Valori Fundamentale Pentru Organizatiile Publice

=== 3c8a6e8245784e8f065c13a34d9a1e9a093782d8_402911_1 ===

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

ȘI ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ

cu titlu

VALORI FUNDAMENTALE PENTRU ORGANIZAȚIILE PUBLICE

Coordonator științific:

Absolvent:

BUCUREȘTI

2016

INTRODUCERE 4

1. CONSIDERAȚII PRIVIND TEORIA VALORII 6

1.1. Conceptul de ”valoare” 6

1.2. Teorii cu privire la valoare 9

1.3. Geneza valorii 15

1.4. Trăsăturile,clasificarea și funcțiile valorilor 16

1.4.1. Trăsăturile valorilor 16

1.4.2. Clasificarea valorilor 18

1.4.3. Funcțiile valorilor 22

2. CONCEPTUL ȘI CLASIFICAREA VALORILOR PROMOVATE ÎN ORGANIZAȚIILE PUBLICE 23

2.1. Organizațiile publice. Autoritatea și exercitarea sa în sistemul public 23

2.1.1. Conceptul organizației publice 23

2.1.2. Putere sau autoritate în sistemul public 26

2.1.3. Exercitarea autorității în administrație 28

2.2. Structura sistemului de valori în organizațiile publice 33

2.2.1. Valori interne și valori externe 33

2.2.2. Valori universale și valori particulare 37

2.3. Valorile promovate în organizațiile publice 41

2.3.1. Valorile europene – fundament al democrației participative 41

2.3.2. Valori constituționale și legale 45

2.3.3. Valori internaționale 52

CONCLUZII 55

BIBLIOGRAFIE 57

INDEX 60

INTRODUCERE

Lucrarea intitulată “Valori fundamentale privind organizațiile publice” cuprinde noțiunile esențiale privind conceptul de valoare și teoriile acesteia, precum și aspectele generale privind organizațiile publice și valorile fundamentale care se află la baza lor.

Lucrarea este structurată pe mai multe capitole. În cadrul primului capitol am prezentat principalele noțiuni teoretice privitoare la valoare. De-a lungul timpului, termenul de valoare a fost definit de foarte mulți autori, el căpătând astfel numeroase înțelesuri. Cu toate că autori prezintă definițiile diferite, în urma acestora, se pot extrage o definiție care să le cuprindă pe toate și anume aceea că prin intermediul valorilor sunt scoase în evidență credințele pe care le au indivizii și care sunt prioritățile lor. Important de menționat este faptul că fiecare are propriile lui valori și în funcție de acestea este nevoie că uneori mediul social să își schimbe anumite acțiuni pentru o bună respectare a valorilor fiecăruia.

Tot în cadrul primului capitol am prezentat principalele teorii care stau la baza valorilor. Acestea au fost clasificate de către Petre Andrei în lucrarea intitulată “Filosofia valorii” în mai multe categorii. Este vorba despre teoriile subiectiviste care includ voluntarismul și emotivismul, teoriile obiectiviste care mai pot fi denumite și materialiste, precum și teoriile relaționiste.

Clasificarea valorilor se face în funcție de mai multe criterii, având la baza adevărate judecați care să permită ulterior prin gruparea și subordonarea acestora, la alcătuirea unei teorii a valorilor. Aceste criterii sunt: valabilitatea, calitatea, subiectul, obiectul, motivele, sfera de aplicare.

În cadrul ultimului capitol am prezentat aspectele generale privind administrația și organizațiile publice, precum și valorile fundamentale din cadrul acestora. Termenul de insitutie publică este definit ca acel organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, administrativ sau cultural. Instituția publică reprezintă acea instituție cu personalitate juridică care gestionează resursele financiare publice.

Noțiunea de instituție publică nu o putem identifica nici cu cea de autoritate a administrației publice, nici cu cea de autoritate publică. Considerăm că nu putem face această substituire deoarece nu s-ar mai putea utiliza formularea ’’autoritatile și instituțiile publice’’, dacă acești doi termeni ar fi identici, de aceea ii vom analiza separat.

În doctrina de drept constituțional, termenul de autoritate publică este folosit pentru acea formă organizațională care exercită funcțiile guvernării potrivit competentei stabilite de Constituție , ceea ce îi conferă legitimitate și durabilitate. În doctrina actuală însă există rețineri în ceea ce privește această definiție deoarece ignora componența locală a administrației publice, reducând sistemul administrației publice la administrația de stat.

In ultima parte a capitolului, am prezentat valorile care stau la baza oricărei organizații publice. Acestea sunt împărțite în mai multe categorii, categorii pe care le-am prezentat pe larg.

1. CONSIDERAȚII PRIVIND TEORIA VALORII

1.1. Conceptul de ”valoare”

Definirea conceptului de valoare constituie dificultăți din cauza faptului că aceasta prezintă diferite sensuri în domenii diferite. Științele sociale care se ocupă de studiul valorilor nu au ajuns la stabilirea unui consens în ceea ce privește definirea acestora. Așa cum arată van Deth și Scarbrough în lucrarea intitulată ”The impact of values” din anul 1998, psihologia vede valoarea ca pe „o modalitate de orientare selectivă legată de preferințele, motivele, nevoile și atitudinile individuale”, în timp ce sociologia „leagă valoarea de norme, obiceiuri, ideologii”. Dezbaterea cu privire la caracterul individual sau social al valorilor rămâne în continuare deschisă între cele două științe.

Definiția valorii este dată și în dicționarul explicativ al limbii române conform căruia valoarea desemnează o varietate de lucruri, precum exprimarea în bani a costului unui bun, mărimea matematică asociată unei mărimi fizice, dar mai ales „însușirea unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; importanță, însemnătate, preț, merit”.

Conform acestei definiții ajungem la următoarele concluzii. În primul rând este vorba de faptul că valoarea este o trăsătură fără de care nu pot exista obiectele, principiile sau faptele, fiind așadar un adevăr absolut. În al doilea rând, conform definiție din Dicționarul explicativ al limbii române, valorile sunt în fapt relative la modul de definire a necesităților sociale și a principiilor generale ce structurează viața socială. Ele depinde, așadar, de modalitatea în care indivizii își percep propriile nevoi pe care le au în legătură cu anumite obiecte.

De-a lungul timpului, termenul de valoare a fost definit de foarte mulți autori, el căpătând astfel numeroase înțelesuri. Unele dintre cele mai relevante definiții acordate acesteia le vom menționa în continuare.

Astfel, în anul 1951, Kluckhohn în lucrarea intitulată „Values and value-orientations în the theory of action: An exploration în definition and classification", definea valoarea ca fiind „o concepție, explicită sau implicită, distinctivă pentru un individ sau caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce este dezirabil, care influențează selecția modurilor, mijloacelor și scopurilor disponibile ale acțiunii”.

Pe de altă parte, van Deth și Scarbrough (1995), pornind de la definițiile date de către McLaughlin și Thomas și Znaniecki, conceptualizează noțiunea de valoare prin trei propoziții de bază: „valorile nu pot fi direct observate; valorile implică considerații morale; valorile sunt concepții despre ceea ce este dezirabil”.

Prima propoziție enunță un fapt care are consecințe foarte importante asupra studierii valorilor și anume că valorile nu pot fi observate de sine stătătoare, deoarece sunt incluse în altceva – în comportament, decizii, atitudini. Astfel, autorii arata că valorile pot fi conceptualizate separat dar nu pot fi „văzute” separat. Din acest motiv măsurarea valorilor în cadrul cercetării sociale ridică o serie de probleme. În plus, Deth și Scarbrough subliniază faptul că valorile nu constituie moduri de acțiune, ci principii care stau la baza acestora, orientându-le.

Un alt autor care a definit valorile a fost Parsons, în anul 1937, în lucrarea intitulată „The structure of social action”, care definea valorile ca fiind elementele esențiale pentru existența vieții sociale și totodata un ultim mobil în ceea ce privește acțiunile societăților și ale persoanelor, în particular.

Pentru Rokeach (1968, 1973), valorile ar fi similare atitudinilor. Atitudinile sunt însă mai elementare, iar valorile mai profunde, determinând atitudinile. Acesta este punctul de vedere general acceptat astăzi în sociologie.

Diferența care există între conceptul de valoare și cel de atitudine poate fi evidențiată prin faptul că valorile sunt acele orientări cu părivire la clase generale de lucruri, în timp ce atitudinile vizează lucruri și obiecte specifice. Din punct de vedere psihologic, valorile sunt văzute ca fiind criterii de orientare a persoanelor în societate, ele având la baza anumite elemente specifice cum ar fi, trebuințele, motivariile dar și dorințele indivizilor.

Spre deosebire de psihologie, din punct de vedere sociologic dar și antropologic, valorile sunt specifice fiecărui individ în parte, astfel ca ele sunt diferite de la persoana la persoană, cu toate că sunt determinate în cazul tuturor, de către cutumele și normele existente în societate.

Important de menționat este faptul că, în urma definițiilor date de sociologie și antropologie, se ajunge la concluzia că, valorile specifice fiecărui individ nu reprezintă altceva decât valorile colective specifice societății din care persoană face parte.

În concluzie, prin intermediul valorilor sunt scoase în evidență credințele pe care le au indivizii, respectiv angajații și care sunt prioritățile . Important de menționat este faptul că fiecare are propriile lui valori și în funcție de acestea este nevoie că uneori întreprinderile să își schimbe anumite acțiuni pentru o bună respectare a valorilor fiecăruia.

Mediul social poate influența conducerea unei întreprinderi într-o proporție destul de mare prin intermediul culturii deoarece fiecare națiune are propriile norme, legi, obiceiuri, standarde, forme de organizare prin intermediul cărora își procură un loc unic în lume, ceea ce face ca intotodeauna să apară anumite diferențe culturale care să creeze dificultăți.

În cazul unei întreprinderi acestea diferențe pot crea confuzia la nivelul managerului a unei firme transnaționale în legătură cu responsabilitatea socială și economică precum și cu privire la modul în care trebuie recompensate așteptările fiecăruia.

Valorile, ca și componente ale culturii, reprezintă standarde prin care importanța fiecărui lucru din societate este evaluată, iar ele sunt învățate din cultura în care individul a crescut, fiind „ghiduri” ale comportamentului său.

1.2. Teorii cu privire la valoare

În ceea ce privește teoriile cu privire la valoare, aceastea pot fi clasificate în mai multe categorii.

Prima dintre ele este reprezentată de către teoriile subiectiviste. În această categorie sunt incluse acele teorii care prevăzut valorile ca fiind un produs al emoțiilor, stărilor și sentimentelor unei persoane, aceastea fiind elaborate de reprezentanții emotivismului, precum și valorile care se deosebesc în funcție de preferințe, dorințe etc, elaborate de către reprezentanții empirismului logic. Nu în ultimul rând, în categoria teoriilor subiectiviste includem și concepțiile potrivit cărora valoarea se deduce din voința umană, aceastea fiind elaborate de către reprezentanții voluntarismului.

Cea de-a doua categorie este reprezentată de teoriile obiectiviste care sunt concepții materialiste, de natură a ignora determinarea social-istorică a valorilor, fundamentează valorile pe apriorism și transcendență.

Nu în ultimul rând, există categoria teoriilor relaționiste care privește valoarea ca pe o relație socială dintre subiect și obiectul valorizat, apreciere ce se sprijină pe date obiective, criterii istorice și sociale determinate de practică socială. În continuare vom prezenta fiecare dintre cele trei tipuri de teorii care stau la baza valorii.

Așa cum am precizat anterior, teoriile subiectiviste cuprind, în primul rând, reprezentanții curentului emotivismului. Unul dintre reprezentantiii acestuia este Kreibig care stabilește că sentimentul este fundamentul valorii, un fundament care este deasemenea însoțit de anumite condiții fără de care nu poate să dea naștere acesteia din urmă. Acestea condiții care însoțesc sentimentul sunt reprezentat de către senzație, gândire și voința.

Un alt filosof care consideră că la baza valorii se afla sentimentul este Schmoller, conform căruia orice impresie, orice reprezentare e legată cu anumite sentimente de plăcere sau de neplăcere, de aprobare sau de dezaprobare. Acestea sunt sentimente ale valorii. Ele predomina cursul reprezentărilor și acțiunilor, ele necesiteaza alte reprezentări și sentimente alături de care se produc judecățile de valoare.

În ceea ce privește condițiile care însoțesc sentimentul, ca fundament al valorii, acestea sunt diferite comparativ cu cele menționate de către Kreibig, astfel ca filosoful consideră că valoarea este condiționată atât de dispozițiile individuale cât și de atmosfera socială. Toate valorile au ca punct central conștiința de sine a omului, conștiința de trebuințele persoanei sale. Valorile sunt determinate însă și de experiențele practice-sociale, care modifică, înmulțesc și rafinează trebuințele. Așadar, odată cu evoluția experienței sociale se schimbă și valorile. Prin urmare Schmoller introduce și factorul social pe lângă cel individual în constituirea valorii.

Reprezentant al emotionalismului este și Meinong. El pune sentimentul drept condiție a valorii, dar nu orice sentiment, ci numai acele sentimente prin care subiectul ia o atitudine față de existența sau inexistența unor obiecte. Meinong vrea să determine chiar calitativ felul sentimentului valori. Valoarea e legată în mod necesar de un obiect, de aceea Meinong afirmă că sentimentul valorii e un sentiment existențial, pentru care este esențială noțiunea de obiect existent sau inexistent. Între obiectele exterioare unui subiect sensibil și sentimente, e o legătură cauzală, deoarece lucrurile prin existența lor produc în noi sentimente.

Un alt filosof care vine să susțină teoria lui Meinong este Ackenheil , care afirmă existența a doua temeiuri pentru valori și anume: sentimentul de placere sau neplăcere și judecata intelectuală. Cele mai multe valori, pe care le afirmăm noi, capăta formă de scop sau mijloc de acțiune. În aprecierea scopurilor sau mijloacelor, valoarea rezultă numai din judecată care poate să ajungă și să îndeplinescă un scop.

Valorile bazate pe sentimente sunt posibile atunci când există sentimente actuale de plăcere sau neplăcere sau chiar numai dispoziții către asemenea sentimente pe când valorile judecății rezulta numai dintr-o judecată actuală. Printre susținătorii convinși ai concepției emoționaliste a valorii, trebuie să îl menționăm și pe Fonsegrive. Acest cugetător afirmă că, deși sentimentele variază, și au o culoare afectivă deosebită, totuși „din cauza asemănării legilor celor mai esențiale ale ființei omenești sunt sentimente universal răspândite care pot alcătui baza generală a oricărei valori formulate de oameni".

Cel de-a doua concepție din cadrul acestei categorii de teorii este concepția voluntaristă care se află în deplină contradicție cu teoria emoționalistă a valorii.

Meinong, deși este reprezentant al teoriei emoționaliste, a văzut totuși că tot ceea ce este emoțional are în sine și ceva volitiv, așadar el admite în emoțional două elemente: sentimentul și dorința prin combinarea cărora se produce fenomenul valorii. Meinong afirmă că între sentiment și dorința se poate stabili o legătură prin ideea de valoare, în sensul nu poate fi dorit nimic, dacă nu are cel puțin o importanță pentru sentimentul individului.

Un reprezentant important al acestei concepții este Ehrenfels care afirmă că valoarea are la bază un singur element și anume dorința. Conform acestuia, valoarea unui lucru sau obiect nu poate să ia naștere decât în raport cu un element activ-volitiv și nu în raport cu stări pasive, așa cum este sentimentul.

Pe de altă parte, este important să menționăm faptul că, în concepția acestuia, mărimea unei valori este determinată de intensitatea dorinței corespunzătoare, care și ea este determinată, la rândul ei, de relativa trebuință de fericire. Valoarea nu depinde însă numai de dorința actuală, dorința dintr-un anumit moment a unei persoane a unui individ, deoarece în această situația ar înseamnă că individul nu prezintă valori de lungă durată ci doar momentane, ca și dorințele. De aceea Ehrenfels nu înțelege prin dorința numai dorința actuală, ci și dorințele potențiale.

Voluntarismul valorii mai are ca reprezentanți de seamă pe Wundt, Frischeisen-Köhler, Richter, Hermann Schwarz. Toți aceștia concep valoarea ca un scop pus de voință. Richter afirmă că valoarea e determinată de voința omului. Valoarea este tot ceea ce e dorit ca scop. Valoarea se confunda cu scopul voit, de aceea un tot de valori este „o legătură de scopuri dorite".

Tot intre voluntariști trebuie să îl includem și pe Hermann Schwarz care afirmă că omul atribuie lucrurilor valoare numai pentru că le dorește, pentru că face din ele scopuri imediate sau mai îndepărtate ale voinței sale. Conform acestuia, sunt valori toate acele scopuri mijlocite sau nemijlocite ale voinței. Adept al acestei concepții este și Munsterberg care consideră că valorile universal valabile nu sunt nici fizice, nici psihologice, nici istorice, ci ele aparțin celei mai adânci esențe supra-cauzale și supra-individuale a lumii.

O altă categorie de teorii ale valorii este reprezentată de teoriile obiective sau materiale. Această teorie este foarte veche și a apărut încă din perioada în care valoarea era considerată ca fiind o însușire proprie a fiecărui lucru.

Unul dintre cei mai importanți adepți ai acestei teorii este Hoffding care venea să afirme faptul că valoarea este capacitatea unui lucru de a aduce deținătorului lui, o satisfacție imediată sau de a servi ca mijloc pentru procurarea unei astfel de satisfacții.

Exista de asemenea și concepției personaliste, adepții căreia consideră valoarea ca un fenomen pur subiectiv. Ei îi neagă acesteia caracterul de a fi o însușire a vreunui lucru, care ar aparține lumii eterne și o consideră ca fiind produsul dorințelor omenești. Subiectiviștii fac din valoare numai o funcție psihică, ocazionată de trebuințe și tendințe pur subiective. Ei consideră fie sentimentul, fie voința ca fiind factorul care dă naștere valorii.

În continuare vom prezenta teorii contemporane al valorii. Una dintre teoriile esențiale cu privire la valoare a fost dezvoltată de specialistului olandez Geert Hofstede , care definește cultura prin cinci orietari de valoare.

În primul rând, avem dimensiunea individualism/colectivism se referă la raporturile individului cu celelalte ființe umane. Anumite societăți apreciază individualismul ca pozitiv, altele cu reținere și chiar dezaprobare. Într-o societate în care predomină individualismul, legăturile dintre membrii săi sunt reduse. Se consideră normal ca fiecare să-și urmărească în special propriile interese, indivizilor acordându-li-se o mare libertate de alegere a direcțiilor de acțiune și activităților. În societățile în care primează valorile colectiviste, de grup, indivizii conlucrează între ei, luând în considerare, frecvent, deciziile, acțiunile și interesele celorlalți sau ale grupului din care fac parte.

O altă orientare de valoare prezentată de către Hofstede este reprezentată de distanța față de putere, care este asociată cu mijloacele pe care societatea le folosește în relațiile cu oamenii, care sunt inegali.

Prin naștere, oamenii sunt diferiți și își exploatează în măsură diferită calitățile mentale și fizice. În anumite societăți, inegalitățile individuale se amplifică, astfel că, în timp, duc la diferențe mari în bogăție și putere, diferențe care sunt instituționalizate de societate. Ca urmare, moștenirea și posedarea bogăției și puterii nu se mai justifică pe baza calităților fizice și intelectuale. Aceste inegalități sunt atribuite originii și rudeniei.

Realizarea personală nu mai este o cerință necesară și suficientă pentru distribuirea puterii și bogăției și a obținerii acestora. Urmarea constă în faptul că societățile stabilesc criterii diferite de alocare a resurselor și că, în consecință, inegalitățile dintre membrii societății se amplifică.

Cea de-a treia orientare de valoare prezentată de către Hofstede este reprezentată de dimensiunea masculinitate/feminitate. Conform acesteia, în societățile feminine, valorile dominante, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, se referă la cooperarea între oameni, conservarea mediului, importanța calității vieții și credința că ceea ce este mic reprezintă frumosul, în timp ce în societățile masculine, valori dominante sunt subordonarea, obținerea de bani și indiferența față de alții.

O ultimă dimensiune este dimensiunea termen scurt/lung, conform căreia orientarea pe termen lung se caracterizează prin valori precum perseverență, organizarea relațiilor pe bază de documente organizatorice și supervizarea funcționării acestora ―cumpătare și deținerea sentimentului de rușine, în timp ce orientarea pe termen scurt are la baza manifestări tipice cum ar fi : accent pe siguranță și stabilitate.

Dimensiuni ale valorii în epoca contemporană au fost prezentate și de către psihologul de origine izraeliana, Shalom Schwartz, care în scopul cercetării sale a dorit să stabilească tipurile de valori prin inventarierea teoretică a celor mai importante constructe valorile în raport cu care toate persoanele prezintă o anumită orientare. Scopul ei nu a fost acela de a descoperi care este modalitatea de formarea a valorilor ci acela de a le iventaria.

Ca și în cazul psihosociologului prezentat anterior, și Schwartz are mai multe concepții privind oricentarile de valoare, astfel ca inițial, ca urmare a studiului sau a stabilit 11 astfel de oricentari, urmând ca în cele din urmă să se limitezela 10. Una dintre orientările prezentate de către Schwartz este puterea care reprezintă orientarea de a avea un anumit control asupra indivizilor din jurul său, dar și de avea o poziție socială în fruntea ierarhiei.

Cea de-a doua orientare de valoare este reprezentată de auto-directionare care arata dorința oamenilor de a fi independenți și de a cunoaște cât mai mult, în vederea unei bune dețineri a controlului atât asupra vieții proprii, cât și asupra celorlati. Totodată această orientare este de natură a reda înclinarea spre înțelegere și toleranță.

Nu îl cele din urmă, este vorba despre orientarea spre realizare care vine să arate dorința indivizilor de a obține succesul în viață, prin arătarea și punerea în practică a competentelor pe care le dețin fiecare dintre aceștia. Fiecare persoană își dorește să atingă anumite obiective foarte înainte, care să îi facă mai valorososi comparativ cu celelalte persoan și totodată care să le asigure o bună poziție în societate.

Ulterior însă,acestor orientări de vaoare li se aduc numeroase modificări, astfel că adevărul nu mai este considerat unic, ci există multiple posibilități care sunt considerate a fi legitime. Totodată, toleranta ia locul normativismului, prin înțelegerea și cunoașterea celorlalți indivizi.

Important de menționat este și faptul că apărea orientarea clară către egalitate, ierarhiile pierzându-și foarte mult din însemnătate.

Există o orientare explicită spre a fi critic, spre a chestiona orice, această reflexivitate fiind parte a unui proces de schimbare permanentă a modului de a defini ceea ce este important pentru indivizi și societate, relativizând scopurile fiecărei acțiuni și a existenței umane în sine.

Un alt element de noutate este faptul că în cadrul orientărilor postmoderne de valoare, sunt introduse elementele cum ar fi: prețuirea și importanta cunoașterii, auto-realizarea, auto-exprimarea și totodată orientarea către hedonism.

1.3. Geneza valorii

Din punct de vedere psihologic putem cerceta care este factorul psihic pe care se bazează valoarea, adică cum atribuim valoare lucrurilor, cum se naște valoarea și mai exact care e geneza ei.

Unele dintre teoriile prezentate anterior, vină să clarifice acest lucru și anume, care sunt elementele fundamentale care dau naștere valorii.

Ca urmare a acestora, ajungem la concluzia că, valorile se nasc din conjuncția dintre obiectul axiologic (obiectul capabil să satisfacă anumite trebuințe umane) și subiectul axiologic (subiectul înzestrat cu sensibilitate și discernământ axiologic), exprimă raportul dintre acești doi factori. Valorizarea nu creează raportul că atare, ci reprezintă doar procesul, complicat și contradictoriu, prin care descifrăm acest raport.

Cercetările psihologice asupra valorii sunt foarte numeroase. Teoriile psihologice ale valorii au studiat diferite laturi ale fenomenului valorii; astfel au cercetat în primul rând originea valorii, dacă e un fenomen subiectiv al vieții psihice sau dacă e o calitate a lucrurilor. În al doilea rând s-au ocupat cu determinarea precisă a factorului psihic care dă naștere valorii.

Geneza și dinamica valorilor sunt funcție de următoarele condiții: practica social-istorică – mediul formativ al valorilor, sensibilitatea subiectului axiologic, subiectivitatea să – omul în dubla calitate de existență și agent demiurgic, conținutul obiectului și disponibilitatea sa de a satisface un evantai cât mai larg de trebuințe, obiectivitatea socială a valorilor ca finalitate. Cu alte cuvinte valorile se formează ca urmarare a două dimensiuni și anume: dimensiunea obiectivă și dimensiunea subiectivă.

În ceea ce privește dimensiunea obiectivă aceasta este determinată de doi factorii: purtătorii valorii și criterii de apreciere. Dimensiunea subiectivă arată faptul că valorile prezintă semnificație pentru fiecare individ în parte fiind considerate modalități existențiale specifice fiecărei persoane.

1.4. Trăsăturile,clasificarea și funcțiile valorilor

1.4.1. Trăsăturile valorilor

Valorile prezintă mai multe trăsături, trăsături pe care le vom analiza în cadrul acestei secțiuni. Acestea sunt:

diversitatea;

istoricitatea;

autononomia;

normativitatea;

ierarhizarea;

polaritatea.

Una dintre cele mai importante trăsături a valorilor este reprezentată de autonomia acestora. Valorile se diferențiază între ele, devin autonome în evoluția istorică a culturii și sunt ireductibile unele la altele, deși ca geneză au temeiuri asemănătoare. Toate la un loc exprimă gamă foarte bogată și diversă a existenței umane.

În ceea ce privește diversitatea aceasta apare ca urmare a faptului că valorile sunt multiple indiferent de domeniu, diversitatea acestora putându-se realiza și în funcție de natura obiectului pe care îl prezintă.

Clasificarea valorilor o vom prezenta în cadrul secțiunii dedicate acesteia, acum realizând doar o simplă enumerare pentru a putea exemplifica diversitatea acestora.

Întâlnim astfel : valori economice care vin să acopere anumite necesitățile ale oricărui individ în cadrul relației sale cu societate; valori politice ce sunt de natură a arăta care este relația dintre individ, pe de o parte, și partidele politice sau statul pe de altă parte; valori juridice deasemenea foarte importante deoarece stau la baza raportului dintre fiecare membru al societății și instituțiile juridice din cadrul statului al cărui cetățean este; valori religioase care au ca fundament credința și ocupa un rol important în ceea ce privește educația morală a fiecărei persoane; valori morale de natură a reglementa relațiile care exista în membrii societății și care stau la baza comportamentului uman.

O altă caracteristică a valorilor este reprezentată de către ierarhizarea acestora. Astfel că, existența unui sistem de valori ne face să ne întrebăm care dintre acestea este cea mai importantă pentru fiecare individ în parte și totodată dacă aceștia pot face o ierarhie în funcție de importantă și rolul lor. Ordinea ierarhică este de esența însăși a valorilor deoarece toate orientările axiologice sunt de acord că există valori superioare și valori inferioare, însă problemele apar în momentul în care o anumită ierarhie de valori este considerată absolută.

În vederea ierarhizării valorilor au fost stabilite de-a lungul timpului mai multe criterii și anume:

Valorile se situează mai sus pe scara ierarhică, odată cu creșterea durabilității lor. Cu alte cuvinte, valorile inferioare sunt cele care durează o clipă, în timp ce valorile cele mai importante sunt cele care durează o toată viața;

valorile sunt cu atât mai importante cu cât ele sunt mai puțin divizibile. Conform acestui criteriu, prezenta aceleiași valori materiale în mai multe bunuri este posibilă numai prin împărțirea ei;

o valoare este cu atât mai sus pe scara ierarhică a acestora, cu cât se bazează mai puțin pe alte valori. Așadar, cu cât o valoare este mai independentă cu atât ea este mai importantă, comparativ cu valorile care sunt formate având la baza alte valori;

profunzimea valorii este un alt criteriu care permite ierarhizarea acestora. O valoarea cu cât este mai profundă, cu atât este mai sus în ierarhie, iar aceasta profunzimea a valorii este dată tot de independența ei față de altele și de imposibilitatea de a fi înlocuită;

un ultim criteriu care a fost prezentat de către specialiști în vederea posibilității ierarhizării valorilor este gradul de relativitate. În conformitate cu acesta, autorii au considerat ca o valoare este cu atât mai înaltă cu cât are mai puțină nevoie de suport la care să adere, iar valorile absolute sunt acelea care se raportează, putând fi mai degrabă înțelese decât simțite.

1.4.2. Clasificarea valorilor

Clasificarea valorilor se face în funcție de mai multe criterii, având la baza adevărate judecați care să permită ulterior prin gruparea și subordonarea acestora, la alcătuirea unei teorii a valorilor.

Criteriile, după care s-au clasificat valorile sunt următoarele:

valabilitatea valorilor;

calitatea lor;

subiectul lor;

motivele ce au determinat valorile;

obiectul lor;

facultatea psihică din care izvorăsc valorile;

sfera lor de aplicare.

Primul criteriu care stă la baza clasificări valorilor este reprezentat de valabilitatea lor. Conform acestuia, valorile pot fi împărțite în valori subiective și valori obiective. Valorile subiective mai poartă denumirea și de valori relative deoarece fac referire la acele valori care au la baza sentimentul individului și care sunt valabile numai pentru persoana respectivă. Acestă relativitate a valorilor a fost privită în dublu sens de către Meinong, care vede relativitatea valorii în sensul că aceasta se naște prin relația posibilă cu un subiect, deci presupune un subiect, dar și în sensul că obiectul e în așa fel constituit, încât cineva e afectat de el, deci relativitate provine din constituția diferitelor obiecte. Conform concepției acestuia, valorile absolute nu mai exista, însă ele sunt admise de alți filosofi.

Valorile obiective mai sunt denumite și valori absolute, a căror caracteristică este generalitatea. Valoarea absolută trebuie să fie generală pentru toate lucrurile posibile, pe care le gândim noi și în toate împrejurările. Acestea fiind caracterele valorii absolute, este clar faptul că nu poate exista decât o singură valoare absolută, deoarece dacă ar fi două sau mai multe, nu ar putea fi amândouă generale pentru orice subiect și obiect.

În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu, respectiv în funcție de calitatea lor, valorile pot fi atât pozitive cât și negative. Aceasta calsificare în valori pozitive și valori negative are la baza sentimentul care dă naștere valorii respective, respectiv sentimentul de plăcere sau neplăcere. Deasemenea, în funcție de cum individul dorește realizare unui anumit lucru pentru el însuși sau în alte scopuri, valorile pot fi împărțite în valori proprii sau valori derivate. Valorile ce nu derivă din altele sunt numite și valori imediate. Ele sunt scopuri în sine. Acelea care derivă din altele se numesc valori derivate sau mediate, ele fiind practic, efectele.

Poate exista și situația în care un anumit lucru nu are valoare proprie, caz în care aceasta este apreciat în funcție de relația în care se afla cu alte obiecte, iar valoarea sa apare o consecință a acestei relații. Deasemenea, important de menționat este faptul că între valorile-scop și valorile care apar ca efecte, se stabilește un raport de reciprocitate deoarece este foarte posibil ca un scop să fie la rândul său, mijloc pentru alt scop.

Cea de-a treia clasificare a valorile se face în funcție de subiectul acestora, caz în care suntem în prezența unor valori proprii pe de o parte, și valori străine, pe de altă parte. În ceea ce privește valorile proprii acestea sunt de natură a reda legătura care există între diferite obiecte și sentimentele individului, în timp ce valorile străine sunt de natură a exprima legătura dintre anumite obiectele și sentimentele referitoare la alte persoane. Tot din acest punct de vedere se stabilesc alte trei grupe de valori și anume: valori autopatice, hetero și ergopatice. Valorile autopatice sunt acelea care au ca subiect pe însuși individul la care se face referire. Obiectul acestor valori poate fi orice conținut psihic, orice lucru care are vreun raport cu subiectul. Valori heteropatice sunt acelea, care au subiect deosebit de ego, și ergopatice al căror subiect nu e o persoană, ci o idee, o instituție, un produs al minții, etc.

Valorile pot fi deasemenea clasificate și în funcție de motivele care au determinat apariția acestora. Astfel că, au luat naștere valorile accidentale transitorii și valori personale. În ceea ce privește valorile personale, motivele care se afla la baza acestora sunt motive superioare, nu doar impulsiuni sensibile cum ar fi dorința, ca în cazul valorilor primei categorii de valori.

Un alt criteriu un funcție de care vom face o clasificare a valorilor este reprezentat de obiectul acestora.

Una dintre categoriile de valori care apar sunt valorile economice. Prin valoare economică se înțelege, în general, conștiința unui bun în comparație cu altele. Prin urmare, valoarea în economie e rezultatul unei comparații care se realizează între mai multe bunuri similare.

Valoarea economică este un concept de relație, o relație stabilită între diferite bunuri, deoarece acestea satisfac trebuințe de intensități variabile. Trebuințele dau naștere dorințelor de a poseda bunuri, iar aceste dorințe determină judecățile noastre conomice de valoare. Prin urmare trebuință este un element fundamental pentru determinarea valorii. Este lesne de înțeles faptul, că atâta timp cât un obiect nu prezintă trebuință pentru un anumit individ, acesta nu îi atribuie o valoarea economică semnificativă, comparativ cu un alt bun, care reprezintă pentru acesta o necesitate.

Totodată este important să menționăm faptul că, utilitatea unui anumit bun nu este suficientă pentru că acesta să aibă valoarea economică ci este necesar să fie în același timp, rar.

Raritatea unui anumit bun este foarte importantă pentru determinarea valorii economice a acestuia, deoarece, atât timp cât un bun poate fi ușor înlocuit cu un alt bun, atunci valoarea economică pe care individul o percepe cu privire la acesta este redusă, sau nu are valoare economică.

În funcție de obiect lor, valorile pot fi valori juridice, valori care pot constitui obiectul unei științe a dreptului, a unei sociologii juridice și a unei filosofii a dreptului, după cum le studiem ca fenomene formale, raționale, impuse de stat, ca fenomene sociale regulative ale realității sociale sau ca concepte abstracte ale vieții

practice. Valorile juridice reglementează funcționarea socială deoarece orice raport juridic presupune o unitate constituită și trebuie să funcționeze după anumite legi.

În concluzie, valorile juridice sunt rezultatul voinței legiuitorului, care urmărește ca scop ultim, realizarea valorii culturale prin dezvoltarea maximă a personalității.

Valorile pot fi deasemenea și politice, caz în care se face referire la stat, privit ca o unitate socială, cu alte cuvinte se face referire la formele de organizare ale vieții în comun, ale vieții sociale. De la starea de primitivitate, când nu există nicio organizare, s-a trecut la starea socială, când s-a început alcătuirea grupurilor politice.

Cel de-al șaselea criteriu este de natură să deosebească valorile în funcție de facultatea psihică de la care izvorăsc acestea. Astfel că, întâlnim valori sentimentale, intelecuale și sensibile. Valorile intelectuale sunt cele care se referă la adevăr în timp ce valorile sentimentale și sensibile izvorăsc din surse diferite, dar toate trei apar ca rezultat al vieții omului.

Ultimul criteriu în funcție de care se realizează clasificarea valorilor este sferă lor de aplicare, care împarte valorile în individuale, sociale și cosmice. Valori elementare sunt acelea a caror sfera de intindere este limitata la un obiect prezent si sensibil, iar ideale sunt acelea care se intind asupra unor obiecte insensibile, obiecte independente de conditii exterioare. Putem spune, asadar, ca aceasta clasificare are ca si criteriu, obiectul valorii.

Toate clasificarile enumerate au criterii diferite, de unde rezulta foarte multe clase de valori.

1.4.3. Funcțiile valorilor

Ultima parte din cadrul acestui capitol o vom acorda prezentării principalelor funcții ale valorilor, așa cum au fost ele prezentate de diferiți autori, de-a lungul timpului.

Prima dintre funcțiile valorilor este reprezentată de funcția de integrare și adaptare, conform căreia valorile sunt ele care dau sens fiecărui obiect și implicit vieții, deoarece acestea constituție cadrul condiției umane;

O altă funcție este funcția normativ-educațională deoarece valorile sunt cele care motivează acțiunea umană, fundamentează formarea personalității umane;

funcția cumulativ-comunicațională – tezaurizează cunoașterea și experiența umană și asigură comunicarea între generații și comunități;

nu în cele din urmă, valorile reprezintă un factor de progres istoric – asigură coeziunea și ordinea socială; determină continuitatea și dinamica sistemelor sociale fie prin situația de conflict, fie prin aderență și promovare, sunt un indicator al gradului de civilizație și cultură.

2. CONCEPTUL ȘI CLASIFICAREA VALORILOR PROMOVATE ÎN ORGANIZAȚIILE PUBLICE

2.1. Organizațiile publice. Autoritatea și exercitarea sa în sistemul public

2.1.1. Conceptul organizației publice

Noțiunea de instituție provine din latinescul ’’institutio’’, care înseamnă așezământ, întemeiere, înființare, dar și obicei, regulă de purtare sau deprindere. Având în vedere această traducere a termenului, instituția poate să însemne atât un organ sau organizație care desfășoară anumite activități cu caracter social, cultural sau administrativ cât și o formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit anumitor norme juridice stabilite pe domenii de activitate.

Termenul de institutie publică este definit ca acel organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, administrativ sau cultural. Instituția publică reprezintă acea instituție cu personalitate juridică care gestionează resursele financiare publice.

Noțiunea de instituție publică nu o putem identifica nici cu cea de autoritate a administrației publice, nici cu cea de autoritate publică. Considerăm că nu putem face această substituire deoarece nu s-ar mai putea utiliza formularea ’’autoritatile și instituțiile publice’’, dacă acești doi termeni ar fi identici.

În art. 151 din Constituția României din 1991 nerevizuită, prin sintagma ’’institutiile Republicii’’ erau definite anumite autorități publice reglementate constituțional. În 2003, prin legea de revizuire a Constituției, sintagma’’instituțiile Republicii’’ a fost înlocuită cu noțiunea de ’’ instituție’’.

Spre deosebire de noțiunea de autoritate publică, termenul de instituție publică presupune structurile subordonate unor anumite autorități ale administrației publice, care funcționează din venituri bugetare dar și din surse extrabugetare.

Instituțiile publice în sensul Legii 273/2006 privind finanțele publice cuprind "autoritățile unităților administrativ-teritoriale, instituțiile publice și serviciile publice de interes local, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora".

Instituțiile publice au un rol important în cadrul statului deoarece prin intermediul acestora statul își îndeplinește funcțiile și rolul.

Doctrina românească împarte insituțiile publice după mai multe criterii. Astfel după regimul juridic pe care acestea îl au, sunt instituții publice cu personalitate juridică: în această categorie intră insituțiile care au un patrimoniu propriu, un buget propriu de venituri și cheltuieli , un cont deschis în trezorerie și conduc contabilitatea proprie. Tot după acest criteriu, identificăm și instituțiile juridice fără personalitate, sunt acele entități care funcționează pe lângă cele cu personalitate juridică proprie sau în subordinea acestora.

Alte criterii după care sunt diferențiate instituțiile publice sunt cele legate de nivelul ierarhic, de importanța activității , de regimul de finanțare.

Vom trata pe scurt aceste clasificări cu exemple la fiecare pentru a delimita exact o instituție publică de o alta. Astfel după domeniul în care își exercită autoritarea insitutiile publice sunt instituții din domeniul legislativ: Parlamentul, Consiliile Județene și Consiliile locale; instituții din domeniul executiv: Guvernul, Ministerele,prefecturile și primăriile și instituții din domeniul judecătoresc: Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Instanțele judecătorești, tribunale și parchete.

Instituția publică denumită Guvern, din punct de vedere istoric este o instituție a organizării feudale de pe teritoriul țării noastre. Termenul de Guvern de-a lungul timpului a avut mai multe accepțiuni, astfel în doctrina interbelică termenul de Guvern, în sens restrâns, desemna numai puterea executivă sau ministerul ori cabinetul ministerial, iar în sens larg, semnifica exercitarea suveranității de către titularul ei, adică aplicarea legilor în cuprinsul teritoriului.

Rolul Guvernului este însă diferit în funcție de constituțiile care îl reglementează. Dreptul comparat distinge atât un rol trihotomic al acestuia: respectiv politic, legislativ și administrativ, în unele constituții Guvernul are un rol dihotonic, doar politic și administrativ și bineînțeles sunt Constituții care reglementează doar rolul politic și altele doar rolul administrativ.

Societatea reprezintă un sistem de colectivitate umană organizată, având o infrastructură determinantă, o structură care reflectă componentele ce o alcătuiesc și o suprastructură edificată din diverse elemente și fenomene diversificate.

Putem deduce foarte ușor faptul că între societate și stat, există anumite relații de interdependență. Statul trebuie să nu aiba un nivel superior societății, ci trebuie să se integreze acestui întreg social din care face parte, pe care îl reprezintă și îl conduce. Toate aceste aspecte exemplifică faptul că administrația se implică în mediul social, iar mediul social este la rândul lui implicat în societate. Dacă administrația satisfice nevoile sociale fundamentale și corespunde criteriilor de satisfacere a acestora , exista deci un raport de compatibilitate între ea și mediul social, înrucât permite pătrunderea acestui mediu.

Pe de altă parte, dacă administrația nu reușește să satisfacă nevoile societății, și nu este receptivă prin mediul său instituțional și funcțional la aceste nevoi, fără a adopta măsurile necesare, raportul dintre cele două medii devine incompatibil situație ce nu poate fi înlăturată decât prin schimbarea și înlăturarea administrației respective.

Odată cu apariția statului a apărut și organizarea administrației de stat, însă teoriile despre aceasta au apărut mult mai târziu. Conform doctrinei occidentale, administrația locală desemnează autoritățile locale autonome alese la nivelul unităților administrativ teritoriale existente și administrația de stat se referă la șeful de stat, la Guvern și alte ministere și alte structuri centrale de specialitate.

Astfel putem spune că administrația publică este compusă din administrația locală și cea de stat însă trebuie să mai avem în vedere că la nivelul administrației locale mai sunt exercitate anumite atribuții de natură statală. Tot sub aspect organic, administrația publică este caracterizată de lispa subordonării administrației locale față de cea centrală.

Această lipsă de subordonare a adminsitratiei locale față de cea centrală, este însă prezentă doar sub aspect organic, deoarece sub aspect material, toate normele care sunt cuprinse în actele emanate de la autoritățile administrației centrale au forță juridică superioară pentru autoritățile locale, astfel încât actele care emană de la acestea trebuie să respecte normele cuprinse în actele autorităților centrale.

2.1.2. Putere sau autoritate în sistemul public

În doctrina de drept constituțional, termenul de autoritate publică este folosit pentru acea formă organizațională care exercită funcțiile guvernării potrivit competentei stabilite de Constituție , ceea ce îi conferă legitimitate și durabilitate. În doctrina actuală însă există rețineri în ceea ce privește această definiție deoarece ignora componența locală a administrației publice, reducând sistemul administrației publice la administrația de stat.

Organele administrației publice acționează fie direct, în baza legii, fie indirect prin intermediul actelor normative pe care sunt competente să le emită pe bază și în executarea legii.

La baza delimitării autorităților administrației publice în autorități cu competență generală și autorități cu competență specială, stă criteriul funcțional. În sistemul din România, putem delimita în trei categorii administrația: administrația centrală care este reprezentată de Președinte, Guvern, organe centrale de specialitate, insituții publice centrale subordonate ministerelor sau autorităților administrative autonome; administrația de stat în teritoriu care este reprezentată de prefect, servicii exterioare subordonate ministerelor sau celelalte organe centrale de specialitate; și administrația locală care este reprezentată de consiliul local și primarul cât si consiliul județean și președintele consiliului județean.

Administrația publică a fost diferită de-a lungul timpului de mai mulți autori , însă în toate definițiile se prezintă caracteristicile esențiale și anume aceelea ca adminsitryia publica este formată din ansamblul autorităților publice care în funcție de atribuțiile specifice emit acte juridice și desfășoară operațiuni materiale prin intermediul cărora se pun în aplicare legile .

Putem defini administrația publică în raport cu autoritățile care o formează astfel ca, aceasta este formată din totalul activităților desfășurate de șeful statului, de Guvern, precum și de autoritățile administrative autonome centrale și locale prin intermediul cărora se pun în executare legile, sau deasemenea se prestează servicii de natură publică în limitele prevăzute de cadrul legislativ. Având la baza aceasta definiție putem trage următoarele concluzii cu privire la caracteristicile administrației publice:

îndeplinirea acestei activități se face atât de către autorități executive cât și de către autorități administrative;

scopul acesteia este acela de a îndeplinii prevederile din cadrul legislativ sau de prestare a serviciilor publice;

aceasta se îndeplinește cu ajutorul regulilor constituționale care fac să prevaleze interesul public.

Pe de altă parte, administrația publică este o parte a activității publice, iar în momentul actual aceasta este definită prin intermediul termenului de executiv care este instituție separată de justiție și de cea de legiferarea, având la conducere autorități politice stabilite prin intermediul legii fundamentale.

Autoritățile care realizează administrația publică sunt:

Președintele României;

Guvernul și ministerele;

organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor;

autoritățile administrative centrale autonome (organe centrale de specialitate care nu sunt în subordinea Guvernului);

instituțiile publice, regiile autonome și companiile naționale subordonate ministerelor;

instituțiile publice, regiile autonome și companiile naționale subordonate autorităților centrale autonome;

prefectul și serviciile deconcentrate ale ministerelor (administrație de stat în teritoriu);

autoritățiile administrative autonome locale (consiliul județean, președintele consiliului județean, consiliul local și primarul);

instituțiile publice și regiile autonome de interes local subordonate organic său funcțional consiliului județean sau local.

Observăm din cadrul Titlului III ca actuala Constituție a României, prevede administrația publică într-un capitol distinct din cadrul titlului intitulat „Autoritățile Publice“ însă acest lucru nu înseamnă că administrația publică se limitează doar la autoritățile avute în vedere în capitolul V al Titlului III din Constituție. Așadar, conform articolului111 din Constituție rezultă că și Guvernul este parte din cadrul administrației publice.

2.1.3. Exercitarea autorității în administrație

În ceea ce privește instituțiile publice, de-a lungul timpului au fost elaborate mai multe teorii cu privire la organizarea și structura acestora și implicit la modul în care se exercită autoritatea în cadrul adminsitrației publice. Prima dintre ele este teoria lui Max Weber, conform căruia odată cu trecerea timpului, conceptele devin din ce în ce mai coerente tinzând spre sistematizare, astfel că în opinia acestuia, birocrația reprezintă un element cheie în cadrul parcursul pe care îl au procesele administrative spre raționalism tehnologic.

O altă teorie care stă la baza organizării în cadrul administrației publice este cea a lui F.Taylor, conform căruia în cadrul unei instituții prezintă o foarte mare importanță activitatea de planificare prin intermediul căreia se acordă o atenție deosebită cheltuielilor afectate la nivelul unei instituții și corelației dintre acestea și volumul de activități desfășurate aferente respectivelor costuri, precum și factorului timp care este deosebit de important în cadrul acestora. Activitățile de planificare trebuie să se realizeze cu responsabilitate în cadrul departamentelor funcționale.

Nu în cele din urmă, organizarea instituțiilor publice se bazează și pe teoria lui Henry Fayol, el fiind cel care a dat naștere managementului administrativ. Conform acestuia, în cadrul unei instituții este nevoie de existența mai multor funcții, funcții care sunt prezente în instituțiile de astăzi, în strânsă legătură cu cea administrativă. Prin intermediul funcției administrative trebuie să se desfășoară o serie de activități, cele mai importante fiind planificarea, controlul și nu în ultimul rând, coordonarea.

În continuare vom prezenta structura unei instituții publice deoarece aceasta este foarte importantă în vederea unei bune desfășurări a activității și totodată a îndeplinirii funcțiilor pentru care a fost înființată.

În primul rând, în cadrul unei instituții publice întâlnim acele persoane care desfășoară activități și îndeplinesc sarcinii similare, fie că acestea au caracter permanent sau, din contră, se desfășoară doar pe perioade limitate de timp. Totalitatea acestor persoane alcătuiesc compartimentul organizatoric care prezintă o serie de caracteristici:

poate fi format din una sau mai multe persoane, însă fiecare dintre acestea trebuie să se afle într-un raport de subordonarea cu o persoană aflată pe un post de conducere;

așa cum reiese din definiția compartimentului, persoanele care intră în componența sa trebuie să îndeplinească atribuții similare, sau de ce nu, chiar atribuții comune;

cu toate că structurile interne au competențe proprii acestea nu pot face parte din relații juridice directe cu alți subiecți de drept, cu alte cuvinte nu au capacitate juridică.

În ceea ce privește compartimentele, acestea pot fi de două feluri, după cum sunt raporturile care există între membrii acestuia și persoana cu funcția de conducere la nivelul instituției publice, respectiv directe sau indirecte. În cadrul compartimentelor directe, între conducător și persoanele cu atribuții de execuție a sarcinilor există o relație directă, cu alte cuvinte nu este nevoie de alte persoane pentru a se realiza comunicarea între cele două părți, în timp ce în cazul compartimentelor complexe, situația se schimbă deoarece acesta este format dintr-un ansamblu de compartimente simple sau deasemenea poate fi format și din mai multe compartimente complexe.

Structura unei organizații publice poate fi împărțită în funcție de atribuțiile pe care le au persoanele în: structura de conducere care cuprinde totalitatea indivizilor care dețin funcții de conducere și structura de execuție care se referă la persoanele care au rolul de executa toate sarcinile care le sunt atribuite de persoanele cu rol decizional din cadrul instituției.

În ceea ce privește structura unei autorității administrative regăsim mai multe elemente. Primul dintre acestea este biroul, care este un compartiment simplu deoarece între șeful de birou și celelalte persoane din cadrul acestuia există o relației fără a fi nevoie de interpunerea altor persoane, iar persoanele care alcătuiesc un birou au responsabilități omogene. Pe lângă birou, un alt element al instituțiilor publice este reprezentat de serviciul care este format din ansamblul persoanelor care au de realizat activități similare sau au de realizat o serie de sarcini care se completează una pe cealalata, persoane care trebuie să se afle în raport de subordonare ierarhică față de aceeași conducere.

În ceea ce privește biroul și serviciul, fiecare dintre acestea pot să își desfășoare activitatea alături de un alt birou sau serviciu, caz în care în cadrul structurii organizatorice a instituției publice ia naștere un alt element și anume: direcția. Criteriul în funcție de care sunt alese birourile sau serviciile să desfășoară activitatea împreună este legat de coordonare. Astfel că apare o direcție atunci când elementele menționate anterior, pentru a-și putea desfășura activitățile, au nevoie de o coordonare.

Strâns legat de acest element apare și direcția generală care cuprinde ansamblul birourilor sau a serviciilor care desfășoară activitățile care au nevoie de coordonare, ca și în cazul direcției, însă elementul de noutate este că aceste activități trebuie să fie realizate doar într-un anumit domeniu de activitate. Important de menționat este faptul că acest element apare doar în cadrul autorităților administrației publice centrale, alături de departament. Departamentul ia naștere ca urmare a reunirii mai multor compartimente în vederea desfășurării activităților sub aceeași conducere și coordonare.

Un alt aspect important, din punctul meu de vedere, este reprezentat de relațiile care se stabilesc în cadrul instituției publice, între persoanele având fie funcții diferite, fie aceeași funcție în cadrul unor compartimente diferite. Așadar, atunci când există persoane care, prin intermediul funcției pe care o dețin, se află în același raport de subordonare față de persoana cu funcția de conducere, putem spune că respectivele persoane sunt situate la același nivel ierarhic.

În centrul tuturor acestor elemente care alcătuiesc structura unei instituții se afla persoanele care sunt angajați fie pe posturi diferite, fie pe posturi similare.

Definirea postului a cunoscut o evoluție importantă prin recunoașterea faptului că acesta nu mai este numai o poziție din structura organizatorică ci și un mijloc prin care angajatul își asumă o responsabilitate îndeplinind un rol bine definit de către instituție. Un alt aspect important privind posturile este dat de analiza acestora care presupune două părți, descriere postului și specificația acestuia. Descrierea postului are rolul de a oferi informații privind îndatoririle și responsabilitățile aferente, condițiile de muncă, rezultatele finale precum și activitatile-cheie ce trebuie desfășurate. Analiza posturilor reprezintă baza care să afla la toate activitățile privind angajații, astfel că un proces de recrutare nu este posibil atunci când nu sunt comunicate cerințele postului și totodată nu este posibilă stabilirea recompenselor pentru un anumit post atâta timp cât acel post nu este proiectat în mod clar.

În cadrul instituțiilor publice, persoanele ale căror posturi prezintă activități, sarcini și responsabilități similare sunt încadrate pe aceeași funcție. Tipurile funcțiilor, în acest caz, dau și denumirile celor două structuri în care se împarte structura organizațională a instituției publice și anume: structura managerială și structura de execuție, în funcție de cum funcționarii au funcții de conducere sau de execuție.

Funcția publică este îndeplinită de către acele persoane care respectă condițiile impuse de lege pentru ocuparea acestei funcții și care desfășoară activitățile specifice fișei postului în vederea asigurării unei bune desfășurări a serviciului public. În ceea ce privește condițiile impuse de lege pentru ocuparea funcțiilor publice acestea sunt prevăzute în Legea Nr.188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici, lege în care sunt precizate și principalele categorii de funcționari publici precum și funcțiile pe care le pot ocupa fiecare dintre aceștia.

În ceea ce privește rolul instituțiilor publice, acesta este bine definit de către legislația în vigoare, în sensul că statul își poate îndeplinii atribuțiile față de cetățeni doar prin intermediul instituțiilor publice. Cu alte cuvinte, acestea reprezintă legătura dintre stat și populația acestuia. În cadrul administrației publice există mai multe instituții publice care pe lângă rolul principal, acela de a asigura o bună desfășurare a serviciului public, au și un rol specific în funcție de tipul fiecărei instituții.

În cadrul instituțiilor publice, raportul dintre acestea și angajații este diferit după funcțiile pe care le ocupă. Astfel, persoanele care ocupă funcții de conducere trebuie ca prin intermediul activității lor să asigure o bună satisfacere a interesului public prin intermediul realizării unor bune condiții pentru desfășurarea managementul și a funcțiilor de execuție de către persoanele încadrate, în timp ce angajații cu funcții de execuție trebuie să își îndeplinească sarcinile și responsabilitățile în așa condiții încât să acorde populației servicii publice de bună calitate în conformitate cu specificul respective instituții.

3.2. Structura sistemului de valori în organizațiile publice

3.2.1. Valori interne și valori externe

În cadrul oricărei instituții publice exista o serie de valori fundamentale care trebuie să fie respectate de către angajații acestora, valori care cumulate, dau naștere filosofiei respectivei organizații publice.

Important de menționat este faptul că intotodeauna instituțiile publice trebuie să își integreze și să își declare valorile care stau la baza acesteia, în misiunea instituției, deoarece în acestă manieră se redau informațiile cu privire la atitudinea pe care o au angajații și managementul public, în general, în raport cu cetățenii precum și percepția lor asupra procesului de muncă. Deasemenea prin integrarea valorile în misiunea instituției, se oferă informații cu privire la valorile etice luate în considerate în cadrul muncii.

În vederea stabilirii structurii sistemului de valori care stă la baza organizațiilor publice este important de precizăm faptul că asupra acestora trebuie să existe o abordare bidimensională deoarece în cadrul oricărei instituții publice există atât valori specifice domeniului de activitate în care operează, cât și valorile generale care există indiferent de domeniul de activitate.

În definirea conținutului misiunii instituției publice se recomandă într-o manieră echilibrată integrarea atât a valorilor și aspirațiilor comune, cât și a celor specifice, apreciate de reprezentanții managementului public ca esențiale în relația cu consumatorii de produse și servicii.

Organizațiile publice nu pot exista în afara unui sistem, ele sunt influențate de componentele sistemului din care fac parte și influențează semnificativ fiecare subsistem al acestuia. Integritatea unui sistem este puternic determinată de un set de valori și principii fundamentale ce precizează, prin conținutul lor, coordonatele de bază între care funcționează componentele întregului. Sectorul public reprezintă o componentă a macrosistemului cu implicații majore asupra funcționalității ansamblului. Acest aspect este evident dacă se ia în considerare diversitatea domeniilor de activitate integrate în sectorul public.

Pe lângă această diversitate, trebuie să luăm în seama setul de valori fundamentale universal valabile care vin să stabilească într-un mod determinant conținutul relațiile de management din cadrul organizațiilor publice, dar și a proceselor acestora. Așadar, aceste valori universale sunt cele care vin să își pun amprenta semnificativ asupra misiunii instituțiilor publice, stând la baza comportamentului pe care îl prezintă funcționarii publici, atât cel organizaitonal cât și cel individual, funcționari care sunt direct implicați în ceea ce privește prestarea de servicii publice către cetățeni.

Sistemul de de valori al organizațiilor public poate fi structurat după două criterii:

apartenență: valori interne și externe;

grad de generalitate: valori universale și particulare

În ceea ce privește valorile interne acestea determină activitatea organizațională a fiecărei instituții publice, ele fiind cele care dau specificitate atât conducerii cât și modalității de organizare a acesteia. De cealaltă parte se află valorile externe care sunt de natură a determina managementul practicat în cadrul instituției dar și scopul pe care îl are de îndeplinit aceasta și obiectivele pe care le are de realizat. Deasemenea tot valorile provenite din mediul extern sunt cele care determină și opțiunile strategice ale instituției, dar și organizarea acesteia.

Așa cum am precizat, valorile interne ale organizațiilor publice sunt cele care vizează activitatea organizațională din cadrul acestora, așadar, pentru a determina aceste tipuri de valori este necesar să precizăm elementele specifice organizării.

Cu toate că de-a lungul timpului au apărut diferite curente, iar schimbările în contextele naționale au determinat modificări radicale în timp în sistemul de valori interne în perioada 1980-1990, pentru organizațiile din sectorul public a apărut și s-a dezvoltat cea mai nouă abordare asupra modului de conducere a acestora, care a adus schimbări fundamentale în mentalitatea și comportamentul funcționarilor publici, în modul de exercitare a funcțiilor de conducere și de execuție, dar și în orientarea organizațiilor publice către piața serviciilor și, implicit, către client.

Așadar, valorile interne din cadrul organizațiilor publice, au fost prezentate sub diferite forme, cele mai importante orientări de valoarea fiind următoarele:

una dintre valorile de bază este reprezentată de performanță care se realizează prin intermediul îmbunatățirii activităților de recrutare a personalului;

participarea personalului în ceea ce privește luarea celor mai importante decizii din cadrul organizației publice;

o altă valoarea foarte importantă din cadrul organizațiilor publice este reprezentată de eficiență;

la fel de importantă și în strânsă corelație cu eficiența, apare ca valoare internă și competitivitatea;

diminuarea intensității controlului și introducerea obligativității în ceea ce privește încadrarea într-un sistem al indicatorilor de performanță etc.

Cu toate acestea, important de menționat este faptul că în cadrul instituțiilor publice este important să se mențină și valorile existente înainte de această abordare și anume: imparțialitatea, profesionalismul, precum și înalte standarde etice.

În abordările trecute, valorile din cadrul instituțiilor publice, așa cum am precizat și anterior, au suferit numeroase modificări. Astfel că, în urmă cu foarte mult timp, valorile fundamentale din organizațiile publice erau acelea de loialitate față de conducător și loialitate față de stat, lucru care a dus la apariția corupției și al dorința funcționarilor publici de a obține catsiguri personale.

Ulterior însă, a apărut abordarea birocratică care a prezentat o altă serie de valori necesare să se afle la baza organizațiilor publice, valori prezentate de către sociologul Max Kerber. Așadar, conform acestuia, toate organizațiile publice trebuia să încadreze în funcție profesioniști care să ofere servicii de calitate. Totodată funcționarii publici, trebuie să fie persoane cu stabilitate în muncă, astfel sporindu-se încrederea în ceea ce privește serviciile publice oferite. Nu în cele din urmă, o altă valoare de bază a organizațiilor publice era neutralitatea politică, în conformitate cu care funcționarii publici trebuie să fie scoși din sfera administrației publice.

O altă abordarea cu privire la valorile din cadrul unei organizații publice este abordarea legală care vine să promoveze mai multe valori fundamentale. Prima dintre ele este reprezentată de protecția drepturilor și a libertăților pentru care este necesar ca în cadrul instituțiilor să se realizeze structuri organizatorice preponderente pe orizontală. O altă valoare promovată de abordarea legală este procedura desfășurării proceselor administrative, precum și responsabilitățile funcționarilor publici.

În timp, o parte din limitele acestei ideologii au fost eliminate, dar în multe state se mențin încă elemente importante ale vechii abordări, care devin incompatibile cu noile condiții în care instituțiile publice din administrație trebuie să își îndeplinească misiunea socială, derivată din sistemul de nevoi generale și specifice.

De partea opusă a valorilor interne se afla valorile externe, care așa cum am precizat și anterior determină atât managementul organizației respective, cât și misiunea și obiectivele acesteia. În ceea ce privește misiunea, aceasta arată care este scopul de bază al instituției, arătând succint de ce a fost înființată acesta și modalitatea prin care își duce la finalitate scopul.

Valorile sunt date de măsura în care angajații unei organizații participă la funcționarea și îmbunătățirea organizației prin intermediul experiențelor de viață, profesionale și spirituale. Aceștia împart între ei aceste aspecte și le perpetuează prin natura activităților desfășurate. Valorile culturale ale unei organizații și prioritățile acesteia se dispun pe verticală și pe orizontală, oferind un cadru formal de luare a deciziilor pentru eșalonul de conducere. În acest sens, cunoștințele și competențele sunt cheia succesului. O strategie este o foaie de parcurs a organizației care îi arată calea prin viziunea stabilită pentru o anumită perioadă de timp. Cea mai importantă parte a punerii în aplicare a strategiei este de a ne asigura că organizația merge în direcția cea bună. Organizațiile rezumă, uneori, viziunea, misiunea, valorile și obiectivele într-o declarație de misiune și o declarație de viziune, ceea ce este insuficient.

2.2.2. Valori universale și valori particulare

În funcție de cel de-al doilea criteriu, respectiv în funcție de gradul de generalitate, valorile pot fi împărțite în două categorii: valori particulare și valori universare.

Valorile universale sunt cele care trebuie să existe în cadrul fiecărei instituții publice și să fie respectate de către acestea indiferent de domeniul de activitate, respectiv de domeniul în care prestează servicii către cetățeni, în timp ce valorile particulare sunt specifice instituțiilor publice dinr-un anumit domeniu de activitate, fiind determinate de acesta.

În continuare vom prezenta unele dintre cele mai importante valori universale care stau la baza tuturor organizațiilor publice indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea. Prima dintre ele este reprezentată de etică.

Etica a fost studiată de-a lungul timpului de foarte mulți filosofi, fiind una dintre cele mai importante ramuri ale filosofiei, având ca principal scop acela de a aduce rezolvare principalelor probleme de natura morală prin intermediul unei proceduri cognitive. Cu alte cuvinte, etica este acea știință care se ocupă cu studierea valorilor din punctul de vedere al principiilor de natura morală precum și cu rolul pe care acestea îl au în cadrul vieții sociale.

Din punct de vedere etimologic, termenul de etică este originar din grecescul ethos, care înseamnă cutumă, obicei, morav, caracter, comportament.

Etica, ca valoare universală în cadrul oricărei organizații publice, îndeplinește mai multe funcții. Prima dintre ele este reprezentată de funcția cognitivă care presupune realizarea mai multor etape. Pentru început se elaborează anumite valori cum ar fi : atitudinea morală, credințe morale, relații morale etc. Ulterior, prin etapa analitico-sintetică se identifică componentele intrinseci ale moralei, urmând ca în ultima etapa să se echivaleze cu devăluirea factorilor generatori sau cauzali ai moralei.

Încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent, sunt recunsocute o serie de valori etice universale care trebuie să existe în cadrul oricărei instituții publice, Acestea sunt: dreptatea, omenia, cinstea, binefacerea, prudența, bunătatea, demnitatea, onoarea, eroismul, libertatea, datoria, iertarea, responsabilitatea, fidelitatea, solidaritatea etc.

Aceste valori fundamentale sunt de natură a reprezenta un sprijin pentru orice individ în vederea clarificării sale în ceea ce privește problemele existențiale cu care se confruntă. Tocmai în acest scop, se dorește ca pentru o bună desfășurare și exercitare a oricărei profesii, în cazul nostru, a profesiei de funcționar public, însușirea și accesarea acestor valori să se realizeze în vederea dobândirii profesionalismului și a formării conduite profesionale, aceste valori fiind o mare parte din cultura morală a unei societăți.

De fapt valoarea etica este rezultatul unor relatii dintre anumite obiecte reprezentate si anumite sentimente legate cu acele reprezentari. Intr-adevar sentimentul este un element important in actiunea morala, el insa nu este cel mai determinant. Actiunea morala a unui om, care intotdeauna face bine pentru ca vrea sa faca, este usor emotionanta deoarece face acest lucru in mod constient si cu claritate de fapta sa, nu are tot atata valoare ca actiunea unui om, care îi propune in mod constient savarsirea unei actiuni, fiind calauzit numai de dorinta de a contribui la progresul uman.

Sentimentele si reprezentarile morale sunt determinate, in ultima instanta, de o dorinta, de o tendinta a sufletului catre binele general. Aceasta dorinta nu e pur individuala, subiectiva, ci ea are un moment obiectiv, intru cat se ref era la ceea ce e social-cultural.

În ceea ce privește funcționarul public este obligatoriu că, competența sa profesională, să aibă la baza valorile etice fundamentale deoarece doar având aceste valori poate să respecte drepturile și interesele legitime ale membrilor societății dar și să își angajeze răspunderea cu privire la funcția pe care o are de îndeplinit. Totodată, funcționarul public va avea parte de respectul cetățenilor doar ca urmare a demonstrării de către acesta dintâi a faptului că se bazează pe un set complet de valori etice fundamentale.

Valoarea fundamentală a eticii profesionale este reprezentată de datorie, care vine să exprime modalitatea prin care se realizează necesitatea din sfera morală, fiind totodată valoarea de bază a oricărei conduite din cadrul serviciilor publice.

Așa cum am menționat, conștiința datoriei etice este o necesitate în cadrul oricărui domeniu și deasemenea și în cadrul domeniului public deoarece fără conștientizarea acesteia nu se poate îndeplini funcția cu profesionalismul necesar.

Conștiința datoriei etice vizează în primul rând înțelegerea importanței dreptului atât în ceea ce privește relațiile dintre individ cu ceilalți membrii ai societății, cât și în ceea ce privește relațiile cu propria persoană. Această importanță a înțelegerii locului pe care îl ocupă dreptul în cadrul relațiilor dintre membrii societății în timpurile noastre, intra tot mai mult sub incidența reglementării etice și chiar juridice, pentru a contribui la slujirea binelui general.

Pe de altă parte, acele persoane încadrate într-o funcție publică trebuie să își îndeplinească datoria fundamentală pe care o au prin funcția respectivă și anume aceea de a respecta drepturile și de a promova interesele legitime ale cetățenilor, precum și de a contribui prin intermediul activității pe care o desfășoară, la realizarea binelui general.

Cea de-a doua valoare universală este morala. În cadrul literaturii de specialitate s-a arătat faptul că de cele mai multe ori conceptele de morală și etică sunt considerate sinonime, însă etse important de știut faptul că morala reprezintă obiectul de studiu al eticii și nu poate fi confundată cu aceasta.

Morală a fost definită diferit de-a lungul timpului de mai mulți autori, fiind considerată totalitatea normelor care vin să reglementeze comportamentul individual, norme care au la baza valori fundamentale cum ar fi : responsabilitate, sinceritatea, bine, corectitudine, fiind impuse atât de opinia publică cât și de conștiința morală a persoanei..

Așadar, această valoare fundamentală face referire la comportamentul individual al oricei persoane, comportament care este analizat prin intermediul valorilor de drept sau nedrept, bine sau rău, în timp ce etica este cea care se referă la valorile și normele morale în acțiune.

Morala reprezintă, astfel, ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții, în primul rând și față de colectivitate, în același timp. Termenul de morală este folosit într-un dublu sens: într-un sens larg, când în morală se includ atât valorile, cât și nonvalorile, atât aspectele pozitive, cât și cele negative, în funcție de care este judecat comportamentul uman și prin raportare la care se realizează modelarea și reglementarea etică și într-un sens restrâns, când termenul de morală reprezintă numai ceea ce este pozitiv din punct de vedere etic.

Făcând o comparație între normele morale și normele juridice, este important să menționam faptul că, spre deosebire de normele juridice care sunt impuse cetățenilor prin lege, astfel că dacă ele nu sunt respectate din propria vointa a acestora se va apela la forta coercitivă a statului, normele morale au doar valoare de recomandare, astfel că ele nu sunt obligatorii pentru indivizii, ci respectarea lor depinde de constiința acestora.

Concluzionand, putem spune faptul ca valoare morala nu e aceea care e determinata de un principiu empiric sau de un sentiment oarecare empiric, ci ea e determinata de un principiu rational apriori. Cu alte cuinte, valoarea morala este determinata de ideea datoriei.

In ceea ce priveste valoarea etica, aceasta reprezinta, in ultima instanta, un imperativ caruia trebuie sa se supuna toti indivizii, care are la baza o serie de principii apriorice, cum ar fi ratiunea. Deasemenea, ca si in cauzul moralei, etica nu prezinta nimic psihologic, ci prezinta o nuanta rationala si logica.

2.3. Valorile promovate în organizațiile publice

2.3.1. Valorile europene – fundament al democrației participative

În ultima perioadă, noțiunile de valori eruopene și cele de identitate europeană sau cetățenie au devenit din ce în ce mai importante, mai ales ca urmare a faptului că s-au eliminat cele mai mari entități ce aveau la baza criterii idelogice și totodată s-a reinventat În ultima perioadă, noțiunile de valori eruopene și cele de identitate europeană sau cetățenie au devenit din ce în ce mai importante, mai ales ca urmare a faptului că s-au eliminat cele mai mari entități ce aveau la baza criterii idelogice și totodată s-a reinventat democrația în statele post-comuniste, aparand presiunile asupra cetățeniei din partea imigranților și a refugiaților, globalizarea economică, erodarea statului-națiune, agravarea „deficitului democratic“ al instituțiilor democratice și reducerea progresivă a ratei de participare la alegeri sau la dezbaterile civice.

Pentru clarificarea termenului folosit excesiv și în sensuri destul de vagi, unii autori au considerat că noțiunea de „valori europene” e utilizată în principal în trei sensuri:

• valori fundamentale, de bază, care stau la baza formării Comunității Europene. Acestea au o valoare politică, însă sunt suficient de concrete pentru a fi introduse în tratate;

• diverse poziții ideologice, care apar mai ales în contextul dezbaterii despre identitatea europeană. Acestea se referă mai ales la convingerile individuale și nu capătă decât foarte rar valoare legală.

• valorile aflate la baza acquis-ului comunitar în privința conceptelor de protecție a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, domnia legii, libertate sau democrație.

Valorile fundamentale comune care se află la baza tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, se regăsesc în toate tratatele încheiate de către acestea, Carta Drepturilor fundamentale fiind considerată cea mai fermă declarație în ceea ce privește recunoașterea, protecția și respectarea drepturilor cetățenilor Uniunii Europene.

Având la baza Carta, care este de natură a definii drepturile și libertățile fundamentale pe care toate organismele și instituțiile UE sunt obligate să le respecte, precum și guvernele din cadrul fiecărui stat atunci când vin să aplice legislația europeană, putem spune că valorile comune pe care se întemeiază Uniunea Europeană și care vin să garanteze democrația participativă sunt:

demnitatea umană;

libertatea;

democrația;

egalitatea;

statul de drept;

respectarea drepturilor omului.

Aceste valori universale și indivizibile care stau la baza Uniunii Europene sunt de natură a arăta care este locul indivizilor în cadrul acțiunilor întreprinse de aceasta și totodată de a crea pentru aceștia un cadrul care să se bazeze pe justiție, siguranță și nu în ultimul rând, libertate.

Aceste valori menționate anterior trebuie să fie respectate de către toate instituțiile publice din România, instituții care trebuie să fie întemeiate având la bază principiul statului de drept și al democrației.

În continuare vom prezenta pe larg valorile europene care trebuie să se afle la baza tuturor organizațiilor publice în vederea respectării principiului democrației participative.

Prima dintre valorile europene este reprezentată de demnitatea. Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede demnitatea ca valoare fundamentală în cadrul Titlului I.

Conform articolului 1 din cadrul acestui titlu, demnitatea umană nu poate fi încălcată, de aceea trebuie respectată și în același timp trebuie protejată de către instituțiile publice atât de la nivelul Uniunii Europene, cât și din fiecare stat membru al acesteia. O altă valoare privind demnitatea este prezentată în cadrul articolului 2 al aceluiași titlu, conform căruia orice persoană are dreptul la viață. Așadar, ca urmare a respectării dreptului la viață, care este un drept fundamental al oricărui cetățean al Uniunii Europene, legiuitorul interzice posibilitatea aplicării pedeapsei cu moartea sau executarea.

Demnitatea, ca valoare comună universală și indivizibila a statelor membre ale Uniunii Europene presupune deasemenea și respectarea integrității fizice și psihice a cetățenilor, dar și respectarea anumitor reguli în ceea ce privește domeniul biologiei și cel al medicinei. Privind demnitatea, leguitorul interzice deasemenea tortura sau alte tratamentele degradante, precum și sclavia și munca forțată.

O altă valoarea europeană care trebuie să se afle la baza tuturor organizațiilor publice este reprezentată de egalitate. Aceasta este reglementată în cadrul Titlului III din Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, fiindu-i atribuite articolele 20-26. Egalitatea, că valoarea europeană este prevăzută din mai multe puncte de vedere.

În primul rând este vorba de egalitate în fața legii, ceea ce înseamnă că toate organizațiile publice trebuie ca în relațiile cu cetățenii și în momentul prestării serviciilor publice către aceștia, să â aplice aceleași prevederi legale și nimeni că nu fie favorizat sau defavorizat. Pe de altă parte, există egalitatea între femei și bărbați, astfel că toate organizațiile publice trebuie să aibă la baza această valoare fundamentală atât în ceea ce privește încadrarea în funcțiile publice a femeilor și bărbaților cât și în ceea ce privește raporturile cu cetățenii beneficiari ai serviciilor publice.

Tot în Carta Europeană a drepturilor fundamentale această valoare europeană vizează și egalitatea dintre tineri și persoanele în vârstă precum și egalitatea persoanelor cu handicap. Deasemenea trebuie să se respecte diversitatea culturală, religioasă, precum și lingvistică, a fiecărui cetățean.

O altă valoarea europeană fundamentală de natură a reprezenta fundament pentru democrația participativă este reprezentată de solidaritate. Aceasta este reglementată în cadrul Titlului IV și cuprinde articolele 27-28 din Carta Drepurilor Fundamentale a Uniunii Europene. În cadrul acestor articole legiuitorul instituie printre cele mai importante prevederi faptul că în cadrul organizațiilor, așadar și în cadrul organizațiilor publice, angajații trebuie să fie informați și totodată consultații în timp util și deasemenea au dreptul de a încheia convenții și contracte colective de muncă. Totodată în scopul protejării angajaților, leguitorul instituie prevederea potrivit căreia aceștia trebuia să își desfășoară activitatea de muncă în condiții echitabile fără a se afla sub riscul de a fi concediați, fără a primi o justificare.

Carta Fundamentală a Drepturilor Fundamentale s-a proclamat în timpul Consiliului European de la Nișa din anul 2000. Pentru prima dată de la crearea Comunității Economice Europene în 1957, Carta descrie ansamblul drepturilor sociale, economice, civile și politice de care beneficiază toți cetățenii europeni. Charta reflectă drepturile, principiile și valorile pe care instituțiile UE trebuie să le ia în considerare atunci când construiesc și aplică legislația europeană. Deși deocamdată nu a fost integrată în tratatele UE, ea a fost integrată în proiectul de Tratat constituțional al UE.

Carta expune, într-un singur text, ansamblul drepturilor de care beneficiază toți cetățenii europeni:

• drepturi civile: drepturile omului și dreptul la justiție, garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europei;

• drepturi politice: care derivă din cetățenia europeană stabilită prin Tratate;

• drepturi sociale și economice: care includ drepturile stabilite de Carta Comunitară a Drepturilor Sociale ale Muncitorilor, adoptată pe 9 decembrie 1989 la summit-ul de la Strasbourg al șefilor de stat și guvern din Statele Membre, sub forma unei Declarații.

În concluzie, Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale proclamă valori precum protecția drepturilor și libertăților fundamentale, dreptul la viață, libertatea, demnitatea, egalitatea de șanse între femei și bărbați, solidaritate, educația, protecția mediului și îmbunătățirea calității vieții, protecția copiilor

2.3.2. Valori constituționale și legale

Valorile care stau la baza activității organizațiilor publice sunt strâns legate de conduita pe care o prezintă funcționarii publici deoarece aceștia sunt cei care promovează și respecta valorile atât europene și internaționale, cât și interne.

Așadar, pe lângă valorile comune europene prevăzute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în cadrul fiecărui stat există valorile prevăzute de lege care trebuie să existe în cadrul oricărei organizații publice.

În țara noastră, valori privind organizațiile publice se regăsesc atât în cadrul legii fundamentale a statului cât și în alte legii speciale. Pentru început, vom prezenta valorile fundamentale privind organizațiile publice prezentate în cadrul Constituției României .

Prima dintre valori este reprezentată de egalitate. Astfel că, Legea Fundamentală prevede faptul că cel angajat în cadrul unei funcții publice este obligat să ofere servicii publice către toți cetățenii beneficiari, fără a aplica acestora un tratament inegal. Articolele prin intermediul cărora legiuitorul constituant a introdus această valoare sunt articolele 4 denumit” Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni”, precum și articolul 16 care reda egalitatea în drepturi.

Observăm așadar, faptul că prin intermediul acestor articole constituționale sunt prezentate valorile de egalitate și solidaritate, aceleași valori care sunt prezentate și prin Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În ceea ce privește articolul 16, în cadrul primului alineat, legiuitorul prevede clar faptul că autoritățile publice trebuie să aplice legea în mod unitar tuturor cetățenilor indiferent de diferențele care există între aceștia.

O altă valoarea care este prevăzută de Constituția România, dar care nu este prevăzută la nivel european în mod expres, este reprezentată de credință față de țară. Așadar, în conformitate cu articolul 54 din cadrul legii fundamentale, funcționarii publici trebuie să îi fie fideli propriei țării, acesta fiind o valoare sacră.

În cadrul celui de-al doilea alineat, legiuitorul constituant a introdus și obligația funcționarilor publcii de a depunne jurământ în vederea respectării valorile de credința și fidelitate față de țară.

Constituția României prevede prin introducerea articolului 26 un alt principiu care trebuie respectat de către toți funcționarii publici și anume acela de a respecta și apăra demnitatea tutror cetățenilor care beneficiază de serviciile publice oferite de aceștia. Conform acestui articol, toți cei care sunt încadrați în cadrul unei funcții publice trebuie să respecte viața intimă, familiară și privată a tuturor beneficiarilor serviciilor publice, leguitorul prevăzând totodată faptul că dreptatea, liberă dezvoltare a personalității umane și plurarismul politic reprezintă valori supreme, ceea ce înseamnă că trebuie să fie promovate și respectate de către toți angajații domeniului public.

Deasemenea, din cadrul articolului 1 al Constituției României, conform căruia este obligatorie respectarea legii fundamentale și a supremației acesteia, precum și a celorlaltor legi, reiese faptul că la baza tuturor activităților desfășurate de către funcționarii publici aflați la locul de muncă, este obligatoriu să se afle această valoare.

În cele ce urmează vom prezenta valorile legale din cadrul organizațiilor publice. Aceste valori sunt prezentate pe larg în două legi speciale și anume în Legea 7/2004 denumită Codul de conduită a funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României Nr.157 din 23 februarie 2004, precum și Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 365 din 29 mai 2007.

În cadrul secțiunii privind valorile universale care trebuie să fie promovate în cadrul organizațiilor publice am precizat faptul că alături de etică, morala este una dintre aceste valori. În cadrul acestui capitol, vom prezenta valorile legale ale persoanelor încadrate în cadrul sistemului public, valori care reprezintă baza comportamentul profesional și moral al funcționarului public în serviciu și în afară

serviciului, având în vedere că este purtătorul autorității publice.

Pentru că funcționarii publici sunt purtătorii puterii discreționare a administrației publice, și adesea se pot corupe sau manifesta abuziv prin încălcarea drepturilor și intereselor cetățenilor, este necesar că normele ce privesc comportamentul profesional și moral al funcționarului public, deontologia acestuia, să se refere atât la relațiile sale în interiorul serviciului, cu șefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, cât și cu beneficiarii activității sale, cu celelalte persoane juridice, inclusiv cu celelalte instituții ale statului, de fapt cu societatea în ansamblul său.

În continuare vom prezenta principalele valori pe baza cărora își desfășoară activitatea funcționarii publici, valori care reies din cadrul dispozițiilor legale interne.

Așa cum am precizat și în cadrul secțiunii privitoare la valorile europene plurarismul este una dintre valorile pe baza cărora Uniunea Europeană și implicit statele membre ale acestea funcționează.

Și în cazul funcționarilor publici, plurarismul trebuie să fie una dintre valorile fundamentale deoarece sistemul politic este cel care reda echilibrul dintre diversele grupuri existe la nivelul statului, cum ar fi : grupurile religioase, economice, profesionale etc. Însă, dintotdeauna fiecare dintre aceste grupuri a încercat să își impună voința politică public dar acest lucru nu este posibil deoarece fiecare dintre acestea este necesar să se adapteze cerințelor celorlalți.

O etică administrativă completă înseamnă slujirea consecventă a interesului publicului larg. În locul regulii majorității, pluralismul recunoaște conducerea minoritară.

O altă valoarea fundamentală care se afla la baza organizațiilor publice prin intermediul funcționarilor publici care desfășoară activitatea în cadrul acestora este reprezentată de responsabilitatea socială.

Responsabilitatea și răspunderea reprezintă două valori de bază funcționarilor publici în activitatea lor de prestare de servicii cetățenilor. Atunci când sunt folosite ca măsură a calității și a performanței, ele oferă funcționarului public posibilitatea de a identifica punctele forte și punctele slabe ale acțiunii lui. O asemenea analiză poate fi utilă în elaborarea unui program de creștere a performanței profesionale.

Așa cum am precizat anterior, alături de responsabilitate apare și răspunderea ca valoare fundamentală, responsabilitatea precedând răspunderii și putând să o elimine. În comportamentul funcționarului public trebuie să primeze responsabilitatea, existând convingerea potrivit căreia slujirea cu credință a interesului public este baza comportamentului său profesional și moral. Totodată, inerția și lipsa de responsabilitate a forței de muncă conduc la creșterea ineficienței.

Astfel, în cazul unui titular al unei funcții publice, în general, și în cazul unui funcționar public, în special, responsabilitate înseamnă existența unei atitudini pline de solicitudine față de problemele cetățenilor, implicarea lor cu obiectivitate și profesionalism în realizarea sarcinilor funcțiilor lor, funcții înțelese că adevărate misiuni sociale.

Pentru un funcționar public caracterizat de un înalt spirit de responsabilitate nu există o valoare mai importantă decât îndeplinirea, cu o convingere reieșită din înțelegerea rațională a fenomenelor, a sarcinilor funcției sale. Un asemenea tip de funcționar este stăpânit de un sentiment de vinovăție când ceva nu a fost în ordine în munca sa, chiar dacă e vorba de un aspect mai puțin important, care pentru un ochi neavizat nu este sesizabil.

Pe lângă aceste valori prezentate pe larg anterior, Codul deontologic al funcționarului public prevede o serie de principii care au caracter de valori ce trebuie să stea la baza activității tuturor funcționarilor publici.

Aceste principii sunt prevăzute în cadrul articolului 3 din Legea 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicat 2007 și sunt în număr de nouă.

Primul dintre aceste principii este principiul supremației Constituției și a legii, conform căruia angajații din cadrul sistemului public sunt obligați să respecte legea fundamentală a statului precum și celelalte legi. Acest principiu cu caracter de valoare este prevăzut și în Constituția României, astfel că l-am prezentat și în cadrul primei părți a acestei secțiuni, privind valorile constituționale. Acesta reprezintă consecință firească a aplicării principiului general al legalității care așa cum bine știm trebuie să existe la baza activității organizației publice Constituția, ca lege fundamentală și legea, în sens larg, constituind temeiul, dar și limita oricărei acțiuni administrative într-un stat de drept.

Cel de-al doilea principiu pe care trebuie să îl respecte angajații din cadrul administrației publice este reprezentat de prioritatea interesului public. Prin intermediul acestui principiul, leguitorul a introdus ideea potrivit căreia întotdeauna în cazul funcționarilor publici trebuie să primeze interesul cetățenilor care beneficiază de serviciile publice oferite de acesta în defavoarea interesului personal al angajatului instituției publice. Acest principiu apare ca urmare a faptului că funcționarul public este cel care trebuie să respecte justiția, respectiv să acorde servicii publice eficiente și de calitate, fără a ține seama de implicații pe care acest lucru le are asupra vieții personale.

În cadrul articolului 3 din Codul Deontologic al funcționarilor publici este prevăzut și principiul egalității. Acesta valoarea pe care am prezentat-o atât în cadrul secțiunii privind valorile europene cât și în cadrul valorilor constituționale,

este reglementată și în această lege specială, datorită importanței majore pe care o prezintă. Așadar, orice persoană angajată în cadrul unei funcții publice este obligată să presteze servicii publici fără a face nicio dicriminare față de cetățeni.

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor cunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Funcționarii publici trebuie să își ducă la îndeplinire sarcinile și atribuțiile pe care funcția lor le presupune cu profesionalism, acesta fiind un alt principiu pe care articolul 3 îl prevede. În ceea ce privește profesionalismul acesta include o serie de alte valori de bază pentru desfășurarea activității funcționarilor publici.

Așadar, aceștia trebuie să presteze servicii publice dând dovadă de responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiință, seriozitate, ceea ce constituie, sau ar trebui să constituie, singura garanție a stabilității funcționarilor publici pe funcțiile publice pentru care au fost numiți, indiferent de modificările care pot surveni la nivelul politic de conducere a structurilor administrative.

Un alt princiul care trebuie să existe în cadrul sistemului public este principiul imparțialității și independenței, conform căruia funcționarii publici sunt obligați să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcției publice. Acest principiu va funcționa numai împreună cu celălalt mare principiu la care ne-am referit deja, principiul asigurării egalității de tratament al cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, fără nicio discriminare.

În Codul deontologic al funcționarilor publici, legiuitorul a introdus deasemenea obligativitatea existenței integrității morale la nivelul tutror angajaților, deoarece fără existența acestei valori fundamentale, aceștia pot să abuzeze de funcția de care o au prin diverse metode, una dintre ele fiind acceptarea diferitelor daruri pentru a face diferența de tratament între cetățenii beneficiari ai serviciilor publice.

Totodată, angajaților sistemului public pot să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile cu respectarea bunelor moravuri și a ordinii publice. Totuși, este important de menționat faptul că libertatea acestora, de a-și exprima gândurile și opiniile, cunoaște anumite limitări, existând chiar o obligație de rezervă de care funcționarii publici trebuie să dea dovadă în exercițiul acestei libertăți fundamentale.

Valori fundamentale, care este lesne de înțeles că trebuie să existe în sistemul public pentru o bună desfășurare a activității, sunt și corectitudinea și cinstea angajaților. Aceaste valori se pot exprima prin îndeplinirea sarcinilor cu bună credință.

Bună credință, în domeniul juridic, se exprimă prin mai multe elemente:

intenția dreaptă, ca rezultantă a loialității sau probității, care implică totdeauna absența dolului și a fraudei, precum și fidelitatea în angajamente;

diligența, corespondentă a valorii morale a prudenței, determină săvârșirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului lor, circumscris în limitele legii;

sinceritatea, reprezintă latura juridică a ordinii cu valoare morală;

abținerea de la vătămarea sau de la păgubirea altuia, care este echivalentul preceptului roman: alterum non laedere.

Ultimul principiu pe care îl vom prezenta este principiul transparenței, în conformitate cu care toate activitățile pe care angajații din cadrul domeniului public le desfășoară trebuie să fie publice, astfel că modalitatea în care aceștia își îndeplinesc sarcinile față de cetățenii trebuie să fie cunsocute și de către ceilalți, fiind astfel supune monitorizării acestora.

2.3.3. Valori internaționale

Ultima categorie de valori pe care o vom prezenta și care ar trebui să stea la baza tuturor organizațiilor publice este reprezentată de valorile internaționale.

Una dintre cele mai importante valori din acestă categorie este reprezentată de încredere. Instituțiile publice din cadrul oricărui stat trebuie să își desfășoare activitățile astfel încât cetățenii beneficiari ai serviciilor publice oferite de aceștia să aibă un grad de încredere ridicat. Încrederea de care trebuie să beneficieze instituțiile publice trebuie privită din mai multe puncte de vedere și poate fi obținută respectând o serie de alte valori. Astfel, în primul rând este vorba despre încrederea în serviciile publice de care beneficiază.

Cetățenii, ca urmare a modalității în care funcționarii publici își îndeplinesc sarcini și își duc la bun sfârșit atribuțiile, trebuie să aibă încredere că acestea sunt ce cea mai bună calitate și întotodeauna când au o problemă ce își are rezolvare în cadrul organizațiilor publice, aceasta va fi rezolvată cu profesionalism. Așadar, una dintre valorile de care trebuie să dea dovadă funcționarii publici pentru a dobândi încrederea cetățenilor este profesionalismul și toate implicațiile care decurg din acesta.

Pe de altă parte, încrederea apare ca urmare a respectării principiului egalității de către toți funcționarii publici. Cetățenii vor avea încredere în ceea ce privetse organizațiile publice doar în condițiile în care angajații acestora vor fi imparțiali și vor presta servicii de aceeași calitate pentru toți beneficiarii fără a ține cont de diferențele care există între aceștia.

O altă valoare fundamentală promovată la nivel internațional este democrația. Democrația nu posedă nici o teorie care să cuprindă funcționarea numeroaselor ei tipuri de mecanisme. Eforturile către cristalizarea unei teorii a democrației demonstrează tendința regretabilă către o gândire limitată la abstracții, neîmbinând niciodată enunțurile generale cu realitățile experienței practice și ocolind până și observarea unor deosebiri importante existente între abstracții, care se întâmplă să fie legate între ele în virtutea obiceiului sau uzanței.

Ceea ce este important de reținut este că o abordare retrospectivă a teoriei democrației în țările dezvoltate poate oferi celor interesați aceleași sisteme de valori, dublate de o mare varietate de modele de abordare și aplicare, ceea ce le face inedite, complexe și foarte greu accesibile. Dacă la acestea adăugăm și cauza efectului sinergic al teoriei democratice, respectiv rolul valorilor culturale, atunci înțelegem de ce este necesar că cetățenii să identifice prin reprezentanții politici structura aparatului guvernamental reprezentativ, pentru că elementele teoriei democrației să poată deveni o Noutăți în managementul public realitate concretă și nu doar o ideologie formală, cu efecte declarative și fără efecte palpabile resimțite de membrii societății.

Responsabilitatea socială este o altă valoarea fundamentală internațională care trebuie să stea la baza activităților desfășurate de către funcționarii publici. Responsabilitatea presupune respectarea din propria voință de către orice persoana a acelor valori ce sunt promovate de către și în cadrul unei comunități, iar în condițiile in care aceste valori nu sunt respectate indivizii practic încetează să mai fie respnsabili și consecința firească este aceea de a deveni răspunzător pentru comportamentul care, de cele mai multe ori, devine contrar legii. Același lucru se întâmplă și în cazul funcționarului public, care trebuie să își asume responsabilitatea în cazul în care activitatea desfășurată de el nu respecta prevederile legale sau principiile și valorile promovate de către această.

Cu alte cuvinte, termenul de responsabilitate vine sa definească acele principii morale, deoarece reprezinta capacitatea unui individ de a lua în mod voluntar și conștient o hotărâre fără să se raporteze, în prealabil, la o autoritate superioară care să-i confere motivele actelor sale și fără să fie judecat pentru acestea , in timp ce raspunderea vizează acea responsabilitate juridică .

Ajungem la o altă valoarea fundamentală importantă și anume respectul și orientarea față de cetățean. Această valoare își are corespondentul la nivel european și intern în valoarea privind demnitatea cetățeanului. Altfel spus, atunci când funcționarii publici prestează servicii publice către cetățenii beneficiari ai

acestora, aceștia dintâi trebuie să nu adusă sub nicio formă atingere demnității persoanei beneficiara. Cetățenii trebuie tratați cu respect, iar serviciile oferite trebuie să fie de natură a îndeplinii cât mai bine cerințele oamenilor și a totodată trebuie să fie de cea mai bună calitate.

Nu îl ultimul rând vom prezenta performanța, că valoarea internațională, care este foarte importantă pentru a vedea calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor.

Performanțele administrației sunt condiționate, în primul rând, de profesionalismul și moralitatea personalului care activează în cadrul structurilor administrative. Așadar este absolut justificată și necesară preocuparea privind cunoașterea, studierea și influențarea comportamentului personalului administrativ, în general, și a comportamentului funcționalilor publici, în special, în scopul îmbunătățirii activității de natura adminsitrativă.

Concluzii

În această ultimă parte a lucrării, am prezentat concluzii cu privire la valorile fundamentale care trebuie să existe în cadrul organizațiilor publice.

În ceea ce privește conceptul de valoarea, am observat faptul că de-a lungul timpului aceasta a fost perceput diferit de către diverși filosofi și sociologii, însă toate definițiile cuprind elementele esențiale. Un aspect foarte important este legat de diferența care trebuie să existe între valoare și atitudine. Astfel că, valorile sunt acele orientări cu privire la clase generale de lucruri, în timp ce atitudinile vizează lucruri și obiecte specifice. Din punct de vedere psihologic, valorile sunt văzute ca fiind criterii de orientare a persoanelor în societate, ele având la baza anumite elemente specifice cum ar fi, trebuințele, motivariile dar și dorințele indivizilor.

În ceea ce privește sistemul public, am ajuns la concluzia că termenele de instituție publică și autoritatea publică nu pot fi confundate deoarece spre deosebire de noțiunea de autoritate publică, termenul de instituție publică presupune structurile subordonate unor anumite autorități ale administrației publice, care funcționează din venituri bugetare dar și din surse extrabugetare. Nu pot fi similare aceste noțiuni deoarece termenul de autoritate publică este folosit pentru acea formă organizațională care exercită funcțiile guvernării potrivit competentei stabilite de Constituție , ceea ce îi conferă legitimitate și durabilitate. În doctrina actuală însă există rețineri în ceea ce privește această definiție deoarece ignora componența locală a administrației publice, reducând sistemul administrației publice la administrația de stat.

Concluziile cele mai importante sunt cele cu privire la partea de valori fundamentale promovate în cadrul organizațiilor publice. În cadrul oricărei organizații publice există un sistem de valori care se află la baza tuturor activităților desfășurate de către angajații acestora.

În vederea stabilirii structurii sistemului de valori care stă la baza organizațiilor publice este important de precizăm faptul că asupra acestora trebuie să existe o abordare bidimensională deoarece în cadrul oricărei instituții publice există atât valori specifice domeniului de activitate în care operează, cât și valorile generale care există indiferent de domeniul de activitate.

Acest sistem de valori cuprinde pe de o parte valorile interne și valorile externe, iar pe de cealaltă parte valorile particulare și valorile universale.

În desfășurarea activității de către funcționarii publici aceștia trebuie să se bazeze pe o serie de valori.

În primul rând este vorba despre valorile europene care sunt promovate în vederea existenței democrației participative. Cele mai importante dintre aceste valori europene sunt prezentate în Carta drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În concluzie, Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale proclamă valori precum protecția drepturilor și libertăților fundamentale, dreptul la viață, libertatea, demnitatea, egalitatea de șanse între femei și bărbați, solidaritate, educația, protecția mediului și îmbunătățirea calității vieții, protecția copiilor.

Aceste valori universale și indivizibile care stau la baza Uniunii Europene sunt de natură a arăta care este locul indivizilor în cadrul acțiunilor întreprinde de aceasta și totodată de a crea pentru aceștia un cadrul care să se bazeze pe justiție, siguranță și nu în ultimul rând, libertate. Ele trebuie să fie respectate de către toate instituțiile publice din România, instituții care trebuie să fie întemeiate având la bază principiul statului de drept și al democrației.

Un alt tip de valori care stau la baza organizațiilor publice este reprezentat de valorile constituționale și legale. Dacă valorile europene se află la baza tuturor statelor membre ale acestui, legiuitorul roman a simțit nevoie să introducă și la nivel intern o serie de valori care vin să le completeze pe cele promovate la nivel european. Acestea sunt prevăzute atât în legea fundamentală a statului român și cele mai importante sunt: egalitate, solidaritate, demnitate, credință față de țară, cât și de în legi speciale. În cele ce privește legile speciale cele mai importante valori privind funcționarii publici sunt prezentate în cadurl Legii 7/2004- Codul de conduită a funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României Nr.157 din 23 februarie 2004, care sunt ridicate la rând de principii.

Deasemenea o altă cateorie de valori care , din punctul meu de vedere, este foarte importantă pentru funcționarii publici este reprezentată de valorile internaționale, cele mai importante dintre acestea fiind: democrația, respectul și orientarea față de cetățean, încrederea și responsabilitatea socială.

Bibliografie

Alexandru Ciobanu, Drept administrativ-suport de curs, Universitatea din București, 2011

Angelica Nicoleta Onea, Influența sistemului de valori în cultura organizațională, Management intercultural,Volumul VII, Nr. 13/2005, 2005

Anton Parlagi, Teoria administrației publice, Editura Pro Universitaria, București, 2008

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Volumul I, Ediția a 4-a, Editura All Beck, București, 2005

Armenia Androniceanu , Management public, Biblioteca Digitală ASE

Armenia Androniceanu, Noutăți în Management Public, Ediția a 2-a, Editura Universitară, București, 2005

Arthur Schopenhauer, Fundamentele moralei, Antet, Oradea, 1994

Boiana Augusta Berchi, Cartea Funcționarului Public, Editura Teora, București, 2000

Cezar Bîrzea, Cetățenia europeană, Editura Politeia, SNSPA, 2005

Dana Apostol Tofan, Drept adminsitrativ-suport de curs, Universitatea din București, 2012

Dana Apostol Tofan, Drept Administrativ, Editura C.H.Beck, București, 2008

Dimitrie Gherasim, Buna-credință în raporturile juridice civile, Editura Științifică, București, 1981

Emanuel Albu, Deontologia funcției publice, Editura Fundației “România de Maine”, București, 2009

Felicia Alexandru Asociația Pro Democrația, Valori europene în Guvernanta Locală, București, 2007

Gary Johns, Comportament organizațional , Editura Economică, București 1998,

Georgeta Panisoara, Integrarea în organizații, Editura Policrom, Iași 2006,

Gheorghe Ionescu, Andrei Toma, Cultura organizațională și managementul tranziției, Editura Economică, București, 2011

Jan V.Van Deth, Elinor Scarbrought, The impact of values, Oxford Scholarship Online, 1998

Lucica Matei, Management public, Editura Economică, București, 2006

Mihai Păunescu, Bondar Florin, Cerkez Șerban, State-Cerkez Mirela, Managementul public în România, Editura Polirom, Iași, 2008

Ministerul Finanțelor Publice, Management strategic și planificare strategica-manual, 2011

Nicolae Cochinescu, Introducere în deontologia juridică, Revista Dreptul nr. 4/1995

Nicolae Rambu,Filosofia Valorilor, Editura Didactică și Pedagogică, Iași, 1996

Petre Andrei, Filosofia valorii, Ediția a 3-a, Editura Polirom, Iași, 1997

Popa Ion, Ceptureanu Eduard, Ceptureanu Sebastian, Management comparat international-suport de curs, Academia de Studii Economice din București, București, 2010

Radu Emilian-coordonator, Managementul resurselor umane, Editura ASE, București 2003

Tomescu Madalina, Deontologia funcționarului public, Editura ProUniversitaria, București, 2012

Tudor Vianu, Introducere în teoria valorilor, Editura Albatros, București, 1997

Vasile Tabără, Știința Administrației, Editura Universității Naționale de Aparare’’ Carol I’’, București, 2013

Valentin Prisacaru, Tratat de drept administrativ român, Partea generală, Ediția a 3-a, Editura Lumina Lex, București, 1993

Victor Alistar, Madalina Cocosatu, Ion Popescu, Dragoș Dinca, Deontologia funcționarilor publici-suport de curs, Scoala Națională de Studii Politice și Administrative, București, 2011

Legislație și site-uri

Constituția României

Legea 7/2004- Codul de conduită a funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României Nr.157 din 23 februarie 2004

Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 365 din 29 mai 2007

Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice publicată în Monitorul Oficial Nr. 618 din 18 iulie 2006

Teoria Valorilor

http://ec.europa.eu/index_ro.htm

INDEX

A

administrației publice 5, 24, 27, 29, 31, 32, 33, 36, 38, 46, 48

autoritate publică 5, 24, 26

C

competență 27, 51

D

demnitatea umana 42, 43

democratia 42, 43, 44, 53

discriminare 51, 52

E

eficiență 35, 51

egalitate 15, 44, 46, 51

etică 38, 40, 48

I

incredere 53

instituție publică 5, 24, 25

L

libertatea 38, 42, 45, 52

M

materiale 12, 18, 27

O

obiectiviste 4, 9

P

performanta 55

plurarismul 47, 48

principiul egalitatii 50

principiul imparțialității și independenței 51

principiul supremației Constituției 50

R

răspunderea 39, 49

responsabilitate 49

S

statul de drept 43

T

Teorii 2, 9

V

valoare 2, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 21, 36, 38, 40, 41, 42, 43, 44, 46, 47, 49, 50, 52, 53, 55

Valori constituționale 3, 45

valori europene 41, 42, 43

valori externe 33

Valori internaționale 53

Valori interne 2, 33

valori particulare 37

Valori universale 2, 37

valorile legale 47