Valea Pomatului
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I . Valea Pomătului, localizare și individualitate geografică
Așezare geografică
Relief
Clima
Așezări, Populație, Economie
CAPITOLUL II. Tipuri și forme de turism în arealul Văii Pomătului
2.1 Turism de recreere
2.2. Turism cultural de patrimoniu
2.3. Turism religios
2.4. Turism etno-cultural
2.5. Turism rural
2.6.Turism negru
2.7. Turism sportiv
2.8. Turism științific
CAPITOLUL III. Trasee turistice
3.1. Trasee turistice existente
3.2. Trasee turistice propuse
CAPITOLUL IV. Concluzii de ordin teoretic și practic
Bibliografie
Motto:
„ Cărăm toată viața pe tălpi geografia locului natal.”
Vasile Ghica
Fiecare loc de pe pământ are o frumusețe și o istorie aparte, însă consider că Valea Pomătului este locul unde turiștii pot fi îndrumați într-o călătorie de descoperire a frumuseților naturii, a obârșiilor strămoșești și a simplității vieții de la țară.
Lucrarea de față își propune ca, pe baza documentelor bibliografice și a propriilor observații, să ofere celor interesați o imagine de ansamblu asupra resurselor turistice bogate și diversificate din acest areal și a tipurilor de turism practicate de cei motivați să viziteze aceste locuri, și să contribuie la valorificarea turistică eficientă a Văii Pomătului.
Alegerea elaborării acestei lucrări privind tipurile de turism practicate la nivelul regiunii Văii Pomătului a derivat din faptul că, în cuprinsul acestui spațiu geografic întâlnim numeroase forme native, valori fundamentale ale existenței umane și elemente specifice de atracție turistică care, în contextul unei optime exploatări, ar putea genera un plus în ceea ce privește dezvoltarea așezărilor umane din zonă. Astfel, majoritatea direcțiilor de cercetare au vizat o analiză obiectivă asupra diversității și calității resurselor turistice, precum și modalitățile prin care pot fi valorificate acestea, în contextul mai larg al dezvoltării durabile.
În altă ordine de idei, la alegerea acestei teme de cercetare, dincolo de factorul obiectiv – legat de cunoașterea insuficientă a potențialului turistic din arealul Văii Pomătului și a formelor de valorificare a acestuia, a contribuit și un factor de ordin subiectiv –autorul fiind legat de aceste locuri prin numeroase elemente de ordin afectiv, ceea ce a condus către un atașament suplimentar față de acest studiu.
În prima parte a lucrării s-a urmărit prezentarea succintă a individualității și originalității geografice a zonei studiate. În această etapă de cercetare și analiză s-a avut în vedere prezentarea principalelor elementele naturale și social – economice specifice zonei, privite ca suport al dezvoltării turismului.
În partea a doua a lucrării – Tipuri și forme de turism în arealul Văii Pomătului – sunt precizate principalele tipuri de valorificare turistică a spațiului studiat. Prezentarea fiecărui tip de turism s-a făcut pe fondul unei analize sintetice a potențialului turistic specific din arealul Văii Pomătului. După trecerea în revistă a tipurilor de activități turistice specifice acestei zone, este subliniată importanța introducerii în circuitul turistic local a tuturor valorilor naturale și culturale, dar și realizarea de investiții la nivelul localităților pentru asigurarea unei infrastructuri generale corespunzătoare, ce ar putea permite, în timp, crearea unui produs turistic complex și de calitate, care să se încadreze în conceptul mai larg de turism durabil.
În partea a treia a lucrării au fost prezentate câteva trasee turistice tematice care fac legătura între obiectivele de pe Valea Pomătului și alte obiective turistice de pe cuprinsul județului Sălaj. De asemeni am venit cu propunerea realizării unor circuite turistice locale între obiectivele din arealul studiat, ca parte componentă a unui produs turistic conceput pentru această zonă.
În ultima parte au fost prezentate câteva concluzii de ordin teoretic și practic trasate în urma analizei posibilității practicării diferitelor tipuri de turism în arealul Văii Pomătului.
Pentru întreg suportul metodologic acordat, cumulat cu larga disponibilitate de a-mi împărtăși din experiența științifică a domniei sale, doresc să exprim întreaga mea recunoștință față de domnul prof. Conf. Univ. Dr. Călin Cornel Pop, sub îndrumarea căruia a fost realizată prezenta lucrare.
I . VALEA POMĂTULUI, LOCALIZARE ȘI INDIVIDUALITATE
GEOGRAFICĂ
1.1.Așezare geografică
Valea Pomătului reprezintă un bazinet depresionar situat în partea central-estică a județului Sălaj încadrat în coordonatele geografice 47 de grade și 10 minute latitudinea Nordică și 23 grade, 11 minute și 53 secunde longitudine Estică, axa văii străbătând lungitudinal satul Jac. . Cu toate că raportarea la sistemul de coordonate geografice nu oferă indicii relevante, dat fiind dimensiunile mici ale teritoriului studiat în raport cu suprafața terestră, aceste date pot să ne îndrume spre o serie de consecințe ce privesc în special elementele de climă și vegetație. Teritoriul supus cercetării noastre face parte din numeroasele văi grefate în formațiunile piemontane sedimentare din partea sud-estică a Munților Meseș de către afluenții râului Agrij, în cazul zonei studiate fiind vorba de pârâul Pomăt. Valea Pomătului realizează contactul dintre zona piemontană a Munților Meseș și Depresiunea Almaș–Agrij, înspre partea centrală a acesteia. Fiind situată la o distanța de aproximativ 22 km față de municipiul Zalău, reședința de județ, și la aproximativ 15 km față de orașul Jibou, important nod feroviar, regiunea studiată este străbătută de următoarele artere de circulațe: DJ 108A Românași – Creaca –Jibou și DC 24 Viile Jacului – Jac- Brusturi.
Fig.1 Încadrarea geografică a Văii Pomătului
1.2. Relieful
Situată la o altitudine de 240 m deasupra nivelului mării, Valea Pomătului s-a creat în urma unor procese geomorfologice complexe și a acțiunii hidrologice de lungă durată a pârâului Pomăt, de grefare în bazinul sedimentar. Morfologia reliefului ariei geografice studiate este stâns legată de geneza Munților Meseș și a Depresiunii Almaș-Agrij.
Pârăul Pomăt pe care este axată Valea Pomătului izvorăște din zona de interferență a Munților Meseș cu dealurile neogene, pe latura estică a ramei montane, din locul numit Druia. De la origine și până la vărsare acesta străbate o distanță de 6,3 km. Denumirea de ,,Pomăt ”este legată de culmea vulcanică pe care era situat vechiul castru roman de la Porolissum și este un termen de origine sud-slavă care înseamnă ,, amintirea de ceva demult” (Pop, 2008). Pârâul Pomăt are un debit variabil de apă care atinge cote mai însemnate în perioadele cu precipitații abundente, iar în lunile de vară , pe cursul mijlociu și inferior seacă. Singurul afluent ale cărui ape le colectează pe cursul mijlociu, este Pârâul Iertășii. Având un rol însemnat în cadrul această parte a muntelui, pârâul Pomăt a contribuit la schițarea unui uluc depresionar, al unei văi capabile să adăpostească satul Jac și cătunul Viile Jacului. Dincolo de confluența pârâului cu râul Agrij este situat satul Brusturi. Acesta se găsește la baza interfluviului ce desparte râurile Almaș și Agrij.
Valea Pomătului este încadrată de interfluvii joase din care ies în evidență pe partea stângă măgurile Pomăt și Citera. Pe cursul superior al pârâului s-a creat o vale îngustă între culmile Pomăt și Săcătura, lărgindu-se treptat până la contopirea cu lunca văii Agrijului. Pe laturile văii Pomătului sunt detașate trei terase: terasa de luncă cu altitudini de până la 240 m, extinsă de-a lungul râului Agrij și în porțiuni mai mici pe lângă pâraiele ce mărginesc sau străbat satul Jac în locurile numite Jurteana, Rogoază și Leanca; terasa cu dealuri înalte de până la 300 m, unele cu aspect de doaburi piemontane ( dealurile Găbu, Iertașe, Clejie, Poderei, Coaste) și terasa superioară cu înălțimi mai mari ( Citera- 502 m și Pomăt – 501m) ( Irimuș I.A.,Fodorean F., 1/2011). În locurile Sub Dos și Duriș, culmile anticlinale ce mărginesc valea, datorită alternării straturilor de roci dure cu cele moi și a eroziunii torențiale, iau aspect de cuestă. Unii versanți sunt afectați de alunecări de teren superficiale: Dealul Popii, Coaste și Ciuturi. Versanții cu expunere sudică mult mai bine luminați, sunt acoperiți cu pomi fructiferi și viță de vie (Dealul Pomătului, Vârful Viilor). Cei cu expunere nordică, umbriți, sunt în general împăduriți fiind cunoscuți în genere sub numele de “dosuri”( Sub Dos).
1.3. Clima
Sub aspect climatic regiunea studiată se încadrează în cadrul climatului temperat continental cu caracter de tranziție specific țării noastre. Situându-se într-un sector cu climă moderată temperaturile medii anuale înregistrate în această zonă sunt cuprinse între 8-9 °C, luna cea mai rece fiind ianuarie, cu medii cuprinse între -2°C și 4°C, iar cea mai caldă lună, iulie, cu temperaturi medii de la 18°C la 30°C. Aceste valori sunt puse în legătură cu durata mare de strălucire a Soarelui, 4-7 h/zi, și implicit cu radiația puternică prin care se produce încălzirea suprafeței subiacente. Pe seama regimului termic este pusă evoluția și altor elemente de climă ce caracterizează depresiunea Agrijului. Astfel, prima zi de îngheț apare în depresiune în jurul datei de 20 octombrie, destul de repede pentru a avea influențe nefaste asupra culturilor de toamnă, iar ultima zi de îngheț în jurul datei de 1 aprilie. Sosirea primăverii corespunde cu începutul viiturilor Agrijului și a afluenților acestora, datorată topirii zăpezii. În depresiune iarna se cantonează mase de aer rece cu densitate mare, provocând binecunoscutele inversiuni termice. Spre deosebire de regimul climateric din depresiunea Agrijului mai expusă mișcării curenților de aer, culoarul văii Pomătului se caracterizează printrun climat de adăpost.
Precipitațiile medii anuale se încadrează între 700-800 mm, cu o serie de creșteri sau scăderi sezoniere în conformitate cu circulația diverselor mase de aer. Ploile sunt mai frecvente la începutul primăverii și toamna când sunt de o mai lungă durată.. În sezonul de vară ploile sunt scurte și au caracter de aversă. Ele pot deveni primejdioase deoarece au o cantitate foarte mare de precipitații într-un interval de timp foarte scurt, determinând astfel spălarea rapidă a solului, adâncirea torenților și creșterea debitului de apă.
Fig. 2. Stradă inundată în Jac, în urma unei ploi torențiale în luna iunie, 2010
Un factor de ușoară diferențiere a precipitațiilor îl constituie diferențele de altitudine ale reliefului, pe versanții împăduriți conturându-se zone insulare cu precipitații mai abundente.
Cantitățile cele mai mari de precipitații cad în lunile mai-iunie, uneori înregistrându-se ploi cu caracter torențial cu cantități de apă de până la 60 l / m2, iar cele mai reduse cantități se înregistrează în luna februarie. Frecvența zilelor cu precipitații este de 100-110 zile/an. În rândul locuitorilor din Jac există un mod rudimentar de a prevedea vremea pe timpul verii prin observarea negurilor deasupra Văii Agrijului care atunci când se ridică înseamnă că masele de aer sunt saturate cu vapori de apă prin evaporare și transformarea lor ascensională în nori de joasă altitudine care sunt aducători de ploaie. Precipitațiile solide, în general, sub formă de zăpadă, care cad în sezonul de iarnă mențin solul acoperit 95-100 de zile. Stratul de zăpadă, care în regiune rar depășește 50-60 cm, funcționează ca o pătură de protecție pentru sol, asigurând în același timp umiditatea necesară. Prima zăpadă cade frecvent în ultima decadă a lunii noiembrie. Ea se menține pe sol până aproapa de 1 aprilie.
Datorită poziționării geografice zona Văii Pa Văii Agrijului care atunci când se ridică înseamnă că masele de aer sunt saturate cu vapori de apă prin evaporare și transformarea lor ascensională în nori de joasă altitudine care sunt aducători de ploaie. Precipitațiile solide, în general, sub formă de zăpadă, care cad în sezonul de iarnă mențin solul acoperit 95-100 de zile. Stratul de zăpadă, care în regiune rar depășește 50-60 cm, funcționează ca o pătură de protecție pentru sol, asigurând în același timp umiditatea necesară. Prima zăpadă cade frecvent în ultima decadă a lunii noiembrie. Ea se menține pe sol până aproapa de 1 aprilie.
Datorită poziționării geografice zona Văii Pomătului este expusă în cea mai mare parte circulației aerului dinspre direcția vest și nord-vest, cu o intensificare mai mare a vânturilor în zona depresionară a Văii Agrijului.
1.4. Așezări, populație, economie
Regiunea geografică a Văii Pomătului și zona adiacentă a acesteia adăpostește trei localități, satele Jac, Brusturi și cătunul Viile Jacului, care aparțin administrativ de comuna Creaca. Între acestea se remarcă atât prin vechime, cât și prin mărime și așezare pe axa Văii Pomătului, satul Jac.
SATUL JAC
Adăpostit printre dealuri pleșuve de argilă roșie și culmi împădurite, satul Jac dăinuie aici din cele mai vechi timpuri. Situat pe vatra unor culturi apuse în urmă cu milenii, chiar la poalele dealului Pomăt, în partea estică a cetății Porolissum care străjuiește împrejurimile și stă drept mărturie asupra locuirii acestor locuri încă din vremuri imemoriale. Ulițele Jacului se răsfiră în toate direcțiile asemenea unui evantai. Primele gospodării se pare că au fost ridicate în apropierea vestigiilor romane de la Porolissum, mai precis în zona cătunului Viile Jacului. Mai pe urmă, localnicii s-au retras în locuri mai accesibile, astfel că în anul 1499, în hrisoavele vremii, întâlnim prima denumire a așezării, Sakfalwa. Primele informații scrise despre existența localității apar în lucrarea „ Szilagy varmegye monographiaya “ scrisă de Petri Mor și publicată între anii 1901 – 1906 la Budapesta. Timp de 300 de ani și mai bine numele satului a fost schimbat ca în cele din urmă să ajungă în forma actuală – Jac.
Evoluția denumirii localității în timp :
1499 – Sakfalva, 1543 – Sakfalu, 1545 – Sakfalwa, 1564 – Zakfalwa, 1570 – Saakffalwa, Sakffalwa, 1607 – Sakfalu, 1685 – Sakfalva, 1697 – Isakfalva ( Petri IV: 832 ), 1733 Sakul ( c.K.), 1750 – Zsaka (c.A.), 1760 – 1762 – Zsakfalva (c.B.), 1850 – Sakul (st. Tr.), 1854- Zsakfalwa, Jac, 1930 – Jac, 1966- Jac.
În ceea ce privește etimologia localității părerile specialiștilor sunt împărțite. Astfel N.A. Constantinescu ( DOR 1963: 304 ) asociază toponimul cu apelativul jacă- traistă și cu ungurescul zsak-sac. Într-adevăr, dacă privești satul de pe Pomăt, dintr-un anumit unghi , s-ar putea să se facă o asemănare cu forma unui sac. De asemenea I. Pătruț ( 1980: 13) combate prima supoziție spunând că acesta trebuie raportat la un nume de persoană : Jac, Jaku, Jakul, un derivat ce are la bază forma maghiară Jako al numelui Iacob. ( Chende – Roman Gh., 2006, p. 191).
Fig. 3. Harta localității Jac
Situat într-o regiune de dealuri satul păstrează caracteristicile unui sat adunat, ulițele se întâlnesc în jurul centrului satului. Casele sunt apropiate unele de altele, unele chiar înghesuite având curțile strâmte. Ulița principală de intrare în sat, Cordoșul, ține din capătul din jos al satului, de la șoseaua ce leagă comunele Creaca și Românași până în centrul satului unde se găsesc magazinele și școala. Între pârăurile Pomătului și a Iertășii, în zona centrală a localității ulițele formează un patrulater. Pe laturile acestuia se găsesc principalele clădiri ale satului. Perpendicular pe această structură pornesc alte ulițe răsfirate ca niște raze spre toate punctele cardinale. Cele mai lungi sunt Valea Pomătului, care pornește din zona centrală a satului și ajunge până la baza Dealului Pomăt și Pe sub Găbu, stradă care pornește de la șosea, paralel cu Cordoșul și vine pe lângă albia pârâului Iertășii. Celelalte ulițe care se răsfiră urcă spre diferite zone extravilane ale satului: Dealul Popii ( este ulița care duce spre cătunul Viile Jacului ), Dealul Orbului, Dealul Dibolarului, Zăpode. Vatra satului este delimitată de restul hotarului de curțile și grădinile caselor.
SATUL BRUSTURI
Așezat pe malul drept al Văii Agrijului, satul Brusturi este atestat documentar pentru prima dată în anul 1585 sub denumirea de Ujifalu. Alte atestări documentare au fost făcute în anii 1602 ( Vyfalu ), 1722 ( Somorouj Fally ), 1760 ( Somor Ujfalu ), 1764 ( Somre Ujfau, Olag Ujfalu – Brustur ), 1850 ( Somro Ujfalu, Brusztur ), 1854 ( Somro Ujfalu, Brusztur ), 1900 ( Somroujfalu), 1930 ( Brusturi ). Denumirea localității provine de la planta sfecifică locului, Brusturele ( www. enciclopediaromaniei.ro ). Relația geografică pe care satul Brusturi o are cu Valea Pomătului este dată de faptul că acesta este situat dincolo de confluența Pârâului Pomăt cu Râul Agrij, axa satului intersectându-se perpendicular cu Valea Pomătului.
În memoria oamenilor în vârstă din localitate a rămas faptul că ințial satul s-a format în locul numit „ Fundul Teiului ”, de unde mai apoi s-au mutat de-a lugul Văii Agrijului formând actuala vatră a satului. O legendă spune că primii oameni care s-au așezat în aceste locuri proveneau din satul Bălan, sat care este situat dincolo de culmile dealurilor ce despart Depresiunea Almaș- Agrij. Aceștia dețineau terenuri în partea Văii Agrijului și veneau să le cultive. Datorită distanței mari de parcurs pe jos adeseori înnoptau de pe o zi pe alta între buruienile mari de brusturi. Drept pentru care atuncea când veneau la muncă în aceste locuri spuneau că vin la Brusturi. ( Fărcaș- Brustureanu I., 2013).
Satul se întinde liniar pe lunca dreaptă a Agrijului, la baza interfluviului ce o desparte de Valea Almașului, majoritatea caselor fiind așezate de-o parte și de alta a drumului principal. Dacă la mijlocul secolului XX satul număra în jur de 120 gospodării, în prezent locuite mai sunt doar jumătate din numărul lor. O mare parte sunt folosite ca și case de vacanță de către urmașii celor care au locuit cândva în ele.
CĂTUNUL VIILE JACULUI
Cătunul se găseste la aproximativ 2 km distanță de satul Jac înspre direcția NV. Aici, in prezent mai sunt locuite aproximativ patru gospodării din cele câteva zeci, care existau la inceputul secolului XX. Este atestat destul de târziu, în anul 1956, în documentele administrației comuniste, sub denumirea de Viile Jacului, ca un cătul al satului Jac. Așa cum rezultă din etimologia cuvântului denumirea face referire la terenurile jecanilor care au locuit în trecut în această zonă, iar după retragerea spre zone mai accesibile, multe dintre aceste terenuri rămase în proprietate erau cultivate cu viță de vie. La mijlocul secolului trecut cătunul număra până la 40 de gospodării răsfirate pe versantul Sud Vestic al interfluviului ce desparte Valea Jurtenii de Valea Pomătului. În trecut aici a funcționat și o școală de ciclu primar. În prezent mai sunt doar 5-6 gospodării locuite.
Deși sunt atestate urme a locuirii spațiului Văii Pomătului încă din Antichitate, o evidență numerică și etnică a populației în localitățile care o compun o avem publicată pentru prima dată în ,, Monografia Sălajului ”, scrisă de istoricul maghiar Petri Mor la începutul secolului XX. Încă de la primele menționări documentare ale localităților, în această zonă este atestată o populație majoritar românească cu un ascedent demografic pâna spre mijlocul secolului trecut, urmat de un indice regresiv, după cum se poate observa și din tabelul alăturat.
Tabel nr. 1. Evoluția populației în satele de pe Valea Pomătului în a doua jumătate a sec. XX și încep. Sec . XXI ( sursa : enciclopediaromaniei.ro, Varga E.Arpad:Erdély, Statistica etnica si confesională din Ardeal, 1998-1999)
Ramura de bază a economiei în arealul Văii Pomătului este reprezentată de agricultură cu cele două specializări ale acesteia, cultura plantelor și creșterea animalelor, cu o pondere foarte redusă a excedentelor de producție destinate comercializării și obținerii de beneficii financiare.
Fig. 4. Bivoli înjugați pe Valea Pomătului
În ultima perioadă în zonă a început să fie practicat la scară mai însemnată albinăritul și oieritul. Formele principale de practică agricolă rămân cele de tipul micilor gospodării particulare, diversificate ca dimensiuni, amplasare, dotare, profil de activitate. Sectoarele secundar și terțiar sunt mai puțin dezvoltate în regiunea Văii Pomătului, remarcându-se în acest domeniu mici agenți economici ( magazine sătești, ateliere de prelucrare a lemnului, gatere orizontale, prestări de munci agricole cu utilaje mecanizate ). Deși teritoriul studiat dispune de un potențial turistic natural și antropic deosebit, fiind vizitat de toți mai mulți turiști, în apropiere nu există structuri de cazare și alimentație în sistem agroturistic.
II. TIPURI ȘI FORME DE TURISM ÎN AREALUL VĂII
POMĂTULUI
Punerea în valoare a peisajelor naturale și a bunurilor culturale reprezintă un proces istoric desfășurat pe o perioadă îndelungată de timp, în cadrul căruia, resursele și obiectivele de interes major, cu valoare deosebită, au fost reliefate prin diferite forme de turism. Modalitatea de petrecere a timpului liber, la destinația turistică, poate fi abordată și analizată din multiple unghiuri de vedere. În funcție de o serie de criterii de abordare a acestui aspect, se pot surprinde și analiza categorii diferite de turism, cu individualizare în tipuri și forme.
Arealul Văii Pomătului reprezintă o zonă cu tradiții rurale, peisaje frumoase, biserici de lemn și un potențial turistic cultural istoric de o mare valoare și intensitate. Primele activități turistice în această regiune sunt legate de ruinele castrului roman dela Porolissum. Într-o constatare făcută de către primul Comitet de turism organizat la nivelul județului Sălaj în anul 1933, se menționa că la acea vreme castrul roman de pe dealul Pomăt era vizitat anual de 20-30 persoane. De asemenea, odată cu constituirea Oficiului județean de Turism Sălaj, în anul 1935, satul Jac era considerat localitate de interes turistic ( www.cjsj.ro ).
2.1. Turismul de recreere
Turismul de recreere valorifică calitățile estetice, de mare atractivitate ale peisajelor naturale, scopul principal al turismului de recreere fiind schimbarea peisajului. El are, în, regiunea studiată un caracter sezonier, fiind practicat în special în perioada sezonului cald. Durata este variabilă, predominând turismul de durată scurtă (week-end) sau de durată medie. Se efectuează la distanțe diferite și este practicat de turiștii proveniți din afara regiunii, în general persoane originare din localitățile Văii Pomătului care se reîntorc în vacanțe în satul natal. Turismul de recreere reconstruiește o punte între om și natură, oferind posibilitatea turiștilor, ca într-un cadru nou să se elibereze de presiunea vieții cotidiene.
În arealul Văii Pomătului turismul de recreere este favorizat de atractivitatea formelor de relief și ale celorlalte componente care compun cadrul natural al zonei. Potrivit lui Glăvan, potențialul turistic natural reprezintă „totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale: relief și structuri geologice, condiții climatice, ape, vegetație și faună, peisaj, natură protejată, etc., inclusiv modificările acestora ca urmare a intervenției omului, care au o valoare turistică și dau funcționalitatea turistică teritoriului”( Glăvan , 2006, p. 10 ). Potențialul turistic natural al zonei Văii Pomătului se remarcă prin diversitate și este determinat de etajarea de la nord spre sud a tuturor componentelor cadrului natural care au determinat un anumit tip de locuire și de valorificare rurală. Vegetația se caracterizează prin predominanța elementelor de origine central-europeană alături de care se întâlnesc și elemente originale. În zonă se observă și o serie de trăsături specifice precum o intercalarea a suprafețelor păduroase (făgete, gorunete, stejărete și amestec) cu cele ale pajiștilor secundare și derivate. Datorită impunerii reliefului de dealuri cu altitudini joase, vegetația preia un accentuat caracter de eterogenitate, creându-se disponibilitatea dezvoltării unei game diversificată de formațiuni vegetale naturale, de făgete și gorunete, până la pajiști secundare și derivate. Suprafața mare ocupată de aceste pajiști, cât și de terenurile agricole, este determinată de acțiunea antropică de defrișare masivă. În pădurile de sub Meseș, Druia, Toderica, Citera, Dos, predomină fagul (Fagus silvatica) în asociație cu stejarul (Quercus robur) și gorunul, la care se adaugă exemplare rare de tei (Tillia cordata), frasin (Fraxinus excelsior) și ulm (Ulmus montana). Pe versanții mai însoriți, Dâmbu Roșu, Săteasca, Fața Crecii cât și pe culmea împădurită a interfluviului Almaș- Agrij, deasupra satului Brusturi, gorunetele reprezintă formațiunea vegetală cu cea mai largă răspândire. Între aceasta apar pe alocuri porțiuni intercalate cu brad ( Abies pectinata), brad alb ( Abies alba) și molid ( Picea Abies). Sub etajul de arbori se află subarboretul, reprezentat prin speciile de lemn câinesc (Ligustrum ovalifolium ), corn ( Cornus mas ), păducel (Crataegus monogyna ), sânger (Cornus sanguinea) , soc (Sambucus Nigra) , porumbar (Prunus spinosa). Prin grădinile oamenilor se întâlnesc diferite specii de pomi fructiferi, iar terenurile arabile sunt cultivate cu cereale, cartofi sau plante furajere.
Vegetația luncilor găsită în zonele văii Agrijului, văii Pomătului, văii Jurtenii, Rogoază sau Leanca este favorizată de condițiile ecologice speciale: inundații periodice, umiditate mare și oscilații de temperatură. Predomină speciile hidro și mezofile: rogozul (Carex gracilis, Carex riparia), stânjenelul de baltă (Iris pseudoconus), iarba câmpului (Agrostis alba) și firuța (Poa pratensis), dar și plop (Populus), arini ( Alnus ) sau răchiți ( Salix fragilis ). Formațiunile vegetale, dar mai ales pădurile, pe lângă importanța productivă, de protecție a solului și a mediului înconjurător și științifică, „se înscriu și cu funcțiuni de interes social, recreativ și estetic cu consecințe mari pentru turism” ( Glăvan ,2006,p.26 ).
Din punct de vedere peisagistic, în zona Văii Pomătului poate fi remarcat arealul cătunului Viile Jacului, care prezinta o valoare deosebită prin cadrul natural pe care il oferă. Încă de la intrare, turistul este întâmpinat de foșnetul pădurii de fag si carpen, ce străjuiește pe partea stângă, iar pe partea dreaptă apar cele câteva căsuțe tradiționale, care sunt cufundate in liniștea pustietătii. După aproximativ 200 de metri se deschide privirilor panorama maiestoasă a Munților Meseș, iar în partea stângă, după terminarea pădurii, apare Valea Jurtenii cu porțiuni mlăștinoase acoperite de papură și stuf. Cele câteva case sunt așezate pe versantul vestic al interfluviului transversal, care porneste din zona Meseșului si este mărginit de văile Pomătului și a Jurtenii. Zona nevalorificată din punct de vedere turistic deține un potențial deosebit de practicare a turismului recreativ prin resursele biogeografice de floră și faună, prin apropierea de importante obiective istorice și prin situarea la o distanță aproximativ egală față de centrele urbane Zalău și Jibou. Turiștii interesați de reîntoarcerea la natură găsesc în acest cătun un cadru perfect de liniște și relaxare, cu posibilități multiple de petrecere a timpului liber.
Fig. 5.Drumul de la Viile Jacului
Relieful Văii Pomătului și a zonelor adiacente conține elemente cu valoare atractivă din punct de vedere turistic. Atractivitatea este dată atât de combinația contrast-diversitate între văile joase și dealurile care le mărginesc, dintre care iese în evidență valea Agrijului cu lunca întinsă și Dealurile Brusturilor din interfluviul ce desparte depresiunea Almaș – Agrij, cât și de unele structuri geomorfologice mai deosebite, care intră în atenția observatorului. Este remarcabil faptul că „aspectele contrastive ale reliefului sunt mai ușor de observat decât uniformitatea, monotonia ori detaliile… Turistul interesat de peisajul perceput intuitiv solicită explicații asupra genezei formei (formelor) de relief, structurii, morfologiei, dinamicii, poziției unor forme de relief în raport cu altele, atributele spațiale ale formei (formelor) și utilitatea acesteia (acestora) sau functionalitatea lor în teritoriu.”(Irimuș, 2010, p.22).
O imagine interesantă si dezolantă în același timp o oferă relieful dezvoltat pe argilă roșie a dealului „Coaste”. Acesta se găsește în imediata apropiere a vetrei satului Jac, pe partea stângă a pârâului Pomăt. Energia reliefului este redusă, iar scurgerea torențială a facut posibilă apariția organismelor torențiale alcătuite din rigole de șiroire, ogașe și râpe rezultate în urma procesului de alunecare. Pe partea dreaptă a drumului ce duce spre culmea Pomătului, în locul numit Turiș, privirea trecatorului întâlnește o porțiune de relief carstic cu aspect de doline rezultat în urma unor procese de dizolvare si șiroire a masei calcaroase. Un astfel de relief , dar cu abrupturi mult mai mari, dezgolește pe alocuri și culmea împădurită a dealului Brusturi, în locul numit „Pârâul Roșchi”, lăsând sa se vada de la depărtare formele exocarstice. Tot în această zonă, la o distanță nu prea mare înspre satul Lupoaia se găsește și o cavernă, pe care localnicii o numesc „ Peștera Buhii ”. Aceasta se găsește în apropierea unei mine de cărbuni părăsită, fiind vizibilă de pe șoseaua ce duce spre localitatea Creaca. Intrarea în peșteră este îngustă, însa cei care au avut curajul să o exploreze au găsit în interiorul ei o încăpere neuniformă,de dimensiuni reduse. Accesul spre aceste stânci se poate face fie dinspre satul Brusturi, fie dinspre Lupoaia, iar mai apoi urcând pieziș culmea dealului.
Poate cele mai atractive elemente de relief cu potențial turistic, care se găsesc în arealul Văii Pomătului sunt cele dezvoltate pe gresii și conglomerate. Acestea „ impun o morfologie contrastilă cu nota generală a peisajului.” ( Irimuș ,2010, p.107). Forme de acest fel se găsesc în zonele „ Fața Crecii ” și „ Sub Pietrii ”, bine ascunse de desișul pădurii. Urcând dinspre Valea Lencii spre culmea împădurită a dealului „Fața Crecii” în dreptul unde valea adăpostește urmele unei foste mine de cărbuni, la o distanță de aproximativ 100 de metri de liziera pădurii întâlnești un perete impunător de stâncă cu o înălțime de aproximativ 20 de metri, cunoscut sub numele de „ Piatra Lată ”. De al acest obiectiv, înspre direcția Est, la o distanță de aproximativ 200 de metri apar alte formațiuni de gresii, care ies in relief din culmea dealului. Distribuite haotic în peisajul pădurii și degradate sub acțiunea factorilor exogeni ( precipitații, insolație, eolizație, îngheț-dezgheț ) și biogeni ( vegetație, faună ) și foarte probabil antropici, stâncile iau forme ciudate si interesante, care atrag și incântă privirea. Dupa ce turistul întâmpină o stâncă de forma unui trovant, urmând culmea dealului apare maiestoasă o altă formațiune, care seamăna foarte bine cu o cămila cu două cocoase. La aproximativ 10 metri de aceasta se găsește o îngemănare stâncoasă, în care este scobit un fel de jgheab cu adâncimea și lătimea de aproximativ 50 centimetri. Privind-o frontal, stânca seamănă cu un tobogan. Formațiuni asemănătoare mai pot fi întâlnite în perimetrul apropiat urmând culmea pe care se găsește „ Piatra Lată.”
Stâncile de gresii de pe versantul „ Sub Pietrii ” pot fi găsite pornind din cătunul Viile Jacului spre direcția SV sau urcând dinspre Valea Jurtenii în sens opus. Și aicea formele create de natură ies în evidență ca niște uriași de culoare alb-gălbuie printre copacii pădurii. Stâncile sunt distribuite aproximativ pe aceeași linie pe panta dealului și impresionează privirile prin maiestuozitatea lor. Geneza și morfologia acestor formațiuni s-a realizat prin desprinderea treptată în urmă cu mult timp din versantul numit „ În Zompă ” și glisarea lor pe un strat de argilă înspre Valea Jurtenii. Stâncile cu cele mai interesante forme au aspectul unor „ Babe ”, iar între două blocuri exista o intrare de forma unor chilii, care este colmatată cu frunziș și pământ.
Fig. 6 Formațiune de gresii, în zona ,, Fața Crecii ”
Considerăm că toate aceste elemente ale cadrului natural de care beneficiază zona Văii Pomătului pot fi valorificate turistic, oferind vizitatorilor diferite posibilități de petrecere a timpului liber. Turiștii, în special cei proveniți din mediul urban, pot petrece aici un sejur de câteva zile sau pot veni la sfârșit de săptămână pentru recreere. Frumusețea locurilor poate atrage turiștii în activități recreative sub formă de camping, excursii cu căruțe trase de cai, excursii cu ATV-urile sau cu bicileta, gătit în aer liber, foc de tabără, dormitul în hamac, etc. Tot în cadrul activităților recreative în această zonă se poate practica geoturismul de către cei interesați să descopere și să protejeze natura abiotică.
2.2. Turismul cultural de patrimoniu
Turismul de patrimoniu este reprezentat de cei care călătoresc pentru a vizita și a cunoaște locuri cu încărcătură istorică, artefacte și fapte din trecut. Turismul de patrimoniu prezintă importanță pentru că are un impact economic și social pozitiv, contribuind la consolidarea identității naționale și la păstrarea patrimoniului cultural. Obiectivul principal al acestui tip de turism este acela de a obține o apreciere a trecutului. El poate fi definit ca un amestec de educație, divertisment, conservare și profit ( en. Wikipedia.org/ Heritage tourism).
În arealul Văii Pomătului acest tip de turism este dat în primul rând de vizitarea vestigiilor antice din perioada dacă și romană.
Condițiile naturale ale văii Pomătului, cu elementele specifice, un culoar bun de adăpost, cu măguri cristaline, izvoare, păduri și soluri fertile au favorizat dezvoltarea încă din cele mai vechi timpuri a așezărilor omenești. Existența acestora poate fi datată încă din mileniul al III-lea î.Hr. în urma descoperirilor arheologice și a cercetărilor întreprinse pe dealul Pomăt. (Băcueț-Crișan , Pop, 2014).
Datorită importanței Porții Meseșene în zonă, ca singura cale de acces, trecătoare de vale, în partea limitei de NV al Podișului Transilvaniei spre Câmpia Panonică și spre cursul mijlociu al Dunării, încă din mileniul I îHr. s-a urmărit controlul trecătorii prin ridicarea de către daci a unor fortificații. O astfel de fortificație a fost amenajată pe dealul Cămin, în localitatea Jac, care pare să indice reședința unei aristocrații războinice din zona Moigradului, și care va fi reamenajată în același scop în perioada feudalismului timpuriu.
Castrul Roman Porolissum
La o distanță de 3,5 km de centrul satului Jac, pe culmea dealului Pomăt se întinde Complexul Arheologic Daco-Roman Porolissum. Castrul se găsește pe teritoriul satului Jac, însă datorită faptului că accesul spre el dinspre Zalău-Creaca-Jibou, se face mai ușor prin localitatea Moigrad, castrul este identificat cu aceasta din urmă. Odată cu întemeierea și consolidarea statului dac începând cu secolul I î.Hr., dealurile înalte ale acestui teritoriu au fost folosite de către daci pentru construirea de fortificații necesare apărării Porții Meseșene, singura trecătoare de vale accesibilă de traversare a barierei naturale reprezentată de Munții Meseș. Pentru acest scop, alături de dava construită pe Măgura Moigradului cu numele de Porolisso, în această zonă, dacii au mai construit fortificații și pe culmea dealului Pomăt și pe dealul Citera. După părerea lingviștilor, „toponimul Porolissum sau Paralisso este de origine dacă și ar însemna ,, loc de trecere, trecătoare” fiind strâns legat de prezența importantei trecători”. (Băcueț-Crișan , Pop, 2014, p. 8).
Fig. 7. Poarta Praetoria și platoul castrului roman de la Porolissum
Odată cu înfrângerea și supunerea regatului lui Decebal, vechile fortificații dacice au fost folosite de către armata romană care a edificat un important sistem de apărare împotriva barbarilor, sistem ce avea centrul pe dealul Pomătului în noul castru construit, Porolissum, denumire preluată de la vechea cetate dacă. Romanii sosesc în zona Porolissum în vara anului 106 d.Hr., fapt atestat printr-o diplomă militară, prin care veteranul Marcus Ulpius Novantico este lăsat la vatră după satisfacerea stagiului militar în armata romană, la data de 10 august 106 d.Hr. Castrul de pe dealul Pomătului a devenit sediul permanent pentru Cohorta a V-a de lingoni și Cohorta I Britanica, iar de la începutul secolului al III-lea d.Hr. aici a fost campată Cohorta a III- Campestris civium romanorum. Trupele cantonate aici de-a lungul existenței castrului ca bază militară au fost detașamente din: Legiunea a IIII Flavia Felix, a XIII Gemina, a V Macedonica, a III Galica, a VII Gemina Felix, precum și cohortele I Ulpia Brittonum, a V-a Lingonum, I Augusta Ituraeorum, a II-a Britanorum, a III-a Dacorum, a VI Thracum, I Hispanorum, și Numerus Palmyrenorum. În jurul castrului roman Porolissum s-a dezvoltat așezarea civilă în care locuiau familiile soldaților. Complexul militar de la Porolissum a constituit fundamentul sistemului defensiv al Provinciei Dacia în partea nord-vestică a acesteia. Înființată încă din timpul domniei împăratului Traian, așezarea a fost folosită ca punct strategic în apărarea graniței, nod de legătură a unor drumuri comerciale și punct de schimb cu triburile de peste frontieră. Fiind situată într-o zonă strategică, în timpul împăratului Septimius Severus primește titlul de municipium și se numeste „res publica municipii Septimii Porolissensium”, ceea ce le-a permis conducătorilor și comercianților de aici să lucreze în mod independent. „Așezarea va da numele unei provincii, Dacia Porolissensis, devenind după câte se pare capitala acesteia ”( Gudea, 2003, p.217 ). În anul 213 d.Hr., orașul primește vizita împăratului Caracalla, ocazie cu care a fost reparat și drumul de legatură între Porolissum și Napoca. Pentru apărarea complexului militar și civil se construise un sistem defensiv spre granița nordică a Daciei, în formă de evantai, având ca fundament cele două castre pe care le-au construit pe vârfurile dealurilor Pomăt și Citera. În fața orașului Porolissum exista o centură de apărare formată dintr-un zid de piatră fără turnuri. Mai în depărtare se ridicaseră în jurul bastionului de apărare militar de la Porolissum mai multe turnuri de apărare și semnalizare.
Cercetările arheologice au permis stabilirea fazelor de construcție a castrului, două în cazul incintei și mai multe în cazul construcțiilor exterioare. În prima fază, imediat după așezarea romanilor, castrul era înconjurat cu val de pământ cu o grosime de 8 m și înălțime de 1,6 m, iar clădirile construite din lemn și chirpici, inclusiv clădirea principală a comandantului. Treptat s-a început ridicarea unor construcții din piatră. A doua fază de construcție a castrului, cea cu incinta din piatră se presupune că a fost terminată în jurul anului 213 d.Hr., odată cu vizita împăratului Caracalla. Dovezi în acest sens sunt „inscripțiile descoperite pe porți. Forma bastioanelor Porților sprijină datarea.” (Pop, 2008, p. 91). Castrul de piatră continuă traseului valului de pământ și lemn din prima fază, fiind înconjurat cu ziduri de piatră de 1,8-2.5 m, la capetele cărora se găseau turnuri de colț de formă trapezoidală.
Castrul de pe culmea Dealului Pomăt este de formă patrulateră cu dimensiunile 230 x 300 m, dimensiuni care îl situează pe primul loc ca mărime în rândul castrelor de trupe auxiliare construite în Dacia romană. Pe fiecare latură a castrului se găsește câte o poartă de acces. Porțile de pe laturile de lungime poartă numele de Porta Principalis dextra și Porta sinistra, iar cele de pe lățime Porta Praetoria și Porta Decumana. Aceste porți sunt reconstruite parțial, cea mai completă fiind Porta Praetoria, singura reconstruire de acest fel din zona Europei Centrale și de Sud-Est. Porta Praetoria se găsea pe latura din fața clădirii comandamentului și era orientată spre zona de responsabilitate a trupelor din castru, spre graniță. Aceasta este caracterizată prin două bastioane semirotunde ce flancau accesul dublu în castru. Bastioanele erau construite în întregime din piatră, având zonele de la parter locuite, iar etajul ridicat deasupra zidului de intrare în incintă era crenelat. Alte elemente din componența castrului erau :
– clădirea Comandamentului ( Principia ), situată în centrul castrului, în zona de intersecție a principalelor drumuri, era o construcție impunătoare cu atrium pavat. Încăperile laterale aveau destinații diverse: biroul comandantului, camera sacră a drapelelor, basilică, tribunal,etc;
– Via Praetoria, era calea de acces care asigura legătura între Porta Praetoria și Clădirea Comandamentului. Era pavată cu dale de piatră, iar pe lateral era delimitată de rigole pentru scurgerea apei pluviale;
– Via Decumana, făcea legătura între Porta Decumana și Clădirea Comandamentului;
Via Principalis, drum ce asigura legatura intre poarta de pe latura de vest si cea de pe latura de est;
– Bazin de apă, asigura, în cazul unui asediu, apa potabilă pentru soldați și cai. Apa era adunată în bazin de la izvoarele din Meseș situate la o înălțime mai mare și adusă printr-un apeduct construit din tuburi ceramice, în baza căderii libere;
-ateliere în care se confecționa și se repara armamentul;
– un spital militar;
– în latus sinistrum a fost identificat (de la principia spre zid) un templu subteran al zeului Mithras;
– magazii și barăci militare.
Datorită faptului că Porolissumul a fost un oraș de graniță, aici a funcționat o vamă romană reprezentată printr-un complex de clădiri situate la intrarea în oraș, la capătul drumului ce urcă dinspre Moigrad. Potrivit istoricilor Dan Băcueț- Crișan și Horea Pop, funcționarii care activau în vama romană erau sclavi. Aceștia și-au imortalizat numele pe unele monumente din piatră descoperite în urma cercetărilor arheologice. Vameșii erau ajutați în activitatea lor de un detașament de militari cantonați în două barăci.
În cadrul complexului arheologic au fost identificate mai multe clădiri sacre, temple închinate zeilor omagiați de către locuitorii orașului: templul lui Jupiter (Iovi Optimo Maximo Dolicheno), zeul oficial roman; templul zeului Liber Pater; un mic sanctuar închinat zeiței Nemesis și un templu subteran al zeului Mithras. Templul lui IOMD, situat în sectorul de N al așezării civile din jurul castrului, este primul templu roman din provinciile dacice, dedicat acestui zeu, care a beneficiat de o cercetare sistematică. Construit în perioada anilor 241-244 d.Chr., în timpul domniei împăratului M. Antonius Gordianus, templul a durat până în jurul anului 255 d.Chr., când a avut un sfârșit violent prin foc, jaf și distrugere sistematică. O istorie interesantă a avut-o templul zeului Liber Pater, care a suferit mai multe transformări în timp, în funcție de credința locuitorilor din municipiu. Situat în marginea drumului roman ce făcea intrarea în castru, sanctuarul este dedicat divinității arhaice din Italia centrală care împreună cu perechea sa Libera erau protectori ai viței de vie și ai fertilității ogoarelor. Conform istoricului Nicolae Gudea, templul, de formă patrulateră, a fost construit în primele decenii ale sec. II d.Chr. și funcționează în această formă până la sfârșitul aceluiași secol. Dintre descoperirile de cult făcute în acest loc, același cercetător menționează: un relief votiv reprezentând pe zeul Liber, vas decorat cu reprezentările zeilor Liber și Libera etc. Distrus probabil de un incendiu, templul a fost reconstruit prin anul 213 d.Chr. de către soldații sirieni care serveau Imperiul în castrul de la Porolissum. Aceștia au închinat noul templu zeului lor strămoșesc Bel. Odată cu pătrunderea creștinismului în Dacia Romană, acest templu suferă o nouă transformare devenind basilică paleocreștină. Cea mai grăitoare descoperire în acest sens este un vas cu simboluri creștine datate pe la mijlocul secolului al IV-lea d.Chr., fapt ce confirmă prezența pe teritoriul fostei așezări romane Porolissum a unei puternice comunități creștine care vorbea limba latină.
Situat pe panta de sud-vest al dealului Pomăt, înspre valea cu același nume, în zona celei de-a doua terase a dealului, la 100 de m de latura de castrului, Amfiteatrul, este una dintre cele mai spectaculoase componente ale sitului arheologic, fiind cea mai mare construcție de acest fel din provinciile dacice. Construit inițial din lemn în timpul domniei împăratului Hadrian, este demolat și refăcut din piatră în anul 157 D.Hr. Asupra lui s-a intervenit prin reamenajări și reparații până la sfârșitul ocupației romane. Arena amfiteatrului avea dimensiunile de 66,5 x 52 metri și era înconjurată de o tribună capabilă să adăpostească aproximativ 5500 spectatori. Sub tribune se găseau încăperi subterane cu coridor de acces spre ele. În partea dinspre castru era situată loja pentru oficialități. Accesul în amfiteatru se făcea prin intermediul a două porți. Tot în cadrul clădirii amfiteatrului s-a găsit și un sanctuar dedicat zeiței Nemesis, zeița dreptății, dar și apărătoarea gladiatorilor și a militarilor. În amfiteatrul de la Porolissum se desfășurau spectacole cu pentru divertismentul populației: lupte de gladiatori (munera), vânătoare de animale (venatio), acrobații, jocuri scenice și chiar execuții publice. Dreptul de a ține astfel de spectacole era acordat de către Senatul de la Roma.
Pe lângă elementele centrale ale castrului, forumul și amfiteatrul, s-a întins vicusul militar pe o suprafață de 4,5-5 ha. în care locuiau civilii ce însoțeau armata romană în misiunile sale de lungă durată. Se apreciază de către arheologi, că „în perioada de maximă dezvoltare a orașului roman, acesta avea o populație civilă și militară de aproximativ 20.000 de locuitori” (Băcueț-Crișan, Pop, 2014, p. 15). Așezările civile amplasate în apropierea castrelor din Dacia au fost cercetate, într-o măsură relativ mică în comparație cu alte provincii. Vicus-ul de la Porolissum nu face excepție, aici fiind realizate doar sondaje arheologice în urma cărora a fost calculată poziționarea și suprafața așezării. „Construirea unui vicus depindea de mai mulți factori: distanța față de fortificație, prezența căilor de acces dinspre și înspre castru” (Sommer 1984, p. 42), configurația terenului, drenajul natural dar și expunerea suprafeței la soare sau vânt (Tamba, 2009). „Via praetoria” din castru reprezenta axa locală majoră față de care se trasau coordonatele așezării civile. Evoluția sa putea urma fie așa-numitul „sistem panglică” (ca arteră rutiera unică ) sau de rețea stradală. Într-o astfel de așezare civilă erau se găseau mai multe tipuri de clădiri, dintre care menționăm pe cele mai importante: termele, mansion ( hanuri), templele și forul. Într-o margine a așezării se afla de obicei, cimitirul. Termele aflate pe lângă castre „au fost, într-o primă etapă construcții cu caracter pur militar, mai apoi fiind incluse, ca și funcționalitate, în cadrul așezărilor civile aferente fortificațiilor” (Tamba, 2001, p. 252). Mansio reprezenta o clădire sau un ansamblu de construcții deosebit de importante în structura vicus-ului, aici fiind cazați oaspeții de rang înalt ai garnizoanei. Orașul roman Porolissum beneficia, în interiorul său, de drumuri pavate cu dale de piatră și rigole pentru evacuarea apei pluviale. Un astfel de drum a fost descoperit între anii 1939 –1940 și făcea legătura între vama și Porta Praetoria. Pe unele porțiuni mai pot fi observate urmele carelor romane ce coborau din oraș.
În ceea ce privește populația unui astfel de vicus, se poate stabili că aceasta era alcătuită din familiile militarilor cantonați în castru, veteranii stabiliți în zonă după stagiul militar, diverse categorii de peregrini la care posibil, se poate adăuga și componența autohtonă, în cazul nostru dacii. „Numărul total al locuitorilor precum și structura lor etnică era în directă proporționalitate cu cel al soldaților din castru” (Sommer, 1984, p. 556). Sub aspect social, existau diverse categorii de locuitori: meșteșugari, “negotiatores” adică negustori mărunți care făceau comerț cu “barbaricum”,etc. Prin urmare, de structura socială a vicus-ului erau legate și ocupațiile locuitorilor săi. „Aceștia reprezentau în același timp atât furnizori de produse și servicii, cât și o sursă de recrutare la îndemână pentru completarea efectivelor militare din castru” (Tamba, 2001, p. 254). Ocupațiile locuitorilor sunt tributare existenței în apropiere a fortificației. Se întâlnesc ateliere de prelucrat metalul (fier, bronz), cărămidării, ateliere de sticlari, de prelucrare a pietrei etc. Schimburile comerciale erau practicate cu o intensitate sporită mai cu seamă în așezările vicane din apropierea limes-ului, cum era și Porolissumul.
În vicusul roman de la Porolissum a existat un important centru de olărit. Aici au fost identificate mai multe ateliere și cuptoare pentru realizarea și arderea vaselor ceramice. Aceste ateliere situate dinspre “Ciorgăul zmăului” spre izvoarele de la “Grajdurile Pometului” indică o activitate ceramică foarte intensă, iar materialul arheologic de aici, foarte bogat și interesant, indică puterea economică a centrului de olari de aici. Printre categoriile de vase descoperite în această zonă se numără: „opaițe, vase de uz comun, podoabe, ceramică ștampilată, medalioane, etc.” ( Filip, 2008, p. 54).
Ruinele vechiului oraș roman sunt unice în regiunea de nord – vest a țării. Vizitatorii sunt încântați de urmele arhitecturii romane, dar și de peisajul natural de excepție din zonă. Potrivit statisticilor Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău, la Porolissum ajung anual un număr de aproximativ 3000 de turiști ( Graiul Sălajului, 6 mai 2011).
Castrul roman de pe dealul Citera
La aproximativ 500 m distanță de colțul vestic al dealului Pomăt, și a castrului Porolissum, se găsește o înălțime izolată, cu trei părți, care se termină cu pante foarte abrupte. Pe această înalțime Imperiul Roman, în cadrul sistemului defensiv conceput la Porolissum, a construit un castru pentru trupele auxiliare care au staționat aici. Inițial, fortăreață dacică aceasta a fost transformată după venirea armatei romane în castru. Pe dealul Citera a fost adusă o trupă de luptători pentru spațiile libere de șes care se găsesc de-a lungul văilor din preajma castrului, arcașii palmyreni. Aceștia constituiau un fel de ,, poliție călare ” și erau folosiți adesea de către romani pentru a pătrunde în zona dacilor liberi cu scopul de a-i ține pe aceștia sub ascultare. Trecerea dinspre culoarul trecatorii văii Ortelecului spre est, spre valea Pomătului si apoi spre Valea Agrijului, este foarte ușoară si este cea mai joasă ca altitudine. Între acest deal Citera și dealul Pomăt pe care este amplasat castrul cel mare de la Porolissum, se află o distanță de aproximativ 300 m. de înșeuare foarte joasă, zona „ Fântânele”, punctul cel mai accesibil și obligatoriu de trecere (ieșire) spre est din trecătoare. Datorita existenței aici a acestui punct obligatoriu de trecere, fortificația dacică a fost construită pe acest deal. Potrivit istoricului Alexandru Matei, dealul Citera prin geomorfologia sa nu era foarte propice pentru construirea unei astfel de fortificație, dar locul, punct obligatoriu de trecere impunea construirea aici în acest punct si nu în alt punct al zonei, a unei fortificații dacice. Rolul acestei fortificații dacice inițiale era de-a păzi și sigur de-a vămui mărfurile ce treceau prin trecătoarea Poarta Meseșană. Existența în imediata apropiere la doar cca. 100 m. vest de deal a unor puternice izvoare folosite si astăzi, și cunoscute cu numele de „ Ciorgăul zmăului ”, arată faptul că sursa de apa, indinspensabilă, era asigurată, fapt ce a contat și în construirea castrului militar roman. Castrul a fost construit inițial din val de pământ și șanțuri de apărare, iar mai târziu au fost ridicate ziduri din piatră. Având dimensiuni reduse, 101,10 x 66,65 m, dar și datorită terenului neregulat din zona de amplasament a castrului, acesta nu a putut adăposti un număr prea mare de soldați, el venind în completarea celui de pe dealul Pomăt ( Matei, 2007).
Necropola romană de pe Dealul Ursoieș
La o depărtare de 1500-2000 de metri față de castrul de pe Pomăt, de o parte și de alta a drumului roman care, coborând de pe Pomăt, o lua spre castrul Certiae de la Romita s-a situat cimitirul aparținător orașului și castrului roman. Dealul Ursoieș este o culme mai înaltă la poalele Pomătului, sub forma unei coame, lungă de aproximativ 300 m îndreptată pe direcția Nord-Vest – Sud-Est. Mărginit spre Est de valea adâncă a pârâului Citera care curge dinspre Fântânele, iar spre Vest de o vale mică, râpoasă care colectează apa ce curge de la Ciorgăul Zmăului și izvoarele de sub Coasta Vii, terenul se termină abrupt deasupra văii Pomătului. Mormintele descoperite aici sunt de incinerație. În urma săpăturilor arheologice au fost descoperite o serie de materiale de natură ceramică utilizate în ritul funerar, opaițe, monede, stele funerare, și obiecte personale ale defuncților. O importantă descoperire constă într-un leu funerar, unicat in Dacia, prin modul de redare a feței si coamei, dar si prin frumusețea lui și prin starea de păstrare excelentă. Toate aceste materiale indică o populație puternic romanizată, cu posibilități materiale reduse, unele dintre ele cu semne specifice statutului militar ( centuri, fibule, etc).
Castrul roman Certiae, Brusturi – Romita
În partea de nord- vest a văii Pomătului și a castrului de la Porolissum se găsește un alt castru care făcea parte din sistemul de apărare a regiunii nord –vestice a Provinciei Dacia, castrul Certiae. Fortăreața este situată pe malul drept al râului Agrij, pe primele terase, la o distanță de 300 de metri de ultimele case ale satului Brusturi și aprozimativ 1,6 km spre nord față de biserica de lemn din satul Romita. Castrul era așezat la cotitura drumului imperial ce făcea legătura între Porolissum și Napoca, și avea rolul de a controla accesul barbarilor dinspre Nord pe Valea Agrijului și de asemenea de a supraveghea Drumul Imperial care ducea la Porolissum. Locul a fost strategic ales și pentru faptul că în această direcție albia văii Agrijului se îngustează, iar înspre Sud este aproape de o înșeuare a interfluviului Almaș – Agrij, ceea ce facilita trecerea spre valea Almașului. Locul unde a fost situat castrul poartă denumirea de „ Cetate ”, iar în prezent urmele sunt ușor vizibile la suprafața solului. Cercetările arheologice efectuate în ultimii ani au stabilit că, castrul roman de la Certiae a avut două faze de construcție, una din pământ și una din piatră, iar în cele din urmă dimensiunile sale au fost de 187 x 225 m. În tabăra de la Certiae au fost atestate următoarele unități militare: Cohors VI Thracum, Cohors II Britannica și Cohors I Batavorum. „În apropierea castrului s-a dezvoltat o importantă așezare civilă. La aproximativ 100 m de colțul nordic al fortăreței, romanii au construit o termă, în apropierea de Râul Agrij” ( Fodorean, Fodorean, 2010, p. 199 ).
Drumul Roman
Cucerirea Daciei de către armatele romane a avut ca urmare pe lângă aducerea în noua Provincie a unui mare număr de trupe militare, și proiectarea și construirea unui sistem de drumuri care să facă posibilă administrarea eficientă a teritoriului cucerit. Drumurile romane au servit pentru aprovizionarea legiunilor romane din această parte de Imperiu, și facilitau legături rapide între legiunile cantonate în Provincie. De asemenea aceste căi de comunicație foarte bine realizate și întreținute au înlesnit legăturile comerciale și culturale atât în interiorul Daciei cât și cu restul Imperiului Roman.
Drumul Imperial care străbătea Dacia ajungea până la limesul nordic de la Porolissum. Acesta făcea legătura între orașul municipiu de pe Pomăt cu Colonia Aurelia Napoca ( Cluj Napoca ), trecând printr-o serie de castre: Optatiana ( Sutor ), Largiana ( Românași ), Certiae (Romita). Toate aceste localități, cât și traseul drumului sunt menționate și trasate în Tabula Peutingeriană, o copie făcută în secolul al XII-lea după o veche hartă romană. Între castrele de la Românași și Romita- Brusturi drumul roman venea pe malul drept al Râului Agrij pe o distanță de 7 km. Din castrul Certiae drumul făcea o curbă mare pe lângă Porta Praetoria și se îndrepta spre nord, spre Porolissum, pe o distanță de aproximativ 4 km străbătând teritoriul satului Jac. Pe acest traseu drumul urmează partea dreaptă a văii pârâului Pomăt, urcă culmea dealului Ursoieș pe lângă cimitirul roman și ajunge la Porolissum în partea sud-estică a castrului. Drumul era construit din blocuri masive de piatră, parțial fasonate și așezate pe o fundație solidă realizată din straturi succesive de nisip și pietriș. În prezent drumul este acoperit aproape în totalitate, găsindu-se sub vatra satului Jac și sub terenurile agricole de pe dealul Pomăt, doar un mic tronson fiind decopertat în zona Porolissum. Identificarea traseului s-a realizat cu ajutorul măsurătorilor topografice și a investigațiilor arheologice. ( Fodorean, Fodorean, 2010). Deși porțiunea decopertată poate oferi vizitatorilor o imagine despre cum arăta drumul roman, consider că decopertarea lui pe o suprafață mai mare, cum ar fi întregul urcuș al dealului Pomăt dinspre satul Jac, și repunerea lui în circulație turistică ar însemna un plus de valoare al acestei zone.
Carierele de piatră romane
Construcția castrelor din arealul văii Pomătului ( Porolissum, Citera, Romita ), a drumului de legătură și a clădirilor din incinta orașului roman a necesitat o mare cantitate de piatră fasonată. De asemenea mulțimea artefactelor sculpturale realizate din piatră dovedesc că aceasta a constituit un material de construcție deosebit de valorificat de către romani. Piatra utilizată în ridicarea zidurilor de apărare, a porților, clădirilor, în pavarea drumurilor a fost în cea mai mare parte rocă vulcanică de tipul granit, bazalt, dacit și riolit, fiind exploatat din plin potențialul geologic al zonei. Exploatarea de bază a materialului lithic s-a făcut din cariera de la Măgura Moigradului situată la aproximativ 800 m de castrul de pe Pomăt. Extracția pietrei în acest loc s-a făcut la baza necului vulcanic, pe versantul sudic în lucul numit Băiște. Roca magmatică de aici a fost foarte bună pentru elementele de construcție care necesitau durabilitate și rezistență ( ziduri, drumuri, etc ). În urma cercetărilor arheologice s-a constatat că piatra folosită în construcția orașului roman Porolissum a fost adusă și din alte cariere de dincolo de Meseș.
În realizarea lucrărilor de tip monument, sculpturi, frize, coloane, capiteluri, pietre funerare, romanii au utilizat roci mai moi, pretabile pentru a fi prelucrate manual cum ar fi: calcare, gresii sau tuf vulcanic. Cariere pentru exploatarea acestor materiale au fost pe teritoriul actual al satului Jac, în mai multe locuri :
Fig. 8. Piatra Lată
Cariera de pe dealul Cămini – Piatra Vulpii, în apropierea locului unde în trecut a existat o fortăreață dacică, iar mai târziu va fi atestată o cetățuie medievală;
Cariera de pe Turiș – pe partea stângă a văii Pomătului, la baza dealului și a Pădurii Cămini, la o distanță de 800 m față de centrul satului Jac;
Cariera de la poalele dealului Citera, aproape de Ursoieș;
Cariera de la Piatra Lată, situată pe valea Lencii, pe urcușul dealului Fața Crecii, la o distanță de 1,25 km de centrul satului Jac.
Cariera de la Piatra Lată a fost una dintre principalele surse de aprovizionare cu piatră de la Porolissum și Romita. Piatra extrasă din acest loc a fost folosită ca și piatră de construcție în castrul Certiae, dar și pentru artefactele monumentale de la Porolissum. În prezent Piatra Lată este un perete de gresie perfect vertical înalt de aproximativ 25 m și lat de 15 m în mijlocul căreia a fost săpată o fereastră de dimensiuni aproximative 50/80 cm, iar în spatele acesteia o nișă de dimensiuni mici, 1 / 1 m, care ar fi putut servi atât ca loc unde muncitorii romani de la carieră să își păstreze uneltele, cât și un loc de refugiu pentru 1-2 persoane din calea unor primejdii. Potrivit informațiilor păstrate de la vicecomitele Sălajului, și colecționarul de artă de la mijlocul secolului al XIX-lea, Lajos Sziksai, în anul 1842 la Piatra Lată se putea vedea sculptat în stâncă relieful unui personaj feminin înalt cât peretele. „Aceasta era îmbrăcată într-o robă lungă cu falduri, iar pe cap ținea un coș. Localnicii au numit-o Ileana, nume de la care foarte probabil vine și toponimul văii din apropiere, Leanca.”( Zăgreanu, Iov, 2011, p.313).
Piatră utilizată la Porolissum pentru sculpturi și inscripții a mai fost adusă și din zona satului Treznea, cariera de la Gura Tedișului. Monumentele descoperite pe dealul Pomătului, prin specificul lor susțin ipoteza că la Porolissum au existat unul sau mai multe ateliere de prelucrat piatra.
Fortificația medievală timpurie de pe Dealul Cămin
Urmele fortificației se găsesc situate pe platoul dealului Cămin sau Cămnini, cum este cunoscut în topografia locului, la o altidudine de 350 m, deasupra cursului mijlociu al pârâului Pomăt. Cetatea este o fortificație de pământ de formă
Fig. 9. Piatra vulpii de pe Dealul Cămin
aproximativ trapezoidală care urmărește laturile platoului. Două laturi, spre N-E și S, au panta deosebit de abruptă. Pe laturile mai ușor accesibile se cunosc urmele șanțului și a valului de apărare. Săpăturile făcute în 1958 au stabilit dimensiunea cetății ca fiind de 240 x 270 m. Valul a avut aproximativ 4 m lățime, iar șanțul de aceeași lățime, la gură, era adânc de 2 m ( Cosma C., 2002). Tehnica de construcție a constat din ridicarea a două garduri paralele din pari de lemn înfipți vertical în pământ. Acestea erau legate între ele cu grinzi din lemn, așezate perpendicular, la distanțe egale între ele, formând un sistem de casete. Interiorul acestora a fost umplut cu lut bine tasat ( Țiplic I.M., 2007). Se pare că fortificația a fost distrusă printr-un incendiu, ceea ce a făcut ca umplutura valului de pământ să capete o culoare roșiatică. Atât înspre părțile întărite prin valul de pământ, cât și pe cele mărginite de pante abrupte, fortificația era înconjurată de palisade din lemn. Toate aceste elemente converg spre a înțelege rolul pe care această fortificație l-a putut juca în apărarea Porții Meseșene, foarte probabil aceasta făcând parte din sistemul defensiv de tipul prisăcilor. Potrivit istoricului Mircea Rusu, cetatea de pe Dealul Cămin a funcționat de la „ sfârșitul secolului al IX și până în anul 1068 când a fost distrusă de pecenegi ”( Rusu M. ,1974, p. 271). Locul în care a existat cetatea medievală este cunoscut de locuitorii satului Jac sub denumirea de „ Piatra Vulpii ”. Accesul se poate face fie dinspre Valea Pomătului, urcând pieziș cariera de gresii de pe Turiș, aceasta fiind o variantă mai dificilă datorită abruptului greu de urcat, sau dinspre centrul localității Jac prin urcarea culmii argiloase numită „ Coaste ” și mai apoi urmând direcția NV se va intra în pădurea Cămin. Obiectivul turistic este destul de greu de găsit datorită faptului că nu există marcaje înspre locul fortificației medievale.
Conform celor prezentate putem afirma că pe Valea Pomătului sunt concentrate o mulțime de obiective istorice care constituie resurse importante pentru practicarea unui turism arheologic. Fie că se optează pentru un sejur de o zi, sau de mai multe zile, turiștii pot descoperi trecutul prin vizitarea siturilor arheologice, prin participarea la festivalurile de reconstituire istorică, ateliere tematice sau simpozioane științifice organizate la Porolissum.
În cadru Complexului Arheologic Porolissum se desfășoară anual căteva festivaluri care contribuie la promovarea și valorificarea turistică a zonei. Începând cu anul 2011, în luna iulie în cadrul arenei Amfiteatrului roman a fost organizat pe o durată de trei zile festivalul de muzică „Porolissum Music Fest ”. În cadrul acestor ediții de festival, la Porolissum au evoluat artiști din țară și străinătate, iar participanții pe lângă muzică au mai avut parte și de work-shopuri de bodypainting, salturi cu parapanta sau competiții de fotbal pe un teren amenajat în zona adiacentă castrului. Poate cea mai importantă manifestare cultural-istorică care, începând cu anul 2006, atrage anual câteva mii de turiști în zona Porolissum este festivalul de reenactment istoric „ Porolissum Fest”. Acesta este o adevărată lecție de istorie desfășurată în aer liber. Perioadele de desfășurare au corespuns lunilor de vară, nefiind însă date precise în fiecare an. La acest festival au participat de fiecare dată trupe de reconstituire istorică românești și străine. Turiștii au avut acces la vizitarea taberelor militare, ateliere tematice, prezentări de costume antice militare și civile, simularea unor conflicte militare, teatru antic, vizitarea obiectivelor arheologice din cadrul Complexului Arheologic Porolissum și din perimetul extins al acestuia. O altă manifestare culturală care s-a desfășurat, în câteva ediții pe platoul castrului roman Porolissum a fost Festivalul de folclor și tradiții „Satul Sălăjean”, festival care a adunat pe vârful dealului Pomăt pe lângă iubitorii de folclor și pe aceia care apreciază frumusețea și valoarea istorică a locului.
Fig. 10. Trupe de reenactment la Porolissum
2.3 Turismul religios
Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual din partea turiștilor. Diferența dintre această formă de turism și altele o constituie motivația religioasă a turiștilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:
− vizite la lăcașurile sfinte;
− pelerinaje religioase;
− tabere religioase pentru tineret ( Ban O., 2005).
Regiunea Văii Pomătului se remarcă prin urme ale prezenței creștinismului în aceste locuri încă din primele veacuri. Dovezile arheologice descoperite la Porolissum confirmă prezența aici a unei populații creștinate încă din perioada romană. De o importanță deosebită în rândul acestor descoperiri se bucură o bucată de vas descoperit la Porolissum care are în partea centrală o monogramă criptografică a lui Isus Hristos înscrisă într-un patrulater de formă trapeizoidală. De asemenea basilica creștină de la Porolissum, considerată ca fiind cel mai vechi locaș de cult de la nordul Dunării, atestă vitalitatea creștinismului în această zonă în perioada romană și post-romană.
Pentru perioada cuprinsă între secolele al IV-lea până în secolul al IX-lea, dovezile existenței unei organizații bisericești în această perioadă lipsesc.
Începând cu secolul al IX-lea, odată cu cristalizarea primelor formațiuni prestatale românești din Transilvania, pe aceste meleaguri a pătruns religia creștină de rit bizantin, fiecare conducător politic având pentru voievodatul său câte un episcop care să păstorească populația românească din aceste teritorii. Existența unei vieți bisericești în arealul Văii Pomătului și în apropierea acesteia este atestată pentru perioada timpurie a Evului Mediu de prezența chiliei rupestre Pemnița Monului.
Biserica rupestră Pemnița Monului
Ascunsă privirilor de un pâlc de pădure, pe dealul în Dos, chilia rupestră face parte din multele sihăstrii sătești descoperite pe teritoriul țării noastre, prezente încă din zorii creștinismului. Dimensiunile bisericii rupestre sunt de 2,5 x 3,5 m . În peretele stâng mai sunt săpate două ferestre și o intrare ce duce la chilia sihastrului, lungă de 3,5 m și lată de 1,8 m. Intrarea se face printr-o deschizătură săpată în stâncă, la marginile căreia se văd și azi urmele unde erau fixați stâlpii de lemn de care probabil era prinsă ușa ce închidea peștera. Cele două încăperi comunică între ele printr-o ușă și un gemuleț. Peștera a fost realizată prin cioplirea în roca dealului, pereții fiind în totalitate însemnați de urmele uneltelor manuale cu care au fost săpate încăperile. De asemenea, în pereții încăperilor sunt săpate mai multe nișe, care erau folosite fie pentru depozitarea unor materiale, fie pentru păstrarea candelelor ce iluminau încăperea. Pe peretele din fund al chiliei este dăltuită o bancă înaltă de 0,40 m și lată de 0,80 m, care servea foarte probabil drept pat. Peștera este cunoscută printre localnici cu numele de “Pemnița Monului” și reprezintă probabil numele celui care a locuit aici cu mult timp în urmă, după datarea istoricilor în perioada aproximativă a sec. XI –XIII d.Chr. Denumirea peșterii Fig. 11. Interiorul chiliei rupestre Pemnița Monului
s-a transmis pe cale orală din generație în generație în rândul locuitorilor satului Jac.
Chilii asemănătoare, dar mai puțin conservate s-au mai semnalat în împrejurimile Văii Pomătului, ca spre exemplu pe Dealul Cămin. Potrivit cercetătorului Rusu M. „prezența acestora arată că în acea perioadă în zonă exista un puternic nucleu ortodox, ce ar putea fi legat de atestarea documentară ( 1204 -1205) a unor călugări și mănăstiri vechi, organizate într-un episcopat ortodox situat pe pământurile unui anumit cneaz Bela” ( Rusu M. ,1974, p. 269). După ofensiva catolicismului maghiar în Transilvania prezența unor astfel de chilii dovedește o formă de rezistență a ortodoxismului în fața ordinelor de anihilare a acestuia, venite dinspre regalitatea maghiară.
Până în prezent, potențialul turistic al acestei chilii rupestre nu a fost exploatat la un nivel maxim, deoarece lipsesc traseele turistice, indicatoarele și o promovare profesională a acestor locuri. Considerăm că realizarea unei structuri de acces facil spre Pemnița Monului și punerea ei în valoare poate aduce un flux sporit de turiști, în special cei interesați de locurile care atestă modul de manifestare a credinței creștine în spațiul românesc la începutul Evului Mediu.
Mănăstirea ,, Sf. Margareta” de Meseș
Deși nu este atestat cu precizie pe teren locul unde a a existat, considerăm ca necesară menționarea ei în această lucrare, datorită importanței religioase și nu numai, pe care a exercitat-o în această zonă după venirea maghiarilor în Transilvania .
Mănăstirea Sfânta Margareta a fost construită de către ducele maghiar Almos, fiul regelui Geza I, în jurul anilor 1096- 1106, ca o abație benedictină. Locul unde a fost situată poate fi doar dedus pe baza izvoarelor documentare maghiare ca fiind în zona de formare a Văii Pomătului, la contactul cu Munții Meseșului, foarte aproape de Porolissum. Mănăstirea a primit de-a lungul vremii o serie de pivilegii de la soțiile regilor maghiari, având dreptul de a vămui transporturile de sare care treceau prin Poarta Meseșană. Se pare că mănăstirea a fost părăsită după invazia tătară din secolul al XIII- lea. În urma cercetărilor arheologice efectuate în zona castrului de la Porolissum s-au descoperit morminte și artefacte care au aparținut acestei mănăstiri ( http://hu.wikipedia.org/wiki/Meszesi_apátság ).
Biserica de lemn din Jac
Biserica de lemn din Jac situată pe Dealul Popii este atestată din anul 1756, dar așa cum am văzut mai înainte există indicii asupra existenței unei biserici mai înainte de această dată. Construită din bârne groase de lemn, bătrânii satului spuneau că ea a fost ridicată din lemne tăiate de pe Iertașe din vremea când în acest hotar al satului exista o mare pădure.
Biserica este construită în plan dreptunghiular cu absidă decroșată, poligonală cu trei laturi. Întâlnirea pereților la absidă reține atenția prin frumusețea îmbinărilor. Ancadramentul intrării este decorat cu trei chenare: unul în frânghie, altul geometric și altul în cioplituri în formă de „V ” care duce direct în pronaos. Aici este inscripționată data: „Valeat 1756”. Luminătorul de pe latura de est este format din două dreptunghiuri de mărimi diferite, deschise într-o singură bârnă. Acoperișul de șindrilă este străpuns în partea de apus de turnul- clopotniță care se găsește deasupra pronausului. Turnul are un foișor deschis pe două arcade și fleșă poligonală și se termină cu un vârf în formă de coif. În cursul vremurilor pictura a fost refăcută de mai multe ori, ultima dată fiind realizată în anul 1894, dar și aceasta a fost afectată de trecerea timpului, doar chipurile câtorva fecioare rezistând pe peretele vestic al pronausului. Tetrapodul bisericii este pictat pe toate cele patru fețe, pe ușă fiind zugrăvită imaginea Maicii Domnului cu Pruncul, însoțită de îngeri. În partea superioară este sculptată următoarea însemnare : „Această masă a sfintei biserici neunite din Jac falva o au facut Borzan Matei din Moigrad ficurator pentru 8 zloți bani de hartie. Dat fiind că acest lucru se prețuiește mai sus se poftește ca oricari preot va sluji în biserica sfanta liturghie sa pomeneasca pe Borzan Matei, pe soția sa Vasilica, pe fica sa Dote, pe tata lor Onu Dinca, maica lor Cosinte și la zile mari să li se dea iertăciune. Anul 1836 , 12 dechemvrie”. Același meșter artist a realizat și ușile împărătești cu sculptura florală și patru cercuri pictate. Restaurată recent, biserica se înscrie printre monumentele de seamă ale județului Sălaj.
Dacă primele date care atestă vechimea bisericii ortodoxe din Jac apar, așa cum am văzut la mijlocul secolului al XVIII-lea, tot din această perioadă datează și prima carte bisericească folosită în Jac, un Ceaslov ( 1745), cu o însemnare de la 1751, exemplar aflat în prezent în Biblioteca Patriarhiei române. O altă carte veche aflată în biserica din Jac a fost ,,Prediche sau învățături la toate duminicile și sărbătorile anului”, datată 1810 ( Taloș D., 2013).
Fig. 12. Biserica de lemn din Jac
Biserica de lemn din Brusturi
Biserica de lemn a fost ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, fiind datată în anul 1701 printr-o inscripție de pe ușa de la intrare. Construcția se înscrie în grupul de biserici care impresionează prin amplitudinea îmbinărilor de bârne în console ce coboară descrescând ca dimensiune, în josul pereților. Pridvorul este bine închegat, completând prin tehnica de asamblare a pieselor constitutive masive și prin decor, valorile arhitectonice definitorii pentru epocă. Atenția se îndreaptă asupra câtorva detalii: stâlpul ce se repetă de-a lungul balustradei târnațului, corpul turnului clopotniță lucrat cu multă îngrijire, crucea tăiată în bârnă groasă, sub fereastră din axul absidei altarului, element întâlnit și la bisericile din Poarta Sălajului și din Sânpetru Almașului. Componentele din lemn ale interiorului, ancadramente, arcele bolții au fost decorate cu crestături și cioplituri de diferite dimensiuni și forme, acoperite de culoare. În continuare, pe bârnele din boltă și pereți sunt desenate largi frize decorative cu motive vegetale
Asemănător altor biserici din Sălaj, dimensiunile relativ mici ale interiorului nu au împiedicat realizarea unui decor mural pictat. Neîndoielnic, pictura de la Brusturi se încadrează în repertoriul dezvoltat de Ioan Pop din Românași, care realizează la începutul secolului al XIX-lea și icoanele împărătești. Dintr-un foarte dens ansamblu iconografic, multe scene au pierdut fizic din substanța originară; grund și culoare au fost deteriorate ireversibil și pictura de cea mai bună calitate stilistică este spălată în continuare de ploi.
Din ansamblul iconostasului se pot vedea Scena Răstignirii și Registrul Apostolilor, grupați câte doi sub aceiași arcadă. Apostolii, martori ai vieții lui Hristos, au misiunea universală de a duce mai departe mesajul celui care va învia. De aici importanța reprezentării lor pe iconostas. Pe boltă imagini disparate din viața lui Isus – Spălarea picioarelor, Cina, Ciclul Patimilor alternează cu desenul decorului floral exuberant. Pe pereții naosului, șirul de mucenici, iar în pronaos figurile de mucenițe și fecioarele înțelepte și nebune, accentuează sacrificiul pentru apărarea credinței creștine și se alătură momentului Judecății cu semnificația sa, venirea unei lumi noi. Suprafețele nu sunt plate, ci însuflețite de volume ce transpun intenții de redare a tridimensionalității. Cromatica este dominată de roșu cu nuanțe de închis-deschis. Toate calitățile limbajului plastic sunt afirmate cu talentul unei personalități puternice, exemplificată și în alte biserici, recunoscute ca realizări ale aceluiași zugrav. ( ro. Wikipedia.org. )
Atât biserica din Jac, cât și cea din Brusturi sunt incluse pe lista monumentelor istorice și integrate în circuitul bisericilor de lemn de pe Valea Agrijului, fiind vizitate anual de turiști interesați de descoperirea monumentelor arhitecturale și de artă religioase.
Turismul religios mai este prezent în arealul Văii Agrijului în cadrul diferitelor evenimente religioase organizate de către bisericile ortodoxe și neoprotestante, care există în localitățile Jac și Brusturi, și la care participă pe lângă cei ce locuiesc aici și persoane venite din alte localități. Dintre aceste evenimente amintim Luminația, specifică bisericii ortodoxe și programele de evanghelizare specifice bisericilor penticostale și baptiste. În aceste situații, turiștii sunt motivați de participarea la slujbele religioase. Un eveniment demn de menționat care s-a desfășurat în localitatea Jac a fost organizat de către misiunea religioasă Speranța pe terenul de sport al școlii din Jac, în 16 iulie 2011, și la care au participat peste 1000 de persoane venite de pe toată Valea Agrijului, dar și din orașele Jibou și Zalău.
Fig. 13. Eveniment religios în Jac, 16 iulie 2011
2.4 Turismul etno-cultural
În condițiile tendințelor tot mai accentuate de globalizare, cultura și folclorul pot reprezenta elemente de bază ale păstrării identității. Resursele turistice din categoria etno-folclor pot reprezenta puncte de plecare pentru dezvoltarea unui turism de nișă în zona Văii Pomătului. Principala motivație a acestui tip de turism este cunoașterea arhitecturii, meșteșugurilor și elementelor de port tradiționale, precum și a obiceiurilor și creațiilor folclorice specifice unei regiuni. Cei care practică acest tip de turism în localitățile din arealul studiat, sunt în general dintre cei plecați de la sat la oraș, care se reîntorc acasă, mai ales în perioada marilor sărbători tradiționale, dar și în cadrul unor evenimente locale, nunți, botezuri, pentru a intra în atmosfera vieții de la sat.
Gospodăria tradițională pe Valea Pomătului
Casele țăranilor au fost nucleul unde s-au creat și perpetuat valorile spirituale ale românilor. Casa și anexele gospodărești erau construite pe proprietatea din vatra satului, în locurile pe care puteau să le obțină pentru acest scop. După alegerea și sfințirea locului bun, se purcedea la ridicarea casei și a acareturilor acesteia ( cotețe, grajduri). Gospodăriile erau orientate perpendicular pe axul uliței și erau formate din casa pentru locuit, curtea ( ocolul ) și șura cu poiata și cotețele. În spatele șurii se găsea grădina în care erau plantați pomi fructiferi, iar o porțiune mai mică îngrădită era grădinuța de zarzavaturi.
Locuințele vechi erau compuse de regulă din două camere din care prima era tinda. În fața tindei, de regulă pe toată lungimea casei era târnațul mărginit de stâlpi din lemn ciopliți în patru sau mai multe fețe și ornamentați în partea de sus cu motive geometrice. Casele din pământ bătut erau construite dintr-un schelet de lemne de stejar cioplite cu barda. Talpa casei era așezată pe o fundație de bolovani mari, în această zonă aceștia provenind în mare măsură din ruinele castrelor romane. De pe talpa casei se înălțau stâlpii, deasupra cărora era așezată cununa. De-o parte și de alta a stâlpilor casei se prindeau brâiele din lemne mai subțiri crăpate în două iar între brâie se umplea cu lut frământat cu pleavă. „ Tencuiala” era din lut amestecat cu balegă care după uscare se văruia. Acoperișul era la început din paie iar mai apoi din țiglă așezate pe corni întăriți cu „ popi ”. Partea superioară a casei era mai înaltă decât spațiul de locuit, și era în patru ape. Tavanul era din grinzi de stejar pe care erau așezate scânduri jiluite de brad. Ușile erau făcute din scânduri groase de brad și nu aveau geam. Sistemul de închidere a ușii era confecționat dint-un mâner de lemn, iar mai târziu au apărut cele din fier căuăcit. Ferestrele caselor erau de dimensiuni mici de formă pătrată sau dreptunghiulară, fără perdele și numai la sărbători se puneau șterguri brodate. În interiorul casei pe jos era pământ, iar la cei mai înstăriți scândură, mai ales, în camera din față. În timpul verii țăranii din această zonă locuiau în tindă, iar iarna se folosea camera care nu avea ușa spre exterior. Încălzirea locuințelor se făcea cu lemne, paie, coceni. Sobele erau construite de forma unor cuptoare construite din pământ pe un postament de piatră. Mai târziu au apărut „ fiteauăle de mojer ”( sobele de fontă). Între cuptor și colțul camerei era adesea un spațiu umplut cu pământ – vatra, unde iarna dormeau copii și se puneau hainele la uscat. De regulă, camera dinspre drum era camera mândră unde se primeau oaspeții și erau depozitate hainele. Pereții erau văruiți în alb sau cu mierială ( albastru ) iar uneori erau ornamentați cu „peteica”( plasă împletită ) folosindu-se o altă culoare. La grindă stăteau atârnate blide și ulcele de lut, iar pe pereți erau prinse icoane din lemn sau sticlă împrejmuite cu șterguri lungi. După blidele de lut, sau la colțul icoanelor femeile puneau mănunchiuri mici de busuioc. Iluminatul caselor se făcea cu ajutorul lămpilor cu petrol atârnate în cameră de cârligele de la grindă.
În interiorul caselor, mobilierul era sărăcăcios, rezumându-se la strictul necesar. Acesta era compus din masa cu puiug ( sertar) lângă care se găseau de obicei două scaune, iar după masă era lădoiul sau laița ( lavița). Pe pereții laterali se găseau paturile din scândură cu strujac (saltea) de paie. Acestea erau împodobite de sărbători cu lipideauă și țoluri și perini cu căpătie brodate cu motive florale sau geometrice. Tot în interiorul locuinței se găsea stelaja ( raft din lemn ) iar în tindă erau lăzile de făină. În lăzile de zestre se păstrau hainele de sărbătoare. Lăzile și lădoaiele din scândură de brad erau lucrate manual și frumos ornamentate.
Una dintre anexele de bază ale gospodăriilor din Jac o reprezintă șura și poiata. În trecut aceste construcții se făceau din aceleași materiale ca și casele. În șură se adăpostea carul cu fân, iar podul șurii și al poieții se umplea cu fân și paie. Jos pe fața șurii se îmblătea grâul cu îmblăceii. „ În restul anului, șura adăpostea inventarul agricol, mijloacele de transport, parte din furaje și găzduia „ clăcile de desfăcat ” porumbul sau de îmblătit floarea soarelui, desfășurate uneori – pline de veselie – până noaptea târziu, la lumina opaițelor ”( Goia I.A., 1982, p.91). Între poiată și șură se comunica prin unul sau mai multe obloane pe unde se introducea în iesle hrana animalelor. În partea opusă poieții sub același acoperiș se găsea o încăpere mai mică utilizată pentru depozitarea cerealelor (grajd).
Fig. 14. Casă țărănească în Jac
Ținând cont de valoarea culturală a caselor tradiționale din arealul Văii Pomătului, credem că acestea pot fi valorificate turistic prin reabilitarea, conservarea și punerea lor în circuitul turistic. Propunem în acest sens amenajarea unor case muzeu în cadrul cărora să se regăsească obiecte de uz gospodăresc, mobilier tradițional specific zonei, costume populare, vase de ceramică, etc. Turiștii ar putea fi introduși în lumea veacurilor trecute, în frumusețea arhaică a vieții țăranului român și prin proiecții video, imagini sau organizarea unor evenimente de tip șezătoare.
Portul tradițional
Până în preajma celui de-al doilea război mondial, țăranii de pe Valea Pomătului foloseau ca îmbrăcăminte portul popular specific zonei, confecționat de către femei în gospodărie. În perioadele de vară bărbații purtau izmene largi din pânză de cânepă, prinse la brâu cu un brăcinar din ață împetită și o cămașă albă cu mâneci largi. Unii dintre ei purtau la brâu o curea lată ( tisău ) unde își țineau cutia cu dohan ( tutun ) și brișca ( briceag ). Pe cap bărbații purtau clop ( pălărie ) de paie lucrat și vândut la târguri de meșterii de pe valea Someșului. Femeile purtau spăcel ( cămașă ) din pânză, decoltat în față, poale albe, largi peste care își așezau zadii subțiri. Pe cap erau îmbrobodite cu năframă subțire și de culoare deschisă pentru cele tinere și de culoare închisă , cele bătrâne. Copiii purtau cămășuță largă și lungă. În sezonul rece, portul jecanilor era adaptat la temperaturile scăzute, bărbații purtând cioareci din pănură de lână. La început erau lucrați simplu apoi au fost împodobiți cu tivitură și ciucuri, din postav negru sau roșu. Apoi a urmat „moda” cioarecilor suri. De asemenea cămășile erau croite cu pumnășei și guler în jurul gâtului. Peste ele se purta un laibăr ( vestă) gros, sau un sfletăr ( jerseu) din lână. Odată cu venirea frigului, gospodarii își acopereau capul cu un clop din postav ori cu șapcă din piele de miel.
Ținuta femeilor era și ea adaptată iernii, purtând zadii țesute din lână. Și aicea, ca și în majoritatea satelor din Sălaj, portul a fost influențat de cel maghiar, astfel femeile au început să poarte în perioada rece, buica. De obicei țăranii din această zonă umblau vara desculți, sau cu opinci. După război, locuitorii satelor au renunțat tot mai mult la portul popular adoptând tot mai mult îmbrăcămintea și încălțămintea cumpărate de la oraș.
Obiceiurile sărbătorilor de iarnă
Sărbătoarea creștină de cea mai mare importanță, în ciclul sărbătorilor de iarnă, este Crăciunul. Perceput ca una dintre cele mai frumoase sărbători ale creștinilor, Crăciunul este un prilej de manifestare a unor tradiții străvechi. De-a lungul vremii, și în satele Jac și Brusturi, ca pretutindeni, desfășurarea obiceiului are loc după niște reguli consacrate, nescrise, dar cu atât mai strict respectate. Sărbătoarea este pregătită cu multă seriozitate de către cetele de colindători care învață și repetă colindele și mulțumiturile. În seara de Ajun ( 24 decembrie ) ulițele satului freamătă de colindători. Rânduri după rânduri colindătorii merg de la o casă la alta, colindă , mulțumesc și merg mai departe. Copiii mărișori, fete și băieți, de la 6-7 ani la 11-12 ani, umblă a corinda, fetele cu straița iar băieții cu steaua. „ Colindele vechi ale copiilor se caracterizau printr-o mare simplitate, prin naivitatea construcției imaginilor, umor, scurtime și un registru melodic foarte îngust. Azi la copii se observă tendința de a părăsi repertoriul specific lor și de a învăța colinde de care cântă cei mari.”( Mocanu A., 2001, p. 25). Una dintre cele mai utilizate colinde era :
Sus la roșu răsărit
Este-un pom mândru-nflorit
Dar sub pom cine-I culcat
Dumnezău îi supărat
Vine Maica și-l întreabă
-Ce ești Doamne supărat ?
-Dar, eu Maică cum n-oi fi
Că se-mbată oaminii
În zâua bisericii
Mărg de-acasă, nu sosăsc
Pă Dumnezău –L suduiesc
Am potop să-I potopiesc
Dar mi milă de prunci mici că rămân fără părinți
Fără mamă, fără tată
Gândești c-o picat din piatră,
Fără frați fără surori,
gândești c-o picat din nori
Și din nori dacă-ar fi picată
Ar avea mamă și tată
După colindă unul dintre colindători rostea mulțumitura. De obicei cei mai mici mulțumeau cu :
Șede ursu pă butuc,
Dă-mi colacu, să mă duc
Că ți-am colindat bugăt
Cu picioarele-n omăt
Alții mai mari mari rosteau :
Păsărica câmpului
Șede-n cornu plugului
Tot cântă și ciripește
Și la gazdă-I mulțumește:
Mulțumesc Gazdă, jupâne
Că m-ai apărat de câne
Că de nu m-ai fi apărat
Tăt- tăt-tăt m-ar fi mâncat ( Taloș, 2013 ).
Feciorii erau organizați în cete separate și colindau fetele fecioare. Când aceștia intrau colindând în casă, erau întâmpinați cu masa plină. În mijlocul mesei era așezat colacul fetei fecioare, farfurii pline cu prăjituri și sticle cu vin. Colindau două colinde. Începeau cu colinda ,,Romioarei’’:
,,Romioara, Ochiuț Negru,
Dimineața s-o sculat
Pân’ casă și-o măturat
Apă-n găleți n-o aflat
Luă gălețile-n mână
Și-o porni către fântână
Fântâna-o fost tulburată
De voinci înconjurată
Întinse un voinic mâna
I-apucară un măr din sân
Adă-mi, june, măruțu’
Putrezire-ai ca dânsu’
Ca dânsu’, ca domnusu.
I-apucară inelu
Adă-mi, june, inelu’
Ruginire-ai ca dânsu’
Ca dânsu, ca domnusu.
I-apucară cununa
Adă-mi, june, cununa,
Romioara Ochiuț Negru
Cununa-te-ai cu dânsa,
Cu dânsa, cu doamnasa!’’
După mulțumitura ,,Gazdă, mândru te-ai gătat…’’ se începea colacul de către un fecior anume, semn că acesta nutrea sentimente pentru fecioară și aceasta se putea aștepta la vizita lui în câșlegi. Bucata, tăiată tringhiular din colacul făcut chiar în dimineața Ajunului, era întinsă fetei, care trebuia să muște o bucățica din ea. Oricât de atentă era fata, cineva din mulțimea feciorilor o lovea cu palma peste ceafă, să o facă să scape bucata din gură. Dacă o scăpa, se iscau râsete și se spunea că fata e știrbă, iar aceasta trebuia neapărat să râdă larg, ca să arate că nu-i lipsește nici un dinte din gură. Colacul fetei era din făină albă, rotund, cu o cunună împletită în trei în jur, și împănată cu pupezi și mai avea o cruce la mijlocul lui. Se ungea cu gălbenuș de ou, cu o pană de gâscă, ca să lucească și coaja lui să primească, prin coacere, o tentă aurie. Ca să nu crape colacul în cuptor, gazda era mânioasă tot timpul, de la aprinsul focului, până la scosul din cuptor. Se spunea că dacă femeia care coace colacii râde în acest timp, ei vor crăpa (se vor rânji). Colacii crăpați, puși pe masă înaintea feciorilor, iscau glume din partea acestora la adresa fetei. Se serveau feciorii cu prăjituri și vin, care se bea direct din sticle, pe care feciorii și le dau unul altuia, din mână în mână. Înainte de plecare ei mai trăgeau o colindă, colindată tare și cu patos, de te treceau fiorii și magia Crăciunului îți intra în inimă. Colinda era următoarea:
,,Cerbu-n codru-și băunară, Doamne, domnul nostru,
Cerbu-n codru-și băunară (bis, fiecare vers)
Rău m-o blestemat maica re
Să fiu fiară de pdure
Nouă ani și nouă zile
Dacă alea-mplini-li-oi
Jos la țară duce-m-oi
Biserici deschide-mi-oi
Slujbe mândre face-mi-oi
Slujbe mândre cin’ le-ascultă?
Da’ le-ascultă Maica Sfântă
Cu-n pruncuț micuț în brață
Fiul plânge stare n-are
Taci fiule, taci dragule,
Că ție Maica ți-a dare
Două mere, două pere
Să te joci în rai cu ele.’’
Un fecior spunea mulțumitura:
,,Preapalungă turturea
La fereastră rândunea
Și-un porumb îmbrobodit
Chiar din pustă a venit
Floare galbenă a ’dus
Și la căpătii a pus
Ca boii să se-nmulțească
Gazda să se-nveselească
Amin și-o cupă cu vin
Să bem să ne veselim!’’
,,Noroc, noroc să deie Dumnezo!’’, răspundea gazda.
Când ieșeau din casă urau și ei belșug gazdei:
,,Câți cărbuni în vatră
Atâția galbeni la gazdă pe masă.’’
apoi se îndreptau spre următoarea casă care avea fete fecioare. Doar acele case erau colindate de ei ( Taloș S., 2007).
Trecerea dintr-un an în altul era sărbătorită în Jac, de asemenea cu multă bucurie. Încă de cum se lăsa seara Ajunului Anului Nou, pe ulițele satului răsunau vocile copiilor plecați a ura cu plugușorul, acompaniați de clopoței, droanje și pocnete de zdic ( bici ). Urarea era spusă la ferestrele caselor, gazdele răsplătind în schimb urătorii cu fructe și bani. Un alt obicei îndrăgit în Jac era strigatul din deal. Pentru acest lucru pregătirile începeau încă din timpul zilei, când flăcăii își pregăteau pe două dealuri opuse ( pe Dealul Popii și pe Topile ) materiale pentru a aprinde focuri pe cele două dealuri în noaptea dintre ani. Odată ce întunericul se lăsa de-a binelea peste sat, feciorii împărțiți în două tabere aprindeau focuri mari pe cele două dealuri și începeau strigăturile sub formă de dialog între cele două cete :
-Vili, vili, măi !
-Da ce-ți taie măi ?
-Da mi-i frig la undiuță !
-Bagăle sub cureluță !
Astea și alte asemenea, cu conținut neutru, erau așa pentru încălzire. După ce își reglau hoangurile începeau strigăturile ciufulitoare prin care se spuneau întâmplari reale sau imaginare despre unii gospodari din sat sau despre unele fete de măritat.
Vili, vili, măi!
Auzitaț-i măi,
Ce mă ?
O poruncit Măria, să margă Sidon la ie
Ca să-i ducă gozu de la ușă !,
și flăcăii începeau să satirizeze pe seama greșelilor făcute de unii și de alții în cursul anului ce se încheia sau să batjocorească metehnele vreunei fete.
Multe din poreclele oamenilor se puneau în cadrul acestor strigături, și erau rapid preluate de către sătenii care asistau la „ spectacol ” de pe târnațul caselor, sau de la intersecția ulițelor.
După ce coborau în sat, înspre miezul nopții, când hărmălaia de pe ulițele satului înceta, flăcăii nemulțumiți de isprăvile făcute până atuci, treceau la scosul vranițelor din țâțâni de la unii gospodari și mutarea lor în altă parte a satului. În zilele următoare, sătenii care se trezeau în prima zi a Anului Nou fără poartă la drum, sau cu poarta altuia își căutau vranițele, ca să nu rămână de râsul satului.
Odată cu venirea iernii, când nopțile erau mai lungi, începeau habele unde feciorii și fetele se adunau pe la diferite case din sat. La habă, femeile își duceau de lucru, de obicei furca de tors sau făceau cipcă pentru ornamentarea poalelor și a lipideauălor. La șezători nu se urmărea în mod special munca, pe cât acestea erau o modalitate prin care tinerii satului se întâlneau și se cunoșteau mai bine. Până veneau feciorii, fetele aveau grijă să facă ordine în casa de șezătoare: puneau petrol în lampă, ștergeau sticla acesteia, rânduiau lavițele și scaunele în care-și înfigeau furca de tors. Se străduiau să lucreze cât mai cu spor pentru a-și dovedi hărnicia în fața feciorilor. Un rol important, la habă, odată cu venirea feciorilor erau jocurile sociale. Aceste jocuri facilitau apropierea dintre fete și feciori, cunoașterea și legarea de prietenii în vederea căsătoriilor din câșlegi. Unul din jocuri era ,,Purecele’’ :
,,-Sai purece!/ – Nu mă pot de pântece!/
-Până când?/ – Până Ion nu sărută pe Floarea!’’. Un fecior pornea jocul, spunând primul vers, ceilalți pe rând, spuneau câte un vers, ultimul numea perechea care trebuia să se sărute în văzul tuturor. Acest joc întâmpina râsete, împotriviri din partea fetelor, dar feciorul nu se lăsa până nu săruta fata, iar jocul putea reîncepe de la feciorul la care a rămas. Alt joc: ,,Gâscuța’’ – Un băiat și o fată ieșeau la vorbă în tindă; după un timp, băiatul intra în casă și trimitea afară pe băiatul cerut de fată, apoi fata intra și trimitea pe fata cerută de fecior. Tot la sezători se făceau practici pentru aflarea viitorului, pentru măritișul fetelor. Bucăți de slănină erau puse de fete pe spată și chemată pisica și a cărei slănină era mâncată se mărita prima. Alte practici „magice” făcute de către fete, erau număratul parului din gard, descoperirea unor blide sub care obiectele ofereau indicii despre calitățile viitorului soț. Bineînțeles de venirea feciorilor depindea crearea unei atmosfere de petrecere și jocuri, spectaculoase și distractive. Șezătoarea oferea tinerilor din mediul rural, pe lângă distracții, dans, jocuri, prilejul de a se informa, de a afla ultimele noutăți din lumea satului, se comentau faptele care contraveneau moralei, ele fiind un cadru de formare și manifestare a opiniei publice al cărui rol educativ nu era neglijabil ( Bologa A. , 2002 ).
Socotim că acest însemnat potențial turistic etno-cultural din zona Văii Pomătului ar putea fi valorificat prin prin organizarea unor festivaluri și manifestări etno-folclorice în cadrul cărora să fie prezentate obiceiurile tradiționale specifice locului, fapt ce ar duce la transmiterea și păstrarea acestor tradiții către generațiile actuale și viitoare și implicit la atragerea de turiști. De asemenea un alt punct de atracție considerăm că ar fi organizarea unor expoziții artizanale cu vânzare care să ofere turiștilor posibilitatea de achiziționare a unor produse tradiționale specifice locului. Avantajul acestui tip de turism este că el se poate practica pe parcursul întregului an, și pot fi implicați activ un număr cât mai mare de locuitori ai satelor din această zonă.
2.5. Turismul rural
Turismul rural reprezintă acel tip de turism care asigură un contact nemijlocit al turistului cu mediul fizic și antropic din mediul rural și îi oferă acestuia posibilitatea de a cunoaște și de a participa la viața cotidiană a populației locale ( Tălângă C. 2010 ). Turismul rural are o puternică vocație culturală și educațională, precum și o deosebită importanță pentru păstrarea valorilor și a identității culturale a comunităților sătești.
În cadrul localităților din arealul Văii Pomătului, deși există potențial agroturistic, lipsește o bază tehnico materială organizată de primire a turiștilor și promovarea acestui tip de turism, iar drept urmare numărul celor veniți să își petreacă timpul liber în această zonă este destul de redus. Și în această situație cei care aleg șă își petreacă vacanțele aici sunt persoane care se reîntorc în zona natală, deținând locuințe proprii sau fiind cazați la rude. Acest tip de turism este practicat de regulă în perioada sezonului cald când turiștii se pot bucura din plin farmecul vieții în cadrul gospodăriilor și fermelor țărănești. Printre activitățile cele mai apreciate de turiști se numără vizitarea fermelor agricole și participarea la muncă în cadrul acestora, participarea la munca câmpului, în special la strânsul fânului uscat, la culesul prunelor, etc. De asemenea în cadrul primirii turiștilor în gospodăria țărănească, aceștia prețuiesc în mod deosebit consumul de produse alimentare ecologice și proaspete provenite direct din ferma proprie a locuitorilor de aici și servirea unor specialități gastronomice specifice locului cum ar fi: topală de hiribe, topală de pui, păstăi aiți, piroște cu frunze de vie, vărzare,etc..
O formă a turismului rural care poate fi practicată în Jac este safari apicol, prin intrarea turiștilor în stupină și vizitarea acesteia. În cadrul acestei activități turistul poate vedea pe viu ce înseamnă o stupină, un stup, modul de recoltare a mierii sau a polenului sau ce gust are mierea direct de la sursă fără a fi trecută prin procesare. Printre apicultorii incluși într-un proiect județean de turism, care poate să primească vizitatorii în stupina proprie din localitatea Jac se numără și Berar Daniel. Acesta pe lângă stupina de 100 de familii de albine pe care o deține mai poate oferi turiștilor spre vizitare și atelierul propriu de tâmplărie unde își confecționează lăzi de albine, colectoare de polen și rame.
Turismul rural în satele Jac și Brusturi poate fi privit ca o strategie de viitor, ce poate contribui la reducerea mobilității populației, la crearea de noi locuri de muncă și la promovarea dezvoltării socio-economice a acestei zone.
2.6. Turismul negru
Turismul negru este un amestec de istorie, patrimoniu, tragedii și cunoaștere, prin care turiștii vizitează siturile istorice asociate cu moartea violentă, suferința. Turiștii sunt atrași de mult timp de locurile sfinte de pelerinaj, din motive emoționale, dar mai ales spirituale, generând, astfel, neintenționat, o anumită formă de turism ( Gherțoiu D. M., 2014 ).
În arealul Văii Pomătului, turismul negru poate fi asociat cu locurile unde au avut loc tragedii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
La mijlocul lunii octombrie 1944, linia frontului antifascist a atins linia munților Meseș. Bariera munților Meseș, cu valea Agrijului în față, în lungul căreia se înșirau o serie de localități, formau scheletul apărării trupelor fascisto-hortyste. Așezate pe culmile înalte ale dealurilor dintre valea Almașului și valea Agrijului, Unitățile Corpului 6 armată română au făcut în zilele de 14 și 15 octombrie incursiuni de cercetare în dispozitivul forțelor inamice, pentru a le verifica prezența și a obține date despre ele. Într-o astfel de misiune, unul din cercetașii români și-a pierdut viața la intrare în vatra satului Jac, în locul numit Găbu, ucis de o mină inamică.
Soldații români care au căzut eroic pe teritoriul localității Jac au fost :
sold. Marin Chiroiu- înmormântat în cimitirul comunal ( pe Cordoș)
2 soldați necunoscuți – înmormântați în cimitirul comunal
În dimineața de 16 octombrie, trupele române au reluat înaintarea, întâmpinând rezistențe puternice din partea inamicului stabilit pe culmea dealului Pomăt și la poalele Munților Meseș. Ploile torențiale căzute în zilele anterioare au îngreuiat mult deplasarea tunurilor, căruțelor și camioanelor pe terenul accidentat. Ostașii români au fost stimulați de succesele obținute și de primirea entuziastă făcută de populația eliberată. Diviziile Corpului 6 armată au fost axate pe direcții astfel încât să se poată ajuta reciproc, fiecare fiind asigurate de câte un divizion de artilerie grea. Până la sfârșitul zilei de 16 octombrie, Divizia 9 infanterie, sprijinită eficace de artilerie a eliberat teritoriul satului Jac. În urma frontului pe teritoriul satului au fost găsiți și câțiva soldați unguri morți, care au fost înmormântați împreună cu cadavrele cailor lor într-o râpă de pe Ciuturi, mai jos de pădurea Săteasca.
În aceste zile fierbinți ale războiului, populația civilă a satului s-a retras spre locurile considerate ferite de trecerea frontului, albiile unor pârâuri sau prin păduri. Pe pârâul Iertășii alături de alți consăteni se găsea și familia lui Faur Simion. Doi dintre feciorii acestei familii purtau pe cap șepci asemănătoare celor purtate de soldații maghiari. Acest fapt a fost observat de către artileriștii români aflați pe culmea dealului situat la sud de valea Agrijului și crezând că pe pârâul Iertășii sunt ascunse trupe inamice au tras mai multe focuri de artilerie spre acel loc, unul din proiectile căzând în locul unde această familie era adăpostită, producând o adevărată tragedie. Unul dintre feciorii lui Faur ( Găvriluca ) a fost ucis pe loc , spulberat de suflul exploziei, altul a murit la spital, iar bătrânul Faur și-a pierdut o mână. Confuzia a fost înlăturată de către alți săteni adăpostiți mai încolo de locul tragediei, care au improvizat un steag alb din cămăși de pânză și l-au fluturat spre a fi văzut de soldații români.
O altă tragedie s-a petrecut în capătul satului spre Moigrad, unde un moigrădan și-a făcut o casă pe un teren cumpărat de la Sâmionuca din Jac. După ce bărbatul a fost concentrat pe front, aici a rămas să locuiască soția acestora cu copilul lor mic. După trecerea trupelor germane, la această casă s-a adăpostit o femeie din localitatea Miliuan, pe care nemții o forțaseră să îi urmeze împreună cu cei doi boi ai ei, de care soldații germani aveau nevoie pentru transportul materialelor. Ajunși în această zonă, femeia a fost eliberată, și s-a adăpostit la acea casă. La fel ca și în tragedia de pe pârâul Iertășii, și aici casa a fost observată de trupele române care au crezut că acolo este vreun „ cuib” inamic, drept urmare casa a fost lovită de un proiectil de tun, iar cele două femei au fost ucise. Copilul a fost găsit de săteni în viață ( Talos D., 2013).
Fiind un segment al turismului de nișă aproape necunoscut pentru valorificare în arealul studiat, turismul negru cu specificul unui turism de război, poate atrage anumite categorii de vizitatori cum ar fi elevi, studenți, persoane interesate de evenimentele istorice ale celui de-al Doilea Război Mondial, sau pur și simplu turiști ocazionali. Pentru aceasta considerăm că este nevoie de o mai bună cunoaștere a acestor tragedii ale trecutului petrecute în localitățile Văii Pomătului, o amenajare a acestor situri care să cuprindă panouri informative, și includerea lor în anumite trasee turistice.
2.7. Turismul sportiv
Turismul sportiv se refera la experiențele de călătorie care implică observarea sau participarea la unele evenimente sportive. Este general recunoscut că există trei tipuri de turism sportiv în lume: participarea la evenimente sportive în calitate de de spectator, participarea activă în cadrul activităților și competițiilor sportive și călătoriile efectuate pentru a vizita locuri celebre ale sportului.
În zona văii Pomătului, acest tip de turism poate îmbrăca diferite forme și este favorizat de existența unei infrastructuri favorabile, însă fiind practicat la o scară redusă.
Unul dintre sporturile cele mai practicate în zonă este fotbalul. Acesta are în Jac o tradiție de zeci de ani, competițiile fiind desfășurate de regulă pe terenul de fotbal din vecinătatea școlii. În Jac au activat de-a lungul vremii diferite echipe de fotbal: „ Columna ” Jac, „ Iacobini” , „A.S. Creaca-Jac”. Acestea au participat la diferite competiții locale, zonale, județene și chiar în „ Cupa României ”. La meciurile susținute de echipa de fotbal din Jac au participat de fiecare dată, pe lângă cei veniți cu echipele adverse și un mare număr de spectatori din localitate și din satele învecinate, care au avut posibilitatea de a combina fotbalul cu turismul și distracția.
Fig. 15. Meci de fotbal în Jac
Alte forme de practicare a turismului sportiv sunt drumețiile, cicloturismul, plimbări cu ATV-uri, etc. De-a lungul anilor au fost organizate diferite competiții în zona Văii Pomătului pentru aceste categorii de activități sportive dintre care amintim : „Porolissum Limes Drumeție”, „ Porolissum Montain Bike”, având ca destinație Castrul de pe dealul Pomăt și „Alien Cycling MTB” ori „ Transylvania MTB Trophy 2011” care aveau inclus în traseu și traversarea satului Jac (http://www.unpicdetimpliber.ro).
Tot în cadrul turismului de agrement sportiv considerăm că o soluție optimă de atragere a persoanelor interesate de călătorie în arealul Văii Pomătului, ar fi reînvierea practicării unor sporturi tradiționale specifice zonei. Un asfel de sport ar fi oina sau cum era cunoscut de cei care îl practicau în Jac până prin anii 1980, „ țir”. Reinițierea tineretului din această zonă în jocul de țir și chiar organizarea unor competiții de acest fel ar constitui un punct de atracție pentru mulți turiști. Alte jocuri ale copilăriei practicate în trecut și care ar putea exercita o atracție pentru cât mai mulți tineri să își petreacă vacanțele în satul bunicilor, erau : lapte gros, tauru-n botă, baba oarba, de-a v-ați ascunselea, pac-pac, etc.
2.8 Turismul științific
Turismul științific reprezintă acel tip de turism în care vizitatorii sunt atrași de obiective cu interes științific, ce pot cuprinde o arie vastă de la muzee, laboratoare, observatoare, universități, etc. În cadrul acestora, vizitatorii pot să privească exponate, să interacționeze cu oamenii de știință sau să li se prezinte anumite demonstrații.
Deși pare interesant să găsești astfel de obiective de interes tehnico-științific în zona Văii Pomătului, acest tip de turism poate fi practicat prin vizitarea casei muzeu „ Radio Nostalgia” din satul Brusturi, de la numărul 81. Muzeul a fost înființat în anul 2010, de către colonelul (r) ing. Florian Ungur, din nostalgia și pasiunea pentru radio și conține un fond muzeistic grupat pe mai multe secțiuni : manipulatoare Morse, publicistică radio, aparate de măsură și control, heraldică radio și o galerie a aparatelor de epocă.
Secțiunea manipulatoarelor Morse este partajata pe mai multe subgrupe : clasic, standard, speciale, semiatomate și automate. Modelele existente în colecția locației reflectă evoluția acestora din punct de vedere constructiv începând cu anul 1890 și până în zilele noastre, având aspectul și starea tehnică buna. Secțiunea de publicistică cuprinde peste 2800 de titluri, acoperind întreaga perioadă a evoluției radioului începând cu anul 1900 și până în zilele noastre. O parte insemnată din cadrul publicisticii de radio este tipărită în limbile engleză, franceză, germană, rusă, italiană și maghiară completând astfel, palierul evolutiv al radioului in Europa. Secțiunea aparatelor de măsură și control este partajată pe două subgrupe, analogic și digital și cuprinde peste 200 de modele, atât instrumente propriu-zise, cât și aparatură complexă ce a fost utilizată în măsurările de precizie (generatoare de semnal, osciloscoape, voblere, frecvențmetre ș.a.). Secțiunea aparatelor radio de epocă cuprinde modele din perioada interbelică, și o mare parte din perioada anilor 1949-1965, aparatură autohtonă, dar și modele reprezentative ale unor firme de renume: Philips, A.E.G., Grundig, Tesla etc. Pe lângă activitățile specifice muzeului, în acești ani s-au desfășurat și o serie de acțiuni care au vizat inițierea în tainele radioului cu o parte dintre elevii care au vizitat locația muzeală. De la înfiintare și până în prezent muzeul radio din Brusturi a fost vizitat de peste 1000 de turiști (www.radionostalgia-brusturi.ro).
Fig. 16. O parte din exponatele casei-muzeu „ Radio-Nostalgia”
III . TRASEE TURISTICE
Prin traseu turistic se înțelege acea zonă ce corespunde unei poteci sau a unui segment de drum, modernizat sau nemodernizat, care permite accesul turiștilor spre un obiectiv turistic, structuri de primire turistică sau face legătura între mai multe obiective turistice. Dezvoltarea unor rute tematice ca atracții turistice a câștigat importanță în ultimii ani. Scopul acestor trasee este de acela de a face legătura între mai multe obiective care în comun au posibilitatea de a atrage mai mulți vizitatori. Teritoriul studiat este cuprins într-o o serie de trasee și circuite turistice organizate la nivelul județului Sălaj, dar de asemenea există posibilitatea formării unor noi circuite la nivel local.
3.1. Trasee turistice existente
Pentru a valorifica interesul turistilor pentru un anumit tip de obiective turistice, în ultima perioadă au fost create la nivelul județului Sălaj mai multe trasee tematice. Printre acestea sunt incluse și obiectivele turistice de pe Valea Pomătului.
3.1.1-Traseul castrelor romane – include: Complexul Arheologic Porolissum și siturile castrelor romane de la Tihău, Romita, Buciumi, Sutoru
3.1.2 -Traseul istoric- face legătura între Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Complexul Arheologic Porolissum, Castelul Wesselenyi din Jibou și Monumentul Eroilor Martiri din satul Treznea.
3.1.3 – Traseul safari apicol – este un alt traseu turistic în care este cuprins și satul Jac. Acesta este conceput ca un traseu de o zi în cadrul căruia se pot vizita stupine din localitățile Tihău, Lemniu, Dolheni, Rus și cea a producătorului apicol Berar Daniel din Jac (www. salajplus.ro)
3.1.4 -Traseul bisericilor din lemn de pe Valea Agrijului – reunește 14 edificii religioase din lemn situate în localitățile: Răstolțu Mare, Răstolțu Deșert, Bozna, Păușa, Ciumărna, Poarta Sălajului, Chichișa, Romita, Jac, Brusturi, Creaca, Brebi, Prodănești și Borza. Circuitul turistic pentru bisericile din valea Agrijului este înlesnit de drumul european Cluj Napoca-Zalău, de drumul județean 108 A. Un traseu mai restrâns include numai bisericile din comuna Creaca .
Fig. 17. Traseul bisericilor din lemn de pe Valea Agrijului (http://www.cjsj.ro )
3.1.5 – Traseul mountain-bike – Valea Pomătului mai este cuprinsă și în cadrul unor trasee de ciclism cum ar fi cel conceput și utilizat în cadrul Alien Cycling Maraton Zalău. Acesta pornește din municipiul Zalău, străbate culmea munților Meseș, ajunge la Porolissum de unde coboară pe Valea Pomătului. Circuitul se reîntoarce iar spre Zalău, prin urcarea spre Viile Jacului, satul Stâna și prin traversarea din nou a Meseșului.
Fig. 18. Traseu de mountain-bike (aliencycling.ro )
3.2 Trasee turistice propuse
Valorificarea biodiversității și a patrimoniului cultural-istoric a zonei Văii Pomătului poate fi completată prin conceperea unor trasee și circuite turistice locale ca alternativă de petrecere a timpului liber pentru cei ce vizitează acest areal. Pentru ca acestea să fie incluse în cadrul unui produs turistic considerăm că este nevoie în primul rând de crearea unor spații de primire și cazare a turiștilor. Datorită faptului că în prezent în localitățile Jac și Brusturi nu există unități de cazare și restaurație, turiștii ar putea fi primiți în gospodăriile țărănești, unde ar putea fi găzduiți și ospătați de către locuitorii dornici să ofere astfel de servicii. În cadrul unor sejururi de weekend, turiștii veniți în special din zona rurală pentru relaxare și petrecere a timpului liber ar putea intra în contact cu viața de la țară și activitățile din cadrul fermelor țărănești. Agroturismul care se poate practica în zona Văii Pomătului poate avea diferite forme: turism de fermă propriu-zis în care turiștii să participe activ la activitățile agricole sau un turism bazat pe valorificarea tradițiilor satului, fără participarea activă în fermă. Pentru acesta din urmă pot fi amenajate ca și spații de cazare unele case tradiționale care mai există în zonă și pot fi recondiționate.
Pentru petrecerea timpului liber în cadrul unui sejur de weekend în arealul Văii Pomătului propunem două circuite turistice în cadrul cărora pot fi vizitate obiectivele locale.
Jac ( de la locația de cazare- P )- Piatra lată – Fortificația medievală de pe Dealul Cămini- Situl castrului de pe Citera – Complexul Arheologic Porolissum – Biserica rupestră „ Pemnița Monului”- Jac ( locația de cazare );
Jac ( de la locația de cazare- P ) – Biserica de lemn din Jac – Radio „Nostalgia”, Biserica de lemn din Brusturi – Jac ( locația de cazare ).
Fig.19. Propunere de circuite turistice pe Valea Pomătului
Propunere de program turistic pentru un sejur de weekend pe Valea Pomătului:
1. Vineri:
-sosirea oaspeților după masă
– vizitarea fermei și a gospodăriei sau a unei case tradiționale amenajată ca muzeu
– cazarea și cina la gazde
2. Sâmbătă :
– servirea micului dejun la gazde
– excursie pe traseul circuitului 1
În cadrul acestui traseu distanța se face pe jos, însoțiți de un ghid, cu opriri pentru admirarea peisajului, odihnă, vizite la stânele de oi întâlnite pe traseu, etc.
– picnic în aer liber : grătar, slănină, telemea
Picnicul se poate face în zona Porolissum, la baza sud-estică a castrului unde există și sursa de apă potabilă, „ Ciorgăul zmăului ”.
În cadrul vizitei la „ Pemnița Monului” va fi vizitat și cătunul Viile Jacului.
– întoarcerea la locul de cazare
– program facultativ : observarea și participarea la activități tradiționale ( sosirea vacilor de la pășune, mulsul vacilor,etc), inițierea în creație artistică și artizanală ( torsul lânii, țesut , etc), cumpărarea de produse făcute în gospodăria țărănească
– cina la gazde
– foc de tabără
– cazarea la gazde
3.Duminică :
– mic dejun la gazde
– excursie pe traseul circuitului 2
Opțional traseul se poate face după masa, de dimineața turiștii având posibilitatea de a participa la slujbele religioase de la bisericile din sat. Traseul acestui circuit se poate face și cu căruța cu cai sau cu bicicletele. În cadrul acestui traseu se poate vizita și situl castrului roman Certiae din Brusturi. Datorită posibilității efectuării acestui traseu în câteva ore, masa de gustare poate fi servită tot în cadrul gospodăriei unde au fost cazați turiștii.
– program facultativ: participarea la un meci de fotbal pe terenul de sport din Jac, discuții cu bătrânii satului despre legendele și istoria zonei
– după masă, plecare
IV . CONCLUZII
În concluzie se poate afirma că Valea Pomătului este o regiune cu o încărcătură turistică deosebită, cu diferite posibilități de valorificare care ar putea contribui la conservarea patrimoniului natural și cultural din această regiune și la îmbunătățirea standardelor de viață din această parte a județuluin Sălaj.
Varietatea largă a resurselor cultural- istorice, etnografice, peisagistice și morfologice favorizează evoluția unui turism complex în această regiune, cu o desprindere în posibilitatea de dezvoltare a unui turism rural. În urma analizei activităților turistice desfășurate în arealul studiat, se poate afirma cu convingere că acestea nu au atins un grad ridicat de dezvoltare, în ciuda potențialului variat și bogat, iar perspectivele de dezvoltare sunt încurajatoare. Principalele carențe identificate sunt legate de lipsa unor unități turistice de primire și alimentație în zonă, lipsa unei infrastructuri corespunzătoare de acces spre obiectivele turistice, slaba promovare turistică, lipsa investițiilor de conservare a unor obiective cultural istorice, și lipsa unor pachete turistice viabile în atragerea turiștilor. În aceeași măsură, slaba promovare a evenimentelor culturale la nivel local, precum și dispariția aproape în totalitate a meșteșugurilor tradiționale reprezintă alte deficiențe în dezvoltarea culturală și turistică a regiunii.
Pentru o mai bună valorificare a resurselor disponibile este nevoie de crearea și punerea în practică a unor strategii obiective prin care să se încurajeze și să se susțină practicarea turismului pe Valea Pomătului. Printre măsurile care considerăm că ar trebui luate menționăm:
acordarea unei atenții speciale locului turismului în economia locală;
dezvoltarea și promovarea de programe turistice;
realizarea unor proiecte de atragere a unor finanțări europene prin care să se pună în valoare toate elementele patrimoniului cultural-istoric al zonei;
construirea unor unități de cazare de tipul pensiunilor agroturistce prin care să se pună în valoare specificul gastronomiei locale;
realizarea unei infrastructuri de drumuri prin care să se permită accesul turiștilor până în vecinătatea imediată a obiectivelor turistice;
marcarea și semnalizarea traseelor turistice, atât pe teren, cât și pe materiale de promovare;
informarea și educarea locuitorilor cu privire la importanța practicării turismului în arealul Văii Pomătului;
stimularea locuitorilor să păstreze elementele arhitecturale tradiționale și crearea unui muzeu al satului;
Durabilitatea turismului rural în arealul Văii Pomătului este dependentă așadar pe lângă potențialul atractiv care există, și de inițiativa și implicarea directă a locuitorilor zonei, a autorităților locale și județene, a antreprenorilor și firmelor de turism, prin punerea în valoare cu succes a acestui frumos colț de țară.
BIBLIOGRAFIE :
Ban Olimpia ( 2005), Turismul religios, Amfiteatru economic, 18, Noiembrie, București,
(p.70);
Băcueț-Crișan D., Pop H. Băcueț- Crișan Sanda, Bejinariu I.( 2014), Porolissum-repere de
Istorie locală, Editura Mega, Cluj Napoca;
Bologa A.(2002), Șezătoarea în satul tradițional sălăjean, A.P.M., XXIV, Zalău ;
Chende Roman Gh. (2006 ),Dicționar etimologic al localităților din județul Sălaj, Editura
„Caiete Silvane”, Zalău ;
Cosma C.( 2002), Vestul și nord-vestul României în secolele VIII-X d.Hr., Editura Nereamia,
Cluj Napoca;
Fărcaș- Brustureanu I.( 2013), Relatări despre un sat din Sălaj, Brusturi, Editura Napoca Star,
Cluj Napoca;
Filip C.C.(2008), Ceramica ștampilată de la Porolissum, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj
Napoca;
Fodorean F., (2010 ), The roman imperial road in the sector Sutoru-Porolissum,
Topografic and cartographic study, Studia Universitasis Babeș-Bolyai, Geogra-
Phia ,1,(p. 199-204);
Gherțoiu D.M. (2014), Noi forme de turism dezvoltate după 1990. Turismul de nișă din
România, Teză de doctorat, UBB, Facultatea de Geografie, Cluj Napoca;
Glăvan V.(2006), Potențialul turistic și valorificarea sa, Editura Fundației „ România de
Mâine”, București;
Goia A.(1982), Zona etnografică Meseș, Editura Sport – Turism, București;
Gudea N.(2003), Sanctuare și militari la Porolissum,Ephemeris Napocensis, 13, Cluj Napoca,
( p. 217);
Irimuș I.A.(2010), Relieful:potențial și valorificare turistică,Editura Risoprint, Cluj Napoca;
Irimuș I.A.,Fodorean F., Petrea D.(2011), Porolissum geosite. Morphology, archaeology and
topography, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Geographia,1, Cluj Napoca;
Matei Al.(2007), Fortificația dacică de pe Dealul Citera de la Porolissum și transformarea
acesteia într-un castru integrat în sistemul de apărare roman „limes poroli-
sensis ”din Poarta Meseșană, Caiete Silvane, Iunie, Zalău;
Mocanu A. (2001), Colinde Românești, Editura „ Caiete Silvane ”, Zalău;
Peștean M. (2011), Turismul în Sălaj…, Graiul Sălajului, 6 mai, Zalău;
Pop C.C.(2008), Turism și dezvoltare durabilă: Județul Sălaj, Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj Napoca;
Rusu M.(1974), Cetatea Moigrad și Porțile Meseșului, Sub semnul lui Clio, Omagiu Acad.
Ștefan Pascu, Centrul de multiplicare al Universității Babeș-Bolyai, Cluj
Napoca;
Sommer C.(1984), The military vici in Roman Britain, Aspects of their origin, their location
and layouth administration, function and end, BAR BS., 129, ;
Taloș D.(2013), Satul Jac- priviri spre trecut, Editura Caiete Silvane, Zalău;
Taloș S., Ilieș L.(2007), Monografia Comunei Creaca, Editura „ Școala noastră ”, Zalău;
Tamba D.(2001), Tipuri de așezări civile de castre pentru trupe auxiliare în provinciile daci-
ce, Studia Arheologica et Historica Nicolao Gudea dicata, Zalău, (p.254);
Tamba D.(2009), Despre așezări civile de castre de trupe auxiliare din Dacia Porolissensis,
revista Caiete Silvane, septembrie, Zalău;
Tălângă C.(2010), Turism rural, Note de curs, Editura Credis, București;
Țiplic I.M.(2007), Istoria fortificațiilor medievale timpurii din Transilvania ( 927/937-1257)
între mit, naționalism și legendă, Institutul European, ;
Varga E.A.:Erdély(1998), Statistica etnica si confesională din Ardeal, Editura Pro-Print
Miercurea Ciuc;
Zăgreanu R., Iov C. (2007), New sculptural monuments in the Porolissum area, Studii de
Arheologie și istorie, Omagiu profesorului Nicolae Gudea la 70 de ani, Edi-
tura Mega, Cluj Napoca;
http://aliencycling.ro/mmz/traseu/ , accesat în ianuarie 2015;
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Brusturi, accesat în februarie 2015;
http://www.cjsj.ro/date/pdfuri/Turism/PotentialTURISM.pdf, accesat în ianuarie 2015;
http://radionostalgia-brusturi.ro/adminftp/, accesat în martie 2015;
http://www.unpicdetimpliber.ro, accesat în decembrie 2014;
http://en.wikipedia.org/wiki/Heritage_tourism, accesat în aprilie 2015;
http://hu.wikipedia.org/wiki/Meszesi_apátság ), accesat în decembrie 2014.
BIBLIOGRAFIE :
Ban Olimpia ( 2005), Turismul religios, Amfiteatru economic, 18, Noiembrie, București,
(p.70);
Băcueț-Crișan D., Pop H. Băcueț- Crișan Sanda, Bejinariu I.( 2014), Porolissum-repere de
Istorie locală, Editura Mega, Cluj Napoca;
Bologa A.(2002), Șezătoarea în satul tradițional sălăjean, A.P.M., XXIV, Zalău ;
Chende Roman Gh. (2006 ),Dicționar etimologic al localităților din județul Sălaj, Editura
„Caiete Silvane”, Zalău ;
Cosma C.( 2002), Vestul și nord-vestul României în secolele VIII-X d.Hr., Editura Nereamia,
Cluj Napoca;
Fărcaș- Brustureanu I.( 2013), Relatări despre un sat din Sălaj, Brusturi, Editura Napoca Star,
Cluj Napoca;
Filip C.C.(2008), Ceramica ștampilată de la Porolissum, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj
Napoca;
Fodorean F., (2010 ), The roman imperial road in the sector Sutoru-Porolissum,
Topografic and cartographic study, Studia Universitasis Babeș-Bolyai, Geogra-
Phia ,1,(p. 199-204);
Gherțoiu D.M. (2014), Noi forme de turism dezvoltate după 1990. Turismul de nișă din
România, Teză de doctorat, UBB, Facultatea de Geografie, Cluj Napoca;
Glăvan V.(2006), Potențialul turistic și valorificarea sa, Editura Fundației „ România de
Mâine”, București;
Goia A.(1982), Zona etnografică Meseș, Editura Sport – Turism, București;
Gudea N.(2003), Sanctuare și militari la Porolissum,Ephemeris Napocensis, 13, Cluj Napoca,
( p. 217);
Irimuș I.A.(2010), Relieful:potențial și valorificare turistică,Editura Risoprint, Cluj Napoca;
Irimuș I.A.,Fodorean F., Petrea D.(2011), Porolissum geosite. Morphology, archaeology and
topography, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Geographia,1, Cluj Napoca;
Matei Al.(2007), Fortificația dacică de pe Dealul Citera de la Porolissum și transformarea
acesteia într-un castru integrat în sistemul de apărare roman „limes poroli-
sensis ”din Poarta Meseșană, Caiete Silvane, Iunie, Zalău;
Mocanu A. (2001), Colinde Românești, Editura „ Caiete Silvane ”, Zalău;
Peștean M. (2011), Turismul în Sălaj…, Graiul Sălajului, 6 mai, Zalău;
Pop C.C.(2008), Turism și dezvoltare durabilă: Județul Sălaj, Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj Napoca;
Rusu M.(1974), Cetatea Moigrad și Porțile Meseșului, Sub semnul lui Clio, Omagiu Acad.
Ștefan Pascu, Centrul de multiplicare al Universității Babeș-Bolyai, Cluj
Napoca;
Sommer C.(1984), The military vici in Roman Britain, Aspects of their origin, their location
and layouth administration, function and end, BAR BS., 129, ;
Taloș D.(2013), Satul Jac- priviri spre trecut, Editura Caiete Silvane, Zalău;
Taloș S., Ilieș L.(2007), Monografia Comunei Creaca, Editura „ Școala noastră ”, Zalău;
Tamba D.(2001), Tipuri de așezări civile de castre pentru trupe auxiliare în provinciile daci-
ce, Studia Arheologica et Historica Nicolao Gudea dicata, Zalău, (p.254);
Tamba D.(2009), Despre așezări civile de castre de trupe auxiliare din Dacia Porolissensis,
revista Caiete Silvane, septembrie, Zalău;
Tălângă C.(2010), Turism rural, Note de curs, Editura Credis, București;
Țiplic I.M.(2007), Istoria fortificațiilor medievale timpurii din Transilvania ( 927/937-1257)
între mit, naționalism și legendă, Institutul European, ;
Varga E.A.:Erdély(1998), Statistica etnica si confesională din Ardeal, Editura Pro-Print
Miercurea Ciuc;
Zăgreanu R., Iov C. (2007), New sculptural monuments in the Porolissum area, Studii de
Arheologie și istorie, Omagiu profesorului Nicolae Gudea la 70 de ani, Edi-
tura Mega, Cluj Napoca;
http://aliencycling.ro/mmz/traseu/ , accesat în ianuarie 2015;
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Brusturi, accesat în februarie 2015;
http://www.cjsj.ro/date/pdfuri/Turism/PotentialTURISM.pdf, accesat în ianuarie 2015;
http://radionostalgia-brusturi.ro/adminftp/, accesat în martie 2015;
http://www.unpicdetimpliber.ro, accesat în decembrie 2014;
http://en.wikipedia.org/wiki/Heritage_tourism, accesat în aprilie 2015;
http://hu.wikipedia.org/wiki/Meszesi_apátság ), accesat în decembrie 2014.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valea Pomatului (ID: 124740)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.