V O C A Ț I A S P A Ț I I L O R I N D U S T R I A L E [308464]

V O C A Ț I A S P A Ț I I L O R I N D U S T R I A L E

ACTIVITĂȚI CULTURALE ÎN SPAȚII ALTERNATIVE

Student: [anonimizat]- Maria MATEI

Prof. Îndrumător: conf.dr.arh. Magdalena STĂNCULESCU

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” București 2020

LUCRARE DE DISERTAȚIE

V O C A Ț I A S P A Ț I I L O R I N D U S T R I A L E

ACTIVITĂȚI CULTURALE ÎN SPAȚII ALTERNATIVE

Student: [anonimizat]- Maria MATEI

Prof. Îndrumător: conf.dr.arh. Magdalena STĂNCULESCU

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” București 2020

“Noi modelăm clădirile; mai apoi ele ne modelează pe noi.”

Winston Churchill

CUPRINS

Plan de idei

Partea I: [anonimizat]: Studiu teoretic

1. Industrializarea

1.1 Arhitectura industrială și efectele sale asupra structurii citadine și sociale

1.2 Tipologia siturilor industriale

2. Dezindustrializarea și orașul postindustrial

2.1 Starea actuală a [anonimizat]?

3. Patrimoniul industrial

3.1 Arheologie industrială

3.2 Tipuri de valori ale patrimoniului industrial

Partea III: Studiu de intervenție

1. Conversia- ca mecanism al regenerării urbane

2. [anonimizat]

3. [anonimizat]: Studii de caz

1. Analiza la nivelul orașului

1.1 Soluții sustenabile pentru orașe europene în tranziție

2. Analiza la nivelul sitului

2.1 Muzeul feroviar. Păstrarea caracterului locului.

3. [anonimizat]

3.1 [anonimizat]. Extinderea funcțiunii

4. Analiza la nivel de detaliu

4.1 Conversia unui traseu. Păstrarea elementelor specifice locului

Concluzii

Bibliografie

PLAN DE IDEI

Partea I: Introducere

Argument

Lucrarea evidențiază rolul important pe care îl are procesul de conservare în reabilitarea siturilor industriale și reactivarea orașelor postindustriale. Totodată, [anonimizat]. Destinul unui depou. Petroșani, amplasat la depoul Petroșani din județul Hunedoara.

Obiective

Explicarea alegerii temei de disertație și a proiectului de diplomă. Argumentarea oportunităților care se găsesc în Valea Jiului și a potențialului de a deveni un centru cultural independent.

Terminologie

Se explică termenii specifici din domeniul studiat: identitate, context, [anonimizat], conversie și spațiu alternativ.

Partea III: [anonimizat]-a avut procesul industrializării asupra Văii Jiului. Industrializarea, văzută ca un generator al fondului construit, a [anonimizat], economiei, politicii și socialului.

[anonimizat], s-[anonimizat], [anonimizat]. Zonele construite ale industriei miniere și ale căilor ferate prezintă caracteristici specifice care redau identitatea întregului oraș.

Dezindustrializarea și orașul postindustrial

Starea actuală a [anonimizat]?

Procesul dezindustrializării pune în evidență problemele cu care se confruntă orașele postindustriale. Se analizează semnificația degradării arhitecturii industriale în strănsă legătură cu orașul. La fel ca și în capitolul anterior, în ceea ce privește industrializarea, se marchează efectele generate de procesul dezindustriei atât la nivelul Văii Jiului, cât și la nivelul orașului Petroșani.

Patrimoniul industrial

3.1 Arheologie industrială

Definirea conceptului de arheologie industrială. Dezindustrializarea a lăsat la suprafață construcții cu potențial de patrimoniu industrial.. Se analizează importanța arhitecturii industriale în păstrarea și conservarea memoriei locului și a identității locale.

3.2 Tipuri de valori ale patrimoniului industrial

Prezentarea valorilor patrimoniului industrial. Teoretizarea unui proces complex de recuperare a patrimoniului industrial.

Partea II: Studiu de intervenție

Conversia- ca mecanism al regenerării urbane

Acest capitol susține implementarea unor soluții la nivelul spațiilor abandonate în scopul reactivării orașelor cu caracter monoindustrial.

Fenomenul conversiei într-un context românesc

Se evidențiază necesitatea regenerării țesutului industrial și a conversiei ansamblurilor industriale prezente în Valea Jiului.

Spațiul alternativ- aflarea unui sens în utilizarea spațiului

Definirea conceptului de spațiu alternativ. Se pune accentul pe refolosirea spațiilor de tip hale industriale, birouri, spații comerciale pentru activități precum expoziții, concerte și festivaluri tematice temporare.

Partea IV: Studii de caz

Analiza la nivelul orașului

1.1 Soluții sustenabile pentru orașe europene în tranziție

Acest capitol privește la scară macro, ilustrând metode de reactivare a unui oraș monoindustrial prin regenerare urbană și sustenabilitate. Căutarea unei soluții de strategie și planificare urbană care să ajute la dezvoltarea și încadrarea orașului postindustiral în circuitul orașelor europene.

Analiza la nivelul sitului

2.1 Muzeul feroviar. Păstrarea caracterului locului.

Acesta este un exemplu de regenerare la nivelul siturilor industriale. Se propune proiectarea unui nou volum care să fie parte integrată a noului concept de muzeu pentru a permite modernizarea și noile opțiuni de prezentare, crescând atractivitatea pentru public.

Analiza relației existent-nou

Conversia existentului intr-un spațiu contemporan. Extinderea funcțiunii

Analizarea relației dintre obiectul arhitectural existent și cel propus. Găsirea unei soluții de inserție a noului volum arhitectural în cadrul unui sit industrial. Ilustrarea unei variante de extindere a halei de producție cu un volum nou care se conectează cu vechiul corp prin intermediul unei pasarele metalice.

Analiza la nivel de detaliu

4.1 Conversia unui traseu. Păstrarea elementelor specifice locului

Acest proiect reușește să păstreze elementul cel mai semnificativ locului și să realizeze cu ajutorul lui un spațiu urban deschis, accesibil tuturor vizitatorilor. Un exemplu care transformă peisajul industrial al liniei de cale ferată, care străbate o porțiune importantă din oraș, într-un parc public suspendat, oferind o “pauză” în țesutul urban densificat.

Concluzii

La finalul lucrării se evidențiază importanța de a conștientiza pericolul dispariției iminente a mărturiei trecutului și importanța metodelor de conservare în salvarea siturilor industriale care păstrează și astăzi memoria locului și identitatea orașelor. Accentul este pus pe o cunoaștere sensibilă și specializată a ansamblurilor industriale și oferirea unor soluții de dezvoltare și reconectare urbană.

Partea I: Introducere

ARGUMENT

“Orașele în declin nu sunt doar o provocare profesională, sunt în primul rând o provocare psihologică”

Petroșani, locul în care m-am născut și în care am petrecut optsprezece ani din viață, reprezintă, pentru mine, un orășel liniștit, amar și nostalgic înțesat cu spații abandonate, clădiri dezafectate și situri industriale lipsite de orice fel de activitate, toate acestea înconjurate de un cadru natural deosebit. Orașul face parte din categoria orașelor postindustriale care au suferit schimbări majore atât într-un cadru fizic cât într-unul spiritual. Aceste schimbările au survenit la nivelul țesutului urban și al societății. Iar în acest sens s-ar putea ridica următoarele întrebări. Care sunt relațiile contemporane dintre oraș și industrie? Ce fel de planificare urbană și strategică ar trebui să urmeze orașul post-industrial pentru a atrage și crește activitatea? Venind în întâmpinarea acestor întrebări, titlul lucrării de disertație își propune să etaleze problemele păstrării și utilizării vestigiilor industriale și revalorizării identității Văii Jiului.

Pe măsură ce minele s-au închis, factorul politic nu a ajutat la susținerea zonei și a comunității locale. Mineriadele care au avut loc în perioada post-decembristă, i-au pus pe mineri în umbră, izolându-i și marginalizându-i. Mai apoi, au fost etichetați drept brute needucate care prestează o muncă necalificată. În articolul din Documentaria dedicat modului de viață din Valea Jiului, Adrian Câtu evidențiază faptul că România, în anul 2014, a produs 1.583.350 tone de huilă, din care o parte semnificativă provenind din Valea Jiului. Anul 1914 a reprezentat apogeul industriei miniere, din care s-au produs 19.398.350 de qintale (echivalentul a 1,939,835‬ tone) doar în Valea Jiului, valoare maximă de debut a exploatării. Lipsa atenției asupra elementelor esențiale care redau memoria locului duce la o criză identitară. Nicio altă organizație economică sau socială nu a venit să salveze vechea cultură muncitorească, așa cum se întâmplă în spațiul vestic. În Valea Jiului trăiau aproximativ 173.000 de locuitori, număr care a scăzut drastic în ultimele decenii. La ultimul recesământ, din anul 2016, Institutul Național de Statistici arată că numărul populației a ajuns să scadă la aproximativ 30.000 de locuitori. Absența unor noi locuri de muncă duce la părăsirea orașului și la căutarea unor posibile angajări în orașele dezvoltate.

“Ca și grup social, acești ultimi mineri trăiesc însă mai departe o criză identitară: nicio altă construcție socială nu a venit să ia locul vechii culturi muncitorești. Ultimii mineri se încăpățânează să își spună “mineri” pentru că alternativa este atomizarea.”

Pentru a opri starea incertă a zonei, au fost studiate, de la scară mare la scară mică, câteva exemple din străinatate care aparțin sferei industriei grele. În țara noastră, în general, experiența trecutului este uitată, iar acest lucru ne arată că siturile industriale sunt demolate sau lăsate să se degradeze treptat cu scopul de a apărea noi investiții mult mai profitabile din punct de vedere economic. Această indiferență a patrimoniului industrial, duce la anularea cunoașterii trecutului și a memoriei colective, distrugând construcții importante ale culturii industriale.

Prin redefinirea rolului industriei în zonele urbane prin proiecte reale și cercetări descoperim căile în care industria crează spații, locuri de muncă și promovează sustenabilitatea.

Lucrarea de față prezintă cursul desfășurării activităților din trecut și destinul pe care Valea Jiului l-a dobândit. Se prezintă atât aspecte pozitive, atunci când zona a început să prospere și să-și atingă apogeul, cât și cele negative, care înfățișează azi un loc abandonat, amar și nostalgic. În vederea salvării acestui loc, se propun soluții de reactivare, valorificare și conturarea identității culturale.

Cred că această poveste despre o comunitate minieră, născută în acest colț al țării, trebuie auzită pentru a încerca să se cultiveze dorința de a reactiva această zonă pitorească și promițătoare din punct de vedere cultural.

OBIECTIVE

Prezenta lucrare urmărește conturarea și materializarea soluțiilor generate în urma unei analize multicriteriale asupra Văii Jiului în raport cu fostele orașe cu caracter industrial din Europa Occidentală. Scopul lucrării este de a argumenta valabilitatea unei intervenții de conversie într-un ansamblu industrial feroviar din municipiul Petroșani. Accentul este pus pe analiza paralelismului dintre vestigiile industriei grele (minele și industria căilor ferate) și oraș. Mi-am propus sa aprofundez în această lucrare analiza istoriei Văii Jiului, a perioadei de prosperitate și a declinului acesteia în paralel cu găsirea unor soluții de intervenție asupra siturilor industriale care au o prezență importantă asupra atmosferei și imaginii orașului.

Valea Jiului a reprezentat unul dintre cele mai mari centre muncitorești din Transilvania și este cel mai mare bazin carbonifer din Romania.

Orașul oferă un context industrial intens datorită minelor și a clădirilor care aparțin de industria căilor ferate. Aplicând la nivel urban ideile care au rezultat din textele studiate, mă voi apropia de proiectul de diplomă, în care îmi propun să analizez multicriterial situl în care se află depoul de locomotive din Petroșani și relația lui la nivelul orașului, al Văii Jiului și al țării. Este important de evidențiat faptul că Valea și implicit orașul s-au dezvoltat în jurul acestor areale industriale în care toată activitatea și energia societății era distribuită. Purtătoare de semnificații, minele și construcțiile adiacente căilor ferate pot reprezenta exerciții de revalorificare și de culturalizare a unei societăți aparte prin intermediul noilor metode moderne de proiectare și a noilor materiale de construcție care pun în lumină arhitectura industrială.

Situația actuală, cauzată de lipsa de întreținere a ansamblurilor industriale vorbește despre o arhitectură dintr-o altă epocă, care găzduia o societate izolată și în care își desfăsura activitățile zilnic. În acest fel se va ajunge treptat la pierderea completă a memoriei locului și a identității sociale, transformând locul într-un sens contradictoriu caracterului specific pe care îl are.

Prin proiectul de diplomă, îmi propun să redau elementele specifice atât orașului Petroșani cât și ale Văii Jiului: evidențierea cadrelor naturale deosebite, rememorarea minelor și a industiei căilor ferate. Situl studiat se află la depoul de locomotive din Petroșani. Alegerea acestui loc este simbolică, el reprezentând kilometrul zero al Văii Jiului. De aici plecau vagoanele încărcate cu cărbuni cu scopul de a aproviziona Imperiului Austo-Ungar (în perioada aceea, zona aparținea Imperiului Austro-Ungar). Odată ce linia de cale ferată Petroșani-Simeria a fost construită (printre primele linii de căi ferate din România), minele au început să se dezvolte semnificativ. Fără existența depoului, în care locomotivele care transportau vagoanele erau verificate iar de acolo plecau spre Imperiu, industria minieră nu ar fi evoluat. Această informație va fi dezvoltată în capitolele următoare. În esență, propunerea vizează crearea unui spațiu muzeal interactiv cu tematică feroviară și minieră, împreună cu ateliere și laboratoare de conservare pentru locomotivele care aparțin patrimoniului și implementarea unui traseu turistic care pleacă de pe situl depoului și traversează întreaga Vale.

TERMINOLOGIE- CUVINTE ȘI CONCEPTE

În vederea unei înțelegeri profunde a raționamentului care stă la baza acestor perioade de timp, lucrarea enunță câteva aspecte legate de analiza etimologiei cuvintelor, a conceptelor și a înțelegerii contemporane. Intenția acestui subcapitol este de a extrage înțelesuri semnificative în vederea receptării situației actuale din Valea Jiului. Cuvintele care vor fi explicate sunt: identitate, context, contracție urbană, arheologie industrială, conversie și spațiu alternativ.

Termenul identitate este folosit în mod generic în toate științele sociale pentru a descrie concepția și expresivitatea unui individ sau obiect, care determină afilierile persoanei sau obiectului la diverse grupuri: identitate culturală, națională, socială. Platon se referea la identitate ca la o formă absolută a adevărului. În epoca modernă, filosoful și matematicianul Gottlob Frege a definit această noțiune ca “identitatea individului este codată cultural”, fiecare om sau obiect situându-se și clasându-se într-un anumit loc în spațiu.

Problematica identității în existența socială este accentuată de schimbările și transformările identitare. În cazul orașelor postindustriale, prin închiderea minelor și depourilor, cultura și spiritualitatea siturilor industriale din Valea Jiului trec prin transformări istorice fără precedent. Prin anularea elementelor specifice erei industriale care redau atmosfera și memoria locului, perioadă de prosperitate în Valea Jiului, zona și societatea încep să își pierdă din identitate. Negarea identității duce la anularea cunoașterii trecutului. Fără trecut, nu putem cunoaște prezentul, deci nu ne putem cunoaște pe noi.

Contextul este definit ca un “fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj”. Din punct de vedere morfologic, termenul desemnează o conjunctură, o circumstanță, o stare de lucru. Astfel, se înțelege vecinătatea unei entități lingvistice, ceea ce precede și ceea ce urmează. Datorită analizării și înțelegerii elementelor din jur, se poate cunoaște sensul și conotația informației.

Din punct de vedere urbanistic și arhitectural, contextul cuprinde atât relațiile cu vecinătățiile din jur (străzi, parcele, cartiere), cât și relațiile cu orașul, reginea și restul țării. Termenul are mai multe valențe, cu acțiuni pe diverse paliere: teritorial, economic, social, politic, cultural. Relațiile între obiectele arhitecturale și vecinătăți formează structura orașului, precum relațiile dintre cuvinte și propoziții formează o sintagmă cu un anumit înțeles. Orice cuvânt trebuie încadrat într-un context, la fel cum orice clădire existentă sau intervenție trebuie inclusă în noul țesut urban. Ansamblurile arhitecturale care formează un context reprezintă limbajul orașului.

Contracția urbană se referă la peisajul urban actual al orașelor postindustriale având drept consecință scăderea masivă în populație urmată de scăderea ponderii activității din oraș și suprafețe mari de spații degradate abandonate care schimbă imaginea și atmosfera întregului oraș. Acest fenomen a apărut odată cu perioada dezindustrializării în care s-au întrerupt activitățile desfășurate în spațiile industriale. Contracția urbană afectează siturile industriale care adăpostesc mine, gări, depouri, fabrici, uzine, cartiere muncitorești.

Arheologie industrială presupune “cercetarea tuturor urmelor revoluției industriale, care încep cu fabricile și infrastructurile lor, continuă cu infrastructura căilor ferate (linii ferate industriale, gări, poduri), și ajung până în hale comerciale sau cartiere muncitorești ” Acest domeniu se ocupă atât cu descoperirea și analizarea vestigiilor industriale, cât și cu studiul efectelor generate de fenomenul industrial.

Conversia, în mod pragmatic, înseamnă transformare. În domeniul construcțiilor, acest termen se referă la schimbarea funcțiunii, destinației de folosința a unei construcții sau ansambluri de construcții care și-au pierdut funcțiunea inițială. Această schimbare de funcțiune implică modificări la nivelul partiului, configurației spațiale, materialelor de structură, finisajelor, fără schimbări la nivelul formei. În capitolele următoare, tema conversiei va fi explicată mai detaliat.

Conceptul de spațiu alternativ a apărut în jurul anilor ’70 în New York prin inițiative spontane ale artiștilor de avangardă care aveau dorința de a emancipa arta în spații instituționale, comerciale, industriale. Principalul scop a fost refolosirea clădirilor abandonate care începeau să se degradeze treptat în timp. Expresia spațiu alternativ, a fost inventată de artistul conceptual Brian O’Doherty cunoscut și sub numele de Patrick Irlanda, care în cadrul unei agenții federale a creat un tip specific de spațiu care urma să devină “atelier/spații alternativ”. Acest concept se referă la folosirea, în diferite moduri a acestor spații, în afara destinației lor de folosință propriu-zise. Acest lucru implică utilizarea temporară a clădirilor pentru lucrări efectuate de artiști cu scopul realizării unor expoziții, concerte sau festivaluri. Acest termen va fi explicat în decursul lucrării.

Partea II: Studiu teoretic

1. INDUSTRIALIZAREA

Pentru a întelege rolul acestei perioade care a marcat procesul de modernizare în evoluția orașelor și a lumii, se pleacă de la explicarea termenului de revoluție. Acesta provine de la cuvântul de bază latinesc revolutio, ce definește un proces de transformare prin care se realizează înlocuirea unui anumit mod de organizare economic, social, politic cu o altă formă de organizare (o transformare, o schimbare). Astfel, aplicând teoria cu practica, revoluția de tip industrial a transformat și modernizat urbanistic orașele, implicând modificări pe toate palierele economice, politice și sociale. Este un nou mod de viață cu aspirații și nevoi diferite față de cele precedente din epoca anterioară.

Revoluția industrială s-a manifestat între sfârșitul secolului al XVIII- lea și începutul secolului al XIX- lea, apărută pentru prima dată în Marea Britanie. Această mișcare a schimbat atât modalitățile de producție cât și structurile sociale și traiul oamenilor. Această etapă semnificativă din viața omenirii s-a dezvoltat în urma dorinței de a trece de la producția bazată pe lucrul manual și pe tracțiunea animală, la una mecanică. Efectele pe care le-a avut revoluția s-au conturat în domeniul agriculturii, industriei (textilă, metalurgică, extracției minereurilor naturale), comerțului, activităților sociale, infrastructură (canale navigabile, căi ferate, poduri și drumuri) și în domeniul mecanicii (inventarea locomotivei cu abur, motoare cu ardere internă și electrice, apariția primelor mașini agricole care au ușurat munca țăranilor).

În România, revoluția industrială apare odată cu Unirea Principatelor în anul 1859 și se manifestă preponderent în minerit, metalurgie, transport (în special cel feroviar) și construcții de mașini. Un focar al acesteia îl constituie Valea Jiului din județul Hunedoara, cel mai mare sit carbonifer din Romania, însă, aici, semnele revoluției industriale au început să prindă contur mai târziu, în anul 1870. Aceasta a fost declanșată ca urmare a vicisitudinilor create din cauza condițiilor de lucru, a surplusului de ore lucrate și a salarizării subevaluate.

Cum a ajuns Valea Jiului să devină unul dintre cele mai importante centre muncitorești din Transilvania?

Aflându-se sub autoritate austriacă, odată cu descoperirea zăcămintelor de cărbuni, Valea a atras atenția capitalului comercial. Accelerarea dezvoltării economice, a căilor de comunicații, lărgirea pieței interne și externe, au dus la creșterea rapidă a cererii de combustibil, astfel că austriecii au demarat procese îndelungate de colonizare și dezvoltare pe întregul teritoriu. Prin deschiderea liniei ferate Simeria-Petroșani în 1870 (una dintre primele căi ferate din țară) întreaga Vale este angrenată în viața economică a Transilvaniei. Valea Jiului a devenit unul dintre principalele centre de exploatare a huilei din Imperiul Austro-Ungar. Fiind situată în depresiune și înconjurată de dealuri și munți, accesul în zonă era dificil, iar astfel s-a construit linia de cale ferată care făcea legătura dintre gară și platforma industrială care găzduia depoul de locomitive din Petroșani cu gara din Simeria, care avea conexiuni în întreg Imperiul. Rolul acestei linii ferate era de a scoate cărbunele din Valea greu accesibilă și de a-l transporta la Simeria, care constituia un important nod feroviar; de acolo, transportul era facil, iar cărbunele ajungea în restul Imperiului.

Depoul a avut un rol extrem de important în exportul cărbunelui. Toate trenurile cu vagoanele încărcate de cărbuni care plecau din minele din Vale, ajungeau la depou pentru a fi verificate. De acolo, de la kilometrul zero, vagoanele plecau spre Simeria și restul Imperiului.

Totodată, s-a trecut de la exploatarea la suprafață la deschiderea minelor, săparea puțurilor și construirea unui sistem de transport pentru cărbuni. Pentru fiecare oraș din Vale, s-au constituit mine pentru extracția și prelucrarea huilei, care au generat construirea unui sistem complex de linii de căi ferate și funiculare în întreaga zonă. Acestea transportau cărbunele atât intern, în interiorul Văii, cât si extern, în restul țării. Pe lângă vasta bogăție de minereuri neferoase, un alt factor care a dus la dezvoltarea zonei din punct de vedere economic a fost poziția geografică, datorită poziției sale aflate la confluența dintre Transilvania, care aparținea Imperiului Austro-Ungar și Țara Românească. Valea Jiului devenise o piață de desfacere a produselor industriale și de aprovizionare cu materie primă în perioada dualismului austro-ungar.

În perioada industrializării, s-au efectuat ample procese de modernizare în orașele din Valea Jiului. Principalele industrii au fost mineritul și industria căii ferate. Activitățile din cadrul minelor depindeau de cele desfășurate în incinta gării. Minele nu s-ar fi putut dezvolta fără existența transportului feroviar care deveniseră una dintre principalele consumatoare de cărbuni. Dezvoltarea căilor ferate a contribuit la extinderea legăturilor comerciale între Valea Jiului, Austria și Țara Românească. S-a construit o rețea de căi ferate și funiculare care să sistematizeze transportul cărbunelui atât intern, la nivelul orașelor din Vale, cât și extern, între Vale și restul regiunilor. De-a lungul căii ferate, s-au constituit stații și unități care să satisfacă cerințele de exploatare a tuturor nevoilor de transport feroviar. Astfel, atât în Petroșani, cât și în restul orașelor din Valea Jiului, prin industrializare, țesutul urban s-a modernizat, aducând schimbări majore în infrastructură și arhitectură. Decursul acestor procese a generat o atmosferă aparte, care deosebește zona Văii Jiului de restul orașelor din județ și din Transilvania.

Ca urmare a dezvoltării industriale miniere, pe plan social se formează clasa muncitoare, o clasă salariată care reprezenta principala forță de muncă din zonă.

Industrializarea a fost un proces care a marcat cu precădere evoluția în domeniul tehnicii și urbanizării cu efecte surprinzătoare asupra dezvoltării orașului și a stilului de viață din Valea Jiului. Această acțiune a reprezentat motorul care a generat un fond construit foarte bogat și densificat.

Arhitectura industrială și efectele sale asupra structurii citadine și sociale

“Arhitectura industrială este o mărturie a dezvoltării tehnicii și tehnologiei și a schimbărilor majore produse de era industrială în structurile sociale, economice și culturale ale civilizației occidentale.”

Analizând de la scară mare la scară mică, arhitectura industrială dobândește rolul de ”făuritor stilistic” care a avut ca impact dezvoltarea structurii urbane a orașului și care în același timp a dus la configurarea relațiilor dintre obiect arhitectural-oraș/vecini/sit. Astfel, construirea unei mine a dus la formarea unui cartier muncitoresc în proximitatea ei, care la rândul său, a determinat creșterea populației, formând cu timpul un oraș independent. Acest caz nu este izolat, întrucât cele mai multe orașe europene muncitorești s-au format în strânsă legătură cu apariția siturilor industriale care adăposteau uzine, fabrici, depouri, mine de exploatare, gări, ultimele reprezentând un simbol de prosperitate a erei industriale. Și în cazul depoului Petroșani, s-a întâmplat același lucru.

“Era industrială a benzii rulante și-a creat propriul ei univers estetic la o scară supra-umană …”

La scară mare, în relația obiect arhitectural-oraș, arhitectura industrială nu numai că oferă un patrimoniu unic și valoros, dar are marele merit de a fi precursorul și declanșatorul arhitecturii moderne. În acest câmp de activitate, arhitecții și inginerii au putut să elaboreze noile criterii estetice, iar constructorii și meșterii să dezvolte noi metode de construcție. Arhitectul poate materializa conceptele și, de asemenea, transforma programe strict utilitare într-un limbaj sensibil și convingător. Cum a fost explicat mai sus, de la siturile industriale au constituit premisa dezvoltării țesutul urban, transportului și a întregului orașul.

Relația obiect arhitectural-vecini (mină-cartier muncitoresc, depou-cartier muncitoresc) poate fi comparată cu structura unui stup de albine. La construcția unui fagure participă foarte multe albine lucrătoare, formând un stup privit ca un întreg. Precum o casă din cartierul muncitoresc adăpostește o familie care își desfășoară activitățile specifice zonei, generând cartierul (întregul) și configurând astfel aspectul zonei. Din punct de vedere al plasticii fațadelor și a compoziției volumetrice, caracterul acestor cartiere este unitar, toate locuințele se aseamănă sunt ieftine și numeroase. Toți acești actori au influențat evoluția orașelor și au format imaginea și atmosfera locului.

Atât obiectul arhitectural, cât și cartierul formează un sistem bine definit, cu o structură proprie în cadrul orașului. Arhitectura și urbanismul industrial au rolul de a organiza planimetric și spațial construcțiile, de a forma o relație între acestea și de a ierarhiza activitățile desfășurate în zonă. Unele activități au dobândit un caracter pregnant și sugestiv care oferă un material expresiv clădirii. Procesul este dinamic datorită programelor activităților de producție care se modifică în timp.

Această relație este una directă, aflată într-un raport de reciprocitate, în care fiecare parte depinde de cealaltă: depoul sau mina nu pot funcționa fără muncitori, precum nici muncitorii nu pot trăi fără un loc de muncă la depou sau mină. Cartierul muncitoresc a fost construit cu scopul de la caza clasa muncitoare și a întări forța de muncă în jurul platformelor industriale. Fabricile, uzinele, gările și depourile au dobândit un nou rol, care prin anvergura lor proprie au ajuns să constituie un mod major de exprimare în arhitectură, contribuind la specificul cartierului și apoi a orașului.

Relația obiect arhitectural-sit. Punctul de plecare în proiectarea spațiului industrial este producția. În funcție de tipul de producție, noii clădiri i se va genera compoziția planimetrică și spațială. Locul unde se desfășoară producția este văzut ca spațiu principal, subordonându-i-se celelalte funcțiuni: administrație, depozitare, transport, comerț. Proiectarea acestor spații este complexă, arhitectul având capacitatea de a crea un sistem în cadrul căruia procesele tehnice și economice pot conlucra cu viitorul spațiu industrial, în așa fel încât să formeze un tot unitar și coerent. Construcția industrială proiectată în stil funcționalist caută să confere claritate funcțiunilor pe care le organizează.

Caracteristica fațadelor arhitecturii industriale presupune utilizarea și îmbinarea elementelor de fațadă (plinuri, goluri, planeitate, relief), a elementelor adiacente (traforuri, brise-soleil) și a materialelor (betonul aparent, zidării, placaje, mari suprafețe vitrate, suprafețe opace) redând o valoare proprie care reflectă o spiritualitate autentică.

În ceea ce privește clasa socială, dezvoltarea industrială impune necesitatea construirii unui program de locuințe colective pentru clasa muncitoare. Colonia sau carierul muncitoresc prezintă un aspect unitar, format din case aliniate la stradă, situate la distanțe apropiate unele de altele, încadrându-se în tipul de “case de colonie”. După cum spune designerul american William Stumpf “Munca este o activitate socială”, în jurul acestei colonii s-au format prietenii, relații sociale bine închegate, activități comune desfășurate în timpul liber, cu alte cuvine s-a dezvoltat o comunitate izolată.

Valea Jiului, locul din care face parte obiectul studiului, aflată în sudul județului Hunedoara, a reprezentat unul dintre cele mai mari centre muncitorești din Transilvania și cel mai mare bazin carbonifer din Romania.

Tipologia siturilor industriale

Anul 1980 a reprezentat apogeul atins în perioada comunistă, unde siturile pe care s-au desfășurat activități de producție s-au industrializat puternic. Demolarea centrului istoric, concentrarea pe dezvoltarea industrială, pe asigurarea cazării populației și mutarea centrului în mici centre industriale a schimbat radical imaginea și viitorul orașului.

Caracteristicile siturilor industriale se referă la imagine, gabarit, distribuția clădirilor în plan urmată de o logică funcționalistă în raport cu tipul de producție. Aceste situri pot găzdui una sau mai multe construcții care ocupă teritorii extinse creând bariere clare cu restul orașului.

Incinta industrială modernă presupune un spațiu bine organizat. Organizarea sitului presupune o înțelegerea clară a logicii ordinii funcționale dintre spații: tehnologii interioare, tehnologii exterioare, amenajări pentru muncitori, birouri, laboratoare, rețele de drumuri, rețele de căi ferate, rampe, depozite, ateliere mecanice, vestiare, grupuri sanitare. Toate aceste spații, împreună cu clădirea principală, generează expresia arhitecturală. Pe lângă rezolvările acestor elemente compoziționale majore, se află și elemente strict funcționale care accesorizează incinta și iau parte la făurirea unei unități în arhitectura ansamblului, cum ar fi: grinzi și stâlpi metalici, rampe, instalații de ventilație.

În ceea ce privește configurația structurală, volumetria și spațializarea construcțiilor industriale, structura reprezintă componenta de bază a actului arhitectural. Conformarea structurală a elementelor portante reprezintă o tehnică importantă în proiectarea acestor clădiri. Formele, volumele arhitecturii industriale pot fi înțelese prin structură, care la rândul ei poate deveni un element semnificativ și definitoriu acestui stil arhitectural. Această trecere a determinat o configurație planimetrică flexibilă, pe plan liber, cu deschideri mari.

Valea Jiului se remarcă prin efectul dinamic și misterios al mineritului și căilor ferate: de la puțuri de extracție a huilei, cazane industriale, coșuri de fum, benzi transportoare, rezervoare de apă la depouri și ateliere de reparat locomotive, rețea bine definită de căi ferate și funiculare.

2. DEZINDUSTRIALIZAREA ȘI ORAȘUL POSTINDUSTRIAL

Impactul dezindustrializării se reflectă în peisajul urban actual, având consecință scăderea ponderii activităților cu caracter industrial. Astfel, trecerea de la industria masivă, care a generat fondul construit bine dezvoltat, la dezindustrie, a lăsat la suprafață construcții, ansambluri de construcții și situri urbane impresionante care încă mai păstrează patina timpului și esența memoriei locului și care astăzi formează patrimoniul industrial. Sub semnul acestui proces, orașele din Valea Jiului au pierdut peste 30% din populație, lăsând cu timpul o societate îmbătrânită.

Acest fenomen mai este cunoscut sub denumirea de contracție urbană (Shrinking cities) fiind rezultatul unei suprapuneri complexe de factori: polarizarea, mutarea de la sat la oraș, scăderea masivă a populației, suburbanizarea, metropolizarea și trecerea bruscă la capitalism. Acest lucru este unul natural și firesc. Nu trebuie văzut ca pe o piedică în dezvoltarea orașului, ci ca pe un generator de noi proiecte interesante care poate da punctul de confluență dintre trecut și viitor, prin rememorarea vieții de atunci și exprimarea prosperității vieții de acum. Dana Vais, profesor-arhitect la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, semnalează faptul că “problema orașelor în contracție nu este numai că pierd în mod pasiv energia oamenilor, ci mai ales că nu mai pot primi activ energie suficientă de la oamenii care rămân”. Pierderea de energie constructivă face ca spațiul urban să devină prea mult, nu prea puțin.

În acest context, prin închiderea minelor, practicile și resursele nu au mai putut susține economia orașului și traiul oamenilor, lucru ce a dus la lipsa de oportunități profesionale, de activități, locuri de muncă, ducând astfel la declin. După căderea regimului comunist, fabricile, halele, minele, depoul au început să decadă treptat, ca mai apoi să se închidă activitățile și în final să fie părăsite. Toți tinerii pleacă spre centrele universitare mari spre a se specializa, însă mulți dintre ei decid să rămână în aceste centre, puțini întorcându-se în acasă.

Atmosferă din jurul minei Petrila Ultimul vagon de cărbuni

“In the future shrinkage will be considered a normal process of development, just like growth. It will lose its stigma and come to be seen as a scenario with advantages as well as disadvantages, one leading to district forms of renewal and change.”

“Whereas construction was previously seen as the goal of architectural and urban planning activity, now it has become the starting point.”

2.1 Starea actuală a orașelor postindustriale- încotro?

Orașele monoindustriale, după cum descrie sociologul și antropologul român Vintilă Mihăilescu, “țara nimănui”, sunt în continuare din ce în ce mai părăsite, purtând un aer dezolant. Starea actuală a orașului Petroșani, dar și a Văii Jiului, este rezultatul unui proces continuu și serios de depopulare, de micșorare în care locuitorii pleacă în orașele mari pentru a-și câștiga existența. Sociologul remarcă gestul derizoriu al edililor, care încă nu au găsit “rolul” orașelor dezindustrializate în viața societății:”În stare de standby, edilii se ocupă, eventual, de reabilitarea blocurilor vechi și înființarea unor spații noi de joacă pentru copii. Care copii?… ”

Imagine de atmosferă facută în colonie, cartierul muncitoresc din Petroșani

”Pe 12 noiembrie 2017, la ora 21:20, mixul energetic raportat în timp real de Transelectrica era dominat de cărbune, cu 29,59% din producția de electricitate a României provenind din această sursă. Hidrocarburile, energia hidro, energia nucleară și cea eoliană ocupau abia locurile următoare, cu 21,30%, 21,10%, 20,02%, și respectiv 7,46%. Cea mai mare parte din acest cărbune provine din producția autohtonă. De exemplu, în 2014, Romania a produs 1.583.350 tone de huilă. Și cam toată această cantitate provine din Valea Jiului.”

“Ultimii mineri se încăpățânează să își spună “mineri” pentru că alternativa este atomizarea.”

În prezent, “ruina fostei clădiri începe să iradieze un câmp de semnificații care s-au structurat în timp și s-au conservat în stare latentă…”.

Depoul de locomotive din Petroșani își păstrează și astăzi printre poalele dealurilor impresionanta formă volumetrică exprimând memoria locului. Purtătoare de semnificații, minele și construcțiile adiacente căilor ferate pot reprezenta exerciții de revalorificare și de culturalizare a unei societăți aparte prin intermediul noilor metode moderne de proiectare și a noilor materiale de construcție care pun în lumină arhitectura industrială.

Depoul Petroșani, an constuire 1912.

În vederea soluționării situației actuale din Văii Jiului, este necesară analiza swot, o analiză multidisciplinară care strânge mai mulți specialiști din domenii de activitate diferite. Această analiză presupune înțelegerea mediului intern (sit-cartier) și a celui extern (sit-oraș, Vale). Mediul intern presupune interconexiunea construcțiilor de pe sit și relația dintre sit și vecini/cartier. Direcțiile generate de sit sunt elemente importante în găsirea specificului locului, iar vecinătatea ansamblului industrial, este importantă pentru percepția acestuia. Pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în mediul intern trebuie cunoscut mediul extern. În acest sens, se ia în vedere relația dintre sit și oraș/Vale. Acestea vor fi explicate în continuare.

3. PATRIMONIUL INDUSTRIAL

“Revalorizarea patrimoniului arhitectural înseamnă păstrarea memoriei și regăsirea identității cultural-istorice prin raportarea la trecut.” Pentru a ne putea cunoaște pe noi înșine mai bine, trebuie să ne cunoaștem și trecutul, arborele genealogic. Acelați lucru se întâmplă și în cazul unui oraș; pentru a înțelege de ce orașul a ajuns într-o anumită situație, trebuie să îi analizezi și înțelegi trasăturile, urmând să pui în valoare aspectele care au jucat un rol important în definirea țesutului urban și conturarea vieții sociale. Arhitectura este instrumentul care poate lega două sau mai multe societăți prin înțelegerea spațiilor create.

Conceptul de monument istoric acoperă nu numai opera arhitecturală izolată, ci și contextul din care face parte, în care se găsește mărturia unei civilizații particulare și a unei dezvoltări semnificative.

3.1 Arheologie industrială

Atenția specialiștilor în conservare a luat o altă orientare, pe lângă arhitectura interbelică, arhitectura industrială a reprezentat un teren nou de analizat. Abordarea arhitecturii industriale a dat naștere unei noi direcții de cercetare: arheologie industrială. Analiza unei clădiri sau a unui ansamblu industrial presupune înțelegerea locului atât din punct de vedere fizic (poziție, volum, material), cât și spiritual (memoria locului). Asupra acestui domeniu se concretizează puncte de vedere diverse, atât de la arhitect, urbanist, cât și de la antropolog, sociolog, istoric și inginer. Astfel, în Europa de Vest, atenția cade pe foarte multe situri industriale care prezintă potențiale proiecte de conservare.

După cum se și prezintă în România, patrimoniul industrial a fost ignorat, fiind lăsat să se degradeze. În România se găsesc foarte multe situri industriale dezafectate care cu disfuncționalitățile lor împiedică dezvoltarea urbanistică a orașelor postindustriale, afectând mediul natural și imaginea generală a orașelor.

Momentan, în Valea Jiului, minele și depourile nu aparțin patrimoniului industrial, iar din cauza degradărilor vizibile și persistente încep să-și piardă din valoarea arhitecturală. Aceste clădiri impresionante au valoare arhitecturală, istorică și socială incomensurabilă; ele ne leagă de generațiile care au trăit aici în trecut. Memoria colectivă a ultimelor generații de patroni, a grupului de angajați dar și formarea unei comunități sociale bine închegate formează discursul sociologic al identității Văii Jiului. Fără aceste aspecte, viața spirituală a locului s-ar dizolva în uitare.

“Clădirile industriale dezafectate sunt doar niște carcase goale, […] ambalaje umplute cu amintirile unor generații întregi, ce și-au păstrat încă farmecul lor poetic”

Minele, depoul, gara prezintă potențial de patrimoniu industrial, în care pot fi introduse programe educaționale care le înscrie în circuitul cultural al orașelor europene. Această abordare reprezintă un exercițiu fundamental pentru exprimarea noilor limbaje arhitecturale moderne legate de contextul urban, în care elementele noi de arhitectură se integrează printre elementele vechi ale construcțiilor. Aceste clădiri prezintă grade ridicate de flexibilitate și adaptabilitate.

3.2 Tipuri de valori ale patrimoniului industrial

Teoretizarea este un proces complex de recuperare a patrimoniului industrial. În acest sens, în cursul intitulat Reabilitarea fondului construit, din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, prof.dr.arh. Rodica Crișan definește raportul conservare-transformare în cadrul criterilor de evaluare ale patrimoniului construit. Aceste criterii aparțin unor domenii de specialitate diferite, precum: arhitectură, inginerie stucturală, istorie, sociologie, economie. Pentru a vedea ce funcțiune se pretează cel mai bine în cadrul ansamblurilor industriale, este necesară analizarea spațiilor în funcție de criterile valorice: arhitecturală, urbanistică, istorică și culturală.

Valoarea arhitecturală este vizibilă la nivel structural. Clădirile industriale, construite pentru a asigura condiții de desfășurare a activităților industriale grele, au un grad de rezistență ridicat, oferind o bună comportare în timp. Un alt aspect important este faptul că activitățile de producție au nevoie de spații ample, înalte, astfel încât utilizarea unui material de construcție care să permită realizarea unor deschideri cât mai mari este necesară. Acest lucru a determinat o configurație planimetrică flexibilă pe un plan liber cu deschideri mari. Formele și volumele arhitecturii industriale pot fi înțelese prin structură, care devine un element semnificativ și definitoriu acestui stil arhitectural.

În estetica fațadelor, volumetriile construcțiilor industriale se leagă mai mult de senzația tridimensională decât de tratarea suprafețelor. Astfel, paleta de materializare a expresiilor plastice a fațadelor denotă simplitate și eleganță, supunându-se raționalismului industrial. Elementele care compun fațada sunt elemente strict funcționale (plinuri, goluri, planeitate, relief), elemente adiacente (traforuri, brise-soleil), materiale (beton aparent, oțel, zidării, placaje, suprafețe vitrate mari). Aceste detalii estetice reflectă o valoare proprie și o spiritualitate autentică.

Autenticitatea reprezintă o altă valoare a siturilor industriale, referindu-se la tot ceea ce alcătuiește și definește un obiect arhitectural, cuprinzând conceptul, materialele de construcție, funcțiunea inițială, amplasamentul și integrarea în context.

Valoarea culturală privește percepția și înțelegerea societății contemporane la valoarea intrinsecă a obiectului arhitectural, văzut ca o entitate autentică și expresivă.

Partea III: Studiu de intervenție

1. CONVERSIA CA MECANISM AL REGENERĂRII URBANE

În lumea întreagă, tot mai multe situri industriale au prezentat interes pentru dezvoltarea orașului, fiind reabilitate și (re)incluse în țesutul parcelar și stradal modern al orașelor. Ideea de refuncționalizare a ansamblurilor industriale prin recuperarea spațiilor arhitecturale și urbane degradate este întâlnită la nivel mondial. Prin reabilitarea și înglobarea lor în circuitul vieții de zi cu zi al orașelor, clădirile industriale sunt integrate armonios în context.

În conservarea unei clădiri, demararea unui sistem de limite de intervenție, în virtutea “cunoașterii și înțelegerii prealabile a identității existentului constuit” trebuie formulat. Astfel, odată cu conturarea concluziilor analizei, se stabilesc etapele și gradul de intervenție. În cazul ansamblurilor industriale, pe lângă elementele arhitecturale și structurale autentice, utilajele, mașinile de lucru și instalațiile prezintă o valoare istorică majoră deoarece acestea individualizează și completează memoria locului.

Regenerarea urbană prevede utilizarea clădirilor, ansamblurilor și siturilor urbane deja configurate și integrate în țesutul urban existent. Strategia de reabilitare a zonelor cu caracter industrial presupune utilizarea rațională a resurselor materialelor de construcție, a utilajelor și a corpurilor de instalații în vederea promovării sustenablității, reciclării și obținerii costurilor minime. Mecanismul de regenerare urbană este aplicabil pe două paliere: într-o formă fizică prin reabilitarea la nivel structural, funcțional și estetic și în formă spirituală prin reabilitarea din punct de vedere social și cultural. La nivel pragmatic, îmbunătățirea relațiilor dintre situl industrial dezafectat și context ameliorează structura și aspectul țesutul parcelar și a tramei stradale. Insula urbană din care face parte situl reabilitat prezintă legături armonioase între parcelele care o compun. Pe plan spiritual, proiectele de regenerare urbană au rolul de a rezolva problemele sociale, economice și culturale odată cu asigurarea unei omogenități spațiale și funcționale. Conversia devine un element interdisciplinar care valorizează ansamblurile și siturile industriale abandonate și degradate. Este un răspuns conturat în urma proceselor de industrializare intensă și apoi de dezindustrializare a orașelor monoindustriale. Conversia poate fi diferită în funcție de tipurile de clădiri industriale. Astfel, în funcție de criteriul tipologic, se pot remarca următoarele tipuri de monumente industriale: monumente ale industriei extractive neferoase (mineritul), monumente ale industriei extractive feroase, ale industriei prelucrătoare, uzine metalurgice, hale de producție, monumente ale căilor de transport (gări, depouri, cale ferate, turnuri de alimentare cu apă), monumente ale industriei producătoare de energie termică, electrică (uzine hidroelectrice, hidrocentrale), monumene pentru prelucrarea apei, gaz și monumente ale industriei alimentare, textile și chimice.

2. FENOMENUL CONVERSIEI ÎNTR-UN CONTEXT ROMÂNESC

În Romania, fenomenul conversiei siturilor industriale este recent, țara rămânând în categoria țărilor cu rezultate minime în comparație cu țările vestice și centrale din Europa.

În Valea Jiului, dezvoltarea economică din perioada industrială a atras atenția asupra orașelor din Vale, precum: Petroșani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani. Zonele industriale care au fost construite atât în interiorul orașelor, cât și la marginea lor, au urbanizat zona și au determinat elaborarea unui sistem complex de transport feroviar al cărbunelui prin Vale. Minele, depourile și gările reprezentau elemente uniformizatoare care omogenizau habitatul, viața socială, comportamentele și aspirațiile oamenilor. Siturile industriale au o suprafață relativ mare, ajungând să exercite o influență puternică asupra zonei și să concureze cu orașul.

Conform conștiinței comune a locuitorilor, “Valea”reprezentă bazinul minier. Valea Jiului are un caracter de spațiu închis. Primul factor care determină această atribuție este de factură geografică, și desemnează frontiera munților. Un al doilea factor îl reprezintă dificultatea accesibilității; accesul în face realizându-se prin trei accese, toate fiind legate de orașul Petroșani. Limita imaginară a “stratului de cărbune” este al treilea factor și se referă la societatea minieră ca la o societate izolată. Industrializarea masivă a avut efect direct și cu implicații mari la nivelul social. Majoritatea locuitorilor lucrau la mine sau la gară, aici s-au format relații strânse de prietenie. Pe lângă activitatea din cadrul minelor, minerii și inginerii de căi ferate își petreceau timpul liber la comun, desfășurând diverse activități. Relațiile sociale construite în grupuri solidare de muncă sunt extinse și în activitatea extraprofesională. Persoanele care muncesc împreună tind să își petreacă timpul liber cu persoane din același domeniu de activitate. Societatea din Valea Jiului este una izolată, minerii fiind un grup distinct, cu o identitate puternică. Astfel, caracterul Văii este întărit de o valență triplă: izolare fizică, izolare socială și izolare datorită caracterului muncii depuse (mineritul).

Conversia spațiilor industriale reprezintă cheia pentru dezvoltarea orașelor din vale. Reabilitarea platformelor industriale (mine, depou, gara) pot influența creșterea nivelului de trai și genera dezvoltarea și transformarea orașelor industriale în centre culturale independente, integrându-le în circuitul orașelor europene.

3. SPAȚIUL ALTERNATIV- AFLAREA UNUI SENS ÎN UTILIZAREA SPAȚIULUI

Conceptul de spațiu alternativ a apărut pentru prima dată în New York în jurul aniilor ’70 prin inițiativele spontane ale artiștilor de avangardă care doreau să emancipeze arta în spații industriale, comerciale și birouri abandonate. Principiul de bază l-a constituit folosirea spațiilor urbane abandonate și degradate existente pentru adăpostirea unor activități culturale diverse.

Primele apariții ale acestei mișcări a avut loc în SoHo, un cartier aflat la sudul Manhattanului. Aici, artiștii s-au stabilit (ilegal) în zonele abandonate ale unor fabrici. Destinul cartierului a fost amenințat de planurile de restructurare urbană în care se propunea demolarea arealelor industriale și construirea unei autostrăzi cu zece benzi care unea New Jersey de Brooklyn. Un proiect care neglija caracterul locului și schimba radical imaginea cartierului. Proiectul, aprobat de către primărie, s-a confruntat cu o rezistență bine organizată de artiștii din SoHo. Astfel, a apărut o mișcare de rezistență care promova renașerea urbană și economică a cartierului din Manhattan. Implicarea politică a artiștilor a fost suficient de puternică pentru a preveni distrugerea zonelor industriale și a păstra caracterul locului. Prezența artiștilor în cartier a marcat începuturile unei vieți artistice intense în care spațiile industriale existente au jucat un rol important în generarea conceptului de spațiu alternativ.

Din ce în ce mai multe spații existente din cadrul ansamblurilor arhitecturale abandoate au fost folosite ca spații alternative în care administratorii au rămas artiștii. Acest concept a cuprins și problemele economice. Fiecare tip de spațiu alternativ a funcționat pe același suport financiar: inițial artiștii susțineau aceste expoziții din bugetul propriu, mai apoi, unii dintre ei au primit sprijin financiar de la diverse firme.

Ideea de spațiu alternativ se referă la diferite moduri de folosire a spațiului construit industrial și de expunere a artei, artă care provine din mai multe domenii culturale (pictură, sculptură, muzică) și care se bazează pe exprimarea simțurilor (vizual, auditiv, olfactiv, tactil, gustativ). Cu scopul de a refolosi spațiile vacante și ieftine, artiștii și-au amenajat ateliere de lucru, spații expoziționale, depozitări în orice clădire pe care au găsit-o, schimbând destinația inițială pe care a avut-o.

Allan Kaprow, pictor american și pionier în stabilirea conceptelor de artă performantă, a remarcat felul în care noile spații destinate expozițiilor sunt folosite “Gallery exhibited environments [later called installations] almost invariably tend to be untouchable, static display pieces in conformity with the gallery tradition. […] the only fruitful direction to take is toward those areas of the everyday which are less abstract, less boxlike, such as the out of doors, a street crossing, a machine factory or the seaside. The forms and themes already present in these [spaces] can indicate the idea of the art work and generate not only its outcome but a give-and-take between the artist and the physical world.”

Spațiile alternative abandonează modul tradițional de expunere a artei pe care muzeele și galeriile de artă îl folosesc. Nu se organizează expoziții în care să existe o limită clară între opera de artă și vizitator, ci se amenajează spații muzeale interactive care găzduiesc spectacole, ateliere în care spectatorii sunt invitați să participe. Astfel misiunea artiștiilor este de a păstra caracterul și identitatea locului și de a refolosi spațiile industriale ca decor expozițional pentru operele de artă. Aceștia nu lucrează doar in interior, în zona liberă delimitată de pereți și acoperiș, ci și cu spațiul în sine, podeaua, pereții, tavanele, instalațiile existente, elemente de detaliu arhitecturale, integrându-le în noua formă de prezentare a artei. Operele artistice expuse conlucrează cu spațiul propriu-zis. Scopul acestor spații este de a găzdui activități culturale și sociale și de a invita orice vizitator la participare interactivă.

În România, conceptul de spațiu alternativ nu s-a conturat încă la nivel național, însă apar punctual și izolat evenimente care au loc în aceste tipuri de spații. Un exemplu se află în Valea Jiului, la mina Petrila, unde ocazional se organizează diverse festivaluri, petreceri și cinema în aer liber în care toată lumea este invitată să participe.

Partea IV: Studii de caz

1. ANALIZA LA NIVELUL ORAȘULUI

1.1 Soluții sustenabile pentru orașele europene în tranziție

Localitate: Harleen, Olanda

Masterplanul orașului prevede căutarea unei soluții de strategie și planificare urbană care să ajute la dezvoltarea și încadrarea orașului postindustiral în circuitul orașelor europene.

În anul 1900, minele de cărbuni se deschid dând naștere creșterii populației de la 6.500 la 32.000 până în 1930. Orașul s-a dezvoltat, devenind unul dintre cele mai mari orașe din zona de sud a Olandei, oferind servicii, precum spitale, școli, centru comercial. În 1975 toate minele din oraș se închis, iar orașul începe să-și piardă din populație. Procesul de exploatare a cărbunelui i-a asigurat orașului unul dintre cele mai bogate municipalități din țară. Acest aspect este similar cu situația din orașul Petroșani, locul unde se află situl studiat.

Strategia de dezvoltare a orașului are în vedere transformarea clădirilor existente în clădiri sustenabile, întărirea economiei regionale prin transformarea orașului într-unul atractiv, stimularea antreprenoriatului, organizarea unui festival anual. Proiectele de dezvoltare a orașului mută conversația dincolo de aspectele negative a orașului postindustrial (poluarea, degradarea mediului, exploatarea muncii, abandonarea cladirilor industriale, pierderea în populație), explorând relația între practicile actuale ale planificării urbane și zonele unde bunurile sunt făcute astăzi. Astfel de la o producție în masă sa se ajungă la o producție cu distribuție la scară mică, de la producția poluantă și consumatoare la un proces curat și sustenabil, de la cererea muncii necalificate, la creșterea nevoii pentru forța de muncă calificată și specializată. Pentru a culege aceste beneficii, specialiștii consideră că este nevoie de o schimbare în gândirea noastră despre fabricație. Procesul de dezvoltare a pornit de la găsirea soluțiilor la întrebările: care sunt relațiile contemporane între oraș și industrie? Ce fel de design, planificare urbană și strategică ar trebui să urmeze orașele pentru a atrage și crește activitatea din orașul postindustiral? Aceste întrebări au avut un rol important în conceptualizarea noilor strategii de planificare care vor răspunde și ajuta orașul Harleen, precum și celelalte orașe postindustriale din lume, să se adapteze la trendurile actuale de producție. O asemenea viziune este esențială pentru orașele industriale din Romania.

Sub motto-ul “de la negru la verde” (“from black to green”), operațiunea de decontaminare a zonelor miniere a acționat la nivelul întregului oraș. Minele, care din punct de vedere economic și ecologic s-au devalorizat, au fost regândite. Turnurile de răcire și coșurile de fum au fost demolate, iar zonele de depozitare a zgurei au fost transformate în cartiere rezidențiale și parcuri. Majoritatea monturilor de moloz care înconjurau minele de cărbuni au fost eliminate și transformate în dealuri verzi.

În 2008, s-a constuit prima centrală de apă minieră din lume care va fi folosită pentru răcirea și încălzirea a 200 de case, împreună cu magazine, biblioteci și clădiri de birouri. Proiecul Minewater (centrala de apă minieră) demonstrează modul în care energia geotermală stocată de apa minei poate fi folosită în mod sigur și ecologic la încălzirea clădirilor. Obiectivele proiectului sunt furnizarea energiei “verde” din minele vechi, regenerarea țesutului industrial, oportunități de angajare, noi locuri de muncă și o soluție care să susțină principiile sustenabilității.

Harleen, împreună cu alte orașe din țară face ușoară armonizarea abordărilor regionale pentru probleme precum angajarea, turismul și oferirea serviciilor publice.

La fel ca orașul Harleen din Olanda, Valea Jiului a avut în linii mari aceeași dezvoltare bazată pe industria minieră. Metodele aplicate la nivelul orașului olandez pot reprezenta modele aplicabile și în zona Văii. Harleen reprezintă un model, prototip pentru orașele din Valea Jiului care în prezent suferă pierderi mari din polulație, lipsa de oportunități și puține locuri de muncă.

Elemente caracteristice specificului post-industrial al orașului Harleen.

2. ANALIZA LA NIVELUL ORAȘULUI

2.1 Muzeul feroviar. Păstrarea caracterului locului

Proiect: Railway Museum

Localitate, an: Bochum, Germania, 2019

Birou arhitectură: Max Dudler

Muzeul face parte din rețeaua de monumente industrial-culturale din regiune. Minele, gazometrele și instalațiile feroviare amintesc de istoria mineritului și industriei din Bochum. Astfel, se propune realizarea unui muzeu feroviar pe situl existent al industriei feroviare, așezat în proximitatea Muzeului German al Mineritului și Complexului Industrial Mina de Cărbuni Zollverein care a devenit Patrimoniu Mondial Unesco în 2001.

Platforma industrială feroviară se află în apropierea siturilor miniere, lucru ce denotă importanța relațiiei dintre cele două activități industriale. Muzeul de cale ferată este situat în sudul orașului Bochum și a fost fondat în 1977, având sediul într-un depozit de locomotive construit între anii 1916-1918 care a încetat să funcționeze în 1969. Acest muzeu face parte din traseul Industrial Heritage Trail (Route der Industriekultur) care leagă muzee și spații de expoziție care prezintă epoca revoluției industriale din regiunea Ruhr din Germania. Traseul include și o rețea de piste de biciclete care trec prin fiecare obiectiv turistic. Aceasta caractersitică este asemănătoare cu situl depoului de locomotive din Petroșani prin care erau examinate locomotivele care transportau cărbunii de la o mină la alta. Astfel, și vechile trasee de trasnport din Valea Jiului pot fi reactivate pentru turismul feroviar.

Muzeul Căilor Ferate din Bochum-Dahlhausen reprezintă unul dintre cele mai mari muzee de acest fel din Germania. Sunt expuse peste 120 de exponate care ilustrează dezvoltarea sistemului feroviar pe o suprafață de aproximativ 46.000 de metri.

Se propune proiectarea unei noi clădiri de recepție care să fie parte integrată a noului concept de muzeu pentru a permite modernizarea și noile opțiuni de prezentare, crescând atractivitatea pentru public.

Din punct de vedere al limbajului arhitectural și al simbolismului, noul volum adițional respectă elementele specifice existente prin modul de așezare și integrare în sit. Astfel, forma liniară a volumului urmărește traseul căilor ferate, generând un parcurs de vizionare logic. Turnul de cărămidă care precede acest traseu interior al muzeului reprezintă un reper arhitectural care marchează accesul în muzeu. Turnul cu aspect monolitic funcționează ca un semnal radiant și servește ca foaier. Acest loc oferă o perspectivă spre spațiul alungit și îngust al muzeului. Astfel, spațiul muzeal se dezvoltă pe două axe constructive. Axa orizontală marchează traseul expozițional, generând forma alungită și îngustă a volumelor. De-a lungul ei, sunt realizate spații de expoziție în care sunt expuse elemente specifice epocii industriale. Traseul orizontal este un traseu inițiatic care îl pregătește gradat pe vizitator spre a înțelege perioada de timp din care orașul a lua amploare. Axa verticală, aflată deasupra intrarii în foaier, marchează accesul și direcționează privirea vizitatorului în sus. Acest principiu poate fi refolosit și interpretat pentru situl industrial al depoului de locomotive în care se dorește păstrarea elementelor specifice (depoul, anexe, liniile de tren, platforma circulară de rotație și locomotivele). Noua extindere a depoului va respecta direcțiile sitului, precum este aratat și în acest exemplu.

Caracterul industrial al locului este caracterizat prin folosirea materialelor tipice arhitecturii industriale, beton, oțel, caramidă și prin instalații tehnice vizibile care accentuează fluxul liniar al spațiului.

Această tehnică de inserție în sit este exemplară pentru proiectul de diplomă, care se află la Depoul Petroșani. Respectarea caracterului locului și preluarea elementelor specifice arhitecturii industriale a căilor ferate generează demararea unui proiect dedicat grupului social din zonă și memoriei locului. În proiectul de diplomă, se va prelua ideea de înțelegere sensibilă a spațiului prin urmărirea elementelor specifice de direcționalitate a sitului: căile ferate, forma în plan a depoului. Aceste elemente vor simboliza acel axis mundi al proiectului și vor genera traseul muzeal.

Felul în care noua clădire se așează pe sit, forma volumetrică, plastica fațadelor și traseul muzeal creat întăresc elementele specifice și păstrează memoria locului.

3. ANALIZA RELAȚIEI EXISTENT-NOU

3.1 Conversia existentului intr-un spațiu contemporan. Extinderea funcțiunii

Proiect: Oyamazaki Museum (Asahi Beer Oyamazaki Villa Museum)

Localitate, an: Oyamazaki, Japonia, 1995

Birou arhitectură: Tadao Ando

Arhitectura muzeului combină vechiul cu noul. Volumul existent al vilei deținută de Shotaro Kaga din Osaka, a fost construit în anul 1920. Tadao Ando adaugă vilei o extindere în anul 1995. Proiectul tratează sensibil situl; noul corp este dedicat atât a peisajului cât și vilei existente. Pentru a nu elimina efectul pe care îl exercită clădirea existentă, noul corp, prin volumele geometrice simple din beton aparent, este amplasat în pământ, în imediata apropiere a clădirii cu scopul de a se integra și respecta clădirea și peisajul înconjurător. Această extindere constă într-un volum paralelipipedic conectat de clădirea existentă care adăpostește fluxurile de circulație, un alt volum paralelipipedic în formă de turn în care este poziționat liftul cu o mică galerie și un volum cilindric care conține e expoziție.

La nivelul planului, volumele sunt conectate și poziționate armonios, redând o compoziție planimetrică interesantă. Prin formele lor primare, simple, noile volume nu intră în conflict cu existentul. Se crează o axă orizontală compozițională care generează configurarea planimetrică a noii intervenții.

Intrarea în muzeu se face prin vilă, de unde se accesează corpul paralelipipedic în care sunt proiectate scările care duc la galeria de expoziție. La capatul scării se află o fereastră de dimensiuni mari care permite vizitatorului să privească spre grădină. Acest volum dreptunghiular, poziționat la demisol, este căptușit cu ferestre pe cele două laturi lungi cu scopul de a lasă lumina să pătrundă și să lumineze natural parcursul expozițional și de a permite vederii perspective dinamice asupra cerului și pădurii. Vitrajul orizontal permite exteriorului să curgă în interior și interiorului în exterior. Spațiul din interiorul volumului se percepe diferit pe timpul zilei datorită mișcării soarelui. În partea de jos a scării se află galeria inserată într-un volum cilindric cu diametrul de șase metri. Felul în care noua extindere respectă existentul este exemplar proiectului de diplomă. Modul în care volumul paralelipipedic alungit crează un traseu pregătitor pentru galeria expozițională este reprezentativ pentru volumul inserat în situl depoului de locomotive din Petroșani.

Din exterior, din grădină, corpul paralelipipedic este perceput ca un zid de beton lângă care se află o cascadă de apă care duce la un mic iaz din apropiere. Acest perete are ca efect crearea unui fundal, un contur peisajului.

Modul de extindere a vilei este exemplar pentru proiectul de diplomă, care urmărește extinderea Depoului de Locomotive cu un muzeu atât închis cât și deschis, în aer liber.

Noua extindere a muzeului se subordonează existentului și formează un traseu simbolic prin muzeu.

4. ANALIZA LA NIVEL DE DETALIU

4.1 Conversia unei infrastructuri. Păstrarea elementelor specifice locului

Proiect: High Line

Localitate, an: New York, S.U.A, 2003

Birou arhitectură: James Corner Field Operations and Diller Scofidio + Renfro

Proiectul High Line transformă peisajul industrial al liniei de cale ferate care străbate zona de vest al orașului New York într-un parc public suspendat, oferind o “pauză” în țesutul urban densificat.

High Line, construită în 1930, a fost o cale ferată destinată trenurilor marfare care strabateau zona industrială de vest a New York-ului. Scopul construirii acestei linii a fost acela de a conecta depozitele, fabricile și uzinele din oraș.

După mulți ani de funcționare, fabricile s-au închis, iar calea ferată ruginită a fost abandonată și dezafectată. Anul 1980 a reprezentat anul în care ultimul tren a trecu pe aceste linii ferate.

În virtutea păstrării liniei ferate ca piesă esențială din trecutul industrial al New York-ului, arhitecții au propus menținerea structurii istorice și realizarea unui parc urban suspendat. Această propunere a creat un spațiu de respiro și o oază verde în țesutul stradal densificat, în care construcția masivă din fontă care susținea calea ferată se îmbină armonios cu noile elemente de design urban.

Prin conservarea șinelor de cale ferată și înglobarea acestora în elemente de mobilier urban și vegetație, designul noului parc păstrează amintirea și caracterul locului, invitând cât mai mulți vizitatori să se bucure de o plimbare deasupra orașului. Traseul reabilitat își urmează drumul printre clădiri și oferă perspective impresionante asupra cartierelor din jur și a râului Hudson, permițând publicului să experimenteze parcul așa cum își dorește. Arhitecții au avut privilegiul de a realiza spații interesante, în care calea ferată, evidențiată subtil, își continuă drumul de-a lungul traseului pietonal. Din loc în loc, linia ferată este înglobată în designul urban, alteori este lăsată neatinsă pentru a aduce aminte de forma originală a traseului. Astfel, se realizează diverse variante de integrare a șinelor în noul context urban. Spațiile în care plăcile înguste de beton îngrădesc cale ferată înconjurată de vegetație, oferă un parcurs pietonal cursiv și atraciv. În alte locuri, pe șinele de cale ferată, s-au așezat șezlonguri amovibile de pe care se văd peisaje încântătoare a râului Hudson. Astfel, de-a lungul traseului sunt construite spații destinate loisirului cu locuri de stat și spații împodobite cu peste o sută de specii de plante. Proiectul din New York și proiectul de diplomă au un element în comun: linia de cale ferată. Precum se prezintă și în situația din orașul american, în Petroșani dar și în întreaga zonă a Văii Jiului șinele de cale ferată, puternic prezente, sunt abandonate, neutilizate și invadate de vegetație în unele locuri.

Pe langă traseul pietonal în aer liber, High Line dispune și de spații multifuncționale care găzduiesc diverse activități culturale în care mulți artiști din mai multe domenii își expun operele de artă.

High Line reprezintă un exemplu reușit pentru situația din Valea Jiului. La fel ca în cazul proiectului din New York, Valea Jiului dispune de un țesut de căi ferate care conectează orașele din interior. Acestea au potențialul de a genera un traseul turistic care leagă zonele caracteristice din fiecare oraș. Prin reabilitarea platformelor industriale, conversia minelor în spații culturale și legarea lor printr-un traseu turistic realizat pe liniile ferate existente se poate realiza un proiect prin care zona Văii Jiului este reactivată.

Modificarea funcțiunii și imaginii liniei de cale ferată care predomina în cartier a creat un spațiu de respiro și o oază verde într-un țesut puternic densificat.

CONCLUZII

În România, peisajul postindustrial poate fi valorificat în mod benefic pentru localitate / comunitate / întreg arealul vizitat, unul dintre cele mai potrivite programe de arhitectură inițiatoare ale regenerării este programul de centru cultural.

Momentan, în Valea Jiului, minele și depourile nu aparțin patrimoniului industrial, iar din cauza degradărilor vizibile și persistente încep să-și piardă din valoarea arhitecturală. Aceste clădiri impresionante au valoare arhitecturală, istorică și socială incomensurabile; ele ne leagă de generațiile care au trăit aici în trecut. Memoria colectivă a ultimelor generații de patroni, a grupului de angajați dar și formarea unei comunități sociale bine închegate formează discursul sociologic al identității Văii Jiului. Fără aceste aspecte, viața spirituală a locului s-ar dizolva în uitare.

Absența activităților în cadrul siturilor industriale abandonate creează discontinuități în țesutul urban al orașului. Datorită disfuncționalității întâlnite la nivelul relațiilor dintre aceste terenuri și vecini, ansamblurile industriale au șansa de a fi reabilitate și conservate cu scopul de a reactiva zonele degradate și de a relua legătura cu contextul.

Întreaga zonă a Văii Jiului s-a dezvoltat datorită proceselor intense de industrializare, rămânând în urmă vestigiile ei: mine, gări, depouri, linii de cale ferată, funiculare, care reprezintă astăzi mărturii ale unei epoci de prosperitate apuse. Este necesară intervenția de reabilitare și conservare la nivel zonal pentru a reface identitatea culturală a locului și pentru a spori activitatea socială. Recuperarea clădirilor industriale presupune păstrarea și valorizarea culturii locale.

Conștientizarea valorii istorice a acestor clădiri este importantă pentru valorificarea esenței locului. Autenticitatea presupune tot ceea ce formează și definește un obiect arhitectural, precum: conceptul, materialul din care este construit, funcțiunea inițială și amplasamentul. Analiza strictă a valorii arhitecturale constituie soluția luată în ceea ce privește radiografia întregii clădiri, și anume păstrarea elementelor valoroase care se prezintă într-o stare relativ bună și înlocuirea celor care sunt extrem de degradate și nu mai pot fi salvate. Conversia reprezintă un instrument care face apel la știința și tehnica avansată. Astfel, prin muzeificarea siturilor industriale abandonate și degradate se pot conserva cultura industrială, memoria și identitatea locului.

Orașul industrial Petroșani, dar și întreaga zonă a Văii Jiului poate fi redescoperită prin intermediul mai multor activități culturale variate care implică utilizarea caracteristicilor specifice zonei: minele, gara, depoul, șinele de tren, funicularul și cadrele naturale deosebite. Conversia minelor poate crea spații alternative în care pot avea loc diverse evenimente culturale, festivaluri și expoziții, care în paralel cu spiritul locului și istoria minelor să redea o atmosferă aparte, specifică locului. Pe când clădirile aferente gării pot deveni centre culturale independente care coordonează activitatea culturală și turistică din Valea Jiului. De asemenea, fiind situat într-o depresiune cu peisaje naturale deosebite cu un remarcabil pitoresc, turismul feroviar poate veni în completarea turismului industrial prin reactivarea vechilor trasee pe care se transportau cărbunii de-a lungul întregii văi. Aceste trasee prin care se uneau toate minele din Valea Jiului sunt abandonate și invadate de vegetație.

Conversia spațiilor industriale reprezintă cheia pentru dezvoltarea orașelor din vale. Reabilitarea platformelor industriale (mine, depou, gara) pot influența creșterea nivelului de trai și genera dezvoltarea și transformarea orașelor industriale în centre culturale independente, integrându-le în circuitul orașelor europene.

Astfel, prin conservarea și găsirea unei noi destinații funcționale a minelor și a depoului de locomotive (centru cultural independent), prin refacerea traseelor de cale ferată care conectau platformele industriale între ele, întreaga imagine a zonei se va deschide vizitării și explorării, zona se va ameliora treptat, va deveni tentantă pentru alte investiții (hoteluri, pensiuni, restaurante, funcțiuni de loisir), transformând Valea Jiului într-o viitoare destinație post-industrială demnă de vizitat.

BIBLIOGRAFIE

Cărți

PĂUN CONSTANTINESCU, Ilinca, Shrinking cities în Romania. Orașele românești în declin, Research and Analysis, O cercetare critică, Ed. MNAC, Berlin, Bucutești 2019

LUNGU, Ion, RADU, Vasile, VALEA, Mircea, POPOROGU, Ion, Valea Jiului- File de istorie, Ed. Muzeul Mineritului Petrosani, Petrosani, 1968

LAKATOȘ, Andrei Eugen, Conversi în context. Despre regenerarea spațiilor industriale, Ed. Arhitext, București, 2017, nr. 07

LAKATOȘ, Andrei Eugen, Spațiile cu valență culturală în contextul conversiei funcționale a patrimoniului industrial, Ed. Universitară “Ion Mincu”, București, 2013

CACIUC, Cosmin, Dezafectarea industrială încercare de autopsie fenomenologică, Revista Arhitectura, Arhitectura/Industrie, Nr. 1/2000,

OȚOIU, Anca, Arhitectura industrială urbană. De la geometrie fizică la valoare arhitecturală. Ed. Universitatea “Ion Mincu” București, 2002

IANĂȘI, Liviu Planificare strategică urbană- un model, Ed. Universitară “Ion Mincu”, București, 2014

BERGEVIET, Tom, VAN TUJIL, Maarten, The Flexible City: Sustainable solutions for a Europe in transition , Ed. NAi010 Publishers, 2016

Ibarra, Herminia. Working identity: unconventional strategies for reinventing your career. Cambridge (MA): Harvard Business Press, 2003.

Analele Asociației profesorale a geografilor din România, Patrimoniu Industrial-Conservare, Promovare culturală și reutilizare inteligentă, Ediția I, Vol. 5, Nr. 5, Ed. Universitară, București, 2014

Cursuri

CRIȘAN, Rodica, Reabilitarea fonsului construit, Facultatea de Arhitectură, UAUIM, anul V, semestrul I.

Sinteză documentară

ENESCU, Ion, Elemente de plastică în arhitectura industrială, Sinteză documentară, C.S.C.A.S. (Centrul de documentare pentru construcții, arhitectură și sistematizare), 1966

Convenții

Carta de la Venetia a Conservării și Restaurării Monumentelor Istorice, Veneția, 1964

Disertații

BĂLANA, Luciana Elena, Situri industriale în tonuri de gri, 2014

Surse web

https://insse.ro/cms/ro/content/popula%c5%a3ia-rom%c3%a2niei-pe-localitati-la-1-ianuarie-2016

https://ro.wikipedia.org/wiki/Identitate_(%C8%99tiin%C8%9Be_sociale)#cite_note-1

https://booksandideas.net/The-Rise-and-Fall-of-Alternative.html

http://www.documentaria.ro/content/archives/44434

https://en.wikipedia.org/wiki/Minewater_Project

https://www.archdaily.com/933379/railway-museum-max-dudler?utm_medium=email&utm_source=ArchDaily%20List&kth=&fbclid=IwAR3j4BOhZ9Sz96Oa5NzkXrDvuT8LTGMRaAbyYIkMp3lXUWdWCWSJ8ceduDk

http://www.galinsky.com/buildings/oyamazaki/index.htm

https://www.archdaily.com/24362/the-new-york-high-line-officially-open

Dicționare

https://dexonline.ro/definitie/context

MARCU, Florin, Dicționar actualizat de neologisme, Ed. Saeculum, București, 2015

http://www.roarhitect.ro/dictionar