Valenii de Munte

„…și ce frumoasă era aici imaculata iarnă, cu sărutul soarelui clar pe gheață, cu pitorescele cortegii ale irozilor mergând foarte serioși, ca în Botoșanii mei, din casă în casă…

Era aici o pace, o bună înțelegere românească, o ceremonie întârziată, fără nici un amestec de populație străină…

Era ceva de creat în acest colț de lume pustie.ˮ

Nicolae Iorga

Cap. 1. ÎNCADRAREA ÎN TERITORIU

Poziția fizico-geografică. Vălenii de Munte este un oraș situat în Subcarpații Telejenului, ca parte componentă a Subcarpaților de Curbură. Aceștia sunt delimitați în partea estică de Subcarpații Buzăului, iar în partea vestică de Subcarpații Prahovei. În nord sunt separați de Munții Ciucaș prin culoarul depresionar Slănic-Mâneciu-Slon, iar în sud se face trecerea lin către Câmpia Ploieștilor.

Poziția administrativ-teritorială. Din punct de vedere administrativ, orașul se învecinează la nord cu comunele Drajna și Teișani, în sud cu comuna Gura Vitioarei, la est cu comunele Gornet și Predeal-Sărari, iar la vest cu comunele Vărbilău și Dumbrăvești. Se întinde pe o lungime de 5 200 km, de la nord la sud, pe DN1, având o suprafață de 2 159 ha, din care teren agricol 1 118 ha, reprezentând aproximativ 53% din acesta.

Poziția matematică. Orașul se află pe Valea Teleajenului, în partea central estică a județului Prahova, la 90 km de București, la 29 km de Ploiești și la 87 km de Brașov, la 45° 11´ latitudine nordică și 26° 02´ longitudine estică.

Sursa: Institutul Județean de Statistică Prahova

Cap 2. ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE

Cap 3. CARACTERISTICI ALE CADRULUI NATURAL

3.1. Relief și geologie

Subcarpații Curburii sunt cei care fac tranziția de la Subcarpații Moldovei către Subcarpații Getici. Aceștia sunt delimitați în partea vestică de Subcarpații Getici prin Valea Dâmboviței, limita fiind acceptată de către geologi și geografi. Iar față de Subcarpații Moldovei, H. Grumăzescu, în 1973, preconizează ca limită interfluviul Șușița-Zăbrăuț, remarcând numeroase diferențieri structurale, inclusiv în ceea ce privește relieful, spre deosebire de valea Trotușului, care a fost fixată anii precedenți ca limită de către M. David (1931), V. Mihăilescu (1966), V. Tufescu (1966) și alții.

Se pot observa schimbări în peisajul geografic datorită diferențelor de nivel (fie de natură tectonică sau petrografică) dintre flișul carpatic și miocenul subcarptic. Însă nu intervin discuții decât pentru sectorul din vestul văii Cîlnăului, locul unde se intercalează doi pinteni paleogeni, și anume: Homorîciu și Văleni (această zonă fiind numită de către V. Mihăilescu (1963)-‟zona de interferență carpato-subcarpaticăˮ). ‟Valea transversală a Buzăului (și nu cea a Slănicului Buzăului) ni se pare mai indicată ca linie de deamarcație estică a celor doi pinteni paleogeni incluși Subcarpaților, zona de ‟interferență carpato-subcarpaticăˮ, vizând în acest caz, numai Culmea Ivănețului și culoarul văii Bâsca Roziliei. Mai clară și cu denivelări mai pregnante, limita externă a Subcarpaților jalonează contactul nemijlocit cu Câmpia Română, în zona sa cea mai instabilă (Câmpia de subsidență Titu-Gherghița-Siretul Inferior). Glacisul periferiei cuaternar anihilează parțial aceste denivelări.ˮ ( Velcea V., Savu A., 1983, pag 248).

De asemenea, orașul Vălenii de Munte este situat într-o depresiune în cadrul Subcarpaților dintre Câlnău și Dâmbovița. Acesta fiind cel mai complex sector din cadrul întregului arc subcarpatic, din punct de vedere litologic cât și tectonic. Dar totodată și prin totalitatea particularităților ansamblului fizico-geografic, prin multitudinea resurselor naturale și prin numărul mare al locuitorilor.

În acest spațiu se observă pătruderea celor doi pinteni (Homorâciu și Văleni) sub forma unor cute anticlinale, sinclinale suspendate, horsturi lamelare, formați din fliș cretacic, în a căror alcătuire intră formațiuni miocene, oligocene, reliefându-se prin culmi înalte (de circa 700-900 m), uneori monoclinale, cu pante ale versanților cuprinde între 30-60°. Intercalarea pintenilor cu formațiuni miocene ( adăugându-se acvitanian-sarmațian), continuate de pintenul Homorâciu spre sud și alcătuite dintr-o mare diversitate de roci, dispuse sub formă de ‟solziˮ, de structuri anticlinale și sinclinale (local și sâmburi diapiri), toate acestea generând aliniamente de depresiuni și dealuri, iar în exterior se pot observa sinclinale și anticlinale largi, formate din depozite pliocene.

Pintenii paleogeni de Văleni și de Homorâciu sunt dealuri înalte care au aspect de muncei. Depresiunea Drajna-Chiojd care corespunde unui sinclinal miocen și este înșinată între ei, se consideră că în trecut a fost drenată de un râu care avea o direcție de la NE către SV, dar în cuaternar mișcările tectonice au făcut ca râul Bâsca Chiojdului și un afluent al său, Zeletin să fragmenteze pintenul de Văleni, mai exact Dealurile Priporului și să întoarcă acest afluent al Teleajenului spre Buzău.

Complexitatea morfologică este accentuată prin fracturile longitudinale și transversale. Datorită inflexiunilor axiale câmpia poate pătrunde spre nord (sub formă de ‟golfuriˮ-depresiuni pe văile râurilor Prahova, Cricovul Dulce, Cricovul Sărat, etc, și afundarea structurilor anticlinale periferice în depozite cuaternare ( Valea Călugărească, Băicoi, Plopeni, Boldești-Scăieni, Măgurele, etc).

Din punct de vedere morfologic, se pot observa alternanțe de defilee și lărgiri cu caracter depresionar. Văile transversale, care sunt predominante și sectoarele longitudinale marchează evoluția reliefului, prin lărgirile mari ale văilor transversale, între depozitele aluviale formându-se meandrări și despletiri. Foarte active sunt și dinamica proceselor de versant, care au dus la scoaterea din activitate a multor terenuri agricole, în special în bazinele hidrografice ale Teleajenului și Buzăului (numite și ‟pământurile rele buzoieneˮ).

Pintenul ‟de Homorâciuˮ se desfășoară în continuarea anticlinalului Piscu Monteoru- Zmeuretu și se ‟depărteazăˮ de Carpați la sud-vest de Bâsca Chiojdului. În continuare are un caracter unitar până la valea Teleajenului, apoi devine mai îngust și mai fragmentat, aspect ce poate fi urmărit până în valea Dâmboviței, între Teleajen și Prahova. Se formează astfel un aliniament de dealuri, cu înățimi ce pot atinge 650 m, însă unele culmi se pot remarca atât prin altitidine, cât și prin gradul mare de împădurire (fag, gorun). Așadar, se deosebesc: Zamura (993 m), Sultanu (849 m), Gurga (743 m).

Pintenul de fliș ‟de Văleniˮ, se desprinde din valea Buzăului, se caracterizează printr-un grad mai mare de fragmentare, în special la vest de Teleajen și apare doar insular (până la valea Prahovei), dispărând între Prahova și Dâmbovița sub depozite miocene. Dealurile sunt de asemenea fragmentate, doar câteva remarcându-se din punct de vedere altitudinal, și anume: Cătiașu (1 014 m), Priporu (823 m), Măceșu (715 m), Lazuri (770 m), Măgura (654 m). Pădurile de fag, pe parcurs ce coborâm altitudinal, sunt înlocuite treptat de pajiști secundare și cvercinee, ponderea economiei agricole se bazează pe creșterea animalelor și pomicultura. Ulucul depresionar pe care îl închide cei doi pinteni este bine conturat până în valea Prahovei, dar care se continuă și spre vest. Acesta unește depresiunile: ‟Nehoiu, Chiojdu Mic, Chiojdu Mare, Posești, Râncezi, Drajna, Vălenii de Munte, Vărbilău, Telega, Doftana, Câmpina, Provița de Jos, Pucioasa și Voinești.ˮ ( Velcea V., Savu A., 1983).

Prin geneza orogenetică, a poziției geografice, al aspectului deluros al reliefului, cu altitudini ce depășesc 500 m și prin specificitatea cadrului bioclimatic, zona orașului Vălenii de Munte se încadrează ca o subunitate geografică ce face tranziția între Carpații Sudici și Câmpia Română.

Vorbim de tranziție deoarece, deși a luat "naștere" în ultimele faze orogenice carpatice , care au determinat atât cutarea, cât și tectonizarea sedimentelor din fața Carpaților. În ciuda acestor fapte relieful este asemănător cu cel al dealurilor, datorită altitudinilor și comportamentului diferit la eroziune al rocilor friabile. Se pot observa asocieri de culmi deluroase, depresiuni, dar și zone specific carpatice.

În ceea ce privește constituția petrografică se pot observa formațiuni sedimentare mio-pliocene (unde putem aminti argile, pietrișuri, marne, gresii, nisipuri), iar peste aceste formațiuni s-au depus petice fluviolacustre villafranchiene care au grosimi mici.

În timpul orogenezei stirice a început tectonizarea sedimentelor depresiunii precarpatice, de unde au luat naștere și Subcarpații și s-a definitivat în cea de-a doua fază a orogenezei valahe a cuaternarului inferior. De-a lungul timpului efectele și intensitatea acesteia au fost diferite, însă rezultatul este reprezentat de înfățișarea reliefului actuală.

Datorită condițiilor paleografice s-a permis acumularea unor zăcăminte importante , cum sunt materiile prime care au o mare utilitate în actualitate.

Chiar și în timpuri recente, Subcarpații au manifestat o mobilitate tectonică care a influențat evoluția actuală a reliefului. În pleistocen au avut loc ridicări în bloc care au dus la suspendarea reliefului inițial și conservarea acestuia, în contrast cu manifestările din pleistocen până în holocen, când subsidența a provocat schimbări rețelei hidrografice iar, în consecință, planul topografic inferior, adică relieful actual, nu corespunde cu planul topografic superior, suspendat. Așadar, apar două trepte de relif distincte: treapta superioară, a reliefului inițial și treapta inferioară, cea actuală. Știind toate acestea nu este suficient pentru a stabili aspectul, concordanța și delimitarea suprafețelor de eroziune sau denudație, lucru ce a fost deja încercat de unii cercetători.

În zona orașului se disting nivelurile a cinci terase, ultimile două sunt bine individualizate geografic și sunt folosite intens din punct de vedere antropic. Ele au altitudini ce depășesc cu 20-50 m altitudinea la care se află râul Teleajen, spre exemplu 335 m în zona unui pod ce face trecerea spre Valea Gardului.

Aceste terase sunt secționate destul de adânc de valea unui afluent al Teleajenului, care se numește Văleanca. Acesta se formează la baza terasei superioare prin unirea a două izvoare. Unul dintre acestea este Valea Stâlpului și este și cel principal, iar celălalt, Parasca, este mult mai mic, mai scurt și are un debit redus.

Orașul Vălenii de Munte este poziționat pe terasele inferioare, pe dreapa râului Teleajen, au un aspect neted și întind, în special la nord de Valea Vălencei, dar și pe muchia și pantele terasei superioare, care sunt mai înalte și au un relief mai accidentat.

De remarcat este contrastul dintre terasele largi din dreapta Teleajenului și în stânga lui dealurile, ce se termină abrupt, cu o diferență de altitudine de aproximativ 200 m. Altitudinea acestor dealuri depășește 450 m, orientarea acestora este de la NE către SV, iar mai spre nord capătă unele aspecte carpatice. Valea Gardului și Valea Rea sunt separate de o culme a cărei înălțime atinge 550 m, iar în punctul numit "La Peri" se atinge 670 m, adică altitudinea maximă a zonei. Dealurile de la sud de Valea Gardului încep să scadă treptat ca și altitudine, astfel în Dealul Bețivului altitudinea atinge 475 m. În continuare, mergând spre nord, se remarcă dealurile dintre Valea Drajnei și Valea Rea, altitudinile acestora scad, având aspectul unei culmi, de plai, prelungi, care este denumit Plaiul Arsenelor. Acesta se remarcă și datorită altitudinilor ce depășesc frecvent 700 m.

Din punct de vedere morfologic, terasele din partea vestică, foarte bine structurate, permit circulația către Slănic. Lângă Slănic se găsesc dealurile Bughei care ating 680 m altitudine, iar în punctul Poduri, lângă satul Făget 395 m. Spre vest, în apropierea orașului, întânim platouri sau poduri precum Podul Olteni (454 m), Platoul Costenilor (400 m), Podul Seciu (453 m), Dealul Curmătura (387 m), Dealul Pietrei (453 m), Vârful Gorganul (358 m), Vârful Runcu (476 m), Platoul Cazacului (402 m) și Dealul Pietrei (453 m).

În sectorul estic al zonei, se impune un nou peisaj ce surprinde podul peste Teleajen și drumul spre localitatea Predealul Sărari, ce urmărește inflexiunea dealurilor, asemeni unei șa care are aspectul unei văi, în prezent are un rol de cumpănă de ape între valea Teleajenului și Vitioara. Astfel, numele "Valea Gardului" nu sugerează existența unui râu și a văii create de el, ci o porțiune mai joasă.

La est de Vălenii de Munte, trecând apa Teleajenului, se găsesc "Dealurile Priporului" care corespund din punct de vedere geologic "Pintenului de Văleni" unde altitudinea este mult mai ridicată spre deosebire de partea vestică. Vârful Priporului, aproape de satul Târlești se ridică la 823 m, urmat de vârfurile Lazuri (770 m), Piatra Bogdănești cu o altitudine de 584 m, iar mai apoi de Șerbu cu 522 m, în estul satului Coada Malului.

Prezența acestor dealuri care mărginesc orașul în partea estică și cea vestică face ca această așezare să fie ferită de curenții de aer devastatori, formând un microclimat. Această afirmație o putem dovedi prin observarea temperaturilor medii anuale.

Această situație se poate explica prin existența, în urmă cu mult timp, a unui pârâu, numit Vitioara, care se vărsa în Teleajen, în acest sector, dar care, foarte probabil din cauza ridicărilor dealurilor, urmate de remanierile rețelei hidrografice, a fost captat spre est.

În prezent, Vitioara se varsă în colectorul principal, mai înspre sud, în dreptul satului Gura Vitioarei, iar locul captării este în nordul satului Poiana Copăceni, la baza Dealului Pietrei.

În stânga râului Teleajen, din cauza energiei mare de relief, de 200 m, dar și a pătrunderii dealurilor aproape de albia majoră a acestuia, numărul locuitorilor este redus, gospodăriile sunt rare, fiind în contrast cu terasele largi din dreapta râului, locul unde au loc intense activități antropice, oferind specificul depresiunii.

Anticlinalele ce se remarcă în această regiune sunt faliate și complexe, sunt alcătuite din fliș paleogen, numite și pinteni, iar eocenul iese la zi de-a lungul axelor, cu marne, gresii, șisturi marnoase și grezoase care au rezistență diferită, formațiuni foarte interesante prin geneză și geologie.

Cea mai răspândită rocă este gresia, acesta apare într-o serie destul de largă, având o rezistență diferită, de la gresia silicioasă-nisipoasă albă până la cea argiloasă slab cimentată.

Aspecte asemănătoare găsim și în partea vestică, însă la scară mai redusă, astfel depresiunea Slănic împreună cu depresiunea Drajna nu sunt niște discontinuități, sunt doar alte forme ce fac parte din Subcarpații Teleajenului.

În sudul acestei zone subcarpatice mediene, formațiunile din pliocen care sunt mai tinere geologic fac trecerea către zona externă.

Ne putem imagina faptul că în acest sector sunt forțe tectonice active imense, datorită traseelor existente în adâncime, unde, doar izolat, apar la suprafață unele izvoare clorosodice sau sulfuroase, foarte puțin bicarbonatate, în punctele: Drăjneni din Valea Gardului sau La Anini, pe Valea Pietrei, un afluent al Vitioarei, unde datorită nămolului sărat-sulfuros se poate afirma că la o adâncime mică există un sâmbure de sare. Structura geologică împreună cu mulți alți factori indică un grad mare de seismicitate al acestei zone, ca și dovadă fiind pagubele destul de mari produse la cutremurele din anii 1730, 1802, 1837, 1940,1977 de mare magnitudine, ce au fost apoape de gradul 8.

Alterarea chimică, dizolvarea și deflația au condus la apariția, pe nisipurile și gresiile din stânga Teleajenului, a unor forme fizice specifice microreliefului, cum sunt lapiezurile (niște șanțuri de dizolvare care sunt despărțite de crestele ascuțite), puțuri de lapiezuri sau cilindri, doline sau pâlnii, pungi de terra-rossa (argilele roșiatice).

Pârvu C., în urma analizei sale constată faptul că se pot deosebi "mai multe tipuri de fărămițare a rocii, de la cea sub formă de grohotiș, unde apar gresii cuarțoase și pantă mare, la cea de decojire sau descuamare în plăci subțiri și mici, apoi fărămițarea sub formă de țărână sau nisip, care formează așa numita arenă, și fărămițarea până la stadiul de praf fin sau mâl cu aspect de pastă, în care se găsesc grămezi de blocuri din roca nedescompusă".(Pârvu C.,2000, pag 33).

Alunecările de teren sunt frecvente în Subcarpații Teleajenului, dar mai ales spre est, în zona Buzăului, locul unde baza pantei este săpată de mreandrele râurilor.

După cum știm, deplasările pot fi lente (creeping, deraziune, solifluxiune sau deplasări uscate) și bruște (prăbușiri, curgeri de noroi și nisip, ș.a.).

De-a lungul malurilor Teleajenului au loc rupturi de pantă care au loc prin prăbușiri. De altfel, se mai pot observa și alte deplasări, cum sunt cele de rostogolire a particulelor mai mici, a țărânii, produse de fenomenul îngheț-dezgheț, în urma căruia se formează conuri mici, care sunt foarte dese, sub majoritatea abrupturilor și care dispar primăvara, destul de repede, în urma șiroirii.

Pe malurile râului s-au construit s-au construit ziduri de stabilizare a terenului.

Cu toate acestea, în zonă, nu se impun prăbușirile, ci alunecările care pot avea numeroase cauze, cum sunt perioadele cu precipitații bogate sau cutremurele.

La altitudini mai mari, pe dealuri și pe unele terenuri cu vegetație ierboasă se manifestă un alt fenomen, și anume solifluxiunea. Este o alunecare de teren lentă, care primăvara, dă un alt aspect peisajului, pante cu un sol ondulat.

Curgerile de nisip și noroi sunt și ele identificate pe versantul stâng al văii Teleajenului, iar în rest, doar izolat. Lățimea curgerilor este doar de câțiva metrii, dar lungimea poate atinge sute de metrii și se deplasează destul de rapid, câțiva metri pe zi. Acest fenomen a apărut în special în cazul ploilor abundente precedate de secete prelungite.

În depozitele de nisip mai groase din dreapta Teleajenului se pot observa efectele tasării și sufoziunii, deși la scară redusă, s-au format hrube și tuneluri, cu numeroase ramificații de firicele subterane.

În zona orașului Vălenii de Munte, forța de acțiune a râurilor este foarte mare. Pantele, debitul bogat și viteza de curgere îi dau râului putere.

Talvegul, cât și albia minoră a Teleajenului sunt foarte bine dezvoltate, acestea fiind create de materialele ce au rezultat din eroziunea în adâncime sau liniară, care au atacat direct rocile din patul albiei.

În urma acestui proces au rezultat noi forme de relief, precum malurile abrupte, terasele care au o importanță deosebită, lunca.

3.2 Clima

Climatul este determinat de orientarea nord-sud a orașului, de altitudinea reliefului major din această zonă dar și de intervențiile oamenilor de-a lungul timpului.

Clima acestei regiuni este specifică depresiunilor subcarpatice, dar am puteam spune că are o nuanță aparte zona orașului, în cadrul Văii Teleajenului. Se caracterizează prin veri moderate, de tranziție de la munte către câmpie, iar iernile blânde, suportate cu o oarecare ușurință de locuitori. Temperaturile medii anuale au înregistrat valori diferite de-a lungul timpului. Astfel, în intervalul 1896-2001, temperaturile medii anuale erau cuprinse între 9°C și 10°C, cu variații de la un an la altul. În lunile de iarnă, media avea valori cuprinse între -1,9°C și 2,2°C. În luna februarie 1972 s-a înregistrat minima absolută care a atins -30°C, iar maxima absolută a fost înregistrată în anul 1968, în luna iulie,de 37°C. Asta însemnând o amplitudine termică absolută de 67°C.

Pe parcursul unui an, se poate observa faptul că numărul zilelor care au temperaturi pozitive este de aproximativ 280 zile, 220-240 sunt zile a căror temperatură depășește 5°C, iar zilele care depășesc 10°C sunt cuprinse între 170-190 de zile. Pe de altă parte, sunt de asemenea zile, circa 30-40, care au temperaturi de doar 0°C.

Data medie de creștere, peste 10°C, a temperaturii medii zilnice este 15 aprilie, iar data medie de coborâre, sub 10°C, a temperaturii medii zilnice este 11 noiembrie.

În Vălenii de Munte sunt zile cu temperaturi variabile, nopți geroase cu temperaturi ce pot depăși adesea -10°C, zile de iarnă în care temperaturile maxime nu ajung la 10°C și zile de vară unde temperaturile depășesc 20°C.(Fig 1.1.)

Fig 3.1 Numărul zilelor cu temperaturi caracteristice (media lunară anuală)

Sursa: Pârvu C.,2000, pag 49

Media lunară anuală a numărului de nopți geroase, cu temperaturi ce scad până la -10°C, se înregistrează cu precădere în luna ianuarie (8,6), urmată de luna februarie (4,5), iar în luna decembrie, cu nopțile cel mai puțin mai puțin geroase din anotimpul iarna (2,8). Media anuală este de 17 nopți. Temperaturi la fel de scăzute se înregistrează și în lunile martie și noiembrie, însă foarte puține.

Media anuală a numărului zilelor de iarnă, cu temperaturi ce nu coboară sub 0°C este de 24,3. Media lunară a numărului zilelor de iarnă are valori ridicate în luna ianuarie (10), urmată de luna decembrie (6), iar mai apoi de februarie (5,7).

În ceea ce privește media anuală a numărului zilelor de îngheț, aceasta este 114, cele mai multe zile, așa cum era de așteptat, se întâlnesc în timpul iernii, însă nu doar în acest anotimp, ci în toate lunile anului, cu excepția lunilor de vară.

Media anuală a numărului zilelor de vară este mai mică decât media anuală a numărului zilelor de îngheț, dar mai mare decât media anuală a numărului zilelor de iarnă. Aceasta înregistrează 91,5, cu un număr de zile mare în lunile de vară, iulie având cea mai mare medie-25,2, urmată de luna august (24,5).

Temperatura solului. Solul este principala sursă prin care se încălzește aerul, suprafața acestuia putând să absoarbă aproximativ 44% din energia solară incidentă, care mai apoi o transformă în energie calorică.

Valorile termice, în luna ianuarie, la suprafața solului, sunt negative, cu valori de -4°C sau -5°C, în iulie media ajunge la 24°C, în aprilie la 12°C, foarte apropiată de media lunii octombrie. Așadar, amplitudinea termică anuală este de peste 28°C. Se pot identifica câteva date medii de trecere a temperaturii solului peste unele praguri termice: la sfârșitul lunii februarie-peste 0°C, între 10 și 15 martie – peste 5°C, între 1 și 5 aprilie – peste 10°C, după 20 aprilie – peste 15°C.

Temperatura de la suprafața solului scade sub 0°C, în jurul datei de 20 decembrie, iar înghețul la suprafața solului se produce mai devreme decât în aer, cu una sau două zile. Solul poate îngheța la o adâncime maximă de 60-70 cm. În acest caz, în luna ianuarie, la o adâncime de circa 10 cm, temperatura coboară puțin sub 10°, iar în luna iulie urcă până în jurul valorii de 22°C. În sol, la o adâncime de 3 cm, temperatura trece de pragul de 0°C cu o întârziere, în medie, de 8 zile față de suprafața solului. La 10 cm adâncime, temperatura solului depășește, de obicei 10°C, după data de 10 aprilie.

Nebulozitatea. Nebulozitatea medie anuală înregistrează valoarea de 5,2, iar aceasta este o urmare a efectelor foehnale, care, datorită descendeței aerului sunt risipiți norii. În iulie, valoarea medie a nebulozității atinge 4,1, iar în ianuarie este 5,7. Numărul mediu anual al zilelor senine este de 120, cea mai senină fiind luna august, iar cea mai noroasă este luna decembrie. Sunt 120 de zile noroase anual, din cauza dezvoltării norilor convectivi. În privința regimul diurn al nebulozității, în luna ianuarie are loc o creștere în timpul nopții, până spre ora 9 unde atinge maximul, și o scădere între orele 18-23. Primăvara, nebulozitatea are valori ridicate între orele 14-17, iar valorile minime se înregistrează în jurul orei 24.

Pe parcursul mai multor zile s-a realizat o analiză a frecvenței tipurilor de nori. Astfel, îndeosebi dimineața și între orele 12-14 sunt prezenți norii stratiformi, în jurul orei 12, dar mai târziu vara și mai devreme iarna, se pot observa norii cumuliformi, care după apusul soarelui devin stratiformi datorită aplatizării.

Radiația solară reprezintă sursa energetică de bază pentru gama variată de procese fizice, geografice și biologice. Bilanțul caloric și radioactivității al zonei este conturat doar orientativ de valorile de care dispunem. Radiația solară ajunge la 70kcal/cm² datorită expunerii sudice a acestei depresiuni. Pe timp senin, în timpul verii, sumele radiației directe lunare ating 10 kcal/cm². Iarna scad până la 1 kcal/cm² sumele lunare ale radiației solare directe. Maximul intensității radiației este în jurul orei 14 în timpul verii, între 2-16 primăvara, ora 13 toamna, iar în timpul iernii între orele 13-14. Apare și radiația difuză în condițiile în care predomină norii sau este ceață densă. Radiația totală poate depăși 120 kcal/cm². Suprafața subiacentă, pențile, condițiile atmosferice, chiar și suprafețele acoperite cu nisip cuarțos, care aduce modificări în regiunea unde este exploatat, modifică radiația reflectată. Aceștia și mulți alți factori au condus la formarea unui microclimat, foarte ușor suportabil de cei care au afecțiuni cardiace. De asemenea, inversiunile termice sunt mici.

Precipitațiile. Acestea se înregistrează în jurul valorii de 700 mm anual. De asemenea, au existat și fenomene climatice singulare, ca de exemplu, ploaia torențială din iunie 1965, cu grindină, care s-a depus formând un strat de 3 cm grosime și un ciclon pe de data de 11 iunie 1974, la orele 17:30, care a avut o intensitate de 3 m/s, cu efecte distrugătoare asupra orașului. O parte din constatări au fost realizate de către elevii cercului de meteorologie, îndrumați de profesorul Romeo Constantinescu. Asupra zonei acționează următorii centri barici: anticiclonul Azoric dinamic, ce acționează tot anul, anticiclonul termic siberian, acționează doar în sezonul rece, ciclonul mediteranean, doar în sezonul rece, și ciclonul islandez, ce acționează tot anul.

Presiunea atmosferică. Este variabilă în timp, aflându-se în strânsă legătură cu temperatura. În dinamica atmosferică, variațiile presiunii atmosferice au un rol foarte important. Media anuală a presiunii atmosferice atinge 976 mb.

În orașul Vălenii de Munte, iarna se înregistrează cele mai mari presiuni atmosferice, iar vara cele mai mici. Așadar, în luna ianuarie, presiunea atmosferică poate atinge, maximum 990 mb, iar vara, cele mai mici valori se înregistrează în luna iulie, de 960 mb.

Consecința variațiilor termice sunt varițiile presiunii zilnice. În decursul a 24 de ore se pot înregistra două maxime, una și cea mai importantă, în intervalul orar 8-12, iar cealaltă între orele 20 și 24. De asemenea, se pot înregistra și două minime, principala în intervalul orar 14-18, iar cealaltă între orele 4 și 6. Presiunea atmosferică are o amplitudine medie diurnă mai mare pe timpul iernii. În lunile din timpul verii, maxima principală se înregistrează în jurul orei 9, iar minima între orele 17 și 18. Datorită deplasării sistemelor barice, presiunea aerului prezintă importante variații neperiodice, luând în considerare amplitudinile acestora. Valorile pot atinge iarna 30-50 mb, iar vara 15-20 mb, într-un interval de două sau trei zile. În timpul iernii, schimbările presiunii atmosferice pot atinge 0,8 mb/oră și vara 0,4-0,5 mb/oră.

Variațiile presiunii atmosferice pot determina mișcări ale aerului, care, prin urmare, pot provoca schimbări de umiditate și temperatură.

Vântul. Acesta reprezintă deplasări ale aerului pe orizontală, influențate în principal de presiunea ce se formează între două regiuni. Activitatea centrilor barici în zona orașului, cât și a factorilor fizico-geografici locali, care constau într-o depresiune mărginită în vest și est, valea râului Teleajen la o altitudine mai mică, poziționarea orașului pe o terasă foarte bine dezvoltată, vegetația și zonele construite contribuie la formarea unei anumite configurații a direcției și frecvenței vântului.

Vântul ce străbate orașul este canalizat în sensul de orientare a Văii Teleajenului, dominante fiind vânturile ce bat dinspre sud și nord. Vântul are o frecvență cu 15-20% mai mare, în direcțiile dominante, în timpul iernii, spre deosebire de anotimpul verii. În lunile de iarnă, inclusiv luna noiembrie, vântul din sud are o frecvență mai mare.

În privința fenomenelor meteorologice, se remarcă ceața de evaporație care apare deasupra Văii Teleajenului, dar și pe pantele împădurite ale acestei regiuni. Aerul se răcește în momentul în care se topește zăpada și de aceea se formează ceața. Aceasta poate fi de tip radiativ, advectiv sau de amestec. În aceste condiții, maximul regimului anual al ceții este în lunile decembrie-ianuarie, iar minimum, vara.

Un alt fenomen meteorologic întâlnit este chiciura, numărul zilelor cu chiciură diferă foarte mult de la an la an, însă putem vorbi de un număr mediu anual al zilelor cu chiciură, care este între 4 și 5. De remarcat, faptul că sunt și ani în care pot fi și 20-25 de zile cu acest fenomen. Acest fenomen, însoțit de vânt poate creea efecte dăunătoare asupra conductorilor electrici și a ramurilor.

În ceea ce privește bruma, data medie a primei zile cu brumă variază între 11 și 21 octombrie, iar ultima între 11 și 21 aprilie, deci prin urmare, intervalul zilelor cu brumă este cuprins între 160-180 de zile pe parcursul întregului an.

Ca urmare a activității umane, dar și din mezosferă și stratosferă provin materiale radioactive care au efecte dăunătoare asupra sănătății și poluează atmosfera. În oraș media este în jurul valorii de 550 pCi/m²d.

În ciuda faptului că orașul și zona depresionară se află la altitudini relativ reduse, în cuprinsul lor se întâlnesc suprafețe cu caracteristici ale climatului diferit. Valea Teleajenului și împrejurimile acesteia, inclusiv cartierele orașului din partea estică, înregistrează temperaturi mai scăzute, o presiune atmosferică mai mare, datorată aerului dintre versanți, mult mai „îngrămăditˮ și canalizarea vântului cu viteze mari pe direcția nord-sud. În aceste zone intervalul în care persistă zăpada este mai lung decât cel în care se menține ceața. De asemenea, fenomene precum bruma sau înghețul pot apărea mai devreme. Nordul orașului are alte caracteristici din cauza deschiderii către „câmpulˮ neted al Teișanilor, ce constau în activitatea vântului mult mai intensă, iar prin urmare troienirea zăpezii. În vestul orașului, pe pantele estice ale Dealurilor Bughei, insolația este mai intensă, iar temperatura mai ridicată determinând topirea timpurie a zăpezii și înghețuri mai târzii. Climatul din vestul orașului este influențat și de vegetație, care este mai abundentă. Acest microclimat include și sudul orașului, cu mențiunea că aici poluarea aerului este mai mare, la fel și vântul, este mult mai intens. În sud și în vest,din cauza prezenței Pădurii Cazacului, precipitațiile au valori mai mari. În centrul orașului se poate vorbi de existența unui alt microclimat, generat de construcțiile existente, de traficul intens. Aici viteza vântului este mai mare, iar aerul este mult mai poluat. Până în anul 2011 existau două parcuri care nu aveau puterea necesară de a modifica caracteristicile negative climatice din cauza suprafețelor prea mici, însă în ultimii ani au mai fost amenajate încă două parcuri, dar și alte spații verzi cu scop recreativ.

3.3 Hidrografia

În ceea ce privește hidrografia, zona orașului Vălenii de Munte se află în bazinul hidrografic al râului Ialomița.

Pe teritoriul orașului Vălenii de Munte sunt identificate două pânze acvifere: o pânză freatică care se întânește la 8-12 m adâncime, din terasa superioară și cealaltă la 4-8 m adâncime din terasa inferioară. În acest caz, apa este cantonată în pietrișuri și în nisipuri care au o granulație diferită. Cea de a doua pânză freatică se găsește în lunca Teleajenului, la doar 0,5-2 m adâncime.

Cel mai important și chiar principalul curs de apă din această zonă este Teleajenul, afluent important al râului Prahova, cursul acestuia realizându-se pe direcția nord-sud.

Afluenții Teleajenului, precum oricare alte cursuri de apă, au ca punct inițial de constituire izvorul. Începând din regiunea montană până la regiunea dealurilor ce înconjoară orașul Vălenii de Munte există mai multe tipuri de izvoare, precum izvoarele descendente de strat monoclinal, izvoare descendente sinclinale și anticlinale, dar și izvoare descendente de inconformitate.

Pe partea stângă a afluentului Văleanca se găsesc 7 izvoare, normal mineralizate care provin din pânza freatică a Teleajenului, nu din stratele de adâncime. Acestea au fost și sunt uitlizate pentru a deservi locuitorii orașului, sau pe cei aflați în trecere cu apă potabilă. De asemenea, astfel de izvoare se întâlnesc și pe marginea râului, în special de partea stângă.

Valea pe care Teleajenul pornește este adâncă începând de la obârșie, uneori mai largă, alteori mai strânsă, se deschide înspre sud aproape paralel cu cea a Prahovei, putându-le numi ape "surori" prin originea și trecutul în timpuri geologice, dar și prin rolul lor jucat în viața culturală și economică. Râul Teleajen ocupă un loc modest din cauza lungimii cursului său, de doar 113 km, dar și datorită suprafeței bazinului de 677 km². La ieșirea din munte debitul mediu este de 3,73 m³/s, iar la vărsare ajunge doar la 10 m³/s.

Numele râului provine de la rolul jucat în vremurile de demult, de legătura economică ce se făcea cu ajutorul carului, așadar un drum de care-telegi. Un nume, Telezin, a fost atestat din 1486, un adjectiv cu sufixul "-in", de la "telega", un substantiv slav, precum susține Emil Petrovici.

Traseul lung pe care îl străbate, printre culmile Bratocei și Zăganului, de unde izvorăște până la vărsare, adună afluenți cu debite diferite din întregul bazin, astfel el rămâne și în prezent o bogăție naturală prin șirul de hidrocentrale de la Măneciu în aval. Au fost realizate și publicate de-a lungul istoriei numeroase lucrări de către Gh. Nicolescu, Gh. Munteanu Murgoci și mulți alții, referitoare la valoarea sa strategică și economică.

Izvoarele râului Teleajen se află sub poalele masivului Ciucaș, în partea nordică a acestuia, la aproximativ 1600 m altitudine. În ceea ce privește afluenții râului, putem remarca faptul că sunt mult mai numeroși pe partea dreaptă, unde se varsă afluenți precum: Stânelul, Bobul, Valea Mare, Carpenul, Crasna ( cu o suprafață a bazinului de 52 km² și o lungime de 21 km), Văleanca, unde apele pârâului Stâlpului sunt adunate „La Capul Predealului / Și-al Berevoieștilor / Spre vadul Teleajenului / unit cu al Bercenilor / E gârla Vălenilor / Oglinda copilelor / Mândra undă a fetelor / Și gândul dușmanilorˮ (versuri populare), Bughea, Vărbilău (cu o suprafață a bazinului de 212 km² și 37 km lungime), cu Slănicul și Bertea, iar ultimul afluent, înainte de a se vărsa în Prahova este Dâmbul (cu o suprafață a bazinului de 189 km² și o lungime de 42 km. Pe partea stângă a Teleajenului nu se pot identifica decât trei afluenți importanți: Valea Stânei sau Telejenelul (lungimea este de 25 km), Drajna (102 km² măsoară suprafața bazinului și 23 km lungimea), iar cel de-al treilea este Bucovelul (având o lungime de doar 19 km).

Teleajenul, asemeni râului Prahova, în zona subcarpatică, la limita externă a acesteia, în panta longitudinală se poate observa o ruptură bruscă. În acest mod se formează un con de dejecție vast cu intense procese aluvionare, cu despletiri și modificări ale cursului de apă. Una din despletiri este un canal, Iazul Morilor-Teleajen, folosit în trecut pentru morile de apă, iar în prezent este utilizat pentru a iriga în comuna Măgurele, deoarece aici este locul de unde se desprinde.

În zona centrală a Subcarpaților Teleajenului, deci prin urmare și a orașului Vălenii de Munte, densitatea rețelei hidrografice are în jurul valorilor de 0,3 – 0,5 km/km², apropiată de media națională, care atinge 0,5 km/km².

Profilul longitudinal al râului este normal,apropiat de profilul în echilibru, acest lucru fiind posibil și datorită faptului că repezișurile locale nu sunt elemente dominante, panta scade treptat.

Alimentarea Teleajenului, cât și a celorlalte râuri mai mici se realizează din apele ce au rezultat din topirea zăpezilor, din ape subterane, din ploi.

Scurgerea medie fluvială scade destul de repede de la munte către câmpie, în zona orașului fiind cuprinsă între 60 mm și 100 mm, pe când valoarea evapotranspirației depășește 500 mm/an, cu valori mai ridicate, cu circa 10-20 mm, pe versanții care au orientare estică spre deosebire de cei orientați spre vest.

În cazul acestei zone, importanța cea mai mare o au scurgerile medii lunare și sezoniere, din cauza faptului că rezervele disponibile sunt în contratimp cu necesitățile de apă.

Așadar, Subcarpații Teleajenului au ierni instabile, ceea ce îi permite păturei de zăpadă să se topească și să se refacă de mai multe ori, fenomen care poate face ca regimul scurgerii să atingă valori ridicate chiar și în anotimpul rece.

Cele mai mari creșteri ale debitelor se înregistrează primăvara, în special, în lunile mai-iunie, datorate topirii zăpezilor, precum și a ploilor convective și frontale, iar cele mai mici valori înregistrate de-a lungul întregului an, se realizează, de obicei, la sfârșitul verii și începutul toamnei.

La începutul verii există o perioadă a viiturilor care se repetă anual în mod frecvent, însă amploarea și începutul ei sunt extrem de variabile. De obicei, în luna mai începe să se intensifice activitatea frontală, dar maximul precipitaților se atinge în luna iunie.

Viiturile din timpul toamnei apar cu o frecvență ceva mai redusă, de 30-40%.

Scurgerea maximă și viituri catastrofale au fost generate de cele mai multe ori de ploi. Au fost asemenea cazuri în primăvara mai multor ani, precum 1923, 1930, 1932, 1940, 1949, 1970, 1976. S-a apreciat faptul că, scurgerea maximă (pe suprafețe de la 1 până la 10 km) a fost în jurul unei valori de 22.000 l/s/km².

Scurgerea minimă este apreciată în jurul valorii de 0,3-0,4 l/s/km², iar aceasta se produce în timpul iernii. Astefel, amplitudinea variațiilor de nivel poate depăși chiar 6 m pe unele porțiuni ale cursului.

Temperatura medie anuală a râului Teleajen este în jur de 7°C. Fenomenul de îngheț începe din a doua decadă a lunii decembrie, iar dezghețul în a doua decadă a lunii martie. Podul de gheață poate avea o durată medie de 30 de zile, însă frecvența anuală este foarte variabilă.

Turbiditatea și scurgerea solidă sunt influențate în mod deosebit de litologia regiunii, dar și de pantă, relief sau gradul de împădurire, ajungând la valori de 2500-5000 g/m³, peste nivelul mediu la țării.

Scurgerea solidă specifică acestei zone are valori cuprinse între 2,5-5 t/ha/an, variabilitatea de la un an la altul este de două ori mai mare față de variabilitatea scurgerii lichide.

Ca urmare a eroziunii liniare și laterale este modificarea albiei pe verticală și în plan, este o expresie a energiei râului, redând gradul de mobilitate în urma întocmirii raportului dintre dimensiunile aluviunilor și viteza apei. În acest caz, coeficientul de mobilitate a albiei este de +100, iar diamentrul aluviunilor este cuprins între 1 și 5 cm.

La ieșirea din depresiune, Teleajenul are suprafața bazinului hidrografic de 490 km², iar debitul de 5,7 m³s, cu condiția ca precipitațiile să se înregistreze în jurul valorii de 845 mm. În privința ponderii scurgerii medii sezoniere, 21% se înregistrează în timpul iernii, 42% primăvara, 25% vara și 12% toamna. În ianuarie 1954, debitul lunar minim a fost de 0,3 m³/s, iar în septembrie 1950, în perioada caldă, de 0,27 m³/s.

Pe râul Teleajen s-au construit mai multe baraje pentru a capta apa necesară în industrie sau pentru alimentarea cu apă potabilă. În zona localității Măneciu este construit cel mai înalt baraj din România care a fost construit din pământ, având un nucleu de material argilos. Acesta are o înălțime ce atinge 78 m și o acumulare de circa 60 milioane m³ de apă.

În zona orașului Vălenii de Munte s-au construit 3 baraje. Unul dintre acestea se află la limita dintre orașul Vălenii de Munte și comuna Drajna, altul în Rizănești, iar ultimul, construit în 2008, în apropierea podului Valea Gardului. Ultimul construit are un efect negativ asupra faunei acvatice din cauza faptului că are un debit foarte mic.

Pârâul Văleanca și râul Teleajen, în timpul topirii zăpezilor, care se suprapun uneori cu precipitații bogate, în special în timpul primăverii, colectează apa de pe versanții dealurilor. Din cauza cantităților mari și a vitezei mari de scurgere, până nu acum mult timp reprezentau un pericol pentru așezările umane limitrofe albiei. Spre exemplu, apa din albia pârâului Văleanca creștea foarte mult încât inunda o mare porțiune din piața agroalimentară, acoperind-o cu nisip, pietriș și bolovani. Același lucru se întâmpla și în cazul apei din albia râului Teleajen. Apa acționa foarte puternic asupra malurilor, erodându-le și schimbându-le cursul apei pe anumite porțiuni, în cadrul albiei minore.

Aceste probleme au fost rezolvate datorită Primăriei și Consiliului Local prin regularizarea albiilor acestor ape curgătoare. Prin urmare, albia pârâului Văleanca a fost pardosită, iar malurile au fost stabilizate cu plăci de beton. La vărsarea pârâului Văleanca (Stâlpu) în râul Teleajen, s-au construit trepte de beton, pentru a i se diminua viteza de curgere.

Lucrări de protejare, prin îndiguire cu beton și zid de piatră, a malurilor s-au făcut și în albia râului Teleajen. În afară de barajele construite pentru colectarea apei, s-au mai construit baraje și pentru diminuarea vitezei de curgere a apei din timpul viiturilor. Cel mai important dintre acestea este cel din zona abatorului.

Ape stătătoare. Pe teritoriul orașului nu există bălți, lacuri sau mlaștini, ci doar câteva băltoace, pe marginea râului, însă destul de rare și acestea. Singura excepție este o înmlăștinire recentă a unei suprafețe din zona în care se întâlnesc apa râului Teleajen cu pârâul Văleanca. Acțiunea negativă a activității umane se întâlnește și aici prin formarea a două bazine de decantare a nisipului ce a rezultat din exploatare.

3.4. Vegetația și fauna

Vegetația.Specifice în această regiune sunt pădurile de foioase, care din păcate, în ultimii ani au fost distruse din cauza intervențiilor abuzive a oamenilor. În prezent, terenurile agricole, pădurile și pășunile dețin aproximativ 50% din suprafața orașului. Astfel, 522,34 ha aparțin zonelor împădurite care au fost și încă sunt întreținute și exploatate de către Ocolul Silvic Vălenii de Munte, cu o rază de activitate ce acoperă o suprafață de 11 174 ha, cuprinzând și zona localițăților Vitioara, Bălțești, Drajna, Slon, Cerașu și evident, Vălenii de Munte.

De remarcat este faptul că în fața bisericii Sfântul Ioan din oraș a dăinuit timp de peste 400 de ani, până în anul 1987, un plop negru (Populus nigra), ocrotit de Academia Română, dar care, din cauza inconștienței a fost tăiat, deși acesta ar mai fi putut dăinui fără probleme câțiva ani.

Dealurile de peste apa râului Teleajen, precum Dealul Priporului, Culmea Bețivului, Dealul „La Periˮ și Dealul Pietrei, sunt acoperite parțial de fag, gorun, carpen, alun, măceș, anin, plop. În gospodăriile locuitorilor se poate observa cultura prunului, acesta fiind stilizat pe stema orașului, ca un pom de tradiție, dar și culturi de păr, măr și leguminoase.

Pădurile existente în această regiune sunt de două categorii: pure sau de amestec. Se întâlnesc formațiuni forestiere ca: făgetul de deal, făgetul-carpinet cu floră de mull, făgetele amestecate de dealuri, gorunetul, gorunetul pur, aninișurile, salcâmetul și pinetul.

Făgetul de deal este o formațiune forestieră zonală, ce se prelungește în zonele colinare ale făgetelor montane. Sunt alcătuite din exemplare pure de fag în amestec cu foioase, precum carpen, gorun, frasin, paltin și mai rar exemplare de molid, brad, cireș sălbatic, etc. Specia dominantă este fagul. De asemenea, subarboretul, care nu formează un subetaj este alcătuit din specii precum păducel, alun, corn, sânger, caprifoi și alte specii localizate la marginea formațiunii forestiere. Flora acestei păduri este reprezentată de Asperula-Dentaria, Asaperula-Asarum, Festuca silvatica.

Făgetul-carpinet cu floră de mull, un arboret ce formează în partea din aval a versanților acoperiți cu alte formațiuni, o bandă discontinuă.

Făgetele amestecate de dealuri, sunt alcătuite din mai multe specii, dar în proporții diferite, situate în zona de luminiș sau la marginea pădurii. Sunt specii de carpen, gorun, frasin, ulm, tei argintiu, cireș, plop negru.

Gorunetul este formațiunea forestieră zonală alcătuită din exemplare pure de gorun în amestec cu alte specii de foioase.

Gorunetul pur se află în cea mai mare parte doar pe versanții dealurilor însoriți cu soluri brune divers podzolite.

În privința aninișurilor, le putem numi microformațiuni forestiere zonale ce se întâlnesc doar pe terenurile extravilane. În zona orașului, tipul caracteristic este aninișul de anin negru, iar pe alocuri, aceștia sunt însoțiți și de exemplare de plop alb, de salcie albă sau de plop negru. Subarboretul este format din sânger și alun.

Salcâmetul este întâlnit cu precădere în Valea Gardului, pe versantul dealului dinspre șosea, cu o vegetație ierboasă luxuriantă ce s-a dezvoltat pe un sol umed, nisipos, bogat în elemente nutritive. În această zonă, dar pe un alt teren, se mai întâlnește o formațiune de molid și pin, ca rezultat al inițiativei de reîmpădurire a versantului ce a avut loc în urmă cu 20-25 de ani.

Pinetul, care deocamdată este în formare, este alcătuit din pin silvestru în amestec cu alte specii (fag, cărpiniță, gorun,etc.)

În albiile majore ale Teleajenului se găsesc păduri de luncă dominate de anin negru (Alnus glutinosa), pe alocuri și plop alb (Populus alba). Pajiștile din preajma acestui tip de pădure sunt dominate de Agrostis stolonifera, numită popular iarba câmpului, dar și de firuță (Poua pratensis), etc.

În păduri, dar și prin livezi și poieni cresc numeroase specii de ciuperci, unele otrăvitoare, iar altele comestibile. Dintre ciupercile comestibile amintim: burete cu perucă (Coprinus comatus), burete de mai (Calocybe gambosa), burete de rouă (Coprinus micaceus), burete de scorbură (Volvariella bombycina), burete galben (Clitocybe geotropa), burete lăptos (Lactarius piperatus), burete țepos (Hydnum repandum), bureți de prun (Rhopophyllus clypeatus), bureți flocoși (Lactarius torminous), ciupercă de bălegar (Agaricus campestris), ciupercă de câmp (Agaricus arvensis), crăiță (Amanita caesarea), ghebe (Armillariella mellea), hrib (Boletus edulis), mitarcă (Boletus appendiculatus), nicoreți (Tricholoma orirubens), pâinea pădurii (Lactarius volemus). Dintre ciupercile otrăvitoare menționăm: buretele viperei (Amantia phalloides), ghebe pucioase (Hypholoma fasciculare), meloșel (Ramaria formosa), etc.

Referitor la plantele existente în orașul Vălenii de Munte, acestea sunt: terofite (Therophita), hemicriptofite (hemicryptophyta), geofite (Geophyta), hidrofite (Hydrophyta), camefite (Chamaephyta), fanerofite (Phanerophyta).

Se întâlnesc și specii psamofile, dar nu oriunde, ci pe dealurile din care se extrage nisipul cuarțos, favorabilitatea creșterii acestor specii fiind dată de textura nisipoasă a solului. Astfel, sunt prezente specii precum Achillea, Alkana, Asperula, Amatantus, Arenaria, Bromus, Linaria, Plantago, Salvia, Viola, etc. Sunt văi ce pornesc din dealurile înalte unde se întâlnesc specii precum murul (Rubus fruticosus) și sălcioara (Elaeaganus angustifolia).

Pe versanții dealurilor sau pe platourile acestora se întâlnesc grupări de cătină albă (Hppophae rhamnoides), dovedind existența formațiunilor geologice salinifere.

Tot pe aceste dealuri se găsește cea mai frumoasă asociație pură de ferigă (Dryopterix filix-mas) din toată curbura Carpaților Orientali.

Pe teritoriul orașului se găsesc mai multe tipuri de pajiști, dintre care pajiști zonale, pajiști de depresiuni sau de luncă.

Pajiștile zonale includ mai multe tipuri, cum sunt pajiștile de păiuș sau iarba vântului (Agrostis capillaris). Acestea sunt însoțite de graminee precum păiușul de livadă (Festuca pratensis), pieptănărița ( Cynosurus cristatus), golomățul (Dactylys glomerata). Pajiștile de păiuș (Festuca valisiaca), alcătuite din specii mezoxerofite și xerofite, specii leguminoase, cele mai frecvente sunt: lucerna galbenă (Medicago falcata), trifoiul mărunt (Medicago lupulina),vârtejul pământului (Medicago minima), etc.

Pajiștile de luncă sunt întâlnite peste apa râului Teleajen, pe suprafețe mai mici, în special în punctul Rizănești, iar pajiștile văilor se găsesc între versanți, la baza dealurilor. În ambele cazuri se pot identifica următoarele specii: firuța (Poua pratensis), iarba de gazon (Lolium perenne), coada vulpii (Alopecurus pratensis).

Fauna. Animalele vertebrate și nevertebrate ce formează fauna din zona orașului sunt reprezentate din numeroase specii, prezente prin pajiști, fânețe, poieni, păduri, culturi, pomi fructiferi.

În poieni, pajiști și fânețe se întâlnesc insecte precum lăcustele, lăcusta italiană (Calliptamus italicus), cu un număr mai redus de exemplare și lăcusta marocană (Dociostaurus maroccanus), având un număr mai mare; cosașul verde (Tettigonia viridissima), greierul (Gryllus gryllus), cărăbușul de mai (Melorontha melorontha), etc.

În apele râului Teleajen și a afluenților săi, până în anul 1954 fauna piscicolă era destul de bogată, dar astăzi din cauza faptului că debitul de apă s-a redus vizibil, în special prin lucrările hidrotehnice, fauna piscicolă s-a diminuat simțitor, în momentul de față fiind reprezentată prin exemplare puține. Râul Teleajen este populat în zonele nisipoase și prundoase de câră (Sabanejewia aurata balcanica), clean (Leuciscus cephalus), cleanul mic (Leuciscis leuciscus), mreana (Barbus barbus), mreana vânătă (Barbus meridionalis petenyi), molanul (Nemacheilus barbatulus), porcușorul (Gobio gobio obtusirostris). Se mai întâlnesc și amfibieni ca broasca mare de lac (Rana ridibunda), broasca roșie de pădure (Rana dalmatina), brotăcelul (Hyla arborea), șulumendrița (Salamandra salamandra), dar și reptile, șarpele de apă (Natrix tessellata), vipera sau năpârca (Vipera berus).

Păsările sunt reprezentate de specii precum turturica (Streptolia turtur), ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos syriacus), coțofana (Pica pica), gaița de munte (Nucifraga caryocatactes), cucul (Cuculus canorus), pupăza (Upupa epops), mierla (Turdus merula), șoimul călător (Falco peregrinus), cucuveaua (Athene noctua), uliul (Accipiter gentilis), etc.

Dintre mamifere cele mai importante sunt: iepurele comun (Lepus europaeus), veverița (Sciurus vulgaris), liliacul (Rhinolophus euryale), vulpea (Vulpes vulpes), lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos), porcul mistreț (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus).

3.5 Solurile

Condițiile petrografice, geologice, climatice, activitatea umană sunt factorii care contribuie la existența unei game largi de tipuri de sol, aparținând solurilor argiloiluviale, molice, cambice și a celor neevoluate. Cele mai răspândite sunt solurile argiloiluviale cu subtipurile: brune luvice, brune argiloiluviale și luvisolurile albice.

În condițiile în care un teren are un drenaj natural moderat sau bun, apele freatice se află la o adâncime de 5 m adâncime se dezvoltă foarte bine argiluvisolurile.

Debazificarea materialului mineral și spălarea sărurilor din profilul solului a fost favorizat de climatul relativ umed. La orizontul A, bioacumularea este limitată și slabă.

În urma migrării din partea superioară a coloizilor minerali, orizontul B devine mai puțin permeabil din cauza faptului că se îmbogățește în argilă.

Argiluvisolurile nu au un potențial de fertilitate ridicat. Tipurile de soluri argiloiluviale întâlnite în această zonă sunt brune argiloiluviale, luvisoluri albice și brune luvice.

Solurile brune argiloiluviale și cele brune luvice se formează pe nisipuri, gresii, luturi sau depozite de terasă, foarte bogate în componente bazice. Orizontul A are o grosime de 10-20 cm la solurile brune luvice și 20-30 cm la cele brune argiloiluviale.

La solurile brune argiloiluviale, sub orizontul A se află orizontul B, care se deosebește prin structură și culori. La cele brune luvice, după orizontul A urmează orizontul E, profilul fiind mai bine diferențiat, cu o grosime de 10-20 cm, iar mai apoi urmează orizontul B, mult mai bogat în argilă decât cel precedent. De obicei, textura este mijlocie în orizontul A, în orizontul E mijlocie spre grosieră, iar în orizontul B mijlocie spre fină. În profil, solurile brune argiloiluviale au diferențierea textuală mai slabă decât în cazul solurilor brune luvice.

În orizontul A al solurilor brune argiloiluviale, conținutul de humus este mijlociu (2-3%), reacția este slab acid-neutră (pH-ul=6-7), iar în baze gradul de saturație este ridicat (≥80%).

Solurile brune luvice se caracterizează printr-un conținut mai scăzut de humus (2%), printr-o reacție moderat sau puternic acidă (pH-ul poate scădea uneori sub 5), iar în baze, gradul de saturație poate coborî până la valoarea de 50%.

Luvisolurile albe nu sunt foarte bine reprezentate în zonă, au un profil textual bine reprezentat, iar acumulări reziduale de silice există în orizontul E. Acest orizont are o grosime de 10-20 cm, o culoare albicioasă, textura este mijlocie-grosieră, sărac în conținut de argilă, materie organică și sescvioxizi.

De asemenea, în zonă se mai întâlnesc și clasa solurilor cambisoluri, de obicei, formate în condiții mai bune de drenaj natural. Din clasa cambisolurilor, cele mai întâlnite sunt solurile brune eu-mezobazice unde materialul parental conține mai mult calciu și alte elemente bazice, în principal fiind alcătuit din gresii, luturi și depozite de terasă. Din cauza conținutului său în elemente bazice și al drenajului extern destul de bun, debazificarea este slabă, ceea ce împiedică diferențierea textuală pe profil și migrarea coloizilor. Orizontul are o grosime de circa 20 cm, structura este grăunțoasă și textura nediferențiată pe profil, de la ușoară până la grea. Conținutul de humus se încadrează între 2-4%, fiind alcătuit în cea mai mare parte din acizi huminici.

Se întâlnesc și alte tipuri de soluri incipiente, pe suprafețe reduse, influențate de acțiunea factorilor pedogenetici locali (umiditate, rocă, microrelief, etc.), cum sunt rendzinele, solurile clinohidromorfe, pseudorendzinele.

Rendzinele fac parte din categoria solurilor morfice, fiind formate pe ghips și calcare, pe unele forme de relief accidentat, cu precădere pe versanții care au înclinarea mare. Profilul solului nu este lung, putându-se observa fragmente de schelet la suprafață.

Pseudorendzinele se întâlnesc în partea superioară a versanților, pe un material parental care are 30% argilă și 10-12% carbonați. Profilul este mai dezvoltat decât în cazul rendzinelor, au o structură glomerulară, textura este luto-argiloasă, iar grosimea orizontului A este cuprinsă între 25 și 40 cm. Sunt bogate în humus (4-8%), conțin potasiu și azot, sunt saturate în baze, dar au puțin fosfor accesibil. Aerarea nu este bună din cauza texturii fine, fertilitatea este mai redusă și din această cauză nu sunt indicate folosinței agricole.

Solurile negre clinohidromorfe (de fâneață) sunt cele care ocupă partea inferioară a pantelor, firul văilor, versnții cu alunecări și mici bazinete de recepție. Sunt formate pe marnele argiloase frecvent remaniate, au un exces de umiditate provenit din izvoarele de coastă sau din precipitații, astfel orizonturile superioare ale acestora sunt pseudogleizate. Au un profil bine dezvoltat, orizontul A are o grosime de 30-50 cm, o structură bună, culoarea închisă, humusul este de tip calcic (4-8%),iar textura este luto-argiloasă. Aceste soluri sunt slab aerate, umede și compacte.

Regosolurile, răspândite pe versanții înclinați puternic, dar și pe coaste cu alunecări, iar acțiunea apei de eroziune se află într-un stadiu incipient.

Pe suprafețe mici și discontinue s-au format coluvisolurile, prin acumularea într-un strat gros, care depășește 50 cm, de material coluvial nehumifer. Acestea se întâlnesc la baza versanților, dar și pe versanți.

Solurile aluviale și protosolurile aluviale s-au dezvoltat și încă se dezvoltă în luncă.

3.6 Resurse

Localitatea nu dispune de foarte multe resurse, însă în cadrul acesteia se pot întâlni resurse naturale precum nisipul cuarțos, zootehnia, pomicultura și evident, potențial turistic.

Nisipul cuarțos alb a reprezentat și încă reprezintă o resursă importantă pentru economia orașului Vălenii de Munte. Sticloval SA este unitatea economică, situată în sudul orașului, care îl exploatează. Procesul de valorificare a nisipului se face prin extragerea acestuia din carieră, spălare, transportul ce se realizează prin conducte cu apă și depozitarea în incinta unității. Acesta este locul din care se expediază către fabrici, deoarece au utilizări multiple în multe ramuri ale economiei, către industria sticlei, industria ceramicii fine, a materialelor de construcții și a construcțiilor de mașini.

Condițiile de exploatare a nisipului la un nivel superior sunt oferite în primul rând de cadrul natural. O altă folosință a nisipului de Văleni o are în prepararea unor materiale de finisaje, cum sunt tencuielile, pentru construcții.

Pomicultura a fost înainte de anii 1990 foarte bine dezvoltată, producția livezilor era valorificată cu ajutorul întreprinderii de prelucrare și industrializare a fructelor și a legumelor, numită SC CONSERVE SA, iar produsele fabricate aici erau erau livrate atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Din păcate, în prezent această fabrică nu mai funcționează.

Zona din extravilan dispune de un cadru natural favorabil creșterii animalelor, însă foarte puțin valorificat. În prezent, există în cadrul PRODCOM SA Prahova o fermă zootehnică și numeroase persoane care își doresc să întemeieze o astfel de fermă.

CAP 4. POPULAȚIE ȘI AȘEZĂRI

4.1 Istoricul populării

Evoluția demografică a orașului Vălenii de Munte a fost întotdeauna dependentă de-a lungul timpului de factorii naturali, de rolul pe care orașul l-a jucat în evoluția sa și de factorii politici. A început cu statutul de centru administrativ al județului Saac, peste aproximativ trei secole a ajuns punct vamal, iar în epoca contemporană a cunoscut o modernizare, fapt ce a condus la un proces ascendent al evoluției numărului de locuitori, astfel reușind să depășească peste 13 000 locuitori.

În recensămintele oficiale sunt înscrise date referitoare la numărul locuitorilor, astfel prima înregistrare din catagrafie a fost în anul 1831, erau 1 829 locuitori, din care boieri erau 144, clăcași 1531, clerici 61, sudiți 70 și câteva persoane fără identificare. În următorul an, erau 518 gospodării cu 2000 de persoane. În 1845, evoluția numărului locuitorilor a cunoscut o scădere din cauza epidemiilor vremii la 1 820 de locuitori. În 1859, după unire erau 756 de familii care dețineau în total 3 024 locuitori. De-a lungul a trei decenii, numărul locuitorilor nu a suportat oscilații foarte mari, 3 443 locuitori, de remarcat este faptul că în tot acest timp a fost o egalitate între bărbați și femei, iar orașul în acea perioadă avea funcția de sediu al plasei Teleajen.

Deși, în urma recensământului din 1915, s-a constat faptul că erau aproximativ 5 000 locuitori, în urma recensământului mult mai tehnic din 1930, numărul locuitorilor nu depășea 4 237, însă acest fapt a avut la bază pierderile umane din timpul primului Război Mondial prin numărul bărbaților dispăruți sau decedați. În urma acestei înregistrări complexe apar 3 482 de analfabeți, a căror vârstă depășea 7 ani.

La sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, numărul locuitorilor a scăzut simțitor, cu aproximativ 100 locuitori, ajungând astfel la doar 4 491. Cea mai viguroasă populație a fost cea din anul 1956, înregistrând 5 509 locuitori, spre deosebire de cea din 1930 care era cu 130% mai mare.

Înregistrările ce au urmat au avut legătură cu funcția pe care o îndeplinea, cea de oraș-reședință a raionului Teleajen din cadrul regiunii Ploiești. În anul 1966 erau 7 390 locuitori, ponderea bărbaților era de 47,5%, iar cea a femeilor 52,5% din care 5 italieni, 6 germani, 6 evrei, 2 francezi. Pe parcursul a doi ani populația a crescut, iar în 1968 erau 8 019 locuitori. Anul 1977 aduce alte creșteri substanțiale al numărului de locuitori, 10 482 de suflete, dintre care bărbați 47,3%, iar femei 52,7%.

După evenimentele din decembrie 1989, recensământul din 1992 relevă procesul de urbanizare, dotările fiind din mai apropiate de standardele de viață civilizată. Au fost desființate multe întreprinderi, iar în locul lor au fost înființate altele noi, toate au fost privatizate și din dorința patronilor obiectul de activitate a fost modificat. Toate aceste evenimente au condus la o schimbare a evoluției numerice a populației, dar și a preocupărilor ei.

În istoria orașului au fost momente, când aici s-au refugiat în special locuitori ai Bucureștiului. Spre exemplu, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, bucureștenii s-au refugiat aici din cauza ultimelor războaie cu turcii, iar mai apoi, în 1831, din cauza ciumei. Același lucru s-a întâmplat și în timpul celei de-a doua conflagrație mondială.

4.2 Populația

Evoluția numerică a populației și structura demografică. Orașul Vălenii de Munte a avut un număr al populației care a variat de-a lungul zecilor și sutelor de ani. Acest fenomen a fost influențat foarte mult de dezvoltarea localității din punct de vedere social și economic. Odată ce așezării i s-a atribuit funcția de reședință de raion sau reședință de județ (județul Saac), s-au produs numeroase modificări în componența numerică a populației, dar și în modificările ei. Reședință a raionului Teleajen a fost timp de 18 ani (1950-1968). Influențate de aceste structuri economine, politice și sociale, populația a fost mereu alta, sub aspectul numărului, al situației economice și al împărțirii pe sexe. Astfel numărul locuitorilor a variat foarte mult în ultimii ani, după cum se poate observa în tabelul de mai jos. (Tabelul 4.1).

4.1. Populația stabilă în intervalul 1990-2012

Sursa: Institutul Național de Statistică

Analizând acest tabel putem constata faptul că numărul locuitorilor oscilează permanent, însă aceste oscilații nu sunt foarte mari, în unele cazuri putem spune chiar nesemnificative.

În acest caz, cel mai mare număr al locuitorilor s-a înregistrat în anul 1994 (14 162 locuitori) și desigur, cea mai mare densitate (655,9 loc/km²), iar cel mai mic număr s-a înregistrat în anul 2008, cu doar 13 401 locuitori, cu o diferență de 761 locuitori spre deosebire de valoarea maximă analizată în acest tabel, mai exact cea din 1994. Cu toate că nu este o diferență foarte mare de persoane pierdute între cele două recensăminte, pentru orașul Vălenii de Munte acest număr are o anumită importanță, deoarece acesta trebuie raportat la numărul de locuitori existent, care este redus, fiind un oraș de mărime demografică mică.

Numărul locuitorilor între anii 1990 și 2000 au avut valorile cele mai ridicate, de cele mai multe ori reușind să depășească 14 000 locuitori. Excepție fac anii 1990, când populația stabilă număra 13893 persoane, dar și anii 1998, 1999, când se poate observa un declin demografic. Acesta este doar începutul procesului de pierdere a numărului de locuitori, se pare din ce în ce mai accentuat. Au existat însă și ani în care numărul populației stabile a crescut, chiar dacă este aproape nesemnificativ. Dintre aceștia amintim anul 2002, care a câstigat 50 de persoane spre deosebire de anul precedent, anul 2004 unde s-au mai adăugat 20 de persoane față de recensământul din 2003, anii 2009 și 2010 au avut de asemenea creșteri al numărului de locuitori și anul 2012, cu 34 persoane mai mult față de anul anterior.

4.2. Structura populației pe sexe în procente

În cadrul orașului Vălenii de Munte putem afirma faptul că există o diferență numerică între sexe. În acest caz, ponderea persoanelor de sex masculin este mai mică decât ponderea persoanelor de sex feminin. (Figura 4.2)

Toate datele statistice evidențiază faptul că ponderea dominantă îi aparține persoanelor de sex feminin.

În anul 1992 se poate observa o tendință de reducere a acestei diferențe procentuale între cele două sexe. Acesta este singurul an din perioada analizată în care procentul populației de sex feminin scade până la 51,6%, iar ponderea ce îi aparține persoanelor de sex masculin atinge o valoare maximă de 48,4%. În ceilalți ani oscilațiile sunt foarte mici, sunt de asemenea ani consecutivi în care procentele rămân aceleași.

De remarcat este și anul 2011 care aduce o altă diferență majoră legată de ponderea celor două sexe. Astfel, în acest an ponderea persoanelor de sex feminin atinge maximul în intervalul analizat (53%), și bineînteles, un minimum procentual al persoanelor de sex masculin, cu doar 47%.

Mișcarea naturală a populației

4.3 Principalii indicatori demografici în intervalul 1990-2011

Sursa: Institutul Național de Statistică

În tabel (Tabelul 4.3) sunt reprezentate natalitatea, mortalitatea, mortalitatea infantilă cât și sporul natural, atât numărul persoanelor cât și ratele acestora. Din analiza ratei natalității pe parcursul celor 22 de ani analizați se pot observa tendințe de scădere și de creștere. Aceste fenomene au la bază numeroși factori de ordin sociali, economici și politici ce se reflectă în numărul de nou născuți și în durata de viață a acestora, a mortalității.

Anul 1990 înregistra o rată a natalității de 13,6‰, fiind și cea mai mare din anii analizați. Cu toate acestea, rata natalității din anul 1990 este mult mai scăzută față de cea din 1989, anul marcat cu evenimente importante ce au schimbat România de odinioară, din toate punctele de vedere. În 1989, rata natalității era de 17,6‰, un an în care s-au născut 247 de copii, spre deosebire de anul 1990 când s-au născut doar 190 de copii. O diferență importantă care va avea să fie începutul unui proces de reducere treptată a numărului de nou-născuți, și în principiu, a numărului de locuitori.

Anul 1990 a fost urmat de doi ani consecutivi în care rata natalității a scăzut, o mică creștere realizându-se în 1993 (12,1‰). În continuare au avut loc tendințe de modificare a ratei fie scăzând, fie crescând. Doar anii 1996, 1998, 2004, 2006 și 2008 au avut valori puțin mai ridicate spre deosebire de anii precedenți lor. Respectiv, în anul 1996 s-a înregistrat o rată a natalității de 10,3‰, în 1998 (11,3‰), 2004 (10,3‰), 2006 (11,2‰) și în 2008 (10,6‰).

Cea mai mică rată a natalității a fost în 1999, cu doar 8,1‰.

Rata mortalității spre deosebire de rata natalității, este în continuă creștere. Chiar dacă pe alocuri au avut loc scăderi a valorilor ratei mortalității, acestea nu au fost de lungă durată. În 1990, rata mortalității pleca de la 7,5‰, însă anul următor, și anume 1991 a înregistrat cea mai mică rată a natalității din intervalul analizat (6,2‰). Până în anul 1997, rata a crescut până la 11‰, dar peste doi ani această valoare a fost depășită, astfel că în 1999, rata mortalității atinge 11,2‰, fiind cea mai mare din intervalul analizat. În continuare au mai existat fluctuații ale valorilor, dar care nu au reușit să depășească pragul de 11‰. Un alt an în care rata mortalității a fost mai ridicată, a fost 2003 (10,8‰).

În urma datelor statistice oferite de către Institutul Național de Statistică, în anul 2012 se poate observa o nouă creștere a ratei, cu 0,4 față de anul precedent.

În ceea ce privește mortalitatea infantilă, deși nivelul de trai al populației s-a îmbunătățit în ultimii 20 de ani, rata mortalității infantile, în principiu, a crescut. Sunt bineînteles și intervale de timp analizate în care rata a scăzut surprinzător, ajungând chiar și la 5,8‰ în anul 1993. Anii în care rata mortalității infantile s-a menținut la valori relativ scăzute a fost 1991 (6 ‰), 1994(6,7 ‰), 1996 (6,8 ‰), 2006 (6,5 ‰), 2008 (6,9 ‰).

Anul în care s-a înregistrat cea mai mare rată a mortalității infantile a fost 2010 (16,8 ‰), și nu putem evita a menționa și anul 2012, cu o rată a mortalității infantile destul de ridicată, de 15,2 ‰.

În privința sporului natural putem remarca faptul că au fost perioade în care acesta a fost negativ, și din păcate, cu acest fenomen ne confruntăm și în ultimii ani.

Sporul natural negativ, cu valorile cele mai reduse s-a înregistrat în anul 1999 (-3,1). Valori negative au mai fost și în alți ani, precum 1996 (-0,1), 1997 (-1,5), 2001 (-1), 2002 (-0,4), 2003 (-2,2), și de asemenea, în ultimii doi ani analizați, respectiv 2011 (-1,4) și 2012 (-0,7).

Cel mai mare spor natural a fost în 1990 (6,1), urmând ca după acest an, sporul natural să scadă drastic. Au fost și intervale de timp în care sporul natural a fost 0, în 2009 și 2010.

4.4 Indicatori demografici: nupțialitate și divorțialitate

Sursa: Institutul Național de Statistică

4.5. Evoluția ratei nupțialității în intervalul 1990-2012

Din figura de mai sus (Figura 4.5), putem observa faptul că nupțialitatea are valori extrem de variate, se poate observa cum intervalul cuprins între anii 1995-2003, deși prezintă anumite oscilații, parcurge un traseu relativ lipsit de mari modificări. Diferențe remarcabile au loc în intervalul anilor 1990-1992, când are loc o scădere destul de mare a ratei nupțialității, și intervalul cuprins între anii 2004-2012, caracterizat prin variații mari, creșteri accentuate în anii 2004, 2007-2008. De asemenea, cea mai mică valoare a ratei se înregistrează tot în acest interval, și anume, în anul 2010, cu doar 4,16‰.

4.6. Evoluția ratei divorțialității în intervalul 1990-2012

Divorțialitatea redată în figura de mai sus (Fig. 4.6.), relevă faptul că au existat numeroase perioade în care rata acesteia a crescut, cea mai mare fiind în anul 1991 (2,33 ‰), urmată în de aproape de anul 1992 (2,28 ‰).

Rata divorțialității a înregistrat diferențe majore de la an la an, având o evoluție puțin descendentă, la nivelul anilor 2011-2012, aproape inexistentă, diferența dintre ratele celor doi ani analizați fiind de doar 0,8.

Migrația.

4.7. Migrația în intervalul 1990-2009

Sursa: Institutul Național de Statistică

Analizând figura de mai sus (Figura 4.7), remarcăm faptul că nu sunt decât trei ani în care numărul de plecări este depășit de numărul de sosiri, iar aceștia sunt 1991, cu 154 de persoane care au plecat și 188 de persoane care au sosit în oraș, anul consecutiv se caracterizează prin aceeași caracteristică, dar cu valori diferite, 114 plecări și 167 sosiri și anul 2008, în care au sosit 251 de persoane și au plecat alte 208. În privința numărului de plecări, se pot observa doi ani care numărul acestora a crescut foarte mult, în anul 1990, când este înregistrat și cel mai mare număr de plecări (411 persoane), iar la o diferență destul de mare, anul 2007, când au plecat 301 persoane.

Numărul cel mai mic de sosiri a fost în anul 1997 (107 persoane), urmat de anul 1993 (115 persoane).

În ultimii ani din intervalul analizat se constată faptul că numărul sosirilor tinde să ajungă numărul plecărilor, având o diferență numerică de 15 persoane.

Așa cum era de așteptat, orașul Vălenii de Munte, ca și majoritatea celorlalte așezării din cadrul României, se caracterizează în ultimii ani printr-un spor migratoriu negativ.

Populația stabilă după religii. Populația orașului Vălenii de Munte poate fi grupată și din punct de vedere confesional. (Tabelul 4.4)

4.4 Populația stabilă după religii

Religia predominantă în orașul Vălenii de Munte este religia ortodoxă. Desigur, putem identifica prezența și altor confesiuni, însă acestea nu sunt reprezentate de un număr mare a persoanelor, cu toate că în cadrul unora dintre confesiuni, numărul credincioșilor se mărește pe an ce trece. Dintre religiile minoritare, cea care are cel mai mare număr de persoane este penticostala. Numărul acestora a crescut permanent, de la 139 în 1992, la 220 în 2011. Este urmată la o diferență nu foarte mare de religia adventistă de ziua a șaptea, care de asemenea, a cunoscut doar progrese din punct de vedere al creșterii numărului persoanelor. În 1992 se declarau 89 de persoane, iar în 2011, 150 persoane.

Dintre religiile minoritare mai importante,amintim baptista, având 58 de persoane în 2011, și evanghelica, făcând parte din această religie 77 de persoane în urma recensământului din 2011.

De asemenea, sunt și religii ai căror adepți au plecat, cum ar fi persoanelor ce aparțineau religiei greco-catolice sau religiei musulmane. Persoanele care s-au declarat fără religie au lipsit în ultimii ani, deși între recensămintele din 1992 și 2002 numărul acestora a crescut, dar nesemnificativ. De remarcat este și faptul că, cele 34 de persoane care nu s-au declarat în urma recensământului din 1992, la ultimile două recensăminte analizate lipsesc complet.

Structura etnică a populației. În ceea ce privește populația orașului Vălenii de Munte din punct de vedere etnic, aceasta nu este omogenă. În urma recensămintelor din anii 1992, 2002, 2008 și 2011, putem constata faptul că românii reprezintă aproximativ 99% din totalul populației, dominând autoritar, iar restul minorităților cu ponderea în jurul a 1% sunt reprezentate de rromi. (Tabelul 4.5).

4.5. Populația stabilă după etnii

Analizând aceste date statistice, putem observa faptul că populația majoritară este reprezentată de români (aproximativ 99%). Anul în care mulți locuitori și-au declarat etnia a fost anul 2002, anul în care s-a înregistrat și cel mai mic număr al locuitorilor. Numărul maghiarilor a crescut până în anul 2008 aproape nesemnificativ, iar la ultimul recensământ oficial, cel din 2011, numărul acestora s-a scăzut foarte mult, ajungând la doar 3 persoane.

Singura minoritate al căror număr a crecut permanent au fost rromii, de la 50 declarați în 1992, în 2011 ajungând la 112 persoane de etnie rromă. Deși, suntem cu toții conștienți că acest număr nu reflectă tocmai realitatea, mulți dintre locuitorii acestui oraș nu declară faptul că aparțin acestei etnii din teama de a nu fi discriminați.

Locuitori de etnie germană au fost înregistrați la trei din cele patru recensăminte analizate, respectiv cei din anii 1992 și 2002, unde au fost înregistrați 4 germani în ambele cazuri, și de asemenea, la recensământul din 2008, unde au fost declarați 5 germani, excepție făcând anul 2011.

Așa cum am mai afirmat, anul 2002 a fost anul în care au fost înregistrate cele mai multe minorități. Dintre minoritățile declarate doar în acest an, amintim: ucrainieni (2), lipoveni (1), bulgari (8), polonezi (1), ceangai (1). Tot în anul 2002 a fost declarat un singur croat, însă în 2011, încă alte două persoane au declarat că sunt de această etnie.

În concluzie, singura minoritate care are continuitate și un ritm de creștere alert, ca și în alte regiuni ale țării, sunt rromii.

Forța de muncă. De-a lungul anilor, numărul mediu de salariați în diferitele sectoare economice a evoluat astfel, după cum se poate observa în tabelul de mai jos. (Tabelul 4.7).

4.7 Forța de muncă angajată la nivelul orașului Vălenii de Munte în intervalul 1992-2011

Sursa: Institutul Național de Statistică

Analizând datele din recensăminte putem constata o scădere foarte mare a numărului de salariați, cu aproximativ 35 % în numai cinci ani, între recensământul din 1992 și cel din 1997. Dintre aceștia doar 2783 au avut locuri de muncă în oraș, ceilalți fiind nevoiți să facă naveta în zonele învecinate.

Numărul șomerilor înregistrați și plătiți din anul 1998 era de 940 pe raza orașului.

Analizând acest tabel putem constata faptul că cei mai mulți salariați au fost și sunt concentrați în industrie, cu o creștere enormă între anul 2002 și 2008. De un număr mare de salariați dispun și domeniile precum comerțul, activitatea hotelieră, prestări servicii (1358 salariați în 2008).

Domeniile în care numărul de salariați a scăzut a fost agricultură, silvicultură, unde în urma recensământului din 2008 nu a fost înregistrat nici-un salariat oficial, în transport și comunicații de asemenea, numărul salariaților a crescut, în administrație publică, din cauza disponibilizărilor masive, dar și în învățământ din cauza închiderii unor școli, proces cauzat de numărul redus al elevilor.

După cum am mai afirmat, sectorul agricol de stat nu mai există. În decursul ultimilor ani, activitatea agricolă se desfășoară numai în unele gospodării individuale ale locuitorilor sau în unele asociații mici, pe terenurile pe care de dețin.

4.8. Forța de muncă la nivelul anului 2008

După cum se poate observa în figura de mai sus (Figura 4.8), forța de muncă la nivelul anului 2008 este concentrată în domeniul industriei, ocupând aproximativ 41,20% din totalul salariaților. Un alt domeniu în care ponderea numărului salariaților este destul de mare, este comerțul, ocupând 22,47% din numărul mediu al salariaților. Ceilalți sunt concentrați în diverse domenii, dintre cele care au o pondere mai ridicată amintim, construcțiile (7,33%), transporturile (4,38%), învățământul (4,37%), sănătate (3,80%).

Șomajul. În orașul Vălenii de Munte, ca și în celelalte localități, pe lângă populația activă, întotdeauna a existat și o populație inactivă din punct de vedere economic. Acest fapt este normal, luând în considerare faptul că în structura populației se întâlnesc copii, adolescenți care au un statut de elevi sau studenți, persoane casnice, vârstnici, locuitori întreținuți de alte persoane sau de către stat, dar și alte situații.

Faptul că economia în ultimii ani a avut o evoluție pozitivă, a determinat la nivelul orașului o scădere a numărului șomerilor de la un an la altul.

De remarcat este că s-au produs mutații structurale pe piața muncii în ceea ce privește repartiția pe sectoarele de activitate, mai concret prin creșterea numărului populației ocupate în servicii și comerț, iar în același timp reducerea numărului de salariați ocupați în transporturi și în industrie.

În urma unor cercetări riguroase s-a constatat faptul că cei care sunt defavorizați în momentul căutării unui loc de muncă, fac parte din categoria tinerilor sau a persoanelor care au depășit vârsta de 45 de ani. Pentru a rezolva aceste inconveniente, prin lege, s-a recurs la adoptarea unor măsuri speciale ce trebuiesc a fi respectate de către toți agenții economici (respectiv subvenționarea locurilor de muncă pentru șomerii care au depășit 45 de ani, pentru absolvenții de învățământ superior, pentru persoanele cu handicap, etc.).

4.9 Șomajul pe sexe în intervalul 2008-2014

De-a lungul celor șapte ani, situația șomerilor a rămas relativ aceeași, numărul acestora 350, ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este numărul persoanelor șomere pe sexe. Dacă în 2008, numărul șomerilor de sex feminin îl depășea pe cel al bărbaților, în prezent, situația este diferită, deoarece sunt mai multe persoane de sex masculin aflate în șomaj.

Din graficul de mai sus (Figura 4.9), ceea ce iese în evidență este numărul foarte mare al persoanelor șomere în anul 2010, dublu față de anul 2009 și 2011. Tot aici este momentul în care numărul șomerilor de sex feminin îl depășește pe cel de sex feminin, această situație continuând până în prezent. În prezent putem remarca o scădere treptată a numărului de șomeri, începând cu anul 2011.

Învățământ. În orașul Vălenii de Munte funcționează șase grădinițe, patru dintre acestea au program normal, iar una are program prelungit, în baza cărora sunt înscriși 380 de copii și 20 de educatoare.

Există și școli generale, cu clasele I-IV, Școala numărul 4 Miulești și Școala numărul 2 Valea Gardului, care împreună totalizează un număr de 236 de elevi (la nivelul anului 2008), un singur Colegiu Național “Nicolae Iorga“, în cadrul căruia lucrau, în anul 2012, 49 de cadre didactice și învățau 830 de elevi; o școală de arte și meserii “Gheorghe Pănculescuˮ Școala numărul 3 și grupul Școlar Agromontan “Romeo Constantinescuˮ, cuprinzând atât unități pentru învățământul liceal, gimnazial, profesional, cât și postliceal.

În cadrul învățământului liceal erau înscriși în 2012, 1 857 de elevi sub supravegherea a 111 cadre didactice.

În orașul Vălenii de Munte este deschisă și o secție a Universității Ecologice din București, unde aproximativ 500 de studenți îi frecventează cursurile.

De remarcat este faptul că aici funcționează și o unitate școlară pentru copiii cu dizabilități mentale și fizice, numită “Școala specialăˮ,cu clase de la I până la a VIII-a, sunt 112 copii îngrijiți și supravegheați de 24 cadre didactice.

Procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat poate porni de la 80%, iar în anumiți ani poate atinge maximum, la Colegiul Național “Nicolae Iorgaˮ.

Sănătate. În momentul în care intri în oraș, pe partea dreaptă a drumului principal poți vedea Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, care funcționează de 76 de ani, mai exact din 1938. Acesta oferă servicii medicale nu doar locuitorilor orașului, ci și locuitorilor din localitățile învecinat, pe o rază ce poate depăși pe alocuri 20 km.

În cadrul orașului se pot oferi servicii precum spitalizare continuă sau de zi. Spitalizarea continuă se poate realiza doar în secțiile de pediatrie, interne, obstretică-ginecologie, chirurgie, nou născuți, compartiment ATI, dar și tratamente și consultații în cabinete de ambulatoriu.

Numărul medicilor a scăzut foarte mult comparativ cu 1990, atunci lucrau 84 de medici. Din 1990 până în 1991 am pierdut 46 de medici. Acest proces de scădere, a continuat până în ultimii ani, astfel în 2012, erau înregistrați doar 20 de medici, în contextul în care numărul de pacienți pe an atinge 1 800 persoane, iar cei consultați în ambulatoriu pe an erau aproximativ 23 600 pacienți.

De asemenea, numărul paturilor în unitatea sanitară a scăzut foarte mult. În 1990 erau 219 paturi, iar în 2012 doar 120 de paturi, cel mai mic număr a fost în anul 2010, cu doar 82 de paturi.

În concluzie, putem remarca faptul că există o problemă în ceea ce privește capacitatea, numărul paturilor sunt insuficiente, tocmai din această cauză s-au alocat fonduri în vederea rezolvării acestei probleme. Această lucrare se află încă în derulare, dar din păcate nu s- luat în calcul consolidarea sau realizarea unor reparații a vechii unități sanitare, deoarece aceasta nu oferă tocmai siguranță din punct de vedere seismic, având în vedere seismicitatea regiunii.

4.3. Așezările

Valea Teleajenului a dispus încă din cele mai vechi timpuri de factori materiali prielnici datorită cărora omul a fost atras pe aceste meleaguri. Urme din vechime au fost scoase la iveală datorită cercetărilor arheologice sau doar a lucrărilor întâmplătoare, începând din paleoliticul mijlociu, continuând cu mezoliticul și neoliticul. Importante urme materiale au fost descoperite la Buldureasa, lângă Mizil, la Târgșor, Gherghița, Sapoș și Ciorani.

Pe Valea Teleajenului, urme ale epocii bronzului au fost atestate (2000/1800-1200/800 î.Hr) prin cetățile de la Gura Vitioarei și Homorâciu.

Primele așezări ale orașului au fost în zona mijlocie a pârâului Văleanca, pe strada care odinioară a fost drum de oi, primii mocani stabiliți aici au fost Berevoieștii, în timpul transhumanței.

Dan al II-lea, în anul 1431, într-o poruncă, numește această așezare târg sau vamă al săcuienilor. Cu siguranță aici era o așezare definitivă, având în vedere că a fost menționat la 1433 drept „Drumul Teleajenuluiˮ. Acesta pleca din Transilvania, urmând Valea Superioară a Buzăului, trecea prin Poiana Fetei și ajungea în râul Teleajen.

Vestitul Nicolae Iorga considera faptul că cetatea Teleajenului se afla pe malul drept al pârâului Văleanca, locul unde a fost ridicată Mănăstirea Văleni. Cronicarul Gheorghe Ureche povestea: “au luat Ștefan Vodă cetatea Teleajenului și au tăiat capetele pârcălabilor și muierilor lor le-au robitu și mulți țigani au luat și cetatea au ars-oˮ(Gr, Ureche, Letopisețul Țării Moldovei). Aceste evenimente au avut loc în 1474 când domnul Ștefan cel Mare îl urmărea pe domnul muntean, un aliat al turcilor. Sunt și istorici care au o părere diferită, considerând că cetatea se afla undeva mai jos, pa Valea Teleajenului.

Se păstrează o legendă cum că, în trecut a existat un tunel care făcea legătura între altarul bisericii și un punct încă necunoscut. S-au făcut săpături în timpul refacerii bisericii, după 1977, timp în care s-a găsit într-adevăr un tunel, dar acesta de-a lungul anilor a fost astupat de moloz. Se consideră că acesta avea rolul de a comunica cu exteriorul în caz de asediu.

În 1503, Văleniul avea relații comerciale bune cu Brașovul, era un târg care se bucura de faimă. În anul 1561, diaconul Coresi aduce la Văleni o evanghelie românească. Toate aceste evenimente au dovedit că orașul a fost vamă, capitală de județ și târg.

În hrisoave, a apărut tot mai des sub numele de Săcuieni, acesta provenind de la românii ce au venit din secuime, peste Carpați și care s-au stabilit în sate precum Posești Ungureni, Măneciu Ungureni și Săcuieni.

Denumirea așezării Vălenii de Munte, a treia denumire, s-a realizat în timp, cel mai probabil dat de locuitorii din vecinătate, care i-au atribuit acestei așezări din vale toponimul “Văleniˮ, însemnând locuitorii din zona despădurită.

Această nouă denumire nu a determinat și schimbarea numelui județului, astfel până în 1845 rămâne sub numele de Saac sau Săcuieni.

Miron Costin este cronicarul de mare erudiție care a oferit adevărata confirmare de oraș, a fost una din cele mai importante în Țara Românească, la 1684, în lucrarea „Istoria în versuri polone despre Moldova și Țara Româneascăˮ. Lucrarea se referă la anii 1650-1684, unde orașul este numit drept cel mai vechi oraș de pe teritoriul Țării Românești. Acesta avea târg săptămânal și altul, o dată pe an, pe 15 august („soborul Sf. Măriiˮ). Peste ani, în perioada contemporană, a devenit dată pentru închiderea cursurilor „Universității de Vară Nicolae Iorgaˮ.

Era un loc de manifestări culturale și de schimburi de mărfuri pentru locuitorii din Valea Teleajenului. Tot în această perioadă se conturează cele două cartiere, cartierul Tabaci, locul unde oierii din Berevoiești își dădeau la tăbăcit pieile deoarece erau aproape de apa Teleajenului, iar cartierul Cismari, locul unde pieile erau lucrate în forma finală. Târgurile se țineau în locul în care astăzi este amplasat parcul central, locul fiind numit „La braziˮ, deoarece în trecut, pădurea de conifere era aproape de acel loc.

Județul Saac sau Săcuieni nu este atestat din punct de vedere domentar, denumirea de Săcuieni a apărut din secolul al XIII-lea, iar în secolul al XV-lea ca județ. Numele provenea de la elemente transilvănene, precum „săcuieniˮ și „ungureniˮ, care desemnau de fapt secuii și românii, în urma „colonizăriiˮ în secolul al XIII-lea, în timpul expansiunii cavalerilor teutoni la sud de Carpați și întemeierii episcopatului curmanilor.

Din anul 1482 a fost atestat și județul vecin, Prahova, într-un document ce-i aparținea lui Basarab cel Tânăr. Limita nord-vestică a județului Săcuieni era de la Brașov, trecând crestele muntelui Mălăiești, Slănic și Ștefești, continuând apoi de-a lungul Văii Teleajenului, până în sudul așezării Bucov, pe Cricovul Sărat, trece dealurile Istriței, pe Valea Buzăului până la Bâsca Mare, iar mai apoi, ajungând direct la muntele Ciucaș.

La conducerea județului se afla un jude, ispravnici și vătafii de plai pentru a apăra granițele din nord. Pe stema județului era o viță-de-vie, iar la stema plaiului Teleajen era un țap. Localitățile principale ale județului erau Bucov, Vălenii de Munte, Slănic și Starchiojd.

Din vechile mărturii aflăm că în aceea perioadă, la începutul secolului al XIX-lea erau 346 de așezări umane, două mine de sare la Gura Vitioarei și Slănic, locuitori 10 892, din care birnici 5 992, 61 pestelnici, 388 preoți, 176 slujitori, 162 diaconi, 17 ruptași, 97 neamuri, 1 897 scutelnici, 834 ungureni, 935 pâslușnici, 75 suguri și 339 mazili. Din 1789, capitala județului se mutase la Bucov, însă Vălenii de Munte rămâne târg domnesc și totodată reședință a plaiului Teleajen.

În ceea ce privește vama, aceasta a fost amplasată pe Văleanca, lângă mănăstire, mutată ulterior la ieșirea din oraș, mai în nord, locul unde se bifurcau drumul către Valea Buzăului și cel către Teișani. Nu era permisă trecerea prin alte puncte, fiind considerată o infracțiune. Punctul vamal în 1848 era în curtea mănăstirii.

Vama, în 1872, era de 7 000 taleri, sub valoarea vamei de la Câmpina. După 1851, datorită modernizării drumului către Bratocea, vama s-a mutat la Cheia.

În concluzie, orașul devenise o așezare cu ambiție și trecut, având numeroase funcții de-a lungul anilor, de capitală de județ, târg cu tradiție și vamă.

ECONOMIA- CARACTERISTICI ALE ECONOMIEI

5.1. Agricultura

Suprafața teritoriului administrativ al orașului este de 2 159 ha, din care teren agricol 1 153 ha, în urma evidențelor OCOTA din anul 1989, și 1 118 ha de teren agricol, în 2008, reprezentând aproximativ 53% din suprafața totală.

În 1989, terenurile agricole erau alcătuite din 337 ha teren arabil, 402 ha de pășuni, 189 ha de fânețe, 8 ha cu vii, iar livezi 217 ha. În structura fondului funciar de-a lungul timpului s-au produs modificări majore, astfel suprafața agricolă care deținea în 1990, 1 153 ha, a scăzut în anul 2003 până la 1 118 ha, iar mai apoi, anii 2008 și 2009 aduc noi reduceri în suprafața agricolă, în 2009 suprafața acoperea 1102 ha, situație existentă și la nivelul ultimului an analizat, și anume, 2012.

Modificări se produc și în cazul pășunilor, pe lângă cele 402 ha din 1989, se mai adaugă 21 ha în anul 1991, însă această modificare nu persistă, deoarece în anul următor se revine la vechea valoare. Anul 2000, aduce de asemenea noi creșteri în suprafața pădurilor (414 ha), dar și în anul 2003, când se atinge valoarea maximă în intervalul analizat (424 ha). În prezent, suprafața pășunilor este de 412 ha.

Fânețele au cunoscut o evoluție ascendentă în privința suprafețelor ocupate, ajungând ca în prezent să dețină 238 ha, spre deosebire de anii 1990, când nu ocupau decât 189 ha.

Viile și pepinierele au avut o evoluție constantă în intervalul 1990-2002, de 8 ha, dar începând cu 2003 acestea au dispărut din structura fondului funciar.

Livezile și pepinierele pomicole au cunoscut din păcate un traseu descendent, suprafețele ocupate cu aceste culturi s-au redus, de la 217 ha în 1990 la 116 în 2010.

În structura fondului funciar, până în anul 2010, terenurile neagricole nu ocupau nici-o suprafață, dar începând cu acest an, situația s-a schimbat, acestea ocupând 1 057 ha, valoare înregistrată până la nivelul anului 2012.

Tot începând cu anul 2010, s-au realizat și alte categorii de terenuri, ca de exemplu terenurile ocupate cu păduri și alte vegetații forestiere, ce ocupă 522 ha, suprafețe ocupate cu ape (82 ha), suprafețe ocupate cu construcții (313 ha), ocupate cu căi de comunicație și căi ferate (69 ha), și în cele din urmă, terenurile degradate și neproductive (71 ha).

Datorită poziției sale geografice, la limita dintre dealuri și șes, orașul Vălenii de Munte a devenit un centru important de valorificare a fructelor- mere, prune, nuci, pere.

Dezvoltarea și valorificarea pomiculturii sunt posibile datorită climei și a condițiilor pedologice.

Activitatea zootehnică și agricolă s-a diminuat foarte mult în ultimii ani, iar acest fapt este cauzat de dispariția sectorului agricol de stat, în prezent fiind reprezentată doar la nivelul micilor asociații de proprietari și în gospodăriile individuale.

La nivelul anului 1997, efectivul de animale pe teritoriul orașului Vălenii de Munte se prezenta astfel: bovine 381 capete, porcine 1 314 capete, 3 758 ovine și 15 200 păsări.

Pe teritoriul orașului Vălenii de Munte funcționau următoarele unități agro-zootehnice- SC PRODCOM PRAHOVA și SC POMICOLA VĂLENII DE MUNTE.

De asemenea, producțiile de carne, legume, lână, lapte erau importante, dar treptat, au scăzut drastic. Astfel, între 1996 și 1997, producția de cartofi a scăzut cu 139 tone, producția de legume cu 153 tone, cea de fructe cu 694 tone, producția de porumb boabe a fost o excepție, deoarece a crescut cu aproximativ 188 tone, în schimb producția de struguri a scăzut și ea cu 6 tone, iar cea de carne cu 140 tone. Greutatea în viu a animalelor destinate pentru consum era de 377 tone în 1990, iar numărul acestora a scăzut treptat, excepție făcând anii 1996, 1999, 2002. Așadar, în anul 2003 se cântărea 223 tone de animale destinate pentru consum. Pe de altă parte, producția de lapte de vacă sau de bivoliță, a crescut în intervalul de timp 1990-2003, producția de lapte cântărea în 1990, 2208 hectolitri, iar în 2003, 7792 hectolitri. Producția de lână în schimb, a scăzut drastic, în 1990 au fost înregistrate 20894 tone, iar în 2003, doar 1115 tone. Producția de ouă a rămas oarecum în jurul aceleași valori, 1672 în 1990 și 2000 în 2003.

În ceea ce privește producția agricolă vegetală, dintre cele mai rentabile culturi sunt cultura porumbului de boabe, care a cunoscut o creștere a producției, anul 1995 a fost cel mai bogat an din acest punct de vedere, 1004 tone, în intervalul 1990-2003; cultura cartofilor, la nivelul anului 2003, înregistrându-se 618 tone și cultura legumelor, unde anii cei mai productivi au fost cuprinși între 1998-2001. Producția totală de struguri pleca de la 18 tone în 1990 și a ajuns în 2000 la 40 de tone. În privința producției totale de fructe, din păcate aceasta s-a redus foarte mult în anul 2001, ajungând chiar la 363 tone, spre deosebire de 1992, când producția a atins 1775 tone.

Dacă în anul 1997, numărul salariaților în agricultură era de circa 190, în prezent aceștia lipsesc.

Amplasarea orașului în zona subcarpatică, oferă prilejul de a fi înconjurat, pe o suprafață de 522,35 ha, de zone împădurite.

Silvicultura reprezintă activitatea de întreținere a suprafețelor acoperite cu păduri, care sunt formate în cea mai mare parte din specii de arbori ce aparțin foioaselor (stejar, plop, fag). Acestea sunt rezerva ale statului și nu permit a fi exploatate.

Ocolul Silvic Vălenii de Munte este unitatea care se ocupă cu întreținerea și exploatarea, dacă este nevoie, a acestor zone împădurite. Raza de activitate a Ocolului Silvic are o suprfață de aproximativ 11 174 ha, cuprinzând și zonele împădurite din cadrul localităților Vitioara, Bălțești, Vălenii de Munte, Cerașu, Drajna, Slon.

O activitate importantă ce avea loc în jurul anilor 1990 era recoltarea și exportul fructelor de pădure, respectiv măceșe, zmeură. cătină, cu producții ce atingeau 25 de tone pe an.

De asemenea, un alt mod de a utiliza aceste resurse forestiere era prin prelucrarea răchitei și a masei lemnoase în atelierele ce îi aparțineau Ocolului Silvic.

Legenda

5.5. Industria

Activitatea industrială în prezent se desfășoară în numeroase unități, unele sunt amplasate în nordul orașului, unele în Parcul Industrial Vălenii de Munte, iar altele sunt dispersate în teritoriu.

Peisajul industrial s-a schimbat foarte mult în ultimii 25 de ani. Au fost întreprinderi care s-au desființat, unele au rezistat și s-au adaptat schimbărilor și trecerii timpului, iar altele au fost înlocuite.

Cele mai multe unități au fost amplasate pe platforma de nord, deoarece dispuneau de necesarul unităților tehnico-edilitare.

În sudul orașului era dispusă zona industrială din cauza faptului că erau dezvoltate mai puțin rețelele tehnico-edilitare.

Aceste zone industriale s-au dezvoltat armonios și datorită accesibilității, fiind deservite de calea ferată Ploiești-Măneciu și de drumul național DN1A.

Ramurile principale de dezvoltare ale industriei au fost: construcțiile de mașini, fiind reprezentată de Uzina Mecanică Valea Teleajenului, care în 2001 funcționa doar cu 5-10% din capacitatea totală, având 300 salariați în șomaj tehnic, și de asemenea, în incapacitatea totală de plăți.

Din acel moment SC PRAHOVA INDUSTRIAL PARC SA a preluat suprafața de teren, 23,45 ha și capitalul social de 46,54 miliarde lei. Acesta a reușit să atragă până în momentul de față 24 de firme cu capital autohton și străin, având variate domenii de activitate, precum confecții metalice pentru construcții industriale și civile, prelucrări prin așchiere, confecții textile, prelucrare lemn, prelucrare geam, aparatură medicală, mobilier, și altele.

În acest spațiu s-au creat peste 700 locuri de muncă, iar din suprafața construită disponibilă s-a închiriat mai mult de 95%.

SC STICLOVAL SA este o întreprindere, cu o vechime de peste 90 de ani, situată în sudul orașului, care a reușit să-și continue activitatea până în prezent. Aceasta face parte din industria extractivă, prin exploatarea nisipului cuarțos din dealurile ce înconjoară orașul, în partea estică și sud-estică.

Nisipul cuarțos constituie materia primă utilizată în industria ceramicii fine, sticlei, construcțiilor de mașini și materiale de construcții.

În 2008 și-a finalizat de construit o bază de producție în zona Frânghești. Acest lucru este benefic pentru oraș, deoarece s-a desființat stația de înnobilare care era amplasată la intrarea în oraș. În acest mod, această parte a orașului a devenit o zonă nepoluantă, modernă, în conformitate cu necesitățile actuale. Un alt avantaj îl reprezintă costurile reduse, deoarece este mult mai aproape de zăcământ, iar poluarea nu se mai face în zona construită a orașului.

Industria alimentară și de prelucrare a fructelor și legumelor a fost reprezentată de întreprinderea de industrializare și de prelucrare a fructelor și legumelor SC Conserve SA, dar și de întreprinderea vinului și viei SC VINALCOOL SA, ambele poziționate în nordul orașului. În prezent, fosta fabrică de conserve, SC Conserve SA a fost înlocuită în 2001, de SC TYMBARK MAPEX SA.

Au fost realizate lucrări de reamenajare și de extindere a halelor de producție în urma cărora s-au investit aproximativ 16 000 000 euro, în acest mod capacitatea de producție s-a triplat, iar actualmente sunt angajate aproximativ 395 persoane.

Prin prezența și activitatea acestei compani, zona nordică orașului s-a schimbat enorm, devenind o zonă în continuă dezvoltare, modernă.

Depozitul de carburanți Peco este o altă unitate indutrială care și-a menținut activitatea în timp, iar în prezent, pe lângă această stație au mai fost înființate încă alte trei stații de carburanți.

Dintre societățile care nu au rezistat trecerii timpului, închizându-și porțile, amintim: SC VALDEN SA, țăsătoria de mătase, localizată în nordul orașului, întreprinderea de mecanizare a agriculturii AGROMEC, abatorul SC INCAF SA, și altele.

5.3. Transporturi și comerț

Transporturile. Situat în partea centrală nord-estică a județului Prahova, orașul este străbătut de câteva căi rutiere de comunicație, de la sud la nord traversează DN1A, cu o lungime pe teritoriul localității de 5 km, legând municipiul Ploiești de Brașov. Acest traseu deține numeroase zone turistice ca Muntele Roșu, Stațiunea Cheia, Suzana, Ciucaș, Pasul Bratocea.

În oraș, drumul poartă denumirea de Bulevardul Nicolae Iorga. Acesta are în zona centrală patru fire de circulație, lățimea este de 14 m, zona verde deține 1,5 m, iar trotuarele 3 m.

La intrarea sau ieșirea din oraș, lățimea Bulevardului are 8-9 m, cu o zonă verde de un metru sau lipsită, iar trotuarele lățimi cuprinse între 1,5 m și 3 m.

Lungimea rețelei interne de drumuri este de 65 km, dar există și o rețea de drumuri fie de exploatare agricolă, fie forestire.

Majoritatea străzilor din cadrul orașelor sunt asfaltate sau betonate, având o proporție de 95%, cele 5 procente rămase sunt străzi balastate.

Între strada Berevoiești și strada Teleajen, pe DN1A, se pot observa alte patru fire de circulație, și anume DJ102B (Plopeni-Poiana Vărbilău-Vălenii de Munte-Drajna-Posești), DC41 (Vălenii de Munte-Predeal-Sărari), DC17 (Gura Vitioarei-Olteni), DC18 (Vălenii de Munte-Teișani).

Lungimea totală a străzilor orășenești a crescut în ultimii ani, din 2006 până în 2010, s-au mai adăugat 2 km, fapt datorat în primul rând accesării fondurilor europene.

Transportul practicat pe teritoriul orașului este cel de tranzit, marfă și călători.

În privința transportului de tranzit, acesta se desfășoară pe toate arterele de circulație importante: DN1A, DJ219, DJ102B, DC18, DC14.

Există și o rută ocolitoare pe DN1A, în momentul în care zona centrală este aglomerată, se poate ocoli pe strada Ecaterina Varga-Strada Berceni-DN1A. Tot pe aceste străzi se desfășoară și transportul de marfă.

Transportul pe cale ferată se realizează pe traseul Ploiești-Vălenii de Munte-Măneciu; în prezent, pe calea ferată se face doar transportul de marfă, transportul de călători fiind desființat în primăvara anului 2012. Această cale ferată nu este electrificată.

Comerțul. Situația rețelei comerciale și de prestări servicii a fost marcată de numeroase aspecte, precum schimbările ce au survenit prin trecerea la un nou sistem, al economiei de piață, comerțul a fost descentralizat sub toate formele, a fost încurajată inițiativa particulară, prestările de servicii și spațiile au fost concentrate în special în zona centrală, de-a lungul Bulevardului Nicolae Iorga, în unele puncte.

O caracteristică a comerțului din anii trecuți a fost proliferarea magazinelor de genul „chioșcurilorˮ, unele fiind amplasate în locuri nepotrivite din punct de vedere estetic.

În ultimii ani, numărul acestora s-a redus din cauza concurenței enorme, deoarece în centrul orașului, în 2011, s-a deschis „Lidlˮ.

5.4. Servicii și turism

Unitățile de prestări servicii către populație nu au fost și încă nu sunt suficiente, ele fiind concentrate cu precădere în zona centrală. Unii locuitori ai blocurilor și-au transformat încăperile de la parter în magazine.

Turismul poate fi un punct forte în dezvoltarea orașului, dar cu multe investiții și implicare din partea autorităților locale și a locuitorilor.

Situarea orașului în partea nordică a bazinului râului Teleajen, oferă posibilitatea practicării mai multor tipuri de turism, precum turism de recreere și odihnă, turism de tranzit, turism itinerant cu valențe culturale, agroturism sau turism de sfârșit de săptămână.

Fiind străbătut de DN1A, oferă accesibilitate către zonele montane- Muntele Roșu, Stațiunea Cheia, Masivul Ciucaș, pentru a practica turismul montan, turismul științific sau turismul de vânătoare.

Orașul oferă peisaje frumoase, specifice dealurilor subcarpatice, versanți îmbrăcați cu păduri de foioase, în acest loc lipsesc marii agenți poluanți ai factorilor de mediu.

Baza materială necesară practicării turismului este subdezoltată, insuficientă. În prezent, orașul dispune de două hoteluri de 3 stele, „Capitolˮ și „Ciucașˮ, cu o capacitate de cazare de 65 respectiv 100 de locuri. În afară de aceste hoteluri se mai întâlnesc și trei pensiuni, numărul de cazare al acestora totalizând 65 de locuri.

Există și câteva gospodării în care se poate practica agroturismul, care poate oferi atât numai cazare, cât și pensiune completă.

După cum am mai menționat, pe teritoriul orașului se găsesc obiective turistice de interes național sau local, atât în domeniul monumentelor de arhitectură, istorice sau memoriale. Dintre acestea amintim. Complexul Muzeal „Nicolae Iorgaˮ, Muzeul Etnografic „Valea Teleajenuluiˮ, Muzeul de Artă Religioasă, Casa memorială „Nicolae Tonitzaˮ, Biserica „Mănăstireaˮ, Muzeul de Științe Naturale „Casa prunuluiˮ, Școala de misionare naționale și morale „Regina Mariaˮ, și altele.

Tot în cadrul orașului au loc manifestări de interes local, județean, chiar și național, cum este ziua orașului Vălenii de Munte, pe data de 9 mai, Serbările Toamnei-Festivalul Țuicii, întotdeauna are loc în ultimul week-end din luna octombrie, Târgul de Sfântamaria Mare, pe 15 august, cursurile Universității Populare de Vară „Nicolae Iorgaˮ, în jur de 15 august.

CAP 6. AMENAJAREA TERITORIULUI

6.1. Considerații generale

Activitatea de amenajare a sistemelor teritoriale cuprind o serie de documente pe baza principiului coeziunii, ierarhizării și integrării spațiale, valabile pentru toate nivelurile (atât național, județean cât și regional) prin caracteristicile sale de natură funcțională, globală, de prospectivă a exercitării și democratică.

Există documentații de amenajare a teritoriului, cu propuneri detaliate care au rolul de a stabili funcțiile principale de evoluție unui anumit teritoriu, la diferite niveluri de complexitate, referindu-se la planurile de amenajare a teritoriului național, județean și zonal.

Scopul principal al amenajării teritoriului îl presupune armonizarea politicilor sociale, economice, ecologice și culturale la nivelul întregului teritoriu, stabilite la nivel local pentru a asigura echilibrul necesar dezvoltării acestei zone. Se urmărește creșterea eficienței relațiilor sociale și economice, și totodată a coeziunii.

Concluzionând, amenajarea teritoriului este expresia spațială a politicilor sociale, economice, ecologice și culturale ale societății, având ca scop asigurarea dezvoltării durabile.

6.2. Proiecte și programe de amenajare a teritoriului orașului Vălenii de Munte

În vederea realizării echilibrului necesar dezvoltării acestei zone, Consiliul Local împreună cu actualul primar, și-au propus să armonizeze politicile sociale, economice, ecologice și culturale, prin implementarea, propunerea și susținerea, pentru anii ce urmează, următoarele proiecte:

– pe strada Ștefan cel Mare, strada Cuza Vodă vor fi înlocuite conductele de apă

– canalizarea menajeră va fi extinsă, etapa a II-a și etapa a III-a, în acest caz a fost semnat contractul de execuție

– cel puțin 6 km de trotuare vor fi înființate, iar altele reabilitate

– drumurile vor fi lărgite și se vor face și lucrări de asfaltare, aproximativ 30.000 mp,

– blocurile B20, B21 și R.T.E vor fi reabilitate și vor servi drept locuițe pentru tineret

– în cadrul Grupului Școlar Agromontan Vălenii de Munte „Romeo Constantinescuˮ se va construi o școală cu 10 clase,

– se va construi o fermă didactică agromontană

– construirea unui Cămin și a unei Cantine, în cadrul Campusul Școlar

-construcția unei pensiuni agromontane

– spitalul Vălenii de Munte va fi extins

– acolo unde este cazul, drumurilor li se vor face lucrări de amenajare prin betonare

– parcul Salei de Sport din cadrul orașului va fi amenajat

– domeniul public al orașului va fi monitorizat printr-un sistem video

– în piața orașului va fi amenajat un spațiu pentru alimentație publică

– Spitalul Orășenesc și cimitirul vor fi împrejmuite

– intrarea în oraș va fi amenajată

– pârâul Stâlpu va fi regularizat

– în zona Rizănești va fi amenajat un spațiu de joacă

– vor fi construite locuințe prin credit ipotecar

– pe strada Valea Gardului se vor face lucrări de asfaltare

– în zona Rizănești vor fi amenajate căi de acces și drumuri

– tot în zona Rizănești se va construi o punte pentru acces pietonal

– pe Bulevardul Nicolae Iorga se va moderniza iluminatul public

– stația de epurare va fi extinsă

– sălile de curs vor fi modernizate, mai exact se vor face reparațiile curente și mibilierul vechi va fi înlocuit

– în cadrul Spitalului Orășenesc clădirile de fizioterapie și spălătorie vor fi reabilitate și extinse

– tot în cadrul Spitalului Orășenesc, spațiul grup alimentar și clădirea maternitate și ginecologie vor fi reabilitate

– un proiect prin care se va reduce consumul de energie electrică prin realizarea unui parc cu panouri fotovoltaice, amplasat pe strada Berevoiești,

– realizarea unui centru de promovare și informare turistică

– înființarea unei cantine sociale.

Din păcate, în strategia de dezvoltare 2014-2020 a județului Prahova, nu se găsesc decât două proiecte intentate de către repezentanții orașului Vălenii de Munte, care au fost aprobate. Unul vizează utilitățile publice, prin proiectul „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahovaˮ, fiind implementat din 2011. În domeniul sistemului de canalizare, urmând a fi realizate următoarele lucrări: rețeaua de canalizare va fi extinsă, iar stația de epurare existentă va fi extinsă, prin realizarea unei trepte de epurare avansată, dar și punerea în funcțiune a unei linii moderne tehnologice în scopul prelucrării nămolului ce a rezultat din epurarea apelor uzate.

Cel de-al doilea proiect în care este inclus și orașul Vălenii de Munte este „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahovaˮ. Finanțarea proiectului a fost obținută de către Consiliul Județean Prahova în anul 2013. Acesta are în vedere creșterea standardelor de mediu și de viață.

Faptul că orașul Vălenii de Munte nu dispune de o serie de proiecte ce pot fi finanțate de fonduri europene nerambursabile, în cea mai mare parte, denotă dezinteresul total și lipsa de implicare a autorităților locale. Aceștia consideră faptul că bugetul local este suficient pentru realizarea a o mare parte din lucrările propuse.