Uzucapiunea

CUPRINS

Listă de abrevieri…………………………………………………………………………………………………………….

Introducere…………………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL I. Aspecte introductive privind instituția uzucapiunii…………………………

Secțiunea I. Noțiunea de uzucapiune și justificarea acesteia……………………………………

§.Noțiune și justificare…………………………………………………………………………….

§.Domeniul de aplicare……………………………………………………………………………

§.Bunuri ce nu pot fi uzucapate………………………………………………………………….

Secțiunea a II-a. Istoricul uzucapiunii……………………………………………………………

§.Perioada romană

§.Uzucapiunea în vechiul drept francez

§.Uzucapiunea în dreptul bisericesc

§.Reglementări ale uzucapiunii în dreptul românesc

CAPITOLUL II. Prezentarea uzucapiunii conform vechiului si noului cod civil. Privire comparativă…………………………………………………………………………………………………………………….

Secțiunea I. Uzucapiunea în lumina Noului Cod Civil………………………………………………………

§.Aspecte generale…………………………………………………………………………………………………………..

§.Uzucapiunea extratabulară…………………………………………………………………………………………..

§.1. Cadru de reglementare noțiune…………………………………………………………………………………..

§.2. Domeniu de aplicare al uzucapiunii extratabulare……………………………………………………….

§.3.Condiții………………………………………………………………………………………………………………………

Secțiunea a II-a. Uzucapiunea reglementată de Vechiul Cod Civil……………………………………

Secțiunea a III-a. Privire comparativă între Vechiul Cod Cvivil și Noul Cod Civil referitor la uzucapiune…………………………………………………………………………………………………………………..

CAPITOLULIII. Efectele uzucapiunii………………………………………………………………………………

CAPITOLUL IV. Studiu de caz……………………………………………………………………………………….

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………………

Secțiunea I. Noțiunea de uzucapiune și justificarea acesteia

În actualul sistem de drept roman,instituția uzucapiunii prezintă importanță din punct de vedere al dobândirii dreptului de proprietate privată,fiind,totodată,vazută ca și un efect important al posesiei.Ca mod de dobândire a proprietății private,uzucapiunea se întemeiază pe starea de fapt creată de posesie,pe o perioadă de timp cerută de lege,asupra unui bun imobil sau după caz,a unui bun mobil.

Putem afirma faptul că uzucapiunea trebuie privită din două puncte de vedere,și anume din punct de vedere al posesorului,cât și din punctul de vedere al fostului proprietar.

În ceea ce îl privește pe posesor,acesta dobândește dreptul de proprietate asupra bunului mobil sau imobil ca urmare a posesiei utile asupra respectivului bun pe perioada de timp impusă de lege. Efectiv asistăm la trasformarea situației de fapt intr-o stare de drept în ceea ce privește dreptul de proprietate.

Din punctul de vedere al fostului proprietar,uzucapiunea poate fi privită ca o sancțiune ce survine ca urmare a dezinteresului acestuia pentru bunul mobil sau imobil,lasând persoana care a avut posesia utilă să se comporte ca un titular al dreptului de proprietate asupra acelui bun.

În literatura juridică, uzucapiunea poate fi definită ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real,care se manifestă prin posesie,ca stare de fapt,exercitată pe parcursul unui interval de timp cerut de lege și care produce efecte doar în situația manifestării active a voinței posesorului.

În ceea ce privește justificarea uzucapiunii,amintim de faptul că uzucapiunea este un important efect al posesiei. Această posesie apare ca o manifestare de voință a posesorului privind un drept real. Justificarea uzucapiunii consta in aceea ca de cele mai multe ori posesia corespunde dreptului de proprietate. Sarcina de a dovedi dreptul de proprietate este una dificilă, dar prin intermediul uzucapiunii se înlătură incovenientele apărute privitoare la probă. Privitor la posesor,acesta devine proprietar în mod cert și indiscutabil,uzucapiunea fiind,după cum am spus,un temei sigur. Referitor la fostul proprietar,putem spune ca neglijența sa nu poate rămâne fără o sancțiune ce constă în încetarea dreptului de proprietate.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului recunoaște efectul achizitiv al dreptului de proprietate ca urmare a uzucapiunii,statuând în sensul că,deși reprezintă o ingerință în dreptul adevăratului proprietar,această ingerință este compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

§.Domeniul de aplicare al uzucapiunii

Insituția uzucapiunii era reglementată în Vechiul Cod Civil din 1864 în Cartea a III-a, Titlul XX, cât și prin Decretul nr.167/1958.

În prezent, în Noul Cod Civil uzucapiunea imobiliară este reglementată în dispozițiile articolelor 930-934,iar uzucapiunea mobiliară vom avea în vedere conținutul art. 939. În ceea ce priveste NCC, trebuie subliniat faptul că acesta nu prevede o definiție a uzucapiunii,ci procedează doar la descrieferea fenomenului.

§.Bunuri ce nu pot fi uzucapate

Privitor la domeniul de aplicare, este necesar să stabilim ce tip de bunuri pot fi supuse uzucapiunii. Legea nu prevede ce bunuri sunt uzucapate,dar pe cale de excepție sunt prevăzute bunurile ce nu pot face obictul uzucapiunii. Conform art.928 din NCC ce prevede că “posesorul poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat,sau,după caz,a fructelor produse de acesta”și art.929 “ nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte de intrarea în posesie,au fost declarate prin lege inalienabile”,deducem ca inalienabilitatea bunurilor ce nu pot face obiectul uzucapiunii poate fi determinată doar prin lege.

În practica judiciară există numeroase spețe ce privesc bunurile ce pot face obiectul uzucapiunii. Prin urmare,pentru o întelegere mai bună a fenomenului uzucapiunii, vom prezenta următoarea speță:

Reclamanții au arătat că terenul pe care îl solicită este înscris în favoarea municipiului Baia Mare,conform cărții funciare,înscrierea dreptului de proprietate asupra terenurilor efectuându-se în perioada 1870-1905. Conform art. 1844 din Vechiul Cod, nu se poate dobândi drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenurilor care aparțin domeniului statului. Reclamanții au arătat că au început să exercite posesia în anul 1973, însă în cazul terenului nu putea fi vorba de proprietate privată.(Judecătoria Baia mare,sentință din 30 nov. 2007)

Pe de altă parte,conform art. 861, alin.2. NCC “proprietatea asupra acestor bunuri (bunuri proprietate publică) nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau,după caz, prin posesia de bună credință asupra bunurilor mobile”. Dacă bunul nu este inclus în domeniul în categoria bunurilor aparținând domeniului public,ci acesta aparține domeniului privat,uzucapiunea produce efecte,chiar dacă împotriva statului,municipiului,orașului sau comunei.

În ceea ce privește bunurile care pot face obiectul uzucapiunii,sunt susceptibile de dobândire drepturile reale principale care au ca obiect bunuri corporale,individual determinate,aflate în circuitul civil, iar nu bunuri declarate prin lege inalienabile, bunuri generice, comune sau universalități de fapt.

Delimitarea domeniului general de aplicație al uzucapiunii se face nu numai prin raportare la bunuri, dar și prin raportare la la drepturile reale principale,prescripția achizitivă reprezentând un mod de dobândire a acestor drepturi. Considerăm astfel că doar drepturile reale principale pot fi dobândite prin uzucapiune,nu și drepturi reale accesorii sau drepturi de creanță. Conform Constituției, străinii și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor “ numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală” conform prevederilor art. 44 alin. (2).

Secțiunea a 2-a.Evoluția istorică a uzucapiunii

§.Perioada romană

În concepția romană, uzucapiunea era considerată un mod de dobândire a proprietății quiritare ce se realiza prin folosința bunului pentru un interval de timp având drept urmare stingerea dreptului de proprietate al fostului proprietar,pe de-o parte, iar pe de altă parte nașterea acestui drept în persoana actualului proprietar. La origine, uzucapiunea se referea la folosința bunului(usus), deci nu la posesie(possesio),deși astăzi cand se vorbește despre uzucapiune și mai ales când se face trimitere la definiția acesteia, avem în vedere posesia bunului. Uzucapiunea apare ca urmare a necesității utilizării continue a bunurilor ( cel mai bun exemplu,fiind în cazul de față,sclavii ce erau considerați bunuri), cât și exploatarea terenurilor, agricultura constituind o resursă economică principală în acele vremuri.Un alt motiv pentru crearea instituției era acela de a evita probatio diabolica(probă drăcească) ce consta în dovedirea dreptului de proprietate asupra unui bun de la posesorul actual, până la primul proprietar al lucrului.

Uzucapiunea în sensul prezentat mai sus cerea,pe lângă folosință, îndeplinirea altor condiții : termene scurte( 2 ani pentru bunuri imobile-inițial nu și pentru case, ci doar pentru terenuri; 1 an pentru bunuri mobile), justul titlu, buna-credință, stautul bunului( cu alte cuvinte,acesta să poată fi uzucapat-neputând fi uzucapate spre exemplu, lucruri dobândite prin violență sau furate).

Cu timpul a apărut o altă instituție denumită prescriptio logissimi temopris (prescripția de lungă durată). Această prescripție presupunea curgerea unui termen de lungă durată (30 de ani), ce avea ca efect respingerea de către posesor a acțiunii în revendicare a proprietarului, nefiind condiționată de bună-credință sau just titlu.

§.Uzucapiunea în vechiul drept francez

§.Reglementări ale uzucapiunii în spațiul românesc

Primele referiri la uzucapiune în spațiul românesc apar în Codul Calimach din Moldova, promulgat în 1817( în art.1923 se preciza că posesiunea de bună-credință urmată de curgerea de 3 ani conduce la prescriere în privința bunurilor nemișcătoare,,iar în privința bunurilor mișcătoare,dacă există just titlu și bună-credință. Prescrierea se face prin uzucapiune de 10 ani între prezenți și de 20 de ani între absenți) cât și în Legiuirea Caradja, aplicabilă în Țara Românească în 1818( conform art. 7, “prigonirea pentru stăpânirea cu rea credință a lucrurilor celor mișcătoare și nemișcătoare se pornește până la 30 de ani,iar pentru bună-credință, de va fi pentru lucruri mișcătoare se pornește până la 3 ani,iar pentru nemișcătoare de la începutul stăpânirei până la 10 ani,de vor fi părțile cele prigonitoare în Țara Românească,iar de vor lipsi,până la 20 de ani”).

Privitor la perioada modernă,trebuie luat în calcul faptul că legislația tării noastre nu a fost unitară, până în 1918,având în vedere faptul că anumite regiuni nu se aflau sub administrație românească.Astfel, în Transilvania au fost introduse cărți funciare din inițiativa administrației austriece în mai multe etape și în diferite forme, între 1794-1913, iar în Bucovina modelul aplicabil este cel al legislației austriece, fiind introdus începând cu o lege din 1873. Referitor la celelalte teritorii ( Moldova și Țara Românească) aplicabile erau dispozițiile Vechiului Cod Civil de la 1864.

După realizarea Marii Uniri din 1918, s-a dorit unificarea legislațiilor în domeniul cărții funciare prin legea nr. 93/1933 privind organizarea cadastrului funciar,iar apoi prin Decretul- lege nr.115/1938 prin care se dorea crearea unui sistem de carte funciară aplicabil întregului teritoriu.

Aplicabilitatea Decretului-lege 115/1938 în privința uzucapiunii a fost limitată, pentru că nu s-a reușit realizarea unui sistem de carte funciară pentru întreg teritoriul țării, putând fi pus în practică doar în regiunile unde deja exista acest sistem de pe vremea administrației austro-ungare și respectiv austriece. Ulterior,prin legea nr. 7/ 1996 a cadastrului și publicității imobiliare, sistemul de carte funciară a for regândit, preferându-se efectul declarativ al înscrierilor în cartea funciară, la fel cum era conceput și sistemul de inscripțiuni și transcripțiuni, iar în ceea ce privește uzucapiunea, regulile prevăzute de Codul Civil din 1864 deveneau aplicabile pe întreg teritoriul țării. Din punct de vedere jurisprudențial însă, legea nu consitutie un fenomen de noutate, având în vedere faptul că se aplicau dispozițiile Codului de la 1864 privitoare la imobile în teritoriile în care exista carte funciară,dar și în teritoriile în care aceasta nu exista.

În prezent, prin NCC intrat în vigoare în 2012, dispozițiile referitoare la uzucapiune se aplică pe întreg teritoriul țării, uzucapiunea prezentându-se sub două forme, și anume uzucapiunea tabulară și uzucapiunea extratabulară.

Capitolul 2. Prezentarea uzucapiunii conform vechiului si noului cod civil. Privire comparativă.

Secțiunea I. Prezentarea uzucapiunii conform NCC

§.Aspecte generale

După cum am spus, uzucapiunea în NCC este regelmentată conform art. 930-934 și art 939.

Instituția uzucapiunii este împărțită în uzucapiune tabulară și extratabulară. În consecință, se poate spune că asistăm la o revenire la un sistem în care dobândirea drepturilor reale asupra imobilelor se poate realiza doar prin înscriere în cartea funciară.

Uzucapiunea capătă caracter de excepție, în sensul că un bun imobil nu poate fi dobândit prin uzucapiune,decât prin urmare a înscrierii dreptului în cartea funciară, conform art.817. alin.1 NCC: „Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară, din provin din moștenire,accesiune naturală, vânzare silită, expropriere perntru cauză de utilitate publică, precum și alte cazuri prevăzute de lege.”

Un alt element nou adus în cadrul instituției uzucapiunii constă în posibilitatea dobândirii bunurilor mobile prin uzucapiune, reglementat în art. 939 NCC.

Referitor la procedura adoptată în cazul spețelor ce au ca fundament uzucapiunea, după intrarea în vigoare a NCC, facem mențiunea că acestea vor fi analizate conform NCPC, in cadrul art. 1049-1052.Privitor la practica judiciară pană la momentul schimbarii NCC în 2012 se vor aplica dispozițiile CPC intrat în vigoare în 1865.

Conform noilor dispoziții legale, uzucapiunea îmbracă două forme, și anume uzucapiune extratabulară și uzucapiune tabulară.

§.Uzucapiunea extratabulară

§.1. Cadru de reglementare și noțiune

Uzucapiunea extratabulară este reglementată în art 930 din NCC. Conform alin. 1, „dreptul de proprietate asupra unui imobil și dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară, ăn temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani,dacă

proprietarul a înscris în cartea funciară a decedat ori după caz, și-a încetat existența

a fost înscrisă în cartea funciară declarația de renunțare la proprietate

imobilul nu era înscris în nicio carte funciară”

Alin 2. al aceluiași art. prevede că” în toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacă și-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță persoană să își fi înregistrat propria cerere de înscriere în folosul său, pe baza unor cauze legitime, în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.”

Putem afirma pe baza textului legal că uzucapiunea extratabulară reprezintă un mod de dombândire a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia asupra unui bun imobil, prin posedarea neîntreruptă a acestuia de cel puțin 10 ani, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului potestativ de opțiune cu privire la uzucapiune.

Acest tip de uzucapiune poartă denumirea de extratabulară deoarece ea profită în folosul celui care nu este înscris în cartea funciară.

§.2. Domeniu de aplicare al uzucapiunii extratabulare

Uzucapiunea extratabulară privește bunuri imobile înscrise în cartea funciară, pe de-o parte, și bunuri neînscrise în carte funciară,pe de altă parte. În cazurile de la art. 930. Alin 1., lit. a) și b) NCC, deși imobilele sunt înscrise, totuși starea lor este neclară și situată mai degrabă în afara sistemului de carte funciară, din moment ce situația lor din scripte nu corespunde realității

fiind prin aceasta relativ incertă,fie prin decesul sau încetarea existenței proprietarului, fie prin înscrierea declarației de renunțare la proprietate. În cazul uzucapiunii, prezintă importanță și persoana care posedă efectiv bunul, aceasta neavând un drept de proprietate înscris în cartea funciară, nu doar imobilul respectiv.

Referitor la imobilele prevăzute în art. 930. Alin.1, lit. c), menționăm faptul că prin aceasta se încearcă o unificare a reglementarii uzucapiunii în baza unei singure forme, și anume NCC. După cum amintim, Dispozițiile NCC se vor aplica imobilelor neînscrise în cartea funciară, realizându-se o uniformizare a sistemului în ceea ce privește prescripția achizitivă.

În ceea ce privește drepturile ce pot fi dobândite ca urmare a uzucapiunii, facem precizarea că pe lângă dreptul de proprietate asupra imobilului, prin uzucapiune mai pot fi dobândite și dezmembrămintele dreptului de proprietate. Acest lucru constituie element de noutate avțnd în vedere faptul că art.28 din Decretul-lege 115/1938 prevedea că prin uzucapiune se poate dobândi doar dreptul de proprietate, nu și dezmembrămintele acestuia.

Există totuși o excepție și anume cea prevăzută în art. 916, alin 2 care prevede că„dispozițiile (…) se aplică, în mod corespunzător și în privința posesorului care se comportă ca un titular al dreptului real, cu excepția drepturilor reale de garanție.”

§.3.Condiții

Conform art. 930 NCC , pentru a uzucapa trebuiesc îndeplinite anumite condiții

posesia să fie utilă și sa fie exercitată pe o perioadă de 10 ani

existența condițiilor prevăzute în art 930. Alin.1 NCC

cererea uzucapantului pentru exercitarea dreptului să primeze cererii unei terțe persoane care își înregistreze cererea în folosul său, în temeiul unei cauze legitime, în cursul sau după împlinirea prescripției extinctive

manifestarea voinței de a uzucapa

Vom analiza pe rand condițiile pentru exercitarea uzucapiunii

§.1. Posesia să fie utilă și să fie exercitată pe o periodă de cel puțin 10 ani

Posesia este definită în art 916 alin.1 NCC ca fiind exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și se comportă ca un proprietar.

Considerăm că definiția legală nu este riguros exactă, întrucât pot exista situații în care posesorul sa nu aibă posibilitatea de a exercita tote atributele dreptului de proprietate, cum ar fi cazul exercitării posesiei asupra unui bun imobil, ipoteză în care dispoziția juridică ar impune ca posesorul, în calitatea sa de înstrăinător, să facă dovada calității sale de proprietar al bunului, în concluzie, prin posesie se înțele mai exact stăpânirea de fapt a unui lucru,care, din puncrul de vedere al posesorului apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real principal.

Posesia prezintă două elemente principale

elementul material

elementul psihologic sau intențional

Elementul material se prezintă ca un contat efectuv cu lucrul, coincretizat în acte juridice sau acte materiale. Uneori elementul material implică doar posibilitatea de a exercita acte de stăpânire efectivă, în sensul că lucrul rămâne la dispoziția posesorului, chiar dacă actele materiale sunt exercitate de o altă persoană cărei posesorul i-a încredințat lucrul, ceea ce înseamnă că posesorul exercită elementul corpus prin intermediul persoanei respective.

Prin elementul psihologic se înțelege voința celui care stăpânește efectiv lucrul de a se comporta ca un adevărat proprietar. Elementul psihologic este esențiall pentru posise.

Pentru existența posesiei este necesar ca să se întrunească amblele elemente, material și psihologic,în caz contrar, dacă lipsim posesia de elementul psihologic, ne aflăm în cazul unui detentor,nu al unui proprietar.

După cum am enunțat anterior, uzucapiunea este un efect al posesei, având în vedere că pentru invocarea uzucapiunii,există condiția ca posesia să fie utilă și să fie exercitată pe o perioadă de 10 ani.

Prin posesie utilă se înțelege că aceasta nu trebuie să fie viciată, sa fie pașnică, publică sau continuă. În cazul în care posesia este afectată de discontinuitate, violență sau clandestinitate, conform art 932. Alin 2 se suspendă cursul uzucapiunii astfel încât perioada viciată nu va intra în calculul termenullui prescris de lege, însă nu vor șterge posesia utilă exercitată anterior datei intervenirii viciului, și în mod simillar nu vor șterge nici periada ulterioară dispariției acestuia. Conform doctrinei , uzucapiunea trebuie să fie întemeiată pe un titlu care să fie suficient pentru transmiterea proprietății în cazul în care transmițătorul ar fi avut calitatea de proprietar. În acest caz putem da exemple precum contractul de donție sau vânzare-cumpărare. Poate fi considerat că dobănditorul exercită o posesie utilă și în cazul în care acesta primește bunul imobil de la o persoană ce nu are calitatea de proprietar,dar doar în situația în care acesta nu cunoștea lipsa calității de proprietar sau nici nu trebuiasă cunoască acest fapt, conform art 920 alin. 2. NCC. În concluzie, afirmăm că posesia utilă se poate întemeia și pe un act translativ viciat, în baza art. 920 NCC.

În schimb, un detentor nu poate dobândi dreptul de a invoca uzucapiunea, având în vedere faptul că dobânditor va poseda doar detenția, fapt ce nu justifică o posesie utilă. Dacă această detenție s-ar interverti în posesie și ar fi îndeplinite celelalte condiții cerute de uzucapiunea extratabulară ( de exemplu ar interveni decesul proprietarului sau s-ar formula cerere de renunțare la proprietate), atunci uzucapiunea extratabulară ar fi posibilă, chiar în lipsa unui act translativ viciat prin proveniența fr la neproprietar.

Posesia utilă poate fi de bună credință sau de rea credință.