Valorificarea Potentialului Turistic al Statiunii Voineasa

=== 78eba7b1c9c1455a93502a3bd73883f10a083fa0_627550_1 ===

Introducere

Scurt istoric al cercetării în domeniu

Valea Lotrului a fost locuită din cele mai vechi timpuri, având în vedere situarea ei în interiorul munților, la loc de adăpost, ideal pentru refugierea oamenilor. Numeroase popoare au traversat valea de-a lungul timpul printre care cel dac, român, autriac și ungar. Resursele, bogăția deosebită a naturii și prezența apelor au favorizat și facilitat dezvoltarea așezărilor în mod rapid. Se spune că în vremurile îndepărtate din apele Lotrului se culegea aur, lucru ce a determinat apariția în număr mare a rudarilor, de unde a derivat și numele altor văi secundare precum Valea Rudarului sau Valea Rudăreasa.

Așezările s-au mai dezvoltat și prin utilizarea materialului lemnos al pădurilor, practicarea agriculturii, răspândite fiind culturile cu mei, porumb, creșterea animalelor (care ofereau pe lângă produsele alimentare, lână sau piei (în cazul oilor) ce putea fi utilizate în alte scopuri). De asemenea pădurea era și locul ideal de procurare a hranei, prin practicarea vânătorii în formele ei cele mai simple. Primele sate ce se consideră că au existat aici s-au constituit în jurul secolul al-XVI-lea. Au existat numeroase conflicte între acestea privind hotarele, împărțirea spațială, a unor forme de relief sau monumente și mânăstiri construite (cum ar fi “Disputa cu satul Cernadia, județul Gorj, pentru stăpânirea muntelui Mănăileasa”).

Legat de toponimia Voinesei circulă numeroase idei, mai mult mai putin dovedit a fi adevarate, dar se consideră că denumirea ar proveni de la “Voyna de Loysta, un stăpân mai de seamă care îsi avea curtea la Voineasa”.

“Prima mențiune documentară a acestui toponimic a fost făcută în hrisovul din 9 iunie 1520”. Mulți dintre locuitorii Voinesei îsi au originea în Transilvania, numeroși “ungureni” stabilindu-se aici, fapt ce se reflectă și in prezent prin obiceiurile, tradițiile, portul popular cu influente din zona Sibiului. Pornind de la ocupațiile tradiționale, satul a început să se dezvolte treptat, ajungându-se la o exploatare mai complexă a lemnului și a comercializării sale mai intense în cea de-a doua jumătate a secolului al-XIX-lea, Valea Lotrului ajungând să se numere printre cele mai mari centre forestiere ale României. Acest lucru atrage investitori străini, precum inginerul ceh Carol Novac (acesta a construit o fabrică de cherestea ce a fost distrusă ulterior în urma unui incendiu), investitori austrieci (care au pus bazele altor unități forestiere), italieni dar și investitori români, luând astfel naștere multiple societăți forestiere.

Produsele lemnoase ajung în cele din urmă să fie exportate peste granițele țării, în state precum Elveția, Anglia, Franța, Italia, Irak etc. Acest lucru a dus la dezvoltarea economică a satului, a infrastructurii de transport precum și la creșterea numărului populației.

Inițial satul a aparținut comunei Malaia din anul 1864 până în anul 1908 când Voineasa a devenit comună. În această perioadă “sunt construite în munți case de vânătoare, adăposturi pentru turiști”, comuna este alimentată rețelei de telefonie, se constituie un post de jandarmi. Mai târziu se înființează școala (în anul 1838), o cale ferată (în anul 1925), clădirea primăriei, Căminul cultural, se dezvoltă industria extractivă – exploatarea de mică (în jurul anilor 1940), se realizează racordarea la sistemul energetic național (în anul 1965), se construiesc grădinița și Liceul Voineasa (în anul 1968, liceul fiind ulterior desființat) iar în preajma anului 1966 se încep lucrările la hidrocentrala de pe râul Lotru, lucrări ce au durat până în anul 1970.

Astfel, “Valea Lotrului a devenit valea luminii electrice, deoarece celor 510 kw ai uzinei electrice de la Ciunget, li s-au adaugat centralele electrice din aval, asezate pe albia râului Malaia și Brădișor și cele trei microcentrale de pe râul Mănăileasa, lângă localitatea Voineasa”.

Datorită construcției hidrocentralei, Voineasa a reușit să se alăture stațiunilor turistice de renume ale României luând naștere în anul 1976 și cunoscând o puternică dezvoltare între anii 1981-1986. În această perioadă Voineasa a atins punctul maxim demografic, având o populație de până la 4000 de locuitori datorită atracției pe care o exercită această dezvoltare înfloritoare a comunei.

Peisajul deosebit remarcat de turiști chiar și din timpuri mai străvechi, pe care veneau să îl admire în limita posibilităților și a accesibilității, poate fi acum admirat de orice iubitor de natură. Prin transformarea barăcilor construite în scopul adăpostirii muncitorilor hidrocentralei, s-au pus bazele infrastructurii de cazare ale Voinesei. Astfel au apărut vilele turistice, 20 la număr (dintre care unele existente și astăzi prin reconstruire), acestea reprezentând nucleul stațiunii, la care se adaugă un număr de 14 blocuri și 3 pensiuni. Acestea însumează un total de aproximativ 3000 locuri de cazare. Li se adaugă bineînțeles bazele de tratament, unitățile de alimentație publică, unitățile comerciale, culturale sau de agrement. Se punea foarte mare accent pe dezvoltarea culturală prin diferite construcții.

De precizat este și prezența unei baze sportive constituită din 5 terenuri sportive cu specific diferit, unele dintre ele fiind utilizate sub formă de pationare în anotimpul rece. În această perioadă s-a consolidat baza tehnico-materială a stațiunii prin adăugarea a numeroase alte construcții cu funcții diverse (comercială și de locuință). Structurile de primire turistică de la acea vreme erau mult mai numeroase și mai ofertante comparativ cu cele existente în prezent și cu un grad mai mare de complexitate. Lucrări de întreținere și modernizare s-au realizat, în limita posibilităților, până în prezent.

Stațiunea a purtat diferite denumiri de la începuturile sale și până în zilele noastre. Inițial s-a numit “Casa de Odihnă și Tratament a Sindicatelor Voineasa” până în anul 1992 când apare sub numele de “S.C. Sind România S.R.L.”.

“Cea mai spectaculoasă dezvoltare din istoria Carpaților Meridionali, atât din punct de vedere organizatoric, cât și a bazei tehnico-materiale s-a realizat în epoca contemporană. Au apărut practic multe stațiuni noi” printre care și Voineasa. La începuturile existenței sale ca stațiune, Voineasa a cunoscut o foarte rapidă dezvoltare. Primele unități de cazare construite aici au fost vilele familiare ce dispuneau de 100 de locuri, ajungându-se în scurt timp la 1800 locuri prin apariția hotelurilor. Timp de 3 decenii stațiunea Voineasa s-a numărat printre cele mai frumoase și vizitate de turiști stațiunii ale României.

CAPITOLUL I. Contextul geografic al stațiunii

1.1. Așezare matematică și localizare geografică

Voineasa este o stațiune climaterică și de odihnă ce se găsește pe teritoriul satului Voineasa, sat reședință a comunei Voineasa din județul Vâlcea. Alături de satul acesta, comunei Voineasa îi mai aparțin și satele Valea Măceșului și Voineșița. Reprezintă cea mai mare dintre cele 78 de comune ce se găsesc în cadrul județului Vâlcea. Localitatea se află în partea de nord a județului, la o distanță de 75 km de municipiul Râmnicu Vâlcea care este orașul reședință de județ.

Comuna se învecinează la nord cu orașele Talmaciu și Cisnădie, comunele Râul Sadului și Jina, din județul Sibiu și comuna Șugag din județul Alba; la sud este mărginită de comuna Crasna și orașul Novaci din județul Gorj și comuna Malaia din județul Vâlcea; la est vecină este comuna Malaia, iar la vest orașul Petrila din județul Hunedoara. Se poate observa că stațiunea se învecinează cu 4 județe distincte: Alba, Sibiu, Gorj și Hunedoara fiind singura comună din România care prezintă o astfel de caracteristică.

Din punct de vedere al localizării la nivel global, putem spune că meridianul de 24 de grade longitudine estică este cel care traversează această localitate a cărei suprafață este de 15 ha din cele 46.181 ha al comunei Voineasa.

Din punct de vedere hidrografic, stațiunea este situată la confluența văilor Lotru și Voineșița, în bazinul superior al Lotrului, Voineșița fiind râul care traversează această localitate.

1.2. Elemente de morfometrie

Din punct de vedere geomorfologic Voineasa se află în cadrul unei depresiuni de eroziune, cu altitudini de 600-700m închisă de Munții Lotrului (în partea de Nord) și munții Căpățânii (în partea de sud), munți cu altitudini medii ce fac parte din grupa Parâng a Carpaților Meridionali. Acest bazin este înconjurat de următoarele vârfuri: vârful Dâlme (1293m) – în nord, vârful Balturi (1117m) – în sud, vârful Runculeț (1465m) – în vest, vârful Pesii (1502m) -în est, vârful Săscioare (1042m), dealul Socilor, vârful Chica Lupului (1123m).

Sursa:

1.3 Elemente de geologie

Ca și alcătuire geologică, la nivelul localității se regăsesc rocile răspândite în munții Lotrului și munții Parângului cele mai multe dintre ele fiind roci metamorfice (roci ce caracterizează cea mai mare parte a Carpaților Meridionali) la care se adaugă și unele roci sedimentare; astfel există Cristalinul Parângului cu șisturi slab metamorfozate: șisturi cloritoase, sericitoase sau grafitoase, calcare cristaline, cuarțite și în proporții mai reduse gnaise și amfibolite, iar peste acesta se află Cristalinul Lotrului cu micașisturi, filitoane, permatite, gnaise micacee alcătuite din cuarț, feldspat, disten, silimanit, muscovite, biotit, granați, dar și roci ultrabazice de tipul serpentinitelor.

Pânza Getică are cea mai mare extindere în lungul Văii Lotrului regăsindu-se astfel și în cea mai mare parte a teritoriului Voinesei. “Cercetările geologice au scos în evidență faptul că șisturile cristaline din munții Lotrului se încadrează în 3 complexe litostratigrafice: complexul paragnaiselor, situate în bază; complexul amfibolitelor și al gnaiselor cuarțo-feldspatice; complexul micașisturilor”. Primul complex, cel al paragnaiselor, prezintă în alcătuirea sa dominant paragnaise micacee și câteva roci de tipul micașisturilor și cuarțitelor. Cel de-al doilea complex, al paragnaiselor micacee este “constituit din paragnaise micacee, gnaise cuarțo-feldspatice, ortoamfibolite, șisturi și gnaise amfibolice, la care se adaugă într-o proporție mai redusă gnaise fine biotitce, cuarțite, micasisturi, calcare cristaline și șisturi cu silicate de mangan și fier”. Ultimul complex, cel al micașisturilor, prezintă dominant roci de tipul micașisturilor, dar și paragnaise. Aceste 3 complexe mărginesc Voineasa astfel: în partea de vest se află primul complex, în partea de est a Voinesei este cel de-al doilea complex, iar în partea de nord-est a localității cel de-al treilea.

Dintre aceste roci, un rol important în istoria și dezvoltarea localității l-a avut muscovitul (mică albă), zăcământ mineral ce a fost valorificat și exploatat în spațiul comunei Voineasa.

1.4 Caracteristici climatice

Având în vedere amplasarea sa în inima munților, stațiunea Voineasa se caracterizează printr-un climat de culoar montan”, verile fiind răcoroase, uneori scurte iar iernile geroase și lungi; în Voineasa dominant este topoclimatul de depresiune.

Ca și temperaturi, cea medie anuală este cuprinsă între 6-7◦C; minimele se înregistrează în luna ianuarie fiind de -6, -7◦C, iar cele mai ridicate valori ale temperaturii sunt atinse în luna august, acestea ajungând până la aproape 19◦C. Caracteristice zonei sunt și inversiunile de temperatură, având în vedere amplasarea localității în cadrul unei depresiuni.

Cea mai mică valoare a temperaturii înregistrată în Voineasa, de-a lungul existenței sale, este cea de – 25,8◦C, în anul 1954, din data de 6 februarie; maximumul de temperatură înregistrat aparține anului 1952, la 17 iulie, când s-au atins 34,5◦C.

Sursa

Cantitatea precipitațiilor care cad în Voineasa este de 800-1000 mm/an, în timpul verii producându-se ploi rapide și abundente (cele mai mari cantități în lunile lunile mai, iunie) – acest fenomen este datorat procesului de convecție termică ce faceca în decursul a numai câteva ore, precipitațiile căzute să fie media lunii celei mai ploioase. În lunile februarie și septembrie cad cele mai puține precipitații. Precipitațiile care cad determină creșterea imediată a debitului râurilor (a Lotrului și afluenților săi). O mare parte din cantitățile de precipitații sunt solide, iar iarna ninge liniștit, fără viscole.

Sursa

Voineasa este ferită de vânturile de creastă puternice și viscolele iernii. Calmul este de 71,6 %, iar direcția vânturilor este est-vest.

Sursa: Starea mediului în județul Vâlcea-2010

Apropierea de unitățile montane unde zăpada persistă mai mult datorită altitudinilor înalte, influențează climatul localității. Masele de aer rece din Munții Lotrului ajung și în localitatea Voineasa primăvara, dar și la sfârșitul anotimpului cald menținând astfel temperaturile reduse. Pe lângă temperaturile moderate, localitatea se caracterizează și printr-o umiditate ridicată, de la 80% până la 96%, numărul zilelor înnorate fiind de 150 în decursul unui an.

Fenomenele meteorologice, manifestate în principal în sezonul cald și a căror frecvență este justificată prin umiditatea mare, sunt roua și bruma care influențează în mod direct cantitatea de apă existentă la nivelul solului, determinând creșterea ei.

În Voineasa zăpada apare chiar și în luna septembrie, dar condițiile climatice nu permit depunerea ei. În cele mai multe dintre cazuri, prima zi cu ninsoare corespunde lunii noiembrie (când are loc primul îngheț al solului), iar ultima sfârșitului lunii aprilie. Numărul zilelor cu ninsoare este de aproximativ 25-30 zile/an, vânturile locale grăbind topirea zăpezii. Grosimea stratului de zăpadă este în medie de 30cm uneori ajungându-se și până la 1-2 m, iar durata stratului de zăpadă este de aproximativ 70 zile de cele mai multe ori, însă stratul de zăpadă poate persista și până la 200 zile.

În cadrul localității există o stație meteorologică ce deține 2 puncte de observație de-a lungul râului Voineșița.

1.5. Rețeaua hidrografică

Localitatea Voineasa se află pe râul Voineșița, unul din principalii afluenți ai Lotrului. La rândul său Voineșita s-a format prin unirea mai multor râuri și anume: Jidoaia, Rânjeu Mare și Mic, Ivănușu și Delușelu care coboară din munții Lotrului; lungimea sa este de 16 km, iar suprafața bazinului hidrografic de 85 km2.

Foto: Râul Voineșița

Lotrul mai are ca afluenți în această zonă râurile Latorita și Vasilatu, râul Mănăileasa, Priboiasa, Repedea, râuri ce determină creșterea debitului său. Lotrul izvorăște din Munții Parâng ( din partea de nord) și se varsă (perpendicular) în apele Oltului care traversează județul Vâlcea de la Nord la Sud, trecând prin partea estică a Munților Lotru și Căpățânii.

Lotrul are o lungime de aproximativ 80km, suprafața bazinului de 1024km2, iar debitul său este de 18,1 mc/s. Debitul multianul la Voineasa este de 6,55mc/s crescând simțitor în aceaza zonă având în vedere faptul că aici râul primește o mare parte din apele afluenților, atât din partea stânga (Voineșita) cât și din partea dreaptă (Mănăileasa, Latorița, Repedea).

Râul Lotru se varsă în Olt, la est de Voineasa și respectiv în estul județului Vâlcea, punctul de confluență al Lotrului cu Oltul fiind cel mai jos – 320m. Lotrul este împărțit în 3 mari sectoare: primul se desfășoară între izvoarele Lotrului și Vidra, cel de-al doilea între Vidra și confluența Dobrunului cu Lotrul, iar ultimul sector de la această confluență cu Dobrunul până la vărsarea Lotrului în râul Olt.

Se poate spune că rețeaua hidrografică densă din apropierea Voinesei, se reflectă în densitatea fragmentării reliefului. Văile pe care se desfășoară aceste râuri sunt văi înguste și adânci, în trepte.

Avându-și obârșia în zona de munte aceste râuri beneficiază de o alimentație bogată prin topirea zăpezilor și cantitățile ridicate de precipitații (nu capăta însă un caracter de torențialitate) ceea ce explică faptul că cele mai mari creșteri de nivel corespund lunilor mai-iunie ( după topirea zăpezilor) și scurgerea ridicată în intervalul aprilie-iunie. Însă, aceste creșteri de nivel au un caracter negativ, ele producând viituri, fenomen cu grave consecințe asupra localității Voineasa de-a lungul anilor.

Având în vedere temperaturile scăzute caracteristice zonelor montane, în anotimpul rece râurile se confruntă cu fenomenul de îngheț, ceea ce explică minimumul creșterii de nivel al apelor ce corespunde lunii ianuarie și scurgerea redusă a lunilor ianuarie, februarie, martie.

Prezența a multiple cursuri de apă în cadrul Munților Lotru a favorizat dezvoltarea a numeroase așezări în lungul lor datorită avantajelor proximității față de acestea, cum este și cazul stațiunii Voineasa, care are o mulțime de beneficii datorită amplasării pe râul Voineșita, ce reprezintă în primul rând o sursă de alimentare cu apă, iar pe lângă aceasta, are și o funcție turistică, prin posibilitatea practicării pescuitului sportiv.

1.6. Elemente de vegetație

O largă răspândire în zona Voineasa și de-a lungul Văii Lotrului o are etajul forestier montan reprezentat prin pădurile de molid formate din Picea excelsa (dominante la nivelul stațiunii) și prin pădurile amestecate de molid și fag, brad sau amestec de brad cu fag. În aceste păduri, pe lângă molid, se mai întâlnesc și arbori precum paltinul (Acer pseudoplatanoides), sorbul (Sorbus cretica), zadă (Larix decidua var polonica), bradul alb.

Sursa: Ocolul Silvic Voineasa

Foto: Păduri de molid

La nivelul comunei Voineasa o mare parte din suprafață este acoperită de păduri, între care molidul este specia dominantă (78%). Acestea aparțin Ocolului Silvic Voineasa. Accesibilitatea fondului forestier este de 89%. 

Ca și specii ale stratului arbustiv caracteristice acestui etaj sunt speciile de cununiță (Spiraea ulmifolia), speciile de soc (Sambucus racemosa). Poate să apara și arborete de arin alb (Alnus incana). În stratul subarbustiv o largă răspândire o are afinul (Vaccinium myrtillus), alături de care se mai găsește zmeurul (Rubus idaeus), zburătoarea (Chamaenerion augustifolium) și bisacanul ( Epilobium montanum). Stratul ierbaceu este constituit din numeroase specii de mușchi, ferigi, dicotiledonate și ciuperci (acestea din urmă utilizate de locuitori în diferite scopuri: pentru vânzare, ca sursă de hrană).

Între plantele existențe la nivelul acestei localități, se remarcă și existența unor plante ocrotite și anume laricele sau zada (Larix decisua), bulbucii de munte (Trollius europaeus).

Ca și rezervații naturale, ce aparțin administrativ comunei Voineasa, în ordinea dimensiunii lor, se regăsesc următoarele: cea mai mare Miru Bora, ce se întinde pe o suprafață de 25ha, fiind urmată de Jnepenișul Stricatul cu 15ha; Rezervația Sterpu Dealul Negru care are 5ha și Rezervația Cristești ce acoperă o suprafață de doar 3 ha.

Acestea sunt de diferite tipuri și conservă în principal corpuri de jnepeniș ce necesită o atenție deosebită datorită rolului protectiv în calea viiturilor, a avalanșelor și asupra animalelor al căror habitat îl constituie. “Una din cele mai importante funcții este aceea de a acumula apa din precipitații, eliberând-o apoi în perioadele de secetă, salvând astfel păduri și terenuri agricole.”. Aceste rezervatii s-au infiintat din anul 1983.

Rezervația Miru Bora este o rezervație complexă (floristică, peisagistică, zoologică) extinsă în cea mai mare parte în munții Latoriței. Denumirea îi revine de la Căldarea Bora și pârâul Miru din apropierea Vf. Bora, cel mai înalt al munților Latoriței. Formațiunile de jnepeni existențe pe fațada estică au fost tăiate, iar aspectul deosebit dat de această Căldare este că găzduiește o suprafață de jnepeniș, “cel mai compact din munții Latoriței, în care își găsesc adăpost vara, cele mai mari exemplare de urs carpatin.”

Jnepenișul Stricatul, de asemenea o rezervație de tip complex, dar numai în sens peisagistic și floristic, spre deosebire de cea anterioară. Este localizată la nivelul munților Lotru, iar existența ei este datorată tot unei formațiuni de jnepeniș, prin importanța sa ecologică.

Sterpu Dealul-Negru, este o rezervație strict floristică, existentă și ea în cadrul munților Lotru. Din cauza defrișărilor masive a apărut necesitatea protejării acestei formațiuni de jnepeniș, care împiedică eroziunea să aibă efecte dezastruoase printr-o activitate intensă.

Singura dintre rezervațiile aparținătoare comunei Voineasa care nu se constituie în totalitate din corpurile de jnepeniș este Rezervația Cristesti. Aceasta face parte din categoria rezervațiilor de tip mixt (floristică și geomorfologică), aflată în partea de vest a munților Lotru, unde se află vârful Cristești, de unde derivă și denumirea rezervației. Există totuși un corp de jnepeniș ce necesită protecție datorită stării în care se află, el necesitând refacere. Se deosebește în cadrul acestui vârf o “Piatră Cântătoare”, ce reprezintă de fapt un bloc de piatră care sub acțiunea vântului, emite anumite sunete. Este reprezentat relieful glaciar prin lacul Zănoaga Cristeștilor care, bineînțeles, atrage prin frumusețea sa.

Există și un areal ce se dorește a fi integrat în categoria rezervațiilor naturale și anume Rezervația Găuri, existența sa rezumându-se la a fi doar una teoretică. Rezervația este foarte complexă (floristică, speologică, geomorfologică chiar și faunistică). Situată în munții Parâng, denumirea ei provine de la Căldarea Găuri. O mare răspândire la nivelul acestui spațiu o au formele de relief carstic de tipul cheilor, și peșterilor. Se remarcă prezența caprei negre și a elementul floristic endemic Aubrietia croatica, la care se adaugă numeroase alte plante cu o valoare deosebită (Aster alpinus, Draba Simonkaiana, Primula halleri s.a.)

“Siturile Natură 2000” au și ele o largă reprezentare la nivelul spațiului vâlcean, respectiv în zona Voinesei. Munții care mărginesc stațiunea fac parte din aceste situri, atât munții Lotrului, cât și munții Parâng, conservându-se astfel elementele vegetative și faunistice ale acestora. Cea mai mare parte a sudului munților Lotru reprezintă arealul constituent al acestui sit, acoperind și o parte a teritoriului comunelor Voineasa, Malaia, Brezoi, Câineni.

Suprafața ocrotită a munților Parâng are o desfășurare mare “între Obârșia Lotrului-Curmătura Cibanului-Vf.Coasta lui Rus-Vf.Mohoru-Vf. Păpușa-Vf. Micaia-Curmătura Oltețului-Lacul Galben-Muchia Borcii-Pârâul Miru-Valea Lotrului-Obârșia Lotrului (Comunele Malaia și Voineasa).”

1.7. Elemente de faună

Fauna populează în cea mai mare parte pădurile de molid. În cadrul acestor păduri trăiesc mamifere ca: iepurele (Lepus europaeus), viezurele (Meles meles) , râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus artos) – acesta îsi poate face apariția în localitate în special toamna, cerbul carpatin (Cervus elaphus carpathicus), cerbul lopătar (Dama dama), jderul de scorbură (Martes martes), jderul de piatră (Martes foina), mistrețul (Sus scrofa), veverița (Sciurus vulgaris fuscoater), șoarecele glubrat (Apodemus tauricus), parsul (Glis glis), căpriorul (Capreolus capreolus) – poate fi întalnit vara. Lupul, râsul și vulpea sunt în efective mai puține.

Ca și păsări pot fi întalnite potârnichea (Perdix perdix), ierunca (Tetrastes bonaisa), cocoșul de munte (Tetrao urogallus).

Printre reptile sunt răspândite șopârla de munte (Lacerta vivipara), vipera comună (Vipera berus) și broasca brună.

Ca și insecte pot apărea scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus), lăcusta (Callitamus italicus), lepidopter (Argymis Pandora).

Speciile faunistice care beneficiază de ocrotire sunt râsul, cocoșul de munte, cerbul carpatin – acesta este prezent în efectiv de 300 de exemplare în Munții Lotrului.

Fauna acvatică: păstrăv (Salmo trutto fario), lipanul (Thymallus phoxinas), boișteanul (Phoxinas phoxinas), cicarul (Eudontomyzon mariae), zgăvoace (Cottus gabia), moioaga (Barbus meridionalis petenyi), grindelul (Noemacheilus).

1.8. Elementele biopedogeografice

La nivelul localității Voineasa sunt răspândite solurile etajului forestier respectiv solurile brune acide ce aparțin clasei cambisolurilor fiind bogate în material scheletic în care predomină humusul brut. Acestea au fost afectate de acțiunile antropice desfășurate de-a lungul anilor astfel că exploatările forestiere și lucrările hidroenergetice de pe Valea Lotrului au determinat creșterea pericolului alunecărilor de teren și de asemenea au determinat o eroziune mai intensă a solurilor. Având în vedere situarea în lungul unei văi (Valea Voineșita) sunt prezente și solurile aluviale.

1.9. Elemente demografice

Conform ultimelor date înregistrate, în anul 2013 populația totală a Voinesei era de 1565 persoane, dominantă fiind populația masculină: 803 bărbați și 762 femei. De-a lungul anilor, populația a prezentat fluctuații în ceea ce privește populația dominantă: feminină în detrimentul celei masculine și invers, diferențele fiind mici, însemnând câteva procente, ca și în momentul actual.

Numărul ridicat al locuitorilor încadrează Voineasa în categoria satelor mari ale județului Vâlcea. În cea mai mare parte, la nivelul județului sunt răspândite satele mici, cu o populație sub 500 locuitori. Cu toate acestea, ruralul domină la nivelul județului Vâlcea, în proporție de aproximativ 60% (58,7% mai exact), populația urbană reprezentând 41,3%.

Comuna Voineasa se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii demografice (pensionarii reprezintă un procent de aproximativ 60% din populație), mulți dintre tinerii locuitori părăsind locul din diferite motive: condițiile problematice locuirii din cauza inundațiilor, incendiilor, eroziunii intense a solului, reliefului accidentat, pericolul căderii de pământ și pietriș de pe pereții versanților; căutarea unei noi locații de stabilire a reședinței mult mai ofertantă din punct de vedere economic, cu mai multe posibilități de găsire a unui loc de muncă; preferențialitatea mediului urban în detrimentul celui rural, mult mai ofertant din punct de vedere cultural, social; plecarea la studii în cadrul orașelor sau chiar în alte țări și în multe cazuri, stabilirea în locațiile respective, după terminarea studiilor;

Aproximativ 80% din populație se ocupă cu agricultura, pomicultura și creșterea animalelor. Dintre acestea, principala ocupație ar fi creșterea animalelor datorită suprafețelor cu pășuni și fânețe naturale foarte extinse; încă din cele mai vechi timpuri, creșterea animalelor a reprezentat o sursă de venit pentru locuitori, precum și o sursă de hrană (prin produsele lactate, carne). Agricultura nu are o extindere ridicată în această zonă cu înălțimi mari suprafețele arabile fiind reduse. Restul de 20% din populație este antrenată în sectorul serviciilor, în domeniul turistic, al exploatărilor forestiere și cel hidroenergetic.

Densitatea populației este scăzută, sub 20 loc/km2. Potrivit Institutului Național de Statistică, ultimele date înregistrate din stațiunea Voineasa asupra efectivelor de animale corespund anului 2003. Cele mai numeroase sunt ovinele (un total de 795), după care urmează porcinele (722), iar în final, bovinele, cu efective mult mai puține comparativ cu cele menționate, mai exact un număr de 351 efective (cu aproximativ jumătate mai puțin). Bineînțeles, păsările se găsesc într-un număr foarte ridicat: 9800 exemplare. Păstoritul reprezintă cea mai veche și prima ocupație a locuitorilor de pe Valea Lotrului. De asemenea printre activitățile întreprinse de locuitorii Văii Lotrului, foarte mare răspândire o are culesul fructelor de pădure și al ciupercilor ce sunt apoi vândute sau chiar utilizate drept sursă de hrană.

Culturile existențe la nivelul comunei sunt alcătuite din porumb, cartofi și legume astfel: cele mai răspândite sunt culturile de cartofi – 35ha, după care urmează culturile de legume cu doar 7ha și porumbul cu o desfășurare de 5ha de cultură, potrivit situației intregistrate în anul 2003. Dezvoltarea acestor culturi este favorizată de prezența solurilor aluviale. În anii precedenți efectivele de animale erau mult mai numeroase, scăzând tot mai mult cu fiecare an.

1.10. Așezările și satul Voineasa – sat turistic

Așezările existențe de-a lungul timpului în spațiul comunei Voineasa au fost atât permanente, cât și temporare, sub diverse forme. În primele faze ale prezenței omului în această zonă s-au identificat obștile, ulterior stânele, așezările miniere în perioada exploatării micăi în zonă și așezările muncitorilor de la Hidrocentrala Lotru.

În final, cele care există în prezent, sunt așezările permanente sub forma gospodăriilor localnicilor sau a unităților de cazare și așezările temporare turistice ce apar sub forma campingurilor, corturilor sau șederii cu rulote a turiștilor.

Dintre cele 568 sate ale județului Vâlcea, Voineasa se numără printre cele care au cunoscut o evoluție și dezvoltare rapidă datorită resurselor disponibile. Voineasa, prin modul de dispunere al așezărilor umane face parte din categoria satelor răsfirate, sate preponderant răspândite la nivelul spațiului montan românesc, însă prin caracteristicile sale, constituie un sat turistic, trăsăturile care îi conferă acest statut fiind următoarele: specificul său (sat montan), resursele sale bogate (aerul curat, nepoluat, ideal în tratarea anumitor boli, fondul forestier extins, resursele de mică), infrastructura de cazare bine dezvoltată, precum și cea de alimentație publică.

Prin aceste elemente el beneficiază de atractivitate și îndeplinește cerințele practicării turismului atât national, cât și internațional. Așadar, tipul satului este impus în principal de relief și condițiile naturale care au favorizat dezvoltarea sa ca stațiune balneoclimaterică și a amenajărilor care au permis intrarea sa în circulația turistică.

În funcție de potențialul turistic existent, putem spune că Voineasa intră în categoria satelor peisagistice ce este axat în principal pe o anumită funcție și anume, funcția climaterică, ceea ce face ca Voineasa să fie o stațiune climaterică. De asemenea, se dorește ca în viitor, aceasta să își mai dezvolte o funcție, în vederea atragerii unor categorii și a unui număr și mai mare de turiști, mai exact, recunoașterea stațiunii că fiind ideală practicării sporturilor de iarnă.

1.10.1 Factori favorabili ai localizării

Localizarea stațiunii reprezintă și ea într-un fel sau altul un element al potențialului natural. Faptul că stațiunea a luat naștere în această zonă îi conferă o multitudine de posibilități de dezvoltare. Zonele montane reprezintă o destinație mult mai preferată de turiști care se pot bucura de acestea în orice sezon, în moduri diferite (în cele mai multe dintre cazuri, inclusiv în cazul zonei montane a stațiunii Voineasa), comparativ cu alte zone ce pot fi vizitate doar sezonier.

Pe lângă avantajele situării stațiunii în cadrul unei zone montane, mai sunt și alte aspecte favorabile ale localizării, nu doar din punct de vedere natural, ci și al infrastructurii disponibile care oferă diverse posibilități. Spre exemplu, șoseaua Sebeș-Oasa-Vidră-Voineasa-Brezoi este în parte asfaltată și circulată, permițând astfel facilitarea accesului în stațiune.

Distanță relativ mică față de aeroportul internațional de la Sibiu, aceasta fiind sub 100 km, reprezintă de asemenea un avantaj pentru turiștii care vin din străinătate sau doresc să ajungă cât mai aproape de stațiune folosind transportul aerian.

Aflarea stațiunii în apropierea șoselei Transalpina este cel mai mare avantaj al stațiunii Voineasa, din punct de vedere al fluxului de turiști pe care îi aduce aceasta. Mulți dintre cei dornici să cunoască această șosea trec și prin stațiunea Voineasa, de multe ori înnoptând aici, așadar crescând fluxul turistic.

Accesibilitatea ușoară și rapidă către alte puncte de atracție din zona turistică a munților Lotru și nu numai reprezintă de asemenea un avantaj pentru stațiune. Acest lucru se reflectă în faptul că turiștii sosiți în Voineasa își pot extinde șederea aici datorită posibilității de vizitare a locurilor din apropiere, revenind apoi în stațiune. Astfel vizita lor nu se rezumă doar la cunoașterea spațiului voineșan, ci și a zonelor limotrofe; privind situația în sens invers, turiștii ce vizitează zone precum Obârșia Lotrului, Stațiunea Vidra și lacurile de acumulare Vidra, Petrimanu, Malaia, vor ajunge să viziteze și stațiunea Voineasa. Această situare în lungul Văii Lotrului, vale cu mare potențial turistic, transformă stațiunea într-un punct turistic ce ar fi imposibil de ratat în traversarea acestei văi, fiind cea mai importantă stațiune a Văii Lotrului. Urmărind un traseu de la vest la est, stațiunea Voineasa ar reprezenta ultimul punct turistic al Văii Lotrului, dar nu și cel din urmă.

Potrivit celor expuse, se poate vedea că stațiunea dispune de poziționare strategică. Chiar și distanța nu foarte mare față de reședința de județ Râmnicu Vâlcea, este benefică. Stațiunea ar reprezenta locația ideală pentru o escapadă la munte, într-un weekend sau o vacanță, pentru locuitorii orașului, obosiți de stresul urban. Poate fi vizitată și de pasionații de drumeții, de vânătoare sau de pescuit ce vor găsi păstrăv (indigen, curcubeu, fântânel) în apele Voineșitei și cele din împrejurimi: apele râului Lotru, Latorița sau chiar ale lacurilor de acumulare Vidra, Petrimanu, Galbenul, Brădișor care au un fond piscicol bogat (acest aspect are de asemenea și o importanță economică).

Capitolul II. Potențialul turistic peisagistic

2.1 Rezervațiile naturale din zonă

2.2 Potențialul turistic antropic, baza material de cazare

2.3 Infrastructura turistică

2.4 Tipuri de turism

2.5 Fluxuri de turiști

2.6 Analiza SWOT a stațiunii

Capitolul III. Strategia de dezvoltare și promovare a stațiunii

3.1 Analiza de piață și marketing

Concluzii

Bibliografie