Valorificarea patrimoniului industrial fluvial factor al dezv oltării orașelor inteligente 2. PATRIMONIUL INDUSTRIAL: O PERSPECTIVĂ DE ANSAMBLU [606167]

1 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  2. PATRIMONIUL INDUSTRIAL: O  PERSPECTIVĂ DE ANSAMBLU     
2.1. Patrimoniul industrial – definiții și teorii        
2.2. Evolutia preocupărilor internaționale privind patrimoniul  industrial  
2.3. Abordări ale re‐utilizari i patrimoniului industrial  
2.4. Conversia  / refuncționalizarea patrimoniului ( adaptive reuse ) – de ce este necesară și cum 
trebuie aplicată 
2.5. Concluzii privind protejare a și managementul patrimoniului  industrial și relevanța pentru 
România 
ANEXA 1 ‐ Dezvoltarea sustenabil ă și patrimoniul industrial – t recerea în revistă a celor mai 
importante documente internaționale 
 
Introducere 
 Majoritatea orașelor dețin un patrimoniu industrial important,  format în mare parte din clădiri 
adesea ignorate sau abandonate, având însă un potențial uriaș p entru a fi convertite și reutilizate. 
Un pas important în revitalizarea acestor clădiri și implicit a  zonei în care sunt amplasate este legat 
de înțelegerea funcțiunii primare a clădirii, a istoricului ei  și mai ales a cauzelor stării curente. 
Atunci când sunt cercetate obiectele la nivel individual, se po ate observa că istoria lor este strâns 
legată de istoria orașului. Ciclul de viață al unei clădiri est e legat de ciclicitatea economică a 
orașului: totul începe cu un boom economic, apar noi cerințe pe  piață, ceea ce duce la apariția de 
noi locuri de muncă și noi clădiri care adăpostec noi funcțiuni  economice (de producție), dublate 
de  funcțiuni  rezidențiale  complementare.  De‐a  lungul  timpului,  cerințele  pieții  se  schimbă  și 
conduc către schimbări în ciclurile de producție: de la diminua rea, relocarea și până la dispariția 
completă a acestora. In acest proces, unele clădiri sunt salvat e, altele lăsate să se degradeze: 
tocmai viziunea asupra acestora trebuie să se schimbe – clădiri le pot adăposti si alte funcțiuni, 
diferite de cele inițiale. Succesul în procesul de readaptare e ste dictat de trei componente: (1) 
politicile naționale și aplicarea lor la nivel local, (2) apari ția unor noi industrii și (3) puterea 
financiară și de investiții.    
 In general, autoritățile locale sunt cele care fac primul pas î n începerea procesului de revitalizare / 
regenerare urbană, în limitele atribuțiilor sale. Rolul autorit ăților locale este acela de a asigura 
prosperitatea economică, iar dacă una din industrii începe să f ie în declin, răspunsul prompt este

2 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  avantajos din toate punctele de vedere. Perioadele lungi de ina ctivitate și de degradare adaugă un 
cost mai mare de recuperare ulterioară, iar efectele negative s unt multiplicate la nivel mai mare. 
Câteodată, procesul este inceput de investitorii privați sau de  utilizatori când aceștia, în căutarea 
unor  noi  oportunități,  preiau  inițiativa  și  încep  cu  pași  mici  procesul  de  convertire  si 
refuncționalizare.  Astfel  procesul  este  ambivalent:  poate  porni  d e  l a  a u t o r i t a t e a  l o c a l ă ,  c a r e  
dorește să atragă investitori si să revitalizeze zonele decăzut e, sau poate porni de la investitorii 
privați care preiau din responsabilitățile autorităților locale  și astfel pot beneficia de unele scutiri 
sau stimulente financiare da te de acestea din urmă.  
  Clădirile istorice oferă caracte rul distinct orașelor, în gener al, și cartierelor, în special, și în același 
timp fac conexiunea directă și t angibilă cu trecutul. Cu toate  acestea, istoria și atributele pe care 
acestea le poartă sunt adesea ignorate și nu sunt valorizate ca  parte a patrimoniului cultural. 
Totodată, orașele cresc rapid și terenurile pe care există situ ri industriale abandonate devin foarte 
atractive pentru noi dezvoltări imobiliare. Adesea, aceste situ ri sunt amplasate în zone centrale, 
fiind deservite de mijloace de transport variate și sunt înconj urate de cartiere care au crescut în 
jurul lor. La mijlocul secolului  al 21‐lea, creșterea utilizări i automobilului a creat alternative la 
cererea transportului pe apă sau cale ferată, și a oferit posib ilitatea locuitorilor să trăiască și să 
lucreze din ce  în ce  mai departe de  zonele  centrale. Noi cartie re au  apărut, suburbiile s‐au 
dezvoltat, zonele industriale s‐au mutat din oraș și astfel au  apărut mari zone urbane părăsite sau 
lăsate în paragină.   
In contextul unei necesare schimbări de mentalitate, demolarea  acestor situri nu mai este o 
opțiune. Atenția specialiștilor și a altor actori urbani implic ați se întoarce spre prezervarea și 
reutilizarea spațiilor. Este neces ară trecerea în revistă a mod ului în care a evoluat și s‐a dezvoltat 
teoria protejării monumentelor industriale, în ultimul secol, p entru a putea vedea care sunt cele 
mai  adecvate  măsuri  în  ceea  ce  pr ivește  protejarea  și  convertir e a  a c e s t o r  c l ă d i r i  î n  s p a ț i i  
funcționale, aducând în discuție cele mai noi materiale și tehn ologii.   
 
In general, reabilitarea monumentelor istorice se poate face pr in șapte nivele de interacțiune: 
conservare, prezervare, restaurare, reconstituire, reconstrucți e, replicare și conversie.  Această 
atitudine se poate aplica și extinde de la un simplu obiect / a rtefact până la un oraș întreg. Mare 
parte din procesul de reabilitare implică educarea și informare a actorilor urbani la nivel local,

3 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  național  sau  internațional  despre  importanța  obiectului  sau  sit ului  vizat,  printr‐o  bună 
documentare.  
 
Concepte precum arhitectura / te hnologia verde se împrăștie rap id în comunitatea de specialiști și 
fac referire la trendurile curente în ceea ce privește designul  sustenabil. Designul sustenabil nu se 
referă doar la metode, ci mai degrabă la structuri în sine; nu  este doar un mod de gândire și nici nu 
este restricționat la noile construcții. Obiectivul principal a l refuncționalizării clădirilor existente, 
monumente istorice sau nu, este acela de a aduce laolaltă benef iciari și utilizatori, de interacționa 
cu ei pentru a întelege dorințele lor sau nevoile lor, și de a  cerceta care sunt soluțiile tehnice 
adecvate pentru a putea răspunde nevoilor, astfel încât mediul  creat să corespundă nu doar din 
punct de vedere estetic, ci și din punct de vedere funcțional ș i să urmărească asigurarea condițiilor 
de securitate și sănătate. O astfel de abordare devine pragmati că și de dorit în ceea ce privește 
conversia patrimoniului industrial.   
Refuncționalizarea este o metodă practică de a converti structu ri ce există deja în vederea inserării 
unor noi funcțiuni, adesea diferite de cele inițiale. Metoda fu ncționează cel mai bine când se 
dorește prezervarea identității vizuale a unei clădiri, care co ntribuie la configurarea identității 
istorice a unei comunități. Pe lângă valoare istorică și identi tară pentru o comunitate, această 
practică este sustenabilă din mai multe puncte de vedere, în sp ecial, prin diminuarea deșeurilor 
provenite din construcții, dar ș i prin reciclarea unor material e.   
 
2.1. Patrimoniul industrial – definiții și teorii    
Industrializarea a oferit posibi litatea de a construi mai mult,  mai bine și cu costuri reduse. Toate 
acestea  au avut  ca  rezultat  dive rsificarea  și  dezvoltarea unui  bogat  patrimoniu  industrial.  La 
sfârșitul  secolului  al  XX‐lea,  mare  parte  din  patrimoniul  indus trial  modern  sau  precursor  era 
distrus, sau fusese schimbat radical. Acesta era unul din rezul tatele faptului că nu fusese perceput 
ca o componentă valoroasă din punct de vedere istoric sau arhit ectural, din cauza funcțiunii 
primare, sau a schimbărilor tehnologice apărute.   
Forma urmează funcțiunea / programul sau tehnologia : pornind de la teoria modernistă susținută 
de Sullivan, funcțiunea este elementul definitoriu al unei clăd iri, iar dacă acest element dispare,

4 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  dispare și valoarea pe care aceasta o are. Originile acestui co ncept sunt legate mai mult de natura 
economică, nu de cea istorică a  unei construcții, însă dacă ace sta oferă spațiile adecvate și complet 
funcționale,  își  deservește  scopul  original  (Hitchcock,  1966).  Forma  urmează  tehnologia : 
inventarea și utilizarea la scar ă largă a unor materiale precum  betonul armat, fațadele de sticlă sau 
structurile de oțel, au permis crearea unor spații mari, ample,  bine luminate.  
 
Dezbaterile  privind  însemnătatea  culturală  a  patrimoniului  indu strial  s‐au  transpus  în 
recunoașterea rolului pe care industrializarea l‐a jucat și con tinuă să îl joace în dezvoltarea urbană. 
Printre factorii care au contribuit la problematica recunoașter ii la nivel mondial a rolului și valorii 
pe care îl au clădirile industriale, a fost modul în care patri moniul industrial a fost definit și 
clasificat.  
 
Cum este definit patrimoniul industrial și care sunt caracteris ticile în determinarea clasificării sale 
ca  și  patrimoniu?  Palmer  și  Neav erson  (1998)  formulează  următoa rea  definiție  patrimoniului 
industrial arheologic:  un studiu sistematic al structurilor și artefactelor, ca mijloc  de întelegere a 
trecutului industrial , oferind însă doar o parte din răspuns. O asemenea perspectivă  poate fi 
interpretată  numai  prin  prisma  unor  dovezi  tangibile  și  a  unei  documentații  descriptive. 
Dezvoltarea industrială a însemnat dezvoltare economică extensi vă, impact asupra factorilor de 
mediu și a celor sociali, aspect e care trebuie menționate în fi ecare definiție.  
 La polul opus, criticând predilecția pentru cercetarea descript ivă, definiția lui Blockley (1999) se 
referă  la  studiul  unei  culturi  materi ale  a  ultimilor  250  de  ani ,  însă  nici  aceasta  nu  trece  de 
dimensiunea fizică și nici nu oferă o fundamentare teoretică pu ternică. Limitarea axei temporale 
este justificată, însă prin argumentul că importanța culturală  a unui loc este dată doar de valoare 
pe care societatea își permite să i‐o atribuie (Ashworth 2003,  Pearson și Sullivan 1995).  Alfrey și 
Putnam (1992) marchează curiozitatea crescută pentru patrimoniu l industrial ca fiind promovat  de 
interesul, mândria sau grija pentr u a promova un aspect al cult urii industriale, dorința de a celebra 
succesul, interesul pentru inova ție și ingeniozitate, sau încer carea de a compensa pentru o pierdere 
ireparabilă . Toate aceste aspecte sunt conectate cu dezvoltarea industrial ă și sunt recunoscute în 
politicile contemporane.

5 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  Semnificația  atașată  revoluției  industriale  și  integrității  dov ezilor  rămase  ar  putea  combate 
limitarea pe axa temporală a definiției patrimoniului industria l – ar putea fi argumentat aici că 
această perspectivă temporală p une în valoare realizările tehno logice și dominația erei industriale 
europene, recente. Prin includerea pe Listele Patrimoniului Mon dial a sistemelor de irigație din 
Dujiangyan  (China)  sau  minele  de  minereu  din  Neolitic  (Belgia)  s e  p o a t e  r e c o n s i d e r a  i d e e a  
extinderii ariei de acoperire în  definirea patrimoniului indust rial. O astfel de definiție ar trebui să ia 
în considerare și impactul economic asupra factorilor de mediu  și asupra aspectelor sociale pe care 
industrializarea le‐a produs, dar mai ales aspectele inovatoare  și realizările tehnice într‐un anumit 
moment în istoria umanității.   
Carta Nizhny Tagil pentru Patrimoniul Industrial  (2003) – document programatic, special dedicat 
patrimoniului industrial, oferă u rmătoarea definiție, prin îmbu nătățirea conceptului și lărgirea ariei 
de analiză: Patrimoniul industrial este forma t din rămășițele (dovezile) cu lturii industriale, care au valoare 
istorică, tehnologică, socială, a rhitecturală sau științifică.  Aceste rămășițe (dovezi) constau din 
clădiri și mașini (echipamente), ateliere, mori și fabrici, min e și situri de procesare și rafinare, 
depozite și magazii, situri în care se  produce, transportă și  utilizează energia, căile de transport și 
infrastructura  aferentă,  locuri  conexe  activității  de  producție ,  precum  locuirea,  educația  sau 
locurile religioase.  
 Caracteristicile patrimoniului industrial 
Pentru a putea explora posibilitățile oferite de refuncționaliz area sustenabilă a siturilor industriale 
este necesară cunoașterea și întelegerea caracteristicilor care  diferențiază patrimoniul industrial 
de alte situri culturale. Aceste caracteristici au impact la ni velul conservării și menținerii sitului, 
accesului  vizitatorilor  și  utlizatorilor,  structurilor  organiza ționale  și  a  proceselor  utilizate  în 
managementul siturilor. Aceste caracteristici pot fi împărțite  în tangibile și intangibile.  
 
Caracteristicile tangibile: siturile industriale sunt compuse d in elemente structurale neutilizate sau 
sub‐utilizate și peisaj antropormorfizat. Un tip de sit industr ial frecvent întâlnit este compus din 
clădiri industriale, locuințele lucrătorilor și alte clădiri co nexe. Acest lucru face ca amplasamentele 
pe care siturile se găsesc să fie adesea extinse ca suprafață ș i, pentru că încă sunt cuprinse în viața 
comunității, delimitarea fizică și clară a acestora este greu d e făcut. Unele situri se află în zone

6 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  g r e u  a c c e s i b i l e ,  d i n  c a u z a  t o p o g r a f i e i  l o c u l u i ,  s a u  p r e z i n t ă  p e ricol  în  exploatare  din  cauza 
elementelor fizice degradate.  
 
Caracteristicile intangibile:  se referă la straturile complexe de inovații tehnologice, exti nderea 
liniei de producției și legăturile socio – economice cu rețelel e extinse la nivel național, regional, 
sau chiar  la  nivel internațional. Aceste rețele includ  tipare m igraționale și comerciale,  dar și 
dezvoltarea mișcărilor sindicale. Extinderea rețelei este dată  și de diversitatea actorilor implicați, 
mai ales în zone unde industriile sunt încă active.     
 În anul 2001, Michael Falser, un arhitect austriac și istoric d e artă angajat al UNESCO, a realizat o 
analiză  globală  a  siturilor  de  patrimoniu  industrial,  intitulat ă  "Este  patrimoniul  industrial 
reprezentat pe Lista Patrimoniului Mondial? ". Definiția sa este lungă și puțin vagă, dar face o 
clasificare a patrim oniului industrial: 
 
1. Industria extractivă (de exemplu industria cărbunelui, minereul ui sau aurului) 
2. Industria de produse (de exemplu  industria metalurgică primară)  
3. Industria de fabricare (de exempl u fabricarea de mașini textile ) 
4. Infrastructura de utilități (de exemplu alimentare cu apă, ener gie electrică) 
5. Surse de alimentare și dispozitive primare (de exemplu roți de  apă, turbine cu abur) 
6. Infrastructura și căile de transp ort (de exemplu căi ferate, ca nale, porturi) 
7. Infrastructura de telecomunicații (de exemplu radio, telefon) 
8. Poduri, taluzuri, apeducte 
9. Sisteme de construcții (de exemplu sisteme de acoperire, fenest rații) 
10. Structuri / obiecte cu rol special (de exemplu baraje, tuneluri , lucrări hidraulice) 
 
Există două categorii suplimenta re care nu sunt enumerate mai s us și care sunt, de asemenea, 
foarte importante. Există o serie de situri de patrimoniu indus trial, care pe lângă clădirile cu 
specific industrial, sunt comple tate de clădiri cu funcțiuni și  infrastructuri conexe (precum locuirea 
etc.). A doua categorie suplimentară cuprinde numeroasele muzee  industriale, cu sub‐categoria 
muzeelor  industriale  care  încearcă  să  fie  copii  ale  siturilor  d e  patrimoniu  industrial  (cel  mai 
cunoscut exemplu de acest tip este Beamish ‐ un muzeu în aer li ber, în nord‐estul Angliei care, în

7 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  cele 120 de hectare, prezintă o replică a vieții de zi cu zi di n secolul al XX‐lea ‐ perioada revoluției 
industriale).  
 
2.2. Evolutia preocupărilor internaționale privind patrimoniul  industrial 
 Răspuns la o tendință manifestată în Europa anilor '80, cele pa tru conferințe organizate anual în 
perioada 1985  ‐ 1989 de către Consiliul Europei, au avut ca re zultat un document – setul de 
recomandări emis în 1990 ; acestea stau mărturie cu privire la  creșterea gradului de conștientizare 
privind recunoașterea valorii istorice a patrimoniului industri al. Tematica acestor conferințe a fost 
dedicată exclusiv patrimoniului industrial, precum a fost și ce a a conferinței din 1993, privind 
metodele de evaluare a patrimoni ului arhitectural. Aceste confe rințe arată că, până la mijlocul 
anilor  1980,  preocupări  pentru  pa trimoniul  industrial  au  fost  m anifestate  în  primul  rând  de 
arheologi. Doar după aceste patru conferințe, principalli actor i implicați în elaborarea politicilor de 
conservare au început să recunoas că potențialul istoric valoros  pe care îl poartă acest tip de fond 
construit, la nivel european .  
 Ca  o  consecință  a  acestor  patru  conferințe  pe  tema  "protejării  și  valorificării  patrimoniului 
industrial",  o  inventariere  a  patrimoniului  industrial  a  fost  î ncepută  în  câteva  țări  europene, 
precum  Anglia,  Franța  sau  Olanda.  Aceste  inventarieri  au  avut  c a  rezultat  documente  de 
reglementare privind protecția unui număr de complexe industria le cu caracter reprezentativ 
pentru o diversitate de  activități industriale.   
 Conservarea patrimoniului constr uit, ca practică definită legal , de protecție a siturilor arhitecturale 
și arheologice, a apărut în Europ a secolului al XIX‐lea și care  are ca obiectiv primar să răspundă la 
două probleme: (1) ce este un monument și (2) cum se asigură ce a mai bună utilizare viitoare a 
acestor monument. Asigurarea viitorului unui monument este un p roces împărțit în mai multe 
etape. După cum este sugerat în planul de protecție, singura mo dalitate de a prezerva unicitatea 
unei clădiri, așa cum este recunoscută în timpul procesului de  evaluare, necesită ca toate deciziile 
cu privire la managementul și întreținerea clădirii, inclusiv m odul de realizarea a conversiei, să se 
bazeze pe rezultatele procesului de evaluare. Rapoartele de eva luare devin astfel esențiale în 
managementul și întreținerea efi cientă a clădirilor de patrimon iu.

8 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  Două  studii,  unul  care  analizează  situația  privind  situația  pat rimoniului  și  managementul 
patrimoniului industrial în țările din Europa de Nord și un alt  studiu pentru Europa de Sud, sunt 
premergătoare  celor  patru  conferințe  organizate  între  1985  și  1 9 8 9 ,  p e  a c e e a ș i  t e m ă .  I n t r e  
obiectivele  celor  patru  conferințe  erau  prinse  și  dezvoltarea  u nui  set  recomandări  uniforme 
privind evaluarea și gestionarea patrimoniului industrial, ca u rmare a rezultatelor înregistrate. 
Aceste  studii  au  fost  efectuat e  în  perioada  1981‐1986  ca  parte  a  programului  de  lucru 
interguvernamental  al  Consiliului  European  privind  promovarea  p atrimoniului  industrial.  Deși 
scopul final al acestor două studii a fost acela de a elabora u n studiu comparativ internațional, 
acestea au avut metodologii diferite de colectare a datelor, de  analiză, precum și o formă diferită a 
raportului final. Studiul efectuat pentru țările din nord au co nținut răspunsuri la chestionare 
privind legislația, numărul total de monumente – industriale, î n particular, numărul de conversii 
funcționale, clădiri rezidențiale pentru muncitori, precum și u n raport de sinteză. Studiul efectuat 
pentru țările din sud conține numai un rezumat al informațiilor  colectate despre legi, restaurare și 
proiecte de reabilitare. În cons ecință, concluziile au putut fi  trase doar pentru anumite aspecte la 
nivel european. 
 În 1985, nici o țară din Europa,  cu excepția Norvegiei, nu reda ctase un act normativ dedicat 
exclusiv prezervării patrimoniului industrial, deși unele țări  aveau documente juridice separate 
privind protecția și îngrijirea altor tipuri de monumente, cum  ar fi arhitectura rurală, de exemplu. 
Toate țările cuprinse în studiu aveau o serie de structuri indu striale protejate care puteau fi 
clasificate drept "patrimoniu industrial". Nu a fost posibilă,  însă, identificarea la nivel de țară (cu 
excepția Olandei) a numărului de monumente industriale și a tip urilor diferite de prezervare a 
acestora. Cu toate acestea, identificarea și listarea sistemati că a structurilor fizice existente pe 
siturile industriale s‐a făcut numai în Anglia. Toate celelalte  țări au întreprins unele lucrări de 
restaurare și conservare pentru  anumite clădiri protejate din p atrimoniul industrial, la un anumit 
nivel. 
 
Au existat și unele diferențe în abordarea definirii patrimoniu lui industrial, între nord și sud. 
Întrucât  raportul  efectuat  pentr u  țările  nordice  a  extras  defin iția  din  domeniul  arheologiei 
industriale, raportul pentru țăr ile din sud a exprimat necesita tea redefinirii arheologiei industriale 
în "termeni funcționali și cronologici ", pentru a putea include toate lucrările de inginerie publică 
sau civilă. Cererea lui Ordonez pentru extinderea definiției în  termeni funcționali și cronologici,

9 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  viza posibilitatea includerii si a unor structuri cum ar fi cel e de aprovizionare cu apă, canale, diguri, 
apeducte sau faruri, lucrări car e au precedat secolul al XVIII‐ lea (mai specific, anul 1750), mult timp 
considerat reper / punct de porni re în cercetarea arheologică i ndustrială. Potrivit lui Ordonez, în 
țările din sud, cu excepția Franței și nordul Italiei, industri alizarea bazată pe inovațiile tehnologice 
lansate o dată cu introducerea motorului cu aburi în procesul d e producție a apărut mult mai 
târziu decât în țările nordice, rezultând astfel un număr mult  mai mic de structuri industriale și de 
patrimoniu construit în aceeași perioadă. Pe de altă parte, țăr ile din sud au avut un patrimoniu 
mult mai bogat ce data din perioada pre‐1750, structuri pe care  Ordonez le‐a clasificat drept 
"inginerie civilă ", care au fost în egală măsură, la fel de inovatoare din punct  de vedere tehnologic 
și structural, ca cele c onstruite după 1750.  
 
Aspecte privind evaluarea clădirilor industriale . Incoerențele în metodologia de evaluare a 
patrimoniului, derivate din lipsa  unei definiții clare a termen ului de "patrimoniu industrial" 
pot fi cel mai bine evidențiate în modul în care acesta a fost  clasat în diferite țări. Raportul 
elaborat pentru țările din sud a relevat că  metodologia de eva luare și clasificare utilizată 
pentru clădirile industriale a fost aceeași folosită pentru pat rimoniul arhitectural în general, 
ceea ce înseamnă că nu au fost necesare sau utilizate metode de  evaluare specifice și 
adecvate clădirilor industriale. În raportul pentru țările nord ice, rezultatele chestionarelor 
din  diferitele  țări  dezvăluie  un  alt  mod  de  abordare  a  clădiril or  industriale.  Deși  toți 
participanții au fost întrebați  despre starea de protecție și d e gestionare a " monumentelor 
tehnice  și  industriale "  în  general,  răspunsurile  colectate  s‐au  referit  exclusiv  la  c lădirile 
industriale protejate. În ambele cazuri, este evident că intere sul este manifestat în primul 
rând  pentru  tehnologiile  și  procesul  de  producție,  în  detriment ul  clădirilor  care  le 
adăpostesc. 
 
Întrucât nu existau reglementări legale specifice pentru protec ția patrimoniului industrial, 
fiecare țară a folosit o metodologie mai lungă sau mai scurtă;  aceasta a arătat că nu exista 
nici o diferențiere între protec ția patrimoniului arhitectural  în general și cel industrial în 
special. In unele cazuri, primele care au fost protejate au fos t echipamentele și tehnologiile 
industriale și, drept urmare, clă direa a intrat și ea în lista  monumentelor de protejat. Această 
situație ridică o întrebare fundamentală: dacă clădirea este pr otejată pe baza valorii sale 
istorice,  sau  pentru  a  asigura  protecția  echipamentelor  care  fa c  obiectul  cercetării

10 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  arheologiei  industriale.  Toate  as t e a  d e m o n s t r e a z ă  c ă ,  d a t o r i t ă   naturii  sale  eterogene, 
protecția  patrimoniului  industrial  a  schimbat  structura  registr elor/listelor  naționale  a 
monumentelor istorice existente, pentru a se putea asigura o pr otecție adecvată pentru 
acest tip de patrimoniu. 
 
Aspecte privind clasarea . O altă mare diferență între rapoartele făcute pentru țările d in nord 
și cele din sud a fost în identificarea instituțiilor care au r esponsabilități în ceea ce privește 
evaluarea și clasarea monumentelor. Pentru țărilor nordice – in ventarierea a fost efectuată 
de către voluntari și specialiști în domeniul arheologiei indus triale. Raportul pentru țările din 
sud, arată că doar specialiștii au participat la studiu, dar na tura specializării lor nu a fost 
specificată. 
 
Aspecte privind conversia funcțională.  Rapoartele au relevat diferențe majore între abordări 
în utilizarea clădirilor de patrmoniu – doar Germania și Olanda  au avut de departe cel mai 
mare număr de clădiri sau situri de patrimoniu industrial trans formate, acomodând funcțiuni 
variate, în timp ce toate celelalte țări fie au transformat clă dirile de patrimoniu în muzee 
dedicate ramurii industriale pe  care o deserviseră, fie le‐au p ăstrat ca mărturie a unei 
anumite  perioade  din  procesul  de  industrializare.  Raportul  pent r u  ț ă r i l e  d i n  s u d  n u  
abordează  deloc  problema  conversiei  funcționale  (alta  decât  cea  d e  m u z e u ) .  T o t u ș i ,  î n  
recomandările finale, Ordonez a subliniat necesitatea ca echipa mentele / clădirile industriale 
să funcționeze în continuare, chiar dacă nu mai adăpostesc func țiunea originală, aceasta 
fiind  singura  modalitate  de  a  le  putea  justifica  și  asigura  vii t o r u l ,  d a r  ș i  p ă s t r a r e a  
patrimoniului industrial. Cu toate acestea, rămâne neclar dacă  aceasta avea să devină o 
viziune partajată sau o practică. 
 
În capitolul de recomandări al raportului pentru țările nordice , "refuncționalizarea" (conversia 
funcțională) clădirilor industri ale este evaluată ca o tendință  viitoare, având în vedere faptul că în 
America de Nord, trei astfel de proiecte câștigaseră premii int ernaționale în 1981 și, de asemenea, 
în  Franța  fuseseră  implementate  proiecte  asemănătoare.  In  viziu nea  lui  Wehdorn  (1985), 
"refuncționalizarea " este mult mai probabil să fie acceptată în țările din sudul E uropei, decât în 
cele  nordice.  Această  concluzie  este  una  surprinzătoare  din  mom ent  ce  raportul  inițial  a 
demonstrat progresul făcut de Germania din această perspectivă.  Însă, Wehdorn a avut dreptate,

11 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  trendul în toate tările europene a fost unul crescător – acolo  unde existau exemple de conversii 
funcționale, în următorii ani, numărul acestora a crescut expon ențial. De fapt, Wehdorn însuși a 
contribuit la promovarea acestei viziuni prin proiectul realiza t la Viena – conversia funcțională a 
Gazometrelor, în prezent conside rat un exemplu de bună practică  în Europa. Preocuparea majoră 
ridicată în legătură cu problema  refuncționalizării (conversiei  funcționale) este legată de faptul că 
"f ă r ă  î n d o i a l ă  î n  t i m p u l  a c e s t u i  p r o c e s  m a r e  p a r t e  d i n  s t r u c t u r a   originală  a  clădirii  poate  fi 
distrusă"  (Wehdorn, 1985). 
 
Raportul  privind  țările  nordice  s e  încheie  prin  a  identifica  li psa  finanțării  și  managementul 
complex, ca fiind pericole mai grave pentru patrimoniul industr ial, decât lipsa reglementărilor 
legale, concluzie la care aderă si raportul țărilor din sud. Ra portul propunea ca monumentele 
clasate să " asigure un echilibru prin repreze ntarea tuturor ramurilor major e de producție "; ca 
inventarierea  patrimoniului  industrial  să  devină  o  prioritate;  și,  mai  ales,  în  cele  din  urmă 
"inventarierea și conversia funcți onală a patrimoniului sunt două  aspecte ce trebuie discutate la 
nivel internațional ". 
 
Principiile metodologice al e arheologiei industriale.  Pentru a putea determina măsura în care 
procesele prin care se stabilesc legăturile dintre evaluarea și  managementul patrimoniului 
industrial, este necesară o trecere în revistă a istoriei arheo logiei industriale, a modului și a 
instrumentelor în care această r amură a arheologiei a devenit u niversal acceptată la nivel 
european.  
 
Clădirile industriale și toate celelalte moșteniri fizice legat e de producția industrială au făcut 
obiectul studiului  arheologilo r de la începutul anilor 1930 în  America și din anii 1950 în Anglia, 
doar pentru a deveni o practică mai larg utilizată în Europa an ilor 1970. Nisser (1972) a 
explicat  că  interesul,  concentrarea  și  cadrul  metodologic  pentr u  studierea  arheologiei 
industriale s‐a schimbat în per ioada menționată, astfel: " la începuturile arheologiei industriale, 
interesul dominant s‐a manifestat pentru studierea istoriei teh nologiei. Domeniul de interes s‐
a lărgit apoi pentru a include siturile industriale. La mijlocu l anilor '70 discuțiile s‐au extins la 
aspecte precum păstrarea și docu mentarea istoriei reale a indus triei într‐un sens mai larg. " 
Studiul

12 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  arheologiei industriale acoperă de la aspecte tehnologice, soci ale, economice până la cele 
culturale ale perioadei de industrializare.  
 
Cossons (1975) a explicat că până în anii 1950, perioada indust rializării a fost studiată extensiv 
de istorici, cu alte cuvinte, tehnica de investigație acceptată  a fost una bazată pe studiul 
arhivei, în detrimentul cercetăr ii arhelogice pe sit. Când arhe ologii au început analiza fizică a 
clădirilor existente, a tehnologiilor utilizate și a rămășițelo r fizice, ca instrument de înțelegere 
a organizării și funcționării societății, cercetarea istorică s ‐a îmbogățit. În unele cazuri, studiul 
rămășițelor industriale din sit împreună cu studiul sursele scr ise ale perioadei examinate, a 
zonei sau a industriei au dus chiar la schimbarea punctelor de  vedere istorice. Cossons a 
propus ca arheologia industrială  să fie, în esență, o perioadă  sau un tip de arheologie culturală 
precum este studiul arheologiei  din perioada Neolitică, Romană  sau Medievală.  
 
În analiza perioadei de industrializare masivă, elementele fizi ce existente trebuie clasificate 
într‐un anumit mod pentru a putea fi evaluate. Criteriul arheol ogic cel mai folosit pentru 
delimitarea perioadei de studiu  este bazat pe tipologia tehnolo giei de producție. Prin urmare, 
în 1972, Raistrick a propus ca studiile în arheologia industria lă să se desfășoare după funcția 
de bază a industriei. În termenii cei mai generali, toate situr ile industriale pot fi împărțite în 
situri de extracție și producție. De exemplu, pe un sit de extr acție, elementele / dovezile fizice 
predominante  includ  echipamentele  de  extracție,  precum  puțul  de   extracție,  benzile  de  
transport și mașinile de tractare. Clădirile adiacente de pe ac este situri au funcțiuni precum 
spații de stocare sau birouri. 
 
Situl de producție, pe de altă parte, prezintă o combinație de  diferite tipuri de clădiri, cu 
diferite funcțiuni pornind de la  producție, inclusiv a echipame ntelor de producție existente, 
până la coșuri de evacuare, la benzi transportoare, șine de cal e ferată, canale de apă etc.. In 
conformitate cu cerințele tehnol ogice ale diferitelor activităț i industriale, elementele fizice ale 
unei activități industriale pot fi împărțite în continuare în s tructuri tehnologice și clădiri care, 
împreună,  definesc  structura  fiz ică  a  oricărui  sit  industrial.  Prevalența  structurilor  sau  a 
clădirilor  de  pe  sit  depinde  în  general  de  tipologia  activități i  derulate.  Pentru  arheologi, 
înțelegerea  fiecărei  părți  componente  a  sitului  în  sine  este  la  f e l  d e  i m p o r t a n t ă  c a  ș i  
înțelegerea relației dintre părțile individuale, indiferent de  caracterul lor fizic. Ceea ce unește

13 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  părțile  într‐un  întreg  ansamblu  reprezintă  funcționalitatea  teh nologică  a  sistemului.  În 
consecință, când sunt evaluate în termeni de  arheologie indust rială, clădirile industriale sunt 
considerate a fi dovezi arheologice ale procesului pe care l‐au  adăpostit, mai degrabă decât 
obiecte cu potențial arhitectural. 
 
După trecerea în revistă a metodologiei pentru evaluarea arheol ogiei industriale se poate 
spune că importanța relației funcționale între părți și întreg  a avut ca rezultat necesitatea de a 
proteja situl în ansamblul său. Asta implică că, unul din argum entele conservării siturilor 
industriale este legat de prezerv area logicii unității funcțion ale a acestuia. 
 
Este necesară investigarea modul ui în care principiile expuse î n metodologia de evaluare și 
conservare  a  arheologiei  industr iale  pot  fi  folosite  pentru  a  s e  îndeplini  cerințele  de 
conservare arhitecturală. Astfel, pe de o parte analiza se conc entrează pe modul în care 
metodele  descrise  sunt  utilizate  ca  instrumente  pentru  evaluare a  siturilor  și  clădirilor  și 
l i s t a r e a  u l t e r i o a r ă  p e n t r u  p r o t e j a r e ,  ș i ,  p e  d e  a l t ă  p a r t e ,  c u m   acestea  sunt  folosite  ca 
instrument pentru managemetul mo numentelor clasate, în special  în derularea procesului de 
conversie. 
 
1990 – Recomandările Raportului Eu ropean privind managementul p atrimoniului industrial 
Cinci  ani  și  patru  conferințe  mai  târziu,  s‐au  concretizat  într ‐un  set  de  recomandări  privind 
protecția și conservarea patrimoniului industrial, lucrărilor t ehnice și civile în Europa  și astfel au 
rezolvat problema definirii patrimoniului industrial prin împăr țirea acestuia în trei categorii, așa 
cum indică titlul. Raportul a oferit un set de principii pentru  patru aspecte principale. Unul s‐a 
referit la nevoia de inventarier e sistematică, centralizare și  analiza științifică a acestui tip de 
patrimoniu, unde " metode moderne și resurse de înaltă calitate ar trebui utilizat e în conformitate 
cu  criteriile  comune  definite  la  nivel  european ."1  Cea  de‐a  doua  problemă  a  fost  domeniul 
protecției și conservării patrimoniului industrial. Aici s‐a pu s accentul pe necesitatea efectuării 
unei selecții riguroase " mai mult decât în orice alt sector al patrimoniului [… care]  va trebui făcută 
astfel încât să se asigure o reprezentare echilibrată a diferit elor ramuri ale producției ". La nivel 
european, trebuia adoptat un set de reglementări legale, adapta te la natura specifică a acestui tip 
de patrimoniu și trebuia definit ă o politică de management al z onelor industriale abandonate, care 
                                                            
1 Rec (90)20E, https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=603209II.2.

14 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  prezentau  ele  însele  zone  de  rezervă  pentru  viitoare  pentru  int ervenții,  cercetare  și  posibilă 
conservare. Raportul a promovat în continuare " elaborarea unei strategii prin care să se ofere 
stimulente pentru salvarea și valorificarea acestui patrimoniu ". A treia problemă abordată a fost 
cea referitoare la " educarea publicului cu privire la  aspectele tehnice, industrial e și a lucrărilor de 
inginerie civilă ", unde valoarea patrimoniului este promovată la toate niveluri le, prin pregătirea 
profesională a specialiștilor de la nivel universitar până la i nformarea elevilor sau studenților, un 
public deosebit de receptiv la acest tip de mesaj2. Ultima măsură este legată de promovarea 
cooperării și a intervențiilor la nivel european, prin oferirea  de suport logistic și financiar pentru 
posibilele proiecte locale de importanță europeană.3 
 
Recomandările Consiliului Europei au transformat astfel concluz iile celor două studii preliminare, 
revizuite  în  secțiunea  anterioară,  în  măsuri  recomandate  pentru   conservarea,  protecția  și 
managementul patrimoniului industrial. Cele două studii, precum  și rapoartele celorlalte patru 
c o n f e r i n ț e ,  s t a u  m ă r t u r i e  a t â t  d i f e r e n ț e l o r ,  c â t  ș i  s i m i l i t u d i n ilor  descoperite  în  diferitele  țări 
europene. Recomandările sunt, totuși, un rezumat al aspectelor  similare. 
 Prin  promovarea  asemănărilor  și  adaptarea  diferențelor,  recoman dările  pentru  gestionarea 
patrimoniului industrial funcționează în primul rând ca un docu ment cu rol de ghid, obligând 
statele  semnatare  să  acorde  grija  și  atenția  cuvenită  patrimoni ului  industrial.  Inventarierea 
acestuia și modalitatea prin car e se va realiza protecția patri moniului pică în responsabilitatea 
fiecărei țări.  
 Recomandările  privind  protecția  patrimoniului  industrial  au  fos t  formulate  în  maniera 
recomandată de Carta de la Veneția, prin enunțarea principiilor  esențiale care reglementează 
managementul  și  protecția  patrimoniului  industrial,  așa  cum  au  f o s t  c o n v e n i t e  l a  n i v e l  
internațional, dar destul de generale astfel încât fiecare țară  să le poată pună în aplicare în 
conformitate cu legislația națională.  Obligația ce decurge pri n semnarea acestui tratat este în 
p r i m u l  r â n d  d e  o r d i n  m o r a l  ș i  v i zează  unificarea  sistemului  de  valori  cu  privire  la  problem 
patrimoniului analizat, oferind în același timp libertate în in terpretarea acestor valori și în punerea 
în practica a soluțiilor.  
 
                                                            
2 Rec (90)20E, https://wcd. coe.int/ViewDoc.jsp?id=603209IV, 2.ii i.
3 Rec (90)20E, https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=603209V

15 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  Patrimoniul industrial în contextul Uniunii Europene  ‐ In februarie 2013, a f ost publicat raportul 
Comitetului  de  Cultură,  Științe,  Educație  și  Media  cu  privire  l a  patrimoniul  industrial  de  pe  
teritoriul Uniunii Europene, rap ort premergător Rezoluției 1924  (2013) cu același nume.  
 
Obiectivul raportului este acela de pune în discuție subiectul  vast, pentru care, doar în unele țări, a 
existat o preocupare în curs de dezvoltare în 30 de ani. Patrim oniul industrial este extrem de 
vulnerabil și adesea expus riscurilor, dar cel mai adesea este  pierdut din cauza lipsei de informare, 
documentare, recunoaștere sau a măsurilor de protecție; alți fa ctori care influențează pierderile în 
acest domeniu sunt tendințele economice în schimbare, percepții le negative, probleme de mediu 
dificile  rezultate  din  procesele  industriale  sau  dimensiunea  și   complexitatea  patrimoniului. 
Managementul informat, conservarea, interpretarea și aprecierea  culturală a siturilor sunt, prin 
urmare, obiectivele principale ale conservării patrimoniului in dustrial și acest lucru poate implica 
niveluri diferite de protecție, de la liste locale și zone de c onservare pentru siturile individuale 
desemnate prin lege până la situri în lista patrimoniului mondi al. Fiecare țară va avea propriile 
regelementări în ceea ce privește listarea, clasificarea și pro tecția patrimoniului industrial, în 
conformitate cu specificul fiecăreia.   
Raportul face și o serie de recomandări practice ce vizează pri ncipalii decidenți la nivel național, 
pentru a putea asigura durabilit atea moștenirii industriale și  pentru generațiile viitoare. Unele din 
lecțiile care pot fi învățate di n experiența țărilor cu o exper tiză dezvoltată: 
 Utilizarea grupurilor consultati ve formate din experți și repre zentanți ai agențiilor oficiale 
oferă un grad mai mare de transpar ență în considerarea siturilo r pentru protecție. 
 Fișele de evaluare ale clădirilor  / siturilor trebuie să fie ac tualizate, deoarece acestea se pot 
schimba foarte mult în timp. 
 Ghidurile bune permit prioriti zarea resurselor limitate. 
 Toate siturile importante și car e prezintă interes ar trebui să  fie introduse în bazele de date 
oficiale de planificare. Acest lucru permite crearea unui dialo g constructiv într e proprietari, 
dezvoltatori și specialiștii în conservare. 
 Opinia publică este foarte importantă, mai ales în problemele d e protecție și conservare, și 
comunitățile trebuie implicate în  toate stadiile procesului. În  țările din Europa de Vest, unde 
există  o lungă tradiție în consult area și implicarea publicului  în problemele ce privesc 
patrimoniul industrial  poate părea evidentă, însă aceasta poate  fi o practică puțin familiară

16 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  în multe alte țări, unde sunt necesare programe susținute privi nd educația și sensibilizare 
opiniei publice în ceea ce privește contribuția pe care industr ia a avut la dezvoltarea culturii 
și societăților europene sau naționale. 
 Introducerea măsurilor de protej are a siturilor de patrimoniu i ndustrial care nu mai sunt 
folosite ca să se prevină distru gerea lor, în special în zonele  urbane unde valorile terenurilor 
sunt ridicate; 
 Facilitarea furnizării de resurs e prin intermediul parteneriate lor public‐private pentru a se 
asigura  ca  fondurile  necesare  să  fie  disponibile  în  cadrul  proi ectelor  de  reabilitare  / 
conservare / conversie a  siturilor industriale; 
 Crearea de  parteneriate cu organizații private și neguvernamen tale pentru a crește gradul 
de conștientizare în ceea ce pri vește valoarea patrimoniului in dustrial și stabilirea unor 
interacțiuni cu alte resurse c ulturale și situri culturale; 
  Raportul aduce în discuție și conservarea patrimoniului industr ial prin conversie funcțională. Prin 
amploarea sa și impactul său asupra peisajelor din jur, patrimo niul industrial poate juca un rol 
esențial în regenerarea urbană.  Reabilitarea patrimoniului indu strial depinde de numeroși factori, 
variind  de  la  valoarea  patrimonială,  amploarea  și  localizarea  s a  (urban,  suburban  sau  rural); 
potențialul său a acomoda noi funcțiuni, identificate prin stra tegiile de dezvoltare locală sau 
potențialul său de a se integra în cluster de activități indust riale conexe patrimoniului industrial. 
Succesul acestor proiecte depinde, de asemenea, de interacțiune a cu alte resurse culturale și cu 
patrimoniul cultural, disponibile la nivel local, regional și i nternațional. Conversia fizică durabilă a 
clădirilor  și  a  siturilor  industriale  este  oarecum  simplă  și  nu  e s t e  o  p r a c t i c ă  n o u ă  ‐  c l ă d i r i l e  
industriale  pot  oferi  adesea  un  spațiu  ieftin,  ușor  de  utilizat .  C u  t o a t e  a c e s t e a ,  c o n v e r s i a  
funcțională  care  trebuie  luată  î n  considerare,  trebuie  să  respe cte  caracterul  și  integritatea 
clădirilor, iar aceastra reprez intă o tendință recentă.   
 
Conversia funcțională a clădiril or industriale este acum consid erată ca fiind sustenabilă, sănătoasă 
din  punct  de  vedere  ecologic,  datorită  potențialului  oferit  de  sursele  de  energie  din  clădiri 
(structura clădirii, materialele  etc.) și patrimoniul industria l poate fi, prin urmare, considerat a fi o 
resursă neregenerabilă. Există totuși un număr de probleme priv ind decontaminarea anumitor 
situri,  iar  multe  din  soluțiile  sunt  dăunătoare  integrității  re surselor  de  patrimoniu  industrial 
afectate.

17 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  2.3. Abordări ale re‐utilizarii patrimoniului industrial 
 
Refuncționalizarea cl ădirilor industriale 
Există două aspecte în Recomandările Consiliului European, care  trebuie unificate în practică: unul 
este metoda de colectare și analiză a datelor, iar celălalt se  referă la " valorificarea și noi forme de 
utilizare", promovând conversia funcționa lă a clădirilor industriale. 
 Carta Burra (1979) arată că rezultatele procesului de evaluare  constituie baza pentru dezvoltarea 
unui plan de management pentru monument. Obiectivul principal a l planului de management este 
de a defini modul în care valoarea patrimonială identificată po ate fi asigurată prin procesul de 
întreținere  și  protecție.  Conver sia funcțională,  ca abordare și  gestionare  eficientă  a clădirilor 
industriale, este și ea astfel legată de procesul de evaluare ș i de rezultatele acesteia. Deși este 
promovată ca practică, ca model de urmat pentru gestionarea clă dirilor industriale, nu există nici 
un consens la nivel european cu privire la ceea ce constituie u n model eficient în ceea ce privește 
conversia funcțională; același lucru nu se poate spune în cazul  procesului de inventariere și de 
evaluare. Conceptul de conversie funcțională este abordat în mo d diferit în nordul și în sudul 
Europei, ceea ce înseamnă că în Europa există mai multe exemple  care sunt considerate ca fiind 
bune practici. Prin urmare, exist ă o situație paradoxală privin d conversia patrimoniului industrial: 
crearea unui ghid comun este de dorit, dar nu există liniile di rectoare și metodologice de abordare 
a acesteia.  
Există  o  serie  de  ghiduri  genera le  stabilite  în  cartele  interna ționale  privind  conservarea 
patrimoniului pentru ceea ce este considerat a fi bună practică  în domeniul conversiei funcționale, 
în general, și a intervențiilor asupra arhitecturii unei clădir i protejate.  
 
Prezervarea integrității estetice  a clădirii sau bunele practic i ale conversiei funcționale 
Revizuind articolele de la cele mai recente Carte până la cea d in Veneția din 1964, Bell (1997) a 
rezumat principiile teoretice ale conservaționiștilor, care ghi dează o intervenție în clădiri și situri 
protejate după cum urmează: 
a. orice intervenție ar trebui să fie făcută la minimum pentru a a sigura supraviețuirea sitului; 
b. doar pierderi minime din țesutul original sunt acceptate; 
c. orice intervenție făcută ar tre bui să fie reversibilă, pe cât p osibilă;

18 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  d. orice intervenție trebuie difere nțiată de lucrarea originală. 
 
Cartele, și, prin urmare, întreaga comunitate de conservaționiș ti sugerează că intervențiile, în 
termenii cei mai generali, ar trebui să fie minimale, reversibi le și distincte din punct de vedere 
vizual.   
P e n t r u  a  î n t r u n i  c e l e  t r e i  p r i n c i p i i  d e  e t i c ă ,  î n  t e r m e n i  f o r m a li,  Cartele  introduc  o  serie  de 
recomandări privind proiectarea și intervenția la nivel de arhi tectură, dar și la nivelul funcțiunii. În 
ceea ce privește funcțiunea, indiferent dacă aceasta este nouă  sau este o adaptare ‐ o nouă 
funcțiune, reutilizare, aceștia sunt termenii ai aceluiași curs  de acțiuni – iar relația între nou și 
original este definit astfel: 
1. noua funcțiune trebuie gândită în legătură cu modelele original e și existente, cu dispunerea 
și decorațiile originale; 
2. trebuie  depuse  eforturi  pentru  a  aduce  o  nouă  funcțiune  prin  ca re  schimbările  aduse 
structurii originale să fie minime. 
 
Si definite mai în detaliu – ale gerea noii funcțiuni este adecv ată numai atunci când: 
3. nu implică modificări ale structurii relevante din punct de ved ere cultural, sunt permise 
numai modificări care sunt reversibile; sau care au un impact m inim, 
4. nu afectează nici structura, nici caracterul [original] ca enti tate complexă, fie la nivel intern 
sau extern, 
5. sunt  evitate  funcțiuni  care  ar  cauza  o  utilizare  excesivă  și  ca   urmare  ar  rezulta  în 
deteriorarea structurii 
6. accesul trebuie să fie limitat în măsura în care permite mărime a site‐ului și vulnerabilitatea 
acestuia,  astfel  încât  țesutul  fizic  și  mesajul  cultural  pot  fi   conservate  (de  ex.  grădini 
istorice)  
 
Odată ce noua funcțiune este determinată, desginul trebuie pent ru aceasta trebuie să respecte 
următoarele aspecte:  Noile construcții / adiționale nu pot fi permise decât în măsur a în care 
acestea nu distrag atenția de la părțile interesante ale clădir ii, și este necesar ca designul să fie în 
armonie cu caracterul  general al originalului
4.  
                                                            
4 Venice Charter [13] http://www.international.icomos.org/charter s/venice_e.htm

19 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente   
In cartele ulterioare celei de la Veneția, principiile expuse m ai sus au fost elaborate – noile lucrări 
în țesutul protejat sunt  acceptabile doar dacă: 
7. materialul existent este acceptat  ca și cadru prin care ar treb ui să stabilească proiectarea 
unor intervenții ulterioare, 
8. este identificabil la inspecția  strictă sau pentru cei personal ul de specialitate, dar 
9. nu afectează integritatea estetică sau coerența cu întregul. 
 
Atunci când sunt evaluate integrit atea estetică și coerența înt regului, următorii factori trebuie luați 
în considerare: 
10. relațiile între masă și culoare și 
11. cadrul tradițional, echilibrul co mpoziției sale și relația sa c u situl; 
12. formă, scară, culoare, textură și materiale; 
13. tonalitate, textură, proporții, r elația plin ‐ gol și compoziți a generală; 
14. modele existente și originale pentru mișcarea și structura; 
15. planul (vernacular), volumul și anvelopanta; 
16. orice adăugiri contemporane trebui e să fie opere creative, și 
17. imitația accesibilă a formelor tradiționale și pitorești trebui e evitate, dar 
18. designul  și  proiectarea  trebuie  să  fie  în  armonie  cu  caracterul   generalul  [vechi  sau 
existent].5 
 
Carta de la Veneția este princip alul document de promovare a pu nctelor de vedere ale comunității 
internaționale  în  ceea  ce  priveș te  conservarea  patrimoniului,  i ar  părerea  acestora  este  că 
asigurarea unei durate mari de viață a clădirii de patrimoniu s e poate face prin utilizarea acesteia 
în  mod  constant.  Există  o  serie  de  conferințe  pe  tema  conversie i  funcționale  clădirilor  de 
patrimoniu industrial, însă nu a fost realizat un studiu compar ativ de bune practici nici la nivel 
european,  nici  la  nivel  internațional.  Studiul  comparativ  al  lu i  Pickard6 p r i v i n d  l e g i s l a ț i a  ș i  
diferențele / similaritățile în practicile de conservare în Eur opa oferă un punct de vedere asupra 
subiectului. Este clar că în toate țările prevalează " respectul pentru materialele originale și dovezile 
documentare autentice ", acestea fiind de cea mai mare importanță; că " orice lucrare de restaurare 
trebuie să fie […] sinceră, arătând a natura contemporană " și în cele din urmă " permiterea unor 
                                                            
5 D. Bell 1997, 41  
6 Pickard, R. Policy and Law in Heritage Conservation, (London, Yew York: SPON PRESS, 2001)

20 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  alterări pentru a acomoda și adapta la noi utilizări  "este cea mai promovată la nivel european. 
Când aceste concluzii sunt comparate cu rezumatul lui Bell desp re ceea ce recomandă cartele pe 
tema intervențiilor în general, se poate concluziona că la nive l internațional, teoria a fost pusă în 
practică. 
 Cartelele se ocupă de problema reutilizării în termeni etici: i ntervenția minimă, respect pentru 
existent,  funcțiuni  compatibile;  și  termeni  estetici:  întreg,  c aracter,  armonie.  Poziția  etică  a 
c o n s e r v a t o r i l o r :  i n t e r v e n ț i a  m i n i m a l ă  e s t e  c e a  m a i  b u n ă ,  î n  g e n eral.  Cartele  sugerează  că 
minimalismul intervențiilor a fost interpretat în mod cantitati v, adică, impactul schimbării cauzat 
de noul design în țesutul fizic original, vechi, precum și într ‐un mod calitativ, adică în ce măsură 
noul designul afectează integritatea estetică a monumentului. D in păcate, în ce măsură și ce fel de 
schimbări sunt permise, în practică, nu au fost discutate. Prin  urmare, din nou, lipsesc informații 
din literatura de specialitate privind relația reală dintre rez ultatele evaluării și utilizarea acestora în 
partea de întreținere a procesului. Cu alte cuvinte, nu există  un studiu care, în să transpună 
valorea ‐ fie ea istorică, tehno logică, socială și astfel intan gibilă prin natura sa, pentru patrimoniul 
industrial – într‐un ghid real și practic, unde să fie indicat  ce este permis și ce nu este permis în 
cazul unei clădiri analizate. 
 
Cu toate acestea, anii de practică europeană în conservarea pat rimoniului au arătat că aspectul 
cantitativ a câștigat teren în raport cu cel calitativ. Pornind  de la liniile directoare descrise anterior, 
nu  este  surprinzător  faptul  că  în  practică  nu  sunt  descrise  dec ât  aspectele  formale,  privind 
elementele origininale ale  struc turii,  fără  a  defini  ce  se înțe lege  prin  "integritate  estetică"  – 
aspectul calitativ. În consecință, materialul existent al clădi rii a devenit cel mai important atuu 
istoric care ar trebui să rămână nemodificat, pe cât de mult po sibil. Și această măsurare cantitativă 
a schimbării în structura fizică  este relativă deoarece se face  pe baza unei interpretări din partea 
specialistului în conservare, care decide cât de importanță est e o piesă. În plus, prin concentrarea 
asupra părților individuale ale clădirii, este omisă valoarea c ompozițională în integralitatea unei 
clădiri. De exemplu, în cazul Gazometrelor din Viena organizare a spațială interioară originală a 
clădirii este mult alterată față de materialul pereților. Inter venția cantitativă este minimă, dar, de 
asemenea, demonstrează că a fost realizată  prin schimbarea car acteristicii originale a clădirii. 
Dacă  prin  clădire  înțelegem  structura  sa  și  organizarea  spațial ă,  atunci  se  poate  spune  că 
integralitatea clădirii este considerabil modificată prin aceas tă intervenție, deși țesutul a rămas

21 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  (aproape) intact. Cartelele prescriu modificări minime pentru f iecare aspect formal al clădirii, 
inclusiv în integralitatea acesteia. Astfel, intervențiile, atu nci când sunt evaluate, trebuie să aibe și 
aspectele calitative și cele cantitative bine delimitate și exp use.  
 
Relația dintre elementele conceptuale cantitativ formale și cel e calitative este definită în carte 
într‐un mod în care se sugerează că elementul conceptual al "in tegrității estetice" reglementează 
relațiile dintre elementele formale individuale ale monumentulu i. În plus, cartelele consideră că 
evaluarea  noilor  intervenții  trebuie  făcută  pe  baza  păstrării  i ntegrității  estetice  sau  pentru 
coerența întregului, unde întregul se referă la vechi și nou la olaltă. Deoarece țesutul și forma 
originală trebuie pusă în context nou, integritatea estetică sa u coerența întregului, a vechiului și 
noului împreună poate fi evaluată numai dacă integritatea estet ică sau coerența întregii clădiri 
originale este bine cunoscută înainte. Se poate concluziona că  definiția integrității estetice sau 
coerenței estetice a întregului original este, pe de o parte, c ondiția prealabilă în ghidarea noilior 
intervenții.  Pe  de  altă  parte,  integritatea  estetică  a  clădirii  o r i g i n a l e  e s t e ,  d e  a s e m e n e a ,  u n  
instrument de măsurare a impactului intervenției.  
 Integritatea estetică și funcționalismul tehnologic 
In analiza și evaluarea patrimoniului industrial, pe lângă inte gritatea estetică, tehnologiile de 
producție  reprezină  unul  din  factorii  care  au  influențat  decisi v  dezvoltarea  carateristicilor 
arhitecturale ale acestor clădir i. In procesul de evaluare și d e stabilire a valorii patrimoniale a unei 
clădiri, descrierea elementelor de arhitectură, de la tehnologi a lor de construcție, organizarea 
spațiului  intern,  decorațiile  interioare  sau  exterioare,  mărime a  și  numărul  de  etaje,  nu  este 
suficientă și mai ales trebuie tratată în integralitatea struct urii, nu ca elemente separate. Un alt 
aspect definitoriu este legat de stabilirea tipurilor de relați i funcționale sau estetice între aceste 
elemente. De exemplu, o caracteristică a clădirilor industriale  este suprafeța mărită a ferestrelor, 
ca factor esențial pentru îmbunătățirea iluminatului natural și  calității condițiilor de muncă. Însă, 
relația dintre organizarea internă a liniei de producție și sch imbarea condițiilor de muncă cauzată 
de creșterea suprafețelor vitrate nu trebuie neglijată în anali za patrimoniului industrial.  
 O astfel de abordare a analizei permite ca, atunci când este ev aluată clădirea, să fie evaluată ca un 
tot, nu ca o sumă de elemente mai mult sau mai puțin valoroase  din punct de vedere arhitetcural, 
istoric sau tehnologic. Se poate  concluziona că, ceea ce leagă  întregul complex într – o formă

22 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  unitară  și  în  unele  cazuri  definește  relația  dintre  elementele  arhitecturale,  este  modul  de 
funcționare  a  procesului  de  producție  găzduit  în  complex.  Carac teristicile  arhitecturale  și 
compoziționale ale clădirilor sunt doar o expresie a procesului  de producție analizat. Dar pentru că 
aceste clădiri au găzduit inovaț iile tehnologice, acestea trebu ie protejate în integralitatea lor.  
 Metodele de investigare a arheol ogiei industriale au pus bazele  privind analiza și recunoașterea 
valorii istorice a siturilor industriale și în special a clădir ilor industriale, într ‐ o măsură mai mare 
decât au făcut‐o metodele clasice privind protejarea monumentel or arhitecturale. Mai mult decât 
atât, metodologia de analiză a clădirilor oferă o descriere a v alorii arhitecturale sau a integrității 
estetice a clădirilor industriale , însă fără a defini clar care  este aceasta. Inadecvar ea și lipsa definirii 
integrității estetice a patrimoniului industrial nu permite ca  elementele originale, valoroase, să 
primească noul.  
 2.4. Convertirea / refuncționalizarea patrimoniului ( adaptive reuse ) – de ce este necesară și cum 
trebuie aplicată 
 În anii '60 transformarea clădirilor industriale abandonate în  studiouri pentru artiștii din New York 
s‐a dovedit a fi începutul unei mode în cadrul unui grup select  de locuitori ai orașului. Această 
tendință s‐a răspândit în America de Nord și Europa de Nord‐Ves t începând cu anii '80. Zone 
industriale abandonate, inclusiv zonele portuare, din toate mar ile orașe europene au devenit 
obiectul unor noi utilizări, cum ar fi moduri alternative de lo cui (cum ar fi squatting), pentru 
utilizatori cu sau fără agende politice și sociale specifice, a rtiști etc. Datorită activităților lor, aceste 
grupuri de oameni au reușit să tansforme suprafețele orașelor î nvechite în oaze culturale de un 
anumit tip. Dintr‐o dată, zone care nu existau sau nu erau cons iderate a fi atractive au fost incluse 
în hărțile mentale ale locuitorilor orașului. Prin extinderea m entală a teritoriului orașului, acesta a 
recuperat  fizic  zonele  abandonate.  Procesul  descris  mai  sus  est e  cunoscut  în  literatura  de 
specialitate ca gentrificare. Succesiunea etapelor în proces a  fost și încă este legată de însușirea 
acestor zone de către alte grupuri de locuitori / utilizatori,  care la rândul lor aduc dezvoltatori în 
zonă.  
În timpul acestui proces, clădirile care inițial erau gazda uno r funcțiuni industriale și‐au schimbat 
utilizarea nu doar o dată. Procesul de gentrificare a adus cu s ine ideea că zonele sau clădirile

23 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  industriale sunt zone sau clădiri în care se poate trăi la stan darde înalte, mai ales datorită nivelului 
lor ridicat de adaptabilitate la schimbare. Clădirile și zonele  industriale au grad mare de reutilizare 
deoarece pot să găzduiască o varietate de funcțiuni care, în st ructura și cerințele organizaționale, 
pot acomoda pornind de la spații goale, spații mari până la cel e mici.  
 Una din provocările cu care se co nfruntă arhitecții este lucrul  cu clădirile existente, repararea și 
restaurarea acestora, găsirea unei funcțiuni care să le permită  funcționarea în continuare. Acest 
proces prin care se modifică profund o clădire este denumită ad esea "refuncționalizare". Potrivit 
lui Brooker și Stone, termenul de "refuncționalizare" ‐ numit ș i "remodelare", "modernizare", 
"conversie", "adaptare", "reface re", "reabilitare" sau "renovar e" – include că " funcțiunea este cea 
mai evidentă modificare, dar pot fi făcute și alte modificări l a clădirea în sine, cum ar fi traseul de 
circulație, relațiile dintre spații; pot fi construite noi copu ri și alte zone pot fi demolate ". Mai mult 
decât atât, în teoria și practica conservării contemporane, ref uncționalizarea este considerată o 
strategie importantă pentru cons ervarea patrimoniul cultural. D eși din cele mai vechi timpuri 
clădirile au fost modificate pentru a fi adecvate noilor nevoil or, reflecția critică asupra diferitelor 
abordări privind reutilizarea ada ptată este destul de recentă.   
 
Refuncționalizarea sau conversia se referă de obicei la schimba rea funcțiunii pentru care clădirea 
sau  situl  a  fost  gândit  /  proiectat  inițial.  Aceste  conversii  p ot  aduce  noi  beneficii  de  ordin 
economic,  social sau cultural  zonelor în care sunt amplasate;  d e asemenea, este privit ca o 
abordare spre sustenabilitate prin  prezervarea materialelor ori ginale de construcție.   
 Potrivit lui Burchell și Listokin (1981) refuncționalizarea est e definită ca o strategie de revitalizare 
care implică o serie de proceduri legate de planificare, invent ariere, achiziționare, gestionare și 
reutilizare a surplusului sau a bunurilor imobile abandonate. U n aspect imperativ al proiectelor de 
refuncționalizare este acela că terenul sau clădirea care este  vizată a avut o funcțiune anterioară 
care nu mai este adecvată clădirii sau amplasamentului și, prin  urmare, valoarea potențială a 
proprietății ar putea fi maximiza tă prin conversia ei (Burchell  și Listokin, 1981).  
 Provocarea vine în găsirea echilibrului dorit între schimbare,  adaptare și restaurare astfel încât 
nevoile  actorilor  interesați  să  fie  întâlnite.  În  găsirea  unui  echilibru  adecvat,  proiectele  de 
conversie ar trebui să integreze cinci principii (Loures și Pan agopoulos, 2007):

24 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  • Să fie bine adaptate noilor func țiuni pentru care sunt reproiec tate; 
• Să fie adaptate pe termen lung la noi funcțiuni; 
• Să răspundă cerințelor de mediu și de amplasament (context); 
• Să fie coerente din punct de ved ere vizual pentru utilizatori ș i trecători; 
• Să fie durabile ‐ nepoluante, eficiente din punct de vedere ene rgetic, ușor accesibile și cu 
un impact minim asupra mediului.  
 Modificarea  clădirilor  existente  pentru  funcții  noi  nu  este  un  fenomen  nou;  de  exemplu,  în 
perioada Renașterii, monumentele clasice au primit noi funcțiun i sau în timpul revoluției franceze, 
clădirile religioase au fost transformate în clădiri industrial e sau militare după ce au fost confiscate 
și vândute. Aceste intervenții, totuși, au fost făcute într‐un  mod pragmatic în multe cazuri, fără a 
avea ca intenție prezervarea/ pă strarea patrimoniului, ci de ce le mai multe ori conversiile au fost 
legate de aspectele financiare.   
Prima abordare teoretică asupra  subiectului apare în secolul al  XIX‐lea, când  Eugène Emmanuel 
Viollet‐le‐Duc (1814‐1879) recunoaște puterea refuncționalizări i ca modalitate de prezervare a 
monumentelor istorice. El a susținut că cel mai bun mod de a pă stra o clădire este prin găsirea 
unei funcțiuni, și apoi adecvarea clădirii pentru acea funcțiun e astfel încât să nu mai fie necesare 
schimbări ulterioare în clădire. Ideilor sale li s‐au opus ulte rior John Ruskin (1819‐1900) și elevul 
său William Morris (1834‐ 1896), care au găsit ideea restaurări i a fi "imposibilă, prin restabilirea a 
ceva ce a fost vreodată măreț sau frumos în arhitectură " și în locul restaurării, au preferat ideea că 
îngrijirea și întreținerea periodică sunt singurele adecvate pe ntru a asigura conservarea clădirilor 
istorice. La începutul secolului  XX, conflictul dintre aceste t eorii opuse privind refuncționalizarea a 
fost preluat de Alois Riegl (1858‐1905), care distinge diferite  tipuri de valori diferite atribuite 
monumentelor, lucru care duce la diferențe în viziune: valori c omemorative (vârstă, valoarea 
istorică și valoarea comemorativă intenționată), în opoziție cu  valorile actuale (funcțiune, valoarea 
artistică și de noutate). Prin includerea valorii de utilizare  în evaluarea monumentelor, a rolului pe 
care  îl  joacă  conversia  clădirilo r  istorice,  acesta  a  recunoscu t‐o  ca  fiind  parte  intrinsecă  a 
conservării moderne.  
Plevoets  și  Van  Cleempoel  (anul)  identifică  trei  abordări  princ ipale  în  ceea  ce  privește 
refuncționalizarea:  tipologică, tehnică și strategică.

25 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente   
Abordarea tipologică  – primul care abordează subiectul în eseul "Noi utilizări pent ru clădiri vechi" 
este Cantacuzino (anul). Eseul i ntroductiv explică istoria refu ncționalizării și rolul său în practica 
actuală de conservare și este urmată de o selecție de exemple d in întreaga lume. În 1989, autorul 
a  publicat  un  nou  eseu  cu  detalierea  categoriilor  de  clădiri.  D ouglas  (anul),  de  asemenea, 
organizează o parte din cercetar ea sa privind adaptarea clădiri lor în conformitate cu tipologia 
spațiului gazdă, deși varietatea tipurilor de clădiri discutate  este limitată. Pentru fiecare tip, există 
doar câteva utilizări noi discutate, dar nu sunt susținute de s tudii de caz. Numeroase studii au 
abordat reutilizarea unui tip de clădire specific, de ex. clădi ri religioase sau clădiri industriale: 
 
Clasificare în funcție de literatură  Tipologie 
Clădiri industriale  fabrică 
depozit 
hambar 
moară 
berărie sit minier 
stație de cale ferată 
Clădiri religioase  b iserică și capelă 
mănăstire 
presbiteriu 
Clădiri semi‐publice  primărie
muzeu 
școală 
spital observator 
judecătorie 
birouri librărie  teatru 
hotel și hostel 
poștă 
Clădiri rezidențiale  castel 
conac 
fermă  casă urbană
Clădiri militare  fortăreață 
baracă poartă 
Clădiri comerciale  magazin 
bancă 
piață butic

26 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  pasaj
 
Abordarea tehnică  ‐ unii autori au abordat adaptarea clădirii în primul rând din  punct de vedere 
tehnic. Ca atare, au fost elaborate câteva ghiduri privind modu l de adaptare a clădirii pentru a 
acomoda  o  nouă  funcțiune.  Highfield  a  publicat  în  1987  o  broșur ă  privind  " Reabilitarea  și 
refolosirea clădirilor istorice ", în care explica pentru prima dată avantajele reabilitării, f ăcând o 
distincție între clădiri cu func țiuni rezidențiale și ne‐rezedi nțiale. El include un  capitol tehnic în care 
discută  îmbunătățirea  rezistenței  la  foc,  performanța  termică,  acustică,  prevenirea  penetrării 
umidității, a condensului sau dezintegrarea lemnului. În deceni ul următor, a publicat mai multe 
v a r i an t e  a ct u a li z at e  a l e  b r o ș u r i i ,  u r m ă r i n d  a c el a ș i co n ce p t ,  d a r  detaliind  numărul  de  aspecte 
tehnice. Mai mult decât atât, o mare parte a lucrării lui Dougl as tratează aspectele tehnice ale 
conversiei, deși nu sunt prezentate foarte multe aspecte legate  de conservarea patrimoniului. 
Ulterior,  mai  mulți  autori  care  se  concentrează  asupra  aspectel or  tehnice  privind  conversia 
subliniază  importanța  unei  abordări  interdisciplinare  în  cazul  clădirilor  istorice  (reunind 
conservarea, arhitectura, planificarea și partea tehnică). 
 
Îmbunătățiri la:  Clasificare în funcție de literatură 
Structura de rezistență  cadre (s tructuri de lemn, de oțel etc.)  
pereți 
acoperișuri 
Anvelopa clădirii  suprafețele interioare 
noi etaje intermediare 
fațada 
accesibilitatea și c ăile de circulație 
Comfortul, Siguran ța și Eficiența 
Energetică rezistența la foc 
perfomanța termică 
performanța acustică 
prevenirea penetrării umidității și condensului 
calitatea aerului în interior 
 
Abordarea  strategică   ‐  se  concentrează  pe  procesul  ș i  strategiile  aplicate  pentru  c onversia 
clădirilor semnificative. Machado în eseul său " Arhitectura ca Palimpsest  "prezintă ceea ce el 
numește un material sugestiv pre‐teoretic, ca mai apoi Robert,  deși nu se referă în mod explicit la 
articolul  lui  Machado  să  folosească  metafora  palimpsestului  pen tru  a  explica  conceptul  de 
conversie. El prezintă șapte concepte de convertire pe care le  recunoaște în exemple remarcabile 
de arhitectură: (1) conversia in teriorului, (2) construcții pes te (clădire), (3) construcții în jurul 
(clădirii),  (4)  construcții  alături  de  (clădire),  (5)  reciclare a  materialelor  sau  a  vestigiilor,  (6)

27 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  adaptarea la o nouă funcțiune și (7) construcții în stil. Fieca re dintre aceste concepte se referă la o 
anumită intervenție fizică. 
 
De asemenea, Brooker și Stone au definit diferite strategii de  proiectare pentru conversii prin 
examinarea unor exemple contempo rane. Au definit trei strategii : (1) intervenția, (2) inserția și (3) 
instalarea. Abordările lor porne sc de la intervenția fizică, da r se concentrează pe aspectul efectiv al 
fiecărei adaptări. Pentru ei, cel mai important factor în conve rsie este clădirea originală. Jäger 
prezintă o abordare foarte asemă nătoare definind (1) adiția, (2 ) transformarea sau (3) conversia.  
 
Strategii de proiectare 
Robert 1989  Brooker și Stone 2004  Jager 2010 Cramer  și  Breitling 
2007 
conversia interiorului  inserție  transfomare  modernizare 
construcții peste   
adiție 
adaptare construcții în jurul intervenție construcții alături de  
adaptarea  la  o  nouă 
funcțiune intervenție
instalare conversie 
construcții în stil  
  înlocuire 
reciclarea  materialelor 
sau a vestigiilor mentenanță 
 
Se poate observa, că subiectul conversiei, al refuncționalizări i, este un subiect îndelung cercetat și 
asupra căruia specialiștii nu au căzut în totalitate de acord –  unele teorii se suprapun, altele au 
încă  lacune.   Deși  câțiva  autori recunosc necesitatea abordări  subiectului dintr‐o  persepctivă 
interdisciplinară, studiile existente sunt încă făcute din pers pective unice, specifice (cum ar fi 
conservarea, arhitectura  sau elementele de inginerie).  
Beneficiile  evidente  în  cadrul  proiectelor  de  conversie  sunt  de   natură  ecologică,  socială  și 
economică și în general și au impact asupra tutror părților int eresate. Reutilizarea și reciclarea 
materialelor și clădirilor existente aduce beneficii asupra med iului, reducând cantitatea de deșeuri 
emisă.  Posibilitatea  reutilizării  materialelor  se  datorează,  în   principal,  faptului  că  materialele 
folosite la construcția clădirlor istorice sunt  calitativ supe rioare și au o durată de viață mai lungă 
decât cele utilizate în prezent (Langston et al., 2007). În plu s, anvelopa clădirilor vechi, în general, 
alcătuită  din  materiale  rezisten t e  ș i  c u  n u m e r o a s e  f e r e s t r e ,  p e rmite  eficienizarea  energetică, 
îmbunătățirea procesului de încălzire și de răcire a clădirii.  În final, conversia unei clădiri nu

28 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  necesită  extinderea  infrastructurii  publice  existente,  lucru  ca re  reduce  presiunea  asupra 
autorităților lcoale, conservă mediul natural și combate extind erea urbană  necontrolată (Langston 
et al., 2007). 
 
Beneficiile  sociale  ce  decurg  din   punerea  din  nou  în  funcțiune  a  clădirilor  includ  întinerirea 
patrimoniului și a valorilor culturale. În perioada în care clă direa funcționa, acestea servea unui 
unui scop specific,  în vecinătatea căreia oamenii erau într‐un  fel sau altul conectați. Clădirile 
istorice au capacitatea de a înt ări caracterul unei zone și de  a crea un sentiment de apartență, fiind 
o  legătură  cu  trecutul.  Păstrarea  și  evidențierea  caracteristic i l o r  i m p o r t a n t e  p e n t r u  o  c l ă d i r e  
istorică, în loc de demolarea acesteia, ajută la crearea unei c omunități diverse și etereogene din 
punct de vedere arhitectural. Reducerea numărului de clădiri li bere sau abandonate ajută la 
reducerea ratei criminalității și a altor comportamente antisoc iale într‐o zonă. De asemenea, 
poate facilita revitalizarea car tierului  și zonei din care fac e parte (Langston et al., 2007).  
 
Principalii  beneficiari  din  punct  de  vedere  economic,  în  urma  i mplementării  proiectelor  de 
conversie, sunt autoritățile locale, dar mai ales dezvoltatorii . Municipalitatea beneficiază prin 
colectarea unui impozit pe proprietate crescut; de asemenea, mu nicipalitatea nu este nevoită facă 
noi  investiții  pentru  a  permite  buna  funcționare  a  clădirii,  pr in  extinderea  serviciilor  de 
infrastructură publică.  
 Deși beneficiile pentru municipalitate și comunitate sunt mari,  conversia unei clădiri depinde 
aproape în întregime de dezvoltatori / proprietari.  În special  pentru dezvoltatori, conversia unei 
clădiri este atractivă din mai multe motive. În primul rând, da că un proprietar deținea clădirea 
înainte ca acesta să piardă func țiunea inițială, schimbarea fun cțiunii ar putea fi singura metodă 
prin care se pot obține benefic ii financiare rapide (Heath, 200 1). În acest caz, conversia este 
opțiunea care ar aduce cele mai mari câștiguri financiare. De a semenea, în cazul clădirilor de 
patrimoniu există constrângeri legale, prin care demolările sau  alte reamenajări semnificative sunt 
interzise sau nu pot fi făcute fără să treacă de autorizarea au torităților competente. Un alt motiv 
pentru care dezvoltatorii se îndreaptă către proiectele de conv ersie este legat de costurile mai 
mici  de construcție în cazul reabilitării / conversiei clădiri i în comparație cu investiția construcțiile 
noi; sunt eliminate costurile potențiale asociate demolării, el imiarea materialelor demolate și apoi

29 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  o nouă construcție (Bullen, 2007). În plus, costul poate fi red us prin timpul mai scurt necesar 
realizării proiectului, dat fii nd că structura principală exist ă deja (Douglas, 2006).  
 
2.5. Concluzii privind protejarea și managementul patrimoniului  industrial și relevanța pentru 
România

30 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  ANEXA 1 ‐ Dezvoltarea sustenabilă și patrimoniul industrial – t recerea în revistă a celor mai 
importante documente internaționale 
 
Inainte de a discuta despre principala cartă dedicată patrimoni ului industrial ‐ Carta Nizhny Tagil 
pentru Patrimoniul Industrial – (2003), este necesară o trecere  în revistă a celorlalte documente 
internaționale  privind  protejarea  patrimoniului  și  care  au  infl uențat  într‐un  mod  sau  altul 
abordările asupra managementului patrimoniului  și dezvoltarea  sustenabilă. Faptul că, asemenea 
carte erau dedicate găsirii unor soluții pentru un anumit tip d e patrimoniu, nu a făcut decât să 
convingă TICCIH de necesitatea  întocmirii unui document progra matic care să clarifice principalele 
aspecte teroetice și de valorificat și în același timp să pune  în evidență cele mai bune metode de 
prezervare și valorificare a  patrimoniului industrial.  
 
Carta  de  la  Atena  (1931)  a  fost  adoptată  la  Primul  Congres  Internațional  al  Arhitecților  ș i  
Tehnicienilor Monumentelor Istorice în anul  1931 (ICATHM 1931). Deși nu are un impact major la 
nivel internațional, aceasta est e considerată a fi precursoarea  Cărții de la Veneția și a Convenției 
pentru Patrimoniul Mondial. Prima contribuție pe care aceasta o  aduce, este că susținea folosirea, 
acolo unde era adecvat, a materialelor și tehnicilor moderne de  reabilitare a patrimoniului. Al 
doilea punct pe care îl consolidează este legat de folosirea su stenabilă a siturilor și monumentelor 
protejate:  
 I – Doctrine și Principii Generale 
Este recomandată ca ocuparea clădirii, ca factor de a asigura c ontinuitatea în ciclul de viață al 
clădirii, să fie susținută, în sc opul respectării caracterului  istoric și artistic. 
 In ceea ce privește măsurile și reglementările legale în ceea c e privește monumentele istorice, este 
recunoscut dreptul comunităților și dreptul de proprietate priv at, și că cel mai bun mod de a 
prezerva  o  clădire  este  prin  adecvarea  la  contextul  local  și  în   conformitate  cu  dorințele 
comunității.  Carta  conlcuzionează  că  cea  mai  bună  garanție  în  m aterie  de  conservare  a 
monumentelor  și  a  lucrărilor  de  artă  derivă  din  respectul  și  at așamentul  utilizatorilor  și  a 
comunității. Abia, prin ceea ce se va discuta în cadrul documen tului editat la Nara se va pune în 
discuție, mai pe larg, rolul pe  care îl joacă profesioniștii în  prezervarea patrimoniului.

31 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  Carta  de  la  Veneția  (1964)  –  Carta  Internațională  pentru  Conser varea  și  Restaurarea 
Monumentelor și Siturilor  a fost adoptată la cel De‐al Doilea Congres Internațional al Ar hitecților 
și Tehnicienilor Monumentelor Istorice în anul 1964 (ICATHM 196 4). Principiile expuse în acest 
document pun bazele Convenției pentru Patrimoniul Mondial, fiin d un document elaborat în plină 
perioadă  de  reconstrucție  post‐b elică.  Astfel,  principalii  cont ributori  și  public  țintă  sunt 
practicienii, care au expertiza necesară în domeniu ș fost adop tată la cel De‐al Doilea Congres 
Internațional  al  Arhitecților  și  Tehnicienilor  Monumentelor  Ist orice  în  anul  1964 
(ICATHMtrimoniului construit.  
 Carta  de  la  Veneția  oferă  posibilități  mai  largi  în  ceea  ce  pri vește  aplicarea  principiilor  de 
restaurare la caracterul specific patrimoniului arhitectural di n diferite țări. 
(PREAMBUL)  … Popoarele devin din ce în ce mai conștiente asupra unității val orilor umane și 
privesc  monumentele  istoriei  ca   pe  un  patrimoniu  comun.  Este  re cunoscută  responsabilitatea 
comună în păstrarea lor pentru  generațiile viitoare. (…) Este  esențial ca principiile ce ghidează 
potejarea și restaurarea clădir ilor istorice să fie stabilite ș i agreate pe plan internațional, fiecare 
țară fiind responsabilă de aplicarea acestora în contextul prop riei culturi și tradiții .  
 
Există, de asemenea, referiri  și la principiile dezvoltării su stenabile, inclusiv implicarea comunității 
și folosința pe termen lung. Mai mult, este sugerată ideea că p lanificarea integrată și pe termen 
lung și implicarea activă a acto rilor interesați este la fel de  valoroasă ca oric e altă resursă.  
 
Articolele cele mai clare în a demonstra necesitatea utilizării  pe termen lung a monumentelor 
protejate sunt articolele 5 și 7. Deși categorice în restricțio narea modificărilor și schimbărilor care 
pot fi făcute, articolul 5 recunoaște legătura între protecția  unui monument și folosința continuă a 
acestuia, cu un scop social. Articolul 7 delimitează clar legăt ura între caracteristica tangibiă a 
monumentului, istoria și contextul acestuia: 
Articolul 5 – Conservarea monum entelor este întotdeauna facilit ată de către alocarea lor unor 
utilizări sociale. 
Articolul 7 ‐ Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi  este mărturie și de amplasamentul în 
care se află.

32 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  Carta Burra (1999) – Carta ICOMOS pentru Locuri de Importanță C ulturală în Australia,  a fost 
prima dată adoptat în 1981 și revizuit în 1988 și 1999. Inițial  un document dedicat Australiei, 
acesta, prin preluarea și îmbogățirea principiilor expuse anter ior în cele două carte, a avut o 
influență  la  nivel  internațional,  mai  ales  prin  standardul  impu s  pentru  managementul 
patrimoniului.   
Contribuția adusă în cartă, constă în descrierea procesului sis tematic de conservare care începe cu 
cercetarea (documentară sau fizi că) până la determinarea import anței culturale a unui sit / a unei 
clădiri înainte de a elabora o politică de management. Pe lângă  acestea sunt definite noțiuni 
precum conservare, resturare, funcțiune, schimbări ale funcțiun ii etc.  
 
Carta Nizhny Tagil pentru Patrimoniul Industrial –  (2003)  
Pentru patrimoniul industrial, definitorii sunt contribuțiile p e care le aduc specialiștii în  Carta 
Nizhny Tagil pentru Patrimoniul Industrial –  (2003) – document programatic, special dedicat 
patrimoniului  industrial  a  fost  adoptat  de  Comitetul  Internațio nal  pentru  Conservarea 
Patrimoniului Industrial  (TICCI H) în anul 2003. Comitetul este  format din experți proveniți din 
toate domeniile al cărui scop pr incipal este promovarea cooperă rii internaționale în prezervarea, 
conservarea, documentarea, cercetarea, interpretarea și formare a în patrimoniul internațional.    
 
Prima problemă cu care s‐au confruntat specialiștii TICCIH a fo st legată de identificarea perioadei 
istorice care să definească patrimoniul industrial. In viziunea  lui Keneth Houston, obiectul studiului 
patrimoniului industrial cuprinde  toate dovezile fizice ce au r ămas în urma activităților industriale 
și de producție în istoria umani tății. Alții, au considerat că  cea mai bună abordare era să se 
restrângă  perioada:  începuturile  industrializării  și  revoluția  industrială.  Motivul  pentru  care 
majoritatea istoricilor consideră acea perioadă ca fiind  momentul zero  în definirea patrimoniului 
industrial are două aspecte: (1) introducerea unor metode speci fice de producție ‐ sistemele de 
producție  și  (2)  transformările  sociale,  consecință  directă  a  a cestor  inovații  tehnologice  și 
științifice. Insă, nu pot fi ignorate și tehnologiile din perio adele timpurii din lumea islamică sau 
asiatică, dar care nu au avut un asemenea impact la scară largă  sau transformări sociale prelungite 
ca durată în timp. De aceea, în introducerea cartei se fac refe riri și la precendentele structuri și 
rădăcini pre‐industriale. Este introdus și termenul de proto‐in dustrie, pentru a sublinia importanța 
perioadei premergătoare revoluției industriale.

33 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente   
(Preambul) Din Evul Mediu, în Europa, inovațiile în utilizarea  energiei și comerțul au condus la o 
schimbare către sfârșitul secolului XVIII‐lea la fel de profund ă precum cea din Neolitic și Epoca 
Bronzului, cu schimbări sociale, tehnice și economice…ce au put ut fi numite revoluție. Revoluția 
Industrială a fost începutul unui  fenomen istoric care a afecta t o parte considerabilă a populației la 
nivel mondial, cât și alte forme de viață pe planetă, lucru car e continuă să se vadă și astăzi.   
 (Definiția patrimoniului industr ial) Perioada istorică de inter es se extinde de la începutul Revoluției 
Industriale din a doua jumătate  a secolului al XVIII‐lea până î n prezent, examinând, de asemenea, 
rădăcinile  pre‐industriale și proto‐industriale. În plus, se b azează pe studiul tehnicilor de lucru și 
tehnologiile de lucru cu prinse în istorie. 
 
Dacă problema începuturilor a fost cumva rezolvată, rămâne prob lema punctului terminus. Unii 
autori sunt de părere că perioada anilor 1960 reprezintă moment ul de schimbare către era post‐
industrială  și  societatea  de  cons um.  Dar  nici  acesta  nu  era  de  ajuns,  pentru  că  unele  situri 
industriale care încă funcționau și după anii 1960 au fost trec ute în lista patrimoniului industrial. 
Astfel s‐a ajuns la concluzia că, cea mai bună abordare în clas area monumentelor să fie legată de 
încetarea activității pentru car e fuseseră inițial concepute.  
 
De asemenea, carta definește patrimonul industrial. Acestei def iniții i se adaugă detaliile specifice, 
pentru a susține caracterul interdisciplinar, lărgind aria de a coperire a patrimoniului industrial: 
 (Definiția  patrimoniului  industria l)  Patrimoniul  industrial  est e  format  din  rămășițele  (dovezile) 
culturii  industriale,  care  au  valoare  istorică,  tehnologică,  so c i a l ă ,  a r h i t e c t u r a l ă  s a u  ș t i i n ț i f i c ă .  
Aceste rămășițe (dovezi) constau din clădiri și mașini (echipam ente), ateliere, mori și fabrici, mine 
și situri de procesare și rafinare, depozite și magazii, situri  în care se  produce transportă și 
utilizează  energia,  căile  de  tra nsport  și  infrastructura  aferen tă,  locuri  conexe  activității  de 
producție, precum locuirea, educ ația sau locurile religioase.  
 Carta aduce îmbunătățiri în diferențierea conceptului de arheol ogie industraială și patrimoniu 
industrial. Arheologia industrială este legată de metodologia d e studiere a istoriei prin dovezile și 
rămășițele fizice, pe când patrimoniul industrial se referă la  protecția și definirea valorii  culturale

34 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  sau istorice ale acestora. Principala idee pe care carta o scoa te în evidență este rolul dominant pe 
care îl are patrimoniul industrial ca martor al schimbărilor ec onomice și sociale petrecute prin 
introducerea  unor  procese  de  producție,  care  au  schimbat    modul   de  locuire  și  de  lucru  al 
umanității.  
 (Definiția patrimoniului industr ial) Arheologia industrială est e metoda interdisciplinară de a studia 
toate  dovezile,  materiale  și  imateriale,  documentele,  artefacte le,  stratigrafia  și  structurile, 
așezările umane și  peisajele nat urale și urbane, create de sau  procesele industriale. Folosește 
metodele de investigare care sunt cele mai potrivite pentru îmb unătățirea înțelegerii trecutului și 
prezentului industrial.  
 
Diferența între definriea patrimoniului industrial și definirea  patrimoniului cultural în general, 
constă în lipsa unor valori estetice evidente și intrinseci ale  clădirlor. Clădirilor industriale, adesea, 
le lipsesc calitățile arhitectur ale și decorative atât de evide nte pentru monumentele istorice și de 
arhitectură clasate. Clădirile  nu sunt neapărat valoroase din p unct de vedere estetic, structura 
poate fi simplă, comună, și mai ales nu sunt martore ale unor m omente istorice din viața unei 
națiuni.  
 
Un alt punct important abordat în cartă este legat de managemen tul patrimoniului industrial, de a 
trece  dincolo  de  simpla  inventariere  și  listare  a  clădirilor  și   siturilor,  prin  includerea  tuturor 
mărturiilor legate de activitatea dar și de viața celor ce au l ucrat / locuit în acele situri. De 
asemenea, este recunoscut și faptul că nu toate structurile ind ustriale trebuie protejate, cu numai 
acelea care sunt semnificative,  conform criteriilor: autenticit ate și integritate. Pentru cel de‐al 
doilea criteriu, se poate nota că este dificilă evaluarea lui,  mai ales prin simplul act de înlătura 
echipamente  sau  mașinării.  Mai  mult,  autenticitatea  este  greu  d e  definit  în  cazul  siturilor 
industriale care au suferit schim bări pentru a fi performante d in punct de vedere tehnologic sau au 
primit alte funcțiuni.  
 
Integritatea  rămâne  un  punct  sensibil  în  definirea  acțiunilor  c are  să  urmeze  clasarea 
monumentelor. Datorită întinderii, locului în țesutul urban, da r și a actorilor interesați precum 
proprietari, autorități locale etc., problema care apare adesea  este legată de prezervarea numai a 
unei părți din sit / clădire ca m ărturie a proceselor tehnologi ce și de producție; problema este mult

35 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  mai dificilă când situl cuprinde și alte funcțiuni, precum locu ire, iar atunci discuția se mută spre a 
prezerva elemente izolate sau fragmente. De aceea, problematica  conversiei funcționale este luată 
în serios, din moment ce este fo artă dificilă salvarea în total itate a unor unor elemente.     
 
(Protecția siturilor) II. Program ele pentru conservarea patrimo niului industrial ar trebui integrate în 
politicile de dezvoltare economi că și în strategiile regionale  și naționale. 
III. Cele mai importante situri a r trebui să fie pe deplin prot ejate și să să nu se permită intervenții 
care să  compromită integritatea  lor istorică sau autenticitate a lor. Conversia funcțională poate fi o 
modalitate adecvată și eficientă din punct de vedere al costuri lor, care să asigure supraviețuirea 
clădirilor  industriale  și  ar  trebu i  să  fie  încurajată  prin  măsu r i  a d e c v a t e ,  c o n t r o a l e  j u r i d i c e ,  
consultanță tehnică, stimulente fiscale și subvenții. 
VII. Trebuie încurajată și facilitată consultarea și participar ea comunităților locale în protejarea și 
conservarea patrimoniului industrial.  
(Mentenanță și conservare) IV. Adaptarea unui sit industrial la  o nouă funcțiune pentru a asigura 
conservarea sa este de obicei acceptabilă, cu excepția siturilo r cu o semnificație istorică deosebită. 
Noile funcțiuni ar trebui să resp ecte țesutul original și să me nțină modele originale de circulație și 
activitate, și ar trebui să fie compatibile cât mai mult posibi l cu funcțiunea originală sau utilizarea 
principală.  
V. Continuarea adaptării și util izării clădirilor industriale e vită consumul de energie și contribuie la  
dezvoltarea durabilă. Patrimoniul industrial poate juca un rol  important în regenerarea economică 
a zonelor decăzute sau în declin.  Continuitatea pe care convers ia o presupune poate inlfuența 
stabilitatea  psihologică  a  comun ităților  care  se  confruntă  brus c  cu  terminarea  activităților 
generatoare de venitur i și a unor surse de o cupare pe termen lu ng. 
VI. Intervențiile trebuie să fie reversibile și să aibă un impa ct minim. Orice modificare inevitabilă 
trebuie  să  fie  documentată,  iar  elementele  importante  care  sunt   eliminate  ar  trebui  să  fie 
înregistrate  și  stocate  în  siguranță.  Multe  din  procesele  indus triale  conferă  patina  care  este 
semnificativă pentru integri tatea și interesul sitului. 
 Principiile din Dublin  (2011) – adoptate în cadrul celei de‐a 17‐e Adunări Comune a I COMOS –
TICCIH se referă la Principiile pentru Conservarea Siturilor, S tructurilor și Zonelor cu Patrimoniu

36 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente  Industrial. Acest document vine să sprijine Carta Niznhy Tagil  și aduce completări la definirea 
termenilor:  
1. Definiție: Patrimoniul industrial este reprezentat de situri , structuri, complexe, zone și peisaje, 
precum  și  echipamentele  aferente,  obiecte  sau  documente  care  st au  mărturie  proceselor 
industriale anterioare sau în curs de desfășurare precum produc ția, extracția materiilor prime, 
transformarea  lor  în  bunuri  și  inf rastructurile  conexe  de  furni zare  a  energiei  și  transport. 
Patrimoniul industrial reflectă conexiunea profundă între mediu l cultural și cel natural, deoarece 
procesele industriale ‐ fie antic e sau moderne ‐ depind de surs ele naturale de materii prime, de 
rețeeau energetică și de transpo rt pentru a produce și a distri bui produsele pe piețele extinse. 
Aceasta include atât bunurile materiale ‐ imobile și mobile – ș i dimensiunile intangibile cum ar fi 
know‐how‐ul tehnic, organizarea muncii și a lucrătorilor și com plexă moștenire socială și culturală 
care a modelat viața comunităților și a adus schimbări majore î n întreaga societate și lume, în 
general.  
Pe  lângă  îmbunătățiile  aduse  la  definiția  patrimoniului,  princi piile  Cartei  Nizhny  Tagil  sunt 
respectate  si  detaliate.  Nu  exis tă  abordări  sau  schmbări  de  viz i u n e  d r a m a t i c e  î n  a c e s t  
document,care  ar  putea  afecta  mo dul  în  care  listarea,  clasarea,  p r o t e c ț i a  ș i  m a n a g e m e n t u l  
patrimoniului a fost percepută anterior.  
 
Ulterior declarației de la Dublin, a mai avut loc congresul TIC CIH din Taiwan, primul congres 
desfășurat în Asia după anul 1978. In urma discuțiilor și întâl nirilor dintre numeroșii specialiști care 
au participat a fost redactată  Declarația de la Taipei pentru Patrimoniul Industrial din Asia 
(2012).  In  cadrul  declarației  au  fost  recunoscute  documentele  anterio are  elaborate  la  nivel 
internațional, dar poate cel mai important a fost recunoscută v aloare patrimoniului industrial de 
pe teritoriul Asiei.  
 
III.  Recunoaștem  că  dezvoltarea  industrială  în  Asia  este  diferi tă  de  cea  din  vest…  Definiția 
patrimoniului  industrial  din  Asia   ar  trebui  extinsă  pentru  a  in clude  tehnologiile,  mașinile  și 
instalațiile de producție, structu rile construite și mediul con struit al revoluției preindustriale și 
perioadele post‐industriale de revoluție. 
IV.  Recunoaștem  că  patrimoniul  i ndustrial  din  Asia,  care  asistă   la  procesul  de  modernizare, 
contribuie la identitatea regiuni lor și țărilor și face parte i ntegrantă din istorie…

37 
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente   
P e  l â n g ă  r e c u n o a ș t e r e a  c a r a t e r i s t i c i l o r  s p e c i a l e  a l e  p a t r i m o n i u lui  industrial  asiatic,  sunt 
recunoscute inovațiile pe care lu mea occidentală le‐a preluat: 
VI. Recunoaștem că multe elemente‐cheie ale patrimoniului indus trial din Asia au fost importate de 
colonizatori sau țări din lumea occidentală….  
Ceea ce aduce în plus acest document, față de celelalte mențion ate anterior, este includerea unui 
tip de patrimoniu industrial specific unei zone a lumii, încura jând cooperarea la nivel internațional 
și a schimburilor de informații și tehnologii.