Valori Arhitecturale

CUPRINS :

PLAN DE IDEI

I INTRODUCERE

II ARHITECTURA CIVILĂ DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ

III LOCUINȚA FORTIFICATĂ BALCANICA

IV CULELE PE HARTA ROMÂNIEI

V TRECUT ȘI PERSPECTIVE

VI CONCLUZII

VII ANEXE

VIII BIBLIOGRAFIE

PLAN DE IDEI :

I INTRODUCERE

Argument

ÎI ARHITECTURA CIVILĂ DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ

Originea termenului

Apariția programului de arhitectura – cula

Forme premergătoare

III LOCUINȚA FORTIFICATĂ BALCANICĂ

Aria geografică de răspândire

Caracteristici definitorii (descriere, plan, volumetrie)

Forme și influente contemporane

Materiale și tehnici de construcție

Decorul

IV CULELE PE HARTA ROMÂNIEI

Tipologii

Planimetrii

Culele Oltenești

Exemple de cule din Oltenia

V TRECUT ȘI PERSPECTIVE

Studiu privind valorificarea unui program de arhitectura est-europeană – culele

VI CONCLUZII

VII ANEXE

VIII BIBLIOGRAFIE

I. INTRODUCERE :

Argument:

În analiza valorica actuală în domeniul patrimoniului construit se cauta cunoștințele, abilitățile și motivele care i-au determinat pe cei care au creeat ceea ce numim astăzi patrimoniu construit, să se manifeste așa cum au făcut-o prin arta monumentală, arhitectură, ansambluri sau prin raportarea construcțiilor la mediul natural.1 Se cercetează și în ce măsură calitățile fizice și culturale ale patrimoniului construit s-au păstrat și au fost sau nu “obturate” de intervențiile sau construcțiile care le-au succedat, în ideea de a evalua capacitatea patrimoniului construit de a transmite umanității valoarea sa.2

Analiza acestui tip de arhitectură, consta în prezentarea amplă a unor monumente, care datorită unicității lor sunt unul dintre cele mai interesante exemple de arhitectura civilă din România și în ridicarea privirii asupra valorilor noastre istorice, arhitecturale, regionale, naționale, est-europene, valori în care specificul național se împletește cu influente caracteristice contructiilor popoarelor vecine.

Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale, din septembrie 2009, releva faptul că deși aceste locuinte-turn, din Oltenia, ridicate pe trei niveluri, reprezintă o reflectare târzie a unui fenomen arhitectural caracteristic Balcanilor medievali și sunt, cu rare excepții, introduse în Lista monumentelor istorice, nu au fost inițiate acțiuni de conservare sau restaurare.3

În prezent majoritatea culelor se prezintă în ruină. O parte dintre ele sunt tranformate în muzee (însă fără fonduri suficiente și neincluse în traseele turistice), o altă parte sunt abandonate sau revendicate de diverși moștenitori.

Martore ale unor timpuri demult apuse, protejându-le și punându-le în valoare latura istorică, socială, arhitecturală, dar și identitara transcende vremurilor, oferim viitor trecutului nostru.

_______________________________________

1. Cinci (II-VI) dintre cele sase criterii culturale impuse de UNESCO pentru inscrierea unui obiectiv in Lista patrimoniului mondial se refera explicit la valorile culturale pe care un monument, ansamblu sau sit poate sa le redea prin caracteristicile fizice pastrate .Cf. UNESCO, Operational Guidelines for the Implementation of the World Heritage Convention, World Heritage Center, 2013, p.49-53 si p.77-98, citat de Silvia Costiuc, Art. “Culele Oltenesti : Raspunsul creativ al comunitatilor locale la evenimentele marii istorii”, Revista “Arhitectura”, Nr.6 (648), Anul 2013, p.48

2. UNESCO impune satisfacerea cerintelor de autenticitate si integritate raportat la criteriile culturale de inscriere a obiectivelor clasate. Cf. UNESCO Idem 1., p79-95, citat de Silvia Costiuc, Idem 1

3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83#Bibliografie

II. ARHITECTURA CIVILA DIN TARA ROMANEASCA :

Originea termenului

Cula, cule s.f. 1. (În arhitectura medievală) turn de apărare 2. Locuința boierească fortificata cu mai multe caturi, răspândită în sec.XVIII în Oltenia ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra visteria; p.ext.vistierie, tezaur 3. (Inv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf.bg., scr. kula 4

Se pare că etimologic termenul provine din cuvântul în limba turca “kule” care înseamnă turn și sunt construcții specifice secolelor XVIII și XIX.

Cula este un tip de construcție semifortificata, rasandit în întregul spațiu balcanic, cu precădere în Serbia și în Albania. Unii cercetători cred că originea culelor este în Afganistan și Iran. Fapt cert, culele sunt prezente și în câmpiile unor țări occidentale cum ar fi Italia, Franta și Spania.

La Vrata, în Bulgaria, exista șase cule din care două aveau un plan compact cu trei niveluri lipsite în exterior de orice fel de decorație, cu ziduri din piatră la doi metri grosime, străpunse de metereze pentru tragere verticală și orizontală. În Albania, în zona Gore, tipologia locuinței fortificate este cu două etaje și câte două încăperi pe nivel, separate de un coridor central. Tot de tip turn erau și locuințele din Kratovo, în Macedonia sau din Mani, în Grecia.

În România culele se întâlnesc numai în regiunea de dealuri a Olteniei și vestul Munteniei, altădată aria de răspândire a culelor se întindea și asupra zonelor de câmpie adiacente, până către București, însă, culele din regiunea de șes, mai puțin numeroase de la început, au dispărut mai repede decât celelalte.5

În limba veche, cula înseamnă prin urmare turn. Apoi, prin extensiune, ajunsese să desemneze orice fel de clădire întărâtă, inclusiv unele fortificații militare, precum și unele case țărănești mai înalte. Astăzi, înțelesul s-a restrâns la clădirile care, în afară de celelalte însușiri ale turnurilor, au ca scop principal de a servi ca locuința, și anume de locuința permanentă și de sine stătătoare. Prin urmare, cula este o locuință întărâtă, în formă de turn, o “locuinta-cetate”.

Arhitectura civilă este cel mai bogat și cel mai diversificat domeniu al artei arhitecturale.

Foarte eterogena ca scop, destinație, funcționalitate și realizare plastică, arhitectura civilă cuprinde un domeniu foarte vast de tipuri, genuri și specii.

_______________________________________

4. DEX 2009 – http://dexonline.ro/definitie/cula

5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83#Bibliografie

Apariția programului de arhitectura – cula

Date certe despre apariția culelor avem abia din secolul al XVIII-lea. Anterior acestei date au existat case boierești ale căror trăsături prefigurează înfățișarea culelor. Pe de altă parte nu poate fi ignorant aspectul caselor țărănești din aria de răspândire a culelor, case care au în general un parter înalt și beci la nivelul solului.

De o formă mai originală, dar în același timp mai apropiată de aspectul casei fortificate mediteraneene, casa boiereasca, venită din Dalmația prin intermediul Serbiei anterioare, este cunoscută în România sub numele de cula, pe care i l-au dat turcii.6

Perioadă în care au fost ridicate culele corespunde în linii mari cu intervalul în care s-au schimbat cele 40 de domnii fanariote. Adeseori, catalogați spoliatori ai celor două țări românești, iar secolul în care au domnit, numit “cel trist”, ignorându-se de multe ori rolul cultural excepțional al unor Mavrocordati, Ghica sau Ipsilanti, fanarioți, dar și boiernașii ori cioporul de adalii, cârjalii și pazvangii abaturi cu sistema peste neamurile oltenești, sunt cei care leagă cu fire, poate nu intodeauna atât de vizibile, poveștile acestor case fortificate.

Amplasate în puncte strategice, pe dealurile înalte, de unde se vedeau zările cele mai îndepărtate, culele erau atât locuințe cât și puncte de veghe. Cu două până la trei niveluri, ele își asigurau o bună vizibilitate asupra unui vast teritoriu. Starea economică a proprietarilor a determinat în bună măsură tipologia și mărimea lor, dar și elementele de apărare, cele decorative și acuratețea execuției.

De dimensiuni direct proporționale cu nevoile de apărare ale fiecărei familii, culele sunt clădiri prismatice, cu un plan aproape pătrat, a căror latura măsoară cel mult 12m. Pereții sunt contruiti din piatră sau cărămidă și au grosimi de până la un metru, adesea fiind consolidate cu bârne de stejar montate în zidărie. Primul nivel este rezervat beciului boltit semicilindric sau tavanit, cu acces direct din curte și/sau din interior. Are una sau două încăperi, iar în unele cazuri avea săpat în mijloc un puț pentru a asigura apa în zilele negre de ascunziș (Curtișoara-fig.1,2).Tot la primul nivel se deschidea accesul principal pe aceeași fațadă cu intrarea în beciul aflat la nivelul solului (Cernătești-fig.3-4) sau pe o fațadă lateral (Racovița fig 5). Au existat și cule la care accesul se făcea pe o scară de lemn fixa sau mobile direct la primul etaj (Siacu fig 6).

_______________________________________

6. Cf.N.Iorga, L`arte popolare in Romania,p.45 citat de Grigore I., “Istoria arhitecturii romanesti, Tiparul Cartea Romaneasca, Bucuresti, p 400 “Pentru desemnarea unei astfel de case, termenul turcesc de cula a fost pastrat numai de romani. Albanezii au adoptat acest termen pentru constructiile de aparare in cari ziduri cu metereze unesc intre ele camera dispuse in continuarea unui turn adevarat. Celelalte popoare balcanice au adoptat pentru aceasta casa termenul grec “pyrgos”.”

Ușile sunt din unul sau două canate masive, se deschid spre interior având un drug transversal, sunt ingenious zăvorâte și sunt flancate de metereze cu diferite direcții de tragere. Scara care urca printr-o caja din salita de la parter este din trepte groase de stejar și în funcție de traseu are hodina. Numărul încăperilor de la etaje nu este mai mare de trei, sunt de dimensiuni reduse, cu podele de lemn și tavane din grinzi la nivelurile inferioare și cu bolti semicilindrice cu penetrații la ultimul, pentru a proteja clădirea de o eventual incendiere a acoperișului. Unele cule aveau frumoase sobe din burlane și pereți împodobiți cu stucaturi (Măldărești- fig.7, Curtișoara). În cele mai mici odăi funcționau bucătării, iar umblătoarea (anexa sanitara) era legată de cula printr-un coridor îngust, adesea boltit (Cerneți, Curtișoara). Ferestrele, altădată acoperite cu bășica de curcan trata cu var și tannin pentru a devein transparent, erau înguste și ferecate cu dreve de fier. Ultimul nivel, “ca o concesie făcută exigentelor de confort și de frumos:, este ocupat intodeauna de un cerdac cu coloane de zid sau de lemn ce susțin arcade trilobite. În unele cazuri, pe lângă cerdac clădirea avea pe alte două laturi balcoane de lemn (Cernătești, Brabova, Groserea). Acoperișul din sita batura pe trei rânduri, cel mai adesea în patru ape, avea șarpanta de lemn, streașina lată și cornișa uneori profilata. Sobra decorație exterioară se rezuma la panouri dreptunghiulare cu colțuri teșite, care împart fațadă în atâtea registre câte niveluri are casa. Între parter și primul nivel separarea se face printr-un brâu de zidărie. Cerdacul, care ocupa întreaga lungime a fațadei, cu arcadele sale trilobite este elementul cel mai spectaculos al acestor clădiri, dar și cel mai vulnerabil, căci, dacă se insist ape facture defensive a culelor, pe amenințările cu incursiunile turcilor din pașalâcurile de la sud de Dunăre, dar și ale haiducilor locali, ca prima rațiune de existență, caracterul inexpugnabil al culelor devine îndoielnic.

Forme premergătoare

Inginerul austriac Wilhem Janeke susținea că programul de arhitectura al culei anexă la conac ar fi o reinterpretare a turnului donjon de secol al XII-lea și al XIII-lea, când au fost aduși cavaleri teutoni și pe teritoriul Olteniei, probabil datorită tipologiei culelor anexă la conac. Un exemplu în acest sens ar putea fi cetatea Trikule de la Svinița, în zona Cazanelor Dunării, unde la ordinul regelui Bela al IV-lea, în secolul al XIII-lea, au fost aduși Cavaleri Ioaniți care s-au stabilit acolo, iar ulterior cetatea ar fi fost întărită și de Pippo Spano, în secolul al XV-lea. Aceasta cetate ar putea fi considerată prima din serie și este posbil să fi existat și alte construcții de acest tip.

Cula din Glogova (fig. 8) este considerată de către specialișe Pippo Spano, în secolul al XV-lea. Aceasta cetate ar putea fi considerată prima din serie și este posbil să fi existat și alte construcții de acest tip.

Cula din Glogova (fig. 8) este considerată de către specialiști o formă premergătoare a culelor, ea fiind în fapt o casă boiereasca țărăneasca.

Din curțile boierești care l-au găzduit pe Paul Alep, este cel puțin una care se păstrează și a cărei analiza poate furniza informații interesante în problema locuințelor boierești din vremea premergătoare apariției culelor : curtea marelui pitar Necula Glogoveanu din Glogova.

Din cartea “Cule din România” a lui Ioan Godea, aflăm că “tehnica construcției arată existența a două etape arhitectonice distinct. Prima etapă, caracterizată prin ziduri groase de aproape un metru și jumătate, foarte bine lucrate și străpunse de numeroase metereze, cuprinde un beci la nivelul solului, alcătuit din două încăperi acoperite cu bolti cilindrice întărite prin puternice arce-dublou.

La aceasta construcție s-a adăugat ulterior întregul etaj precum și două ieșituri care se deosebesc de construcția existenta : ieșindul din față cuprinde intrarea și scara de acces la etaj, iar deasupra un foișor susținut de stâlpi din lemn pe un parapet străpuns de metereze; ieșindul din spate constituia un corp de gardă, prevăzut și acesta cu o mulțime de metereze, cu unghiuri de tragere variate, iar deasupra lui se afla sacnasiul7 caracteristic locuințelor boierești din secolele XVIII-XIX. Cea de-a doua etapă constructive în care se arata strălucirea și bogăția boierilor Glogoveni din sec XVIII, a avut ca autor pe Matei Glogoveanu. Intrarea boltită a beciului este închisă de o ușă dublă de stejar, cu stâlp despărțitor în mijloc și două guri de tragere; uși similar blochează accesul spre etaj șiș pre anexa sanitara, doar ușa de la intrare fiind nouă, cea veche, asemănătoare celorlalte se afla astăzi depusă în foișorul “Tudor Vladimirescu” al muzeului Golești.

Modificările aduse ferestrelor prin lărgirea lor dar și înlocuirea stâlpilor foișorului, au fost realizate la sfârșitul secolului trecut de Gheorghe Vernescu, proprietarul de atunci al casei dn Glogova.

“Casa țărăneasca. Forma cea mai elementară a casei românești este cea a unui pătrat sau dreptunghi, cuprinzând una, doua, sau trei cameră, dispuse pe o singură filă. Această casă își are totdeauna fațada spre miazai și de partea cea mai lungă a clădirii. Spre deosebire de modul de

_______________________________________

7. sacnasiu = incăpere mică la catul de sus al caselor domnesti si boieresti, iesită în afară din fațada clădirii si închisă cu geamlâc sau cu obloane

construcție și așezare obișnuit în Macedonia și în toată regiunea mediteraneană, unele case țărănești, construite din piatră și cuprinzând un parter și un etaj, sunt înghesuite unele în altele casa românească tip, cuprinzând numai un parter, se înalta liberă și curate în mijlocul unei curți mari, care închide, pe lângă casă un grajd, un cosar, o magazine sau un șopron pentru păstrat unelte și lemne, cotețe, patuluri, etc.

Materialele folosite în construcție sunt: lemnul, pământul galben amestecat cu balega și, în foarte mică măsură, piatra. Casa n-are fundații; un singur rând pe pietre groase, așezate direct pe pământ, constituie baza întregii clădiri. Casa propriu-zisă are în față, de partea fațadei, o prispă ridicată pe stâlpi, care, la locuințele oamenilor mai cu stare, sunt bogat împodobiți cu crestături și ornamente. […]

Casa este acoperită cu șindrila. Acoperișul, în patru ape, cu pante repezi, adăpostește un pod spațios. […] În legătură cu casa și gospodăria țărănească trebueste pusă și poarta de intrare în curtea casei, acel arc de triumf rustic deschis către ultita, în care țăranul își pune intraga silința ca să arate trecătorilor toată maestria lui în prelucrarea lemnului.

Alături de tipul acesta de casă țărăneasca, pe care îl găsim, nu numai în Muntenia, Moldova și sud-estul Transilvaniei, ci și în țările vecine, în care popoarele diverse au luat locul și tradiția de așezare a vechilor traci, și-au făcut apariția cu vremea, un nou tip de casă, care este o adaptare locală a tipului mediteranean. Aceasta este casa boiereasca modestă sau semiboiereasca, construită din cărămidă și lemn. Se compune din două niveluri: un parter și un etaj. Nivelul de jos, de obicei la nivelul solului, este destinat a fi în pivniță și depozit, deși câteodată, este chiar locuibil; etajul superior cuprinde locuința propriu-zisă și se compune dintr-o sală mijlocie și trei, patru sau chiar mai multe cameră, dispuse de o parte și de alta a acestei Săli. Accesul la etaj este dat de o scară exterioară de lemn, care ajunge pe un balcon, sprijinit, ca și la casele țărănești, pe stâlpi sau coloane de lemn împodobite cu crestături. Astfel de case exista în Muntenia în județele Argeș, Muscel, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Buzău. De o formă mai originală, dar în același timp mai apropiată de aspectul casei fortificate mediteraneene, casa boiereasca din Oltenia, venită din Dalmația prin intermediul Serbiei anterioare, este cunoscută în România sub numele de cula, pe care i l-au dat turcii. Se compune dintr-un parter și două etaje. Forma obișnuită este că a unui pătrat. La parter, se găsește, ca și la casa semiboiereasca, pivniță; etajul întâi cuprinde trei sau patru camera de locuit, laminate de ferestre mari, iar ultimul cât se compune, de obicei, din două cameră, având intodeauna un balcon ridicat pe stâlpi de zidărie groși și scunzi, uniți între ei cu arcuri eliptice simple polilobate, sau festinate, – adică o serie de arcusoare mici, sprijinite pe un tirant de lemn. Scara se găsește intodeauna în interior. Câteodată forma planului nu este perfect dreptunghiulară, în care caz balconul de la ultimul cât este dispus pe colț. Etajul superior se reduce adesea, la culele mai vechi, la o singură încăpere mică, cu ferestre înguste – camera de pază și atac – și la balcon sau – ca la Pojogeni – la un simplu loc de observație practicat sub acoperiș și construit din lemn. Încăperile sunt deseori acoperite de foarte interesante bolți cu penetrații, decoarate cu stucarii. Vatră țărănească este înlocuită de soba de zid, construită monumental, cu oloane așezate în chip de colonete, cu profile bogate și forme deosebite, având asepctul unei adevărate mobile de lux.

Casa boiereasca de tip cula, împământenindu-se, pierde din ce în ce mai mult acel aspect de construcție fortificată, și capătă, în unele cazuri, o înfățișare care îi dau un caracter de-a dreptul național. Planul robust, de formă pătrată, cu ziduri puternice, întrebuințat la cule, primind ferestre mari și uși largi, se înconjoară cu un balcon deschis, cu acea prispă din fata caselor țărănești sau semiboieresti, sprijinită pe stâlpi de lemn, împodobiți cu cioplituri, și dă naștere unui tip de casă nouă, care este esetialmente românească. […] Pe când tipul acesta de casă cu plan regulat, cuprinzând, pe lângă pivniță, unul sau două etaje, este răspândit și întrebuințat atât de boierii mici, cât și de cetățenii înstăriți, boierii mari, care incepa călători și studia la Constatinopol, când își clădesc o locuință, nu se mai mulțumesc cu împărțeala simplă românească, ci adopta pentru casa lor forme mai complicate și dispozițiuni de plan commune caselor turcești.” 8

III. LOCUINTA FORTIFICATA BALCANICA :

Aria geografică de răspândire :

Chiar dacă se înrudesc cu clădiri la sud de Dunăre, culele reprezintă – dacă mai este nevoie a fi repetat acest fapt – o sinteză arhitectonică specific românească, îmbinând elemente ale arhitecturii populare autohtone cu altele venite din Balcani. Nu întâmplător ele au inspirit întregul stil neoromânesc, de la sfârșitul sec XIX și de la începutul celui uramtor, cu numeroase prelungiri până la cel de-al doilea război mondial. Culele sunt așadar în mare măsură la originea

_______________________________________

8. Grigore Ionescu, “Istoria arhitecturii romanesti, Capitel, p 371-380

unui stil național în arhitectura românească. Studiul lor nu este, după cum s-ar crede în grabă, o manifestare de erudiție sau, mai rău, de snobbism, ci o directive majoră ce privește nu numai istoria arhitecturii rezidențiale boierești, ci însăși civilizația românească în ansamblul ei.

În explicarea provenienței culelor s-au confruntat două teorii : potrivit unei dintre ele, originea turcească a numelui trimitea și la o aceeași obârșie a acestui fenomen arhitectura; potrivit alteia, era vorba de construcții cu rădăcini profund autohtone. Conace și case mari întărite exista atât în întreaga Peninsula Balcanică, din Bulgaria și până în Maina Peloponezului cât și în Anatolia, dar tipl culei romanești nu se întâlnește în această atât de vastă arie aparținând fostului Imperiu Otoman. potrivit unei teorii, susținute încă în anul 1907, de către istoricul de artă ieșean Teohari Antonescu, “cula este un produs național specific românesc, iar originile ei se pierd în negura timpurilor”. Arhitectul Iancu Atanasescu susținea că în arhitectura lor civilă fortificata, turcii au avut ca model turnurile romane de pază care existau în ținuturile cucerite. 9

“Asediul Vienei în anul 1683 marchează momentul în care începe declinul stăpânirii otomane. Acesta este evenimentul care va marca dezordinea, insecuritatea și haosul nu numai în arealul turcesc, ci și în toate ținuturile pe care oastea otomană le cucerise. Culele apar și se răspândesc peste tot și erau puține așezările situate pe o vatră cât de cât adunată în care să nu fi existat măcar o construcție înaltă de genul culei din lemn sau din zidărie.”10

În vremea lui Tudor Vladimirescu s-au ridicat multe cule, meterezuri și bechete, case și conace întărite, spre a constitui o zonă de protecție a orașului împotriva amenințărilor de peste Dunăre.

Culele în formele cele mai cunoscute și mai bine păstrate până azi au apărut în epoca fanariotă care începe cu Nicolae Mavrocordat (1716) și care se încheie în 1821, adică la revoluția lui Tudor Vladimirescu.

De aceea culele nu sunt doar la vest de Olt. După Al. Tzigara-Samurcas, raspnadirea culei la roamani ar fi ajuns prin filiera sarba. Așa s-ar explica prezența ei în Oltenia și zona învecinată.

Cula românească este o prelucrare cu accent specific a unui program de arhitectură, cu caracter de apărare pasivă sau activă, specific Balcanilor, care suferă modificări și adaptări

_______________________________________

9. http://www.viataromaneasca.eu/arhiva/54_viata-romaneasca-10-2008/10_cronici/134_un-album-despre-cule.html

10. http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania

proprii zonei noastre, unde nevoia de apărare era mai mult socială, dar trebuiau să facă față și incursiunilor turcești la sud de Dunăre. Ca urmare, la cula românească cu două sau trei niveluri, cu plan aproape pătrat, cu pereți de piatră și cărămidă, credte ponderea elementelor decorative în detrimental celor de fortificație. În zonele în care stăpânirea otomană a fost de durată, efectivă, iar tensiunile interne mult mai puternice, aspectul culelor este acela de turn fortificat, așa cum este cazul la Vrata, în Bulgaria. La fel se întâmpla și în Albania, Macedonia sau Grecia. Date certe despre apariția culelor, la noi, avem începând cu secolul al XVIII-lea. intervalul în care au fost ridicate culele corespunde, în linii mari, cu cele 40 de domnii fanariote din Tara Românească. Înfățișarea culelor a fost prefigurata de trăsături ale caselor boierești anterioare perioadei fanariote. Pe de altă parte, nu poate fi ignorant aspectul caselor țărănești din aria de răspândire a culelor, case care au în general parter înalt și beci la nivelul solului.

Caracteristici definitorii (descriere, plan, volumetrie)

Cula este o construcție semifortificata răspândită începând cu Evul mediu în întreg spațiul balcanic. În Tara Românească, culele erau locuințele boierilor, construite cu scopul apărării avutului și vieții membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de către cetele de jefuitori otomani, veniți din sudul Dunării.

Forma culei era de turn cu 3-4 caturi. Erau prevăzute cu metereze de unde se trăgea cu armele în orice parte a curții. În beci se afla o fântână, ce putea ajunge și până la 60 de metri adâncime. Scara către etajele superioare putea fi mobile, ușile erau masive, beciul solid, pereții aveau grosimede 1 metru și erau consolidați cu bârne și străpunși de metereze, cu ferestre înguste. La unele cule anexele sanitare se găseau într-un corp separate, un turn îngust, legat de corpul principal printr-un coridor aerian, ca un pod închis. Ca funcții, culele au jucat un rol important de refugiu, apărare sau locuința temporară, veghe, semnalizare sau alarma și, mai târziu de locuința permanentă.

Deși sunt variate ca dimensiune și înfățișare culele au anumite caracteristici ale planului și de structura care permite o conturare destul de precisă a timpului. Culele au forma planului pătrată sau aproape pătrată, cu lungimea laturilor de 5-6 metrii la exemplarele mici (cula din Siiacu și fosta cula din Frăsinet) și 10-12 metrii la cele mai mari (culele din Curtișoara Maldarasti și Cerneți). Zidurile au o grosime cuprinsă între 80 de centimetrii și 1 metru, sunt construite din caramaida sau din piatră și cărămidă, tencuite și văruite în alb. Clădirea se ridică pe trei nivele, parter plus două etaje. Pe parter regăsim salita de intrare și un beci mare în care se depozitau alimentele și uneltele, iar în caz de pericol chiar și vitele. Zidurile parterului sunt străpunse de deschideri înguste în exterior și evazate în interior pentru a permite folosirea lor și la trasul cu pușca. Pe cele două etaje regăsim zona de locuit o încăpere până la patru, în funcție de mărimea casei, dar și scara de acces, întotdeauna pe interior.

Aceleași metereze de la parter se regăsesc și la etajul I în dreptul camerelor dar și în dreptul scării la înălțimi și pe direcții diferite. Decorațiile exterioare sunt realizate din panouri dreptunghiulare cu colțurile teșite care împart fațadele în trei registre ce corespund nivelurilor interioare ale clădirii.

La culele din Oltenia se regăsește la etajul superior un cerdac deschis către exterior prin arcade trilobite, sprijinite pe coloane cilindrice, scunde și groase din zid, care ocupa de cele mă multe ori întreaga lungime a fațadei principale. Acesta constituie un punct de veghe de unde stăpânul putea supraveghea pe trei laturi activitatea curții și putea surprinde la timp apariția pericolului. “Dezvoltat sub îndoită influență a prispei caselor țărănești și a arhitecturii de epoca brâncoveneasca, cerdacul constituie o prelucra-re de mare valoare artistică a meșterilor olteni, pe

care nu o aflăm în nici un alt sector, din țara sau de peste hotare, al ariei de răspândire a culelor. El a contribuit, astfel,într-o foarte mare măsură la faimă culelor oltenești.”10 Oricât de bine întărită era această încăperea semi-deschisa constituia un punct vulnerabil în caz de atac, de aceea cerdacul culelor oltenești trebuie privit ca fiind o concesie făcută exigentelor de confort și de frumos în detrimentul nevoilor de apărare.

În a doua jumătate a secolului XVIII-lea, mai exact începutul secolului XIX-lea apare o nouă varianta de cula care este mai puțin pronunțată datorită faptului că dispare ultimul nivel ceea ce face ca formă de turn să fie mai puțin pronunțată. Chiar și așa aspectul de fortăreață rămâne, la fel și elementele de întărire, chiar și cerdacul care se afla acum cu un nivel mai jos, își păstrează aceeași formă. Denumirea de cula ar trebui păstrat unor clădiri asemănătoare, spre deosebire de anumite case boierești care dețin elemente de întărire (casa din Cotofeni Dolj fig 9-12), sau cel care au formă de turn și ziduri groase (casa din Cartiu Gorj fig. 13-16), dar expuse din punct de vedere al apărării, prin cerdace, ferestre mari și scări exterioare.

“Criteriul care, în ultimă instanță, asigura exemplarelor mai puțin tipice caracterul de cula

_______________________________________

11. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.14

va fi intodeauna existenta celor două elemente specific locuințelor întărite: un parter masiv străpuns de metereze și, mai cu seamă, asigurarea accesului la etaj printr-o scară interioară”. 12

Forme și influente contemporane

“În ceea ce privește rolul pe care anumite forme arhitectonice contemporane îl vor fii avut în apariția culelor, controverse destul de aprinse au opus, la începutul veacului acesta, pe cei care, mai mult din intuiție și fără a fii sesizat măcar implicațiile formelor arhitectonice premergătoare menționate mai sus, susțineau caracterul național al culelor, acelora care, în frunte cu Nicolae Iorga și Al. Tzigara-Samurcas, afirmau că acestea reprezintă un tip de construcție împrumutat din Balcani. “Boierii olteni și numai ei, au luat exemplu de la turcii dunăreni și pentru nevoile apărării și-au făcut astfel de case”, enunța Nicolae Iorgainca din 1906”.19 Existența unor clădiri similar și cu aceeași denumire, atât în Bulgaria și Serbia cât și în Albania și Macedonia, nu poate fii pusă la îndoială, iar faptul că la noi culele se afla numai în zona învecinată cu Bulgaria și Serbia reprezintă un argument puternic în sprijinul originii lor balcanice. Teza lui Iorga a fost însușită de mai toți cercetătorii care au urmat. Există posibilitatea însă că această teorie formulată atât de categoric să “păcătuiască“ într-un fel, prin faptul că nu ține cont de o serie de realități ale arhitecturii muntenești. Acest lucru se poate argumenta că aceleași împrejurări istorice și de autoapărare a moșierilor au generat clădiri asemănătoare la sud și la nord de Dunăre.

Locuințele înalte cu scop de apărare sunt o veche tradiție la noi, astfel putem aminti despre existența în trecut a locuintelor-turn ale dacilor. Nu putem trece însă cu vederea descoperirile arheologului Dinu V. Rosseti în părțile Muscelului ( la Suslanesti în 1959, la Cetățenii din Vale, în 1961 și 1967) și anume temeliile unor clădiri cu plan aproximativ pătrat din prima jumătate a secolului XIV-lea al căror scop nu a putut fi precizat până acum. Pe de altă parte este uimitoare asemănarea dintre cule și tipul de casă înalta din regiunea de dealuri, fiind descriese de etnografi ca fiind foarte vechi, cu soclul de zid sau din bolovani, înalt și străpuns de metereze, cât și cu scara interioară de acces la etaj, prezintă deseori înfățișarea pronunțată a unei cule de proporții reduse.

_______________________________________

12. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.15, p.10

Retragerea frecvență, subliniată uneori printr-un “brâu”, a etajului inti al culelor față de parter ar putea fi o reminiscență a soclului de zid al vechilor noastre case de la munte și a rolului

important pe care l-au avut acestea în geneză culelor. Arhitectura culelor a mai fost influențată și de unele construcții turn dar care îndeplineau alte funcțiuni cum ar fi, donjonul cetăților medievale, destul de multe mai ales în părțile Argesului (Cetatea lui Vlad Țepeș de la Capataneni, Cetatea Orația de la podul Dâmboviței etc.), unele turnuri-clopotnite deosebit de înalte și de bine întărite (turnurile manăstirilor din Strehaia, Hotarani, Negru Voda din Câmpulung s.a.), sau ca “acel turn de veghe foarte mare și înalt”, remarcat de Paul de Alep pe dealul viilor din Țânțăreni.

Prin urmare se poate presupune că arhitectura culelor s-a dezvoltat în condițiile unor interferențe cu edificiile contemporane similar, atât cu cele autohtone cât și cu cele de la sud de Dunăre. “Prin contopirea acestor elemente și prelucrarea lor iscusită de către meșterii locali, s-a ajuns către începutul veacului XVIII-lea la alcătuirea unui tip de clădire profund, original, întâlnit numai în Oltenia și Muntenia de vest.”13

Materiale și tehnici de construcție

”Culele au fost ridicate din materiale diverse în funcție de posibilitățile beneficiarului, de materialele găsite în zonele respecttuve, de meșterii care erau prin preajmă, de functille pe care le va avea construcția, de numărul membrilor familiei, etc. Erau cule cu pereți de lemn și cule cu pereți de zidărie. La rândul lor culele de zidărie erau: cu pereți de piatră (de carieră, de rău sau amestecată); cu pereți de cărămidă arsă; cu pereți de piatră în amestec cu cărămidă; cu pereți parțial din zidărie, parțial din lemn. Piatra de carieră sau de vale, se zidea cât mai strâns, pe măsura ridicării zidăriei se incastrau și grinzile pentru planșee, inclusiv transversalele îmbinate în cepuri sau crestături drepte. Cărămidă trebuia să fie foarte bine arsă.

Nu se distingeau prea mari deosebiri între casele țărănești și culele de lemn, excepție făcând proporțiile. Boierii și moșnenii mai înstăriți aveau alte posibilități de plată și, în consecință, aduceau constructorii cei mai pricepuți pe care-i găseau în împrejurimi. Fie că erau cule cu pereți de zidărie sau de lemn, intodeauna ele erau groase, solide, meșteșugit ridicate întocmai cum erau ridicate și zidurile mănăstirilor, inclusiv cele din Oltenia. Parterul era înalt,

_______________________________________

13. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.12

depășind de regulă 2-3m. La etajele superioare se aflau foișoare și cerdacuri mărginite de zidarii parțiale cu stâlpi și coloane ori pălimar de lemn. Între această zidărie (înaltă de 1m) și streașina acoperișului se aflau contrafișele de lagatura între cosoroaba și stâlpi (adesea numite subsuori).

La alte cule, în cerdac, arcurile de obicei trilobante, dublate cu arhivolta, au nașterile sprijinite pe un tirant de lemn.

Tencuielile cu mortar erau și ele de bună calitate pe bază de var stins în groapa cu multă vreme înainte de a fi pus în lucrare și cu nisip cernut cât mai fin. Ornamentele în stucaturile erau cu ipsos procurat din târgurile învecinate ori de la șantierele manăstirești. De regulă beciurile nu erau tencuite, în schimb locuințele și pereții foișoarelor se tencuiau. Tavanele erau din grinzi masive de stejar. Peste ele se băteau scândurile groase, aparențe, tot de stejar și cu falțuri, existau și tavane de scânduri tencuite sau chiar cu cercuiala de nuiele care apoi era tencuita cu mortar de var.

Pardoselile încăperilor de locuit erau din scânduri groase mai ales de stejar. la parter aproape toate culele aveau pardoseli din lespezi de piatră sau cărămidă. Unele cule aveau la etajul de sus bolți de cărămidă care puteau proteja mai bine construcția în cazul în care atacatorii incendiau acoperișul cu săgeți incendiare. Din acest motiv și bolțile beciurilor cu acces exterior erau din cărămidă, cele cu acces interir puteau avea și tavane din lemn.

Acoperișurile erau în raport direct cu planul construcției, în funcție de numărul și dispunerea încăperilor. La cele pătrate, acoperișul simplu era prismatic, adică piramidal, în patru ape, cu vârf înalt și ascuțit. În cazul construcțiilor de plan rectangular-dreptunghiular exista acoperiș și o coamă pe lungime, cu țepi la capete.

Învelitoarea era bătută pe lanțuri de rășinoase. Cea mai des întâlnită era de șindrila, cioplită la cuțitoaie și horjita ulucit (sau în uluca), adică într-un fel care permitea îmbinarea bucăților alăturate astfel încât se asigura etanșeizarea complete a suprafeței spre a evita pătrunderea apei din precipitații. Dacă sita era mai lungă de 50cm, atunci se bătea în solzi, una peste o parte de cealaltă. Au existat și cazuri în care sita se bătea dublu, triplu sau quadruple cu cuie de fier sau din lemn de tisă. Se poate spune cu certitudine că șantierele de construcție ale culelor au fost peste tot și în permanență adevărate școli de arhitectură pentru săteni, exemple mereu demne de urmat chiar și în ridicarea sau ornamentarea unor construcții țărănești mai modeste prin proporțiile lor. Culele, prin excelență construcții de apărare, erau prevăzute cu cât mai puține penetrații în pereți, iar când ele trebuiau oricum să fie prezente, aveau dimensiunile reduse la minimum posibil.

În general, culele au o singură intrare, în fațadă principal în majoritatea cazurilor, ceea ce le permitea proprietarilor să folosească un sistem de zăvorâre foarte bun din interior. Bârne orizontale care glisează în orificii speciale din zid asigurau închiderea perfectă din interior. Erau și uși care se puteau deschide și din exterior cu chei speciale formate din două bare legate între ele ca un îmblăciu, drugul fiind cu dinți ceea ce făcea că, prin rotirea cheii drugul să se deplaseze în pozițiile închis sau deshis. Ușile principale ori secundare se deschid intodeauna spre interior, cu zăvoare anume gândite. Formele și sistemele de închidere – deschidere sunt extreme de variate, de ingenioase, cu ferecături, balamale, clanțe, cu drugi de lemn sau de fier de fiecare dată altfel concepute. Casa tradițională din lumea mediteraneană, așa cum bine se știe, era din piatră, pe două niveluri; în partea de jos se depozitau diverse produse, iar la nivelul superior se locuia. Ferestrele cu barbacane deserveau la tragerea cu pușca în cazul unui atac. Cam așa se prezenta situația și în cazul culelor. De la ultimul nivel și până la bază, deshiderile sunt tot mai mici, iar adesea la nivelul beciului pot chiar lipsi. Meterezele, ferestruicile, străvăzăturile sau găurile puteau fii folosite la nevoie pentru a se trage cu pușca. Din acest motiv erau mai mari la interior și mai mici spre exterior, de obicei pe toate laturile. Aproape toate culele aveau deasupra ori în lateralele intrării principale găuri conice pe unde se putea trage cu pușca asupra celui ce încearcă să forțeze intrarea. Ferestrele, cele de sus pentru iluminat și aerisire, cele de jos doar pentru aerisire și apărare, erau prevăzute cu gratii fixate în cruce în momentul zdirii pereților. Cu totul unice sunt ferestrele extrem de înguste, cu tocuri din piatră fățuită pe patru muchii.

Culele, erau prevăzute la etajele superioare cu spații libere, de supraveghere, de odihnă, de veghe sau de petrecere a timpului liber care poartă diverse denumiri: cerdac, foișor, prispă, galerie, balcon. Dacă ar fi să definim fiecare dintre acești termeni, atunci cerdacul ar fi acel spațiu care este liber pe trei laturi ale edificiului. Foișorul ar desemna un spațiu liber pe două lături și mai rar pe trei. Balcoanele sunt spații libere adiacente zidăriei, adică acele amenajări din lemn menite a spori ulterior suprafețele utile ale edificiului cu predilecție în scop de observare a împrejurimilor culei. Balconul, ca denumire locală, se confunda uneori cu galleria prin care se înțelege spațial liber din toate părțile, mărginit de stâlpi și care cuprinde un întreg etaj de sus, deasupra căruia sta piramida acoperișului. Prispa este spațial liber și îngust pe mai multe laturi ale edificiului, mărginită de stâlpi, cu podea din blăni de stejar. Ar fi identic, deci, prispei obișnuite de la casa țărăneasca din foarte multe zone etnografice românești. În arhitectura oltenească cu atât mai mult foișorul, prispa sau cerdacul sunt spații specifice oricărei locuințe rurale. De aici s-au inspirat și meșterii și proprietarii de cule. Cerdacul, foișorul, balconul sau prispa erau întotdeauna partea dinspre care ar fi putut veni atacul său din partea de unde ar fi provenit semnalul de primejdie supravegheat și apoi, eventual, retransmis.

Culele formau un lanț în care inelele ,culele, turnurile, bisericile, manăstirile comunicau între ele în caz de primejdie. Din foișoarele lor satele puteau fi avertizate de invadatori, de foc, viituri de ape. Când se ivea un pericol, satele, oamenii, boierii trebuia să se anunțe între ei cu mare repeziciune. Semnale cu flăcări, cu fum, se transmiteau de la Dunăre spre nord prin intermediul turnurilor bisericilor ( manăstirești în primul rând ), dar și din foișoarele de la etaj ale culelor. Lanțurile de comunicație erau în lungul văilor pornind de la Dunăre spre munte spre Jiu, Olt, Gilort, Argeș etc.

Exsistenta foișorului, cerdacului sau prispei la culele din România le deosebește net pe acestea de surorile ei, culele din Balcani la care aceste spații nu există. Foișorul, galleria sau cerdacul mărginit de stâlpi de la etajul superior este cea mai importantă caracteristică a culei la romani. Este o emblemă de specific național. Interiorul este, în general, adoptat unei case în care stăpânul putea să se apere la nevoie, dar, în plus, el trebuia să aibe confortul necesar unei familii cu mult mai înstărită decât una țărăneasca oarecare. La parter era magazia cu provizii, în beci, atunci când acesta exista, erau depozitate butoaiele cu vin și țuica. Iatacul ( dormutorul capilor de familie) era de dimensiuni nu prea mari, chiar mai mic decât bucătăria de la primul nivel, dar cu mobilă aleasă, perdele de catifea, lămpi sau lampadare, cu fruntare, corlate, stâlpi, babe, grinzi, mese, pădișoare, icoane, și farfurii pe pereți, pereții acoperiți cu scoarțe și lăicere de lână, pe jos cu covoare, mai ales oltenești. Uneori în camera existau și firide sau arcade pentru lumânări. Pivnița avea numeroase funcționalități: depozit de diverse alimente, butoaie cu vin și, țuica, deposit de arme și muniție. Accesul la pivnița putea să fie numai din exterior, numai din exterior sau și dintr-o parte și din cealaltă. Toate culele aveau scări fixe de acces la etajele superioare. Se pare însă că au existat în vechime și scări de lemn mobile care, la nevoie, se puteau ridica în încăperile de la etaj cu ajutorul unor scripeți. Spre deosebire de alte popoare din Balcani, la romani scara interioară, de lemn, este fixă și nu detașabila sau repliabila spre planul superior ca la turci și bulgari. Numeroase legende se leagă de existent în cule a locurilor ascunse de tot felul. Este vorba de mici încăperi sau spații asunse, tainițe, greu de găsit, unde boierul își ținea, departe de ochii indiscreți, banii, armele, bijuteriile, hrisoavele și alte bunuri de preț, care la un atac surpriză ar fi fost sustrase cu ușurință. Existau și diverse firide în dosul cărora erau ainite minuscule. Uneori, tainițele erau situate în spatele icoanelor, în locul de fixare al lampadarelor, sub dușumea sau treptele de scara de acces la etajul superior.”

Decorul

Decorul culelor romanești nu poate fi desprins de cele două valente de potențare ale lui venite din două direcții. Din arhitectura populară și din elementele definitorii ale unui stil aulic în arhitectura românească și arta brâncoveneasca de mare originalitate și rafinament.

Decorul culelor romanești este incomparabil mai de apreciat în raport cu austeritatea pe care o prezintă culele altor popoare din Balcani. Foișorul, balustradele sculptate și arcadele sunt elemente specifice de decor brâncovenesc. Uneori însă arcadele lipsesc fiind prezente doar grinzi simple de lemn. Pereții exterior ai multor cule sunt casetați în panouri intrate în grosimea zidului aproximativ 4-5 cm. Aceste casete sau panouri în adâncime de tencuială, pătrate sau dreptunghiulare de pe fațadele culelor se numesc de localnici oglinzi. Alteori întâlnim detalii de stucatura pictată.

Ciubucul este linia în relief de tencuială care delimitează (în exterior, evident) un etaj de altul.

Rămânând în continuare la decorul exterior, trebuie subliniar ca la unele cule întâlnim canaturi de piatră cu perforații ornamentale, cu sculpture, mai ales la intrarea principal sau la ferestrele de jos. La unele cule, le cerdac partea de sus a pălimarului, balustrada de lemn, avea cioplituri rotunjite anume pentru rezemat pușca, de aceea se chemau “trăgători”.

Sintetizând aspectele legate de decorul exterior și interior al culelor am putea distinge următoarele caracteristici cu valoare de generalizare : decor sobru, dar nu marcat de sărăcie; simplitate volumetrică, dar și varietate în compoziție, în compunerea volumelor; ingeniozitate în distribuirea spatiilor, funcțiilor și ornamentelor încăperilor; raritatea elementelor de policromie.

În concluzie, putem afirma că aceste construcții formează o notă extreme de importantă în portativul arhitecturii românești, chiar dacă sunt evidente “vasele comunicante” cu lumea Balcanilor și mai departe spre Caucaz și Asia Mică. 14

_______________________________________

14. http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania, pag 8-13

IV CULELE PE HARTA ROMANIEI :

Tipologii

“Așa cum le-au descris toți cei care au cercetat această pitorească formă de locuire și așa cum putem încă vedea pe teren, culele sunt substanțial diferite de locuințele, denumite cu același termen, din teritoriile balcanice. Mult invocatul turn, care ar fi stat la originile culei, era o formă de apărare pasivă sau activă, în funcție de teritoriul în care se găseau și de contextul social și politic al vremii. Fiind la origini mesopotamian, turnul a fost preluat în întregul Orient și Grecia, ca punct de veghe, iar târziu, după căderea Bizanțului, când multe din aceste turnuri nu se aflau în plin teritoriu locuit, acesta a primit în plus și funcția de locuință. Sub această formă, care suferă modificări și adaptări în fiecare regiune,În Țara Romanesca, unde nevoia de apărare era mai mult socială, metodele de apărare erau mai degrabă scenografice, elementele de fortificație cedând locul celor decorative. Doar volumul amintește de construcțiile fortificate, deoarece raportul dintre plin și gol era în favoarea golului ferestre mai mari, spații din lemn, deschideri de tip cerdac la nivelul superior.” 15

“După sistemul lor constructiv, al pieselor din care se compun și după amplasarea lor în teren, culele au îndeplinit funcții diferite, cu caracter mai restrains sau mai complex, deosebindu-se trei categorii :

– culele de refugiu, de apărare sau locuința temporară

– culele de veghe, semnalizare și alarmă

– culele-locuinta permanentă

Când pericolul otoman a dispărut, culele nu-și mai aveau rostul și au început să se deterioreze, apoi să fie părăsite, distruse. Cei bogați se instalează treptat în târguri și orașe, uneori foarte departe de moșiile pe care le aveau. Multe cule au fost părăsite sau li s-a schimbat destinația.” 16

Planimetrii

“Amplasate în puncte strategice, pe dealuri înalte, de unde se vedeau zările cele mai îndepărtate, culele erau atât locuințe cât și puncte de veghe. Cu două până la trei niveluri, ele își

_____________________________________________________

15. Luiza ZAMORA si Serban BONCIOCAT “Cule. Case boierești fortificate din România”, editura Igloo, Bucuresti, 2006

16. http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania, pag 8-12

asigurau o bună vizibilitate asupra unui vast teritoriu. Starea economică a proprietarilor a determinat în bună măsură tipologia și mărimea lor, dar și elementele de apărare, cele decorative și acuratețea execuției.” 17

“În formă ei tipică cula se prezintă ca o clădire cu un plan pătrat sau aproape pătrat, alcătuită din trei niveluri: un parter fără ferestre, folosit exclusiv ca beci sau magazie, și două etaje cu câte una, până la trei încăperi. Un element caracteristic al culelor oltenești,îl constituie frumosul cerdac de la etajul superior, larg deschis prin arcadele trilobate, sprijinite prin coloane masive de zidărie. Legătura dintre caturi este asigurată printr-o scară interioară de bârne.” 18

“Construcția este din cărămidă sau piatră și cărămidă, cu ziduri de 0,80 –1 metru grosime, învelitoarea este din șindrilă. În afară de masivitatea zidurilor, caracterul fortificat al clădirii rezultă din meterezele înguste în exterior și divers orientate în vederea apărării, din ușa groasă de stejar străpunsă uneori de orificii pentru tras și în special din faptul că, scara este întotdeauna interioară.

Alături de culele tipice, cu înfățișare pronunțată de turn, apar către începutul secolului al XIX-lea și unele cule cu un singur etaj, apropiate ca proporții de casă boierească de țară, criteriul de distincție între cele două tipuri de locuință rămânând prezența sau lipsa elementelor de întărire. Existența acestora, izvorâtă din aceleași nevoi de autoapărare, se relevă și la unele case țărănești cu parter și etaj din regiunea de dealuri a Gorjului, fără însă că asemenea clădiri să poată fi socotite cule.” 19

Culele Oltenești

Oltenia este un spațiu geografic ce deține calități scenografice și strategice la o scară vastă, fiind o compoziție în crescendo de la suds pre nord, începând de la Dunăre, dominat de zona de dealuri-platforma cu o pantă generală mică, urmată de Subcarpati și încheiată de lanțul muntos. Acest spațiu constituie baza vizuală, sau “pătură” pe care este proiectată evoluția tipologiilor de arhitectura ale culelor oltenești în decursul a cel puțin trei veacuri.

Privit din oricare din punctele sale centrale înalte cu vizibilitate la distanțe mari, acest spațiu geografic oferă un cadru visual similar.

_______________________________________________

17. Luiza Zamora si Serban Bonciocat “Cule. Case boierești fortificate din România”, editura Igloo, Bucuresti, 2006

18. http://www.cjgorj.ro/Datesite/ProgrameStrategii/Studiupatrimoniunatural.pdf ,pag 47

19. http://www.cjgorj.ro – Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural si istoric

Intodeauna situate la înălțime, la distanțe de panala 20 de km între ele, cu o tipologie urbană specifică satelor boierești așezate pe cursurile apelor din cauza terenurilor agricole, majoritatea construcțiilor de tip cula dominau așezările și peisajul, fiind amplasate pe movile în central văilor sau pe boturi de deal cu largă vizibilitate.

Relația dominant geometrică dintre construcțiile unice de tip cula fata de sat, alăturarea consistentei material fata de precaritatea locuințelor țărănești prin dimensiunile, tipologiile volumetrice, material constructive și unicitatea reasigura autoritatea acestora.

Cele 107 construcții de tip cula menționate în cele trei monografii, scrise de Iancu Atanasescu și Valeriu Grama, Radu și Sarmiza Creteanu și ion Godea se departajează în 10 categorii, acestea fiind în marea majoritate construcții de tip turn, forma cea mai independent compozițional.

Conacele cu volume secundare care conțin uneori camera de apărare pe fațada posterioară sau volume cu foișor la intrare și conacele cărora le-au fost adăugate turnuri alipite sau suprapuse volumelor inițiale, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au fost inițial, în multe cazuri, ctitorii ale boierilor din vremea lui Mihai Viteazul, cu rang important. Aceste conace, unsprazece la număr, au fost dispuse longitudinal în zona Subcarpatilor la distanțe semnificative, cu excepția culei din Vlădaia.

Turnurile anexă la conac erau locuite numai pe durata atacurilor, cele mai vechi fiind încadrate la secolul al XVII-lea, localizate în zona Podișului Getic, dar și în Câmpia Munteniei, cea mai îndepărtată spre est a fost Cula Ciumernicu, din actual localitate Popesti-Leordeni, Ilfov, iar o altă cula păstrată de acest tip este cea din Frăsinet (fig. 17), județul Teleorman. Cea mai nouă constructive de acest tip a fost cula din Popesti-Gorunesti, ctitorita de protopopul Carstea în 1805.

A cincea categorie reprezentativă pentru cea de-a doua jumătatea a secolului XVIII-lea este cea a turnurilor locuința permanenta, înșirate pe dealurile Văii Jiului, reunind exemplarele cele mai desăvârșite ale stilului: Curtișoara, reprezentând Renașterea clasică, Groserea – exemplificând barocul, și cula cea nouă din Maldaresti- caracteristica manierismului. Acestea au aparținut boierilor dregători ai domnilor fanarioți sau administratori în teritoriu, iar unii dintre ei s-au instalat în Oltenia după retragerea austriecilor.

La începutul secolului al XIX-lea Asociația Boierilor Craiovesti a construit trei turnuri de strajă (VI) la sud de Craiova, pe Valea Jiului, în acestea staționau și supravegheau punctual de trecere al Dunării, în perioada destrămării fostelor garnizoane, argați ce transmiteau semnale de foc noaptea și de fum intermittent ziua indicându-le celorlalți proprietari de cule posibile atacuri. În aceeași perioadă în care au fost construite turnurile de strajă, căpitanii de panduri din jurul lui Tudor Vladimirescu au construit case-cula (VII), având un singur etaj peste parter. Acestea formează o penultimă tipologie de arhitectura integral din zidărie. În aceeași perioadă, alți căpitani de panduri și boieri-negustori au construit și alte tipuri de cule care se încadrează arhitectural celorlalte tipologii, însă, de obicei, perimetral fata de cele preexistente, probabil datorită experienței militare prin înrolarea în războaiele ruso-austro-turce, finalizând lanțul strategic de aprare și de semnalizare în caz de alarmă.

Ultimele două categorii sunt reprezentate de culele țărănești (IX) și de culele de “moft” (X). Cele mai vechi dintre culele țărănești sunt încadrate cronologic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acestea au o mare varietate ca tipologii de arhitectură și răspândire geografică ampla în zonele de dealuri, probabil cu o densitate mai mare în așezările în care existau unele dintre cele mai elaborate exemplare ale turnurilor locuința. O categorie-turn reprezentată de o singură construcție este cula de lemn (VII) din Erceea, o culă țărănească locuinta-refugiu, situată inițial într-o poiană cu largă vizibilitate din județul Mehedinți, la depărtare față de sat.

Ultima categorie este cea a culelor “de moft”, denumite după sintagma folosită de Wilhelm Janeke. Acesta scria, în 1918, ca așa-zisele “cule de moft” au fost construite, mai degrabă, cu scop reprezentativ și nu defensive, fără sad ea exemple concrete. S-ar putea să se fi referit la conacele neo-romanesti de secol al XIX-lea sau început de secol al XX-lea din satele oltenești.

Dinamica tipologiilor arhitecturale, dinamica geografică și raportarea constrcutiilor la formele de relief este precedată de o mecanică a mentalităților la scara civilizațiilor. Se observă o trecere în gândirea utilizării formelor de relief. Funcțiunea militară (strategic, de supraveghere și semnalizare, defensive) prin amplasare, prin reutilizarea siturilor din Epoca Bronzului în perioada medievală și a celor române în perioada tarzie-renascentista, o revenire la siturile medievale în prima jumătate a secolului al XIX-lea sau prin defrișările care se practicau în vecinătate din motive strategice, au condus spre un alt tip de perceptive a acestor construcții dinspre așezări și vale.

De la rațiunile de amplasare strategic s-a trecut la amplasarea fata de formele de relief din rațiuni de reprezentare a puterii sau a statutului social specific renascentista sau/și de loisir. Exemplarele cele mai reușite din punct de vedere arhitectural sunt cele care utilizează peisajul cel mai bine, folosind simetria formelor de relief și linia de cea mai mare panta ca ax compositional.

Tot dincolo de materialitatea peisajului se afla și felul în care se raportau oamenii simpli la ctitorii culelor – modele culturale, educaționale și religioase. […]

Dincolo de calitatea de lideri culturali, boierii din acea vreme și-au construit rezidente fortificate pentru a-și apăra familia, averile, dar și prestigiul, boierii fiind într-o competiție continua din cauza lipsei forței de muncă. […]

O altă caracteristică excepțională care amplifică notorietatea acestor construcții este exotismul programului de arhitectură, mai ales al celor din categoria turnurilor locuinta-permanenta din perioada fanariotă. Acestea aveau o tipologie funcțională specifică zonei balcanice și un limbaj arhitectural European : forme pure, coloana, colonada. Alte aspect senzaționale la scara percepțiilor sunt generate de aspecte materiale concrete : monumentalitatea, durabilitatea, contrastul prin materiale, bogăția, unicitatea. […]

Tot la nivel sensorial, unitățile de relief majore și uniformitatea percepției din punctele înalte unifica teritoriul. Privirea sau percepția de la înălțime unifica așezările cu peisajul. […] O altă componentă este expresivitatea prin care aceste construcții își dezvăluie narațiunea sau ceea ce ethnic numim : resursele culturale.

Din punct de vedere grografic-istoric, situarea marilor moșii manăstirești la câmpie și a moșiilor laice în zonele de dealuri, depoluarea masivă a zonelor de câmpie au creat o dinamică msiva a zonei de construcție a culelor și, în egală măsură, au avut consecințe privind ordonarea amplasării construcțiilor de tip cula în teritoriu extins. Distribuția în rețea a culelor oltenești reutilizează amplasamentele siturilor arheologice și medieval fortificate aflate în puncte strategice predefinite.

Din această perspectivă, această zonă din sud-vestul României, pe de o parte, și din su-estul Europei, pe de altă parte, particularizează un program arhitectural și cultural-istoric ce oferă unicitate în spațiul European. Lectura arhitectural-constructiva, stilistica și peisageră poate fi dublată de o lectură a acestui tip de construcție ce mărturisește răspunsul comunităților din această parte a Europei.

Exemple de cule din Oltenia

Cula din Curtișoara. Este așezată în depresiunea sub-carpatica de nord-est a Târgu Jiului, aceasta fiind ușor accesibilă celor ce pleacă din “capitala” județului Gorj.

Al. Stefulescu, spunea despre cula din Curtișoara că ar fi cea mai veche din județ, aceasta fiind construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea ba chiar în secolul al XVII-lea. Nu se cunoaște numele constructorului , însă se știe că în 1785 a devenit proprietatea logofătului Cornea din Tg. Jiu, aceasta rămânând în proprietatea familiei până în 1927 când a fost cumpărată de bancherul din Craiova, Constantin Neamțu, care a amenajat-o respectând arhitectură și specificul clădirii. “ Astăzi în clădirea recent restaurata a fost amenajata secția de artă populară a Muzeului din Tg. Jiu.” 20 Planul culei este pătrat perfect cu latura de 10 m având o singură intrare. În vestibule se găsește scara care duce la etaj, în dreapta se afla o cameră, iar în spate beciul. Inițial beciul era format din două încăperi, din care una cu acces direct din curte, fără legătură cu spațial interior, lucru pe care nu îl vom întâlni la culele oltenești mai recente. La etajul întâi regăsim trei încăperi, una mare și două mai mici, precum și o sală de baie modernă. Pe latura din spate, se regăsește o galerie ce duce la o incapre înălțată de un turnuleț, folosită inițial ca anexa sanitară.

Forme asemănătoare de anexe sanitare cu turn se regăsesc și la culele din Zătreni și din Cerneti-Piatra Alba. Etajul superior cuprinde două încăperi și cerdacul de 3 metrii lățime, deschis spre exterior constituind zona de odihnă. “Sobele vechi, de mărimi și tipuri diferite, construite din burlane de zid, reprezintă un element original, ce întregește interesul acestui monument de valoare deosebită.” 21

Cula Greceanu din Maldarasti. În Maldarasti se regăsesc doua cule ridicate de membrii aceluiași neam de boieri, dar în epoci diferite. Acestea au fost ridicate odată cu biserica vecină, monument istoric de asemenea. Numele Greceanu i-a revenit culei datorită faptului că la un moment dat această a trecut din proprietatea familiei Maldarescu în cea a familiei Greceanu, clădirea fiind și cel mai vechi monument din complex anterioară bisericii ridicate în anul 1790. Cea mai mare parte a acestei clădiri datează fără îndoială din secolul al XVIII-lea, acest lucru fiind confirmat de stilul Brâncovenesc al celor două cerdace și al ferestrelor pivniței, cât și faptul că două din încăperile etajului întâi sunt acoperite cu bolți și penetrații.

_______________________________________________

20. 21. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.21-22

Pivnița are intrare directă din curte pe fațada principală și este compusă din tri încăperi ce nu comunica cu restul edificiului. Aceasta este ușor adâncită în pământ. Încăperea din pivniță așezată sub turn se diferențiază de celelalte prin două elemente: este construită din bolovani pe când celelalte ziduri ale culei sunt din cărămidă și este luminată doar prin metereze, pe când celelalte încăperi sunt laminate prin ferestruici pătrate, închise cu lespezi din piatră traforată. Zidul exterior al casei scării este străpuns de două guri de tragere, una îndreptată înainte iar cealaltă oblic și în jos pentru apărarea intrării.

“ Unică în felul ei prin îmbinarea armonioasă a dispozitivelor de apărare caracteristice culelor cu elemente arhitectonice și decorative deosebit de bogate, în care influenta artei brâncovenești se face puternic simțită, cula Greceanu din Maldarasti a fost reparată în anii 1966-1967, adăpostind astăzi o secție a Muzeului din Horezu.” 22

Cula Duca din Maldarasti. Așezată la câteva sute de metrii mai sus de prima, cula Duca a fost construită în anul 1812 de Gheorghiță Maldarascu, iar anul 1827 a fost dată la care au fost executate stocaturile. În 1907, cula a fost vândută lui I.G. Ducă iar în 1962 această a fost donate statului.

Construcția de plan dreptunghiular este alcătuită din parter și două etaje. Parterul constituie un soclu masiv cu o singură intrare comună beciului și pârtii locuite a culei, precum și de șase metereze din care una oblica ce permite apărarea intrării. “Etajul întâi cuprinde o odaie mare, un iatac și o sală, iar etajul al doilea două odăi, camera și un vast cerdac dezvoltat pe întreaga lungime a fațadei, astăzi închis cu geam la amândouă capetele”.23 Ornamentele în stucatura al tavanelor și în jurul ferestrelor constituie un element decorative de mare originalitate. De amintit frumoasele sobe bătrânești cu gura de încărcare într-o cameră și oarbe în cealaltă.

Cula din Zătreni. Din culele ridicate de boierii de pe valea Oltetului, singura rămasă în picioare este cea ridicată de Radu Zetreanu în satul Zătreni în anul 1754. Cula a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări fără ca individualitatea ei să se piardă. Partea veche are grosimea pereților de 80 de centimetrii și măsoară aproximativ 12×10 m în plan și este formată dintr-un beci boltit ușor adâncit în pământ și din două etaje cu câte trei încăperi și o sală. La acesta să adăugat un ieșind către apus care cuprinde o cameră și un vestibule iar în spate o cămăruță de 2×2,50 m. Al doilea ieșind, face legătura cu clădirea nouă în care a fost amenajat actualul acces iar în față un cerdac.

_____________________________________________________

22.23. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.23-24, p26

Cula din Brabova. Începuturile culei nu sunt cunoscute documentar. “Prin natura direct materialului de construcție și prin analogie cu edificiile asemănătoare, ea poate fi datată cu probabilitate în a doua jumătate a veacului XVIII-lea”. 24 Planul este dreptunghiular cu latura de 11 și respective 8 m în exterior. Beciul poseda o intrare direct ape latura de est și este format dintr-o singură încăpere mare. Etajul întâi este format din casa scării și o odaie mare de 6,70 x 6,20 m, iar etajul all doilea din două cameră mai mici și un vast cerdac. Cerdacul a fost lărgit la începutul veacului XX-lea. Zidurile sunt străpunse de mici ferestre la nivelul camerelor și de metereze în dreptul scării.

Cula din Cernătești. A fost clădită în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. Clădirea prezintă o mare asemănare cu cea descrisă mai sus însă la o scară ceva mai redusă: 9 x 7 m.

Intrarea se face direct în pivniță și se afla pe aceeași fațadă cu intrarea ce dă la etaj. În locul obișnuitului cerdac, cula din Cernatesi are construit în consol ape fațada principal, un balcon din lemn cu înfățișare țărănească. Panourile decoratice care animă fațadele etajului întâi au colțurile teșite. Elemental constructive potrivit caracterulu clădirii este contrafortul masiv ce sprijină colțul zidului dinspre vale.

Cula din Grosera. A fost clădită în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea de boierul “Cocos” Crasnaru. De plan patra cu latura de 7,50m, cula lui Cocos se număra printer culele cu cea mai pronunțată formă de turn.ușa de acces, făcută din două canate massive, da acces într-o salita ce comunica cu beciul și se continua lateral cu casa scării. Cele trei niveluri conțin câte o încăpere și obișnuitul cerdac ce servea pentru supravegherea dealului din spatele clădirii. Cula din Grosera a fost restaurata în ultimii ani recăpătându-și meterezele care fuseseră transformate în ferestre.

Cula din Siiacu. Este localizată în Strehaia și se aseamănă cu cea din Grosera. Construcția a fost începută în anul 1818 de boierul Raducan Cioaba, apoi lucrarea a fost stopată după moartea acestuia și terminată în anul 1821 de soția acstuia. Clădirea are forma pronunțată de turn cu planul pătrat cu latura de 6 metrii. Structură interioară, cerdacul și decorul fațadelor se aseamănă cu cele ale culei din Grosera. În momentul când nevoia de apărare este diminuată, proprietarii au alipit pe fațada principal o scară din lemn acoperită cu acces direct la etajul întâi dar și diferite anexe pe fațadele laterale. Aceste adăugiri au fost înlăturate în urma restaurărilor efectuate, dând culei din Siiacu structura ei specifică.

_____________________________________________________

24.. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.26

Fostele cule din Grosera și Musculesti. În urma studiilor lui Stefulescu, mai sunt documentate în Gorj doua cule de dimensiuni importante, astăzi dispărute. Una la Grosera construită de familia Popescu-Grosereanu. Clădirea avea un cerdac frumos pe colț și în partea din spate, o galerie din lemn sprijinită pe stâlpi ciopliți.

Cea de-a doua a fost ridicată la Musculesti de Constantin Moshu. Clădirea era impunătoare cu cerdac mare deschis prin șapte arcade și ferestre mici.

Fosta cula din Lupoaia. Aceasta a fost construită pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea , aceasta nemaifiind locuită din anii 1860-1870, moment în care proprietarul, Costache Săvoiu, a construit o frumoasă casă cu etaj. Cula mai era folosită doar pentru găzduirea musafirilor, iar mai târziu, în urma degradărilor ajunsese grajd pentru capre. Clădirea de plan dreptunghiular cu laturile de 10×8 m, avea pe fiecare etaj câte două încăperi iar cerdacul, considerat cel mai frumos din Oltenia, cu șase arcade frontale și două laterale ce erau sprijinite pe coloane scunde.

Fostele cule din Pojogeni, Rovinari și Poiană. Cula din Pojogeni a fost ridicată în prima jumătate a secolului XVIII-lea de boierii Scradeanu, aceasta este exemplarul cel mai reprezentativ al unei variante care nu mai există în present. Clădirea are planul aproape dreptunghiular, este ridicată pe patru niveluri, pe fiecare nivel regăsindu-se câte o singură încăpere precum și casa scării, iar deasupra etajului al doilea pe toată suprafața construcției, un foișor cu stâlpi din lemn și parapet din zid ce constituie un punct de observație.

“La o epocă mai recentă”, stăpânii culei din Pojogeni au construit o scară exterioară asemănătoare celei de la cula din Siiacu, precum și realizarea unor ferestre noi dari și mărirea celor existente pentru a îmbunătății condițiile de viață.

Datorită lucrărilor lui Al. Stefulescu se mai cunoaște existenta a doua foste cule de același tip cu cea din Pojogeni: culele din Rovinari și Poiana, construite la inceputul secolului al XVIII-lea, respective începutul secolului al XIX-lea. Aflate în ruină încă din anul 1894, acestea prezentau la partea superioară același foișor deschis pe toate laturile ca și la cula din Pojogeni. Considerate de Stefulescu ca fiind cele mai apropiate de așa-zisul “tip primitiv”, culele descrise mai sus sunt acelea la care ponderea influențelor balcanice pare a fi cea mai mare.

Cula lui Tudor Vladimirescu din Cerneti-Piatra Alba. Fiind construită doar pe două niveluri, caracterul de cula rezultă din planul aproape pătrat cu laturile de 12,50 respectiv 11,50m, din elemente specific de întărire dar și din înfățișarea acesteia. Singura intrare se afla pe fațada principală. Dintr-o mică salita se trece într-o cămăruță cu fereastra largala dreapta, la stânga scara ce duce la etaj iar înainte la pivnița.

“Șapte metereze înguste, dispuse în fundul unor firide, constituie singura ventilație și sursa de lumină a pivniței”. 25

Cula din Broșteni. Se aseamănă cu cea a lui Tudor Vladimirescu prin existent unui singur etaj ridicat peste beci cu intrare directă de afară. De data aceasta planul nu mai este pătrat, ci de formă dreptunghiulară cu laturile de 14 respectiv 9 m. Cerdacul se desfășoară doar pe o porțiune a fațadei principale. Proporțiile clădirii se îndepărtează de cele specific turnurilor.

Cula din Bujoreni. A fost construită în jurul anilor 1810-1812 de boierul Preda Bujoreanu. Proporțiile sunt asemănătoare culei de la Pojogeni și se remarca prin diferența mare de înălțime dintre soclu și partea retrasă de deasupra, ce dă impresia că este ridicată pe două niveluri deși aceasta este alcătuită dintr-un singur etaj înalt de 5 metrii până la acoperiș. Accesul se făcea din exterior pe partea de est a etajului la care se ajungea pe o scară exterioară din lemn. Încăperea de la etaj, acoperită cu o boltă cilindrică cu penetrații. Coșul fostei sobe, ușă îngustă de pe latura de nord dar și intrarea în pod, sunt dovezi că aceasta culă oferea stăpânilor condiții de viață mai mult decât acceptabile îndepărtând părerea că edificiul nu ar fi fost locuit temeinic.

Casa-cula din Almaju. La origine cula era alcătuită din două niveluri, parter și etaj, însă etajul a ars în anul 1844 și nu a mai fost refăcut. El cuprindea o încăpere și un cerdac cu stâlpi din lemn. Parterul este compus dintr-o încăpere foarte mare cu laturile de 8 metrii la interior și casa scării care ducea la etaj. În anul 1904 proprietarii au donat casa primăriei, care a transformat-o în școala adăugându-i încă două săli de clasa de o parte și de alta legate între ele printr-un coridor ce acoperă clădiră pe trei laturi.

Fosta cula din Radomiru. A fost construită de Stoian Hagi Tolea în anul 1815. Clădirea avea trei nivele: o pivniță boltita în subsol, un parter cu o sală încăpătoare în care se intra pe o ușă apărată de metereze și un singur etaj. Accesul în beci se făcea prin sala de la parter și tot de acolo pornea scară foarte abruptă închisă sus de un chepeng. Cula nu avea cerdac și era de plan pătrat.

_____________________________________________________

25.. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.26

V. TRECUT SI PERSPECTIVE :

Valorificarea unui program de arhitectura est-europeană – culele

Domnul Bruno Andresoiu aștern în colecția Igloo patrimoniu, o frază inspirată : “…este cu adevărat ceva în aceste case fortificate, în aceste mai mult decât turnuri de apărare, ceva misterios și ciudat, care fascinează și atrage deopotrivă.”

În prezent majoritatea culelor se afla într-o continuă stare de degradare, lăsate literalmente să cadă, cu câteva – foarte ptine – excepții,

Câte semnale de alarmă trebuiesc trase pentru a întreprinde ceva? Ce-i de făcut în ceea ce privesc culele noastre? Întrebările sunt cu certitudine retorice, iar pericolul rezidă în faptul că aceasta nedumerire să nu se cronocizeze, aceasta ținând eventual locul inițiativelor ca atare.

Răspunsul la aceste întrebări nu este ușor de dat, pentru ca aceste clădiri venerabile sunt în majoritatea lor destul de improprii pentru a fi locuite de către potențialii sau realii proprietari care le-ar putea obține sau le-au obținut deja prin restituire sau cumpărare.

Prin acest capitol am dorit să subliniez câteva demersuri care s-au făcut pentru salvarea acestor obiecte cu valoare arhitecturală.

Redacția revistei de arhitectura “ Igloo” a dorit prin publicarea albumului despre cule să reunească în paginile sale unul dintre cele mai interesante exemple de arhitectura civilă din România, care, datorită unicității lor, au fost de curând propuse pentru a fi înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO.

În septembrie 2013 Institutul Național al Patrimoniului cu alți colaboratori au demarat proiectul cultural educațional “Un program arhitectural dispărut – Culele din România –KULE, printr-o serie de evenimente, pentru păstrarea și valorificarea unui program arhitectural specific Țării Românești, parte a unui program de arhitectura est-europeană, din păcate pe cale de dispariție.

În 2012 s-a început întocmirea dosarului pntru înscrierea în lista UNESCO, prin programul de studii academice postuniversitare – Restaurarea monumentelor istorice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu – București – Culele din Oltenia – posibile repere ale patrimoniului mondial UNESCO.

VI. CONCLUZII :

Deși este o construcție semifortificata, creată pentru a satisface nevoile oamenilor de apărare imediată, la noi în țara culele nu au o fost importate la noi ca model de constructive, ci doar ca denumire, intru cât culele romanești au la baza modelul de casa boiereasca.

Culele romanilor fac parte din multitudinea de exemple în care găsim împletirea specificului național cu influente caracteristice poapoarelor vecine cum ar fi Albania, Bulgaria, Serbia, etc și au o deosebită importanta în plan architectural, istoric, național, social, regional, est European. Din păcate, suntem martorii unor vremuri în care pare că arhitectura tradițională nu și mai are rostul și asistam la distrugerea voită sau mai puțin voita a acesteia odată cu trecerea timpului. Prin aducerea la cunoștința a acestui tip de construcție, se dorește păstrarea memoriei programului arhitectural pe cale de dispariție și care a apărut și s-a dezvoltat în funcție de teritoriul din care face parte și de contextul social – politic al vremii, fiind realizat cu un caracter defensiv, ca punct de veghe, semnalizare și chiar locuința.

În zilele noastre, culele se regăsesc în majoritatea cazurilor în stadiul de ruină și din păcate, doar o mică parte din aceste construcții au avut parte de recondiționări transformându-se în muzee, dar ce folos dacă nu sunt fonduri suficiente pentru a le valorifica la adevărata lor însemnătate. Așa cum ne prezintă și ediția “Culele din România”, culele “sunt dovadă despre ceea ce ne deosebește dar și despre ceea ce ne unește în lunga istorie parcursă cu plusurile și minusurile ei în mileniile de viață trăită alături, în stânga și în dreapta Dunării ce taie în două continentul.Culele reprezintă emblema unei familii, așa cum o face oricare castel medieval”, acestea fiind doar câteva din motivele pentru care se propun conservarea și recondiționarea acestor obiectiive arhitecturale.

VII. ANEXE :

fig1-Cula Cornoiu din Curtisoara

fig.2-Cula Cornoiu din Curtisoara-1931

sursa: atelieruldearhitectura.blogspot.ro

fig. 3,4-Cula Cernatesti

sursa: www.facebook.com

fig.5 Cula Racovita-ridicata la 1797 fig.6 Cula din Siacu

sursa: www. centrulculturalmioveni.ro sursa: cornelsomicu.files.wordpress.com

fig. 7 Cula Greceanu din Maldaresti fig. 8 Cula din Glogova

sursa: www. ziaruldevalcea.ro sursa: ww.skytrip.ro

fig. 9-12 Casa Cotofeni-Dolj

sursa: www. arhitectura-romaneasca.blogspot.ro

fig.13-16 Casa Cartiu- Gorj

sursa: www.atelieruldearhitectura.blogspot.ro

fig. 17 Cula Frasinet

sursa: www. panoramio.com

VIII. BIBLIOGRAFIIE:

Revista “Arhitectura”, Nr.6 (648), Anul 2013

Grigore Ionescu – “Istoria arhitecturii romanesti”, Capitel

R.Creteanu, S.Creteanu – “ Culele din Romania, Bucuresti 1969

Luiza ZAMORA si Serban BONCIOCAT “Cule. Case boierești fortificate din România”, editura Igloo, Bucuresti, 2006

Grigore Ionescu – “Arhitectura populara in Romania”, Bucuresti, 1971

Ioan Godea – “Culele din Romania, tezaur de arhitectura europeana”, Timisoara 2006

WEBOGRAFIE :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83#Bibliografie

DEX 2009 – http://dexonline.ro/definitie/cula

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83#Bibliografie

http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania

http://www.cjgorj.ro – Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural si istoric

VIII. BIBLIOGRAFIIE:

Revista “Arhitectura”, Nr.6 (648), Anul 2013

Grigore Ionescu – “Istoria arhitecturii romanesti”, Capitel

R.Creteanu, S.Creteanu – “ Culele din Romania, Bucuresti 1969

Luiza ZAMORA si Serban BONCIOCAT “Cule. Case boierești fortificate din România”, editura Igloo, Bucuresti, 2006

Grigore Ionescu – “Arhitectura populara in Romania”, Bucuresti, 1971

Ioan Godea – “Culele din Romania, tezaur de arhitectura europeana”, Timisoara 2006

WEBOGRAFIE :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83#Bibliografie

DEX 2009 – http://dexonline.ro/definitie/cula

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cul%C4%83#Bibliografie

http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania

http://www.cjgorj.ro – Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural si istoric

VII. ANEXE :

fig1-Cula Cornoiu din Curtisoara

fig.2-Cula Cornoiu din Curtisoara-1931

sursa: atelieruldearhitectura.blogspot.ro

fig. 3,4-Cula Cernatesti

sursa: www.facebook.com

fig.5 Cula Racovita-ridicata la 1797 fig.6 Cula din Siacu

sursa: www. centrulculturalmioveni.ro sursa: cornelsomicu.files.wordpress.com

fig. 7 Cula Greceanu din Maldaresti fig. 8 Cula din Glogova

sursa: www. ziaruldevalcea.ro sursa: ww.skytrip.ro

fig. 9-12 Casa Cotofeni-Dolj

sursa: www. arhitectura-romaneasca.blogspot.ro

fig.13-16 Casa Cartiu- Gorj

sursa: www.atelieruldearhitectura.blogspot.ro

fig. 17 Cula Frasinet

sursa: www. panoramio.com