V. A. Urechia – Reprezentant al Stiintelor Informarii Si Documentarii din Romania

V. A. Urechia – reprezentant al Științelor Informării și Documentării din România

Cuprins

Capitolul I. Introducere

Capitolul II: Momente biografice

II.1 Formarea sa intelectuală ca literat și istoric

Capitolul III : V. A. Urechia- ctitorul Bibliotecii Publice „V. A. Urechia” din Galați

III.1 Istoricul Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați

III.2 Biblioteca „ V. A. Urechia” Galați – În prezent

III.3 Serviciile Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați

III.4 Colecțiile speciale ale Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați

III.4.1 Carte Românească ( 1508-1830

III.4.2 Carte Străină Veche (1472-1800

III.4.3 Manuscrise. Documente de corespondență

III.4.4 Documente Iconografice. Stampe

III.4.5 Documente Cartografice. Atlase. Hărți vechi

III.4.6 Ex – Libris – urile

III.4.7 Fotografii. Cărți Poștale Ilustrate

III.4.8 Foi Volante

III.4.9 Arhiva Istorică

III.5 Carte românească tipărită între anii 1831-1865

Capitolul IV: V. A. Urechia- ctitorul Muzeului de Istorie din Galați

IV.1 Muzeul – Așezământ de cultură

IV.2 Muzeul de Istorie din Galați

IV.3 Colecțiile Muzeului

IV.3.1 Numismatică

IV.3.2 Medalii și Decorațiuni

IV.3.3 Arheologie

IV.3.4 Etnografie

IV.3.5 Istorie – Epocă Modernă

Capitolul V: Preocupările culturale ale lui V. A. Urechia

V.1. Activitatea academică

V.2. Contribuția la dezvoltarea culturii românești

Capitolul VI. Concluzii

Capitolul VII. Bibliografie

Capitolul VIII. Anexe

Introducere

Lucrarea de față înfățișează contribuția remarcabilă adusă de academicianul Vasile Alexandrescu Urechia culturii românești în vaste domenii de activitate: istorie, cultură, bibliologie, literatură, publicistică, muzeologie, politică, devenind o eminentă personalitate a societății noastre.

Un succes important, și în același timp nebănuit, îl dobândește în sfera academică, fiind unul dintre primii membrii fondatori ai Academiei Române, iar mai apoi ajunge să se ocupe de buna desfășurare a acesteia, având un rol important în conducerea ei.

Reușește să obțină prin muncă și perseverență o bază de cunoștințe bibliologice și muzeografice, în timpul studiilor și călătoriilor săvârșite în străinătate, bucurându-se de un merit deosebit în acest domeniu.

Rezultatul unei munci istovitoare de-a lungul ciclului existențial al istoricului este fără doar și poate fondarea Bibliotecii Publice “V. A. Urechia” din Galați, având contribuții marcante în rândul biblioteconomiei, dar și în cel al muzeografiei. Toate activitățile desfășurate în cadrul bibliotecii, în trecut și în prezent sunt închinate în memoria lui V. A. Urechia.

Metodologia de cercetare în vederea elaborării lucrării a fost alcătuită din monografii analizate la Biblioteca Centrală Universitară din București și la bibliotecile Facultății de Litere și Facultății de Istorie. De asemenea, m-am documentat din publicațiile periodice: “Analele Academiei Române”, “Informațiunile Bucureștene”, „Buletinul Fundației Urechia”, „ Convorbiri literare”, “Apărarea Națională”, precum și din studii și articole din cadrul acestora, prezente în colecțiile Bibliotecii Academiei Române.

Am ales să tratez această temă, deoarece consider că Vasile Alexandrescu Urechia este unul dintre puțini oameni care s-au făcut remarcați în atât de multe și vaste domenii, în care a desfășurat o strădanie ireproșabilă, și nu în ultimul rând a crezut, afirmat și protejat latinitatea și romanitatea spiritului românesc.

Lucrarea este structurată în patru capitole, și prezintă abordările și preocupările cărturarului din cele mai importante domenii în care și-a evidențiat activitatea: în biblioteconomie, muzeologie și cultura românească.

Primul capitol este reprezentat de momentele biografice ce cuprind date despre viața sa în orașul natal Piatra Neamț alături de familie, copilăria, debutul literar, studiile și formarea sa intelectuală ca literat și istoric.

Născut la data de 15 februarie 1834, în orașul Piatra-Neamț, Vasile A. Urechia face parte dintr-o familie stimată și influentă. Tatăl său, Alexandru Popovici, era fiul protopopului Ghenadie din Hîrlău, iar mama sa, Euphrosina Photinia, era fiica hagiului Manoliu din Iași. Aceasta își trimite copilul la o școală particulară, unde îl are ca dascăl pe Xenopol, tatăl viitorului istoric.

În anul 1884 este acceptat ca bursier în cadrul internatului de la Academia Mihăileană, datorită recomandărilor din partea Domniței Elena, fiica lui Ioniță Sturdza.

Perioada marcantă pentru debutul literar al scriitorului este cea din anul 1855, când a editat narațiunea de inspirație istorică Logofătul Baptiste Veleli și de Coliba Măriucăi.

În anul 1855 pleacă la Paris cu bursa acordată de “Societatea pentru ajutorarea tinerilor români la învățătură”, unde își susține și bacalaureatul. Aici se căsătorește cu Francoise Josephine Dominique Plano, fiica medicului Plano, doi ani mai târziu. Călătorește împreună cu aceasta în Spania, și totodată se interesează de documente cu privire la români și explorează diverse arhive.

Devine profesor de istorie universală și literatură în cadrul viitoarei Universității din Iași, și director la Ministerul Învățământului și Cultelor și Instrucțiunii Publice al Moldovei.

În urma cunoștințelor dobândite, reușește să primească catedra de Istoria românilor și Literatura română de la Facultatea de litere a Universității din București.

După 1873 se evidențiează mai mult ca istoric, și nu ca publicist, colaborând la editarea unor mari reviste ale vremii: “Convorbiri literare”, “Literatorul”, “Familia”, “Analele Academiei” etc.

Bibliografia scrierilor sale însumează 626 de titluri, realizând la afirmarea sa ca scriitor memorabil, în special remarcat prin proza de natură socială și aceea de inspirație istorică.

Ca punct de plecare în scrierile sale a fost romanului românesc, urmat de legende și memorialistică, însă, operele de factură istorică s-au bucurat de atenția totală a acestuia.

Mult mai târziu iese la suprafață în acest domeniu, prin Istoria școalelor de la 1800-1864 și mai ales prin Istoria românilor.

Încetează din viață la data de 22 noiembrie 1901.

Activitatea sa a fost polivalentă, axată pe nevoile poporului românesc, simbolizând un adevărat “cărturar iluminat”.

În cel de-al doilea capitol este prezentat istoricul, serviciile, colectiile speciale ale Bibliotecii Publice “V. A. Urechia” din Galați, inclusiv desfășurarea acesteia în prezent.

Întemeierea bibliotecii publice din Galați (1890) de către V. A Urechia este realizată prin donarea propriei biblioteci, mai apoi devenind una dintre marile biblioteci din Principatele Române.

Fondul principal al colecțiilor speciale a Bibliotecii “V. A. Urechia” este alcătuit din manuscrise de o valoare incontestabilă, carte românească și carte străină veche, documente iconografice, documente cartografice, ex-libris-uri, fotografii, foi volante, arhiva istorică, toate întregind patrimoniul cultural național.

Prin documentele care fac parte din colecția specială a bibliotecii, V. A. Urechia a contribuit la fixarea istoriei tiparului românesc și european și a elaborat lucrări importante pentru diverși specialiști.

În prezent, Biblioteca Publică “V. A. Urechia” Galați reprezintă o instituție care ajută la evoluția intelectuală a individului, punându-i la dispoziție toate resursele de care are nevoie.

Capitolul 3 desemnează punctul de plecare al muzeografiei gălățene, respectiv apariția unei biblioteci și a unui muzeu, cu ajutorul implicării istoricului V. A. Urechia. Mai târziu, prin includerea unui muzeu în biblioteca sa, s-a fondat nucleul Muzeului de Istorie din Galați.

Din colecțiile acestuia fac parte diverse monede, medalii și decorațiuni, obiecte arheologice, etnografice, obiecte remarcante pentru evoluția științei și tehnicii și o colecție unică de stampe.

V. A. Urechia a fost un mare cercetător în domeniul muzeologiei, a conservat vaste monumente istorice, fiind considerat o mare personalitate științifică.

Capitolul 4 abordează activitățile culturale a academicianului V. A. Urechia. Toate acestea erau conduse de dorința sa pentru dezvoltarea și evoluția națiunii române.

S-a făcut remarcat cel mai bine în domeniul academic, fiind unul dintre primii membrii fondatori ai Academiei Române și ajutând permanent la organizarea ei. Același lucru l-a făcut și cu Societatea Etnografică și Institutul Etnografic din Paris, al cărei membru a fost.

O contribuție importantă a avut și pentru Societatea de Cultură Macedo- Română, al cărei președinte a fost în anul 1880, votat de macedo-români.

În domeniul publicistic, istoricul a ajutat la dezvoltarea unor publicații pe care le-a promovat:„Ateneul Român”, „Opiniunea”, „Zimbrul și Vulturul”, „Adunarea Națională”, „Dacia”, „Informațiunile bucureștene”.

Prin prisma devotamentului său pentru popor și cultura românească, diverși specialiști în știință amintesc efortul acestuia pentru munca depusă și oglindită în lucrările sale.

Scopul lucrării alese constă în aducerea în prim plan a individualității istoricului V. A. Urechia pentru cei ce nu i-au descoperit valoarea în societatea contemporană, și pentru a sublinia efortul său în activitatea din domeniul Științelor Informării și Documentării.

Vasile Alexandrescu Urechia

„Ca agitător pentru binele și mărirea neamului românesc, Urechia a fost sublim, nimenea nu-l va putea să-l înlocuiască, nimic nu-l va putea să-l întunece în istoria noastră națională, în care el va rămâne ca un arhanghel al entuziasmului în memoria tuturor românilor.” (Bogdan Petriceicu Hașdeu, 1901).

Personalitate polivalentă a culturii române, Vasile Alexandrescu Urechia a fost un om de cultură complet, activitatea sa făcăndu-se remarcată în multiple domenii ca istorie, publicistică, politică, literatură, bibliologie, muzeologie.(Vezi anexa 1)

Vasile Alexandrescu Urechia s-a născut în orașul Piatra-Neamț, la data de 15 februarie 1834 , într-o familie înstărită și apreciată. Din căutările acestuia în arhiva familiei, viitorul scriitor a dezvăluit că provenea din recunoscuta familie a cronicarului Grigore Ureche.

Pe tatăl său îl chema clucerul Alexandru Popovici, fiul protopopului Ghenadie din Hîrlău. După un obicei străvechi, tatăl, care avea nume de botez Alexandru, era trecut cu numele de Alexandru Protopopul (fiu de protopop) în actele oficiale. Ulterior, numele i-a fost schimbat în Popovici, privind Regulamentul Organic.

Datorită profesiei sale desfășurată la tribunalul din Piatra, Alexandru Popovici era recunoscut și destul de îndrăgit în orașul său natal. Acesta fusese căsătorit și avea deja patru băieți, atunci când s-a născut acest fiu al său. Clucerul încetează din viață la scurt timp după căsătoria cu cea de-a doua nevastă, din cauza bolii dar și a bătrâneței, Vasile având doar 6 ani și toți ceilalți frați ai săi fiind minori.

Pe mama viitorului istoric, profesor universitar și academician o chema Euphrosina Photinia, fiica hagiului Manoliu din Iași, iar atunci când s-a căsătorit cu Alexandru Popovici, era deja văduvă.

Rămasă pentru a doua oară văduvă, cu patru copii minori, ea se recăsătorește pentru a treia oară cu Enachi Cosmitza din Iași. Aceștia vor locui la Oșlobeni, unde traiește cei mai fericiți ani ai copilăriei, așa cum afirma în memoriile sale.

Astfel se explică cel de al doilea nume al viitorului Urechia: Popovici, după tatăl său adevărat, Cosmitza, după cel vitreg.

La vârsta de 6 ani, din dorința mamei, copilul este trimis la școala particulară din casele boierului Dumitrache Stan. Aici îl va avea ca dascăl pe bătranul Xenopol, tatăl viitorului mare istoric, A. D. Xenopol. Din nefericire, moartea tatălui îl afectează foarte mult, iar tânărul învățăcel întrerupe cursurile aproape un an.

Cu ajutorul mamei, reușește să scape de atmosfera tensionată din casa părintească, continuând studiile în Pensionul privat al elvețianului Baliff de la Oșlobeni.

Mama istoricului este convinsă de fostul învățător de la școalarașul său natal. Acesta fusese căsătorit și avea deja patru băieți, atunci când s-a născut acest fiu al său. Clucerul încetează din viață la scurt timp după căsătoria cu cea de-a doua nevastă, din cauza bolii dar și a bătrâneței, Vasile având doar 6 ani și toți ceilalți frați ai săi fiind minori.

Pe mama viitorului istoric, profesor universitar și academician o chema Euphrosina Photinia, fiica hagiului Manoliu din Iași, iar atunci când s-a căsătorit cu Alexandru Popovici, era deja văduvă.

Rămasă pentru a doua oară văduvă, cu patru copii minori, ea se recăsătorește pentru a treia oară cu Enachi Cosmitza din Iași. Aceștia vor locui la Oșlobeni, unde traiește cei mai fericiți ani ai copilăriei, așa cum afirma în memoriile sale.

Astfel se explică cel de al doilea nume al viitorului Urechia: Popovici, după tatăl său adevărat, Cosmitza, după cel vitreg.

La vârsta de 6 ani, din dorința mamei, copilul este trimis la școala particulară din casele boierului Dumitrache Stan. Aici îl va avea ca dascăl pe bătranul Xenopol, tatăl viitorului mare istoric, A. D. Xenopol. Din nefericire, moartea tatălui îl afectează foarte mult, iar tânărul învățăcel întrerupe cursurile aproape un an.

Cu ajutorul mamei, reușește să scape de atmosfera tensionată din casa părintească, continuând studiile în Pensionul privat al elvețianului Baliff de la Oșlobeni.

Mama istoricului este convinsă de fostul învățător de la școala publică din Piatra Neamț, Costachi Nanu să-și pregătească băiatul pentru examenul de admitere ca bursier în internatul de la Academia Mihăileană, unde cu ajutorul Domniței Elena, fiica lui Ioniță Sturdza și al lui Gh. Asachi, Vasile este acceptat ca bursier în anul 1844.

Directorul internatului, dr. P. Cîmpeanu îl determină să renunțe la numele de Popovici, trecându-i numele de Alexandrescu în catalog, de la prenumele tatălui.

La Academia Mihăileană se face remarcat datorită rezultatelor obținute la învățătură, însă, din nefericire aceasta este închisă din cauza Revoluției din 1848, iar studiile îi sunt întrerupte.

În tot acest timp desfășoară profesii temporare ca meditator, copist la poliție, practicant la cancelaria “Departamentului din lăuntru” ș.a.

Cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu, la redeschiderea Academiei Mihăilene, el este primit înapoi la internat și ajunge să profesese chiar ca pedagog.

Publicarea sa în Calendarul Buciumul roman (1852) a scrierii cu caracter umoristic, denumită Un vis, are drept consecință stârnirea curiozității lui Kogălniceanu, C. A. Rosetti si V. Alecsandri.

Înainte de aceasta, tânărul de 17 ani publicase deja Grinda de aur în anul 1851, precum și câteva tentative poetice în Fioletonul Zimbrului din 1855, în Zimbrul și Vulturul (1858), Steaua Dunării (1859) și Ateneul roman (1860).

Pentru viitorul prozator, anul 1855 reprezintă adevăratul debut literar deoarece acum i-au naștere scrierile care îl constituie ca unul din pionerii romanului romanesc. Este vorba de narațiunea de inspirație istorică Logofătul Baptiste Veleli, apărută în Romania literară condusă de V. Alecsandri și de Coliba Măriucăi, care apare în Foiletonul Zimbrului.

Beneficiează de o bursa dată de “Societatea pentru ajutorarea tinerilor români la învățătură”, între anii 1855-1857, la Paris. Acești doi ani de studiu la Paris, semnifică mult pentru pregătirea spirituală a viitorului dascăl și cărturar. Tot aici își susține bacalaureatul în filosofie, la 18 august 1856 și apoi se înmatriculează la Facultatea de litere din Paris pentru a obține licența. A urmat în paralel cursurile de filosofie, literatură și drept ale Universității Sorbona din Paris. Tot în anul 1856, la Paris, a redactat revista “Opiniunea” în limba română dar în același timp colaborează la mari cotidiene franceze ale perioadei: “Gazette de France”, “La Siecle”, “La Patrie”, “Le Constitutionel”.

În august 1857, se căsătorește cu Francoise Josephine Dominique Plano, fiica medicului Plano, doctorul reginei Izabela a Spaniei.

După oficierea căsătoriei, călătorește în Spania, unde explorează arhive și se documentează despre constituirea învățămnâtului și culturii din această țară.

Își încheie călătoria în Spania în noiembrie 1857, când se întoarce împreună cu soția sa și se stabilesc la Iași.

Punctul de plecare în cariera didactică este reprezentat de profesia de dascăl de literatură română și limba latină la clasele gimnaziale superioare și profesor de istorie universală și literatură la clasele colegiale ale viitoarei Universității din Iași.

Reușește să fie director la Ministerul Învățământului și Cultelor și Instrucțiunii Publice al Moldovei, profesor de istorie și geografie la Școala militară și va fi chemat ca director al Comisiei centrale de la Focșani.

Astfel, se afirmă că la varsta de 25 de ani, Vasile Alexandrescu este apreciat ca o personalitate memorabilă în cultura și învățămantul din Moldova și mai tarziu din Pricipatele Unite.

În 1864, datorită activității sale de profesor , popularității de gazetar și experienței în constituirea școlilor din Moldova este invitat la București ca director al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Pe 2 noiembrie 1864, reușeste să caștige, prin concurs, catedra de Istoria romanilor și Literatura romană de la Facultatea de litere a Universității din București, care rămăsese liberă odată cu moartea lui Ion Maiorescu.

Însă succesul, avea să fie umbrit de erorile, mai ales ale publicistului, intrând în conflict cu T. Maiorescu. După mutarea sa la București, V. A. Urechia intră în dizgrația unor numeroși inteletuali de prestigiu ai epocii, din cauza activității sale publicistice.

Ca publicist își reia colaborarea începută în perioada ieșeană, la Romanul lui C. A. Rosetti, un vechi prieten. Este președinte al societății romane de gimnastică, scrimă și dare de semn, îndrumă apariția unor reviste de cultură și educație și face parte din Comitetul arheologic, din Comisia dramatică a teatrelor etc. Izbutește să stârnească invidia multor personalități ale vremii, precum Hasdeu, din pricina plecării sale fie ca delegat la congresele de istorie și arheologie (Copenhaga, 1869 etc.), fie pentru a analiza arhive din Spania, Franța sau Italia.

În plan politic, V. A. Urechia reușește să se dezvolte continuu. Astfel, în 1866 este numit deputat al județului Tutova, iar în 1866 deputat al colegiului III (de Covurlui), unde chiar M. Kogălniceanu îi susține candidatura.

Pentru V. A. Urechia, anii 1872-1873 vor constitui o perioadă dificilă. Din cauza dorinței acestuia “de a fi omniprezent, conștiința că e folositor în multe sectoare ale culturii romanești, graba publicistului de a-și afirma opiniile pe plan literar, istoric sau social- politic”, va face greșeli, de pe urma carora vor beneficia totii adversarii săi.

În anul 1873, istoricul renunță la ambițiile enciclopedice, reprezentând un moment al “trezirii” acestuia. Tot ce a realizat istoricul în anii următori va fi categoric mai superior activității de pană la 1873. Declinul său intelectual a fost recunoscut și de către foștii simpatizanți ieșeni, precum A. Vizanti, I. Caragiani, Ștefan Sihleanu, care își propun pentru a-l sprijini și consola să-i întocmească o scrisoare: “Sunt căderi care înalță, precum și înălțări care înjosesc înaintea opiniei publice.”

În aceeași perioadă are loc o dramă în familia publicistului, decesul primei sale soții, spaniola Francisca. Datorită prestigiului dobândit în capitala Moldovei, V. A. Urechia se recăsătorește cu Luiza Pester, fiica lui Christian Wirth Pester și a Carolinei Wirth din Iași.(Vezi anexa 2) Din spusele lui G. Călinescu, tatăl Luizei era antreprenor al Școalei de arte. În urma căsătoriei, V. A. Urechia devine tatăl pentru trei copii. În 1860 se naște primul copil, Alecu, doctor în medicină, devenind viitorul umorist și prieten al scriitorului I.L.Caragiale, în 1866, Nestor Ureche, devenind un respectat inginer de drumuri și poduri, iar mai apoi, profesor universitar de geometrie la Școala politehnică; și în cele din urmă, fiica Corina.

Deși a fost puternic lovit și doborat de cei care l-au criticat, prin puternica sa convingere că este util culturii și țării, V. A. Urechia reușește de fiecare dată să treacă peste toate dificultățile și își îndreaptă atenția spre activitațile care-i oferă entuziatului patriot câmp larg de manifestare. “Pentru ardeleni, pentru românii din afara granițelor statului, Urechia a relizat, incomparabil, mai mult decat oricare din contemporanii săi. Albumul macedoroman (1880), Voci latine (1894), Festivitatea de la Roma (1899) și Albumul închinat de romanii transilvăneni lui V.A.Urechia cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate literară (1900), constituie tot aâttea mărturii ale travaliului unui cărturar care ținea cauza romanilor în oricare parte a Europei.”

După 1873, ca publicist V. A. Urechia nu va mai fi la fel de remarcat, însă ca istoric, scriitor participă la elaborarea unor importante reviste a acelei perioade: “Convorbiri literare, Literatorul, Familia, Analele Academiei etc. Face să apară Buletinul Fundațiunii Urechia (1901) pe lângă biblioteca din Galați, care-i poartă numele și prin care se va dovedi un pasionat al cărților rare, un colectionar asiduu, un inițiator în fondarea instituțiilor de acest gen.”

Ca semn de recunoștință pentru meritele sale în țară și în străinatate, în 1880 primește din partea Institului etnografic din Paris, “marea medalie de bronz”, iar Președintele Republicii îi acordă însemnele și brevetul de ofițer al ordinului “Legiunea de onoare”.

În puținul timp liber pe care-l deținea, V. A. Urechia desfășura în casa de lângă Cișmigiu serate literare, unde îi avea ca invitați pe celebrii scriitori Al. Macedonski, Cincinat Pavelescu, N.Ținc, Rădulescu Niger, istoricii Tocilescu sau Ionescu-Gion, artiștii Nottara și Aristizza Romanescu ș.a.

Din cauza reumatismului, starea sa de sănătate se înrăutațește, iar “Inima, care bătea atît de puternic pentru orice acțiune patriotică, menită a evidenția latinitatea noastră, romanismul fraților din afara statului, îl ajuta tot mai puțin,” iar la vârsta de 67 de ani, pe 22 noiembrie 1901, încetează să mai bată.

“În semn de doliu s-au arborat drapele negre la Academia Ateneu, Teatrul Național, Universitate, la clubul național liberal, la Ligă și la Societatea de cultură macedoromână. Camera și Senatul și-au suspendat lucrările până după înmormântarea ce a avut loc sâmbătă 24 noiembrie, la Cimitirul Bellu.”

Ca scriitor, V. A. Urechia debutează în publicistică și literatură la jumătatea secolului al XIX-lea când “se cristalizează o noua imagine a tipului de scriitor, cu un statut sensibil deosebit față de ipostaza cărturarului “iluminist”, atât de frecvent ilustrată la sfârșitul veacului al XVIII-lea și la începutul celui următor.”

“Până după 1860 tipul reprezentativ al culturii românești, consideră T. Vianu, era acela al unui patriot ardent, trăind în conștiința latinitații lui și un liberal înflăcărat de noile idealuri ale democrațiilor apusene. Astfel de oameni au fost H. Rădulescu, în prima lui perioadă, N. Bălcescu și M. Kogălniceanu, C. A. Rosseti, I. Brătianu, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu, adică mai toți acei gânditori, scriitori sau conducători politici care creează modele generației următoare”…

Vizând bibliografia scrierilor sale, care cuprinde 626 de titluri, se remarcă faptul că V. A. Urechia a fost un scriitor prolific care s-a afirmat în domeniile: istoriei, literaturii, didacticii și educației, în cel social-politic și publicistic.

“Deși ca întindere, prevalează scrierile istorice, fiind inclus în “școala” lui Hasdeu, alături de Gr. G. Tocilescu, V. A. Urechia este cel puțin în aceeași măsură și un scriitor.”

Și când se afirmă acest lucru; poezia, dramaturgia, articolele de critică și istorie literară nu mai sunt luate atat de mult în considerare – “ scrieri care nu-l reprezintă în suficientă măsură și adeseori i-au făcut un deserviciu cărturarului.”

În primul rand, V. A. Urechia este un prozator, iar acele pagini îl înfățișează ca fiind povestitorul și umoristul, atribuind o adevărată atracție a povestirii scrierilor sale de acest fel, indiferent dacă este nuvelă, legendă, încercare de roman etc.

Scriitorul se face remarcat prin proza de natură socială și aceea de inspirație istorică. Prima ipostază este justificată prin implicarea acestuia în problemele profunde ale perioadei, iar cea de a doua prin înfățișarea continuă a istoricului în activitățile prozatorului.

Datorită celor două încercări de roman: Coliba Măriucăi și Logofătul Baptiste Veleli, V. A. Urechia este privit ca unul dintre pionerii romanului romnâesc, constituind esența direcției scrisului său.

În 1855, V. A. Urechia tipărește în mai multe numere din Foiletonul Zimbrului scrierea Coliba Măriucăi, denumită de acesta “roman național”. Însă, deși se termină cu mențiunea scrisă “va urma” nu a mai fost reluat, reprezentând un roman neterminat. Aici autorul se inspiră din Coliba unchiului Tom, al scriitoarei americane Harriet Beecher-Stowe. Urechia se concentrează doar pe conceptul de bază, și anume combaterea robiei, idee comtemporană pentru societatea românească de la mijlocul secolului al XIX-lea. Această operă, deși neterminată, poate constitui o încercare de roman, nu doar prin întinderea ei ci și prin ideea de a îngloba pe o perioadă nedeterminată de timp comunitatea unei așezări rurale din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

De asemenea, într-o altă încercare de roman, Omul muntelui, descoperim aceeași tendință spre descrierea unor diverse înfățișări ale societății românești. Această scriere este publicată mai întâi în foiletonul ziarului Romanul și apoi tipărită în volum în anul 1858 la Imprimeria C. A. Ro sseti.

Inspirația lui V. A. Urechia din trecutul patriei de la începutul debutului său, se remarcă și prin dorința lui M. Kogălniceanu în Introducția la Dacia literară. Datorită primei sale scrieri, Logofatul Baptiste Veleli, care apare în Romania literară, V. A. Urechia este menționat printre pionerii romanului românesc. Cunoscut poetului cu trei ani înainte, la apariția revistei, Alecsandri i-ar fi spus tanărului: “Să-mi faci o nuvelă.[…] Mă pusei pe scris și a treia zi îi dusei pe Logofatul Baptiste Veleli, care-i plăcu și-mi valoră mari încurajări foarte dulci inimei mele !”

Cu scrierea Logofătul Baptiste Veleli, Urechia merge spre calea deschisă de C. Negruzzi cu Alexandru Lăpușneanul.

Prin cooperarea alături de Al. Odobescu, istoricul reușește să scrie opera Curtea lui Neagoe Vodă, după cum el însuși afirmă: “.. D-l Odobescu copia, tăind ici o vorbă și adăugînd cole o însemnată coloare dupe paleta lui de meșter zugrav național..”

Dacă pentru celebrul scriitor stăpanit de ambiție, încercările de roman și chiar cele din genul dramatic, reliefează o etapă de pionerat, Legendele romane și memorialistica, scrieri realizate în ultimii anii de viață, pot constitui importante creații literare, reprezentative pentru meseria sa de prozator.

În 1891 apare primul volum, denumit Legende romane, iar următoarele două volume după șase ani : în 1896 Legende romane cu doua subtitluri: Viața în trecut și Reminiscențe; în 1901: Cum era odinioară.

În ceea ce priveste scrierile memorialistice, o mare parte din ele sunt închinate Bucureștilor de la începutul secolului al XIX- lea. De exemplu scrieri ca: Acum 74 de ani, Prima baie în București, primul Haine-vechi în București, Prima berărie în București, Jupan Vantură- Vești , constituind o mare importanță pentru “balcanismul” scriitorului.

Acesta sugerează un București în plină integrare a capitalului, un loc axat pe acțiunea de citadinizare, unde civilizația occidentală își pune accentul pe vechiile instituții și deprinderi de ordin oriental.

“Aplecat asupra documentului de arhivă din care își extrage filonul epic pentru fiecare din aceste “fantezii așezate în cadru idtoric”, memorialistul nu cade în sentimentalisme ci, detașat, privește cu ușoară ironie silința de “europenizare” a societății romanești de la începutul sec. al 19-lea, comparînd nivelul de civilizație de atunci cu cel de la sfîrșitul aceluiași veac. Scriitorul, și prin aceste proze, se înscrie pe linia realismului memorialistic al lui Filimon sau Ghica, avînd comun cu înaintașii săi o foarte bună cunoaștere a “obiectivului” descris și o vădită plăcere în utilizarea termenilor vechi.”

Toate aceste proze de natură istorică întregesc opera Istoria romanilor, pentru a lua prin surprindere spiritul și perioada fanariotă, unde se asociează modul de viață oriental cu “supraviețuirea manifestă a formelor bizantine și cu influențe primite din Occident”.

Proza memorialistică a lui V. A. Urechia, înfățișată în aceeași perioadă cu legendele, certifică talentul unui veritabil evocator din originea povestitorilor moldoveni, respingând totodată ideea de imagine falsă a scriitorului formată de junimiști.

Deși a debutat ca pionier al romanului românesc, iar în ultimii ani din viață s-a axat pe legende și memorialistică, pentru cărturarul pasionat de trecutul poporului nostru, istoria a reprezentat un interes permanent.

V. A. Urechia își incepea în anul 1860 cursul de istorie națională, punând accentul pe prelegerea de deschidere a lui Mihail Kogălniceanu, dar și pe puținele documente din vremea aceea, sau de bibliografia precedentă lecțiilor sale, care se limita la “trei biete cărți elementare”, formate din greșeli, ale lui I. Albinet, Aaron Florian și A. T. Laurian.

Profesorul făgăduia că își va ajuta studenții prin spiritul istoric al acestuia, să-și iubească “națiunea și limba ei”. “Eu nu voi ascunde scăderi, erori și căderi, ci le voi semnala fără cruțare, căci convins sînt că numai așa ceea ce am numit romanism va fi un mijloc de îndreptare, o pîrghie care să ridice tot mai sus națiunea noastră, cît și un izvor de mari și binefăcătoare fapte în viitor”.

Încă de la începutul său ca profesor, acesta desfășura în paralel cursuri de istorie, dar și de literatură, mai întai la Universitatea din Iași, iar mai apoi în 1864, la Universitatea din București, fiind urmașul lui Ioan Maiorescu la catedra de Istoria critică a romanilor și de Istoria literaturii romane. Aici și-a desfășurat activitatea pană în anul 1890.

În prima parte a activității sale din perioada 1857-1873 , se face remarcat ca dascăl de istorie și mai puțin ca cercetător, istoric veritabil.

Studiile superioare și le-a realizat la Paris, privind cu stimă asupra operei istoricilor J. Michelet și Guizot, “dat fiind la curent și cu doctrina deterministă a proaspătului Taine- autori din care, alături de anticii Platon și Aristotel, de Boileau și de filozoful eclectic Victor Cousin, Urechia va cita copios, în lucrările sale. Mania înșirării de nume de istoriografii din epoci și de orientări total diferite, caracteristică tocmai primei perioade din activitatea istoricului, va fi atît de drastic sancționată de T. Maiorescu, încît va constitui o lecție de “trezire” pentru cărturarul de ambiții enciclopedice, determinîndu-l, indirect, să-și statornicească investigațiile asupra unei anumite epoci istorice.”

Abia după 1873, V. A. Urechia se face remarcat ca istoric, iar operele Istoria școalelor de la 1800-1864 și mai ales Istoria românilor îl înfățișează cu adevărat pe istoricul din“școala” lui Hașdeu. (Vezi anexa 3 și 4)

În ceea ce priveste concepția sa despre istorie, se remarcă acordul încadrării lui în istoriografia romantică și mai precis la “romantismul de tendință democrat și liberal-burgheză”. Este evidențiat în sintezele istoriografice de la începutul sec. al XX- lea, datorate lui N. Iorga și Ioan Bogdan, acțiunea lui V. A. Urechia de a ajuta la cultivarea epocii 1774-1821 din istoria românilor, prin publicarea a mai multor documente aflate la Arhivele Statului.

Pentru istoric obiceiurile constituie “simbolul naționalitățile”. Acesta rămâne în istoriografia noastră prin voluminoasa lucrare Istoria românilor. Aici V. A. Urechia pune accentul pe studiul instituțiilor, pe starea legislației, pe situația diferitelor clase sociale și pe succesiunea domnitorilor sau a războaielor.

Chiar dacă opera este de factură romantică, pentru măreața Istorie a românilor, meritele autorului sunt colosale. Evidențiează numeroase izvoare istorice, interne și externe, documentare și narative, deoarece și-a pus accentul pe formarea unui veac de istorie și cultura românească- epoca fanarioților, astfel orice lucrare despre istoria sau cultura acestui secol trebuia să apeleze la această opera.

V. A. Urechia nu îsi fixează toată atenția pe trecutul îndepărtat al neamului, chiar dacă studiile istorice îi ocupau mult din timpul său. Omul politic, dascălul și patriotul, publicistul își făceau simțita prezența în cele mai memorabile “confruntări” în dobândirea culturii românești cu instituțiile de care depindea atât de mult.

Personalitatea lui nu se poate reduce la o anumită manifestare, nu poate fi numit numai istoric, numai memorialist, numai pedagog, să nu menționăm de dramaturg ori romancier. V. A. Urechia este înfățișat ca un “cărturar luminat” în perioada marilor creatori, activitatea sa bazându-se pe mai multe domenii.

Opera sa constituie un întreg, deși în aparență este realizată din secțiuni contradictorii, datorită devotamentului său față de patrie și popor.

CAPITOLUL 2 – V. A. Urechia- ctitorul Bibliotecii Publice „ V. A. Urechia” din Galați

2.1. Istoricul Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați

V. A. Urechia își exprimă viziunea în ceea ce privește misiunea cărții și a bibliotecii în anul 1864, când a întocmit Regulamentul bibliotecii publice.

Acesta descria cartea ca fiind o armă importantă contra ignoranței: „Cartea este și dânsa armă puternică. La lumina și la învățătura cărții se deșteaptă conștiința națională(…); cărțile nu sunt făcute pentru anume om, ci pentru toți deodată, că, precum văzduhul nu-l închide omul numai pentru sine, ci din el trăiesc cu toții, așa și de carte, cade-se a împărtăși tot neamul românesc”.

În perioada secolului al XIX-lea ia naștere o importantă campanie pentru constituirea de biblioteci publice și școlar-publice în mediul urban și rural. Acestea au fost înființate de stat, societăți culturale, profesionale, politico- medicale, având un scop favorabil asupra modernizării și democratizarii societății.

În acestă situație se înscrie și întemeierea Bibliotecii „V. A. Urechia”, rezultată în urma concretizării viziunii bibliologice a istoricului. În anul 1889 hotârăște să înființeze o bibliotecă publică în orașul Galați, aceasta fiind realizată în urma donării propriei biblioteci, care în aceea perioadă era considerată una dintre marile biblioteci din Principatele Române, iar mai apoi transformată din bibliotecă personală într-una publică, oferindu-i funcție culturală, socială și educativă.(Vezi anexa 5)

În opinia lui, încadrarea bibliotecii publice în sistemul instituțional educațional era prioritară, deoarece simboliza una dintre instituțiile cele mai importante în structura statului contemporan, împreună cu școala, biserica și muzeul.

În Buletinul Fundațiunii Urechia, 1901, pune accentul pe importanța rolului bibliotecii în educarea cetățenilor și în sprijinul dezvoltării societății românești:

„Trebuința de biblioteci publice s-a simțit mai cu seamă la începutul renașterii noastre culturale. Oameni de bine, români adevărați au priceput însemnătatea acestor focare de cultură, au întrebuințat toate mijloacele ca să ridice nivel cultural al țării, ca aceasta să se poată prezenta cum se cuvine în concertul popoarelor culte.

Grație inteligenței și sacrificiilor făcute, ale anterioarelor generațiuni, țara noastră a câștigat sub toate raporturile și ea numară astăzi câteva bogate și bine organizate biblioteci.”

Organizarea unei biblioteci publice la Galați nu a fost din întâmplare, V. A. Urechia urmârind informarea tuturor românilor inclusiv a celor de dincolo de Prut: „Tânărul basarabean care vine în Galați să-și potolească setea sufletului la izvor românesc, cu riscul de a-și pierde viața sub glonții muscalilor, va spune fie-cui și guvernelor ori care ar fi ele în fruntea țerei, ce datorie are România către Galați”.

Opțiunea lui V. A. Urechia pentru orașul Galați a fost justificată prin poziția geografică, deoarece putea forma un centru de iradiere culturală și spirituală ce cuprinde Moldova, Basarabia, spre Dobrogea și nord-estul Bărăganului.

Acesta afirma printr-o scrisoare adresată ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice, C. Boerescu, că cele 3000-3500 de volume pe care le donează erau foarte rare și simbolizau munca sa de o viață. Din donația sa făcea parte 5126 volume, 179 manuscrise, 150 stampe, 27 atlase și hărți și 66 foi volante. Însă donația sa nu se oprea aici, în deceniul următor donând alte 6000 de volume.

La deschiderea bibliotecii a contribuit și presa. Pe data de 7 noiembrie ziarul Poșta anunța publicul: „Joi 8 noiembrie, se va face în localul liceului, inugurarea bibliotecii dăruită orașului de d. V. A. Urechia, profesor la Universitatea din București și senator al Colegiului II de Corvului. S-a stabilit un program al acestei serbări, care va începe cu un Te-Deum și va fi urmat de operatiunile potrivite cu această ocaziune.”

La data de 11 noiembrie 1890 la Galați, biblioteca este inaugurată pentru public, în clădirea liceului „Vasile Alecsandri”, unde a participat „Multă lume: fruntașii orașului, profesori, elevi. În mijlocul lor stătea istoricul Vasile Alecsandresu Urechia, cel care cu câțiva ani înainte pusese atâta suflet la ridicarea liceului. A privit în jurul său, a făcut un semn bibliotecarului Valeriu Surdu să se apropie și să ocupe locul din dreapta lui”.

A ținut neapărat să specifice faptul că biblioteca dăruită va aparține doar Galațiului și niciodată nu-și va schimba locul.

Constantând faptul că Academia Română face donații proprii către diverse instituții, în anul 1891, V. A. Urechia solicită ca și biblioteca sa să beneficieze de aceste donații. Din păcate acest lucru nu este îndeplinit, determinându-l ca în data de 5 aprilie 1894, la ședința Academiei să afirme: „unul [din cele 3 exemplare primite de biblioteca Academiei] să se dăruiască Bibliotecii Urechia din Galați, necuprinzându-se în această cerere ziarele, foile volante și alte tipărituri mai mărunte.”

Propunerea lui V. A. Urechia este acceptată de Prezidiul Academiei. Astfel, cea de-a doua sursă de dezvoltare a colecțiilor gălățene este constituită de transferul de carte din partea Bibliotecii Academiei.

O altă modalitate în vederea completării colecției o reprezintă donațiile făcute de autori, editori și posesori de biblioteci, persoane juridice sau oameni simpli care au dorit să contribuie la evoluția acestei structuri.

Condițiile donației au fost formulate în primul Catalog al bibliotecii gălățene de către fondatorul acesteia, fiind: „Biblioteca va dobândi recunoașterea de instituțiune publică prin decret regal și va purta numele de Biblioteca „Urechia”, cărțile vor fi date în seama acelui dintre domnii profesori care va locui în localul liceului până în ziua când(…) se va putea numi special bibliotecar de către stat; nici o carte (…) nu se da afară sub nici un pretext, nici chiar la profesori. Niciodată, (…) colecțiunea de cărți din fondul Urechia nu va fi strămutată din Galați; îmi rezerv dreptul de a inspecta biblioteca cât voi trăi și rezerv acest drept în urma mea, unui Comitet compus din trei persoane și anume: Episcopul, Directorul liceului și primul președinte al Tribunalului”.

Crearea bibliotecii a fost privită atât ca depozit național de carte, la dispoziția fiecăruia cât și ca o instituție de natură știițifico-documentar, enciclopedică.

Din colecția de manuscrise și scrisori a bibliotecii V. A. Urechia fac parte atât manuscrise vechi, care au un adevărat impact în activitatea istorico-documentară, literară, istorică, cât și manuscrise și scrisori actuale.

În anul 1907, la Galați au ajuns aproape 2000 de volume, după îndelungi eforturi făcute de V. A. Urechia în vederea obținerii dreptului de depozit legal. Din nefericire, nu a izbutit, însă a primit din partea Academiei Române o decizie prin care putea trimite la biblioteca acesteia câte un exemplar din cele legale. De asemenea, încă de la întemeierea bibliotecii, Ministrul Cultelor și Instrucțiunii publice a stabilit un buget pentru achiziționarea de cărți.

Donația lui V. A. Urechia este formată din câteva copii-manuscrise a unor cărți de largă circulație precum: Floarea darurilor, Istoria despre Arghiul frumos și despre Elena cea frumoasă; Erotocritul.

De asemenea, manuscrisul turcesc a lui Ahmed Resmi Efendi din anul 1749, Descrierea Țării Românești, este caracterizat ca fiind un manuscris memorabil.

De o valoare incontestabilă este manuscrisul lui V. Alecsandri, piesa Ovidiu. Din categoria valorilor istorice fac parte: Condica Almajană cuprinzând documente dintre anii 1595-1819. Manuscrisele și scrisorile lui M. Kogălniceanu sunt caracterizate printr-un caracter informativ-documentar.

O importanță deosebită o au câteva manuscrise și scrieri ale unor personalități ale culturii și științei europene, care la rugămintea lui V. A. Urechia au colaborat la Albumul macedo-român și Voci latine. De la frați la frați.

Un manuscris deosebit este reprezentat de notațiile muzicale făcute pe un număr de file din culegerea Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de V. Alecsandri, București 1866.

Prin urmare, la organizarea bibliotecii, V. A. Urechia se folosește de cunoștințele sale bibliologice și biblioteconomice, și pentru a mări fondul de carte se adresează creatorilor, producătorilor de carte, colecționarilor, librarilor, de la Biblioteca Academiei Române, dar și elevilor și studenților și nu în ultimul rând Regelui Carol I al Românei. Toate demersurile au avut un răspuns favorabil, deoarece în anul 1890 au ajuns în bibliotecă documente, colecții de manuscrise, scrisori, lucrări de sigilografie, numismatică, heraldică, iconografie, periodice, carte veche românească, carte veche străină, piese muzeistice.

În comparație cu bibliotecile din acea perioadă care erau organizate științific, cărțile erau sistematizate în ordinea numarului de inventar.

Săvârșirea celor două lucrări Catalogul general al cărților, manuscriselor și hărților, tipărit la 1 octombrie 1890-1901 și Catalogul stampelor a simbolizat o muncă admirabilă. Primul catalog a fost tipărit într-un volum și 3 suplimente, care avea în total 832 de pagini, fiind înscrise 33.852 de cărți și broșuri; iar cel de-al doilea catalog a fost tipărit în două volume ce includeau 4078 gravuri, picturi, litografii, fotografii. Acestea au fost redirecționate către biblioteci din țară și străinătate spre informare și schimb.

Conform Ministerului și Comitetului Administrativ al Bibliotecii, s-a hotarât, după moartea lui V. A. Urechia, constituirea unui registru inventar manuscris în care să se continue înregistrarea publicațiilor la zi, deoarece continuarea tipăririi nu mai putea fi realizată din pricina costurilor mari.

Înafară de acestea, a mai întocmit două cataloage pe fișe: un catalog alfabetic și un catalog pe subiecte.

Catalogul alfabetic a fost realizat după modelul Schedarie al italianului Stederini, include circa 7000 fișe și aproximativ 2000 de descrieri și se păstrează și în ziua de astăzi. Fișele, în format corespunzător, sunt așezate în cutii de lemn, formatul fiind dat probabil de catalogul tipărit, unde fișele care conțin tăieturi cu descrierile cărților sunt în ordine alfabetică pe fișe de pergament sau carton. Elementele descrierilor sunt alcătuite din: nr. inventar, autorul, titlul, anul apariției, editura, formatul, acestea fiind preluate din catalogul tipărit.

Catalogul pe subiecte este reprezentat prin autenticitate, cuprinzând 40 de domenii de activitate:

I Agricultură, economie, comerț și industrie;

II Arheologie, Antichități. Numismatică;

III Agricultură;

IV Artă ș.a.m.d.

„Așa se face că: Geografia stă lângă Filozofie, Critica alături de Călătorii, Teatrul lângă Teologie etc. Fișele, după modelul Catalogului alfabetic, sunt legate în volume mici cuprinzând lucrările unei subdiviziuni a subiectului. Lucrarile în limbile străine sunt orânduite separat în cadrul subdiviziunilor. Volumele astfel constituite sunt aranjate în cutii- biblioraft de formatul unei cărți.”

Starea din prezent a cataloagelor denotă cât de mult au fost folosite de cititorii și cercetătorii care au vizitat cu regularitate biblioteca.

Biblioteca „V. A. Urechia” reprezintă prima bibliotecă publică din România, cu funcție națională și una dintre puținele care și-a publicat Catalogul general al cărților.

În opinia bibliologului, în ceea ce privește aspectele biblioteconomice, Biblioteca de la Galați este foarte bine organizată și în același timp contemporană „Trebuința de biblioteci publice s-a simțit încă mai cu seamă la începutul renașterii noastre culturale (…) Evident că aceste depozite de cultură aduc națiunii foloase incalculabile, sunt un izvor nesecat pentru cultura limbii, răspândirea cunoștințelor, stima străinilor și a posterității”.

Societatea culturală „V. A. Urechia”, înființată în anul 1919, contribuie financiar l-a săvârșirea Palatului Cultural cu același nume, unde în anul 1940 s-a întemeiat biblioteca, iar patru ani mai târziu a fost eliminată în favoarea sediului Teatrului Dramatic.

A fost prima biblioteca publică din țară care a trimis liste complete de cărți românești vechi ce nu mai existau în Biblioteca Academiei Românești, confirmând cererea lui Ioan Bianu, acest lucru făcând posibilă colaborarea la îndeplinirea Bibliografiei Românești Vechi.

În viziunea sa, biblioteca trebuia să provină dintr-o Fundație, în care să i se adauge o Pinacotecă și un Muzeu. Astfel, donația sa cuprinde și tablouri, monede, manuscrise, medalii, stampe (4732 de piese) ș.a.

Ceea ce îl determină să reflecte asupra acestei structurii instituționale este dezvoltarea colecțiilor de stampe, gravuri, lucrări de artă, litografii, a colecțiilor de documente și obiecte de muzeu, urmând modelul Fundației Biblioteca-Muzeu Balaguer din Villanueva, Spania. Desfășura activităti comune cu fondatorul acesteia, erau în relații personale, epistolare, culturale și de schimb interbibliotecar.

Din preocupările lui V. A. Urechia, alături de elemente ale caracterizării bibliotecii publice, se concluzionează fondarea unei biblioteci publice de stat.

Biblioteca „V. A. Urechia” s-a format ca o bibliotecă modernă de tip Fundație, cu scopul de a realiza schimb și împrumut bibliotecar național și internațional.

„Este un exemplu de ceea ce numim management de bibliotecă. Structura programului, reconstituir de noi după succesiunea activităților pentru înființarea bibliotecii de către Urechia, ar fi următoarea: local, statutul juridic, regulament; colecții; finanțare; personal; mobilier specific; evidența colecțiilor; evidența bibliografică; informare bibliografică; legături instituționale”. Toate aceste elemente sunt obligatorii pentru o bună desfășurare a unei biblioteci moderne.

La începutul anului 1894, Dimitrie A. Sturdza, unul dintrei cei mai recunoscuți cercetători din sfera numismaticii, donează 93 de cărți despre România, Balacani, țările vecine și Chestiunea Dunării și 490 de monede vechi românești.

Datorită strângerii de manuscrise, cărți rare și incunabule, V. A. Urechia devine unul dintre cei mai recunoscuți bibliofili și colecționari ai timpului. A donat 12 incunabule bibliotecii de la Galați, un lot de monede antice și medievale, în anul 1871 Bibliotecii Academiei, care vor alcătui laolaltă cu donația lui M Crișanu esența actualului Cabinet numismatic al Bibliotecii Academiei Române.

V. A. Urechia a încercat, cu mare strădanie să cumpere lucrări de o adevărată însemnătate, atât din bibliotecile pe care le vizitase în întreaga lume, cât și din cele ale cărturarilor români, cu scopul de a-și mări biblioteca cu ediții rare, bibliofile, înafară de cele curente.

Toată viața sa, V. A. Urechia s-a concentrat pe activitatea de sustinere a latinității și romanității noastre. De aceea, ca dovadă a efortului depus în completarea colecției cu lucrări ce ajutau la instrucția și educația studenților săi stă Fondul de carte „Daco-Romanica”. De la începutul secolului al XVII-lea urmează drumul înaintașilor săi, care au întemeiat biblioteci daco-romanice: Constantin Cantacuzino, Nicolae Mavrcordat, Constantin Brâncoveanu.

V. A. Urechia a fost un mare cunoscător și cercetător al bibliotecilor umaniste românești. Datorită bibliofilului, unele dintre lucrările acestor biblioteci fac parte și astăzi din colecția Bibliotecii din Galați:

1. „ Lauterbach Johanes, De belio contra turcas suspicienda, cu ex-librisul tăiat al stolnicului Constantin Cantacuzino;

2. La guido del Mercurio geografico per tutte le parti del mondo dalle stampe din Domenico di Rossi in Roma alla pace, a atlas geografic constituie de stolnic;

3. Eilostrat Flavius, Opera quce estant cu ex-librisul „Jo’ Nicolay Maur/ Ordati/ Principis Moldav/ A/ E/”, formă de ex-libris necunoscută până acum a celui care e considerat întemeietorul Bibliotecii Mavrocordatilor”.

În perioada 1856-1857 când își urma la Paris studiile universtare, V. A. Urechia este interesat pe lângă pasionata preocupație unionistă de care se ocupă, și de analiza acestei literaturi cu știri despre români. Cu ajutorul bibliografiei lui Joseph Marie Quevard, La Roumanie, Moldavie, Valachie et Transylvanie, pe care și-o furnizează în anul 1857, creează schița bibliografică Biblioteca istorică a Principateor Unite din 1860 și totodată ajută la strângerea titlurilor indicate de bibliograful francez, pentru biblioteca sa.

Scrierea acesteia a avut scopul de a dărui „un îndrumător acelora ce se ocupă cu adunarea de izvoare istorice asupra românilor”, acesta fiind precizat chiar de el atunci când publică această lucrare la Ateneul Român, în anul 1860. Este structurată ca un „catalog de toate scrierile aflătoare la diferite națiuni asupra Principatelor”.

În ceea ce priveste direcția înțelegerii literaturii istorice, V. A. Urechia dă dovada de metodologie, întrucât după căsătoria cu Francoise Dominique de Plano, la Madrid, unde își continuă studiile, utilizează și periodicul de specialitate El Bibliografo espaniol y estrangero. Un exemplar al acestei bibliografii s-a păstrat în fondul biblioteciii din Galați, prin donația fondatorului ei. Din colecția bibliotecii sale fac parte multe cataloage de anticariat sau de importante biblioteci scoase la vânzare. De aceea toata viața sa, V. A. Urechia își va menține predilecția pentru lucrările bibliografice.

Datorită relației cu marile biblioteci din Paris și Madrid, V. A. Urechia are de învățat și anume că „scrierea istoriei naționale este îngreunată de o mare lipsă de documente”. Cu altă ocazie, va accentua faptul că strângerea acestor documente are nevoie atât de colaborarea mai multor persoane specializate în acest domeniu, cât și de o durată de timp mai mare. A realizat Catalogul amintit, cu 151 de titluri de cărți cu știri despre români, din numeroasele analize făcute în bibliotecile din Madrid, Barcelona, Gemex (Italia). Unele dintre ele au fost copiate, pe altele le va achiziționa, formând un veritabil depozit de la incunabule la literatura secolului al XIX-lea pe care nu le mai regăsim în nicio biblioteca personală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La Galați, după 1889, peste jumătate din cele 234 de titluri care se referă la Țările Române vor întregi colecția Bibliotecii din Galati.

În 1862, V. A. Urechia solicită finanțarea cu 300 de galbeni, pentru „a putea călători în Spania cu scopul de a aduna documente despre și pentru România” Ministerului Instrucțiunii Publice, afirmând că va restitui banii dacă nu va fi mulțumit de rezultatele dobândite. În plecarea sa în Spania, a analizat bibliotecile Nacionale și Civica din Madrid și Barcelona, dar și cele din Milano și Geneva.

În data de 5 august 1862, la Madrid, V. A. Urechia copiează la Biblioteca Nacionale din lucrarea Abrege de l’histoire des Turcs contenant tout a qui s’est passe, a lui Gilbert du Verdier, publicată în anul 1668 la Paris.

Acesta era foarte interesat de istoria Imperiului Otoman și a Orientului Apropiat, iar cărțile de istorie cu un asemenea conținut i-au captat atenția. Din înregistrarea a 60 de titluri, unele au fost cumpărate și donate bibliotecii de la Galați.

În anul 1866, la București, V. A. Urechia achiziționează Istoriile lui Pablo Giovio, în ediția franceză din anul 1570. Relatând compania lui Aloisio Gritti în Transilvania, 1534 și asedierea lui Ștefan Mailatu de Petru Rareș „home d’esprit militaire”, Giovio afirmă despre domnii Moldovei și Valahiei că sunt „de neam foarte vechi, coborând din Flaccus, general român. Românii se servesc de cuvinte latine, dar și de obiceiuri și legi romane”.

V. A.Urechia a călătorit mult și a văzut mari biblioteci europene, examinându-le din toate punctele de vedere. Fiind un mare iubitor de carte, a încercat cu mari eforturi să achiziționeze materiale valoroase, precum ediția rară: Historia Romana, tipărită în anul 1504, la Veneția, pentru a îmbogăți colecția bibliotecii sale.

Așadar, V. A. Urechia a făcut o călătorie în Spania și Italia, în vara anului 1867, având ca obiectiv acumularea de documente pentru țara sa, găsind 181 de titluri de cărți, în bibliotecile din Madrid, Barcelona, Geneva, Milano, din care va face „extrase pentru români”.

Încă din copilărie era atras de cultura franceză, stăpânea literatura franceză de la formele ei populare, începuturi consolidate mai apoi în capitala Franței. Scriitorul francez, Leon de Rosny își donează propria bibliotecă pentru ctitorirea bibliotecii de la Galați. Un alt scriitor francez, Camille Laporque îi dă un extras al discursului prezentat la data de 26 septembrie 1880 la Leonzo cu specificarea: „A Monsieur V. A. Urechia, Ministre de l’Instruction Publique de Royaume de Roumanie, respectueux et sympathique hommage de l’auteur”. Alphonse Roque-Ferrier îi dăruiește Trois etudes bibliographiques, în anul 1887, cu aprecierea: „A Monsieur le senateur V. A. Urechia, hommage affectueux de l’auteur”.

În biblioteca lui V. A. Urechia predomină literatura franceză pedagogică. Din ea a împrumutat gânduri, idei, punându-le în practică în societatea românească, realizând o puternică rețea de școli primare și secundare.

Deși stăpânește cu precizie limba italiană, colecția bibliotecii sale nu cuprinde capodoperele acestei literaturii. Astfel, după 1890, achiziționează ediții limitate, în vederea întregirii acesteia.

De asemenea, era un bun cunoscător al limbii germane, documentându-se din cartea lui Charles Jorat, La literature allemannde, apărută la Paris în anul 1876. Bibliofilul avea o predilecție pentru capodopera lui Goethe, Faust, pe care o citise în limba franceză.

Pentru V. A. Urechia, domeniile sale de activitate au fost constituite de romanitatea și continuitatea daco-romană, afirmarea și apărarea latinității și unității acesteia în sud-estul Europei, mai ales în zona carpato-danubiano-pontică și originea latină a poporului și a limbii române.

Încă din timpul studenției (1855-1858), cărturarul a analizat biblioteci și arhive, continuând acest lucru în călătoriile făcute. Mai apoi, a fișat cărți, a întocmit extrase, încercând să-și pună bazele pe conceptul de latinitate și continuitate.

V. A. Urechia dă dovadă de o cultură vastă și prin numeroasele cunoștințe obținute din domeniul incunabulelor, din acestea făcând parte exemplare rare. A fost dintotdeauna interesat de descoperirea lor, fapt ce îl situează pe V. A. Urechia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, printre experții acestei categorii de „libri rari”. Mândria bibliotecii de la Galați este reprezentată de cele douăsprezece incunabule strânse de cărturar. Acestea au o valoare incontestabilă și sunt incluse în Catalogul lui V. A. Urechia la rubrica de „Antichități”. Sunt marcate în catalogul original cu litere roșii, deoarece în perioada aceea, cele însemnate cu roșu erau reprezentate de unicate.

Rafturile bibliotecii bibliofilului V. A. Urechia erau formate din lucrări valoroase, atât din punctul de vedere al conținutului, cât și al aspectului. Au fost adunate cu mari eforturi într-o lungă perioadă de timp, putând fi analizate la biblioteca „V. A. Urechia” din Galați și la Biblioteca Academiei Române.

Și-a îndreptat atenția și către lucrările bibliografice, în primii ani de studenție petrecuți în capitala Franței. Astfel, în anul 1860, realizează schița bibliografică denumită Biblioteca istorică a Principatelor Unite, care a fost publicată la Ateneul Român. Aceasta schiță era alcătuită din lucrări ale diferitelor națiuni despre Principatele Române.

Toată viața sa a strâns lucrări bibliografice, din biblioteca sa făcând parte și cataloage de anticariat și ale altor biblioteci.

Din lectura manifestului apel care a avut loc în anul 1846 pentru constituirea „Bibliotecii Române din Paris”, Vasile Alexandrescu și-a creat o idee despre rolul unei biblioteci de uz public. Datorită acestui apel, la baza organizarii Bibliotecii Publice de la Galați stau câteva principii biblioteconomice, și anume: constituirea colecțiilor, scopul, orarul de funcționare, locul de reuniuni culturale, distanța față de domiciliul beneficiarilor.

Începând cu anul 1889, își organizează biblioteca ca Bibliotecă Publică de Stat la Galați și stă la conducerea ei până în anul 1901.

Din anul 1902, un comitet administrativ asigură conducerea bibliotecii alcătuit din P. S. S. Episcopul Dunării de Jos, ca președinte, Tribunalul, ca prim-președinte și directorul Liceului „Vasile Alecsandri”.

În anul 1919 se înființează Societatea culturală „V. A. Urechia”. Cu ajutorul acesteia și a eforturilor gălățenilor, se constituie în anul 1940 „Palatul Culturii V. A. Urechia”, care adăpostește biblioteca. Din cauza războiului, biblioteca este evacuată în altă zonă a țării, la Caracal. În 1947 se reîntoarce din exil, iar un an mai târziu se redeschide pentru public, prin intermediul unei expoziții închinată Centenarului Revoluției Române.

Biblioteca Publică din Galați a simbolizat cea mai modernă structură biblioteconomică sub îndrumarea lui V. A. Urechia, aceasta dorind să demonstreze tuturor faptul că „la intersectarea secolelor interesul față de instituție trecuse granițele”.

2.2. Biblioteca „ V. A. Urechia” Galați – în prezent

În prezent, Biblioteca „V. A. Urechia” din Galați s-a transformat într-una dintre cele mai ample biblioteci județene din țară și se situează printre primele 10 biblioteci din România de valoare istorică si cultural-patrimonială, datorită colecției mari de documente rare, din care fac parte cele 12 incunabule, prin modul de formare și evoluția instituțională. Exemplul lui V. A. Urechia a determinat instituțiile de cultură să facă numeroase donații, iar marile personalități ale vremii au ajutat la dezvoltarea continuă a tezaurului bibliofil. Din cele mai importante piese fac parte cărțile românești vechi de uz bisericesc, unele tipărituri din jurul anului 1600, cărți străine cu informații despre Dacia și teritoriile românești, manuscrise ale unor personalități din țară și din afara țării, hărți vechi, cărți poștale, periodice vechi, foi volante, atlase, albume, ex-libris-uri, fotografii, stampe etc. Datorită colecțiilor de o mare însemnătate, care a impus un adevărat prestigiu identificat la nivel national prin acordarea de diplome și medalii de aur în urma participării la expozițiile naționale din anul 1903 și 1906, Biblioteca reușește în perioada interbelică să polarizeze viața culturală și spirituală din Galați. Cu ajutorul unor oameni generoși, Biblioteca și-a menținut importanța de influență spirituală, reprezentând un adevărat obiectiv cultural al orașului Galați.

„Punerea în operă a unui proiect managerial ambițios s-a materializat, în ultimii anii, cu: extinderea serviciilor către utilizatori prin înființarea de noi filiale în marile cartiere ale municipiului (Filiala „Grigire Vieru” și Filiala „Paul Păltănea”), editarea unei noi reviste trimestriale de cultură „Axis Libri” cu apariții alternative și în limbile engleză și francează; reluarea, după o întrerupere de 11 ani a „Buletinului Fundației Urechia”; continuarea publicării buletinului informativ „Asociația”; organizarea, pentru prima dată la Galați a Festivalului Național de carte „AXIS LIBRI”, aflat la a II-a ediție. Salonul literar „Axis Libri” cuprinzând lansări de carte, recitaluri de poezie, dezbateri literare, înființarea unei edituri și librării propriisub aceeași denumire, au făcut din „Axis Libri” un brand cultural recunoscut nu numai în comunitatea locală.”

La cea de-a 120 celebrare, această instituție de cultură îndeplinește programul întemeietorului ei, de iluminare a poporului românesc, iar spiritul marelui patriot latinist și istoric este prezent pretutindeni, iar generațiile ce i-au însoțit au ajutat la dezvoltarea moștenirii lăsate, iar cei ce vor urma vor contribui mai mult pentru a fi la nivelul gestului său nobil.

În ziua de astăzi, activitatea bibliotecii se întinde pe suprafața municipiului Galați și uneori în județ, împreună cu alte instituții din societatea gălățeană cu scopul de informare și educare non-formale: „bibliotecile de la Universitatea Dunărea de Jos și de la Universitatea Danubius, bibliotecile și centrele de documentare și informare din școli și Casa Corpului Didactic, Biblioteca Franceză ”Eugene Ionesco”, biblioteci specializate ale unor O.N.G. și instituții de stat (de ex.: biblioteca Centrului de Consultanță Ecologică, biblioteca Fundației de Sprijin a Vârstnicilor, biblioteca Penitenciarului de maximă siguranță ș.a.) precum și instituțiile de cultură locale, pe segmentul petrecerii timpului liber în mod instructiv: Casa de Cultură a Sindicatelor, Centrul Cultural Dunărea de Jos, Muzeul de arte vizuale, Muzeul de istorie, Teatrul Dramatic Fani Tardini, Teatrul Muzical Nae Leonard, Palatul Copiilor, O.N.G. – uri etc”.

Începând cu anul 1968, cel mai important sediu al Bibliotecii „V. A. Urechia” este clădirea care a reprezentat sediul Comisiei Europene a Dunării, o atracție istorică cu o arhitectură specifică secolului al XIX-lea. Inițial nu a fost creată doar pentru servicii de bibliotecă, de aceea ar fi nevoie de o nouă clădire cu spații special amenajate pentru bibliotecă și alte tipuri de servicii culturale. Încă de la început, acest lucru a fost abordat de întemeietorul V. A. Urechia, o dată cu crearea schiței Palatului Cultural Urechia.

În prezent, serviciile puse la dispoziția publicului se află la parterul clădirii, de către: Secția Împrumut la Domiciliu pentru Copii, Secția Împrumut la Domiciliu pentru Adulți, Secția Referințe și Informare bibliografică, Oficiul Multiplicare, Garderoba pentru cititori, Oficiul de Informare Comunitară și punctul de informare OSIM; iar la etajul 1 tot servicii puse la dispoziția publicului, dar de către: Secția Săli de Lectură și Depozite Generale, Secția Multimedia și Secția Referințe Electronice. Depozitele de carte și Atelierul de legătorie reprezintă anexele clădirii de patrimoniu și ajută intr-un mod indirect utilizatorii.

„Alte spații ale instituției care sunt destinate direct publicului sunt cele în care funcționează Filiala nr. 1 „Costache Negri” în sediul Casei de Cultură a Sindicatelor și Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” în sediul noii clădiri a Gării CFR Călători”.

Cei care beneficiează de serviciile bibliotecii, dar pe o perioadă scurtă de timp sunt locuitorii orașului Galați și sunt utilizatori actuali activi, iar pe o perioadă mai lungă de timp sunt vizați alți cetățeni și instituții ai orașului Galați încântați de multitudinea de servicii actuale, de inaugurarea unor noi filiale, orientate către instituții de educație și cercetare și alte categorii cu nevoi specifice de informare.

În urma rezultatului unei analize, prin compararea datelor privind vârsta utilizatorului, ocupația și preferința lecturii, se poate denumi beneficiarul actual al Bibliotecii ”V.A. Urechia”. Astfel, s-a stabilit că beneficiarul principal este reprezentat de cel din mediul educației formale, elevul/studentul/cadrul didactic, cu vârsta între 14-25 de ani, care preferă lectura de informare și documentare.

În ultimii ani, biblioteca a desfășurat un număr mare de proiecte, vizând creșterea serviciilor prin filiale. Au intenționat să facă trei filiale dintre care una este înființată, și anume, Filiala „Grigore Vieru”, cea de-a doua este în curs de amenajare, Filiala „Paul Păltănea”, iar cea de-a treia „Hortensia Papadat-Bengescu” va urma.

Datorită înființării acestor noi filiale, numarul de utilizatori a crescut substanțial.

Alte două mari proiecte, „Oameni în memoria orașului Galați” și proiectul brandului „Axis Libri” au ajutat la afirmarea rolului Bibliotecii de centru cultural al urbei, având un adevărat succes.

Pe lângă numeroase proiecte de mare anvergură, precum Istoria presei românești în date, care a ajutat la îmbunătățirea activității de examinare, prin verificarea unor periodice gălățene, publiciști și transmiterea lor unei baze de date, proiectul Biblionet; biblioteca a mai luat parte și la alte proiecte mai puțin importante împreună cu parteneri locali din învațământul universitar și școlar, cu scopul de a atrage oamenii spre studiu și lectură.

V. A. Urechia și–a pus bazele în cetățenii din Galați că vor ajuta la menținerea și dezvoltarea bibliotecii sale, iar acest lucru s-a dovedit ulterior.

În ziua de azi, Biblioteca Publică „V. A. Urechia” reprezintă o continuitate organică, cu noi funcții îmbunătățite, în ceea ce privește dezvoltarea activitătii intelectuale, atât din punct de vedere cantitativ, cât si calitativ, în relație cu evoluția stiințifică și tehnică, cu difuzarea informațiilor, ce capătă o adevarată amploare în toate organizațiile instituționale.

„ Retrospectiva evoluției conceptelor și elementelor definitorii formulate de predecesorii, care se regăsesc în practica de la Galați, componente ale instituției bibliotecii publice, permit sesizarea cu ușurință a faptului că cele sintetizate în zilele noastre în definirea bibliotecii se bazează pe teorii și experimente tradiționale, valabile astăzi, probabil și mâine”.

2.3 Serviciile Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați

Pentru orice comunitate, biblioteca este caracterizată ca fiind un centru de informare și documentare, ce ajută utilizatorii să găsească informația dorită. Rolul său de factură tradițională ca instituție de cultură și educație realizează o mare propagandă prin serviciile moderne de informare și de consiliere.

În epoca informației, biblioteca publică este constituită din colecții speciale și o varietate mare cititorii, încercând să răspundă tuturor cerințelor.

Serviciile acesteia sunt organizate într-un mod în care accesul la informație să fie facil. Accesul la informație trebuie să țină pasul cu creșterea reprezentativă a informației. Astfel, o acumulare mai mare de informații este scopul bibliotecii publice.

Serviciile bibliotecii sunt oraganizate în acest mod:

1. Secția Dezvoltare. Evidență. Prelucrarea colecțiilor:

a) Biroul Completare. Achiziții;

b) Biroul Catalogare-Clasificare;

c) Biroul Evidență;

d) Biroul Control de Autoritate.

2. Serviciul Relații cu Publicul

a) Secția Împrumut la domiciliu;

b) Secția Săli de lectură:

1. Secția Multimedia

2. Secția Colecții Speciale

c) Servicii externe;

d) Manifestări culturale;

e) Promovare.

3. Secția Referințe

a) Biroul de Informare bibliografică;

b) Referințe electronice și Internet;

c) Oficiul Informare comunitară.

4. Secția Automatizarea Prelucrării Informațiilor și Serviciilor

5. Secția Proiecte. Programe. Marketing de bibliotecă

6. Oficiul de Asistență de specialitate. Resurse umane

7. Atelierul Legătorie

8. Serviciul Contabilitate și Administrativ

9. Manifestări cultural-educative:

a) Lansări de carte;

b) Programe aniversare cultural-artistice;

c) Expoziții;

d) Concursuri pentru elevi;

e) Colocvii;

f) Întâlniri și vizite profesorale.

2.4 Colecțiile speciale ale Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați

Biblioteca academicianului V. A. Urechia simbolizează nucleul care a ajutat la alcătuirea colecțiilor Bibliotecii Publice din Galați, așa cum el însuși afirmă la data de 11 noiembrie 1890: „adunată cu atâta grijă și dragoste în 40 de ani.”

V. A. Urechia, bibliograf pasionat și colecționar de carte rară, a achiziționat într-un număr mare cataloage de carte românească și străină. Alături de Valeriu Surdu, primul bibliotecar, a întocmit catalogul general al publicațiilor ce făceau parte din colecțiile bibliotecii în anul 1890, publicându-se la Imprimeria Statului între anii 1899-1901, continând 33.852 de volume. În 1890, la inaugurarea pentru public, Biblioteca de la Galați deținea un catalog tipărit, un catalog alfabetic pe fișe și un alt catalog tot pe fișe, împărțit pe subiecte.

În Secția – Colecții speciale, Biblioteca „V. A. Urechia” dispune de tipărituri și manuscrise de o valoare incontestabilă, întregind patrimoniul cultural național. Nucleul de bază al colecțiilor speciale este realizat din manuscrise, carte românească și carte străină veche și a fost constituit din donația fondatorului ei, Urechia până în anul 1901, când a încetat din viață.

Din cauza războaielor, a schimbărilor de regim, numeroase piese muzeistice, de arhivă și multe altele au dispărut, însă fondul colecțiilor speciale de azi a fost îmbogățit între anii 1890-1948.

Colecțiile speciale, muzeul și pinacoteca din Biblioteca „V. A. Urechia” îngloba: „hrisoave de la Ștefan cel Mare”, „cusături din mătase: de pe vremea lui Mihail Sturdza, „zapisuri”, „firmane turcești”, „jalbe”, „cărțile de joc” prin care corespondau între ei revoluționarii români transilvăneni în 1848, „o colectie de 500 de monede vechi românești” (multe donate de D. A. Sturdza), o „colecție de 301 bucăți note muzicale”, „o colecție de medalii” ( donație de la M. S. Regele Carol I și de la fondator), „o colecție de 4732 stampe”, „o colecție de sigilografie”, „o bibliotecă sculptată în nuc”, ce a aparținut regelui Carol I, „picturi de Vermont, Grigorescu”, „autograf Avram Iancu”, „manuscris Ion Creangă”, „o poezie de la Veronica Micle” etc.

Este de o importanță deosebită o scrisoare autografă, Mihai Eminescu, citată în Buletinul Fundației Urechia – Nr. 9/2008, adresată unui negustor gălățean:

„Botoșani, 10 noiemvrie 1887

Mult stimate amice,

Boala îndelungată de care am suferit, m-a împiedicat de la ținerea unei corespondențe regulate. Acum, fiind întrucâtva mai restabilit, vin a vă ruga să v’aduceți aminte de mine, de lipsa aproape absolută de mijloace de subsistență în care mă aflu. Dacă vă este cu putință de-a-mi veni în ajutor, vă rog a o face cât de curând, căci cea mai neagră mizerie mă amenință. În așteptarea unui răspuns, rămân al D-voastră devotat amic.

M. Eminescu.”

În prezent, fondul de documente, păstrat la Secția Colecții Speciale a Bibliotecii „V. A. Urechia” cuprinde peste 14.000 de unități de bibliotecă și este alcătuit din:

I. Carte Românească ( 1508-1830)

În mod cronologic, colecția de carte românească veche este organizată în două fonduri: carte românească până la 1830 când s-a oficializat schimbarea alfabetului chiril cu cel latin. Dar și neoficial, și carte românească veche între anii 1830-1865, momentul în care Alexandru I. Cuza hotărăște trecerea la alfabetul latin.

Între anii 1830-1865, ia naștere litera chirilică și cea latină, reprezentând o perioada de tranziție.

Înca din vremea înfăptuirii limbii romane, biblioteca numără 1300 de titluri, când litera chirilică și cea latină se foloseau în același text, constituind fonduri importante din istoria cărții românești, reprezentând rarități bibliofile.

Pentru fondul de carte românească veche a Bibliotecii „V. A. Urechia”, nobilul ei fondator achiționează 350 de titluri, pentru a-i servi totodată, la pregătirea cursului de istorie a românilor și cursurile de cultură și literatură românească veche, desfășurate la universitatea din București.

Istoricul a fost de acord cu planul bibliografic al lui I. Bianu de a strânge cărțile românești vechi pentru realizarea Bibliografiei Românești Vechi, exprimat în ședința din data de 28 februarie 1895.

Din corespondența păstrată în arhiva Bibliotecii „V. A. Urechia” s-a confirmat faptul că Biblioteca Academiei Române a împrumutat de la biblioteca gălățeană multiple exemplare de carte românească veche care nu făceau parte din colecțiile ei si le-a copiat. În Biblioteca „V. A. Urechia” se aflau peste 20 de titluri: Învățătura bisericească, Râmnic (1746), Psaltire, Molitvenic, Blaj (1757), Păstoriceasca datorie, Blaj ( 1759), Ceaslov, București (1778), Calendar, Sibiu (1794), Bucoavă, Brașov (1817).

Cu ajutorul acordat de preotul Emanoil Micu din Banat, colecționarul VasileAlexandrescu a achiziționat o mare parte din cartea românească din Transilvania, reprezentând chiar valori reale ale acelei perioade.

Pravila de la Govora (1640) ilustrează cea mai veche carte românească, prima operă juridică adaptată condițiilor sociale și politice locale, (Vezi anexa 6) (dar există și un Evangheliar slavonesc, 1552, fără pagină de titlu, publicat la Belgrad, valoros deoarece a utilizat tipăritura folosită de Macarie, după părerea fostului bibliotecar Paul Păltănea). Liturghier – Kiev, din 1629, a fost tipărit cu ajutorul lui Petru Movilă, Evanghelie învățătoare (1642), cu xilogravuri de Mihail Zugravu, capodopera tiparului din vremea domnitorului Matei Basarab, Carte românească de învățătură (Cazania lui Varlaam), 1643, este prima carte tipărită în limba română în Moldova, carte ce s-a răspândit puternic în cele trei provincii istorice, Îndreptarea legii (Pravila cea mare), Târgoviște (1652), carte de legiuri compilată după colecții bizantine, adaptată condițiilor locale, Biblia de la București (1688), reprezintă prima traducere în limba română integrală a bibliei, monument al culturii naționale, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673), Evanghelia, Snagov (1697), Sf. Ioan Gură de Aur, Mărgăritare, București (1691), în traducerea fraților Greceanu, dupa originalul grecesc și tipărită prin efortul lui Antim Ivireanul, Ceaslov, Viena (1793), Molevnic, Chișinău (1816), Biblia în limba română – Sankt Petersburg (1819) etc.

Fondul de carte veche este constituit din: cărți bisericești: Cazania lui Varlaam (1642), Cazania de la Deal (1644), Octoih, București (1730), Acatist, Râmnic (1746), Orologhion, Blaj (1766), Molitvenic, Blaj (1784), Psaltire, Blaj (1766), Psaltire, Viena (1793); cărți literare: Psalmii lui david, versificați de Dosoftei (1673); cărți populare: Alexandria (1809), Esopia (1816); cărți didactice: Reguli scolastice, Buda (1816), Ducere de mănă, Buda (1811); cărți laice: cărți științifice, calendare, dicționare.

Opera Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman a iluministului Dimitrie Cantemir este marcantă pentru lumea creștină occidentală deoarece prezintă multe informații despre otomani și civilizația musulmană, cultură, religie, instituții, viață socială, organizare statală. Aceasta face parte din colecțiile bibliotecii „V. A. Urechia”, prin cea de-a doua ediție din limba franceză, apărută în anul 1743 la Paris, ce nu cuprinde nici un element decorativ sau portrete gravate și de asemenea, cea de a treia ediție din limba germană, apărută la Hamburg în anul 1745, ce cuprinde numeroase portrete ale sultanilor și a lui Cantemir.

II. Carte Străină Veche (1472-1800)

Incunabule. Elzevire. Dacoromanica.

Încă nu se stie cu certitudine, dar se afirmă faptul că incunabulele conservate în colecțiile speciale ale bibliotecii gălățene au fost procurate din anticariatele europene și apoi „însemante – de Urechia – cu litere roșii, majoritatea din ele, semn că Academia Română nu le are”. În prezent, exemplare foarte valoroase completează colecția: De Consolatione Theologiae Strasbourg (1472); Opus ruralium commodorum, Louvain (1474); Historia Florentini populi, Venezia (1476); Vocabular Juris utriusque (1480); J. Chrisostomus, Sermones de Patientia Job. (1487); Summa Angelica, Venezia (1487). Specific prin unicitate în țara noastră este incunabulul Captivus Septecastrensis, Tractatum de moribus conditionibus et nequician turcorum, Urach (1481). Autorul acestui incunabul este de origine română, numele său era George de Romos, George este numele, iar Romos reprezintă o localitate din Transilvania. Acesta fiind un alt motiv care denotă însemnătatea incunabului.

O mare valoare pentru colecțiile bibliotecii din Galați prezintă și elzevirele strânse de V. A. Urechia, reprezentate de istoriile Poloniei, Lituaniei, Prusiei (1627 și 1642), Rusiei (1630), Turciei (1630 și 1634), Ungariei (1634), Bojemiei (1643).

Cumpărată de istoric, Cartea străină veche ilustrează un adevărat fond daco-romanica, tema predominată fiind istoria europeană, istorii ale Turciei, istorii ale Transilvaniei, Valahiei și Țării Românesti, din care sunt menționate titlurile: Ciro Spontoni, era secretarul generalului Basta, un istoric de origine italiană care a participat la războaiele Ligii creștine în Ungaria și Transilvania, a scris Historia della Transilvania, Venezia, 1638 – care relatează o perspectivă de ansamblu a întâmplărilor politice din teritoriul românesc între anii 1581-1607; istoricul Hieronymus Ortelius, în lucrarea Chronologia, Nurnberg, 1604, alcătuită din două ediții, din 1602 și 1604 zugrăveste bătăliile dintre transilvăneni și unguri cu turcii, de la începutul anului 1395 până în 1603. În ediția din 1604 se întâlnește și o planșă cu portretul lui Mihai Viteazul între personalitățile acelei perioade.

Lucrarea Histoire de l’etat present de l’Empire Ottoman, a ambasadorului Marii Britanii la Poartă, Paul Ricaut, se înscrie în colecțiile bibliotecii gălățene în patru ediții: în anul 1670 și 1672 la Amsterdam, în 1677 la Rouen și în 1694 l Ausburg. Un capitol din acest volum, care prezintă multiple ediții, este închinat principilor din Transilvania și Moldova.

În opera Memorie istoriche dei monarchi ottomani, Venezia (1677), Giovanni Sagredo, ambasadorul Veneziei în diverse țări ale Europei, amintește faptul că românii au participat la protejarea civilizației europene în perioada 1300-1646.

În încheiere, menționăm lucrarea istoricului italian Lazaro Soranzo, Ottomanus sive de rebus turcicis, Roma (1600), care amintește de Iancu de Hunedoara și prezintă o caracterizare a românilor: „”Fără indoială, transilvănenii sunt printre cei mai războinici oameni din Europa. Aceștia împreună cu moldovenii și valahii, sunt vechii daci, atât de temuți de romani”.

În ceea ce privește subiectul istoria provinciilor românești, se numără aproximativ 30 de lucrări, cu ani de publicare 1595 -1700, iar lucrări cu informații despre români sunt peste 100 de titluri.

III. Manuscrise. Documente de corespondență

Un adevărat colecționar de cărți prețioase și rare, V. A. Urechia a înzestrat Biblioteca

din Galați cu un adevărat tezaur manuscris. Ansamblul de manuscrise și scrisori autografe adună aproximativ 3000 de u.b.

Diverse copii manuscrise foarte răspândite care întregesc colecțiile bibliotecii gălățene sunt: „Floarea darurilor, Istorie despre Arghir cel frumos și despre Elena cea frumoasă; miscelanee laice, religioase, Condica Almăjeană (1819), Condica lui Cragea (după 1838), dar și manuscrise turcesti, Descrierea Țării Românești (1759), Relatarea Ambasadei în Prusia (1763-1764), de Ahmed Resmi Efendi, istoriograf, diplomat și om de stat otoman”.

Manuscrisul Histoire des Ajaoiens, elaborat în anul 1682, acordat lui Fontenelle (1657-1757) este caracterizat ca fiind o adevărată raritate. Acest manuscris integral care face parte din colecțiile Bibliotecii gălățene, a ajutat la săvârșirea unei ediții critice apărută la Oxford în 1998,

sub atenția profesorului Hans-Gunter Funke și editat de Fundația Voltaire.(Vezi anexa 7)

De asemenea, Biblioteca „V. A. Urechia” păstrează manuscrise de la personalitățile epocii întemeietorului bibliotecii: manuscrisul Papagalul simpatic (1880), a lui Vasile Alecsandri editat de V.A. Urechia în Albumul Macedo-român și manuscrisul Ovidiu: Dramă in 4 acte și versuri (1884,) de la Mihăil Kogălniceanu. George Coșbuc redactează alte manuscrise consacrate: „Versuri, închinate lui Urechia (1900), de Al. Macedonski – Lui Urechia-Versuri

(1882), B.P. Hașdeu – Amicului N. Nicoleanu –Versuri (1882), Alexandru Odobescu – Ecouri ale Pindului în Carpați (1880), Alexandru Vlăhuță – Vechilor ateneiști- Versuri (1880)”.

Mare preț se pune și pe manuscrisul lui V.A. Urechia, Biografia Majestații Sale Carol I, care a fost de mare folos publicării cu note și rectificări autografe ale M.S. Domnitorul din anul 1868.

Colecția de documente de corespondență este foarte cuprinzătoare și însumează: 20 de scrisori autografe trimise de Mihail Kogălniceanu între anii 1859-1887, 12 fiind adresate lui V.A. Urechia; 14 scrisori autografe V. Alecsandri trimise între anii 1867-1889 lui M.Kogălniceanu, V.A. Urechia, Corneliu C. Botez, V.Pogor, Aristizza Romanescu. Colecția de scrisori amintește nume importante ale comunității românești: Alexandru Ioan Cuza, D.A. Sturdza, Alexandru Odobescu, A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Vasile Lucaciu.

V. A. Urechia a ținut legătura și cu personalități culturale din Europa de origine latină: Enrico Croce, César Cantu, Ascoli Graziadio, A.H. Ubicini, Roberto Fava ; poeții Alphonse Roque – Ferrier, W. Bonaparte –Wyse, Aubunel Theodor, Berluc Perussis, Félibrige.

Biblioteca a primit ca donație corespondența purtată cu Jules Verne, Mark Twain, Camille Flammarion, Pierre Loti, Jules Simon, Johann Strauss, Émile Zola, Alex. Dumas-fils etc., din partea unor colecționari din Galați: Antonie, Emilia și Rovena Schwartz. În colecțiile Bibliotecii „V. A. Urechia” se află și autografele a șapte laureați ai Premiului Nobel: Anatole France, Ferdinand Buisson, Frédéric Mistral, Frédéric Passy, Giosue Carduci, Sully Prudhomme, Theodor Mommsen.

IV. Documente Iconografice. Stampe

Donația de stampe prezintă un caracter extrem de rar în acea perioadă. Stampa europeană de secol XVII – XIX adună mari personalități din istoria gravurii: J. Callot (1594-1635), M. Le Jeune (1621-1687), G. Edelinck (1640-1707), N. de Larmessin (1684-1755), H. Daumier (1808-1879). Imaginea lui Auguste Raffet (1804-1860), călătorind alături de Prințului Demidoff în Moldova și Basarabia este clar ilustrată; acesta a realizat și câteva lucrări între anii 1837-1847, care înfățișează într-un mod atractiv aceste locuri. În două stampe din anul 1826, tipărite la Viena și semnate Erminy, Galațiul este zugrăvit ca un port comercial în plină dezvoltare, iar Albumul valah a lui Bouchet, publicat în anul 1843 la Paris, oferă o privire de ansamblu a portului popular românesc.

În prezent, colecția de stampe a Bibliotecii gălățene este compusă din aproximativ 3000 de lucrări : stampă istorică, documentară, stampa de ornament, gravură de reproducere, tipuri arhaice, scene militare, scene religioase, scene mitologice, ilustrații la operele unor scriitori, peisaje, orașe europene, costume, portrete.

Realizarea stampei românești este determinată de gravurile și litografiile lui : Gh. Asachi, Th. Aman, Carol Pop de Szathmary, Dimitri Papazoglu.

Rembrandt (1606-1669) redă unul dintre marile capitole ale artei europene și asigură prestigiul colecției. Urechia a donat propriei sale biblioteci un exemplar al renumitei Culegeri de 85 de stampe originale (Recueil de Quatre-Vingt-Cinq Estampes originales, Têtes, Paysages et différents Sujets, dessinées et gravés par Rembrandt), fiind alcătuită din totalitatea exemplarelor efectuate de editorul și colecționarul francez Piere-Francois Basan, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Potrivit foii de titlu, albumul conține alături de cele 85 de gravuri, 35 de gravuri, realizate în 1797 de H. Basan-fiul, după încetarea din viață a tatălui său. Acest volum foarte valoros, a fost achiziționat la Paris în anul 1897 de către bibliofilul Vasile Alexandrescu și se găsește cu dificultate în licitațiile importante din afara țării. Cea mai mare colecție Rembrandt din țară este culegerea formată din cele 116 piese.

Colecția de documente iconografice autentice alcătuită din desene realizate de pictorița originară din Galați și stabilită în America după anul 1947, Georgeta Arămescu Anderson, pictură în ulei de Rudolf Schweitzer Cumpăna și Nicolae Spirescu, ultimul cu ciclul Eminesciana, acuarele de Mihai Gheorghe Coron este mai mică dar la fel de importantă și semnificativă.

V. Documente Cartografice. Atlase. Hărți vechi

Moldaviae, finitimanemque regionum typis reprezintă harta cea mai veche a Moldovei, adăugată de notarul Georg Reichersdorffer (1500-1550), care din anul 1525 a devenit secretar regal și consilier al regelui Ferdinand I de Habsburg, lucrării sale din limba latină: Moldaviae quae olim Daciae pars . Chorographia. – Coloniae, 1595 (ediția I din 1541 Viena, reeditată la Viena în 1550). „Galațiul este indicat printr-un simbol urbanistic fiind și cea mai veche mențiune a orașului din documentele păstrate la Biblioteca V.A. Urechia”.

Din colecțiile speciale ale Bibliotecii gălățene fac parte atlase ale unor geografi faimoși: Giacomo Cantelli da Vignola (1643-1692), geograful și cartograful oficial al ducatului de Modena , Nicolas Sanson d’Abbeville (1600-1667), întemeietorul Școlii Franceze de Geografie, profesorul de geografie al lui Louis al XIV, hărțile lui fiind prezente în Atlas Nouveau, tipărit la Paris în 1695.

Cele două atlase Le Nouveau Théâtre du monde editat la Leide în anul 1713 și Atlasul Homannianus Matematico Historice delineatus editat la Nürnberg în anul 1747 impresionează prin elemente dimensionale și coloristice și prin abundența de informație.

La Guida del Mercurio Geografico per tutte le parti del mondo dalle stampe di Domenico di Rossi in Roma alla Pace, 1692 este titlul propriu-zis al atlasului stolnicului C. Cantacuzino și este cel mai estetic atlas, achiziționat în timpul studiilor la Padova (1667-1669). În prima parte a atlasului este ilustrată o colecție de hărți editată la Roma de Giovanni Giacomo de Rossi, cu titlul : Mercurio geografico overo Guida geografica in tutte le parti del mondo, a doua parte este formată din câteva documente cartografice descompletate, de către stolnicul C. Cantacuzino, sub titlul La Guida del Mercurio. Atlasul conține și câteva hărți privitoare la geografia țărilor românești, în atlas fiind incluse alte două hărți ale Imperiului roman, care înfățișează și Dacia antica, tipărite în anul 1669 la Roma.

VI. Ex – Libris – urile

Ca donație, colecțiilor speciale ale Bibliotecii „V.A. Urechia” au moștenit ex-libris-uri de la stolnicul Constantin Canatacuzino, pe două titluri: J. Lauterbach, De bello contra Turcas suscipiendo, Dresdae (1594) și pe vol. Florilegii diversorum epigramatum, Gorlicii (1681).

Din timpul domniilor lui Constantin Cantacuzino din Moldova (1709-1715), s-a păstrat un ex-libris manuscris de la Nicolae Mavrocordat, cu cerneală neagră : Ex-libris Jo Nicolaj

Maur/ocordati/ Principis Moldavi/ae, pe scrierea Philostrati Lemnii, Opera, Paris din anul 1608, volumul fiind cumpărat din fondurile ministerului adunate în anul 1899, de către V. A. Urechia în anul 1895.

Cel mai vechi ex-libris figurativ românesc, un ex-libris din anul 1694 gravat pe volumul lui Antonio Foresti, Del Mapamondo Istorico, deținut de Pantaleonis Caliarchi, medicul lui C. Brâncoveanu, completează colecțiile speciale ale Bibliotecii Urechia. “Imaginea heraldică centrală reprezintă un leu cu o coroană princiară pe cap si o pasăre în laba anterioară dreaptă, datat 12 iun.1692”.

Un ex–libris cu caracter heraldic al domnitorului Constantin Hangerli, care înfățișează un buzdugan , ca simbol al autorității domnești și un hanger desprins din stema familiei Hangerli, se găsește pe volumul Mémoires pour servir a l’histoire d’Anne d’Autriche, Mastricht,

1782, de François Bertaut de Moteville. “Grupul heraldic al ex – libris-ului este încadrat de o inscripție în limba greacă – Din cărțile bibliotecii domnești a prea înălțatului domn Constantin Voievod Hangerli”. Ex-libris-ul a fost editat distinctiv pe foi volante și așezat ulterior pe forzatul cărții, pe cele trei volume prezente în colecțiile Bibliotecii din Galați, achiziționate în anul 1892 de cărturarul Vasile Alexandrescu.

Din colecțiile speciale de la Galați fac parte ex–librisuri manuscrise de la Gheorghe Asachi, Ienăchiță, Nicolae și Alecu Văcărescu.

VII. Fotografii. Cărți Poștale Ilustrate

Biblioteca “ V. A. Urechia” Galați deține aproximativ 2900 de fotografii originale, portrete ale unor figuri importante din plan politic, cultural științific, personalități ale epocii istoricului: Alex. I. Cuza, Al. Vlahuță, Angelo de Gubernatis, Garibaldi, Mihail Kogălniceanu, Mazini. Membrii familiei regale constituie un fond deosebit, V. A. Urechia având o prietenie strânsă cu aceștia, deseori citindu-și creațiile literare în saloanele reginei Elisabeta.

Congresso degli Orientalisti XII, un album de o raritate deosebită, întocmit la Roma în anul 1889 de Dante Paolocci, corespondent artistic la Illustrazione Italiana, îl înfățișează pe V. A Urechia și Badea Cârțan în timp ce puneau o coroană de bronz la Columna lui Traian, având ca fundal un cor de origine italiană, interpretând Ginta latină în limba româna, iar alte persoane raționale, 60 la număr, sprijineau latinitatea neamului românesc.

VII. Foi Volante

Colecția de foi volante este prezentă din vremea activitații din învățământ desfășurată de

V.A. Urechia, între anii 1859- 1901. Aceasta conservă documente de valoare istorică organizate pe probleme de ordin istoric, cultural, ocazional: programe școlare, programe teatrale, calendare, invitații la conferințe, baluri, proclamații, liste electorale, afișe diverse.

IX. Arhiva Istorică

Prin intermediul arhivei istorice a Bibliotecii se reface perioada de început, dar și zbuciumul îndurat de biblioteca gălățeană, prin mutarea ei la Caracal între anii 1940-1948, din cauza războiului și găzduită în Liceul Ioniță Assan, apoi adusă cu mare dificultate în orașul natal, transferată dintr-un sediu în altul, înstrăinată din locul ei specific, Palatul Cultural „V.A. Urechia”. O altă arhivă semnificativă este Arhiva Societății Culturale „V.A. Urechia”, societate întemeiată de intelectualii comunității gălățene în vederea construirii unui palat cultural care să adăpostească biblioteca, împreună cu sala de conferințe, cu muzeu și pinacotecă. “Alte dosare de arhivă reconstituie eforturile susținute pentru ridicarea statuilor lui M.Kogălniceanu la Galați în 1893, a lui Miron Costin la Roman (1887- 1888), V.Alecsandri la Bacău (1896), corespondența oficială și personală adresată lui V.A. Urechia, corespondența privind Liga pentru unitatea culturală a românilor (1893-1894), corespondența emigrației poloneze la Paris (1814-1853), extrase din presa vremii urmărind evoluția procesului memorandist (1894-1895) susținut cu

atâta dăruire de istoricul V.A. Urechia”.

Carte românească tipărită între anii 1831-1865

Istoricul V.A. Urechia, prin intermediul fondului de carte oferit, prin documentele de

Colecții Speciale, a realizat lucrări valoroase pentru oamenii de știință, a fixat istoria tiparului românesc și european prin adunarea tipăriturilor limitate, a încercat să îndemne poporul român să îndrăgească arta tiparului, tot ce ține de estetic și istoria poporului.

Cu ajutorul Colecției Speciale, Biblioteca de la Galați păstrează tipografii rare, tezaur de cultură și istorie, izvoare ale istoriei naționale.

Colecțiile Speciale ale Bibliotecii “ V. A. Urechia” simbolizează o diviziune a măreței școli a prestigiului național dar și calea realizată de carte românilor asupra universalismului.

CAPITOLUL 3 – V. A. Urechia- ctitorul Muzeului de Istorie din Galați

“Muzeul, mijloc important de schimburi culturale, cale de îmbogățire a culturii, actor important în asigurarea cooperării și înțelegerii reciproce…” (Prof. dr. Hans-Martin Hinz, președinte ICOM)

1. Muzeul – Așezământ de cultură

Încă din antichitate, muzeul a reprezentat o instituție fundamentală de educație și cultură. Ca valoare culturală și științifică, muzeul joacă un rol important în societatea contemporană, pe lângă rolul de cercetare și conservare a valorilor culturale istorice, acela de educare.

Profesorul dr. Hans – Martin Hinz, afirma: “Muzeele, ca formatori, educatori și mediatori culturali au un rol din ce în ce mai important, atât pentru a defini conceptul dezvoltării durabile, cât și pentru a susține implementarea sa. Muzeele trebuie să fie în măsură să-și păstreze rolul în salvarea patrimoniului cultural, în ciuda precarității crescânde a ecosistemelor, a instabilității politice și a oricăror alte provocări ale omului și naturii. Doar strădania muzeelor, prin educație continuă, poate contribui la crearea unei societăți durabile. Trebuie să facem tot posibilul pentru a veghea ca muzeele să fie o forță motrice a dezvoltării durabile a lumii.”

Același profesor, președinte al Consiliul Internațional al Muzeelor, dă o amplă definiție a muzeelor: “Muzeele sunt un mijloc important de dezvoltare și promovare a schimburilor culturale, a îmbogățirii patrimoniului spiritual al umanității, de facilitare a înțelegerii între oameni, de dezvoltare a cooperării și ocrotire a păcii între popoare ”.

“Începuturile muzeografiei la Galați datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea când din inițiativa cărturarului și omului politic Vasile Alexandrescu Urechia, a luat ființă prima bibliotecă publică din Galați și un muzeu, ambele fiind găzduite în sălile Liceul „Vasile Alecsandri”.

Bunurile culturale din cele două expoziții, diverse ca tematică, au alcătuit primele colecții ale instituției muzeale publice deschisă la Galați.

Colecția muzeistică avea un profil mixt, cuprinzând bunuri culturale din domeniul paleontologiei, arheologiei, numismaticii, heraldicii, etnografiei, diferite documente vechi, arme, tablouri ș.a.

Cea mai mare parte din obiectele acestei colecții au intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie din Galați”.

Deschiderea muzeului nu s-a desfășurat în același timp cu cea a bibliotecii, iar data nu este precizată de documentele de arhivă. Se vehiculează că la inaugurare au fost expuse câteva manuscrise, stampe, hărți, foi volante, simbolizând adevărate obiecte de muzeu.

Mai târziu a avut loc deschiderea muzeului. În 1893, biblioteca și muzeul s-au bucurat de donațiile generoase ale regelui Carol I.

“În anul 1893, când regele Carol a vizitat biblioteca, muzeul era deschis. V. A. Urechia prezintă biblioteca și s-a făcut cu această ocazie o mică expunere a principalelor cărți și stampe prețioase. Existența unei expoziții cu profil mai mult muzeistic decât bibliofil, l-a determinat pe Carol I să doneze alături de cele 52 de cărți și 24 de medalii”.

Dimitrie A. Sturdza, un important cercetător din domeniul numismaticii, expedia la Galați în 1894, 93 de cărți privitoare la România, Balcani, țările învecinate și Chestiunea Dunării, împreună cu 490 de monede antice românești.

În 1900, activitatea muzeului se desfășura în două camere, despărțite de locul destinat bibliotecii, “fiind expuse colecțiile de sigilografie, numismatică, precum și obiecte prețioase, lucrări antice legate fiecare în parte de o amintire, de un episod, de o pagină de istorie”.

În anul 1913 a fost înființat un alt muzeu, tot cu o arie largă a colecției muzeistice, amenajat într-o școală gălățeană, prin strădania institutorilor Paul și Ecaterina Pașa. Colecțiile acestui prim muzeu din Galați conțineau numeroase elemente din sfera științelor naturii și al artelor plastice și mai puține bunuri din domeniul istoriei.

Ca piese de muzeu, sunt prezente cele deținute de M. Kogălniceanu, “între care costumul de diplomat, biblioteca acestuia (mobilier) sculptată și donată de Carol I, cavalul și sabia lui Avram Iancu, sigiliul lui Alexandru Ioan Cuza si alte valori. Singura secțiune a muzeului, care nu era încă deschisă în 1900, era cea a documentelor, din lipsă de local care se află în posesiunea unor originale de mare valoare ale lui Vasile Lupu, Mihai Viteazul, Cantemir”.

Muzeul înglobat de V. A. Urechia în biblioteca sa, a constituit peste o perioadă de timp fondul Muzeului de Istorie din Galați. (Vezi anexa 9)

Esențial este faptul că acest muzeu a reprezentat o instituție valoroasă în România, făcând parte din numeroase activităti muzeistice, astfel obținând în anul 1906 la Expoziția Galeriilor Românești, Diploma de Onoare cu Medalia de Aur.

Mai târziu, o expunere a muzeului, îl caracterizează astfel : “Pe lângă bibliotecă, ilustrul V. A. Urechia a fondat un muzeu istoric, intr’nsul el întruchipează o epocă întreagă și rezumă o îndelungată vreme de măriri și căderi, de averi și sărăcii, cuprinde obiecte prețioase, toate strânse de prin lume, din orașe și de la personagii diferite, iată-le adunate și înfrățite, mângâindu-se între dânsele, alinându-și umilința și sărăcia vremilor trecute”.

Unică în lume, colecția de stampe foarte valoroase, achiziționate de ctitor însumează “4732 bucăți, între care diferiți domnitori, războaie și vederi românești, inventariate într-un catalog anume imprimat.

Secțiunea documentelor se află în posesiunea unor originale de mare valoare, manuscrise vechi și noi si foarte prețioase autografe”.

În vitrinele muzeului sunt prezente documente originale, care ilustrează bătăliile românilor ardeleni, împotriva maghiarizării.

Datorită donațiile obținute, colecția de obiecte numismatice s-a multiplicat, conținând mai mult de 500 de monede antice distincte. “În colecțiunile arheologice se păstrează obiecte prețioase, lucrări antice legate fiecare în parte de o amintire, de un episod, de o pagină de istorie.

O cameră a fost ocupată de galantarele medaliilor, o parte din aceste medalii sunt donațiuni de l M. S. Regele și de la fundator”.

În anul 1937, s-a înființat Asociația „Casa Cuza Vodă”, din donația unor locuitori ai Galațiului, iar din fondurile adunate de la organele de stat locale și centrale și prin subscriere publică, a achiziționat locuința care a aparținut părinților lui Alexandru Ioan Cuza și, a fost deschisă cu statutul de muzeu, numit Muzeul „Casa Cuza Vodă”, la data de 24 ianuarie 1939. Din nefericire, muzeul a fost închis în timpul celui de-al doilea război mondial, iar o mare parte din bunurile evacuate au fost pierdute.

Cu ajutorul bunurile dobândite, în perioada 1951-1952 se începea pentru prima oară constituirea unei instituții muzeografice, pe principii științifice, privind o tematică specifică. Muzeul a beneficiat de persoane capabile să ajute la un debut favorabil al acestuia, realizând importante analize metodice.

Instituția culturală a reușit să-și mențină un profil divers ca tematică, cu secții de istorie, științe naturale și artă, doar pentru câțiva ani mai târziu. În anul 1956, întemeierea “Muzeului de Istorie”, “Muzeului de Științe Naturale” și “Muzeului de Artă”, așezăminte culturale cu profile caracteristice și programe corespunzătoare, a simbolizat specializarea muzeului din Galați pe activități corespunzătoare.

2. Muzeul de Istorie din Galați

Deschis pentru public la data de 24 ianuarie 1939, la a 80-a aniversare a Unirii Principatelor Române, cu denumirea de Muzeul “Vila Cuza Vodă”, a avut ca punct de plecare colecția institutorilor Paul și Ecaterina Pașa. Mai apoi, alăturându-se colecția academicianului Vasile Alecsandrescu Urechia, întemeietorul bibliotecii ce-i poartă numele, colecția cuprinzând obiecte din diverse științe: numismatică, paleontologie, arheologie, etnografie etc.

Muzeul de Istorie Galați a avut la bază un tezaur modest, însă, în prezent ajunge la peste 50.00 de bunuri. Așezământul include secții stabile: Muzeul “Casa Cuza Voda”, Casa Memoriala “Costache Negri” (de la Manjina), muzeul propriu-zis si lapidarium-ul.

Potrivit studiilor făcute, colecțiile Muzeului de Istorie a prezentat o creștere continuă. Față de anul 1951, când au fost înscrise 3.918 bunuri culturale, anul 1969 a reprezentat un adevărat progres în ceea ce privește cantitatea de bunuri, înregistrându-se peste 25.000. Astfel, și suprafața de întindere s-a mărit de la 280 mp la 1450 mp. “Această creștere a spațiilor de expunere s-a datorat deschiderii, în anul 1968, a Casei Memoriale “Costache Negri” de la Mânjina”.

Se menționează faptul că suprafața județului Galați a simbolizat un spațiu în care societatea umană a progresat din cea mai veche epocă a istoriei omenirii până în zilele noastre, acest lucru fiind verificat științific de persoanele specializate.

“În partea de nord a județului Galați s-au efectuat cercetări arheologice în șapte puncte paleolitice – Pleșa, Puricani, Șipote, Bălăbănești, Băneasa, Cavadinești și Suceveni – unde au fost descoperite obiecte datate cu aprope 20.000 de ani în urmă.

Epoca neolitică este reprezentată printr-o mare sinteză culturală: matricea spirituală a Europei, care a fost relevată în urma cercetărilor arheologice de la Munteni, Băneasa, Suceveni, Berenești, Pleșa, Puricani ș.a.

Urme materiale din epoca bronzului au fost descoperite la Gârbovăț, Cavadinești, Rogojeni, Băneasa, Galați și Băleni unde s-a descoperit cel mai mare depozit de obiecte de bronz din Moldova (269 de obiecte).

Prima epocă a fierului (Hallstatt) este reprezentată în județ prin descoperirea de la Galați, Vânători, Șivița, Lunca, Suceveni ș. a. Cea de a doua epocă a fierului (La Tene) corespunde culturii geto-dacice și a legăturilor acesteia cu civilizațiile greacă, scitică, celtică, ilirică și romană”.

În urma a ceea ce s-a descoperit din punct de vedere arheologic, fondul esențial al așezământului este prezent cu obiecte culturale prețioase.

În timpul Evului Mediu și a perioadei după Renașterea avut loc efectuarea de analize privitoare la arheologie în orașele “Barcea”, “Gârbovăț”, “Independența”, “Precista-Galați”, “Suceveni” ș.a., examinarea câtorva arhive din țară dar și din străinătate, unor documente contemporane și altele ce aparțin Evului Mediu, și nu în ultimul rând, cumpărarea de fonduri care alcătuiesc un tezaur valoros.

Bunurile de ordin etnologic prezintă o adevărată valoare, însumând circa 1400 de bunuri, care au fost găsite și procurate din diverse așezări rurale ale Galațiului.

Apărută în anul 1967, revista “Danubius” a fost inițial stabilită ca un anuar al Muzeului de Istorie Galați, a suferit întreruperi în perioada 1967-2000, din motive obiective, iar în prezent se află la numărul XXXII. Aceasta oferă rezultatele analizelor științifice, este benefică pentru mai mult de 60 de unități în care se fac cercetări specifice acestei ramuri, și simbolizează un patrimoniu documentar al evoluției nivelului de dezvoltare a unei societăți, culturii și științei într-una din cele mai dinamice regiuni economice a țării.

Marea inaugurare a expozițiilor “Personalități gălățene ale istoriei moderne”, o expoziție cu trimiteri istorice moderne și “expoziția de etnografie”, a avut loc în 1976. Ambele au fost închise din cauza cutremurul din 1984, suferind grave deteriorări.

Așadar, așezământul muzeal mai deținea doar două expoziții constante: la Mânjina și Casa “Cuza Vodă”, beneficiând de o clădire pentru organizarea muzeului în realitate, în cel mai important moment pentru stabilimentele de cultură.

Anul 1988 semnifică perioada care are ca punct de plecare instituția muzeală alcătuită pe anumite teme, pe criterii de învățământ din diverse domenii, îmbogățită cu obiecte descoperite în zona de legătură a orașului Galați și sectorul maritim al Dunării. Totodată, în acest an s-au sfârșit activitătile de stabilizare, reconstruire și organizare a expoziției stabile din sfera istorică.

Toate muzeele din Galați, în perioada anilor 1984-1990, au format o instituție plurivalentă întinsă pe toată suprafața orașului, alcătuind un întreg.

Începând cu anul 1990, asezământul muzeal istoric și-a schimbat tematica din reprezentația fundamentală, axându-se pe prezentarea obiectelor de cultivare.

Între 1993-1994 expoziția de la Casa Memorială “Costache Negri” s-a bucurat de o schimbare, în mod favorabil, prin reconstituirea acesteia și totodată prin reamenajarea spațiului destinat clădirii centrale.

Astfel, în conformitate cu cele două principii: evidențierea personalității lui “Alexandru Ioan Cuza” și zugrăvirea orașului Galați, ca un nucleu cu implicații de ordin financiar și moral al României contemporane, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea, s-a reconstituit reprezentația stabilă de la Vila “Cuza Vodă”, între anii 1994-1995.

Operațiunile realizate la obiectivul “Lapidarium” au început în anul 1989, iar în 1994 s-au concretizat în totalitate, urmând mai apoi, să se constituie cea dintâi expoziție care avea ca scop expunerea obiectelor ce aparțineau științei arheologice din România, cu un volum mare într-un loc corespunzător.

Cu ajutorul unor specialiști în domeniu, în anul 2002 se înființează o instituție muzeală sătească privată, situată în localitatea “Suhurlui”, comuna “Rediu”. Au loc negocieri cu cel care deține obiectele culturale, juristul Ion Avram, pentru ca acestea să întregească tezaurul Muzeului gălățean, conform documentelor întocmite de autorități.

După organizarea adecvată a clădirii-anexă de la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, s-a trecut, în anul 2004, la organizarea unei “expoziție de colecții – filatelie, numismatică, medalistică”, ținând cont de anumite criterii în vederea prezentării moderne a acesteia.

În același timp, axându-se pe diferite principii riguroase, s-a lucrat la reorganizarea spațiilor de stocare a muzeului.

3. COLECȚIILE MUZEULUI

I. NUMISMATICĂ

În colecțiile Muzeului de Istorie se face remarcată moneda, care reprezintă un mod de intermediere al schimbului negustoresc, și totodată, un bun de colecție.

Aici se găsesc exemplare numismatice din anchitate, rezultate din siturile arheologice de la “Bărboși”, “Enisala” (județul Tulcea), “Poiana” (județul Galați), “Tirighina” și din alte regiuni din nordul Dobrogei.

“Monedele dacice tip Inotești-Răcoasa”, descoperite la “Răcoasa”, județul Vrancea, (Vezi anexa 10) și “staterii macedoneni”, elaborați de “Alexandrul cel Mare” și “Lysimach”, în III-II î. Hr. alcătuiesc tezaurul de la “Dăeni”, județul Tulcea.

Datorită “denarilor romani republicani” găsiți la “Poiana”, “denarilor” și “antoninienilor” găsiți la “Tirighina-Bărboși”, precum și numărului mare de “monede din bronz”, rezultate din siturile arheologice, perioada romană se face prezentă.

Perioada de tranziție de la epoca romană la cea medievală este realizată de moneda bizantină, prezentă continuu în secolele VI-XII pe regiunile din sudul Moldovei și în Dobrogea, când diverse monede elaborate de “Imperiul Otoman”, “Imperiul Romano-German”, “Imperiul Habsburgic”, “Imperiul Țarist”, “Regatul Ungar”, “Regatul Polon”, “Regatul Suedez” și “Confederația orașelor belgo-olandeze” au fost folosite în zona populată de români.

Dinarul elaborat între anii 1504-1508 de “Vladislav al II-lea” regele Ungariei, aflat în necropola bisericii “Precista” din Galați face parte din colecția de exemplare medievale și reprezintă cea mai valoroasă monedă antică din Evul Mediu a orașului Galați.

La sfârșitul anului 1867, moneda contemporană elaborată de poporul român ilustrează constituirea și dezvoltarea unui sistem personal în care leul ajunge “unitatea monetară națională”.

II. MEDALII ȘI DECORAȚII

Sistematizată în mod cronologic, pe sectoare diferite, colecția de medalii a Muzeului de Istorie din Galați, este expusă predominant la sediul muzeului.

Personaje importante din domeniul istoriei, politicii, culturii, cu un mare impact asupra constituirii României moderne sunt înfățișate pe multiple medalii.

De asemenea, diverse tipuri de medalii emise de numeroase întreprinderi și de marile clădiri ridicate de-a lungul secolului al XIX-lea și mai ales la sfârșitul acestuia: “Castelul Peleș”, “clădirea Palatului de Justiție din București”, “clădirea C.E.C.- ului”, “palatul Universității din Iași”, “podul peste Dunăre de la Fetești – Cernavodă”, “portul Constanța”, aduc în prim plan sistematizarea societății civile.

Aici se găsesc medalii care fac referire la cele mai însemnate evenimente politice și militare care au avut un rol important în istoria modernă a României, “Războiul de Independență (1877-1878)”, “proclamarea Regatului (1881)”, “participarea la Primul Război Mondial”.

Gama variată de informații sintetizate de aceste medalii înfățișează o privire de ansamblu asupra societății românești, punând accent pe întâmplările cruciale din istoria României moderne, pe latura economică, culturală și pe viața comunităților locale, sau a unor personalități.

Sunt prezente în expoziție medalii puse în vigoare de “Comisia Europeană a Dunării” și cele care desemnează individualitatea lui Vasile Alexandrescu Urechia, cel care a ajutat în mare parte la fixarea bazelor instituțiilor muzeale gălățene.

III. ARHEOLOGIE

În cadrul expoziției principale de la sediul instituției, este înfățișat materialul arheologic provenit din urma analizelor desfășurate în multiple situri de pe regiunea județului Galați.

În urma descoperirii materialului arheologic în siturile paleolitice de la “Cavadinești”, “Suceveni”, “Puricani”, “Moscu”, “Băneasa” sau în cele neolitice de la “Stoicani”, “Aldeni”, “Foltești” sau “Berești”, este reprezentată schimbarea societății umane în preistorie. Din ultimul sit a rezultat fabulosul “vas antropomorf cucutenian “Hora de la Berești”.

Începuturile erei metalelor sunt reprezentate de patrimoniul de “bronzuri de la Băleni” alcătuit din piese plurifuncționale. Aceasta epocă a fost evidențiată cu ajutorul bunurilor “ceramice și de fier” găsite la “Poiana”, vechea localitate “Piroboridava” și la “Tirighina – Bărboși”, de lângă Galați.

Romanitatea în sudul Moldovei este caracterizată de diverse obiecte, “vase din ceramică și sticlă”, “arme”, “monede”, “medalioane”, “obiecte din metal”, “opaițe”, “statuete”, “sarcofage”, “altare votive” etc.

IV. ETNOGRAFIE

Din cadrul clădirii muzeului din Galați face parte și expoziția „Civilizația rurală în sudul Moldovei”, formată din numeroase bunuri de factură etnografică, și pot fi găsite în cele șase încăperi destinate lor.

Scopul expoziției este de a transmite cu ajutorul peisei etnografice, prezența unor continuități cu caracter existențial în lumea mediului rural: “ciclul naștere – căsătorie – moarte și ritmul muncă – odihnă – sărbătoare”.

Din activitățile zilnice fac parte pescuitul, lucrarea pământului; țesătoria fiind cel mai important meșteșug.

Întregirea spatiului unei locuințe rurale din sudul Moldovei simbolizează descrierea activităților țăranului de pe plaiurile mioritice pentru „odihna trupului și îngrijirea sufletului”, prin înfățișarea unor obiecte culturale precum “lada de zestre”, “plosca” (lucruri specifice căsătorie), “icoane pictate în mediul sătesc”, “ofranda” (castroane, ulcele), ce reprezintă finalizarea unei etape a vieții.

Reprezentările cu elemente decorative de pe covoarele și prosoapele ce completează expoziția descriu experiențele de viață, preocupările, interesul pentru frumos, prin mijloace simbolice.

V. ISTORIE – EPOCA MODERNĂ

O altă expoziție ce schițează obiecte ale evoluției României contemporane este prezentă în sediul Muzeului de Istorie Galați.

La baza istoriei “politice, economico – edilitară și socio – culturală” ale românilor, în secolele al XIX-lea și al XX-lea, stau numeroase “documente și fotografii, artă decorativă, medalii și plachete”, dar și obiecte remarcante pentru evoluția științei și tehnicii. Întâmplările esențiale pentru națiune din domeniul istoric a acelei perioade sunt ilustrate de “armele, uniformele și ornamentele militare” prezente.

Se cuvine a menționa reprezentarea așezării și menirea localității Galați (1837-1882) în acea perioadă.

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă esențială pentru cultura românească. Printre colecționarii pasionați și de valoare a acelei epoci se numără și academicianul V. A. Urechia.

Figura luminoasă a acestuia și-a lăsat amprenta în numeroase domenii fiind un mare patriot, publicist, istoric, muzeograf și colecționar de seamă. A susținut multe instituții culturale înființate pe aprope întreg teritoriul patriei noastre.

V. A. Urechia este întemeietorul cabinetului numismatic al Bibliotecii Academiei Române. Între anii 1869-1871, donează multiple obiecte muzeistice, din care fac parte unele monede și medalii, precum: o medalie de bronz a caimacamilor Anastasie Panu și Vasile Sturdza; medalia Humboldt; o medalie a sfințirii steagurilor din Galați; 11 medalii de argint descoperite la Caracal; 3 modele de medalii de bronz romane; un sigiliu în ceară de la Petru Rareș; un bronz moldo-valah din 1772; un hrisov pergament de la Paris, din 1867; o epistolă autograf de la G. Asachi. Iar din 28 noiembrie 1868, planul ruinelor cetății Ghertina de lângă Galați: tabela de monede dacice de G. Săulescu; diverse medalii și monumente aflate la Ghertina în anul 1837; situția sarcofagelor de la Reșca 1870, precum și o serie de cărți.

Dozat în multe domenii de activitate față de munca desfășurată, V. A. Urechia cuprinde un vast câmp de activitate: istoric, colecționar, publicist, muzeograf și iubitor de documente istorice. Una din laturile prolifice a domeniilor pentru care s-a dedicat este cea de cercetător-istoric și colecționar. Obișnuia la ședințele Academiei să-și prezinte achizițiile recente.

La sfârșitul comunicărilor sale dona documente și piese muzeistice care măreau fondul Academiei.

În călătoriile efectuate a vizitat arhivele statului, cele mănăstirești, axându-se pe cea de la Iași, cât și pe cea de la Cernavodă.

În ceea ce privește activitatea muzeistică de cercetare și conservare a monumentelor istorice, V. A. Urechia face parte din pleiada pionierilor muzeografiei românești cu pregătire științifică.

V. A. Urechia oferea indicații autorităților în vederea păstrării obiectelor de mobilier, în acest sens călătorind foarte mult prin țară, dar din nefericire, nu întotdeauna reușea să obțină mijloace materiale pentru renovare din partea statului.

În numărate rânduri, V. A. Urechia cere Academiei publicarea lucrărilor sale în Anale.

O mare personalitate a epocii, s-a impus și în străinatate, a participat ca delegat al țării noastre la multiple congrese internaționale științifice. În 1869, la Copenhaga, în cadrul Congresului Arheologic, V. A. Urechia și Al. Odobescu sunt felicitați pentru implicarea și descoperirea unor noi informații aduse congresului despre arheologia României.

În anul 1871 este invitat la Congresul din Bolognia, Italia. În 1880, la Institutul Etnografic din Franța, îi este acordată medalia de bronz, având statutul de delegat al României, iar un an mai târziu, îi este înmânată medalia de argint ca delegat al Bucureștiului.

În cadrul congresului orientaliștilor de la Roma, din 1899, V. A. Urechia este prezent ca președinte al comisiei de organizare al congresului. În opinia lui, România poate progresa în aceste domenii prin schimbarea lucrărilor științifice ale Academiei Române cu academiile din afara țării. Astfel, în 1869, acesta trimite Academiei Spaniole o disertație cu tema elementul iberic din limba română.

În 1870, academicianul solicită ajutorul Dr. Steenstrup, membrul al Academiei de Științe din Copehaga, pentru ca Academia Română să primească 100 de volume ilustrate, colecție din analele Fundației Academiei din Copenhaga.

Obține un număr mare de schimburi de publicații cu Academiile din Europa. În 1880, Universitatea din Cernăuți trimite la Cracovia și lui Ubicini la Paris, numeroase publicații.

De asemenea, realizează schimburi și cu Academia maghiară de la Budapesta, în orașul Leopole, ajungând până în America la Academia de Științe din San-Francisco, California, la Paris, la o bibliotecă polonă, cu directorul Haus Hildebrand al muzeului Arheologic și secretar permanent al Academiei Regale de bele-litere din Stockolm în Italia la Florența și Roma.

V. A. Urechia găzduia în sălile bibliotecii sale un muzeu veritabil. Prin imensa muncă depusă ca un pasionat colecționar și adevărat muzeograf, dă dovadă de un caracter perseverent continuu.

În ziua de azi, Muzeul de Istorie din Galați se întinde pe o suprafață de 3156 mp, în patru zone distincte, dispunând de depozite și spații disponibile restaurației, întinse pe 476 mp, alte spații de muncă și funcționare de 176 mp, și o sală de manifestări cu caracter cultural de 98 mp.

Realizarea întemeierii a două instituții valoroase reprezintă principalul merit al cărturarului V. A. Urechia, reușind să obțină schimbul prin donație în România, ajutând la evoluția colecțiilor chiar și după anul 1901.

Capitolul 4 – Preocupările culturale ale lui Vasile Alexandrescu Urechia

Pentru poporul român, secolul al XIX-lea reprezintă etapa spre renaștere națională și culturală. Un eveniment remarcant pentru trecerea către epoca modernă este prezentat de perioada după Revoluția lui Tudor Vladimirescu, când a avut loc schimbarea fanarioților cu voievozi pământeni.

V. A. Urechia, o personalitate complexă a culturii românești: scriitor, istoric și publicist, bibliolog, muzeolog, profesor universitar și academician, ministru, om politic, pasionat bibliofil și colecționar, om de presă, este evidențiat în această perioadă însemnată de numeroase evenimente de factură culturală, istorică, politică și științifică.

În opinia ilustrului V. A. Urechia, un factor important pentru evoluția unui popor este formarea culturală a unei persoane. În anul 1870, în timpul dezvoltării veacului națiunii, formula specifică concepției culturii:

„Cultura este arma cea mai puternică. O națiune incapabilă de a se putea dezvolta, este incapabilă de a-și apăra existența. De aceea toate națiunile, recunoscând cultura de primă condiție a existenței și măririi lor, s-au stăduit să-și întrebuințeze toate forțele spre a înainta în cultură… Ce va fi această țară cultivată, dacă proprietarii ei nu vor poseda cultura necesară pentru a-i putea apăra existența? Căci astăzi cultura este arma cea mai puternică și neînvingibilă!”

Un înflăcărat cercetător, este desemnat autodidact al principiilor științei și reprezintă succesorul spiritului inovator al pașoptiștilor. El a devenit un dezvoltator al activităților culturale, a ctitorit școli, biblioteci, muzee, și a protejat mișcările românilor de pretutindeni.

I. Activitatea academică

Alături de alte personaje importante ale culturii românești, V. A. Urechia a ajutat la formarea unor societăți indispensabile pentru țara noastră. A contribuit la dezvoltarea Societății Academice Române, atât pe plan economic cât și moral.

Din 1859, având statut de ministru în cadrul Instrucției Publice din Moldova, intenționează „să se formeze o academie de profesori și oameni literați care să se ocupe de analizări și descoperiri gramaticale și istorice naționale, cu stabilirea unei gramatici și a unui dicționar, statornicind și premiuri anuale’’.

Deși întâmpină dificultăți în acțiunile întreprinse, nu cedează, iar tocmai în anul 1866 cu ajutorul lui C.A. Rosetti întocmește toate documentele necesare pentru întemeierea ,,Societății Literare Române’’, denumită mai târziu ,,Societatea Academică Română’’, în prezent ,,Academia Română’’.

Datorită statutului de secretarul general al Academiei, iar mai târziu vicepreședinte și președinte al „Secțiilor de istorie” și de „literatură”, V. A. Urechia se impune în activitățile privitoare la societatea culturală românească „(dicționarul și gramatica limbii române, valorificarea moștenirii literare a înaintașilor, propunând în acest sens editarea unui studiu privind viața și opera lui D. Cantemir; propune Proiectul de Regulament privind valorificarea literaturii populare din diverse zone și regiuni ale țării). Este unul dintre susținătorii și inițiatorii editării Analelor Academiei, mărturii valoroase ale activității acestei instituții”.

La data de 15 septembrie 1860, cu o zi înainte de deschiderii Universității din Iași, „cum sublinia Urechia, se înființează hebdomadarul Ateneul Român, pentru ca în octombrie să se organizeze și Societatea Ateneul Român, considerată de el germenele Societății Academice de mai târziu. Ateneul „se dizolvă în Iași prin risipirea membrilor” și va renaște în 1865 la București, devenind cea mai activă Societate pentru promovarea culturii, cu prelungire și în zilele noastre. A fost unul dintre cei mai activi ateneiști, fiind în conducere și la întretăierea dintre cele două secole. Modelul Ateneului s-a generalizat, înființându-se filiale ale Ateneului bucureștean, aproape în toată țara”.

În anul 1866, la propunerea academicianului V. A. Urechia se constituie în interiorul Ateneului Român, Societatea pentru învățătura poporului roman, rolul acesteia fiind „organizarea, dezvoltarea și protecția învățământului național dar și organizarea școlilor și cursurilor pentru adulți”. Acest demers reprezintă o noua etapă în lupta contra analfabetismului.

„Înființarea de noi școli, îmbunatățirea stării celor existente, introducerea învățamântului profesional pentru „renașterea și înflorirea comerțului și industriei naționale”, elaborarea de cărți didactice „mai multe, mai bune și mai puțin costisitoare”, generalizarea învățământului „între români fără deosebire de provincie și a stărui ca instrucția generală, gratuită și obligatorie să devină o realitate în România, așa ca să ajungă a nu mai fi români fără să știe a citi și a scrie”, stipula Statutul Societății din 1868”.

De asemenea, alte două societăți i-au naștere în cadrul acestei organizații, „Societatea Filarmonică” și „Societatea Amicii Artelor Frumoase”.

La implinirea celor 25 de ani de activitate, Ateneul se implică la organizarea și funcționarea corectă a statului: „dorim noi, cei de la 1865, să arătăm un lucru istoricului culturii române, acela, că Ateneul nu este si n-a fost o instituțiune care pierdea din vedere… realitatea lucrurilor; Ateneul urmărește pas cu pas evoluțiunea patriei române… multe din cele dobândite în direcțiunea organizării noastre statale au fost mai întâi dezbătute, clarificate la tribuna Ateneului. Ateneul român a fost școala doctrinei politice și sociale, cât și neîntrecut focar de cultură”.

Pentru cultura românească, V. A. Urechia a fost un adevărat reprezentant al acesteia, fiind simbolic sferei academice.

Pe de altă parte: „V.A. Urechia este mai mult decât membru fondator al celei mai înalte instituții de cultură, Academia Română; el este părintele ei! Este autorul demersurilor de până la inaugurare, implicat în toate actele oficiale pentru constituirea Societății Literare Române, până la programul serbării, la 1 august 1867”.

Reușește să cunoască tematica analizelor de factură etnografică, din timpul studiilor desfășurate în capitala Franței, devenind mai târziu membru al Societății Etnografice și al Institutului Etnografic din Paris. Toate acestea realizând la implicarea activă a academicianului în programul acestuia.

Ilustrul V. A. Urechia, fructifică orice ocazie în mărturisirea opiniei sale despre misiunea societății române, în special a limbii române, între popoarele Europei și unirea limbilor neolitice. Participă la Congresul Internațional al Limbilor Romanice de la Bordeaux, unde este remarcat și apreciat de presa din străinătate. E. Romuald afirmă în revista L’Encyclopdie Contemporaine Illustree din Paris: „o autoritate în marile probleme politice, științifice și literare ce preocupă pe

<<sora noastră din extremitatea latină>>, România.”, desemnând prețuirea sa față de istoricul V. A. Urechia.

De asemenea, B. Vinesiu prezenta o mare admirație pentru acesta, mărturisind lui Iosif Vulcan, statutul lui V. A. Urechia printre personalitățile științifice:

„ Chiar de a doua zi fu ales președinte. Nu a fost ședință în care d-sa să nu fi luat cuvântul, arătând că și România are oameni de știință, că și România se interesează de întreaga umanitate, dorind binele tuturor… Succesul poetului de la Mircești, dobândit de curând la Montpellier, e mare; el arată o vitejie românească pe câmpia literară; succesul dlui Urechia la Paris este tot așa de mare și strălucitor, el arată Franței, Europei întregi, ba chiar Americii (căci și ea se reprezenta la congres) că între Dunăre și Carpați sunt tot așa de buni erudiți, ca în Europa occidentală”.

În semn de recunoștință și apreciere pentru „savanta sa activitate” în cadrul Sesiunii de inaugurare a Congresului Internațional al Sțiințelor Etnografice din anul 1878, V. A. Urechia primește din parte Institutului Etnografic din Paris în anul 1879, bustul său, realizat de artistul Wl. Hegel.

În același an primește o invitație la Congresul pentru literatură, desfășurat în capitala Angliei.

În data de 30 septembrie 1879, Societatea de Cultură Macedo- Română îl desemnează pe V. A. Urechia ca unul dintre inițiatorii acesteia, iar în 1880 macedo-românii îl votează președinte, în urma tuturor eforturilor făcute de V. A. Urechia pentru aceștia. Cincisprezece ani mai târziu îi este înmânată diploma de onoare.

Tot în acest an a publicat faimosul „Album Macedo- Român”, „ o poligrafie cu producții literare, istorice și artistice semnate de români, aromâni, francezi, italieni, tot atâtea opinii ce demonstrau unitatea latinității orientale cu cea occidentală, un răspuns la falsele susțineri ale lui G. Claubry, dar și mijloc se strângere a fondurilor pentru școli, biserici și cărți pentru românii de dincolo de Dunăre”.

II. Contribuția la dezvoltarea culturii românești

V. A. Urechia a luptat dintotdeauna pentru poporul și limba sa, simbolizând un pasionat al spiritului și culturii românești. Împreună cu gazeta Ligii Culturale, V. A. Urechia, cu statutul de președintele al acesteia, susține unificarea românilor, prin cea mai activă campanie de presă din Europa, reprezentând un înflăcărat adept al memorandiștilor.

„Peste 500 de articole, studii și informații au fost publicate de 113 ziare și reviste, îndeosebi de limba franceză, azi depozitate la Galați; argumentând ideea latinității și continuității în spațiul carpato-danubian, autorii au pledat pentru demostrarea unității etnice, a dreptului la unitate politică a românilor”.

V. A. Urechia a săvârșit numeroase activități în domeniul culturii, fiind promotor al acesteia prin intermediul instituțiilor info-documentare, generos donator, întemeind Biblioteca Publică „V. A. Urechia” din Galați din donarea propriei biblioteci, simbolizând un patrimoniu bibliofil remarcabil.

Printre bunurile donate de V. A. Urechia se numără monografii, incunabule, manuscrise, hărți, stampe, gravuri etc., toate având o valoare bibliofilă însemnată.

Din călătoriile desfășurate în străinătate a deprins modalitatea de organizare biblioteconomică și a reușit să aibă o contribuție semnificativă la întemeierea de biblioteci. Meritul său este reprezentat de apariția întâielor reguli de organizare, evidență, administrare, alcătuirea primelor cataloage și răspândirea primului buletin informativ al publicațiilor unei colecții bibliofile, Buletinul Fundațiunei Urechia, primul număr apărând în anul 1901.

O adevărată valoare a sa pentru cultura și educația românească este cu desăvârșire tezaurul moștenit de neamul românesc din partea bibliofilului V. A. Urechia, alcătuit din documente semnificative în vederea dezvoltării sistemului de învățământ din România, incluse în în cele 4 volume ale Istoriei școalelor, de la 1800-1864.

Istoricul a adus contribuții importante și în sfera publicistică, fiind un jurnalist dinamic, adept al unionismului. A fost promotor unor diverse publicații („Ateneul Român”, „Opiniunea”, „Zimbrul și Vulturul”, „Adunarea Națională”, „Dacia”, „Informațiunile bucureștene”), a avut colaborări cu diferite gazete și reviste („Analele Academiei”, „Apărarea Națională”, „Convorbiri literare”, „Literatorul”, „Românul”, „România literară”).

„În opinia sa, jurnalismul trebuia să fie un mijloc pentru realizarea Unirii și obținerea ,,suveranității naționale’’. Pe lângă scopul politic, susține el, revistele trebuie să răspundă și nevoilor de învățătură, de educație și abia apoi nevoilor de delectare. El este adeptul unui limbaj publicistic moderat, lipsit de trivialități, militând pentru o reală libertate a presei și a jurnaliștilor”.

Opera sa literară este variată și cuprinde: poezii, romane, nuvele, legende etc.,tema definitorie fiind prezentată de istorie. Deși personalitățile acelei perioade nu o sprijineau în totalitate, V. A. Urechia s-a impus pregnant în evoluția creației literare române, în special prin prima încercare de roman în literatura română.

Toată activitatea sa a fost dedicată națiunii sale, indiferent de domeniu, de factură istorică, literară etc, folosindu-și toate resursele: intelectuale, materiale, culturale; însă pentru o perioadă indelungată nu s-a bucurat de aprecierea cuvenită din cauza “condeiului acid maiorescian”.

V. A. Urechia a luptat cu intensitate și a contribuit la fondarea multor unități culturale, fapt ce l-a înscris în epoca modernă în pleiada personalităților memorabile. Numeroși istorici, oameni de știință, bibliofili, repun în circulație activitatea relevantă a academicianului din sectorul culturii și educației în scrierile sale.

VI. Concluzii

Personalitate prolifică, Vasile Alexandrescu Urechia, a oferit posterității ca moștenire străduința sa de peste 30 de ani, dobândită prin ambiție și capacitatea infinită de a-și duce la bun sfârșit truda în slujba națiunii.

Tema lucrării este complexă și surprinde momentele fundamentale din viața marelui activist cultural, încă de la începuturile sale, în special în sfera biblioteconomică și muzeologică.

Prin ampla activitate ca om de cultură în societatea noastră, a ajutat la dezvoltarea și modernizarea acesteia, punându-și amprenta în viața politică, socială, culturală românească.

Cărturarul este admirat și prețuit de publicul său, în ciuda faptului că a fost un adevărat neîndreptățit, fiind ironizat de contemporanii epocii marilor clasici, cu care era mereu în polemici. Acțiunile acestora în defavoarea istoricului i-au format o imagine negativă, munca și răsplata lui fiind umbrite.

Din cauza faptului că nu s-a specializat pe anumit domeniu, ci a încercat să trateze și să stăpânească multiple activități, marii critici l-au perceput diferit și creațiile sale nu au fost atât de însemnate precum a contemporanilor săi.

Totuși, valoroasele opere dramatice cu tematică istorică: “Curtea lui Neagoe–vodă”, “Banul Mărăcine”, “Vornicul Bucioc”, au prezentat o prețuire inestimabilă din partea poetului Cezar Bolliac, scriitorului Alexandru Odobescu, socotit ca o minte sclipitoare a acelei perioade, și fondatorului Ateneului Român, Constantin Esarcu.

Prin munca inepuizabilă ca un colecționar pasionat, desfășurată la înființarea unor instituții culturale, V. A. Urechia este răsplătit de descendenții săi, și chiar de unele personalități remarcante ale epocii, printr-o imensă prețuire și stimă, ceea ce sigur l-ar fi bucurat cel mai mult.

Biblioteca ce-i poartă numele a fost întemeiată, și dăinuie și în zilele noastre datorită devotamentului cu care istoricul a acționat, și de asemenea, cunoștințelor în domeniu, pentru că au ajutat pe parcurs la buna organizarea a instituției.

V. A. Urechia ar fi simțit o mare satisfacției la realizarea evoluției moștenirii lăsate, întrucât aceasta s-a modernizat, colecțiile bibliotecii au crescut, și îndeplinește toate criteriile de funcționare actuale.

Se impune în rândul cercetătorilor istorici și colecționarilor, prin donarea unor diverse piese muzeistice, precum medalii și monede. Prin înființarea muzeului, ilustrul este caracterizat ca fiind un remarcabil om de știință, a încercat strângerea a celor mai valoroase obiecte, de pe întreg mapamondul, dovedind din nou posterității potențialul în realizarea a tot ceea ce și-a propune.

Sunt de părere că dăruirea și munca sa interminabilă din domeniile în care a activat au avut rezultate satisfăcătoare și au adus mari foloase culturii românești. Prin toate acestea, V. A Urechia reprezintă un măreț personaj în slujba națiunii, și se cuvine a fi apreciat și consacrat în zilele noastre.

În concluzie, lucrarea tratează caracteristicile omului de seamă V. A. Urechia, întreg demersul la fondarea unor instituții de cultură, implicarea în vaste sectoare de activitate, și afirmarea și protejarea latinității și romanității poporului român. Toate acestea reprezintă o paradigmă în realizarea acțiunii de dezvoltare a altor preocupări în care și-a pus amprenta, încă nedeslușite.

VII. Bibliografie

Monografii

Aromâni, meglenoromâni, istroromâni: aspecte identitare și culturale, coord. Adina Berciu-Drăghicescu. București: Editura Universității din București, 2012, 788 p.

Caietul seminarului special de stiinte auxiliare ale istoriei, coord. Adina Berciu- Drăghicescu. Vol. I Opuscula numismatică. I. București: Editura Universității din București, 1989, 268 p.

BERCIU-DRĂGHICESCU, Adina. Personalități ale științelor informării și documentării din spațiul românesc. Editura Universității din București, București, 2008, 191 p.

DUȚU, Alexandru. Sinteză și originalitate în cultura romană : (1650-1848). București: Ed. Enciclopedică romană, 1972, 272 p.

GHEORGHIU, Lucia; IORDACHE Eugen. Manuscrise și scrisori, în colecțiile Bibliotecii "V.A. Urechia", ale personalităților românești și străine, care au colaborat la lucrările "Album macedo-român" și "Voci latine. De la frați la frați". În: 100 de ani de la înființarea Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați/ Colectivul de redacție: Lucia Gheorghiu, Eugen Iordache, Gheorghe Nadoleanu. Galați, 1991, 407 p.

100 de ani de la înființarea Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați: Volum jubiliar. [Col. de redacție: Lucia Gheorghiu, Eugen Iordache, Gheorghe Nadoleanu]. Galați: Biblioteca „V. A. Urechia”, 1991, 407 p.

GOIA, Vistian. V. A. Urechia. București: Editura Minerva, 1979, 264 p.

IORDAN, Al.. Bibliografia scrierilor lui V. A. Urechia, cu o prefață de Aurelian Sacerdoțeanu. București: Tip. Carpați, 1942, 62 p.

MĂRUNȚELU, Ion, Codreanu, Sorina, Carapcea, V., Cartea străină veche (1472-1700), în Biblioteca „V. A. Urechia”, Catalog, Galați, 1973, 246 p.

OANCEA, Dimitrie I., SWIZEWSKI, Cazimir. Județul Galați. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, 167 p.

OPREA, Nedelcu. Biblioteca Publică „V. A. Urechia” : Monografie. Galați: Biblioteca “V. A. Urechia”, 2002-2006, Vol. 1. 329 p., Vol. 2 . 329-675 p.

OPREA, Nedelcu. Biblioteca Publică „V. A. Urechia” Galați: monografie. Vol I, coor. ediției: prof. Zanfir Ilie, Ediția a 2-a revizuită și adăugită. Galați: Axis Libri, 2010, 358 p.

OPREA, Nedelcu ; PETRULIAS, Ion ; HÂNCU, Gheorghe. Cultura, știința și arta în județul Galați : Dicționar biobibliografic.Galați: Întreprinderea poligrafică Galați, 1973, 304 p.

PĂLTĂNEA, Paul. Catalogul manuscriselor și scrisorilor din Biblioteca "V.A. Urechia". Galați: Biblioteca „V.A. Urechia” Galati, 1979, 324 p.

STOICA, Corneliu; ION, Dragomir T. Muzee și monumente gălățene. Galați: Comitetul de Cultură și Eucație Socialistă al Județului Galați, 1974, 177 p.

SURDU, Valeriu. Istoricul bibliotecei publice „Urechia” din Galați : 11 Noembre 1890 – 1 Septembre 1905. București: Stabilimentul Grafic Albert Baer, 1906, 46 p.

TOPORAȘ, Camelia; BADEA, Otilia; IRIMIA, Rocsana. Oameni în memoria Galațiului Aniversări 2009; coor. prof. Zanfir Ilie. Galați: Axis Libri, 2010, 492 p.

TUDORAN, Radu. Regiunea Galați. București: Editura Meridiane, 1967, 136 p.

URECHIA, V. A. Cum am cunoscut pe Alecsandri. București, Litotipografia C. Gobl, 1894, 15 p.

URECHIA, V. A. Istoria românilor. Tom X. București: Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, 1900, 1127 p.

URECHIA, V. A. Opere complete: Didactica (1858-1867). Vol I. București, 1883, 474 p.

URECHIA, V. A. Opere complete, (nuvele, cugetări, foiletoane, bibliografii, varia), Seria E, Tom I, Ediția a II- a, Tip. Fr. Gobl, 1883, 396 p.

URECHIA, V. A. Opere complete ,Teatru-Drame, Seria A, Tom. I. București: Imprimeria Statului, 1878, 410 p.

URECHIA, V. A. Scrisoare de rămas bun, adresată domnilor studenți ai Facultății de litere din București. București, Tipolitografia Societății „Tiparul”, 1901

URECHIA, V. A. Scrieri literare. București: Editura Minerva, 1976, 446 p.

VIANU, T. Studii de literatură romană. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1965, 692 p.

Periodice, anuare

Analele Academiei Române, Dezbateri anii: 1871-1890

Analele Academiei Române, seria II, Tom. II (1879-1880), București, 1881, p. 63.

Analele Academiei Române, seria II, Tom. III (1880-1881), desbaterile, București, 1882, p. 69

Analele Academiei Române, seria II, Tom. VII (1885-1886), desbaterile, București, 1886, p. 175

Analele Academiei Române, seria II, Tom. VIII (1885-1887), secțiunea I, desbaterile, București, 1886, p. 9-11, 13-15, 173, 175-176, 179-182

Analele Academiei Române, seria II, Tom. IX (1886-1887), desbaterile, București, 1887, p. 2-16, p. 194

Analele Academiei Române. Seria II. Partea administrativă și dezbaterile, Tom XIII, 1890/1891, p. 29; Tom XVI, 1893-1894. Buc.,1894, p. 230

Analele Societății Academiei Române, sesiunea anului 1871, București, 1872, p. 199-200

BOIANGIU, Aneta. V. A. Urechia- profesor al Universității din București, Seria Științe sociale, anul XII, nr.30, 1963, p. 32

Buletinul Fundației Urechia : bibliotecă – pinacotecă – muzeu, anul 1, 1901, nr. 1 (noiembrie).

B.V.A.U. Informațiunile Bucureștene, an I, nr. 10, marți 25 noiembrie, 1869, p. 2

B.V.A.U. Informațiunile Bucureștene, 1, 1870, februarie 12-13, p. 1

Buletinul Fundatiunii Urechiă, 1, 1, noiembrie 1901, p. 1 și 32

Buletinul Fundației Urechia / Biblioteca Județeană „V.A.Urechia”; Nr. 8, Anul 5, Serie nouă; Galați : Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, 1997, p. 6

Buletinul Instrucțiunii publice, nr. 1, 1965

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Galați, fond: Primăria orașului Galați, dosar nr. 16, f. 477-562

Statutele Societății pentru învățătura poporului român, Buc., 1868; V. A. Urechia. Dare de seamă…citită la 24 noiembrie 1890, cu prilejul serbării Jubileului de 25 de ani a instituției. Buc.,1891, p. 25, 32-35

Resurse web

1. BĂRARU, Mia. Vasile Alexandrescu Urechia – promotor al renașterii culturale -. Suport electronic. În Axis Libri: [online]. Disponibil online pe world wide web: http://www.bvau.ro/docs/axislibri/AxisLibri9.pdf

2. 18 mai Ziua Internațională a Muzeelor – Muzee pentru o societate durabilă: [on-line] Disponibil online pe world wide web: http://www.georgeenescu.ro/stiri-noutati_doc_349_18-mai-ziua-internationala-a-muzeelor-muzee-pentru-o-societate-durabila_pg_0.htm

3. Suport electronic. În Arh. BVAU: [online]. Disponibil online pe world wide web: http://www.bvau.ro/repere_istorice.php

4. Vasile Alexandrescu Urechia. Contribuții biblioteconomice. În Axis Libri: [on-line], an II, nr. 5, decembrie 2009. Disponibil online pe world wide web: http://www.bvau.ro/docs/axislibri/AxisLibri5.pdf

5. VÂRGOLICI, Niculina. . Rezumatul tezei de doctorat: V.A.URECHIĂ – cercetare monografică. Disponibil pe Internet: http://www.unibuc.ro//studies/Vargolici Niculina – V.A. Urechia – cercetare monografică [2010/11/15]

Studii și articole

BURUIANĂ, Letiția; DIACONEASA, Florina, CĂLUIAN, Catrina. Retrospectiva Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați pe anul 2007. În: Buletinul Fundației Urechia. Galați: Biblioteca „V. A. Urechia” Galați, Anul 6 – Nr. 9, 2008, 154 p.

CĂLINESCU, George. V. A. Urechia (material documentar). În: Studii și cercetări de istorie literară și folclor, anul X, 1961, nr. 1, p 135-136

DEMETRESCU, Traian. Schițe în creion: V. A. Urechia. În: „Evenimente literare”, București, anul I, 1894, nr.8

ODOBESCU, Al. Operele teatrale ale d-lui V. A. Urechia. În: „Familia”, București, anul XIV, 1878, nr.81

ONEȚ, Valentina. Colecțiile speciale ale Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați. În: Buletinul Fundației Urechia. Galați: Biblioteca „V. A. Urechia”, Anul 6 – Nr. 9, 2008, p. 10

ULMU, Tatiana Popescu. Contribuția Bibliotecii Academiei Romane la cresterea colecțiilor Bibliotecii „V. A. Urechia” din Galați. În: Studii și cercetări de documentare și bibliologie, anul 8 , 1966, nr. 1 (martie), p.60-74

URECHIA, V. A. Acte și documente personale (1841-1900), Biblioteca Acad. R.S.R, Mss. Romane 4884, pg. 106 și 136

URECHIA, V. A. Din tainele vieți. În: „Apărarea națională”, București, anul I, 1990, nr.121, pg. 1-2

URECHIA, V. A. Introducere la cursul de Istoria românilor. În: „Buletinul Instrucțiunei Publice”, București, anul I, 1865

URECHIA, V. A. Introducere la cursul de Istoria românilor. În: „Buletinul Instrucțiunei Publice”, București, anul I, 1865

URECHIA, V. A. Un episod din istoria culturii române. În: „Convorbiri literare”, București, anul XXV, 1891, nr. 7

VINESIU, B. Congresul etnografic și dl. Urechia. Familia, 14, 53, 16/28 iulie 1878, p. 342

VII. Anexe

Anexa 1.

Portret Vasile Alexandrescu Urechia

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Fi%C8%99ier:Vasile_Alexandrescu_Urechia.jpg#filelinks

Anexa 2.

Soția sa, Luiza Urechia, portret de Nicolae Grigorescu

http://ro.wikipedia.org/wiki/V._A._Urechia

Anexa 3.

Prima pagină a volumului IV- Istoria școalelor de la 1800 la 1864, 1901

http://ro.wikipedia.org/wiki/V._A._Urechia

Anexa 4.

Prima pagină a volumului III- Istoria românilor, 1892

http://ro.wikipedia.org/wiki/V._A._Urechia

Anexa 5.

Biblioteca „V. A. Urechia”, Galați, România

Anexa 6.

Prima pagină din „Pravila de la Govora”

http://www.evz.ro/feciorul-care-va-grai-cuvinte-grele-parintilor-si-cu-nedreptate-cu-moarte-sa-moara.html

Anexa 7.

Manuscrisul Histoire des Ajaoiens, acordat lui Fontenelle, 1682

http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1019219

Anexa 8.

Del Mapamondo Istorico,cel mai vechi ex-libris figurativ românesc, 1694, gravat pe volumul lui Antonio Foresti

http://www.biblio.com/book/del-mappamondo-istorico-tomo-terzo-parte/d/342168351

Anexa 9.

Muzeul de Istorie din Galați

http://romania.ici.ro/ro/alfabet/pagina.php?id=322

Anexa 10.

Moneda dacică tip Inotești- Răcoasa:

Chipul lui Zeus, Cal și călăreț

http://romaniancoins.org/romanianancientcoins/roinotesti.html

VII. Bibliografie

Monografii

Aromâni, meglenoromâni, istroromâni: aspecte identitare și culturale, coord. Adina Berciu-Drăghicescu. București: Editura Universității din București, 2012, 788 p.

Caietul seminarului special de stiinte auxiliare ale istoriei, coord. Adina Berciu- Drăghicescu. Vol. I Opuscula numismatică. I. București: Editura Universității din București, 1989, 268 p.

BERCIU-DRĂGHICESCU, Adina. Personalități ale științelor informării și documentării din spațiul românesc. Editura Universității din București, București, 2008, 191 p.

DUȚU, Alexandru. Sinteză și originalitate în cultura romană : (1650-1848). București: Ed. Enciclopedică romană, 1972, 272 p.

GHEORGHIU, Lucia; IORDACHE Eugen. Manuscrise și scrisori, în colecțiile Bibliotecii "V.A. Urechia", ale personalităților românești și străine, care au colaborat la lucrările "Album macedo-român" și "Voci latine. De la frați la frați". În: 100 de ani de la înființarea Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați/ Colectivul de redacție: Lucia Gheorghiu, Eugen Iordache, Gheorghe Nadoleanu. Galați, 1991, 407 p.

100 de ani de la înființarea Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați: Volum jubiliar. [Col. de redacție: Lucia Gheorghiu, Eugen Iordache, Gheorghe Nadoleanu]. Galați: Biblioteca „V. A. Urechia”, 1991, 407 p.

GOIA, Vistian. V. A. Urechia. București: Editura Minerva, 1979, 264 p.

IORDAN, Al.. Bibliografia scrierilor lui V. A. Urechia, cu o prefață de Aurelian Sacerdoțeanu. București: Tip. Carpați, 1942, 62 p.

MĂRUNȚELU, Ion, Codreanu, Sorina, Carapcea, V., Cartea străină veche (1472-1700), în Biblioteca „V. A. Urechia”, Catalog, Galați, 1973, 246 p.

OANCEA, Dimitrie I., SWIZEWSKI, Cazimir. Județul Galați. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, 167 p.

OPREA, Nedelcu. Biblioteca Publică „V. A. Urechia” : Monografie. Galați: Biblioteca “V. A. Urechia”, 2002-2006, Vol. 1. 329 p., Vol. 2 . 329-675 p.

OPREA, Nedelcu. Biblioteca Publică „V. A. Urechia” Galați: monografie. Vol I, coor. ediției: prof. Zanfir Ilie, Ediția a 2-a revizuită și adăugită. Galați: Axis Libri, 2010, 358 p.

OPREA, Nedelcu ; PETRULIAS, Ion ; HÂNCU, Gheorghe. Cultura, știința și arta în județul Galați : Dicționar biobibliografic.Galați: Întreprinderea poligrafică Galați, 1973, 304 p.

PĂLTĂNEA, Paul. Catalogul manuscriselor și scrisorilor din Biblioteca "V.A. Urechia". Galați: Biblioteca „V.A. Urechia” Galati, 1979, 324 p.

STOICA, Corneliu; ION, Dragomir T. Muzee și monumente gălățene. Galați: Comitetul de Cultură și Eucație Socialistă al Județului Galați, 1974, 177 p.

SURDU, Valeriu. Istoricul bibliotecei publice „Urechia” din Galați : 11 Noembre 1890 – 1 Septembre 1905. București: Stabilimentul Grafic Albert Baer, 1906, 46 p.

TOPORAȘ, Camelia; BADEA, Otilia; IRIMIA, Rocsana. Oameni în memoria Galațiului Aniversări 2009; coor. prof. Zanfir Ilie. Galați: Axis Libri, 2010, 492 p.

TUDORAN, Radu. Regiunea Galați. București: Editura Meridiane, 1967, 136 p.

URECHIA, V. A. Cum am cunoscut pe Alecsandri. București, Litotipografia C. Gobl, 1894, 15 p.

URECHIA, V. A. Istoria românilor. Tom X. București: Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, 1900, 1127 p.

URECHIA, V. A. Opere complete: Didactica (1858-1867). Vol I. București, 1883, 474 p.

URECHIA, V. A. Opere complete, (nuvele, cugetări, foiletoane, bibliografii, varia), Seria E, Tom I, Ediția a II- a, Tip. Fr. Gobl, 1883, 396 p.

URECHIA, V. A. Opere complete ,Teatru-Drame, Seria A, Tom. I. București: Imprimeria Statului, 1878, 410 p.

URECHIA, V. A. Scrisoare de rămas bun, adresată domnilor studenți ai Facultății de litere din București. București, Tipolitografia Societății „Tiparul”, 1901

URECHIA, V. A. Scrieri literare. București: Editura Minerva, 1976, 446 p.

VIANU, T. Studii de literatură romană. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1965, 692 p.

Periodice, anuare

Analele Academiei Române, Dezbateri anii: 1871-1890

Analele Academiei Române, seria II, Tom. II (1879-1880), București, 1881, p. 63.

Analele Academiei Române, seria II, Tom. III (1880-1881), desbaterile, București, 1882, p. 69

Analele Academiei Române, seria II, Tom. VII (1885-1886), desbaterile, București, 1886, p. 175

Analele Academiei Române, seria II, Tom. VIII (1885-1887), secțiunea I, desbaterile, București, 1886, p. 9-11, 13-15, 173, 175-176, 179-182

Analele Academiei Române, seria II, Tom. IX (1886-1887), desbaterile, București, 1887, p. 2-16, p. 194

Analele Academiei Române. Seria II. Partea administrativă și dezbaterile, Tom XIII, 1890/1891, p. 29; Tom XVI, 1893-1894. Buc.,1894, p. 230

Analele Societății Academiei Române, sesiunea anului 1871, București, 1872, p. 199-200

BOIANGIU, Aneta. V. A. Urechia- profesor al Universității din București, Seria Științe sociale, anul XII, nr.30, 1963, p. 32

Buletinul Fundației Urechia : bibliotecă – pinacotecă – muzeu, anul 1, 1901, nr. 1 (noiembrie).

B.V.A.U. Informațiunile Bucureștene, an I, nr. 10, marți 25 noiembrie, 1869, p. 2

B.V.A.U. Informațiunile Bucureștene, 1, 1870, februarie 12-13, p. 1

Buletinul Fundatiunii Urechiă, 1, 1, noiembrie 1901, p. 1 și 32

Buletinul Fundației Urechia / Biblioteca Județeană „V.A.Urechia”; Nr. 8, Anul 5, Serie nouă; Galați : Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, 1997, p. 6

Buletinul Instrucțiunii publice, nr. 1, 1965

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Galați, fond: Primăria orașului Galați, dosar nr. 16, f. 477-562

Statutele Societății pentru învățătura poporului român, Buc., 1868; V. A. Urechia. Dare de seamă…citită la 24 noiembrie 1890, cu prilejul serbării Jubileului de 25 de ani a instituției. Buc.,1891, p. 25, 32-35

Resurse web

1. BĂRARU, Mia. Vasile Alexandrescu Urechia – promotor al renașterii culturale -. Suport electronic. În Axis Libri: [online]. Disponibil online pe world wide web: http://www.bvau.ro/docs/axislibri/AxisLibri9.pdf

2. 18 mai Ziua Internațională a Muzeelor – Muzee pentru o societate durabilă: [on-line] Disponibil online pe world wide web: http://www.georgeenescu.ro/stiri-noutati_doc_349_18-mai-ziua-internationala-a-muzeelor-muzee-pentru-o-societate-durabila_pg_0.htm

3. Suport electronic. În Arh. BVAU: [online]. Disponibil online pe world wide web: http://www.bvau.ro/repere_istorice.php

4. Vasile Alexandrescu Urechia. Contribuții biblioteconomice. În Axis Libri: [on-line], an II, nr. 5, decembrie 2009. Disponibil online pe world wide web: http://www.bvau.ro/docs/axislibri/AxisLibri5.pdf

5. VÂRGOLICI, Niculina. . Rezumatul tezei de doctorat: V.A.URECHIĂ – cercetare monografică. Disponibil pe Internet: http://www.unibuc.ro//studies/Vargolici Niculina – V.A. Urechia – cercetare monografică [2010/11/15]

Studii și articole

BURUIANĂ, Letiția; DIACONEASA, Florina, CĂLUIAN, Catrina. Retrospectiva Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați pe anul 2007. În: Buletinul Fundației Urechia. Galați: Biblioteca „V. A. Urechia” Galați, Anul 6 – Nr. 9, 2008, 154 p.

CĂLINESCU, George. V. A. Urechia (material documentar). În: Studii și cercetări de istorie literară și folclor, anul X, 1961, nr. 1, p 135-136

DEMETRESCU, Traian. Schițe în creion: V. A. Urechia. În: „Evenimente literare”, București, anul I, 1894, nr.8

ODOBESCU, Al. Operele teatrale ale d-lui V. A. Urechia. În: „Familia”, București, anul XIV, 1878, nr.81

ONEȚ, Valentina. Colecțiile speciale ale Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați. În: Buletinul Fundației Urechia. Galați: Biblioteca „V. A. Urechia”, Anul 6 – Nr. 9, 2008, p. 10

ULMU, Tatiana Popescu. Contribuția Bibliotecii Academiei Romane la cresterea colecțiilor Bibliotecii „V. A. Urechia” din Galați. În: Studii și cercetări de documentare și bibliologie, anul 8 , 1966, nr. 1 (martie), p.60-74

URECHIA, V. A. Acte și documente personale (1841-1900), Biblioteca Acad. R.S.R, Mss. Romane 4884, pg. 106 și 136

URECHIA, V. A. Din tainele vieți. În: „Apărarea națională”, București, anul I, 1990, nr.121, pg. 1-2

URECHIA, V. A. Introducere la cursul de Istoria românilor. În: „Buletinul Instrucțiunei Publice”, București, anul I, 1865

URECHIA, V. A. Introducere la cursul de Istoria românilor. În: „Buletinul Instrucțiunei Publice”, București, anul I, 1865

URECHIA, V. A. Un episod din istoria culturii române. În: „Convorbiri literare”, București, anul XXV, 1891, nr. 7

VINESIU, B. Congresul etnografic și dl. Urechia. Familia, 14, 53, 16/28 iulie 1878, p. 342

VII. Anexe

Anexa 1.

Portret Vasile Alexandrescu Urechia

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Fi%C8%99ier:Vasile_Alexandrescu_Urechia.jpg#filelinks

Anexa 2.

Soția sa, Luiza Urechia, portret de Nicolae Grigorescu

http://ro.wikipedia.org/wiki/V._A._Urechia

Anexa 3.

Prima pagină a volumului IV- Istoria școalelor de la 1800 la 1864, 1901

http://ro.wikipedia.org/wiki/V._A._Urechia

Anexa 4.

Prima pagină a volumului III- Istoria românilor, 1892

http://ro.wikipedia.org/wiki/V._A._Urechia

Anexa 5.

Biblioteca „V. A. Urechia”, Galați, România

Anexa 6.

Prima pagină din „Pravila de la Govora”

http://www.evz.ro/feciorul-care-va-grai-cuvinte-grele-parintilor-si-cu-nedreptate-cu-moarte-sa-moara.html

Anexa 7.

Manuscrisul Histoire des Ajaoiens, acordat lui Fontenelle, 1682

http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1019219

Anexa 8.

Del Mapamondo Istorico,cel mai vechi ex-libris figurativ românesc, 1694, gravat pe volumul lui Antonio Foresti

http://www.biblio.com/book/del-mappamondo-istorico-tomo-terzo-parte/d/342168351

Anexa 9.

Muzeul de Istorie din Galați

http://romania.ici.ro/ro/alfabet/pagina.php?id=322

Anexa 10.

Moneda dacică tip Inotești- Răcoasa:

Chipul lui Zeus, Cal și călăreț

http://romaniancoins.org/romanianancientcoins/roinotesti.html