Valea Ialomitei In Sectorul Montan Valorificare Turistica

LUCRARE DE LICENTA

Valea ialomitei in sectorul montan – valorificare turistică

Cuprins

Introducere

Capitolul 1- Aspecte teoretice si metodologice

Capitolul 2 – Prezentare generala a Vaii Ialomitei.

2.1Pozitia geografica si limitele arealului

2.2 Particularități fizico – geografice în bazinul superior al Ialomiței

Capitolul 3 – Analiza cadrului fizico-geografic și a potențialului natural

3.1 Relieful

3.1.1. Principalele unități de relief din areal

2.1.2 Tipuri si forme de relief

2.1.3 Procese geomorfologice actuale

2.1.4Potentialul turistic al reliefului

3.2 Geologia

3.2.1 Caracteristici generale ale geologiei

3.2.2 Potentialul turistic al geologiei

3.3 Clima

3.3.1 Caracteristici generale ale climei

3.3.1.1 Regimul temperaturii aerului

3.3.1.2 Regimul precipitatiilor atmosferice

3.3.1.3 Stratul de zapada

3.3.1.4 Vantul

2.3.2 Potentialul climato-turistic

3.4 Hidrografia

3.4.1 Caracteristici generale ale retelei hidrografice

3.4.2Potentialul turistic al retelei hidrografice

3.5 Solurile

3.5.1 Caracteristici generale ale solurilor

3.5.1.1. Clasa cambisolurilor

3.5.1.2. Clasa spodosolurilor

3.5.1.3. Clasa umbrisolurilor

3.5.1.4. Clasa molisolurilor

3.5.1.5. Clasa solurilor organice

3.5.2 Potentialul turistic pedologic

3.6 Componentele invelisului biogeografic

3.6.1 Caracteristici generale ale invelisului biogeografic

3.6.1.1 Caracteristici generale ale florei

3.6.1.2 Caracteristici generale ale faunei

3.6.2 Potentialul turistic al invelisului biogeografic

3.6.2.1 Potentialul turistic al florei

3.6.2.2 Potentialul turistic al faunei

3.7 Protectia si conservarea patrimoniului natural in cadrul Parcului National Bucegi

Capitolul 4 – Analiza si valorificarea potentialului turistic antropic al Vaii Ialomitei in sectorul montan

4.1 Obiective turistice religioase

4.2 Lacuri si baraje

4.3 Explatarile in cariere

4.4 Manifestari culturale si traditie

Capitolul 5 Inventarierea evaluarea si gestionarea geomorfositurilor

Capitolul 6 Infrastructura turistica

6.1 Baza tehnico-materiala a turismului

6.1.1 Structuri de primire turistica cu functie de cazare

6.1.1 Dinamica capacitatii de primire turistica

6.1.2 Dinamica capacitatii de cazare,structura pe tipuri de de unitati

6.1.3 Structuri de primire turistica cu functiuni de alimentatie.

6.2 Infrastructura de transport

6.2.1 Cai de acces

6.2.2 Trasee turistice

6.2.2.1 Trasee turistice marcate

6.2.2.2 Trasee turistice nemarcate

6.3 Accesibilitatea structurilor de primire turistica cu functiuni de cazare

Capitolul 7 – Propuneri si strategii privind dezvoltarea turistica in regiunea Valea Ialomitei sectorul montan

7.1 Programe si proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii turistice

7.2 Strategii de dezvoltare a turismului durabil

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Bazinul raului Ialomita este situat in partea sudica a Romaniei,in cadrul Carpatilor Meridionali,si reprezinta o zona ce detine un important potential turistic natural si antropic. Lucrarea “Valea Ialomitei in sectorul montan-valorificare turistica” isi propune cercetarea amanuntita a cadrului natural si antropic al sectorului montal al Vaii Ialomitei pentru ca mai apoi sa se poata propune si elabora strategii de dezvoltare a turismului in contextul dezvoltarii durabile.

Optinunea alegerii acestei teme se datoreaza interesului fata de resursele naturale si antropice ale acestui areal si de a dovedi faptul ca prin potentialul turistic pe care il detine,arealul vaii superioare a Ialomitei poate fi o alternativa a destinatiei turistice Valea Prahova.

Multitudinea informatiilor cu privire la elementele cadrului natural,a condus la prezentarea individuala a caracteristicilor generale ale reliefului, geologiei, climei,hidrografiei,pedografiei, a componentelor invelisului biogeografic dar si a importantei acestora in cadrul potentialului turistic.

Analiza valorificarii turistice in bazinul superior al Vaii Ialomitei a implicat,deasemenea, si cercetari cu privire la starea infrastructurii turstice si a circulatiei turistice,dar si strategii de promovare ce pot fi implementate pentru cresterea numarului de turisti.

Pentru o imagine de ansablu asupra dimensiunii circulatiei turistice au fost calculati prin intermediul carora se reflecta gradul de atractivitate si nivelul la care potentialul turistic al arealului este valorificat.

Ca element de noutate in analizele turistice,s-au folosit aplicatii ale Sistemului Informatic Geografic pentru a observa mai bine relatiile dintre cadrul natural si obiectivele turistice sau infrastructura turistica. Mai mult,acest Sistem Informatic Geografic poate fi extrem de folositor in informarea turistilor cu privire la trasee,obiective turistice,unitati de cazare etc. Acelasi sistem, sta la baza crearii hartilor turistice din aceasta lucrare si totodata se pot constata avantajele folosirii acestui sistem in domeniul turistic.

Potentialul turistic al sectorului montan al Vaii Ialomitei poate fi valorificat cu usurinta,prin elaborarea unor strategii de dezvoltare durabila si prin investitii pentru implementarea acestora,lucrarea de fata prezentand in mod detaliat posibilitatile de dezvoltare a turismului in arealul studiat. Strategiile de dezvoltare cuprind: dezvoltarea infrastructurii de cazare,de transport, de alimentatie si agrement. Dezvoltarea zonei ca destinatie turistica implica,in mod evident,strategii de marketing,mizand pe promovarea arealului.

Demersul de cercetare a fenomenului turistic in sectorul montan al Vaii Ialomitei ar fi fost imposibil fara sprijinul si ajutorul celui care mi-a fost indrumator stiintific- Lector Doctor Dobre Robert,caruia ii multumesc pentru suport si incredere.

CAPITOLUL 1-ASPECTE TEORETICE SI METODOLOGICE

CAPITOLUL 2-PREZENTAREA GENERALA A VAII IALOMITEI

2.1 Localizarea geografica si limitele arealului

Valea Ialomitei este localizata în sud-estul Romaniei, în Muntenia, în bazinul superior si mijlociu al raului cu acelasi nume.

Bazinul superior al râului Ialomița are o suprafață de 686 km2, reprezentand 6,62% din suprafața totală a bazinului de 10.350 km2. Acesta strabate zona de munte și de deal până la Târgoviște, pe o lungime 71 km (17,03% din totalul de 417 km), coborând o pantă de aproximativ 2010 m.

Arealul supus cercetării reprezinta traimea vestica a Munților Bucegi și la limita acestora cu Munții Leaota ,fiind incadrat de coordonatele geografice 45º23’ latitudine nordica si 25º26’ longitudine estica. ( Fig 2.1 ).

Ialomița Superioară se desfășoară de la izvoare (Colții Obârșiei 2310 m), până în dreptul localității Moroieni și a confluenței cu Ialomicioara. Suprafața bazinului hidrografic aacestui sector este de aproximativ 180 km2.

Râul Ialomița, aflat în centrul vaii Ialomitei, izvorăște la altitudinea de peste 2450 m de sub vârfurile Bucura și Mecetul Turcesc.

Valea superioară a Ialomiței are aspectul unei depresiuni, incadrata de: Varful Omu (2.505m) la nord; de confluența Ialomița-Brătei la sud; de culmilor Colții Obârșiei (2.840m), Babele (2.292m), Cocora (2.182m), Lăptici (1.931m), Blana (1.877m), Nucet (1.861m), Oboarele (1.707m), Dichiu (1.713m) la est; de culmile reprezentate de Doamnele (2.235m), Guțanu (2.246m), Bătrâna (2.177m), Strungile Mari/Grohotișul (2.164m), Tătarul (1.998m), Deleanu (1.895m), Lucăcilă (1.780m), Zănoaga (1.788m) și Lespezi (1.685m) în partea vest. 

În sectorul montan, prezintă un caz aparte, în comparație cu alte văi, prin coeficientul mare de meandrare și despletire a eroziunii diferențiale în cadrul bazinetelor (Valeria Micalevich-Velcea, 1960).

2.2 Particularități fizico – geografice în bazinul superior al Ialomiței

Valea superioara a Ialomiteiface parte din axul sinclinalului suspendat al Muntilor Bucegi,fiind strabatuta de falii longitudinale si transversale (Rosu,1980). Muntii Bucegi sunt munti cristalino-mezozoici alcatuiti din conglomerate de varsta flisului intern, prezinta un fundament de varsta Dogger, format din gresii,microconglomerate cuartoase, gresii calcaroase si marne. In perioada Jurasicului Superior s-a format complexul calcaros,iar timpul Cretacicului,s-au cimentat gresii dure,sistoase,cu microconglomerate (Rosu,1980). Pe suprafetele intinse s-au depus aluviuni si deluvii mai ales pe versantii putin inclinati si pe platourile inalte. existenta rocilor impermeabile favorizeaza procesul de scurgere in suprafata,iar prezenta paturilor groase de calcar jurasic de-a lugul Ialomitei favorizeaza dizolvarea rocilor si formarea unor cavitati carstice unde s-ar pierde o parte din debitul afluent in lacurile de acumulari (Rosu,1980).

Din punct de vedere al seismicitstii ,Valea superioara a Ialomitei se situeaza in zona de intensitate 71 (cf.:STAS 11 100/1-93), insemnand ca perioada minima de producere a unui cutremur cu intensitatea de 7 grade este de 50 de ani (intensitate masurtata pe scara Medvedev-Sponheuer-Karnik-MSK 64).

Caracteristicile morfometrice ale reliefului: Altitudinea medie a bazinului Ialomitei in sectorul analizat este de 1542 m (altitudinea maxima.: 2505 m Vf. Omu; altitudinea minima: cca 600 m). Energia de relief este cuprinsa intre 1000 si 500 m.

Fiind un bazin hidrografic montan, reteaua hidrografica este densa (0,6-0,8 km/km2) avand numeroase vai permanente si o de 71‰ de la izvor pana la Cheile Dobresti si de 59‰ de la izvor pana la Cheile Moroieni. Sinuozitatea cursului de apa creste considerabil intre Cheile Dobresti si Cheile Moroieni (Mihai,2008)

Capitolul 3 – Analiza cadrului fizico-geografic și a potențialului natural

3.1 Relieful

3.1.1. Principalele unități de relief din areal

Valea superioară a Ialomiței este o componenta a Masivului Bucegi, astfel că trăsăturile geoturistice caracteristice masivului sunt comune cu cele ale Văii Ialomiței. Masivul Bucegi, unitate distinctă în cadrul lanțului Carpatic românesc se află în partea de sud-est a țării si reprezinta unitatea montană de referință a grupei cu acelasi nume a Carpaților Meridionali fiind localizata la extremitatea estică a acesteia, spre Valea Prahovei, la limita cu Carpații Orientali. 

Grupa muntilor Bucegi mai cuprinde Munții Leaota, Munții Piatra Craiului și Culoarul Rucăr-Bran si este un unicata atat prin fizionomie cat si prin morfologie. Are aspectul de romb, avand axa orientată spre nord-sud și cu extremitatile estice și vestice mai ridicate, reprezentate de abrupturile dinspre Valea Prahovei și zona Branului.

Munții Grohotiș se întind partea vestica a Carpaților de Curbură, între văile râurilor Doftana și Teleajen si fac parte din masivul Ciucas Zăgan,fiind un sinclinal suspendat. Culmea Munților Grohotiș au orietarea nord- sud între Muntele Vaida (1528 m ) și Vârful Trifoiu (1372m) , cele mai mari altitudini intalnindu-se în: Vârful Grohotiș (1767m), Vârful Bobu Mare (1757 m), Vârful Babeș și Vârful Sfântul Ilie. Munții Grohotișului prezinta prin culmi rotunjite si prelungi (Niculescu, Velcea 1973).

Din perimetrul arealului studiat mai fac parte:Valea Cocora, Valea Laptici, Valea Blanei, Valea Nucetului, Valea Oboarelor, Valea Bolboace, Valea lui Mircea, Valea Tatarului, Valea Coteanu, Valea Horoabei, Valea Doamnele.

3.1.2 Tipuri si forme de relief

Din punct de vedere morfologic rocile intalnite in perimetrul studiat genereaza aspecte specifice,rezultand urmatoarele tipuri:relief dezvoltat pe sisturi cristaline,relief dezvoltat pe calcare,relieful dezvoltat pe faciesul marno-grezos si relief dezvoltat pe depozite detritice cuaternare. Toate aceste tipuri de relief vor fi analizate in ordinea vechimii lor,pentru a le putea inscrie in scara evolutiva.

Relieful dezvoltat pe sisturi cristaline

Sisturile cloritoase si sericitoase cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de cristalin de tip Leaota,constituie formatiunea cea mai veche din arealul studiat,care se scufunda de la nord catre sud. Acestea afloreaza de la confluenta Ia05 m Vf. Omu; altitudinea minima: cca 600 m). Energia de relief este cuprinsa intre 1000 si 500 m.

Fiind un bazin hidrografic montan, reteaua hidrografica este densa (0,6-0,8 km/km2) avand numeroase vai permanente si o de 71‰ de la izvor pana la Cheile Dobresti si de 59‰ de la izvor pana la Cheile Moroieni. Sinuozitatea cursului de apa creste considerabil intre Cheile Dobresti si Cheile Moroieni (Mihai,2008)

Capitolul 3 – Analiza cadrului fizico-geografic și a potențialului natural

3.1 Relieful

3.1.1. Principalele unități de relief din areal

Valea superioară a Ialomiței este o componenta a Masivului Bucegi, astfel că trăsăturile geoturistice caracteristice masivului sunt comune cu cele ale Văii Ialomiței. Masivul Bucegi, unitate distinctă în cadrul lanțului Carpatic românesc se află în partea de sud-est a țării si reprezinta unitatea montană de referință a grupei cu acelasi nume a Carpaților Meridionali fiind localizata la extremitatea estică a acesteia, spre Valea Prahovei, la limita cu Carpații Orientali. 

Grupa muntilor Bucegi mai cuprinde Munții Leaota, Munții Piatra Craiului și Culoarul Rucăr-Bran si este un unicata atat prin fizionomie cat si prin morfologie. Are aspectul de romb, avand axa orientată spre nord-sud și cu extremitatile estice și vestice mai ridicate, reprezentate de abrupturile dinspre Valea Prahovei și zona Branului.

Munții Grohotiș se întind partea vestica a Carpaților de Curbură, între văile râurilor Doftana și Teleajen si fac parte din masivul Ciucas Zăgan,fiind un sinclinal suspendat. Culmea Munților Grohotiș au orietarea nord- sud între Muntele Vaida (1528 m ) și Vârful Trifoiu (1372m) , cele mai mari altitudini intalnindu-se în: Vârful Grohotiș (1767m), Vârful Bobu Mare (1757 m), Vârful Babeș și Vârful Sfântul Ilie. Munții Grohotișului prezinta prin culmi rotunjite si prelungi (Niculescu, Velcea 1973).

Din perimetrul arealului studiat mai fac parte:Valea Cocora, Valea Laptici, Valea Blanei, Valea Nucetului, Valea Oboarelor, Valea Bolboace, Valea lui Mircea, Valea Tatarului, Valea Coteanu, Valea Horoabei, Valea Doamnele.

3.1.2 Tipuri si forme de relief

Din punct de vedere morfologic rocile intalnite in perimetrul studiat genereaza aspecte specifice,rezultand urmatoarele tipuri:relief dezvoltat pe sisturi cristaline,relief dezvoltat pe calcare,relieful dezvoltat pe faciesul marno-grezos si relief dezvoltat pe depozite detritice cuaternare. Toate aceste tipuri de relief vor fi analizate in ordinea vechimii lor,pentru a le putea inscrie in scara evolutiva.

Relieful dezvoltat pe sisturi cristaline

Sisturile cloritoase si sericitoase cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de cristalin de tip Leaota,constituie formatiunea cea mai veche din arealul studiat,care se scufunda de la nord catre sud. Acestea afloreaza de la confluenta Ialomitei cu Braietul si pana in Valea Mircii in amonte de curba de 1500m,constituind o zona continua. Aici mai putem adauga zonele insulare restranse,din avale de cheile Tataru Mare,de pe valea Horoabei .

Prezenta cristalinului constituie un element important prin nivelul de baza mult mai stabil pe care il da retelei hidrografice din regiune. Aspectul morfologic general poate fi descris prin urmatoarele trasaturi esentiale:masivitate,drenaj de suprafata abundent,profil longitudinal al raurilor care prezinta o cadere normala,lipsind rupturile de panta(Valea Bolboci,Valea Mircii),versanti convecsi si degradare accentuata.

Degradarea accentuata este rezultata datorita a doua cazuri: desfacerea rocilor pe planuri de sistuozitate si alterarea chimica exercitata de ape,asupra rocilor clorito-sericitoase. In primul caz rezulta grohotisuri,iar in al doilea caz apar pe suprafata rocii sentulete pana la 20 cm adancime (in Complexul vaii Mircii),care ar putea fi denumite pseudolapiezuri. Un alt rezultat al proceselor chimice asupra acestor roci este nisipul fin,produs al alterarii.

Gradul mare de permeabilitate din zonele limitrofe,face ca la contactul cu cristalinul sa apara izvoare,reteaua prezentand un debit permanent,iar eroziunea este eficace( linia de izvoare de pe versantul stang al Vaii Mircii).

Zona cristalina este asa cum am arata mai inainte,cea mai veche zona din cadrul arealului studiat,ea functionand ca un nucelu in jurul caruia in decursul etapelor geologice s-au acumlat depozite mai noi.

Relieful dezvoltat pe calcare

Eroziunea diferentiala a decupat o serie de forme tipice in Masivul Bucegi,din cadrul carora se detaseaza cu caractere specifice relieful dezvoltat pe calcare.

In general,carstul din aceasta zona poate fi impartit in doua categorii:carstul propriu-zis(dezvoltat pe seama calcarului) si pseudocarstul(apartine rocilor cu ciment calcaros sau cu elemente calcaroase).

Elementele care au influentat diferit dezvoltarea fenomenelor carstice din perimetrul analizat,sunt:roca ,care trebuie sa fie dizolvata,si apa,care actioneaza asupra rocii. Pe langa acestea,intervin si alte elemente secundare care ajuta la dezvoltarea rapida a formelor carstice:grosimea si pozitia tectonica a formatiunilor calcaroase,climatul,gradul de acoperire privind cuvertura vegetala,de sol si paturi apartinand altor roci;gradul de fisurare.

Relieful carstic se regaseste in lungul Ialomitei unde se desfasoara in calcare cheile: Ursilor, Pesterii, Tatarul Mic, Tatarul Mare, Zanoaga Mica, Zanoaga Mare, Orzei si Dobresti, iar intre ele formatiuni marnoase si argiloase, bazinete. Geneza cheilor este rezultatul asocierii treptate a drenajului de suprafata cu cel de adanc, fapt dovedit de nivelele de umeri, surplombe, tuburi de presiune si dizolvare. Exista si tipuri de vai “Horoabe” (Fig.3.1), cu rupturi de panta mari, surplombe si marmite conditionate de un drenaj subteran. (Fig.3.2)

Fig. 3.1-Valea Horoabei

Fig. 3.2 –Marmite pe Valea Horoabei

Caracteristice sunt si pesterile; ele sunt amplasate in cheile Pesterii Tatarului (Fig.3.3) ,Zanoagei (Fig.3.4) si pe Valea Rateiului.

Fig.3.3- Cheile Tatarului

Fig.3.4-Cheile Zanoagei

Relieful dezvoltat pe faciesul marno-grezos

Marnele si gresiile senoniene inscriu in alt tip de relief in Bucegi,bine evidentiat in morfologia pantelor prin alunecarile de teren.

Formatiunile senoniene afloreaza in bazinul Ialomitei si apartin exclusiv flancului estic al sinclinalului. Faptul ca sunt prinse in flancul estic al sinclinalului prezinta o importanta primordiala in evolutia reliefului.Scurgerea apelor de infiltratie pe planurile stratificate ale conglomeratelor,face ca zona din avale sa fie puternic umectata. Aceasta fiind o prima conditie a alunecarilor de teren. Cea de-a doua conditie este existenta marnelor.

Tot versantul stang al Ialomitei,de sub varful Cocora si Oboarele ,este intens afectat de degradari in diferite statii de evolutie:vaile Cocora,Laptici,Blana etc.

3.1.3 Procese geomorfologice actuale

Dezvoltarea proceselor din etapa actuala este in stransa legatura cu succesiunea anotimpurilor. Iarna,elementle care au rol deosebit in modelarea reliefului sunt: invelisul de zapada,inghetul si vantul. Bordura masivului este supusa actiunii de inghet,neavand un strat protector de zapada. Exista si zone in care zapada se acumuleaza in cantitati mari (vaile) si persista pana in vara. Agentii modelatori principali raman vantul si gelivatia.

Primavara,cel mai mare efect il au avalansele,alaturi de perioade de inghet si dezghet. Pe suprafetele structurale din interiorul masivului,respectiv din bazinul Cocorei se formeaza avalanse din cauza acumularilor de zapada. Efectul cel mai mare al avalanselor este prezent in zona abrupturilor,unde puterea de modelare este mare.

Vara,ploiele torentiale genereaza o serie de torenti,rigole,santuri dezorganizate etc. Insolatia actioneaza puternic,ducand la decrepitarea rocilor,astfel zonele inalte furnizeaza incontinuu,prin torenti de pietre,materiale care se aduna la baza pantei. Totodata,organismele torentiale activeaza intens zonele de abrupt,unde se contureaza zone de maxima degradare.

Toaman,ploile lente si gelivatia timpurie sunt principalii factori ai evolutiei morfologice. In urma perioadei de seceta din vara,solul si roca au o mare capacitate de permeabilitate. Precipitatiile lente si de lunga durtata creaza conditii favorabile pentru alunecari in bazinul Izvorul Dorului,Nucet,Balana etc.

3.1.4 Potentialul turistic al reliefului

Relieful reprezinta o componentă principala a potențialului turistic, importanța sa fiind data de atractivitatea componentelor sale, si de faptul că reprezintă suportul material pentru desfășurarea activităților turistice.

Relieful se remarca prin potențialul peisagistic, fiind legat de litologie, structură,tectonică , și de impactul cu factorii externi.

Relieful condiționează distribuția elementelor componente ale cadrului natural: climă, apă, vegetație, faună si soluri prin expunerea și orientarea versanților, prin geodeclivitate si prin fragmentarea sa.

Din punct de vedere turistic, Bucegii sunt considerați punctul de pornire a turismului montan în România. Aceasta idee a fost conturata inca din secolul XIX, si exprima aprecierea complexității peisagistice și a calității deosebite a mediului și a resurselor turistice. Un rol remarcabil este dat de existența căilor de acces transcarpatice, precum și localizarea masivului în cea mai importantă regiune social economica a țării, formată din județele Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova și Bucuresti. 

Importanta turistică a Văii superioare a Ialomiței,  este dată de fizionomia și caracteristicile complexului natural, la care se adaugă și alte elemente valoroase,precum relieful carstic, cu cele noua sectoare de chei tăiate de Ialomița (Cheile Urșilor, Tătarului, Zănoagei etc), peșterile (Peștera Ialomiței, Rătei) și bazinetele depresionare (cel mai mare fiind cel al Padinei), rezervațiile naturale, fondul cinegetic și piscicol, potențialul schiabil din zona Peștera-Padina și existența lacurilor de acumulare(Fig.3.5) :Bolboci (Fig.3.6), Scropoasa și a unor monumente cultural-istorice :Schitul Peștera (Fig. 3.7)

Fig.3.6-Schitul Pestera

3.2 Geologia

3.2.1 Caracteristici generale ale geologiei 

Bazinul superior Ialomita este cuprins în unitatea de orogen a Carpaților Meridionali și Subcarpaților. Limitele morfologice între Carpați și Subcarpați sunt bine reprezentate, contactul realizându-se în cea mai mare parte pe pânze de șariaj.

Fundamentul muntilor Bucegi este alcatuit din sisturi cristaline vechi,ce suporta un strat gros de peste 2000m de conglomerate cretacice (conglomerate de Bucegi),peste care,local,se afla gresiile si conglomeratele de Babele. In masa acestor depozite caracteristice sunt incorportate formatiuni calcaroase si cristaline.

Subcarpatii s-au format,ca si Carpatii,in cliclul orogenetic alpin,insa spre sfarsitul perioadei acestuia (Sarmatian-Pliocen si Cuaternar). Formatiunile miocene si pliocene din Subcarpatii Ialomitei se caracterizeaza printr-o varietate accentuata,fiind reprezentate prin argile si marne,nisipuri,gresii si conglomerate,adaugandu-se pe arii mai restranse calcare. Aceste formatiuni au dat nastere unui relief puternic fragmentat si totodata sunt detinatoare de bogate zacaminte de carbuni,petrol si gaze naturale.

Molasa albiana este formata din gresii de Babele si de Scropoasa si conglomerate de Bucegi medii si superioare .

Aceasta are o grosime de 1400 m si se intalneste in partea de est a masivului.

Gresia de Scropoasa-Laptici si gresia de Babele se desfasoara in centrul masivului, respectiv in sectorul de est a Ialomitei.

Elemente definitorii Platoulului Bucegi sunt stancile izolate precum Sfinxul si Babele, forme reziduale aparute in urma proceselor de inghet dezghet, eolizatie si siroire.

3.2.2 Potentialul turistic al geologiei

Caracteristicile geologice ale zonei Vaii Ialomitei au un rol important in ceea ce priveste dezvoltarea turismului. Resursele de care dispune aceasta zona pot influenta atat dezvoltarea turismului de afaceri prin atragerea de investitori in ceea ce priveste domeniul petrolier ,al gazelor naturale si carbunilor.

Alcatuirea geologica a Muntilor Bucegi sporeste atractivitatea turistica datorita altitudinilor mari care s-au dezvoltat pe baza rocilor: gresii, gresii calcaroase si conglomerate . In aceasta zona există numeroase poteci si trasee marcate ce duc spre cele mai importante vârfuri.

3.3 Clima

3.3.1 Caracteristici generale ale climei

3.3.1.1 Regimul temperaturii aerului

Poziția geografică influențează climatul regiunii apartinand climatului alpin si montan-forestier. Climatul alpin se regaseste in doua subetaje. Acestea sunt alpin inferior ,intalnindu-se la altitudini cuprinse intre 1800 – 2000 m pe versantii sudici si 1600 – 1800 m pe versantii vestici; si alpin superios intalnindu-se deasupra limitelor mentionate.

La altitudini cuprinse intre 800 si 1600 m pe versantii nordici si intre 800 si 1800 m pe versantii nordici , se intalneste climatul montan-forestier .

Caracteristicile principale ale climei sunt influentate de circulatia generala a maselor de aer: de vest la inaltimi de 1800-2000 m pe versantii vestici si nord-vestici; de est pe versantii expusi spre est si sud-est. Influente exercita si expozitia vailor fata de soare,altitudinile,structura litologica,formele variate, diversitatea vegetatiei, reteaua hidrografica.

Astfel, temperatura medie anuala este de 4,9°C. In luna cea mai rece din an,ianuarie,se inregistreaza temperaturi cuprinse intre -3,9°C si -5,2°C in etajul montan, si -10,8°C in cel alpin. (Fig.3.8)

Uneori,iarna, au loc inversiuni de temperatura, cand la baza muntelui temperaturile sunt mai scazute ,datorita acumularii aerului rece,decat cele de la altitudini mari. Văile și depresiunile înregistrează inversiuni termice, fiind considerate zone de discontinuitate termică (Iuliana Armaș, 1999).

In luna iulie se inregistreaza temperaturi de 5,5 °C in etajul alpin, iar in cel montan temperaturile sunt cuprinse intre 14,3°C si 15,6°C.

In perimetrul analizat,inghetul se poate produce pe tot parcursul anului. In fiecare an au fost inregistrate temperaturi negative chiar si in lunile de vara.

Numarul zileleor cu inghet pe an este de aproximativ 215-230 in etajul inferior alpin,si 230-265 zile in etajul superior alpin.( Fig.3.9)

Durata de stralucire a soarelui este influentata de regimul cetii si al nebulozitatii.

Fig.3.8 Valorile temperaturilor medii lunare multianuale înregistrate la stația meteorologică Babele intre anii 1965 – 2009 (Ionac, Ciulache, 2008)

Fig.3.9 Numarul zilelor de inghet medii lunare multianuale înregistrate la stația meteorologică Babele intre anii 1965 – 2009 (Ionac, Ciulache, 2008)

3.3.1.2 Regimul precipitatiilor atmosferice

Volumul de precipitatii din lunile iunie-septembrie este preponderent influentata de relief. Din acest motiv, in timp ce in aceasta perioada la Sinaia cad in medie 379 mm ploaie, la Pestera Ialomitei 423 mm si pe Vf. Omu cad 481 mm.

Eroziunea torentiala este intensa la inalitimi de 1800 m la nivelul versantilor exteriori.In perimetrul platoului,in sezonul cald, maximul pluviotorential se inregistreaza la altitudinea de 2300 m.

Primavara si iarna, precipitatiile sunt mai abundente la nivelul culmilor fata de vaile alaturate.

Culmile primesc iarna si primavara precipitatii cu mult mai bogate decat vaile invecinate. Cantitati insemnate de precipitatii cad toamna si vara,si pe pantele marginase,fiind rezultatul norilor densi formati datorita inaltarii aerului. Bazinul Ialomitei,este o zona mai uscata,fiind ferita de vantul dinspre NV.Numarul zilelor cu precipitatii este maxim in luna mai, iar cele mai abundente ploi au loc in lunile iunie-august. La altitudini mari,precipitatiile lichide au loc in perioada calda a anului,iar restul anului precipitatiile sunt solide,sub forma de zapada. (Fig.3.10)

Fig.3.10 Numarul zilelor cu averse medii lunare multianuale înregistrate la stația meteorologică Babele intre anii 1965 – 2009 (Ionac, Ciulache, 2008)

3.3.1.3 Stratul de zapada

In mod normal, se inregistreaza aproximativ 28 de zile cu precipitatii solide,intr-o perioada de 160 de zile.

Primele ninsori au loc la inceputul lunii noiembrie,uneori chiar si in octombrie;iar ultimile ninsori se inregistreaza in luna aprilie. Stratul de zapada este variabil,uneori poate avea grosimi de 130 cm,alte ori poate lipsi cu desavarsire.(Fig.3.11)

Fig.3.11 Grosimea media a stratului de zapada (cm) lunara,multianuala înregistrate la stația meteorologică Babele intre anii 1965 – 2009 (Ionac, Ciulache, 2008)

3.3.1.4 Vantul

Vantul specific acestei zone este din vest,sud-vest si nord-vest, avand o frecventa de 20%. Calmul atmosferic este de sub 5%. In sectorul alpin, vanturile au o viteza medie anuala de 6m/s .Intr-un interval de 200 de zile,au loc in perioade egale de timp, atat vanturi cu putere de peste 11 m/s cat si canturi care bat cu peste 16m/s. (Fig.3.10).

Acestea produc,la altitudini mari, procese de deflatie. Pe platoul Bucegi, deplasarea maselor de aer are loc pe directia vest-est.

In regiunile inalte ale masivului,directia si intensitatea vantului V-NV, genereaza deosebiri intre versantii expusi si cei adapostiti.

Datorita acestui lucru,pe versantii vestici si nord-vestici au loc procese de deflatie,dezagregare si eroziune.La nivelul versantilor estici si sud-estici este prezent un strat gros de zapada,care asigura o cantitate insemnata de apa,necesara vegetatiei alpine.

Vantul care contine particule de nisip sau gheata,erodeaza stancile alcatuite din roci friabile,formand diferite dorme precum babe,sfinxi,ciuperci,coloane,turnuri.

Rolul de bariera orografica al Carpaților determină apariția fenomenului de feohn pe versanții adăpostiți (sunt oprite masele oceanice) și a influențelor continentale pe versanții externi.

Fig.3.12 Zile cu vânt tare, medii lunare și anuale în intervalul 1965-2009
(Ionac, Ciulache, 2008)

3.3.1.5 Umezeala aerului

Umezeala relativa a aerului creste odata cu altitudinea. La baza muntelui se inregistreaza valori de 76%, iar la limita superioara a etajului montan se inregistreaza valori de 84% fiind un climat umed si racoros.

3.3.1.6 Nebulozitatea

Nebulozitatea reprezinta gradul de acoperire a cerului cu nori. Nebulozitatea se exprima in zecimi de cer acoperit.Atunci cand cerul este in intregime acoperit,nebulozitatea are valoarea maxima 10 ,iar când cerul este senin are valoarea minima 0.

Analizand valorile lunare ale nebulozitatii,se poate observa ca primavara este acoperita de nori iar toamna este senina. Cele mai mari valori ale nebulozitatii se inregistreaza in lunile aprilie si mai,iar cele mai scazute in lunile septembrie si octombrie. (Fig.3.13)

Fig.3.13 Numărul mediu anual de zile cu ceață în intervalul 1965-2009
(Ionac, Ciulache, 2008)

Din cauza altitudinii mari a Bucegilor, masele de aer se inalta,iar nebulozitatea in acest sector are valori mai ridicate. In sezonul de iarna,varfurile Bucegilor sunt mai senine decat zonele de campie, iar primavara si vara mai innorate.

In sectorul analizat,ceata este orografica. In zilele senine din sezonul cald,in timp ce soarele se ridica,masele de aer de pe versanti au o miscare ascendenta. Masele de aer,ajungand la inaltimi mari sunt puternic influentate de presiunea atmosferica si de temperatura scazuta. Astfel vaporii de apa, se transforma in ceata. (Fig.3.8)

Fig.3.14-Procesul de formarea cetii pe versant

3.3.2 Potentialul climato-turistic

Clima reprezintă un alt factor foarte important al potențialului turistic din arealul Vaii Superioare a Ialomitei, acesta favorizând sau restricționând activitățile turistice ce se desfășoară în areal. Climatul este important deoarece poate influența cererea turistică dar și durata sejurului turiștilor.

Factorii climatici (în special temperatura, dar și presiunea atmosferică sau umiditatearelativă) se resimt diferit în funcție de particularitățile fiecărui organism în parte, ceea ce dănaștere la o selecție a turiștilor în funcție de nevoile și restricțiile fiziologice. (Cândea M. și colab., 2012).

Temperaturile ce limitează activitățile turiștilor denumite și temperaturi extreme sunt fie mult scăzute sub 0° fie foarte ridicate. (Cândea, Simon, Bogan, 2012 ).

Intervalul în care este simțit confortul termic este cuprins între: 16,8 și 20,6 T°EE, temperaturile înregistrate în afara acestui interval provocând fie disconfort termic prin răcire, fie prin încălzire. Zilele cu confort termic din arealul Vaii Ialomita în funcție de temperaturi, vânt sau precipitații. Astel se inregistreaza intre 6 si 10 zile cu confort termic pe an.

Precipitațiile lichide, așa cum am menționat, pot condiționa desfășurarea activităților. Nebulozitatea și vântul pot influența de asemenea, activitatea turistică în mod negativ în cazul în care valorile lor sunt extreme, producând stres climatic. Alte fenomene ce pot restricționa activitatea turistică sunt: presiunea atmosferică, ceața, orajele, chiciura sau poleiul.

Ansamblul acestor elemente climatice au dat naștere unui bioclimat tonic-stimulent demunte, caracterizat de un aer cu o puritate ridicată, dar cu o concentrație de oxigen mai scăzută,în timp ce radiația ultravioletă, umiditatea și vântul pot înregistra valori crescute. Toate acestea au un efect solicitant asupra organismului uman, devenind facori restrictivi la altitudini de peste1400 m, în special pentru cei care suferă de afecțiuni cardiace, pulmonare etc. ca urmare astresului cutanat și pulmonar mai ridicat. Sub altitudinea de 1400 m, valorile extreme sunt atenuate, bioclimatul devenind favorabil practicării turismului de masă însă doar în anumite condiții și cu recomandarea medicului în situațiile care cer acest lucru.

Bioclimatul tonic-solicitant de munte are o influență benefică asupra organismului

oamenilor sănătoși din punct de vedere fizic, ținând cont că stimulează formarea și absorbțiavitaminei D2, asimilarea calciului, activează sistemul nervos central, ținându-l mai alert, crește imunitatea organismului datorită aeroionilor negativi, stimulează metabolismul renal etc.(Cândea M. și colab., 2012).

3.4 Hidrografia

3.4.1 Caracteristici generale ale retelei hidrografice

Forma Masivului in forma de potcoava determina dispunerea si directia de curgerea raurilor. Vaile pornesc din jurul varfului Omu, principalul punct de colectare a apelor de pe suprafata masivului este Ialomita, detinand un bazin simetric(Fig.3.8).Acest bazin este alimentat din precipitatii si izvoraste de sub varful Omu,apoi se desfasoara spre sud.Raul Ialomita este alimentat si in subteran,in sectoarele calcaroase,datorita infiltrarii apei de la spuprafata in lapieziuri.

Fig.3.15 –Raul Ialomita in Cheile Coteanu

Ialomita are un numar mare de afluenti atat pe partea dreapta cat si pe partea stanga,care au o mare influenta asupra debitului acestuia. Principalii afluenti de pe partea stanga sunt : Laptici,Scandurarilor,Blana,Nucetul, Oboarele, Scropoasa, Orzei, Ialomicioara Paduchiosului ;iar pe dreapta : Batrana, Coteanul, Tataru,Mircii si Brateiului.De obicei, acesti afluenti au un regim torential cand exista precipitatii,in rest acestia sunt lipsiti de apa. Caracterele litologice impun deosebiri radicale intre afluentii mentionati. Problemelecele mai variate le impun afluentii de pe partea dreapta,fapt care se datoreaza mozaicului petrografic pe care il detin : sisturi cristaline,conglomerate,calcare. Caracterele din sectorul inferior, se datoreaza prezentei proceselor carstice. Zona cea mai caracteristica pentru elementele precizate anterior o constutuie Horoaba-Pestera.

In cadrul vailor mentionate,pe partea dreapta a Ialomitei,se contureaza doua sectoare:sectorul superior,caracterizat prin vai slab schitate (Valea Batrana,Coteanu,Tatarul) si sectorul inferior care se caracterizeaza prin rupturi de panta in profil longitudinal ,aspect ce determina sectoare de vai cu debit lichid ce alterneaza cu vai seci (Canionul Horoaba).

Afluentii de pe partea stanga a Ialomitei au caractere uniforme si dreneaza marne,gresii si conglomerate. Trasatura caracteristica consta in prezenta alunecarilor de teren dezvoltate in bazinul Cocorei, Blana, Nucet, Oboarele etc.

In ceea priveste debitul vailor,se remarca scaderea treptata a lor datorita infiltrarii pe planurile de strat.

In afara caracterului litologic, se impune insa si caracterul structural, dat de caderea flancurilor sinclinalului catre ax si catre sud. Datorita acestui fapt,versantii sunt intens modelati de torenti opusi.

Fig.3.16- Paraul Izvorul Dorului

Raul Ialomita izvoraste in apropierea Varfului Omu. La izvorare,acesta are doua surse: spre vest, intre Mecetul Turcesc si Doamnele exista un parau mic numit Valea Cotlonului iar spre est, linga Mecetul Turcesc, apare paraul numit Valea Bisericii. La confluenta celor doua se formeaza piriul Obirsia, parau dupa care au fost denumiti si muntii: Coltii Obirsiei (2.480 m) si Obirsia (2403 m).Paraul formeaza Cascada Obirsiei, cu o cadere de apa deaproximativ 80 de metri inaltime.
Acesta primeste Valea Sugarilor si Valea Doamnelor, formand apoi raul Ialomita. Ialomita patrunde in Cheile Ursilor, in masivul de calcare de la poalele muntelui Batrina. In continuare se gasesc Cheile Pesterii si Pestera Ialomitei. Dupa strabaterea Cheilor Coteanului si Cheilor Tatarului, Ialomita curge printre sectoare impadurite, iar din Plaiul Mircii ,strabate o lunca larga pana la lacul Bolboci.Apoi, bazinul Ialomitei strabate Cheile Zanoagei Mici si Cheile Zanoagei Mari. Apele raului Ialomita formeaza cascade succesive in perimetrul defileului format de aceste chei, pana in zona lacului Scropoasa, lac de acumulare al hidrocentralei Dobroiesti. Aici primeste, pe partea dreapta Valea Brateiului, cea care separa Muntii Bucegi de masivul Leota. In aval,raul Ialomita curge prin cheile "La oale", intre Muntele Raciu si Muntele Brindusele urmand apoi sa iasa din munte si sa se intalneasca cu Valea Ialomicioarei in dreptul comunei Moroieni.

Paraul Izvorul Dorului (fig.3.9) izvoraste din zona Cabana Babele, strabate platoul din Culmea estica (Prahova), la altitudinea de 2100-1700 m, avand un traseu paralel cu raul Ialomita si suspendat cu 300-400 m deasupra acestuia. Intre Coltii lui Barbes si Vanturis, Paraul Izvorul Dorului formeaza o frumoasa cascada si face o cotitura de 90o indreptandu-se spre est pentru a se varsa mai apoi in Prahova. In cursul superior,paraul este in general secat, insa in sectorul in care isi schimba directia, isi mareste debitul, astfel incat la varsare apare ca un parau care este capabil sa transporte si sa depuna aluviuni.

In zona exista un lac natural si doua lacuri de baraj artificial.

Lacul Țigănești (fig.3.17) este unicul lac natural din Munții Bucegi .Acesta se afla la altitudinea de 2050m, si s-a format prin actiunea modelatoare exercitata de catre zapada acumulata.

Fig.3.17- Lacul Tiganesti

Lacul Scropoasa (fig.3.18) este un lac de baraj artificial si a fost construit în anul 1929 în scop hidroenergetic. Acesta se afla la altitudinea de 1.197 m,are o adâncime de 15 m și ocupă o suprafață de 5,7 ha.

Fig.3.18-Lacul Scropoasa

Lacul Bolboci (fig.3.12) este un lac de baraj natural,pe raul Ialomita si are un volum de 13 milioane de m3. Barajul a fost contruit in amonte de Cheile Zanoagei,avand scop hidroenergetic,si pentru a alimenta cu apa orasul Targoviste.

Fig.3.19-Lacul Bolboci

3.4.2Potentialul turistic al retelei hidrografice

Apele reprezintă una dintre resursele importante ale turismului având mai multe funcții (peisagistică, energetică, dinamică, curativă și de agrement), impunându-se prin multiplele sale forme de organizare: ape subterane, izvoare, rețele hidrografice sau lacuri (Cândea, Simon, Bogan, 2012). Apele de suprafata si cele de adancime influenteaza relieful prin actiunea lor. Apele de suprafata determina aparitia unor procese de modelare a unor forme de relief specifice, iar apele de adancime influenteaza vegetatia si pedologia.

Din arealul studiat,prezintra atractivitate ridicata urmatoarele : Raul Ialomita,lacul antropic de baraj Bolboci si lacul Scropoasa. Raul Ialomita sporeste potentialul turistic al zonei prin prezenta cheilor si alternanta lor cu sectoare de largire ce determina aparitia unui peisaj atractiv. (Fig.3.20). Aflandu-se la o distanta relativ mica de Bucuresti (150 km )dar si de Brasov (73 km)resursele hidrografice din arealul studiat au generat dezvoltarea turismului de week-end si recreere. Deasemenea,lacurile Scropoasa si Bolboci ofera posibilitati multiple de agrement.

3.5 Solurile

3.5.1 Caracteristici generale ale solurilor

Ca multe alte elemente ce intră în componența cadrului fizico-geografic a unui areal,solul rezultă în urma întrepătrunderii mai multor factori, care, în acest caz, poartă denumirea defactori pedogenetici. Cei mai importanți factori care contribuie la nașterea și evoluția soluluisunt: clima, apa, tipurile de roci, vegetația, fauna, relieful, dar și factorul antropic. În urmaprezenței acestor factori (element dinamic) și a proceselor pedogenetice (element care condiționează formarea solului) rezultă ceea ce cunoaștem noi ca sol (Săvulescu I., 2009).

Tabelul nr. 1 Clase si tipuri de soluri din arealul studiat

Multitudinea factorilor pedogenetici existenti (relief,substrat litologic,clima si vegetatie) ,au favorizat in arealul studiat,formarea tuturor tipurilor genetice de soluri monatane si alpine.

Solurile zonale se desfasoara altitudinal astfel: in zona forestiera sunt prezente soluri brune slab acide de padure,podzoluri humico-feriluviale si turbe oligotrofe; in zona alpina sunt prezente soluri brune,tinere si soluri humico-silicatice podzolice.

Existeta unor anumite tipuri de roci a facut posibila formarea solurilor intrazonale. Solurile litomorfe si cele rendzinice s-au format pe calcare,iar pe rocile acide s-au format solurile brune acide, podzolice si criptopodzolice.

Vegetatia a constituit un factor important in formarea anumitor tipuri de soluri: molidisolurile si podzolurile de destructie.

Eroziunea eoliana cat si cea fluviatila,au detrminat coluvionarea materialelor fine,dar si distrugereaanumitor soluri.

Procesele de solifluxiune si procesele torentiale au influentat in mare masura modificarile conditiilor de dezvoltare ale proceselor de solificare.

Turismul, exploatarea pajistilor si circulatia turistica dezorganizata au determinat degradarea solurilor.

In continure voi prezenta fiecare clasa si tip de sol,evidentiind caracteristicile lor in arealul studiat.

3.5.1.1 Clasa cambisolurilor

Sunt soluri moderat dezvoltate brune sau roșii, care au față de materialul parental modificări de culoare, structură și textură, prezentând orizont B cambic. Profil de tip A-Bv-C, iar denumirea provine din italiană de la cambiare=schimbare. Cele acide au fertilitate scăzută fiind folosite silvic, iar cele saturate în baze sunt mai bune fiind folosite ca pajiști sau livezi. Solurile din clasa cambisolurilor sunt prezente în luncile râurilor și ale pâraielor, dar și peversanți sau chiar pe interfluviile mai joase.

Solurile brune acide, cunoscute și sub denumirea de districamosoluri, sunt solurile care ocupă cea mai mare suprafață din acest areal, acestea fiind cambosoluri cu humificare de tip acid. Solurile brun acide au o textură nisipos-lutoasă, cu porozitate crescută, fapt ce determină un grad mare de permeabilitate (Săvulescu I., 2009).Ele s-au format pe rocile acide,conglomerate si depozite de dezagregare, alterare rezultata din rocile carbonitice ,cum sunt conglomeratele de Bucegi si stratele de Sinaia

3.5.1.2 Clasa spodosolurilor

Sunt soluri care prezintă orizont spodic (Bs, Bhs). Formula profilului de sol este de tip O-A-E-Bhs-C(R) sau O-A-Bs-C(R). Denumirea provine din limba rusă de la pod=sub și zola=cenușă. Grosimea solului este redusă în zona montană (<1m). Au un potențial redus de fertilitate și sunt utilizate silvic sau pastoral. In arealul studiat,aceasta clasa ocupa cursurile superioare ale raurilor si afluentilor.

Solurile brune feriiluviale, cunoscute și sub denumirea de soluri prepodzolice, se

caracterizează prin lipsa orizontului eluvial, factorul pedogenetic principal care ia parte la formarea acestor soluri fiind clima rece și umedă (precipitații de peste 1000 mm pe an și temperaturi de sub 4 grade Celsius). Solurile brune feriiluviale apar, în general pe versanți (vesantul estic al Masivului Iezer, versantul nordic al Munților Văcarea), formându-se pe roci metamorfice acide, dar și pe materialul care apare în urma alterării chimice ale acestor roci (Săvulescu I., 2009).

Acestea se gasesc in etajul alpin inferior,sub jnepenisuri si tufisuri.

Podzolurile se suprapun crestelor înalte (la peste 1700 m altitudine), condițiile de formare necesitând temperaturi medii multianuale de 2-5 grade Celsius, precipitații ce depășesc 1100 mm pe an, dar și materiale parentale puternic acide, cu un conținut mare de cuarț. Aceste soluri sunt spodosoluri cu orizont eluvial (Săvulescu I., 2009).

Atat podzolurile cat si solurile brune feriiluviale sunt prezente in Cheile Tatarului.

3.5.1.3 Clasa umbrisolurilor

Reprezintă soluri cu orizont B cambic și orizont A umbric închis, bogat în materie organică, V<50% și reacție acidă. Denumirea provine din latină de la umbra=închis. Sunt utilizate predominant ca pajiști și silvic.

Solurile humicosilicatice apar ca urmare a stagnării îndelungate a stratului de zăpadă, fapt influențat de temperaturile joase, astfel încât materialul organic redus cantitativ se descompune foarte lent, uneori incomplet, în timp ce alterarea materialului parental este redusă (Săvulescu I.,2009).

Aceste soluri reprezintă fundamentul vegetației alpine, fiind prezente la altitudini ce depășesc 2200 m.

3.5.1.4 Clasa molisolurilor

Reprezinta soluri cu orizont Amolic (Am), urmat de orizont intermediar (AC, AR, Bv, Bt) având în partea superioară culori cu valori și crome <3,5 la umed, sau orizont Amolic forestalic (Amf) urmat de orizont AC, Bv (indiferent de culori) și de orizont Cca aflat în primii 60-80cm.

Rendzinele sunt cernisoluri dezvoltate pe calcare sau materiale calcarifere care apar intre 20 si 50 de cm adancime.

Rendzinele au un volum edafic redus datorită faptului că roca dură apare aproape de suprafața solului și adesea prezintă un conținut ridicat de material scheletic.

3.5.1.5 Clasa solurilor organice

Orizont folic (O) sau turbos (T) situat în partea superioară a unui sol de peste 50cm grosime, sau numai de 20cm dacă este situat pe orizontul R.

Solul turbos,se intalneste in arealul studiat, in Turbaria Laptici.

3.5.2 Potentialul turistic pedologic

Desi de cele mai multe ori, consideram ca solurile nu prezinta interes turistic, la o analiza mai amanuntita deducem faptul ca acestea pot influenta direct sau indirect activitatea turistica.

Tipurile de sol existente in arealul studiat,pot constitui subiect de interes stiintific, atragand astfel oameni de stiinta,studenti,si persoane interesate si pasionate de litologie,atat din tara cat si din strainatate.

Totodata, solurile influenteaza in mod evident flora si fauna arealului analizat,iar in lipsa acestora,nu am mai putea vorbi despre o zona care prezinta interes turistic.

3.6 Componentele invelisului biogeografic

3.6.1 Caracteristici generale ale invelisului biogeografic

3.6.1.1 Caracteristici generale ale florei

In arealul studiat,covorul vegetal este deosebit de variat si se afla in concordanta cu conditiile fizico-geografice specifice acestei extremitati a Carpatilor Meridionali. In etajelemontan inferior si mijlociu se intalnesc mai frecvent fagul (Fagus sylvatica), bradul ( Abies alba) si molidul (Picea albies), la care se mai adauga laricea (Larix decidua),paltinul (Acer pseudoplatanus),ulmul de munte(Ulmus glabra), frasinul (Fraxinus excelsior) ,mesteacanaul (Betula verrucosa), plopul tremurator (Populus tremula).

Etajului montan superior ii sunt caracteristice numai molidisurile pure (Piceaabies),prezente la peste 1500 m altitudinea .

Etajul subalpin cuprinde: laricea si molidul sub forma de palcuri. Tot aici mai apar jneapanul (Pinus mugo) si arinul de munte (Alnus viridis).

Pajistile si tufisurile alpine acopera cele mai mari inaltimi ale muntilor,unde se remarca un covor vegetal adaptat la vant, uscaciune si temperaturi mai scazute. In aceasta zona intalnim penitele de iarba rosioara (Silene acaulis) si tufisuri de ochiul gainii (Primula minima). De asemenea, se mai afla perusca (Festuca supina),paisul rosu (Festuca rubra) etc. In etajul montan intalnim,mai rar, alunul (Corylus avellana),liliacul salbatic (Syringa vulgaris ); acesta din urma numai in Poiana Caprei din padurea de pe Piatra Arsa.

Dintre plantele ierboase,cele mai frecvente sunt : captalanul (Petrasites hybridus), feriga (Dryopteris tilix-mas), fragul (Fragaria vesca), ghiocelul (Galanthus nivalis), pedicuta (Lycopodium clavatum), pelinul (Artemisia ptrosa), podbalul (Tussilago perforatum), trei frati patati (Viola tricolor), zburatoarea (Epilobium angustifolium) etc.

In padurile si poienile din arealul studiat se intalnesc mai multe varietati de ciuperci (Mycetes),unele dintre ele fiind comestibile: manatarca sau hribul (Boletus edulis),iutarul (Lactarius piperatus), buretele serpesc (Lepiota procera), creasta cocosului (Clavaria jlava), zbarciogul (Morchella esculenta), urechea babei (Cantharellus cibarius ),buretele cu peruca (Coprinus comatus), ciuperca alba de padure (Psaliota silvestris), pastravul de fag (Pleurotus ostraetus), ghebele (Armilaria mellea),rascovul (Lactarius deliciosus). Dintre ciupercile necomestibile fac parte :buretele pestrit (Amanita muscarid), buretele buturos (Phallus impudicus), buretele viperei (Amanita phalloides),buretele de primavara (Amanita verria), hrib tiganesc (Boletus satanas), buretele cerbilor (Scleroderma vulgare ), gheba pucioasa (Hipoloma fasciculare).