone deosebit de pitorești și anume:
Tulcea — Maliuc — lacul Fortuna — canalul Olguța — satul Mila 23 — Dunărea Veche — canalul Sulina (oprire la hotelul Lebăda de la Mila 14,5 — înapoierea la Tulcea). Această rută poate fi și altfel alcătuită:
Tulcea — Maliuc — Crișan (hotelul “Lebăda”) — Dunărea Veche — Mila 23 — canalul Olguța — lacul Fortuna — Maliuc — Tulcea. Tot pe la Maliuc pot trece și traseele altor excursii turistice cu obiective mai îndepărtate:
Tulcea — Maliuc — Crișan (hotelul Lebăda) — Dunărea Veche — satul Mila 23 — Tabăra B.T.T. Stipoc — satul Mila 23 — canalul Olguța — lacul Fortuna — Maliuc — Tulcea;
Tulcea —Maliuc — orașul Sulina — canalul Busurca – canalul Împuțita — lacul Roșu — lacul Puiu — satul Caraorman — canalul Caraorman — comuna Crișan — MALIUC — Tulcea.
VULTURU (cca 28 km de Tulcea). Așezarea se află pe malul stâng al canalului, aproape față în față cu Maliucul. Denumirea sa vine de la mulțimea vulturilor, care odinioară își aveau cuiburile în sălciile din apropiere. Pentru a veni la Vulturu, unii turiști folosesc, fie vasele NAVROM până la Maliuc iar de aici trec cu barca la Vulturu, fie că vin cu autoturismele pe ruta Nufăru — Ilganii de Jos, apoi Partizani — Vulturu, dacă drumul este bun pentru autoturisme. Ruta nu se recomandă în timpul inundațiilor și pe timp ploios. Continuându-se drumul pe apă, se va întâlni pe malul drept o altă așezare, în fața căreia opresc vasele NAVROM.
GORGOVA (la 31 km depărtare de Tulcea). Distanța care-l separă de Maliuc (sat de reședință) este de 3 km. E un sat pescăresc, care apare și pe hărțile anterioare anului 1878. Se observă și aici aceeași înșiruire de case pe o singură linie, întreruptă cam pe la mijlocul lui de o gârlă pe care se scurge apa proaspătă spre lacul Gorgova. Pe unele hărți mai vechi lacul apare și sub denumirea de Gorgul. Satul a luat numele lacului. Resursa economică principală a satului Gorgova este peștele, care, recoltat de pescari în lacurile din zonă, este adus la cherhanaua de aici.
Lacul Gorgova face parte dintr-un complex lacustru, ce cuprinde toate lacurile din delta fluvială dintre brațul Sulina și Sf. Gheorghe, la est de grindul Caraorman. Se va putea vizita lacul Gorgova și cu o barcă, condusă de un localnic. Este unul din cele mai mari din deltă, având o suprafață de 12,9 km2. Forma lui este aproape circulară. Face parte din așa-numitele “lacuri cu sateliți”. Vor putea fi vizitate și unele lacuri mai mici care parcă gravitează în jurul lui. E vorba de Cuzmința Mare, Rotundu (pe unele hărți apare și sub denumirea de Cruglic), Corciova (sau Corciovata), Gorgovăț, Potcoava, Babinți, precum și de altele mai mici. Cu cea mai mare sparte a acestor lacuri, Gorgova a păstrat legături de apă prin gârlele respective, putând fi vizitate între ele. Adâncimea lacului Gorgova este de cca 2,5 m. Are legături de navigație și cu canalul Litcov. Pitorescul zonei are drept element principal întinderea de apă, în care pe timp liniștit, când apa e lucie că oglinda, se reflectă cerul. Vegetația care înconjoară lacul este un alt element ce dă un plus de frumusețe acestei zone. În ascunzișurile de aici își găsesc adăpost unele specii din fauna înaripată, între care pot fi amintite: stârcul cenușiu și rața mare. Dintre speciile mai rar întâlnite se menționează prigoria (Merops apiaster), ușor de recunoscut datorită coloritului variat al penajului: cafeniu, albastru, verde ș.a. Între speciile de pești ale lacului, se pot menționa: plătica, somnul, crapul ș.a.
MILA 18. Aici se afla pe vremuri un cătun numit Baba Rada, format din câteve case. Astăzi nu mai e nici o așezare statornică în acest loc. Uneori își face adăpost temporar câte un crescător de izolat. Între această milă și Mila 13,5 a fost făcută cea de-a zecea și ultima în cadrul lucrărilor de rectificare a brațului Sulina. Înainte de aceste lucrări, vasele plecau pe un lung ocol, care începea de aici și trecea pe la Mila 23, coborând în apropierea unde astăzi este localitatea Crișan (Mila 13) și apoi urcau în continuare.
De la Mila 18 se poate merge pe un drum de țară (pe uscat) până la Mila 23 (cca. 5 km). De fapt este vorba de un dig care delimitează o incintă piscicolă: Obretin, numită după numele lacului pe care l-au secționat lucrările rectificare a brațului Sulina. Se trece deci, printr-o zonă unde un Lac a fost tăiat în două. La nord de canal se află lacul Obretinul Mare, iar la sud Obretinul Mic. De la Mila 18, după aproximativ 40 de minute de drum apar pe partea dreaptă a canalului primele case ale satului:
CRIȘAN (de la Mila 18 la Crișan sunt cca 9 km). Vasele de pasageri opresc în fața unui ponton de debarcare, aflat pe malul drept ai canalului. Casele se înșiră pe ambele maluri ale acestuia, dar pe malul stâng sunt numai câteva. Lungimea așezării este aproximativ 7 km. Pe malul stâng se află o cherhana, o cabană a vânătorilor și pescarilor sportivi, precum și Complexul hotelier “Lebăda”, aflat la confluența Dunării Vechi cu canalul Sulina. Este situat pe un platou creat artificial, supraînălțat, nivelat și dalat. Complexul are un mic debarcader, ieșit puțin din linia malului, în fața căruia opresc vasele de excursie.
Obiective turistice în împrejurimi: Așa cum s-a mai spus, de la Crișan se poate pleca în mai multe direcții. Este un loc de răspântii, pentru că oferă posibilitatea de a pleca în direcțiile: est, vest, nord și sud. Înspre nord se pot vizita puncte de interes turistic pe o rută ce poate merge până la Chilia Veche; în direcția sud pot fi atinse obiective turistice aflate, atât pe canalul Caraorman, cât și Litcov sau Perivolovca, precum și în cele două sensuri ale canalului Sulina; spre Tulcea și spre orașul Sulina. Iată de ce unii numesc această așezare “satul de la răscruce din deltă”. Călătoria va continua, urmând una din aceste patru direcții. Celelalte vor fi descrise în cadrul altor trasee. Pentru aceasta, se va naviga spre est, depășind Crișanul în dreptul Milei 10, unde se poate observa — pe malul stâng al canalului — capătul sudic al ultimei bucle a “marelui M”.
După o călătorie de 3 ore, pe bordul unei nave „clasice” sau pe o navă rapidă, la 72 km depărtare de Tulcea apar primele case ale orașului, care a fost declarat nu de mult “port liber”:
SULINA. Pe partea dreaptă apare Fabrica de conserve de pește (construită în anul 1971), apoi castelul de apă și, în continuare, casele ce se înșiră pe ambele maluri, dar mai mult pe malul drept.
Există posibilitatea de a urmări de la bordul navei peisajul acestui oraș foarte vechi și foarte original. Este de fapt singurul oraș din deltă și în același timp cel mai estic din țară, port la Dunăre și la Marea Neagră. Se află la altitudinea cea mai joasă de nivelul mării: 3,5 m.
Așezare. Orașul se află situat la longitudinea 29° 41'24" E. Este așezat pe ambele maluri ale canalului, la o distanță de 900 m de litoralul Mării Negre. În dreptul lui fluviul, respectiv canalul Sulina, își termină cursul printr-o deltă de tip Tibru. Se află sub influența climatică a mării.
Astăzi, plutind pe apele canalului, călătorul își poate închipui cu greu cât de dificilă era navigația pe această cale acum câteva secole. Zile și săptămâni dura străbaterea până la mare a vaselor cu pânze pe un drum sinuos, obturat pe alocuri de praguri de nisip. Spre a-și putea asigura aprovizionarea cu cereale, brânzeturi, miere, fructe și altele, turcii erau și ei preocupați de menținerea navigației, ce se făcea anevoie prin transbordarea mărfurilor de pe un vas pe altul, la Sulina. Pentru despotmolirea canalului, ei aplicau uneori un procedeu original: târau pe fundul apei o corabie scufundată cu care scormoneau nisipul și răscoleau depunerile.
În menținerea navigabilității Dunării și a gurilor sale erau interesate și alte puteri europene, printre care și Austria. În urma Congresului de la Paris care a pus capăt războiului Crimeii (1856), a fost înființată Comisia Europeană a Dunării, care a luat în studiu problema navigației la vărsarea Dunării în mare. Situația navigației era dificilă din cauza unor vase scufundate chiar la gură. Cu toate acestea Sulina era singura cale navigabilă, care avea o adâncime de 2,44 m, în timp ce gurile Chilia — Oceacov și Sf. Gheorghe nu puteau asigura o adâncime medie a apei mai mare de 1,83 m.
Deși brațul Sulina prezenta dezavantajul unei puternice aluvionari, Comisia Europeană a Dunării a adoptat până la urmă proiectul inginerului Ch. Hartley, care prevedea amenajarea acestui braț (1858). Odată cu punerea în aplicare a proiectului a început să crească și importanța portului Sulina. Prin construirea digurilor paralele și prin strâmtarea gurii canalului de la 183 la 152 m, precum și prin prelungirea lor în mare, procesul de împotmolire a fost redus, dar nu în întregime eliminat, întreținerea navigabilității canalului Sulina făcându-se azi cu ajutorul marilor drăgi care pot fi văzute în rada portului (pe malul stâng).
Sulina își deschide astăzi larg porțile vaselor care vin din toate colțurile lumii. Canalul are o prelungire de peste 7 km în mare, de o formă puțin arcuită și apoi curbată înspre sud, care asigură o plutire liniștită, chiar atunci când marea e agitată. În timp ce zona din nordul Sulinei se află în continuă extindere, în sud fenomenul este invers: linia țărmului este în continuă retragere. În ultimii 50 de ani, țărmul s-a retras cu aproximativ 1000 m. Faptul este explicat de oamenii de știință prin fenomenul de transgresiune marină, adică de o ușoară ridicare a nivelului mării.
Apele mării acționează asupra apelor venite din fluviu întocmai ca un tampon. Acest fapt explică depunerile de materiale în suspensie, care impun lucrări de dragare și întreținerea gurii de vărsare în mare.
În partea răsăriteană se fac amenajări și construcții pentru a da viață “portului liber” din acest oraș. Astfel, Sulina va deveni un mare port de tranzit cu o capacitate anuală de peste un milion de tone de mărfuri.
În ultimul timp, orașul Sulina este foarte solicitat de turiști pentru întinsa sa plajă, cu nisip foarte fin, cu unele dotări și amenajări în acest scop. Pentru cazare și alimentație, orașul dispune de un hotel (și altul în construcție), un restaurant, cofetărie, magazine ș.a. Agenția O.J.T. din localitate organizează excursii turistice înspre zonele pitorești din apropiere. Accesul turistic spre Sulina este favorizat de cursele NAVROM, care circulă zilnic între Brăila — Galați — Tulcea — Sulina, îndeosebi de cele rapide.
Obiective turistice în oraș. Pornind de la debarcader, în față se deschide perspectiva unui frumos chei, încadrat cu peluze de verdeață și flori. E bine de știut, că de-a lungul acestui chei se desfășoară mai multe străzi ce merg aproape paralel. Prima dintre acestea este str. Deltei, care urmează linia cheiului, apoi str. 23 August, 7 Noiembrie, Octombrie Roșu, Delfinului ș.a. În apropiere de debarcader se află Palatul Administrativ al Flotei Dunărene, fosta clădire a Comisiei Europene a Dunării, despre care vorbesc în scrierile lor: Alexandru Vlahuță în România pitorească, Jean Bart în Europolis, Nicolae Iorga în România cum era până la 1918. Tot în această zonă se află Farul fostei Comisiuni Europene a Dunării, construit în anul 1870.
La Sulina se află patru faruri: primul, construit în anul 1802. Se află pe malul stâng al canalului; al doilea, cel arătat mai sus. Ambele pot fi considerate „istorice”. Al treilea far este în funcțiune și se află în aval, pe malul drept, iar al patrulea este în construcție. Până la ieșirea din canalul Sulina se mai află și alte semnalizatoare luminoase pentru a indica pe timpul nopții poziția canalului pentru vasele care vin din larg. În clădirea fostului far al Comisiunii Europene a Dunării funcționează în prezent Stația hidrologică Sulina. Mila O, de la care începe numărătoarea milelor plantate în amonte pe întregul parcurs al Dunării maritime — se află în apropierea pontonului de debarcare NAVROM Sulina. Pentru vizitarea în continuare a orașului, se va merge pe aceeași stradă a Deltei, întâlnind la nr. 195 hotelul “Farul”, iar în apropiere o cofetărie; în dreptul casei cu nr. 189, într-un mic scuar bustul dirijorului George Georgescu. Tot pe str. Deltei se află Casa în care a locuit la Sulina scriitorul Jean Bart (Eugeniu P. Botez), născut în anul 1874 (m. 1933). A fost un timp căpitanul portului Sulina.
Obiective turistice în împrejurimi. În cadrul Biroului de turism local se organizează excursii în zonele apropiate, folosindu-se mijloacele de dotare de care dispune (mici ambarcațiuni). Frecvent se vizitează traseul sudic Sulina — canalul Busurca, cu două variante: gârla împuțită până la malul mării. Despre gârla Împuțită se crede că este un vechi braț al Dunării. Apele ei conțin diferite materii sub formă coloidală în stare de descompunere. Fenomenul biochimic de descompunere se datorează sulfo-bacteriilor. Când apele cresc, cele aflate în această gârlă rup cordonul litoral, deversându-se în mare. Când se scurg apele viciate, stăruie deasupra gârlei un miros de hidrogen sulfurat. De aici și denumirea dată acestei gârle. A doua variantă a rutei este tot pe Busurca și gârla Împuțită, dar spre lacurile Roșuleț — Roșu. În această zonă se află cherhanaua Roșuleț care este accesibilă urmând ambele variante. Începând drumul pe canalul Sulina apoi pe Busurca, canal care se racordează la canalul Sulina la cca 4 km vest de oraș, mergând înspre sud drumul trece prin stufării întinse. La cca 4 km se întâlnește canalul Vătafu — Împuțita, care se desfășoară spre sud-est până la malul mării. Acum, datorită faptului că marea înaintează spre deltă, gura de vărsare a acestei gârle a avut de suferit și cherhaua pe piloni de aici a rămas izolată. Această rupere a țărmului de către mare face nesigură străbaterea cu piciorul a drumului de pe malul mării.
Excursiile pe pontoane au avantajul de a permite cazarea și masa pe bord și în plus de a-i feri pe pasageri de neplăcerile trepidațiilor provocate de motor. O atracție deosebită prezintă aici atât abundența florei, cât și a faunei, îndeosebi a păsărilor. În afara stârcilor cenușii, care sunt văzuți zburând peste canalele pe care se trece, a țigănușilor ce pot fi văzuți stând pe vreo cracă de salcie cenușie izolată, gata oricând să-și ia zborul în caz de primejdie, în zbor razant trece uneori eretele de stuf (Circus aeruginosus), din familia păsărilor de pradă, pentru a-și surprinde victima. Atacă cuiburile de lișiță, dar aceasta se apără cu putere. Tot el se năpustește și asupra cuiburilor de corcodei, și nu arareori întâmpină și aici o rezistență. Pe lacul Roșuleț, ce apare pe partea stângă a drumului pe apă, se pot întâlni grupuri de lebede de vară, plutind ușor pe apele sinilii ale lacului.
Navigând înspre răsărit pe lacul Roșuleț, se va ajunge la cherhanaua cu același nume. Un canal de aici pleacă spre gârla Împuțita. După aproximativ 3 km de drum, se ajunge la lacul Roșu, care este destul de întins. La locul „Crucea” se află un punct turistic al B.T.T., unde se poate poposi. În drum se întâlnesc și pescari, care după ce controlează vintirele duc peștele, fie la cherhanaua Roșuleț, fie direct la Sulina, la Fabrica de conserve de pește. Printre speciile care se pot întâlni în această zonă, de menționat sunt: babușca, roșioara, bibanul, caracuda, știuca, linul, somnul, crapul ș.a.
O altă rută folosită pentru excursii turistice este Sulina — Cardon — C. A. Rosetti — Letea, cu ajutorul curselor regulate NAVROM, care pleacă de obicei după amiaza din Sulina. Există o legătură între sosirea navelor dinspre Tulcea și plecarea curselor rapide spre Cardon — Sfiștovca, nu întotdeauna însă respectată. Nava rapidă străbate mai întâi în amonte o porțiune din canalul Sulina, apoi cca 100 m de Mila 2, intră pe un canal dragat în direcția nord. Drumul până aici durează cca 15 minute. La început canalul este destul de întortochiat. Se întâlnește pe parcurs o zonă cu arbori și cu terenuri cultivate, urmată de zone cu stuf. Pe parcurs, canalul pe care se navigă confluează cu un alt canal care pleacă de la Sulina din dreptul Milei 1. Drumul pe apă se desfășoară uneori paralel cu liniile de înaltă tensiune. Cursa rapidă trece, în continuare, printr-o zonă de stufăriș masiv, din care, speriate de zgomotul navei, țâșnesc unele zburătoare. Nava oprește în dreptul localității Cardon. De la această localitate pleacă spre golful Musura (baia Musura) un canal.
2.3. Excursii pe Dunărea Veche
Pe această rută turiștii pot merge folosind cursele NAVROM, care circulă însă numai până la Mila 23. Până la Crișan călătoria se face pe itinerarul care pleacă de la Tulcea pe canalul Sulina.
De la Crișan, vasele ce merg spre Mila 23 și Matița cotesc spre nord pe bucla interioară a „marelui M”, numită Dunărea Veche. Unele vase — mai ales cele pescărești — se opresc la cherhanaua de la Mila 23 și, în continuare, navighează spre Matița. Excursiile B.T.T. spre Stipoc trec și ele prin Mila 23.
Între Crișan și Mila 23 sunt 12 km. Folosind bărci conduse de localnici, între care și cu motor, se poate parcurge acest drum într-o oră și jumătate (cu o barcă cu vâsle) sau în aproximativ 15 minute (într-o barcă cu motor). Este o rută foarte plăcută. Navele parcurg aici albia unui fost braț al Dunării. Curentul apei este foarte slab, uneori chiar inexistent. Este influențat de creșterile sau descreșterile apelor canalului Sulina. Pare un lac din care se desprind din când în când mici deschideri, abia vizibile ce duc spre ascunzișuri în care freamătă viața mai puțin cunoscută a apelor. Procesul de împotmolire a acestei curs de apă a început după terminarea lucrărilor de rectificare, când apa brațului Sulina a pornit pe noua ei albie. Încă de la intrare, unele vase mai mari riscă uneori a se împotmoli, a se înfunda în nisip, fapt care impune realizarea unor lucrări de dragare pentru menținerea circulației.
Matița Mila 23
Navigând pe acest braț mort al Dunării, se vor observa pe partea stângă a drumului instalațiile Amenajării piscicole a lacului Obretinul Mare. E vorba de stațiile de pompare, stâlpi electrici ș.a. Următoarea locație întâlnită este:
MILA 23. Denumirea satului vine de la mila marină care marca distanța pe vechiul parcurs al botului Sulina. Circulația vaselor pe aici spre orașul Sulina a luat sfârșit după terminarea lucrărilor de rectificare a brațului. Mila 23 este un sat pescăresc tipic, care se află în apropierea unor locuri bune de pescuit. În căutarea acestora, au venit străbunii actualilor locuitori din diferite localități din deltă: Chilia Veche, Sulina sau Mahmudia. Așa a luat ființă acest sat, ai cărui locuitori sunt pescari din tată în fiu, buni cunoscători ai locurilor, foarte pricepuți vâslași. Copiii de aici deprind mânuirea vâslelor, de la vârsta când încep să meargă la școală; uneori și mai de timpuriu. Și femeile se pricep a naviga cu barca, chiar pe distanțe destul de lungi. Casele locuitorilor sunt așezate pe grindul îngust de-a lungul Dunării Vechi, într-un singur rând. Gardul, din stuf împletit (cu destulă măiestrie), delimitează curtea și mica grădină, cu câțiva pomi roditori, ce înfrumusețează casa, acoperită și ea cu stuf. De-a lungul țărmului se întind pe apă frumoșii nuferi care atestă că apa de aici este lipsită de curent. Ici-colo pâlcuri de stuf și altă vegetație acvatică. Prima cherhana a așezării a fost pe malul stâng, dar mai târziu în locul acesteia s-a construit una nouă, pe malul drept, care polarizează bărcile și vasele motorizate pescărești. Satul face parte din comuna Crișan.
La Mila 23 s-au născut: Ivan Patzaichin, campion olimpic, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Munchen din anul 1972 și la Olimpiada de la Moscova din anul 1980, și Agafia Orlov, medalie de argint la Campionatele mondiale de caiac-canoe.
MATIȚA, lac și punct piscicol, (aflat la aproximativ 20 km depărtare de Mila 23). Această rută se poate vizita numai pe apă, recomandabil cu o șalupă. Ruta pleacă din nord-estul satului Mila 23. Se navighează mai întâi pe canalul Eracle, care la aproximativ 3 km se bifurcă. Ramificația spre dreapta merge la punctul turistic staționar pentru tineret “Tabăra B.T.T. Stipoc”, unde există posibilități de cazare în camere cu 2 și 4 paturi. Masa se servește la cantina bazei turistice. Sunt posibilități de pescuit sportiv și înot. Tabăra se află la aproximativ 7 km de Mila 23, drumul excursiilor urmând de regulă ruta prin canalul Eracle spre Stipoc. Pe grindul Stipoc se află o amenajare piscicolă cu diferite dotări. Drumul va continua de la Mila 23, pe același canal Eracle. Zona satului ascunde o faună de mamifere destul de bogată, între care uneori nurca, vidra, ș.a., iar în zbor, deasupra stufăriilor, pescărușul argintiu în căutare de hrană, de preferință piscicolă. Rața mare, la zgomotul motorului, se ascunde în stufăriș; eretele de stuf cade brusc de la înălțime, apoi zboară razant deasupra masivelor de stuf. Marginile stufăriilor sunt înrămate cu nuferi, lem iar uneori ciulini de apă. În stufării se zărește feriga de plaur, mana apei sau iarba dulce, cum i se mai spune (Glyceria fluitans). Se consideră folosite, pentru economia piscicolă, prin aceea că în înflorescența ei se adăpostesc multe insecte, ale căror larve constituie o hrană bună pentru pești. Masivele stuf, făcând o umbră deasă apei, nu favorizează fauna piscicolă, deoarece razele solare nu pot pătrunde în adâncuri și încălzirea straturilor de apă nu are loc cu repercusiuni asupra dezvoltării planctoniului asupra hrănirii și dezvoltării peștilor.
Zona prin care se trece este de un rar pitoresc. Apa este limpede în care, ca într-un uriaș acvariu, se văd cum se deplasează peștii.
După o plutire pe lacul Matița, se ajunge la cherhanaua de aici, care împreună cu alte case (cabană, local administrativ), precum și o ghețărie, pare un mic cătun. Pescarii aduc peștele spre seară, care se primește de cherhanagiu, se sortează pe specii, se cântărește și se depozitează în căzile cu gheață. Lacul Matița în care se pescuiește frecvent are o configurație asemănătoare cu aceea a matiței (partea centrală a năvodului), de unde și toponimicul. Se pescuiește și în lacurile Babina, Dolhei, Merhei, ș.a. Părăsind Matița și mergând spre nord, se va ajunge, dacă este permis de către organele ce păzesc rezervația la:
ROȘCA. Gârla Roșca este un punct situat la extremitatea nordică a traseului, putând fi atins cu șalupa sau barca. Importanța lui constă în aceea că se află aproape de zona lacustră a Rezervației Letea — Matița — Roșca, loc unde cuibărește cea mai mare colonie de pelicani din Europa.
În deltă există două specii de pelicani: comuni (Pelecanus onocrotalus) și creț (Pelecanus crispus). Multă vreme s-a crezut că ar mai exista încă o specie de pelicani, și anume Pelecanus onucrotalus roseus, adică “roz”. Lucrurile s-au lămurit. Este vorba de pelicanul comun, care are, în perioada de primăvară, pe fondul culorii penelor o nuanță roz. Pelicanul roz există numai în Filipine.
De la Roșca se poate intra în lacurile Merheiul Mare și Merheiul Mic.
Cu barca condusă de un localnic, se poate pătrunde pe diferite gârle și sahale, pe care navele motorizate le pot străbate mai greu, din cauza pescajului navei. Vasele cu pescaj mare nu pot pătrunde în locurile puțin adânci. Astfel, pornind de la Merheiul Mare cu barca, se pot străbate mai multe sahale: Paliucova, Bratușca, Zamirana, care se leagă de țărmul din apropierea Ostrovului Babina, de pe brațul Chilia. Drumul pe aceste sahale nu este întotdeauna sigur și nici ușor, depinzând de nivelul apelor a căror variabilitate este o trăsătură caracteristică a deltei.
Tulcea — Crișan — Caraorman — Roșu — Roșuleț
Navele urmează până la satul Crișan același traseu ca și cel descris în cadrul itinerarului Tulcea — Sulina.
Sub aspect turistic, acest traseu prezintă multe locuri atrăgătoare, începe a se desfășura pe partea lui dreaptă tabloul panoramic al dealurilor Tulcei, care contrastează cu linia domoală a deltei, între care se derulează drumul larg al brațului Sf. Gheorghe , cu întortochierile și zonele sale înverzite, al doilea ca mărime din regiunea de la vărsare a gurilor Dunării în mare. Urmând drumul pe apă, după ce se depășește canalul Ceamurlia, se intră pe canalul Caraorman și după cca 7 km se va ajunge la:
CARAORMAN, sat care face parte din comuna Crișan. În limba turcă Caraorman înseamnă “pădure neagră”. Destinul a vrut ca Dunărea să-și înceapă drumul prin Europa, izvorând din Pădurea Neagră și să-l termine în România, contopindu-se cu Marea Neagră, în apropierea unei păduri cu aceeași denumire.
Grindul Caraorman este cel de-al treilea mare grind fluvio-maritim al deltei. Primul, Letea, cu cca 17 000 ha, al doilea, Săraturile, cu cca 7 000 ha și al treilea, Caraorman, cu cca 7 000 ha. Satul Caraorman este așezat în partea estică a grindului cu același nume. Cercetările efectuate pe grindul Caraorman de către specialiștii muzeului Deltei Dunării din Tulcea au condus la descoperiri arheologice la punctele: Somova, Uzum, La Zaițeva, drumul Savcova, M.I.Beresche sud, “La doi stejari”, descoperiri care atestă existența legăturilor comerciale pescărești în interiorul pământului getic, cât și evoluția relațiilor comerciale cu Cetatea Histria a locuitorilor antici ai deltei.
În partea nord-estică a grindului Caraorman funcționează o amenajare piscicolă intensivă. În satul Caraorman se află o secție piscicolă, cu dotările tradiționale gospodăriei pescărești (cherhana, unelte pescărești, ghețărie, bărci ș.a,).
Caraorman Roșu
Roșuleț
Obiective turistice în împrejurimi: grindul Caraiman se află racordat la importante căi de apă, fapt ce face posibil accesul spre bazine piscicole sau locuri pitorești. Astfel, o importantă cale de apă o constituie canalul Litcov, el însuși un drum foarte pitoresc. Această cale de apă începe de pe brațul Sf. Gheorghe la km 100 și străbate de la vest la est spațiul dintre brațele Sulina și Sf. Gheorghe, de la canalul Ceamurlia, capătă denumirea de Caraorman până la lacul Puiu. De la Caraorman se poate naviga, atât spre vest, cât și spre est.
Plecând spre vest pe canalul Litcov, se poate ajunge la lacul Isac. Pentru aceasta este necesar, ca după 2 km de plutire de la grindul Caraorman, să se cotească spre stânga intrând pe un scurt canal de legătură. Plutind pe lacul Isac spre sud, există posibilitatea de a merge, fie spre lacul Uzlina, unde la ieșirea spre brațul Sf. Gheorghe se află o cabană vânătorească, fie pe canalul Perivolovca — canal ce are o lungime totală de 22 km și se racordează la km 52 pe brațul Sf. Gheorghe, destul de întortochiat, dar pitoresc prin prezența unei vegetații bogate, din care nu lipsesc nuferii. În această zonă se pot întâlni multe specii de păsări, printre care: pițigoiul pungar (Remiz pcndulinus), al cărui cuib se poate vedea atârnând de ramura unei sălcii plângătoare, legănându-se în bătaia vântului.
Dintre mamifere, vulpea își face adăpostul pe locuri ceva mai ridicate, în care își sapă vizuina adesea cu gura de ieșire către soare, mai mult pentru puii ei, cărora le place să se joace la razele calde ale astrului zilei. Uneori vulpea nu se mai obosește să-și facă o vizuină proprie, ci “o închiriază” pe aceea a viezurelui. Se mai poate întâlni prin această regiune hermelina, o bună înotătoare și cățărătoare pe arbori, îi place să se hrănească îndeosebi cu rozătoare.
Revenind la Caraorman, se pot vizita și alte obiective turistice situate în zona de răsărit a grindului, navigând pe canalul Caraorman. Drumul se desfășoară mai întâi spre sud, apoi spre sud-est. Pe partea stângă apare lacul Puiuleț, apoi canalul traversează grindul Lumina, după care se intră în lacul Puiu. Zona străbătută face parte din delta maritimă, spre deosebire de zona de la vest de grindul Caraorman care aparține deltei fluviale. Lacul Puiu se leagă de lacul Roșu prin două canale aproape paralele. Pe parcurs se întâlnește multă vegetație submersă care are un rol important în colmatarea lacurilor.
Traseele turistice propuse oferă posibilitatea descoperirii Deltei Dunării, a paradisului păsărilor și trestiilor, al puzderiilor de pești și a obiceiurilor și tradițiilor oamenilor din împrejurimi. Toate acestea reprezintă un real interes atât turistic, dar și științific.
CAPITOLUL 3
ANALIZA POSIBILITĂȚILOR DE CAZARE
ÎN DELTA DUNĂRII
3.1. Complex Gura Portiței
Gura Portiței este un loc sălbatic, locuit de lipoveni, și atestat documentar pe hărți încă din 1710. Satul de vacanță Eden este primul sat de vacanță din România clasificat la categoria trei stele și dotat cu 160 de locuri de cazare. Într-un secol de civilizație, începutul de lume apare drept o alternativă tentantă.
După aproape 300 de km pe șosea, de la București la Jurilovca, apoi cu vaporașul sau cu șalupa rapidă, traversând apele Goloviței, se ajunge la Gura Portiței.
Complex Gura Portiței
Societatea Piscicolă Tour SRL Tulcea s-a implicat în construirea unui complex turistic de trei stele, amplasat la Gura Portiței, localitate situată la 50 de km sud de Tulcea. Botezat “Eden”, satul de vacanță dispune de toate facilitățile pentru a putea fi regăsit în cataloagele celor mai prestigioase firme turistice din lume. Locul în care este amplasat complexul “Eden” a conservat farmecul și naturalețea pe care a avut-o de pe vremea când primul El și prima Ea au călcat limba de nisip dintre Lacul Golovița și Marea Neagră.
Posibilitățile de cazare se adresează tuturor gusturilor. Pentru cei care preferă confortul absolut, există un complex de 15 vile cotate cu trei stele, având un total de 75 de camere, cu grup sanitar propriu, aer condiționat, mobilier modern, apă caldă și rece curentă. Pe plajă sunt amplasate 77 de casuțe de lemn cu câte două paturi, deservite de două grupuri sanitare comune, având fiecare dușuri cu apă caldă și rece curentă, toate acestea la standarde europene.
Structuri de cazare în Complexul Gura Portiței
Tarife Gura Portiței 2011
Prețurile sunt accesibile, mai ales dacă se ține cont de faptul că întregul complex se află amplasat într-o pustietate de început de lume. Celebrele preparate de pește care au contribuit pe deplin la renumele acestor locuri, dar și delicioasele mâncăruri ale bucătăriei tradiționale românești pot fi servite la restaurantul satului de vacanță, demn de o poziție centrală mai degrabă în Capitală decât pe aceste meleaguri uitate de timp.
Tabel nr. 1
Tarife de cazare
Plata se efectuează în lei la cursul zilei BNR.
Tarifele nu includ mic dejun.
În sezon (iulie – august) perioada minimă de cazare este de 3 nopți.
Alte taxe:
Parcare aer liber:
– 5 lei/zi/autoturism
– 30 lei/zi/autocar
– umbrar: 7,5lei/zi
Taxă animal companie: 5 lei/zi
Campare :
– tarif cort extrasezon 15 lei/zi/cort
– tarif cort sezon 30 lei/zi/cort
Transport:
– vapor tur-retur: 50lei/persoană
– șalupa: 200 lei/șalupa (6 persoane/cursă)
Șalupa rapidă circulă în intervalul 7-20 la tariful de 200 lei/șalupa (capacitate 6 persoane). În intervalul 20-7 tariful este de 350 lei/șalupă (capacitate 6 persoane).
Copiii până la vârsta de 7 ani beneficiază de gratuitate la transport și cazare (dacă nu se solicită pat suplimentar). Pentru pat suplimentar (în camerele cu terasă) tariful este de 25% din valoarea camerei. Pentru bagajele ce depășesc 30 kg/persoană se va percepe o taxă de 25 lei.
Posibilitățile de agrement sunt deosebit de variate, de la excursiile organizate zilnic pe canalele Deltei până la inchirierea de bărci cu rame, bărci cu motor, hidrobiciclete, ski jet, terenuri de tenis și volei. Orice informație despre frumusețile Deltei Dunării sau despre petrecerea cât mai plăcută a timpului liber, se poate afla, fără mare bătaie de cap, de la personalul calificat al complexului. Un ghid local poate însoți turiștii în excursii, tariful pentru acest serviciu stabilindu-se în funcție de preferințele și durata excursiei.
Așadar, toți cei care vor liniște, aer curat, apă cristalină, orizont deschis până la limitele viselor fiecăruia, și în farfurie un pește adevărat, proaspăt pescuit din apele Dunării, sunt așteptați să viziteze Gura Portițeii. Acest loc binecuvântat este tot ce le trebuie citadinilor sătui de noxe și dornici de câteva zile de izolare și de început de lume.
Plaja de la Gura Portiței
3.1.1. 3.1.1 3.1.1 Analiza activității financiare a Complexului Gura Portiței
Societatea PISCICOLA – TOUR S.R.L. și-a început activitatea în anul 2001. Adresa: STATIUNEA GURA PORTITEI,VILA NOUA Jurilovca , Județ: TULCEA
Activitatea financiară a Societății PISCICOLA – TOUR S.R.L. este redată în următoarele tabele:
Tabel nr. 2
Principalii indicatori economico-financiari
Sursa: Date din bilanțurile contabile și conturile de profit și pierdere, 2006-2009
Grafic nr. 1
Evoluția datoriilor în perioada 2006 – 2009
Se observă că datoriile societății au fost oscilante, în 2007 au crescut față de 2006, iar în 2008 au scăzut față de ambii ani, iar în anul 2009 au crescut, depășind chiar valoarea avută în anul 2006 și anume: 51.762.231 ron.
Tabel nr. 3
Indicatori din contul profit și pierdere
Sursa: Date din bilanțurile contabile și conturile de profit și pierdere, 2006-2009
Din datele din tabelul nr. 3 se observă că cifra de afaceri a scăzut foarte mult în anul 2007 cu aproape 20%. În anul 2008 aceasta a reușit să mai crească cu aproximativ 15%, însă nu a reușit să depășească anul 2006. În anul 2009 cifra de afaceri a crescut însă și a ajuns la 9.642.966 ron, fiind mai mare decât cea din anul 2006.
Grafic nr. 2
Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2006 – 2009
Grafic nr. 3
Evoluția veniturilor în perioada 2006 – 2009
Veniturile au oscilat în cei 4 ani analizați. În anul 2007 au scăzut față de anul 2006 cu circa 10%, în anul 2008 față de 2007 au crescut cu aproape 15%, însă în anul 2009 au scăzut cu circa 11% față de 2008.
În ceea ce privește profitul net, acesta a fost din 2006 și până în 2008 pe minus, însă în anul 2009 a ajuns pe plus ajungând la 50.861 ron.
Grafic nr. 4
Evoluția profitului net în perioada 2006 – 2009
3.2. Complex Lunca
Complexul Turistic Lunca este amplasat pe malul vestic al Lacului Golovita și împreună cu Stațiunea Gura Portiței reprezintă destinația turistică principală în zona Lagunei Razim Sinoe.
Complexul Turistic Lunca cuprinde facilități de cazare (apartamente duplex și camere cu terasă) dotate cu climatizare, baie proprie, televizor, minibar, conexiune internet și telefon, un restaurant cu specific pescăresc și internațional, bar de zi, terasă și parcare păzită.
Complexul organizează nunți, botezuri și zile onomastice.
Complex Lunca
Camerele dotate cu mobilier modern dispun de grup sanitar propriu, seif, aer condiționat, balcon, televizor și acces la internet.
Camere Complex Lunca
În incinta Complexului există un port în care pot acosta ambarcațiuni de agrement, care comunică cu laguna Razim-Sinoe.
Pescarii pasionați pot practica acest sport în amenajări speciale populate cu crap și pește răpitor. Acestora li se pun la dispoziție bărci de pescuit cu vâsle și asistență din partea ghizilor de pescuit.
Pe fondurile de vânătoare învecinate se practică în special vânătoarea de păsări.
Se organizează circuite în zona lacurilor și traversări spre Gura Portiței prin comandarea unei șalupe rapide.
Servicii gratuite: acces la internet, biliard, tenis de masă, table, remy, cărți, trezirea la ora solicitată, badminton, baschet, șezlong-uri la miniplajă, loc de joacă pentru copii în spațiu verde, parcare păzită.
Complexul Lunca permite turiștilor accesul în incinta sa cu animale de companie.
Alte facilități: apeluri telefonice naționale și internaționale, informații la recepție despre atracțiile turistice din împrejurimi, personal vorbitor de limbi străine, miniplajă, pescuit la malul Dunării.
Facilități oferite de Complexul Lunca
Tarife practicate la Complex Lunca
Perioada:
01 ianuarie 2011 – 31 martie 2011
01 noiembrie 2011 – 31 decembrie 2011
Perioada:
01 aprilie 2011 – 31 octombrie 2011 (duminică – joi)
Perioada:
01 aprilie 2011 – 31 octombrie 2011 (vineri – sâmbătă)
* Tarifele includ micul dejun pentru maxim două persoane.
* Pentru orice persoană în plus se achită 50% din contravaloarea cazării.
* Taxă de pescuit sportiv: 50 lei/zi.
* Taxă parcare mașină/peridoc: 5 lei/zi (Pentru turiștii cazați în hotel nu se percepe taxă de parcare).
* Taxă intrare pe teritoriul rezervației: 10 lei persoană/sejur.
3.2.1. Analiza activității financiare a Complexului Lunca – SC Turism și Agrement SA
Societatea și-a început activitatea în anul 2003 și are ca obiect de activitate: CAEN: Hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Activitatea financiară a societății este redată în următoarele tabele:
Tabel nr. 4
Principalii indicatori economico-financiari:
Sursa: Date din bilanțurile contabile și conturile de profit și pierdere, 2006-2009
Din tabelul de mai sus se observă că datoriile societății au crescut foarte mult din anul 2007 până în 2009, fiind de aproximativ 3 ori mai mari.
Grafic nr. 5
Evoluția datoriilor în perioada 2006 – 2009
Tabel nr. 5
Indicatori din contul profit și pierdere
Sursa: Date din bilanțurile contabile și conturile de profit și pierdere, 2006-2009
Grafic nr. 6
Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2006 – 2009
Se observă că cifra de afaceri a scăzut în anul 2007 față de anul 2006 cu aproximativ 7%, însă în următorii ani a crescut, în anul 2008 fiind cu 40% mai mare, iar în 2009 cu circa 90%, față de anul 2007.
Veniturile au fost proporționale cu cifra de afaceri. Dacă în 2007 acestea au scăzut, în anul 2008 și 2009 au crescut, fiind cu 75%, respectiv aproximativ 100% mai mari.
Grafic nr. 7
Evoluția veniturilor în perioada 2006 – 2009
În ceea ce privește profitul net, se observă că acesta a fost pe minus în toți cei 4 ani analizați.
Grafic nr. 8
Evoluția profitul net în perioada 2006 – 2009
Analizând ambele structuri de cazare din punct de vedere financiar, activitatea Complexului Gura Portiței este mult mai intensă față de cea a Complexului Lunca, cu toate că ambele structuri se află în Stațiunea Gura Portiței. Dacă Complexul Gura Portiței a avut profitul pe minus în anii 2006, 2007 și 2008, în anul 2009 acesta a reușit să fie pe plus, nu foarte mare, însă promițător pentru activitatea societății. În schimb, la Complexul Lunca, profitul a fost pe minus în toți cei 4 ani analizați.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valorificarea Potentialului Turistic Delta Dunarii (ID: 168174)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.