UUNNIIVVEERRSSIITTAATTEEDDEEMMEEDDIICCIINNĂĂȘȘIIFFAARRMMAACCIIEEDDIINNCCRRAAIIOOVVAA 22001122 [602771]

UUNNIIVVEERRSSIITTAATTEEDDEEMMEEDDIICCIINNĂĂȘȘIIFFAARRMMAACCIIEEDDIINNCCRRAAIIOOVVAA 22001122
FFaaccuullttaatteeaaddeeMMeeddiicciinnăă––SSeeccțțiiaaAAssiisstteennțțăăMMeeddiiccaallăă––AAnnuull11VV
PPSSIIHHOOLLOOGGIIEEMMEEDDIICCAALLĂĂ
1
PPSSIIHHOOLLOOGGIIEEMMEEDDIICCAALLĂĂ
CCuurrss11
Diferențieri semantice. Obiectul și sarcinile psihologiei medicale.
Daniel David, în "Psihologie clinic ă și psihoterapie" f ăcea câteva delimit ări
conceptuale în ceea ce prive ște psihologia clinic ă, definit ă ca știința care studiaz ă
mecanismele psihologice implicate în s ănătate și boală, men ționând dou ă componente
fundamentale ale acesteia:
1) investigarea mecanismelor psihologice implicate în promovarea și optimizarea
sănătăț ii și în prevenirea patologiei;
2) investigarea mecanismelor psihologice implicate în s ănătatea și patologia mental ă.
T e r m e n u l " clinică" desemneaz ă caracterul individual al demersului curativ, al
abord ării stării sale de s ănătate și boal ă.
După unii autori, psihologia clinic ă este o particularizare a psihologiei medicale la
nivelul patologiei psihice, pe când, dup ă alții, psihologia medical ă este un demers științific
independent desemnat cel mai bine prin sintagma "aspecte psihologice ale medicinei"
(Iamandescu 2005), dar nefiind o disciplin ă medical ă, ci identificându-se cu zona de
intersec ție dintre medicin ă și psihologie.
G. Ionescu (1985), în încercarea sa de a trasa hotarele dintre psihologie clinic ă și
psihologie medical ă, asem ăna rela ția dintre cele dou ă cu aceea dintre psihopatologie și
psihiatrie, în care prima, distan țată de nivelul individual al bolii, generalizeaz ă datele
concrete ale cazului particular, iar cea de-a doua se preocup ă în mod esen țial de respectiva
problematic ă.
Incontestabil este faptul c ă psihologia medical ă are un domeniu mai vast decât
psihologia clinic ă și cuprinde, în plus fa ță de aceasta, și aspectele strâns legate de boal ă:
atitudinile bolnavului, rela țiile sale sociale, stilul de via ță al pacientului, rela ția cu echipa
terapeutic ă, rela țiile din cadrul echipei terapeutice și caracteristicile membrilor acesteia
aspectele psihologice ale tulbur ărilor somatice. Pe când psihologia clinic ă are drept
obiectiv cunoa șterea aprofundat ă a pacientului, individualizarea, concretizarea travaliului
terapeutic, axarea ferm ă pe pacient.

UUNNIIVVEERRSSIITTAATTEEDDEEMMEEDDIICCIINNĂĂȘȘIIFFAARRMMAACCIIEEDDIINNCCRRAAIIOOVVAA 22001122
FFaaccuullttaatteeaaddeeMMeeddiicciinnăă––SSeeccțțiiaaAAssiisstteennțțăăMMeeddiiccaallăă––AAnnuull11VV
PPSSIIHHOOLLOOGGIIEEMMEEDDIICCAALLĂĂ
2
După cum eviden țiază și denumirea obiectului, psihologia medical ă este o disciplin ă
ce se adreseaz ă cu prec ădere cadrelor medicale, oferindu-le acestora detalii despre
aspectele psihologice ale bolilor și bolnavilor și formându-le abilit ăți și deprinderi de
consiliere psihologic ă, atât de necesare în rela ția cu pacien ții. Prin urmare, psihologia
medical ă vizeaz ă atât rela ția cadru medical-pacient, cât și (un aspect ignorat adeseori)
instruirea suplimentar ă a primilor, pentru o mai bun ă cunoa ștere a propriilor reac ții
(gânduri, emo ții, sentimente, atitudini) și limite în fa ța bolnavului și, în final, pentru o
calitate sporit ă a actului medical.
Exist ă, în schimb, un acord cvasiunanim în ceea ce prive ște subramurile psihologiei
medicale (Psihologia S ănătăț ii, Psihosomatic ă, Medicin ă Comportamental ă) și obiectul de
studiu al acestora, și anume analiza impactului bio-psiho-social al bolii, care determin ă
conduita bolnavului fa ță de medic și echipa terapeutic ă, dar și față de rigorile
tratamentului, atitudine care îi modific ă și via ța și rela țiile cu cei din jur (Iamandescu,
2005).
Psihologia S ănătăț ii se ocup ă de studiul atitudinilor individului și ale societ ății față de
sănătate, al ac țiunilor pentru promovarea, men ținerea/îmbun ătățirea și redobîndirea
sănătăț ii.
Psihosomatica are ca obiect de studiu ansamblul rela țiilor dintre planul somatic și cel
psihic, din punct de vedere psihologic și fiziologic.
Medicina comportamental ă vizeaz ă aplicarea teoriilor în leg ătură cu s ănătatea și
boala, situa ția specific ă, uneori excep țional ă de bolnav și rela ția cadru medical-pacient la
prevenire, diagnostic, tratament și recuperare.
Este de la sine în țeleas ă relația strâns ă dintre psihologie și medicin ă care deriv ă din
caracterul indisolubil al leg ăturii dintre soma șipsyche , tradus în predispozi ții, func ții,
nevoi, sisteme, cu implica ții în ambele capete de rela ție. Num ărul exemplific ărilor poate
tinde spre infinit, îns ă ne putem opri pentru un moment la exemplul atât de des întâlnit în
zilele noastre al manifest ărilor somatice ale stresului, care pot lua forma fluctua țiilor
tensionale, urticariilor, eczemelor etc. Bolnavul apare în fa ța cadrului medical împreun ă cu
suferin ța și starea sa, împreun ă cu caracterul deosebit al situa ției sale, ce determin ă
comportamente și credin țe infinite și variabile. La acestea se adaug ă și expecta țiile înalte
ale sale și ale familiei fa ță de echipa terapeutic ă, a cărei interven ție poate fi asem ănată cu
cea divin ă, evolu ția favorabil ă fiind o certitudine: boala, suferin ța, indiferent de ce tip ar fi
ea, sunt experien țe cu înc ărcătură afectiv ă negativ ă imens ă, pe care cadrul medical trebuie,

UUNNIIVVEERRSSIITTAATTEEDDEEMMEEDDIICCIINNĂĂȘȘIIFFAARRMMAACCIIEEDDIINNCCRRAAIIOOVVAA 22001122
FFaaccuullttaatteeaaddeeMMeeddiicciinnăă––SSeeccțțiiaaAAssiisstteennțțăăMMeeddiiccaallăă––AAnnuull11VV
PPSSIIHHOOLLOOGGIIEEMMEEDDIICCAALLĂĂ
3
poate s ă o înl ăture, mai ales c ă are la dispozi ție rezultatele exploziei evolu ționale a
resurselor tehnologice și terapeutice.
Mai mult, ambele științe au un istoric comun, ilustrat poate cel mai bine de una dintre
teoriile de baz ă ale psihologiei formulat ă de Galenus și Hypocrates, cea privind explica țiile
teoretice ale temperamentelor ce au la baz ă modul în care se amestec ă umorile organice,
din care au rezultat cele patru tipuri de temperament. Numele tipurilor de temperamente
propuse de întemeietorii medicinei antice au r ămas p ăstrate pân ă în prezent (coleric,
sangvinic, flegmatic și melancolic), chiar dac ă modelul teoretic s-a dovedit a fi naiv.
Prin urmare, terenul împ ărțit de medicin ă și de psihologie se va dovedi fertil pentru
parteneriate sau echipe interdisciplinare, indiferent de formarea de baz ă a celui care
dirijeaz ă investiga ția, scopul fiind acela și – realizarea unei adapt ări eficiente a persoanelor
cu probleme medicale sau psihice.
Psihologia medical ă "este, în acela și timp, clinic ă și experimental ă, colectiv ă și
individual ă, normal ă și patologic ă, profilactic ă și terapeutic ă" (Lamache, Burloud, Davost,
1960, apud. Ionescu 1985).