Valorificarea Durabila a Resurselor Padurii

CUPRINS

pag.

CONSIDERAȚII GENERALE

În țara noastră selecția arboretelor-surse de semințe a fost realizată pentru prima dată în cadrul Institutului de [NUME_REDACTAT] prin elaborarea unui sistem original de identificare prin cartarea seminologică a tuturor arboretelor de valoare biologică ridicată, la nivelul întregului fond forestier, în perioada 1962-1965. Au fost selecționate 5063 arborete-surse de semințe, în suprafață totală de 120 000 ha (ENESCU, 1982).

Ca urmare a elaborării lucrării “Zonele de recoltare a semințelor forestiere din R.S România“ (ENESCU et al, 1976) și a promovării de principii și reguli noi de utilizare în cultură a materialelor forestiere de reproducere, au fost revizuite arboretele – surse de semințe. În final au fost elaborate “Studiile privind asigurarea bazei de aprovizionare cu semințe forestiere a unităților silvice“ pe baza cărora a fost elaborat “Catalogul rezervațiilor de semințe din R.S România” (ediția 1979). S-a integrat într-o concepție unitară, crearea de baze seminologice prin selecția de populații valoroase pornind de la fenotipuri superioare și conservarea resurselor genetice forestiere.

Astfel, arboretelor-surse de semințe li s-au oferit două funcții principale: 1) producția de semințe de proveniență certă și valoare biologică ridicată; 2) conservarea resurselor genetice forestiere.

În total au fost selecționate 2164 arborete-sursă de semințe în suprafață totală de 65 289 ha. În esență, prin cartarea seminologică s-a făcut o selecție a populațiilor stabilindu-se cele mai bune surse de semințe. Dar în aceste surse de semințe sunt și arbori de slabă calitate care prin polenizare încrucișată cu cei de bună calitate reduc valoarea globală a semințelor produse. De asemenea, în vecinătatea arboretelor-surse de semințe pot exista arborete inapte care constituie surse de polen străin genetic inferior. Mai trebuie adăugat că arboretele-surse de semințe nu au o structură optimă pentru înflorire și fructificație și că aceste procese, chiar dacă au loc, pot fi puternic influențate de factori biotici sau abiotici vătămători. De aceea, un arboret-sursă de semințe devine o rezervație de semințe numai atunci când arborii inferiori din punct de vedere fenotipic au fost eliminați și în arboret rămân doar arborii fenotipic superiori, într-un grad de desime care să le permită să producă prin polenizare încrucișată, la intervale de timp cât mai scurt, cantități mari de semințe cu indici calitativi ridicați. În această condiție,

toate arboretele-surse de semințe care se pretează, se transformă în rezervații de semințe, în principal prin alegerea semincerilor și prin eliminarea arborilor fenotipic inferior.

În anul 1977 a fost elaborat “ Sistemul național de certificare a materialelor forestiere de reproducere ” (aprobat prin OM nr. 2163 / 1977), sistem aliniat prevederilor de bază ale Schemei OCDE pentru controlul materialelor forestiere destinate comerțului internațional.

În anul 1988, Institutul de Cercetări și [NUME_REDACTAT] (ICAS) a elaborat o variantă îmbunătățită a sistemului național de certificare, care a fost aprobată prin ordin de ministru și publicată sub denumirea “ Instrucțiuni nr. 10 privind producerea, certificarea și controlul genetic al materialelor forestiere de reproducere ”.

Din anul 1980 de când România a fost acceptată ca țară afiliată la “Schema OCDE pentru controlul materialului forestier de reproducere destinat comerțului internațional” ICAS a fost nominalizat ca “autoritate desemnată” să pună în aplicare “Sistemul național de certificare a materialelor forestiere de reproducere”.

[NUME_REDACTAT] ediția 1979 s-a realizat în perioada 1985-1986, mărindu-se suprafața totală prin includerea unor rezervații de fag. Catalogul revizuit (Ediția 1986) a fost tradus în limba engleză și a fost difuzat la Secretariatul OCDE și la toate “autoritățile desemnate” ale statelor membre ale Schemei OCDE, privind controlul materialelor forestiere de reproducere destinate comerțului internațional.

Catalogul rezervațiilor de semințe ediția 1986 a fost revizuit în perioada 1996-2001, când a fost elaborat “[NUME_REDACTAT] al surselor pentru materiale forestiere de reproducere din România”. [NUME_REDACTAT] a fost aprobat prin OM. Nr. 268 / 2001 și este în vigoare până la o nouă revizuire. El cuprinde situațiile centralizate pentru sursele selecționate (în suprafață de 58 097, 75 ha), plantajele de semințe (în suprafață de 700,9 ha) și culturile de plante-mamă în suprafață totală de 47,8 ha. În baza reglementărilor în vigoare acest catalog trebuie să fie revizuit, acțiune ce a început în anul 2009 și se va finaliza în anul 2012.

Îngrijirea rezervațiilor de semințe și a plantajelor cuprinde ansamblul de măsuri silviculturale, agrotehnice și de altă natură care au drept scop obținerea unor producții de semințe cât mai mari, de calitate superioară, la intervale de timp cât mai scurte, cu regularitate și la un preț de cost scăzut.

În cadrul ICAS au fost elaborate “Îndrumări tehnice 1. (10) Îngrijirea, conducerea și protecția rezervațiilor de semințe și a plantajelor” (ediția 1985), aprobate prin OM nr. 42 / 13.03.1985. Elaborarea acestora s-a făcut pe baza datelor din literatura de specialitate

românească și străină și a rezultatelor științifice obținute în cadrul temelor de cercetare desfășurate în cadrul programului de ameliorare a principalelor specii de arbori.

În contextul integrării României în [NUME_REDACTAT] a fost adoptată OUG nr. 11/2004: Ordonanță privind producerea, comercializarea și utilizarea materialelor forestiere de reproducere. Prin acest demers s-a realizat armonizarea legislației românești ca prevederile Directivei (CE) nr. 105 / 1999 în domeniul materialelor forestiere de reproducere.

În conformitate cu prevederile naționale (OUG nr. 11 / 2004) și europene (Directiva (CE) nr. 105 / 1999) au fost delimitate și descrise noi regiuni de proveniență pentru principalele specii forestiere și pe categorii de material de bază, surse selecționate și surse identificate. Delimitarea și descrierea noilor regiuni de proveniență au fost aprobate prin OM nr. 1028/2012 și publicate (PÂRNUȚĂ și LORENȚ, 2010).

Pentru o mai bună armonizare cu cerințele legislației internaționale privind materialele forestiere de reproducere OUG nr. 11 / 2004 a fost înlocuită cu Legea nr. 107/2011 privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere, lege care reprezintă cadrul legal în domeniu.

De asemenea, a fost elaborat [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Forestiere (PÂRNUȚĂ et al 2011) care cuprinde 698 de nuclee de conservare a resurselor genetice pentru 45 de specii forestiere indigene și exotice introduse, precum și Instrucțiuni tehnice pentru managementul durabil al resurselor genetice forestiere, reglementări tehnice care au fost aprobate prin OM nr. 945/2012.

CAPITOLUL I

PREZENTARE GENERALĂ A FONDULUI FORESTIER AL DIRECȚIEI SILVICE GIURGIU

Situația teritorial administrativă a DS Giurgiu. Așezarea fizico-geografică

Amplasată în sudul țării, [NUME_REDACTAT] Giurgiu, se situează la granița cu Bulgaria, în [NUME_REDACTAT], mai exact în [NUME_REDACTAT]-Burdea, pe malul drept al râului Argeș, până la râul Milcovat, afluent al Glavaciocului și Câlniștea, [NUME_REDACTAT], dintre râurile Calniștea-Argeș, [NUME_REDACTAT] și luncile râurilor și a Dunării, la o distanță de 65km la sud de capitala București. Poziționarea geografică a [NUME_REDACTAT] Giurgiu și a ocoalelor silvice din subordine este redată în Figura 1.1.

Din punct de vedere altitudinal, formele de relief se desfășoară de la 10 m în [NUME_REDACTAT], până la 180 m în partea de nord a județului.

[NUME_REDACTAT] Giurgiu este străbătută de paralela 43°53` latitudine nordică și meridianul 25°59` longitudine estică.

Se învecinează la Est cu județul Călărași, la Vest cu județul Teleorman, la Nord-Est cu municipiul București, la Nord cu județul Dâmbovița, la Nord-Vest cu județul Argeș, iar la Sud, pe o lungime de 72 km, fluviul Dunărea îl desparte de Bulgaria.

[NUME_REDACTAT] este străbătut de câteva râuri: Argeș, Dâmbovița, Neajlov, Câlnău, Cocioc, Sabar, Pasărea iar fluviul Dunărea conturează partea de sud a județului.

[NUME_REDACTAT] Giurgiu are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, în suprafață de 35848 ha înregistrat ca atare în amenajamentele silvice și în raportarea statistică SILV 1, actualizat pe baza intrărilor și cedărilor de terenuri legal efectuate (***INS, 2011).

[NUME_REDACTAT] Giurgiu administrează bunurile proprietate publică a statului, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită, în condițiile prevăzute de lege.

Bunurile proprietate publică a statului, administrate de [NUME_REDACTAT] a Pădurilor – Romsilva prin DS Giurgiu, fiind inalienabile, se evidențiază in mod distinct în patrimoniul acesteia, cu excepția fondului forestier care figurează în inventarul public, și au regimul prevăzut de lege.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] are în subordine patru ocoale silvice, astfel:

– [NUME_REDACTAT] Bolintin – [NUME_REDACTAT] Ghimpați

– [NUME_REDACTAT] Comana – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 1.1. Poziționarea geografică a [NUME_REDACTAT] Giurgiu și a ocoalelor silvice din subordine

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] silvic Bolintin, cu o suprafață de 9882,7 ha, este situat din punct de vedere administrativ pe raza localităților [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Bucșani, Căscioarele, Ciorogârla, Clejani, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Găisenca, Găiseni, Grădinari, Izvoru, Joița, Mârșa, Mihăilești, Ogrezeni, Roata de jos, Stoenești și [NUME_REDACTAT] din județul Giurgiu și Gratia din județul Teleorman.

Ocolul silvic Bolintin se învecinează la

– nord cu O.S. Răcari (D.S. Târgoviște)

– vest cu O.S. București ( D.S. București)

– sud cu O.S. Ghimpați

– este cu O.S. Slăvești (D.S. Teleorman)

Suprafața fondului forestier administrat de [NUME_REDACTAT] Bolintin este de 9882,7 ha, fiind împărțită în 6 Unități de Producție; amplitudinea altitudinală este cuprinsă între 90 și 120m.

Geografic, pădurile sunt situate în [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT]-Burdea (U.P. I, II, III și IV), [NUME_REDACTAT] (U.P. V) și [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] (U.P. VI) și sunt situate într-un singur etaj fitoclimatic de vegetație, câmpie forestieră.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] este situat în [NUME_REDACTAT], subținutul [NUME_REDACTAT], districtul [NUME_REDACTAT], cu o suprafață de 9435,5 ha.

Din punct de vedere administrativ teritoriul [NUME_REDACTAT] Comana se întinde pe raza comunelor: Călugăreni, Singureni, Stoenești, [NUME_REDACTAT], Gostinari, Hotarele, [NUME_REDACTAT], Colibași, [NUME_REDACTAT], Mihăilești, [NUME_REDACTAT], Comana din județul Giurgiu.

Ocolul silvic Comana se învecinează la

– nord cu O.S. București (D.S. București)

– vest cu P.S. Ghimpați, O.S. Bolintin

– sud cu O.S. Mitreni, O.S. Giurgiu

– este cu O.S. Mitreni (D.S. Călărași)

Suprafața fondului forestier administrat de [NUME_REDACTAT] Comana este de 9435,5 ha, fiind împărțită în 7 Unități de Producție.

Vegetația forestieră este neuniform repartizată pe suprafața teritorială a ocolului realizând un procent mediu de împădurire de 10,8% ce variază între 10% și 35%,

încadrându-se în categoria zonelor cu procent deficitar de păduri. Din punct de vedere climatic pădurile [NUME_REDACTAT] Comana aparțin la două etaje de vegetație și anume:

– câmpie forestieră 8869,4 ha (94%)

– silvostepă 566,1 ha (6%).

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] suprafață a [NUME_REDACTAT] Ghimpați de 8573,2 ha, se găsește în limitele teritorial-administrative ale județului Giurgiu, pe raza comunelor Ghimpați, Merenii de Jos, Bulbucata, Iepurești, Singureni și Stoenești.

[NUME_REDACTAT] Ghimpați se învecinează la

– nord cu O.S. Comana, O.S. Bolintin

– vest cu O.S. Bolintin, O.S. Slăvești (D.S. Teleorman), O.S. Alexandria (D.S. Teleorman)

– sud cu O.S. Giurgiu

– este cu O.S. Giurgiu, O.S. [NUME_REDACTAT] variază între 70 și 100 m.

Pădurile gospodărite de ocolul silvic Ghimpați constituie trupuri izolate în zonă.

Suprafața fondului forestier administrat de [NUME_REDACTAT] Ghimpați este de 8573,2 ha, fiind împărțită în 9 unități de producție.

Geografic, pădurile sunt situate în partea de vest a județului Giurgiu, fiind situate în [NUME_REDACTAT] (U.P. I, II, III, IV, V, VII și IX) și în [NUME_REDACTAT] (U.P. VI și VII).

Din punct de vedere climatic pădurile Ocolului silvic Ghimpați aparțin la două etaje de vegetație și anume:

– câmpie forestieră 6680,2 ha (81%)

– silvostepă 1536,0 ha (19%).

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] se întinde pe o suprafață de 7943,6 ha, începând din [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]-Călărași) în partea de sud a ocolului și până în [NUME_REDACTAT] aceasta din urmă făcând parte din [NUME_REDACTAT].

Vegetația forestieră este neuniform repartizată pe suprafața teritorială a ocolului realizând un procent mediu de împădurire de circa 10% ce variază între 4% și 15%, încasându-se în categoria zonelor cu procent deficitar de păduri. Din punct de vedere climatic pădurile [NUME_REDACTAT] Giurgiu aparțin la două etaje de vegetație și anume: silvostepă (7452,4 ha) și câmpie forestieră (38,3 ha). Din punct de vedere administrativ teritoriul

Ocolului silvic Giurgiu se întinde pe raza comunelor: Găujani, Vedea, Slobozia, Stănești, Frătești, Izvoarele, Gogoșari, Putineiu, Toporu, Prundu, Oinacu, Gostinu, Daia, Băneasa, [NUME_REDACTAT] și a municipiului Giurgiu din județul Giurgiu precum și pe raza comunelor Pietroșani – [NUME_REDACTAT] și respectiv Chirnogi – [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] Giurgiu are următoarele vecinătăți:

– la nord – O.S. Comana, O.S. Ghimpați

– la este – O.S. Mitreni (D.S. Călărași)

– la sud – Bulgaria

– la vest – O.S. Alexandria (D.S. Teleorman)

Aspecte generale privind cadrul natural al ocoalelor din administrarea [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] punct de vedere geologic, [NUME_REDACTAT] Bolintin este format în fundament de [NUME_REDACTAT] (cristalin și sedimentar) peste care urmează o umplutură sedimentară neomogenă și cuaternală formată din argilă quaternară, loess și depozite loessoide.

Depozitele de cuvertură prezintă două straturi: terasa superioară cu soluri automorfe pe depozite loessoide și pe luturi argiloase eoliene și terasa inferioară cu soluri cu procese de sărăturare.

Luncile, formate din materiale holocene (uneori foarte recente) prezintă diferențe în funcție de materialele depuse. În general predomină aluviunile mai argiloase, cu procese de argilizare foarte active.

[NUME_REDACTAT] este în general plan, brăzdat de ape, cu terase ce dispar în zona de divagare a râurilor și cu interfluvii largi în care s-au format tipuri de sol zonale. La trecerile dintre terase, terenul prezintă pante cu diferite înclinări și expoziții.

Pădurile din [NUME_REDACTAT] Bolintin sunt situate în etajul forestier de câmpie-FC, în care predomină șleaurile de stejar pedunculat și amestecurile de stejar cu cer și alte diverse tari.

Ca forme negative de relief se întâlnesc numeroase depresiuni și microdepresiuni închise, cu soluri ce corespund unor condiții de exces de umiditate.

Majoritatea suprafeței este ocupată de lunci înalte, iar pantele sunt puțin răspândite și apar ca forme de relief între unitățile geomorfologice și ca versanți de trecere între terase.

[NUME_REDACTAT] hidrografică a teritoriului studiat este situată aproape în întregime în bazinul hidrografic al râului Argeș și în mică măsura în bazinul Dâmbovița. Acesta mai este brăzdat și de o serie de alte râuri și pâraie precum râurile Neajlov, Sabar, Ciorogârla, Ilfov și pârâul Dâmbovnic.

Pentru vegetația forestieră din luncile râurilor, apa freatică are o influență directă asupra vegetației, creând posibilitatea dezvoltării zăvoaielor de plopi indigeni și de salcie.

Nivelul apei freatice în câmpie este de 10 m iar repartiție apei din precipitații este inegală fiind deficitară în timpul sezonului de vegetație.

Complexul hidrologic de pe teritoriul [NUME_REDACTAT] Bolintin determină existența pădurilor de cvercinee (stejar, cer, gârniță) în amestec cu specii de șleau (tei, frasin, carpen, jugastru, arțar) și a zăvoaielor de plopi indigeni și salcie.

[NUME_REDACTAT] gospodărit de [NUME_REDACTAT] Bolintin se află în plin climat continental de câmpie, căruia îi corespunde formula climatică “IIAp2“, sectorul de climă continentală, ținutul climei de câmpie, districtul de pădure, subdistrictul Burdea.

După clasificarea Koppen, pădurile ocolului sunt situate în unitatea “C.f.a.x“ care se reflectă în distribuția vegetației prin apariția speciilor mezofite-caracteristice zonei forestiere.

Temperatura medie anuală este în jur de 11ºC. Cele mai călduroase luni sunt iulie-august cu medii lunare de 22 ºC, iar luna cea mai rece este ianuarie cu temperaturi medii -2,5ºC.

Primul îngheț apare în jurul datei de 1 noiembrie, iar ultimul îngheț în jurul datei de 15 aprilie. Numărul zilelor tropicale (cu temperaturi mai mari de 30 ºC) este de circa de 45 zile.

Precipitațiile medii anuale sunt în jur de 570 mm, maxima înregistrându-se în luna iunie, iar cea minimă în februarie. Precipitațiile sunt de tip continental și cad în cantități foarte variate, la intervale mari și inegale, mai abundente la începutul verii (luna iunie cu 80-90mm), când se înregistrează ploi torențiale. Precipitațiile sub forma de zăpadă, pe lângă aportul la realizarea bilanțului hidric au un rol termoizolator al solului și a culturilor tinere.

Regimul eolian este destul de moderat. Vânturile predominante sunt din nord-est cu intensitatea cea mai mare în cursul iernii când crivățul aduce viscole și ninsori iar vânturile care bat din sud-est aduc vara călduri și secetă.

[NUME_REDACTAT] solurilor s-a făcut după “[NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor”-(***SRTS-2003).

În cadrul ocolului silvic au fost identificate 4 tipuri de sol cu 7 subtipuri care aparțin din 3 clase de sol: cernisoluri, luvisoluri și protisoluri, conform Tabelului 1.1.

Tabelul 1.1

Tipuri și subtipuri de sol din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] datele prezentate anterior rezultă că cele mai răspândite tipuri de sol sunt preluvosolurile (66%) și luvosolurile (27%) urmate de aluvisoluri (5%).

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Din punct de vedere geologic suprafața întregii [NUME_REDACTAT] este acoperită de depozite de origine cuaternară – loess și depozite mezozoice (cretacice, jurasice și triasice superioare) așezate peste cristalin.

[NUME_REDACTAT] Burnazului, peste fundamentul prebalcanic care cuprinde formațiuni geologice mai vechi decât Cretacicul întâlnit la aproximativ 100 m adâncime și peste depozitele pliocene de deasupra acestui nivel, formate din argile, nisipuri și pietrișuri, apare Cuaternarul, reprezentat în partea sa inferioară prin pietrișurile din Frătești. Aceste pietrișuri care se întâlnesc în straturi de 1-17 m grosime apar pe la 40-45 m adâncime de la suprafață și sunt alcătuite din elemente de gnaise porfire, corneene, silex, cuarț filonian, gresii varuconice și glauconitice, marne calcaroase și calcare dretoice, riolite etc. de proveniențe nu numai carpatice, ci și balcanice.

Peste aceste pietrișuri apar depozite marnoase, în mare parte erodate, nisipuri marnoase, sau marne nisipoase, care dezvoltate în general pe aproximativ 6 m sunt adesea o cauză a declanșării de alunecări de teren. Peste aceste depozite se întâlnesc materiale fine eoliene cu cuvertură luto-argiloasă și loessoide, dezvoltate pe 10-20 m, datând cu începere din Riss și până în Holocen, se disting, în afara solului actual, cel puțin două orizonturi clare pe soluri fosile. Depozitele luto-argiloase din apropierea suprafeței formează cel mai adesea materialul parental al solurilor de pe câmpia înaltă a platformei Burnazului.

Depozitele de cuvertură din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt mai puțin adânci ca în platforma Burnasului, dar prezintă și ele două soluri fosile.

Pe bordura [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] se dezvoltă terasele pleistocene. Terasa superioară, cu o altitudine relativă de 20-22 m, are apa freatică la 15-20 m adâncime, terasă medie, cu altitudine relativă de 12-18 m, are apa fretică la 8-18 m adâncime. Atât pe terasa superioară cât și pe cea medie, se dezvoltă soluri automorfe pe luturi argiloase eoliene. Terasa inferioară, aflată la altitudini relative 5-7 m, are depozite de cuvertură mai subțire și mai puțin argiloase, de o vârstă mai tânără. Apa freatică este la 5-10 m.

Luncile formate numai din materiale holocene (uneori foarte recente), prezintă diferențe în funcție de temperamentul râurilor și de materialele depuse. Argeșul – un râu tânăr – aduce aluviuni predominant mai nisipoase, de-a lungul Neajlovului și Câlniștei predomină, aluviunile mai argiloase, în care procesele de argilizare sunt mai frecvente. Se observă o

diferențiere în profil transversal al luncilor. În apropierea talvegului sunt aluviunile cele mai recente și cele mai grosiere (în general nisipoase), totdeauna nesolificate inundabilitatea în aceste sectoare este frecventă și apa freatică foarte aproape de suprafață, urmează de obicei, un grind de aluviuni nisipoase, cu apa freatică la adâncime mai mare (uneori peste 1,5 m); pe acest grind se întâlnesc obișnuit soluri aluviale mai puțin gleizate decât restul luncii. După acest grind apare lunca cu cele mai argiloase sedimente, cu cea mai accentuată gleizare și cu apa freatică la mai puțin de 1 m adâncime; aici s-au dezvoltat soluri cu caractere hidromorfe accentuate. Sporadic se întâlnesc porțiuni de luncă drenată mai intens cum este aceea de lângă Câmpurile, unde se dezvoltă soluri mai evoluate, de tipul solului brun roșcat sub stejăreto-șleauri de luncă, cu bogată floră de mull.

La confluența Neajlovului și Sabarului cu Argeșul, datorită nivelului freatic ridicat și încetinirii vitezei de scurgere a apei, evapotranspirația este mai accentuată, ceea ce determină acumularea de săruri solubile.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Comana este situat în [NUME_REDACTAT], districtul [NUME_REDACTAT], fiind amplasat în Burnazul estic ajungând în contact la nord cu [NUME_REDACTAT] și limitat spre est de [NUME_REDACTAT], iar la sud de districtul luncii Dunării.

Terenul este în general brăzdat de ape, cu terase ce dispar în zona de divagare a râurilor și cu interfluvii largi în care a luat naștere tipul zonal de sol, iar trecerile între terase terenul prezintă puncte cu diferite înclinări și expoziții.

Ca forme negative de relief se întâlnesc vâlcele, văi cu mlaștini și numeroase depresiuni și microdepresiuni închise, în care, în funcție de întinderea și adâncimea lor, s-au format soluri ce corespund unor condițiuni cu exces de umiditate.

Cel mai vechi relief din cuprinsul ocolului se întâlnește în partea sa sudică, la sud de Câlniștea, Neajlov și Argeș. Este format din [NUME_REDACTAT], o câmpie tabulară cu terase.

Câmpia propriu-zisă (platforma Burnazului) are o altitudine absolută de 85-92 m și prezintă diferențe de nivel de 30 m în nord (spre Neajlov și Argeș) și 60 m spre [NUME_REDACTAT]. Este slab înclinat de la vest la est, fiind străbătut de văi orientate sud-nord, cu obârșia în apropierea versantului sudic, care se adâncesc până la 40-70 m. Pe locurile plane se întâlnesc depresiuni cu diametre până la 500-1500 m denumite ,,padini” cu adâncimi de câțiva metri. Apa freatică se găsește la aproximativ 30 m spre sud-est, această platformă (a Burnazului) este mărginită de o terasă înaltă (terasa Greaca), de 72-75 m altitudine absolută,

cu diferențe de nivel de 56-58 m față de lunca Dunării. Apa freatică se găsește la 30 m. Pe această terasă nu se mai întâlnesc păduri.

Câmpiile mai recente din [NUME_REDACTAT] Comana sunt: [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), situată între râurile Argeș și Câlniștea, împărțită în două de Neajlov și [NUME_REDACTAT], situată la nord-est de Argeș. Altitudinile relative sunt de aproximativ 30-40 m în [NUME_REDACTAT] și de aproximativ 20 m în [NUME_REDACTAT]. Apa freatică în aceste câmpii este la 10-20 m. Relieful lor este reprezentat printr-o suprafață plană care coboară treptat spre sud-est: se întâlnesc depresiuni (crovuri) analoage cu cele din [NUME_REDACTAT], de 2-6 m adâncime, cu soluri pseudogleice podzolite de depresiune. Pe aceste câmpii mai recente nu s-a păstrat pădurea, fiind înlocuite de culturi agricole.

Pe categorii de altitudine, [NUME_REDACTAT] Comana este situat în prima clasă (0-200 m ). Terenul este în general plan atât în lunca joasă, cât și în câmpia medie. Expoziția și înclinarea condiționează modificări ușoare în regimul apei și geneza solurilor.

[NUME_REDACTAT] păduroasă a [NUME_REDACTAT] Comana este străbătută de râul Argeș – afluent de ordinul I al Dunării și de afluenții săi direcți Neajlovul și Sabarul. Debitul lor este permanent, dar inconstant în timpul anului. În anii ploioși se produc revărsări de ape cu însemnate pagube materiale.

În partea centrală a ocolului – de-a lungul Neajlovului se află balta Comana, care are un regim hidrologic variabil.

Influențele sistemului hidrologic asupra vegetației forestiere se resimt direct în zonele de luncă, prin frecvența inundațiilor, materialului aluvial depus, nivelul apei freatice care determină anumite tipuri de vegetație caracteristice (zăvoaie de plop și salcie, aninișuri, frăsinete, șleauri de luncă). Rețeaua hidrografică semipermanentă este constituită din văi secundare cu debit de apă numai în timpul ploilor și își încetează activitatea, scurt timp după încetarea acestora.

Apa freatică, în câmpia tabulară, se află la mari adâncimi (30-40 m).

În sectoarele de luncă adâncimea apei freatice variază între 20 cm (în părțile depresionate) și 2,5-3 m pe grinduri. Acest lucru influențează puternic atât repartiția speciilor forestiere cât și productivitatea și calitatea acestora. În lunca râului Argeș în urma săpăturilor [NUME_REDACTAT] – București apa freatică a coborât la 5-6 m fapt ce a dus la uscarea în masă a arboretelor de salcie, plop alb, plop negru și plop euramerican. În urma construirii canalului

Dunăre – București, lunca Argeșului a devenit inaptă pentru speciile de zăvoi (salcie, plop alb, plop negru) și plop euramerican ca urmare a coborârii nivelului apei freatice fapt care a dus la schimbarea tipurilor de stațiune.

[NUME_REDACTAT] – prezintă meandre evoluate, cu un curs subsecvent și fenomene de divagare cu bălți întinse (cum este cea de la Comana). Depresiunile acestui râu sunt aluviuni carbonatice fine, cu textură lutoasă sau luto-argiloasă. Aceasta este principala cauză care a dus la formarea de soluri și stațiuni net diferite de cele de lunca Argeșului. Vegetația forestieră naturală este formată din: frăsinete, aninișuri, plopișuri de plop alb, șleauri de luncă.

O influență asupra vegetației forestiere o au bălțile din lunca Neajlovului care creează un microclimat mai umed în jur. Din cauza scăderii nivelului apei freatice și a secetelor prelungite din ultimii ani, arboretele din [NUME_REDACTAT] au fost afectate și de uscare excesivă iar regenerarea acestora nu s-a realizat pe întreaga suprafață. Modificarea regimului hidrologic a dus la schimbarea condițiilor staționale ceea ce a determinat folosirea la lucrările de împăduriri a unor specii puțin pretențioase față de umiditate și față de sol. Așa cum a fost prezentată rețeaua hidrografică din teritoriul ocolului, poate avea efecte benefice (gradual) asupra modului de dezvoltare a vegetației, asigurând în condiții normale de temperatură și precipitații, un regim normal de alimentare cu apă a solului. În concluzie regimul hidrologic influențează creșterea și dezvoltarea principalelor specii din cadrul ocolului, afectând chiar existența lor.

[NUME_REDACTAT] din teritoriul [NUME_REDACTAT] Comana este caracteristic celor două etaje fitoclimatice, câmpia forestieră (FC = CF = 7988,7 ha) și silvostepă (Ss = 1013,6 ha) etaje cărora le aparțin pădurile din cadrul ocolului. Astfel, acesta se definește ca un climat continental de câmpie cu veri foarte calde și ierni reci și foarte reci, amplitudinile termice mari fiind consecința invaziei aerului arctic în timpul iernii și cel de tip tropical în timpul verii.

Datele climatice prezentate în continuare au fost preluate din “Clima RSR volumul II” pentru intervalul 1866-1955 la stația meteorologică Ghimpați. Lipsa datelor ulterioare precum și schimbările climatice globale survenite in ultimele decenii ne fac să privim cu prudență aceste date în special pentru valorile absolute.

Potențialul termic al verilor este ridicat, perioada de vegetație lungă (246 zile) precum și amplitudinea anuală mică a temperaturii (25,9ºC) cu temperaturile medii în lunile de iarnă

care nu sunt foarte coborâte. Toate acestea influențează pozitiv creșterea și dezvoltarea vegetației forestiere.

Precipitațiile medii anuale sunt de 545 mm cu maxima în luna iunie (76,6mm) iar minima în ianuarie-februarie (30mm). Stratul de zăpadă persistă în medie timp de 25 zile, și nu prejudiciază vegetația forestieră.

Vânturile predominante înregistrate în zonă suflă din direcțiile nord-est și est, cu intensitatea maximă a vântului iarna (crivățul) atingându-se 50-60 km/h și cu o durată medie de 10 zile anual, în rest vântul având intensități mult mai scăzute.

[NUME_REDACTAT] litologic pe care s-au format solurile din [NUME_REDACTAT] Comana sunt depozite de argilă cuaternară-loess și depozite loessoide, depozite de terase și aluviuni recente.

Clasificarea solurilor s-a făcut după “[NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor”-(***SRTS-2003). Condițiile climatice, forma de relief și materialul parental au determinat formarea de tipuri și subtipuri de soluri caracteristice regiunii.

Pe teritoriul studiat s-au identificat 9 tipuri și 23 subtipuri de sol ale căror denumiri și răspândiri sunt redate în Tabelul 1.2.

Tabelul 1.2.

Tipuri și subtipuri de sol din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Tabelul 1.2.

Din datele prezentate anterior rezultă că cele mai răspândite tipuri de sol sunt luvosol roșcat (39%) urmat de cel preluvosol roșcat (38%).

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Din punct de vedere geologic, [NUME_REDACTAT] Ghimpați prezintă caracteristici asemănătoare OS Bolintin fiind format în fundament de [NUME_REDACTAT] (cristalin și sedimentar) peste care urmează o umplutură sedimentară neomogenă și cuaternală formate din argilă quaternală, loess și depozite loessoide.

Luncile, formate din materiale holocene (uneori foarte recente) prezintă diferențe în funcție de materialele depuse. În general predomină aluviunile mai argiloase, cu procese de argilizare foarte active.

[NUME_REDACTAT] este în general plan, brăzdat de ape, cu terase ce dispar în zona de divagare a râurilor și cu interfluvii largi în care s-au format tipuri de sol zonale. La trecerile dintre terase terenul prezintă pante cu diferite înclinări și expoziții. Ca forme negative de relief se întâlnesc vâlcele, văi cu mlaștini și numeroase depresiuni și microdepresiuni închise, în care în funcție de înclinare și adâncimea lor, s-au format soluri ce corespund unor condiții de exces de umiditate.

Teritoriul studiat este amplasat în două provincii cu caracteristici distincte:

[NUME_REDACTAT] (U.P I, II, III, IV, V, VIII și IX ) cu altitudini cuprinse între 30-40m, apa freatică se află la 15-20 m iar relieful este reprezentat printr-o suprafață plană care coboară treptat spre sud-est, cu depresiuni (crovuri) de 2-5m, cu soluri pseudogleice podzolite

[NUME_REDACTAT] ( U.P VI și VII ) cu altitudinea cuprinsă între 85-95m o câmpie tabulară cu terase pe care sunt situate 98% din păduri.

Din punct de vedere fitoclimatic pădurile ocolului silvic sunt situate în două etaje fitoclimatice:

– CF – câmpie forestieră – 6680,2 ha (81%)

– Ss – silvostepă – 1536,0 ha (19%)

Luncile înalte ocupă suprafețe reduse în lungul râului Neajlov (U.P.III) sau a pâraielor Glavacioc (U.P. I, VIII, IX) și Câlniștea (U.P. VII, IX)

Pantele sunt răspândite și apar ca forme de trecere între unitățile geomorfologice și ca versanți ai văilor și vâlcelelor.

Din punct de vedere fitoclimatic pădurile din prezentul studiu se găsesc în etajul forestier de câmpie (81%) și în etajul de silvostepă (19%) în care predomină cereto-gârnițetele și amestecurile de stejar cu cer și gârniță.

[NUME_REDACTAT] hidrologică este reprezentată de râul Neajlov și pâraiele Glavacioc, Milcovăț, Călniștea și Bălăria. Debitul lor este permanent, dar inconstant în timpul anului. În anii ploioși se produc revărsări ale apelor care produc importante pagube.

În raza ocolului se găsesc și o serie de lacuri și bălți cu regim hidrologic relativ permanent care influențează însă în mică măsură vegetația forestieră, fiind la distanțele mari de aceasta.

Rețeaua hidrologică semipermanentă este constituită din văi secundare cu debit de apă numai în timpul precipitațiilor. Aceste văi sunt scurte, ramificate și destul de adânci, care uneori au și caracter torențial.

[NUME_REDACTAT] caracterizarea climatica a [NUME_REDACTAT] Ghimpați si a unităților forestiere s-au folosit date înregistrate la stațiile meteorologice din Ghimpați.

Teritoriul ocolului îi corespunde formula climatică “IIAp2” sectorul de climă continentală, ținutul climei de câmpie, districtul de pădure, subdistrictul Burnaz.

După clasificarea Koppen, pădurile ocolului sunt situate la limita dintre:

– unitatea climatică “C.f.s.x.” care ocupa partea de sud –vestică – cu specii forestiere mezofite

– unitatea “D.f.a.x.“care ocupă restul ocolului cu specii carcateristice zonei de silvostepă (stejarul brumăriu)

Vara este un anotimp cu temperaturi ridicate, cu medii lunare de peste 22ºC, iarna cu geruri și crivăț și temperaturi medii lunare sub -3ºC.

Lungimea sezonului de vegetație (perioada din an cu temperaturi medii de peste 10ºC) este de 6 luni, iar regimul termic în anii cu regim pluviometric normal, este favorabil creșterii și dezvoltării vegetației forestiere.

Precipitațiile medii anuale sunt de 545mm cu maxima în luna iunie iar minima în ianuarie-februarie.

Vânturile predominante înregistrate în zonă suflă din direcțiile nord-est și sud-vest, cu intensitatea cea mai mare iarna (27-54 Km/oră).

[NUME_REDACTAT] solurilor s-a făcut după “[NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor”-(***SRTS-2003).

În cadrul ocolului silvic au fost identificate 8 tipuri de sol din 4 clase de soluri conform tabelului următor:

Tabelul 1.3

Tipuri și subtipuri de sol din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Tabelul 1.3

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Substratul litologic este alcătuit din depozite de argilă cuaternară – loess și depozite loessoide, depozite de terase și aluviuni recente (cretacice, jurasice și triasice superioare așezate pe cristalin. În câmpia Burnazului predomină cuaternarul, care apare peste fundamentul prebalcanic ce cuprinde formații geologice mai vechi decât Cretacicul și peste depozitele pliocene formate din argile, nisipuri și pietrișuri.

În afară de loess suprafața este acoperită de depozite aluvionare recente de-a lungul Dunării și care formează zona luncii Dunării cu o lățime variabilă ce poate depăși 10 km

În lunca Dunării materialul parental geologic este format din aluviuni aparținând Holocenului superior. La baza aluviunilor se află un pat de nisip sau pietriș urmat de aluviuni stratificate nisipoase, nisipo-lutoase acoperite cu aluviuni mai fine luto-argiloase sau lutoase până la luto-argiloase. O diferențiere se observă în profil transversal al luncilor.

În apropierea cursului de apă (talveg) sunt aluviunile cele mai recente și cele mai grosiere (în general nisipoase) nesolificate. Urmează un grind cu aluviuni nisipoase cu apă freatică la o adâncime mare (peste 2m). După acest grind apare lunca cu cele mai argiloase sedimente cu cea mai accentuată gleizare și cu apa freatică sub 1,0 m adâncime, aici apar caractere de hidrisoluri accentuate. Pe aceste aluviuni s-a format solul aviosol calcaric .

[NUME_REDACTAT] punct de vedere geomorfologic pădurile [NUME_REDACTAT] Giurgiu sunt situate în două unități geomorfologice:

[NUME_REDACTAT];

[NUME_REDACTAT] estic;

[NUME_REDACTAT] ocupă suprafața cea mai mare (59%) din totalul suprafeței ocupate de pădure din raza [NUME_REDACTAT] Giurgiu iar câmpia numai 41%.

Pădurile sunt situate sub formă de trupuri izolate în câmpie și sub formă de bandă pe malul stâng al fluviului Dunărea. Formele de relief predominante sunt câmpia medie și lunca joasă. Terenul este în general plan cu ușoare ondulări formate pe văi și vâlcele răspândite pe terasa Burnazului care dispar în zonă de divagare a Dunării. La trecerea de la terasă la [NUME_REDACTAT] terenul prezintă înclinări diferite cu o expoziție generală sudică. Ca forme negative de teren se întâlnesc: vâlcele, văi, mlaștini și numeroase depresiuni și microdepresiuni (crovuri, podine, japșe).

Altitudinea variază în funcție de teren fiind de 11-20 m în [NUME_REDACTAT] și de 17-90 m pe terase. Pe categorii de altitudine, întregul ocol silvic este situat în prima clasa (0-200 m). Terenul este în general plan atât în lunca joasă, zona dig-mal, ostroave cât și în câmpia medie. Expoziția și înclinarea condiționează modificări ușoare în regimul apei și geneza solurilor. Din punct de vedere al categoriei de înclinare întreaga suprafață a ocolului este alcătuită din terenuri cu înclinare mică de 16 grade.

Expoziția generală este însorită (98%), celelalte categorii de expoziții având o pondere nesemnificativă:

[NUME_REDACTAT] curs de apă cu debit permanent este Dunărea. Rețeaua hidrografică semipermanentă este constituită din văi secundare cu debit de apă numai în timpul ploilor și care își încetează activitatea la scurt timp după încetarea ploilor.

În raza [NUME_REDACTAT] Giurgiu se întâlnesc o serie de lacuri și bălți cu regim hidrologic relativ permanent care influențează foarte puțin vegetația forestieră, trupurile de pădure fiind la distanțe mari, prea puține păduri fiind în apropierea lor. Pe lângă acestea se menționează ochiurile de mlaștini, privale, rovine și pânza de apă freatică. Regimul hidrologic este în general normal cu deficit în cursul verii, în lunca Dunării unde pădurea este limitrofă cu fluviul Dunărea, influența asupra vegetației se resimte direct prin frecvența inundațiilor,

materialul aluvial depus, variația sezonală a nivelului pânzei freatice, care determină tipurile de vegetație caracteristice – zăvoaiele de salcie și plopi indigeni, frăsinetele. Apa freatică în câmpia tabulară se află la adâncimi mari (20-30m). [NUME_REDACTAT] Dunării, adâncimea apei freatice variază între 0,20m în depresiuni și 2,5-3(4)m în grinduri. Acest lucru influențează direct atât apariția speciilor forestiere, productivitatea și calitatea acestora.

Nivelul apei freatice este sub directa influență a debitului de apă din Dunăre, arboretele din această zonă beneficiind de aportul pânzei de apă freatică. Așa se explică prezența apreciabilă a arboretelor de plop euramerican de productivitate mijlocie și superioară pe soluri aluviale cu conținut scăzut de substanțe nutritive. O influență negativă a prezenței apei freatice aproape de suprafața solului constă în apariția fenomenului de sărăturare îndeosebi pe terenurile mai joase, microdepresiuni în zona "gropilor de împrumut". Apa freatică umezește solul până la suprafața profilului antrenând și sărurile ușor solubile – de obicei sărurile conținutului de Na+ (cloruri, sulfați carbonați, bicarbonați) – care în condițiile unei evaporații intense se acumulează uneori chiar de la suprafața solului. Pe aceste terenuri arboretele existente au vitalitatea scăzută, sunt afectate de uscare intensă, iar terenurile lipsite de vegetație forestieră au devenit improprii pentru acestea, transformându-se (cel puțin temporar) în terenuri neproductive, pe acestea din urmă recomandându-se introducerea pe mici porțiuni a unor specii forestiere mai puțin pretențioase la condițiile edafice cu conținut variabil de săruri (exemplu: plop alb).

Regimul hidrologic influențează creșterea și dezvoltarea principalelor specii din cadrul ocolului, afectând chiar existența lor. Echilibrul cât de cât favorabil vegetației forestiere, este asigurat de o serie de factori compensatori din sol: volumul fiziologic util mare, conținut apreciabil cantitativ, etc.

[NUME_REDACTAT] din teritoriul [NUME_REDACTAT] Giurgiu este caracteristic celor două etaje fitoclimatice, câmpia forestieră (FC = CF =38,3 ha) și silvostepă (Ss = 7452,4 ha) etaje cărora le aparțin pădurile din cadrul ocolului. Astfel, acesta se definește ca un climat continental de câmpie cu veri foarte calde și ierni reci și foarte reci, amplitudinile termice mari fiind consecința invaziei aerului arctic în timpul iernii și cel de tip tropical în timpul verii.

Media temperaturilor anuale (11,3ºC) indică un bilanț termic relativ ridicat. Amplitudinea valorilor absolute extreme ale temperaturii (73ºC) indică un accentuat caracter continental al zonei. Numărul de zile cu temperaturi medii diurne mai mari sau egale cu 10ºC

(durata sezonului de vegetație) este de 205. Datele privind regimul termic sunt culese din Monografia "Clima R.S.R." – volumul II "Date climatologice" de la stația Giurgiu. În mod sigur temperaturile medii lunare și media multianuală au crescut în ultima perioadă de timp pe fondul accentuării fenomenului de încălzire globală, cu efecte vizibile la nivelul vegetației.

Acest fapt a determinat lent și susținut o succesiune a vegetației forestiere de la speciile cu temperament mezoxerofil mediu către cele mai rezistente la uscăciune.

Precipitațiile medii anuale sunt de 553 mm cu maxima în luna iunie iar minima în februarie.

Frecvența dominantă a vânturilor ce bat în acest ocol este cea a vânturilor din est (21%) cu viteze medii de 2,0-2,5m/s.

Vânturile dominante sunt din est cu intensitatea cea mai mare în cursul iernii când bate Crivățu, atrăgând după scara Beaufort gradul 5-7 (27-54km/oră). Intensitatea maximă a acestor vânturi se produce pe durata medie de 20 de zile anual, în restul timpului fiind mai scăzută. Perioada lipsită este decembrie și ianuarie iar lunile cu deplasări masive de aer sunt aprilie și mai. Vânturile au o influență dăunătoare asupra vegetației forestiere în special cele uscate și foarte calde, prin scăderea umidității din aer, sol și mărirea evapotranspirației

[NUME_REDACTAT] solurilor s-a făcut după “[NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solurilor”-(***SRTS-2003).

În cadrul [NUME_REDACTAT] Giurgiu au fost identificate 10 tipuri și 22 subtipuri de sol din 4 clase de soluri conform Tabelului 1.4:

Tabelul 1.4

Tipuri și subtipuri de sol din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Tabelul 1.4

Din tabelul anterior rezultă că situația tipurilor de sol este următoarea: aluviosol (58%), faeoziom argic (19%), cernoziom cambic și cernoziom argiloiluvial fiecare cu câte 6%.

1.3. Structura fondului forestier administrat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] totală de pădure administrată de [NUME_REDACTAT] Giurgiu este de 35848 ha (din care 35629 foioase și 219 ha rășinoase) ceea ce reprezintă doar 5,6% din totalul suprafeței de păduri la nivel național (6353628 ha); datele au fost actualizate la nivelul anului 2010 (***INS, 2011).

[NUME_REDACTAT] Giurgiu administrează pădurile în cadrul celor patru ocoale silvice, astfel:

[NUME_REDACTAT] Bolintin – 9882.7 ha cu 6 Unități de Productie;

[NUME_REDACTAT] Comana – 9435,5 ha cu 7 Unități de Productie;

[NUME_REDACTAT] Ghimpați – 8 573,2 ha cu 9 Unități de Producție;

[NUME_REDACTAT] Giurgiu – 7 943 ha cu 7 Unități de Producție, 1 punct de prelucrare a lemnului.

Suprafața totală a fondului forestier din județul Giurgiu este de 38233 ha, din care proprietatea statului administrată de [NUME_REDACTAT] Giurgiu este de 35838 ha iar cea proprietate privată este de 1913,5 ha

Pădurile din grupa I funcțională acoperă 34080 ha, adică 99% și numai 365 ha sunt încadrate în grupa II funcțională.

Structura pădurilor pe grupe funcționale relevă faptul că majoritatea pădurilor (99%) au fost încadrate în grupa funcțională I datorită condițiilor orografice, caracterul friabil al rocilor și predispoziția la deplasare a nisipurilor din zona de câmpie; acestea au determinat prezența județului Giurgiu între primele județe din țară privind regimul de supraveghere al tăierilor și împădurire a terenurilor degradate.

Din punct de vedere al etajelor fitoclimatice de vegetație, pădurile se situează în două etaje, câmpie forestieră (CF) cu 71% și silvostepă (Ss) cu 29% din suprafața totală a județului Giurgiu.

Consistența pădurilor

După categoriile de consistență pădurile din [NUME_REDACTAT] Giurgiu ocupă următoarele ponderi, care se pot observa în Figura 1.2.

Figura 1.2. Structura fondului forestier pe categorii de consistență

Structura pe specii a fondului forestier administrat de [NUME_REDACTAT] Giurgiu este prezentată în Figura 1.3, după cum urmează:

– Rășinoase – 216 ha, în afara arealului, în raza ocolului Bolintin;

– Cvercinee – 16530 ha; – DT – 9748 ha; – DM – 7951 ha.

Principalele specii ce intră în compoziția arboretelor sunt cerul, salcâmul, stejarul pedunculat, teiul, iar prezența carpenului în proporție de 2,12% din totalul speciilor, reflectă faptul că lucrările de îngrijire nu au fost executate la timp în toate perioadele anterioare.

Figura 1.3. Structura pe specii a fondului forestier administrat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] fondului forestier pe subunități de producție și protecție

În vederea gospodăririi diferențiate a fondului forestier, pentru realizarea obiectivelor economice și îndeplinirea funcțiilor atribuite, arboretele au fost grupate în subunități de producție și protecție (Figura 1.4). Subunitățile de producție și protecție din DS Giurgiu sunt:

S.U.P. „A” – codru regulat-sortimente obișnuite,

S.U.P. „Q” – crâng simplu – salcâmete,

S.U.P. „E” – rezervații pentru ocrotirea integrală a naturii, potrivit legii (pădurile sunt excluse de la procesul de producție lemnoasă),

S.U.P. „K” – rezervații de semințe (pădurile sunt excluse de la procesul de producție lemnoasă),

S.U.P. „M” – păduri supuse regimului de conservare deosebită (pădurile sunt excluse de la procesul de producție lemnoasă),

S.U.P. „V” – păduri cu funcții de recreare prin vânătoare,

S.U.P. „O” – terenuri care urmează să fie scoase din fondul forestier,

S.U.P. „X” – zăvoaie de plopi și sălcii,

S.U.P. „Z” – culturi de plopi și sălcii selecționate pentru celuloză și cherestea.

Ponderea cea mai ridicată o ocupă pădurile încadrate în SUP “A“- cu o suprafață de 17225,9 ha (51%). Pădurile încadrate în SUP ”M“- ocupă o suprafață de 4581,2 ha (13%) iar rezervațiile de semințe (SUP “K“) 317,8 ha (1%) din totalul [NUME_REDACTAT] Giurgiu.

Figura 1.4. Structura fondului forestier pe subunități de producție și protecție

Tratamente principale aplicate

Pentru realizarea procesului de regenerare în arboretele din [NUME_REDACTAT] Giurgiu se aplica regimul codru pentru speciile de bază (cvercinee și diverse tari) și regim crâng pentru salcâmete, fiind recomandate următoarele tratamente.

Tăieri progresive în cvercinee și în amestecuri de cvercinee cu diverse tari Acestea vor fi asociate după caz, cu lucrări de ajutorarea regenerării naturale și cu lucrări de îngrijire a semințișului, precum și cu lucrări de împădurire;

Tăieri rase cu caracter de refacere în parchete mici, în arboretele total derivate și în cele slab productive (provenite din lăstari);

Tăieri în crâng, în salcâmete si zăvoaie de plop

Conducerea și îngrijirea arboretelor tinere constituie o prioritate a silvicultorilor din zonă, fiind parcursă cu lucrări în anul 2011 pe o suprafață de 1339 ha, din care: degajări 163 ha, curățiri 183 ha, rărituri 890 ha, elagaj artificial 103 ha.

Activitatea de regenerare a pădurilor urmărește în permanență împădurirea tuturor suprafețelor de pe care se recoltează masa lemnoasă, conform prevederilor [NUME_REDACTAT].

În anul 2010, în [NUME_REDACTAT] Giurgiu suprafața parcursă cu lucrări de regenerare artificială a fost de 157 ha ceea ce reprezintă 1,6% din totalul suprafetei împădurite la nivel național iar cea cu lucrărilor de regenerare naturală a fost de 153 ha ceea ce reprezintă 1,4 % din totalul național.

[NUME_REDACTAT] anuală este de 122 mii m3, din care 90 mii m3 produse principale și 32 mii m3 produse secundare și igienă.

Din cota de masă lemnoasă alocată pentru recoltare în 2011 de 129,0 mii m3, [NUME_REDACTAT] Giurgiu a recoltat 121,0 mii m3, iar pentru anul în curs s-au luat toate măsurile pentru recoltarea cotei de 120,0 mii m3.

Masa lemnoasă rezultată în urma exploatării este fasonată în sortimente industriale, astfel:

– lemn pentru furnire estetice și tehnice, din specia stejar,

– lemn pentru celuloză,

– lemn pentru foc.

Capitolul II

Considerații generale privind materialele forestiere de reproducere din cadrul direcției silvice giurgiu

2.1. Aspecte generale și terminologice privind materialele forestiere de reproducere (după Legea nr. 107/2011)

[NUME_REDACTAT], pădurile acoperă 27.3 % din suprafața țării (*** INS, 2011) și îndeplinesc un rol multifuncțional, ce rezultă din implicațiile lor sociale, economice, de mediu, ecologice și culturale. Este nevoie de acțiuni și moduri de abordare specifice pentru diferite tipuri de păduri, având în vedere marea diversitate de condiții naturale, sociale, economice și culturale. Gospodărirea durabilă a pădurilor, în conformitate cu [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], presupune reconstrucția pădurilor, în foarte multe situații, și prin realizarea lucrărilor de împădurire.

Conservarea biodiversității pădurilor, simultan cu dezvoltarea conceptului, inclusiv a diversității genetice, este esențială în managementul durabil al pădurilor.

Una din căile de ridicare a productivității pădurilor și în general de creștere a randamentelor polifuncționale o reprezintă folosirea generalizată a materialelor de reproducere forestiere cu însușiri biologice superioare (creșterea rapidă, lemn cu multiple utilizări industriale si rezistență sporită la adversități).

Materialul forestier de reproducere, pentru speciile forestiere și hibrizii artificiali importanți pentru scopuri forestiere, trebuie să fie corespunzător (din punct de vedere genetic și fenotipic) condițiilor variate de mediu. Aspectele privind producerea și comercializarea materialelor forestiere de reproducere sunt reglementate la nivel european de Directiva EC nr. 105/1999.transpusă în legislația națională prin Legea nr. 107/2011, care folosește următoarea terminologie:

Materialul forestier de reproducere reprezintă materialul biologic vegetal, prin care se realizează reproducerea arborilor din speciile și hibrizii artificiali, importanți pentru scopuri forestiere. Acesta este alcătuit din :

Semințe în stare brută – semințe, conuri și fructe (din care după prelucrare se obțin semințe) destinate producerii de puieți forestieri.

Dispunând de suficiente arborete valoroase pentru recoltări de semințe, cele mai prețioase dintre acestea au fost delimitate și constituite în ‘‘arborete surse de semințe’’

S-au recunoscut și descris arboretele respective după anumite criterii științifice, li s-au stabilit producția de semințe precum și principalele lucrări de îngrijire.

Părți de plante – ce se pot utiliza la înmulțirea vegetativă prin metode convenționale și prin micropropagarea in vitro (butași de tulpină, rădăcină și frunză, altoaie sau drajoni, marcote, explante).

Puieți forestieri (plante tinere) – obținuți din semințe sau din părți de plante sau din regenerări naturale.

Cercetările în domeniul forestier au arătat că, dacă se urmărește ca indicatorii de stabilitate, capacitate de adaptare, rezistență, productivitate și diversitate ai pădurilor să cunoască o tendință de majorare, este necesar ca în realizarea arboretelor să se utilizeze material de reproducere care să fie de calitate superioară și să corespundă, genetic și fenotipic, locului de folosire.

Este astfel necesar ca toți utilizatorii de materiale forestiere de reproducere să respecte standardele de calitate pentru caracteristicile fizice și morfologice ale acestora.

Pe lângă procesul de asigurare a calității fenotipice și genetice impuse, materialului forestier de reproducere trebuie să i se urmărească menținerea identității, de la recoltare până la utilizatorul final.

Materialul de bază constituie sursa din care se obțin materiale forestiere de reproducere. Materialul de bază este constituit din:

a) – arbori sursă de semințe – arborii de pe o anumită suprafață din care se recoltează semințe;

arboret – porțiune de pădure omogenă atât din punctul de vedere al populației de arbori, cat si al condițiilor staționare, cu o suprafață de minimum 0.25 ha.

Arboretele – sursă de semințe sunt constituite din cele mai bune arborete naturale și artificiale, din care arborii nedoriți sunt eliminați iar cei mai buni sunt îngrijiți în scopul producerii cu regularitate, la intervale de timp cât mai scurte, de cantități cât mai mari de semințe cu indici calitativi superiori.

Alegerea arboretelor sursă de semințe, ca și selecția semincerilor se face după caracterul exterior (fenotipic).

În general, selecția arboretelor –surse de semințe și transformarea lor în rezervații urmărește atingerea următoarelor obiective principale:

● producerea semințelor cu calități intrinseci superioare;

● concentrarea producției de semințe cu suprafețe relativ mici de pădure tratate special în scopul creării unor condiții avantajoase din punct de vedere organizatoric și al controlului (verigă a certificării);

● obținerea de semințe cu facultate germinativă ridicată.

Aceste obiective se pot atinge grație alegerii judicioase a arboretelor –sursă de semințe, selecției atente a semincerilor, răririi arboretelor până la indicele de desime optim pentru înflorire și fructificație, asigurarea celor mai bune condiții de aprovizionare, cu apă și de nutriție minerală, combaterea dăunătorilor animali și vegetali .

c) – părinți de familii – arbori din care se obțin descendenți prin polenizare liberă sau controlata, cu care, ulterior, se înființează plantaje. Polenizarea liberă – half-sib, unde numai componenta maternă este identificată, și polenizarea controlată – full-sib, unde ambele componente parentale sunt identificate. Totalitatea descendenților cu cel puțin un părinte comun constituie o familie.

d) – clona – totalitatea descendenților (rameți) obținuți dintr-un singur arbore (ortet), prin înmulțire vegetativă (butășire, altoire, micropropagare, lăstărire).

e) – plantaj – o cultura forestieră, denumită și livadă seminceră, constituită din arbori proveniți din mai multe clone sau familii, identificate, în proporții definite, izolată față de surse de polen străin și care este condusă astfel în cât să producă în mod frecvent recolte abundente de semințe, ușor de recoltat.

Acesta este constituit din plante forestiere altoite care posedă toate caracterele ereditare ale „arborilor plus” („Arborii plus” sunt arborii excepționali, atât calitativ cât și ca producție în comparație cu vecinii lor de aceeași specie, vârsta, proveniența).

Amplasarea plantajelor de semințe se face cu respectarea a doua condiții esențiale:

● terenul să fie în zonă cu climă favorabilă înfloririi și fructificației,

● izolarea culturii de surse de polen străin, genetic inferior, din aceiași specie.

De asemenea, este necesar ca fertilitatea solului să fie ridicată, panta terenului să fie cât mai mică, locul să nu fie bântuit de înghețuri târzii sau de vânturi puternice .

Plantajelor de semințe li se acordă o îngrijire specială care constă în tăierea de formare a coroanei, aplicarea îngrășămintelor pentru stimularea fructificației, prelucrarea solului, combaterea dăunătorilor etc.

Avantajele plantajelor constau din obținerea unor semințe cu însușiri ereditare superioare, se realizează fructificații frecvente și abundente, în scurt timp de la instalarea plantajului (începând cu 4-5 ani). Înălțimea mică a arborilor altoiți permite recoltarea integrală a semințelor, în termen scurt, cu eforturi și cheltuieli reduse, se concentrează producția de semințe pe suprafețe limitate, ușurând aplicarea unor măsuri speciale.

f) – culturi de plante mamă sau amestec de clone – culturi speciale, constituite din arbori provenind din una sau mai multe clone identificate, în amestec cu proporții definite, din care se obțin părți de plante pentru înmulțire vegetativă.

Culturile de plantă mamă se creează numai pe terenuri plane, cu soluri profunde, cu textură ușoară până la mijlocie, de fertilitate ridicată.

Materialul de bază se include în ‘Catalogul național al materialelor de bază ‘ care constituie evidența la nivel național a tuturor unităților sursă ca materiale de bază, pe categorii, specii si regiuni de proveniență.

Folosirea în cultura forestieră a materialului de reproducere este reglementată de Legea 107/2011, care prevede întocmirea următoarelor documente: certificate de identitate (Anexele nr. 8a, 8b, 8c); date minime de identitate pentru un lot (Eticheta) (Anexa nr. 9); verificarea obținerii de materiale forestiere de reproducere (Anexa nr. 10); CERINȚE care trebuie îndeplinite de loturile de semințe, părți de plante și puieți din speciile prevăzute în anexa nr. 1 pentru comercializare(Anexa nr. 11); precum și buletine de analiză pentru semințe; standarde privind condițiile tehnice și calitatea semințelor și puieților, instrucțiuni de manipulare, circulație și transfer, certificate fitosanitare. Toate aceste documente menționate precizează – printre alte elemente de identificare – specia, proveniența și originea materialului, identitatea genetică, principalele însușiri morfologice și culturale, posibilitățile de folosire pe plan local sau în alte regiuni.

Proveniența este locul geografic determinat în care se găsește un arboret (populație), din care se recoltează materialul de reproducere. Ea poate fi de origine locală sau introdusă (indiferent dacă specia este autohtonă sau introdusă), de origine cunoscută sau introdusă, de origine necunoscută.

Originea este locul de unde provine materialul forestier de reproducere din care s-a constituit un arboret. Originea se identifică prin nominalizarea unităților teritoriale de amenajament, și anume: ocolul silvic, unitatea de producție și unitatea amenajistică. Originea unui arboret sau unei surse de semințe poate fi cunoscută sau necunoscută.

Aceasta poate fi:

– locul unde se găsește arboretul sau sursa de semințe, pentru un arboret autohton sau o sursa autohtona de semințe;

– locul din care au fost recoltate semințe sau puieți din regenerare naturală din care s-a creat arboretul, pentru un arboret neautohton sau o sursă neautohtona de semințe

În general, calitatea materialelor forestiere de reproducere depinde de un complex de factori de natură genetică și culturală, a căror cunoaștere asigură succesul plantării.

Printre factorii de natură genetică care concură la buna reușită a împăduririlor, proveniența semințelor joacă un rol primordial, datorită faptului că speciile forestiere, în special cele cu areale naturale mari, se diferențiază în entități minore (varietăți, rase geografie, ecotipuri), care se deosebesc între ele prin caracteristici de natură morfologică și fiziologică cum ar fi portul, tipul de ramificație, ritmul de creștere, adaptări la anumite particularități climatice (ger, secetă) și pedologice (calcare, pH), rezistența la anumite boli care sunt fixate la nivel genetic în decursul unor lungi perioade de selecție naturală și care se transmit descendenților, după legile naturale ale eredității.

La alegerea speciilor sau proveniențelor de cultivat care au exigențe ecologice și capacitate de adaptare diferită, va trebui să se țină cont atât de caracteristicile staționale și structurale ale pepinierei (temperaturi, precipitații, infrastructură, specializarea personalului) cat și de cele ale locului de plantare, în legătură cu destinația producției de puieți.

Regiunea de proveniență este o suprafață sau gruparea de suprafețe cu condiții ecologice relativ uniforme și în care arboretele au caracteristici fenotipice sau genetice similare.

Acestea sunt delimitate pentru fiecare specie importantă pentru scopuri forestiere, și pentru materialele de bază din care se obțin materiale forestiere de reproducere din categoriile "sursă identificată" și "selecționat". Regiunea de proveniență se delimitează pe suprafața cea mai mică, rezultată prin aplicarea următoarelor criterii de delimitare a regiunilor de proveniența:

● Criterii geografice

– latitudinea: amplitudinea latitudinală a unei regiuni de proveniența nu trebuie sa fie mai mare de 2 grade;

– altitudinea: amplitudinea altitudinala într-o regiune de proveniență nu trebuie să depășească 500 m;

– orografia terenului: constituie limite ale regiunilor de proveniență cumpenele de ape care separa expoziții generale diferite, care duc la schimbări semnificative ale climatului.

● Criterii climatice

– temperatura medie anuală: într-o regiune de proveniență diferența dintre temperatura medie multianuala a diferitelor puncte nu trebuie sa aibă valori mai mari de 2°C;

– precipitații medii anuale: diferența dintre cantitatea medie multianuală a precipitațiilor din diferite puncte ale unei regiuni de proveniență nu trebuie sa fie mai mare în echivalent de 200 mm;

– lungimea sezonului de vegetație: diferența dintre lungimea sezonului de vegetație din diverse puncte ale unei regiuni de proveniența nu poate fi mai mare de 30 de zile.

● Criterii staționale și de vegetație

– potențialul stațional: regiunea de proveniență se delimitează în funcție de potențialul stațional pentru specia respectivă (superior, mediu, inferior);

– tipul de sol: se delimitează regiuni de proveniența distincte în cazul identificării de soluri cu caracteristici extreme (sărături, lăcoviște, gleizate/pseudogleizate etc.);

– procentul de participare a speciei pentru care se constituie regiunea de proveniență nu trebuie să difere cu mai mult de 30% între arboretele de amestec.

Calitatea semințelor depinde și de caracteristicile lor culturale, legate de tratamentele la care acestea au fost supuse, cum sunt alegerea epocii si modalității de recoltare (gradul de maturație a fructelor), vârsta plantei mamă, modul de recoltare, și tratamentele ulterioare de extragere a semințelor, durata și modalitățile de conservare (refrigerare, umiditate).

Stabilirea surselor pentru materiale forestiere de reproducere pe categorii de material de bază:

● surse identificate;

● surse selecționate;

● surse testate .

[NUME_REDACTAT] nr. 107/2011 sunt prezentate în anexe CERINȚELE MINIME pentru admiterea materialelor de bază destinate producerii de materiale forestiere de reproducere din diferite categorii, astfel:

1. Materialul de reproducere din categoria “sursa identificată” (Anexa nr. 3, Legea nr. 107/2011) reprezintă material forestier de reproducere provenit dintr-o sursă de semințe sau din arboretul dintr-o singură regiune de proveniență.

În acest caz materialul de bază trebuie să fie indigen sau autohton, și să fi dovedit capacitate de adaptare în condiții extreme pentru vegetația forestieră.

Controlul privind îndeplinirea condițiilor pentru admiterea acestui tip de material de bază se face prin sondaje.

Dacă se urmărește ca materialul forestier de reproducere obținut din aceste surse să fie folosit in scopuri forestiere deosebite ( împădurire în terenuri degradate chimic, în zone poluate, etc), controlul este obligatoriu pentru tot materialul de bază din care se obține material forestier de reproducere, care se folosește în aceste scopuri.

În anumite state ale [NUME_REDACTAT] utilizarea materialului forestier de reproducere din categoria „surse identificate” este tradițională. Aceasta are ca principiu compatibilitatea condițiilor staționale. În aceste condiții este normal ca pentru comercializarea acestui material în statele membre care doresc să îl utilizeze să se instituie sistemul aprobării.

2. Materialul de reproducere din categoria “selecționat” (Anexa nr. 4, Legea nr. 107/2011) reprezintă material forestier de reproducere provenit dintr-un arboret dintr-o singură regiune de proveniență care a fost selectat fenotipic la nivel de populație.

Materialul de bază din această categorie este un arboret și se evaluează în funcție de scopul pentru care se constituie, prin urmare sunt prioritare arboretele autohtone și indigene. Totuși se admit în aceeași regiune de proveniență și arborete neautohtone sau neindigene, cu caracteristici fenotipice deosebit de valoroase, singura cerință fiind menționarea originii.

Un aspect deosebit de important este izolarea fată de surse de polen străine. Cerința este realizată dacă arboretele sunt situate la o distanță suficient de mare de alte arborete formate din aceeași specie cu caracteristici inferioare sau alte arborete formate din specii înrudite susceptibile la hibridare. Dacă această condiție de izolare nu este îndeplinită, este necesar ca pe o fâșie exterioară (lată de 300-400m) care urmărește conturul arboretului să se extragă arborii fenotipic inferiori din aceeași specie sau din speciile înrudite susceptibile la hibridare.

În arboret trebuie să se găsească una sau mai multe grupe de arbori din specia pentru care se constituie materialul de bază. În fiecare grupă numărul de arbori trebuie să fie suficient pentru a asigura interfecundarea. Consistența optimă este, pentru foioase, 0.6 iar pentru rășinoase, 0.8 . Pentru speciile dioice, proporția dintre exemplarele femele și cele mascule trebuie sa fie de circa 2:3. Pentru a înlătura efectele nefavorabile ale consangvinizării, arboretele trebuie să aibă o suprafață minimă de 3 ha și un minim de 50 de arbori seminceri la ha.

Alte caracteristici ale materialului de bază din categoria “selecționat“ sunt :

● vârsta – arborii care constituie arboretul trebuie să aibă vârsta la care criteriile impuse pentru selecție să poată fi evaluate fără echivoc.

● – omogenitatea – variația individuală a caracterelor după care se face selecția trebuie să fie normală. Determinările se fac pe bază de statistică, arborii cu caracteristici inferioare trebuie eliminați, dacă este cazul;

● adaptabilitatea – arboretul trebuie să evidențieze adaptarea la condițiile ecologice specifice în regiunea de proveniență;

● starea sanitară și rezistența la dăunători – arborii trebuie să fie sănătoși și să dovedească rezistență la atacurile organismelor dăunătoare, exceptând vătămările datorate poluării.

Scopul pentru care se creează arboretul din materialul forestier de reproducere :

● Producția de lemn: producția de lemn trebuie să fie superioară mediei pentru condițiile ecologice analoage;

● Calitatea lemnului: se urmărește în mod deosebit pentru materialul de bază admis în scopul obținerii materialelor forestiere de reproducere, utilizate pentru crearea de arboreturi destinate obținerii de masă lemnoasă din care se obțin sortimente industriale superioare. Aceasta se îndeplinește prin :

– asigurarea unei frecvențe de maximum 20% arbori înfurciți și maximum de 10% arbori cu fibră torsă, la foioase ;

– trunchiuri cilindrice, elagate pe cel puțin 60% din înălțimea totală, număr mic de ramuri în verticil, subțiri și înserate în unghi apropiat de 90, la rășinoase;

● Crearea de arborete în condiții extreme. Se acordă prioritate materialului de bază care a evidențiat adaptare la condiții similare sau apropiate;

● Alte scopuri. Materialul de bază se evaluează în funcție de scopul pentru care se creează arboretul din materialul forestier de reproducere si, în funcție de acesta, se acordă prioritate altor criterii, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi.

3. Materialul de reproducere din categoria “calificat” (Anexa nr. 5, Legea nr. 107/2011) reprezintă material forestier de reproducere provenit din plantaje, părinți de familii, clone sau amestecuri de clone ale căror componente au fost selectate fenotipic la nivel individual.

4. Materialul de reproducere din categoria „testat” (Anexa nr. 5, Legea nr. 107/2011) trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în anexele nr. 3 sau 4; testele stabilite în scopul admiterii materialelor de bază sunt pregătite, instalate și conduse, iar rezultatele lor sunt interpretate conform procedurilor recunoscute pe plan internațional.

În ceea ce privește materialul de reproducere “testat” acesta reprezintă materialul de reproducere de calitate superioară, obținut din materiale de bază care pot fi: arborete, plantaje, părinți de familii, clone sau amestecuri de clone. Superioritatea acestui material trebuie să fi fost demonstrată prin culturi comparative sau prin estimări rezultate din evaluarea genetică a materialului de bază.

CAPITOLUL III

MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU UTILIZATE

3.1. Stabilirea necesarului de materiale forestiere de reproducere

Cantitățile de semințe necesare, s-au determinat ținând cont de:

suprafața medie anuală de împădurit pe specii;

indicii de consum de semințe la hectar de împădurit pe specii;

crearea de stocuri de semințe/puieți la unele specii în raport cu periodicitatea fructificațiilor;

constituirea unui stoc de rezervă (corespunzător necesarului pentru un an de zile la speciile care se pot conserva);

constituirea unui fond de semințe pentru comercializare (la alte unități silvice, export etc)

Suprafața medie anuală de împădurit pe ocoale și specii s-a determinat în raport cu suprafața anuală parcursă cu tăieri definitive, tăieri de refacere și substituire, eventuale primiri de terenuri degradate din fondul agricol spre a fi împădurite ținându-se seama de prevederile Codului silvic (Legea nr. 46 / 2008) care stipulează creșterea suprafețelor fondului forestier în zonele de câmpie deficitare în păduri, crearea de perdele forestiere de protecție a câmpului, a căilor de comunicație etc.

Estimările au fost făcute după “Studiul privind asigurarea bazei de aprovizionare cu semințe forestiere“. SINTEZA vol. 1. MEFMC – ICAS București 1978.

3.2. Metoda de lucru pentru descrierea unităților sursă pentru obținerea de materiale forestiere de reproducere

Au fost luate în considerare cerințele minime prevăzute în Anexa nr. 4 din Lege nr. 107/2011 pentru material de bază din categoria ‘‘selecționat’’

Rezervațiile de semințe pot fi constituite cu precădere din arborete naturale și pentru speciile introduse din arborete artificiale. În cazul speciilor autohtone se pot admite și arborete artificiale de origine-proveniență necunoscută, dar care sunt de valoare ridicată din punct de vedere al producției de lemn, calității acesteia și rezistenței la adversități.

Izolarea împotriva polenului străin genetic inferior. Rezervațiile de semințe, de regulă, se constituie din arborete izolate prin distanță de sursele de polen străin genetic inferior cu care specia componentă se poate interfecunda. Acest criteriu trebuie luat în considerare în special în zone în care, pe lângă populațiile naturale, există arborete din aceeași specie sau din specii potențial interfertile.

Vârsta minimă a arboretelui, pe specii:

– 60 de ani la MO, BR, FA;

– 50 de ani la GO, ST, STB, GÎ, CE ;

– 40 de ani la LA, DU, PI, PIC, STR, TE, FR, CI, UL, PAM, SB ;

– 20 de ani la ANN, LA, PLA, PLC, PLT ;

– 15 ani la SC.

Efectivul populației. Pentru a evita consecințele negative al consangvinizării, suprafața minimă a rezervațiilor de semințe este de 3-5 hectare, în funcție de specie și cu repartizare uniformă a semincerilor.

Suprafața minimă a arboretului, pe specii :

– 3 ha la MO, BR, PI, FA, GO, ST, GÎ, TE, SC;

– 1 ha la LA, DU, PIN, PIS, PIC, STR, ANN.

Pentru aceleași motive se selecționează arborete cu o anumită compoziție specifică, ceea ce înseamnă că specia pentru care se constituie rezervația are o participare minimă:

-1,0 ( arboret pur ) la FA, SC, ANN ;

– minim 0,5 la MO, GÎ, CE ;

– minim 0,1 la ha la LA, DU, PIC, FR, CI, PAM, SB

Este necesară identificarea și descrierea de arborete care vegetează în condiții extreme pentru categoria “Sursă identificată“ pe regiuni de proveniență și specii (cf. Anexa nr. 3 din Lege nr. 107/2011).

Productivitatea. Se exprimă prin clasa de producție a arboretelor estimată prin tabele de producție. Se selecționează cu precădere arborete de clasa I și a II-a de producție și de a III-a numai în zonele de recoltare în care nu vegetează arborete mai productive.

Altfel spus se selecționează arborete care au o productivitate superioară productivității medii a arboretelor din zona de recoltare considerată. În consecință se stabilește clasa medie de producție pentru fiecare regiune de proveniență, utilizând în acest scop informațiile date de amenajament.

Calitatea arboretului. Se ia în principal în considerare rectitudinea, cilindricitatea și zveltețea trunchiului, elagajul realizat, pe cel puțin o treime din înălțimea totală și unghiul de inserție al ramurilor, care se cer a fi cât mai aproape de orizontală, cu excepția formelor columnare și pendule. Frecvența mare a arborilor înfurciți sau a celor cu fibră torsă este contraindicată.

Rezistența la adversități. Se selecționează numai arborete sănătoase, neatacate de insecte sau ciuperci fără fenomene evidente de uscare prematură și fără vătămări produse de factorii abiotici (gelivuri, gâlme). Prin urmare se selecționează numai arborete cu o stare fitosanitară bună și foarte bună.

Descrierea unităților sursă se face utilizând o Fișă tip de descriere.

Pentru descrierea unităților sursă pentru material de bază din categoria ‘‘calificat’’ au fost luate în considerare cerințele minime prevăzute în Anexa nr. 5 din Lege nr. 107/2011, datele fiind înregistrate în documentația de înființare a plantajului.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA STUDIULUI EFECTUAT ÎN CADRUL DIRECȚIEI SILVICE GIURGIU

4.1. Stabilirea necesarului de materiale forestiere de reproducere pe specii și regiuni de proveniență

În funcție de criteriile menționate la capitolul Materiale și metode de lucru (4), pentru [NUME_REDACTAT] Giurgiu au rezultat următoarele suprafețe medii anuale de împădurit, respectiv numărul de puieți necesari, pe specii, după cum se observă din Tabelul 4.1 (estimările au la bază date din amenajamentele silvice).

Tabelul 4.1.

Suprafețele medii anuale de împădurit și cantitățile necesare de puieți pe specii

Pentru determinarea suprafeței rezervațiilor de semințe pe specii s-au luat în considerare indicii medii de recoltare a semințelor din arborete sursă, precum și indicii medii de consum pentru împădurit (Tabelul 4.2)

Pentru speciile plop euroamerican, plop alb și cele de salcie s-a determinat și numărul de puieți obținuți din culturile de plante mamă existente în cadrul [NUME_REDACTAT] ( Tabelul 4.3).

Tabelul 4.2

Stabilirea necesarului de puieți și a suprafeței de rezervații necesare pe regiuni de proveniență

1) Simbolurile regiunilor de proveniență (după PÂRNUȚĂ et. al. 2010)

Tabelul 4.3

Stabilirea necesarului de puieți de plop și salcie și a suprafeței de culturi de plante mamă necesare

4.2. Situația actuală privind sursele pentru materiale forestiere de reproducere pe categorii de material de bază

4.2.1. Surse de semințe din categoria “Selecționat” constituite în cadrul [NUME_REDACTAT] Giurgiu (Rezervații de semințe).

Situația privind rezervațiile de semințe constituite la nivel D.S. Giurgiu și existente în [NUME_REDACTAT] ediția 2001 și actualizată în perioada 2009-2012 este prezentată în Tabelul 4.4.

Pentru fiecare arboret cuprins în rezervația de semințe s-a întocmit câte o fișă de descriere. Fișele sunt prezentate în Anexele nr. 2-8.

Centralizatorul rezervațiilor de semințe pe specii și regiuni de proveniență este redat în Tabelul 4.5.

Cele mai multe rezervații de semințe sunt constituite pentru speciile tei argintiu (5), stejar pedunculat (4), cer (4), salcâm (4), iar cele mai puține pentru speciile gârniță (2), stejar roșu (2), plop alb (2) și plop negru (1). Speciile de frasin, paltin de câmp, cireș și alte specii diverse tari participă în compoziția arboretelor constituite ca rezervații în cadrul [NUME_REDACTAT] Giurgiu (Tabelul 4.5), asigurând acoperirea necesarului de surse de semințe.

Rezervația de semințe din U.P. IV u.a. 50B din cadrul O.S. Bolintin a fost desemnată ca sursă testată pentru specia stejar pedunculat deoarece și-a dovedit superioritatea genetică în culturi comparative multistaționale (Mihai, G., editor, 2009).

Tabelul 4.4

Situația rezervațiilor de semințe constituite la nivelul [NUME_REDACTAT] Giurgiu (după [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] de Reproducere – GIURGIU) (Manuscris ICAS 2012)

[NUME_REDACTAT] 4.4

* În codul rezervațiilor au fost trecute simbolurile noilor regiuni de proveniență (PÂRNUȚĂ et al. 2010).

** Sursă de semințe din categoria „testat”.

Tabelul 4.5

Centralizatorul rezervațiilor de semințe din D.S. Giurgiu pe specii și regiuni de proveniență

[NUME_REDACTAT] 4.5

4.2.2. Surse de semințe din categoria “Calificat” constituite în cadrul [NUME_REDACTAT] Giurgiu (Culturi de plante mamă)

În cadrul D.S. Giurgiu există culturi de plante mamă pentru speciile plop euroamerican, plop alb și salcie. Situația sintetică a acestora se prezintă în Tabelul 4.6.

ICAS București are în derulare un proiect finanțat de RNP ROMSILVA prin care se va înființa un plantaj de semințe de stejar pedunculat în cadrul OS Bolintin, în vederea asigurării necesarului de semințe pentru această specie din cele mai valoroase resurse genetice din vestiții Codrii ai Vlăsiei (Pârnuță și colab., 2012).

Tabelul 4.6

Situația culturilor de plante –mamă pentru plop și salcie din județul Giurgiu (Manuscris ICAS-2012)

4.2.3. Modul de acoperire și aprovizionare cu materiale forestiere de reproducere

Pentru a stabili modul de acoperire și aprovizionare cu semințe/butași pentru obținerea de materiale forestiere de reproducere necesare pentru D.S. Giurgiu, analizăm comparativ situația privind necesarul de materiale forestiere de reproducere (prezentă în Tabelele 4.2 și 4.3) cu situația centralizatoare privind rezervațiile de semințe constituite pe specii și regiuni de proveniență (Tabelele 5.4) și a culturilor de plante mamă (Tabelul 4.6).

În urma acestei analize se observă că, exceptând specia stejar brumăriu, pentru toate speciile la care în amenajamentele silvice sunt prevăzute lucrări de împădurire sunt asigurate sursele de materiale forestiere de reproducere necesare din rezervațiile de semințe și culturile de plante mamă existente în cadrul [NUME_REDACTAT] Giurgiu. Suprafața unităților sursă existente este cu mult mai mare decât cea strict necesară pentru asigurarea materialelor forestiere de reproducere în D. S. Giurgiu. Eventualul excedent de material forestier de reproducere obținut ar putea fi folosit în scop comercial, pentru utilizarea la alte unități silvice din județele limitrofe.

Pentru specia stejar brumăriu, în cadrul DS Giurgiu nu sunt constituite rezervații de semințe, dar sunt planificate să se realizeze împăduriri cu această specie. În acest caz se impune ca materiale forestiere de reproducere (semințe și/sau puieți) să se realizeze din rezervațiile de semințe existente în regiunile de proveniență J180 și J290, după cum urmează:

4.3.Lucrări propuse pentru managementul durabil al unităților surse de material de bază

4.3.1. Lucrări propuse în rezervații de semințe

Rezervațiile de semințe se încadrează în categoria funcțională I 5H.

Grupa I : Păduri cu funcții speciale de protecție

Subgrupa 5: Păduri de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier;

5H – Păduri stabilite ca rezervații pentru producerea de semințe forestiere și conservarea genofondului forestier (T. II).

Pentru îngrijirea, conducerea și protecția rezervațiilor de semințe se vor efectua lucrările precizate în Îndrumările tehnice, Silvicultura I (10), ediția 1985.

Lucrările de transformare a arboretelor – surse de semințe în rezervații de semințe constau din următoarele lucrări principale: alegerea materialului semincer, rărirea arboretului și izolarea suplimentară împotriva polenului străin.

a. Alegerea semincerilor se face după însușiri exterioare considerând că un bun fenotip prezintă mai puține riscuri de a da o descendență rea.

Superioritatea relativă a semincerilor aleși are o mare importanță în ameliorarea genetică a descendenților obținuți din sămânța recoltată din rezervație. De aceea, în principiu, alegerea semincerilor trebuie să se apropie foarte mult de alegerea arborilor plus, pretențiile fiind însă mai reduse.

Ca regulă generală, se aleg ca seminceri, arborii situați în etajul dominant care au dimensiunile din cele mai mari, fusul bine conformat, cu lemn apt pentru întrebuințări superioare. Un semincer trebuie să aibă înălțimea și diametrul mai mare decât înălțimea medie și diametrul mediu al arboretului. Fusul trebuie să fie rectiliniu vertical, cu secțiunea cât mai circulară, lujerul terminal dominant, neînfurcit, iar porțiunea de la bază dreaptă (să nu prezinte însăbiere, sau dacă există să fie cât mai mică). Trebuie să fie bine elagat, cu coroana regulată și îngustă, cu frunziș abundent și sănătos, ramuri subțiri la bază, înserate orizontal sau ușor fastigiat.

Într-un arboret- sursă de semințe, semincerii se aleg numai din specia sau speciile pentru care arboretul s-a delimitat ca rezervație de semințe.

b. Rărirea arboretului – pentru cele mai multe dintre specii și situații, desimea optimă pentru rezervațiile de semințe este de 0.6 (indice de desime). În molidișuri, care în

general au o rezistență slabă la vânt, indicele de desime limită ce trebuie realizat în rezervațiile de semințe este de 0.8 .

În toate cazurile, se vor extrage în primul rând arborii care formează obiectul tăierilor de igienă (bolnavi, uscați, răniți, atacați de insecte, cu coroana sau trunchiul rupt de vânt sau zăpadă etc. ).

În al doilea rând se vor extrage arborii situați în etajul dominant, nealeși ca seminceri, care au coroane foarte voluminoase, pentru a degaja coroanele semincerilor. În arboretele amestecate, în principiu se vor extrage cu prioritate exemplare din toate speciile care intră în compoziție și care fac obiectul tăierilor de igienă urmărindu-se să se asigure spațiu în sol și în aer exemplarelor speciei pentru care s-a constituit rezervația, în general, și a semincerilor aleși, în special.

În continuare se vor extrage din exemplarele nealese ca seminceri, din clasa a II –a și a III-a Kraft, până la atingerea indicelui de desime optim.

c. Izolarea suplimentară față de polen străin

Pe lângă măsurile de izolare avute în vedere la selecția arboretelor –surse de semințe, în etapa de transformare se vor mai aplica următoarele:

– să se taie cât mai curând posibil arboretele inferioare din punct de vedere fenotipic care contaminează cu polen sursa de semințe ;

– din arboretele limitrofe rezervației, alcătuite din aceeași specie cu rezervația sau din specii care se interfecundează, pe o profunzime egală cu 300-400 de metri măsurată de la marginea rezervației se extrag toți arborii necorespunzători din punctul de vedere al obiectivelor selecției; în cazul speciilor polenizate de insecte, banda de izolare este mai mare, egală cu distanța de zbor a insectelor (cel puțin 3 km).

Unitățile amenajistice ce alcătuiesc rezervațiile trebuie să beneficieze de conservare totală și se exclud de la exploatare (nu se reglementează producția), în acestea executându-se numai lucrări speciale de conservare.

Lucrările speciale de conservare se execută în scopul menținerii sau îmbunătățirii stării fitosanitare, asigurării permanenței pădurii și îmbunătățirii continue a exercitării de către arboretele respective a funcțiilor de conservare a genofondului, prin: efectuarea lucrărilor de igienă; extragerea arborilor accidentați și a celor de calitate scăzută (rău conformați sau cu defecte tehnologice evidente), crearea condițiilor de dezvoltare a semințișurilor existente sau

care se vor instala în diferite puncte de intervenție, precum și a grupelor de arbori din interiorul arboretului, aflate în diferite stadii de dezvoltare.

Ansamblul lucrărilor de conservare cuprinde următoarele intervenții:

Efectuarea lucrărilor de igienă, inclusiv recoltarea produselor accidentale precomptabile, constând în principal din extragerea arborilor uscați sau în curs de uscare, arborilor rupți de vânt și zăpadă, precum și a celor bolnavi, atacați de dăunători, afectați de poluare etc., se face potrivit „Normelor tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor”, în vigoare

Promovarea nucleelor existente de regenerare naturală din specii valoroase, prin efectuarea de extracții de intensitate redusă. Aceste extracții vor viza în primul rând, arborii cu defecte, exemplarele ajunse la limita longevității, unele exemplare din specii de valoare scăzută, recoltări din alte categorii de arbori limitându-se la strictul necesar impus de crearea condițiilor de menținere sau de dezvoltare a semințișurilor instalate.

Îngrijirea semințișurilor și tinereturilor naturale valoroase, prin lucrări adecvate (descopleșire, recepare, degajare, etc.) – potrivit stadiului lor de dezvoltare.

Împădurirea golurilor existente, folosind specii și tehnologii corespunzătoare stațiunii, țelurilor de gospodărire urmărite și situației concrete din teren.

Notă importantă: se vor utiliza materiale forestiere de reproducere (semințe, puieți, butași) numai de proveniență locală pentru perpetuarea genofondului care se conservă.

Introducerea speciilor de subarboret sau subetaj în pădurile de cvercinee, pure sau în amestec (după caz: păducel, lemn câinesc, sânger, corn, jugastru, arțar, carpen, etc.)

După necesități, de la caz la caz, lucrările de conservare mai includ următoarele intervenții: combaterea bolilor și dăunătorilor, optimizarea efectivelor de vânat, interzicerea pășunatului și a rezinajului, executarea unor sisteme de drenare în arboretele situate pe stațiuni cu exces de umiditate, raționalizarea accesului public etc.

Natura, intensitatea și felul tăierilor speciale de conservare trebuie adaptate condițiilor staționale, stării și cerințelor bioecologice ale arboretelor, urmărindu-se concomitent și menținerea sau realizarea în cât mai mare măsură a celor mai indicate structuri, în raport cu funcția de conservare a genofondului forestier.

În legătură cu intensitatea tăierilor și cu modul de intervenție, se vor avea în vedere următoarele considerente:

Volumul de extras din arboretele mature diferă de la caz la caz în funcție de necesitatea asigurării permanenței pădurii și a continuității funcțiilor de producere a semințelor în rezervații, urmărind, așa cum s-a arătat, valorificarea corespunzătoare a nucleelor de semințiș/tineret și înlăturarea treptată a elementelor necorespunzătoare din vechiul arboret, numai pe măsura preluării de către noua generație a funcțiilor respective.

Limita minimă a extragerilor va fi corespunzătoare volumului care se impune a fi recoltat prin tăieri de igienă; este cazul arboretelor situate pe terenuri cu panta de peste 400, pe stâncării, grohotișuri, pe terenuri înmlăștinate și altele de acest fel.

Limita superioară a extragerilor respective nu poate fi precizată; ea diferă de la arboret la arboret, în funcție de starea și de funcționalitate a acestora, putând merge, în condițiile precizate mai sus până la înlăturarea totală a elementelor îmbătrânite ori degradate, necorespunzătoare sub raport funcțional.

În asemenea situații se impune însă ca extragerile, prevăzute prin amenajament, care depășesc 10% din volumul pe picior, să fie justificate.

În arboretele cu fenomene de uscare prematură intensitatea extragerii se va adapta stării de fapt, urmărindu-se menținerea, pe cât posibil, a integrității și funcționalității arboretelor, potrivit precizărilor de mai sus.

În cazul arboretelor mature, în care se vor prevedea/aplica măsuri de ajutorare a regenerării naturale, iar în porțiunile cu declin ireversibil (uscări, degradarea pronunțată a coroanelor etc.) se vor crea nuclee de regenerare, în vederea asigurării permanenței și funcționalității ecosistemelor în cauză.

Pentru extragerile neprevăzute prin amenajament, dar care se impun ca urmare a unor fenomene negative intervenite în perioada de aplicare a acestuia, se vor solicita derogări potrivit reglementărilor în vigoare, cu consultarea prealabilă a Institutului de Cercetări și [NUME_REDACTAT].

Periodicitatea intervențiilor se diferențiază, în raport cu particularitățile bioecologice și starea arboretului, precum și cu necesitățile de dezvoltare a semințișului din regenerările nou create. Extracțiile cu caracter de igienă se execută ori de câte ori este necesar. Pe lângă reglementările de ordin silvicultural, la aplicarea tăierilor speciale de conservare trebuie sa fie avute în vedere restricții speciale și în ceea ce privește exploatarea, în vederea protejării

solului, semințișului, arboretului tânăr și a arborilor care se mențin în continuare. În porțiunile în care condițiile de teren nu permit respectarea acestor prevederi, iar prin exploatarea unor arbori s-ar provoca vătămări mari, cu consecințe grave asupra stării arboretelor și respectiv asupra îndeplinirii de către acestea a funcțiilor deosebite care le revin, nu se vor executa decât tăierile de igienă și accidentale strict necesare.

Pentru îmbunătățirea continuă a modului în care rezervațiile de semințe își îndeplinesc funcțiile de producere de semințe și de conservare a genofondului forestier, se va avea în vedere ca recoltarea de masă lemnoasă prin lucrările de conservare să se facă la intervale de timp de 7-10 ani pentru a nu se strica echilibrul ecologic al arboretelor respective. Fac excepție tăierile de igienă, care se pot executa concomitent cu tăierile de conservare, dar și după necesități, în raport cu diverse fenomene negative.

Evidența lucrărilor de îngrijire și conducere, precum și monitorizarea situației rezervațiilor de semințe

Pentru fiecare rezervație de semințe se va realiza o evidență a lucrărilor efectuate la nivel de unitate amenajistică (consemnând felul lucrării, anul executării, volumul de materia lemnos recoltat etc.), iar dacă s-au făcut completări ale regenerărilor naturale se va preciza proveniența (O.S., U.P., u.a.) materialelor forestiere de reproducere utilizate) pentru a putea urmări efectul acestora în timp.

Se vor nota cantitățile de semințe recoltate pe ani și pe specii.

În fișa de descriere parcelară din amenajament, pentru u.a.-urile care constituie rezervație de semințe, se va înscrie “REZERVAȚIE DE SEMINȚE, categoria funcțională I 5H”.

La revizuirea amenajamentelor se vor prelua în noul amenajament toate datele referitoare la u.a.-urile care constituie rezervații de semințe.

4.3.2 Lucrări propuse în culturile de plante-mamă

Producerea materialelor de reproducere clonale (culturi de plante-mamă)

Materialul vegetativ necesar reproducerii clonale se obține prin sistemul de plante-mamă. Această metodă se practică la plopi și sălcii prin recoltarea de lăstari din culturi special create și apoi confecționarea de butași sau sade.

Culturile de plante-mamă se amplasează în baza națională și în bazele regionale și locale (pepiniere) autorizate pentru producerea materialului forestier de reproducere, într-un

bloc compact destinat special acestui scop, a cărui mărime este determinată de necesitățile unității silvice cultivatoare. Culturile de plante-mamă destinate producerii de material forestier de plantare se constituie numai din specii/cultivaruri admise în producție prin normativele tehnice în vigoare.

Lista speciilor și cultivarurilor/clonelor de plop și salcie care sunt admise în prezent pentru producție, definitiv sau provizoriu, este prezentată în Tabelul 4.7.

Tabelul 4.7

Speciile, cultivarurile/clonele de plop și salcie admise în producție și culorile de identificare cu care se vopsesc butașii

[NUME_REDACTAT] 4.7

Notă: o singură culoare se aplică la capătul superior al butașului, ambele culori la ambele capete ale butașului, prima la partea superioară, iar a doua la partea inferioară.

Terenul destinat instalării plantelor-mamă trebuie să îndeplinească cerințele generale pentru pepinierele de plop și salcie: sol profund, cu textură mijlociu-ușoară, pH de 6,5 – 7,5, normal aprovizionat cu apă, de fertilitate mijlocie cel puțin.

Înființarea unei culturi de plante mamă trebuie să fie precedată de pregătirea terenului, după care se trece la plantare și în final la întreținerea și conducerea culturii.

Pregătirea terenului în vederea instalării de plante-mamă se poate realiza, opțional, în două moduri:

a) Cultură premergătoare de îngrășământ verde format din borceag, mazăre, măzăriche, cu fertilizarea în prealabil a solului, în conformitate cu recomandările laboratoarelor pedologice de specialitate. După încorporarea îngrășământului verde în sol, în toamna premergătoare instalării plantelor-mamă, se execută arătura la adâncimea de 20-30 cm.

b) Arătură la adâncimea de 40-50 cm executată în toamna premergătore instalării plantelor-mamă, cu încorporarea îngrășămintelor organice sau chimice, în conformitate cu recomandările laboratoarelor de specialitate. După ce terenul se ară, se face discuirea în două sensuri perpendiculare. De asemenea, terenul trebuie să fie tratat cu erbicide și insecto-fungicide, conform rezultatelor analizelor de specialitate.

În ambele situații, în primăvara înainte de instalarea culturii, solul se grăpează și se nivelează, asigurând o foarte bună afânare pe adâncimea de 20 – 25 cm.

Instalarea culturilor de plante-mamă (plantarea) este recomandabil să se facă utilizând puieți de un an, plantați în gropi de 40 x 40 x 40 cm, executate manual sau mecanizat, la schema de cultură corespunzătoare. Înființarea plantelor-mamă se poate face și cu butași, dar în acest caz pierderile la instalare sunt mai mari și eventualele completări vor fi sortite eșecului din cauza umbririi, creându-se astfel goluri în cultură încă de la instalare. Puieții se pot planta și toamna însă butășirile se fac numai primăvara. Puieții se îngroapă până la 20 cm deasupra coletului, iar după plantare, primăvara înainte de pornirea în vegetație, se retează cu o unealtă bine ascuțită (foarfece, cosor) la 10 cm deasupra solului. În situația în care se adoptă soluția instalării plantelor mamă prin butășiri, atunci butașii se introduc în sol prin înfigere în poziție verticală introducând butașul în sol astfel în cât să fie acoperită partea superioară a butașului cu 1-2 cm de sol.

Încă de la instalarea plantelor-mamă trebuie să se acorde atenție specială păstrării identității clonale, fiind nepermis a se crea culturi cu amestecuri de cultivaruri sau folosirea de cultivaruri necertificate. În teren, plantele-mamă se delimitează pe specii/cultivaruri, lăsând alei despărțitoare între ele și plantând borne de delimitare de preferință din lemn ecarisat, precum și plăcuțe confecționate din tablă zincată pe care se scrie elementele specifice de identificare. Bornele se amplasează la colțurile de margine ale fiecărui cultivar, iar plăcuțele de identificare la mijloc, pe aleea principală de acces.

Schema de plantare este diferită în funcție de specie, de sortimentul care se dorește a se obține (butași, sade) și tipul de port al cultivarurilor utilizate. Pentru obținerea de butași, la salcie schema de plantare recomandată este de 1,0 m x 0,6m. La plop, pentru cultivarurile/clonele cu port strâns (‘RO – 16’, ’Celei’, ’RO-118’, ‘I-45/51’), schema de plantare este de 1,0 m x 0,8, iar la cultivarurile/clonele cu port larg (‘I-214’, ‘Sacrau 79’, ‘I-154’, ‘Lux I-69/55’, ’Triplo’, ’Toropogritzki’), chema de plantare este de 1,0 x 1,0 m.

Culturile de plante-mamă pot fi conduse astfel încât să se obțină mlădițe de un an pentru confecționarea butașilor care apoi sunt folosiți pentru producerea de puieți. De asemenea, culturile de plante mamă pot fi conduse astfel încât să se obțină sade de mari dimensiuni care sunt folosite direct la plantare. În acest ultim caz, schema de instalare a plantelor mamă este de 2,0 x 0,5 m.

Lucrările de întreținere a plantelor-mamă constau din următoarele activități:

– mobilizarea solului între rândurile de plante cu moto-prășitoarea sau hipo, de 3-5 ori în primul an, iar în următorii ani de 1-3 ori, de regulă primăvara;

– administrarea de îngrășăminte, insecto-fungicide și erbicide, conform recomandărilor laboratoarelor de specialitate;

– irigarea culturii în sezon de vegetație, asigurând la o irigare 500 – 700 mc/ha, în raport cu rezerva de apă din sol; anual este recomandat să se asigure cantitatea de 3000 – 3500 mc/ha, repartizată în raport cu umiditatea solului, din luna aprilie-mai până la 15 august;

– toaletarea cioatelor de plante-mamă, constând în curățirea cioatelor de resturile mlădițelor nerecoltate; lucrarea se realizează fie simultan cu recoltarea mladelor fie separat, dar obligatoriu înainte de pornirea în vegetație, în perioade fără îngheț;

– individualizarea mlădițelor de pe cioată se face în timpul vegetației, la începutul verii și constă în înlăturarea mlădițelor care nu corespund scopului pentru care se conduc plantele-mamă; pentru obținerea mlădițelor de un an necesare confecționării de butași se lasă cele mai bune 8 – 10 (12) mlădițe, iar pentru producerea sadelor se lasă numai două mlădițe.

Evidența plantelor-mamă, atât pentru obținerea de butași, cât și pentru sade, se face în registre speciale în care se consemnează specia, cultivarul, proveniența, certificatul de identitate clonală, suprafața culturii, anul instalării și cantitatea de butași sau sade realizată în fiecare an, pentru toată perioada de exploatare a culturii.

Producerea butașilor

Butași se confecționează din mlădițe de un an recoltate din culturile de plante-mamă și se folosesc în pepiniere pentru producerea puieților necesari lucrărilor de plantare.

Recoltarea mlădițelor de un an se face în perioada februarie – martie, în zile fără îngheț, de la înălțimea unde mlădița are diametrul maxim stabilit pentru butași, folosind foarfeci de vie bine ascuțite. După recoltare, mlădițele legate în snopi se așează în glugi cu baza îngropată 10 – 20 cm în pământ sau nisip reavăn pentru o perioadă de 3-5 zile afară, sau 10 – 14 zile la adăpost.

Confecționarea butașilor se face manual sau utilizând mașini speciale, din mlădițele recoltate care trebuie să fie perfect sănătoase, fără curburi, lignificate foarte bine, cu muguri evidenți. Dimensiunile butașilor corespunzător necesităților practice și a caracteristicilor biologice ale speciilor sunt cele din Tabelul 4.8.

Tabelul 4.8.

Dimensiunile butașilor de plop și de salcie

Butașii se leagă în snopi de 50 sau 100 buc., în raport cu grosimea lor, la bază și la vârf, cu mlădițe de salcie, plop, sfoară sau material plastic. Pentru identificare rapidă și pentru a evita amestecurile ulterioare, butașii din snopi se vopsesc la capete în culori convenționale (Tabelul 4.7), folosind vopsea de anilină și se etichetează. Înainte de colorare butașii se tratează cu soluție de hipermanganat de potasiu (0,5 – 1,0 %) sau zeamă bordeleză (1 – 1,5%) prin scufundare timp de un minut.

Depozitarea butașilor până la plantare se poate face în câmp sau în încăperi speciale.

Depozitarea în câmp se face în șanțuri de 1,0 – 1,5 m lățime și 1,0 m adâncime. Snopii de butași se așează vertical, cu mugurii în sus, pe cultivaruri/clone, în 2-3 straturi suprapuse, separate între ele cu straturi de nisip de 10 cm grosime. Față de fundul gropii și de pereții laterali snopii vor fi separați de asemenea, cu nisip fin și umed, gros de 10 cm. Ultimul strat de butași se acoperă cu un strat de 20 – 25 cm de nisip peste care se face un bilon de pământ de 30 – 40 cm grosime. Pentru a întârzia pornirea în vegetație a butașilor este recomandabil să se interpună în bilonul de pământ un strat de zăpadă sau gheață, care se acoperă cu paie și din nou cu pământ. Pe lungimea gropii, din loc în loc se vor pune snopi de mlădițe de salcie, plop sau alte materiale, așezați în poziție verticală, tratați în prealabil cu formalină pentru dezinfectare, cu scopul de a asigura aerisirea depozitului.

Depozitarea în încăperi speciale, la temperatura de 0–3(4)o C constă în introducerea snopilor de butași în saci de polietilenă, bine etanșeizați, separați pe cultivaruri/clone.

Durata de depozitare nu va depăși 20 – 30 zile, timp în care se verifică starea sanitară a butașilor la intervale de 5-7 zile.

Foarte important este faptul că un butaș de plantat trebuie să aibă un conținut de apă de cel puțin 50%. La un conținut de 40% de apă, butașul este deja în stare critică și este

necesar a fi scufundat în apă timp de 12 – 36 ore înainte de butășire. La un conținut de apă de 35% recuperarea butașilor este nesigură și poate cauza apariția cancerului de scoarță care provoacă uscarea în masă a puieților în mijlocul verii, deși pornirea butașilor a fost bună.

Producția de butași maximă se realizează la vârsta de 3 – 6 ani a plantelor mamă, când o plantă poate produce 8 – 10 (12) mlădițe foarte bune, din care să rezulte 250.000 – 300.000 butași la ha.

Durata de viață a plantelor mamă este de 8 – 10 (12) ani, perioadă în care butașii au capacitate maximă de reușită.

Producerea sadelor

Sadele se confecționează din lăstari de unu sau doi ani recoltați din culturi de plante-mamă și se folosesc direct la plantare în suprafețele de împădurit.

Plantele-mamă destinate producerii sadelor sunt instalate în pepiniere la schema corespunzătoare unei dezvoltări viguroase a lăstarilor și care să permită un grad ridicat de mecanizare a lucrărilor de întreținere și de recoltare. Până în prezent schema care asigură 5000 de plante/ha a dat cele mai bune rezultate. În primul an de la instalarea culturii de plante mamă destinată producerii de sade se lasă un singur lăstar care se conduce două sezoane de vegetație. În toamna celui de-al doilea sezon de vegetație sau în primăvara următoare, lăstarul de doi ani se recoltează și se confecționează sada de doi ani. În al treilea sezon de vegetație, pe cioata plantei-mamă, la începutul verii o dată cu lucrarea de toaletare a lăstarilor, se lasă doi lăstari care sunt cel mai bine conformați și poziționați pe cioată. La încheierea sezonului de vegetație sau în primăvara următoare se recoltează unul din cei doi lăstari, lăsând pe cioată celălalt lăstar care se conduce la vârsta de doi ani. Din lăstarul de un an recoltat se confecționează o sadă de un an sau se poate folosi la confecționarea de butași. Cel de-al doilea lăstar lăsat pe cioată va parcurge două sezoane de vegetație după care se recoltează toamna sau primăvara și din el se confecționează o sadă de doi ani. După recoltarea acestui lăstar de doi ani se reia ciclul de producere a sadelor lăsând pe cioată din nou doi lăstari din care unul se recoltează după ce parcurge un sezon de vegetație, iar celălalt lăstar se recoltează după ce parcurge două sezoane de vegetație. După cel puțin cinci cicluri de producție de câte doi ani, cultura de plante mamă se dezafectează și se poate instala o nouă cultură de plante mamă pe un alt amplasament.

În acest mod de conducere a culturii de plante mamă, an de an se obțin sade, într-un an sade de un an, iar în anul următor sade de doi ani.

După recoltarea lăstarilor și înainte de plantare, sadele se sortează pe categorii de lungimi, se fasonează prin îndepărtarea ramurilor laterale și prin executarea unei tăieri netede la bază.

Sadele sunt deci lăstari de unu sau doi ani, de la care se utilizează doar partea centrală (tulpina) de la bază până la mugurele terminal, fără ramurile laterale.

Pentru a fi apte de plantare, sadele confecționate din lăstari de un an trebuie să aibă diametrul la bază de minimum 3,0 cm și lungimea de minimum 4 m, în timp ce sadele confecționate din lăstari de doi ani trebuie să aibă diametrul la bază de minimum 4 cm și lungimea de cel puțin 5,5 m.

După confecționare, sadele se transportă în șantierul de împăduriri cu remorci dotate cu prelungitoare într-un timp cât mai scurt, introducându-se în groapa de plantare direct din mijlocul de transport.

Este de menționat că folosirea sadelor de mari dimensiuni se practică cu rezultate bune, pe terenuri din lunci sau terase cu perioade scurte de inundare și unde se practică pe scară largă sistemul de culturi agroforestiere.

4.3.3 Lucrări propuse pentru înființarea unui plantaj de stejar pedunculat

În vederea constituirii unui plantaj se parcurg mai multe etape și anume:

– selecția arborilor superiori în cadrul unor populații valoroase,

– înmulțirea arborilor plus (plantajul instalat va fi unul de clone și deci înmulțirea s-a realizat pe cale vegetativă prin altoire),

– alegerea terenului pentru instalarea/amplasarea plantajului,

– instalarea propriu-zisă a plantajului.

Pentru instalarea plantajului de stejar pedunculat se vor avea în vedere următoarele probleme importante:

– alegerea corespunzătoare a terenului care presupune: evitarea condițiilor limitative din punct de vedere climato – edafic (suprafață fără „găuri de ger”, înghețuri târzii sau timpurii, cu condiții edafice să fie de valoare medie sau puțin peste media cerințelor medii ale stejarului) evitarea zonelor puternic vântuite (care poate duce la dispersarea prea rapidă a polenului și în afara plantajului); analizarea riscurilor apariției atacurilor unor agenți patogeni (ciuperci sau insecte) care pot compromite fructificația și/sau viabilitatea plantelor.

– izolarea față de sursele de polen străin: se va avea în vedere asigurarea unei distanțe „de gardă” de 600-1000m.

Instalarea plantajului constituie transpunerea în teren a dispozitivului de cultură care trebuie să asigure ameliorarea genetică, și să producă sămânță cu însușiri genetice superioare. Astfel trebuie adoptat un dispozitiv de cultură care trebuie să asigure interfecundarea exemplarelor, evitându-se împerecherile care ar putea determina consangvinizări.

Pentru evitarea consangvinizării, în plantajul ce va fi instalat vor fi folosite minim 25 de clone care vor fi dispuse randomizat în cadrul fiecărei parcele unitare, astfel în cât exemplarele aceleiași clone să nu se afle unul lângă altul.

Pentru ușurarea lucrărilor de întreținere se va alege un dispozitiv care sa permită efectuarea mecanizată a acestora și anume 12 x 6 (12m distanța dintre rânduri x 6 m distanța dintre plante pe rând).

Având în vedere cele prezentate mai sus și faptul că plantajul ce se va înființa va avea o suprafață de 1 ha, s-a determinat numărul de plante altoite necesare (150) și numărul de parcele unitare (6).

Pentru îngrijirea și conducerea plantajului de stejar peduculat se vor efectua lucrările recomandate în “Îndrumările tehnice. Silvicultură I (10)”, ediția 1985 și anume:

a. Lucrarea și întreținerea solului –din punctul de vedere al lucrării și întreținerii solului terenul din incinta împrejmuită a plantajelor se împarte în;

– suprafața de cel puțin 1,0 m2 (1x1m) din jurul fiecărei plante care alcătuiesc plantajul și care în prezentele îndrumări se va numi „vatră”.

– restul suprafeței dintre rândurile de plante care alcătuiesc plantajul și care de regulă se folosește pentru culturi intercalate sau de întreținere sub formă de ogor negru.

Vetrele, de formă pătrată, vor avea suprafața cel puțin 1 m2 (1x1m) în plantajele de până la 6 ani și de 4 m2 ( 2x2m) în plantajele mai vârstnice. Pe aceste vetre solul se lucrează manual printr-o desfundare la o cazma executată toamna. În anii când se aplică îngrășămintele, minerale sau organice, desfundarea se poate executa în epoca de administrare a acestora. În sezonul de vegetație se vor face cel puțin două prașile. Suprafața vetrei va fi orizontală, fără a se forma mușuroaie sau coveți.

Desfundarea și prașilele se vor executa astfel încât să nu se producă vătămări în zona coletului sau pe tulpină.

b. Stimularea fructificației

Se au în vedere mai multe lucrări de stimulare și anume:

– administrarea de îngrășăminte minerale și organice;

– stropiri fine, foliare cu microelemente.

Aceste lucrări de stimulare pot fi aplicate fiecare în parte sau combinat, fertilizările cu îngrășăminte minerale sau îngrășăminte organice cu stropirile cu microelemente.

În raport cu dozele administrate de substanțe active recomandate și cu concentrația de fabricație se va calcula cantitatea de îngrășăminte /ha în forma comercială.

În general, epoca optimă pentru administrarea îngrășămintelor este primăvara în perioada de creștere intensă a rădăcinilor fiziologic active, înainte de diferențierea mugurilor floriferi, adică în martie-aprilie.

c. Lucrări de formare și conducere a trunchiului și a coroanei

Principii generale privind tăierile de întreținere și corecție a trunchiului și a coroanei în plantajele de stejar, (*** 1985. Tehnica tăierilor de formare a trunchiurilor și coroanelor în plantajele de foioase).

Lipsa lucrărilor de dirijare a părților aeriene în cursul formării sale duce la depășirea înălțimilor optime de 5-6m, la acoperirea trunchiului cu ramuri ce nu permit accesul utilajelor în plantaj și la coroane dezechilibrate, îndesite ori prea rare, slab și neuniform însorite, cu ramuri insuficient consolidate, inoportune, necorespunzătoare orientate sau uscate.

În aceste situații sunt necesare tăieri de corectare, care pe lângă caracterul tăierilor de întreținere vor avea și caracterul tăierilor de formare ori regenerare, în funcție de vârsta plantajului și se aplică de multe ori în paralel cu tăierile de fructificație. Ele se execută în decurs de 2-4 ani și constă în următoarele:

a) Elagarea trunchiului pe 0,6-1.5 m de ramurile mai subțiri de 5-7 cm.

b) Limitarea înălțării coroanei prin:

– scurtarea axului sau a axelor (în cazul tulpinilor bifurcate ori trifurcate) printr-o tăiere de reducție la 3,5-4,5 m înălțime, deasupra unei șarpante cu unghi de inserție cât mai mare și cu diametrul aproximativ egal cu jumătatea diametrului tulpinii la punctul de tăiere;

– eliminarea sau simplificarea, de câte ori este necesară, a vârfului axului foarte încărcat cu ramificații printr-o tăiere deasupra unei ramificații mai slabe;

– suprimarea ramurilor viguroase dinspre vârf, amplasate pe ax, care consumă hrana celor cu poziție inferioară;

– suprimarea sau tăierea la nivelul unor ramuri laterale a ramurilor de pe șarpante, cu poziție mai mult sau mai puțin verticală, care tind să înalțe coroana;

– suprimarea a jumătate din numărul lujerilor anuali prea numeroși și reducerea celor reținute în anul următor pe lemn de 2 ani, pentru a evita formarea de noi creșteri viguroase.

c) Reechilibrarea șarpantelor și subșarpantelor prin tăieri eșalonate în timp, câte 1-2 ramuri sub 7 cm diametru pe an.

d) Rărirea coroanei prin:

– suprimarea ramurilor crescute pe partea inferioară a șarpantelor etajului superior și tăierea scurtă, la 4-5 formațiuni fructifere a ramurilor de pe partea superioară a șarpantelor etajului inferior, pentru a asigura spațiul minim de 80 cm dintre etaje sau dintre șarpantele suprapuse;

– reducția sau suprimarea ramurilor de semischelet mai în vârstă de 2-3 ani și anume pe cele mai epuizate și umbrite în partea inferioară a coroanei și pe cele mai viguroase (care creează spațiu mai mult), în partea superioară a coroanei;

– suprimarea ramurilor lacome concrescute pe inelul de creștere.

e) Completarea golurilor de coroană cu ramurile lacome bine amplasate, prin înclinare în direcția dorită.

f) Suprimarea ramurilor care atârnă și stânjenesc lucrarea solului.

g) Suprimarea ramurilor bolnave sau uscate.

CONCLUZII

Din datele prezentate în cadrul proiectului „ Asigurarea bazei de aprovizionare cu materiale forestiere de reproducere pentru [NUME_REDACTAT] Giurgiu” se desprind următoarele concluzii:

1. Ca o consecință a poziției sale geografice, a influențelor sale climatice și a diversității condițiilor pedologice, pădurile administrate de [NUME_REDACTAT] Giurgiu au o diversitate biologică ridicată, exprimată la toate cele trei nivele de abordare: diversitate sistemelor ecologice (ecosisteme și complexe de ecosisteme), diversitatea specifică (ce include diversitatea de specii mai mult de 15 specii de arbori și de unități taxonomice) și diversitatea genetică, ce se manifestă la nivel intra și interpopulațional. În acest context, problema asigurării cu materiale forestiere de reproducere cu valoare biologică ridicată și din unități – sursă constituite în cadrul [NUME_REDACTAT] Giurgiu devine o condiție esențială pentru întemeierea și gestionarea durabilă a pădurilor.

2. În lucrare sunt prezentate principalele reglementări naționale (Legea nr. 107/2011) și europene (Directiva UE nr. 105/1999) referitoare la producerea și utilizarea de materiale forestiere de reproducere, aspecte generale și terminologia specifică acestui domeniu.

3. Au fost consultate și utilizate principalele materiale bibliografice (publicate sau care există în Manuscris la Institutul de Cercetări și [NUME_REDACTAT] București) referitoare la materialele forestiere de reproducere, acte normative, cataloage naționale și îndrumări tehnice privind îngrijirea conducerea și protecția unităților sursă. De asemenea, au fost consultate Amenajamentele silvice elaborate pentru ocoale din structura [NUME_REDACTAT] Giurgiu.

4. A fost reevaluată și actualizată situația unităților sursă de materiale de bază din categoria “Selecționate” (rezervații de semințe) și au fost întocmite fișele de descriere pentru câte un arboret sursă, din fiecare specie.

5. Au fost efectuate lucrări pentru înființarea unui plantaj de stejar pedunculat pentru producerea de semințe genetic ameliorate utilizând arbori plus reprezentativi din [NUME_REDACTAT].

6. Pe baza estimării privind necesarul de materiale de reproducere forestiere, a producției potențiale de semințe forestiere ce se pot obține din rezervațiile de semințe

constituite la nivelul [NUME_REDACTAT] Giurgiu, a fost stabilit modul de aprovizionare cu materiale forestiere de reproducere, pe specii și regiuni de proveniență, astfel :

– pentru speciile de stejar pedunculat, gârniță, cer, stejar roșu, frasin, tei, salcâm, paltin de câmp, diverse tari și diverse moi (plop alb, plop negru) suprafața de rezervații existente este mai mare decât suprafața necesară, excedentul de semințe ar putea fi comercializat și în alte unități silvice, în regiuni de proveniență corespunzătoare;

– pentru speciile de plopi euroamericani, plop alb și salcie cultura de plante mamă existentă asigură necesarul de puieți/sade, excedentul putând fi comercializat la ocoalele silvice cultivatoare de plopi și salcie din [NUME_REDACTAT];

– pentru specia stejar brumăriu, pentru care nu există unități sursă proprii, au fost recomandate principalele surse catalogate din care se recomandă aprovizionarea cu semințe/puieți, precizând numele direcțiilor silvice a ocoalelor silvice și rezervațiilor care se găsesc în aceleași regiuni de proveniență (STB-J180; STB-J290);

7. Pe baza stării actuale a unităților sursă și în conformitate cu prevederile din îndrumările tehnice privind îngrijirea, conducerea și protecția rezervațiilor de semințe și a plantajelor au fost stabilite lucrările necesare pentru asigurarea unui management durabil al unităților sursă pentru producerea de materiale forestiere de reproducere de calitate.

BIBLIOGRAFIE

1. Enescu, Val., Doniță N., Bîndiu, C., Contescu L., Chiriță; C.D, Roșu, C., 1976: „Zonele de recoltare a semințelor forestiere în R.S. România”, [NUME_REDACTAT], București.

2. Enescu, Val., 1982: „Producerea semințelor forestiere”, [NUME_REDACTAT], București.

3. Filat, M., et. al. 2009. „Cultura plopilor, a sălciilor și a altor specii forestiere în zona inundabilă a Dunării”. [NUME_REDACTAT], București, 240 p, ISNB978-973-88938-5-6.

4. Mihai, Georgeta, (Editor), 2009: „Surse de semințe testate pentru principalele specii de arbori forestieri din România”, [NUME_REDACTAT], 281 p, ISNB 978-973-88938-6-3.

5. Pârnuță, Gh., Lorenț, A., 2007: „Stabilirea și delimitarea noilor regiuni de proveniență pentru materialele forestiere de reproducere din România”; [NUME_REDACTAT] sesiunii științifice biennale cu participare internațională “Pădurea și dezvoltarea durabilă”: Brașov, 27-28 octombrie 2006, Ed. [NUME_REDACTAT].

6. Pârnuță, Gh., Lorent, A., Tudoroiu, M. și Petrila, M. 2010: “Regiunile de proveniență pentru materialele de bază din care se obțin materialele forestiere de reproducere din România“. [NUME_REDACTAT] 2010, 122p. ISBN 978-606-8020-08-02.

7. Pârnuță, Gh., Stuparu, El., Budeanu, M., Scărlătescu,V.,Marica, Fl. M., Lalu, I., Filat, M., Tudoroiu, M., Lorent, A., Șofletea, N., Curtu, A-L., Daia, M.,Nica, M. S., Teodosiu, M., Chesnoiu, E. N., Pârnuță, P., Mirancea, I., Marcu, C., 2011: “Catalogul național al resurselor genetice forestiere.” [NUME_REDACTAT] 2011, 526 p, ISBN 978-973-88379-9-7.

8. Pârnuță, Gh și colaboratori. 2012. ”Crearea de plantaje de semințe de paltin de munte, stejar penduculat și cireș păsăresc în vederea asigurării unei baze seminologice genetice ameliorate”. Tema 11.9/2012 contract RNP-ROMILVA. (Manuscris ICAS).

9. *** 1978. Studiul privind asigurarea bazei de aprovizionare cu semințe forestiere. [NUME_REDACTAT]. 1. M.E.F.M.C.– ICAS București.

10. *** 1979. Catalogul rezervațiilor de semințe din RS România. M.E.F.M.C., [NUME_REDACTAT], ICAS București, 1979 (Manuscris tipărit ICAS).

11. *** 1985. Îndrumări tehnice. Silvicultură I (10) Îngrijirea, conducerea și protecția rezervațiilor de semințe și a plantajelor.. Aprobat prin OM nr. 42 din 13.03.1985.

12. *** 1985. Tehnica tăierilor de formare a trunchiurilor și coroanelor în plantaje de foioase. [NUME_REDACTAT], Institutul de Cercetări și [NUME_REDACTAT] (Manuscris ICAS).

13. *** 1986. [NUME_REDACTAT] Catalogue. Ministry of Forestry, ICAS București, (Manuscris tipărit ICAS).

14. *** 2001. [NUME_REDACTAT] al Surselor pentru materiale forestiere de reproducere. Arborete selecționate, plantaje, culturi de plante-mamă de plop și salcie, [NUME_REDACTAT] a Pădurilor – ICAS București, [NUME_REDACTAT] al României, Partea I nr. 269 / 23.07.2001.

15. *** 2002. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

16.*** 2003. [NUME_REDACTAT] de Taxonomie a Solului (SRTS) aprobat prin OM nr. 519/08.08.2003.

17. *** 2004. OUG nr. 11/2004. Ordonanța privind producerea, comercializarea și utilizarea materialelor forestiere de reproducere, [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, Nr. 85/30.01.2004.

18. *** 2004. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

19. *** 2004. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

20. *** 2008. Legea nr. 46/2008 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, Nr. 238/27.03.2008.

21. *** 2009. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

22. *** 2011. INS,: [NUME_REDACTAT] de Statistică. Informații statistice, [NUME_REDACTAT].

23. ***2012. OM nr. 945/2012 pentru aprobarea [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Forestiere și a Instrucțiunilor tehnice privind managementul durabil al resurselor genetice forestiere.

ANEXE

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4

Anexa nr. 5

Anexa nr. 6

Anexa nr. 7

Anexa nr. 8

Anexa nr. 9

Anexa nr. 10

[NUME_REDACTAT] nr. 10

Anexa nr. 11

[NUME_REDACTAT] nr. 11

Anexa nr. 12

[NUME_REDACTAT] nr. 12

Anexa nr. 13

[NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT]

I.T.R.S.V [NUME_REDACTAT] / [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] / [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

NR. 2429 / 18.09.2009.

FIȘA

culturii de plante – mamă: MALU

Descrierea sursei

1. [NUME_REDACTAT] botanică Populus x canadensis, P. deltoides

Denumirea populară Plop hibrid

2. Categoria sursa calificată

3. Localizarea geografică : Latitudine : 43º 47' 58" Longitudine : 25º 48' 37"

4. Localizare administrativăă D.S. Giurgiu, O.S. Giurgiu, U.P. I Vedea, u.a. 97 P

Localitatea cea mai apropiată – [NUME_REDACTAT] pepinierei – Malu

5. Tipul de proprietate : Publică a Statului

6. Suprafața totală a culturii de plante – mamă (ari) – 75,0

7. Clone existente în cultura de plante – mamă

8. Regiunea sau regiunile de proveniență pentru care se recomandă utilizarea butașilor sau sadelor este J190; J19A; J29A

Producția de butași sau sade

Lucrări de întreținere si de protecție executate

[NUME_REDACTAT] nr. 13

Program de înființare de culturi noi în anul 2010

Program de refacere de culturi în anul 2010

Se dezafectează suprafața de 25 ari, instalată în anul 1996 pentru că nu mai corespunde scopului pentru care a fost instalată.

Semnături :

[NUME_REDACTAT], I.C.A.S. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nov. 2010: În primăvara 2010 s-a realizat culturi pt. butași din clonele I-214 =25 ari, I45/51 =30 ari si Lux (I69/55) =15 ari.

Pentru sade s-a realizat in primăvara 2010 suprafața de 30 ari cu [NUME_REDACTAT] nr. 14

[NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT]

I.T.R.S.V [NUME_REDACTAT] / [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] / [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

NR. 2441 / 18.09.2009.

FIȘA

culturii de plante – mamă: MALU

Descrierea sursei

1. [NUME_REDACTAT] botanică Populus alba

Denumirea populară Plop alb

2. Categoria sursa calificată

3. Localizarea geografică : Latitudine : 43º 47' 58" Longitudine : 25º 48' 37"

4. Localizare administrativă D.S. Giurgiu, O.S. Giurgiu, U.P. I Vedea, u.a. 96 P

Localitatea cea mai apropiată – [NUME_REDACTAT] pepinierei – Malu

5. Tipul de proprietate Publică a Statului

6. Suprafața totală a culturii de plante – mamă (ari) – 20

7. Clone existente în cultura de plante – mamă

8. Regiunea sau regiunile de proveniența pentru care se recomanda utilizarea butașilor sau sadelor este J190; J290.

Producția de butași sau sade

Lucrări de întreținere si de protecție executate

[NUME_REDACTAT] nr. 14

Program de înființare de culturi noi în anul 2010

Se dezafectează suprafața de 20 ari, instalată în anul 1996 pentru că nu mai corespunde scopului pentru care a fost instalată.

Semnături :

[NUME_REDACTAT], I.C.A.S. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nov. 2010: s-a realizat 25 ari cu P. alba în primăvara 2010

Anexa nr. 15

[NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT]

I.T.R.S.V [NUME_REDACTAT] / [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] / [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

NR. 2440 / 18.09.2009.

FIȘA

culturii de plante – mamă: MALU

Descrierea sursei

1. [NUME_REDACTAT] botanică Salix alba

Denumirea populară Salcie alba

2. Categoria sursa calificată

3. Localizarea geografică : Latitudine : 43º 47' 58" Longitudine : 25º 48' 37"

4. Localizare administrativă: D.S. Giurgiu, O.S. Giurgiu, U.P. I Vedea, u.a. 96 P

Localitatea cea mai apropiată -[NUME_REDACTAT] pepinierei – Malu

5. Tipul de proprietate : Publică a Statului

6. Suprafața totală a culturii de plante – mamă (ari) – 25

7. Clone existente în cultura de plante – mamă

8. Regiunea sau regiunile de proveniența pentru care se recomanda utilizarea butașilor sau sadelor este J19A; J29A.

Producția de butași sau sade

Lucrări de întreținere si de protecție executate

[NUME_REDACTAT] nr. 15

Program de înființare de culturi noi în anul 2010

Semnături :

[NUME_REDACTAT], I.C.A.S. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nov. 2010: S-a realizat în primăvara 2010 suprafața de 20 ari cu RO-1077 și 7,5 ari cu RO-1082, culturi noi pt. butași.