Valentele Formative ale Jocului Didactic
ARGUMENT
Reforma învățamântului românesc este o reformă multidimensională, deoarece vizează transformări profunde la nivelul structurilor instituționale, al finalităților, conținuturilor și metodologiei de predare-învățare-evaluare.
În acest context, problematica perfecționarii demersului didactic în vederea sporirii randamentului școlar al elevilor este strâns articulată cu preocupările educatorului de constituire și desăvârșire a competențelor sale profesionale, psihopedagogige. Este bine știut faptul că performanțele obținute de elevi în activitatea școlară corelează semnificativ cu stategiile didactice utilizate de învățător, cu preocupările acestuia de a realiza o instruire diferențiată, personalizată.
În consens cu dezideratele reformei contemporane, ale sistemului de învățământ actual, se cere optimizarea strategiilor de predare-învățare, acordând importanță cât mai mare metodelor activ – participative. Strategiile interactive stabilesc reușita demersului educativ iar accentul cade acum mai mult pe activitatea copilului, pe motivația acestuia, pe sarcinile problematice ce-i revin, pe stimularea competențelor. Ținând cont de contextul creat, jocul este în acest sens o strategie cu sporite valențe formative.
Pe baza bibliografiei de specialitate parcurse, precum și a experienței practice acumulate în munca instructiv-educativă cu elevii, în prezenta lucrare îmi propun să demonstrez că utilizarea jocului didactic ca metodă de predare-învățare și procedeu didactic accelerează însușirea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor, a capacităților și contribuie la dezvoltarea tuturor proceselor psihice. În general prin joc se pun bazele formării caracterului, a personalității copilului.
Am pornit de la ideea că jocul constituie o modalitate cu mare forță de acțiune asupra cunoașterii realității, îmbogățind experiența de viață a copiilor, stimulând potențialul lor creativ.
Lucrarea evidențiază contribuția deosebită pe care o are jocul ca modalitate și mijloc de realizare a unor obiective și sarcini prevăzute în programul instructiv – educativ al școlii.
CAPITOLUL I
RELAȚIA JOC – ÎNVĂȚARE LA ȘCOLARII MICI
I.1. Relația dintre învățare și dezvoltare
În orice stadiu al existenței sale s-ar afla omul, el este produsul stadiilor anterioare. Sub influența factorilor ereditari și ai mediului socio-cultural, evolutia sa este însoțită de transformări continue, devenite caracteristici care îi definesc personalitatea. Aceste modificări, transformări de ordin cantitativ și calitativ sunt numite generic sub termenul de dezvoltare.
Sensul dezvoltării psihice este ascendent, progresiv, însemnând treceri de la simplu la complex, de la inferior la superior. De-a lungul ontogenezei, psihicul copilului se dezvoltă treptat.
“Trecerea de la senzație la percepție, deci de la reflectarea însușirilor izolate ale obiectelor și fenomenelor la reflectarea obiectelor în multitudinea însușirilor acestora, de la imagini primare din percepții la imagini secundare din reprezentări, de la senzorial la logic deci de la simțire la gândire, de la reflectarea însușirilor neesențiale, accidentale ale obiectelor la surprinderea însușirilor esențiale și generale ale acestora echivalează cu dezvoltarea psihică a omului .” (1, pg. 26)
Dezvoltarea psihică nu este liniară, uniformă, continuă, ci polimorfă și discontinuă, decurgând ca o succesiune de stadii în care echilibrul alternează și ritmează cu dezichilibrul, iar perioadele de transformări psihice spectaculoase sunt urmate de perioadele de relaxare. Ea reprezintă procesul formării copilului de noi seturi de procese, însușiri și dimensiuni psihice cât și restructurarea continuă a acestora.. Dezvoltarea psihică nu este nici un proces impus din afară, nici unul preponderent genetic, ci un proces cu legități interne proprii. Izvorul dezvoltării psihice îl constitue contradicțiile interne care apar ca urmare a influențelor externe. Astfel, educația, ca factor extern, contribuie la declanșarea și intensificarea luptei dintre elementele contradictorii, oferind în același timp resursele și mijloacele necesare pentru soluționarea și înlăturarea unor contradicții interne. Educația nu devine nemijlocit fapt al dezvoltării psihice, ci constituie punct de plecare spre dezvoltare. Ca acțiune socială conștientă, ea poate stimula și accelera aportul celorlalti factori (mediul și ereditatea) în procesul dezvoltării.
Influențele mediului și educației nu sunt preluate pasiv de copil, ci le opune propria sa activitate, însemnând receptivitate, rezistență, acceptare și refuz, reprezentând într-un cuvânt o opțiune. Acțiunea educațională apare ca o interacțiune în care se îmbină stimularea externă cu activitatea personală a copilului.
Forța propulsoare a dezvoltării psihice este motivația, cauzalitate externă transpusă în plan psihic, interiorizată și asimilată. Este un proces viu, generativ care produce automișcare, autodeterminare, subiectul își detemină acțiunile din proprie inițiativă în consonanță cu interesele, structurile lui motivaționale. Forța propulsoare rezultă din conflictul motivului. Prin propria activitate, copilul redescoperă capacitățile umane obiective în mediul socio-cultural, le asimilează și le interiorizează, transformându-le în conținut și organizarea vieții psihice. Astfel copilul se dezvoltă. În activitatea sa de învățare, copilul trebuie să reproducă pentru sine sistemul influențelor și cerințelor externe.
Educația contribuie la îmbogățirea acestei experiențe într-un mod organizat, conform unor finalități, insistând asupra realizării unei combinări optime între aspectul informativ și formativ al acestei experiențe. Învățarea este un gen de activitate și totodată o formă de cultură care solicită intens procesele intelectuale.
Structural, învățarea se compune dintr-o serie de situații și sarcini de învățare care pentru școlarii mici reclamă efectuarea unor acțiuni ce vor răspunde unor sarcini practice concrete.
Educatorul formulează pe de o parte anumite sarcini, cerințe față de copil, în funcție de nivelul dezvoltării sale, dar stimulându-l în același timp să-l depășească. Pe de altă parte, copilul răspunde acestor sarcini și le rezolvă, înregistrând progrese noi în planul dezvoltării. În această ipostază dezvoltarea apare ca o premisă a educației.
În contextul învățării are loc “gestația” fenomenelor dezvoltării. Dezvoltarea își are originea în și se justifică prin învățare, iar învățarea își găsește sensul de a fi, prelungindu-se în dezvoltare. Pentru a învăța elevul trebuie să aibă o anumită competentă (=efect sintetic al învățării anterioare), trebuie să fie apt pentru a învăța.
Mecanismul dezvoltării psihice este însușirea care se bazează pe acele organe funcționale care există la nivelul activității creierului iar îmbinarea și corelarea activității funcționale conduce la complicarea structurilor psihice.
Prin însușire, această verigă de legătură dintre învățare și dezvoltare, anumite norme, noțiuni, reprezentări, trec din starea în care erau date ca model sau situații problematice în starea de cunoștinte, priceperi, capacități și atitudini ale elevului însuși. La vârsta școlară mică, învățarea se mai distinge și prin aceea că spre deosebire de etapele precedente, ea se desfășoară acum pe baza unor acțiuni meticulos segmentate și riguros înlănțuite, că îl pune pe copil în fața necesității unor acțiuni de control, de confruntare și comparare a rezultatelor obținute cu modelele. A învăța înseamnă a însuși, a modifica acel ceva într-un bun intern, într-un instrument necesar și disponibil pentru rezolvarea cu ușurintă a problemelor ivite.
Dar aceasta înseamnă dezvoltare deoarece indicatorul principal al dezvoltării psihice înseamnă realizarea de beneficii interne, achiziții care au devenit funcționale: capacități de înțelegere, strategii de gândire, stil creativ, motivație internă pentru activitate.
Învățarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conținut bogat și o sferă largă de cuprindere, fiind reprezentat de noțiuni, concepte, coduri, relații, operații și structuri cognitive, tipuri afective și atitudini, conduite, scheme acționale, reacții, sisteme de valori, comportamente sociale etc. Apoi, se constată că învățarea se asociază cu modificarea deoarece direcționează spre dobândirea de conduite, cunoștinte, atitudini, contribuie la formarea unor însușiri psihice complexe în vederea adaptării la situații noi de existență și determină schimbarea comportamentului. Dar nu orice învățare atrage după sine dezvoltarea. Învățarea pentru a produce dezvoltare trebuie să se desfășoare ca proces acțional, integrat, sincronizând momentele interne ale valorificării experienței și momentele externe comportamentale.
Învățarea mai are și un pronunțat caracter adaptativ, finalitatea ei constând în buna adaptare la mediu. Putem spune deci că “învățarea este procesul destinat achizitionării unei experiențe noi, de formare a unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice, înainte inaccesibile, sau, optimizarea relațiilor sale cu lumea înconjurătoare.” (1, pg. 40)
Există învățarea socială, în accepția generală a acumulării de experiență (informații, priceperi, deprinderi) în contextul cultural concret, în funcție de posibilitățile pe care le oferă o anumită etapă social-istorică în care se naște și trăiește persoana, și o învățare didactică. În sensul său profund, noțiunea de proces de învățământ este legată de cea de transformare, schimbare, modificare deci de procesul învățării propriu-zise.
“Acțiunea pedagogică , susține Gilbert Leray, este creatoare de fenomene psihologice: ea le provoacă apariția, participă cu toate forțele mediului social la constituirea universului mintal al copilului, în primul rând ajutându-l să stăpanească lumea prin elaborarea unor concepte bine adaptate” (2, pg. 87)
Referindu-ne la învățarea școlară realizată în cadrul procesului instructiv-educativ și acoperind limitele vârstei școlare, putem spune că pe lângă accepțiunea generală, această formă de învățare capătă o serie de particularități. “Dintre cele mai importante sunt următoarele:
se realizează cu mijloace instituționalizate, fiind reglementată de legi, norme, regulamente, structuri de organizare și funcționare (planuri, programe de învățământ, orarii etc.);
este un proces dirijat din exterior (de către învățători, profesori) care tinde spre etapele finale ale școlaritătii să devină un proces autodirijat;
proces strict controlat prin mijloace specifice care cu timpul să devină autocontrolat;
este un demers conștient, presupune stabilirea anticipată a scopului, mobilizarea voluntară a efortului, raționalizarea conduitelor;
are un pronunțat caracter secvențial exprimat in: treceri de la starea de relativă neinstruire la cea de instruire; parcurgerea mai multor secvențe (de învățare, de consolidare, verificare, etc.);
dispune de un caracter gradual, adică de stabilirea unor sarcini didactice cu grade progresive de dificultate (trecere de la simplu la complex, de la neesențial la esențial, de la senzorio motor la abstract, de la recunoaștere la reproducere).
este un proces relațional mijlocit, presupunând ansamblul de relații perceptive, comunicaționale, afectiv-simpatetice, de influență între profesor și elev, mediat de obiectul de învățământ.
are un pronunțat caracter informativ-formativ (încorporând în sine multitudinea informațiilor care-i sunt transmise, elevul își elaborează diverse variante de răspuns, își formează un comportament plastic, suplu în acord cu necesitătile individuale; el își modifică selectiv și sistematic conduita, și-o ameliorează și perfecționează, și-o controlează permanent.)” (1, pg. 40)
Reușita școlară are un sens mai larg și ea desemnează adaptarea elevului la cerințe școlare, echilibrarea cu aceste cerințe. Ea are la bază un element de comparație, furnizat de conținutul programei școlare și exprimă gradul de concordantcțiuni meticulos segmentate și riguros înlănțuite, că îl pune pe copil în fața necesității unor acțiuni de control, de confruntare și comparare a rezultatelor obținute cu modelele. A învăța înseamnă a însuși, a modifica acel ceva într-un bun intern, într-un instrument necesar și disponibil pentru rezolvarea cu ușurintă a problemelor ivite.
Dar aceasta înseamnă dezvoltare deoarece indicatorul principal al dezvoltării psihice înseamnă realizarea de beneficii interne, achiziții care au devenit funcționale: capacități de înțelegere, strategii de gândire, stil creativ, motivație internă pentru activitate.
Învățarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conținut bogat și o sferă largă de cuprindere, fiind reprezentat de noțiuni, concepte, coduri, relații, operații și structuri cognitive, tipuri afective și atitudini, conduite, scheme acționale, reacții, sisteme de valori, comportamente sociale etc. Apoi, se constată că învățarea se asociază cu modificarea deoarece direcționează spre dobândirea de conduite, cunoștinte, atitudini, contribuie la formarea unor însușiri psihice complexe în vederea adaptării la situații noi de existență și determină schimbarea comportamentului. Dar nu orice învățare atrage după sine dezvoltarea. Învățarea pentru a produce dezvoltare trebuie să se desfășoare ca proces acțional, integrat, sincronizând momentele interne ale valorificării experienței și momentele externe comportamentale.
Învățarea mai are și un pronunțat caracter adaptativ, finalitatea ei constând în buna adaptare la mediu. Putem spune deci că “învățarea este procesul destinat achizitionării unei experiențe noi, de formare a unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice, înainte inaccesibile, sau, optimizarea relațiilor sale cu lumea înconjurătoare.” (1, pg. 40)
Există învățarea socială, în accepția generală a acumulării de experiență (informații, priceperi, deprinderi) în contextul cultural concret, în funcție de posibilitățile pe care le oferă o anumită etapă social-istorică în care se naște și trăiește persoana, și o învățare didactică. În sensul său profund, noțiunea de proces de învățământ este legată de cea de transformare, schimbare, modificare deci de procesul învățării propriu-zise.
“Acțiunea pedagogică , susține Gilbert Leray, este creatoare de fenomene psihologice: ea le provoacă apariția, participă cu toate forțele mediului social la constituirea universului mintal al copilului, în primul rând ajutându-l să stăpanească lumea prin elaborarea unor concepte bine adaptate” (2, pg. 87)
Referindu-ne la învățarea școlară realizată în cadrul procesului instructiv-educativ și acoperind limitele vârstei școlare, putem spune că pe lângă accepțiunea generală, această formă de învățare capătă o serie de particularități. “Dintre cele mai importante sunt următoarele:
se realizează cu mijloace instituționalizate, fiind reglementată de legi, norme, regulamente, structuri de organizare și funcționare (planuri, programe de învățământ, orarii etc.);
este un proces dirijat din exterior (de către învățători, profesori) care tinde spre etapele finale ale școlaritătii să devină un proces autodirijat;
proces strict controlat prin mijloace specifice care cu timpul să devină autocontrolat;
este un demers conștient, presupune stabilirea anticipată a scopului, mobilizarea voluntară a efortului, raționalizarea conduitelor;
are un pronunțat caracter secvențial exprimat in: treceri de la starea de relativă neinstruire la cea de instruire; parcurgerea mai multor secvențe (de învățare, de consolidare, verificare, etc.);
dispune de un caracter gradual, adică de stabilirea unor sarcini didactice cu grade progresive de dificultate (trecere de la simplu la complex, de la neesențial la esențial, de la senzorio motor la abstract, de la recunoaștere la reproducere).
este un proces relațional mijlocit, presupunând ansamblul de relații perceptive, comunicaționale, afectiv-simpatetice, de influență între profesor și elev, mediat de obiectul de învățământ.
are un pronunțat caracter informativ-formativ (încorporând în sine multitudinea informațiilor care-i sunt transmise, elevul își elaborează diverse variante de răspuns, își formează un comportament plastic, suplu în acord cu necesitătile individuale; el își modifică selectiv și sistematic conduita, și-o ameliorează și perfecționează, și-o controlează permanent.)” (1, pg. 40)
Reușita școlară are un sens mai larg și ea desemnează adaptarea elevului la cerințe școlare, echilibrarea cu aceste cerințe. Ea are la bază un element de comparație, furnizat de conținutul programei școlare și exprimă gradul de concordantă dintre prevederile programei școlare și cunoștintele și abilitățile pe care le posedă real elevii. Factorii intelectuali se concentrază în ceea ce numim inteligentă, în general, și inteligentă școlară în special. Elevul învață, însușindu-și cunoștintele lucrând, acționând, rezolvând sarcini.
Plasată în contextul anumitor situații problematice, învățarea nu poate fi concepută ca decurgând altfel decât acțional, deoarece descoperirea soluției reclamă: căutare, selecție, inducție, invenție, iar toate acestea sunt modalități de lucru, structuri acționale ale celui care învață. Învățarea școlară este o activitate care-și are originea în acțiunile de învățare din cadrul jocului.
I.2. Profilul psihologic al școlarului mic
1.2.1. Caracterizare generală
“Profilul psihologic este o expresie cantitativ-calitativă a totalității componentelor, proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea, caracteristice unei anumite etape din dezvoltarea ontogenetică a copiilor și diferențiate de la un individ la altul. Profilul psihologic relevă gradul dezvoltării mintale și comportamentale pentru o anumită vârstă și pentru fiecare individ.“ (2, pg. 89) Prin urmare, putem vorbi despre profilul psihologic al vârstei și de profilul psihologic al individului.
Perioada școlară mică prezintă caracteristici importante și progrese esențiale în dezvoltarea psihică a copilului. Vârsta școlară se constituie ca un stadiu nou, calitativ superior, constituit pe experiență cognitivă a copilului și a achizițiilor anterioare pe care le valorifică și le restructurează, raportându-se la noile dominante psihofizice și noile solicitări ale mediului. Subliniind aspectele definitorii ale acestui stadiu , P. Osterrieth împrumută de la Gessel următoarea caracterizare: < 6 ani – vârsta extremismului, a tensiunii și agitației; 7 ani – vârsta calmului, a preocupărilor interioare, a meditației, în care apare pentru prima dată “interioritatea”, una din trăsăturile dominante pentru stadiul următor; 8 ani – “vârsta cosmopolită”, a expansiunii, a extravaganței, a interesului universal; 9 ani – vârsta autocriticii, a autodeterminării; vârsta de 10 ani, cu echilibrul și buna sa adaptare constituind pe drept cuvânt apogeul copilăriei… La rândul său , M. Debesse definește vârsta școlară ca”vârsta rațiunii”, “vârsta cunoașterii”, “vârsta sociala”.> .(3, pg. 152)
La această vârstă dezvoltarea fizico-psihică cunoaște anumite particularități. Astfel, între 6-7 ani procesul cunoașterii se temperează ușor ca, ulterior, să se intensifice, organismul copiilor devenind tot mai puternic și mai rezistent.
Începând cu vârsta de 6 ani dentiția provizorie este înlocuită treptat de cea permanentă iar procesul de osificație devine intens la nivelul toracelui, al claviculelor și al coloanei vertebrale. Are loc intensificarea metabolismului calciului. După vârsta de 7 ani se accentuează osificarea bazinului la fetițe, precum și procesul de calcificare la nivelul oaselor mâinii. Volumul mușchilor crește și se dezvoltă musculatura fină. Pozițiile incorecte în bancă în această perioadă pot duce la deformări persistente. Gențiile prea grele determină de asemenea deformări ale coloanei vertebrale. Pentru că mușchii mici de la degete nu sunt încă suficient dezvoltați și obosesc repede, elevii de la clasa I întâmpină dificultăți de scriere. Luând în considerare acest aspect este necesar ca fiecare învățător să dozeze efortul acestor mușchi, să nu-i solicite prea mult, să organizeze exercițiile pentru dezvoltarea lor.
Școlarul mic, obosește repede, dar se și reface repede. Învățătorul trebuie să țină seama de aceste particularități în organizarea activităților care presupun efort fizic.
Intrarea în școală (considerată ca o încărcare afectivă) crează o condiționare socială inedită pentru copil. În școală el descoperă viață complexă culturală, intelectuală și socială a grupului și rolul pregnant al unui adult a cărui model se impune treptat prin forță intelectuală. Învățarea devine tipul fundamental de activitate cu aspectele ei multilateral formative, mai ales datorită modificărilor radicale de condiționare a dezvoltării psihice în ansamblul său. Primii patru ani de scoală, chiar dacă au fost pregătiti prin frecventarea grădiniței, modifică regimul, tensiunea și planul de evenimente ce domină viața copilului. Asimilarea de cunoștinte mereu noi, dar mai ales responsabilitatea față de calitatea asimilării lor, situația de colaborare și competiție, caracterul evident al regulilor implicate în viața școlară contribuie la modificarea de fond esențială a copilului mic. Aceasta înseamnă că activitatea școlară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de însușire gradată de cunoștinte cuprinse în programele școlare, și că în consecință la nivelul psihicului copilului se vor organiza și dezvolta strategii de învățare, se va conștientiza rolul atenției și al repetiției, își va forma deprinderi de scris-citit și calcul.
Vârsta școlară mică se constituie decisivă din mai multe puncte de vedere în psihogeneza copilului, dezvoltarea complexă regăsindu-se la nivelul proceselor senzoriale, intelectuale, reglatorii.Tipul de relații se complică sub influența învățării școlare devenind de cooperare, competiție și joc. Relațiile cu adulții se modifică și se complică.
I.2.2. Contribuția activităților de joc și învățare la dezvoltarea proceselor psihice și a personalității școlarului mic
“Timpul este un copil care se joacă“, este metafora “cu deschidere ludică maximă, generatoarea unei considerabile literaturi filosofice în care, sub masca jucătorului divin, s-au perindat pe rând Natura, Ideea, Voința, Noul Primordial, sau la limită, Nimeni, în care caz lumea a putut fi înțeleasă și ca un joc fără de cel care se joacă.” (4, pg. 5)
Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a ființei umane, de aceea, intrarea în școală, frecventarea și parcurgerea cu succes a sarcinilor impuse de obiectivele pedagogice ale cursului primar reprezintă momente hotărâtoare ale vieții. Învățarea de tip școlar își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei preșcolare, care se îmbină când cu manipularea obiectelor, când cu jocul, când cu forme elementare de muncă. Se poate susține că în jurul vârstei de șase ani, luată ca normă, se formează premisele trecerii de la activitatea de joc la cea de învățare. Deși se implică și se întrepătrund, situându-se într-o ordine de succesiune genetică, jocul și învățarea, privite ca forme de activitate distincte ale conduitei infantile, se află în raporturi antinomice. Jocul este considerat ca o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită și pe simpatie interpersonală, pe “jocul” dispersional al atenției, realizându-se un raport de noutate, creativitate și autodirijare ce nu permite instalarea oboselii și plictiselii iar învățarea se constituie ca fiind o activitate obligatorie, cu program stabilit și efort dozat, cu operații și prestații măsurate prin raportare la un etalon. Datorită notelor definitorii celor două tipuri de activitate, raportându-se la caracteristicile de personalitate și indicele de maturizare, trecerea și adaptarea la noua situație, cea de școlar, cu status și rol bine definit, pot să decurgă inegal de la un copil la altul. Astfel pot fi admise valide cele două situații: a copiilor la care premisele necesare trecerii la școlaritate s-au maturizat, dar formal ei rămân însă preșcolari, deși pot realiza activitatea de învățare; și cea a copiilor la care premisele trecerii cunosc o oarecare întarziere în formarea lor, deși formal, ei au început să desfășoare noua formă de activitate, învățatura, dezvoltarea lor fiind încă dependentă de structurile jocului.
Completarea și perfecționarea condițiilor psihologice interne sunt absolut necesare, deoarece rămânerea în urmă se poate croniciza.
Jocul ca activitate fundamentală din gradiniță nu va dispărea complet, ci dimpotrivă va însoți și va completa activitatea de învățare. Acum jocul va avea în considerație mai mult sarcinile didactice, constituindu-se ca o activitate ce trebuie să ocupe un loc prioritar în procesul de predare-învățare.
Ocupându-se cu observarea, descrierea și explicarea jocului copiilor și al oamenilor adulți, psihologia și sociologia caută să stabilească natura și semnificațiile acestuia și să indice locul lui în planul vieții așa cum școlii i s-a atribuit calitatea formatoare asupra laturii psihice a copilului.
I.2.2.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale:
În faza școlaritatii mici se dezvoltă văzul, auzul precum și analizatorul verbo-kinestezic, solicitat cu deosebire în activitatea citit-scrisului.
Deși interesul pentru joc rămâne foarte puternic, crește interesul pentru film, cărțile cu povestiri, cu acțiuni palpitante.
Copiii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în jocuri, devin mai meditativi. Este evidentă dorința copilului de autoperfecționare, de îmbogățire a cunoștințelor. Acesta devine mai ordonat, mai perseverent, simte nevoia de a-și planifica timpul și activitățile.
La începutul școlarizării, copilul manifestă o deosebită curiozitate care constituie un sprijin prețios în desfășurarea activității instructiv-educative. Calitatea de școlar schimbă conținutul activității sale anterioare și poziția sa în societate, învățarea fiind o activitate dirijată, serioasă, cu răspundere. Această calitate schimbă de asemenea relațiile copilului cu cei din jur, creează obligații și datorii.
Învățătorul este cel care influențează cel mai puternic dezvoltarea școlarului mic. Exemplul învățătorului, exigențele lui, aprecierile făcute asupra comportării elevilor îl impresionează adânc și-i determină o comportare corespunzătoare. În procesul de învățare se îmbogățesc cunoștințele elevului și se dezvoltă procese psihice, se formează deprinderi de muncă intelectuală și deprinderi practice, se dezvoltă aptitudiniile creatoare, gustul pentru frumosul din natură și cel artistic.
Sub influența muncii, a jocului și mai ales a procesului de învățământ are loc în această perioadă o intensă dezvoltare intelectuală a copiilor.
Astfel, la micii școlari se constată o lărgire a câmpului vizual și o creștere a preciziei în diferențierea nuanțelor cromatice. Se înregistrează progrese ale capacității de recepționare a sunetelor înalte și ale capacității de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Este perioada în care continuă să se dezvolte toate formele de sensibilitate, modalitați senzoriale (vizuală, auditivă, tactilă, chinestezică,etc.) precum și toate formele complexe ale percepției.
La intrarea în școală percepțiile copiilor păstrează încă unele trăsături care vin în contradicție cu activitatea pe care vin să o desfășoare. Elevii de vârstă școlară mică se caracterizează printr-o deosebită receptivitate față de realitatea înconjurătoare. Dar percepția lor este globală uneori, superficială. Învățătorul trebuie să asigure, în desfășurarea procesului instructiv-educativ, condiții favorabile de sporire a eficienței învățării perceptive prin orientarea și conducerea completă a capacității elevilor de sesizare, conștientizare, discriminare, recunoaștere și interpretare adecvată a obiectelor și fenomenelor percepute concret, intuitiv, direct, observațional. Pe parcursul micii școlarităti, percepția câștigă noi dimensiuni, evoluează. Procesele percepției spațiului se datoresc în primul rând îmbogățirii experienței proprii de viață a copilului sub influența școlară, crescând și precizia diferențierii și denumirii formelor geometrice.
În cadrul procesului de învățare uneori nu este necesar și nici chiar posibil ca obiectele, fenomenele reale să fie prezente și să fie percepute direct de elevi. Totuși, în aceste condiții cunoașterea lor poate fi realizată deoarece informațiile percepute anterior nu dispar fără urmă din mintea elevilor. Ele au capacitatea de a fi conservate și reactualizate la nevoie în lipsa stimulilor care le-au determinat, ca urmare a procesului psihic de reprezentare a lor sub formă de imagini secundare. La intrarea în școală copilul poseda numeroase reprezentări despre obiectele de uz casnic, despre fructe, animale, oameni din jurul său. Copilul ajunge să înțeleagă toate aceste lucruri apelând la reprezentări. Caracteristic pentru micul școlar este trecerea de la apariția involuntară la capacitatea de a evoca reprezentări în mod voluntar, precum și creșterea elementului generalizator care facilitează asimilarea, însușirea treptată a noțiunilor. Datorită activității organizatoare a cuvântului, reprezentările micului școlar se eliberează treptat de caracterul lor difuz, devenind mai precise mai clare. De la reprezentări separate se trece la grupuri de reprezentări. Noile caracteristici – claritatea, coerența, mobilitatea – pe care le dobândesc reprezentările în cursul micii școlaritați fac posibil ca elevul să le poată stăpâni și dirija cursul.
I.2.2.2. Dezvoltarea proceselor cognitive superioare
Gândirea școlarului mic este, într-o buna măsură, concretă adică se bazează pe suport senzorial-perceptiv. În procesul de învățământ, învățătorul transmite elevilor și cunoștinte pe baza altor cunoștințe mai vechi, servindu-se de cuvinte, aceasta ducând la dezvoltarea necontenită a gândirii abstracte a copilului de vârstă școlară mică. Numărul reprezentărilor și noțiunilor crește mereu, de la o clasă la alta. Gândirea copilului prezintă unele neajunsuri, cum ar fi faptul că nu este amplă. Acest neajuns poate fi înlăturat prin îndrumarea pas cu pas a gândirii elevului de la concret la abstract.
La această vârstă copiii admit conservarea materiei, încep să recunoască conservarea greutății și mai târziu conservarea volumului. La vârsta de 11-12 ani ajung să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor – permanența, invariația – gândirea ridicându-se în plan abstract, categorial. La început, copiii înaintează în rezolvarea sarcinilor cu ajutorul ipotezelor, al admiterii în plan mintal a diferitelor posibilitați de acțiune. Cu timpul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul judecățiilor sale. Multe din cunoștintele sale și le dovedește acum, pe calea gândirii, depășind raporturile cognitive primare și acționând mintal pe calea deductivă, apelând la anumite principii de rezolvare generală. A gândi înainte de a acționa devine un mod de raportare a copilului nu numai la sarcinile cognitive dar și la alte aspecte ale activității sale, de pildă, la relațiile și procesele de comunicare cu ceilalți.
Elemente ale gândirii intuitive concrete, cu caracter practic, specifice preșcolarului, mai apar încă în gândirea școlarului mic, îndeosebi în primele clase. Se mai întalnesc tendințe de sincretism, rezultat al insuficienței analize a sarcinilor cognitive și al amestecului condițiilor esențiale ale problemei cu cele neesențiale.
Materia primă a gândirii este constituită din scheme, imagini, simboluri și concepte ca cel de substantiv, verb, adjectiv, etc, dar și concepte mai complexe ca cel de succesiune, de transformare, de relație, de dezvoltare. Există și aspecte ale activității intelectuale, cele ce tind de operativitatea gândirii. Din acest punct de vedere unii autori (J. Piaget) consideră că după 6-7 ani, se organizează operații intelectuale încă orientate concret. Ele cuprind grupuri de operații care dispun de forme de reversibilitate, adică posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct și invers a anticipării rezultatului, efectuării unor corecții, în plan mintal, cum ar fi: clasificările, scrierile, corespondențele. În afară de operații de acest gen există grupuri de operații specifice, ce se realizează în zonele unui domeniu determinant (gramatică, aritmetică, geografia). În această perioadă a micii școlarități se formează aspecte mai consistente ale stilului cognitiv. Școlarul mic mai poate fi supus influenței iluziei momentane în raportarea la cantitați ca urmare a insuficienței eliberări de sub dominația nemijlocită a câmpului perceptiv.
J. Bruner atribuie jocului ca formă de activitate instructiv-educativă o deosebită importanță pentru dezvoltarea intelectuala, deoarece combinațiile de materiale precum și orientarea în ansamblul caracteristicilor apărute în desfășurarea jocului, pot determina folosirea ulterioară a materialului respectiv ca instrument în rezolvarea problemelor. Există de asemenea și servicii educative cu caracter recuperativ folosite când unii copii manifestă lene (față de învățatură, de activitățile de cooperare). A treia categorie de sarcini educative se referă la învățare. Copiii trebuie să-și formeze un regim de viață rațional și igienic.
În procesul de învățamânt se dezvoltă operațiile de gândire absolut indispensabile oricărei activități intelectuale: analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, clasificarea și concretizarea logică. Experiența școlii și cercetarile moderne de psihologie dovedesc că posibilitatile școlarului mic, resursele lui intelectuale sunt mai bogate decât se considera anterior.
Prin procesul învățarii se grăbește maturizarea funcțiilor analitice, sintetice ale creierului si, implicit dezvoltarea percepției, a memoriei și a limbajului, copilul își însusește cunoștinte, priceperi și deprinderi, modalitați de gândire și comportamente sociale. O învățare pe bază de procedee raționale grăbește atât maturizarea funcțiilor sistemului nervos central și a analizatorilor, cât și dezvoltarea proceselor intelectuale. Acestea la rândul lor cresc randamentul învățarii. Nu orice învățare are rol formativ, ci numai aceea bazată pe motivație, pe înțelegere și structurarea logică a cunoștintelor, pe problematizare, cercetare și descoperire, pe formarea unor capacitați și abilitați intelectuale. Jocurile în activitățile de învățare dezvoltă capacitățile intelectuale, fac trecerea treptată de la concret la abstract și ajută la specializarea operațiilor gândirii (logice, creatoare), de analiză, sinteză, se consolidează cele patru operații pentru rezolvarea mai rapidă a exercițiilor și problemelor.
Gândirea devine mai productivă ca rezultat al creșterii gradului de flexibilitate și mobilitate, al utilizarii diferitelor procedee de activitate mintală.
Tot atât de adânci sunt și transformările care se produc în dezvoltarea limbajului școlarului mic. Până la intrarea în școală, limba este asimilată în practica nemijlocită a vorbirii. În școală însă, limba devine un obiect de învățamânt organizat, sistematic. Alături de forma orală care se perfecționează continuu în procesul de învățamant, un rol important în dezvoltarea conștientă a limbajului atât ca mijloc de comunicare cât și ca instrument de gândire, de asimilare a cunoștintelor îi revine limbajului scris. În ceea ce privește limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvării problemelor de aritmetică, desenând sau privind o imagine, școlarul mic învăță treptat să asculte explicațiile învățatorului și să meargă “pe urmele” îndrumătorilor și raționamentelor sale.
În cursul micii școlaritați se formează capacitatea de citit-scris și aceasta impulsionează progresele limajului. Copilul capată cunoștinte despre structura morfo-semantică a cuvintelor. Dezvoltarea limbajului se face și în contextul altor activități școlare de muncă, desen, istorie, observare a naturii, cu prilejul carora copilul face cunoștință cu o nouă terminologie care variază de la un domeniu la altul.
La vârsta școlară mică pot apărea și unele erori de pronunție și scriere care pot fi înlăturate cu timpul prin munca de predare-învățare cât și prin activitatea recuperatorie. La limba română jocurile ajută la corectarea deficiențelor de vorbire, pronunțarea corectă a sunetelor, silabelor, cuvintelor, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, aplicarea corectă a semnelor gramaticale. Ca sarcini se urmarește dezvoltarea auzului fonematic, pronunțarea corectă a cuvintelor sub aspect morfologic, exprimarea logică, coerentă și înțelegerea aspectului semantic a tuturor cuvintelor. Stimulați fiind în găsirea mai multor soluții în combinarea cuvintelor pentru a realiza o comunicare, implicit se realizează și probleme ale acordului, alegând forme care se potrivesc situației date. Aceste tipuri de exerciții contribuie la formarea capacităților de exprimare a ideilor în propoziții, rezultat observat în verbalizarea independentă a celor percepute din tablourile, planșele folosite la lecturi, lecturi după imagini sau povestiri citite.
Transformări importante se produc și în dezvoltarea memoriei. Școlarul mic reține în general mai ușor formele, culorile, întâmplările decât definițiile, demonstrațiile, explicațiile. Uneori el memorează mecanic, nu logic, memorează cuvinte, nu idei, pune pe același plan ideile principale cu cele secundare. Importante de cunoscut pentru învățator sunt calitățile memoriei: volumul, mobilitatea, rapiditatea, trăinicia, promptitudinea la memorare, conservare și reactualizare, calități ce pot fi modelate, educate și perfecționate la niveluri performanțiale superioare, mai ales că la această vârstă crește considerabil volumul memoriei și se îmbogățesc indicatorii trăiniciei și rapidității memorării diferitelor conținuturi. Învățătorul îl ajută să memoreze voluntar, intenționat logic.
Într-o foarte strânsă legatură cu gândirea și limbajul se află imaginația. Cu cât copilul este mai evoluat pe plan mintal, cu cât posedă mai multe noțiuni și un vocabular activ mai bogat, cu atât imaginația lui va avea mai multe elemente, mai mult material pentru a construi, pentru a crea. Este foarte mult solicitată imaginația reproductivă, copilul fiind pus adesea în situația de a reconstitui imaginea unor realități.
În strânsă legatură cu imaginația reproductivă se dezvoltă imaginația creatoare. Ascultând o poveste, școlarul mic este capabil să și-o reprezinte transformator, introducând modificări în desfășurarea subiectului. Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale, de contactul cu natura și de activitățile cu munca.
Așadar în perioada micii școlaritați, imaginația se află în plin progres, atât sub raportul conținutului cât și al formei. Comparativ cu vârsta preșcolară, ea devine însă mai “critică”, se apropie mai mult de realitate, copilul însuși adoptând acum față de propria imaginație o atitudine circumspectă, de autocontrol. Jocul constituie polul extern de asimilare a realității de către eul copilului și el conține o doză de imaginație creatoare care va constitui motorul întregii gândiri viitoare și chiar a rațiunii.
Astfel, imaginația este o condiție (o cauză) a gândirii și totodată un rezultat al ei. La începutul școlarității mici, imaginația prezintă un conținut redus, dar o dată cu înaintarea în vârstă și ca rezultat al muncii școlare, ea devine mai bogată, capătă caracter critic și manifestă aspecte creative.
I.2.2.3. Restructurări ale proceselor și fenomenelor reglatorii
Motivația copilului pentru școală se constituie ca o sinteză de factori externi (observarea și imitarea de către copil a modelelor exterioare) și interni (dorința copilului de a deveni școlar), susținută de multiplele lui cunoștinte despre școală și despre ocupația de școlar.
Uneori folosirea excesivă de către adult a mijloacelor motivației externe poate să conducă la efecte negative. Motivația internă activează procesul de asimilare a cunoștințelor într-un mod continuu. Ea se naște atunci când învățătorul asigură stimularea și menținerea într-o permanentă stare a vioiciunii și curiozității cognitive a copilului. Jocurile reprezentând o formă de învățare accesibilă, plăcută și atractivă ce corespunde particularităților psihice vârstei, au rolul de a motiva și stimula copiii mai ales în clasele începătoare când încă nu și-au format interese pentru învățare.
Deoarece elevii întâmpină dificultați în învățare, jocul didactic vine în sprijinul lor, fiind împletit cu învățătura. Jocul didactic prin gradul înalt de angajare al elevului în activitatea de învățare, constituie una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un bun mijloc de activizare și stimulare a școlarilor mici. Oricare lecție în care apare un joc didactic, reduce gradul de oboseală și stârnește interesul.
La vârsta școlaritații mici, copiii au trebuință de explorare, de informare, de documentare. Valorificând această ”deschidere” învățătorul îi poate cultiva atașamentul față de școală și învățătură, dragostea și interesul pentru cunoaștere.
Statutul de școlar face ca la această vârstă copilului să i se rezerve o nouă poziție. Afectivitatea școlarului mic este influențată atât de sarcinile de învățare propriu-zise, cât și de relațiile interpersonale din cadrul colectivității școlare. Se dezvoltă astfel, atât emoțiile și sentimentele intelectuale, precum și emoțiile morale și estetice. Învățarea organizată rațional oferă copilului perspectiva reușitei, devine atrăgătoare, plăcută, contribuind la atașamentul față de munca intelectuală și față de școală. Conținuturile de învățare încep să-i apară ca fiind interesante prin ele însele. Apare curiozitatea intelectuală, dorința de a afla, de a cunoaște cât mai mult.
Copiii trebuie sprijiniți pentru a înțelege și a-și însuși corect conținutul noțiunilor și normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar să li se explice, la nivelul lor de înțelegere, apelând la situații practice de viață ce înseamnă din punct de vedere moral binele și răul, frumosul și adevărul, curajul și lașitatea, cinstea și necinstea.
La începutul micii școlaritati, volumul atenției este încă redus, copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în câmpul atenției explicațiile verbale și tablourile intuitive, acțiunile pe care le fac ei și cele inteprinse de colegii lor, desfășurarea propriu-zisă a acțiunii și rezultatul ei. Școlarii mici întâmpină greutăți în a-și consolida voluntar atenția de la ceea ce este superficial, imediat, situativ spre ceea ce este esențial la obiect.
Dintr-o atenție spontană , instabilă, atrasă mai mult de formă, mișcarea și culoarea obiectelor, se ajunge ca sub îndrumarea învățatorului, elevii să-și formeze o atenție voluntară, fiind astfel capabili să urmărească un timp mai îndelungat o explicație chiar dacă aceasta nu are suport concret. În ceea ce privește prelungirea perioadei de menținere optimă a atenției voluntare, învățătorul o poate realiza prin respectarea următoarelor condiții:
stabilirea clară și precisă a scopurilor activităților de instruire-învățare ;
reliefarea semnificațiilor și efectelor pozitive ale activității școlare;
organizarea și structurarea adecvată a ambianței psihosociale și de microclimat din mediul școlar;
programarea etapelor activității și precizarea momentelor mai dificile, de mare încărcătură și încordare voluntară, intelectuală, afectivă;
diminuarea sau anularea factorilor perturbatori ai actului de învățare proveniți din mediul extern ori intern.
Învățătura alături de joc și de unele activități ușoare desfășurate în afara școlii contribuie într-o mare măsură și la dezvoltarea voinței copilului, la formarea aptitudinilor și talentelor, la formarea caracterului. Procesul de învățământ îi pune în față sarcini din ce în ce mai dificile, cerințe tot mai mari față de comportare și de aceea efortul este mai ușor susținut când se folosesc și jocuri, când între joc și învățare se intind punți de legătură. Tocmai în această luptă pentru a înlătura sau a învinge greutățile se formează voința copiilor, capacitatea lor de efort, perseverență, stăpânirea de sine. Voința “iradiază” larg în cuprinsul personalității copilului.
Dacă la vârstă preșcolară se pun bazele unor serii de deprinderi motorii implicate în activitatea de autoservire, acestea continuă să se întărească și în cursul micii școlaritați când încep și formarea unor categorii de deprinderi și priceperi legate de nevoile, tipul de activități și relații în care este încadrat copilul. Astfel în procesul însușirii scrierii și citirii, se formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice și sonore ale cuvintelor, la aritmetică, operând cu cantitățile se formează deprinderea de a măsura, deprinderea de calcul numeric iar pe parcursul unităților de învățare ce cuprind noțiuni de geometrie sau de geografie se formează deprinderea de mânuire a unor instrumente de lucru: linia, compasul, harta, globul, busola. Jocurile și întrecerile sportive creează condiții proprice pentru formarea unor automatizări.
Pe substratul acestor deprinderi, cu evidente componente motorii, se formează ulterior deprinderile și priceperile intelectuale: de numărare, analiză și sinteză mentală, de rezolvare a problemelor.Însușirea cunoștintelor, formarea deprinderilor este insolubil legată de joc și la vârsta școlară mică. Ele sunt strâns legate de acțiunea cu obiectele. Copilul transformă în joc activitățile programate, nu urmărește întrutotul indicațiile învățătorului, nu prezintă interes pentru rezultatele activității. Această particularitate psihologică impune introducerea elementului de joc pentru a capta mai ușor atenția copiilor, a-i antrena la o participare cât mai activă.
Procesul de însușire a cunoștintelor, de formare a priceperilor și deprinderilor, în perioada micii școlaritați devine o formă specială de activitate a copilului, distingându-se din toate celelalte forme ale activității sale.
În școală se formează nu numai priceperi și deprinderi ci și obișnuințe cum ar fi cea ce vizează comportarea în societate. Este vorba de conduita civilizată, corectă și reverențioasă ale carei temelii sunt puse din perioada preșcolară și pe care școala prin activitățile de învățare și joc le cultivă sistematic.Transformarea deprinderilor în obișnuințe are loc doar prin intermediul procesului instructiv-educativ. Acesta contribuie în egală măsură la formarea și cultivarea deprinderilor, priceperilor și obișnuințelor.
I.2.2.4. Dezvoltarea personalității școlarului mic
Perioada cuprinsă între vârsta de 9 și 12 ani este considerată de Paul Osterrieth ca ”maturizarea copilului”, caracterizându-se prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui început de autonomie și autodeterminare. “Departe de a fi numai faptură socială și excesiv gregară descrisă de unii, copilul este cineva care vrea să fie el însuși, să aibă originalitatea sa proprie.” (5, pg. 137) Noile împrejurări de viață, datoriile și obigațiile de școlar influențează puternic procesul de formare a personalității.
Temperamentul, latura dinamico-energetică a personalității, derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos. El “este o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală și se modulează, căpătând anumite nuanțe emoționale, suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică. “ (6, pg. 706)
În școlaritatea mică, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. Întâlnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sanguinici sau melancolici. În cadrul activităților instructiv-educative, depistând și cunoscând portretele temperamentale ale elevilor, aspectele pozitive și limita fiecăruia, se poate facilita intervenția avizată, diferențiată și flexibilă a învățătorului în scopul unor compensări temperamentale. Personalitatea este după cum afirmă psihologul Alain Lieury “nu doar o chestiune de temperament ci depinde de învățarea socială, de ajustări, prin întărire și observație în funcție de situații) “ (7, pg. 195)
Mica școlaritate este perioada în care începe structurarea laturii relațional – valorică a personalității, organizarea trăsăturilor caracteriale, conturarea unor dominante. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Câmpul interacțional se îmbogățește și se diversifică, acest stadiu fiind denumit și “vârsta socială”. La formarea personalității copilului de vârstă școlară mică, pe lângă instruirea școlară, contribuie și colectivul școlar.
Viața de colectiv determină pe fiecare elev să țină seama de interesele grupului, să țină la onoarea clasei și a școlii, să înțeleagă semnificația socială a modului său de comportare, a succeselor și insucceselor sale. Crește indicele de socializare a copilului și se amplifică șansele de integrare în viața socială. Cooperarea, întrajutorarea, întrecerea influențează asupra personalității copilului și acțivității lui. Sub îndrumarea învățătorului elevul începe să se simtă treptat membru al colectivului, începe să se intereseze de comportarea colegilor, de succesele lor, de semnificația lor pentru colectivul respectiv, pentru clasa lor. Jocul, ca formă de activitate instructiv educativă dezvoltă spiritul de independență, formează atitudini pozitive față de muncă și conduce la sesizarea unor abateri în comportamentul anumitor copii. În cadrul colectivului, elevul își formează trăsăturile personalității: hotărârea, cinstea , disciplina, conștiinciozitatea în activitate.
Învățătorul este cel care trebuie să creeze un cadru adecvat în care copiii găsesc cel mai bun climat psihologic și social de manifestare și de dezvoltare a propriei lor personalități. Antrenat în joc, în calitate de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit să dobândească metodele și căile accesibile lui de cunoaștere, pentru ca, pe temeiul acestei condiții importante, el să poată învăța “orice cunoștințe de care are nevoie”. (8, pg. 824)
În același sistem organizat de muncă și învățare, în strânsă legatură cu activitatea pe care o desfășoară se dezvoltă aptitudinile. Una din aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă este aptitudinea de a învăța. Este vorba de de o anumită dezvoltare generală a copilului concretizată în pregătirea acestuia pentru confruntarea cu ceea ce urmează ulterior să învețe, cu receptivitatea la solicitările învățării, cu strategiile generale – de gândire, imaginație, memorie – care vor facilita accesul la sarcini din domenii diferite și care se constituie în câștiguri pe planul inteligenței. Inteligeța este un “aliaj” de procese logice imaginative, verbale, un complex de acțiuni și scheme operaționale care permit elevului să facă față cu succes solicitarilor și situațiilor mai complexe.
Treptat învățarea începe să fie preferată altor activități și să devină sursa de bucurii și satisfacții. Din înclinația și aptitudinea generală pentru învățare, se desprind și se dezvoltă elementele unor aptitudini specializate cum ar fi cele: matematice, literare, plastice și muzicale. Deosebit de importantă este, mai ales pentru școlarii mici, funcția stimulativă și educativă a evaluării. Aceasta se obține cel mai bine în regimul psihologic al unei evaluări formative, care funcționând împreună cu modelul unei învățări formative, concură la modelarea elevilor, a capacității de a învăța succesual, adică a desfășurării unui proces de învățare care datorită modului ei de organizare și funcționare, facilitează reușita școlară, obține interese, susține succesul școlar.
O dimensiune psihică integratoare a profilului personalității umane o reprezintă creativitatea, care exprimă disponibilitatea procesuală a elevului de a căuta și produce valori, produse originale pentru sine și pentru societate. Învățătorul trebuie să folosească adecvat procesul instructiv-educativ, diferite metode și procedee pentru dezvoltarea creativitații elevilor.
Cunoașterea acestor particularitați anatomo-fiziologice dar mai ales a celor psihice ale copiilor de vârstă școlară mică este de o mare importanță pentru învățător. Activitatea școlară se desfășoară în bune condiții numai dacă se pornește de la cunoașterea trăsăturilor individuale ale fiecarui copil. Pentru a-i dezvolta personalitatea elevului trbuie să știi care-i sunt posibilitățile, să cunoști realitatea asupra căreia vei acționa și pe care iți propui să o transformi.
Nivelul și volumul cunoștintelor care se transmit elevilor, numărul exercițiilor pentru formarea deprinderilor, cantitatea și durata efortului cerut la lecții și în activitățile extrașcolare trebuie să corespundă posibilităților pe care le au elevii și celor pe care le are fiecare elev în parte. Cunoscând particularitățile vârstei școlare mici învățătorul poate alege mijloacele educative cele mai potrivite pentru dezvoltarea lor. Dacă el știe prin ce se caracterizează memoria, imaginația, gândirea, sentimentele, voința elevilor, va ține seama de aceste particularitați și în activitatea sa.
Cunoscând aspectele individuale ale elevilor săi, prin observarea activității și comportării obișnuite ale elevilor, prin aplicarea de teste, prin convorbiri cu elevii, cu părinții, cu prietenii lor, prin studierea produsului activității (desene, compuneri), prin măsurarea unor indici ai dezvoltării fizice, învățătorul poate ajunge la o cunoaștere profundă a fiecarui elev.
Cunoașterea elevului este un mijloc de a îndruma concret și știintific activitatea acestuia, de a face educație “pe măsura” individualitații elevului.
La nivelul învățământului primar, jocurile didactice reprezintă un mijloc eficient pentru învățarea activă, participativă.
“Indiferent în care parte a programului se foloseste jocul, dacă este conceput, dacă există unitate între conținut și scop, sarcinile ce le au de rezolvat copiii sunt accesibile, acesta devine un mijloc de a-l dirija pe copil în învățare.” (9, pg. 6)
Bibliografie :
Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil –“Psihologia copilului”, E.D.P. București 1993
Nicola Ioan – “ Pedagogie” , E.D.P.București 1994
Dumitriu Gheorghe și Constanța –“Psihologia procesului de învățământ”- E.D.P.București 1997
Huizinga Johan –“Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian” Ed.Univers, București 1977
Osterrieth P.-“Introducere în psihologia copilului, (trad.)” Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1976
Neveanu Popescu Paul –“Dicționar de psihologie” Ed.Albatros, București 1978
Lieury A.-“Manual de psihologie generală, (trad.)”, Ed.Antet, București 1996
Bunescu V. –“Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură “ (vol.V.)”, București 1973
Bădica Tatiana, Marinescu Eugenia, Duțu Olga –“Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii”, E.D.P., București 1976
CAPITOLUL II
JOCUL ÎN STRUCTURA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE
II.1. Conceptul de joc
Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală și fizică a copilului.
Pentru a putea explica importanța jocului și rolul acestuia în cadrul activității școlare, voi analiza mai multe definiții propuse în literatura de specialitate.
Pedagogul K. D. Usinki a definit jocul ca formă de activitate liberă, precizând și rolul formativ al acestuia. K.D. Usinki a mai arătat că jocul trebuie să fie original, să fie creat de copilul însuși.
În literatura pedagogică sunt cunoscute numeroase teorii care încearcă să explice natura jocului punând accentul în mod unilateral, fie pe factorii biologici, fie pe cei psihologici.
În explicarea jocului, St. Hall a pornit de la legea bio-genetică a lui Haeckel (“ontogeneza repetă filogeneza”) și a susținut că jocul copiilor nu ar fi altceva decât o recapitulare a instinctelor și a formelor primitive de viață.
O altă teorie este aceea a exercițiului pregătitor, elaborat de K. Groos. El considera că acesta ar fi un “exercițiu pregătitor” pentru viața profesională de mai târziu a adultului, în sensul că ar fi un joc de exersare a “predispozițiilor instinctive”, în scopul maturizării lor. H. Spencer dezvoltă de asemeni teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a consuma acest surplus, dar această teorie nu explică de ce copilul se joacă atunci când este obosit.
Edouard Claparède spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente și din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă. Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare, refulate de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. “Jocul este cea mai buna intoducere în arta de a munci.” (1, pg. 143)
Nu există frontiere între joc și muncă. Școala trebuie să aibă ca funcție generală prelungirea copilăriei sau cel puțin, ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendința de a scurta, fixând prea timpuriu copilul într-un tipar făcut pe măsura adultului.
J. Chateau apreciază că la vârsta foarte mică, jocul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității prin implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina în grup. “Copilul își arată în joc deasemenea, inteligența, voința, caracterul dominator, într-un cuvânt personalitatea”(2, pg. 153)
J. Piaget definește jocul ca pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului, celălalt pol fiind “exercițiul neludic, când subiectul învață să învețe într-un context de adaptare cognitivă și nu numai de joc”. Jocul “este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale copilului.” (3, pg.51)
Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire și educare a copiilor, mai ales la vârsta școlară mică. Jocul constitue o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale. Prin joc copilul își angajează întreg potențialul psihic, își ascute observația, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire orientată spre rezolvarea unor probleme, spre găsirea căilor în vederea depășirii unor obstacole.
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin în educație, mai cu seamă atunci când este investit cu finalitați programate de dezvoltarea potențialului psiho-motric și socio-afectiv al personalității.
În cadrul jocului copilul îmbină în mod specific planul imaginar cu cel real, însă el își dă seama mereu de existența celor două planuri și în mintea lui nu se produce sub acest aspect nici o confuzie.
Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului.
La vârsta micii școlarități, copilul are o serie de așa–zise “nevoi”- nevoia de mișcare, de a ști, de a imita, de a se bucura, de relații. Jocul răspunde acestor trebuințe firești de activitate, de dobândire a experienței, de afirmare prin performanțe ale conduitei.
Jocul, indiferent de felul lui de organizare, este subordonat realizării obiectivelor educației. Fiecare moment din jocurile alese de copii sau obligatorii este valorificat în mod direct de educator pentru a forma copiilor trăsături pozitive de caracter, însușiri morale superioare, sentimente și deprinderi de comportare.
Prin joc elevul se găsește într-o situație de actor, de protagonist și nu un simplu spectator ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare. Prin intermediul jocului se stabilește o relație între gândirea abstractă și jocul concret.
Schiller spunea: “Omul nu este întreg decât atunci când se joacă.“ (4, pg. 20)
La copii, aproape totul este joc.
II.2. Natura și funcțiile formative ale jocului
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur. Având în vedere această definire a jocului putem desprinde cu ușurință câteva note caracteristice și definitorii: (4, pg. 32)
jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului;
jocul este una din variantele activității oamenilor; învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specifice umane;
jocul este o activitate conștientă;
jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o crează jucătorul respectiv;
scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele și aspirațiile proprii;
prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare în care este o evidentă luptă a contrariilor, un efort de depășire, având un rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării. Jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor. El nu lipsește indiferent de vârsta omului, doar că se remarcă o evoluție a acestuia în raport cu dezvoltarea personalității umane. S. Iliov afirma că jocul are un caracter polivalent, însemnând pentru copil și muncă și artă și realitate și fantezie. În consens cu această caracteristică pedagogul elvețian Edouard Claparède menționa că jocul reprezintă viața însăși.
Rolul jocului este complex pentru formarea și comportamentul omului. Astfel jocul înseamnă, vorbind la modul general, o varietate de semnificații : a juca șah, joc didactic dar și a se juca “de-a școala”, a se juca cu viața etc. Jocul poate desemna fie o activitate cu caracter constructiv, distractivă, placută sau dimpotrivă joc de hazard, de cărți etc.
De la o vârstă la altă funcțiile jocului se schimbă. Așa de pilda, funcția de reflectare și funcția distractivă prezintă grade diferite la copil și adult; funcția motrică se schimbă o dată cu înaintarea în vârstă, iar funcția formativă scade în pondere o dată cu depășirea copilăriei.
După I. Cerghit principalele funcții ale jocului sunt: (5, pg.222)
funcția de explorare a realității;
funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc angajând atât elevii timizi cât și cei mai slabi;
funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).
J. Piaget considera că jocul, în special cel cu reguli, îndeplinește următoarele funcții:
funcția de asimilare pe plan cognitiv și afectiv; copilul învață din ceea ce vede în jurul său și apoi folosește în cadrul jocului,
funcția de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului și acomodarea, mai ales prin imitație; adaptarea prin joc este un proces creativ care se realizează prin inteligență;
funcția formativă dar și informativă, jocul fiind acela ce angajează plenar copilul în activități psihice;
funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor efective de compensare și trăire intensă;
funcția de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se a acomoda la ceilalți, dar și de a se asimila relațiile cu cei din jur la eul său.
Jocul devine activitatea care implică activitatea celuilalt și favorizează apariția unor variate raporturi între copii. Relațiile ce apar între ei depind de: subiectul jocului, rolurile jocului, poziția copilului în joc (conducător sau subordonat).
II.3. Clasificarea jocurilor
În literatura de specialitate se găsesc mai multe încercări de clasificare a jocurilor.
După conținutul și obiectivele urmărite jocurile se pot clasifica astfel: (5, pg.216)
jocuri senzoriale (vizual motorii, tactile, auditive);
jocuri de observare a naturii (a mediului înconjurător);
jocuri de dezvoltare a vorbirii;
jocuri de asociere de idei și raționament;
jocuri matematice;
jocuri de construcții tehnice;
jocuri de orientare;
jocuri de sensibilizare (de deschidere) pregătitoare pentru înțelegerea unor noi noțiuni;
jocuri aplicative (de extindere a cunoștintelor asupra unor noi situații);
jocuri demonstrative;
jocuri de fantezie, de memorie;
jocuri simbolice;
jocuri de îndemânare (de exerciții simple, de mișcare).
Cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc în uniunea lor, se pot găsi modalitați nuanțate de implicare a acestuia în activitatea instructiv-educativă ce se desfășoară cu școlarii mici.
Jocul didactic (educativ) este unul dintre cele mai caracteristice activități ale copilului, fapt pentru care este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a imprima programului școlar un caracter mai viu și mai atrăgător, de a fortifica energiile intelectuale și fizice ale elevilor.
Din perspectivă didactică, jocul reprezintă o modalitate de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni mintale sau motrice în vederea realizării precise a scopurilor.
Cu privire la structura jocului didactic trebuie avute în vedere:
conținutul jocului;
sarcina didactică;
regulile;
acțiunea de joc;
Ele trebuie să ramână jocuri, incluzând elementul de așteptare, de surpriză, de întrecere. Orice exercițiu sau problemă poate deveni joc didactic dacă respectă următoarele cerințe:
realizează un scop, o sarcină didactică;
folosește elemente de joc;
folosește un conținut accesibil și atractiv;
utilizează reguli de joc, cunoscute de elevi.
Popovici Constantin împărțea după conținut jocurile didactice în patru categorii: (6, pg.5)
jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii și consolidarea cunoștintelor în domeniul literar;
jocuri didactice pentru consolidarea deprinderelor de numărat și socotit (matematice);
jocuri didactice pentru dezvoltarea atenției, a memoriei și a perspicacitații;
jocuri pentru consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător.
După obiectul de învățământ căruia i se adresează, jocurile didactice sunt:
jocuri didactice pentru limba și literatura română;
jocuri didactice pentru matematică (jocuri matematice);
jocuri didactice pentru geografia României și cunoașterea mediului înconjurător;
jocuri didactice pentru educație plastică;
jocuri didactice pentru educație muzicală (jocuri muzicale);
După materialul folosit sunt:
jocuri cu materiale;
jocuri fără materiale;
jocuri orale;
jocuri cu întrebări (“cine știe câștigă”);
jocuri-ghicitori (în care trebuie să identifice o persoană, un obiect);
jocuri de cuvinte încrucișate (careuri).
II.4 Utilizarea jocului didactic în procesul de învățământ
La nivelul calaselor I-IV, în structura metodelor active își găsesc cu maximă eficiență locul jocurile didactice, constituind o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii – învățarea. Importanța deosebită a jocului didactic pentru vârsta copilăriei este un adevăr incontestabil, având anumite caractere:
– un caracter universal fiind o prezență evidentă în cadrul învățării, cu rol de popularizare în procesul obiectiv al dezvoltării;
– este o realitate permanentă cu o mare mobilitate pe scara vârstelor;
– deține un caracter polivalent fiind pentru copil și muncă și artă și realitate și fantezie.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Sub raport structural psihologic orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaționale.
Jocul didactic are un conținut și o structură bine organizată, subordonate particularităților de vârstă, sarcini didactice, se desfășoară după anumite reguli și la momentul ales de învățător, sub directa lui supraveghere. Rol important capată latura instructivă, elementele de distracție nefiind decât mediator al stimulării capacității creatoare.
Jocul didactic imprimă activității didactice un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare bună de dispoziție, de veselie, de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și plictiselii, a oboselii. Ele sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv – educativ, au un conținut bine diferențiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceștia sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităților lor individuale, accentul cazând nu pe rezultat, cât pe modul de obținere a lui.
Sarcinile didactice cuprinse în jocurile didactice trebuie să contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate, la dobândirea, prin mijloace proprii, de noi cunoștinte.
Jocul didactic e o eficientă metodă didactică de stimulare și dezvoltare a motivației superioare a elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare. Jocurile didactice antrenează toți elevii, acționează favorabil și la elevii cu situație mai slabă la învățătură, crescându-le performanțele, căpătând încredere în capacitățile lor, siguranță și promtitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator al acestora.
Prin joc, copilul învață cu plăcere, devine interesat față de activitatea ce se desfășoară și se găsesc bogate resurse de stimulare a creativității. Cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși. Prin libertatea de gândire și de acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice devin pe cât de valoroase pe atât de plăcute. În joc se dezvoltă curajul, perseverența, dârzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, precum și spiritul de cooperare, de viață în colectiv, de comportare civilizată.
Folosirea jocurilor didactice dă posibilitatea verificării activității creatoare, elevii se lasă antrenați cu multă ușurință, participarea lor nu este formală, jocul dezvoltându-le procese psihice precum: gândirea logică, memoria și imaginația creatoare. Folosite des în procesul de învățământ dau posibilitatea cunoașterii mai bune a copiilor, căci fără a depăși limitele unui cadru organizat, elevii sunt mai mult ei însăși decât la lecțiile obișnuite.
În urma acestor jocuri ai revelația unor descoperiri care te determină să–ți revizuiești metodele de lucru cu unii elevi care, în mod obișnuit la lecțiile curente păreau apatici, lipsiți de interes și care, în cadrul jocului, devin volubili, interesați, participând activ la problemele dezbătute.
Izvorât din trebuințele interne mereu crescânde ale copilului, jocul este spontaneitate originală, este acțiune urmărită prin ea însăși fără utilitate imediată, generatoare de distracție și de reconfortare, de sentimente de plăcere, de bucurie.
Încorporate în activitatea didactică, elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei, plictiselii sau stării de oboseală. Restabilind un echilibru în activitatea școlarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, furnizează o motivație secundară dar stimulatorie, o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare, asigură un randament maxim în cadrul procesului de învățământ.
În organizarea jocurilor se are în vedere experiența acumulată de copii în constituirea unor mulțimi formate din obiectele din lumea înconjurătoare.
În cadrul jocului intervine și procesul invers: pornind de la o situație descrisă verbal, acționând asupra obiectelor vizate, se reconstituie imaginea corespunzătoare. În acest fel, copiii se obișnuiesc să stabilească o legătură firească între cuvinte și semnificația lor, să gândească și să se exprime corect. Prin practicarea jocurilor se acumulează o serie de experiențe care permit copiilor să integreze într-un sistem organic obiectele, conceptele logice și în final numerale.
Aceste jocuri se organizează în activități ce se desfășoară pe plan frontal sau pe echipe individual. Diferențele categoriale între copii exprimă, în mare, diferențele de dezvoltare intelectuală și temperamentală dintre ei și de aici datoria morală a învățătorului de a acționa educațional diferențiat, de a individualiza educația în funcție de acești parametri intelectivi și temperamentali.
Pentru lărgirea ariei limbajului vorbit se recomandă jocurile precum : – “cine spune mai multe cuvinte despre …( îmbrăcăminte, lucrurile școlarului, obiecte din clasă,etc…)”
Prin intermediul jocului copiii își îmbogățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine – pozitivă sau negativă față de ceea ce întâlnesc, își educă voința și, pe această bază formativă, își conturează profilul personalității.
Jocul este apreciat ca un element de bază în activitatea instructiv – educativă. În procesul de învățamant jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și, în sfârșit ca formă de organizare a activităților de cunoaștere și dezvoltare a capacității psiho–fizice pe toate planurile.
Jocul ca mijloc de instruire și educare este cunoscut în literatura pedagogică sub numele de joc didactic.
Jocul ca procedeu metodic este prezent în diferitele etape ale activității de învățare și de muncă, în funcție de factorii foarte diverși:
caracterul mai mult sau mai puțin rigid al activității bazate pe exerciții;
gradul dezvoltării capacității de cunoaștere, de trăire afectivă și de voință ;
gradul constituirii imboldurilor interne (motive, interese, scopuri, convingeri, dispoziții) toate cu rol specific în declanșarea și întreținerea conduitei.
Jocul crează cadrul dezvoltării capacității copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și fizice: de a observa sistematic un obiect sau fenomen, de a-și concentra mai mult atenția în acest scop, de a asculta cu interes cele relatate, de a înregistra unele indicații cu valoare normativă, de a rezolva independent conflictele apărute în propria gândire.
Elementul principal al structurii interne a jocurilor didactice este regula. Nu este vorba de orice fel de regulă, ci de una care formulată anume îl introduce pe copil într-un cadru ludic de o anumită valoare formativă, bine gândită dinainte. J. Piaget precizează că jocurile care au la bază astfel de reguli se întâlnesc la copiii cu vârsta după 7 ani și că importanța lor crește o dată cu dezvoltarea vieții sociale a copilului. Raportul dintre joc – alte activități este factorul ce condiționează eficiența jocului în planul formării personalității pe întreaga scară de vârstă.
Apreciem că jocul didactic reprezintă o forță cu caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului (mai ales la clasele mici). Psihologia științifică consideră schimbarea și diferențierea raport copil–adult ca factor principal în apariția jocului cu rol de activitate fundamentală.
Jocul capată o pondere și un rol deosebit cu valoare formativă, bine determinată în momentul când cadrul relațional al copilului se lărgește în școală. Prin intermediul jocului didactic copilul dobândește deprinderea modului de autodepășire în relație cu ceilalți colegi.
Factorii cu rol principal în evoluția jocului izvorăsc din contactul copilului cu realitatea imediat apropiată lui, îmbracând formele unor contradicții cum ar fi:
contradicția dintre nivelul deprinderilor și dorința copilului de a le stăpâni, de a le utiliza conform destinației lor;
contradicția dintre tendința copilului către o viață la același nivel cu adulții și dependența lui reală față de adult;
contradicția dintre aspirațiile copilului și posibilitățile lui ;
contradicția dintre libertatea de acțiune a copilului și necesitatea de a se conforma la regulile jocului;
contradicția între planul real și cel fictiv (jocul stimulează procesul dezvoltării imaginației);
contradicția între elementul de învățare, de asimilare din jocul propriu-zis;
contradicția dintre caracterul concret al jocului didactic cu obiectele și caracterul abstract, determinat de acțiunea mintală a însușirii regulilor de joc. (4, pg. 13)
Prin joc copilul învață să descifreze lumea reală, motiv pentru care unii pedagogi apreciază jocul ca pe o activitate de învățare cu mare randament. Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoașterea realității sociale, ci și imitarea unor anumite tipuri de realități sociale dintre adulți. Numai prin intermediul jocurilor didactice copiii deprind modele de conduită și ajung să reflecte până la nivel de înțelegere comportamentală. Pentru că există multiple sarcini ce revin jocului didactic, îndrumarea și controlul acestuia de către adult este absolut necesară.
Posibilitatea de a se manifesta creator, de a înțelege raporturile intra-individuale, dau posibilitatea copilului să respecte niște reguli bine stabilite. În acest fel jocul ar deveni un mijloc eficace de realizare a educației morale.
Jocul didactic este o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului. Prin joc dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capaciăților de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre cunoștințele învățate la diferite discipline, dau posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acțiunilor concrete din timpul jocului.
Funcția principală a jocului este aceea de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea, să urmeze linia interesului său major atunci când nu poate face prin activități serioase. Jocul devine astfel un fenomen de derivare explicat de Claparede ca fiind curentul dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru. Prin joc spunea el, se caută o ieșire în ficțiune atunci când realitatea nu-i oferă individului căi suficiente de manifestare.
Alături de funcția derivării socotită cardinală, jocul este apreciat ca util, având și funcții secundare:
rolul de divertisment – jocul înlătură plictiseala pricinuită de lipsa activității;
jocul – element odihnitor – este vorba de fapt, nu atât de repaus, cât de o eliberare din constrângerea muncii; jocul obosește mai puțin pentru că răspunde tendinței de afirmare și de aceea lasă impresia nu numai că nu obosește, ci chiar relaxează.
Analizând diversele categorii de jocuri, Claparede conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o funcție psihologică sau fiziologică. Conform teoriei sale, jocurile se împart în două categorii, după cum ele exersează funcții generale sau numai funcții speciale. Din prima categorie fac parte numai jocurile senzoriale, motrice și psihice (intelectuale și afective). Din a doua categorie fac parte cele sociale, familiale, etc. Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe raționament și imaginație creatoare.
Jocul este calea de transformare a plăcerii senzoriale în plăcere morală, întrucât ele devin o acțiune intenționată cu o finalitate conștientă. Pentru copil este prilej de afirmare a eul-lui, în timp ce pentru adult este numai o cale de relaxare, un remediu contra plictiselii.
Un rol important îl are formarea grupului ca bază de activități comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina în grup, formele de joc în grup.
Jocul este cel ce angajează numeroase resurse cognitive, afective, voliționale și pentru această rațiune este considerat drept unică cale de exercitare a celor mai puternice și importante influențe formative. Aici se pun bazele formării caracterului, a personalității copilului. Din acest punct de vedere, jocul este privit ca mijloc educativ, metodă de educație, procedeu educativ și principiu educativ. Jocul este o metodă de predare învățare, fiind calea cea mai importantă de introducere a copilului în cunoașterea din ce în ce mai complexă și mai completă, să analizeze, să sintetizeze, să compare, să generalizeze.
Pe plan moral aceste jocuri contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului, spiritului de independență, perseverenței, sociabilității.
Jocurile didactice utilizate în clasele I-IV reprezintă o formă de învățare accesibilă, plăcută și atractivă ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste. Activitatea de învățare este o activitate dificilă care necesită un efort gradat. Ea trebuie susținută permanent cu elemente de sprijin, printre care și jocurile didactice au un rol important. Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva și stimula puternic elevii, mai ales în clasele începătoare când ei nu și-au format interese pentru învățare.
Este cunoscut faptul că lecțiile cu un conținut interesant , bogat și frumos ilustrate, înviorate cu jocuri didactice susțin efortul elevilor, menținându-le atenția concentrată și reduc gradul de oboseală.
Jocul este inclus în sistemul metodelor de învățământ cu rezultate deosebite, în primul rând, pentru că el răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici iar în al doilea rând pentru că elementul distractiv pe care-l conține stimulează interesul și curiozitatea epistemică a școlarilor.
II.5. Condiții de bază necesare organizării și desfășurării jocurilor didactice:
Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modul în care învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce–l definesc.
Pentru aceasta vom avea în vedere următoarele cerințe:
Pregătirea jocului didactic, care presupune studierea conținutului și structurii sale, pregătirea materialului didactic necesar (confecționarea sau procurarea lui) și elaborarea planului jocului didactic;
Organizarea judicioasă a acestuia;
Respectarea momentului jocului didactic;
Ritmul și strategia conducerii lui;
Stimularea elevilor în vederea participării active;
Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
Varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante).
Organizarea jocului didactic necesită o serie de măsuri. Astfel, este necesar a se asigura o împărțire corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului si, uneori, chiar o reorganizare a mobilierului sălii de clasă dacă jocul o cere pentru buna sa desfășurare, pentru reușita lui, în sensul rezolvării pozitive a sarcinii didactice.
O altă problemă organizatorică este cea a distribuirii materialului necesar desfășurării jocului. De cele mai multe ori materialul se distribuie la începutul activității de joc datorită următorului motiv: elevii cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice jocului respectiv, vor înțelege mai ușor explicația învățătorului referitoare la susținerea jocului. Însă acest procedeu nu trebuie aplicat în mod mecanic. Există jocuri didactice în care materialul poate fi împarțit elevilor după explicarea jocului.
Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influență favorabilă asupra ritmului de desfășurare a acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus.
Desfășurarea jocului didactic cuprinde de cele mai multe ori următoarele etape:
a) Introducerea în joc. Discuții pregătitoare
Această etapă introduce elevii în atmosfera de joc, discuțiile purtate diferind în funcție
de tipurile de jocuri.
b) Anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia
Trebuie făcute sintetic, în termeni preciși (de exemplu: “Astăzi vrem să vedem care dintre voi știe să calculeze fără greșeală\ să despartă corect cuvintele în silabe s.a.m.d. De aceea vom organiza jocul…” sau astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numește… El constă în….”);
c) Prezentarea materialului ce urmează a fi folosit;
d) Explicarea și demonstrarea regulilor jocului;
Etapa aceasta reprezintă un moment important și hotărâtor pentru reușita jocului didactic. Învățătorul trebuie să-i determine pe elevi să înțelegă ce sarcini au, care sunt regulile jocului, care este conținutul jocului, care sunt etapele lui. Se vor da îndrumări și în ceea ce privește utilizarea materialului didactic și se vor evidenția de către învățător atribuțiile conducătorului de joc și care sunt condițiile pentru ca elevii să devină câștigători.
e) Fixarea regulilor;
După ce jocul a fost explicat se mai menționează încă o dată regulile și tipul de joc.
f) Executarea jocului de către elevi;
Învățătorul poate conduce jocul în mod direct (având rol de conducător al jocului sau indirect (conducătorul ia parte la joc) sau cele două moduri de a conduce jocul pot alterna. Indifernt de modul în care conduce jocul, învățătorului îi revine sarcina deosebita, precisă, de a coordona “ din umbră” jocul, dându-i un anumit ritm (timpul este limitat), menționând atmosfera de joc, urmărind evoluția jocului, evitând momentele de monotonie, de stagnare. De asemeni învățătorul este cel care trebuie să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectând regulile stabilite, el trebuie să creeze condiții necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina didactică. Urmărind comportarea elevilor, relațiile dintre ei, învățătorul va antrena toți elevii la joc, găsind mijloace potrivite și pentru cei timizi. Este deosebit de important să-i activăm în sarcina jocului pe toți copiii și mai ales pe cei care au o capacitate redusă de înțelegere sau cei care au o exprimare greoaie.
g) Complicarea jocului, intoducerea unor variante noi;
Rolul acestei etape este de a menține atenția, de a evita monotonia și de a stimula o gândire activă.
h) Incheierea jocului și evaluarea lui;
Învățătorul va formula concluzii și aprecieri asupra felului în care s-a desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc și s-au executat sarcinile primite, asupra comportării elevilor. Se vor face recomandări și evaluări cu caracter individual și general.
Elementele de joc pot fi variate: mișcarea, manipularea obiectelor, întrecerea, așteptarea, surpriza, cuvântul.etc.
În învățământul primar, jocul didactic se poate utiliza în orice moment al lecției, într-o anumită etapă a ei, sau întreaga activitate se poate desfășura în baza lui, urmărind fie dobândirea de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi, fie fixarea și consolidarea acestora, fie verificarea și aprecierea nivelului de pregătire a elevilor. În cadrul jocului trebuie să primeze obiectivul instructiv-educativ, elevii să fie pregătiți sub raport teoretic, să cunoască sarcina urmărită, modul de desfășurare, regulile se cer respectate și să nu-l considere doar un simplu divertisment, ci um mijloc de învățare.
Jocul didactic dezvoltă gândirea, spiritul de inițiativă, independența în muncă, spiritul de echipă, de cooperare și întrajutorare, disciplina și ordinea în desfășurarea unor activități bine conduse, contribuind la creșterea randamentului școlar.
Bibliografie:
1. Claparede Edouard –“L’ecole sur mesure”,ed.II, Paris,1920
2. Chateau J. -“Copilul și jocul ”,E.D.P.București 1970
3 .Piaget J. – “Psihologia copilului”,E.D.P.,București,1969
4. Barbu H. ,Popescu Eugenia, Șerban Filofteia – “Activități de joc și recreativ- distractive”,E.D.P.,București,1993
5. Cerghit Ioan –“Metode de învățământ”, E.D.P.,București 1980
6. Popovici și colaboratorii – “Culegere de jocuri didactice”, E.D.P.,București, 1971
CAPITOLUL III
CERCETAREA APLICATIVĂ PRIVIND VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC
III.1. Ipoteza și obiectivele cercetării
Pornind de la tendințele de modernizare și perfecționare a activității școlare, a creșterii rolului său în pregătirea pentru viață, în această lucrare îmi propun să evidențiez rolul, valențele jocului didactic atât sub raport informativ cât și formativ – educativ.
Lucrarea valorifică experiența didactică pe care am acumulat-o ca învățătoare precum și rezultatele unei cercetări concrete desfășurate la ciclul primar.
S-a pornit de la ideea organizării unui studiu privind contribuția și implicarea jocului didactic în activitatea de învățare la elevii clasei a II-a .
Urmărind obiectivul menționat, s-a început de la ipoteza lucrării conform căreia : utilizarea jocurilor didactice în activitatea de învățare are un caracter formativ, influențând pozitiv dezvoltarea proceselor psihice (cognitive,afective,volitive) ale școlarului, contribuind astfel la pregătirea lui pentru muncă și viață.
Pornind de la această ipoteză, obiectivele urmărite în lucrare au vizat:
cunoașterea nivelului inițial al pregătirii elevilor considerat ca punct de plecare pentru organizarea experimentului ;
utilizarea jocurilor didactice ca activitate pentru fixarea cunoștințelor, respectând cerințele organizării și desfășurării unui joc didactic;
contribuția jocului didactic la consolidarea cunoștințelor elevilor și la creșterea randamentului școlar;
realizarea unor jocuri didactice propuse de mine pentru optimizarea procesului instructiv-educativ la clasele mici;
înregistrarea progreselor elevilor la finele demersului ameliorativ-formativ.
III.2. Metodica cercetării
III.2.1. Eșantionul și caracteristicile sale
Pentru a demonstra funcțiile formative ale jocului didactic, studiul s-a realizat pe un lot de 19 elevi din care 12 fete și 7 baieți. Clasa pe care am realizat cercetarea reprezenta un grup social format deja încă din perioada preșcolară și bine închegat ulterior în clasa I. Cei 19 copii de clasa a II-a, participanți la cercetarea întreprinsă, sunt omogeni ca vârstă, nivel de școlaritate, naționalitate și mediu de proveniență.
Grupul de elevi realizează cu succes anumite sarcini în funcție de natura și dificultatea lor sau de potențialul intelectual al elevilor, între ei stabilindu-se relații de cooperare, comunicare și simpatie. Se ajută între ei, dorința lor fiind ca toți să obțină rezultate școlare bune și foarte bune. S-a ajuns la formarea unei clase de elevi bine închegată, omogenă deoarece am folosit permanent discuția în grup, decizia în grup și nu în ultimul rând tratarea individului în și prin grup.
III.2.2. Metodologia cercetării
În vederea realizării obiectivelor propuse am utilizat următoarele metode: observația, conversația, analiza produselor activității, teste și probe de evaluare, metode statististice.
Astfel, cu ajutorul observației folosită permanent atât la lecții cât și în pauze și activități diferențiate mi-am propus să urmăresc:
a) integrarea socio-afectivă a copilului în activitate
relația cu ceilalți copii în joc, relația elev-învățător și alți adulți; modul de integrare a copilului în colectiv;
gradul de participare la joc: plăcere, indiferență, suspiciune, sensibilitate față de frumos; prezența curiozitații, a sentimentului vinovăției, al respectului, admirației, responsabilității;
caracteristici ale vieții, capacitatea de a acționa în conformitate cu anumite scopuri formulate de învățător;
capacitatea de a formula independent scopuri în joc;
capacitatea de a lua decizii; de efort voluntar;
capacitatea de a se adopta adecvat la normele vieții colective în clasă;
relații preferențiale;
capacitatea de a stabili relații spontane dar de durată;
tipuri de comunicare verbală afectivă;
tipuri de cooperare (pasiv,activ, ajutorarea altora, tendința de conducere, de a se lăsa condus).
b) particularități ale proceselor psihice:
capacitatea de percepere, spiritul de observație, volumul reprezentărilor;
stadiul de dezvoltare a operațiilor gândirii: rapiditatea, flexibilitatea și fluiditatea gândirii;
volumul și expresivitatea orală și scrisă;
capacitatea de memorare;
stabilitatea atenției;
rezistența la efort, interesul motivației pentru cunoștințe noi;
c) caracteristici temperamentale:
rezistența la solicitări permanente;
viteza vorbirii, a mișcărilor;
stările emotive, echilibru;
d) trăsături de temperament:
atitudinea copilului față de activitate (deprinderea de a păstra, îngriji, proteja obiectele din clasă, inițiativa în joc);
spiritul de independență, disciplina, ascultarea, respectarea regulilor explicate de învățător;
atitudinea față de adult (respect, simpatie, dispret, obrăznicie);
atitudinea față de ceilalți copii (respect, admirație, invidie, cinste, minciună, egoism, altruism);
atitudinea față de sine (autoapărare, modestie, îngâmfare, neîncredere);
Pentru ca datele să fie semnificative am respectat următoarele condiții:
Observarea s-a desfășurat după un plan bine stabilit, a avut un caracter selectiv, datele au fost consemnate imediat, s-au selectat notițele observațiilor curente de interpretarea lor psihologică și pedagogică, s-au vizat momente diferite din activitatea copilului și confruntarea acestora cu datele.
Cu ajutorul convorbirii am cules informații legate de operațiile și calitățiile gândirii copilului, atitudinea față de sarcinile trasate, informații pentru înțelegerea motivelor interne ale conduitei, a preferințelor pentru anumite discipline, relațiilor dintre copii, climatului socio-afectiv din familie, influențele mediului social mediat asupra copilului, impresiile copilului în legatură cu anumite fapte, evenimente, întâmplări.
In practica educațională această metodă s-a particularizat în funcție de profilul psihologic de vârstă și caracteristicile individuale ale subiectului abordat. Desfășurată liber sau dirijat , convorbirea a relevat o serie de aspecte profunde, într-un timp relațiv scurt.
Prin analiza produselor – (fișe, teste) am obținut informații despre lumea interioară a elevului, despre bogăția de idei și imaginația sa, caracteristicile spiritului de observație, logica gândirii, capacitatea de concentrare a atenției, de aplicare în practică a cunoștințelor însușite.
Analiza acestor produse ale activității am realizat-o după următoarele criterii:
nivelul cunoștințelor însușite;
gradul de formare a priceperilor și deprinderilor;
– originalitatea, expresivitatea precum și progresele înregistrate de fiecare copil de la o etapă la alta.
Cu ajutorul testului s-a putut determina ce poate face subiectul în momentul respectiv și cât de bine poate realiza lucrul cerut, deci s-au obținut informații asupra posibilităților psihice și comportamentale prezente (psihodiagnoză), iar prin deducție, ținând cont de legile psihologice ale stabilității aptitudinilor, s-a putut formula un prognostic asupra viitoarelor posibilitați de realizare ale persoanei respective.
Periodic am aplicat probe de evaluare a cunoștintelor la diferite discipline de
învățământ, obținând informații despre nivelul de cunoștinte al elevilor, gradul de dezvoltare intelectuală.
III.2.3. Etapele desfășurării cercetării
Metoda de bază utilizată a fost experimentul psihopedagogic de tip constatativ- formativ. Experimentul folosit cu cei 19 copii de clasa a II-a a cuprins 3 etape:
A.Etapa inițială care a avut un caracter constatativ;
B.Etapa propriu-zisă cu valoare formativă în stimularea proceselor psihice și a întregii personalități a elevilor;
C.Etapa finală care avut un caracter comparativ cu privire la rezultatele obținute în urma demersului experimentului formativ.
A. Etapa inițială a cuprins aplicarea unor teste la clasa a II-a la disciplina lb. română
și matematică. Scopul a fost de a stabili punctul de pornire în desfășurarea demersului experimental. Testele de evaluare inițială au fost alcătuite în funcție de programa școlară la clasa a II-a și de obiectivele vizate în lecții. Astfel , la matematică, pentru capitolul “Operații cu numere naturale în concentrul 0-20 respectiv 0-100” s-au urmărit următoarele obiective:
efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu numere naturale de la 0 la 20/100 cu și fără trecere peste ordin;
efectuarea operațiilor de înmulțire și împărțire cât și proba acestora în concentrul 0- 20/ 100;
aflarea termenului necunoscut;
compararea rezultatelor obținute și stabilirea relației dintre ele;
alcătuirea de probleme după relația dată;
algoritmii de rezolvare a unei probleme.
La disciplina limba română s-a avut în vedere că în procesul formării cunoștintelor,
priceperilor și deprinderilor la clasa a II-a , elevii operează cu noțiunile gramaticale fără să le denumească și să le definească. În funcție de această particularitate, testele de evaluare inițială au vizat următoarele obiective:
dezvoltarea capacităților perceptive în scopul discriminării sunetelor și grupurilor de sunete, precum și a cuvintelor în propoziții;
stimularea și exersarea proceselor intelectuale, a operațiilor gândirii > analiza- sinteza, abstractizarea-generalizarea, implicate în articularea structurilor gramaticale și lexicale;
îmbogățirea vocabularului;
formarea și perfecționarea laturii gramaticale a limbajului, controlul vorbirii sub aspect morfologic și sintetic reflectat în construcția propozițiilor;
alcătuire de propoziții după cerințe prestabilite.
desprinderea informației în detaliu dintr-un mesaj.
Având un caracter constatativ, testele de evaluare inițială reflectă volumul și calitatea cunoștințelor elevilor, constitiund un punct de pornire în demersul formativ. Datele sunt prezentate și analizate în capitolul IV al lucrării.
B. Etapa propriu-zisă are un pronunțat caracter formativ, constând în organizarea și desfășurarea de jocuri didactice pentru disciplinele:limba română și matematică. Aceste jocuri s-au folosit în orice etapă a lecției fie pentru pregătirea înțelegerii și receptării noilor cunoștinte, pentru deconectarea și refacerea forțelor intelectuale, fie pentru fixarea unor tehnici de lucru sau pentru formarea priceperilor și deprinderilor de muncă independentă.
Jocurile didactice au vizat aceleași obiective urmărite și în testele de evaluare.
C. Etapa finală a constat în aplicarea unor teste de evaluare în scopul comparării rezultatelor obținute după organizarea și desfășurarea jocurilor didactice, cu rezultatele de la testele de evaluare inițială.
Obiectivele urmărite la testele de evaluare finală au fost aceleași, dar probele propriu-zise au avut un grad sporit de dificultate. Eficiența procedeelor experimentale a fost măsurată prin analiza logico-comparativă a rezultatelor de la o etapă la alta.
III.3.Tipuri de jocuri didactice utilizate la clasa a II-a
În cadrul orelor de limba română și matematică am încercat ca pe lângă metodele și procedeele utilizate în mod frecvent să introduc și jocul didactic atât ca metodă cât și ca procedeu.
Experimentul a urmărit să constate dacă jocul didactic contribuie la creșterea eficienței lecțiilor de limba română și matematică, și ce aspecte sunt mai mult influențate de practicarea lui:
volumul și calitatea cunoștintelor;
deprinderile de soluționare rapidă și corectă;
capacitatea de a judeca problemele;
perspicacitatea și creativitatea.
Am încercat să determin fiecare elev să lucreze din proprie inițiativă, din înțelegerea și
convingerea necesităților de a îndeplini sarcinile de învățare ce-i revin, de a-și asuma răspunderi, inițiative, de a manifesta voința necesară ducerii la bun sfârșit a ceea ce are de făcut. În selectarea și aplicarea jocurilor la clasa a II-a am avut în vedere următoarele obiective:
să corespundă nivelului de dezvoltare psihică și pregătirii elevilor din “mica școlaritate”;
să le trezească interesul, fie prin conținut și problematica urmărită, fie prin elemente ludice;
să acopere conținutul programei școlare matematice și de limba română pentru clasa a II-a și să vizeze obiectivele instructiv-educative ale studierii celor două discipline în funcție de conținuturile parcurse ;
să fie jocuri cât mai variate pentru a le menține mereu interesul, pentru a preveni oboseala, plictiseala și a le lărgi câmpul formativ-educativ.
După numărul de elevi participanți , modul de organizare a jocurilor a îmbrăcat forma
jocurilor individuale (în acest caz fiecare elev trebuie să se confrunte singur cu
problema joc)
– jocuri colective (la care participă întreaga clasă)
– jocuri practicate în grupuri mici (2-4 elevi).
Interesul elevilor în cadrul jocului, fie că este individual, colectiv sau într-un grup restrâns, este susținut de întrecere, de dorința de a câștiga, de a obține rezultate cât mai bune decât ceilalți sau decât echipa adversă. Majoritatea jocurilor la limba română sau la matematică sunt statice din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, fără a forța lucrurile, am căutat să folosesc jocuri dinamice, în care elevii se deplasează de la bancă la catedră, la tablă sau la flanelograf sau se mișcă în sala de clasă.
III.3.1.Tipuri de jocuri didactice utilizate la limba română
Jocul :“LITERA SE PLIMBĂ”
Scopul jocului: sesizarea formării silabelor din două sunete (litere) – consoană + vocală.
Regula jocului: Pornind de la litera din cerc, cu ajutorul vocalelor învățate, se formează silabe, apoi cuvinte. Casetele goale vor fi completate de elev. Elevii care vor forma corect silabele vor primi fanionul de “FRUNTAȘ”.
a= ma a= na a= ra a= ta
e= ne e= ne e= re e= te
i= ni i= i= i= ti
m și o= n si o= r si o= t si o=
u= u= u= u=
ă= ă= ă= ă=
â= â= â= â=
Jocul :”MOARA SE-NVÂRTEȘTE”
Scopul jocului: consolidarea noțiunii de cuvânt bisilabic și a grupurilor de litere ”ge”, “ce”, “che”, “ghi”.
Regula jocului: copiii rotesc cercul mare (care este mobil) în direcția săgeții, până ajunge în direcția liniei verticale și a grupului de litere din cerculețul fix, colorat (unde descoperă un cuvânt), procedând la fel până descoperă toate cuvintele.
Activitatea se desfășoară pe următorul fond muzical:
“ Roata morii se-nvârtește,
Țac, țac, țac!
Și silabe ea rostește,
Țac, țac, țac
Morărița le culege, Si apoi cuvinte-drege,
Țac, țac, țac! Țac, țac, țac!
N.B. Copilul care a rezolvat repede și bine va primi câte un jeton cu diferite mori: moară de vânt, moară de apă, moară obișnuită (la alegere).
Jocul: “ CLEPSIDRA”
Scopul jocului:
– să recunoască repede și corect vocalele și consoanele,
-dinamizarea ritmului de lucru, cunoștințe igienico-sanitare și de apărare individuală.
Regula jocului: să sublinieze cu roșu vocalele și cu verde consoanele, în 15 minute.
Capra cu trei iezi Scufița Roșie
(parodie) (parodie)
“Altă noutate "Azi vă spun o veste
Cine vrea să creadă: Cu Scufița Roșă”
Capra cu trei iezi A-nvățat Karate
Are și o iadă. Și poartă sacoșă.
Într-una din zile, Iar bunica ei,
Nu a fost cuminte Nici nu mă mai mir,
Și, facând pe lupul, A cumpărat pușcă
Și-a pilit un dinte, Și merge la tir.
Dar s-a infectat Lupul când le vede,
Lucru foarte trist, Stă înmărmurit:
Și-a plecat cu frații Cu așa sportive,
Fuga la DENTIST. Nu e de glumit!…”
Ea, să se trateze,
Ei cu alt motiv; (Nicolae Tache)
Să-și facă din vreme
Control preventiv.”
Jocul :”GĂSEȘTE LOCUL”
Scopul jocului:
– consolidarea deprinderior de a citi corect, de a ordona cuvintele în propoziții;
cunoașterea regulilor de despărțire a cuvintelor în silabe;
consolidarea deprinderii de a scrie corect propoziția.
Regula jocului: Jocul se desfășoară sub formă de întrecere, la tablă, pe două grupe.
Sunt scrise două coloane de cuvinte. La semnal, elevii trebuie să le ordoneze după numărul de silabe (în lanț).
I. (rezolvare) II. (rezolvare)
cartier dop domnitor lup
vara vara ieduț timp
copilaș bătrâni timp ieduț
bunica bunica băiat ursul
dop cartier prietenie băiat
veselie copilaș ursul domnitor
bătrâni veselie lup prietenie
Găsiți locul acestor cuvinte în diferite propoziții. Câștigă grupa care a ordonat cel mai repede și a alcătuit cele mai multe propoziții.
Jocul:”PROPOZIȚIA ORDIN”
Scopul jocului:-
îmbogățirea vocabularului;
consolidarea deprinderii de a alcătui propoziții cu ajutorul cuvintelor date;
ordonarea cuvintelor după grupul de vocale ce-l conțin.
Regula jocului: Dintr-un “săculeț surpriză” se scot bilețele care conțin anumite propoziții ordin pentru fiecare elev. Elevii vor citi pe rând cele scrise și vor răspunde în scris printr-o propoziție care conține unul din grupurile de vocale învățate (oa,ie,ia).
Exemplu :
1.La ce instrument îți place să cânți?
Răspuns: Eu vreau să cânt la vioară.
2.Găsește alte cuvinte care conțin grupul de vocale “oa”…oală, coală, moară.
Jocul continuă până ce toți elevii au rezolvat sarcinile primite. Câștigă elevul (echipa) care a lucrat cel mai corect și a găsit cele mai multe cuvinte cu grupurile de vocale.
Jocul: “BASMAUA ÎNNODATĂ”
Scopul jocului:
însușirea sinonimiei ca fenomen de vocabular;
– activizarea vocabularului, îmbogățirea acestuia.
Regula jocului: Învățătorul spune un cuvânt și aruncă o basma înnodată printre elevi. Cel la care ajunge basmaua trebuie să găsească un sinonim (cuvânt cu același înțeles). Dacă este corect, elevul aruncă basmaua (cu ghinion) mai departe, dacă nu, este depunctat elevul și “pedepsit” de către ceilalți copii (să recite, să dramatizeze, să compună, să execute diferite mișcări, să imite etc.)
Exemplu:
trist = mâhnit-supărat-posomorât-abătut
elev = școlar -……
tânăr =
zăpadă =
gri =
maro(n) =
Jocul :” DACĂ NU-I AȘA, CUM E?”
Scopul jocului: însușirea antonimelor (cuvinte cu formă diferită și înțeles contrar).
Regula jocului: Doi câte doi, copiii spun cuvinte, iar celălalt (din pereche) trebuie să găsească cuvântul cu sens opus. Câștigătorii iarași se cuplează câte doi, jocul continuând până rămâne unul singur, care este și învingător.
DACĂ NU-I CUM ESTE ? DACĂ NU-I CUM ESTE?
harnic leneș înalt …………….
a răspunde ………… tare ……………..
curat ………… dușman …………….
gol ………… mic …………….
alb …………. cinstit …………….
simplu …………. ………. …………….
zi noapte afară ……………..
N.B. Copiii pot completa sarcina și în scris, acolo unde timpul permite.
Jocul:” POT ÎNSEMNA ȘI ALTCEVA”
Scopul jocului: sesizarea (fără a teoretiza) omonimia unor cuvinte.
Regula jocului: Un elev spune o propoziție cu un cuvânt dat, colegul de bancă îi dă alt sens, într-un alt context. Dacă cei doi copii au găsit soluții corecte, primesc fanionul “BANCA DE ONOARE”.
GOL 1. Lacul este gol. GENERAL 1…………
2. La meci nu s-a dat nici un gol. 2………….
SOMN 1. ……………………………. MARE 1…………..
2………………………………… 2……………
La fel se poate exemplifica prin propoziții diferitele sensuri pentru cuvintele: MILĂ / LIN / SOL / VAZĂ / VOI / VII / CAR / LUNĂ.
Jocul:” PODUL DE PIATRĂ”
Sopul jocului:
însușirea corectă a ortogramelor;
scrierea corectă a ortogramelor.
Regula jocului: Jocul se organizează în curte (în aer liber). Participă toți elevii și se țin de mână. “ Podul de piatră s-a dărâmat.
A venit apa și l-a luat!
Vom face altul pe râu în jos,
Altul mai trainic și mai frumos!
Două eleve (doi elevi) reprezintă podul sub care trec elevii.
Exemplu: Dintre cei doi elevi, unul reprezintă cuvântul cu cratimă, iar celalalt cuvântul fără cratimă. În timp ce se cântă pe versurile de mai sus, la sfârșitul cântecului elevul se oprește și este luat de cei doi separat și este întrebat:
“Cum se scrie < s-a dus >?”
Elevul trebuie să răspundă: ”cu cratimă sau fără cratimă”? Este repartizat la locul respectiv. Așa se procedează până se termină toți elevii. În final, se constată care dintre ei a răspuns corect și, dacă s-au format două echipe, se vor lua la întrecere prin alergare sau tragere de mâini.
Jocul: “DIALOGUL DREPTUNGHIURILOR”
Scopul jocului:
semnalarea prin replici adecvate înțelegerea mesajului interlocuitorului;
– respectarea punctuației în scrierea enunțurilor.
Regula jocului: La acest joc, participă 3 elevi; fiecare primește câte un jeton ce reprezintă o figură geometrică. Primul elev (povestitorul) primește un cerc de culoare verde. Al doilea (mama) primește un dreptunghi de culoare roșie. Al treilea elev (fiul) primește un dreptunghi de culoare albastră. Ei vor învăța oral un text dialogat, apoi, prin ridicarea jetonului- dreptunghi, fiecare își va spune rolul.
Ion se întoarce acasă. (povestitorul)
-Buna ziua, mamă! (fiul)
-Ai venit! (mama)
-Am venit! (fiul)
-Ți-e foame? (mama)
-Da, mamă, mi-e foame! (fiul)
Mama se grabește să-i aducă fiului de mâncare.(povestitorul)
Schimbarea dreptunghiurilor de culori diferite atenționează elevii că de fiecare dată când vorbește o altă persoană se folosește alineat și pentru autor și pentru dialog. Apoi, pe tablă se scrie textul rezultat din joc.
Jocul: “TRAISTA CU POVEȘTI”
Scopul jocului: Jocul se folosește la formarea propoziției din cuvinte (două sau mai multe) și utilizarea corectă a semnelor de punctuație la scrierea acestor enunțuri. El mai poate fi folosit la formarea cuvântului din silabe. Ținând cont de versurile poeziei, elevii află noutăți despre strămoși, ghidușii (explicăm, pe înțelesul lor , sensul acestor cuvinte, dezvoltându-le astfel sentimente de dragoste față de strămoși, portul și obiceiurile lor).
Regula jocului: Elevii stau în bănci, iar în fața lor se află învățătorul, care are traista pregătită din timp cu cuvintele necesare și semnele de punctuație pentru alcătuirea propozițiilor dorite. La început, învățătorul le spune poezia și o memorează împreună cu elevii. Elevii care vor reuși să memoreze versurile vor participa la joc. În traistă, se vor afla jetoane diferit colorate, cu cuvintele și semnele de punctuație necesare formării propozițiilor dorite (propozițiile se pot referi la teme diverse). Cuvintele se vor scrie cu litera mare și mică, folosind astfel ambele fețe ale jetoanelor.
Elevii care au reușit să învețe versurile vor participa la concurs. Deci, după ce recită, elevul are dreptul să caute în traistă și să scoată un cuvânt. Așa se procedează până se termină toate jetoanele. Jetoanele “nu”, ”!”, ”?” vor fi ascunse de învățător, pentru a nu fi descoperite de elev, și aduse de învățător în partea finală a jocului. Elevii se vor afla în fața clasei cu jetoanele expuse, învățătorul cerându-le să le ordoneze după propozițiile auzite.
Baba avea o găină.
Moșul avea un cocoș.
Moșul avea o găină.
Baba avea un cocoș.
Elevii vor fi atenți la semnele de punctuație:
Litera mare la începutul propoziției;
Semnul “punct” la sfârșit.
Apoi, învățătorul, cu dibăcie descoperă că de fapt a mai găsit niște jetoane, scoțându-le (“nu” , “Nu”, “!”, “?”).
Elevii reușesc să alcătuiască și alte propoziții. Folosindu-se de aceste propoziții pot alcătui un text, ținând cont de povestea cunoscută de ei.
JOCUL:” DESCOPERĂ CE SE AFLĂ SUB PLĂCUȚE!”
Scopul jocului:
verificarea cunoștințelor despre conținutul lecției predate;
actualizarea și îmbogățirea vocabularului;
Regula jocului : Învățătorul are pregătit în fața clasei o planșă care ilustrează subiectul lecției de limba română (citire) sau un pasaj semnificativ din aceasta. Imaginea este acoperită cu plăcuțe numerotate. Pentru a descoperi imaginea ascunsă, copiii chemați pe rând de învățător, extrag dintr-un coșuleț bilețelele numerotate care corespund plăcuței cu același număr. Dacă elevul a răspuns corect la cerința bilețelului, plăcuța este înlăturată de pe imaginea surpriză. Bilețelele pot cuprinde întrebări din lecție, cerința de a citi anumite propoziții sau fragmente conform celor prestabilite, pot fi solicitați să alcătuiască propoziții folosind cuvinte din vocabularul lecției sau ortograme întâlnite în text. Descoperirea imaginii oferă satisfacție și surpriză în același timp. Se discută imaginea descoperită și se dă un titlu acesteia.
III.3.2 Tipuri de jocuri didactice utilizate la matematică
Jocul: “CÂT TREBUIE SĂ ADUNĂM ȘI CÂT TREBUIE SĂ SCĂDEM?”
Scopul jocului:
formarea deprinderii de a efectua calcul mintal cu operațiile de adunare și scădere în concentrul 0-100;
consolidarea cunoștințelor în legătură cu raporturile dintre cantități.
Regula jocului: Învățătorul scrie pe tablă câteva numere ca în exemplul de mai jos (potrivit rândurilor de bănci din clasă și raportat la numărul elevilor):
I 59 40 53 32 38 10
II 29 11 35 47 13 25
III 74 50 38 60 24 46
Elevii se întrec între ei pe rânduri de bănci, stabilind numărul care se adaugă și cum se scade pentru ca rezultatul să fie reprezentat prin numărul care urmează după ordinea scrisă pe tablă.
După un termen de gândire cu o durată de 1-2 minute, învățătorul numește elevul care trebuie să înceapă jocul. Acest elev, rezolvând primul exercițiu, numește pe colegul său care rezolvă exercițiul următor. Jocul se continuă în felul acesta până când elevii din fiecare rând de bănci socotesc întregul șir de numere. Se va avea grijă să fie antrenați în joc toți copiii.
Rezultatul șirului de numere se scrie în coloană.
I. 59 – 19 = 40 II. 29 – 18 = 11 III. 74 – 24 = 50
40 +13 = 53 11 + 24 = 35 50 – 12 = 38
53 – 21 = 32 35 + 12 = 47 38 + 22 = 60
32 + 6 = 38 13 + 12 = 25 60 – 36 = 24
38 – 28 = 10 13 + 12 = 25 24 + 22 = 46
Pe baza primului exemplu, elevii calculează în felul următor: 59 este mai mare decât 40 cu 19, deci dacă scădem din 59 numărul 19 rămâne 40 etc.
Jocul poate fi adaptat și calcului cu trecere peste zece și se poate folosi și sub forma individuală. În acest caz, pentru a face un calcul mai rapid, elevii scriu rezultatele pe un carton și la un anumit semn îl ridică sus arătându-l învățătorului.
Jocul:” GĂSEȘTE NUMĂRUL LA SOSIRE!”
Scopul jocului:
consolidarea tablei înmulțirii și a tablei împărțirii;
consolidarea deprinderilor de calcul oral și rapid.
Regula jocului: Elevii trebuie să pună în casuța de “pornire” numerele scrise în prima linie a tabelului și apoi după ce face calculele scrise să completeze tabelul cu numărul obținut la sosire. Jocul se desfășoară sub forma întrecerii între grupele de elevi.
:6
x 6 S
:2
x 3 x 4
P
Exemplu:
P x 3 = 6
6: 2 = 3
3x 4 = 12
12: 2 = 6
6x 6 = 36
36: 6 = S
Jocul:”SECRETUL PIRAMIDEI”
Scopul jocului:
verificarea și consolidarea deprinderilor de calcul oral (dar și scris);
dezvoltarea capacității de orientare;
dezvoltarea perseverenței în muncă.
Regula jocului: Învățătorul pregătește două planșe pe care se vor desena câte o piramidă, care pe una din fețe va avea desenate câteva trasee, iar din loc în loc se vor scrie exerciții diferite sau identice cu cele din figură. În triunghiurile din vârful fiecărei piramide se va scrie rezultatul final al tuturor exercițiilor, după care se va acoperi cu o hârtie ce se va putea dezlipi ușor. Înainte de începerea jocului,
învățătorul atrage atenția că vor trebui să urmărească pe elevul care lucrează la tablă, pentru a nu omite vreu exercițiu, că trebuie să se orienteze corect în labirit și că este suficient ca unul din membrii grupei să greșească pentru ca secretul să nu poată fi aflat.
La comanda conducătorului de joc, primii concurenți din ambele grupe vin la tablă și pornind de la “intrare” vor rezolva primul exercițiu întâlnit. Rezultatul va fi scris în stânga pentru grupa A și în partea dreaptă pentru grupa B, dupa care elevii trec la loc. Al doilea jucător- din ambele grupe-preia rezultatul obținut de colegul său, continuă traseul și în funcție de semnele aflate înaintea cifrelor ce urmează, va opera în continuare, scriind și el rezultatul pe tablă.
În cazul în care un elev greșeste, următorul, dacă observă greșeala, are dreptul să refacă exercițiul, după care va continua exercițiul care îi revine de drept. Se va aștepta până când ambele grupe au aflat rezultatul final și se descoperă vârful piramidei. Va câștiga grupa al cărei rezultat este identic cu cel înscris și a realizat sarcina în timpul cel mai scurt.
Jocul:” MELCUL”
Scopul jocului:
verificarea și cunoașterea tablei înmulțirii;
dezvoltarea atenției și a capacității de orientare.
Regula jocului: Se împarte tabla în două parți egale și se desenează în fiecare parte câte o cochilie de melc împărțită în casuțe. Numărul de căsuțe va fi același pentru ambele cochilii și va corespunde cu numărul de elevi aflat într-o grupă. Elevii vor avea de rezolvat exerciții de înmulțire în limitele 1-100.
După ce se explică elevilor cum se desfășoară jocul, se anunță că răspunsul trebuie dat în 4 secunde, iar primii reprezentanți ai fiecărei grupe sunt chemați la tablă.
Jocul îl începe echipa A. Învățătorul scrie în căsuța din centru un exercițiu de înmulțire cu factori formați dint-o singură cifră, pe care concurentul va trebui să-l rezolve în timpul dat. Clasa apreciază răspunsul și dacă acesta este corect, se taie exercițiul cu o linie, semn care indică celuilalt concurent că are dreptul să rezolve exercițiul următor.
Urmează la joc echipa B, procedându-se la fel dar la cochilia rezervată acestei echipe. Dacă răspunsul nu este corect sau nu s-a încadrat în timp, se șterge exercițiul iar elevul care va urma trebuie să rezolve un alt exercițiu, scris în aceeași căsuță, dar pierde un punct. Echipa care va avea cele mai multe puncte și va ajunge astfel prima la ieșire, va fi declarată câștigătoare.
Jocul:” DIN REZULTAT ÎN REZULTAT”
Scopul jocului:
consolidarea deprinderilor de calcul (adunare și scădere);
identificarea semnului operației și numărul cu care se poate ajunge la rezultatul următor.
Regula jocului: Învățătorul va explica la tablă modul de desfășurare a jocului, folosind un șir de numere și solicitându-se elevilor să afle soluțiile. Concurenții vor primi câte o fișă pe care sunt scrise două șiruri de numere pe verticală. Ei trebuie să completeze în dreapta semnul operației și numărul cu care se poate ajunge la rezultatul următor. După înmânarea fișelor, elevii vor avea la dispoziție 8 minute pentru aflarea soluțiilor corecte. Verificarea se va face cu ajutorul elevilor, dându-se pentru un răspuns corect un “plus” iar pentru unul greșit un”minus’. Câștigă elevii cu cele mai multe semne “plus”.
Exemple Fișă rezolvată
11 10 11 + 23 sau 10 46
34 16 34 – 12 19 40
22 99 22 + 51 11 60
27 34 27 + 31 15 69
58 41 58 + 41 20 39
99 53 99 30 35
38 95
Exerciții joc:
Priviți cu atenție tabelul și găsiți numărul care lipsește din exercițiul scris în partea stângă. Scrieți sub cuvântul lipsă cuvântul ‘Da”.
Exemplu:
Jocul: “ CERCUL DISTRACTIV”
Scopul jocului: verificarea și consolidarea deprinderilor de calcul oral (dar și scris) la toate operațiile aritmetice.
Regula jocului: învățătorul desenează un cerc (pătrat, triunghi), scriind numerele pe lungimea cercului (sau în colțuri la alte figuri) iar în interior un număr, cu indicarea operației aritmetice deasupra sa, adică:
Numărul așezat în centru este termenul cu caracter permanent, deoarece el intervine în
toate operațiile. Exercițiile se pot realiza oral sau în scris, cu timp și punctaj dinainte precizat. Câștigă cine termină repede și mai corect calculul dat.
Jocul:”RACHETA CU MAI MULTE TREPTE”
Scopul jocului: consolidarea deprinderii de calcul corect și rapid cu numerele din concentrul 0 –100.
Regula jocului: Fiecare elev primește o fișă ce reprezintă o rachetă cu mai multe trepte și pe care sunt scrise operațiile învățate cu creștere progresivă a dificultăților. Pentru fiecare treaptă elevul primește un titlu:
pilot de elicopter I – pilot de curse externe III
pilot de curse interne II – pilot cosmonaut IV
I treaptă:
36: 4 =
7x 9 =
96- 47=
75+18=
a II-a treaptă:
76+24-57=
36: 9X 7=
a III-a treaptă:
56: 7+36 =
54- 8x 3 =
a IV-a treaptă:
(42+14):8+14:2=
(9x 7+18):9+12:2=
a IV-a treaptă: Alcătuiește o problemă cu exercițiul:
3x 9 + 5x 8 =
Jocul:”STOPUL”
Scopul jocului:
consolidarea operațiilor aritmetice;
dezvoltarea gândirii creatoare.
Regula jocului: Elevii împărțiți în echipe rezolvă exerciții fulger.
Exemplu: Scrie adunări cu suma 12; Scrieți scăderi care dau diferența 10.
11 + 1 = 20 – 10 =
10 + 2 = 18 – 8 = STOP !
12 – 2 =
Scrie înmulțiri a căror produs este: 24, 12, 18, STOP!
Sunt câștigători elevii care au rezolvat corect.
Jocul:” RECUNOAȘTE OPERAȚIILE!”
Scopul jocului:
consolidarea deprinderilor de calcul mintal și rapid;
dezvoltarea imaginației creatoare și a perspicacității.
Regula jocului: Pe tablă vor fi scrise 6 coloane de numere. Numerele de pe coloanele 4, 5, 6 sunt rezultate din numerele primelor trei coloane, cu ajutorul unor operații. Recunoașteti operațiile pentru a găsi rezultatele cerute. Câștigă elevul care a găsit mai multe rezultate.
Exemplu: 1 – 1 + 36 = 36
1 – 1 + 36 = 38
36 – 1 – 1 = 36
Jocul:”GĂSEȘTE MAI MULTE POSIBILITĂȚI”
Scopul jocului:
verificarea deprinderilor de calcul oral și scris;
exerciții de descompunere a numerelor în limitele 0 – 100 folosind toate operațiile.
Regula jocului: Jocul se desfășoară pe etape. Vor veni primii reprezentanți din fiecare echipă. Conducătorul jocului va indica un număr, concurenții având ca sarcină să-l descompună, folosind orice fel de operații. Fiecare concurent va lucra la tablă, în partea rezervată echipei sale. Timpul de lucru este de trei minute pentru fiecare reprezentant.
Aprecierea corectitudinii rezultatelor se va face cu participarea elevilor clasei. Pentru fiecare exercițiu rezolvat corect, se va acorda câte un punct, iar pentru cel care a folosit la descompunerea numărului toate operațiile posibile, se va acorda încă un punct în plus. Câștigă echipa cu cel mai mare punctaj.
Exemplu:
Se indică concurenților numărul 56. Elevii pot scrie exerciții de tipul:
56 = 30 + 26
56 = 7 x 7 +7
56 = 6 x 6 : 4 + 47 – 0 etc.
Jocul :”DESCOPERĂ MESAJUL “
Scopul jocului:
consolidarea deprinderilor de calcul oral, rapid (și în scris);
dezvoltarea atenției și a spiritului de observatie.
Regula jocului: Elevii vor primi fișe pe care sunt date semne corespunzatoare unor litere care sunt ascunse sub niște exerciții. Elevii trebuie să descopere mesajul scris codificat. Vor lucra în grupe de câte patru elevi.
= R P = 20: 5 F = 48: 6
= I A = 45: 9 T = 72: 8
= C E = 35: 5 = S
Va câștiga grupa care va descoperi prima mesajul ascuns. Soluția:” Paște fericit!”
Jocul:” ȘARPELE ANACONDA”
Scopul jocului:
formarea deprinderilor de calcul rapid și corect;
dezvoltarea spiritului competitiv.
Regula jocului: Fiecare elev primește o fișă de lucru cu desenul de mai jos. Pornind de la capul șarpelui,vor face operațiile aritmetice în ordinea în care apar ele, iar rezultatul final îl va scrie pe coada șarpelui. Copiii vor fi împărțiți pe echipe. Pentru fiecare rezultat final corect, elevii vor primi câte un punct. Echipa cu cele mai multe puncte va deveni campioană.
Jocul:”GHICEȘTE DIN PATRU ÎNTREBĂRI!”
Scopul jocului:
însușirea corectă a terminologiei matematice;
stabilirea raportului de relație dintre acestea.
Regula jocului: Învățătorul scrie pe tablă un număr, de exemplu 36. Copiii au dreptul să pună maximum patru întrebări (de genul: ” Folosim adunarea?”; “Aflăm restul?”). După obținerea răspunsului afirmativ, elevii vor face cât mai multe calcule pentru a afla numerele ale căror sume, diferențe, produse ori câturi să fie 36. De exemplu: 0 + 36; 66 – 30 ; 30 + 6;
6 x 6 etc.
Elevul care într-un interval de timp va rezolva mai multe exerciții corecte i se va acorda calificativul F.B.
III.4 Introducerea unor exerciții-joc în cadrul probelor de evaluare
În cadrul orelor de matematică și limba româna, jocul didactic poate fi folosit atât pentru consolidarea, îmbogățirea cunoștințelor, punerea în valoare și antrenarea capacităților creatoare ale elevilor dar și la verificarea cunoștințelor acestora.
În cuprinsul probelor de evaluare, exercițiile joc imprimă acestora un caracter viu și mai atrăgător, fortificându-le energiile intelectuale și generând o motivație crescută. Având în vedere că orice exercițiu sau problemă poate fi transferat în joc didactic prin introducerea unui element ludic, se poate folosi și în cadrul probelor de evaluare. Chiar dacă în acest caz lipsește elementul de întrecere, scrierea exercițiilor în altă formă aduce un element de noutate probelor de evaluare.
III.4 .1. Exerciții – joc utilizate în testele de limba română
Jocul: “SĂ NE JUCĂM CU SILABELE”
Scopul jocului: însușirea “empirică” a regulilor de despărțire în silabe.
Regula jocului: Fiecare cuvânt despărțit corect în silabe este notat cu un punct. Cine își “achiziționează” cele mai multe puncte este răsplătit cu calificativul “Foarte bine”. Pot urma și alte serii de cuvinte supuse acestei sarcini.
îndată -în-da-tă jertfă – genunchi – arctic –
oastea -oas-tea subiect – greșeală – sandale –
purtând poet – examen – extremă –
culmea maică – îngrijit – stal –
înverzită ființă – dezvoltat – piață –
Jocul:”CRATIMA BUCLUCAȘĂ”
Scopul jocului: înusușirea corectă a ortogramelor combinate
Regula jocului: “Eu încep, voi terminați”. Conform modelului oferit, elevii trebuie să continuie șirul .
Exemplu:
eu m-am dus eu n-am fost eu i-am scris eu știu c-am fost
tu te-ai dus tu n-ai fost tu i-ai scris tu știi c-ai fost
el, ea…… el, ea…….. el, ea…….. el, ea……….
noi……. noi ……… noi……….. noi…………
voi…….. voi……….. voi……….. voi…………
ei, ele……. ei, ele……… ei, ele…….. ei, ele……….
Jocul:”CUVINTELE S-AU ÎNCURCAT”
Scopul jocului:ordonarea cuvintelor în propoziții cu înțeles.
Regula jocului: copiii trebuie să ordoneze cuvintele din chenare pentru a obține propoziții cu înțeles.
zăvoi
a) fluieră în
mierla .
b)
cu . albinele umplu
crângul lor
zumzetul și câmpiile
c)
marea Oana . au și
desenat dealurile și
munții Mihai
Jocul :”SILABA LA PLIMBARE”
Scopul jocului:formarea cuvintelor care se termină cu silaba “ce” sau ”cul”.
Regula jocului: dacă elevul a găsit 20 de cuvinte, primește 10 puncte și titlul de CAMPION (jeton)
FA MA Transcrie
SA cuvintele pe care
CE le-ai găsit!!!
ZA LO CUL
Exerciții – joc: ”FORMULAȚI CEL PUȚIN CINCI PROPOZIȚII DUPĂ URMĂTOARELE IMAGINI. FOLOSIȚI ORTOGRAMELE ÎNVĂȚATE (s-a, s-au, i-a) ”
Scopul:
formarea propozițiilor după imagini;
folosirea corectă în scris a ortogramelor.
Regula: Fiecare copil primește o fișă de lucru conținând imaginea alăturată. În scris rezolvă sarcina de lucru.
Exercițiu-joc: “PUNEȚI ÎN LOCUL PARANTEZELOR SEMNELE DE PUNCTUAȚIE CARE LIPSESC!”
Scopul: Folosirea corectă în scris a semnelor de punctuație învățate:
“Cum îl vad, copiii îl înconjoară din toate părțile și strigă bucuroși ( )
– Uite-l pe Furnicuță ( ) Te-am așteptat, Furnicuță ( )
Și nici un joc nu începe fără el ( ) Iar când vreunul mai supărăcios și mai certăreț
strică jocul ( ) care mai de care îl cheamă în ajutor ( )
( ) Furnicuță, uită-te la el ( )
Nu s-a întâmplat o dată să mă întâlnesc cu el și să nu mă salute ( )
( ) Bună dimineața ( ) Ce mai faceți ( )
III.4.2.Exerciții- joc utilizate în testele de matematică
Jocul:”GĂSEȘTE DRUMUL MAI SCURT”
Scopul: consolidarea deprinderilor de calcul corect și rapid.
Exemplu: Continuă calculul:
Jocul :”ADUNAREA PRIN JOC”
Scopul :
consolidarea regulilor de calcul în cercul 0-20;
dezvoltarea gândirii creatoare și matematice.
Regula jocului: pe fișele primite elevii trebuie să adune pe rând cifrele din afara cercului cu cele din mijloc.
5 8 12
7 3 6 10 2 14
8 6 9 12 3
4 2 14 20 6 5
17 9
Elevilor li se mai poate da ca sarcină să creeze și ei alte exerciții.
Exercițiu-joc: “TEST DE INTELIGENȚĂ”
Scopul:
dezvoltarea deprinderii de a rezolva probleme matematice cu un grad sporit de dificultate;
educarea atenției, a spiritului de observație, a flexibilității gândirii.
Exemplu:
Ce număr urmează?
97, 88, 79, 61, 52, 43.
7, 7, 14, 21, 35, 56, 91.
Aceste 3 cuvinte, privite cu atenție, te conduc la un număr. Care este?
Dorința Oraș Iarna
Exerciții-joc
“COMPLETAȚI NUMERELE CARE LIPSESC”
+15 +20 +11
35
71 52 38 71 52 24
– –
– +
x 3 x 9 :7 x 3
63
“ ÎNLOCUIȚI SEMNUL * CU CIFRE, ÎN AȘA FEL INCÂT OPERAȚIILE SĂ FIE ADEVĂRATE”:
35+ 57+ 67+ *9+
1* ** *6 25
“COMPLETAȚI PĂTRĂȚELE CU UNUL DIN SEMNELE “>”, “<”, “=” ÎN AȘA FEL ÎNCÂT RELAȚIILE DE MAI JOS SĂ FIE ADEVĂRATE:
26 +(8X 7) (1X 0) + 58 – 9
(49: 7) + 85 89 – 59 + 37 – 18
92 – (45: 9) 97 – (56 :7) + 9
(40 : 5) +12 (4X 3) +(6X 3)
“ COMPLETAȚI PĂTRĂȚELELE DE MAI JOS CU UNUL DIN SEMNELE “+”, “-“, “X”, “:” ASTFEL ÎNCÂT EGALITĂȚILE SĂ FIE ADEVĂRATE:
2 = 4 9 3 3 = 30
2 =16 2 5 3 = 30
2 = 6 3 2 3 = 9
8 2 =10 3 2 4 = 11
“URMĂRIȚI SĂGEATA ȘI REZOLVAȚI EXERCIȚIILE. Alegeți varianta preferată și pe cealaltă o folosiți ca probă”:
-10 +12
60 3 15
31 25
72 45
54 72
41 7
23 36
+10 – 12
“AFLAȚI
produsul numerelor din interiorul triunghiului”
produsul numerelor din interiorul cercului”
produsul numerelor din interiorul pătratului.
“ AFLAȚI NUMĂRUL < X >, FOLOSIND SCHEMA:”
57
– 37
:2
+0
x x 2
“ EFECTUAȚI SCĂDERILE CU NUMERELE DIN ACELEAȘI FIGURI GEOMETRICE:”
Prin joc elevii valorifică cunoștintele și deprinderile însușite fără să fie suprasolicitați de sarcinile jocului didactic. Folosirea unui astfel de exercițiu- joc la începutul sau la sfârșitul unei probe de evaluare crează elevilor o stare de destindere prevenind apariția monotoniei, a plictiselii și a oboselii.
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA, ANALIZA și INTERPRETAREA REZULTATELOR
Demersul investigativ a început ținând cont că învățarea de tip școlar își are radăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei care se împletesc când cu manipularea obiectelor când cu unele forme elementare de muncă.
În orice activitate umană se întâlnesc acțiuni și operații specifice celor trei etape implicate cronologic:etapa teoretică, de anticipare în plan mental a ceea ce urmează să se realizeze, etapa de realizare efectivă și etapa de analiză, de evaluare a ceea ce s-a realizat. Voi prezenta în continuare testele aplicate și rezultatele obținute, punând în evidență două dintre cele trei planuri enunțate și anume planul proiectarii activității didactice cu și fără folosirea jocurilor didatice matematice sau pentru limba română, și planul evaluativ. Primele teste susținute au fost cele de evaluare inițială în consens cu remarca lui D. Ausubel: ”Dacă aș vrea să reduc toată psihologia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștintele pe care le posedă elevul la plecare. Asigurați-vă de ceea ce știe și instruiți-l în consecință.” (1, pg.5)
IV.1. Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la testele de limba română.
În semestrul I, la disciplina limba română, după o perioadă de 14 ore de recapitulare a cunoștințelor din clasa I, am aplicat un test cu subiect unic – dar cu probe gradate de dificultate. Prin acest test am verificat deprinderile de citit-scris , capacitatea de exemplifica cuvinte care încep /se termină în vocale sau consoane, de a despărți în silabe cuvintele date, de a ordona cuvinte în propoziții, de a folosi corespunzător ortogramele și semnele de punctuație învățate.
Capacitatea: Însușirea capacității de exprimare scrisă.
Subcapacitatea:
– Identificarea vocalelor, consoanelor, silabelor.
Folosirea corectă a semnelor de punctuație și ortogramelor învățate.
Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute:
Calificativele obținute:
Analizând datele obținute, constatăm că din cei 19 elevi ai clasei, 13 au obținut calificativul “bine “ și “ foarte bine”. Aceasta dovedește că elevii și-au însușit noțiunile legate de comunicarea scrisă și regulile acesteia, reușesc să despartă cuvintele în silabe sau să le alcătuiască în funcție de poziționarea vocalei sau a consoanei, scriu după dictare și folosesc corespunzător semnele de punctuație și ortogramele învățate.
S-au găsit și elevi care nu stăpânesc bine folosirea semnelor de punctuație, scrierea ortogramei “sa / s-a” în contextul potrivit sau care nu reușesc să exemplifice cuvinte, utilizând corespunzător cerinței, poziționarea vocalelor și consoanelor. Pe ansamblu la itemii 3, 4,5 și 7 s-au înregistrat cele mai scăzute calificative, indicând că folosirea ortogramelor și a semnelor de punctuație reprezintă o carență și că nu este de ajuns a scrie doar după dictare, ci o importanță deosibită o are scrierea corespunzătoare a propoziției în funcție de tonalitatea ascendentă, liniară sau descendentă care se identifică fie direct prin dictarea facută de învățător sau citind în gând propozițiile sau textul dat.
Cu cei 6 elevi rămași în urmă și nu numai, mi-am propus să lucrez mai mult, utilizând exerciții de recuperare într-o ordine gradată, pornind de la ușor la greu, ținând cont de particularitățile de vârstă și de disponibilitățile individuale. Astfel în predarea –învățarea noțiunilor legate de comunicarea scrisă am folosit mai multe metode didactice printre care și jocul didactic. Prezentăm în continuare proba de evaluare aplicată elevilor după parcurgerea altor ore ce vizau către conținuturi de învățare: despărțirea cuvintelor în silabe, vocale, consoane, semnele de punctuație.
Capacitatea: Însușirea capacității de exprimare scrisă, reguli de scriere.
Subcapacitatea:
analiza și sinteza fonetică a propoziției, cuvântului, silabei.
utilizarea corectă a semnelor de punctuație.
Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute:
Calificativele obținute:
În urma analizei efectuate am putut constata care elevi încă mai au lacune în cunoștinte, înregistrând calificative mai slabe.
Dat fiind că scrierea unui text după dictare este un proces care implică analiza comunicării orale pe de o parte și sinteza reflectată în actul scrierii pe de altă parte, mi-am propus ca fiecare din teste să conțină o dictare scurtă. Urmărind rezultatele înregistrate, am remarcat că spre deosebire de itemul de la testul anterior care avea ca sarcină o dictare, la acest al doilea test, itemul cu aceeași sarcină, a cumulat un procentaj de realizare mai mare decât cel anterior. Acet lucru dovedește că elevii și-au însușit actul scrierii iar semnele de punctuație nu mai reprezintă o problemă majoră pentru ei. Astfel din cei 6 elevi care au obținut calificativul “suficient” acum sunt numai 4. Lacunele s-au identificat la acest test la precizarea numărului de silabe, litere și vocale a cuvântului, la formularea întrebărilor pentru a obține răspunsurile date și la folosirea semnelor de punctuație în situații în care li se cerea reconstituirea propoziției sau completarea textului dat. Ca o concluzie putem formula ideea că deosebit de importantă pentru însușirea corectă a modului de utilizarea a semnelor de punctuație este nu numai intonația pe care o folosește învățătorul la dictare, ci și stimularea elevului către o citire corespunzătoare, prin practicarea în diferitelor situații a tonului ascendent, liniar sau descendent. În acest caz jocurile de rol sau de dramatizare își dovedesc vădit valoarea.
Cei 10 elevi care au obținut calificativul “ bine” nu au întâmpinat dificultați decât la formularea întrebărilor pentru a obține răspunsurile date, la identificarea tuturor vocalelor și consoanelor sau la folosirea semnelor de punctuație. Ei au dovedit că stăpânesc bine cunoștintele legate de comunicarea scrisă, doar că prezintă o nesiguranță în rezolvare sau o superficialitate spontană determinată de dorința de a termina cât mai repede, neluând în calcul posibilele erori strecurate.
De aceea voi urmări cât mai atent și mai des rezolvarea mai multor exerciții atât la tablă cât și independent pentru ca elevii să-și câștige încrederea în forțele proprii. Voi iniția exerciții de autoverificare și corectare reciprocă (cu partenerul de bancă) pentru identificarea posibelelor greșeli și o mai bună verificare a propriei munci, în scopul acordării unei atenții sporite la orice sarcină de rezolvat.
Pe măsura acumulării cunoștințelor și a creșterii gradate în dificultate a acestora am dat un ultim test. Având în vedere obiectivele stabilite și la testele anterioare dar și unitățile de conținut parcurse, am urmărit să constat care este nivelul însușirii cunoștintelor, formării priceperilor și deprinderilor de exprimare în scris.
Capacitatea : Însușirea capacității de exprimare scrisă;
Subcapacitatea : Identificarea personajelor, utilizarea semnelor de punctuație, ortografie, ortoepie; sensul cuvintelor;
Se dă textul:
Danuț și pantofii
Prelucrare de Brăndușa Popescu
Ce murdar ești! Mi-e rușine cu tine! spuse pantoful stâng celui drept, pe când
se întorceau acasă.
Tu m-ai stropit, când ai călcat în baltă! se dezvinovăți celălalt
Nu am avut încotro. Tu ai ocupat partea uscată a trotuarului, îi explică stângul.
De ce minți? Am văzut eu că ai vrut neapărat să calci în baltă!
M-ai văzut? Atunci de ce nu m-ai oprit? De fapt și tu ai vrut să intri în baltă. Nu
ai avut timp, pentru că bunica l-a tras de mână pe Dănuț. Acum, de fapt, dai vina pe mine.
Ei bine! Află că nu voi mai merge alături de tine niciodată! spuse dreptul și îi
întoarse spatele celuilalt pantof.
Dar Danuț?
El nu este vinovat. Pantofii săi s-au murdărit singuri.
Cel puțin așa i-a explicat băiatul bunicii .
Descriptori de performanta:
Rezultatele obținute:
Calificativele obținute:
Am făcut analiza datelor obținute la test și am constatat că sunt doar 3 elevi care mai întâmpină dificultați la scrierea textelor după dictare, folosind necorespunzător sau omițând marcarea semnelor de punctuație, utilizarea incorectă a ortogramelor , slaba diferențiere a grupurilor vocalice din cadrul cuvintelor date precum și distingerea formelor corecte de scriere a unor cuvinte. De asemeni ei au un vocabular sărac în cuvinte și expresii, dovedind că nu găsesc cu ușurință sinonimele și antonimele unor cuvinte date și că formulează greșit sau incomplet răspunsul la întrebările adresate. Menționez că unul din elevii care a obținut permanent calificativul “suficient” la testele date are o deficiență (hipoacuzie ușoară), fapt ce-i perturbă performanțele sale la limba română.
Pentru acești elevi care prezintă lacune în cunoștințe se necesită mai multă atenție în organizarea activității de instruire și învățare, rezolvarea mai multor exerciții ce vizează sarcini identice sau apropiate celor întâlnite în testele susținute. De aceea voi încerca prin diverse metode și procedee, utilizând mijloace cât mai variate, să-i stimulez cât mai mult, încercând să-i determin să învețe prin joc conștient și constructiv.
Majoritatea copiilor –16- au obținut calificativul “bine” și “foarte bine” . Din cei 8 care au primit calificativul “bine” , 6 au greșit fie la itemii 3, 6 sau 8 , exemplificând doar printr-o propoziție unul din sensurile cuvântului “mai”, negăsind toate grupurile vocalice din cuvintele date sau identificând forma necorespunzătoare ortogramei în contextul respectiv.
Calificativul “foarte bine” a fost primit de 8 elevi. Aceștia au făcut dovada că stăpânesc deja bine tainele scrisului cu regulile sale, au un vocabular bogat, se exprimă ușor în propoziții și argumentează răspunsul pe care îl oferă. Chiar dacă calificativul acordat a fost de “foarte bine”, o singură greșeală s-a înregistrat la rezolvarea sarcinii de la itemul 6, identificarea grupurilor vocalice din cadrul cuvintelor date. Punctajul la acest item a fost scăzut nu datorită unei soluționări incorecte ci pentru nerezolvarea sarcinii în totalitate, neîncadrându-se în timp util.
Ca notă generală putem menționa că elevii știu să utilizeze corespunzător semnele de punctuație și ortogramele învățate, se folosesc de cuvintele însușite din vocabularul lecțiilor de limba română și au formată deprinderea de a se exprima în scris pentru formularea unei idei proprii.
Rezultatele obținute la cele trei teste aplicate duc la concluzia că jocul didactic are eficiență asupra progresului școlar al elevilor la orele de limba română deoarece dezvoltă gândirea și imaginația creatoare.
La primul test 13 elevi au obținut rezultate bune și foarte bune, ceea ce înseamnă că un procent de 68,42 % din elevii clasei au atins obiectivele vizate și 6 elevi au întâmpinat dificultăți, adică 31,57% au necesitat activități de recuperare.
La cel de-al doilea test numărul elevilor care au obținut calificativul “bine” și “foarte bine” a crescut, fiind de 15 elevi adică 78,94% din cei testați. Cu toate că volumul cunoștințelor s-a îmbogățit treptat și a crescut gradul de dificultate al acestora, numărul elevilor care au obținut calificativul “suficient” nu a rămas același , nu a crescut, ci dimpotrivă s-a diminuat . Astfel la ultimul test dat doar 3 elevi au primt calificativul “suficient” , numărul fiind mai scăzut datorită faptului că au fost introduse în activitatea de învățare exerciții cât mai diversificate și sub formă de joc.
În urma celui de-al treilea test s-a reliefat și mai amplu rolul jocurilor didactice, remarcându-se 8 copii care au obținut calificativul “bine” și tot atâția care au primit calificativul “foarte bine”. Deci un procent de 84,21% au încununat rezultate bune și foarte bune. Remarcabilă este și creșterea numărului elevilor care au obținut calificativul “foarte bine”, de la 3 elevi la testul inițial la 8 elevi în testul final.
IV.2. Analiza , prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la testele de matematică.
Experimentul a continuat și la diciplina matematică pe aceeași structură: testare inițială și finală în urma demersului formativ susținut prin utilizarea jocurilor didactice.
După parcurgerea primului capitol “Numere naturale de la 0 la 20”, pentru depistarea lacunelor din cunoștințele elevilor am aplicat un test de evaluare.
Capacitatea: Înțelegerea și efectuarea operațiilor cu numere naturale în concentrul 0 – 20;
Subcapacitatea: Adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 20 cu și fără trecere peste ordin;
Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute:
Calificativele obținute:
Primele rezultate obținute de elevi indică că nici un elev nu a primit calificativul “insuficient” dar 6 au obținut calificativul “suficient “ adică 31,57% din numărul elevilor. Ei au întâmpinat dificultați la realizarea sarcinilor de la itemii 3, 4, 6 . Astfel s-a constatat că au lacune în aflarea termenului necunoscut , la transformarea unui enunț într-un exercițiu, respectiv la aflarea sumei și diferenței a două numere naturale date, la rezolvarea și compunerea problemelor.
Calificativele “ bine ” și “ foarte bine ” au fost obținute de 13 elevi, reprezentând 68,42 % din numărul elevilor. Acești elevi au reușit să îndeplinească obiectivele propuse, cu mici excepții datorate momentelor de neatenție în efectuarea unor calcule.
Dupa o perioadă ameliorativă, în cadrul căreia am pornit de la cunoașterea dezvoltării intelectuale a fiecarui elev și a obiectivelor prevăzute în programa școlară dar și extinderea cunoștințelor de la operații cu numere naturale în concentrul 0 – 20 la operații în concentrul 0 –100, am aplicat un nou test. În timpul experimentului, la orele de matematică, am căutat ca pe lângă metodele și procedeele utilizate în mod frecvent să introduc și jocul didactic ca metodă și ca procedeu.
Capacitatea:Înțelegerea și efectuarea operațiilor cu numere naturale în concentrul 0 – 100;
Subcapacitatea:
Adunarea și scăderea numerelor naturale cu și fără trecere peste ordin în concentrul 0 – 100;
Înmulțirea numerelor naturale de la 0 la 100 cu numere formate dintr-o cifră;
Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute:
Calificativele obținute:
Analizând rezultatele obținute, am constatat că și de data aceasta nu s-a înregistrat calificativul “insuficient” , iar calificativul “suficient” a fost acordat doar la 3 elevi față de 6 elevi din testul inițial. Aceasta demonstrează că a crescut motivația învățăturii ce contribuie la creșterea randamentului școlar, iar jocul didactic matematic a reușit să-i atragă, să-i stimuleze la învățatură.
Urmărind rezultatele de la itemii 1 și 2 se observă că elevii stăpânesc bine operațiile de adunare și scădere cu și fără trecere peste ordin, iar înmulțirea și-au însușit-o fără probleme. La obiectivul 3 al testului, puțini sunt cei care nu au reușit să rezolve corect toate exercițiile. S-a constatat astfel că elevii sunt familiarizați cu ordinea operațiilor, greșelile înregistrându-se la oferirea rezultatului final, fie datorită grabei sau neatenției. Rezolvarea problemei s-a dovedit a fi o sarcină mai dificilă, o parte din elevi soluționând-o parțial, alții eronat sau deloc.
Elevii care au obținut calificativul “suficient” nu au îndeplinit corect sarcinile de la obiectivul 4, 5, 6 dar au rezolvat majoritatea sarcinilor din test. Cu acești elevi și nu numai mi-am propus să fac mai multe exerciții de completare a operațiilor corespunzătoare pentru a obține rezultatele indicate, probleme, și să caut alte procedee care să-i facă să înțeleagă modalitațile de rezolvare a acestora.
După cum reiese din centralizarea rezultatelor în tabelul de mai sus, un număr de 16 elevi au obținut calificativul “ bine” și “foarte bine” , ceea ce înseamnă un procent de 84,21%. Deci o parte dintre elevii care aveau lacune în cunoștinte și le-au recuperat, au efectuat activități independente date ca muncă suplimentară, au exersat și prin jocurile didactice folosite pe tot parcursul capitolului, și-au dezvoltat gândirea, deprinderile de calcul în scris.
Pentru a diagnostica /evalua nivelul cunoștintelor, priceperilor, capacităților elevilor, la sfârșitul capitolului “Operații cu numere naturale în concentrul 0 –100”, după predarea și învățarea tablei împarțirii și acelor 7 ore de recapitulare parcurse, am aplicat un test final cu subiect unic.
Capacitatea: Înțelegerea și efectuarea operațiilor cu numere naturale în concentrul 0 –100;
Subcapacitatea:
Adunarea și scăderea numerelor naturale cu și fără trecere peste ordin în concentrul 0 –100;
Înmulțirea și împărțirea numerelor naturale în concentrul 0 –100.
Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute:
Calificativele obținute:
Este ușor de remarcat că numărul elevilor care au obținut calificativul “foarte bine” este de 8, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă față de testul anterior unde erau numai 4.
Aceste rezultate dovedesc că elevii și-au însușit bine cunoștintele de la acest capitol, calculează cu ușurintă suma, diferența, produsul, câtul numerelor naturale, respectă ordinea operațiilor, află numărul necunoscut dintr-o expresie dată, cunosc terminologia specifică matematicii și rezolvă cu usurință probleme cu mai multe operații. Cei 9 elevi care au obținut calificativul “bine” dovedesc același lucru, ei negreșind la tehnica de lucru , ci la unele calcule efectuate în grabă. Aflarea termenului necunoscut dintr-un exercițiu s-a constituit a fi o sarcină usoară de data aceasta spre deosebire de testul inițial unde au demonstrat că nu stăpâneau prea bine algoritmul de calcul. Împărțirea numerelor naturale nu a ridicat probleme datorită faptului că înmulțirea a fost bine însușită, iar în cadrul orelor de matematică s-au folosit pe lângă exercițiile clasice și exerciții joc.Unele lacune le prezintă cei doi elevi care au obținut calificativul “suficient”. Ei dovedesc nesiguranță la rezolvarea exercițiilor cu mai multe operații și nu stăpânesc bine limbajul matematic.
Comparând rezultatele obținute la cele trei teste aplicate la matematică la clasa a II-a , constatăm că progresul este semnificativ.
Se observă că din cei 6 elevi care au obținut calificativul “suficient” la primul test, la sfârșitul capitolului următor doar 2 au rămas cu același calificativ, 4 reușind să obțină la ultimul test calificativul “bine”. Acești 2 elevi necesită în continuare o muncă independentă pentru recuperarea lacunelor din cunoștințele lor.
Creșterea numărului elevilor care au obținut calificativul “foarte bine” este iarăși semnificativă. Astfel, la primul test doar 3 elevi primiseră acest calificativ, pentru ca la următoarele teste numărul să se ridice la 4 respectiv 8.
Procentajul calificativului “foarte bine” de la 15,78% la 42,10% înregistrat la ultimul test indică că metodele aplicate în activitățile de învățare , de consolidare și chiar de evaluare au avut o mare eficiență.
Bibliografie :
Manolescu M., Constantinescu M., Gorcinski G. “Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică>, Ed.Steaua Procion,București, 1999
CONCLUZII
Folosirea jocului didactic în orele de limba română și matematică – ca modalitate de sporire a randamentului școlar – m-a condus spre formularea câtorva concluzii cu aplicabilitate în activitatea didactică.
Lecția în sistemul de învățământ contemporan trebuie să aibă un caracter creator, dinamic, simplu, novator, să fie “eliberată” de schematism, rigiditate și formalism. Acest deziderat este asigurat și prin introducerea în lecțiile de matematică și limba română a jocului didactic.
Folosirea jocului didactic în orele de limba română și matematică se corelează/ asociază cu introducerea unor metode și procedee de muncă individuală. În acest fel, elevul își însusește deprinderea de a învăța, de a studia, este condus pe căile autocunoașterii și autoexigentei, dezvoltându-și încrederea în propriile forțe, deprinzându-se cu un ritm de muncă susținut, continuu și rapid. Prin joc, copilul se afirmă ca personalitate în raport cu un scop mai mult sau mai puțin conștientizat, se satisfac anumite trebuințe spirituale dar și sociale, de afirmare și realizare, de cooperare și integrare socio- culturală.
Utilizarea jocului didactic antrenează și stimulează imaginația, gândirea creatoare, reprezentările , memoria, precum și unele trăsături pozitive de voință și caracter.
Pe baza experienței acumulate aș putea afirma că folosind jocul didactic ca mijloc de învățare, am reușit în mare măsură să omogenizez colectivul de elevi, înlăturând în mare parte, la copiii mai puțini dotați, unele obstacole ca teama de greșeală, timiditatea, descurajarea.
Învățarea prin efort personal, precum și cea în grup, prin manifestarea independenței în acțiune, a spiritului de înnoire, schimbare, a depășirii modelelor și găsirii soluțiilor noi, originale, este însoțită de bucurie, satisfacții și ea va fi mai temeinică și va genera interesul în cunoaștere. Prin folosirea jocului didactic se poate instaura un climat favorabil conlucrării fructuoase între copii în rezolvarea sarcinilor jocului.
Pornind de la ideea că jocul poate fi o modalitate didactică de formare și informare a elevilor, menționez că l-am folosit în orice moment al lecției, de fiecare dată acordându-i o bună pregătire, reușind astfel să-i fac pe elevi să înțeleagă că de fapt este un “ joc în scris ” în care trebuie antrenate eforturile creatoare.
S-au relevat valențele sale în formarea deprinderilor de muncă independentă a elevilor, în stimularea rapidității și corectitudinii în efectuarea sarcinilor de lucru, în activitatea de motivare a răspunsului și de compunere în funcție de cerințele exercițiului.
Prin joc, elevii valorifică cunoștințele și deprinderile însușite, își manifestă spontan calitățile comportamentale, stimulând atitudinea pozitivă față de muncă, relații colegiale în colectiv.
Prin caracterul său explorativ, inedit, de angajare, jocul didactic contribuie la dobândirea unei experiențe pregătitoare a acțiunilor și activităților de mai târziu.
În ceea ce privește atitudinea elevilor față de sarcinile jocului didactic, am observat că elevii nu sunt suprasolicitați de ele, ci le doresc, le așteaptă, le solicită. După joc elevii par mai recreați și mai odihniți. Chiar și cei mai timizi sau mai slabi la învățătură au dobândit încredere în forțele proprii, doresc să încerce să obțină prin acest fel de activități rezultate mai bune.
Putem aprecia că jocul didactic contribuie la realizarea a cel puțin două laturi educative: – creează motivația și atmosfera afectivă necesară activității și – pregătește elevii pentru însușirea noilor cunoștințe și detașarea de modelele oferite. Așadar jocul se poate folosi ca mijloc de sensibilizare pentru activitatea de învățare, ca mijloc de a dobândi experiență, ca mijloc de stimulare și creare a autonomiei în învățare.
Pentru ca momentul în care este folosit jocul să devină eficient, este necesară realizarea unei corelări cât mai strânse între conținutul lecțiilor predate și sarcina didactică a jocului, cunoscându-se de fapt că la lecții accentul se pune îndeosebi pe predarea cunoștințelor, jocul didactic fiind sau devenind activitate de completare.
Datele înregistrate din experimentul inteprins, precum și cele obținute în urma evaluării pe baza probelor verificate, confirmă în totalitate ipoteza lucrării, relevând valențele formativ educative ale jocului didactic. Aceeasta se evidențiază în creșterea randamentului școlar al elevilor, recuperarea unor rămâneri în urmă a acestora, în creșterea motivației școlare. Totodată jocurile didactice folosite în cadrul orelor de limba română au condus la activizarea și îmbogățirea vocabularului, cele matematice au contribuit la dezvoltarea capacității de înțelegere și rezolvare a problemelor. Ele au influențat pozitiv volumul și calitatea cunoștințelor elevilor, formarea și consolidarea deprinderilor de soluționare corectă și rapidă, perspicacitatea și potențialul lor creativ.
ANEXE
1. Jocuri didactice propuse pentru optimizarea procesului instructiv –educativ la clasele mici;
Conținutul setului de jocuri didactice
pentru limba română
Jocul: “LA CULES CIUPERCI”
Scopul jocului: alcătuirea cuvintelor; concentrarea atenției.
Regula jocului: Învățătorul împarte planșe pe care sunt desenate o pădure și mai multe ciuperci. Pe pălăria sau pe piciorul unei ciuperci se află câte o literă. Ciupercile sunt legate prin linii, de tipul labirintului, care formează traseul de culegere a acestora. Începutul și traseul labirintului sunt indicate clar. Culegerea ciupercilor se face în timp limitat – 5 minute, și constă în notarea literelor care formează parolă, într-o succesiune adecvată. Se scriu apoi toate literele în ordine, iar copiii incearcă să citească parola. Învingător este acela care descifrează primul parola.
Jocul: “SCARA”
Scopul jocului: consolidarea vocabularului și ortografiei.
Regula jocului : Elevii sunt împărțiți în două grupe egale. Învățătorul desenează pe tablă două scări identice. La comanda START, copiii (cei doi reprezentanți de la tablă) încep jocul prin a scrie pe prima treaptă un cuvânt, următorul elev scrie pe a două treaptă un cuvânt care începe cu ultima literă de la cuvântul precedent și se
continuă procedeul până când una dintre echipe ajunge în vârful scăriței, fiind și grupa
câștigătoare. Durata jocului este de 10 minute. Recompensa o stabilește învățătorul.
Jocul: “ȘARPELE DIN LITERE”
Scopul jocului: îmbogățirea vocabularului, despărțirea în silabe, articolul hotărât “l”.
Regula jocului : Învățătorul scrie pe tablă o mulțime diversă de consoane și vocale. Cu ajutorul cretei colorate, învățătorul unește sub forma unui “șarpe” literele, astfel încât să formeze cuvinte, ca unitați de vocabular.
Jocul :”STOP”
Scopul jocului: verificarea lărgimii vocabularului elevilor, rapiditatea gândirii;
Regula jocului: Clasa de elevi se împarte în două grupe egale. Pe rând, iese la tablă câte un reprezentant. La comanda START!(dată de către învățător), cei doi copii vor scrie cât mai multe cuvinte cu silabe date, până la comanda STOP! Câștigă grupa cu cei mai mulți învingători.
Se permite și “ă”:
CARA… ȘTI… PIA…
caramele știre piață
Caramitru ……. …….
Caraiman …….. …….
căramidă …….. ………
cărăbuș ……… ………
……….. …….. ………
Jocul :”ÎNCURCĂ-TOT!”
Scopul jocului:
să ordoneze cuvintele din cadrul unui proverb;
să desprindă latura morală a cestora.
Regula jocului: Copiii vor înțelege că “Zâna proverbelor” solicită ajutorul lor și-i roagă să restabilească ordinea cuvintelor, astfel ca “vraja” lor să ne invite la meditație.
Cine are carte spune că nu poate.
Buturuga mică stă puterea.
Unde dai să nu te duci cu sacul.
Cine se aseamănă stă puterea.
Câinele care latră se cunoaște de dimineață.
În unire se adună.
Când pisica nu-i acasă, iese la iveală.
Munca mult aduce.
Când pisica nu-i acasă pietrele rămân.
La pomul lăudat șoarecii joacă pe masă.
Leneșul la toate are parte.
Prietenul adevărat adună șoareci.
Hambarul gol la nevoie se cunoaște.
Ziua bună răstoarnă carul mare.
Vorba dulce e brățară de aur.
Apa trece și șoarecii joacă pe masă.
Adevărul are picioare scurte.
Nimeni nu se naște lup.
Nu da oaia-n fața învățatului.
Minciuna iese la iveală.
Jocul :”PRIETENUL MEU, DICȚIONARUL”
Sopul jocului:copiii vor învăța să utilizeze dicționarul în explicarea sensului unor cuvinte,
vor explica paronimia (fară teoretizare);
Regula jocului: Învățătorul propune paronimele, iar copiii mai isteți caută explicația în
dicționar. Cel care găsește primul primește un creion (jocul poate fi cu recompensă materială).
Perechi de cuvinte care, grafic, diferă printr-o literă, dar au sens diferit:
pronume-prenume familiar-familial
solidar-solitar emigrant-imigrant
a evalua-a evolua original-originar
temporar-temporal
Jocul : ”EU GREȘESC, TU NU GRȘEȘTI!”
Scopul jocului: formarea simțului limbii române, cu referire directă la acordul dintre subiect și predicat (fară teoretizarea acestor noțiuni).
Regula jocului: Învățătorul se preface că a greșit, elevii având posibilitatea să corecteze dezacordurile, deși nu au suportul teoretic al noțiunilor de subiect și predicat.
1.Inv.: Mircea și Viorica alerg pe terenul de sport
Elev:…………………………………………….
2.Inv.:În munți se aude de veacuri doina și bocetul românilor.
Elev:…………………………………………………………
3.Inv.: A fost la mine mulți elevi.
Elev.:………………………………………………………
4.Inv.:Gina și Mioara preda ștafeta.
Elev:……………………………………………………….
Jocul:”CINE ROSTEȘTE MAI MULTE PROPOZIȚII?”
Scopul jocului:
îmbogățirea vocabularului;
conștientizarea cunoștințelor despre propoziție;
Regula jocului: Clasa se împarte în două echipe. Învățătorul va indica un cuvânt din cele noi învățate la lecțiile de citire .Va cere elevilor să alcătuiască în minte propoziții cu acest cuvânt. Propozițiile sunt apoi rostite și ascultate de toți elevii. Câștigă echipa care a avut un număr mai mare de propoziții. Se alege alt cuvânt și se procedează la fel. La sfârșitul jocului se totalizează punctele obținute, anunțându-se echipa câștigătoare.
Jocul:”MAI SPUNE CEVA!”
Scopul jocului:
dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului;
formarea deprinderii de a formula corect propoziții.
Regula jocului: Învățătorul va rosti un cuvânt. Va cere elevilor să adauge alt cuvânt astfel încât să alcătuiască o propoziție. Mai departe, folosind comanda: “Mai spune ceva!”, se adaugă un nou cuvânt dezvoltând propoziția. Jocul continuă astfel și se oprește în momentul în care elevii nu mai au de completat nimic pentru dezvoltarea propoziției. Se pronunță de către învățător sau de către un elev un nou cuvânt și se procedează la fel. Jocul se desfășoară sub formă de competiție între rândurile de elevi. Dacă elevii de pe un anumit rând nu reușesc să dezvolte suficient propoziția, se apelează la elevii de pe un alt rând, aceștia primind un punct în plus.
Exemplu: școlar
Primul elev: Școlarul învață.
Învățătorul: Mai spune ceva!
Al doilea elev: Școlarul harnic învață.
Învățătorul: Mai spune ceva!..etc….
Jocul: “CUVINTELE CARE S-AU ÎNCURCAT”
Scopul jocului: activizarea și îmbogățirea vocabularului;
Regula jocului: Cuvintele unui proverb sau ale unei propoziții cu un bogat conținut instructiv sunt așezate în dezordine. Elevii trebuie să le ordoneze în așa fel, încât ele să aibă înțeles, să devină o comunicare.
Exemplu: Munca ne scapă de trei mare rele: neavere, urât și fapte nedemne.
urât nedemne scapă
și mari rele
munca fapte de
ne neavere trei
Sarcina didactică este de a cere elevilor să analizeze cuvintele, să decodifice semnificația fiecăruia și să o raporteze la celelalte cuvinte, descifrând înțelesul propoziției.
Reguli de joc:
În prima etapă, elevii citesc independent cuvintele, încercând să descifreze înțelesul propoziției;
În etapa a doua se lucrează în perechi sau în grupe pentru ordonarea cuvintelor. În acest caz se poate organiza o competiție între grupurile de elevi.
Pentru a fi mai atractiv, acest joc poate să se desfășoare astfel: fiecare cuvânt poate fi scris în niște figuri de forma unor frunze care vor alcătui o crenguță, sau de forma unor petale ce vor alcătui florile unui buchet.
Conținutul setului de jocuri didactice
matematice
Jocul:”CINE URCĂ SCARA MAI REPEDE?”
Scopul jocului:
consolidarea deprinderilor de calcul prin adunare și scădere în concentrul 0 – 100;
dezvoltarea atenției, a perseverenței și a spiritului de muncă în colectiv;
Regula jocului: Se împarte clasa în trei echipe cu un număr egal de elevi. Se scrie pe tablă, pentru fiecare echipă, câte un desen care simbolizează o scară, pe treptele căreia sunt scrise exerciții de adunare și scădere. Numărul treptelor este în funcție de numărul elevilor din echipă. Pe ultima treaptă a celor două scări se află un timbru sau un steguleț drept premiu.
Dupa stabilirea ordinei de venire la tablă, jocul începe la semnalul învățătorului. Elevii din clasă vor fi atenți dacă rezultatele trecute sunt corecte. Echipa care va reuși să rezolve cel mai repede și mai corect exercițiile, va fi declarată câștigătoare, primind ca premiu stegulețul sau timbrul.
Pentru fiecare echipă “scara” arată astfel:
PREMIU
24+39= 85-17=
56-18= 47+36=
29+19= 91-74=
Același jos se poate organiza folosind pe treptele de calcul toate operațiile învățate în urma însușirii progresive a conținuturilor învățării.
Jocul :”MOȘTENIREA”
Scopul jocului:
consolidarea împărțirii;
dezvoltarea gândirii logico creatoare.
Regula jocului: Se dă problema : Un țăran a lăsat moștenire celor trei copii ai săi un număr de 18 oi ca să le împartă după moartea sa astfel: primul să ia jumatate din numărul oilor, al doilea să ia o treime din numărul lor și al treilea să ia numărul de 2 oi.
Neștiind cum să facă împărțirea, cei trei feciori au cerut sfatul unui vecin, care după ce s-au gândit bine le-a dat împrumut o oaie de-a lui să facă împărțeală .Cum au procedat?
Soluția trebuie să o găsească elevii prin încercări.
Soluția problemei este:
18: 2= 9
18: 3= 6
Câștigă elevii care au găsit singuri soluția problemei.
Jocul: “GHICITOARE ARITMETICĂ”
Scopul jocului:
dezvoltarea rapiditații în gândire;
consolidarea deprinderilor de calcul rapid.
Regula jocului:
Se dă ghicitoarea matematică:
Șaizeci și patru și cu unu și cu altul și cu doi legat de patru și-ncă unu si-ncă patru, cât fac?
64+ 1+ 1+24+ 1+ 4=94
Aflăm trei numere consecutive care prin însumare să dea numărul 21.
(21- 3): 3= 6 ____
____ + 1 6+7+8=21
____ +1+1
Din trei cifre de opt și folosind două operații matematice se formează numărul 9.
8 +(8: 8)= 9
Câte zile de naștere are un elev de zece ani? (noua)
Jocul:”PROBLEME SURPRIZĂ
Scopul jocului:
consolidarea deprinderii de a rezolva probleme;
dezvoltarea gândirii creatoare matematice.
Regula jocului: Se citesc următoarele probleme:
1.Nelu are un frate și trei surori. Câți frați și câte surori are Nela, sora sa?
2.Mama are 6 mere. Ea dă fiecăruia dintre cei trei copii ai săi același număr de mere. Câte mere primește cel mai mic? (2 mere)
3.Să se afle vârstele celor 3 copii ai unei familii dacă produsul vârstelor este 16, gemenii sunt blonzi, iar cel mai mic are ochii albaștri?
16= 4x 4x 1 2x 2x 4=16
Jocul:”GHICIREA NUMERELOR”
Scopul jocului:
consolidarea deprinderilor de calcul rapid și oral;
consolidarea înmulțirilor și împărțirilor;
dezvoltarea gândirii, atenției.
Regula jocului: Jocul se desfășoară sub forma întrecerii individuale. Elevii trebuie să găsească algoritmul de lucru. Am cerut unui elev să se gândească la un număr, să adauge la numărul ales încă pe atâta, să-l înmulțească cu 3, apoi la rezultat să adauge 12, să împartă la 6 și să scadă din rezultat 2.
De exemplu:
2 + 2= 4
4 x 3= 12
12 + 12= 24
24 : 6= 4
2= 2
Altă variantă.
Gândiți-vă la un număr de la 1 la 9. Înmulțiți acest număr cu 5. Produsul dublați-l, iar la rezultat adăugați 4. Tăiați prima cifră, iar la numărul rămas adăugați 1. Ați obținut rezultatul 5. Cum ați aflat?
De exemplu: 2 x 5= 10
10 +10= 20
20 + 4= 24
4 + 1= 5
Jocul cu toate variantele sale a trezit interes deoarece elementul de joc a fost surpriza găsirii rezultatului.
Jocul: ”GĂSEȘTE MAI MULTE SOLUȚII”
Scopul jocului:
găsirea unor perechi de numere în limitele 0 –100, care prin repetare în anumite condiții să dea același rezultat;
consolidarea deprinderilor de calcul și dezvoltarea capacității de a opera cu numere în scheme date.
Regula jocului: Învățătorul va desena pe tablă două pătrate împărțite în câte 9 căsuțe. Se dau numerele 1 și 2 și se cere elevilor să găsească în ce aranjament vor fi folosite numerele date pentru a obține pe orizontală și pe verticală același rezultat. Condiția care se pune este ca fiecare număr să fie folosit de același număr de ori.
La semnalul dat de învățător, elevii vor copia desenul dat pe tablă, se vor gândi și apoi vor completa căsuțele cu numerele date conform regulilor stabilite.
Vor câștiga elevii care vor completa corect ambele variante.
1 2 1 2 1 2
2 2 1 1
1 2 1 2 1 2
Pentru complicare și sporirea gradului de dificultate se cere elevilor ca după ce au completat corect primul pătrat, să găsească și alte numere care repetate de același număr de ori și în același aranjament în pătratele corespunzatoare, să dea pe verticală același rezultat ca pe orizontală.
3 6 3 8 16 8 11 22 11
6 6 16 16 22 22
3 6 3 8 16 8 11 22 11
Jocul: “PĂTRATUL MAGIC”
Scopul jocului:
consolidarea deprinderilor de calcul în concentrul 0-100;
înțelegerea de către elevi a calcului pozițional.
Regula jocului:
Completați locurile goale din pătrațele cu câte unul din numerele 1, 5, 13, 15, 17 astfel încât adunate orizontal, vertical și pe diagonală să rezulte 24.
Soluție:
15 1 11
5 9 13
7 17 3
Altă variantă: Câte doi elevi au o foaie de hârtie de matematică pe care se desenează 3 pătrate a câte 16 căsuțe; acestea vor fi completate cu numere cuprinse între 1 și 16 inclusiv, pentru ca suma să fie 34; cu numere cuprinse între 6 și 21 inclusiv, pentru ca suma să fie 54; cu numere cu soț până la 10, pentru ca suma să fie 20. Se completează mai întâi în diagonală, după care se completează celelalte căsuțe libere. Recompensa,un caiet de matematică, o primește acela care rezolvă repede și corect pătratul buclucaș.
16 18 8
11 15 6
6 12 4
1 9 2
Jocul: “LA ȚINTĂ”
Scopul jocului: formarea deprinderilor de a înmulți și împărți numere naturale în intervalul 0-100; dezvoltarea rapidității de calcul.
Regula jocului: Un elev numit de învățător va trage cu săgeata la țintă, iar restul clasei va face calculele scrise în spațiul în care a nimerit săgeata. Calculul se va face oral.Recompensa, un fanion galben, o va primi primul elev care răspunde corect.
Jocul: “ALTITUDINI”
Scopul jocului: dezvoltarea gândirii și raționamentului matematic.
Regula jocului: Elevii vor scrie înmulțirea cu 9 și li se va cere să remarce că cifrele din coloana zecilor (de la produs) se succedă pe verticală în ordine crescătoare, iar cifrele din coloana unitaților produselor se succedă în ordine descrescătoare. Cel care observă primul această curiozitate va primi ca recompensă un balon.
1x 9= 9 6x 9=54
2x 9=18 7x 9=63
3x 9=27 8x 9=72
4x 9=36 9x 9=81
5x 9=45 10x 9=90
2. Modele de proiectare didactică
Clasa: a II-a
Obiectul: Limba româna (comunicare)
Subiectul: Propoziția
Tipul lecției: mixtă
Obiective cadru:
Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral;
Dezvoltarea capacității de exprimare orală;
Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris;
Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă.
Obiective de referință:
să desprindă informații în detaliu dintr-un mesaj ascultat;
să pronunțe corect și clar enunțuri;
să citească fluent, corect și expresiv enunțuri/ un text de mică întindere;
să respecte ortografia cuvintelor și punctuația în scrierea enunțurilor/ textelor.
Obiective fundamentale:
familiarizarea elevilor cu noțiunea de propoziție ca element da bază a comunicării;
formarea deprinderii de a alcătui propoziții scurte pornind de la cerința: Comunicați ceva despre ________________;
înțelegerea rolului semnelor de punctuație (. ? ! ) în expresivitatea, claritatea și corectitudinea comunicării;
Obiective operaționale:
a) cognitive:
O.C.1. să formuleze propoziții folosind cuvinte date de învățătoare;
O.C.2. să desprindă propoziția din vorbire;
O.C.3. să folosească tonul potrivit, cerut de semnele de punctuație, în citirea propozițiilor;
O.C.4. să scrie propoziția, folosind corect semnele de punctuație;
b) afective:
O.A.1. vor participa cu interes la lecție;
O.A.2. vor manifesta interes pentru corectitudinea actului comunicării.
c) motrice:
O.M.1. să realizeze corect coordonarea oculomotorie în mânuirea instrumentelor de scris;
O.M.2. să mânuiască în mod corect instrumentele de care se folosesc (cartonașe, caiete, manuale).
Strategii didactice:
Metode și procedee:
de transmitere orală-expozitive: explicația;
de transmitere orală-conversative: conversația;
de explorare indirectă: demonstrația figurativă (cu ajutorul planșelor);
de acțiune reală: exercițiul, munca independentă;
de acțiune simulată: jocul didactic.
Mijloace de învățământ: planșe cu propoziții, cartonașe cu semnele de punctuație,
cartonașe conținând cuvinte, fișă de muncă independentă,
fanioane galbene.
Forma de organizare a activității: frontală, individuală, independentă.
Forma de activitate: învățare (informare, accent pe formare) și joc didactic;
Resurse:
Bibliografice:
1.a.științifice:
1.a. 1. literare: – Sonia Răduc Opaiț, “Caietul învățătorului”-culegere de exerciții
pentru limba română clasele I-IV, Ed. Scaiul, 1991;
– Ioana Gatan, Vasilica Crăciun, Benoni Etegan, “ Exerciții și teste de gramatică”-culegere pentru clasele II-IV (ediția a II-a revăzută), Ed.Sibila- Craiova, 1994.
2.b. pedagogice
2.b.1.metodice: – I.Cerghit, I.Radu, E.Popescu, Didactica-“Manual pentru clasa a X-
a, a școlii normale”, Ed. Didactică Pedagogică, București 1991, pp.
53-55/ 84-87
– Ioan Șerdean,“Metodica predării limbii romane pentru clasele I –
IV ”, Ed. Didactică și Pedagogică”, București, 1992, pp. 26- 41;
– Constanța Dumitriu, Ioan Dănila, “ Sinteze didactice ”< File
pentru <Caietul metodistului> Casa Personalului Didactic “Grigore
Tabacaru”, Bacău, 1991-1992, pp. 11- 35;
2.b.2.oficiale: – Ministerul Educației Naționale, Consiliul Național pentru
Curriculum, “Programa școlară pentru învățământul primar ” pp. 39-
44;
– Ioan Surdu, Ioan Danilă,” Limba și literatura română ”- manual
pentru clasa a II-a, Ed. All 2001, pp. 22-27;
B.Psihice: cunoștințele deținute de elevii clasei a II-a (nivel psihic dezvoltat din punctul de
vedere al informării și formării intelectuale);
C.Temporale: – locul lecției în modul:
– prima oră din cele trei prevăzute în planificare;
– a două oră din zi (8:30-9:20);
– durata lecției: 50 minute;
– ziua: – miercuri – (maximă potență intelectuală).
Clasa: a II-a
Obiectul: Matematica
Subiectul: Înmulțirea numerelor de la 0 la 10;
Capitol: Înmulțirea numerelor naturale de la 0 la 10;
Tipul lecției: mixtă
Obiective cadru:
Cunoașterea și utilizarea conceptelor specifice matematicii;
Dezvoltarea capacităților de explorare/ investigare și rezolvare de probleme;
Formarea și dezvoltarea capacității de a comunica utilizând limbajul matematic;
Dezvoltarea interesului și a motivației pentru studiul și aplicarea matematicii în contexte variate.
Obiective de referință:
să efectueze operații de înmulțire până la 100 prin adunare repetată sau utilizând tabla înmulțirii până la 50;
să rezolve probleme care presupun cel puțin două operații*;
să exprime oral sau în scris în cuvinte proprii etape ale rezolvării unor probleme;
să manifeste curiozitate pentru aflarea rezultatelor unor exerciții și probleme;
Obiectiv fundamental:
formarea capacităților și deprinderilor de a rezolva corect exerciții de înmulțire, exerciții mixte și probleme;
Obiective operaționale:
a) cognitive:
O.C.1. să opereze cu terminologia specifică matematicii;
O.C.2. să rezolve rapid și corect exerciții de calcul oral;
O.C.3. să efectueze corect operații de adunare, scădere, înmulțire în exercițiile propuse;
O.C.4. să identifice operația corespunzătoare pentru a obține rezultatul cerut;
O.C.5. să compare rezultatele obținute, prin utilizarea corespunzătoare a semnelor de relație;
O.C.6. să respecte ordinea efectuării operațiilor dintr-un exercițiu;
O.C.7. să aplice în probleme operațiile studiate pe baza cunoștințelor acumulate anterior;
O.C.8. să rezolve problema utilizând planul de rezolvare;
O.C.9. să exprime rezolvarea problemei printr-un exercițiu.
b) afective:
O.A.1. se vor conforma cerințelor învățătorului, îmbunătațindu-și continuu performanțele;
O.A.2. vor accepta punctele de vedere ale colegilor, diferite metode de rezolvare a problemelor;
O.A.3. vor participa cu interes la lecție.
c) motrice:
O.M.1.să realizeze corect coordonarea oculomotorie în mânuirea instrumentelor de scris;
O.M.2.să mânuiască în mod corect instrumentele de care se folosesc (cuburi, bilețele,fișa de
lucru, caiete, manuale).
Strategii didactice:
după particularitățile evolutive ale gândirii elevilor:
strategii deductive;
după gradul de dirijare sau nondirijare:
– strategii algoritmice.
Metode și procedee:
a) de transmitere orală-expozitive: explicația;
b) de transmitere orală-conversative: conversația, problematizarea;
c) de explorare indirectă: demonstrația figurativă (cu ajutorul planșelor);
d) de acțiune reală: exercițiul, algoritmul, munca independentă;
e) de acțiune simulată: jocul didactic.
Mijloace de învățământ: saculeț cu bilețele conținând cerințe matematice, fișă de muncă
independentă, planșă cu rebus, planșă cu exerciții, cuburi cu
operații matematice și litere, ecusoane cu titlul -“fruntaș” ;
Forma de organizare a activității: frontală, individuală.
Forma de activitate: învățare (informare, accent pe formare) și joc didactic;
Resurse:
Bibliografice:
1.a.științifice: – I.Petrică, V.Ștefănescu-“Probleme de aritmetică pentru clasele I-IV,Ed.
Petrion, București 1990,pp 90-93
2.b. pedagogice
2.b.1.metodice: – I.Cerghit, I.Radu, E.Popescu, Didactica-“Manual pentru clasa a X-a, a
școlii normale”, Ed. Didactică și Pedagogică București 1991, pp. 53 – 55 /
84 – 87;
– Costică Lupu, Dumitru Săvulescu-“Metodica predării matematicii”, Ed. Paralela 45, Pitești 1998
– Constanța Dumitriu, Ioan Danilă, “Sinteze didactice”- File pentru <Caietul metodistului> Casa Personalului Didactic “Grigore Tabacaru”, Bacău, 1991-1992, pp. 11-35;
2.b.2.oficiale: – Ministerul Educației Naționale, Consiliul Național pentru Curriculum,
“Programa școlară pentru învățământul primar ” pp .96 -100;
– Rodica Chiran, Nicolae Radu –“ Matematica-manual pentru clasa a II a,
Ed.Aramis, București 2001,pp.52-53;
B.Psihice: cunoștințele deținute de elevii clasei a II-a (nivel psihic dezvoltat din punctul de
vedere al informării și formării intelectuale);
C.Temporale: – locul lecției în modul:
– a două oră din cele trei prevăzute în planificare;
– a treia oră din zi (8:30-9:20);
– durata lecției: 50 minute;
– ziua: – miercuri – (maximă potență intelectuală).
BIBLIOGRAFIE
Bădica T., Marinescu E., Dutu O. – “Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976
Barbu H.,Popescu E., Șerban F. – “Activități de joc și recreativ- distractive”Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Bunescu V. – “Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limba și literatură” (vol.V.)”, București, 1973
Cerghit I. – “Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
Chateau J. – “Copilul și jocul ”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1970
Claparede E. – “L’ecole sur mesure”, ed. II , Paris,1920
Crețu E. – “Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar”, Editura Aramis, București, 1999
Debesse M.(coordonator) – “Psihologia copilului de la naștere la adolescență”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Dumitriu Gheorghe și Constanța – “Psihologia procesului de învățământ”- Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Enache M., Munteanu M. – “Jocuri didactice”, Editura Porto – Franco Galați, 1998
Frâncu A.(coordonator) – “Jocuri distractive și exerciții distractive”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972
Gatan I.,Craciun V., Etegan B. – “Exerciții și teste de gramatică”, Editura Sibila, Craiova, 1994
Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil – “Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
Herescu Gheorghe – “Metodica predării matematicii la clasele I- IV”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
Huizinga Johan – “Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian” Editura Univers, București, 1977
Lieury A.-“Manual de psihologie generală, (trad.), Editura Antet, București, 1996
Lupu C., Săvulescu D.- “Metodica predării matematicii la clasele I-IV” , Editura Paralela 45, Pitești, 1998
Manolescu M., Constantinescu M ., Gorcinski G. – “ Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică >”, Editura Procion, București, 1997
Molan V., Manolescu M., Constantinescu M., Dobrin E., Gorcinski G. “Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <limba româna>”, Editura Procion, București, 1997
Neagu Gheorghe – “ Metode de rezolvare a problemelor de matematică școlară”, Editura Plumb, Bacău, 1997
Neveanu P. P. – “Dicționar de psihologie” Editura Albatros, București, 1978
Neveanu P., Zlate M., Crețu T.- “Psihologie”<manual pentru clasa a X–a >,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
Nicola Ioan – “ Pedagogie” , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
Osterrieth P.- “Introducere în psihologia copilului, (trad.)” Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1976
Pârâială D, Pârâială V. – “ Aritmetica – probleme tipice rezolvate prin mai multe metode și procedee”, Editura Polirom, Iași, 1998
Piaget J. – “Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică București,1969
Popovici și colaboratorii – “Culegere de jocuri didactice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971
Simionică E., Bogdan F. –“ Gramatica prin joc”, Editura Polirom, București, 1998
Simionică E., Caraiman F. – “Matematica prin joc”, Editura Polirom, București, 1998
Stoica A (coordonator)- “Ghid de evaluare”, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1998.
Șchiopu U.- “Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Șchiopu U. și Verza E. –“ Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
Șerdean I. -“ Metodica predării limbii romane la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valentele Formative ale Jocului Didactic (ID: 158520)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.