Valorificarea Potentialului Turistic al Judetului Bistrita Nasaud

LUCRARE DE LICENȚĂ

VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC AL

JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD

CUPRINS

I. REPERE TEORETICE

II. POTENȚIALUL TURISTIC

2.1.Încadrarea geografică a județului

2.2 Potentialul turistic natural

2.2.1 Potențialul reliefului

2.2.2 Potențialul turistic hidrografic

2.2.3 Potențial climatic

2.2.4 Patrimoniul natural

2.3 Potențial turistic antropic

2.3.1 Vestigii arheologice

2.3.2 Monumente istorice și de arhitectură religioasă

2.3.3 Muzee și case memoriale

2.3.4 Etnografie și folclor

III. INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

3.1. Baza de cazare si alimntație publică

3.2. Așezările turistice

3.3 Căile și mijloacele de transport turistic

3.4 Căi de comuniacție feroviare

IV. MODALITĂȚI DE VALORIFICARE

4.1 Turismul balneoclimateric

4.2. Turismul cultural

4.3. Turismul rural

V. CONCLUZII. STRATEGII DE DEZVOLTARE

BIBLIOGRAFIE

I. REPERE TEORETICE

Turismul, se manifestă astăzi ca un domeniu distinct de activitate, cu o prezență tot mai activă în viața economică și socială, cu o evoluție tot mai înaltă.Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfășurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerț).

Turismul este un sector important al economiei mondiale și are o tendință de creștere permanentă la nivel internațional,constituind o activitate economică ce se răsfrânge asupra majorității sectoarelor sociale.A devenit iminent faptul că turismul nu se referă doar la unele persoane, care iși petrec anual vacanțele, ci prin serviciile prestate, poate avea un impact pozitiv asupra întregii societăți.

Turismul desfășurat pe teritoriul României a parcurs anumite etape caracteristice turismului european.Încă din secolul I începe utilizarea apelor termale în scopuri terapeutice în sud-vestul țării, la Băile Herculane, Băile Geoagiu, unde și astăzi se mai pot vedea vestigiile romane.Această bogăție importantă, apele minerale sunt utilizate în scopuri terapeutice pe scară din ce în ce mai largă, astfel că la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea amenajările sub forma stațiunilor balneare se extind pe întregul areal carpatic și pericarpatic.

Una dintre bogățiile actuale de bază în domeniul turismului privește studiul elementelor regionale, în funcție de care se organizează activități turistice tipice anumitor zone și se pun în evidență posibilitățile de amenajare complexă a acestora.

Resursele turistice reprezintă totalitatea elementelor atractive ale unui teritoriu, indiferent de originea lor și de relațiile dintre ele.

Activitățile turistice reprezintă diverse preocupări (acțiuni) care sunt orientate spre realizarea în bune condiții a unei anumite forme de turism (activități ale agentului de turism, recepționerului, personalului din unitățile alimentare sau de la punctele de vizită, acțiunile realizate de ghid).

Obiectivul turistic este orice element natural, economic, social, cultural etc. care prezintă un interes de cunoaștere sau folosire de către o masă de oameni în cadrul unei activități turistice; este un component de bază în oferta turistică. Obiectivele turistice se clasifică în două mari categorii: naturale și antropice.

„Turismul este un fenomen nou care nu a intrat în practica cotidiană decât de circa 7 decenii, dar el a cunoscut o expansiune și o generalizare atât de rapidă în societate și în spațiu, încât apare astăzi ca un element banal și constitutiv al vieții cotidiene, devenind un produs de consum necesar, cuantificat ca indicator al calității vieții. Era turismului de masă a urmat perioadei pionierilor descoperitori, aventurierilor și călătorilor.În prezent, mișcarea turistică se contabilizează în milioane sau chiar miliarde de turiști, care în zorii secolului al XX-lea se exprimă în numai câteva milioane. Practica turistică s-a extins considerabil sub efectul combinat al extensiunii timpilor de vacanță și distracții, al creșterii veniturilor, al revoluționării transporturilor, care au făcut deplasările mai ușoare și mai puțin anevoiase.Ea a devenit o componentă importantă a vieții sociale după ce, secole de-a rândul, nu a fost decât un subprodus accesoriu cu alte motivații, care îndemnau la caălătorii: descoperiri științifice, expediții militare, pelerinaje, pregătire universitară și artistică, tratamentul sănătății.”(A.Păcurar, 2009, p. 7).

“O istorie a fenomenului turistic scoate în prim plan existența a trei etape evolutive și anume:

1. Etapa turismului incipient;

Etapa pseudo-turistică;

Etapa turismului modern și contemporan;

1. Etapa turismului incipient debutează în antichitatea timpurie când elementele și fenomenele naturale reușesc să-și exercite activitatea asupra locuitorilor din proxima vecinătate. Apariția focarelor de civilizație din Asia de Est (China), Asia de Sud (India) sau Asia de Sud-Vest (Persia, Mesopotamia), a celor din jurul bazinului meditereaneean (greacă, romană, feniciană, egipteană) reprezintă premise favorabile ale mișcărilor cu caracter turistic.

2. Etapa pseudo-turistică se suprapune evului mediu timpuriu și mijlociu (până în epoca renașterii, în Europa), când premisele atât de favorabile ale afirmării turismului în antichitate se estompează din cauza fanatismului religios și a circumstanțelor politice.

3. Etapa turismului modern își are debutul în evul mediu târziu, când Renașterea și marile descoperiri geografice lărgesc orizontul spiritual al umanității, integrându-i noi spații geografice.”(P.Cocean, 2007, p.)

Turismul și recreerea au devenit împreună una din cele mai importante activități sociale și economice din Europa și din întreaga lume.

Turismul în județul Bistrița-Năsăud este cotat la un nivel înalt, datorită peisajelor montane, apelor minerale, vestigiilor arheologice, monumentelor și tradițiilor.

Tipurile de turism care pot fi practicate în această zonă sunt numeroase. Turismul cultural, turismul rural, turismul balneoclimateric sunt doar câteva dintre tipurile de turism pe care le întâlnim și de care turiștii se pot bucura.

Pentru a impulsiona acest domeniu este necesară valorificarea la maximum a resurselor disponibile pentru atragerea și deservirea unui număr mare de turiști.

Potențialul turistic

Potențialul turistic reprezintă totalitatea factorilor de atracție aparținând cadrului natural sau antropic fiind valorificat prin intermediul amenajărilor turistice generând fluxuri cu arii de proveniență interne și internaționale.

Prin potențial se poate înțelege și oferta turistică a unui teritoriu care împreună cu baza tehnico-materială și cu infrastructura generală formează oferta turistică reală sau patrimoniul turistic.

Potențialul turistic are un rol important în dezvoltarea și diversificarea activităților turistice și din această cauză a apărut necesitatea stabilirii unor criterii de clasificare a atracțiilor turistice.Potențialul turistic se împarte în:

Componenta naturală

Componenta antropică (social-culturală)

Componentele cadrului reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale.Acestea sunt:

substratul geologic

relieful

hidrografia

vegetația

fauna

solul

Patrimoniul turistic reprezintă un ansamblu de elemente naturale, sociale, economice, culturale, dar și totalitatea amenajărilor (căi de comunicație, bază de cazare, odihnă, tratament, amenajări pentru distracții și instrucție destinate activităților turistice de pe un teritoriu).

Estimarea potențialului turistic și atractivității turistice a reliefului unui teritoriu trebuie să fie baza de plecare în elaborarea unei strategii generale de dezvoltare turistică și în delimitarea zonelor prioritare de interes turistic.

Un teritoriu poate fi solicitat ca destinație turistică în măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale, antropice, infrastructură, a caăror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe, poate determina o activitate de turism.

II. Potențialul turistic al județului Bistrița-Năsăud

2.1 Încadrarea geografică a județului

Situat în jumătatea septentrională a Transilvaniei, între paralele de 47037, și 46048, și meridianele de 23027, și 25036, învecinându-se cu județele Maramureș în nord, Suceava în est, Mureș în sud și Cluj în vest, județul Bistrița-Năsăud își desfășoară relieful sub forma unui vast amfiteatru natural, indestructibil legat de arcul carpatic, ca un adevărat caleidoscop de minunate peisaje naturale.

Fig.1. Harta județului Bistrița-Năsăud

(sursa: http://www.google.ro/imgres?q=harta+judetului+bistrita+nasaud)

Municipiul Bistrița este reședință de județ, important centru economic, cultural și administrativ al județului.

Orașul Năsăud este vechi centru cultural, cu industrie de mase plastice, textilă și alimentară.

Orașul Beclean este un important nod de cale ferată cu industrie metalurgică și alimentară.

Orașul Sângeorz- Băi este stațiune turistică cu izvor de ape minerale terapeutice.

Județul Bistrița–Năsăud este unul favorabil datorită pădurilor bogate și minereurilor, calității solului, așezării geografice favorabile, acesta fiind populat încă din cele mai vechi timpuri.În prezent, municipiul Bistrița deține o platformă industrială cu potențial însemnat și atracții turistice.

O bogăție însemnată a județului o reprezintă rezervațiile naturale dintre care pot fi amintite: Parcul Național al Munților Rodnei, Parcul Național al Munților Călimani, cu roci, minerale și structuri geologice deosebite, fauna și flora montană cu specii foarte rare, Parcul Dendrologic Arcalia, situat în comuna Șieu-Măgheruș, în care pot fi întâlnite specii rare de arbori și arbuști.

2.2 Potențialul turistic natural

Patrimoniul natural înglobează componentele și structurile fizico-geografice, floristice, faunistice, ale mediului natural a căror importanță și valoare ecologică, economică, științifică, peisagistică au o semnificație relevantă sub aspectul conservării diversității biologice floristice și faunisticeal integritatii functionale a ecosistemelor, conservarii patrimoniului genetic, vegetal si animal, precum si pentru satisfacerea cerintelor de viata, bunăstare, cultura și civilizație ale generațiilor prezente și viitoare.

De altfel, cadrul natural îndeplinește concomitent un dublu rol și anume cel de suport material al tuturor activităților din domeniul turismului, precum și cel de motivație esențială a acestora când frumusețea sa determina constituirea fluxurilor turistice.Referitor la implicarea naturii în turism constatăm aspecte dintre cele mai variate, de la o participare simbolică, greu sesizabilă de fundal al diverselor activități la o implicare complexă, polivalentă, ea devenind, prin intermediul componentelor proprii, un obiectiv propriu-zis.

2.2.1. Potențialul reliefului.

Teritoriul județului este variat și complex, dispus sub forma unui amplu amfiteatru natural cu deschidere în trepte către Câmpia Transilvaniei,conturându-se trei zone de relief:

zona montană (48 % din suprafața totală a județului), include partea muntoasă a lanțului Carpatiilor Estici, partea nordică și centrală a limitei muntoase incluzând masivele Țibleș,Rodna,Suhard,Bârgău și Călimani;

zona deluroasă (49,3 % din suprafața totală a județului), include partea centrală și vestică a județului;

zona de luncă ( 2,7 % din suprafața totală a județului), care se extinde de-a lungul cursurilor principale de apă, în special de-a lungul râului Someșul Mare și a afluenților;

Relieful predominant deluros și muntos determină o floră diversificată.În depresiuni, de-a lungul râurilor, în mlaștinile râurilor și a teraselor situate în sud-vestul județului sunt câmpuri cultivate cu cereale, culturi tehnice și predominant cu legume. Munții adăpostesc o faună bogată, ocrotită de lege, cum ar fi: ursul carpatin, cerbul carpatin, cocoșul de munte, barza alba și barza neagră, vulturul negru, care sunt declarate monumente ale naturii.Alte specii protejate de lege sunt:tisa,gențiana,narcisa și se găsesc în zona alpină.Potențialul touristic al jutrală și vestică a județului;

zona de luncă ( 2,7 % din suprafața totală a județului), care se extinde de-a lungul cursurilor principale de apă, în special de-a lungul râului Someșul Mare și a afluenților;

Relieful predominant deluros și muntos determină o floră diversificată.În depresiuni, de-a lungul râurilor, în mlaștinile râurilor și a teraselor situate în sud-vestul județului sunt câmpuri cultivate cu cereale, culturi tehnice și predominant cu legume. Munții adăpostesc o faună bogată, ocrotită de lege, cum ar fi: ursul carpatin, cerbul carpatin, cocoșul de munte, barza alba și barza neagră, vulturul negru, care sunt declarate monumente ale naturii.Alte specii protejate de lege sunt:tisa,gențiana,narcisa și se găsesc în zona alpină.Potențialul touristic al județului Bistrița Năsaud este extreme de bogat.Zona montană este vizitată de turiști care iubesc drumețiile,odihna și sporturile.Zona carstică a Munților Rodnei include câteva peșteri de o mare valoare speologică:

Peștera Tăușoarelor, situată pe versantul stâng al văii Izvorul Tăușoarelor, din bazinul superior al râului Gersa, descoperită în anul 1955, face parte din complexul carstic”Izvorul Tăușoarelor-Zalion”.Este construită dintr-o rețea de galerii() care gravitează spre punctual de maximă adâncime( altitudine), situat la o diferență de nivel de față de intrare, deținând astfel locul întâi ca adâncime, între peșterile din țara noastră.Peștera, fiind relativ tânără și încă activă nu prezintă fenomene carstice clasice(stalactite,stalagmite,draperii) ci doar cristale de gips, care alături de unele fosile și animale cavernicole, insecte, lilieci constituie un domeniu valoros de cercetare științifică, fapt pentru care a fost declarată”monument al naturii”,vizitarea ei fiind permisă doar cu aprobarea Comisiei monumentelor naturii.

Peștera Zânelor s-a format în “clipele” de calcare Eocene de la izvoarele pârâului Zânei(1 435m), care apare de sub Tarnița Prelucii, pe versantul stâng al văii Rebra, la sud-est de Vârful Pietros(2 003m).Este formata dintr-o galerie descendentă de circa , cu unele ramificații inaccesibile, încă nestudiate.

Peștera Jgheabul lui Zalion este situată la obârșia Pârâului Orb, afluent al Văii Seci(bazinul Telcișor).Accesul în peșteră se face printr-un aven de , cu un diametru de .În linie dreaptă, peștera are 475m, însă desfașurată depășește 535.Adâncimea totală atinge .Traseul prin peșteră este alcătuit din câteva lărgiri în formă de săli, cascade, sifoane, situate de-a lingului cursului de apă cu debite mari în periaodele ploioase.Resurgența pârâului care străbate peștera este în Izbucul Rece, la circa sud de punctul”La Funicular” în valea Telcișor.

Nu întâmplător se înscrie printre cele mai pitoresti colțuri ale patriei, fiind vizitat de un număr mare de turiști străini și români.Turiștii cutreieră zona Rodnei și Călimanilor până în văile cu sate, care se țin lanț, zona Someșului Mare, Șieului, Bistriței și afluenților lor mai mărunți ori până în regiunea colinară, cu ogoare, livezi și vii a Câmpiei Transilvaniei.

2.2.2 Potențialul turistic hidrografic

Alături de relief, hidrografia este în principal sursa de atracție turistică aparținând cadrului natural.

Teritoriul județului este drenat de o rețea hidrografică bine reprezentată, axată pe râul principal al Someșului Mare. Somesul Mare, care de altfel este și principalul colector din județ, își are obârșia în zona de contact a munților Rodnei cu cei ai Suhardului și se formează prin unirea văii Zmăului cu Izvorul Păltinișului.Pe parcursul celor lungime, străbate formațiuni de vârste și alcătuiri diferite: metamorfice în Munții Rodnei;eruptive, sedimentar-vulcanogene, sedimentare mai vechi, în Munții Bârgăului și roci sedimentare în Depresiunea Transilvaniei.Afluenții săi cei mai importanți sunt:Cobâșel, Izvorul Băilor, Anieș, Cormaia, Rebra, Meleșul cu Apatiul din Câmpia Transilvaniei.

Alături de apele curgătoare, pe teritoriul județului există câteva lacuri dintre care amintim: lacurile glaciale din Munții Rodnei – Lala Mare, Lala Mică, Tăul Zânelor din Munții Călimani, de importanță pastorală și turistică.Pe râul Bistrița, în aval de Colibița este lacul de acumulare, cu un volum de peste 80 milioane m.c. Bazinul depresionar al Colibiței este alcătuit din punct de vedere geologic din sedimente paleogene și miocene străpunse de corpuri eruptive andezitice în nord și acoperite de produsele eruptive ale Călimanilor, la sud.Barajul Colibița este un lac artificial și s-a format prin acumulare..A fost amenajat în scop hidroenergetic pe cursul râului Bistrița.

Lacul Lala Mare este unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare din România.Este situate în Munții Rodnei sub vârful Ineu la altitudinea de 1815m.Fauna piscicolă este reprezentată de păstrăv indigen și păstrăv curcubeu.

Lacul Lala Mică este de asemenea un lac glaciar.Din el izvoraste Râul Lala, care se varsă în Lacul Lala Mare.Face parte din rezervația naturală “Ineu-Lala”.

Complexitatea condițiilor geologice, litologice și de relief din cuprinsul județului a oferit posibilități de formare, dezvoltare și cantonare a unor acumulari de ape subterane cu mare însemnatate economică.

În zona montană, în funcție de condițiile litologice ale rocilor magneziene, s-au diferențiat ape freatice în rocile cristaline, eruptive, calcaroase și în vechile depozite sedimentare.

În masivul cristalin al Rodnei, apele freatice apar la zi, sub forma unor izvoare, la baza grohotișurilor, scoarțelor de alterare și a solurilor, având debite variabile, dependente de regimul precipitațiilor.

Rocile eruptive din masivele Țibles, Bârgău, Călimani cantonează adesea, în fisuri și în scoarța de alterare, ape freatice mineralizate carbogazoase, feruginoase, legate de acțiunea mofetică asupra apelor vadoase cum sunt cele de la Târlișua, Telciu, Parva,Valea Vinului, Colibița etc.

Zona dealurilor cu structura cutată din sudul Someșului Mare, inclusiv porțiunea din Câmpia Transilvaniei integrate în limitele județului, constituită din marne, argile, tufuri, gresii grosiere calcaroase de vârstă neogenă, cu ape puternic mineralizate, cu duritate mare, deseori clorurate, nepotabile.Depozitele tortoniene contin orizonturi de ape sulfato-calcice și clorosodice pe stânga Somșului Mare, între Beclean și Braniștea ca și în jumătatea sud-vestică a bazinului Șieu, unde apar izvoare sărate(Beclean, Figa, Chiuza, Cociu, Sărata etc.)

în depozitele teraselor aluvionare și în luncile râurilor Someșului Mare, Șieu, Bistrița, Sălăuța etc. s-au dezvoltat straturi freatice bogate, majoritatea cu apa de calitate satisfăcătoare, utilizabilă în alimentări cu apă.(Bistrița, Năsăud).

Județul Bistrița-Năsăud dispune de bogate rezerve de ape subterane, datorită alcătuirii geologice complexe și a unui relief variat.

Apele se caracterizează printr-un regim de scurgere permanent, pentru majoritatea râurilor principale și afluenții din zona muntoasă, datorită situării lor în zona umidității bogate cât și capacității ridicate de înmagazinare și cedare a apei de către depozitele detritice din zonele montane si piemontane.

2.2.3. Potențialul climatic

“Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităților recreative, climatul impune “starea”lor de desfășurare.El generează “atmosfera”favorabilă sau nefavorabilă actului recrativ, catalizând sau dimpotrivă, inhibând derularea acestuia.Majoritatea absolută a turiștilor, dar și numeroși cercetători, reduc importanța climei la “timpul frumos”a cărui frecvență și durată este definitorie pentru recreere într-o regiune dată.”(P. Cocean ,2007, pagina 65 Geografia turismului).

Datorită poziției geografice, județul Bistrița – Năsăud se situează în sectorul cu climă continentală moderată, supus deseori adecvenței aerului polar maritim, cu o activitate frontal frecventă.În cadrul județului, municipiul Bistrița are o climă temperat-continentală, cu veri relativ umede și călduroase, iar iernile mai puțin uscate și seci.Temperatura medie anuală la Bistrița este de 8,3 grade Celsius,maxima absolută fiind înregistrată la 16 august 1952(376 grade Celsius), iar minima absolută la 18 ianuarie 1863 (33,8 grade Celsius).

Clima zonei deluroase din jumatatea sud-vestică a județului se caracterizează printr-un continentalism ceva mai pronunțat decât cel al regiunilor vecine,cu slabe diferențieri între vest și est,în special în ceea ce privește regimul termic.

Temperatura medie anuală coboară sub 00în regiunile montane, la peste și se ridică la peste în zona din sud-vestul județului.

Mersul anual al temperaturilor aerului este tipic continental, cu o maximă în luna iulie și o minimă în ianuarie.

Sectorul cu climă de munte, propriu jumătății nord-estice a județului, se caracterizează prin condiții favorabile dezvoltării pădurilor, cu excepții legate de fragmentarea reliefului, adâncimea văilor, expunerea versantelor față de radiația solară și de circulația atmosferică predominant vestică.

Județul Bistrița-Năsăud este afectat în general de vânturile din sectorul vestic, cu schimbări evidente ale direcției predominante de la vară la iarnă, cu intensificări mai mari pe culmile orientate vest-est cât și în sectoarele rectilinii ale culoarelor Someșului-Mare,Șieului,Bistriței etc.

Pe versantele masivelor muntoase cum ar fi Rodna, Bârgău, Călimani, sunt frecvente brizele de munte și de vale.În schimb, pe văile adăpostite și în special pe cele adânci, cu orientare nord-sud și în bazinele depresionare intramontane predomină calmul în cea mai mare parte a anului.

2.2.4. Patrimoniu natural

Tabel 1 Arii protejate în județul Bistrița – Năsăud   

(Sursa:http://apmbn.anpm.ro/arii_naturale_protejate_in_judetul_bistrita_nasaud-595)

Fig. 2 : Arii protejate din județul Bistrița-Năsăud Sursa: http://apmbn.anpm.ro/arii_naturale_protejate_in_judetul_bistrita_nasaud-595)

2.3 Potențialul turistic antropic

Potențialul turistic antropic este reprezentat de totalitatea edificiilor create de om de-a lungul existenței sale, cu valoare istorică, culturală sau având ca scop recreerea sau refacerea sănătății și care prin ineditul său determină oamenii să efectueze deplasări cu scopul vizitării lor.

2.3.1 Vestigii arheologice

Vestigiile arheologice sunt cele mai vechi urme ale activității umane, care au intrat în circuitul turistic odată cu manifestările tendinței omului modern de a se cunoaste pe sine prin descoperirea urmelor activității sale din cele mai vechi timpuri și până azi.

Bistrița-Năsăud este unul dintre județele cu bogate vestigii și monumente istorice. Aici întâlnim culturile neolitice (Bistrița, Năsăud sau Slătinița); vestigiile daco-romane de la Sărățel, Sânmihaiu de Câmpie, Dumitra, Livezile, Matei și Ilișua.

Vestigiile istorice neolitice (Bistrița, Slătinița, Năsăud), dacice, daco-romane (Sânmihaiu de Câmpie, Archiud), romane (castrele de la Orheiu Bistriței, Livezile și Ilișua) sunt mărturii ale formării poporului roman și ale continuității lui pe aceste meleaguri. Cetăți ca Rodna, Bistrița și Ciceu întregesc seria acestor obiective arheologice și istorice de o însemnătate deosebită.

Situl arheologic Băile Figa

În partea de vest a județului Bistrița-Năsăud, aproximativ la jumătatea distanței dintre orașul Beclean și satul Figa, se află situl arheologic Băile Figa.Numele sitului provine de la funcționarea pe vremuri aici a unor băi cu apă sărată.Aflat asupra unui zăcământ de sare gemă(gros de cca. și cu diametrul de cca. ), situl ocupă în principal valea Pârâului Sărat ce străbate partea inferioară a depresiunii.La suprafața terenului, se observă numeroase manifestări saline: nămoluri sărate, izvoare, bălți și pâraie cu apă sărată, precum și vegetație halofilă.În albia Pârâului Sărat și pe malurile acestuia, se observă numeroase elemente de construcții și amenajări de lemn (bârne, pari, scânduri).

Cercetările la sit au început în anul 1977, când geologul Dr. Ioan Chintăuan, în timpul unor cercetări de teren, a observat în albia Pârâului Sărat numeroase urme de amenajări și construcții de lemn. Printre altele, geologul a observat în albia pârâului vârful rupt al unei troace scobită în trunchiul unui copac, având tuburi de lemn introduse în orificiile realizate în fundul acesteia.

Fig 3. Imagine din sit Sursa: Preluat de pe pliant de promovare

În același an descoperitorul a publicat-o, susținând că ea a fost utilizată pentru obținerea sării prin evaporarea apei sărate.

În vara anului 2005, pentru prima dată, situl a fost examinat de arheologi profesioniști.Cu acest prilej, toată depresiunea a fost examinată în vederea stabilirii caracterului, întinderii, gradului de conservare precum și a încadrării cronologice a vestigiilor arheologice.Totodată a fost examinată troaca descoperită în 1977, de la care au fost prelevate probe în vederea datării. În scurt timp s-a stabilit vârsta troacei: aproximativ anul 1000 î. Hr.Cercetările arheologice efectuate în situl arheologic Băile Figa, între anii 2006-2008, au arătat că acest sit păstrează urme materiale ale exploatării sării din diverse epoci.Cele mai timpurii vestigii descoperite datează din neo-eneolitic (mileniile VI-IV î. Hr.).Acestei perioade îi aparțin doar câteva fragmente de vase ceramice, izolate, descoperite în afara complexului arheologic relevant, astfel încât în studiul actual al cercetării nu se pot emite nici un fel de aprecieri cu privire la caracterul urmelor din această perioadă.Urmează apoi vestigiile din faza fianlă a perioadei timpurii a epocii bronzului (aproximativ anul 3000 î. Hr.).Vestigiile aparținând acestei din urmă perioade includ două complexe adâncite, probabil urme ale unor locuințe; numeroase fragmente ceramice specifice acestei perioade, descoperite în partea de nord a sitului, atât la suprafață, cât și în stratul de nămol, în care se aflau majoritatea vestigiilor preistorice.

Fig. 4. Troaca (Sursa: Preluat de pe pliant de promovare)

Cele mai numeroase si relevante vestigii descoperite la Băile Figa datează din epoca bronzului mijlociu (anii 1600-1400 î. Hr.), din prima epocă a fierului (anii 1050-950 î. Hr.) și din a doua epocă a fierului (anii 400-300 î. Hr.).

Vestigiile din epoca bronzului mijlociu includ câteva troace de lemn utilizate pentru exploatarea sării, precum și numeroase ciocane de minerit confecționate din piatră locală.Descoperirile din prima epocă a fierului includ, pe de o parte, numeroase obiecte folosite pentruexploatarea sării: troace, ciocane de minerit, scări de lemn, iar pe de altă parte amenajări pentrucaptarea și utilizarea apei sărate.Astfel, în partea de nord a sitului, în albia pârâului, a fost dezvelită o grupare de garduri și construcții de lemn cu suprafața de circa 400 mp. Se pare că spatina captată era folosită pentru conservarea alimentelor, tăbăcirea pieilor și, poate, în scopuri medicale.Una din cele mai impresionante construcții descoperită la Băile Figa o reprezintă un puț de intrare în mina de sare, flancată cu bârne masive suprapuse. După toate probabilitățile, acest puț datează din a doua epocă a fierului.

Cercetările efectuate au surprins și o serie de amenajări legate de exploatarea sării din sec. al XIX-lea.Un aspect cu totul inedit al cercetărilor de la Băile Figa este legat de faptul că, datorită faptului că vestigiile arheologice se află în principal în nămolul sărat, s-au păstrat foarte bine numeroase construcții și obiecte de lemn. Cercetarea acestora va contribuii în mod substanțial la crearea unei scări dendrologice care va permite datarea vestigiilor istorice cu precizie până la un an.Astfel, va fi creat un reper cronologic, cel mai exact pentru această parte a Europei.

Dincolo de valoarea științifică deosebită, acest sit are un potențial turistic ridicat, cu atât mai mult cu cât, în prezent, în vecinătatea sa, se construiește o stațiune balneară, care va fi dată în folosință în acest an. Pe de o parte, amenajarea acestei stațiuni poate constitiui un pericol pentru conservarea sitului, pe de altă parte, dacă se vor lua măsuri potrivite și la timp util, această vecinătate poate să deschidă perspective promițătoare de integrare a vestigiilor arheologice de la Băile Figa în sfera ofertelor turistice.

Cetatea Ciceului

Cetățile, alături de castele se situează în fruntea obiectivelor turistice de rezonantă istorică.Cetatea este expresia concentrată a așezării antice sau medievale.

Apariția cetăților ca forme de habitat de mare vitalitate încă din antichitate ne-o confirmă nu numai vestigiile rămase în vetrele vechiilor civilizații ci și rezultatele săpăturilor arheologice întreprinse în primul rând în perimetrul oicumeniei Euro-Asiatice.

Colinele Ciceului au fost de-a lungul timpului un centru de putere și vatră pentru puternicele comunități umane.Este localizată la o mare înălțime și într-o zonă singuratică.Cetatea a devenit una dintre cele mai puternice din Transilvania datorită fortificațiilor făcute de Ștefan cel Mare.

Ruinele cetății se află la punctul de întâlnire al localității Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgești și Dumbrăveni.Au mai rămas doar dărămături de piatră și bolovani, un zid înalt și fundația din frumoasa și falnica cetate de odinioară.

În partea de nord-est a cetății se disting urme ale șanțului de apărare. Construcția punea în valoare un sistem de apărare fiind foarte greu de cucerit.

Elementele conservate astăzi nu ne oferă nici un indiciu pentru a încerca o cronologizare și din păcate nici etapele de construcție nu se disting.

2.3.2 Monumente istorice și de arhitectură religioasă

Castelul Bethlen. Prima atestare documentară a așezării Beclean apare în forma de Bethlem în anul 1305. În 1438 membrii familiei Bethlen au câștigat deja dreptul de a construi o cetate din piatră sau o cetate întărită cu palisadă, dar aceasta a fost construită numai în jurul anului 1543. Cetatea și așezarea din jurul ei au constituit cel mai important centru domenial al familiei Bethlen, din acest motiv în cursul secolelor familia a construit aici mai multe castele și conace.

Castelul cu două niveluri are o planimetrie asimetrică, care dezvăluie urmele mai multor intervenții. Nucleul clădirii este o aripă alungită care se află orientată în direcția nord-sud. O sală festivă de mari dimensiuni și trei încăperi mai mici pe partea sudică alcătuiesc nucleul clădirii la parter. Această aripă este flancată la margini de câte o încăpere alungită, care fac legătura între aripa centrală și cele două turnuri hexagonale de la colțurile clădirii.

Fig 5. Castelul Bethlem ( http://enciclopedie.transindex.ro/monument.php?id=349)

În centrul aripei principale se află un rezalit în trei axe, de care se leagă terasa prin care se face intrarea în clădire. Rezalitul cuprinde în interiorul lui casa principală de scări. Perpendicular pe aripa principală se întinde o aripă cu cinci încăperi. Această aripă este vizibilă și pe fotografiile de la începutul secolului XX.

La etajul clădirii repartizarea încăperilor se aseamănă, cu mici diferențe, cu repartizarea camerelor de la parter. O importantă diferență este, că turnul nordic este mai scund în comparație cu turnul sudic, având numai un singur nivel. Asemănător turnului nordic, sala de spectacole, care se întinde pe partea nordică a clădirii, are un singur nivel, tavanul ei fiind mai înălțat. Subsolul clădirii are patru încăperi boltite.

Din izvoarele istorice reiese, că fosta cetate din Beclean a fost construită în jurul anului 1543, în partea vestică a așezării, pe malul stâng al râului Someș,. În anii 1570, cetatea a fost transformată într-o cetate renascentistă cu patru bastioane de colț. În incinta cetății se aflau mai multe clădiri și o capelă. După războaiele conduse de Francisc Rákóczi II. (1703–1711), administrarea austriacă a demolat cetatea, care după anul 1712 nu mai apare în izvoare. În 1866 istoricul László Kővári încă l-a mai văzut conturul cetății și ruinele unui bastion.

Pe harta orașului din prima ridicare topografică (1769–1773) punctele de referință sunt ansamblul castelului baroc din centrul așezării (fostul castel al contelui András Bethlen) și biserica medievală din apropierea acestuia. În afară de aceste monumente, un ansamblu mai important, de dimensiuni asemănătoare cu castelul baroc, este figurat și în partea vestică a localității. Pe terenul pătrat, bine delimitat, se aflau șase clădiri alungite.

După anumite izvoare, în localitate a existat și un alt castel Bethlen, care avea turnuri poligonale la colț și frontonul baroc al clădirii era decorat cu blazonul familiei Bethlen. Pe baza acestei descrieri, clădirea a fost datată în secolul al XVII-lea. O clădire cu caracter asemănător apare și pe o fotografie veche (probabil din secolul al XIX-lea) a castelului lui Pál Bethlen, această clădire fiind probabil predecesorul castelului actual.

Circumstanțele construirii castelului sunt neclare. Pe baza fotografiei din secolul al XIX-lea, amintită mai sus, presupunem că actualul castel a fost construită prin reclădirea unui castel din secolul al XVII-lea. Pe parcursul construcților, l-au păstrat cele două turnuri de colț, dar frontonul baroc a fost transformat, și vechiul castel a fost supraetajat cu un nivel. Istoricul de artă József Sisa susține, că reclădirea castelului s-a desfășurat în jurul anului 1900, pe baza proiectelor elaborate de cunoscutul arhitect al epocii, Mór Kallina. La începutul secolului XX castelul a fost înconjurat cu un zid masiv din piatră; în afara zidurilor vestice se aflau ruinele cetății de altădată.

Înainte de naționalizarea din 1945, ansamblul castelului se afla în proprietatea contelui László Bethlen. Într-un inventar din 1977 apare informația conform căreia castelul cu un etaj avea la data respectivă 16 încăperi și 8 clădiri-anexe. Astăzi se mai păstrează o singură clădire-anexă, care a fost transformată într-un muzeu.

Sala festivă de odinioră și scena din spate au fost modificate și înlărgite la o mărime dublă în anii 1980, iar interiorul castelului a fost și el transformată pe gustul epocii. În anii 1990 au funcționat în castel casa de cultură și biblioteca orășenească, iar la ora actuală este sediul primăriei din Beclean.

Fațada principală a castelului se află spre vest. Pe o fotografie veche se vede cum a arătat inițial această fațadă: rezalitul în trei axe a dominat aspectul fațadei, în spatele rezalitului se afla aripa principală a clădirii, care era flancată la margini de câte un turn hexagonal. În fața rezalitului se întindea o terasă cu balustradă, a cărei acces era asigurată de scări din piatră. Fațada rezalitului este articulată vertical prin patru pilaștrii cu capiteluri bogat-ornamentate.

Pe acești pilaștri se rezema o cornișă sprijinită pe console. În centrul fațadei se afla un fronton cu caracter baroc, a cărui ornament principal era un panou de dimensiuni mari, decorat cu blazonul familiei Bethlen. Frontonul a fost flancat de o atică cu reliefuri. Intrarea în castel era plasată în centrul rezalitului, iar suprafața din stânga și din dreapta intrării a fost străpunsă de câte o fereastră geminată, cu deschideri trilobate. Turnul hexagonal era decorat sub acoperiș cu o cornișă sprijinită pe console, asemănător cu cornișa rezalitului.

În jurul anului 1900 clădirea a fost reconstruită, cu această ocazie fiind modificată și înfățișarea fațadei. Majoritatea clădirii a fost supraetajată, numai sala mare festivă și turnul nordic au rămas cu nivelul de parter. În lipsa izvoarelor nu se știe când a fost construit etajul turnului sudic. Pe parcursul reconstruirii terasa din fața rezalitului și-a păstrat forma originală, dar ferestrele rezalitului au fost schimbate. La parter, intrarea a fost flancată de câte o fereastră dreaptă cu bolțarul median marcat.

Nivelul următor e străpuns de trei ferestre drepte, cel din mijloc fiind o fereastră tripartită. Cu ocazia reclădirii, frontispiciul a fost transformat într-un fronton cu linii spiralate în spiritul arhitecturii renașterii germane; o fereastră tripartită străpungea frontonul, și sub aceasta se afla blazonul familiei Bethlen. Partea sudică a fațadei era străpuns la parter de două ferestre drepte, deasupra lor de patru ferestre geminate. Repartizarea ferestrelor coincide cu repartizarea actuală. Aspectul fațadei principale era același și în anul 1927, când József Keöpeczi Sebestyén a desenat castelul.

În anii 1980 fațada principală a suferit unele modificări. Ferestrele aripei, aflate la nord de rezalitul central, au fost înzidite, iar aripa a fost înălțată, rezultând în acest fel sala de spectacole. Au păstrat arhitectura rezalitului, dar au înlăturat chenarele ferestrelor și au îndepărtat și blazonul familiei Bethlen. Bastionul sudic dezvăluie urmele unor intervenții; la parter se văd unele ferestre înzidite. La parterul aripii sudice se află o ușă cu închidere în segment de cerc, care duce în pivniță, ușa poate fi datată probabil dinainte de secolul al XIX-lea.

Fațada din spate are un aspect mai puțin interesant. La începutul secolului XX intrarea din spate era amplasată asimetric, spre direcția nordică. În fața intrării si întindea o terasă joasă, cu un pridvor cioplit din lemn. La etaj, la sud de pridvor, se afla un balcon închis, a cărui funcție a dispărut datorită transformărilor ulterioare.

Amplificările făcute în secolul XX au rezultat o fațadă simplă, care se compune din două registre majore. În aripa de nord se află o sală înlărgită, a cărui fațadă e penetrată de o singură intrare, în fața căreia a fost turnată din beton o terasă largă, semicirculară cu trepte. Balconul închis, din vremea lui Pál Bethlen, a devenit intercalată între sala de spectacole și aripa sud-estică a clădirii, iar sub balcon s-a construit grupul sanitar. În jurul aripei sud-estice se întinde un balcon îngust din beton. Suprafața parterului și a etajului e străpunsă de ferestre drepte, de diferite dimensiuni.

Majoritatea ferestrelor din spate ale aripii care face legătura între aripa principală și turnul de colț sunt înzidite, și repartizarea ferestrelor nu este identică cu ferestrele de pe fațada principală a clădirii. Pereții turnului din sud sunt străpunse de ferestre pe trei niveluri. Ferestrele de la nivelul subsolului și de la parter sunt ferestre pătrate cu dimensiuni reduse, ferestrele de pe etajul turnului sunt dreptunghiulare. Singurul element decorativ al turnurilor e cornișa sprijinită pe un șir de console.

Amenajarea interioară de odinioară a castelului nu este cunoscută, numai interiorul casei de scări al rezalitului fațadei principale amintește de interiorul din jurul anului 1900, cu lambriul și scările cu parapet strunjit. La etaj vis-a-vis de scara principală, se vede un cămin istoricizant din teracotă verde smălțuită, decorat cu o bogată ornamentație cu caracter renascentist-târziu: brâu cu denticule, ove, festoane din flori și fructe.

La începutul secolului XX în spatele castelului se întindea un parc elegant amenajat, a cărui copaci au fost tăiați în anii 1960. Dintre clădirile-anexe din jurul castelului numai una s-a păstrat până în zilele noastre, cel care a fost transformată într-un muzeu. În urmă cu zece ani, pe lângă aceasta mai existau și două alte clădiri, una destinată bucătăriei și diferiților slujitori, iar celălalt era casa de oaspeți. Tot atunci încă se mai puteau vedea grajdurile ansamblului, prevăzute cu ferestre baroce, datate în secolul al XVIII-lea. Aceste clădiri au fost demolate în ultimul deceniu.

Deși în ceea ce privește fazele de construcție ale castelului, din lipsa unor cercetări exhaustive, sunt mai multe neclarități, pe baza informațiilor acumulate, putem afirma, că fostul castel a lui Pál Bethlen este un reprezentant interesant al castelelor transilvane din perioada istorismului, a cărui importanță e mărită și datorită posibilei participări în procesul proiectării al arhitectului Mór Kallina. Pe lângă castelul baroc aflat cândva în posesia lui András Bethlen, și acest castel, care probabil cuprinde și unele părți din secolul al XVII-lea, este un monument laic important al patrimoniului construit al localității.

Casa Argintarului a fost construită spre jumătatea secolului XVI și poartă însemnele breslei aurarilor.Astăzi, clădirea adăpostește Secția de istorie a Muzeului Județean, care prezintă interesante colecții de arheologie.Nu departe de acest monument, în Piata Unirii, se află bustul romancierului Liviu Rebreanu.

Fig 6. Casa Argintarului

Sursa : http://www.inbistrita.ro/istoric/istoricul_bistritei.php

Un interes aparte trezește grupul de 13 clădiri cu arcade,numite Șugălete, care formau complexul comercial și civil din fosta cetate.Construit în anul 1563, unic în stilul său,complexul este format din 20 de arcade masive, semicircular în exterior, constituind un fel de galerie cu bolți sprijinite pe 21 de stâlpi.

Fig 7. Șugălete (Sursa: http://www.inbistrita.ro/istoric/istoricul_bistritei.php)

Sinagoga a fost construită în anul 1856. După deportarea evreilor în lagărele naziste de extreminare, în mai 1944, dar și ca urmare a emigrării masive în SUA și Israel în epoca Ceaușescu, sinagoga a ajuns într-o stare de paragină.

Printr-un contract de comodat pe 20 de ani, semnat între șeful comunității evreilor din județul Bistrița-Năsăud și președintele Societății de Concerte Bistrița, Sinagoga a fost refăcută prin programul "Cultura 2000", finanțat de Comisia Europeană, precum și cu fonduri de la Ambasada SUA și de la diverse fundatii europene, dar și cu mijloace locale (Consiliul Județean, Consiliul Local Bistrița, Ministerul Culturii și Cultelor).

În anul 1330 orașul a intrat în jurisdicția regelui Ungariei, Lodovic de Anjou.Tot în această perioadă, orașul a primit sigiliu propriu , un cap de struț încoronat și cu o potcoavă în cioc, care simbolizează după vechea heraldică, îndeletnicirile cele mai importante ale bistrițenilor- meșteșugăritul și comerțul, specific orașelor de graniță.

In 1366 ,bistrițenii au obținut dreptul de liberă alegere a județului și a juraților orașului, iar în anul 1405, Bistrița a fost confirmat oraș liber regal.Aceste privilegii au făcut ca orașul să prospere și să iși contureze o activitate urbană deosebit de dinamică.

Pe lângă Biserica Parohială ridicată în Piața Centrală, orașul este completat și de alte edificii precum(Conventul Dominican, Conventul Franciscanilor.)

Fig 8. Sinagoga

(Sursa:http://www.inbistrita.ro/istoric/istoricul_bistritei.php)

Biserica Evanghelică din Piața Centrală, cu cel mai înalt turn de piatră din Transilvania domină și astăzi orașul prin maestuozitatea ei.Biserica a fost martoră a diferitelor regimuri ce au urmat sa vină, deveniind un simbol de supraviețuire a orașului, veghiind în continuare asupra liniștii vechii cetați,și astăzi învăluie totul într-un mister, lăsându-ne parcă să-i deslușim taina.

În Biserica Evanghelică s-a păstrat un valoros mobilier precum si cele 23 de steaguri ale breslelor bistritene.Majoritatea mobilierului a fost realizat în secolul XVIII-lea sub influența barocului târziu, ornamentate pe spatare cu steme ale breslelor într-o dispoziție spatială care ținea seama de puterea și prestigiul lor în cadrul comunității.

Fig 9. Biserica Evanghelică

Sursa http://www.inbistrita.ro/istoric/istoricul_bistritei.php

Fig 10. Mobilier din secolul XVIII

Sursa: http://www.inbistrita.ro/istoric

Județul Bistrița-Năsăud dispune de numeroase mănăstiri, însă spre deosebire de lăcașele mari de cult unde anual se adună creștini această zonă este foarte slab valorificată din acest punct de vedere, neavând un renume foarte mare și din lipsa promovării acestora.

Mănăstirea Dobric. Satul Dobric, astăzi parte componentă a comunei Căianu Mic, este situat în partea de nord-vest a județului Bistrița-Năsăud, pe cursul mijlociu al văii Dobricului, nu prea departe de confluența acestuia cu valea Ilișua. În centrul satului, un zid masiv de piatra încadreaza un frumos parc cu arbori uriași, în liniștea căruia se înalță Mănăstirea “Sfântul Evanghelist Luca”. O liniște regăsită însa după ani mulți de tulburări, mănăstirea fiind una dintre cele mai încercate și zdruncinate mănăstiri ortodoxe din anii post-revoluționari, din cauza conflictelor interconfesionale din zonă, având în vedere că locuitorii din Dobric aparțin cultului penticostal în proportie de 90%.

Mănăstirea "Sfântul Evanghelist Luca” a devenit ținta atacurilor nu numai din motive confesionale ci și materiale, din cauza faptului că mănăstirea ocupa spațiile unui fost castel ridicat pe vremuri la Dobric, clădire asupra căreia avea pretenții Asociația Creștin Umanitară Internațională care-și declarase sediul în mod abuziv la această adresă. În anii 1944-1945 în castel au stat trupe rusești, arzând o parte din averea familiei Milea iar în anul 1948 aici a fost amplasat sediul unei sectii de Gostat. Pe vremea aceea la Dobric exista și un frumos parc dendrologic. Cea mai mare parte a parcului s-a distrus dupa 1989 când au fost construite mai multe case in interiorul lui.

În timpul perioadei comuniste clădirea castelului a adăpostit sediul școlii, al bibliotecii, un dispensar, o maternitate, o brutărie și o sala de proiecții de film.

Primul Paraclis al mănăstirii a fost sfințit în data de 10 octombrie 1993, de catre IPS Bartolomeu Anania. În anul avut loc la Dobric primul sinod monahal la care au participat IPS Bartolomeu, PS Irineu, exarhul mănăstirilor din eparhie, arhimandritul Vasile Fluieraș, protopopul Ioan Dâmbu, împreună cu stareții, starețele și duhovnicii celor 16 mănastiri din cadrul Arhiepiscopiei Clujului. În același an monahia Coțofana Veronica a fost instalată ca stareța de catre IPS Bartolomeu. Tot in fost inaugurată trapeza mare a mănăstirii, cu o capacitate de 100 de persoane.

În 2001, pe terenul mănăstirii, a fost sfințită de către PS Vasile Someșanul o nouă bisercuța de lemn în stil maramureșean. În anul 2002 au continuat lucrările de împrejmuire a mănăstirii cu zid de piatră și s-a început renovarea paraclisului cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, resfințit în toamna aceluiași an. în 2004 s-au finalizat lucrările de împrejmuire cu zid de piatră care înconjoară de teren iar în anul următor s-a încheiat construcția clopotniței.

În anul 2005, mănăstirea a făcut pași importanți în desăvârșirea organizatorică, au început lucrările la Casa monahală și s-au finalizat lucrările la clopotniță. Visul maicii staretț a fost înca de la început înălțarea în centrul parcului, pe proprietatea mănăstirii, a unei biserici mari care să fie pe măsura locului unde se afla amplasată mănăstirea și care să poarte hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

Mănăstirea Procov

Monumentul se înscrie în seria de biserici de lemn de la mijlocul secolului 18, care cuprind un altar decrosat cu trei laturi îmbinate în unghi drept și un naos cu bolta semicilindrică, un pronaos deasupra căruia a fost amenajată tribuna și un turn cu o galerie deschisă.Acoperișul este în patru ape,unitar care se sprijină pe doi stâlpi la colțurile altarului.

Procov a fost o mănăstire de călugări, care a funcționat din 1636 până în 1762 când a fost desființată de armata habsburgică.Mănăstirii i s-a dat foc dar nu a ars.Se văd și astăzi urmele focului la pereții din altar.

Mănăstirea a fost dusă la Sângeorz-Băi, unde se află și în prezent.

Mănăstirea Sfânta Treime,Bichigiu

Hramul bisericii este Sfânta Treime iar accesul se poate face pe DN17C Nasaud spre N, între localitătțle Coșbuc și Telciu sau DN17D Beclean-Mocod.

Mănăstirea Sfânta Treime din Bichigiu este atestată pentru prima dată în anul 1716. Deși o mențiune mai veche atestă prezența a câțiva călugări și o mănăstire prin anul 1523. Locul unde este zidită mănăstirea este cunoscut și ca Valea Mănăstirii. În anul 1995, viața monahală reâncepe să înalțe rugăciuni Domnului.

Frumoasă prin simplitatea locului și a oamenilor, Mănăstirea Bichigiu este situată la răscruce de drumuri: înspre nord se poate ajunge la Suplai; la sud-vest duce drumul spre Bichigiu iar la sud daca mergi ajungi în Runcu -Salvei. Mănăstirea se află în reconstrucție.

Biserica de lemn,Silivașu de Câmpie

Biserica de lemn din Silivașu de Câmpie, comuna Silivașu de Câmpie, judetul Bistrița-Năsăud, datează din secolul XVII. Lăcașul are hramul “Cuvioasa Paraschiva” și figurează pe lista monumentelor istorice.

A fost construită de iobagii români în 1662 din grinzi de stejar. Este refăcută în anul 1842.

În biserică se găsesc și astăzi urme de pictură din secolul XVII. Lungimea bisericii este de iar înălțimea de .Altarul are o lungime de 4m, naosul de , iar pronaosul de 5m.Pe peretele ce desparte naosul de pronaos se află inscripția cu litere chirilice:”Această sfântă biserică a fost zugrăvită pe cheltuiala cinstitei icegii a parohiei Silivaș în vremea excelenței sale Ioan Leneni, fiind preot Matei, primcorator Ioan Cherechesu, de zugarvii Filip si Niculae anul .

Pentru a proteja biserica, începând cu anul 1985 preotul paroh Pintea Vasile a reintrodus-o în circuitul cultic. În 1987 s-a cumpărat un clopot nou iar în fost refăcut acoperișul.În anul 2001 s-a realizat și împrejmuirea cu gard din lemn, cu sprijinul Prefecturii Bistrița.

Se mai slujeste și în prezent în Sărbătorile de vară și cu ocazia hramului ”Cuvioasa Paraschiva”.

Manastirea Rebra

Mănăstirea datează din preajma secolului al XVII – lea și poartă hramul “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. A fost distrusă de către austrieci în anul 1763 și reconstruită începând cu anul 1994. De la vechea biserica s-a păstrat icoana făcătoare de minuni Eleusa; Mănăstirea detine ateliere de pictură, camere de oaspeți și o bibliotecă teologică cu peste 10.000 de volume.Este situată între Năsăud și Ilva Mică, la nord-est de Năsaud, nord-vest de Ilva Mică și între comunele Rebra ( până în centru) și Parva ( până în centru) și la nord de șoseaua Cluj-Vatra Dornei.

Complexul mănăstiresc este construit la buza unui deal, în marginea șoselei Rebra-Parva (pe stânga ei). În jur, sunt dealuri împădurite, iar peste șosea este râul Rebra, al cărui susur îl auzim în orice clădire a mănăstirii ne aflam. La nord de biserica la este Peștera Tăușoarei explorată deocamdată numai de specialiști.

Baile Sangeorz sunt la de manastire. Manastirea este frecventata pentru slujbe si maslu, care se face saptamanal, joia, si de credinciosii din Rebrisoara, Feldru, Nasaud.

Mănăstirea “Schimbarea la Față”,Ilva Mare

Este situala la față de comuna Lunca Ilvei și la est de Ilva Mare în apropiera noii șosele Ilva Mică,Ilva Mare-Vatra Doreni.

Înfințarea noului lăcaș de cult se leagă de numele ieromonahului Daniil Ureche care a avut inițiativa,dar a depus și eforturi pentru realizarea acesteia.

Fig. 11. Mănăstirea “Schimbarea la Față”

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/manastiri/Bistrita-Nasaud/

Încă din 1990 cere binecuvântarea PS Andrei Andreicuț, episcop la Alba Iulia și a PS Irineu Bistrițeanul, episcop al Arhiepiscopiei Clujului pentru construirea unui paraclis (capela) pe terenul părinților din Ilva Mare.Primind aprobarea verbal, din toamna anului început pregătirea lucrărilor.Soții Ioan și Ioana Ureche au donat pământul și s-au adunat materialele necesare pentru ridicarea bisericii cu ajutorul localnicilor.Lucrările au fost conduse de părintele Daniil și executate de meșteri locali binevoitori.

Județul Bistrița-Năsăud dispune de un număr mare de edificii religioase, însă valorificarea lor este foarte slabă.Spre deosebire de lăcașele mari de cult unde se practică turismul religios, această zonă nu este benefică pentru practicarea acestuie fel de turism.

Mănăstirile din această zonă sunt foarte vechi și sunt vizitate doar de locuitorii din zonă.

2.2.3 Muzee și case memoriale

Muzeul grăinicesc Năsăud cuprinde o secție legată de arta populară și etnografie(unelte și piese de port specifice văii Someșului Mare) și altă secție legată de personalitățile din teritoriul grăinicesc năsăudean,el fiind înființat la inițiativele unor intelectuali năsăudeni.Are la bază colecțiile lui Iuliu Moisil,Iulian Marțian și Virgil Sotropa.Clădirea este un monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, fiind fostul sediu al cazarmei Regimentului II românesc de graniță. Colecția mai cuprinde valori medalistice donate de Iuliu Moisil, plante clasificate de către A. P. Alexi și de Florian Porcius, pictură de Sever Mureșanu, ierbare.. În 1937 aceste colecții sunt puse sub egida Arhivelor Statului – Subdirecția Năsăud. Muzeul este reorganizat în 1946 și mutat în clădirea Svarda, monument istoric. În 1951 fondurile acestei instituții se despart, constituindu-se din acestea Filiala Arhivelor Statului, Filiala Bibliotecii Academiei și Muzeul Năsăudean.

Casa Memorială ”Ion Pop Reteganul”

Localitatea Reteag este situată la de orașul Beclean, pe DN17.Muzeul este amplasat în centru localității, vis-a-vis de Școala Generală.

Clădirea originală a fost construită în anul 1866 de către părinții lui Ion Pop Reteganul.În această casă scriitorul și folcloristul și-a petrecut copilăria și perioada de după pensionare, până în anul 1905, anul decesului.

Fig.12. Casa memorială “Ion Pop Reteganul”

(http://museum.ici.ro/transilvania/bistrita-nasaud/romanian)

Casa are trei camere și o tindă.Vizita începe în tindă, în care se află două vitrine cu lucrări ale lui Ion Pop Reteganul, documente și fotografii de familie.În camera din față este biroul de lucru, rămas așa cum l-a organizat soția sa și unde sunt expuse: masa de lucru, scaunul, biblioteca personală, o masă centrală pe care stă permanent deschisă „Revista Ilustrată” a carui redactor a fost Ion Pop Reteganul și la care și-a publicat prima poezie Octavian Goga.În a treia cameră sunt expuse piese de mobilier și de uz casnic achiziționate ulterior.Cu ajutorul colecției prezente s-a reconstituit atmosfera unei case de intelectual de la țară, de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Alte monumente istorice în Reteag sunt:Bustul lui Ion Pop Reteganul, Mormântul lui Ion Pop Reteganul, Ansamblul Bisericii Reformate.

Casa Memorială “Andrei Mureșanu”

Casa memorială se găsește pe strada Andrei Mureșanu,nr.19 în Bistrița.Casa reprezintă de fapt locuinta bunicilor în care poetul s-a mutat când locuința sa în care stătea a fost distrusă în urma unui incendiu.Casa este construită simplu,în stil specific românesc,cu pridvorul cioplit din lemn.

În prezent casa adapostește o expoziție cu tema Revoluției Române de la 1848 și Biblioteca Județeană pentru copii și tineret, care funcționează în această locație încă din anul 1984.În casa memorială se află dealtfel o colecție de lucruri aparținând poetului,care îi reflectă activitatea literară, publicistică și contribuția la scrierea istoriei, precum acte oficiale, cărți, articole etc.

Fig.13. Casa memorială “Andrei Mureșanu”

Sursa: http://museum.ici.ro/transilvania/bistrita-nasaud/romanian

Casa Memorială “Geoge Coșbuc”

Organizat în casa în care s-a născut marele poet al neamului românesc, astăzi, monument istoric, este un important punct turistic pe D.N. , km. 34 (la de Năsăud), căutat atât de turiștii români, și, în ultima vreme, și de cei străini.Atracția principală rezidă în faptul că în aceasta casă a văzut lumina zilei, la 20 septembrie 1866, cel care avea sa fie "suflet în sufletul"  neamului care l-a zămislit. Ca la orice casă de români, intrarea se face prin "tinda" (un fel de hol), din care vizitatorul va alege mai intâi camerele, care te îmbie la reculegere, prin atmosfera patriarhală, creată în primele trei încăperi: tinda, casa dinainte (de oaspeti) și chilia (camera de rugăciune-capela casei).

Obiectele expuse în aceste încăperi sunt originale.Muzeul "Coșbuc" este singurul muzeu închinat exclusiv poetului, în Ardealul românesc al muzeografiei literare. Acest motiv a fost prioritar în a aduna și expune (parțial),fotografii, documente, corespondență, ediții din opera poetului și traduceri.

Fig. 14. Casa memorială”George Coșbuc”

Sursa: http://museum.ici.ro/transilvania/bistrita-nasaud/romanian

Următoarele trei săli sunt destinate expoziției care vizează viața și opera poetului, istoria instituției noastre culturale, ce are șansa de a fi primul muzeu de literatura româna din țară (1905) și care este emblematic pentru muzeografia literară românească.

Ultima încăpere adăpostește alături de lucruri ale poetului (pelerina, pălaria, geanta de voiaj etc.) și un foarte reprezentativ (nu prin număr ci prin valoare documentară) fragment din cele peste 30 000 volume din biblioteca lui George Cosbuc.

Casa Memoriala “Liviu Rebreanu”

Pe drumul national , la de Năsăud și de Bistrița, se află Casa Memorială Liviu Rebreanu, în localitatea Prislop care azi poartă numele scriitorului. Este poziționată chiar într-o curbă. Lângă casă este o parcare, nu foarte mare, dar cât să încapă un autocar și 2-3 mașini. Pretul unui bilet este de 2 lei pentru adulți și 1 leu elevi, taxa fotografiere 15 lei. Muzeul este deschis de miercuri până vineri de la 9-17, luni și marți inchis.

Casa este specifică zonei, o casă țărănească cu pridvor îngust, aflată într-un cadru natural superb. Tatăl său a fost învățător iar casa i-a aparținut acestuia. A fost reconstruită de locuitorii satului, ajutați de soția și fiica scriitorului.

Fig. 15. Casa memorială “Liviu Rebreanu”

Sursa: http://museum.ici.ro/transilvania/bistrita-nasaud/romanian

Casa are trei încăperi. În prima, care a fost și bucătăria, a ramas doar cuptorul avut de familia Rebreanu. Aici sunt foarte multe documente, fotografii, citate ale scriitorului despre el și despre cele trei opere ale sale: “Ion”, “Pădurea spânzuraților” și “Răscoala”, precum și citate ale altor scriitori povestind despre Liviu Rebreanu.

2.3.4 Etnografie și folclor

Județul Bistrița-Năsăud are un farmec aparte redat și de aceste locuri extraorinare cât și de oameni.Bistrițenii sunt oameni așezați, pașnici și foarte deschiși. Din punct de vedere cultural Bistrița-Năsăud este un tezaur.Cele mai multe tradiții se bazează pe temă religioasă.

Satele din județ mai păstrează și azi casele vechi, bătrânești, cu acoperiș înalt și streașina largă ce apără prispa sau locuințele tradiționale.

Obiceiurile legate de meșteșuguri sunt comune cu cele practicate în zonele etnografice din jur, mai reprezentative fiind șezătorile, manifestari cu valențe nu doar social-etnice, canta, juca, lua parte la jocuri precum “fântâna”,”puricele”,”mănușa”, sau la diferite ritualuri magice.

Ceea ce imprimă specificitate și originalitate unui areal și argumentează, pentru delimitarea sa ca zonă etnografică, este portul popular, cu impact în diferențierea chiar a subzonelor și a unor teritorii restrânse în cadrul acestora, cu trăsături definitorii particulare.

Folclorul este definit ca totalitatea creațiilor artistice, a obiceiurilor și a tradițiilor populare.Tradițiile sunt obiceiuri consacrate.Diverse sunt și obiceiurile și datinile impuse de practicile agrare:aruncarea peste ogorul proaspat semanat a unui lacăt(la Rebrișoara) cu semnificația închiderii ciocului păsărilor;înnodarea cu o mână a doua-trei frunze de pe o tulpina de porumb, pentru ca lanul să lege roade(la Nimigea).

Țara Năsăudului își revendica apartenența la două mari zone etnografice, în totalitatea lor:Zona Rodna si cea a Năsăudului, precum și parțial(jumatate din extinderea teritorială) din zona Ciceu-Beclean cuprinzând Valea Ilișua.

Specific subzonei Ciceu-Beclean este structura etnică a populației, în mare majoritate românească, alături de care conlocuiesc unguri.Dintre cele șapte subzone etnografice ale județului Bistrița-Năsăud (Ciceu-Beclean, Năsăud, Rodna, Bârgău, Bistrița, Șieu, Câmpie), doar aceasta (Ciceu – Beclean) isi revendica numele de la unirea a doua toponime(“Ciceu” și “Beclean”).Consideram ca acesta este un argument convingător în a afirma că însăși această subzonă este scindată în două areale distincte, ca mentalitate și polarizare funcțională:așezările de pe Valea Mare se orientează spre Reteag și Dej, iar cele din sud, și anume Braniștea, Cireșoaia și Măluț, sunt situate în Câmpia Transilvaniei.

Subzona Năsăud are o extindere de la Someșul Mare până la coama Munților Rodnei de către Maramureș și cuprinde patru văi:Zagra, Sălăuța, Gersa, Rebra care se varsă în Someșul Mare.

Cea de-a treia zona etnografică, și a doua ale cărei așezări sunt incluse în totalitate Țării Năsăudului, este Rodna.Aceasta cuprinde comunele Feldru, Maieru, Rodna, Șant,Ilva Mică, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Lunca Ilvei și orașul Sângeorz-Băi.În aceastaă subzonă, mai mult decât în oricare dintre cele două menționate anterior(Ciceu-Beclean și Năsăud), factorul economic a dictat, prin resursele subsolului și cele forestiere,s tructura etnică(mai nuanțată, dar majoritar românească) și ocupațiile specifice ale locuitorilor(familii de lucrători unguri, ruteni, tipteri)

Aceste subzone etnografice ale Țării Năsăudului (Ciceu-Beclean parțial, Năsăud și Rodna) sunt delimitate la sud, de cea a Bârgăului, a Bistriței și a Șieului, ultimele două fiind caracterizate de puternice conexiuni etnografice interne între autohtonii români și populația săsească(în zona Bistriței)și cea maghiară(în zona Șieu).”(Oana R. Ilovan, 2009 , pagina 176 Țara Năsăudului )

Portul popular, în trecut cu particularități de la sat la sat, s-a omogenizat cu număr de piese, croi, modele și cromatica, identificandu-se azi doar portul bătrânilor și cel al tinerilor.Portul popular femeiesc (cămașa, poalele, zadiile) și cel bărbătesc (cămașa, izmenele, pieptarul și sumanul, opincile, clopul cu pană de paun) are câteva elemente de specificitate date de influențele zonelor etnografice limfitrofe.Spre exemplu, pe Valea Ilișua, a Zagrei și a Sălăuței, aceste influențe se materializează prin aplicarea fodorilor pe mâneci și platea”ceptului” femeiesc, șurțuri roșii varstate cu negru, cioarecii și izmenele mai largi la bărbați și clopul de paie, influențe pătrunse dinspre Maramureș și Lăpuș.Pe Valea Ilvei și pe cursul inferior al Someșului Mare, pătrund din Bucovina”pieptarul bârsenesc“ și cojocul, vopsite ambele în alb și împodobite cu cusături policrome.Tot aici, din zona Bârgăului”verdele bargaonesc”, o culoare brună – gălbuie, în timp ce pe culoarul larg al Someșului, în aval de Năsăud, apar culorile pale (crem, bej, roz, galben) alături de clopul de paie femeiesc împodobit cu”petele”, pătrunse de pe Valea Șieului.

Deși Năsăudul are statut de “oraș al academicienilor”,Țara Năsăudului încă funcționează ca un spațiu rural tradițional în care datinile și obiceiurile tradiționale laice și religioase și cele din ciclul vieții se păstreaz riguros.Conservatorismul acestei importante zone etnografice poate fi explicat prin vechime și continuitate,dar și prin formarea și dezvoltarea așezărilor în arii depresionare, cu caracter mai mult sau mai puțin închis, integrând o realitate istorică în terminologia edificatoare de “țară”.Aceasta regiune poate fi considerată conservatoare din punct de vedere al portului, al obiceiurilor și al tipului de așezare, dar după 1989, supuse unei metamorfoze caracteristici întregii Românii.

P.Cocean considera ca turismul este o poarta deschisă spre viitorul Romaniei.Acelasi autor caracterizeaza Țara Năsăudului, din aceasta perspectivă, astfel”poatențialul turistic excepțional al peisajului este îndrăgit de frumusețea deosebită a portului și a dansului românesc de pe Someș”.

În județul Bistrița- Năsăud, există câteva obiceiuri tradiționale care au păstrat până astăzi forme ample de desfășurare, în care vechiile ritualuri se îmbină cu manifestări spectaculoase.

Craii de la Mocod. Prin multitudinea de tradiții care marchează zonele folclorice ale județului nostru”Craii de la Mocod”se evidențiază prin tinerețe.

Sărbătoare specifică satului Mocod, ”Craii”,s unt un ritual mistic, vechi de secole.În general lumea crede că are legătură cu venirea primăverii, însă George Coșbuc presupunea că este un obicei războinic, care aduce aminte de cum își alegeau popoarele primitive căpeteniile, la echinocțiul de primăvară.Îl putem privii ca pe un simbol al reînvierii și a purificării prin apa curgătoare, ca un botez.Ritualul de trecere pentru doi tineri Crai, după ce iși fac datoria de a pedepsii pe cei ce au păcătuit în post, sunt ei înșiși obligați să iși “spele” păcatele și să “plătească” pentru a fi scoși din apa Someșului.”Craii de la Mocod” sunt un obicei unic în lume prin simbolism, veselie, culoare, tinerețe și originalitate, ca de altfel și alte obiceiuri din Țara Năsăudului.

Fig 16. Craii de la Mocod

( Sursa: www.bistrița.insse.ro/main.php?id=406)

Sărbătoarea Sânzienelor

Se sărbătorește pe 24 iunie fiind cea mai mare și spectaculosă sărbătoare păgână a anului și singura admisă, chiar cu numele ei, în calendarul creștin-ortodox.Ea marchează începutul verii, pentru că pe 21 este solstițiul de vară.Sărbătoarea este una cu totul special, ținând o noapte și o zi. Noaptea de Sânziene este una cu adevărat magică.Este noaptea focurilor de vară, fiindcă este vară în cer și vară pe pământ, este vară în suflete și trupuri, este anotimpul dragostei.

Sânzienele sunt în primul rând flori de camp, galbene.aurii.În tradiția popular Sânzienele sunt făpturi ireale, fantastice, făpturi frumose binefăcătore care trăiesc prin păduri sau pe câmpii.

Sărbătoarea reprezintă și un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc sa-și unească destinele, o sărbătoare a iubirii, cinstiă cum se cuvine, cu cântec și joc.

Fig 17. Sărbătoarea Sânzienelor

( Sursa: www.bistrița.insse.ro/main.php?id=406)

Înstruțatul boului

Înstruțatul boului este un obicei moștenit de la daci și are loc în fiecare an la Figa în prima zi de Rusalii.După slujba de la biserică, un alai format din fete îmbrăcate în costume populare și băieți de asemene în straie populare, dar călare,î nsoțesc un bou între coarnele căruia spun o cunună mare de flori.În urma boului vin mai mulți băieți cărora li se spune”cenușorci”, personaje costumate cu crengi verzi de copac, care pocnesc din bice să alunge boul și pe care toți localnicii încearcă să il ude cu găleți de apă, atunci când trec pe ulițele lor.

Obiceiul reprezintă o procesiune desfășurată pe ulițele satului, personajul principal fiind un bou împodobit cu frunze verzi, flori și panglici colorate.După ce se ajunge la casa de gazdă se i-a cununa din capul boului și se așează la o casă de gospodar.Urmează un joc la care participă tot satul.

Fig 18. Înstruțatul boului

( Sursa: www.bistrița.insse.ro/main.php?id=406)

Cununa cu grâu

Cununa este un obicei străvechi care se mai întâlnește și astăzi în satele județului Bistrița-Năsăud.

Acest obicei constă în împletirea unei cunune de grâu,de către fete la terminarea secerișului.Cununa este purtată pe cap de cea mai frumoasă fată din sat și este dusă la casa celui mai harnic și gospodar om al satului.

Fata care poartă cununa pe cap o dă gazdelor, iar gazdele primesc cununa și servesc fetele cu vin.

Șezătoarea

Șezătoarea este un obicei străvechi de când fetele și femeile torceau lâna și cânepa la lumina opaițului sau lămpii și se încălzeau la focul de vatră.Femeile se adunau în casa unor bătâni sau a unei văduve pentru a face economie de “naft”.În general șezătorile erau mixte, formate din fete, neveste, femei bătrâne și feciori dând prilej fetelor să învețe cât mai multe lucruri de la femeile mai în vârstă.

Șezătorile încep toamna târziu, după terminarea recoltelor și țin toată perioada Postului Crăciunului, până în preajma începerii muncii de primăvară.

Acest obicei se păstrează la Leșu, dar azi a scăzut foarte mult numărul șezătorilor, formându-se mai mult șezători de fete și băieți alături de care mai participă și neveste tinere.

III. INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

3.1 Baza de cazare și alimentație publică

Infrastructura de cazare este componenta esențială a amenajării turistice a spațiului geografic. Constituie factorul decisiv în atragerea fluxurilor turistice, în menținerea acestora la destinație pe o perioadă determinată și în consumul produsului turistic.

„Cazarea turistica include toate clădirile care oferă servicii de cazare pe o bază comercială sau cvasi-comercială, tuturor categoriilor de vizitatori.” (G.Stănciulescu, 1998, tehnica operațiunilor în turism, p.34)

“Activitatea de alimentație (sau akimentație publică), se bazează pe contactul direct cu clientul, producția la momentul consumului și uneori chiar participarea clientului.Unul dintre factorii care determină succesul în afaceri al unei unități de alimentație este amplasarea acesteia.O amplasare favorabilă permite unității să beneficieze de fluxuri consistente de client.”(tehnica operațiunilor în turism)

Serviciile de alimentație constituie o latură importantă.Funcția de alimentație se realizează prin intermediul unităților din incintă (restaurant, cofetarie, snack-bar, caffe-bar), și anume, producția preparatelor culinare în cadrul bucătăriilor, iar comercializarea și servirea acestora și a băuturilor în spații amenajate adecvat.

Baza de cazare este bine reprezentată în județul Bistrița, dar insuficient valorificată din cauza lipsei ghizilor profesionști și a materialelor de promovare a ofertei turistice.În primul rând pentru că, zona nefiind una turistică prin execlență, nu s-a impus acest lucru.În următorul tablel aș dorii să sintetizez unitățile de cazare existente.

Tabel 2 : Baza materială a turismului în municipiul Bistrița și evolutia acesteia este următoarea:

(Sursa: http://statistici.insse.ro)

Se poate observa o ușoară creștere a numărului de hoteluri între anii 1998 și 2004 și de asemenea și a locurilor în hoteluri .Pensiunile și motelurile au și ele parte de o mică creștere iar numărul de locuri este foarte ridicat.Locurile de camping înregistrează o creștere substanțială de la un an la altul.

Tabel 3. Unități de cazare

(Sursa: http://judetul-bistritanasaud.viaromania.eu/

După cum se poate observa, în Bistrița sunt cele mai multe hoteluri cu cele mai multe stele ceea ce denotă și un confort ridicat.

Pensiunile dispun și ele de un confort ridicat datorită numarului de margarete și oferă un confort plăcut turiștilor.

Tabel 4. Capacitatea de cazare turistică existentă pe tipuri de structuri de primire turistică

(Sursa: http://statistici.insse.ro)

Capacitatea de cazare existenă s-a redus la jumătate în structurile tip vile turistice și tabere școlare.O creștere însemnată se remarcă la structurile tip moteluri și pensiuni turistice rurale.Per total s-a înregistrat o scădere cu 153 de locuri a capacității de cazare existente.

Tabel 5 : Capacitatea și activitatea de cazare turistică

(Sursa: http://statistici.insse.ro)

3.2 Căile si mijloacele de transport turistic

Încă din evul mediu, județul Bistrița-Năsăud este străbătut de numeroase drumuri de o importanță deosebită pentru legăturile comerciale ale Transilvaniei cu Moldova si Maramureșul.

În secolele XIX SI XX rețeaua de drumuri a fost completată de rețeaua feroviară. Astfel,în 1884 s-a realizat legătura Dej-Bistrița, în 1898 Bistrița-Bistrița Bârgăului, în 1885 Șieu-Măgheruș-Luduș, în 1907 Beclean-Rodna, în anii 1936-1939 Ilva Mică-Vatra Dornei.

3.2.1 Căi de comunicație feroviare

La sfârșitul anului 1970, rețeaua feroviară însuma .Teritorial, se constată o repartiție armonioasă, în sensul că întreaga suprafață a județului este străbătută de căi ferate, ceea ce determină o bună deservire a localităților, în special a celor de pe valea Someșului Mare și a Bistriței.Caracteristica principală a căilor ferate este convergența spre Beclean.Din Beclean pornește o ramificație pe valea Someșului Mare, până la Ilva Mică, în continuare pe valea Ilvei spre Moldova.Prin ramificațiile de la Salva și Ilva Mică se asigură legături spre Depresiunea Maramureș și exploatarea miniera Rodna.O a doua ramificație pornește pe valea Șieului,făcând legătura cu valea Mureșului.Prin ramificațiile de la Șieu-Măgheruș și Sărățel se face legătura spre Luduș și Bistrița-Bistrița Bârgăului.

Dintre căile ferate cu ecartament îngust, importanța mare o are cea de pe valea Dipșei.

3.2.1 Căi de comunicație rutiere

Rețeaua rutieră, este reprezentată prin (la sfârșitul anului 1970).Din lungimea totală drumurile naționale însumează .Acestea sunt:DN 17 ce se desprinde la Dej din DN și urmărește valea Someșului Mare până la Beclean ,iar în continuare valea Șieului până aproape de Sărățel,de unde flanchează valea Bistriței, printr-o frumoasă regiune, până aproape la izvoare și trece pasul Tihuța intrând pe teritoriul județului Suceava.Traficul intern, ca și cerințele unui transport rapid au impus modernizarea în întregime a acestei artere rutiere, care are o mare importanță pentru viața economică și de tranzit a județului.

DN 15A se desprinde din DN 17 în apropiere de Sărățel și urmărește valea Dipșei, traversează zona viticolă de la Teaca, părăsind județul în hotarul acestei comune.Prin intermediul său se realizează legături ușoare cu județul Mureș și cu celelalte județe din estul Transilvaniei.

DN se desprinde de la Bistrița din DN 17, traversează Dealurile Bistriței, urmărește valea Someșului Mare până la Salva, apoi valea Sălăuței până aproape la izvoare și peste pasul Setref trece în Depresiunea Maramureș.

În viitor se prevede dublarea liniei ferate Dej-Beclean-Ilva Mică, efectuarea unor lucrări de centralizare electrodinamică a circulației feroviare;construirea unei autogări moderne la Bistrița și a unui punct de exploatare la Rodna.

Prin modernizarea acestora și încă a altor drumuri de interes județean se va facilita legătura rapidă și agreabilă a multor localități din cadrul județului.

IV. MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI

Concepția în dezvoltarea turismului presupune valorificarea, în totalitate a resurselor turistice naturale și antropice, iar activitatea de turism trebuie orientată spre satisfacerea cerințelor și preferințelor turistici interni și străini.

Politica de dezvoltare durabilă a turismului trebuie concepută prin diversificarea formelor de turism și adaptarea ofertei la cerințele cererii interne și internaționale, transformarea turistică într-o activitate complexă, economică și socială, într-un turism civilizat, competitiv.

În baza unor analize detaliate pe teritoriul județului a resurselor turistice și a unor ample documentări, este necesar de evidențiat posibilitățile concrete de dezvoltare a turismului, în concordanță cu valoarea și structura potențialului turistic, cererii și ofertei turistice.

Avandu-se în vedere valorificarea unitară și optimă a resurselor turistice în profil teritorial, este necesară stabilirea strategiei de dezvoltare și diversificare a formelor de turism și de promovare a acestora.

4.1 Turismul balneoclimateric

Județul Bistrița-Năsăud dispune de bogate rezerve de ape subterane, datorită alcătuirii geologice complexe și a unui relief variat.

Apele se caracterizează printr-un regim de scurgere permanent, pentru majoritatea râurilor principale și afluenții din zona muntoasă, datorită situării lor în zona umidității bogate cât și capacității ridicate de înmagazinare și cedare a apei de către depozitele detritice din zonele montane si piemontane.

În fisurile și scoarța alterată a munților vulcanici se găsesc și ape freatice mineralizate. Dintre apele bicarbonate, calcice, magnetice, carbogazoase, cunoscute sub denumirea populară de ,,borcuturi'', menționăm în primul rând pe cele de la Sângeorz-Băi, Anieș, Valea Vinului, Șanț, Târlișua, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei, Colibița, iar dintre apele clorosodice (sărate), cele de la Nepos, Figa, Pinticu Tecii.

Apele minerale carbogazoase din zona submontană, ”borcuturile”, sunt folosite aproape exclusiv în cura de băut și doar la Valea Vinului se mai practică și astăzi băi carbogazoase.

Apele minerale, sau cum li se mai spune, ape curative, sunt apele cu cel puțin 0,5 grame la litru săruri sau acelea care conțin o anumită sare într-o cantitate ce depășește valoarea limită și au proprietăți fizico-chimice bine determinate cu acțiune fiziologică deosebită asupra organismului uman.Tot aici includem și nămolurile terapeutice.

Apele minerale carbogazoase apar la bordura sudică a Munților Rodnei, în localitatea Rodna, sunt de origine vadoasă și s-au format prin infiltrarea apelor superficiale în formațiunile eruptive terțiare.În circulația lor, fiind însoțite de bioxidul de carbon, au capacitatea sporită de dizolvare a sărurilor minerale cu care vin în contact, influențând astfel compoziția chimică generală a celor ieșite la suprafață.

Izvorul din Valea Frumoasă are apa carbogazoasă feruginoasă, puternic acidulată, iar mineralizarea depășește 2 650 mg/l.

Apele freatice au un caracter permanent și o variabilitate dependent de factorii climatici.Sunt cunoscute în sedimentele de luncă, la adâncimi variabile între 1 si .

Apele minerale bicarbonatate sunt legate genetic de marea varietate a rocilor paleogene, a sill-urilor, curgerilor de lavă și de vechile aparate vulcanice din Munții Bârgăului.

Apele minerale bicarbonatate sodice cu coținut mare de bioxid de carbon(1 700-1 900 mg/l) au mineralizare ridicată(4 500-5 500 mg/l), alkaline (Șendroaia-Izvorul Zimbru cu debit de 3 000l/ 24 de ore, Lunca Ilvei-Izvorul Măricuț cu debit redus).

Apele minerale bicarbonatate sodice calcice magneziene cu bioxid de carbon apar din formațiunile ologocence, fiind cunoscute în următoarele localități:Anieș(Izvorul Hojda),Lunca Ilvei(izvorul Matei),Maieru(izvorul din valea Caba),Șanț (izvorul Dâmbu Borcutului).

Apele minerale bicarbonatate clorurate sodice, calcice, magneziene cu bioxid de carbon sunt legate de formațiunile eocene și erupțiile noi din Munții Bârgăului cât și de cele oligocene din sudul Munților Rodnei:Anieș(izvorul din sosea), Ilva Mare(izvorul Chiriloi), Lunca Ilvei(izvorul Bolovanu), Parva (izvorul “Carpatia”), Sângeorz-Băi(apa “Hebe”, izvoarele 1, 3, 4,5, 6 și sonda nouă).

Apele minerale bicarbonatate luate în ansamblu sunt utilizabile în afecțiuni gastro-intestinale, hepatobiliare, diabet.

Borcuturile din județul Bistrița-Năsăud au în compoziția lor chimică, calități terapeutice de aceeași valoare ca și apele minerale și cu mare renume din Cehia și Franța.

Acțiunea terapeutică a apelor minerale este în strânsă legătură cu o serie de proprietăți cum ar fi:presiunea osmotică, gradul de ionizare, alcalinitatea sau ociditatea și termalitatea.

Apele minerale și îndeosebi cele sărate, de pe teritoriul județului, au fost cunoscute și utilizate încă din perioada ocupației romane a Daciei(Sărățel, Figa).Primele ape minerale carbogazoase menționate au fost cele de la Anieș, situate aproape de Rodna, care în perioada respectivă avea o situație înfloritoare datorită bogățiilor sale minerale, exploatate de romani.

“Turismul curativ poate fi considerat ca fiind cel mai vechi tip de practicare a activitaților turistice.Necesitățile legate de refacere și tratament au condus oamenii antichității să caute efectele tămăduitoare ale apelor termale și minerale, ale nămolurilor și curile heliomarine.”(Pompei Cocean, Geografia turismului2007)

Turismul balnear poate fi practicat de persoanele cu diverse afecțiuni și probleme de sănătate.Județul Bistrița-Năsăud dispune de ape minerale cu veritabile calități terapeutice în stațiunea balneară Sângeorz-Băi, precum și alte izvoare minerale cu efecte curative miraculoase din localitatile limitrofe:Rodna, Romuli, Parva, Cormaia,Valea Vinului etc.

Statiunea Sângeorz-Băi dispune de numeroase izvoare de ape minerale bicarbonatate, clorate, sodice, calcice, magneziene, nămol mineral, mofete.

Apele minerale sunt recomandate în tratamentul afecțiunilor tubului digestiv (gastrita cronică, ulcer duodenal, colită cronică), al bolilor hepato-biliare(dischinezie biliară, colicistită calcaroasă sau necalcaroasă, stări postoperatorii ale ficatului, hepatita cronică, pancreatita cronică), al bolilor metabolice și nutriționale (diabet melitus, hiperuricemie, hiperlipemie, obezitate, guta cu manifestari la nivelul articulatiilor).

Apele minerale de la Sângeorz -Băi au un efect terapeutic asupra bolilor reumatismale degenerative și diartritice. Stațiunea dispune și de izvoare cu ape minerale pentru cura internă și de săli de gimnastică medicală.

Dintre râurile semipermanete menționăm:Șieul până la Sieut, Dipșa până la Chiraleș, Meleșul până la Rusu de Jos,Valea Sărată până la Șintereag, precum și o serie de afluenți mici ai Șieului și unele ale izvoarelor Ludușului, Comlodului și Lutului.

Fig 19 Izvoarele de la Sângeorz-Băi

4.1.1 Lacurile sărate

Figa – aici sarea și argilele salifere, de care sunt legate genetic apele sărate, apar la suprafață.Ele se află într-o zona depresionară drenată de pâraiele:Pârâul satului, Pârâul lui Marc, Pârâul Livezii și Pârâul Slatina, care împreună alcătuiesc Pârâul Sărat, afluent de dreapta al Meleșului.(Ioan Chintanău, Bistrița-Năsăud, Ape minerale și stațiuni,1998)

Sectorul de apariție al sării și al apelor sărate la suprafață, precum și regiunea înconjurătoare, sunt alcătuite din argile și intercalații de gresie și nisipuri cu concrețiuni grezoase.

Fig 20. Băile Figa (sursa:http://www.bailefiga.ro)

Fig. 21. realizare proprie

Complexul balnear Băile Figa a fost inaugurat în iunie 2010, fiind realizat de Primăria Beclean prin accesarea proiectului “Creșterea valorii potențialului balnear al lacurilor sărate din regiunea Nord-Vest”,fiind finanțat din fonduri Phare 2005.

Complexul dispune de un bazin cu apă sărată, o piscină acoperită cu apă dulce, bazine speciale pentru tratament cu nămol, parc de joacă pentru copii, plajă cu nisip, terenuri de sport și terase.Băile Figa se întind pe , stațiunea beneficiind de un loc amenajat special pentru băile cu nămol.Apele sărate și nămolul de aici au proprietăți asemănătoare cu cele de la Techighiol.

Complexul balnear Alpina Blazna

Complexul turistic este situat în Valea Blaznei din Munții Rodnei, la cota 1100.Peisajul care se dezvăluie iubitorilor de natură și de munte este unul absolut superb.Piscuri muntoase mândre strâjuiesc complexul,iar pădurile de brad asigură cel mai curat și pur aer de munte.

Muntele, peisajul, băile dacice, piscine cu apă limpede și central SPA sunt garanția unei vacanțe perfecte.Vara, turiștii pot cunoaște îndeaproape toate bogățiile ascunse în Parcul Național Munții Rodnei:Poiana cu narcise, Poiana cu rododendromi, Lacul Lala, Peștera Cobâșel, Vârful Roșu, Vârfu Ineu și multe alte atracții.

Iarna, turișii se pot bucura de pârtia generoasă de schi de 1500 de metrii, cu grad de dificultate mediu și greu.Schiorii au la dispoziție aici cel mai lung teleschi din țară, de 1480 de metrii.

Una dintre atracțiile Complexului Turistic Alpina Blazna o reprezintă, fără îndoială, băile dacice.Asemănătoare unui Jacuzzi, acestea sunt amenajate în aer liber și oferă astfel posibilitetea de a te bucura de o baie fierbinte, în mijlocul naturii, indiferent de temperatura de afară.Aproximativ 8 persoane pot să facă baie deodată în cele două bazine construite deasupra unor sobe care asigură încălzirea apei.Chiar și iarna, când afară sunt temperaturi cu multe grade sub minus, iar pârtia de la Blazna este plină de schiori, cei care doresc să sfideze anotimpul și să admire peisajul munților Rodnei pot face acest lucru stand în băile dacice.

Parc de joacă cu mobilier ecologic:500 de metrii pătrați de spațiu verde, cu o amenajare pisagistică de excepție, stau la dispoziția turiștilor care poposesc în Complexul Turistic Alpina Blazna.Copii au la dispoziție mobilier de joacă executat din lemn, astfel încât micuții să nu se rănească.

Două lacuri micuțe, populate cu păstrăv și crap chinezesc de culoare roși, îi vor fascina pe cei mici și pe cei mari.

Lacul de acumulare, de la Barajul Colibița se află în depresiunea cu acelasi nume, situat la izvoarele Bistriței ardelene(valea Colibiței), la contactul eruptive al Munților Călimani de nord-vest cu sedimentarul străpuns de eruptiv al Bârgăului de sud.Bazinul depresionar al Colibiței este alcătuit din punct de vedere geologic din sedimente paleogene și miocene străpunse de corpuri eruptive andezitice în nord și acoperite de produsele eruptive ale Călimanilor, la sud.Barajul Colibița este un lac artificial și s-a format prin acumulare..A fost amenajat în scop hidroenergetic pe cursul râului Bistrița.

Tabel 6 : 1.3.1.Izvoare mineralizate:

Sursa: realizat din sursa proprie

4 2. Turismul cultural

Turismul cultural este o altă formă a turismului practicat, deoarece județul dispune de potențial cultural variat care, prin valoarea sa ar putea genera un anumit flux de turiști.El cuprinde monumente preistorice, arhitectură, clădiri și edificii culturale, muzee.

Toate aceste obiective pot servii ca motivație pentru includerea acestei forme de turism în circuitul internațional de produse turistice cu motivație culturală.

“Turismul cultural este numit adesea și turism de vizitare deoarece practicarea sa presupune inevitabil, ”vizita” la un obiectiv sau grupare de obiective sau resurse atractive.Menirea acestui tip de turism este complexă:în primul rând este instruirea prin bogăția cunoașterii, în al doilea rând este recreerea resimțită pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri și cunoașterea unor fenomene noi.

Antreneaza ambele categorii de populație, urbană și rurală, cu preponderență totuși pentru cea dintâi, deoarece este mai absorbită în activități productive auxiliare.

Eficiența economică a turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile analizate.Fenomenul se explică prin caracterul său de tranzit și prin apelarea la infrastructura turistică numai în cazuri de excepție.

Turismul cultural vizează, în principal, obiective turistice de proveniență antropică, spre deosebire de turismul de recreere sau curativ” (P.Cocean, 2007, pagina 194 Geografia Turismului)

Județul dispunde de un potențial cultural foarte bogat, compus dintr-un număr mare de monumente istorice (530) și de patrimoniul cultural cărora li se adaugă și tradițiile zonei.

Patrimoniul cultural este reprezentat prin diferite bunuri cu o mare valoare istorică, etnografică, artistică sau tehnico-științifică.

Elementele stilistice care fac trecerea între goticul târziu și Renaștera timpurie pot fi identificate pe vechile uși de lemn ale portalurilor realizate în deceniul al doilea al secolului XVI-lea.

Mănăstirea dominicană este ridicată în partea sudică a orașului în actualul spațiu al Azilului de bătrâni și cuprindea o foarte mare si grandioasă biserică.

În preajma mănăstirii dominicane a fost construită și o mănăstire a călugărițelor dominicane care avea și ea o biserică de dimensiuni mai modeste.

Din Convertul Franciscan, se mai păstrează azi biserica care conserva elementele de arhitectură gotică timpurie.În secolul al XVIII-lea biserica a fost renovată în stil baroc și a funcționat ca si capelă a trupelor austriece.

Nesiguranța vremurilor a determinat ridicarea zidurilor viitoarei cetăți a Bistrițe ,astfel că în anul 1465 orașul avea 18 turnuri și bastioane, apărate de meșteșugarii orașului grupați în bresle.

În această perioadă Bistrița a devenit unul dintre cele mai importante orașe din Transilvania, alături de Sighișoara și Sibiu.

În a doua jumătate a secolului XVI în Piața Centrală s-au înălțat o serie de construcții comerciale specific epocii, precum Complexul Comercial Șugălete și Catedrala Gotică.

Localitatea, în decursul existenței sale a fost martorul multor evenimente mari din istoria țării noastre, cum ar fi Răscoala de la 1784 condusă de Horia, Cloșca și Crișan, și Revolutia de la 1848.

Din cetatea feudală nu s-au păstrat decât unele fragmente din zidurile de incintă ale orașului, terminate spre sfârșitul secolului XV(Piața Unirii) și Turnul Dogarilor(str.M Kogalniceanu) – unul dintre cele 18 bastioane de apărare ale orașului.

Pe lângă aceste construcții, Bistrița Medievală, considerată de Giovan Andreea Gramo”cel mai frumos oraș din Transilvania”, se putea lăuda cu o școală atestată încă din 1388, farmacie din 1526(a doua din Transilvania dupa Sibiu), cel mai spectaculos ansamblu architectural destinat schimburilor economice(Ansamblul Șugălete- case construite intre 1480-1550), cu cea mai frumoasă casă în stil renascentist din Transilvania:Casa Argintarului.Nu pot fi trecute cu vederea nici Biserica Sf. Nicolae devenită Biserică Evanghelică, construită în stil gotic dar renovată în stilul Renasterii de un meșter adus chiar din spațiul italian și cu turnul bisericii care rămâne cel mai înalt turn medieval din Transilvania.

4. 3.Turismul rural

România este țara cu potențialul cel mai mare din Europa în ceea ce privește dezvoltarea turismului rural.Turismul rural se află intr-o fază incipientă, abia la început de drum.Din ce în ce mai multe persoane cu spirit întreprinzător încep să întrevadă potențialul și beneficiile practicării turismului rural.Turismul rural în țara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător și mai ales neorganizat;forma s-a de materializare o reprezintă, începând cu anii 20-30 a secolului XX, cazarea la cetățeni a vizitatorilor ocazionali ai unei așezări rurale.

Turismul rural s-a impus încet dar consecvent-în special pem piețele turistice din țările dezvoltate economic, țări puternic industrializate și cu un grad de urbanizare ridicat, mai cu seamă în a doua jumătate al secolului XX.

Practicanții acestui turism pot fi întâlniți în zonele cele mai diverse ale globului, în aproape întreaga Europă.Comunitatea Europeană a acordat și acordă o atenție deosebită proiectelor și programelor pentru turism în spațiul rural.

Spatiul rural reprezintă izvorul celei mai mari părți pentru alimentația umană și deține întreaga resursă a pădurilor, mineralelor și a materiilor prime.Mediul rural este expus intermitentelor severe ale forțelor majore de interacțiune, fiind necesare intervenții pentru protecția valorilor sale naturale și a populației însăși.Principalele forțe de interacțiune care afectează mediul rural sunt depoluarea, răspândirea rapidă a localităților urbane, poluarea solului, aerului și a aplei, a terenurilor agricole și pădurilor.

Potrivit formelor de manifestare și practicii mondiale turismul rural ar putea fi: apropierea de natură, liniște, un mediu ambiant, senzația de continuitate și stabilitate, de trăire a unor istorii.Adevăratele zone rurale sunt caracterizate de densitățile reduse ale populației, număr variabil de gospodării, importante suprafețe agricole ori forestiere.Această diversitate de resurse a condus la forme de exprimare diferită a activtăților de turism rural și respectiv a produselor turistice oferite pieței.

“Turismul în spațiul rural a fost și continuă să fie, din ce în ce mai apreciat, iar mai apoi tot mai mult solicitat de oamenii care trăiesc și muncesc în condiții din ce în ce mai stresante în cadrul marilor aglomerări urbane,dar nu numai.Turismul rural reprezintă totuși în primul rând o posibilitate de reîntoarcere la natură ,la tot ceea ce este pur, nealterat și curat ,o reântoarcere spre origini, oricând placută și reconfortantă.

Turismul rural este un concept ce include toate activitățiile turistice care se desfașoară în mediul rural””(Ș.Dezsi,Turism rural, note de curs)

4.4 Turismul urban

“În majoritatea țărilor, conceptul de urban este sinonim cu cel de oraș.Probabil că principalele distincții vin pe filieră cronologică, odată și apoi ca rezultantă a gradului intensiv, exploziv de dezvoltare și sitematizare a orașelor, proces declanșat de Marea Revoluție Industrială (mijlocul secolului al XVIII-lea) și accentuat cu deosebire, după al Doilea Război Mondial.”(A.Pușcaș, 2008 Vitralii , pagina 4)

Turismul urban se bazează pe o gamă largă de obiective istorice și culturale, facerea cumpărăturilor, restaurante și pe atractivitatea generală a vieții urbane. Localitățile urbane funcționează și ca porți (puncte de sosire și plecare) ale țării sau regiunii.În județul Bistrița-Năsăud ,Bistrița este un loc excelent pentru dezvoltarea turismului urban, având ca temelie străzile înverzite, parcurile, multe clădiri frumoase din punc de vedere arhitectonic, muzee, restaurante, cafenele.

Analizând problema dezvoltării turismului rural pe teritoriul județului, considerăm că aceasta prezintă o mare varietate de valori cultural-istorice, artă populară, folclor, tradiții, un cadru natural armonios îmbinat cu un fundal peisagisitc variat și pitoresc.Principala problemă care trebuie rezolvată pentru dezvoltarea durabilă a turismului este atestarea potențialilor prestatori de servicii din mediul rural.

4.5 Turismul religios

Turismul religios este un tip de turism răspândit în întreaga lume. Turismul religios constă în pelerinajele credincioșilor la lăcașele de cult, considerate sfinte de diferite religii.În aceeași măsură, marile sărbători de cult, hramurile mănăstirilor și bisericilor atrag, în perioada sărbătorilor religioase tradiționale un număr considerabil de pelerini.

Potențialul turistic pentru această formă de turism în România este reprezentat de :

monumente de cult care adăpostesc rămășițele pământești ale unos sfinți (mormântul sfintei Paraschiva la Iași), sau martiri (osemintele primilor patru martiri creștini români de la mănăstirea Cocoș din nordul Dobrogei);

sanctuarul dacic de la Sarmisegetuza Dacia din Munții Orăștiei;

bunuri cultural- religioase, cum ar fi mănăstirile din Bucovina cu biserici ai căror pereți sunt pictați la exterior, mănăstirile din Oltenia sau Moldova, bisericile fortificate din Transilvania, catedralele catolice (Șumuleu, Ditrău, Cluj-Napoca, Brașov);

destinațiile religioase unde au loc manifestări religioase cum ar fi sărbătorile legate de Crăciun și sfârșitul anului în zona Maramureș, cu dansurile populare, Bucovina etc;

Țara noastră este binecuvântată cu mii de lăcașuri sfinte și monumente religioase, unele provenind chiar din primele veacuri creștine.

CONCLUZII

Potențialul turistic al Bistriței este cotat la un nivel înalt, datorită statului de Cetate Medievală.”În Evul Mediu, cetățile Bistrița, Rodna și Ciceu erau puternic fortificate și aveau vechi tradiții meșteșugărești și legături comerciale, ținuturile Năsăudului și a Bistriței constituind o punte de legătură între Transilvania și Bucovina, spre Moldova, prin punctul de vamă de la Rodna.Datorită acestui fapt, Bistrița s-a plasat pe locul cinci în ierarhia orașelor din Transilvania în Evul Mediu.”( http://www.portalbn.ro accesat 27.05.2012)

Un impuls deosebit dezvoltării economice și cultural-sociale l-au constituit măsurile de îmbunătățire a împărțirii administrativ-teritoriale a țării, crearea în județului Bistrița-Năsăud,vechi deziderat al locuitorilor de aici.

Județul nostru a cunoscut un puternic progres în toate domeniile, culturii, învățământului, folclorului; nestematele portului național a adus faima acestor ținuturi mult peste granițele județului și țării.

Oamenii, obiceiurile strămoșești nealterate, cântată cu atâta măiestrie de marele Coșbuc, încrustate în opera de granit a lui Rebreanu, neasemuitele frumuseți ale naturii, stațiunile balneoclimaterice, locuri care evocă moment din lupta poporului permit o puternică dezvoltare a turismului în județ.

Complexitatea peisajului natural, presărat cu numeroase monumente istorice, tradiții etnografice, foloclorice și cultural extreme de variate, oferă călătorului care străbate județul Bistrița-Năsăud obiective deosebit de interesante.

Zona turistică de cea mai mare atractivitate rămâne regiunea montană, pe toată întinderea sa, deși practicarea turismului este îngrădită de lipsa parțială a amenajărilor de trasee și locuri de adăpost.Culmile montane Țibleș, Rodna, Bârgău și Călimani, cu întinse zone alpine și subalpine, completate adesea cu ochiuri limpezi de apă, floră, vegetație și faună specific, pun la dispoziția iubitorilor de natură un cadru touristic complex.

Peisajul atrăgător, clima plăcută, poziția zonei pe axul drumului național Bistrița-Vatra Dornei și accesul ușor spre inima Călimanilor și Bârgăului, conferă locurilor o mare valoare turistică.

Datorită unui potențial turistic foarte ridicat, cu un climat placut, zonele Piatra Fântânele, Colibița, Valea Blaznei, Valea Vinului, Fiad, Cormaia, constituie puncte de atracție fiind situate în zone deosebit de pitorești.

Zona oferă numeroase posibilități pentru iubitorii de munte în orice anotimp și pot beneficia de activități în aer liber cum ar fi ciclism montan, alpinism, pescuit.

STRATEGII DE DEZVOLTARE

Municipiul Bistrița și localitățile componente beneficiază de un potențial turistic valoros dar insuficient valorificat din lipsa ghizilor turistici și a materialelor de promovare a ofertei turistice.

Bistrița controlează ce-a mai mare parte a valorilor patrimoniale ale municipiului.De asemenea existența unoi număr mare de hoteluri și unități de alimentație public,tradiția meșteșugurilor în zonă și tradiția multiculturală.

Resursele importante de ape minerale și sărate fac posibilă dezvoltarea turismului de cură.Stațiunea Sângeorz-Băi cu reale proprietăți curative nu este valorificată decât într-o proporție foarte mică.

Există un potențial de dezvoltare a turismului montan. În zonele montane ale județului se poate practica alpinismul, se pot organiza drumeții, la Piatra Fântânele se pot practica sporturi de iarnă, existând aici piste pentru schi și o instalație pentru telescaun dar lipsa de materiale sau pliante informative nu permit zonei să fie exploatată în totalitate.

În județ există condiții pentru dezvoltarea turismului cultural și istoric.

Zona Tihuța, de altfel are un potențial turistic foarte uriaș, unde se află castelul Contelui Dracula și Hotelul Dracula.Această zonă ar trebuii exploatată pe măsura valorii de unicat a acestui mit, prin investitii în amenajarea a tot ceea ce ar putea trezii fascinația turiștilor români și cu precădere străinii.

Datorită atât unor peisaje de un pitoresc unic, cât și obiceiurilor și tradițiilor care încă își păstrează ritualul de desfășurare, a început să funcționeze și să se dezvolte o rețea de agroturism.

Pentru o îmbunătățire a zonei și pentru o promovare mai bună a turismului este necesară în primul rând îmbunătățirea calității serviciilor turistice. Dezvoltarea, diversificarea și promovarea, promovarea patrimoniului natural, restaurarea și valoroficarea partimoniului istoric și cultural sunt câteva dintre strategiile de promovare ale turismului în județul Bistrița-Năsăud.

BIBLIOGRAFIE

1. A.Pușcaș, 2008, Vitralii

2. Bătinaș, R., Sorocovschi, V., Resurse de apă, potențial și valorificare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

3. Ciangă, N. (2007), România. Geografia turismului, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

4. Dezsi Ș., Turism rural, note de curs

5. I. Chintăuan (1998), Bistrița-Năsăud:ape minerale și stațiuni.

6. Irimuș, I.A., 2010, Relieful – potențial și valorificare turistică, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

7. Nicoară, L. (2010), Organizarea serviciilor în turism, curs, Univ. „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.

8. O. Roman Ilovan (2009), Țara Năsăudului, Edit.Academiei Române

9. P. Alexandru, (2009), Turism internațional, ediția a III-a, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

10. P. Cocean (2007), Geografia Turismului

11. Petrea, D., Petrea, Rodica (2000), Turism rural, Edit. Presa Universitară Clujeană

12.T.Morariu,I.Buta,A.Maier(1972), Județul Bistrița-Năsăud, Edit.Academiei republicii socialiste România

http://apmbn.anpm.ro/arii_naturale_protejate_in_judetul_bistrita_nasaud-595 [accesat :15.05.2012]

http://jurnalromanesc.blogspot.ro/2009/12/turism-cetatea-ciceului-bistrita-nasaud.html)[accesat :18.05.2012]

http://museum.ici.ro/transilvania/bistritanasaud/romanian/case%20memoriale.htm[accesat:22.05.2012]

http://www.google.ro/imgres?q=turnul+dogarilor+din+bistrita[accesat :05.06.2012]

http://www.inbistrita.ro/istoric/istoricul_bistritei.php[accesat:10.06.2012]

http://www.portalbn.ro[accesat: 15.06.2012]

BIBLIOGRAFIE

1. A.Pușcaș, 2008, Vitralii

2. Bătinaș, R., Sorocovschi, V., Resurse de apă, potențial și valorificare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

3. Ciangă, N. (2007), România. Geografia turismului, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

4. Dezsi Ș., Turism rural, note de curs

5. I. Chintăuan (1998), Bistrița-Năsăud:ape minerale și stațiuni.

6. Irimuș, I.A., 2010, Relieful – potențial și valorificare turistică, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

7. Nicoară, L. (2010), Organizarea serviciilor în turism, curs, Univ. „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.

8. O. Roman Ilovan (2009), Țara Năsăudului, Edit.Academiei Române

9. P. Alexandru, (2009), Turism internațional, ediția a III-a, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

10. P. Cocean (2007), Geografia Turismului

11. Petrea, D., Petrea, Rodica (2000), Turism rural, Edit. Presa Universitară Clujeană

12.T.Morariu,I.Buta,A.Maier(1972), Județul Bistrița-Năsăud, Edit.Academiei republicii socialiste România

http://apmbn.anpm.ro/arii_naturale_protejate_in_judetul_bistrita_nasaud-595 [accesat :15.05.2012]

http://jurnalromanesc.blogspot.ro/2009/12/turism-cetatea-ciceului-bistrita-nasaud.html)[accesat :18.05.2012]

http://museum.ici.ro/transilvania/bistritanasaud/romanian/case%20memoriale.htm[accesat:22.05.2012]

http://www.google.ro/imgres?q=turnul+dogarilor+din+bistrita[accesat :05.06.2012]

http://www.inbistrita.ro/istoric/istoricul_bistritei.php[accesat:10.06.2012]

http://www.portalbn.ro[accesat: 15.06.2012]