Valorificarea Jocului Didactic In Activitatile din Gradinita
VALORIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE ÎN ACTIVITATEA DIN GRĂDINIȚĂ
b#%l!^+a?
ARGUMENT
b#%l!^+a?
CAPITOLUL I Valorificarea jocurilor didactice în activitatea din grădiniță
I.1. Literatura de specialitate despre rolul și importanța jocurilor didacticeb#%l!^+a?
I.2. Integrarea jocului didactic în învățământul preșcolar
CAPITOLUL II Aspecte teoretice, psihopedagogice ale problemei abordate
II.1. Delimitări conceptuale
II.1.1 Conceptul de joc
II.1.2 Funcțiile jocului
II.1.3 Clasificări ale jocului
II.2. Rolul, importanța și valoarea jocului didactic în învățământul preșcolar
II.3. Valențe formative ale jocului didactic
II.4. Îndrumarea jocului didactic
b#%l!^+a?
CAP.III.Profilul psihologic al copilului prescolar
III.1.Prezentare,definiție
III2.Cultivarea inteligenței copilului preșcolar
III.3. Implicațiile jocului didactic în educația intelectuală a preșcolarului
III.4. Jocul didactic și stadiile dezvoltării inteligenței
CAPITOLUL IV
IV.1.Problema
IV.2.Ipoteza cercetării. Obiectivele cercetării
IV.3.Metodica cercetării
IV.3.1.Eșantionul și caracteristicile cercetării
IV.3.2.Metodologia cercetării
-observarea
-experimentul
-convorbirea
IV.3.3.Etapele desfașurării cercetarii
IV.3.4.Prelucrarea și interpretatea rezultatelor
IV.4.Concluziile cercetării b#%l!^+a?
CONCLUZII-Recomandări
BIBLIOGRAFIE b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
ARGUMENT
b#%l!^+a?
Jocul este principala și cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preșcolar. +a?Este o activitate preferată și adecvată specificului activităților realizate în grădiniță, dar și principala metodă de instruire și educație utilizată în activitățile cu copiii preșcolari. În esență, copilul dobândește însușiri sociale, își activează și își optimizează potențialul intelectual, fizic, iar activitatea de joc este extrem de solicitantă pentru copil în ciuda aparenței pe care o creează, adică aceea de activitatea relaxantă, lejeră. Pentru copii totul este joc: în primele luni de viață acesta se joacă cu corpul său; mai apoi copilului îi face plăcere să reproducă elemente din ambianța lui apropiată; într-o etapă următoare, începe să imite adultul și de aici urmează jocul de rol în care identificarea este obiectivul fundamental. Jocul utilizează jucării su materiale necesare realizării aecstuia care stimulează creativitatea, dezvoltă inteligența și perspicacitatea copilului. Jocul presupune un plan, presupune existența unui scop, presupune fixarea unor reguli, pentru ca finalul să fie acela care produce satisfacția. Copiii se afirmă prin jocuri, își arată personalitatea, caută satisfacția lucrurlui bine făcut. b#%l!^+a?
Am descoperit în activitatea mea didactică, copii care nu se joacă, copii care nu au posibilitatea de a se juca din diferite motive- fie nu sunt obișnuiți, fie nu au parteneri de joacă, fie nu sunt lăsați la joacă – dar jocul oferă tuturor copiilor multe impresii care contribuie la dezvoltarea lor, la mărirea capacităților de reținere, a capacităților de concentrare, a capacităților de memorare, a capacității de a se supune la reguli, a capacității de a rezolva diferite situații în mod rapid. Acestea sunt lucruri pe care în activitatea mea didactică le-am demonstrat părinților reticenți la modul în care jocul le dezvoltă copiii, nu doar acum și în viitor.
Fiecare copil are nevoi, nevoia principală – firească de altfel – este aceea de a se juca. Ei își manifestă prin joc independența și dorința de a cunoaște realitatea înconjurătoare. Jocul nu este doar distracție, el este astfel forma accesibilă de învățare pe care a descoperit-o copilul din cele mai vechi timpuri. Încă din primul stadiu de dezvoltare – 0-2 ani – copilul se joacă prin imitație, continuă cu celelalte stadii și ajunge astfel, ca la maturitate, copilul de acum să își poată învăța propriul copil să se joace. „În jurul vârstei de 5 ani copilul manifestă o mare receptivitate față de povestiri, îi plac episoadele încărcate de întâmplări, este sensibil față de deznodământul echitabil moral al întâmplărilor.” Jocul este terenul neutru pe care se desfășoară experiența de viață a copilului, aici copilul fiind în momentul în care își dezvoltă b#%l!^+a?b#%l!^+a?această experiență.
Ursula Șchiopu spunea :„De fapt, omul se joacă la toate vârstele. Chiar și la vârsta a treia”. Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc, copilul învață și se dezvoltă totodată. Jocul didactic dă un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite in activitatea de învățare, în special la preșcolari, deoarece el face parte din preocupările zilnice preferate ale copiilor. Atât în activitatea mea didactică cât și a colegilor am constatat că, fie datorită slabei rezistențe la efort intelectual a copiilor, fie din cauza negăsirii celor mai adecvate metode și procedee de menținere a atenției acestora, se pierde continuitatea evenimentelor, necesară desfășurării activității. În perioada preșcolarității copilul este caracterizat de o mare curiozitate, de o foame a cunoașterii. În această perioadă copilul dorește să știe totul despre ceea ce îl înconjoară, învață să examineze diferite obiecte, operând cu diferite criterii: forma, culoarea, mirosul, suprafața, volumul, toate aceste concepte fiind operabile în cadrul jocului pe care fiecare copil îl desfășoară. Am urmărit cu atenție copiii în timpul jocurilor lor, în timpul jocurilor liber alese și am constatat existența unor lacune, a unor lipsuri în experiența lor individuală. Copiii încă nu au capacități formate pentru a opera cu anumite cunoștințe pe care să le folosească în toate împrejurările. Jocul de orice fel, reprezintă pentru copil o pregătire pentru viața care va urma. Jocul, prin forma și funcționalitate pe care o are, nu este confundt cu nicio altă activitate educativă, dar nici nu poate suplini o activitate de acest fel. El este un adaus, o completare la activitatea de învățare sau de consolidare, este partea activă, ludică a momentului de învățare. „Ceea ce caracterizează jocurile sunt tocmai acțiunile reale din viața adulților pe care copiii tind să le reproducă în tocmai. Relațiile interindividuale sunt controlate din ce în ce mai mult de regulile implicate în rolurile asumate de către copii.”
Jocul didactic – este inițiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmări atingerea unor obiecte educaționale. Elementele de joc se împletesc cu învățarea și sunt o formă b#%l!^+a?de organizare și desfășurare a actului educativ. „Jocurile didactice, după 6 ani ajung la un b#%l!^+a?nivel și mai înalt de complexitate. Copiilor le plac mai ales jocurile în care își pot manifesta spiritul de observație, concentrarea atenției, prezența de spirit, judecata ageră, priceperea de a combina, promptitudinea în răspunsuri”
Pentru că jocul didactic este inițiat de adulți pentru a dezvolta copiii, lucrarea este adresată cadrelor didactice din ciclul preșcolar, dar și altor cadre, pentru a fi un sprijin real la activitatea pe care acestea o desfășoară.
Am folosit în această lucrare foarte multe resurse bibliografice, inclusiv culegeri de jocuri sau lucrări de cercetare realizate de colegele mele de catedră. Jocul didactic este o temă foarte vastă – dacă nu cea mai vastă – și s-ar putea scrie volume întregi despre acesta. În lucrarea aceasta am încercat să sintetizez mare parte din conceptul de joc didactic, dar am dorit realizarea unei lucrări care să arate foarte clar cum sunt valorificate jocurile didactice în toate activitățile experențiale. Lucrarea este împărțită în capitole care tratează teoretic și practic acest aspect.
Astfel capitolul 1 tratează integrarea jocului didactic în grădiniță, dar și locul și b#%l!^+a?importanța acestora în literatura de specialitate. Valorificarea jocului didactic în grădiniță este capitolul care conduce conceptul de joc didactic spre modul în care devine aplicabil în b#%l!^+a?cadrul activităților experențiale.
Capitolul 2 definește delimitările conceptuale ale jocului didactic, valențele sale formative, rolul, importanța și valoarea acestuia, toate acestea având ca finalitate modalitățile de îndrumare în jocul didactic.
În capitolul 3, jocul didactic este alăturat profilului psihlogic al preșcolarilor, arătând cum se poate cultiva inteligența copilului preșcolar cu ajutorul jocului didactic. Inteligența este procesul prin care copilul culege informația, face legături, transformă informația în capacitatea de a reacționa. Atunci când vorbim de copii și de inteligența acestora, cuvântul inteligență este sinonim cu istețime sau cu pricepere. Un copil devine isteț sau priceput, ca urmare a unei experiențe pe care a dobândit-o în viața sa de până acum. La vârste foarte mici, copilul nu poate găsi o legătură sau nu poate transforma o anumită informație în acțiune, doar dacă i se cere, el trebuie să fie implicat într-un joc care să-l conducă spre anumite deducții. Astfel în subcapitolele acestui capitol, sunt tratate implicațiile jcoului didactic în educația intelectuală a copilului, în cultivarea inteligenței, fie că vorbim de inteligența emoțională sau nu. Sunt prezentate jocuri didactice care sunt compatibile cu stadiile de dezvoltare ale copiilor: 0-2 ani și b#%l!^+a?2-7 ani.
Capitolul 4 este o cercetare experimentală – Dezvoltarea deprinderilor de activitate intelectuală prin joc didactic, cercetare care demonstrează legătura dintre stadiile inteligenței și jocul didactic. Cercetarea este realizată la grupe de copii din grădiniță, asupra cărora s-a b#%l!^+a?intervenit cu factorul experimental pentru a demonstra cum jocul didactic dezvoltă inteligența, creativitatea, gândirea, aptitudinile copiilor. În cadrul cercetării am folosit diferite metode de cercetare, diferite metode de notare a observațiilor mele. Toate rezultatele obținute le-am înregistrat în tabele, diagrame sau histograme, realizând astfel o comparație obiectivă asupra rezultatelor. Am realizat în cercetare posibilitatea ca acesi copiii care ”învață să înțeleagă și să aprecieze conduita celor din jurul lor, încep să cunoască în parte valoarea socială a acțiunilor umane și prezintă contagiuni importante în conduită(prin imitare activă și pasivă), însușindu-și numeroase modalități de a reacționa, proprii familiei sau colectivului de copii cu care vin în contact. Tot acum se constituie cerința activă de a fi de folos celor din jur (mai ales de a fi util adulților). Jocul este o activitate complexă, specifică copiilor, în toate timpurile copiii s-au jucat și se joacă.”
Jocul didactic este mijlocul cel mai important de educație intelectuală pe care îl putem folosi în cadrul activităților din grădiniță. Jocul didactic este metoda interactivă folosită pentru a face accesibilă cunoașterea realității de către copii.
Ca activitate complexă, care angajează resursele cognitive și afective ale copilului, jocul devine terenul pe care se pot exercita cele mai importante influențe informative și formative. Prin joc, copilul se apropie mai facil de înțelegerea lumii, îmbogățindu-și gama de atitudini și simțăminte față de ea
Concluziile lucrării sunt realizate ca urmare a acestei cercetări, cercetare care este parte a experienței mele profesionale. În carul procesului de învățare pe care l-am detaliat la partea de cercetare, am încercat să demonstrez creșterea randamentului învățării și dezvoltarea inteligenț
b#%l!^+a?
CAPITOLUL I. Valorificarea jocurilor didactice în activitatea din grădiniță
b#%l!^+a?
I.1. Literatura de specialitate despre rolul și importanța jocurilor didactice
Jocul este cel mai sigur mediu de manifestare a creativității și, concomitent, modalitatea prin care copilul își dezvoltă și își afirmă individualitatea; el își construiește propriul sens al identității, începe sa-și cristalizeze imaginea de sine.
În domeniul teoriilor jocului situația actuală se caracterizează printr-o extremă diversitate. Teoriile clasice – cele ale lui Spencer, Hall și Groos vedeau în joc, un fce accesibilă cunoașterea realității de către copii.
Ca activitate complexă, care angajează resursele cognitive și afective ale copilului, jocul devine terenul pe care se pot exercita cele mai importante influențe informative și formative. Prin joc, copilul se apropie mai facil de înțelegerea lumii, îmbogățindu-și gama de atitudini și simțăminte față de ea
Concluziile lucrării sunt realizate ca urmare a acestei cercetări, cercetare care este parte a experienței mele profesionale. În carul procesului de învățare pe care l-am detaliat la partea de cercetare, am încercat să demonstrez creșterea randamentului învățării și dezvoltarea inteligenț
b#%l!^+a?
CAPITOLUL I. Valorificarea jocurilor didactice în activitatea din grădiniță
b#%l!^+a?
I.1. Literatura de specialitate despre rolul și importanța jocurilor didactice
Jocul este cel mai sigur mediu de manifestare a creativității și, concomitent, modalitatea prin care copilul își dezvoltă și își afirmă individualitatea; el își construiește propriul sens al identității, începe sa-și cristalizeze imaginea de sine.
În domeniul teoriilor jocului situația actuală se caracterizează printr-o extremă diversitate. Teoriile clasice – cele ale lui Spencer, Hall și Groos vedeau în joc, un fenomen indispensabil condiției umane.
Teoriile moderne – cele ale lui Buhler (1928), Piaget (1962), Edickson (1950), Chateau (1946), Elkonin, pun cu prioritate accentul pe aspectele psihologice ale jocului și a importanței sale pentru dezvoltarea copilului Conform concepțiilor lui Piaget, prin joc, copilul vine în contact cu lumea înconjurătoare și o cunoaște. b#%l!^+a?
Jocul este definit de Piaget ca pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului, celălalt pol fiind exercițiul neludic, când subiectul învață să învețe într-un context de adaptare cognitivă și nu numai prin joc. La început, copilul nu cunoaște nici reguli, nici semne și este nevoit să cucerească printr-o adaptare treptată și acomodarea lui cu alții, ceea ce se realizează în jocul cu reguli: înțelegerea reciprocă bazată pe cuvânt și disciplina comună bazată pe norme de reciprocitate. Jocul cu reguli își face apariția în stadiul gândirii preoperatorii a copilului (2 – 7 ani). Pentru a utiliza jocul cu reguli, copilul are nevoie în consecință, de o anumită înțelegere a acțiunii ca atare, ceea ce Piaget a denumit “intenția articulată”. Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoașterea realității sociale, ci și imitarea unor anumite tipuri de relații sociale dintre adulți. Astfel, prin intermediul jocurilor, copiii deprind modele de conduită și ajung să reflecte până la nivel de înțelegere comportamentală. Din pricina acestor multiple valențe ale jocului, vom înțelege de ce sunt necesare îndrumarea și controlul acestora de către adult. Din multitudinea și varietatea încercărilor de a surprinde și descifra esența acestui proces complex, jocul, pornind de la definiții care determină jocul, ca fenomen tranzitoriu, ca mijloc de exprimare și exteriorizare a trăirilor, ca formă de conduită (Ursula b#%lȘchiopu), drept proces și cale de modelare (Jean Chateau), activitate în care se prefigurează diferite genuri de activități, mă opresc asupra definirii jocului de către A.N.Leontiev, după care: “Jocul este o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferenței dintre factorii biopsihosociali”.
Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vieții reale pe baza transfigurării realității, prelucrării aspirațiilor, tendințelor, dorințelor copilului. Referitor la funcțiile jocului, Eduard Claparède aprecia următoarele: ”funcția principală a jocului este aceea de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea, să urmeze pentru moment, linia interesului său major, atunci când nu o poate face prin activități serioase”. Este vorba, de fapt, de o sustragere a individului din realitate, prin crearea unei realități libere, potrivite satisfacerii nevoii sale de realizare. Jocul devine astfel, un fenomen de derivare explicat în felul următor de Claparède: “curentul dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru, caută o ieșire în ficțiune, prin joc, atunci când realitatea nu-i oferă căi suficiente de manifestare”.
Alături de funcția derivării, socotită cardinală, jocul este socotit ca fiind util și din alte funcții secundare:
rol de divertisment;
element odihnitor;
agent de manifestare socială.
Analizând diverse categorii de jocuri, Ed.Claparède conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o funcție psihologică sau fiziologică. Marele pedagog pornește, în teoria jocului de la următoarele întrebări: ”De ce imită copilul?”; “Ce imită el?”; “Cum imită?”. Claparède respinge ideea instinctului de imitare, afirmând că, în timp ce instinctul este un act bine determinat, actele imitate sau pe care le imităm sunt nedefinite. Tendința copilului este aceea de a repeta o mișcare, până ea devine conformă cu modelul.Copilul nu imită totul. Puterea sa de imitație este limitată de structura anatomică. Alegerea modelului de imitat prin joc variază după vârstă, după nevoile momentului. Copilul imită ceea ce prezintă interes pentru perfecționarea sa. Adesea, bcopilul imită nu pentru că îl interesează actul, ci persoana care execută obișnuit acest act. La copilul mic, imitația urmărește două lucruri, spune Claparède: “Copilul imită pentru a învăța să imite”; este chiar jocul instinctului conformării: ”Copilul imită pentru a dobândi alte cunoștințe cu ajutorul imitației”. b#%l!^+a?
Funcția imitației este astfel, în același timp, și scop și mijloc. ”Jocul, spune Claparède, este cea mai bună introducere în arta de a munci”. Claparède a pledat pentru preocuparea mai susținută de transformare a jocului în muncă.
Jean Chateau consideră că jocul are pentru copil caracterul unei activități foarte serioase în care se identifică cu “personajul interpretat”. Un rol important în concepția lui Chateau îl are formarea grupului ca bază de activități comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului:
regula;
ordinea și disciplina în grup;
formele de joc în grup; b#%l!^+a?
specificitatea grupurilor de joc pe vârste și sexe.
După opinia lui Chateau, regula exprimă tendința copilului spre ordine și disciplină. Regulile pot fi: imitate, învățate, rezultate din structura jocului, din trebuințele, instinctele, tendințele de dezvoltare internă a copilului. Preocupat de problema imitației în jocul infantil, autorul apreciază că în jocurile de imitații există reguli implicite, legate de modelul concret, și ele devin mai târziu, reguli arbitrare. Disciplina în joc, asupra căreia se oprește Chateau, ar presupune posibilitatea reală de cooperare între copii. Ceea ce o împiedică în mod curent este:
atracția lucrului văzut;
instabilitatea copilului, explicabilă prin vârste;
incapacitatea psihologică a copiilor mici;
dezlănțuirea.
În condițiile teoriei cu privire la natura, esența și funcțiile jocului, J.Chateau conchide:
a te juca înseamnă a-ți propune o sarcină de îndeplinit;
atracția jocului este una specifică și superioară, iar nesocotirea ei, duce la greșeli pedagogice grave; b#%l!^+a?
educația prin joc trebuie să fie o sursă, atât de progres fizic, cât și de bucurie b#%l!^+a?morală. b#%l!^+a?
Contribuția lui J.Piaget la teoria problemelor jocului reprezintă un derivat al studiului pe care psihologul francez îl face asupra genezei și evoluției inteligenței. Esențial și specific în modul de tratare a activității ludice la A.N.Leontiev este perspectiva psihologică prin care este privit jocul, ca activitate de exprimare a vieții psihice, în raport cu viața, iar pe de altă parte, de exersare, de dezvoltare a personalității în ansamblu. În concepția sa, jocul ia naștere din necesitatea obiectivă a cunoașterii și din următoarele trebuințe:
trebuința de mișcare și acțiune a copilului;
trebuința de asimilare a realului la sine;
trebuința de valorificare a propriei persoane;
trebuința de a se identifica cu adultul și a se compara cu el.
Analizând psihologic componentele jocului, Leontiev argumentează că elementele esențiale ale jocului sunt reale. Este vorba de: b#%l!^+a?
scopul;
operația;
acțiunea.
În acțiunea de a călări pe un băț, scopul jocului este real; scopul de a călări și nu de a ajunge undeva. Operația este la fel de reală pentru că, reale sunt înseși obiectele jocului. Acțiunea corespunde, în joc, acțiunii oamenilor. Se construiește cu realitatea, la nivelul înțelegerii copilului. Singura deosebire între acțiunea de joc și acțiunea reală constă în motivarea ei, în faptul că ea este, din punct de vedere psihologic independentă de rezultatul ei obiectiv. Toate aceste teorii asupra jocului ne ajută să înțelegem cum a evoluat, de-a lungul timpului, concepția despre joc a oamenilor.
După funcțiile pe care le îndeplinesc, Claparede clasifică jocurile în două mari categorii:
jocuri care exersează funcții generale ;
jocuri senzoriale- cu trâmbițr, fluiere, desene, etc.
jocuri motrice- cu mingea, cu coarda, etc.
jocuri psihice b#%l!^+a?
intelectuale – loto, domino, puzzle,etc.
afective –antrenează emoțiile b#%l!^+a?
jocuri care exersează funcții speciale.
jocuri de luptă, de vânătoare, sociale, familiale, de imitație,etc.
Piaget operează după criteriul evolutiv și le grupează altfel: b#%l!^+a?
jocuri – exercițiu;
senzomotorii sau de mânuire(se trage, se împinge, se manevrează);
jocuri de combinații fără scop calr definit, de dezmembrare și reconstruire;
jocuri d ecombinații de obiecte/acțiuni cu scop(recompuneri după un model);
jocuri simbolice (redau aspecte ale realității luând apoi forma jocului cu mai multe reguli);
jocuri cu reguli (implică înțelegrea regulii ca o convenție și au caracter competitiv);
senzoriale
intelectuale
jocuri de construcție (dezvoltă abilitățile manuale ți a reprezentărilor în spațiu).
Reproductive
Fantastice.
Osterrieth și Macadziob, utilizând drept criteriu evoluția ontogenetică, realizează următoarea clasificare:
Jocul copilului sugar;
Jocul solitar – începe de la 1 an când copilul se joacă singur în prezența unui b#%l!^+a?adult;
Jocul paralel – între 1 an și jumătate și doi ani.
Jocul asociativ – doi sau mai mulți copii se reunesc să se joace, dar nu lucrează împreună;
Jocul cooperant – după 3 ani și presupune colaborare, reunire a efortului, ajutor reciproc. b#%l!^+a?
În funcție de inițiatorul jocului se diferențiază două mari categorii: b#%l!^+a?
Jocul liber este momentul în care, în cadrul gădiniței, copilul socializează cu adevărat, pentru că jocul nu se desfășoară după reguli bine stabilite, nu are sarcini didactice, nu are reguli. Este jocul care se desfășoară în perioada dimineții când în curriculumul preșcolar sunt stabilite jocurile liber alese.
Jocul didactic este principala formă de activitate în grădiniță, fiind foarte necesar dezvoltării armonioase a copilului. Este jocul îndrumat de educatoare, care controlează, precizează, verifică cunoștințele copiilor. Conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc conferă jocului, caracter didactic.
I.2. Integrarea jocului didactic în învățământul preșcolar
Prin caracterul, continutul si structura lor, jocurile sunt foarte numeroase si variate. Ținând seama de sarcinile educatiei prescolarului si de influenta formativa a jocului asupra copilului, pedagogia prescolara clasifica jocurile în: jocuri de creatie, jocuri de constructie, b#%l!^+a?jocuri didactice, jocuri logice, jocuri de miscare, jocuri distractive.
”Experiența acțională pe care o dobândește copilul jucându-se se reflectă asupra dezvoltării sale psihice prin:
Dobândirea unor însușiri sociale: să intre cu ușurință în relație cu ceilalți, să aibă inițiativă în raporturile cu semenii, să fie tolerant, îngăduitor, înțelegător, milos, compătimitor, răbdător, ceea ce înseamnă să-și optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social.
Activarea și optimizarea potențialului intelectual: a observa, a descoperi, a analiza, a înțelege, a numi, a exprima, toate acestea reprezentând dimensiuni esențiale ale inteligenței;
Activarea și optimizarea potențialului fizic: să apuce, să apropie, să depărteze, să b#%l!^+a?sară, să se cațere, să arunce, să prindă, mișcări și acțiuni prin intermediul cărora se vor dezvolta toți mușchii mari și se va întări simțul echilibrului psiho-fizic.”
Aceleași autoare a celor citate mai sus, au dat o definiție jocului didactic, după cum urmează: ”Jocul devine didactic atunci când prin modul de formulare al sarcinii de învățare copilul este adus în situația de a-ți utiliza energiile și potențialul psiho-fizic pentru a-și optimiza parametrii comportamentali”.
Clasificarea jocurilor a fost făcută de pedagogi în diferite moduri, a preocupat mulți b#%l!^+a?b#%l!^+a?specialiști, dar nici până astăzi nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată. Astfel, în funcție de anumite criterii avem anumite clasificări. După criteriul influenței formative a jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului avem următoarea clasificare:
Jocuri de creație sau jocuri simbolice
Jocuri de mișcare
Jocuri didactice.
Toate aceste jocuri sunt jocuri cu reguli, jocuri în care avem o temă, jocuri în care copilul poate formula regulile. Jean Piaget consideră că jocul simbolic este cel care aduce un echilibru afectiv, dar și intelectual pe care copiii îl pot folosi în realitatea imediat înconjurătoare. ”Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a copilului; el deschide în fața copilului nu doar universul activității, ci și universul extrem de variat al relațiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca adulții; el dă posibilitatea preșcolarului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a-și însuși funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socioumană a activității adulților, de a cunoaște și stăpâni lumea ambientală; jocul formează, dezvoltă și restructurează întreaga viață psihică a copilului. Jucându-se cu b#%l!^+a?obiectele, copiii își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, culoare, greutate; își formează capacitatea de observare.” spunea Cerghit în 1994 .
Spre deosebire de celelalte activități, jocul didactic are acea particularitate esențială de a îmbina armonios partea instructivă și exercițiul cu partea distractivă. Copilul, prin joc, într-un b#%l!^+a?mod plăcut și distractiv, învață. Îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv conduce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și exersează procesele de dezvoltare psihică.
Jocul didactic are o serie de caracteristici care-l diferențiază de celelalte jocuri și activități din școală:
Scopul didactic – reprezintă o finalitate educativă și se formulează prin raportare la obiectivele specifice; formularea scopului jocului trebuie să fie clară și precisă, b#%l!^+a?asigurând buna organizare și desfășurare a activității.
Sarcina didactică – este formulată în funcție de conținutul jocului și de vârsta copiilor și reprezintă elementul de instruire prin care se exersează operațiile gândirii (recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație).
Conținutul jocului – reprezintă ansamblul cunoștințelor deprinderilor, priceperilor, pe care le achiziționează sau le consolidează;conținutul trebuie prezentat într-o manieră accesibilă și plăcută copiilor.
Elementele de joc – reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice, constituind elementele de realizare a sarcinii de învățare; elementele de joc sunt variate (întrecere, recompense, aplauze) alegerea lor făcându-se în funcție de conținutul jocului și de vârsta copiilor.
Regulile jocului – sunt prestabilite și obligatorii pentru toți copiii; ele reglementează conduita și acțiunile copiilor pe parcursul jocului (ce este și ce nu este permis,succesiunea acțiunilor,cum să se joace,cum să se rezolve problema respectivă).
Acțiunea de joc – este componenta prin care se realizează sarcina de joc; ea cuprinde momente de așteptare, surprize, ghicire, rezolvare de sarcini, mișcare, întrecere.
Materialul didactic – trebuie să fie adecvat conținutului jocului și vârstei copiilor; poate conține diferite obiecte, jetoane, cartonașe, medalioane, fișe.
Prin jocul didactic se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative, el având un rol foarte important în dezvoltarea psihică a copiilor. În acest sens, obiectivele urmărite pot fi: b#%l!^+a?
asimilarea, verificarea și consolidarea cunoștințelor despre lumea înconjurătoare;
dezvoltarea gândirii prin exersarea prin intermediul jocului a operațiilor intelectuale (analiza, sinteza, comparația, clasificarea, generalizarea);
exersarea și activizarea vocabularului copiilor;
exersarea exprimării corecte, a pronunției, însușirea unor construcții gramaticale;
exersarea memoriei și atenției voluntare;
exersarea imaginației creatoare prin diverse elemente de joc;
educarea unor trăsături ca: stăpânirea de sine, autocontrolul, spiritul de independență, b#%l!^+a?disciplina conștientă, perseverența; b#%l!^+a?
dezvoltarea spiritului colectiv între copii, prin colaborare , cooperare și ajutor reciproc;
formarea unei atitudini pozitive a copilului în raport cu mediul în care se desfașoară activitatea.
Jocul exercițiu sau funcțional are rolul de antrenament al funcțiilor și proceselor psihice și al componentelor motorii. Copilul sare, aleargă, selectează obiecte după diferite criterii, le ordonează, își exersează atenția, versificația, povestește, folosește cuvintele, literele și cifrele caută soluții la diferite probleme. Toate aceste comportamente se regăsesc în jocurile de exersare care trebuie încurajate de adult. Elementele de joc și regulile sunt simple, importanța competiției cu sine sau cu ceilalți fiind predominantă.
Jocul exercițiu are la bază metoda exercițiului, ca metodă maximal activă, deoarece îl introduce pe elev în situația în care el acționează efectiv. Succesul în utilizarea acestor jocuri e garantat de faptul că el corespunde trebuinței native de mișcare a copilului. Copilul e în permanență dornic de a face ceva și chiar dacă se plictisește de o activitate trece la alta, exersând altceva. Exercițiile sunt considerate ca acțiuni motrice sau intelectuale ce se repetă relativ identic cu scopul automatizării și interiorizării unor modalități sau tehnici de lucru de natură motrică sau mintală. Exersând, adică reluând anumite acțiuni până la realizarea lor cu usurință și efort minim elevul își dezvoltă abilitățile acționale și își formează deprinderi motrice și intelectuale. A efectua un exercițiu înseamnă “a executa o acțiune în mod repetat și conștient, a face un lucru de mai multe ori în vederea dobândirii unei îndemânări, a unei deprinderi”. b#%l!^+a?Metoda exercițiului face parte din categoria metodelor algoritmice, deoarece presupune respectarea riguroasa a unor prescripții și conduce spre o finalitate prestabilită. Nu trebuie confundată această metodă cu orice acțiune pe care o execută copiii. Sunt exerciții acele b#%l!^+a?actțiuni care se repetă relativ identic și se încheie cu formarea unor comportamente automatizate ale activității. Exercițiul nu trebuie confundat cu repetarea, el presupune o îmbunătățire continuă a performanței, de la un moment la altul.
Jocurile-exercițiu se bazează pe metoda exercițiului și constau într-o desfășurare algoritmică. Finalitatea acestora constă în formarea unor priceperi, deprinderi și operații ce vor putea fi aplicate în rezolvarea altor sarcini mai complexe sau în alte situații.
b#%l!^+a?
Scopurile și obiectivele urmărite prin jocurile-exercițiu sunt următoarele:
formarea și exersarea deprinderilor motrice și intelectuale;
însușirea unor tehnici de lucru, a unor algoritmi de natură motrică și intelectuală; b#%l!^+a?
adâncirea și consolidarea cunoștințelor asimilate anterior;
exersarea operațiilor intelectuale, a memoriei, a atenției voluntare, a imaginației prin diferite exerciții;
activizarea vocabularului și exersarea exprimării printr-un limbaj bogat, fluent și corect din punct de vedere gramatical și lexical;
dezvoltarea aptitudinilor fizice și intelectuale;
formarea trăsăturilor moral-caracteriale.
Jocurile-exercițiu se organizează în cadrul tuturor disciplinelor de studiu, dar se pot folosi și ca activități complementare și distractive și de exersare a aptitudinilor individuale. Tematica jocurilor-exercițiu este variată, putându-se aborda diverse subiecte.
CAPITOLUL II Aspecte teoretice, psihopedagogice ale problemei abordate
II.1. Delimitări conceptuale
În dicționare găsim definiția jocului sub forme strict științifice, dar o definiție a jocului o putem reformula astfel: este o activitate în care sunt implicați unul sau mai mulți jucători, având un scop pe care toți jucătorii vor încerca să-l atingă și un set de reguli pe care toți jucătorii vor încerca să le respecte. b#%l!^+a?
Jocul apare ca un fenomen complex, ce poate fi definit într-o varietate de moduri. În general, b#%l!^+a?acest termen denumește „acțiunea de a (se) juca”, o „activitate distractivă practicată din plăcere, mai ales de către copii”.
Conform Dicționarului de simboluri, „jocul este, fundamental, un simbol al luptei, al luptei cu moartea (jocurile funerare), cu elementele (jocurile agrare), cu forțele potrivnice (jocurile războinice), cu sine (cu propria frică, slăbiciune, îndoială etc.)”. După Roger Caillois, el este „nu numai activitatea specifică pe care o denumește, ci totalitatea figurilor, simbolurilor sau instrumentelor necesare activității respective, sau funcționării unui ansamblu complex”. În opinia lui Herbert Spencer, jocul reprezintă o „exersare artificială a energiilor. Este o formă de socializare, în care individul se construiește pe sine din interior, dar fiind o ființă socială”.
II.1.1 Conceptul de joc
Cum arătam, psihologii și pedagogii care au cercetat acest fenomen al jocului au construit diferite concepte, diferite caracterizări, diferite teorii. Următoarele teorii se regăsesc în studiile celor care le-au creat. Astfel avem:
Teoria recreeării sau a odihnei b#%l!^+a?
Teoria surplusului de energie
Teoria atavismului
Teoria exercițiului pregătitor b#%l!^+a?
Teoria jocului ca stimulent al creșterii
Teoria exercițiului complementar sau a compensației
Teoria catharhică
Prima teorie este cea a recreeării sau a odihnei (Schaller și Lazarus) potrivit căreaia funcția jocului ar fi aceea de a relaxa și detensiona atât corpul, cît și spiritul obosit. Claparede nu susține teoria întrucât nu explică de ce copiii se joacă oricând.
A doua teorie, propusă de Schiller și susținută de Spencer, este cea a surplusului de energie, conform căreia, surplusul de energie acumulat de copil se descarcă prin joc, urmând niștecanale create deja de obișnuință. Claparede are și aici un contraargument întrucât toate categoriile de copii se joacă, nu doar cei cu surplus de energie. b#%l!^+a?
A treia teorie, teoria atavismului susține că jocul este un exercițiu necesar dispariției tuturor funcțiilor ruimentare devenite inutile (de-a vânătoarea) . Este o teorie susținută de Hall.
A patra teorie este cea elaborată de Groos, și se numește teoria exercițiului pregătitor, în care autorul a pornit de la insuficiența explicativă a teoriilor anterioare, pledând pentru o reîntoarcere la punctul de vedere biologic pentru a explica problematica jocului. Groos susține existența a multiple tipuri de joc în conformitate cu numărul instinctelor și că niciodată nu o să vedem în jocurile unei specii animale exerciții instinctive practicate la alte specii. Astfel, funcția jocului este de a fi un exercițiu pregătitor pentru viața adevărată. Claparede recunoaște importanța capitală pentru pedagogie, dar consideră că este nevoie să fie completată de o alta, care să considere jocul ca pe un agent de dezvoltare, de expansiune a personalității.
O altă teorie prezintă jocul drept un stimulent al creșterii, Carr fiin cel care a atras atenția asupra rolului pe care jocul îl are în dezvoltarea organismului, în mod special pentru b#%l!^+a?sistemul nervos, dar și pentru sistemul circulator, muscular, etc.
Teoria exercițiului complementar sau a compensației a fost elaborată tot de Carr și se bazează pe ideea potrivit căreia jocul întreține și împrospătează deprinderile nou dobândite. b#%l!^+a?Claparede nu împărtășește această idee, precizând că un exercițiu de repetare în vederea perfecționării unei deprinderi nu poate fi considerat joc și, în al doilea rând, avem de a face cu un exercițiu de perfecționare. Lange este cel care propune teoria întregirii, potrivit căreia jocul ar fi un înlocuitor al realității care ar procura animalului, copilului, ocaziile pe care nu le găsește în realitate.
Ultima teorie își are originile tot la Carr, teoria catharhică în care funcția jocului ar fi aceea de purificare din când în când de tendințele antisociale cu acre venim pe lume, dar nu în sensul de suprimare, ci de canalizare spre comportamente acceptate.A stfel demonstrăm că jocul este un stimulent cognitiv atât pentru învățarea independentă, cât și pentru învățarea în grup; dincolo de natura primă a experienței,, există feedback-ul, care determină adevăratul progres. Jocul se îmbină cu învățarea, dar și cu creația, astfel că îi dă posibilitatea copilului de a experimenta rolul de creator al realității.
Complementar acestora au fost descoperite și concepute alte teorii: b#%l!^+a?
Teoria eliberarii de energie – prin joc se eliberează surplusul de energie si putere.
Teoria instinctului de joc – în unele activitati ale adultilor, dar și ale copiilor, acest b#%l!^+a?instinct se manifestă ca poftă de joc.
Teoria curației (Catarsis) – o posibilitate de a se debarasa pe cale pașniăa de aceste impulsuri.
Teoria exercițiului – creație înțeleaptă a naturii, pentru că e nevoie de un astfel un spatiu și un timp corespunzător acomodării la diferite situații.
Teoria recreării – alungarea stării de moleșeală și plictiseală și alimentarea energiei prin joc.
Teoria satisfacerii aparente – schimbarea și reflectarea realitatății după dorințele individului.
Teoria expansiunii Eu-lui propriu – învățarea și prelucrarea activității necesare în decursul vieții noastre viitoare.
Teoria dezvoltării creativității – bazele atitudinii de joc sunt fantezia și capacitatea de organizare și modelare.
b#%l!^+a?
II.1.2 Funcțiile jocului
Claparede clasifică funcțiile jocului în două categorii: b#%l!^+a?
Funcție cardinală;
Funcții secundare:
Funcția de divertisment;
Funcția de recreere, relaxare;
Funcția de agent de manifestare socială;
Funcția de agent de transmitere a ideilor și experienței.
În concepția lui Piaget, jocul ere funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul este formativ și informativ și îndeplinește o importantă funcție de socializare. Piaget stabilește b#%l!^+a?următoarele funcții:
Funcția de adaptare realizată pentru două coordonate: stimularea realului la „eu” și acomodarea, transformarea „eu-lui” în funcție de modelele exterioare;
Funcția catharhică de descărcare energetică și rezolvare a conflictelor;
Functa de socializare, constând în acomodarea copilului cu ceilalti;
Funcția de extindere a „eului„ , de satisfacere a multiplelor trebuinșe al ecopilului, de la trebuinșe cognitive de explorare a mediului la cele de valorificare a potențialului de care dispune, de la trebuințele perceptive și motorii l acele d eautoexprimare în plan comportamental.
Ursula Schiopu nominalizează trei categorii de functii:
Esențiale:
Cognitive;
Formative.
Secundare;
Marginale. b#%l!^+a?
Prin intermediul jocului cu obiecte, fenomene, procese, copilul descoperă, prin intermediul proceselor senzoriale, informații despre însușirile și utilitatea acestora. Până la o anumită vârstă, jocul reprezintă modalitatea prin care copilul își formează experiența personală, b#%l!^+a?modalitatea prin care achiziționează, verifică experiența adultului.
Jocule este un puternic stimulent cognitiv atît pentru învățarea independentă, cât și pentru învățarea în grup. Jocul se îmbină cu învățarea, dar șu cu creația, astfel că îi dă posibilitatea copilului de a experimenta rolul crator al realității. Prin joc, copilul învață să se adapteze la ceilalți, să comunice cu ei, învață primele noțiuni a „ceea ce e bine” și „ce e rău”. Între funcțiile jocului, Ursula Schiopu include și :
Funcția de tonifiere;
Funcția de activare;
Funcția de susținere energetică.
Funcția terapeutică.
Deși jocul are un scop de care jucătorul nu este conștient, el nu este lipsit de semnificație. Astfel un joc care s-a pornit doar de dragul distracției se poate transforma intr-un important factor de b#%l!^+a?exersare, fără ca jucătorii să fi avut această intenție. Un joc distractiv poate avea chiar efecte terapeutice, putand afirma in cele din urmă că exercițiul și terapia sunt efecte funcționale b#%l!^+a?secundare.
Propun în cele ce urmează o scurtă analiză a diferitelor funcții ale jocului.
Jocul ca ocupație a timpului liber (distracție – petrecere). Jocul poate insemna și variație și echilibru, el servind la eliberarea din monotonia vieții cotidiene. Echilibrul se realizează in primul rand datorită plăcerii funcționale care acționează in joc, care ii ajută pe participanți să adopte un mod deosebit de a privi lumea. Jucătorii sunt participanți și trebuie să facăabstracție de rolurile pe care le dețin de obicei in joc, se stabilesc relații diferite de cele ce domnesc sub imperiul normelor și al legilor din lumea reală.
Jocul ca destindere. Prin destindere și echilibru se realizează și odihna dar și fortificarea. Jocul aduce cu sine destindere și odihnă, fiind o fază in care omul pendulează intre muncă și joc. Jocul este deci opus muncii, dar reprezintă totuși un echilibru.
c) Jocul ca terapie. Destinderea și fortificarea sunt forme simple ale terapiei. Insă jocul are un efect terapeutic mult mai extins. Jocul poate fi folosit pentru diagnosticarea unor conflicte b#%l!^+a?psihice. De exemplu se consideră că cine iși va descărca, pe terenul de fotbal, mișcările instinctuale asupra imaginii dușmanilor săi, nu o va transfera asupra vreunui membru al b#%l!^+a?familiei sale și probabil va manifesta o purtare acceptabilă in acest cadru social. Investind pe copil, pe timpul jocului, cu o funcție, vom preintampina eventualele supărări provocate de acțiunile acestuia.
d) Jocul ca treaptă a evoluției. Din punct de vedere al adulților, in joc predomină o anumită lipsă de seriozitate, acțiunea are loc intr-u circuit inchis, deci jocul este specific varstei copilăriei. Din acest motiv jocului i se atribuie denumirile copilăresc sau copilăros, iar adulții il acceptă cu oarecare rezerve. Dar jocul și copilăria sunt apropiate, deoarece modul de a lua copilul contact cu lumea, de a o observa, este asemănător cu caracteristicile jocului. Pentru copil prezentul are altă dimensiune decat pentru adult care este tentat să considere ca ireal/ludic b#%l!^+a?acest mod al copilului de a privi, observa lumea.
Jocul pe roluri ia naștere tot din modalitatea copilului de a privi lumea; el (jocul pe roluri) oferă copilului posibilitatea de a-și crea o lume proprie, mai greu ințeleasă de adulți. Tocmai din aceste motiveputem considera instrăinarea adultului de joc și totodată de copilărie nu doar un proces de perfecționare, de maturizare ci și o pierdere, o sărăcire a adultului.
e) Jocul ca exercițiu. Jocul este o lume aparentă care nu este supusă aceleiași legalități ca realitatea. Din acest motiv jocul se pretează exersării scopurilor real-fictive care în caz de eșec nu sunt sancționate și nu au consecințe. K. Groos consideră jocul ca fiind o posibilitate de antrenament conștient și că omul/copilul se pregătește pentru viitoarele acțiuni importante prin joc conduse de instincte, fără o reglementare din afară. Jocul formează o fază preliminară de exercițiu, dirijate de instincte și de impulsuri. Nu lipsit de importanță este faptul că formele de joc trebuie considerate instrumente ale procesului de socializare. Dar nu numai pătura socială are influențe asupra jocului. De exemplu: numărul fraților și poziția fiecăruia in sânul familiei generează jocul ca retragere in sine sau jocul cu parteneri, sau atmosfera in familie – dacă atmosfera este destinsă cu situații ludice dese sau in familie predomină o tensiune. Situațiile de b#%l!^+a?joc cu efecte diferențiate de socializare prezintă un mare interes pedagogic, pentru că aceste forme de joc:
– dezvoltă variat motricitatea copilului și desfășurarea acțiunilor care pot fi dirijate prin voință, coordonându-le; b#%l!^+a?
– frânează sau dezvoltă fantezia și spontaneitatea;
– o dată cu fantezia se pregătesc și premisele gandirii divergentein care sunt incluse și condițiile creativității.
Putem afirma în concluzie că jocul presupune:
exersarea funcțiilor perceptive:
perceperea și ințelegerea informațiilor;
învățarea raporturilor și structurilor
întârzierea posibilităților de rezolvare și planificarea pașilor spre rezolvare.
exersarea memoriei vizuale și auditive, a memoriei pentru raporturile temporal- b#%l!^+a?spațiale ca și pentru numere și combinații de numere;
căutarea unor posibilități variate de rezolvare, in care fluiditatea și originalitatea sunt importante.
O personalitate creatoare posedă caracteristici ce se observă și la copiii ce se joacă:
atitudine receptivă față de situația dată și față de parteneri;
(o) motivație intrinsecă;
angajare in efectuarea acțiunilor;
tenacitate in găsirea soluțiilor și in exerciții.
f) Jocul – aventură și cutezanță. Pornind de la ciudata particularitate a omului – găsirea b#%l!^+a?securității – putem afirma că pentru acesta jocul inseamnă cutezanță și aventură. Dar de unde b#%l!^+a?rezultă gustul omului pentru aventură? Se poate considera că o dată atins sentimentul de securitate, omul nu poate rezista prea mult in această situație și recurge atunci la aventură, inventand tot felul de jocuri ce provoacă șansele și diferitele forme de risc (de exemplu: jocuri de noroc, automobilismul, sportul subacvatic, parașutismul, etc.). Dar tendința de aventură a omului nu trebuie să se manifeste doar in formă ludică; există efecte catastrofale cauzate de această tendință (războaiele de exemplu, pasiunea pentru pariuri).
g) Jocul – principiu artistic. Raportul formă-conținut constituie obiectul esteticii. Jocul b#%l!^+a?păstrează echilibrul intre conținut și formă, iar din acest motiv elementele de joc se găsesc în toate domeniile estetice; în jocul culorilor și al formelor. Legătura joc-estetică constituie cauza pentru care jocul poate fi considerat principalul teritoriu al repausului (ca echilibru și armonie dintre jucător și obiectul jocului). Angajarea față de regulile jocului, răspunsul liber la situația de joc nu sunt contradicții ci se condiționează reciproc. Aceste lucruri l-au determinat pe Schiller să afirme (in scrisorile sale despre estetică) că omul poate fi cu adevărat om numai atunci cand se joacă, dar nu pentru că in joc nu face nimic ci tocmai pentru că el poate acționa concret.
h) Jocul – element cultural dinamic. Jocul implică intotdeauna un anumite exces de forță: desfășurarea acțiunii ludice naște plăcere, nu grijă, oferind persoanei libertate. Am putea însă concluziona, in acest caz, că jocul este o pierdere de timp, ceva de prisos, un exces care trebuie b#%l!^+a?consumat din pură nedumerire. Dar este tot atat de adevărat că acest surplus, exces se poate b#%l!^+a?epuiza in forme ludice, putand deveni chiar suport (îmbrăcate in forme organizatorice bineințeles). Și cultura poate reieși din această formă de surplus de forță obiectivată sub forma jocului, dar numai in măsura in care nu vom ințelege sensul transformării ei estetice – cultura nu-și are originea in necesitate și grijă ci intr-un comportament caracterizat intotdeauna in vădite elemente ludice.
i) Jocul ca simbol al lumii și culturii. S-a vorbit, de cele mai multe ori, de irealitatea lumii jocului și de o lume aparentă a acestuia. Dar ce inseamnă irealitatea? Este irealitatea sinonimul noțiunii neadevărat? Fals, pentru că deși scenele jucate sunt ireale, ele nu sunt și neadevărate. Și grăitor in acest caz este exemplul imaginii reflectate de oglindă, care este adevărată ea redând exact contururile și culorile imaginii reale. Când vorbim despre joc ca despre un simbol al lumii ințelegem prin aceasta un raport similar intre adevărat și realitate, în joc se deschide o lume care este adevărată dar și ireală în același timp și aceasta pentru că orice acțiune ludică se transformă în plăcere, oferă jucătorului o dispoziție fericită.
II.1.3 Clasificări ale jocului
b#%l!^+a?
După conținutul lor, jocurile didactice pot fi grupate în:
Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător; b#%l!^+a?
Jocuri didactice pentru educarea limbajului;
Jocuri didactice cu conținut matematic;
Jocuri didactice pentru însușirea unor noeme d ecomportament civilizat;
Jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulațiie rutieră.
După prezența sau absența materialului didactic, avem:
Jocuri didactice orale –fără material didactic;
Jocuri didactice cu ajutor material:
Cu material didactic;
Cu material ajutător
Jocuri de interpretare a unor povești, lecturi, prezentate pe suport material; b#%l!^+a?
După scopul urmărit, jocurile didactice se împart în:
Jocuri senzoriale:
Pentru dezvoltarea sensibilității tactile și chinestezice;
Pentru dezvoltarea sensibilității vizuale;
Pentru dezvoltarea sensibilității auditive;
Pentru dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive.
Jocurile intelectuale:
De stimulare a comunicării orale;
De exersare a pronunției corecte;
De atenție și orientare spațială;
De analiză și sinteză mentală;
De realizare a comparației mentale;
De realizare a abstractizării și generalizării; b#%l!^+a?
Pentru dezvoltarea perspicacității;
Pentru dezvoltarea imaginației;
Pentru dezvoltarea proceselor de inhibiție voluntară și a autocontrolului. b#%l!^+a?
Jocul didactic – este inițiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmări atingerea unor obiecte educaționale. Elementele de joc se împletesc cu învășarea și sunt o formă de organizare și desfășurare a actului educativ.
Totuși nici până în ziua de azi nu s-a ajuns la o clasificare unanim admisă de către toți autorii. În scop didactic însă este acceptată clasificarea care are drept criteriu influența formativă a jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului, care vizează pe de o parte dezvoltarea intelectuală – și pe de altă parte – dezvoltarea morală, estetică și fizică a copiilor:
Jocuri de creație sau jocuri simbolice;
Jocuri de mișcare;
Jocuri didactice.
Jocurile de creație sau simbolice sunt jocurile în cadrul cărora copilul alege tema și formulează regulile jocului. Folosindu-se de anumite obiecte, de jucării sau prin intermediul b#%l!^+a?gesturilor și cuvintelor, copilul redă un aspect al realității. În grădiniță jocul de creașie se b#%l!^+a?b#%l!^+a?desfășoară sub două forme:
Joc cu rol – copii îndeplinesc anumite roluri sociale reale sau imaginare utilizând jucării sau alte obiecte;
Joc de construcție- copii având la îndemână materiale speciale, mase plastice, metal, etc, pentru a reda configurația aproximativă a unor obiecte sau pentru a realiza îmbinări fantastice.
Din perspectiva aplicabilității lor practice putem deosebi câteva variante de jocuri de creație:
Jocuri cu subiecte din viața cotidiană;
Jocuri cu subiecte din povești și din asme;
Jocuri dramatizări;
Jocuri de construcții;
Jocuri de construcții, de așezare pe suprafețe plane: jocuri de construcții cu materiale din natură și deșeuri industriale;
Jocuri de construcții cu caracter tehnic; b#%l!^+a?
Jocuri de construcții în aer liber;
Jocurile de mișcare sunt cele care satisfac în cea mai mare măsură nevoia de mișcare a copiilor, bazându-se pe diferite mișcări și reguli. Ca tip de joc, ocupă o poziție intermediară între cele de creație și cele sportive. Regulile jocului sunt prezentate copiilor înainte de începerea b#%l!^+a?activității. Acestea prescriu copilului normele de comportare în joc. Ele pot fi grupate în trei categorii:
Reguli care precizează mișcările și acțiunile copiilor;
Reguli care disciplinează comportarea copiilor;
Reguli care îndeplinesc funcții frenatorii, în sensul că îi opresc pe copii de la unele mișcări și acțiuni în joc.
Prin conținutul lor sunt extrem de variate și distingem următoarele categorii:
Jocuri de mișcare cu subiect – mișcările și regulile se îmbină cu un anumit conținut imaginativ: întruchiparea personajelor și a acțiunilor acestora.
Jocuri cu cântec și text –mișcările sunt însoțite de texte și cântece. Se desfășoară mai ales în cerc sau horă, rolul activ avându-l unul sau mai mulți copii. Textul cântecului ți ritmul îl ajută pe copil să execute mișcările mai corect. b#%l!^+a?
Jocurile hazlii – atrag copii prin umor și simplitatea acțiunii. b#%l!^+a?
Jocurile fără subiect –îndeplinirea unor cerințe, respectarea anumitor reguli. Antrenează copii în exersarea mișcărilor și învingerea obstacolelor, le formează dibăcia de a arunca, de a sări, de a se întrece în viteză, etc. La baza acestor jocuri stau diferite mișcări executate cu diferite obiecte: mingea, cercul , roata, etc.
Jocurile didactice. Termenul didactic asociat celui de joc, accentuează latura instructivă a activității care devine parte integrantă a acestuia și se concretizează printr-un anumit volum de cunoștințe, de acțiuni mintale pe care le solicită. Jocul didactic favorizeză aspectul informativ al procesului de învățământ, dar și aspectul formativ al acestuia. Jocul didactic utilizat are o particularitate esențială: îmbină armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv. Învșțând prin joc, copilul trebuie să se distreze în același timp, avînd ca rezultat stimularea și intensificarea proceselor de dezvoltare psihică. Jocul didactic are o serie de caracteristici prin care se deosebește de celelalte jocuri și forme de organizare a activităților comune: b#%l!^+a?
Scopul didactic – are o finalitate educativă și s eformulează prin raportare la obiectivele specifice. Trebuie să fie clar și precis, pentru a asigura organizarea și desfășurarea corectă a activității.
Sarcina didactică – se formulează în funcție de conținutul activității și de nivelul de vârstă al copiilor. Reprezintă elementul de indtruire în jurul căruia sunt b#%l!^+a?antrenate operațiile gîndirii. Are următoarele caracteristici:
Să fie definită sub forma unui obiectiv operațional, cuprinzând un singur aspect al conținutului și precizând ceea ce trebuie să facă în mod conștient copiii în desfășurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;
Cuprinde o problemă care trebui erezolvată de către toți copiii;
Antrenează întreaga personalitate a copilului.Valorifică în diferite moduri cunoștințețe, deprinderile și priceperile.
Elementele de joc– mijloacele de realizare a sarcinii didactice, constituind elementele de realizare a sarcinii de învățare. b#%l!^+a?
Conținutul jocului – sfera cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.
Regulile jocului didactic – prestabilite și obligatorii pentru toți participanții.Reglementează conduita și acțiunile copiilor în funcție de structura particulară a jocului didactic.
Materialul didactic – trebuie să fie variat, adecvat conținutului activității, vârstei și particularităților individuale ale copiilor.
Acțiunea de joc – prin ea se realizează sarcina de joc. Cuprinde momente de așteptare, surpriză, ghicire, mișcare și întrecere.
b#%l!^+a? b#%l!^+a?
II.2. Rolul, importanța și valoarea jocului didactic în învățământul preșcolar
Jocul didactic prezintă îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigură unitatea deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc. Jocul didactic are rolul de a declanșa stări afective complexe, de a stimula și intensifica participările copiilor la activități, de a eficientiza dezvoltarea diferitelor componente ale celor antrenați în joc. Jocul didactic contribuie la realizarea unor obiective educaționale variate și complexe, care vizează dezvoltarea fizică a copilului în jocurile motrice, în jocurile sportive, în dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice, contribuind la rezolvarea unor sarcini specifice educației morale și estetice. Scopul jocului reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative. Conținutul jocului include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu care copiii operează în joc. Acestea au fost însușite în activitățile anterioare. Conținutul poate fi extrem de divers: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viața și activitatea oamenilor, cunoștințe matematice, istorice, geografice, conținutul unor basme, povești. Sarcina didactica indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea b#%l!^+a?acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice. Regulile trebuie să fie simple, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de către toți copiii, accesibile. Elementele de joc includ căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă, distractivă activității desfășurate. Jocul didactic își pune amprenta pe fiecare activitate care se desfășoară în grădiniță, fiecare dintre activități conducând copilul către dezvoltarea tuturor competențelor. Jocul didactic rezolva prin conținutul sau o mare parte din problemele educației intelectuale. b#%l!^+a?Deși rolul lui este mai neînsemnat în privința transmiterii cunoștințelor, în schimb el are o contribuție largă în precizarea, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor. Mai mult decât aceasta, copiii de cinci-șase ani stabilesc, creează ei înșiși reguli care contribuie la organizarea și desfășurarea jocului.
Regulile pot fi de mai multe feluri: reguli care decurg din însuși conținutul jocului, din acțiunea acestuia. De pildă, în jocul "De-a medicul", bolnavul trebuie să aștepte până când este chemat de asistentă în cabinet, iar medicul trebuie să consulte fiecare bolnav cu atenție, b#%l!^+a?asistenta trebuie să aplice diversele tratamente indicate de medic. Lipsa acestor reguli care delimitează atribuțiile fiecărui membru al jocului are drept consecință, la preșcolarii mici, încălcarea sarcinilor corespunzătoare fiecărui rol. Regulile decurgând din conținutul jocului au un caracter intern. Ele au la bază cerința generală a oricărui joc reușit și anume concordanța cu lumea reală, alegerea unor acțiuni verosimile. De exemplu, copilul protestează atunci când "călătorii" părăsesc "trenul" în timpul mersului, sau atunci când "un șofer accidentat" se ridică singur și pleacă la spital fără să aștepte sosirea medicului.
În privința reglementării modului de folosire a materialului în joc, cu cât copiii sunt mai mici,cu atât mai mult acționează legea primului ocupant. Cerința de apartenență se extinde asupra întregii sfere de obiecte cu care copilul vine în contact numai spre sfârșitul vârstei preșcolare, copiii reușesc să cedeze de bună voie o jucărie. Astfel, se explică de ce la vârsta mică preșcolară majoritatea conflictelor între copii au drept cauză posesia sau utilizarea unei anumite jucării. b#%l!^+a?
Iată de ce problema regulilor de folosire a jucăriilor reprezintă un aspect foarte delicat din punct de vedere educativ. Acest gen de reguli copiii nu reușesc să și le stabilească singuri în conformitate cu echitatea socială.
De asemenea trebuie amintit, în cadrul regulilor cu caracter extern, și acele care reglementează conduita copiilor în joc, precum și relațiile dintre aceștia în realizarea scopului propus.
Ceea ce este semnificativ pentru vârsta preșcolară este un intens proces de elaborare a b#%l!^+a?regulilor și de dezvoltare a unei atitudini de intransigență față de respectarea regulilor. Pe măsura ce copilul crește și ajunge la vârsta de șase ani, întâlnim atitudinea de protest față de orice abatere de la regulile de comportare civilizată în joc.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, jocul dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copilului, cultivă sentimente dintre cele mai variate, educă voința, pune bazele însușirilor personalității.
În jocurile cu reguli se dezvoltă trăsăturile de voință în sensul că preșcolarii trebuie să-și stăpânească anumite acțiuni care nu concordă cu regula, să respecte aceste reguli deoarece astfel jocul își va pierde farmecul său aparte. Jocul evoluează de la o grupă la alta în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor.
Astfel, la grupa mică sunt preferate jocurile cu subiect, în care copilul imită acțiunile adulților uneori repetându-Ie fără un scop precis. De obicei între copii nu se stabilesc relații de b#%l!^+a?b#%l!^+a?colaborare, fiecare își execută rolul independent de celălalt. În jocul "De-a familia" o fetiță își leagănă păpușa, alta face mâncare, alta imită curățenia încăperilor, dar fărâ a stabili vreo colaborare între ele. La grupa mijlocie și mare conținutul jocului se îmbogățește având în vedere și relațiile copilului cu mediul înconjurător, cât și comunicarea cu adultul în alte ocazii. La această vârstă, jocul trebuie să redea cât mai fidel relațiile sociale. Copiii acceptă cu greu schimbarea unei acțiuni sau abaterea de la respectarea întocmai a regulilor jocului. De exemplu, la grupa mare, jocul "De-a magazinul" -câțiva copii au intrat în magazin și au uitat să salute. Deși scopul principal al jocului era descrierea obiectelor pe care le cumpără, copiii nu au acceptat să fie încălcate regulile de comportare.
Un alt element nou care apare la grupa mare este planul alcătuit înaintea începerii jocului, ca și stabilirea rolurilor și respectarea acestora.
Jocul cu reguli în opinia lui J.Henriot (1969) se definește prin câteva trăsături: "e o instituție, implică o cooperare, suscită o obligație".
Acest tip de activitate ludică este sugestiv ilustrată la preșcolari prin jocul "De-a ascunselea" După opinia specialiștilor se poate constata o evoluție în ceea ce privește asimilarea regulilor aferente acestui joc, de la preșcolarul mic la cel mare. Astfel, preșcolarul mic nu e capabil să-și însușească în mod corect regulile respective și crede că este suficient să-și ascundă capul. De asemenea, el nu are răbdare să rămână în ascunzătoare, iar dacă este chemat nu rezistă tentației și se desconspiră imediat. Preșcolarul mijlociu este capabil să asimileze corect regulile, deci realizează un progres față de etapa anterioară. EI însă rămâne deficitar în b#%l!^+a?organizarea tuturor momentelor jocului. Concret, acesta caută mult ascunzătoarea, manifestând preferință pentru locuri cât mai îndepărtate și mai inaccesibile, ca urmare, va ajunge cu greu la punctul de bătaie, ratând finișul. În fine, preșcolarul mare reușește să se integreze perfect la exigențele acestei activități.
Ca și în cazul jocurilor de creație, și pentru categoria jocurilor cu reguli se pot delimita jocuri centrate pe stimularea intelectuală și antrenarea proceselor psihice -jocuri didactice și b#%l!^+a?jocuri în care pe prim plan se află mișcarea -jocuri de mișcare.
Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului, prin care se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative în grădiniță. În fiecare joc didactic trebuie să se îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv. Îmbinarea în joc a elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează procesele de reflectare directă și mijlocită a realității. b#%l!^+a?
Jocul didactic rămâne numai joc în cazul în care conține elemente de așteptare și surpriză, elemente de comunicare reciprocă între copii, situații de competiție, toate acestea determinând ca aspectul instructiv să se îmbine ce cel distractiv. Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui copilul are posibilitatea să-și aplice cunoștințele, să-și exerseze priceperile și deprinderile ce s-au format în cadrul diferitelor activități.
O caracteristică esențială a jocului didactic constă în crearea unor condiții favorabile pentru aplicarea multilaterală a cunoștințelor și pentru exersarea priceperilor și deprinderilor sub forma unor activități plăcute și atractive.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive prin care se deosebește de celelalte tipuri de joc: -sarcină didacticăi ;
-conținutul jocului ;
-reguli de joci ;
– elemente de joc, acțiunea jocului. b#%l!^+a?
Sarcina didactică reprezintă acțiunea pe care trebuie să o desfășoare copiii în vederea atingerii scopului jocului. Conținutul jocului este alcătuit din ansamblul cunoștințelor și capacități lor obtinute în diversele activităti instructiv-educative, care sunt activate în functie de sarcina jocului ce presupune reactualizarea, completarea, aplicarea lor practică.
Este important ca prezentarea conținutului să se facă într-o formă accesibilă și interesantă, iar materialul didactic folosit să fie variat și adecvat conținutului, toate acestea b#%l!^+a?contribuind în mare măsură la dinamismul și activizarea activității și, nu în ultimul rând, la îndeplinirea cu succes a sarcinii didactice.
Regulile jocului realizează legătura între sarcina didactică și acțiunea jocului, "traducând" sarcina didactică într-o acțiune concretă.
Elementele de joc fac atractivă și antrenantă activitatea . Ele pot fi: ghicirea, aplauzele, imitarea onomatopeelor, întrecerea, crearea unei situații imaginare, recompensa etc.
Înlăturând monotonia și uniformitatea din activitățile comune, elementele de joc împiedică și previn manifestarea unor particularități psihice ale preșcolarului ca instabilitate a atenției și a interesului. Totodată, în condițiile folosirii lor se asigură o mai bună orientare a cunoștințelor, o mai bună realizare a sarcinilor didactice în cadrul fiecărei activități.
Aplauzele constituie un mod de apreciere a unui răspuns bun dat de copil. Ele satisfac b#%l!^+a?dorința de apreciere a preșcolarului, procurându-i un moment de plăcere, mobilizându-I în activitate. Totodată ele corespund nevoii de mișcare caracteristică vârstei preșcolare. Aplauzele b#%l!^+a?conferă întregii activități un aspect sărbătoresc, prilejuind copiilor trăiri puternic colorate afectiv.
Ghicirea se folosește ca procedeu de joc în diferite momente ale activităților din grădiniță, bucurându-se de larga adeziune a copilului, întrucât corespunde aceleași dorințe de recunoaștere a meritelor sale de către adult. Deși apare în haină de joc, ghicirea este în unele cazuri o problemă de gândire. Dezlegarea unor ghicitori în cadrul activităților de observare și convorbire presupune din partea preșcolarului pricepere de a folosi cunoștințele anterioare într-un context nou, contribuind astfel la dezvoltarea operativității gândirii.
Întrecerea își găsește fundamentul psihologic în dorința de apreciere foarte accentuată la preșcolar. Poate la nici a altă vârstă copilul nu resimte atât de acut dorința de confirmare de către adult a rezultatelor muncii sale, de aceea, el este foarte supărat când nu este remarcat de educatoare pentru un lucru bine făcut.
În cursul desfășurării întrecerii, limitele psihologice ale preșcolarului se estompează, pe prim plan trecând dorința acestuia de autoafirmare. Întrucât în cadrul diferitelor forme de întrecere câștigătorul este cel care lucrează mai repede și mai bine, este evident că întrecerea contribuie la dezvoltarea mobilității gândirii. Întrecerea este cu atât mai eficientă cu cât ea se desfășoară pe echipe.
Astfel, în cadrul jocurilor didactice ca și în cadrul unor jocuri de mișcare, concurentul este reprezentantul unui grup împuternicit și susținut de acesta. Această formă are o b#%l!^+a?incontestabilă valoare integrativă, contribuind în mod deosebit la socializarea preșcolarului.
Imitarea onomatopeelor ca procedeu de joc poate fi folosită în cadrul jocurilor ca și în cadrul activităților ca observarea, convorbirea, povestirea, atunci când conținutul acestora o permite. Copiii se angajează cu plăcere în acțiunea de reproducere a diferitelor onomatopee, dată fiind tendința lor de a imita. Introducerea acestui element de joc, dincolo de faptul că înlătură efectele negative ale unei activități prea uniforme, concură în mod deosebit în b#%l!^+a?consolidarea diferitelor sunete ale vorbirii, la dezvoltarea auzului fonematic, aducând un aport pozitiv la pregătirea copilului în vederea însușirii scris-cititului.
Crearea unei situații imaginare de către educatoare: vizita unei păpuși care relatează o întâmplare "trăită" sau a unui personaj într-o poveste cunoscută, sunt doar două din posibilitățile b#%l!^+a?de aplicare a acestui procedeu care se utilizează în mai toate activitățile din grădiniță – cu precădere la grupa mică – în momentul introducerii în activitate, captivând atenția și interesul copiilor.
Situația imaginativă creată de educatoare își găsește ecou în aplecarea copilului spre lumea imaginilor, a miraculosului, contribuind totodată la dezvoltarea imaginației creatoare a acestuia, la îmbogățirea vocabularului, la dezvoltarea vorbirii expresive, a sentimentelor estetice și morale. Desigur, toate acestea se realizează în măsura în care modelul oferit de educatoare prezintă calități în această direcție, în măsura în care aceasta dovedește creativitate, inventivitate, finețe psihologică în alegerea acelor imagini care corespund în cel mai înalt grad structurii psihice a personalității pe care o modelează.
Alte elemente de joc sunt: închiderea și deschiderea ochilor în momentul în care se ascund diferite obiecte, căutarea unor obiecte în sala de grupă, surpriza, folosită mai ales în momentul introducerii în activitate, premiile, răspunsurile în cor. Fiecare dintre aceste elemente, dincolo de faptul că au un caracter plăcut, atractiv, contribuind la crearea unei dispoziții generale favorabile pentru activitate, au o anumită valoare educativă. Așa, de pildă, procedeul închiderii și deschiderii ochilor în momentul ascunderii unor obiecte, contribuie la formarea obișnuinței de a se juca cinstit, de a nu "trișa" în timpul jocului. În felul acesta se creează premisele formării unor trăsături pozitive de caracter ca cinstea, corectitudinea.
Pentru a influența dezvoltarea copiilor prin intermediul jocurilor didactice, este necesar să se țină seama de particularitățile specifice ale jocurilor la cele trei grupe preșcolare. În stabilirea sarcinilor didactice ale jocului, se va ține seama neapărat de nivelul de dezvoltare, b#%l!^+a?precum și de particularitățile individuale ale copiilor. b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a copiilor cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare.
Prin joc, copilul învață cu plăcere, devine interesat față de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin mai volubili, mai activi, mai curajoși și capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri.
În cadrul jocurilor didactice, copilul învață să observe, să compare, să gândească, să susțină un dialog. Jocul didactic dispune de o serie de valențe formative: b#%l!^+a?
– prin caracterul său distractiv, jocul didactic include activitatea de învățare într-o formă plăcută, atractivă, dezvoltând la copii interesul și motivația pentru activitatea de învățare sub formă de joc;
-cu ajutorul elementelor de joc, copiii sunt transpuși în lumea jocului, acordându-li-se totală libertate și inițiativă -uneori le apaține și conducerea joculuii
-prin conținutul, sarcinile și, mai ales, prin modul de organizare și desfășurare, prin regulile care trebuie respectate, copiii fac exercițiul unor atitudini disciplinate.
Pentru a înțelege specificul jocului ca formă de activitate instructiv-educativă, trebuiesă cunoaștem și celelalte sensuri ce i se atribuie jocului, cum ar fi: activitate specific umană, activitate dominantă la vârsta preșcolară, factor hotărâtor în viața copilului preșcolar. Aceste b#%l!^+a?sensuri indică, fie poziția jocului în raport didactic cu celelalte forme de activitate specificeomului, fie aportul jocului în procesul educației. Jocul este o activitate specific umană, dominantă in copilărie, pentru că numai oamenii il practică in adevăratul sens al cuvantului. Este una dintre variatele activități desfășurate de om, fiind in stransă legătură cu acestea. Este determinat de celelalte activități – învățarea, munca, dar in același timp este puternic implicat in acestea. Învățarea, munca, creația, includ elemente de joc și in același timp jocul este purtătorul unor importante elemente psihologice de esență neludică ale celorlalte activități specific umane. Jocul – activitate dominantă la vârsta preșcolară, are rol hotărâtor în evoluția copilului. La vârsta preșcolară jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt demonstrat de modul în care polarizează asupra celorlalte activități din viața copilului, dar și de durata și ponderea sa. Aceasta idee este susținută și de rolul pe care-l are pe planul dezvoltării copilului, b#%l!^+a?favorizând trecerea sa pe o treaptă superioară de dezvoltare. Pentru copil, evidențiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, după cum afirmă Claparede “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții…este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință, poate să acționeze”. Activitate dominantă, fundamentală la vârsta preșcolarității, jocul reprezintă o forță cu caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului, permițându-i acestuia să pătrundă în realitatea pe care o cunoaște activ, sporindu-și totodată întregul potențial de care dispune. Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios și pasiunea cu care se joacă copiii constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere. Putem afirma b#%l!^+a?că, la vârsta preșcolarității, jocul oferă cadrul pentru efort și depășire a unor obstacole, iar b#%l!^+a?“moralitatea ludică” contribuie la geneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplină in ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este că jocul le oferă copiilor posibilitatea dezvăluirii naturii autentice a copilului, a forțelor sale, observându-se o ultimă cerință spre afirmare. Este suficient să privești copiii în timpul jocului pentru a-ți face o impresie referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Unii copii se exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alții sunt mai reținuți, mai puțin activi. Primii sunt mai ușor de recunoscut deoarece manifestările lor sunt spontane, iar ceilalți exprimă mai mascat trăsăturile lor interne.
Se poate afirma că, jocurile satisfac o anumită cerință implacabilă care îl stimulează pe copil la o activitate permanentă. Valorificând disponibilitățile interne, jocul propulsează copilul pe traiectoria progresului in dezvoltarea sa. Soluțiile adoptate în joc, inventivitatea și capacitatea de a găsi strategiile cele mai nimerite pentru reușita acțiunii odată cu corelarea cu partenerii de joc, denotă arta interogării în colectivitate și în viața socială. Cu cât un preșcolar este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine și mai frumos, se remarcă a fi un veritabil creator și inițiator de acțiuni, cu semnificații multiple pentru evoluția ulterioară. Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea percepțiilor deformă, mărime, spațiu, timp, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gandirii și nu in ultimul rand la dezvoltarea limbajului. Tot jocul este un mijloc eficient și suficient pentru realizarea sarcinilor educației morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stăpnirii de sine, autocontrolului, spiritului de independență, disciplinei conștiente, perseverenței, precum și a multor altor calități de voință și trăsături de caracter. Valoarea jocului se observă și în dezvoltarea sociabilității, a spiritului de colectivitate, a relațiilor reciproce intre copii. b#%l!^+a?
Jocul își are importanța sa în formarea colectivului de copii, în formarea spiritului de independență, în formarea atitudinii pozitive față de muncă, în corectarea unor abateri sesizate în comportamentul unor copii. Toate aceste efecte educative se sprijină, ca pe un adevărat b#%l!^+a?fundament, pe influența pe care jocul o exercită asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra personalității lui.
Jocul răspunde trebuinței de creație a personalității, dar și a sinelui în raport cu viața și ipostazele ei fericite. Analiza jocului pune în evidență (oglindește) statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului, dar și structura experienței și a mediului de cultură. Prin toate b#%l!^+a?jocurile, dar mai ales prin cele de mișcare, se creează posibilități multiple de dezvoltare armonioasă a organismului. În plus, jocul determină o stare de veselie, de bună dispoziție, cu efecte benefice pe planul dezvoltării. Prin joc copilul dobandește deprinderi de autoservire, în scopul satisfacerii trebuințelor proprii și odată formate acestea permit ca jocul să devină mai complex cu o valoare formativă sporită. Participând la joc, preșcolarul este inițiat în tainele frumosului și învață să-l creeze, realizându-se astfel și sarcini de educație estetice. În concluzie, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a personalității copilului, realizându-se o absorbție uriașă de experiență și trăire de viață, de interiorizare și de creație, conturarea de aspirații, dorințe care se manifestă direct în conduită și reprezintă latura proiectivă a personalității. Jocul îi permite individului să-și realizeze „eu-l”, să-și manifeste personalitatea, să urmeze, pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o face prin alte activități. Este bine cunoscut că acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct de vedere: cognitiv, afectiv, al întregii dezvoltări a personalității. Ca școală a vieții sociale, jocul face apel la optimismul specific vârstei, la dorința copilului de a avea un rol, de a îndeplini o funcție, de a avea o poziție in grup, de a se afirma și de a-și face datoria.
II.3. Valențe formative ale jocului didactic
b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Conceperea jocului ca formă de activitate este cel mai important aspect particular al formelor de învățământ la acest nivel. Mare parte din timp, copiii îl ocupă în grădiniță cu b#%l!^+a?activități preferențiale, într-un climat în care sunt excluse tendințele de tutelare exagerată și de lipsă de preocupare din partea educatoarei. Aria preocupărilor copiilor într-un asemenea climat psihologic este atotcuprinzătoare, oferind largi posibilități de exersare a jocului, cu nuanțele lui specifice: de la jocul cel mai naiv, cel mal pur, cu scop fictiv, la activitatea cu scop ludic, precis și stabil, capabil să subordoneze mijloacele, inclusiv pe cele care nu au nimic ludic, activitate în care poate prima o formă sau o variantă a jocului superior, fie învățarea sau munca, privite ca b#%l!^+a?o activitate cu nuanță ludică. Mijloacele de învățământ dețin atât valențe informative, întrucât sprijină îmbogățirea experienței cognitive a copiilor, cât și valențe formative, întrucât îi obișnuiesc pe aceștia cu utilizarea unor instrumente, diapozitive, aparate, instalații, mașini, contribuind astfel la formarea și dezvoltarea unor abilități practice și intelectuale. Jocul este practica dezvoltării și, în consecință, în perioada copilăriei el este adoptat pentru multiplele sale funcții formative. Dintre acestea se pot pune în evidențã urmãtoarele:
stimulează funcțiile intelectuale;
stimulează și modelează procesele afectiv motivaționale;
latura volițională intens solicitată în joc;
funcția de comunicare a limbajului este cultivată prin intermediul jocului;
activitatea de joc generează importante compensații psihice în viața copilului.
Grație tuturor valențelor pe care le are, putem spune că jocul este “esența copilăriei”. Activitățile desfășurate sub formă de jocuri didactice, sunt activități de verificare a cunoștințelor, deprinderilor și se organizează periodic, după etapele de parcurgere a anumitor sarcini din programă. Prin forma atractivă și ritmul dinamic prin regulile interesante și variate, jocul didactic facilitează antrenarea și participarea afectivă a tuturor copiilor din grupă. Jocul susține efortul copiilor, menținându-le atenția concentrată și reduce gradul de oboseală. Are bogate resurse de stimulare a creativității. Prin libertatea în gândire și acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice sunt pe cât de valoroase pe atât de plăcute. Prin joc se dezvoltă curajul, perseverența, dârzenia, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, precum și spiritul de cooperare, viață de colectiv, de comportare civilizată. În jocul didactic rezolvă prin conținutul său o mare parte din problemele educației intelectuale. Jocurile didactice exercită o influență multilaterală asupra dezvoltării psihice a copiilor, contribuind la dezvoltarea lor intelectuală, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și limbajului, deprinzându-i cu o muncă intelectuală independentă, necesară în școală. Jocurile didactice prin regulile impuse sunt un mijloc deosebit +a?de eficient pentru dezvoltarea stăpânirii de sine, disciplinei conștiente, autocontrolului, spiritului de independență, perseverenței, sociabilității, calități necesare viitorului școlar. Respectarea regulilor de joc educă la copii simțul de răspundere, onestitatea, comportamentul și atitudinile corecte pentru a nu intra în conflict cu colectivul. De asemenea, aceste jocuri exercită un ansamblu de influențe pozitive nu numai asupra laturii intelectuale, ci asupra întregii personalități a copilului, fiind un mijloc important de educare a copiilor preșcolari în vederea bintegrării cu succes în școală. Procesele intelectuale declanșate de joc, în special cele al a?gândirii, au darul de a-i conduce pe elevi în "a afla", "a descoperi" unele adevăruri noi pentru ei, cu o oarecare ușurință, pe fondul angajării, doar în aparență, a unui efort mai mic și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente. Jocul didactic poate fi utilizat ca o tehnică atractivă de explorare a realității, de explorare a unor noțiuni abstracte pe o cale mult mai accesibilă.
Valoarea principală a jocului rezidă în faptul că-i face pe elevi participanți nemijlociți, direct interesați, la propria formare. Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale diferă de la o perioadă de vârstă Ia alta. Dacă în perioada copilăriei, jocul îndeplinește mai multe funcții cognitive sau formativ-educative, mai târziu, funcțiile sale devin de recreare și reconfortare fizică și psihică. Eficiența educativă a activităților programate este asigurată de anumite calități pe care le întrunesc ele. Aceste calități sunt:
exitența unei corelații logice, al unui raport de interdependență între comunicarea noilor cunoștințe și activitatea de completare, care poate să pregătească momentul predării sau să contribuie la fixarea conținutului lecției, în funcție de subiect și accesibilitatea acestuia, în raport cu experiența de gândire a copilului și de mijloacele de exeriorizare a acestuia;
includerea unor momente de participare activă a fiecărui elev: rezolvarea unei sarcini, a unui moment aplicativ care să realizeze o cordonare a mișcărilor de echilibru interindividual -la nivelel clasei- cât și a mișcărilor interiorizate, de autoreglare (corectare), prin care fiecare elev se integrează, prin rezolvarea individuală a sarcinii, în colectivul ce-i formează clasa;
existența unui real mijloc de echilibrare sau compensare a efortului de concentrare voluntară a atenției, prin mobilizarea sub formă de joc la îndeplinirea aceleiași sarcini, prin mecanismul atenției voluntare;
existența unui mijloc eficace de prevenire și combatere a apariției oboselii, precum și a factorilor nocivi care derivă din ea. b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
Indiferent de forma pe care o îmbracă, jocul dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copilului, cultivă sentimente dintre cele mai variate, educă voința, pune bazele însușirilor b#personalității. În jocurile cu reguli se dezvoltă trăsăturile de voință în sensul că preșcolarii trebuie să-și stăpânească anumite acțiuni care nu concordă cu regula, să respecte aceste reguli deoarece astfel jocul își va pierde farmecul său aparte. Jocul evoluează de la o grupă la alta în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor.
Jocurile didactice din cadrul activităților de modelaj, pictură și abilități practice, îmbină funcțiile și sarcinile de învățare cu forma plăcută și atractivă a jocului, având valențe formative asupra copilului, asupra activităților pe care le va desfășura mai târziu, cultivând interesul pentru studiu. În realizarea sarcinilor jocului copilul este solicitat pe toate planurile psihicului său: afectiv, cognitiv și volițional. O astfel de activitate are pe termen lung efecte importante:
prin conținut, sarcini și mai ales prin modul de rezolvare a acțiunii, dar și prin regulile jocului didactic se dezvoltă la copiii conștiința disciplinei;
antrenează copiii la o activitate susținută căreia îi acordă multă seriozitate diminuând astfel rigiditatea activității de învățare, cultivând curajul și încrederea în forțele proprii;
contribuie la ceea ce trebuie să devină un deziderat “a-i învăța pe copii să b#%l!^+a?gândească asupra propriei gândiri”;
formarea unui stil de muncă personal, original;
dezvoltarea gustului estetic;
dezvoltarea creativității și a imaginației creative.
Orice activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoștințe temeinic însușite. De aceea, copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode de stimulare a creativității, folosind cât mai multe procedee de obținere a unor forme spontane. Acest lucru se poate realiza doar prin integrarea conținuturilor și eliminarea barierelor între domeniile de activitate.
Prezint mai jos câteva exemple de jocuri didactice folosite în activitățile din grădiniță: b#%l!^+a?activitatea matematică, educarea limbajului, joc și mișcare, cunoașterea mediului înconjurător, educație muzicală caer au ca rezultat dezvoltarea capacităților copiilor de a se descurca în mediul exterior grădiniței.
Jocuri didactice matematice.
Săculețul fermecat
Scopul:
perceperea corectă a atributelor pieselor geometrice, exersarea deducției logice, cultivarea exprimării corecte.
Obiective operaționale urmărite:
O1: Să descrie atributele pieselor geometrice – formă, mărime, culoare, grosime – folosind simțul,obiectivul este realizat dacă toți copiii vor descrie atributele pieselor geometrice;
O2: Să utilizeze limbajul matematic adecvat, obiectivul este atins dacă toți copiii vor folosi limbajul matematic adecvat;
O3:Să formeze mulțimi de fome geometrice conform cerințelor educatoarei și regulilor impuse, obiectivul este atins dacă toți copiii vor forma mulțimi de forme geometrice conform cerințelor;
O4: Să participe ca ascultător și ca vorbitor la activitatea organizată, obiectivul este atins dacă toți copiii vor participa ca ascultători și vorbitori la activitate;
O5: Să respecte regulile jocului pe toată perioada desfășurării activității, obiectivul se conideră atins dacă toți copiii vor respecta regulile pe toată periaoda desfășurării activității.
Sarcina didactică:
descrierea pieselor trusei logico- matematice cu ajutorul atributelor.
Reguli:
descrierea prin pipăit a atributelor pieselor geometrice, deducția logică se va folosi când din săculeț vor fi scoase câteva piese.
Desfășurarea jocului:
copiii sunt împărțiți în două grupe, care vor primi câte un săculeț cu aceleași forme geometrice. Fără a fi desfăcut săculețul copiii pipăie formele geometrice si deduc ce b#%l!^+a?atributele formelor. Câștigă echipa care a descoperit corect atributele formelor geometrice.
Elemente de joc: aplauzele, întrecerea, manipularea obiectelor.
b#%l!^+a?
Ne jucăm cu stegulețe.
Scop:
Fixarea număratului în limitele 1-5
Sarcina didactică:
Numărarea obiectelor desenate pe jetoane
O1: să raporteze corect numărul la cantitate și invers, obiectivul se consideră atins dacă toși copiii vor raporta corect umărul la cantitate și invers
O2: să formeze mulțimi de numere folosind jetoanele, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor forma mulțimi d enumere folosind jetoanele;
O3: să rezolve exerciții de adunare și scădere în limitele 1-5, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor rezolva exerciții de adunare și scădere în limitele 1-5
Regulile jocului:
La solicitarea educatoarei, copiii vor întoarce jetoanele și numără stegulețele desenate.
La clinchetul clopoțelului, copiii ridică jetonul cu tot atâtea obiecte câte arată educatoarea.
Elemente de joc:
mișcarea, sunetul clopoțelului, aplauzele
Material didactic:
mingi roșii, galbene și albastre; coșuri roșii, galbene și albastre; medalioane.
Desfășurarea jocului:
Fiecare copil primește câte un jeton pe care este desenat unul sau două stegulețe. Pe rând, fiecare copil solicitat întoarce cartonașul aflat cu fața în jos pe masă și spune câte b#%l!^+a?stegulețe sunt desenate pe el.
Exemplu: Eu am pe cartonaș un steguleț.
Eu am pe cartonaș două stegulețe: un steguleț, două stegulețe.
Pentru a complica jocul, la clinchetul clopoțelului, educatoarea solicită copiilor să ridice cartonașul pe care sunt desenate tot atâtea stegulețe câte arată ea. Se motivează acțiunea.
Variantă:
Fiecare copil primește unul sau două stegulețe colorate. În fața copiilor sunt așezați doi copii căpitani. Unul are un steguleț, iar celălalt două stegulețe. La semnalul educatoarei, b#%l!^+a?cei care au un steguleț se vor grupa în jurul căpitanului cu un steguleț, iar cei care au două în jurul căpitanului cu două stegulețe.
Așează-mă la căsuța mea
Scopul:
dezvoltarea bazei senzoriale a cunoașterii prin acțiuni directe ale copiilor cu obiecte și sesizarea unor atribute generalizatoare; consolidarea reprezentărilor despre piesele trusei logice.
Obiective operaționale: b#%l!^+a?
O1: Să constituie grupe după atributele pieselor, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor constitui grupe după atributele pieselor.
O2: Să denumească pozițiile spațiale pe care le ocupă grupele – una față de alta, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor denumi pozițiile spațiale pe care le ocupă grupele.
O3: Să recunoască atributele pieselor geometrice, obiectivul se consideră atins dacă toți copii vor recunoaște atributele pieselor geometrice
Sarcina didactică:
descrierea pieselor trusei logico-matematice cu ajutorul atributelor. b#
%l!^+a?
Reguli:
cîte un copil va veni, va lua o piesă și o va așeza la locul potrivit, intr-un anumit timp.
Desfășurarea jocului:
copiii sunt împărțiți în două grupe, vor primi două truse logico-matematice și câte un b#%l!^+a?copil va veni și va lua o piesă, o va aduce prin toate atributele sale încercând să facă aceste lucruri foarte rapid pentru ca toată grupa sa să termine în timpul stabilit. Se vor așeza piesele în căsuța pătratelor, cerculețelor, dreptunghiurilor, în funcție de însușirile piesei. Va câștiga echipa care va termina prima de așezat în mod corect piesele și în timpul stabilit. Copiii vor fi premiați pentru rezultat.
Elemente de joc:
aplauzele, manipularea formelor geometrice
Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului
Spune ce face păpușa?
Scopul:
fixarea cunoștințelor cu pivire la principalele părți ale corpului omenesc și a unor acțiuni caracteristice.
Obiectivele operaționale:
O1: să denumească corect părțile corpului omenesc, obiectivul se consideră atins dacă toți copii vor denumi correct părțile corpului omenesc
O2: să execute corect mișcări indicate de educatoare, obiectivul se consideră atins dacă toși copiii vor executa correct mișcările indicate
O3: să mânuiască și să combine materialul primit, obiectivul se consideră corectdacă toți copiii vor mânui și vor combina materialul primit
Regulile jocului:
fiecare copil va menționa o anumită mișcare a corpului omenesc; va câștiga copilul care va menționa corect mișcările corpului omenesc.
Material:
păpușă, un pahar, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte de uz personal: o căciuliță, un fular, mănuși, prosop, pieptene, ciorapi, linguriță, pahar
Elemente de joc: aplauzele, manipularea materialelor, întrecerea b, aplauzele,#%l!^+a?
Desfășurarea jocului:
Un film de desene animate va fi prezentat copiilor. Copiii vor primi materialele de joc, fiecare dintre ei menționând pe rând, ce acțiune îndeplinește păpușa și cu ce parte a corpului. Toată grupa va imita mișcarea denumită corect de către un coleg.
Fluturii vin la flori
Scopul:
Consolidarea și verificarea cunoștințelor despre culori, a denumirii lor; b#%l!^+a?
Obiectiv operațional:
O1: Să raporteze corect culorile, la flori de aceeași culoare, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor raporta corect culorile la flori
O2: Să răspundă în propoziții corecte din punct de vedere gramatical, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor răspund ecorect din punct de vedere gramatical
O3: Să folosească corect tehnicile de lucru, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor folosi în mod corect tehnicile de lucru.
Regulile jocului:
Copiii care au fluturele de aceeași culoare cu aceea a florii indicate de educatoare, vin b#%l!^+a?la semnal și-l așază pe floare, după ce unul dintre ei a denumit-o; Va câștiga copilul care a realizat cele mai multe conexiuni floare-culoare, culoare-floare.
Material didactic:
Flori din carton, flori naturale, fluturi din carton, imagini cu diferite flori.
Desfășurarea jocului:
Florile de dimensiuni mai mari sunt așezate sau afișate pe rând. Copiii vor avea 2-3 b#%l!^+a?fluturi de diferite culori. După prezentarea florii, un copil îi denumește culoarea, în timp ce alți copii selectează fluturele de aceeași culoare și îl așază lângă floare. Jocul continuă până se epuizează toți fluturii. Se împart la copiii fluturi și flori în număr egal, iar la semnalul educatoarei se formează perechi după culoare. Fiecare pereche denumește culoarea pe care o are.
Elemente de joc: întrecerea, manipularea materialelor, aplauzele b#%l!^+a?
Vreau să fiu sănătos
Obiective operaționale:
O1: să denumească alimentele de bază și unele derivate sau produse obținute din prepararea lor, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor denumi alimente de bază și derivate ale acestora
O2: să denumească caracteristicile alimentelor prezentate în ilustrații, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor denumi caracteristici ale alimentelor prezentate de ilustrații
O3: să precizeze importanța consumului de legume, fructe în alimentație, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor preciza importnța consumului de legume și fructe în alimentație
Elemente de joc: întrecerea, aplauzele, surpriza. b#%l!^+a?
Sarcina didactica:
recunoșterea și denumirea alimentelor de bază, a unor derivate și a unor produse obținute prin diverse moduri de preparare, diferențiindu-se două caracteristici.
Regulile jocului:
copiii care au ilustrații cu imaginea unui derivat al unui aliment de bază sau cu produsele obținute prin prepararea unuia dintre alimentele de bază prezentate de educatoare se deplasează la tablă și-l denumeșe, îi precizează caracteristicile și-l așaza lânga imaginea respectivă, apoi va preciza dacă este un aliment sănătos sau nu, sau care este modul sănătos în care îl putem consuma b#%l!^+a?
Căștigă copilul care a terminat de așezat corect și în timpul stabilit.
b#%l!^+a?
Jocuri didactice psiho-motorii:
Broasca – n cerc
Loc:
sala de grupă/ aer liber
Obiective
O1: să fie apt să utilizeze deprinderile însușite în diferite contexte, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii sunt apți să utilizeze deprinderile însușite în contexte diferite
O2: să execute cu deplin control mișcări simple sau complexe, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor executa cu deplin control mișcări simple sau complexe
O3: să respecte toate regulile jocului, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor respecta toate regulile jocului
Desfășurare:
Se împart copiii in echipe de pâna la 10 membrii. Fiecare echipă formează un cerc, iar membrii fiecărei echipe primesc câte un număr. La o comandă, toți participanții cu b#%l!^+a?numărul 1 pornesc în jurul cercului format de propria echipă, sărind ca broasca. În momentul în care revin la locul lor în echipa, pornesc cei cu numărul 2 si asa mai departe. Echipa care termină prima, câștigă. Jocul se poate repeta prin schimbarea modului de deplasare – sărituri într-un picior, alergare în patru labe, alergare cu spatele, etc.
Elemente de joc: întrecerea, aplauzele
Jos, Sus
Loc:
în aer liber sau în sală
Participanți:
copiii împarțiți în echipe
Elemente de joc:
întrecerea, ștafeta
Scop:
dezvoltarea mobilității
Obiective:
O1: să execute cu amplitudine diferite variante de mers, prindere, aruncare, alergare, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor executa cu amplitudine diferite variante de mers, de prindere, de aruncare, alergare
O2: să execute corect exerciții din complexul de dezvoltare fizică, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor executa corect exerciții din complexul de dezvoltare fizică
O3: să-și formeze o ținută corporală corectă, obiectivul se considră atins dacă toți copiii își vor form ținuta corporală corectă.
Desfășurare:
Echipele, una lângă alta, au jucătorii aranjați în coloană câte unul, cu distanța dintre b#%l!^+a?componenții echipei de circa 1 metru. Primul jucător al fiecărei echipe transmite, la un b#%l!^+a?semnal, mingea în spate, pe deasupra capului său, iar al doilea o ia și o rostogolește ^+a?mai departe, printre picioarele depărtate, celui din spatele său. În acest fel, alternativ, mingea trece pe la toată echipa. Ultimul din echipă primind mingea, se duce cu ea în b#%l!^+a?fața echipei și o transmite în același mod, până ajunge iarăși la ultimul jucător. Echipa ai cărei jucători revin mai repede pe locul inițial, câștigă jocul, care poate fi repetat de 2-3 ori
Elemente de joc: întrecerea, surpriza, aplauzele.
Mingea în coș
Loc:
în aer liber sau în sală
Participanți:
Copiii împărțiți în echipe
Materiale:
câte un coș de plastic sau o cutie pentru fiecare echipă și câte o minge de oină, de cauciuc sau de tenis pentru fiecare participant.
Obiective:
O1: să execute cu amplitudine mișcarea de aruncare și de prindere, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor executa cu amplitudine mișcarea de aruncare și prindere
O2: să alerge în linie dreaptă, păstrând corectă poziția corpului, obiectivul se consideră atinsdacă toți copiii vor alerga în poziție dreaptă, păstrând corectă poziția corpului
O3: să manifeste atitudini de cooperare, de competiție, de fair-play, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii manifestă atitudine de cooperare, de competiție , de fair-play.
Scop:
dezvoltarea îndemânării.
Reguli:
copiii sunt împărțiți în echipă;
câștigă echipa care a introdus cele mai multe mingi în coș. b#%l!^+a?
Desfășurare:
Copiii din fiecare echipă, având câte o minge în mână, stau pe linia de aruncare , cu fața la un coș aflat la distanță convenabilă. La semnalul conducătorului de joc, primii din fiecare echipă arunca mingea, căutând să o introduca în coș. Copiii care au aruncat mingea ocupă ultimul loc de la echipa din care fac parte. Câștigă echipa care a introdus în coș numărul cel mai mare de mingi. Jocul se repetă de 2-3 ori
Jocuri didactice muzicale
Semaforul b#%l!^+a?
Spațiu de joc:
Sala de clasă sau aer liber
Participanți:
Copiii și educatoarea
Obiectiv:
O1: să cânte în cor, obiectivul se consideră atins, dacă toți copii vor cânta în cor
O2: să asocieze mișcările jocurilor muzicale cu textul acestora, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor asocia mișcările jocurilor muzicale cu textul acestora
O3: să manifeste interes și bună dispoziție pe tot parcursul învățării, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor manifesta interes și bună dispoziție pe tot parcusrul învățării
Reguli:
Copiii sunt dispuși în coloană și merg în ritm. La refren, pe cuvintele STAI și MAI AȘTEAPTĂ, stau pe loc, iar la cuvintele POȚI SA TRECI, merg.
Elemente de joc: mișcarea pe ritmul muzicii
Desfășurarea jocului:
Se cântă
Trei culori el are/ Veșnic vii și noi
Și e lucru mare /Să le știm și noi b#%l!^+a?
Refren: Roșu –stai/ Galben- mai așteaptă
Verde poți să treci!
b#%l!^+a?
Fiece culoare/Are propriul grai
Roșu știți ce-i oare?/ Roșu spune Stai!
Refren
Galbenul înseamnă / Mai așteaptă un pic
Verdele te-ndeamnă / Treci flăcău voinic!
Refren
Cine-i iute de picior
Participanți: b#%l!^+a?
Copiii și educatoarea b#%l!^+a?
Materiale:
Scăunele sau băncuțe
Spațiu de joc:
Sala de clasă sau aer liber b#%l!^+a?
Obiectiv:
O1: să redea cântecul pornind de la modelul educatoarei, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor reda cântecul
O2: să se miște pe ritmul muzicii, obiectivul se consider atins dacă toți copiii se vor mișca pe ritmul muzicii
O3: să răspundă la indicațiile de mișcare, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor răspunde indicațiilor de mișcare
Elemente de joc: mișcarea în ritmul muzicii
Reguli:
Scăunelele se așează în semicerc, cu unul mai puțin decât numărul de jucători. La distanța de 3-4 metri de scaunele, copiii merg în cerc, cântând. La un semnal dinainte stabilit, copiii aleargă spre scăunele. Celui rămas în picioare, care este eliminat din joc, i se cântă Rău ne pare, ai pierdut/ Nu ești iute de picior/ Altădată, chiar și tu/ Vei fi un învingător. Jocul se reia de fiecare dată cu un jucător și un scaun în minus, până rămâne un singur câștigător.
:
Se cântă Hai să facem un concurs/Cine-i iute de picior
Să vedem care din noi /Va ieși învingător
Când plecarea se va da/ Hai cu toții să pornim
Deci, atenție copiii/ Printre primii noi să fim.
Taraful chiț
Participanți: b#%l!^+a?
Copiii
Materiale:
Fanioane,căsuțe desenate.
Spațiu de joc:
Sala de clasă sau aer liber
Obiective:
O1: să respecte comenzile primite de la educatoare/conducătorul joculuitivul sconsideră
O2: să alerge în direcția impusă de regulile jocului, păstrând poziția corectă a corpului, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii aleargă în direcția impusă de regulile jocului, păstrând poziția corectă a corpului
Elemente de joc: întrecerea, aplauze, mișcarea în ritmul muzicii
Reguli:
La comanda PISICA!!! toți copiii aleargă în cele patru colțuri ale terenului de joc, unde au fost marcate căsuțele șoriceilor și se ghemuiesc unul lânga altul. La comanda PISICA A PLECAT, copiii revin în mijlocul terenului și reiau joaca. Dacă pisica reușește să prindă un șoricel, b înainte de a ajunge în căsuță, schimbă rolul cu el și jocul continuă.
Se cântă
Ne cunoaște o lume întreagă/ Noi suntem taraful Chiț
Jucăuși și buni de șagă/ N-avem frică de pisici
Refren:
Chiț, chiț, chiț, n-avem frică de pisici
Chiț, chiț, chiț, când nu sunt pe-aici.
Cu o cobză și-o chitară/ Cu-n țambal și-un contrabas
Ne distrăm seară de seară / Și cântăm așa pe nas
Refren
b#%l!^+a?
Barza ne pândește
Participanți:
Copiii
Materiale: covor, cretă,
Spațiu de joc:
Sala de clasă sau aer liber
Obiective:
O1: să realizeze mișcări ample ale corpului prin sărituri, alergare, obiectivul se consideră atins dacă toți copii realizează mișcări ample ale corpului prin sărituri, alergare.
O2: să realizeze mișcările pe ritmul muzicii, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii realizează mișcări în ritmul muzicii
O3: să respecte regulile jocului, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii respectă regulile jocului
Reguli:
Copiii îndeplinesc roluri de broscuțe și stau pe marginea unui cerc desenat pe sol, care b#%l!^+a?reprezintă malul lacului. Un copil, ales de educatoare este barza. El stă într-un picior, ceva mai departe de broscuțe și le privește. Broscuțele se plimbă pe malul lacului și cântă: Barza ne pândește stând într-un picior / Va feriți de dânsa surioarelor/ Barza are ciocul lung și ascuțit/ Și cu el ne-apucă când nici n-am gândit. b#%l!^+a?La cuvintele educatoarei VINE BARZA, copiii sar în lac, ca să scape de barza care se repede să-i prindă. După ce au scăpat de barza, broscuțele cântă : De vrăjmașa barză/ Iată c-am scăpat/ Bine ne mai pare / Că nu ne-a mâncat.. Jocul continuă până când barza reușește să prindă cât mai multe broscuțe. b#%l!^+a?
Elemente de joc: întrecerea, cântecul ritmat
Bondarul
Spațiu de joc:
Sala de clasă sau în aer liber
Participanți:
Copiii
Obiective:
O1: să realizeze mișcări scurte de sărit, atins, lovituri ușoare în timpul jocului muzical, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor realiza mișcări scurte de sărit, atins sau lovituri ușoare în timpul jocului muzical
O2: să manifeste atitudini de cooperare, de competiție, de fair-play, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor manifesta atitudini de cooperare, de competiție, de fair-play.
Reguli:
Copiii sunt așezați în cerc. Copilul ales bondar merge în jurul cercului format de copii, prin interior. El se oprește în fața unui copil, încercând să lovească cu palma, palma întinsă a acestuia. Copilul trebuie să-și tragă palma la momentul potrivit, ca să nu fie lovit. Dacă bondarul nu l-a înțepat, trece mai departe la alt copil. După ce reușește să lovească palma unui copil, bondarul intră în cerc, iar copilul lovit devine bondar. În rolul de bondar pot fi simultan 2-3 copii. Jocul se termină când toți copiii au fost bondari și /sau se poate repeta de câteva ori.
Se cântă Măi bondare, bondărici, ce-ai cătat la noi aici?
Cu-n bondar să nu glumești și de el să te ferești
Dacă nu te vei feri, cu acul te va răni
Bâz, bâz, bâz, bondare bâz ,bâz, bâz, bâz, bondare bâz. b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
Jocuri didactice la educarea limbajului
Jocul silabelor.
Scopul:
consolidarea capacității de diferențiere perceptiv – fonematică a grupurilor de sunete (silaba); îmbogățirea vocabularului activ ca urmare a experienței cognitive proprii și a transferului de informații în comunicarea dintre copii.
Obiective operaționale: b#%l!^+a?
O1: Să despartă cuvintele în silabe, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor despărții cuvintele în silabe
O2: Să identifice silaba inițială dintr-un cuvânt, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor identifica silaba inițială dintr-un cuvânt
O3: Să coreleze numărul de silabe cu bătaia ritmică din palme sau cu mișcarea palmei așezată sub bărbie, obiectivul se consideră atins, dacă vor corela numărul de silabe cu bătaia ritmică din palme sau cu mișcarea palmei așezată sub bărbie.
O4: să respecte regulile jocului, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor respecta regulile jocului
Sarcina didactică :
perceperea și pronunțarea clară a silabelor.
Reguli:
copiii aleg pe rând câte un jeton, denumesc imaginea și apoi despart cuvântul în silabe, precizând numărul acestora, în funcție de numărul de silabe din cuvintele ilustrate.
Câștigă copilul care a răspuns corect la cele mai multe cerințe.
Elemente de joc: surpriza, apluzele, manipularea materialelor.
b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
Oglinda fermecată.
Scopul:
verificarea poveștilor cunoscute pe baza reproducerii episodului ilustrat și a caracterizării sumare a personajelor principale din povestire, perfecționarea exprimării corecte și expresive;
Obiective operaționale:
O1: să denumească povestirea după ilustrație, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor denumi povestirea după ilustrație
O2: să povestească un episod recunoscut din ilustrații, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor povesti un episod recunoscut din ilustrații
O3: să folosească propoziții corecte din punct de vedere gramatical, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor folosi propoziții corecte din punct de vedere gramatical
O2: să selecteze personajele corespunzătoare poveștirii, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor selecta personajele corespunzătoare poveștririi.
Reguli: b#%l!^+a?
oglinda se oprește la un copil care o deschide, spune titlul poveștii, povestește episodul respectiv; cel care nu recunoaște dă mai departe oglinda; oglinda circulă fără să întârzâie la vreun copil.
Căștigă copiii care au răspuns corect.
Elemente de joc: surpriza, apluzel, manipularea materialelor
Eu spun una, tu spui multe.
Scopul:
formarea deprinderii de a forma pluralul substantivelor în scopul dezvoltării corecte a b#%l!^+a?vorbirii
Obiective operaționale:
O1: Să formeze corect pluralul unor substantive pe baza observării lor, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor forma corect pluralul unor ubstantive pe baza observării lor
O2: Să alcătuiască propoziții și fraze scurte utilizând corect acordul dintre singular și plural, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor lcătui propoziții și fraze scurte utilizând corect acordul dintre singular și plural
O3: Să participe ca ascultător și ca vorbitor la activitatea organizată, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor prticipa ca scultător și ca vorbitor la activitatea organizată
O4: Să respecte regulile jocului pe tot parscursul desfășurării acestuia, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor respecta regulile jocului pe tot prcusrsul desfășurării acestuia
Sarcina didactică:
alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.
Regulile jocului:
copilul alege câte un jeton, denumește obiectul desenat și cere colegului din echipa b#%l!^+a?adversă să ridice jetonul cu pluralul obiectului.
este declarat câștigător copilul care a răspuns corect sarcinii.
b#%l!^+a?
Elemente de joc: aplauzele, întrecerea
Călătorie în lumea poveștilor.
Scopul:
dezvoltarea unei vorbiri corecte, coerente și expresive utilizând cuvinte și expresii din poveștile prezentate; verificarea însușirii de către copii a conținutului unor povești, stimularea expresivității și creativității limbajului oral.
Obiective operaționale: b#%l!^+a?
O1: Să recunoască titlul unei povești, recunoscute pe baza unui fragment, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor recunoaște titlul unei povești
O2:Să caracterizeze personaje din poveste, făcând diferența dintre personaje pozitive și personaje negative, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor caracteriza personaje din poveste, diferenâiindu-le pe cele pozitive de cele negative
O2:Să redea dialogul dintre personaje, interpretând rolul acestora, obiectivul se consideră atins, dacă toții copiii vor reda dialogul dintre personaje prin interpretarea acestora
O3: Să formuleze propoziții simple și dezvoltate cu cuvinte date, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor formula propoziții simple și dezvoltate cu cuvinte date
Sarcina didactică:
recunoașterea și denumirea poveștilor și a personajelor după ilustrații; reproducerea dialogurilor dintre personaje.
Reguli:
răspunde copilul care este numit de educatoare; se aruncă cubul și se va răspunde la întrebările puse de educatoare despre povestea din imagini.
Copiii vor fi recompensați cu bomboane
Elemente de joc: aplauzele, întrecerea, recompensa
Roadele toamnei.
Scopul:
verificarea cunoștințelor copiilor despre legumele și fructele de toamnă; consolidarea deprinderii de a alcătui propoziții despre legume și fructe de toamnă.
Obiective operaționale:
O1: Să sorteze obiectele din imagini în funcție de categoria din care fac parte, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor sorta obiecte din imagini în funcție de categoria din acre fac parte
O2: Să identifice legume și fructe pe baza descrierii însușirilor caracteristice, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor identifica legume și fructe pe baza descrierii însușirilor caracteristice
O3: Să alcătuiască propoziții despre legumele și fructele de toamnă recunoscute și denumite, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor alcătui propozții despre legumele și fructele de toamnă recunoscute și denumite
b#%l!^+
Sarcina didactică:
recunoașterea unor legume și fructe și a caracteristicilor acestora; formularea unor propoziții corecte despre legumele și fructele de toamna.
Reguli
când roata se oprește, copiii privesc imaginea și după ce o denumesc, caută în setul lor același fruct sau aceeași legumă; copiii ascultă ghicitoarea, apoi caută imaginea b#%l!^+a?corespunzătoare răspunsului corect și o așează pe panou. Copilul care vine primul la panou este b#%l!^+a?aplaudat; copiii învârt roata”roadele toamnei”, apoi cu denumirea imaginii la care se oprește, alcătuiesc propoziții răspunzând la întrebarea ”Ce știm despre?”.
Elemente de joc: aplauzele, întrecerea
Să-l ajutăm pe iepuraș.
Scopul:
sesizarea relației de antonime și folosirea cuvintelor în contexte adecvate; dezvoltarea capacității de a ordona obiecte după un criteriu dat; verificarea cunoștințelor despre animale; consolidarea deprinderii de a interpreta expresiv un cântec; dezvoltarea capacității de a reda prin desen personaje din povești. b#%l!^+a?
Obiective operaționale:
O1: Să formuleze propoziții corecte cu unele cuvinte antonime, obiectivul se consideră atins dacă toți copiii vor formula propoziții corecte cu antonime
O2: Să ordoneze obiecte în șir crescător/descrescător, după mărime și lungime, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor ordona crescător/descrescător, după mărime și lungime obiectele
O3: Să integreze animalele în categoria din care fac parte, obiectivul se consideră atins de către toți copiii dacă aceștia vor integra animalele din categoria din care fac parte
O4:Să identifice titlul poveștilor/povestirilor cu personaje – animale pe baza unor b#%l!^+a?replici/fragmente, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor identifica titlul poveștii cu personajele
O5: Să precizeze trăsături ale personajelor animale pe baza unor fragmente, obiectivul se consideră atins, dacă toși copiii vor preciza trsături sle personjelor animale pe baza unor fragmente
O6: Să interpreteze cântece respectând linia melodică și textul, obiectivele se consideră atinse dacă toți copiii vor interpreta cântece respectând linia melodică și textul
O7: Să redea în limbaj plastic un personaj preferat din povești, obiectivul se consideră atins, dacă toți copiii vor reda în limbaj plastic un personaj preferat din povești.
Sarcina didactică:
găsirea unor cuvinte (antonime); rezolvarea exercițiilor (joc); redarea prin desen/limbaj plastic a unui personaj preferat.
Reguli:
Alegerea copilului este făcută de către educatoare;
Copiii sunt recompensați la sfîrșitul activității.
Desfășurarea jocului: b#%l!^+a?
alegerea copilului care va răspunde se va face prin aruncarea și prinderea unui morcov de pluș; după rezolvarea sarcinilor, copiii primesc câte o cheie, care ar trebui să deschidă porțile apărute în drumul spre casă; pentru răspunsurile corecte copiii sunt aplaudați sau recompensați cu steluțe.
Elemente de joc: aplauzele, întrecerea
b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a
II.5. Îndrumarea jocului didactic
Îndrumarea jocului didactic este o acțiune care trebuie să fie foarte bine realizată de către educatoare, care trebuie să știe exact componentele jocului didactic. Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului, prin intermediul căruia se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative în grădiniță.
Fiecare joc didactic trebuie să: b#%l!^+a?
instruiască pe copil;
le consolideze și să le precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare;
îmbine armonios elementul instructiv-educativ și exercițiul cu elementul distractiv.
Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică, originală, deosebită de celelalte activități practicate în grădiniță. Ca orice altă activitate trebuie pregătit din vreme și cu multă atenție, pentru a se asigura condițiile bunei lui desfĂșurări. Dintre măsurile prealabile, mai importante sunt:
planificarea jocurilor didactice; b#%l!^+a?
cunoașterea lor temeinică;
întocmirea proiectului de activitate;
asigurarea materialului didactic necesar;
pregătirea copiilor pentru desfășurarea jocului didactic.
Pregătirea cu caracter permanent și de perspectivă vizează documentarea, planificarea și b#%l!^+a?proiectarea materialelor cu caracter distributiv și demonstrativ de către educatoare. Înscrierea jocurilor didactice în planurile anuale și în planificările calendaristice trebuie să se facă întotdeauna în funcție de scopul urmărit (precizarea, verificarea sau predarea cunoștințelor, corectarea pronunției copiilor, însușirea structurii gramaticale a limbii). Jocurile didactice care urmăresc fixarea cunoștințelor trebuie planificate, cum este și firesc, după activitățile în care au fost predate cunoștințele respective. De exemplu, jocurile didactice: "Săculețul cu jucării", "Ce-a găsit păpușa?", "Ce știm despre .?" trebuie planificate după ce a avut loc activitatea de observare "Sala de grupă" și după convorbirea după imagini "Jucăriile". Alte jocuri didactice au drept scop predarea unor cunoștințe și îmbogățirea vocabularului copiilor cu o serie de cuvinte noi. Jocurile acestea trebuie planificate în raport cu celelalte activități obligatorii de predare astfel încât să se asigure transmiterea gradată a cunoștințelor.
Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică urmărită în joc, acțiunea lui și regulile care-l reglementează, astfel încât să-l poată preda corect în activitatea pe care o b#%l!^+a?desfășoară cu copiii. Nerespectarea uneia din componentele jocului, cunoașterea insuficientă a acțiunii sau a regulilor sale afectează buna îndeplinire a sarcinii didactice sau chiar duce la schimbarea profilului activității. Primul lucru de care se tine seama în îndrumarea jocurilor didactice este organizarea bazei materiale, alegerea celor mai posibile jucării și materiale b#%l!^+a?didactice pentru jocul respectiv, ținând cont de particularitățile de vârstă ale copiilor.
Indiferent de proveniența materialului didactic, materialul folosit în jocurile didactice trebuie să întrunească și unele cerințe speciale, în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, realități artistice și anume: materialele, indiferent de natura lor, nu trebuie să fie încărcate, greoaie din punct de vedere al compoziției, fapt ce ar împiedica copiii să rezolve corect sarcina didactică. Materialele didactice trebuie sa fie corespunzătoare și din punct de vedere al dimensiunii. Sunt jocuri în care se folosește numai material demonstrativ – Ce face mama?", "Spune ce face?", "Ce s-a schimbat?" – în acest caz materialul trebuie să aibă dimensiuni mari pentru a fi bine perceput de copii.
Materialul distributiv, mânuit de copii, trebuie să aibă dimensiuni mai mici. De cele mai multe ori, materialul folosit de educatoare diferă de cel utilizat de copii, exemplu, în jocul Știți unde trăiesc? sau Unde s-a oprit roata?, materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe despărțituri și din machete, reprezentând diferite medii în care trăiesc animalele și anotimpurile, materialul copiilor consta în 1 – 2 jetoane reprezentând diferite animale domestice sau sălbatice cunoscute. b#%l!^+a?
Sunt jocuri didactice care presupun folosirea unor materiale simple ca: discuri, obiecte b#%l!^+a?mărunte, materiale care contribuie prin diferitele lor însușiri – culoare, mărime, grosime, lățime- la precizarea unor cunoștințe ale copiilor – panglici de diferite culori și mărimi, resturi de stofă, de pânză, rechizite școlare, pentru jocurile didactice Panglicuțele, De-a magazinul de textile, De-a librăria. De asemenea, se pot folosi jucării ca: animale, păsări, veselă, obiecte de îmbrăcăminte în jocurile: Săculețul fermecat, De-a magazinul, De-a circulația, De-a gospodina. Păpușa, cu întreg sortimentul de îmbrăcăminte și cu toate obiectele de uz casnic, adaptate la mărimea ei permite educatoarei să rezolve o multitudine de sarcini didactice, în jocurile: Să îmbrăcăm păpușa, Ce face păpușa?".
Ilustrațiile, seturi, loto-uri, mozaicurile, desene de decupat, jetoane, dau copilului posibilitatea să reconstituie în plan senzorial și mintal întregul din părți, stimulează activitatea analitico-sintetică a gândirii. Pregătirea materialului necesită, o atenție specială din partea educatoarei în selecționarea sau confecționarea materialului didactic necesar unui joc, găsind soluții interesante de prezentare a acestuia, astfel încât să trezească nu numai interesul copiilor pentru material, ci și pentru jocul in sine.
Deoarece unele jocuri didactice sunt mai complexe, presupun precizarea, verificarea sau sistematizarea unui număr mai mare de cunoștințe, pentru buna lor desfășurare, se impune b#%l!^+a?nevoia pregătirii prealabile a copiilor. O influență favorabilă o pot avea repetarea unor jocuri didactice, în etapa rezervată jocurilor și activităților libere. De exemplu:
jocul didactic Magazinul de îmbrăcăminte, poate fi pregătit prin jocurile: Ce îmbrăcăminte poartă? și De-a magazinul;
jocul didactic Ghicește la ce m-am gândit?, poate fi pregătit prin respectarea temeinică a jocurilor: De-a librăria, Cu ce trebuie să lucrez?, Cum a trimis scrisoarea?
În afară de respectarea jocurilor cu un conținut sau cu o sarcină didactică asemănătoare, pregătirea copiilor pentru jocul didactic se poate realiza și prin exerciții cu material instructiv, efectuate cu grupe mici de copii sau individual, unde au posibilitatea să povestească în mod independent tot ceea ce gândesc. b#%l!^+a?
Procedeul de a face cunoscut în prealabil materialul didactic este indicat numai atunci când acesta, prin complexitatea conținutului său, ori a modului de mânuire, ar stânjeni sau ar încetini ritmul de desfășurare al jocului. Reușita jocului depinde și de felul în care se asigură b#%l!^+a?condițiile necesare bunei desfășurări, de organizarea acestuia.
Organizarea jocului presupune un complex de măsuri prealabile, care, în majoritatea cazurilor sunt aceleași ca la orice activitate obligatorie de educarea limbajului și anume:
aranjarea mobilului;
pregătirea materialului didactic necesar;
adunarea copiilor;
așezarea lor după cerințele jocului.
În ceea ce privește aranjarea sălii de grupă, aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit jocului didactic care urmează a se desfășura. Astfel, la jocurile didactice care presupun mișcare – Caută-ți căsuța, Așează la locul potrivit, Animalele și puii lor, etc.- este necesar să se creeze în sală un spațiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfășura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie strâns și așezat într-o parte a sălii, lăsând liberă cea mai mare parte a ei. Scaunele se vor așeza pe o singură latură a încăperii, lângă peretele la care au fost strânse mesele. În partea opusă, se vor face, după caz, amenajările necesare (machete, magazine).
Unele jocuri didactice trebuie să se desfășoare la măsuțe, fapt care necesită, de asemenea unele amenajări. De exemplu la jocul Ce se potrivește? – mesele și scaunele vor fi așezate ca la școală (sistem liniar). O alta posibilitate de a aranja mesele și scaunele este în formă de unghi ascuțit cu vârful opus mesei educatoarei. b#%l!^+a?
În jocurile la care se folosește numai material demonstrativ, el se află pe masa educatoarei, copiii pot fi așezați pe scăunele, în semicerc, unde pot percepe mai ușor materialul ce va fi mânuit în joc: Ghici ce face păpușa?, Unde s-a oprit roata?, Cu ce se îmbracă păpușa?, Ce face?
La grupele mijlocie și mare, la așezarea materialului trebuie antrenați și copiii de serviciu sau după caz un număr mai mare de copii. Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit ușor de către toți copiii.
O altă sarcină, care revine educatoarei, este asigurarea bunei desfășurări a jocului – constă în adunarea copiilor și așezarea lor la locurile indicate. Înainte de a începe activitatea, copiii pot fi scoși din sala de grupă și introduși apoi prin cântec, prin mers cadențat, pentru a marca trecerea de la activitățile libere la cele care se desfășoară sub conducerea directă a educatoarei. Înainte de a începe activitatea, se folosește, de obicei, o scurtă introducere cu caracter pregătitor și care în același timp are menirea de a crea o atmosferă cât mai prielnică b#%l!^+a?desfășurării jocului. În general, se pot folosi povestiri scurte, ghicitori, versuri, convorbiri si prezentarea copiilor a materialului care va fi utilizat în activitate. Povestirile folosite trebuie să fie scurte, să familiarizeze copiii cu tema jocului, stimulându-le curiozitatea față de materialul care urmează să fie prezentat sau față de acțiunea jocului.
Materialul poate fi intuit în întregime sau numai parțial, în funcție de natură, de calitatea b#%l!^+a?și de dificultatea mânuirii lui în joc. Educatoarea anunță copiilor titlul jocului, simplu și concis formulat, la nivelul lor de înțelegere, cu multă claritate, sugerând acțiunea jocului: Găsește un cartonaș la fel, Eu spun una, tu spui multe, Panglicuțele. Explicarea jocului, metodele si procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face înțeles variază după natura și complexitatea lui, dar și după posibilitățile grupei.
Explicația trebuie făcută în mod precis și concis, evitându-se excesul de vorbire, cuvintele de prisos care ar îngreuna înțelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să folosească, în același timp, un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimică adecvată. În cazul în care copiii nu au înțeles regulile jocului, educatoarea intervine cu unele sublinieri la sfărșitul explicației, înainte de a începe jocul propriu-zis.
La grupa mică, educatoarea sau un anumit personaj este întotdeauna conducătorul jocului, revenindu-i sarcini importante, pe linia antrenării tuturor copiilor în respectarea regulilor jocului pe linia corectării răspunsurilor, a sancționării greșelilor, a aprecierilor b#%l!^+a?b#%l!^+a?răspunsurilor corecte, a complicării jocului. denumiri de culori, forme, poziții spațiale. Educatoarea este cea care denumește prima, apoi repetă, accentuând în mod intenționat asupra diferitelor părți de cuvânt pentru a fi percepute corect de copii. Apoi, se cere copiilor repetarea acestora, în mod individual, asociindu-le cu concretul obiectual. Astfel, cuvintele noi capătă conținut și sens, sunt reținute cu ușurință.
Pe parcursul jocului sunt antrenați toți copii în răspunsuri individuale la toate aspectele propuse a fi exersate în cadrul jocului respectiv. Totodată se acceptă și răspunsuri incorecte, cu obligația de a fi corectate. Răspunsurilor verbale li se asociază multă mișcare – de brațe, picioare, palme – și mimică. Toate acestea atrag copiii, ajutându-i să rezolve cu bine sarcinile propuse. Repetițiile, ca și corectarea greșelilor din exprimarea copiilor, trebuie făcute cu mult tact pentru a nu supăra copiii și a nu le diminua din dorința de participare activa la joc. Efortul copiilor chiar și atunci când nu este încununat de succes deplin, trebuie apreciat, răsplătit pentru a-i încuraja și a-i determina să persevereze în continuare. În acest mod nu se creează condiții pentru apariția unor atitudini negative la copii. Încheierea jocului se face în strânsă legătură cu b#%l!^+a?conținutul acestuia și cu materialul folosit, pentru a obține adeziunea copiilor și asupra acestui moment al activității.
Formele pe care le pot îmbrăca încheierea jocului pot fi: aranjarea materialului la locul lui în sala de grupa, imitarea prin anumite mișcări a unor acțiuni efectuate de personajele prezentate în joc, prin onomatopee, aprecieri asupra rezultatelor obținute. Cu acestea se urmărește păstrarea atmosferei de voie bună și satisfacție a tuturor copiilor.
La grupa de 4-5 ani se mențin caracteristicile menționate mai sus, în special la începutul b#%l!^+a?anului școlar (ca etapa de tranziție, pentru copiii care continuă grădinița sau de adaptare pentru cei care vin din familie la grădinița la 4 ani). Treptat în organizarea și desfășurarea jocului didactic apar aspecte noi: introducerea în joc se poate face prin intermediul unor ghicitori, scurte povestiri, a unor versuri prin care se anunță copiilor tema și astfel li se captează atenția și interesul pentru joc.
Ca moment aparte se realizează intuirea materialului didactic de copii, cu sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copiilor față de secretele pe care le conține și se asigură înțelegerea modului în care el va fi folosit la activitate.
Explicația și demonstrația jocului se realizează de către educatoare cu ajutorul unui copil sau a mai multor copii. Acest moment privește întreaga desfășurare a jocului sau a câte unei părți a acestuia (daca jocul arc 2 – 3 variante în desfășurarea sa). Explicația trebuie să fie b#%l!^+a?făcută cu cuvinte puține, precise, clare, în concordanță deplină cu demonstrația. La grupa mare, o deosebită atenție se acordă calității jocului, care se constituie ca o rezultantă a mai multor factori: activizarea corectă, promptă a copiilor, exprimarea lor corectă din punct de vedere gramatical, rapiditatea închegării răspunsurilor, intonația adecvată, modelarea intensității vocii etc.
Pe parcursul jocului se accentuează asupra caracterului de întrecere (cine rezolvă repede și bine), ținând seama de toate regulile jocului. Întrecerea se poate declara frontal între toți copiii, ori în două sau mai multe echipe. Punctajul se realizează fie prin aportul fiecărui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.
Se recomandă consemnarea rezultatelor obținute, în grafice, pentru a fi mai evident b#clasamentul final, care vizează calitatea muncii depuse. De asemenea, crește foarte mult rolul opiniei colectivului în alegerea reprezentanților, în aprecierea răspunsurilor, precum și supravegherea respectării regulii sau în soluționarea conflictelor.
În concluzie, putem sublinia faptul ca pentru buna pregătire, organizare și desfășurare a b#%l!^+a?jocului didactic, educatoarea trebuie să creeze cele mai bune condiții de realizare, astfel încât, jocul didactic să-și păstreze specificitatea și să-și mărească eficiența. Jocul didactic, îndrumat rațional de către adult, contribuie la dezvoltarea multilaterală a personalității copilului: cea fizică, cea intelectuală, cea socială, cea morală și estetică.
b#%l!^+a
b#%l
CAPITOLUL III. Profilul psihologic al copilului preșcolar
III.1.Prezentare, definiție
Creșterea fizică și dezvoltarea psihică în primii 6-7 ani de viață nu se constituie ca procese uniforme și omogene, până la vârsta școlară distingându-se mai multe perioade ale copilăriei:
Perioada infantilă, de la naștere până la 12 -14 luni;
Perioada antepreșcolară sau prima copilărie, de la un an până la 3 ani;
Perioada preșcolară, a doua copilărie, de la 3 ani până la 6-7ani, perioadă care cuprinde alte trei faze: mică, mijlocie și mare.
Particularități psiho-fizice ale acestor vârste.
Perioada de vârstă cuprinsă între 3 – 6/7 ani se caracterizează prin faptul că la această vârstă copilul trece treptat de la jocul individual la cel de grup, își face prieteni, se integrează în grupuri, devine mai sociabil. Fizic, dezvoltarea este evidentă în această perioadă, creșterea fiind vizibilă de la 92 cm la 116 cm, iar în greutate de la 14 kg la 22 kg. În această perioadă apar și diferențele dintre băieți și fete, dar acestea se evidențiază mult mai bine la sfârșitul perioadei b#%l!^+a?preșcolare.
Acum, comportamentele alimentare, așezarea și ținuta la masă, utilizarea tacâmurilor, corelarea cu cei din jur și respectarea regulilor de igienă se impun, se imprimă în comportamentul copilului preșcolar. Între 4 și 5 ani copilului i se diminuează pofta de mâncare, uneori din cauza tensiunii afective dar și din cauza varietății regimului alimentar. Acum se modifică și capacitatea copilului de a decide alegerea hainelor, de a le păstra curate și îngrijite. Igiena alimentară, de spălare pe mâini înaintea mesei, de folosire a toaletei,a băii, de spălare pe dinți, toate astea oglindesc gradul de dezvoltare și de formare a imaginii de sine a copilului.
Copilul acumulează energie, își dezvoltă îndemânarea, mișcările devin suple, sigure, dar sensibilitatea pentru bolile copilăriei rămâne. Prin joc, copilul reproduce tot mai multe trăiri, dorințe, creează o lume virtuală, își îmbogățește imaginația și creația și acum ia naștere personalitatea copilului prin interacționarea cu cei din jurul său. Sunt interesante și colecțiile pe care le fac copiii acum, care până acum avea buzunarele goale, începe pe la 5 ani adună dulciuri, folii de la diferite bomboane, iar la 6 ani adună mici obiecte: dopuri, pietricele colorate, mașinuțe, etc.
O altă etapă interesantă este aceea legată de somn: se opune mersului al culcare b#%l!^+a?deoarece vrea să interacționeze cu adulții, fiind mai receptiv la ceea ce fac ei. Modul în care copilul protestează poate fi verbal și necesită prezența unei persoane, a unei lumini aprinse, liniște sau prezența muzicii în camera respectivă.
Perioada preșcolară este etapa cea mai intensă de dezvoltare psihică, etapa în care copilul ia contact cu mediul extern, cu grădinița, socializează, apar dezvoltări la nivel de personalitate, se descoperă pe sine, își dezvoltă imaginația, se transpune în fiecare situație întâlnită, apărând și dorința de a crea, de a schimba și transforma viața cotidiană.
Perioada preșcolară putem să o împărțim în trei subperioade:
Subperioada preșcolarității mici;
Subperioada preșcolarității mijlocii;
Subperioada preșcolarității mari.
În preșcolaritatea mică, copilul este introdus într-un nou mediu de viață, grădinița, dar copilul este încă dependent de adult, în general de mamă. Adaptarea la această perioadă este destul de dificilă, nu imposibilă. Acum copilul prezintă încă o instabilitate motrică și unele greutăți de exprimare sau de a înțelege ceea ce i se spune. Preșcolarul mic trece ușor de la o stare la alta, este ușor de impresionat, este instabil, plânge-râzând, dar în final acceptă schimbarea și devine mai maleabil. Motricitatea se dezvoltă, mișcările devin mai rapide, mai stabile, mersul este mai sigur, iar funcțiile cognitive, precum limbajul, personalitatea se dezvoltă căpătând forme accentuate. Face aprecieri corecte, este mai sensibil la ceea ce vede în jurul său, încearcă să fie de folos adultului, părinților săi în primul rând.
Preșcolarul mare prezintă o bună adaptare la mediu, este mai vigilent, percepe altfel situațiile penibile care ar putea fi cauza unui eveniment. Tipic este acum, adaptarea la diferite persoane, atât din mediul familial, dar și din mediul grădiniței. Preșcolarul mare este creator și îl interesează activități precum: desen, muzică, construcții, colaje, teatru, etc.
Devine interesat de serbări, teatru, poezie și de activități similare adulților. Dorința de a fi de folos adulților crește, este mai atent, reticent, imită discret comportamentul și activitățile b#%l!^+a?adulților. Crește capacitatea de învățare, este mai curios, vrea să învețe cât mai mult posibil. În perioada preșcolarității mari, copilul este tot mai interesat de ceea ce este în jurul său, este interesat de natură și animale, de mărime (mare, mic), cantitate( mult, puțin), de locații (sub, lângă). Se dezvoltă memoria și imaginația. Fixarea este deseori fluctuantă și superficială, dar recunoașterea este în plină dezvoltare, fiind utilizată frecvent. Concentrarea atenției crește treptat, de la 5-7 minute la preșcolarul mic, până la 20-25 de minute la preșcolarul mijlociu, la 40-45 de minute la preșcolarul mare.
Coordonatele dezvoltării psihice ale copilului preșcolar sunt reprezentate astfel:
Dezvoltarea proceselor de cunoaștere;
Dezvoltarea limbajului;
Modificarea afectivității;
Dezvoltarea activității voluntare;
Dezvoltarea motricității;
Educarea și formarea personalității;
Dezvoltarea memoriei și atenției.
Din punct de vedere al creșterii copilului preșcolar, tabelul de mai jos arată foarte clar dezvoltarea acestuia pe parcursul anilor:
Această perioadă – preșcolară – este caracterizată prin intensificarea rolului coordonator și reglator al scoarței cerebrale, acum având loc o oarecare disciplinare a conduitei, copilul fiind astfel pregătit pentru procesele ulterioare. Către 5 ani copilul devine mai robust, iar faza de fragilitate somatică este fragilă, acum apărând contractarea ușoară a bolilor contagioase. În perioada preșcolară, trecerea de la axarea activității vitale a organismului pe satisfacerea necesităților imediate, vegetative, spre starea de dezvoltare a întregii sale vieți este realizată complet.
Copilul învață să aprecieze conduita celor din jur, să o înțeleagă ca parte a valorii sociale a acțiunilor umane, în conduita proprie apărând – prin imitație activă și pasivă – b#%l!^+a?modalități de reacție. Dezvoltarea psihică nu se desfășoară omogen și ca o cumulare zilnică de însușiri, doar se constituie însușiri , trăsături care la un anumit moment caracterizează copilul.
Dezvoltarea proceselor senzoriale si intelectuale.
Planul senzio-perceptiv al copilului cunoaște o dezvoltare spectaculoasă în perioada preșcolară. Tactul devine simț de control și susținere a văzului și auzului. Întregul plan perceptiv se subordonează acțiunilor de decodificare a semnificațiilor care se conștientizează tot mai mult. Percepția se transformă în observație perceptivă și este de acum implicată în toate formele de învățare. Sensibilitatea și percepțiile vizuale sunt și ele antrenate în explorarea mediului înconjurător. Copilul este capabil de discriminări vizuale fine, pe care acum le identifică precis cu ajutorul cuvântului și le fixează bine în memorie. Formele geometrice sunt însușite mai bine și denumite mai ușor, pentru că acum are posibilitatea de a le identifica cu ajutorul cuvântului. Până la 5 ani sunt recunoscute culorile de bază: roșu, galben, albastru, maro iar mai târziu violet și indigo. Se construiesc mecanisme prin care cuvântul semnifică raporturile spațiale cum ar fi: aproape, departe, aici, sus, jos, deasupra, dreapta, etc.
Sensibilitatea auditivă se dezvoltă, auzul fonematic pentru limba maternă este mult mai bun, copilul aude toate cuvintele, dar vorbim totuși de un auz verbal global. Preșcolaritatea este b#%l!^+a?o etapă propice pentru formarea auzului fonematic specific învățării limbilor străine. Se dezvoltă și auzul muzical, copilul învață să cânte și poate reproduce linii melodice simple.
Percepția timpului este favorizată în mare parte de ritmicitatea programului zilnic, respectat la grădiniță și de comunicarea cu adulții. Preșcolarul se orientează bine în momentele zilei, dar nu verbalizează corect aceste acțiuni, folosind incorect adverbe ca: azi, mâine, ieri.
La preșcolarul mare asemenea erori se întâlnesc mai rar, chiar foarte rar, el folosind și alte adverbe, precum: devreme, târziu, repede, încet, în același timp, etc. Dificultăți întâmpină doar în folosirea trecutului sau a viitorului, în aprecierea duratei evenimentelor.
Percepțiile preșcolarului prezintă câteva caracteristici definitorii: b#%l!^+a?
Sunt stimulate și susținute de curiozitatea foarte mare a copilului;
Sunt foarte vii, întrucât sunt saturate emoțional;
Transferurile mai ușoare de la tact și auz la văz facilitează într-o mare măsură explorarea perceptivă;
Percepția preșcolarului rămâne globală, dar uneori apar anumite performanțe discriminative surprinzătoare pentru cei din jur;
Percepția preșcolarului poate beneficia de experiența sa anterioară, dar uneori transferurile sunt deformate (confundă paharul cu cilindrul, lupul cu câinele,);
Percepția preșcolarului poate fi dirijată verbal de către adult și de către educatoare b#%l!^+a?
În perioada preșcolară sunt și alte percepții ale copilului care se dezvoltă precum cele odorifice sau cele gustative. Acestea sunt dependente de climatul natural și social în care trăiește copilul, preferințele pentru un anumit aliment – spre exemplu – fiind dat de acțiunea pe care adulții o fac față de acest aliment. Sabalin spunea că însușirile obiectelor sunt reflectate în mod inegal, că adesea preșcolarul se oprește mai mult la forma și la culoarea obiectelor pe care le percepe mai clar decât la volumul lor. Astfel apar asociațiile după formă și culoare, iar cuvântul permite desfășurarea unei activități de identificare perceptivă.
La 4-5 ani, percepțiile copilului preșcolar sunt caracterizate prin amoții și sunt direcționate multilateral. Relația dintre întreg și parte nu este clar percepută, iar copilul nu poate să le descrie. Copilul va lega întotdeauna relatările de experiențe. Un exemplu din b#%l!^+a?Psihologia vârstelor:
Ce este mărul?
Mărul este rotund, roșu, gustos, se mănâncă după masă.
Sau:
Ce este bicicleta?
Bicicleta este cu roate, are pedale și e a lui Nicușor.
Percepția spațiului se dezvoltă pe linia experienței logice a relațiilor spațiale. La 3 ani copilul apreciază, pe cale verbală, mărimea, lungimea, scurtimea, grosimea, subțirimea. La 4 ani sție diferența dintre înalt, scund, ce este jos, ce este sus, etc La 5 ani denumește prozițiile dreapta, stânga, alături, pe același plan etc. La 7 ani efectuează diferențeiri privind forma obiectelor și referințele spațiale.
Percepția de timp se dezvoltă împreună cu celelalte modoficări ale acțiunii corpului și senzațiile pricvind aceste acțiuni. Există numeroase etape:
Definirea timpului prin acțiuni și continuități;
Orientarea verbală în timp
La 4 ani folosește termeni ca: dimineața, după masă, seara. Citirea orei exacte este foarte dificilă. La 5 ani folosește termeni ca: acum, imediat, atunci, după, înainte. Acum copilul învață să aștepte relativ liniștit, un timp îndeplinirea unei promisiuni. b#%l!^+a?
Reprezentările apar ca fapte psihice la antepreșcolar. La vârsta preșcolară, reprezentările devin componente de bază ale planului intern, planului subiectiv și joacă un rol important în b#%l!^+a?construirea semnificației lor asupra copilului. După opinia lui Piaget și a colaboratorilor săi, în preșcolaritate reprezentările au o dublă natură și anume: configurativ – intuitivă și operațional intelectivă. Prin urmare, imaginile sunt influențate de activitatea desfășurată de copil cu obiectele. Un efect pozitiv asupra structurării reprezentărilor îl are și limbajul, cuvântul acționând asupra restructurării reprezentărilor. Particularitățile reprezentărilor specifice vârstei preșcolare se exprimă și în desenele libere ale copiilor ele fiind caracterizate prin următoarele aspecte:
Copilul preșcolar nu organizează elementele desenului pe o temă dată, putând apărea și alte elemente care n-au legătură cu ceea ce și-a propus să facă; b#%l!^+a?
Ceea ce desenează copilul este dispus unul lângă altul pe o linie orizontală, existând și situații în care el desenează separat elementele unei structuri(ex: pălăria plasată mult deasupra capului);
Copilul nu respectă proporțiile, astfel încât oamenii desenați pot fi la fel de mari cât casa sau chiar mai mari;
Copilul nu respectă perspectiva în desenele sale, în sensul că toate elementele sunt puse pe același plan.
Prin intermediul reprezentărilor se organizează experiența, se dezvoltă înțelegerea concretă a aspectelor realității obiective. Din punct de vedere psihologic, reprezentările pot fi:
Evocatoare
De completare
De anticipare
Fantastice
Reprezentările preșcolarului evoluează în diferite și nenumărate direcții, constituindu-se reprezentări cu privire la obiecte, ființe, fenomene, reprezentări spațiale.
Jocul preșcolarilor este cel care stimulează dezvoltarea reprezentărilor de evocare, de completare, prin joc se dezvoltă funcția de creație, de constituire de noi imagini. b#%l!^+a?
Un rol important în formarea reprezentărilor îl are memoria. Posibilitatea de a fixa, de a b#%l!^+a?păstra, de a recunoaște, de a reproduce se datorează memoriei, care este o funcție fundamentală a psihicului, funcție care permite anticipări de reacții urmate de adaptări eficiente.
Pe la 3-4 ani predomină memoria involuntară, care se bazează pe asociere. În joc copilul este nevoit să memoreze, să recunoască, să reproducă. Jocul este cel care îl obligă să fie conțtient de necesitatea redării unui conținut.
La 5-6 ani copilul utilizează procedee elementare de reproducere și face încercări active de a-și reaminti.
Dacă se dau spre memorare cuvinte fără sens și cuvinte cu sens, copilul memorează mult mai repede cuvintele cu sens. Această perioadă a preșcolarității este prima etapă îb care se fixează în urma imitației și modalitățile fundamentale de conduită.
Atenția este procesul important de fixare și păstrare a experienței. Contribuie la formarea trebuinței de a cunoaște, a deprinderilor de orientare și investigație, de concentrare și percepere. Ca funcție activă, atenția asigură și condițiile desfășurării oricărei activități. Această funcție de apărare, de protejare a activității se dezvoltă după vârsta de 5 ani.
Câteva aspecte caracteristice atenției copiilor în audiția povestirilor, vizionarea filmelor și a pozelor unei cărți sunt prezentate statistic în tabelul următor
b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Analizând aceste date se observă fenomenele caracteristice privind evoluția copiilor.
În cadrul grădiniței, copilul este pus în situația de a spune ”noi” nu doar ”eu”, de a respecta anumite reguli acceptate de toată lumea. O copilărie inhibată, tensionată, însoțită de reprobare și blam alterează viitoarea personalitate a copilului. În cadrul activităților din grădiniță, copilul este pus în situația în care învață că acțiunile sale libere nu trebuie să deranjeze acțiunile celorlalți, că trebuie să respecte anumite reguli. Motivându-și fiecare acțiune, va ajunge să acționeze pe baza unui motiv interior, în formularea căruia va ține seama atât de sine, cât și de ceilalți. Când vom cere unui copil să-și motiveze fiecare acțiune, acesta va acționa pe baza unui motiv interior și va ține seama de sine, dar și de ceilalți.
Aceste comportamente sociale funcționează mai ales în cadrul jocului unde funcționează toate calitățile grupului de copii, formându-se astfel formele incipiente ale colaborării sociale. Socializarea nu este un proces liniar și uniform. Sunt distinse două mari forme: socializarea primară și socializarea secundară.
Socializarea unui copil de vârstă preșcolară înseamnă integrarea lui într-un nucleu b#%l!^+a?social, altul decât familia. Gradul de deschidere al copilului spre relația cu părinții, cu ceilalți, temperamentul său, calitatea mediului educogen, gradul de independență în acțiune sunt factori care ajută la realizarea procesului de socializare. Alți factori sunt competența educatoarei, calitatea mediului ambient al grădiniței, deschiderea spre colaborare a familiei, etc.
Comparându-se cu alți copii, preșcolarul are posibilitatea să-și dea seama de ceea ce paote el să aibă, de curajul de a se angaja în competiții cu alții. Relațiile se stabilesc la modul b#%l!^+a?optim în cadrul jocului, jocul fiind cel care se constituie în cel mai favorabil teren pentru manifestare și exersare a socializării.
Prin observarea evenimentelor zilnice, preșcolarul inventează numeroase variante în jocurile sale. Copilul parcurge fazele jocului singular, paralel sau organizat. Jocul organizat este nivelul cel mai înalt al comportamentului social. Prin jocurile de cooperare se cultivă sentimentul de apartenență la grup, la colectiv, fiind stimulate primele simpatii și preferințe între copii. În cadrul jocului organizat, copiii ating nivelul cel mai înalt al comportamentului social, comportament care presupune existența unei diviziuni a sarcinilor, o repartizare a rolurilor, existența unor conducători de joc și a cerințelor individuale subordonate scopului comun de a se juca într-un fel anume. Atenția mare se acordă jocurilor de cooperare care cultivă apartenența la grup, la un colectiv. În acest scop sunt stimulate primele simpatii și primele preferințe între copii. În ”jocul paralel”, fiecare copil își joacă rolul bucuroși doar pentru motivul că sunt unul lângă altul, iar în ”jocurile sociale” procesul de socializare este același pentru multe generații. În general sunt preferate jocurile pe echipe, în care respectarea unor reguli contribuie la cultivarea unor însușiri morale care de fapt sunt baza socializării copilului ca: spiritul de colaborare, stăpânirea de sine, dorința de a învinge, cinstea, corectitudinea, prietenia, disciplina și ordinea.
Preferințele copiilor sunt importante, ele fiind valabile pentru diferite activități, dar în mod special pentru joc. Jocurile cu caracter social stimulează viața în grup, cooperarea, organizarea, fiecare copil având posibiliatea de a îndeplini un rol, de a învăța să respecte b#%l!^+a?anumite reguli, de a deveni ucenici ai prieteniei și solidarității.
Jocurile care pot fi organizate cu copiii preșcolari sunt variate, începând cu cele de creație care au subiecte din viața cotidiană, jocurile constructive, jocurile didactice până la cele de mișcare, cele recreativ-distractive, cele muzicale etc.
Jocul răspunde unei trebuințe de creație, de socializare și evidențiază statutul mintal, afectiv, de sănătate al copilului. Din regulile jocului ”de-a ascunselea”, preșcolarul mic desprinde regula ascunderii și aceea a alergării la locul de numărat a celui care are rolul de a căuta pe ceilalți. Preșcolarul mijlociu este extrem de zelos în privința ascunderii căutând locuri complicate, ceea ce afectează strategiile de ajungere prioritară la locul de bătaie. Preșcolarul mare exprimă o orientare mai evidentă spre strategiile care facilitează atingerea facilă a locului de numărătoare.
Prin aceste exemplificări am arătat cum diferența de vârstă a copiilor implicați în acest b#%l!^+a?joc, determină reacții diferite ale copiilor, dar respectarea regulilor îi ajută să comunice, să devină prieteni, să evolueze în viitor.
Jocul răspunde trebuinței de creație, de socializare și evidențiază statutul minteal, afectiv și de sănătate al copilului. Educația intelectuală contribuie la dezvoltarea personalității, la formarea unor trăiri interioare care vor declanșa și stimula activitatea de învățare și de cunoaștere, dar și cea de înzestrare cu procedee de lucru specifice muncii intelectuale. Educația intelectuală are în dezvoltar acum două aaspecte fundamentale: aspectul formativ și cel informativ. Educația intelectuală constă în formarea și maximizarea capacităților cognitive, n b#%l!^+a?dobândirea instrumentelor intelectuale, în achiziționarea tehnicilor culturale cele mai importante, toate acestea pentru a asigura o autonomie cât mai mare a formării cognitive.Autonomia cognitivă înseamnă a judeca cu propriul cap, de a refuza prejudecate, de a fi inventiv, de afi critic, de a fi obiectiv cu propriile puncte de vedere.
La 3 luni copii pot recunoaște fețele, pot imita expresiile faciale ale altora, răspund la sunete familiare. La 6 luni înțeleg cum merge lumea din jurul lor, imită sunete, se bucură când își aud vocea proprie, își recunosc părinții, le e frică de cei străini, fac diferența dintre obiectele animate și neanimate, apreciază distanța până la un obiect. La 9 luni imită gesturi și acțiuni, experimentează, înțeleg cuvinte simple precum ”nu”, înțeleg că obiectele există chiar dacă nu le văd. La 12 luni pot urmări un obiect care se mișcă cu viteză, pot vorbi 2-4 cuvinte, imită sunetele animalelor, asociază numele cu obiectele, devin atașați de obiecte. Între 18 luni și 3 ani copiii ating un stadiu sensorio-motor care implică gândirea rudimentară. Înțeleg permanența obiectelor și a oamenilor, urmăresc cu ochii mutarea obiectelor, încep să folosească instrumentele. Înțeleg disciplina, dar vor mai multă independență, înțeleg disciplina și comportamentul adecvat. De acum, învățatul și dezvoltarea intelectuală este un proces continuu și gradat, unul care durează toată viața, nu doar în copilărie.
Conceptele timpurii ale copiilor cunosc o adevărată dezvoltare în acest timp petrecut la grădiniță. Astfel timpul este diferit înțeles de copii, acoperind acest concept diferite zone de cunoaștere și înțelegere. Copilul de 3 ani descrie trecutul ca fiind ieri, iar viitorul mâine. Cel de b#%l!^+a?4 ani descrie timpul cu noțiuni mai detaliate, cum ar fi dimineață, după-amiaza și noaptea, chiar și modificări ale anotimpurilor.
Dezvoltarea vocabularului și comunicarea nevoilor și dorințelor este cea mai mare avansare a copilului din punct de vedere intelectual între 3 și 7 ani. Un copil de 3 ani are conversația reprezentată din propoziții simple, înțelese doar de membrii familiei. Copii de 4 ani b#%l!^+a?intră în conversații cu alți copii și cu adulții, povestesc activitățile lor, continuând să se dezvolte în următorii ani, se exprimă articulat și înțelege povestiri detaliate.
Când apare și cartea preferată, copilul de 3 ani cere părinților săi să le repovestească și apoi le povestesc ei părinților, deoarece le-au memorat. Pe la 6-7 ani unii dintre ei încep să citească.
Astfel apare gândirea logică, care nu este decât capacitatea de a folosi cunoștințe actuale pentru a forma opinii educate. Copilul de 7 ani poate trage concluzii corecte pe bază de informații, poate să înțeleagă perspectivele altor persoane și conceptul gândirii opuse. Informația este acum un mijloc de realizare a unor modificări și restructurări ale unor capacități și însuțiri intelectuale.
Sistematizând aceste modificări și restructurări, putem stabili următoarele categorii:
dezvoltarea unor capacități intelectuale de natură instrumentală;
dezvoltarea unor capacități intelectuale operaționale și funcționale;
constituirea unei motivații adecvate a învățării;
familiarizarea copiilor cu unele procedee elementare de lucru specifice muncii intelectuale.
Limbajul are rolul cel mai important, fărăr el nu este posibilă gândirea și învățarea. La vârsta școlară mică o activitate de bază este dezvoltarea limbajului prin învățarea de cuvinte noi, dar și prin desprinderea de sensuri noi din cele deja învățate. Tot acum se dezvoltă tulburările de vorbire, iar premisă a citit-scrisului este învățarea orală a limbii. b#%l!^+a?Corespondența dintre foneme și grafeme ajută la dezvoltarea cititului, care devine astfel proces de decodare a semnelor grafice.
Spiritul de observație este o aptitudine care constă în remarcarea rapidă a trăsăturilor esențiale ale unor obiecte și fenomene. Acum copilul reușește să stabilească anumite legături între elementele obiectelor și fenomenelor pe care le observă. Pentru a opera este necesar să gândească și acest lucru îl poate copilul implicând un ansamblu de operații.
Putem enunța totodată trei factori specifici care fac diferența dintre savanți și artiști, fizicieni și istorici, muzicieni și pictori:
factori intelectuali – implică procese, însușiri intelectuale antrenate în procesul creației (gândire, imaginație, memorie, inteligență);
factori aptitudinali – se referă la însușiri diferite pentru domenii de activitate diferite, caz în care creativitatea se va manifesta în mod accentuat într-un domeniu dat; b#%l!^+a?
factori de personalitate – implică motivații, temperament, aspirații, voință, atitudini, trăsături de caracter, etc. Toate acestea au rolul de a stimula, de a declanșa și de a întreține procesul de cunoaștere.
Emoțiile sunt definite ca modalități de percepție a elementelor și relațiilor dintre realitate și imaginație și sunt exprimate fizic prin intermediul unor funcții fiziologice precum expresia facială sau ritmul cardiac și duce până la agresivitate sau plâns. Emoțiile controlează răspunsurile la numite situații, incluzând expresiile faciale, tonul vocal sau sistemul endocrin și pregătesc organismul pentru anumite urmări. Frica declanșează transpirația intensivă, accelerarea bătăilor inimii, creșterea temperaturii corporale, reacții psihice precum spontaneitatea și predispoziția în luarea de decizii neașteptate. Totuși, percepția și reacțiile ce survin în urma emoțiilor diferă de la individ la individ.
P. P. Neveanu arată că trăirile afective au grade de complexitate diferite, reactivitatea emoțională situându-se la niveluri biologice și culturale diverse. În general, formele complexe b#%l!^+a?ale afectivității, respectiv sentimentele, pasiunile, plasate la nivel cultural au un rol pregnant b#%l!^+a?pentru un individ. Același lucru se întâmplă și pentru un copil. Emoția este evaluarea sau judecata pe care noi o facem asupra lumii. Emoția implică evaluarea cu privire la semnificația unui eveniment sau situații. Prin emoții judecăm lumea ca fiind plăcută sau neplăcută, ca fiind bună sau rea, deci după un sistem de valori. A iubi sau a urî, a fi temător sau trist, a fi rușinat, a fi mânios, sunt judecăți emoționale asupra unor situații.
La Universitatea Stanford s-a aplicat unor copii de 4 ani un test cu ”acadele” unor copii de 4 ani, care poate preconiza cât de bine se vor adapta aceștia ca liceeni. Testul constă în a le oferi copiilor o singură acadea chiar în acel moment sau două acadele peste o anumită perioada de timp când se va întoarce cel care îi supraveghează. Copiii care-și pot controla sentimentele/emoțiile și au suficientă răbdare pentru a primi două acadele, se dovedesc a fi nu doar mai capabili din punct de vedere emoțional, ci și mai competenți la școală și-n viața de toate zilele.
Aristotel, în 1913 a scris: ”Există expresii faciale observabile caracteristice furiei, fricii, escitării erotice și altor pasiuni”. ”Furia, rușinea, ura și dragostea nu sunt factori psihici ascunși în adâncul conștiinței unui om: acestea se află și se pot citi pe fața omului și în gesturile acestuia, nu ascunse în spatele acestora.” b#%l!^+a?
Psihologii au diferite păreri despre ce este emoția și cum poate fi clasificată ea. Goleman afirmă că pe baza emoțiilor se formează predispozițiile(starea de spirit), care este mai puțin b#%l!^+a?evidentă ca emoția, dar are o durată mai mare.
Robert Plutchik a creat cercul emoțiilor care conține 8 emoții fundamentale și 8 emoții complexe., formate din câte două emoții fundamentale.
Parrott a stabilit o listă de emoții, care conține frica, dragostea, tristețea, surpriza, mânia, bucuria.
Ekman a arătat că 4 expresii faciale pot fi recunoscute de orice persoană aparținând oricărei culturi de pe planetă: frica, mânia, tristețea și bucuria.
La vârsta preșcolară mică, gândirea copilului este elementară și simplistă. Ea are un caracter animist, în sensul că preșcolarul mic consideră obiectele și fenomenele din jur ca fiind însuflețite. Figurile din cărți, jucăriile sunt vii la fel ca omul și animalele. După 3 ani și jumătate, pentru copil sunt vii numai jucăriile din timpul jocului. Abia pe la 5 ani, jucăriile încetează a mai fi considerate vii. Curiozitatea foarte mare, însușirea tot mai bună a limbajului, precum și implicarea tot mai mare în joc ți alte forme de activitate, împreună cu adultul și sub conducerea lui, sunt condiții fundamentale pentru dezvoltarea mintală a copilului. Piaget arată că până la 4-5 ani, copilul are o gândire prelogică și preoperatorie, după care se instalează b#%l!^+a?gândirea concret operatorie, care se extinde în perioada vârstei școlare mici. Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea, a cărei esență rezidă în faptul că el ”poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput”. În perioada preșcolară gândirea se sprijină mai mult pe imagini și constă din acțiuni imaginate. Gândirea preșcolarului rămâne intuitivă, întrucât operațiile ei sunt nedesăvârșite, schemele de acțiune sunt prelogice și se bazează doar pe reglări perceptive, transpuse apoi în reprezentare. Preșcolarul încă nu poate rezolva sau rezolvă în măsură b#%l!^+a?insuficientă sarcini cognitive cum ar fi: stabilirea egalității între două șiruri de elemente, conservarea cantității și a volumului, incluziunea claselor, serierea, intuirea ordinii spațiale, schema ordinii temporale, etc.
La preșcolarul mic predomină încă limbajul situativ, iar în a doua parte a perioadei preșcolare câștigă teren limbajul contextual. Crește viteza de comunicare a copilului, crește capacitatea d everbalizare a tot ce face și vede el și se consolidează o anumită flexibilitate verbală, care face posibilă vorbirea alternativă, atunci când povestește sau când se joacă. Limbajul interior este forma de limbaj care dă posibilitatea preșcolarului „ de a-și urmări mental acțiunile pe acre le desfășoară, de a introduce ajustări și de a-și regla conduitele în funcție de scopurile propuse și de situațiile ivite”. În planul emiterii verbale sau al articulării, datorită insuficientei dezvoltări și sincronizări a mișcărilor și elementelor aparatului fono-articulator, se mai mențin unele dificultăți concretizate în omisiuni, deformări, substituiri și inversiuni de sunete sau chiar silabe și cuvinte. De regulă sunt afectate sunetele care apar mai târziu în vorbirea copilului mic și care necesită o modulare mai deosebită la nivelul aparatului fono-articulator (r, ș, s, z, j)
Copilul preșcolar nu poate memora conținuturi abstracte și relații logice complexe. O mare parte a conținuturilor ei este reprezentată de experiența personală de viață, întrucât acum se pun bazele acestei experiențe și se constituie primele amintiri. Păstrarea celor memorate începe să devină mai întinsă în timp, iar în cazul unor evenimente mai deosebite, ea poate ajunge până la câteva luni. Recunoașterea este mai dificilă la preșcolarii mici, care nu-i mai identifică pe cei apropiați dacă nu i-au văzut de multă vreme. Cât privește reproducerea, copilul preșcolar reproduce mai ușor ceea ce este legat de universul său. Reproducerea poveștilor și povestirilor este mult mai ușoară în cazul în care copilul actualizează întâi sintagme de tipul „a fost odată ca niciodată….” Preșcolarul mare are rezultate mai bune în ceea ce privește reproducerea. El poate să reproducă destul de corect succesiunea evenimentelor și să restabilească ordinea imaginilor corespunzătoare. O schimbare semnificativă care are loc este instalarea treptată a mecanismelor memoriei voluntare. Acestea se dezvoltă la început în cadrul jocului. Asemenea memoriei și imaginația cunoaște o mare dezvoltare, care este permisă și stimulată de următorii factori: b#%l!^+a?
Apariția funcțiilor semiotice încă din perioada ante-preșcolară;
Dezvoltarea memoriei care conservă din ce în ce mai mult experiența personală, cât și ceea ce află copilul de la cei din jurul său;
Gândirea intuitivă, care permite explorarea lumii înconjurătoare. b#%l!^+a?
În același timp, imaginația preșcolarului este stimulată puternic și de trăirile sale afective. Plăcerea și bucuria îl fac pe copil să-și amplifice imaginativ așteptările. Legătura strânsă cu percepția și experiența concretă pe care școlarul le combină este o altă caracteristică importantă. La preșcolarul mic predomină imaginația reproductivă. Ea este antrenată mult în ascultarea poveștilor și povestirilor, copilul dorind să i se spună aceleași lucruri de mai multe ori, pentru că astfel el își poate consolida imaginile respective. Preșcolarul mare a depășit deja această fază de consolidare, el devenind stăpân pe mijloacele interne de reprezentare și vrând să audă lucruri noi. Elementele imaginației lucrătoare se structurează acum, iar desfășurarea unor activități ca desen, modelaj, construcții sunt plăcute. Desenele sunt pline de spontaneitate, culorile sunt folosite cu sinceritate și fără prejudecăți.
Atenția constituie condiția de bază pentru activitatea intelectuală, activitatea de învățare. Caracteristici ale atenției:
Atenția involuntară este cea care predomină la preșcolari, ea fiind permanent susținută de marea curiozitate a acestuia.
Creșterea volumului atenției, copilul devine capabil să urmărească activitatea sa, dar și unele aspecte din mediul înconjurător. b#%l!^+a?
Sporirea mobilității atenției permite copilului să se integreze mai bine în dinamica activităților. Poate observa ceva în timp de stă de vorbă cu educatoarea.
Apariția atenției voluntare are loc mai întâi în cadrul jocului, iar apoi în celelalte activități. Se instalează treptat odată cu dezvoltarea funcțiilor reglatoare ale limbajului. Este alimentată de dorințele și intențiile copilului de a finaliza o activitate.
Concentrarea atenției crește la 12 minute la preșcolarul mic, la 14-15 minute la preșcolarul mijlociu și la 20-25 minute la preșcolarul mare. Stabilitatea atenției este dependentă și de b#%l!^+a?caracteristicile activității desfășurate:
gradul de adecvare a activității la capacitățile copilului;
caracterul simulativ și antrenant al acesteia.
Pe ansamblu, în perioada preșcolară se organizează și se dezvoltă atenția complexă, antrenată în activități cu caracter intelectual. Jocul, fiind activitatea de bază a copilului, îi oferă acestuia prilejul unor exerciții de concentrare a atenției în sensul că, în rolul pe care îl deține în joc, el trebuie să urmărească modelul mental pe care îl reproduce.
III. 2. Cultivarea inteligenței copilului preșcolar
Stările afective ale copiilor preșcolari sunt diversificate și uneori amplificate de diferite evenimente, de diferite acțiuni. Relațiile afcetive și stările emoționale sunt cele care contureză inteligența, inteligența emoțională. Educația preșcolară își porpune ca obiectiv principal, stimularea comportamentelor și attudinilor bazate pe genrozitate, pe spiritul de echipă, pe recptivitate dar și pe implicare. b#%l!^+a?
Inteligența este liantul dintre copil și mediul înconjurător, iar copiii trebuie să fie educați în sensul dezvoltării acesteia. În cadrul activităților de dezvoltare și consolidare a inteligenței, copilul conștientizează prezența emoțiilor, emoții care trebuie și ele gestionate într-un mod inteligent.
Astfel, ajungem la cultivarea conceptului de inteligență emoțională alături de conceptul de inteligență. Inteligența emoțională este specifică copiilor, aceștia având capacitatea de a-și recunoaște emoțiile proprii și ale colegilor.
Inteligența copilului preșcolar poate fi cultivată în activitățile experențiale din grădiniță. Astfel, aceste activități pot fi realizate cu ajutorul metodelor interactive, dar și a celor tradiționale, mai ales prin aplicare și folosirea jocului didactic. Modul în care copilul face legăturile dintre realitate și jocul pe care îl desfășoară este de fapt liantul care conduce la dezvoltarea inteligenței. Nu poate fi dezvoltat un concept care nu există; astfel că jocul didactic desfășurat ca o activitate apropiată de realitate, sau uneori imitind realitatea are sarcina de a face conexiuni clare între joc, gândire, acțiune, rezolvare rapidă a unei probleme. b#%l!^+a?
Cultivarea inteligenței nu este decât un obiectiv al jocului didactic desfășurat în grădiniță, un obiectiv care conduce spre dezvoltarea gândirii, afectivității, emoțiilor, creativității, limbajului.
Toate aceste concepte odată dezvoltate, conduc spre dezvoltarea conceptului de inteligență. b#%l!^+a?
În cadrul tuturor activităților din grădiniță se dezvoltă inteligența copiilor. În fiecare zi se adaugă un mic amănunt, o mică acțiune care se alătură celei deieri, se realizează o legătură cu tot ceea ce copilul a cunoscut și acesta poate rezolva o nouă sarcină într-un nou mod, într-un nou concept.
Educatoarea are datoria ca întreaga activitate desfășurată cu copiii să fie concentrată spre cultivarea inteligenței, a creativității șia emoțiilor constructive.
III.3. Implicațiile jocului didactic în educația intelectuală a preșcolarului
Copilul în perioada preșcolară se caracterizează printr-o dezvoltare intensă din punct de vedere fizic și mai ales psihic .Au loc o serie de modificări cantitative și calitative,atât de accentuate,încât in perioadele următoare nu vor mai putea fi egalate. Rolul jocului este b#%l!^+a?deosebit,in acest context. La vârsta preșcolară jocul devine activitatea fundamentală a copilului ,care influențează întreaga sa conduită și prefigurează personalitatea in plină formare și dezvoltare. Pentru copil, lucrul cel mai important il constituie jocul. De obicei se antrenează cu atâta pasiune in joc, încât activitatea ludică devine in timpul desfășurării universul său exclusiv. Copiii care sunt crescuți in afara mediului de joacă manifestă carențe psihice si educative toata viața. Conceperea jocului ca formă de activitate este cel mai important aspect b#%l!^+a?particular al formelor pe care le îmbracă învățământul la acest nivel .O mare parte din timp, copiii îl ocupă în grădiniță cu activități preferențiale. Ei au largi posibilități de exersarea jocului cu nuanțele lui specifice: de la jocul cel mai naiv, cu scop fictiv, la activitatea cu scop ludic, cu scop precis si stabil, capabil să subordoneze mijloacele, inclusiv pe acelea care nu au nimic ludic, activitate in care poate domina o formă sau o variantă a jocului învățării sau a muncii privite ca ocupații cu nuanță ludica. Pe măsură ce copilul trece dintr-o grupă în alta intervenția copilului în joc este tot mai activă, mai organizată, intenționată și voluntară. Jocul capătă în b#%l!^+a?cadrul funcțional organizat un scop și o finalizare elaborată.
Din punct de vedere psihologic copilul este un unicat, iar coordonatele care trebuie să acționeze asupra acestuia au scop imediat și finalitate amplă. După unii psihologi, actualizarea potențialului intelectual și dezvoltarea generală a aptitudinilor intelectuale se realizează de la naștere și până la 6/7 ani.
Perioada de preșcolaritate este etapa care se caracterizează printr-o mare curiozitate, b#%l!^+a?printr-o foame a cunoașterii. Acum copilul dorește să știe totul despre tot ce îl înconjoară. Învață să examineze obiectele operand cu diferite criterii: formă, culoare, suprafață, volum. Capacitatea de memorie devine deosebit de activă, limbajul intern se dezvoltă și conduce spre limbajul contextual. Acum poate realiza operații în plan mintal, verbalizează acțiunile, socializează sub toate aspectele: fonetic, lexical, gramatical.
Emoțiile și sentimentele devin mai bogate, se organizează în jurul unor obiecte, evenimente, persoane, locuri. Datorită reglării verbale acțiunile copilului sunt mai bine planificate, apare efortul voluntar în realizarea scopului și în depășirea obstacolelor. Este vârsta la care se formează interese morale, intelectuale, estetice, iar cunoștințele deja însușite se îmbogățesc. Modul în care copii operează cu aceste cunoștințe este pus în valoare de către educatoare. Copilul dorește să știe tot, exersează acum cunoștințele prin acțiuni practice, iar toate activitățile impulsionează trecerea copilului de la o gîndire situativ-intutivă-preoperatorie, b#%l!^+a?la o gândire concret-operatorie care este însoțita de următoarele calități: suplețe, sensibilitate, organizare, obiectivitate, independență. Acumularea de energie, creșterea îndemânării, mișcările devin mai suple și sigure, dar în schimb sensibilitatea pentru bolile copilăriei rămân. Copilul prin joc reproduce tot mai multe, trăiri, dorințe, crează o adevărată lume virtuală, a sa, își îmbogățește imaginația și creația, ceea ce ii conferă preșcolarului o siguranță de sine, iar astfel putem spune că ia naștere personalitatea lui prin interacționarea cu cei din jurul său. Interesante sunt în această perioadă și colecțiile copiilor, dacă pană la 3- 4 ani avea buzunarele goale, pe la 5 ani găsim dulciuri, folii de la diferite bomboane, iar de la 6 ani mici obiecte, cum ar fi: dopuri, pietricele colorate, mașinuțe, etc. În această perioadă o etapă interesantă este aceea legată de somn; se opune mersului la culcare deoarece este interesat să relaționeze cu adulții, devine mai receptiv la ceea ce fac ei. Modul in care poate protesta mersul la culcare poate fi verbal, evaziv și necesită prezența unei persoane (deseori acea persoană fiind mama), a unei lumini aprinse, liniște sau muzică, etc. Încă și la vârsta de 6 ani preșcolarul are astfel de b#%l!^+a?probleme, dar aceste aspecte se datorează temperamentului, care este evidențiat atât prin felul cum a adormit cat și modul de dormit, trezirea, dispoziția și cât s-a refăcut după somn .
Preșcolarul mic trece ușor de la o stare la alta, este ușor impresionabil, instabil, plânge – râzând, dar totuși acceptă schimbarea și devine mai maleabil. Au loc modificări evidente în partea motricității, mișcările devin mai rapide și mai stabile, mersul este mai sigur; a funcțiilor cognitive, extinderea limbajului, și a însușirilor de personalitate, este capabil să facă aprecieri corecte, este mai sensibil la ceea ce se petrece în jurul său; cu alte cuvinte copilul încercă să fie mai de folos adultului, părinților în primul rând. Preșcolarul mare prezintă o mai bună adaptare la mediu, este mai vigilent, și percepe altfel situațiile penibile, care ar putea fi cauza unui eveniment. Tipic pentru această perioadă este și adaptarea lor la diferite persoane, atat din mediul familial, cat și din grădiniță. Preșcolarul mare este creator în activitățile care il interesează; desen, muzică, construcția, colajele, etc. Devine interesat de serbări, teatru, poezie, și in general de activități și acțiuni similare cu cele ale adulților. Crește dorința de a fi de folos adultului, este mai atent și reticent, imită discret comportamentul, activitățile adultului. Crește și capacitate de învățare, devine mai curios să cunoască cat mai multe lucruri posibile, iar pentru acesta grădinița are un rol important, prin programele și activitățile prin care le stimulează intelectul.
Copilul este tot mai interesat de ceea ce este in jurul său, este atent la detalii și denumiri b#%l!^+a?b#%l!^+a?și în special la caracteristicile membrilor de familie. Este interesat de natură și animale, de mărime (mare, mic), cantitate (mult, puțin), de locații (sub, lângă). Se dezvoltă memoria (capacitatea de memorare) și imaginația. Trebuie menționat că în perioada preșcolară copilul uită repede, deoarece fixarea este deseori fluctuantă și superficială, dar în schimb recunoașterea este în plină dezvoltare, fiind utilizată frecvent. Concentrarea atenției crește treptat și de la 5- 7 minute, la preșcolarul mic, până la 20- 25 minute, la cel mare, ajungând pană la 40- 45 minute în timpul jocului, teatru sau vizionarea unui film, ceea ce pune în evidență dezvoltarea inteligenței. De asemenea gândirea înregistrează progrese semnificative în perioada preșcolară, operează cu ajutorul reprezentărilor și a percepțiilor.
Dezvoltarea afectivității preșcolarului se raportează la identificare care trece prin următoarele faze:
la 3 ani, identificarea se manifestă prin creșterea stărilor afective (plânge cu lacrimi sau râde în hohote);
la 4- 5 ani identificarea devine mai avansată. Condiția de identificare parcurge patru căi:
prima se realizează pe seama perceperii unor similitudini de înfățișare (părul, ochii);
a doua pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este la fel de inteligent ca tata);
a treia se realizează prin adoptarea de conduite, atribute și gesturi ale modelelor
a patra prin însușirea de conduite, gesturi și atribute din ceea ce spun alții că seamănă copilul cu modelul.
Identificarea copilului cu părinții începe încă din perioada antepreșcolară, mai ales pe calea trei și patru, iar în perioada preșcolară sunt mai active căile unu și doi; dacă ambii părinți sunt lăudați copilul tinde să se identifice cu cei doi; dacă personalitatea unuia dintre părinti este mai puternică, tendința de identificare a acestuia cu părintele este accentuată. Contextul identificării prezintă o importanță deosebită triunghiului afectiv mamă – tată – copil. În concluzie principalele coordonate ale dezvoltării psihice la copilul preșcolar sunt reprezentate de: b#%l!^+a?
dezvoltarea proceselor de cunoaștere;
dezvoltarea limbajului;
modificarea afectivității;
dezvoltarea activității voluntare;
dezvoltarea motricității; b#%l!^+a?
educarea și formarea personalității;
dezvoltarea memoriei și atenției;
Dacă perioada antepreșcolară a fost perioada expansiunii subiective, preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice. Nici una dintre perioadele dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase ca perioada preșcolară. În această perioadă au loc nuanțări ale relațiilor familiale și extrafamiliale.
II.6. Jocul didactic și stadiile dezvoltării inteligenței
Psihologia copilului studiază creșterea mintală, dezvoltarea conduitelor (adică a comportamentelor, inclusiv conștiința) până la acea fază de trecere pe care o constituie adolescența și care marchează inserția individului în societatea adultă. Pentru a înțelege b#%l!^+a?creșterea mintală, nu este suficient să ne întoarcem numai până la nașterea copilului, deoarece există o embiologie a reflexelor. Cum, după naștere, influența mediului influența mediului capătă o importanță din ce în ce mai mare, atât din punct de vedere organic cât și mintal, psihologia copilului nu se ve limita, deci, să studieze factorii de materializare biologică, deoarece factorii pe care trebuie sa-i considere depind în egală măsură atât de exercițiu sau de experiența câștigată, cât și de viața socială, în general. Psihologia copilului are ca obiect de studiu copilul, în dezvoltarea sa mintală. În această privință trebuie să o deosebim de „psihologia genetică„ cu toate că ea constituie elementul esențial al acesteia. Dacă psihologia copilului studiază copilul pentru el însuși, astăzi se tinde, dimpotrivă, să se dea denumirea de „psihologie genetică„ psihologiei generale (studiul inteligenței, al percepțiilor), dar numai în măsura în care ea caută să explice funcțiile mintale prin modul lor de formare, deci, prin dezvoltarea lor la copil: de pildă, după ce au fost studiate raționamentele, operațiile și structurile logice, la adult, deci, într-o stare încheiată și statică, ceea ce a condus pe unii autori să vadă în gândire o „oglindă a logicii”, s-a pus întrebarea dacă logica este înnăscută sau rezultă dintr-o construcție progresivă, etc
Deși maturizarea organelor de simț de termină relativ de timpuriu, în dezvoltarea ontogenetică ( către 2, 2.5 ani ), dezvoltarea senzațiilor este un proces în continuă desfășurare. b#%l!^+a?La vârsta de 6 – 7 ani, se constată o lărgire a câmpului vizual, atât a celui central, cât și a celui periferic, precum și o creștere a preciziei în diferențierea nuanțelor cromatice. Senzațiile copilului se subordonează noului tip de activitate, învățarea. Cum aceasta se desfășoară sub forma unor acțiuni distincte de aritmetică, de scris, citit, de muncă, etc., senzațiile școlarului mic b#%l!^+a?se vor modela, tocmai în funcție de solicitările specifice acestor acțiuni.
„Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi. Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el alcătuit, ci prin modul în b#%l!^+a?care se comportă. Termenul de inteligențǎ este prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural, consacrat în literaturǎ (se pare, de Cicero) și caracterizeazǎ (sub diverse unghiuri) puterea și funcția minții de a stabili legǎturi și a face legǎturi între legǎturi: este ceea ce sugereazǎ inter-legere, reunind douǎ sensuri-acela de a discrimina între și a lega (a culege, a pune laolaltǎ). Exprimând acțiuni și atribute ale omului totodatǎ, faber și sapiens, inteligența n-a putut (nici dupǎ ce a devenit obiect al științei) sǎ beneficieze de o definiție clasicǎ, prin delimitǎri de gen proxim și diferențǎ specificǎ.„
Conceptul de inteligență are dublă înțelegere:
proces de asimilare și prelucrare a informațiilor variabile, pentru o adaptare optima;
aptitudine care conduce spre structuri operaționale cu ajutorul anumitor calități: complexitate, fluiditate, flexibilitate, productivitate.
Piaget consideră că intelibența are punctul de plecare în baza nativă a individului, iar echilibrarea dintre informație și schemele preexistente este normală. Teorii legate de inteligență sunt numeroase, dar enumăr câteva:
teoria bifactorială a inteligenței – formulată de Spearman;
teoria multifactorială a inteligenței – propusă de Thurstone;
teoria genetică sau teoria lui Piaget, care are patru stadii:
stadiul senzorial-motor (0-2ani) – acum se diferențiază acomodarea și focalizarea obiectelor, se stochează reprezentări. Copilul reacționează din reflex, devenind mai conștient de existența unui mediu exterior înconjurător și de capacitatea de a acționa asupra acestuia. Până la 2 ani învață să-și gândească intern acțiunile, de fapr învață să anticipeze. b#%l!^+a?
Tipuri de jucării folosite în acest stadiu:
între 12 – 18 luni: jucării pe rotile (care pot fi împinse și trase), diferite animale din pluș, mingi (cu diametrul mai mare de 10 cm), căluț – balansoar, cuburi mari de lemn sau plastic, Lego de dimensiuni mari, jucării polifonice, jucării pentru baie (rățuște, pești sau hipopotami din plastic, recipiente care pot fi umplute cu apă) etc.;
între 18 luni – 2 ani: jucării ce se pot transporta dintr-un loc în altul, jucării muzicale, cuburi de lemn sau plastic, cutie mare cu nisip / apă, forme pentru nisip, lopățică, găletușă, păpuși și cărucioare pentru ele, animale de pluș, măsuță și scăunel, instrumente muzicale, cărticele de carton, căsuță de joacă, mașinuțe mari pe care le poate manipula ușor, jucării ce pot fi sortate, popice de plastic, jucării care se introduc una în alta, etc.;
Jocuri pentru stadiul 0-2 ani:
Jocul cu bile colorate.
Numărul de copii:
de la 1 jucător în sus
Obiectiv:
O1: dezvoltarea capacității de a reacționa la stimuli și de a învăța culorile;
O2: respectarea regulilor de joc pe toată perioada activității
Q3: dezvoltarea deprinderilor motrice
Spațiul de joacă:
în sală sau în aer liber
Materiale necesare:
multe bile colorate; coșuri.
Reguli de joc:
copiii adună bilele în coșuri diferite și culori diferite sub forma unei întreceri;
cîștigă cel care are cele mai multe bile.
Desfășurarea jocului:
copiii vor aduna bile în coșuri de culori diferite, pe culori diferite, primul care termină și a adunat corect bilele este cîștigător. După ce sunt adunate, educatoarea realizează o ploaie de bile asupra copiilor. Copiii sunt recompensați.
La pescuit
Scopul activității: formarea deprinderilor motorii și dezvoltarea coordonărilor motorii%l!^+a?
Timp alocat: Acest joc poate fi organizat în orice perioadă a zilei.
Obiective:
O1: dezvoltarea deprinderilor motorii
O2: dezvoltarea coordonării motorii
O3: respectarea regulilor jocului
Desfășurarea activității: Într-un vas de plastic sunt așezate jucării, animăluțe, figurine, litere sau forme diferite, pe care copilul le va putea pescui cu o undiță. Jucăriile ar trebui să fie din metal, iar undița ar trebui să aibă magnet astfel încât să le poată pescui. Acțiunea trebuie verbalizată astfel: „Astăzi vom merge la pescuit. Uite ce avem noi în acest lac. Avem cercuri roșii, pătrate verzi, triunghiuri albastre, o rățușcă, un delfin, un pește, o cifră unu, un doi. Hai se vedem ce putem pescui.” „Bravo! Sofia a pescuit un cerc roșu și Matei un delfin”, „Ia să vedem ce va pescui Dănuț”. Copiii au nevoie de încurajare și de apreciere. Este important să asociată această activitate cu activitățile reale. ”Pescuim așa cum face tata sau bunul sau nenea Vali”.
stadiul preoperațional (2-7 ani) – se formează abilitatea de a utiliza sisteme de simboluri, apariția noțiunilor empirice, a operațiilor de serie, de clasificare, mari achiziții în domeniul limbajului. b#%lAreAre tendința de a vedea lucrurile numai din perspectiva proprie, lipsindu-i structura cognitivă necesară pentru a putea ține b#%l!^+a?cont de opiniile altora. Acum crede că toate obiectele au viață, sentimente și conștiință, își dezvoltă foarte repede limbajul, gândește doar concret și particular.
Tipuri de jucării folosite în acest stadiu:
între 2 ani – 2 ani și jumătate, apar preferințe în funcție de sex (astfel băieții manifestă interes față de mașinuțe, iar fetele față de păpuși). Se recomandă părinților să lase copilului libertatea de a alege la magazin, jucăria pe care și-o dorește, în sensul în care aceștia nu trebuie să îngrădească deschiderea unui copil față de jucăriile specifice sexului opus. Adeseori, una din jucării este investită cu statutul de cel mai bun prieten. De asemenea, la acestă vârstă copiii adoră să sară, să se cațere și să arunce, deci au nevoie de jucării care să le permită să facă toate acestea. Alte jucării recomandate:
echipament de joacă pentru grădină (leagăn, un topogan micuț, loc de cățărat), cuburi imprimate cu numere și litere,
puzzle mic cu animale sau personaje din desene animate, b#%l!^+a?
păpuși ce pot fi schimbate de haine, hrănite, îmbăiate,
păpuși ce pot fi manipulate cu mâinile și degetele (teatru de păpuși),
jucării care imită aspiratorul, căruciorul de cumpăraturi, telefonul;
aeroport, autostradă, fermă cu animale, trenuleț pe șine – toate în miniatură,
creioane de colorate, carioci, cretă colorată (toate non-toxice) cărți de colorat etc.;
între 2 ani și jumătate – 3 ani, sunt pe rol jocurile de imitație a adultului, cum vorbește acesta la telefon, cum șofează, dar și tricicleta, cărțile de povești etc. La acestă vârstă copiii au deja o bună coordonare a mâinilor și degetelor și preferă să taie, lipească, să deseneze, să facă teatru de papuși sau un puzzle simplu;
la 3 ani sunt caracteristice jocurile cu subiect care stimulează imaginația (fetița face pe b#%l!^+a?medicul, băiatul pe soldatul). Joaca “de-a mama și de-a tata” este foarte populară. De asemenea, jocurile inspirate din realitatea cotidiană, cum ar fi: “de-a doctorul / asistenta”, precum și roluri de ficțiune, cum ar fi cele inspirate din cărți sau din filme, ca de exemplu: “de-a vrăjitoarea”, “Omul Păianjen” etc. Cărțile îl interesează tot mai mult; privește imaginile și inventează tot felul de întâmplări. Dar mai presus de toate îi place să i se povestească.
Exemple de jocuri pentru 2-4 ani:
Stimularea vorbirii
Scopul activității: Copilul face asocieri, recunoaște imaginile prezentate, imită sunete, construiește propoziții.
Obiective:
O1: dezvoltarea atenției, memoriei
O2: dezvoltarea capacității de a imita sunete și a construe propoziții
Pregătirea activității: Pe o planșă sunt desenate 2 animale sau 2 păsri, care pot fi ușor recunoscute de copii. Pornind de la aceste imagini se pregătește o povestioară, iar planșa este așezată la loc vizibil pe un perete.
Desfășurarea activității: Povestioara începe, copiii sunt invitați să asculte. Sunt folosite onomatopee, se descrie animalul respectiv, copii vor repeta pe rând toate cele prezentate. Se trece la cea de-a doua imagine, dar de data aceasta copii sunt încurajați să descrie ceea ce văd în imagine, încurajându-se exprimarea liberă și creativitatea copiilor. b#%l!^+a?
Identificarea culorilor
Scopul activității: Învățarea culorilor este o etapă importantă în dezvoltarea copilului. În jurul vârstei de 3 ani copilul începe să identifice și să denumească culorile primare: roșu, albastru, galben, verde. Recunoașterea culorilor și folosirea adecvată a acestora în activitățile zilnice este o etapă importantă în dezvoltarea copilului. Prin culoare copilul are preferințe pentru anumite obiecte de îmbrăcăminte sau jucării și își dezvoltă creativitatea.
Obiective:
O1: dezvoltarea capacității de a recunoaște culorile
O2: dezvoltarea capacității de a asocia culoarea cu imaginea
O3: dezvoltarea capacității de asocia jucăriile/îmbrăcămintea cu o anumită culoare
Desfășurarea activității: Se pot folosi mai multe metode, dar la această vârstă sunt atrași de cărțile cu imagini frumos colorate. Am ales cărți care conțin imagini cu animale, fructe, legume, flori. Copilul vede imaginile și educatoare îi arată că mărul este verde, cerul este albastru, zăpada albă, etc. Prin repetare, copilul va indica mai târziu culorile prin cuvinte și cu mânuța. Prin indicare. Se pot folosi și cuburi, sau pur și simplu, culorile hainelor pe care le poartă.
Jocuri pentru stadiul 4-6 ani:
Jocul emoțiilor
Scop:
consolidarea cunoștințelor referitoare la emoții și sentimente
Obiective operaționale:
O1: să descrie verbal anumite schimbări ale expresiei emoțiilor;
O2: să formuleze corect – gramatical întrebări și răspunsuri.
O2: să reconstituie fața umană prin mânuirea unor elemente care redau diferite expresii.
O3:să manifeste receptivitate la emoțiile celorlalți;
Sarcina didactică:
ridicarea jetoanelor caer redau expresia corpului corespunzător unor sentimente;
algerea imaginii corecte pentru completarea ciorchinelui;
recunoașterea unor emoții de bază, pe baza componentei non-verbale. b#%l!^+a?
rostogolirea mingii, urmată de întrebare și răspuns adecvat;
Reguli:
se ridică jetoanele potrivite pentru ilustrarea unei anumite emoții de bază;
va fi ales pe rând jetonul corespunzător pentru ilustrarea cauzei emoției de bucurie;
vor ridica doar jetonul Față zâmbitoare corespunzîtor sunetului auzit.
Elemente de joc:
surpriza, apluzele, recitatul, mima, stimulente.
Călătorie în lumea poveștilor
Scop:
evaluarea cunoștițelor despre personajele din poveștile cunoscute – atitudini, conflicte, întâmplări, situații, trăsături fizice și morale.
Obiective operaționale:
O1 – să indentifice poveștile din care fac parte anumite personaje;
O2 – să grupeze după metoda ciorchinelui în personaje pozitive si negative;
O3 – să creeze scurte ghicitori legate de personajele din povești;
O4 – să adreseze echipei adverse întrebări din povestile cunoscute;
O5 – să dialogheze redând fragmente din poveste.
Sarcina didactică:
să recunoască personaje din povești, trăsături pozitive sau negative ale acestor personaje; să redea clar și expresiv fragmente din poveste.
Regulile jocului:
copiii vor respecta cerințele educatoarei: vor lua la întâmplare un medalion cu un personaj din poveste, se vor grupa și regrupa pe tot parcursul jocului în funcție de metoda folosită, vor formula ghicitori, vor adresa întrebări și vor dialoga redând fragmente din poveste. Răspunsurile corecte vor fi recompensate cu aplauze,
Elemente de joc: b#%l!^+a?
bagheta fermecată, limitarea timpului,
Desfășurarea jocului:
Așezați în semicerc, îmbrăcați în perosnaje din poveste, copiii vor trebui să recunoască recunoască presonajul și să se autocaracterizeze.
Stadiul operațiilor concrete (7-12 ani) – apar judecățile și raționamentele prin care se fac conceptualizările. Înțelege în același timp că regulile nu sunt fixe și că nu există supunere oarbă, devine mai atent la nevoile interlocutorului, se formează parte din operațiile formale ale gândirii.
Stadiul operațiilor formale (12-17 ani) – capacitatea de a coordona propozițiile în fraze, bazarea pe norme logice și matematice.
Prin orice fel de joc copilul acumulează cunoștințe și își diversifică acțiunile mintale. Acumulează cunoștințe noi, dezvoltându-și cu această ocazie creativitatea. O imaginație bogată este dovada unei inteligențe bine antrenate. Jocul didactic înseamnă mai mult decât orice al joc de creație, este cunoaștere, asimilare practică și mentală, însușire a lumii înconjurătoare, dar și a experienței de viață. După primul an în care copilul cunoaște jocul de mișcare, jocul de manipulare, pe la 3 ani, copilul pune accent pe jocurile simbolice, devenind interesat de jocul cu alte persoane, Între 3 și 7 ani, jocul cunoaște o nouă latură, una elaborată, dezvoltată din toate punctele de vedere, fiind perioada cea mai importantă de dezvoltare intelectuală a copilului. Învățarea este acum în formă ludică, în imitare, în repetarea a ceea ce aude, vede și simte. Informațiile dobândite în cadrul grădiniței prin jocul didactic sunt informații pe care copilul le va putea exploata toată viața. Până la 7 ani, inteligența copilului este motivată prin joc, prin cunoștințe bine conturate, printr-o memorie bine antrenată, o gândire dezvoltată și un limbaj îmbunătățit semnificativ. Nu doar inteligența cognitivă este dezvoltată în această perioadă, ci și inteligența socială prin care învață să nu se teamă de oameni, să fie ambițios, să își dorească să fie cel mai bun dintr-o colectivitate. Prin jocul didactic, prin joc în general, nu se oferă doar posibilitatea dezvoltării sau formării anumitor operații intelectuale, se realizează și o schimbare radicală a poziției copilului față de lumea care îl înconjoară. b#%l!^+a?
În perioada preșcolară, planul senzorio-perceptiv cunoaște o dezvoltare spectaculoasă. Astfel, tactul devine un simț de control și susținere a văzului și auzului. În acest mod întregul plan perceptiv se subordonează acțiunilor de decodificare a semnificațiilor care se conștientizează tot mai mult. Percepția devine observație perceptivă și este implicată în toate formele de învățare. Sensibilitatea și percepțiile vizuale sunt la fel de antrenate în explorarea mediului înconjurător, ca și cele tactile. Copilul preșcolar este capabil de discriminări vizuale b#%l!^+a?mai fine, pe care acum are posibilitatea să le identifice mai precis cu ajutorul cuvântului și să fixeze mai bine în memorie. Acum formele geometrice principale sunt mai bine însușite și denumite, se construiesc mecanismele constantei de adâncime, se însușesc și se folosesc cuvintele care semnifică raporturi spațiale cum ar fi: aproape, departe, aici, sus, jos, deasupra, dreapta, stânga etc. Până la vârsta de 5 ani se recunosc corect de copil culorile de bază: roșu, galben, verde, albastru, maro, iar mai târziu culori mai rar folosite cum ar fi violet și indigo. Văzul integrează și structurează unitar informațiile tactile, dar mai există unele dificultăți în ceea ce privește recunoașterea vizuală a celor percepute mai înainte tactil.
La vârsta preșcolară, sensibilitatea auditivă devine de circa două ori mai fină decât la antepreșcolar. Auzul fonematic pentru limba maternă este mult mai bun, preșcolarul aude foarte bine toate cuvintele, dar este vorba de un auz verbal global. În același timp preșcolaritatea este o etapă propice pentru formarea auzului fonematic specific învățării limbilor străine, deoarece nu sunt încă stabilizate structurile perceptive specifice limbii materne, care pot limita diferențierile fonematice specifice altor limbi. Se dezvoltă și auzul muzical, copilul învață să cânte și poate reproduce linii melodice simple.
Percepția timpului este favorizată de ritmicitatea programului zilnic pe care trebuie să-l respecte la grădiniță și de comunicarea cu adulții. De regulă, preșcolarul se orientează relativ bine în momentele zilei, dar nu întotdeauna le și verbalizează corect. Întâlnim adesea folosirea greșită a adverbelor: ieri, azi, mâine. Preșcolarul mare nu face asemenea erori decât foarte rar, el reușind să utilizeze corect și alte adverbe: devreme, târziu, repede, încet, în același timp etc. Are totuși dificultăți în utilizarea corectă a timpului trecut sau viitor, în aprecierea duratei evenimentelor.
Reprezentările apar ca fapte psihice la antepreșcolar. La vârsta preșcolară, reprezentările devin componente de bază ale planului intern, planului subiectiv și joacă un rol important în b#%l!^+a?construirea semnificației lor asupra copilului. După opinia lui Piaget și a colaboratorilor săi, în preșcolaritate reprezentările au o dublă natură și anume: configurativ – intuitivă și operațional intelectivă. Prin urmare, imaginile sunt influențate de activitatea desfășurată de copil cu obiectele. Un efect pozitiv asupra structurării reprezentărilor îl are și limbajul, cuvântul acționând asupra restructurării reprezentărilor.
Gândirea – La vârsta preșcolară mică, gândirea copilului este elementară și simplistă. Ea are un caracter animist, în sensul că preșcolarul mic consideră obiectele și fenomenele din jur ca fiind însuflețite. Figurile din cărți, jucăriile sunt vii la fel ca omul și animalele. După 3 ani și jumătate, pentru copil sunt vii numai jucăriile din timpul jocului. Abia pe la 5 ani, jucăriile încetează a mai fi considerate vii. Curiozitatea foarte mare, însușirea tot mai bună a limbajului, precum și implicarea tot mai mare în joc ți alte forme de activitate, împreună cu adultul și sub conducerea lui, sunt condiții fundamentale pentru dezvoltarea mintală a copilului. Piaget arată că până la 4-5 ani, copilul are o gândire prelogică și preoperatorie, după care se instalează gândirea concret operatorie, care se extinde în perioada vârstei școlare mici. Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii în perioada preșcolară o constituie dezvoltarea capacității copilului de a sesiza relațiile dintre fenomene, cum ar fi: relațiile cauzale, succesiunea evenimentelor, simultaneitatea și necesitatea în situații care au o frecvență mare în mediul ambiant. Marea frecvență a întrebării„ De ce?” marchează momentul constituirii gândirii cauzale, atunci relația cauzală începe să devină un raport logic, ca dimensiune a gândirii.
Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea, a cărei esență rezidă în faptul că el ”poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput”. Gândirea copilului nu dispune încă de operații și nu se extinde dincolo de perceptiv. Ea operează cu preconcepte, apărute încă din perioada antepreșcolară, dar acum elecâștigă în generalizare și precizie deoarece se sprijină pe o experiență perecptivă mai bogată. În perioada preșcolară gândirea se sprijină mai mult pe imagini și constă din acțiuni imaginate. Gândirea preșcolarului rămâne intuitivă, întrucât operațiile ei sunt nedesăvârșite, schemele de acțiune sunt prelogice și se bazează doar pe reglări perceptive, transpuse apoi în reprezentare.Preșcolarul încă nu poate rezolva sau rezolvă în măsură insuficientă sarcini cognitive cum ar fi: stabilirea egalității între două șiruri de elemente, b#%l!^+a?conservarea cantității și a volumului, incluziunea claselor, serierea, intuirea ordinii spațiale, schema ordinii temporale, etc.
Limbajul constituie un element semnificativ pentru organizarea funcționalității psihocomportamentale a copilului preșcolar. Prin limbaj el își lărgește contactul cu cei din jur, realizează achiziții odată cu îmbogățirea experiențelor de viață și își dezvoltă capacitatea de b#%l!^+a?manifestare a gândurilor și sentimentelor, iar cu ajutorul cuvântului, imprimă dinamism și ordine la nivelul întregii activități psihice. Limbajul preșcolarului se îmbogățește continuu, atît calitativ, cât și cantitativ, ca urmare a capacității de formulare logico-matematică, a frazării coerente și a introducerii unor conținuturi cu sens și semnificație tot mai precise și mai bine structurate. Specialiștii consideră ca vocabularul pasiv al copilului preșcolar poate să înregistreze creșteri minime, de la 400 la 1500 de cuvinte, și maxime, între 1000 și 2500 sau chiar 3000 de cuvinte, în timp ce vocabularul activ rămâne mai restrâns.. Copiii preșcolari manifestă o deosebită plăcere să-și însușească cuvinte noi și să se mândrească pentru că le știu. Ei sunt atenți la vorbirea adulților și preiau de la aceștia unele modalități de exprimare. Preșcolarul se poate exprima pretențios fără ca ceea ce spune să aibă un înțeles deplin pentru el. Pe ansamblu însă, conținutul de bază al semnificației cuvintelor este stăpânit de către preșcolarii mari, dar sensurile figurate nu sunt întotdeauna înțelese. Dacă le înțeleg, sunt foarte receptivi la epitete, le folosesc cu plăcere în comunicare și surprind ceea este caracteristic personajelor din poveștile ascultate. La preșcolarul mic predomină încă limbajul situativ, iar în a doua parte a perioadei preșcolare câștigă teren limbajul contextual. Crește viteza de comunicare a copilului, crește capacitatea de verbalizare a tot ce face și vede el și se consolidează o anumită flexibilitate verbală, care face posibilă vorbirea alternativă, atunci când povestește sau când se joacă. Limbajul interior este forma de limbaj care dă posibilitatea preșcolarului „ de a-și urmări mental acțiunile pe acre le desfășoară, de a introduce ajustări și b#%l!^+a?de a-și regla conduitele în funcție de scopurile propuse și de situațiile ivite”. În planul emiterii verbale sau al articulării, datorită insuficientei dezvoltări și sincronizări a mișcărilor și elementelor aparatului fono-articulator, se mai mențin unele dificultăți concretizate în omisiuni, deformări, substituiri și inversiuni de sunete sau chiar silabe și cuvinte. De regulă sunt afectate sunetele care apar mai târziu în vorbirea copilului mic și care necesită o modulare mai deosebită la nivelul aparatului fono-articulator (r, ș, s, z, j etc) b#%l!^+a?
Memoria și imaginația – Prima schimbare vizibilă în ceea ce privește memoria copilului preșcolar este creșterea volumului acesteia. Memoria involuntară este încă predominantă, tot ceea ce determină interesul și plăcerea copilului trebuie repede întipărit. De regulă, memoria preșcolarului este verbală, deoarece el verbalizează tot ceea ce vede și face. Copilul preșcolar nu poate memora conținuturi abstracte și relații logice complexe. O mare parte a conținuturilor ei este reprezentată de experiența personală de viață, întrucât acum se pun bazele acestei experiențe și se constituie primele amintiri. Păstrarea celor memorate începe să devină mai întinsă în timp, iar în cazul unor evenimente mai deosebite, ea poate ajunge până la câteva luni. Recunoașterea este mai dificilă la preșcolarii mici, care nu-i mai identifică pe cei apropiați dacă nu i-au văzut de multă vreme. Cât privește reproducerea, copilul preșcolar reproduce mai ușor ceea ce este legat de universul său. Reproducerea poveștilor și povestirilor este mult mai ușoară în cazul în care copilul actualizează întâi sintagme de tipul „a fost odată ca niciodată….” Preșcolarul mare are rezultate mai bune în ceea ce privește reproducerea. El poate să reproducă destul de corect succesiunea evenimentelor și să restabilească ordinea imaginilor corespunzătoare. O schimbare semnificativă care are loc este instalarea treptată a mecanismelor memoriei voluntare. Acestea se dezvoltă la început în cadrul jocului. Asemenea memoriei și imaginația cunoaște o mare dezvoltare, care este permisă și stimulată de următorii factori:
apariția funcțiilor semiotice încă din perioada antepreșcolară;
dezvoltarea memoriei care conservă din ce în ce mai mult experiența personală, cât și ceea ce află copilul de la cei din jurul său;
gândirea intuitivă, care permite explorarea lumii înconjurătoare.
În același timp, imaginația preșcolarului este stimulată puternic și de trăirile sale afective. Plăcerea și bucuria îl fac pe copil să-și amplifice imaginativ așteptările. Legătura strânsă cu percepția și experiența concretă pe care școlarul le combină este o altă caracteristică importantă. La preșcolarul mic predomină imaginația reproductivă. Ea este antrenată mult în ascultarea poveștilor și povestirilor, copilul dorind să i se spună aceleași lucruri de mai multe b#%l!^+a?ori, pentru că astfel el își poate consolida imaginile respective. Preșcolarul mare a depășit deja această fază de consolidare, el devenind stăpân pe mijloacele interne de reprezentarea și vrând b#%l!^+a?să audă lucruri noi. Elementele imaginației creatoare se structurează acum, iar desfășurarea unor activități ca desen, modelaj, construcții sunt plăcute. Desenele sunt pline de spontaneitate, culorile sunt folosite cu sinceritate și fără prejudecăți.
Atenția – constituie una dintre cele mai importante condiții ale fixării și păstrării experienței personale. Ea are rolul de a crea termenii orientării conștiinței și de a asigura condițiile elementare pentru declanșarea și funcționarea proceselor psihice de cunoaștere. Atenția constituie condiția de bază pentru activitatea intelectuală, activitatea de învățare. Caracteristici ale atenției:
atenția involuntară este cea care predomină la preșcolari, ea fiind permanent susținută de marea curiozitate a acestuia.
creșterea volumului atenției, copilul devine capabil să urmărească activitatea sa, dar și unele aspecte din mediul înconjurător.
sporirea mobilității atenției permite copilului să se integreze mai bine în dinamica activităților. Poate observa ceva în timp de stă de vorbă cu educatoarea.
apariția atenției voluntare are loc mai întâi în cadrul jocului, iar apoi în celelalte activități. Se instalează treptat odată cu dezvoltarea funcțiilor reglatoare ale limbajului. Este alimentată de dorințele și intențiile copilului de a finaliza o activitate.
Concentrarea atenției crește la 12 minute la preșcolarul mic, la 14-15 minute la preșcolarul mijlociu și la 20-25 minute la preșcolarul mare. Stabilitatea atenției este dependentă și de caracteristicile activității desfășurate:
gradul de adecvare a activității la capacitățile copilului;
caracterul simulativ și antrenant al acesteia.
Pe ansamblu, în perioada preșcolară se organizează și se dezvoltă atenția complexă, antrenată în activități cu caracter intelectual. Jocul, fiind activitatea de bază a copilului, îi oferă acestuia prilejul unor exerciții de concentrare a atenției în sensul că, în rolul pe care îl deține în joc, el trebuie să urmărească modelul mental pe care îl reproduce.
Informația devine un mijloc in vederea realizării unor modificări și restructurări ale diverselor capacități și însușiri intelectuale și a relațiilor dintre ele, imprimându-se astfel un b#%l!^+a?sens ascendent dezvoltării acestei laturi a personalității umane.
Sistematizând aceste modificări și restructurări, putem stabili următoarele categorii: b#%l!^+a?
dezvoltarea unor capacități intelectuale de natură instrumentală;
dezvoltarea unor capacități intelectuale operaționale și funcționale;
constituirea unei motivații adecvate a invățării;
familiarizarea copiilor cu unele procedee elementare de lucru specifice muncii intelectuale.
În limitele unei dezvoltări normale fiecare dispune de un anumit potențial creator. Termenul este utilizat in relație cu trei factori: originalitatea, flexibilitatea și fluența. Dacă originalitatea constă in noutatea răspunsurilor, a soluțiilor, flexibilitatea constă in posibilitatea adaptării cunoștințelor la nou, in modificarea direcției gândirii, în adoptarea unor idei noi; in timp ce fluența constă in cursivitatea răspunsurilor oferite la diferite probleme. In mod evident de acești factori va ține cont educatoarea în estimarea și dezvoltarea nivelului de creativitate al copiilor. Putem enunța totodată trei factori specifici care fac diferența dintre savanți și artiști, fizicieni și istorici, muzicieni și pictori:
factori intelectuali – implică procese, însușiri intelectuale antrenate în procesul creației (gândire, imaginație, memorie, inteligență);
factori aptitudinali – se referă la însușiri diferite pentru domenii de activitate diferite, b#%l!^+a?caz în care creativitatea se va manifesta în mod accentuat într-un domeniu dat;
factori de personalitate – implică motivații, temperament, aspirații, voință, atitudini, trăsături de caracter, etc. Toate acestea au rolul de a stimula, de a declanșa și de a întreține procesul de cunoaștere.
Munca intelectuală, prin conținutul ei, solicită un efort susținut și continuu, de aceea educarea capacității de a depune efort trebuie să se facă de la o vârstă timpurie. Pentru aceasta este necesară trecerea treptată de la motive bazate pe satisfacții și plăceri momentane la motive ce vizează interese mai îndepărtate, asociate cu perseverența, încrederea în sine, spiritul de inițiativă, simțul răspunderii.
b#%l!^+a
CAPITOLUL IV Valorificarea jocurilor didactice în grădiniță.
IV.1.Problema
Tendințele sistemului de învățământ sunt de perfecționare și modernizare, de creștere a rolului său în pregătirea pentru viață. Lucrarea valorifică toată experiența mea de cadru didactic și rezultatele obținute la grupa de copii de la grădiniță, nivelul grupei mari. Am urmărit ca cercetarea să fie realizată cu scopul clar de a arăta cum pot fi valorificate jocurile didactice în grădiniță în cadrul anumitor activități. Toate cadrele didactice știu că jocurile didactice au rol formativ în activitatea de învățare, acest caracter formativ conducând la influențarea în mod pozitiv a proceselor psihice. Acest rol formativ contribuie la pregătirea pentru muncă și pentru viață a copiilor de grădiniță.
Pornind de la aceste considerente, am realizat cercetarea pentru această lucrare pentru a demonstra cum se pot influența aceste procese pshice.
Definirea variabilelor cercetării. Cercetarea are anumite variabile de care am ținut cont, variabile care pot schimba uneori rezultatele cercetării. Aceste variabile au fost stabilite ținând cont de coeziunea grupului, de relațiile dintre copii și de activitățile desfășurate. Astfel avem:
Coeziunea grupului.
Cooperare;
Acceptare;
Ajutor reciproc
Libertate în comunicare
Relații de afectivitate și de simpatie:
Relații de simpatie, de antipatie, de preferință și de respingere.
Optimizarea activităților:
Competențe organizatorice; b#%l!^+a?
Îndrumare permanentă
Tratare diferențiată.
IV.2. Ipoteza cercetării. Obiectivele cercetării
Cercetarea a pornit de la următoarea ipoteză: dacă copilul preșcolar participă la diferite tipuri de activități în care se folosește jocul didactic, atunci se va observa o diferență între copiii activi și cei mai puțin activi, diferență observabilă rezultată în urma evaluării formative din punct de vedere al învățării.
Obiectivele cercetării:
O1: cunoașterea nivelului inițial al pregătirii copiilor;
O2: utilizarea jocurilor didactice ca activitate de fixare învățării;
O3: contribuția jocului didactic la consolidarea cunoștințelor și a randamentului școlar;
O4: înregistrarea progreselor copiilor la sfârșitul demersului formativ-ameliorativ și extragerea concluziilor.
IV.3 Metodica cercetării
IV.3.1.Eșantionul și caracteristicile cercetării
Eșantionul este format din grupa la care predau, grupa mare, nivelul II, o grupă formată din 25 de copii, 15 fete și 10 băieți. Rezultatele acestei cercetări nu pot fi generalizate pentru întreaga populație preșcolară, deoarece este realizată doar la nivelul grupei mele de copii. Grupa care a fost aleasă ca eșantion, este eterogenă, sunt colegi încă de la grupa mică. Cei 25 de copii sunt omogeni ca vîrstă, ca mediu de proveniență, naționalitate. Cercetarea se desfășoară în perioada septembrie 2014 – mai 2015, la Grădinița nr. 52, București, Sector 1.
:
Tabelul nr. 1 Structura eșantionului format pentru cercetare
b#%l!^+a?
IV.3.2.Metodologia cercetării
Observația sistematică pe parcursul întregului experiment și a constat în utilizarea unor grile de observație – presupune consemnarea și urmărirea sistematică a elevilor, individual sau interacțional în diferite situații sociale, de învățare, dar și analiza individuală sau în grup a subiecților. Din punct de vedere științific se recomandă întocmirea unui plan de observare cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmărite, a cadrului în care se desfășoară, a instrumentelor necesare pentru înregistrarea datelor. Observația sistematică, spre deosebire de cea curentă, ocazională, presupune înscrierea b#%l!^+a?într-un program explicit care restrânge câmpul studiat și impune o selectare a datelor relevante. A fost desemnat un eșantion restrâns de subiecți, pentru fiecare elev, elaborându-se câte o grilă individuală de observație.
Metoda biografică ne pune la îndemână o serie de date privind evoluția psihologică a elevului, în interdependență cu influența factorilor externi ai dezvoltării. Această metodă „se bazează pe cercetarea vieții și activității individului în vederea cunoașterii istoriei personale necesare în stabilirea profilului personalității sale, precum și pentru explicarea comportamentului actual al persoanei.” Datele au fost furnizate de discuțiile cu părinții. Mulți dintre părinții elevilor care au frecventat regulat grădinița, au precizat că aceștia au făcut progrese mai ales în ceea ce privește trăsăturile temperamentale, de la un temperament interiorizat, evoluând spre unul echilibrat sau chiar exteriorizat.
Experimentul psihopedagogic este apreciat ca „cea mai importantă metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise și obiective” . Este o formă particulară a experimentului natural și poate fi de două feluri: constatativ și formativ. Spre deosebire de experimentul constatativ ce vizează măsurarea și consemnarea unei situații, experimentul formativ presupune intervenția în grupul școlar în vederea determinării anumitor schimbări prin introducerea unor factori de progres. Experimentul a furnizat date de ordin cantitativ și calitativ, cu mai mare grad de precizie; datele au fost concludente, prelucrate și interpretate cu ajutorul metodelor și tehnicilor statistico – matematice.
Conversația a fost folosită în predarea noilor cunoștințe, în verificarea cunoștințelor asimilate, în pregătirea lecției noi, în sistematizarea lecției și fixarea cunoștințelor predate, în activitatea de rezolvare a problemelor. Conversația a constat într-o succesiune logică de întrebări „care este?”, „ce este?”, „cum?” „în ce scop?”, „ce s-ar întâmpla dacă?”, „din ce cauză?” etc. Au respectat succesiunea logică a sarcinilor de învățare, au stimulat gândirea copilului, au fost în acord cu capacitatea de explorare a copiilor, nu au sugerat răspunsurile așteptate.
b#%l!^+a?
IV.3.3.Etapele desfășurării cercetării
Metoda principală folosită în cercetare a fost experimentul și s-a desfășurat în trei etape:
Etapa inițială cu caracter constatativ.
Etapa formativă sau de aplicare a factorului de progres;
Etapa finală cu caracter comparativ.
Etapa inițială a cuprins aplicarea unui test inițial – Anexa nr. 1 – care a avut obiective din mai multe domenii experențiale: știință, educarea limbajului, om și societate. Perioada evaluării inițiale a fost 15 septembrie 2014 – 1 octombrie 2014. Testul a avut caracter constatativ, a reflectat volumul și calitatea cunoștințelor copiilor din grupa mare. Datele acestui test inițial sunt prezentate în subcapitolul IV.3.4.
Etapa aplicării factorului de progres este etapa cu caracter formativ, este etapa care s-a desfășurat la GE și a constat în desfășurarea diferitelor jocuri didactice pentru domeniile care s-au stabilit a fi evaluate inițial și final: științe, educarea limbajului, om și societate. Jocurile didactice au vizat aceleași obiective ca cele din etapa inițială. În cadrul acestei etape, desfășurată între 1 octombrie 2014 și 1 iunie 2015, alături de introducerea jocurilor didactice în activitățile desfășurate am realizat și trei evaluări finale, atașate la anexe, evaluări care sunt înregistrate în histograme pentru a arăta progresul copiilor.
Tipuri de jocuri folosite la Educarea Limbajului.
De-a musafirii
Obiective:
O1:să-și formeze deprinderea de a folosi substantivele în cazul acuzativ.Obiectivul se consideră atins când toți copiii au folosit corect substantivul
O2: să alcătuiască propoziții cu anumite cuvinte. Obiectivul se consideră atins când toți copiii au alcătuit propoziții.
O3: să respecte regulile jocului pe toată durata activității.Obiectivul se consideră atins când toți copiii au respectat regulile jocului pe toată durata activității
Sarcina didactică: b#%l!^+a?
alcătuirea de propoziții dezvoltate în care substantivul să fie în cazul acuzativ.
Regulile jocului:
educatoarea împarte jucării copiilor așezați în două subgrupe; copii din prima subgrupă sunt invitații și oferă pe rând câte o jucărie copiilor din grupa a doua care sunt gaydele , spunând: Eu îți ofer ( îți dau) o mașină. În cazul în care copiii oferă daruri educatoarei, vor fi îndrumați să folosească pronumele personal de politețe.
Exemple:
Oferim gazdei flori.
Ofer musafirilor prăjituri și suc
Anotimpurile
Obiective:
O1: să formeze propoziții cu verbul indicativ, timpul prezent, perfectul compus și viitor; Obiectivul se consideră atins când toți copiii au format propoziții cu verbul indicat
O2: să descrie în detaliu imaginile studiate; Obiectivul se consideră atins când toți copiii descriu imaginea în detaliu
O3: să respecte regulile stabilite pentru desfășurarea jocului; Obiectivul se consideră atins când toți copiii respectă regulile stabilite
Sarcina didactică:
formarea de propoziții dezvoltate cu predicativul la indicativ-prezent, trecut,viitor.
Regulile jocului:
copiii vor primi ilustrații cu diferite aspecte din mai multe anotimpuri, aceștia vor trebui să studieze imaginile și să le descrie. Ele vor reda o multitudine de acțiuni legate de anotimpuri.
Planșele vor reda : – un nînceput de primăvară
-peisaj de toamnă, frunzele ca, se culeg mere, pere, struguri
– peisaj de vară, o plajă la mare
– jocurile copiilor iarna
Exemplu:
Eu văd o fetișăcare culege ghiocei.( verb la modul indicativ-prezent)
Întrebările educatoarei vor ajuta copilul să formuleze în așa fel răspunsul, încât verbul să fie la b#%l!^+a?modul indicativ, perfect compus:
În ce anotimp ai cules ghiocei?
Eu am cules ghiocei în anotimpul primăvara.
Când te vei da cu sania?
La iarnă mă voi da cu sania
Spune ce este acesta, aceasta?
Obiective:
O1:să folosească în propoziții pronumele demonstrativ la toate genurile și numerele (acesta, aceasta, aceștia, aceste); Obiectivul se consideră atins când toți copii vor folosi pronumele demonstrative
O2: să denumească toate imaginile de pe jetaoenle expuse; Obiectivul se consideră atins când toți copiii vor denumi imaginile de pe jetoane
Sarcina didactică:
alcătuirea de propoziții în care pronumele demonstrativ să fie folosit corect.
Regulile jocului:
copiilor li se vor da jetoane, iar educatoarea printr-o convorbire cu copiii stabilește sarcina: denumirea truturor imaginilor de pe jetoanele expuse în fața lor. Jetoanele oferă posibilități de utilizare a pronumelor demonstrative masculine și feminine la plural și la singular
Exemple:
Pronume demonstrativ –singular
1.Acesta este un băiat
2.Aceasta este o fetiță.
b) Pronume demonstrativ – plural
1. Aceștia sunt băieți.
2. Acestea sunt fetițe
4. La bibliotecă – Joaca silabelor b#%l!^+a?
Obiective:
O1: să despartă cuvintele în silabe; obiectivul se consideră realizat când toți copii vor despărți în silabe
O2: să formuleze corect propoziții din punct de vedere gramatical; obiectivul se consideră realizat când toți copiii vor formula propoziții corecte gramatical
O3: să folosească toate cuvintele de pe jetoane; Obiectivul se consideră atins atunci când toți copii vor folosi toate cuvintele de pe jetoane
Sarcina didactică:
despărțirea cuvintelor în silabe și identificarea numărului acestora
Regulile jocului:
copiilor li se vor da jetoane ce redau diferite obiecte, copiii vor alege câte un jeton si vor denumi imaginea de pe acesta: masă
Exemplu:
-Cuvâtul masă dacă este pronunțat mai rar, observăm că putem să-l despărțim în grupuri de sunete(silabe): ma-să
– Fiecare grup de sunete în care am despărțit cuvintele se pronunță deodată, printr-o singură deschidere a gurii și se numește silabă( pentru sesizarea corectă a numărului de silabe se va folosi metoda bătăilor din palme sau a așezării palmei sub bărbie)
– Cuvântul masă are douâ silabe: ma-să
La început silabele vor fi marcate pe tablă de mine, apoi și de alți copii. Cuvintele pot fi formate din una, două sau mai multe silabe. Silabele se pronunță de-odată cu o singură deschidere a gurii
Pentru a complica jocul copiilor li se va da o silabă, iar ei trebuie să dea exemple de cuvinte care încep cu aceeași silabe.
Tipuri de jocuri folosite la Științe – Matematică.
În grădina de primăvară
Obiective :
O1: să compare grupele pe baza aprecierii globale; obiectivul se consideră atins când toți coăii vor compab#%l!^+a?
O2: să realizeze punerea in corespondenta pentru compararea grupelor; obiectivul se consideră realizat când toți copiii vor realiza punerea în corepondeță a grupelor
O3: sa construiasca grupe prin punerea in corespondenta de unu la unu; ob se consideră atins când toți copii vor construi grupe corepondente
O3: să sesizeze diferențele cantitative cu 1-2 obiecte între grupe; ob se consideră atins când toți copiii vor sesiza diferența cantitativă dintre grupe
Sarcina didactică:
perceperea diferențelor și a relației de echivalență între doua sau mai multe grupe de obiecte.
Regulile jocului:
copiii vor observa macheta, care redă o grădină cu cu flori de primăvară, separa grupele,respecta procedeul de alcătuire a perechilor (corespondenta1-1 ), aplaudă răspunsurile corecte, încurajează echipele.
Exemplu: pe machetă florile sunt “dezordonat” plantate, iar copii trebuie să facă ordine așa că vor forma un șir de ghiocei, un șir de allele, un șir de narcise, iar punerea în corespondență se va face prin trasarea unei linii pe pământ. Se va insista pe determinarea corectă a grupelor cu „tot atâtea elemente“, „mai multe elemente“ și „tot atâtea elemente“. În complicarea jocului li se vor cere copiilor să găsească similitudini ale noțiunilor de pereche cu exemple din natura înconjurătoare
Exemplu. Mama și tata, bunicul și bunica – în familie; o fetiță și un băiat la grădiniță; o pereche de pantofi, de cercei etc.
Ferma bunicilor
Obiective:
O1: să raporteze numărul la cantitatea corespunzătoare de obiecte (simboluri) și invers; obiectivul se consideră atins atunci când toți copiii vor raporta numărul la cantitate
O2: să recunoască cifra corespunzătoare numărului de elemente (obiecte); obiectivul se consideră atins când toti copiii au recunoscut cifra corespunzatoare numarului de elemente.
O3: să determine locul fiecărui număr în șirul numeric; obiectivul se consideră atins când toti copiii au putut determina locul fiecărui număr în șirul numeric
O4: să numere de la stânga la dreapta; obiectivul se consideră atins când toți copiii au numărat de la stânga la dreapta
O5: să asocieze cifra numărului corespunzător; obiectivul se considera atins când toți copiii au asociat cifra cu numărul corespunzător
Sarcina didactică :
construirea de grupe de obiecte respectând numărul dat.
Regulile jocului:
Copiii așază la tabla magnetică sau la panoul grupele de obiecte și cifrele b#%l!^+a?corespunzătoare, aplaudă răspunsurile corecte, își încurajează colegii. Se va recita poezia "În curte" de Iva Muncian
Un cocoș și două rațe
Se-ncurcă în trei ațe
Patru puișori golași,
Vreo cinci rame-ntind poznași.
Șase cateluși de soi ,
Fugăresc șapte pisoi.
Opt purcei, cu râturi groase
Cu noua gaște fricoase
Se bat pe zece lăptuci
Ce- au crescut printre uluci.
în timp ce recita poezia , educatoarea ridică și arată copiilor cifrele respective (1-10).
1.Împreună cu educatoarea,copiii vor așeza la tabla magnetică în șir crescător, apoi descrescător, grupele de obiecte, așezînd cifrele corespunzătoare fiecărei grupe, alcătuind astfel scara numerică în șir crescător și descrescător.
2.Copiii vor număra în șir crescător 1-10, apoi în șir descrescător 10-1.
3.Copiii sunt solicitați să așeze la tabla magnetică cifrele în ordine crescătoare și descrescătoare.
3. Cartierul păpușilor
Obiective:
O1: să compare numerele și să determine “vecinii" numerelor; obiectivul se consideră atins când toți copiii au comparat numerele și au determinat ”vecinii” acestora.
O2: să determine locul fiecărui număr în șirul numeric ( aspectul ordinal al numerelor); obiectivul se consideră atins când toți copiii au realizat șirul numeric corect
O3: să recunoască cifrele de la 1 la 10; obiectivul se consideră atins când toți copiii au recunoscut cifrele în intervalul 1-10
O4: să compare grupele pentru a putea stabili "vecinii"; obiectivul se consideră atins când copiii au comparat toate grupele pentru a stabili ”vecinii”
O5: să mânuiască materialele puse la dispoziție stabilind locul fiecărui număr în raport cu "vecinii "; obiectivul se consideră atins când toți copiii au putut mânui materialele folosite pentru activitate.
Sarcina didactica:
găsirea numărului mai mare sau mai mic cu 0 unitate și chiar cu 2 unități față de numărul dat.
Regulile jocului: b#%l!^+a?
Conducatorul jocului ridică un jeton și precizează care dintre "vecini" să fie căutați: cel mai mic, cel mai mare sau amândoi .Copiii care au același jeton cu cel ridicat de conducătorul jocului trebuie să caute "vecinul" indicat de acesta. Cel care indeplinește sarcina respectiva, devine conducatorul jocului.
Exemplu: Dacă conducătorul jocului a ridicat jetonul cu cifra 2 , copilul care are jetonul cu cifra 2 , "caută vecinii" la ceilalti copii( jetoanele cu cifrele 1 și 3). Dacă pe jetoane se află buline in loc de cifre,copiii ridică jetoanele cu buline , pentru a putea.fi văzute și numărate bulinele. Astfel, copiii precizează numărul și vecinii numărului respectiv. La mijloc se așază numarul dat, în dreapta și în stânga număul mai mare și mai mic. În complicarea jocului li se va spune copiilor numărul mai mare și mai mic, iar copiii trebuie să ghicească al cărui număr sunt vecinii dați, care este numărul căsuței.
Exemplu. Ce număr are căsuța dacă vecinul ei mai mic este7, iar cel mai mare este 9?
4. De-a colecționarii
Obiective:
O1:să compună și să descompună numerele în cât mai multe variante posibile; obiectivul se consideră atins când toți copiii au compus și descompus numerele în cât mai multe variante
O2: să explice compunerea și descompunerea folosind un limbaj specific; obiectivul se consideră atins când toți copiii au explicat compunerea și descompunerea prin limbajul specific
O3: să motiveze acțiunile întreprinse; obiectivul se consideră atins când toși copiii au motivat acțiunile întreprinse
O4: să perceapă relația spațială elementară; obiectivul se consideră atins când toți copiii au perceput relația spațială elementară.
O5: să efectueze transferuri operaționale; obiectivul se consideră atins când toți copiii au reușit să efectueze transferuri operaționale.
Sarcina didactică:
înțelegerea procesului de compunere și descompunere indiferent de așezarea spațială a obiectelor.
Regulile jocului:
copiii vor fi solicitați să facă "colecții" din "jucarii surpriză". Pentru început se vor număra elementele fiecărei colecții ( grupe). Exemple: Colecția de avioane – "Numărăm avioanele, acestea sunt 3". Colecția este alcătuita din 2 avioane albe și 1 avion albastru; 1 avion mare și 2 avioane mici;1 avion supersonic ,1 avion TAROM, 1 avion LUFTHANSA.
Se va insista asupra "compunerii – descompunerii", nu prin definiție, ci prin acțiune, prin b#%l!^+a?exercițiu, pentru automatizarea deprinderii de compunere și descompunere. Se urmărește siguranța în acțiune, ușurința și priceperea în verbalizarea rezultatului.
Jocuri folosite la domeniul Om și Societate.
Pe stradă
Obiective:
O1: să cunoscă modul de comportare civilizată pe stradă; obiectivul se consideră atins când toți copiii cunosc modul de comportare civilizată pe stradă.
O2: să înțeleagă necesitatea respectării regulilor de circulație și a rolului polițistului în dirijarea circulației pe stradă; obiectivul se consideră atins când toți copiii au înțeles necesitatea respectării regulilor de circulație
O3: să se deplaseze într-un spațiu limitat- trotuarul și să respecte traseele de acces; obiectivul se consideră atins când toți copiii se deplasează într-un spațiu limitat și respctă traseele de acces
Sarcina didactică:
cunoașterea modului de comportare și a regulilor de circulație
Regulile jocului:
copii se vor deplasa pe stradă (spațiul din clasă este amenajat astfel încât să arate ca niște artere rutiere cu intersecții, semafoare, agenți de circulație, mașini) doar la semnalul educatoarei și vor trebui să respecte reguluile de circulație și de comportare civilizată pe stradă
Exemplu: se circulă doar pe trotuar ; se traversează doar la culoarea roșie a semaforului ;dacă se întâlnesc bătrăni pe stradă care au nevoie de ajutor la traversat , aceștia vor fi ajutați ; dacă trec mașini acestea ciurculă doar p+e partea carosabilă etc.
Să ajutăm copilul pierdut
Obiective:
O1: să se transpună în diferite situații de viață și de a găsi soluții valorificând experiența personală; obiectivul se consideră realizat când toți copiii au reușit să valorifice experiența personală într-un joc de rol care imită situații de viață.
O2: să aibă o atitudine pozitivă față de cei care au nevoie de sprijin; obiectivul se consideră atins când toți copiii sprijină pe cei aflați în ajutor
O3: să-și adapteze conduita în funcție de un context dat și de a reda stările corespunzătoare situației evocate; obiectivul se consideră atins când toți copiii au conduita corespunzătoare situației menționate
Sarcina didactică :
continuarea unei acțiuni începute găsindu-i sfârșitul corespunzător premiselor date
Regulile jocului: b#%l!^+a?
copiilor li se vor da situații concrete de viață pe care trebuie să le interpreteze .fiecare copil trebuie să spună ceea ce face, să discute cu colegii lui și să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor
Cine-mi este prieten și cine nu
Obiective:
O1: să diferențieze acțiunile și comportamentele pozitive de cele negative; obiectivul se consideră atins când toți copiii au reușit să diferențeieze comportamentele pozitive de cele negative
O2: să aibă discernământ moral; obiectivul se consideră atins când toți copiii au discernământ moral
O3: să recunoască norme de comportare civilizată; obiectivul se consideră atins când toți copiii recunosc normele de comportare civilizată.
Sarcina didactică:
compararea unor situații de viață și alegerea aceleia care este conformă cu normele morale
Regulile jocului:
copii vor alege câte un plic în care sunt introduse diferite imagini cu situații de viață opuse, iar ei vor alege varianta corectă, cea care este corespunzătoare cu profilul copilului ce ar dori să le fie prieten
Exemplu :
Un copil șezând pe scaun și un bătrân în picioare – un bătrân șezând și un copil stând în picioare
Un băiat pieptănat – un băiat nepieptânat, dezordonat
Un copil cu degetele în farfurie- un copil care mănâncă civilizat
Un băiat cu șapca pe cap în clasă – un băiat cu capul descoperit în clasă
b#%l!^+a?
Etapa finală are caracter comparativ, a constat în aplicarea unui test final – Anexa nr. 5 – și a avut scopul de a compara rezultatele obținute după organizarea etapei formative, cu rezultatele de la evaluarea inițială. Etapa finală s-a realizat în perioada 1 iunie-15 iunie 2015.
IV.3.4.Prelucrarea si interpretatea rezultatelor
În demersul de cercetare pe care l-am realizat am ținut cont de faptul că învățarea are rădăcini în forme de experiență spontană și în experiența de manipulare a obiectelor. Rezultatele la testul inițial au fost cuprinde într-un tabel și o histogramă care a arătat nivelul constatativ al grupei de copii și a fost înregistrat într-o diagramă.
Tabelul nr. 2 cu rezultatele la evaluarea inițială:
Diagrama nr. 1 rezultate evaluare inițială
Calificativele obținute de cei 25 de copii au fost cele prezentate, puțini copii reușind să obțină calificativul Foarte bine, aproape existând egalitate între calificativul Foarte bine și Insuficient. După evaluarea finală și primul test de evaluare au existat câteva diferențe, primul test de evaluare sumativă având calificative mai bune decât evaluarea inițială, înregistrând astfel primul progres.
Tabel nr. 3 Rezultate obținute la testul de evaluare sumativă nr. 1
b#%l!^+a?
Histograma nr. 1: Rezultate evaluarea inițială – evaluarea sumativă nr. 1
După o anumită perioadă am aplicat o nouă evaluare sumativă, evaluarea sumativă nr. 2 care a avut rezultate mai bune decât cea anterioară și mult mai bună decât evaluarea inițială.
Tabel nr. 4. Evaluarea sumativă nr. 2 comparativ cu celelalte
b#%l!^+a?
Histograma nr. 2. Evaluarea sumativă nr. 2 comparativ cu celelate
Tabel nr. 4. Evaluarea sumativă nr. 3 comparativ cu celelalte
b#%l!^+a?
Histograma nr. 3. Evaluarea sumativă nr. 3 comparativ cu celelalte
Tabel nr. 4. Evaluarea finală comparativ cu celelalte
Histograma nr. 4. Evaluarea finală comparativ cu celelalte
După ce am măsurat toate aceste evaluări sumative și am aplicat evaluarea finală, am realizat tabelul cu rezultatele obținute în luna septembrie la evaluare inițială și cu rezultatele obținute în luna iunie la evaluarea finală.
Am realizat și histograma care indică măsurătorile respective, putând astfel să vedem rezultatele foarte bune obținute în urma aplicării factorului de progres.
Tabel nr. 5. Rezultate evaluarea finală și evaluarea inițială.
Histograma nr. 5. Evaluarea finală și evaluarea inițială
b#%l!^+a?
IV.4.Concluziile cercetării
Rezultatele evaluării finale sunt foarte clare: introducerea jocului didactic în fiecare activitate desfășurată în timpul cercetării la clasa experiment, a condus către rezultatele foarte bune obținute de către acești copii.
Am realizat pe întreaga perioadă a cercetării, trei evaluări finale intermediare, care au demonstrat – pas cu pas – cum prin introducerea jocului didactic s-a obținut progres în activitatea desfășurată cu copiii.
Cercetarea a demonstrat ipoteza de la care am pornit, astfel încât pot spune că valorificarea jocului didactic în grădiniță la nivelul grupei mari la care predau a fost realizată cu succes.
Chiar dacă aici nu am putut prezenta toate jocurile care au fost folosite în cadrul activităților, cercetarea a respectat obiectivele pe care și le-a propus, a respectat modul de lucru, modul de intervenție asupra activității copilului.
Întreg experimentul a fost realizat pentru a demonstra și colegilor care nu au folosit jocul didactic în toată perioada școlară sau nu au folosit jocul didactic ca pe un instrument de dezvoltare psihică, intelectuală a copilului, ci ca pe un mod de a se juca al copiilor în cadrul activităților liber alese.
Dacă copilul preșcolar participă la diferite tipuri de activități în care se folosește jocul didactic, atunci se va observa o diferență între copiii activi și cei mai puțin activi, diferență b#%l!^+a?observabilă rezultată în urma evaluării formative din punct de vedere al învățării este ipoteza care a fost demonstrată de această cercetare, este ipoteza de la care am pornit la lucru, împreună cu cei 25 de copii.
CONCLUZII – Recomandări
Așa cum spuneam la începutul acestei lucrări, jocul este apanajul copilului, iar la copilul preșcolar îndeplinește două semnificații: este cadrul în care se manifestă orice activitate și este principalul instrument de formare a capacităților psihice ale acestuia. Jocul satisface nevoia de mișcare, de acțiune a copilului, deschizând un univers întreg de relații și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca un adult.
Copilul modifică realitatea care îl înconjoară în timpul unui joc, dezvoltându-și astfel capacitatea de inventivitate, capacitatea de creativitate. Memorează regulile, se conformează acestora, își formează anumite însușiri: răbdarea, perseverența, stăpânirea de sine, etc. Capacitatea de atrăi din plin este stimulată cu pasiune, în fiecare moment în care copilul se joacă, în fiecare moment în care copilul înventează o nouă regulă, în fiecare moment în care copilul respectă o nouă regulă.
Lucrarea a demonstrat că jocul didactic este o componentă foarte importantă a activității educaționale din grădiniță, prin joc asigurându-se dezvoltarea copilului pe multe planuri:
Social și emoțional
Cognitiv – existând o relație pozitivă între joc și inteligență
Dezvoltarea comunicării – stimulând limbajul.
Motric – dezvoltând deprinderi mtrice fundamentale.
Realizând această lucrare nu am făcut decât să recomand colegilor mei să valorifice jocul didactic în toate activitățile pe care le desfășoară în grădiniță, pentru a dezvolta din toate punctele de vedere copilul de vîrstă preșcolară.
b#%l!^+a?
Anexa 1
Fișa de evaluare inițială
Denumește obiectele și formulează propoziții cu ele.
Recunoaște personajele și încercuiește-le pe cele care fac parte din povestea „ Albă ca zăpada și cei șapte pitici”.
Colorează legumele: b#%l!^+a?
Colorează animalele domestice:
Desenează un număr de cerculețe egal cu numărul piticilor:
b#%l!^+a?
Anexa 2
Fișa de evaluare sumativă nr. 1
Unește fiecare element cu anotimpul potrivit, apoi colorează anotimpul preferat:
b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
Recunoaște personajele și spune din ce poveste fac parte. Povestește un fragment din aceasta.
Desfășurarea jocului didactic matematic Detectivii, pentru evaluarea operațiilor matematice:
Educatoarea le propune copiilor să fie detectivi. Ei trebuie să descopere mai multe mistere.
Pe un panou sunt așezate cifrele în dezordine. Copiii trebuie să așeze cifrele în ordine crescătoare și apoi descrescătoare.
Educatoarea așază o cifră pe panou, iar copiii afișează vecinii numărului dat;
Educatoarea așază două cifre diferite pe panou, iar copiii trebuie să așeze cifrele intermediare.
Exemplu: 2 și 5. Copiii așază 3 și 4.
Educatoarea prezintă imagini cu un anumit număr de elemente, iar copiii vor forma grupe cu tot atâtea, cu un element mai mult sau cu un element mai puțin.
Variantă:
Copilul ales detectiv va trebui să caute vecinul unui număr și să formeze o grupă cu tot atâtea elemente câte arată cifra. Apoi va spune dacă dorește să mai adauge sau să ia un element.
Exemplu: Caută vecinul mai mare al lui 4 și formează o grupă cu tot atâtea elemente. b#%l!^+a?Adaugă sau ia un element! Un alt copil va rezolva și afișa exercițiul: 4+1=5
Anexa nr. 3
Fișa de evaluare sumativă nr. 2
Numerotează baloanele descrescător, începând cu cifra 10!
Găsește cuvintele potrivite și completează propozițiile, colorează ceea ce îți place.
Descrie imaginile de mai jos, apoi colorează cu culorile potrivite ce imagini dorești!
b#%l!^+a?
Desparte în silabe cuvintele și scrie tot atâtea buline lângă imagine.
__________ ____________
b#%l!^+a?
Anexa nr. 4
Fișa de evaluare sumativă nr. 3
Numără petalele fiecărei flori și scrie numărul în cerculeț.
b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Cu ce sunet începe cuvântul și alcătuiește propoziții după schemele de mai jos:
I______ ________ ________ !
I______ ________ _________.
Observă imaginea și realizează o povestire după ea:
Rezolvă problemele de mai jos și scrie în pătrățele operația corectă: b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
Anexa nr. 5
Fișa de evaluare finală
Scrie atîtea liniuțe câte sunete are cuvântul dat. Subliniați cuvintele care încep cu același sunet. Formați propoziții cu ele.
Completează șirul numrelor naturale:
0_ _ _ _5_ _8; 9_ _ _ 5_ _ _ 1_; 0 2 _ 6 _ 10
Calculează:
Încercuiește persoanele care au voie să folosească aparatele electrice:
Identifică și denumește aspectele caraceristice fiecărui anotimp:
b#%l!^+a?
BIBLIOGRAFIE
Antonivici, Ș, Jalbă, C, Micu, G., Jocuri didactice pentru activitățile matematice din grădiniță, Ed. Aramis București, 2006.
Bădica T., Marinescu E., Dutu O., Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976
Barbu H.,Popescu E., Șerban F.Activități de joc și recreativ- distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Bunescu V., Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limba și literatură, (vol.V.), București, 1973
Cerghit I. Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Chateau J. Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București 1970
Claparede E. L’ecole sur mesure, ed. II , Paris,1920
Crețu E. Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999
Crețu, T., Psihologia Vârestelor, Ed. Credis, București, 2006.
Debesse M.(coordonator), Psihologia copilului de la naștere la adolescență, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Dumitriu Gheorghe și Constanța, Psihologia procesului de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Dumitriu, Gh., Dumitriu, C., Psihopedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004
Enache M., Munteanu M., Jocuri didactice, Editura Porto – Franco Galați, 1998
Ezechil., L., Păiși Lăzărescu., M., Laborator preșcolar – ghid metodologic, Ed. V&I b#%l!^+a?Integral, București, 2001
Frâncu A.(coordonator), Jocuri distractive și exerciții distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972
Gatan I.,Craciun V., Etegan B., Exerciții și teste de gramatică, Editura Sibila, Craiova, 1994
Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Huizinga Johan, Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian, Editura Univers, București, 1977
Lieury A., Manual de psihologie generală, (trad.), Editura Antet, București, 1996
Manolescu M., Constantinescu M ., Gorcinski G., Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică >, Editura Procion, București, 1997
Neagu Gheorghe, Metode de rezolvare a problemelor de matematică școlară, Editura Plumb, Bacău, 1997
Neveanu P. P., Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978
Neveanu P., Zlate M., Crețu T., Psihologie manual pentru clasa a X–a ,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Nicola Ioan, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
Osterrieth P, Introducere în psihologia copilului, (trad.), Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1976
Pârâială D, Pârâială V., Aritmetica – probleme tipice rezolvate prin mai multe metode și procedee, Editura Polirom, Iași, 1998
Piaget J., Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică București,1969
Popovici și colaboratorii, Culegere de jocuri didactice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971
Roman, Alina (coordonator), Educație, cercetare și dezvoltare: demersuri aplicative în școală, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2008
Simionică E., Bogdan F., Gramatica prin joc, Editura Polirom, București, 1998
Simionică E., Caraiman F., Matematica prin joc, Editura Polirom, București, 1998
Stoica A (coordonator), Ghid de evaluare, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1998
Șchiopu U.- “Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”, Editura Didactică și b#%l!^+a?Pedagogică, București, 1970
Șchiopu U. și Verza E. –“ Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
************ Psihologia copilului, Program educativ 2-4 ani, Antante, autor, Iulia Avădănii
Șerdean I. -“ Metodica predării limbii romane la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992
WEBOGRAFIE:
http://en.wikipedia.org/wiki/Aleksei_N._Leontiev
http://dexonline.ro/definitie/exerci%C8%9Biu
www.didactic.ro
b#%l!^+
b#%l!^+a?
BIBLIOGRAFIE
Antonivici, Ș, Jalbă, C, Micu, G., Jocuri didactice pentru activitățile matematice din grădiniță, Ed. Aramis București, 2006.
Bădica T., Marinescu E., Dutu O., Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976
Barbu H.,Popescu E., Șerban F.Activități de joc și recreativ- distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Bunescu V., Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limba și literatură, (vol.V.), București, 1973
Cerghit I. Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Chateau J. Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București 1970
Claparede E. L’ecole sur mesure, ed. II , Paris,1920
Crețu E. Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999
Crețu, T., Psihologia Vârestelor, Ed. Credis, București, 2006.
Debesse M.(coordonator), Psihologia copilului de la naștere la adolescență, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Dumitriu Gheorghe și Constanța, Psihologia procesului de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Dumitriu, Gh., Dumitriu, C., Psihopedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004
Enache M., Munteanu M., Jocuri didactice, Editura Porto – Franco Galați, 1998
Ezechil., L., Păiși Lăzărescu., M., Laborator preșcolar – ghid metodologic, Ed. V&I b#%l!^+a?Integral, București, 2001
Frâncu A.(coordonator), Jocuri distractive și exerciții distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972
Gatan I.,Craciun V., Etegan B., Exerciții și teste de gramatică, Editura Sibila, Craiova, 1994
Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Huizinga Johan, Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian, Editura Univers, București, 1977
Lieury A., Manual de psihologie generală, (trad.), Editura Antet, București, 1996
Manolescu M., Constantinescu M ., Gorcinski G., Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică >, Editura Procion, București, 1997
Neagu Gheorghe, Metode de rezolvare a problemelor de matematică școlară, Editura Plumb, Bacău, 1997
Neveanu P. P., Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978
Neveanu P., Zlate M., Crețu T., Psihologie manual pentru clasa a X–a ,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Nicola Ioan, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
Osterrieth P, Introducere în psihologia copilului, (trad.), Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1976
Pârâială D, Pârâială V., Aritmetica – probleme tipice rezolvate prin mai multe metode și procedee, Editura Polirom, Iași, 1998
Piaget J., Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică București,1969
Popovici și colaboratorii, Culegere de jocuri didactice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971
Roman, Alina (coordonator), Educație, cercetare și dezvoltare: demersuri aplicative în școală, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2008
Simionică E., Bogdan F., Gramatica prin joc, Editura Polirom, București, 1998
Simionică E., Caraiman F., Matematica prin joc, Editura Polirom, București, 1998
Stoica A (coordonator), Ghid de evaluare, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1998
Șchiopu U.- “Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”, Editura Didactică și b#%l!^+a?Pedagogică, București, 1970
Șchiopu U. și Verza E. –“ Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
************ Psihologia copilului, Program educativ 2-4 ani, Antante, autor, Iulia Avădănii
Șerdean I. -“ Metodica predării limbii romane la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valorificarea Jocului Didactic In Activitatile din Gradinita (ID: 161005)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.