Valente Cognitive ale Raportarilor Financiare Pentru Societatile Cotate

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………… pag. 4 CAPITOLUL I

ROLUL INFORMAȚIEI ECONOMICE ASUPRA SOCIETĂȚII………………………..pag 6

1.1 INFORMAȚIA ECONOMICĂ – CONCEPT ȘI NECESITATE ……………………….pag.6

IMPACTUL TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI ASUPRA MEDIULUI ECONOMIC…pag.9

AVANTAJE ȘI OPORTUNITĂȚI OFERITE DE TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI…pag.11

CAPITOLUL II

STUDIU COMPARATIV PRIVIND RAPORTĂRILE FINANCIARE ALE UNOR

SOCIETĂȚI COTATE LA BURSĂ………………………………………………………pag.16

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚILOR COTATE LA BURSA DE VALORI

BUCURESTI ……………………………………………………………………………….pag.16

VALENȚE COGNITIVE ALE RAPORTĂRILOR FINANCIARE ELABORATE DE

OMV PETROM ……………………………………………………………………………pag.28

VALENȚE COGNITIVE ALE RAPORTĂRILOR FINANCIARE ELABORATE DE

ROMGAZ SA ………………………………………………………………………………pag.32

STUDIU COMPARATIV PRIVIND RAPORTĂRILE FINANCIARE ELABORATE DE

OMV PETROM ȘI ROMGAZ SA…………………………………………………………pag.36 CONCLUZII…………………………………………………………………………………pag.39 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………pag.41

INTRODUCERE

Civilizația noastră a intrat de aproape două decenii pe o nouă treaptă evolutivă, cunoscută sub numele de societatea informațională.

Societatea informațională reprezintă o nouă etapă a civilizației umane, un nou mod de viață calitativ superior care implică folosirea intensivă a informației în toate sferele activității și existenței umane, cu un impact economic și social major.

Societatea informațională permite accesul larg la informație, un nou mod de lucru și de cunoaștere, amplifică posibilitatea globalizării economice și a creșterii coeziunii sociale. Avansul către societatea informațională, bazată pe cunoaștere este considerat, pe plan mondial, ca o evoluție necesară pentru asigurarea dezvoltării durabile în contextul “noii economii”, bazată, în principal, pe produse și activități intelectual-intensive, precum și pentru realizarea unei civilizații socio-umane avansate.

Societatea informațională bazată pe cunoaștere înseamnă mai mult decât progresul tehnologiei și aplicațiilor informațicii și comunicațiilor, ea integrând și dimensiunile: socială (cu impact asupra îngrijirii sănătății, solidarității și protecției sociale, muncii și pieței muncii, educației și formării continue etc.), ambientală (cu impact asupra utilizării resurselor și protecției mediului), culturală (cu impact asupra conservării și dezvoltării patrimoniului cultural național și internațional, promovării pluralismului cultural, necesității protecției minorilor, dezvoltării industriei multimedia și producției de conținut informațional) și economică (cu dezvoltarea unor noi paradigme ale economiei digitale și ale noii economii bazate pe cunoaștere, inovare, cultură antreprenorială și managerială, educație a cetățeanului și a consumatorului)..

Societatea informațională este caracterizată de creșterea explozivă a informației "digitale" disponibilă prin intermediul produselor tehnologiei informației și comunicațiilor.

Aceasta înseamnă, pentru guverne și administrații, servicii publice mai eficiente, mai

transparente și mai rapide, mai apropiațe de nevoile cetățenilor și mai puțin costisitoare. Construirea societății informaționale este un proces amplu, complex și de lungă durată, componentele sale de bază fiind de natură tehnologică, financiară, economică, socială și culturală Statele lumii trebuie să fie pregatite pentru a face față noilor cerințe impuse de dezvoltarea europeană și mondială, iar populația trebuie să fie capabilă să utilizeze informația ca pe o resursă, în toate activitățile pe care le desfășoară.

Numele noii epoci în care am intrat nu indică exact esenta acesteia. Nu informația este elementul definitoriu al societății informaționale, ci cunoașterea.

Informația este cea care apare și circulă, dar conștientizarea acesteia, întelegerea ei face posibilă

utilizarea, de aceea, se consideră că impactul adevărat în sfera relațiilor economice, îl are cunoașterea, ca proces de transformare a informațiilor în cunoștințe. Deși zilnic omenirea produce cantități uriașe de informație, sub forma colecțiilor de date din toate domeniile de activitate, nu toate acestea reprezintă cunoaștere.

O informație dintr-o carte sau disponibilă pe Internet, devine cunoaștere, doar după ce este citită si înțeleasă. În consecință ceea ce distinge cunoașterea în raport cu informația, este factorul uman și capacitatea acestuia de a-și însuși și manipula concepte abstracte, cu scopuri practice sau pur teoretice.

Societatea umană s-a bazat întotdeauna pe un set de relații esențiale între oameni, relații de natură politică, economică și socială.

Însă acest set de relații nu a fost niciodată unul imuabil, ci a fost mereu supus schimbării, trecerii de la o formă specifică la alta.

Astfel societatea umană a evoluat de la un set de relații bazate pe proprietatea comună, la unul bazat pe proprietatea privată a unor lucruri tangibile, intrând în prezent într-o fază dominată de proprietatea privată asupra lucrurilor intangibile – precum informația și mai ales cunoașterea. Accesul cetățenilor la informație este o cerință actuală a dezvoltării societății românești, în contextul globalizării proceselor și fenomenelor contemporane.

Punctul central al dezvoltării acestei noi societăți a informației, constă în voința comună de a

reda circuitului informațional o mai mare fluiditate, de a spori accesul universal și în același timp de a reduce costul la un nivel cât mai scăzut.

Acest nou mediu informațional (care poate să se transforme într-un veritabil coșmar) se bazează

pe înlăturarea frontierelor de orice natură, care împiedică difuzarea și partajarea informațiilor, a ideilor și a cunoașterii.

O trăsătură de deschidere rapidă a societății informației, este faptul că, în urmă cu optsprezece

ani, țările Europei Centrale și de Est trăiau drama lipsei de comunicare, ca modaliate de apărare a unui sistem politic dictatorial.

Se observă concomitența liberalizării și transformării societăților din aceste țări și generalizarea

utilizării noilor tehnologii de informare.

Cu siguranță, această concomitență nu ne conduce la cele mai bune rezultate macroeconomice sau structurale în țările implicate, dar se poate recunoaște pretutindeni, transformarea progresivă a practicilor profesionale,educaționale și culturale prin integrarea noilor tehnologii de informare Dezvoltarea societății informaționale, bazată pe dezvoltarea infrastructurilor tehnice, creează cadrul necesar asigurării accesului oricărui cetățean la informații care îl privesc sau care au influență asupra condițiilor sale de muncă, de studiu și de viață.

Societatea informațională se caracterizează prin afirmarea nevoilor de comunicarei și informare ca nevoi umane primare, corespunzător asumării explicite și active, de către subiecții individuali și colectivi, a statutului de agenți informaționali și cognitivi.

Informațiile difuzate de către societățile cotate la bursă excelează în primul rând prin valențele lor cognitive, prin impactul pe care au asupra investitorilor, a emitenților și a mediului de afaceri în special.

CAPITOLUL I.

ROLUL INFORMAȚIEI ECONOMICE ASUPRA SOCIETĂȚII

Informația economică – concept și necesitate

În anul 1990, cercetătorul japonez Yoneji Masuda a elaborat conceptul de ,,societate informațională” ca esență a societății postindustriale. El consideră că în centrul societății postindustriale se află producerea, diseminarea și utilizarea informației, reprezentarea simbolică a unor entităti din realitatea economică, științifică, tehnică, socială, politică, realizată prin procese de cunoaștere cum ar fi observațiile directe sau interpretări semantice de mesaje. Informația poate exista sub formă de fișiere pe suport clasic, magnetic sau electronooptic, baze sau bănci de date gestionate de calculator, colecții, documente, registre informaționale, computerizate, fonduri de brevete , precum și ca informații deținute de subiecți umani. Societatea informațională a devenit o realitate la finele secolului al XX- lea, transformându-se la începutul secolului al XXI- lea în societatea cunoașterii, propulsată de internet, componentă a procesului de globalizare. Societatea cunoașterii poate fi definită drept capacitatea de a acționa, ca un potențial de acțiune.

Societatea cunoașterii presupune extinderea și aprofundarea cunoașterii științifice și a

adevărului asupra existenței, utilizarea și managementul cunoașterii existente sub forma cunoașterii tehnologice și organizaționale, producerea prin inovare de cunoștiinte noi, o diseminare fără precedent a cunoașterii către toți cetățenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate internetul și metode de învățare prin e- learning.

Noua economie formată din combinarea economiei existente cu serviciul de internet, sau economia cunoașterii face parte din societatea cunoașterii, marcând momentul în care procesul de inovare devine determinant pentru a crea produse și servicii noi. Inovarea în societatea cunoașterii urmărește imbunătățirea productivității, nu numai a productivității clasice în raport cu munca și a capitalului, ci și a productivității în raport cu resursele energetice și materiale naturale, cu protecția mediului. De aceea, noua economie presupune stimularea creării și dezvoltării intreprinderilor inovatoare cu o structură de cunoaștere proprie.

Societatea cunoașterii are caracter global și este un factor al globalizării. Noțiunea de societate a

cunoașterii încearcă o sinteză cu evoluțiile din spațiul economic globalizat din ultimii 20 de ani, mai ales cele din domeniul cercetării, inovării, educației, formării profesionale, toate bazate pe folosirea tehnologiilor informației (TI) și ale comunicării (TIC).

O caracteristică a societății cunoașterii este volumul foarte mare al cunoștințelor și ritmul

creșterii acestora .Se apreciază că volumul cunoștiintelor se dublează la fiecare cinci ani și trebuie gestionat în avantajul societății, deoarece acest tip de societate include nu numai tehnologia și economia dar și sistemul de organizare a existenței umane în care apare o nouă diviziune a muncii, un nou mod de a produce printr-un acces facil la cunoștiințe extinse și interdisciplinare, care fac din cunoaștere o resursă economică, marfă care poate fi comercializată pe piața globală.

Industria cunoașterii este o rezultantă a celor două tipuri de societăți definite mai sus, dezvoltată într-un ritm alert în ultimii 20- 40 de ani și ale cărei rezultate s-au materializat în

microelectronică, biotehnologii, materiale noi cu proprietăți deosebite, telecomunicații, avioane civile și militare, roboți, calculatoare, tehnică spațială etc.

Suportul industriei cunoașterii este activitatea de cercetare- dezvoltare, infrastructura acesteia, circulația informațiilor și a cunoștiințelor la nivel global și, mai înainte de toate existența personalului calificat și supracalificat. A doua componentă esențială este comerțul cu cunoștințe și diseminarea lor la nivel global în folosul investițiilor în industria cunoașterii.

Generarea informațiilor și cunoștiințelor are loc acolo unde există activitate umană, dar în mod organizat . Informațiile apar în învățământul bazat pe inovare, în entități destinate activității de cercetare- dezvoltare, în industria cunoașterii, completată cu toată logistica punerii în valoare a informațiilor și cunoștiințelor constând în baze de date, comerț cu brevete, licențe și tehnologii, circulația informațiilor și a cunoștiințelor, internetul.

Descoperirile rezultate din cercetare- dezvoltare nu rămân în interiorul granițelor statelor unde apar. Cunoașterea devine un bun public pentru care granițele naționale au relevantă redusă. Acestea sunt prezente în toate domeniile de activitate, inlesnite de mijloacele de transmitere a informațiilor.

Efectele se regăsesc pe multiple planuri și apar sub variate forme cum ar fi:

Ponderea dominantă și importanța critică a informațiilor care se încadrează în sistemul resurselor disponibile;

Consistența sectorului economic, al producerii și difuzării de bunuri informaționale ;

Apariția și extinderea continuă a comerțului electronic ;

Rețelele de calculatoare și telecomunicații au devenit globale, servind sisteme expert, multimedia; s-au conturat magistrale informaționale începând cu anul 1969 în SUA, iar prin numărul abonaților, care crește exponențial, au devenit globale, perfecționându-se continuu cu sisteme world wide web și de navigare pe internet:

Apariția și dezvoltarea rețelei internet, care a pornit de la 1000 de persoane abonate în 1990, la 30 de milioane în 1998 și va ajunge la un miliard de noduri pe întreg globul prin integrarea celor trei rețele: audio, video și de informații;

Contribuția TI la rata reală de creștere a economiei SUA este estimată a fi cuprinsă între 0,16% și 0,52%;

La nivel global, TI contribuie la creșterea numărului locurilor de muncă, la ridicarea nivelului de calificare a personalui, salarii mai mari a celor ce lucrează în sector etc;

Statele trebuie să-și edifice economia bazată pe cunoaștere, recurgând la resursa umană ca factor de producție si investiții, într-o perspectivă strategică a evoluției economiei naționale. Condițiile care trebuie indeplinite pentru a avansa în această direcție sunt următoarele:

Asigurarea fondurilor de investiții necesare formării și funcționării celor două societăți, a informației și a cunoașterii;

Alături de o infrastructură clasică de producere de noi cunoștințe, apar și forme noi de entități tipice societății cunoașterii care trebuie să colaboreze cu cele convenționale pentru a se obține un sinergism stimulat de stat, inclusiv prin comenzi care să presupună colaborarea celor două tipuri de societăți.

Sistemul de educație trebuie să țină seama de liberalizarea pieței muncii pe care sursa umană să fie capabilă să opereze cu o mare varietate de tehnologii, modele, instrumente care să fie compatibile cu activitățile economice existente, modele.

Societatea cunoașterii este fundamental necesară pentru dezvoltarea durabilă a unui stat, deoarece, fără cunoștințele necesare, nu se vor putea produce acele bunuri, organizări și transformări tehnologice, biologice, economice care să salveze populația de la un eventual dezastru.

Uniunea Europeană consideră că, pentru a se asigura competitivitatea economiei europene, este important să se pună la dispoziția tinerilor instrumentele de acces si know- how-ul care să le permită să beneficieze de avantajele societății informaționale, constând în identificarea și operarea mecanismelor de finanțare corespunzătoare edificării societății informaționale la nivel național.

Pe parcursul timpului s-au evidențiat trei tipuri de ere :

era agricolă care s-a desfășurat înainte de anul 1800;

era industrială care s-a desfășurat între anii 1800 și 1957;

era informațională, catalogată ca fiind perioada din 1957 până in zilele noastre . Dacă în era agricolă majoritatea lucrătorilor erau fermieri ale căror vieți erau centrate în jurul agriculturii, în era industrială are loc o simplificare a proceselor de muncă prin introducerea mecanizării și automatizării, tehnologia fiind pusă în slujba imbunătățirii posibilităților fizice ale lucrătorilor .

Astfel se ajunge ca în era informațională majoritatea lucrătorilor să fie implicați în crearea, distribuirea și prelucrarea informațiilor, tehnologia fiind folosită pentru creșterea posibilităților mentale ale lucrătorilor.

Desigur, atât agricultura, cât și industria sunt și rămân importante în cadrul societăților

informaționale, dar majoritatea lucrătorilor sunt implicați în activități de creare, distribuire și prelucrare a informațiilor.

Acești așa-numiți lucrători de cunoștințe ajung să depășească numărul celor angajați în

agricultură sau în producția industrială în cadrul țărilor dezvoltate ale lumii, țări care pot fi considerate pe drept cuvânt că au trecut la tipul de societate informațională. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1957 în SUA, an care adesea este menționat ca fiind începutul erei informaționale .

Caracteristicile erei informaționale care o deosebesc de cele precedente sunt :

apariția societății bazate pe informație;

organizațiile devin dependente de TI în desfășurarea activităților specifice;

au loc transformări ale proceselor de muncă cu scopul creșterii productivității muncii;

succesul unei afaceri este determinat în mare măsură de eficacitatea cu care este folosită TI;

TI este încorporată în numeroase produse și servicii.

La baza tuturor acestor caracteristici stă rolul central al procesării datelor și informațiilor în activitățile de zi cu zi ale firmelor și corporatiilor lumii industrializate.

Dacă datele reprezintă fapte, însușiri care descriu oameni, obiecte, locuri și evenimente, acestea

devin informații în momentul în care datele despre un anumit element sau aspect de interes sunt grupate și sintetizate într-o formă utilă.

Este important să se facă distincție între date- care sunt pur și simplu fapte, figuri și detalii,

informații- care sunt o interpretare organizată și utilă a datelor și cunoștințe- care sunt conștientizarea și întelegerea unui set de informații și a modului în care aceste informații pot fi folosite în cel mai bun mod.

Cu cât avansăm mai mult în era informațională cu atât omenirea trebuie să acorde o importanță tot mai mare noii resurse strategice –informația / cunoștința, aparută pe noua piață digitală / piața electronică.

Impactul tehnologiei informației asupra mediului economic

Impactul noilor tehnologii informaționale și de comunicații și-a pus amprenta asupra întregii vieți economice, sociale și culturale a societății în care trăim.

Societatea trebuie să facă față acestor schimbări aduse de TIC. Omul de rând, cetăteanul, e pus

în fața unei avalanșe de solicitări și competențe noi, de el depizând dacă iși va găsi locul în noua lume electronică.

În contextul actual, sunt considerate deosebit de importante și chiar prioritare preocupările în

managementul de la nivelul de vârf pentru adaptarea strategiei informaționale la noul ,,timp al Internetului” și transformarea noilor afaceri pentru a face față schimbărilor impuse de TIC. Este explicabil faptul că subiectul managementul cunoașterii a ajuns să trezească un real interes în ultimii ani atât în rândul specialiștilor teoriticieni, cât și în cadrul organizatiilor, companiilor și chiar la nivel guvernamental. La toate nivelurile amintite se vehiculează și chiar se demonstrează argumentat necesitatea unei noi perspective a managementului cunoașterii care să țină seama de tranziția de la lumea veche la noua lume a e-business-ului.

Managementul cunoașterii (MC) iși are originea în lumea veche a afacerilor .Aparută în vest, notiunea de MC relevă un consens larg privind importanța strategică a unei bune gestionări a cunoștințelor pentru succesul unei afaceri..

Managementul cunoașterii furnizează elementele necesare în rezolvarea problemelor critice legate de adaptarea organizației, supravețuire și competentă pentru a face față schimbărilor care au loc în mediu. El cuprinde în esență procesele organizationale care caută o combinație sinergică între date, capacitatea de procesare a informației pe care o au tehnologiile informațice și capacitatea oamenilor de a crea și inova.

Aceasta este o viziune strategică a managementului cunoașterii care ia în considerare sinergia dintre chestiunile tehnologice și cele comportamentale atât de necesare supraviețuirii în ,,medii incerte”. Nevoia de sinergie a capacităților umane și tehnologice se bazează pe diferențierea dintre ,,vechea lume a afacerilor” și ,,noua lume a afacerilor”.

Din acest punct de vedere ,,vechea lume a afacerilor” era caracterizata de medii previzibile în care concentrarea era focusată pe previziunea și optimizarea rezultatelor realizate.

Aceasta era lumea competenței bazată pe informație ca și bun strategic, dezvoltarea făcându-se prin dirijarea comportamentului agenților organizaționali spre îndeplinirea țelurilor și obiectivelor organizaționale prespecificte. Sistemele de informare și control erau folosite în acest caz pentru a realiza alinierea actorilor organizaționali la cele mai bune practici predefinite.

În schimb, ,,noua lume a afacerilor “ este caracterizată de un înalt nivel de incertitudine și inabilitate de a prezice viitorul. Folosirea sistemelor de control și informare și conformitatea cu țeluri, obiective și cele mai bune practici predefinite nu realizează în mod necesar competența organizațională pe termen lung.

Managementul cunoașterii devine un spațiu de lucru din interiorul căruia organizația vede toate procesele sale drept procese de cunoaștere .În această viziune, toate procesele de afaceri implică

creatia, diseminarea, înnoirea și aplicarea cunoștințelor în vederea întreținerii și supraviețuirii organizației.

Revoluția cunoștiințelor constă în schimbarea fundamentală de la economia bazată predominant pe resurse fizice la economia bazată predominant pe cunoștințe, un nou tip de economie. Caracteristicile noului tip de economie bazată pe cunoștințe sunt:

Primordialitatea cunoștințelor în economie, acest tip de resurse intangibile devenind mai important decât resursele tangibile clasice;

Proliferarea echipamentelor și produselor simbolice, concomitent cu diminuarea relativă a produselor fizice;

Dispariția treptată a frontierelor organizaționale, atât între activitățile din cadrul firmei , cât și dintre firme la nivel sectorial, regional, național și internațional;

Amplificarea importanței tehnologiilor pentru supraviețuirea și performanța firmelor;

Dezvoltarea exporturilor, ca urmare a estompării diferențelor dintre piețele naționale

și eliminării treptate a barierelor institutionale, de timp și spațiu dintre țări;

Ponderea majoritară a sectorului serviciilor în economie, în detrimentul ponderii sectorului de producție;

Creșterea rapidă a numărului firmelor mici și mijlocii, concomitent cu reducerea relativă a numărului firmelor mari, aceasta întrucât firmele mici și mijlocii se pot adapta mult mai rapid la evoluțiile contextuale comparativ cu cele mari;

Proliferarea și diversificarea formelor de asociere economică între organizatii, în vederea valorificării în comun a cunoștințelor și celorlalte resurse de care dispun.

Cel mai important principiu al TI derivă din scopul acesteia, acela de a rezolva probleme, de a descătușa creativitatea umană și de a face oamenii mai eficienți decât dacă nu ar implica TI în activitățile lor.

Una din caracteristicile societății informaționale, poate cea mai importantă este aceea că

implicațiile sale depășesc sfera activităților profesionale, ea afectează deopotrivă educația cultura, viața familială și cea socială cotidiană. Revoluția informațională conduce la numeroase și profunde schimbări în modul în care evoluează populația, în modul în care evoluează societatea, structura și organizarea acesteia. Oamenii fie aleg să folosească oportunitățile oferite de revoluția informațională asumandu-și în același timp riscuri, fie să se lase copleșiți de aceste facilități și de incertitudinile atrase după ele.

Unele state nu sunt pregătite încă să se integreze într-un asemenea sistem informațional, motivele fiind variate:

Infrastructura informațională încă nu este pe deplin dezvoltată;

Produsele și serviciile specifice nu sunt încă disponibile pentru a fi folosite în mod eficient;

Administratia publică se adaptează destul de lent la cererile societății informaționale;

Cadrul legal de încurajare și facilitare a utilizării noilor tehnologii este în curs de constituire, trebuind să cuprindă norme / reglementări privind protectia proprietătii intelectuale, respectul vietii particulare și protectia / securitatea informației.

Avantajele și oportunitățile oferite de tehnologia informației

Avantajele și oportunitățile oferite de tehnologia informației sunt următoarele:

Viteza – calculatoarele putând realiza operații complexe în câteva fracțiuni de secundă;

Consecvența – repetarea unor acțiuni cu exact același rezultat, la care se adaugă posibilitatea de eliminare a muncii de rutină;

Precizia – computerele excelează în precizie,putând sesiza cele mai mici diferențe;

Siguranța- oferă siguranță rezultatelor obținute și siguranța utilizării.

Tehnologia informației oferă o mulțime de oportunități legate de mediul de muncă și de viață al omului . Esențial este ca energiile TI să fie canalizate spre a imbunătății modul de viață al oamenilor.

În lumea modernă TI se folosește în:

medicină pentru a ajuta pacienții să meargă sau să audă;

domeniul educațional oferând noi metode de învățare asistată de calculator;

progresul științei, rezultatele cercetării științifice computerizate putând fi remarcate în multe produse și servicii noi;

toate aspectele activității profesionale, mai ales în lumea afacerilor, tranzacții comerciale fiind dirijate pretutindeni în lume cu ajutorul calculatoarelor.

Tehnologia informațională permite realizarea a șase funcții de manevrare sau manipulare a informației, care pot avea loc secvențial sau simultan.

Acestea sunt:

Captarea informației reprezintă procesul de înregistrare a datelor referitoare la anumite activități, cu scopul utilizării ulterioare a informațiilor de către utilizatorii TI;

Procesarea datelor reprezintă procesul de convertire, analiză, prelucrare și sintetizare a datelor în diverse forme de informație utilă utilizatorului;

Generarea de informație într-o formă utilă;

Depozitarea informației reprezintă procesul de păstrare și depozitare a datelor și informațiilor pentru utilizări ulterioare ;

Regăsirea informației reprezintă procesul de localizare a informațiilor memorate în calculator în vederea consultării, copierii sau a transmiterii mai departe la alți utilizatori;

Transmiterea informației reprezintă procesul de trimitere a datelor și informațiilor de la o locatie la alta.

În prezent TI cuprinde întreg spectrul economic, de la sectorul primar la cel terțiar. În industrie, este recunoscut încă din secolul trecut rolul informațiilor, al cunoașterii în asigurarea progresului tehnologic permanent.

Cunoașterea, reprezentată de inovații și invenții, constă în tehnici, procese sau mecanisme care au un element de noutate absolut sau relativ și sunt protejate juridic prin patente. Întregi industrii au fost construite în timp în jurul unor patente protejând o metodă nouă de producție, un produs nou etc.

Totuși respectiva cunoaștere era aplicată, iar profiturile erau obținute din vânzarea produselor sau licențierea noilor tehnologii.

Inovațiile tehnice și tehnologice au jucat întotdeauna un rol hotărator în dezvoltarea structurilor economice și sociale ale societății. Înnoirea structurilor societății constituie, de fapt, ultima fază a impactului unei noi tehnologii.

Această finalitate este precedată de introducerea noii tehnologii în acele activități pe care omul era capabil să le execute și înainte, aducând optimizări, perfecționări și eficiență. Urmează apoi faza în care noua tehnologie face posibilă executarea unor activități pe care nu era capabil să le execute înainte.

În cazul tehnologiei informațice, aceste faze ale importului pot fi exprimate sintetic prin înlocuirea și amplificarea muncii intelectuale a omului și transformarea societății umane într-o societate informațională informatizată. Societatea informațională se constituie și se dezvoltă în jurul producției valorilor informaționale.

Producția valorilor informaționale este posibilă datorită proliferării serviciului informațional

informatizat, simbolul societății informaționale.

Este evident că existența societății nu poate fi concepută fără energie și producție de bunuri, însă considerarea informației ca esență a viitoarei societăți exprimă orientarea către o societate mai rațională și mai sistematică.

Acest lucru nu este întâmplător întrucât complexitatea structurală și funcțională a societății moderne și creșterea interdependenței în cadrul ei forțează capacitatea umană să înțeleagă și să rezolve – individual sau în grup – o multitudine de probleme. Sprijinul calculatorului în rezolvarea acestor probleme a fost deja confirmat în numeroase aspecte funcționale ale societății, iar în perspectivă se pare că aceasta este singura alternativă de a stăpâni complexitatea și dinamismul societății actuale și viitoare.

Sarcina înțelegerii în profunzime a rolului sistemelor de informațizare în funcționarea societății, ca de altfel și gândirea strategiilor adecvate pentru aplicarea lor, pornind de la situația socială, economică si tehnică, sunt deosebit de dificile.

Cu toate acestea, se poate considera că etapele generale de realizare a informatizării societății trebuie să asigure automatizarea pe scară largă a activităților umane, amplificarea muncii intelectuale a omului și inovarea sistematică, prin care, pe baza finalităților anterioare se instaurează noua societate informațională.

Automatizarea, în mod tradițional înțeleasă ca fiind înlocuirea totală sau parțială a activității fizice și/sau intelectuale a omului de către sisteme artificiale constituite din dispozitive de automatizare complexă și de informatizare, capătă o semnificație mai adâncă și un potențial de flexibilitate și de adaptabilitate considerabil mai mare prin utilizarea pe scară largă a microprocesoarelor, calculatoarelor, care încorporează tot mai multe informații și „inteligență" specifică domeniului în care se aplică.

În producția industrială se prefigurează o automatizare completă.

Începută prin evaluarea și controlul procesului de producție cu ajutorul aparatelor de măsură și control, automatizarea se perfecționează și se extinde datorită utilizării calculatorului capabil să integreze subsistemele bazate pe microprocesor și să asigure o conducere totală a întregului proces de producție.

Se remarcă deja rezultate deosebite în cazul proceselor continue de producție, conducând la realizarea de rafinării, uzine chimice, fabrici de celuloză și hârtie, de oțel, de ciment în care intervenția omului va fi neglijabilă. Robotul industrial din ce în ce mai îndemânatic și mai inteligent este capabil să execute munci din cele mai diverse – sudură, vopsit, asamblare, manipulare – aducând un grad înalt de flexibilitate proceselor de producție capabile să se

adapteze rapid la noi profile de fabricație, ceea ce asigură rentabilitatea automatizării, inclusiv în producția de serie mică și de unicate.

Imaginea intreprinderii total automatizate este completată de introducerea proiectării asistate de calculator și a mijloacelor de automatizare a activităților de birou și de informațizare a gestiunii economice și conducerii, aceasta din urmă fiind în general realizată de mai mult timp. Toate aceste subsisteme de informatizare și automatizare – proiectarea și fabricarea asistate de calculator (CAD/CAM), gestiunea economică birotică și conducerea sunt integrate organic prin infrastructura informațională constituită pe baza unei rețele telematice care conectează totalitatea mijloacelor informațice distribuite în intreprindere, acolo unde se produce, se concentrează, se prelucrează și se diseminează informația.

Procesul de automatizare completă a intreprinderii nu este numai de natură tehnicistă, folosirea

optimă a potențialului obținut prin încorporarea informației și inteligenței în mașini și sisteme de producție impune reconsiderarea întregii infrastructuri tehnice și tehnologice, precum și restructurarea organizării muncii intreprinderii. Este evident că intreprinderea complet automatizată nu va fi total lipsită de oameni, dar pe lângă faptul că numărul acestora va fi foarte redus, natura și nivelul calificării cerute lor nu vor semăna cu cele specifice unei intreprinderi tradiționale.

În domeniul serviciilor, unde activitatea omului este bazată pe informații și cunoștințe, tehnologiile calculatorului și comunicațiile au pătruns și continuă să se extindă, permițând automatizarea numeroaselor activități structurate în general după o logica fixă. Informatizarea devine iminentă mai ales în condițiile creșterii volumului de informații și totodată ale exigențelor sporite privind calitatea și operativitatea serviciilor. Sunt deja cunoscute servicii automate de vânzare și de distribuire a banilor, cu operarea directă în bazele de date bancare, sisteme integrate de rezervare în transport și sectorul hotelier. Accesul la alte servicii publice informaționale poate fi complet descentralizat datorită apariției calculatoarelor personale și a terminalelor videotext. Prin asocierea cu postul de televiziune și telefonul, omul va putea dispune la domiciliu de o capacitate de prelucrare și de un mijloc de acces direct la servicii de informare, la servicii publice (achitarea notelor de plată, transfer de fonduri) și în general, la cvasitotalitatea informațiilor și cunoștințelor umane.

Asistența medicală, de asemenea, cunoaște un proces ascendent de informatizare, evoluând de la evidența automată a fișelor medicale spre diagnosticarea în masă vizând profilaxia bolilor generale, diagnosticarea specifică și aplicarea tratamentului corespunzător. Aceste noi facilități pot fi utilizate și de la distanță prin disponibilizarea de baze de date cu acces interactiv, transfrontalier. Se menționează și sistemele de supraveghere automată cu calculatorul a pacienților și dozarea corespunzătoare în functie de evolutia parametrilor funcționali ai organismului, a medicației.

O altă categorie de activități care beneficiază de capabilitațile tehnologiei integrate calculator- comunicații este reprezentată de sistemele de control, dispecerizare a traficului rutier, a producției și distribuției de energie electrică, petrol sau gaze naturale, organizate la nivel urban, regional sau național.

În ceea ce privește supravegherea mediului se remarcă potențialul imens adus de calculatoarele puternice și de dezvoltarea comunicațiilor prin sateliți în aplicarea de tehnici noi privind prevenirea inundațiilor, prevederea cutremurelor sau a altor calamități și prognozarea vremii. Interesul general, precum și costurile relativ mari ale sistemelor de acest fel impun crearea unui cadru internațional adecvat pentru constituirea și utilizarea partajată a lor.

Și în domeniul educatiei și învățământului calculatorul își găsește din plin aplicabilitatea, deschizând calea transformării fundamentale a sistemului de învățare. Introducerea sistemelor de instruire asistată de calculator (CAI – Computer Aided Instruction) permite desfășurarea unei

forme personalizate de pregătire adecvată aptitudinilor și posibilităților fiecărui individ, care înlocuiește sistemul traditional, uniform, de educație colectivă.

Programele educationale se vor orienta pe niveluri de pregătire, adecvate sistemului de instruire bazat pe capacitățile umane care dau posibilitatea fiecărui individ să progreseze de la un nivel la altul, indiferent de vârstă, într-un ritm care-i este specific.

Într-un astfel de sistem de autoînvățare, ca formă principală de educație, profesorii vor desfășura o activitate de consultanță, care va permite orientarea cât mai adecvată a educației elevilor, acordând cea mai mare atenție nivelelor de pregătire axate pe formarea capacitătilor creative ale individului.

Prin informatizarea principalelor activități economice se constituie baza unei infrastructuri informaționale capabile să răspundă mai bine dinamismului crescut și mutațiilor structurale la nivelul societății. Integrarea organică a tuturor sistemelor informatizate din cadrul societății duce la formarea macrosistemului societal a cărui funcționare este asigurată de o infrastructură telematică flexibilă, noua coloană vertebrală a societății.

În acest context informatizat, conducerea și administratia devin sisteme unicate om-mașină, care asigură accesul operativ la informații de sinteză sau detaliate. Schimbul de date, informații cunoștințe și imagini dintre om și calculator se va face cu ajutorul unor dispozitive capabile să se apropie tot mai mult de mijloacele de înțelegere și exprimare ale omului, iar interlocutorul omului va fi dotat cu inteligența necesară pentru a oferi răspunsuri competente, de nivelul unui expert.

Aplicarea pe scară largă a automatizării în industrie și în sectorul serviciilor a dus la eliminarea participării directe a omului la o serie de activități periculoase sau grele, neplăcute sau plictisitoare și la asistarea omului în activitățile creative sau în care prezența acestuia este indispensabilă.

Ca efecte benefice ale automatizării pe scară largă se menționează creșterea productivității muncii, în sensul că prin cheltuirea unei munci fizice și intelectuale mai reduse se vor putea asigura toate produsele necesare unui standard de viață mai ridicat în condițiile utilizării mai raționale a resurselor naturale. Cu alte cuvinte, pe măsură ce procesul de informațizare și de automatizare complexă avansează, se realizează emanciparea crescândă a omului de munca pentru subzistență, putând să se dedice mai mult timp activităților creative, cu rezultate benefice pentru umanitate.

Operativitatea și calitatea muncii cunosc si vor cunoaște un curs ascendent prin omogenizarea și perfecționarea fluxului informațional care va integra în mod uniform atât omul cât și comunitățile productive, administrative sau sociale, cu un grad de răspândire mai restrâns sau mai larg, inclusiv transnațional.

În analiza impactului social al informatizării trebuie luate în considerație în afară de aspectele

pozitive, de tipul celor prezentate anterior și consecințele negative care se manifestă prin fenomene perturbatoare în mersul înainte al societății.

Dacă eliberarea omului de munca pentru existență, prin automatizare pe scară largă, constituie un

rezultat social pozitiv, se constată în același timp un efect distructiv asupra unor locuri de muncă, calificări, mașini sau chiar intreprinderi.

Cu toate că în perioada de formare a noilor structuri care se creează se constată o migrare masivă

a lucrătorilor către sectorul informațional, se așteaptă atingerea unui maxim, după care noile perfectionări tehnologice vor determina o scădere a necesarului de personal.

Reducerea necesarului de muncă va constitui o problema psihologică delicată pentru viitoarea

societate informatizată.

În afară de aceasta, înlocuirea tradiționalei interfețe om-om printr-o interfață om-mașină oarecum incompletă și diferită de obișnuințele omului, reduce apropierea dintre oameni.

Această izolare poate fi accentuată de introducerea calculatoarelor personale care concentrează în locuință mijloace de comunicatie, de informare și de acces la servicii, în ciuda creșterii interdependenței dintre indivizi, prin accesul instantaneu la informații partajate.

În general se pune întrebarea dacă prin generalizarea utilizării calculatorului și a roboților, înzestrați cu tot mai multă inteligență artificială, nu se va reduce rolul omului sub o limită critică, ajungându-se la o societate iresponsabilă și impersonală.

Această întrebare este alimentată și de introducerea, prin informatizare și automatizare, a unei anumite vulnerabilități tehnologice, în măsura în care există posibilitatea apariției unor defecțiuni.

Deoarece o astfel de situație nu poate să apară decât ca o consecință pe termen lung a aplicării fără discernământ a noilor tehnologii, se apreciază că omul va putea să găsească calea prin care să se realizeze convergența progresului tehnologic cu cel societal.

Construirea societatii informationale este un proces amplu, complex si de lunga durata. Componentele sale de baza fiind de natura tehnologica, financiara, economica, sociala si culturala.

Figura1.1. Elementele componente ale societății românești, sursa www.creează.com

Schema prezentată ilustrează modul în care interacționează cele 5 componente în vederea creșterii nivelului de informare și comunicare, a nivelului cantitativ și calitativ al serviciilor oferite de administrația publică și comunitatea de afaceri către cetățeni, a rolului primordial pe care trebuie să-l joace sectorul industriei de software și cel al comunicațiilor în asigurarea bazei tehnice și tehnologice pentru realizarea dezideratelor de mai sus, precum și de pozitia de avangardă pe care trebuie să se situeze cercetarea științifică în vederea găsirii de soluții adecvate, moderne pentru problemele cu care se confrunta administrația publică, sectorul de tehnologie a informației și comunicațiilor, precum și mai marile sau mai micile societăți comerciale și intreprinderi de producție.

CAPITOLUL II.

STUDIU COMPARATIV PRIVIND RAPORTĂRILE FINANCIARE ALE UNOR SOCIETĂȚI COTATE LA BURSĂ

Prezentarea generală a societăților cotate la Bursa de Valori București

Piața de capital, în orice economie modernă, reprezintă o alternativă viabilă de finanțare. Piețele reglementate de valori imobiliare sunt expresia cererii și ofertei de capital, asigurând nu numai libera transferabilitate a valorilor mobiliare, ci și evaluarea pe piață a emitenților acestora. Rolul bursei de valori într-o economie se amplifică pe măsura diversificării produselor și tranzacțiilor bursiere, evoluând de la un simplu ,,loc de întâlnire a cererii cu oferta de capital” la mecanisme complexe ce permit acoperirea riscului de pierdere din fluctuația cursului valorilor mobiliare, precum și creșterea rentabilității investiției pe piața de capital.

Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital – investitorii – către cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice și prin intermediul unor operatori specifici .

Se poate afirma despre piața de capital că este specializată în efectuarea de tranzacții cu active financiare cu scadențe pe termene medii și lungi.

Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate către agenții economici naționali sau

sunt atrase de pe piețele altor țări, unde resursele de capital depășesc necesitățile financiare interne de acoperit sau autoritățile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne.

Piața de capital are două componente:

piața primară, care asigură întâlnirea cererii cu oferta de titluri, permitând finanțarea activității agenților economici și a colectivităților publice, fiind și un mijloc de distribuire și plasament de titluri.

piața secundară, care are rolul de concentrare a cererii și ofertei derivate și este deschisă și publică.

În România, formarea pieței de capital, reglementarea și dezvoltarea acesteia reprezintă o

necesitate în cadrul procesului complex de creare și funcționare a mecanismelor economiei de piață.

Începând cu primele burse de comert înființate în jurul anului 1939, activitatea bursieră a fost

afectata de-a lungul existenței sale de evenimentele sociale și politice ale vremii. Reînființată în 1995, după aproape 50 de ani în care activitatea bursieră a fost suspendată în urma instaurării regimului comunist, Bursa de Valori București a cunoscut o dezvoltare continuă, fiind în prezent principala bursă din Romania.

Bursa de valori București a fost reînființată în anul 1995, printr-o decizie a Guvernului Romaniei, și a fost finanțată de la bugetul de stat , urmând ca în termen de trei ani de la înființare, să ramburseze din comisioanele aplicate tranzacțiilor efectuate suma necesitată de înființarea sa.

Principalele momente ce caracterizează formarea și evoluția pieței de capital a Romaniei sunt:

1994: aprobarea Legii nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori;

1994: crearea autorității pieței de capital din Romania – Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare ( CNVM);

1995: reînființarea Bursei de Valori București după o întrerupere de aproape 50 de ani, ca piață de licitație;

1996: crearea pieței RASDAQ, ca piață de negociere, pentru a permite tranzactionarea acțiunilor provenite din programul de privatizare în masă;

1997: este lansat primulul indice bursier la BVB, indicele de referință BET, și sunt

listate primele companii de importanță națională, printre care Terapia Cluj Napoca, Antibiotice Iași, Alro Slatina, Policolor și Automobile Dacia;

2001: Petrom și BRD, două dintre cele mai importante companii din România, sunt

listate la BVB, majorând de aproape patru ori capitalizarea bursei și de peste două ori rulajul pieței;

2002: adoptarea pachetului legislativ privind piața de capital ; BVB devine membru

corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori (FESE)

2003: BVB introduce sistemul de tranzacționare ARENA, care înlocuiește vechiul sistem Horizon; BVB devine membru cu drepturi depline al Federației Euro-Asiatice a Burselor de Valori (FEAS);

2005: BVB devine societate pe acțiuni, acțiunile fiind distribuite societăților de brokeraj active la acel moment; este finalizată absorbția pieței RASDAQ de către BVB;

2007: Romania devine membru al Uniunii Europene, eveniment care a influențat pozitiv piața de acțiuni de la București. 2007 fost cel mai bun an din istoria BVB în ceea ce privește valoarea tranzacțiilor, iar indicii BVB au înregistrat maxime istorice.

Actorii pieței de capital sunt:

Emitenții publici și privați;

Investitorii individuali și instituționali;

Intermediarii – agenți de valori mobiliare care asigură legătura dintre primele două categorii și mențin lichiditatea pieței.

Bursa de Valori București a definit un set de regulamente aplicabile membrilor Asociației Bursei, care se referă la următoarele aspecte:

Membri;

Clienți ai membrilor;

Documente minime și formatul minimal al acestora;

Executarea ordinelor și tranzacțiilor;

Condiții de accedere la tranzacționare;

Nivelul de capitalizare minim și volumul maxim permis al operațiunilor;

Evidențierea contabilă a operațiunilor bursiere în nume propriu și în numele clienților;

Depozitarea, compensarea și decontarea tranzacțiilor;

Operațiunile de registru;

Custodia de valori mobiliare.

Bursa de Valori București (BVB) construiește în prezent o piață competitivă în Europa Centrală și de Est. BVB oferă oportunități de finanțare pentru companiile care vor să atragă investiții din piața de capital din România. Misiunea Bursei de Valori București este de a transforma piața de capital locală într-un instrument activ de finanțare a economiei românești.

Obiectivul BVB este de a construi una din cele mai performante piețe de capital din Europa Centrală si de Est prin crearea de oportunități atractive pentru companii și investitori, într-un mediu dinamic și transparent. Piața de capital din România s-a poziționat pe o traiectorie ambițioasă spre dezvoltare, iar perspectivele de creștere sunt optimiste.

În ultima perioadă, BVB a înregistrat o creștere a fluxurilor de capital, din partea investitorilor instituționali și de retail, atât din România, cât și internaționali..

Capitalizarea totală era de aproape 30 miliarde euro (39 miliarde dolari americani) în septembrie 2014. La acel moment, 83 de companii erau listate la BVB. În anul 2013, principalul indice al BVB, BET, a crescut cu 26,1%, înregistrând a 15-a cea mai bună performanță în clasamentul global al piețelor bursiere.

Bursa de Valori București este o piață și un operator de sistem autorizat de Autoritatea de

Supraveghere Financiară (ASF), care administrează o piață reglementată și un sistem alternativ de tranzacționare (ATS), conforme cu standardele europene. BVB operează, de asemenea, o secțiune de piață denumită RASDAQ.

La BVB sunt tranzacționate următoarele tipuri de instrumente financiare: acțiuni, drepturi, obligațiuni, unități de fond, produse structurate și contracte futures. Veniturile operaționale ale BVB sunt generate în principal de activitatea de tranzacționare, din tarifele plătite de participanți, de comisioanele pentru listare, precum și din vânzarea de date către diverși utilizatori. Principala piață a BVB este piața spot reglementată, unde sunt tranzacționate instrumente financiare precum acțiuni și drepturi (emise de entități internaționale și din România), obligațiuni (corporative, municipale și titluri de stat) emise de entități din România, precum și obligațiuni corporative internaționale, UCIT (acțiuni și unități de fond), produse structurate și ETF-uri. Anterior listării pe piața reglementată, o companie trebuie să îndeplinească anumite cerințe de listare:

Să fie societate pe acțiuni (SA),

Să aibă o valoare a capitalizării anticipate / capitalurilor proprii de minim 1 milion de euro,

Să aibă un free-float de minim 25% (acțiuni care nu sunt deținute de companie sau de investitori strategici),

Să fie activă de minim 3 ani și să aibă disponibile rapoarte financiare pentru perioada respectivă.

Sistemul alternativ de tranzacționare (ATS)

A fost creat pentru a permite listarea instrumentelor financiare emise de start-up-uri și IMM-uri din România și tranzacționarea acțiunilor emise de companii din străinătate și listate pe alte piețe.

Sistemul Alternativ de Tranzacționare se adresează tuturor tipurilor de companii, indiferent de mărimea lor sau de când funcționează,

A fost creat atât pentru acțiuni, cât și pentru obligațiuni, precum și pentru alte instrumente financiare care nu îndeplinesc cerințele pentru piața reglementată,

Cerințele de listare sunt simplificâte, întrucât nu este necesar un prospect pentru listare, ci doar o prezentare corporate.

Cerințele de raportare sunt mai reduse decât cele aplicabile companiilor listate pe piața

reglementată,

Companie își poate pregăti transferul pe piața reglementată prin creșterea treptată a free- float-ului, a capitalurilor.

Cadrul legal pentru operațiunile pe piața de capital din România este stabilit de următoarele:

Legea pieței de capital nr.297/2004

Regulamentul CNVM nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valorile mobiliare

Regulamentul CNVM nr. 2/2006 privind piețele reglementate și sistemele alternative de tranzacționare

În plus, BVB este guvernată de Actul Constitutiv al companiei Bursa de Valori București și de

Regulamentul de Organizare și Funcționare al Bursei de Valori București, în timp ce piețele sunt reglementate de Codul BVB Operator de piață și de Codul BVB Operator de sistem.

BVB va continua să ofere suportul necesar pentru incheierea cu succes a ofertelor publice pentru companiile de stat, să listeze noi companii private și să atragă un număr cât mai ridicat de investitori activi.

Obiectivele cheie sunt reprezentate de transpunerea pe piața de capital locală a celor mai bune practici internaționale și de obținerea statutului de piață emergentă. Un set comun de norme fundamentale se aplică cererilor de cotare pe piețele reglementate din Uniunea Europeană, printre care:

pregătirea unui prospect care trebuie aprobat de către o autoritate națională de

reglementare

aplicarea normele în materie de informare

raportarea financiară.

Totuși, cerințele suplimentare pentru listarea pe o piață reglementată pot varia de la un stat membru la altul. În plus, cerințele pentru cotarea într-un sistem multilateral de tranzacționare pot varia de la o piață la alta în cadrul aceluiași stat membru.

Fiecare bursă de valori are o serie de norme care reglementează organizarea și structura acesteia. Organismele de reglementare sunt, în general, autoritățile naționale de supraveghere financiară sau autoritățile naționale de reglementare.

Chiar dacă diferă în fiecare stat membru, toate reglementările au obiective comune, și anume:

consolidarea integrității pieței și protejarea investitorilor

prevenirea fraudei sau a practicilor de manipulare

asigurarea unui cadru comun pentru societățile cotate în materie de:

o conformitate financiară o guvernanță corporativă o standarde de listare etc.

În plus, piețele europene trebuie să-și desfășoare activitatea în conformitate cu legislația Uniunii

Europeane, cum ar fi Directiva privind piețele instrumentelor financiare, care stabilește norme pentru piețele reglementate și pentru sistemele multilaterale de tranzacționare.

Este posibil ca societatea listată să dorească să se delisteze pentru a se muta la o altă bursă sau pentru a redeveni societate privată. Este posibil, de asemenea, ca societatea să fie delistată de către operatorul bursei de valori dacă nu respectă în mod constant obligațiile și standardele stabilite de legislația Uniunii Europeane sau de operatorul bursei de valori respective.

Acestea au menirea să asigure investitorii că societatea listată este credibilă pe termen mediu și lung și, de regulă, se referă la:

capitalizarea pieței

fluctuația liberă a acțiunilor (în medie, cel puțin10%)

o valoare nominală minimă a acțiunii

taxe anuale de cotare.

Normele privind delistarea variază de la o țară la alta, însă, în unele cazuri, acestea fie presupun aprobarea acționarilor în cadrul unei adunări generale, fie provin din aplicarea normelor de cumpărare.

În anumite state membre, există cerințe suplimentare impuse de către autoritatea națională de reglementare sau de către bursa de valori la care societatea dorește să se listeze.. Este vorba de aspecte precum:

normele privind capitalizarea bursieră, care specifică valori minime pentru prețul acțiunilor sau societăți

capacitatea de a demonstra că, după IPO, societatea va avea capital suficient pentru a-și desfășura activitatea o anumită perioadă de timp

numărul de acțiuni care trebuie să fie deținute de investitori independenți după IPO

vechimea societății

norme mai severe în materie de guvernanță corporativă

limba în care se face raportarea

publicarea unui calendar al evenimentelor din cadrul societății

o conferință de analiză o dată pe an.

Există o serie de organizații în Uniunea Europeană care reprezintă interesele societăților cotate. Aceste organizații pot oferi informații suplimentare și sfaturi practice privind calitatea de societate cotată la bursă în statul respectiv.

Există, de asemenea, un organism care reprezintă emitenții la nivel european: European Issuers (Emitenții europeni), unde emitenții pot deveni membri atât al organizației naționale din țara lor, cât și al organizației Emitenții Europeni.

În Europa, multe burse fac parte din Federația Burselor de Valori Europene (Federation of European Securities Exchanges – FESE), care reprezintă interesele burselor.

Pentru a aprecia dacă o societate este sau nu pregătită să fie listată la bursă trebuie ținut cont de

următorii factori:

O echipă de conducere puternică

Investitorii își vor considera investițiile drept o dovadă de încredere în persoanele care conduc societatea.

Echipa de conducere trebuie să dea dovadă de:

experiența și abilitățile necesare pentru a conduce și a dezvolta afacerea

integritate și probitate financiară

o definire clară a rolurilor, cu un lider vizibil care să conducă activitatea în mod hotărât și proactiv

un director financiar capabil și cu experiență

pasiune pentru afacere

suficientă autoritate pentru a conduce societatea în mod independent, fără a se baza pe alte persoane

contacte bune cu investitorii și sectorul industriei.

Echipele de conducere care nu dețin toate aceste atribute numesc adesea alți directori neexecutivi sau cu fracțiune de normă pentru a completa eventualele lacune.

Un model economic clar

Potențialii investitori trebuie să înțeleagă:

planurile de dezvoltare ale societății;

resursele necesare pentru a le duce la îndeplinire.

În elaborarea planului de afaceri al societății, trebuie să răspundă la unele întrebări:

Care este obiectul de activitate al societății?

Care sunt factorii-cheie ai succesului societății?

Care este mediul concurențial al societății și poziția acesteia?

Care este strategia de dezvoltare?

Ce reușite financiare și/sau perspective financiare are societatea și cu ce se deosebește de concurenții săi?

Guvernanță corporativă

Pentru a-și crea relații pe termen lung cu comunitatea profesională a investitorilor, societatea trebuie să dea dovadă de bune practici de guvernanță corporativă. În sensul cel mai larg, aceasta cuprinde:

eficiența conducerii

informare

transparență

comunicare cu investitorii

durabilitate.

Investitorii se așteaptă ca societățile listate la bursă să fie conduse astfel încât să se minimizeze orice potențial conflict de interese între directori și acționari.

Conform normelor UE, societățile de pe piețele reglementate trebuie să elaboreze un raport

privind guvernanța corporativă.

Totuși, fiecare stat membru are propriul său cod de guvernanță corporativă sau norme interne pe care societățile deținute public trebuie să le respecte

O societate mică care se pregătește pentru listarea la bursă trebuie să cântărească foarte bine argumentele pro și contra, să ofere investitorilor un istoric clar al capitalului propriu, să nu subestimeze timpul necesar și să continue comunicarea cu investitorii și cu presa după emiterea ofertei publice inițiale (IPO).

Listarea la bursă reprezintă un imbold de dezvoltare pentru o societate, făcând-o mai vizibilă și permițându-i să se dezvolte cu repeziciune.

În plus, trebuie să existe o strategie clară pe termen mediu și lung pentru nevoile de finanțare. Dacă echipa de conducere nu are experiență în listarea unei societăți, este necesar să se numească mai mulți consilieri externi (bancheri, avocați, jurisconsulți, auditori, agenție de comunicare) sau să se angajeze o persoană care are experiență în acest domeniu. O astfel de persoană ajută atât la pregătirea și organizarea IPO, cât și la administrarea societății după introducerea pe piață bursieră.

O societate tranzacționată public are numeroase beneficii de care trebuie să profite :

vizibilitate

reputație

evaluare obiectivă

abilitatea de a atrage clienți, furnizori și angajați.

Există o serie de obligații permanente pe care societatea trebuie să le îndeplinească pentru a-și păstra statutul de listată la bursă și acestea sunt :

Raportarea financiară

Societatea trebuie să îndeplinească anumite cerințe în materie de transparență și comunicări financiare. Prin urmare, aceasta:

va trebui să elaboreze și să publice situații financiare anuale și intermediare etc.

poate să aibă obligația de a realiza actualizări trimestriale ale situației comerciale (pentru societățile admise pe anumite piețe reglementate).

Informarea

Transparența și obligația de a furniza informații pieței reprezintă două caracteristici esențiale ale calității de societate publică. Prin urmare, este necesar pentru societate să ofere informații publicului larg periodic sau imediat, în cazul în care s-au produs evenimente care pot influența prețul acțiunilor societății.

Iată unele dintre aceste informații:

obiectul de activitate al societății, inclusiv produsele, concurența, piețele și potențialele riscuri

structura de proprietate a societății și modificările semnificative în stocurile de acțiuni deținute de acționari

situația financiară a societății etc.

modificarea componenței consiliului de administrație, inclusiv istoricul profesional al membrilor consiliului de administrație

remunerația membrilor consiliului de administrație și a angajaților cu vechime, inclusiv acordarea de opțiuni pe acțiuni.

Pentru sistemele multilaterale de tranzacționare, există, în general, cerințe de informare mai reduse. Normele pot varia de la o țară la alta și de la o piață la alta.

Guvernanța corporativă

Acționarii societății listate la bursă se așteaptă ca administratorul societății sa acționeze în conformitate cu codurile și orientările în materie de guvernanță corporativă care se aplică în statul membru în care este listată societatea.. Codurile nu au putere de lege, însă sunt emise de instituțiile de reglementare din statul membru relevant.

Iată câteva principii fundamentale general aplicabile în toate statele membre ale UE:

Consiliul de administrație trebuie să aibă în componență:

două persoane diferite care să îndeplinească funcțiile de președinte și director executiv.

o majoritate de directori independenți de societate

O societate listată trebuie să dispună de un comitet de audit, care să supravegheze auditul anual:

prezidat de un director independent

alcătuit din experți în domeniul financiar și juridic;

O societate listată la bursă ar trebui să aibă un comitet de remunerare, alcătuit din

directori independenți neexecutivi. Acesta are următoarele atribuții:

stabilește remunerația membrilor consiliului de administrație și a angajaților cu vechime

elaborează un raport anual privind remunerațiile, care va fi comunicat acționarilor.

Alte norme:

Directorii și angajații cu vechime nu trebuie să tranzacționeze acțiuni ale societății sau să-și exercite opțiunile pe acțiuni în perioadele în care cunosc informații referitoare la societate care ar putea afecta prețul acțiunilor societății și care nu au fost notificâte pe piață.

Dacă societatea dumneavoastră are un acționar care deține o majoritate sau o minoritate

semnificativă de acțiuni, trebuie să se ia măsuri pentru a asigura că activitatea acesteia se poate desfășura fără influențe necuvenite din partea acționarului respectiv.

Monitorizarea schimbărilor în deținerea acțiunilor

O societate listată, are obligația să comunice urmatoarele:

detalii privind orice emitere de acțiuni

eventualele schimbări în pachetele de acțiuni ale acționarilor care depășesc anumite praguri

eventualele tranzacții cu acțiuni ale directorilor

o listă cu persoanele care au acces la informații care pot afecta prețul acțiunilor societății (dacă aceasta este cotată pe o piață reglementată).

Dividende

Societățile listate prezintă, de regulă, o politică privind dividendele în prospect/documentul de admitere, care stabilește temeiul în care consiliul de administrație decide dacă se vor acorda dividende și ce sume vor fi distribuite anual acționarilor sub formă de dividende.

Acordarea periodică a unor dividende poate fi foarte importantă pentru menținerea și creșterea prețului acțiunilor unei societăți. Cu toate acestea, există restricții la nivelul UE cu privire la fondurile din care se pot plăti dividendele.

Se obișnuiește ca plata dividendelor să fie aprobată de către acționari la adunarea generală anuală.

Costuri permanente

După publicarea ofertei publice inițiale (IPO), costurile permanente pentru o societate cotată sunt următoarele:

onorarii anuale pentru consilierul financiar al societății

plăți în avans și comisioane pentru brokerul societății

taxe de audit anuale mai mari, din cauza obligației de conformitate cu IFRS

comunicările în cadrul relațiilor financiare publice și al relațiilor cu investitorii

pregătirea și publicarea raportului anual

timpul de lucru alocat prezentărilor pentru investitori, comunicărilor și respectării normelor

personal suplimentar necesar pentru soluționarea aspectelor legate de conformitate.

Relațiile cu investitorii și cu mass-media

Pentru o societate listată la bursă, relațiile cu investitorii curenți și potențiali, precum și cu mass- media pot avea un impact asupra prețului acțiunilor. Este important să poată comunica pieței atât veștile bune, cât și pe cele rele, în conformitate cu obligațiile de informare descrise anterior. Totuși, există, de asemenea, restricții juridice la nivelul UE privind informațiile care pot fi prezentate și cui pot fi comunicate acestea.

Pe lângă asistența unor avocați și a unor consilieri financiari pentru relații publice, care cunosc reglementările și capcanele, societatea ar trebui să creeze o strategie de comunicare care să cuprindă:

comunicate de presă

actualizarea site-ului de internet

rapoarte anuale și intermediare

circulare și alte comunicări pentru acționari

rapoarte ale analiștilor

organizarea de evenimente pentru investitori și mass-media

Pe piața capitalului (sau piața financiarã), companiile listate la bursã nu mai vând produse și servicii, ci propria lor valoare, se vând pe ele însele. Produsele pe care le promoveazã compania pe aceastã piațã sunt titluri sau hârtii de valoare, numite generic acțiuni. Cumpãrãtorii lor devin acționari ai companiei. Pe aceastã piațã foarte specialã, compania pe acțiuni trebuie sã îi convingã pe investitori sã cumpere și pe acționarii deja existenți sã-și pãstreze acțiunile și titlurile pe care ea le-a emis. Argumentul sãu este potențialul de profit, oferit ca dividend și comunicat prin informațiile transmise cãtre piața financiarã. Pentru a vinde acest produs cu totul special, compania are nevoie de un marketing și o publicitate, la fel de speciale, mai rafinate și mai exclusive, într-un mediu riguros reglementat.

Comunicarea financiarã reprezintã totalitatea acțiunilor întreprinse de companie în scopul informãrii acționarilor, a investitorilor, a autoritãților de reglementare, supraveghere și control al pieței bursiere,a analiștilor financiari, a presei specializate și a publicului larg asupra plasamentelor deținute sau oportune. În sens restrâns, privește relația companiei cu acționariatul sãu, dar se adreseazã și restului comunitãții economice și financiare.

Obiectivul sãu este acela de a promova imaginea companiilor listate, prin rezultate financiare,

performanțe și speranțe. Principalii clienți sunt acționarii și investitorii, pe care-i atrage în cumpãrarea și pãstrarea titlurilor emise de companie.

Orice companie listatã la bursã se supune prevederilor legale privind comunicarea financiarã cu

acționariatul, autoritatea fiscalã și autoritatea de control și reglementare a pieței de capital.

În plus, comunicarea financiarã e un teren de confruntare concurențialã, unde compania convinge pe investitori sã cumpere mai curând acțiunile sale decât pe ale concurenței.

Obligațiile legale privind comunicarea financiarã sunt prevãzute în legislația cu privire la valorile mobiliare și bursele de valori, completate de regulamentele emise de Comisia Naționalã de Valori Mobiliare (CNVM), de Bursa de Valori București (BVB) și de RASDAQ..

În România, orice societate emitentã de valori imobiliare are obligația sã redacteze:

un raport anual privind activitatea companiei, în termen de 90 de zile de la încheierea exercițiului financiar, distribuit tuturor acționarilor, înainte de Adunãrile Generale ordinare. Convocarea se face cu minimum 15 zile în avans, anunțat\ în ziar local și în Monitorul Oficial ;

un raport semestrial privind activitatea companiei, în termen de 45 de zile de la încheierea primului semestru. Un anunț publicat în presã precizeazã modul de distribuire a raportului;

un raport curent , publicat în presã ori de câte ori intervine un eveniment important în mediul de afaceri.

Toate aceste rapoarte sunt transmise în mod obligatoriu la CNVM și la departamentul de

informare a pieței de valori mobiliare pe care se tranzacționeazã acțiunile companiei. Rapoartele se transmit în mod obligatoriu și pe suport electronic.

Numeroase companii cotate la burse strãine întocmesc și rapoarte trimestriale. Deși nu au

obligații legale în acest sens, o fac pentru a-și crește credibilitatea.

În Occident, raportul anual este un document obligatoriu, prin efectul legii, pe care companiile îl transformã într-o broșurã atractivã, carte de vizitã și publicație utilã atât informãrii financiare, cât și punerii în valoare a imaginii și creșterii prestigiului companiei.

Este documentul cel mai important și mai luat în serios, înaintea oricãror altor publicații de întreprindere, pentru cã prezintã situații financiare certificâte, sub semnãturile președintelui și ale cenzorilor.

Raportul țintește un public mai larg decât acționariatul și constituie baza oricãror alte documente furnizate de societate, cum ar fi dosarul de presã, broșura sau placheta de prezentare.

Prima parte a raportului anual este o prezentare generalã acompaniei, de 16 pânã la 32 de pagini, care pune în valoare calitatea managementului, strategia, atuurile și dinamismul companiei. Este tehnoredactatã și tipãritã în condiții speciale de formã, ilustrație și graficã. Oferã o imagine clarã despre întreprindere, despre filosofia, valorile și particularitãțile sale.

Partea a doua prezintã comunicarea financiarã propriu-zisã și se întinde pe 5 pânã la 100 de pagini. Se adreseazã, în primul rând,organismelor de reglementare și control al pieței, analiștilor financiari și investitorilor naționali sau strãini. Este sobrã, tehnicã, înțesatã de tabele și grafice, dar rareori ilustratã cu fotografii.

În România, legislația cere redactarea raportului anual într-un termen relativ scurt, adesea insuficient pentru realizarea condițiilor de conținut și formã ale unui raport occidental. Conținutul legal cerut de legislația românã în vigoare pentru raportul anual privește: A..Activitatea societãții:

Activitatea propriu-zisã: activitatea de bazã, data înființãrii, fuziuni sau reorganizãri, achiziții sau înstrãinãri de active, schimbãri majore intervenite în planul de afaceri;

Produse și servicii: principalele produse și servicii, principalele piețe, clienți și metode de distribuție, produse în pregãtire, concurenții principali, clienți cu impact major, peste 10% din vânzãrile și profitul societãții, furnizori importanți;

Mediul concurențial: cota de piațã deținutã de companie și cotele principalilor concurenți, numãr de competitori semnificativi, produse și servicii concurente, evoluții probabile pe piațã;

Resursele umane: numãr de salariați, evoluția, repartizarea pe categorii, relațiile cu sindicâtele, formarea și școlarizarea;

Analiza tendințelor de evoluție și a factorilor de incertitudine care pot afecta semnificativ solvabilitatea companiei;

Analiza efectelor cheltuielilor curente și anticipate asupra situației financiare a societãții, cu indicarea surselor de finanțare;

Active corporale, gradul de uzurã, amplasamente, aspecte privind dreptul de proprietate;

Piața pe care sunt tranzacționate valorile mobiliare elaborate de societate.;

Lista administratorilor: nume, funcție, numãrul acțiunilor deținute, litigii, contracte, alianțe și înțelegeri cu persoanecare au fost numite administratori. Echipa de management executiv: nume, funcție, perioada în care asigurã conducerea societãții, numãr de acțiuni deținute, litigii.

Situația financiar-contabilã prezintã: elemente de bilanț, cont de profit și pierdere, cash -flow și unele anexe explicâtive la bilanț și la contul de rezultate

Investitorii și analiștii sunt destinatarii privilegiați ai documentelor purtãtoare de informație financiarã editate de companie.

Relațiile directe, personalizate prin administratori, manageri, purtãtori decuvânt, persoane de

contact și animatoare sunt cele mai eficace. Se mai poate apela și la:

Reuniuni de informare, organizate o datã sau de douã ori pe an,în compania investitorilor, însoțite de prezentãri, demonstrații și comentarii asupra performanțelor companiei;

Întâlniri individuale, fațã în fațã cu investitorii și analiștii, mai mult sau mai puțin provocâte și regizate de conducerea companiei;

Mese de afaceri, cocktailuri, spectacole închiriate și vizite ale investitorilor potențiali în întreprindere, pentru a o cunoaște mai bine;

Comunicarea financiarã produce efecte mai mult sau mai puțin favorabile pentru poziția companiei pe piața de capital. Acestea pot fi și trebuie evaluate periodic, pentru a lua mãsuri în consecințã.

Primul efect important al politicii de comunicare financiarã se traduce în evoluția cursului

acțiunilor companiei, chiar dacã fluctuațiile depind de numeroși alți factori, precum: ratingul de

țarã, de ramurã, mediul economic, juridic și politic și evoluția mondialã a piețelor bursiere.

Al doilea efect important al politicii de comunicare financiarã se concretizeazã în gradul de subscriere la emisiunile de valori mobiliare inițiate de companie pe piața de capital.

Mãsurarea celor douã categorii de efecte se bazeazã pe criteri specifice pieței bursiere:

Cursul acțiunilor emise de companie și volumul tranzacțiilor constituie indicâtorii cei mai relevanți pentru sãnãtatea financiarã și succesul politicii sale de comunicare financiarã.

Volatilitatea titlului, indice care exprimã evoluția cursului acțiunilor companiei în raport

cu evoluția pieței bursiere în ansamblul sãu, aratã în ce mãsurã cursul acțiunilor proprii este influențat de factori care nu depind de companie.

Lichiditatea titlului, datã de numãrul de tranzacții zilnice, mãsoarã atractivitatea pe piața de

capital. Cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât acțiunile sunt mai atractive, mai ușor de vândut.

Durata medie de pãstrare a titlurilor, ca interval de timp scurs între cumpãrarea și vânzarea lor,

mãsoarã încrederea și fidelitatea investitorilor fațã de companie. Durata redusã de pãstrare indicã caracterul speculativ al operațiunilor pe termen scurt. Cu cât durata de pãstrare

crește, cu atât crește și ponderea investitorilor fideli, pe termen lung, care nu reacționeazã violent la mișcãrile pieței.

Al treilea efect, relevant al politicii de comunicare financiarã privește stimularea interesului analiștilor financiari în difuzarea de comentarii și prognoze asupra companiei.

O comunicare financiarã eficace sporește interesul analiștilor pentru companie.

Al patrulea efect, important este reflectat de evoluția acționariatului, ca numãr și structurã.

În sfârșit, o altã categorie de efecte mãsurabile ale comunicãrii financiare se referã la interesul, atitudinea și opinia presei, la numãrul și conținutul apelurilor telefonice și ale scrisorilor de la acționari și la numãrul de cereri de angajare prezentate serviciului de resurse umane al companiei.

Peste 80 dintre cei 85 de emitenți de pe bursă și-au anunțat rezultatele financiare preliminare pe

anul 2013, ținându-i pe investitori în fața monitoarelor.

Companiile care vor surprinde piața cu profituri peste așteptări ar putea avea creșteri semnificative, iar cele care vor dezamăgi vor fi cu siguranță penalizate de investitori.

Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de acțiuni din România, este printre primele companii care își publică rezultatele pe 2012.

Acționarii BVB, printre care se numără SIF-urile, fonduri de investiții și firme de brokeraj,

așteaptă să vadă care a fost impactul listărilor și tranzacțiilor de la finalul anului trecut în rezultatele financiare. Tranzacțiile cu acțiuni de pe bursă au atins anul trecut cel mai ridicat nivel din 2007 încoace, de 11,5 mld. lei (2,61 mld. euro), cu 50% peste nivelul din 2012, ceea ce ar trebui să însemne și venituri mai mari pentru BVB.

Așteptările investitorilor sunt ridicate având în vedere creșterea de 37% din ultimul an a acțiunilor BVB.

Figura1.2. Actorii pieței bursiere, prelucrare, sursa http://www.scrigroup.com

Figura1.3. Calendarul raportărilor financiare preliminare pe 2013, prelucrare, sursa www.bvb.ro

alențe cognitive ale raportărilor financiare elaborate de OMV Petrom

Unele dintre cele mai importante companii din România sunt tranzacționate la BVB. Cele mai mari companii în funcție de capitalizarea din septembrie 2014 sunt: OMV Petrom S.A.,

Romgaz S.A., Fondul Proprietatea, New Europe Property Investments PLC, BRD –

Groupe Société Générale, Banca Transilvania, Electrica și Transgaz.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producție anuală de țiței și gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014 și rezerve dovedite de petrol și gaze estimate la 690 milioane de barili echivalent petrol în România și Kazahstan (671 milioane barili echivalent petrol în România). La finalul lui 2014, Grupul avea o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual și opera o centrală electric de înaltă eficiență de 860 MW și un parc eolian de 45 MW.

Pe piața distribuției de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe piețele din România și țările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârșitul lui 2014. În anul 2014 cifra de afaceri a Grupului a fost de 4.847 milioane euro, iar EBIT (profit înainte de dobânzi și impozite) a fost de 751 milioane euro.

OMV Petrom S.A. (BVB: SNP ) este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele Explorare și Producție, Rafinare și Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale și Energie.

Grupul exploatează în România și Kazakhstan rezerve dovedite de petrol și gaze. Grupul Petrom este prezent prin intermediul unei rețele de circa 800 stații, operată sub două branduri, Petrom și OMV în Republica Moldova, Bulgaria și Serbia.

Acționarul majoritar este grupul austriac OMV, cu 51% din acțiuni. Ministerul Economiei mai are 20,6%, în timp ce Fondul Proprietatea are 19% din titluri. În circulație liberă (free float) sunt 9,36% din acțiuni, cea mai mare parte fiind a persoanelor juridice (7,59%).

Obiectul de activitate al diviziei Explorare și Producție constă în explorarea, descoperirea și extracția de țiței și gaze naturale în România și în Regiunea Caspică (Kazahstan).

Petrom generează aproape întreaga producție de țiței din România și contribuie cu aproximativ 50% la producția totală de gaze a țării. OMV Petrom este un jucător important pe piața românească a gazelor naturale, acoperind toate segmentele acesteia. În 2014, Grupul Petrom și-a menținut prezența puternică în toate sectoarele pieței gazelor naturale. În vederea sporirii valorii gazelor naturale și asigurării unei dezvoltări durabile a companiei, Petrom și-a extins lanțul valoric prin dezvoltarea propriei activități de producere a energiei electrice, atât din surse convenționale, cât și din surse regenerabile. Anul 2011 a reprezentat o etapă importantă pentru activitatea companiei din domeniul energiei, marcând intrarea Petrom în activitatea de producere electricitate, prin demararea exploatării comerciale a parcului eolian Dorobanțu, urmată de finalizarea lucrărilor de construcție la centrala electrică pe gaze de la Brazi.

Compania operează o rafinărie (Petrobrazi) integrată cu activitatea de explorare și producție, cu o capacitate nominală de 4,5 mil. tone/an, în cadrul căreia procesează exclusiv țiței din producția proprie, cu scopul maximizării valorii de integrare a acestei rafinării. Livrarea produselor proprii se realizează prin rețeaua compusă din peste 790 de benzinării, atât în România, cât și în țările învecinate: Bulgaria, Serbia și Republica Moldova.

Petrom este furnizorul principal de carburanți din România, având o cotă totală de piață de 37% și 545 de benzinării. Petrom este, de asemenea, furnizorul principal de combustibili pentru aviație, incluzând serviciile aferente.

Valoarea OMV Petrom derivă din activitatea de tip integrat a companiei, care se străduie permanent să identifice și să maximizeze sinergiile existente de-a lungul lanțului ei valoric. Pentru a capitaliza valoarea integrării și a-și spori performanțele și flexibilitatea, grupul își va concentra eforturile pe proprii piloni strategici: consolidarea și extinderea activității de hidrocarburi, diversificarea portofoliului de activități, prin producerea de electricitate, creșterea eficienței în toate segmentele.

În același scop, grupul va aplica în continuare disciplina financiară și un management strict al costurilor pentru maximizarea capacității sale de a genera profit.

Deși România are o tradiție de peste 150 de ani în extracția de petrol și de 100 de ani în producția de gaze naturale, numele Petrom apare pentru prima dată în 1991, atunci când se înființează Regia Autonomă a Petrolului Petrom pentru ca în 1997 să se înființeze Societatea Națională a Petrolului Petrom.

Sigla companiei, lupul dacic – reflectă istoria, tradițiile și simbolurile României. Culorile utilizate pentru identificarea brândului pe piață (roșu, galben, albastru) sunt culori simbolice pentru po- porul român, ușor de recunoscut, purtând o semnificație națională, în timp ce numele Petrom vine de la petrol românesc.

Numele și sigla companiei s-au păstrat chiar dacă în 2004 statul român decide să vândă pachetul

majoritar către grupului austriac de stat OMV.

De la privatizare, Petrom a început un proces de investiții alert, anual compania având un buget de un miliard de euro, cei mai mulți bani mergând pentru activitatea de explorare și producție, principalul nucleu de profit al companiei.

În 2013, Petrom chiar obține o creștere marginală a producției de hidrocarburi în România. După toate aceste măsuri, Petrom a ajuns anul trecut la un profit net de un miliard de euro, un nivel record pentru companie, dar și pentru economia românească.

În cei zece ani de zile de la privatizare, Petrom a trecut prin schimbări fundamentale.

De la peste 50.000 de angajați, compania mai avea anul trecut mai puțin de 20.000 de oameni. Diminuarea numărului de angajați a venit și ca urmare a unor decizii majore luate de OMV Petrom.

Doljchim, combinatul chimic, a fost închis, iar în 2011 Petrom pune lacătul pe rafinăria

Arpechim, luând decizia de a procesa petrolul extras din România doar la Petrobrazi, acolo unde a finalizat anul trecut un program de investiții de 600 de milioane de euro.

Fiind o companie listată la bursă ea se supune prevederilor legale privind comunicarea financiarã cu acționariatul, autoritatea fiscalã și autoritatea de control și reglementare a pieței de capital. Compania are obligația sã redacteze:

un raport anual privind activitatea ei, în termen de 90 de zile de la încheierea exercițiului financiar, distribuit tuturor acționarilor, înainte de Adunãrile Generale ordinare ;

un raport semestrial privind activitatea companiei, în termen de 45 de zile de la încheierea primului semestru;

un raport curent , publicat în presã ori de câte ori intervine un eveniment important în mediul de afaceri.

Toate aceste rapoarte sunt transmise în mod obligatoriu la CNVM și la departamentul de

informare a pieței de valori mobiliare pe care se tranzacționeazã acțiunile companiei. Rapoartele se transmit în mod obligatoriu și pe suport electronic.

Rapoartele redactate de către companie și trimise CNVM, sunt apoi folosite de posibilii viitori

investitori în a-și fundamenta decizia de a investi în companie.

Începând cu 2010, OMV Petrom raportează rezultatele sale consolidate către piața de capital, pregătite în conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiară (IFRS),

Începând cu anul financiar 2012, situațiile ce prezintă rezultatele individuale ale OMV Petrom S.A., sunt, de asemenea, întocmite în conformitate cu IFRS, conform prevederilor Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1286/2012, privind raportarea societăților listate.

În conformitate cu regulamentul nr. 1/2006 al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (CNVM), OMV Petrom întocmește raportul anual prezentând rezultatele individuale obținute.

Relația cu investitorii acționează ca o interfață de informații și comunicare între conducerea companiei și piețele de capital, asigurând o bună comunicare a informațiilor strategice, financiare și operaționale către comunitatea financiară.

OMV Petrom acționează în conformitate cu cerințele pieței de capital și urmărește îmbunătățirea imaginii companiei în comunitatea financiară prin mijloace de comunicare profesională. Rapoartele redactate de către companie conțin informații legate de ultimele noutăți pentru investitori și ultimele evenimente financiare, acțiunile companiei și dividende.

Relația cu investitorii ocupă un loc prioritar în strategia companiei din dorința de a stabili parteneriate solide și pe termen lung cu acționarii societății, adoptând o politică de transparență, bazată pe dialog.

Scopul acestei activități este de a oferi investitorilor informații privind valoarea reală a companiei și de a facilita accesul acestora la o evaluare corectă a acțiunilor pe care le dețin. Obiectivul OMV Petrom este să furnizeze acționarilor săi și comunității financiare informații actualizate și complete în legătură cu rezultatele financiare, oferind o perspectivă corectă asupra activității companiei.

Petrom a organizat în 2014 o serie de întâlniri „1-la-1” și conferințe telefonice cu diverși analiști și investitori instituționali din România și din străinătate. În cadrul acestora, analiștii și investitorii au avut ocazia de a adresa în mod direct întrebări conducerii companiei, inclusiv Directorului General Executiv și Directorului Financiar, și de a discuta cu aceștia despre rezultatele publicate ale companiei și direcțiile strategice ale Petrom.

Figura1.4. Structura acționariatului OMV Petrom, sursa http://petrom.webstyler.ro

Figura1.5. Veniturile Petrom după privatizare, sursa http://adevarul.ro

Figura 1.6. Evoluția rezultatelor financiare și a numărului de angajați ai OMV Petrom, sursa http://www.zf.ro/

Valențe cognitive ale raportărilor financiare elaborate de ROMGAZ SA

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA (SNGN Romgaz SA), cu sediul central în Mediaș, este cel mai mare producător de gaze naturale din România, având ca principale segmente de activitate explorarea și producția de gaze naturale, furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea subterană a gazelor naturale și producția de energie electrică.

Compania Romgaz SA este o societate pe acțiuni, în care statul, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, este acționar majoritar al societății deținând 70.01%% din acțiuni. Fondul Proprietatea deține 14.99% din acțiuni, iar restul de 15% din acțiuni sunt deținute de alți acționari.

În anul 1925 s-a înfiintat Societatea Națională de Gaz Metan SONAMETAN, care a funcționat

cu o Direcție de Exploatări Tehnice la Mediaș. În anul 1991 societatea națională de gaze primește numele ROMGAZ, nume care după anul 2000 s-a consacrat ca brand pentru activitatea de explorare, exploatare și înmagazinare gaze naturale în România.

Romgaz face cercetare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează interventii, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic.

Începând cu anul 2013 ROMGAZ SA și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică. Compania se dezvoltă prin implementarea de tehnologii de ultimă oră în domeniul explorării geologice, producției și a înmagazinării subterane a gazelor, finanțate din surse proprii sau externe.

Compania operează în România 3.255 de sonde de producție a gazelor, care exploatează 148 de zăcăminte comerciale. Romgaz deține și 35 de sonde de explorare în 9 perimetre.

De asemenea, compania este cel mai mare operator de depozite subterane de înmagazinare a

gazelor, având o cotă de peste 90% din această piață. Romgaz operează sașe depozite de înmagazinare, în care poate stoca 2,76 miliarde metri cubi de gaze, aproape jumătate din producția anuală a companiei.

Cifra de afaceri a producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaș (SNG) a crescut cu 1,5% în 2013, la 3,89 miliarde lei (881,2 milioane euro), deși cantitățile de gaze interne și din import livrate s-au redus, iar profitul a scăzut cu 16,8%, la 930,7 milioane lei (210,6 milioane euro) Compania a consemnat în anul 2012 o cifră de afaceri de 3,83 miliarde lei și un câștig de aproape 1,12 miliarde lei.

Deși prețul gazelor din producția internă s-a majorat cu 15% față de prețul de livrare al anului

anterior, cifra de afaceri a societății a crescut doar cu 1,5%, datorită diminuării cantităților de gaze interne și din import livrate. După cum se arată în raportul anual transmis Bursei de Valori București (BVB), reducerea cantităților de gaze livrate din import se datorează atât scăderii cererii de consum pe piața de gaze naturale, cât și prevederilor Ordinului ANRE nr.24/2013 (…) conform căruia producătorii de gaze naturale nu mai au obligația să livreze gaze în amestec intern cu import.

Romgaz a produs anul trecut 5,65 miliarde metri cubi de gaze naturale, în scădere cu 0,2% față de 2012, când cantitatea a fost de 5,663 miliarde metri cubi.

Producția de gaze naturale a fost stabilizată, producția medie zilnică înregistrată fiind marginal mai mare decât cea din 2012, iar pentru perioada 2011-2013 declinul anual de producție a fost zero, ca urmare a derulării proiectelor de reparații sonde și foraj.

Rata de înlocuire a rezervelor dovedite de gaze naturale a fost de 70%, în principal ca urmare a sondelor de explorare și evaluare și a studiilor de zăcământ realizate", se menționează în raport Pozitia economică și financiară a companiei este caracterizată prin stabilitatea profitului și lichiditate.

Astfel, Romgaz se numără printre companiile deținute de stat care au îndeplinit toate condițiile

de creștere economică devenind una dintre cele mai mari companii din Romania. Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acțiunile societății sunt tranzacționate pe piața reglementată administrată de BVB (Bursa de Valori București), sub simbolul “SNG”, iar GDR-urile pe piața reglementată administrată de LSE (London Stock Exchange), sub simbolul “SNGR”.

La sfârșitul primei zile de tranzacționare, acțiunile Romgaz erau listate la 34,5 lei, cu 15%

peste prețul la care au cumpărat investitorii instituționali, iar prețul de închidere a GDR-urilor a fost de 10,4 USD, cu 13,66% mai mare decât prețul de subscriere.

În vederea realizării scopului principal, prin utilizarea eficientă a resurselor materiale,

financiare, umane și informaționale, societatea și-a stabilit următoarele obiective strategice:

Creșterea portofoliului de resurse și rezerve de gaze, prin descoperirea de resurse noi și prin dezvoltarea și imbunătățirea recuperării resurselor deja descoperite

Consolidarea poziției pe piețele de furnizare a energiei

Optimizarea, dezvoltarea și diversificarea activității de înmagazinare subterană, prin reconsiderarea importanței acesteia, pentru asigurarea siguranței, continuitătii și flexibilității în aprovizionarea cu gaze naturale.

Creșterea performantelor societății

Identificarea unor oportunități noi de creștere și diversificare

Imbunătățirea structurii organizatorice a societății

Reorganizarea funcției de audit intern

Fiind o companie listată la bursă ea se supune prevederilor legale privind comunicarea financiarã cu acționariatul, autoritatea fiscalã și autoritatea de control și reglementare a pieței de capital. Compania redacteză și emite :

un raport anual privind activitatea ei, în termen de 90 de zile de la încheierea exercițiului financiar, distribuit tuturor acționarilor, înainte de Adunãrile Generale ordinare ;

un raport semestrial privind activitatea companiei, în termen de 45 de zile de la încheierea primului semestru;

un raport curent , publicat în presã ori de câte ori intervine un eveniment important în mediul de afaceri.

Toate aceste rapoarte sunt transmise în mod obligatoriu la CNVM și la departamentul de

informare a pieței de valori mobiliare pe care se tranzacționeazã acțiunile companiei. Rapoartele se transmit în mod obligatoriu și pe suport electronic.

Rapoartele redactate de către companie și trimise CNVM, sunt apoi folosite de posibilii viitori

investitori în a-și fundamenta decizia de a investi în companie.

Ca societate listată, cu un portofoliu diversificat de acționari și din dorința de informare deplină și transparentă asupra activității societății, ROMGAZ SA are în vedere:

Publicarea de rapoarte curente și periodice

Organizarea de întâlniri cu investitorii, analiștii, consultanții de plasament și brokerii

Conferințe telefonice periodice, în vederea prezentării și discutării rezultatelor financiare trimestriale, semestriale și anuale ale societății.

Relația dintre societate, pe de o parte, și acționarii și investitorii, pe de altă parte, este una importantă, motiv pentru care ROMGAZ SA este orientată pentru a construi relații pe termen lung cu acționarii și investitorii, relații bazate pe încredere și comunicare permanentă. Societatea consideră guvernanța corporativă punctul central al relației cu acționarii și investitorii, dorind astfel să–și maximizeze beneficiul de companie listata.

Regulamentul de Guvernanță Corporativă este elaborat cu scopul de a alinia societatea la principiile Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București, cu respectarea celor mai bune practici internaționale.

ROMGAZ SA este o societate admisă la tranzacționare care respectă cerințele de informare impuse de reglementările pieței de capital.

ROMGAZ SA pregătește și diseminează informații periodice și continue relevante, în

conformitate cu cele mai înalte standarde de raportare financiară (IFRS).

ROMGAZ SA promovează, cel puțin o dată pe an, întâlniri cu analiștii financiari, brokeri, agenții de rating și specialiști de piață, în scopul prezentării elementelor financiare, relevante deciziei investiționale.

ROMGAZ SA a stabilit, va stabili, implementează și va implementa proceduri interne pentru realizarea formalităților necesare derulării relatiei cu piața de capital și investitorii.

Potențialul de creștere al Romgaz pe termen mediu și lung este semnificativ, mai ales în contextul în care România s-a angajat în fața FMI să liberalizeze prețul gazelor naturale.

În prezent, atât Romgaz, cât și Petrom, al doilea mare producător local de gaze naturale, își vând

producția internă la un preț de trei ori mai mic față de cel al gazelor importate din Rusia. Producătorul de gaze Romgaz (simbol bursier SNG), controlat de stat, a investit anul trecut mai mult în producție și înmagazinare, și a menținut aproape constant bugetul de explorare de noi perimetre.

Compania s-a orientat astfel pe termen scurt, abordare riscantă pentru un producător de hidrocarburi care exploatează în principal zăcăminte foarte vechi.

Compania a realizat în 2014 investiții de un miliard de lei, cu 238 milioane de lei mai mari decât în 2013.

Diferența s-a datorat mai ales majorării cu 152 mil. lei a investițiilor în foraje de exploatare, noi

sonde de producție și depozite de gaze, în timp ce investițiile în explorare au avansat cu doar 8 mil. lei față de anul anterior, după cum arată raportul anual.

Figura 1.7. Cifra de afaceri și profitul net ROMGAZ, sursa Ministerul de Finanțe

Figura1.8.Investitiile Romgaz, sursa http://www.romgaz.ro/

Studiu comparativ privind raportările financiare elaborate de OMV Petrom și ROMGAZ SA

Ca societăți listate, cu un portofoliu diversificat de acționari și din dorința de informare deplină și transparentă asupra activității societății proprii, atât OMV Petrom cât și ROMGAZ SA au în vedere:

Publicarea de rapoarte curente și periodice

Organizarea de întâlniri cu investitorii, analiștii, consultanții de plasament și brokerii

Conferințe telefonice periodice, în vederea prezentării și discutării rezultatelor financiare trimestriale, semestriale și anuale ale societății.

Atât OMV Petrom, cât și ROMGAZ SA au în vedere rațiunea benefică ce stă la baza concepției rapoartelor anuale, semestriale și curente privind activitatea societății, respectiv convingerea potențialilor investitori, și încearcă să fie cât mai transparente în conținutul acestor rapoarte. Conținutul, cât și structura rapoartelor de activitate ale societăților nu trebuie să lase impresia unei prezentări „convenabile” a datelor și cifrelor, realizată de o asemenea manieră încât să ofere cea mai bună imagine posibilă a firmei: punând accent pe punctele forte și pe oportunități, omițând cu bună sțiintă punctele slabe și aspectele negative.

Această lipsă de transparență a rapoartelor de activitate elaborate de cele două companii îngreunează întelegerea acestora de către receptori, aceștia fiind afectați de această opacizare, și în numeroase cazuri chiar „mascare” a realității.

Nici una din cele două mari companii nu dorește să se ajungă la situatia paradoxală în care companiile însele, sunt singurele responsabile de nașterea unor zvonuri ce ulterior vor da curs la nemultumiri; o simplă declarație sau afirmație a conducerilor celor două neconcordantă cu datele oferite în rapoartele de activitate, sau, similar, manifestarea unei lipse de claritate sau coerență sunt suficiente pentru a suscita suspiciuni și indoieli. Iar de la îndoiala tacită, la neliniștea exprimată fără rețineri sau menajamente, și de aici, la zvon, drumul este foarte scurt și ușor de parcurs.

Atât OMV Petrom, cât și ROMGAZ SA vor trebui să evite exagerarea, publicitatea agresivă și minciuna din rapoartele de activitate elaborate, punând mai mult accent pe prudentă, respectarea faptelor și a angajamentelor, pentru a putea evita „efectul bumerang” pe care il pot avea asupra companiilor raportările financiare nereale.

Atât OMV Petrom, cât și ROMGAZ SA, fiind două companii listate au obligația de a asigura un flux corespunzător al informațiilor necesare fundamentării deciziei de investiție a propriilor acționari precum și a unor potențiali investitori.

Emitentul are obligația de a furniza, în mod continuu și fără întârziere, pe calea comunicatelor/rapoartelor curente, următoarele:

informații referitoare la activitatea sa (realizări/nerealizări);

informații referitoare la modificări semnificative în situația sa financiară, precum și la performanța și/sau perspectivele afacerii sale.

Chiar dacă in ultima perioadă din ce în ce mai multe intreprinderi mici și mijlocii pătrund

pe piața bursieră, derulând activități de comunicare financiară tot mai numeroase și mai bine

organizate, putem afirma totuși că intreprinderile tip în materie de comunicare financiară sunt, cel mai adesea, intreprinderile de dimensiuni mari cum ar fi OMV Petrom și ROMGAZ SA .

Astfel, ele trebuie să organizeze și să administreze circulația propriilor titluri pe o piață relativ deschisă, ceea ce implică, printre altele, informări referitoare la cursul titlurilor și volumul schimburilor. Pentru a difuza astfel de informații de natură financiară, intreprinderile au la dispoziție multiple și variate instrumente, la care vor recurge însă, după definirea prealabilă a strategiei, stabilirea bugetului, și nu în ultimul rând, delimitarea precisă a categoriilor de receptori avute în vedere.

Printre instrumentele și tehnicile tradiționale cel mai frecvent utilizate de OMV Petrom și ROMGAZ SA se numără:

Cumpărarea de spațiu publicitar în diverse publicații, aceasta întrând de regulă în categoria

cerințelor impuse prin lege; rapoartele de activitate și broșurile sau alte materiale de prezentare;

Scrisori curente către acționari sau convocările Adunărilor Generale ale Acționarilor

Contactele sistematice cu presa, cel mai adesea sub forma conferințelor de presă;

Contactele regulate cu partenerii financiari ai intreprinderii: organismele bursei sau băncile și alte instituții financiare cu care aceasta întreține relații.

Necesitatea practicării unei bune comunicări financiare apare evidența cu ocazia evenimentelor speciale din viața intreprinderilor, cum ar fi de exemplu introducerea titlurilor la bursă sau realizarea unei majorări a capitalului social.

Utilitatea sa este pusă totuși la îndoială în perioadele de funcționare normală, respectiv în cadrul activităților cotidiene ale intreprinderilor, deși ea are o importanță majoră tocmai în aceste momente, decurgând din crearea și consolidarea credibilității intreprinderii în mediul financiar și în rândul acționarilor.

Comunicând de o manieră regulată și coerentă, OMV Petrom și ROMGAZ SA pot triumfa în lupta cu concurenții, pot atrage noi capitaluri, inspirând, totodata un plus de încredere instituțiilor financiar-bancare cu care intră în legătură.

Comunicarea financiară este o veritabilă investiție, ale cărei beneficii trebuie exploatate,dar în același timp este și un instrument potențial periculos, dacă nu este utilizat în mod adecvat, în slujba unor obiective clare și bine definite.

Atât OMV Petrom cât și ROMGAZ SA trebuie să conștientizeze faptul că, dincolo de a fi o tehnică specializată, comunicarea financiară este un act de management, responsabil în mare măsură de stabilitatea financiară, dinamismul comercial și coerența internă a intreprinderii.

Figura 1.9.Evoluția acțiunilor OMV Petrom, sursa Intercapital.ro

Figura2.0.Portofoliul din energie al statului, sursa www.zf.ro

CONCLUZII

Debutul cu succes al tranzacționării acțiunilor unei companii înseamnă de fapt începutul unei noi etape din viața companiei. Astfel, începând cu prima zi de tranzacționare, fiecare companie listată dezvoltă un nou produs: propriile sale acțiuni listate. Și, ca pentru orice alt produs sau serviciu pe care compania îl oferă, propriile sale acțiuni listate vor avea nevoie de promovarea și suportul necesar, toate acestea urmând să fie asigurate prin comunicare. Așadar, comunicarea trebuie să fie privită ca o activitate importantă și care va solicita o alocare de resurse ca orice altă activitate core-business – relația cu investitorii, analiștii și media nu mai poate fi considerată o activitate periferică sau auxiliară a activității sale de bază.

Orice companie listată trebuie să comunice cu piața, să se promoveze în comunitatea investitorilor și a analiștilor și să asculte cu atenție doleanțele acestora, rezultatele politicii sale de comunicare reflectându-se direct atât în prețul de piață al acțiunilor sale dar și în relația directă și senzitivă pe care o dezvoltă cu investitorii săi.

O companie nu trebuie să considere că simpla listare a acțiunilor sale va atrage în mod automat investitori ce vor manifesta un grad înalt de interes pentru acțiunile sale și care vor crea lichiditate. Standardele minime ale politicii de comunicare ale unei companii listate sunt constitute de cerințele de raportare și transparență stabilite prin reglementările ASF și ale operatorului de piață

O companie listată are obligația de a asigura un flux corespunzător al informațiilor necesare

fundamentării deciziei de investiție a propriilor acționari precum și a unor potențiali investitori. Emitentul are obligația de a furniza, în mod continuu și fără întârziere, pe calea comunicatelor/rapoartelor curente, următoarele:

informații referitoare la activitatea sa (realizări/nerealizări);

informații referitoare la modificări semnificative în situația sa financiară, precum și la performanța și/sau perspectivele afacerii sale.

De menționat este faptul că acest proces va implica întotdeauna evaluarea informațiilor care urmează să devină publice și care constituie subiectul cerințelor de raportate, putând fi considerată uneori dificilă determinarea informației privilegiate, chiar și în contextul în care aceste cerințe de raportare continuă sunt clar formulate în reglementările în materie .

Pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv, emitentul va furniza pieței și participanților ei un calendar de comunicare financiară care va cuprinde cele mai importante evenimente planificate:

publicarea rapoartelor anuale;

publicarea rapoartelor semestriale și trimestriale;

data adunării generale anuale a acționarilor;

datele întâlnirilor cu analiști, investitori și brokeri

Obligațiile de raportare ale unei companii listate se împart în două mari categorii: raportarea continuă și raportarea periodică a informațiilor, ambele concepte având ca pilon central informația necesară fundamentării deciziei de a investi a participanților la piață.

Această categorie de raportări constituie un efort repetitiv și are rolul de a furniza informația în

manieră periodică, iar scopul final al acesteia este asigurarea accesului echitabil la informația financiară necesară menținerii unei piețe ordonate.

Rapoartele anuale, semestriale și trimestriale se întocmesc în conformitate cu prevederile legale incidente. Raportul anual trebuie să cuprindă și o declarație privind conformarea cu prevederile Codului de Guvernanță Corporativă al BVB.

În majoritatea cazurilor intreprinderile nu reusesc să identifice avantajele de care ar putea beneficia ca urmare a practicării mai voluntare a comunicării financiare. Pentru a putea realiza acest lucru, conducerea trebuie să înteleagă maniera în care comunicarea financiară participă la strategia de ansamblu a intreprinderii, putând deveni un instrument esential al dezvoltarii acesteia, și constituindu-se într-o armă atât strategică, cât și tactică.

În acest sens, intreprinderile ar trebui să utilizeze comunicarea financiară:

pentru a gestiona și difuza imaginea sa unor categorii de publicuri bine definite – iar în această privintă comunicarea este integrată în strategia de ansamblu a firmei;

pentru a putea răspunde în timp real la situatii de criză – din acest punct de vedere comunicarea financiară se înscrie printre directiile tactice ale firmei.

Intreprinderile trebuie să înteleagă, în același timp, faptul că, comunicarea financiară este laboratorul unde poate fi elaborată o conceptie strategică a întregii comunicări – strategică pentru că este asociată nu numai dezvoltării comerciale a intreprinderii, dar și dezvoltării și stabilitătii sale financiare.

Bursa este, sau ar trebui să fie – una dintre cele mai transparente piețe, iar în această privintă, orice încercare de dezinformare sau de ascundere a unor informații este aspru judecata și pedepsită nu numai de lege, dar si de participantii pe piață; în al doilea rând, să nu uitam că actionarii firmei, oricât de numeroși ar fi și oricât de putine titluri ar detine, sunt coproprietari ai firmei, și, dincolo de dreptul la informare conferit prin lege, ei sunt cei care decid, în ultimă instantă, soarta și activitatea intreprinderii, chiar dacă nu iși exprimă votul în mod direct. În acest fel, instrumentele de comunicare financiară folosite au un dublu rol: ele asigură în primul rând o informare corespunzătoare a decidentilor, și prin aceasta, contribuie la succesul și dezvoltarea intreprinderii; iar în al doilea rând, contribuie în mod esential la formarea și mai ales, la mentinerea unei imagini favorabile a intreprinderii, cu efecte pozitive asupra valorii sale de piață. Societățile listate iși orientează informația financiară către anumite categorii de destinatari, foarte bine delimitate, dar și foarte diverse, cel mai adesea acestea sunt :presa, societățile de investitii, analiștii financiari și bancherii, însă informațiile financiare sunt percepute în aceeași măsură de un public mult mai larg: clientii și furnizorii, angajatii, actionarii și investitorii potentiali, și, în ultimă instantă, publicul larg.

Transparenta și deschiderea în furnizarea de informații presupun desigur sinceritate, însă nu și naivitate: intreprinderile trebuie să fie constiente de faptul că mai important decât mesajul însuși, este modul în care acesta este perceput de către public. Tocmai de aceea, comunicarea nu înseamnă doar difuzarea unor informații corecte, ci elaborarea unei strategii în adevăratul sens al cuvântului, strategie ce implică atât alegerea formei și continutului mesajelor, cât și a instrumentelor și mijloacelor de difuzare a acestora. În fine, o strategie eficientă încearcă să elimine orice posibilitate de actiune ale concurentilor.

BIBLIOGRAFIE

Anghelache, G.(coordinator), – Piețe de capital și burse de valori, Editura Economică, București, 2003.

Bran, F.(coord.), Ioan, I., Manea, G., Rădulescu, C.V. – Globalizarea, Manifestări și reactii, Editura Economică, București, 2012

Danaiată, D., Hauer, I., Hurbean, C., Mircea, G., Popovics, A. – Tehnologia informațiilor și a comunicatiilor pentru economiști, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Doyen, J. – La communication financiere: Enjeux, strategies et actions, Les Editions d'Organisation, Paris, 1990

Guimard, A. – La communication financiere, Editure Economica, Paris, 1998

Prutianu, S. – Manual de comunicare și negociere în afaceri: Vol. 1: Comunicarea, Editura Polirom, Iași, 2000

Avram, V. – Comunicare financiară, note de curs

***** – http://adevarul.ro

***** – http://www.bvb.ro/

***** – http://www.creeaza.com

***** – http://www.csa-isc.ro/

***** – http://www.intercapital.ro

***** – https://www.omvpetrom.com

***** – http://www.romgaz.ro/

***** – http://www.scrigroup.com

***** – http://www.wall-street.ro/

***** – http://www.zf.ro/

***** – http://ec.europa.eu/

***** – http://www.google.ro/

***** – https://ro.wikipedia.org/