Valoarea Educativa A Imaginilor Religioase In Dezvoltarea Religios Morala A Copilului [619624]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
FACULTATEA DE TEOLOGIE , LITERE, ISTORIE ȘI ARTE

LUCRAREA METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA
GRADULUI DIDACTIC I

Coordonator științific,
Conf. Univ. dr. Ivan Ilie

Propunător ,
Prof. Constantin Simona
Școala Gimnazială nr. 4 Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea

PITEȘTI
2017

2
UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
FACULTATEA DE TEOLOGIE , LITERE, ISTORIE ȘI ARTE

VALOAREA EDUCATIVĂ
A IMAGINILOR RELIGIOASE
ÎN DEZVOLTAREA RELIGIOS -MORALĂ
A COPILULUI

Coordonator științific,
Conf. Univ. dr. Ivan Ilie

Propunător ,
Prof. Constantin Simona
Școala Gimnazială nr. 4 Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea

3

A educa înseam nă a purta de grijă de copii și tineri în ceea ce
privește curățenia sufletească și buna cuviință, a -l crește pe copil
moral, om drept , a avea grijă de sufletul lui, a -i modela inteligența, a
forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te în griji de mântuir ea
sufletului lui.
Educația este asemenea unei arte; artă mai mare decât educația nu
există pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta
educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

4

CUPRINS

CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 4
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 7
1. SENSUL ȘI IMPORTANȚA ICOANELOR ÎN FORMA REA CARACTERULUI
RELIGIOS -MORAL AL ELEVILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 9
1.1 Fundamentarea teologică a icoanei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9
1.2. Logosul divin Întrupat – prototip al icoanei. Icoana nefăcută de mâna omenească ……………………. 10
1.3. Importanța sfintelor icoane în cultul ortodox. Deosebirea între idol și icoană ………………………….. . 12
1.4. Funcțiile icoanei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 14
1.4.1. Rolul instructiv al icoanelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 14
1.4.2. Rolul educativ al icoanelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 14
1.4.3. Icoana – „fereastră spre cer” ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 15
1.4.4. Icoana – mijloc de educație religioasă ………………………….. ………………………….. …………………. 16
1.4.5. Rolul icoanei în predarea religiei ………………………….. ………………………….. ………………………… 18
1.4.6. Valențe educative ale picturii bisericești ………………………….. ………………………….. ………………. 19
2. ICOANA – CUVÂNT ÎN IMAGINEA DESPRE DUMNEZEU – CUVÂNTUL ……………………… 21
2.1. Icoana – chip al Cuvântului în slujirea Cuvântului ………………………….. ………………………….. …….. 21
2.2. Relația dintre Cuvânt, icoană și Viață ………………………….. ………………………….. ………………………. 23
2.3. Ipostasul Logosului Întrupat. Teologia ortodoxă a chipului ………………………….. ……………………… 24
2.4. Misiunea învățătorească a Bisericii ………………………….. ………………………….. ………………………….. 25
2.4.1. Semnificația imaginilor sacre în formarea personalității elevilor ………………………….. …………. 27
2.4.2. Aspecte formative ale vestirii cuvântului și vieții liturgice ………………………….. ………………….. 29
3. SFINȚII – ICOANE VII ALE VIEȚII ÎN HRISTOS ………………………….. ………………………….. ……. 32
3.1. Sfinții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 32
3.1.1. Cinstirea sfinților ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 32
3.1.2. Scopul și temeiul cinstirii sfinților ………………………….. ………………………….. ………………………. 33
3.1.3. Forme ale cinstirii sfinților ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 34
3.1.4. Sfinții români ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 36
3.1.5. Sfinții – pildă și model pentru copii ………………………….. ………………………….. …………………….. 37
3.2. Maica Domnului – imaginea mamei creștine ………………………….. ………………………….. …………….. 39
3.2.1. Imaginea Fecioarei Maria pe pământ ………………………….. ………………………….. …………………… 40
3.2.2. Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor ………………………….. ………………………….. ………………. 43
4. EDUCAȚIA. EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ………………………….. ………………………….. ……………………. 46

5
4.1. Educația. Genera lități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 46
4.2. Educația religioasă – dimensiune specială a educației generale ………………………….. ………………… 47
4.3. Dezvoltarea și modernizarea învățământului religios ………………………….. ………………………….. …. 50
4.4. Educația morală și educația religios -morală ………………………….. ………………………….. ………………. 52
4.5. Educația religioasă, parte componentă a misiunii bisericii ………………………….. ………………………. 59
5. RELIGIA CA OBIECT DE ÎNVĂȚĂMÂNT ………………………….. ………………………….. ……………….. 62
5.1. Importanța studierii religiei în școală ………………………….. ………………………….. ……………………….. 62
5.2. Impo rtanța și specificul educației religioase ………………………….. ………………………….. ……………… 68
5.3. Finalitățile educației religioase ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 70
6. PRINCIPII ȘI METODE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI RELIGIOASE …………………………. 73
6.1. Cerințe generale ale predării și învățării ………………………….. ………………………….. ……………………. 73
6.2. Principii fundamentale ale educației religioase ………………………….. ………………………….. ………….. 74
6.3. Metode de realizare a educației religioase ………………………….. ………………………….. …………………. 78
6.4. Metode active în predarea religiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 79
6.4.1. Metode de comunicare orală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 79
6.4.1.1. Povestirea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 79
6.4.1.2. Descrierea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 80
6.4.1.3. Explicația ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 80
6.4.1.4. Argumentarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 81
6.4.1.5. Prelegerea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 82
6.4.1.6. Conversația ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 82
6.4.2. Metode de comunicare scrisă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 83
6.4.2.1. Lectura ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 83
6.4.2.2. Referatul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 84
6.4.3. Metode de cunoaștere a realității religioase și metode fundamentate pe acțiune ………………… 84
6.4.3.1. Cultul divin ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 84
6.4.3.2. Excursia la mănăstiri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 85
6.4.3.3. Jocul didactic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 86
6.4.3.4. Dramatizarea. Serbăr ile școlare ………………………….. ………………………….. ……………………. 86
6.4.3.5. Exercițiul moral ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 86
6.4.4. Mijloace utilizate în predarea religiei ………………………….. ………………………….. ………………….. 87
6.4.4.1. Textul biblic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 88
6.4.4.2. Icoana ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 88
6.4.4.3. Portretul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 89
6.4.4.4. Harta ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 89

6
6.4.4.5. Literatura religioasă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 90
6.4.4.6. Casetele audio -video ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 90
6.4.4.7. Emisiuni religioase ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 91
6.5. Teme/conținuturi utile pentru dezvoltarea religios -morală a elevilor ………………………….. ……….. 91
6.6. Proiecte de tehnologie didactică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 93
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 125
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 126
CURRICULUM VITAE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 134
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE ………………………….. ………………………….. …………………………. 136

7
INTRODUCERE

Ora de religie are misiunea
să câștige suflete în cer.
(pr. Iustin Pîrvu)

În realizarea lucrării de față, numită Valoarea educativă a imaginilor religioase în
dezvoltarea religios -morală a copilului , am pornit de la premisa că imaginea sacră, icoana,
prin importanța ei ducativă și formativă, harică și sfințitoare, poate trezi în sufletele copiilor,
ale tinerei generații, un impact înălțător, transfigurant, c e-i poate apropia foarte mulr de
Dumnezeu, descoperindu -le o lume nouă imaterială, spirituală și conferindu -i astfel icoanei,
rolul ei de izvor de rugăciune .
Rolul instructiv ș formativ, pedagogic al icoanei, este evidențiat în întreaga literatură
patristi că, de către Sfântul Apostol Pavel, care zice Cuvântul nostru să fie întotdeauna cu har,
dres cu sare, știind cum trebuie să răspundeți fiecăruia . (Col. 4, 6)
Pornind de la realitatea dată, că un sistem de valori actual, este bazat pe un enorm
plus de info rmație numită „explozie informativă”, ce ne parvine pe diverse căi (mass -media,
calculator, libertinaj în gândire etc.), trebuie înlocuit cu altul, bazat pe valori, axiologice, care
își au negreșit finalitatea în Dumnezeu.
Astfel, formarea unei conștiințe axiologice caracterizată prin aspir ația pentru valori
(religioase) și disponibilitatea pentru valorizare, a apetitului pentru transcendență, a nevoii
ieșirii din imediat, par a fi obiective prioritare în zilele noastre.
Această finalitate poate fi atinsă prin cultivarea la ele vi, în mod deliberat,
programatic, a valorilor religioase. Toate valorile religioase sunt valori ale credinței, intrinseci
trăirii religioase, ce presupun instituirea unei relații afective între om și Dumnezeu.
Mijlocirea acestei rela ții îi poate reveni și icoanei, ca mijloc didactic de bază în
educația religioasă.
Lucrarea este strucurată în șase capitole grupate în două părți. Partea I, cea teoretică
aduce în lumină sensul și importanța imaginii sacre în dezvoltarea personalității mo ral-
religioase a elevilor, rolul ei de mijlocitoare între noi și Dumnezeu, atât prin harul pe care îl
deține, cât și prin faptul că ea, icoana, este o „poartă de trecere în dincolo”, „o fereastră spre
cer”. De aici putem înțelege icoana în ambele ei sensur i, „ca spațiu de întâlnire între om și
Dumnezeu și între sfinți și credincioși”.

8
Părintele profesor Nicolae Nicula spune că icoanele pot servi drept cărți puse la
îndemâna oricui intră în biserică sau în școală. Dar totodată, pot fi și „o Evanghelie văzută ”
sau „o variantă picturală a Evanghliei”.
Partea a II -a a lucrării, cea metodică, prin capitolele IV, V și VI, își propune cu
aplicabilitate să completze partea teoretică.
Ambele părți înearcă o îmbinare a demerului pedagogic cu actul de credință voit.
Acest lucru poate fi posibil prin „măiestria dibace” a profesorului de religie, cel care sădește
în sufletele copiilor adevărurile de credință necesare dobândirii unei vieți moral -religioase.
Metodele și mijloacele de învățământ prezentate spre exemplificare în lucrare, pot fi
adaptate la nevoile de cunoaștere și descoperire ale elevilor. Ele au rolul de a emoționa și
convinge, de a facilita însușirea cunoștințelor, precum și formarea sentimentelor religios –
morale, dar totodată și de a aduce o notă de atracti vitate, de magnetism în actul de predare.
Nădăjduiesc că certetând, pe cât posibil, cărțile și lucrările de specialitate, am reușit
să prezint în paginile acestei lucrări, importanța imaginii sacre în viața elevului, dobândirea
unei bune cunoașteri și apli cări a adevărurilor dumnezeiești, atât viața personală a elevului cât
și în viața Bisericii.

9
1. SENSUL ȘI IMPORTANȚA ICOANELOR ÎN FORMAREA
CARACTERULUI RELIGIOS -MORAL AL ELEVILOR

1.1 Fundamentarea teologică a icoanei
Și Cuvântul S -a făcut tru p și S -a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a
Unuia -Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. (In. 1, 14)
Icoana, ca obiect de cult, operă de artă sacră, este specifică religiei creștine și cu
precădere Bisericii Ortodoxe. Dacă iudaismul a fost considerat o religie a cuvântului – prin
care Dumnezeu a vorbit poporului ales, l -a educat, l -a pregătit prin Moise – iar elenismul o
religie a imaginii – religie în care revelația supranaturală n -a existat -, creștinismul este o
religie a cuvântul ui întrupat și a imaginii este în același timp și cult și cultură.
După cum am spus, Dumnezeu vorbea poporului Său, în Vechiul Testament, prin
Cuvânt. Acest Cuvânt a venit în istorie și lumea a văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut
din Tatăl, plin de ha r și de adevăr (In. 1, 14).
Dumnezeu Cuvântul S -a făcut văzut și auzit Apostolilo r Săi; l -au auzit prin cuvânt,
au văzut prin ochii lor, l -au atins cu mâinile lor, l -au contemplat în toată frumusețea și măreția
Lui.
De aceea în mesajul pe care creștinismul îl dă lumii, stă și imaginea, Chipul Celui
care rostea adevărul și era tămăduitor. Dovadă sunt rațiunile profund -teologice pe care se
fundamentează icoana ca obiect de cult; întruparea Logosului dumnezeiesc Și cuvântul S -a
făcut trup și S -a sălășluit într e noi și am văzut slava Lui, slava Unuia -Născut din Tatăl, plin
de har și de adevăr (In. 1, 14) și nevoia de concret, de real a omului.
Prin întrupare, materia (lemnul, sticla etc.) a devenit mijloc prin care Dumnezeu se
poate exprima, iar omul simte aceas tă nevoie de a recepta mesajul lui Dumnezeu, cu toată
ființa lui.
Taina contemplării lui Dumnezeu, a întrupării Logosului divin, nu poate fi realizată
decât prin frumusețea sacră a icoanei.
Icoana, înainte de a fi frumoasă, trebuie să fie adevărată, fundam entată scripturistic,
cu atât mai mult cu cât imaginea atinge inima înainte de a atinge inteligența. Ea este o
„teologie în imagini”, anunțată prin culori și face prezentă în ea Evanghelia proclamată prin
cuvânt.
Așa cum am arătat, fundamentul icoanei este teologic, hristologic Deoarece Cel
nevăzut, îmbrăcându -se cu Trupul, s -a făcut văzut, vizibil, tu poți să figu rezi (zugrăvești)
chipul Său. Căci Nevăzutul a devenit vizibil, iar nereprezentabilul, reprezentabil .

10
Ceea ce este esențial pentru icoană, este m ărturia scripturistică, ioaneică a întrupării
Fiului lui Dumnezeu. Icoana lui Hristos prelungește Întruparea Sa. Dacă L. Uspenski spune
că, icoana este o mărturie prin imagine, atât a coborârii, Întrupării lui Dumnezeu în om, cât
și a înălțării omului spre Dumnezeu, pentru călugărul rus Grigorie Krug – icoana este
mărturia vizibilă și palpabilă a principiului uman creat la ființa dumnezeiască nepieritoare .1
Dacă Cuvântul S -a făcut timp, om, aceasta s -a împlinit pentru ca oamenii să poată
deveni dumnezei (Contra Haeres V., col. 1035)
Scopul întrupării Logosului divin este acela de a reorienta privirea oamenilor spre
Dumnezeu – acest lucru fiind posibil datorită icoanei, care ne permite un asemenea transfer.

1.2. Logosul divin Întrupat – prototip al icoanei . Icoana nefăcută de mâna
omenească
Pentru evoluția ei uimitoare, icoana este legată de o altă tradiție de primă importanță.
Este vorba despre icoana cea nefăcută de mână omenească, trimisă lui Abgar, regele Edesei,
de Însuși Mântuitorul Hristos.
Regele cupr ins fiind de lepră, dorea să -l vadă pe Iisus și să poarte un dialog cu El.
Astfel, pe când Mântuitorul predica oamenilor (evrei) în Palestina, regele i -a trimis o mică
delegație formată din oameni de încredere care să -l întâlnească pe Mântuitorul. Domnul
Hristos știa că patimile Sale se apropie și astfel nu putea da curs invitației regelui. Așa, în
schimb, Iisus Și -a șters fața cu un ștergar și chipul Lui s -a imprimat în mod minunat pe acest
ștergar pe care l -a și trimis lui Abgar. Astfel, a luat ființă pri ma icoană, izvor și temelie a
tuturor icoanelor. Mai trebuie să reținem, de asemenea și istoria cu bucata de pânză a
Veronicăi pe care Iisus și -ar fi imprimat chipul. Vorbim astfel, de un paralelism evident cu
istoria chipului trimis lui Abgar. De altfel, cuvântul „Veronica” s -ar traduce „icoana
adevărată”.
Prima mențiune oficială referitoare la icoană și importanța ei pentru vremea
respectivă, o constituie actele sinodului Quinisext din 691 -692 (regula 82, Mansi, XI, col.
960). În textul sinodului se cere artiștilor să -L înfățișeze pe Hristos sub aspectul Său omenesc,
ci nu în mod simbolic prin Mielul antic. Domnul să fie înfățișat sub aspectul firii omenești,
Întruparea Sa prin care El a eliberat lumea din robia păcatului.
Prin taina Întrupării Cuvântului, firea umană a fost asumată cu însușirile ei specifice
într-o existență omenească individuală. Astfel, Persoana divină a Fiului S -a făcut văzută în
individualitatea omenească a lui Iisus din Nazaret. Astfel, Taina Întrupării Logosului divin

1 Krug, Grigorie, monahul, Cugetările unui iconograf despre sensul și menirea icoan elor

11
permite zugrăvi rea sau pictarea persoanei Hristos. Pictarea icoanei reprezintă pictarea
persoanei.
Icoana fiind reprezentarea unui ipostas, unei persoane, ea redă doar ce poate fi văzut
din om, adică ceea ce este propriu celui reprezentat prototipului. Așadar, putem sper a că
icoana redă prototipul sau persoana.
De aceea Sfântul Teodor Studitul spune că între o icoană și prototipul ei există numai
o relație de asemănare, nu de identitate în ființă. Relația dintre icoană și prototip garantează și
sfințenia icoanei.
Hristos poate fi prototip al icoanei Sale, ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, dar și ca om
adevărat.
Hristos este unul dintre noi, afirmă răspicat Sf. Teodor Studitul, chiar dacă este
Dumnezeu. El este unul în Treime .2
Prototipul și icoana pot exista împ reună, unul de la altul; astfel, Hristos nu poate
exista fără ca icoana Sa să fie în potență și să existe mereu în prototip, înainte ca ea să fie
realizată tehnic.
Putem spune că există o singură închinare a icoanei lui Hristos și a lui Hristos,
Prototipul ei. Spre ex emplificare, așa cum de exemplu un împărat se numește și icoana
împăratului și nu putem vorbi de doi împărați.
Deci, întotdeauna prototipul introduce împreună cu Sine icoana a cărui prototip este;
astfel prototipul n -ar exista, dacă icoana n -ar fi.
Așa cu m am arătat, fundamentul dogmatic al cultului icoanei este dat de Taina
Întrupării lui Hristos (Logosul Divin) și este formulat de Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul
Teodor Studitul în același spirit neocaledonian din prima jumătate a secolului VI: … unul din
Treime S -a pogorât la firea omenească făcându -se ca și noi și a avut loc un amestec al celor
neamestecate și o contopire a celor neco ntopite … pentru aceea Hristoa se reprezintă în
icoane și Cel nevăzut se vede, căci Cel ce prin natura Sa proprie est e necircumscris a luat
circumscrierea naturală a trupului nostru… .3

2Studitul, Teodor, Sf., Iisus Hristos prototip al icoanei Sale , traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Alba Iulia Editura
Deisis, 1994 pag. 161
3 Ibidem, pag. 165

12
1.3. Impo rtanța sfintelor icoane în cultul ortodox. Deosebirea între idol și icoană
Prin cultul ortodox înțelegem totalitatea actelor, a formelor și a rânduielilor
întrebuințate de Bis erică, prin care ea cinstește pe Dumnezeu și pe sfinți și, prin care, totodată
împărtășește credincioșilor harul sfințitor al lui Dumnezeu.4
Noi, în Biserică, ne închinăm Domnului Hristos și cinstim pe Maica Domnului și pe
sfinți și prin icoanele care -i reprezintă.
Părintele Stăniloae spune că: pe Maica Domnului și pe sfinți îi cinstim pentru că în ei
strălucește Hristos5 și, astfel, cinstim icoanele pentru că ele reprezintă pe cei ce sunt
locașurile pnevmatizate ale lui Hristos .6
În cultul ortodox, icoanel e au importanță fără seamăn: în ochii creștinilor bizantini
icoana e ca un canal al Harului și al puterii divine, izvorul nesecat de unde curg peste
oameni puterea izbăvitoare și toate binefacerile răscumpărării, dacă ele nu transmit harul ca
Sfintele Taine, ele răspândesc în suflet sentimentele de credință, de iubire, de libertate, de
pocăință și alte dispoziții sufletești, care premerg Harului și -l fac să se pogoare în inimi .7
Icoana și Evanghelia în cultul ortodox se află într -o strânsă legătură, se spr ijină
reciproc, amândouă ajutând la răspândirea credinței creștine.
Dacă Icoana este o Evanghelie în culori, Evanghelia este o icoană verbală a lui
Hristos .8
Ele susțin viața creștină, iar noi ne închinăm lor și le zugrăvim pentru ca ele să
îndemne la imit area faptelor bune ale sfinților, ca slujitori ai lui Dumnezeu, ajutători și
mijlocitori ai noștri .9
În cultul ortodox, icoana este un mijloc de întâlnire sau de comunicare între cel ce se
roagă, creștinul ortodox și Dumnezeu sau sfinții Săi. Icoana ne red ă astfel sentimentul, trăirea
reală a prezenței lui Dumnezeu și a sfinților.
Ea este expresia realității Întrupării lui Hristos și cinstirea ei este fundamentată pe
învățătura histologică a Bisericii .10

4 Braniște, Ene, pr. prof. dr., Liturgica generală , București, Editura Institutului Bibli c și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1993, pag. 1
5 Stăniloae, Dumitru, pr. prof. dr., Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă , Craiova, Editura
Mitropolia Olteniei, 1986, pag. 55
6 Ibidem , pag. 56
7 Braniște, Ene, pr. prof. dr., Liturg ica generală , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1993, pag. 428, apud Main, Les mains de Constantinopole, Paris, 1987, pag. 318 -321
8 Bulgakoff, Sergiu, L’Orthodoxie , pag. 195
9 ***, Molitfelnic , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1937, pag.
531
10 Mărturisitorul, Maxim, sf., Mystagogia trad. pr. prof. dr., Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , 2000, pag. 25

13
Astfel, prezența Sfintelor Icoane în cultul ortodox r eprezintă ceea ce Sfânta Liturghie
– ca inimă a cultului ortodox – în care își au locul, vrea să fie o teofanie.
Poate cel mai frumos mod evidențiat prin care Biserica Ortodoxă înțelege rostul
sfintelor icoane în cult este exprimat astfel: Chipul Tău cel d umnezeiesc pe icoană
închipuindu -l noi, Hristoase Dumnezeule, nașterea Ta cea din Fecioară luminat o cunoaștem
și minunile Tale cele negrăite și răstignirea Ta cea de bună voie pomenind, le
propovăduim…11
Deosebirea esențială între idol și icoană stă în faptul că icoana redă realitatea
dumnezeiască, spirituală, ce face referire la prototipul dumnezeiesc sau la sfântul plin de
dumnezeire, iar idolul este o reprezentare confecționată a forțelor imanente ale naturii, uneori
putând fi identificat cu zeul însu și.
Închinarea la icoană „trece” la prototipul zugrăvit în ea; este o trecere din planul
văzut în cel nevăzut, din planul naturii în planul cel mai presus de natură.
Icoana este o fereastră palpabilă a lumii cerești, pe când idolul e un zid care se
închide în lumea aceasta.
Câteva trăsături ale icoanei care o disting de idol:
Icoana prin prototipul ei, nu face parte dintr -o lume a simțurilor, ci dintr -un
plan transcendent naturii sesizate prin simț.
Prin icoană, Dumnezeu cel spiritual, coboară la noi; noi, oamenii, fiind
„chipul lui Dumnezeu”, putem fi noi înșine „icoane” care deschidem privirea
spre nemărginirea spirituală a lui Dumnezeu.
Omul este prin sine o realitate dumnezeiască, însetat după libertatea și
nemărginirea dumnezeiască.
Fiind un chip al tra nscendenței lui Dumnezeu, icoana ne ajută să transcendem
finitul chipului spre infinitatea lui Dumnezeu.
Și ca să concluzionăm, icoana, în înțelesul creștin, este ceea ce ne duce cu gândul la
credința și doxologia lui Dumnezeu, iar idolul, chipul cioplit, este ceea ce se interpune (ca un
zid) între noi și Dumnezeu.
Prin icoană se manifestă slava și puterea dumnezeiască, căci obiectele religioase care
fac trimitere la Dumnezeu și sfințirea Sa, sunt ferestre spre El și manifestări ale slavei Lui .12

11 ***, Molitfelnic , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1965, pag.
473
12Pruteanul, Petru, ieromonah, Diferența dintre Icoană și Idol din perspectiva biblică , www.teologie.net

14
1.4. Funcț iile icoanei
1.4.1. Rolul instructiv al icoanelor
Într-o cuvântare ținută de P.S. Pimen Georgescu, în anul 1908, la 22 octombrie,
spunea că școala prin excelență are și nevoia de a da o educație sufletească proprie elevilor,
viitorii oameni mari de mâine , prin urmare au nevoie și de ocrotirea spirituală, care să le fie
călăuză de viață și de muncă .
Atât școala, cât și Biserica urmăresc formarea personalității elevului, desăvârșirea
persoanei, însă fiecare prin metodele ei. Biserica desăvârșește ceea ce înce pe școala, prin
aportul Sfintelor Taine, dând astfel educației o dimensiune spirituală.
Dintre materialele suport pe care trebuie să le aibă școala, respectiv cabinetul de
religie, face parte și icoana. Icoana care se constituie într -unul dintre cele mai importante
instrumente folosite în procesul didactic, alături de Sfânta Scriptură și manual; toate
atingându -și ținta în înțelegerea fenomenului religios. Ea devine un liant între profesor și elev,
în procesul de învățare.
Încă din vechime, în biserică, uz ul icoanelor este impus, mai ales pentru folosul său
didactic, instructiv -educativ.
Sfântul Ioan Damaschin, ca unul dintre cei mai mari iubitori și apărători ai icoanei,
precizează icoanele sunt cărți pentru neștiutorii de carte … instruind fără cuvinte pe cei care
le văd și sfințind vederea. Nu am prea multe cărți și nici nu am timp liber spre a citi, însă
intru în biserică … și podoaba picturii îmi desfătează vederea ca o livadă, și mărirea lui
Dumnezeu pătrunde în suflet… Căzând la pământ mă închin lui Dumnezeu prin mijlocirea
mucenicului (sfântului) și mă mântui .13
Pe lângă efectul psihologic -educativ al icoanelor, acestea își îndeplinesc rolul
instructiv prin faptul că întotdeauna ne pun în fața faptelor trecute, minunilor sau virtuților
sfinților zugrăviți în ele.
„Instruirea” icoanelor asupra elevilor se face cu un scop educativ ca să evităm cele
rele și să râvnim virtuțile .
Rolul instructiv -educativ al icoanelor este acela de a îndrepta spre o direcție bună,
atât umană, cât și dumnezeiască, căci sunt făcute spre slava lui Dumnezeu și a sfinților Lui,
spre râvna virtuții și evitarea viciului .14

1.4.2. R olul educativ al icoanelor
Ceea ce cuvântul transmite prin auz, icoana arată în tăcere prin imagine .15

13 Damaschin, Ioan, Sfântul, Cultul sfintelor icoane , trad. D. Fecioru, București, 1935, pag. 15 -18
14 Damaschin, Ioan, Sfântul, Dogmatica , trad. pr. D. Fecioru, București, Editura Scripta, 1993, pag. 176

15
Noi știm că, o dată cu Întruparea Domnului, Fi ul lui Dumnezeu, când și -a asumat
toate ale firii, în afară de păcat, întreaga Sa dumnezeire și -a făcut loc în noi, dar acum nu prin
imagini sau simboluri, ca în Vechiul Testament, imagistic, ci ca Om desăvârșit și Dumnezeu
în același timp, act care fundam entează deplin nașterea icoanei.
Astfel, icoana devine peste timp, unul dintre mijloacele cultice, modurile de
propovăduire a Evangheliei, de mare importanță.
Chiar dacă creștinismul la începuturile sale prezenta icoana ca fiind un bun învățător
pentru cei neștiutori de carte , după cum zice Papa Grigorie cel Mare într -o scrisoare din anul
599, către Seremus din Marsilia: Icoana este folosită în biserici pentru ca analfabeții, cel
puțin privind pe pereți, să citească ceea ce nu sunt capabili să descifreze di n manuscrise , și
astăzi avem foarte mulți, de data aceasta neștiutori ai mesajului evanghelic, iar icoanele,
scenele biblice, bisericești, de foarte multe ori pot completa aceste lipsuri și pot trezi în suflet,
un interes tot mai mare pentru ortodoxie.
Astfel, putem spu ne că una dintre funcțiile icoan ei, cea educativă, pedagogică, își
face mai departe datoria („cu onoare”) față de oricine are ochi să vadă”, de când se naște până
moare, de la mic la mare. Însă, icoana aduce cu ea și mare responsabilitate pe ntru cei care o
pictează, pentru că, dacă în icoană se găsește sfințenia, datori sunt și cei care le fac, să aibă un
minimum de sfințenie.

1.4.3. Icoana – „fereastră spre cer”
Icoana indică coborârea lui Dumnezeu în lume și participarea omului la viața
dumnezeiască .16
Dacă iudaismul a putut fi considerat o religie a cuvântului, elenismul o religie a
imaginii, creștinismul este, în același timp, religie a Cuvântului întrupat și a imaginii (a
icoanei). Creștinismul este deodată cult și cultură .17
Importanța i coanei în ortodoxie rezultă din faptul că ea dă pretutindeni mărturie
despre Dumnezeu Care S -a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Aceeași
importanță în ortodoxie rezidă și din faptul că nu există rit liturgic fără icoană .18
Părintele Dumitru Stăn iloae găsește și el importanța icoanei în cult: așa cum nu se
poate săvârși Sfânta Liturghie fără rugăciuni, la fel nu se poate săvârși fără icoane .19

15 Sf. Vasile cel Mare, Cuvântul 19, Despre cei 40 de mucenici , în P.G. 31, col. 509 A, apud L. Uspensky,
Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei , București, Editura Sophia, 2003, pag. 41
16 Uspenski, L. Teologia icoanei , București, Editura Anastasia, 1994, pag. 115
17 Răducă, Vasile, p r. dr., prefața lucrării Icoana, fereastră spre absolut , de Michel Quenot, București, Editura
Enciclopedica, 1995, pag. 5
18 Braniște, Ene, pr. prof. dr, Teologia icoanelor , în revista Studii Teologice IV, 1952, nr. 3 -4, pag. 178

16
Categoria oamenilor (creștinilor) ortodocși văd în icoană și recunosc în ea locul în care se
întâlnesc în aceeași înrudire spirituală, creștinii fascinați de ortodoxia din interior, dar și din
exteriorul ei.
Astfel, icoanele sunt oglinzi, în care se reflectă veșnicia, cheile care ne descuie ușile
lumii inteligibile , porți sau ferestre deschise spre acel cer și pământ nou (Apoc. 21, 1) .20
Fiind o deschidere spre lumea de dincolo, icoana stă sub semnul eshatologiei, a zilei
a opta, f ăcându -i pe creștini să se pregătească pentru eternitate … oferindu -le un f el de drum
spre adevăr și viață – noțiuni care -și găses c realitatea doar în prototip, Domnul nostru Iisus
Hristos .21
Putem vorbi despre icoane, dar cu gândul că prin ele Dumnezeu privește în sufletele
noastre „mici” și „înguste”, iar sufletele noastre se deschid spre El, spre veșnicie.
Icoanei îi aparțin două l umi ce se întrepătrund: harul și arta. De aici, icoana poate fi
foarte bine definită ca ochi al lui Dumnezeu spre lume și fereastră sufletului sper cer.22
În inima credinței noastre, icoana este înrădăc inată foarte adânc, căci atâta adâncime
îi dă puterea de a aspira spre o dimensiune transcendentală în care naturalul tinde spre
inefabil. Transcenderea sau înălțarea stabilește în noi o legătură de comuniune cu Dumnezeu,
cu veșnicia însăși. De aceea, teologii greci găsesc icoanei o afirmație adâncă, ca fiind
„reflectarea realității dumnezeiești”.

1.4.4. Icoana – mijloc de educație religioasă
Noțiunea de educație vine de la latinescul educo – are și înseamnă a îndruma, a
conduce pe om spre o anumită țintă cu metode adecvate.
Educația are la bază conștiința, s pecifică doar omului, ea deosebindu -se de dresaj,
întrucât are în vedere sufletul cu toate funcțiile lui: rațiune, voință, sentiment.
Specifică doar omului, educația a apărut o dată cu omul, fiindcă numai prin educație
omul poate deveni om și poate contrib ui la perfecționarea sa.
Oriunde au existat oameni, în toată vremea și în oricare parte a pământului ,
procesul educativ s -a împlinit mereu și cu necesitate evidentă sub imperiul nezdruncinat al
voinței pentru perpetuarea celor mai nobile avuții morale ale umanității .23

19 Stăniloae, Dumitru, pr. prof., Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă , Craiova, Editura Mitropoliei
Olteniei, 1986, pag. 67
20 Megheșan, Dumitru, Rugăciune și umanism , Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1996, pag. 134
21 Baconsky, Theodor, Introducere la vol. Teologia icoanei , de L. Uspensky, pag. 5 -6
22 Diaconu, Luca, ieromnah, Icoana, ochiul lui Dumnezeu spre lume și fereastra sufletului spre cer , revista
Teologie și viață”, serie nouă, an I, LX VII, 1991, nr. 1 -3, pag. 96 -102
23 Gise,Cf. Gerhardt, Soat und Erziehung , Hamburg, 1933, pag. 12

17
În centrul educației stă omul, ca subiect al acțiunii educative, omul ca stăpân al
creației; creația opera lui Dumnezeu, îl face pe om dator în a restabili permanent legătura
sufletească și comuniunea spirituală cu Dumnezeu.
Din acest punct de vedere, educația religioasă continuă opera de modelare a omului
creat de Dumnezeu, acțiune pusă doar în slujba umanului.
Educația religioasă, ca una dintre laturile educației, se desfășoară în libertate, omul
fiind liber să aleagă sau nu un scop moral în viață. Educația creștină are în centrul său un
element esențial: harul lui Dumnezeu. Realitatea ce o exprimă Însuși Mântuitorul Hristos Eu
sunt tulpina, voi sunteți mlădițele: cel ce rămâne în Mine și Eu sunt în el, acela aduce roadă
multă, căci fără Mine nu puteți face nimic (In. 15, 4 -5).
Așa cum am spus, educația religioasă este susținută de iubire, libertate și de harul
divin; și are drept scop realizarea caracterului moral -religios al copilului, conducându -l pe
acesta la scopul ultim al existenței sale : trăirea comuniunii cu Dumnezeu .24
Ca mijloc de educație religioasă în școală, icoana ca imagine sfântă și sfințitoare
oferă o autoritate divi nă în formarea intelctual -morală și spirituală a copilului.
Pentru elevi, icoana poate fi o manifestare văzută a c eea ce nu se poate vedea, un
mijloc prin care sunt conduși spre ființe. Este un obiect sfânt prin care simțim prezența
personală a lui Hristos, a Maicii Domnului, a sfinților.
Ea poate fi o carte de credințe. Prin limbajul liniilor și culorilor, ea descop eră
învățătura dogmatică, morală și liturgică a Bisericii. Limbajul icoanei este la fel ca și
cunoașterea citirii unei cărți. Sfântul Grigorie cel Mare spune ceea ce este Scriptura pentru
cei ce știu să citească, aceea este și icoana pentru cei neînvățați, pentru că în ea chiar și cei
neștiutori văd ce trebuie să urmeze . Icoana dă pentru copii, ca model, un exemplu de eroism,
un model de viață sfântă și un îndemn de a slăvi pe Dumnezeu, Căruia ei l -au plăcut în
această viață (Sf. Gherman al Constantinopolul ui).
În istoria B isericii, icoana, ca prezență ha rică a avut un rol important în viața
liturgică, în domeniul misiunii și în latura educației religioase în școală.
Dintre funcțiile pe care le îndeplinește icoana amintim:
a. Funcția catehetică sau didactică – icoana este Biblia în imagini și
simboluri;
b. Funcția contemplativă – cea care îl atrage pe credincios spre înaltul cerului,
spre comuniunea cu Dumnezeu treimic, întru slavă;

24 Șebu, Sebastian, pr. prof. univ. dr., Opriș, Monica și Dorin, prof. Metodica predării religiei , Alba Iulia,
Editura Reîntregirea, 2000, pag. 21

18
c. Funcția harică – icoana, prezența harică, cea care împărtășește puterea
(harul) nem ărginită a lui Dumnezeu prin mijlocire a sfântului reprezentat pe
ea;
d. Funcția latreutică – prin care aducem cinste, slavă celui reprezentat pe ea.
Cinstirea icoanelor a fost stabilită la sinodul VII ecumenic de la Niceea orice
icoană artificială este asemăn are a celui a cărei icoan ă este și ea poartă în
imprimare prin imitație efigia arhetipului , arhetipul este în asemănare,
arhetipul în icoană, fiecare în fiecare afară de diferența de ființă .25
e. Funcția educativă -religioasă – aici icoana devine un mijloc de t rezire, de
întărire a vieții religioase, îndemnându -l pe creștin la săvârșirea faptelor bune.

1.4.5. Rolul icoanei în predarea religiei
Plecând de la eterna afirmație icoana, Biblia neștiutorului de carte , vom încerca pe
parcurs să descoperim importanța e i actuală în învățământul religios de stat, dar și utilitatea ei,
ca mijloc de educație, în predarea orei de religie.
Icoana, trebuie spus, este unul dintre cele mai importante instrumente necesare
procesului de învățare, alături de Sfânta Scriptură și de manual, tocmai pentru că ajută la
înțelegerea complexității fenomenului religios. Este atât de utilă profesorului, cât și elevului,
amândoi fiind „actorii” prezenți în procesul educativ. Astfel, icoana devine o punte, un liant
între cei doi, între biserică și școală.
Pentru profesor icoana devine suport, instrument de lucru, obiect de învățare a
bisericii, iar pentru elev, icoana devine un ghid de lucru, ce capătă valoare de simbol.
M. Queno t în lucrarea sa „Sfidările I coanei” , spune că icoana nu poate fi p ovestită,
ea trebuie privită , ea este în stare să ne privea scă pe noi mai mult decât privim noi pe ea.
Icoana poate fi un spațiu de întâlnire, de întrepătrundere între ochi și suflet, un
dialog; ea sfințește locul care o adăpostește, ea este venerată, cin stită, are rolul de a înnoi
fiecare locuință, fie ea și școală.
Icoana în școală, ceea prezentă la ora de religie, își depășește rolul ei de mijloc
didactic intuitiv, ea ni se descoperă ca o autoritate divină, printr -un limbaj spiritual propriu,
fiind lips ită de cea mai mică formă de agresiune.
Rămâne să afirmăm adevărul istoric și teologic că, ortodoxia nu poate fi concepută
fără icoane. Dacă ar fi lipsită de icoane, ortodoxia ar fi slutită în însăși ființa sa.

25Areopagitul, Dionisie, în Sf. Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei Sale , studiu introductiv și
traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Alba Iulia, Editura Deisis, 1994, pag. 186

19
Orice creștin își poate mărturisi credința pr in icoană; ea fiind un a rgument, izvor viu
al manifestării religioase. Dar icoana nu stârnește nimic în sufletul omului, dacă lipsește
credința, căci pe tânăr în viață numai credința îl poate ajuta, îi poate da răspunsuri, iar icoana
este o expresie vie, p alpabilă, a credinței lui.
De aceea, putem afirma că icoana poate determina locul și rostul omului în univers,
pentru că omul este i coană – chip al lui Dumnezeu.
Omul, chiar și în stadiul decăderii sale morale nu încetează de a fi chip al lui
Dumnezeu, nu încetează a descoperi și a se descoperi în icoană căci icoana poate fi și un
mediu de transmitere al cun oștințelor despre Dumnezeu, Maica Domnului, sfinți etc.
În nenumărate rânduri, cuvântul scripturistic poate deveni imagine, poezie, muzică,
descoperind prin limbajul artei (icoana), misterul Cuvântului făcut trup.

1.4.6. Valențe educative ale picturii bisericești
Pictura bisericească este indisponibil legată de locașul de cult ortodox. Este greu de
imaginat o biserică ortodoxă fără podoaba sa picturală. Nu se poate concepe Ortodoxia fără
icoane.
În cea mai strânsă colibă, icoana dă sentimentul mângâietor al prezenței și al
ocrotirii lui Dumnezeu sau al sfinților Săi26.
Pentru creștinul ortodox, icoana este un mijloc de întâlnire sau de comunicare între
cel ce se roagă, pe de o parte și Dumnezeu sau sfinții, de alta.
Ca întreaga artă sacră și aceea a icoanelor nu poate fi înțeleasă în adevăratul ei sens
și conținut, decât integrată în Biserică și în viața ei liturgică.
Pictura murală a bisericilor ortodoxe u rmărește un efect sfințitor al acțiunii icoanelor
asupra sufletelor credincioșilor. În iconografia bisericii, totul este ordonat într -un cosmos
liturgic, în care toată suflarea îl laudă pe Dumnezeu . Ea, icoana, operează asupra sufletelor
credincioșilor, o acțiune sfințitoare după cum și privirilor celor ce contemplă sfintele icoane,
se sfințesc, iar mintea lor e îndreptată spre cunoștința lui Dumnezeu (Troparul de la Utrenia
din luni din Postul Mare, Triod, ediția 1945, pag. 130).
Prin icoană, noi vedem cer urile deschise și splendorile dumnezeirii.
În pictura bisericească este înfățișată o lume creaturală, care îl orientează integral pe
creștin (pe elev) într -o altă lume, cea din veșnicie.
Persoanele sfinte zugrăvite în icoane și pe pereții vechilor noastre biserici, ne creează
impresia unei vieți descătușate de ce este real și a unei depărtări de lumea aceasta.

26 Popescu, V. Pr., Icoana Maicii Domnului, Fragmente din viața creștină , București, 1944, pag. 5 -11

20
Pictura bisericească integrându -se într -o artă de nivel înalt duhovnicesc, are scopul
de a oferi privitorului credincios mai degrabă o viziune a tărâ mului duhovnicesc decât a celui
material. Maniera (solemnitatea duhovnicească) în care sunt înfățișate persoanele sfinte dă
expresie virtuților creștine de curăție, îndelungă răbdare, iertare, milostenie, cunoaștere și
iubire duhovnicească. Toate aceste vi rtuți creștine îl pot călăuzi pe credincios spre calea
mântuirii, căci pentru el pot avea o eficacitate pragmatică în drumul spre libertate, spre acel
loc unde el îl poate întâlni pe Dumnezeu.
Simpla închinare în fața icoanei se răsfrânge direct asupra acurateței , inocenței și
purității sufletești.
Pictura bisericească are și o latură inițiatică, formativă. În fața ei, mai ales în biserică,
creștinul poate deveni mai sigur pe sine , mai puternic în ceea ce vrea să facă în viață27.
Prin podoaba sa picturală, Biserica are ca sarcină de a educa umanitatea întreagă
pentru a o face demnă de viața cerească28.
Pictura bisericească nu numai că adâncește sentimentul de respect și pietate, evlavie
n fața sfintelor icoane, dar trezește și susține sentimentele, interesele și conduitele estetice ale
celor ce pășesc în perimetrul sacru, care este sfântul locaș, Biserica.

27 Cucoș, Constantin, Educația religioasă, conținut și forme de realizare , Iași, Editura Didactică și Pedagogică
RA, 1996, pag. 119
28 Kriekemans, 1976, pag. 94, apud. C. Cucoș, Educația religioasă, conținut și forme de realizare , Iași, Editura
Didactică și Pedagogică RA, 1996, pag. 120

21
2. ICOANA – CUVÂNT ÎN IMAGINEA DESPRE DUMNEZEU –
CUVÂNTUL

În sens general se poate numi „icoană” orice reprezentare vizuală a unui lucru,
făurită prin diverse mijloace ale artei (desen, pictură, sculptură), fie cu creion, penel (pânză,
hârtie perete, zid), fie cu dalta (lemn, piatră sau metal).
Icoana nu e copia fidelă a realității din lumea aceasta, nu este nici portret, nici
fotografie, ea este i maginea, prototipul și simbolul unei creaturi duhovnicești mântuie prin
credin ță în întruparea lui Hristos29. Lumea perceptibilă este reprezentată ca un cosmos
transfigurat prin puterea harului Sfântului Duh.
În cel mai restrâns sens al cuvântului, icoana e ste reprezentarea picturală a unui
personaj sfânt sau a unei scene sfinte, făcută fie pe o bucată de hârtie, de pânză, de lemn,
sticlă sau metal, sau chiar pe zidul unei biserici.
Prin faptul că icoana ortodoxă este sfințită, ea devine un obiect sacru, sfâ nt. Prin
aceasta deosebindu -se de simplul tablou religios.
Cuvântul, noțiunea de „icoană”, de la grecescul „eikon” înseamnă „ amânare ”,
latinescul „image”, slavonul „ikona”, poat avea mai multe sensuri.
După Sfântul Ioan Damaschin „icoana” este o asemănare , un model, o întipăritură a
cuiva, care arată în ea pe cel ce este înfățișat în icoană.

2.1. Icoana – chip al Cuvântului în slujirea Cuvântului
Icoanele au un netăgăduit rol instructiv, ele au fost și sunt un neîntrecut mijloc
didactic și catehetic pentru cre dincioși, servind drept cărți puse la îndemâna celor ce intră în
Biserică. Ele constituie o Evanghelie văzută sau o variantă picturală a Evangheliei .30
După cum învață Biserica, icoana își are temei în Întruparea Cuvântului divin,
Cuvânt care prin Întrupare se face și persoana firii omenești.
Icoana, chip al Cuvântului, este tăcere, cuvânt, ce comunică puterea de viață a
harului divin.
Sfântul Teodor Studitul spune că icoana pictată, pentru noi este o lumină sfântă, o
amintire mântuitoare, care ne arată pe H ristos în nașterea Sa, botezat, făcând minuni,
răstignit, mort, îngropat, înviat și înălțat la cer. Ea nu pre închipuie , ci descoperă pe Cel pe

29Braniște, Ene, Liturgi ca generală , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1993, pag. 413
30 Necula, Nicolae, pr. prof. dr., Biserică și cultură pe înțelesul tuturor , București, Editura Europartner , 1996,
pag. 40

22
Care S -a arătat în trup, pentru a nu se mai confunda „chipul cioplit” – idolul, interzis în
Vechiul Testament, c u icoana – chip la Cuvântului Întrupat, în Noul Testament .31
Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu nu putea fi văzut, ci doar auzit: Și glasul
cuvintelor Lui l -ați auzit iar fața Lui n -ați văzut -o, ci numai glasul l -ați auzit (Deut. 4, 12), în
Noul Testament, Dumnezeu S -a arătat în trup, S -a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri,
S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S -a înălțat întru slavă (I Tim. 3, 16).
Astfel, Dumnezeu Se revelează nu doar prin cuvânt, ci se descoperă în Persoana
Fiului Său Cuvântul trup S -a făcut și S -a sălășluit între noi (I In. 1 14). Domnul Hristos este
prezent în trup. Apostolii Îl văd pe Hristos față către față, fiindcă El este prezent în trup. Noi,
însă nu -L vedem pe Domnul, Îl putem auzi, Îi auzim cuvintele prin intermediul Evangheliei.
Asemenea, prin mijlocirea chipului, Îi putem contempla aspectul fizic, minunile și patima Sa.
Iisus Hristos este chipul Tatălui, El este de aceeași natură cu Tatăl, dar se distinge ca
Persoană. Prin cuvintele Eu și Tatăl una suntem (In. 10, 30) și Toate câte are Tatăl ale Mele
sunt; de aceea am zis că din al Meu ia și vă vestește vouă (In. 16, 15), Mântuitorul exprimă
deoființa Sa cu Tatăl.
Biserica Ortodoxă acordă icoanelor o importanță deosebită, socotindu -le imagini
sacre32, vehic ul33 și canal34 al harului divin, mijloc de propovăduire a dreptei credințe.
În icoana lui Hristos ipostasul divin s -a actualizat în chipul Său uman. Faptul că Dumnezeu –
Cuvântul S -a arătat în trup și a viețuit printre oameni, alcătuiește începutul și temelia
reprezentării iconice.
Atunci când contemplăm o icoană a lui Hristos, a Maicii Sale, a sfinților, persoane al
căror chip îl înfățișează icoana o simți prezentă, de față, simți că -ți vorbește în tăcere. De
aceea tăcerea este glasul icoanei. Tăcerea, care î n planul vieții duhovnicești e o tehnică a
vieții în Duh .35 Iar Sfântul Siluan Athonitul pune că tăcerea e rugăciunea neîncetată și
rămânerea minții în Dumnezeu .
Icoana, prin menirea sa, nu este altceva decât cea a vestirii Cuvântului lui Dumnezeu
Întrupat și Întruparea Cuvântului în sufletul credinciosului. Astfel, menirea sa este și aceea de
a transfigura suflete, de a zidi o nouă făptură: iar omul, de va auzi și de va vedea, prin cuvânt ,
pe Domnul, se va umple în ființa sa, cu lauda lui Dumnezeu. Chr. Yan naras spunea că în

31 Schmemann, Alex., Euharistia. Taina Împăr ăției, București, Editura Anastasia, 1993, pag. 52
32 Uspensy, Leonid, Teologia icoanei , pag. 15
33 Ibidem, pag. 5
34 Stăniloae, Dumitru, pr. prof., Icoanele în Biserică , în rev. Mitropolia Banatului, anul XXXI, nr. 10 -12, 1981,
pag. 645
35 Noica, Constantin, Pagini despre sufletul românesc , București, Editura Humanitas, 1991, pag. 68

23
Biserică importantă este arta sacră, fiindcă ea exprimă viața, nu ideologie (în Ortodoxie și
Occident, pag. 86 ).
Astfel, cuvântul și imaginea se sprijină reciproc și formează un tot, alcătuiesc una
dintre formele fundamentale ale autorep rezentării și comunicării umane.

2.2. Relația dintre Cuvânt, icoană și V iață
Dumnezeu l -a creat pe om ca stăpân al Universului, ca să -l lucreze și să -l păzească,
adică să facă părtașă viața făpturilor la viața dumnezeiască. Atât viața făpturilor, a lumii, cât și
viața omului își iau izvorul și stau în relație cu Logosul divin, Cuvântul creator, Cel ce le -a dat
viață.
Cuvântul își are viața întru Sine, iar făpturile o primesc prin împărtășire de viață
divină. Căderea în păcat a despărțit, a rupt făpturile de Cu vântul -viață. Viața omului este ruptă
de Izvorul vieții, el trăiește doar cu sine, în sine și pentru sine; el orbecăie în întuneric până
când Cuvântul S -a făcut trup (In. 1, 14). Își asumă condiția umană cu toate ale sale, fără de
păcat, iar această asumar e îi redă omului – icoană a chipului – a lui Dumnezeu – posibilitatea
reintegrării în viața harică, îl restaurează pe om.
Relația dintre omul -cuvânt, cuvântător, Cuvântul -viață și icoană se reface în
Întruparea Logosului divin și se întărește în Duhul Sfân t cel dătător de viață.
Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Întrupat, este viață și lumină desăvârșită și
veșnică a lumii, El a dăruit lumii propria Sa viață Eu am venit ca lumea via ță să aibă și din
belșug să aibă (In. 10, 10).
Prin Cuvântul Întrupat, D umnezeu intră nemijlocit în relația cu oamenii, Hristos îi
învață pe oameni prin experiența vieții umane a Sa, trăită mai presus decât oamenii. De aceea,
omul îi este dator cu un răspuns lui Dumnezeu, el trebuie să se implice. El, omul, care este
chipul lu i Dumnezeu , icoana lui Dumnezeu , are rațiune, conștiință și libertate, adică
înțelegerea de a -L cunoaște prin credință și iubire, rațiunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Creștinismul ortodox nu face o separație între cuvânt, viață și icoană, deoarece
Cuvâ ntul este originea vieții, iar viața este Hristos , Cuvântul însuși și cel întrupat. Dacă
Cuvântul S -a făcu om, aceasta s -a împlinit pentru ca oamenii să poată deveni dumnezei
(Contra Haeres V., col. 1030).
Căci, spune Origen omul a primit cinstea de a fi c hip al lui Dumnezeu în cadrul
primei creații, dar desăvârșirea lui este deplină prin asemănarea cu El .

24
Omul este icoană a lui Dumnezeu în măsura în care el este mai mult om, fericit
datorită prezenței lui Hristos, a Logosului Întrupat. Cuvântul în Iisus Hr istos este viu și dă
viață .36
Prin El suntem născuți a doua oară și prin El ne împărtășim cu Dumnezeu care este
izvorul vieții.

2.3. Ipostasul Logosului Întrupat. Teologia ortodoxă a chipului
Căderea omului în păcat a presupus întreruperea relației de iubire ș i comuniune cu
Dumnezeu, negarea autorității divine, mutarea centrului de existență din Dumnezeu în eul
uman37 într-un cuvânt moarte, fiindcă plata păcatului este moartea (Rom. 6, 23).
O dată ce omul alege păcatul, el iese din lumina creației, astfel situân du-se în
întunericul morții. În afara relației cu Dumnezeu, omul, făpturile nu supraviețuiesc, creatura
nu-și găsește locul. Evdokimov spune că prin păcat omul a adus în firea sa, în ființa sa, răul,
revolta, negația, suferința, moartea38, iar răul are ca s âmbure egocentrismul, ca o răsturnare a
ordinii divine. Dar Dumnezeu nu -l lasă pe om. Făgăduiește, protopărinților Adam și Eva,
după căderea în păcat, că le va trimite un Răscumpărător: Dușmănie voi pune între tine și
între femeie, între sămânța ta și sămâ nța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa
călcâiul” (Facere 3, 15). Și astfel, la plinirea vremii (Gal. 4, 4; Ef. 1, 10), Fiul și Cuvântul lui
Dumnezeu vin din înălțime, Se întrupea ză în ipostasul uman a Fecioarei în care a găsit chipul
Său dumnezeiesc. Fecioara Maria este locul sac ru, sfânt, al întâlnirii divinului cu creația.
Întruparea Logosului divin desăvârșește prima coborâre a lui Dumnezeu la făpturile
ale, prin asumarea făpturii umane de către Iisus Hristos. Legătura dintre creație ș i întrupare
este în Iisus Hristos. El este centrul spre care tinde întreaga creație (Sf. Maxim
Mărturisitorul), Alfa și Omega (Apoc. 22, 13).
Sfinții Părinți ai Bisericii spun că sensul și scopul creației se descoperă în Întruparea
Logosului, în unirea Cre atorului cu creatura. De ce? Pentru ca scopul întrupării să fie
îndumnezeirea omului.
Dumnezeu -Cuvântul se întrupează nu ca să ne arate sensuri, sau numai sensul39, ci
pentru a ne arăta iubirea Tatălui, pentru a vindeca natura umană.

36 Galeria, Constantin, pr. prof. dr., Preoția ca slujire a Cuvântului , în „O”, anul XXXI, 1979, nr. 2, pag. 305
37 Niculescu, Luminița, Heidegger și Areopagitul , pag. 104
38 Evdokim ov, P., Rugăciunea în Biserica de Răsărit , pag. 180
39 Stăniloae, Dumitru, pr. prof. dr., Ortodoxie și românism , 1993, Editura Basilica, București, pag. 330

25
Creația este revelația iubirii dumnezeiești, iar întruparea este împlinirea aceasta: Căci
Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul -Născut L -a dat ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viață veșnică . (In. 3, 16).
Dimensiunea cosmică a întrupării este înteme iată scripturistică Și toată făptura va
vedea mântuirea lui Dumnezeu . (Lc. 3, 6)
S-a smerit pe Sine, ascultător făcându -Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.
Pentru aceea, și Dumnezeu L -a preaînălțat și I -a dăruit Lui nume, care este mai presus de
orice nume; ce întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor
pământești și al celor de dedesubt . Și să mărturisească de toate limba că Domn este Iisus
Hristos, întru slava lui Dumnezeu -Tatăl (Filipeni 2, 5 -11).
Pasajul aces ta „chenotic” din Epistola către Filipeni definește golirea Cuvântului;
Cuvântul fiind despre „chipul lui Dumnezeu”, are aceeași condiție cu a lui Dumnezeu, fiind
de natură divină El, Cuvântul S -a golit pe Sine, S -a deșertat, S -a smerit (ekenosen), luând c hip
de rob (morphe doulou).
Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, printr -o uimitoare smerenie, prin taina chenozei Sale,
coboară la condiția umană, Și -o asumă și, în mod paradoxal, El unește plinătatea integrală a
naturii Sale divine cu nedesăvârșirea naturii umane căzute.
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Dumnezeu, prin Întrupare nu se poate lepăda
de natura Sa divină, căci altminteri nu ar mai fi Dumnezeu și nici nu s -ar mai putea vorbi de
întrupare.
Lepădându -și prerogativele Sale împărătești, El, Cuvântul Î ntrupat, își ascunde slava
Sa, în suferință și moarte. Astfel, chenoza este întruparea sub aspectul smereniei și al morții.
Este smerenia Slujitorului care nu caută propria Sa mărire, ci mărirea Tatălui care L -a trimis
în lume.
Hristos S -a manifestat nu su b „chip de rob”, ci sub „chipul lui Dumnezeu” permițând
naturii Sale divine să strălucească prin umanitatea Sa îndumnezeită.40

2.4. Misiunea învățătorească a Bisericii
Biserica, ca trup tainic al lui Hristos, care -și are izvorul ființei în El, este adunarea
credincioșilor, comunitatea celor ce cred și se împărtășesc de viața desăvârșită, de viață în
comuniune a membrilor ei.

40 Lossky, Vladimir, Introducere în teologia ortodoxă , trad. din limba engleză de Lidia și Remus Rus, București,
Editura Enciclopedica, 1993

26
După pr. prof. Ene Braniște, biserica cuprinde deopotrivă ambele sensuri: cel de
comunitate, de obște a credincioșilor și cel de locaș sfâ nt, desemnată prin expresia Casa
Domnului41
Membrii bisericii, clerul și laicii, constituie mădularele acesteia.
Una dintre misiunile bisericii este cea învățătorească a dreptei credințe, după tradiția
canonică a Bisericii. Pe lângă puterea sacramentală, i erarhii, clerul o dețin, deci și pe cea de a
învăța. La aceasta putând fi chemați și laicii, în funcție de pregătirea și rolul pe care -l au în
societate și familie.
Întregul trup al Bisericii, adică laicii împreună cu clerul, iar nu numai vreunu l
dintre ac este două elemente, a u moștenit, păstrează și transmit învățătura Mântuitorului
Hristos .42
Misiunea învățătorească a Bisericii are în vedere trei aspecte:
păstrarea, precizarea și dogmatizarea conținutului
difuzarea
apărarea sau protejarea acestuia în fața atacurilor eretice.
Fiecare creștin prin Botez este obligat să -și păstreze credința s -o mărturisească și s -o
apere, așa cum se găsește în Crez. Pe acești „laici” Sfântul Apostol Pavel îi numește stâlpi ai
credinței (I Tim. 3, 15), iar Sfântul Apostol Petr u rod ales, preoție împărătească, neam sfânt,
ca să vestiți bunătățile Celui ce v -a chemat pe voi din întuneric la luminata Sa lumină (I Petru
2, 9).
În Biserica primară, au existat laici cu funcția de a învăța în Biserică, printre care
amintim de didascăl i, iar mai apoi cateheți. În Constituțiile apostolice este subliniată
posibilitatea mirenilor de a propovădui cel care învață, chiar laic să fie, încercat în cuvânt și
curat în obiceiuri, să învețe căci toți trebuie să fie învățații lui Dumnezeu43.
Instruir ea și educarea religioasă făcută de la catedră de către profesorul de religie,
întotdeauna a fost valorificată și susținută de Biserică; întâi prin școlile catehetice, apoi prin
învățământul instituționalizat, împreună cu celelalte discipline școlare.
În p rocesul educației copiilor, legătura cu biserica trebuie să fie foarte bine
consolidată, căci mântuirea nu se realizează în afara ei: în afara Bisericii, nu există mântuire
(Sfântul Ciprian). Astfel, învățăturile de credință primite prin predica preotului, pot fi
explicate copiilor acasă, în familie, de către părinți sau bunici.

41 Braniște, Ene, pr. prof. dr., Liturgica generală , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,
1993, pag. 386
42 Stan, Liviu, pr. prof. dr., Mirenii în Biserică , Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidi ecezane, 1939, pag.
43 Ibidem, pag.

27
Slujitorii conștienți ai Sfintei Biserici, ca urmași ai Sfinților Apostoli, au dat
credincioșilor laici, mai ales copiilor, cinstirea cuvenită unor purtători vii ai credinței celei
mântuitoare.
Așa cum am arătat, în vechime în Biserica primară exista o categorie specială de
învățători laici, numiți didascălii44, care instruiau mai îndeaproape în cele ale credinței și
moralei creștine, deoarece în planul învățăturii, didascălul depășeș te pe episcop și cu
competenta și cu învățătura45.
Așadar, misiunea învățătorească a Bisericii, desfășurată de către toți membrii ei,
clerici sau mireni, are în vedere, mai ales astăzi, schimbarea calității vieții. Viața este un dar
sfânt pentru că dătătoru l ei este Sfânt. Iar credința noastră ortodoxă, ne învață că sfințenia,
curățenia și integritatea vieții noastre să fie apărată46.
Biserica nu poate și nu trebuie să excludă laicii de la activitatea învățătorească, ea
trebuie să -i antreneze în diverse activ ități pe toți membrii ei.
Concluzionând, toți membri Bisericii au datoria de a învăța dreapta credință, unii în
Biserică, alții în familie sau școală.
Să nu uităm că Biserica, prin misiunea ei învățătorească, este acolo unde suntem noi,
iar faptele de zi cu zi sunt o propovăduire permanentă.

2.4.1. Semnificația imaginilor sacre în formarea personalității elevilor
Termenul de „personalitate” este legat de cel de persoană. De aceea, din punct de
vedere psihologic, trebuie să definim mai întâi persoana.
Persoana în seamnă individul uman concret. Personalitatea însă, element stabil al
conduitei unei persoane; ceea ce o concretizează și o diferențiază de o altă persoană (Norbert
Sillamy, Dicționar de Psihologie).
Totodată, personalitatea este o construcție teoretică el aborată de psihologie, în scopul
înțelegerii și explicării modalităților de ființare și funcționare ce caracterizează organismul
psihofiziologic pe care îl numim „persoană umană”.
Imaginea este o metaforă poetică.
Imaginea pare mai ușor de priceput decât c uvântul, care e mai abstract, ea se vede cu
ochii și nu e nevoie să fie tradusă dintr -o limbă în alta.
Ceea ce se vede prin imagine, nu poate fi povestit întocmai, așa cum nici limbajul
vorbit sau scris, nu poate fi tradus cu totul în imagini.

44 Popescu, Teodor, M., Primii dascăli creștini , în rev. „Studii Teologice”, III (1932), nr. 2, pag. 140 -211
45 Ibidem, pag. 138
46 Himcinschi, Mihai, Le premier humanisme byzantin , Paris, 1974, pag. 104

28
Paul Klee a numit „Gândirea vizuală, cea mai veche pe scara evoluției umane, fiind
localizată la rădăcina creierului și activând emisfera dreaptă, pe când centrele vorbirii și
scrisului se află în emisfera stângă.
La copii prima comunicare este prin imagine. Retina co pilului este asaltată de forme
și culori, pe care îl înregistrează nerațional, global, fără profunzime. Toi copiii desenează și
pictează, geniul lor este copilăria regăsită (Charles Boudelaire). Și continuă mai târziu să se
exprime prin imagine. Calea mira culoasă prin care sufletul copilului cuprinde lumea din jur =
imaginea.
Copilul învață să vadă pe măsură ce înțelege. Mai târziu, învățând să citească, elevul
se desprinde să -și concentreze atenția spre lectură. Capacitatea exprimării prin imagini
neobișnu ite, originale, scade odată cu vârsta și totodată și talentul la desen47. Tot după Adina
Nanu, icoana se înscrie în viziunea artei de tradiție bizantină a bisericilor ortodoxe48.
Imaginea religioasă are menirea de a reda tot ce există și chiar ce nu există, ca o
fereastră deschisă spre o altă lume, reală sau iluzorie49.
Imaginea sacră este cuprinsă atât în esența, cât și în aspirație50. Ea are șapte funcții:
1. Să desăvârșească frumusețea unei biserici cu o frumusețe care poartă
amprenta sfințeniei.
2. Să ne instrui ască în cele ce țin de credința ortodoxă.
3. Să ne aducă aminte de această învățătură.
4. Să ne înalțe la prototipuri, la sfinții din icoane.
5. Să ne îndemne să -i urmăm pe sfinți.
6. Să ne ajute să ne schimbăm.
7. Să slujească drept mijloc de închinare către Dumnezeu și către sfinții Săi.
Herbert Read, estetician și critic de artă englez, spune că arta sacră bizantină este cea
mai curată formă de artă religioasă pe care a cunoscut -o creștinismul51.
Sufletul copilului este aluatul în care se poate imprima o cruce, o icoan ă la care să te
închini, un sfânt sau un înger de la care să ceri ajutor; este ogorul pe care crește tot ce semeni:
virtuțile sau păcatele, binele sau răul.
Copilul vine în contact cu lumea înconjurătoare din cea mai fragedă pruncie prin
imagine și cuvânt. El vede mai întâi imaginea pe care o corelează și o subordonează lumii

47 Nanu, Adina, Vezi? Comunicarea prin imagine , București, Editura Didactică și Pedagogică RA, 2011, pag. 8 –
9
48 Ibidem, pag. 19
49 Ibidem, pag. 25
50 Cavarnos, Constantine, Ghid de iconografie bizantină , București, Editura Sophia, 2005, pag. 14
51 Read, Herbert, The meaning of art, New Yor k, 1951 , pag. 117, apud Cavarnos, Constantine, Ghid de
iconografie bizantină , București, Editura Sophia, 2005, pag. 14

29
exterioare. Întregul său univers spiritual este raportat la universul exterior, care, de cele mai
multe ori, apare concretizat prin desen, prin icoană.
Imaginea sacră reprezentată prin icoane poate conferi copilului/elevului, o
sensibilitate artistică și spirituală ale cărei componente înșiruite pot alcătui o personalitate
adevărată, creatoare. Aceste componente pot fi:
Sensibilitate spirituală
Acuitatea vizuală
Capacitatea elevului de adaptare la condițiile artistice
Credința puternic insuflată.
Imaginea sacră poate conferi elevului un echilibru între lumea exterioară și cea
interioară. El va ajunge să iubească icoana ca obiect de artă înduhovnicit, să cunoască și să
prețuiască lucrăril e din domeniul iconografic, să manifeste un interes nu pentru tot ce -l
înconjoară, să -l ajute la o sporire a credinței sale în Dumnezeu.
Atât pe plan psihologic, cât și spiritual, participarea elevului la slujbele din biserică,
participarea lui la orele de educație plastică, pictarea de icoane, toate contribuie la dezvoltarea
sensibilității spirituale, religioase a sa, la formarea unui caracter creativ, prin stimularea unei
imaginații creative, gândire divergentă, spiritul de independență, orientare spre fr umos, curat
și divin.
Cu cât crește, elevul reușește să -și lărgească câmpul sau percepția, să descopere o
lume profundă, să devină sensibil la frumosul și divinul din viața sa, iar prin educație el
devine o persoană bine construită interior și exterior, ia r valorile acumulate pot rezona pozitiv,
armonios și constructiv în viața sa.

2.4.2. Aspecte formative ale vestirii cuvântului și vieții liturgice
Vestirea cuvântului este esențială preoției, face parte din cele trei slujiri:
învățătorească, sfințitoare și pasto rală. Vestirea cuvântului este esențială firii umane înseși,
pentru că omul este ființă cuvântătoare: ființa care se distinge prin rațiune și cuvânt. Dar
Dumnezeu însuși S -a descoperit prin cuvânt. A doua Persoană a dumnezeirii este Fiul, Chipul
și Cuvântu l Tatălui și prin aceasta este revelația Lui.
La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul (In
1, 1). Tatăl se revelează prin Fiul care este Chipul și Cuvântul Său și în Duhul Sfânt care este
Duhul Său. Iar Duhul Sfânt, în același timp, este viața, puterea, strălucirea Cuvântului Său:
este Duhul Adevărului. Sfântul Atanasie zice Dumnezeu are cuvântul și înțelepciunea din
sine.

30
Cuvântul este în același timp revelație și creație. Și a zis Dumnezeu: Să fie! (Fapte 1,
3). Psalmi stul proclamă Cu cuvântul Domnului cerurile s -au întărit și cu duhul gurii Sale
toată puterea lor (Ps. 33, 6). Noi, cei zidiți după chipul Său, suntem prin ceea ce este mai
reprezentativ cuvânt, ființe cuvântătoare . Totul se naște din dialog, din comuniune , căci
suntem „ființe cuvântătoare”. Noi gândim rațional și vorbim – afirma părintele Stăniloae –
pentru că suntem parteneri ai Persoanei care este Ea Însăși Cuvântul și a pus în fața noastră
gândirea Sa, sau chipul creat al gândirii Sale .
Lumea noastră s pirituală și Cuvântul care o revelează constituie darul, bogăția și
unicitatea noastră. Iar cuvântul în înseși definiția lui obișnuită, este tocmai această
exteriorizare, voce purtătoare a ei, voce purtătoare de sens, voce care exprimă și interpretează
sensul și sensurile existenței, semnificațiile ei.
Cuvântul este raza de lumină și iubire care țâșnește din soarele lăuntric al spiritului
(părintele Galeria ).
Noi, oamenii, ființe înzestrate cu duh și grai, însușire ce constituie actul nostru de
naștere la u manitate. Prin acest dar al spiritului și al cuvântului, a crescut, a progresat
persoana umană.
Dacă darul cuvântului constituie o zestre universal umană, vestirea cuvântului, ca și
slujirea lui, este însă o vocație.
În tot timpul vestirii (slujirii) Sale pe pământ, îndeosebi până la înviere, apostolii,
ucenicii Săi, mulțimile de credincioși evrei, cele care -L urmează, Îl numesc Învățător pe
Mântuitorul Hristos, iar Iisus confirmă. Voi mă numiți pe Mine Învățătorul și Domnul – și
bine ziceți, căci sunt (In. 13, 13).
Slujirea Mântuitorului încununată prin jertfă și înviere, a fost o neîncetată dedicare
cuvântului, învățăturii și facerii de bine. Orice slujitor al Evangheliei (preot, profesor,
mărturisitor , teolog), nu trebuie să uite aceasta. De aceea cuvinte le rostite de Mântuitorul s -au
întipărit adânc, de neșters și transfigurator în sufletele celor ce L -au urmat și mai ales ale celor
luminați , inspirați de Duhul Sfânt, au scris Sfintele Evanghelii și le -au trimis Bisericii, iar
Biserica mai departe nouă, p rin viața ei liturgică.
Sfinții Apostoli, urmând îndemnul poruncii Mergând, învățați toate neamurile (Mt.
28, 19) au devenit slujitori, vestitori ai Cuvântului (Lc. 1, 2). Fiind născut a doua oară – zice
Sfântul Apostol Petru – nu din sămânța stricăcioasă, ci din nestricăcioasă prin cuvântul lui
Dumnezeu cel viu și care rămâne în veac (I Petru 1, 23).
Viața apostolică a primelor secole presupune o atmosferă de cult, de rugăciune și de
cină euharistică (Sfânta Liturghie). Cele două elemente esențiale ale com uniunii liturgice (din

31
primul secol creștin) erau: frângerea pâinii euharistice și vestirea cuvântului și totul se făcea,
desigur prin rugăciune și har.
Se știe că la fiecare Sfântă Liturghie, încă din prima perioadă a Bisericii, preotul ține
un cuvânt de învățătură, predica. Iar când se citește Evanghelia, toți preoții și diaconii și tot
poporul să stea ascultând , cu multă liniște.
Cuvântul trup s -a făcut (In. 1, 14) = revelația fundamentală a Sfintei Scripturi, ia
chip și viață, în cele două părți esenția le ale Sfintei Liturghii, în viața Bisericii: Liturghia
cuvântului, a catehumenilor, cei ce iau parte la cuvânt și Liturghia euharistică, a creștinilor,
cei ce se împărtășesc din jertfa cuvântului, a Evangheliei și împărtășirea Euharistiei în Sfânta
Liturg hie.
Liturghia euharistiei urmează Liturghiei cuvântului și nu viceversa spunea Părintele
Galeria52.
Vestește cuvântul, fă -te pildă credincioșilor , cu cuvântul, cu puterea, cu dragostea,
cu duhul, cu credința (I Tim. 4, 12)

52 www.crestinortodox.ro/preotia ca slujire a Cuvântului/Părintele Galeri u

32
3. SFINȚII – ICOANE VII ALE VIEȚII ÎN HRISTOS

3.1. Sfinții
3.1.1. Cinstirea sfinților
Sfinții, fiii lui Dumnezeu (Rom. 8, 14); fii ai împărăției, moștenitori ai lui Dumnezeu
și împreună moștenitori ai lui Hristos (Rom. 8, 17; Gal. 4, 7)
În cultul ortodox , cinstirea sau cultul sfinților ocupă un loc important. În primele
secole, toți creștinii (credincioșii) erau numiți „sfinți” toți cei care primiseră botezul și
trecuseră la o viață nouă și curată, fiind renăscuți prin har. Cu apelativul de „sfinți” se
adresează Sfinții Apostoli creștini lor din Efes, Corinteni, Roma. Tuturor ce sunteți în Roma,
iubii de Dumnezeu, chemați sfinți . (Rom. 1, 7); Îmbrățișați -vă unii pe alții cu sărutare sfântă.
Sfinții toți vă îmbrățișează . (II Cor. 13, 12)
Dar ce sunt sfinții?
Modele spirituale vii, demne de a fi cinstite și urmate de credincioși. Cinstirea lor are
ca temei sfânt îndemnul Sfântului Apostol Pavel Aduceți -vă aminte de mai -marii voștri, cei ce
v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; la a căror săvârșire luând seama, urmați -le credința
(Evrei 13, 7).
Încă de la începuturile Bisericii, creștinii au adus cinstire celor mai de seamă dintre ei
și mai ales pe „eroii credinței” – martirii care și -au dat viața mărturisindu -L pe Hristos
Domnul.
Sfinții au fost acei oameni care au trăit viața slujind lui Hr istos și semenilor și care au
rămas în conștiința creștinătății ca modele vii, exemple demne de urmat.
Cinstirea pe care le -o aducem pleacă din conștiința noastră că ei sunt „prietenii lui
Hristos”, cei care se roagă pentru noi, în Împărăția cerească.
Toți sfinții au fost proslăviți după moartea lor și încununați cu fericirea cerească; ei
sunt cei care au aflat izvorul vieții și ușa raiului, precum Biserica cântă (la Binecuvântările
morților din slujbele funebre).
În calendar este consemnată de Biserică, de obicei, ziua morții sfinților, adică acea
dată când ai au trecut spre cele cerești, această zi est socotită drept ziua lor de naștere spre
viața veșnică și adevărată53.
Cele spuse mai sus, pot fi rezumate în versetul biblic mai bun este numele bun, decât
untdelemnul bun și ziua morții, decât ziua nașterii (Eccles. 7, 2).

53 Braniște, Ene, pr. prof. dr., op. cit., pag. 230

33
Biserica, prin lucrarea ei, a hotărât ca prima duminică după Rusalii să fie închinată
cinstirii Tuturor Sfinților creștini, știuți și neștiuți. Rânduiala aceasta datează din anul 1992 ,
prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

3.1.2. Scopul și temeiul cinstirii sfinților
 Scopul cinstirii sfinților
Cinstirea Sfinților ocupă un loc de seamă în evlavia ortodoxă. Iubindu -l pe
Dumnezeu, îi mărim și pe Sfinții Lui. De aceea, scopul ci nstirii sfinților este acela de a -L
preamări pe Dumnezeu, Cel Care le -a dat belșugul harului Său , și Căruia ei I -au jert fit și s -au
jertfit pentru El. Minunat este Dumnezeu între Sfinții Săi (Ps. 67, 36) și, totodată Lăudați pe
Dumnezeu întru Sfinții Lui (Ps. 150, 1).
Lui Dumnezeu i se cuvine adorare, iar sfinților venerare. Cinstirea sfinților nu se face
separat de cinstirea lui Dumnezeu, pentru că cinstirea lor n -ar fi decât o cinstire indirectă,
adusă lui Dumnezeu, așa cum spune psalmistul: Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții Lui (Ps.
150, 1).
Sfinții sunt cinstiți pentru că ei au bineplăcut lui Dumnezeu și prin ostenelile lor, prin
jertfirea vieții lor, s -au îndreptat spre Dumnezeu și L -au preamărit.
În Apocalipsă, vedem că cei 24 de bătrâni, aruncă cunu nile lor înaintea tronului
ceresc, zicând: Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava și cinstea și
puterea . (Apoc. 4, 10 -11). Aceste cununi sunt simbolul cinstirii pe care Biserica o aduce
sfinților și pe care ei, sfinții, o depun înainte a lui Dumnezeu, Cel Care e Izvorul a toată slava
și Cinstirea .
Alt scop, pentru care cinstim sfinții, ar fi acela în care Biserica luptătoare, păstrează
vie în memoria ei, viețile sfinte și faptele bune săvârșite de aceștia, spre a fi drept pilde
(modele, icoane vii) vrednice de urmat pentru noi, toți credincioșii.
Urmând exemplul vieții lor pe pământ, noi Îl preamărim pe Dumnezeu, așa cum a
fost preamărit de către ei. Iar în cer, ei, sfinții ducând o viață conștientă , cunosc drumurile,
nevoile celor de pe pământ și, în chip iubitor, pot interveni pentru noi, atunci când îi chemăm
în ajutor: Nabucodonosor, împăratul Babilonului, în fața lui Daniel: a căzut cu fața la pământ
și i s-a închinat lui (Daniel 2, 10).
 Temeiul cinstirii sfinților
Temeiul cinstirii sfinților nu poate fi decât biblic.

34
1. Ei su nt numiți în Sfânta Scriptură prietenii și casnicii lui Dumnezeu (In. 14, 15), (Sf.
2, 19); Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc (In. 15, 14), spune
Mântuitorul ucenicilor Săi.
2. Ei sunt slăviți după moarte cu slavă cerească: Sunt la fel ca îngerii și sunt fii ai lui
Dumnezeu (Lc. 20, 36).
3. Cel ce primește pe Sfinți, Îl primește pe Hristos: Cine vă primește pe voi pe Mine mă
primește . (Mt. 10, 40)
4. Încă din această viață, ei sunt înzestrați cu daru ri de Dumnezeu, au putere mijlocitoare
la Dumnezeu căci mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (In. 5, 16).
5. Astfel, ei au puterea de a face minuni, de a vindeca pe cei bolnavi, de a învia din
morți: (Fapte, 9) – când Sfântul Apostol Pavel l -a vindec at pe Eneas.
6. Voia lui Dumnezeu se face cunoscută Sfinților Săi: … v-am numit pe voi prieteni,
pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu, vi le -am făcut cunoscute vouă (In. 15,
15).
7. Sfinții devin membri ai împărăției cerești, după moartea lor: Dumnez eu nu este
Dumnezeu al morților, ci al viilor, căci toți trăiesc în El (Lc. 20, 37-38).
8. Avem datoria de a -i chema în rugăciunile noastre și de a -i venera: Robul meu Iov să se
roage pentru noi, din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor … (Iov, 42, 8); Duhul lui Ilie
s-a odihnit peste Elisei și au ieșit înaintea lui și i s -au plecat până la pământ (IV Regi,
2, 15).
9. Temnicerul din Filipi a căzut înaintea lui Pavel și al lui Sila (Fapte 16, 29).
Împlinitorii poruncilor divine, realizatorii poruncilor morale, mijlocitorii noștri către
Dumnezeu, cinstirea și dragostea pe care le -o acordăm cu îndreptare spre Dumnezeu, aceștia
sunt Sfinții!

3.1.3. Forme ale cinstirii sfinților
Una dintre cele dintâi și mai importante forme de manifestare a cultului închinat
Sfinților a fost fixarea sau instituirea de sărbători, adică acele zile din calendar consacrate
pomenirii și cinstirii lor. În afară de zilele (sărbătorile) instituite în amintirea lor, în pietatea
ortodoxă există și alte forme de exprimare a cultului sfinților.

35
Sfântul Ioan Damaschin afirma: Da, trebuie să -i cinstim pe sfinți, închinând bisericii
lui Dumnezeu în numele lor, aducând roduri , prăznuind pomenirile lor, bucurându -ne în zile
de prăznuire în chip duhovnicesc54.
Amintim pe scurt câteva forme de cinstire adus e de evlavia ortodoxă Sfinților:
Cinstirea moaștelor, ca una dintre cele mai vechi forme ale exprimării cultului
martirilor55 înmormântarea lor cu mare cinste. Moaștele erau: mai cinstite decât
pietrele prețioase și mai scumpe decât aurul .
Zidirea de biseri ci închinate unor sfinți sau numirea unor biserici mai vechi sub
oblăduirea lor ocrotitoare (hram). S-a răspândit mai târziu obiceiul de a se pune mai
toate bisericile zidite sub ocrotirea deosebită, hramul unuia sau mai multor sfinți și
ale căror nume îl poartă (ex: Biserica Sfântul Ion Botezătorul, Biserica Sfântul
Dumitru, Biserica Sfântul Gheorghe)56.
Pomenirea și invocarea lor în rugăciuni și -n acatiste spre a veni în ajutor celor vii și
celor adormiți. Mai târziu apar, pe lângă troparele și stihurile a părute încă din sec IV:
Acatistele și Paraclisele alcătuite de diferiți imnografii57.
Pelerinaje la mormintele martirilor (sfinților), în acele locuri unde se păstrează sfintele
lor moaște, sau care sunt legate de sfințenia vieții lor. Exemplu: Sfântul Nico lae,
cinstit la 6 decembrie, ocrotitor al marinarilor, Sfântul Ioan Evanghelistul (la Efes),
Sfânt ul Mare Mucenic Mina (Egipt), Sfântul Dimitrie (la Tesalonic), Sfântul Nectarie
(la Egina), la noi, Sfânta Paraschiva (Iași), Sfânta Filofteia (Curtea de Arge ș).
Zugrăvirea (pictarea) chipurilor și a faptelor în icoane, pe pereții bisericilor, păstrându –
se astfel vie, peste timp, memoria lor.
Adoptarea numelor sfinților ca nume de botez ale creștinilor – Ioan și Ioana,
Gheorghe și Gheorghița, Gabriel și Gabriel a, astfel ne aducem aminte permanent de ei, după
cum sublinia și marele cărturar Nicolae Iorga, purtarea numelor lor ne obligă să le urmăm
exemplu, ei fi ind pentru noi pilde de urmat, icoane vii ale viețuirii în Hristos . Ei devin astfel
patroni sau ocrotit ori personali ai fiecăruia dintre noi58.

54 Sf. Ioan Damaschin, Traducere de Preot D. Fecioru, Dogmatica , Editura Scripta, București, 1993, p.175
55 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, apud P. Rezuș, Aghiologia Ortodoxă, p.302 -321
56 Pr. Prof. Dr. Ene Bra niște, Liturgica Generală , p.227
57 Pr. Lector Gheorghe Remete, Dogmatica Ortodoxă , Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba Iulia, 1997, p.56
58 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit., p.228

36
3.1.4. Sfinții români
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui (Ps. 67, 36)
Noi, românii n -am fost niciodată lipsiți de oameni cuvioși și îmbunătățiți în viață59.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa d in 28 februarie 1950, a
făcut începutul canonizării sfinților cu origine românească. Atunci a avut loc canonizarea
primilor sfinți români:
Sfântul Ioan Valahul, 12 mai
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava , 2 iunie
Sfântul Ioan de la Râșca, 30 august
Cuviosul Părinte Iosif cel Nou de la Partoș, 15 septembrie
Mitropoliții Ilie Iorest și Sava Brancovici, cu titlul de „mărturisitori”, 12
martie , amândoi au rămas în istorie ca apărători ai Ortodoxiei în Ardeal,
împotriva acțiunii de calvinizare a românilor , acțiun e patronată de principii
unguri60
Cuvioșii Visarion , Oprea și Sofronie de la Cioara, 21 octombrie61
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, 11 aprilie.
Creștinismul ortodox românesc a strâns în sine rodul a multor sfinți, dar smerenia,
fiind o caracteristică a poporului român, a făcut Biserica să canonizeze un număr mic de sfinți
și aceasta abia în anul 1955, zice Părintele Stăniloae (Epilog, în IPS Nestor, Arhip. al Craiovei
și Mitropolit al Olteniei, Sfinți români și apărători ai legii s trămoșești , București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1987).
Sfinții români sunt sfinți locali, care trăiesc pentru semenii lor într -un anumit sau
ținut. Ei sunt cinstiți încă din timpul vieții lor sau după moarte . Din locurile unde vieț uiau
curat și jertfelnic, ei răspândeau tuturor credința universală ei lucrează într -un anumit loc, dar
sunt universali pentru credința universală pe care o slujesc în acel loc – părintele Stăniloae.
Aici pe pământ, toți mucenicii români, L -au mărturisit p e Hristos, într -un grai
îngeresc, iar prin chipurile lor duhovnicești, ei rămân pentru noi iconarii chipurilor noastre,
ca unii ce s -au desăvârșit în templele Duhului Sfânt62.
În toată Biserica noastră, s -a generalizat cinstirea și a unor sfinți de origine străină.
Moaștele lor au fost aduse la noi și se păstrează la loc de cinste în evlavia ortodoxă: Sfânta

59 Ibidem, pag. 235
60 Păcurariu, Mircea, pr. prof., Istoria Bisericii Ortodox e Române , vol. I, , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al BOR, 1980, pag. 74
61 Ibidem, pag. 74
62 Anania, Bartolomeu, arhim., Sfinți români și apărători ai legii strămoșești , București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al BOR, 1987 , pag. 399 -405

37
Filofteia de la Curtea de Argeș, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Nicodim de la
Tismana, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, Sfântul Grigo rie Decapolitul, de la Bistrița
Vâlcii, Sfântul Dimitrie cel Nou de la Patriarhie , la aceștia se adaugă și cei patru martiri daco –
români: Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel .
Dacă studiem cu mare luare aminte, vom vedea că Panteonul de sfinți rom âni, este
aproape neîncăpător. Prin viața și faptele lor pline de încărcătură religioasă, istorică, s -au
încadrat în trecutul nostru bisericesc, iar în data de 20 -21 iunie 1992, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române canonizează următorii sfinți și ded ică a doua duminică după
Rusalii ca fiind Duminica Sfinților Români: Sfântul Ioan de la Prislop , Sfântul Ierarh Antim
Ivireanul, Sfântul Cuvios Daniil Sihastru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, Sfântul Ierarh
Leontie de la Rădăuți, Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Sfânta Cuvioasă
Teodora de la Sihla, Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin, domnitorul și cei p atru fii:
Constantin, Radu, Ștefan și Matei și sfetnicul Ianache.
Canonizările sfinților români, ca mărturisitori și trăitori ai credinței strămoșești, nu se
opresc aici și nici nu se vor opri.
Astfel, numele, faptele și cinstea sfinților români sau străini cu moaște la noi în țară
circulă de la un popor la altul … ei ridicându -se peste hotare românești și peste deosebiri de
neam ș limbă și face din ei o mare comunitate sufletească , unită și solidară în fața celor de
alte credințe63.

3.1.5. Sfinții – pildă și model pentru copii
Cu cât suntem mai avansați mecanic și material, cu atât suntem mai departe de
esența reală a lumii, de sfințe nie. Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu,
fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face minuni … geniul
face isprăvi, nu minuni64. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune cinstirea sfântului constă în
imitare a lui (Omilii , Sfântul Ioan Gură de Aur).
Sfinții au ocupat întotdeauna un loc important în viața pioasă a creștinilor. Ei au fost
oameni obișnuiți, precupeți de mântuirea poporului și a semenilor lor. Prin suferințele lor
îndurate , prin zelul lor misionar , prin activitatea lor socială în slujba semenilor, pătrunși fiind
de harul divin, au biruit slăbiciunile trupului și s -au unit cu Dumnezeu în iubire, lucru care
face ca Biserica să -i cinstească pururea.

63 Popescu, T.M., prof., Însemnătatea canonizării sfinților români în Biserica Ortodoxă Română , an 1953, nr. 5 –
6, pag. 498
64 Preda, Radu, Jurnal cu Petre Țuțea , București, Imprimeria Coresi, 1992

38
Pentru copii, ei sunt modelul imitativ în viața lor; cel căruia ei se roagă cu ale lor
cuvinte și le sunt ascultate dorințele și cererile lor. Sfinții le sunt mereu alături și îi ajută în
întreaga lor viață ca mijlocitori și întreținători ai flăcării credinței și dreptății sociale.
Sfinții au fost cinstiți de către noi și pot fi și modele pentru copii, prin, credința lor
dreaptă, de exemplu: Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena (21 mai) – ca mari
apărători ai creștinismului, eliberării credinței ortodoxe de sub prigoanele păgânilor, prin viața
lor cu rată și plină de milostenie; Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie) – mare iubitor de copii
cuminți, darnic, aducător de daruri copiilor săraci; Sfânta Filofteia (7 decembrie) – fetița
iubitoare de săraci, un model de milostenie prin excelență: Într-o zi, câ nd se afla la biserică la
slujbă, Filofteia l -a auzit pe preot citind cuvintele lui Dumnezeu „Fericiți cei milostivi, că
aceia se vor milui”. Așa a înțeles micuța Filofteia că trebuie să fie milostivă pentru cei
săraci. Și a fost până la sfințenie .
De aici copiii pot înțelege că la sfințenie sunt chemați toți, că sfințenia este adresată
tuturor creștinilor Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este
(Mt. 5, 48).
O altă virtute întâlnită în viața sfinților este curajul, virtute morală întâlnită încă din
primul secol creștin la Sfântul Arhidiacon Ștefan (27 decembrie), Sfântul Mucenic Dimitrie,
Izvorâtorul de Mir (26 octombrie), Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință (23
aprilie).
Copiii îl pot recunoaște pe Dumneze u prin sfinții Lui, căci prin ei se împlinește
cuvântul lui Dumnezeu. Sfinții sunt recunoscuți de copii și prin darul acestora de a face
minuni, harul vindecător, ca: Sfântul Stelian (26 noiembrie) – vindecătorul copiilor bolnavi de
cancer, Sfântul Panteli mon (27 iulie). Alții au fost mari dascăli și ierarhi, cărturari, teologi:
Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur (30 ianuarie).
Participarea nemijlocită a copiilor la viața în Hristos, prin împărtășirea cu Sfintele
Taine, prin imitarea unui model de viață sfântă, a oricărui sfânt bineplăcut lui Dumnezeu, le
conferă acestora o viață curată, apropiată de Dumnezeu și de sfinții Săi, îl recunosc pe Acesta
ca Domn al vieții lor și îi ajută să descopere împreună, lume curată, frumoasă și autentic
religioasă . Căci Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Ce M -a trimis are viață veșnică și
la judecată nu va nuri, ci s -a mutat din moarte l viață . (In. 5, 24)
Întrucât sunt oameni ca și noi, dar care și -au sfințit viața în Dumne zeu, sfinții sunt
exemple și pilde de urmat65.

65 Răducă, Vasile, preot, Ghidul creștinului ortodox de a zi, București, Editura Humanitas, 1998, pag. 69

39
3.2. Maica Domnului – imaginea mamei creștine

Maria e ste arhetipul preoției împărătești feminine: femeia se împlinește in maternitate a
duhovnicească, în puterea pe care o are când este cu adevărat făptură nouă,
puterea de a -L zămisli pe Dumnezeu în sufletele devastate.
(Paul Evdokimov)

Nu putem începe a vorbi despre Maica Domnului fără să nu amintim de sărbătoarea
Bunei -Vestiri (25 martie). Această sărbătoare este începutul mântuirii noastre și arătarea
tainei ce lei din veac , iar în acest context, Maica Domnului este numită templul sfințit și sân de
maică mai presus de ceruri .
De aceea putem spune că, în momentul Bunei -Vestiri, începe pentru Maica
Domnului slujirea sa de femeie. „Fiat -ul” rostit de ea la vestirea îngerului, nu este un simplu
răspuns dat, un „Da” rostit cu biruința strălucitoare asupra unei posibile negații, este o
biruință adusă n inimă și întrupată în lucrarea Mirelui răstignit , Iisus Hristos66.
Chipul Maicii Domnului este de fapt chipul femeii cr eștine, căci Maica Domnului
este modelul desăvârșit pentru toate femeile ce -și păstrează fecioria. Fecioara Maria este
prima femeie din istoria omenirii care L -a primit pe Hristos drept Mântuitor. Astfel, Maica
Domnului rămâne în veșnicie modelul de necont estat pentru orice femeie creștină. Ei i se
conferă demnitate a de a fi mamă a Fiului lui Dumnezeu; Cel smerit își alege Lui vas ales și
neprihănit .
Prin chinurile crucii, Iisus a dat viață lumii, dar prin durerile nașterii, mama dă viață
unui om. Orice mam ă rămâne mamă pentru veșnicie. Nu se desparte de copilul ei; nici când
îl naște, nici când moare, îl ține în inima ei, îl are -n inima ei Maica Domnului este locaș al
Preasfintei Treimi. Și nu numai pentru vremea când L -a numit pe Domnul Hristos în
pântecel e ei ci L -a avut și în inima ei. Și unde este Domnul Hristos de față, e și Tatăl de față,
acolo e și Duhul Sfânt de față67.

66 Evdokimov, Paul, Femeia și mântuirea lumii , București, Editura Christiana, 1995, pag. 219
67 Părăian, Teofil, arhim., Prescuri pentru cuminecături , Timișoara, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei

40

În Biserica Ortodoxă, pe catapeteasmă, în stânga ușilor împărătești, este pictată
icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus
în braț e. Chipul sfânt al Maicii Domnului
nu este complet, decât astfel : mama
împlinită prin copil. Căci, Maica
Domnului întruchipează harul, dăruirea,
iubirea dumnezeiască de oameni68.
Ființa desăvârșită creată de
Dumnezeu pe pământ este o femeie:
Sfânta Fecioar ă Maria, Maica noastră a
tuturor. Ea este mai iubitoare, mai
înțeleaptă decât îngerii toți, de aceea este pentru noi, exemplu viu pentru toate mamele din
lume. Ea este mama tuturor oamenilor ce s -au născut vreodată pe pământ, pentru că Hristos
ne-a dat nou ă de maică duhovnicească, ea nu este numai mama lui Dumnezeu Fiul, ea este
Maica noastră ce ne înrudește cu Însuși Dumnezeu . (Paul Evdokimov)
Avându -o model desăvârșit pe Maica Domnului, Maica Dumnezeului Om, putem
spune că misiunea unei mame creștine (pe pământ) începe cu maternitatea naturală și se
desăvârșește în maternitatea supranaturală, pentru ca fiii săi să devină fii ai lui Dumnezeu .

3.2.1. Imaginea Fecioarei Maria pe pământ
Imaginea Fecioarei Maria pe pământ nu poate fi decât
frumoasă; dar acea frumuse țe în Duhul Sfânt, acea frumusețe
înveșmântată în soare (Paul Evdo kimov).
Platon spune că frumosul este măreția adevărului . „Ceea
ce cuvântul spune, imaginea ne arată prin tăcere”, „ceea ce am
auzit spunându -l, am văzut” spun Sfinții Părinți la al șaptelea
sinod ecumenic despre icoane. Cuvântul tinde spre contemplație ,
imaginea pre sugestie .
Poate că această frumusețe salvatoare de lume se
regăsește în realitatea despre care vorbește Sfântul Dionisie Areopagitul, în rugăciunea
adresată Maicii Domnului dores c c ochiul tău Maică, să se arate mereu în oglinda sufletelor

68 Evdokimov, P aul, op. cit., pag. 221

41

noastre și să le păstreze curate până la sfârșit, să -i ridice pe cei căzuți și să dea nădejde celor
ce cinstesc această veșnică frumusețe… .
Imaginea Maicii Domnului pe pământ este cl mai bine înfățișată, reprezentată (pentru
noi) pe pământ în icoane. În icoane ea întruchipează sfințenia umană (Sfântul Ioan
Damaschin).
Sfântul Grigorie Palama zice că Maica Domnului a reunit în ea frumusețile celor
două lumi un amestec al tuturor desăvârșitelor împliniri dumnezeiești, îngerești și omenești69.
Imaginea Fecioarei Maria, pentru noi, este de o frumusețe sublimă care împodobește
cele două lumi, ridicându -se de la pământ la cer și având curajul să treacă dincolo de această
lume70.
În imaginea iconică , Fecioara Maria este reprezentată astfel: fața ei, ușor prelungită,
nasul lung și ascuțit, gura mică, strânsă, ochii mari, sumbri, sprâncenele arcuite, ochii în
flexitatea privesc cerul, nemărginirea .
Întotdeauna, pe pământ, imaginea ei, la noi în Ortodoxie, apare întotdeauna cu
Pruncul Iisus, ținut în brațe pe partea stângă, partea inimii, a dragostei, dar și a durerii pentru
Hristos; capul Maicii Domnului este ușor îndreptat spre „copil”, îndulcindu -i parcă, măreția sa
de Maică.
Orice „imagine” a Fecioarei M aria poartă în sine mântuirea, mântuire ce o așteaptă,
ce o mărturisește („Fiat”) și o contemplă prin crucea Fiului său, prin Învierea Lui.
Ortodoxia a distins întotdeauna patru tipuri de „imagini” iconografice fundamentale
ale Maicii Domnului:

a. cea care tronează

69 Evdokimov, Paul, Arta icoanei – o teologie a frumuseții , București, Editura Meridiane, 1993, Palamas , Sfântul
Grigorie, In dominitionim , P. G.., 151, 468, AB, pag. 223
70 Ibidem, pa. 223

42

b. cea care se roagă (Oranta) – este reprezentată
singură, aici se roagă Mântuitorului – în Deisis –
pentru noi oamenii – Oranta;

c. cea care arată calea (Odighitria, din
grecescul „odos”=cale) – ca împărăteasă, avându -L în
brațe pe Pr uncul Iisus, amândoi se privesc într-o simbioză
perfectă;

d. cea dulce, mângâietoare (Eleusa, din grecescul
„Eleos”=milă) .

Textele liturgice confirmă tradiția că Sfântul Evanghelist Luca este primul care a
pictat icoana Maicii Domnului. Zugrăvirea pre acinstitului tău chip, dumnezeiescul Luca,
scriitorul cel insuflat de Dumnezeu, al Evangheliei lui Hristos, a înfățișat pe Ziditorul a toate
pe brațele tale (prima priceasnă a canonului din slujba Utreniei, ziua de 26 august, când se
prăznuiește icoana Mai cii Domnului din orașul Vladimir, Rusia)
Reprezentarea imagistică cea mai răspândită a Fecioarei Maria pe pământ, este aceea
de Maică a lui Dumnezeu cu pruncul în brațe. Așa apare reprezentată pe catapeteasmă și pe
bolta altarului.
Pe bolta altarului apar e în întregime, stând pe tron, încadrată de îngeri, ținându -și
Pruncul pe genunchi și cu brațul sprijinit pe umărul Lui.
Pe catapeteasmă apar bust și cu pruncul în brațe.

43

Tot pe bolta cerească este zugrăvită și ca împărăteasă a
cerurilor, având pe cap c oroană, șezând pe tron, înconjurată de
îngeri.
De asemenea , imaginea Maicii Domnului pe pământ este
reprezentată în iconografie și în momente din viața ei, începând cu
zămislirea Sfintei Fecioare de către Ana, mama ei; nașterea
Fecioarei Maria – 8 septembr ie (scena o arată pe Ana culcată pe
pat). Intrarea Maici i Domnului în Biserică – Maica Domnului în
vârstă de trei ani urcă treptele, pre tatăl său Ioachim reprezentat ca arhiereu. Iosif și Maria,
imaginea arată un templu în care este prezent Proorocul Zaha ria.
Adormirea Maicii Domnului
este imaginea iconografică care ocupă
un loc de seamă în evlavia creștină –
trupul Maicii Domnului întins pe un
catafalc, în stânga sunt Sfinții
Apostoli, iar în dreapta un grup de
îngeri. Motivul central al scenei, pus în
evidență de o aureolă albăstruie prezentă fiind și privirea îndurerată a Mântuitorului, Cel
care ține pe brațul drept, sufletul Maicii Sale71.
Așa cum am arătat , p cea mai înaltă culme a sfințeniei pe pământ, stă Fecioara Maria,
în diversele ei ipostaze ico nografice, iar credincioșii ortodocși o venerează și o cinstesc ca pe
o Maică – Fecioară, ca pe Maica tuturor celor vii, ca pe Eva – Viață.

3.2.2. Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor
Toți creștinii o iubesc și o cinstesc pe Maica Domnului .
Maica Domnului e b ucuria noastră, ea este aproape de noi prin fire ca un om
„asemenea nouă”și orice suflet creștin ajunge la ea cu iubire .
(Sfântul Siluan)
Iubirea noastră față de ea, față de Maica lui Hristos ne duce la Fiul ei. Fiind mama lui
Iisus Hristos, Mânuitorul ne amului omenesc, în care ne -am renăscut la o viață nouă, Fecioara
Maria este și Maica fiecăruia dintre noi. Pentru că ne este Mamă, apelăm cu toată încrederea
la ea în rugăciunile noastre, știind că poate și vrea să mijlocească la Dumnezeu pentru noi72.

71 Braniște, Ene, op. cit., pag. 539
72 Ibidem , pag. 72

44
De ce o iubesc copiii pe Maica Domnului? Pentru că ea a avut un rol esențial în viața
Domnului Iisus Hristos, Cel Care S -a născut în chip supranatural din Fecioara Maria: S-a
întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S -a făcut Om (Crezul sau Simbolul de
Credință). De aceea, după Dumnezeu, cea mai mare cinste i se acordă Maicii Domnului, cea
care L -a născut trupește pe Fiul lui Dumnezeu – o cinstim pentru că este Maica Domnului
nostru și care datorită ei, Dumnezeu a mântuit lumea prin lucrarea Fiului S ău făcut Om73. E
Biserica THEOTOKOS – Născătoare de Dumnezeu, definiția dogmatică dată în secolul IV, la
sinodul III ecumenic, Efes 431 – lucru care face ca Biserica să -i aducă un cult deosebit și să
stabilească sărbători speciale în cinstea ei:
Nașterea Ma icii Domnului din părinții Ioachim și Ana, Nazaret – 8
septembrie;
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, la vârsta de 3 ani – 21 noiembrie;
Buna -Vestire – începutul mântuirii noastre – 25 martie;
Adormirea Maicii Domnului – trecerea la cele cerești – 15 au gust.
O mai cinstim pe Maica Domnului pentru că Biserica Ortodoxă o consideră
mijlocitoare , ajutătoare a oamenilor , rugăciunile ei fiind ascultate de Fiul, pentru că mult
poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacob 5, 16).
Pentru copii, Maica Domnului este o persoană vie și nu o problemă teologică .
Copilul trebuie să știe faptul că Hristos și Maica Domnului răspund iubirii lui personale. O
relație stabilită prin rugăciune, între copil și Maica Domnului, e temelia dezvoltării sale
personal -spirituale.
Maica Magdalena către fetița Maria (3,4 ani), în timp ce privesc o icoană a Maicii
Domnului Știi cine e, nu -i așa? Ea iubește pe oricine, iar pe tine te iubește îndeosebi pentru
că ai același nume cu ea .
Maria: Cât de mare este iubirea Maicii Domnului pentru noi?
Maica Magdalena: Uriașă!
Maria: Mai mare decât un avion?
Maica Magdalena: Mai mare decât un milion de avioane74.
O fetiță de 10 întreabă: De ce Maica Domnului este cea mai mare persoană dintre
toate? Doar sfinții sunt sfinți .
Maica Magdalena: Să ne g ândim cât de sfântă trebuie să fii fost dacă Dumnezeu a
ales-o să fie Maica Sa. Să fie în ea și să se nască din ea.

73 Ibidem, pag. 71
74 Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă , trad. Cristian Pop și diac. Ioan Ică jr.,
București, Editura Deisis, 2002, pag. 27

45
Fetița: Vreți să spuneți că de ea a depins să primească acest lucru?
Maica Magdalena: Da, Dumnezeu S -a putut pogorî numai după ce ea a spus: „Fie
mi după Cuvântul Tău”.
Fetița: Vreți să spuneți că dacă ea ar fi întors spatele îngerului Gavriil, Iisus n -ar fi
existat? Nu, mulțumesc!
Maica Magdalena: Da. Nu știm dacă ar fi vorbit chiar așa! Dar sunt de acord cu
tine75.
De aceea spunem: Ajutorulu i omenesc nu ne încredința pe noi, Maica Dumnezeului
nostru, ci primește rugăciunea copiilor tăi: Nădejdea și ajutătoarea credincioșilor (copiilor),
nu trece rugăciunile lor, ci le fă de folos, căci cerând dar bun , primește dăruirea către
cererea lor, cea de folos (adaptare după al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pag. 656 -657).

75 Ibidem, pag. 25

46
4. EDUCAȚIA. EDUCAȚIA RELIGIOASĂ

4.1. Educația. Generalități
Educația constituie o componentă a existenței socio -umane (ansamblul proceselor
naturale și spirituale, ce se constituie la nivelul societății , ca sistem, în urma activității
membrilor săi și a interacțiunilor ce se stabilesc între ei), ca un fenomen ontic ce se ființează
în cadrul sistemului social.
Ca acțiune socială, educația este un proces organizat, exp resia a două laturi
complementare, socializarea și individualizarea, care înscrie ființa umană pe traiectoria
ascendentă a umanizării sale, educația este o activitate socială complexă care se realizează
printr -un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient , sistematic și organizat, în
fiecare moment un subiect acționând asupra unui obiect în vederea transformării acestuia din
urmă într -o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico –
sociale prezente și de perspectivă , cât și potențialului său biopsihic individual76.
Prin educație , oamenii se străduiesc să transmită copiilor lor cunoștințele dobândite
și aspirațiile lor către o lume mai bună. Acest proces începe imediat după naștere , părinții
învățând copilul să se comp orte conform cerințelor culturii lor. Astfel, educația promovează
dezvoltarea potențialului biopsihic la nivelul maxim al posibilităților individuale, dezvoltarea
cognitivă, informațională pentru și prin selecția , actualizarea, adaptarea, însușirea , înțele gerea ,
aplicarea creativă a cunoștințelor din diferite domenii ale realității , dezvoltarea dimensiunilor
personalității care sprijină învățarea continuă, afirmarea socială și profesională, formarea prin
autoinstruire, autoeducație . Școlarizarea sau educați a formală completează rolul familiei în
procesul de socializare a tinerilor. Complexitatea societăților contemporane reclamă pentru
tineri o pregătire specializată față de cea care poate fi asigurată de familie.
În mișcarea pedagogică românească, scopul ur mărit de educație , înțeleasă ca acțiune
sistematică de formare a omului, a fost definit ca formarea personalității morale, a omului de
caracter. Această formare nu se poate realiza fără participarea voită, din convingere a celui
educat. De aceea, principii le morale trebuie practicate, nu numai enunțate și memorate. Astfel
se produce în sufletul celui educat o întreită convingere: intelectuală, afectivă și volițională ,
care îl va caracteriza toată viața .
Formarea tinerilor prin sistemul de învățământ se cere a fi multidirecțională și
polivalentă. Cum școala pregătește sistematic omul în perspectiva intelectuală, morală, civică,

76 Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară , Editura Aramis, Bucu rești, 2000, pag. 22

47
estetică, igienică etc., componenta religioasă se adaugă acestora în mod firesc, organic,
urmărindu -se complementaritatea și continui tatea de ordin instructiv și formativ.
Trăirea religioasă și manifestarea religiozității în fapte curente de viață se cer a fi
formate prin educație . Constituie un privilegiu istoric posibilitatea ca educația religioasă să se
realizeze în mod programat, instituționalizat , în școala românească de astăzi, mai ales că cei
aproape 50 de ani de propagandă ateistă, dusă consecvent de regimul comunist, i -au îndepărtat
pe mulți cetățeni de credința în Dumnezeu și i-au determinat la indiferență față de problemele
religioase, ceea ce a condus la transmiterea unor asemenea atitudini și către copiii lor.
Desigur, majoritatea oamenilor poporului român și -a păstrat credința creștină, iar după
prăbușirea totalitarismului asistăm la o puternică regenerare a activității de e ducare spirituală,
la introducerea religiei în școală ca materie obligatorie.
Credința, iubirea și speranța trebuie să se învețe pentru practică. Este necesar să
formăm creștini practicieni, și nu teoreticieni, chiar de la începutul instrucției, dacă vrem să
avem adevărați creștini. Religia este ceva viu și nu o pictură77.
În cultivarea sufletului, educația religioasă apelează la educația civică, morală,
estetică, pentru realizarea idealului educațional.
Educația religioasă, în societatea în care trăim, este singura care poate insufla tăria de
a rezista tuturor vicisitudinilor vremii și a reda tinerilor încrederea în viitor, într -o existență
demnă, într -o lume întemeiată pe valori spirituale, nepieritoare.

4.2. Educația religioasă – dimensiune specială a educație i generale
Din cele prezentate mai sus desprindem concluzia următoare: în epoca patristică,
educația se făcea în vederea vieții de aici în sensul și în măsura în care această viață devenea
un instrument pentru câștigarea vieții celeilalte. Deci, orientarea ei era: prin lumea aceasta
spre viața veșnică. Educația profană pregătea și pregătește pentru existența de aici, pentru a
deveni un om de real folos societății printr -o viață de aleasă creștere și printr -o temeinică
pregătire intelectuală și profesională. Educația din epoca patristică urmărea câștigarea virtuții
și a desăvârșirii ca trepte care duc la mântuire. Virtutea și desăvârșirea preconizate de autorii
patristici nu erau de natură laică sau exclusiv morale, ci erau de natură eminamente religioasă.
Educația avea ca scop ultim mântuirea. Suma eforturilor educative ale Sfinților Părinți
urmărea mântuirea celor educați. Elaborau, deci, o educație soteriologică. Această educație

77 Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară , Editura Aramis, București, 2000, pag. 22

48
avea la bază, în centrul și în vârful ei pe Hristos. Ea se străduia să facă un Hristos din fiecare
persoană care se supunea procesului acesta de educație78.
Această dimensiune a educației s -a păstrat până în zilele noastre, îmbogățindu -se în
ceea ce privește formele de realizare. Educația religioasă creștină este o acțiune specific
umană, desfășurată în mai multe contexte: familie, biserică, școală, societate. Este o lucrare
susținută de iubire, de încredere, de libertate și de harul lui Dumnezeu. În afară de om, în
calitate de educator, educația religioasă presupune și prezența dime nsiunii transcendente a
unui factor informant mai presus de om și de lume. Principiul colaborării libere și active între
harul dumnezeiesc și strădania creștinului în scopul desăvârșirii acestuia din urmă, numit și
principiul sinergismului, stă și astăzi l a baza educației religioase creștin -ortodoxe79. Așa cum
mântuirea în și prin Hristos este posibilă, și educația creștină – ca acțiune premergătoare
mântuirii omului, acțiune de perfecționare continuă – este posibilă. Căci ea constituie premisa
esențială a m ântuirii sufletești, fiind necesară în îndrumarea sufletească a creștinului către
Dumnezeu, în dezvoltarea puterilor sale morale către ajungerea scopului ultim: realizarea
asemănării cu Dumnezeu.
În viața credincioșilor, educația religioasă deține un rol important, deoarece prin ea
se asigură un sens vieții, o direcție și un mod de a exista, o altă perspectivă decât cea pur
materială. Prin acest tip de educație se realizează legătura omului cu Dumnezeu, comuniunea
ființei limitate cu ființa infinită. Omul este îndrumat către o viață curată, este invitat la o
permanentă purificare de patimi și o creștere în virtute care să -i permită implicarea
responsabilă în viața activă și în social.
Rolul fundamental al educației religioase este evidențiat de Vasile Bănc ilă într -un
mod foarte succint, numind această educație consolidarea Botezului, un fel de Botez
prelungit80. Dacă prin Botez pruncul se naște la o nouă viață, viața veșnică, prin educația
religioasă el continuă acest Botez, asigură creșterea duhovnicească.
Ca orice tip de educație în general și educația religioasă are un dublu scop: unul
informativ, în sensul că disciplina Religie pune la dispoziția elevilor o sumă de cunoștințe
specifice, cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istorie și filozofie a religiilor și necesare
pentru o cultură generală, dar și unul formativ, de interiorizare și traducere în fapte de viață a
normelor religioase. La întrebarea: ce se urmărește prin educația religioasă? , părintele

78Coman, I., G., Frumusețile iubirii de oameni în spiritualitatea patristică , Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara,
1988, pag. 84.
79 Pastorație și misi une în Biserica Ortodoxă , Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, pag. 237.
80 Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă , Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, pag. 254.

49
Dumitru Călugăr propune următorul răspuns: ca racterul religios moral -creștin81. În sens
biblic, teologic, a educa un suflet, a -l forma și a -l convinge pentru un anumit fel de viață, nu
înseamnă numai a -l instrui cu reguli de memorizat, a -l face să memoreze preceptele noii
învățături, ci, mai mult, a -i forma toate facultățile sale sufletești pentru a -și atinge scopul
final, mântuirea. Deci, ținta prioritară a educației religioase este formarea caracterului și a
personalității desăvârșite.
Putem considera educația religioasă drept un prilej de cercetare a sinelui, de
cunoaștere a propriilor idealuri, prilej de fortificare interioară, orientare a omului spre lumea
valorilor absolute și o cale de perfecționare a persoanei atât din punct de vedere religios, cât și
intelectual, moral, estetic, civic, fizic. Cunoscându -ne pe noi înșine, îi cunoaștem mai bine pe
cei din jur, ne cunoaștem aproapele, îi înțelegem credința și ne deschidem cu mai multă
dăruire pentru a duce o viață de comuniune creștină.
Educația religioasă se realizează în familie, Biserică și șc oală, de către părinți, preoți
și profesori. Există o strânsă legătură între acești factori educativi, conlucrarea lor
determinând transmiterea valorilor credinței și formarea conduitei exemplare. O educație
temeinică și durabilă este cea începută în famil ie, încă din fragedă copilărie, continuată în
școală și consolidată prin diferite activități ce se derulează în Biserică și societate.
Biserica a așezat la temelia ei încă de la început principiul învățământului, potrivit
poruncii lui Iisus Hristos: Mergâ nd, învățați toate neamurile (Matei 28, 19) dată Sfinților
Apostoli și prin ei slujitorilor bisericești din toate timpurile. Începând din epoca apostolică și
continuând în cea patristică, s -a acordat o importanță majoră învățământului catehetic.
Desfășurat de Sfinții Apostoli după practica și metodele Mântuitorului, învățământul a fost
continuat cu același zel de Părinții Apostolici și de Sfinții Părinți, dezvoltându -l prin
introducerea unor elemente noi corespunzătoare specificului psihologic și cerințelor religioase
și spirituale ale catehumenilor.
În Biserica Ortodoxă, învățământul religios este unul dintre elementele constitutive
ale întreitei activități desfășurate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, alături de sfințirea vieții
și conducerea credincio șilor pe calea mântuirii. Fiind practicat de la început pe cale orală, el a
primit denumirea de cateheză, de la cuvântul neo -testamentar katihein care are sensul de: a
face să răsune, a spune ceva de la loc înalt, a anunța o veste, a anunța pe cineva prin viu grai
(Luca 1, 4; Fapte 18, 25; 21,21; Romani 2, 18; Galateni 6,6.)82. De-a lungul timpului, acest
învățământ s -a realizat sub diferite forme, în funcție de contextul istoric și religios al fiecărei

81 Gordon, Vasile, Elemente pentru cursul de Catehetică , anul al III -lea, 2001, pag. 84.
82 Micle, V., Inițieri catehetice , Eparhia Râmnicului, 1988, pag. 5

50
perioade, ajungând până în zilele noastre sub forma înv ățământului pe clase și lecții.
Atitudinea Bisericii Ortodoxe față de învățământ a fost întotdeauna pozitivă, considerându -l o
obligație fundamentală pentru fiecare membru al ei. Convingerea sa constă în principiul
pedagogic că nimeni nu poate fi desăvârși t dacă nu -și luminează mintea cu ajutorul învățăturii
care trezește sentimente înalte și determină voința spre realizarea faptelor bune.

4.3. Dezvoltarea și modernizarea învățământului religios
În societatea românească actuală au început să apară tot mai multe obstacole
împotriva procesului educativ. Este de ajuns să ne gândim doar la câteva dintre acestea cum ar
fi secularizarea, ateismul, indiferentismul religios, materialismul, lipsa de formare religioasă a
oamenilor, violența, sărăcia spirituală, pentru a n e da seama ce luptă se dă în sufletul unui
copil și cât de greu îi este unui copil să străbată și să încheie cu rezultate bune în prima parte a
vieții sale întreg procesul educativ.
Familia, școala și Biserica sunt pe aceiași parte a baricadei în cadrul p rocesului
educativ. Familia nu poate singură în condițiile actuale să ducă la îndeplinire opera de
educație și în acest sens ea are nevoie de ajutorul întregii societăți. Statul și Biserica sunt
obligate să asigure toate ajutoarele posibile pentru ca famil ia să -și poată exercita obligațiile,
dar și drepturile educative.
Școala are o importanță deosebită între mijloacele de educație deoarece ea cultivă cu
grijă statornică facultățile intelectuale, dezvoltă judecata, pune în contact cu patrimoniul
cultural m oștenit de la generațiile trecute, promovează simțul valorilor, pregătește pentru
viața profesională și generând relații de prietenie între elevi de firi și condiții diferite,
favorizează spiritul de bună înțelegere .
Învățământul religios în școală urmăre ște alături de celelalte materii formarea omului
în dimensiunile sale fundamentale. Ora de religie în școală este înainte de toate un serviciu
educativ în formarea noilor generații. În acest sens ea are rolul de a forma persoane cu o
interioritate bogată c are să aibă ca principală caracteristică forța morală, persoane care să
caute mereu dreptatea și solidaritatea, persoane care să folosească în mod corect libertatea
fără să lezeze pe aproapele. Într -un cuvânt, are o contribuție specifică la dezvoltarea int egrală
a personalității tinerilor.
Educația religioasă din școală este importantă și pentru faptul că ea îi ajută pe tineri
să găsească adevărata semnificație a propriei vieți, în condițiile în care încep să crească
numărul acelor elevi, care nereușind să găsească un sens propriei vieți, alunecă foarte ușor
spre alcool, droguri și altele. Rolul învățământului religios în școală, este și mai important

51
atunci când este susținut de factorii de decizie din școli. În aceleași condiții el contribuie la
cunoașter ea patrimoniului cultural și spiritual al întregii lumi, cu siguranță poate să -și
îndeplinească rolul cel mai important, acela etic în formarea integrală a tinerelor generații.
Politica națională actuală din domeniul învățământului se exprimă printr -un
ansamblu de postulate, norme sau opțiuni generale, privitoare la dezvoltarea și modernizarea
sistemului de învățământ, îmbrăcând două modalități practice de implementare în viața
socială și școlară: reforma învățământului și inovarea curentă. Dascălul se impl ică în
înfăptuirea politicii naționale în domeniul învățământului prin preocupările și străduințele sale
pentru modernizarea procesului de învățământ.
Modernizarea a devenit o cerință socială stringentă și o condiție indispensabilă
pentru progresul învăță mântului în ansamblul său, învățământul și modernizarea
cuprinzându -se într -un tot unitar, astfel încât numai un învățământ modernizat poate deveni
un factor important al accelerării ritmului progresului social. Eficiența modernizării poate fi
evaluată num ai prin prisma aportului său la înfăptuirea idealului educațional83.
În predare, profesorul de religie trebuie să îmbine conținutul strict al dogmelor
religiei cu mijloace, metode, strategii moderne, cu modernizarea organizării procesului de
învățământ, pe ntru a putea ajunge, în condițiile unei societăți în care se constată o explozie a
informațiilor științifice, o nouă eră industrială, caracterizată prin cibernetizare și robotizare, la
idealul educației religioase, un creștin adevărat.
Conținutul educație i religioase trebuie să se orienteze și în direcția evidențierii
interrelațiilor dintre cunoștințe, atât în interiorul său, cât și în relațiile dintre obiecte, viziunea
interdisciplinară impunând o altă modalitate de selecție și organizare a informației.
O tendință a modernizării învățământului și implicit a celui religios, este aceea a
transformării celui care învață în subiect activ al propr iei deveniri, prin crearea unui cadru
adecvat care să asigure transformarea sa în subiect al propriei formări. Decl anșând
componente cum ar fi: imaginația creatoare, gândirea, inteligența, interesele, atitudinea,
nivelul de aspirație, motivele intrinseci, trăsăturile caracteriale, se poate realiza un învățământ
religios formativ. Esențială este și arta cu care metodele și mijloacele de învățământ sunt
folosite și aplicate de către profesor. Metodele așa -zis tradiționale pot fi aplicate în spiritul
activizării elevului, după cum cele noi pot aluneca pe panta formelismului.
Modernizarea lecției de religie se poate concre tiza în diversificarea variantelor sale
structurale. Structura lecției trebuie să se adapteze particularităților psihice, prin folosirea unor
strategii adecvate și a unor mijloace auxiliare care să -i antreneze și să -i stimuleze pe elevi.

83 Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară , Editura Aramis, București, 2000, pag. 551 -552

52
Acest lucru presup une folosirea intensivă a cabinetului de religie, lecția devenind mai suplă,
oferind elevilor un câmp mai larg de manifestare a inițiativei personale, posibilități de
confruntare cu ceilalți colegi.
Pe linia modernizării procesului de învățământ se înscri u și celelalte forme de
organizare, cum ar fi: excursiile și vizitele (la biserică și la mănăstiri), cercurile de religie,
concursurile școlare (olimpiade, concursuri de poezii religioase, cele mai frumoase icoane,
expoziții de ouă încondeiate și de felici tări realizate de elevi etc.), consultații și meditații,
activități cu specific religios (spovedanie, împărtășanie, participarea la slujbe religioase),
serbări școlare (la nivel de școală sau clase) etc. Utilizarea în cadrul procesului de predare –
învățare a unor mijloace de învățământ moderne (casete audio, casete video, CD -uri, DVD –
uri, emisiuni religioase televizate, calculatorul) pot ușura transmiterea și asimilarea
informației religioase și pot întări convingerile și deprinderile cu caracter formativ -religios,
contribuind la creșterea randamentului învățării prin modelul atractiv în care sunt prezentate
informațiile.
Importantă este și modernizarea relației pedagogice, creându -se condiții optime
pentru ca între cei doi poli să se realizeze un schimb rec iproc de mesaje, o cooperare,
presupunând atât relația profesor -elev, cât și pe cea elev -elev, totul depinzând, în primul rând,
de modul în care profesorul organizează activitatea de predare, de strategiile folosite, de
atitudinea pe care o adoptă față de elevi. Crearea unui mediu școlar adaptativ, care să includă
o gamă largă de intervenții și solicitări în concordanță cu diferențele individuale dintre elevi,
poate aduce un nou sens activității de învățate84.
Climatul afectiv, cu puternice valențe emoționa le, pregătirea și perfecționarea
profesională a profesorului de religie, poat e duce la eficientizarea relației pedagog -elev.

4.4. Educația morală și educația religios -morală
Societățile contemporane recunosc rolul activ și proactiv al educației, faptul că
aceasta influențează decisiv viitorul comunității. Educația morală și educația religioasă se
realizează atât la nivel instituțional – sub forma educației de tip formal și nonformal – cât și la
nivel neinstituțional – sub forma educației informale.
În morala c reștin –ortodoxă, omul nu este creatorul propriei sale ființe, căci
Dumnezeu este Creatorul omului, și nici al rațiunii existenței sale, deci nu poate fi propriul
său legiuitor moral și nici creatorul orânduirii morale în cadrul căreia își desfășoară
activi tatea. Majoritatea pedagogilor doresc să sublinieze marea diferență între educația

84 Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară , Editura Aramis, București, 2000, pag. 558 -559

53
morală și educația religios –morală , deoarece văd în termenul de religios -morală o
incompatibilitate absolută cu termenul morală , deoarece:
Se consideră că educația morală la ică, nonreligioasă, este completă, iar cea religioasă
este în funcție de religie, cult și confesiune, deci incompletă, dar noi vorbim despre
morala creștin –ortodoxă ale cărei valori și standarde morale laice depind de istoria
societății și culturii româneș ti care este una profund creștină;
Se spune că morala religioasă nu respectă dreptul la libertatea gândirii și acțiunii
omului; aceia care spun așa ceva demonstrează că nu cunosc morala creștin –ortodoxă,
care respectă libertatea de gândire și de acțiune a fiecărui om, nimeni nu obligă pe
nimeni să creadă în Dumnezeu și să respecte legile sale morale; omul alege liber să
respecte legile lui Dumnezeu prin propria sa voință și nu prin constrângere.
De aceea elevul, omul, trebuie să fie educat moral și religios –moral pentru a -și
manifesta dreptul de alegere. Elevul va hotărî dacă va accepta, la sfârșitul acțiunii actului
educațional, învățătura de credință despre Dumnezeu și Legile Sale Morale, numai el va
decide dacă va trăi și se va comporta din punct de veder e moral religios sau nonreligios , va
putea alege între bine și rău.
În realizarea educației religioase și a educației morale nu pot fi eludate conținuturile
acestor dimensiuni ale educației. Formarea personalității elevilor prin acțiuni educative
realiza te în școală nu poate eluda aspectele care țin de componenta religioasă, de rolul pe care
aceasta a avut -o în cadrul comunităților umane, de -a lungul timpului.
Problematica religiei constituie o provocare atât pentru lumea contemporană în
general, cât și pentru câmpul educației, în special. Ea poate face să vibreze cele mai fine
resorturi interioare ale omului, dar constituie și un îndemn la căutare și dialog cu propria
conștiință, în primul rând. Astfel, omul ajunge la descoperirea sau regăsirea propriulu i eu
interior, a propriilor trăiri afective. Omul are nevoie de un sistem de valori religioase care să îl
orienteze în demersurile de formare a propriei personalități. În absența acestor valori, procesul
este limitat și incomplet. De aceea, dacă ne propune m ca prin demersurile noastre instructiv –
educative să urmărim realizarea unei educații globale, integratoare, atunci este absolut
necesar ca ea să cuprindă inclusiv elemente ale educației religioase. O educație lipsită de
dimensiunile religioase este incom pletă, insuficient de cuprinzătoare și de flexibilă, lipsită de
capacitatea de acoperire a așteptărilor celor care se educă85.

85 Opriș, M., Opriș, D., Bocoș, M., Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase , Editura
Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pag. 7

54
Educația religioasă este acțiunea specific umană pe care educatorul o desfășoară
pentru dezvoltarea religiozității elevului, pe b aza unor principii și cu ajutorul unor metode și
mijloace specifice. Educația religioasă se fundamentează pe două adevăruri de credință
subliniate în Sfânta Scriptură: Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Care S -a făcut om pentru a -i da omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu
și, existenta sufletului uman, care poate fi modelat prin educație .
Biserica desăvârșește lucrarea educativă din școală, deoarece în ea lucrează harul
mântuitor, harul lui Hristos. Prin cultul divin, Biserica este cea care confirmă munca religios –
educativă începută de familie și școală86.
 Raportul dintre educația morală și educația religios – morală
O coordonată importantă a formării personalității, strâns legată de cea morală, o
constituie educ ația religioasă, adică implementarea și asigurarea valorilor religiei în conduita
socială a persoanei.
Atmosfera religioasă și climatul moral vor constitui un deziderat comun al școlii,
familiei, bisericii, societății, în care tinerii să învețe prețuirea , iubirea de semeni și reținerea de
la a săvârși răul.
Secolul vitezei a schimbat atât tehnica de comunicare, cât și modalitățile de a ne pune în
contact comunitar cu semenii noștri . Or, educația religioasă presupune neapărat un asemenea
contact direct, ef ectiv, spiritual asociat cu un permanent exercițiu moral. Tradițiile în familie au
devenit tot mai fragile și timpul disponibil al părinților pentru educația copiilor, tot mai puțin și
mai sărac. Educația religioasă devine, într -o viziune ecumenică, un sup ort al educației
spirituale, morale și civice, strâns legate și interdependente.
Dacă privim istoric, putem afirma că educația religioasă a început o dată cu omul și s -a
realizat în comunitățile umane primare, ceea ce justifică realizarea încă din primii ani de viață,
cum se și practică, de fapt, în multe familii de la țară prin învățarea copilului încă din primii ani
de viață să -și facă permanent cruce, să spună rugăciunea etc. Este un loc comun afirmația că prin
educația religioasă se realizează, mai rep ede și mai ușor un comportament respectuos, dezirabil
și umanist.
Aplicarea învățământului biblic în viața cea de toate zilele și -a dovedit eficiența de -a
lungul anilor, în trecut, și e bine să revenim la aceasta.
Pe drept cuvânt, scria Nicolae Iorga: învățământul religios în școala primară chiar,
este în aceste timpuri, când moralitatea laică se dovedește incapabilă de a da cheagul sufletesc

86 Danciu, A., prof., Metodica predării religiei în școlile primare, gimnazii și licee , Editura Anastasia, București ,
1999, pag. 252

55
societății, o necesitate de neînlăturat. Recomandarea este pe deplin valabilă mai ales astăzi și ea
găsește numeroși susținători.
Mai mult decât ceilalți factori educativi, contribuția familiei în educația morală și
religioasă se impune să devină precumpănitoare și prioritară. Climatul moral și religios al
familiei este considerat de către mulți psihologi, pedagogi și s ociologi ca fiind condiția de bază a
succesului în formarea religiozității și a caracterului moral al copiilor. Cu atât mai mult cu cât
vârstele mici sunt mai deschise punerii bazelor sentimentelor religioase. Trecerea de la basme,
legende și alte istorisi ri cu caracter moral, la pilde cu conținut religios se face la vârsta
preșcolară și școlară mică, aproape pe nesimțite; imaginația, afectivitatea și receptivitatea față de
tot ceea ce este nou, posibil și misterios fiind deosebit de active, favorizează con tactul cu aceste
valori. Educația religioasă în familie și cristalizarea ei în grădiniță și școală așează temelia unei
conduite conforme cu prescripțiile religiei și moralei noastre creștine. Observația lui Vasile
Băncilă că: în religie, copilul se trăieșt e pe sine în chip natural vine să dezvăluie una din
trăsăturile importante ale psihologiei copilului.
Sensibilitatea copilului și disponibilitatea lui pentru a participa la descoperirea
misterelor presărate în textele sacre sunt premise admirabile pentru e ducația religioasă. Cu
multă îndreptățire spunea Mircea Eliade, unul din marii noștri specialiști în istoria credințelor
religioase: A fi, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă a fi religios.
Uneori, apropierea educației religioase de morală a fost greșit și unilateral înțeleasă, ca
o acțiune moralizatoare, ca o presiune exercitată de adulți asupra tinerilor pentru a -și însuși o
conduită morală; ori religia tocmai asta respinge: constrângerea; ea cere ca faptele morale să fie
săvârșite din imbold interior ș i din convingere proprie. Nu numai că forța, constrângerea și
pedeapsa nu servesc ca educației, ci au efecte tocmai contrare. Dimpotrivă, apropierea religiei
trebuie să influențeze sistemul metodelor de educație în general: bunătatea, căldura, iubirea,
încrederea și încurajarea. Înrudirea strânsă dintre etc. valorile comune și complementaritatea lor
au făcut ca ele să fie adeseori asociate. Acesta este și motivul pentru care mulți pedagogi au
considerat că educația morală trebuie să fie și religioasă. De al tfel, tradiția școlii noastre a pus
mereu în evidență colaborarea școlii cu biserica, subliniind prin aceasta că religia nu vine în
contradicție cu știința.
Astăzi ar trebui să înregistrăm cu satisfacție, ca un fenomen pozitiv, prezența unui
mare număr de tineri la ceremoniile religioase și interesul lor crescând pentru educația
religioasă. Prin aceasta îi ajutăm pe copii să se raporteze mereu la sistemul de valori al
comunității în care trăiește și să adopte acest criteriu pentru viitorul său comportament.
Religiozitatea cuprinde ansamblul sentimentelor și atitudinilor religioase, necunoașterea

56
valorilor Bisericii, acceptarea preceptelor biblice și a cultului specific unei credințe. A face
educație religioasă înseamnă a -i familiariza pe tineri cu sistemul c ategoriilor religioase, cu
instrucția religioasă și a le cultiva un comportament adecvat normelor și canoanelor religioase,
recunoașterea sacrului ca valoare.
În educația religioasă, acceptarea liber consimțită, pe baza unor convingeri personale, a
unor p rincipii și a unor valori perene reprezintă premise obligatorii ale succesului. Și asta atât
pentru educatori, cât și pentru elevi. Religia este trăire, stare care nu se reduce nici numai la
sentimente, nici numai la rațiune. Valorile credinței ne ajută să depășim zona sensibilului, să
dăm un sens lumii în care trăim și să înțelegem diversitatea crizelor moderne pe care le traversăm
și a naturii relativului și a absolutului. Normele sacre sunt mai ușor acceptate, dar nu la fel de
simplu de aplicat.
Educați a religioasă constituie o importantă componentă a procesului de spiritualizare a
omului, o modalitate eficientă de cunoaștere și autocunoaștere. Ea sugerează, în același timp,
necesitatea aplicării, a traducerii în practică a normelor religioase ca o condi ție și ca o dovadă a
asimilării lor, ceea ce presupune o influențare a interiorității noastre.
Copilul are nevoie de credință, pe de o parte, pentru a se încrede în sine, și, pe de alta,
pentru a fi sigur că ceea ce vrea este realizabil și că în această privință poate oricând apela la
ajutorul educatorului. Credința reprezintă în acest caz și un fel de ghid al conduitei zilnice.
Educația, la rândul ei, tinde să dezvolte și să transforme credința religioasă într -o pârghie a
spiritualizării persoanei. Școala speră să transforme prin educația religioasă viața comunităților
și să le asigure nu numai un echilibru, ci și o viață spirituală generatoare de iubire, de
întrajutorare și de iertare. Conștiința religioasă devine, în acest caz, pilonul de bază al
respons abilității și împlinirilor noastre spirituale, eliberându -ne de frică și de multe constrângeri
exterioare. Ea ajută la instalarea unor relații interumane elevate și pașnice.
Începută în familie, continuată în grădiniță și școală și desăvârșită ulterior pr intr-o
autoinstruire și prin practicarea unui cult religios, educația religioasă îl ferește pe individ de
stridențele și adversitățile unei vieți corupte și imorale.
Noțiuni cum sunt evlavie, adevăr, rugăciune, pietate, încredere în Dumnezeu, iertare,
cult, sacru etc. vor să definească o anumită credință și atitudine față de divinitate și față de viață.
Acceptarea unei autorități supreme, sacre care depășește limitele cunoașterii noastre raționale
pământești constituie un element al educației religioase.
Conștiința religioasă , ca o formă de reflectare a relației omului cu natura și cu viața
socială, ca o trăire cu particularități specifice se formează mai greu, din cauza reprezentărilor
preponderent abstracte, pe care le presupune religia. Fără raportarea la latura afectivă, puternic

57
reprezentată, nici nu am putea explica ecoul stăruitor al acestui gen de manifestări în
personalitatea umană. Contactul omului cu divinitatea se realizează prin rugăciune, printr -o
anume trăire, prin sentimentul religios, care trebuie să ofere puncte de sprijin credinței și s -o
transforme într -un stimulent activ al conduitei.
Prin gândire încercăm să înțelegem universul, prin sentiment , să-l trăim și să-l
completăm, iar prin voință să traducem în practică recomandările Biserici i. Cultul și ritualurile
religiilor vin în sprijinul acestor procese și dau conținut trăirilor. Sentimentul religios devine, în
acest caz, un fel de busolă a manifestărilor și un mijloc de consolidare a încercărilor de înțelegere
a lumii, a Divinității și a propriei noastre ființe.
Elementele comune pe care se sprijină atât educația religioasă, cât și cea morală sunt
sentimentele în conținutul lor intră valorile umaniste, iubirea prin dăruire și credințele
condensate într -un nucleu de cunoaștere și relevar e a sacrului.
Manifestările de cult practicate regulat, cum sunt: rugăciunile la masă închinarea la
icoane, participarea la slujbe în biserică etc, evocă iubirea și adevărul și influențează pe
nesimțite atitudinea cotidiană a tuturor membrilor familiei. P e măsură ce copilul devine capabil
să înțeleagă unele lucruri privind credința și condiționările ei, informațiile religioase devin și
ele nu numai necesare, ci și eficiente.
Pe plan pedagogic, o problemă deosebită o constituie prevenirea unei eventuale crize
religioase , care ar putea compromite rezultatul activității educative. O oarecare disonanță între
ideile religioase și cele științifice poate să apară cu ușurință în cazul impunerii unor concluzii sau
a lipsei de tact în tratarea acestei probleme. Inte rvențiile educatorului, preot sau profesor, în
domeniul sentimentelor sunt mult mai complexe și mai pretențioase decât în celelalte.
Nedumeririle, îndoielile, rezervele, întrebările elevilor în domeniul religiei pretind o atitudine
pedagogică foarte nuanța tă și competentă, o largă înțelegere a modului în care se constituie o
convingere și mai ales o conduită binevoitoare și încurajatoare.
Discuțiile religioase nu au loc, de obicei, numai la orele de religie, ci și în afara lor,
întâmplări curente, de fieca re zi pot provoca astfel de ocazii. Ajutați să înțeleagă corect explicația
anumitor fenomene, să recurgă la datele științei și ale religiei în descifrarea anumitor legități,
cauze, particularități ale acestora, în funcție de specificul fenomenelor și de ni velul
cunoașterii la un moment dat, tinerii vor fi orientați spre o conduită moral -religioasă adecvată.
Faptul că numeroși oameni de știință, artă și cultură au nutrit convingeri religioase, fără să fi
simțit un conflict dăunător, constituie și el un argum ent că o asemenea conciliere este posibilă
și reală.

58
În educația morală două par a fi ideile călăuzitoare: Să -l călești pe individ și să-l înveți să
lupte împotriva răului , oriunde și de orice natură ar fi (minciună, egoism, indisciplină, necinste,
impoli tețe etc.) și să-i formezi deprinderi de conduită , concomitent cu explicarea regulilor morale
care stau la baza conduitei sociale dezirabile.
În legătură cu primul aspect este important de știut că fără a -i cultiva curajul, voința
de a lupta, nevoia de a birui răul și de a -l respinge în orice împrejurare, educația morală și
religioasă n -au nici o șansă de succes; ba mai mult, riscă să devină formale, inutile.
Observațiile lui Lucian Blaga că normele morale pe care le acceptăm, dar nu le realizăm, sunt
un fel de paraziți ai conștiinței , este foarte justă. A -l învăța pe un individ să lupte, să reziste, să
nu cedeze ispitelor etc. este coloana vertebrală sau piatra unghiulară a educației morale și deci a
întregii educații, inclusiv a celei religioase.
Dacă pe ntru copil sau tânăr pare a fi mai ușor să „ învețe" un curs sau o disciplină
școlară decât să reziste la unele slăbiciuni ca minciuna, egoismul, delăsarea etc, aceasta denotă că
legătura între acceptarea unor comandamente morale și imperativul realizării l or în practică nu
s-a efectuat încă pe deplin. Aspirația spre idealul moral asigură această legătură.
Structura morală a personalității se construiește greu și se curăță dureros de
ingredientele unei experiențe empirice superficial -emoționale. Realizarea concordanței dintre
principii și fapte durează uneori ani de zile. Sunt și alte dificultăți în edificarea morală și în
procesul integrator al conduitei. Toate însă fac necesară instanța superioară a conștiinței morale.
Educația morală și religioasă și în tregul proces de educație motivat de obiective și ideal,
de altfel, merg mână în mână cu o acțiune colaterală continuă de restricții și interdicții. Atragem
atenția că este greșită însă o astfel de opinie și aceasta face ca și rezultatele să fie uneori pol arizate
negativ și pozitiv. Practica multor familii și chiar a unor colectivități mai mari arată că acolo unde
mediul este corect organizat și unde domină o ambianță tonică, sănătoasă , stimulativă, din punct
de vedere moral, rezultatele în acest sens sunt și ele preponderent pozitive , sunt cele așteptate.
Unele argumente susțin că întâi se formează deprinderile de purtare corectă și apoi vine
înțelegerea temeiurilor morale ale acestei conduite. Credem că numai în parte este adevărată
această teză. Ea este v alabilă, eventual, numai pentru vârsta mică, până ce copilul devine
capabil de o înțelegere, fie și minimă a motivației conduitei. Cerința fermă și efectul respectării ei
sunt suficiente la început pentru a motiva o conduită, eventual o regulă. De la 5-6 ani copilul este
în stare să înțeleagă și să accepte anumite explicații pentru regulile ce i se impun, cum ar fi să
păstreze liniștea când cei mari îi solicită aceasta, să vorbească frumos ca să i se vorbească la fel;
să asculte cu răbdare când i se vorbeșt e etc.

59
Astfel, caracterul moral , sintagmă aparent pleonastică, exprimă fermitatea și
consecvența atitudinii, concordanța comportamentului cu normele morale ale colectivității,
libertatea individului de a acționa potrivit maximelor și regulilor morale. În procesul educativ
interesează, deopotrivă, ca toate aspectele comportamentale să fie dezvoltate prin activism ; dacă
în educația intelectuală mai poți fi pasiv, sub raportul contribuției la lecție, în educația morală așa
ceva nu este admis. În situațiile în care știu ce trebuie să fac, dar nu acționez așa,
comportamentul meu este sancționat fără menajamente.
Aceste valori, fie că se referă la domeniul profesional, la cel social sau la natură,
exprimă, în cele din urmă „crezul" nostru etic, atitudinea față d e viață și față de colectivitatea în
care trăim.
Educația religioasă este o componentă a formării spirituale a omului; religia creștină
este un mod de viață și formează la elevi anumite atitudini față de lume, viață și moarte.
Educația religioasă aduce în viața omului mai multă bunătate, echilibru și rezistență în fața
problemelor curente. Educația religioasă nu se confundă cu catehizarea și exclude
prozelitismul și constrângerea.
Educația religio asă creștină este o acțiune specific umană, este desfășurat ă de către
un educator, conform unui plan și a unor metode. Este susținută de iubire, de încredere și de
Dumnezeu prin harul divin și are ca scop realizarea caracterului religios -moral cu
desăvârșirea lui în personalitatea creștină87.

4.5. Educația religioasă, parte componentă a misiunii bisericii
Biserica este o comunitate a oamenilor reuniți în jurul unor valori comune pentru a le
celebra, întări și transmite mai departe. Biserica este Trupul lui Hristos prezent în lume; este
forma instituționalizată a manifes tării religioase care se raportează la un timp istoric și la un
spațiu cultural.
Misiunea Bisericii în lume constă în propovăduirea Evangheliei lui Hristos și în
vestirea lucrării mântuitoare a lui Iisus Hristos. Misiunea creștină are ca finalitate integr area
oamenilor în Împărăția lui Dumnezeu, întemeiată prin lucrarea mântuitoare a lui Iisus
Hristos, inaugurată ca anticipare a ei în Biserică prin pogorârea Duhului Sfânt. Împărăție
care se va în plenitudinea ei la a doua venire a lui Hristos întru slavă88. Această misiune face

87 Călugăr, D., pr. prof. Catehetica , Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005, pag. 102 -103
88 Bel, V., Misiunea Bisericii în lumea contemporană. Premise teologice, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004, pag. 19

60
parte din planul lui Dumnezeu referitor la mântuirea lumii ea se întemeiază pe universalitatea
mântuirii și desăvârșirii în Hristos și participarea la trimiterea lui Hristos în lume89.
Misiunea de educare a copiilor nu se limitează d oar la sfera sau mediul familiei,
aceasta trebuie continuată atât în școală cât și în biserică. Așadar biserica are rolul de partener
al familiei în promovarea întregului proces educativ, cu o atenție specială asupra educației
religioase și morale a persoa nei.
Rolul educațional al Bisericii nu este unul oarecare, ci este în primul rând o datorie
deosebită, acest lucru se cuvine nu doar pentru că este capabilă să dea educație ci și pentru
faptul că ea a primit misiunea de a purta pe credincioși spre viața d umnezeiască, prin
împărtășirea vieții lui Iisus Hristos. Educația însăși este o condiție a mântuirii, a atingerii
deplinătății vieții dumnezeiești .
Biserica își poate manifesta misiunea educativă asupra copiilor, în mod direct prin
cateheze și prin omili i, dar și în mod indirect prin formarea celor care la rândul lor îi vor
educa pe copii, adică părinți , profesori și laici care în vreun fel sau altul au contact cu procesul
educativ.
În ceea ce privește cateheza, aceasta a fost întotdeauna considerată de biserică una
dintre datoriile sale fundamentale, deoarece Iisus Hristos înainte de a se înălța la cer a dat
poruncă Apostolilor Săi: mergând învățați toate neamurile, botezându -le în numele Tatălui și
al Fiului și al Sfântului Duh. Cateheza în activitatea pastorală și misionară a Bisericii
reprezintă o educare la credință a copiilor, tinerilor și a adulților prin care se înțelege în mod
special o învățătură a doctrinei creștine, dată în mod organic și sistematic, cu scopul de a -i
iniția spre deplinătatea vieții creștine .
Pentru copil, odată cu creșterea la vârsta de 10 -12 ani se lărgește și sfera intereselor
sale din afara familiei, apare curiozitatea și dorința vie de a descoperi lumea în care trăiește.
Cateheza adaptată acestei vârste are rolul de a sati sface copilului această sete de cunoaștere.
Făcând legătura între interesele și experiențele copilului ea poate să -i descopere sensul
religios al lucrurilor și al vieții . Apare la această vârstă, momentul propice dezvoltării unei
cateheze care să -l introdu că în mod organic pe copil în viața bisericii. Această cateheză
trebuie să cuprindă și o pregătire imediată pentru celebrarea sacramentelor, trebuie să fie
îndreptată spre mărturisirea credinței, spre descoperirea misterelor de credință și a importanței
lor în viața moral religioasă a copilului. Mă refer aici în mod special la sacramentele
botezului, mirului, pocăinței și al euharistiei, taine cărora copilul începe să le descopere
importanta și în același timp să le trăiască și să le primească, să vadă road ele pe care acestea

89 Bel, V., pr. prof. dr., Misiune, parohie, pastorație , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2006, pag. 5

61
le aduc în viața sa trupească, dar mai ales în viața sufletească. Descoperind valoarea și
importanta tainelor, copilul descoperă bucuria de a fi mărturisitor al lui Hristos.
O cateheză bine organizată și bine structurată, împreună cu un educator într -adevăr
creștin, reprezintă o școală permanentă de credință care educă și își pune amprenta pe marile
etape ale vieții tânărului, tot așa cum un far luminează drumul copilului, adolescentului și
tânărului.
Influenta pedagogică a Bisericii poa te fi deosebit de importantă. Ea ne face părtași la
tainele vieții , la manifestarea în lume a divinității . Biserica completează opera educativă
începută de părinți și se dovedește o modalitate complementară școlii în materie de formare
spirituală.
Realiza rea educației religioase presupune respectarea principiilor educației și
folosirea metodologiei didactice corespunzătoare. Principiul eclesiologic cere profesorului de
religie să transmită cunoștințele conform învățăturii Bisericii noastre și în legătură c u viața
Bisericii. Conform principiului hristocentric, educația religioasă se orientează în jurul lui Iisus
Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat.

62
5. RELIGIA CA OBIECT DE ÎNVĂȚĂMÂNT

„A fi tânăr înseamnă a fi spontan, înseamnă a fi aproape de izvoarele vieții ,
înseamnă a te ridica și descătușa de lanțurile unei civilizații perimate,
a cuteza acolo unde altora le lipsește curajul acțiunii…”
(Thomas Mann )

5.1. Importanța studierii religiei în școală
Religia este legătura liberă, conști entă și personală a omului cu Dumnezeu. Existenta
religiei este dependentă de problema existenței și a cunoașterii lui Dumnezeu. Elementele
religiei sunt:
credința că Dumnezeu există și că El s -a revelat omului, că și -a descoperit voia
Sa, pe care omul tr ebuie să o realizeze în lume;
trăirea religioasă a omului credincios, care traduce în fapte ceea ce crede, până
la desăvârșirea lui;
un anumit ceremonial;
simboluri;
cultul divin etc.
Ca disciplină de învățământ, religia are rolul unui liant între disci plinele care l -au
pierdut sau nu l -au avut pe Dumnezeu. Învățând religia, elevii vor înțelege mai bine rostul
omului în lume și își vor explica toate fenomenele ce se întâmplă în jurul lor. Religia îl
formează pe om pentru sine și pentru societate. Ea treb uie studiată la diferite niveluri,
deoarece dezvoltarea psiho -fizică durează până la terminarea liceului și influențează modul de
gândire și formarea religioasă a viitorului om matur.
Religia este o necesitate a firii umane și nu doar o poruncă a lui Dumn ezeu. Celor
care cred în Dumnezeu, Religia le aduce un spor de încredere în mila și ajutorul divin, dar și
nădejdea dobândirii vieții veșnice . Acelora care încă nu cred în El, Religia le oferă răspunsul
la întrebările fundamentale ale vieții și le arată ce a adus creștinismul în lume: credința
mântuitoare în Domnul Iisus Hristos, concepția creștină despre lume, om și viață veșnică ,
libertatea de a săvârși binele, cultul morților , comuniunea sfinților , legătura celor vii cu cei
adormiți , Sfânta Scriptură – cartea vieții , Biserica – așezământul mântuirii, așezămintele
sociale școli întemeiate la streașina bisericii, dezvoltarea culturii, un nou sistem pedagogic.
Dar și o trăire și o viață religioasă autentică nu este posibilă fără cunoașterea temeinică a
adevă rului revelat. De aici rezultă necesitatea studierii sistematice și organizate a religiei ca

63
obiect de învățământ. Datorită importanței pe care o are Religia în viața omului, a fost
reintrodusă ca disciplină de învățământ în școli.
Educația religioasă este una dintre problemele de substanță ale societății în general și
ale politicii educaționale , în special. Abordarea religiei ca disciplină școlară se face printr -o
viziune modernă. Se formulează soluții concrete, metode clare de predare a religiei și nu se
dau rețete , ci, dimpotrivă, se oferă posibilități de aplicare a experienței personale, se deschide
drumul spre investigații de esență asupra modului de atingere a obiectivelor formulate în
programa școlară de religie și dă profesorului libertatea de acțiu ne în raport cu experiența lui,
cu modul lui de a fi și cu condițiile concrete manifestate la nivelul grupului de elevi și al
comunității locale, pedagogice și bisericești , cu care colaborează.
Activitatea învățătorească a Bisericii a fost rânduită de Mân tuitorul Hristos pentru ca
oamenii să cunoască voia lui Dumnezeu și să o împlinească. Mântuitorul a descoperit voia lui
Dumnezeu legată de rostul omului – fericirea veșnică și viața cea adevărată. Păcatul
strămoșesc , comis de protopărinții noștri, a făcut ca omul să nu mai cunoască voia lui
Dumnezeu și, astfel, chipul lui Dumnezeu în om să se întunece. Pentru refacerea chipului lui
Dumnezeu în om și pentru descoperirea voii Lui, Logosul, a doua persoană a Sfintei Treimi,
S-a întrupat. Pentru misiunea învăță torească, dar și pentru cea sfințitoare și conducătoare,
Mântuitorul Iisus Hristos a pregătit pe Sfinții Apostoli, ca și ei, la rândul lor, să pregătească
pe urmașii lor, misiune împlinită până astăzi.
Primele școli au apărut pe lângă biserici, pentru că prima misiune a Bisericii este de a
învăța: Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându -le în numele Tatălui și
Fiului și al Sfântului Du h, învățându -le să păzească toate câte v -am poruncit vouă. (Mt. 28,
19-20). Un tânăr devenit prin botez m embru al Bisericii se bucură de toate prerogativele
conferite de această calitate. Deci, are dreptul și obligația morală de a tinde spre realizarea
idealului propus de Biserică, urmând învățăturile acesteia, prezentate de profesorul de religie,
care este c hematul și trimisul Bisericii pentru a lucra la restaurarea chipului lui Dumnezeu în
om. Restaurarea se referă la luminarea minții prin cunoașterea voii lui Dumnezeu, la
încălzirea inimii și la determinarea voinței spre săvârșirea faptelor bune. Omul a fos t creat de
Dumnezeu ca ființă religioasă, care să unească lumea materială cu cea cerească.
Educația religioasă este importantă, întrucât conduce omul spre scopul ultim al
existenței : trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin acesta, viața omului se înalță pe temelia de
nezdruncinat care este Iisus Hristos. În momentul în care ajunge la credința în Dumnezeu,
omul renaște la o viață nouă, care poartă pecetea sfințeniei .

64
Educația religioasă este importantă și din punct de vedere moral. În lumea modernă
există tendința de a considera viața morală independentă de religia creștină. În trăirea
religioasă își au originea influențe adânci, care pot determina omul la fapte morale în
conformitate cu poruncile lui Dumnezeu.
O mare importantă o are educația religioasă și d in punct de vedere social. Ea
înseamnă formarea omului în comunitate, prin comunitate și pentru comunitate. Omul trăiește
într-un mediu social în care trebuie să dobândească fericirea și desăvârșirea creștină prin
practicarea virtuților , astfel încât lumin a lui să lumineze înaintea oamenilor, iar aceștia ,
văzându -i faptele bune, să -L slăvească pe Dumnezeu.
Educația religioasă este acțiunea specific umană, care se desfășoară conștient de
către un educator, pe baza unor principii și cu ajutorul unor metode ș i mijloace specifice. Ea
este susținută de iubire, încredere și libertate. Scopul educației religioase este realizarea
caracterului religios -moral al elevului, care să -l conducă la desăvârșirea creștină.
Este posibilă educația religioasă, pentru că Dumnez eu a creat omul după chipul Său
și i-a dat porunca desăvârșirii . Mintea și voința liberă, călăuzite de harul divin și de dorința de
a săvârși binele, desăvârșesc chipul lui Dumnezeu în om. Profesorul are datoria să cioplească
în sufletul elevilor săi acel minunat chip pe care Dumnezeu l -a gândit pentru fiecare dintre ei.
Educația este posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesară
conlucrarea între harul divin și strădaniile pentru desăvârșire a celor educați : Iată, stau la ușă
și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el. (Apoc. 3, 20).
Educația religioasă este influențată de mai mulți factori: predispoziția religioasă a
copilului, familia, mediul în care trăiește, experiența copilului. Viața religioasă a oa menilor se
aprinde din viața religioasă a Bisericii, prin exteriorizările trăirilor religioase ale credincioșilor
și prin cuvânt: credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos (Rom. 10, 17).
Educația religioasă este o acțiune complexă ca re urmărește informarea și formarea
elevilor în vederea atingerii idealului vieții de creștin. De aici rezultă scopurile acesteia:
scopul informativ constă în transmiterea de către profesor a adevărurilor de credință și
morale, pe care elevii, însușindu -le și aplicându -le, ajung să dobândească mântuirea
sufletului;
scopul formativ constă în dezvoltarea facultăților sufletești ale omului în vederea
desăvârșirii ;
scopul educativ este ținta supremă a educației religioase și urmărește realizarea
comuniunii c u Dumnezeu și cu semenii săi.

65
Predarea religiei și a educației religios -morale în școală a dus la descoperirea unor
noi și mari resurse în sufletele educatorilor, dar și ale elevilor. Dac ă celelalte obiecte de
învățământ se adresează mai mult gândirii, învățământul religios, educația religios -morală se
adresează în special inimii. Între aceste daruri – inima și gândirea – nu este nici o contradicție,
nici o opoziție , ci ele se întrepătrund permanent și armonios, pentru a forma un om adevărat.
Elevul de azi se află în fața bogăției nesfârșite de daruri ce se revarsă în mintea și inima sa în
timpul orei de religie. Elevul este liber să creadă și să vadă în Iisus Hristos pe Creatorul și
Mântui torul lumii, pe Cel care s -a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască. De aceea,
munca celor care predau Religia în școli trebuie să fie o continuă dăruire, o continuă jertfă,
pentru ca astfel să aducă în mințile și inimile elevilor cea mai mare bucuri e a vieții : pe Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Trebuie ținut seama de faptul că profesorii de Religie și preoții
stau în fața unei situații generale care pustiește tara noastră, dar și lumea întreagă. Aceasta
constă în: secularizare, ateism, indiferentis m religios, materialism, evoluționism , panteism,
pretinse doctrine creștine, teosofie, orientalism, lipsă de formație religioasă a oamenilor,
superstiție , obscurantism, formalism religios, sectarism, prozelitism agresiv, satanism,
masonerie, violență , porn ografie, delincvență , criminalitate, droguri, sărăcie economică, dar și
spirituală, etc., toate acestea accentuându -se tot mai mult.
Familia, școala, Biserica trebuie să lupte tot mai mult împotriva lor, deoarece acestea
duc la dezumanizare, la apariția ideologiilor de tot felul, la fărâmițarea conștiinței noastre de
neam și țară. Părinții creștini nu trebuie să trăiască în credința că e de ajuns pentru fiii lor să
fi primit Botezul, căci ei pot rătăci și după aceea. Ca să nu rătăcească, trebuie întăriți de
timpuriu în virtute și în înțelepciune . Iar aceasta înseamnă a -i îndrepta spre Hristos, a -i ajuta
să devină luptători pentru Hristos. Educația din familia creștină înseamnă deci o bună
creștere religios -morală. Ea este atunci o acțiune nobilă și sfântă ș i cu o deosebită
răspundere înaintea lui Dumnezeu90.
Biserica lucrează prin mijloacele ei harnice și prin slujitorii ei, la creșterea în duh și
adevăr a fiecăruia dintre membrii săi în parte și a tuturora. Ea este în măsură și posedă
resurse pentru pregăti rea fiilor ei, în cel mai prielnic mediu, pentru mântuire91.
Cei ce predau Religia au o mare responsabilitate față de ei înșiși , față de elevi, față de
părinți și față de societate în general. Fără o metodă pedagogică bine pusă la punct, fără o
temeinică p regătire, fără o mare credință și fără o mare iubire și înțelegere pentru toți cei care
ne înconjoară în procesul instructiv -educativ, sufletul și mintea elevilor rămân favorabile

90 Călugăr, pr. prof. D., Didactica , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2005, pag.126
91 Ibidem, pag.133 -134

66
pustiirii. Hristos a spus, spune și va spune veșnic : Lăsați copiii să vină l a Mine și nu -i opriți !
(Matei, 19, 14). El era numit Învățătorul de către mulțime și s-a comportat ca un Educator
prin spusele, faptele, pildele, minunile și exemplul personal, așa cum este prezentat în Noul
Testament. Și din Vechiul Testament se desprind principii educative, mai ales din Decalog,
pilde și proverbe.
Poporul nostru românesc s -a impus în istorie ca și creștin de la nașterea sa, iar
Biserica Ortodoxă i -a plămădit ființa . În toate epocile istorice, religia a avut un rol de
educatoare a omenir ii92.
De la Confucius, care întreaga viață s -a ocupat de perfecționarea caracterului uman
prin școală și carte; de la Mântuitorul Iisus Hristos, Unicul Învățător al omenirii (Mt. 23, 8),
Care a învățat oamenii să fie desăvârșiți ca Dumnezeu (Matei 5, 48), de la Sfântul Ioan Gură
de Aur, care spunea despre copiii neînvățați la bine și neîndreptați prin religie că sunt orbi
(pentru că sufletul și mintea sunt cele care văd ); de la François Rabelais, care spunea că
„știința fără conștiință este ruina sufletului ” și până în zilele noastre, pedagogii și educatorii
cei mai de seamă au considerat religia drept cel mai bun mijloc de educație a omenirii, școala
clasică de formare a conștiințelor morale și de perfecționare spirituală a insului și a societății
omenești .
Religia creștin -ortodoxă se adresează omului în general, de orice vârstă. Ea este
importantă pentru elevi atât ca sentiment, cât și ca o concepție de explicare a lumii. Religia
este, de asemenea, pentru copil, un mijloc general de a -și face educația sub toate raporturile.
Învățământul religios aduce o contribuție însemnată în educația religios -morală a omului de
mâine. Pedagogia după voința lui Dumnezeu este dreptarul adevărului pentru înțelegerea lui
Dumnezeu, este, deci, o întipărire a faptelor sfinte p entru o perioadă perpetuă93. Ținând cont
de faptul că idealul suprem al oricărui om este desăvârșirea , educația religioasă este
determinantă pentru dobândirea acesteia, scopul educației religioase fiind realizarea
caracterului moral al elevului, care să -i aducă desăvârșirea creștină94.
Educația religioasă este importantă și din punct de vedere moral, fiind temelia
educației morale. Ordinea morală propusă de educația religioasă se bazează pe iubire și iertare
pentru a ajunge la Dumnezeu și promovează libertat ea și demnitatea individuală. Ea are și un
important rol cultural deoarece multe producții culturale clasice și contemporane își au
originea în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție . Educația religioasă duce și la autocunoaștere,

92 Felea, pr. prof. I., V., Religia culturii , Editura Episcopie i Ortodoxe a Aradului, Arad, 1994, pag.286
93 Alexandrinul, Clement, Pedagogul , Editura Librăriei Teologice, București, 1939, pag.78
94 Șebu, prof., S., Opriș, prof., M., Opriș, prof. D. ,Metodica predării Religiei , Editura Reîntregirea, Alba Iulia,
2000, pa g. 22

67
dar și la perfecționarea de sine și poate deveni un prilej de fortificare interioară de
identificare a sinelui, de descoperire a idealurilor. Se observă că oamenii religioși sunt mai
moderați , mai cumpătați , mai echilibrați95. Modernizarea a devenit o condiție indispensabilă
pentru p rogresul învățământului în ansamblul său, învățământul și modernizarea contopindu –
se într -un tot unitar, astfel numai un învățământ modernizat poate deveni un factor important
al accelerării ritmului progresului social. Eficiența modernizării poate fi eval uată numai prin
prisma aportului său la înfăptuirea idealului educațional96.
Un rol important și o răspundere pe măsură în predarea religiei o are profesorul de
religie, care face legătura între Biserică și școală, între preoți care reprezintă Biserica și
școală, unde se pregătesc creștinii și oamenii de mâine ai Bisericii și ai tarii. Clement
Alexandrinul spunea că acum e timpul să urmărim pe Pedagogul nostru, Iisus, care se
numește pe Sine Păstorul cel bun, care ne conduce ca pe niște copii la mântuire97. La ora
actuală instrucția religioasă se realizează de profesorii de religie și, uneori, de către preoți .
Familia face, din păcate, prea puțin și cere ea însăși o instrucție și o educație în acest sens. O
credință nu se impune, ci se propune cu calm, în liniște și, deseori în tăcere. Gh. Tomulescu
precizează că profesorul va trebuie să evite cu grijă orice pompă retorică, orice emfază și să
caute, dimpotrivă, a fi simplu, dar limpede și plastic, povățuindu -se de căldura inimii sale, iar
unde nu se poate alt fel de inspirația firească… Nici o frază de prisos, nici o vorbărie goală și
nici un formalism fără duh98.
Astfel, pentru buna reușită a educației religioase, profesorul de religie, factorul cel
mai important al educației, trebuie să corespundă anumitor cerințe. Părintele Galeria spunea
că profesorul de religie nu predă doar o lecție, o disciplină, ci predă un crez, și anume, crezul
cel drept, cel mai curat, cel mai deplin și neștirbit al adevărului, al mântuirii: crezul
ortodox99. El trebuie să aibă o perso nalitate deosebită și calități ca: vocație , dragoste,
smerenie, răbdare, blândețe , profesionalism, sinceritate, bunătate, evlavie, umor, optimism.
Așa el reușește să fie un model pentru elevii săi. Educatorul creștin trebuie să urmeze
exemplul Mântuitorulu i, Care nu a venit să facă teorii filosofice, ci a venit să răspundă cu
viața Sa la marea întrebare care frământă omul: mântuirea. Căci El a spus: «Cele ce ați

95 Cucoș, C -tin, Educația religioasă. Conținut și forme de realizare , Editura Didactică și Pedagogică, R. A.,
București, 1996, pag. 107 -110
96 Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară , Editura Aramis, București, 2000, pag. 551 -552
97 Alexandrinul, Clemen t, Pedagogul , Editura Librăriei Teologice, București, 1939, pag. 77
98Tomulescu, Ghe., Contribuții didactice și metodice privitor la predarea religiei în școalele primare , Tipografia
Lucrătorii Asociați, Constanța, 1933, pag. 33
99 Galeria, pr. prof. C -tin, Profesorul de religie în școală , în revista Învățământul primar , Editura Miniped, nr.
3-4, 1999, pag. 67

68
învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut la Mine, acestea să le faceți , și Dumnezeul păci i va
fi cu voi» (Filipeni 4, 9)100.
Profesorul de religie are datoria să prețuiască și iubească pe elevi să le înțeleagă
problemele, să asculte dorințele lor bune, dar și scăderile acestora pentru a le înlătura. El
poate deveni un coleg de învățare alături de elevii pe care îi educă. Profesiunea de educator îl
determină pe profesorul de religie să dobândească o cultură generală cu ajutorul căreia se
poate mișca în diverse domenii.
Ca o concluzie, el nu trebuie să fie un simplu moralist care să dea rețete
duhovnicești și este indicat ca personalitatea și ascensiunea morală a celui ce propovăduiește
cuvântul lui Dumnezeu în fața copiilor să fie mai presus de orice îndoială. Prin urmare,
exemplul personal al profesorului este definitoriu în formarea tinerei ge nerații în
conformitate cu modelul educației creștine: Iisus Hristos101.
Alți factori care accentuează importanta studierii religiei ca obiect de învățământ
sunt: familia, Biserica, mass -media, structuri asociative, toate acționând simultan, coerent,
prin î mpletirea funcțiilor lor. Numai printr -o îngemănare a acțiunilor și funcțiilor educative se
poate spera la o autentică reformare spirituală a omului și a comunității.

5.2. Importanța și specificul educației religioase
Prin specificul ei, educația religioasă im plică o componentă acțională importantă, cu
valențe formative care urmăresc asumarea (interiorizarea) valorilor religioase, formarea
aptitudinilor și a deprinderilor de comprtament moral -religios , stimularea inițiativei, a gândirii
critice și a creativită ții, pregătirea pentru o viață activă și responsabilă.
Educația religioasă, prin specificul ei, își propune să transmită cuvântul lui
Dumnezeu, care să devină duh și viață (In. 6, 63) pentru fiecare participant la educație102.
Locul religiei în școală se jus tifică și prin asigurarea unei asigurarea unei educații
morale și a unei culturi generale integratoare la toate obiectele de studiu.
În acord cu necesitățile psihice specifice vârstei în parte, educația religioasă are întâi
de toate o funcție informativă, punerea la dispoziția elevilor a unor cunoștințe cu caracter
teologic, liturgic, dogmatic, dar și una formativă, de interiorizare și transpunere în fapte de
viață a normelor religioase.

100 Șebu, prof., S., Opriș, prof., M., Opriș, prof. D. , Metodica predării Religiei , Editura Reîntregirea, Alba Iulia,
2000, pag. 26
101 Cristofor, I., Personalitatea profesorului de religie , în revista Învățământul primar , Editura Miniped, nr. 2 -3,
2003, pag. 69
102 Șebu, prof., S., Opriș, prof., M., Opriș, prof. D. , op. cit. , pag. 9

69
Toate formele de educație cultivă spiritul, de aceea, educația religio asă nu se va rupe
de aceasta, ci este strâns legată de ele: educaiția estetică, educația morală, educația patriotică,
educația civică.
Asigurarea unui sens al vieții credincioșilor, a unei direcții și a unui mod de a exista,
a unei perspective care depășeș te imediatitatea faptică, se poate realiza doar prin educația
religioasă.
Educația religioasă este suținută de iubire, de încredere, de libertate și de harul lui
Dumnezeu și are drept scop realizarea caracterului religios -moral cu desăvârșirea lui în
perso nalitatea creștină103.
După cum se știe, educația religioasă, ca orice formă de educație, este specific
umană, se desfășoară de către un educator, pe baza unor principii și cu ajutorul unor metode și
mijloace specifice.
De ce este posibilă educația religioas ă? Pentru că Dumnezeu a creat omul du pă
chipul Său și i -a dat porunca desăvârșirii . Voința liberă, rațiunea și sensibilitatea sa, călăuzite
de harul divin și de dorința omului de a face doar binele, desăvârșesc chipul divin din om.
Această datorie „a ciopl irii” în sufletul elevilor , a chipului lui Dumnezeu, îi revine
profesorului.
Educația fiind posibilă la toate vârstele, este necesară conlucrarea harului divin cu
strădaniile celor educați: Iată, stau la ușă și bat ; de va auzi cineva glasul Meu și va desch ide
ușa, voi intra la el . (Apoc. 3, 20)
Pentru o bună reușită a educației religioase, profesorul de religie, un factor important
al educației, trebuie să aibă anumite calități. Părintele Galeriu spune că profesorul de religie
nu predă doar o lecție , o disc iplină, ci predă un crez și anume, crezul cel drept, cel mai curat,
cel mai deplin și neștirbit al adevărului, al mântuirii: crezul ortodox104.
Educatorul creștin, profesorul, însoțit de calități ca: vocația, dragostea de copii,
smerenia, răbdarea, bunătatea , umorul, sinceritatea, nu trebuie să fie un simplu moralist care
să dea rețete duhovnicești, ci personalitatea sa trebuie să fie în fața elevilor, mai presus de
orice îndoială105.
Exemplul personal al profesorului de religie este definitoriu în formarea tin erei
generații , în conformitate cu modelul educației religioase: Iisus Hristos106.

103 Andrusos, Hr., Dogmatica , pag. 235
104 Galeriu, pr. prof., Constantin, Profesorul de religie în școală , în rev. Învățământul primar, Editura Miniped,
nr. 3-4, 1999, pag. 67
105 Cristofor, I., Personalitatea profesorului de religie , în rev. Învățământul primar, Editura Miniped, nr. 2 -3,
2003, pag. 69
106 Ibidem, pag. 69

70

5.3. Finalitățile educației religioase
„Fiți, dar, voi desăvârșiți , precum Tatăl vostru
Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48)

Educația are un caracter finalist fiind produs ul acțiunii oamenilor și poate fi explicată
și abordată numai prin prisma intențiilor urmărite și a rezultatelor obținute . Pe de o parte, ea
presupune anticiparea, pe plan teoretic și mintal, a unor rezultate care se au în vedere, iar pe
de altă parte, înt reaga ei desfășurare este dirijată din interior de această proiecție ideală,
conștientizată și transpusă în practică de către agent. În orice moment educația este orientată
și dirijată în funcție de finalitățile pe care le urmărește. Aceste finalități nu sunt simple dorințe
sau intenții ale subiectului acțiunii educaționale , ci sunt generate de contextul social în care
respectiva acțiune se desfășoară.
Finalitățile circumscriu modelul de personalitate pe care educația urmează să -l
formeze. Ele se diferenț iază și integrează într -un tot unitar în funcție de cerințele sociale și
descifrarea mecanismului psihologic al învățării umane. Finalitățile acțiunii educaționale
îmbracă forma idealului educațional, scopurilor și obiectivelor educaționale . Ele se constit uie
într-un sistem cu o funcționalitate internă bine conturată, conferindu -i acest rol director și
integrator propriu oricărei acțiuni educaționale .
Idealul educațional este una din modalitățile prin care se exprimă corelația dintre
societate și acțiunea educațională . Conținutul idealului este prin excelență social, incluzând
cerințele fundamentale ale societății față de acțiunea educațională . Idealul reflectă finalitatea
acestei acțiuni îndreptată în direcția realizării unui cvasi -echilibru dintre ceea ce pretinde
societatea și ceea ce poate realiza acțiunea educațională . În elaborarea idealului se pornește
întotdeauna de la cerințele actuale și de perspectivă avându -se, însă, în vedere și posibilitățile
pe care le poate oferi acțiunea educațională în dire cția transpunerii în practică a idealului
respectiv. Idealul educativ nu este un model standard impus o dată pentru totdeauna, ci mai
degrabă un model dinamic în interiorul căruia se produc modificări și restructurări continue.
Idealul educațional concent rează în esența sa modelul sau tipul de personalitate
solicitat de condițiile sociale ale unei etape istorice pe care educația este chemată să -l formeze
în desfășurarea sa. El desemnează finalitatea generală a acțiunii educaționale , modelul de om,
proiectu l teoretic care orientează și direcționează întregul proces instructiv -educativ dintr -o
epocă istorică concretă. Elaborarea unui asemenea proiect teoretic presupune cunoașterea și

71
stabilirea unor filiații interne între fenomene de natură diferită, sociale, psihologice și
pedagogice, prezente și de perspectivă, reale și potențiale .
În cadrul oricărui ideal educațional se pot delimita trei dimensiuni:
socială – vizează tendința generală de dezvoltare a acelei societăți cu trăsăturile
definitorii pe care le incumbă; Psihologică – se referă la tipul de personalitate pe care
societatea îl reclamă pentru a răspunde nevoilor ei;
pedagogică – privește posibilitățile de care dispune sau cu care va trebui să fie
investită acțiunea educațională pentru a putea transp une în practică acest ideal. Ca
imagine sintetică a acestor dimensiuni, idealul educațional realizează joncțiunea între
ceea ce este și ceea ce trebuie să devină omul în procesul educației. Dacă cerințele și
exigențele idealului sunt în contradicție cu aspirațiile generale ale societății sau
depășesc posibilitățile de realizare ale educației, atunci acel ideal are caracter utopic,
iar dacă cerințele și exigențele sale se află sub acest nivel, idealul încetează de a
exercita un rol stimulator asupra educație i107.
Valoarea pedagogică a oricărui ideal educativ depinde de echilibrul pe care reușește
să-l stabilească între realitate și posibilitate!
În corelație cu idealul educativ se află scopul educativ, care reprezintă o anticipare pe
plan mintal a desfășurării și rezultatelor ce urmează a fi dobândite, asociată cu acțiunea
imanentă de înfăptuire a acțiunii educaționale . Dacă idealul educativ vizează finalitatea
acțiunii educaționale în ansamblul său, cu o componentă a sistemului macrosocial, scopul
vizează final itatea unui complex de acțiuni educaționale determinate. Scopul este un reglator
al acțiunii prin aceea că orientează și controlează modul în care ea se desfășoară.
Ca și idealul, scopul are o multiplă determinare:
1. Scopul este determinat de idealul educa tiv și prin el de condițiile istorico -sociale pe
fondul cărora se desfășoară acțiunea . Între idealul educativ și scopul educativ există o strânsă
interdependență : idealul determină scopurile educative, iar scopurile concretizează
prescripțiile generale ale idealului.
2. Scopul educativ are o determinare psihologică pentru că presupune acceptarea și
adeziunea subiectivă a agentului acțiunii educaționale (interese, trebuințe , convingeri).
Obiectivul educațional este o reflectare anticipată a rezultatului învăț ării ce se produce în
cadrul unei secvențe educaționale . El se concentrează asupra rezultatului la care va trebui să
se ajungă. Nota definitorie a obiectivului constă în aceea că anticipează rezultatul în termeni
comportamentali, prescriind cum va trebui s ă răspundă elevul după parcurgerea unei secvențe

107 Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară , Editura Aramis, București, 2000, pag. 185

72
de învățare. Scopul și obiectivul educațional sunt două aspecte complementare: în timp ce
scopul conturează finalitatea în termeni generali și sintetici, obiectivul detaliază această
finalitate, prescriind r ezultatul acțiunii din perspectiva psihologică a acțiunii umane. Astfel,
numai anticipând obiectivele unei acțiuni educaționale vom reuși să prescriem desfășurarea
unei acțiuni educaționale concrete.
Între ideal, scopuri și obiective există o strânsă interdependență . Idealul educativ
determină scopurile și obiectivele educative, iar acestea concretizează pe diverse planuri și la
diferite niveluri prescripțiile generale ale idealului. Idealul vizează finalitatea acțiunii
educaționale în ansamblul său, iar s copurile și obiectivele educaționale orientează
desfășurarea unor acțiuni educaționale concrete.
Idealul educației religioase nu poate fi decât un ideal integralist; el constă în a cultiva
toate forțele de care dispune omul ca ființă psihofizică, precum și valorile ideale menite să
inspire pe cele dintâi și să le dea direcție ; cu alte cuvinte, educația va tinde continuu la
realizarea valorilor ideale și la idealizarea forțelor reale, deci la idealismul activ108.
Formarea caracterului și a personalității desăv ârșite este idealul prioritar al educației
religioase. Spre acest ideal se ajunge prin scopuri care urmăresc cunoașterea și interiorizarea
unor valori morale, estetice, intelectuale, care strânse laolaltă, pot garanta atingerea finalității
propuse. Acest l ucru se realizează prin participarea activă a individului la activitățile Bisericii,
în primul rând la cele cu caracter spiritual. Prin educația creștină se urmărește formarea și
perfectarea a două componente de bază: sufletul și trupul109.

108 Cucoș, C -tin, Educația religioasă. Conținut și forme de realizare , Editura Didactică și Pedagogică, R. A.,
București, 1996, pag. 112 -113
109 Cucoș, C -tin, Educația religioasă. Conținut și forme de realizare , Editura Didactică și Pedagogică, R. A.,
București, 1996, pag. 113

73
6. PRINCIPII ȘI METODE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI
RELIGIOASE

Ora de religie are misiunea
să câștige suflete pentru cer.

Orice educație se realizează într -un câmp de înalte forțe psihologice care -l predispun
pe copil la multiple situații contradictorii, confuzii , dereglări. Nu există exercitare a educației
fără direcționare. Apropierea față de sufletul unui copil se va face cu cea mai mare precauție
si cu o neîntrecută iubire.
Simion Mehedinți exprimă cu o jumătate de secol în urmă: Nu te amesteca în sufletu l
și în conștiința nimănui .. . Orice om are socoteala sa cu eternitatea, dacă sufletul lui e
capabil de o astfel de mare socoteală … Un singur imper ativ e capabil: al iubirii … Lasă -l pe
fiecare cu legea lui. Iar dacă ți se pare că nu -i potrivită cu adevărul, p une-i în față cu
convingerile tale, dar cu toată cumpătarea cuvenită (S. Mehedinți, 1935, p. 15).
Realizarea educației religioase este facilitată de respectarea unor metode și principii
didactice. Toate principiile didactice cunoscute sunt respectate și se contextualizează la
specificul predării religiei.

6.1. Cerințe generale ale predării și învățării
Dacă un copil crește într -o familie sănătoasă, el va putea prin școală și Biserică, să se
împlinească și în societate110.
Principiul didactic este o teză generală care exprimă cerințe obligatorii ale activități
de predare – învățare, o expresie condensată a legilor instruirii sau poate fi diferit ca normă
orientativă, generală cu caracter director, asigurând prin aceasta, o premisă a succesului în
atingerea obiectiv elor p ropuse. (Cucoș C.)
Cunoașterea și respectarea acestor cerințe cu caracter logic, universale, norme
generale de activitate didactică care precizează cum anume să se transpună în viața scopurilor
didactice, condiționează realizarea tuturor sarcinilor p rocesului de învățământ.
Ca cerință specifică pentru condiții concret impuse de natura cunoașterii este norma
didactică. Aceasta uneori este asociată cu norma didactică. Ea se referă la conținutul,
calitatea, accesibilitatea, la selecția și ordonarea info rmațiilor (de la simplu la complex, de la

110 Pârvu, Iustin , Pr., Viața și învățăturile unui mărturisitor , Iași, 2007, pag. 246

74
ușor la greu), alegerea și utilizarea metodelor și mijloacelor de învățământ, a modurilor și
formelor de organizare și evaluare.

6.2. Principii fundamentale ale educației religioase
Principiile didactice sunt norme sau cerințe generale care orientează și imprimă un
sens un sens funcțional procesului de învățământ, asigurându -i astfel premisele necesare
îndeplinirii obiectivelor și sarcinilor pe care le urmărește în desfășurarea sa.
Principiile didactice se referă la pr ocesul de învățământ din punct de vedere al
funcționalității sale, al interdependenței și relațiilor dintre componentele sale, dintre acestea și
conținutul său.
Principiile didactice de învățământ și ele stau la baza învățământului religios creștin.
Ele as igură, atunci când sunt respectate, eficiența acțiunii de modelare a personalității
elevului, în conformitate cu scopurile educației.
Profesorul de religie trebuie să respecte principiile didactice, în ceea ce privește
selectarea modelelor instructiv – educative și a folosirii mijloacelor de învățământ adecvate.
Profesorul de religie trebuie să respecte și să aplice principiile didactice în lecție indiferent de
ce tip este. Caracterul orientativ al principiilor didactice este determinat de complexitatea și
dinamismul procesului de învățământ. Aceste principii se referă la activitatea profesorului,
iar prin intermediul ei în mod implicit și la activitatea elevilor.
Înainte de a deveni norme călăuzitoare pentru desfășurarea propriu -zisă a procesului
de învăț ământ, principiile au constituit obiectul unei elaborări pe baza generalizării
experienței în organizarea acestui proces și a valorificării rezultatelor științelor ce vin în
sprijinul didacticii. Prin aplicarea principiilor didactice în lecție, se urmăreșt e realizarea
idealului educațional, dezvoltarea integral – vocațională a personalității umane.
1. Principiul ecleziologic
Acest principiu este specific învățământului religios, care prin legătura noastră
directă cu Biserica nu facem altceva decât să fim legaț i trup și suflet de Biserică – Casa Sfântă
a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pasul spre Biserică trezește în sufletele credincioșilor sentimente de evlavie, de
smerenie, de respect și de iubire față de Biserică:
prin participarea la slujba Bisericii s e adâncește în conștiința noastră convingerea că
suntem creștini.
să fie înțeles numai că în, cu și prin Biserică, putem să ajungem la desăvârșirea
creștină a elevului și al omului de mâine.

75
Prin aplicarea și respectarea acestui principiu ecleziologic pune m în evidență
învățământul religios așa cum l -a format Biserica creștină în vederea luminării minții și
mântuirii sufletului.
2. Principiul hristocentric
Toate lecțiile de Religie cu subiecte din Vechiul și Noul Testament trebuie raportate
la Persoana Mântuit orului Hristos (cel din Vechiul Testament) și legate de Persoana Sa (cele
din
Noul Testament) în desfășurarea Sa.
Conform acestui principiu, Mântuitorul Hristos este inima întregului învățământ
religios și al Bisericii, deoarece El este Fiul lui Dumnezeu – Omul și întruchiparea celei mai
divine Desăvârșiri.
3. Principiul participării conștiente și active a elevilor la învățarea Religiei
Esența acestui principiu se exprimă în considerarea elevului ca subiect al propriului
proces de devenire, de asimilare a cel or transmise și de formare a personalității sale.
Aplicând acest principiu la religie, învățarea este eficientă dacă pornește de la
înțelegerea cunoștințelor predate și aprofundarea lor prin folosirea învățăturii Sfintei Scripturi
și a altor cărți cu conți nut religios. Acest principiu ne călăuzește la crearea motivației învățării
și la interpretarea materialu lui lui învățat, prin formarea deprinderilor de muncă intelectuală.
4. Principiul intuiției
Transpusă în plan didactic, cunoașterea senzorială este cunosc ută sub denumirea de
intuiție. În sensul cel mai larg, intuiția înseamnă cunoașterea nemijlocită. Ea se realizează sub
forma imaginii care, întotdeauna, este concretă și individualizată.
Intuiția îndeplinește mai multe funcții didactice:
este izvor de inf ormații, sub forma reprezentărilor, în vederea prelucrării și elaborării
generalizărilor.
funcția de concretizare a intuiției, imprimă cunoașterii un sens contrar celui de mai
sus, deplasarea având loc de la abstract la concret.
A instrui înseamnă și a con templa, dar și a construi operații interiorizate. Profesorul
de religie trebuie să dirijeze observațiile elevului către elementele esențiale, ajutându -l să
prelucreze să interpreteze, să generalizeze ceea ce el observă.
5. Principiul însușirii temeinice și tr ainice a cunoștințelor
Acest principiu se realizează prin exerciții de repetare succesivă la lecțiile următoare.
De aceea principiul învățării temeinice și durabile asigură:
predarea accesibilă a cunoștințelor însușite temeinic și durabil;

76

persistența celo r însușite prin exerciții succesive periodice;
repetarea aceea ce s -a predat prin lărgirea cunoștințelor cu noi informații;
fidelitate și mobilitate în reproducerea informației acumulate;
formarea deprinderilor și priceperilor practice și formarea codului manierelor creștin –
ortodoxe.
Acest principiu orientează profesorul asupra calității rezultatelor învățării în sensul
asigurării trăiniciei și durabilității acestora. Elevul este sau va deveni un bun credincios nu
numai dacă se arată cucerit de o lecție î n sine, pentru moment, ci dacă își însușește în orele de
Religie o conduită creștină.
6. Principiul sistematizării, structurii și continuității
Sistematizarea, structurarea și continuitatea se asigură, în primul rând, prin
documentele școlare (planul de învăț ământ, programa și manualele școlare). Esența acestui
principiu se exprimă prin cerința ca toate informațiile ce se transmit să fie astfel organizate și
programate.
Principiul sistematizării, structurării și continuității presupune:
ordonarea informațiilo r prin predarea noilor cunoștințe;
fixarea corectă a competențelor profesionale;
investigație pedagogică în programarea proceselor și operațiilor intelectuale;
aplicarea și folosirea judicioasă a metodelor și procedeelor metodice;
succesiunea corespunzătoa re a etapelor didactice;
desfășurarea unei activități cu elevii în vederea formării convingerilor și deprinderilor
religios -morale;
controlul întreprins de profesorul de religie asupra însușirii sistematice a cunoștințelor
în vederea evaluării lor.
Respect area acestui principiu favorizează formarea deprinderilor de muncă
sistematică, a
trăsăturilor de voință și caracter.
7. Principiul învățământului practic
Dacă profesorul de religie va fi lipsit de interes pedagogic, de a efectua un
învățământ aplicabil în practică, de a ști elevul că trebuie să se închine corect atunci când
trece prin fața unei biserici, că duminică trebuie să meargă la Sfânta Liturghie, dacă nu a
reușit să îmbogățească intelectul pe elev, nu i -a înviorat afectivitatea, nu i -a determinat vo ința
la acțiuni creatoare (moral bune), atunci înseamnă că n -a reușit să efectueze și să sprijine
educația moral – religioasă în sufletul și mintea acestuia.

77
Activitatea practică reușește la copil:
să-i promoveze o orientare sigură și susținută, spre tot c eea ce creștinismul ortodox, a
reușit în mii de ani să realizeze;
ne determină să cercetăm cauzele lucrurilor și fenomenelor;
îl duce pe elev și pe toți care cred de Sf ânta Scriptură să apreciem latura
contemplativă, care înnobilează caracterul uman;
se aj unge prin religie să ne exteriorizăm prin fapte bune, de dragoste și jertfelnice
pentru semeni, pentru națiune;
ne face să ne îndreptăm spre Dumnezeu, spre lucrurile și lucrările Lui, spre buna
viețuire aici, pe pământ, în nădejdea câștigării vieții veșnic e, deci este religios.

8. Principiul tratării diferențiate a elevilor
Orientarea procesului de învățământ în funcție de aceste particularități individuale se
exprimă pe plan didactic prin tratarea individuală a elevilor . Tratarea individuală îndeamnă a
dirija informația sau mesajul în funcție de evantaiul trăsăturilor de personalitate pentru astfel
un efect mai bun.
Tratarea individuală solicită, totodată, o profundă cunoaștere a elevilor și mult tact
pedagogic pentru asigurarea unor condiții favorabile de ma nifestare pentru toți elevii.
Un învățământ cu simplu obiectiv de a da cunoștințe poate cultiva rațiunea,
intelectul, dar poate îngusta rostul lui în realizarea unei ființe – a unui om – așa cum remarcă
Ana Danciu – dezvoltându -l unilateral .
Ana Danciu su sține că învățământul este educativ, atunci când un astfel de
învățământ realizează următoarele obiective principale:
împărtășește cunoștințe necesare pentru o viață, cu sensul lor moral creator;
ia în considerarea dezvoltarea omului ca om în slujba oameni lor;
luminează și dezvoltă rațiunea sănătoasă a omului;
cultivă simțămintele nobile, esențiale – umane ale omului;
întărește voința omului spre transpunerea în fapte a celor mai înalte și prețioase
aspirații ale sale.
În învățământul religios, pe primul l oc, nu stă aprofundarea cunoștințelor religioase,
stă educația creștină și practică vieții morale. Învățământul religios nu se mulțumește cu o
singură credință, ci urmărește dezvoltarea deplină a acestei credințe în viața religios – morală
a elevilor.

78
6.3. Metode de realizare a educației religioase
Formele și mijloacele strategice de înfăptuire a sarcinilor didactice pot fi
circumscrise terminologic prin intermediul sintagmelor de tehnologie didactică, metodologie
didactică, metodă, procedeu, mod de organizare a învățării.
Termenul metodă derivă etimologic din două cuvinte grecești odos – cale; metha –
spre, către și are înțelesul de drum (către) ……”, cale (spre)….. . Didactic vorbind, metoda se
referă la calea care se urmează, drumul ce conduce la atingerea ob iectelor educaționale.
Metoda are un caracter polifuncțional, în sensul că ea poate participa simultan sau
succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv – educativ.
Orice metodă pedagogică – scrie Gaston Mialaret (1981, p.46) – rezultă din
întâlni rea mai multor factori și, astfel, educația va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la
o situație precisă, indicațiile generale date de cărțile de metodologie .
 Metoda inductivă
Metoda inductivă urmărește realizarea comunicării, asimilării si verificării, plecând
de la concret la abstract, de la cunoscut la necunoscut, de la particular la general, de la simplu
la complex.
Inducția reprezintă o metodă de cercetare care are ca punct de pornire cazurile
concrete și particulare ajungându -se gradual la legi gen erale.
 Metoda deductivă
Metoda deductivă este inversul metodei inductive și anume comunicarea, asimilarea
și verificarea cunoștințelor se realizează străbătând demersul logic deductive: de la general la
particular, de la abstract la concret, de la reguli l a exemplu, de la necunoscut la cunoscut.
Cele două metode, cea deductivă și cea inductivă, se completează și se împletesc,
fiind legate de o relație de interdependență.
 Metoda analitică
Prin metoda analitică, comunicarea, asimilarea și verificarea cunoști nțelor se fac
parcurgându -se demersul analitic – de la întreg spre descompunerea acestuia în părțile
componente.
Metoda analitică se remarcă prin evidențierea cunoștințelor tocmai datorită utilizării
ei se realizează o cunoaștere limpede se acumulează și s e clarifică eventualele cunoștințe
incomplete și se îndreaptă cele însușite eronat.
 Metoda sintetică

79
Este opusul metodei analitice. Cele două se asociază, se împletesc și se completează
reciproc în procesul de învățământ de aici și așa – zisa metodă analit ico – sintetică. Metoda
sintetică se bazează pe inducție, iar analiza pe deducție.
Prin metoda sintetică comunicarea, asimilarea și verificarea cunoștințelor se fac
ținând cont de demersul logic – sintetic: de la părțile componente spre realizarea întregulu i.
 Metoda genetică
Comunicarea, asimilarea și verificarea cunoștințelor se realizează printr -o coerență
logico -cronologică a desfășurării evenimentelor sau în felul în care se bazează unele pe altele.
Metoda genetică se aplică atunci când sunt abordate tem e din istoria biblică,
evenimente din istoria bisericească, învățături de credință, învățături morale.

Metodele de învățământ se clasifică după anumite criterii, în diferite moduri: vechi și
noi, tradiționale și moderne, informative și formative, pasive ș i creative.
O clasificare riguroasă și sistematică a metodelor de învățământ este prezentată de
prof. Ioa n Cerghit, iar prof. Sebastian Ș ebu și Monica și Dorin Opriș au adăugat metode
specifice educației religioase. Acestea sunt clasificate astfel:
 metode de comunicare și clasificare a cunoștințelor (metoda de comunicare orală,
metoda interogativă, metoda de comunicare scrisă);
 metode de cunoaștere a realității religioase (observarea directă a realității religioase,
studiul și interpretarea simbolurilor, an aliza documentelor, studiul de caz, exemplul,
rugăciunea, meditația religioasă, deprinderile morale, cultul divin).
 metode fundamentate pe acțiune (jocul didactic, dramatizarea, exercițiul moral,
metoda îndrumării teoretice și practice).

6.4. Metode active în predarea religiei
6.4.1. Metode de comunicare orală
6.4.1.1. Povestirea
Este expunerea orală de către profesor a unor întâmplări, fapte, evenimente reale
petrecute într -un anumit timp și spațiu , cu scopul însușirii noilor cunoștințe, dezvoltării unor
sentimente și formări i unor atitudini pozitive la elevi. Întrucât unul din scopurile studierii
religiei în școala românească este formarea caracterelor religios -morale ale elevilor,
povestirea urmărește în același timp, să -i conducă pe elevi la însușirea unor valori care să

80
influențeze pozitiv comportamentul lor. Pentru a avea efectul dorit, povestirea trebuie să
respecte anumite cerințe și anume:
să fie alese fapte, întâmplări, evenimente cu o profundă semnificație pentru susținerea
ideii religioase;
să se asigure un climat emoțional , prin folosirea de către profesor a intonației , mimicii
și gesturilor din care să rezulte clar atitudinea pe care o ia față de eroii povestirii;
în decursul povestirii să fie prezentate, la momentul potrivit, materiale ilustrative
menite să impresi oneze mai profund pe elevi; profesorul poate întrerupe firul acțiunii
pentru a introduce o explicație , pentru a prezenta un personaj, pentru a răspunde la
întrebările elevilor sau pentru a -și exprima părerile proprii, însă cu foarte mult tact.
În Sfânta Sc riptură, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, povestirea
este frecvent utilizată ca metodă de educație.
În predarea religiei pot fi utilizate povestiri cu conținut moralizator din evenimentele
biblice, din viețile sfinților , etc., care să ajute la atingerea obiectivelor propuse; se vor evita
povestirile care deformează adevărul religios și care produc îndoieli în sufletul copiilor.
6.4.1.2. Descrierea
Este metoda expozitivă care prezintă caracteristicile exterioare tipice ale obiectelor,
proceselor , fenomenelor, locurilor, etc., urmărind, în special, aspectele fizice ale acestora. Cu
ajutorul acestei metode, profesorul înfățișează direct aspectele unei realități înconjurătoare,
trăsăturile unor personaje biblice, precizează anumite fapte din istoria mântuirii, cadrul în care
se desfășoară un anumit eveniment biblic, istoric sau din viața Mântuitorului. Profesorul poate
descrie locul în care se afla Mântuitorul când a rostit Predica de pe Munte, caracterul religios –
moral al unor sfinți , unele locuri d in Tara Sfântă etc., folosindu -se de mijloace didactice cum
ar fi: imagini cu Muntele Fericirilor, imagini din Tara Sfântă, etc.
6.4.1.3. Explicația
Este metoda expozitivă prin care se lămurește o noțiune (un nume propriu, un termen
necunoscut, o idee sau un concep t), un fapt (o narațiune , o parabolă, o figură de stil, un verset
din Sfânta Scriptură, o poruncă dumnezeiască, o normă morală). Această metodă este folosită
în timpul orelor de religie, deoarece duce la o mai bună și mai completă înțelegere a
adevărurilor de credință. Prin explicație , elevii sunt ajutați să-și clarifice și să -și adâncească
înțelegerea noilor cunoștințe. La ciclul primar, unde gândirea elevilor este concretă, explicația
se face pe baza materialului intuitiv. La ciclul gimnazial, unde gândir ea elevilor începe să
devină abstractă, explicația se face acolo unde unele subiecte necesită o anumită capacitate de
abstractizare. Ea este indicată pentru a fi folosită la formarea noțiunilor , la prezentarea unui

81
eveniment istoric, prin analiza cauzelor care l -au produs, la prezentarea unui adevăr de
credință mai greu de înțeles pentru elevi etc. Ca exemplu, se poate utiliza explicația cauzală,
când se analizează cauzele producerii unui eveniment, fapt, fenomen.
6.4.1.4. Argumentarea
Este metoda cu ajutorul căreia se construiește și se fixează convingerile despre
adevărurile religioase și se elimină cele greșite.
În folosirea acestei metode, dascălul trebuie să întrunească următoarele condiții:
nivelul de pregătire al elevilor;
să argumenteze utilizând dovezi din S fânta Scriptură, Sfânta Tradiție, din Istoria
Bisericii;
să stăpânească măiestria de a convinge.
În Sfintele Evanghelii întâlnim secvențe în care Iisus Hristos folosește cu stăpânire
această metodă a argumentării, dovezile fiind de natură divină sau grăite de El Însuși pentru
întâia dată. De nenumărate ori fariseii și cărturarii încercau să pună la îndoială cuvintele
Domnului, însă, Mântuitorul le oferea răspunsuri edificatoare ce nu lăsau loc îndoielilor. În
Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Mate i avem un model edificator: În vremea
aceea, mergea Iisus, într -o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și
au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii
Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le -a zis: Au n -ați citit ce -a făcut David
când a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile
punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai
preoț ilor? Sau n -ați citit în Lege că preoții , sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta și sunt fără de
vină? Ci grăiesc vouă că mai mare decât templul este aici. Dacă știați ce înseamnă: Milă
voiesc iar nu jertfă, n -ați fi osândit pe cei nevinovați . Că Domn este și a l sâmbetei Fiul
Omului. (Matei 12, 1 -8). Această argumentare limpede, contextuală, pe înțelesul tuturor, îi
dezarmează pe cei ce pun la îndoială Cuvântului Mântuitorului.
O altă argumentare a Domnului Iisus Hristos se evidențiază: Ați auzit că s -a zis: Să
iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău. Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii
voștri , binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați -vă pentru
cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Cel ui din ceruri, că El face să
răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei
nedrepți . Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii
același lucru? Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri , ce faceți mai mult? Au nu fac și
neamurile același lucru? Fiți, dar, voi desăvârșiți , precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit

82
este. (Matei 5, 43 -48) Aceasta este o argumentare complexă și completă a Mântuitorului, prin
conținutul ei elimină o teorie greșită, subliniază o idee nouă bazată pe argumente centrate pe
experiență.
6.4.1.5. Prelegerea
Constă în expunerea neîntreruptă și sistematică a unei teme religioase timp de una
sau mai multe ore, pe baza unui plan, dat de obicei la începutul ace steia. Are mai multe
variante: prelegerea magistrală – folosește comunicarea orală îmbinată cu scrisul pe tablă;
prelegerea dialog – îmbină comunicarea orală și conversația euristică; prelegerea cu ilustrații
– comunicarea orală este îmbinată cu folosirea materialului intuitiv: hărți, scheme, casete
audio -video, etc.
În pregătirea și expunerea prelegerii profesorul va tine cont de unele aspecte legate
de conținutul și forma expunerii:
subiectele alese să fie de actualitate, adecvate vârstei și să pună accen tul pe
interdisciplinaritate;
prelegerea să fie îmbinată cu descrierea, explicația, exemplul, povestirea etc.;
profesorul să evite greșelile de exprimare orală, precum și greșelile de conținut;
să fie pregătită temeinic pentru a evita improvizațiile ;
profe sorul să urmărească reacțiile celor care îl ascultă, adaptând expunerea la tipul
auditoriului.
Prelegerea se folosește cu predilecție la liceu, dar și în învățământul obligatoriu,
atunci când nivelul clasei permite aceasta. Această metodă a fost folosită ș i de către Părinții și
Scriitorii Bisericești : Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan
Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz etc.
6.4.1.6. Conversația
Este metoda ce valorifică dialogul sau interogația și este cel mai des folosită î n
procesul instructiv -educativ. Cu ajutorul acestei metode se transmit cunoștințe și se oferă
posibilitatea atingerii unui nivel moral înalt; este folosită în toate tipurile de lecții alături de
alte metode. Dialogul profesor -elev este considerat ca una di n cele mai active și mai eficiente
modalități de instruire.
Conversația are mai multe forme :
Conversația catehetică este metoda de instruire și educare a elevilor prin intermediul
întrebărilor și răspunsurilor cu scopul de a reproduce cele observate, des coperite și
asimilate de elevi, sub îndrumarea profesorului. Se folosește în verificarea
cunoștințelor și în fixarea cunoștințelor noi dobândite de elevi.

83

Conversația euristică este metoda bazată pe dialog și pe învățarea conștientă ; se
folosește atunci câ nd noile cunoștințe pot fi desprinse împreună cu elevii din:
cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, a unor evenimente etc. Cu ajutorul
conversației euristice, atât profesorul cât și elevii pot formula întrebări referitoare la
tema lecției. Profes orul, pentru a vedea cum au fost receptate și înțelese mesajele sale
didactice, elevii, pentru a -și lămuri sau pentru a -și completa informațiile de care
dispun, în legătură cu subiectul aflat în discuție . Conversația euristică este bazată pe
dialog și pe î nvățarea conștientă , și se folosește atunci când noile cunoștințe pot fi
desprinse împreună cu elevii din cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, unor
evenimente sau în urma cercetării unui material intuitiv. Conversația euristică se
folosește în verificarea cunoștințelor , în actualizarea cunoștințelor și introducerea în
tema nouă a lecției, în comunicarea noilor cunoștințe, în apreciere și asociere.
Întrebările trebuie să fie clare și precise, fără ambiguități , să se adreseze cu precădere
gândirii elevilor, nu memoriei lor, și să îi incite pe aceștia la dialog. Întrebările au în
vedere și cunoștințele anterioare, și experiențele elevilor. Conversația poate fi folosită
în desfășurarea multor lecții . Aș da un singur exemplu: la lecțiile referitoare l a
Nașterea și Învierea Domnului, elevii au deja cunoștințe pe care și le pot exprima, dar
pot să și le completeze, în funcție de vârstă, cu ceea ce dorește profesorul.
Dezbaterea sau discuția colectivă este o formă a conversației caracterizată printr -un
schimb de opinii, impresii, informații , propuneri axate în jurul unui subiect, a unui fapt luat în
studiu, cu scopul de a consolida, clarifica și sintetiza cunoștințe, analiza unor cazuri sau texte,
soluționarea unor probleme, argumentarea unor idei etc.; es te condusă de către profesor pe
baza propunerii unor teme sau în urma unor prelegeri sau referate.

6.4.2. Metode de comunicare scrisă
6.4.2.1. Lectura
Este metoda de comunicare scrisă prin care se urmărește învățarea propriu -zisă,
informarea și documentarea în vederea r ezolvării unor sarcini precise de învățare și în scopul
susținerii unui efort de autoinstruire permanentă. Metoda este utilizată la orice nivel al
învățământului, precum și în afara activităților școlare; se utilizează atât în cadrul orelor, cât și
acasă. Lectura poate fi:
Lectura explicativă – este prima formă a acestei metode; este utilizată în special la
clasele mici;
Luarea notițelor – se face sub îndrumarea profesorului;

84

Studiul individual – se desfășoară atât în clasă, cât mai ales acasă;
Activitatea suplimentară – se efectuează acasă, după ce elevii și -au format anumite
deprinderi de muncă independentă. La religie această activitate cuprinde: citirea notițelor și
completarea acestora, asimilarea cunoștințelor , învățarea unor rugăciuni, poezii și cântă ri
religioase, transcrierea și învățarea unor versete din Sfânta Scriptură etc.
6.4.2.2. Referatul
Este elaborat de către elevi, sub îndrumarea profesorului de religie. Concluziile trase
în urma discuțiilor purtate pe baza referatului vor fi valorificate astfel în cât să influențeze
pozitiv performanțele viitoare ale elevilor. La clasele V -VIII, referatul se utilizează ca metodă
de comunicare scrisă. Teme posibile de referate: la clasa a V -a: Nașterea Domnului și
Învierea Domnului (scopul principal este acela de a t esta cunoștințele elevilor din clasele
anterioare, de a completa lipsurile, de a identifica sentimentele și deprinderile în legătură cu
aceste două mari sărbători creștine); la clasa a VI -a: O faptă bună, o faptă rea și Slujire și
misiune , în unul din cele patru locuri: acasă, la școală, la biserică, în societate (scopul
primului referat este acela de a vedea dacă elevii își recunosc fapte făcute de ei, bune sau rele,
ei trebuind să povestească o faptă bună făcută de ei și una din cele mai rele fapte – considerate
de ei – făcută de aceștia , asigurându -le confidențialitatea ; al doilea referat a sprijinit
desfășurarea lecțiilor cu același nume, elevii putând să -și exprime ideile deosebite în
realizarea acestor referate argumentând modurile în care putem sluji pe Dumnezeu și cum
putem face misiune în cele patru locuri); la clasa a VII -a: Viața unui sfânt , Spitale , Azil,
Orfelinate (ambele referate servesc ca suport pentru desfășurarea lecțiilor despre sfinți și
despre ce putem face noi, autoritățile , Biserica pe ntru bătrâni, copii orfani).

6.4.3. Metode de cunoaștere a realității religioase și metode fundamentate
pe acțiune
6.4.3.1. Cultul divin
Cultul divin ortodox se compune din Cele Șapte Laude Bisericești , rânduielile celor
șapte Sfinte Taine și ale Ierurgiilor, având în c entru Sfânta Liturghie.
Cele șapte Laude bisericești . Slujbele celor șapte Laude reproduc în mod tainic
momentele vieții pământești a Mântuitorului, continuând rugăciunea și învățătura Sa. Sfintele
slujbe, prin simbolistica și puterea lor de sugestie, prin bogăția învățăturilor de credință și prin
metodele pe care le înfățișează , reprezintă o metodă de cunoaștere a realității religioase pentru
elevii de toate vârstele. O participare regulată și activă la slujbe, aduce cu sine o înțelegere

85
duhovnicească deos ebită a învățăturilor și sensurilor pe care le putem desprinde din cultul
ortodox.
Sfânta Liturghie este cea mai înaltă formă de viață religioasă și de cunoaștere a
realității religioase. Ea este o școală a educației și desăvârșirii creștine, în care elev ii își pot
forma un mod de viață creștin pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.
Sfânta Liturghie dezvoltă elevului sentimentul iubirii față de Dumnezeu și față de
aproapele și îi mijlocește multe cunoștințe religioase, fiind o carte cu imagini vii des pre cele
mai înalte adevăruri creștine.111 Sfânta Liturghie îl pregătește pe elev pentru viața în
comunitate, în colectivitate, trezindu -i simțul solidarității umane, prin faptul că toți
credincioșii se roagă unii pentru alții, pentru cei prezenți , pentru ce i din călătorie, pentru cei
bolnavi, dar și pentru cei adormiți . Prin Sfânta Liturghie se transmit elevilor cunoștințe
religioase, li se cultivă și se dezvoltă memoria, atenția, inteligența, voința și viața afectivă. Se
dezvoltă și sentimentele superioare care susțin suveranitatea religios -morală a voinței și
gândirii, dintre care cel mai înalt este iubirea. Profesorul de religie are datoria de a -i învăța pe
elevi să participe în fiecare duminică și zi de sărbătoare la Sfânta Liturghie.
Sfintele Taine. Pentru realizarea idealului creștin, Mântuitorul a lăsat Bisericii Sale
Sfintele Taine prin care se împărtășește harul sfințitor și mântuitor al lui Dumnezeu, pentru ca
toți oamenii care se străduiesc să ducă o viață cu adevărat creștină să aibă posibilitatea
mântuirii.
Prin Sfintele Taine se reface comuniunea omului cu Dumnezeu și se revarsă peste el
energiile necreate, care -l unesc cu Hristos Dumnezeu. Acolo unde este prezent Dumnezeu
prin Duhul Său, răul nu mai are nici o putere. Sfintele Taine sunt foart e importante pentru
dezvoltarea vieții religioase prin funcția lor educativă și prin darurile curățitoare și
mântuitoare pe care le revarsă asupra credincioșilor .
6.4.3.2. Excursia la mănăstiri
Este o metodă de cunoaștere a realității religioase; această activitate contribuie la
dezvoltarea simțului de observație al elevilor, a interesului pentru studiul teologic, la lărgirea
cunoștințelor teologice, îndrăgesc efectul instructiv -educativ al activităților didactice,
realizându -se legătura dintre teorie și practică. P rin lecțiile – excursie se asigură stimularea
curiozității elevilor de a descoperi noi fenomene și elemente de credință ortodoxă,
dezvoltându -se dorința de călătorie în scopul cunoașterii istoricului creștinismului ortodox din

111 Șebu, prof., S., Opriș , prof. , M., Opriș , prof. D ., Metodica predării Religiei , Editura Reîntregirea, Alba Iulia,
2000, pag.138.

86
tara noastră. Prin excursia ș colară se dezvoltă spiritul de prietenie, de voință, de disciplină și
credință în Dumnezeu.112
Scopul excursiei este cunoașterea vieții religioase autentice și a comportamentului
strict mănăstiresc. Obiective: să sesizeze importanta mediului mănăstiresc în viața personală;
să se integreze psihopatic cerințelor de viețuire mănăstirească. Efectele excursiei: învățarea
prin observarea celor din jur, învățarea prin dialog și prin cânt.113
6.4.3.3. Jocul didactic
Este din ce în ce mai valorificat în zilele noastre din punct de vedere pedagogic, cu
intenția de a imprima programului școlar un caracter viu și atrăgător. La ora de religie se
poate adopta jocul didactic, sub forma unor jocuri orale cu întrebări (de exemplu: Cine știe
câștigă , cu întrebări din diverse domenii reli gioase, cum ar fi: Vechiul și Noul Testament,
părțile bisericii, sărbătorile religioase, etc.; la clasele I -IV desenul poate fi ușor aplicat la
foarte multe lecții sub forma unui joc). Contribuțiile instructiv -educative ale jocului didactic
sunt importante pentru că, în reușita jocului, elevul se antrenează cu toate disponibilitățile
fizice, intelectuale și afective pe care le are. Jocul didactic dezvoltă capacitatea de a se adapta
la situațiile noi care apar și de a acționa independent pe parcursul jocului . Activitatea și
eficiența jocului didactic depind de ingeniozitatea profesorului în alegerea și organizarea
acestuia, ținând cont de particularitățile elevilor. Este indicat ca materialele necesare să fie
confecționate de profesor, împreună cu elevii. Uti lizarea jocurilor didactice nu trebuie să fie
excesivă, deoarece procesul de instruire nu este, totuși , un joc.
6.4.3.4. Dramatizarea. Serbările școlare
Se bazează pe utilizarea mijloacelor artei dramatice, are un rol educativ în învățare
deoarece cu ajutorul ei el evii retrăiesc în plan simbolic evenimente petrecute în trecut; în
cadrul orelor de religie are un caracter optimist, o finalitate pozitivă și o perspectivă
eshatologică. În cadrul orelor de religie, dramatizarea înseamnă în primul rând deprinderea
elevilo r cu cântarea religioasă și poezia religioasă; în al doilea rând piesele religioase ce pot fi
pregătite în preajma marilor sărbători creștine, dar și cu alte ocazii.114
6.4.3.5. Exercițiul moral
Metoda exercițiului face parte din învățarea prin acțiune, care solicită din partea
elevilor căutări, determinări, alternative și experiențe personale. Pe lângă transmiterea de noi

112 Iordăchescu, coord. N., Metodica predării religiei în învățământul preuniversitar , Editura „Gheorghe
Alexandru”, Craiova, 2000, pag. 100 .
113 Timiș, prof., drd., I., Teologia iubirii în conștiința filosofică , biblică și patristică creștină , Editura Renașterea,
Cluj-Napoca, 2005, pag. 254 .
114 Danciu, A., Metodica predării religiei în învățământul preuniversitar , Editura „Gheorghe Alexandru”,
Craiova, 2005, pag. 108 .

87
cunoștințe, prin exercițiu se urmărește și formarea unor priceperi și deprinderi. Exercițiul nu
este întotdeauna și neapărat reproductiv, ci poate fi și productiv. El poate contribui la
stimularea și dezvoltarea capacității creative a elevilor. Întreaga activitate școlară este un
exercițiu îndelung, care urmărește atât formarea unor capacități și deprinderi specifice, cât și a
unor deprinderi, obișnu ințe și capacități generale de muncă serioasă, eficientă și ordonată,
care să -i ajute pe elevi pe calea autoperfecționării , în tot cursul vieții ulterioare. În cadrul orei
de religie, exercițiul duce la apariția și întărirea unor deprinderi necesare formăr ii unui bun
creștin:
închinarea corectă ( săvârșirea corectă a semnului Sfintei Cruci);
rostirea rugăciunii în colectiv (în clasă, la biserică) sau în particular (rugăciunea de
dimineață , înainte și după masă, rugăciunea de seară);
îngenuncherea (în timpul rugăciunii acasă sau la biserică);
participarea la săvârșirea Sfintei Liturghii și a altor slujbe religioase;
rânduiala închinării în biserică, în fața sfintelor icoane;
citirea din Sfânta Scriptură, Mica Biblie sau din alte cărți de învățătură ortodoxă;
însușirea corectă a cântărilor religioase;
rezolvarea unor rebusuri și integrame cu conținut religios, a unor teste cu conținut
religios, cu răspuns la alegere, etc.
La ora de religie, exercițiul constă în executarea sistematică și organizată a unor
fapte ș i acțiuni, în scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, a
trăsăturilor de voință și caracter implicate în atitudinea și conduita morală a elevului, în scopul
formării convingerilor religios -morale. Un exercițiu de deprindere mora lă este și acela în care
un elev care a greșit își recunoaște greșeala și își cere iertare, sincer. Rebusurile și integramele
sunt exerciții preferate de elevi. Exerciții în care și biserica este mult implicată sunt cele
legate de participarea la sfintele slujbe, de citirea din cărțile sfinte, de însușire corectă a unor
deprinderi.

6.4.4. Mijloace utilizate în predarea religiei
Mijloacele de învățământ, în timpul orei de religie, au rolul de a emoționa , de a
convinge, de a facilita însușirea cunoștințelor și for marea sentimentelor religios -morale. Ele
au o mare influență emoțională , făcându -i pe elevi să prețuiască și să accepte anumite valori,
să-și formeze anumite convingeri, să -și organizeze, interiorizeze și conceptualizeze sistemul
de valori religios -morale.

88
După natura și funcționalitatea lor se poate face o clasificare a mijloacelor de
învățământ, astfel:
mijloace informativ -demonstrative (cu mesaj informațional ):
o Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ;
o obiecte de cult (Sfânta Cruce, vase liturgice, veșminte preoțești , candele,
sfeșnice , cristelnița , etc.);
o machete ale unor biserici, fotografii, icoane, vederi, desene didactice, scheme,
planșe , hărți, tabele cronologice, elemente de istorie locală;
o dogme și versete scripturistice, care odată învățate devin su porturi pentru
însușirea altor cunoștințe;
mijloace de învățământ pe suport scris ( cărți, cursuri, culegeri de colinde și poezii
religioase, reviste de specialitate, cărți de rugăciuni, caiete speciale);
mijloace de învățământ tehnice audio, vizuale și au dio-vizuale (discuri, casete audio,
benzi magnetice, diapozitive, diafilme, filme, casete video, compact -discuri).
mijloace de exersare și formare: calculatorul;
mijloace de evaluare: chestionare, teste.
Toate aceste obiecte devin mijloace de învățământ n umai în momentul în care
răspund unei finalități pedagogice. Pentru a fi folosite eficient, acestea trebuie să fie de bună
calitate, reprezentative, sugestive și cu aspect plăcut. Elevii vor fi orientați referitor la
observarea și folosirea lor. Profesorul de religie își va proiecta activitatea didactică în limitele
posibilității de a procura și confecționa mijloace de învățământ.
6.4.4.1. Textul biblic
În cadrul orelor de religie Sfânta Scriptură este folosită în crearea cadrului religios
necesar desfășurării orei, în verificarea, comunicarea și fixarea cunoștințelor , în asociere,
apreciere, generalizare, în recapitularea și sistematizarea cunoștințelor .
6.4.4.2. Icoana
Este o prezență harică. În istoria Bisericii icoanele au avut un rol important în viața
liturgică, în dome niul misiunii și în latura educației religioase. Ca mijloc didactic, icoana
îndeplinește mai multe funcții :
funcția catehetică sau didactică : icoana este Biblia în imagini și simboluri;
funcția contemplativă : icoana este o fereastră spre absolut care atra ge pe credincios
spre comuniunea cu Dumnezeu întru slavă;
funcția de mijlocire sau harică : icoana împărtășește puterea nevăzută a lui Dumnezeu
prin mijlocirea celui reprezentat pe ea;

89

funcția latreutică : prin cinstirea icoanei, cinstim pe cel reprezentat pe ea. Dogma
cinstirii icoanelor a fost stabilită de Sinodul VII Ecumenic;
funcția educativ -religioasă : icoana un este mijloc de trezire, întreținere și întărire a
vieții religioase, iar vederea ei îndeamnă la fapte bune, la practicarea virtuților
crești ne.
Profesorul de religie va utiliza în timpul orelor icoane, ca mijloace de învățământ, în
concordanță cu subiectul lecției. Icoana poate fi folosită la orice clasă, la lecțiile legate de
viețile sfinților , la evenimentele legate de viața Mântuitorului. Și elevii pot aduce unele
icoane, la cerința profesorului.
6.4.4.3. Portretul
Reprezintă chipul unor oameni simpli sau al unor personalități. În prezentarea
portretului se subliniază calitățile , ținuta corpului și îmbrăcămintea, în contextul perioadei
istorice în c are a trăit cel prezentat. Folosirea acestui mijloc de învățământ necesită din partea
profesorului respectarea următoarelor condiții:
portretul trebuie ales în funcție de conținutul și obiectivele lecției;
să nu fie un element de supraîncărcare a temei;
poate fi folosit în diferite etape ale lecției, în funcție de importanta pe care o are în
demersul didactic.
La orele de religie se pot utiliza portretele (fotografiile) ierarhilor, preoților ,
domnitorilor creștini , autorilor de literatură și muzică biseric ească.
6.4.4.4. Harta
Harta este folosită în lecțiile de religie cu subiecte din Vechiul Testament, Noul
Testament, Istoria Bisericii Universale, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Harta este folosită
ca mijloc de învățământ la orele de religie, întrucât permite at ât localizarea exactă a
evenimentelor în spațiu, cât și stabilirea legăturilor între evenimentele istorice și locul
desfășurării acestora.
În predarea religiei se pot folosi:
1) hărți geografice – de exemplu harta Palestinei Vechiului și Noului Testament , harta
Ierusalimului Vechiului și Noului Testament, harta Vechiului Orient;
2) hărți istorice:
a) generale – ilustrează un teritoriu într -o anumită epocă sub toate aspectele vieții sociale, de
exemplu harta Daciei în secolele II -IV;
b) tematice – ilustrează un teritoriu sub aspectul unei anumite probleme dintr -o singură
perioadă, de exemplu harta călătoriilor Sfântului Apostol Pavel.

90
Cu ajutorul hărții se indică:
a) conturul unui teritoriu în diferite momente ale dezvoltării lui;
b) aria de răspândir e a unui fenomen;
c) itinerarele urmate de popoare sau personalități;
d) localitățile în care s -au desfășurat anumite evenimente;
e) apele și formele de relief legate de anumite evenimente.
Harta se folosește de către profesor în timpul comunicării noi lor cunoștințe, sau de
către elevi în fixarea și verificarea cunoștințelor. Profesorul poate antrena concomitent mai
mulți elevi (de exemplu un elev indică pe hartă conform indicațiilor colegilor). În indicarea pe
hartă se folosesc coordonatele geografice: localități importante, cursuri de ape, puncte
cardinale.
6.4.4.5. Literatura religioasă
Literatura religioasă poate fi folosită ca mijloc de învățământ în cadrul orelor de
religie. Sfântul Vasile cel Mare în Omilia c ătre tineri , îi îndeamnă să folosească scrieril e
profane, întrucât trebuie să stăm de vorbă cu poeții, cu scriitorii, cu oratorii și cu toți oamenii
de la care am putea avea vreun folos oarecare pentru cultivarea sufletului.
În folosirea literaturii laice, tinerii trebuie să procedeze selectiv, întocm ai ca albinele,
care nici nu se duc fără nicio alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în
florile peste care se așează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă.
Profesorul de religie va selecta din literatura religioasă acele fragmente care sunt
accesibile elevilor și care corespund scopurilor urmărite (desprinderea unor învățături morale,
crearea unei atmosfere de religiozitate, dezvoltarea interesului elevilor pentru literatura
religioasă și pentru un anumit autor etc.).
Fragmentele alese se pot utiliza în următoarele etape ale lecțiilor:
a. în verificarea cunoștințelor;
b. în pregătirea pentru lecția nouă ;
c. în comunicarea noilor cunoștințe ;
d. în fixarea cunoștințelor ;
e. în asociere pot fi valorificate versuri cu ca racte r educativ;
f. în generalizare .
6.4.4.6. Casetele audio -video
Folosirea mijloacelor tehnice de învățământ în cadrul orelor de religie se face
datorită utilității lor, mai ales că elevii sunt familiarizați cu ele. Prin folosirea acestor mijloace
profesorul trebuie să dezvolte în sufletul elevilor dorința de a asculta/a viziona, de a învăța și

91
interpreta muzică religioasă. Audiția /vizionarea se poate face în diferite etape ale lecției: în
pregătirea pentru lecția nouă, în comunicarea cunoștințelor , în fixarea cunoșt ințelor , în
asociere.
6.4.4.7. Emisiuni religioase
Ca urmare a importanței din ce în ce mai mari pe care televiziunea o are în viața
noastră, profesorul de religie are obligația să -i îndrume pe elevi spre vizionarea emisiunilor
educative și să discute cu ei aspecte le pozitive și negative surprinse. Se poate folosi
înregistrarea pe casete video a unor emisiuni religioase, spre a fi apoi vizionate de toți elevii.

6.5. Teme/conținuturi utile pentru dezvoltarea religios -morală a elevilor
Clasa pregătitoare:
Iisus Hristos iubește copiii (cine este Domnul Iisus Hristos; Mântuitorul
binecuvântează copiii etc.)
Maica Domnului este ocrotitoarea copiilor (cine este Maica Domnului; Maica
Domnului L -a ocrotit pe Pruncul Iisus; icoana Maicii Domnului cu Pruncul etc.)
Îngerii sunt păzitorii copiilor (cine sunt îngerii; prezența îngerului păzitor în viața
creștinului etc.)
Sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu și ai copiilor ( sfinții sunt oameni care L -au iubit pe
Dumnezeu; exemple de minuni ale sfinților etc.)
Clasa I:
Sfinții Aposto li sunt modele de credință (cine sunt apostolii; Sfântul Apostol Andrei:
răspunsul la chemarea lui Iisus Hristos, credința în Învierea Lui, mărturisirea
învățăturii Lui etc.)
Clasa a II -a:
Maica Domnului, îngerii și sfinții săvârșesc minuni (Maica Domnului , îngerii și sfinții ,
rugători pentru oameni la Dumnezeu; exemple de minuni făcute de Maica Domnului,
de îngeri, de Sfinții Apostoli, de alți sfinți etc.
Clasa a IV -a:
Învățătura Domnului, vestită de sfinții apostoli și evangheliști
Clasa a V -a:
Răspândire a creștinismului pe teritoriul tarii noastre. Sfântul Apostol Andrei
Clasa a VI -a:
Maica Domnului
Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena

92

Curajul mărturisirii: Sf. Ioan Botezătorul
Credință și jertfă: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Sfântul Mare Muceni c Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Clasa a VII -a:
Sfinții Trei Ierarhi – modele ale iubirii față de semeni
Clasa a VIII -a:
Icoana – fereastră spre cer

6.6. Proiecte de tehnologie didactică
Propunător:
Clasa: a V – a
Disciplina: Religie
Unitatea de învățare: Marile sărbători creștine
Subiectul lecției: Sărbătorile creștine: Sfântul Apostol Andrei – Apostolul românilor
Tipul lecției: mixtă
Scopul lecției: însușirea unor cunoștințe despre Sfântul Apostol Andrei.
Competențe specifice:
1.3 să prezinte importanta iubirii ca mod de manifestare a lui Dumnezeu în lume
2.1 Să -și dezvolte vocabularul, utilizând corect cuvintele și expresiile noi din temele studiate
4.3 Să prezinte necesitatea urmării modelului pozitiv oferit de sfinți
Obiective operaționale :
La sfârșitul le cției elevii vor fi capabili:
01 – rezume aspecte semnificative din viața Sfântului Andrei;
02 – să identifice calități (virtuți ) prin care Sfântul Apostol Andrei a dobândit sfințenia ;
03 – să explice cum și -a manifestat apostolul iubirea față de Dumnez eu;
04 – să argumenteze numele de „Apostol al românilor”, atribuit Sfântului Andrei;

Strategia didactică
1. Metode și procedee: conversația , explicația, povestirea, lectura, audiția muzicală, jocul didactic, demonstrația cu substitute, exercițiul ,
expunerea ;
2. Mijloace de învățământ: icoana Sfântului Apostol Andrei; imagini Catedrala din Patras , unde se află moaștele Sfântului Apostol Andrei;
imagini cu chivotul unde se află părți din moaștele Sfântului Apostol Andrei; imagini cu crucea pe care a fost răstign it; imagini de la
pelerinajul în România a moaștelor Sfântului Apostol Andrei; harta României, fișa de lucru;
3. Forme de organizare a activităților : activitate individuală și frontală.

Resurse:
1. Oficiale: • Programa școlară pent ru disciplina Religie, c lasa a V – a;
• Planificarea calendaristică orientativă, clas a a V – a;
• Proiectarea unității de învățare.
2. Bibliografice: 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1982.

94
2. Bălan, Ioanichie, „Patericul românesc”, București , 1995;
3. Cucoș , Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", lași, 1999.
4. Boldea, prof. Violeta, Boldea, prof. Florin Religie – cultul ortodox pentru clasa a IV – a, Editura „G. Hașa", Deva, 2015.
5. *** ” Sfinții români și apărători ai legii strămoșești ”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București 1987.
6. *** „ Viețile sfinților ”, luna noiembrie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor , 1993.
7. Șebu, Pr. Prof . Univ. Dr. Sebastian, Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Metodica predării religiei, Editura „Reîntregirea", Alba lulia, 2000.

Scenariul didactic

Nr.
crt. Etapele
Lecției Ob.
op. Timp Activitatea profesorului / Activitatea elevului Metode
și
procedee Mijloace
de învăță –
mânt Forme de
organi –
zare Evaluare
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Momentul
organiza toric 1’ – prof. salută elevii, rostește rugăciunea cu ei;
– notează absențele și realizează managementul clasei pentru începerea
activității didactice care urmează să s e desfășoare ;

– elevii răspund la salut, spun rugăciunea și se pregătesc pentru începerea
activității didactice; exercițiul activitate
frontală
2. Verificarea
cunoștințelor
însușite 5’ – se verifică tema pentru acasă ; elevii citesc tema ;
– „Ce misiu ne au avut cei 12 Apostoli ai lui Dumnezeu?”
– „De a transmite mai departe în întreaga lume învățăturile lui Iisus.”
– „Ce fel de oameni erau ei?”
– „… oameni buni, credincioși și cu suflet curat.”
– „Cum au transmis învățătura preluată de la Mântuitor?”
– „… prin cale orală, dar și prin faptele lor.”
– „Câți Apostoli a avut Mântuitorul?” – „ … 12 Apostoli”.
– „Cum i -a considerat Mântuitorul?” – „ … prietenii săi”. conversaț
ia activitate
frontală aprecieri
verbale
3.
Pregă tirea 4’ – după Înălțarea la Cer a Mântuitorului cei 12 Apostoli s -au răspândit în
întreaga lume pentru a continua misiunea pe care le -a încredințat -o; explicația activitate
frontală

95
elevilor
pentru
receptarea
noilor
cunoștințe – unul dintre ei, Sfântul Apostol Andrei, a ajuns în tara noastră, pe actualul
teritoriu al Dobrogei de astăzi;

– elevii ascultă cu atenție cele ce le spune profesorul;
4. Precizarea
noii teme și
a obiectivelor 2’ – astăzi vom vorbi despre „Sfântul Apostol Andrei – Apostolu l românilor” ;
– profesorul scrie data și titlul noii lecții pe tablă, apoi verifică aleatoriu dacă
elevii au scris corect;
– așadar , astăzi vom vorbi despre viața Sfântului Andrei, despre calitățile
sale datorită cărora a dobândit sfințenia , vom explica cu m și-a manifestat
iubirea față de Dumnezeu și vom explica cum a ajuns să fie numit „apostolul
românilor”;

– elevii ascultă cu atenție , apoi scriu data și titlul în caietele lor; expune –
rea activitate
frontală
5. Comunicare
noilor
cunoștințe
10’ Profesorul prezintă aspecte semnificative din viața Apostolului Andrei:

„Sfântul Apostol Andrei s -a născut într -o mică cetate din Tara Sfântă. Mai
avea un frate care se numea Petru. Tatăl lor, Ioan, era un om sărac, de
meserie pescar. I -a învățat și pe băieț i meseria sa. Andrei s -a făcut ucenic al
Sfântului Ioan Botezătorul.
Într-o zi, Andrei cu un prieten al lui, s -au întâlnit cu Iisus. Ascultându -l
vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu, a înțeles că Iisus este Fiul lui
Dumnezeu. Din acel moment l -a urmat pe ste tot; l -a chemat și pe fratele său
Petru, ca să devină amândoi ucenici ai lui Iisus. Acesta i -a dat putere lui
Andrei să meargă în multe tari să povestească tuturor despre minunile sale și
învățătura sa. Astfel, Andrei a devenit prietenul apropiat al Mâ ntuitorului.
Sfântul Apostol Andrei este numit „cel întâi chemat” pentru că, dintre
apostoli, a fost primul pe care Iisus l -a chemat să -l urmeze. Mai este numit și
„apostolul românilor” pentru că a venit în tara noastră și -a învățat pe
strămoșii noștri cr edința în Dumnezeu. A ales oameni credincioși , i-a botezat
și i-a făcut preoți . Așa au apărut în tara noastră primele biserici creștine.
În țările unde a vestit credința sa, apostolul a făcut multe minuni și, asemeni

povestire
a

activitate
frontală

96
Mântuitorului, și -a sfârșit viața pe cr uce, în ziua de 30 noiembrie. Atunci
este sărbătorit în fiecare an.”

– profesorul arată elevilor icoana Sfântului Apostol Andrei și celelalte
imagini (Catedrala din Patras, moaștele , pelerinajul moaștelor în România);

– elevii ascultă ce le povestește profesorul și privesc cu atenție icoana și
imaginile pe care acesta le arată;

demon str
ația cu
substitute

icoana
Sfântului
Andrei și
imagini

activitate
frontală

aprecieri
verbale

6. Fixarea și
sistematiza –
rea
cunoștințelor
01

02

03

04 25’ – profesorul le împarte elevilor săi o fișă de lucru și le cere s -o completeze;
elevii completează fișa de lucru;
– „Ce calități morale ( virtuți ) a dobândit Sfântul Apostol Andrei?”
– „ … credința, curajul, dragostea față de Dumnezeu și față de semeni.”
– „Cum și -a manifestat iubirea față de Dumnezeu?”
– „ … a răspândit, cu mult curaj, credința Mântuitorului, chiar cu prețul
vieții sale.”
– „Cum a murit Sfântul Apostol Andrei?”
– „ … răstignit pe o cruce în formă de „X”.
– „Unde a murit?” – „ … în insula Patras”.
– „De ce este numit – Apostolul românilor – ?”
– „ … deoarece a transmis credința în Hristos pe actualu l teritoriu al
Dobrogei”.
– „De ce este numit și – cel dintâi chemat – ?”
– „ pentru că a fost primul dintre cei 12 Apostoli chemați de Mântuitorul
Iisus Hristos la misiune”.
Precizare:
– Iisus dorește ca fiecare dintre noi să fie ucenicul Său;
– „Cum putem să devenim ucenicii Săi?”
– „ … după posibilitățile fiecăruia: să fim ascultători, credincioși , să-i
ajutăm pe alții, să dăm sfaturi celor care au greșit și așa mai departe”.
– se citește (recită) poezia:
„Cine -a fost întâiul, / Apost ol chemat,
jocul
didactic

conversaț
ia

explicația

conversaț
ia
fișa de
lucru

harta
României

activitate
individu al
ă

activitate
frontal ă

aprecieri
verbale

97
Ce pe Hristos Domnul / Grabnic l -a urmat?
Primul Apostol chemat, / De Cerescul Împărat
A fost Andrei, cel curat, / Ce pe Hristos L -a aflat.
Fratelui Său cel iubit, / Ce Petru a fost numit,
Grabnic el i -a povestit / Taina ce -a descoperit.”
– se audiază troparul Sfântului Apostol; elevii audiază troparul;
– Profesorul va face aprecieri generale și individuale privind atât pregătirea
elevilor pentru lecție, cât și implicarea în predarea noilor cun oștințe.
Se notează elevii care au participat la lecție.

audiție
muzicală

casetă
audio

activitate
frontală

aprecieri
verbale
7. Precizarea și
explicarea
temei pentru
acasă 2’ – este anunțată tema pentru acasă;
– se cere elevilor să citească lecția pentru ora următoare și să încerce să
învețe poezia;
Observație : elevii primesc fiecare o fișă pe care este scrisă poezia.
activitate
frontală
8. Încheierea
activității 1’ – profesorul rostește rugăciunea împreună cu elevii, salută și iese din sală;
– elevii rostesc rugăciune a și răspund la salut;
exercițiul activitate
frontală

98
Școala
Clasa a VI-a A
Disciplina : Religie ortodoxă
Subiectul lecției : Maica Domnului
Tipul lecției : predare de noi cunoștințe
Competența generală :
Manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și comportamente ;
Competențe formative :
Argumentarea importanței creștinilor față de Maica Domnului..
Prezentarea modului de pregătire a cr edincioșilor pentru trăirea sărbătorilor creștine .
Obiective operaționale
O1: să cunoască rolul Fecioarei Maria în Întruparea Mântuitorului ;
O2: să enumere sărbătorile închinate Maicii Domnului și data serbării fiecăreia;
O3: să povestească ce ne amintește fiecare dintre aceste sărbători;
O4: să exprime modul de cinstire acordat Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă;
Metode și procedee : conversația, explicația, lectura expresivă, exercițiul, povestirea, problematizarea, argumentare a, observarea dirijată;
Mijloace de învățământ : Sfânta Scriptură, fișa de lucru, Caiete speciale de Religie
Forme de organizare : activitate frontală/individuala;
Resurse :
1. Oficiale: – Programa școlară pentru disciplina Religie Ortodoxă, clasa a VI -a
– Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VI -A
2.Bibliografice: *** Biblia sau Sfânta Scriptura , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 2005;

99
2. *** Proloagele , Editura Bunavestire, Bacău 1999;
3. Sfinții Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul și Maxim Mărturisitorul, Trei vieți bizantine ale Maicii Domnului , 2001;
4. Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examene de definitivare si grade didactice , Editura “ Polirom”, Iași, 2009;
5. Muh a, Camelia, Religie creștin ortodoxa clasa a VI -a ,Caiet pentru elevi, Editura “ Sf. Mina”, Iași , 2008;
6. Dorin Opriș, Monica Opriș, Metodica Predării religiei, Iași, 2005;

SCENARIUL DIDACTIC

Nr.
crt. Etapele lecției Ob.
op. Conținutul instructiv – educativ Metode și
procedee Mijloace de
învățământ Forme de
organizare Evaluare
1. Momentul
organizatoric – Salutul;
– Rugăciunea conversația
exercițiul Activitate
Frontală/individu
ală
3 Pregătirea
aperceptivă a
elevilor Profesorul pregătește elevii, amintind de sărbătorile
cele mai importante închinate Maicii Domnului,
prezentând astfel icoanele corespunzătoare
sărbătorilor, și îi solicită să urmărească icoanele cu
cele mai importante momente ale vieții Maicii
Domnului, amintite de fiecare sărbătoare. Elevii vor
recunoaște icoanele: „ Nașterea Maicii Domnului”,
„Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, „Buna
Vestire” și „Adormirea Maicii Domnului”.
Explicația

Lectura

Activitate
frontala

Activitate
frontală/individua
lă

100
4. Anunțarea
titlului și a
obiectivelor
propuse

Se notează de către profesor pe tablă titlul lecției
noi:
„Maica Domnului". Vom călători astăzi împreună
în timpul trecerii din Vechiul Testament la Noul
Testament și vom vorbi de cea mai aleasă dintre
făpturi, cea care va fi ma ma noastră, a tuturor
creștinilor . Explicația activitate
frontală

5. Comunicarea
/însușirea
noilor
cunoștințe

O1

Profesorul , împreună cu elevii, va da citire textului
din Caietul special , în ștafetă . Se evidențiază că
Maica Domnului este cea mai aleasă ființă de pe
pământ pentru că în pântecele ei s -a zămislit Fiul
lui Dumnezeu – Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Încă de la nașterea sa s-a arătat întru toate aleasă,
chiar și aceasta ( nașterea) petrecându -se în mod
minunat. Părinții Maicii Domnului sunt Drepții
Ioachim și Ana care, cerând de la Dumnezeu un
prunc, îl primesc c u făgăduința de a îl închina lui
Dumnezeu, la Templu. Toată viața Fecioarei Maria
a fost una aleasă, împlinind cu dra goste și supunere,
Voia lui Dumnezeu.
Profesorul, pe seama icoanelor prezentate anterior,

Lectura

explicația

activitate
frontală

101

O2

prezintă cele mai importante evenimente din viața
Maicii Domnului:
– „Ce ne prezintă prima icoană?”
În prima icoană ne este prezentată nașterea Maicii
Domnului.

– „Și-au ținut promisiunea părinții Fecioarei Maria
când aceasta a împlinit 3 ani?”
Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana și -au
împlinit cuvântul făgăduit lui Dumnezeu și astfel,
cum ne este prezentat în cea de -a doua icoană, au
închinat -o pe Sfânta Fecio ară la Templu.

– „Până când a stat Sfânta Fecioară la Templu? Ce
s-a întâmplat apoi?”
Fecioara Maria a stat la Templu până la vârsta de
15 ani, lăudând pe Dumnezeu neîncetat. La
împlinirea vârstei, a fost dată în grija bătrânului
Iosif, din neamul lui Dav id.

– „Ce vizită minunată a primit Fecioara Maria, pe

observarea
dirijata
explicația

conversația

explicația
exercițiul

observarea
dirijata

explicația

Explicația

Sfânta
Scriptura

activitate
frontala/individua
la

102

O3

O4
când ședea acasă?”
Sfânta Fecioară a primit vizita Sfântului Arhanghel
Gavriil care i se adresează în cuvintele: „Bucură -te
Marie, cea plină de dar! Domnul este cu tine!” Aici
primește Cuvântul Domnulu i și Buna Vestire a
nașterii Mântuitorului Lumii, Împăratului
Împăraților – Iisus Hristos.

– „Ce reprezintă ultima imagine?”
Ultima icoană ne arată Adormirea Maicii
Domnului, sau Sfântă Mărie Mare – așa cum o
numesc credincioșii ortodocși în popor. Aceast ă
imagine ne arată momentul părăsirii Maicii
Domnului dintre cei vii, dar și minunile întâmplate
la praznicul Adormirii.

– „Cum o percepe Biserica Ortodoxă pe Sfânta
Fecioară Maria?”
Biserica noastră drept măritoare creștină atribuie
Maicii Domnului o mar e cinstire și laudă, fiind
considerată mijlocitoarea noastră, cea care urcă conversația
Argumentar
ea
Problematiz
area

activitate
frontala/indiv idua
la

activitate frontala

Evaluare
formativa
orala

Evaluare
formativa
orala

103
rugăciunile tuturor Fiului său și Dumnezeului
Nostru. Acesta este motivul pentru care Biserica
Ortodoxă îi acordă un cult de prea cinstire .

– „Cum poate fii cinstită Maica Domnul ui?”
Creștinii ortodocși o prea cinstesc pe Maica
Domnului prin nenumărate rugăciuni, acatiste și
paraclise, prin sfințirea bisericilor cu hramul Sfintei
Fecioare, prin pictarea cu evlavie a icoanele care o
reprezintă și se așează la mare cinste în biseri ci, dar
și în casele creștinilor, prin purtarea numelui Sfintei
Fecioare Maria și ținând sărbătorile dedicate
Născătoarei de Dumnezeu.

activitate
frontala/individua
la

6.

Consolidarea
cunoștințelor

O1
O2
O3
O4 Se rezolva exercițiile 1 și 3/pag.3 2 și fișa de lucru.
Timp de lucru: 10 minute.
Profesorul va da citire unui citat din Pr. Dumitru
Stăniloae: „În Maica Domnului avem în cer o inimă
de mamă, inimă care s -a topit cel mai mult pentru
Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui
pentru ca uza Lui care este mântuirea noastră, căci
mântuirea nu e o chestiune de justiție , ci de iubire conversația

exercițiul
explicația

activitate
frontala/individua
la

Evaluare
formativa
orală

104
între Dumnezeu și oameni.” De asemenea, elevii
sunt invitați să conștientizeze importanta Maicii
Domnului în viața noastră, și anume cel de
mijlocitoare în rugăc iunile noastre spre ajutorul și
mântuirea noastră.
7. Asocierea,
generalizarea Prin recunoașterea Născătoarei de Dumnezeu fiind
mai presus decât toate ma mele din lume, elevii vor
compara iubirea celei mai scumpe ființe de pe
pământ – care este mama – cu iubirea Născătoarei
de Dumnezeu pentru Domnul nostru Iisus Hristos.
Profesorul va aminti că virtuțile Maicii Domnului
sunt puncte de reper pentru viața no astră
duhovnicească.
8. Aprecierea
activității
elevilor

Profesorul va face aprecierile generale și
individuale referitor la pregătirea elevilor pentru
lecție cat si implicarea lor in predarea noilor
cunoștințe.
Se notează elevii care au participat la lecție. explicația

activitate
frontală/individua
la
9. Precizarea și
explicarea
temei pentru Se anunță și se explică tema pentru acasă:
– alcătuirea unei compuneri Maica Domnului –
rugătoarea noastră către Dumnezeu”. explicația
activ itate
frontală/individua

105
acasă la
10. Încheierea
activității Rostirea rugăciunii împreună cu elevii.
Salutul. exercițiul activitate
frontală/individua
la

„În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă,
inimă care s -a topit cel mai mult pentru Fiul e i și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui care este mântuirea noastră, căci mântuirea
nu e o chestiune de justiție , ci de iubire între Dumnezeu și oameni.”
(Pr. Dumitru Stăniloae)

Schița Tablei

Fecioara Maria s -a născut d in Drepții Părinți Ioachim și Ana și este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Biserica Ortodoxă îi atribuie Născătoarei de Dumnezeu un cult de preamărire (hiperdulie).
Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor creștinilor și rugătoare neîn cetată către Dumnezeu.

106

Supracinstire

Modalități de
cinstire

Sărbători

Supracinstire

Modalități de
cinstire

Sărbători Nume elev:_____________________ Nume elev:_____________________
Data:_____________________ Data:_____________________
FISA DE EVALUARE FORMATIVĂ FISA DE EVALUARE FORMATIVĂ
(Rolul profeților în Vechiul Testament) (Rolul profeților în Vechiul Testament)
1. Completează spațiile libere cu informațiile corecte: 1. Comp letează spațiile libere cu informațiile corecte:

2. Definește , în cuvinte proprii, cine este Maica Domnului. 2. Definește , în cuvinte proprii, cine este Maica Domnului.
____________________________________ ____________________ ________________________________________________________
________________________________________________________ ________________________________________________________
______________________________________________________ __. ________________________________________________________
3. Dă trei exemple de modalități de cinstire a Maicii Domnului. 3. Dă trei exemple de modalități de cinstire a Maicii Domnului.
____________________________________________________ ____ ________________________________________________________
________________________________________________________ ________________________________________________________
4. Care a fost rolul Maicii Domnului? 4. Care a fost rolul Maici i Domnului?
________________________________________________________ ________________________________________________________
________________________________________________________ ________________________________________________________
5. Car e este cea mai importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului? 5. Care este cea mai importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului?
___________ _____________________________________________. ___________ __________________________________________ ___. Dumnezeu

107
Școala
Clasa a VII -a
Disciplina: Religie ortodoxă
Subiectul lecției: Sfinții Trei Ierarhi – modele ale iubirii față de semeni: Sfântul Ioan Gură de Aur
Tipul lecției : mixt ă
Competența generală:
Cooperarea cu ceilalți în rezolvarea unor probleme teoretice și practice în cadrul diferitelor grupuri;
Aplicarea învățăturii de credință în viața personală și a comunității;
Competențe formative:
Argumentarea importanței participăr ii active la viața comunității..
Participarea activă la acțiuni civice alături de persoane care au alte credințe sau convingeri religioase.
Obiective operaționale
O1: să rezume aspectele semnificative din viața Sfântului Ioan Gură de Aur;
O2: să realizeze portretul fizic și moral al Sfântului Ioan Hrisostom;
O3: să formuleze învățăturile morale pornind de la modelul oferit de Sfântul Ioan Gură de Aur;
O4: să enumere modalitățile de cinstire al Sfântului Ioan Hrisostom;

Metode și procedee: conversația, explicația, lectura expresivă, exercițiul, povestirea, problematizarea, argumentarea, observarea dirijată;
Mijloace de învățământ: Sfânta Scriptură, calculatorul, videoproiectorul, fișa de lucru, caietul special;
Forme de organizare: activitat e frontală/individuala și pe grupe;
Resurse:
1. Oficiale: – Programa școlară pentru disciplina Religie Ortodoxă, clasa a VII -a

108
– Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VII -a
2.Bibliografice: *** Biblia sau Sfânta Scriptura , Editura Instit utului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 2005;
2. *** Mica Biblie , Ed. I.B.M.B.O.R., București , 1993;
3. Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examene de definitivare si grade didactice , Editura “ Polirom”, Iași, 2009;
4. Dorin Opriș, Monica Opriș, Metodica Predării religiei, Iași, 2005;
5. Camelia, Mocanu, Elena, Religie creștin -ortodoxă , caiet pentru elevi, clasa a VII – a, Editura „Sf. Mina”, Iași, 2009;
6. **** Viețile Sfinților de peste tot anul după Mineie , Editura „Biserica Ortodoxă”, Alexandria, 2002

SCENARIUL DIDACTIC

Nr.
crt. Etapele lecției C.S. Conținutul instructiv – educativ Metode și
procedee Mijloace de
învățământ Forme de
organizare Evaluare
1. Momentul
organizatoric – Salutul;
– Rugăciunea
– Notarea absenților conversația

exercițiul Activitate
Frontală/ind
ividuală
2. Actualizarea
cunoștințelor
anterioare – Se reactualizează cunoștințele dobândite anterior, iar elevii,
împărțiți în grupe, primesc foi cu citate de la Sfântul Vasile cel
Mare și Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) despre iubire:
„Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost
făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puțin, așa cum nu
este puțin, când oamenii iubesc mult ”, „Om desăvârșit este Conversația
explicația Activitate
pe
frontală/indi
viduală și
pe grupe

Evaluare
formativă

109
acela care iubește adevărul și dreptatea, care Îl iubește pe
Dumnezeu ” și „ Celor ce iubesc cu adevărat, viața întreagă li se
pare o zi ”, „Cine nu iubește adevărul, nu l -a cunoscut încă ”.
Împreună cu profesorul, se discută despre importanta iubirii față
de semeni, făcut ă în adevăr și în credința, ca adevărate modele
ale acesteia. orală
3 Pregătirea
aperceptivă a
elevilor Profesorul prezintă alte două citate: „ După cum ne purtă m noi
cu aproapele, așa se va purta și Dumnezeu cu noi ” și „Cel ce
iubește niciodată nu poate urî, chiar de ar fi orișice
împrejurare, și aceasta este tocmai cel mai mare bun al
dragostei ”. Elevii ascultă cu atenție citatele și profesorul
prezintă exemplel e desăvârșite de stăruință în credință ale
sfinților care și -au arătat iubirea pentru aproapele și modele de
urmat de orice creștin adevărat.

Explicația

Activitate
frontala/indi
viduală

4. Anunțarea
titlului/a
obiectivelor
lecției Profesorul note ază titlul lecției pe tablă: „Sfinții Trei Ierarhi –
modele ale iubirii față de semeni – Sfântul Ioan Gură de Aur”
și precizează obiectivele lecției.
Explicația
Activitate
frontala/indi
viduală

110
5. Comunicarea/
însușirea
noilor
cunoștințe O1

O2 Profesorul prezintă aspecte semnificative din viața Sfântului
Ioan Gură de Aur cu ajutorul unei prezentări in programul
prezi. Elevii, împărțiți în grupe, primesc sarcinile ce -i revin
fiecăruia:
1. Fiecare echipă își alege un lider de grup;
2. Fiecare me mbru al echipei trebuie să citească conținutul
lecției și să completeze fișa, iar apoi se va consulta cu ceilalți
membrii din echipă.
3. După consultarea dintre membrii echipei fiecare lider va
prezenta rezolvarea exercițiilor din fișa de lucru .
Elevi i privesc cu atenție și identifică în imagini aspecte din
viața Sfântului Ioan Gură de Aur, ascultă explicațiile
profesorului, apoi rezolvă sarcinile date.
Povestirea

explicația
Calculatorul
Videoproiect
orul
Prezi

Fișa de lucru

Caietul
special
activitate
frontală

activitate
frontala/indi
viduala și
pe grupe

activitate
frontala

Evaluare
formativă
scrisă

111
6. Fixarea și
sistematizarea
cunoștințelor Profesorul cere ca liderul fiecărei echipe să rezume aspectele
semnificative din viața Sfâ ntului Ioan Hrisostom, prezentând
rezolvarea fișei de lucru.
Observație :
În timp ce liderii prezintă rezolvarea exercițiului din fișa de
lucru, ceilalți elevi completează fișa lor de lucru la rubrica
corespunzătoare, astfel încât la sfârșitul lecției vor avea date
semnificative despre Sfântul Ioan Gură de Aur. Liderul fiecărei
echipe rezumă aspectele semnificative din viața Sfântului Ioan.

Se cere elevilor să realizeze portretul fizic și moral al Sfântului
Ioan Gură de Aur. Elevii întocmesc portretul fizi c și moral al
Sfântului.
Explicația

Povestirea

Conversația

Descrierea

Fișa de lucru

activitate
frontala/indi
viduala și
pe grupe

Evaluare
formativă
scrisă
6.

Asocierea si
generalizarea

O1
O2

O3
Profesorul cere elevil or să formuleze învățăturile morale care se
desprind din viața Sfântului Ioan Gură de Aur.
Elevii formulează învățăturile morale:
– „Să învățăm și să folosim învățătura la cunoașterea și
împlinirea voii lui Dumnezeu!”;
– „Sa ne alegem prieteni credincio și”;
– „Să fim milostivi, îngrijind mereu orfanii, bătrânii și
bolnavii” conversația

exercițiul

explicația

Fișa de lucru

activitate

Evaluare
formativa
orală

112

O4 Profesorul cere elevilor să enumere modalitățile de cinstire a
Sfântului Ioan Gură de Aur.
Elevii dau variante de răspunsuri:
– „ … prin pictarea unor icoane în care este înfățișat chipul
Sfântului, prin slujbe religioase dedicate lui, prin rugăciuni,
cântări bisericești , prin construirea de biserici, prin punerea
numelui pruncilor botezați …” frontala/indi
vidua la

Formă
formativă
scrisă
7. Aprecierea
activității
elevilor

Profesorul va face aprecierile generale și individuale referitor la
pregătirea elevilor pentru lecție cat si implicarea lor in predarea
noilor cunoștințe.
Se notează elevii care au participat la lecție. explicația
activitate
frontală/indi
viduala
8. Precizarea și
explicarea
temei pentru
acasă Se anunță , se explică si se notează tema pe tabla: exercițiul 3,
pagina 57.”.
explicația activitate
frontală/i ndi
viduala
9. Încheierea
activității Rostirea rugăciunii împreună cu elevii.
Salutul. exercițiul activitate
frontală/indi
viduala

Schița tablei: Sfântul Ioan reprezintă un model real de iubire creștină.
Cinstind pe Sfântul Ioan Gură de Aur, creștinii vor urca pe treptele virtuților în cunoașterea lui Dumnezeu.
Creștinii îl cinstesc pe Sfântul Ioan Hrisostom purtându -i numele, participând la slujbele închinate lui ș.a..

113
FIȘĂ DE LUCRU

1. Completează, cu informațiile receptate, spațiile liniate,
după cum urmează:
a. Grupa 1 – Cinstim sfintele moaște în,
b. Grupa 2 – Viața și studiile,
c. Grupa 3 – Hirotonia ( Preoția ),
d. Grupa 4 – Exilul și moartea.

2. Realizează, mai jos, portretul fizic și moral al
Sfântului Ioan Gură de Aur:
a. Portretul fizic: __________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

b. Por tretul moral: __________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
Cinstim sfintele moaște aflate în:
•_____________________________
•_____________________________
•_____________________________
•_____________________________
Viața și studiile:
•_____________________________
•_____________________________
•_____________________________
•_____________________________

Hirotonia (Preoția):
•_____________________________
•_____________________________
•_____________________________

Exilul și moartea:
•_____________________________
•_____________________________
•_____________________________

114

3. Precizează șase modalități de cinstire ale Sfântului Ioan Hrisostom de către creștinii de astăzi:
a. _________________________________________, b. _____________________________________, c. ______________________________ __,
d. ________________________ _________________, e. _____________________________________, f. ________________________________.

„Cel ce se roagă trebuie mai mult decât oricine a avea o minte liniștită, un duh smerit și o inimă înfrântă. Dar cine strigă asupra vrăjmașilor săi
totde auna va fi lipsit de asemenea însușiri . El este plin de mânie și pentru aceea nu poate avea simțul cel liniștit al smereniei.”

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

D.: smerenie = comportament respectuos, sentiment religios manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor bisericești; cuvioșie; pietate; evlavie;
cucernicie; religiozitate .

115
Școala
Clasa: a VIII -a
Disciplina: Religie ortodoxă
Aria curriculară: Om – Societate
Unitatea de învățare: Exprimarea învățăturii creștine
Subiectul lecției: Icoana – fereastră spre cer
Tipul lecției: comunicare -însușire de noi cunoștințe
Durata: 50 de minute
Competențe generale:
C.G.2. Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte de comunicare
C.G.3 . Manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și comportamente
Competențe specifice:
2.1 Utilizarea în diferite contexte a expresiilor și a noțiunilor religioase nou învățate, realizând corelații interdisciplinare (istorie, literatură, muzică,
geografi e, artă)
3.1 Prezentarea formelor de artă religioasă existente în Biserica Ortodoxă
Competențe derivate (Obiective operaționale ):
O1- să explice semnificațiile icoanei pentru creștinul ortodox;
O2- să argumenteze că ci nstirea icoanelor nu este idolatrie;
O3- să explice distribuirea picturii în ansamblul iconografic al bisericii;
O4- să argumenteze necesitatea icoanei în sala de clasă+;
O5- să argumenteze important a catehetică și educativ -religioasă a picturii bisericești ;
Strategia didactică

116
1. Metode și procedee: explicația, meditația religioasă, conversația , argumentarea, observarea dirijată, exercițiul .
2. Mijloace de învățământ: imagini cu p ictura din biserică, fișe de lucru.
3.Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală, activitate individuală.
Resurse
1.Oficiale: Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a VIII -a
Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VIII -a
Proiectarea unității de învățare: Exprimarea învățăturii creștine
2.Temporale: număr de lecții : 1
Durata: 50 min.

3.Bibliografi ce: 1. Braniște , Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica generală , Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București 1993
2. Costin, Arhiepiscopul Vasile, Semnificația icoanei bizantine în Ortodoxie , Târgoviște , 1997
3. Cucoș , Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examene de definitivare si grade didactice , Editura „Polirom”,
Iași,1998
4. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica Predării Religiei , Editura „Reîntregirea”, Alba -Iulia, 2001

SCENARIUL DIDACTIC
Nr
crt
Etapele
lecției Ob.
op.
Timp
(min) Conținutul instructiv -educativ Metode și
procedee Mijloace de
învățământ Forme de
organizare Evaluare
1 2 3 4 5 6 7 8 9

117
1. Momentul
Organizatoric 1 -Salutul
-Rugăciunea
-Notarea absențelor
-Pregătire pentru începerea orei
2. Verificarea
Cunoștințe –
lor însușite 8 -Pentru verificarea cunoștințelor însușite în lecția
anterioară se cere elevilor să descrie construcția
bisericii. Explicația Activitate
frontală Aprecieri
verbale
3.
Pregătirea
elevilor
pentru
receptarea
noilor
cunoștințe

1 -Se explică elevilor că întreaga artă sacră nu poate fi
înțeleasă în adevăratul ei conț inut și sens decât integrată
în Biserică și în viața ei liturgică și sacramentală.
Arhitectura, pictura, muzica, poezia, în Biserică se
transforma, din forme de artă cu scopuri diferite în
instrument e ale cunoașterii lui Dumnezeu. Explicația Activitate
frontală
4.
Anunțarea
titlului și a
obiectivelor
lecției

1 -Se anunța și se scrie pe tabla data și titlul lecției: Icoana
între rostul cultic și funcția didactică .
-Se precizează obiectivele operaționale Explicația Activitate
frontală
5. Comunica –
rea/
însușirea
noilor 20 Se cere elevilor să -și imagineze un lăcaș de cult golit de
orice chip sacru și să -și exprime opiniile despre un
astfel de lăcaș .
Se precizează: Contemplând interiorul bisericilor Meditația
religioasă

Conversația Imagini cu
pictura din
biserică
Activitate
individuală

Aprecieri
verbale

118
cunoștințe
acoperite de icoane, nu ne simțim singuri. Suport pentru
meditație , icoanele duc la contemplarea celor nevăzute.
Manifestarea văzută a ceea ce nu se poate vedea,
icoana este mijlocul prin care suntem conduși spre
ființe. Ea este un obiect sfânt prin care simțim prezența
personală a lui Hri stos, a Maicii Domnului, a sfinților .
Sfântul Ioan Damaschin descrie înrâurirea icoanelor
asupra sufletelor astfel:
„Nu am prea multe cărți și nici timp liber pentru a citi;
intru însă în Biserică, spitalul obștesc al sufletelor,
înăbușit ca de niște spini; podoaba picturii mă atrage să
mă uit, îmi desfătează vederea ca o livadă, și, pe
nesimțite slava lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am
primit răbdarea mucenicului, răsplata cununilor și mă
aprind ca prin foc cu dorința de a-l imita”
-Se cere elevilor s ă argumenteze de ce cinstirea
icoanelor nu este idolatrie.
În funcție de răspunsurile elevilor, se pot face
următoarele completări:
Așa cum un pictor care face portretul unui om nu îl
redă lipsit de viață, ci, dimpotrivă, omul rămâne viu, iar

Explicația

Argumentar
ea

Activitate
frontală

Activitate
frontală

Aprecieri
verbale

119
pictura se numește portretul lui pentru că i se aseamănă,
tot așa cel ce face o icoană a Mântuitorului, de exemplu,
nu reprezintă doar umanitatea sau numai divinitatea, ci
persoana divino -umană a Sa, icoana reprezentând astfel
o asemănare a prototipului. „De aceea i coana primește
numele Domnului. Doar prin aceasta icoana este în
comuniune cu El; și din acest motiv este vrednică de
cinstire și este sfântă”
(Documentele Sinodului al VII -lea Ecumenic,doc.6)
Altfel spus, cinstind icoanele, cinstim persoanele
reprezentat e în icoane, și nu materialul din care sunt
făcute acestea. Deci închinarea la icoane nu este o
încălcare a poruncii a doua din Decalog: „Să nu -ți faci
chip cioplit”(Ieșire20,4)
Această poruncă ne cere să nu adorăm creatura în locul
Creatorului și nu se referă la icoane, ci la idolii care erau
cinstiți țin locul lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă prăznuiește în prima Duminică a
Postului Mare, biruința asupra iconoclasmului(luptei
împotriva sfintelor icoane) și restabilirea cultului
icoanei, în urma hotărâr ilor Sinodului al VII -lea

Explicația

120
Ecumenic de la Niceea în anul 787. Atunci s -a arătat că
Biserica consideră că icoana conține și transmite același
adevăr ca și Scripturile, adevăr subliniat și de Sf. Vasile
cel Mare care spunea: „Ceea ce cuvântul transmite prin
auzire, pictura arată în tăcere prin imagine”.
Se prezintă elevilor modul cum este distribuită pictura
în ansamblul iconografic al unei biserici ortodoxe.
Bisericile ortodoxe nu sunt zugrăvite la întâmplare ci
după o anumită rânduială. Distribuirea pictur ii este
determinată de arhitectura fiecărei părți a bisericii, de
destinația ei și de semnificația ei în cult
ALTARUL: este partea cea mai tainică și mai sfântă a
locașului de cult, este locul unde se săvârșește Jertfa
Sfânta a Liturghiei, unde stau numa i clericii. Înăuntrul
lui se află Sfânta Masa imagine a tronului slavei Tatălui
Ceresc, pe care șade veșnic Hristos Însuși pentru că aici
se află Sfântul Său Trup și Sânge. Altarul este Sfânta
Sfintelor , punctul de întâlnire a lui Dumnezeu cu omul
si loc de unire a cerului cu pământul.
Ca regulă generală, în locul central de pe bolta altarului,
deasupra Sfintei Mese, se zugrăvește chipul Maicii

121
Domnului, care tronează astfel la hotarul dintre pământ
și cer, ca mijlocitoare între Dumnezeu și oameni. Sfânta
Fecioară este înfățișată fie ca Împărăteasă fie ca
rugătoare.
Pe pereții altarului sunt pictate scenele: Liturghia
îngerească, Împărtășirea Sfinților Apostoli, scena
mielului la care slujesc mari ierarhi.
CATAPETEASMA: este zidul sau peretele acoperit cu
icoane care desparte altarul de naos. Ea este străpunsă
de trei uși. Pe ușile împărătești se pictează de obicei,
icoana Bunei Vestiri iar pe ușile laterale -Sfinții
Arhangheli Mihail și Gavriil. De o parte și de alta a
ușilor împărătești se afla icoana M ântuitorului(spre sud)
apoi chipul sfântului care este patronul bisericii
respective, și în partea de nord icoana Maicii Domnului
și icoanele unor sfinți venerați mai mult in acea zonă.
Partea de sus a catapetesmei este zugrăvita cu trei
rânduri orizontale de câte treisprezece icoane. Deasupra
catapetesmei, în mijloc, se înalță crucea pe care este
pictat Mântuitorul răstignit, iar alături de brațele crucii,
de o parte și de alta, în două iconițe mai mici se afla

Explicația
Observarea
dirijată

Imagini cu
icoane

Activitate
frontală

122
chipurile Maicii Domnului și al Sfântului Ioan
Evanghelistul. Prin icoanele care o acoperă,
catapeteasma pune în fața credincioșilor o recapitulare a
întregii istorii sfinte a mântuirii, înfățișată în momentele
ei de căpetenie din Vechiul și Noul Testament.
NAOSUL: în cupolă sunt zugrăviți locuitori i Cerului:
Dumnezeu Atotțiitorul(Pantocrator) înconjurat de îngeri,
cei 12 prooroci, Sf. Apostoli si cei 4 evangheliști. Pereții
sunt pictați cu scene din viața Mântuitorului, a Sfintei
Fecioare, a altor sfinți .
PRONAOSUL: pe bolți se zugrăvește scena „To ată
suflarea”, pereții -cu scene din viața și pătimirea sf.
mucenici, cu ilustrarea Acatistului Sfintei Fecioare.
Profesorul precizează:
După ce am aflat cât de importantă este icoana pentru
creștinii ortodocși , considerați că icoana ne ajută în
predare a orei de Religie? Argumentați răspunsul.
Pentru a răspunde întrebării adresate de profesor, elevii
primesc un post -it pe care îl vor lipi pe flip -chart.

Explicația

Activitate
individu ală

Aprecieri
verbale
6. Fixarea și
sistemati zareO1
10 Se adresează elevilor următoarele întrebări:
– Ce semnificație are icoana pentru un creștin Conversația
Argumen tarPictura din
Biserică Activitate
frontală Aprecieri
verbale

123
a cunoștințe –
lor
O2
O3

O4 ortodox?
– De ce este necesară icoana la ora de Religie?
– Argumentați că cinstirea icoanelor nu este
idolatrie
– Identificați principalele icoane pictate în altarul,
naosul și pronaosul bisericii ea

Exercițiul
7. Asocierea,
generalizarea
aplicarea O5 6 Se împart elevilor fișe de lucru ce conțin următoarele
citate:
a) „Ceea ce este Scriptura pentru cei ce știu să citească,
aceea este și pictura pentru cei neînvățați , pentru că în
ea chiar și cei neștiutori văd ce trebu ie să urmeze”
(Sf. Grigorie cel Mare)
b) „Icoana dă un exemplu de eroism, un model de viață
sfântă și un îndemn de a slăvi pe Dumnezeu, Căruia ei I –
au plăcut în această viață”
(Sf. Gherman al Constantin opolului)
Se cere elevilor să argumenteze importanta picturii
bisericești , pornindu -se de la aceste citate.

Lectura

Conversația

Argumentar
ea

Fișe de
lucru

Activitate
frontală

Aprecieri
verbale
8 Aprecierea
activității
elevilor 1 Se fac aprecieri gene rale, privind implicarea elevilor în
predarea noilor cunoștințe. Activitate
frontală

124
9. Precizarea și
explicarea
temei pentru
acasă 1 Se anunță și se explică tema pentru acasă:
„-Redactează un text de maxim o pagină în care să
descrii icoana(icoanele) pe care o(le) ai sau ai vrea să
le ai în l ocul de închinare din casa ta.” Explicația Activitate
frontală
10 Încheierea
activității 1 -Rugăciunea
-Salutul

OGLINDA TABLEI
Icoana – fereastră spre cer

1.Semnificațiile icoanei: 3.Pictura în Sfânta Biserică:
-suport pentru meditație -interiorul Bisericii este zugrăvit după o anumită rânduială
-manifestare văzută a celor nevăzute

2.Cinstirea icoanelor nu este idolatrie: 4.Icoana este necesară în sala de clasă pentru că:
-hotărârea Sinodului VII Ecumenic de la Niceea în anul 787 -Mântuitorul Hristos se află în chip văzut în mijlocul elevilor
(cinstim persoana și nu materialul) -este suport pentru însușirea cunoștințelor

CONCLUZII

Scopul educației creștine este d e a forma la copil caracterul moral -religios.
Toată valoarea învățământului educativ, scrie pedagogul și filosoful german
Herbart, și măsoară în activitatea spirituală pe care o provoacă . Aceasta trebuie să
sporească și să se înnobileze .
Educaia religioasă merită a fi realizată devreme, în primii ani ai copilăriei, pentru a
fortifica trăirea și conștiința religioasă. Căci, religia, pentru copil, are un rol protector: ea ajută
și fortifică, apără și construiește, dar nu trebuie dată, oferită copilului prin d etalieri și intrarea
în amănunte. Dar, educația este cea care sprijină credința. Între ele există o relație de tip
special. Educația tinde să spiritualizeze mai profund ceea ce Dumnezeu, prin ajutorul Său, a
pus în om și să -l înnobileze cu valori înalte.
Credința este aripa pe care se înalță zburând rugăciunea – zice Sfântul Ioan
Scărarul. Credința este cea care dă sufletului o așa încredere, încât nicio nenorocire nu -l poate
tulbura. Aceste rugăciuni pot fi adresate lui Dumnezeu, dar și mijlocitorilor Săi, sfinții și mai
ales Maicii Domnului. Dar cum pot fi sfinții înfățișați înaintea vederii copiilor, dacă nu prin
icoană? Icoanele întipăresc în mintea și amintirea copiilor învățătura despre Dumnezeu în
Treime, despre locul Maicii Domnului, în iconomia Într upării Fiului lui Dumnezeu, rodesc
credința în Hristos, în sfinții Lui și ajută la spiritulizarea sufletului lor.
În sufletul copilului, care se închină și sărută icoana, este limpede că el o cintește (o
venerează) pe aceasta, o simte ca o prezență vie, ca o împreună lucrătoare și ajutorare între el
și Dumnezeu, între el și sfinții Săi, între e și Maica Domnului.
Imaginea sacră, pictura din Ortodoxie, te pune în legătură cu transcendența
dumnezeiască prezentă prin energiile necreate în toate chipurile lui H ristos, ale Maicii
Domnului și ale sfinilor115.
Accentul acestei lucrări a căzut mereu pe rolul și importanța icoanelor, ca imagini
sacre purtătoare de har și dătătoare de har, asupra copiilor, evidențiind întotdeauna și funcția
lor didactică și pedagogică î n școală și -n Biserică, având în atenție mereu și pe profesorul de
religie, ce nu trebuie exclus, ci dimpotrivă trebuie privit ca un exponent al actului educativ,
liantul lucrător și formator între copil și învățătura religioasă.
Lucrarea de față are și li mite. Cele expuse nu sunt menite să fie un studiu științific
complet, căci tezaurul dogmatic, moral, liturgic, pictural ortodox, trebuie mai mult căutat,
descoperit și fructificat.

115 Stăniloae, pr. prof. dr. D., O pictură bise ricească contemporană, un comentar îmbogățit al dogmelor ortodox ,
B.O.R. (C.I.), 1983, nr. 3 -4, pag. 176

126
BIBLIOGRAFIE

IZVOARE:
1. Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București,1997
2. Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București,1994

CĂRȚI:
3. ***, Molitfelnic , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biseri cii
Ortodoxe Române, 1937
4. ***, Molitfelnic , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1965
5. Andrutos, Hristu, Sisteme de morală , trad. rom. I. Lăncrănjan și E. Mundopoulos,
Editura „Arhidiecezana”, Sibiu, 1945
6. Angh elescu, pr. prof., Anton, Psihologia religioasă a copilului și a adolescentului cu
aplicațiuni la învățământul religios (teză de doctorat) , Atelierele tipografice Presa ,
Brăila, 1939
7. Antonescu G. G., Educația morală și religioasă în școala românea scă, Editura Cultura
Românească, București , 1937
8. Antonescu, G., G., Din problemele pedagogiei moderne , București,1924
9. Areopagitul, Dionisie, în Sf. Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei Sale ,
studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., A lba Iulia, Editura Deisis, 1994
10. Baconsky, Theodor, Introducere la vol. Teologia icoanei , de L. Uspensky, București,
Editura Anastasia, 1994
11. Badea, Elena, Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului cu aplicație la
fișa școlară , Editura Tehnică, București , 1997
12. Badea, Elena, Consiliere psihologică. 417 răspunsuri la întrebările studenților mei,
Editura Orion, București 1999
13. Bălan, Pavel, Icoana sufletului nostru , Editura Hyperion, Chișinău, 1992
14. Beauregard, M., A., Costa de, Mică dogmatică vorbită , trad. D. Stăniloae, Editura
„Deisis”, Sibiu, 1995
15. Bel, pr., prof., dr., Valer, Misiune, parohie, pastorație – coordonate pentru o strategie
misionară , ediția a II -a, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2006

127
16. Bianchi, Enzo, Cuvânt și rugăciune , trad. în română de Maria -Cornelia Oros, Editura
Deisis, Sibiu, 1996
17. Blaga, L., Elanul insulei , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1977
18. Bocoș, Mușata, Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Cercetarea în domeniul educației
religioase și al educației morale , vol. II, Editura „Sfântul Mina” , Iași, 2006
19. Bolocan, Carmen, Maria, Catehetica și didactica Religiei , Editura „Sfântul Mina”,
Iași, 2008
20. Bologa, Lucian, Psihologia vieții spirituale , Editura Institutului de Psihologie , Cluj-
Napoca, 1930
21. Braniște, Ene, pr. prof. dr., Liturgica generală , București, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993
22. Bria, Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă , ediția a II – a, Editura IBM al BOR,
București, 1994
23. Bulgakov, Serghei, Ortodoxia , trad. de Nicolae Grosu, București, Editur a Paideea,
1994
24. Bunge, M., Știință și filozofie , Editura Politică, București,1984
25. Cabasila, Nicolae, Despre viața în Hristos , trad. T. Bodogae, Editura IBM al BOR,
București, 1997
26. Cavarnos, Constantin, Ghid de iconografie bizantină , trad. din lb. Engleză de Anca
Popescu, Editura Sophia, București, 2005
27. Călugăr, pr. prof. dr., Dumitru, Catehetica , (manual pentru Facultățile de Teologie),
Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2005
28. Cândea, prot. dr., Spiridon, Apostolatul laic , Editura „Arhidiecezana”, Sibiu, 1944
29. Cerghit, I., Radu, T., Popescu, E., Vlăsceanu, L., Didactica (manual pentru clasa a X -a
școli normale), Ed. Didactică și Pedagogică, R. A., București , 1994
30. Colectiv, Didactica aplicată – Religie , Editura Arves, Craiova, 2006
31. Colectiv, Pastorație și misi une în Biserica Ortodoxă (Tematica pentru cursurile
pastorale și de îndrumare misionară a clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr.
572/1998), Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați , 2001
32. Colectiv, Probleme fundamentale de psihologie, Editura Acad emiei, București, 1980
33. Colectiv, Proiectarea pedagogică a învățării Religiei în școală , Editura Aramis,
București, 2002
34. Colectiv, Psihologia pedagogică , Editura Didactică și Pedagogică, București , 1967

128
35. Colectiv, Psihopedagogie (pentru examenul de definitiv at și gradul didactic II),
Editura Spiru Haret, Iași,1994
36. Coniaris M. Anthony, Introducere în credință și viața Bisericii Ortodoxe Române ,
Editura Sophia, București, 2001
37. Costache, Cf. Doru, Rolul familiei în educația copiilor. O perspectivă eclesială în
familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin , Tipografia IBM al BOR, 2002
38. Crainic, Nichifor, Sfințenia. Împlinirea umanului , (curs de Teologie Mistică), Iași,
1993
39. Cucoș , Constantin, Educația religioasă. Conținut și forme de realizare , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1996
40. Cucoș , Constantin, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice , Editura Polirom,
1999
41. Cucoș , Constantin, Pedagogie , Editura Polirom, Iași, 2005
42. Cucoș, Constantin, Educația iubire, edificare, desăvârșire , Editura Polirom, 2008
43. Cucoș , coord., Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didactice , Editura Polirom, Iași, 1996
44. Damaschin, Ioan, Sfântul, Cultul sfintelor icoane , trad. D. Fecioru, București, 1935
45. Damaschin, Ioan, Sfântul, Dogmatic a, trad. pr. D. Fecioru, București, Editura Scripta,
1993
46. Danciu, Ana, Metodica predării religiei , Editura „Gheorghe Alexandru”, Craiova,
2005
47. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Dăruire și dăinuire, raze și chipuri de
lumină din istoria și spiritu alitatea românilor , Editura Trinitas, Iași, 2005
48. Dumitru, preot dr., Valeriu, Vasile Băncilă și educația religioasă , Editura Thalia,
București , 2002
49. Evdokimov, P., Rugăciunea în Biserica de Răsărit , Iași, Editura Polirom, 1996
50. Evdokimov, Paul, Femeia și mâ ntuirea lumii , Editura „Christiana”, București, 1995
51. Evdokimov, Paul, Vârstele vieții spirituale , Editura „Christiana”, București, 1995
52. Gise, Cf. Gerhardt, Soat und Erziehung , Hamburg, 1933
53. Gordon, preot lect. dr., Vasile, Elemente pentru cursul de Catehet ică, anul al III -lea,
teologie pastorală, 2001
54. Iancu, Stela, Psihologia școlarului (De ce merg unii elevi „încruntați” la școală? ),
Editura Polirom, 2000

129
55. Iordăchescu, coord., Nicolae, Metodica predării Religiei , Editura Gheorghe
Alexandru, Craiova, 2000
56. Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Educația religioasă -învățături pentru copii
și tineri , Editura Sofia, București, 2002
57. Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă! (Călăuziri pentru creșterea
și educarea ortodoxă a copiilor) , Editura Bunavestire, Bacău, 2002
58. Ivan, pr. dr. Ilie, Omiletica ortodoxă. Rolul cuvântului în prdică , Editura Episcopiei
Argeșului și Muscelului, 1999
59. Jurca, pr., dr., Eugen, Experiența duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești ,
Editura Marineasa, Timișoara, 2006
60. Kempis, Tomas de, Urmarea lui Hristos , ediția a II -a, Editura Mitropoliei Banatului,
Timișoara, 199
61. Krug, Grigorie, monahul, Cugetările unui iconograf despre sensul și menirea
icoanelor , București, Editura Sophia, 2002
62. Leonte, Laetitia, Ucenicul lui Hristos , Editura Crater, București, 1998
63. Lovișteanul, Episcop -vicar Emilian, Cuvânt și faptă în lumina Evangheliei , Editur a
Reîntregirea, Alba Iulia, 2014
64. Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă , Editura Deisis,
Sibiu, 2006
65. Maica Magda lena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi , Editura Deisis,
Sibiu, 2006
66. Mărturisitorul, Maxim, sf., Mystagogia trad. pr. prof. dr., Dumitru Stăniloae,
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
2000
67. Micle, ierom, Veniamin, Inițieri catehetice , Sfânta Mănăstire Bistrița , Eparhia
Râmnicului, 1993
68. Moisin, prof., Anton, Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală ,
Editura Didactică și pedagogică, București , 2001
69. Narly, C., Pedagogia l ui Kant , Editura Cultura Românească, București , 1939
70. Necula, Nicolae, pr. prof. dr., Biserică și cultură pe înțelesul tuturor , București,
Editura Europartner, 1996
71. Nicola, Ioan, Farcaș, Domnica, Pedagogie generală (manual pentru clasa a IX -a, școli
normal e), Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București,1996
72. Nicola, Ioan, Pedagogie , Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București , 1994

130
73. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie școlară , Editura Aramis, 2003
74. Niculescu, Luminița, Heidegger și Areopagitul
75. Noica, Constantin, Pagini despre sufletul românesc , București, Editura Humanitas,
1991
76. Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Metode active de predare -învățare , Editura Sfântul
Mina, Iași, 2006
77. Piaget, J., Judecata morală la copil, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureș ti, 1968
78. Păcurariu, p. Prof. dr., Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. I, București,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1980
79. Popescu, Anastasia, Cum să -i învățăm pe copii Religia , Editura Anastasia, București,
1995
80. Popescu, pr., p rof., dr., Dumitru Gh., Teologie și cultură , Editura IBM al BOR,
București, 1993
81. Popescu, Teodor, M., Didascalii , București, 1932
82. Popescu., I., Năstase, M., Popescu, E., Metodica predării Religiei, București, 1997
83. Răducanu, prof., Ani, Patriarhia Română Fi lip, Sorin pr., Îndrumător – elemente de
educație religioasă pentru învățământul preșcolar , vol. I , Editura Grafika Print,
București , 1999
84. Răducă, Vasile, pr. dr., Ghidul creștinul ortodox , București, Editura Humanitas, 1998
85. Răducă, Vasile, pr. dr., prefa ța lucrării Icoana, fereastră spre absolut , de Michel
Quenot, București, Editura Enciclopedica, 1995
86. Rădulescu -Motru, Constantin, Curs de psihologie , Editura Cultura Românească,
București, 1923
87. Remete, pr. lector Gheorghe, Dogmatica ortodoxă , Editura Epis copiei Ortodoxe Alba
Iulia, 1997
88. Scărarul, Ioan, Scara Raiului , Editura Amarcord, Timișoara, 1994
89. Schmemann, Alex., Euharistia. Taina Împărăției , București, Editura Anastasia, 1993
90. Sf. Vasile cel Mare, Cuvântul 19, Despre cei 40 de mucenici , în P.G. 31, c ol. 509 A,
apud L. Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei , București, Editura
Sophia, 2003
91. Stan, Liviu, pr. prof. dr., Mirenii în Biserică , Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane,
1939
92. Stanciu, Ion, Gh., O istorie a pedagogiei universale ș i românești până la 1900 ,
Editura Didactică și Pedagogică, București , 1977

131
93. Stăniloae, Dumitru, pr. prof. dr., Ortodoxie și românism , București, Editura Basilica,
1993
94. Stăniloae, Dumitru, pr. prof. dr., Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă ,
Craiova, Editura Mitropolia Olteniei, 1986
95. Stăniloae, pr., prof., Dumitru, Ascetica , Editura Deisis, Alba Iulia, 1993
96. Stăniloae, pr., prof., Dumitru, Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeirea omului ,
Editura Anastasia, București, 1993
97. Stăniloae, pr., prof., Dumitru, Iisus Hristos sau restaurarea omului , ediția a II -a,
Editura Omniscop, Craiova, 1993
98. Stăniloae, pr., prof., Dumitru, Mistica , Editura Deisis, Alba Iulia, 1993
99. Stăniloae, pr., prof., Dumitru, Teologia Morală Ortodoxă , vol. II – III, București, 198 1
100. Stăniloae, pr., prof., Dumitru, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie , ediția a II -a,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2000
101. Studitul, Teodor, Sf., Iisus Hristos prototip al icoanei Sale , traducere de diac. Ioan I.
Ică jr., Alba Iulia Editura Deisis, 1994
102. Șebu, pr . prof. univ. dr., Sebastian, Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Metodica predării
religiei , Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
103. Șendroiu, prof. Rodica, Metode și procedee de predare a religiei în școală ,
București, 1997
104. Timiș , Vasile, RELIGIA ÎN ȘCOALĂ. Vale nțe eclesiale, educaționale și sociale ,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2004
105. Uspenski, L. Teologia icoanei , București, Editura Anastasia, 1994
106. Verza, prof. univ. dr., Emil, Psihologia vârstelor , Editura Hyperion, București , 1993
107. Verza , prof., univ., dr., Emil , Golu , Pantelimon, Zlate, Mielu, Psihologia copilului
(manual pentru cls. a XI -a școli normale), Editura Didactică și Pedagogică, R. A.,
București , 1994
108. Vornicescu, ierom. Magistrand. Nestor, Principii pedagogice în opera „Pedagogul”
a lui Clement Alexandrinul
109. White, Elizabeth, Tărâmul minunilor , Editura Sophia, București, 2007
110. Zlate, Mielu, Crețu, Tinca, Popescu -Neveanu, Paul, Psihologia școlară , București ,
1987
STUDII, ARTICOLE:
111. Braniște, Ene, pr. prof. dr, Teologia icoanelor , în re vista Studii Teologice IV, 1952,
nr. 3-4

132
112. Braniște, Ene, pr. prof. dr, Despre cinstirea sfinților în Biserica Ortodoxă Română ,
în revista Ortodoxie, an XXXII (1980), nr. 1
113. Chifăr, Nicolae, pr. prof. univ. dr., Combaterea iconoclasmului reflectat în scrieril e
Sf. Teodor Studitul , în R. V., nr. 3/2017
114. Diaconu, Luca, ieromnah, Icoana, ochiul lui Dumnezeu spre lume și fereastra
sufletului spre cer , revista Teologie și viață”, serie nouă, an I, LX VII, 1991, nr. 1 -3
115. Galeriu , Constantin, pr. prof. dr., Preoția ca slujire a Cuvântului , în „O”, anul XXXI,
1979, nr. 2
116. Gordon, Vasile, Pot laicii să predice în Biserică? Studiu omiletic -canonic, în vol.
„Studia historica et theologica”, București, 2003
117. Joantă, Sorin, drd., Participarea laicilor la viața Bisericii , în R evista Teologică , XI
(2001), nr. 3
118. Megheșan, Dumitru, Rugăciune și umanism , Biblioteca Revistei Familia, Oradea,
1996
119. Popescu, prof. T. M., Însemnătatea canonizării sfinților români , în B. O. R., an
1953, nr. 5 -6
120. Pruteanul, Petru, ieromonah, Diferența dintre icoană și i dol din perspectiva biblică ,
www.teologie.net
121. Radu, Dumitru Gh., magist., Învățătura ortodoxă despre Biserică , în Ortodoxia, VII
(1954), nr. 4
122. Stăniloae, Dumitru, pr. prof., Icoanele în Biserică , în rev. Mitropolia Banatului, anul
XXXI, nr. 10 -12, 1981
123. www.crestinortodox.ro/religie/preotia -slujire -cuvâtului
124. www.sfant.ro
125. http://religiecalarasi.blogspot.ro/2012/07/mijloace -de-invatamant.html
126. www.crestinortodox.ro

LEGI, ORDINE, HOTĂRÂRI ALE PATRIARHIEI ROMÂNE ȘI ALE
MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI TINERE TULUI
127. ***, Legea Învățământului nr. 1/2011
128. Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele pregătitoare, clasa I și clasa a II -a,
O.M.E. N. nr. 3418 /19.03.2013
129. Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele I – a IV -a, O.M.E.C.T. nr.
5229/01.09.2008

133
130. Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele a III -a – a IV -a, O.M.E.N. nr.
5001/02.12.2014
131. Programe Școlare, Religie, cultul ortodox, clasele a V -a – a VIII -a, O.M.E.C.I. nr.
5097/09.09.2009
132. Curriculum Național pentru Învățământul obligatoriu. Programe școlare pentru
clasele I -VIII, Aria curriculară: Om și societate, Religie, elaborat de Ministerul
Educației Naționale, Consiliul Național pentru Curriculum, București , 2003

134
CURRICULUM VITAE

Informații personale
Nume Constantin I. Simona
Telefon 0740180690 cmariusrodin@yahoo.com
Adresă Aleea Rândunelelor Nr.2, bl.15, sc. A, ap.19, Vâlcea
Data nașterii 18.09.1973
Sex Feminin
Experiența profesională
Perioada 1 Septembrie 2005 – până în prezent
Profesor titular – Religie ortodoxă
Școala Gimnazială nr.4 Rm. Vâlcea
Str. Calea lui Traian nr.97
Telefon: 0350416709
Unitate de învățământ preuniversitar de stat
Funcția sau postul ocupat Profesor diriginte – 2006 -2017
Membru al Consiliului C onsultativ Religie la nivelul ISJ
Vâlcea 2005 -2007, 2009 -2010, 2015 -2017;
Membru al comisiei de Mobilitate a Personalului didactic
2012 -2013;
Responsabil al comisiei Verificarea documentelor școlare
2012 -2017;
Responsabil al comisiei Notarea Ritmică și monitorizarea
absențelor școlare 2013 -2017;
Formarea continuă a personalului didactic din învățământul
preuniversitar
Proiect POSDRU : „Cadrul didactic – Un profesionist al
sistemului de învățământ” – aprilie 2013;
25 de credite profesionale;
Educație și formare
31.03 – 10.04.2017 Cursuri Perfecționare/ Formare
Casa Copului Didactic
„Mijloace moderne și creativitate în educația religioasă”
August/sep tembrie 2004 Obținerea examenului de gradul II – Universitatea

135
București
August 2000 Obținerea examenului de definitivat în învățământ –
Universitatea București
1 septembrie 1998/ 31 august 2005 Profesor titular – religie ortodoxă
Școala Gimnazială “Anton Pann” Rm. Vâlcea
Unitate de învățământ preuniversitar de stat Rm. Vâlcea
1994 -1998 Licențiat în Teologie Ortodoxă și Asistență socială
Specializarea Teologie Ortodoxă – Asistență socială
Universitatea București
Nume le și adresa angajatorului Conversie profesională – 4 semestre – specializarea
Limba și Literatura română – Universitatea Pitești,
Licențiată, 2014 -2016
120 de credite;
Seminarii/ simpozioane Evaluator olimpiada de religie ortodoxă/ faza
locală/județeană 2016 -2017
Organizator Concursul județean de religie ortodoxă
“Sfinți și Sfinți Martiri cu Moaște la noi în țară” –
noiembrie 2014
Organizator “Cerc pedagogic” Școala G imnazială Nr.4,
Rm. Vâlcea – aprilie2 014
Participant la Simpozionul interjudețean – Marea Taină a
Creștinătății – 2006, 2007, 2011
Proiecte și parteneriate Parteneriat Biserică – Școală:
Parohia Sf. Ioan Botezătorul și Școala Gimnazială Nr. 4,
2011 -2017
Calificarea/diplomă obținută Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea – Cursuri T.I.C. –
2012;
Competențe personale Limba franceză – nivel mediu
Limba italiană – nivel mediu
Competențe informatice O modestă stăpânire a instrumentelor Microsoft
Office: Word, Excel
Competențe de comunicare Sunt o persoană deschisă, dinamică, cu o capacitate bună
de comunicare și relaționare cu oamenii.
Alte competențe Spirit empatic și intuitiv

136

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnata CONSTANTIN I. SIMONA, având funcția didactică de profesor de
Religie Ortodoxă, la unitatea școlară Școala Gimnazială nr. 4 Râmnicu Vâlcea,
județul Vâlcea, declar pe propria răspundere că lucrarea cu titlul Valoarea
educativă a imaginilor religioase în dezvoltarea religios -mora lă a copilului
având coordonator științific pe pr. conf. univ. dr. Ivan Ilie, a fost elaborată
personal pe baza studierii bibliografiei de specialitate, a experienței personale și
îmi aparține în întregime. De asemenea nu am folosit alte surse decât cele
menționate în bibliografie, nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică
din alte lucrări, fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în
cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale candidatului.

Data Semnătura candidatului
……………. ……………………………..