VALORIFICAREA DURABILĂ A RESURSELOR PĂDURII -MASTERAT- FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ PROIECT DE DISERTAȚIE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: Prof. Univ…. [309461]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI

PROGRAMUL DE STUDIU:

VALORIFICAREA DURABILĂ A [anonimizat]-

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

PROIECT DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. Univ. Dr. FODOR ECATERINA

MASTERAND: [anonimizat]. MILIAN VALENTIN GEORGE

ORADEA

2017

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECȚIA MEDIULUI

PROGRAMUL DE STUDIU:

VALORIFICAREA DURABILĂ A [anonimizat]-

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

ARBORI HABITAT CA PROMOTORI DE BIODIVERSITATE.

STUDIU DE CAZ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. Univ. Dr. FODOR ECATERINA

MASTERAND: [anonimizat]. MILIAN VALENTIN GEORGE

ORADEA

2017

1. INTRODUCERE

Pădurea are legi proprii de dezvoltare și se află în raporturi de condiționare reciprocă cu mediul în care se dezvoltă. Dezvoltarea pădurii este puternic influențată de condițiile de mediu și exercită în același timp o influență majoră asupra acestor condiții.

[anonimizat]. [anonimizat], totodată, [anonimizat], [anonimizat], și altele asemenea.

[anonimizat], [anonimizat], intercondiționându-se reciproc. Această premisă conduce la ideea potrivit căreia pădurea ca și ecosistem natural reprezintă o [anonimizat], care determină o puternică stratificare a funcțiilor pe care le îndeplinesc în cadrul comunităților lor de viață. [anonimizat]. ( I. Milescu, 1997).

[anonimizat], aerul, solul, [anonimizat], ci și în afara acestuia. Omenirea devine din ce în ce mai conștientă de amenințarea pe care o reprezintă diminuare suprafeței ocupate de păduri. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], adăpostește și ocrotește vânatul. Este de înțeles că importanța pădurilor pentru existența omenirii și a [anonimizat] a creșterii populației și aglomerării acesteia în mari centre urbane, a [anonimizat], comerțului și turismului.

[anonimizat], legislația forestieră din multe țări a [anonimizat], obligativitatea ocrotirii pădurilor în scopuri de protejare a [anonimizat] a [anonimizat] conservare a solului sau pentru pentru considerente silvocinegetice. În acest sens, s-a realizat în anul 1972 la Stockholm un consens mondial cu privire la polivalența fondului forestier,al cărui moment de referință poate fi considerat prima Conferință a Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător.

Cu acest prilej s-a evocat ideea, unanim acceptată, că pădurea exercită la nivelul biosferei un rol complex, prin proprietățile sale la suprafața solului, dar fiind, totodată, refugiu pentru fauna sălbatică și prin prezența nișelor ecologice permite existența unei faune diversificate.

În ceea ce privește funcțiile recreative ale pădurii, o mare parte din omenire se bucură de funcțiile recreative, estetico- peisagistice ale pădurii. Sunt multe statistici cu privire la presiunea recreativă asupra pădurilor, acestea reflectând aspirația firească a individului către condiții de trai mai bune. Efortul unanim de reîntoarcere la natură implică motivații mai profunde decât simpla nevoie de recreere. Contactul cu pădurea, cu natura în general, presupune și noi valențe de ordin cultural și spiritual. Parcurile forestiere, pădurile-parc, pădurile cu grad mare de prelucrare artistică sau cele cu însușiri estetice naturale, oferă efecte peisagistice de mare valoare, în măsură să creeze armonia stimulatoare de frumos și bună dispoziție.

În mod evident, cerințele recreative diferă de la țară la țară, de la o regiune la alta, în raport de o multitudine de factori, între care preponderenți sunt dezvoltarea economică și socială, nivelul de cultură și educație. Este necesar a considera pădurea ca fiind element firesc și indisensabil în peisajul vieții contemporane, ce impresionează prin masivitate, vitalitate, armonie, varietate nesfârșită, schimbătoare în spațiu și timp a culorilor și nuanțelor.

Arborii veterani au atras din totdeauna atenția oamenilor și au dobândit, în consecință, un rol simbolic. De exemplu, justiția a fost administrată mult timp sub tei vechi sau stejari bătrâni în Europa Centrală. Cu toate acestea, în ciuda importanței lor culturale, asemenea arbori au fost supuși unui declin marcat pentru diverse motive: pierderea valorii lor simbolice prin schimbarea culturală și crearea silviculturii moderne și a agriculturii însoțită de abandonarea utilizării metodelor tradiționale forestiere.

Ecologia peisajelor a adus contribuții majore în înțelegerea organizării ierarhice a lumii vii. Astfel, s-a conturat un nou nivel de organizare, cel al meta-comunităților interconectate la nivel de scări spațiale mari. Dacă până nu cu mult timp în urmă ecologia era preocupată de studiul comunităților în contextul ecosistemelor, scara spațială având o relevanță mai scăzută, ecologia peisajelor a extins scara de observație de la percepția pe care o avem ca privitori la nivelul solului, la scara la care ne raportăm privind aspectul suprafeței terestre raportat la o imagine satelitară. Astfel, relațiile spațiale dintre elementele care alcătuiesc mozaicul peisajului devin mult mai clare. (Fodor E., 2007).

1.1. Ce sunt arborii habitat și importanța lor în ecosistemele forestiere în promovarea biodiversității

Arborii habitat sunt definiți ca fiind arbori în picioare vii sau morți, care oferă microhabitate, cum ar fi scorburi, carii, buzunare în scoarță, ramuri mari moarte, epifite, fisuri, scurgeri de sevă, sau putregai de trunchi. În funcție de caracteristicile lor, arborii habitat poartă diferite nume: arbori veterani, arbori vechi, sau arbori monument care sunt indivizi cu vârstă sau mărime remarcabilă în care își găsesc adăpost prin scorburile acestora fauna sălbatică, cum ar fi ciocănitori și alte specii care cuibăresc în scorburi. Aceștia sunt de o importanță primordială pentru flora și fauna forestieră specializată.

Arborii habitat și microhabitatele pe care le găzduiesc sunt de prim interes pentru biodiversitatea forestieră deoarece acestea pot adăposti multe specii de floră și faună specializate pe cale de dispariție. Cel puțin 25% din speciile forestiere depind de beneficiile realizate de lemnul mort și arborii habitat. Multe dintre ele sunt organismele cele mai amenințate din ecosistemul forestier temperat european. (Bauhus, J., Puettmann, K. Și Messier, C. 2009).

Abundența și diversitatea microhabitatului crește puternic odată cu diametrul arborelui, cu grosimea scoarței și de la sine înțeles odată cu vârsta arborelui. Spre exemplu, în sud-vestul Suediei s-a efectuat un studiu de către renumitul cercetător Ranius T. în anul 2009 prin care a descoperit că mai puțin de 1% din stejarul pedunculat (Quercus robur) mai tânăr de 100 de ani are scorburi în care spațiul interior a fost mai mare decât intrarea ( mai mare de 3 cm în diametru). Cei cu vârsta între 200 și 300 de ani, 50% din stejari au purtat asemenea scorburi, în timp ce toți arborii de peste 400 de ani, au prezentat scorburi voluminoase.

Valoarea ecologică a unui arbore crește odată cu vârsta acestuia. Arborilor veterani este acordată atenție particulară, ei fiind inventariați în prezent în mai multe țări pentru a promova conservarea acestora. În Europa, arborii veterani pot fi localizați în trei tipuri diferite de ecosistem: relicte de livezi sau de zone forestiere gestionate în mod tradițional (crânguri, pășuni împădurite), păduri vechi, sau parcuri.

1.2. Microhabitate asociate cu arborii habitat și importanța lor pentru biodiversitate.

Arborii morți, rupturi și arborii cu cantități mari de lemn mort au fost relativ bine studiați. Aceștia reprezintă un substrat pentru o parte considerabilă din biodiversitatea forestieră și constituie hrana, cuiburi și, adăpost pentru o mare varietate de specii, inclusiv vertebrate și nevertebrate, plante (briofite și licheni) și ciuperci proxilice. Cu toate acestea, cunoștințele rămân incomplete deoarece investigațiile științifice asupra microhabitatelor din arbori și importanța lor pentru biodiversitate s-au concentrat în general pe scorburi Fără a urmări a fi exhaustiv, mai jos va fi un rezumat al concluziilor actuale privind microhabitatele de arbori și biodiversitatea care depind de acestea. Au fost definite patru mari tipuri: (Winter și Möller 2008, Vuidot 2011).

– Scorburi: pot fi distinse patru tipuri de scorburi în funcție de originea și morfologia lor:

– scorburi create de ciocănitoare: acestea sunt săpate/găurite de ciocănitori pentru a cuibări. Joacă un rol important pentru numeroasele vietăți secundare ce locuiesc în scorburi (păsări, lilieci, rozătoare, meso-mamifere și nevertebrate ( păianjeni, gândaci, viespi). În particular, pentru păsări scorburile par să susțină o rețea complexă de specii care implică constructorii scorburii primare, cum ar fi ciocănitorile, și celelalte păsări ce au rol secundar, care clocesc și își fac cuiburi în acele scorburi.

-scorburi pe care nu le-au creat ciocănitoarele: acest tip de scorburi au apărut în principal datorită procesului de putrefacție a lemnului. Spre deosebire de cele menționate mai sus, acestea sunt rezultatul unor răni provovate arborelui în timp ce acestase afla în stare de vegetație. Acest tip de scorburi sunt în principal folosite de lilieci ca și adăpost pe timp de noapte, dar pot servi de asemenea și mamiferelor mici și mari, șopârlelor, amfibienilor și păsărilor. Cu cât conțin mai mult putregai și mucegai, cu atât este mai specializată comunitatea speciilor pe care le susțin. Spre exemplu, gândacul Osmoderma eremita depinde îndeaproape pentru supraviețuirea sa de mucegai.

-dendrotelmele: sunt cazuri foarte specifice în care o scorbură este temporar sau permanent umplută cu apă. Mai multe insecte ( în special diptera) și microcrustacee depind de acestea, mai ales cand partea inferioară a scorburii este putrezită.

-scorburi tip rădăcină-contrafort: aflate la baza arborelui, acestea sunt utilizate ca și adăpost de către micro și mezo mamifere, păsări și amfibieni.

Crăpături și scoarță desprinsă: sunt des întalnite la buturugi și la arbori aflați putregăiți, dar de asemenea se întâlnesc și la arbori vii lezați din cauze naturale (loviți de trăznet) sau în procesul de exploatere cu utilaje. Asemenea microhabitate sunt importante în mod particular pentru lilieci care cuibăresc sub scoarța, dar și pentru păsări care se adăpostesc în astfel de crăpături, gândaci și păianjeni.

Corpul ciupercilor saproxilice: acestea indică un nivel cert al biodiversității în sinea lor, dar ele de asemenea oferă beneficii și altor specii forestiere precum gândaci, diptere și molii.

Alte microhabitate: epifitele (iederă, liane, licheni, și briofite), mături de vrăjitoare și insecte ce se grănesc cu sevă (gândaci și molii) precum și păsări. Cu toate acestea, astfel de microhabitate nu prea sunt supuse studiului. Pentru a putea specifica mai îndeaproape legătura dintre acestea și biodiversitate este imperios necesar să se efectueze în viitor mai multe cercetări.

(Fig. 1)

A- scorburi pe care nu le-au creat ciocănitoarele B- baldachin din lemn mort

C- corpul ciupercilor saproxilice D- scorburi cu mucegai și putregai

E- scorburi tip rădăcină-contrafort F- crăpături

G- despicătură H- excrescență

Arborii ce conțin scorburi se află printre arborii de tip habitat cu o importanță deosebită pentru vietățile specifice pădurilor. Scorburile bătrâne cu reziduri putregăite și cu mucegai adăpostesc câteva dintre cele mai amenințate specii de gândaci de pădure.

Scorburile sunt probabil cel mai bine documentate și studiate tipuri de microhabitate din arbori ( Fig. 2). Cele mai multe scorburi sunt produse de către ciocănitori sau datorită procesului de descompunere ce implică nevertebrate și fungi, ori datorită amândurora. Arborii uscați, dar în picioare, conțin cel mai probabil atât scorburi produse de ciocănitori, cât și altele ce nu sunt produse de ciocănitori. Cu toate acestea, escarii sau arborii uscați care nu au căzut la pământ, însumează doar 10% din arbori în pădurile virgine și de abia există în pădurileadministrate de către om. Astfel, în studiul efectuat de Larrieu în anul 2002, se explică de ce majoritatea scorburilor, în proporție de peste 80% se găsesc în arborii vii.

Fig. 2

Cercetătorul fracez, Larrieu, a arătat în studiul efectuat în anul 2002 că probabilitatea apariției scorburilor crește substanțial odată cu diametrul arborilor, atât în cazul arborilor vii, cât și în cazul arborilor uscați. Cu cât există mai mult material lemnos în jurul scorburii și cu cât este mai mare volumul acesteia, cu atât sunt mai favorabile condițiile microclimatice pentru adăpostirea liliecilor și a speciilor de păsări ce cuibăresc în astfel de locuri.

Prin urmare, păsările care cuibăresc în astfel de scorburi sunt mai des întâlnite în arbori bătrâni decât în arbori tineri, raportat la diametrul acestora. De asemenea, sunt mai rar întalnite astel de specii în pădurile administrate de om, spre deosebire de pădurile naturale. Cu toate acestea, densitatea scorburilor din arbori variază considerabil chiar și la arbori de același statut și de aceeași vârstă. În acest caz, speciile de arbori joacă un rol foarte important.

S-a mai arătat că și cantitatea de precipitații se pare că influențează în mod pozitiv numărul scorburilor. Aceste efecte sugerează că distribuția scorburilor din arbori reflectă incidența fungilor și putregaiului asupra lemnului. Astfel, reducând numărul de arbori ce conțin putregai și diferite specii de fungi și ciuperci prin administrarea pădurilor, este indubitabil faptul că va scădea și numărul de arbori ce conțin scorburi. În pădurile administrate, unde procesul de descompunere al arborilor este suprimat prin metode mecanice și mai puțin climatice, astfel de scorburi sunt foarte rar întâlnite. (Bütler, R. and Lachat, T. 2009).

1.3. Caracteristici de habitat, vizibile la exteriorul unui arbore habitat:

Fig. 3

1. VÂRFURI USCATE – Lemn mort, uscat, expus la aer și soare (habitat pentru cerambicide)

2. RAMURI DIN PARTEA SUPERIOARĂ A COROANEI, CU MICI SCORBURI- Mici scorburi uscate, cuiburi de păsări, lilieci (prezența acestora fiind indicată de pete de urină), cuiburi de viespi.

3. RAMURI DIN CENTRUL COROANEI, CU SCORBURI MARI – Putregai maroniu (habitat pt. Diptera Asiloidea, Ampedus cardinalis, tenebrionide, cuiburi de bufnițe)

4. CIUPERCI PE SCOARȚĂ – Ciuperci pe scoarță (habitat pt. xilofagide, endomicide)

5. RAMURĂ RUPTĂ, CIOT – Suprafață mare disponibilă pentru depunerea ouălelor și pentru ciuperci (habitat pt. gândacul cardinal)

6. SCOARȚĂ CU MICELIU – Ciuperci pe scoarță (habitat pt. xilofagide, endomicide)

7. RAMURĂ RUPTĂ RĂMASĂ AGĂȚATĂ – Capătul rupt oferă o suprafață mare pentru depunerea ouălelor și pentru ciuperci.

8. ÎMBINARE A DOUĂ RAMURI, FĂRĂ REZISTENȚĂ STRUCTURALĂ – Cuib de pasăre, veveriță, stafilinide, microlepidoptere

9. OCHI DE APĂ FORMAT ÎN GAURĂ DE PUTREGAI – Ochi de apă (sirfide, gândaci de apă)

10. EXSUDAT – Scurgere de sevă la suprafață (nitidulide, sirfide, micetofilide)

11. ȚESUT CICATRIZAT DE LA O RANĂ MAI VECHE – Scoarță desprinsă (gândaci de scoarță, pseudoscorpioni, păianjeni)

12. IASCĂ – Putregai intern, pregătește lemnul pentru nevertebrate (micetofilide, insecte saproxilice)

13. PIERDEREA INTEGRITĂȚII LEMNULUI – Ciuperci/nevertebrate (gândacul cardinal, nitidulide)

14. RAMURĂ PRINCIPALĂ SLĂBITĂ – Ruperea ramurii creează habitat pentru depunerea ouălelor și pentru ciuperci

15. RAMURĂ CĂZUTĂ LA PĂMÂNT – Habitat de lemn mort: se lasă parțial la umbră.

16. URME DE TRĂZNET – Lemn ars (aradidae, Rhinosimus ruficollis)

17. COLONIE DE CIUPERCI LA RĂDĂCINĂ – Scoarță desprinsă (gândaci de scoarță, pseudoscorpioni, păianjeni)

18. SCORBURĂ LA BAZA TRUNCHIULUi – Trunchi scorburos (habitat pt. gâdacul cardinal, Dorcus parallelipipedus, tipulide).

19. PUTREGAI ÎN TRUNCHI – Putregai alb (Dorcus parallelipipedus, gândacul rinocer, Tanyptera atrata)

20. VĂTĂMARE A RĂDĂCINII DE CĂTRE ANIMALE – Putregai alb (habitat pt. rădașca, sirfide, Tanyptera atrata

Arborii habitat constituie habitat în sine pentru numeroase specii floristice și faunistice, astfel:

Fig. 3

Pe trunchiul lor și pe ramurile groase căzute la pământ se instalează microbiocenoze și plante superioare, numeroase specii de alge, mușchi, licheni, ciuperci și ferigi dezvoltându-se pe aceștia.

Fig.4 Constituie habitat pentru reproducerea unor specii de insecte protejate, în special coleoptere, a căror larve sedezvoltă în lemnul mort din truchiul arborilor.

Fig. 5

Constituie habitat de nidificație și de hrănire pentru numeroase specii de păsări fiind importanți în special pentru păsările care cuibăresc în scorburi

Fig. 6

Constituie adăpost pentru unele specii de lilieci.

.

Fig. 7

Constituie habitat de nidificație și hrănire pentru micromamifere, în special pentru pârși.

Fig.8.

Au rol estetic și cultural.

Privit din punct de vede estetic, un arbore habitat nu are, de cele mai multe ori, un coronament simetric. Gradul de transparență a coroanei arborilor habitat este foarte ridicat, ceea ce conferă un aspect uneori plăcut, care se poate încadra într-un peisaj rustic. De asemenea, arborii habitat prezintă de cele mai multe ori ramuri uscate.

Din punct de vedere cultural, arborii habitat prezintă o importanță deosebită. În spațiile ușor accesibile oamenilor unde există asemenea arbori se construiesc de obicei trasee, alei sau alte mijloace prin care cei interesați se pot recreia. Totodată, adăpostind numeroase specii de păsări, acestea pot fi privite ca și atracție turistică. Așadar, arborii habitat au rol important în promovarea turismului de relaxare în zonele în aceștia sunt situați.

1.4. Specii și comunități de organisme caracteristice pentru arborii habitat

În cele ce urmează vor fi prezentate câteva dintre speciile și comunitățile de organisme caracteristice pentru arborii habitat. Se impune a fi făcută mențiunea că pe lângă speciile descrise mai jos, caracteristice pentru arborii habitat mai sunt și alte numeroase specii și comunități de organisme care nu pot fi prezentate în această lucrare.

Cerambicidele – reprezintă o familie de insecte coleoptere cu antene foarte lungi, care au corpul lung și foarte viu colorat. Larvele acestor insecte sunt xilofage. Au o importanță deosebită pentru arborii habitat, tocmai datorită faptului că larvele acestor insecte se hrănesc cu lemnul arborilor uscați, aflați în putrefacție, contribuind la descompunerea acestora.

Tenebrionidele – Familia Tenebrionidae este alcătuită din aproximativ 17000 de specii de gândaci. Aceștia trăiesc în toată lumea, în toate habitatele terestre. Acești gândaci au corpul de culoare închisă, maro sau neagră, uneori cu aripile anterioare de culoare deschisă sau chiar albă. Cel mai adesea, au părțile laterale ale corpului largi și ovale, iar textura corpului este netedă și lucioasă, sau mată și dură. Corpul are o lungime variabilă, între 0,2-5 cm. Unele specii zboară, altele au aripile anterioare rudimentare și nu pot zbura.

Gândacii ce fac parte din această familie se hrănesc cu vegetația aflată în stare de putrefacție dar și cu materie organică, iar unele specii sunt dăunătoare recoltelor de plante tehnice sau produselor depozitate.

Pyrochroa coccinea (gândacul cardinal) face parte din familia Pyrochroydae și se găsește înseosebi la liziera pădurii, așezat pe flori sau frunze verzi. Larvele trăiesc sub scoarța arborilor, dar nu este xilofag, ci se hrănește cu larvele altor insecte.

Stafilinidele – este familia care cuprinde aproximativ 36000 de gândaci care trăiesc în toată lumea. Aceste specii trăiesc în sol, pe resturi de frunze și copaci aflați în stare de putrefacție, precum și la îmbinarea arborilor. Corpul acestora are dimensiunea de 2-3 cm, corpul în nuanțe de culori închise, maronii sau negre. Toate speciile se remarcă prin corpul bine reliefat, abdomenul vizibil, elitrele scurte și aripile posterioare care se pliază sub ele.

Microlepidopterele- este un grup neclasificat taxonomic care cuprinde familii de molii de dimensiuni mai mici decât moliile din familia Lepidopterae.

Tipulidele – sunt o familie de insecte diptere nematocere asemănătoare cu niște țânțari giganți care nu înțeapă animalele și oamenii. Corpul acestora este lung și subțire, prezintă două aripi lungi și picioare foarte lungi și subțiri. Trăiesc de obicei în locuri umede și umbroase. Dimensiunea corpului poate ajunge până la 10 cm. Larvele acestor insecte se hrănesc de obicei cu materie organică în descompunere.

Oryctes nasicornis ( gândacul rinocer) – are dimensiunea de 2-4 cm. Acești gândaci trăiesc 3-4 ani în stadiul de larvă și se adăpostesc în scoarța arborilor bătrâni. Se remarcă prin faptul că pot ridica cu o greutatea de 850 de ori mai mare decât masa proprie. Masculii mor după împerechere.

Lucanus cervus ( rădașca) – este un gândac din familia Lucanidae care își are ca și adăpost în special pădurile de stejari.

Picidele – sunt o familie de păsări din ordinul Piciformes care cuprinde printre altele și ciocănitoarea. În fauna României sunt întâlnite 10 specii de ciocănitori care sunt răspândite în diferite biotopuri. Talia acestor păsări este mică și mijlocie. Degetele de la picioare sunt de tip zigodactil, adaptată pentru cățăratul pe trunhiul arborilor. Prezintă unghii ascuțite, bine dezvoltate. Capul este mare, cu un cioc puternic, ascuțit, conic, cu muchii de-a lungul său, special adaptat pentru cioplirea scorburilor în arbori pentru căutarea hranei sau pentru construirea unei scorburi pentru cuibărit. Limba este cilindrică, foarte lungă, permițând scoaterea insectelor și a larvelor din galeriile săpate de aceasta în lemn. Penele din coadă sunt etajate, rigide, care servesc la sprijinul păsării atunci când scobesc. Penajul este viu colorat și au aripile rotunjite.

În perioada reproducerii produc țipete puternice și scot un tocănit puternic prin lovirea rapidă a ramurilor uscate, cu rezonanță. Prin aceste zgomote, masculii își delimitează teritoriul.

Aceste păsări cuibăresc în scorburi pe care și le sapă în trunchiul arborilor. Hrana este formată din insecte, fructe și miezul unor semințe. Au o importanță deosebită în domeniul silviculturii și al agriculturii, acestea consumând un număr mare de insecte dăunătoare.

Liliacul – este un mamifer din ordinul Chiroptera, fiind de asemenea singurul mamifer zburător. El comunică prin ultrasunete. Preferă zonele întunecoase precum peșteri, dar se întâlnesc adesea și în scorburile voluminoase ale arborilor bătrâni. Prin sensibilitatea la poluare și prin nutriția diversificată, liliecii sunt considerați indicatori ecologici.

1.5. Noțiuni generale cu privire la habitat.

Habitatul reprezintă o zonă ecologică în care trăiesc, se hrănesc, se adăpostesc, prosperă și se înmulțesc specii de animale, plante, precum și alte tipuri de organisme.

Habitatul este constituit din factori fizici precum compoziția și textura solulului, umiditatea, temperatura, intensitatea luminii, curenții aerieni și din factori biotici precum existența hranei necesară organismelor și prezența sau absența prădătorilor.

În ceea ce privește factorii ecologici, modalitatea de acțiune acestora asupra habitatului are loc sub forma corelării; între diferiți factori există influențe și legături. Modificarea unui factor ecologic atrage după sine modificarea altora. De exemplu, creșterea temperaturii aerului face să scadă umiditatea relativă și intensifică evaporarea. Între intensitatea luminii și căldură, între cantitatea de apă ce se infiltrează în sol și conținutul de substanțe minerale din sol există de asemenea legături strânse.

Factorii ecologivi nu se pot înlocui unii pe alții, putându-se doar compensa parțial.de exemplu, un minus de căldură poate fi compensat printr-un plus de lumină. O cantitate mai mică de apă poate fi compensată printr-un conținut mai ridicat de substanțe nutritive. (Milescu, 1997).

Un habitat nu este neparat reprezentat de o anumită zonă geografică, sau suprafață terestră. Habitatul poate fi constituit din interiorul unui buștean putrezit, de o stâncă, sau altele asemenea. Pentru organismele parazite, habitatul este reprezentat de corpul gazdei, de o parte din corpul gazdei, sau chiar de o celulă din corpul gazdei. Astfel, pentru o populație de insecte corticole, habitatul lor este reprezentat de scoarța arborilor, pentru o populație de guvizi habitatul este reprezentat de zona nisipoasă sau stâncoasă litorală, iar pentru o populație de endoparaziți habitatul este reprezentat de organele din corpul gazdei parazitate.

Habitatul nu trebuie confundat cu biotopul, care reprezintă locul ocupat de o biocenoză, și nici cu arealul, care reprezintă spațiul geografic pe care este răspândită o specie.

1.5.1. Structura ierarhică a habitatelor

Microhabitatul – reprezintă cea mai mică parte ce poate alcătui un habitat, sau o zonă ecologică de cele mai mici dimensiuni în care trăiesc, se hrănesc, se adăpostesc, prosperă și se înmulțesc specii particulare de organisme, plante și animale.

Exemple de microhabitate din domeniul silvicultural: scorburile dintr-un arbore, crăpături, fisuri, etc.

Mezohabitatul – ca și dimensiuni, mezohabitatul se situează între microhabitat și macrohabitat. Într-un mezohabitat pot viețui o varietate de organisme destul de largă, care se încadrează în condițiile de viețuire oferit de acel mezohabitat.

Exemplul caracteristic în ceea ce privește întinderea, mărimea mezohabitatului este reprezentat de un arbore căzut la pământ care reprezintă habitat pentru diverse specii din flora și fauna specifică.

Macrohabitatul – este un habitat de dimensiuni suficient de extinse pentru a putea conține nișe ecologice diversificate și variate și pentru a putea susține elemente complexe de floră și faună.

Un exemplu edificator pentru macrohabitat ar fi o mlaștină, o parcelă de pădure, un versant, etc.

1.5.2. Habitate marginale

Habitatele marginale sunt considerate ecosisteme fragile cu o mare importanță în menținerea unei biodiversități ridicate. Prin activitățile specifice silviculturale se va asigura ocrotirea acestora și a vegetației limitrofe după caz (zone umede, grohotișuri), pentru menținerea condițiilor specifice în vederea protejării biodiversității caracteristice acestor suprafețe.

Habitate marginale considerate la nivel național, în cadrul RNP-Romsilva, sunt:

Liziera pădurii / Păduri ripariene / Zone umede / Stâncării/ Grohotișuri / Terenuri sărăturate.

Liziera pădurii

Lizierele trupurilor de pădure au un rol foarte important în conservarea biodiversității. Au o biodiversitate specifică ridicată. Ele prezintă condiții favorabile instalării unui număr mare de specii vegetale ierboase și arbustive. În același timp pentru numeroase specii de animale, păsări, insecte și mamifere mici oferă adăpost, condiții de hrană și reproducere.

Se va lua în considerare liziera pădurii acolo unde condițiile ecologice o impun, respectiv acolo unde se identifică un număr mare de specii sau habitate (biodiversitate ridicată).

Măsuri de gospodărire:

– menținerea unei zone tampon supusă regimului de conservare;

– acolo unde este posibil se recomandă subparcelarea distinctă;

– menținerea și promovarea subarboretului;

– păstrarea unor grupe de arbori pentru biodiversitate;

– se vor limita traseele de colectare a lemnului în vederea protejării acestora.

Păduri ripariene

Pădurile din imediata vecinătate a apelor curgătoare pemanente au următoarele roluri deosebite:

Asigură stabilitatea zonei de luncă;

Au o biodiversitate specifică ridicată;

Protejează malurile cursurilor de apă;

Regularizează debitele apelor curgătoare;

Păstrează condițiilor microclimatice;

Asigură exportul de biomasă către ecosistemele acvatice;

Participă la oxigenarea apei.

Pădurile ripariene, ca habitate marginale pot fi constituite din aninișuri, inclusiv cele care nu sunt subparcelate distinct.

Măsuri de gospodărire:

– creearea unei zone tampon de neintervenție în imediata vecinatate a cursului de apă;

– menținerea funcțiilor protective prin includerea în regim de conservare;

– acolo unde este posibil se recomandă subparcelarea distinctă;

– nu se vor crea noi drumuri (forestiere sau căi de scos-apropiat);

– se vor limita traseele de colectare a lemnului în vederea protejării acestora.

Zone umede

Zonele umede reprezintă medii de viață speciale situate la limita dintre ecosistemele tipic terestre și cele tipic acvatice. Sunt esențiale pentru un mare număr de specii de plante și animale ca mediu de viață, areal de reproducere sau hrănire. Zonele umede sunt întinderi de bălți naturale, mlaștini permanente sau temporare unde apa este stătătoare sau curgătoare.

Au o biodiversitate specifică ridicată;

Zone de concentrare critică: reproducere amfibieni și hrănire pentru specii semiacvatice;

Asigură circuitul natural și reîmprospătarea periodică a apelor;

Microclimat cu influență locală;

Asigură exportul de biomasă către ecosistemele acvatice;

Măsuri de gospodărire:

– creearea unei zone tampon de neintervenție în imediata vecinătate a zonelor umede;

– acolo unde este posibil se recomandă subparcelarea distinctă;

– menținerea funcțiilor protective prin includerea în regim de conservare;

– nu se vor creea noi drumuri (forestiere sau căi de scos-apropiat);

– se vor limita traseele de colectare a lemnului în vederea protejării acestora.

Stâncării, grohotișuri, terenuri sărăturate

Sunt importante pentru anumite specii de plante și animale ca mediu de viață, areal de reproducere sau hrănire.

Biodiversitate specifică;

Zone de concentrare critică: reproducere, adăpost și hrănire (reptile);

Condiții grele de vegetație;

Specii /proveniențe adaptate condițiilor locale.

Măsuri de gospodărire:

– menținerea funcțiilor protective prin includerea în regim de ocrotire;

– menținerea unei zone tampon supusă regimului de conservare;

– acolo unde este posibil se recomandă sub parcelarea distinctă;

– menținerea și promovarea subarboretului;

– se vor limita traseele de colectare a lemnului în vederea protejării acestora.

1.6. Scopul și obiectivele lucrării de disertație

În zilele noastre, arborii veterani sunt o comoară, o moștenire prețioasă rămasă din trecut și sunt de o importanță excepțională dat fiind sutele de ani necesari pentru ca un arbore să ajungă la un asemenea statut.

În prezent, în România, principiile și metodele de administrare a pădurilor urmăresc în principal producerea de arbori de înaltă calitate privită din punct de vedere economic. Cu regret, se poate constata că reprezintă un interes exponențial mai mare producerea de material lemnos în detrimentul stabilirii unui echilibru al biodiversității forestiere. Există foarte puține astfel de suprafețe în care pădurea urmează ciclul natural de dezvoltare, acestea fiind de obicei păduri ocrotite prin lege. În pădurile naturale intervenția omului este strict interzisă.

Scopul acestei lucrări este acela de a evidenția importanța arborilor habitat pentru biodiversitatea forestieră. În țara noastră, s-au efectuat prea puține cercetări și studii în acest segment al silvicuturii, iar aspectele ce țin de arborii habitat nu sunt cunoscute îndeajuns. Tocmai datorită acestui fapt, în această lucrare se va încerca analiza acestui tip de arbori, raportat la o unitate amenajistică din UP IV Dobrești.

Din considerente ce țin de scopul primordial al pădurii, consider că în viitor această latură a silviculturii ce este supusă studiului în această lucrare va beneficia de un interes sporit din partea persoanelor abilitate care coordonează administrarea pădurilor, dar și de către populație în general.

Consider că, cunoașterea detaliilor ce țin de arbori habitat și a importanței acestora de către oamenii de rând va avea un aspect benefic asupra ecosistemului forestier, fiindcă oamenii vor încerca să protejeze astfel de arbori. Un aspect benefic va avea această cunoaștere și asupra oamenilor, deoarece acești arbori adăpostesc numeroase specii de animale și păsări care crează un mediu de recreiere formidabil.

În prima parte a lucrării s-a urmărit prezentarea pe larg a caracteristicilor arborilor habitat și a importanței acestora pentru biodiversitatea forestieră, precum și rolul acestora. În partea a doua, s-a efectuat un studiu exact cu privire la inventarierea, repartizarea și calculul unor metrici de peisaj raportat la acești arbori. În partea a treia, s-au analizat rezultatele acestui studiu, urmate de discuții, recomandări și concluzii.

Sper că această lucrare va fi de folos în vederea informării persoanelor interesate de biodiversitatea forestieră, în special de aspecte ce țin de arborii habitat ca fiind promotori de biodiversitate.

2. MATERIAL ȘI METODĂ

Cum scopul central al ecologiei peisajului este intelegerea procesului ecologic din structura sau modul de asamblare a elementelor de peisaj, metodele de studiu se adreseaza in primul rand cuantificarii elementelor de peisaj si a regulilor de asamblare ale acestora din care rezulta modelul de peisaj.

Unitatea fundametala de peisaj este parcela. Parcelele sunt definite in functie de scopurile urmarite, astfel sunt considerate constructii spatiale variabile. Analiza acestora necesita o reprezentare vizuala de tipul hartii. Diferentierea parcelelor pe imagini din avion, imagini satelitare sau harti cartografice comporta interpretari diferite ceea ce necesita aplicarea unor metode diferite de evidentiere.

2.1. Localizarea studiului

Pentru realizarea acestui proiect, a avut loc un studiu in unitatea amenajistică 71 B din UB1 Pomezeu pentru inventarierea arborilor habitat. În vederea efectuării acestui studiu, a avut loc etapa studiului pe teren, mai exact s-au inventariat si masurat arborii habitat găsiți în acea unitate amenajistică, înregistrându-se totodată și locația fiecăruia cu ajutorul coordonatelor GPS.

Încadrarea amenajistică:

Fig.9

Fig. 10

Suprafața unității de bază este de 1261.7 ha.

Repartiția fondului forestier pe categorii de folosință se prezintă astfel :

A. Păduri și terenuri destinate împăduririi – 1242.7 ha, din care :

terenuri acoperite cu pădure – 1242.7 ha

B. Terenuri afectate gospodăririi pădurilor – 14.4 ha;

C. Terenuri neproductive (N) – 3.1 ha;

D. Terenuri scoase temporar din fondul forestier (M) – 1.5 ha.

O suprafață de 168.1 ha este încadrată în grupa I în următoarele categorii funcționale:

1B – 4.4ha, 1C – 99.8 ha, 2A – 54.8 ha, 2E – 4.6 ha, 5J – 0.6 ha, 5L – 3.2 ha. Restul suprafeței este încadrată în grupa a II-a funcțională, categoria funcțională 1B.

În cadrul unității de bază s-au constituit două subunități de gospodărire și anume SUP "A" – codru regulat, sortimente obișnuite, cu suprafața de 1182.0 ha și SUP "M"– conservare deosebită, cu suprafața de 60.7 ha.

Bazele de amenajare

Regimul: S-a adoptat regimul codru.

Compoziția: Compoziția-țel este corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure în arboretele din S.U.P.”A”.

Tratamente: Pentru arboretele din UB I s-a prevăzut tratamentul tăierilor progresive și tratamentul tăierilor rase de refacere și substituire.

Exploatabilitatea: Pentru arboretele din S.U.P."A" s-a adoptat exploatabilitatea tehnică.

Ciclul: S-a adoptat pentru arboretele din S.U.P.”A” – codru regulat un ciclu de 110 de ani.

Analiza și adoptarea posibilității

În vederea fundamentării posibilității pentru S.U.P.”A” – codru regulat, sortimente obișnuite s-au calculat indicatorii de posibilitate prin procedeul creșterii indicatoare (ICI = 4320 m3) și prin intermediul claselor de vârstă (ICLV-pi = 6498 m3, ICLV-pd = 6450 m3).

Posibilitatea de produse secundare este de 240 mc/an (214 mc/an din rărituri și 26 mc/an din curățiri) și se va realiza prin parcurgerea anuală a 17.5 ha (10.6 ha cu rărituri și 6.9 ha cu curățiri).

Prin tăieri de igienă se estimează că se va recolta anual un volum de cca. 623 m3 de pe 697.5 ha.

În SUP M se vor executa lucrări de conservare prin care se va recolta anual un volum de 55 m3 de pe 20.8 ha în u.a. 36A și 46A.

Am ales să prezint si câteva hărți ale unității de producție și ale unității amenajistice pentru a se putea observa mai bine situația din punct de vedere geografic a locului unde s-a efectuat acest studiu.

De asemenea, se va prezenta o imagine satelitară a locului, prin care se va putea observa locația fiecărui arbore habitat din unitatea amenajistica studiată și avută drept referință.

Fig. 11 – Harta UP IV Dobrești

Fig. 12 – Harta U.A. 71B

Fig. 13

Imagine satelitară a locului unde s-a efectuat inventarierea.

(Scara 1:5000)

Fig. 14

Localizarea arborilor habitat in suprafața de referință

(Scara 1:5000)

2.2. Descrierea caracteristicilor arborilor

Observațiile au fost realizate dimineața, între orele 8-12.

Ca și parametri ai arborilor, am notat diametrul acestora, înalțimea, precum și câteva observații cu privire la gradul de distrugere al coroanei, prezența scorburilor, ciupercilor, scoarță desprinsă, mucegai, lemn putrezit, mușchi, vâsc, etc.

Tabelul 1

Toți arborii inventariați prezintă un grad ridicat de transparență în aspectul coroanei. S-a observat la mai mulți arbori scorburi de ciocănitoare, dat fiind faptul că în zonă au fost văzute la momentul inventarierii, un număr de aproximaativ 7 ciocănitori raportat la unitatea amenajistică.

La capitolul ANEXE, sunt prezentate o serie de imagini de la locul unde a avut loc studiu. Mai exact există imagini cu o parte din arborii habitat inventariați în care se pot observa câteva din caracteristicile specifice acestui tip de arbori.

2.3. Metrici de peisaj

Scopul central al ecologiei peisajului este reprezentat de înțelegerea proceselor ecologice din structura sau modul de asamblare a elementelor de peisaj. Astfel, metodele de studiu se adresează în primul rând cuantificării elementelor de peisaj și a regulilor de asamblare ale acestora din care rezultă modelul de peisaj. ( Fodor E., 2007).

În baza acestui proiect se impune calcularea unor metrici de peisaj:

– numărul de arbori habitat (N):

Numărul de arbori habitat găsiți și inventariați in parcela de referință este de 9 arbori.

N= 9 arbori

– proporția arborilor habitat (raportat la numărul total de arbori): (d1)

În baza fisei de inventariere obținută de la Ocolul silvic, în parcela supusă studiului se află aproximativ 2450 de arbori. De aici rezultă:

d1 = (9/2450)x 100= 0,00367 x100 = 0,367 %

d1 = 0.367 %

– densitatea arborilor habitat raportat la suprafața unității amenajistice: (d2)

Din fișa de descriere parcelară, rezultă că unitatea amenajisticp 71B are o suprafață de 23,3 hectare.

Din măsurătorile efectuate pe teren, rezultă că în plan orizontal, arborele mediu are o proiecție asupra solului de 89 de metri pătrați.

Astfel:

23,3 ha = 233000 mp

d2= 233000/89

d2= 0,00347 arbori/mp

– distanța dintre arbori (metri):

A1-A2=55 m A2-A3=48 m A3-A4=40 m A4-A5=50 m

A1-A3=67 m A2-A4=90 m A3-A5=58 m A4-A6=65 m

A1-A4=110 m A2-A5=110 m A3-A6=60 m A4-A7=48 m

A1-A5=104 m A2-A6=95 m A3-A7=80 m A4-A8=95 m

A1-A6=58 m A2-A7=135 m A3-A8=155 m A4-A9=180 m

A1-A7=180 m A2-A8=220 m A3-A9=280 m

A1-A8=250 m A2-A9=300 m

A1-A9=320 m

A5-A6=48 m A6-A7=80 m A7-A8= 70 m A8-A9=75 m

A5-A7=35 m A6-A8=135 m A7-A9=160 m

A5-A8=105m A6-A9=260m

A5-A9=200m

-Din datele de mai sus se poate calcula distanța medie între arborii habitat: (h)

(55+67+110+104+58+180+250+320+48+90+110+95+135+220+300+60+80+155+280+48+

95+180+48+35+105+200+80+135+260+70+160+75) / 36= 116 metri

h = 116 m

-Distanța până la cei mai apropiați vecini rezultă clar din lista de mai sus, unde este evidențiată cu bold distanța cea mai mică între între arborii habitat vecini. Astfel:

h12=55 m h23=48 m h34=40 m

h47=48 m h57=35 m h67=80 m

h78= 70 m h89=75 m

Distanța medie până la cei mai apropiați vecini:

DM = = (55+48+70+48+35+75+40+80)/8 = 451/8 = 56,375 m

DM = 56,375 m

3. REZULTATE

Cu privire la numărul de arbori habitat, s-au găsit un număr de 9 arbori habitat în unitatea amenajistică supusă studiului.

Proporția arborilor habitat raportat la numărul de arbori din unitatea amenajistică este 0.367 %.

Fig. 15

Distanța dintre arbori este evidențiată în cele ce au precedat acest capitol. Din aceste date s-a putut calcula distanța medie dintre arborii habitat din u.a. 71 B, UP I Pomezeu. Astfel, distanța media între arborii habitat este de 116 metri.

Fig.16

Graficul distanțelor dintre arbori

4. DISCUȚII, RECOMANDĂRI ȘI CONCLUZII

Distribuția resurselor necesare diferitelor grupe de organisme este etreogenă în habitate, acestea fiind definite ca suprafețe de teren sau substrat în care favorabilitatea dezvoltării unei anumite specii este maximă.

Ecologia peisajului a dat o noua interpretare habitatului care a devenit o entitate spațială ce poate fi măsurată. Habitatele formează un mozaic de suprafețe de mărimi diferite aflate in relații de schimb de indivizi de aceeasi specie sau din specii diferite, cu anumite caracteristici texturale, microclimatice, edafice, structurate ierarhic. (Bauhus, J., Puettmann, K. și Messier, C. 2009).

Habitatele, în funcție de cerințele organismelor oferă: refugii, spații, resurse de harnă, microclimat favorabil.

Din prisma biodiversității, arborii habitat sunt elemente structurale ale habitatelor a căror prezență mărește heterogenitatea structurală a habitatelor, atât acelor deschise cât și a celor forestiere. Suportul pentru diversitatea de specii floristice și faunistice este datorat multitudinii de nișe ecologice puse la dispoziție de aceștia. (Moning, 2009).

Se poate afirma cu certitudine că arborii habitat au o importanță majoră în ceea ce privește funcționarea normală a ecosistemului. Totodată, arborii habitat au rolul de a oferi refugii, spații, resurse de harnă, microclimat favorabil pentru diversele organisme ce ii dau acestuia denumirea specifică de arbore habitat.

Arborii habitat sunt des întâlniți în pădurile naturale, neadministrate dar necesită atenție sporită și totodată specifică în pădurile administrate de om.

Schimbările ce au afectat practicile manageriale din secolul al XIX-lea au marcat începutul unui declin dramatic în ceea ce privește numărul arborilor bătrâni și scorburoși, care au fost menținuți datorită practicilor manageriale specifice. Acest fapt a fost în mod special adevărat în zonele rurale, unde astfel de arbori, împreună cu pășuni împădurite și arborete de tip crâng erau foarte comune. De astfel de arbori habitat au beneficiat de multe specii xerotermofile , deoarece, în general, aceștia au fost bine expuși la razele solare.

În cele mai multe păduri manageriate de om sub formă modernă, procesul de exploatare forestieră elimină sistematic arborii defecți, adică cei care, priviți din punct de vedere economic, au o valoare derizorie. Acești arbori eliminați sunt de fapt arbori habitat care alcătuiesc în individualitatea lor microhabitate, sau care au un potențial ridicat în realizarea acestui scop. Arborii care totuși au o valoare economică redusă trebuie priviți ca și potențiali dezvoltatori de microhabitate și nu trebuie urmărită eliminarea sau altfel spus, scoaterea lor din păduri. Metodele actuale de management urmăresc producția de arbori cu diametre și înălțimi mari, de o calitate cât mai superioară privind din punct de vedere economic. Astfel, densitatea microhabitatelor suferă o scădere drastică dată de selecția pozitivă a arborilor în operațiile ce se desfășoară în regimul forestier. Ca și consecință, diversitatea microhabitatelor și abundența acestora sunt mai scăzute în pădurile administrate, față de pădurile care nu sunt manageriate, sau, cum se mai numesc acestea, pădurile naturale.

În urma unor studii efectuate de cercetători precum Butler, Lachat, Nillson, Vuidot, în anii 2002- 2012 s-a dovedit că densitatea arborilor habitat cu un diamtru mai mare de 70 cm este între 0,5-2 arbori/ha în pădurile manageriate de om, pe când în pădurile virgine din Europa centrală densitatea acestui tip de arbori este de 10 până la 20 de arbori/ha. Pe de altă parte, anumite tipuri de microhabitate precum scoarță desprinsă și scorburi umplute cu apă sunt mai des întâlnite în pădurile administrate, ca o consecință a activităților de exploatare cu diverse utilaje forestiere grele.

Administrarea pădurilor în scop natural, incluzând arborii habitat, întărește serviciile ecologice cere devin din ce în ce mai valoroase pentru societate. Astfel de metode de administrare ar presupune menținerea sau crearea unor insule cu arbori bătrâni la nivelul unităților amenajistice, în combinație cu menținerea numărului de arbori habitat la un nivel constant în timpul procesului de recoltare a masei lemnoase.

Arborii habitat au o valoare economică redusă. Arborii habitat au o valoare ecologică foarte ridicată. Cu toate că această din urmă afirmație este din ce în ce mai recunoscută, încă arborii habitat sunt extrași din păduri în mod regulat în cursul proceselor de exploatare a masei lemnoase, mai ales în baza tăierilor de tip rărituri. O schimbare de atitudine în ceea ce privește practicile din acest domeniu înspre a se urmări conservarea acestui tip de arbori este imperior necesară în continuare. Menținerea unor astfel de arbori în păduri reprezintă o provocare pentru administratorii fondului forestier, tocmai din cauză că aceștia nu se încadrează în schemele silvicultural-economice. (Moning, C. and Müller, J. 2009.)

Pe de altă parte, arborii uscați în picioare și arborii parțial uscați reprezintă un pericol pentru muncitorii din domeniul forestier și pentru vizitatori sau turiști.

Prin urmare, a stabili o strategie în ceea ce privește menținerea arborilor habitat în păduri necesită o schimbare pe plan administrativ și o reorientare a practicilor pentru a încuraja dezvoltarea structurilor de arbori bătrâni.

Menținerea acestor arbori în păduri în cadrul procesului de exploatare forestieră își găsește justificare bazată pe două presupuneri:

– menținerea arborilor habitat la nivel constant ajută la menținerea unui nivel mai ridicat al biodiversității și o mai bună funcționare a ecosistemului;

– aceste structuri accelerează procesul de recuperare și reparare a biodiversității și al funcționalității ecosistemului în sistemele afectate sau chiar distruse.

Configurarea unei rețele de arbori ce nu vor fi niciodată exploatați este esențială pentru a garanta minimele cerințe legate de habitat, cu toate că acest fapt ar apărea incompatibil cu interesele economice.

De exemplu, pragul critic de vârstă a pădurilor pentru o diversitate satisfăcătoare de licheni, moluște și păsări din pădurile de fag (Fagus sylvatica ) – păduri dominate, variază de la 100 la 170 de ani, în pădurile sub-montane și de la 160 la 220 de ani în pădurile montane.

Pe de altă parte, producția din domeniul forestier are drept scop de a scurta durata de rotație în fagi la mai puțin de 120 de ani, pentru a evita formarea de duramen roșu. ( Larrieu, 2012).

Prin urmare, ar trebui să se aplice strategii de management care să garanteze o rețea funcțională de arbori habitat, fără a pune în pericol obiectivele forestiere de bază.

Având în vedere că în pădurile naturale din Europa Centrală, stadiile de dezvoltare cu întârziere acoperă între 20 și 60% din suprafața, și poartă cea mai mare parte a biodiversității pădurilor pe cale de dispariție. Este esențial să se dedice o parte suficientă din suprafața de păduri gestionate pentru a aproxima nivelul biodiversității inerente în pădurile de creștere vechi.

Larrieu și colab. (2012) recomandă ca un minim de 10-20% din suprafața unei unități de administrare ar trebui să se limiteze la conservarea sau recrutarea de arbori microhabitat. După cum s-a menționat anterior, aceștia nu ar trebui să fie cei mai valoroși arbori, cei mai productivi, sau în locurile cele mai accesibile. Administratorii de pădure pot profita de anumite caracteristici locale, cum ar fi zonele umede, stânci, sau pante abrupte pentru a realiza un impact economic minim. Cu toate acestea, retrase din circuitul agricol astfel de parcele nu trebuie să se limiteze doar la locații marginale, dar ar trebui să fie reprezentative pentru toate tipurile de pădure disponibile la nivel de peisaj.

Tradiția habitatelor – definită ca fiind continuitatea în furnizarea de arbori bătrâni, lemn mort și diverse structuri forestiere, de asemenea, manifestă un rol important pentru conservarea biodiversității forestiere.

Mai mulți autori au subliniat importanța continuității aprovizionării cu lemn mort și prezența de arbori bătrâni în conservarea speciilor importante. Cercetătorul Buse ( studiu din 2012) a arătat că speciile saproxilice relicte sunt corelate cu continuitatea din spațiul forestier.

Prin urmare, păstrarea arborilor habitat, atât la nivel unitate de sine stătătoare cât și la nivel de unitate de gestionare, ar trebui să fie planificate pentru a asigura continuitate de durată lungă a habitatului.

Cu toate acestea, poate să apară un decalaj de timp între arborii foarte vechi rămași în prezent de la managementul tradițional abandonat și următoarea generație de arbori habitat. Pentru a acoperi această lacună, este posibil să se accelereze în mod artificial dezvoltarea structurilor de obicei asociate cu arbori bătrâni. Această strategie implică rănirea sau uciderea arborilor tineri, inocularea arborilor tineri cu ciuperci formatoare de degradare, sau subțierea pentru a accelera rata la care arborii dezvolta structuri, cum ar fi scobituri. O astfel de administrare activă poate fi limitată la cazuri foarte specifice, în cazul în care puțini arbori microhabitat sunt disponibili și au fost identificate puternice probleme de conservare, cum ar fi prezența unor populații relicte de specii pe cale de dispariție. ( Nilsson, S.G., Niklasson, M., Hedin, J., Aronsson, G., Gutowski, J.M., Linder, P., Ljungberg, H., Mikusinski, G. and Ranius, T. 2002)

Microhabitate ar putea fi, de asemenea, adoptate pentru a fi utilizate ca indicatori de biodiversitate în pădurile europene. O listă clară a caracteristicilor arborilor habitat ar trebui să fie elaborate pentru a ajuta la monitorizarea microhabitatelor și corelarea acestora cu nivelurile de biodiversitate.

În prezent, importanța arborilor habitat pentru biodiversitatea pădurilor este larg acceptată și serviciile lor ecologice sunt ce în ce mai apreciate de către societate. În consecință, silvicultorii ar trebui să le ia în considerare în mod pozitiv. Pe picior, acești arbori oferă habitat pentru multe specii; căzuți, ei devin o sursă de resturi lemnoase grosiere și fine, prin descompunere și nutrienți devin încorporați în solul forestier și contribuie la menținerea funcțiilor importante ecosistemului.

Pe parcursul ultimelor decenii, numărul de arbori mari, și, prin urmare, numărul de arbori habitat, a crescut în unele părți ale Europei. De exemplu, numărul de arbori cu diametru mai mare de 80 cm, aproape s-a dublat în Elveția în ultimii 30 de ani, cu toate că acest lucru nu se explică numai prin eforturi deliberate de conservare, ci și de prețuri scăzute pe piață pentru lemn. Cu toate acestea, în multe părți ale Europei, viitorul arborilor habitat (microhabitatele lor) vor interfera, de asemenea, puternic cu politicile privind producția de biomasă forestieră. (Vuidot, A., Paillet, Y., Archaux, F. and Gosselin, F. 2011).

Strategiile de conservare vor fi necesare pentru a se asigura de faptul că creșterea cererii de lemn de combustibil și biomasă nu va duce la o scădere puternică a arborilor habitat în păduri gestionate, deoarece, practic, toți arborii, chiar și rupturi, pot fi recoltate pentru acest scop.

Prin urmare, adoptarea armonizată a măsurilor de protejare a arborilor habitat și a microhabitatelor lor ar trebui să fie de primă îngrijorare.

Recomandări pentru management.

Conservarea pe viitor a arborilor habitat ar trebui să fie o latură integrată a tuturor operațiilor desfășurate în pădure. Câteva dintre aceste operații sunt următoarele: tăieri de tip rărituri, tăieri progresive, succesive și tăieri finale. În acest scop, indicații specifice privind selectarea și densitatea acestor arbori trebuie să fie integrate în orientările operaționale.

La nivel de unitate, cel puțin 5 până la 10 arbori habitat / hectar ar trebui să fie păstrați pentru a atenua efectele recoltării lemnului asupra organismelor care depind de structurile furnizate de astfel de arbori. În sistemele de selecție, arborii supuși retenției trebuie să fie arbori habitat (inclusiv rupturi) sau arbori ce nu sunt viguroși, de calitate scăzută, ce vor fi eliminați în cadrul gestionării convenționale pe vârste inegale.

În general, o combinație de retenție dispersată și agregată este recomandată, deoarece deteriorarea provocată de vânt este mai puțin pronunțată în stare de masiv decât în modelele de retenție dispersate. În plus, există dovezi că arborii habitat repartizați sub formă grupată oferă un habitat mai bun pentru păsări decât oferă arborii habitat repartizați individual sub formă dispersată. Cu toate acestea, în cazul în care există deja arbori habitat individuali, aceștia ar trebui să fie păstrați.

În plus față de arbori habitat reținuți, arborii care ar putea să suporte microhabitate, în viitor, ar trebui să fie selectați pentru recrutare; aceștia ar trebui să fie identificați în mod corespunzător și protejați permanent de recoltare. Mai mult decât atât, arborii de recrutare ar trebui să fie păstrați la fiecare eveniment de recoltare, la o rată care depășește numărul de arbori senescenți necesari. Ambii arbori de recrutare și retenție pot fi marcați în domeniu pentru a garanta conservarea lor pe termen lung.

La nivel de unitate amenajistică, ar trebui să fie, de asemenea, stabilite standuri complete de pădure din circuitul agricol, în care arborii pot finaliza ciclul lor natural, inclusiv senescența și descompunere. Rezervele de pădure stricte și insule vechi de creștere sunt două instrumente care promovează arborii de habitat de la acest nivel. În general, limitate în mărime la câteva hectare, insulele vechi de creștere sunt adesea recomandate pentru a crea zone tampon între zonele forestiere protejate mai mari.

Pentru a dezvolta o rețea funcțională de elemente vechi de creștere, o combinație de astfel de parcele mai mari și mai mici, ar trebui să fie completat cu o matrice de bună calitate de standuri gestionate cu arbori de habitat.

O parte din lemnul mort (doborât sau pe picior) trebuie să rămână pe loc pentru a asigura continuitatea în timp și spațiu a tuturor elementelor lanțului trofic și astfel pentru a participa la conservarea biodiversității respectiv menținerea unor ecosisteme forestiere sănătoase, stabile. Lemnul mort aflat în diferite stadii de descompunere reprezintă medii de viață pentru o serie de specii forestiere: habitate de reproducere (ex: zone de cuibărire, culcușuri, bârloage), habitate de hibernare (oferind izolație termică pe timp de iarna), zone de refugiu (ex: amfibieni, pe timp secetos), habitate de adăpost, hrănire și vânătoare. De asemenea, lemnul mort are o serie de funcții ecologice importante cum ar fi:

Îmbunătățirea regimului hidrologic ;

Rol antierozional;

Asigură condiții de regenerare a pădurilor în conditii grele de vegetație;

Participă la menținerea unei stări fitosanitare favorabile;

Menținerea potențialului productiv al pădurilor;

Sechestrarea de CO2 – combaterea schimbărilor climatice ;

Asigură menținerea unui stil de viață tradițional.

Cu ocazia lucrărilor de punere în valoare (cu excepția produselor de igienă și a celor accidentale) vor fi identificați arborii morți, pe picior sau doborâți (circa 2-3 arbori/ha), care se vor însemna cu vopsea, cu litera „M”, fiind menționați în procesul verbal de marcare și în APV, cu precizarea că nu sunt marcați și nu vor fi extrasi cu ocazia lucrărilor de exploatare.

Ca alternativă, lemnul mort se va identifica odată cu desemnarea arborilor de biodiversitate („insule de îmbătrânire” cu suprafețe sub 0.1 ha), selectați pentru protejarea izvoarelor, elementelor de biodiversitate, habitatelor marginale sau zonelor tampon aferente cursurilor de apă.

În cazul punerii în valoare de produse secundare (rărituri) se vor alege, cu precădere, arbori pe picior, din esențe moi, cu diametrul de minim 20 cm sau arbori preexistenți.

În cazul punerii în valoare de produse principale, se vor alege, cu precădere, arbori doborâți sau iescari (care nu prezintă pericol din punct de vedere SSM), arbori foarte bătrâni ajunși la limita fiziologică, arborii valoroși din punct de vedere al biodiversității (cu crăpături, scorburoși, prezența cuiburilor, surse hrană pentru păsări etc).

De asemenea, o parte din arborii limitrofi căilor de scos apropriat, prejudiciați în urma transportului materialului lemnos, pot fi lăsați în parchet ca și „arbori de sacrificiu”, îndeplinind în același timp rolul de arbori pentru biodiversitate.

Nu vor fi încadrate în categoria lemnului mort următoarele elemente: resturile de exploatare, crengile, frunzele sau litiera pădurii etc.

În concluzie, se poate afirma cu certitudine că arborii habitat au o importanță majoră în ceea ce privește funcționarea normală a ecosistemului. Totodată, arborii habitat au rolul de a oferi refugii, spații, resurse de harnă, microclimat favorabil pentru diversele organisme ce ii dau acestuia denumirea specifică de arbore habitat.

5. BIBLIOGRAFIE

1. Fodor E., Introducere în ecologia peisajelor, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007;

2. Milescu I., Istoria pădurilor, Editura Universitatea Ștefan cel mare, Suceava, 1997;

3. Popescu M., Ecologie aplicată, Editura Matrixrom, București, 2000;

4. Timofte A., Dorog S., Biostatistică aplicată, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011;

Bauhus, J., Puettmann, K. and Messier, C. 2009. Silviculture for old-growth attributes. Forest Ecology and Management 258(4): 525–537.

Buse, J. 2012. "Ghosts of the past": flightless saproxylic weevils (Coleoptera: Curculionidae) are relict species in ancient woodlands. Journal of Insect Conservation 16(1):93–102.

Bütler, R. and Lachat, T. 2009. Wälder ohne Bewirtschaftung: eine Chance für die saproxylische. Biodiversität. Schweizerische Zeitschrift für Forstwesen 160(11):324–333.

Cockle, K.L., Martin, K. and Robledo, G. 2012. Linking fungi, trees, and hole-using birds in a Neotropical tree-cavity network: Pathways of cavity production and implications for conservation. Forest Ecology and Management 264:210–219.

Larrieu, L. and Cabanettes, A. 2012. Species, live status, and diameter are important tree features for diversity and abundance of tree microhabitats in subnatural montane beech-fir forests. Canadian Journal of Forest Research 42(8):1433–1445.

Larrieu, L., Cabanettes, A. and Delarue, A. 2012. Impact of silviculture on dead wood and on the distribution and frequency of tree microhabitats in montane beech-fir forests of the Pyrenees. European Journal of Forest Research 131(3): 773-786.

Moning, C. and Müller, J. 2009. Critical forest age thresholds for the diversity of lichens, molluscs and birds in beech (Fagus sylvatica L.) dominated forests. Ecological Indicators 9(5):922–932.

Nilsson, S.G., Niklasson, M., Hedin, J., Aronsson, G., Gutowski, J.M., Linder, P., Ljungberg, H., Mikusinski, G. and Ranius, T. 2002. Densities of large living and dead trees in old-growth temperate and boreal forests. Forest Ecology and Management 161(1–3):189–204.

Ranius, T., Niklasson, M. and Berg, N. 2009. Development of tree hollows in pedunculate oak (Quercus robur). Forest Ecology and Management 257(1):303–310.

Vuidot, A., Paillet, Y., Archaux, F. and Gosselin, F. 2011. Influence of tree characteristics and forest management on tree microhabitats. Biological Conservation 144(1):441–450.

Winter, S. și Möller, G.C. 2008. Microhabitats in lowland beech forests as monitoring tool for nature conservation. Forest Ecology and Management 255(3–4):1251–1261.

Surse internet:

http://www.bucegipark.ro/pnb.php?show=habitate – consultat la 05. 04. 2017;

www.vetree.eu/action?action=downloadables-download&file=136 – consultat la 05.04.2017;

www.rezervatia-breite.ro/sites/default/raport-de-cercetare-Breite-Cosmin-Moga.pdf – consultat la 01.04.2017;

http://www.ecotransilvania.ro/arbori-seculari – consultat la 02.02.2017;

www.//silvic.usv.ro/cursuri/eco_peisaj.pdf – consultat la 18. 03. 2017;

http://naturschutz-und-denkmalpflege.projekte.tu-berlin.de. – consultat la 19. 04. 2017.

ANEXE

În acest capitol vor fi prezentate câteva imagini cu arborii habitat inventariați pe parcursul acestui studiu de caz. Astfel: