Valentin Alin Enache Disertatie (3) [305225]

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Consumul de teren în lunca Siretului

între Bacău și Adjud

Rezumat

Lucrarea intitulată „Consumul de teren în lunca Siretului între Bacău și Adjud” [anonimizat] a geosistemului de luncă în perioada de timp cuprinsă între anii 1894 și 2018. La baza acestei lucrări au stat o serie de ipoteze precum: modificarea intensă a albiei Siretului ca urmare a defrișărilor din spațiul montan și a [anonimizat], schimbarea utilizării terenurilor din cauza accentuării impactului antropic ([anonimizat]), diminuarea suprafețelor zonelor umede, ș.a.

Pentru atingerea obiectivelor propuse s-a utilizat analiza comparativă a mai multor materiale cartografice din ani diferiți (hărți topografice din anii 1894 și 1975, ortofotoplanuri din anul 2006 și imagini satelitare din anul 2018). Pentru manipularea acestor materiale a fost utilizat softul ArcGis datorită funcțiilor sale care au permis efectuare unor serii de măsurători care au ajutat la ințelegerea modului de manifestare al consumului de teren.

În urma analizelor calitative și cantitative realizate asupra elementelor componente ale geosistemului de luncă s-au constatat următoarele: consumul de teren s-a [anonimizat] a canalelor, prin creșterea în suprafață a localităților, [anonimizat], prin diminuarea zonelor umede ș.a.

Concluzionând, lucrarea de față a adus o viziune de ansamblu asupra consumului de teren din lunca Siretului între Bacău și Adjud și poate constitui cu ușurință un suport pentru următoarele planuri de amenajare a teritoriului.

Consumul de teren este rezultatul fie al ciclului firesc de evoluție al componentelor geosistemului (pierderile de teren generate de evoluția albiei minore a râurilor) fie rezultatul acțiunilor antropice (amenajarea lacurilor de acumulare și a canalelor, creșterea în suprafață a [anonimizat] ș.a.).

Abstract

The paper titled "Land use in the Siret meadow between Bacău and Adjud" [anonimizat] 1894 and 2018. The basis of this paper was a series of assumptions such as: [anonimizat], the change of land use due to anthropogenic impact ([anonimizat]), [anonimizat].

[anonimizat] (1894 and 1975 topographical maps, 2006 aerial photography and 2018 satellite imagery) was used. ArcGis software has been used to manipulate these materials because of its functions that have made it possible to carry out a series of measurements that have helped to understand how land use has occurred.

[anonimizat]: the land use was manifested through the land losses generated by the migration of the river beds through the arrangement of the accumulation dams and channels, by the increase of local settlements, by the increase of road density and the emergence of paved roads, by the emergence of new ballasts, by diminishing the wetlands and so on.

Concluding, this paper has brought an overall view of land use from the Siret meadow between Bacău and Adjud and can easily constitute a support for the following landscaping plans. Land use is the result of either the natural evolutionary cycle of geosystem components (land losses generated by the evolution of the minor riverbed) or the result of anthropogenic actions (arrangement of accumulation lakes and canals, surface growth of living space, intensification of material construction exploitations through the appearance of new ballasts, etc.).

Cuvinte-cheie/Keywords

Consumul de teren (land consumption), pierderile de teren (loss of land), impermeabilizarea solului (soil sealing).

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

Zona de studiu

Zona de studiu se suprapune peste sectorul mijlociu al râului Siret, desfâșurându-se în lungul luncii între localitățile Bacău (reședința județului Bacău) în amonte și Adjud (municipiu al județului Vrancea) în aval.

Limita nordică a fost stabilită convențional printr-un segment de dreaptă, plasat în proximitatea localității Bijghir (județul Bacău), la vest de aceasta, segment cu desfășurarea longitudinală pe direcția vest-est. Acestă delimitarea spațială se regăsește la nord de confluența pârâului Rogoza cu Siretul, pârâu ce constituie un afluent de dreapta al văii Siretului. Este de menționat aici faptul că limita nordică a zonei de referință este plasată la est de cartierul Șerbanești din municipiul Bacău.

Limita sudică a fost stabilită convențional printr-un segment de dreaptă ce se extinde pe ambele maluri ale Siretului, la sud de Municipiul Adjud, mai exact la nord de localitatea Domnești din județul Vrancea.

Limita vestică este una mult mai complexă datorită desfășurării mari a acesteia pe malul drept al Siretului. Astfel, limita pornește de la nord de Bacău urmând cursul în aval pe Siret, trecând prin vestul localității Holt (județul Bacău), vestul localității Radomirești (județul Bacău), trece printre localitățile Ruși – Ciutea (județul Bacau) și Siretu (județul Bacău), trece pe la est de reședința de comună Nicolae Bălcescu (județul Bacău, școala localității fiind inclusă în lista monumentelor de arhitectură), secționează satul Galbeni (județul Bacău), trece prin estul localității Valea Mică (județul Bacău), pe la est de localitatea Gheorghe Doja (județul Bacău), se continuă prin estul localității Răcăciuni (județul Bacău), în aval trece pe lângă localitatea Berești (județul Bacău), continuă la est de localitățile Șișcani și Adjudul Vechi (județul Vrancea), înaintează la est de Adjud, la vest de localitatea Burcioaia (județul Vrancea), apoi se continuă până în punctul de intersecție cu limita sudică a arealului studiat, situată la nord de localitatea Domnești-Sat (județul Vrancea).

Limita estică este de asemenea una complexă și se extinde pe malul stâng al Siretului. Delimitarea pornește din vestul localitații Bijghir (județul Bacău) și continuă în aval prin sudul localității Dospinești (județul Bacău), prin vestul localităților Buhoci (județul Bacău), Buhocel (județul Bacău), Coteni (județul Bacău), Furnicari (județul Bacău), Tamași (județul Bacău), Gioseni (județul Bacău), Bazga (județul Bacău), Răcătău de Jos (județul Bacău), Dieneț (județul Bacău), Marvila (județul Bacău), Rogoaza (județul Bacău), Ciornii de Sus (județul Bacău), Ciornii de Jos (județul Bacău), Costișa (județul Vrancea), în aval întersectează localitatea Homocea (județul Vrancea), apoi trece prin vestul localității Ploscuțeni (județul Vrancea), iar în aval se continuă prin vestul localității Argea (județul Vrancea) până în punctul de intersecție cu limita sudică a arealului studiat, situată la nord de localitatea Domnești-Sat (județul Vrancea).

Din punct de vedere administrativ zona de studiu are o extindere mult mai largă pe teritoriul județului Bacău, iar segmentul sudic al arealului se află situat pe teritoriul administrativ al județului Vrancea.

Figure 1.Poziția geografică a zonei de studiu

1.2. Cadrul natural al zonei de studiu

Cadrul natural al sectorului Siretului dezvoltat între localitațile Bacău în amonte și Adjud în aval prezintă particularități care diferă atât latitudinal cât și longitudinal.

Geologia sectorul Siretului, analizată în cadrul acestei lucrări, s-a dezvoltat peste structura geologică a părții nord-vestice a Platformei Bârladului. Structural și stratigrafic zona este caracterizată de o stivă groasă de sedimente depuse de-a lungul timpului geologic în timpul a patru cicluri de sedimentare (Proterozoic-Paleozoic-Devonian, Permian-Triasic, Jurasic-Cretacic-Eocen, Badenian-Romanian). Grosimea mare a sedimentelor a făcut imposibilă interceptarea soclului Platformei Bârladului, acesta neputând fi datat cronologic. Litologia zonei este alcătuită din gresii, argile cărămizii (depuse în ciclul Permian-Triasic), calcare, argile siltite (depuse în Cretacic), nisipuri (depuse în Ponțian și Dacian, depozitele aflorează între Rugoaza și Ploscuțeni) ș.a. Mult mai recent, în Cuaternar afluenții de dreapta ai Siretului au depus în albia acestuia o mare varietate de sedimente de origine diversă, cum ar fi: nisipuri, prundișuri, argile și luturi, peste care s-au dezvoltat învelișurile geosferice de suprafață (relief, învelișul pedologic, vegetația etc. În zonă sunt prezente mișcări tectonice de subsidență care se manifestă prin mișcări pe verticală pozitive determinate la nord de localitatea Răcăciuni (județul Bacău) și negative identificate în sudul localității amintite anterior, valorile fiind de 0-2 mm/an (Mară Marin, 2004).

Relieful zonei este unul specific de luncă, în arealul studiat fiind incluse și terasele joase ale Siretului afectate de eroziunea afluenților de dreapta ai acestuia. Altitudinile variază pe direcția NNV-SSE conform înclinării generale a stratelor geologice din Podișul Moldovei, valorile oscilând între cca. 150 m în amonte și aproximativ 80 m în aval. În ceea ce privește declivitatea, în teritoriul studiat predominante sunt pantele cu valori sub 5% specifice zonelor de luncă și înterfluviilor, dispersat apărând și pante cu valori cuprinse în ecartul 5-10% identificate în sudul localității Răcăciuni precum și în alte areale. În ceea ce privește întensitatea fragmentării reliefului, aceasta are valori mici cuprinse între 0-0.5 km/km². Lunca Siretului prezintă cea mai mare dinamică datorită reliefului specific geomorfologiei fluviale caracterizat prin prezența meandrelor, a brațelor părăsite și a insulelor. Acest perimetru a luncii prezintă cel mai mare dinamism de-a lungul timpului, unii specialiști demonstrând și o migrare a albiei Siretului către est ca urmare a aportului mare de aluviuni transportate și depuse în luncă de către afluenții de dreapta ai Siretului (Popa, 2007; Beilicci, 2009; Loghin, 2009).

Particularitățile climatice ale sectorul Siretului cuprins între Bacău și Adjud prezintă ușoare diferențieri ca urmare a latitudinii diferite dintre sectorul din amonte și cel din aval precum și datorită particularităților reliefului. Per ansamblu zona de referință face parte din climatul temperat continental, temperatura medie anuală fiind de 9 °C la stația meteorologică Bacău și de 9.5 °C la stația meteorologică din Adjud, precipitațiile medii anuale fiind de 554 mm/an la Bacău și 540.70 mm/an la Adjud (Sfîcă, 2015).

Hidrografia zonei studiate este formată din râul Siret și afluenții de dreapta ai acestuia Bistrița în amonte și Trotuș în aval.

Siretul izvorăște din Carpații Păduroși din Ucraina, intră pe teritoriul României la Văscăuți și până la vărsarea în Dunăre, la sud de Galați, străbate o lungime de 559 km, ajungând să fie râul cu cel mai mare bazin hidrografic de pe teritoriul național (42.890 km² pe teritoriul României din totalul de 44.871 km² dacă se ia în calcul și bazinul hidrografic format pe teritoriul administrativ al Ucrainei) (Mară, 2004).

Bistrița are un bazin hidrografic de 7039 km² și constituie cel mai important afluent al Siretului, punctul de confluență cu acesta realizându-se în estul localității Nicolae Bălcescu pe teritoriul administrativ al județului Bacău.

Trotușul are un bazin hidrografic de 4456 km², este afluent de dreapta al Siretului și conflueză cu acesta înafara zonei de referință, în sudul localității Domnești-Sat, pe teritoriul adminsitrativ al județului Vrancea.

Culoarul Siretului a suferit multiple transformări ca urmare a impactului antropic, pe lângă îndiguiri au fost puse în exploatare trei lacuri de acumulare pentru producerea energiei electrice: Lacul de acumulare Galbeni (1983), Lacul de acumulare Răcăciuni (1955) și Lacul de acumulare Berești (1986). Aceste lacuri de acumulari au adus multiple transformări asupra elementelor din luncă.

Sectorul de referință este inclus în zona vegetației de silvostepă, în care cele mai extinse asociații vegetale ierboase sunt reprezentate de Antropogenetum ischaemum , Festucetum sulcatae, Medicagini-Festucetum valesiacae, Schlerochloa-Polygonetum avicullaris, Xanthieum strumarii și Malvo-Daturatum stramoni. Vegetația lemnoasă specifică silvostepei este reprezentată de specii precum Quercetum mixtum cotinosum și Pruno spinosae-Crataegetum. În zăvoaie predominante sunt asociații vegetale rezistente la umezeală, în zonă fiind prezente specii precum: Scirpo-Phragmitetum, Typhetum latifoliae, Glicericetum maximae, Scirpetum silvatici, Caricetum acutiformis-ripariae. Pe terenurile mai drenate se dezvoltă asociațiile de Trifolio-Lolietum și Trifolietum fragiferi. În zăvoaiele de luncă areolar se dezvoltă specii lemnoase precum Quercetum mixtum corinosum și Pruno-Spinosae-Crataegetum. Balțile și mlaștinile din lunca Siretului, aflate într-un proces de dispariție și transformare ca urmare a impactului antropic, sunt caracterizate de asociații vegetale precum Lemno-Urticularietum și Polygono-Potametum natantis (Mară Marin, 2004; Doniță, 2010).

Învelișul pedologic din sectorul mijlociu al Siretului cuprins între Bacău și Adjud constituie rezultatul proceselor pedogenetice (acumularea biologică, argiloiluvierea, alterarea cambică, gleizarea, pseudogleizarea, procesul vertic, salinizarea, alcalizarea,) care s-au manifestat în zonă și a influenței factorilor de mediu (geologie, relief, climă, hidrografie, vegetație etc.).

S-au dezvoltat soluri din clasa cernisoluri (SRTS 2012), cu tipurile cernoziom cambic format pe materiale loessoide, pietrișuri fluviatile și argile gonflante, în teritoriu fiind prezente în aria localităților Bacău, Răcăciuni, Adjud ș.a. și cernoziom argic dezvoltat pe materiale parentale reprezentate prin depozite loessoide, luturi mijlocii și pietrișuri fluviatile, în asociere cu cernoziomul cambic, prezent în aria de studiu pe terasele inferioare în proximitatea confluenței dintre râurile Siret și Trotuș (Mară, 2004).

Din clasa luvisoluri, în zona de studiu s-au format solurile brune luvosoluri pe depozite loessoide, luturi și pietrișuri fluviatile fiind prezente în proximitatea localităților Bacău, Gheorghe Doja, Răcăciuni, Rogoaza, Dienet Vale, Ploscuțeni etc. și solul proluvosol prezent în zonele mai înalte ale luncii, dezvoltat pe depozite loessoide, nisipuri grosiere și pietrișuri fluviatile.

Clasa cambisolurilor este reprezentată în zona de referință prin tipul de sol brun eutricambosol întâlnit în luncă și pe terasele coluvionate, dezvoltat pe luturi, depozite loessoide pietrișuri fluviale, nisipuri și argile gonflante. Acest tip de sol este intalnit în zona localităților Răcăciuni, Gheorghe Doja, Adjud, Nicolae Balcescu etc.

Clasa hidrisoluri este reprezentată în lunca Siretului prin tipul se sol numit cernoziomuri luvice dezvoltat în zonele în care nivelul freatic este în apropiere de suprafață, în zona localităților Berești, Șișcani și prin gleiosoluri diferențiate față de lacoviște printr-o acumulare de humus doar la partea superioară a profilului. Acestea s-au format pe depozite fluviatile și au un potențial agricol redus (Mară, 2004).

Clasa vertisolurilor apare în valea Siretului prin tipul vertosol dezvoltat pe argile gonflante, au o textură luto-argiloasă și argiloasă, favorizează procesele de gleizare și pseudogleizare și sunt reprezentate prin subtipurile: gleizat, pseudogleizat, gleizat-alcalizat.

În lunca Siretului apar și soluri din clasa antrisoluri, fiind reprezentate de tipurile: regosol menținut de acțiunea proceselor denudaționale în stadiu incipient de evoluție, dezvoltat pe depozite loessoide, luturi, nisipuri; aluviosol entic format pe aluviunile grosiere din lungul albiilor minore și pe treptele joasele ale luncii afectate frecvent de inundații și depuneri de aluviuni fine mâlo-nisipoase; aluviosolul este cel mai răspândit din sectorul Siretului cuprins între Bacău și Adjud și este format pe pietrișuri fluviatile și depozite fluviatile (Mară, 2004).

Per total, cadrul natural al sectorului de luncă al Siretului cuprins între localitățile Bacău și Adjud este unul destul de complex, cu elemente ale geosistemelor care interacționează între ele și care variază local în sectoarele zonei de referință, zona din amonte diferențiindu-se de zona din aval. Omul și acțiunile lui a influențat de-a lungul timpului particularitățile zonei de studiu exercitând un impact masiv asupra mediului și crescând consumul de teren în zonele care i-au prezentat interes. Acest aspect privitor la consumul de teren va fi abordat în subcapitolul care urmează.

1.3. Termeni și concepte

Consumul de teren reprezintă transformarea terenurilor agricole în suprafețe locuite. Uniunea Europeană vehiculează conceptul de impermeabilizarea a solului, care în accepțiunea specialiștilor reprezintă “acoperirea permanentă a unui teren și a solului cu un material artificial impermeabil precum asfalt sau beton”.

Mai mult decât atât, consumul de teren reprezintă și transformarea habitatelor naturale în zone de practicare a agriculturii intensive sau a agriculturii de subzistență. Consumul de teren este reprezentat prin trei activități: extinderea zonei construite, extinderea maximă a terenurilor care pot fi folosite pentru agricultură sau alte activități economice și exploatarea excesivă a terenurilor folosite în scop agricol. Datorită caracterului ireversibil al proceselor amintite anterior se poate vorbi și despre pierderi de teren (Laxmi, 2012). Pe langă caracterul de efect al activităților antropice, pierderile de teren pot fi și rezultatul unor factori naturali, cum ar fi eroziunea și deșertificarea. De exemplu, în Lunca Siretului, în sectorul dintre Bacău și Adjud, cele trei râuri Siret, Bistrița și Trotuș produc pierderi de teren prin erodarea ambele maluri ducând la pierderea unor importante suprafețe de teren cu utilizari diverse (terenuri arabile, pășuni, păduri etc.). Per ansamblu, consumul de teren vizează atât activități cu caracter antropic cât și activități cu caracter natural care produs schimbări radicale în teren, afectând habitatele și ciclul firesc al elementelor în natură.

Având în vedere situația alarmantă în care ne aflăm în ceea ce priveste consumul de teren agricol sau natural în favoarea extinderii în suprafață a localităților, așezările umane ridicând cele mai mari probleme, este necesar ca această problematică să reprezinte o prioritate pentru toate statele lumii, ea necesitând să fie luată în calcul în toate proiectele de amenajare a teritoriului atât la nivel național cât și la nivel local.

Comisia Europeană abordează această problematică la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, axându-se direct pe impermeabilizarea solului și oferă câteva date referitoare la tendințele acestui fenomen care, dacă nu este tratat corespunzător poate genera reale probleme pe termen mediu și lung. Astfel, pe baza datelor furnizate de Agenția Europeană de Mediu pentru trei ani de referință (1990, 2000, 2006), au fost realizate o serie de estimări care susțin faptul că gradul de ocupare a terenurilor în perioada 1990-2000 a fost în jur de 1000 km2 pe an sau de 275 ha pe zi, iar suprafețele așezărilor au crescut cu o pondere de 6%. Pentru perioada 2000-2006, rata de ocupare a terenurilor a scăzut ușor, înregistrându-se o valoare de aproximativ 920 km2 pe an, respectiv 252 ha pe zi, iar suprafața asezărilor a crescut cu 3% față de situația înregistrată în perioada amintită anterior. Comisia Europeană pune accentul pe urbanism întrucât acest fenoment ridică cele mai mari probleme comparativ cu extinderea așezărilor rurale care sunt mai blânde cu mediul natural.

La baza consumului de teren datorat de creșterea în suprafață a așezărilor urbane stau o serie de factori precum: creșterea atractivității zonelor periurbate ca urmare a prețului mai redus a locuințelor, nivelul de trai mai crescut, creșterea numărului populației și nevoia tot mai ridicată de spații de locuit (tendința actuală a populației din unele state membre ale Uniunii Europene fiind aceea ce a locui în locuințe individuale – conform Agenției Europene de Mediu), dependența autorităților locale de venituri generate de taxele și impozitele de urbanizare, precum și o lipsă generală de apreciere a resurselor de sol și a peisajului natural ca resursă limitată.

Pentru diminuarea procesului de impermeabilizare a solului și a consumului de teren Comisia Europeană prevede anumite practici menite pentru a îndeplini demersul propus. Aceste politici se axează pe două direcții în primul rând se vizează limitarea extinderii în teritoriu a localităților, iar în al doilea rând se doreste instaurarea de politici care să ducă la reabilitarea spațiului deja ocupat de către așezările umane accentuându-se procesul de impermeabilizare pe o suprafață deja construită, adică pe un teren deja consumat. Astfel, Uniunea Europeană oferă fonduri financiare pentru reabilitarea zonelor industriale dezafectate și a terenurilor contaminate, regiunile eligibile ale statelor membre putând accesa aceste fonduri. Alte direcții care să diminueze consumul de teren sunt: creșterea numărului inchirierilor locuințelor nelocuite pentru a se diminua presiunea exercitată asupra unor teritorii europene, reabilitarea centrelor urbane aflate în declin și crearea de noi locuri de muncă pentru a disipa fluxurile de oameni orientate spre periferia orașelor, reabilitarea infrastructurii de transport, adoptarea unor politici pentru protecția solului ș.a.

Este de menționat aici un aspect important și anume: orice limitare de acest gen trebuie facută în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, avându-se în vedere articolul 11 privind integrarea aspectelor legate de mediu, articolul 49 privind libertatea de stabilire a activităților economice și articolul 63 privind libera circulație a capitalurilor, precum și cu respectarea în totalitate a jurisprudenței relevante a Curții de Justiție.

1.4. Materiale și metode de lucru

Pentru analiza consumului de teren în Lunca Siretului în sectorul dintre Bacău și Adjud, un prim demers a fost obținerea vectorilor privind suprafețele de teren din zonă, clasificate după modul de utilizare a terenului. S-a dorit obținerea unor situații din perioade de timp diferite pentru a se observa tendința de manifestare a consumului de teren precum și modificările survenite în peisajul geografic al zonei de referință. Pentru acest demers au fost prelucrate materiale cartografice din ani diferiți, precum: planuri topografice în scara 1:50.000 din anul 1894, harta topografică a României din anul 1975 și ortofotoplanuri din 2006.

Aceste materiale cartografice au fost prelucrate în soft-ul Arc Gis, a cărui funcții au susținut procesele de lucru ducând la obținerea rezultatelor dorite. Astfel, au fost realizați vectorii cu suprafețele de teren în funcție de modul de utilizare. Acestor vectori le-au fost date atribute privind modul de utilizare, ulterior calculându-se suprafața acestora în hectare. Cu ajutorul vectorilor au fost realizate harta utilizării terenurilor din Lunca Siretului în sectorul dintre Bacău și Adjud pentru anii 1894, 1975 și 2006.

Datele privind suprafața vectorilor au fost exportate din tabela de atribute în programul Microsoft Excel unde au fost prelucrate pentru a se obține suprafața totală a fiecărei categorii de folosință precum și ponderea acesteia din totalul suprafeței zonei de referință. Utilizându-se datele numerice au fost realizate grafice cu suprafețele de teren în funcție de modul de utilizare precum și cu ponderea lor în totalul suprafeței zonei de studiu. Aceste grafice precum și harțile cu utilizarea terenului evidențiază clar modificările produse în zona de studiu, precum și amploarea consumului de teren.

Este de menționat faptul că, în rezultatele obținute pot apărea mici erori ca urmare a calității de execuție a materialelor cartografice existente, calitate ce poate fi afectată de subiectivismul specialiștilor care au întocmic planurile topografice, precum și de tehnica existentă la acea perioadă, anul 1894 fiind caracteristic în acest sens. Cu toate acestea, materialele disponibile au fost prelucrate, obținându-se rezultatele dorite pentru analiza consumului de teren.

CAPITOLUL 2 – UTILIZAREA TERENURILOR ȘI CONSUMUL DE TEREN

2.1. Evoluția istorică a consumului de teren

2.1.1. Consumul de teren din anul 1894

Prelucrându-se harțile topografice din anul 1894 a fost realizată harta utilizării terenurilor din Lunca Siretului între Bacău și Adjud, hartă care evidențiază situația consumului de teren din acea perioadă. Astfel, pe baza simbolurilor cartografice au fost identificate 9 categorii de utilizare a terenurilor (vegetație forestieră, vegetație ierboasă, mlaștini, zone rurale, terenuri arabile, râu, lacuri, depozite aluviale recente și areale neidentificate).

De la nord către sud, sau din amont spre aval, aceste categorii de utilizare a terenurilor au o anumită distribuție în spațiul zonei de studiu, în funcție de condițiile de mediu din zonă.

În anul 1984 vegetația forestieră de luncă ocupa suprafețe întinse, dezvoltându-se în lungul albiei Siretului și suferind multiple transformări de-a lungul timpului ca urmare a impactului antropic din ce în ce mai crescut în zonă.

Vegetația ierboasă ocupa cea mai mare suprafață din zona de luncă studiată, având o dezvoltare amplă de la limita nordică a zonei de studiu, situată în dreptul localității Bijghir (județul Bacău) până în sudul localității Galbeni (județul Bacău), în aval fiind întâlnită pe ambele maluri ale Siretului, iar în sectorul dintre Berești și Adjud avea o extindere mai amplă pe malul stâng al Siretului. În anul 1894 mlaștinile ocupau suprafețe mici fiind dezvoltate în sectorul dintre localităție Galbeni și Berești, având o dezvoltare mai amplă în sudul localității Beresti.

Zonele rurale au o dezvoltare mai amplă în amonte și una mai disipată în aval, în zona de studiu. Printre așezările rurale prezente în zonă se regăsesc: Holt, Radomirești, Radomireștii de Jos, Fundu, Galbeni (doar partea estică fiind inclusă în limitele zonei de studiu), Homocea (un mic sector vestic al localității fiind inclus în limitele zonei) și Burcioaia.

Terenurile arabile ocupau suprafețe întinse pe malul drept al Siretului în sectorul dintre localitățile Galbeni și Berești, având o dezvoltare sporadică și pe malul stâng al râului, în sectorul Bacău – Galbeni și la nord de Bacău. Această repartizare neuniformă a terenurilor arabile este influențată de particularitățile morfometrice și morfologice ale reliefului.

Râurile din zonă sunt Siretul și afluenții carpatici ai acestuia Bistrița în amonte și Trotuș în aval. Siretul are o dezvoltare amplă pe direcția nord-sud având multiple sectoarea cu meandre care constituie un pericol iminent de inundații frecvente. Bistrița și Trotușul au o direcție de curgere conformă cu direcția generală a stratelor geologice, NNV-SSE și prezintă de asemenea sectoare cu meandre, în special Bistrița. În anul 1894 exista un singur lac, surprins pe harțile topografice, cu o suprafață mică, situat în sectorul dintre Galbeni și Berești, pe malul drept al Siretului.

Depozitele aluviale s-au dezvoltat pe toată lungimea albiei Siretului, mai cu seamă în sectorul Galbeni – Berești. Areale neidentificate sunt situate pe malul drept al Siretului, în amonte de localitatea Berești, în sectorul Berești – Adjud și în aval de Adjud. În proximatea localității Adjud fiind situate și pe malul stâng al Siretului.

Figure 2. Utilizarea terenurilor în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anul 1894)

În zona de luncă a Siretului, în arealul studiat, cea mai mare întindere o avea vegetația ierboasă care avea o suprafață de 6952.06 ha, urmată apoi de vegetația forestieră care ocupa 4892.30 ha. Cu suprafețe aproximativ egale, dar cu distribuție diferită în teritoriu, sunt: râurile care ocupau o suprafață de circa 1450.98 ha, depozitele aluviale ce însumează aproximativ 1655.87 ha și arealele neidentificate ce ocupă 1833.57 ha din zona de referință.

Figure 3. Suprafața categoriilor de utilizare a terenurilor (anul 1894)

Figure 4. Ponderea suprafețelor modurilor de utilizare a terenurilor din Lunca Siretului (anul 1894)

Ca pondere din totalul suprafeței zonei de studiu (18440,97 ha) situația se prezintă astfel: vegetația ierboasă ocupă o pondere de 40,64%, vegetația forestieră deține circa 28,60%, arealele neidentificate ocupă aproximativ 10,72%, depozitele aluviale însumează un procent de 9.68%, râurile totalizează o pondere de 8.48%, iar procente foarte mici sunt deținute de zonele rurale 0,97%, mlaștini 0,90% și lacuri 0.02%.

2.1.2. Consumul de teren în anul 1975

Utilizându-se harta topografică a României din anul 1975, pe baza simbolurilor cartografice și a calității crescute a hărții, în zona de studiu au fost identificate 12 categorii de utilizare a terenurilor care oferă o imagine superioară asupra consumului de teren, comparativ cu hărțile din anul 1894, care oferă mai puține informații datorită tehnologiilor utilizate la acea vreme.

În anul 1975 în zona de studiu se pot diferenția vegetația forestieră și plantațiile forestiere, ambele categorii cuprinzând specii de salcie și plop, specifice zonei de luncă. Vegetația alcătuită din specii de arbori este regăsită în proximitatea albiei minore a râurilor, mai cu seamă în vecinătatea albiei Siretului. Ca toponime, în zona de studiu se regăsesc Pădurea Periș situată în nord-estul localității Berești, pădure de plop, a căror arbori ating în medie 18 m înălțime, Pădurea Zăvoiu Mare alcătuită din plop și salcie, situată în nordul localității Șișcani, Pădurea Chiosa situată pe malul stând al Siretului, la est de localitatea Șișcani și Pădurea Zăvoiului, larg extinsă pe malul drept al Siretului, la sud-vest de localitatea Homocea.

Vegetația ierboasă are o extindere amplă în proximitatea albiei Siretului, ocupând cel mai probabil foste arii împădurite. Acest tip de vegetație se dezvoltă cel mai amplu în sectorul Galbeni – Berești, dar este prezentă pe toată lungimea Siretului.

Mlaștinile au o extindere amplă în sectorul Berești – Adjud, dar se găsesc mici suprafețe mlaștinoase și în sectoarele Bacău-Galbeni, Galbeni-Berești. Ca o tendință generală, mlaștinile s-au dezvoltat pe malul drept al Siretului.

Zonele rurale sunt mai mari comparativ cu situația din anul 1894, regăsindu-se localitățile: Holt, Radomirești, Siretu, Galbeni (un sector estic al localității), Răstoaca, Dieneț, Homocea (un sector vestic al localității), Burcioaia, Domnești-Sat (un segment nordic al localității).

Zonele industriale au o distribuție punctiformă în arealul studiat fiind reprezentate de stații de epurare precum cea din nordul localității Holt, ferme zootehnice, precum ferma de bovine din sudul localității Radomirești, ferma de porci din estul localității Gheorghe Doja, crescătoria de vulpi argintii din nordul localității Răcăciuni, ferme de legume, precum cele din vestul localității Burcioaia și cea din nord-vestul localității Domnești-Sat, stații de sortare balast precum cea din estul localității Nicolae Bălcescu. Cu suprafețe foarte mici, dar cu o distribuție mai amplă în zonă sunt stânile, magaziile și depozitele, prezente mai ales în proximitatea localităților.

Terenurile drenate ocupă suprafețe însemnate în sectoarele Bacău-Galbeni și Galbeni-Berești, dar se regăsesc și la nord de Bacău.

Râurile au o dezvoltare amplă pe direcția nord-sud în ceea ce privește Siretul și pe direcția NNV-SSE dacă se face referire la râurile Bistrița și Trotuș. Arterele hidrografice păstrează aceeași tendință de meandrare, posibilă datorită pantei reduse a reliefului și a rocilor sedimentare friabile, slab rezistente la eroziune. Depozitele aluviale sunt prezente pe toată lungimea râurilor având o extindere mare în sectoarele cu meandre și în zonele de confluență.

Arealele neidentificate ocupă suprafețe foarte mari, având o extindere largă în sectorul Berești-Adjud, la sud de Adjud, dar și la nord de localitățile Galbeni și Bacău.

Figure 5. Utilizarea terenurilor în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anul 1975)

Figure 6. Suprafața categoriilor de utilizarea a terenurilor din Lunca Siretului (anul 1975)

După cum se poate observa în figura nr. 6, cea mai mare suprafață o ocupă arealele neidentificate care se extind pe circa 5319.55 ha, urmate apoi de terenurile drenate care au o suprafață de 3653.45 ha și care sunt dotate cu canale care sunt preponderent pentru drenaj, vegetația ierboasă care ocupă circa 3531.63 ha, depozitele aluviale care totalizează o suprafață de 2337.78 ha, râurile ce însumează o suprafață de 1587.13 ha, vegetația forestieră care ocupă 831.45 ha, plantațiile forestiere cu 504,74 ha. Cu suprafețe foarte mici se regăsesc: mlaștinile care împreună ocupă o suprafață de 391.06 ha, zonele rurale care totalizează o suprafață de 190.58 ha, zonele industrial care ocupă 46,67 ha, plantațiile de viță de vie care ocupă însumat o suprafață de 42.56 ha și care se găsesc în nordul localității Domnești-Sat și în estul localității Burcioaia și lacurile cu 4.36 ha.

Figure . Ponderea categoriilor de utilizare a terenurilor în Lunca Siretului (anul 1975)

Procentual situația din anul 1975 se prezintă astfel: arealele neidentificate ocupă 28,85%, terenurile drenate cumulează 19,81% din totalul suprafeței zonei de studiu 18440.97 ha, vegetația ierboasă ocupă un procent de 19.15%, depozitele aluviale 12,68%, râurile împreună ocupă o pondere de 8,61%, vegetația forestieră 4.51%, iar plantațiile forestiere 2.74%, mlaștinile 2.12%, zonele rurale 1.03%, vița de vie 0,23%, zonele industriale 0.25%, iar cu pondere cea mai mică se regăsesc lacurile cu 0.02%.

2.1.3. Consumul de teren din anul 2006

Analizând ortofotoplanurile din anul 2006 se observă faptul că, impactul antropic este mult mai crescut comparativ cu situația din anul 1975. Acesta se manifestă în zona de studiu prin îndiguirea malurilor Siretului pentru a se diminua riscul la inundații, captarea meandrelor râurilor, ale Siretului în special, crearea de canale precum cele din sudul localității Galbeni și Berești și nu în ultimul rând amenajarea a trei mari lacuri de acumulare (Galbeni, Răcăciuni, Berești) și baraje.

Vegetația forestieră ocupă suprafețe mai restrânse în amonte de localitatea Bacău și suprafețe mai extinse la nord de Adjud și în aval de acest oraș. Structura pădurilor rămâne aceeași, fiind formată din specii de plop și salcie.

Vegetația ierboasă are o dezvoltare amplă în amonte de Bacău, în sectorul Bacău-Galbeni, în aval de localitatea Galbeni, între lacurile Răcăciuni și Berești, în sectorul Berești – Adjud și în aval de Adjud.

Mlaștinile au o devoltare mai amplă în zona Bacăului, multe dintre ele fiind foste meandre părăsite ale râurilor, dar se întâlnesc și în nordul lacului Berești și în sudul localității Berești.

Zonele rurale au crescut în suprafață comparativ cu anul 1975, dar prezintă aceleași toponime și situri. Creșterea lor a fost susținută de dorința localnicilor de a construi noi locuințe, mai mari și mai moderne care să le asigure un stil de viață mai bun.

Zonele industriale sunt reprezentate de ferme și depozite pentru legume, balastiere pentru exploatarea materialului pentru construcții, un element nou comparativ cu situația din anul 1975 fiind reprezentat de prezența barajelor.

Terenurile arabile au o extindere foarte amplă în zona de studiu, fiind regăsite atât pe malul drep, cât și pe malul stâng al Siretului.

Depozitele aluviale au suprafețe mai restrâse datorită impactului antropic crescut, care a generat ample schimbări în albia Siretului.

Figure 8. Utilizarea terenurilor în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anul 2006)

Figure 9. Suprafața terenurilor din Lunca Siretului, pe categorii de folosință (anul 2006)

Figure 10. Ponderea categoriilor de folosință în Lunca Siretului (anul 2006)

În anul 2006, în zona de studiu cea mai mare suprafață este ocupată de terenuri arabile, acestea însumând circa 6511,37 ha, reprezentând aproximativ 35.31% din totalul suprafeței zonei. Cu valori mari este și vegetația ierboasă care cumulează o suprafață totală de aproximativ 5147,03 ha, reprezentând 27,91% din total. Lacurile de acumulare împreună cu celelalte ochiuri de apă totalizează o suprafață de circa 3294,08 ha care reprezintă 17,86% din total. Rețeaua hidrografică ocupă circa 6,26% din totalul suprafeței, având circa 1154,30 ha. Cu suprafețe foarte mici se regăsesc zonele industriale și mlaștinile. Zonele industrial ocupă circa 0.45% din total având o suprafață însumată de 82,47 ha, iar mlaștinile au o suprafață cumulată de circa 68,85 ha reprezentând 0.37% din totalul suprafeței de referință.

Figure 11. Evoluția consumului de teren în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anii 1894, 1975 și 2006)

Concluzionând, în decursul timpului, în cei trei ani de referință (1894, 1975, 2006) Lunca Siretului a fost suferit multiple transformări atât ca urmare a ciclului natural firesc al geosistemului, cât și datorită impactului antropic, care a generat ample transformări la nivelul lungii, în special. Astfel, consumul de teren prezintă situații particulare pentru fiecare perioadă de timp în care acesta a fost analizat, prelucrându-se materialele cartografice existente pentru Lunca Siretului, în sectorul său dintre Bacău și Adjud.

Rezumându-se cele trei situații prezentate anterior, s-a ajuns la următoarele concluzii privind consumul de teren din zona de studiu. Vegetația forestieră reprezentată prin pădure de plop și salcie a avut de suferit foarte mult de pe urma impactului antropic care s-a manifestat prin activități de defrișare de igienizare menite pentru a scădea riscurile potențiale din zona de luncă, precum și prin defrișarea unor importante suprafețe împădurite pentru obținerea de noi terenuri arabile fertile.

Astfel, în anul 1894 vegetația forestieră acoperea o suprafață de circa 4892,30 ha din zona de studiu, această suprafață scăzând cu aproximativ 72,68% până în anul 1975, când pădurile ocupau o suprafață de teren de circa 1339.19 ha. Suprafețele împădurite au continuat să scadă până în anul 2006,când s-a înregistrat o scădere cu circa 17.01% (228,50 ha) din totalul suprafeței împădurite din anul 1975, măsurându-se o suprafață împădurită de circa 1107,69 ha.

Vegetația ierboasă prezintă o dinamică mai accentuată în ceea ce priveste suprafața ocupată de aceasta. Astfel, în anul 1894, în zona de referință, vegetația ierboasă ocupa o suprafață totală de 6952,06 ha, aceasta limitându-se până la valoarea de 3531.63 ha cât s-a înregistrat în anul 1975, cu o rată de scădere medie anuală de aproximativ 42,22 ha. Din anul 1975 până în anul 2006, vegetația ierboasă a înregistrat o creștere cu circa 68,61% obținându-se o suprafață cu vegetație ierboasă de circa 5147,03 ha.

Terenurile arabile din zona de studiu prezintă modificări succesive în cei trei ani de referință, din acest fapt rezultând suprafețe diferite ale acestei categorii de folosință a terenului. Tendința generală este de creștere a suprafețelor agricole ca urmare a necesității tot mai crescute de terenuri noi și superioare din punct de vedere calitativ, care să genereze o producție agricolă mare. Astfel, în anul 1894 suprafețele agricole dețineau circa 1345,12 ha, iar până în anul 1975 acestea au crescut cu circa 63,18% ajungând la o suprafață totală de 3653,45 ha. Din 1975 până în anul 2006, în decursul celor 31 ani, terenurile agricole au înregistrat o creștere medie anuală de aproximativ 92,19 ha, ajungând la o suprafață totală de 6511,37 ha. Noi suprafețe arabile au fost obținute prin drenarea suprafețelor cu exces de umiditate, precum cele din sudul localității Berești, prin defrișarea pădurilor de luncă și prin desțelenirea vegetației ierboase.

În decursul timpului, în cele trei perioade de referință, depunerea de aluviuni în albia minoră a râurilor Siret, Bistrița, Trotuș a suferit modificări ca urmare a cursului natural al geosistemului, dar și din cauza impactului antropic, identificat mai cu seamă în anul 2006, când au fost înregistrate modificări atât la nivelul albiei minore cât și la nivelul bazinului hidrografic pe ansamblu. În anul 1894 depunerile aluviale totalizau o suprafață de 1655.87 ha, acestea crescând până în anul 1975 și ajungând la valoarea de 2337,87 ha. Din 1975 până în anul 2006, ca urmare a impactului antropic manifestat prin regularizarea cursului Siretului, amenajarea de canale pentru irigații, exploatarea de balast și cel mai important prin amenajarea lacurilor de acumulare Galbeni, Răcăciuni și Berești, depunerile aluviale și-au micșorat foarte mult suprafața și extinderea în albia râurilor, în anul 2006 măsurându-se o suprafață totală de 755,14 ha.

În această perioadă și suprafața albiei minore a râurilor s-a modificat ca urmare a impactului antropic, în cei trei ani de referință înregistrându-se modificări. Astfel, în anul 1894 râurile aveau o suprafață de 1450,89 ha, aceasta crescând până în anul 1975 când în urma măsurătorilor a fost înregistrată o valoare totală de 1587,13 ha. Din 1975 până în anul 2006 tendința de evoluție a albiei minore a râurilor a fost una regresivă din cauza împactului antropic accentuat, înregistrându-se o scădere cu 27,27% și o suprafață totală de 1154,30 ha.

Celalalt element hidrologic din geosistemul zonei de luncă, lacurile au suferit multiple transformări, lacurile antropice amenajate în anii 90 schimbând radical situația din zona de referință. În anul 1894 suprafața lacurilor era de 3,60 ha, iar în anul 1975 de 4,36 ha. Începând cu anii 90 situația s-a schimbat datorită amenajării celor trei lacuri de acumulare în albia râului Siret, lacuri care aveau ca scop obținerea energiei electrice și alimentarea cu apă a localităților din zonă. Astfel, pentru anul 2006 a rezultat în urma măsurătorilor o suprafață lacustră de 3294,08 ha, din care 92,77% este deținut de lacurile de acumulare, care cumulează circa 3056,14 ha. Cele trei lacuri de acumulare au fost amenajate succesiv. Lacul Galbeni a fost pus în funcțiune în anul 1983 având o suprafață 112300 m2, o capacitate de 39600 m3 și o înălțime a barajului de 24 m. Lacul Răcăciuni a fost pus în exploatare în anul 1984, având o înălțime a barajului de 29 m, o capacitate totală de 103700 m3 și o suprafață de 20000 m2. Lacul Berești a fost dat în funcțiune în anul 1985, având o înălțime a barajului de 29 m, o capacitate totală de 120000 m3 și o suprafață a luciului de apă de 18000 m2. În limitele zonei de studiu, aceste trei lacuri de acumulare înregistrează în anul 2006 următoarele suprafețe: Lacul Galbeni 248,90 ha, Lacul Răcăciuni 1405,33 ha, Lacul Berești 1401,90 ha.

Zonele umede sau mlaștinile au suferit și acestea modificări în ceea ce privește suprafața. În anul 1894 mlaștinile aveau o suprafață totală de 153,12 ha, suprafața crescând până în anul 1975 cât a fost măsurată o suprafață totală de 391,06 ha. Pentru anul 2006 a fost măsurată o suprafață totală de 68,85 ha. Privind aceste discrepante in ceea ce priveste valorile numerice ale suprafetelor, exista posibilitatea ca specialistii care au realizat hartile din anul 1894, sa se fi axat pe elementele principate, pe suprafetele mari, fiind omise suprafetele mici ale unor mlastini.

Zonele rurale, pe fondul creșterii numerice a populației și a construcției de noi locuințe, de cele mai multe ori moderne, care să asigure un stil de viață mai bun, au crescut în suprafață în cei trei ani de referință. În anul 1894 localitățile din zona de studiu aveau o suprafață totală de 165,10 ha, suprafața lor crescând până în anul 1975 când s-a înregistrat o suprafață totală de 190,58 ha. Din 1975 până în anul 2006, suprafața zonelor rurale a crescut atingând valoarea de 279,18 ha.

2.1.4. Pierderile de teren generate de amenajarea lacurilor de acumulare

Figure 12. Consumul de teren generat de amenajarea lacurilor de acumulare din Lunca Siretului (anul 2006)

Lacurile de acumulare amenajate în anii ‘90 în Lunca Siretului, în sectorul dintre Bacău și Adjud, având rol în alimentarea cu apă și obținerea de energie electrică, au consumat întinse suprafețe de teren având utilizări diferite. Acestea, împreună cu canalele de regularizare a râului, digurile și alte amenajări din albia râului au generat multiple transformări în albia minoră a Siretului producând modificări ale particularităților morfometrice ale râului.

Lacul Galbeni are o suprafață de 248,90 ha, iar raportându-ne la situația utilizării terenului din anul 1975 se poate observa că suprafața lacului se suprapune pentru un sector cu multiple meandre, sector care, cel mai probabil era afectat de inundații frecvente în perioadele ploioase. Suprafața lacului a consumat areale cu utilizare diversă: terenuri cu vegetație ierboasă 106,78 ha, depozite aluviale recente 68,72 ha, albia minoră a Siretului 68,88 ha.

Figure 13. Pierderile de teren generate de amenajarea Lacului Galbeni (anul 2006)

Lacul Răcăciuni amenajat în anul 1984 are o suprafață de 1405,33 ha și ocupă un sector de luncă mult mai amplu comparativ cu lacul de acumulare Galbeni, situat în amonte. Astfel, prin suprafața mare pe care o are generează un consum de teren accentuat, scoțând din uz suprafețe întinse cu utilizare agricolă (terenuri arabile 266,97 ha), suprafețe împădurite cu vegetație de plop și salcie 278,88 ha (acest aspect ducând la diminuarea suprafeței zonelor împădurite între anii 1975 și 2006), 212,43 ha depozite aluviale recente, 165,71 ha areale neidentificate, 251,44 ha albia minoră a Siretului.

Figure 14. Pierderile de teren generate de amenajarea lacului Răcăciuni (anul 2006)

Lacul Berești amenajat în anul 1985 are o suprafață de 1401,90 ha și este situat în proximitatea localității Berești. Având o suprafață foarte mare, scoate din uz întinse suprafețe de teren cu utilizări diverse: 152,19 ha vegetație forestieră, 557,24 ha areale neidentificate, 239,53 ha depozite aluviale recente, 316,87 ha vegetație ierboasă, 140,02 ha albia minoră a Siretului.

Figure . Pierderile de teren generate de amenajarea Lacului Berești (anul 2006)

Per ansablu, lacurile de acumulare Galbeni, Răcăciuni și Berești amenajate în lunca Siretului au produs importante schimbari geosistemului, precum: mutarea unor constructii antropice (locuinte, spații de depozitare, stâne), desființarea unor artere de circulație rutieră, inundara unor îndinse suprafețe de teren, creșterea umidității solului prin inundarea terenurilor din coada lacurilor. Cu toate acestea, lacurile de acumulare din lungul Siretului prezintă și aspecte pozitive, respectiv: obținerea de energie electrică, alimentarea cu apă a localităților, regularizarea cursului Siretului.

Figure 16. Dinamica lacurilor de amenajare din Lunca Siretului (anii 2006 și 2018)

Figure 17. Dinamica lacurilor de acumulare din Lunca Siretului (2006-2018)

Lacurile de acumulare din Lunca Siretului, în sectorul său între Bacău și Adjud, au cunoscut sensibile modificări în suprafață între anii 2006 și 2018. Aceste modificări de suprafață au fost identificate prin prelucrarea ortofotoplanurile din anul 2006 și a imaginilor satelitare din anul 2018. În acești doi ani de referință suprafața totală cumulată, a celor trei lacuri de acumulare a scăzut cu 146.01 ha, de la 3067,83 ha cât a rezultat în urma măsurătorilor pentru anul 2006 la 2921,82 ha, valoare obținută pentru anul 2018. Dintre cele trei lacuri de acumulare, Lacul Berești este singurul care a înregistrat o creștere în suprafață cu circa 241,54 ha, de la 1405.36 ha în anul 2006, la 1646.90 în anul 2018. Lacul Galbeni a scăzut în suprafață în perioada de timp amintită anterior, de la 260.58 ha în anul 2006, la 165.27 ha în anul 2018, înregistrând o scădere cu 95.30 ha. Lacul Răcăciuni a înregistrat și acesta o micșorare în suprafață, de la 1401,90 ha cât avea în anul 2006, la 1109,64 ha măsurate pentru anul 2018, scăderea fiind de circa 292,26 ha.

2.1.5. Dinamica albiei minore a râurilor din zona de studiu.

Din 1894 și până în anul 2018, aspectul general al albiei minore a celor trei râuri din zona de studiu, Siret și afluenții de dreapta ai acestuia Bistrița și Trotuș, a suferit multiple transformări, mai cu seamă datorită impactului antropic din zonă.

Figure 18. Dinamica albiei minore a râurilor Siret, Bistrița și Trotuș (anii 1894, 1975, 2018)

În această perioadă s-a înregistrat o modificare a formelor și dimensiunilor meantrelor celor trei râuri, a lungimii și a lățimii albiilor minore și nu în ultimul rând a fost modificat cursul râurilor. Per ansamblu s-a înregistrat o tendință de migrare către est a albiilor minore a râurilor, provocată de înclinarea generală a stratelor din Podișul Moldovei pe direcția NNV-SSE și de aportul crescut de sedimente transportate și depuse în albia Siretului de către afluenții acestuia Bistrița și Trotuș. Cantitatea de sedimente fiind impresionantă din punct de vedere cantitativ, este dificil de mobilizat de către apele Siretului, o bună parte dintre acestea rămânând în locul de depunere, ducând la formarea insulelor de nisip.

Figure 19. Dinamica suprafeței albiei minore a râurilor (anii 1894, 1975, 2006)

După cum se poate observa în figura 19, suprafața albiilor minore ale râurilor au crescut din anul 1894 până în anul 1975, de la 1450.98 ha la 1587,13 ha, creșterea fiind de circa 136,14 ha. Din 1975 până în anul 2006 suprafața albiilor minore s-a micșorat cu circa 432,83 ha, ajungând la o suprafață totală de 1154, 30 ha. Aceste modificări sunt rezultatul impactului antropic, manifestat prin amenajarea celor trei lacuri de acumulare (Lacul Galbeni, Lacul Răcăciuni și Lacul Berești), a canalelor din aval de cele trei lacuri, precum și prin îndiguirea cursurilor râurilor, în special cursul Siretului.

2.2. Consecințele evenimentelor istorice și ale legislației asupra consumului de teren

Analizându-se evoluția consumului de teren de-a lungul timpului, se poate observa că, în ultimul secol, terenurile agricole, în special au avut foarte mult de suferit ca urmare a contextului legislativ care, a provocat intense transformări la nivelul terenurilor agricole și nu numai. Astfel, în cele ce urmează vor fi prezentate o serie de legi ale fondului funciar care au schimbat radical peisajul terenurilor agricole din România, aici incluzându-se și zona de referință a acestuit studiu.

Adoptată în contextul reformei agrare din România, Legea 187 din 23 martie 1945 viza următoarele: mărirea suprafețelor gospodăriilor țărănești care aveau mai puțin de 5 ha, crearea de noi gospodării pentru țăranii fără pământ, amenajarea unor gradini de zarzavaturi în apropierea orașelor, înființarea unor școli agricole și ferme experimentale. Această lege viza două direcții generale, pe de o parte se dorea exproprierea terenurilor deținute de anumite categorii de persoane, aceste terenuri ajungând inițial în proprietatea Statului, iar pe de altă partea se viza împroprietărirea țăranilor cu pământ.

Astfel, erau trecute în proprietatea Statului următoarele:

Pământurile și proprietățile agrare de orice tip care aparțineau germanilor și românilor de naționalitate germană, care au colaborat cu Germania în timpul conducerii lui Hitler;

Pământurile criminalilor de război și a celor vinovați de pagubele provocate statului Român;

Pământurile cetățenilor care s-au refugiat în țări cu care România era în război sau în străinătate după data de 23 August 1944;

Terenurile și toate bunurile agrare ale celor absenți, ș.a.

Excepția de la fenomenul exproprierii faceau următoarele categorii: orezăriile existente, bunurile agricole aparținând mănăstirilor și ale altor organe de cult, bunurile Domeniilor Coroanei, ale Eforiilor și Așezămintelor spitalicești, precum și cele ale Academiei Române, Casei Școlilor și a celorlalte lăcașuri de cultură și în general toate bunurile care făceau parte din patrimoniul Statului.

Împroprietărirea țăranilor cu pământ se făcea prin întermediul unui Comitet local de împroprietărire, la nivel de comună, alcătuit din 7-15 membrii care reprezintă localnici fără pămând sau care au mai puțin de 5 ha în posesie.

Procesul împroprietăririi prezintă următoarele aspecte generale:

La împroprietărire vor avea prioritate ostașii care au fost concentrați sau mobilizați și cei care au luptat împotriva Germaniei în timpul conducerii lui Hitler;

Mărimea loturilor nu va depăși 5 ha;

Noii împroprietăriți plătesc în bani sau în natură 10% din prețul de cumpărare, restul prețului urmând să fie plătit în rate pe 10 ani, pentru cei cu puțin pămând sau pe 20 ani ,pentru cei fără pământ;

Gospodăriile noi formate nu pot fi vândute, împărțite, date în arendă, acest lucru fiind posibil numai în cazuri speciale și doar cu acordul Ministerului Agriculturii;

Împroprietăritul primește pământ eliberat de orice datorie sau obligație; ș.a.

Un alt context care a adus impresionante modificari în ceea ce privește consumul de teren, a fost instaurarea colectivizării în România. Procesul colectivizării a fost adoptat în România în anul 1949 și a durat până în anul 1962, având o mică perioadă de stagnare între anii 1953-1956, dar revenind apoi cu agresivitate, fiind dus la final în anul 1962. Acest proces a constat în confiscarea aproape în totalitate a terenurilor agricole deținute de cetățeni și înființarea unor cooperative agricole. Cei care se opuneau procesului erau tratați cu violență, uciși, arestați, deportați, iar averile lor erau confiscate de Stat.

Ulterior, odată cu căderea regimului comunist în România (anul 1989), situația terenurilor agricole s-a schimbat radical prin întermediul Legii nr. 18 din anul 1991. Această lege, prin prevederile sale, avea ca scop reîmproprietărirea cetățenilor cu pământ, pamânturi care au fost confiscate de către comuniști și folosite pentru constituirea cooperativelor agricole de producție.

Procesul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate avea următoarele prevederi:

Reconstituirea dreptului de proprietate se face în limita unei suprafețe de 10 ha de familie, în echivalent arabil. Aceștia pot solicita prin cerere diferența de teren dintre această suprafața și suprafața terenurilor care au fost confiscate prin colectivizare.

Pentru a dovedi suprafața de teren adusă în colectivitate, cetățenii trebuie să aducă documente declarative, precum: acte de proprietate, carte funciară, cererile de inscriere în cooperativa etc.

Terenurile cooperativelor agricole localizate în extravilanul localităților devin proprietatea cooperatorilor sau moștenitorilor acestora în cazul în care persoanele au decedat și există acte doveditoare privind acceptarea moștenitorului.

În localitățile cu cetățeni români aparținând minorității germane sau în care locuiesc persoane care au fost deposedate de terenuri, se va realiza împroprietărirea cu terenuri din rezerva comisiilor.

Terenurile din extravilan preluate în cooperativa agricolă, precum și terenurile pentru care nu s-au întocmit cereri de restituire vom rămâne la dispoziția comisiei.

Li se acordă terenuri și cetățenilor care au muncit în cooperativa agricolă pe o perioadă de cel puțin 3 ani, chiar dacă nu au adus teren în cooperativă.

În cazul în care nu mai rămân terenuri în cooperativa agricolă pentru a se acorda pământ și categoriei de persoane amintite anterior, comisia are dreptul de a micșora cota de pământ astfel încât să primească și această categorie.

La cererea parohiilor, comisia va acorda o cotă de până la 5 ha pentru fiecare parohie sau de până la 10 ha pentru mănăstiri.

Terenurile din intravilat, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, cooperatorilor pentru ridicarea de locuințe, vor rămâne în posesia respectivilor, indiferent de originea terenurilor.

Terenurile proprietatea statului aflate în exploatare în cadrul cooperativelor de producție rămân la dispoziția comisiilor pentru a fi atribuite celor îndreptățiți prin lege.

Terenul acordat prin împroprietărire nu poate fi înstrăinat în urmărorii 10 ani.

Aceste prevederi ale Legii nr. 18 din anul 1991 a dus la fărâmițarea terenurilor agricole, ducât la crearea unor parcele de dimensiuni mici, orientate de cele mai multe ori pe direcția deal-vale, iar în cazul terenurilor limitrofe luncii Siretului pot constitui surse de aluviuni depuse. Acestă orientare a parcelelor, mai cu seamă pe versanții înclinați, a dus la realizarea unor lucrări agricole pe direcția deal-vale, fapt ce a dus în final la accentuarea proceselor de eroziune în suprafață și în adâncime, care au generat degradarea solurilor și a terenurilor agricole. În zonele cu terenuri în pantă, această degradare a solului s-a manifestat prin decaparea orizontului bioacumulativ de la suprafața profilului de sol, prin îndepărtarea orizonturilor intermediare ajungându-se la orizontul C, sau cel mai grav prin apariția formelor de eroziune în adâncime (ogașe, ravene), forme foarte severe care scot din uzul agricol, an de an, importante suprafețe de teren.

Ulterior, prevederilor Legii nr. 18 din anul 1991, le-au fost aduse modificări prin alte legi ale fondului funciar, precum: Legea nr. 169 din 1997 și Legea nr.1 din 11 ianuarie 2000.

2.3. Raportul dintre consumul de teren din România și cel din Europa

Pentru a se înțelege mai bine amploarea fenomenului reprezentat de consumul de teren se consideră a fi necesară o ilustrare a acestui fenomen la nivel european pentru a se observa diferențele dintre statele europene și România.

După cum se poate observa în figura 20, care evidențiază într-o manieră cantitativă dimesiunea fenomenului studiat, se poate conchide faptul că în perioada dintre anii 2009 și 2012 se înregistrează o tendință generală de creștere a consumului de teren, excepție făcând state precum: Islanda, Norvegia, Muntenegru, Letonia, Lituania, Croația, Bosnia și Herțegovina, țări în care s-a înregistrat o scădere a consumului de teren în anul 2012, comparativ cu situația din 2009. Acest fapt a fost posibil, cel mai probabil, datorită unei legislații stricte privind consumul te teren, precum cea din Letonia. În acest stat european există restricții privind amenajarea teritoriului în Golful Riga, pe coasta Mării Baltice. Mai mult decât atât sunt protejate pădurile din jurul orașelor, care au rol în diminuarea extinderii haotice a mediului urban. În Albania, Turcia și Serbia situația consumului de teren din anii 2009 și 2012 a rămas constantă, fără a se înregistra modificări.

La nivel european clasamentul privind consumul de teren din anii 2009 și 2012 plasează pe primele 7 locuri, cu valorile cele mai mari, tările: Germania (18227,85 km² în anul 2009 și 18478,03 km² în anul 2012), Franța (18026,43 km² în anul 2009 și 18283,95 km² în anul 2012), Italia (9220,94 km² în anul 2009 și 11511,11 km² în anul 2012), Anglia (8511,59 km² în anul 2009 și 8584,34 km² în anul 2012), Polonia (7754,54 km² în anul 2009 și 7848,34 km² în anul 2012), Spania (7185,06 km² în anul 2009 și 8399,43 km² în anul 2012), Turcia (6425,21 km² în anul 2009 și 6425,21 km² în anul 2012).

Cu o situație alarmantă privind consumul de teren, se prezintă și România, în care, din anul 2009 până în anul 2012 consumul de teren a crescut cu 143.04 km², de la 3766,67 km² la 3909,71 km². În prezent situația, cel mai probabil, este la fel de critică datorită construcțiilor masive, mai ales la periferia marilor orașe.

Cu valorile cele mai mici ale consumului de teren, se regăsesc țări precum Luxemburg (130,61 km² în anul 2009 și 133,98 km² în anul 2012), Muntenegru (109,11 km² în anul 2009 și 104,97 km² în anul 2012), Malta (47,84 km² în anul 2009 și 51,41 km² în anul 2012), țări în care, cel mai probabil, consumul de teren este influențat și de suprafața mică a statelor. Dintre aceste state, Muntenegru este singurul în care consumul de teren a scăzut din anul 2009 până în anul 2012, înregistrându-se o diminuare cu 4.12 km². În Luxemburg și Malta creșterile consumului de teren au valori aproximativ asemănătoare, înregistrându-se o creștere cu 3.36 km² în Luxemburg și cu 3.57 km² în Malta.

Figure 20. Consumul de teren în Europa în anii 2009 și 2012

(Sursă date: European Environment Agency)

În figura nr.21 este evidențiat raportul procentual dintre consumul de teren și suprafața țărilor din Europa, atât pentru anul 2009 cât și pentru anul 2012.

După cum se poate observa, în top 5 state cu cea mai mare pondere a consumului de teren din suprafața țării, se regăsesc: Malta (15.14% în anul 2009 și 16.27% în anul 2012), Olanda (7,71% în anul 2009 și 8,07% în anul 2012), Belgia (7,39% în anul 2009 și 7,56% în anul 2012), Luxemburg (5,05% în anul 2009 și 5,18% în anul 2012), Germania (5,01% în anul 2009 și 5,17% în anul 2012). Din situația relatată mai sus reiere faptul că suprafața țării are o influență importantă asupra consumului de teren. Astfel, Malta care are cea mai mică valoare a consumului de teren la nivel european, reușește să aibă cea mai mare pondere a consumului de teren din suprafața țării (316 km²).

În clasamentul de față, România se află pe poziția 25, fiind urmată de țări precum: Grecia (1.35% în anul 2009 și 1.445 în anul 2012), Letonia (1.12% în anul 2009 și 1.11% în anul 2012), Bosnia și Herțegovina (1.09% în naul 2009 și 1.08% în anul 2012) ș.a. În România, consumul de teren înregistrează în anul 2009 o pondere de 1.58% din suprafața țării, iar în anul 2012 ponderea a atins valoarea 1.64%.

Pe ultimele 4 poziții în clasament, se situează țările nordice ale Europei, Finlanda (0.67% în anul 2009 și 0.68% în anul 2012), Suedia (0.51% în anul 2009 și 0.51% în anul 2012), Norvegia (0.28% în anul 2009 și 0.27% în anul 2012) și Islanda (0.15% în anul 2009 și 0.14% în anul 2012).

Finlanda a înregistrat o creștere ușoară cu 0.01%, în timp ce Norvegia și Islanda au înregistrat scăderi ale ponderii, cu 0.01%. Singura care păstrează o situație constantă este Suedia, întrucât aceasta nu a înregistrat creșteri ale consumului de teren în perioada 2009-2012.

Pentru a se evidenția mai profund fenomenul consumului de teren la nivel european a fost calculat un alt indicator reprezentat de raportul dintre consumul de teren și populație. Pentru acest demers au fost folosite date statistice privind populația, preluate de pe site-ul Eurostat și date referitoare la consumul de teren, luate de pe site-ul European Environment Agency. Datele din figura 22 au fost structurate tot sub forma unui clasament pentru a se observa mai precis diferențele dintre statele europene.

Figure 22. Consumul de teren raportat la populația statelor europene (anii 2009 și 2012)

(Sursă date: European Environment Agency și Eurostat)

Pe primele 4 locuri, cu cele mai mari valori ale raportului analizat se află Islanda (483.79 m²/loc. pentru anul 2009 și 451,24 m²/loc. pentru anul 2012), Lituania (481.40 m²/loc. în anul 2009 și 439,15 m²/loc. în anul 2012), Finlanda (425,71 m²/loc. pentru anul 2009 și 426.06 m²/loc. pentru anul 2012) și Cipru (409.39 m²/loc. pentru 2009 și 416.01 m²/loc. pentru 2012). Dintre aceste țări, Islanda prezintă situația cea mai interesantă. În clasamentul privind suprafața de teren consumat această țară se situa printre statele cu cele mai mici valori, iar în clasamentul privind ponderea consumului de teren din suprafața țării, era statul cu cea mai mică valoare înregistrată. O justificare în acest sens ar fi numărul mic de locuitori, respectiv 319368 la 1 ianuarie 2009 și 319575 la 1 ianuarie 2012. Scăderea raportului consum de teren/populație scade între cei doi ani de referință pe fondul diminuării consumului de teren și creșterii populației.

În acest clasament România se plasează pe poziția 25 înregistrând pentru acest raport valorile următoare: 184.28 m²/loc. pentru anul 2009 și 194.55 m²/loc. pentru anul 2012. Această creștere a raportului cu 10,27 m²/loc. s-a realizat pe fondul unei scăderi a populației cu 344294 locuitori și o creștere a consumului de teren cu 143.04 km². Situația consumului de teren din Romania prezintă diferențieri ca urmare a unor situații particulare. Românii care au emigrat în alte țări au construit locuințe moderne care au dus la creșterea consumului de teren. Mai mult decât atât legislația românească permite deținerea mai multor locuințe, fapt ce a favorizat creșterea consumului de teren.

Cu valorile cele mai mici ale acestui raport se regăsesc Malta (116,43 m²/loc. pentru anul 2009 și 123.13 m²/loc. pentru anul 2012) și Turcia (89.84 m²/loc. în anul 2009 și 85.99 m²/loc. în anul 2012). Malta a înregistrat o creștere cu 6.71 m²/loc. a raportului, în timp ce Turcia înregistrează o scădere cu 3.86 m²/loc.

CAPITOLUL 3 – EFECTELE CONSUMULUI DE TEREN

Consumul de teren, proces cu caracter divers, antropic și natural, produce efecte multiple la nivelul peisajului geografic, după cum urmează: degradarea terenurilor manifestată în zona de luncă a Siretului prin eroziunea în suprafață, acidifierea solurilor, compactarea solurilor etc.; degradarea habitatelor (diminuarea zonelor umede din zona de luncă a Siretului); pierderea sau compactarea solului prin activități agricole (utilizarea agregatelor agricole de mare tonaj în procese precum semănat, recoltat etc.) sau prin construirea de clădiri și zone industriale (creșterea în suprafață a zonelor rurale din Lunca Siretului, precum și a fermelor legumicole și zootehnice); impermeabilizarea solurilor prin construirea de clădiri, drumuri asfaltate sau trotuare din material impermeabil; și nu în ultimul rând perturbarea ciclurilor naturale a elementelor din natură.

3.1. Consumul de teren în aval de lacurile de acumulare

Pentru evidențierea acestor efecte ale consumului de teren au fost alese trei zone eșantion din Lunca Siretului, după cum urmează: zona din aval de Lacul Galbeni, arealul din aval de Lacul Răcăciuni și sectorul de luncă din aval de Lacul Berești. Toate cele trei zone eșantion se întind de la barajul lacurilor până la capătul canalului amenajat antropic, zonă în care Siretul începe să meandreze din nou. Pentru analiza consumului de teren realizat de exploatările de materiale de construcție a mai fost aleasă încă o zonă eșantion situată în aval de orașul Adjud, datorită unei densități mari a balastierelor.

Consumul de teren din aval de Lacul Galbeni

Figure 23. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Galbeni

Figure 24. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Galbeni (anul 1894)

Figure 25. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1894)

Figure 26. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Galbeni (anul 1975)

Figure 27.Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1975)

Figure 28. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Galbeni (anul 2006)

Figure 29. Ponderea categoriilor de folosință din totalul suprafeței zonei (anul 2006)

Figure 30. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Galbeni

Vegetația forestieră din aval de Lacul Galbeni este prezentă în anul 1894 pe întinse suprafețe în proximitatea albiei minore a Siretului, având o extindere mai amplă pe malul drept. Din 1894 până în 1975 și 2006, vegetația forestieră a suferit mult de pe urma activităților antropice, ajungând ca în anul 2006 să ocupe suprafețe foarte restrânse în coada lacului de acumulare Răcăciuni. În anul 1894 pădurile ocupau o suprafață de 396, 97 ha reprezentând aproximativ 27,29 % din suprafața zonei (1454,68 ha). În anul 1975 suprafețele împădurite ocupau numai 2,8% din zona analizată, însumând o suprafață de circa 40,65 ha, iar în anul 2006 dețineau o suprafață de 35,58 ha, ce reprezenta 2,45% din suprafața zonei.

Vegetația ierboasă a ocupat întinse suprafețe din zona de luncă analizată, în cei trei ani de referință. Ceea ce este de subliniat la evoluția suprafețelor ocupate cu vegetație ierboasă este faptul că, pe de o parte au scăzut în suprafață datorită schimbării modului de utilizare a terenului, devenind suprafețe arabile, iar pe de altă parte au crescut în suprafață, în unele areale, datorită defrișării pădurilor. În anul 1894 ocupau o suprafață de 6232.05 ha (42,83%), în anul 1975 dețineau o suprafață de 397,83 ha (27,35%), iar în anul 2006 suprafața vegetației ierboase a ajuns la un total de 568, 99 ha (39,11%) pe fondul defrișărilor masive.

Arabilul sau terenurile arabile, utilizate cu precadere pentru cultura cerealelor, au crescut în suprafață în toți cei trei ani de referință ocupând suprafețe din ce în ce mai mari pe ambele maluri ale Siretului, dar cu o extindere mai mare pe malul stând datorită reliefului cu pantă mai redusă. În anul 1894 terenurile arabile ocupau suprafețe mici de circa 173.42 ha (11.92%), în anul 1975 suprafețe arabile erau mult mai extinse ajungând la o suprafață totală de 485.21 ha (33,36%), iar în anul 2006 au ajuns la o suprafață mult mai mare, de circa 646.34 ha (44,43%).

Zonele rurale ocupă suprafețe foarte restrânse în zona eșantion situată în aval de lacul Galbeni, dar conform așteptărilor suprafața localităților a crescut, ducând la impermeabilizarea și tasarea solurilor. În anul 1894 ocupau o suprafață de 4,35 ha (0.30%), în anul 1975 suprafața totală a zonelor rurale a ajuns la 4,68 ha (0.32%), iar în 2006 suprafață cumulată era de 5.99 ha (0.41%).

Depozitele aluviale recente din lunca Siretului au crescut în suprafață între 1894 și 1975, ajungând de la 168.40 ha (11.58%) la 186 ha (12.79%), iar în anul 2006 ocupau o suprafață de 9.68 ha (0.67%), din cauza amenajării canalului din aval de lac.

Figure 31. Dinamica suprafeței albiei minore a Siretului în aval de Lacul Galbeni

Suprafața albiei minore a Siretului a suferit o evoluție asemănătoare cu cea a depozitelor aluviale recente. Din 1894 până în anul 1975 a crescut în suprafață ca urmare a ciclului firesc de dezvoltare al meandrelor și a lățimii albiei minore, determinate de eroziunea laterală a râului. În 1894 albia minoră deținea o suprafață totală de 88.52ha, suprafață care a crescut și a ajuns în anul 1975 la 189.37 ha. Din 1975 până în anul 2006 suprafața albiei minore a Siretului a scăzut, ajungând la un total de 147.57 ha, la baza acestei diminuări a cursului râului stând amenajarea canalului din aval de Lacul Galbeni.

Consumul de teren din aval de Lacul Răcăciuni

Analiza consumului de teren din aval de lacul de acumulare Răcăciuni, pune în evidență aceeași tendință de evoluție a utilizării terenurilor și anume schimbarea modului de folosință a terenurilor, prin diminuarea suprafeței anumitor categorii și creșterii suprafețelor altora.

Evoluția constantă a meandrelor râului Siret a generat, prin eroziune, intense pierderi de terenuri cu utilizare diversă, în cea mai mare parte fiind areale cu vegetație ierboasă, forestieră sau întinde suprafețe cu depuneri aluviale recente. Defrișarea masivă a pădurilor de luncă a dus la pierderea stabilității malurilor, iar eroziunea a devenit mai accentuată susținând meandrarea râului.

Situația schimbării modului de folosință a terenurilor prezentă în aval de lacul Răcăciuni este identică cu cea din aval de lacul Galbeni, manifestată tot prin diminuarea suprafețelor împădurite în favoarea vegetației ierboase sau a terenurilor agricole. Pe lângă aceasta, suprafețele cu vegetație ierboasă au pierdut teren în favoarea formării de noi terenuri arabile, situație foarte bine pusă în evidență pe malul stâng al Siretului.

Figure 32. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Răcăciuni

Figure 33.Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Răcăciuni (anul 1894)

Figure 34. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței (anul 1894)

Figure 35. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Răcăciuni (anul 1975)

Figure 36. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1975)

Figure 37. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Răcăciuni (anul 2006)

Figure 38. Ponderea categoriilor de folosință din totalul suprafeței zonei (anul 2006)

Figure 39. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Răcăciuni

Terenurile arabile, în decursul celor trei ani de referință au crescut în suprafață pe fondul necesității unor noi terenuri fertile pentru practicarea agriculturii. Astfel, în 1894 arabilul ocupa o suprafață de 154.96 ha (9.34% din suprafața totală a zonei eșantion, de 1657,63 ha), în 1975 totaliza o suprafață de 739.55 ha (44.61%), iar în anul 2006 terenurile arabile cumulau o suprafață de 742,58 ha (44,79%).

Vegetația forestieră prezintă o regres care s-a finalizat cu dispariția pădurilor din aval de Răcăciuni. Dacă în anul 1894 pădurile ocupau o suprafață de 467,57 ha (28.20%), în anul 1975 au ajuns la situația în care pădurile ocupau numai 4.91 ha (0.29%), urmând ca în anul 2006 să dispară din zonă, pe alocuri rămânând numai câțiva arbori solitari.

Vegetația ierboasă prezintă aceeași tendință de evoluția ca cea din aval de lacul Galbeni, scăzând în suprafață din anul 1894 până în anul 1975, de la 627,85 ha (37,87 %) la 395,25 ha (23,84 %). Pentru anul 2006 a fost identificată o suprafață totală de circa 663,01 ha, reprezentând 39,99 % din suprafața zonei eșantion.

În decursul celor 3 ani de referință mlaștinile au scăzut în suprafață, ajungându-se la dispariția acestora în anul 2006. În 1894 mlaștinile ocupau circa 0,98% din zona din aval de Răcăciuni, reprezentând o suprafață de 16,29 ha, iar în anul 1975 s-a ajuns la o suprafață de 11,43 ha (0,68 %).

Depozite aluviale recente au înregistrat o creștere în suprafață între anii 1894 și 1975, ajungând de la o suprafață totală de 233.31 ha (14.07 %) la 353.30 ha (21.31%). De atunci și până în anul 2006 suprafețele depozitelor aluviale recente s-au micșorat, ajungându-se la un total de 53.23 ha, reprezentând 3.21% din zona de referință.

Figure 40. Dinamica suprafeței albiei Siretului în aval de Răcăciuni

Pe fondul intenselor modificări antropice realizate de societatea umană în aval de Răcăciuni, manifestate în primul rând prin amenajarea unul canal de regularizare al râului Siret, suprafața totală a albiei minore a înregistrat modificări. Dacă în anul 1894 albia minoră avea o suprafață de 150,61 ha (9,09%), în anul 1975 albia minoră avea o suprafață totală de 123.42 ha (7,44%). Din 1975 până în anul 2006 suprafața albiei minore a Siretului a crescut, ajungându-se la un total de 163,06 ha, reprezenând 9.83% din zona de referință.

Consumul de teren din aval de Lacul Berești

Consumul de teren din aval de lacul Berești prezintă o tendință similară de evoluția a categoriilor de utilizare a terenurilor, conformă cu situațiile prezentate anterior, în celelalte două zone eșantion. Astfel, pădurile au scăzut foarte mult în suprafață în cei trei ani de referință, pe de o parte vegetația ierboasă a ocupat fostele suprafețe împădurite câștigând teren, dar pe de altă parte au pierdut terenuri în favoarea agriculturii, datorită necesității tot mai crescute de terenuri arabile fertile. Zonele umede reprezentate de mlaștini și-au limitat foarte mult suprafață, datorită lucrărilor de desecare și drenaj demarate cu scopul obținerii de noi suprafețe agricole.

Figure 41. Dinamica consumului de teren din aval de Lacul Berești

Figure 42. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Berești (anul 1894)

Figure 43. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1894)

Figure 44. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Berești (anul 1975)

Figure 45. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1975)

Figure 46. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Berești (anul 2006)

Figure 47. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilo din totalul suprafeței (anul 2006)

Figure 48. Consumul de teren în aval de Lacul Berești

Vegetația forestieră deținea în anul 1894 o suprafață totală de circa 523.85 ha care reprezenta 39.44 % din totalul zonei 1328,01 ha, iar în anul 1975 a ajuns la o suprafață de 123.95 ha (9.33%). Din 1975 până în anul 2006 suprafețele forestiere s-au limitat, ajungându-se la un total de 66,20 ha, reprezentând 4.98 %.

Vegetația ierboasă a scăzut în suprafață din anul 1894 până în anul 1975 de la 379.73 ha (28.59%) până la 103,99 ha (7.83%), iar până în anul 2006 suprafața totală a arealelor ocupate cu vegetație ierboasă a ajuns la valoarea de 587.17 ha, reprezentând circa 44.215 din suprafața totală a zonei eșantion.

Depozitele aluviale recente au înregistrat o ușoară creștere între anii 1894 și 1975, ajungând de la 183.07 ha (13.78%) cât dețineau în anul 1894, la 197.86 ha în anul 1975, reprezentând 14.89 % din zona de referință. În anul 2006 depozitele aluviale recente ocupau o suprafață totală de 110.20 ha, reprezentând circa 8.29% din totalul suprafeței zonei.

În anul 2006 suprafețele arabile din aval de Lacul Berești ocupau o suprafață totală de 380.28 ha, reprezentând 28.63% din zona de referință.

Figure 49. Dinamica suprafeței albiei Siretului în aval de Lacul Berești

Cursul Siretului, în aval de lacul Berești a suferit multiple transformări de ordin antropic, prin lucrări de amenajare și de regularizare a cursului râului. Astfel, amenajarea canalului din aval de lac a dus la crearea unui curs liniar, în exteriorul canalului ramânând doar mici meandre ale vechiului curs. În anul 1894 albia minoră a Siretului deținea o suprafață totală de 144.11 ha (10.85%), în anul 1975 avea o suprafață de 90.5 ha, reprezentând 6.81% din zona analizată, iar în anul 2006 a ajuns la o suprafață totală de 88,41 ha, reprezentând 6,65% din zona analizată.

3.2. Diminuarea suprafețelor zonelor umede

Zonele umede reprezintă medii terestre complexe care se formează în urma contactului dintre uscat și apă. Noțiunea de zonă umedă este de dată mai recentă, fiind folosită pentru prima dată în anul 1956, atunci când a fost formulată prima definiție a acesteia. În urma mai multor încercări ale specialiștilor de a defini zona umedă, a fost adoptată la nivel internațional, în urma convenției Ramsar, o definiție universal valabilă: “Zonele umede sunt întinderi mlaștinoase și turboase cu ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, stătătoare sau curgătoare, dulci, salmastre sau sărate, la care se adaugă întinderile marine a căror adâncime, la maree joasă, nu depășește 6 m” (Romanescu, 2008).

Mlaștinile reprezintă medii geografice cu caracteristici particulare, prin care se diferențiază de zonele din jur. Solurile sunt hidromorfe, caracterizate prin procese de reducție și segregare a fierului, legate de saturarea solului în apă. Vegetația este reprezentată de specii hidrofite, care își dezvoltă aparatele vegetative în apă sau la suprafața acesteia (Lemna minor, Nimphaea alba, Nuphar luteum, Potampgeton natans, Zoostera, Posidonia) și specii helofite, specii care își înfig rădăcinile în solul submers și care își dezvoltă aparatul vegetativ aerian (stuf, rogoz, papură lacustră) (Romanescu, 2008).

Zonele umede dețin o serie de funcții importante, după cum urmează:

diminuarea riscului la inundație, prin stocarea apei pluviale și încetinirea transferului ei în aval pe râu;

zonele umede reprezintă câmpuri pentru manifestarea inundațiilor;

susținerea debitelor de etiaj al râurilor prin transferul progresiv al apei stocate în perioadele umede;

zonele umede dețin și o funcție de recreere, prin practicarea pescuitului, natației, plimbărilor etc.

Odată cu intensificare impactului antropic din Lunca Siretului, zonele umede au avut foarte mult de pierdut, multe dintre ele micșorându-și suprafața, iar altele au dispărut. Impactul antropic s-a manifestat prin reconversia zonelor umede și amenajarea acestora în scop agricol prin lucrări de desecare și drenaj, lucrări care au dus la apariția de noi terenuri arabile fertile. Mai mult decât atât, amenajările legate de infrastructura transporturilor au dus la diminuarea suprafețelor zonelor umede. Construcția străzilor și a căilor ferate au generat colmatarea zonelor umede. Pe lângă acestea, lucrările de regularizare a cursului râurilor ( îndiguirea, construirea barajelor, spargerea canalelor, dragarea etc.) au avut repercusiuni majore asupra zonelor umede prin afectarea regimului hidric al acestora. Exploatarea materialelor de construcție (nisip, pietriș) a influențat într-o oarecare măsură ciclul de dezvoltare al arealelor umede.

Lunca Siretului, în sectorul dintre Bacău și Adjud reprezintă un exemplu tipic al limitării în suprafață a zonelor umede și chiar a dispariției acestora ca urmare a activităților cu rol restrictiv ale omului.

Figure 50. Mlaștinile dezvoltate în Lunca Siretului (anul 1894)

Utilizându-se de tehnologia pe care o aveau la dispoziție la acele vremuri, specialiștii au cartografiat zona de luncă a Siretului, punând accentul pe suprafețele importante și de dimensiuni apreciabile, omitînd suprafețele mici ale mlaștinilor. Cu toate acestea, pe harțile din anul 1894 apar reprezentate și câteva din mlaștinile existente în acea perioadă.

Cele mai bine dezvoltate și mai numeroase mlaștini se regăsesc în sectoarele Galbeni-Berești și Berești-Adjud, la sud de Bacău fiind regăsită o singură mlaștină izolată. În sectorul Galbeni-Berești apar menționate o serie de toponime pentru aceste zone umede, după cum urmează: Balta Sapata, Balta Nilei, Balta Teiului și Balta Băstoaca. Majoritatea acestor zone umede s-au dezvoltat pe meandre părăsite ale Siretului, excepție făcând mlaștina dezvoltată la est de localitatea Orbeni, care este limitrofă meandrelor Siretului, dar care, cel mai probabil, se alimentează cu apă din râu. În sectorul Berești-Adjud, mari suprafețe mlaștinoase sunt localizate în zona limitrofă localității Berești, dezvoltate pe o serie de pănâiașe care străbat localitatea pe direcția generală nord-vest – sud-est. În sudul localității Homocea se dezvoltă o zonă umedă denumită Balta Oaii și care s-a format într-un meandru părăsit al Siretului. În extremitatea sudică a arealului studiat, la nord de localitatea Domnești Sat s-a dezvoltat, pe malul drept al unui afluent de dimensiuni mici al Siretului, o mlaștină care, cel mai probabil se alimentează cu apă din râu. Per total, zonele umede din zona studiată cumulau o suprafață de circa 153,12 ha.

Figure 51. Mlaștinile dezvoltate în Lunca Siretului (anul 1975)

Comparativ cu anul 1894, în anul 1975 mlaștinile din lunca Siretului au crescut în suprafață, unele dintre cele cartografiate în anul 1894 dispărând iar altele s-au extins. În anul 1894 nu exista un interes deosebit pentru cartografierea mlaștinilor, prin urmare toate datele din anul 1975 trebuie privite cu circumspecție. În amonte de localitatea Nicolae Bălcescu s-au dezvoltat o serie de mlaștini pe cursul unui afluent de dreapta al Siretului. În amonte, în nord-estul localității Cleja, pe malul drept al Siretului apare cartografiată o altă mlaștină, care reprezintă un vechi meandru al Siretului, dar care era părăsit la acea vreme. În nord-estul localității Orbeni apare cartografiată o mlaștină care s-a micșorat în suprafață comparativ cu dimensiunile pe care le avea în anul 1894. O altă mlaștină apare localizată în nordul localității Berești și s-a format pe malul stând al unui afluent de dreapta al Siretului, afluent ce era îndiguit la acea vreme. Și de această dată, în sectorul Berești-Adjud apar cele mai numeroase mlaștini, acestea având o dezvoltare mai amplă pe malul drept al Siretului și mai puțin pe malul stâng, unde s-au dezvoltat în apropierea localităților Homocea și Ploscuțeni. În nord-estul localității Burcioaia s-a dezvoltat o nouă mlaștină, pe cursul unui afluent de dreapta al Siretului. Și în anul 1975 apare reprezentată o mlaștină situată în nordul localității Domnești Sat, doar că suprafața acesteia s-a micșorat comparativ cu cea măsurată pe harțile topografice din anul 1894. Pe ansamblu, suprafețele mlaștinoase au cumulat în anul 1975 un total de 391,06 ha.

Figure 52. Mlaștinile dezvoltate în Lunca Siretului (anul 2006)

Figure 53. Dinamica mlaștinilor din Lunca Siretului

Comparativ cu situațiile prezentate anterior, în anul 2006 suprafața mlaștinilor a scăzut cu circa 82,39%, ajungându-se la o suprafață totală de 68,85 ha. Cele mai numeroase mlaștini sunt cele din zona Municipiului Bacău, dezvoltate în interfluviul dintre Bistrița și Siret. În sectorul Berești – Adjud, sector în care mlaștinile erau foarte bine dezvoltate în anul 1975, a mai rămas o singură mlaștină, restul dispărând din cauza impactului antropic tot mai crescut din zonă.

În urma analizei efectuate s-a ajuns la concluzia că zonele umede sunt într-o continuă scădere în suprafață, multe dintre ele dispărând definitiv, datorită acțiunilor oamenilor. Activitățile de desecare și drenaj demarate din dorința de a obține noi terenuri arabile au avut un caracter limitativ pentru zonele umede de luncă. La acestea s-au mai adăugat și acțiunile de regularizare a cursurilor de apă prin construirea de diguri, baraje și canale, care au impiedicat circularea apelor către zonele mlaștinoase. După cum este cunoscut acest fapt, mlaștinile constituie terenuri asupra cărora se extinde viitura în cazul unor inundații, iar construirea de diguri a dus la impiedicarea apei de a mai deversa din albia râului și în final la intreruperea alimentării mlaștinilor cu apă din râu.

3.3. Exploatările de materiale de construcție

Exploatările de materiale de construcții constituie o acțiune de tip antropic, realizată de către om, în scopul obținerii de roci sedimentare de tipul pietrișurilor și nisipului utilizate cu precădere în construcții și amenajarea căilor de transport.

În secolul actual, amenajarea balastierelor și exploatarea materialelor de construcție nu se mai face haotic în albia Siretului. Înaintea demarării acțiunilor de exploatare a balastului, se realizează un raport care prezintă detaliat proiectul de lucru, oferind informații asupra amplasamentului, utilajelor utilizate, proprietățile materialelor exploatate, impactul asupra mediului etc.

De cele mai multe ori, aceste amplasamente reprezentate de balastiere, se organizează în apropiere de albia minoră, ceea ce generează un impact direct asupra râului. Un prin impact îl reprezintă determinarea unei evoluții diferite a albiei Siretului, cu adâncimi și aluvionări care au uneori un caracter constant, dar care alteori depind foarte mult de tipul și durata viiturilor, fapt care duce la o tendință generală de coborâre a liniei talvegului.

Tendința generală de grupare a balastierelor, de amenajare a acestora la distanța mici unele față de celelalte are un impact direct asupra albiei, ducând la reactivarea continuă a aluviunilor, fără a crea condiții de depunere a acestora în aval. Acest fapt duce la intensificarea turbidității datorată de creșterea cantităților de sedimente antrenate în mișcare, în suspensie sau prin rostogolire, în funcție de dimensiunile particolelor.

Ca multe dintre activitățile antropice și exploatarea materialelor de construcție generează un risc în ceea ce privește poluarea mediului. Un prim factor poluant este dat de scurgerile de ulei sau hidrocarburi de la utilajele folosite în exploatarea balastului (buldozere). Această poluare este de tip accidental, iar dintre componentele mediului, apa și solul sunt cele mai predispuse la poluare. Pentru a înlătura riscul unei poluări accidentale cu hidrocarburi și uleiuri minerale, societățile care se ocupă de demararea proiectului de exploatare a materialelor de construcții au obligația de a asigura buna funcționare a utilajelor.

Figure 54. Exploatările de materiale de construcții din Lunca Siretului

Consumul de teren realizat prin amenajarea balastierelor și demararea activităților de exploatare a materialelor de construcție a fost analizat pe patru zone eșantion, după cum urmează: o zonă situate în aval de lacul Galbeni, o zonă în aval de lacul Răcăciuni, o zonă în aval de lacul Berești și a patra zonă situată în aval de orașul Adjud.

Figure 55. Consumul de teren realizat prin amenajarea balastierelor (anul 2006)

Pe toată lungimea luncii Siretului, de la municipiul Bacău până în aval de Adjud, au fost identificate pe ortofotoplanurile din anul 2006, 30 de exploatări de materiale de construcții, dintre care 12 erau aflate în exploatare, iar 18 erau scoase din exploatare. Balastierele aflate în exploatare însumau o suprafață totală de 48.61 ha, balastierele scoase din exploatare însumau 84.06 ha, iar împreună consumă terenuri care totalizau o suprafață de 132.68 ha. Balastierele scoase din exploatare au fost depistate prin identificare de drumuri vechi și prin constatarea înierbării acestora.

În aval de Lacul Galbeni, au fost identificate 6 balastiere scoase din exploatare care însumau o suprafață de 19,10 ha. Acestea erau situate în imediata vecinătate a barajului și au fost scoase din exploatare din cauza amenajării canalului de regularizare a cursului Siretului.

În aval de Lacul Răcăciuni au fost identificate trei balastiere scoase din exploatare, situate pe malul drept al Siretului, cea din aval având dimensiuni considerabil mai mari (29,83 ha) comparativ cu cele din amonte și cele din aval de lacul Galbeni. Împreună cumulează o suprafață de terenuri consumate de 37,69 ha, suprafață aproape dublă față de cea a balastierelor din aval de Galbeni.

În aval de lacul de acumulare Berești au fost identificate pe ortofotoplanul din anul 2006 două balastiere. O balastieră era aflată în exploatare și avea o suprafață de 6,17 ha, iar cealaltă balastieră, scoasă din exploatare, avea o suprafață de 0.69 ha, împreună realizând un consum de teren de 6.86 ha.

În aval de orașul Adjud au fost identificate 9 balastiere, dintre care 4 erau scoase din exploatare și ocupau o suprafață de 20.70 ha, iar 5 erau în plină exploatare și ocupat o suprafață totală de 13.20 ha. Împreună, cele 9 balastiere realizau un consum de teren de aproximativ 33.89 ha.

3.4. Suprafețe impermeabilizate

Făcând referire la impactul procesului de impermeabilizare sunt de menționat câteva aspecte referitoare la infiltrarea apelor pluviale în sol. Există un raport indirect între impermeabiliarea solului și infiltrarea apei în sol, primul proces influențându-l pe cel secund. Astfel, cu cât gradul de impermeabilizare crește, cu atât infliltrarea apei în sol este diminuată, ajungându-se la situații în care apa de origine pluvială se concentrează la suprafața topografică, iar datorită scăderii timpului de colectare a acesteia de către râurile emisare din zonă se accentuează riscul producerii inundațiilor.

Impermeabilizarea solului are un impact direct și asupra biodiversității, aceasta din urmă având foarte mult de suferit datorită accentuării impactului antropic. Efectele impermeabilizării solului se manifestă prin diminuarea microorganismelor din sol cu rol important în pedogeneză (aerarea solului și creșterea materiei organice din sol), iar căile de transport rutiere constituie reale bariere în migrarea viețuitoarele sălbatice ducând în ultimul rând la fragmentarea habitatelor.

Mai mult decât atât, acest proces de factură antropică influențează evapotranspirația din zonele urbane, acest fenomen scăzând în zonele lipsite de vegetație. Valorile mici ale evapotranspirației cumulate cu capacitatea mare de absorbție a razelor solare de către construcțiile de beton și carosabil induc efectul de insulă de căldură urbană, care la rândul lui afectează starea de sănătate a locuitorilor, mai cu seamă a celor cu diferite probleme de sănătate, cum ar fi persoanele cu deficiențe respiratorii, care sunt mult mai vulnerabile în fața acestui fenomen.

Pentru analiza manifestării acestui proces care constă în acoperirea solului cu materiale impermeabile (locuințe, beton, șosele etc.) în lunca Siretului, în sectorul dintre Bacău și Adjud, au fost alese ca două direcții de studiu, dinamica localităților și distribuția în spațiu a rețelelor de transport.

Zonele rurale din Lunca Siretului, din sectorul de interes al acestui studiu, sunt reprezentate de patru sate cuprinse integral în limitele zonei (Holt, Radomirești, Bucioaia și Siretu), precum și părți din localități vecine situate mai cu seamă la limita arealului. Localitățile Holt, Radomirești și Siretu sunt situate amonde de municipiul Bacău, iar localitatea Bucioaia este localizată aval de Adjud, în zona de interfluviu Siret-Bistrița.

Figure 56. Dinamica zonelor rurale din Lunca Siretului

Figure 57. Dinamica suprafețelor zonelor rurale

Pentru analiza zonelor rurale și mai exact a dinamicii acestora au fost prelucrate în GIS hărți topografice din anul 1894 și anul 1975 și ortofotoplanuri din anul 2006. Conform așteptărilor, spațiul locuit din lunca Siretului a crescut în suprafață, consumând terenuri de cele mai multe ori utilizate agricol. La baza creșterii în suprafață a localităților au stat o serie de factori precum: creșterea numărului de populație și necesarul de noi locuințe, construirea de locuințe noi din beton pe noi amplasamente pentru sporirea nivelului de trai și al confortului, precum și migrarea populației din satele de luncă. Un număr mare de oameni au emigrat din localitățile rurale spre țări cu o economie mai dezvoltată și mai diversificată în cautarea unui loc de muncă. An de an, o parte din acești cetățeni revin în țară și investesc în construirea unor noi locuințe după standardele de civilizație descoperite în Occident.

În anul 1894 în zona de luncă a Siretului localitățile rurale ocupau o suprafață de 165,10 ha, reprezentând 0.90% din zona de studiu (18441 ha), iar în anul 1975 acestea au ajuns la o suprafață totală de 190,58 ha totalizând un procent de 1.03%. Pentru anul 2006 a fost măsurată o suprafață totală a zonelor rurale de 279,18 ha, reprezentând o pondere de 1.51% din suprafața studiată.

Figure 58. Evoluția în timp a suprafețelor localităților

Figure 59. Ponderea suprafețelor localităților din suprafața totală a zonelor rurale

Localitatea Holt a cunoscut o amplă dezvoltare din anul 1894 până în anul 2006, cel mai probabil continuând să crească până în prezent, dacă și-a păstrat tendința pe care a avut-o în perioada anterioară. Astfel, în anul 1894 ocupa o suprafață de 26.89 ha (16.29% din totalul zonelor rurale), în anul 1975 măsura 51.87 (27.22%), iar în anul 2006 a ajuns la o suprafață de 62.81 ha, reprezențând 22.50% din totalul zonelor rurale.

Satul Radomirești a înregistrat și acesta o creștere în suprafață în toți cei trei ani de referință. În anul 1894 avea o suprafață de 3.04 ha ceea ce reprezenta o pondere de 1.84% din suprafața totală a zonelor rurale specifică acestui an, în anul 1975 măsura circa 5.96 ha (3.13%), iar în anul 2006 a ajuns la o suprafață de 6.02 ha, ceea ce reprezenta un procent de 2.16% din suprafață totală a zonelor rurale specifică anulul 2006.

Localitatea Siretu avut o evoluție mai diferită înregistrând o scădere în suprafață din anul 1894 până în anul 1975, de la 44.04 ha (26,67%) la 31.56 ha (16.56%). Din 1975 până în anul 2006 suprafața localității Siretu s-a dublat ajungând să ocupe 67.63 ha, ceea ce reprezintă 24.23% din totalul suprafețelor zonelor rurale identificate în anul 2006.

Localitatea Burcioaia a avut o evoluție identică cu cea a localității Siretu, situată în amonte. Astfel, din anul 1894 până în anul 1975 suprafața localității a scăzut de la 45.05 ha ceea ce reprezenta 28.50% din suprafața totală a zonelor rurale, la 35.12 ha, ocupând numai 18.43% din suprafața totală a zonelor rurale. Din anul 1975 până în anul 2006 suprafața localității Burcioaia s-a mărit, ajungând la 46.37 ha, ceea ce reprezintă 16,61% din suprafața totală a zonelor rurale din acel an.

Celălalt alement care face parte din categoria consumului de teren, identificat în zona de luncă a Siretului este reprezentat de amenajarea drumurilor, șoselelor și a căilor ferate.

Pentru analiza consumului de teren realizat prin amenajarea căilor de transport au fost efectuate determinării și măsurători tot pe cele patru zone eșantion folosite în analiza consumului de teren realizat prin amenajarea balastierelor: zonele din aval de Lacul Galbeni, aval de Lacul Răcăciuni, aval de Lacul Berești și aval de orașul Adjud.

Figure 60. Lungimea căilor de transport

Drumurile pietruite sau drumurile clasice, fără pietriș, ocupă cea mai mare parte din zonele eșantion stabilite, urmate apoi de drumurile asfaltate, iar cu cele mai mici lungimi se află căile ferate. Situația drumurilor diferă de la o zonă eșantion la alta, după cum urmează.

În aval de Lacul Galbeni a fost identificat un sector cu o lungime de 0.20 km din drumul DJ252D care traversează pe direcția est-vest zona de studiu, pe la baza barajului lacului Galbeni. Drumurile pietruire ocupă o lungime totală de 42.96 km.

În aval de Lacul Răcăciuni a fost măsurată o lungime mai mare a drumurilor asfaltate (3,43 km lungime) fiind identificate două drumuri județene: DJ252E ce traversează zona pe direcția est-vest în proximitatea barajului și drumul județean DJ252C cu o desfășurare generală pe direcția nord-sud, pe limita estică a zonei de studiu. Drumurile pietruite au o lungime totală de 62,28 km.

În aval de Lacul Berești au fost identificate două drumuri asfaltate cu desfăsurare pe direcția est-vest în zona de studiu: DJ119A în proximitate barajului și DN11A în limita sudică a zonei eșantion. Împreună, cele două drumuri asfaltate au o lungime de 1.80 km. Drumurile pietruite din aval de Lacul Berești au o lungime totală de 44.42 km.

În aval de Adjud au fost măsurați 3.03 km de drum asfaltat reprezentat de drumul DC22 cu desfășurare pe direcția est-vest în zona de studiu și drumul E85 pe direcția nord-sud. În aval de Adjud, în zona eșantion stabilită convențional a fost măsurată și o cale ferată cu o lungime de 1.36 km și orientare nord-sud ce leagă orașe mari din zona Moldovei precum Focșani, Adjud, Bacău. Drumurile pietruite au o lungime totală de 29,48 km.

Concluzionând, amenajarea de drumuri a dus la un consum sporit de terenuri în zona de luncă a Siretului. Pe lângă faptul că fragmentează habitalele, drumuri, în special cele asfaltate ridică probleme în ceea ce priveste tasarea și impermeabilizarea solurilor, iar circulația intensă a autovehiculelor duce la poluarea cu metale grele a arealelor aflate în vecinătatea șoselelor.

CONCLUZII

Consumul de teren reprezintă un proces complex care are în vedere atât transformări naturale ale geosistemului cât și modificări impuse de factorul antropic (omul). Consumul de teren poate fi și rezultatul unor factori naturali, cum ar fi eroziunea și deșertificarea. De exemplu, în Lunca Siretului, în sectorul dintre Bacău și Adjud, cele trei râuri Siret, Bistrița și Trotuș produc pierderi de teren prin erodarea ambele maluri ducând la dispariția unor importante suprafețe de teren cu utilizări diverse (terenuri arabile, pășuni, păduri etc.). În ceea ce priveste caracterul antropic, consumul de teren se manifestă prin extinderea zonelor construite, extinderea maximă a terenurilor care pot fi folosite pentru agricultură sau alte activități economice și exploatarea excesivă a terenurilor folosite în scop agricol.

Rețeaua hidrografică din zona de studiu, reprezentată de râurile Siret, Bistrița și Trotuș a suferit multiple transformări în ceea ce privește lungimea cursurilor de apă, suprafața totală a albiei minore (în anul 1894 albiile minore însumau o suprafață de 1450,98 ha, în anul 1975 totalizau 1587,13 ha, iar în anul 2006 au ajuns la un total de 1154,30 ha), conformația meandrelor și nu în ultimul rând poziția albiei minore în teritoriu de-a lungul celor patru ani în care s-au facut măsurători (1894, 1975, 2006, 2018). În această perioadă s-a înregistrat o migrare a albiei minore către est și modificări ale celorlalte dimensiuni ale râului, realizate pe fondul ciclului natural de evoluția al albiei minore, dar și din cauza societății umane care a realizat lucrări hidrotehnice în lunca Siretului (realizarea de diguri, canale și lacuri de acumulare).

Lacurile de acumulare amenajate în anii ’90 (Lacul Galbeni, Lacul Răcăciuni și Lacul Berești) au realizat un consum de teren după cum urmează: Lacul Galbeni în anul 2006 a consumat o suprafață de 260.58 ha, iar în anul 2018, 165,27 ha; Lacul Răcăciuni a dus la pierderea unei suprafețe de 1401,90 ha în anul 2006, iar în anul 2018 a provocat pierderi de teren de 1109,64 ha; Lacul Berești a indus pierdereri de teren de 1405.36 ha în anul 2006 și de 1646.90 ha în anul 2018. Aceste luciuri de apă au suferit modificări ca urmare a condițiilor climatice, dar mai ales datorită colmatării acestora, cu sedimente transportate de Siret.

Canalele amenajate în lunca Siretului, în aval de lacurile de acumulare amintite anterior, au dus la regularizarea cursului Siretului generând micșorarea lungimii râului în sectoarele respective, dispariția meandrelor sau părăsirea acestora. În aval de Lacul Galbeni albia minoră a râurilor avea o suprafață de 88.52 ha în anul 1894, 189.37 ha în anul 1975 și 147.57 ha în anul 2006. În aval de Lacul Răcăciuni, albia minoră avea o suprafață de 150.61 ha în anul 1894, 123.42 ha în anul 1975 și 163.06 ha în anul 2006. În aval de Lacul Berești albia minoră avea în anul 1894 – 144,12 ha, în 1975 – 90.50 ha, iar în anul 2006 – 88.41 ha.

Consumul de teren, proces cu caracter divers, antropic și natural, produce efecte multiple la nivelul peisajului geografic, după cum urmează: degradarea terenurilor manifestată în zona de luncă a Siretului prin eroziunea în suprafață, acidifierea solurilor, compactarea solurilor etc.; degradarea habitatelor (diminuarea zonelor umede din zona de luncă a Siretului); pierderea sau compactarea solului prin activități agricole (utilizarea agregatelor agricole de mare tonaj în procese precum semănat, recoltat etc.) sau prin construirea de clădiri și zone industriale (creșterea în suprafață a zonelor rurale din Lunca Siretului, precum și a fermelor legumicole și zootehnice); impermeabilizarea solurilor prin construirea de clădiri, drumuri asfaltate sau trotuare din material impermeabil; și nu în ultimul rând perturbarea ciclurilor naturale a elementelor din natură.

Impactul antropic crescut a dus la diminuarea zonelor umede datorită necesității de noi terenuri arabile fertile. În anul 1894 mlaștinile aveau o suprafață totală de 153.12 ha, în anul 1975 aveau 391.06 ha, iar în anul 2006 au ajuns la un total de 68.85 ha. Astfel, prin lucrări de desecare și drenaj unele mlaștini din lunca Siretului au dispărut, în locul lor apărând noi terenuri arabile. Terenuri arabile noi au fost obținute și prin defrișarea pădurilor de luncă sau prin desțelenirea pajiștilor. Defrișarea pădurilor din lunca Siretului a dus la destabilizarea malurilor și la scăderea rezistenței acestora la eroziunea răului. Acest proces a dus la intensificarea consumului de teren realizat de arterele hidrografice din zona de luncă.

Un alt efect al consumului de teren, identificat în lunca Siretului a fost exploatările de materiale de construcție. Aceste activități cu caracter antropic au scos din uz importante suprafețe de teren (în anul 2006 balastierele au provocat pierderi de teren de 132.68 ha, din care 48.61 ha erau balastiere aflate în exploatare, iar 84.06 ha erau balastiere scoase din exploatare), dar au generat și modificări în albia Siretului (coborârea liniei talvegului, creșterea turbidității etc.).

Unul dintre cele mai puternice efecte ale consumului de teren din zona de luncă este reprezentat de impermeabilizarea solului prin construirea de cladiri din beton sau drumuri asfaltate. În zona de luncă au fost identificate patru localități cuprinse integral în limitele arealului studiat (Holt, Siretu, Radomirești și Burcioaia) precum și părți din alte localități situate mai cu seamă la limita teritoriului. Aceste localități au crescut în cei trei ani de referință (1894, 1975 și 2006) ducând la creșterea consumului de teren, în special terenuri utilizate agricol și la impermeabilizarea solurilor. În anul 1894 zonele construite aveau o suprafață totală de 165.10 ha, în anul 1975 au ajuns la o suprafață de 190.58 ha, iar în anul 2006 suprafața acestora a crescut, înregistrându-se un total de 279.18 ha.

Pe langă așezările umane, drumurile asfaltate constituie un alt factor care generează impermeabilizarea solului, iar prin circulația intensă a autovehiculelor se produse poluarea cu metale grele a solurilor din vecinătate. În aval de Lacul Galbeni drumurile asfaltate aveau o lungime de 0.20 km, în aval de Lacul Răcăciuni aveau de 3,43 km, iar în aval de Lacul Berești însumau o lungime de 1,80 km.

Per ansamblu consumul de teren este un proces cu caracter divers, antropic și natural, care trebuie luat în considerare de autoritățile competente. Acestea trebuie să impună restricții în ceea ce privește avansarea consumului de teren, deoarece cele mai importate terenuri consumate rezultă din activitățile antropice.

BIBLIOGRAFIE

Cărți scrise:

Antonovici – Probleme hidrografice în bazinul inferior al Siretului, Tipografia ziarului Universal Societatea Anonimă, București, 1929

Beilicci – Scurgerea solidă în bazine hidrografice, Editura Politehnica, Timișoara, 2009

Bogdan,ș.a. – Vrancea, Monografie, București, 1981

Chițu – Relieful și solurile României, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1975

Ciulache – Topoclimatologie și microclimatologie, Centrul de multiplicare al Universității din București, București, 1971

Cocean – Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2008

Dohotar – ArcView și ArcGIS, Casa Cărtii de Știință, Cluj Napoca, 2009

Doniță – Pădurile de luncă din România – trecut, prezent, viitor, Editura Green Steps, Brașov, 2010

Fodorean – Curs practic de cartografiere și G.I.S, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2008

Loghin – Elemente de geomorfologie fluvială, Editura Valahia University Press, Târgoviște, 2009

Lupu – Contribuții la studiul pădurilor de luncă dintre Siret, Moldova și Șomuzul Mare, Iași, 1979

Mară Marin – Potențialul geo-agricol al văii Siretului între Bacău și Adjud, Editura Corgal Press, Bacău, 2004

Mihăilescu – Geografia fizică a României, Editura Științifică, București, 1969

Monah – Flora și vegetația din Lunca Siretului, Iași, 1998

Munteanu – Geografia fizică a României, Editura Mirton, Timișoara, 1998

Murgoci – Zonele naturale de soluri în România, Institutul Geologic, București, 1910

Olariu – Unele aspecte privind tranzitul de aluviuni din bazinul hidrografic Trotuș și de pe sectorul inferior al râului Siret în timpul viiturilor excepționale din anii 1991 și 2005, Editura Universității din Suceava, Suceava, 2009

Popa – Geomorfologia albiei minore a râului Siret, pe teritoriul țării noastre, Iași, 2007

Popa, Geomorfologia albiei minore a râului Siret, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007.

Rădoane – Efectele barajelor în dinamica reliefului, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1986

Rădulescu – Vrancea, Geografie fizică și umană, București, 1937

Romanescu – Dinamica apei în sol și ameliorarea terenurilor cu exces de umiditate, Editura Terra Nostra, Iași, 2009

Roșu – Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

Sfîcă – Clima culoarului Siretului și a regiunilor limitrofe, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2015

Șumălan – Factorul geologic și impactul asupra scurgerii, Oradea, 2012

Ujvari – Geografia apelor României, Editura științifică, București, 1972

Zaharia – Geografia fizică a României, Editura Universitară București, București, 2006

Zăvoianu – Relații cantitative între producția de aluviuni în suspensie și factorii de mediu, Editura Transversal, București, 2011.

Articole și publicații:

Balasubramanian – Soil Erosion – Causes and Effects, Technical Raport, February 2017

Gundula Prokop – Environnment Agency Austria – Soil Sealin & Land Take, European Dimensions, IESP Workshop Soil – An Essential Resource, Frauenchiemsee, April 16 – 17 2015

Laxmi Kant Sharma, Mahendra Singh Nathwat – assessment of land consumption rate with urban dinamics change using geospatial techniques, Jurnal of Land Use Science, june 2012

Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18.1991 și ale Legii nr. 169.1997, Monitorul Oficial al României

Legea Nr. 169 din 27 octombrie 1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18. 1991, Monitorul Oficial al României, iulie 2005

Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 (Legea fondului funciar), publicat în Monitorul Oficial nr 1/5 ianuarie 1998

Legea Nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, publicat în Monitorul Oficial nr. 68 bis din 23 martie 1945

Martin Besnisch – Soil Sealing and the Complex Bundle of Influential Factors: Germany as a Case Study, International Jurnal of Geo-Information, august 2016

Orientări privind cele mai bune practici în vederea limitării, atenuării sau conservării impermeabilizării solului, Comisia Europeană, 2012

Salvatore Bimonte – Land consumption and income in Italy: a case of inverted EKC, Ecological economics, January 2017

Slavoljub et all – Land Use Changes and Environmental Problems Caused by Bank Erosion: A Case Study of the Kolubara River in Serbia, 2012

Site-uri web

http://land.copernicus.eu/pan-european/corine-land-cover – Copernicus Global Land Service, consultat la 16 februarie 2019

http://www.arcgis.com/home/webmap/viewer.html?webmap=c60b41b1aa3a40f38b1c48d8c7679e09 – Arc Gis – Corine Land Cover România, consultat la 20 februarie 2019

http://luncasiretului.biodiversitate.ro/spa0071-lunca-siretului-inferior/ – Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, consultat la 15 martie 2019

http://geo-spatial.org/ – Geospatial, consultat la 15 martie 2019

www.rowater.ro/dasiret/continut%20site/acasa/despre%20noi.aspx – Administrația Bazinală de Apă Siret, 10 martie 2019

http://atlas.anpm.ro/atlas# – Agenția Națională pentru Protenția Mediului Vrancea, consultat la 18 martie 2019

www.rowater.ro/dasiret/sgavrancea/ – Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, consultat la 20 aprilie 2019

www.rowater.ro/Continut%20Site/…/Cadastrul%20Apelor%20Romane.aspx – Cadastrul Apelor Române, consultat la 30 aprilie 2019

http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html – Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, consultat la 25 aprilie 2019

http://www.inhga.ro/harta-si-situatia-hidrologica – Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, consultat la 5 aprilie 2019

http://inspire-geoportal.ec.europa.eu/results.html?country=ro&view=details&legislation=all – Inspire Geoportal, consultat la 11 aprilie 2019

LISTA FIGURILOR

Figure 1.Poziția geografică a zonei de studiu 5

Figure 2. Utilizarea terenurilor în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anul 1894) 13

Figure 3. Suprafața categoriilor de utilizare a terenurilor (anul 1894) 14

Figure 4. Ponderea suprafețelor modurilor de utilizare a terenurilor din Lunca Siretului (anul 1894) 14

Figure 5. Utilizarea terenurilor în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anul 1975) 16

Figure 6. Suprafața categoriilor de utilizarea a terenurilor din Lunca Siretului (anul 1975) 16

Figure 7. Ponderea categoriilor de utilizare a terenurilor în Lunca Siretului (anul 1975) 17

Figure 8. Utilizarea terenurilor în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anul 2006) 19

Figure 9. Suprafața terenurilor din Lunca Siretului, pe categorii de folosință (anul 2006) 19

Figure 10. Ponderea categoriilor de folosință în Lunca Siretului (anul 2006) 20

Figure 11. Evoluția consumului de teren în Lunca Siretului între Bacău și Adjud (anii 1894, 1975 și 2006) 20

Figure 12. Consumul de teren generat de amenajarea lacurilor de acumulare din Lunca Siretului (anul 2006) 23

Figure 13. Pierderile de teren generate de amenajarea Lacului Galbeni (anul 2006) 24

Figure 14. Pierderile de teren generate de amenajarea lacului Răcăciuni (anul 2006) 25

Figure 15. Pierderile de teren generate de amenajarea Lacului Berești (anul 2006) 25

Figure 16. Dinamica lacurilor de amenajare din Lunca Siretului (anii 2006 și 2018) 26

Figure 17. Dinamica lacurilor de acumulare din Lunca Siretului (2006-2018) 26

Figure 18. Dinamica albiei minore a râurilor Siret, Bistrița și Trotuș (anii 1894, 1975, 2018) 27

Figure 19. Dinamica suprafeței albiei minore a râurilor (anii 1894, 1975, 2006) 28

Figure 20. Consumul de teren în Europa în anii 2009 și 2012 33

Figure 21. Raportul dintre consumul de teren și suprafața țărilor europene (anii 2009 și 2012) 34

Figure 22. Consumul de teren raportat la populația statelor europene (anii 2009 și 2012) 35

Figure 23. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Galbeni 38

Figure 24. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Galbeni (anul 1894) 38

Figure 25. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1894) 39

Figure 26. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Galbeni (anul 1975) 39

Figure 27.Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1975) 39

Figure 28. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Galbeni (anul 2006) 40

Figure 29. Ponderea categoriilor de folosință din totalul suprafeței zonei (anul 2006) 40

Figure 30. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Galbeni 40

Figure 31. Dinamica suprafeței albiei minore a Siretului în aval de Lacul Galbeni 42

Figure 32. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Răcăciuni 43

Figure 33.Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Răcăciuni (anul 1894) 43

Figure 34. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței (anul 1894) 44

Figure 35. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Răcăciuni (anul 1975) 44

Figure 36. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1975) 44

Figure 37. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Răcăciuni (anul 2006) 45

Figure 38. Ponderea categoriilor de folosință din totalul suprafeței zonei (anul 2006) 45

Figure 39. Dinamica consumului de teren în aval de Lacul Răcăciuni 45

Figure 40. Dinamica suprafeței albiei Siretului în aval de Răcăciuni 46

Figure 41. Dinamica consumului de teren din aval de Lacul Berești 47

Figure 42. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Berești (anul 1894) 48

Figure 43. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1894) 48

Figure 44. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Berești (anul 1975) 48

Figure 45. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilor din totalul suprafeței zonei (anul 1975) 49

Figure 46. Utilizarea terenurilor în aval de Lacul Berești (anul 2006) 49

Figure 47. Ponderea categoriilor de folosință a terenurilo din totalul suprafeței (anul 2006) 49

Figure 48. Consumul de teren în aval de Lacul Berești 50

Figure 49. Dinamica suprafeței albiei Siretului în aval de Lacul Berești 51

Figure 50. Mlaștinile dezvoltate în Lunca Siretului (anul 1894) 53

Figure 51. Mlaștinile dezvoltate în Lunca Siretului (anul 1975) 54

Figure 52. Mlaștinile dezvoltate în Lunca Siretului (anul 2006) 55

Figure 53. Dinamica mlaștinilor din Lunca Siretului 55

Figure 54. Exploatările de materiale de construcții din Lunca Siretului 57

Figure 55. Consumul de teren realizat prin amenajarea balastierelor (anul 2006) 58

Figure 56. Dinamica zonelor rurale din Lunca Siretului 60

Figure 57. Dinamica suprafețelor zonelor rurale 60

Figure 58. Evoluția în timp a suprafețelor localităților 61

Figure 59. Ponderea suprafețelor localităților din suprafața totală a zonelor rurale 61

Figure 60. Lungimea căilor de transport 62