VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI MUZICAL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREPRIMAR [310332]

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Coordonator științific: Prof. Gr. Didactic I Nicolae Cramar

Candidat: [anonimizat]

2008

„VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI MUZICAL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREPRIMAR”

CUPRINS

pagina

CAPITOLUL 1

Educația muzicală în învățământul preprimar

„Omul nu poate deveni om

decât prin educație.”

(Immanuel Kant)

Educația a reprezentat ceva permanent în viața societății din totdeauna;[anonimizat] o [anonimizat].

[anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat]. Îndrumându-i cu multă pasiune pentru a-i capta în lumea minunată a muzicii, educatoarele – [anonimizat].

[anonimizat] – care la această vârstă (preșcolară) [anonimizat], [anonimizat] – să le formeze concepții științifice despre lume și artă.

[anonimizat], convingeri, exercitând o [anonimizat], antrenează întreaga ființă a preșcolarului, [anonimizat], din discuțiile cu o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], îmbinate cu multe jocuri pentru a le menține viu interesul copiilor și pentru a le cultiva plăcerea de a cânta.

1.1. [anonimizat]-le emoții plăcute și puternice. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-i la realizări mărețe.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] „educație”.

Orizontul artistic al copiilor se dezvoltă mult prin dezvăluirea conținutului de idei și a formelor de expresie artistică a pieselor muzicale audiate. Astfel, încă de la vârsta preșcolară aceștia dobândesc unele priceperi și deprinderi care stau la baza formării gustului estetic, a înțelegerii și aprecierii frumosului. Procesul de formare al caracterului copiilor este influențat pozitiv de conținutul de idei al cântecelor. [anonimizat], generoși, corecți, să-[anonimizat], țara, aproapele. Însă muzica poate afecta stilul de viață și negativ, unele piese „de pe piață”, „de cartier”, dacă sunt ascultate de copiii mici produc în timp un comportament „de stradă”, mai ales că au un conținut obscen. Mintea copilului ar trebui să macine doar lucruri care sunt adevărate, pure, demne de iubit, demne de cinste. De aceea trebuie oferit cadrul rațional necesar alegerii unei muzici potrivite.

Trebuie să avem foarte mare grijă ce muzică ascultă copiii noștri, dar și ce muzică le oferim noi, ca părinți – în primul rând, apoi și educatorii, pentru că de asta depinde într-o mare măsură formarea personalității copilului mai târziu.

1.2. Necesitatea educației muzicale în învățământul preprimar

Cu cât educația muzicală se face mai de timpuriu, cu atât rezultatele sunt mai mari și se răsfrâng asupra dezvoltării armonioase a copilului. Prin urmare este foarte important să se înceapă educația muzicală la vârsta preșcolară.

Predarea acestei activități în grădiniță se îmbină indisolubil cu rezolvarea sarcinilor educației generale, de formarea personalității copiilor, a aptitudinilor muzicale. Astfel se dezvoltă gustul estetic și sensibilitatea acestora. Muzica este una din componentele principale ale educației estetice și contribuie în mare măsură la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noțiunilor, emoțiilor și sentimentelor estetice ale copiilor.

Conform „Programei activităților instructiv – educative în grădinița de copii”, în cadrul activităților muzicale sut urmărite anumite obiective cum ar fi:

– formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii

– formarea capacităților de exprimare prin muzică

– cunoașterea marilor valori ale creației artistice naționale și universale

– cultivarea, prin muzică, a imaginației și creativității

Având în vedere obiectivele urmărite în activități, educația muzicală ocupă un rol important în procesul instructiv – educativ din grădiniță și aduce o contribuție foarte mare la educația estetică a copiilor, precum și la educația lor morală, intelectuală și fizică.

Pot spune că este foarte necesară abordarea educației muzicale încă din grădiniță, deoarece această activitate acordă pe tot parcursul preșcolarității o atenție deosebită cultivării vocii copiilor, dezvoltării auzului muzical, a simțului ritmic și melodic, dar influențează totodată și dezvoltarea fizică a copilului. Astfel, prin interpretarea unor cântece, jocuri cu cântec, jocuri muzicale, se contribuie la dezvoltarea aparatului respirator, vocal și se asigură o mai bună oxigenare a sângelui.

Indiferent de momentul zilei, copiii se bucură atunci când aud muzică, ritmurile vesele ale unor cântece îi stimulează să danseze, să bată din palme, să sară, să alerge și le creează o stare foarte bună.

Educatoarea este cea mai în măsură să îi învețe pe copii, să îi atragă spre lumea minunată a muzicii, să îi facă să o înțeleagă pentru că ceea ce înregistrează ei la această vârstă fragedă (vârsta preșcolară) va fi hotărâtor pentru evoluția lor în viitor

CAPITOLUL 2

Particularitățile specifice perceperii, deprinderii și însușirii muzicii de către copiii preșcolari

„Actul educațional va trebui să pornească de

la o înțelegere profundă a sufletului de copil.”

(Ellen Key)

Pe parcursul întregii vieți, omul este într-o dezvoltare și transformare continuă. Încă de la începutul vieții, copilul crește și se maturizează, adaptându-se de la frageda vârstă de 3 ani procesului instructiv – educativ. Primul contact are loc în grădiniță, unde acesta învață totul – în special prin joc – cum să se comporte, să vorbească, să citească, să scrie, să socotească, să deseneze, să cânte, etc.

Muzica are un rol important asupra copilului și în această perioadă (preșcolară) se pun bazele dezvoltării reale și înțelegerii ei, dar pentru a ști cum trebuie realizat contactul copiilor cu universul sonor, trebuie cunoscute particularitățile dezvoltării fizice, psihice, daca au voce și auz muzical – acestea trebuind a fi valorificate cu competență, cu ajutorul cadrului didactic.

2.1. Aspecte privind dezvoltarea psihofiziologică

a copilului preșcolar

Învățământul preprimar aduce schimbări importante în viața copilului, educația muzicală având un rol important în dezvoltarea psihofizică a acestuia. La dezvoltarea aparatului respirator, vocal și la o mai bună oxigenare a sângelui contribuie într-o mai mare măsură cântecele, jocurile muzicale interpretate de copii.

După vârsta de 2-3 ani se dezvoltă anumite abilități artistice, de aceea este foarte important ca părinții să încurajeze unele activități precum cântatul, dansul sau folosirea unui anumit instrument muzical pentru a evidenția din timp un potențial talent înnăscut. După vârsta de 3 ani, creierul este suficient dezvoltat (circuitele neuronale sunt maturate și memoria suficient dezvoltată) pentru a permite efectuarea unor activități mai complexe decât până acum. Nu trebuie să uităm, că nu toți copiii au astfel de veleități și că nu toți copiii învață în același timp lucrurile caracteristice vârstei.

Conform metodicilor, la vârsta preșcolară, sensibilitatea vocal – auditivă devine mult mai fină în comparație cu etapa antepreșcolară. Copiii fac progrese însemnate în emiterea și intonarea sunetelor, care la vârsta antepreșcolară sunt nesigure, oscilante. Sunetele muzicale sunt emise, după cum se știe, cu ajutorul aparatului fonator, care la preșcolari prezintă deosebiri în comparație cu cel al adulților. Aceste deosebiri determină particularitățile emiterii și intonării sunetelor muzicale, ale însușirii și interpretării cântecelor de către copiii preșcolari.

„Sunetele formează în aer undele sonore care, ajungând la urechea externă (pavilionul urechii) ne informează asupra direcției de unde vin acestea. Trecând mai departe prin canalul auditiv, sunetele ajung la timpan, pe care îl pun în stare de vibrație. Timpanul, la rândul lui, face să vibreze lanțul de osișoare care întărește vibrațiile. Acestea, prin fereastra ovală se transmit perilimfei, apoi endolimfei, excitând celulele senzoriale cerebrale, prin nervul auditiv se transformă în senzație auditivă.”1

După cum am spus mai sus, sunetele sunt emise de aparatul fonator care este compus din:

– plămâni, care formează „dispozitivul de suflat”

– laringe, organul principal al fonației

– două rezonatoare, constituite din cavitatea bucală și cavitățile nazale

Cu ajutorul plămânilor respirăm. Trebuie să știm, că respirația copiilor preșcolari este superficială și mai accelerată, de aceea, cântecele utilizate în „munca” cu aceștia trebuie să conțină fraze muzicale scurte, un ritm simplu, care să se repete, un tempo mai lent și este bine să cuprindă în același timp cuvinte ușor de pronunțat și care să fie pe înțelesul acestora.

Munca pentru formarea deprinderii de a respira corect presupune o atenție sporită a ținutei copiilor în timpul cântării (dacă stau pe scaun, ei trebuie să țină spatele drept, rezemat de spătar, să țină capul drept, mâinile să stea pe lângă corp – pe genunchi sau sprijinite pe scaun; când stau în picioare ei trebuie să stea într-o poziție normală, degajată, cu spatele drept, mâinile pe lângă corp).

Preșcolarii mici, de 3 – 4 ani, datorită respirației lor superficiale, scurte, accelerate manifestă tendința de a respira la mijlocul cuvintelor, lucru care se corectează mai târziu – pe la 5 – 7 ani. De asemenea, pentru a deprinde copiii să repire corect în timp ce cântă, este bine să se facă cu ei câteva exerciții, jocuri imitative cum ar fi:

– „Mirosim florile” – inspirăm (tragem aer în piept pe nas)

– „Suflăm fulgul de nea” – expirăm (dăm aerul afară din piept pe gură)

– „Trenul”

– „Cântă ca mine”

„Respirația corectă în timpul cântării, asigură totodată igiena aparatului vocal și a întregului organism al copiilor. În același timp însă, ea mijlocește emisia cât mai naturală a sunetelor emise.”2

A doua componentă a aparatului fonator este organul principal al fonației și anume laringele. În interiorul acestuia se află coardele vocale, prin vibrația cărora, la expirarea aerului din plămâni se produce vocea. „Producerea vocii constă în vibrațiile coardelor vocale comandate și dirijate de sistemul nervos central, vibrații care se transmit prin aer urechii celui care ascultă. Registrul, volumul și intensitatea vocii, sunt determinate de întinderea sau coordonarea coardelor vocale, de alungirea sau scurtarea traiectului, de mărirea sau accelerarea curentului de aer care trece prin coardele vocale.”3

După cum se știe, laringele copilului este de două ori mai mic decât cel al adultului, iar coardele vocale sunt de patru ori mai scurte ca la adult. De aceea sunetele care sunt emise de copii sunt mai înalte. Emisia și intonația sunetelor sunt nesigure și oscilante, deoarece laringele copilului este mai puțin mobil, iar coardele vocale sunt mai puțin elastice și suple.

„Sunetele muzicale emise de laringe sunt modificate pe de o parte de cele două rezonatoare (a treia componentă a aparatului fonator), pe de altă parte de mărimea și forma pe care o ia cavitatea bucală prin mișcarea maxilarului inferior, prin rotunjirea buzelor și prin diferitele poziții ale limbii. De aceea, în activitățile muzicale, în activitățile de cânt educatoarele trebuie să urmărească ca toți copiii să deschidă gura și să rotunjească bine buzele pentru a obține o intonație justă și pentru ca pronunțarea cuvintelor să fie corectă și clară.”4

În legătură cu ambitusul în care cântă copiii, în metodică se spune că între 1 – 2 ani aceștia emit în mod normal sunete în limitele terței fa1-la1, la 3 ani pot reproduce sunete în limitele cvartei mi1-la2, la 5 ani în limitele sextei mi1-do2, copiii de 6 ani cântă în limitele octavei re1-re2. La preșcolari intervalele mici, cum ar fi secunda, terța sunt mai greu de 1,2,3,4. Dolgoșev,M., Marinescu, E – „Educația muzicală în grădinița de copii – îndrumări metodice”, E.D.P, Buc.,1963

perceput decât intervalele mari, acest fapt are și o explicație și anume dezvoltarea insuficientă a capacității acestora de a diferenția înălțimea sunetelor. De aceea în activitățile de educație muzicală cu copiii de 3 – 4 ani trebuie să se pornească de la sunete aflate la intervale mari contrastante cum ar fi:

– mormăitul ursului și ciripitul păsărelelor

– vocea tatălui și vocea copilului

(este groasă) (este subțire)

Volumul vocii copiilor este mai scăzut, datorită faptului că mușchii laringelui și mușchii respiratori sunt mai slab dezvoltați, de aceea nu ar trebui să le cerem sau să îi lăsăm pe aceștia să vorbească tare, pentru că acest lucru dăunează coardele vocale, iar cântecele, în consecință nu s-ar mai interpreta expresiv.

Eu cred că educatoarea are o sarcină foarte importantă în a avea grijă de copii – de vocea și auzul acestora. Organul auditiv al copilului preșcolar este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic și fiziologic, iar sensibilitatea auditivă se dezvoltă mult în această perioadă (în grădiniță) și crește aproximativ de două, trei ori față de perioada antepreșcolară. Pentru aceasta, este necesar, în primul rând să se păstreze igiena organului auditiv. Educatoarea are datoria să le atragă atenția copiilor ca urechile să fie în permanență curate, să nu-și introducă în ele diferite corpuri străine (bețișoare, pietricele) care le pot provoca diferite accidente grave, cum ar fi perforarea timpanului, infecții și chiar hipoacuzia, surzenia.

O foarte mare importanță în a le dezvolta vocea și auzul copiilor preșcoari o are munca continuă a celui de la catedră – a educatoarei. Ea trebuie să își îndrepte atenția asupra dezvoltării simțului ritmic, melodic și armonic al copiilor, să îi corecteze atunci când fac unele greșeli la interpretarea unor cântece. De exemplu, cântatul prea tare (țipătul), tărăgănarea vocii, lipsa de acuratețe a sunetelor emise, respirația incorectă (în special la mijlocul cuvintelor), pronunțarea neclară a textului cântecului.

II.2. Formarea și dezvoltarea priceperilor și deprinderilor

muzicale la copiii preșcolari

În primul an de viață copiii încep să îi imite pe cei care cântă în preajma lor și să emită

sunete pe diferite înălțimi. În al doilea an de viață, aceștia manifestă o atracție mai slabă pentru muzică. Unii dintre ei ascultă cu mare plăcere cântecele ( cântate de mama sau de pe un suport audio ), încearcă și ei să cânte cu toată vocea lor ( care este nesigură, neclară ), reproduc câteva cuvinte, schițează unele mișcări. Alți copii ascultă muzică în liniște, cu parecare încordare.

În perioada preșcolară, sub influența educației, se constată o creștere evidentă a posibilităților vocal – auditive ale copiilor. Ei încep să interpreteze mici piese muzicale, încep să perceapă elementele de bază ale muzicii: ritmul, melodia, armonia.

Îmbogățirea impresiilor muzicale, dezvoltarea vocii, a auzului muzical și a simțului ritmic, formarea unor priceperi și deprinderi elementare, acestea sunt în esență premisele dezvoltării sensibilității muzicale a copiilor de vârstă ăreșcolară. Aceste premise se realizează în grădiniță, în special prin jocuri muzicale, dar și prin exerciții ritmice și cântece.

2.2.1. Dezvoltarea vocii

Vocea – dar natural al omului – este principalul și cel mai la îndemână mijloc de redare, de executare și de interpretare a muzicii.

Formarea vocilor copiilor se realizează în grădiniță în cadrul activităților de educație muzicală pe parcursul unui an, doi, sau chiar trei ani. Astfel, în fața educatoarei se pun mai multe probleme, cărora este necesar să le facă față, ea trebuind să studieze anatomia și fiziologia întregului sistem fonator.

Sunt de părere că trebuie să excludem faptul că un copil nu ar avea voce pentru a cânta, ci poate prezenta anumite deficiențe pentru care se pot găsi mijloace diferite pentru a fi remediate. Când se constată o deficiență vocală este necesar să cunoaștem anumite lucruri și anume :

– felul de manifestare a deficienței

– cauzele deficienței

– posibilitățile de remedire

Un rol important în dezvoltarea vocii copiilor trebuie să îl ocupe (conform metodicii) exercițiile melodice care să se desfășoare sub formă de joc. De exemplu, la o plimbare în parc cu copiii, aceștia să asculte și să imite:

– ciripitul păsărelelor

– cântecul cucului

Alt fel de exercițiu, ar fi să reproducă pe un sunet repetat diferite onomatopee cum ar fi:

– claxonul automobilului

– șueratul locomotivei

Mai putem să îi lăsăm singuri să cânte ce vor ei și când vor ei, iar noi ca educatoare doar să îi observăm. Reproducerea sunetelor nu trebuie legată de cuvinte decât mult mai târziu, atunci când educatoarea constată că ei emit cu ușurință sunete redate prin vocale. Primele cântece pe care acești copii le pot învăța trebuie să fie ușoare.

De exemplu:

„Melc, melc”

din folclorul copiilor

Educată, vocea poate deveni unul din instrumentele cele mai expresive, capabilă de mari performanțe. Problemele acestea sunt apreciate și în legătură cu auzul muzical, deoarece, dacă auzul este bun, copilul este apt și de a cânta.

Pe parcursul anilor de grădiniță, acestea se dezvoltă potrivit legilor generale ale dezvoltării umane, nu însă fără a practica o activitate constantă și interesantă în cadrul activităților de educație muzicală.

2.2.2. Dezvoltarea auzului muzical

Auzul muzical are la bază auzul fiziologic și se formează prin perfecționarea acestuia, în sensul perceperii diverselor aspecte ale sunetelor muzicale: timbrul, intensitatea, durata, înălțimea, sucesiunea, simultaneitatea, precum și a combinațiilor dintre aceste aspecte. Acestea se formează și se dezvoltă prin realizarea unor exerciții muzicale în care să fie incluse perceperea, reproducerea și recunoașterea sunetelor.

Din ceea ce am studiat, a rezultat că dezvoltarea auzului muzical va porni de la audiții deoarece se merge întotdeauna de la percepere către procese psihice. Pentru a se convinge că audiția a fost conștientă și activă, educatoarea va cere copiilor să recunoască piesa audiată în cadrul altor activități. Acuitatea auzului muzical poate fi considerabil dezvoltată cu ajutorul exercițiilor speciale concepute în funcție de vârstă și de nivelul aptitudinilor copiilor.

În munca educativă cu copiii, în special cu cei care au auzul muzical mai slab dezvoltat, plecând de la premiza optimistă a teoriilor moderne că nu există copii „afoni”, ci copii greșit educați, este necesar să se aplice variate mijloace și preocedee metodice. La început, se va atrage atenția copiilor asupra zgomotelor și asupra sunetelor armonioase, pentru a-i deprinde să deosebească zgomotul de sunet, sunetele plăcute de cele neplăcute, muzicale. Apoi, cum am spus și mai sus la subcapitolul 2.2.1. – Dezvoltarea vocii – se pot face diferite exerciții, atunci când se face o plimbare în parc cu copii: îi punem să asculte foșnetul frunzelor, susurul apei, etc.

Deficiențele auditive, mai grave, observate la copii, trebuie semnalate de educatoare medicului grădiniței și părinților care vor fi îndrumați să își ducă copiii cu astfel de deficiențe serviciilor medicale de specialitate – dacă va fi cazul. Dezvoltarea auzului muzical mai presupune și dezvoltarea sințului melodic, a simțului ritmic și dinamic în același timp și a sensibilității pentru intonația justă, precisă.

Auzul și vocea ajută la receptarea și exprimarea muzicii, iar muzica antrenează auzul și vocea, contribuind la dezvoltarea și perfecționarea lor. Dezvoltând la copii capacitatea de a percepe sunetele, se dezvoltă în același timp și intonația lor corectă. Dezvoltându-și simțul ritmic crește și capacitatea lor de coordonare a mișcărilor întregului corp.

„Mișcarea este puntea de legătură între gândire și acțiune.”(Maria Montessori)

2.2.3. Dezvoltarea deprinderilor ritmico – melodice

Respectând particularitățile de vârstă și individuale privind perceperea auditivă, redarea vocală precum și posibilitatea de înțelegere și asimilare a conținutului, vom reuși să formăm la preșcolari deprinderi ritmico – melodce, obținând astfel rezultatate deosebite.Ritmul este elementul muzical care dă viață muzicii. Ritmul muzical cuprinde elemente ce contribuie la redarea expresivității unei piese muzicale – dinamica, mișcarea. Importanța educării și imprimării ritmului la copii este determinată de rolul însemnat al acestuia, ca factor de echilibrare și coordonare între sistemul nervos al copilului și manifestările sale fizice.

Cunoscând acest rol care poate determina o amplă dezvoltare neuro și psiho – fizică la copil, este necesar să îl stimulăm și să îl desăvârșim prin metodele cele mai directe, adică prin mișcări ritmice. Activitățile destinate dezvoltării simțului ritmic trebuie să creeze variație, asigurând alternarea cu momente de odihnă fizică.

La copiii preșcolari, mișcările au un pronunțat caracter imitativ ( la 3 – 4 ani), iar simțul ritmic mai dezvoltat de la 4 ani. Pentru dezvoltarea ritmului, educatoarea trebuie să le formeze copiilor deprinderea de a bate din palme ritmic, a merge cadențat ( în pas ritmic ) să execute cu aceștia diferite exerciții sau jocuri ritmico – melodice. Unele exerciții ar putea fi:

– jocuri muzicale care constau în recitarea ritmică a unor versuri

Cea-sul ma-re ba-te ta-re

Tic-tac tic-tac tic-tac tic-tac

Ceasul deșteptător

Ceasul de la mână

– jocuri muzicale care constau în recitarea ritmică asociată cu exerciții ritmice sau bătăi ritmice din palme pe diferite versuri (la ex. de mai sus cu Cea-sul ma-re ba-te ta-re – copii vor bătea din palme sau vor bătea ritmul la diferite instrumente – tobă pe versurile Tic-tac, tic-tac)

Dezvoltarea simțului melodic al copiilor se referă în primul rând la formarea priceperii lor de a diferenția înălțimea sunetelor – unul din elementele componente ale melodiei. Această sarcină se realizează pe de o parte cu ajutorul cântecelor, iar pe de altă parte cu ajutorul jocurilor muzicale speciale, jocuri în care se pornește de la perceperea unor sunete cu diferențe mari de înălțime, ajungându-se treptat la perceperea unor sunete cu intervale mici între ele

Educatoarei îi revine menirea, ca din primele zile de grădiniță a copilului să se ocupe – cu răbdare și înțelegere – de formarea și dezvoltarea simțului ritmic, a auzului muzical, a vocii muzicale și mai ales a lărgirii ambitusului acestuia, să treacă la conștientizarea elementelor muzicale fiind convinsă că ceea ce înregistrează copilul la această vârstă devine hotărâtor pentru evoluția sa ulterioară.

CAPITOLUL 3

Mijloacele de realizare a activității de educație muzicală

în învățământul preprimar

„Pentru cei care încearcă să pătrundă în ființa

muzicii nu prin intermediul notelor și peredeaua

întunecătoare a sunetelor și a zgomotelor și a falselor

sisteme, ci prin ochii minții, prin flacăra sufletului și

lumina spiritului, cântecul românesc autentic apare

caracterizat printr-o incomparabilă puritate,

luminozitate și elevație a expresiei…” (D. Cuclin)

„Educația muzicală presupune contactul direct, nemijlocit al copilului cu materialul studiat, posibilitate pe care nu toate obiectele de învățământ o oferă (de exemplu istoria, geografia). Creația muzicală cuprinde lucrări vocale, instrumentale și vocal – instrumentale, din care obiectul „Muzică” își selectează melodiile cele mai potrivite corespunzător particularitățile de vârstă ale copiilor.”5

În cadrul activităților de educație muzicală în grădiniță se transmit copiilor – într-un mod sistematic, organizat – cunoștințe muzicale accesibile lor, li se formează priceperi și deprinderi elementare de a cânta și audia o piesă muzicală, de a interpreta jocuri muzicale, etc. Pentru a le dezvolta aptitudinile artistice ale copiilor trebuie să oraganizăm (noi educatoarele) diferite exerciții, jocuri care să le pregătească aparatul vocal pentru o cântare cât mai corectă și astfel se vor atinge obiectivele prevăzute de Programă.

Mijloacele de bază, specifice ale educației muzicale sunt:

3.1. Audiția

3.2. Exercițiul muzical

3.3. Cântecul

3.4. Jocul muzical

Prin aceste mijloace copiii se desprind să asculte muzică și datorită capacității imitative caracteristică dominantă a vârstei preșcolare, li se trezește dorința de a cânta ei înșiși.

5. Cramar, Nicolae – „Metodica educației muzicale” – cursuri universitarea anul III, sem I, Fac. de Științe ale Educației, Suceava, 2007

3.1. Audiția

„A ști să audiezi înseamnă să-ți concentrezi ființa spirituală și să te deschizi față de muzică pentru a încerca „iluzia fecundă” a contopirii cu autorul; – înseamnă a izbuti să deslușești o comunicare intimă între propria-ți experiență de viață și operă; înseamnă a ști să te eliberezi de ritmurile vieții cotidiene pentru a da curs apariției spre o viață mai frumoasă și adevărată; înseamnă a descoperi ceea ce este adevărat în frumusețea muzicii și a stimula în tine idealuri și sentimente înalte.”6

Audiția este un mijloc de realizare a educației muzicale prin care se dezvoltă deprinderea copiilor de a asculta conștient o piesă muzicală (piesă vocală, instrumentală sau vocal – instrumentală care sunt înregistrate pe discuri) și capacitatea de a înțelege mesajul piesei audiate.

Audiția muzicală constituie primul contact al copilului cu muzica – în forme neorganizate – formându-i încă de timpuriu dragostea pentru aceasta. Copiii sunt deprinși să asculte, să înțeleagă și să îndrăgească diferite piese muzicale: li se formează capacitatea de concetrare la un singur stimul, stimulul auditiv; asta și datorită mijloacelor moderne, cu ajutorul cărora se transmite muzica până și în cele mai îndepărtate colțuri ale țării – radio, televizor, cd-uri, dvd-uri.

Cu ajutorul audiției este stimulată capacitatea intelectuală, se dezvoltă memoria voluntară și se asigură legătura între aparatul fonator și auditiv datorită valorii sale formativ – educativă.

Audiția muzicală se organizează și se desfășoară în funcție de grupa cu care se lucrează și de scopul pe care îl urmărește în activitatea obligatorie și în funcție de conținutul și caracterul pieselor muzicale pe care urmează să le asculte copiii. Piesele muzicale care urmează să fie audiate trebuie să îndeplinească anumite condiții:

să fie accesibile copiilor, ținând seama de particularitățile lor de vârstă

să fie bine realizate artistic, pentru a-i impresiona plăcut pe copii, dar mai ales pentru a le forma de timpuriu un gust estetic

să fie interpretate, de preferință, vocal la grupa de 3-4 ani și 4-5 ani și vocal cu acompaniament (instrumental) la grupa de 5-6 ani

să fie executate cât mai expresiv, pentru a-l emoționa pe copil și a-i înlesni o înțelegere mai profundă

6. Văideanu, George – „Cultura estetică școlară”, E.D.P, Buc. 1967

Astfel, copiii din grupa mică (3 ani) vor asculta în cadrul audițiilor cântece mai ușoare, cu un conținut atrăgător, accesibil ( de exemplu cântece despre animale – „Iepurașul Țup”, muzica Ghe. Ciorăescu, versuri M. Sărățeanu; cântece despre mama – cu ocazia zilei de 8 Martie; cântece despre țară, 1 Iunie, etc.), dar este de preferat ca aceștia să audieze piese muzicale interpretate de către educatoare care să fie însoțite și de material intuitiv.

La grupa mijlocie (4 – 5ani) se vor alege cântece ca la grupa mică, dar și cântece cu un conținut mai bogat. La grupa mare deja se introduc și câteva piese din folclorul copiilor, cântece

populare din diferite zone ale țării, piese instrumentale, dar și piese clasice care să fie accesibili vârstei lor (ex. „Mica sirenă” , „Cântec de leagăn”– de W. A. Mozart, etc…).

Astfel la 3 – 4 ani – vor avea loc 3 audiții; la 4 – 5 ani – 5 audiții; 5 – 6 ani – 6 audiții.

„Muzica audiată nu trebuie „înțeleasă” și explicată de copii, în adevăratul sens al cuvântului, ci trebuie tălmăcită prin diferite forme de manifestare specifice vârstei lor, forme alese de cele mai multe ori spontan, în spiritul muzicii. De aceea, educatoarea va pregăti activitatea de audiție prin crearea unor momente de liniște interioară, de ușor mister, cu scopul de a declanșa trăiri afective aparte, de mare finețe și intimitate, pe care copilul nu le conștientizează, dar care îi vor aduce mare bucurie și satisfacție.

Audiția, este totodată, un joc pe muzică în care copilul descoperă și recunoaște sonorități specifice muzicii, prin diferite ghicitori muzicale: ghicește instrumentul care se aude, ghicește cum se aude (tare/încet sau repede/liniștit), spune ce sentiment îți trezește această muzică (tristețe, bucurie, liniște, etc.), ghicește ce fel (gen) de muzică asculți (populară, ușoară, folk, rock, simfonică, etc.). Cel mai important lucru, însă, este acela că, dacă este lăsat să se bucure de muzică după voia și puterea vârstei lui, copilul se descoperă pe sine.”7

Audițiile bine alese și organizate de educatoare, îi ajută pe copii să-și apropie mijloacele de exprimare ale muzicii, îmbogățesc impresiile muzicale ale copiilor, îi deprind cu interpretarea conștientă a cântecelor.

7. „Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”–Ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. V&I INTEGRAL, Buc., 2005, pag.98

AUDIȚII MUZICALE

– sugestii –

(din Programă)

Cântece pentru copii

Colinde

Muzică din folclorul zonal

Anotimpurile (fragmente) – A. Vivaldi

Simfonia jucăriilor – Leopold Mozart

Mica sirenă – W. A. Mozart

Cântec de leagăn – W. A. Mozart

Sonata pentru pian în La „AllaTurca” – W. A. Mozart

Uvetura la opera „Nunta lui Figaro” – W. A. Mozart

Simfonia nr. 40 în sol (partea I) – W. A. Mozart

Simfonia nr. 101 „Ceasornicul” – J. Haydn

Simfonia nr. 94 „Surpriza” – J. Haydn

Für Elise – L. van Beethoven

Simfonia a VI-a „Pastorala” – L. van Beethoven

Valsuri – J. Brahms

Cântec de leagăn – J. Brahms

Momente muzicale – Fr. Schubert

Scene pentru copii (pian) – R. Schumann

Frumoasa din pădurea adormită – P. I. Ceaikovski

Mazurci – Fr. Chopin

Uvertura de la opera „Oberon” – K. M. von Weber

Menuet – L. Boccerini

Humoreska – A. Dvorak

Valsuri – J. Strauss

Uvertura la „Visul unei nopție de vară” – F. Mendelssogn-Bartholdy

Suita „Impresii din copilărie” (fragmente) – G. Enescu

Rapsodiile române nr. 1 și 2 – G. Enescu

Suita „La seceriș” – T. Brediceanu

Miniaturi pentru pian – S. Drăgoi

Divertisment rustic – S. Drăgoi

Suita „În munții Apuseni” – M. Negrea

3.2. Exercițiul muzical

Un alt mijloc de realizare a educației muzicale este exercițiul muzical. „Exercițiul este mijlocul muzical prin care se urmărește formarea deprinderilor de a intui, executa, recunoaște auditiv un anumit element muzical și de a-l valorifica creativ. Exercițiul nu are o formă prestabilită, având grade de dificultate și dimensiuni diferite, în funcție de necesități. Urmărind doar o singută problemă muzicală, exercițiul nu are calitățile și complexitatea cântecului.”8

Exercițiile muzicale au menirea de a pregăti corzile vocale ale copiilor pentru o cântare cât mai bună și se realizează la începutul fiecărei activități, pe o perioadă de 3 – 5 minute din timpul destinat acesteia.

În funcție de elementul muzical la care se referă, exercițiile se clasifică în:

exerciții melodice

exerciții ritmice

exerciții rimico-melodice

exerciții de cultură vocală

Exerciții melodice

Aceste exerciții au în vedere relațiile de înălțime ce există între sunetele muzicale precum și mersul melodic coborâtor sau suitor. Exercițiile cele mai cunoscute și mai utilizate sunt exercițiile de intonație:

– intonarea unor fragmente scurte din cântecul ce va fi învățat

Exercițiile melodice se desfășoare și cu folosirea brațelor – de exemplu sunetele înalte sunt asociate cu ridicarea brațelo în sus, iar sunetele joase sunt asociate cu lăsarea brațelor în jos;

(NU SE VOR CÂNTA NOTE CI PE SILABA LA)

8. Cramar, Nicolae – Cursuri universitare – „Metodica educației muzicale” – Anul III, Sem 1, 2007

SOL SOL SOL

MI MI MI

DO DO

sau sunetele care urcă treptat sau coboară treaptat ca pe o scară sunt asociate cu ducerea corespunzătoare a brațelor – din ce în ce mai sus, sau din ce în ce mai jos:

DO2 DO2

SI1 SI1

LA1 LA1

SOL1 SOL1

FA1 FA1

MI1 MI1

RE1 RE1

DO1 DO1

Exerciții ritmice și ritmico-melodice

Aceste exerciții sunt folosite pentru perceperea duratei sunetelor, iar cele ritmco-melodice se referă la formarea perceperii de a diferenția înălțimea sunetelor – unul dintre elementele componente ale melodiei.

Exercițiile ritmice se realizează prin bătăi ritmice din palme (pentru a diferenția anumite durate – pătrimi, optimi, doimi) dar și concomitent cu intonarea unui fragment muzical (se va intona un mic fragment din cântecul ca se va învăța la activitate în ziua respectivă folosind silaba „la” și bătaia din palme).

– exerciții prin bătăi ritmice din palme (un ritm oarecare)

– exerciții de redare a durate sunetelor prin rostirea unor silabe

– exerciții ritmico-melodice (concomitent cu intonarea unui fragment muzical – „Melc, melc”)

– exerciții ritmico-melodice (diferențierea sunetelor înalte/joase și ritm lent/repede – de ex. mormăitul ursului și ciripitul păsărelelor)

Exerciții de cultură vocală

Aceste exerciții vizează formarea unei emisii vocale corecte și îngrijite și se referă la ținuta corpului, la o respirație corectă și la dicție.

„Ținuta corpului:

– șezând ( spatele drept, tălpile pe podea, palmele pe coapse sau pe bancă, cu degetul mare sub tăblia mesei, capul drept )

– în picioare ( corpul drept, picioarele apropiate, vârfurile ușor depărtate, brațele pe lângă corp; capul drept într-o poziție „avântată”, fără alungirea gâtului, privirea înainte spre dirijor, cu o mimică degajată)”9

„Respirația costo-diafragmală, pe care copiii trebuie să o execute în mod reflex, se urmărește în exerciții speciale sau combinate cu emisia sunetelor.”10

– exerciții de inspirație („Mirosim floarea”) și de expirație („Suflăm fulgul de nea”)

„Dicția corectă este urmărită în exerciții prin care se acordă atenție deschiderii corecte a gurii, cu lăsarea maxilarului în jos, rotunjirea buzelor, precum și rostirii corecte a vocalelor și a consoanelor. Pentru aceasta, vocala o se asociază cu diferite consoane – b, d, m, n, r, v, z – în intonarea sunetelor.”11

– se pot face diferite vocalize (de exemplu pe un sunet repetat spuse mai multe silabe cu gura larg deschisă) care se desfășoară în limitele ambitusului vocilor de copii

9, 10, 11. Cramar, Nicolae – „Metodica educației muzicale” – cursuri universitarea, Anul III, Sem 1, Fac. de Științe ale educației, Suceava, 2007

Emiterea sunetelor muzicale trebuie să se facă normal, ca în vorbire, fără ca vocea să fie forțată.

Pe lângă exercițiile enumerate mai sus, mai sunt exerciții armonico-polifonice, exerciții pentru însușirea elementelor de expresie (la nuanțele de forte copiii vor îndepărta brațele, iar la nunțele de pianissimo copiii vor apropia brațele) și exerciții de mișcare (se realizeză printr-o sincronizare între pași și muzică).

Exercițiile muzicale, care se mai numesc și exerciții pregătitoare au ca scop formarea deprinderilor de a respira corect, de a emite și de a intona natural sunetele, de a pronunța cuvintele clar și corect. Ele mai cuprind și fragmente ritmico-melodice din cântecul care urmează să fie învățat de către copii, contribuind la realizarea omogenizării și acordării vocilor copiilor.

3.3. Cântecul

„Cântecul ocupă locul cel mai important în educația muzicală a copiilor, cu condiția ca, prin ambitusul, linia melodică, structura ritmică, conținutul de idei și îmbinarea textului cu melodia, să respecte capacitatea vocală și intelectuală a copiilor.”12

Cântecul este principalul mijloc de realizare a educației muzicale în grădiniță, are un rol important și eficient în cadrul activității didactice. Desemnarea cântecului ca mijloc principal de realizare a educației muzicale rezultă din importanța pe care o are în formarea deprinderilor muzicale precum și din contribuția sa însemnată la realizarea educației estetice, intelectuale, morale, etc.

Preșcolarii sunt deprinși de timpuriu să asculte, să manifeste interes pentru ea; li se formează unele deprinderi elementare de a cânta în colectiv și individual. Pentru formarea deprinderii de a cânta este necesar să le dezvoltăm auzul muzical – ca mijloc de percepere a muzicii, și vocea – ca mijloc de redare, iar învățarea cântecelor trebuie să aibă în vedere și stadiul dezvoltării lor psihice.

Cea mai mare parte din sarcinile educației muzicale în grădinița de copii se desfășoară cu ajutorul cântecelor care trebuie să fie accesibile și educative, pe măsura puterii de înțelegere și execuție a copiilor. Cântecele alese spre a fi executate de copii în cadrul activităților de educație muzicală trebuie să fie ușoare, adecvate particularităților vocal-auditive ale acestora, posibilitățile lor de interpretare.

12. „Programa activităților instructiv-educaative în grădinița de copii”, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura V&I Integral,Buc. 2005

Programa preșcolară prevede învățarea unor cântece potrivite fiecărei grupe. Astfel, la grupa mică – 3-4 ani se prevede învățarea a 6 cântece cu o întindere de 2-4 sunete, la grupa mijlocie – 4-5ani se prevede învățarea a 8 cântece cu o întindere cu 3-6 cântece, la grupa mare –5-6 ani se prevede îmvățarea a 10 cîntece cu o întindere de 5-8 sunete.

„Cântecele trebuie să respecte următoarele cerințe:

structură ritmică alcătuită cu precădere din combinații de pătrimi și optimi, cu pauzele corespunzătoare

silaba să fie asociată cu durata de pătrime sau de optime fără a folosi des legato de expresie

formule ritmice repetate

măsuri ce rezultă din structurile ritmice specifice

să nu depășească ambitusul vocii copiilor

linia melodică să aibă un mers firesc, în trepte apropiate, specific muzicii vocale, corespunzător maleabilității reduse a vocii copiilor

să apeleze la scări melodice reduse

conținutul de idei să facă parte din sfera de preocupări ale copiilor

textul să fie inteligibil, apelând la cuvinte posibil de rostit în cânt, pentru că în vorbirea copiilor mai persistă unele deficiențe de dicție și de aceea ei înlocuiesc adesea cuvântul necunoscut cu altul cunoscut, asemănător ca sonoritate, chiar dacă nu se potrivește logic.

Aceste criterii nu sunt rigide, ele dau doar nota generală în care trebuie să se înscrie cântecele de copii, pentru a putea fi însușite.”13

Ritmul cântecelor pentru preșcolarii mici trebuie să fie nu prea greoi, iar intervalele melodiei să cuprindă salturi care să poată fi intonate de copii – nici mari, nici mici. Pentru grupa mică sunt indicate cântece cu o mișcare mai lentă, iar pentru grupa mijlocie și grupa mare conținutul cântecelor se îmbogățește cu mult – melodiile sunt mai vioaie, cu un ritm mai bine marcat.

Înainte de învățarea unui cântec – în cadrul activității de educație muzicală – se realizează exerciții pregătitoare care au ca scop încălzirea vocii copiilor, familiarizarea cu elemente ritmice din cîntecul care urmează a fi învățat.

Învățarea unui cântec de către copii presupune parcurgerea unor anumite etape:

familiarizarea copiilor cu conținutul cântecului prin povestiri, ghicitori, diferite planșe

audierea cântecului la un sistem audio sau interpretat de către educatoare

13.Cramar, Nicolae – „Metodica educației muzicale” – cursuri universitare, Anul III, Sem. I, Suceava, 2007

explicarea unor termeni necunoscuți din conținutul cântecului

învățarea cântecului pe fragmente

executarea integrală a cântecului de către toți copiii din grupă, apoi individual 1-2 copii

„Activitatea de memorare a cântecelor este una dintre cele mai obositoare și mai plictisitoare activități la care copilul este supus. Pentru a evita acest neajuns, memorarea trebuie să fie insesizabilă pentru copii, mai ales pentru faptul că ea nu reprezintă un scop în sine. Procedeele abordate în acest scop trebuie să fie mereu noi, izvorâte din specificul fiecărui cântec, fără a lăsa să se impună stereotipii metodice plictisitoare și lipsite de farmec. Fiecare reluare a cântecului poate fi un mic joc, în care copiii să se lase antrenați cu plăcere și care să-i ducă la memorare fără efort (exemplu: prezența unor personaje-jucării potrivit textului; învățarea mai întâi a unui fragment atrăgător, cum ar fi refrenul, și repetarea lui sub formă de joc, mereu în alt context; costumarea simbolică a copiilor, etc.).”14

Cântecele pentru copii abordează o tematică variată și bogată, mai ales cu privire la:

Natură, fenomene din natură – „Cântec de primăvară”, versuri George Tăutu, muzica T. Popovici; „Înfloresc grădinile”, versuri Șt. O. Iosif, muzică după T. Popovici; „Luci, soare , luci!”, culegere M. Palade; „Vină ploaie”, culegere M. Palade; „Săniuța”, muzică Ion D. Vicol;

14. „Programa activităților instructiv-educative îngrădinița de copii” – Ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. V&I INTEGRAL, Buc. 2005

Viața plantelor și animalelor – „Glasul florilor”, T. Vasilache; „Iepurașul”, versuri și muzica D. D. Stancu; „Azi Grivei e mânios”, muzica L. Comes; „Vulpea și gâsca”, text adaptat, melodie germană;

Întâmplări și fapte din viața copiilor – „Grădinița”, muzica D. Voiculescu; „Cărticica mea”, versuri felicia Doncean, muzică populară; „Copilul politicos”, aranjament Gr. Teodosiu;

Ziua mamei și la cântecele de leagăn: „De ziua mamei”, muzică Gheorghe Dăncuș; „De ziua mamei”, muzică N. Gany; „Hai odor”, după Dumitru G. Kiriac;

Patrie, cântece patriotice – „Țara mea”, muzică D. G. Kiriac; „Sunt român”, după G. Breazul – N.Saxu; „Românașul”, muzică D. G. Kiriac;

Colinde, rugăciuni – „Înger, îngerașul meu”, muzică Marian Palade; „Astăzi s-a născut Hristos”, muzică T. Popovici;

Pe lângă cântecele amintite mai sus, mai sunt și cântece care aparțin folclorului copiilor cum ar fi: „Mama”, „În pădure”, „Vrăbiuța”, „La moară”, „Capra cu trei iezi”, „Arici-Pogonici”, „Podul de piatră”, etc…

„Folclorul copiilor ilustrează interesul și capacitatea acestora pentru redarea lumii înconjurătoare, spontaneitatea și firescul în crearea desenelor ritmice și melodice, calități ce impun anumite criterii de selecție a repertoriului destinat educației muzicale a copiilor: accesibilitatea, valoarea artistică educativă și didactică.”15

Accesibil copiilor înaintea cuvântului, cântecul lasă în candidele lor suflete, impresii ce rămân imprimate adânc toată viața. El se apropie mult de specificul copilăriei, deoarece melodia formează o unitate cu textul, făcând-o mai ușor de receptat.

Activitatea care are la bază cântecul, în scopul formării diferitelor deprinderi muzicale, este și ea variată și oferă o paletă largă de procedee:

audiția interioară

dialog educatoare-copii

cântatul în lanț cu alte procedee armonico-polifonice

acompaniamentul

dramatizarea

mișcarea

În acest fel fiecare cântec devine joc.

15. Cramar, Nicolae – „Metodica educației muzicale” – cursuri universitare, Anul III, Sem I, Suceava, 2007

REPERTORIU DE CÂNTECE

– sugestii –

(din programă)

Grupa mică:

Grădinița – d.f.c

Huța, huța – d.f.c

Împreună să jucăm – d.f.c

Melc, melc – d.f.c

Sorcova – d.f.c

Mama – d.f.c

Vrăbiuța – d.f.c

Căldărușă plină d.f.c

Fluturaș, fluturaș – d.f.c

La portiță – d.f.c

Grupa mijlocie:

Fluture roșu – d.f.c

Umblă ursul – d.f.c

Ariciul – d.f.c

La moară – d.f.c

Trompeta – d.f.c

Vulpea și găștele – Ana Motora Ionescu

Toamna – Ana Motora Ionescu

Moș Cioc-Boc – Liviu Comes

Soldații –G. Breazul, N. Sacsu

Grupa mare:

Ninge, ninge – d.f.c

Mici colindători – d.f.c

Baba Oarba – d.f.c

Degețelele – D.D. Stancu

Trenulețul – D. Voiculescu

Vulpea păcălită – Ana Motora Ionescu

Brotăcei – Liviu Comes

Ciocănelele, ciocănelele – Liviu Comes

Îngerelul – G. Breazul

Cu ciocan și cleștișor – Harry Brauner

3.4. Jocul muzical

„A nu studia în cursul copilăriei decât creșterea, dezvoltarea funcțiilor, fără a face nici un loc jocului, ar însemna să neglijăm acest impuls irezistibil prin care copilul își modelează singur propria sa statuie. Despre un copil nu se poate spune că „el crește” și atât; trebuie să spunem că „el se dezvoltă” prin joc. Prin joc el pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce în fapte potențele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează și le dezvoltă, le îmbină și le complică, își coordonează ființa și îi dă vigoare.”16

În ierarhia mijloacelor folosite în educația muzicală a preșcolarilor, jocurile muzicale ocupă un loc de frunte, alături de cântece, deoarece prin structura lor deosebită, pot rezolva cu mare eficiență majoritatea obiectivelor prevăzute în Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii.

Jocul muzical contribuie îndeosebi la dezvoltarea simțului ritmic și a celui melodic al copiilor. După cum arată însuși titlul lor, jocurile muzicale constituie o împletire, o îmbinare a jocului cu muzica; ele satisfac pe de o parte interesul copiilor pentru muzică, iar pe de altă parte, nevoia lor de a se mișca, de a fi activi. Adesea se întâmplă ca veselia copiilor să se nască independent de intenția educatoarei, numai la auzul muzicii.

„Jocurile muzicale se apropie prin structură de jocurile didactice. Ele includ sarcini precise (sarcini muzicale), unele reguli de desfășurare și elemente specifice jocului: mișcarea, întrecerea, ghicirea, surpriza, etc.

În funcție de conținutul lor, de împletirea originală a sarcinii muzicale cu elemente specifice jocului: mișcarea, jocurile muzicale pot fi grupate în:

– jocuri muzicale care se desfășoară după cuvinte sau versuri. Aceste jocuri constau în redarea ritmică a unor cuvinte sau versuri, ritmul fiind întreținut prin bătăi din palme, bătăi în tobă, sau prin mers asociat cu bătăi din palme

– jocuri muzicale care se desfășoară după o melodie cunoscută. Ele cuprind mișcări foarte variate, executate după muzică, în funcție de caracterul acesteia. De pildă, mișcări imitative (zborul păsărelelor, mersul piticilor, săritura broscuței etc.); bătăi din palme sau mers asociat cu bătăi din palme, după o melodie cunoscută; mișcări improvizate după muzică.

– jocuri muzicale ghicitoare. Ele constau în recunoașterea unui cântec, a unei melodii, a unui fragment dintr-o melodie sau a unui joc cu text și cânt și se desfășoară potrivit unor reguli dinainte stabilite, care trebuie respectate întocmai de jucători

– jocuri muzicale care se desfășoară potrivit sarcinii sau comenzii primite. Ele constau în executarea unor mișcări după muzică, în funcție de sarcina sau comanda dată de educatoare. De exemplu, să meargă după cum bate toba (repede, rar), să danseze respectând tempoul cântecului, să danseze sau să meargă într-un anumit ritm chiar dacă muzica a încetat, etc.

Jocurile muzicale sunt după cum am văzut destul de variate.”17

Pentru formarea unor deprinderi de a executa mișcări după textul cântecului și ritmul melodiei sunt prevăzute în programă jocuri muzicale, în așa fel încât în toate grupele copilul să poată executa mișcări în ritmul melodiei și al textului.

La grupa mică – jocurile muzicale care se desfășoară după versuri vor îmbrăca forme dintre cele mai simple: copiii pot să redea ritmic versuri indicate de educatoare; pot să ritmeze unele versuri prin bătăi din palme; pot merge după versuri redate ritmic de educatoare.

La grupa mijlocie – sarcinilese pot complica și anume: copiii pot merge îm ritmul versurilor recitate de ei înșiși; pot să meargă și să bată din palme în același timp, asociind fiecare pas cu bătaia din palme după versurile redate ritmic de educatoare.

La grupa mare – jocurile pot îmbina, la un moment dat, toate aceste trei elemente: ritmarea versurilor, mersul ritmat corespunzător și bătaia din palme.

Locul jocului muzical, în cadrul unei activități de educație muzicală este în partea a doua – când are un caracter mai dinamic, și în prima parte atunci când are o desfășurare statică. Jocul muzical se desfășoară astfel:

demonstrarea jocului muzical de către educatoare

executarea jocului muzical împreună cu copiii

executarea jocului muzical de către copii

16. Chateau, Jean – „Copilul și jocul”, E.D.P,(Jean Chateau – L’enfant el le Jeu” – ed. II; Les Editions du Scarabée, Paris, 1967)

17. Dolgoșev, M., Marinescu, E. – „Educația muzicală în grădinița de copii”, E.D.P, Buc., 1963

Prin jocurile muzicale se urmărește pe de o parte, fixarea și consolidarea deprinderilor și pe de altă parte însușirea de noi cunoștințe care se realizează prin cântare, dar și prin mișcare.

Alături de joc și cântec, audiția s-a impus ca un mijloc deosebit în educația muzicală a copiilor. Ea este, de fapt, primul mijloc de muzicalizare a copilului, prin cântec și audiții muzicale, preșcolarii se deprind să asculte muzică, îndeosebi muzica vocală, iar datorită capacității imitative, caracteristică dominantă la vârsta preșcolară, li se trezește dorința de a cânta ei înșiși. Astfel se formează priceperi și deprinderi elementare de a interpreta clar, melodios și expresiv piesele muzicale destinate copiilor.

Exprimând idei și sentimente, activitățile muzicale din grădiniță se adresează afectivității și sensibilității, care la această vârstă sunt suportul sufletesc al tuturor acțiunilor.

CAPITOLUL 4

Jocul muzical

„Cu cât copilul va fi mai atras spre muzică,

cu atât mai mult el va deveni beneficiarul

emoțiilor artistice. Muzica va fi pentru el

un izvor de munte care, pe unde trece, face

să rodească pământul și cu timpu lmodelează

chiar și patria.” (Jean Lupu)

Jocurile muzicale exercită o puternică influență asupra copiilor. Ele contribuie la dezvoltarea simțului ritmic, la formarea capacității de a percepe ritmul și a-l respecta în cântece, în jocuri, în gimnastică, etc.

4.1. Importanța jocului muzical în formarea

personalității copilului

Jocurile muzicale au o mare importanță în ceea ce privește coordonarea mișcărilor copiilor, în dezvoltarea armonioasă a organismului lor, etc. Ele își aduc însă contribuția mai cu seamă în ceea ce privește formarea la copii a celor mai elementare deprinderi tehnice muzicale: pronunțarea clară a cuvintelor, respectarea valorii sunetelor, a intensității lor, perceperea tempoului, difereanțierea timbrului sunetelor, etc.

În cadrul activităților de educație muzicală, copiii învață să perceapă intensitatea sunetelor cu ajutorul cântecelor și jocurilor muzicale speciale cum ar fi:

„Cum am cântat” – copiii trebuie să sesizeze cum cântă educatoarea: tare/încet

„Eu cânt tare, tu cânți încet” – copiii trebuie să emite sunetul opus ca tărie celui emis de educatoare

În alte jocuri muzicale, copiii trebuie să marcheze intensitatea sunetelor prin diferite mișcări de brațe: ridicarea brațelor pentru „tare”, și apropierea brațelor pentru „încet”.

Tot prin diferite jocuri muzicale, copiii pot percepe tempoul – durata sunetelor dintr-o piesă muzicală; de exemplu copiii trebuie să execute diferite mișcări în diferite tempouri: repede, rar, potrivit. Un cântec reprezentativ pentru însușirea elementelor de expresie: nuanțe și tempo, este „Ecoul” – melodie populară.

În acest joc muzical intensitatea sunetelor poate fi marcată cu brațele: depărtarea brațelor pentru nuanțele de forte, iar pentru pianissimo apropierea brațelor.

Copiii mai învață să diferențieze timbrul sunetelor cu ajutorul jocurilor muzicale, ca de exemplu:

„Deschide urechea bine” , versuri și muzica Gheorghe Teodosiu – care este foarte îndrăgit de copii; aceștia trebuie să recunoască vocile colegilor lor.

„Ghicește în ce am lovit” – copiii trebuie să diferențieze sunetele specifice ale diferitelor instrumente de percuție: clopoțel, tobă.

Aceste câteva jocuri enumerate mai sus se desfășoară, mai tot timpul, cu toată grupa de copii și au o foarte mare importanță pentru copii, dezvoltându-le unele priceperi și deprinderi necesare în viață chiar.

O importanță deosebită o au și jocurile muzicale care se desfășoară după sarcina sau comanda dată de educatoare; ele stimulează inițiativa creatoare a copiilor – ei trebuie să-și aleagă singuri mișcările potrivite cu melodia pe care o ascultă. De exemplu melodia :

În cadrul jocului, copiii trebuie să execute mișcările potrivite melodiei: imitarea culegerii fragilor, a mersului iepurașului, zborul păsărelelor, fluturilor.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât jocul muzical trebuie să fie mai atrăgător și să fie introdus mai frecvent în structura activităților obligatorii datorită importanței acestuia în formarea personalității preșcolarilor și dezvoltării unor priceperi și deprinderi elementare.

4.2. Valențele formative ale jocului muzical

Muzica are deosebite valențe formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevărată terapie pentru intelectul copilului preșcolar.

„În grădinița de copii, în ambianța educației muzicale trebuie să privim aspectul formaativ, urmărind dezvoltarea și coodonarea analizatorului auditiv, formarea și consolidarea deprinderilor muzicale, asigurând prin aceasta, întregirea procesului de cunoaștere prin imagini sonore la nivelul vârstei respective. Imaginea sonoră conexată la ideea textului contribuie la dezvoltarea gustului pentru frumos, la înțelegerea și aprecierea frumosului din muzică. Crearea imaginii sonore printr-o interpretare emoțională, convingătoare, asigură mobilizarea afectivității copiilor, condiție de bază în influențarea pozitivă a trăsăturilor de caracter și voință.”(dna educatoare Liliana Buldum din Botoșani)

Jocurile muzicale influențează trăsăturile de voință și caracter în curs de formare. Multe din activitățile din grădiniță (joc, gimnastică, participarea la munca gospodărească) sunt însoțite de cântec. Copiii se antrenează cu plăcere în orice activitate însoțită de melodie. Ei cântă adesea în locurile de joacă, pe stradă, acasă, în timp ce desenează, când fac ordine în jucării, ori de câte ori simt nevoia să exprime o bucurie, o bună dispoziție, când doresc să se audă sau să comunice și altora ce simt ei.

Jocurile muzicale care se defășoară pe o melodie cunoscută și anume, jocurile cu cântec au o mare valoare estetică și educativă, iar conținutul lor le formează aspecte din viața socială, din basme, din povestiri,etc.

Unele din aceste jocuri reflectă aspecte:

de muncă, în care copiii imită diferite mișcări specifice muncii; de exemplu: „La plug” după George Breazul – copiii învață cum se ară pământul cu plugul, cine îl ară și ce se întâmplă pe câmp. Astfel copiii vor ști că pământul trebuie arat, apoi însemințat pentru a da roade.

sau „La moară” – din folclorul copiilor – astfel copiii învață ce se întâmplă când se merge la moară: se duce grâu, secară care se macină și se dă făina. Copiii vor imita difeirte mișcări – „cerne făina”, „umple sacul”, „duce sacul plin”

din viața copiilor – „Cum se spală Nicușor” – copiii învață cum să se spele „o dată cu Nicușor”- în timp ce vor cânta, copiii vor executa mișcările spuse de cântec

Cum se spală Nicușor

Cum se spală Nicușor

Cu săpun la spălător,

Și cu apă: plici, plici, plici!

Hai copii, veniți aici!

sau jocul muzical „Bat din palme”, muzică Lili Schwam – copiii vor avea de executat miscările specificate în cântec: „bat din palme”, „bat din picioare”, „ne-nvârtim”, „ne răsucim”, „hai la dreapta”, „hai la stânga”; – astfel ei vor învăța cum să bată din palme, din picioare, cum să se răsucească, să se învârtă, care-i dreapta, care-i stânga.

despre animale domestice sau sălbatice – astfel copiii reproduc diferite mișcări: mersul animalelor, zborul păsărelelor. De exemplu jocul muzical „La pădure” cu ajutorul căruia copiii la cuvintele „uite-așa, uite-așa” imită săritura iepurașului, zborul păsărelelor, săritura broscuței; sau alt joc „Cum vorbesc animalele” – muzică Al. Voevidca – astfel copiii învață câteva caracteristici despre animale.

care evocă personaje din lumea basmelor sau care reflectă aspecte din poveștile îndrăgite de copii, de exemplu: „Piticii” – din repertoriul grădinițelor; „Căsuța din pădure” – versuri și muzică Ioan D. Nicorescu – aici copiii întâlnesc pitici, broscuța, șoricelul, pupăza – toate personaje de basm. „Căsuța din pădure” este jocul muzical care le arată copiilor ce înseamnă prietenia – cine ne cere ajutor trebuie ajutat. Pentru executarea acestui joc, copiii vor fi împărțiți pe grupe: doi copii sunt pitici, mai mulți copiii reprezintă căsuța din pădure, un alt grup de copiii interpretează rolul broscuței și șoricelului, al pupezei care vin în căsuță.

la muzică – la instrumentele muzicale. De exemplu copiii, dacă vor executa jocul muzical „Concertul” – versuri și muzica T. Constantinescu – doi copii vor interpreta rolul sticleților și vor imita cântatul la vioară, alt copil va fi mierloiul care va cânta la chitară; alt copil va fi scatiul, altul brotăcelul, un copil greierul și o fetiță va fi privighetoarea. Prin acest joc copiii învață care sunt instrumentele cu coarde și cum se cântă la ele;

Prin interpretarea jocurilor muzicale de mai sus și nu numai copiii se cunosc mai bine, se împrietenesc, unii renunță chiar la timiditate (în special dacă are un rol de solist în timpul jocului). Tot ce trebuie să știe, să cunoască un copil de vârstă preșcolară se învață prin jocul muzical, datorită melodiilor care au ca teme diferite aspecte din viața de zi cu zi.

4.3. Jocul muzical în cadrul activității

de educație muzicală

„Muzica este singurul grai fără cuvinte pe care îl înțeleg toate popoarele. Este adevărata limită universală.”(Karl Maria Von Weber)

4.3.1 Jocul muzical – predare

Voi prezenta mai jos un proiect didactic la activitatea de educație muzicală care va conține jocul muzical – „Bat din palme” – predare și cântecul – „Vulpea și gâsca” – repetare.

PROIECT DIDACTIC

DATA:

GRĂDINIȚA:

PROPUNĂTOR: Aursulesei Ramona Mihaela Ungureanu

GRUPA: Mică

ACTIVITATEA: Educație muzicală

ARIA CURRICULARĂ: Arte

TEMA: a) „Vulpea și gâsca”

b) „Bat din palme” – muzica Dimitrie Cuclin

TIPUL ACTIVITĂȚII: a) predare

b) repetare

MIJLOC DE REALIZARE: a) cântec

b) joc muzical

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

formarea deprinderii de a cânta o melodie în grup

formarea deprinderii de a executa diferite mișcări la comenzile verbale ale educatoarei

OBIECTIVELE OPERAȚIONALE:

O1 – să execute corect cu ajutorul educatoarei exerciții de tehnică vocală

O2 – să interpreteze expresiv melodia și textul cântecului respectând durata și înălțimea

O3 – să execute corect mișcările sugerate de textul jocului muzical

STRATEGII DIDACTICE:

– METODE ȘI PROCEDEE: – M1: – conversația

– M2: – exercițiul

– M3: – explicația

– M4: – demonstrația

– M5: – jocul

– MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: – M.M.1: – d.v.d.

– M.M.2: – c.d. „Clopoțelul Magic”

– M.M.3: – „vulpea” – pluș

– MOD DE ORGANIZARE: F (frontal), I (individual), G (grupe)

DURATA: 20 minute

BIBLIOGRAFIE:

– „Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii” – ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. V&I INTEGRAL, Buc., 2005

– Palade, Marian și Șcheul, Dorin – „Hai la joacă” – culegere de cântece, jocuri și numărători muzicale pentru preșcolari și școlarii mici, Ed. „George Tofan”, Suceava, 2006

4.3.2. Jocul muzical – repetare

Voi prezenta mai jos u proiect didactic la activitatea de educație muzicală care va conține jocul muzical – „Bate vântul frunzele”- repetare și cântecul – „Acum e toamnă, da!” – predare.

PROIECT DIDACTIC

DATA:

GRĂDINIȚA:

PROPUNĂTOR: Aursulesei Ramona Mihaela Ungureanu

ACTIVITATEA: Educație muzicală

ARIA CURRICULARĂ: Arte

TEMA: a) „Acum e toamnă, da!” – muzica G. Teodosiu

b) „ Bate vântul frunzele” – muzica Dimitrie Cuclin

TIPUL ACTIVITĂȚII: a) predare

b) repetare

MIJLOC DE REALIZARE: a) cântec

b) joc muzical

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

– formarea deprinderii de a cânta o melodie în grup

– formarea deprinderii de a executa diferite mișcări la comenzile verbale ale educatoarei

OBIECTIVELE OPERAȚIONALE:

O1 – să execute corect cu ajutorul educatoarei exerciții de tehnică vocală

O2 – să descrie anotimpul toamna din imaginea prezentată

O3 – să interpreteze corect și expresiv cântecul nou învățat

O4 – să recunoască linia melodică a jocului muzical învățat anterior

O5 – să execute corect mișcările sugerate de textul melodiei

STRATEGII DIDACTICE:

– METODE ȘI PROCEDEE: – M.1: – conversația

– M.2: – exercițiul

– M.3: – explicația

– M.4: – demonstrația

– M.5: – audiția

– M.6: – jocul muzical

– MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: – M.M.1: – păpușa Toamna

– M.M.2: – planșă

– M.M.3: – d.v.d.

– M.M.4: – c.d. „Cutiuța muzicală”

– MOD DE ORGANIZARE: F (frontal), I (individual)

DURATA: 35-40 minute

BIBLIOGRAFIE:

– „Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. V&I INTEGRAL, Buc., 2005

– Palade, Marian, Șcheul, Dorin – „Hai la joacă” – Culegere de cântece, jocuri și numărători muzicale pentru preșcolari și școlari mici, Ed. „Georfe Tofan”, Suceava, 2006

Concluzii

„ E mai presus de orice îndoială, că educațiunea întreagă se face în toate amănuntele ei în vederea vieții practice, dar tocmai de aceea idealul educatorului e să creeze oameni care sunt buni de orișice. Va fi adeseori peste putință lucrul acesta, dar totdeauna spre el avem să năzuim.” (I. Slavici)

La început, sub forma jocului, iar apoi sub forma lecției, educația muzicală aduce numai beneficii, bucurii și entuziasm în sufletele copiilor.

Lucrarea de față conține idei, soluții pentru o bună realizare a educației muzicale în grădinița de copii, am prezentat importanța și necesitatea educației muzicale și în special a jocului muzical în formarea personalității copilului, mijloacele de realizare a educației muzicale și valențele formative ale jocului muzical.

Am ajuns la concluzia că în activitățile de educație muzicală cu preșcolarii trebuie să ținem cont de ceea ce este firesc și natural în psihologia lor, de particularitățile psihice de vârstă și anume de faptul că în viața acestora muzica se împletește cu jocul. Jocul muzical are evidente valențe formative. La această vârstă copilul, prin joc, descoperă lumea înconjurătoare pas cu pas.

În întocmirea lucrării, pentru a susține informațiile făcute am studiat o bibliografie diversă. Deși nu am experiență în învățământ, din materialele studiate – pentru a scrie această lucrare, am ajuns la concluzia că jocul muzical realizat în cadrul activităților obligatorii ajută foarte mult copilul. Astfel ei devin mai încrezători, dispare timiditatea și nesiguranța în execuția jocului, își formează anumite priceperi și deprinderi necesare în viață, prin conținutul jocurilor cu text și cânt vor dobândi diferite informații necesare în viață:de exemplu informații despre animale, despre natura înconjurătoare, copilărie, etc.

Tărâm al speranței, al tristeții, al melancoliei, muzica este un sentiment complex care se dezvoltă treptat și diferit în sufletul fiecăruia. Fără muzică omul ar fi asemeni unei frunze pe care vântul o suflă după voie, poate o simplă notă care nu-și gpsește locul pe portativ.

Educația muzicală realizată în învățământul preprimar nu-și propune să facă din copii niște talente, ci oameni normali, care să se bucure de înțelegerea muzicii în timpul liber, să „guste” un concert bun, să devină prietenii muzicii și nu neapărat creatori.

ANEXE

– planuri activități obligatorii

(din metodică)

Bibliografie

Aursulesei, Ramona – Național și universal în creația enesciană – lucrare de competență profesională, Suceava, 2005

Canfield, Jack, Hansen, Mark, Victor – Supă de pui pentru suflet – 101 povestiri pentru mângâierea inimii și înviorarea sufletului, Ed. Amaltea, Buc., 2000

Chateau, Jean – Copilul și jocul , E.D.P (L'enfant et le Jeu – Ed. II, Les Editions du Scarabée, Paris, 1967)

Chircev, E, Nicoară, M – Particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, E.D.P, Buc., 1967

Cramar, Nicolae – Metodica educației muzicale – cursuri universitare,Anul III, Sem.I, Fac. de Științe ale Educației, Suceava, 2007

Dolgoșev, M , Marinescu, E – Educația muzicalăîn grădinița de copii – îndrumări metodice, E.D.P., Buc., 1963

Dolgoșev, M, Marinescu, E – Metodica educației muzicale în grădinița de copii – manual pentru liceele pedagogice de educatoare, E.D.P., Buc, 1971

Floresa, Paraschiva – Proiecte didactice, învățământul preșcolar, Ed. Excelsior, 2002

Iacovlev, V – Jocuri pentru copii, E.D.P., Buc., 1981

Internet – www.didactic.ro; www.lumeapiticilor.ro

Lupu, Jean – Educarea auzului muzical dificil, Ed. muzicală, Buc.

Palade, Marian, Șcheul, Dorin – Hai la joac-afară – culegere de cântece, jocuri și numărători muzicale pentru preșcolari și școlari mici, Ed. «George Tofan», Suceava, 2006

Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii – ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. V&I INTEGRAL, Buc., 2005

Pedagogie preșcolară – Manual pentru liceele pedagogice, Buc, 1972

Revista – Asul verde – Nr. 48, 2008

Revista Liceului de Artă – Noi – Nr. 3-4, Suceava, 1998

Șerfezi, Ion – Metodica predării muzicii, E.D.P, Buc., 1967

Taiban, Maria, Nistor, Valeria, Petre, Maria, Berescu, Antonia – Jocuri didactice pentru grădinița de copii, E.D.P, Buc, 1976

Văideanu, George – Cultura estetică școlară, E.D.P, 1967