Valente Formativ Educative In Opera Lui Ion Creanga

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ

PENTRU

ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I

Valențe formativ-educative în opera lui Ion Creangă

CUPRINS

PROLEPSA

ARGUMENT

DEMERSUL TEORETIC

CAPITOLUL 1: Imaginea școlii în universul narativ al operelor lui Ion Creangă

1.1 Copilăria și jocul

1.2 Educație și pedagogie în spațiul Amintirilor

1.3. Modalități de cunoaștere și comunicare în spațiul temporal al Amintirilor

CAPITOLUL 2: Elemente formativ-educative în opera lui Ion Creangă

2.1. Basmul

2.2. Poveștile

2.3. Povestirile

2.4. Poeziile

DEMERSUL PRACTIC-APLICATIV

CAPITOLUL 3: Dezvoltarea competențelor de înțelegere a textului scris

3.1. Exerciții de procesare a textului scris

3.2. Dezvoltarea motivației pentru lectură

CAPITOLUL 4: Dezvoltarea competențelor de receptare a mesajului oral

4.1. Proiect didactic

4.2. Fișe de lucru

CAPITOLUL 5: Dezvoltarea capacității de comunicare lingvistică

5.1. Proiect didactic 1 (liceu – pe textul Harap-Alb)

5.2. Proiect didactic 2 (gimnaziu – pe textul La cireșe)

CAPITOLUL 6 : Dezvoltarea capacității de producere de texte compoziționale

6.1. Paralela – model de fișa pedagogică

6.2. Eseul – modele de lucru pentru realizarea planului

CAPITOLUL 7 : O perspectivă transdisciplinară

7.1. Literatura română – Literatura franceză – Literatura engleză

7.2. Literatura română – Arte vizuale

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

112

ANEXE

CD audio cu înregistrarea poveștii Povestea Porcului

DVD cu filmul Amintiri din copilărie (1964, regizat de Elisabeta Bostan)

ARGUMENT

Motto : « Clasică este cartea care niciodată

nu a terminat să spună ceea ce are de spus. »

Italo Calvino

Intr-o lume în care valorile culturale și spirituale sunt răsturnate, într-un context social în care tinerii își găsesc cu greu repere morale, întoarcerea la adevăratele valori se impune ca un obiectiv imperios al educației. Una din modalitățile prin care acest scop se poate realiza, este regăsirea surselor care transmit idei și concepții fundamentale, general valabile. Iar una din aceste surse a fost și va rămâne opera marilor clasici. Recitirea lor, dintr-o perspectivă contemporană, le conferă sensuri și semnificații noi.

Există, de fapt, în lectura acestor texte, o permanentă evadare către alte texte, direcționată de o serie de semnale care figurează în text. Matei Călinescu afirma în „celebra” lui carte Rereading (A citi, a reciti – Către o poetică a relecturii, editura Polirom, Iași, 2007) că, de fapt, niciodată nu citim o carte, totdeauna o recitim. Cartea are darul de a provoca în permanență o reacție, de a invita la un dialog. A reciti, ar însemna practic a încerca să repeți, să retrăiești ceea ce ai citit cândva. Opțiunea lui M. Călinescu este în permanență aceea a unei recitiri creatoare, care să pună în evidență nu identitatea, ci diferențele, o recitire capabilă să te ajute la descoperirea unor aspecte inedite.

Din perspectiva lui Matei Călinescu, lectura este de fapt o serie diversă de activități, care se numesc în mod curent citire, recitire, scriere și rescriere. Toate aceste ipostaze ale lecturii și relecturii sunt pentru profesorul de limba română un punct de plecare pentru elaborarea unor tehnici de predare și evaluare cu caracter modern, interactiv care să dezvolte cu adevărat competențele de receptare și de producere a textului scris, care să motiveze cu adevărat elevii pentru lectură și pentru relectura textelor deja studiate în clasele primare.

In lucrarea metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, am optat pentru o reîntoarcere la textul lui Ion Creangă din mai multe motive pe care le voi expune, succint, în cele ce urmează. In primul rând pentru că, așa cum semnala Garabet Ibrăileanu, „Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru". Și tot criticul de la Viața Românească avertiza că această operă necesită un gust estetic educat, rafinat. Pe acceași direcție de abordare, G. Călinescu a afirmat, de asemenea, că : „numai intelectualii adevărați l-au priceput cum trebuie pe Creangă".

Un alt motiv pentru care am ales un atare subiect al lucrării de gradul I, tema valențelor formativ-educative în opera lui Ion Creangă, este faptul că atât Amintirile din copilărie cât și Poveștile și Povestirile acestui autor junimist constituie o inepuizabilă sursă de informații, de cunoștințe atât în ce privește imaginarul, cultura și civilizația unei anumite epoci în timp și în spațiu, cât și un tezaur de învățăminte cu caracter moral, educativ și formator, surprinzător de actuale, în ciuda înaintării în vreme.

In secvența axată pe valorificarea practică a rezultatelor teoretice ale acestei lucrări am insistat pe dezvoltarea celor patru competențe (receptarea textului oral, înțelegerea textului scris, producerea de text scris și dezvoltarea competențelor de comunicare orală) prin abordarea textului lui Ion Creangă în dublă gamă : didactică și literară. Un accent deosebit am pus pe îmbunătățirea tehnicilor de comunicare și pe creativitate deoarece în această lume dominată de tehnologie și de modalități de comunicare virtuală, elevii sunt din ce în ce mai puțin obișnuiți să comunice în mod real și tind să simplifice limbajul la maxim.

Reîntoarcerea la „textele copilăriei” din raza unei civilizații străvechi, prin intermediul „predării” lui Ion Creangă în cadrul învățământului liceal înseamnă, în același timp și o firească întoarcere la inocență, o recuperare a acelei vârste de aur, o regăsire, o redescoperire de sine dar și o înțelegere mai profundă a propriilor rădăcini. Sunt valorificate și exploatate dintr-o altă perspectivă textele deja cunoscute de elevi din ciclul primar sau gimnazial în conformitate cu prevederile programelor de limba și literatura română, preocupate de o lectură pe orizontală.

CAPITOLUL 1

Imaginea școlii în universul narativ al operelor lui Ion Creangă

Copilăria și jocul

Copilăria este vârsta pe care fiecare dintre noi o poartă mereu în suflet. Nemuritoare este și în opera literară a unui scriitor cu sufletul-copil, „geniul oral” (Tudor Vianu), Ion Creangă. Copilăria și jocul reprezintă experiențe unice; două elemente care se cheamă una pe cealaltă, pentru că sunt legate de un absolut: lumea amintirilor.

Așa cum se reflectă în opera monumentală Amintiri din copilărie, scrisă de Ion Creangă, copilăria înseamnă inițiere, confruntare, încercarea forțelor, cunoaștere de sine, aventură. Spre exemplu, personajul principal Nică pornește în această aventură fascinantă, unde va găsi similitudini între sufletul său și ritmurile diverselor spații.

„Pe stânga Siretului, urmând spre izvoarele lui, de jos și până sus în Maramureș și Bucovina, se ridică munții ca o spinare ce lasă coaste de o parte și de cealaltă, în Transilvania și Moldova, printre care curg pieziș apele bulbucoase ale Moldovei, Bistriței și Trotușului. Șira munților e calcaroasă, dominată de maiestuosul Ceahlău, iar trecătorile apelor cu pereți înalți și strâmți. Brazi negri și drepți, fagi, stejari, iar mai spre stâncărie, jnepi și ienuperi acoperă înălțimile. Apele curg în clocote peste bolovani, mai înguste ori mai largi, presărate de copaci retezați și de plute. Acolo unde pădurea se mai ostoiește se zăresc pe poloage turmele. Satele se îndeasă pe marginea apei, spânzurate aproape, căutând să fure un deal. Casele de bârne încheiate sunt mici, muruite și văruite, cu căciuli de șindrile, cu o prispă joasă în față. Înăuntru o odaie, două, cuptor mare, tavan de grinzi, lânuri, piei, blănuri, căci oamenii sunt harnici”1.

Acesta este spațiul încărcat de armonie, spațiul copilăriei și al jocului din Amintiri din copilărie, satul Humulești, unde Nică a lui Ștefan a Petrei Ciubotariul și a Smarandei Creangă are parte de „inima tuturor vârstelor, copilăria” (Lucian Blaga).

Acest spațiu paradisiac se concretizează prin citatul care marchează debutul capitolului al doilea:

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă îmi saltă și acum inima de bucurie! Și, Doamne, frumos era pe atunci, căci și părinții, și frații, și surorile îmi erau sănătoși, și casa ni era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!” Pasajul valorifică întreg spațiul paradisiac al copilăriei lui Nică, iar semnificația jocului pentru copiii de atunci apare prin „când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!” 2

Copilăria, ca formă de viață experimentată prin personajul Nică, este insolit prezentată în Amintiri din copilărie. Așadar, este prezentată „copilăria copilului universal” 2, cu mențiunea că fiecare dintre noi se poate regăsi în Amintiri.

Prezentarea lumii copilăriei și a jocului se face într-o manieră hazlie, prin umor și oralitate, oferind o culoare locală și invitând cititorul pe meleagurile satului moldovenesc unde acesta poate redescoperi valori tradiționale, obiceiuri ale unei lumi arhaice, un mod de a înțelege viața.

Pe de altă parte, lumea jocului reprezintă o lume a cunoașterii, o lume prin care ființa umană se poate desprinde de condiționările lumii exterioare. Acest fapt este prezent și în această sinteză a copilăriei specific românească din opera Amintiri din copilărie.

Nică este un copil reprezentativ dintr-o anume regiune a Moldovei și o anume epocă istorică. Individualitatea sa suferă înrâurirea mediului social înconjurător. Nică, născut dintr-o familie de țărani răzeși, liberi, urmași de păstori coborâți din Transilvania, avea unsprezece ani în timpul revoluției din 1848.. Armata țării era recrutată silnic, cu arcanul. Numai preotul și dascălii știau carte în sat. Idealul răzeșilor era ca odraslele lor să învețe făcutul sumanelor pentru a le „neguța” la târg și a-și menține astfel independența materială (aceasta e dorința lui Ștefan a Petrei), ori să învețe carte, spre a intra în tagma clerului scutit de „bir” și „havalele” și care are „mână de luat, nu de dat”.

Majoritatea peripețiilor din Amintiri sunt în legătură cu cele două posibile ocupații viitoare ale copilului: cea de țăran humuleștean sau aceea de preot. Nică, în copilărie, experimentează ce înseamnă a fi negustor ducând la târg o pupăză, „ceasornicul satului”, și se întrece cu fetele la tors lâna, dobândind porecla de Ion Torcălău. Ca viitor preot umblă cu kiraleisa și se înfruptă din pomul mortului chiar pe vreme de holeră.

La formarea și educația lui Nică au contribuit Ștefan a Petrei Ciubotarul, Smaranda Creangă, cu ambiția ei de a-și vedea fiul devenit popă, David Creangă din Pipirig și baba lui Nastasia, cele două mătuși Măriuca lui Vasile Ciubotariul și Măriuca lui Andrei Ciubotariul.Alți săteni au avut și ei un rol în devenirea lui Nică: vrednicul părinte Ion Humulescu, părintele Oșlobanu, bădița Vasile, dascălul, și Iordache, cântărețul din fluier, popa Buligă, Smărăndița, crâșmăreasa din Rădășeni etc.

Lumea copilăriei, prezentată în opera Amintiri din copilărie, este o copilărie, ca oricare alta, cu momente plăcute dar și cu momente dificile. Autorul își amintește cu bucurie de casa părintească, de joaca mâțelor cu sfoara cu smotocei legată de mama de stâlpul hornului, de joaca cu frații și surorile sale și cu copiii de prin vecini, dar mai ales de isprăvile copilăriei (furatul cireșelor, pupăza din tei, scăldatul, dărâmarea casei Irinucăi etc).

Satul Humulești alcătuiește rezervorul de viață din care „scriitorul poporal” își extrage materialul universului pe care-l construiește. Opera cuprinde esența vieții satului.

eot. Nică, în copilărie, experimentează ce înseamnă a fi negustor ducând la târg o pupăză, „ceasornicul satului”, și se întrece cu fetele la tors lâna, dobândind porecla de Ion Torcălău. Ca viitor preot umblă cu kiraleisa și se înfruptă din pomul mortului chiar pe vreme de holeră.

La formarea și educația lui Nică au contribuit Ștefan a Petrei Ciubotarul, Smaranda Creangă, cu ambiția ei de a-și vedea fiul devenit popă, David Creangă din Pipirig și baba lui Nastasia, cele două mătuși Măriuca lui Vasile Ciubotariul și Măriuca lui Andrei Ciubotariul.Alți săteni au avut și ei un rol în devenirea lui Nică: vrednicul părinte Ion Humulescu, părintele Oșlobanu, bădița Vasile, dascălul, și Iordache, cântărețul din fluier, popa Buligă, Smărăndița, crâșmăreasa din Rădășeni etc.

Lumea copilăriei, prezentată în opera Amintiri din copilărie, este o copilărie, ca oricare alta, cu momente plăcute dar și cu momente dificile. Autorul își amintește cu bucurie de casa părintească, de joaca mâțelor cu sfoara cu smotocei legată de mama de stâlpul hornului, de joaca cu frații și surorile sale și cu copiii de prin vecini, dar mai ales de isprăvile copilăriei (furatul cireșelor, pupăza din tei, scăldatul, dărâmarea casei Irinucăi etc).

Satul Humulești alcătuiește rezervorul de viață din care „scriitorul poporal” își extrage materialul universului pe care-l construiește. Opera cuprinde esența vieții satului.

Mândria aceasta de a face parte dintr-un „grup social” cu însușiri superioare specifice e dublată de dragostea pentru satul natal: „dumbrăvile și luncile umbroase, prundul și știoalnele, țarinile cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri”, udate de „Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, alcătuiau „satul cu tot farmecul frumuseților lui”. Pe de altă parte, dacă în structura sufletească a lui Creangă primul loc îl ocupă sentimentul orgoliului național și social, legătura cu familia vine să ocupe locul imediat următor. Pasajul din capitolul al patrulea în care sunt prezente elemente de descriere a satului, evidențiază atașamentul autorului față de locurile natale. Tot aici autorul face unportret al mamei cu o emoție care se comunică lectorului. Astfel, tărâmul Amintirilor nu este un Schlaraffenland, ci un tărâm al activității și mișcării; oamenii sunt prinși în munca sau meșteșugul lor, neîntrerupt, acasă ori la târg. Smaranda țese, năvădește, croiește și coase sumane, Ștefan umblă mereu de la târg la pădure, preoții cei buni își vizitează poporenii sau supraveghează învățătura copiilor împreună cu dascălii. Pupăza, amintește tuturor reînceperea activității zilei noi

Putem considera această operă, o adevărată sinteză a copilăriei românești, „copilăria copilului universal” (George Călinescu)9.

Amintiri din copilărie reprezintă o operă în care este înfățișată o copilărie fericită, utopică, structural-diferită de alte opere din literatura universală (ca de exemplu Aventurile lui Oliver Twist de Charles Dickens sau J. K. Rowling cu Harry Potter).

În ipostaza de copil, „Creangă-naratorul” își joacă rolul cu deplină participare: e „liric”, se înduioșează, se necăjește, se înseninează. Când, spre exemplu, Smaranda îl roagă să stea acasă și să legene copilul, spre a putea să-și vadă de treburile ei, Nică, devine în sinea lui „poet” al naturii: „Dar în ziua aceea, în care mă rugase ea, era un senin pe ceriu și așa de frumos și de cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat, ca găinile”11. Această lume inedită a copilăriei lui Nică se bazează pe obișnuitele peripeții, „năzdrăvănii”. Scenele prind și ele mereu tot o altă culoare, deoarece sunt hazlii din cale-afară (ca în episodul cu „furtușagul” cireșelor). Ceea ce știm sigur e că, în Amintiri din copilărie, Creangă se vrea strămutat cât mai deplin în toate câte îi erau proprii copilului de odinioară, îndemnându-se mereu cu câte un: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată”. Încearcă apoi să își justifice pornirea: „Ce-i pasă copilului când tata și mama se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire”12.

În concluzie, copilăria, toate întâmplările din cadrul acesteia, cât și jocul reprezintă elemente primordiale în formarea unei personalități. Opera lui Ion Creangă Amintiri din copilărie, poate fi considerată un "bildungsroman" în care scriitorul evocă formarea unei personalități, procesul de maturizare a lui Nică. Putem considera acest aspect cel mai important în cadrul copilăriei: formarea unei personalități. Jocul ca axă a humuleșteanului „homo ludens”, familia, natura, satul, toate elementele s-au revărsat în copilărie participând la formarea unui spațiu paradisiac care a ajuns să fie evocat ca univers inedit în opera lui Ion Creangă.

1.2 Educație și pedagogie în spațiul literar al Amintirilor din copilărie

În „peisajul literaturii”, școala reprezintă o temă cu rezonznțe etern-umane dependentă de rolul deosebit de important jucat în formarea și devenirea ființei umane. Școala a constituit obiectul observației și meditației a numeroși scriitori, de-a lungul istoriei.

În opera sa pseudo-memorialistică, Amintiri din copilărie, Ion Creangă redă – mai mult sau mai puțin fidel realității – experiența personală de la școala catihetică din Fălticeni, surprinzând aspecte defectuoase ale învățământului. Dacă analizăm perspectiva asupra școlii în opera Amintiri din copilărie de Ion Creangă, la o prima lectura descoperim faptul că școala era una „de mântuială”. Încă de la acceptarea sa în “fabrica de popi” de la Fălticeni, personajul-narator (Nică “Ștefănescu”) remarcă superficialitatea acelei instituții de învățământ. Viziunea naratorului asupra școlii de la „Folticeni” este una ironică, satirică.

În prima parte a Amintirilor, în paralel cu relatarea primilor ani ai copilăriei lui Nică în spațiul paradisiac al satului Humulești, este prezentată și școala primară cu părintele Ioan Humulescu și bădița Vasile, dar și școala de la Broșteni. Imaginea școlii este redată cu nostalgie, dar și cu ironie sau humor, prin diversele categorii de elevi, prin părinții (mama în special) ce considerau bătaia „ruptă din rai”, prin bădița Vasile cel blând și „rușinos ca o fată mare”.

Elevii aveau atitudini diferite față de școală: majoritatea era nepăsătoare („cei mai mulți umblau bezmetici și stăteau pe gânduri, văzând cum își pierd vremea […]”), fiind preocupată de situația precară a familiei din satul natal (“[….] și numai oftau din greu, știind câte nevoi îi așteaptă acasă”) sau nu apreciau pregătirea educațională. (“Eu [….] nu mă prea osteneam într-atâta, să mor învățând”). Alții, preocupați cât de puțin de școală – fie încercau să învețe, dar nu puteau (din lipsă de voință ori capacități de memorare), fie reușeau să asimileze o cantitate considerabilă de cunoștințe, însă se străduiau din greu să o păstreze în memorie (“Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca amețeala; alții o duceau numai într-un muget, cetind până le perea vederea”).

Aceste atitudini diverse sunt cel mai bine evidențiate prin antiteza dintre trei personaje: Davidică de la Fărcașa – elevul conștiincios, cunoscător al Vechiului Testament și cel puțin a unor părți de vorbire aparent dificil de reținut pentru colegii săi (pronumele conjunctive în cazul dativ și acuzativ: “mi-ți-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le”), decedat prematur (“a murit, sărmanul, înainte de vreme”); Mirăuță din Grumăzești – elevul dezinteresat de școală, care “umbla trela-lela, în puterea iernii, pe la tărăbile jidovești”, fără un scop economic anume; și Trăsnea – elevul care nu reușea să asimileze cunoștințele gramaticale obligatorii, datorită neînzestrării sale intelectuale (“era tâmp în felul său”). Relațiile dintre elevi sunt întărite și clădite pe năzbâtiile și peripețiile firești ale copilăriei.

Pentru Nică și pentru majoritatea personajelor, mersul la biserică, aventurile copilăriei, jocul, școala au reprezentat etape în formarea lor ca oameni, experiențe din care au învățat, care au avut un rol în maturizarea lor ulterioară.

În Amintiri din copilărie scriitorul evocă, prin ironie și umor, școala de la Fălticeni, o „școală de mântuială” unde „boii să iasă”. Ion Creangă descrie școala ca pe un curat meșteșug de tâmpenie”. Această școală însemna învățare mecanică, diverse reguli ce sunt încășcate, peripeții și năzbâtii. Sistemul educațional era unul rigid care nu ținea cont de individualități, iar elevii se chinuiau să memoreze cunoștințe.

Ajuns la școala din „Folticeni”, Nică stă în gazdă la Pavel ciobotarul „din ulița Rădășenii”, acolo unde erau și ceilalți prieteni si săi. Profesorul de acolo este astfel portretizat: „catihetul, care făcea ziua noapte și noaptea zi, jucînd stos, rar venea pe la școală. Noi, dacă vedeam așa, ne duceam și mai rar; dar nebunii știu că făceam de-ajuns!”. Elevii și profesorii se adună la Pavel ciubotarul pentru a juca stos și a petrece. Astfel, elevii preiau un exemplu negativ de la profesori, fiind ironizate următoarele aspecte: prostia elevilor, incapacitatea profesorilor (cateheților) și metodele de educație nepotrivite. Înainte de a ajunge la Fălticeni, Nică urmează cursurile școlii domnești de la Târgu Neamț.

Școala, ca sistem, reprezintă o instituție ineficientă, metodele de educație nu duc nicăieri. Tactul pedagogic lipsește, iar manualele sunt aproape inexistente („cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne ferește!”). Din cauza dezinteresului profesorilor față de acest sistem educațional, elevii se raportează la școală cu nepăsare în general („cei mai mulți umblau bezmetici și stăteau pe gânduri, văzând cum își pierd vremea”). Metoda ineficientă de învățare mecanică, ce nu va duce niciunde este sugerată în citatul: „Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca amețeala; alții o duceau numai într-un muget, cetind până le perea vederea”.

Ion Creangă a realizat, împreună cu alți cinci colaboratori (C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Recenu, A. Simionescu) lucrarea „Metodă nouă de scriere și cetire – pentru usulu clasei I primaria“, în anul 1867.( ziarullumina.ro/magazin/primul-abecedar-modern-al-limbii-romane). Prima ediție s-a vândut imediat, având un mare succes, învățătorii fiind bucuroși să poată aplica noile metode pe învățăceii lor. După numai un an a apărut cea de a doua ediție.

Până la apariția acestei cărți se considera că elevul nu poate învăța concomitent și scrierea și citirea, dar abecedarul era făcut după cele mai moderne metode pedagogice, care introduceau vocalele și consoanele în așa fel încât de la început să se poată forma cuvinte, așa cum se face și în zilele noastre. Creangă a avut ideea minunată și atât de utilă ca elevii să învețe mai întâi de orice literele „a“ și „m“ pentru a putea scrie și citi cuvântul „mama“.

Valoarea abecedarului de la 1867 decurge și din conținutul axat pe o viziune patriotică asupra educației, „Ion Torcălău“ sau „Ioan Vântură-Țară“, după cum sună două pseudonime ale lui Creangă, spunându-le copiilor:

Pe lângă patriotism, Ion Creangă ținea și la educarea morală a copiilor, prin textele din abecedarul conceput de el: „Românii sunt datori a se iubi și a se ajuta unul pe altul la toate nevoile lor“. După o lungă perioadă de învățare a „scrisului și cetitului“ fără cărți speciale și fără principii pedagogice, succesul abecedarului a fost uriaș, până la moartea lui Ion Creangă, în anul 1889, ajungându-se la ediția a XXI-a.

Slovele, Creangă începu să le învețe după „metodul lancasterian”, spânzurate pe bețe, cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii Sf. Nicolai de sub deal. Nică era o „tigoare de băet” și fugea de la școala aflată într-o chilie la poarta bisericii14. Înainte de a deveni elev la școala seminarială din Fălticeni, acesta urmează o școală și la Broșteni, la școala lui Nanu, fiind dus de David Creangă și lăsându-l în gazdă la Irinuca cea cu capre râioase15. Urmează mersul la un psalt din Tg. Neamț. Învățătura a fost temporar abandonată și Nică deveni Ion Torcălău, torcător de lână pe la șezători. Intră în clasa a III-a, la noua „Shola publică” din Tg. Neamț16. După aceea, urmează cursurile școlii seminariale de la Fălticeni, „fabrica de popi”. Așadar, chiar dacă a urmat aceste metode ineficiente, acest Nică va deveni un pedagog care propune predarea scris-citit, pornindu-se de la studiul sunetelor și nu de la studiul literelor, prin redactarea unui abecedar.

În Istoria literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu, aflăm, într-o secțiune dedicată vieții personalității lui Ion Creangă, numele profesorilor, „cateheților” cărora le lipsește tactul pedagogic. Astfel, catihet la școala de popi era N. Conta, fratele lui Gr. Conta din Tg. Neamț, om cu patima jocului de cărți, care zicea ciracilor „luați de ici până ici” și primea bucuros pescheș de cai, boi, oi, stupi.

Dacă ar fi să realizăm o paralelă între școala de atunci și școala de acum, am putea constata cu ușurință evoluția evidentă din punctul de vedere al materialelor și al metodelor de predare. Există un personal didactic specializat, cu tact pedagogic, programe bine definite, obiective, finalități. În acele timpuri, învățământul era opțional, în prezent, însă, învățământul este oarecum necesar, chiar impus, neținându-se cont de diferențele dintre oameni. Există asemănări și deosebiri multiple între școala de atunci și școala de acum.

Dacă în prezent se studiază după manuale de specialitate, în Amintiri, „cursiștii” foloseau de exemplu Istoria Vechiului Testament de Filaret Scriban. De asemenea, pentru a se iniția în rânduiala bisericească foloseau Manualul de tipic al protosinghelului Melchisedec. Gramatica era „învățată” din Gramatica română a lui Nicolau G. Măcărescu. Era o gramatică abstractă, fără însușiri pedagogice, care se mai încurca și cu terminologia, pe atunci nesigură. Singularul se numea „singurit” și pluralul „înmulțit” și „pronumenii conjunctive” înșirați în afara exemplelor dădeau niște silabisiri profane: me, te, lu, e, ne, ve, i, le. Trăsnea înțelegea că „a scrie bine într-o limbă” înseamnă „a scrie cu limba”19.

Acesta este modul în care personajele din Amintiri din copilărie se informau, cunoșteau și comunicau: prin călătorie, prin peripeții, prin așa-zisele „povești ale satului”, prin tradiții și obiceiuri, prin înțelepciune populară și strămoșească.

În concluzie, percepția școlii așa cum e prezentată în opera lui Ion Creangă, se situează între preocupare și dezinteres. Școala, profesorii și tactul pedagogic care lipsește, din perspectiva experienței didactice de azi, reprezintă contraexemple, aspecte din care nimeni nu poate învăța ceva anume (decât prin învățare mecanică).

Prezentând toate aceste derapaje ale sistemului educațional într-o manieră comică, detașată, autorul – în ansamblul întregii opere – reliefează nu o lume dezechilibrată datorită lipsei de educație, ci o comunitate aflată în armonie tipic tradițională, marcată de valori morale și religioase. Limbajul popular și procedeele oralității aproprie cititorul de atmosfera acelor locuri și timpuri, dându-i senzația unui univers feeric, ideal, al copilăriei.

1.3. Modalități de cunoaștere și comunicare în spațiul temporal al Amintirilor

Printr-o recitire a Amintirilor, cum putem percepe această paralelă între școala de atunci și școala de acum? Ce tehnici, modalități de cunoaștere și comunicare erau folosite cu precădere? În primul rând, ar putea fi consemnate modalitățile de cunoaștere interpersonală, autocunoaștere și cunoașterea lumii înconjurătoare pentru personajele din Amintiri. Menționăm faptul că cel mai important aspect este societatea, satul. Personalitățile, „vocile satului” îndrumă și pregătesc copiii pentru viață. Biserica reprezintă cea mai importantă instituție pentru tineri în Amintiri din copilărie, școala principală fiind seminarială, însă este neglijată, întrucât la aceasta poate studia oricine, iar metodele de educație sunt ineficiente.

Un alt mod de cunoaștere îl constituie lectura care poate sta la baza formării și definirii identității ființei umane. De asemenea o alta sursa o constituie credinta : „cînd e vorba de credință, ce-ți mai trebuie învățătură? De la moș Bodrîngă zic și eu că aveai ce învăța: fluierul său te făcea să joci fără să vrei, și poveștile lui nu-ți dau vreme de dormit.” În acest caz, poveștile lui creaza o atmosferă aparte, iar ele reprezinta elemente ce pot contribui la cunoaștere, respectiv autocunoaștere.

Pe de altă parte, „în sărbători, o luam hăbăuca prin cele sate, pe unde știam că se fac hori.” sugerează faptul că tinerii din vremea aceea erau fascinați de lucrurile practice, nu de intelectualitate, element abstract sui generis. In aceeasi măsura, prin joc, prin năzbâtiile copilăriei și prin toate elementele ce compun această lume inedită, tinerii comunică și își creează propriile mijloace de cunoaștere.

Relația strânsă a lui Nică cu ceilalți tineri arată un alt mod de formare a identității. Povestitorul își amintește cu nostalgie de vremea primei copilării, de consătenii săi harnici și întreprinzători, de părintele Ioan, de bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, cu care învață primele buchi, de „calul Bălan” și de „sfântul Nicolai”, stimulente la învățătură și bună purtare introduse de preot, tatăl Smărăndiței, prima beneficiară a noilor metode, de luarea la oaste a învățătorului, de venirea bunicului David de la Pipirig care îl duce pe nepot la școala lui Balș de la Broșteni, unde însă nu întârzie prea mult, căci, după o vrednică ispravă, revine la Pipirig și apoi la Humulești .

Toate aceste personaje evocate, toate aceste evenimente și peripeții au contribuit la formare și evoluare; adică la un mijloc de cunoaștere și comunicare. De asemenea, și hoinăritul prin diverse spații paradisiace contribuie la o autocunoaștere îndeosebi. Se concretizează reînvierea satului natal din partea a treia și împrejurimile, cu tradiție istorică și ecleziastică, școala de la Târgu Neamț și învățătorul Isaia Duhu, școala de catiheți din Fălticeni, cu colegii și consătenii Oșlobanu, Mogorogea, Gâtlan și Trăsnea. Elementele acestea ce compun diverse spații inedite contribuie la formarea unei modalități unice de cunoaștere și comunicare, prin simțuri și legături spirituale.

Așadar, prin aceste legături spirituale, se conturează o apartenență la înțelepciunea populară, un alt element care clădește o lume a cunoașterii. Așa cum am afirmat mai sus, prin diversele povești și „taclale”, înțelepciunea populară și strămoșească este transmisă prin viu grai, cu scopul de a pune într-o ordine rațiunea tinerilor și de a le forma o perspectivă asupra lumii. Urările „vocilor sătești”: „Duceți-vă pe pustiu, dacă vă place! duce-v-ați învîrtindu-vă ca ciocîrlia!” sugerează încurajarea spre a pleca la un nivel mai înalt de educație, ținând cont de faptul că „fabrica de popi” s-a închis.

Un alt factor care a contribuit la formarea personajelor din Amintiri din copilărie este tradiția, obiceiul. Fiind o lume rurală și arătând „copilăria copilului universal” (George Călinescu), este de fapt o lume bogată în tradiții și obiceiuri. Spre exemplu, horele menționate mai sus, în zile de sărbătoare. Aceste tradiții și obiceiuri pot reprezenta jocuri pentru tineri, adică aspecte empirice, concrete. Toate acestea se răsfrâng într-o lume înțesată de valori și cunoștințe. Satul și lumea conturată aici constituie un depozitar de valori umane.

Putem afirma că în Amintiri din copilărie, lumea reliefată nu este o lume dezechilibrată datorită lipsei de educație, ci o lume aflată într-o armonie tipic tradițională, ancorată în dimensiuni și valori morale și religioase. Prin aceste valori, sătenii pot întâlni o lume plină de cunoștințe și informații. Aceste aspecte sunt cele mai valoroase în formarea personalității unei ființe umane. Sufletul acestor tineri, este încărcat de valori, deoarece satul și lumea clădită este una inedită, un depozitar de elemente extrem de prețioase pentru o societate tradițională.

Cu tot aspectul ironic și hazliu al operei se poate remarca faptul că întâmplările relatate ilustrează un proces de cunoaștere și de formare a personajului aflat la vârsta copilăriei. Ca și în basmul "Povestea lui Harap-Alb"cunoașterea, inițierea este simbolizată de drum, de călătorie. La început, eroul se află în satul natal, apoi pornește la drum, iar pe acest drum face cunoștiință cu diferite aspecte ale existenței. Astfel, pleacă la Broșteni sau la Fălticeni și în cele din urmă la Socola. Experiențele prin care trece personajul îl pun în fața unor situații necunoscute până atunci din care învață mereu câte ceva. Dacă spațial eroul se deplasează în diverse locuri și face cunoștiință cu oameni diferiți, cu obiceiuri diferite sau metode de învățământ diferite în ceea ce privește timpul, eroul trece de la vârsta copilăriei, a jocului, la vârsta adolescenței cu specificul ei. Acesta este și momentul în care romanul se încheie, capitolul final al romanului aducând odată cu plecarea la Socola intrarea într-o altă etapă a existenței, adolescența.Un semn important al acestei treceri este înțelegerea propriilor fapte ca un act de cunoaștere sau momentul în care personajul are conștiința cunoașterii, înseamnă că s-a desprins de inocență, de copilărie.

Un astfel de moment îl reprezintă întâmplarea de la Broșteni din drumul inițiatic străbătut de copilul Nică. Jocul lui Nică și al lui Dumitru este în aparență un joc inocent care nu supără pe nimeni. Finalitatea acestui joc este însă catastrofală, o adevărată tragedie pentru gazda lor, Irinuca. Maleficul este exprimat prin sintagma "ne pune dracu". Fuga lor spre Pipirig înseamnă o asumare a răului care nu se mai poate îndrepta. Drumul lor devine dintr-o simplă călătorie "o duceam tot în cântec, mergeam tot zburdând și hârjonindu-ne" o călătorie a suferinței. Dacă Harap-Alb este pus la multe încercări menite să-l formeze și să-l facă să cunoască viața cu toate greutățile sale, și Nică împreună cu Dumitru sunt puși la încercare da Baba Dochia care "astupă drumul, de nici nu mai știai încotro să mergi". Se observă schimbarea tonalității în fragmentul "Mergeam zgribuliți și plângeam în pumni de frig". Actul de cunoaștere se naște acum dintr-o experiență tragică asemănătoare cu aceea din poemul "După melci". Copiii nu mai sunt la fel ca înainte, au trecut prin momente dificile și acum știu ceea ce nu știau mai înainte.

În "Amintiri din copilărie" jocul și joaca sunt specifice vârstei și în jurul lor se concentrează toate preocupările copilului. Prin joacă el se eliberează de realul vieții și își construiește o lume proprie în care există alteregului de multe ori în conflict cu realul. Prin joacă iese din timp și uită de sine. Tot prin joc copilul revine la realitate, de multe ori brusc sau tragic, constatând că regulile nu se pot aplica realității. Jocul este atunci malefic pentru că poate distruge. În cazul întâmplării de la Broșteni, copiii, cei care au inițiat jocul sunt pedepsiți pentru că răul este sancționat în realitate de Puterea Divină reprezentată de Baba Dochia. În alte situații prezentate în romanul"Amintiri din copilărie" cel care pedepsește este mama, de cele mai multe ori.

Implicit textul are o morală: În viață și în joc trebuie respectat un echilibru. În cazul operei lui Creangă morala este atenuată de hazul autorului, de umor. Nota de originalitate a operei este dată de umorul și ironia, deasemeni de oralitatea care constituie valoarea incontestabilă a romanului.

O alta sursă importantă de cunoaștere și comunicare orală în opera lui Creangă o constituie proverbele și zicătorile, o sursă inepuizabilă de înțelepciune și valori morale. Potențialul educativ al folclorului este imens, rămâne doar ca școala să știe să-l valorifice. Proverbele și zicătorile sunt expresia înțelepciunii populare, o formă chiar a filosofiei sătești, și primul lucru care atrage atenția e numărul mare de astfel de formule pe care Creangă le-a reținut, probabil chiar din copilărie (numai în Amintiri sunt vreo 60 de proverbe și zicători).

Aproape toate personajele lui Creangă spun proverbe, dar naratorul deține întâietatea, el fiind, într-o bună măsură, primul comentator, sub aspect etic, al propriei opere. Proverbele condensează evenimentele, faptele povestite într-un episod, dar le și comentează, dau aprecieri de ordin moral asupra celor relatate. Ele funcționează și ca o cenzură pe care autorul matur o exercită asupra izbucnirilor juvenile ale copilului Nică. Întreg finalul părții a doua din Amintiri conține o cascadă de ziceri aforistice autocritice, arătându-ne cum îl vedea scriitorul Creangă ("bade Ioane") pe "sturlubaticul" Nică, cel "vesel ca vremea cea bună”.

Faptelor de folclor, comunitatea care le-a creat, le-a atribuit diverse rosturi: pentru poezia obiceiurilor, funcția putea fi de natură magică, ceremonială sau spectaculară, cu implicații practice; cântecul epic avea, în general, funcție formativă; legenda-funcție gnoseologică; snoava–funcție educativă; basmul fantastic era o evadare conștientă din real, cu căutarea unei zone de satisfacere a idealurilor, dar avea și funcții formative, estetice sau practice, de petrecere. Din basme, povești, snoave, balade, cântece cu mesaj social și vorbe de duh spuse de cei bătrâni, copiii aflau ce înseamnă bunătate, frumusețe, curaj, adevăr, dreptate, hărnicie, verticalitate, modestie, generozitate etc. sau reversul lor; modele de comportament și valori morale integrate într-un context atractiv și sugestiv pentru înțelegerea mesajului educativ. În afara însușirii principiilor de etică, a descoperirii unor modele de conduită, creațiile populare îi învățau pe copii ce înseamnă respectul și dragostea pentru patrie, pentru eroii neamului; îi învățau că patria e "muma" și codrul le e "frate"; îi învățau să ducă o viață "cu frica de Dumnezeu" și respectând cu sfințenie tradiția.

Astăzi, bătrânii "purtători de tradiție" și de coduri morale străvechi sunt din ce în ce mai greu de găsit, iar dacă sunt, nu reușesc să mai atragă atenția copiilor și tinerilor, captivați de mirajul internetului și al televiziunii. Așa că, școala rămâne principala sursă de propagare a culturii în rândul noilor generații, atât a culturii universale, cât, mai ales, a culturii naționale, inclusiv a celei populare.

Conținuturile unor opere populare sau semnificațiile unor ceremonialuri, ritualuri, obiceiuri populare, ce în contextul societății contemporane pot părea greu de înțeles, vor deveni accesibile copiilor și, totodată, atractive, prin contribuția tehnicii moderne, atât de fascinante pentru ei. Prezentările simbolice, schemele, desenele, imaginile animate sau statice, demonstrațiile, reconstituirile, materialele audiovideo realizate cu ajutorul noilor tehnici pot fi mult mai sugestive, mai atractive decat tradiționalele planșe desenate sau decât diapozitivele și pot fi folosite cu mai mult succes în activități multi- sau interdisciplinare. La vremuri noi, mijloace și metode noi. Metodologia de instruire și educație se caracterizează și ea printr-o permanentă deschidere spre înnoire, inovație, tendință generată de specificul lumii contemporane în care trebuie să fie introduși actualii elevi—viitorii cetățeni.

Se urmărește mai ales accentuarea caracterului formativ, prin dezvoltarea atitudinilor, comportamentelor, judecăților de valoare; cu alte cuvinte, cultivarea unui potențial individual capabil să răspundă cu succes la stimuli și provocări, interne sau externe. Primul pas îl reprezintă valorificarea potențialului educativ al folclorului.

Proverbele și zicătorile exprimă, printr-o judecată încifrată în metafore, un adevăr ce poate fi aplicat în diferite situații de viață, având în primul rând funcție formativă. Ca și ghicitorile, ele declanșează în mintea copilului un întreg și complicat raționament inductiv, contribuind la dezvoltarea gândirii acestuia, într-un mod plăcut pentru el. Proverbele, zicătorile pot fi folosite în orice moment al lecției, la captarea atenției sau pentru relevarea valorilor morale, pentru formularea concisă a unei concluzii. Un proverb poate fi sugestia pentru o compunere proprie a copilului, in care să exemplifice printr-o situație concretă adevărul universal valabil exprimat prin înțelepciunea populară.

Ghicitorile, atât de îndrăgite de către copii, pot fi folosite în captarea atenției la orice disciplină, dar pot fi și subiect de lecție, incluse în jocuri didactice interdisciplinare, contribuind la stimularea creativității, imaginației.

În ultimul timp, din cauza constatării crizei de identitate culturală, națională observată în rândul tinerilor, unele școli au început valorificarea potențialului educativ al folclorului în discipline opționale. Abordarea interdisciplinară oferă această posibilitate de a trata cu consecvență folclorul, incluzându-l în disciplinele obligatorii, relevând legătura organică dintre aceste "vertebre ale naționalității".

Potențialul educațional al folclorului și al literaturii populare se referă mai ales la promovarea unor valori morale, culturale, estetice și a unor atitudini față de cultura tradițională, de aceea metodele activ-participative (joc de rol, dramatizare, studiu de caz, proiect, dezbatere etc.) sunt cele mai indicate în formarea și dezvoltarea unor atitudini și valori. Opera lui Ion Creangă reprezintă în acest sens o sursă inepuizabilă.

CAPITOLUL 2

Elemente formativ-educative în opera lui Ion Creangă

2.1. Basmul

Valoarea formativă a basmelor constă în faptul că ele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, contribuind la formarea trăsăturilor de voință și caracter. Conținutul lor impresionează prin problematica majoră a existenței, prezentată într-o formă accesibilă: nașterea și moartea, căsătoria și fericirea, bogăția și sărăcia, timpul și spațiul, valoarea conduitei morale, etc. Citind basme copiii își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, perseverență, hărnicie. Desfășurarea evenimentelor dintr-un basm le dezvoltă atenția și memoria, imaginația și spiritul de observație. În basm, ca și în joc copilul își satisface nevoia de acțiune. De multe ori în lumea din basm copilul caută și găsește un mediu compensatoriu, în care evenimentele și personajele îl fac să fie fericit.

Din perspectivă formativă, conținutul basmului și mai ales eroii săi imprimă copiilor împlinirea imitativă. La o anumită vârstă basmul ajută la formarea gustului estetic și dezvoltarea limbajului copiilor. Spre sfârșitul copilăriei își dau seama că nu există nici balaur, nici zmei, nici Făt-Frumos și recunosc situațiile și personajele din basm ca pe o convenție, deci se produce în percepția lor un proces de „demitizare” a lumii încorporate în basmele pe care le părăsesc pentru alte lecturi.

Lectura basmelor contribuie la dezvoltarea proceselor psihice ale copiilor, astfel, fantasticul din basme contribuie la dezvoltarea imaginației copiilor. Basmele și poveștile poartă în ele tezaurul limbii române în ceea ce are ea mai specific.Ascultîndu-le, copilul sesizează o dată cu conținutul și construcția limbii, frumusețea ei, expresiile ei plastice. Lectura basmelor și poveștilor contribuie la educația morală a copiilor.

Eroul principal întâmpină greutăți în cale, el le învinge datorită unei voințe dârze de a face ceea ce îi impune sentimentul datoriei. Acest sentiment al datoriei este calitatea cea mai de preț a eroului pozitiv al basmelor și poveștilor, cel mai puternic motiv care mobilizează voința pentru învingerea greutăților de orice fel. Este clar că acest aspect al basmelor contribuie la dezvoltarea voinței copiilor. În unele povești sunt criticate defectele omenești. Analizându-le, se formează la copii anumite convingeri în ceea ce privește atitudinea lor față de muncă, în ceea ce privește cinstea și dreptatea. Lumea basmului îi dezvoltă copilului capacitatea de a-și construi și verbaliza trăirile, proiecțiile. În călătoriile imaginare copilul se simte fericit, participând afectiv și însoțind protagoniștii basmelor în tărâmuri fictive. Imaginarul îi dă posibilitatea să trăiască momente asemănătoare eroilor îndrăgiți,copilul își construiește singur canoane, asemeni eroilor din basme. Lumea basmului oferă cititorilor o complexitate de personaje și teme de unde copilul își va alege modele etice

În general, basmul este definit drept o creație epică, de origine populară în care elementele realului se îmbină cu cele fantastice. După George Călinescu „basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, epică, știință, observație morală…”

Basmul cuprinde narațiunea unor întâmplări ale unor personaje imaginare (zâne, feți-frumoși, animale năzdrăvane) angajate în luptă cu forțe nefaste ale naturii (zmei, balauri, vrăjitoare) pe care le vor birui, pentru a evidenția victoria binelui asupra răului.

Între basme și povești nu există deosebiri esențiale, doar că în primele predomină fantasticul. În basme deși caracterul dominant este fantasticul, inițial motivele de inspirație au fost aspectele vieții, de aceea basmele au izvorât din năzuința omului spre mai bine, din dorința de a învinge răul și greutățile provocate fie de forțele naturii, fie de cele sociale. În general basmele sunt expresia dorinței de dreptate și de libertate, de bine și de frumos.

Se afirmă în general că tema basmelor este lupta între bine și rău care se termină totdeauna cu victoria binelui. Aceasta pentru că în basm sunt înfățișate cupluri de opoziții ca: bunătate-răutate, frumusețe-urățenie, adevăr-minciună, curaj-lașitate, modestie-îngâmfare, etc. Așadar tema este reflectarea unui aspect general al realității, surprins artistic în opera literară.

Subiectele basmelor sunt variate și bogate. În basmele diferitelor popoare se găsesc subiecte și personaje asemănătoare sau identice, fapt care dovedește apropierea spirituală a popoarelor, identitatea lor de aspirații de-a lungul veacurilor și circulația liberă a motivelor folclorice. De exemplu: aceleași motive și aceleași personaje care apar în povestea „Motanul încălțat”, prelucrată de Ch. Perrault după un basm popular francez, se găsesc și în povestea populară rusească „Kuzma cel peste noapte îmbogățit”. Personajul „Cenușăreasca” îl aflăm la francezul Perrault, la Frații Grimm, la povestitorii ruși. Deci asemănarea subiectelor și prezența acelorași personaje, chiar dacă au alte nume, dovedesc universalitatea basmelor.

Personajele basmelor sunt în majoritate, investite cu puteri supranaturale. Ele sunt grupate în două categorii: unele reprezintă forțele binelui și altele forțele răului. Specificul lor constă în faptul că nu au decât o singură trăsătură de caracter care este accentuată la maximum.

Fiind dotate cu însușiri excepționale, unele sunt personificări ale bunătății, dreptății, frumuseții, curajului, vitejiei, cinstei, iar altele sunt simboluri ale fățărniciei, ale urățeniei, ale răutății sau lașității. Caracterul eroilor și acțiunile lor sunt delimitate cu strictețe: nu existe luptă între sentimente diferite în sufletul aceluiași personaj. Personaje intermediare nu există, ele fiind ori pozitive, ori negative, iar victoria va fi întotdeauna de partea binelui. Basmele înfățișează o lume exotică, de tipuri umane de o frumusețe ideală, de un rar simț cavaleresc, dar creează și tipuri stranii, monstruoase, situate la polul opus eroilor pozitivi. ***

În concluzie, valoarea formativă și educativă a basmului Harap-Alb constă în posibilitatea pe care acesta o oferă cititorilor de a se identifica cu un erou aflat ăntr-o călătorie inițiatică prin care ăncearcă atât să descopere lumea și sensurile ei cât și să se descopere și să se înțeleagă pe sine în raport cu lumea. Fiecare lectură și re-lectură a acestui basm aduce sensuri noi, înțelesuri nedeslușite înainte, semnificații inedite în funcție de orizontul de așteptare al fiecărui cititor.

2.2. Poveștile

Partea cea mai substanțială a operei lui Creangă o constituie poveștile și povestirile, pe care istoricul literar francez Jean Boutière, în teza sa de doctorat ”Viața și opera lui Ion Creangă”, prima monografie dedicată marelui nostru povestitor, apărută la Paris în 1932, le clasifică în mai multe grupe: fabule animale: Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani; ciclul prostiei omenești: Prostia omenească, Dănilă Prepeleac, Povestea unui om leneș; povești fantastice: Soacra cu trei nurori, Fata babei și fata moșului, Făt-Frumos, fiul iepei, Povestea porcului; povești religioase: Povestea lui Stan Pățitul, Ivan Turbincă.

Deși lucrarea lui Jean Boutière este foarte valoroasă, istoricul francez consideră faptul că Creangă ar fi scriitor popular. Asupra lui Creangă a existat multă vreme această prejudecată. Dar Creangă nu este un culegător de basme populare ca Petre Ispirescu la noi sau ca frații Grimm în literatura germană, ci un creator de basme culte și povești ca Charles Perrault în literatura franceză și Hans Christian Andersen în literatura daneză.

Scrise între 1875 și 1878, poveștile lui Ion Creangă constituie o operă a cărei finalitate poate fi rezumată la construirea unei realități ficționale ideale, unde confruntarea principiilor binelui si răului este rezolvată în favoarea binelui și care prezintă modelul perfect al lumii. Semnificația principală a poveștilor lui Ion Creangă este modelarea lumii într-un sens pozitiv.. În poveștile lui Creangă funcția de erou nu revine în mod obligatoriu protagonistului basmului ci revine tuturor personajelor de la răufăcător până la falsul erou.

Povestea este o mare modalitate de cunoaștere a lumii, este un mijloc de comunicare și o bună metodă de instruire. Ea conține adevărurile fundamentale ale vieții. Poveștile depășesc hotarele spațiului și timpului. Ele sunt prima hrană spirituală a copilului care îl învață să judece, iar o poveste bine spusă poate amuza, demonstra și dezarma. Poveștile dezvoltă deprinderile de a discuta, îmbogățesc vocabularul, cultivă sentimente frumoase, stimulează imaginația și creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism, solidaritate, dreptate.

În povești, totul se petrece la modul proverbial. În Capra cu trei iezi se vorbește de lup și lupul este la ușă, în Dănila Prepeleac prostul are până la urmă noroc, în Povestea lui Ionică cel prost prostul doar face pe prostul etc. Prostia reprezintă una din temele predilecte ale lui Creangă. Nu e mai puțin adevărat că par scrise pentru copii, nu pentru adulți, evidențiind de departe un registru epic minor. Dar și așa, eroii nu sunt diferențiați în povestiri decât ca mod de exprimare, datorită dialogului, și n-au nici o profunzime psihologică. Au cu toții o conformație identică, fiind care de care mai mucalit, mai șiret, mai isteț sau mai vorbăreț. O notă aparte totuși pentru eroii pozitivi melancolici. Pe aceștia forțele răului nu-i pot supune total, fiindcă nu le pot ghici gândurile. Puterea lor reală stă în gândul propriu, în gândul lor bun. Stan e milostiv, Harap-Alb omenos, fata moșului e cuminte.

În Dănilă Prepeleac intenția autorului e de a arăta că nerozia n-are limite, cu toate că în partea a doua a poveștii Tândală devine Păcală Nerozia dracilor nu e mai prejos decât a lui Dănilă. Esențial este drumul simbolic parcurs de erou, contradictoriu după logica realistă, dar firesc într-o poveste unde timpul e ciclic, reversibil, pentru a face posibilă întoarcerea la punctul de pornire. În prima parte, Dănilă Prepeleac stârnește râsul, în a doua devine un erou. Îi întrece pe draci prin calități care nu se dobândesc, adică prin istețime și simțul umorului. Trecerea de la felul de a fi ilariant la cel hâtru se explică numai la modul proverbial:în prostia omenească există și un dram de minte. Dănila nu e omul care să învețe ceva din experiența vieții. Când gluma se îngroasă și aici, dracul face să-i pocnească un ochi.

În Povestea porcului, rolul de personaj-erou este disputat de mai multe personaje, semnificațiile valorii lor diferențiindu-se de la caz la caz. Urmând ordinea cronologică a acțiunii basmului, constatăm că primul personaj care îmbracă haina eroului este baba în momentul când se exprimă cu multă franchețe:

„Ia, mîne dimineață, cum s-a miji de ziuă, să te scoli și să apuci încotro-i vede cu ochii; și ce ți-a ieși înainte întâi și-ntâi, dar a fi om, da’șerpe, da’, în sfârșit, orice altă jivină a fi, pune-o în traistă și o adă acasă; vom crește-o și noi cum vom pute, și acela să fie copilul nostru”. Baba este personajul care determină schimbarea stării de fapt inițiale reductibilă schematic la faptul că „nu aveau copii”.

Decizia și insistența ei de a găsi și de a înfia „orice jivină” remediază aproape imediat lipsa copiilor. Cel „mai ogârjit, mai răpănos și mai răpciugos” purcel devine, în special datorită eforturilor babei, un odor „chipos, …hazliu, …gras și învălit ca un pepene”.

Un alt erou r în Povestea porcului este chiar Făt-Frumos, fiul de împărat prefăcut prin „drăcăriile” hârcii în purcelul „cel ogârjit, răpciugos și răpănos. Făt-Frumos se manifestă în această ipostază în momentul când se angajează să facă podul de la casa bătrânilor până la curțile împărătești și obține dreptul de a se căsători cu fata împăratului.

În Soacra cu trei nurori subiectul e rural, reductibil la două tipuri fixe, soacra și nora, aflate în veșnic conflict. Aici, răutatea proverbială a soacrei se înfruntă cu istețimea și cruzimea nurorii. Totul pare realist în schimb, cu prostia fiilor și credulitatea nurorilor mai mari ne aflăm într-un spațiu fabulos. Apoi, soacra își pierde și ea singuranța de sine, dând crezare minciunilor care i se servesc. Are loc o inversare de roluri; înainte de a fi victima nurorilor, soacra e victima propriei credulități.Cu o intuiție de prozator talentat, Creangă evită tragismul prea accentuat. Deși gluma se îngroașă peste măsură, moartea babei, ca și a Spânului din Povestea lui Harap-Alb, descrețește frunțile. Dar numai atât, deoarece Creangă nu e un scriitor prea vesel. Râsul său e luminos și puternic, și exprimă viața în totalitatea ei.

În Povestea lui Stan Pățitul, modelul ideal al lumii, ordinea firească a lucrurilor sunt afectate de existența ieșită din comun a protagonistului, care, ajuns, vorba lui Creangă, „până la vîrsta de treizeci și mai bine de ani, si-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte”, „și-a înjghebat și o căsuță”, dar este măcinat de lipsa unei soții, a familiei – „urâtul îi venea de hac”. Incertitudinile, dar și speranțele protagonistului sunt evidente: „să se însoare… să nu se însoare?!…” Naratorul introduce în contextul acțiunii epice primul erou, simbol tradițional al răului etern, al tuturor schimbărilor malefice ale universului, în special în basmele fantastice românesti – pe Scaraoschi, „căpetenia dracilor”. Acest personaj, acuzat în permanență de toate relele posibile, rămâne fidel, datorită autorului, imaginii sale. Acțiunile lui Scaraoschi sunt prezentate în chip tranșant: „…a dat poroncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vede cu ochii, si pretutindene, pe mare și pe uscat, să vâre vrajbă între oameni și să le facă pacoste”. Anume decizia autoritară a „căpeteniei dracilor” inițiază șirul numeroaselor întâmplări și transformări ulterioare ce constituie însăși fondul narațiunii fantastice, dar care devin posibile numai în virtutea unui gest profund uman al protagonistului, care astfel se manifestă, și el, în rolul eroului având o valoare formativă.

„Bucățica de mămăligă îmbrânzită”, lăsată de milosul Stan „pe-o teșitură” cu intenții caritabile de inspirație creștină și „umanizatoare” și îngurgitată cu dezinvoltură de dracul ghinionist declanșează mecanismul transformării existenței protagonistului și a universului său existențial. Ca urmare a pedepsei lui Scaraoschi, dracul ajunge, sub înfățișarea unui „băiet ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nemțești” și autobotezându-se Chirică, slugă la Stan, alias Ipate. Prezența dracului Chirică devine activă în momentul când acesta preia funcția „starostelui”, adică a intermediarului tradițional în problemele căsătoriei și îl convinge într-un mod absolut original pe Stan să renunțe la statutul de celibatar. Rolul acestui personaj simbolic se amplifică în episoadele următoare: participarea la hora din „alt sat”, pețirea „puișorului de fată căreia îi jucau ochii în cap ca la o șerpoaică” etc., dar adevărata dimensiune a misiunii dracului Chirică este descoperită în episodul axat pe „scoaterea coastei de drac” din femeia lui Stan, al cărui pretext „instructiv-didactic” este mai mult decât evident. O particularitate specifică a prezenței acestuia în universul basmului lui Creangă constă în anihilarea totalăa laturii sale malefice. Chiar și revendicarea taxei simbolice pentru cei trei ani de slujbă are o finalitate pozitivă – baba-„codoscă” este considerată o prezență nedorită, și dispariția ei nu primejduiește, ci consolidează temeiurile fericirii conjugale a lui Stan Pătitul.

Valoarea formativă și educativă a poveștilor lui Creangă derivă și din dorința de depășire a condiției date ce preocupă personajele-cheie. Dorința de perfecționare a lumii, conștientizată într-un moment aparent static, de fals echilibru, explică atât îndemnul împărătesei-mamă, adresat împărătesei-fiice de a arunca în foc „pielea cea de porc”, cât și acțiunea ulterioară a tinerei soții.. Acțiunile, dar mai ales darurile celor trei bătrâne bune: Sf. Miercuri, Sf. Vineri și Sf. Duminică susțin, fără îndoială, obiectivul căutării Mănăstirii-de-Tămîie și al lui Făt-Frumos de către tânăra împărăteasă. „Cercul zdravăn de fier” ce a încins mijlocul femeii însărcinate stopează mersul firesc al tuturor lucrurilor, nu doar nașterea pruncului, și capătă semnificații malefice în arhitectonica basmului. „Ruperea cercului”, ieșirea de sub blestem devine posibilă grație atât darurilor și sfaturilor celor trei „zâne bune” și ajutorului ciocârlanului șchiop, cât și intervenției benefice a „credinciosului împăratului”, care a descoperit „vicleșugul babei” povestind împăratului „ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă”. Semnificativă este co-participarea, în finalul poveștii, a celor două personaje – Făt-Frumos și împărăteasa însărcinată, – la instaurarea unei noi stări de lucruri, caracterizată în special de nașterea pruncului și de pedepsirea „hârcii de babă”.

Majoritatea personajelor importante din poveștile lui Creangă, au un rol formator și educativ foarte bine definit prin multiplele lor roluri în cadrul acțiunii. Această cumulare specifică de funcții de către personajele basmului este o particularitate esențială a acțiunii povestilor lui Creangă, care derivă din prezența activă a eroilor lui Creangă în parcursul narațiunii. Omniprezența eroului pozitiv este absolut legitimă și firească, deoarece efortul de remodelare a lumii este revendicat de finalitatea optimistă a acțiunii poveștilor acestui geniu al literaturii romane.

2.3. Povestirile

În ciclul povestirilor lui Ion Creangă sunt incluse : Acul și barosul (1874), Cinci pâini (1883), Inul și cămeșa (1874), Ion Roată și Cuza-Vodă (1882), Moș Ion Roată și Unirea (1880), Păcală (1880), Prostia omenească (1874), Ursul păcălit de vulpe (1880)

 În povestirea Acul și barosul, Creangă vorbește, într-un spirit didactic și educativ,despre ac ca fiind motorul prim al lucrurilor de uz comun.Nimic din cele ce înconjoară casa omului, spațiul locuibil, n-ar fi existat fără aportul său. Omul s-ar fi putut lipsi de multe obiecte și ustensile din jur, dar de această mică unealtă nu. Acul este un stâlp solid al civilizației umane: „Haine bărbătești și femeiești, din creștet până în tălpi, și alte nenumărate lucruri frumoase și scumpe, fără mine nu se pot face", spune el. Și tot dumnealui adaugă: „Mergi la croitor, intră în bordei, suie-te în palat, ai să mă găsești. Fetele mă pun în cutiuțe aurite, mă înfig în pernițe de mătase și îngrijesc ca de un mare lucru."De la croitor la cizmar – e drept că acolo Acul e ceva mai grosolan și cam strâmb – și până-n bordei, deci în locuințele cele mai umile, el are un loc al său. Este cunoscut și respectat. Cine îl neglijează, cine îl aruncă pe podea sau îl scapă în așternut își va primi pedeapsa cuvenită.

Barosul este un tip rudimentar, fără deschidere spre alte orizonturi culturale. Dintre cei doi, firește că Acul se apropie cel mai mult de condiția de artist. Și vocea barosului este parcă prea groasă, de butoi dogit. Desigur că doamnele îl ocolesc; el zace într-o fierărie și în zilele de sărbătoare este uitat de toți. Mâinile care-l mânuiesc sunt pline de bătături, mânjite de funingine. Icnetele fierarului aplecat deasupra nicovalei sunt muzica pe care el o ascultă zilnic.

Acul, în schimb, are o minte vioaie, ascuțită. La el, mustrările de cuget iau o formă ironică. Acul nu este ceea ce se cheamă un existențialist. Trăirile lui sunt mai mult textualiste. Prin spiritul său, el se apropie de postmodernism. Nu ia, cum se spune, prea mult lucrurile în serios. Îl interesează mai cu seamă spațiul posibilului, mai puțin spațiul real. De fapt, adevărul nu-l interesează decât ca țesătură: între text si țesătură există o legătură strânsă. Textul fiind o țesătură de litere legate între ele prin fire logice. Acului nu-i place ca ața să fie încâlcită. El este cât se poate de exact. Chiar dacă textul n-ar avea conținut, trebuie să aibă o logică de fier, o logică textualistă. Deci trebuie să aibă formă,iar conținutul este în funcție de ea. Acul e, prin urmare, un element al formei.

Barosul aduce laudă lucrurilor mari: „toporul, barda, ciocanul – îi spune barosul -, cleștele, vătraiul și nenumărate unelte și mașini de fier, unele de-o mărime uriașă, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pâna n-au trecut printre nicovală și ilău?"Acul însă nu-l ascultă. Barosul perorează în gol. Chiar dacă spune lucruri importante, urechile Acului sunt surde… „Casa, bisericile – tuna barosul -, corabia, pustile, tunurile si alte nenumărate lucruri, așa-i că n-ar fi de nu eram eu? Tu îmi spui de haine frumoase; eu ți-oi spune de casă, de sapă, de secere, de coasă și de plug. Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ți-oi spune de cele neapărat trebuincioase.

Avem de-a face cu două viziuni diferite despre lume. O lume a utilității imediate a lucrurilor, la baros. Și o lume a subtilității formelor la celălalt. Acul îi spune barosului: „Măi, dar ruginit mai ești”, aici el se referă la concepția despre lume a barosului, la mentalitatea acestuia. Barosul are idei cu totul învechite despre lume. El aparține unei civilizații rudimentare. Este produsul unei mentalități primitive. Se simte însa pe un teren solid: „Ruginit cum sînt – spune barosul -, eu v-am făcut și trebuie să ascultați de sfaturile mele." Barosul însă vorbeste în deșert. Din vorbele lui se alege praful și pulberea.

În povestirea didactică Inul și cămeșa scena teatrului lumii o substituie scena mai îngustă a școlii. Personajul-actor se transformă în personajul-învățător care înscenează un dialog dintre in și cămeșă. Autorul, ascuns subtextual, regizează un dialog în care totul constă în plăcerea rostirii cu voce tare căci discursul e destinat auzului elevilor, a unui text despre războiul de țesut și despre întreg procesul țesutului. Rolul educativ al acestei povestiri e evident încă de la începutul ei când dialogul dintre in și cămașă ajută cititorii să înțeleagă procesul apariției ei.

„Inul: – Știi tu, cămesă dragă, ce erai odată?

– Ce să fiu? Eram ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii.

– Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vînt, ca toate buruenele: așa naltă, subțire, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea”.

Crescut, copt, legat în fuioare, pus la soare, uscat, culcat pe țol și bătut cu bețe, ca să scoată sămânța, bătut și stâlcit, dus la baltă și pus în topitoare, unde a stat zece zile ca să se topească, scos și iarăși pus la soare ca să se usuce, rezemat de gardul pe care stă întinsă acum, melițat astfel ca hlujul să se prefacă în pozderie, iar cojița în fuior, inul cunoaște o serie de alte procese și metamorfoze care reprezintă povestea facerii cămeșei. Șirul descrierii atât de detaliate nu se încheie aici, căci urmează și alte amănunte didactice menite să ducă la concluzia că „toate lucrurile nu sunt ceea ce se văd, ci altceva au fost odată, altceva sunt acum și altceva au să fie”:

Textul nu se menține, însă, în registrul gravității didactice și al ritualului inițierii prin prisma dialogului, încheindu-se cu o învățătură morală despre hărnicie si lene. Crearea textului e similară aici cu facerea cămeșei; el este elaborat cu stăruința și migala cu care se produc procesele agricole și de prelucrare și țesere ale inului.

Publicată, fără semnătura autorului, în Învățătorul copiilor, sceneta Păcală poate redeschide discuția asupra valențelor artistice ale scrisului lui Creangă, căci, considerat îndeobște aparținând ”povestirilor didactice", acest text relevă din plin dispoziția lui Creangă către echivoc, către spectacolul reductibil la nivelul limbajului, către nonconformism și gratuitate. Fără prea mari diferențieri, despre aceste povestiri s-a crezut o vreme că ar avea intenția să-i învețe ,,pe elevi lucruri folositoare, practice, inițierea făcându-se cu ajutorul unor imagini extrem de atrăgătoare", așa cum citim în notele din ediția îngrijită de Iorgu Iordan și Elisabeta Brâncuși. Mai mult, acestor scrieri, asupra cărora nici Creangă n-a insistat, li se rezervă un loc marginal, nefiind incluse în opera lui artistică. Cunoscut din ediția a treia a manualului, tipărită în 1874 – ediția a II-a, din 1871 nu a fost identificată -, textul depășește cel puțin cu un an debutul din ,,Convorbiri Literare".

Eminescu, care a reprodus în ”Timpul" (nr. 102, din 7 mai 1880) povestirea, a spus astfel despre valoarea formativă a acestei povestiri: ,,Povestea aceasta pare a fi scrisă de Creangă. Ce este original în ea? Materia? Am putea dovedi că, deși populară românească, ea se află și la alte popoare, la cel german bunăoară. Tezaurul comun de povești și anecdote al popoarelor e mare în aparență, dar totuși se sleiește într-un număr oarecare de prototipuri. Aproape toate basmele noastre populare, câte sunt strînse, câte nu, se reaflă sau în germene sau întregi în Scandinavia, în Germania, în alte locuri. O seamă de povești din ale lui Păcală se află în Basmele lui Andersen și-n alte colecții. Ceea ce e original e modul de a le spune, e acel grai românesc cu care se-mbracă ele, sunt modificațiunile locale, potrivite cu spiritul și datinile noastre". Ori toate aceste cuvinte, care însumează, în fapt, multe din observațiile critice pertinente de mai tîrziu, sunt valabile în aceeași măsură pentru povestirea Păcală, interesant în aceasta din urmă fiind modul în care se relevă contradicțiile și complexele personalității lui Creangă. Față de multe alte texte, Păcală relevă în mai mare măsură ,,personalitatea umană" a scriitorului și nu întâmplător se poate spune despre acest personaj, ca și despre moș Nichifor Coțcariul, că este un alter-ego al său.

În ce ar fi putut consta caracterul instructiv și didactic al acestei povestiri? Altfel spus, care este ,,lecția de viață" asupra căreia autorul atrage atenția? O analiză nu foarte minuțioasă duce la constatarea că povestirea e, mai degrabă, ne-didactică, din moment ce "morala" din final conține observația dezarmantă pentru orice inițiativă instructivă: "Prostia din născare, leac în lume nu mai are: ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în școale, ba nici în spitale". Mai mult decât atât, avem de-a face cu o povestire despre prostie, ambiguă din toate punctele de vedere, din moment ce identificarea prostului este o treabă extrem de delicată. Totuși, nu există nicio îndoială în privința descifrării corecte a rolurilor celor două personaje, chiar dacă în text, la modul concret, nu există mărci, semne vizibile în acest sens. Putem avea, într-adevăr fără dubii, certitudinea deșteptăciunii lui Păcală ? Păcală este prostul, iar deșteptul este negustorul? Înainte de orice altceva, modelul folcloric, și nu numai românesc, pentru care Păcală este prostul aparent, uneori stăpân pe propria-i deșteptăciune, disimulată, ascunsă, mascată, alteori profitând, într-un fel aproape involuntar, de conjuncturile favorabile care i se oferă. Așadar, înainte de a înțelege textul în sine, el impune o interpretare intertextuală. În plus, nu e singura dată cînd Creangă operează cu astfel de aparențe, alte cîteva scrieri mizând tocmai pe răsturnarea și înșelarea așteptărilor. E suficient să amintim Povestea lui Ionică cel prost, una dintre scrierile ,,corosive", sau Moș Ion Roată și Unirea. Creangă pune în acțiune o întreagă strategie de,,înșelare" a cititorului, mizând tocmai pe complicitatea tacită cu el. Prin cititor, simularea se transformă în disimulare, prostia devine deșteptăciune, iar minciuna, adevăr. De aceea, humuleșteanul, nesimțindu-se tocmai sigur în mediul literar, preconizase o prefață orgolioasă și în răspăr: ,,iubite cetitoriu./ Multe prostii ăi fi cetit, de cînd ești./ Cetește rogu-te și ceste și unde-i vede că nu-ți vin la socoteală, ie pana în mână și dă și tu altceva mai bun la ivală căci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut". De sub tenta autodiscreditantă, țâșnește convingerea orgolioasă, în forța sa creatoare și în stăpînirea perfectă a mecanismelor limbii.

Căci, în realitate, chiar și disputa din povestirea Păcală este una despre cum se poate câștiga autoritatea și despre cum poate fi folosit limbajul în acest sens Limbajul instituie în toate aceste situații o relație de putere, balanța oscilând între autoritatea impusă prin convenție socială și autoritatea câștigată exclusiv pe terenul disputelor, într-o confruntare care nu permite concilierea prin manifestarea în anumite contexte lingvistice. O dată cu Păcală și negustorul stau față în față realități precum utilitarism și contemplativitate sau plăcere gratuită a spectacolului, prejudecată și fapt sau instituire reală a puterii, în fine, limbaj abstractizat și limbaj ,,sensibil". Creangă construiește un text în care, urmărind aflarea unor informații exacte, negustorul intră într-un veritabil vertij al echivocurilor. În așa fel încât, din instanță care părea să dirijeze dialogul, el se transformă într-una care e obligată să explice și să se supună nedumeririlor celuilalt. Comunicării acesteia din interes, deturnate, de altfel, i se opune comunicarea ca ,,ritual" și joc, orice cuvânt devenind prin intermediul lui Păcală un instrument al rămânerii pe loc, într-un fel de retorică a inactivității. În acest caz, imaginea standard despre deșteptăciune și prostie se schimbă radical, cu atît mai mult cu cît reacțiile celor două personaje dezvăluie modul în care se cuantifică fiecare tip de comportament. Păcală, tot mai idiot, pare să oprească timpul pe loc, pe când negustorul, sustras intereselor sale imediate și neputincios în fața limbajului, folosit cu atâta iscusință, își pierde cumpătul și firea.

Dar dacă ar fi să vorbim despre un anumit "didacticism" sau utilitarism al jocului susținut de Păcală, atunci trebuie menționat principiul inactivității, care ajunge să reprezinte în cele din urmă o justificare, nu numai artistică, a lenei. Poate că "lecția" din finalul scenetei ar trebui pur și simplu recitită. "- Na cinci bani, du-te să-ți puie doagele ce-ți lipsesc", spune negustorul, ieșind din impasul și din capcana în care fusese prins. Păcală are ceva din românii care își laudă, măcar pe ascuns, inteligența, cu un narcisism vinovat, preferând acțiunii contemplația și așteptând să profite de interesul și, în cele din urmă, lehamitea celui asemenea căruia nu vrea să devină.

În povestirea Moș Ion Roată și Unirea Ion Creangă s-a inspirat dintr-un caz autentic. Chiar Mihail Kogălniceanu, martor al întâlnirii, spune la 17 februarie 1861 : ,,Eu am fost de față la acest fapt care va fi o frumoasă trăsătură în viața lui Alexandru Ioan’’. Dacă Moș Ion Roată n-ar fi existat în realitate, Ion Creangă l-ar fi inventat. Prin măreața sa operă, el rămâne un simbol al înțelepciunii, al colectivității și al unui vis care înseamnă Unire.

Intrat în istorie odată cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza, numele său a devenit simbolul Unirii. Domnul care, nu s-a născut din neam mare, cum spunea Nicolae Iorga, s-a aplecat spre patimile pământului să asculte prin glasul țăranului durerea și suferința poporului. A încercat să facă dreptate și a picurat un strop de alinare acolo unde ardea durerea mai tare. A fost ceea ce i-a urat Kogălniceanu : simplu, bun, drept și domn cetățean. Alături de acest ,,neuitat părinte și binefăcător’’ al poporului nostru, istoria și deopotrivă tradiția au reținut figura legendară a celui care a fost neaoșul Moș Ion Roată. Dârzenia și spiritul său de dreptate, credința sa în cauza justă a Unirii reies din această povestire cu evident caracter formator și educativ.

Prostia omenească, una din povestirile lui Creangă cu o deosebită valoare educativă, începe în jurul unui drob de sare așezat pe sobă deasupra capului unui copil înfășat și culcat în albie, după sobă. La un moment dat, femeia și mama acesteia se pornesc pe bocit: în caz că mâța s-ar sui pe sobă, ar atinge din greșeală drobul, care ar pica în capul copilului și i l-ar face chiseliță. Prostia celor două îl convinge pe bărbat să plece în lume, în căutarea unor alți așa-ziși „proști”. Călătoria lui este una de inițiere, de răsfoire a filelor vieții, pentru a descoperi alți nebuni asemănători, ce nu aparțin lumii comune în care trăim, prin modul lor de gândire.

Astfel, mergând pe drum, întâlnește un om ce ținea un obroc deșert cu gura către soare și-l băga repede în bordeiul lui. Voia să-și lumineze bordeiul ermetic închis cărând soarele în el. Dar iată că apare peregrinul nostru «deștept», care rezolvă rapid situația, făcând o gaură-n bordei – lucru comun, obișnuit – prin care intră soarele, distrugând însă Magnum Opus.

Următorul om pe care-l întâlnește își făcuse un car în casă și nu-l mai putea scoate pe ușă. Călătorul, filosof raționalist, îl face pe rotar să-și dezmembreze carul și să-l scoată afară din casă pe bucăți. Mai departe, călătorul întâlnește alt „prost” ce se străduia să urce nucile-n pod cu țăpoiul, lucru imposibil în lumea noastră. În fine, ultimul întâlnit în cale se străduia să tragă vaca de funie pe casă spre a paște pe acoperiș, în realitate pășunile și livezile cerului.

La finalul călătoriei, peregrinul nostru a demitizat lumea, tăindu-i rădăcinile cerești, cu un bun simț mărginit care este de fapt adevărata prostie. El este omul modern lipsit de puterea de înțelegere a semnelor și simbolurilor cerești care judecă lumea după îngustimea minții sale carteziene. „Snoava Prostia omenească, spune V. Lovinescu, ar putea avea ca subtitlu Ravagiile bunului simț. Adevărul pământesc este întotdeauna egal cu sine și este legea principală a existenței noastre. Este făcut pentru „deștepții” normali, care se ghidează după raționamente logice. Ceilalți, „proștii”, sunt neliniștiții, cei care caută în afara realităților imediate și care se ghidează după semne și simboluri doar de ei știute care le fac accesibile alte lumi, superioare celei în care trăim.

2.4. Poeziile

Personalitatea complexă a lui Ion Creangă, se face remarcată nu doar în sfera prozei, ci și în cadrul universului poetic. Pătrunderea în dimensiunile intrinsece ale acestui univers se face printr-o selecție de opere lirice cu un rol primordial, adică acela din care, în zilele noastre, am putea „recepta” un exemplu, deoarece într-adevăr, poeziile lui Ion Creangă au un rol educativ și formativ. Acest „geniu oral”, după cum afirma și criticul literar Tudor Vianu, ne oferă o perspectivă amplă asupra importanței cunoașterii identității naționale, prin oralitate, cunoaștere a poporului român sui generis. De asemenea, captăm propria sa viziune referitoare la fascinația naturii, importanța culorii locale și a graiului specific.

În primul rând, în opera lirică Oltenii la Iași, se face referire la importanța cunoașterii poporului român, prin sintagmele „Ce glas dulce românesc?”, „Sânt Olteni, scăparea noastră”, „Bucurați-vă Ieșeni!”, dar printr-un mesaj ușor antisemit, religios-etnic, cu privire la negustorii perioadei. Astfel, în această operă descoperim că “Cine nu învață de la istorie, este condamnat să o retrăiască”. Istoria poporului român este una extrem de importantă, deoarece ne formează o personalitate bogată din punct de vedere cultural și pentru conștientizarea identității naționale, patriotism. Această poezie a fost inițial atribuită de G. Ibrăileanu lui Miron Pompiliu de aceea nu apare în Opere de Ion Creangă, Editura Minerva, Bucureștu, 1970 deși ea fusese publicată in Metodă nouă…, ediția din 1892.

Pe de altă parte, universul poetic al lui Creangă se concentrează asupra poeziilor populare, unde apar „personaje-lirice” specifice lumii tradiționale românești. Astfel, aceste opere lirice le putem considera ca fiind formative și educative, deoarece ne oferă o perspectivă asupra lumii populare. Spre exemplu, în poezia Bratu (1882) apărută în Contemporanul, an I, 1881, p. 483, însoțită de nota „…auzită de la mama Bălașa, care era o gardiancă bătrână la Spitalul Brâncovenesc din București„ este oferită o „cercetare” amplă asupra satului românesc, cu familiile tradiționale („Are Bratu trei feciori”, „Dar mai are, Bratu are/Pe Dobrica fata mare” etc). Acest text este de o muzicalitate aparte, prin erudiție paremiologică, mijloc al oralității. Limbajul este unul aparte, regional, popular. Din acest aspect putem extrage faptul că importanța textelor lirice ale lui Ion Creangă se bazează pe aflarea dimensiunilor absconse ale graiului popular românesc.

De asemenea, prin ciclul poeziilor populare ale lui Ion Creangă putem deduce un rol formativ al identității naționale, concretizându-se o gândire ieri-azi. Chiar dacă univesul liric al lui Ion Creangă este mai puțin cunoscut, operele sale nu își pot pierde valoarea, întrucât acestea și-au găsit locul în cadrul folclorului românesc, fiind folosite în tradițiile și obiceiurile populare. Astfel, putem aminti de Frunzuleaua micșunele, Frunză verde, iarbă neagră, Frunzuliță Maghira, Cît oiu trăi, să iubesc, Cînd ai ști și te-ai pricepe, Cuculeț de la pădure, Zup, zup, zup, Femeia care iubește și La crîșmuța cea din deal. Toate aceste opere lirice au la bază inspirația folclorică, dovedind faptul că aceste elemente ale lumii tradițional-românești au servit la cunoașterea societății de atunci, păstrându-se autenticitatea. Prin universul liric al acestui „geniu oral” (Tudor Vianu), redescoperim lumea fascinantă a folclorului românesc, lume care nu poate să rămână neexplorată de cel al cărui har înnăscut își trage seva din filonul bogat al literaturii noastre. Ion Creangă altoiește pe tipare arhaice, consacrate, mlădițele viguroase ale unui talent autentic, prin prisma universului său poetic. În operele lirice menționate mai sus putem descoperi și simbolurile specifice lumii românești, tradițiile și obiceiurile. Putem considera aceste aspecte ca fiind valențe formative și educative pentru ființa umană, prin universul poetic al lui Ion Creangă. De aceea, putem afirma că Ion Creangă întruchipează, prin opera sa, multe din trăsăturile spirituale ale poporului. Spre exemplu, pentru Jean Boutière, Ion Creangă a devenit „Țăranul cel Mare din Humulești”, adică simbolul unei strălucite spiritualități22.

Pe lângă poeziile de insiprație folclorică, universul poetic al lui Ion Creangă ancorează și în importanța anumitor elemente ce compun lumea ființei umane. Putem afirma că aceste poezii sunt ca niște adevărate „lecții”, mai ales ținând cont de faptul că Ion Creangă a fost un învățător. În această latură a poeziilor acestui artist se simte influența pedagogică. Din acest aspect deducem faptul că poezia lui Ion Creangă are, cu siguranță, o marcă de formare și de educare a oamenilor. De exemplu, poezia Nu lucrezi, n-ai ce mânca – tipărită în prima ediție a Invățătorului copiilor din 1871, reprezintă o „lecție” de viață pe care o putem deduce încă din titlul acesteia. În cadrul acestei poezii se vorbește despre lene în cadrul existenței comune a ființei umane. Ion Creangă inserează în cadrul acestei poezii morala fabulei Greierele și furnica, adică aduce un argument oamenilor pentru care, într-adevăr, „dacă nu lucrezi, n-ai ce mânca”. Așadar, această poezie are un rol de „avertizare” a oamenilor, considerând că „receptarea unei experiențe umane” (Roland Barthes) se bazează și se realizează prin muncă. Putem considera această operă lirică scrisă de Ion Creangă ca fiind una extrem de potrivită pentru societatea de azi, în care oamenii ar trebui să învețe că prin muncă vor realiza tot ceea ce își doresc, atingând un scop anume. Esența acestei opere lirice are la bază un principiu moral referitor la existență.

În altă ordine de idei, în poezia Ia! Clopoțelul sună publicată în Invățătorul copiilor, ediția I, din 1871, cap. III, se face referire la importanța călătoriei pentru ființa umană.

În această poezie se conturează o idee conform căreia „secretul lui Creangă stă în studiul efectelor”23, adică importanța pe care o are topos-ul gării asupra oamenilor. Putem învăța că este important să prețuim orice element care concretizează o lume unică. Considerăm și faptul că Ion Creangă, pedagog fiind, a dorit ca lecțiile sale de viață pe care le-a creat printr-o potrivire de cuvinte ce exprimă frumosul, să schimbe ființa umană sau să-i ofere un exemplu, un sprijin. Această parte descrisă a universului poetic al lui Ion Creangă ancorează în cadrul unor valențe formative și educative. Poezia aceasta sugerând o temă a călătoriei, se încadrează inedit în citatul lui Francis Bacon, conform căruia „A călători este, pentru cei tineri, o parte a educației”.

Poezia Păsărica-n timpul iernii apărută în Opere de Ion Creangă, Editura Minerva, București, 1970, a fost inițial intitulată Păsărica și a fost pentru prima oară publicată în Metodă nouă… ediția XXII din 1891. Poezia exprimă fascinația naturii, unde sentimentele omului se întrepătrund cu peisajul.. Astfel, din nou, această poezie poate fi considerată o „lecție” de viață pentru oamenii care vor să-și formeze sentimentele și emoțiile, dar este și o lecție educativă referitoare la influența iernii asupra făpturilor („Frigul crește tot mereu”, „Păsărica cea isteață”, „Nu mai zice cântul său”, „Ea se-ascunde tremurând”, „Nu ca vara, ciripind” etc). De aceea, putem afirma că și această poezie are un rol formativ și de educare, dar mai ales de delectare, transmițând într-un mod direct idei, sentimente și emoții.

Un alt aspect care ne sugerează „geniul” acestui artist este importanța religiei, importanță majoră chiar și în viața autorului. Această temă apare în poezia Nașterea Mîntuitorului care poate fi considerată o sinteză a semnificației Nașterii Mântuitorului. Astfel, se conturează o dimensiune specifică, atribuind operei capacitatea de a trezi în cititor anumite predispoziții, în acest context legate de dimensiunea religioasă.

Din toate cele afirmate mai sus, putem deduce faptul că universul poetic al lui Ion Creangă beneficiază de o complexitate inedită, mai ales prin faptul că operele sale lirice concretizează valențe formative și educative prin deschiderea către noi orizonturi, începând cu semnificația folclorului românesc, conștiință și identitate națională, religie, iubire față de patrie, iubire față de natură, reflexul zbuciumului existențial uman. Toate acestea reprezintă „lecții” inedite pe care Ion Creangă, pedagog fiind, ni le-a transmis ca o „experiență umană”.

Poeziile sale sunt marcate de oralitate, element primordial în lirica lui Ion Creangă, deoarece oferă o culoare locală, o reflecție amplă asupra obiceiurilor, tradițiilor, graiului popular, deci și a folclorului. De asemenea, poeziile lui Ion Creangă, prin oralitate, ajung să fie extrem de muzicale, unele dintre ele, în special poeziile populare, au ajuns să aibă o semnificație aparte pentru autenticitate, pentru folclor.

Toate aceste elemente răsfrânte în universul poetic al lui Ion Creangă pot fi comparate cu ceea ce poate fi numită „devenire întru devenire” sau „devenire întru ființă”24. Adică toate aceste opere cu valoare inedită ne ajută să accedem la „a deveni întru ceva anume”. Aceste sintagme sugerează valențele formative și educative ale operelor lirice scrise de Ion Creangă, ”acest reprezentant din promoția ruralilor, pe care îl descoperim pe stânga Siretului, urmând spre izvoarele lui, de jos și până sus în Maramureș și Bucovina, unde se ridică munții ca o spinare ce lasă coaste de o parte și de cealaltă, în Transilvania și Moldova, printre care curg pieziș apele bulbucoase ale Moldovei, Bistriței și Trotușului; acolo unde satele se îndeasă pe marginea apei, spânzurate aproape, căutând să fure dealul”25. Toate aceste aspecte reprezintă surse de inspirație pentru Ion Creangă. Scriitori ca și Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân și echivoc și unde experiența s-a condensat în formule nemișcătoare. Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiție veche și deci și o specie de erudiție, la sat, și încă ”la satul de munte de dincolo de Siret, unde poporul e neamestecat și păstrător”26.

Dacă prin forma lor, poeziile lui Creangă nu au o valoare estetică deosebită, prin fondul de idei ele prezintă și critică diverse aspecte social-politice ale vremii, transmit adevărată morală și o adevărată „știință” pedagogică pe care Ion Creangă dorea să o împărtășească. Să învățăm adevăratele semnificații ale societății tradiționale, ale folclorului, care dezvoltă spiritual ființa.

În concluzie poeziile lui Creangă au avut o finalitate imediată pentru activitatea didactică și rămân importante din punct de vedere documentar.

CAPITOLUL 3

Dezvoltarea competențelor de înțelegere a textului scris

Cuvântul scris este prezent peste tot și, din acest motiv, citirea sa devine o aptitudine fundamentală a cărei necesitate se resimte în aproape toate domeniile vieții curente. O gamă foarte largă de deprinderi conexe, inclusiv citirea digitală, sunt esențiale pentru realizarea personală și socială a unui individ, pentru ca el să poată lua parte – activ și în cunoștință de cauză – la viața socială și să-și poată exercita astfel deplin drepturile de cetățean. Mai mult decât atât, aceste competențe sunt esențiale pentru accesul și promovarea pe piața muncii. Persoanele care dovedesc o capacitate de a citi necorespunzătoare își limitează șansele de succes în societatea de astăzi. În esență, dobândirea capacității de a citi bine este o cerință de bază dictată de solicitările vieții sociale și economice ale societății secolului al XXI-lea.

Este importantă dezvoltarea unor deprinderi sănătoase în ceea ce privește cititul la tineri deoarece le oferă posibilitatea de a-și atinge obiectivele personale, la trecerea către viața adultă. De aceea, achiziția cu succes a acestor deprinderi încă din copilărie sau pe parcursul adolescenței este fundamentală. Mai mult decât atât, competența de a citi stă la baza dezvoltării întregului parcurs școlar al copilului, fără deprinderi solide în acest domeniu nu se poate vorbi despre succes academic. Atingerea unui stadiu cât mai avansat în domeniul dezvoltării competenței de a citi nu este doar unul dintre principalele obiective ale procesului de școlarizare, ci și unul dintre cele mai importante mijloace care mijlocesc învățarea. Tocmai din acest motiv, abilitatea de a citi este unul dintre instrumentele fundamentale pentru exercitarea dreptului la educație, consacrat prin Declarația Drepturilor Omului.

Ințelegerea textului scris presupune mai multe etape pornind de la intrarea în text prin lectură. Realizarea sensului este momentul central al lecției, când profesorul monitorizează activitățile de învățare, iar elevii intră în contact cu noi informații și idei, prin activități de grup și de muncă independentă, realizează sarcini de învățare din ce în ce mai complexe și își împărtășesc rezultatele. Este momentul optim de descifrare a semnificațiilor unui text sau de redactare a unor texte, un moment de participare activă și de implicare cognitivă a elevilor în învățare

Acest moment al lecției se poate realiza prin demersuri inductive, deductive, analogice sau dialectice, sau chiar printr-o combinare a acestor demersuri. Indiferent de demersul ales, elevii vor veni în contact cu noile conținuturi, încercând să integreze ideile întâlnite în propriile scheme de gândire, conferindu-le, astfel, sens și semnificație. Însumează momentul explorării lumii textului și momentul regândirii datelor textului. Reflecția este momentul în care elevii, prin reluarea pașilor parcurși, reușesc să integreze noile achiziții în „tezaurul” deja existent; corespunde, în proiectarea tradițională, momentului asigurării retenției și a transferului, sau momentului ieșirii din text.

Ințelegerea textului lui Creangă nu este un demers didactic ușor. Disimularea, paradoxul, echivocul, inocența, reală, inocența mascată, vorba in doi peri, cu atâtea ințelesuri presupun anumite strategii de lectură. E un cod anume. De aceea și dificultatea ințelegerii tainelor scrisului humuleșteanului. "Ion Creangă e singur in felul său in literatura noastră. Și poate și in complexul celorlalte literaturi. Omul e un original ca apariție, ca temperament, ca personalitate artistică (…) E un neastâmpărat, cu firea și cu duhul, vorbește mult și aproape numai in tâlcuri." (1) Ca personaj literar al Amintirilor putem înțelege câte ceva despre concepția lui laică, profană, neconformistă, în legătura cu rosturile lumii, atât de deosebită de concepția convenționala, sacră despre lume a mamei sale Smaranda. Sunt doua atitudini de viață și creație, total contrare. Stilul scrierilor lui Creangă va beneficia de această bipolaritate.

In concluzie, abordarea operei lui Ion Creanga în cadrul orelor de literatură presupune o lectură atentă prealabilă a textului. Abundența de arhaisme, regionalisme, expresii populare, zicători, proverbe va impune uneori folosirea dicționarului sau a unor surse explicative. Exercițiile propuse pentru ințelegerea textului scris vor trebui diversificate și adaptate la fragmentele alese.

___________________________

Zoe Dumitrescu-Busulenga, Ion Creangă, Buc., EPL, 1963, pag.27-28

3.1. Exerciții de procesare a textului scris

Explorarea textului Harap-Alb

Fisa de lucru 1

Amu cică era odată într-o țară un crai…

1. Incipitul poveștii lui Creangă ți se pare cunoscut? Identifică situația inițială, partea pregătitoare și intriga. Compară-le cu secvențele similare din basmele populare pentru a constata asemănările și/ sau deosebirile.

2. Cum era de așteptat, fiii cei mari se dovedesc a fi niște nevolnici. Identifică motivul eșecurilor și explicațiile celor doi.

3. Descrie reacția tatălui față de comportamentul lor. Ce le reproșează fiilor săi, mai cu seamă?

4. Mezinul se rușinează de mustrările tatălui, dar nu are curajul să-i ceară învoirea de a fi lăsat să-și încerce și el norocul. Este atât de supărat, încât nu ia în seamă nici rugămințile bătrânei care trebuie să insiste de trei ori pentru a fi ascultată, deși măcar apariția ei în grădina palatului ar fi trebuit să-l mire, întrucât e de crezut că într-un asemenea loc nu este permisă intrarea oricărui cerșetor. Ce trăsături ale personajului pot fi deduse din acest comportament?

Pe urmă umple o tavà cu jaratic…

1. Preluarea armelor și a hainelor sugerează, în basm, elementul de continuitate: fiul moștenește experiența tatălui. Faptul că aceste obiecte vechi sunt păstrate într-un gherghiriu, demonstrează că ele au o valoare cu mult mai mare decât o arată aspectul lor de gradat. Identifică, în text, această secvență.

2. Odată ce a primit învoirea tatălui și îndrumat de sfaturile bătrânei, fiul cel mic devine brusc încrezător în steaua sa. Încrederea excesivă în forțele proprii, după ce puțin mai înainte fusese de moralizat de mustrările tatălui, este însă nemotivată, pentru că, în acest moment, nicio modificare esențială nu se produsese încă în ființa sa. Lovește și alungă fără milă calul grebănos, dupuros și slab, deși fusese singurul capabil să mănânce jăratic, așa cum, în secvența anterioară, o alungase și pe bătrâna cerșetoare. Cum ai putea explica un asemenea comportament?

3. Remarcă schimbarea de atitudine a eroului după cele trei zboruri ale calului: după ce în grajd îl lovise și îl numise ghijoacă uricioasă, acum el devine dragul meu tovarăș. Ce a determinat-o?

4. Calul nu este doar un simplu însoțitor și, deși i se va adresa eroului în mod repetat cu formula stăpâne, va deveni îndrumătorul și protectorul acestuia. Greșeala o sancționează prompt: “Ia așa am amețit și eu, stăpâne, când mi-ai dat cu frâ ul în cap ca să mă prăpădești, și cu asta am vrut să-mi răstorc cele trei lovituri… Acum cred că mă cunoști și de urât și de frumos, și de bătrân și de tânăr, și de slab și de puternic…’’ Rolul său este de a-l ajuta să-și dezvolte posibilități existente latent, obligându-l să depășească singur obstacole dificile. Caută, în cuprinsul întregului text, și alte dovezi în sprijinul acestei afirmații.

Și mergând el tot înainte prin codri întunecoși…

1. Remarcă, în această secvență, dar și în următoarele, comportamentul ,,normal” al calului. Nu zboară, nu vorbește, iar drept urmare, eroul se rătăcește în pădure. Și, mai mult, nu ascultă nici de sfatul tatălui: să te ferești de omul roș, mai ales de cel spân. De ce crezi că se poartă astfel?

2. Fii atent la felul neobișnuit în care este construită fântâna. Reține că în basm niciun detaliu nu este prezent întâmplător și că, la un moment dat, semnificația lui se va dovedi importantă. Recitește, din Dicționarul cultural, ce simbolizează fântâna, în text.

3 În fântână intră fiul de împărat și iese robul, harapul-alb. Este deci un ,,nou-născut”. Schimbarea numelui nu este doar o problemă de onomastică, ci implică o nouă traiectorie / spirituală, un nou drum. Eroul a ieșit din fântână cu o altă identitate, pe care o va abandona abia după trecerea ultimei probe.

Spânul, voind să peardă pe Harap-Alb cu orice preț…

1. Primele două ,,munci” la care este supus eroul nu au aproape nicio influență asupra transformării sale. Calul îl poartă de fiecare dată ca gândul spre ostrovul de peste mări, iar sfânta Duminică are grijă să pregătească totul, astfel încât îndeplinirea lor să nu pună mari probleme. Spre deosebire de eroul basmelor populare, Harap-Alb nu se luptă cu nimeni, nu-și probează nici curajul, nici puterea; nu are nici măcar arme, încât capul cerbului îl va reteza cu o sabie de împrumut. Descrie comportamentul eroului în cele două secvențe.

2. Sfânta Duminică are în basm rolul de a ,,testa” calitățile eroului. La prima întâlnire, în grădina palatului, acesta se dovedise în mod evident necopt la minte, lăsându-se înșelat de aparențe și respingându-i de trei ori oferta de ajutor. Reîntâlnirea pe ostrovul din mijlocul mării îi confirmă constatarea. Ce demonstrează acest comportament, în privința experienței de viață a eroului?

Dincolo de text 

În rândurile de mai jos, vei găsi, înșirate alfabetic, un număr de proverbe. Alege-le pe acelea care consideri că pot fi puse în legătură cu evoluția lui Harap-Alb și ordonează-le astfel încât ele să evidențieze transformările succesive produse în comportamentul său. În cazul în care constați că din acest puzzle lipsesc unele ,,piese”, completează-l cu alte proverbe cunoscute de tine

A face bine e totdeauna mai bine decât a face rău.

Alta e a auzi și alta e a vedea.

Binele ce-l faci la oarecine ți-l întoarce vremea care vine.

Ce înveți la tinerețe aceea știi la bătrânețe.

Cine face bine bine găsește; cine face rău rău-l însoțește.

Cine nu-nvață la tinerețe va plânge la bătrânețe.

Cinstea e mai scumpă decât toate.

Cu nădejdea omul nu moare.

De ani e mare și minte n-are.

De oamenii răi să te-nchini și să fugi ca dracul de tămâie.

Doamne ferește de alt rău mai mare.

Fă bine și nu te teme de nimene.

Îl poartă de nas pe unde îi place.

Mi s-au aprins călcâiele de dorul tău.

Mintea lui nu plătește cât o ceapă degerată.

Mult umbli, multe-nveți, mult trăiești, multe vezi.

Nu i-a picat cașul de la gură și a plecat la drum.

Să nu dea rele Domnul câte poate suferi

TEST DE EVALUARE

« Și fiul craiului, nemaiputând struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs și aștepta acum să vină fecioru-său. Și numai iaca îl și vede venind repede, dar nu așa după cum se dusese.

— Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? zise craiul cu mirare. Aista nu-i semn bun, după cât știu eu.

— De uitat, n-am uitat nimica, tată, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vârât în toți spărieții. Și cu mare ce scăpând din labele lui, am găsit cu cale să mă întorc la d-ta acasă decât să fiu prada fiarelor sălbatice. Și de-acum înainte, ducă-se, din partea mea, cine știe, că mie unuia nu-mi trebuie nici împărăție, nici nimica; doar n-am a trăi cât lumea, ca să moștenesc pământul.

— Despre aceasta bine ai chitit-o, dragul tatei. Se vede lucru că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine; și decât să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi departe, cum zici, căci, mila Domnului: "Lac de-ar fi, broaște sunt destule". Numai aș vrea să știu, cum rămâne cu moșu-tău. Așa-i că ne-am încurcat în slăbăciune? »

Citește fiecare din următoarele afirmații și încercuiește litera A, dacă o consideri adevărată, iar dacă o consideri falsă, litera F și scrie în spațiul rezervat afirmația corectă:

A / F O trăsătura a fiului de crai, care se poate deduce din textul dat este lenea.

…………………………………………………………………………………….

A / F Limbajul personajelor este arhaic

……………………………………………………………………………………..

A / F In textul dat, fiul craiului este caracterizat indirect prin nume, limbaj și mediul în care trăiește.

…………………………………………………………………………………………..

A/ F In relatarea sosirii lipsite de glorie a fiului de crai, naratorul este ironic.

……………………………………………………………………………………………

A / F Semnificația proverbului Lac de-ar fi, broaște sunt destule este că omul nu trebuie să-și dorească ceea ce nu poate obține prin forțe proprii.

……………………………………………………………………………………………

A / F Craiul își asteaptă nerăbdator fiul.

……………………………………………………………………………………………

A / F Formula de adresare dragul tatei exprimă iubirea părintelui pentru fiul său

……………………………………………………………………………………………..

A/ F Tatăl este bucuros că-și revede fiul.

………………………………………………………………………………………………

A / F Craiul aprobă întoarcerea fiului său, găsind o scuză pentru purtarea sa.

……………………………………………………………………………………………..

Notă : pentru fiecare răspuns corect vei primi 5p. Total : 45 p.

II. Aprobă sau respinge argumentând, într-un eseu liber de 25-30 rânduri, unul din punctele de vedere reproduse mai jos despre opera lui Ion Creangă (45p)

« Ce fericită achiziție pentru societatea noastră, acea figură țărănească și primitivă a lui Creangă. » (Iacob Negruzzi, Amintiri de la Junimea)

« Frumusețea supremă a operei lui Creangă este perfecta ei inutilitate. El nu vrea să dovedească nimic în bucățile sale cele mai bune. Si dacă din povești rezultă morala, pedeapsa celor răi, nu e vina lui. » (G. Ibrăileanu, Povestirile lui Creangă)

« A fost greșită opinia ca scrisul lui Creangă e pentru copii. Creangă e făcut să existe numai pentru adulți sau deloc. » (B. Fundoianu, De la Nică a lui Ștefan la Mallarme)

Nota : Conținut : 25p. (exprimarea argumentată a acordului/dezacordului : 10p ; exprimarea propriei opinii : 15p). Redactare : 20p (organizarea ideilor în scris :4p ; utilizarea limbii literare : 4p ; abilitățile de analiza și interpretare : 4p ; ortografia : 3p ; așezarea corectă a textului în pagina : 1p ; lizibilitatea : 1p) Punctele pentru redactare se acorda numai dacă răspunsul se încadrează în limita minimă de spațiu precizată.

Din oficiu: 10p. Total: 100p

3.2. Dezvoltarea motivației pentru lectură

Școala are privilegiul de a determina în mare măsura devenirea ulterioară a individului, profesia pe care o va urma precum și în mare parte bagajul de cunoștințe pe care individul îl duce cu el mai departe. Astfel, cititorii de cărți cresc pe băncile școlii, si responsabilitatea cadrelor didactice e să aprindă pasiunea pentru lectură în inima micilor potențiali cititori. Profesorii au dificila responsabilitate de a concura mass-media si jocurile de calculator făcând din lectură nu doar o alternativă viabilă ci una de preferat. Nu este nici pe departe o sarcina ușoara dar odată câștigat acest război ce se duce pentru timpul elevilor, putem considera că ne-am achitat de o bună parte din datoria morală față de elevi. Personalitatea multor elevi este deja conturată la sfârșitul școlii, iar tocmai aceasta e menirea organizației școlare formarea personalității elevilor.

Un loc aparte îl ocupă lectura textului literar. Lectura operei literare înseamnă a analiza și interpreta specificul literaturii de a comunica prin limbaj un mesaj estetic. Cititorul este invitat să trăiască în spațiul lecturii experiența sa de viața, devine re-creator al textului pe care l-a citit. Lectura este prin urmare "un eveniment al cunoașterii" și presupune "un mod de a situa opera, de a stabili elemente disjunctive suplimentare (necesare) de a epiciza textul, …, de a privi dintr-un unghi epic toți factorii de creație angajați și în actul interpretării." (1)

Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităților de gândire și limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și familie.  Sunt bine cunoscute beneficiile lecturilor suplimentare ale elevilor la toate nivelurile de clase. În contextul educațional actual, când televizorul, calculatorul, internetul ocupă mult din timpul și preocupările elevilor, este mai important, dar și mai greu să-i orienteze pe copii spre lectura cărților, să-i convingem că o cultură generală serioasă și un echilibru interior se formează și se menține în principal prin acei prieteni care nu trădează niciodată, care ne stau mereu la dispoziție și care nu se supără niciodată pe noi, anume cărțile..

  . Gustul pentru citit nu vine de la sine, se formează și poate fi stimulat și cultivat încă dela cele mai fragede vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înțelegere și cunoaștere. Școala însă trebuie să funcționeze ca o interfață între familie, societate și școlar. Instituția școlară are datoria de a îndruma și a îmbogăți universul cognitiv al elevului. În acest context lecturile suplimentare reprezintă materialul de bază, materia primă, suportul indispensabil în evoluția intelectuală, facilitând integrarea școlarului în viața socială.

O educație completă este cea care se finalizează cu autoeducația care să dureze toata viața. Astfel, lectura trebuie integrată cu mult mai multă responsabilitate în activitatea didactică.

___________________________

Vlad Ion, Lectura: un eveniment al cunoasterii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1977, p.4

PROIECT PEDAGOGIC

SCOPUL:

Scopul proiectului a fost cunoașterea și prețuirea operei marelui povestitor, îmbogățirea vocabularului cu expresii populare, proverbe și zicători, conștientizarea activității de grup ca suport al prieteniei și promovarea tradițiilor românești.

OBIECTIVE:

– Înregistrarea de date biografice referitoare la viața povestitorului;

– Realizarea unor lucrări practice și desene inspirate din lumea poveștilor

– Compunerea de scurte texte si poezii inspirate din opera sa;

– Selectarea și însușirea proverbelor și zicătorilor din poveștile citite;

– Vizionarea unor povești scrise de Creangă

– Dezvoltarea spiritului de echipă;

– Formarea unei conduite civilizate, atât în cadrul grupului, cât și în orice relație cu persoanele cu

care intră în contact, bazată pe respect reciproc, înțelegere și corectitudine.

METODE / TEHNICI DE LUCRU:

Întâlniri de lucru, dialoguri, expuneri, expoziții, ateliere de lucru, vizionare film video/audio, albume foto, portofolii, dramatizări,concurs literar.

BENEFICIARI: elevi, învățători, părinți, bunici;

LOCAȚIA: biblioteca școlii si sălile de clasă

RESURSE:

Materiale : – cărți cu poveștile lui ION CREANGĂ, portretul scriitorului, fișe de concurs, calculator, C.D.-uri cu filme si povesti video, dicționar de arhaisme si regionalisme, D.E.X. , acuarele, coli de hârtie și de desen, hârtie glace și creponată, lipici, coli duplex, carioci.

Umane : elevii claselor de gimnaziu

REZULTATE AȘTEPTATE :

– Realizarea de către elevi a portofoliilor ,,Ion Creangă”;

– Întocmirea de albume cu fotografii din cadrul activităților desfășurate

– Expunerea desenelor și colajelor în cadrul unei expoziții;

– Realizarea unei planșe, care să cuprindă:date bibliografice, proverbe și zicători din operă, creații și desene ale copiilor, scrisori adresate povestitorului sau personajelor din povești,etc.

– Organizarea unui poster cu personaje din povești;

– Realizarea unor compuneri și poezii închinate povestitorului

Realizarea unui PPT în care este prezentat proiectul și derularea lui

EVALUAREA PROIECTULUI:

– Evaluarea se realizează pe întreg parcursul derulării proiectului prin:.

– Portofoliile elevilor

– Expoziții

– Creații ale copiilor

– Concurs tematic

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR:

1. SĂ NE AMINTIM DE CREANGĂ! – popularizarea proiectului în rândul elevilor

Loc de desfășurare: sălile de clasă

Realizare:- prezentarea activităților din proiect

– organizarea colectivului de elevi

– împărțirea responsabilităților și a sarcinilor de lucru

– prezentarea datelor biografice ale scriitorului

2. VINO ÎN CASA ȘI LUMEA CĂRȚILOR!- vizită la bibliotecă

Loc de desfășurare: biblioteca școlii

Realizare:- vizită la biblioteca școlii pentru a împrumuta cărți de și despre Creangă

– vizionarea filmului”Amintiri din copilărie”

– selectarea de proverbe și zicători din opera audiată;

– dramatizări – împărțirea rolurilor

3. NICĂ PESTE TIMP – creații literare ale elevilor

Loc de desfășurare: sălile de clasă

Realizare:- realizarea unor creații literare ale elevilor inspirate din “Amintiri din copilărie”

– scrisori adresate scriitorului sau personajelor din povești;

4. LUMEA POVEȘTILOR LUI CREANGĂ – desene sau lucrări plastice inspirate din operele lui Creangă

Loc de desfășurare: sălile de clasă

Realizare:- vizionarea unor povești scrise de Creangă

– realizarea unor desene și lucrări plastice inspirate din operele lui Creangă

– realizarea unui poster cu imagini din poveștile scriitorului

– confecționarea de măști înfățișând personaje din povești și povestiri

– expoziție cu lucrările elevilor

5. ION CREANGĂ – SCRIITORUL COPIILOR – realizarea portofoliului

Loc de desfășurare: sălile de clasă

Realizare: -realizarea portofoliului proiectului

6. MEDALION LITERAR – ION CREANGĂ – concurs literar

Loc de desfășurare: : biblioteca școlii

Realizare – recunoaște povestea, continuă povestea, dramatizare, realizarea unor desene, dansuri și cântec

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

TEST DE LECTURĂ

Recitind basmul

Recitește integral basmul Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă pentru a putea rezolva testul următor.

I. (5 x 5 puncte) Completează spațiile libere:

1.Fratele craiului se numește………..………………………………………………………………

2.În scrisoarea trimisă, fratele craiului îi cerea cestuia……………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3. Pentru a trece podul, mezinul craiului are nevoie de:

–

–

–

–

4. Ca să încerce curajul fiilor săi, craiul îi supune la următoarea probă:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5. După ce îl sfătuiește pe mezin, în grădina palatului, Sfânta Duminică:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

II. ( 5 x 5 puncte) Unește elementele celor două coloane, pentru a realiza legătura dintre probele trecute de Harap-Alb și ajutoarele sale:

– alegerea macului de nisip – furnicile

– găsirea fetei împăratului Roș, ascunse după lună – Gerila

– aducerea apei vii, a apei moarte și a smicelelor – Flămânzilă

– casa de aramă – Ochilă, Păsărilă

– alegerea adevăratei fete a împăratului Roș – albinele, calul

III. ( 5 x 5 puncte) Alege răspunsul correct:

Pentru a aduce sălățile din Grădina Ursului, Harap-Alb este ajutat de Sfânta Duminică, aceasta folosind:

un paloș;

somnoroasă;

o piele de urs fermecată.

Pentru a aduce pielea cerbului bătută cu nestemate, Harap-Alb primește de la Sfânta Duminică:

obrăzarul și sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot;

o pelerină care îl face nevăzut;

un inel cu o piatra căzută de pe pielea cerbului.

În călătoria spre Împăratul Roș, Harap Alb se întâlnește cu uriașii, în următoarea ordine:

Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Ochilă;

Flămânzilă, Setilă, Păsări Lăți Lungilă, Ochilă, Gerilă;

Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă.

Fata Împăratului Roș are următoarele puteri:

se face pasăre măiastră;

ia orice înfățișare;

se poate preface că este moartă.

Apa vie, apa moartă și smircelele de măr dulce sunt folosite de fata împăratului Roș:

pentru a-l face pe Harap-Alb să se îndrăgostească de ea;

pentru a-l readuce la viață pe Harap-Alb;

pentru a-l omoră pe Spân;

IV. (15 puncte) Eprimă-ți opinia despre semnificația cuvintelor rostite de Spân și adresate lui Harap-Alb: „ Atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi învie”.

CAPITOLUL 4

Dezvoltarea competențelor de receptare a mesajului oral

4.1. Metode și procedee

Competența de comunicare în limba română reprezintă pentru elevii noștri calea fundamentală spre cunoașterea autentică, bine fundamentată, care este condiția esențială pentru succesul social din viața de adult. Limba română, prin specificul disciplinei, formează la elevi și o altă competență-cheie extrem de importantă pentru universul cognitiv al elevului și al viitorului adult, competența culturală, prin componenta „literatură”, din curriculum.

Parte integrantă și non-disociabilă a competenței de comunicare, componenta de receptare a mesajului oral are însă importanța ei particulară. Dezvoltarea capacității de ascultare activă are un rol deosebit în cadrul orei de limba și literatura romană. Ascultarea activă îmbunătățește comunicarea didactică, ea trebuie practicată în egală măsură de partenerii în educație – profesorul și elevii.

A asculta activ înseamnă, din perspectiva profesorului:

a încuraja vorbitorul prin gestică și mimică atunci când este de acord cu cele afirmate de elev;

a urmări elevul, fără a-l întrerupe, pentru ca acesta să nu-și uite ideea;

a reformula sau a parafraza cele spuse de elev, pentru a verifica dacă a înțeles bine și, totodată, pentru a-i oferi elevului un feedback asupra celor afirmate;

a recapitula ideile exprimate de elev/elevi;

Din perspectiva elevului:

a urmări cu atenție explicațiile profesorului, confirmând prin contact vizual, poziție în bancă, gestică și mimică, interesul manifestat față de cele prezentate;

a formula întrebări clarificatoare, după ce, prin reformulare sau parafrazare, a demonstrat ce a înțeles din comunicarea profesorului;

a demonstra înțelegerea celor expuse prin rezolvarea sarcinilor propuse

a valorifica informațiile primite, prin exprimarea unui punct de vedere personal asupra ideilor discutate.

4.2. FI ȘĂ DE LUCRU

Povestea porcului

Ascultați cu atenție textul înregistrat pe CD. (anexa 1)

Fragmentul audiat este o parte

dintr-un basm b) dintr-o poezie c) dintr-o poveste

Personajele care apar in fragmentul audiat sunt:

………………………………

……………………………….

………………………………

Completați :

1. Indicați sinonimele pe care le-ați auzit în textul audiat al cuvintelor : compasiune, pedeapsă, fidel

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

2. Numiți modul de expunere folosit în text.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3. Ce trăsături ale personajului principal reies din fragmentul audiat?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

4. Formulați o idee principală care se poate desprinde din text.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5. Menționati două figuri de stil pe care le-ați auzit în acest fragment

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Transcrierea textului audiat (un fragment din Povestea porcului)

”- Făt-Frumos! Făt-Frumos! Fie-ți milă de două suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani, cu osânda cea mai cumplită! Și întinde mâna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, să plesnească cercul și să se nască pruncul tău, că nu mai pot duce această nefericită sarcină!

Și când a sfârșit de zis aceste, Făt-Frumos a întins mâna, ca prin somn, și când s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, și ea îndată a născut pruncul, fără a simți câtuși de puțin durerile facerii. După aceasta împărăteasa povestește soțului său câte a pătimit ea de când s-a făcut el nevăzut.

Atunci împăratul, chiar în puterea nopții, se scoală, ridică toată curtea în picioare și poruncește să-i aducă pe hârca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleșug de la împărăteasa lui. Apoi mai poruncește să-i aducă o iapă stearpă și un sac plin cu nuci, și să lege și sacul cu nucile și pe hârcă de coada iepei, și să-i dea drumul. Și așa s-a făcut. Și când a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica și din Talpa-iadului bucățica; și când a picat sacul, i-a picat și hârcei capul.

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moșneagul, crescătorul lui Făt-Frumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos și răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea și care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o așa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul și împărăteasa, și pe lângă dânșii l-au ținut până la sfârșitul vieții lui.

Acum, aduceți-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut și nunta și cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit și nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Și numai cât a gândit Făt-Frumos, și îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul, îmbrăcați iarăși în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Și s-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă, și a ținut veselia trei zile și trei nopți, și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-a sfârșit.

BAREM

1. 5p răspuns corect b) 2. 15 puncte (Făt-Frumos, împăratul, împărăteasa)

1. 15 p (mila, osândă, credincios); 2. 15p (dialogul, narațiunea); 3. 10p (curaj, ambitie, înțelepciune) ; 4. 10p ; 5. 10p (repetiția, epitetul)

Total 90p ; se acordă 10 p din oficiu

CAPITOLUL 5

Dezvoltarea capacității de comunicare lingvistică

Limba româna este o disciplină de învățământ deosebit de importantă, poate cea mai importantă, dacă avem în vedere rolul ei în formarea și dezvoltarea copilului și, mai târziu, a viitorului adult. Înainte de a beneficia de educație, copilul folosește limba pentru a comunica. El comunică prin intermediul limbii cu mama, căci limba este maternă, cu tata, cu toți cei care se află în jurul lui și cu care simte nevoia de a relaționa. Limba este un mijloc de comunicare umană. Obiectivul central al studiului limbii si literaturii române este "dezvoltarea competențelor elementare de comunicare, orală si scrisă a copiilor, precum și familiarizarea acestora cu texte literare si nonliterare". Se urmăreste, în același timp structurarea la elevi a unui ansamblu de atitudini si motivații care vor încuraja si sprijini ulterior studiul limbii și literaturii române.

Noua programa conecteaza studiul limbii române la relațiile comunicării cotidiene propriu-zise, propunând un nou model, cel comunicativ-funcțional. Acest model presupune dezvoltarea integrală a competenței de comunicare.

Conform noii abordări, obiectivele de referintă creează niște repere bine definite a ceea ce înseamnă competența de comunicare la o anumită vârsta. De asemenea, practicile didactice au dovedit că este necesar să accentuăm asupra elementelor de interacțiune în grup, de cooperare, mai curând decât asupra achiziției de noi cunoștințe în plan lingvistic. Activitățile de învățare au fost selectate astfel încât să fie de tip productiv și să ofere o motivație intrinsecă pentru învățare.

Schimbările făcute sunt susținute prin introducerea unor strategii cât mai diverse de predare/învățare, de o nouă modalitate de organizare a timpului școlar pe activități monodisciplinare și transdisciplinare și de utilizarea unor instrumente adecvate de evaluare.

Profesorul de limba și literatura română are rolul de a transfera acest proces al comunicării în sfera creativității.

Creativitatea este un proces psihologic și este strâns legat de aptitudine și predispoziția spre nou. Creativitatea presupune o depășire a ideii de suficiență, tocmai de aceea acest concept este asociat ideii de standard, lucru care stimulează, și procesul de evaluare.

Profesorul de limba și literatura română va urmări în procesul didactic crearea unor situații de comunicare care să aibă ca produse mesaje corecte, clare, expresive și originale. Așadar, creativitatea presupune corectitudine (respectarea normelor ortografice), claritate și expresivitate, și nu în ultimul rând – originalitate. Uneori conceptul de originalitate este confundat cu cel de creativitate, însă, în funcție de etapa de dezvoltare a elevului, gradul de creștere a nevoii de noutate în producerea mesajelor scrise și orale diferă.

Într-o altfel de exprimare, creativitatea presupune talent, iar profesorul trebuie să-l descopere. Creativitatea pornește din latura personală, funcția emotivă, și transfigurează cuvântul, funcția poetică. Practic, profesorul care dorește ca procesul de creare să aibă loc urmărește ca aceste două funcții să se îmbine pe parcursul comunicării.

Ora de limba și literatura română gestionează o serie de itemi care ajută mult creativitatea. E vorba de itemii semiobiectivi și itemii subiectivi, cei din urmă fiind cei mai uzuali. Însă pentru a propune unui elev un item subiectiv (compunere, eseu, idee, argument), profesorul trebuie să construiască pași mărunți în atingerea unui produs final. Pornind de la elementele constitutive ale unei programe școlare (competențe generale, valori și atitudini, competențe specifice și conținuturi asociate acestora, recomandări privind conținuturile învățării și sugestii metodologice), dascălul de limba română urmărește atent procesul de formare a unui individ care are, în final, competența de exprimare scrisă și orală și abilitatea creatoare.

În programa pentru clasa a X-a , ca de altfel în toate celelalte programe pentru anii de studiu din liceu, în secțiunea Valori și atitudini, profesorul este îndrumat să dezvolte „cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare și a încrederii în propriile abilități de comunicare” ale elevului. Acest aspect se construiește încă din primul an de liceu, urmând ca la final, absolventul să treacă printr-un examen de certificare a competenței de exprimare orală și scrisă (prin examenul de bacalaureat).

Comunicarea ocupă un loc central în programele școlare, dimensiunea lingvistică fiind regăsită în secțiunea „elemente de construcție a comunicării”, iar dimensiunea textuală și cea discursivă în secțiunea „comunicare orală” și „scrierea”.

Fenomenul creativității în exprimarea scrisă sau orală reprezintă, în acest sens, o „relație fluctuantă între câmpuri și dimensiuni multiple ale modului nostru de funcționare, atât la nivel mintal (…), cât și la nivel social”. Cu alte cuvinte, creativitatea trebuie înțeleasă, în contextul competenței de comunicare, ca producere de text (a vorbi – rol locutor / a scrie – rol scriptor).

Competența de comunicare reprezintă „un set de strategii sau de procedee creative ce permit înțelegerea valorii elementelor lingvistice în context, o abilitate de a participa la discurs, fie el vorbit sau scris, printr-o desfășurare abilă a cunoștințelor despre funcționarea limbajului” .

Creativitatea în abordarea problematicii comunicării orale/scrise la orele de limba și literatura română în liceu presupune un demers didactic profesionist, implică stimularea elevilor pentru creare, pentru adaptare la situații de comunicare diverse. În acest sens, didactica modernă propune metode și procedee de stimulare a creativității în comunicarea orală și scrisă ca de exemplu dezbaterea, jocul, argumentarea, discursul, interviul, povestirea, dialogul, brainstormingul, ș.a.

Prin oralitatea sa evidenta, prin umorul sau, prin expresivitate si conținut, opera lui Ion Creangă se pretează pe deplin unei astfel de abordări comunicative în care elevul să găsească contextul adecvat pentru o exprimare liberă, dezinhibată, creativă. Atât Amintirile din copilărie cât si Poveștile, Povestirile si basmul Harap Alb constituie pentru profesorii de limba si literatura româna surse inepuizabile pentru elaborarea de fișe pedagogice, de demersuri interactive, de exerciții de comunicare în care elevii să fie motivați să participe activ, dezvoltându-și competențele de exprimare și comunicare.

5.1. PROIECT DIDACTIC

DISCIPLINA: Limba română;

ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare;

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Proza scurtă. Basmul cult;

TEMA: "Povestea lui Harap-Alb" – de Ion Creangă;

TIPUL LECȚIEI: Dezvoltarea competențelor de comunicare

I. COMPETENȚE GENERALE:

• utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în diferite situații de comunicare;

• folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare.

II. COMPETENȚE SPECIFICE:

1. Cognitive:

• elevii vor prezenta probele complexe prin care trece Harap-Alb;

• vor defini basmul ca specie a genului epic;

• vor identifica tema basmului studiat;

• vor recunoaște in text formulele specifice basmului;

• vor explica semnificația cifrei trei in structura basmului;

• vor exprima propriile opinii interpretative pornind de la textul studiat

• vor demonstra caracterul de basm cult al operei

2. Afective:

• vor fi dispuși să recepteze informații noi;

• vor stăpâni informațiile spre a le putea utiliza în caracterizarea personajului;

• vor interioriza noile cunoștințe în sistemul propriu de valori.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

a) Metode și procedee: conversația euristică, explicația, descoperirea, problematizarea.

b) Resurse: Text-suport: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, capacitățile receptive ale elevilor, timp – 50 minute.

c) Forme de organizare: – activitate frontală;

– activitate pe grupe.

d) Mijloace de învățare: Limba română, manual pentru clasa a X-a, fișă de lucru, Fișă cu citate, basmul.

e) Evaluare: continuă.

f) Bibliografie: – "Povestea lui Harap-Alb" – de Ion Creangă

– Limba și literatura română, manual pentru clasa a X-a, Ed. Art, București, 2005.

g) Durata: 50 minute.

DEMERSUL DIDACTIC

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă

Fișa de lucru :

A.Definiție: Basmul este o opera epică in care personaje reale si supranaturale trec prin întâmplări fabuloase pentru a susține ordinea valorică a binelui, totul petrecându-se in cadrul unor repere temporale și spațiale nedeterminate.

B.Tema: Conform celor mai cunoscute definiții, tema basmului este lupta dintre bine și rău, cu triumful binelui.

Exercițiu: Care sunt valorile pe care le impune Harap-Alb?

C. Formulele tipice: Formulele sunt niște expresii ce par adeseori lipsite de sens; în realitate, funcțiile lor in structura basmului sunt foarte precise.

C1.Formule inițiale

……………………………………………………………………………………………..

“Amu cică era odată…”

C2. Formule mediane:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

“Și merg ei o zi, și merg doua și merg patruzeci si nouă.”

“Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este.”

C3. Formule finale:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

“Și a ținut veselia ani intregi, și acu mai ține încă; cine se duce acolo be și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”

Exercițiu: Dați exemple de alte formule tipice întâlnite in basme.

5.2. PROIECT DIDACTIC 2

Clasa : a V-a

Disciplina: Limba română

Tipul lecției: de formare a priceperilor și a deprinderilor

Timpul: 45 min

Subiectul: Exerciții de dezvoltare a capacităților comunicative în baza textului „La cireșe” de I. Creangă.

Aspecte de motivare:

~Intrinsecă – Cireșul (macheta) cu cireșe (naturale) vor suscita atenția pe parcursul lecției, valorificînd opera literară.

~Extrinsecă – Ideile expuse vor servi drept exercițiu de optimizare a comunicării în societate.

Strategii didactice:

a) Metode și procedee de predare –învățare:

Euristice – conversația euristică

Problematizarea

Jocul didactic

Vizionarea secvenței de film

Jocul Aventura

Jocul Moșul cu pălărie

b) Metode practice:

Descoperirea

Conferința de presă

Analiza SWOT

Audiția

c) Metode de evaluare:

Brainstormingul

Observarea curentă

Verificarea orală

Aprecieri verbale

Scrisoarea deschisă

d) Mijloace de învățămînt:

Mijloace de învățămînt obiectuale – tablă, cretă, foi albe AX4

Mijloace de învățămînt – imagistice –manualul, postere

Video – Televizor, DVD, Filmul Amintiri din copilărie , după povestirea lui I. Creangă

e) Forme de organizare:

Frontal (macro-grupuri)

În perechi

Individuală

În grupuri

Demersul lecției

CAPITOLUL 6

Dezvoltarea capacității de producere de texte compoziționale

Compozițiile școlare, indiferent de ciclul de învătământ la care se practică, trebuie concepute ca instrumente de folosire a limbii în actul viu al comunicării. Studiul abstract al limbii trebuie să lase locul cultivării mijloacelor practice și creative de exprimare.

In contextul orei de limba și literatura română, urmărind cunoașterea operei literare prin contactul intim al elevilor cu textul, compozițiile ar trebui să devină mijloace de receptare creatoare a literaturii. Scopul studierii literaturii înșcoală este modelarea personalității omului prin inițierea într-o modalitate specifică de expresie și prin stimularea creativității. Producerea de texte compoziționale poate contribui la realizarea acestui scop.

Cunoștințele generale ale elevilor consttuie esența acestor compoziții. Sursele documentării sunt multiple, în special în era informației în care biblioteci întregi pot fi vizualizate și cărți pot fi citite prin simpla accesare a internetului. Munca de documentare presupune însă tehnici special de căutare, de selecție, de sinteză. In această perspectivă, compozițiile trebuie concepute ca parte integrantă a activității de inițiere a elevilor în tehnica studiului individual.

Elaborarea unui text scris/compuneri presupune familiarizarea cu cartea, extragerea ideilor dintr-un text, comentarea acestora, stabilirea unui plan, iar apoi elaborarea propriu-zisă. Punând elevii în situația de a exersa sistematic producerea de texte compoziționale, se impune numaidecât formularea altei cerințe de ordin metodologic : incitarea elevilor de a compune în conformitate cu propria lor individualitate și originalitate. Elevul învață să fie original dacă se descoperă pe sine în actul imitării modelelor. Contactul cu modelele constituie așadar o cerință indispensabilă în practica însușirii tehnicii compoziției. În consecință, compozițiile școlare trebuie să cuprindă o gamă variată de exerciții de la simplul rezumat până la sinteză, de la scrisoarea personală la procesul verbal, de la informație până la cronică.

A redacta ănseamnă a scrie un text de o anumită întindere respectând regulile gramaticale și ortografice specifice unei limbi pe baza unui plan de desfășurare a ideilor referitoare la un anumit subiect. Formularea în scris a ideilor în cuvinte, prpoziții, alineate, paragrafe, presupune o tehnică anume care implică mai multe aspecte cum ar fi

Folosirea vocabularului adecvat

Respectarea normelor gramaticale

Respectarea normelor ortografice și de punctuație

Respectarea cerințelor cu privire la folosirea citatelor

Adoptarea unui stil adecvat

Așezarea funcțională a textului în pagină

Opera lui Ion Creangă constituie o sursă inepuizabilă pentru dezvoltarea la elevi a acestei competențe de producere de texte compoziționale. Pornind de la textul lui Creangă se pot realiza elaborări de analize literare și științifice, comentarii literare, caracterizări de personaje, paralele între opera lui Ion Creanga și alți scriitori de aceeași factură sau între anumite fragmente literare. Deasemenea se pot realiza eseuri, lucrări de sinteză, comunicări științifice.

În egală măsura, componenta de creativitate poate fi dezvoltată prin anumite cerințe cum ar fi schimbarea finalului unui basm/poveste/povestire într-o manieră originală sau atribuirea unor alte calități unui personaj și rescrierea acelui text dintr-o nouă perspectivă etc.

O importanță deosebită o are evaluarea acestor creații ale elevilor. Actul evaluării este un moment de feed-back și un mijloc de verificare, apreciere sau măsurare a progresului realizat de elevi, caracterizat printr-o latură motivațională – recompensarea elevilor

Pentru reducerea divergențelor de apreciere și notare, se impune adoptarea unor grile de control și conceperea unui barem de corectare. Dacă criteriile de evaluare sunt transparente, atunci și aprecierea rezultatelor școlare va fi obiectivă. În primul rând, o evaluare corectă și riguroasă a scrierilor elevilor reglează actul educativ, procesele de predare și activitățile de învățare. În al doilea rând, aprecierea profesorului are influențe pozitive sau negative asupra elevilor, îi poate stimula sau descuraja.

Modalitățile de evaluare urmăresc în general două aspecte esențiale: cuantificarea textelor finite, a produselor scrierii și evaluarea procesului scrierii (încercările inițiale, variantele, revenirile, reorganizarea unor idei, fapte, argumente sau opinii, modificarea planului inițial, etc).

Compunerile elevilor sunt apreciate pe baza unui barem de evaluare și de notare prestabilit de către dascăl. Se evaluează conținutul lucrării: ideile, elementele de structură ale unui text, prezentarea detaliată și nuanțată a unei opere sau a unor compoziții personale, formularea unor puncte de vedere clare și argumentate, acordându-se un punctaj mai mare pentru originalitate, acuratețea și logica expunerii.

La ora de limba română, profesorul manifestă întotdeauna o atenție sporită pentru redactarea compunerii: organizarea ideilor în scris, abilitățile de analiză și argumentare, utilizarea limbii literare, ortografia, punctuația, așezarea corectă în pagină, lizibilitatea și încadrarea în limita maximă de spațiu indicată. Acestea sunt criteriile de evaluare luate în considerare de către fiecare corector la examenul de bacalaureat. Baremul de evaluare și notare se aplică ultimului subiect, elaborarea unui eseu structurat sau liber ce vizează aspecte de analiză tematică, structurală și stilistică a operelor literare studiate, aparținând autorilor canonici sau speciilor literare menționate în programa pentru bacalaureat. Stabilirea baremului sau a schemei de corectare și notare se concretizează prin fixarea punctajului pentru fiecare item. În cazul itemilor subiectivi care presupun un nivel ridicat de originalitate în elaborarea eseului, se acordă punctaje pentru componentele fiecărui item în parte. Cu timpul, fiecare profesor își organizează propriul sistem de predare și evaluare, organizând judicios fiecare test, lucrare de control sau teză, prin raportare la conținuturile parcurse într-un interval de timp, în conformitate cu programele școlare, cu competențele de evaluat, în funcție de nevoile și pregătirea clasei. În ceea ce privește evaluarea textelor redactate de către elevi, există o perspectivă dihotomică asupra produselor scrierii: una este centrată asupra conținutului compozițiilor și alta este axată asupra suprafețelor textuale (exprimare, scriere, ortografie, punctuație).

Orice activitate de scriere reprezintă o formă de exprimare a experienței de viață, a ideilor, opiniilor și soluțiilor personale. . Elevii trebuie să fie motivați și stimulați să redacteze eseuri, scrisori, comentarii literare, chiar dacă fac greșeli de ortografie, de punctuație sau dacă nu respectă echilibrul dintre cele trei componente ale textului (introducere, cuprins și încheiere). Aceste deficiențe se pot remedia în lecțiile de limbă prin corectarea greșelilor din unele teme sau compuneri, utilizând fișe de lucru, planșe demonstrative, tabele, liste cu diferite reguli. Exprimarea corectă, clară și nuanțată a elevilor implică cunoștințe de vocabular, fonetică, morfologie, sintaxă și ortografie.

Pe lângă conținutul mesajului, profesorul acordă o importanță mai redusă aspectelor formale ale textului (respectarea normelor limbii literare actuale, registrul stilistic adecvat cerinței, respectarea normelor de exprimare, ortografie și punctuație, așezarea corectă în pagină). Aprecierea și notarea textelor finite se poate efectua pe baza unor grile de control și evaluare, în funcție de specificul textului, dar și prin integrarea unor criterii generale care să cuantifice mai ales conținutul și, într-o măsură mai mică, aspectul formal, estetic al discursului scris al elevului.

Aceste criterii generale de evaluare ale textului finit sunt:

Criteriul conținutului: evaluarea se realizează în funcție de gradul de adecvare la o temă dată sau aleasă de elev (conținutul textului, pertinența și substanța mesajului: justețea, claritatea și coerența ideilor, exemplelor, imaginilor).

Criteriul pragmatic sau discursiv: compunerea este evaluată în funcție de gradul de adecvare la situația de comunicare presupusă de specia literară sau numită de elev/profesor.

Criteriul structurii textuale: evaluarea lucrării se desăvârșește dintr-o perspectivă dublă; a macrocoerenței (raportul dintre paragrafe, echilibrul dintre părți, ordinea secvențelor, calitatea introducerii și a încheierii) și din perspectiva microcoerenței (decupajul în paragrafe și fraze, modificările de ton, prezența unor explicații sau imagini concludente).

Criteriul lingvistic: produsul scrierii este măsurat din punct de vedere lexical și gramatical (proprietatea și varietatea termenilor, construcția corectă a propozițiilor, a frazelor, aplicarea regulilor de ortografie și punctuație).

Criteriul estetic: evaluarea textului se face după aspectul exterior (așezarea în pagină, scris lizibil).

Dintre modalitățile alternative de evaluare se disting: portofoliul, proiectul și fișele de autoevaluare. Încă din denumirea lor de metode alternative sau complementare de evaluare reiese faptul că acestea se constituie într-o alternativă viabilă la formulele evaluative tradiționale, care încă sunt dominante în practica școlară a zilelor noastre. Avantajele utilizării acestor metode sunt variate; elevii își demonstrează cunoștințele, dar și abilitățile, priceperile și deprinderile. În mare parte, aplicarea acestor metode produce eliberarea de tensiunile, emoțiile și tonusul afectiv negativ care însoțesc formele tradiționale de evaluare. În cadrul unor astfel de metode, elevii sunt implicați activ atât în realizarea unor materiale, acțiuni prin care își dezvăluie personalitatea, cât și prin propria evaluare, reflectând asupra muncii depuse și asupra progreselor înregistrate.

Sugestii de texte compoziționale pornind de la opera lui Ion Creangă :

6.1. Paralela 

Realizați o paralelă între basmul popular Făt-Frumos cu părul de aur și basmul Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă (clasa a X-a) din perspectiva temei. Făt-Frumos (basmul popular Făt-Frumos cu părul de aur) și Harap-Alb (Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă), exponenți ai luptei pentru bine vor fi în final caracterizați în paralel în două fișe ale personajelor

Model pentru fișe:

1. Notele caracteristice fiecărui personaj, acestea vizând:

– locul ocupat de personaje în ansamblul acțiunii (principale);

– gradul și modalitățile de transfigurare a realității (ambele personaje sunt fictive);

– originea socială: Făt-Frumos (origine socială necunoscută: e găsit de un pustnic în pădure), Harap-Alb – fiu de crai);

– structura afectiv-intelectivă și de caracter a personajelor (se vor extrage citate din text):

a) Făt-Frumos – stăpânit, inteligență bine marcată, pragmatic, idealist;

b) Harap-Alb – afectiv, inteligență mai puțin marcată la începutul operei, bine marcată pe parcurs, din momentul în care își alege însoțitorii de drum, inițial loial, ulterior – pragmatic și nonconformist.

– problema cu care se confruntă personajele (Făt-Frumos este renegat de împărat, Harap-Alb devine prin jurământ sluga Spânului).

– comportamentul manifestat în situații concrete (Făt-Frumos – comportament demn de urmat / exemplar, Harap-Alb – comportament nedemn când se lasă păcălit de Spân și exemplar când înfruntă ursul și în alte situații);

– trăsături de caracter manifestate în diverse situații:

a) Făt-Frumos:

• viteaz și curajos în luptă cu dușmanii împăratului;

• discret în recuperarea valorilor;

• șiret (le dă cumnaților lapte de oi);

• precaut (le pune pecetea pe spinare ginerilor împăratului);

• milostiv (când îi iartă pe cumnații săi);

b) Harap-Alb:

• neinițiat în ale vieții și, ca urmare, credul (cade în mrejele Spânului);

• curajos și viteaz (biruie ursul, depășește toate obstacolele);

• înțelept (urmează toate sfaturile bune ce îi sunt date);

• devotat prin jurământ stăpânului său;

– felul în care personajele soluționează problema (deși ambele personaje sunt ajutate de ființe, lucruri fantastice, ele reușesc datorită faptului că sunt înzestrate cu trăsături de caracter excepționale și slujesc binelui);

– tipul general-uman pe care îl reprezintă personajele (ambele sunt personaje supranaturale, legendare, reprezentând eroul care luptă cu forțele răului, recuperând astfel valorile pierdute / pereclitate).

Notițele făcute pe fișe le oferă elevilor șansa de a elabora fără mari dificultăți compunerea-paralelă abordată. Cât privește etapa a II-a, redactarea propriu-zisă a compunerii, se va ține cont de faptul că simultaneitatea este trăsătura de fond a unei compuneri-paralelă (o manifestare de comportament a unui personaj, de exemplu, va fi comparată și analizată simultan cu o manifestare de comportament a altui personaj, după care se va trece la compararea altor date). În scopul formării deprinderilor de analiză simultană, încă la etapa de pregătire elevii vor fi puși în situația de a formula oral enunțuri ce scot în relief asemănările și deosebirile dintre cele două personaje (de ex., „În mod asemănător se comportă și Harap-Alb”), relația cauză – efect (de ex., „…de aceea ambele personaje reprezintă prototipul…”). Pentru a-i ajuta să alcătuiască astfel de enunțuri, profesorul le va pune la dispoziție un inventar de cuvinte și îmbinări, care ilustrează:

– asemănarea / comparația: asemenea, în mod asemănător, similar, într-o manieră similară, la fel cu / și, în comparație cu, deopotrivă, ca și, tot așa și, așijderea.

– contrastul / diferențierea: cu toate acestea, fără îndoială, spre deosebire de, în contrast cu, în mod contrar, pe de altă parte, în timp ce, dar.

– exemplificarea: de exemplu, pentru a ilustra, pentru a exemplifica, în general, în particular, anume, în mod special, potrivit cu.

– adăugirea de idei: mai mult, în plus, pe lângă, în continuare, apoi, ca și, și… și…, atât… cât și…

– relația cauză – efect: de aici, (deci) rezultă, de aceea, prin urmare, astfel, apoi, în consecință, ca urmare, potrivit cu, în concluzie, ca rezultat, drept urmare, deoarece.

Formularea unor concluzii pe marginea ideilor emise, susținerea punctului propriu de vedere enunțat printr-o referință la critica literară (de ex., „Harap-Alb este un erou al unui mic roman de formare spirituală, cu subiect fabulos” – E. Simion) reprezintă partea finală a compunerii, numită în mod tradițional încheiere. De reținut că citatele / referințele critice vor fi selectate încă la etapa pregătirii pentru compunere și discutate în clasă.

6.2. Eseul

1. Realizați un eseu argumentativ în care să vă exprimați opinia cu privire la importanța jocului în formarea omului.

2. Realizați un eseu de opinie cu titlul : Copilăria – spațiul amintirilor noastre afective

3. Exprimați-vă opinia despre valoarea estetică a unei scrieri în proză de Ion Creangă, prin dezvoltarea a argumente privind structura textului narativ și|sau limbajul prozei narative.

4. Realizați o paralelă între universul copilăriei lui Creangă și cel al generației actuale

MODEL DE LUCRU 1 Scrieți un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularitățile basmului cult, prin referire la opera literară Harap-Alb, de Ion Creangă

În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:

– precizarea a două caracteristici ale speciei literare basm, existente în opera literară studiată;

– prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente de construcție a subiectului și/ sau ale compoziției (de exemplu: acțiune, secvență narativă, conflict, relații temporale și spațiale, construcția personajelor, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.);

– evidențierea relațiilor dintre două personaje reprezentative pentru basmul cult ales;

– exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema în basmul cult.

Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.

Pentru conținutul eseului – 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerință/ reper); pentru redactarea eseului – 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

MODEL DE LUCRU 2

Scrieți un eseu argumentativ pornind de la Povestea lui Harap-Alb, având ca titlu:

Basmul cult sau un mod original de raportare la lume

PLANUL ESEULUI

DEFINIȚIA ȘI CARACTERISTICILE BASMULUI – operă epică în proză, având ca temă lupta dintre bine și rău, finalizată cu victoria binelui, în care personajele și întâmplările au caracter fabulos.

basmul provine din literatura populară, opera cultă asemănându-se cu cea populară prin:

formă: prezența formulelor specifice

conținut:

amestecul de realitate și fabulos;

personajele simbolice, reprezentative pentru cele două forțe guvernante: binele și răul;

prezența unor teme și motive specifice: lupta dintre bine și rău, călătoria, probele, obiecte și făpturi cu puteri supranaturale;

FORMULAREA IPOTEZEI – Povestea lui Harap+Alb de Ion Creangă este basm cult, având caracteristicile tiparului acestei specii literare, dar înregistrează și elemente originale, în special în privința viziunii despre lume și a modalității de expresie.

FORMULAREA ȘI DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR

Particularitățile de structură și de compoziție ale textului sunt specifice basmului.

formula inițială și cea finală sunt orientate spre crearea imaginii unei lumi verosimile;

atitudinea naratorului este (auto)ironia, ca în operele realiste;

acțiunea este concentrată în episoade narative, înlănțuite în funcție de etapele narative: deznodământul unuia este intriga următorului episod;

toate evenimentele sunt probe inițiatice pentru personajul principal;

FISA DE LUCRU: ION CREANGĂ, POVESTEA LUI HARAP-ALB

Tema și viziunea despre lume

Cum se spune la noi în țărănește…

Pre-text

Notează două-trei proverbe despre destin/soarta omului și numește, pentru fiecare dintre ele, câte un basm cult din literatura universală, care transmite un mesaj asemănător.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Con-text

– Câte a dat Dumnezeu, Harap-Alb, zise Sfânta Duminică; așa a trebuit să se întâmple și n-ai cui bănui: pentru că nu-i după cum gândește omul, ci după cum vrè Domnul. Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum cum e necazul.[…] Zică cine-a zice și cum vrè să zică, dar când este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iar dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. Mă rog, ce mai la deal, la vale? Așa e lumea asta și , de-ai face ce-ai face, rămâne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. Vorba ceea: „Zi-i lume și te mântuie”.

(Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)

Formulează, în două-trei enunțuri, mesajul fragmentului dat.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Alege dintre variantele următoare pe cea potrivită convingerii tale:

Concepția Sfintei Duminici despre lume este pesimistă/ firească / optimist/ desprinsă din morala țărănească/ citadină.

Argumentează alegerea, integrând și conceptele bine-rău, destin, bildungsroman.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Extra-text

Realizează un eseu argumentativ, de 15-20 de rânduri, despre tema și viziunea despre lume a basmului Povestea lui Harap-Al, pornind de la ideile exprimate de George Călinescu în fragmentul critic următor: “Fantasticul e tratat realistic, cu culoare locală, țărănească […] Efectul literar vine din originala alăturare a miraculosului cu cea mai specifică realitate și e din câmpul comicului”.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL 7

O perspectivă transdisciplinară

La orele de literatură română, noțiunile de interdisciplinaritate, pluridisciplinaritate și transdisciplinaritate sunt intrinseci demersurilor de interpretare a unor texte artistice. Înțelegerea corectă a acestor concepte este de o mare importanță nu numai pentru realizarea analizelor și comentariilor cerute de curriculumul școlar, ci chiar pentru procesul lecturii în sine. De multe ori profesorul / elevii sunt nevoiți, prin însuși caracterul operei, să facă anumite conexiuni între diferite discipline, să transfere metode din diverse domenii ale cunoașterii în cel al literaturii și să le aplice în vederea interpretării textului literar.

Se stie că opera literară reprezintă un complex de sensuri și semnificații care se cer interpretate, descifrate, clarificate și înțelese. Pentru determinarea lor se apelează la diverse discipline auxiliare: istorie, filozofie, psihologie, mitologie, semiotică, stilistică, poetică etc.

Formarea în procesul studierii textului literar a unei viziuni unitare despre lume presupune relevarea afinităților ce există între anumite discipline. Astfel, după afirmația lui Corneliu Crăciun, „abordarea transdisciplinară corespunde specificului timpului actual, definit printr-o de estompare a granițelor între domenii” [1]. În cazul literaturii perspectiva transdisciplinară presupune transgresarea spațiului literaturii și situarea în domeniul celorlalte arte. Analiza unei ilustrații la operă compararea unei ecranizări cu textul literar propriu-zis vizionarea unui spectacol, punerea în scenă de către elevi a unui tablou / act sunt câteva dintre multiplele posibilități de manifestare a transdisciplinarității.

În concluzie, izolarea obiectului cunoașterii fragmentează perspectiva și afectează unitatea cunoașterii. Stabilirea unor punți de legătură, a unor canale de comunicare între diferite discipline, pe lângă faptul că reprezintă un obiectiv important al studierii literaturii în școală, generează noi dimensiuni de interpretare a textului artistic, îi ajută pe elevi să înțeleagă semnificația comunicării artistice prin cuvânt în raport cu celelalte moduri / tipuri de comunicare.

________________________________

Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu, Editura Emia, Deva, 2004, p. 180.

7.1. Literatura română – Literatura franceză – Literatura engleză

Cititi cu atentie cele trei texte de mai jos :

“The new students are greeted at the castle door by Professor McGonagall, who tells them they'll soon be sorted into their houses. All Hogwarts students live in one of four residences: Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw, or Slytherin. And each house has its own team for Quidditch. The houses are in a yearlong competition with one another to acquire the most points, which are earned by success in Quidditch games and given by teachers for academic achievement, and lost for student infractions, in order to win the House Cup awarded at the end of the year. As the students enter Hogwarts, ghosts appear in the hallway. The students are led to the Great Hall, where the entire school waits for them. They see an old pointy hat on a stool. When the students try on the Sorting Hat, it announces the house in which they are placed. Harry becomes very nervous.” (Harry Potter and the Sorcerer's Stone – J.K. Rawling)

« Le collège me sembla immense… D'interminables corridors, de grands porches, de larges escaliers avec des rampes de fer ouvragé…, tout cela vieux, noir, enfumé… Le portier m'apprit qu'avant 89 la maison était une école de marine, et qu'elle avait compté jusqu'à huit cents élèves, tous de la plus grande noblesse. Comme il achevait de me donner ces précieux renseignements, nous arrivions devant le cabinet du principal… M. Cassagne poussa doucement une double porte matelassée, et frappa deux fois contre la boiserie. Une voix répondit : " Entrez ! " Nous entrâmes. C'était un cabinet de travail très vaste, à tapisserie verte. Tout au fond, devant une longue table, le principal écrivait à la lueur pâle d'une lampe dont l'abat-jour était complètement baissé. » (Le Petit Chose – Alphonse Daudet)

« — Iată, copii, școala și sfânta biserică, izvoarele mângâierii și ale fericirii sufletești; folosiți-vă de ele și vă luminați, și pe Domnul lăudați!

Aceste vorbe, rostite de gură domnească, au brăzdat adânc inima norodului adunat acolo, și fără întârziere școala s-a umplut de băieți doriți de învățătură, între care eram și eu, cel mai bun de hârjoană și slăvit de leneș; leneș fără pereche mă făcusem, căci mama, după câtă minte avea, nu se îndura să mă mai trimită acum nici la o cofă de apă, numai să învăț carte și să mă fac popă, ca părintele Isaia Duhu, profesorul nostru. Bun mai era și părintele Duhu, când se afla în toane bune, Dumnezeu să-l ierte! Pus-a el băieții în rânduială cum nu mai văzusem până atunci; cumpăra-ne el vara, din banii săi, cofe de zmeură și fel de fel de puricale de ne da să mâncăm, și mai în toată sâmbăta ne încărca în o droagă de-a Mănăstirii Neamțului și ne ducea la stăreție, să dăm examen dinaintea starețului Nionil, un bătrân olog, care ne sfătuia cu duhul blândeții să ne ținem de ceaslov și psaltire; căci toate celelalte învățături, zicea el, sunt numai niște ereticii, care mai mult amărăsc inima și tulbură sufletul omului. Dar fost-a scris părintelui Duhu să nu asculte în totul sfaturile cuviosului stareț, ci să ne învețe și câte oleacă de aritmetică, de gramatică, de geografie și din toate câte ceva, după priceperea noastră. » (Amintiri din copilarie – Ion Creanga)

Identificați elementele de descriere a școlii în cele trei texte :

a)………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………..

b)…………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………

c)…………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………..

Cu ajutorul elementelor din text încercați să conturați portretul elevului/profesorului din fiecare școală :

a)……………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………….

b)…………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………….

c)…………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………….

Pe baza datelor obținute, lucrând în echipă, redactați un text de 10 rânduri în care să imaginați cum se desfășoară o oră în acea școală

Cărei școli prezentate în fiecare din cele trei texte corespund fiecare din cele trei imagini ? Justificați pe baza unor informații obținute din text.

7.2. Literatura română – Arte vizuale

1. Pe baza imaginilor de mai jos încercați să reconstituiți momentele subiectului din basmul Harap-Alb de Ion Creangă

2. Ce secvențe din diegeză lipsesc ? Ce rol au ele ?

3. Respectă acest basm tiparul narativ ? Argumentați.

4. Asociază numele uriașilor (imagini autentice ale țăranilor humuleșteni) cu posibilele lor semnificații :

a) Gerilă 1. Distingerea esenței dincolo de aparență

b) Ochilă 2. Setea de adevăr, de cunoaștere

c) Setilă 3. Foamea de cunoaștere, de adevăr

d) Păsări-Lăți-Lungilă 4. Obiectivitatea și luciditatea gândirii

e) Flămânzilă 5. Flexibilitate, mobilitate si adaptabilitate

CONCLUZII

Ion Creangă rămâne, în literatura română din secolul al XlX-lea, un autor al unei opere complexe în care se manifestă un scriitor cult, o conștiință spontană, un moralist clasic, dublat de un umorist talentat, de o jovialitate cuceritoare. Considerat, rând pe rând, culegător de basme, rapsod popular, geniu oral, Creangă scapă, în mod evident, unei caracterizări unice. Opera sa nu se raportează la nimic din ce s-a scris în literatura română, constituindu-se într-un micro-univers închis și inexplicabil. Ibrăileanu îl numește ”un Homer al nostru", opera sa fiind o epopee" în care trăiesc credințele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului". Toate acestea conferă operei lui Ion Creanga multiple valențe formative și educative exploatate dintotdeauna de profesori în cadrul orelor de limba și literatura română.

În activitatea sa didactică și de autor de cărți școlare, de aproape un sfert de veac, Creangă se dovedește un deschizător de drumuri pentru că a luptat împotriva învățării mecanice prin stimularea gândirii elevilor și participarea lor activă la lecții, a fost unul din inițiatorii literaturii pentru copii din România, valoroasă pentru formația viitoare a tinerilor, a recomandat cunoașterea individualității copiilor și respectarea particularităților de vârstă, a precizat rolul învățătorului, acela de a lumina mintea copiilor, de a-i învăța să cunoască lumea reală și de a le forma deprinderi practice, a demonstrat importanța pe care o are practica școlară pentru generalizarea experienței pozitive și stimularea creației pedagogice.

Ion Creangă a fost un spirit deschis spre teoriile și inovațiile din pedagogia întregii lumi pe care ar fi dorit să le știe aplicate și la noi, dar, înainte de toate, a fost un om îndrăgostit de profesia sa și de copii, un om legat prin toate fibrele ființei lui de pământul pe care s-a născut, de tradițiile populare. El sublinia în “Povățuitoriu la cetire prin scriere” că “scopul școalei este – și poate cel mai esențial – de a învăța și de a păstra cu cea mai mare sfințenie limba națională, de care se leagă tot trecutul unui popor – cu datinile străbune, jocurile, cimiliturile, proverbele, legendele și cântecele populare cele pline de dulceață”. În acest fel, pedagogul practician îl dublează pe scriitorul de valoare universală.

În această lucrare de gradul I am încercat să prezentăm, în partea teoretică, inepuizabila sursă de cunoaștere pe care opera lui Creangă o reprezintă, capacitatea ei de a transmite valori și principii etern valabile, potențialul ei de a redeschide elevilor apetitul pentru lectură.

La o re-lectură a "Amintirilor din copilărie" suntem uimiți de fiecare dată de faptul că această operă literară este vie și proaspătă, iar mulțimea de arhaisme, regionalisme, în loc să o decontemporaneizeze, să o marginalizeze, o îmbogățesc în semnificații. Totul este viu și proaspăt, în această operă, ca și cum ar fi scrisă ieri și nu acum un veac. Însușirile acestea ale textului fac ca Amintirile să fie o operă de o valoare formativă incontestabilă.

În universul poveștilor întâlnim un climat afectiv, reconfortant și senin, clădit cu inocența și frumusețea vârstei. Prin valoarea educativă, estetică și literară, universul poveștilor constituie o exemplară sursă de îmbogățire a minții și spiritului cititorului copil de pretutindeni. Dintre creațiile literare în proză, basmele și poveștile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până aproape de adolescență. Valoarea instructiv-educativă a poveștilor este deosebită. Ele aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter, la formarea personalității copiilor. Exprimând înțelepciunea și năzuințele poporului, necazurile și bucuriile sale, lupta cu forțele naturii, relațiile dintre oameni, poveștile îi ajută pe copii să înțeleagă complexitatea aspectelor vieții. Ințelegând conflictul dintre cele două forțe care apar în unele povești, micii cititori își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hotărâre, perseverență, hărnicie. Literatura, ca artă a cuvântului, prin intermediul căreia realitatea este recreată în toată complexitatea ei, oferă cititorilor, un întreg univers de gândire și sentimente, de aspirații.

Partea practică a acestei lucrări se constituie într-o colectie de planuri de lecție, de proiecte pedagogice și fișe de lucru menite să ilustreze bogăția inepuizabilă a operei lui Creangă ca sursă de cunoaștere, de înțelegere și aprofundare, de educație și formare morală.

În concluzie, opera lui Ion Creangă, prin originalitatea și diversitatea ei, ar trebui să constituie pentru orice profesor de limba română, un reper permanent, un punct de plecare pentru un demers constructiv, creativ, educativ, pentru o eternă lectură și re-lectură ce vor deschide mereu orizonturi noi și semnificații nebănuite.

BIBLIOGRAFIE

Albulescu, Ion (2008), Pragmatica predării, activitatea profesorului între rutină si creativitate, Editura Paralela 45, Pitești

Apostolescu, Mihai, (1978), Ion Creangă între mari povestitori ai lumii, editura Minerva, Bucuresti

Bidu-Vrănceanu, Angela (2005), Dictionar de științe ale limbii, Editura Nemira, Bucuresti

Bocoș, Mușata (2007) Teoria și metodologia instruirii și teoria și metodologia evaluării, repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela 45 Pitești

Bratu, Savin (1968), Ion Creanga, Editura Tineretului, București, Carpov, Maria (1999), Prin text, dincolo de text, Editura Universității, Al. I. Cuza, Iași

Boutière, Jean (1930), La vie et l’œuvre de Ion Creanga, Paris

Boutière, Jean (1976), Viața și opera lui Ion Creangă, București, Editura Junimea

Călinescu, George (1973), Ion Creangă (Viața și opera), București, Editura Eminescu

Călinescu, George (1982), Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva

Călinescu, Matei, (2007), A citi, a reciti, Către o poetică a (re)lecturii, Editura Polirom

Ciopraga Constantin (1977), Antologie prefață, tabel cronologic și bibliografie – Ion Creangă, Editura Eminescu, București

Cornea, Paul (1998), Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iași Creangă și copiii, (1995), Editura Portile Orientului, Iași

Creangă, Ion (1976), Povestiri, Editura Mineva, București

Creangă, Ion (1974), Povești, Editura Mineva, București

Creangă, Ion (1957), Amintiri din copilărie, Editura Tineretului, București

Creangă, Ion (1985), Povești. Amintiri. Povestiri. Editura Minerva, București

Constantinescu, Nicolae (1983), Texte comentate – Ion Creangă – Povestea lui Harap Alb – Editura Albatros, București

Crețu, Daniela, Nicu, Adriana (2004), Pedagogie și elemente de psihologie, Editura Universității “Lucian Blaga” Sibiu

Diaconu, Mircea A. (2002), Ion Creangă – Nonconformism și gratuitate, Editura Dacia, Colecția Discobolul

Dumitrescu-Bușulenga, Zoe, Ion Creangă, Editura pentru literatură Epureanu Georgiana (2011)

Flueraș, Vasile (2005), Teoria și practica învățării prin cooperare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Goia, Vistian (2002), Didactica Limbii și Literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Goia, Vistian, Drăgotoiu, Ion (1995), Metodica Predării limbii și literaturii române, Editura didactică și pedagogică București

Grădinaru, Dan (2002), Creangă – Monografie, Editura Alfa

Ilica Anton, (2004), Pedagogia lecturii, Editura Universității ”Aurel Vlaicu”, Arad

Moț, Mircea, Ion Creangă și impactul cu cititorul, Editura Paralela 45

Nicola, Ioan (1996), Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București

Oprea, Crenguța – Lăcrămioara (2008), Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București

Pamfil, Alina (2003), Limba și literatura română în gimnaziu, structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca

Pamfil, Alina (2008) Limba și literatura română în gimnaziu, Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Pitești, p. 108

Parfene, Constantin (1999) Metodica studierii limbii și literaturii în școală, Ghid teoretico-aplicativ, Editura Polirom, Iași, p. 166

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a IX-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, 2009

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a X-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, 2009

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a XI-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, nr. 3252/13.02.2006

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a XII-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, nr. 5929/22.12.2006

Programe școlare, Limba și literatura română, clasele a V-a – a VIII-a, aprobată prin OMEC nr. 4237/2009

Streinu, Vladimir, (1969), Clasicii noștri, Editura Tineretului, București Studii despre Ion Creangă (1973), vol. I, II, Ediție îngrijită, prefață și bibliografie, Dan Ilie, Editura Albatros, București

Ungureanu, Gh. (1964), Ion Creangă, Documente, București, Editura pentru literatură

Vianu, Tudor, (1988), Arta prozatorilor români, pag 88-95, București, Editura Minerva

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnata, Liliana Brătianu, declar pe propria-mi răspundere că am realizat personal prezenta lucrare și nu am folosit alte surse în afara celor menționate în bibliografie. Prelucrările parafrazate și citările se regăsesc în notele referitoare la sursele bibliografice.

De asemenea, declar că această lucrare nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

PROLEPSA

Pentru elaborarea acestei lucrări, s-a ținut cont de Ghidul de realizare a lucrării metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic I, sugerat de DPPD Sibiu, structurat în conformitate cu Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, Anexa la OM Nr. 5720/20.10.2009, art. 67.

BIBLIOGRAFIE

Albulescu, Ion (2008), Pragmatica predării, activitatea profesorului între rutină si creativitate, Editura Paralela 45, Pitești

Apostolescu, Mihai, (1978), Ion Creangă între mari povestitori ai lumii, editura Minerva, Bucuresti

Bidu-Vrănceanu, Angela (2005), Dictionar de științe ale limbii, Editura Nemira, Bucuresti

Bocoș, Mușata (2007) Teoria și metodologia instruirii și teoria și metodologia evaluării, repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela 45 Pitești

Bratu, Savin (1968), Ion Creanga, Editura Tineretului, București, Carpov, Maria (1999), Prin text, dincolo de text, Editura Universității, Al. I. Cuza, Iași

Boutière, Jean (1930), La vie et l’œuvre de Ion Creanga, Paris

Boutière, Jean (1976), Viața și opera lui Ion Creangă, București, Editura Junimea

Călinescu, George (1973), Ion Creangă (Viața și opera), București, Editura Eminescu

Călinescu, George (1982), Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva

Călinescu, Matei, (2007), A citi, a reciti, Către o poetică a (re)lecturii, Editura Polirom

Ciopraga Constantin (1977), Antologie prefață, tabel cronologic și bibliografie – Ion Creangă, Editura Eminescu, București

Cornea, Paul (1998), Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iași Creangă și copiii, (1995), Editura Portile Orientului, Iași

Creangă, Ion (1976), Povestiri, Editura Mineva, București

Creangă, Ion (1974), Povești, Editura Mineva, București

Creangă, Ion (1957), Amintiri din copilărie, Editura Tineretului, București

Creangă, Ion (1985), Povești. Amintiri. Povestiri. Editura Minerva, București

Constantinescu, Nicolae (1983), Texte comentate – Ion Creangă – Povestea lui Harap Alb – Editura Albatros, București

Crețu, Daniela, Nicu, Adriana (2004), Pedagogie și elemente de psihologie, Editura Universității “Lucian Blaga” Sibiu

Diaconu, Mircea A. (2002), Ion Creangă – Nonconformism și gratuitate, Editura Dacia, Colecția Discobolul

Dumitrescu-Bușulenga, Zoe, Ion Creangă, Editura pentru literatură Epureanu Georgiana (2011)

Flueraș, Vasile (2005), Teoria și practica învățării prin cooperare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Goia, Vistian (2002), Didactica Limbii și Literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Goia, Vistian, Drăgotoiu, Ion (1995), Metodica Predării limbii și literaturii române, Editura didactică și pedagogică București

Grădinaru, Dan (2002), Creangă – Monografie, Editura Alfa

Ilica Anton, (2004), Pedagogia lecturii, Editura Universității ”Aurel Vlaicu”, Arad

Moț, Mircea, Ion Creangă și impactul cu cititorul, Editura Paralela 45

Nicola, Ioan (1996), Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București

Oprea, Crenguța – Lăcrămioara (2008), Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București

Pamfil, Alina (2003), Limba și literatura română în gimnaziu, structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca

Pamfil, Alina (2008) Limba și literatura română în gimnaziu, Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Pitești, p. 108

Parfene, Constantin (1999) Metodica studierii limbii și literaturii în școală, Ghid teoretico-aplicativ, Editura Polirom, Iași, p. 166

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a IX-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, 2009

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a X-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, 2009

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a XI-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, nr. 3252/13.02.2006

Programa școlară, Limba și literatura română, clasa a XII-a, ciclul superior al liceului aprobată prin OMEC, nr. 5929/22.12.2006

Programe școlare, Limba și literatura română, clasele a V-a – a VIII-a, aprobată prin OMEC nr. 4237/2009

Streinu, Vladimir, (1969), Clasicii noștri, Editura Tineretului, București Studii despre Ion Creangă (1973), vol. I, II, Ediție îngrijită, prefață și bibliografie, Dan Ilie, Editura Albatros, București

Ungureanu, Gh. (1964), Ion Creangă, Documente, București, Editura pentru literatură

Vianu, Tudor, (1988), Arta prozatorilor români, pag 88-95, București, Editura Minerva