Valorificarea Potentialului Turistic Cultural Medieval din Judetul Covasna

INTRODUCERE

Prin realizarea acestei lucrări am dorit să evidențiez potențialul turistic din punct de vedere cultural medieval din județul Covasna.

Lucrarea este structurată în 7 capitole pe parcursul cărora am încercat să analizez problematica dezvoltării turismului prin prisma tuturor factorilor și elementelor care o compun și care o susțin.

Un prim pas a fost crearea unui scurt istoric asupra cercetărilor asupra acestui tip de turism, prin prezentarea principaleleor lucrări care au avut ca subiect această temă și care au avut un rol important în dezvoltarea acestuia.

De asemenea, am dorit să evidențiez câteva aspecte ale cadrului natural, cu bogățiile specifice, fără de care zona nu ar mai fi la fel de cunoscută. De exemplu climatul, prezența mofetelor și bogăția apelor minerale au condus la dezvoltarea mai multor stațiuni balneare pe teritoriul județului fiind cunoscute pentru tratarea bolilor cardiovasculare.

În continuare, am prezentat tipurile de turism practicate pe teritoriul județului, acestea regăsindu-se într-un număr destul de mare oferind posibilitatea turiștilor de a se bucura de o gamă largă de activități turistice.

În cele din urmă, am prezentat principalele obiective turistice cu valoare culturală care datează din perioada evului mediu dorind sa evidențiez potențialul turistic al acestui județ chiar dacă acest tip de turism este slab valorificat și recunoscut doar la nivel regional sau doar de etnia maghiară.

Pentru realizarea acestei teme, am utilizat diferite principii și metode.

Astfel, pentru a putea pune în evidență potențialul de care dispune fiecare componentă geografică a județului Covasna, am recurs la metoda analizei.

O altă metodă utilizată în proiectarea acestei lucrări a fost cea a sintezei aceasta presupunând colectarea, compactarea și sintetizarea informațiilor care privesc geografia fizică asociată cu geografia umană, economică și amenajarea teritoriului.

Dintre mijloacele și procedeele utilizate în realizarea acestei lucrări, am recurs la observația geografică directă și indirectă, dar și la descrierea geografică a elementelor potențialului natural și a celui antropic.

Capitolul I

Reperele poziției geografice, limite și administrativ-teritoriale

Județul Covasna este situat în centrul țării, între longitudinile estice de 4304’ și 4405’ și latitudinele de 45032’ și 46018’ ale emisferei nordice. Județul Covasna se află în sudul Carpaților Orientali având drept vecini la est județele Bacău și Vrancea, în sud-est județul Buzău, la sud-vest județul Brașov iar la nord județul Harghita. Județul este înconjurat din trei părți de o ramă muntoasă astfel în partea nordică este despărțit de județul Harghita de culmile munților Harghita de Sud și ale Perșanilor Nordici. Munții Nemira sunt prezenți în partea de nord-est iar munții Vrancei în partea de est a județului.

Meridianul de 260 longitudine estică străbate județul în apropiere de localitățile Întorsura Buzăului și Reci iar paralela de 460 latitudine nordică trece pe la sud de localitatea Malnaș Băi.

Prin urmare, poziția geografică oferă județului atractivitate turistică redată prin potențialul natural variat. Județul Covasna încearcă prin activițățile desfășurate de autoritățile administrației locale să se dezvolte mai mult din punct de vedere al turismului montan.

Din punct de vedere administrativ județul Covasna este alcătuit din 2 municipii (Sfântu Gheorghe fiind și reședința de județ și Târgu Secuiesc), 3 orașe( Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului) și 40 de comune. Județul Covasna aparține Regiunii Centru, una din cele 8 regiuni de dezvoltare.

În ceea ce privește accesibilitatea, județul Covasna dispune de o rețea de căi de comunicații, rutiere și feroviare, bine amenajate asigurând accesul ușor la zonele învecinate. Principalele drumuri prezintă ele însăși interes turistic prin punctele de belvedere pe care le oferă datorită cadrul natural deosebit.

Accesul oferit de căile rutiere de transport se realizează pe drumurile de importanță europeană E578 ce reprezintă o cale secundară a transporturilor rutiere din Europa, aflată în totalitate pe teritoriul României ce asigură legătura în cadrul județului între orașele Reghin, Gheorghieni, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe și drumul E574, sector ce asigură pe teritoriul județului legătura între orașele Craiova, Pitești, Brașov, Târgu Secuiesc, Onești, Bacău. Drumurile de importanță națională și județeană sunt reprezentate de DN2D care asigură legătura dintre Târgu Secuiesc și Focșani, DN10 ce leagă orașele Brașov, Întorsura Buzăului și Buzău, DN11B și DN13E. Drumul județean DJ113 asigură legătura între obiective turistice importante( Târgu Secuiesc – Băile Balvanyos – Lacul Sfânta Ana – Bixad).

Rețeaua feroviară este alcătuită de magistrala 400 fiind de importanță națională( București – Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Ciceu – Deda – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Halmeu) și căile feroviare de importanță județeană și locală( Brețcu – Covasna – Sfântu Gheorghe – Brașov; Întorsura Buzăului – Brașov).

La nivelul anului 2012 lungimea totală a drumurilor publice era de 840 km dintre care 347 km erau modernizați. Lungimea totală a căilor ferate era de 116 km.

Aspectele negative ale infrastructurii de transport sunt legate de starea calitativă a drumurilor multe dintre acestea aflându-se în reabilitare.

Sursa: www.turismrom.ro

Fig. nr. 1 Așezarea geografică a județului Covasna

Capitolul II

Scurt istoric al cercetărilor în domeniu din județul Covasna

Județul Covasna a fost cercetat, de-a lungul timpului, de specialiști din diverse domenii, în ceea ce privește problematica cadrului natural, al multiculturalismului, din punct de vedere etnografic precum și al potențialului antropic.

Contribuții majore pentru cunoașterea și înțelegerea elementelor ce aparțin de cadrul natural au fost aduse de Ion Pișotă în cadrul unei monografiei (Pișotă Ion, Elena Matei, Maria Ivănescu, 1975, Județul Covasna, Editura Academiei R.S.R București), de Stanca Constantin și Ráduly Gitta în lucarea intitulată „Județul Covasna. Monografie” publicată în anul 1980 de Editura Sport Turism( București). Date asupra cadrului natural au fost prezentate și în Geografia României III Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, Edit. Academiei Republicii Socialiste România( București, 1987).

Pe teritoriul județului Covasna au fost demarate o serie de cercetări arheologice ce au fost incluse în lucarea lui Vasile Pârvan numită „Getica” ediție apărută în anul 1926. În lucrarea lui Balázs Orbán, A Székelyföld leírása, III (1869) sunt prezentate diferi cercetări arheologice desfășurate pe teritoriul județului, cu o descriere detaliată a obiectelor descoperite în urma săpăturilor. La fel de importante sunt și cercetările realizate de Zoltán Székely fiind realizată o ediție specială în 2012 editată de Muzeul Național Secuiesc și cuprinde cele mai importante lucrări și articole ale acestuia. Cartea este intitulată „Lucrări alese”.

Studii asupra legăturilor dintre secui și români au fost efectuate mai ales după 1989 când au apărut o serie de lucrări fundamentale ce aveau ca scop elucidarea istoriei secuimii și a românilor de pe acest teritoriu. Nicolae Iorga menționa: „locuind împreună cu romînii și înconjurați din toate părțile de către aceștia, secuii au avut relații multiple economice, sociale, politico-militare, atât cu românii din sudul Transilvaniei, cât și cu cei din Moldova și Muntenia, înregistrându-se în permanență o circulație asiduă, cu deplasări de populație dintr-o pare în alta a munților.” Acest lucru este prezent atât în documente cât și în vocabular prin toponime. Cercetătorul Ion I. Russu studiază în perioada 1970-1980 legăturile dintre aceste două etnii. Lucrarea acestuia intitulată „Secuii și Românii” a fost publicată abia în anul 1990. Studii în acest domeniu vor fi realizate și de alți istorici, arhiviști, sociologi precum Alexandru Moraru, Liviu Boar și Ana Grama. Lucrări ale cercetărilor maghiari au avut un impact important în înțelegerea multiculturalismului prezent în județul Covasna. În cadrul revistei „Angustia” sunt prezentate aspecte privind istoria și civilizația românească, una dintre aceste lucrări fiind intitulată „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istori-Cultură-Civilizație”. O altă lucrare este cea a profesorului Hermann Gusztáv Mihály intitulată „Secuii. Istorie-cultură-identitate”(Miercurea-Ciuc, 2009) în care prezintă istoria secuimii în epoca modernă din secolele XVIII-XIX.

Descrierea trăsăturilor asupra arhitectura monumentelor istorice, care reprezintă obiective în cadrul potențialului turistic al regiunii, a fost inclusă în lucrările lui Vasile Drăguț, un exemplu fiind „Arta gotică în România” publicată în anul 1979 de Editura Meriadiane. Lucrările lui Szekeres Attila István au ca obiect de studiu stemele de pe cuprinsul județelui Covasna. Câteva dintre acestea sunt: „Stemele din bisericile fortificate din județul Covasna” publicată în revista „Monumentul”(2011), Székely jelképek, Sf. Gheorghe ( Editura Comitatul Trei Scaune, 2013), Istoria castelului Daniel de la Vârghiș prin genealogie și heraldică, din revista „Monumentul”, Monumente covăsnene marcate cu steme, din Acta Terrae Fogarasiensis I., Făgăraș ( Editura ALTIP, 2012) și multe altele.

Teza de doctorat a lui Muradin Katalin „ Identificarea și clasarea elementelor de arhitectură tradițională din județul Covasna”, lucrarea lui József „ Erdélyi kastélyok (Castele din Transilvania)” (1943), precum și „Ținutul conacelor Trei Scaune” a lui Nagy Balazs (2011) reprezintă lucrări importante în cunoașterea potențialului cultural al județului. Pe lângă aceste lucrări au fost realizate și multe altele cu un conținut bogat de informații asupra monumentelor turistice.

În volumul “Arhitectura de lemn din Transilvania”, de Ioana Cristache, sunt prezentate alte argumente convingătoare despre “domnia casei de lemn în patru ape” în perimetrul de azi al județelor Harghita și Covasna.

  Alte lucrări ce merită menționate sunt ghidurile turistice precum „Ghid turistic al județului Covasna”, de Gheoghe Sîrbu, Silviu Pop (Edit. Sport-Turism, București, 1977). Una dintre cele mai vechi hărți care cuprinde și teritoriul județului Covasna este cea lui Lazarus realizată în anul 1528.

Capitolul III

Componentele naturale – suport al activității turistice

Rolul substratului geologic în conturarea unor elemente de potențial turistic

Din punct de vedere geologic județul Covasna aparține unității Carpaților Orientali a cărei evoluție desfășurată în mai multe cicluri de sedimentare afectate de cicluri tectonice, faze de activitate vulcanică și eroziune, a determinat complexitatea structurală și petrografia.

Sub aspect stratigrafic, depozitele acumulate aparțin mezozoicului și paleogen–neogenului (zona flișului, zona vulcanitelor neogene și extremitatea vestică a zonei cristalino -mezozoice, care se suprapun reliefului muntos) și cuaternarului (zona depresiunilor posttectonice Brașov și Întorsura Buzăului).
Suprafața județului se compune din două unități de relief complet diferite din punct de vedere al originii și constituției geologice, al înfățișării geografice și geografico-economice. Zona centrală cu o înălțime absolută de cca 525-560 m este constituită din sedimente friabile și reprezintă golful nord-vestic al marelui bazin intracarpatic de origine tectonică, Țara Bârsei. Rama muntoasă aparține însă în totalitate lanțului cutat și tectonizat al flișului carpatic, cu excepția marginii nordice, unde apar masive de munți vulcanici. La extremitățile de NV și SE ale perimetrului se găsesc alte două bazine de origine tectonico-erozivă: bazinul Baraolt și bazinul Întorsurii Buzăului.

Din punct de vedere altimetric județul este cuprins între înălțimile absolute de 468 m( baza de eroziune a parâului Baraolt la Augustin) și 1777 m( Vf. Lăcăuți din Munții Brețcului) și este străbătut de râul Olt cu afluentul său cel mai important, Râul Negru și de râul Buzău cu afluenții săi, Bâsca Mare și Bâsca Mică.

Potențialul turistic al reliefului

Județul Covasna are un potențial turistic valoros, datorită peisajului său pitoresc, bogățiilor de ape minerale, mofetelor, precum și existența unor monumente istorice de artă și arhitectură.

Întreaga  catenă muntoasă, cu excepția Munților Buzăului, este constituită din rocile caracteristice flișului extern al Carpaților Orientali, reprezentate prin gresia de Siriu, stratele de Zagon, șisturile negre și gresia de Tarcău, mai la est.

Relieful județului Covasna aparține unei singure unițăti de relief – Carpații Orientali, în cadrul căreia se disting 8 subunițăti de relief.

Munții Baraolt reprezintă o importantă unitate muntoasă, care se desfășoară în întregime pe teritoriul județului Covasna. Munții Baraolt au o poziție centrală în cadrul munților cu altitudini mici din nordul Depresiunii Brașovului, fiind separați de ceilalți munți prin golfuri depresionare, iar față de munții Harghitei, din nord, prin culoarul depresionar Baraolt-Bățanii Mari-Ozunca-Hatod. Acești munți sunt alcătuiți din formațiuni cretacice ce se găsesc în partea nordică dincolo de lanțul eruptiv, la Jigodin și Munții Ciucului. Linia celor mai mari înălțimi din Munții Baraolt se suprapune anticlinalului Aita-Belin, alcătuit din fliș grezos-calcaros (strate de Sinaia), ce încalecă pe linia Malnaș-Zălan seria vestică a flișului de Bodoc (gresii, marne), linie ce corespunde cu versanții estici ai acestor munți. Munții Baraolt se remarcă în peisaj prin înșiruirea de vârfuri mamelonare în lungul axului de anticlinal. Vârfurile care marchează punctele cele mai înalte ale reliefului sunt cuprinse între 700 și 900 m (vârful Foarfecii 867 m, Culmea Ascuțită 934 m, Dealul Mare 732 m). Punctul cel mai înalt se află pe vârful Gherghea la o altitudine de 1017 m.

Munții Bodoc au ca limită în partea nordică gâtuitura dintre Bazinul Cașinului secuiesc și Depresiunea Ciucului, legându-se prin aceasta de Munții Ciucului. Limita din partea estică și sudică o formează depresiunile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Pe teritoriul județului Covasna, Munții Bodocului se desfășoară doar pe o lungime de cica 30 km adică partea cuprinsă între Tușnad și Angheluș. Altitudinea absolută este curpinsă între 800-1100 m, având doar câteva vârfuri ce depășesc această înălțime: Bodoc (1193 m), Cărpiniș (1241 m), Sorocul Lung (1170 m). Dispoziția radiară a rețelei de ape colectată de Olt, Râul Negru și Cașin și mai ales mulțimea izvoarelor minerale sugerează imaginea unui adevărat „castel de ape” al acestor munți.

Rocile eruptive din nordul munților Baraolt și Bodoc introduc în peisaj unele particularități locale: măguri dezvoltate pe andezite (Chiș 983 m, în nordul munților Baraolt), platouri de tip „mezas” pe formațiunea vulcanogen-sedimentară din partea de nord-vest a Bodocului, în carea valea Jomborului sapă un sector de chei lung de 6 km.

Foto. nr. 1 Munții Bodoc (Sursă:proprie)

Doar partea sudică Munțiilor Nemira se desfășoară pe teritoriul județului, adică sectorul muntos limitat de cursul superior al Cașinului și de cumpăna înaltă a acestor munți. Partea încadrată de apele râurilor Maltiș și Cașin se caracterizează prin altitudini reduse. Culmea principală are altitudini cuprinse între 800-1200 m, având o desfășurare pe direcția nord-sud. Cele mai importante vârfuri sunt Poiana având o altitudine de 1040 m și Polia cu 1199 m. Partea estică o formează masivul muntos propriu-zis al Nemirei. Culmea cea mai înaltă a acestui masiv este dispusă pe direcția nord-sud și se află la limita cu județul Bacău. Dintre vârfurile cele mai importante menționez: Nemira-Țiganca cu altitudinea de 1626 m și Șandru Mare cu 1640 m legate între ele printr-o șa longitudinală. Latura estică, formată din culmea muntoasă Ceangău-Baco, cu altitudinea medie de 1200 m, este puternic ferestruită de ape scurte și văi largi.

Munții Vrancei aparțin de județul Covasna numai prin nivelul de cea mai mare altitudine, care urmărește câteva vârfuri cu altitudini de peste 1500 m: vârful Lepșii având înălțimea de 1390 m, vârful Mușat cu 1503 m, Astagul Mare cu 1526 m, Anișoaia cu 1645 m și Lăcăuț cu 1777 m. Trăsăturile geografice reflectă prezența depozitelor de fliș, pe care s-a dezvoltat un relief cu altitudini mijlocii, cu o fragmentare accentuată, generată și de un regim pregnant de torențialitate. Flancul nord-vestic al acestor munți se menține la altitudini medii de 800-1200 m și este fragmentat de văi transversale (Ghelința, Obrat).

Munții Brețcului sunt situați în vestul munților Vrancei, la contactul cu Depresiunea Râu Negru. Din punct de vedere geologic, această unitate muntoasă este alcătuită din depozitele flișului grezos paleogen, unde de fapt domină faciesul gresiei de Tarcău și numai într-o mică măsură faciesul de Fusaru – alcătuit în special din șisturi argiloase, gresiile fiind subordonate. Înălțimile cele mai mari sunt dispuse de la nord la sud, având vârfurile în general netede, acoperite de păduri, legate prin largi înșeuări sau despărțite de văi adânci, cu profil transversal: Piatra Șoimului (1377 m), Pilișul Covasnei (1359 m), Bariț (1193 m). Râurile care drenează Munții Brețcului îi împart într-o serie de compartimente, denumite uneori și clăbucete, acestea fiind caracterizate prin pante mari, ape repezi, iar la contactul cu depresiunea formează văi largi de forma unor pâlnii.

Munții Buzăului sunt situați în partea de sud-est a județului Covasna. Între văile râurilor Bâsca Mică, Bâsca Mare și Buzău se întind cele mai importante masive din munții Buzăului: Penteleu și Podu Calului.

Masivul Penteleu este cuprins între cele două Bâsce, iar pe teritoriul județului Covasna prezintă câteva culmi cu suprafață netedă și altitudinea mai redusă, în general sub 1200 m. Apar însă și vârfuri ce depășesc 1400 m cum sunt vârfurile Dealu Bătrân (1402 m) și Slobodu (1429 m). Masivul Manișca Mare apare ca o continuare a masivului Penteleu. Acesta se indidualizează prin altitudine și fragmentare din care se desprind numeroase culmi în sistem radial. Masivul aparține unității din faciesul gresiei de Tarcău și are o altitudine de 1676 m.

Masivul Podu Calului este reprezentat doar prin culmile sale nord-vestice, delimitate de ape scurte și repezi. Linia de cea mai mare înălțime se înscrie între Bâsca Mare și Buzău, sub formă de potcoavă, unde principalele vârfuri ating valori de peste 1200 m( Babic 1335 m, Cocoșul 1375 m).

Bazinetul Comandău se află situat la contactul dintre masivul Penteleu și Munții Brețcu, la o altitudine medie de circa 1000 m. Este format prin eroziune diferențială, într-o arie cu mișcări de înălțare mai reduse, afectată local și de unele mișcări subsidente. Acesta este drenat de râul Bâsca Mare pe o distanță de 8 km și tot aici se află și localitatea Comandău. Bazinetul Comandău este flancat de jur împrejur de culmi muntoase care se termină în pante abrupte. Un astfel de exemplu este Capul Laur sau Capul Caprei.

Munții Întorsurii sunt denumiți și Clăbucetele Întorsurii și formează compartimentul nordic, mai coborât al Munților Buzăului. Văile create de râuri au imprimat reliefului de la Întorsura Buzăului aspectul unei depresiuni intramontane cu caracter tentacular. Aceste tentacule depresionare sunt despaărțite de dealuri sau clăbucete cu înălțimi între 800 și 900 m.

Pe lângă trepta muntoasă cu altitudinea medie de 800 m, care caracterizează relieful munților de la Întorsura Buzăului, se disting și câteva culmi cu înălțimi mai mari de 1000 m cum ar fi vârful Tistaș cu altitudinea de 1167 m și vârful Cașcut cu 1079 m. Sub raport geologic, acești munți sunt alcătuiți din depozite cretacice, cu dominarea faciesului de fliș șistos-grezos, care din punct de vedere structural aparțin pânzei de Teleajen.

Foto. nr. 2 Munții Întorsurii (Sursă:proprie)

Depresiunea Întorsura Buzăului este o depresiune intramontană rezultată mai ales din acțiunea de eroziune a flișului cretacic. Este dispusă pe o lungime de circa 16 km, în formă de potcoavă. Forma și poziția depresiunii favorizează formarea de inversiruni de temperatură în timpul iernii.

Depresiunea Brașov se desfășoară destul de mult pe teritoriul județului Covasna și prezintă aspectul unei câmpii drenate de o rețea hidrografică cu caracter meandrat. Depresiunea fiind situată între Carpații Orientali și Carpații Meriionali este considerată ca o arie depresionară intracarpatică de origine tectonică. Ea s-a format prin scufundarea acestei regiuni, spre sfârșitul perioadei pliocene, când de fapt se transformă într-un adevărat bazin lacustru, alimentat de apele montane. Acțiunea de colmatare și de trecere a bazinului lacustu în fază depresionară, a fost intensificată prin sedimentele aduse de râuri, care s-au depus peste fundamentul cretacic. Depozitele cuaternare care formează umplutura acestui bazin sunt alcătuite dintr-o alternanță de pietrișuri cu nisipuri argiloase fine, bogate în mică, peste care se dispun nisipuri și pietrișuri de natură fluvio-glaciară. Grosimea lor variază între 250-300 m, iar pe alocuri chiar 350 m. Depresiunea Brașovului se întinde în județul Covasna prin cele patu compartimente: Depresiunea Baraolt, Culoarul Rotbav-Căpeni, Depresiunea Sfântu Gheorghe și Depresiunea Târgu Secuiesc sau Brețcu.

Depresiunea Baraolt se află situată în partea de nord-vest a județului între munții Perșani și Baraolt.

Depresiunea Sfântu Gheorghe ocupă partea nordică din compartimentul central al Depresiunii Brașovului, caracterizându-se prin prezența unui piemont bine conturat, cunoscut sub numele de Câmpu Frumos și o regiune de luncă și mlaștină drenată de apele Oltului, Râul Negru și Târlungului.

Câmpu Frumos se află dispus în sud-vestul Munților Bodoc, între lunca Oltului și a Râului Negru. El ocupă de fapt un mare con de dejecție al Oltului. Are o înclinare de la nord spre sud și se prezintă sub forma unor terase joase, pe suprafața cărora se întind bogate culturi agricole. Cu latura sud-estică a Munților Baraolt, Bazinul Sfântu Gheorghe se leagă printr-un șir de terase înalte, pe suprafața cărora s-au dezvoltat o serie de așezări, inclusiv orașul Sfântu Gheorghe. În zona de confluență a Râului Negru cu Oltul, unde se pare că este locul de maximă subsidență a Depresiunii Brașovului, se întinde o arie mlăștinoasă.

Depresiunea Târgu Secuiesc aparține compartimentului estic al depresiunii Brașovului, ocupând câmpia mai înaltă, drenată de Râul Negru împreună cu rețeaua sa hidrografică. Are o formă romboidală, cu altitudini ce scad de la nord-est spre sud-vest, de la 630 m la 563 m. Depresiunea este delimitată de rama muntoasă a Carpaților de Curbură alcătuită din flișul intern.

Depresiunea Târgu Secuiesc comunică cu Depresiunea Sfântu Gheorghe prin culoarul sau poarta de la Reci, unde Râul Negru împarte culoarul în două unități morfologice distincte: una pe malul drept, alcătuind piemontul de la Reci cu o altitudine meie de 540 m și alta pe malul stâng, transformată într-o regiune de dune, acoperită cu păduri, cu lacuri și bălți temporare. Dunele de la Reci se întind între localitățile Reci și Sântionlunca și mai sunt cunoscute sub numele de „Mestecănișul de la Reci”. Cercetările din ultimele decenii arată faptul ca nisipul de la Reci este alohton, de natură fluviatilă, adus din zona flișului carpatic și depus de apele Râului Negru. La formarea dunelor actuale contribuie într-o mare măsură și vântul dominant Nemira, care în culoarul Reci bate cu mare intensitate.

Fig. nr. 2 Harta hipsometrică a județului Covasna(Sursă:proprie)

Potențialul turistic al climei

Situat în zona centrală a țării, în interiorul curburii Carpaților, teritoriul județului Covasna aparține din punct de vedere climatic Podișului Transilvaniei. Poziția geografică intramontană a depresiunilor și văilor îl situează în categoria zonelor depresionare din estul Transilvaniei, condiție geografică esențială, care imprimă regimului climatic un specific local.

Așezarea sa la răspântia circulației maselor de aer puse în mișcare de principalii centri barici care modelează clima continunetului (Anticiclonul Azoric, Anticiclonul Siberian, Ciclonul din Depresiunea Islandei și Depresiunea Mediteraneană) asigură un regim climatic instabil, cu mari variații ale parametrilor meteorologici (diurne, anotimpuale, de la un an la altul). În funcție de anotimp și condițiile de circulație atmosferică la scara continentului, își manifestă influența mase de aer maritim polar umede din NV și V, aer uscat continental din NE și mase de aer cu caracter tropical din SV și S.

Temperatura aerului pe teritoriul județului Covasna zonalitatea termică se leagă de zonalitatea altitudinală a reliefului. Se disting zona câmpiei depresionare străbătută de izotermele anuale de 6-7 C, zona colinară și de dealuri 4-5 C și zona montană 2-4 C.

Valorile extreme ale temperaturii aerului prezintă o variabilitate pronunțată. Amplitudinile mari indică caracterul de continentalitate al climei. Cea maximă, rezultată din totalul observațiilor, atinge la Sfântu Gheorghe 69,9 C, situată între 37,8 C( 11.08.1951) și -32,0C(11.02.1929).

Valoarea temperaturii medii anuale oscilează între limite largi. Astfel la Sfântu Gheorghe temperatura medie multianuală este de 7,6 C.

În cazul stratificării termice normale a aerului, temperatura scade cu înălțimea între 0,6-0,56C/100 m (gradientul termic in troposfera). În condițiile reliefului depresionar, datorită instalării și menținerii inversiunilor de temperatură, cauzate de cantonarea pe fundul depresiunilor a aerului rece și dens se produc perioadele reci vara și înghețurile persistente iarna. Dislocarea în astfel de condiții a aerului rece poate dura mai multe zile, chiar mai multe săptămâni. Masele de aer cald mai ușoare, care produc încălzirea vremii în Podișul Transilvaniei, alunecă peste aerul rece, efectul lor simțindu-se cu mare întârziere.

Înghețul timpuriu toamna și târziu primăvara se produce în medie la 5 octombrie și resprectiv 30 aprilie, numărul mediu al zilelor fără îngheț fiind de 158/an.

Condițiile climatice prezentate, precum și influența celorlalți factori climatici, în cadrul județului sunt puse în evidență și de zonalitatea solurilor și vegetației spontane.

Datorită complexității orografice, a acțiunii neuniforme în cursul anului a centrilor barici, cantitatea anuală de precipitații atmosferice în județul Covasna variază între limite largi de la 500 la 1100 mm/an. Astfel pe fundul depresiunilor cad 500-700 mm/an, zona colinară și de dealuri 700-900 mm/an, iar la munte între 900-1100 mm/an.

Vânturile prin poziția geografică, permit influența maselor de aer vestice, oceanice, mai umede și cu temperaturi moderate, cât și a celor est-europene, mai aride.

Vânturile bat cu intensități cuprinse între 3,0 m/s și 4,0 m/s în depresiuni iar pe înălțimile muntoase viteza medie anuală a vântului de vest și nord-vest depășește 10 m/s.

Prezența celor două forme majore de relief, muntele și depresiunea, duce la apariția unor mișcări locale, brize de vale, datorită diferenței de presiune și temperatură dintre unitățile de relief.

În partea central-estică a județului este prezent vântul local numit Nemira fiind un derivat al Crivățului. Crivățul bate în estul lanțului carpatic și ajunge în depresiunea Târgu Secuiesc prin pasul Oituz. Nemira bate pe aproape tot parcursul anului dar cu o frecvență ridicată în lunile de primăvară și iarnă, având viteza medie de 3,5 m/s.

Potențial turistic al rețelei hidrografice

Județul Covasna dispune de importante rezerve de ape de suprafață, întregul teritoriu fiind brăzdat de râuri ce au debite ridicate pe tot parcursul anului.

Județul este amplasat în bazinul mijlociu al râului Olt și o parte din bazinul inferior al Siretului. Astfel, principala resursă de apă pentru județ este râul Olt care străbate partea centrală și vestică a județului, pe o lungime de 150 km. Afluenții principali ai Oltului sunt: râul Negru, care străbate jumătatea estică a județului de la NE spre SV pe o lungime de 106,3 km, Baraoltul și Cormoșul. Râurile cele mai importante din bazinul Siretului sunt Buzăul cu afluentul Bâsca Mare în sud estul județului și Oituzul (afluent al Trotușului), în nord-estul județului.

Debitul mediu anual al Oltului în sectorul Bixad-Sfântu Gheorghe este de 7,6 m3/s la stația hidrometrică Micfalău. În alimentarea cu apă a râurilor domină sursa pluvială în proporție de 40-50%.

O resursă naturală importantă care califică județul Covasna alături de județul Harghita pe primul loc din țară, o reprezină izvoarele de ape minerale pe care le întâlnim pe toată raza județului (Balvanyos, Bixad, zona Covasna, Poian).

Cele mai multe izvoare de ape minerale se află în lungul a două linii orientate pe direcția nord-sud. Prima linie se desfășoară din amonte de Tușnad până la Sfântu Gheorghe în lungul căreia apar izvoarele de la Balvanyos, Bixad, Micfalalău, Malnaș-Băi, Bodoc, Arcuș, Băile Șugaș. Toate aceste localități au izvoare cu ape carbogazoase, cloro-sodice, bicarbonate, potasice, calcice, magneziene. A doua linie se desfășoară în bazinul Râului Negru, pe care se înșiruie izvoarele carbogazoase (Poian, Peteni).

Fenomenele carbogazoase de pe teritoriul județului sunt strâns legate de vulcanismul lanțului Harghita, Călimani. Mofetele reprezintă emanații de bioxid de carbon ca rezultat al activității post-vulcanice. În județul Covasna sunt multe mofete, frecventate de numeroase persoane cu probleme cardiovasculare. Una dintre cele mai mari mofete naturale din regiune este Peștera Puturosu din Băile Bálványos/Turia, numele acesteia provenind de la mirosul specific al sulfului care îi domină interiorul. Chiar și în unele beciuri din Covasna există gaze mofetice (bioxid de carbon natural), care, conform tradițiilor populare, se consideră ca fiind cel mai bun afrodiziac natural. Pe lângă conținutul preponderent de bioxid de carbon (98%), conțin gaze nobile, cum ar heliu și radon, completând efectul curativ al mofetoterapiei. Mofetoterapia are efect revigorant dar poate fi benefică și în creșterea performanței sportive.

Foto. nr.3 Râul Covasna, Râul Negru la ieșire din localitatea Cătălina

și râul Olt la ieșire din localitatea Micfalău (Sursă:proprie)

Potențial turistic al vegetației și faunei

Vegetația județului Covasna este compusă din păduri de foioase și rășinoase, precum și din vegetație de luncă și șes.

În peisajul munților scunzi cum sunt munții Bodoc și Baraolt este prezent etajul pădurilor de fag montan și cel al gorunului (Quercus petraea) ce urcă până la 700-800 m altitudine. Mai sunt prezente și mestecănișurile pure (Betuletum pendulae) care se găsesc la limita inferioară a pădurii. Tot în acești munți sunt prezente asociații cu plante relicte glaciare în mlaștinile alimentate de ape carbogazoase alcaline.

Culmile înalte ale Munților Vrancei și pe suprafețe mai mici din munții Nemira și Baraolt sunt acoperite de păduri de molid (Picea excelsa) care ocupă partea superioară a etajului forestier, coborând sub 1500 m sau chiar sub 1200 m în unele regiuni. Aici se mai găsesc și platinul de munte (Acer pseudoplatanus) și scorușul de munte (Sorbus aucuparia).

Pajiștile montane secundare au extindere mare în munții Întorsurii, Vrancei și Baraolt. Pășunile subalpine sunt formate din asociații de părușca (Festuca supina), țepoșica (Nardus stricta), firuța (Poa media) și rare tufișuri de afin (Vaccinium myrtillus), pin de munte sau jneapăn (Pinus montana).

Spre partea inferioară a pădurii de molid se găsește pe suprafețe mici fagul (Fagus silvatica) și bradul (Abies alba). La altitudinea de 700-800 m se găsesc pădurile de amestec (fag, molid, brad) ce au mare extensiune în munții Întorsurii și Vrancei. Pădurile de stejar (Quercus robus) și gorun acoperă în general piemonturile înalte. Pădurile de gorun se găsesc cu precădere în Depresiunea Târgu Secuiesc iar cele de stejar pedunculat în Depresiunea Baraolt.

În cadrul teritoriului județului se întâlnește și o vegetație azonală, caracteristică fiind cea a nisipurilor și mlaștinilor eutrofe. Vegetația mlaștinilor eutrofe este alcătuită din plante hidrofile, cum ar fi coada calului (Equisetum palustre), feriga de baltă (Dryopteris thelypteris), bumbăcărița (Eriophorum angustifolium). Acest tip de malștini se găsesc în depresiunile Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe.

Pe teritoriul județului Covasna se găsesc cinci rezervații naturale: Dealul Ciocaș – Dealul Vițelului este o arie protejată de interes național, o rezervație naturală de tip mixt, Mestecănișul de la Reci și Bălțile de la Ozun-Sântionlunca, Cheile Vârghișului și peșterile din chei, rezervații tot de interes național, Tinovul Apa Roșie este o arie protejată de importanță comunitară, Turbăria Ruginosu, o arie protejată de importanță comunitară de tip botanic.

Foto. nr.4 Mestecănișul de la Reci și Cheile Vârghișului

(Sursă: www.ro.wikipedia.org și www.stiri.covasnamedia.ro)

Fauna județului Covasna este bogată, cu diferite specii de animale, fiind influențată de varietatea peisajelor geografice.

În pădurile de molid, fag, gorun ce acoperă munții Bodoc, Baraolt și Vrancei se întâlnește cerbul (Cervus elaphus). Căpriorul (Capreolus capreolus), jderul de copac (Martes martes), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes) și râsul (Lynx lynx) se întâlnesc aproape în toate pădurile de pe teritoriului județului. Mistrețul (Sus scrofa) și ursul (Ursus arctos) se întâlnesc în pădurile de fag și molid. Tot în pădurile de molid se găsește și cocoșul de munte (Tetrao urogallus) și găinușa de munte (Lyrurus tetrix).

Lumea reptilelor este reprezentată de vipera comună (Vipera berus), șopârla de munte (Lacerta vivipara). În apele județului se întâlnește păstrăvul (Salmo trutta fario), lipanul (Thymallus thymallus), știuca (Esox lucius), mrena (Barbus barbus).

Destul de răspândite sunt și rozătoarele, printre care iepurele (Lepus capeusis), popândăul (Citellus citellus), iar dintre insectivore cârtița (Talpa europea), șoarecele (Apodemus taurius).

Soluri

Pe teritoriul județului se întâlnesc o gamă variată de soluri rezultată din acțiunea complexă exercitată de condițiile litologice, de formele de relief, factorii topoclimatici și de cei hidrografici.

Pe culmile înalte ale Munților Vrancei la altitudini peste 1500 m, se găsește un înveliș format din soluri montane brune podzolice. Acestea sunt puternic acide cu un conținut ridicat de materie organică.

Cea mai mare suprafață a județului o ocupă solurile cu regim de apă alternant. În această categorie se întâlnesc solurile brune, pseudogleizate, slab sau mediu podzolite, cu o serie de subtipuri de hidromorfice.

Solurile argiloiluviale brune și argiloiluviale podzolice se întâlnesc pe versanții slab înclinați ai munților Întorsurii, Vrancei, Nemira, Bodoc și Baraolt dar și în depresiuni.

Solurile brune și brune-acide de pădure se găsesc în munții Baraolt, dar apar pe suprafețe mici și în munții Bodoc, Vrancei și Întorsurii. Aceste soluri se formează în condiții de umiditate, climat rece și pe un substrat petrografic variat (conglomerate, calcare, marne, gresii).

În jurul orașului Târgu Secuiesc se dezvoltă pe suprafețe relativ întinse solurile cernoziomoide levigate. Aceste soluri au un conținut ridicat de humus și substanțe nutritive.

Solurile intrazonale precum redzinele se întâlnesc în partea de nord-vest a județului și se formează pe calcare și marne calcaroase. Solurile hidromorfe se găsesc pe malul stâng al Râului Negru, zone slab drenate și cu depuneri aluvionale stratificate. Aceste soluri au un conținut ridicat de humus aici întâlnidu-se asociații de plante hidrofile cu valoare nutritivă scăzută.

Solurile nisipoase nesolificate, slab humifere se întâlnesc în marele cot al Râului Negru. Aceste soluri se găsesc într-o rezervație naturală, prin dune cu lungimi de 50-100 m și înălțimi până la 10 m.

Capitolul IV

Tipuri de turism existente la nivelul Județului Covasna

Având în vedere potențialul turistic foarte variat și condițiile climatice favorabile, județul Covasna permite practicarea unor mari varietați de tipuri și forme de turism. Există însă diferențe în ceea ce privește dimensiunile fiecarui tip de turism reflectate de circulația turistică.

Potențialul turistic al județului Covasna este reprezentat de o diversitate a elementelor cadrului natural (peisaje pitorești, zone montane precum și zone de depresiune și deal) și elemente ale cadrului antropic (arhitectură, biserici fortificate, conace, castele medievale, case tradiționale, muzee, cetăți ș.a). Cele mai importante caracteristici ale județului fac referire la diversitatea peisagistică, etnică, culturală și religioasă. Multiculturalismul prezent în acest județ, reprezentat de etnia maghiară și cea română, poate fi considerat o altă componentă culturală fiind legat de păstrarea tradițiilor și meștesugurilor. Buna conservare a tradițiilor și a meșteșugurilor din acest județ a continuat să existe de-a lungul secolelor în ciuda multiculturalismului. Influențele culturii maghiare a determinat conturarea unui patrimoniu cultural mai valoros.

În județul Covasna întâlnim următoarele forme de turism: turismul montan, turismul balnear, turismul cultural și religios, turism rural, turismul științific și turismul de afaceri.

4.1 Turismul montan

Această formă de turism se bazează pe existența munților în partea estică, sud-estică și nord-vest, unde cadrul natural prin varietatea peisajelor și prin posibilitatea de a practica multiple activități turistice, a condus la crearea mai multor puncte de atracție. Turismul montan este dezvoltat în județul Covasna mai ales în Munții Vrancei, Munții Baraoltului și Munții Bodoc unde există o serie de trasee turistice destinate drumețiilor.

În aceast tip de turism se poate regăsi și turismul sporturilor de iarnă. Practicarea sporturilor de iarnă se bazează pe existența domeniului schiabil cum este cel de la Șugaș Băi, la Comandău și cel de la Balvanyos. Șugaș Băi se află la o distanță de 10 km de municipiul Sfântu Gheorghe iar pârtia de aici este de interes local. Pârtia de schi se află la o altitudine de 750 m având o lungime de 500 m și o lățime de 75 m. Diferența de nivel este de 140 m, pârtia fiind dotată cu schilift și instalație nocturnă.

Turiștii care practică acest timp de turism provin din interiorul județului de aceea stațiunile montane au caracter local.

Drumețiile mai pot fi încadrate în aceast tip de turism care se practică în special în sezonul estival de o categorie largă de vârste.

4.2 Turismul balnear

Turismul balnear dezvoltat la nivelul județului Covasna ocupă un loc important în cadrul economiei locale. Acest tip de turism este susținut de numeroase surse hidrominerale cu diferite compoziții chimice, acestea reprezentând factorul de dezvoltare a unei stațiuni balneare.

Teritoriul județului Covasna deține un număr impresionant de izvoare minerale care a permis dezvoltarea a numeroase stațiuni balneoclimaterice. Însă doar două stațiuni au fost declarate în anul 2002 de interes național iar acestea ar fi stațiunea Covasna și stațiunea Balvanyos care are defapt un caracter mai mult local. Tot în categoria stațiunilor de interes local pot fi incluse și stațiunile Malnaș Băi, Biborțeni, Ozunca Băi, Vâlcele. Turismul balnear este favorizat și de condițiile de mediu adică lipsa aproape în totalitate a poluării în special în zona Covasna, cu o puternică ionizare negativă, izvoarele minerale cu debite foarte mari, nămol mineral și mofetele (emanații postvulcanice). Turismul balnear este un tip de turism care se bazează pe un potențial permanent, de mare complexitate, practic inepuizabil, dar insuficient valorificat.

Județul Covasna reprezintă cea mai mare și cea mai pură emanație mofetică din Europa. Astfel de emanații se găsesc în stațiunile Turia, Balvanyos, Covasna.

Volumul rezervelor și calitățile terapeutice al apelor minerale din acest județ este foarte mare, găsindu-se și într-o mare varietate.

4.3 Turismul cultural și religios

Acest tip de turism beneficiază de un valoros patrimoniu turistic antropic, reprezentat prin numeroase monumente istorice, de arhitectură și artă, edificii religioase (bisericile fortificate). Muzee și case memoriale, arhitectură și creație tehnică populară, manifestări populare tradiționale, etnografie și tradiție orală, personalități locale, activități economice cu valențe turistice, diverse posibilități de agrement (case de cultură, cluburi), ce sunt răspândite pe întreg spațiul studiat.

Turismul cultural dispune de resurse însemnate, cu o mulțime de obiective valoroase ce împânzesc teritoriul județului și câteva repere arhitectonice binecunoscute (ansamblul bisericilor fortificate, castelul Kálnoky, cetatea Balvanyos) precum și festivaluri tradiționale. Distanța relativ mică dintre obiectivele turistice culturale ar putea favorizeaza integrarea acestora în diferite circuite tematice.
Valoarea potențialului turistic antropic este de excepție și cuprinde: cetăți, castele, conace, biserici fortificate, contribuind la dezvoltarea turismului cultural, religios și de pelerinaj, fiind necesară o mai bună promovare a acestui tip de turism la nivel național și internațional.

În perioada evului mediu întreaga activitate socială se dezvolta sub imperiul concepțiilor religioase, una dintre cele mai rentabile investiții putea fi un lăcaș de cult care putea să beneficieze de o legendă bazată pe fumusețea lăcașului.

Marile biserici construite în secolele XIII-XV, perioadă în care s-a dezvoltat stilul gotic, au exprimat dorința de afirmare a comunităților în lupta socială și politică dar și instrumente de interes economic. Majoritatea edificiilor au fost realizate peste bazilici sau biserici în stil romanic deteriorate sau ruinate, care au mai păstrat pe alocuri rămășițe romanice, rezultând biserici de un eclectism bizar unde nava centrală primește, o boltă cilindrică, dreaptă cu lunetă (la bolți), iar ulterior în sec. XV, este fortificat corul.

Dezvoltarea turismului cultural medieval este favorizat de existența în regiune a unui număr mare de localități care păstrează încă trăsături medievale: case cu ziduri groase si acoperișuri din olane, turnuri cu porți de intrare sau ziduri de cetate.

Fig. nr. 3 Harta principalelor obiective turistice (Sursă: www.covasna.info.ro)

4.4 Turismul rural

Turismul rural atrage îndeosebi familiile cu copii, care caută relaxarea într-un mediu liniștit și sănătos. Pe lângă turiștii din România, de această formă de turism sunt atrași și turiștii străini interesați de cultura românească, aceasta fiind un mijloc direct de cunoaștere a civilizației

tradiționale autentice. Turismul rural a înregistrat o dinamică spectaculoasă în ultimii ani, numărul pensiunilor turistice și agroturistice din județ începe să crească.

4.5 Turismul științific

Turismul științific precum și cel ecologic este ușor de realizat datorită prezenței ariilor protejate precum Dealul Ciocaș – Dealul Vițelului, Mestecănișul de la Reci și Bălțile de la Ozun-Sântionlunca, Cheile Vârghișului și peșterile din chei, Tinovul Apa Roșie, Turbăria Ruginosu. Toate aceste arii protejate dețin numeroase specii floristice și faunistice endemice. Cu toate acestea, lipsa infrastructurii este principalul dezavantaj al dezvoltării acestui tip de turism.

4.6 Turismul de afaceri

Activitățile de turism de afaceri sunt sporadice și se concentrează pe perioada conferințelor organizate, cel mai des de sectorul guvernamental. Turismul de conferințe are o prezență mai semnificativă în Microregiunea Sepsi. În unitățile turistice care sunt amenajate și instalate pentru primirea și organizarea conferințelor cum ar fi Centrul de Conferințe al Fundației Diaconice și a Tineretului Creștin – KIDA din comuna Ilieni și Centrul de Studii Europene din Arcuș aparținător de Consiliul Județean Covasna, se remarcă o influență asupra înnoptărilor din unitățile de cazare din municipiu Sfântu Gheorghe, asupra solicitării serviciilor de masă și asupra participării la diferite programe din municipiu de către participanții conferințelor.

Capitolul V

Turismul cultural medieval în județul Covasna

5.1 Biserici fortificate

Sfântu Gheorghe este cea mai mare așezare a județului Covasna care, încă din 1461, a obținut rangul de oraș, devenind reședință de județ. Pe teritoriul orașului, arheologii au descoperit urmele unei așezări din neolitic ( Eprestető, Muntele Őrkő și Gémvár).

Sunt cunoscute și urme ale civilizației din epoca bronzului. Vestigiul scitic descoperit în cvartalul Simeria datează din secolul al V-lea d. Hr. Obiecele și monedele descoperite la Bedeháza, Eprestető și pe malul stâng al pârâului Simeria dovedesc prezența dacilor pe aceste meleaguri.

Urmele cele mai timpurii ale stabilirii ungurilor în această zonă au fost descoperite pe colina bisericii fortificate și pe terasa Oltului, în apropierea morii de la Bedeháza și datează de la începutul secolului XI. Satul unguresc a fost construit peste o civilizație din epoca de fier. Locuințele în formă de pătrat, pe jumătate săpate în pământ, într-un colț cu vatră, dovedesc că la marginea orașului exista o așezare din secolul al XII-lea. Prima atestare documentară a orașului Sfântu Gheorghe datează din 1332 în registrul de dijmă papală. Numele l-a primit de la sfântul protector al bisericii, cavalerul Sfântul Gheorghe.

Biserica fortificată (reformată) este singurul edificiu al orașului care datează din evul mediu. Cu ocazia restaurării dintre anii 1973-1974 s-au descoperit fragmentele frescelor exterioare din epoca romanică. Ansamblul bisericii este format din biserica propriu-zisă și zidurile înalte de apărare. Biserica se compune dintr-un cor poligonal, o navă dreptunghiulară și un zid înconjurător cu creneluri.

Biserica înălțată în epoca romanică a fost reconstruită în stil gotic la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolul al XVI-lea. Înfățișarea ei de astăzi și-a căpătat-o după transformările din anul 1547. Pe partea estică a bisericii se pot observa și azi bolta casetată cu arce construită în stil gotic târziu, precum și ușa principală și cadrul acesteia construite în stilul renașterii. Pietrele consolă ale sanctuarului sunt împodobite cu diferite ornamente sculptate. Elemente ale stilului gotic sunt și contraforturile și ferestrele iar portalul cu ancadrament și canat aparține stilului renascentist. O anumită atenție o merită consola ornamentată cu cap de om și Luna încadrată într-un scut. Biserica este înconjurată de un zid de apărare datând din secolele XV-XVI, construit în formă ovală cu abrazuri și jgheaburi pentru aruncarea smoalei.

Foto. nr.5 Interiorul bisericii și zidul de apărare (Sursa: www.enciclopediavirtuala.ro)

Localitatea Arcuș este așezată în partea de nord a orașului Sfântu Gheorghe.. Numele poate să provină de la cuvântul râpă, dar s-ar putea să fi primit numele de la vechea așezare numită Árkus al secuilor sepsi ( din Sebeș), stabiliți aici din părțile Sebeșului Săsesc.

Prima biserică a așezării a fost construită în stil romanic, în mijlocul satului. Biserica este împrejmuită de un zid în plan pentagonal, colțurile acestuia sunt întărite de bastioane ieșite în exterior. Astăzi doar trei bastioane au mai rămas în forma lor originală. Pe partea estică a zidurilor se mai văd încă jgheaburile care serveau pentru turnarea smoalei clocotite. La nivelul superior al bastioanelor rămase intacte, se deschid câte două ambrazuri. În interiorul fortăreței, în partea superioară a pereților, de jur împrejur, a existat o galerie de strajă din grinzi cioplite și camere pentru depozitarea alimentelor dar și pentru adăpost. Inscripția datei de 1639, de pe tencuiala exterioară a zidului estic, indică faptul că aceste ziduri au existat deja de la începutul secolului al XVII- lea.

Foto. nr.6 Turnul de la intrare și zidul de apărare (Sursă: proprie)

Bicfalău este o localitate așezată la granița de sud a județului, la poalele vestice ale Munților Buzăului. În dijma papală este consemnată cu numele de Bycha. Unii cercetători consideră că numele satului provine de la cuvântul „bika” (taur).

Biserica-cetate servea odinioară drept obiectiv defensiv. În prezent, această biserică cu turnul ei de aproape 20 metri este unică în tot județul. Ansamblul ornamental al încăperii de la parterul turnului poartă stilul caracteristic al epocii în care a fost ridicată biserica: boltă cilindrică casetată, rețea de nervuri din teracotă dublu canelate. Zidurile cetății au mai rămas numai în partea vestică și sudică a turnului. Aceste ziduri groase de 1,2 metri sunt prezintă la exterior contraforturi, forma meterezelor semnalând originea medievală a edificiului. Cetatea și o parte însemnată a bisericii a fost demolată în 1861. Biserica nouă a fost ridicată în 1863. În turnul ei se află clopotul străvechi, turnat în anul 1640, la Brașov, de renumitul meșter Johannes Neidel.

Bodoc este un sat care a fost pentru prima oară consemnat în anul 1332 sub numele de Buduk. Un monument arhitectural demn de menționat este biserica fortificată în formă de capelă gotică ce a fost completată ulterior cu nava prevăzută cu contraforturi.

Biserica a fost înălțată, probabil, în locul altei biserici mai vechi și a suferit mai multe modificări. Interiorul bisericii un porticul baroc, păstrează nenumărate elemente gotice din secolul al XV-lea. În partea nordică se află cadrul ușii din piatră a sacristiei, cu piatra consolă recent descoperite. În zidul din partea sudică a bisericii ferestrele prezintă grătar de piatră fiind construite în stil gotic. Din zidul cetății realizat în formă de cerc neregulat, din piatră brută, construit probabil, în secolul al XV-lea, a mai rămas doar o parte.

Drept rezultat al completărilor ulterioare sunt contraforturile joase din partea exterioară a zidului și cele două nivele construite în partea vestică, peste prima centură a zidului gros al turnului de clopot.

Aninoasa este un sat care a fost atestat pentru prima oară în anul 1567, fiind situat pe valea pârâului Saciova. Este posibilă existența unei biserici înainte de secolul al XVI-lea, lăcașul (biserică reformată) de astăzi fiind construit în anii 1700.

Dobolii de Sus este un sat situat la poalele nordice ale Munților Buzăului, la est de Boroșneu Mare și la sud de drumul care conduce spre Zagon. Satul este atestat documentar în Conscripția din 1567, sub numele de Feldobolj, iar majoritatea locuitorilor sunt de religie reformată.

Biserica reformată, atât în dimensiunile exterioare cât și în forma ei arhitecturală este o biserică modestă, dar interiorul ei este unic prin ornamentarea bogată și variată. Cimitirul este înconjurat de un zid de piatră, intrarea este împodobtă de un fronton construit în stil baroc. Tot ceea ce se poate observa in interiorul bisericii a fost executat între anii 1768 și 1818. Aceste piese reprezintă diferitele variante ale stilului popular. Tavanul bisericii a fost realizat din scânduri late, vopsite și este ornamentat cu stuc fals, acesta fiind executat din lemn curbat și profilat având linie dublă împletită și ornamentat cu elemente circulare și ascuțite.

Ghidfalău este un sat așezat la capătul nordic al Câmpului Frumos, pe terasa de pe malul stâng al Oltului. Prima atestare documentară datează din 1332, în registrul de dijme papale, sub numele Villa Guidonis.

Biserica-cetate din Ghidfalău este o fortificație medievală. Nava bisericii a fost construită în secolul al XIII-lea. Cele patru fante cu taluz și cu închidere în semicerc au fost descoperite de Keőpeczi József. Biserica a fost reconstruită în secolul al XV-lea, în stil gotic. De asemenea sanctuarul cu închidere poligonală datează din acea perioadă. Cadrul intrării principale din sud, executat din piatră de var, poartă stilul renașterii timpurii și este asemănător cu cadrul de la intrarea sudică a bisericii fortificate din Sfântu Gheorghe. Porticusul a fost construit în 1787 și prezintă ornamente interesante de stuc fiind încoronat cu arcade în formă de potcoavă.

Zidul ce înconjoară biserica a fost construit în secolul al XV-lea. Intrarea din parte de sud-vest, numită poarta Bedeházi, este astăzi zidită. Bedeházi, pe vremuri a fost un sat situat la sud de Ghidfalău.

Foto. nr.7 Vedere de ansamblu a bisericii (Sursă:proprie)

Ilieni este o comună situată în valea pârâului care-și are originea în Munții Baraoltului, pe terasa Oltului. Numele l-a primit de la sfântul protector al bisericii, Sfântul Ilie. Această comună a avut un rol militar important în evul mediu, aici existând o garnizoană militară permanentă.

Biserica reformată fortificată din Ilieni a fost înălțată pe un deal de pe terasa Oltului. În locul bisericii din epoca romanică, în prima jumătate a secolului al XV-lea, a fost construită o biserică mai mare care poartă caracteristicile stilulu gotic. Zidul interior a fost ridicat, probabil, în jurul anului 1443. Mai târziu, cu modificarea tehnicilor de luptă, a fost necesară ridicarea unui zid de cetate și pe exterior. Cetatea făcea parte din linia de apărare a acestor ținuturi, fiind singura care s-a conservat cel mai bine.

Fortificația are planul pentagonal, fiind construită după modelul italian, cu trei bastioane pentagonale de colț, iar în două colțuri cu turnuri în formă de patrulater. Sub coridoarele de apărare au fost amplasate cămările localnicilor care au fost demolare în prima jumătate a secolului XX. O astfel de cămară a rămas intactă numai pe partea stângă a turnului de poartă. În secolul al XVII-lea bisrica fortificată de la Ilieni a fost asediată de două ori. În anul 1708 cetatea este fortificată cu șanțuri de apărare. Biserica gotică a fost demolată între anii 1782-1785, în locul ei a fost ridicat noul lăcaș de astăzi. Cetatea a fost restaurată după 1990.

Calnic este o veche așezare care a fost atestată documentar în anul 1225. Numele satului poate să aibă originea din cuvântul kalnik (cu noroi) de origine slavă. Satul merită menționat pentru cele două clopotnițe care datează din secolul al XVII-lea, fiind considerate monumente de arhitectură populară, precum și tavanul bisericii.

Încă de la începutul secolului al XIV-lea satul avea biserică din piatră și parohie. După Reforma Protestantă locuitorii satului sunt de religie protestantă și unitariană. La început biserica a fost folosită în comun, dar la mijlocul secolului al XVII-lea au apărut conflicte confesionale. Biserica datând din secolul al XV-lea, îngrădită cu zid, este de dimensiuni modeste și a fost de mai multe ori reconstruită. Zidul bisericii medievale este decorat cu un ceas solar.

Biserica are o arhitectură simplă, construită în stil gotic iar la sfârșitul epocii renașterii a fost decorată cu un tavan casetat și vopsit. Tavanul prezintă 64 de casete cu motive florale și geometrice în stil popular. În aprilie 1666, Apafi Mihály a găsit drept soluție a conflictelor confesionale construirea unei biserici noi pentru localnicii de religie unitariană, și transferarea tavanului casetat din biserica veche în cea nouă. Biserica unitariană a fost construită în 1674 iar coroana amvonului datează din 1782. Clopotnița din lemn, datată din 1781, realizată fără folosirea cuielor din fier, este cel mai fumos și cel mai monumental turn de lemn din județul Covasna.

Chilieni aparține municipiului Sfantu Gheorghe și a fost menționată pentru prima dată în anul 1332 sub numele de Kylien. Prima biserică a satului a fost construită în stil romanic, dar începând cu anul 1400 a fost transformată de mai multe ori, astfel, biserica prezintă elemente arhitecturale variate, caracteristice stilurilor gotic, renascentist și baroc. Biserica este unul dintre monumentele arhitecturale cele mai importante ale scaunul Sepsi. După cutremurul din 1977, au fost descoperite mai multe elemente gotice. În afara porții gotice din incintă care datează din 1497, ușii sacristiei și grătarelor de piatră ale ferestrelor gotice, s-au descoperit și picuri murale exterioare. Frescele interioare au fost descoperite în secolul al XIX-lea iar după restaurarea acestora se pot observa scene din legenda Sfântului Ladislau, pe peretele sudic și nordic există fragmente rămase din seria Patimilor, Fecioara Maria cu pelerină, Cina cea de Taină iar pe peretele exterior scene din Nunta din Cana.

Biserica unitariană, construită pe o movilă, se află la marginea estică a satului. Biserica unitariană a fost construită în secolul al XII-lea dar a fost modificată în anul 1497 și în anul 1799.

În forma ei actuală, biserica este o construcție în stil gotic, cu o singură navă, încheiată cu o absidă alungită poligonală. Nava și absida sunt înconjurate, la exterior, cu contraforturi, iar pe partea sudică a absidei sunt două ferestre în stil gotic.

Intrarea în biserică se face printr-un portal adosat de peretele monumentului, acoperind fereastra etapei anterioare a construcției gotice. Lângă peretele vestic al portalului se află intrarea, astupată acum, a bisericii din prima etapă, din ancadramentul ușii păstrindu-se doar grinda superioară, din piatra. Pe perete s-a păstrat, într-un cadru pătrat, pictura murală. În colțul nord-estic al absidei se află tabernacolul pentru păstrarea cuminicăturii, lucrat din gresie și decorat cu pictură figurală, în interiorul acesteia fiind incizat anul 1526.

Tavanul bisericii este din lemn, cu casete pictate. Pe peretele absidei se văd urmele grinzilor din acoperișul în două ape al sacristiei. Sub tencuiala zidului se aflau elemente arhitecturale romanice și gotice, acestea devenind vizibile în urma căderii unor tencuieli.

Biserica reformată a fost înălțată în 1615, mult timp având denumirea de „Capela”. Se pare că a fost reconstruită la începutul secolului al XVIII-lea după cum demostrează ancadramentul în stil renascentist al ușii.

Foto. nr. 8 Biserica unitariană(intrarea și interiorul bisericii) (Sursa: www.enciclopediavirtuala.ro)

Chichiș este o așezare care a avut o deosebită importanță strategică deoarece asigura trecerea din Depresiunea Bârsei spre județul Covasna, traversând un pod de lemn peste Râul Negru.

Un monument istoric al satului îl reprezintă Biserica Ortodoxă de lemn cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” care a fost construită în 1740, la Tărlungeni și între anii 1812-1815, a fost mutată la Chichiș.

Biserica unitariană din Chichiș a fost multă vreme considerată o biserică ce datează din secolul al XVIII-lea, dar după incediul devastator din 1954, sub tencuială, s-au descoperit picturi murale. Pe baza unor vestigii s-a stabilit că biserica a fost reconstruită în repetate rânduri și probabil aceasta datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea. Biserica are dimensiuni modeste, absida orientată spre răsărit are o singură navă și sanctuarul este cu închidere semicirculară. Intrarea veche dinspre sud, cu caracteristici gotice timpurii a fost zidită. La începutul secolului al XVIII- lea s-a construit o nouă intrare. Aici a fost montat cadrul ușii, care în partea de sud este plat, ogival, iar în părțile laterale, este format din frunze de achantus și se termină în rozete. Pe acest cadru este gravată data de 1718. Conform legendei locale, el a fost sculptat de un soldat care s-a întors acasă din prizonieratul din Turcia. Porticusurile cu arcade ale bisericii au fost construite în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea. Interiorul este decorat cu un tavan casetat și pictat fiind realizat între anii 1970-1971.

Lisnău este un sat al cărui nume provine, probabil, din cuvântul slav „lesz” însemnând „pădure” și a fost menționat pentru prima dată în 1332 sub numele de Lizno. În centrul satului se află biserica reformată care a fost ridicată în locul unei biserici de dimensiuni mai mici, construită în stil romanic la sfârșitul secolului al XIII-lea. Probabil, o parte din biserica veche a fost demolată în secolul al XV-lea, construindu-se o biserică mai mare.

Biserica este înconjurată de un zid cu plan oval care a fost construit în secolul al XV-lea pentru apărarea bisericii. Mai târziu, turnul a fost ridicat peste intrarea din zidul de apărare.

Reci este un sat așezat pe malul drept al Râului Negru, la poalele dealului Dobolyka. Teritoriul satului este locuit încă din epoca paleolitică. Biserica reformată este așezată pe Vârful Dobolyka. Sanctuarul cu bolte al bisericii, având un plan semicircular, a fost construit la sfârșitul secolului al XII-lea. Biserica a fost construită în stilul romanic iar în trecut aceasta era înconjurată de un zid de fortificație. În prezent din ansamblul bisericii reformate se păstrează doar turnul de apărare care este folosit drept clopotniță. În 1988 s-au efectuat săpături, pe parcursul cărora, în partea nordică a sanctuarului, s-au găsit ruinele pereților sacristiei. Arheologii au ajuns la concluzia că prima biserică a așezării a fost constuită peste un cimitir datând din secolele XI-XII.

Valea Crișului este situată pe versantul estic al munților Baraolt, în valea pârâul Mare. În urma unor cercetări arheologice au ieșit la iveală ruinele unei fortărețe construite în evul mediu. Această fortăreață cu formă ovală, încercuită de un șanț a fost una dintre cele mai vechi fortificații ale județului, fiind construită în secolul al XI-lea sau al XII-lea.

După Reforma Protestantă, credincioșii protestanți – reformați și unitarieni – au folosit împreună biserica catolică. Lăcașul de cult este o biserică-sală care și-a păstrat absida romanică, semicirculară a altarului. Interiorul bisericii este decorat cu pilaștri, care au capetele neoclasice și susțin o suită de arcade. Aceasta a redevenit biserică catolică din 1781. Forma sa actuală și-a căpătat-o între anii 1859-1869. În lăcașul în formă de semicerc, specialiștii au descoperit în 1890, fragmentele unei fresce valoroase din evul mediu. Galeria de apostoli cu arcade a fost realizată probabil în secolul al XIV-lea, iar clopotul vechi al bisericii a fost turnat la Brașov în anul 1512. Turnul bisericii prezintă elemente ale stilului baroc.

Pe Vârful Kápolna situat în partea de nord-est a satului se regăsesc ruinele turnului unei biserici. Biserica gotică având sanctuar cu închidere poligonală a fost construită în secolul al XV-lea.

Foto. nr.10 Biserica reformată (vedere de ansamblu) (Sursă:proprie)

Măgheruș este un sat ce aparține comnei Ozun iar prima atestare documentară a sa datează din 1512, unde apare sub numele de Moyijoros.

Biserica reformată a fost constuită în 1725. Geamurile ei hexagonale din sticlă de glăjărie și cu cadru de plumb, precum și casetele cu ornamente florale ale balustradei băncilor conferă caracter deosebit interiorului bisericii.

Sâncraiu este o așezare mică care a fost menționată în registrul papal încă din 1334. Biserica unitariană din sat a fost construită pe versantul sudic al unui deal. Inițial, aici a fost înălțată o biserică de mici dimensiuni, în stil romanic, în locul căreia a fost construită una nouă în stil gotic în secolul al XV-lea. Zidul ce împrejmuiește biserica are formă ovală neregulată, fiind construit cu scop de apărare. Clopotnița bisericii unitariane, fiind o construcție separată, pe vremuri a fost turnul de poartă al fortăreței.

Saciova este un sat situat pe valea superioară a pârâului Saciova. Biserica romano-catolică din sat este un monument istoric ale cărei origini medievale au fost descoperite în secolul trecut. Dinspre exterior ea poartă caracteristicile barocului târziu. În interiorul bisericii a fost descoperit fragmentul unei picturi murale care ilustrează legenda Sfântului Ladislau, ceea ce denotă că biserica a fost construită în secolul al XIV-lea. Tavanul casetat și pictat realizat în 1761, în stilul renașterii târzii, reprezintă o valoare unică. Casetele sunt uneori încadrate în coroane italiene și decorate cu motive de frunză sau de curpen, în stilul ornamentelor florale renașcentiste, inspirat din folclor.

Zălan este un sat situat la poalele estice a Munților Baraoltului. Numele așezării este menționat în registrul dijmelor papale în 1332. Biserica din piatră a fost construită în 1319 în stil romanic, cu o singură navă și sanctuarul semicircular. Datorită pagubelor cauzate de seismul din 1802, biserica a fost demolată. Cu această ocazie au ieșit la iveală inscripțiile în limba latină, scrise cu litere gotice care relatau că biserica a fost închinată Sfântului Arhanghel Mihail. Tot de la biserica medievală a rămas și cadrul de piatră al intrării sudice, construit în stil romanic. Portalul are doi stâlpi laterali cu capete ce prezintă ornamentație diferită.

Biserica este înconjurată de un zid de piatră relativ scurt, în formă ovală care, posibil, a fost înălțat în secolul al XV-lea dar mai târziu a fost demolat o pare din el.

Cernat este o comună unde majoritatea locuitorilor sunt de religie catolică și reformată. Comuna este formată din două așezări distincte având în prezent două parohii separate. Biserica reformată din Cernatul de Jos a fost ridicată pe vestigii medievale în anul 1897. Amvonul de piatră sculptat a fost realizat în anul 1700 și poartă caracteristicile stilului renașterii târzii. În prezent încă se mai pot vedea ruinele zidurile fortăreței, care a fost construită probabil în secolul al XV-lea sau al XVI-lea.

În comuna Dalnic există o biserică reformată medievală ce datează din secolul al XII-lea. Aceasta a suferit tranformări ulterioare în secolul XVI-lea, fiind declarată monument istoric. Pe unul din pereții interiori ai bisericii se păstrează un monument cu scriere runică secuiască.

Estelnic este un sat așezat în Depresiunea Târgu Secuiesc, în partea de nord a județului. În acest sat se găsesc două lăcașe de cult: Biserica romano-catolică și Mănăstirea Franciscană.

Biserica romano-catolică este construită în stil gotic construită în secolul al XIV-lea dar a suferit transformări ulterioare în secolul al XVI-lea. În interiorul bisericii se pot admira fragmente de picturi murale, sculpturi de valoare în piatră, iar pe altarul principal se află două picturi reprezentându-i pe Sfântul Simion și Iuda.

În Estelnicul de Sus se află Mănăstirea Franciscană, aceasta fiind singura din județul Covasna. Călugării franciscani fiind forțați să părăsească sediul lor din Șumuleu-Ciuc au construit un centru moharnal la Estelnic în anul 1648, care apoi a fost ridicat la rang de mănăstire în anul 1721. O parte din clădirile ei au fost distruse într-un incediu. Mănăstirea a fost reconstruită în secolul al XVIII-lea .

Albiș este un sat ce aparține de comuna Cernat și se află la poalele munților Bodoc. În sat se găsește ansamblul bisericii reformate-calvine ce datează din secolele XIII-XV dar suferind transformări în secolele XVI-XIX, a fost declarată monument istoric. În timpul lucrărilor de restaurare a bisericii reformate-calvine au fost descoperite elemente de arhitectură datând din epoca medievală, fragmente de frescă din secolul al XVIII-lea, elemente de boltă, o ușă de sacristie în stil gotic, precum și o cristelniță. Încă din epoca medievală comunitatea creștină și-a ridicat o biserică din piatră în stil romanic ce a fost reconstruită mai târziu în stil gotic. Turnul clopotniță în formă de bulb de ceapă a fost construit în stil baroc. În clopotniță sunt două clopote tezaur de artă, unul dintre ele datând din anul 1588 iar celălalt din 1770.

Mărcușa este un sat situat pe malul stâng al râul Cernat. Satul este menționat pentru prima dată în anul 1332 și are în componența sa și satul Mătișeni. În locul bisericii vechi a fost construită o nouă biserică reformată, iar vechea biserică data din secolul al XVII-lea. O atracție a bisericii calviniste o constituie coroana amvonului ce datează din anul 1785, fiind pictată în culorile secuiești; fațadele cu ornamente florale, în stil rococo ale galeriei și al băncilor sunt de o deosebită originalitate. Clopotul a fost turnat în 1780 iar casetele tavanului datează din anul 1820.

Mărtineni este o localitate situată în vecinătatea satului Mărcușa. În localitate se găsește o biserică reformată având tavanul casetat, decorat cu ornamente florale vopsite, fiind realizat în anul 1754. Biserica datează din secolul al XV-lea dar a fost mărită și modificată în stil baroc în secolele ulterioare. Turnul-clopotniță al bisericii reformate a fost turnat în anul 1778.

Poian este o localitate care datează din anul 1332 fiind localizată la poalele Munților Bodoc. După schimbarea regimului localitatea și-a reluat numele vechi de „Kézdiszentkereszt” care în traducere înseamnă Sfânta Cruce. În localitate se găsește Biserică romano-catolică „Găsirea Sfintei Cruci” care datează din anul 1717. Tot în această localitate, în satul Belani se află o altă biserică romano-catolică, „Sf. Bartolomeu”, aceasta datând din secolul al XV-lea suferind însă multiple modificări până în prezent.

Sânzieni este o localitate situată la poalele Dealului Perkő. Aici se găsește Biserica „Sf. Duh” având cele mai mari dimensiuni din județ și a fost constuită în anul 1401 pe locul unei biserici mai vechi ce data din epoca arpadiană. Biserica a fost construită în stilului gotic, fiind bogat ormanentată cu sculpturi impresionante. Este o biserică-sală care are o formă alungită și este înconjurată de un zid de fortificație cu formă poligonală neregulată. Zidurile au înălțimea de aproximativ 4 m. Pe partea vestică are o clopotniță, cu orificii de tragere la nivelul inferior. În contraforturile zidului nordic au fost fixate două sculpturi, reprezentând un cap de om, respectiv un cap de bou. Conform interpretărilor cele două sculpturi reprezintă însemnele Sfinților Apostoli Luca și Matei, care pe vremuri decorau biserica arpadiană.

Foto. nr. 11 Vedere de ansamblu al bisericii și poarta de intrare(Sursa: proprie)

Pe vârful Perkő a fost construită Capela Sf. Ștefan ce datează probabil din secolul al XII-lea, în era romanică, având planul cu patru lobi. Deși specialiștii au stabilit că ea reprezintă un monument al arhitecturii din era arpadiană, există totuși o teorie conform căreia capela datează din era renascentismului, fiind susținută de ancadramentul ușii caracteristică perioadei. Pe ancadramentul ușii este înscripționat anul 1686. Recent s-a descoperit o pictură murală reprezentându-i pe Sf. Ștefan, prințul Sf. Emeric, Sf. Ladislau și episcopul Sf. Gerard. Această capelă este loc de pelerinaj în fiecare an de ziua Sf. Ștefan. Platoul dealului este încoronat de o cruce-monument.

Foto. nr. 12 Capela Sf. Ștefan

Lemnia este o localitate din nordul județului aflată în partea sudică a Munților Nemira. Biserica forticată din sat este construită în stil gotic târziu dar poartă și semne ale barocului. Descoperirile arheologice demostrează că în locul ei exista o biserică mai veche, iar zidurile de apărare ale bisericii datează din secolul al XVI-lea. Tavanul bisericii este decorat cu o pictură murală în stil baroc, reprezentându-i pe Sfântul Gheorghe, Sfântul Mihail și Sfânta Treime. Pictura de pe altarul principal îl înfățișează pe Sfîntul Arhanghel Mihail. Amatorii tradițiilor vechi populare încă mai pot participa la ceremonia reînviată a „înmormântării bufniței”. Aceasta reprezintă o versiune locală a ceremoniei de înmormântare a fărșangului și a iernii.

Lunga este o localitate în locul căreia în anul 1632 se afla o mănăstire fraciscană, iar astăzi se găsesc doar ruinele acesteia. În sat se găsește Biserica „Sfântul Ladislau” care încă păstrează elementele stilului gotic. Pe un vas de aghiasmă din biserică care nu este folosit în prezent, se poate citi anul 1553. Biserica încă păstrează gratiile ogivale ale geamurilor, contraforturile precum și cristelnița datând din epoca goticului iar zidul de incintă a fost construit în secolul al XVIII-lea.

Ghelința este o localitate din estul județului Covasna și se află în Depresiunea Târgu Secuiesc. Această localitate a devenit cunoscută pe plan mondial datorită monumentului ei istoric, biserica romano-catolică Sf. Emeric (Imre) datând din era arpadiană. Nava bisericii a fost construită în secolul al XII-lea, iar în prelungirea ei, în partea de est, au fost descoperite zidurile de fundație în formă de semicerc ale sanctuarului. Sanctuarul în stil gotic târziu, împreună cu tabernaculul datând din 1503 au rămas intacte. În 1628 biserica a fost consolidată cu contraforturi și tot în acest an a fost executat și tavanul nevei compus din 103 casete de lemn inscripționate și ornamentate cu motive heraldice și florale, care este una dintre cele mai deosebite opere ale renascentismului transilvănean. Altarul principal și altarele laterale au fost executate în secolul al XVIII-lea.

Un element important al bisericii îl constituie fresca de pe peretele nordic care datează din secolul al XIV-lea și înfățișează diferite scene ale legendei Sf. Ladislau, fiind compusă din șase scene: Jurământul Sfântului Ladislau, Retragerea, Bătălia, Urmărirea, Duelul și Decapitarea. Dedesubtul ei sunt scene din Patimile lui Hristos: Intrarea în Ierusalim, Cina cea de taină, Spălarea picioarelor, Hristos înaintea lui Pilat, Biciuirea lui Hristos și Răstingnirea. Pe peretele sudic sunt reprezentate aspecte din Judecata de Apoi, precum și scene din legenda Sf. Ecaterina din Alexandria. Picturile de pe balustrada corului vechi ilustrează portrete ale sfinților. Aceste picturi au fost probabil realizate în jurul anului 1766.

Biserica Sfantul Imre este una dintre cele mai valoroase biserici din Transilvania fiind inclusă în patrimoniul UNESCO și declarată parte a moștenirii culturale globale.

Foto. nr. 13 Interiorul bisericii, zidul și turnul de la intrare (Sursa: proprie)

Pava este un sat care aparține din punct de vedere administrativ comunei Zăbala. Numele satului, potrivit tradiției, provine de la cocoșul sălbatic pe care vechii secui îl cunoșteau drept păun sălbatic. Biserica din Pava, a fost construită în secolul al XIII-lea, iar apoi reconstruită și modificată de mai multe ori. Sanctuarul păstrează forma inițială, în rest construcțiile fiind mai noi. Cea mai însemnată transformare a avut loc în 1616, când s-a ridicat și turnul existent și astăzi. Clădirea a fost înconjurată de un zid de cetate. Astăzi se mai păstrează doar partea sudică a zidului, flancând turnul. În peretele sanctuarului bisericii este zidită stema familiei Marthi de Pava. Stema reprezentată de un scut elvețian în care se află un păun, privit din față, deasupra căruia se află încrucișate o sabie și un buzdugan.

Biserica-cetate din Zăbala a fost construită în totalitate în secolul al XV-lea rămânând aproape intactă până azi. Interiorul bisericii a avut inițial o boltire, în prezent rămânând doar coloanele cu sculpturi figurale. Tavanul casetat și pictat în stilul Renașterii înlocuiește în anul 1752 vechea boltire. Tavanul prezintă 100 de casete decorate cu motive populare. Ferestrele sunt construite în stilul gotic. Zidul de incintă este prevăzut cu șase contraforți și prezintă un turn-clopotniță cu un coif baroc. Biserica-cetate prezintă metereze în parapet.

Foto. nr. 14 Interiorul bisericii și vedere de ansamblu (Sursa: www.cluj.travel)

Baraolt este un oraș situat în nord-vestul județului Covasna, în Depresiunea Baraolt. Prima atestare documentară a așezării datează din 1224, în Diploma Andreanum, menționat sub numele de „Boralt”. Biserica din oraș a fost menționată pentru prima dată în documente în anul 1564. Biserica romano-catolică Sfântul Adalbert a fost înălțată în stil gotic în locul celei vechi, în anii 1760 iar apoi în 1906 a fost lărgită. Un element important al bisericii îl reprezintă cristelnița gotică fiind păstrată încă din epoca medievală. Din stilul original al construcției au rămas doar câteva contraforturi și o intrare datată „1408”, biserica fiind transformată în secolul al XVI-lea în stilul Renașterii și apoi i s-au adăgat și elemente ale stilului baroc.

Foto. nr.15 Turnul de la intrare și zidul de apărare (Sursă:proprie)

Biborțeni este un sat ce aparține de orașul Baraolt. Satul este renumit pentru biserica sa reformată-calvină decorată cu picturi murale și pentru izvoarele sale de apă minerală. Fresca din interiorul bisericii a fost pictată la sfârșitul secolului al XIV-lea începutul secolului al XV-lea, reprezentând legenda Sfantului Ladislau. Fresca a fost pictată pe tencuiala zidului de piatră. Suprafața zidului nordic este acoperită aproape în întregime de scenele legendei Sfântului Ladislau. Unele scene sunt încă intacte. Prima scenă este Interogația. În continuarea ei urmează trei scene formând o unitate: cea a Procesiunii, alături de ea scena Bătăliei iar ultima fiind scena Urmăririi. După ele urmează scena Duelului. Literatura de specialitate a identificat influențe stilului intalian „trecento” în Legendele Sfântului Ladislau în regiunea Spiš (nordul Slovaciei) și o versiune a acesteia, și anume Legenda Sfântului Ladislau din Bijacovce (Slovacia) este marcată ca fiind înrudită cu fresca din Biborțeni. Biserica a suferit modificări de-a lungul secolelor, aspectul căpătându-l după transformarea din anul 1897.

Belin este o comună din vestul județului Covasna, la poalele munților Baraolt. Localitatea Belin este unul dintre centrele cele mai semnificative ale Bisericii Unitariene din Transilvania. Biserica monumentală a fost construită între anii 1893-1895, în locul vechii biserici datând din evul mediu. Biserica prezintă caracteristicile stilurilor neobizantine și romanice fiind înconjurată de un zid de cetate cu plan ovoidal și cu patru bastioane care datează din secolele XVI-XVII-lea. Din biserica anterioară se păstrează amvonul din piatră, executat în stil renascentist în anul 1722. În localitate se mai găsește o biserică reformată și una ortodoxă. Biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în 1776.

Căpeni este un sat care din anul 1968 este aparținător orașului Baraolt. Dintre edificiile aflate pe teritoriul satului, cel mai important rămâne biserica reformată. Biserica reformatã din Căpeni este un edificiu din zid de tip sală, ridicat la începutul secolului al XIV-lea, cu diferite transformări din secolele XVIII-XX. În 1926 biserica este lărgită pe partea sudică. Biserica are mai multe elemente din arhitectura goticã, interiorul fiind rezultatul adaptãrii la cerințele cultului reformat (de unde amvonul și diferite piese de mobilier). Biserica are nava inițială acoperită cu un tavan casetat, datând din 1767 și decorat cu motive florale. Pe lângă importanța sa istorică și arhitecturală, biserica reformată de la Căpeni constituie, pentru spațiul Transilvănean, un ansamblu unic de heraldică publică și privată. Tradiția amplasării de steme în biserici a fost împrumutatã din Occidentul medieval. Catedralele europene sunt pline de vitralii, epitafuri, strane, candelabre, mozaicuri și alte obiecte decorate cu însemnele heraldice ale persoanelor importante dintr-o anumită regiune. Obiceiul amplasării de steme în biserici a ajuns în Transilvania pe filierã maghiarã și s-a concretizat fie prin decorarea permanentã a edificiului (prin picturi murale sau sculptură în piatrã etc.), fie prin amplasarea la interior a unor tablouri heraldice ce aveau un rol comemorativ. Pe peretele de vest al bisericii se aflã o pictură murală reprezentând o stemă de mari dimensiuni. Pictura poate fi interpretată ca simbol al Creștinismului, adicã un scut cu câmpul de azur, cu o pasăre de pradă de argint cu zborul coborât, ieșind din razele unui soare de aur ce se află în vârful scutului (pasãrea fenix).

Aita Mare a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1332, în registrele dijmelor papale. Cel mai însemnat monument arhitectural al satului este biserica unitariană. A existat o biserică anterioară care a fost reconstruită în stil gotic în cursul secolelor XV-XVI-lea. Secțiunea cea mai veche a bisericii este nava datând din secolul al XIV-lea. Biserica este împrejmuită de un zid de fortificație sub forma unui romb, în cele două colțuri mai ascuțite având câte un bastion. Pe partea nordică se află bastionul de poartă. Zidul de fortificație a fost ridicat tot în secolul al XV-lea, iar bastioanele la începutul secolul al XVII-lea. Amvonul a fost sculptat în piatră în 1710. Pe una din laturile amvonului este un simbol sculptat: în interiorul unei cununi de lauri, într-un cuib, se află un pelican hrănindu-și puii, întors spre senestra. În iconografia creștină și în heraldică, pelicanul a devenit simbolul dragostei paterne, al sacrificiului pentru alții, simbol al Mântuitorului.

Un alt lăcaș de cult care datează din perioada medievală este cel din Aita Medie. Biserica reformată a fost construită în 1504, aspectul ei de astăzi căpătându-l după transformarea suferită în anii 1901-1902. Turnul bisericii reformate are o înălțime de 36 m. Un alt exemplu de construcție din perioada medievală îl constituie biserica din satul Herculian. Biserica a fost construită în prima jumătate a secolului al XVI-lea, în perioada de tranziție dintre stilul goticului târziu și cel al renașterii. Biserica reformată din Bățanii Mari prezintă caracteristicile stilului baroc la exterior, fiind construită din materialele vechii biserici, în secolul al XV-lea dar a suferit transformări în secolele ulterioare. Aspectul ei de astăzi a fost realizat în 1835. Cele trei cadre de piatră ale ușilor bisericii au fost realizate în stilul goticului târziu, la sfaârșitul secolului al XV-lea.

Araci este un sat a cărui atestare documentară datează din 1332, în registrul dijmelor papale. Biserica reformată locală care păstrează și elemente gotice a fost reconstruită după invazia tătarilor din anul 1658. În interiorul bisericii se găsesc fragmente de picturi murale ce datează din secolul al XV-lea precum și un monument de piatră în stilul renașterii. Prima biserică greco-orientală din Araci a fost construită din lemn în anul 1767 însă a fost demolată.

Satul Ariușd aparține de comuna Vâlcele și se situează în parea cea mai sudică a județului. Biserica reformată din sat se presupune că a fost construită în jurul anul 1700 din materialul pietros care provenea din cetatea Csókás. Tavanul bisericii reformate este casetat și este ornamentat cu motive florale.

5.2 Conace boierești și case tradiționale

Dobolii de Jos este atestat pentru prima dată în anul 1461. Satul apare sub denumirea de Dobolij și este situat la granița județului. În apropierea satului se unesc Râul Negru și Oltul.

La marginea de est a satului, întâlnim conacul Hollaky. Construită în pantă, pe un plan dreptunghiular, clădirea cu două niveluri și două travee are un acoperiș din țiglă în două ape – cu timpane teșite în partea estică – care se întinde cu o ștreașină largă până dinaintea fațadei. Colțul de nord-est al casei este susținut de doi contraforți robuști. La pivniță se ajunge din partea din partea de est, iar la nivelul de locuit, din partea de sud și vest accesul făcându-se pe o scară.

Punctul de atracție al clădirii constă în forma ferestrelor teșite, ca niște găuri de tragere, care străpung pereții pivniței și care trimit la o casă de locuit din secolul XVI – constucție ce avea și funcție de apărare. Informații despre datarea conacului ne oferă și inscripția de pe placa de piatră care se găsește în partea de sud, reamplasată ulterior pe fațada proeminentă. Conform inscripției, conacul a fost construit în anul 1717 de Hollaky János. În sala mare cu tavan din grinzi se găsește pictura de inspirație istorică a lui Varga Nándor Lajos. Cercetările recente au scos la iveală elemente unice cum ar fi coșul în formă de clopot, constuit prin tehnica bolții false deasupra casei de fum, analog cu cel al unor conace din Ciuc. Astăzi conacul este nelocuit.

În partea de sud-vest a orașului Sfântu Gheorghe, în localitatea Simeria Veche, se află curia Serestéj, contruit în stil popular-baroc, care și-a păstrat mai mult sau mai puțin forma originală. Situată perpendicular pe stradă, construcția cu plan dreptunghiular, prin volumul său regulat și forma acoperișului aduce aminte de casele de locuit din Țara Bârsei. Construită din bolovani, casa cuprinde doar două părți. Nișele arcuite ale ferestrelor camerei au marginile laterale teșite iar ferestrele împărțite în patru sunt acoperite din exterior cu simple scânduri. Pe fațada stradală a clădirii se află intrarea inițial boltită a pivniței, al cărei acoperiș a fost schimbat cu planșeu diform, din beton. Curia, sediu administrativ al bisericii romano-catolice, a fost construită în anul 1794 fiind considerată una dintre cele mai vechi clădiri din această localitate.

Bicfalău poate fi numit și satul caselor populare. Satul deține mai multe conace și case tradiționale însă doar conacul Simion poate fi încadrat în epoca medievală. Conacul Simion prezintă o poartă înaltă de piatră, din două părți, acoperită cu țigle ce altă dată poarta avea un timpan cu volute. În câmpul central înconjutat de volute, se putea citi anul 1797. Timpanele mici, laterale, există și astăzi. Construcția are două niveluri, pivnița aflându-se sub camera de locuit însă aceasta abia coboară sub nivelul terenului. Pe una din fețele conacului se întinde un cerdac cu arcade, sprijinit pe coloane scunde și groase. Conform inscripției timpanului, conacul a fost construit în 1793.

Conacul Simonyi apare într-o descriere semnată de Apor Anna în anul 1775. Conacul a fost afectat de un incendiu din 1784 dar își păstrează structura originală.

Castelul Kálnoky se află în localitatea Valea Crișului și păstrează elemente al renașterii târzii, barocului timpuriu și ale stilului arhitecturii clasice. Documentele de arhivă și cercetările arheologice arată faptul că acest castel a fost construit la începutul anilor 1500 apoi fiind decorat și extins în a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Cercetările arată faptul că a existat și o capelă care ocupa partea de răsărit a aripii de nord a castelului de astăzi ce prezenta caracteristicile stilului gotic.

Din însemnările lui Kálnoky Sámuel aflăm că și conacul din Valea Crișului a fost distrus în anul 1661 de trupele turco-tătare, care au prădat Ținutul Secuiesc. În 1670, Kálnoky Sámuel vorbește despre conacul din Valea Crișului, reparat de el, numindu-l „casă distrusă de focul păgânilor”. Și în testamentul rămas neîncheiat, din anul 1706, el face referire la casa arsă de tătari din Valea Crișului și la construcția acesteia.

Multe din elementele inițiale ale castelului sunt vizibile și în prezent însă fațadele de astăzi ale castelului pot fi asociate cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Caracteristicile arhitecturale ale stilului neo-clasic pot fi observate pe veranda din partea de est a castelului. Aceasta prezintă coloane cu caneluri și un fronton triunghiular. Pe această parte mai poate fi observată și o placă cu inscripția: Cames Adamus Kalnoky obiit aetatis 36 anno 1719 et sepultus est hoc loco, în amintirea morții lui Kálnoky Ádám, fiul lui Kálnoky Sámuel.

Pe fațadele clădirii se găsesc ferestre regulate, cu închidere dreaptă, intermitent cu pilaștrii abia reliefați, cu buiandrugi decorați, realizați din cărămizi; pilaștri susțin o cornișă simplă pe toată lungimea fatadelor. Pereții exteriori ai castelului sunt decorați cu fresce geometrice, de culoare galben și albastru. Acestea au fost realizate la sfârșitul anilor 1600 și aduc aminte de palatele vieneze contemporane. Frescele se află într-un proces de restaurare pentru a fi scoate la sufrafață în totalitate.

În timpul regimului comunist acest castel a fost folosit în diferite scopuri cum ar fi birouri locale, magazii, ateliere fapt ce a condus la o deteriorare a clădirii. Din mobilier aproape că nu a rămas nimic, iar aripa de nord a suferit mari transformări, într-o parte a încăperilor fiind amenajată o moară. Au fost distruse și fațadele, iar grădina și parcul îngrijit de altădată s-au păstrat doar rămașitele. În prezent castelul aparține familiei Kálnoky și este în curs de restaurare. În una din clădirile ce aparțin domeniului castelului există posibilitatea de a închiria una din cele două camere aflate la dispozișia turiștilor.

Conacul Koréh-Dénes se află în localitatea Bicfalău și este un conac construit în secolul al XVII-lea. Acest conac a suferit multiple transformări de-a lungul timpului ce i-au schimbat înfățișarea inițială. Ultimele cercetări au scos la iveală mai multe elemente care datează din acel secol. Un exemplu este reprezentat de plăcile de teracotă și cioburi de vase găsite pe această proprietate. Diferit de starea actuală, în secolul al XVIII-lea, în locul celor două ferestre ale fațadei principale de astăzi, planul frontispiciului era întrerupt doar de o singură fereastră cu șase ochiuri. În jurul ferestrelor se află ancadramente cu reprezentări de lalele și cu motivul arhaic al arborelui vieții, conform etimologiei etnografice. În colțuri sunt vizibile: imitații de stâlpi decorați de asemenea cu lalele, zugrăveala decorativă a fațadei care datează din secolele al XVII-XVIII-lea cu diferite motive.

Poarta de la intrare este reprezentată de o structură masivă cu rol defensiv. Cei trei piloni de poartă sunt decorați cu elemente de baroc târziu si au fost construiți în anul 1830 conform inscripției.

Referindu-ne la interiorul casei, cercetările au arătat că la nivelul de jos mai stau mărturie pilonii datați și împodobiți cu ornamente de structură.

Importanța conacului Apor, în aparență modestă, tipică pentru zonele seuiești, constă în unicitatea spațiului interior, copleșitor prin măiestria frescelor și a tavanelor din lemn sculptat care datează din perioada Renașterii transilvănene. Acoperite cu tentuială timp de aproape 300 de ani, picturile murale renascentiste sunt readuse la vedere în 1965, relevând o serie de motive și decorații demne de statutul unei familii nobiliare. Acest conac a fost construit se pare în secolul al XVI-lea dar a suferit transformări importante în secolele ulterioare.

Elementele care impresionează cel mai mult se găsesc în camerele de locuit. Aceste camere sunt acoperite cu bolți semicilindrice cu penetrații și picturi murale în frescă. Într-una din camere sunt reprezentate figuri masculine, alternate cu motive vegetale și peisaj. Sistemul de boltire este spectaculos prin tratarea nervurilor și consolelor cu stucaturi. În centrul camerei principale se poate observa decorația cu motive vegetale sau geometrice renascentiste, realizate tot în tehnica stucco. Din această perioadă datează bovindoul ieșit în consolă din dreapta porticului de intrare. 

Se presupune că reconstrucția clădirii a avut drept model conacul din Zăbala, împodobit cu picturi murale. În urma reabilitării conacului, proprietarul de la acea vreme a extins dimesiunile clădirii.

Apor István a extins clădirea cu două camere noi, boltite și decorate cu stuc, precum și cu cele două pivnițe. Tot de el poate fi legată și realizarea micului balcon, închis după moda Renașterii, a cărui pereche o găsim pe castelul din Micloșoara al familiei Kálnoky.

Tot în epoca lui Apor István s-a făcut și decorația zugrăvită a camerelor conacului. Nișele ferestrelor pictate cu figuri feminine după gustul renașterii târzii, din încăperea numită „palatul mic”, au fost decopertate în 2004.Cerdacul conacul a suferit și acesta importante transformări. Din secolul al XVII-lea se păstrează și fragmentul de piatră din blazonul conților Apor : braț întins în platoșă, ținând o sabie, cu cruce dublă.

Din întregul ansamblu singurele anexe care se mai păstrează astăzi sunt grajdul cu acoperiș baroc și, parțial, zidul împrejmuitor. Conacul Apor este în prezent deschis circuitului turistic și suferă importante lucrări de restaurare. În baza cercetărilor structurale și arheologice, s-a realizat restaurarea tavanului vechi, casetat, din grinzuri sculptate, precum și dezvelirea si conservarea parțială a frescelor din secolul al XVII-lea.

Foto. nr.16 Fațadă, anexe gospodărești, pivniță (Sursă: proprie)

Conacul Könczey-Páll se află în satul Sânzieni aflat în nordul depresiunii Târgul Secuiesc și datează din anul 1608 suferind un proces de renovare în anul 1829.

Indiferent de transformările pe care le-a suferit conacul, aspectul actual al conacului reflectă nevoia de reprezentativitate și confort al nobililor. Accesul principal este făcut de un sistem de porți susținut de piloni masivi rectangulari din cărămidă acoperiți cu învelitori în patru ape, după modelul tradițional al porților secuiești preferate de familiile cu statut superior. Cele două porți sunt dispuse perpendicular, dovadă a realizării lor în perioade diferite.

Conacul are șase încăperi pe două rânduri, iar în centrul uneia din fațadele se află salonul care face legătura cu restul camerelor. Dispoziția camerelor este simplă, specific secuiască, fiind adaptată unui stil de viață modest. Porticul – ieșit pe fațada de sud, în axa de simetrie, cu plan pătrat, sprijinit pe piloni cu colțurile teșite , cu arcade – accentuează intrarea principală. Pe frontonul de formă triunghiulară este decorată o nișă arcuită pe care se mai poate observa și astăzi cuvântul EPITETETT („a fost construit”). Decorația esterioară este minimală, ferestrele fiind rectangulare și prezintă ancadramente simple din tencuială, cu brâu profilat la partea superioară. Fațadele sunt decorate cu cornișa tencuită de cărămidă.

Momentan sunt locuite doar părțile din nord și est, sufrageria de odinioară și camerele alăturate dinspre apus fiind goale. Acoperișul înalt și voluminos de tip baroc transilvănean cu pantă frântă denotă un caracter rural accentuat conacului.

Conacul Sinkovits a fost construit în anul 1649 pe teritoriul satului Cătălina având transformări în anul 1820 iar în prezent conacul și anexele sale beneficiază de protecția legii monumentelor.

Conacul are un plan dreptunghiular fiind complet cu rezalite de colț pe fațada din spate, printre care se află un culoar închis cu sticlă. Una din dovezile care demostrează că aparține epocii medievale o reprezintă textul plăcii de piatră de pe timpanul cu arhivoltă. Clădirea două rânduri de camere, toate având plan dreptunghiular, pivniță. O transformare mai importantă s-a produs prin anii 1880 când conacul a suferit completări pe fațada posterioară. Tot acum ferestrele prezentau ancadramente de tencuială de edicular cum sunt cele de pe fațada principală unde alternează ferestrele cu fronton și cele cu arhivoltă. Un alt element adăugat este închiderea cu geam a porticului de pe fațada principală.

Tavanul este marcat de picturi cu motive decorative „grotești” ale stilului neorenascentist. Ancardamentele de ușilor ce amintesc de o aediculă încadrată cu stâlpi, cu închidere dreaptă și soba de ceramică, de culoare roz-deschis reprezintă alte două modificări ale secolului al XIX-lea.

Foto. nr. 17 Vedere fațada principală (Sursă: proprie)

Castelul Mikes se găsește în comuna Zăbala și a fost constuit în secolul al XVII-lea. Baza actualului castel a fost un conac renascentist care avea două nivele, cu un acoperiș înalt în patru ape, având planul dreptunghiular și cu portic. După mai multe transformări forma actuală datează din anul 1867 atunci când conacului i s-a adăugat o mansardă prevăzută cu camere de locuit.

Nivelul inferior al foișorului alipit era închis și avea un singur gol: poarta boltită de piatră a intrării. Partea de sus a cerdacului cu stâlpi îndesați era deschisă, arcada având pe fiecare latură câte trei arce. Pereții au fost decorați cu cornișe, ornamentele au fost individualizate prin zugrăveala în culori diferite.

În urma transformărilor din anul 1867 golurile de la etajul foișorului au fost închise cu ferestre, iar deasupra acestuia a fost realizat încă un nivel, cu aspect identic, deschis până prin 1925(conform fotografilor din epocă), pentru ca apoi să fie și el închis cu geam. Amplasamentul ușilor și ferestrelor nu a fost schimbat semnificativ. Intrarea în pivnițaă se află și acum la stânga față de intrarea principală, iar locul ferestrelor de la etaj e neschimbat. Aspectul istorizant al clădirii este întărit de faptul că a dobândit cornișe și ancadramente de fereastră din tencuială, marcate. S-a aplicat și o inovație arhitecturală a epocii: luminatorul de acoperiș protejat de geam, vizibil și din exterior. Grupul sanitar a fost alipit fațadei posterioare.

Organizarea spațiilor interioare păstrează aspectul din secolele XVII-XVIII. În afara holului de la intrare, toate spațiile primelor 2 niveluri ale castelului sunt boltite. La parter se află bolți cilindrice neregulate, iar la etaj bolți de același fel, însă regulate. Pe ambele niveluri, în dreptul ferestrelor sunt penetrații de bolți (lunete). Clădirea se află pe panta unui deal, astfel spațiile din partea stângă a parterului sunt deja pivnițe. La primul etaj se află în sala festivă a conacului de odinioară, împărțită în două pe un perete subțire, probabil cu ocazia transformărilor din 1867. De aici putem ieși în cerdacul închis cu geamuri. Stâlpii cu secțiune pătrată, sculptați, sunt decorați cu vrejuri în ascendență. În camera mai mică a sălii mari se află o sobă de ceramică smălțuită, realizată artistic, istorizant, în stilul Renașterii germane. Este cel mai prețios obiect păstrat din vechiul interior al castelului.

În afara umezelii de la parter, castelul se află în general într-o stare bună. Parcul din jurul castelului reprezintă un altpunct de atracție a proprietății. În vastul parc englezesc – din care s-au păstrat pârâul, lacurile, aleile, terenul de tenis, terasele și răzoarele cu flori – s-au menținut câteva clădiri valoroase. Așa-zisa „casă elvețiană” provine de la sfârșitul secolului 19, fiind o copie a arhitecturii tradiționale din Elveția , iar Mikes Ármin a construit la începutul secolului 20 o casă de oaspeți, cu structură din lemn, balcoane de lemn și fațade asemănătoare caselor de vânătoare. Această clădire a fost legată de castel printr-un culoar acoperit.

Acum, castelul se află în proprietatea nepotului ultimului proprietar, Mikes Éva, respectiv a lui Gregor Roy Chowdhury și a soției sale, Zsolna. Sanatoriul și spitalul de boli mintale, care au funcționat aici, au fost mutate din imobil, astfel că se poate începe cercetarea și restaurarea clădirilor. Renovarea fostului grajd este în curs, conform planurilor, aici urmând să funcționeze un hotel.

Conacul Veress-Incze a fost construit în satul Țufalău ce aparține comunei Boroșneu Mare. Conacul se află lângă biserica reformata din sat. Fațadei dinspre curte i-a fost alipită un cerdac, amplasat în axul central, cu arcade ce susțin un timpan baroc triunghiular ce astăzi este într-o stare foarte deplorabilă.

Conacul a fost construit în 1794 și a suferit mai multe modificări, extinderi ale conacului de la forma sa inițială. În prezent clădirea prezintă două șiruri de încăperi, cu șase spații interioare, cu camere boltite iar ferestrele sunt de mici dimensiuni. Valoarea clădirii este sporită de șarpanta tradițională, precum și de ușile și ferestrele păstrate în starea originară.

Azi, clădirea aparține unor urmași ai familiei Incze, care au venit aici din Lisnău fiind locuită de aceștia.

Castelul Kálnoky construit în localitatea Micloșoara, prezintă trăsături originale ale stilului gotic târziu.

Clădirea are planul în forma unui dreptunghi alungit, iar pe laturile sale scurte sunt adăugate încăperi de forma unor bastioane. Fațada principală prezintă ferestre dreptunghiulare, cu ancadramente simple de forma unei benzi plate și are în axul principal un portic în stil neoclasic flancat de două rampe de scară cu trepte și balustradă din piatră. În frontonul triunghiular, susținut de coloane și stâlpi de colț, s-a aflat odinioară blazonul familiei Kálnoky, îndepărtat în perioada comunistă, dar restaurat în prezent.

La cele două capete ale fațadei principale se găsește câte un rezalit cu pilaștri și fronton și arc de acces spre scările care duc la parterul înalt al clădirii, construite în stil identic cu cel al porticului central.

La nivelul pivniței, întărit și cu contraforți, se găsesc guri de tragere, cu elemente de închidere în balans, căptușite cu lemn, prezente și la alte reședințe ardelenești din secolul al XVII-lea.

Castelul a suferit modificări și prezintă astfel și elemente în stilul Renașterii târzii. Elementele constructive ale stilului renascentist sunt vizibile la ornamentația balconului, ancadramentele ușilor și ferestrele sculptate în piatră, una dintre ele fiind ornamentată cu fonton triunghiular și denticuli. Un element definitoriu al castelului îl reprezintă balconul închis care se sprijină pe trei console de piatră, susținute la rândul lor de contrafort arcuit. Pe balustrada balconului, se observă baluștri scrijeliți și pictați.

În interiorul castelului camerele s-au schimbat de-a lungul timpului. Acestea au rămas însă de dimensiuni mari comunicând între ele prin intermediul ușilor. Încăperile au fost acoperite cu tavane plate ori cu bolți cilindrice cu penetrații. Spațiile interioare erau ornate cu ancadramente de piatră, precum și cu stucaturi. Soclul coloanelor este decorat cu capete de leu, cu un belciug în gură, deasupra lor se ridică semicoloanele care se termină în capitel cu frunze de acant.

În deceniile secolului al XX-lea, clădirea suferă alte modificări iar după naționalizare, acesta a funcționat ca și cămin cultural, astfel una din încăperi a fost transformată în scenă, apoi starea clădirii s-a deteriorat continuu. În prezent castelul se află în renovare aflându-se din nou în proprietatea familiei Kálnoky.

Castelul Kálnoky este un exemplu excepțional în ceea ce privește stilul de viață a nobilimii din secolele al XVII-XVIII-lea reprezentat prin decorațiunea și structura clădirii.

Castelul Daniel din localitatea Tălișoara conservă elemente ale stilului renascentist, fiind construit în anul 1669 dar suferă modificări majore în anul 1884 cand i-a fost adăugată aripa clasicistă.

Blazonul sculptat în piatră amplasat la nivelul ferestrelor, comemorează lucrările de construcție din anul 1669. Blazonul, element de heraldică, este cuprins între două coloane ce prezintă motive vegetale iar deasupra se află frontonul ornat cu un trandafir. Blazonul înfățișează o lebadă cu gâtul săgetat și sunt prezente și inițialele M.D. de la Daniel Mihaly, respectiv H.I. de la Haller Judit, soția acestuia.

Forma arhitecturală cea mai arhaică o au pivnița și camerele alăturate, astfel acestea se pot identifica cu clădirea construită de către Daniel Mihály. Pe fațada dinspre stradă se observă câteva ancadramentede piatră, închise, în stilul Renașterii.

În urma cercetărilor efectuate în interiorul castelului au fost descoperite picturile murale cu care au fost decorații pereții. Tema picturilor murale face referire la scene din istorie și anume despre tributul oferit de căpetenia Ardealului sultanului otoman. În fundal se află o clădire masivă din care se ridică trei turnuri iar în fața clădirii se cabrează un armăsar cu harnașament decorat (darul favorit al tuturor împăraților), ținut de zăbală de un personaj purtând cizme roșii, îmbrăcat în straie de epocă, cu siluetă de copil. Frescele au fost realizate în jurul anul 1680.

Construcția în ciuda numeroaselor reparații și modificări a reușit să își conserve câteva elemente în stilul renașterii cum ar fi ancadramentele ușilor și ferestrelor, scuptate și ornamentate conform stilului. Ferestrele sunt de dimensiuni mari și prezintă arce semicirculare.

Castelul Daniel a fost împrejmuit de un gard înalt din piatră însă astăzi se pot observa doar resturi ale acestuia.

Veranda dinspre stradă a fost adăugată la începutul anilor 1890. Aceasta a fost construită din lemn și prezintă diferite decorațiuni. În secolul al XIX-lea castelulului i-au fost adăugate și elemente ale stilului neoclasic. Clădirea își are forma actuală de la începutul secolul al XX-lea iar de-a lungul timpului aceasta a avut diferite scopuri: birouri, grânar, depozit de chimicale. În prezent castelul se află în renovare și se dorește transformarea acestuia într-o pensiune turistică păstrându-i totodată elementele de arhitectură care o pun în valoare și reînvierea strălucirii de altădată a edificiului.

Foto. nr.18 Fațada dinspre stradă și intrarea principală (Sursa:proprie)

Conacul Ferencz-Boda se află în localitatea Filia și reprezintă un ansamblu nobiliar secuiesc care reflectă stilul de viață al micii nobilimi ai secolului al XVIII-lea. Conacul avea dublă funcționalitate și anume spațiu de locuit dar și de apărare. Poarta conacului are dimensiuni impresionante cu stâlpi masivi din cărămidă și două deschideri arcuite ce facilitau accesul în gospodărie. Poarta se află într-o stare avansată de degradare.

Acest ansamblu deține câteva clădiri însă cea mai importantă rămâne casa nobilului. Casa prezintă o decorațiune simplă cu motive florale și elemente ale stilului renascentist. Pe fațada principală se găsește cerdacul cu două nivele, pe al cărui timpan se află o fereastră mică de formă circulară.

Forma actuală a conacului datează din anul 1826 când suferă ultimele modificări când i se modifică acoperișul după canoanele barocului transilvănean. Frontonul teșit apare ca influență stilistică din comunitatea săsescă prezentă în Țara Bârsei. Acoperișul cu ape frânte îl întâlnim și la castelul Daniel din Vârghiș, sau la conacul Cserey din Aita Mare.

Cerdacul are pe fațada principală trei arce susținute de stâlpi cu muchiile teșite. Pe ambele părți laterale, la colțuri, se află câte un pilastru cu capitel profilat și, dedesubt, o decorație florală stilizată. Acești pilaștrii se repetă și la colțurile clădirii.

Ferestrele prezintă ancadrament simplu realizate din tencuială profilată cu ramă dublă. Decorația este clasică iar pilaștrii de factură barocă ce se termină cu capiteluri dorice, dau caracter monumental clădirii. Planul coloanei angajate este decorată cu motive florale foarte asemănătoare cu cele populare secuiești.

Pe stema aflată deasupra intrării, reprezentând elementul heraldic al scutului, apare inscripționat anul 1713.

Conacul se află în prezent într-un stadiu avansat de degradare și necesită o rapidă intervervenție de restaurare. De-a lungul timpului această construcție a deservit în diferite moduri, spre exemplu în perioada comunistă a avut diverse utilizări, neconforme cu destinația sa inițială, conducând la degragarea acesteia.

Conacul Imecs se află tot în comuna Vârghiș și a fost construit în secolul al XVII-lea suferind modificări în secolul al XIX-lea.

Pe fațada principală se află un cerdac susținut care are deasupra un timpan. Timpanul cerdacului și acoperișul sunt susținute de trei coloane și două semicoloane. Din cerdac se intră în clădire printr-o ușă cu închidere dreaptă, iar în dreapta și în stânga ei se află două ferestre de dimensiuni mai reduse.

De ansamblul conacului Imecs a aparținut și o șură din lemn care fusese declarată monument de arhitectură însă aceasta a fost demolată.

În localitatea Reci se află o casă țărănească caracteristică județului Covasna. Aceasta a fost construită în stilul Renașterii cu arcade deschise care ulterior au fost parțial zidite și prevăzute cu ferestre dreptunghiulare. În camera de zi tavanul este decorat cu ornamente florale sculptate în stil popular, caracteristice secolului al XVII-lea.

5.3 Muzee

La nivelul județele, muzeele funcționează de sine stătătoare, dar și în incinta anumitor obiective culturale( conace, castele, case tradiționale).

Conacul Mikes-Szentkereszty se află în comuna Zagon și reprezintă una din proprietățile importante ale familiei Mikes. Data 1632 și inițialele B:M și E:D, de pe o grindă cioplită, dovedesc că această clădire există încă din secolul al XVII-lea, având caracter renascentist și suferind multiple transformări și reconstruiri de-a lungul secolelor.

Castelul din Zagon a suferit în cursul secolului al XVIII-lea o transformare radicală. Clădirea a fost decorată cu elemente ale stilului baroc și anume un pridvor în fața intrării, acoperiș înalt de tip baroc din șindrilă precum și ancadramente de fereastră din piatră sculptată. Conacul deținea de asemenea o serie de anexe gospodărești: poartă de intrare, casă pentru oaspeți, bucătărie de piatră, trei grajduri, șopron, casa bucătarului, grânar de piatră, seră, etc.

La începutul secolului al XX-lea conacul a suferit o altă transformare precum și reparații. În timpul acestor lucrări coridorul central a fost lărgit și s-a construit marea sală centrală, iar pridvorul baroc a fost înlocuit cu unul mai amplu de stil clasicist.

Clădirea conacului precum și grânarul au fost incluse în cadrul unnui proiect inițiat de Consiliul Județean Covasna ce prevedea transformarea acestora într-un centru cultural. Astfel au avut reparații asupra formei interioare și exterioare și amenajarea spațiilor interioare pentru activități culturale, expoziții muzeale dar și o bibliotecă comunală. Se încearcă și reconstituirea parcului original.

În momentul de față în castel funcționează Muzeul din Zagon. Clădirea grânarului de odinioară este azi casă de oaspeți.

Foto. nr.19 Sala centrală și fațada conacului (Sursă proprie)

Castelul Daniel este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din comuna Vârghiș. Castelul reprezintă dovada îmbinării armonioase a stilului renascentist cu cel baroc.

Construcția inițială datează din secolul al XVI-lea, care era formată doar din două încăperi. În secolele ulterioare dimensiunile conacului vor fi extinse, ultima transformare suferind-o în anul 1937.

Trasătura caracteristică a castelului reiese din contopirea armonioasă a arcadelor din partea sudică a clădirii, a fațadelor construite în stil baroc și a coloanelor ornate cu motive florale caracteristice stilului renascentist. Un alt element din epoca Renașterii târzii îl reprezintă ancadramentele ușilor sculptate de la parterul castelului.

O etapă importantă în definitivarea arhitecturii castelului a reprezentat-o construcția loggiei de sud cu arcadă( galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi). Arcele loggiei cu bolți în cruce se sprijină pe stâlpi de andezit roșu, elegant sculptați, decorați cu motive vegetale și cu inele mediane de forma „coroanelor italienești”. Azi, loggia este cuprinsă între cele două rezalite cu timpan baroc, trilobat, dinaintea celor două colțuri ale clădirii principale, construite de Daniel Istvan (II).

Construcția acoperișului cu ape frânte începe în anul 1797 de Daniel Elek și tot el ridică și aripa etajată a palatului.

La mijlocul secolul al XIX-lea au loc alte transformări ale castelului. Castelului îi sunt alipite două camere de dimensiuni mari în aripa de nord a clădirii. Noile modificări poartă amprenta stilului neoclasic. Tot în această perioadă este construit și turnul circular din aripa sudică a castelului. Aceste noi transformări au fost realizate de către Daniel Gábor.

Clădirea aparține în prezent Consiliului Local al orașului Esztergom, din Ungaria și funcționează ca și muzeu.

Un alt element de atracție turistică aparținând ansamblului castelului Daniel îl reprezintă parcul din jurul acestuia, fiind o adevărată grădină botanică, găzduind specii rare .

Castelul reprezintă un monument arhitectural important datorită suprapunerii armonioase a stilurilor diferite de-a lungul celor patru secole.

5.4 Cetăți

Cetatea Ika se află în satul Icafalău, un sat ce aparține de localitatea Cernat. Cetatea a fost construită în secolul al XII-lea și avea două turnuri cu plan rotund fiind legate între ele prin două rânduri paralele de ziduri. Inițial avea o lungime de 200 m și o lățime de 10 m, având o formă foarte alungită. În prezent doar unul din turnuri mai poate fi admirat și anume turnul din sud, iar zidurile și celălalt turn au fost distruse complet. Turnul de formă circulară are o înălțime de circa 12 m și un diametru de 3,5 m. Grosimea zidului acestuia este de aproximativ 2 m. turnul mai poară denumirea și de „Turnul Ciuntit”.

Cetatea a fost construită din inițiativă particulară sau comunitară fiind părăsită în secolul al XV-lea. Numeroase legende există legate de această cetate.

Accesul la ruinele cetății se face pe un drum nemodernizat, aceasta aflându-se în afara localității. La baza cetății se încearcă o dezvotare a infrastructurii de turistice.

Foto. nr. 20 Cetatea Ika(Sursa: proprie)

Cetatea Vapa se află pe malul drept al Oltului, până la intrarea în localitatea Bixad. Cetatea a fost construită în secolul al XIV-lea cu scop de adăpost pentru populația din această zonă. În prezent semai pot vedea foarte puțin din această cetate. Ruinele cetății sunt reprezentate de unei incinte de piatră cu un turn pătrat în partea de nord.

Ruinele cetății Șoimilor se află la o distață de circa 6 km de cetatea Vapa. Cercetările arheologice au demonstrat că cetatea a fost construită în aceeasi perioadă cu cetatea Vapa. Aici se mai poate observa doar un zid de piatră neregulată.

Ruinele cetății Bálványos numită și Cetatea Păgânilor se află pe vârful Muntele Cetății. Cetatea este considerată ca fiind una dintre cele mai vechi cetăți medievale din S-E Transilvaniei. Acesta a fost construită în secolul al XIII-lea. Construirea acesteia se datorează familei Apor.

Inițial cetatea era alcătuită din două incinte ce prezentau ziduri puternice cu înălțimea de 6-8 m. Cetatea a avut scop militar zidurile fiind prevăzute cu creneluri. Astăzi zidurile sunt distruse păstrându-se doar elementul principal al fortificației având înălțimea de 15-18 m. Curtea interioară păstrează rămășițele unui puț cu adâncimea de 10 m.

La sfârșitul secolului al XVII-lea incinta a fost abandonată în favoarea castelului Apor din Turia și s-a ruinat cu timpul.

Cetatea oferă o imagine de ansamblu a crestei munților Bodoc, de la munții Brețcului și până la Harghita. Există și o legendă locală privind cetatea, imortalizată de către scriitorul Mór Jókai.

Foto. nr. 21 Cetatea Balvanyos

Cetatea Almaș se află la 8 km de localitatea Lemnia constuită între secolele XI-XIII. În prezent cetatea se află în ruine și nu a rămas decât mici porțiuni de zid. Inițial cetatea era compusă dintr-o curtină superioară de formă semicirculară, donjon și o curtină inferioară. Cetatea avea și două sanțuri. de apărare.

În comuna Olteni se găsește cetatea Fetei ce datează din secolul al XIV-lea fiind poziționată pe o culme a munților Bodoc. Cetatea avea formă ovală cu o lungime de 170 m și 102 lățime fiind întărită de două șanțuri de apărare și un donjon. Turnul de la intrarea principală era prevăzut cu un pod mobil iar zidurile cetății erau duble. În prezent cetatea este în cea mai mare distrusă.

Ruinele cetații Rakoczi se găsesc la ieșirea din localitatea Oituz. Nu se cunoaște exact secolul în care aceasta a fost construită aceasta fiind menționată abia în secolul al XV-lea.

Apărarea graniței era asigurată de câte o cetate de margine, ultima de acest fel fiind cea construită de principele Gheorghe Rakoczi al II-lea în scecolul XVII, care prin ruinele sale străjuiește astăzi localitatea. Cetatea Rakoczi era o cetate de apărare puternică fiind situată pe partea dreaptă a pârâului Oituz. Ea avea forma unui patrulater neregulat, cu dimensiunile 100 m lungime și 50 m lățime. La colțuri cetatea prezenta turnuri în formă de patrulater, astăzi păstrându-se doar pereții și turnurile de nord și de răsărit, care se află într-o stare precară de conservare.

Astfel de cetăți medievale sunt și cetatea Tibor din Biborțeni care datează din secolele XII-XIII, cetatea Rika din Racoșul de Sus din secolul al XII-lea precum și cetatea din Saciova.

5.5 Arta populară

Multiculturalismul prezent în județul Covasna determină formarea unei culturi tradiționale aparte. Acest lucru se reflectă în tradițiile artistice și culturale, portul popular, arta populară, arhitectura locuințelor etc.

Arta populară, ca formă de creație, în ansamblu, cum afirmă Nicolar Iorga, este anonimă și colectivă. Aceasta s-a dezvoltat o dată cu evoluția populației, atribuind valoare fiecărui obiect legat de îmbrăcăminte, locuință, gastonomie.

Abundența lemnului de foioase și confiere din pădurile județului a servit printre altele la construirea de adaposturi umane încă din perioada Neolitică așa cum o atestă macheta casei “cucuteniene” de la Ariușd al carei plan se poate distinge în arhitectura țărănească până în secolul al XIX-lea.

O caracteristică o județului o reprezintă conacele care se întâlnesc într-un număr destul de mare. Cele mai importante conace se întâlnesc în Cernat, Ilieni, Ozun, Turia și Bicfalău. Acestea reprezintă construcții masive din piatră și cărămidă, acoperite cu țiglă în solzi sau chiar șindrilă, unele cu acoperiș dublu având frontoane sau foișoare cu arcade și pilaștrii. Conacele poartă amprente ale mai multor stiluri precum baroc, renascentism ce dau un aspect specific mai ales în mediul rural.

Prezența populație de etnie română cât și maghiară au determinat un mozaic al locuințelor. Cele mai vechi locuințe prezintă tindă fiind un element care se regăsea la ambele etnii.

Portul popular este o componentă importantă a artei populare și prezintă elemete vechi orientale, cu influențe occidentale recente în proporție redusă. Asfel, croiala dreptunghiulară caracteristică lenjeriei de corp si altor piese ca : fota, andracul, racul (scurteica) si vechiul palton lung, cedele, este o moștenire orientală.Origine orientală au, de asemenea, opincile si cizmele.Croiala cu linie rotunjite de origine accidentală apare la lăibare, scurteici, cioareci și la paltoane. Majoritatea pieselor de port au suferit de-a lungul evoluției generale, transformări specifice.Materialele necesare au fost țesute in gospodăriile populației, din în, cânepa și lână toarsă sau bumbac.Răspândirea țesăturilor de fabrică este consemnată încă de la începutul secolului al–XVIII-lea, proporția lor rămânând multa vreme redusă.Piesele de port se confecționau în gospodării, excepția făcând cele din piele, cu timpul apărând specialiști și pentru confecționarea hainelor din postav.

Portul bărbătesc numără puține piese și este relativ sobru.Cămașa cu maneca largă a fost înlocuită treptat cu un tip nou cu mâneca prinsă într-o bandă pe gât având guler ornamentat cu ață albă. Portul popular secuiesc se distinge la bărbați prin cioarecii din postativ alb sau cenușiu cu șireturi. Prin culoarea postativului, a croielii și a modului de aplicare a șiretului, pantalonii se diferențiază de la sat la sat.

Portul femeiesc număra mai multe piese și era mai colorat. Cămașa femeilor maghiare era ornamentată cu cusutură albă pe crețurile mânecilor și pliuri tighelite pe piept. Peste poala albă, care putea fi separată sau prinsă de camașă, se purta fota sau fustă încrețită, lungă. Acestea aveau o nuanță mai închisă datorită răsucirii a două culori și folosirii culorilor roșu, albastru și negru. Pentru accentuarea taliei se îmbrăcau doua sau trei fuste una peste alta. Androcul din Întorsura Buzăului și din Vâlcele era din postav închis plisat. Peste fusta, în fața, se purta un șorț alb, negru sau în vrâste, împodobit fie cu benzi de catifea, asemănătoare celor de pe fusta, fie cu ciucuri sau dantelă.

Foto. nr.22 Port popular femeiesc și bărbătesc (Sursă:www.csangomuzeum.ro)

Sculptura ormamentală în lemn reprezintă o altă caracteristică a județului fiind recunoscute porțile cu porumbar și stâlpi sculptați ce prezintă diferite picturi. Pe aceste porți sunt uneori inscripționate mesaje precum: „ Poarta este largă sufletelor bune, îngustă fiind sufletelor rele ”. O altă componentă a artei lemnului o reprezintă stîlpii sculptați din zona Baraoltului care erau așezați la capătul mormintelor înlocuind astfel crucea.

Un alt gen de obiecte de lemn asupra cărora talentul poporului maghiar și-a imprimat nota distinctivă, este acela al mobilierului sculptat și pictat, ca lăzile de zestre pictate cu lalele, mesele, cuierele, colțarele, lavițele cu speteaza crestată. În decorarea acestora sunt folosite motive geometrice variate ca cel al rozetei simbolizând laleaua, soarele sau luna.

Elemente ale mesteșugurilor tradiționale din județ se regăsesc în colecțiile păstrate de Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc, unde pot fi văzute obiecte vechi ce au aparținut pantofarilor, turtarilor, pălărierilor, tâmplarilor, dogarilor, fierarilor. În trecut aproape fiecare sat era renumit pentru un anumit mesteșug. Astfel satul Chiuruș era cunoscut datorită sitarilor, Ghelința datorita șindrilei, Harale pentru dogari, Olteni pentru rotari, Vârghiș pentru tâmplari și pictori de mobilier. Unele familii au continuat tradiția meștesugurilor ceea ce reprezintă un aspect pozitiv pentru turismul rural în special.

Foto. nr.23 Porți secuiești și mobilier decorat cu motive florale

(Sursă:proprie, www.csangomuzeum.ro)

Capitolul VI

Circulația turistică

Circulația turistică reprezintă cea mai integratoare și concludentă expresie a valorii turistice fiind, în cele din urmă, scopul final al activitățiilor desfășurate în cadrul turismului.

Județul Covasna este o destinație turistică aleasă atât de turiștii români dar și de cei străini.

Evoluția numărului de turiști sosiți în județul Covasna a avut o evoluție descrescătoare din anul 1990 până în anul 2007, după care a intrat pe un trend ușor crescător. Astfel în anul 1990 s-a înregistrat un număr de 124,5 mii turiști ajungând în anul 2007 la numărul de 52,5 mii turiști sosiți. După anul 2007 se remarcă, conform graficului de mai jos, o creștere lentă a numărului de turiști sosiți de la 52,5 mii turiști în 2007 la 91,4 mii turiști în anul 2011. Însă în anul următor se înregistrează o scădere astfel numărul turiștilor sosiți în județul Covasna în anul 2012 este de 79,1 mii turiști.

Analizând ciclul sezonier se remarcă o concentrare a sosirilor turiștilor în perioada de toamnă precum și în lunile mai și august. Cel mai scăzut nivel se înregistrează în lunile de iarnă având însă cea mai mare valoare în luna decembrie. Numărul scăzut al sosirilor în acest județ în sezonul de iarnă se datorează lipsei infrastructurii turistice, a structurilor de agrement necesare dezvoltării turismului montan la nivel național nu doar local și regional. Astfel în cadrul anului 2010 s-a înregistrat un număr maxim de turiști în luna septembrie cu 6860 turiști și un minim în luna ianuarie cu 1870 turiști.

În anul 2010 la nivelul județului numărul sosirilor turiștilor străini a fost de 6900 turiști, cu o pondere de 11,4 % din totalul turiștilor sosiți.

Numărul(mii) sosirilor și înnoptărilor din județul Covasna

în perioada 1990-2012

Fig .nr.4 (Sursa: prelucrare date INS)

Dinamica înnoptărilor este în corelație cu numărul turiștilor sosiți având în linii mari aceeași evoluție. Pentru intervalul 1990-2007 se remarcă o scădere semnificativă astfel în anul 1990 s-a înregistrat un număr de 773,5 mii înnoptări iar în anul 2007 numărul înnoptărilor a scăzut cu aproximativ 36 % față de anul 1990 cu un număr de 492,7 mii înnoptări. În perioada 2008-2012 valorile înnoptărilor au crescut ușor, atingând un maxim de 532,4 mii înnoptări în anul 2011, iar în anul 2012 se remarcă o scădere de 11,2 % față de anul 2011. Valorile mai mari al numărul de înnoptări denotă o predominare clară a turismului balnear la nivelul județului.

În anul 2010 numărul turiștilor străini era de 19.800 turiști, cu o pondere a înnoptărilor de 4,9 % din totalul turiștilor.

Sub aspectul sezonalității activităților turistice, distribuția pe luni în cadrul anului 2010 evocă faptul că lunile mai, iunie, septembrie și octombrie sunt cele mai solicitate iar lunile ianuarie și februarie situându-se la polul opus cu valori sub 8.000 turiști. Cea mai ridicată valoare a numărul de turiști se înregistrează în luna septembrie cu 58.647 turiști.

Numărul sosirilor și înnoptărilor turiștilor în județul Covasna

pe parcursul anului 2010

Sursa: Institutul Național de Statistică

Fig. nr. 5(Sursa: prelucrare date INS)

Raportând numărul înnoptărilor la numărul sosirilor rezultă o durată medie a șederii în anul 2010 de 6,7 zile iar în 2012 de 5,9 zile. Durata medie a șederii are tendințe de scădere având în vedere că în intervalul 2004-2007 valoarea acesteia era de 9,1 zile. În aceeași tendință evoluează și durata medie a șederii pentru turiștii străini, fiind într-o continuă scădere. Astfel în anul 1996 durata medie a șederii era de 5,1 zile, în 2007 de 3,3 zile ajungând în anul 2010 de 2,9 zile.

Evoluția duratei medii a șederii din județul Covasna în perioada 1996-2010 este prezentată în tabelul de mai jos. Din tabel se poate observa că durata medie a șederii pe parcursul perioadei alese, prezintă o evoluție oscilatorie cu creșteri și scăderi succesive. Astfel se poate spune că tendința generală a duratei medii a șederii este de scădere.

Durata medie a șederii(zi) turiștilor români și străini

în județul Covasna în perioada 1996-2010

Fig. nr.6 (Sursa: prelucrare date INS)

Județul Covasna deținea în anul 2013 un număr de 103 unități de cazare, dintre care 15 hoteluri, 24 pensiuni turistice, 47 pensiuni agroturistice, 5 moteluri și 6 vile turistice. În județ baza turistică este parțial învechită, lipsa modernizărilor afectează calitatea serviciilor oferite turiștilor. Rețeaua unităților de cazare turistică este neuniform răspândită, concentrarea cea mai mare înregistrându-se în stațiunile balneare precum Covasna, Balvanyos sau Sfântu Gheorghe. În restul județului, în localități care dețin potențial turistic cultural numărul unităților de cazare este redus, cuprinzând doar 1 sau 2 unități de cazare și de obicei sunt pensiuni agroturistice. Această repartiție neuniformă reprezintă un pas înapoi în dezvoltarea turismului cultural și implicit al celui cultural medieval.

Indicele de utilizare netă a capacității de cazare se remarcă printr-o scădere constantă din 1990 până în anul 2010. Indicele de utilizare netă a capacității de cazare avea valoarea de 56,2 % în anul 1990 iar în 2010 de 43,5. În anul 2007 se înregistrează însă o creștere a indicelui atingând valoarea maximă din acest interval, 56%. La nivelul județului Covasna acest indicaor are nivele superioare comparativ cu cele existente în celelalte județe ale regiunii, fapt ce atestă că între oferta și cererea turistică nu au existat diferențe mari ca în cazul altor județe. Acest aspect se manifestă datorită efectuării unor investiții mai reduse destinate capacităților de cazare turistică.

Indicele de utilizare a capacității în funcțiune

în județul Covasna în perioada 1990-2010

Fig. nr. 7(Sursa: prelucrare date INS)

Capacitatea de cazare în funcțiune, element esențial în derularea procesului de cazare, este un indicator cu profunde implicații în stabilirea eficienței activității turistice. Evoluția capacității de cazare în funcțiune din județul Covasna în perioda 1990-2012 este prezentată în tabelul de mai jos. În acest tabel se poate observa o evoluție oscilatorie cu creșteri și scăderi succesive. Astfel în anul 2012 capacitatea de cazare în funcțiune deține un număr de 4836 locuri, cea mai mare valoare din perioada aleasă datorită creșterii numărului de pensiuni agroturistice. Construirea pensiunilor agroturistice apare ca rezultat al dezvoltării turismului cultural implicit cel cultural medieval din cadrul județului. Astfel la nivelul unor localități cu potențial turistic cultural se găsesc structuri de cazare care facilitează dezvoltarea turismului, oferind turiștilor posibilitatea de a se caza în localitățile respective fără a se deplasa în cel mai apropiat oraș sau stațiune balneară, unde există o gamă variată de structuri de cazare. Astfel de localități sunt Turia, Zăbala, Arcuș sau Întorsura Buzăului.

Din tabelul de mai jos se poate observa că numărul locurilor de cazare puse la dispoziția turiștilor de către structurile de primire turistică are o tendință generală de creștere.

Capacitatea de cazare existentă în județul Covasna

în perioada 1990-2012

Fig. nr. 8(Sursa: prelucrare date INS)

Evoluțiile indicatorilor analizați anterior conduc la concluzia că în intervalul de timp menționat, în județul Covasna potențialul său turistic a fost valorificat numai într-o măsură redusă. O cauză care a condus la această situație o reprezintă starea necorespunzătoare a căilor rutiere și feroviare de transport care a determinat orientarea turiștilor către județele vecine. O altă cauză poate fi de natură etnică având în vedere că sosirile cele mai numeroase aparțin etnicilor maghiari.

Aceste rezultate nefavorabile sub aspectul valorificării potențialului turistic existent sunt generate atât de comportamentul necorespunzător din perspectiva marketingului al multor furnizori de servicii turistice, cât și din aplicarea unor politicii și strategii de marketing neadecvate atât la nivelul organelor locale, cât și pe plan regional.

Capitolul VII

Valorificarea potențialului turistic cultural medieval în județul Covasna

7.1 Analiza SWOT

Căutarea unei metode relativ ușor de aplicat, în condițiile unui flux informațional tot mai bogat și tot mai destructurat, a constituit una din preocupările de bază ale lumii academice, dar și a celei strict ancorate în realitatea practică. În esență este vorba de realizarea de scenarii de dezvoltare care să fie rezultatul unei puneri în balanță a tuturor alternativelor posibile, la scări diferite de abordare și la entități teritoriale cu grade diferite de omogenitate. Provenind din acronimele cuvintelor englezești Strengths (Atuuri), Weaknesses (Puncte slabe), Opportunities (Oportunități), Threats (Riscuri, Amenințări), SWOT este una dintre metodele de analiză, care se utilizează tot mai des în studiile de fezabilitate a întreprinderilor industriale, dar mai recent și în domeniul studiilor elaborate asupra unităților teritoriale. Prin complexitatea lor aceste sisteme se pretează extrem de bine la astfel de analize, concluziile fiind foarte importante în problemele de dezvoltare a acestora.

Ca atare, analiza SWOT este chiar mai mult decât un instrument general, care poate ajuta comunitățile în domeniile adoptării de decizii corecte, precum și al planificării strategice.
În orice analiză SWOT avem de-a face cu un mediu intern și altul extern al teritoriului, primul incluzând analiza atuurilor și al punctelor slabe, iar cel de-al doilea oportunitățile, respectiv riscurile care ar putea pune în discuție realizarea proiectului propus.
Luând ca premise componentele permanente și cu rol favorabil unei dinamici în sensul dorit analiza SWOT va fundamenta o strategie de dezvoltare pe termen mediu, lung sau foarte lung. In această strategie se vor menționa: efortul material și uman necesar, principalele etape de implementare, direcțiile în care se acționează, incertitudinea realizării proiectului în condițiile unor riscuri, care apar în mediul extern.
Elaborarea analizei SWOT conduce la realizarea unei bune strategii de dezvoltare turistică a potențialului turistic iar rezultatele analizei evidențiază ce implicații au avut autoritățile administrației locale și ce ar trebui acestea să realizeze pe viitor pentru reducerea punctelor slabe.

7.2 Strategii de dezvoltare a turismului

Elaborarea unei strategii de dezvoltare este o necesitate atât pentru soluționarea unor probleme cât și valorificarea unor oportunițăți la nivelul județului. Aceasta urmărește creșterea economică prin crearea de locuri de muncă sau creșterea nivelului de trai a populației locale prin valorifcarea patrimoniului turistic de care dispune județul.

În urma realizării analizei Swot se stabilesc conexiuni între punctele slabe și amenințări și cauzele unor probleme identificate, sunt formulate prioritățile unei strategii de dezvoltare.

Datorită moștenirii culturale bogate reprezentată de tradiții, monumente de interes național, zonă montană relativ înaltă, arii protejate, precum și bogăția apelor minerale trebuie elaborate strategii de dezvoltare a turismului pentru o conservare și valorificare mai buna a acestei moșteniri. Strategiile de dezvoltare urmăresc susținerea prezervării și fortificarea acelor elemente tradiționale care întăresc identitatea locală a zonei și a locuitorilor ei.

Strategiile de dezvoltare urmăresc promovarea turistică prin diferite măsuri cum ar fi:

dezvoltarea infrastructurii de transport;

crearea de centre de informare multifuncțională în fiecare localitate;

schimbarea concepției, a viziunii asupra județului;

cursuri gratuite de perfecționare turistică a personalului din turism;

participarea laprogramele de finanțare din Ungaria;

organizarea de cursuri de perfecționare în domeniul turismului rural, cu examen de absolvire;

introducerea materiei de turism în programa școlară sub forma unui ghid loc mic;

dezvoltarea locurilor de cazare și modernizarea patrimoniului construit;

creșterea numărului de locuri de cazare în mediul rural;

transformarea castelelor și conacelor în hoteluri prin eliberara proiectelor de finanțare;

reexaminarea potențialului existent în turismul balnear;

crea unui parc agricol prin înființarea unui muzeu al satului județean;

promovarea valorilor culturale și naturale cu ajutorul fondurilor financiare autohtone dar și europene;

activități ce urmăresc ocortirea mediului înconjurător;

crearea de noi atracții turistice și dezvoltarea celor deja aflate în circuit;

creșterea competitivității turimului autohton prin crearea unei oferte personalizată și creșterea nivelului profesional;

dezvoltarea produselor cu putere de atracției și caracter de unicitate;

administrarea și organizarea eficientă ce presupune înființarea asociației de management și administrație locală, libera circulație a informațiilor;

creșterea cheltuielor efectuate de turiști;

7.3 Proiecte și modalități de valorificare a turismului medieval pe termen scurt și lung

La nivelul județului Covasna există o multitudine de proiecte concrete care vizează amplificarea activităților turistice. Aceste proiecte sunt aplicate atât în infrastructură,în management cât și în atragerea de fonduri și promovare turistică.

Unul dintre aceste proiecte aflate în curs de realizare prevede realizarea unui centru de vizitare în Rezervația Naturală „Cheile Vârghișului și Peșterile din Chei”. Acest proiect este cuprins în domeniul de mediu, valoarea acestuia fiind de 455.274 lei având finanțarea prin Adminstrația Fondului pentru mediu.

Proiectul implementat în parteneriat cu asociația „Lumea pierdută” din Baraolt, presupune facilități de cazare pentru personalul administrativ, salvamontiști și elevi, amenajare de expoziție cu informații despre chei din punct de vedere natural și ecologic.

Proiectul „Drumul apelor minerale” are ca obiective dezvoltarea infrastructurii de turism precum și relansarea turismului balnear din județele Covasna și Harghita. Localitățile care fac parte din proiect sunt în număr de 8 în județul Covasna iar acestea sunt: Baraolt, Belin, Bixad, Bodoc, Brețcu, Malnaș, Sfântu Gheorghe cu Șugaș Băi și Vâlcele.

Astfel în comuna Belin se urmărește captarea apei de la izvorul de apă sulfuroasă, construcția de băi calde la cadă, tip monobloc și amenajarea de parc.

În localitatea Bixad se dorește amenajarea din mostre de roci vulcanice a unui „Parc al rocilor vulcanice” și crearea de noi locuri de parcare.

Satul Olteni va beneficia de construcția de băi calde la cadă, tip monobloc și construcția unei mofete umede.

În comuna Brețcu drumul comunal de 1,8 km lungime între satul Mărtănuș și zona balneară cu ape sulfuroase va fi reabilitat și se va începe construcția de băi calde la cadă.

În municipiul Sfântu Gheorghe vor fi reabilitate pavilioanele de izvoare minerale și construite băi calde la cadă.

Comuna Vâlcele va beneficia să ea de construcția de băi calde la cadă, tip monobloc.

Valoarea totală a constractului pentru județul Covasna este de 6.500.000 euro iar antreprenorul este Asociația S.C Confort S.A din Timișoara și Betonut Z.R.T din Ungaria.

Proiectul „Centrul de Informare Europe Direct din municipiul Sfântu Gheorghe” are ca scop desfășurarea de activități de informare și comunicare în domeniul Uniunii Europene inițiate de către Centrul de Informare asupra Uniunii Europene încă din anul 2008.

Proiectul „Promovarea valorilor și tradițiilor ca produs turistic al județelor Harghita și Covasna” are ca obiectiv general îmbunătățirea imaginii de țară și creșterea atractivițății țării pentru turism și pentru afaceri prin creșterea nivelului de cunoaștere a atracțiilor turistice din județele Covasna și Harghita prin crearea unei imagini unice și pozitive privind oferta turistică a celor două județe.

Consiliul Județean Harghita în parteneriat cu Consiliul Județean Covasna este beneficiarul unei finanțări nerambursabile pentru implementarea acestui proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 Axa prioritară 5 Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului. Valoarea proiectului alocat pentru județul Covasna este de 1.500.000 Ron.

Pentru ca proiectul să aibă succes trebuie urmărite câteva obiective:

Contribuirea la diversificarea posibilităților de petrerece a timpului liber a turiștilor prin crearea de trasee turistice.

Valorificarea și promovarea atracțiilor turistice din diferite zone ale județelor implicate în proiect.

Instituirea unui sistem integrat și informatizat al ofertei turistice din cadrul județelor Covasna și Harghita.

Un alt proiect urmărește reabilitarea unei clădiri ce reprezintă monument istoric pentru înființarea Centrului Cultural și introducerea acestuia în circuitul turistic, în municipiul Târgu Secuiesc. Inițiatorul acestui proiect este Consiliul Local Municipiul Târgu Secuiesc al cărui valoare este estimată la 15.005.164 Ron. Proiectul se află în evaluare tehnică și financiară.

Proiectul „Noi oportunități de ocupare în mediul rural prin Telework” a fost inițiat de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Harghita iar beneficiarii proiectului vor fi Consiliile Județene ale județelor Covasna, Harghita, Mureș, Brașov și Alba. Proiectul are ca obiective facilitarea încadrării în câmpul muncii a tinerilor din mediu rural, creșterea numărului de locurilor de muncă în alte sectoare decât agricultură și îmbunătățirea calității vieții și condițiilor de muncă prin creșterea oportunităților în mediul rural și reducerea navetismului către mediul urban.

În carul proiectului se vor dezvolta centre de tip telework – muncă la distanță prin mijloace electronice (internet, telefon) dotate și utilate cu tehnologie specifică de comunicare ce facilitează accesul la informații și servicii, oferind oportunitatea de practicare a muncii la distanță.

Proiectul „Promovarea a opt produse turistice din județul Covasna” vizează Biserica catolică din Ghelnița, Muzeul Haszmann Pal din Cernat, Biserica Reformată din Biborțeni, Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc, Biserica Reformată din Ilieni, Calea ferată forestieră și planul înclinat de la Covasna-Comandău, situl Ciomad-Balvanyos și Mestecănișul de la Reci, obiective care au un potențial uriaș de a deveni cele mai importante atracții turistice ale județului pentru turiștii români și străini. Valoarea totală a proiectului este de 956.660,00 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 696.780,00 lei.

Prin proiectul Restaurarea, refuncționalizarea „Casei Bene” din municipiul Sfântu Gheorghe se va renova un monument istoric care face parte din lista monumentelor istorice din județul Covasna, urmând a fi transformat în muzeu cinegetic, contribuind astfel la creșterea potențialului turistic al municipiului Sfântu Gheorghe. Valoarea totală a proiectului este de 2.283.438,50 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 1.685.894,59 lei.

Proiectul „Managementul adecvat al ariilor naturale protejate Munții Bodoc – Baraolt, Dealul Ciocas – Dealul Vitelului, Tinovul Apa Rosie, Tinovul Apa Lina-Honcsok, Oltul Superior, Raul Negru, Ciomad-Balvanyos si Mestecanisul de la Reci” urmărește valorificarea potențialului natural al județului. Prin acest proiect se vor realiza în județ cinci centre de vizitare care vor fi construite în stil specific secuiesc sau vor fi găzduite de clădiri existente deja. Aceste centre vor fi incluse în circuitul turistic al județului. Un aspect important este acela că prin acest proiect se vor crea noi locuri de muncă, deoarece respectivele centre vor avea asigurată o funcționalitate permanentă.

Valoarea contractului semnat de Consiliul Județean este de 13 milioane de lei, din care 12,2 milioane de lei reprezintă cofinanțare europeană, în vreme ce contribuția locală va fi de 7%. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, Axa prioritară 4 – „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecția Naturii”.  Proiectul se va finaliza în 2015 iar alaturi de numeroasele localități din județ va mai cuprinde și alte câteva din județele Harghita și Brașov.

Programul „Porți secuiești” are ca scop păstrarea tradițiilor populare și a specificului etnic al zonei. Porți secuiești au fost ridicate în ultimii ani la intrările din aproape toate localitățile din județul Covasna, pentru a marca specificul acestei zone. Cea mai mare poartă secuiască din lume se află în comuna Turia și măsoară 15,6 metri lățime și 9,41 metri înălțime. Aceasta a fost sculptată de un tânăr din localitate din trunchiul unui singur copac și este menționată și în Cartea Recordurilor. Programul a fost implementat în anul 2011.

În mod evident lista poate continua cu alte proiecte, de mai mică anvergură, derulate la nivel local, atât de către autorități cât și de către investitori sau întreprinzători privați. La nivelul autorităților județene se poate spune că proiectele propuse de către acestea (aflate în diverse stadii de desfășurare) răspund nevoilor imediate și se pliază foarte bine pe strategiile și direcțiile stabilite. Un alt aspect pozitiv este acela că se urmărește o dezvoltare integrată –se cunoaște că aceasta este cel mai greu de pus în practică dar și cea mai importantă prin prisma dezvoltării

durabile.

Transformarea unei zone în destinație turistică depinde în mod direct de dezvoltarea resurselor turistice precum și modul în care acestea își îmbunătățesc performanțele conducând la o mai bună valorificare și promovare a resurselor turistice.

Pentru județul Covasna este foarte important conservarea, promovarea precum și valorificarea turismului medieval reprezentat prin clădiri istorice, monumente, conace, muzee ce prezintă stiluri arhitecturale tradiționale.

Acest patrimoniu cultural poate fi valorificat doar dacă vor avea loc următoarele activități:

restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea clădirilor care fac parte din patrimoniu;

restaurarea și conservarea picturilor interioare din cadrul bisericilor medievale și conacelor;

amenajări peisagistice pentru evidențierea obiectivului turistic;

crearea unor itinerarii culturale;

reabilitarea și modernizarea căilor de acces la obiectivele turistice;

Majoritatea monumentelor culturale reprezentate de conace, castele, case tradiționale și unele, muzee aparțin unor proprietari privați. Aceștia după ce au reintrat din nou în posesia locuințelor au început lucrări de reabilitate a acestora. Unii din acești proprietari doresc introducerea locuințelor în circuitul turistic cu posibilitatea de vizitare în exterior cât și interior iar alții o reabilitează pentru a se putea locui din nou în aceasta.

În prezent principalele modalități de valorificare a turismului medieval sunt cele demarate de Consiliul Județean Covasna precum și de Centrul Cultural Județean Covasna. Gradul de valorificare în turism al patrimoniului cultural medieval din județul Covasna poate fi îmbunătățit prin intermediul unor planuri de management bine puse la punct care să permită punerea acestuia în circuitul turistic.

Acestea prin intermediul proiectelor și strategiilor de dezvoltare a turismului încearcă șă facă cunoscut potențialul cultural medieval de care deține județul. O metodă de promovare a acestui tip de turism o reprezintă elaboarea de materiale promoționale. De aceea au creat site-uri care să ofere informații posibililor turiști și nu numai, au realizat cărți care conțin principalele obiective turistice din județ aici regăsindu-se și elemente ce aparțin epocii medievale, pliante, broșuri precum și hărți interactive. Un astfel de site îl reprezintă cel al Consiliului Județean Covasna unde există o secțiune destinată turismului și prezintă într-un mod interactiv principalele obiective turistice. Un avantaj al acestui site îl reprezintă faptul că acesta este disponibil în trei limbi( maghiară, română și engleză).

Un alt aspect care ar conduce la o mai bună promovare și valorificare a patrimoniului cultural poate fi reprezentat de participarea populației locale în activitățile turistice. Chiar dacă autoritățile administrației locale încearcă promovarea prin intermediul internetului, al programelor, al proiectelor populația locală cred că este un pic rezervată în ceea ce privește contactul cu cei care nu aparțin etniei maghiare. Afirm acest lucru deoarece o parte foarte mică din populația de etnie maghiară cunoaște limba română iar unele site-uri sau pagini personale de pe internet nu au și varianta în limba română sau engleză sau dacă aceasta există volumul de informații nu este același. Locuitorii ar trebui să permită turiștilor să aibă contact cu aceștia pentru o mai bună cunoaștere a tradițiilor, istoriei, obiceiurilor.

O altă variantă de promovare a turismului cultural medieval o reprezintă participarea la târguri ce ar stabili contacte comerciale și cunoașterea produselor concurente.

Concluzie

Analiza potențialului turistic al județului Covasna a constituit un demers științific amplu prin parcurgerea literaturii de specialitate din domeniul geografiei turismului și din domeniile conexe precum și cercetarea pe teren.

Prin această temă am dorit să evidențiez potențialul cultural medieval existent în județul Covasna. Acest județ, prin poziția geografică, cadrul natural, resursele naturale și antropice, multiculturalismului și a unei istorii bogate reprezintă un spațiu agreat pentru un turism mult mai dezvoltat.

În urma realizării acestei lucrări se pot remarca atât aspecte pozitive (cadrul natural, resurse turistice) cât și aspecte mai puțin pozitive ce fac referire la infrastructură turistică, numărul redus al unităților de cazare, etc. Astfel se încearcă reducerea aspectelor negative prin implementarea unor proiecte și elaborarea de strategii de dezvoltare care au loc la nivel județean dar și regional, prin parteneriate cu județele vecine.

În județ se pot desfășura o gamă largă de forme și tipuri de turism, care se pot îmbina și determina un aspect pozitiv în promovarea produselor turistice. Multiculturalismul are un impact important asupra vieții economice, sociale și culturale ceea ce determină un alt aspect pozitiv al valorificării turistice.

Tipul de turism care se poate practica la nivelul județului pentru valorificarea potențialului cultural medieval este cel cultural itinerant ceea ce presupune o durată medie a sejurului deoarece are în general loc la nivel de localitate.

Patrimoniul cultural medieval reprezentat de conace, castele, biserici fortificate și case tradiționale sporesc atractivitatea județului și merită inclus într-o ofertă turistică bine conturată iar promovarea acestuia trebuie făcută nu doar local sau regional ci și la nivel național, pentru a fi recunoscut de toți locuitorii țării nu doar de cei de etnie maghiară. Introducerea acestuia în diferite circuite turistice, tematice sau generale, poate reprezenta o altă formă de promovare și valorificare.

În concluzie județul Covasna este o destinație ce oferă o gamă largă de resurse turistice ce pot stimula interesele turiștilor prin diferitele activități turistice desfășurate în interiorul județului.

Bibliografie

BÍRÓ,  JÓZSEF, Erdélyi kastélyok (Castele din Transilvania), Budapesta: Új Idők Irodalmi Intézete (Singer és Wolfner) kiadása, 1943.

BALÁZS,  NAGY, Ținutul conacelor Trei Scaune, Sfântu Gheorghe: Háromszék Vármegye Kiadó , 2011.

NAGY ISTÁN, Magyarország családai Czimerekkel és Nemzékrendi Táblákkal (Blazoanele și genealogia familiilor nobiliare), Budapesta, 1857.

NAGY MARGIT, Reneszánsz és barokk Erdélyben(Renaștere și baroc în Transilvania), București: Editura Kriterion, 1970.

MURADIN, KATALIN, Identificarea și clasarea elementelor de arhitectură tradițională din județul Covasna,  Teză de doctorat Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București, 1983.

Bibliografie

BÍRÓ,  JÓZSEF, Erdélyi kastélyok (Castele din Transilvania), Budapesta: Új Idők Irodalmi Intézete (Singer és Wolfner) kiadása, 1943.

BALÁZS,  NAGY, Ținutul conacelor Trei Scaune, Sfântu Gheorghe: Háromszék Vármegye Kiadó , 2011.

NAGY ISTÁN, Magyarország családai Czimerekkel és Nemzékrendi Táblákkal (Blazoanele și genealogia familiilor nobiliare), Budapesta, 1857.

NAGY MARGIT, Reneszánsz és barokk Erdélyben(Renaștere și baroc în Transilvania), București: Editura Kriterion, 1970.

MURADIN, KATALIN, Identificarea și clasarea elementelor de arhitectură tradițională din județul Covasna,  Teză de doctorat Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București, 1983.