Valorificarea patrimoniului cultural material din județul Bacău [608625]

Valorificarea patrimoniului cultural material din județul Bacău

1. Introducere – Patrimoniu cultural – concepte
2. Contextul geografic al patrimoniului cultural material din județul Bacă u
3. Patri moniu cultural material al județului Bacă u:
3.1. Monumente istorice si ansambluri de arhitectura
3.1.1. Cetăți antice ș i medievale
3.1.2. Ansambluri și curți domneș ti ruinate
3.1.3. Castele, conace ș i palate
3.1.4. Clădiri civile urbane
3.1.5. Biserici din lemn
3.1.6. Ansambluri mănăstirești ș i biserici
3.1.7. Monumente de tip industrial
3.1.8. Monumente s i ansambluri de arta plastica si comemorativa
3.1.9. Locuri istorice
3.1.10. Parcuri și gră dini publice
3.2. Monumente si situri arheologice
3.2.1. Complexe paleolitice si neolitice
3.2.2. Așezări ș i necropole din epoca bronzului
3.2.3. Fortificații și așeză ri, necropole din epoca fierului
3.2.4. Fortificaț ii dacice
3.2.5. Rezervaț ii arheologice cu situri complexe
3.3.Instituții muzeale și colecț ii publice
4. Infrastructura turistica
5. Studii de caz: personalitățile județ ului
Concluzii

CAP. 1. Patrimoniu cultural – concepte
Conform lui (Xiao, et al., 2018) și a Convenț iei UNESCO (1972), patrimoniu este împărțit î n
patrimoniu natural si cultural. Cel natural se refera la siturile cu caracteristici naturale, incluzand
formatiuni fizicogeografice, geologice, biologice, ce au o valoarea universala remarcabila din punctde
vedere al stiintei, conservarii sau estetici. Patrimoniu cultural este alcatuit din obiecte fizice spre
exeplu monumente, cladiri arhitecturale, sculpturi, picturi, situri arheologice, etc. insa in ultimele
decenii semni ficatia termenului a evoluat si include pe lang cele mentinate mai sus si traditii sau
expresii vii mostenite de la stramosi, fiind definit ca patrimoniu intangibil, ce include si traditii orale,
practici sociale, ritualuri, festivaluri, mestesuguri
Patrimoniul cultural are o valoare importanta ce trebuie protejata in primul rand, pentru a putea
beneficia si generatiile viitoare de acesta, deoarece deteriorarea si distrugerea acestuia, reprezinta o
pierdere ce nu mai poate fi recuperata in cele mai multe cazuri. Valorificarea patrimoniului, reprezinta
o sursa de venit pentru unele state, prin intermediul turismului , astfel milioane de turisti, isi aleg
destinatia in functie de interesul artistic si cultural al locurilor vizitate, ca de exemplu : muzee,
expo zitii, ruinele unor cetati/cladiri, etc (Perles, et al., 2018)
Andrea Corsale , afirma faptul ca patrimoniul cultural reprezinta un proces cultural, de putere
emotionala, ce da sens si intelegere trecului si prezentului, rezulta nd astfel faptul ca patrimoniul
reprezinta mai putin artefactele tangibilie sau intangibile ale trecutului, cat despre semnificatiile pe
care ele de lau, prin reprezentarae lor. (Corsale & Iorio, 2014)
Din perspectiva lui M. Ka lamarova (2015) et all, patrimoniu cultural este un set de bunuri,
tangibile si intangibile, cu o mare valoare istorica si culturala, aflat in domeniu public sau privat,
reprezentand de fapt identitat ea nationala, de aceea trebuie conservat pentru a ben eficia si generatiile
viitoare. (Kalamarova, et al., 2015)
Patrimoniu turistic al României, reprezintă conform Legii turismului, Cap. I I –Art. 3 – factorul
fundamental ce se afla la baza ofertei turistice și este formată din b unuri proprietate publică și bunuri
proprietate privată, valorificata și protejată în condițiile legii. Acesta reprezintă ansamblul resurselor
turistice și strcturilor realizate în scopul valorificării lor prin activități de turism.1
In alte viziuni patrimoniul turistic este definit ca fiind „ totalitatae elementelor de atractivitate
turistica, care actioneaza, fie in ansamblu, fie indepedent, pentru dezvoltarea activitatilor turistice ”.
Astfel patrimoniul ramane doar la stadiul de resursa sau potentia l turistic, daca nu este pus in valoare
in urma unor ame najari destinate turismului. (Cândea, et al., 2012)

1 Preluare: http://turism.gov.ro/web/wp -content/uploads/2017/08/PROIECT -LEGEA -TURISMULUI.pdf , accesat
la data de 20.01.2018

Structural, patrimoniu turistic este compus din: potential turistic (natural si antropic),
infrastructura (generala si turistica) si structri turistice (baza tehnico -materiala a turismului), insa din
viziunea unor specialisti baza tehnico -materiala, este i nclusa in infrastructura turistica.
Patrimoniul cultural turistic este alcatuit din bunuri mobile si imobile, cu o valoare deosibita
sau exceptional din punct de vedere istoric, erheologic, numismatic, heralidic, stiintific, si tehnic,
documentar, etnogra fic, artistic, literar, cinematografic, cartografic, bibliofil, epigrafic ce au deosebite
valente turistice, in realizarea unor produse turistice originale, producand diferi te forme de turism,
atunci cand sunt prezente si serviciile de primire turistica, d ar si complementare.
Conform Conventiei Cadru privind Valoarea Patrimoniului cultural pentru societate (2005) este
o suma de resurse si de valori mostenite din trecut, pe care societatea umana le identifica, independente
de proprietarul lor, ca reflexive s i expresie a valorilor, credintelor, cunostintelor si traditiilor mostenite
in timp si spatiu. Din punct de vedere structural include: patrimonial material (tangibil) si immaterial
(intangibil).
Patrimoniu cultural intangibil este compus din totalitatea pr acticilor, reprezentarilor,
expresiilor, aptitudinilor, insa si instrumente, obiecte, artefacte si spatii associate cu acestea, fiind
partea de patrimoniu dinamic, transmis din generatie in generatie.
Patrimoniu material, mai este cunoscut si sub denumirea de patrimoniu architectural, ce are in
coponenta: monumente, ansambluri si si turi si alte bunuri culturale. Astfel cuprinde: cladiri sau/si
ruine valoroase sub aspect arheologhic, istoric, architectural, religios, artistic, urbanistic, unde toate
partile componemte –exterioare si interioare – sunt elemente de valoare, ce inglobeaza si produse din
alte arte: sculpture, vitralii, mobilier, diferite ornamente de piatra, picture murale. . In cadrul
patrimoniului material un rol aparte il detin bunurile arheolog ice, ce defines inceputurile istorice si
culturale ale civilizatiei umane ce include: structure, constructii, grupuri de cladiri, situri de dezvoltare,
obiecte modile, monumente de alta natura situate pe pamant sau apa.

CAP. 2. Caracterizare fizi co-geografica și cultural -istorica a Județului Bacău
2.1. Caracterizare fizico -geografica.
2.1.1. Așezare geografică și limite
Județul Bacău este poziționat în partea de este a țării, cuprins între 45°55' – 46°40' latitudine
nordică și 26°00' – 27°30' longit udine estică; iar în cadrul Provinciei Istorice Moldova, în partea
centrală.
Ca și suprafață , este un județ de mărime mijlocie, 6.621 𝑘𝑚2, reprezentând aproximativ 2,8%,
din suprfata țării; având ca vecini județele: Neamț în Nord, Vaslui în Est, Vrancea în Sud și Covasna și
Harghita în Vest.
2.1.2. Relieful
Din punct de vedere morfologic, teritoriul județului, se suprapune peste rama estică a Carpaților
Orientali, Subcarpatii Moldovei și Colinele Tutovei, astfel rezulta o complexitate a structurii și
alcătuirii geologice.
Partea vestică a teritoriului este reprezentată de Munții Gosmanu, Tarcaului, Ciucului, Nemira
și Berzunți, alcătuiți din fliș cretacic și paleogen, pe direcția NV -SE și cu o puternică fragmentare,
datorată eroziunii și tectonici; astfel explicându -se și existența văilor largi, precum Trotuș, Oituz,
Cașin, dar și a pasurilor (Ghimeș -Făget și Oituz) și depresiunilor (Agăș, Darmănești, Harja). Aici
regăsindu -se și altitudinile maxime din cadrul județului: 1.664 m Vf. Grindusul (M -tii Tarcau ), 1.648
m Vf. Nemira Mare (M -tii Nemira), 1.639 m Vf. Sandru (M -tii Nemira).
Din unitatea subcarpatică, dominante pe peritoriul județului sunt: Depresiunea Tazlau -Casin și
culmea Pietricică. Aceasta culme, reprezintă interfluviul dintre văile Șiret (est) și Tazlău (vest), având
o structură complexă, cu fragmentare ridicată, în dealuri mai mici. În lungul culmii principale, se
înșiruie un aliniament de martori de eroziune: Căruntă (717 m), Fundul Tocilei (701 m), Măgura (606
m), Cireșul (696 m), etc; iar di n punct de vedere morfologic, către est glacisul piemontan este separat
de către abruptul morfotectonic. Zona periferică este mărginită de culmi deluroase, ce păstrează
fragmente din terasele Șiretului, Dealul Sohodol (325 m), Dealul mare (370 m), Dealul M oșului (444
m), Dealu Movilita (308 m). Spre Valea Trotusului, Piemontul Orbenilor, se termină abrupt.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Culmea_Pietricică#Morfologie )
Ca o unitate aparte apare Lunca Șiretului, cu lățimi variate, în lungul faliei pericarpatic e, având
un aspect de „câmpie”. Peste rocile de vârsta Sarmatana, s -au depus strate groase de prundiș, ce
ulterior au fost secționate de către râuri în terase.

Colinele Tutovei, reprezintă o unitatae de relief aparte față de celelalte, datorită structurii sale
geologice; având un fundament de platformă, ce a evoluat diferit față de restul zonei. Din punct de
vedere litologic, predominante sunt argilele, marne și nisipurile, dar și gresii izolat, ce dau altitudini
mai ridicate: Dealul Dorosanu (564 m). O spe cificitate a acestui tip de relief o reprezintă cuestele, care
sunt de fapt versanți abrupți. Aspectul general, este de podiș colinar cu vai și interfluvii largi.

2.1.3. Clima
Din punct de vedere climatic, județul Bacău, se înscrie într -o zonă cu nunta co ntinentală, cu
ierni reci și veri călduroase și cu o circulație atmosfere predominantă din nord și nord -vest.
Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 4° -6°, în zona montană și 8° -9°, în zonele joase.
Temperatura medie lunii cea mai călduroasă este d e 16° C, înregistrate în Iulie, iar axima absolută a
fost înregistrată pe 10 iulie 1955, de 40,8 °C, la Târgu Ocnă. Luna cea mai răcoroasă și cu
temperaturile cele mai scăzute, este Ianuarie, cu valori medii cuprinse între -4° și -5° C, iar temeratura
absolută a fost de -32,5° C, ingregistrata la Bacău, pe 20 februarie 1954.
Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 800 -1000 mm, în zona montană și 500 -600 mm,
în zonele joase. În ansamblul regimul precipitațiilor prezintă cantități mici iarna (februar ie) și cantități
mari vara (iulie).
Vânturile ce predomină sunt cele din nord -vest și nord, însă se resimte și prezența celor din
este, care vara sunt calde și uscate, iar iarna sunt foarte reci, Crivatul.
Datorită varietății reliefului, se individualizeaz ă și o varietate a climatului. Astfel în zona
montană apar inversiuni termice, cu temperaturi mai scăzute și precipitații mai bogate. În zona
subcartapica, climatul tinde să se modereze, iar în colinele Tutovei să se capete nunate excesive de
continentalit ate.

2.1.4. Hidrografia
Județul Bacău are o bogată rețea hidrografică, alcătuită din râuri, lacuri și ape subterane. Astfel
râurile județului sunt în totalitate tributare Șiretului, ce are o desfășurare longitudinală de aproximativ
80 km. Alimentarea râur ilor este una pluvio -nivala, astfel dând un caracter torențial. Regimul de
scurgere este bogat primvara și vara, și mai scăzut iarna și toamna. Debitele au valori diferite, în
funcție și de mărime râurilor, astfel: 108mc/s pentru Șiret; 25,0 mc/s pentru Tr otuș și 5,10 mc/s pentru
Tazlău.

Râurile ce drenează suprafața județului sunt: Trotuș (ocupa aproximatic 65% din suprafața
județului) cu afluenții: Sulta, Ciobanus, Asău, Uz, Oituz, Tazlău și Cașin; Șiret cu afluenții: Bistrița și
Racatau, dar și râuri ce au ca și colector Barladul: Berheci, Pereschiv, Zeletin, Tutova.
Lacurile ce se întâlnește aici sunt de două tipuri: naturale și antropice. Lacul Bălătău este un lac
de baraj natural, format în 1883, prin bararea curului Raului Negru. Lacurile de natură an tropic, sunt
mai numerose și construite pentru diferite scopuri: pentru hidroenergie: Gârleni, Racova și Șerbănești,
pe cursul inferior al Bistriței; pentru asigurarea necesarului de apă potabilă: Poiana Uzului, pe Uz; dar
și cu carcter multifuncțional ca: Filipești, Săucești, Galbeni, Răcăciuni, Berești (pe șiret), Scorțeni (pe
Tazlău), Poiana Sărată (pe Oituz), Motoșeni (pe Zeletin)
Apele subterane, au o extindere variabilă, fiind cantonate atâta în depozite de suprafață (1 -25
m) ce au un caracter freatic și de profunzime aflate la adâncimi mari (150 -300 m). Apa freatică are o
dezvoltare mare în zonele de lunca și terasă a râurilor, iar alimentare lor se face prin intermediul apei
meteorice, având importantă pentru menținerea debitelor râurilor din perioad ele secetoase.

2.1.5. Învelișul biopedogeografic
Din punct de vedere floristic, peste 40% din suprafața județului Bacău, este acoperit cu păduri
și pajiști, fiind grupate pe diferite etaje, în funcție de condițiile bio -climatice, astfel: etajul molidului și
etajul pădurilor de foiase. Etajul molidului este situat la altitudini de peste 750 de m, mai ales în zona
montană, dar pe alocuri și în zona subcarpatică. Tipurile de sol ce se regăsesc în acest etaj sun cel
montan podzolic și brun acide de pădure. Fau na prezentă este de un mare interes cinegetic, spre
exemplu: cerbul (Cervus elaphus), ursul (Ursus arctos), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), păstrăvi
(Salmo trutta), dar și alte animale, păsări și reptile, ce nu au un interes sporit pentru vânat ca: lu pul
(Caniș lupus), râsul (Lynx lynx), vulpea (Caniș vulpes), alunarul (Nucifrang caryocatactes), corbul
(Corvus corax), pițigoiul de munte (Paruș montanus), șopârla de munte (Lacerat vivipara), viperă
(Viperă berus), broasca brună (Rana temporaria).
Etaju l pădurilor de foiase, ce se împarte la rândul său în două subetaje și nume: etajul fagului:
ce se desfășoară între 750 și 300 de mentrii altitudine, predominant în zona subcarpatică, dar și în
nordul Colinelor Tutovei. Solurile specific sunt celeb rune po dzolice de pădure, iar fauna
predominanta este alcătuită din specii ca: veveriță (Sciurus vulgaris), jderul (Martes martes), mistrețul
(Sus scrofa), căprioară (Capreolus capreolus), sturzul (Turdus viscivorus), ciocănitoarea (Pica pică).
Etajul gorun -stejar, alcătuit din gorunete, carpino -gorunete și stejareto -carpinete; ce se regăsesc în
Colinele Tutovei, unde relieful are altitudini mai domoale. Solurile specifice sunt cele de pădure brun –
cenusii și cenușii podzolice. Fauna este reprezentată de: vulpe, ie pure (Lepus europaeus),
privighetoarea (Luscinia luscinia), pitulicea (Troglodytes troglodytes), srpele de sticlă (Anguis

fragilis), șarpele de pădure (Coronella austriacă), broască țestoasă (Emis orbicularis), iar în mediul
acvatic: știuca (Esox lucius), crapul (Cyprinus carpio), bibanul (Perca fluviatilis) și plătica (Abramis
brama). Există și un strat arbustiv, în zona de pădure, cu specii ca: salcia căpreasca (Salix capraea),
catina argintie (Hippopohaëtum rhamnoidis), șocul de munte (Sambucus racemonsa ), iar pentru zona
silvostepica: porumbarul (Prunus spinosa) și păducelul (Crataegus monogyna).
Pe vârfurile cele mai înalte se dezvlta o vegetație de tip pășuni subalpine, cu țepoșica (Nardus
strictă), păiuș (Festuca supina) și în unele locuri afin și jne apăn. În luncile râurilor se dezvolta o
vegetație de tip higrofila, cum ar fi: salcia, răchițica, stuf, papură și rogoz.

2.2. Caracterizare cultural istorică a județului Bacău
Pe actualul județ al teritoriul s -au descoperit nenumărate vestigii care atestă prezența omului,
încă din perioada neolitică, cu peste 160 de stațiuni din diferitele faze ale acestei epoci, dintre care în
16 dintre acestea se efectuează săpături arheologice, că de exemplu la: Podei -Targu Ocna, Gura Văii,
Mărgineni -cetățuie. Pen tru următoarea epocă, cea a Bronzului, s -au identificat mai multe astfel de
stațiuni, aproximativ 250, din care cele mă multe aparțin perioadei mijlocii și târzii. Astfel de stațiuni
s-au identificat la: Mandrisca, Bogdănești, Răcăciuni, Oncești, Dealul Mo rii, s.a.
Din perioada geto -daca, s -au descoperit în urma cercetărilor arheologice efectuare, cetățuile de
tip “dava”, de la Tisesti – Târgu Ocna, Brad, Racatau. Este foarte posibil ca aceste două cetățui de la
Racatau și Brad, să fie anticele cetăți în ord ine “Tamasidava” și respective “Zargidava”, descrise de
Ptolemeu, în celebra sa lucrare “Geografie”. Aici descoperindu – se numeroase locuințe, cuptoare, gropi
de provizii sau menajere, dar și o multitudine de alte obiecte, lucrate manual fie din ceramic, f ier,
bronz, piatră sau os, mai ales unelte dar și unele obiecte de podoabă spre exemplu: fibule, brățări,
inele, cercei, etc.
Pe perioada stăpânirii romane, pe întinderea județului Bacău, își ducea existența, populația
carpica, “ce reprezenta dacii liber i ce locuiau pe o întinsă regiune, la est de Carpați, din secolele II -III
e.n. Aceștia aveau ca și activități agricultură, creșterea animalelor, dar și prelucrarea lemnului, a
metalelor, țesutul și olăritul” (Bichir, Gh., Cultura carpica, Ed. Academiei, Bucu rești, 1973). Aceștia
au avut legături politico -militare cu populația sarmatică, germanica, însă cele mai multe cu lumea
romană, mărturie fiind tezaurele descoperite la Măgura -bacău, Racova -Chietris, Gura -Vaii, Scorțeni,
Negri, Buhoci, s.a. Cel mai importa nt și însemnat cantitativ este cel de la Măgura -bacău, reprezentând
monede imperial romane, descoperit în 1976.

Săpăturile și cercetările arheologice, au identificat că după retragerea romană și în timpul
marilor migrații populația autohtonă și -a continuat existența, iar evoluția ulterioară a teritoriului s -a
integrat în aria de dezvoltare a marilor provincii românești. Alte cercetări au mai demonstrat
continuitatea populației în secolele IV -V, la Dămienești, Filipesti -Crligi, Pargaresti – Pârâul Boghii, dar
și din secolele VI -VII, la Filipesti -Carligi, Ștefan cel Mare, Bărboasă, demonstrând astfel că jduetul
Bacău a avut o continuitate a populației neîntreruptă, la fel ca pe întreg teritoriul carpato -danubiano –
pontic.
În perioada feudalismului, populația de pe teritoriul de astăzi al județului și -a continuat viața în
interiorul așezărilor deja existente sau în alte noi așezări. Găsite prin intermediul cercetărilor
arheologice. Pe toată perioada Evului Mediu apar, noi sa te dar și de târguri, după cum apare și “într -un
document emis de cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun (1), la 6 oct. 1408, sunt menționate
târgurile de la Bacău și Trotuș. Născute la răspântia unor drumuri comerciale și în mare măsură, că o
expresie a acestora, menționate în vrivilegiul comercial acordat liovenilor din 1408 că puncta vamale,
cu rosturi importante pentru economia statului moldovean, însă cele două orașe -târguri sunt mult mai
vechi decât data consemnării lor documentare.” (Rusu, P., Bac ău Monografie, Ed. Sport -Turism,
București, 1980, apud (1) N. Iorga, La palace des Roumains dans L’histoire universelle, I, București,
1935). După urcarea, pe scaunul Moldovei, a lui Ștefan cel Mare, Bacăul ajunge curte domnească în
sec. XV, fiind construi tă pentru Alexandrel, fiului domnitorului, dar și Biserica “Precista”, ce este în
picioare și astăzi.
Ștefan cel Mare, a fost sprijinit în luptele sale, de către țărănimea băcăuana, la Obric împotriva
lui Petru Aron (1469), dar și în cele de la Vaslui (147 5) sau Războieni (1476), fapte pentru care
domnitorul a răsplătit țărănimea cu împuternicirea unor proprietăți, dar și ridicarea unor case de cult,
cum ar fi biserica Precista, de la curtea lui Alezajul, și la Bortești, loc de care se leagă și legenda
“Stejarului din Bortești”, care face legătura la locurile de origine și copilărie ale viteazului domnitor.
Istoria locurilor din sec XVII – XVII, se integrează în procesul evoluției social -economice și al vieții
politice din istoria Moldovei, participând activ la marile evenimente ce vor duce la apariția României
modern. (http://romanianturism.com/2013/06/07/bacău/).
Odată cu dezvoltarea progresului economic, s -a intensificat și dorința producerii de noi bunurui
materiale, cărora li se punea piedică de către ex istența proprietății feudale a unor moșieri că: Nicolae
Ghika, (a fost fiul lui Dimitrie N. Ghika, ce se trăgea dintr -o mare familie de boieri moldoveni, ce
aveau în proprietate mari pământuri și păduri; de pe urmă acestuia, rămânând moștenire Palatul Ghik a,
Comănești.), Vasile Sturză, S. Sturză, R. Roșeții, C. Sturză; ce a dus la izbucnirea revoluției din 1848.
După înfrângerea revoluției din 1848, începe să se afirme tot mai mult sentimental de unire al
Moldovei cu Tara Românească, iar țărănimea, meșteșug arii, lucrătorii din ocne, dar și unii boieri ca și
Costache Rosetti Tescanu, încercau să găsească mijloace prin care să se facă unirea. Însă erau și boieri

ca și Costache Palade, care nu -și doreau unirea și încercau din răsputeri să înăbușe manifestările pro
unire. Cu toată acestea unirea s -a realizat la 24 ianuarie când domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost
ales și domn al Moldovei, iar populația băcăuana și -a adus și ea contribuția.
După marea unire și după ce au fost instaurate o sită de reforme de căt re domnitorul A. I. cuza,
industria județului s -a dezvoltat tot mai mult pe toate planurile. Astfel în anul 1858, a fost înființat
prima fabrică de gaz, la Solonț, satul Valea Arinilor devine cel mai important centru de prelucrare a
petrolului din anul 185 9, iar la Comănești se ia inițiative de exploatare a cărbunelui de pământ. În 1877
industria era alcătuită din fabrici de cărămidă, tăbăcarii, ulei, zahăr, lumânări iar câțiva ani mai târziu
apare și alte fabrici: de hârtie de tractoare, mezeluri și de pâi ne.
O dată cu începerea primului război mondial, pe teritoriul județului Bacău s -au dus lupte grele,
în mare parte drama rezistenței românești, pe frontal Oituz, Cașin, Tg. Ocnă. În perioada interbelică
funcționau aprroximativ 800 de fabrici, dintre care c ea de hârtie și cele două de spirt erau cele mai
modern din țară, la vremea aceea. Perioada celui de al Doilea Război Mondial a adus nenumărate
consecințe nefaste, printre care cele mai dezastruoase erau aduse industriei, aici funcționând doar mici
întrepr inderi. După 1950, când se instalează la putere Partidul Comunist, industria teritoriului Bacău
începe să prindă contur prin punerea în funcțiune a celor două Termocentrale de la Comănești și
Bortești între 1950 -1975 și hidrocentrala de la Bistrița. Însă d e departe cea mai mare realizare
industrial a județului a fost între 1960 -1960 realizarea Platformei Industriale Bortești, ce a reprezentat
cel mai importat pilon al industriei petrochimice românești.
Din anul 1961, încep să se cunoască tot mai multe manif estări pe plan cultural artistic, dându -se
în folosință 6 case de cultură, numeroase cămine culturale sătești, 4 biblioteci la Buhuși, Moinești,
Slanic -Moldova, Targu -Ocna, dar și instituții de spectacole: Teatrul Dramatic George Bacovia, Teatrul
de Animaț ie și Orchestra Simfonică. Imaginea dezvoltării culturale se evidențiază și prin intermediul
manifestărilor artistice că: Festivalul Național “Cantarea României”, Gala recitalurilor dramatice,
Festivalul Sălnicului, Zilele Culturii Călinesciene, Festivalul literar -artistic “George Bacovia”.

Cap. 3. Patrim oniul cultural material al județului Bacă u.

Fig. nr. 1. Structura Patrimoniului cultural material
Sursa: Tezele prealabile ale Codului Patrimoniului Cultural

Conform Fig. 1, patrimonial cultural material, este alcătuit din bunuri mobile, ca de exemplu
obiecte protejate; și bunuri imobile: clasificate la rândul lor în: monumente de for public protejate,
monumente de arhitectură și inginerie protejate, ansambluri și zone protejate, situri a rheologice
protejate. Aceasta clasificare se aplică și pentru patrimoniu material al județului Bacău, evidențiindu –
se trei mari categorii și anume: monumente istorice și ansambluri de arhitectura, monumente și situri
arheologice și instituț ii muzeale și c olecții publice, (Fig. 2) . Cele trei mari categorii, sunt alcătuite la
rândul lor din alte subcategorii.

Fig. nr. 2. Structura patrimoniului cultural material din Județul Bacău
Sursă date: Institutul Național de Statistică (I.N.S.S.E)

Astfel patrimoniul cultural material al județului însumează 254 de bunuri protejate, dintre care,
monumentele istorice și de arhitectură reprezintă bunurile cu cel mai mare procentaj și anume 66%,
23% reprezintă monumentele și siturile arheologice, iar cel mai mi c procentaj de 11%, revenind
instituțiilor muzeale și colecțiilor publice, conform graficului reprezentat la Fig. 2.

3.1. Monumente istorice și ansambluri de arhitectură
Prima categorie și anume ce a monumentelor istorice și ansambluri de arhitectura, re prezintă
patrimoniul cultural imobil ce "cuprinde clădiri sau/și ruine valoroase sub aspect arheologic, istoric,
arhitectural, religios, artistic, urbanistic, unde toate părțile componente – exterioare și interioare – sunt
elemente de valoare, care fac par te integrantă din structura acestora. Bunurile create de om se
desfășoară pe trei dimensiuni – înălțime, adâncime, lățime, iar din combinarea acestora rezultă
suprafețe optice, care se individualizează prin desen, formă, mărime, compoziție, culoare, contra st."2

2 Cândea, Melinda, Simon, Tamara, Bogan, Elena (2012) Patrimoniul turistic al României , Editura Universitara,
București
66%23%11%
Patrimoniul cultural material din județul
Bacău
A. Monumente istorice si ansambluri de arhitectura
B. Monumente si situri arheologice
C. Institutii muzeale si colectii publice

Fig. nr. 3: Subcategoriile monumentelor istorice și ansamblurilor arhitecturale
Sursă date: INSSE

După cum se poate observa și din figura nr. 3, monumente istorice si ansamblurile
arhitecturale, sunt alcătuite din următoarele subcategorii: cetăți antice și medievale, ansambluri și curți
domnești ruinate, castele, palate, conace, biserici de lemn, ansambluri mănăstirești și biserici,
monumente de tip industrial, conace, clădiri civile urbane, monumente, statui și busturi.

3.1.1. Cetăți antic e și medievale
Această subcategorie, reprezintă doar 2% din totalul de 167 de bunuri: fiind alcătuită din
ruinele Cetății Rakoczi din localitatea Ghimeș și două așezări medievale din localitățile Sascut ș i
Târgul Trotuș, ambele datând din secolele XIV – XV. Cetatea Rakoczi, a fost construită la granița

2%2% 1%
5%2%
14%
26%32%5%4%
4%3%
Monumente istorice și ansambluri
arhitecturale
Cetati antice si medievale
Ansambluri si curti domnesti ruinate
Castele
Conace
Palate
Cladiri civile urbane
Biserici de lemn
Ansambluri manastiresti si biserici
Monumente de tip industrial
Monumente
Busturi
Statui

vestică a Principatului Moldova cu Transilvania , reprezentând de fapt un punct vamal . Astăzi mai sunt
vizibile scările și ruinele zidurile, ce au reprezentat cândva cetatea.

3.1.2. Ansambluri și curți domne ști ruinate.
Aceste bunuri reprezintă doar un procent de 2% din total (vezi Fig. nr. 3), cuprinzând ruinele
Ansamblului Curții domnești din Bacău și ruinele casei domnești a lui Gheorghe Ștefan, din satul
Mănăstirea Cașin. Curtea domnească de la Bacău, a fost construită de către domnitorul Ștefan cel
Mare, după ce reorganizează partea sudică a țarii și îl desemnează pe fiul sau Alexăndrel, responsabil
de aceste ținuturi. Al. Artimon și I. Mitrea, admit construcția curții între 1476 și 1481, însă nu sunt
date certe, deoarece documente din perioada respectivă nu amintesc de existența, acesteia. Odată cu
începere cercetărilor arheologice din 1970, s -a concluzionat ca aceasta curte domnească, a fost
construită in cea de a doua jumătate a secolului al XV -lea. D in vechea construcție, astăzi se mai vede
doar pivn ița, alcătuită din doua camere. Cercetătorii au mai descoperit un dinar din 1517, emis de către
Ludovic al II -lea al Ungariei, ceea ce i -a determinat pe arheologi, sa presupună că edificiul a fost
distrus în urma unui incendiu, în perioada domniei Voievodului Ștefăniță (1517 – 1527).3
Domnitorul Gheorghe Ștefan, ca și alți domnitori din Principatul Moldova, a construit si el
mănăstiri; între care se poate aminti, Mănăstire Cașin, ridicând în anul 1655, zidul de incinta, biserica,
turnul clopotniță, chilii și o curte domnească, pentru a -și adăposti averea și a se putea retrage aici, în
cazul unor inva zii turcești. După moartea domnitorului, mănăstirea și celelalte ansambluri
arhitecturale, au intrat în declin. Astăzi, din curtea domneasca au mai rămas, doar câteva ruine, ce
reprezentau demisolul casei.

3.1.3. Castele. Conace. Palate.
Pe teritoriul județului Bacău, această subcategorie, este destul de slab reprezentată, cu un
procentaj de 8%, însă nu neglijabil . Castelele, au cel mai mic procentaj și anume doar 1%, fiind
reprezentat de: Castelul Ghika, din satul Dofteana și Castelul Cantacuzino – Pascanu – Waldenburg , din
satul Lilieci.
Castelul Ghika, din localitatea Dofteana, a fost construit la sfârșitul secol ului al XIX – lea, în stil
romantic, pentru familia Ghika, ca și reședință de vânătoare, proi ectată după un proiect italian, având
patru nivele: demisol, parter, etaj și mansardă. Demisolul este construit din piatra masiva, iar celelalte
nivele din cărămidă, iar exteriorul este căptușit cu plăcuțe d in ceramică, ce imită cărămida roșie, iar
ferestrele și ușile prezintă ancadramente simple. Castelul dispune și de două terase acoperite la parter,
una având perspectivă, spre lacul de lângă și cealaltă p e partea opusă, iar la etaj, se regăsesc alte doua
terase deschise si un balcon. Cele două turnuri sunt dotate cu scări de piatră și lemn masiv, iar cel de

3 Preluare, http://ziarullumina.ro/popas -la-curtea -domneasca -din-bacau -63806.html , accesat la data de 19. 03. 2018

pe partea dreapta a castelului dispune și de o cameră aflată în vârful turnului, cu ferestre pe toa te
laturile. La demisol se găsește crama, iar la parter este un impresionant hol, cu scara sub formă de "U"
și un frumos șemineu din granit. 4

Fig. nr. 4: Castelul Ghika din localitatea Dofteana
Sursa: http://www.ro -tours.com/castele.html

Cel de -al doilea castel, este castelul Cantacuzino – Pascanu – Waldenburg, situat în satul Lilieci,
comuna Hemeiuș. A fost construit de cate familia Costache Cantacuzino, în perioada 1864 -1866, din
cărămidă roșie, fapt pentru care este cunoscut și sub denumirea de Castelul Roșu. Este construit pe trei
nivele, cu demisol, pater și etaj, în stil eclectic, specific occidentului din secolul al XIX lea, prin
îmbinarea unor elemente baroce, ca turn și fronton în trepte, cu ce le specifice goticului venețian, de la
ancadramentul ferestrelor și al balconului, dar și cu elemente de inspirație orientala (intrare laterală, ce
prezintă coloane, cu capiteluri bogat ornamentate). În prezent castelul este închis vizitei publicului,
aflându-se într -un proces de conservare, după ce a suferit mari degradări în urma cutremurelor din anii

4 Preluare, http://onestiul.ro/conacul -ghika -dofteana/ , accesat la data de 19.03.2018

'90, după cum susțin unii reprezentanți ai Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, în custodia
căruia se află castelul. 5

Fig. nr. 4: Castelul Roș u/ Canatcuzino – Pașcanu – Waldenburg din Hemeiuș
Sursa: https://www.desteptarea.ro/castelul -cantacuzino -pascanu/

Palatele, la fel ca și castelele sunt slab repre zentate, din doar doua exemplare: Palatul Ghika din
orașul Comănești și Palatul Știrbei din Dărmănești.
Palatul Muzeu "Dimitrie Ghika", construit în 1890, pe moșia familie boierești Ghika ca
reședință de vară. Astăzi, poarta numele marelui om politic Dim itrie Ghika, ce a fost prefect al
Bacăului. Clădirea a fost proiectata de arhitectul Albert Galleron, cel care a realizat și proiectul
Ateneului Român. Este realizat în stil eclectic, specific Europei secolului al XIX –lea, pe două nivele,
ce însume ază apr oximativ 22 de camere. Din anul 1988, palatul intră în administrația Muzeului
Județean iar în prezent palatul găzduiește Muzeul de Etnografie și Artă "Dimitrie N. Ghika –
Comănești" . Într -o aripă a clădirii, este organizată o expoziție permanentă ce deține piese de factură
etnografică din zona văii Trotușului Superior , cu obiecte ce descriu meșteșugurile și activitățile
populației din zonă. Iar din anul 1995 s -a deschis și o expoziție de picturi contemporane, ale unor
pictori români ca: Sabin Bălașa, Gheor ghe Velea, Ilie Boca, Aurel Stanciu.6

5 Preluare, http://www.lapunkt.ro/2013/06/urmele -unei-dinastii -regale -ratate -la-lilieci/ , accesat la data de
19.03.2018
6 Preluare, http://www.ziaruldegarda.ro/palatul -parcul -ghika -din-comanesti -foto/ , accesat la data de 19.03.2018

Fig. nr. 5: Clădirea Muzeului Etnografic si Artă "Dimitrie N. Ghika – Comănești"
Sursa: https://www.desteptarea.ro/monumente -istorice -palatul -ghika -din-comanesti/

Palatul f amilie Ș tirbei, se afla la aproximativ 3 km de orașul Dărmănești, construit la începutul
secolului al XX -lea, din cărămidă pe 4 nivele (subsol, parter si două etaje) și c u o aripă in formă literei
"L", cu doar două nivele (parter și etaj), de care se leagă alte doua corpuri de anexă, cu câte un singur
nivel. Soclul clădiri este realizat din piatră de carieră, iar fațada este parțial tencuită cu zidărie
aparentă, iar ferest rele prezintă ancadramente realizate tot din cărămidă aparentă, iar balcoanele au
elemente decorative din lemn. Accesul în palat se face prin intrarea principală, cu scări ample, care dau
în zona principală, cu salonul de primire, birouri, sera și scara pr incipală, de unde se face accesul si
către terasa semicirculară și deschisă. Aripa laterală, găzduiește încăperi mici, ce erau destinate zonei
administrative a palatului.
După încheierea celui de -al doilea Război Mondial și instaurarea comunismului la put ere,
castelul funcționează ca spital pentru TBC, până în anul 1977, când este transformat în tabără școlară,
însă în tot acest timp nu s -au mai făcut lucrări de întreținere, astfel palatul suferă grave degradări,
datorită, compartimentării necorespunzătoar e a etajului. În anul 1994, a început un program de
restaurare, care însă nu a ajuns la final, datorită lipsei de fonduri, astfel fiind închis publicului.7

7 Preluare: http://www.turism -darmanesti.ro/ro/palatul -stirbei.html , accesat la data de 19.03.2018

Fig. nr. 6: Palatul familiei Știrbei din orașul Dărmănești
Sursa: http://www.orasuldarmanesti.ro/portal/bacau/orasuldarmanesti/portal.nsf/AllForPrint/000
00A0E?OpenDocument

În ceea ce privește conacele, au cea mai mare pondere din a ceastă subcategorie (5%), conform
graficului reprezentat la figura nr.2. La fel ca si castelele și palatele, acestea au aparținut unor familii
de moșieri, cu mari influențe în teritoriu, ca de exemplu: Răducanu -Rosetti, Gheorghe Buzduga, Leon
Furnuraki, El ias, Lecca sau Rosetti – Tescanu. Cele mai multe dintre ele astăzi sunt într -un stadiu
avansat de degradare, deoarece actualii proprietari, nu s -au mai îngrijit de întreținerea și conservarea
acestora. Singurul conac, ce face excepție de la acest proces de degradare, este Conacul Rosetti –
Tescanu. Conacul este situat în localitatea Tescani, în centrul unui parc dentrologic, construit în anul
1880, de către boierul Dumitru Rosetti -Tescanu . Printre personalitățile vremii, care au trecut pragul,
acestei moșii, se număra și renumitul compozitor George Enescu, care este fascinat de liniștea și
peisajul locului, inspirându -l să compună. În anul 1937, se căsătorește cu fica boie rului, Maruca, astfel
conacul devenind reședința celor doi soți, pentru o perioadă. Aici marele compozitor, scrie opera
"Oedip", dar și o serie de alte lucrări simfonice și camerale, cum ar fi: Simfonia nr. 2 în La major
(1914), Sonată pentru vioară ș i pian nr. 3 în la minor (1926). Din anul 1947, conacul intră în posesia
Ministrului Culturii , prin donația Mariei Cantacuzino – Enescu, cu condiția înființării unui centru de
cultură, care să poarte numele pă rinților și soțului său. După inaugurarea din 1980, centrul a purtat
diferite denumiri, iar din 1993, poarta numele de Centrul de Cultură "Ro setti Tescanu – George
Enescu", iar din 2006, are statut de casă memorială, ce aparține de Muzeul Național "George Enescu".8
Datorită, faptului că, pe teritoriul județului Bacău, se înregistrează un număr mic de castele,
conace și palate, acestea sunt răspâ ndite neuniform, fapt dovedit de figura numărul 7 .

8 Preluare după: http://www.casememoriale.ro/casa -memoriala -rosetti -tescanu -g-enescu/ , accesat la data de
20.03.2018

Fig. nr. 7: Harta localizării obiectivelor turistice din Județul Bacău

3.1.4. Clădiri civile urbane
Acestei categorii , îi revine un procentaj de 14%, din totalul monumentelor arhitecturale, ce
aparțin patrimoniului cultural material din județul Bacău, fiind alcătuită din clădiri, ce și -au păstrat
statul și modul de utilizare, dar și unele care și -au schimbat statutul pe ntru care au fost construite.
Astfel clădirile care au fost create pentru un anumit scop și care își păstrează și astăzi acel statut sunt:
Gara orașului Comănești, Primăria localității Slănic Moldova, Cazinoul din Slănic Moldova, Teatrul
Bacovia din Bacău (inițial cunoscut sub denumirea de Teatrul Mărăști), Palatul Administrativ și Școala
Alexandru Ioan Cuza din municipiul Bacău , Colegiul Național "Ferdinand I" (fostul Liceu "George
Bacovia"), Colegiul Național Pedagogic "Stefan ce Mare" (Fosta Școală Norm ală de Fete "Ștefan cel
Mare", Hotel Central – fostul Hotel "Athenee Palace" . Dintre clădirile care și -au schimbat statutul, de la
construcție și până în prezent, se numără: Ansamblul Conacului Theodor Buhus din orașul Buhuși,
astăzi găzduind Muzeul de Isto rie, Conacul Zaprofil, astăzi școala din satul Cârligi, Conacul Ata în
prezent Spitalul de Psihiatrie din Gâșteni, Conacul Strat – Sediul primăriei Horgești, Conacul Rosetti –
Brăescu, azi Fundația Casa Copilulu i Măgura, Casa Mircea Cancicov – astăzi Sediul P.N.L Bacău, Casa

Generalului Cantili în prezent sediul unei farmacii, Casa Poltzer, astăzi sediul Direcției Județene
pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Bacău (D.J.C.C.P.C.N.B.), Casa Doctor
Marcovici în prezent Cercul Militar Bacău, F osta primărie și bibliotecă – azi Centrul pentru Acțiuni de
Salvare și Prevenire a Dezastrelor Bacău și fostul sediu de Arhive ale Statului Bacău, în prezent sediul
Secției Nr. 2 de Poliție.

3.1.5. Biserici de lemn
Reprezintă o adevărata moștenire patrim onială, atât prin multitudine, cat și prin valențele lor
culturale; având un procent de 26% din categoria monumentelor istorice și arhitecturale (vezi fig.nr.
2). Bisericile de lemn, au o răspândire neuniformă, cele mai multe dintre ele gravitând în jurul
orașelor sau a satelor cu un număr mai mare de locuitori.

Fig. nr. 8: Harta localizării ansamblurilor mănăstirești și bisericești din lemn și piatră de pe
teritoriul județului Bacău

Cele mai multe dintre ele sunt de tip "călătoare", deoarece ca au f ost construite prin tehnica
cununilor orizontale pentru a putea fi mutate cu ușurință dintr -o parte în alta , cum ar fi: Biserica din
Zlătari (1702), Oprișești (1750), Orbeni (1785), iar cea mai recent strămutată este cea de la Dărmănești
din fostul sat Poi ana Uzului, astăzi aflat sub apele lacului de acumulare cu același nume.
În cea ce privește arhitectura acestora, cele mai vechi (până în secolul al XVIII -lea) sunt
construite în vechiul stil si anume de navă , iar din secolul XVIII, majoritatea bisericil or, încep să
prezinte cele două abside laterale. Cât despre mărimea și înălțimea acestora, varia în funcție de statutul
pe care îl aveau ctitorii, spre exemplu: Biserica din orașul Tg. Ocna, a fost refăcută, în perioada
Voievodului Ioan Racoviță, fapt pent ru care a primit numele de biserica Domnească; alte biserici
ctitorite de marii boieri moldoveni, ai vremii, sunt bisericile din localitățile: Luncani, Gura Văii,
Boiștea, Ruseni, etc. Pe lângă, aceste biserici, se pot enumera și biserici mai mici, ctitori te de către
călugării unor schituri, ca de exemplu: Pralea, Bogdana, Tisa – Silvestri, Orbeni, Drăgești și Pogleț.
Interiorul acestora este decorat în general simplu, cu elemente tradițional românești, ștergare așezate la
icoane, covoare țesute cu elemente florale sau geometrice, iar pictura, urmează două direcții: una
naivă, realizată de meșteri populari și una pur cultă, orientată după canoanele bisericești, cu specific
bizantin.
Bibliografie
Cândea, M., Simon, T. & Bogan, E., 2012. Patrimoniul turistic al României. București:
Universitară.
Corsale, A. & Iorio, M., 2014. Transylvanian Saxon culture as heritage: Insights from Viscri,
Romania. Geoforum, Volumul 52, pp. 22 -31.
Kalamarova, M., Loucanova, E., Parobek, J. & Supin, M., 2015. The support of the cultural
heritage utilization in historical town. Procedia Economics and Finance, Volumul 26, pp. 912 -919.
Perles, A. și alții, 2018. An energy -efficient internet of things (IoT) arhitecture for preventive
conservation of cultural herit age. Future Generation Computer Systems, Volumul 81, pp. 566 -581.
Rusu, P., 1980. Bacău – Monografie. București: Sport – Turism .
Xiao, W. și alții, 2018. Geoinformatics for the conservation and promotion of cultural heritage.
ISPRS Journal of Photogrammet ry and Remote Sensing.