Valentele Formative ale Jocului Didactic la Clasa a Ii a
PLANUL LUCRĂRII
Argument
Capitolul I. Școlarul mic- relația joc – învățare
I.1. Relația dintre învățare și dezvoltare
I.2. Profilul psihologic al școlarului mic
I.2.1. Caracterizare generală;.
I.2.2. Contribuția activităților de joc și învățare la dezvoltarea proceselor psihice și a
personalității școlarului mic
I.2.2.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale
I.2.2.2. Dezvoltarea proceselor cognitive superioare
I.2.2.3. Restructurări ale proceselor și fenomenelor reglatorii
I.2.2.4. Dezvoltarea personalității școlarului mic
Capitolul II Jocul în structura activităților instructiv – educative
II.1. Conceptul de joc
II.2. Natura și funcțiile formative ale jocului
II.3. Clasificarea jocurilor
II.4. Utilizarea jocului didactic în procesul de învățământ;
II.5. Condițiile de bază necesare organizării și desfășurarii jocurilor didactice
Capitolul III Cercetarea aplicativă privind valențele formative ale jocului didactic
III.1. Ipoteza și obiectivele cercetării
III.2. Metodica cercetării
III.2.1. Eșantionul și caracteristicile sale
III.2.2. Metodele utilizate încercetare.
III.2.3. Etapele desfășurării
cercetării
III.3.Tipuri de jocuri didactice utilizate la clasa a II-a
III.3.1 Tipuri de jocuri didactice utilizate la limba română
III.3.2 Tipuri de jocuri didactice utilizate la matematică
Capitolul IV Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor;
IV.1 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la testele de
limba română și matematică
Concluzii
Anexe. Modele de proiectare didactică
Bibliografie
Bibliografie:
Bădica T., Marinescu E., Dutu O. – “Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii”, Editura Didactică și Pedagogică, București,
Barbu H.,Popescu E., Șerban F. – “Activități de joc și recreativ- distractive”Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Bonchiș Elena – coordonator, – “Dezvoltare umană-aspecte psiho-sociale”, Editura Imprimeria De Vest, Oradea, 2000
Cerghit I. – “Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Chateau J. – “Copilul și jocul”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1970
Claparede E. – “L’ecole sur mesure”, ed. II , Paris, 1920
Crețu E. – “Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar”, Editura Aramis, București, 1999
Debesse M.(coordonator) – “Psihologia copilului de la naștere la adolescență”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Dumitriu Gheorghe și Constanța – “Psihologia procesului de învățământ”- Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Enache M., Munteanu M. – “Jocuri didactice”, Editura Porto – Franco Galați, 1998
Frâncu A. (coordonator) – “Jocuri distractive și exerciții distractive”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972
Gatan I., Craciun V., Etegan B. – “Exerciții și teste de gramatică”, Editura Sibila, Craiova, 1994
Gheba G. L. ,Popovici C., – “Jocuri didactice și probleme de perspicacitate Matematică pentru preșcolari și școlarii claselor I-IV”, Editura Universal Pan, București,1997
Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil – “Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Herescu Gheorghe – “Metodica predării matematicii la clasele I- IV”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
Huizinga Johan – “Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian”, Editura Univers, București, 1977
Lieury A. – “Manual de psihologie generală”, (trad.), Editura Antet, București, 1996
Lupu C., Săvulescu D. – “Metodica predării matematicii la clasele I-IV”, Editura Paralela 45, Pitești, 1998
Manolescu M., Constantinescu M., Gorcinski G. – “Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică >”, Editura Procion, București, 1997
Molan V., Manolescu M., Constantinescu M., Dobrin E., Gorcinski G. – “Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <limba româna>”, Editura Procion, București, 1997
Neagu Gheorghe – “Metode de rezolvare a problemelor de matematică școlară”, Editura Plumb, Bacău, 1997
Neveanu P., Zlate M., Crețu T. – “Psihologie” <manual pentru clasa a X–a >, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Nicola Ioan – “ Pedagogie”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
Osterrieth P. – “Introducere în psihologia copilului, (trad.)”, Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1976
Pârâială D, Pârâială V. – “Aritmetica – probleme tipice rezolvate prin mai multe metode și procedee”, Editura Polirom, Iași, 1998
Piaget J. – “Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică București, 1969
Popovici și colaboratorii – “Culegere de jocuri didactice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971
Sabău. I. – “Particularități Ortografice ale limbii actuale-aplicații pentru clasele I-VIII”, Editura Universității Oradea, 2006
Simionică E., Bogdan F. – “Gramatica prin joc”, Editura Polirom, București, 1998
Simionică E., Caraiman F. – “Matematica prin joc”, Editura Polirom, București, 1998
Stoica A. (coordonator) – “Ghid de evaluare”, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1998.
Șchiopu U. – “Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Șchiopu U. și Verza E. – “Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
Șerdean I. – “Metodica predării limbii romane la clasele I-IV”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992
ANEXA 2
Grupa Buburezelor
Calculați :
300 + 40 + 9 = 536 – 328 = 37 – 129 =
376 + 204 = 209 + 650 =
Grupa fluturașilor
Mărește cu 145 fiecare dintre numerele: 256; 592; 348; 753; 145.
Grupa Floricelelor
Micșorează cu 164 fiecare dintre numerele: 404; 572; 873; 620;199.
Grupa Albinutelor
Află numărul nucunoscut și verifică
a – 207 = 385 a + 177 = 483 571 – a = 390
Din suma numerelor 271 și 243, scade diferența numerelor 347 și 185
La o florărie sunt 391 narcise albe , iar galbene cu 128 mai puține.
Câte narcise sunt în total?
METODA CADRANELE
GRUPA BUBURUZELOR
Calculați :
300 + 40 + 9 =
536 – 328 =
376 + 204 =
289 + 650 =
GRUPA FLUTURAȘILOR
Mărește cu 145 fiecare dintre numerele:
246; …………………………………………………………………….
592; ……………………………………………………………………
328; ……………………………………………………………………
783; ……………………………………………………………………
145. ……………………………………………………………………
GRUPA FLORICELELOR
Micșorează cu 164 fiecare dintre numerele:
404; ………………………………………………………………..
592; …………………………………………………………………
873; …………………………………………………………………
680; …………………………………………………………………
191; …………………………………………………………………
GRUPA ALBINUȚELOR
Află numărul necunosut și verifică:
a – 207 = 385 a + 177 = 483 571- a = 390
a =……………….. a = ……………… a = ……………………
a = ………………… a = ……………… a = ……………………
V: ………………… V: ……………… V: ………………….
Din suma numerelor 271 și 243, scade diferența numerelor 347 și 125
……………………………………………………………………………………………………….
Într-o livadă sunt 195 meri, iar peri cu 26 mai puțini. Câți pomi sunt în livadă?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
=== lurare ===
VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC LA CLASA A II-A
PLANUL LUCRĂRII
Argument
Capitolul I. Școlarul mic- relația joc – învățare
I.1. Relația dintre învățare și dezvoltare
I.2. Profilul psihologic al școlarului mic
I.2.1. Caracterizare generală;.
I.2.2. Contribuția activităților de joc și învățare la dezvoltarea proceselor psihice și a
personalității școlarului mic
I.2.2.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale
I.2.2.2. Dezvoltarea proceselor cognitive superioare
I.2.2.3. Restructurări ale proceselor și fenomenelor reglatorii
I.2.2.4. Dezvoltarea personalității școlarului mic
Capitolul II Jocul în structura activităților instructiv – educative
II.1. Conceptul de joc
II.2. Natura și funcțiile formative ale jocului
II.3. Clasificarea jocurilor
II.4. Utilizarea jocului didactic în procesul de învățământ;
II.5. Condițiile de bază necesare organizării și desfășurarii jocurilor didactice
Capitolul III Cercetarea aplicativă privind valențele formative ale jocului didactic
III.1. Ipoteza și obiectivele cercetării
III.2. Metodica cercetării
III.2.1. Eșantionul și caracteristicile sale
III.2.2. Metodele utilizate încercetare.
III.2.3. Etapele desfășurării
cercetării
III.3.Tipuri de jocuri didactice utilizate la clasa a II-a
III.3.1 Tipuri de jocuri didactice utilizate la limba română
III.3.2 Tipuri de jocuri didactice utilizate la matematică
Capitolul IV Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor;
IV.1 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la testele de
limba română și matematică
Concluzii
Anexe. Modele de proiectare didactică
Bibliografie
Valențele formative ale jocului didactic la clasa a II-a
ARGUMENT
„Copilul este o ființă pentru care principala trebuință este jocul; această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale. Trebuința de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm școala cu viața, să procurăm școlarului acele mobiluri de acțiune care se consideră de negăsit în sala de clasă”
(Ed. Claparede)
Reforma învățământului românesc este o reformă multidimensională, vizând transformări profunde la nivelul structurilor instituționale, al finalităților, conținuturilor și a metodologiei de predare-învățare-evaluare.
Pornind de la aceasta, putem afirma că problematica perfecționării demersului didactic în vederea sporirii randamentului școlar al elevilor este strâns articulată cu preocupările cadrului didactic de constituire și desăvârșire a competențelor sale profesionale, psihopedagogige. Este cunoscut faptul că performanțele obținute de elevi în activitatea școlară corelează semnificativ cu stategiile didactice utilizate de învățător, cu preocupările acestuia de a realiza o instruire diferențiată, personalizată.
În consens cu dezideratele reformei contemporane, ale sistemului de învățământ actual, se cere optimizarea strategiilor de predare-învățare, acordând importanță cât mai mare metodelor activ – participative. Strategiile interactive stabilesc reușita demersului educativ, iar accentul cade acum mai mult pe activitatea copilului, pe motivația acestuia, pe sarcinile problematice ce-i revin, pe stimularea competențelor. Ținând cont de contextul creat, jocul este în acest sens o strategie cu sporite valențe formative.
Pe baza bibliografiei de specialitate parcurse, precum și a experienței practice acumulate în munca instructiv-educativă cu elevii mei, în prezenta lucrare îmi propun să identific și să demonstrez utilizarea jocului didactic ca metodă de predare-învățare și procedeu didactic care accelerează însușirea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor, a capacităților și contribuie la dezvoltarea tuturor proceselor psihice. În general, prin joc se pun bazele formării caracterului, a personalității copilului.
Am pornit de la ideea că jocul didactic constituie o modalitate cu mare forță de acțiune asupra cunoașterii realității, îmbogățind experiența de viață a copiilor, stimulând potențialul lor creativ.
Lucrarea evidențiază contribuția deosebită pe care o are jocul didactic ca modalitate și mijloc de realizare a unor obiective și sarcini prevăzute în programul instructiv – educativ al școlii.
CAPITOLUL I
RELAȚIA JOC – ÎNVĂȚARE LA ȘCOLARII MICI
I.1. Relația dintre învățare și dezvoltare
Omul este produsul stadiilor anterioare, în orice stadiu al existenței sale s-ar afla. Sub influența factorilor ereditari și ai mediului socio-cultural, evolutia sa este însoțită de transformări continue, care devin caracteristici pentru ai defini personalitatea. Modificările, transformările de ordin cantitativ și calitativ, prin care trecem, sunt numite generic sub termenul de dezvoltare.
De-a lungul ontogenezei, psihicul copilului se dezvoltă treptat.Sensul dezvoltării psihice este ascendent, progresiv, însemnând treceri de la simplu la complex, de la inferior la superior.
„Trecerea de la senzație la percepție, deci de la reflectarea însușirilor izolate ale obiectelor și fenomenelor la reflectarea obiectelor în multitudinea însușirilor acestora, de la imagini primare din percepții la imagini secundare din reprezentări, de la senzorial la logic deci de la simțire la gândire, de la reflectarea însușirilor neesențiale, accidentale ale obiectelor la surprinderea însușirilor esențiale și generale ale acestora echivalează cu dezvoltarea psihică a omului.” (Golu Pantelimon, 1993, p. 26)
Dezvoltarea psihică nu este liniară, uniformă, continuă, ci polimorfă și discontinuă, decurgând ca o succesiune de stadii în care echilibrul alternează și ritmează cu dezichilibrul, iar perioadele de transformări psihice spectaculoase sunt urmate de perioadele de relaxare. Ea reprezintă procesul formării copilului de noi seturi de procese, însușiri și dimensiuni psihice cât și restructurarea continuă a acestora. Dezvoltarea psihică nu este nici un proces impus din afară, nici unul preponderent genetic, ci un proces cu legități interne proprii. Izvorul dezvoltării psihice îl constitue contradicțiile interne care apar ca urmare a influențelor externe. Astfel, educația, ca factor extern, contribuie la declanșarea și intensificarea luptei dintre elementele contradictorii, oferind în același timp resursele și mijloacele necesare pentru soluționarea și înlăturarea unor contradicții interne. Educația nu devine nemijlocit fapt al dezvoltării psihice, ci constituie punct de plecare spre dezvoltare. Ca acțiune socială conștientă, ea poate stimula și accelera aportul celorlalți factori (mediul și ereditatea) în procesul dezvoltării.
Influențele mediului și educației nu sunt preluate pasiv de copil, ci le opune propria sa activitate, prin receptivitate, rezistență, acceptare și refuz, reprezentând într-un cuvânt o opțiune. Acțiunea educațională apare ca o interacțiune în care se îmbină stimularea externă cu activitatea personală a copilului.
Forța propulsoare a dezvoltării psihice este motivația, cauzalitate externă transpusă în plan psihic, interiorizată și asimilată. Este un proces viu, generativ care produce automișcare, autodeterminare, subiectul își detemină acțiunile din proprie inițiativă în consonanță cu interesele, structurile lui motivaționale. Forța propulsoare rezultă din conflictul motivului. Copilul se dezvoltă prin activitatea proprie, el redescoperă capacitățile umane obiective în mediul socio-cultural, le asimilează și le interiorizează, transformându-le în conținut și organizarea vieții psihice. Prin activitatea sa de învățare, copilul trebuie să reproducă pentru sine sistemul influențelor și cerințelor externe.
Educația trebuie să contribuie la îmbogățirea acestei experiențe într-un mod organizat, conform unor finalități, insistând asupra realizării unei combinări optime între aspectul informativ și formativ al acestei experiențe. Învățarea este un gen de activitate și totodată o formă de cultură care solicită intens procesele intelectuale.
Structural, învățarea se compune dintr-o serie de situații și sarcini de învățare care pentru școlarii mici reclamă efectuarea unor acțiuni ce vor răspunde unor sarcini practice concrete.
Dezvoltarea trebuie să apară ca o premisă a educației. Educatorul formulează pe de o parte anumite sarcini, cerințe față de copil, în funcție de nivelul dezvoltării sale, dar stimulându-l în același timp să-l depășească. Pe de altă parte, copilul răspunde acestor sarcini și le rezolvă, înregistrând progrese noi în planul dezvoltării.
În contextul învățării are loc “gestația” fenomenelor dezvoltării. Dezvoltarea își are originea în și se justifică prin învățare, iar învățarea își găsește sensul de a fi, prelungindu-se în dezvoltare. Pentru a învăța, elevul trebuie să aibă o anumită competență (învățărea anterioară), trebuie să fie apt pentru a învăța.
Prin însușire, această verigă de legătură dintre învățare și dezvoltare, anumite norme, noțiuni, reprezentări, trec din starea în care erau date ca model sau situații problematice în starea de cunoștinte, priceperi, capacități și atitudini ale elevului însuși. La vârsta școlară mică, învățarea se mai distinge și prin faptul că spre deosebire de etapele precedente, ea se desfășoară acum pe baza unor acțiuni meticulos segmentate și riguros înlănțuite, punându-l pe copil în fața necesității unor acțiuni de control, de confruntare și comparare a rezultatelor obținute cu anumite modele. A învăța înseamnă a însuși, a modifica acel ceva într-un bun intern, într-un instrument necesar și disponibil pentru rezolvarea cu ușurintă a problemelor ivite.
Dar aceasta înseamnă dezvoltare, deoarece indicatorul principal al dezvoltării psihice înseamnă realizarea de beneficii interne, achiziții care au devenit funcționale: capacități de înțelegere, strategii de gândire, stil creativ, motivație internă pentru activitate.
Învățarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conținut bogat și o sferă largă de cuprindere, este reprezentat de noțiuni, concepte, coduri, relații, operații și structuri cognitive, tipuri afective și atitudini, conduite, scheme acționale, reacții, sisteme de valori, comportamente sociale etc. Se poate constata și că învățarea se asociază cu modificarea deoarece direcționează spre dobândirea de conduite, cunoștinte, atitudini, contribuie la formarea unor însușiri psihice complexe în vederea adaptării la situații noi de existență și determină schimbarea unor comportamente. Dar nu orice învățare atrage după sine dezvoltarea. Învățarea pentru a produce dezvoltare trebuie să se desfășoare ca proces acțional, integrat, sincronizând momentele interne ale valorificării experienței și momentele externe comportamentale.
Învățarea mai are și un pronunțat caracter adaptativ, finalitatea ei constând în buna adaptare la mediu. Putem spune deci că „învățarea este procesul destinat achiziționării unei experiențe noi, de formare a unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice, înainte inaccesibile, sau, optimizarea relațiilor sale cu lumea înconjurătoare.” (Golu Pantelimon ,1993, p. 40)
Există învățarea socială, a acumulării de experiență (informații, priceperi, deprinderi) în contextul cultural concret, în funcție de posibilitățile pe care le oferă o anumită etapă social-istorică în care se naște și trăiește persoana, și o învățare didactică. În sensul său profund, noțiunea de proces de învățământ este legată de cea de transformare, schimbare, modificare deci de procesul învățării propriu-zise.
„Acțiunea pedagogică, -susține Gilbert Leray,- este creatoare de fenomene psihologice: ea le provoacă apariția, participă cu toate forțele mediului social la constituirea universului mintal al copilului, în primul rând ajutându-l să stăpanească lumea prin elaborarea unor concepte bine adaptate.” ( Nicola Ioan,1994, p. 87)
Referindu-ne la învățarea școlară realizată în cadrul procesului instructiv-educativ și ținând cont de limitele vârstei școlare, putem spune că pe lângă accepțiunea generală, această formă de învățare capătă o serie de particularități. Dintre cele mai importante sunt următoarele:
– se realizează în instituții, fiind reglementată de legi, norme, regulamente, structuri de organizare și funcționare (planuri, programe de învățământ, orarii etc.);
– este un proces, dirijat din exterior (de către cadre didactice), care tinde spre etapele finale ale școlaritătii să devină un proces autodirijat;
– trebuie să fie un proces strict controlat prin mijloace specifice care cu timpul să devină autocontrolat;
– este un demers conștient care presupune stabilirea anticipată a scopului, mobilizarea voluntară a efortului, raționalizarea conduitelor;
– are un pronunțat caracter secvențial exprimat în parcurgerea mai multor secvențe (de învățare, de consolidare, verificare, etc.);
– dispune de un caracter gradual, exprimat prin stabilirea unor sarcini didactice cu grade progresive de dificultate (trecere de la simplu la complex, de la neesențial la esențial, de la senzorio-motor la abstract, de la recunoaștere la reproducere).
– este un proces relațional mijlocit, presupunând ansamblul de relații perceptive, comunicaționale, afectiv-simpatetice, de influență între profesor și elev, mediat de obiectul de învățământ.
-„are un pronunțat caracter informativ-formativ (încorporând în sine multitudinea informațiilor care-i sunt transmise, elevul își elaborează diverse variante de răspuns, își formează un comportament plastic, suplu în acord cu necesitătile individuale; el își modifică selectiv și sistematic conduita, și-o ameliorează și perfecționează, și-o controlează permanent.)” (Golu Pantelimon ,1993, p.40)
Reușita școlară desemnează adaptarea elevului la cerințe școlare. Ea are la bază un element de comparație, furnizat de conținutul programei școlare și exprimă gradul de concordanță dintre prevederile programei școlare și cunoștintele, abilitățile pe care le posedă real elevii. Factorii intelectuali se concentrează în ceea ce numim inteligență, în general, și inteligență școlară în special. Elevul învață, însușindu-și cunoștintele lucrând, rezolvând sarcini, acționând.
Învățarea, plasată în contextul anumitor situații problematice, nu poate fi concepută ca decurgând altfel decât acțional, deoarece descoperirea soluției reclamă: căutare, selecție, inducție, invenție și toate acestea sunt modalități de lucru, structuri acționale ale celui care învață. Învățarea școlară este o activitate care-și are originea în acțiunile de învățare din cadrul jocului.
I.2. Profilul psihologic al școlarului mic
1.2.1. Caracterizare generală
„Profilul psihologic este o expresie cantitativ-calitativă a totalității componentelor, proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea, caracteristice unei anumite etape din dezvoltarea ontogenetică a copiilor și diferențiate de la un individ la altul. Profilul psihologic relevă gradul dezvoltării mintale și comportamentale pentru o anumită vârstă și pentru fiecare individ.” (Nicola Ioan,1994, p. 89) Prin urmare, putem vorbi despre profilul psihologic al vârstei și de profilul psihologic al individului.
Odată cu intrarea în școală, activitatea de bază, care-l va solicita cel mai mult pe copil, devine învățătura, activitate care, constituie și un prilej ce influențează dezvoltarea sa fizică și psihică și tinde să ocupe un loc major în viața zilnică a școlarului.
Referitor la dezvoltarea fizică, se poate preciza că, la începutul perioadei micii școlarități, creșterea ponderală este relativ lentă, în prima perioadă, apoi se accentuează. Pe ansamblul școlarității mici, creșterea ponderală se înscrie între 20 și 29 kg., pentru băieți, și, între 19 – 28 kg, pentru fete. În ceea ce privește creșterea staturală, aceasta cunoaște o evoluție asemănătoare, situându-se între 113 și 132 cm, la băieți, și, între 111 și 131 cm, la fete.
Dezvoltarea psihică se face lent, dar este fundamental pentru evoluția ulterioară a copilului.
La intrarea în școală, percepția copilului este globală și superficială. El confundă literele asemănătoare ca formă, iar când găsește un obiect se oprește asupra aspectelor care-l interesează, dar care nu sunt tocmai esențiale. În condițiile vieții școlare se dezvoltă mult percepția spațială, mai ales din clasa a III -a, când copiii pot să determine și raporturile spațiale în care se găsesc obiectele unele față de altele.
În cadrul activităților de observare a obiectelor și fenomenelor, în demonstrările experimentale organizate, se dezvoltă spiritul de observație al elevilor, considerat ca o capacitate a elevilor de a sesiza detalii noi sau ascunse ale obiectivelor percepute, dar importante, relevante pentru activitatea copilului. Formarea acestor componente definitorii ale spiritului de observație reprezintă o cerință esențială a activității de percepere a literelor, a cifrelor, a figurilor prezentate, a unor fenomene din mediul înconjurător. Jocul îmbogățește conținutul percepției și face posibilă trecerea de la percepția primitivă la forma ei superioară, observația.
Tot acum se dezvoltă și atenția, trecând treptat de la o atenție spontană și instabilă la una voluntară, care îl va conduce pe micul școlar spre actul cunoașterii. Pentru dezvoltarea atenției, în cadrul jocurilor didactice se folosesc materiale de instruire corespunzătoare și cât mai atractive.
Dezvoltarea memoriei cunoaște și ea transformări foarte importante. Deținând un prim rol în procesele psihice ale școlarului mic, ea este scheletul conștiinței și al personalității umane. În această perioadă, grație cooperării memoriei cu gândirea, se instalează și se dezvoltă forme logice ale memoriei, bazate pe legăturile de sens dintre date. Axarea memoriei pe sensuri logice face să crească de 8-10 ori volumul ei, prelungește timpul de reținere, sporește trăinicia și productivitatea legăturilor mnemonice. În activitatea didactică este necesar să cunoaștem felul în care memorează elevul, cât păstrează informația, cum actualizează informațiile în cadrul activităților curriculare și extracurriculare. Memoria nu poate fi disociată de operațiile gândirii, de dezvoltarea inteligenței.
Strâns legată tot de evoluția gândirii este și cea a limbajului. De altfel, limbajul impune gândirii exigențele sale culturale contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Copilul apelează la realitate, dar prin limbaj se depărtează de ea, își amintește situațiile trecute, stabilește raporturi, face deducții valide. Acesta se îmbogățește sub raport cantitativ. Vocabularul școlarului de 7 ani cuprinde un număr de 1500 – 3000 de cuvinte, din care aproximativ 700 sunt folosite în vocabularul activ. La sfârșitul ciclului primar, vocabularul atinge 4.000 – 4.500 de cuvinte, 1.5000 – 1.600 din ele fiind utilizate în vocabularul activ. Debitul verbal crește de la cea 80 de cuvinte / minut, în clasa I, la 100 -105 cuvinte pe minut, la sfârșitul clasei a IV-a. Totodată se dezvoltă coerenta limbajului, caracterul său închegat, structural. Ca forme specifice, pentru mica școlaritate, sunt limbajul contextual și limbajul interior care înregistrează progrese față de preșcolaritate, perioadă în care limbajul situativ își are rolul preponderent.
Între 6 și 10 ani, trebuința de exploatare, de informare și documentare a copilului este în plin progres, învățarea citit – scrisului îi dezvoltă școlarului mic vorbirea, care trebuie să fie și corectă. De aceea, problema cea mai importantă a școlarității o reprezintă însușirea structurii gramaticale a limbajului. Se înregistrează progrese ale capacității de recepționare a sunetelor înalte și ale capacității de autocontrol a propriilor emisiuni vocale, dar, o altă particularitate a limbajului școlarului mic o reprezintă posibila existență a unor defecte de vorbire precum: dislalia (pronunția incorectă a diferitelor foneme), rinolalia sau nazalizarea ( alterarea patologică a vocii și a majorității sunetelor), bâlbâiala (întreruperea cursului firesc al vorbirii prin repetarea unor sunete, silabe sau împiedicarea bruscă în pronunțarea lor). Corectarea acestor defecte trebuie să se facă prin intermediul unui tratament logopedic.
Materialul necesar desfășurării normale a gândirii și limbajului este furnizat de realitate, de povestiri, lecturi, jocuri didactice și chiar de propria memorie a copiilor.
Referitor la gândirea școlarului mic, în literatura de specialitate se consideră ca o caracteristică orientarea sau subordonarea ei unui scop, calitatea structurată, treptat, în cursul activității instructive. Deși orientarea gândirii elevului din clasele I și a II -a rămâne în esență concretă, ea începe să devină „rațională”, depărtându-se, încetul cu încetul, de datele pe care i le oferă percepția, fără a se desprinde total de ele și fără a se aventura singură pe calea judecății. Din intuitivă, gândirea devine operativă, copilul devenind, treptat, capabil de a asimila cunoștințe care depășesc sfera manipulării sau a contactului nemijlocit cu obiectele și fenomenele, învățătorii trebuie să răspundă setei de cunoaștere a copiilor aflați la vârsta întrebărilor, dezvoltând gândirea prin metode activ-participative, care îl fac pe elev participant la propria formare. În acest sens, folosind jocul didactic, se urmărește a le incita curiozitatea și a-i pune în situația de a gândi.
Lumea cărților este cea care stimulează cel mai mult imaginația școlarului mic. Psihologia școlară este interesată mai ales de formele active și voluntare ale imaginației: imaginația reproductivă, imaginația creatoare, visul de perspectivă. Practica educațională demonstrează că performanțele elevilor la discipline ca istoria, geografia, științele naturii sunt condiționate, în mare parte, de rezerva de reprezentări a elevilor, de nivelul dezvoltării și manifestării imaginației reproductive. Particularitățile școlarului mic pot fi puse în evidență observând modul în care el fabulează, se identifică cu rolurile primite în joc, realizează în desen intențiile sale creatoare.
Emotivitatea îl caracterizează pe școlarul mic, lucru care poate dăuna atunci când aduce dificultăți în adaptarea la viața școlară. Deoarece afectivitatea reprezintă un important factor în transmiterea și recepționarea influențelor educative, trebuie folosită în mod optim, în concordanță cu sarcinile și cu obiectivele procesului instructiv educativ, dar, în același timp, trebuie prevenită apariția unor distorsiuni sau conflicte afective, stări frustrante, anxietate. Aspectele sunt primare, de aceea devine o necesitate ca , prin jocul didactic, copilul să poată elimina morala supunerii și să adopte o morală a cooperării, devenind capabil de afecte superioare. Prin lecții, folosind metode și procedee diversificate, se va urmări dezvoltarea de emoții și sentimente intelectuale, estetice, artistice și morale.
Dezvoltarea normală, fizică și psihică a școlarului mic îi va permite să facă față cu succes sarcinilor școlare, iar învățătorul trebuie să cunoască profilul psihologic al copiilor pentru a-și adapta conținuturile și metodele de transmitere a acestora.
Profilul psihologic individual conferă caracterul de unicitate și de irepetabilitate al fiecărui individ, de aceea, preocuparea pentru cunoașterea particularităților de vârstă și individuale ale elevilor este una dintre preocupările fundamentale ale fiecărui învățător. Trebuie pornit de la ideea că elevul nu este un individ perfect, ci un candidat la viață, iar personalitatea lui evoluează în etape, de-a lungul anilor.
Colaborarea familiei cu școala va duce la rezultate mult mai bune în activitatea copilului școlar. Jocul constituie o acțiune ce asigură echilibrul necesar, o continuitate firească între cele două stadii de vârstă, o adaptare ușoară, un mijloc de cunoaștere profundă a școlarului, o formă de învățare și de relaxare în același timp.
I.2.2. Contribuția activităților de joc și învățare la dezvoltarea proceselor psihice și a personalității școlarului mic
„Timpul este un copil care se joacă”, este metafora „cu deschidere ludică maximă, generatoarea unei considerabile literaturi filosofice în care, sub masca jucătorului divin, s-au perindat pe rând Natura, Ideea, Voința, Noul Primordial, sau la limită, Nimeni, în care caz lumea a putut fi înțeleasă și ca un joc fără de cel care se joacă.” (Huizinga Johan, 1977, p. 5)
Copilăria este cea mai intensă perioadă a dezvoltării fizice și psihice a ființei umane, de aceea, intrarea în școală, frecventarea și parcurgerea cu succes a sarcinilor impuse de obiectivele pedagogice ale învățământului primar reprezintă momente hotărâtoare ale vieții. Învățarea de tip școlar își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei preșcolare, care se îmbină cu manipularea obiectelor, cu jocul,dar și cu forme elementare de muncă. Se poate susține că în jurul vârstei de șase ani, se formează premisele trecerii de la activitatea de joc la cea de învățare. Deși se implică și se întrepătrund, situându-se într-o ordine de succesiune genetică, jocul și învățarea, privite ca forme de activitate distincte ale conduitei infantile, se află în raporturi antinomice. Jocul este considerat ca o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită și pe simpatie interpersonală, pe „jocul” dispersional al atenției, realizându-se un raport de noutate, creativitate și autodirijare ce nu permite instalarea oboselii și plictiselii, iar învățarea se constituie ca fiind o activitate obligatorie, cu program stabilit și efort dozat, cu operații și prestații măsurate prin raportare la un etalon. Datorită notelor definitorii celor două tipuri de activitate, raportându-se la caracteristicile de personalitate și indicele de maturizare, trecerea și adaptarea la noua situație, cea de școlar, cu status și rol bine definit, pot să decurgă inegal de la un copil la altul. Astfel, pot fi admise valide cele două situații: a copiilor la care premisele necesare trecerii la școlaritate s-au maturizat, dar formal ei rămân însă preșcolari, deși pot realiza activitatea de învățare; și cea a copiilor la care premisele trecerii cunosc o oarecare întârziere în formarea lor, deși formal, ei au început să desfășoare noua formă de activitate, învățătura, dezvoltarea lor fiind încă dependentă de structurile jocului.
Completarea și perfecționarea condițiilor psihologice interne sunt absolut necesare, deoarece rămânerea în urmă se poate croniciza. Jocul ca activitate fundamentală din gradiniță nu trebuie să dispară complet, ci dimpotrivă trebuie să însoțească și să completeze activitatea de învățare. Acum jocul va avea în considerație mai mult sarcinile didactice, constituindu-se ca o activitate ce trebuie să ocupe un loc prioritar în procesul de predare-învățare.
Ocupându-se cu observarea, descrierea și explicarea jocului copiilor și al oamenilor adulți, psihologia și sociologia caută să stabilească natura și semnificațiile acestuia și să indice locul lui în planul vieții așa cum școlii i s-a atribuit calitatea formatoare asupra laturii psihice a copilului.
I.2.2.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale:
În faza școlaritatii mici se dezvoltă văzul, auzul precum și analizatorul verbo-kinestezic, solicitat cu deosebire în activitatea citit-scrisului. Deși interesul pentru joc rămâne foarte puternic, crește interesul pentru film, cărțile cu povestiri, cu acțiuni palpitante.
Copiii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în jocuri, devin mai meditativi. Este evidentă dorința copilului de autoperfecționare, de îmbogățire a cunoștințelor. Acesta devine mai ordonat, mai perseverent, simte nevoia de a-și planifica timpul și activitățile.
La începutul școlarizării, elevul manifestă o deosebită curiozitate care constituie un sprijin prețios în desfășurarea activității instructiv-educative. Calitatea de școlar schimbă conținutul activității sale anterioare și poziția sa în societate, învățarea fiind o activitate dirijată, serioasă, cu răspundere. Această calitate schimbă de asemenea relațiile copilului cu cei din jur, creează obligații dar și datorii.
Cadrul didactic este cel care influențează cel mai puternic dezvoltarea școlarului mic. Exemplul învățătorului, exigențele acestuia, aprecierile făcute asupra comportării elevilor îl impresionează adânc și-i determină o comportare corespunzătoare. În procesul de învățare se îmbogățesc cunoștințele elevului și se dezvoltă procese psihice, se formează deprinderi de muncă intelectuală și deprinderi practice, se dezvoltă aptitudiniile creatoare, gustul artistic.
Sub influența muncii, a jocului și mai ales a procesului de învățământ are loc în această perioadă o intensă dezvoltare intelectuală a copiilor.
Astfel, la micii școlari se constată o lărgire a câmpului vizual și o creștere a preciziei în diferențierea nuanțelor cromatice. Se înregistrează progrese ale capacității de recepționare a sunetelor înalte și ale capacității de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Este perioada în care continuă să se dezvolte toate formele de sensibilitate, modalitați senzoriale (vizuală, auditivă, tactilă, chinestezică,etc.) precum și toate formele complexe ale percepției.
La intrarea în școală, percepțiile copiilor păstrează încă unele trăsături care vin în contradicție cu activitatea pe care vin să o desfășoare. Elevii de vârstă școlară mică se caracterizează printr-o deosebită receptivitate față de realitatea înconjurătoare. Percepția lor este globală uneori, superficială, de aceea, învățătorul trebuie să asigure, în desfășurarea procesului instructiv-educativ, condiții favorabile de sporire a eficienței învățării perceptive prin orientarea și conducerea completă a capacității elevilor de sesizare, conștientizare, discriminare, recunoaștere și interpretare adecvată a obiectelor și fenomenelor percepute concret, intuitiv, direct, observațional. Pe parcursul micii școlarităti, percepția câștigă noi dimensiuni, evoluează. Procesele percepției spațiului se datoresc în primul rând îmbogățirii experienței proprii de viață a copilului sub influența școlară, crescând și precizia diferențierii și denumirii formelor geometrice.
În cadrul procesului de învățare uneori nu este necesar ca obiectele, fenomenele reale să fie prezente și să fie percepute direct de elevi. Totuși, în aceste condiții cunoașterea lor poate fi realizată deoarece informațiile percepute anterior nu dispar fără urmă din mintea elevilor. Ele pot fi conservate și reactualizate la nevoie, în lipsa stimulilor care le-au determinat, ca urmare a procesului psihic de reprezentare a lor sub formă de imagini secundare. La intrarea în școală copilul poseda numeroase reprezentări despre obiectele de uz casnic, despre fructe, animale, oameni din jurul său, acesta ajungând să înțeleagă toate aceste lucruri apelând la reprezentări. Caracteristic pentru micul școlar este trecerea de la apariția involuntară la capacitatea de a evoca reprezentări în mod voluntar, precum și creșterea elementului generalizator care facilitează asimilarea, însușirea treptată a noțiunilor. Datorită activității organizatoare a cuvântului, reprezentările micului școlar se eliberează treptat de caracterul lor difuz, devenind mai precise mai clare. De la reprezentări separate se trece la grupuri de reprezentări. Caracteristicile noi – claritatea, coerența, mobilitatea – pe care le dobândesc reprezentările în cursul micii școlaritați fac posibil ca elevul să le poată stăpâni și dirija cursul.
I.2.2.2. Dezvoltarea proceselor cognitive superioare
Gândirea școlarului mic este, într-o mare măsură, concretă adică se bazează pe suport senzorial-perceptiv. În procesul de învățământ, învățătorul transmite elevilor și cunoștințe pe baza altora mai vechi, servindu-se de cuvinte, aceasta ducând la dezvoltarea necontenită a gândirii abstracte a copilului de vârstă școlară mică. Numărul reprezentărilor și noțiunilor crește mereu, de la o clasă la alta. Gândirea copilului prezintă unele neajunsuri, cum ar fi faptul că nu este amplă. Prin îndrumarea pas cu pas a gândirii elevului, de la concret la abstract, acest neajuns poate fi înlăturat.
La această vârstă copiii admit conservarea materiei, încep să recunoască conservarea greutății și mai târziu conservarea volumului. La vârsta de 11-12 ani ajung să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor-permanența, invariația-gândirea ridicându-se în plan abstract, categorial. La început, copiii înaintează în rezolvarea sarcinilor cu ajutorul ipotezelor, al admiterii în plan mintal a diferitelor posibilitați de acțiune. Cu timpul, acesta devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul judecățiilor sale. Multe din cunoștintele sale și le poate dovedi acum, pe calea gândirii, depășind raporturile cognitive primare și acționând mintal pe calea deductivă, prin anumite principii de rezolvare generală. A gândi înainte de a acționa devine un mod de raportare a copilului nu numai la sarcinile cognitive dar și la alte aspecte ale activității sale, de pildă, la relațiile și procesele de comunicare cu ceilalți.
Elemente ale gândirii intuitive concrete, cu caracter practic, specifice preșcolarului, mai apar încă în gândirea școlarului mic, mai ales în primii ani ai ciclului primar. Se mai întâlnesc tendințe de sincretism.
Materia primă a gândirii este constituită din scheme, imagini, simboluri și concepte ca cel de substantiv, verb, adjectiv, etc, dar și concepte mai complexe ca cel de succesiune, de transformare, de relație, de dezvoltare. Există și aspecte ale activității intelectuale, cele ce tind de operativitatea gândirii. Din acest punct de vedere unii autori (J. Piaget) consideră că după 6-7 ani, se organizează operații intelectuale încă orientate concret. Aceastea cuprind grupuri de operații care dispun de forme de reversibilitate, adică posibilitatea utilizării concomitente a sensului direct și invers a anticipării rezultatului, efectuării unor corecții, în plan mintal, cum ar fi: clasificările, scrierile, corespondențele. În afară de astfel de operații există grupuri de operații specifice, care se realizează în zonele unui domeniu determinant (gramatică, aritmetică, geografia). În această perioadă, a micii școlarități, se formează aspecte mai consistente ale stilului cognitiv. Școlarul mic mai poate fi supus încă influenței iluziei momentane în raportarea la cantitați ca urmare a insuficienței eliberări de sub dominația nemijlocită a câmpului perceptiv.
J. Bruner atribuie jocului ca formă de activitate instructiv-educativă o importanță deosebită pentru dezvoltarea intelectuală, deoarece combinațiile de materiale precum și orientarea în ansamblul caracteristicilor apărute în desfășurarea jocului, determină folosirea ulterioară a materialului respectiv ca instrument în rezolvarea problemelor. Există de asemenea și servicii educative cu caracter recuperativ folosite atunci când unii copii manifestă lene (față de învățatură, de anumite activități). A treia categorie de sarcini educative se referă la învățare. Copiii trebuie să-și formeze un regim de viață rațional și igienic.
În procesul de învățământ se dezvoltă operațiile de gândire absolut indispensabile oricărei activități intelectuale: analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, clasificarea și concretizarea logică. Experiența școlii și cercetările actuale de psihologie dovedesc că posibilitățile școlarului mic, resursele lui intelectuale sunt mai bogate decât se considera anterior.
Prin procesul învățării se grăbește maturizarea funcțiilor analitice, sintetice ale creierului și, implicit dezvoltarea percepției, a memoriei și a limbajului, copilul își însusește cunoștinte, priceperi și deprinderi, modalitați de gândire dar și comportamente sociale. O învățare pe bază de procedee raționale grăbește atât maturizarea funcțiilor sistemului nervos central și a analizatorilor, cât și dezvoltarea proceselor intelectuale. Acestea, la rândul lor, cresc randamentul învățarii. Nu orice învățare are rol formativ, ci numai cea bazată pe motivație, pe înțelegere și structurarea logică a cunoștintelor, pe problematizare, cercetare și descoperire, pe formarea unor capacitați și abilități intelectuale.
Jocurile în activitățile de învățare dezvoltă capacitățile intelectuale, fac trecerea treptată de la concret la abstract și ajută la specializarea operațiilor gândirii (logice, creatoare), de analiză, sinteză, se consolidează cele patru operații pentru rezolvarea mai rapidă a exercițiilor și problemelor.
Gândirea devine tot mai productivă ca rezultat al creșterii gradului de flexibilitate și mobilitate, al utilizarii diferitelor procedee de activitate mintală. Se produc transformări și în dezvoltarea limbajului școlarului mic. Până la intrarea în școală, limba este asimilată în practica nemijlocită a vorbirii. În școală însă, limba devine un obiect de învățamânt organizat, sistematic. Alături de forma orală care se perfecționează continuu în procesul de învățământ, un rol important în dezvoltarea conștientă a limbajului atât ca mijloc de comunicare cât și ca instrument de gândire, de asimilare a cunoștintelor îi revine limbajului scris. În ceea ce privește limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvării problemelor de aritmetică, desenând sau privind o imagine, școlarul mic învăță treptat să asculte explicațiile învățătorului și să meargă “pe urmele” îndrumătorilor și raționamentelor sale.
În cursul micii școlaritați se formează capacitatea de citit-scris și aceasta impulsionează progresele limajului. Copilul capată primele cunoștinte despre structura morfo-semantică a cuvintelor. Dezvoltarea limbajului se face și în contextul altor activități școlare de muncă, desen, istorie,goegrafie, educație civică, observare a naturii, cu prilejul carora elevul face cunoștință cu o nouă terminologie care variază de la un domeniu la altul.
La vârsta școlară mică pot apărea și unele erori de pronunție și scriere care pot fi înlăturate cu timpul prin munca de predare-învățare cât și prin activitatea recuperatorie. La limba română jocurile ajută la corectarea deficiențelor de vorbire, pronunțarea corectă a sunetelor, silabelor, cuvintelor, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, aplicarea corectă a semnelor gramaticale. Ca sarcini se urmarește dezvoltarea auzului fonematic, pronunțarea corectă a cuvintelor sub aspect morfologic, exprimarea logică, coerentă și înțelegerea aspectului semantic a tuturor cuvintelor. Se fac anumite tipuri de exerciții care contribuie la formarea capacităților de exprimare a ideilor în propoziții, rezultat observat în verbalizarea independentă a celor percepute din tablourile, planșele folosite la lecturi, lecturi după imagini sau povestiri citite.
Transformări importante se produc și în dezvoltarea memoriei. Școlarul mic reține în general mai ușor formele, culorile, întâmplările decât definițiile, demonstrațiile, explicațiile. Uneori el memorează mecanic, nu logic, memorează cuvinte, nu idei, pune pe același plan ideile principale cu cele secundare. Importante de cunoscut pentru învățator sunt calitățile memoriei: volumul, mobilitatea, rapiditatea, trăinicia, promptitudinea la memorare, conservare și reactualizare, calități ce pot fi modelate, educate și perfecționate la niveluri performanțiale superioare, mai ales că la această vârstă crește considerabil volumul memoriei și se îmbogățesc indicatorii trăiniciei și rapidității memorării diferitelor conținuturi. Învățătorul îl ajută să memoreze voluntar, intenționat logic.
Într-o foarte strânsă legatură cu gândirea și limbajul se află imaginația. Cu cât copilul este mai evoluat pe plan mintal, cu cât posedă mai multe noțiuni și un vocabular activ mai bogat, cu atât imaginația lui va avea mai multe elemente, mai mult material pentru a construi, pentru a crea. Este foarte mult solicitată imaginația reproductivă, copilul fiind pus adesea în situația de a reconstitui imaginea unor realități.
În strânsă legatură cu imaginația reproductivă se dezvoltă imaginația creatoare. Ascultând o poveste, școlarul mic este capabil să și-o reprezinte transformator, introducând modificări în desfășurarea subiectului. Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale, de contactul cu natura și de activitățile cu munca.
Așadar în perioada micii școlaritați, imaginația se află în plin progres, atât sub raportul conținutului cât și al formei. Comparativ cu vârsta preșcolară, ea devine însă mai “critică”, se apropie mai mult de realitate, copilul însuși adoptând acum față de propria imaginație o atitudine circumspectă, de autocontrol. Jocul constituie polul extern de asimilare a realității de către eul copilului și el conține o doză de imaginație creatoare care va constitui motorul întregii gândiri viitoare și chiar a rațiunii.
Astfel, imaginația este o condiție (o cauză) a gândirii și totodată un rezultat al ei. La începutul școlarității mici, imaginația prezintă un conținut redus, dar o dată cu înaintarea în vârstă și ca rezultat al muncii școlare, ea devine mai bogată, capătă caracter critic și manifestă aspecte creative.
I.2.2.3. Restructurări ale proceselor și fenomenelor reglatorii
Motivația copilului pentru școală se constituie ca o sinteză a unor factori externi (observarea și imitarea de către copil a modelelor exterioare) dar și interni (dorința copilului de a deveni școlar), susținută de multiplele lui cunoștinte despre școală și despre ,,meseria” de școlar.
Uneori folosirea excesivă de către adult a mijloacelor motivației externe poate conduce la efecte negative. Motivația internă activează procesul de asimilare a cunoștințelor într-un mod continuu. Ea se naște atunci când învățătorul reușește stimularea și menținerea într-o permanentă stare a vioiciunii și curiozității cognitive a copilului. Jocurile reprezentând o formă de învățare accesibilă, plăcută și atractivă care corespunde particularităților psihice vârstei, au rolul de a motiva și stimula copiii mai ales în clasele începătoare când încă nu și-au format interesul pentru învățare.
Deoarece unii elevi întâmpină dificultați în învățare, jocul didactic vine în sprijinul acestora, împletindu-l cu învățătura. Jocul didactic prin gradul înalt de angajare al elevului în activitatea de învățare, constituie una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un bun mijloc de activizare și stimulare a școlarilor mici. Orice activitate în care apare un joc didactic, reduce gradul de oboseală și stârnește interesul din partea învățăceilor.
La vârsta școlarității mici, copiii au trebuință de explorare, de informare, de documentare. Valorificând această ”deschidere” învățătorul îi poate cultiva interesul față de școală și învățătură, dragostea și curiozitatea pentru cunoaștere.
Statutul de școlar face ca la această vârstă copilului să i se rezerve o nouă poziție. Afectivitatea școlarului mic este influențată atât de sarcinile de învățare propriu-zise, cât și de relațiile interpersonale din cadrul colectivității. Se dezvoltă astfel, atât emoțiile și sentimentele intelectuale, precum și emoțiile morale și estetice. Învățarea organizată rațional oferă copilului perspectiva reușitei, devine atrăgătoare, plăcută, contribuind la atașamentul față de munca intelectuală, față de școală. Conținuturile de învățare încep să-i apară ca fiind interesante. Apare curiozitatea intelectuală, dorința de a afla, de a cunoaște cât mai mult.
Copiii trebuie sprijiniți pentru a înțelege și a-și însuși corect conținutul noțiunilor și normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar să li se explice, la nivelul lor de înțelegere, apelând la situații practice de viață sau din poveștile cunoscute, ce înseamnă din punct de vedere moral binele și răul, frumosul și adevărul, curajul și lașitatea, cinstea și necinstea.
La începutul școlarității volumul atenției este încă redus, copiilor le poate fi greu să prindă simultan în câmpul atenției explicațiile verbale și tablourile intuitive, acțiunile pe care le fac ei și cele inteprinse de colegii lor, desfășurarea propriu-zisă a acțiunii și rezultatul ei. Școlarii mici întâmpină greutăți în a-și consolida voluntar atenția de la ceea ce este superficial, imediat, situativ spre ceea ce este esențial la obiect.
Dintr-o atenție spontană, instabilă, atrasă mai mult de formă, mișcarea și culoarea obiectelor, se ajunge ca sub îndrumarea învățătorului, elevii să-și formeze o atenție voluntară, fiind astfel capabili să urmărească un timp mai îndelungat o explicație chiar și fără suport concret. În ceea ce privește prelungirea perioadei de menținere optimă a atenției voluntare, învățătorul o poate realiza prin respectarea următoarelor condiții:
stabilirea clară și precisă a scopurilor activităților de instruire-învățare ;
organizarea și structurarea adecvată a ambianței psihosociale și de microclimat din mediul școlar;
reliefarea semnificațiilor și efectelor pozitive ale activității școlare;
programarea etapelor activității și precizarea momentelor mai dificile, de mare încărcătură voluntară, intelectuală, afectivă;
diminuarea sau chiar anularea factorilor perturbatori ai actului de învățare
Învățătura alături de joc și de unele activități ușoare desfășurate în afara școlii contribuie într-o mare măsură și la dezvoltarea voinței copilului, la formarea aptitudinilor și talentelor, la formarea caracterului. Procesul de învățământ îi pune în față sarcini din ce în ce mai dificile, cerințe tot mai mari față de comportare și de aceea efortul este mai ușor susținut când se folosesc și jocurile, când între joc și învățare se intind punți de legătură. Tocmai în această luptă pentru a înlătura greutățile se formează voința copiilor, capacitatea lor de efort, perseverența, stăpânirea de sine. Voința poate “iradia” larg în cuprinsul personalității copilului.
Dacă la preșcolari se pun bazele unor serii de deprinderi motorii implicate în activitatea de autoservire, acestea continuă să se întărească și la micii școlărei când încep și formarea unor categorii de deprinderi și priceperi legate de nevoile, tipul de activități și relații în care este încadrat copilul. Astfel, în procesul însușirii scrierii și citirii, se formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice și sonore ale cuvintelor, la aritmetică, operând cu cantitățile se formează deprinderea de a măsura, deprinderea de calcul numeric, iar pe parcursul unităților de învățare ce cuprind noțiuni de geometrie sau de geografie se formează deprinderea de mânuire a unor instrumente de lucru: linia, compasul, harta, globul, busola. Jocurile și întrecerile sportive creează condiții proprice pentru formarea unor automatizări.
Pe substratul acestor deprinderi, cu evidente componente motorii, se formează ulterior deprinderile și priceperile intelectuale: de numărare, analiză și sinteză mentală, de rezolvare a problemelor. Însușirea cunoștintelor, formarea deprinderilor este legată de joc și la vârsta școlară mică. Ele sunt strâns legate de concret. Copilul transformă în joc activitățile programate, nu urmărește întrutotul indicațiile învățătorului, nu prezintă interes pentru rezultatele activității. Această particularitate psihologică impune introducerea elementului de joc pentru a capta mai ușor atenția copiilor, a-i antrena la o participare cât mai activă.
Procesul de însușire a cunoștintelor, de formare a priceperilor și deprinderilor, în perioada micii școlaritați devine o formă specială de activitate a copilului, distingându-se din toate celelalte forme ale activității sale.
În școală se formează priceperi, deprinderi dar și obișnuințe cum ar fi comportarea în societate, adică conduita civilizată, corectă și reverențioasă ale carei temelii sunt puse din perioada preșcolară și pe care școala prin activitățile de învățare și joc le cultivă sistematic.Transformarea deprinderilor în obișnuințe are loc doar prin intermediul procesului instructiv-educativ.
I.2.2.4. Dezvoltarea personalității școlarului mic
Perioada cuprinsă între vârsta de 9 și 12 ani este considerată de Paul Osterrieth ca „maturizarea copilului”, caracterizându-se prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui început de autonomie și autodeterminare. „Departe de a fi numai faptură socială și excesiv gregară descrisă de unii, copilul este cineva care vrea să fie el însuși, să aibă originalitatea sa proprie.” (Osterrieth P.1976, p. 137). Procesul de formare a personalității este puternic influiențat de noile împrejurări de viață, datoriile și obigațiile de școlar .
Temperamentul, latura dinamico-energetică a personalității, derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos. El “este o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală și se modulează, căpătând anumite nuanțe emoționale, suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică. “ ( Neveanu Popescu paul, 1978, p. 706)
În școlaritatea mică, copiii se disting prin diversitate temperamentală. Astfel întâlnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sanguinici sau melancolici. În cadrul activităților instructiv-educative, depistând și cunoscând portretele temperamentale ale elevilor, aspectele pozitive și limita fiecăruia, se poate facilita intervenția avizată, diferențiată și flexibilă a învățătorului în scopul unor compensări temperamentale. Personalitatea este după cum afirmă psihologul Alain Lieury „nu doar o chestiune de temperament ci depinde de învățarea socială, de ajustări, prin întărire și observație în funcție de situații) “ ( Lieury A.,1996, p. 195)
Mica școlaritate este perioada în care începe structurarea laturii relațional – valorică a personalității, organizarea trăsăturilor de caracter, conturarea unor dominante. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Câmpul interacțional se îmbogățește și se diversifică, acest stadiu fiind denumit și “vârsta socială”.
La formarea personalității copilului de vârstă școlară mică, contribuie și colectivul școlar. Viața de colectiv determină elevul să țină seama de interesele grupului, să țină la onoarea clasei și a școlii, să înțeleagă semnificația socială a modului său de comportare, a succeselor și insucceselor sale. Crește indicele de socializare a copilului și se amplifică șansele de integrare în viața socială. Cooperarea, întrajutorarea, întrecerea influențează personalitatea copilului și acțivitatea lui. Sub îndrumarea învățătorului elevul începe să se simtă treptat membru al colectivului, începe să se intereseze de comportarea colegilor, de succesele lor, de semnificația lor pentru colectivul respectiv, pentru clasa lor. Jocul, ca formă de activitate instructiv educativă dezvoltă spiritul de independență, formează atitudini pozitive față de muncă și conduce la sesizarea unor abateri în comportamentul unor copii. În cadrul colectivului, elevul își formează trăsături de personalitate: hotărârea, cinstea, disciplina, conștiinciozitatea în activități.
Învățătorul este cel care trebuie să creeze un cadru adecvat în care copiii găsesc cel mai adecvat climat psihologic și social de manifestare și de dezvoltare a propriei lor personalități. Antrenat în joc, în calitate de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit să dobândească metodele și căile accesibile lui de cunoaștere, pentru ca, pe temeiul acestei condiții importante, el să poată învăța
În același sistem organizat de muncă și învățare, în strânsă legătură cu activitatea pe care o desfășoară se dezvoltă aptitudinile. Una din aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă este aptitudinea de a învăța. Este vorba de de o anumită dezvoltare generală a copilului concretizată în pregătirea acestuia pentru confruntarea cu ceea ce urmează ulterior să învețe, cu receptivitatea la solicitările învățării, cu strategiile generale – de gândire, imaginație, memorie – care vor facilita accesul la sarcini din domenii diferite și care se constituie în câștiguri pe planul inteligenței. Inteligeța este un “aliaj” de procese logice imaginative, verbale, un complex de acțiuni și scheme operaționale care permit elevului să facă față cu succes solicitarilor.
Treptat învățarea devine sursă de bucurii și satisfacții. Din înclinația și aptitudinea generală pentru învățare, se desprind și se dezvoltă elementele unor aptitudini specializate cum ar fi cele: matematice, literare, plastice și muzicale. Deosebit de importantă este, mai ales pentru școlarii mici, funcția stimulativă și educativă a evaluării. Aceasta se obține cel mai bine în regimul psihologic al unei evaluări formative, care funcționând împreună cu modelul unei învățări formative, concură la modelarea elevilor, a capacității de a învăța succesual, adică a desfășurării unui proces de învățare care datorită modului ei de organizare și funcționare, facilitează reușita școlară, obține interese, susține succesul școlar.
O altă dimensiune psihică integratoare a profilului personalității umane o reprezintă creativitatea, care exprimă disponibilitatea procesuală a elevului de a căuta și produce valori, produse originale pentru sine și pentru societate. Învățătorul trebuie să folosească adecvat în procesul instructiv-educativ, diferite metode și procedee pentru dezvoltarea creativitații elevilor.
Cunoașterea particularităților anatomo-fiziologice, dar mai ales a celor psihice ale copiilor de vârstă școlară mică este de o mare importanță pentru învățător, deoarece Activitatea școlară se desfășoară în bune condiții numai dacă se pornește de la cunoașterea trăsăturilor individuale ale fiecarui copil. Pentru a-i dezvolta personalitatea elevului trebuie să știi care-i sunt posibilitățile, să cunoști realitatea asupra căreia vei acționa pentru a o transforma.
Nivelul și volumul cunoștintelor care se transmit elevilor, numărul exercițiilor pentru formarea deprinderilor, cantitatea și durata efortului cerut la lecții și în activitățile extrașcolare trebuie să corespundă posibilităților pe care le au elevii. Cunoscând particularitățile vârstei școlare mici învățătorul poate alege mijloacele educative potrivite pentru dezvoltarea lor. Cunoscând aspectele individuale ale elevilor săi, prin observarea activității și comportării obișnuite ale elevilor, prin aplicarea de teste, prin convorbiri cu elevii, cu părinții, cu prietenii lor, prin studierea produsului activității (desene, compuneri), prin măsurarea unor indici ai dezvoltării fizice, învățătorul poate ajunge la o cunoaștere profundă a fiecărui elev.
Cunoașterea elevului este un mijloc de a îndruma concret și știintific activitatea acestuia, de a face educație “pe măsura” individualitații elevului.
La nivelul învățământului primar, jocurile didactice reprezintă un mijloc eficient pentru învățarea activ- participativă.
“Indiferent în care parte a programului se foloseste jocul, dacă este conceput, dacă există unitate între conținut și scop, sarcinile ce le au de rezolvat copiii sunt accesibile, acesta devine un mijloc de a-l dirija pe copil în învățare.” (9 Bădica Tatiana, Marinescu Eugenia, Duțu Olga, 1976, p. 6)
CAPITOLUL II
JOCUL ÎN STRUCTURA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE
II.1. Conceptul de joc
Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală și fizică a copilului.
Pentru a putea explica importanța jocului și rolul acestuia în cadrul activității școlare, se pot analiza mai multe definiții propuse în literatura de specialitate.
Pedagogul K. D. Usinki a definit jocul ca formă de activitate liberă, precizând și rolul formativ al acestuia. El spunea că jocul trebuie să fie original, poate fi creat chiar de copil însuși.
În explicarea jocului, St.Hall a pornit de la legea bio-genetică a lui Haeckel (“ontogeneza repetă filogeneza”) și a susținut că jocul copiilor nu ar fi altceva decât o recapitulare a instinctelor și a formelor primitive de viață.
O altă teorie este aceea a exercițiului pregătitor, elaborat de K. Groos. El considera că acesta ar fi un “exercițiu pregătitor” pentru viața profesională de mai târziu a adultului, în sensul că ar fi un joc de exersare a “predispozițiilor instinctive”, în scopul maturizării lor. H. Spencer dezvoltă de asemeni teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a consuma acest surplus, urmând niște canale create din obișnuință.
Ed. Claparède spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente și din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă. Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare, refulate de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. “Jocul este cea mai bună intoducere în arta de a munci.” ( Ed. Claparède,1920 p. 143)
Nu există frontiere între joc și muncă. Școala trebuie să aibă ca funcție generală prelungirea copilăriei sau cel puțin, ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendința de a scurta, fixând prea timpuriu copilul într-un tipar făcut pe măsura adultului.
J. Chateau apreciază că la vârsta mică, jocul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității prin implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina în cadrul grupului. “Copilul își arată în joc deasemenea, inteligența, voința, caracterul dominator, într-un cuvânt personalitatea”(Chateu J. 1970, p. 153)
J. Piaget definește jocul ca pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului, celălalt pol fiind “exercițiul neludic, când subiectul învață să învețe într-un context de adaptare cognitivă și nu numai de joc”. Jocul “este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale copilului.” (Piaget J.,1969, p.51)
Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire și educare a copiilor, mai ales la vârsta școlară mică. Jocul constitue îmbinarea componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale. Prin joc copilul își angajează întreg potențialul psihic, își ascute observația, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire orientată spre rezolvarea unor probleme, spre găsirea căilor în vederea depășirii unor obstacole.
În cadrul jocului copilul îmbină planul imaginar cu cel real, însă el își dă seama mereu de existența acestor două planuri și în mintea lui nu se produce sub acest aspect o confuzie.
Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului.
La vârsta micii școlarități, copilul are așa–zisele “nevoi”- nevoia de mișcare, de a ști, de a imita, de a se bucura, de relații. Jocul răspunde acestor trebuințe firești.
Acesta, indiferent de felul lui de organizare, este subordonat realizării obiectivelor educației. Fiecare moment din jocurile alese de copii sau obligatorii este valorificat în mod direct de învățător pentru a forma elevilor trăsături pozitive de caracter, însușiri morale superioare, sentimente și deprinderi de comportare.
Prin joc elevul poate fi chiar un actor, un protagonist și nu un simplu spectator ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare. Prin intermediul ludicului se stabilește o relație între gândirea abstractă și jocul concret.
Schiller spunea: “Omul nu este întreg decât atunci când se joacă.“ (Barbu H. Popescu Eugenia, Șerban Filofteia, 1993, p. 20)
II.2. Natura și funcțiile formative ale jocului
Jocul este o activitate specific umană, dominantă a copilăriei, prin care omul își satisface, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează. Având în vedere această definire a jocului putem desprinde cu ușurință câteva note caracteristice și definitorii: (Barbu H. Popescu Eugenia, Șerban Filofteia, 1993, p. 32)
* jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului;
* jocul este una din variantele activității umane; învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specifice umane;
* jocul este o activitate conștientă;
* jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare;
* scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele și aspirațiile proprii, trebuințele;
* prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare în care este o evidentă luptă a contrariilor, un efort de depășire, având un rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării. Jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor. El nu lipsește indiferent de vârsta omului, doar că se remarcă o evoluție a acestuia în raport cu dezvoltarea personalității umane. S. Iliov afirma că jocul are un caracter polivalent, însemnând pentru copil și muncă și artă și realitate și fantezie. În consens cu această caracteristică pedagogul elvețian Edouard Claparède menționa că jocul reprezintă viața însăși.
Rolul jocului este complex pentru formarea și comportamentul omului. Astfel jocul înseamnă, vorbind la modul general, o varietate de semnificații : a juca șah, joc didactic dar și a se juca “de-a școala”, a se juca cu viața etc. Jocul poate desemna fie o activitate cu caracter constructiv, distractivă, placută sau dimpotrivă joc de hazard, de cărți etc.
De la o vârstă la altă funcțiile jocului sunt altele. De exemplu, funcția de reflectare și funcția distractivă prezintă grade diferite la copil față de adult; funcția motrică se schimbă o dată cu înaintarea în vârstă, iar funcția formativă scade în pondere o dată cu maturitatea.
După I. Cerghit principalele funcții ale jocului sunt: (Cerghit Ioan,1980, p.222)
funcția de explorare a realității;
funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc angajând atât elevii timizi cât și cei mai slabi;
funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).
J. Piaget considera că jocul, în special cel cu reguli, îndeplinește următoarele funcții:
funcția de asimilare pe plan cognitiv și afectiv; copilul învață din ceea ce vede în jurul său folosind apoi aceasta în cadrul jocului,
funcția de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului și acomodarea, în special prin imitație; adaptarea prin joc este un proces creativ care se realizează prin inteligență;
funcția formativă dar și informativă, jocul fiind acela ce angajează plenar copilul în activități psihice;
funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor efective de compensare și trăire intensă;
funcția de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se a acomoda la ceilalți, dar și de a se asimila relațiile cu cei din jur la eul său.
Jocul devine activitatea care implică activitatea celuilalt și favorizează apariția unor variate raporturi între copii. Relațiile dintre ei depind de: subiectul jocului, rolurile jocului, poziția copilului în joc (conducător sau subordonat).
II.3. Clasificarea jocurilor
În literatura de specialitate se găsesc mai multe încercări de clasificare a jocurilor, operand-se cu o mare diversitate de criterii.
După conținutul și obiectivele urmărite jocurile se pot clasifica astfel: (Cerghit Ioan, p.216)
jocuri senzoriale (vizual motorii, tactile, auditive);
jocuri de observare a naturii (a mediului înconjurător);
jocuri de dezvoltare a vorbirii;
jocuri de asociere de idei și raționament;
jocuri matematice;
jocuri de construcții tehnice;
jocuri de orientare;
jocuri de sensibilizare (de deschidere) pregătitoare pentru înțelegerea unor noi noțiuni;
jocuri aplicative (de extindere a cunoștintelor asupra unor noi situații);
jocuri demonstrative;
jocuri de fantezie, de memorie;
jocuri simbolice;
jocuri de îndemânare (de exerciții simple, de mișcare).
Cunoscând diversitatea formelor de joc în uniunea lor, se pot găsi modalitați nuanțate de implicare în activitatea instructiv-educativă ce se desfășoară cu școlarii mici.
Jocul didactic (educativ) este unul dintre cele mai caracteristice activități ale copilului, fapt pentru care este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a imprima programului școlar un caracter mai viu și mai atrăgător, de a fortifica energiile intelectuale și fizice ale elevilor.
Din punct de vedere didactic, jocul reprezintă o modalitate de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni mintale sau motrice în vederea realizării precise a scopurilor.
Ca structură jocului didactic trebuie avute în vedere următoarele:
conținutul jocului;
sarcina didactică;
regulile jocului;
acțiunea de joc;
Ele trebuie să ramână jocuri, incluzând elementele de așteptare, de surpriză, de întrecere. Orice exercițiu sau problemă poate deveni un joc didactic dacă respectă următoarele cerințe:
realizează un scop, o sarcină didactică;
folosește elemente de joc;
utilizează un conținut accesibil și atractiv;
utilizează reguli de joc, cunoscute de elevi.
Popovici Constantin împărțea după conținut jocurile didactice în patru categorii: (Popovici și colaboratorii,1971, p.5)
jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii și consolidarea cunoștintelor în domeniul literar;
jocuri didactice pentru consolidarea deprinderelor de numărat și socotit (matematice);
jocuri didactice pentru dezvoltarea atenției, a memoriei și a perspicacitații;
jocuri pentru consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător.
După obiectul de învățământ căruia i se adresează, jocurile didactice sunt:
jocuri didactice pentru limba și literatura română;
jocuri didactice pentru matematică (jocuri matematice);
jocuri didactice pentru geografia României și cunoașterea mediului înconjurător;
jocuri didactice pentru educație plastică;
jocuri didactice pentru educație muzicală (jocuri muzicale);
jocuri didactice pentru educație fizică și sport.
După materialul folosit sunt:
jocuri cu materiale;
jocuri fără materiale;
jocuri orale;
jocuri cu întrebări (“cine știe câștigă”);
jocuri-ghicitori (în care trebuie să identifice o persoană, un obiect);
jocuri de cuvinte încrucișate (careuri).
II.4 Utilizarea jocului didactic în procesul de învățământ
Jocul ca mijloc de instruire și educare este cunoscut în literatura pedagogică sub numele de joc didactic.
La nivelul claselor I-IV, pe lângă celelalte metode active își găsesc cu maximă eficiență locul jocurile didactice, constituind o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii – învățarea. Importanța deosebită a jocului didactic pentru vârsta copilăriei este un adevăr incontestabil, având anumite caractere:
– un caracter universal fiind o prezență evidentă în cadrul învățării, cu rol de popularizare în procesul obiectiv al dezvoltării;
– este o realitate permanentă cu o mare mobilitate pe scara vârstelor;
– deține un caracter polivalent fiind pentru copil și muncă și artă și realitate și fantezie.
Jocurile didactice sunt metode active solicitând integral personalitatea copilului. Orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaționale.
Jocul didactic are un conținut și o structură bine organizată, sarcini didactice, se desfășoară după anumite reguli și la momentul ales de învățător, sub directa lui supraveghere.
Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte.
Elementele componente ale acestuia sunt:
Scopul jocului – reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative. Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale, etc.
Conținutul jocului – include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu care copiii operează în joc. Acestea au fost însușite în activitățile anterioare. Conținutul poate fi extrem de divers: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viața și activitatea oamenilor, cunoștințe matematice, istorice, geografice, conținutul unor basme, povești, ș.a. Conținutul jocului trebuie să fie bine dozat, în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, să fie accesibil și atractiv.
Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomandă ca sarcina didactică să fie formulată sub forma unui obiectiv operațional, ajutându-l pe copil să conștientizeze ce anume operații trebuie să efectueze. De asemenea, se recomandă ca sarcina didactică să nu solicite doar sau în primul rând, procese numerice, ci să implice în rezolvarea sa și gândirea (operațiile acesteia), imaginația, creativitatea copiilor. Sarcina didactică trebuie să fie în concordanță cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibilă și, în același timp, să fie atractivă.
Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice. Sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile acestora în funcție de structura particulară a jocului didactic.
Regulile jocului prezintă o mare varietate:
indică acțiunile de joc;
precizează ordinea, succesiunea acestora;
reglementează acțiunile dintre copii;
stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.
Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice sunt ușor de realizat, iar jocul este mai interesant și mai distractiv. Regulile trebuie să fie simple, accesibile, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de către toți copiii.
Elementele de joc – includ căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă, distractivă activității desfășurate.
Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatura de specialitate oferă o serie de sugestii în acest sens: folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, întrecere individuală sau pe echipe, mișcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise, ș.a.
Sarcina cadrului didactic este de a găsi pentru fiecare joc, elemente de joc cât mai variate, deosebite de cele folosite în activitățile anterioare, în caz contrar existând riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esența jocului fiind, în acest caz, compromisă.
Reușita unui joc didactic depinde și de materialele didactice utilizate în joc. Acestea trebuie să fie adecvate conținutului, variate și atractive, ușor de manevrat și să provină din mediul apropiat, familiar copiilor (planșe, jetoane, jucării, figuri geometrice, etc).
Atractivitatea și eficiența jocului depind de ingeniozitatea învățătorului de a îmbina o sarcină educativă acceptabilă de către copii, nici prea grea, nici prea ușoară, cu un joc simbolic sau cu reguli atrăgătoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, îngreunează învățarea și plictisesc pe copii. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.
Un rol important capătă latura instructivă, elementele de distracție fiind un mediator al stimulării capacității creatoare.
Jocul didactic imprimă activității didactice un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce diversitate și o stare de bună dispoziție, de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și plictiselii, a oboselii. Ele sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv – educativ, având un conținut bine diferențiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceștia sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, potrivit capacităților lor individuale, accentul căzând nu pe rezultat, cât pe modul de obținere a acestuia.
Jocul didactic este o metodă eficientă didactică de stimulare și dezvoltare a motivației superioare a elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față de sarcinile ce le are de îndeplinit. Jocurile didactice antrenează toți elevii, acționează favorabil inclusiv la elevii cu situație mai slabă la învățătură, crescându-le performanțele, căpătând încredere în propriile capacități, siguranță și promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator al acestora.
Copilul învață cu plăcere, prin joc devine interesat față de activitatea ce se desfășoară găsind bogate resurse de stimulare a creativității. Timizii devin cu timpul mai volubili, mai activi. Prin libertatea de gândire, de acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice devin pe cât de valoroase pe atât de plăcute. Prin joc se dezvoltă curajul, perseverența, dârzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina , precum și spiritul de cooperare, de viață în colectiv, de comportare civilizată.
Folosirea jocurilor didactice dă posibilitatea verificării activității creatoare, elevii se lasă antrenați cu multă ușurință, participarea lor nefiind formală, jocul dezvoltându-le procese psihice precum: gândirea logică, memoria și imaginația creatoare. Utilizate des în procesul de învățământ dau posibilitatea cunoașterii mai bune a copiilor, căci fără a depăși limitele unui cadru organizat, elevii sunt mai mult ei însăși decât la lecțiile obișnuite.
În urma acestor jocuri poți avea revelația unor descoperiri care te pot determina să–ți revizuiești metodele de lucru cu unii elevi care, în mod obișnuit la lecțiile curente păreau apatici, lipsiți de interes și care, în cadrul jocului, devin volubili, interesați, participând activ la activități.
Izvorât din trebuințele interne mereu crescânde ale copilului, jocul înseamnă spontaneitate originală, este acțiune urmărită prin ea însăși fără utilitate imediată, generatoare de distracție, de sentimente de plăcere.
Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, furnizează o motivație secundară dar stimulatorie, o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare, asigură un randament maxim în cadrul procesului de învățământ.
În organizarea jocurilor se are în vedere experiența acumulată de copii în constituirea unor mulțimi formate din obiectele din lumea înconjurătoare.
În cadrul jocului intervine și procesul invers: pornind de la o situație descrisă verbal, acționând asupra obiectelor vizate, se reconstituie imaginea corespunzătoare. În acest fel, copiii se obișnuiesc să stabilească o legătură firească între cuvinte și semnificația lor, să gândească și să se exprime corect. Prin practicarea jocurilor se acumulează o serie de experiențe care permit copiilor să integreze într-un sistem organic obiectele, conceptele logice și în final numerale.
Aceste jocuri didactice se organizează în activități ce se desfășoară pe plan frontal sau pe echipe individual. Diferențele categoriale între copii exprimă, în mare, diferențele de dezvoltare intelectuală și temperamentală dintre ei și de aici datoria morală a educatorului de a acționa educațional diferențiat, de a individualiza educația în funcție de acești parametri intelectivi și temperamentali.
Prin intermediul jocului copiii își îmbogățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine pozitivă sau negativă față de ceea ce întâlnesc și își educă voința.
În procesul de învățământ jocul didactic este un element de bază, conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete și, în sfârșit ca formă de organizare a activităților de cunoaștere și dezvoltare a capacității psiho–fizice pe toate planurile.
Jocul didactic ca procedeu metodic este prezent în diferitele etape ale activității de învățare și de muncă, în funcție de factorii foarte diverși:
caracterul mai mult sau mai puțin rigid al activității bazate pe exerciții;
gradul dezvoltării capacității de cunoaștere, de trăire afectivă și de voință ;
gradul constituirii imboldurilor interne (motive, interese, scopuri, convingeri, dispoziții) toate cu rol specific în declanșarea și întreținerea conduitei.
Jocul didactic crează cadrul dezvoltării capacității copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și fizice: de a observa sistematic un obiect sau fenomen, de a-și concentra mai mult atenția în acest scop, de a asculta cu interes cele relatate, de a înregistra unele indicații cu valoare normativă, de a rezolva independent conflictele apărute în propria gândire.
Principalul element al structurii interne a jocurilor didactice este regula. Nu este vorba de orice fel de regulă, ci de una care anume formulată îl introduce pe copil într-un cadru ludic de o anumită valoare formativă, bine gândită dinainte. J. Piaget precizează că jocurile care au la bază astfel de reguli se întâlnesc la copiii cu vârsta după 7 ani și că importanța lor crește o dată cu dezvoltarea vieții sociale a copilului. Raportul dintre joc și alte activități este factorul ce condiționează eficiența jocului în planul formării personalității pe întreaga scară de vârstă.
Jocul capată o pondere și un rol deosebit, cu valoare formativă bine determinată, în momentul când cadrul relațional al copilului se lărgește la școală. Prin intermediul jocului didactic copilul dobândește deprinderea modului de autodepășire în relație cu ceilalți colegi.
Prin joc copilul învață să descifreze realitatea, motiv pentru care unii pedagogi apreciază jocul ca pe o activitate de învățare cu mare randament. Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoașterea realității sociale, ci și imitarea unor realități sociale dintre adulți.Doar prin intermediul jocurilor didactice copiii deprind modele de conduită și ajung să reflecte până la nivel de înțelegere comportamentală. Pentru că există multiple sarcini ce revin jocului didactic, îndrumarea și controlul acestuia de către adult este absolut necesară.
Posibilitatea de a se manifesta creator, de a înțelege raporturile intra-individuale, dau posibilitatea copilului să respecte unele reguli bine stabilite. În acest fel jocul devine un mijloc eficace de realizare și a educației morale.
Jocul didactic este o activitate de tip fundamental cu un rol hotărâtor în evoluția copilului. Prin acesta, copilul își dezvoltă aptitudinile imaginative, a capacitățile de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre cunoștințele învățate la diferite discipline, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acțiunilor concrete din timpul jocului.
Funcția principală a jocului este aceea de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea. Jocul devine astfel un fenomen de derivare explicat de Claparede ca fiind curentul dorințelor, al intereselor noastre.
Alături de funcția derivării socotită cardinală, jocul este apreciat ca util, fiind divertisment – jocul înlătură plictiseala pricinuită de lipsa activității și jocul – element odihnitor –o eliberare din constrângerea muncii; jocul nu numai că nu obosește, ci chiar relaxează.
Analizând diversele categorii de jocuri, Claparède conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o funcție psihologică sau fiziologică. Conform teoriei sale, jocurile se împart în două categorii, după cum ele exersează funcții generale sau numai funcții speciale. Din prima categorie fac parte numai jocurile senzoriale, motrice și psihice (intelectuale și afective), iar din a doua categorie fac parte cele sociale, familiale, etc. Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe raționament și imaginație creatoare.
Jocul este calea de transformare a plăcerii senzoriale în plăcere morală, întrucât ele devin o acțiune intenționată având o finalitate conștientă. Pentru copil este prilej de afirmare a eul-lui, în timp ce pentru adult este numai o cale de relaxare, un remediu contra plictiselii.
Un rol important îl are formarea grupului ca bază de activități comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina în grup, formele de joc în grup.
Jocul este cel ce angajează numeroase resurse cognitive, afective, voliționale și pentru această rațiune este considerat drept unică cale de exercitare a celor mai puternice și importante influențe formative.. Jocul este o metodă de predare învățare, fiind calea cea mai importantă de introducere a copilului în cunoașterea din ce în ce mai complexă și mai completă, să analizeze, să sintetizeze, să compare, să generalizeze.
Jocurile didactice utilizate în clasele I-IV reprezintă o formă de învățare accesibilă, plăcută și atractivă ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste. Activitatea de învățare este o activitate dificilă care necesită un efort gradat. Ea trebuie susținută permanent cu elemente de sprijin, printre care și jocurile didactice au un rol important. Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva și stimula puternic elevii, mai ales în clasele începătoare când ei încă nu și-au format interese pentru învățare.
Este cunoscut faptul că lecțiile cu un conținut interesant, bogat și frumos ilustrate, înviorate cu jocuri didactice susțin efortul elevilor, menținându-le atenția concentrată.
Jocul este inclus în sistemul metodelor de învățământ cu rezultate deosebite, în primul rând, pentru că el răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici, iar în al doilea rând pentru că elementul distractiv pe care-l conține stimulează interesul și curiozitatea epistemică a școlarilor.
II.5. Condiții de bază necesare organizării și desfășurării jocurilor didactice:
Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modul în care învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele definitorii ale acestuia.
Pentru aceasta se vor avea în vedere următoarele cerințe:
• Pregătirea jocului didactic, care presupune studierea conținutului și structurii sale, pregătirea materialului didactic necesar (confecționarea sau procurarea acestuia) precum și elaborarea planului jocului didactic;
Organizarea judicioasă a acestuia;
Respectarea momentului jocului didactic;
Ritmul și strategia conducerii lui;
Stimularea elevilor în vederea participării active;
Asigurarea unei atmosfere prielnice pentru joc;
Varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante).
Organizarea unui joc didactic necesită o serie de măsuri. Astfel, este necesar a se asigura o împărțire corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului și, uneori, chiar o reorganizare a mobilierului sălii de clasă, în sensul rezolvării pozitive a sarcinii didactice.
O altă problemă organizatorică este cea a distribuirii materialului necesar desfășurării jocului. Deseori materialul se distribuie la începutul activității de joc datorită următorului motiv: elevii cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice jocului respectiv, vor înțelege mai ușor explicația învățătorului referitoare la susținerea jocului. Însă acest procedeu nu trebuie aplicat în mod mecanic. Există jocuri didactice în care materialul poate fi împărțit elevilor după explicarea jocului.
Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influență pozitivă asupra ritmului de desfășurare a acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus.
Desfășurarea jocului didactic cuprinde de cele mai multe ori următoarele etape:
a) Introducerea în joc – discuții pregătitoare care introduc elevii în atmosfera de joc
b) Anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia – trebuie făcute sintetic, în termeni preciși (de exemplu: “Astăzi vrem să vedem care dintre voi știe să calculeze fără greșeală\ să despartă corect cuvintele în silabe s.a.m.d. De aceea vom organiza jocul…” sau astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numește… El constă în….”);
c) Prezentarea materialului ce urmează a fi folosit;
d) Explicarea și demonstrarea regulilor jocului- reprezintă un moment important și hotărâtor pentru reușita jocului didactic. Învățătorul trebuie să-i determine pe elevi să înțeleagă sarcinile, regulile jocului, conținutul jocului, și care sunt etapele lui. Se vor da îndrumări și în ceea ce privește utilizarea materialului didactic și se vor evidenția de către învățător atribuțiile conducătorului de joc și condițiile pentru ca elevii să devină câștigători.
e) Fixarea regulilor – după ce jocul a fost explicat se mai menționează încă o dată regulile și tipul de joc.
f) Executarea jocului de către elevi – învățătorul poate conduce jocul în mod direct (având rol de conducător al jocului) sau indirect (conducătorul ia parte la joc) sau cele două moduri de a conduce jocul pot alterna. Indiferent de modul în care conduce jocul, învățătorului îi revine sarcina precisă, de a coordona “ din umbră” jocul, dându-i un anumit ritm (timpul este limitat), menționând atmosfera de joc, urmărind evoluția jocului, evitând momentele de monotonie, de stagnare. De asemenea, învățătorul este cel care trebuie să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectând regulile stabilite, el trebuie să creeze condiții necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina didactică. Urmărind comportarea elevilor, relațiile dintre ei, învățătorul trebuie să antreneze toți elevii la joc, găsind mijloace potrivite și pentru cei timizi. Este foarte de important să-i activăm în sarcina jocului mai ales pe copiii care au o capacitate redusă de înțelegere sau cei care au o exprimare greoaie.
g) Complicarea jocului, intoducerea unor variante noi- rolul acestei etape este de a menține atenția, de a evita monotonia și de a stimula gândirea activă.
h) Încheierea jocului și evaluarea lui – învățătorul va formula concluzii și aprecieri asupra modului de desfășurare a jocului, dacă s-au respectat regulile de joc și s-au executat sarcinile primite, asupra comportării elevilor. Se vor face recomandări și evaluări cu caracter individual și general.
Elementele de joc pot fi variate: mișcarea, manipularea obiectelor, întrecerea, așteptarea, surpriza, cuvântul.etc.
În învățământul primar, jocul didactic se poate utiliza în orice moment al lecției, într-o anumită etapă a ei, sau întreaga activitate se poate desfășura în baza lui, urmărind fie dobândirea de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi, fie fixarea și consolidarea acestora, fie verificarea și aprecierea nivelului de pregătire a elevilor. În cadrul jocului trebuie să primeze obiectivul instructiv-educativ, elevii să fie pregătiți sub raport teoretic, să cunoască sarcina urmărită, modul de desfășurare, regulile se cer respectate și să nu-l considere doar un simplu divertisment, ci um mijloc de învățare.
Jocul didactic dezvoltă gândirea, spiritul de inițiativă, independența în muncă, spiritul de echipă, de cooperare și întrajutorare, disciplina și ordinea în desfășurarea unor activități bine conduse, contribuind la creșterea randamentului școlar.
CAPITOLUL III
CERCETAREA APLICATIVĂ PRIVIND VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC
III.1. Ipoteza și obiectivele cercetării
Pornind de la tendințele de modernizare și perfecționare a activității școlare, a creșterii rolului său în pregătirea pentru viață, în această lucrare îmi propun să evidențiez rolul, valențele jocului didactic atât sub raport informativ cât și formativ – educativ.
Lucrarea valorifică experiența didactică pe care am acumulat-o ca învățătoare precum și rezultatele unei cercetări concrete desfășurate la ciclul primar.
S-a pornit de la ideea organizării unui studiu privind contribuția și implicarea jocului didactic în activitatea de învățare la elevii clasei a II-a .
Urmărind obiectivul menționat, s-a început de la ipoteza lucrării conform căreia :
Cu cât vom implica mai mult școlarul în jocurile didactice, cu atât va fi mai facilă
dezvoltarea proceselor psihice (cognitive,afective,volitive) ale acestuia, contribuind astfel la pregătirea lui pentru muncă și viață.
Pornind de la această ipoteză, obiectivele urmărite în lucrare au vizat:
Identificare nivelului inițial al pregătirii elevilor considerat ca punct de plecare pentru organizarea experimentului ;
Identificarea utilității jocurilor didactice ca activitate pentru fixarea cunoștințelor, respectând cerințele organizării și desfășurării unui joc didactic;
Identificarea contribuției jocului didactic la consolidarea cunoștințelor elevilor și la creșterea randamentului școlar;
Identificarea unor jocuri didactice propuse de mine pentru optimizarea procesului instructiv-educativ la clasele mici;
identificarea și înregistrarea progreselor elevilor la finalul demersului ameliorativ-formativ.
III.2. Metodica cercetării
III.2.1. Eșantionul și caracteristicile sale
Pentru a demonstra funcțiile formative ale jocului didactic, studiul s-a realizat pe un lot de 19 elevi din care 8 fete și 11 băieți. Clasa pe care am realizat cercetarea reprezentă un grup social bine închegat. Cei 19 copii ai clasei a II-a, participanți la cercetarea întreprinsă, sunt omogeni din punct de vedere al vârstei, naționalității, iar ca proveniență 15 vin din mediul urban, ceilalți 4 din mediul rural.
Grupul de elevi realizează cu succes anumite sarcini în funcție de natura și dificultatea lor sau de potențialul intelectual al elevilor, între ei stabilindu-se relații de cooperare, comunicare și simpatie. Se ajută între ei, dorința lor fiind ca toți să obțină rezultate școlare bune și foarte bune. S-a ajuns la formarea unei clase de elevi bine închegată, omogenă, deoarece am folosit permanent discuția și decizia în grup și nu în ultimul rând tratarea individului în și prin grup.
III.2.2. Metodele utilizate în cercetare
În vederea realizării obiectivelor propuse am utilizat următoarele metode: observația, conversația, analiza produselor activității, teste și probe de evaluare, metode statististice.
Astfel, cu ajutorul observației folosită permanent atât la lecții cât și în pauze și activități diferențiate mi-am propus să urmăresc:
a) integrarea socio-afectivă a copilului în activitate
relațiile cu ceilalți copii în joc, relația elev-învățător și alți adulți; modul de integrare a copilului în colectiv;
gradul de participare la joc: plăcere, indiferență, suspiciune, sensibilitate față de frumos; prezența curiozității, responsabilității, a sentimentului vinovăției, al respectului, admirației;
caracteristici ale vieții, capacitatea de a acționa în conformitate cu anumite scopuri formulate de către învățător;
capacitatea de a formula independent scopuri în joc;
capacitatea de a lua decizii; de efort voluntar;
capacitatea de a se adopta adecvat la normele vieții colective în clasă;relații preferențiale;
capacitatea de a stabili relații spontane dar de durată;
tipuri de comunicare verbală afectivă;
tipuri de cooperare (pasiv,activ, ajutorarea altora, tendința de conducere, de a se lăsa condus).
b) particularități ale proceselor psihice:
capacitatea de percepere, spiritul de observație, volumul reprezentărilor;
stadiul de dezvoltare a operațiilor gândirii: rapiditatea, flexibilitatea și fluiditatea gândirii;
volumul și expresivitatea orală și scrisă;
capacitatea de memorare;
stabilitatea atenției;
rezistența la efort, interesul motivației pentru cunoștințe noi;
c) caracteristici temperamentale:
rezistența la solicitări permanente;
viteza vorbirii, a mișcărilor;
stările emotive, echilibru;
d) atitudini
atitudinea copilului față de activitate (deprinderea de a păstra, îngriji, proteja obiectele din clasă, inițiativa în joc);
spiritul de independență, disciplina, ascultarea, respectarea regulilor explicate de învățător;
atitudinea față de adult (respect, simpatie, dispret, obrăznicie);
atitudinea față de ceilalți copii (respect, admirație, invidie, cinste, minciună, egoism, altruism);
atitudinea față de sine (autoapărare, modestie, îngâmfare, neîncredere);
Pentru ca datele să fie semnificative am respectat următoarele condiții: observarea s-a desfășurat după un plan bine stabilit, a avut un caracter selectiv, datele au fost consemnate imediat, s-au selectat notițele observațiilor curente de interpretarea lor psihologică și pedagogică, s-au vizat momente diferite din activitatea copilului și confruntarea acestora cu datele.
Cu ajutorul convorbirii am cules informații legate de operațiile și calitățiile gândirii copilului, atitudinea față de sarcinile trasate, informații pentru înțelegerea motivelor interne ale conduitei, a preferințelor pentru anumite discipline, relațiilor dintre copii, climatului socio-afectiv din familie, influențele mediului social mediat asupra copilului, impresiile copilului în legătură cu anumite fapte, evenimente, întâmplări.
În practica educațională această metodă s-a particularizat în funcție de profilul psihologic de vârstă și caracteristicile individuale ale subiectului abordat. Desfășurată liber sau dirijat , convorbirea a relevat o serie de aspecte profunde, într-un timp relațiv scurt.
Prin analiza produselor (fișe, teste) am obținut informații despre lumea interioară a elevului, despre bogăția de idei și imaginația sa, caracteristicile spiritului de observație, logica gândirii, capacitatea de concentrare a atenției, de aplicare în practică a cunoștințelor însușite.
Analiza acestor produse ale activității am realizat-o după următoarele criterii:
nivelul cunoștințelor însușite;
gradul de formare a priceperilor și deprinderilor;
originalitatea, expresivitatea precum și progresele înregistrate de fiecare copil de la o etapă la alta.
Cu ajutorul testului s-a putut determina ce poate face subiectul în momentul respectiv și cât de bine poate realiza lucrul cerut, deci s-au obținut informații asupra posibilităților psihice și comportamentale prezente (psihodiagnoză), iar prin deducție, ținând cont de legile psihologice ale stabilității aptitudinilor, s-a putut formula un prognostic asupra viitoarelor posibilitați de realizare ale persoanei respective.
Periodic am aplicat probe de evaluare a cunoștintelor la diferite discipline de
învățământ, obținând informații despre nivelul de cunoștinte al elevilor, gradul de dezvoltare intelectuală.
III.2.3. Etapele desfășurării cercetării
Metoda de bază utilizată a fost experimentul psihopedagogic de tip constatativ- formativ. Experimentul folosit cu cei 19 copii de clasa a II-a a cuprins 3 etape:
Etapa inițială care a avut un caracter constatativ;
Etapa formativă pe parcursul căreia s-a urmărit stimularea proceselor psihice și a întregii personalități a elevilor;
Etapa finală care avut un caracter comparativ cu privire la rezultatele obținute în urma demersului experimentului formativ.
A. Etapa inițială a cuprins aplicarea unor teste la clasa a II-a la disciplina lb. română
și matematică. Scopul a fost de a stabili punctul de pornire în desfășurarea demersului experimental. Testele de evaluare inițială au fost alcătuite în funcție de programa școlară la clasa a II-a și de obiectivele vizate în lecții.
La disciplina limba română s-a avut în vedere că în procesul formării cunoștintelor,
priceperilor și deprinderilor la clasa a II-a , elevii operează cu noțiunile gramaticale fără să le denumească și să le definească. În funcție de această particularitate, testele de evaluare inițială au vizat următoarele obiective:
determinarea nivelului de dezvoltare a capacităților perceptive în scopul discriminării sunetelor și grupurilor de sunete, precum și a cuvintelor în propoziții;
determinarea nivelului de dezvoltare a proceselor intelectuale, a operațiilor gândirii (analiza- sinteza, abstractizarea-generalizarea), implicate în articularea structurilor gramaticale și lexicale;
determinarea nivelului de dezvoltare a limbajului, controlul vorbirii sub aspect morfologic și sintetic reflectat în construcția propozițiilor;
determinarea nivelului de dezvoltare a proceselor de memorare, conservare și actualizare a memoriei;
Astfel, la matematică, pentru capitolul “Operații cu numere naturale în concentrul 0-20, respectiv 0-100” s-au urmărit următoarele obiective:
determinarea nivelului de dezvoltare a proceselor intelectuale, a operațiilor gândirii (analiza- sinteza, abstractizarea-generalizarea, concretizarea)
determinarea nivelului de dezvoltare a proceselor de memorare, conservare și actualizare a memoriei;
determinarea capacității de concentrare și menținere a atenției
Având un caracter constatativ, testele de evaluare inițială reflectă volumul și calitatea cunoștințelor elevilor, constitiund un punct de pornire în demersul formative, datele fiind prezentate și analizate în capitolul IV al lucrării.
Școala Gimnazială ,, Miron Pompiliu” Ștei An școlar 2013-2014
Clasa a II-a B Prof. înv. primar, Delia Mlendea
EVALUARE INIȚIALĂ
LIMBA ROMÂNĂ
Desparte în silabe cuvintele următoare:
carte, toamnă, călimară, prieten, calculator, vacanță
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ ___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Scrie cuvintele care denumesc obiectele din imagini:
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Ordonează cuvintele și scrie propozițiile formate:
cloșca, pui , nouă, are, galbeni
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
mănâncă, râme, de, iarbă, prin, puii
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
ei, fericiți , mama, cu, sunt,lor
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
4. Unește cuvintele cu înțeles asemănător: 5. Unește cuvintele cu sens opus:
școlar fuge prieten luminos
codru elev întunecos bătrân aleargă pădure tânăr dușman
Alcătuiește trei propoziții după imaginea de mai jos:
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ ___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ ___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Obiective:
O1: să despartă corect în silabe cuvintele date;
O2: să utilizeze corect în scriere grupurile de litere;
O3: să ordoneze cuvintele într-o propoziție cu înțeles;
O4: să scrie corect propozițiile (primul cuvânt cu literă inițială mare, punct la sfârșitul propoziției);
O5: să recunoască scrierea corectă;
O6: să alcătuiască propoziții potrivite imaginii date.
Descriptori de performanță:
Școala Gimnazială ,, Miron Pompiliu” Ștei An școlar 2013-2014
Clasa a II-a B Prof. înv. primar, Delia Mlendea
Numele și prenumele: _____________________________ Data: __________________
EVALUARE INIȚIALĂ
MATEMATICĂ
Greierașul te roagă să-l înveți să scrie cu cifre numerele:
douăzeci și șase cincizeci și doi șaptesprezece
patruzeci și opt nouăzeci treizeci și cinci
Ajută ariciul să scrie numerele:
a) de la 37 la 46;
b) cuprinse între 36 și 27.
Ordonează numerele
a) crescător: 70, 91, 63, 27, 46, 3, 59, 38, 15.
b) descrescător : 36, 75, 29, 6, 81, 17, 54, 99, 30.
Descompune numerele în zeci și unități:
5. Colorează pagina cu număr mai mare:
Adună fiecare număr de pe paletă cu numărul de pe minge:
Scade numărul albinuței din fiecare număr al fagurelui:
Într-o excursie au plecat 24 de fete și 15 băieți.
Câți copii au plecat în excursie?
R:
O veveriță a strâns pentru iarnă 37 de alune.
Câte alune i-au rămas dacă a mâncat 23?
R:
Scrie ce figuri geometrice sunt:
……………………………………………………………………………………………..
Obiective:
O1: să scrie cu cifre numere scrise cu litere;
O2: să numere în intervale date;
O3: să ordoneze crescător/ descrescător numere date;
O4: să descompună numerele în zeci și unități;
O5: să identifice numerele mai mari;
O6: să efectueze corect exerciții de adunare;
O7: să efectueze corect exerciții de scădere;
O8: să rezolve o problemă utilizând operația de adunare;
O9: să rezolve o problemă utilizând operația de scădere.
Descriptori de performanță :
III.3.Tipuri de jocuri didactice utilizate la clasa a II-a
B. Etapa formativă are un pronunțat caracter formativ, constând în organizarea și desfășurarea de jocuri didactice pentru disciplinele:limba română și matematică. Aceste jocuri s-au folosit în orice etapă a lecției fie pentru pregătirea înțelegerii și receptării noilor cunoștinte, pentru deconectarea și refacerea forțelor intelectuale, fie pentru fixarea unor tehnici de lucru sau pentru formarea priceperilor și deprinderilor de muncă independentă.
Jocurile didactice au vizat aceleași obiective urmărite și în testele de evaluare.
În cadrul orelor de limba română și matematică am încercat ca pe lângă metodele și procedeele utilizate în mod frecvent să introduc și jocul didactic atât ca metodă cât și ca procedeu.
Experimentul a urmărit să constate dacă jocul didactic contribuie la creșterea eficienței lecțiilor de limba română și matematică, și ce aspecte sunt mai mult influențate de practicarea lui:
volumul și calitatea cunoștintelor;
deprinderile de soluționare rapidă și corectă;
capacitatea de a judeca problemele;
perspicacitatea și creativitatea.
Am încercat să determin fiecare elev să lucreze din proprie inițiativă, din înțelegerea și convingerea necesităților de a îndeplini sarcinile de învățare ce-i revin, de a-și asuma răspunderi, inițiative, de a manifesta voința necesară ducerii la bun sfârșit a ceea ce are de făcut. În selectarea și aplicarea jocurilor la clasa a II-a am avut în vedere următoarele obiective:
să corespundă nivelului de dezvoltare psihică și de pregătire a elevilor din “mica școlaritate”;
să le trezească interesul, prin conținut și problematica urmărită sau prin elemente ludice;
să acopere conținutul programei școlare matematice și de limba română pentru clasa a II-a și să vizeze obiectivele instructiv-educative ale studierii celor două discipline în funcție de conținuturile parcurse ;
să fie jocuri cât mai variate pentru a menține mereu interesul viu, pentru a preveni oboseala, plictiseala și a le lărgi câmpul formativ-educativ.
După numărul de elevi participanți , modul de organizare a jocurilor a îmbrăcat forma
jocurilor individuale (în acest caz fiecare elev trebuie să se confrunte singur cu problema joc)
jocuri colective (la care participă întreaga clasă)
jocuri practicate în grupuri mici (2-4 elevi).
Interesul elevilor în cadrul jocului este susținut de întrecere, de dorința de a câștiga, de a obține rezultate cât mai bune decât ceilalți sau decât echipa adversă. Majoritatea jocurilor la limba română sau la matematică sunt statice din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, fără a forța lucrurile, am căutat să folosesc jocuri dinamice, în care elevii se deplasează de la bancă la catedră, la tablă sau la flanelograf sau se mișcă în sala de clasă.
III.3.1.Tipuri de jocuri didactice utilizate la limba română
Jocul didactic : “LITERA SAU SILABA FUGE”
Scopul jocului : – verificarea capacității de a efectua analize și comparații;
– dezvoltarea abilității de a descoperi și forma cuvinte noi;
Regula jocului:
Copilul trebuie să găsească, rapid, 1-2 exemple de cuvinte noi formate prin schimbarea (înlocuirea) primei litere sau a unei silabe. Învățătoarea trebuie să spună un cuvânt, de exemplu ,,toc, iar elevul trebuie să găsească altul schimbând primul sunet, literă.
Jocul se poate desfășura individual sau colectiv.
Exemplu:
Cuvintele formate din 1-2 silabe prin schimbarea primei sau ultimei litere sau silabe:
toc lac pană cană
loc lan rană casă
joc laț cană cade
Cuvinte formate din 2-5 silabe, prin menținerea primei silabe:
coleg copac vioară secerătoare
cocoș colac viteză semănătoare
Cuvinte formate din două silabe, cu menținerea ultimei silabe:
mare dorește pălărie
zare zâmbește frizerie
Jocul didactic : “LA MASĂ”
Scopul jocului : – verificarea capacității de a efectua analize și comparații;
– consolidarea noțiunilor de vocală și consoană;
Regula și sarcina jocului:
Copiii sunt împărțiți pe două grupe.
Avem ca musafiri la masă ,,Vocale” și ,,Consoane”.
Fiecare grupă va primi câte o ghicitoare.Din fiecare ghicitoare, elevii, vor număra vocalele și ceilalți consoanele , iar la sfârșit se stabilește care musafir ,, mănâncă” mai mult.
„De la mare până la munte „Ziua se mărește,
Picură stele mărunte” Zăpada se topește,
Grădina a înverzit,
Cine a venit?”
Jocul: „GĂSEȘTE LOCUL”
Scopul jocului: – consolidarea regulilor de despărțire a cuvintelor în silabe;
– educarea spiritului de observație;
– exersarea auzului fonematic;
– expresivitatea limbajului prin alcătuire de propoziții;
Regula și sarcina jocului:
Jocul se desfășoară sub formă de întrecere, la tablă, pe două grupe.
Sunt scrise două coloane de cuvinte. La semnal, elevii trebuie să le ordoneze după numărul de silabe (în lanț)
(rezolvare) II. (rezolvare)
cartier dop domnitor lup
vara vara ieduț timp
copilaș bătrâni timp ieduț
bunica bunica băiat ursul
dop cartier prietenie băiat
veselie copilaș ursul domnitor
bătrâni veselie lup prietenie
Complicarea jocului :Găsiți locul acestor cuvinte în diferite propoziții. Câștigă grupa care a ordonat cel mai repede și a alcătuit cele mai multe propoziții.
Jocul: ,,Cuvântul interzis”
Scopul jocului: – activizarea vocabularului, dezvoltarea atenției voluntare și a imaginaței;
Sarcina jocului: formularea unor întrebări, care cer în răspuns cuvântul interzis;
Regula jocului:
Se cere elevilor ca la întrebările învățătorului să răspundă în așa fel, încât un anumit cuvânt stabilite anterior să nu fie pronunțat, ci să se găsească alte formulări, care să constituie totuși răspunsul la întrebarea pusă. Aceasta trebuie formulată în așa fel, încât să ceară folosirea cuvântului interzis în răspuns.
Cuvântul interzis: primăvara;
Î: -Când se topește zăpada?
R: În anotimpul când înfloresc ghioceii.
Î: -Când înfloresc ghioceii?
R: Când se topesc zăpezile.
Cuvântul interzis: a II-a
Î: În ce clasă sunteți voi?
R: Noi suntem în clasa care urmează după clasa I
Î: În ce bancă stă elevul …..?
R: Elevul …. stă în banca din spatele elevului ……….
Î: În ce clasă au fost anul trecut colegii voștri din clasa a III-a ?
R: Colegii noștri din clasa a II-a au fost în clasa în care suntem noi acum.
Sunt evidențiați, la finalul jocului, elevii cu răspunsuri corecte și cu multă fantezie.
Jocul: „POT ÎNSEMNA ȘI ALTCEVA?”
Scopul jocului: – îmbogățirea și activizarea vocabularului;
– dezvoltarea gândirii și a limbajului;
Regula jocului:
Un elev spune o propoziție cu un cuvânt găsit în săculețul cu surprize, colegul de bancă îi dă alt sens, într-un alt context. Dacă cei doi copii au găsit soluții corecte, primesc câte o bulină. Câștigă titlul de ,,Banca de onoare” cei care au acumulat cele mai multe buline.
GOL 1. Lacul este gol. STEA 1…………
2. La meci nu s-a dat nici un gol. 2………….
SOMN 1. ……………………………. POARTĂ 1…………..
2………………………………… 2……………
Complicarea jocului: exemplificarea prin alcătuirea de propoziții cu diferitele sensuri pentru cuvintele: LUNĂ / LIN / VAZĂ / VOI / VIE / CAR /MILĂ.
Jocul: „TRAISTA CU POVEȘTI !”
Scopul jocului: – dezvoltarea memoriei și a limbajului;
– dezvoltarea atenției și a gustului pentru lectură;
Sarcina didactică: recunoașterea titlului și a autorului unei povestiri după conținut, personaje sau informații.
Regula jocului:
Jocul este interesant și activ favorizând o participare activă a elevilor.
Se vor selecționa din diferite povestiri, unele fragmente semnificative, care se vor alătura în așa fel, încât elevii să-și poată da seama că s-a trecut de la o povestire la alta.
Învățătorul anunță elevii că le va spune o poveste mai lungă, compusă din fragmente de povestiri care le sunt cunoscute, iar ei trebuie să fie foarte atenți, deoarece, pe măsură ce va povesti, trebuie să recunoască titlul și autorul fiecărui fragment nou introdus.Învățătorul începe să citească, elevii îl urmăresc și în momentul în care vor sesiza, fie după conținut, fie după personajele introduse, că povestirea s-a schimbat, vor ridica mâna și vor da răspunsul cerut. Cei care vor da cele mai multe răspunsuri corecte vor fi felicitați.
Exemplu:
Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Altadata, motanul se ascunse in grau, ținând desaga pregătită. Cand doua potarnichi nimerira in sac, le prinse înăuntru, trăgând baierele desagii. Apoi se duse din nou la rege și le dărui, cum făcuse și cu iepurele. Acesta primi cu placere cele două potârnichi și îi mulțumi motanului.
Si mereu tot asa, timp de vreo doua-trei luni, motanul ii ducea regelui cate un vanat din partea stapanului sau.
Intr-o zi, află că regele avea să iasă la plimbare pe malul râului, împreună cu fiica sa, cea mai frumoasă ființă din câte s-au văzut vreodată, și-i spuse stăpânului său:
— Să trăiți mulți ani cu bine, luminate și preaputernice împărate! Fecioru-meu, auzind că aveți fată de măritat, m-a trimis, din partea lui, ca să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.
— Dacă poate să-l facă, facă-l, moșnege; și atunci fata și jumătate din împărăția mea ale lui să fie. Iară de nu, atunci… poate-i fi auzit ce-au pățit alții, mai de viță decât dânsul?! Dacă te prinzi așa, apoi mergi de-ți adă feciorul încoace. Iară de nu, caută-ți de drum și nu umbla cu gărgăunii în cap.
Moșneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, se pleacă până la pământ; apoi iese și pornește spre casă, ca să-și aducă feciorul. Și, cum ajunge acasă, spune fecioru-său ce a zis împăratul. Purcelul atunci, plin de bucurie, începe a zburda prin bordei, dă un ropot pe sub laițe, mai răstoarnă câteva oale cu râtul și zice:
– Ce-ai spus?! Na, citește aici, ca să-ți dai seama cu cine ai de-a face și pe urmă să vorbim… se grozăvi croitorașul nostru și-și descheie haina, arătându-i uriașului brâul.
Uriașul citi: „Șapte dintr-o lovitură!” și, crezând că-i vorba de șapte oameni doborâți de croitoraș dintr-o dată, începu să se uite altfel la fărâma de om ce îi stătea în față. Dar în sinea lui tot nu îl crezu în stare de asemenea faptă și socoti de cuviință să-l pună la încercare.
Exemplu:
Jocul: „MICUL POET”
Scopul jocului: îmbogățirea și activizarea limbajului;
dezvoltarea memoriei, a imaginației, a creativității;
Sarcina jocului: elevii trebuie să citească versurile scrise pe fișa de lucru și să își imagineze ce cuvânt se potrivește.
Raluca și-a copiat , în grabă, poeziile pe care trebuie să le învețe pentru serbare. A uitat să scrie ultimile cuvinte de la câteva versuri. Citește cu atenție versurile și completează cu cuvintele la care s-a gândit poetul.
Toamna
Octavian Goga
Văl de brumă argintie Peste creștet de dumbravă
Mi-a împodobit …………… Norii suri își poartă ……………,
Firelor de lămâiță Cu podoaba zdrențuită
Li se uscă ………………. Tremură pe câmp ……………..
III.3.2 Tipuri de jocuri didactice utilizate la matematică
Jocul: „POC!”
Scopul jocului: – formarea deprinderii de a număra corect;
– dezvoltarea atenției voluntare și a vitezei de reacție;
Sarcina didactică: recunoașterea ordinii numerelor
Regula jocului:
Elevii se pot juca din bancă sau de lângă catedră. Se precizează că este interzis să se pronunțe numerele care au la cifra unităților 5 sau 0 și în locul lor se va spune „POC”
Se va începe numărătoarea: 21, 22, 23, 24, POC, 26, 27, 28, 29, POC.
124, POC, 126, 127, 128, 129, POC
Cei care nu vor fi atenți și vor greși la numărătoare vor fi eleiminați din joc. Vor fi declarați câștigători, elevii care reușesc să se mențină cu răspunsuri corecte până la sfârșitul jocului.
JOCUL : „PETALELE RĂTĂCITE”
Scopul jocului: – efectuarea corectă a calculelor; dezvoltarea operațiilor gândirii, a atenției voluntare
Sarcina didactică: efectuarea exercițiilor de adunare și scădere
Regula jocului:
Elevii, împărțiți pe grupe, trebuie să rezolve exercițiile din petale și să asocieze petala cu mijlocul florii în care găsește rezultatele potrivite. Câștigă grupa care a calculat cel mai repede și a lipit petalele, pe panou, la locul potrivit.
Fig.1 model de flori
Jocul: „RACHETA CU MAI MULTE TREPTE”
Scopul jocului: – consolidarea deprinderii de a rezolva probleme;
– dezvoltarea gândirii creatoare matematice.
– consolidarea deprinderii de calcul corect și rapid cu numerele din concentrul 0 –1000.
Sarcina didactică: efectuarea exercițiilor de adunare și scădere;
compunerea de probleme;
Regula jocului:
Fiecare elev primește o fișă ce reprezintă o rachetă cu mai multe trepte și pe care sunt scrise operațiile învățate cu creștere progresivă a dificultăților. Pentru fiecare treaptă elevul primește un titlu:
pilot de elicopter I – pilot de curse externe III
pilot de curse interne II – pilot cosmonaut IV
I treaptă: a II-a treaptă: a III-a treaptă: a IV-a treaptă: .
75+18= 176+24-57= (42+14) +14= Alcătuiește o
96- 47= problemă după .
exercițiul: (34+26)-20 =
fig.2 model pentru racheta
Jocul: „STOPUL”
Scopul jocului: consolidarea operațiilor aritmetice;
dezvoltarea imaginației și a gândirii creatoare și a perspicacității.
Sarcina didactică: efectuarea exercițiilor de adunare și scădere a numerelor 100-1000;
Regula jocului:
Elevii sunt împărțiți în echipe rezolvă exerciții fulger.
Exemplu: Scrie adunări cu suma 120; Scrieți scăderi care dau diferența 100.
110 + 10 = 200 – 10 =
100 + 20= 180 – 80 = STOP !
140 – 20 =
Sunt câștigători elevii care au rezolvat corect.
Jocul: „GHICITOARE ARITMETICĂ”
Scopul jocului: dezvoltarea rapiditații în gândire;
consolidarea deprinderilor de calcul rapid.
Sarcina didactică: efectuarea exercițiilor de adunare și scădere a numerelor 0-100;
Regula jocului:
Elevii vor fi atenți la ghicitorile spuse și vor trece rapid răspunsurile pe foia de lucru. Cine răspunde corect în timpul impus va câștiga câte un punct.
Se dă ghicitoarea matematică:
Șaizeci și patru și cu unu și cu altul și cu doi legat de patru și-ncă unu si-ncă patru, cât fac?
64+ 1+ 1+24+ 1+ 4=94
Câte zile de naștere are un elev de zece ani? (noua)
Jocul: „SĂ TRECEM PESTE 10”
Scopul jocului: consolidarea deprinderilor de calcul a adunării și scăderii cu trecere peste ordin;
dezvoltarea imaginației și a gândirii creatoare și a perspicacității.
Sarcina didactică: efectuarea exercițiilor de adunare și scădere cu trecere peste ordin a numerelor 0-20
Regula jocului:
Elevii vor fi împărțiți pe grupe și pe coala de flipchart va trebui să completeze corect căsuțele. Va câștiga grupa care va completa corect, dar și cel mai rapid.
La numărul scris în fața fiecărei scheme (3,7) adăugați restul de unități pentru a completa o zece și scrie-le în căsuța din coloana A. La zecea obținută, adăugați în coloana B. Restul de unități pentru a obține numărul din coloana C.
Se folosește același procedeu și la numerele cu semnul minus, doar că aici trebuie să se scadă. La fel se procedează și cu alte numere.
fig.3 model de fișă
Jocul: „CE VÂRSTĂ ARE FIECARE?”
Scopul jocului: consolidarea deprinderilor de calcul mental, dezvoltarea atenției, a capacității de analiză și sinteză.
Sarcina didactică: efectuarea unor operații de adunare cu numere 0-20
Regula jocului:
Acest joc cere elevilor să observe cu atenție desenul, după care să afle prin adunarea numerelor descoperite în desen, vârsta mamei și a copilului.La început, învățătorul poateda unele indicații privitoare la ceea ce este de observat, fără a da soluția. Se dă limită de timp 2-3 minute. Răspunsurile vor fi notate pe bilețele, iar aprecierile se vor face în funcție de corectitudinea răspunsurilor și de rapiditatea lor.
Fig. 4 model de planșă pentru jocul ”CE VÂRSTĂ ARE FIECARE?”
Jocul: „CARE PĂTRAT ESTE MAI MARE?”
Scopul jocului: consolidarea deprinderilor de selectare și comparare a mărimii unor figuri geometrice, dezvoltarea atenției și a perspicacității
Sarcina didactică: compararea mărimii figurilor geometrice
Regula jocului:
Jocul poate fi colectiv sau individual. Pentru rezolvarea sarcinii se acordă 5 minute.
Fig.5 model de planșă pentru jocul „CARE PĂTRAT ESTE MAI MARE?”
a) Privește fiecare pătrat exterior , compară-le între ele și folosindu-te de cifrele cu care sunt numerotate, scrie aceste cifre în ordinea mărimii pătratelor, de la cel mai mare la cel mai mic.
b) Observă fiecare pătrat interior, compară-le cu atenție și scrie fiecare cifră cu care este numerotat de la cel mai mic la cel mai mare.
Este câștigător cel care a răspuns corect la ambele întrebări.
Jocul: „SOCOTEȘTE CU ATENȚIE”
Scopul jocului: consolidarea deprinderilor de rezolvare a exercițiilor de scădere;
dezvoltarea gândirii logice
Sarcina didactică: scăderea numerelor în limitele 1-20
Regula jocului:
Se folosește un disc galben cu diametrul de 50 cm În interior se vor lipi la distanțe egale 8 discuri verzi,mai mici, cu diametrul de 18 cm. În interiorul fiecăruia se vor lipi 8 buline maron, iar în centrul discului mare, o săgeată mobilă.
Fig.6 model de ruleta
Jocul este antrenant și se desfășoară individual. Se va explica modul de lucru: se învârte ruleta, va trebui să scadă numărul de buline aflat în dreptul săgeții din numărul de buline de pe discul opus.Atunci când vor nu vor avea suficiente buline pentru a scădea ,ei se vor împrumuta cu o zece.
Când un elev este la tablă ceilalți nu au voie să intervină, indiferent de ceea ce observă. În caz contrar vor fi penalizați cu scăderea unui punct.
Elevul vine la tablă și învârte ruleta. În cazul de față, vor avea de formulat exercițiul ,, 5 din 1=” și de rezolvat. Dacă scrie 5-1= 4 este greșit.În acest caz pot să se împrumute cu o zece și vor avea ,,5 din 11=6”, realizând astfel sarcina dată. Vor fi evidențiați toți elevii care au formulat, scris și rezolvat corect exercițiile.
C. Etapa finală a constat în aplicarea unor teste de evaluare în scopul comparării rezultatelor obținute după organizarea și desfășurarea jocurilor didactice, cu rezultatele de la testele de evaluare inițială.
Obiectivele urmărite la testele de evaluare finală au fost aceleași, dar probele propriu-zise au avut un grad sporit de dificultate. Eficiența procedeelor experimentale a fost măsurată prin analiza logico-comparativă a rezultatelor de la o etapă la alta.
Școala Gimnazială ,, Miron Pompiliu” Ștei An școlar 2013-2014
Clasa a II-a B Prof. înv. primar, Delia Mlendea
Numele……………………….. Data…………………..
EVALUARE FINALǍ
Clasa a II –a B
1. Amintiți-vă textele studiate în acest an școlar și răspundeți la următoarele întrebări:
Din ce l-a făcut Geppeto pe Pinocchio?
…………………………………………………………………………………………………………………………
Unde mergea Iepurele?
……………………………………………………………………………………………………………………………
Ce l-a rugat mama pe Nică?
…………………………………………………………………………………………..
Cine a fost Ștefan cel Mare ?
……………………………………………………………………………………………
Care sunt personajele din textul ,,Dumbrava minunată,, după Mihail Sadoveanu ?
…………………………………………………………………………………………….
Ce au hotărât secerătorii ?
…………………………………………………………………………………………….
2. Completați cu semnele de punctuație potrivite:
Ziarul bunicului
Bunicul îl strigă pe nepot
Dănuț te rog să îmi aduci ziarul
Ce ziar bunicule
Cel cu articolul despre întrecerile sportive
3. Scrie cuvinte cu înțeles asemănător : 4. Scrie cuvinte cu înțeles opus :
pleava = ……………………………. ascultător = ……………
iarmaroc = ……………………….. bun = ……………..
parale = ………………………….. slab = ……………
5. Completează cu ”m” sau ”n” si apoi notează v sau c sub fiecare literă:
sâ__bure lâ __gă î____bobocit
poru____b câ___d î___florește
6. Despărțiți în silabe cuvintele:
explorator – …………………… Alexia – ………………… exact – ………………………
7. Scrie câte două cuvinte care să conțină grupurile de sunete învățate:
ia ……………………………………………………; ea …………………………………………………….;
ie ……………………………………………………; oa …………………………………………………….;
ua …………………………………………………..; uă ………………………………………………………
8. Încercuiește varianta corectă:
a) egzamen – examen Alecsandri – Alexandri rucsac – rucsac
fics – fix există – egzistă ticsit – tixit
b) genunchi – ghenunci Cecilia – Checilia ciapă – ceapă
giacă – geacă pachet – pacet rocie – rochie
c) Alex a coborât dintr-o/ într-o mașină.
d) Într-un/ dintr-un magazin vechi am găsit acest xerox.
e) Corina s-a urcat într-un/ într-o taxi.
9. Ordonează propozițiile de mai jos pentru a obține un text.
Transcrie textul obținut:
– Vreau ! a răspuns repede băiatul.
Un băiețel se apropie.
Eugen se joacă cu mingea.
– Vrei să ne jucăm amândoi ? întreabă Eugen.
–Mă bucur că mi-am găsit un prieten!
……………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Obiective:
O1: să răspundă corect la întrebările din textele învățate pe parcursul anului școlar
să despartă corect în silabe cuvintele date;
O2: să utilizeze corect în scriere grupurile de sunete învățate;
O3: să ordoneze propozițiile pentru a forma un text;
O4: să scrie corect propozițiile (primul cuvânt cu literă inițială mare, punct la sfârșitul propoziției);
O5: să recunoască scrierea corectă a cuvintelor care cuprind grupurile de litere și pe cele care cuprind litera x;
O6: să scrie corect ortogramele învățate
Descriptori de performanță:
Școala Gimnazială ,, Miron Pompiliu” Ștei An școlar 2013-2014
Clasa a II-a B Prof. înv. primar, Delia Mlendea
Numele: …………………… Data:…………………
EVALUARE FINALǍ
Clasa a II –a B –
Scrieți numerele:
de la 378 la 390; Colorați numerele impare.
de la 603 la 591; Colorați numerele pare.
Scrieți numerele de trei cifre care se pot forma folosind o singură dată cifrele: 6, 1, 8.
Ordonați crescător numerele: 320, 54, 600, 67, 198, 341, 14, 876, 504.
Comparați perechile de numere:
109 13 9 321 289 584 634
515 551 809 908 441 414
Calculați:
Efectuați:
357 + 185 – 209 = 545 – 179 + 348 = (376 + 246 ) + 199 =
Aflați numărul necunoscut:
a + 367 = 509 815 – b = 254 c – 179 = 387
a = b = c=
a = b = c =
La suma numerelor 217 și 175, adăugați diferența numerelor 518 și 382.
La un magazin s-au adus 147 kg de orez si cu 262 kg mai multă făină. Câte kg de marfă s-au adus în total ?
Scrie denumirea figurilor sau a corpurilor geometrice de mai jos:
………………………………………………………………………………………………………………
Completează spațiile libere:
Unitatea de măsură principală pentru lungime este …………………………
Anul are …………..luni.
Litrul este unitatea de măsură principală pentru …………………………………
Cât cântărește un copil se măsoară folosind ………………………………….
Dacă acul cel mic al ceasului este în dreptul lui 9 și cel mare în dreptul lui 3 este ora ……………
Două săptămâni au …………… zile.
Obiective:
O1 să scrie cu litere numere scrise cu cifre;
O2: să numere în intervale date, recunoscând numerele pare și cele impare;
O3: să ordoneze crescător numerele date;
O4: să identifice numerele mai mari;
O5: să efectueze corect exerciții de adunare și scădere;
O6: să găsească teremenul necunoscut;
O7: să rezolve problemele utilizând operațiile corespunzătoare;
O8: să recunoască formele geometrice învățate;
O9: să utilizeze corect cunoștințele asimilate de la unitățile de măsură învățate
Descriptori de performanță :
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
Demersul investigativ a început ținând cont că învățarea de tip școlar își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei care se împletesc când cu manipularea obiectelor când cu unele forme elementare de muncă. În orice activitate umană se întâlnesc acțiuni și operații specifice celor trei etape implicate cronologic: etapa teoretică, de anticipare în plan mental a ceea ce urmează să se realizeze, etapa de realizare efectivă și etapa de analiză, de evaluare a ceea ce s-a realizat.
Primele teste susținute au fost cele de evaluare inițială în consens cu remarca lui D. Ausubel: ”Dacă aș vrea să reduc toată psihologia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștintele pe care le posedă elevul la plecare. Asigurați-vă de ceea ce știe și instruiți-l în consecință.”( Manolescu M., Constantinescu M., Gorcinski G. “Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică>, , 1997,p.5)
Voi prezenta în continuare rezultatele obținute la testele organizate în etapa inițială și în cea finală, pentru a pune în evidență eficiența îmbinării învățării de tip școlar cu forme ale învățării spontane foarte bine concretizate în jocul didactic.
Testările inițiale
Pentru elaborarea acestor teste am încercat să selectez itemi care să evidențieze cât mai clar nivelul de dezvoltare psihică al fiecărui copil, precum și cunoștintele acumulate în anii anteriori.
Calificative obținute la testele inițiale:
Tabelul nr.1
Analizând datele obținute, la limba română, constatăm că din cei 19 elevi ai clasei, 16 au obținut calificativele “bine “ și “ foarte bine”. Aceasta dovedește că elevii și-au însușit noțiunile legate de comunicarea scrisă și regulile acesteia, reușesc să despartă corect cuvintele în silabe, scriu destul de corect cuvintele care conțin grupurile de litere învățate, reușesc să ordoneze corect cuvintele în propoziții, găsesc cu ușurință cuvinte cu înțeles asemănător și opus și alcătuiesc propoziții simple sau dezvoltate după o imagine dată.
Prin rezolvarea corectă a sarcinilor testului, cei 10 elevi care au obținut calificativul „foarte bine”demonstrează o bună dezvoltare a capacităților perceptive prin discriminarea corectă a sunetelor și grupurilor de sunete. Nivelul ridicat de dezvoltare a proceselor intelectuale, a operațiilor gândirii (analiza-sinteza, abstractizarea-generalizarea), a proceselor de memorare, conservare și actualizare a memoriei este indicat de reușitele elevilor în găsirea cuvintelor cu înțeles opus sau asemănător, în ordonarea corectă a cuvintelor pentru a obține un enunț coerent. Elevii dovedesc un vocabular relativ bogat, precum și un nivel ridicat al dezvoltării imaginației prin alcătuirea de propoziții destul de originale după imaginea dată.
Cei 6 elevi care au obținut calificativul „bine” au întâmpinat dificultați doar la formularea propozițiilor după imaginea dată sau la ordonarea cuvintelor în propoziții. Ei au dovedit că stăpânesc bine cunoștintele legate de comunicarea scrisă, doar că prezintă o nesiguranță în rezolvare sau o superficialitate spontană determinată de dorința de a termina cât mai repede, neluând în calcul posibilele erori strecurate.
Cei 3 elevi cu calificativul „suficient” prezintă lacune în cunoștințe, au un vocabular sărac în cuvinte și expresii, nu găsesc cu ușurință sinonimele și antonimele unor cuvinte date, sunt capabili să formuleze doar propoziții destul de simple, dovedind astfel un nivel scăzut de dezvoltare a imaginației și proceselor memoriei. De asemenea, percep cu greutate sunetele și grupurile de sunete, ca dovadă greșelile apărute la despărțirile în silabe și la scrierea cuvintelor ce conțin grupurile de litere învățate.
Rezultatele obținute de acești copii indică necesitatea muncii suplimentare, prin organizarea de activități de recuperare într-o ordine gradată, pornind de la ușor la greu, ținând cont de particularitățile de vârstă și de disponibilitățile individuale.
Pentru acești elevi care prezintă lacune în cunoștințe va fi nevoie de mai multă atenție în organizarea activității de instruire și învățare, de planificarea mai multor exerciții ce vizează sarcini identice sau apropiate celor întâlnite în testele susținute. De aceea, voi încerca prin diverse metode și procedee, utilizând mijloace cât mai variate, să-i stimulez cât mai mult, încercând să-i determin să învețe prin joc conștient și constructiv.
La testul inițial la matematică, majoritatea copiilor (14) au obținut calificative “bine” și “foarte bine”. Acești elevi au reușit să îndeplinească obiectivele propuse, cu mici excepții datorate momentelor de neatenție în efectuarea unor calcule.
Elevii cu rezultate bune dovedesc cunoștințe bine însușite în anii anteriori – numărarea, ordonarea, comparararea numerelor, calcule de adunare și scădere, aflarea termenului necunoscut, rezolvarea de probleme – având bine dezvoltate operațiile gândirii (capacitatea de a analiza, a sintetiza, a ordona, a concretiza și de a abstractiza).
Creativitatea în rezolvarea de probleme și atenția voluntară sunt procese care au nevoie de exersare, deoarece am constatat că aici au întâmpinat dificultăți, iar unele exerciții au fost rezolvate greșit din cauza neatenției.
Cei 3 elevi cu rezultate de ,,satisfacator” au făcut greșeli de ordonare și comparare a numerelor, în calcule și rezolvarea de probleme, dovedind nesiguranță în cunoștințe, precum și un nivel scăzut de dezvoltare a operațiilor gândirii și atenției voluntare. Greșelile făcute în rezolvarea exercițiilor de aflare a termenului necunoscut se explică prin slaba dezvoltare a memoriei voluntare și a capacității de concentrare și menținere a atenției.
Un singur elev a obținut calificativul ,,insuficient”, cu greșeli la fiecare item sau chiar itemi nerezolvați, ceea ce demonstrează fie nesiguranță, fie lacune mari în cunoștințe, precum și o slabă dezvoltare a proceselor cognitive, a atenției și voinței.
Cunoscând nivelul de dezvoltare al gândirii, limbajului, memoriei, atenției și imaginației, precum și aspectele la care copiii întâmpină dificultăți, am putut să selectez jocuri didactice care să exerseze și să dezvolte aceste procese, urmând astfel să se înregistreze progrese la învățătură.
Testările finale
Am organizat testările finale în perioada 26.-30.05.2014, după etapa formativă în care am aplicat la clasă jocuri didactice de tipul celor prezentate în lucrare.
Aplicând testele finale am intenționat constatarea modificărilor produse în planul subsistemelor vieții psihice (gândire, limbaj, memorie, imaginație, atenție).
În linii mari, testele finale urmăresc aceleași obiective ca și cele ale testelor inițiale, dar la un nivel mai ridicat de complexitate.
Prezint, in continuare, tabelul cu rezultatele obținute la testele finale la disciplinele Limba română și Matematică:
Calificative obținute la testele finale:
Tabelul nr. 2
Analizând datele obținute la limba română, constatăm că din cei 19 elevi ai clasei,
17 au obținut calificativele ,,bine” și ,,foarte bine”, ceea ce înseamnă că majoritatea elevilor clasei și-au însușit noțiunile legate de comunicarea scrisă și regulile acesteia, reușesc să despartă cuvintele în silabe, scriu destul de corect cuvintele care conțin grupurile de litere învățate, găsesc cu ușurință cuvinte cu înțeles asemănător și opus și reușesc să ordoneze corect propozițiile pentru a obține un text, sunt capabili să alcătuiască propoziții dezvoltate care să conțină cuvinte și expresii însușite din textele studiate pe parcursul anului.
Cei 3 elevi care au obținut calificativul „bine” au întâmpinat dificultați doar la formularea unor răspunsuri legate de conținutul textelor studiate sau la ultimul item, ordonarea propozițiilor într-un text, din neatenție.
Cei 2 elevi care au obținut calificativul „suficient” mai au lacune în găsirea cuvintelor cu sens asemănător sau opus, întâmpină dificultăți la formularea răspunsurilor legate de înțelegerea unui text și în formularea de propoziții dezvoltate.
La matematică, 17 elevi din cei 19 reușesc să obțină calificative de „foarte bine” și „bine”, doar 2 elevi obținând calificativul „suficient”.
Se observă clar progrese la toți elevii, majoritatea fiind capabili să numere, să ordoneze și să compare numerele 0-1000, să rezolve exerciții de adunare și scădere în același concentru, doar la elevii cu calificativul ,,suficient” existând dificultăți la câteva calcule, probabil din neatenție, la aflarea termenului necunoscut, iar unii la rezolvarea problemei cu două operații.
Am constatat că de această dată nu s-a înregistrat calificativul,,insuficient”, ceea ce este îmbucurător.
Urmărind rezultatele de la itemii 1,2 și 3 se observă că elevii stăpânesc bine scrierea, numărarea, ordonare numerelor în concentrul 0-1000. S-a constatat astfel că elevii sunt familiarizați cu ordinea operațiilor, greșelile înregistrându-se la oferirea rezultatului final, fie datorită grabei sau neatenției. Rezolvarea problemei s-a dovedit pentru câțiva, a fi o sarcină mai dificilă, o parte din elevi soluționând-o parțial, unii eronat sau deloc.
Elevii care au obținut calificativul “suficient” nu au îndeplinit corect sarcinile de la obiectivul 6, 7, 9 dar au rezolvat majoritatea sarcinilor din test.
Deci, o parte dintre elevii care aveau lacune în cunoștinte ș-i le-au recuperat, au efectuat activități independente date ca muncă suplimentară, au exersat și prin jocurile didactice folosite pe tot parcursul anului școlar, și-au dezvoltat gândirea, atenția, deprinderile de calcul în scris.
Aceste rezultate dovedesc că elevii și-au însușit bine cunoștintele, calculează cu ușurintă suma, diferența, respectă ordinea operațiilor, află termenul necunoscut dintr-o expresie dată, cunosc terminologia specifică matematicii și rezolvă cu ușurință probleme cu două operații. Cei 9 elevi care au obținut calificativul “bine” dovedesc același lucru, ei negreșind la tehnica de lucru, ci la unele calcule efectuate în grabă. Aflarea termenului necunoscut dintr-un exercițiu s-a constituit a fi o sarcină ușoară de data aceasta spre deosebire de testul inițial unde au demonstrat că nu stăpâneau prea bine algoritmul de calcul.
Unele lacune le prezintă cei doi elevi care au obținut calificativul “suficient”. Ei dovedesc nesiguranță la rezolvarea exercițiilor cu mai multe operații, la afflarea termenului necunoscut ,la planul de rezolvare al problemelor și nu stăpânesc bine limbajul matematic.
Acești 2 elevi necesită în continuare o muncă independentă pentru recuperarea lacunelor din cunoștințele lor.
Prezint în continuare, pentru comparație, rezultatele obținute la testările inițiale și la cele finale, pe discipline.
După aplicarea jocurilor didactice în scopul consolidării cunoștiințelor de limbă română și a celor matematice, precum și pentru dezvoltarea gândirii, limbajului, imaginației, memoriei și atenției, se observă diferențe semnificative între rezultatele obținute la testările inițiale și la cele finale de către unii elevii, constatându-se un progres semnificativ.
Trebuie precizat că testările finale au un grad de dificultate mai ridicat față de cele inițiale.
În ceea ce privește gândirea, copiii dau dovadă că utilizează conștient operațiile ei în rezolvarea exercițiilor și a situațiilor-problemă, obținând la fiecare test un punctaj bun.
Limbajul a fost stimulat prin jocuri didactice specifice, astfel că toate aspectele sale s-au dezvoltat. Majoritatea sunt capabili să diferențieze sunetele și silabele în vorbire și scriere, să formuleze propoziții simple și dezvoltate, să comunice oral sau în scris respectând regulile gramaticale, chiar să creeze scurte povestiri după imagini date.
În ceea ce privește memoria, se constată progrese, la toți elevii, în dezvoltarea proceselor de memorare, conservare și actualizare prin realizarea sarcinilor care solicitau memoria, elevii obținând un punctaj bun sau foarte bun.
Imaginația, care cunoaște o înflorire în această perioadă, a fost exersată suplimentar prin jocuri didactice specifice, rezultatele obținute de copii înregistrând progresele semnificative pe care elevii le-au făcut.
Atenția voluntară este încă în formare, fapt ilustrat de rezultatele obținute la testările inițiale și finale, dar sunt vizibile progresele referitoare la capacitatea de concentrare și menținere a atenției prin numărul crescut de sarcini corect rezolvate.
Rezultatele finale obținute în urma aplicării probelor arată că desfășurarea jocurilor didactice cu copiii de vârstă școlară mică contribuie la dezvoltarea gândirii și a operațiilor acesteia, a limbajului cu toate aspectele sale, a memoriei, atenției și imaginației, reușind să-i stimuleze în învățare prin elementele specifice, contribuind la creșterea motivației învățării și, implicit, a randamentului școlar.
CONCLUZII
Folosirea jocului didactic în orele de limba română și matematică – ca modalitate de sporire a randamentului școlar – m-a condus spre formularea câtorva concluzii cu aplicabilitate în activitatea didactică.
Lecția în sistemul de învățământ contemporan trebuie să aibă un caracter creator, dinamic, simplu, novator, să fie “eliberată” de schematism, rigiditate și formalism. Acest deziderat este asigurat și prin introducerea în lecțiile de matematică și limba română a jocului didactic.
Prin joc, copilul se afirmă ca personalitate în raport cu un scop mai mult sau mai puțin conștientizat, se satisfac anumite trebuințe spirituale dar și sociale, de afirmare și realizare, de cooperare și integrare socio- culturală.
Utilizarea jocului didactic antrenează și stimulează imaginația, gândirea creatoare, reprezentările , memoria, precum și unele trăsături pozitive de voință și caracter.
În ceea ce privește atitudinea copiilor față de sarcinile jocului didactic, am observat că le doresc, le așteaptă, le solicită, fără a se simți suprasolicitați. Chiar și cei mai timizi sau cei cu rezultate mai slabe au dobândit încredere în forțele proprii, doresc să încerce să obțină prin acest fel de activități rezultate mai bune.
Învățarea prin efort personal, precum și cea în grup, prin manifestarea independenței în acțiune, a spiritului de înnoire, schimbare, a depășirii modelelor și găsirii soluțiilor noi, originale, este însoțită de bucurie, satisfacții și ea va fi mai temeinică și va genera interesul în cunoaștere.
Prin folosirea jocului didactic se poate instaura un climat favorabil conlucrării fructuoase între copii în rezolvarea sarcinilor jocului.
Pornind de la ideea că jocul poate fi o modalitate didactică de formare și informare a elevilor, menționez că l-am folosit în orice moment al lecției, de fiecare dată acordându-i o bună pregătire, reușind astfel să-i fac pe elevi să înțeleagă că de fapt este un “ joc în scris ” în care trebuie antrenate eforturile creatoare.
Se poate aprecia că jocul didactic, ca formă de activitate de învățare, contribuie la realizarea a cel puțin două laturi educative: creează motivația și atmosfera afectivă necesară învățării și facilitează însușirea noilor cunoștințe și deprinderi. Așadar, jocul se poate folosi ca mijloc de sensibilizare pentru activitatea de învățare, ca mijloc de a dobândi experiență, ca mijloc de stimulare în învățare.
Pentru ca jocul didactic să fie utilizat eficient, este necesară realizarea unei corelări cât mai strânse între conținutul și sarcina didactică a jocului, accesibilizarea sarcinii în funcție de particularitățile de vîrstă ale colectivului, precum și de particularitățile individuale ale copiilor.
S-au relevat valențele sale în formarea deprinderilor de muncă independentă a elevilor, în stimularea rapidității și corectitudinii în efectuarea sarcinilor de lucru, în activitatea de motivare a răspunsului și de compunere în funcție de cerințele exercițiului.
În ceea ce privește atitudinea elevilor față de sarcinile jocului didactic, am observat că elevii nu sunt suprasolicitați de ele, ci le doresc, le așteaptă, le solicită. După joc elevii par mai recreați și mai odihniți. Chiar și cei mai timizi sau mai slabi la învățătură au dobândit încredere în forțele proprii, doresc să încerce să obțină prin acest fel de activități rezultate mai bune.
Putem aprecia că jocul didactic contribuie la realizarea a cel puțin două laturi educative: – creează motivația și atmosfera afectivă necesară activității și – pregătește elevii pentru însușirea noilor cunoștințe și detașarea de modelele oferite. Așadar, jocul se poate folosi ca mijloc de sensibilizare pentru activitatea de învățare, ca mijloc de a dobândi experiență, ca mijloc de stimulare și creare a autonomiei în învățare.
Aceasta se evidențiază în creșterea randamentului școlar al elevilor, recuperarea unor rămâneri în urmă a acestora, în creșterea motivației școlare. Totodată jocurile didactice folosite în cadrul orelor de limba română au condus la activizarea și îmbogățirea vocabularului, cele matematice au contribuit la dezvoltarea capacității de înțelegere și rezolvare a problemelor. Ele au influențat pozitiv volumul și calitatea cunoștințelor elevilor, formarea și consolidarea deprinderilor de soluționare corectă și rapidă, perspicacitatea și potențialul lor creativ.
Datele înregistrate din experimentul desfășurat, precum și cele obținute în urma evaluării pe baza probelor, confirmă în totalitate ipoteza lucrării, relevând valențele formative ale jocului didactic. Aceasta este evidențiată de diferența semnificativă între rezultatele obținute.
ANEXE :
MINISTERUL EDUCAȚIEI NATIONALE
ȘCOALA GIMNAZIALĂ“MIRON POMPILIU”
LOC. ȘTEI, JUD. BIHOR, STR. NICOLAE IORGA, NR. 28
PROIECT DIDACTIC
Școala Gimnazială ,, Miron Pompiliu” Ștei
Cls: a II-a B
Prop: prof. înv primar Delia Elena Mlendea
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: Primăvara
Subiectul: „Cuibul de păsărele” după Cezar Petrescu
Tipul lecției: comunicare, însușire de noi cunoștințe
Obiectiv fundamental: Însușirea cunoștințelor privind înțelegerea mesajului literar transmis de textul „Cuibul de păsărele” după Cezar Petrescu
Obiective operaționale:
O1 să citească corect, în lanț, selectiv, pe roluri și integral textul „Cuibul de păsărele” după Cezar Petrescu
O2 să integreze cuvintele noi/ expresii din text, în cel puțin trei enunțuri proprii;
O3 să formuleze cel puțin trei răspunsuri logice legate de text;
O3 să precizeze cel puțin trei informații esențiale despre text;
O4 să rezolve corect cel puțin două exerciții din manual și să alcătuiască propoziții cu expresiile obținute;
O5 să rezolve corect cel puțin două dintre exercițiile propuse pe fișa de lucru;
O6 să manifeste dragoste față de păsări și de natură;
Strategii didactice:
Resurse procedurale:
M1 conversația;
M2 observația;
M3 explicația;
M4 exercițiul;
M5 R.A.I.;
M6 problematizarea;
M 7 jocul didactic;
Resurse materiale:
m1 manual de limba română;
m2 caietele elevilor;
m3 vocabularul;
m4 poezia ,,Puișorii” de Grigore Vieru;
m 5 cartea „Fram ursul polar”;
m 6 mingea;
m 7 fișa de lucru;
Forme de organizare:
frontal;
individual;
de grup;
Forme de evaluare:
Evaluare formativă (aprecieri verbale, scrise, autoevaluare);
Evaluare de proces (aprecieri verbale, autoevaluare);
Evaluare de produs (fișe de muncă independentă);
Resurse umane: 19 elevi
Resurse de timp: 45 minute
Bibliografie: Limba și literatura română, auxiliar pentru clasa a II -a, Ed. Euristica, Iași , V. Pârâială, D. Pârâială, C. George Pârâială
Programa școlară
Manual: Tudora Pițilă, Cleopatra Mihăilescu, , Limba și literatura română, Ed. Aramis 2004
www.didactic.ro
Anexa 1
CEZAR PETRESCU :
– povestitor român
– a scris și literatură pentru copii:
Fram, ursul polar,
Pif – Paf – Puf
Omul de zăpadă,
Neghiniță
Anexa 2
Răspundem la întrebări:
Când și unde se petrece întâmplarea?
………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Care sunt personajele textului?
………………………………………………………………………………………………………
Ce au găsit copiii într-un copac?
………………………………………………………………………………………………………
Ce au făcut copiii?
………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Anexa 3
EXERSĂM
Exercițiul 3/ pagina 79
Explică următoarele cuvinte: dăruia razele, covorul verde, pufos
ATELIER
Exercițiul 2/ pagina 79 Transcrieți și completați după model:
rază caldă raze calde
haină verde ………………………….
cuib mic …………………………..
pui golaș ……………………………..
Alcătuiți propoziții cu ultimile două expresii obținute.
Anexa 4
Fișă de lucru
Completează enunțurile după conținutul textului:
Astă-primăvară, eram în ………………………… .
Soarele ……………………… razele calde pământului.
Priveam cu inima ……………………………. .
Ordonează grupurile de cuvinte, pentru a obține o propoziție:
Transcrie ce ai obținut:
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Cum au procedat cei doi copii? De ce?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
MINISTERUL EDUCAȚIEI NATIONALE
ȘCOALA GIMNAZIALĂ“MIRON POMPILIU”
LOC. ȘTEI, JUD. BIHOR, STR. NICOLAE IORGA, NR. 28
PROIECT DIDACTIC
Școala Gimnazială,, Miron Pompiliu” Ștei
Clasa: a II-a B
Prof.înv. primar: Delia Elena Mlendea
Aria curriculară: MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE ALE NATURII
Disciplina : MATEMATICĂ
Unitatea de învățare: Adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 1000 cu trecere peste ordin
Subiect: Exerciții și probleme
Tipul lecției: Consolidare și sistematizare
Obiectivul fundamental: consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre operațiile de adunare și scădere, cu trecere peste ordin, a numerelor naturale 0 -1000
Obiective operaționale:
O1- să efectueze cel puțin trei operatii de calcul mintal;
O2 să completeze corect rebusul
O3- să efectueze corect cel puțin nouă exerciții de adunare și de scădere, cu trecere
peste ordin de pe fișele de lucru;
O4- să rezolve corect problema de pe fișa de lucru ;
O5- să utilizeze corect limbajul matematic.
Strategii didactice:
Resurse procedurale: M1 – conversația,
M2 – explicația,
M3 – problematizarea,
M4 – exercițiul,
M5 – observatia,
M6 – ciorchinele,
M7 – jocul didactic,
M8 – cadranul;
Resurse materiale:
m1- manualul,
m2- caietele elevilor,
m3- rebusul,
m4 – coala de flipchart,
m5 – imagini de colorat,
m6 – un colț de primăvară,
m7- fișe de lucru,
m8 – fișa cu cadranul
Forme de organizare:
frontal,
individual,
pe grupe (muncă diferențiată)
Forme de evaluare:
evaluare de proces,
evaluare de produs,
aprecieri verbale, calificative
Resurse umane: 19 elevi
Resurse de timp: 45 minute
Bibliografie : Programa scolara
Viorica, P. , Dumitru, D. P. , Cristian, G., P. Manual pentru clasa a II a , Ed. Euristica
Ana, D. , Ana, M., Logel, E. Metodica predarii matematicii la clasele I-IV, Ed. Carmins , Pitesti 2003
www.didactic.ro
ANEXA 2
Grupa Buburezelor
Calculați :
300 + 40 + 9 = 536 – 328 = 37 – 129 =
376 + 204 = 209 + 650 =
Grupa fluturașilor
Mărește cu 145 fiecare dintre numerele: 256; 592; 348; 753; 145.
Grupa Floricelelor
Micșorează cu 164 fiecare dintre numerele: 404; 572; 873; 620;199.
Grupa Albinutelor
Află numărul nucunoscut și verifică
a – 207 = 385 a + 177 = 483 571 – a = 390
Din suma numerelor 271 și 243, scade diferența numerelor 347 și 185
La o florărie sunt 391 narcise albe , iar galbene cu 128 mai puține.
Câte narcise sunt în total?
METODA CADRANELE
GRUPA BUBURUZELOR
Calculați :
300 + 40 + 9 =
536 – 328 =
376 + 204 =
289 + 650 =
GRUPA FLUTURAȘILOR
Mărește cu 145 fiecare dintre numerele:
246; …………………………………………………………………….
592; ……………………………………………………………………
328; ……………………………………………………………………
783; ……………………………………………………………………
145. ……………………………………………………………………
GRUPA FLORICELELOR
Micșorează cu 164 fiecare dintre numerele:
404; ………………………………………………………………..
592; …………………………………………………………………
873; …………………………………………………………………
680; …………………………………………………………………
191; …………………………………………………………………
GRUPA ALBINUȚELOR
Află numărul necunosut și verifică:
a – 207 = 385 a + 177 = 483 571- a = 390
a =……………….. a = ……………… a = ……………………
a = ………………… a = ……………… a = ……………………
V: ………………… V: ……………… V: ………………….
Din suma numerelor 271 și 243, scade diferența numerelor 347 și 125
……………………………………………………………………………………………………….
Într-o livadă sunt 195 meri, iar peri cu 26 mai puțini. Câți pomi sunt în livadă?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Bibliografie:
Bădica T., Marinescu E., Dutu O. – “Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii”, Editura Didactică și Pedagogică, București,
Barbu H.,Popescu E., Șerban F. – “Activități de joc și recreativ- distractive”Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Bonchiș Elena – coordonator, – “Dezvoltare umană-aspecte psiho-sociale”, Editura Imprimeria De Vest, Oradea, 2000
Cerghit I. – “Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Chateau J. – “Copilul și jocul”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1970
Claparede E. – “L’ecole sur mesure”, ed. II , Paris, 1920
Crețu E. – “Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar”, Editura Aramis, București, 1999
Debesse M.(coordonator) – “Psihologia copilului de la naștere la adolescență”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Dumitriu Gheorghe și Constanța – “Psihologia procesului de învățământ”- Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Enache M., Munteanu M. – “Jocuri didactice”, Editura Porto – Franco Galați, 1998
Frâncu A. (coordonator) – “Jocuri distractive și exerciții distractive”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972
Gatan I., Craciun V., Etegan B. – “Exerciții și teste de gramatică”, Editura Sibila, Craiova, 1994
Gheba G. L. ,Popovici C., – “Jocuri didactice și probleme de perspicacitate Matematică pentru preșcolari și școlarii claselor I-IV”, Editura Universal Pan, București,1997
Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil – “Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Herescu Gheorghe – “Metodica predării matematicii la clasele I- IV”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
Huizinga Johan – “Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian”, Editura Univers, București, 1977
Lieury A. – “Manual de psihologie generală”, (trad.), Editura Antet, București, 1996
Lupu C., Săvulescu D. – “Metodica predării matematicii la clasele I-IV”, Editura Paralela 45, Pitești, 1998
Manolescu M., Constantinescu M., Gorcinski G. – “Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică >”, Editura Procion, București, 1997
Molan V., Manolescu M., Constantinescu M., Dobrin E., Gorcinski G. – “Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <limba româna>”, Editura Procion, București, 1997
Neagu Gheorghe – “Metode de rezolvare a problemelor de matematică școlară”, Editura Plumb, Bacău, 1997
Neveanu P., Zlate M., Crețu T. – “Psihologie” <manual pentru clasa a X–a >, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Nicola Ioan – “ Pedagogie”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
Osterrieth P. – “Introducere în psihologia copilului, (trad.)”, Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1976
Pârâială D, Pârâială V. – “Aritmetica – probleme tipice rezolvate prin mai multe metode și procedee”, Editura Polirom, Iași, 1998
Piaget J. – “Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică București, 1969
Popovici și colaboratorii – “Culegere de jocuri didactice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971
Sabău. I. – “Particularități Ortografice ale limbii actuale-aplicații pentru clasele I-VIII”, Editura Universității Oradea, 2006
Simionică E., Bogdan F. – “Gramatica prin joc”, Editura Polirom, București, 1998
Simionică E., Caraiman F. – “Matematica prin joc”, Editura Polirom, București, 1998
Stoica A. (coordonator) – “Ghid de evaluare”, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1998.
Șchiopu U. – “Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Șchiopu U. și Verza E. – “Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
Șerdean I. – “Metodica predării limbii romane la clasele I-IV”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valentele Formative ale Jocului Didactic la Clasa a Ii a (ID: 160981)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.