Utilizatorii Informatiei Contabile

Prin geneză, contabilitatea a apărut din necesitatea de a răspunde în plan informațional și decizional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entități diferite. În mod concret se delimitează ca entitățile contabile, regiile autonome, societățile comerciale, instituțiile publice, unitățile cooperatiste, asociațiile și celelalte persoane fizice și juridice care desfășoară activități comerciale.

Primele definiții ale contabilității puneau accentul pe funcția tradițională de ținere a registrelor pe care le executa contabilul. Contabilitatea începe să se accentueze ca știință odată cu publicarea primei cărți de contabilitate, în anul 1494, la Veneția, autor Luca Paciolo.

În urmă cu 80 de ani, omul de știință J.Fr.Schar notează un motto în lucrarea sa “Buchhaltung und Bilanz”: „Contabilitatea este judecătorul nepărtinitor al trecutului, ghidul necesar al prezentului și consilierul indispensabil al viitorului, în fiecare întreprindere”.

Contabilitatea reprezintă: ,,o activitate de prestare de servicii care:

Face legătura dintre activitățile economice și factorii decizionali

Cuantifică activitățile economice, înregistrând datele ce le privesc pentru o utilizare viitoare

Prelucrează datele pentru a deveni informații utile,

Comunică informațiile, prin intermediul rapoartelor factoriale de decizie.”

Contabilitatea financiară prezintă circuitul patrimonial al entității luat în totalitate și structuralitate. Obiectivul său principal este acela de a furniza informații sintetice privind poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare. Informația contabilă este destinată utilizatorilor externi, pe lângă o utilizare de ordin intern de către management.

Utilizatorii informației contabile

Principalii utilizatori ai informației contabile sunt: investitorii prezenți și potențiali,

angajații, bancherii, furnizorii și alți creditori comerciali, clienții, guvernul și instituțiile sale, publicul și managerul sau administratorul de întreprindere.

Investitorii, ca furnizori de capital, consumă informații cu privire la performanța capitalului investit, riscul așteptat și dividentele de repartizat, informațiile sunt necesare pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă capitalul.

Angajații, ca furnizori de muncă, apelează la informații care conduc la profitabilitate și la continuitatea activității, necesare pentru a oferi remunerații, pensii, premii, precum și alte aspecte de ordin social (locuri de muncă, asigurări de sănătate).

Bancherii, ca furnizori de împrumuturi, consumă informații ce fac referire la capacitatea întreprinderii de a rambursa creditele la scadență și de a plăti dobânzi.

Furnizorii și alți creditori comerciali, consumă informații necesare pentru a realiza o imagine asupra indicatorilor de performanță a entității (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate).

Clienții, ca parteneri de afaceri, au nevoie de informații care se referă la sprijinirea ciclului de fabricație, asigurarea continuității activității întreprinderii, cu precădere asupra derulării contractelor de durată îndelungată.

Guvernul și instituțiile sale, consumă informații referitoare la politicile de alocare a resurselor bugetare, fiscalitatea și construirea informațiilor macroeconomice (PIB, venit național).

Publicul, deși pare paradoxal în contextul economiei, fiind un potențial angajat, investitor, furnizor sau cumpărător, este preocupat să cunoască întreprinderea.

Managerul, are nevoie de informații pentru a se deconta cu utilizatorii externi privind modul concret de gestiune a resurselor și de distribuție a rezultatelor.

Calitatea informațiilor contabile

Conform OMFP nr.3055/2009 există patru caracteristici calitative ale informațiilor prezentate în situațiile financiare: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea.

1. Inteligibilitatea reprezintă calea cea mai ușoară de înțelegere a informațiilor de către utilizatori. Pentru acest lucru este necesar un echilibru între notiunile contabile dobândite privind activitățile economice și dorința de aprofundare a informațiile depunând eforturi semnificative. 2. Relevanța ajută utilizatorii să evalueze evenimentele trecute, prezente și viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor trecute. Relevanța informației depinde de natura și materialitate. Natura este ea însăși suficientă pentru determinarea relevanței. De exemplu, cheltuielile de dezvoltare deși au suma de 1000 lei, pentru un activ total de 1000.000 lei, întreprinderea trebuie să le prezinte separat, deoarece ca natură sunt considerate cheltuieli semnificative.

Materialitatea depinde de volumul elementului și se referă la pragul de semnificație al informației care determină dacă omisiunea sau declararea eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Cu alte cuvinte, materialitatea exprimă un prag sau o limită pe care informația trebuie să o dețină pentru a putea fi utilă.

3.Credibilitatea ,,Informația este de încredere, atunci când este liberă de eroare, deformare sau părtinire, iar utilizatorii pot avea încredere că aceasta reprezintă corect și rezonabil realitatea modelată.”

Elemente ce definesc credibilitatea informației sunt:

a). Reprezentarea fidelă: informația pentru a fi credibilă este nevoie reprezentarea în mod corect a evenimentelor și tranzacțiilor pe care aceasta fie și-a propus să le reprezinte sau fie este așteptat, în mod rezonabil, să le reprezinte pentru utilizatori. De exemplu, bilanțul trebuie să reprezinte în mod credibil, tranzacții sau evenimente care se concretizează în active, datorii și capitaluri proprii ale întreprinderii la data raportării care îndeplinesc criteriile de recunoaștere.

b). Prevalența economicului asupra juridicului: informațiile se prezintă într-un mod credibil dacă evenimentele și tranzacțiile sunt contabilizate în mod echilibrat cu fondul și realitatea economică și nu doar cu forma lor juridică.

c). Neutralitatea: informația este liberă, neutră, lipsită de influențe, adică nu influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament pentru realizarea unui interes predeterminat.

d). Prudența: pentru a determina evaluările cerute în condiții de incertitudine este indicat includerea unui grad de precauție în folosirea raționamentelor.

e). Exhaustivitatea: informația trebuie să fie completă în limitele rezonabile ale pragului de semnificație și costului obținerii sale. O omisiune face ca informația să fie falsă sau să inducă în eroare decizia economică a utilizatorilor.

4.Comparabilitatea: Pentru a putea fi comparabile în timp și spațiu informațiile trebuie să fie comparabile, iar pentru acest lucru sunt necesare metodele contabile de evaluare, clasificare și prezentarea elementelor în situațiile financiare.

Reglementările contabile din România

În România, baza contabilă este centrată pe trei direcții:

-Legi, ordine ale Ministrului Finanțelor Publice, precum și alte texte juridice elaborate de instituțiile de stat

-Directivele europene, ca texte cu caracter obligatoriu pentru statele membre ale Uniunii Europene

-Standardele Internaționale de Contabilitate/de Raportare Financiară, IAS/IFRS, elaborate de Consiliul pentru Standarde Contabile Internaționale (IASB) în conformitate cu legislația în vigoare.

În România există:

Legea Contabilității nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.454 din 18.06.2008 reglementează organizarea și conducerea din țara noastră, iar aplicarea sa se face diferențiat după cum urmează:

a). Consiliul de administrație, ordonatorul de credite al instituției publice, precum și organul de conducere a entității au sarcina de a răspunde pentru organizarea și conducerea contabilității.

b). Contabilitatea poate fi organizată prin compartimente individuale și diferite ale entității, condusă de directorul economic, contabilul șef sau o altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție și pe baza contractelor de prestări de servicii încheiate de persoane membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

c). Registrul jurnal, registrul inventar și cartea mare sunt registre de contabilitate obligatorii.

d). Exercițiul financiar reprezintă durata, care de regula, este anuală pentru care sunt întocmite situațiile financiare

e). Contabilitatea Trezoreriei Statului se constituie în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor și garantează înregistrarea tranzacțiilor de încasari și plăți în conturi de venituri și cheltuieli.

OMFP 3055/2009 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 10 noiembrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Acestea prevăd principiile contabile, regulile de evaluare, reguli de întocmire, aprobare, auditare și publicarea situațiilor financiare anuale. ,,Prezentele reglementările transpun Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene 78/660/EEC din data de 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L222 din data de 14 august 1978.”

Cadrul conceptual IASB : Primul organism internațional de reglementare contabilă a apărut în 1973, la Londra, cu numele de International Accounting Standards Committee (IASC) pe baza eforturilor depuse din partea organismelor profesionale contabile. A emis referențialul contabil internațional: Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea raportărilor financiare, standardele internaționale (IAS) , interpretări ale standardelor (SIC).

IASC este predecesorul IASB (International Accounting Standards Board) până la 1 aprilie 2001. Standardele pe care le emite IASB se numesc IFRS (Standarde Internaționale de Raportare Financiară), iar interpretările lor se numesc IFRIC. În prezent, IASB reprezintă interesele organismelor profesionale contabile care sunt membre ale International Federation of Accountants (IFAC).

Cadrul contabil reprezintă conceptele și principiile care alcătuiesc sistemul de referință pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. În altă ordine de idei, cadrul contabil își atribuie calitatea de referențial pentru redactarea normelor, reglementărilor și procedurile contabile. Totodată, IASB tratează obiectivele situațiilor financiare (definire, recunoaștere, evaluare), caracteristicile calitative ale informațiilor și conceptele de menținere a capitalului.