Valorificarea Potentialului Turistic AL Vaii Lotrului DE LA Vidra LA Brezoi

VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC AL VĂII LOTRULUI DE LA VIDRA LA BREZOI

CUPRINS

Introducere

Istoricul cercetărilor

Capitolul I. Prezentare generală

Așezarea geografică a Văii Lotrului

1.2 Limite Văii Lotrului

Capitolul II. Potențialul turistic natural al Văii Lotrului

2.1 Elemente de geologie

2.2 Relief

2.2.1 Relief glaciar

2.2.2 Relief carstic

2.2.3 Relief dezvoltat pe conglomerate

2.2.4 Relief sculptural

2.2.5 Relief fluviatil

2.3 Hidrografie

2.4 Clima

2.5 Vegetația

2.6 Fauna

2.7 Soluri

2.8 Arii Protejate

Capitolul III. Potențialul turistic antropic al Văii Lotrului

3.1 Obiective turistice antropice

3.2 Patrimoniu imaterial

3.2.1 Legende

3.2.2 Tradiții și obiceiuri

3.3 Arhitectura populară

3.4 Infrastructura turistică

3.4.1 Căi de acces

3.4.2 Infrastructura de cazare

3.4.3 Trasee turistice

Capitolul IV. Tipuri de activități turistice

4.1 Turism de odihnă și recreere

4.2 Turism sportiv

4.3 Turism montan

4.4 Turism de vânătoare și pescuit

4.5 Agroturism și turismul rural

Capitolul V. Strategia de dezvoltare a Văii Lotrului

5.1 Analiza SWOT

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Dezvoltarea turismului atât ca modalitate de petrecere într-un mod placut și instructiv a timpului liber, cât și ca activități prestatoare de servicii solicitate în diverse etape ale unei călătorii turistice, reprezintă una dintre caracteristicile civilizației actuale, cu largi perspective de evoluție, fiind concomitent consecința și cauza unor mutații economice, sociale, culturale și de mediu. ( Barbu Ghe., “Turism în economia națională”, Editura Sport-Turism, București).

Pentru a reliefa importanța economică a turismului românesc, ca ramură distinctă a economiei naționale, încadrată în sectorul terțiar, vom folosi criteriile precizate de literatura de specialitate ( Postelnicu Ghe., “ Introducere în teoria și practica turismului”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1997):

Ponderea populației ocupate în unitățile și structurile cu profil turistic în totalul populației ocupate a țării

Contribuția turismului la creearea produsului intern brut

Investitiile în turism

Făcând parte parțial din Depresiunea Loviștei, Valea Lotrului prezintă numeroase obiective turistice naturale și antropice, ce o individualizează și o fac o zona apreciată de către turiști. Culoarul Lotrului, încadrat de relieful montan, împreună cu componentele cadrului natural, fac din Valea Lotrului o zonă cu un potențial turistic deosebit.

Potențialul natural, în special cel montan, a atras turiștii în practicarea diferitelor forme de turism, în special pe cei pasionați de schi, în stașiunile montane Voineasa, Obârșia Lotrului și Vidra, dar nu numai fiind frecvente drumețiile, excursiile de odihnă, iar datorită potențialului faunistic bogat, pescuitul și vânătoarea.

În speranța că voi descoperi o zonă cu un potențial turistic natural și antropic deosebit, dar cu o dezvoltare slabă a turismului, pe care am convingerea că o vor descoperi din ce în ce mai mulți turiști, am ales ca temă pentru licență “Valorificarea potențialului turistic al Văii Lotrului de la Vidra la Brezoi”.

Istoricul cercetărilor

Frumusețea zonei Văii Lotrului, bogățiile naturale de care dispune aceasta și nu în ultimul rând tradițiile și obiceiurile, au făcut din Valea Lotrului o zonă mult dorită de către cercetători, aceștia dorind să facă cunoscute toate aceste bogății naturale cât și spirituale. Primii care au facut cercetări în ceea ce privește Valea Lotrului au fost geologii pentru a stabili structura geologic pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a descoperii bogătiile ascunse ale subsolului(aur, sare, petrol, gaze naturale).

În ceea ce privește arta etnofolclorică, îndeletnicirea de care dau dovadă locuitorii acestei zone, bogăția spirituală, toate acestea sunt reprezentate de costumul popular, astfel scriitorul Alexandru Odobescu spunea “Eleganța costumului feminin constă tocmai în varietatea broderiilor originale și în armonia culorilor care le compun”, după ce a vizitat Valea Lotrului în vara anului 1860.

În anul 1928 este realizată prima culegere de folclor din județul Vâlcea, în care sunt evidențiate caracteristicile folclorului transilvănean în Depresiunea Loviștei și împrejurimi ( Ciaușanu Gh., Fira Gh., Popescu C., “Culegere de folclor din județul Vâlcea și împrejurimi”).

Referitor la folclorul vâlcean, majoritatea studiilor au fost scrise după anul 1960, astfel profesorul Cantemir Traian în anul 1979 descrie specificul folclorului vâlcean în mare parte, dar și de carcateristicile folclorului din zonele montane și submontane (Cantemir T. “Folclor literar vâlcean” Râmnicu Vâlcea, 1979).

Fiind o zonă cu un potențial natural deosebit, mai ales în ceea ce privește pădurile (de conifere și de amestec), majoritatea meșteșugurilor tradiționale se bazau pe cioplitul în lemn și piatră. Însuși marele istoric Nicolae Iorga, vizitând deseori această zonă minunată, remarcă talentul acestor meșteri, menționând că “ Ajungem la tulburătoarea concluzie că poporul nostru nu s-a lăsat niciodată intimidat de vicisitudini și că înfruntând cu bărbăție vremurile neprielnice, nu a încetat nici un moment să construiască, să creeze întru frumos”(Iorga N. “Istoria românilor și a civilizației lor” București 1924).

Făcând referire la arta etnofolclorică a zonei Văii Lotrului, enumerăm câteva lucrări de mare importanță: “ Arta populară din Vâlcea” monografie-album 1972, “Construcții țărănești din Vâlcea” Petrescu P., Stahl H 1965, “Arhitectură populară în România” Editura Academiei, 1971.

Punerea în evidență a obiectivelor naturale și antropice a fost făcută de numeroși autori, între care: Alessandrescu C., „Dicționar geografic al județului Vâlcea” 1893 București, Ielenicz M și colaboratorii, Ploaie Gh.” Valea Lotrului”, 1983 Editura Sport-Turism București.

Capitolul I

Așezare geografică a Văii Lotrului

Izvorăște din Masivul Parâng, din complexul glaciar Gâlcescu, are o lungime totală de 76,6 km, actual micșorată cu 3 km datorită construcției hidrocentralelor din acest bazin, având punctul de confluență la Gura Lotrului cu râul Olt. Principalul afluent al Lotrului este râul Latorița (afluent de dreapta), care desparte munții Latoriței la nord de Munții Căpățânii la sud.

Afluenții (pe stânga începând dinspre izvoare) sunt în general mai mari: Valea Păscoaia, Vasilatul, Valea Doabrei. Afluenții pe dreapta sunt mai mici și curg domol( cu excepția Latoriței): Pârâul Suhăroasa, Pârâul Cireșului, Valea lui Stan, Pârâul Heleșteului, Pârâul Mesteacănului, Vulturesei, Valea Satului.

Râul Lotru se situează în partea central-estică a complexului montan dintre Jiu-Strei și Olt din Carpații Meridionali, la întâlnirea a 3 masive: Parâng, Lotru, Latorița.( Újvari, Iosif – Geografia apelor României, Ed. Științifică, București, 1972). În ansamblu, Valea Lotrului este o vale longitudinală, excepție făcând doar sectorul din amonte de confluența cu Groapa Seacă, care este transversal (instalat pe o falie).

1.2 Limitele Văii Lotrului

Limita dreaptă- înspre Nord din șaua Pleșcoaia (2165 m), trecând prin vârful Mohoru (2337), vârful Iezeru (2149), vârful Cărbunele (2107), șaua Ștefan (1875), pe la Sud de vârful Ștefan(2038), după care se orientează spre Est, prin vârful Bora (2055), Muntele Miru(1975). De aici se continuă tot pe culmea principală a Munților Latoriței și ajunge în Dealul Dolea Bolovanului (1081). De la Plaiul lui Stan (1483), limita intersectează pârâul Valea lui Stan, după care urcă pe culmea Naruțului, prin vârfurile Cârligele (1509), Plaiul Naruțu (1438), Sturii (1380) și vârful Foarfeca (857).

Limita stângă pleacă din șaua Pleșcoaia înspre NV, prin vârfurile Setea Mare și Coasta lui Rus (2301 m), după care se orientează spre N pe interfluviul Lotru – Jieț până în șaua Groapa Seacă (1575 m). De aici urcă în Muntele Tomeștilor (1861 m), Muntele Capra (1972 m), Muntele Buha (1905 m), Muntele Poiana Muierii – Pravăț. De aici ocolește bazinul Pravățului prin Poiana Muierii (1775 m), Pasul Tărtărău (1678 m), urcând apoi pe culmea principală a Munților Lotrului în Piciorul Tâmpei (1831 m), Tâmpa din Puru (1809 m), Muntele Sărăcinu (1944 m), Goața de Jos (1847 m), Muntele Steaja (1859 m), după care coboară în Valea Haneșului. De aici urcă din nou, de data aceasta doar până la nivelul suprafeței medii în Haneșu (1726 m), Muntele Furnica, Muntele Stricatu (1831 m), Pădurea Dobrunului (1757 m), după care se orientează spre S și SE, trecând prin Dâlmele (1293 m) și de aici prin petice ale suprafeței de bordură până în vârful Malaia (1128 m). De la acest vârf, limita are o orientare predominant V – E, ea menținându-se la altitudini de peste 1000 m până în Dealul Brădișorului (1127 m). Urmează apoi Plaiul Armeanului, intersectează Valea Păscoaia, vârful Viezurilor (1017 m), vârful cu cota 1155 m situat la SE de Pleșa Brezoi (1251 m), intersectează apoi Valea Vasilatului, după care urcă pe interfluviul ce corspunde cu limata stângă a bazinului hidrografic Lotru, respectiv vârfurile Doabra (806 m), Brezoi (644 m) .(Gheorghe V., “ Valea Lotrului. Studiu de geomorfologie aplicată” Teză de doctorat, Universitatea din București, 2010).

Figura 1.1 Râul Lotru cu afluentul principal Latorița (/https://tzope.wordpress.com/carpatii-meridionali)

Capitolul II

2.1 Elemente de geologie

Alcătuirea geologică a suprafeței ce face parte din Bazinul Lotrului este în mare parte, alcătuirea geologică a Carpaților Meridionali. Mișcările treptate de înălțare a scoarței Meridionalilor, s-au desfășurat în mai multe etape, începând cu sfârșitul erei mezozoice.

În neogen are loc definitivare horstului Coziei și a extremității estice a culmii Căpățânii, cu apariția faliei Lotrului, pusă în evidență recent între Ciunget și Brezoi ( Haralambie S., “Sienitele cu nefelin de la Mălaia și poziția lor în structura Critalinului Lotrului” D. S. Com. Stat Geol., Inst. Geol., LIII/3: 85-117, București).

Din punct de vedere geologic teritoriul acestui bazin hidrografic nu este unitar, omogen, ci aparține mai multor domenii: Autohtonul Danubian în partea de SV, Pânza Getică – în cea mai mare parte, Zona de Solzi pe Valea lui Stan, Unitățile Supragetice în partea de SE, Depresiunilor intramontane (Brezoi-Titești, Vidra) și Depresiunii Getice în bazinul superior al Văii lui Stan. Fiecare dintre aceste domenii au avut geneză și evoluție proprii, fapt care se reflectă în anumite areale și asupra morfologiei și morfometriei masivelor montane. ( Ancuța C., Munții Lotrului. Studiu de geomorfologie. Teză de doctorat, Universitatea din Oradea, 2005).

Autohtonul Danubian în cadrul bazinului hidrografic Lotru, ocupǎ cursul superior al văii (Munții Parâng), partea central-sudicǎ a Munților Latoriței, precum și versanții de la sud de râul Latorița, care aparțin Munților Căpățânii. Au fost incluse aici șisturile cristaline prehercinice, șisturile cristaline hercinice și corpurile magmatice prealpine.

Pânza Getică în cadrul bazinului hidrografic Lotru, ocupǎ cea mai mare suprafațǎ, excepție facând doar cursul superior al Lotrului și o parte din Munții Latoriței care aparțin Autohtonului Danubian, precum și o parte din cursul inferior, care aparține Zonei de Solzi, Bazinului Brezoi și Depresiunii Getice. Limita dintre Pânza Getică și Autohtonul Danubian se poate urmări de la poalele Muntelui Ștefanu din Valea Lotrului, spre est pe Latorița de Vest. De la confluența Latoriței cu Zănoguța aceasta se abate spre nord până la vărsarea Vidruței în Lacul Vidra, după care se reorientează spre est, trece prin bazinul superior la Manăilesei și merge pe aceasta până la aproximativ 3 km de vărsare, după care se abate, de data aceasta spre sud, spre Valea Rudăreasa până la Ciunget și apoi de aici în Valea Repedea. După ce urmărește câțiva km în amonte această vale din urmă, se îndreaptă din nou spre sud până în cumpăna de ape, apoi trece dincolo de cumpăna bazinul hidrografic al Lotrului. Masivele cristaline au fost diferențiate în 3 complexe și anume: complexul paragnaiselor, nului hidrografic Lotru, ocupǎ cea mai mare suprafațǎ, excepție facând doar cursul superior al Lotrului și o parte din Munții Latoriței care aparțin Autohtonului Danubian, precum și o parte din cursul inferior, care aparține Zonei de Solzi, Bazinului Brezoi și Depresiunii Getice. Limita dintre Pânza Getică și Autohtonul Danubian se poate urmări de la poalele Muntelui Ștefanu din Valea Lotrului, spre est pe Latorița de Vest. De la confluența Latoriței cu Zănoguța aceasta se abate spre nord până la vărsarea Vidruței în Lacul Vidra, după care se reorientează spre est, trece prin bazinul superior la Manăilesei și merge pe aceasta până la aproximativ 3 km de vărsare, după care se abate, de data aceasta spre sud, spre Valea Rudăreasa până la Ciunget și apoi de aici în Valea Repedea. După ce urmărește câțiva km în amonte această vale din urmă, se îndreaptă din nou spre sud până în cumpăna de ape, apoi trece dincolo de cumpăna bazinul hidrografic al Lotrului. Masivele cristaline au fost diferențiate în 3 complexe și anume: complexul paragnaiselor, situat în bază, complexul amfibolitelor și al gnaiselor 10 cuarțo-feldspatice și complexul micașisturilor. La acestea se adaugă corpurile magmatice, alcătuite în principal din pegmatite și mai puțin metaserpentinite.(Gheorghe V., “ Valea Lotrului. Studiu de geomorfologie aplicată” Teză de doctorat, Universitatea din București, 2010)

Zona de Solzi este situatǎ între Pânza Geticǎ la V și Unitățile Supragetice la E, iar geologii sunt de pǎrere cǎ reprezintǎ continuarea suturii transilvane din Carpații Orientali, având originea într-o zonǎ de rift intracontinental (Mutihac et al., 2004). În bazinul Lotrului însǎ, ea apare din cursul mediu al Vǎii lui Stan în S pânǎ în bazinul Vǎii Vasilatu, iar de aici se continuǎ pânǎ la Rășinari și Poplaca în județul Sibiu. Cuprinde atât șisturi cristaline epimetamorfice (paragnaise micacee), cât formațiuni sedimentare (conglomerate polimictice roșii – violacee) de vârstă permian-triasică.

Unitățile Supragetice- în aceste unități este cuprinsǎ aria dintre Zona de Solzi la V, Valea Oltului la E, cumpǎna dintre Lotru și Lotrișor în S și bazinul sedimentar Brezoi la N. Geomorfologic corespunde părții central-nordice a Munților Naruțu și reprezintă o continuare a Masivului Cozia la V de Olt. În alcǎtuirea Unitǎților Supragetice intrǎ numai șisturi cristaline mezometamorfice prehercinice cunoscute aici sub numele de Seria de Cumpǎna – Cozia (Cristalinul de Fǎgǎraș), care sunt constituite în principal din gnaise oculare de Cozia (migmatite oftalmitice), la care se adaugǎ paragnaise, micașisturi, ortoamfibolite și gnaise amfibolice. În N, înspre Valea Lotrului, Cristalinul Coziei intrǎ în contact cu formațiunile sedimentare (conglomerate polimictice, brecii, gresii, și marne nisipoase) senoniene ale Bazinului Brezoi. Aceatea din urmǎ înclinǎ cu 40-60º N și stau rezemate pe cristalin, de care sunt separate printr-o importantǎ falie – falia Brezoiului, al cǎrei pas depǎșește 1000 m, și care la rândul ei se continuǎ spre V, pânǎ în apropiere de Ciunget, cu falia Lotrului. Înspre vest Seria de Cumpăna-Cozia încalecă fie peste sedimentarul și cristalinul Zonei de Solzi (în partea mediană a Văii lui Stan), fie peste sedimentarul Depresiunii Getice (sectorul superior al Văii lui Stan) sau stă direct peste Seria de Sebeș-Lotru (o arie restrânsă din sectoul inferior).

Depresiunile intramontane-Bazinul hidrografic al Lotrului cuprinde în partea sa inferioarǎ și un areal denumit Bazinul Brezoi, care face partea din Depresiunea Loviștei sau Brezoi – Titești. Aceasta este de fapt o depresiune adiacentă a Depresiunii Getice, care a funcționat ca golf. Pe lângă această depresiune, a mai fost pusă în evidență și o altă depresiune mai mică, denumită Vidra (Puru), situată în sectoul mijlociu al Lotrului.(Ploaie Gh., “Valea Lotrului” Editura Sport-Turism, București.). În cretacicul superior a avut loc acumularea unor strate groase de sedimente în cadrul Depresinuii Getice situate la S de masivele cristaline, iar mai târziu, în eocen în urma ridicǎrii horstului cristalin Naruțu – Cozia – Frunți – 11 Ghițu, aceastǎ arie a fost separată de restul depresiunii și ca urmare a evoluat în regim de golf pânǎ în miocen, când a fost exondată. Din punct de vedere litologic, suprafața din cadrul Depresiunii Brezoi – Titești care se suprapune bazinului hidrografic Lotru, este alcătuită din marne nisipoase (Cenomanian) și marne nisipoase cu amoniți și inocerami – Formațiunea de Vasilatu (Coniacian – Campanian inferior), conglomerate polimictice, brecii cu intercalații de marne – Formațiunea de Brezoi, gresii masive –gresia de Turnu (Campanian – Maastrichtian). Structural, sedimentarul dintre Valea lui Stan și Olt (bazinul sedimentar Brezoi) formează un sinclinal asimetric, cu axul aproximativ pe centrul văii. Astfel, flancul nordic mai lung, care intrǎ în contact direct cu cristalinul, a fost redresat, având cǎdere spre S și SE de la circa 85-90º în N până la 30º în S. Flancul sudic, relativ scurt, se sprijinǎ pe Cristalinul Supragetic al Munților Naruțu, având înclinare de 40-60º N. Acesta din urmă a fost retezat și acoperit de depozite de terasă sau de depozite proluviocoluviale, astfel că afloreazǎ în foarte puține locuri. Falia Brezoiului situată la sud pune în evidență mai bine caracterul de graben al bazinului, dar înălțimea și masivitatea munților sculptați în sedimentarul de la nord de Brezoi, estompează mult aceastǎ trăsătură. O altă depresiune în cadrul Pânzei Getice este Vidra (Puru), a cărei cuvertură sedimentară posttectonică este constituită din roci badeniene, friabile: șisturi argiloase, argile, gresii, microconglomerate, precum și intercalații cărbunoase (0,5 – 1,5 m), dispuse în strate ce înclină cu 45º E, care se aștern discordant peste cristalin (Ilie și Rotaru, 1964; Pavelescu, 1970). Atât fundamentul cristalin cât și sedimentarul sunt prăbușite în trepte cu cădere spre est. Ea a fost descoperită cu ocazia cercetărilor de geologie și hidrogeologie în vederea amplasării barajului Vidra (Ilie M. și Rotaru Ștefania, “ O nouă depresiune intramontană descoperită de I.S.P.H. în Munții Lotrului” 1964), în prezent fiind acoperită aproape total de apele lacului de acumulare cu același nume.

Figura 2.1 Marne nisipoase- Formațiunea de Vasilatu. Sursa: www.ecolotru.ro

Figura 2.2 Conglomerate-Formațiunea de Brezoi. Sursa: www.ecolotru.ro

Depresiunea Getică se extinde doar în cursul superior al vǎii lui Stan, între Pânza Geticǎ și Unitatǎțile Supragetice. Petrografic, bazinul superior al Vǎii lui Stan, este constituit dintr-un pachet de roci sedimentare, la alcǎtuirea cǎruia intrǎ conglomerate polimictice, marne nisipoase, marne argilo – nisipoase cu concrețiuni feruginoase, alternanțe de gresii și argile marno – nisipoase (Coniacian – Santonian) și conglomerate polimictice (Campanian – Maastrichtian) similare cu cele din bazinul Brezoi (Formațiunea de Brezoi). Grosimea pachetelor de sedimente depǎșeste dincolo de cumpăna de ape (în bazinul Olănești) circa 2000-3000 m (Boldor C., Stilla Al., Iavorschi M., Dumintr I., “ Date noi în cunoașterea stratigrafiei și tectonicii sedimentarului mezozoic la Nord de Olănești”1970). Structural, aceastǎ stivǎ de sedimente care se dispune discordant și transgresiv peste cristalinul getic și supragetic, se desfǎșoarǎ sub forma unui vast monoclin, care înclinǎ cu 35-65º spre SE. Principala discontinuitate este reprezentată de Falia Olănești – Naruțu (NE-SV), care pornește din cursul inferior al Văii lui Stan și ajunge până în Valea Cheia, la mânăstirea Pătrunsa. Compatimentul ei estic este ridicat, iar pasul ei măsoară circa 1500 m (Boldor C., Stilla Al., Iavorschi M., Dumintr I., “ Date noi în cunoașterea stratigrafiei și tectonicii sedimentarului mezozoic la Nord de Olănești”1970).

2.2 Relieful

Se caracterizează prin varietatea impusă de condițiile litologice, structurale și tectonice. Deși în general relieful pare destul de monoton, acesta apare zvelt și spectaculos mai ales în ariile glaciare și carstice.

2.2.1Relieful glaciar.

Este dezvoltat la obârșia râurilor Lotru și Latorița, cât și la obârșia unor afluenți mai mici, precum Steaja și Balindru. Relieful glaciar este cel mai spectaculos din tot bazinul hidrografic. Muchiile înguste, vârfurile ascuțite, circurile glaciare, trenele de grohotiș, morenele, fac din acesta un peisaj deosebit. Include sectorul situate în amonte de Obârșia Lotrului, unde ghețarii pleistoceni, au sculptat numeroase circuri glaciare: Gâlcescu, Zînoaga Mare, Iezerul, Găuri, care în prezent cantonează numeroase ochiuri de apă. Masa de gheață care deborda din aceste circuri se unea și dădea naștere la ghețarul din lungul Văii Lotrului, care în cel mai probabil caz avea circa 6-7 km, fruntea lui situându-se undeva între Muntee Ștefanu și pârâul Groapa Seacă.
În terminologia românească circurile glaciare poartă numele de ,,căldări”, iar în cazul în care au forme alungite (ovale) acestea se numesc ,,zănoage”. Unele dintre aceste căldări (zănoage) sunt etajate pe 2 sau 3 niveluri, cea mai caracteristică fiind Căldarea Gâlcescu etalată pe 3 trepte: Păsări, Pencu–Vidal și Gâlcescu. Ele sunt despărțite în mare parte de creste ascuțite și stâncoase, așa cum este Coasta Gâlcescu (care desparte Căldarea Gâlcescu de Zănoaga Iezerului), Coasta Pietroasă (între Zănoaga și Găuri), etc ( www.ecolotru.ro).

Figura 2.3 Căldarea și Lacul Gâlcescu. Foto: Marian Murgu

Figura 2.4 Relief glaciar și periglaciar în Parâng. Emm. De Martonne 1906; prelucrare digitală Florin Vuia

2.2.2 Relieful carstic se dezvoltă punctual în circul Găuri, circul Cărbunele, sectorul Fratoșteanu – Pietrile, Muntele Târnovu, Valea Rudăreasa. Nu la fel de spectaculos ca în marile arii calcaroase de la noi din țară, acesta încântă totuși privirile turiștilor. Dimensiunea redusă a formelor de disoluție este pusă pe seama calcarelor cu cristalinitate ridicată, procesul având loc încet.
Dintre formele endocarstice sunt cunoscute și cartate peșterile din circul Găuri (Peștera Mare de la Găuri, Peștera Găuri, Peștera Mică, Peștera de la Poliți), Peștera cu Lapte (versantul drept al Văii Rudăreasa, bazinul Latoriței). Cităm de asemenea peșterile din Muntele Târnovu, precum și altele de dimensiuni reduse situate în bazinul văii Rudăreasa. Alături de acestea se regăsesc avenurile (puțurile verticale), așa cum este Gaura Zmeului din Găuri, avenul de lângă vârful Mogoșu.
Exocarstul (carstul de suprafață) se impune în relief prin versanți abrupți, adesea verticali, presărați cu jgheaburi, vârfuri ascuțite, numeroase doline (cea mai mare fiind Gaura Fusului din circul Găuri), lapiezuri, etc (www.ecolotru.ro).

Figura 2.5 Peștera Laptelui. Sursa: www.Ecolotru.ro

2.2.3 Relieful dezvoltat pe conglomerate la N de orașul Brezoi este relativ unic la noi în țară, aici fiind prezente o serie de forme de relief ce pot fi asemuite cu unele animale (reprezentări zoomorfe), cele mai cunoscute fiind Melcii Doabrei (Carapacele Doabrei), niște forme rotunde, greoaie, sculptate de către acțiunea apei și vântului (eolizație). Tot aici se întâlnesc numeroase alveole, săpate în pereți verticali, ce poartă numele de tafoni, întâlniți în punctele Piatra cu Găuri (atât pe Valea Glodului, cât și pe Valea Doabrei). O mare parte din acest areal a fost înclus în rezervația naturală Pădurea Călinești–Brezoi și Parcul Național Cozia, odată cu adoptarea Legii nr. 5/2000, secțiunea a III – a. Dintre vârfurile cele mai cunoscute sunt: Țurțudan(593 m),Brezoi (644 m) și Doabra (806 m) ( Ilinca V., Mosor Gh., “ Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008).

Figura 2.6 Melcii Doabrei. Sursa: Autor Enescu Mădălin Andrei

Figura 2.7 Vârful Țurțudan. Sursa: Autor Enescu Mădălin Andrei

2.2.4 Relieful sculptural

Evoluția reliefului în timp geologic a arealului pe care au luat naștere Carpații este rezultatul a milioane de ani de modelare ciclică. Astfel, dinspre culmile cele mai înalte (cumpenele de apă) relieful coboară în trepte înspre axul văii, putându-se reconstitui resturile unor suprafețe de nivelare la altitudini diferite, sub care s-au detașat ulterior umerii de vale, terasele, luncile și glacisurile din lungul văii. În valea Lotrului se găsesc două generații de astfel de umeri, denumiți nivele de eroziune. Prima se situează la circa 800 m altitudine absolută, cel mai reprezentativ nivel regăsindu-se în Muntele Foarfeca, iar cel de-al doilea, la circa 600 m, ocupând sectorul stâng al Lotrului, cuprins între Doabra și Olt, unde sunt incluse și vârfurile Țurțudan și Brezoi (Ilinca V., “Valea Lotrului-studiu de geomorfologie aplicată”. Teză de doctorat, Universitatea din București. 2010).

2.2.5 Relieful fluviatil

În evoluția ciclică îndelungată a văii, Lotrul a lăsat urme evidente, rămase suspendate față de fundul văii. Este vorba de 2 nivele de vale, situate la 800-850 m, respectiv 600-700 m, racordabile cu cele din Valea Oltului (Badea L., “Defileul Coziei și valea subcarpatică a Oltului”, Studii și cercetări de Geologie-Geofizică-Geografie, XXX; București 1983). Sub acestea, au fost tăiate o serie de 6 terase, dar niciodată mai mult de 3 pe același profil. Succesiunea acestora este următoarea: – terasa de 2 – 4 m, în unele locuri greu de delimitat de lunca propriuzisă din cauza intervenției antropice masive la nivelul acesteia; – terasa de 10 – 15 m, tăiată în depozite fluviatile, păstrată îndeosebi în perimetrul Văii Vultureasa și racordabilă cu unele conuri de dejecție retezate la acest nivel; – terasa de 20 – 25 m, reprezintă primul nivel sculptat în roca de bază, dar care suportă la partea superioară o cuvertură de pietrișuri și nisipuri, racordabilă și ea cu câteva conuri de dejecție retezate; – terasa de 35 – 40 m – terasa de 55 – 60 m – terasa de 80 – 90 m (Gheorghe V., “ Valea Lotrului. Studiu de geomorfologie aplicată” Teză de doctorat, Universitatea din București, 2010).

Albiile minore foarte late în cadrul Oltului și Lotrului și mai reduse la nivelul afluenților, sunt tapisate cu bolovănișuri, pietrișuri, nisipuri și mâluri, cunoscute împreună sub denumirea de, depozite de albie. Pietrișurile și bolovănișurile prezintă un grad mare de uzură, ele fiind foarte rotunjite și alungite, aceasta ca o consecință a transportării lor pe calea apei pe o distanță foarte mare. În cadrul albiilor minore se pot întâlni forme de acumulare fluviatilă cum sunt ostroavele, acele insule care se formează în partea mediană a râurilor și reniile-depozite laterale care se dezvoltă pe malurile convexe ca urmare a unei viteze mici a curentului de apă.

Albiile majore (lunciile) sunt foarte extinse, de la câteva zeci de metri la peste o sută de metri, în cazul Oltului și Lotrului. Ele sunt trepte de relief foarte plane, suspendate cu 0,5-1 m față de albiile minore, iar rolul lor principal este acela de a prelua o patrte din apele râurilor în timpul sezoanelor ploioase, când debitele acestora depășesc cu mult debitele medii.

Terasele sunt tot forme de relief plane, sub formă de poduri, care reprezintă de fapt vechile lunci alre râurilor. Odată cu adâncirea râurilor ele au fost detașate și au rămas suspendate față de lunci. Acestea se dezvoltă în special pe partea dreaptă a Lotrului ( Ilinca V., Mosor Gh., “ Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008).

2.3 Hidrografie

Fiind o arie exclusiv montană, rețeaua de râuri și pâraie este foarte bine dezvoltată, aceasta fiind alimentată atât din apa căzută din precipitații (regim pluvial), cât și din cea rezultată în urma topirii zăpezilor (regim nival). Izvorând din Masivul Parâng, din complexul glaciar Gâlcescu, are o lungime totală de 76,6 km, actual micșorată cu 3 km datorită construcției hidrocentralelor din acest bazin și un debit care în regim natural era de 20 metri cubi/secundă, în prezent este de doar 2 metri cubi/secundă, având punctul de confluență la Gura Lotrului cu râul Olt( Ilinca V., Mosor Gh., “ Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008).

Afluent pe partea dreaptă a râului Olt, Lotrul este prin altitudinea medie a bazinului(1374 m) cât și prin caracteristicile sale morfodinamice, un râu tipic de munte. Se întinde pe o lungime de 76,6 km, având o pantă de 327 m, ceea ce face ca apele sale să curgă vijelios, dovedind existența unei mari cantități de energie hidraulică( Ujvari I., “ Geografia Apelor României ”, Editura Științifică 1972, București ). Rețeaua hidrografică este densă și uniformă, provocând o mare fragmentare a munților. Principalii afluenți ai Lotrului sunt:

Pe partea dreaptă: Ștefanul, Puru, Izvorul Purului, Vidruța, Mănăileasa, Latorița (cel mai mare afluent al Lotrului), Mălaia, Bucureasa, Valea Satului, Valea Grotului, Valea lui Stan etc.

Pe partea stângă: Găuri, Groapa Seacă, Pravățu, Groapa Stejii, Haneșu, Balindru, Dobrunu, Voineșița, Rudarilor, Reaua, Teiu, Runcu, Păscoaia, Vasilatu, Doabra (www.ecolotru.ro).

Râul Latorița. Este afluent de dreapta al Lotrului, fiind cel mai important afluent al acestuia. Izvorăște din Munții Parâng, de sub vârful Urdele (2165 m) și are o lungime de 29,1 km, iar bazinul său hidrografic ocupă o suprafață de 201 km (www.wikipedia.ro).

Râul Păscoaia. Este al doilea afluent ca mărime din tot bazinul hidrografic al Lotrului, după Latorița și este cel mai important afluent de pe partea stângă. Izvorește de sub vârfurile Sfărcașu (2054 m) și Negreu (1965 m) și are o lungime de 20 km, iar bazinul hidrografic ocupă o suprafață de 118 km (Ilinca V., Mosor Gh., “ Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008).

Lacurile. În bazinul superior al Lotrului și Latoriței sunt cantonate numeroase lacuri de origine glaciară, glacio-nivală sau nivalș, la care se adaugă cele artificiale (de acumulare, construite în scop hidroenergetic).

Lacurile glaciare sunt: Gâlcescu, Pencu, Vidal, Păsări, Zănoaga Mare, Găuri, Iezerul (în bazinul superior al Lotrului); Muntinu, Iezerul Latoriței, Violeta, Cioara și Galbenu (Bazinul hidrografic al Latoriței). Lacul Gâlcescu este cel mai mare, având o suprafață de 3,02 ha și o adâncime de 9,6 m. Situat la o altitudine de 1930 m, este mărginit spre sud de blocuri mari de grohotiș, celelalte maluri fiind strejuite de jneapăn. Acesta este cel mai cunoscut lac de origine glaciară din grupa Parâng.

Figura 2.8 Lacul Gâlcescu Sursa: Alexandru Buduran

În afară de lacurile naturale, pe Valea Lotrului au mai apărut alte 7 lacuri de acumulare: Vidra, Balindru, Mălaia și Brădișor (pe râul Lotru), Galbenu și Petrimanu (pe Latorița) și Jidoaia (pe Jidoaia). Suprafața totală a lacurilor de acumulare este de circa 14,65 km2 , ceea ce reprezintă 1,43% din totalul bazinului hidrografic (Ilinca V., “Valea Lotrului-studiu de geomorfologie aplicată”, Teză de doctorat, Universitatea din București 2010).

Barajul Vidra este amplasat în mica depresiune Vidra, situată pe cursul superior al Văii Lotrului, la o altitudine medie de circa 1275 m, fiind mărginit de Munții Lotrului la N si de Munții Latoriței la S. Construcția lui a început în anul 1966 și s-a terminat 7 ani ani târziu, în 1973, lacul purtând denumirea de Vidra sau Puru, după numele a două pâraie ce vin din Munții Latoriței, iar uzina electrică Lotru–Ciunget, după numele râului principal și cel al satului unde se află ea amplasată.

Barajul a fost construit într-o zonă formată din gnaise de Vidra, roci rezistente de altfel, cu excepția versantului drept, care se caracterizează printr-o alterare generală până la o adâncime de circa 30-50 m. Pentru a intercepta pierderile din lac prin roca alterată, s-a construit un ecran

drenant situat în aval de nucleul de etanșare, constituit din două galerii și o perdea de drenuri forate la 5 m distanță, ce debușează în galerii.

Este un baraj construit din anrocamente cu nucleu central de argilă, care are în profilul transversal forma unui trapez cu baza mare de 487 m și baza mică de 10 m, și cuprinde următoarele zone din amonte spre aval:

– un strat de protecție din bolovani, prins de anrocamente și compactat în straturi de 2 m;

– o zonă de trecere formată din material aluvionar cu dimensiuni de 0-300 mm;

– un filtru din material aluvionar sortat de 0 – 40 mm;

– un nucleu argilos ușor înclinat spre amonte;

– filtru identic cu cel din amonte;

– zonă de trecere asemănătoare cu cea din amonte, prinsă de anrocamente și compactate în straturi de 1 m grosime spre centru și 2 m spre aval, cu amenajarea suprafeței parametrului aval.

Pentru construcția lui s-a optat pentru o formă ușor arcuită în plan a nucleului și a întregului baraj pentru autoînchiderea fisurilor care ar putea apărea în nucleu.

Ridicarea barajului până la o înălțime de 121 m a dus la apariția în amonte a unui lac cu o suprafață de 1240 ha și cu un volum de 340 milioane m3, precum și la inundarea gurilor de vărsare a mai multor afluenți: Goața Mare, Săpătura, Sărăcinu Mare, Mijlociu și Mic, Balu (pe stânga) și Pârâul Mieru, Pârâu Sec, Pârâu Mioara, Ogașul Bora, Puru, Pârâu Pietrele Vidruței și Vidruța (pe dreapta), lacul căpătând în plan o formă festonată (Priscu R., “Construcții hidrotehnice”, volumul I și II, Editura Didactică și Pedagogică București, 1974).

Figura 2.9 Sistemul hidroenergetic Lotru-Ciunget. Sursa:www.rointeractiv.ro

2.4 Clima

Prin poziția pe care o ocupă în cadrul Carpaților Meridionali, Valea Lotrului se caracterizează printr-un climat montan, diferențiat pe etaje de altitudine. Astfel, dacă în bazinul inferior climatul este mai blând, cu temperaturi de 7-8oC și precipitații medii anuale de circa 800 mm, acestea ajung la 2000 m altitudine la 0o și precipitații ce pot depăși 1200 mm. Se constată deseori inversiuni termice, mai ales în aval de Voineasa.

Cea mai călduroasă lună din an este luna iulie (18,3oC la Voineasa, 12, 2oC la Obârșia Lotrului și Parâng). Temperatura minimă absolută de -25,8oC a fost înregistrată la 6 februarie 1954, iar temperatura maximă de 34,5oC, la 17 iulie 1952, la Voineasa. Zilele cu îngheț variază între 120-150 la stația meteorologică Voineasa și 160-210 la stația meteorologică Obârșia Lotrului, în timp ce zilele cu ninsoare se încadrează în ecartul 13-39, respectiv 30-67. Stratul de zăpadă se menține din lunaoctombrie până în luna aprilie (Voineasa) și pe o perioadă mai îndelungată (septembrie-iunie) la peste 1500 m altitudine, cel mai gros strat de zăpadă înregistrându-se în luna februarie (17,6 la Voineasa, 51,6 la stația Parâng).

Vânturile depind în mare măsură de configurația reliefului. Existența vaii Oltului face ca mase mari de aer să fie canalizate pe această vale, având direcția N-S și S-SV. În zonele înalte, vânturile sunt mai frecvente, atingând viteze de la 6 la 30 m/s ( Ploaie Gh., “Valea Lotrului”, Editura Sport-Turism București, 1983). Vremea favorabilă excursiilor este în august-septembrie, iar în unii ani chiar și în octombrie-noiembrie. În celelalte luni drumețul trebuie să prevadă neapărat posibilitatea precipitațiilor și mai ales mijloacele de adăpost. Se întamplă ca pe crestele munților Latoriței sau în căldările Parângului să plouă, să ningă în plină vară și să cadă grindină, asemenea fenomene succedându-se de mai multe ori în cursul unei zile.

În concluzie clima din bazinul Lotrului este una umedă, cu ierni lungi, bogate în zăpadă și veri în general mai scurte.

Figura 2.10 Temperaturi multianuale în Voineasa (2005-2008). Sursa: www.amfostacolo.ro

2.5 Vegetația

Între izvoarele Lotrului și punctul de vărsare în Olt, este o diferență de nivel de circa 1900 m, ceea ce face ca în bazinul sau să întâlnim toate cele patru etaje caracteristice ale vegetației din țara noastră (Ploaie Gh. “Natura sălbatică din județul Vâlcea” Editura Prisma, Râmnicul Vâlcea, 1999). Această succesiune poartă numele de etajare verticală și cuprinde de jos în sus următoarele etaje de vegetație:

etajul pădurilor de foioase;

etajul pădurilor de amestec;

etajul pădurilor de conifere;

etajul subalpin.

Etajul pădurilor de foioase

Pădurile de foioase (nemorale) sunt păduri care se dezvoltă atât în arealele deluroase din țara noastră, cât și în cea a munților joși, acolo unde condițiile climatice permit acest lucru.
Astfel, la poalele munților Coziei, Lotrului și Căpățânii, unde climatul este mai dulce, se dezvoltă specii de foioase cum sunt gorunul (Quercus petraea), fagul (Fagus sylvatica), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), teiul (Tilia cordata), carpenul (Carpinus betulus), mesteacănul (Betula pendula), frasinul (Fraxinus excelsior) etc. Interesant este faptul că la E de vârful Țurțudanu și până în Valea Oltului apar numeroase pâlcuri de pin (Pinus sylvestris), specie de altfel rășinoasă. Apariția lui aici are probabil legătură cu activitatea omului din trecut, aceștia fiind probabil plantați. Aceste păduri ocupă versanții mai joși (sub 800 – 1000 m), mai ales pe cei dintre sectorul cuprins între Păscoaia și Olt, dar și la poalele Masivului Narățu.

Etajul pădurilor de amestec

Pădurile de amestec fac tranziția între pădurile de foioase și cele de conifere, prezentând caracteristici de la ambele etaje . Aici, pe lângă speciile menționate mai sus la pădurile de amestec (mai ales fagul), se regăsesc specii de conifere, unde ponderea cea mai mare o deține molidul, la care se adaugă bradul etc. Altitudinea între care se dezvoltă acest etaj este de regulă cuprinsă între 800-1200 m, dar datorită unor condiții locale, el poate coborî sau urca în altitudine.

Etajul pădurilor de conifere

Pădurile de conifere se dezvoltă la altitudini ridicate, de peste 1200 m. Datorită expoziției versanților, care poate să favorizeze sau nu urcarea în altitudine a acestui etaj, pădurile de conifere încep să se dezvolte la altitudini mai joase pe versantul N al Masivului Narățu, unde climatul este mai rece, în comparație cu versantul S al Munților Lotrului. Speciile care intră în compoziția pădurilor de conifere sunt molidul (Picea abies) și bradul (Abies alba). Ca repartiție spațială, pădurile de conifere se regăsesc în Masivul Narățu, dar mai ales în zona mai înaltă a Munților Lotrului, pe interfluviile dintre Păscoaia și Olt. Prin aceste păduri se pot remarca și unele exemplare de tisă (Taxus bacata) pe Valea Păscoaia sau de larice (Larix decidua), acesta din urmă fiind un conifer care își pierde acele în sezonul rece.

Figura 2.11 Păduri de conifere Munții Lotrului. Sursa: www.turism.bzi.ro

Etajul subalpin

În general în țara noastră etajul subalpin se dezvoltă la peste 1700-1800 m, dincolo de limita superioară a pădurii, acolo unde condițiile climatice sunt aspre, iar perioada biologică activă este mai scurtă. Acest etaj este constituit din două tipuri de asociații: una de tufișuri și una ierbacee. Tufișurile în compoziția cărora intră specii precum jneapănul sau jepul (Pinus mugo) și ienupărul (Juniperus communis) ajung în general până la 2,5-3 m, pe când cele compuse din smârdar sau bujor de munte (Rhododendron kotschyi), merișor (Vaccinium vitis-idea) și afin (Vaccinium myrtillus) nu depășesc 30-50 cm înălțime. Natural, acest etaj se găsește doar în Munții Lotrului la altitudini de peste 1700-1800 m, dar datorită activităților umane (exploatarea lemnului și păstoritul) acest etaj a fost coborât în unele locuri cu peste 100 m altitudine.

Vegetația azonală

Vegetația azonală este vegetația care nu se supune legilor etajării verticale, ea apărând ca urmare a unor condiții locale. De exemplu, umiditatea din lungul albiilor minore și majore duce la instalare unor specii higrofite (plante iubitoare de umiditate), precum salcia (Salix alba), salcia căprească (Salix caprea), arinul (Alnus glutinosa) și plopul (Populus tremula), vegetație cunoscută generic sub numele de vegetație de luncă.

Vegetația acvatică

Este reprezentată prin câteva plante caracteristice, adaptate la mediul acvatic prin lipsa rădăcinii. Intră aici mai multe specii de alge, printre care lâna broaștei (Cladophora) și mătasea broaștei (Spirogyra) (Ilinca V., Mosor Gh., “ Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008).

În bazinul Lotrului se gasesc si o serie de rarități botanice de o mare importanță științifică, unele deja cunoscute ca monumente ale naturii. Dintre cele mai importante enumerăm: Veronica bachofenii, Galium kitaibelianum, Hieracicum, Pavichii, Linaria angustissima, Achilea distans, Potentilla haynaldiana, Daphne blagayana, Leontopodium alpinum, Mnium cinclidoides, Frullania jackii, etc (Ielenicz M., “România. Geografia fizică-II, Climă, ape, vegetație, soluri, mediu”, Editura Universitară București, 2007).

Figura 2.12 Floarea de colț (Leontopodium alpinum). Sursa: Otniel Boingeanu

2.6 Fauna

Elementele de vegetație, și mai ales pădurea, condiționează în mare măsură răspândirea animalelor, formând laolalta variate ecosisteme.

Dintre mamifere se întâlnesc cele care constituie vânatul mare. Ursul (Ursus arctos), stăpân al pădurilor de molid, urcă vara până în zona alpină, punând probleme deosebite turmelor de oi ale ciobanilor, pentru ca toamna să coboare până în localitățile Voineasa și Mălaia, în căutarea fructelor.

Figura 2.13 Ursul Carpatin (Ursus arctos). Sursa: Florian Andronache

Capriorul (Capreolus capreolus) se întâlnește pe culmile mai domoale, în pădurile de foioase în care-și fac loc poieni înierbate, unde se pot vedea adesea vara la păscut. Nu urcă dacât rareori până în etajul pădurilor de conifere.

Cerbul (Cervus elaphus), este stăpânul pădurilor de molid, ajungând mai ales toamna, până spre golul alpin. Se întâlnește în Coasta Bengai sau Dobrunu.

Figura 2.14 Cerbul Carpatin (Cervus elaphus). Sursa: Dan Iosub

Capra neagră (Rupicapra rupicapra) ocupă biotipurile stâncoase din căldările Steaja, Zănoaga Cristeștilor și Balindru, iar când sunt urmărite de răpitori se retrag în stâncăriile din Cataractele Lotrului. Acestea sunt în jur de peste 100 de exemplare, ce coboară din toamnă până în primăvară la altitudini mult mai joase, până în etajul pădurilor de molid.

Figura 2.15 Capra neagră (Rupicapra rupicapra). Sursa: www.ranca.ro

Felinele sunt reprezentate de pisica sălbatică (Felix silvestris), jderul de copac (Martes martes), jderul de piatră (Martes foina), ca și de râs (Lynx lynx), acesta numărând tot mai puține exemplare. Lupul (Canis lupus) numără încă multe și viguroase exemplare, deși a plătit tribut greu fenomenului de exterminare. Mistrețul (Sus scrofa), aflat în creștere numerică, coboară adesea în terenurile cultivate provocând daune.

În Munții Lotrului sunt, de asemenea, prezente și veverițe (Sciurus vulgaris), pârșii (Glis glis), șoarecii de pădure (Silvaemus silvaticus) și alte rozătoare.

Lumea păsărilor este bogat reprezentată, atât prin păsările mici, insectivore (pițigoi, vrăbii, mierle, cinteze, ciocănitori etc.), cât și prin răpitori ca eretele vânăt (Circus cyaneus), uliul (Accipiter gentilis), huhurezul (Strix aluco) ș.a. În molidișuri întâlnim buha (Bubo bubo), forfecuța (Loxia recurvirostră), precum și ciocănitoarea (Ficus canus). Cel mai de seamă reprezentant al avifaunei din etajul molidișurilor rămâne cocoșul de munte (Tetrao urogallus), prezent în bazinele văilor Frumoasa, Sadu și Lotru.

În pajiștile subalpine trăiesc exemplare de brumărița de stâncă (Prunella collaris) și fâsa de munte (Anthus spinoleita).

Dintre reptile se întâlnesc: șopârla verde (Lacerta viridis), șopârla cenușie (Lacerta agilis), șopârla de munte (Lacerta vivipara), vipera comună (Vipera berus), etc.

Figura 2.16 Șopârla cenușie (Lacerta agilis). Sursa: Autor Enescu Mădălin Andrei

Pădurile de pe văile umede adăpostesc și o serie de amfibieni ca: broasca de pădure (Rana temporaria) și salamandra (Salamandra salamandră).

Fauna piscicolă este reprezentată mai cu seamă de păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), prezent în Lotru, Sadu, Frumoasa și afluenții lor, păstrăvul curcubeu (Salmo irridaeus) prezent în lacurile de acumulare, lipan (Thymallus thymallus), boiștean (Phoxinus phoxinus) ș.a. Pe cursul inferior al râurilor care înconjoară acești munți se mai pescuiesc: mreana (Barbus barbus), scobarul (Chondrostoma nasus) și cleanul (Leuciscus cephalus). Apele Oltului mai adăpostesc încă și câteva specii de pești, dar fără importanță economică.

Fauna de nevertebrate terestre cunoaște și în Munții Șteflești numeroși reprezentanți din grupul viermilor, al monistelor, dar mai ales dintre Artropode. Sunt prezente: șarpele orb (Geophillus), scolopendra și numeroase ordine de insecte.

În sectorul sud-estic ai Munților Lotrului, pe sub pietre și prin crăpăturile rocilor sedimentare se întâlnesc numeroși scorpioni (Euscorpius carpathicus) (www.carpați.org)

2.7 Solurile

Clasa cambisoluri

Solurile brune acide îmbracă toți versanții (exceptând pe cei cu pante foarte accentuate sau abrupturile) acoperiți de păduri de foioase și de conifere. Sunt soluri care au textură mijlocie-grosieră și o culoare brun deschisă. Ca urmare a climatului în care s-au format, cu temperaturi medii anuale de circa 6-8 grade C și precipitații de circa 800-1000 mm, evapotranspirația este mai mică.

Clasa spodosoluri

Solurile brune friiluviale. Altitudinal, solurile feriiluviale se găsesc deasupra solurilor burne acide, acolo unde climatul este ceva mai rece, cu temperaturi medii anuale de 2/4 grade C și precipitații medii anuale de circa 1000 mm/an. Se regăsesc pe culmile înalte ale masivelor Naruțu, precum și în Munții Lotrului la altitudini de 1400-1800 m.

Podzolurile apar doar în sectorul înalt al Munților Lotrului, la altitudine de peste 1700-1800 m, în continuarea solurilor feriiluviale. Climatul în care s-au format este relativ rece, cu temperaturi medii anuale de 2/3 grade C și recipitații foarte bogate, ce depășesc 1000 mm/an, iar vegetația sub care se dezvoltă este alcătuită din păduri de conifere (în cea mai mare parte molid), la care se adaugă tufișurile de jneapăn și ienupăr.

Clasa solurilor neevoluate

Aluvisolurile și protosolurile aluviale sunt soluri tinere, care au grosimi reduse (sub 50 cm) și care se găsesc în luncile râurilor (Lotru, Păscoaia, Vasilatu, etc). Diferența dintre cele două tipuri constă în faptul că cel de-al doilea, spre deosebire de primul, este afectat de revărsările râurilor din timpul apelor mari, ceea ce duce la întreruperea procesului de pedogeneză.

Litosolurile sunt soluri superficiale care se dezvoltă pe versanții abrubti, în zonele de stâncărie (litos=piatră). Ele se pot asocia cu celelalte tipuri de soluri, deoarece nu apar ca urmare a unor condiții climatice specifice ( Ilinca V., Mosor Gh., „Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008).

2.8 Ariile Protejate

Pe Valea Lotrului se regăsesc 8 rezervații naturale, care conservă atât elemente de biodiversitate (specii de floră, faună și habitate), cât și elemente de geodiversitate (forme de relief interesante, bizare sau unice).

Rezervația Căldarea Gâlcescu

Se află in zona de obârșie a Lotrului spre extremitatea estică a masivului Parâng, pe peretele lui Nordic. Altitudinea maximă este de 2200 metri.  Suprafața este de 200 ha, iar limitele sunt date de partea superioară a căldarii glaciare (vest, sud, est) iar în nord de valea Lotrului superior. Calea de acces în rezervație: de la Voineasa pe DN 7A până la Obârșia Lotrului și apoi drumul 67C spre Rânca-Novaci până la Podul Lotrului de unde se urmărește drumul forestier de pe firul Lotrului superior. Flora rezervației este specifică  zonei subalpine cu tufărișuri de jneapăn (Pinus Mungo), la care pe alocuri se asociază ienupărul (Juniperus Communis). Sunt și plante rare dintre care cea mai cunoscută este bujorul de munte, după cum mai jos la altitudinea de 1800-1700 metri, între conifere, remarcăm zâmbrul. Fauna include capra neagră, ursul brun, cocoșul de munte, acvila de munte, etc. În apele lacului trăiește păstrăvul. Rezervația Căldarea Gâlcescu face parte conform dispozițiilor O.U.G. nr.236/2000 privind regimul ariilor natural protejate din categoria rezervațiilor natural al căror scop este protecția și conservarea aspectului geomorfologic, florei și faunei specifice.

În conformitate cu dispozițiile ordonanței rezervația corespunde categoriei IV IUCN: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire. În consecință managementul acestei arii se face prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și a protejării anumitor specii. De asemenea se oferă publicului posibilități de recreere si turism și se încurajează activitățile științifice și educaționale. În rezervație se află mai multe lacuri glaciare între care cel mai mare este Lacul Gâlcescu cu o suprafață de 3,2 ha, oglinda lacului fiind la 1924 metri (www.sitparang.ro)

Figura 2.17 Rezervația Căldarea Gâlcescu. Sursa: www.sitparang.ro

Rezervația Iezerul Latoriței

Iezerul Latoriței (10 ha) este situată în amonte de confluența Latoriței de Sus cu Latorița de Mijloc. Pe lângă flora pe care o conservă, este interesant faptul că păstrează un lac glaciar (Iezerul Latoriței) la cea mai joasă altitudine din România, la aproximativ 1555 m altitudine (Iancu S., “Masivul Parâng. Studiu de geomorfologie”, Teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolzai, Cluj-Napoca, 1970). Lacul Violeta, situat în apropiere, adăpostește o populație viguroasă de Menyanthes Trifoliata, o valoroasă plantă medicinală cu răspândire limitată în țara noastră, această stațiune fiind unică până în prezent în spațiul carpatic dintre Olt și Jiu.

Tot în cuprinsul acestei rezervații se află , pe firul Latoriței de vest, un imens bloc de calcar perforat de un tunel cu diametrul de circa 1,5m prin care curgeau cândva apele pârâului. Fenomenul este interesant și merită atenția turiștilor care ajung in acest sector (www.sitparang.ro).

Figura 2.18 Rezervația Iezerul Latoriței. Sursa: www.sitparang.ro

Rezervația Miru-Bora

Se află în munții Latoriței, pe versantul nord-estic, având următoarele vecinătați : la nord și est Valea Miru; la sud Coasta Benghii și la vest Șaua Ștefanu. Ocupă o suprafață întinsă de la obârșiile pârâului Miru (25 ha) și se extinde între Vârful Bora (2055 m) și limita superioară a pădurii.

La nord de Vîrful Bora se află, de asemenea, un frumos circ glaciar, acoperit de un covor întins de jenepeni. Cândva a existat și un lac, dar azi acesta este colmatat și acoperit cu vegetație ierboasă. Circul, de un pitoresc aparte, este drenat de un afluent de dreapta văii Mirului.

Rezervația de jnepeniș are în substrat  șisturi cristaline (amfibolite si feldspați). În valea pârâului Miru de o parte și de alta se află calcare. Ca formă de relief se prezintă o vale glaciară fiind la o altitudine de peste 1900 metri.

Clima este caracteristică zonei montane înalte cu temperaturi medii anuale sub 0 grade Celsius la peste 2000 metri înălțime și în jur de 0 grade Celsius sub 2000 metri altitudine.

Înălțimea mare la care se află circurile glaciare face ca în marea ei majoritate vegetația să fie specific zonelor subalpine, reprezentată prin formațiuni de tufărișuri subalpine și pajiști. Principala formă de vegetație este jneapănul (Pinus Mungo), care are un rol protector pentru suprafața pe care o acoperă. În partea inferioară a rezervației se găsește pădurea de conifere, dominată de molid. Tot aici se află ienupărul și ghințura galbenă.În ceea ce privește fauna, aici se găsește: ursul carpatin, cerbul, râsul, capra neagră și cocoșul de munte. Rezervația naturală de la Miru-Bora, reprezintă un ansamblu peisagistic de excepție ce se constituie din jnepenișul înconjurat de pășuni aflate la mare altitudine (www.sitparang.ro).

Figura 2.19 Rezervația Miru-Bora. Sursa: www.sitparang.ro

Rezervația Cristești

Rezervație naturală mixtă, are o suprafață de 3 ha, situată în  munții Lotrului (Șteflești), în sud-estul culmii principale dominată de Vf. Cristești, între 1900 – 2053 m. Conservă un habitat natural de tufișuri de Pinus mugo cu Rhododendron (jneapan și bujor de munte) în care se adăpostește ursul brun sau pe stâncării capra neagră. Rezervația include circurile glaciare de sub culmea principală munților Lotrului  (zona Vf. Cristești), aflate la obârșia pârâului Haneșu ,afluent pe stânga  al râului Lotru  și Iezerele Cristeștilor (Agenția pentru protecția mediului).

Figura 2.20 Rezervația Cristești. Sursa: www.wikipedia.ro

Rezervația Jnepenișul Stricatul

Jnepenișul Stricatul se află în partea stângă (sudică) a Munților Lotrului, în zona Vf. Balindru și Stricatul, delimitată de văile pârâurilor Balindru, Hoteagu și Furnica Mare, la o altitudine medie de 1.800 m, include muntele Stricatul (1.831m) a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000.

Rezervația se întinde pe o suprafață de  81.4 hectare și este o zonă de importanță floristică și faunistică, cu rol de protecție pentru specia de jneapăn (Pinus mugo), precum și pentru mai multe specii de mamifere, printre care ursul brun sau capra neagră.

Flora ariei protejate o compun elemente caracteristice zonelor alpine (golurilor alpine), cu mai multe specii de arbusti și plante ierboase, dintre care, în afară de jneapăn (Pinus mugo), mai există afin (Vaccinum myrtillus L.), smârdar (Rhododendron kotschyi), țăpoșică (Nardus stricta), mușchi de piatră (Cetraria islandica), timoftică (Pleum alpinum), păiuș roșu (Festuca rubra), iarba vântului (Agrostis capillaris), piciorul cocoșului de munte (Ranunculus montanus), sclipeți de munte (Potentilla iernata), clopoțel de munte (Campanula serrata), omag galben (Aconithum Anthora) sau ciucușoară de munte (Alyssum repens).

Fauna din zonă este diversificată și bine reprezentată de mai multe specii de mamifere: urs brun (Ursus arctos), capră neagră (Rupicapra rupicapra), cerb (Cervus elaphus), lup cenușiu (Canis lupus), râs (Lynx lynx), pisică sălbatică (Felis silvestris silvestris), jder de copac (Martes martes), jder de piatră (Martes foina), mistreț (Sus scrofa), vulpe (Vulpes vulpes crucigera), veveriță (Sciurus vulgris), pârș (Glis glis) sau chițcan de munte (Sorex alpinus); păsări: cocoș de munte (Tetrao urogallus), acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), pietrarul cu creastă albă (Oenanthe leucopyga), fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria), presură de munte (Emberiza cia), erete vânăt (Circus cyaneus), bufniță mare (din specia Bubo bubo), ciocănitoare (din specia Picus canus), huhurez din specia Strix aluco), mierlă (Turdus merula), pițigoi (Loxia curvirostra), pupăză (Upupa epops), fâsă de munte (Anthus spinoletta) sau brumăriță de stâncă (Prunella collaris); reptile: șopârlă verde (Lacerta viridis), șopârlă cenușie (Lacerta vivipara), viperă (Vipera berus), broasca de pădure (Rana temporaria); insecte.

Jneapănul, jepul sau catunul (Pinus mugo Turra, Pinus montana Mill) este un arbust din familia coniferelor, cu tulpină culcată sau ascendentă, ramificată, cu crengile plecate la pământ. Scoarța lui este cenușie-brună, crăpată în plăci neregulate. Frunzele sunt aciculate, rigide, îngrămădite câte două spre vârful lujerului, în coadă de vulpe, adesea încovoiate spre lujer în formă de seceră, de un verde viu și cu o lungime de 3-8 cm. Conurile arbustului sunt solitare sau câte două – trei, ovoide, sau sferice, de 2-6 cm lungime. Maturitatea este timpurie, la 6-10 ani, iar periodicitatea fructificației anuală. Jnepenișurile se găsesc în zone unde stratul de zăpadă este prezent 80-160 zile pe an, astfel că perioada de vegetație de 5-6 luni pe an oferă o perioadă de creștere și maturizare a lemnului de maxim 3-4 luni pe an.

Altitudinea prielnică jepului este între 1.500-2.300 m. Este considerat un pin târâtor. Se mai numește și pin de piatră, jip mare, cetină strâmbă. Este o relicvă glaciară, considerat monument al naturii, fiind interzisă distrugerea lui din flora spontană. Înflorește în perioada iunie – august, iar conurile rămân pe lujeri mai mulți ani. Elasticitatea tulpinilor oferă o rezistență deosebită împotriva avalanșelor, constituind un sistem de apărare înpotriva acestora, viscolelor și stratului gros de zăpadă. Jneapănul este și o plantă medicinală, el conține ulei volatil, alcooli, tanin, rezine, substanțe minerale, vitamina C. Din muguri se obțin substanțe antiinflamatoare și regeneratoare pentru țesutul osos în procesele de decalcifiere. Indicat în anumite forme de reumatism, artroză, osteoporoză

Căi de acces : Din comuna Voineasa pe drum nemodernizat până în zona „ La Cataracte" și lacul Balindru, iar de aici pe drum forestier către muntele Furnica și Stricatul, apoi pe poteca nemarcată către  Vf. Balindru Mare (www.cesavezi.ro)

Figura 2.21 Rezervația Jnepenișul Stricatul. Sursa: www.cesavezi.ro

Rezervația Sterpu-Dealul Negru

Rezervație naturală mixtă situată pe flancul sudic al munților Lotrului, pe culmea ce separă valea pârâul Voineșița de valea pârâului Păscoaia, la sud de Vf. Sterpu, între 1750–2000 m. Conservă un  habitat natural de tufișuri de Pinus mugo cu Rhododendron (jneapan și bujor de munte),îin care își găsește adăpost ursul brun, iar în zonele stâncoase, capra neagră. Se situează între vârful Negru și vârful Sterpului, în zona Plaiului Dealul Negru. Se mărginește pe latura de nord și est cu pajiști alpine ,iar pe latura de vest și sud–vest se mărginește cu fond forestier privat , ambele categorii de terenuri aparținând de Obștea  Mare Voineasa.

Figura 2.22 Rezervația Sterpu-Dealul Negru. Sursa: www.wikipedia.ro

Rezervația Pădurea Latorița

Este o arie naturala protejată, de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al comunei Mălaia.
Rezervația naturală Pădurea Latorița se află în partea nord-vestică a Munților Căpățânii, în apropierea limitei nord-vestice a județului Vâlcea cu județele Sibiu și Hunedoara, în partea sud-vestică a satului Ciunget, în partea dreaptă a râului Latorița, la o altitudine cuprinsă între 800 și 1350 m.
Rezervația naturală, declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, se întinde pe o suprafață de 7,10 hectare, reprezentând o zonă de protecție pentru specia arboricolă de larice (Larix decidua), precum și pentru mai multe specii ierboase. La nivelul ierburilor sunt întalnite mai multe specii floristice rare (unele ocrotite prin lege), dintre care: floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass), smârdar (Rhododendron kotschyi), angelica (Angelica Archangelica), iedera albă (Daphne blagayana), clopoțel de munte (din specia Campanula serrata), albastrita (Centaurea coziensis) sau cimbrișor (din specia Thymus comosus) (www.wikipedia.ro).

Figura 2.23 Rezervația Padurea Latorița. Sursa: www.petrimanu.ro

Rezervația Pădurea Călinești-Brezoi

Pădurea Călinești–Brezoi este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al orașului Brezoi și are o suprafață de 200 ha. Este o rezervație complexă (geomorfologică, botanică forestieră, peisagistică) cu un potențial turistic deosebit datorită reliefului pitoresc reprezentat prin stânci sub formă de piramidă mărginite de abrupturi verticale sau surplombante, hornuri și jgheaburi adânci, taffonii etc. Deosebit de reprezentativ este covorul vegetal în care apar, alături de elemente floristice specifice, specii termofile, specii endemice, la care se adaugă o faună bogată. Relieful rezervației reprezintă o asociere unică de turnuri, țancuri, ace, polițe structurale, alveole, văi înguste modelate de către agenții externi în conglomerate slab cimentate. Stâncăriile Bețelului de pe valea cu același nume și cele ale Văii Călineștilor (cunoscute și sub numele de Pietrele Călineștilor, Pietrele Negoiului, Pietrele Morii sau Grădina Zmeilor) reprezintă un ansamblu geomorfologic deosebit de spectaculos, dar și greu accesibil mai ales în sezonul rece. Dintre speciile forestiere menționăm fagul și gorunul cu unele exemplare seculare care constituie un valoros genofond. Sunt prezente și plante ierboase termofile, de nuanță sudică precum și unele specii endemice .

Rezervația este vizitată anual de un număr relativ mare de turiști, pe valea Călineștilor desfășurându-se periodic manifestări turistice cu caracter național (ex.Lira carpatină) (www.primariaorasuluibrezoi.ro).

Figura 2.24 Pădurea Călinești-Brezoi. Sursa: Autor Enescu Mădălin Andrei

Capitolul III

3.1 Obiective turistice

Din spațiul geografic depresionar, cunoscut și sub numele de Țara Loviștei, o bună parte din teritoriu se întinde de pe Valea Lotrului până la Voineasa. Deși era un teritoriu relativ izolat, condițiile naturale favorabile au permis construirea unei colectivități umane încă din cele mai vechi timpuri. O serie de materiale și documente atestă existența unor vechi așezări umane pe Valea Lotrului. Fragmente de ceramică aparținând culturii Glina III, descoperite în apropiere de Peștera Laptelui și Ciunget, indică prezența unor locuitori încă din neolitic, respectiv epoca bronzului (Petre Gh., “Începuturile epocii bronzului în nord-vestul Olteniei, Buridava”, Studii și articole, Muzeul județean Vâlcea, 1975).

Promovarea monumentelor istorice este importanta, având în vedere faptul că valorile arhitecturale și artistice moștenite și existența monumentelor înscrise în Patrimoniul Cultural Mondial, îi conferă teritoriului o identitate aparte, identitate ce se constituie într-una dintre liniile de forță ale dezvoltării sale durabile, prin potențialul turistic intrinsec al acestor valori.

Siturile clasate de ministerul culturii

Situl arheologic de la „Valea lui Stan”

Localizare: sat Valea lui Stan, oraș Brezoi

datează din epoca romană

necropola cu morminte de inscripție în cutii (cistate) considerate unicat în felul lor (datează din epoca fierului)

Gara Lotru

Localizare: sat Varatica, oraș Brezoi (str. Eroilor)

Datare: 1898-1901

Locuințele Societatii „Carpatina”

Biserica de lemn „Intrarea în Biserica”

Localizare: oraș Brezoi (str. Panduri)

Datare: 1789

Monumentul Eroilor din primul război mondial

Localizare: oraș Brezoi (Sos. Brezoi-Voineasa)

Datare: 1924

Piatra de temelie a fost așezată în anul 1922. A fost destinat „Eroilor de la Olt”, celor 153 de eroi ai neamului căzuți în primul război mondial (eroi din Brezoi, Călinesti, Mălaia, Voineasa).

Figura 3.1 Monumentul Eroilor. Sursa: www.delcampe.net

Obiective turistice, monumente istorice neclasate de MC

biserica ortodoxă din Brezoi cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”(21 noiembrie) a fost construită între anii 1888-1896 cu cheltuiala locuitorilor brezoieni, în timpul preotului Marinescu Florea și al episcopului Râmnicului și Noului Severin- Ghenase Enaceanu

biserica veche ce datează din anul 1783.

biserica ortodoxă din Brezoi cu hramul „Sfântul Gheorghe”(23 aprilie) a fost construită între anii 1941-1942 de muncitorii din Brezoi prin stăruința preotului Romulus Cismașu.

biserica romano-catolică din Brezoi cu hramul „Sf. Anton de Padova” (13 iunie) a fost construită în anul 1935 (www.Concept turistic primariabrezoi.ro).

Barajul Vidra

Barajul Vidra este amplasat în mica depresiune Vidra, situată pe cursul superior al Văii Lotrului, la o altitudine medie de circa 1275 m, fiind mărginit de Munții Lotrului la N si de Munții Latoriței la S. Construcția lui a început în anul 1966 și s-a terminat 7 ani ani târziu, în 1973, lacul purtând denumirea de Vidra sau Puru, după numele a două pâraie ce vin din Munții Latoriței, iar uzina electrică Lotru–Ciunget, după numele râului principal și cel al satului unde se află ea amplasată.

Barajul a fost construit într-o zonă formată din gnaise de Vidra, roci rezistente de altfel, cu excepția versantului drept, care se caracterizează printr-o alterare generală până la o adâncime de circa 30-50 m. Pentru a intercepta pierderile din lac prin roca alterată, s-a construit un ecran

drenant situat în aval de nucleul de etanșare, constituit din două galerii și o perdea de drenuri forate la 5 m distanță, ce debușează în galerii.

Este un baraj construit din anrocamente cu nucleu central de argilă, care are în profilul transversal forma unui trapez cu baza mare de 487 m și baza mică de 10 m, și cuprinde următoarele zone din amonte spre aval:

– un strat de protecție din bolovani, prins de anrocamente și compactat în straturi de 2 m;

– o zonă de trecere formată din material aluvionar cu dimensiuni de 0-300 mm;

– un filtru din material aluvionar sortat de 0 – 40 mm;

– un nucleu argilos ușor înclinat spre amonte;

– filtru identic cu cel din amonte;

– zonă de trecere asemănătoare cu cea din amonte, prinsă de anrocamente și compactate în straturi de 1 m grosime spre centru și 2 m spre aval, cu amenajarea suprafeței parametrului aval.

Pentru construcția lui s-a optat pentru o formă ușor arcuită în plan a nucleului și a întregului baraj pentru autoînchiderea fisurilor care ar putea apărea în nucleu.

Ridicarea barajului până la o înălțime de 121 m a dus la apariția în amonte a unui lac cu o suprafață de 1240 ha și cu un volum de 340 milioane m3, precum și la inundarea gurilor de vărsare a mai multor afluenți: Goața Mare, Săpătura, Sărăcinu Mare, Mijlociu și Mic, Balu (pe stânga) și Pârâul Mieru, Pârâu Sec, Pârâu Mioara, Ogașul Bora, Puru, Pârâu Pietrele Vidruței și Vidruța (pe dreapta), lacul căpătând în plan o formă festonată (Priscu R., “Construcții hidrotehnice”, volumul I și II, Editura Didactică și Pedagogică București, 1974).

Figura 3.2 Lacul Vidra. Sursa: www.infopensiuni.ro

Barajul Brădișor

Lucrările la baraj și hidrocentrală au început în anul 1973, iar punerea în funcțiune s-a făcut abia în 1982. O perioadă mare de timp pentru o lucrare executată pe timpul comuniștilor, dar întârzierea a fost cauzată de necesitatea schimbării locului cavernei hidrocentralei, deoarece roca unde a fost inițial amplasată s-a dovedit a avea o rezistență slabă.Barajul Brădișor este un stăvilar arcuit din beton, amplasat la aproximativ șase kilometri în aval de axul amenajării Mălaia și la 15 kilometri de Stațiunea Voineasa. Înălțimea stăvilarului este de 62,5 metri, iar deschiderea la coronament este de 225 de metri. Acumularea poate reține 39 de milioane de metri cubi de apă pe o suprafață de 130 de hectare, bazinul colector fiind de peste 750 de kilometri pătrați. Parametrii hidrologici ai acumulării au fost determinați în funcție de planul de exploatare a Centralei Hidroelectrice Mălaia situată în amonte, deversările din barajul Mălaia, aportul diferenței de bazin hidrografic dintre Mălaia și Brădișor, precum și aportul aducțiunii secundare Păscoaia. Lacul Brădișor este unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă. În mijlocul lui se află un complex piscicol, singurul loc din țară unde se mai cresc lostrițe, specie declarată monument al naturii. Deoarece lostrița este pe cale de dispariție, acum se încearcă repopularea apelor de munte cu puietul de la Brădișor. Pescarii se pot relaxa prinzând păstrăv fântânel și curcubeu, clean, biban, mreană și obleți (Marius Ilincaru-Caleidoscop).

Figura 3.3 Lacul Brădișor. Sursa: amfostacolo.ro

3.2 Patrimoniu Imaterial

3.2.1 Legende

Patrimoniul imaterial poate include toate acele aspecte culturale diferite ale vieții moștenite din trecut care definesc modul de viațăal diferitelor societăți. Acestea pot face referire la practici locale, obiceiuri și credințe și deseori sunt exprimate în și prin limbaj, activități sociale politice și economie și prin activități simbolice și ritualuri ale diferitelor comunități. În accepțiunea general recunoscută a termenului, prin patrimoniu cultural imaterial se înțelege ansamblul de practici, reprezentări, expresii, cunoștințe, abilități pe care comunitățile, grupurile și indivizii le recunosc ca făcând parte din moștenirea lor culturală, transmisă din generație în generație și recreată în permanență (www.cultura.ro).

O veche legendă păstrată în baladele populare, aduce precizări legate de formare satelor pe Valea Lotrului. Aici, si-au găsit adăpost cete de haiduci, căutate de poterele unei stăpâniri apăsătoare. Tot mai des, în veacurile trecute, această vale era numită “Valea Lotrilor”, în traducere “Valea Hoților”. Cu trecerea anilor, unii haiduci s-au lăsat de haiducie, stabilindu-se in câte-un loc adăpostit, înfiintând astfel câte-o așezare. Confrom acestei legende, Brezul și ceata lui se stabilesc la vărsarea Lotrului, și astfel ia naștere Brezoi, Mălai urcă pe firul râului, înființând satul Mălaia, iar Ciungu și Voinea pătrund adânc în pădure, formând așezările Ciunget, respectiv Voineasa. Pentru primii trei, explicația s-ar putea să exprime adevărul; pentru ultimul, însă, am văzut că nu (Conea I., “Țara Loviștei. Geografie istorică”, Imprimeria Națională, București, 1935).

Comoara din peștera de pe muntele Foarfeca

Povestea spune că în jghiaburile muntelui Foarfeca ar fi o peșteră și că în ea, în vremea de demult apusă, niște haiduci au îngropat o comoară. După ce au îngropat-o, au făcut un șarpe mare de ceară, iar pe el au lipit bani de aur. Apoi l-au așezat în gura peșterii cu capul spre afară, în așa fel încât cine vrea să intre acolo să dea cu ochii de el și să se sperie. Pentru a ajunge la peșteră, trebuia sa te urci pe un pin înalt. Dar haiducii au taiat pinul și nimeni până astăzi nu a mai găsit gura peșterii. Desigur, ea s-a astupat cu frunze, pământ și pietre. Totuși gura peșterii se vede din curtea bisericii din Proieni, atunci când ard banii, pentru ca vâlvătaia focului iese afară, pe gură.

Despre Lotru și Lotrița

În munții Lotului trăia pe vremuri străvechi un uriaș care s-a îndrăgostit de o tânără ciobăniță: Litrița. Ea iubea însă pe un flăcău mândru și frumos, Lotru. Văzând toate acestea, uriașul, prin puterile sale supranaturale transformă ciobănița în Lotrița și pe Lotru în apa cu același nume, cu izvoare limpezi, cristaline.

O altă legendă din folclor, ne spune despre Lotru și Lotrița, doi tineri despărțiți de o vrăjitoare unul la nord și altul la sud, dar trecând prin munți, se întâlnesc la gura Lotriței unde-și unesc gândurile și apele. Ei au dat trei băieți și o fată: Lotrișul cel Mare, care izvorăște din munții Căpățânii și se varsă direct în Olt, la limita între Brezoi și Călimănești; Lotrișorul Călineștilor, afluent de stânga al văii Călineștilor și Lotrișorul Coziei, o vale lungă cu izvoarele în muntele cu același nume, ce se varsă tot în Olt, pe raza satului Drăgănești.

Legenda haiducului Stan

Multă bogăție a strâns pe seama haiducilor o femeie văduvă din Boișoara, numită Serafima Diaconeasa. Ea era gazda cetei de haiduci a lui Stan. Aceștia jefuiau pe tolvarii din Ardeal care veneau peste munți cu mărfuri(opinci, pălării, curele, bumbac)ca să le vândă prin satele Loviștei.

Serafima, fiind în legătură cu haiducii, îi ademenea pe tolvari să rămână peste noapte la ea. Casa Serafimei avea patru odăi. Una dintre ele nu avea nicio fereastră, decât o ușă mică, astfel încât nu se putea observa nici de afară, nici dinăuntru nimic. În această chilioară stăteau haiducii ascunși până când erau anunțați de Serafima, și atunci se duceau peste tolvari, înarmați până-n dinți. După ce-i omorau pe aceștia, îi aruncau în pivniță, printr-o tarabă făcută special pentru acest lucru. Mai târziu haiducii au fost descoperiți de un rudar care umbla cu linguri de vanzare. Apucându-l o dată noaptea la Boișoara, acesta s-a rugat de cârciumăreasa Serafima să-l găzduiască până dimineața. Deși, la început, Serafima nici nu a vrut să audă, l-a lăsat până la urmă să doarmă pe prispă.

După ceva timp, a venit Stan cu ceata lui. Haiducul era bănuitor în privința călătorului, dar Serafima l-a asigurat că nu este nici un pericol. Tot timpul cât a stat ea de vorba cu haiducii, rudarul s-a făcut că doarme adânc. Haiducii, crezând că el doarme și că nu i-a simțit, au intrat liniștiți în casă. Rudarul speriat de cele auzite, și-a luat doar traista și a fugit. Pe unde mergea, pe acolo spunea că Serafima e gazdă de haiduci.

Dimineața, când s-au sculat haiducii și au vazut că rudarul a dispărut, s-au hotărât să se ascundă în munți. Din acea zi, au părăsit-o pentru totdeauna pe buna lor gazdă, căci poterele porniseră pe urmele lor. Astfel a luat naștere așezarea Valea lui Stan (www.primariaorasuluibrezoi.ro).

3.2.2 Tradiții și obiceiuri

Zilele orașului Brezoi – Targul Lotrilor

Târgul Lotrilor, inițiat de primarul Robert Schell, a adunat peste patru mii de locuitori ai Nordului județului Vâlcea, care s-au bucurat de renașterea unei sărbători străvechi localizată la confluența Lotrului cu Oltul, în inima Țării Lovistei. Traditiile populare au retinut ca aici haiducii, lotrii, se întâlneau în prag de toamnă cu oierii, care-și coborau turmele din munți. Acel ancestral târg de produse se transformă azi într-un târg al turismului zonal.

Obiceiuri si traditii populare, recitaluri extraordinare ale unor artisti ai momentului, un grandios foc de artificii si multe altele.

Ziua Eroilor

Marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului la cer, și totodată, ziua pomenirii eroilor și martirilor neamului românesc care și-au dat viața pentru apărarea și întregirea țării, a primit cinstirea cuvenită și la Parohia Brezoi I, din județul Vâlcea.

Așa cum credincioșii din primele veacuri creștine, în vremea persecuțiilor, se adunau în fiecare an la mormintele martirilor pentru a-i comemora, întărindu-se astfel în credință, în Parohia Brezoi a avut loc cu prilejul acestui mare praznic împărătesc, o sfântă procesiune la monumentul ridicat în cinstea eroilor neamului, pentru a cinsti nu numai jertfa lor, ci mai ales sufletul lor nemuritor, știind că toți cei care luptă pentru dreptate și libertate, luptă pentru Dumnezeu.

După oficierea Sfintei Liturghii, preoții slujitori Daniel Preoteasa și Vasile Chima au pornit împreună cu credincioșii, profesorii și elevii Liceului Teoretic Brezoi într-un pelerinaj de la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, către centrul orașului unde se află amplasat Monumentul Eroilor, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Aici a fost oficiat un Te Deum, urmat de slujba parastasului în cinstea eroilor neamului, la care au luat parte și preoții slujitori de la parohia Brezoi.

Bâlciul de Rusalii

Între locul Bombii și Feregan, lângă gârla, se ținea de Rusalii un bâlci pentru Valea Lotrului. Soseau numeroase căruțe și mașini, negustori din toată țara împânzind zona.

A funcționat din vechime, până în 1946-1947, după care a fost mutat la vechiul Ștrand, apoi în Zavoi, pe lacul unde este Ocolul Silvic.

Târgul ținea 3 zile: sâmbătă, duminică și luni. Ulterior, sub titulatura „CHERMEZA”, și-a pierdut rolul. Astăzi, acel loc, a rămas numit pentru vecie „La bâlci”.

Bătaia peștelui

În perioada reproducerii lor, scobarii se întorceau anual din Dunăre, pe Valea Lotrului, și nu numai, primăvara, la înfloritul trandafirului sălbatic. Se spune că scobarii, veneau pe Olt și urcau pe Valea Lotrului pentru a-și depune icrele. Când soseau pe Lotru, oamenii ieșeau cu mic cu mare și adunau peștele cu mâna. Cu metodele cele mai simple, peștii erau prinși în număr incredibil de mare. Dupa bătaia lor, toata lumea avea pește (aliment de baza), ce asigura hrana pe multă vreme.

Astăzi, acest pește a dispărut datorită construcțiilor hidroenergetice de pe Olt. Această problemă este arătată și în documente mai vechi.

Lotrenii aveau înțelegere cu Mânăstirea Cozia. Bătaia cea mai mare a peștelui avea loc pe Valea Vasilatului, Valea lui Stan și Valea Păscoaia. Peștii mergeau pe locurile mici cu apă, atunci lotrenii așteptau peștii, îi pescuiau și pe baza înțelegerii cu călugării de la Cozia, al nouălea pește din „bătaie” trebuia să fie al mânăstirii.

Lostrița se afla în fruntea neamului, împărat în lumea păstrăvilor și lipanilor; ajunge la un metru și 10-12 kg. Este cununa iluziei pescarilor și în fruntea mâncărurilor alese. Pe Lotru, plutăritul, taierea pădurilor, viiturile sau otrăvirea apelor prin reziduri a făcut ca acest pește sa fie din ce în ce mai rar.

O tradiție de la locuitorii italieni este ca, în perioada de primăvară, să se mănânce picioare de broscuță; obicei preluat și de localnicii Brezoiului, fiind considerată o delicatesă.

Traseul oilor

Drumurile au apropiat oamenii, astfel că legatura pe Valea Lotrului, între Oltenia și Ardeal a fost din vechime o cale pastorală.

Pe la 1860 erau cunoscute potecile practicabile numai pentru picior pe văi și culmi, între comunele Văii Lotrului și împrejurimi. Legătura cu satele vecine se făcea numai pe plaiuri. Pe poteci treceau ciobanii cu animalele spre baltă, toamna, iar primăvara urcau la munte. Drumuri în acea vreme nu existau.

Ulterior, din drumul de pe Lotru se ramificau poteci și plaiuri către culmile ce duc la fânețele de pe dealuri și la golurile de pe munte. În acest sens amintesc doar Plaiul lui Stan, Plaiul Părului și Plaiul Secăreli.

Anual, treceau zeci de turme, care păreau că nu se mai terminau. Animalele, ce se creșteau în număr mare, erau atât pentru a asigura viața, cât și pentru vânzare. În anul 1831 au trecut prin Loviștea 72.000 de oi, dupa alții, chiar peste 100.000 de oi. Din documente rezultă că în Garcu și Robu era un pichet de pază a frontierei, plaieșii fiind din Brezoi și Călimănești (concept strategi de turism.primariabrezoi.ro)

Alături de toate aceste tradiții, unele dintre cele mai importante sunt portul popular, despre care Alexandru Odobescu sublinia că este de o eleganță și originalitate aparte, și colindatul în ajun de Crăciun, când copiii cântă despre naștere Mântuitorului Iisus, iar în schimb primesc diverse, de la mere si covrigi, până la bani; respectiv de Anul Nou, când se merge cu plugușorul sau cu capra.

3.3 Arhitectura populară

Desi poate părea austeră la o primă vedere, casa și tot ce ține de mediul construit al omului din acest ținut poartă pecetea unei intense preocupări pentru estetic, pentru detaliul mărunt al ornamentației, pentru încadrarea armonioasă în peisaj. În arhitectura populară, se poate vorbi despre o adevărată “civilizație a lemnului”.

Tradiția arhitectonică a lemnului s-a transmis și s-a combinat cu tradiția marilor construcții medievale de zid.

Cu materiile prime avute la îndemână, folosind tehnicile dezvoltate în condițiile istorice și economice știute pentru Țările Române, meșterii au construit una dintre cele mai izbutite opera arhitectonice țărănesti: casa cu foișor (GAL CASTRA TRAIANA).

Foto 3.4 Reconstituirea unui sat vâlcean în Muzeul Satului de la

casă din lemn, cu foisor si etaj. Sursa: GAL CASTRA TRAIANA

Interiorul casei tradiționale era compartimentat într-o tindă așezată central și două camere de o parte și de alta: camera de dormit și camera bună. Tinda era împărțită și ea în două: partea din față ( partea rece, cu rol de hol ) și partea din spate ( partea caldă, unde se afla vatra cu ieșire în spatele casei).

În casele vechi, mobilierul era foarte simplu: patul așezat în continuarea sobei, două lavițe din lemn în partea opusă, pe un alt perete, masa scundă și rotundă, cu trei picioare, care a dăinuit până în primele decenii din a doua jumătate a sec. al XX- lea.

Într-o etapă ulterioară, apar două paturi așezate paralel, cu o masă între ele, lângă fereastră. La capătul patului, stă lada de haine, așezată pe podea.

Paturile, mesele și scaunele îndeplineau, rareori, prin forma și prin decorul lor, un rol ornamental.Obiectele frumos împodobite sunt lăzile de zestre si dulapurile. Pe pereți erau puse ștergare înflorate, lungi și înguste. Perdelele erau din pânză albă, cusute cu motive florale sau geometrice (GAL CASTRA TRAIANA).

Foto 3.5 Masă joasă, rotundă, cu trei picioare. Sursa: GAL CASTRA TRAIANA

PORTUL POPULAR

Costumul femeiesc se încadrează, prin structura sa, în tipologia costumului cu vâlnic, cât și costumului cu catrințe. În ambele forme, costumul femeiesc este format din: îmbrăcămintea capului – cârpă sau maramă, cămașă pusă direct pe corp, brâul și betele încinse la mijloc, iar de la talie în jos, fie zăvelcile, fie opregul, purtat singur sau cu o zăvelcă în față. În anotimpul friguros, se purtau cojocul sau șuba. O caracteristică a portului femeiesc este cămașa de dimensiuni mari: era lungă de 1,60 m, cu mâneci de 1m lungime și 0,80m lărgime.

Costumul bărbătesc este mai redus ca număr de piese și are un decor mult mai simplu decât cel

femeiesc. Este compus din: căciulă sau pălărie, cămașă, cioareci (nădragi sau ițari), brâu, bete și

încălțăminte. Șuba și cojocul completează costumul în anotimpul răcoros. Materialele folosite pentru confecționarea costumelor populare erau cele folosite în toată țara: țesături din bumbac, in, cânepă, lână și păr de capră, iar pentru maramă, borangicul.

Ornamentația era dispusă pe suprafețe nesupuse uzurii: suprafața mânecii are cel mai bogat decor.

Culorile folosite: rosu si negru, dar si verde, albastru, galben (GAL CASTRA TRAIANA).

Foto 3.6 Costum popular bărbătesc și femeiesc. Sursa: GAL CASTRA TRAIANA

ARTA LEMNULUI

Pădurile, care ocupă o zonă întinsă, au pus la dispoziție un material bogat, ușor de prelucrat, menit să-i satisfacă cele mai variate cerințe de viață și confort. Prelucrarea artistică a lemnului s-a practicat în acest teritoriu timp de secole ca o îndeletnicire casnică și ca meșteșug specializat, atât în cadrul gospodăriei țărănești, cât și în cadru domenial. Esența lemnoasă cea mai des folosită a fost fagul, dar piesele mai vechi sunt din stejar, frasin, plop. Cele mai frumoase linguri se confecționau din lemn de prun sau de cireș, esențe mai rezistente și cu o culoare deosebită. Meșterii lemnari confecționează o mare diversitate de obiecte: lăzi de zestre, lăcrițe, mese cu scaune ornamentate, dulapuri înalte, hambare. Caracteristica principală o constituie unitatea de o mare originalitate combinată cu simplitatea și finețea formelor decorative (GAL CASTRA TRAIANA).

Foto 3.7 Diverse obiecte de uz casnic. Sursa: GAL CASTRA TRAIANA

Aceste tradiții sunt pe cale de dispariție, numai câțiva oameni mai transmit generațiilor următoare aceste îndeletniciri.

3.4 Infrastructura turistică

3.4.1 Căi de acces

Principala cale de acces spre Valea Lotrului o constituie drumul național DN 7A ce se ramifică la Gura Lotrului din drumul european E 15A ce străbate Valea Oltului. Această cale este utilizată și de turiștii care, venind cu trenul, coboară în stația Lotru, folosind apoi mijloace auto până la Voineasa. De la Gura Lotrului (km 0), șoseaua asfaltată se îndreaptă spre Brezoi (km 3), apoi,urmând Valea Lotrului, străbate următoarele așezări: Valea lui Stan (km 7), Păscoaia (km12), Săliște (km 14), Mălaia (km 23), Valea Maceșului (km 31), ajungând la Voineasa (km 38). La Gura Latoriței (km 30) se ramifică spre stânga șoseaua ce duce la Ciunget (km 6) și în continuare până la Petrimanu (km 20). Din Voineasa, șoseaua în curs de asfaltare urcă pe valea Mănăileasa, până la lacul Vidra, pe malul căruia se află stațiunea Vidra (km 61). De acolo, șoseaua urmează malul drept al lacului Vidra până la Obârșia Lotrului (km 78), după care, traversând Curmătura Groapa Seacă, coboară la Petroșani (km 112). Între Voineasa și lacul Vidra mai există un drum forestier, deosebit de pitoresc, prin Cataractele Lotrului, trecând pe la Gura Dobrunului (km 4 de la Voineasa), Gura Hoteagului (km 7), lacul Balindru (km 27), unindu-se apoi cu DN 7A. Cea de-a doua magistrală care taie transversal bazinul superior al Lotrului, deși mai veche, se menține și azi ca cea mai înaltă șosea alpină a țării. Aceasta este șoseaua Novaci – Sebeș (DN 67C), care în Șaua Urdele atinge altitudinea maximă de 2145 m, nedepășită nici de Transfăgărășan. Din Novaci, drumul urcă pe muntele Cerbul, trece pe lângă mini-stațiunea Rânca, traversează Șaua Urdele și coboară la Obârșia Lotrului, dupa 48 km, încrucișându-se cu șoseaua Voineasa – Petroșani. De aici acest drum se continuă peste Șaua Tartărău, pătrunde în valea Sebeșului, ocolește lacurile de acumulare existente în bazinul acestui râu și ajunge în orașul Sebeș (distanța Sebeș-Obarșia Lotrului – 88 km). În bazinul Lotrului se mai poate ajunge din valea Polovragi, urmând drumul forestier de pe valea Oltețului, lung de circa 20 km, până la Curmătura Oltețului, și coborând apoi la Petrimanu pe valea Latoriței. O altă cele de acces, accesibilă autoturismelor de teren, poate fi considerată cea de la Șaua Buceci, unde ajunge drumul forestier ce urcă din valea Șadului și coboară pe Pârâul Pietrii în Valea Lotrului, mai sus de Voineasa, iar în ceea ce privește transporturile feroviare, toate sunt legate de calea ferată Piatra Olt-Sibiu, stația CFR “LOTRU” de la Gura Lotrului fiind pusă în funcțiune la începutul secolului al XIX-lea (www.scribd.ro).

3.4.2 INFRASTRUCTURA DE CAZARE

Potrivit legislației în vigoare structurile de cazare sunt clasificate în: hoteluri, moteluri, hoteluri pentru tineret, hanuri, hosteluri, cabane, vile, bungalow-uri, campinguri, popasuri pentru turiști, sate de vacanță, tabere școlare, pensiuni urbane/rurale, case/apartamente de închiriat, ambarcațiuni, altele.

Valea Lotrului, potrivit cjvalcea, dispune de:

Tabel 3.4.2.1 Sursa: www.cjvalcea.ro, actualizat de autor

Printre cele mai importante locuri de cazare sunt: Satul de vacanță Frații Jderi, Complexul turistic Valahia, Pensiunea Bradul, și altele.

Satul de vacanță Frații Jderi

Este localizat în județul Vâlcea, pe valea Lotrului la confluența cu pârâul Păscoaia și este înconjurat de pante muntoase împădurite și de cursuri de apă la aproximativ 500 m altitudine. Este izolat, departe de marginea satului Păscoaia.

Terenul are o suprafață de 16000 mp cu amenajări peisagistice complexe: ochiuri de apa curgătoare (aprox. 1200 mp), pădure, plantații, construcții diverse.

Satul de vacanță oferă locuri de cazare sub formă de vile, cabane și colibe suspendate, restaurant, sală de conferințe, centru SPA, și alte facilități, fără însă să afecteze sau deterioareze în vreun fel natura.

Foto 3.8 Satul de vacanță Frații Jderi. Sursa: www.valceaturism.ro

Foto 3.9 Satul de vacanță Frații Jderi. Sursa: www.valceaturism.ro

Pensiunea Valahia Brezoi

Situat la 10 km de Brezoi, pe malul stâng al Lotrului, Complexul Turistic Valahia, este un adevărat colț de rai cu 15000 mp de curte, cu vegetație diversă, străbătută de pârâul Vizuinilor, cascade, lacuri de pești, poduri suspendate, păsări și animale exotice, complex de joacă pentru copii, teren de sport, jacuzzi, piscină, liniște și aer proaspăt de munte, surprize culinare cu preparate specifice zonei și preparate vânătorești.

Foto 3.9 Pensiunea Valahia. Sursa: www.informații-cazare.ro

Pensiunea Bradul

Pensiunea Bradul se află în punctul Obârșia Lotrului (unde gradul de poluare este zero, după cum afirmă unii specialiști), la peste 1.300 m altitudine, pe DN7A, la 46 km de Voineasa și 26 km de Petroșani. Pensiunea dispune de o capacitate de 28 locuri, în 13 camere dotate și mobilate modern, cu televizor în fiecare camera, apă caldă și căldură non-stop.

Majoritatea pensiunilor se ridică la standarde internaționale, punând la dispoziția turistului dotările necesare pentru a se simti confortabil. Acestea au o gamă variată de oferte, specifice locului, activități în natură precum: pescuitul, vânătoarea, echitația etc.

Foto 3.10 Pensiunea Bradul. Sursa: www.vâlceaturistică.ro

3.4.3 Trasee turistice

Brezoi – Vf. Țurțudan (644 m), (1 ora); marcaj triunghi roșu;

Brezoi – Vf. Doabra – Vf. Sulița (3 ore); marcaj triunghi roșu;

Brezoi – Valea Satului – Stâna Târsa – Șaua Jiliștei – M. Dosul Pământului – Culmea Pârâul Câinelui – Olănești (9-14 ore); marcaj cruce albastră;

Brezoi – Valea Satului – Stâna Târsa – Poiana lui Pavel – Valea Lotrișor – Motel Lotrișor (6-7 ore); marcaj punct roșu si bandă albastră;

Brezoi – Culmea Vultureasa – Vf. Vultureasa – Vf. Narățu (4-5 ore); marcaj punct roșu;

Brezoi – Vasilatu – Valea Vasilatu – Vf. Poiana Suliței – Culmea Proieni – Vf. Veverețul (1371 m) – Proieni (5-6 ore); marcaj triunghi galben și cruce roșie;

Brezoi – Valea Glodului (4-5 ore); marcaj triunghi galben;

Valea lui Stan – Plaiul lui Stan – Suhăiasa – Valea Sașa – Săliște (8-9 ore); marcaj bandă roșie și triunghi roșu;

Valea lui Stan – Plaiul lui Stan – Vf. Preota – Stâna Zmeuretul (7-8 ore); marcaj bandă roșie;

Stâna Zmeuretul – Curmătura Zănoaga – Vf. Văleanu – Curmătura Piatra Roșie – Vf. Căpățâna – Șaua Funcel – Vf. Nedeia – Curmătura Oltețului (8-9 ore); marcaj bandă roșie;

Mălaia – Vf. Zmeuret (4-5 ore), marcaj bandă albastră

Mălaia – Valea Mălăii – La Ezer – Vf. Ursu (5-6 ore), marcaj cruce roșie

Mălaia – Valea Mălăii – Curmătura Ezerului – Valea Repedea – Ciunget (3-4 ore), marcaj cruce roșie, triunghi albastru

Mălaia – Vf. Pleașa – Vf. Moviliș (3 ore), marcaj triunghi galben

Ciunget – Valea Latoriței – Lacul Petrimanu (4-5 ore), marcaj bandă albastră

Ciunget – Valea Latoriței – Curmătura Gropița – Stâna Groapa – Șaua Funicel (5-7 ore), marcaj punct galben

Ciunget – Izvorul Mierlei – Piatra Târnovului – Șaua Gropița – Borogeana – Ciunget (9-10 ore), marcaj punct roșu până la Șaua Gropița, apoi punct galben Șaua Gropița – Borogeana

Ciunget – Valea Repede – Curmătura Funicel (4-5 ore), marcaj triunghi albastru

Cabana Petrimanu – Curmătura Oltețului – Vf. Păpușa – Cabana Rânca (4-5 ore), marcaj bandă roșie, triunghi roșu

Ciunget – Vânata – Vf. Paraginosu – Vf. Frătoșteanu Mare – Plaiul Poienii – Voineasa (9-11 ore) , marcaj bandă galbenă, cruce roșie

Ciunget – Șaua Chica Lupului – Culmea Stevia – Plaiul Poienii Nopteasa – Vidra (8-10 ore), marcaj triunghi albastru, bandă galbenă

Voineasa – Pârâul Cărării – Șaua Chica Lupului – Ciunget ( ½ ore), marcaj triunghi albastru

Voineasa – Dealul Plăișor – Culmea Stevia – Pietrile Albe (1/2 ore), marcaj cruce roșie

Voineasa – Cataractele Lotrului – Lacul Balindru (3-4 ore), nemarcat

Voineasa – Valea Voineșița – Valea Jidoaia – Lacul Jidoaia (3-4 ore), marcaj triunghi albastru (rar)

Voineasa – Gruiul Prejbutei – Vf. Cireșu – Șaua Chica Lupului – Voineasa (4-5 ore), marcaj triunhi albastru

Voineasa – Vf. Galu – Vf. Dalmele – Culmea Săscioarele – Voineasa (3-4 ore), marcaj cruce roșie.

Harta 3.4.3.1 Valea Lotrului Sursa: www.pensiuneaottis.ro

Capitolul IV

4.1 Turism de odihnă și recreere

Având ca scop fundamental al practicării sale, satisfacerea nevoilor recreative a populației, antrenată în munci solicitante, cu un mare consum de energie fizică și psihică. Acest tip de turism valorifică însușirile estetice ale fondului turistic, aparținând cadrului natural.

4.2 Turism sportiv

Practicarea unor sporturi (cățărări, săniuș, ciclism, sărituri cu parașuta, lansări cu

parapanta, sporturi nautice, etc,), câștigă tot mai mulți amatori în zonă, datorită circuitului de ciclism și pârtiei de la Voineasa-Vidra-Obârșia Lotrului.

4.3 Turism montan

Călătoriile în natura din zona montană, pe traseele turistice si potecile marcate, cu vizitarea unor locuri de belvedere, este cel mai specific aspect al turismului pe această vale. Programele turistice sunt in general de 1-3 zile.

4.4 Turism de vânătoare și pescuit

Pentru iubitorii pescuitului sportiv, Lacul Vidra reprezintă o locație cunoscută. Aici se pot captura îndeosebi păstrăvi (indigen, de lac, curcubeu), dar și cleni sau lipani. Nu se percep taxe, fiind necesar doar permisul de pescuit, iar pentru cei ce caută să prindă păstrăv în mod sportiv, Lotrul oferă condiții prielnice în amonte de lac.

Aflați într-o zonă mai izolată, în care influența omului a fost limitată, Munții Latoriței și Lotrului, înca adapostesc o mare varietate de specii de animale, unele dintre ele valoroase din punct de vedere cinegetic, economic sau științific printre care: ursul brun, capra neagră, cerbul, etc.

4.5 Agroturismul și turismul rural

Zonele agroturistice ale localităților de pe Valea Lotrului au un mare potențial turistic, beneficiind de ambianța montană, pitorească și nepoluată, cu factori naturali de mediu care le recomandă ca pe niște interesante destinații de cunoaștere a spațiului rural montan românesc, a tradițiilor și obiceiurilor culturale, a datinilor străbune, care dau savoare vieții rurale din aceste locuri.

Capitolul V

5.1 Analiza SWOT

Analiza SWOT este un instrument managerial folosit, pe scară largă, pentru evaluarea și prezentarea sintetică a celor mai importante aspecte care vor afecta, într-un fel sau altul, evoluția viitoare a zonei.

Problemele cheie sunt identificate pe baza concluziilor auditării premergătoare și sunt prezentate, în cadrul unei matrici, sub forma punctelor tari și punctelor slabe ca factori interni și a oportunităților și amenințărilor ca factori externi.

Punctele tari reprezintă resursele de care dispune zona.

Punctele slabe reprezintă vulnerabilitățile zonei.

Oportunitățile reprezintă evoluții favorabile ale mediului local și global.

Amenințările reprezinta evoluții nefavorabile ale mediului local și global.

Analiza SWOT fundamentează orice demers strategic în sensul în care strategia își propune valorificarea prin oportunitățile identificate a punctelor tari și contracararea amenințărilor în zonele de vulnerabilitate.

Analiza SWOT

Teritoriul(caracteristici geografice-infrastructură-patrimoniu-cultură-mediu înconjurător)

Populația (demografie-populație activă-îmbătrânire-nivel de instruire-cunoștințe și competențe specifice teritoriului)

Activități economice (primar-secundar-terțiar-servicii-turism)

Organizare socială și instituțională (activități asociative- ONG- organizare instituțională)

După cum se poate observa, analiza SWOT detaliază fiecare aspect prezentat în teritoriu, permițând astfel identificarea corectă a punctelor tari și slabe, a oportunităților și amenințărilor, în ceea ce privește Valea Lotrului și dezvoltarea turismului în această zonă.

CONCLUZII

Înzestrată cu un potențial turistic deosebit, prin existența unor forme de relief îmbinate pe tot teritoriul, a unei clime favorabile practicǎrii turismului pe aproape tot parcursul anului, a unui potențial faunistic și floristic bogat, Valea Lotrului este insuficient cunoscută la nivel național și internațional.

Relieful este predominant muntos, clima este temperat continentalǎ, cu ierni aspre și veri rǎcoroase. Rețeaua hidrograficǎ este bogatǎ datoritǎ regimului abundent al precipitațiilor în zonele montane, unde îsi au izvorul majoritatea râurilor, pricipalul fiind Lotru.

Întinderea mare a pǎdurilor a constituit un mediu prielnic pentru dezvoltarea unei faune bogate: capra neagrǎ, marmota de munte, cerbul carpatin, vulpea, iepurele etc. Tot aici întâlnim mai multe rezervatii naturale, printre care: Rezervația Iezerul Latoriței, Miru-Bora, Căldarea Câlcescu, etc.

Datoritǎ potențialului natural și antropic foarte variat, formele de turism ce se pot practica în zonă sunt diverse: turism montan, cultural, stiințific, rural, agroturism, sportiv, de vânătoare și pescuit, etc.

Deși dispune de un potențial turistic mare, din punct de vedere al infrastructurii, atât rutiere cât și de cazare, Valea Lotrului stă prost la acest capitol, infrastructura fiind slab dezvoltată și insuficientă.

BIBLIOGRAFIE

Agenția pentru protecția mediului

Alessandrescu C., „Dicționar geografic al județului Vâlcea 1893 București

Ancuța C., Munții Lotrului. Studiu de geomorfologie. Teză de doctorat, Universitatea din Oradea, 2005

Arta populară din Vâlcea” monografie-album 1972, “Construcții țărănești din Vâlcea”

Barbu Ghe., “Turism în economia națională”, Editura Sport-Turism, București

Boldor C., Stilla Al., Iavorschi M., Dumintr I., “ Date noi în cunoașterea stratigrafiei și tectonicii sedimentarului mezozoic la Nord de Olănești”1970

Cantemir T. “Folclor literar vâlcean” Râmnicu Vâlcea, 1979

Ciaușanu Gh., Fira Gh., Popescu C., “Culegere de folclor din județul Vâlcea și împrejurimi

Conea I., “Țara Loviștei. Geografie istorică”, Imprimeria Națională, București, 1935

Gheorghe V., “ Valea Lotrului. Studiu de geomorfologie aplicată” Teză de doctorat, Universitatea din București, 2010

Haralambie S., “Sienitele cu nefelin de la Mălaia și poziția lor în structura Critalinului Lotrului” D. S. Com. Stat Geol., Inst. Geol., LIII/3: 85-117, București

Ielenicz M., “România. Geografia fizică-II, Climă, ape, vegetație, soluri, mediu”, Editura Universitară București, 2007

Ilinca V., “Valea Lotrului-studiu de geomorfologie aplicată”. Teză de doctorat, Universitatea din București. 2010

Ilinca V., Mosor Gh., “ Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008

Iorga N. “Istoria românilor și a civilizației lor” București 1924

Plan de dezvoltare locală: GAL CASTRA TRAIANA

Petre Gh., “Începuturile epocii bronzului în nord-vestul Olteniei, Buridava”, Studii și articole, Muzeul județean Vâlcea, 1975

Petrescu P., Stahl H 1965, “Arhitectură populară în România” Editura Academiei, 1971.

Ploaie Gh., “Valea Lotrului”, Editura Sport-Turism București, 1983

Ploaie Gh. “Natura sălbatică din județul Vâlcea” Editura Prisma, Râmnicul Vâlcea, 1999)

Postelnicu Ghe., “ Introducere în teoria și practica turismului”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1997

Priscu R., “Construcții hidrotehnice”, volumul I și II, Editura Didactică și Pedagogică București, 1974

Újvari, Iosif – Geografia apelor României, Ed. Științifică, București, 1972

Surse web:

https://tzope.wordpress.com/carpatii-meridionali

www.ecolotru.ro

www.wikipedia.ro

www.rointeractiv.ro

www.amfostacolo.ro

www.turism.bzi.ro

www.ranca.ro

www.carpați.org

www.sitparang.ro

www.cesavezi.ro

www.petrimanu.ro

www.primariaorasuluibrezoi.ro

www.delcampe.net

www.Concept turistic primariabrezoi.ro

www. www.scribd.ro

www.cjvalcea.ro

www.valceaturism.ro

www.informații-cazare.ro

www.pensiuneaottis.ro

www.infopensiuni.ro

www.cultura.ro

Foto:

Marian Murgu

De Martonne 1906; prelucrare digitală Florin Vuia

Enescu Mădălin Andrei

Alexandru Buduran

Otniel Boingeanu

Florian Andronache

Dan Iosub

BIBLIOGRAFIE

Agenția pentru protecția mediului

Alessandrescu C., „Dicționar geografic al județului Vâlcea 1893 București

Ancuța C., Munții Lotrului. Studiu de geomorfologie. Teză de doctorat, Universitatea din Oradea, 2005

Arta populară din Vâlcea” monografie-album 1972, “Construcții țărănești din Vâlcea”

Barbu Ghe., “Turism în economia națională”, Editura Sport-Turism, București

Boldor C., Stilla Al., Iavorschi M., Dumintr I., “ Date noi în cunoașterea stratigrafiei și tectonicii sedimentarului mezozoic la Nord de Olănești”1970

Cantemir T. “Folclor literar vâlcean” Râmnicu Vâlcea, 1979

Ciaușanu Gh., Fira Gh., Popescu C., “Culegere de folclor din județul Vâlcea și împrejurimi

Conea I., “Țara Loviștei. Geografie istorică”, Imprimeria Națională, București, 1935

Gheorghe V., “ Valea Lotrului. Studiu de geomorfologie aplicată” Teză de doctorat, Universitatea din București, 2010

Haralambie S., “Sienitele cu nefelin de la Mălaia și poziția lor în structura Critalinului Lotrului” D. S. Com. Stat Geol., Inst. Geol., LIII/3: 85-117, București

Ielenicz M., “România. Geografia fizică-II, Climă, ape, vegetație, soluri, mediu”, Editura Universitară București, 2007

Ilinca V., “Valea Lotrului-studiu de geomorfologie aplicată”. Teză de doctorat, Universitatea din București. 2010

Ilinca V., Mosor Gh., “ Geografia orașului Brezoi”, Editura Psihomedia, 2008

Iorga N. “Istoria românilor și a civilizației lor” București 1924

Plan de dezvoltare locală: GAL CASTRA TRAIANA

Petre Gh., “Începuturile epocii bronzului în nord-vestul Olteniei, Buridava”, Studii și articole, Muzeul județean Vâlcea, 1975

Petrescu P., Stahl H 1965, “Arhitectură populară în România” Editura Academiei, 1971.

Ploaie Gh., “Valea Lotrului”, Editura Sport-Turism București, 1983

Ploaie Gh. “Natura sălbatică din județul Vâlcea” Editura Prisma, Râmnicul Vâlcea, 1999)

Postelnicu Ghe., “ Introducere în teoria și practica turismului”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1997

Priscu R., “Construcții hidrotehnice”, volumul I și II, Editura Didactică și Pedagogică București, 1974

Újvari, Iosif – Geografia apelor României, Ed. Științifică, București, 1972

Surse web:

https://tzope.wordpress.com/carpatii-meridionali

www.ecolotru.ro

www.wikipedia.ro

www.rointeractiv.ro

www.amfostacolo.ro

www.turism.bzi.ro

www.ranca.ro

www.carpați.org

www.sitparang.ro

www.cesavezi.ro

www.petrimanu.ro

www.primariaorasuluibrezoi.ro

www.delcampe.net

www.Concept turistic primariabrezoi.ro

www. www.scribd.ro

www.cjvalcea.ro

www.valceaturism.ro

www.informații-cazare.ro

www.pensiuneaottis.ro

www.infopensiuni.ro

www.cultura.ro

Foto:

Marian Murgu

De Martonne 1906; prelucrare digitală Florin Vuia

Enescu Mădălin Andrei

Alexandru Buduran

Otniel Boingeanu

Florian Andronache

Dan Iosub