Utilizari Si Recompense ale Noilor Media Influente la Nivelul Comunicarii Interpersonale

=== a9cd9297b29d7aaf6eaa7b10c4579aa285a278b7_103608_1 ===

Cuprins

Introducere

Fundamente teoretice

Capitolul I – New media – Definiții și concepte

1.1 – Internetul, mediul tuturor mediilor

1.2 – Comunicarea interpersonală în new media

1.3 – Generația Y și interacțiunea prin new media

1.4 – YouTube și generația Y.

Capitolul II – Teorii ale media – Modelul uses and gratifications

Dimensiunea aplicativă

Capitolul III – Analiza utilizării new media în randul generației Y*

3.1 – Metodologie

3.2 – Ipoteze

3.3 – Analiza calitativă

3.4 – Interpretarea datelor

Concluzii

Bibliografie

Anexe

*Studiu de caz – Cercetarea calitativă pe bază de interviu

Introducere

În noul context comunicațional global, domeniul de manifestare al relațiilor publice se confruntă din plin cu noua „ordine mondială”.

Evoluția rapidă a tehnologiei comunicațiilor și a informației are meritul de a transforma mapamondul într-o societate informațională. Ca urmare a revoluției tehnologice produsă în comunicare, constatăm constant o abundență informațională și mediatică la care s-a ajuns în urma creșterii rapide a productivității prin miniaturizare și computerizare.

Întregul conținut al tezei analizează într-o manieră comparativă problematica implicațiile new media în dezvoltarea socială a tinerilor și gradul de utilizare a mijloacelor new media de către acestia.

Motivarea alegerii acestei teme constă tocmai în dorința și curiozitatea de a întelege evoluția și influența pe care o exercită new media societății, în special asupra Generației Y.

Primul capitol definește și descrie conceptul new media, prezintă funcțiile, rolul și efectele sale. Capitolul doi prezintă teoriile media, concentrându-se în special pe Modelul uses and gratifications. Capitolul III descrie într-un mod succint analiza utilizării new media în randul generației Y, metodologia de lucru, ipotezele, analiza calitativă și rezultatele obținute.

Fundamente teoretice

După introducerea scrierii pe papirus în mileniul III î.Hr. și inventarea tiparului în secolul XV e.n., apariția rețelelor informatice este, după cum se poate demonstra, cea mai importantă transformare în istoria mediei ca mijloc de susținere a colaborării în termeni de gândire (Lima, 2003). Un pas crucial în acest domeniu nou a fost popularizarea interfețelor grafice (GUI) la începutul anilor '90. Într-adevăr, interfețele grafice permiteau utilizatorilor fără experiență să folosească un calculator mai mult ca instrument intuitiv în activitățile zilnice și mai puțin ca mecanism logico-matematic complex (Manovich, 2001).

Limbajul grafic al interfeței cuprinde termeni și pictograme specifice vieții de zi cu zi dar folosite ca metafore pentru prelucrarea comenzilor și înregistrarea datelor. După părerea lui Manovich (2001), interfețele oferă diverse modele de interacțiune cu lumea și de conceptualizare a acesteia. Folosirea acestor interețe face posibilă concentrarea atenției exclusiv pe reprezentările grafice sub forma unor puncte de lumină condensată pe ecran, legate între ele pentru a forma simboluri și alte manifestări vizuale bogate în semnificații (Johnson, 1997).

Având în vedere că potențialul interfeței grafice a crescut datorită omniprezenței conexiunilor în bandă largă, Rețeaua de Socializare a devenit atât de prezentă încât a ajuns în zilele noastre să condiționeze modul în care mulți utilizatori, mai ales cei mai tineri, percep lumea din jurul lor.

“New Media”, „Social Media” sau „Web 2.0” sunt termeni care desemnează servicii Internet care permit în primul rând și încurajează utilizatorii să creeze și să partajeze conținut ce poate fi „copiat, mutat, modificat, refăcut și interconectat, în funcție de nevoile, interesele și abilitățile lor” (Alexander, 2008). Acest conținut îmbracă adesea forma unor comentarii, analize, actualizări, etichetări și mesaje, denumite uneori „micro-conținuturi”.

Printre exemple se numără:

Rețelele sociale (Facebook, LinkedIn, Viadeo): creează un spațiu virtual comun în care oamenii pot posta fotografii, biografii, pasiuni și interese de ordin profesional și se bazează pe proximitatea nodurilor pentru a conecta persoane corelate indirect.

Bloguri (Blogger, WordPress, TypePad): o listă de pagini postate în ordine cronologică, organizate în general în jurul unei teme adresate unui public anume, care va monitoriza actualizările folosind “feed-urile RSS” (agregatoare conținut).

Microbloguri (Twitter, Facebook Messages, Google Buzz): permit utilizatorilor să comunice instant și fără eforturi gânduri, preferințe, opinii și acțiuni unui public care a ales să participe la (sau “să urmărească”) mesajele scurte zilnice (de obicei mesaje de maxim 140 de caractere) legate de interese comune.

Marcarea socială (Instapaper, Digg, Delicious, Facebook Like): construit pe logica „filtrării sociale” bazată pe principiul „inteligenței mulțimilor”, acest tip de serviciu oferă utilizatorilor posibilitatea de a face conținutul pe care îl apreciază mai vizibil pentru alții prin „marcare” (adică prin etichetarea cu “Îmi place” sau “Nu îmi place” a unui astfel de conținut). Astfel, conținutul „de calitate inferioară” va fi ignorat de marea masă dacă mai mulți indivizi aleg să-l marcheze negativ (adică să-l „îngroape” sau pur și simplu să-l ignore).

Aplicații de tip wiki (Wikimedia, Ietherpad, Meetingwords): sunt spații colaborative de scriere ce pot fi editate simultan și în timp real de mai mulți utilizatori.

Site-uri de video sharing și multimedia (Youtube, Viadeo, Slideshare): site-uri în care poate fi postat și comunicat conținut multimedia în mod nediscriminatoriu sau prin crearea unor canale dedicate.

Unii autori (Frankin și Harmelen, 2007) caută să demonstreze că înainte de apariția acestor instrumente online, crearea de conținut era rezervată doar câtorva autori care urmăreau „să sporească audiența în rândurile cititorilor relativ pasivi”. Cu toate acestea, ideea Internetului ca mijloc de colaborare și de schimb de idei nu este chiar atât de nouă.

Chiar și în versiunea “1.0”, web-ul oferea deja în anii '90 servicii colaborative utilizatorilor care aveau interese comune, printre care „listserv”, „groupware” și comunități web. Se poate argumenta că noutatea serviciilor care au urmat constă în faptul că aceste aplicații noi permit oricui să modifice, să schimbe scopul și să redistribuie micro-conținuturi în activitatea lor zilnică de navigare în mediul virtual (Ajjan și Hartshorne, 2008).

Așadar în noul context comunicațional global, domeniul de manifestare al relațiilor publice și ar serviciilor media se confruntă din plin cu noua „ordine mondială”. Evoluția rapidă a tehnologiei comunicațiilor și a informației are meritul de a transforma mapamondul într-un „sat global” sau într-o societate informațională. Acum relațiile publice naționale sunt într-o mare măsură relații publice internaționale, simbioza acestora răspunzând noilor imperative legate de cadrul european, chiar mondial, al intereselor comune economice, sociale, politice dar și vitezei de propagare a informațiilor din spațiul public. Modificările actuale, susțin specialiștii din domeniul comunicării, sunt revoluții în atitudinea publicului.

Ca urmare a revoluției tehnologice produsă în comunicare, constatăm constant o abundență informațională și mediatică la care s-a ajuns în urma creșterii rapide a productivității prin miniaturizare și computerizare. ,,O dată cu internetul, noțiunile de publicuri, de ținte, de tehnici și de mass-media evoluează. De acum înainte, este posibilă țintirea precisă a interlocutorilor. Aceștia pot participa la schimburi, își pot face cunoscută părerea și își pot chiar manifesta reticența și nemulțumirea în mod direct și rapid”.

În prisma celor prezentate mai sus, în cele ce urmează lucrarea de fața va încerca sa prezinte succint ceea ce reprezintă conceptul de New Media și influnțele sale asupra populației.

Capitolul I

New media

Definiții și concepte

Noile media sunt definite diferit de categorii diferite de utilizatori (oamenii de rând, cercetători din domeniul academic, specialiștii din domeniul IT, pe când un utilizator oarecare va pune accent pe alte aspecte).

Definiția cea mai generală pornește de la un consens asupra faptului că noile media se referă la formele inovatoare de interacțiune dintre oameni și tehnologie, la relația dintre oameni și instrumente de comunicare folosite în mod creativ din rațiuni elementare de informare, comunicare și relaționare.

Alte definiții consideră că noile media reprezintă textele, sunetele, imaginile și formele grafice transformate de computer, fiind văzute ca adevărate baze de date și a căror existență depinde obligatoriu de utilizarea computerelor și a Înternetului.

Sintagma “new media” este o apariție relativ recentă a ultimilor ani, însă necesară din perspectiva relațiilor publice. Pentru a comunica eficient este necesar să cunoști publicul, respectiv canalele și mijloacele adecvate, prin care mesajul poate ajunge la grupul-tintă.

Specialiștii în domeniu evidențiază importanța adecvării comunicării la noile media și utilizarea lor ca: „mijloc strategic de interacționare cu publicurile, prin intermediul căruia să adune din mediul exterior informații care să influențeze procesele de decizie organizaționale”.[]

În volumul New media: the key concepts (2008), Nicholas Gane și David Beer descriu caracteristicile noilor media. Una dintre principalele caracteristici este posibilitatea de a opera cu un volum imens de informații. Din punct de vedere tehnic, informația este codată, stocată, ocupând astfel un spațiu digital și transmisă cu o viteză uimitoare.

O altă trăsătură definitorie este interactivitatea, care conform autorilor[] derivă din manevrabilitatea informațiilor sau a datelor. De asemenea, conectivitatea, prin intermediul rețelelor, sau densitatea informațiilor sunt alte caracteristici esențiale ale noilor media.

Roger Filder surprinde însă caracteristicile noilor media ca o adevărată metmorfozare, prin care întelege “transformarea mijloacelor (media) de comunicare, determinată de interacțiunea complexă dintre nevoile resimțite, presiunile politice și concurențiale și inovațiile sociale și tehnice[]. Conceptul lui Fidler accentuează convergența dintre tehnic și uman, ceea ce transformă subiectul “new media” într-unul despre schimbare, cu numeroase implicații și de o amploare surprinzătoare.

De asemenea Kim Veltman, în Understanding new media (2006) susține “revoluția noilor media, despre care majoritatea persoanelor consideră că se referă doar la computer și la Internet, nu este nici de departe numai atât, este vorba despre o reorganizare a întregii cunoașteri”[].

Dilema de azi a noilor media este Internetul[], ce ridică problema noilor media și a influențelor exercitate asupra condiței umane expuse tentației indentității virtuale. În cazul noilor media, pot fi aplicate atât modele ce aparțin “școlii proces” cât și “școlii semiotice”. Există însă anumite aspecte tipice noilor media precum: feedback-ul, posibilitatea participării active a unui număr nelimitat de persoane, oportunitatea de a comunica prin intermediul a diferite mijloace concomitent.

În continuarea lucrării, mă voi opri asupra relației dintre mass-media și societate, în special, asupra unor concepte ca funcții, roluri și efecte, considerate importante pentru a înțelege menirea mijloacelor de comunicare în masă și influența lor în schimbarea de atitudini și comportamente ale indivizilor. Mass-media reprezintă sistemele de legătură între individ și societate. Ele răspund astfel unor nevoi și aspirații ale indivizilor sau colectivităților și, la rândul lor, sunt modelate de acestea.

Deși de-a lungul timpului au evoluat  prin modernizări sau ameliorari la nivel tehnologic, mijloacele media și-au păstrat o stabilitate în viața socială și joacă un rol funcțional în viața oamenilor. Ele și-au  dovedit capacitatea de a produce funcții în cadrul societății. Denis McQuail a observat ca noțiunea de funcție se folosește cu sensul de "scop, de consecință ori de cerință sau așteptare și poate căpăta și alte înțelesuri". Între funcții, efecte și roluri există o aparentă sinonimie, însă diferența semnificației este evidentă. Funcția este considerată ca fiind o consecință a relației dintre ceea ce produce și oferă mass-media și nevoile societății, în timp ce rolul reprezintă misiunea deja declarată a acțiunilor sale. Într-un sistem liberal, misiunea este aceea de a facilita accesul la informații și divertisment, dar și de a fi în serviciul public prin informarea corectă, formarea și promovarea educației, a culturii. De asemenea, observă și critică domeniile societății, precum cel economic, politic, social etc.. Influențarea în urma acțiunii mijloacelor este considerata efect. În urma contactului cu indivizii, acestea pot determina nivelul de cunoștințe, modul de acțiune și de dobandire a comportamentelor.

Modelându-se după nevoilor din ce în ce mai diversificate ale indivizilor, funcțiile mass-media sunt multiple. In continuare, voi incerca o prezentare a celor mai importante dintre acestea:

1. Funcția de informare

Indivizii simt în permanență nevoia de a controla mediul înconjurator, pentru a acționa și a lua decizii în funcție de realitatea imediată. Funcția de informare vine în sprijinul nevoii societății, grupurilor și a indivizilor de a controla mediul înconjurător. Oamenii evaluează, pe baza informațiilor pe care le primesc, importanța evenimentului ce ar putea să-i afecteze în mod direct, anticipează unele tendințe și iau, în cunoștință de cauză, anumite decizii.

Cele mai multe dintre mesajele mass-media, sunt informații generale, care se adresează mai puțin sensibilității ori nevoilor curente. Din cauza pătrunderii mijloacelor de comunicare în relația dintre individ și mass-media, oamenii își îmbogățesc bagajul de cunoștințe prin aceste informații mediatice. Pentru public informațiile utile sunt prioritate, fie că este vorba despre programul la cinematograf sau la teatru, de situația transportului urban, starea vremii sau cotațiile bursiere, oamenii iși orientează activitatea zilnică în funcție de ele și controlează mediul imediat. Cu acelși grad al importanței sunt informațiile de prevenire. Unele dintre acestea au întrebuințare utilitară iar altele pot anticipa catastrofe naturale, crize, accidente sau evenimente neașteptate.  Se remarcă astfel că viziunea prospectivă a mass-media poate ajuta populația la mobilizarea colectivă, la ameliorarea daunelor sau prevenirea unor evenimente neplăcute. După cum se poate observa, mass-media oferă o gamă largă de informații cu privire la preocupările, cerințele și interesele de tot felul ale publicului.

Rolul mijloacelor media este de a obține informații și de a le face să circule, totodată acestea ar trebui supuse unui proces de selectare, ierarhizare și interpretare înainte de a fi transmise publicului, din păcate acest lucru nu se întâmplă mereu.

În acest mod mass-media oferă o imagine mediată, o anumită versiune a unui eveniment. De cele mai multe ori oamenii iau mesajul recepționat ca atare , fără a-l supune unei analize  sau reflecții, din cauza volumului informational foarte mare primit in fiecare zi.                                                                             

2. Funcția de "legătură" (de comunicare)

Mass-media răspunde nevoii oamenilor de comunicare, de implicare în comunitate și de identificare cu o anumită cauză, temă sau subiect. De aceea, această funcție poartă și numele de integrare socială. Nivelul la care acționează mijloacele media poate fi unul local, național sau global. Cu toate acestea indiferent de diferența dintre receptori (naționalitate, religie sau cultură), aceștia au în comun consumul aceluiași produs mediatic, bazat pe proximitatea informațională. Mijloacele media ajută la socializarea în interiorul unei comunități. Într-un cadru global, informațiile, ideile sau subiectele pot fi comune, însa acestea se pot diversifica și adapta în funcție de proximitatea spațială, ținând cont de realitatea imediată.

În oricare dintre cele două contexte, unul dintre efectele mass-media este de a ajuta la dezvoltarea relațiilor inter-umane și inter-culturale prin crearea de legături între membrii comunităților sau între diferite comunități. Acestea dobândesc o forță unificatoare, creează o viziune globală și apropie diferite culturi, generând un sentiment de solidaritate în rândul oamenilor.

3. Funcția educativ- culturală

Mass-media a preluat într-o oarecare măsură din rolul social al familiei și al instituțiilor de învățământ în procesul de educare a copiilor. Mass-media transmit valori și modele culturale societății și deține un rol important în formarea gândirii și comportamentului indivizilor, în special, în rândul tinerilor. Mijloacele media au posibilitatea de a face să circule diferite modele de comportament general acceptate de societate, răspunzând nevoii de perpetuare a valorilor comunității. De asemenea aceasta transmite de la o generație la alta mituri, tradiții și principii "care ii confera individului o identitate etnică sau națională". Prin transmiterea valorilor, "mass-media contribuie la realizarea stabilității sociale și la menținerea, în timp, a structurilor culturale".

Produsele culturale, transmise de către mass-media, reprezintă un procent scăzut din grila de programe, exceptând cazul în care canalul mediatic este specializat în acest domeniu. Mijloacele de comunicare nu doar promovează modele de comportament, ci și generează unele noi. Dintr-un alt punct de vedere mass-media este acuzată că prezintă modele negative, care au o influență negativă puternică. În special, tinerii, încă de la vârste fragede, au tendința să imite diferite personaje din filme, desene animate sau să adopte comportamentul anumitor personalități, vedete pe care ajung să îi idolatrizeze. Prezența constantă a acestor modele greșite în lumea mediatică duce la comportamentul de imitare, din dorința de a ajunge ca personajele fictive supraestimate.

Cu toate acestea perspectiva studiilor funcționaliste care spun că indivizii sunt liberi să aleagă un anume canal sau produs cultural pe care doresc sa îl consume. "Nu mai este vorba despre a ști ce le face mass-media oamenilor, ci despre ce fac oamenii cu mass-media". Motivarea alegerii este facută în funcție de valorile, interesele și nevoile fiecărui individ, așa cum spune și principiul teoriei folosințelor și recompenselor.

4. Funcția de interpretare

Într-o normalitate a lucrurilor informațiile trec prin mai multe etape înainte de a fi prezentate publicului. Acestea necesită un proces de selecție, realizat după anumite criterii, apoi sunt ierarhizate în funcție de importanța sau urgența lor. Pe de altă parte, informațiile ajung să fie analizate și discutate. Dar din cauza faptului că goana după senzațional, după instantaneu a caștigat teren în fața dezbaterilor, s-au dezvoltat genuri jurnalistice specializate care permit auditorilor să aiba acces la mai multe opinii, de multe ori ale unor specialiști, pentru a-și  putea forma o părere de ansamblu.

In orice caz, granița dintre informație și opinie este greu de stabilit. Unii specialiști consideră că influențarea are loc încă de la primele etape prin care trec informațiile: selecția și ierarhizarea. Alegerea prezentării unei informații, a unui eveniment în detrimentul altora, precum și punerea lor într-o anume ordine reprezintă un act interpretativ.

5. Funcția de divertisment.

Într-o lume a vitezei și a provocărilor continue, mass-media răspunde nevoii oamenilor de a se deconecta de la viața cotidiană. Indiferent dacă este vorba de un film, o emisiune de divertisment la tv sau un talk-show la radio, oamenii privesc mijloacele media ca pe o modalitate de petrecere a timpului liber, de relaxare, dar și un mod de evadare. Consumatorii de divertisment vor să scăpe de presiunea cotidianului și să intre într-o lume imaginară, lipsită de grijile și problemele zilnice, pentru a trăi imaginar evenimente, experiențe sau sentimente pe care în viața reală nu au posibilitatea să le încerce, nu îndraznesc sau nu ar ajunge să le traiască niciodată. Bertrand observa că mijloacele media "stimulează (emoțiile sau intelectul) și tot ele calmează (prin distracție)”.

Privit din perspectiva costurilor, divertismentul mediatic este cel mai puțin costisitor iar accesul este imediat. Mass-media este cel mai important furnizor de divertisment. Din motive comerciale, divertismentul ocupă o parte importantă a programelor mediatice și au un caracter spectaculos. Spectaculozitatea mesajelor trezește interesul publicului, îl angreneaza în mijlocul acțiunii, al evenimentelor, de aceea acest tip de discurs a pătruns și în cel al informării și al educării. Informațiile sunt prezentate sub forma unor stiri inedite, extraordinare, cu titluri explozive, în timp ce discursul educativ- cultural este ambalat sub forma amuzamentului, pentru ca "educația este primită mai ușor, dacă este ascunsă sub masca distracției".

6. Funcția de vorbire și de limbaj ale mass-media.

Aflați tot timpul în preajma mesajelor mediatice, tindem să împrumutăm cuvinte sau sintagme din limbajul mediatic în comunicarea interpersonală. Consumul produselor mediatice influentează atât limbajul, cât și vocabularul consumatorilor. În acest mod se creează noi termeni, expresii, arhetipuri și se extind înțelesurile unor termeni deja existenți sau substituie noi înțelesuri.

Mijloacele media au ajuns să aibă un impact puternic asupra indivizilor și să contribuie la procesul de educare și culturalizare. Influența lor, fie puternică, fie limitată, constituie o preocupare majoră a cercetătorilor în științele comunicării de multe decenii. Mijloacele media induc efectele în rândul indivizilor ce conduc la o mulțime de întrebari precum: citirea regulată a știriilor media impune ideologia clasei dominante? Aparițiile repetate ale oamenilor politici în sursele media provoacă schimbări de opinie sau de intenție de vot în rândurile electoratului? Copiii care privesc multe scene de violență în mediul online sunt oare înclinati mai mult decât alții să adopte un comportament agresiv?

Aceste întrebări dovedesc cât de necesar este astăzi studiul efectelor, reale sau presupuse, ale mass-media. Cunoștințele în aceast sens încep să se înmulțească, deși uneori răspunsurile oferite de specialiști în legatură cu acest subiect nu sunt foarte clare, date fiind părerile lor diferite și subiective de cele mai multe ori.

            Efectele mass-media au fost prima dată observate în timpul Primului Război Mondial. Dacă până atunci populațiile civile nu fuseseră implicate în război, de această dată mass-media a reușit să mobilizeze populația, să mențină moralul și să convingă oamenii să se alăture armatei. Din cauza apariției și formării societatii de masă, se simțea nevoia crearii unor legături afective între oamenii, bazate pe solidaritate. Societatea de masă era vazută ca o "trecere de la un sistem social traditional si stabil, in care oamenii erau strans legati unul de altul, la unul de o mai mare complexitate, in care indivizii erau izolati din punct de vedere social". Dorința de mobilizare a sentimentelor și a loialității pentru propria națiune și de inducere a fricii și urii pentru dușmani a determinat declanșarea unei propagande prin mass-media. Mesajele propagandistice invadasera orice produs mediatic de la acea vreme.

Astfel, mijloacele de comunicare în masa au devenit principalele instrumente de convingere și persuadare ale cetățenilor. Mass-media a devenit o cale de mobilizare și orietare a maselor și de modelare a opiniei publice în direcția dorită de comunicator. Există două categori de efecte ale mass-media asupra consumatoriilor și anume:

1. Efecte directe și pe termen scurt

Teoriile recente despre mass-media se concentrează pe factorii sociali și culturali care intervin în relația societății cu mijloacele de comunicare, iar totodată societatea suferă modificări continue. Deoarce socientatea nu este un sistem perfect stabil, inovațiile sunt adoptate cu usurință iar influențele mass-media asupra societății se pot schimba imediat. Din acest motiv procesul de formulare și explicare a efectelor comunicării de masă, care să fie valabile pentru toți cetățenii unei societăți, poate deveni extrem de dificil. În același timp, sunt necesare dovezi empirice pentru ca efectele să fie demonstrate.

Pe langă inițierea unei cercetări empirice, cercetătorii au formulat noi concluzii semnificative în privința atributelor personale și sociale ale ființei umane. Noile abordări vin tot din sociologie și psihologie având ca scop explicarea acțiunii individuale și a celei colective sub toate aspectele. Noile teorii ale comunicării de masă prezintă ipoteze fundamentale despre comportamentul uman avându-și originea în paradigma psihologică cognitivă de bază, dezvoltată în domeniul psihologiei. Acestea sunt numite teoriile influenței selective, însă constau în trei formulări distincte: teoria diferențelor individuale, teoria diferențierii sociale și teoria relațiilor sociale. Obiectivul acestora este să determine motivul pentru care indivizii reacționează, se comportă sau se adaptează, conform unor pattern-uri și în urma unor stimuli ai comunicării de la nivelul new media.

Teoria diferentelor individuale a fost descoperita prin cercetarea psihologică a comportamentului. Personalitatea fiecărui individ era vazută ca fiind unică, asemenea unei amprente: "Deși indivizii aveau în comun pattern-urile de comportament ale culturii lor, fiecare din ei avea o structură cognitivă de necesități diferită, obiceiuri de percepție, crezuri, valori, atitudini, abilități". Prin urmare, la începutul secolului al XX-lea s-a declanșat o dispută privind opoziția "natura-educație", ca sursă de diferențe individuale.

Cercetătorii  influențați de perspectiva evoluționistă a lui Charles Darwin  considerau că ființele umane sunt o specie animală, iar pentru a întelege comportamentul lor, trebuie studiat comportamentul animal. Tipurile de comportamente umane erau determinate biologic și guvernate de instincte. Abilitățile și tendințele erau și ele moștenite și au fost transmise oamenilor moderni printr-un lung proces de evoluție.

Cei care susțineau educația erau de părere că structura cognitiva individuala este deprinsă și că se poate învata în urma experienței în societate. Aceștia considerau că ființele umane iși dobândesc caracteristicile și abilitățile individuale din experiențele proprii și în mediul în care trăiesc, prin procesul de învățare.

Perspectiva educației devine astfel un punct de pornire în studierea efectelor mijloacelor de comunicare în masă, deoarece este evident că transmiterea de informații de către mass-media va produce modificări majore, atât în gândirea umană la nivel individual, cât și în dezvoltarea culturală la nivel colectiv.

            Un alt concept important în procesul de învățare este motivarea. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia ca ființele umane, la fel ca și animalele, pot învața să aibă anumite nevoi prin intermediul motivației.

            De asemenea, teoria diferențelor individuale a presupus înlocuirea termenului de instinct cu cel de atitudine, definita de William. I. Thomas si Florian Znaniecki ca "proces de constiinta individuala care determina activitatea reala sau posibila a individului in lumea sociala". Conceptul de atitudine a intrat în atenția cercetătorilor care studiau efectele mass-media din două considerente. Primul a fost descoperit după primul razboi mondial, când s-a ajuns la concluzia că atitudinile puteau fi modificate prin mesaje convingătoare, iar al doilea aspect a scos în evidență strânsa legătură între atitudini și comportament. În general, schimbările de atitudini ale publicurilor diferitelor mijloace de comunicare, ca efect al mesajelor convingătoare și repetate, sunt urmate de schimbări de comportament. Mai tarziu, cercetătorii ajung să conteste această idee, susținând că atitudinile nu modifică în mod obligatoriu comportamentul. Rolul diferențelor individuale este semnificativ în modelarea reacțiilor față de comunicarea de masă. Însă ele nu sunt suficiente în expunerea relației dintre  ființele umane și mass-media. În completarea imaginii de până acum se alătură și teoria diferentelor sociale, o alta direcție de gândire, bazată pe studiile empirice asupra unor comunități, care nu studiează doar structura psihologică a indivizilor, ci și structura socială din care provin.

Apariția societății urban-industriale a adus noi schimbări în relațiile dintre indivizi. Legăturile tradiționale puternice, cum ar fi cele familiale, prieteniile durabile și loiale, s-au transformat în relații mai puțin intime și personale. Pentru unii, industrializarea însemnă progresul, în timp ce pentru alții reprezintă o mișcare către o existență deprimantă și izolată și către o creștere a individualismului. Studiile de teren, cu ajutorul tehnicii sondajului calitativ, au demontat ideea conform căreia oamenii din societățile moderne sunt nediferențiați, anonimi și fără legături sociale. Studiul a scos la iveală multe similarități între indivizii din aceiași categorie, care aveau un impact semnificativ asupra comportamentului lor.

            La întrebarea "De ce oamenii consumă produsele mass-media?" se poate răspunde cu ajutorul teoriei utilizarilor si gratificatiilor (teorie ce va fi prezentată detaliat în capitolul următor), considerată de mulți o versiune limitată a teoriilor influenței selective. Noua perspectivă a acestei teorii este că publicul a evoluat de la starea de pasivitate la cea activă în momentul selectării mesajului preferat transmis de mijloacele de comunicare. Motivul acestei schimbari îl reprezintă satisfacerea necesităților și primirea de gratificații prin expunerea la conținutul mass-media. În esență, teoria utilizărilor și recompenselor susține că "necesitățile individuale și gratificațiile pe care membrii publicului le obțin influentează pattern-urile de atenție ale oamenilor față de conținutul mass-media și ale utilizării informațiilor obținute prin acestea". 

Teoria relațiilor sociale întregește tabloul prin descoperirea influențelor puternice pe care legăturile oamenilor cu familia, prietenii, colegii de munca și altii le-ar putea avea asupra comportamentului față de mijloacele de comunicare. Desi schimbările produse în societate au deteriorat legăturile informale dintre oameni, ele trebuie luate în considerare, deoarece schimbul informal de idei cu alte persoane intervine în modificarea influențelor comunicării de masă.

Importanța relațiilor sociale informale a dus la descoperirea unei noi viziuni asupra procesului comunicării de către Katz și Lazarsfeld.  Fluxul de comunicare in doi pași presupune circulația informației prin două etape. În primul rand, direct, către persoanele care urmăresc frecvent comunicările media și, apoi, de la aceste persoane către indivizii expuși indirect la mass-media. Cei dintai au fost numiti lideri de opinie, deoarece s-a observat că ei nu transmit pur și simplu informațiile, ci oferă interpretari asupra mesajelor media. Iată că influența personală este unul dintre factorii care se interpun între mesajul comunicat de mijloacele de comunicare și reacțiile la respectivul mesaj.

            Expunerea oamenilor la mass-media se face într-o maniera selectivă, din acest motiv semnificația contemporană a teoriilor influenței selective se bazează pe patru principii care guvernează acțiunile publicului, influentat de modaliățile de selectare, interpretare și retinere a mesajelor din mass-media.

Principiul atentiei selective, acesta descrie faptul că mesajele captează atenția oamenilor in mod diferit. Deoarece fluxul informational continuu al mass-media care invadeaza consumatorii în fiecare zi este foarte greu de urmarit și imposibil de memorat, oamenii filtrează toate aceste informații. Astfel aceștia se arata mai receptivi față de mesajele care îi intereseaza și urmăresc emisiunile care le plac. Totodată oamenii caută în permanență confirmarea părerilor preexistente din acest motiv ei sunt mai degraba dispusi sa asculte mesajele care se aseamana cu directia lor de gandire si care le intaresc propriile idei, ganduri sau pareri.

            Principiul perceptiei selective și perceptimesajelor se face în funcție de caracteristicile psihologice, diferențele culturale și apartenențele sociale. Oamenii cu structuri cognitive diferite, făcând parte din categorii sociale diferite și păstrând relații sociale cu semenii lor, percep stimulii în mod diferențiat.  Interesele, convingerile, cunoștințele anterioare, atitudinile, necesitatile și valorile determină o percepție diferită asupra produselor mediatice.

            Principiul reamintirii selective presupune că anumite conținuturii din mass-media vor fi ușor reținute de către anumiți indivizi și pe o perioadă ândelungată, în timp ce alții le pot uita foarte repede. Rolul semnificativ îl are impactul mesajului asupra publicului, dar și corelarea acestui principiu cu cele menționate mai sus este important. De aceea, publicitatea iși bazează strategia de promovare pe numărul ridicat de repetări, prin toate mijloacele de comunicare posibile și prin suporturi diverse, tocmai pentru a se asigura că mesajul va fi reținut de către  publicul țintă și nu numai.

            Principiul acțiunii selective este o consecință a urmăririi mesajelor mass-media, a percepției semnificațiilor și a reținerii conținutului acestora, consumatorii de produs mediatic acționează selectiv. Anticiparea reactiilor este foarte dificila, deoarece actiunea este influentata  si ea de trasaturile cognitive, categoriile sociale si de legaturile sociale.

            În urma prezentării teoriilor influenței selective, a conceptelor și perspectivelor pe care le presupun ele se poate spune că acestea pun la dispoziție multiple direcții de cercetare pentru continuarea studierii și întelegerii efectelor mass-media. Veridicitatea lor în studiul influenței mass-media rămâne valabilă însă și alte strategii teoretice cu o abordare diferită iși pot aduce contribuția în domeniul teoriilor comunicării de masă. Acestea urmeaza a fi prezentate in continuare.

2. Efecte indirecte si pe termen lung

Teoriile influenței selective ale mass-media s-au ocupat cu studiul efectelor directe, care au o putere limitată și imediata. Însa, pentru a întelege cauzele și efectele mass-media, este necesara îndreptarea atentiei și catre consecintele indirecte si pe termen lung ale comunicarii de masa. Diferentele de comportament ale oamenilor si rolurile lor traditionale se explica prin evolutia in cadrul culturilor din care provin si sunt produsul socializarii. Individul este modelat de propriul mediu prin procesul de  invatare, iar experientele invatarii pot avea influente pe termen lung asupra structurii cognitive a individului.

Socializarea si  teoriile influentei indirecte se bazeaza tocmai pe aceste acumulari de efecte intarziate, observate in cadrul activitatilor si relatiilor sociale umane. Cercetatorii pornesc de la premisa ca atitudinile, convingerile si comportamentul membrilor societatii sunt modelate de sistemele socio-culturale. Socializarea este fenomenul prin care fiintele umane intretin o relatie cu semenii lor in cadrul social, prin care ei dobandesc anumite principii cu ajutorul carora interpreteaza lumea inconjuratoare, se adapteaza la mediu si de raporteaza la ceilalti. De asemenea, socializarea "reprezinta eticheta unui set de relatii de comunicare complexe, pe termen lung si multidimensionale, intre indivizi si duferiti agenti ai societatii, care au ca rezultat pregatirea individului pentru viata, intr-un mediu socio-cultural". În acest caz mijloacele de comunicare in masa joaca rolul de agenti ai socializarii, acestea avand o importanta crescanda in educarea publicului. Mass-media ii sugereaza publicului ce comportament sa adopte, cum sa actioneze si ce anume sa inteleaga dintr-un continut mediatic. De aceea, atentia se indreapta asupra studiului influentelor indirecte asupra individului si ale societatii.

            Socializarea genereaza formarea individului si il ajuta sa isi insuseasca aspectele culturii in care se dezvolta.

Din perspectiva psihanalizei, individul trebuie sa-si controleze pornirile interioare astfel incat comportamentele provocate de ele sa nu fie in contradictie cu normele sociale. Prin socializare, acesta deprinde definitii si reguli de comportament in conformitate cu acceptiunile societatii. De altfel, prin socializare, individul invata sa participe la viata de grup si capata cunostinte pentru a lua parte la activitatile sociale. Tot in contextului social este capatata si conceptia despre sine, prin interactiunea cu ceilalti.

Ca agenti ai socializarii, mijloacele de comunicare in masa contribuie la furnizarea de informatii despre modelele sociale de comportament. Insa ceea ce ii preocupa pe cercetatori este daca aceste modele prezentate de  mass-media sunt sau nu in concordanta  cu regulile morale ale societatii si daca ele sunt apropiate de realitatea ca atare. De retinut ca la astfel de imagini sunt supusi zilnic consumatorii de media, iar repetarea lor continua poate determina efecte puternice asupra comportamentului lor. Intentionat sau accidental, oamenii invata din continuturile mediatice, iar informatiile deprinse pot dezvolta sau modifica modalitatile de interactiune sociala.

Teoria modelarii a fost initial formulata de catre Albert Bandura ca parte componenta a teoriilor de invatare sociala. Scopul era sa se observe modalitatea prin care oamenii dobandesc noi forme de comportament in cadrul social. Procesul de invatare presupune, in prima instanta, observarea modelului comportamental inainte de a-l adopta si apoi, prin imitare, insusirea lui. Identificandu-se cu respectivul model sau aspirand la el, individul poate considera, constietizand sau nu, ca acel model este functionabil, iar in momentul in care se confrunta cu o situatie similara, el isi aminteste modelul si il imita. Daca in momentul aplicarii, modelul a dus la rezolvarea unei probleme sau la obtinerea unei satisfactii, se ajunge la consolidarea relatiei dintre stimul si raspuns prin obtinerea acestor gratificatii sau recompense. Drept urmare, sansele ca respectivul model de comportament sa fie adoptat in mod repetat sunt in crestere datorita efectelor pozitive obtinute. De multe ori insa, oamenii renunta la interpretarea si analizarea informatiilor venite din spatiul mass-media, iar punctele de vedere prezentate de acestea despre ce este normal, ce este bine sau ce trebuie acceptat sunt preluate de catre  public in conceptiile lor fara a trece printr-un filtru personal de semnificatii.. Iata un alt exemplu prin care putem intelege efectele cu un impact foarte puternic ale mijloacelor de comunicare, dar observate dupa o perioada mai indelungata a actiunii lor.

Astfel, teoria modelarii poate fi folositoare in explicarea influentelor indirecte ale mijloacelor de comunicare pe termen lung asupra individului.

Pentru a intelege efectele in urma expunerii la mass-media este nevoie insa de indreptarea atentiei  si catre cadrul social in care individul interactioneaza. De aceasta directie se ocupa teoria expectatiilor sociale, vazute ca reguli acceptate reciproc, care definesc modul in care oamenii trebuie sa se comporte in interactiunea sociala cu semenii lor. Activitatile umane se desfasoara in functie de anumite reguli, traditii si legi comune care stabilesc ordinea sociala. Conceptele fundamentale dupa care functioneaza ordinea sociala sunt: normele, rolurile, ierarhiile si sanctiunile.

Normele sunt reguli generale intelese si urmate de toti membrii unui grup, care trebuie cunoscute si respectate de acestia in comportamentul social. In 1970, DeFleur a elaborat o teorie referitoare la normele culturale potrivit careia mass-media pot influenta conduita umana. Acest lucru se datoreaza prioritizarii unor anumite subiecte, care dau de inteles oamenilor ca structurarea a fost facut in mod special pentru a oferi spre invatare anumite norme culturale. Pentru o viziune complexa asupra teoriei, DeFleur include si celelalte componente ale organizarii sociale.

Rolurile se aplica in organizarea activitatii de grup. Ele permit oamenilor sa actioneze in grup, intr-o maniera coordonata, pentru realizarea unor obiective. Pentru acest lucru este nevoie de specializarea rolurilor si corelarea lor cu celelalte facand parte din grup. De asemenea, cunoasterea rolului celuilalt duce la o activitate mai eficienta a grupului, dar si la o anticipare a reactiilor fiecaruia.

Ierarhiile au si ele un rol important, deoarece acestea fac deosebiri pe criterii de autoritate, putere, prestigiu, dar si privilegii si recompense. Statutul in cadrul oraganizarii sociale este necesar pentru buna functionare a structurilor sociale.

Sanctiunile se aplica in cazul abaterii de la normele sociale, cu scopul de a mentine ordinea sociala si de a-i pedepsi pe cei care nu isi indeplinesc rolurile sau nu respecta ierarhizarea. Sanctiunile pot fi si pozitive pentru cei care se conformeaza. In urmare, teoriile expectatiilor sociale pun accent mai mult pe legaturile dintre oameni, decat pe caracteristicile lor psihice

Pornind o paralela, mass-media sunt si ele o sursa majora de expectatii sociale, referitoare la organizarea sociala a unor anumite grupuri din societatea moderna. Continutul lor prezinta un set de imagini, idei si valori care determina consumatorii sa adopte conceptii depre subdiviziunile ordinii socliale. Normele, rolurile, ierarhiile si sanctiunile descrise de mass-media sunt asimilate de public sub forma unor seturi de expectatii sociale. Insa  trebuie sa se tina cont de faptul ca acestea pot sa nu fie intotdeauna corecte sau apartinand realitatii inconjuratoare.

Prin urmare, mijloacele media nu actioneaza doar asupra individului, oferind modele de comportament care pot fi adoptate prin invatare, ci  au efecte si asupra culturii, volumului de cunostinte, valorilor si normelor unei societati, precum si a relatiilor sociale umane.

1.1 Internetul, mediul tuturor mediilor

Internetul este o rețea mondială de informații, compusă din computere grupate într-o multitudine de rețele mai mici. Cu ajutorul acestui instrument, oamenii de pe întreaga suprafață a Globului beneficiază de o cale eficientă și puțin costisitoare de a comunica și interacționa. Spre deosebire de mijloacele asemănătoare de comunicare, devenite tradiționale, radioul și televiziunea, Internetul este un sistem descentralizat, în care fiecare individ poate relaționa cu oricine altcineva din rețea, poate vehicula idei, bunuri și servicii cu efort și costuri minime.

World Wide Web-ul este o componentă a Internetului, acesta incorporând și alte metode de a “lega” computere și implicit, pe utilizatorii lor: E-mail, Telnet, File Transfer Protocol etc. World Wide Web-ul reprezintă un set de programe, standarde și protocoale, toate reglementând modul în care fișierele multimedia (documente care pot conține texte, fotografii, grafice, secvențe video și audio) sunt create și afișate pe Internet. Web este deci o colecție mondială de fișiere text și multimedia, precum și de alte servicii intercontectate printr-un sistem de documente hipertext.

Pentru utilizator, www este atractiv și datorită construcției sale pe baza unei interfețe grafice de utilizare, o metodă de afișare a informațiilor cu imagini, dispunând astfel de o mare varietate de expunere a informațiilor: utilizatorii pot citi texte, pot privi imagini, pot asculta sunete sau chiar explora diferite medii virtuale și interactive. În ultimii ani, din ce in ce mai multe publicații, posturi de televiziune și de radio, instituții publice, firme particulare dar și persoane propriu-zise de pe întreg globul și-au creat varianta online.

În prezent, prin intermediul Internetului, cititorii au aces la o multitudine de publicații: pot citi știrile internaționale, pot accesa un ziar local sau pot asculta un post de radio strain, lucruri ce nu erau posibile alta dată. Mai mult decât atât, variantele online pot fi accesate de oriunde și oricând, nemaiexistând limite fizice.

Noile media au o influență incontestabilă asupra modului de viață contemporan, cu precădere în cazul tinerilor. De aceea, o analiză a publicațiilor, televiziunii și radioului online din prisma noii generații de consumatori este necesară.

Spre deosebire de vechile media, unde publicul consuma ceea ce i se livra, mijloacele noi media ofertă nu numai posibilitatea și libertatea de a selecta informația, dar și de a o manevra, de a interveni asupra ei, de a participa direct, teorie ce a fost prezentată dealtfel în primul capitol al prezentei lucrări. Astfel consumatorii sunt inițiatori, colaboratori, organizatori, cititori, scriitori, autentificatori, ei nu doar observă ci și participă. Aceștia cercetează, discută, dezbat, se joacă, cumpăr, critică, investighează, ridiculizează, imaginează, caută și informează[]. Această trăsătură are drept consecință faptul că specialiștii în relații publice trebuie să fie mult mai atenți la modul în care publicul utilizează mijloacele de comunicare, astfel încât să le selecteze pe cele adecvate grupului-țintă: “Cunoscând unde se află audiența noastră în orice moment va avea o influență dramatică asupra a ceea ce dorim să le spunem”.[]

Noile media mai propun o problemă spre dezbatere și anume verdicitatea informațiilor. Datorită accesului larg la crearea de conținut în mediul online, dar și a inflației de surse care postează informații în www, gradul de neîncredere a crescut virtiginos.

De asemenea există numeroase avantaje și dezavantajele ale Internetului, astfel că apariția Internetului a produs schimbări importante în contemporaneitate. Putem să comunicăm cu persoane aflate pretutindeni, aflăm tot felul de informații în timp “record”, fie că este vorba de o stradă, un cercetător, o revistă culturală, un job sau orice altceva. În plus, accesorii precum camere web au dus la transformarea relației noastre cu ceilalți (Skype, Weber), oferind posibilitatea de a comunica sau de a ne vedea cu persoane aflate la mii de kilometrii.

Psihologic toate aceste succese tehnologice au schimbat comunicarea clasică, în care trebuia să ne întalnim pentru a ne vedea, pentru a vorbi, etc. De asemenea astăzi nu mai este nevoie să ne deplasăm pentru a cumpăra un produs dorit sau pentru a participa la lucrările unei conferințe. Cu toate acestea noile media nu prezintă numai avantaje, ci se remarcă și schimbarea comportamentului tinerilor, în special al adolescenților, vârsta afectată cel mai mult de această viață virtuală, care ajunge să o elimine pe cea reală.

Cel mai mare pericol este reprezentat de tentația de a avea orice indentitate, de a fi cine/ce vrei, în loc de cine/ce/cum ești. Adolescenții se prezintă de cele mai multe ori drept adulți, având altă înfățișare, alte ocupații altă personalitate.

Dincolo de problemele etice evidente ale lumii digitale, subiecte precum identitate virtuală, rețele sociale, Forum-uri sau blog-uri prezintă un interes deosebit atât din privința istoriei comunicării, cât și a relațiilor publice. Formarea unei identități virtuale este relativ facilă, noile media permițând crearea lor printr-o varietate de moduri, astfel încât există persoane cu mai multe identități virtuale.

John Palfrey atrage atenția asupra diferențelor în formarea identității dintre generația actuală și cele predigitale, în sensul că: „acum este mai multă experimentare și reinventare a identităților și sunt diferite moduri de expresie, precum YouTube sau Blogging-ul. Deși se poate crede că gradul de anonimat este mai ridicat decât în viața reală, identitățile virtuale pot fi relativ ușor descoperite, datorită caracterului global și multitudinii de „amprente” pe care le lasă o astfel de identitate.

Problema principală constă în faptul că membrii generației digitale nu fac diferența între identitatea virtuală și cea reală, chiar dacă acestea se manifestă în spații și moduri diferite. Pericolele la care se expun utilizatorii sunt mari și uneori nebănuite, dar, pe de altă parte, rețelele, precum Facebook sau LinkedIn, respectiv Xing – la categoria rețelelor profesionale, oferă beneficii deosebite din privința comunicării la nivel global. Prin intermediul comunităților online, interacțiunea dintre persoane aflate la mii de kilometri distanță este facilă și mult mai rapidă. De asemenea, barierele ierarhice sunt maleabile în spațiul virtual, unde utilizatorii pot intra în contact cu persoane „inaccesibile”.

Forum-urile sunt o altă formă de interacțiune virtuală. Interesant este modul în care persoanele se raportează la Forum-uri și în ce măsură sunt influențate de activitățile desfășurate prin acest mediu, cu atât mai mult cu cât discuțiile pot fi ușor denaturate și limitele unei conversații normale sunt depășite tocmai prin caracterul anonim sub care se pot ascunde utilizatorii. În calitate de jurnale publice, blog-urile oferă o mare libertate de expresie și un grad sporit de expunere în spațiul public. Datorită comunicării directe cu audiența și accesibilitatea conținutului acestui mijloc, există blogger-i care au devenit mai cunoscuți și mai citiți decât jurnaliștii cu reputație. Conștientizarea acestui fenomen a marcat un moment de cotitură atât în jurnalism, cât și în relațiile publice. Există numeroși jurnaliști care au început să se adreseze publicului preexistent prin intermediul blog-ului, evitând astfel controlul editorial.

1.2 Comunicarea interpersonală în new media

Procesul comunicării operează într-o societate în acord cu structura, cultura, organizația și tehnologia existentă. Structura socială care caracterizează începutul secolului al XXI-lea este una de natură digitală, ceea ce duce la apariția unor rețele digitale de comunicare. Societatea digitală înseamnă mass-media multimodale și existența rețelelor interactive, orizontale de comunicare, construite în jurul Internetului și al comunicațiilor fără fir. Atunci când vorbim despre era digitală și, implicit, despre comunicarea digitalizată trebuie menționat și faptul că această comunicare mediatizată include toate formele de comunicare bazate pe un suport tehnic, utilizat ca intermediar și transmițător, având următoarele forme:

comunicare mediată prin suportul tehnic folosit de locutori (e-mail-ul, de exemplu),

comunicare mediatizată sau mediatică, prin mass-media tradiționale (presa scrisă, radioul, televiziunea);

comunicare new media (mass-media axate pe convergența telecomunicațiilor, informaticii și televiziunii).

În condițiile în care, astăzi, tehnologiile comunicării se dezvoltă cu o foarte mare rapiditate, anumiți specialiști în domeniu vorbesc despre intrarea, prin Internet, în așa numitul Cyberspace sau pe Information Superhighway, precum și despre faptul că astfel de schimbări ale tehnologiilor comunicării influențează radical înseși teoriile comunicării de masă.

Noile medii de comunicare, Internetul, e-mail-ul, World Wide Web, chat-ul etc, au generat noi caracteristici ale comunicării de masă: mixtura unor tehnologii de tipul tipăritură și radio; trecerea de la media tradițională, limitativă, la o explozivă paletă de forme de comunicare; transformarea conținutului adresat masei în conținut generat de grupuri sau indivizi; renunțarea la media unidirecțională în media interactivă.

Astfel, putem afirma faptul că Galaxia Gutenberg, descrisă de Marshall McLuhan, a fost indubitabil înlocuită cu Galaxia Internet a lui Manuel Castells, întrucât, dacă prima se afla sub semnul tiparului și al cuvântului scris, a doua corespunde supremației tehnologiilor electronice, omenirea intrând în așa-numita „eră digitală”, care impune un alt tip de media, conceptualizate prin: cyberspace, multimedia, capitalismul digital, drepturi de autor digitale, defavorizarea digitală, globalizarea, avântul tehnologic, bogăția informațională, interactivitatea, spațiul virtual, transferul de cunoștințe, networks, participativitate, viteza, simultaneitatea, remedierea, siguranța și supravegherea, ubicuitatea.

După ce, ani de-a rândul, televiziunea a fost supranumită „regina mass-media”, putem afirma că locul acesteia a fost ocupat de Internet, adică de World Wide Web, care reprezintă rețeaua ce conectează toate computerele prin protocoale de transmisie. Internetul oferă diferite dispozitive de informație, de comunicare și de tranzacționare. Internetul este media care permite indivizilor de a se informa, de a socializa și de a se mobiliza. Internetul a bulversat și continuă să revoluționeze modul de producție și de distribuție a informației, deoarece, în acest moment, tehnologia oferă tuturor posibilitatea comunicării în timp real, producând o comunicare gratuită, ceea ce este esențial pentru toată lumea. Tocmai datorită evoluției pe care o are, Internetul este considerat de mulți ca fiind un instument și o deschidere către o democrație reală și o democratizare a spațiului public.

1.3 Generația Y și interacțiunea prin new media

Sub denumirea de Generația Y se regăsesc tinerii născuți în perioada 1977-2000, conform literaturii de specialitate, deși numeroase lucrări oferă date diferite. Nume alternative celui de Generație Y regăsim în mai toate lucrările de specialitate, cele mai folosite dintre acestea fiind: „Nexters” (Zemke, Raines și Filipczak, 2000), „Milenari”, „Echo-Boomers” sau „Thumb Generation” (Huntley, 2006), „Generația MySpace” (Rosen, 2007) ori „NetGeners” (Tapscott, 2009).

Milenarii sunt considerați „nativi digitali”, spre deosebire de așa numiții „imigranți digitali”, reprezentanții acelor generații care nu au avut la dispoziție dispozitivele tehnologice de la vârste fragede și care le integrează în activitățile lor, fără a le considera totuși indispensabile. Tinerii milenari se regăsesc în mijlocul unui curent informațional permanent și acest lucru le modifică aspirațiile, nevoile, comportamentele.

Această grupă este estimată ca reprezentând în prezent cel mai mare segment demografic în mai multe state. Specialiștii prevăd că, la vârsta de 20 de ani, un membru din „Generația Internetului” va fi petrecut 10.000 de ore jucând jocuri video și 20.000 ore uitându-se la televizor, va fi trimis 200.000 de e-mailuri și, deși va fi vorbit 10.000 de ore la telefonul mobil, va fi petrecut mai puțin de 5.000 de ore citind (Barnes et al., 2007).

Specialiștii rezumând profilul tinerilor din această generație ca fiind:

prea individualiști și centrați pe propriile nevoi (Twenge, 2009), dar și interesați de binele comun și activism, implicați social (Greenberg și Weber, 2008);

o generație crescută de „helicopter parents” – educați în spiritul auto-dezvoltării și descoperirii, al interesului pentru activități extracuriculare (Lythcott-Haims, 2015): „Sunt frumos și deștept, trebuie să fiu premiat pentru că exist”;

în ciuda faptului că dovedesc încredere în ei înșiși, nu sunt caracterizați ca fiind independenți (LythcottHaims, 2015);

narcisiști: Generation Me (Twenge, 2009);

un nivel de disciplină scăzut, o mai mică importanță acordată ierarhiei (Twenge, 2009);

toleranți: „Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască” (Greenberg și Weber, 2008).

Pe măsură ce acești tineri invadează universitățile din lumea întreagă, se creează o serie de oportunități și de provocări. Printre factorii ajutători identificați de literatura de specialitate se numără gradul ridicat de familiaritate cu tehnologia, capacitatea cognitivă de a rezolva mai multe sarcini în același timp, orientarea pe munca de echipă și acceptarea autorității. Însă conform lui Hartman et al. (2005), apar provocări serioase din „superficialitatea obiceiului de a citi, o lipsă comparabilă a gândirii critice, atitudinea naivă față de proprietatea intelectuală și autenticitatea informației descoperită pe Internet”. De asemenea profesorii conservatori au adesea impresia că obiceiurile Generației Internetului se trag dintr-o înțelegere superficială a disciplinei lor (Oblinger și Oblinger, 2005).

Trebuie remarcat totuși că elementul de bază care prezice competența în acest domeniu pare a fi mai degrabă contactul cu noile tehnologii și nu vârsta (Oblinger și Oblinger, 2005). Într-adevăr, persoanele mai în vârstă care folosesc mult tehnologia informației tind să aibă preferințe cognitive similare celor din Generația Internetului. Dimpotrivă, cei tineri care au crescut fără a avea acces frecvent la calculator tind să aibă abilități în comun mai mult cu generațiile mai mari decât cu generația lor. Chiar dacă nu este un fenomen ce ține strict de generații, se remarcă adesea diferențe de comportament între tinerii pricepuți la tehnologie și părinții lor.

Don Tapscott (2008b) sugerează că tinerii din Generația Internetului sunt înclinați să folosească telefoanele mobile ca să trimită mesaje, să navigheze pe Google, să folosească dispozitive multimedia și să colaboreze, în comparație cu părinții lor care le folosesc doar pentru a conversa și trimite e-mailuri. Așa cum s-a putut observa recent în diverse ocazii, de la întâlniri ad-hoc în Franța ale studenților la un picnic până la protestele din Tunisia și Egipt, utilizarea tehnologiei „social media” pe telefonul mobil permite deplasarea sincronizată „ca la școala peștilor … pe curenții capricioși” (Hartman et al., 2005), un fenomen cunoscut sub denumirea “smart mob” sau “social swarming”. Cei mai tineri cred că e-mailul s-a demodat. Ei sunt foarte orientați pe educație și derulează mai multe activități simultan, ceea ce Prensky (2001) consideră că rezultă dintr-o conexiune neuronală diferită, inerentă modului în care au fost influențați de aceste tehnologii din fragedă copilărie.

În consecință, deși nativii digitali au o capacitate a atenției mult mai scăzută și o capacitate mai slabă de reflecție pe un subiect, au abilități vizuale mai bune, precum și capacitatea de a se concentra pe mai multe medii în același timp. Într-un studiu citat de Barnes et al. (2007), s-a constatat că membrii între 8 și 18 ani din Generația Internetului folosesc mai multe medii simultan. Așadar, nu este o surpriză “să vezi acești tineri navigând pe Internet în timp ce joacă un joc video, citesc un material tipărit, ascultă muzică și vorbește la telefon” (Williams și Chin, 2010). Cu siguranță își vor fi dezvoltat inclusiv capacitatea de a urmări modificările și de a face descoperiri pe cale inductivă. Cu alte cuvinte, „deși aceste abilități cognitive nu sunt ceva nou, combinația și intensitatea lor aduce ceva nou. Ce avem acum este o generație dotată cu un alt amestec de abilități cognitive decât predecesorii săi”. Oblinger și Oblinger (2005) consideră că nu există diferențe marcante legate de procesul de gândire între Generația Internetului și generațiile anterioare: gândirea liniară este mai puțin întâlnită decât bricolajul bazat pe informații fragmentate, iar primii au un timp de reacție mai bun și așteaptă același lucru de la interlocutorii lor.

Pe de altă parte, capacitatea de aprofundare a unui text se dovedește adesea a fi mai puțin dezvoltată decât la cei mai în vârstă. Există o oarecare neliniaritate în obiceiul lor de a absorbi informația; „ei nu citesc o pagină neapărat de la stânga la dreapta și de sus în jos, ci mai degrabă își plimbă privirea de colo-colo, scanând textul pentru a descoperi informația care îi interesează” (Tapscott, 2008b). În plus, e mai probabil să folosească Internetul ca resursă de cercetare și nu biblioteca. În mod paradoxal, membrii din Generația Internetului nu apreciază neapărat învățământul online la distanță (McNeely, 2005). Un studiu University of Central Florida, citat de Oblinger și Oblinger (2005), sugerează că studenți mai în vârstă (adulții și cei din generația Baby Boom) sunt mai predispuși să se înscrie la un curs ținut 100% online decât mai tinerii lor colegi.

De asemenea cei din Generația Internetului par să aprecieze interacțiunea față în față mai mult decât schimburile online, iar așteptările lor de la învățământul superior este să le dezvolte competențele prin lucrul în echipă și interacțiunea cu mediul universitar. Tehnologia este agreată mai mult ca suport decât ca substitut pentru interacțiunea față în față. Conform unui alt studiu derulat cu studenți de la Universitatea din Pittsburgh (Roberts, 2005), un număr de 25 de studenți au fost rugați să califice preferința pentru gradul de interactivitate într-un mediu de învățare (de la 100% prelegeri la 100% învățământ la distanță). Toți respondenții au optat pentru o combinație echilibrată 50%-50%. Rezultate similare au fost obținute în cadrul unui studiu mult mai cuprinzător (McNeely, 2005) pe un eșantion de peste 4.000 de studenți americani. Aceștia au constatat că aplecarea spre tehnologie este distribuită normal pe eșantionul de studenți cu vârsta de maxim 25 de ani: pe o scară de 1 la 5, unde 1 înseamnă „prefer să nu folosesc tehnologie” și 5 „prefer cursurile care sunt predate integral online”, media răspunsurilor a fost 3.07 cu o mediană 3.00 și un mod 3. Aceste rezultate par să confirme ipoteza că Generația Internetului consideră calculatorul ca un ajutor și nu ca o alternativă la interacțiunea față în față.

În general par că opiniile specialiștilor converg din ce în ce mai mult pe ideea că stilul de învățare cel mai potrivit pentru abilitățile cognitive și așteptările Generației Internetului este o soluție între predarea demodată, centrată pe profesor și dematerializarea clasei în învățământul online. Clasa ideală ar fi în acest context „echilibrul dintre învățarea activă, la nivel individual, și învățarea colaborativă și învățarea pasivă la nivel de grup, prin prelegere” (Ramaley și Zia, 2005). Metoda pedagogică ideală ar trebui să alterneze prelegerea cu exemple bogate în media din viața reală și cu activități orientate pe student, bazate pe cerințe de tipul a analiza, a crea, a critica, a dezbate și a prezenta (Brown, 2005).

1.4 YouTube și generația Y

Așa cum am prezentat în subcapitolele anterioare, datorită alfabetizării tehnice a indiviziilor din generația Y, stilurile lor învățare diferă de generațiile anterioare. Utilizarea tehnologiilor YouTube și a altor tehnologii Web 2.0 în educație a fost sugerată ca un instrument de implicare a studenților din generația netă (Duffy, 2008, Roodt and De Villiers, 2011).

Utilizarea YouTube în educație este un domeniu relativ nou de studiu și nu există prea multe lucrării în literatură cu privire la acest subiect (Snelson, 2011).

YouTube este un binecunoscut site de partajare video unde utilizatorii pot încărca, vizuliza și comenta clipuri video (Duffy, 2008). YouTube a fost lansat în 2005 reprezentând în esență un depozit de stocare a oricărui conținut video, generat de către utilizatori. Conținutul pe YouTube include videoclipuri muzicale, clipuri TV și videoclipuri persoanle încărcate de utilizatori, care sunt în principal membri ai publicului consumator. De asemenea diferite organizații, cum ar fi inteprinderile, radiodifuzorii, universitățiile, partidele politice și organizațiile neguvernamentale, au creat canale YouTube pentru a-și transmite mesajul către un public mai larg (Clifton and Mann, 2011). Confom lui Kim (2012) se remarcă faptul că în ultimii ani YouTube și-a schimbat conținutul generat de utilizatori obișnuiti la un conținut generat de profesioniști.

Așadar Generația Y tinde să utilizeze YouTube mai mult în scopul documentării și informării și mai putin în scopuri recreeative.

Capitolul II

Teorii ale media

Modelul uses and gratifications

Comunicarea presupune implicarea parțială sau totală a trei componente principale, și anume: emițător, canal și receptor. Pe lângă aceste componente, mai există elemente auxiliare ce conferă spațiul propice acestui proces, precum contextul, zgomotul, codul utilizat, tipul de relație dintre sursă și receptor (Dorin Popa, 2008).

Analiza efectelor și influența sistemelor media asupra indivizilor a condus la identificarea a trei categorii de efecte, si anume puternice, limitate și slabe.

Dacă primele generații de cercetători în acest domeniu îmbrățișau teoria conform căreia oamenii pot fi persuadați, convinși, influențați de media în a-și însuși puncte de vedere complet străine, ceea ce presupune efecte puternice de influență, astăzi această teorie este complet răsturnată.

Trecerea de la modelele influenței limitate a media, a focalizat atenția către examinarea situaților în care se realizează transferul de informație funcțională către audiență, identificarea materialului transferat, mesajul denotativ, faptele și conotațiile individuale asociate acestora cât și a stilului prezentării.

Noua atitudine a condus la descoperirea faptului că audiența nu numai că află despre anumite fapte, evenimente, prin expunerea la semnalele media, dar învață și despre importanța acestor subiecte. Astfel au fost elaborate mai multe modele ale efectelor limitate și anume: modelul fluxului în doi pași, modelul agendei, modelul cultivării și modelul uses and gratifications.

Prezenta lucrare iși va concentra atenția pe expunerea teoriilor media generate de modelul uses and gratifications.

Modelul uses and gratifications realizează translația de la “Ce face media sau nu din oameni?” la “Ce fac oamenii cu media?”. Modelul analizat de Lazarsfeld are la bază ideea conform căreia produsele media sunt selectate și utilizate conform nevoilor și dorințelor consumatorilor, acestea putând fi de ordin afectiv, cognitiv, personal-integrative, lucrative etc. Așadar UGT (uses and gratifications theory) este o abordare centrată pe public pentru înțelegerea comunicării în masă.

Teoria UGA a fost pentru prima dată prezentată într-un volum colectiv care cuprinde articole publicate sub titlul generic “ The Uses of Mass Communication” în anul 1974 de către Blumler și Katz[].

O teorie exprimată de Blumler 1979 exprima faptul că media poate fi folosită în trei direcții: pentru cunaștere, pentru diversiune și pentru identitate personală. În esență este exprimată ideea ca publicul nu este un consumator pasiv ai mass-media ci mai degrabă acesta are putere asupra consumului media, asumându-și un rol activ în interpretarea și integrarea mijloacelor de informare în propriile vieți. Spre deosebire de alte perspective teoretice, UGT susține că audiențele sunt responsabile pentru alegerea mass-media în vederea îndeplinirii dorințelor și nevoilor pentru a obține satisfacția[].

Mark Levy si Sven Windahl oferă o descriere bună a ceea ce înseamnă a fi un „consumator activ” al mass-mediei, afirmând faptul ca este o orientare voluntară și selectivă a publicului spre procesul de comunicare. Este sugerată ideea conform căreia utilizarea mass-media este motivată de nevoi și scopuri definite de membrii publicului, ce se prezintă totuși ca o construcție variabilă, cu diferite tipuri și grade de activitate.

Spre deosebire de teoriile anterioare, cum ar fi de exemplu teoria societății de masă, care afirmă că oamenii sunt victime neajutorate ale mass-media, teoria uses and gratifications ofera consumatorului puterea de a discerne ce media consumă, acest lucru presupunând discernămând și intenții clare din partea acestuia.

De asemenea teoria UG are la bază cateva ipoteze precum:

Publicul este activ, iar utilizarea media de către acesta este orientată către un scop anume.

Inițiativa de a crea o legatură între satisfacția proprie si consumul media pornește de la utilizator.

Mass-media concurează cu alte resurse pentru satisfacerea nevoilor.

Consumatorii media au suficientă conștiință de sine în utilizarea media, interesele și motivele lor, pentru a putea oferi cercetătorilor o imagine exactă a acestei utilizări.

Într-o abordare euristică a UGT, Katz, Blumler și Gurevitch au sintetizat că abordarea UGT s-a concentrat pe “originea socială și psihologică a nevoilor, care generează așteptări ale mass-media sau ale altor surse, și conduc la modele diferențiate de expunere în media, rezultând în nevoia de gratificații sau de alte consecințe, probabil cele mai multe neintenționate”[].

Între cele mai cunoscute studii UGA se înscriu:

Studiul Israel 1973 realizat de către Katz și Gurevich

Studiul Suedia 1973 realizat de către echipa Rosengren și Windhal

Studiul Infratest realizat în Germania, 1975

Studiul Zurich 1975 realizat de cercetătorii Saxer, Bonfadelli și Hattenschwiller.

Variabilele implicate în procesul utilizării și a gratificațiilor pot fi sintetizate grafic dupa modelul din figura 1.

Figura 1. Variabile implicate în procesul utilizării și a gratificațiilor (după Delia Balaban)

În urma studiilor efectuate, cercetătorii au identificat următoarele tipologii de nevoi, care se bucură de gratificații prin utilizarea media.

Nevoi cognitive – nevoia de informație, de extindere a cunoașterii, de orientare, de curiozitate, sau nevoia de a controla mediul în care traiesc.

Nevoi afective – relaxare, odihnă, deconectare, empatie și identificare, sau pur și simplu nevoia de a petrecere timpul într-o manieră placută

Nevoi socio-integrative – interacțiune parasocială cu actori media, utilizarea conținuturilor media ca subiect de discuție în comunicarea interpersonală

Nevoi habitual-integrative – nevoia de siguranță, de stabilitate care se manifestă prin structurarea timpului în funcție de consumul media[]

De-a lungul timpului au fost elaborate mai multe versiuni ale modelului UGA precum: Modelul UGA după Palmgreen (1984) sau Modelul UGA după McQuail/Wimdhal (2004).

Modelul UGA după Palmgreen diferențiază două tipuri de gratificații și anume Gratificațiile căutate (Gratification Sought) și Gratificațiile obținute (Gratification Obtained). Prima dintre acestea este influențată de așteptări și aprecieri, iar cea de-a doua sunt cele care influențează alegerea media. Gratificațiile obținute întăresc sau modifică, pe baza feedback-ului, imaginea receptorului despre proprietățile de gratificație relevante ale anumitor oferte media oferind astfel un ascendent asupra viitoarei utilizări media. Modelul promovează ideea că aprecierea nu este influențată de GO, ci de sistemul individual de nevoi și valori[].

De asemenea este de reținut faptul că poate cea mai bună contribuție adusă de către modelul UGA în cercetarea efectelor comunicării media este noțiunea de public activ. În baza acestei noțiuni Levy și Windhal au sintetizat orientarea publicului în trei direcții, cu trei tipuri de faze ale comunicării, conform tabelului de mai jos.

Figura 2. Tipologii de manifestare ale publicului activ (Levy&Windhal, 1984)

Cea mai importantă caracteristică a publicului activ o reprezintă implicarea. Conceptul acesta descrie relația dintre produs și consumator, importanța individuală pe care o are fiecare produs, prin produs întelegându-se în acest context chiar și un ziar, revistă, emisiune de știri, un film, etc., tot ceea ce se poate denumi produs media. Gradul de implicare al consumatorului în achiziționarea unui produs, este determinat de personă, de produs, de ambianță, de mediul în care trăiește, de mesaj, de situația comunicațională și influențează perceperea informației publicitare, analizarea și memorarea sa.

Efectele repetării mesajului se diferențiază în funcție de oferta media (informativă sau emoțională) și de tipul de produs ( high sau low involvement). Robertson face distincția între implicarea ridicată sau scăzută conform tabelului prezentat în figura 3[].

Figura 3. Caracteristicile high si low involevment (după Robertson, 1984)

Capitolul III

Analiza utilizării new media în randul generației Y*

Tot mai multe organizații de media încep sau au început să dezvoltate o multitudine de entități online, generând atât o inflație a conținutului, cât și o suprasolicitare a spațiului public din punctul de vedere al instrumentelor de influențare a agendei. În fața acestei realități metodele socio-umane de măsurare efectivă a impactului mass-media au rămas în urma progreselor tehnologice.

Până în momentul de față încercările de cuantificare a schimbărilor sociale s-au bazat mai mult pe cercetările de tip cantitativ, susținute de mirajul atotputernicelor noi tehnici de calcul, defavorizând metodele de cercetare calitativă. “Se măsoară accesul, consumul specific și capacitatea de persuasiune al entităților în detrimentul analizei fenomenului de dispariție a barierei dintre consumul și producția media” (D. Gauntlett, 1995). În ultimul timp sunt propuse din ce în ce mai insistent metodele de cercetare calitativă sub forma unei combinații între cercetarea tradiționala calitativă din sociologie și teoriile de răspuns a cititorului aparținând criticii literare. Studiile etnografice, interviurile și observația participantului se însumează într-o nouă metodologie întrezărita încă din anii '80 de către David Morley și Michel de Certeau. Altfel spus, aceasta se bazează pe Teoria Subiectivismului, apartenentă curentului post structuralist (Ang, 1985) și pe conceptul de Naștere a Cititorului (Barthes, 1968).

Așadar analiza utilizării new media în rândul generației Y se va face utilizând o metoda de cercetare calitativă. Se va urmări identificarea efectelor new media asupra unui grup de studenți înscriși la master și evaluarea influențelor exercitate de utilizarea internetului în scopul informării profesionale sau pentru recreere.

Tehnica propusă pentru verificare urmează a fi cea a unui interviu aplicat în profunzime, cu întrebări semi-structurate. Chestionarul va fi format din 10 intrebări, respondenții urmând să răspundă la zece întrebări, cu da sau nu, și să-și justifice alegerea făcută. Algoritmul algebric de calcul al procentelor care vin în sprijinul instrumentului propus, sau împotriva lui, este unul minimal. Voi extrage caracterul de adevărat sau fals, precum și cel de neutralitate rezultat din răspunsuri. Având în vedere că se vrea o cercetare de ordin calitativ mai degrabă decât una cantitativă, falsitatea sau veridicitatea strict matematica are mai degrabă rolul de orientare în procesarea răspunsurilor. În cazul neutralității răspunsurilor, voi recurge la compararea per fiecare enunț a acestora. Comunicarea cu subiecții interviului este una mediată prin e-mail, mesagerie instant și rețele sociale.

3.1 – Metodologie

În prima fază a procesului se va constitui lista cu respondenți, conform criteriilor expuse mai sus. A doua etapă presupune întocmirea eșantionului, iar cea de-a treia etapă reprezintă procesul efectiv de intervievare, verificând disponibilitatea și cerând acordul participanților.

Având acordul participanților, am transmis prin tehnologiile de comunicare menționate mai sus, întrebările și metoda de răspuns în forma: (Vă rog să răspundeți cu da sau nu și să explicați, mai jos, alegerea făcută?). În cele ce urmează voi prezenta întrebările.

Întrebarea 1. În internet este mai importantă credibilitatea informației decat aspectul sub care aceasta este redată/produsă?

Întrebarea 2. Creează internetul legături sociale mai puternice?

Întrebarea 3. Lipa accesului la internet poate da senzația de izolare socială?

Întrebarea 4. Utilizați într-o proporție mai mare de 50% Youtube-ul pentru a vă documenta în privința unui subiect stiințific?

Întrebarea 5. Utilizați într-o proporție mai mare de 50% Facebook-ul pentru a face schimb de informații științifice cu colegii din același domeniu?

Întrebarea 6. Credeți că ați întâmpina mari dificultăți în documentare dacă nu ar mai exista internetul?

Întrebarea 7. Creează internetul o nouă ordine socială prin forțarea la învățare continuă?

Întrebarea 8. Conduce informatizarea excesivă la o superficialitate intelectuală a individului?

Întrebarea 9. Credeți că internetul contribuie la diminuarea valorii morale a unei societății?

Întrebarea 10. Vă simțiti comportamentul social influențat sau manipulat prin utilizarea mijloacelor new media?

Respondenții ce au parcurs procesul de intervievare sunt următorii:

Diana Maria Drăghici – Studiază Informatică Economică la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică

Andreea Stoica – Studiază Relații Economice Internaționale la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

Andreea Milan – Studiază Geopolitică și Relații Internaționale la Academia de Studii Economice

Ana Maria Larionesi – Studiază Politici și Practici Fiscale la Universitatea Romano-Americană

Alexandru Golgojan – Studiază la Facultatea de Inginerie în limbi străine

Andreea Cătălina Ciurea – Studiază Cibernetică la Universitatea Româno-Americană

Victor Cristian – Studiază Marketing și Afaceri Economice Internaționale la Universitatea Româno-Americană

Cristi Alex – Studiază Contabilitate și Infomatică de Gestiune la Universitatea Spiru Haret

Alecu Elena – Studiază Geologie și Geofizică la Universitatea de Geologie și Geofizică

Bogdan Ghiuș – Studiază Sisteme informatice geografice (GIS) la Universitatea București

3.2 – Ipoteze

Utilizarea internetului sau a rețelelor sociale înseamnă stabilirea unei liste de priorități specifice, de exemplu, dezvoltatrea la un grup profesional, etc. De asemenea accesarea informației din mediul virtual, precum și dezvoltarea unor contacte specializate se pot caracteriza drept facilități specifice mediului rețelelor de socializare.

Analizele anterioare prin prezentarea unor cercetări de profil, realizate în spațiul virtual, în rândul segmentului tânăr de vârstă au încercat să indentifice activitatea online a acestora, cu precădere a utilizării rețelelor de socializare. Astfel s-a prezentat că un procent de 73% dintre adolescenții cu vrârstă cuprinsă intre 12-17 ani folosesc site-urile de socializare iar 72% dintre tinerii cu vârstă cuprinsă între 18-29 ani sunt adepți mai degrabă, formelor de informare virtuală.

Așadar una dintre ipotezele prezentului studiu este accea că tinerii milenari (în special al grupului țintă vizat de acest studiu – studenți masteranzi) preferă să utilizeze funcțiile new media în scopul documentării profesionale și în plan secund al socializării virtuale.

Cea de-a doua ipoteză a studiului este accea că această nouă generație de utilizatori media nu se simte agasată de new media, mai mult, aceasta tinde să considere că nu “se poate descurca” în lipsa internetului și implicit a mijloacelor media.

Pentru a întelege și interpreta răspunsurile oferite de referenți este importantă stabilirea caracteristicilor teoretice ale fiecărei întrebări.

Astfel prima întrebare, ce vizează caracterul credibilității în internet vis-a-vis de aspectul producției sau originii, corespunde tehnic cu amplificarea importanței sensului prin mutarea atenției de la mijloacele de producția către autoritatea unui mesaj.

A doua întrebare are la bază ideea conform căreia spațiul media este înlocuit de timpul utilizatorului ca resursă limitată și evitarea haosului devine prioritar în fața autenticității conținutului, accentul cazând pe orientarea și asocierea semiotică în oceanul informațional. Întărește încrederea dintre indivizi prin social bookmarking / tagging.

Întrebarea trei vizează impresia respondentilor despre apariția nodurilor informaționale infinite și dispariția marginalizării comunicaționale (Levinson, 1999) prin trecerea de la distribuție la acces, dar și pericolul mediului unic, ale cărui legături cu utilizatorul pot fi întrerupte, cel din urmă putând experimenta o senzație de “închisoare virtuală”, socializarea fiindu-i interzisă.

Atât întrebarea patru cât și întrebarea cinci sunt concepute pentru a identifica atat gradul de utilizare a surselor new media și cât timp este dedicat acestora zilnic.

Întrebarea șase testează percepția individului asupra influenței pe care o exercită media în pregătirea sa preofesională și intelectuală.

Întrebarea șapte împinge efectele noului mediu către încă un nivel evolutiv și anume acela al construcției unor noi clase sociale și altor ierarhii. Educația continuă catalizată de faptul că noul ecosistem tinde către un spațiu integral semantic, comunitatea globală virtuală transformându-se într-o meritocrație intelectuală.

Întrebarea opt și nouă sunt menite să dezvăluie conștientizarea individuală în privința evoluției sale intelectuale și a gradului de moralitate influențat de noile media.

Întrebarea 10 urmărește impresia generală a individului despre influența media în societate.

3.3 – Analiza calitativă

Întrebând, dacă în internet este mai importantă credibilitatea decât originea informației, respondenții, au tratat oarecum proporțional caracterul de adevăr. În timp ce Andreea Milan respinge afirmația, susținând că aceasta (credibilitatea) are un caracter relațional. De cealaltă parte, la modul aprobativ, s-a situat, Bogdan Ghiuș, care consideră credibilitatea mai importantă decât aspectul, dând ca exemplu unele bloguri, care în ciuda aspectului plăcut, prin lipsa conținutului de calitate/credibil, eșuează la periferia atenției noastre. Pe aceeași lungime de undă se află și Victor Cristian, care își manifestă chiar îngrijorarea în legătură cu acest aspect al coexistenței informațiilor false cu cele adevărate, punctând explicit zona celor despre sănătate și nutriție, care pot merge până la a afecta iremediabil sănătatea cuiva, posibil să curme vieți, dacă sunt urmate fără discernământ. De asemenea susținătorii credibilității înaintea provenienței sau formei, sunt Andreea Catalina Ciurea, care merge până la a afirma că informația fiind căutată doar pentru a fi folosită, credibilitatea acesteia este esențială pentru toate problemele urgente, Ana Maria Larionesi de la care întelegem faptul conform căreiua „căderea în eroare este la fel de necontrolabilă ca în oricare al mediu”, „în internet sunt suficient de multe voci diferite pentru a te face să te îndoiești și să testezi evidentul în același timp”. Diana Drăghici oferă chiar rezultatele unui studiu efectuat în legătura cu tinerii din Italia (iulie 2010), care „folosesc în primul rând internetul pentru informare politică, deoarece “au încredere” în sursele de pe internet mai mult decât în cele ale televiziunilor de știri.”

Răspunsurile primite la prima întrebare oferă primele semnale cuantificate științific că, deși deocamdată doar pentru tânăra generație, informația din internet poartă cu ea un bagaj de credibilitate mai ridicat decât cel din media clasică.

În ceea ce privește întrebarea doi, chiar dacă trei dintre respondenți ș-au manifestat dezacordul, restul au fost fermi în al susține. Dintre cei trei, primul consideră că ambele variante sunt posibile din moment ce „nu există nici o dovadă în acest sens dar totuși, nu există nici evidența contrariului”, considerând internetul „un mecanism suplimentar pentru omul modern de a dezvolta relații sociale” și că „e posibil să potențeze crearea legăturilor sociale.” Cel de-al doilea declară că: „comunicarea în sine are potențialul de a crea comunități” dar își manifestă neîncrederea în validitatea ideii de legături sociale mai puternice, iar cel de-al treilea consideră că nu se pot construi relații stranse într-un mediu virtual. Răspunsurile susținătorii pro le-am parcurs de la simplu la complex după cum urmează: Diana Draghici afirmă „da, evident, pentru că există comunicare directă.” – cu cât o relație e mai mult mediată, cu atât șansa de a se construi relația e mai mare; Andreea Stoica: „da, oamenii au posibilitatea să-i identifice relativ ușor pe cei cu preocupări similare, pot intra în contact rapid și pot cultiva relații benefice.” Bogdan Ghiuș spune că: „Internetul creează legături chiar și acolo unde nimic altceva nu există. E un fel de proteză pentru simțurile noastre. Aș spune că mai degrabă creează „mai multe” legături, decât “mai puternice”. Victor Cristian : „da, legăturile sociale înfloresc prin comunicare. Din moment ce internetul face orice tip de comunicare mult mai ușoară, întărește astfel legăturile sociale”.

Întrebarea trei a ridicat polemici în rândul respondenților, astfel că Ana Maria Larionesi acceptă că e posibil să fie resimțit un anumit grad de izolare socială cauzat de lipsa conectivității la internet, dar apreciază întregul aspect a fi mult mai complicat decât pare la prima vedere. Ceea ce poate fi surprinzător în acest peisaj sumbru, e faptul că ceea ce am denumit izolare socială poate fi considerat în anumite situații chiar libertate. Alexandru Golgojan arată o neîncredere în validitatea enunțului, cu rezerva că, în viziunea sa, ar fi aplicabil… dependenților, ceea ce e destul de greu de apreciat deocamdată ca fiind o deviație sau un comportament identificabil prin criterii cuantificabile. Andreea Milan, lasă și ea o urmă de îndoiala asupra caracterului general valabil pe care l-ar putea emite acest enunț, dar separă cazuistica pe criterii de frecvență a utilizării și expunerea la instrumentele de comunicare pe care probabil cineva le-ar folosi exclusiv pe internet. Am formulat intenționat, exclusiv, pentru că așa cum trimiți un email, poți să trimiți și o scrisoare clasică, numai că în acest caz, timpul de răspuns e considerabil mai mare, comunicarea nefiind sub niciun caz întreruptă, cauzând o oarecare urmă de izolare socială.

Victor Cristian acceptă ideea de izolare, totuși cu o urmă de rezervă „depinde de fiecare individ în parte, de gradul dependenței față de net, de cât de activ social ești în afara internetului.”, menționând că „nu e o regulă”. Elena Alecu, își argumentează răspunsul sub forma unui mic scenariu, cum vede ea situația: „Odată ce te-ai deprins să accesezi instant informații care iți determină programul zilei, decizii de business sau de viață personală, absența internetului poate genera un sentiment de izolare socială”. Bogdan Ghiuș aprobă cu o motivare destul de apropiată de a respondentului citat anterior, cu diferența că el pune condiția de exclusivitate a interacționării online: „când toți prietenii și colegii unei anumite persoane sunt online”. Oarecum similar celor doi de mai înainte, Cristi, identifică caracterul de exclusivitate a utilizării cu precizările practice: „dificultăți de gestionare a vieții de zi cu zi, de la contul bancar până la problematica administrativă”.

Întrebările patru și cinci au urmărit o estimare cantitativă a utilizării celor două instrumente ale new media (Youtube-ul și Facebook-ul), rezultatul obținut urmând a fi prezentat în formă grafică în subcapitolul următor.

Întrebarea șase nu a ridicat nici o problemă respondenților, acestia au fost aproape în unanimite de acord cu faptul ca Internetul și implicit new media oferă acces rapid la orice fel de informație. Documentarea în orice domeniu a devenit “o joacă de copii”, fiind determinată doar de interesul individual.

Întrebarea șapte a ridicat însă câteva comentarii din partea respondenților astfel: Diana Draghici nu este de acord cu enunțul pe partea de educație continuă: „Majoritatea activităților online ale oamenilor nu constituie „învățare”; Ana Maria Larionesi acceptă enunțul, dar doar ca potențial. Cristi este de acord cu ideea de noi ierarhii, dar nu și cu faptul că ar exista educarea continuă: „Nu sunt sigur că învață încontinuu. Pentru că unii intră pentru anumite obsesii sau pasiuni”. Victor Cristian aprobă enunțul, justificând prin faptul că ”userul de net află mai repede, știe mai multe, crește fără să-și dea seama”. Temporizând aplicabilitatea enunțului, Aleandru Golgojan, spune că nu e momentul: „Nu, nu deocamdată” dar admite totuși că e posibil să se întâmple: „S-ar putea constitui drept ocazie de instaurare a unei organizări sociale bazată pe primordialitatea cunoașterii”, chiar conform cu enunțul, drept meritocrație intelectuală. Revenind în prezent, remarcă cu tristețe că „din păcate, se pare că societățile sunt încă dominate ferm de puterea economică și cea coercitivă”. Conchide prin a se arăta totuși optimist în legătură cu viitorul: „Oricum, internetul poate reprezenta spațiul public al dezbaterilor umane, depășind granițele statale și diferențele sociale”, cel puțin la nivelul spargerii granițelor sociale, statale și a discursului public. Andreea Catalina Ciurea declară: „da, internetul creează noi ierarhii sociale recompensând erudiția”. Andreea Stoica, ține să excludă afirmația, argumentând că câștigarea reputației pe internet, prin metode ca: „menținerea unui blog, o referință pe Twitter, sau prin simplul fapt că ești popular pe Facebook” nu valorează absolut nimic fără o corespondență valorizantă în viața reală: „Asemenea incursiuni pe tărâmul faimei sau puterii sunt reale, dar doar complementează ceea ce deja avem sau suntem”.

Majoritatea admit că vom avea ierarhii noi și o parte din ei, că vor fi bazate pe merite intelectuale. Noul spațiu integral semantic facilitând meritocrația intelectuală prin forțarea la învățarea continuă.

În ceea ce privește părerile privind superficialitate intelectuală a individului, acestea au fost in egală măsură atât pozitive cât și negative. Superficialitatea pare să fie una dintre bolile cele mai răspândite ale societății contemporane. Evoluția către relativizarea generalizată a sistemului de valori conduce, invariabil, la superficialitate. De fiecare dată încercăm să ne simplificăm viața pentru că astăzi nu mai este timp pentru înțelegere profundă. Pentru a evolua însă, omul trebuie să exploreze intens în direcția profunzimii, iar superficialitatea distruge treptat orice formă de  gândire profundă. Respondenții ce au răspuns afirmativ la această întrebare, îmbrățisează ideea conform căreia a avea posibilitatea accesării unei multitudine de cunoștiințe nu este echivalent cu dobândirea sau întelegerea acelor cunoștiințe.

Întrebarea nouă are menirea să verifice și întărească răspunsul respondenților la întrebarea precedentă. Respondenții sunt de acord că principiile morale sau etice sunt utile și importante. Iertarea, cinstea, libertatea, iubirea, respectul față de viață și stăpânirea de sine sunt doar câteva valori. De asemenea aceștia îmbrățișează ideea conform căreia comportamentul nostru, prioritățile și relațiile cu alții, dar și îndrumarea morală pe care le-o acordăm copiilor noștri sunt influențate de valorile pe care le avem. Totuși, deși sunt foarte importante, valorile morale se află în declin din cauza libertății și sustragerei atenției pe care internetul o exercită asupra tinerilor.

La întrebarea dacă se simt sau nu manipulați de mijloacele new media majoritatea respondenților au răspuns ca nu, iar cei care se simt manipulați și-au argumentat răspunsul prin faptul că se simt presați mai mult de marketing-ul exagerat ar produselor comerciale.

3.4 – Interpretarea datelor

Chiar dacă din punct de vedere strict algebric, în medie, majoritatea respondenților au aprobat cele zece enunțuri (DA – 58), așa cum relevă și tabelul de mai jos, un mare semn de întrebare se ridică prin faptul că răspunsurile negative (NU – 42) constituie totuși un procent destul de ridicat din total (TOTAL – 100).

Figura 4. Harta răspunsurilor în formă tabelară

În ceea ce privesc răspunsurile la întrebările patru și cinci acestea au fost cuantificate în următoarea formă grafică.

Figura 5. Harta răspunsurilor corespunzătoare întrebării nr. 4 în formă pie.

Figura 6. Harta răspunsurilor corespunzătoare întrebării nr. 5 în formă pie.

Concluzii

În noul mediu, tehnologia devine din ce în ce mai puțin importantă, lăsând loc noilor caracteristici natural umane, dar augmentate cognitiv. Având în vedere că răspunsurile de la interviul de testare a enunțurilor au fost în proporție de peste 50% în sprijinul acestora, putem spune că estimarea calitativă a „new media” este demnă de luat în seamă. Cu ajutorul acestui instrument putem gestiona mult mai bine efectele dorite și evită posibilele capcane.

Simpla cuantificare a unor rezultate controlabile algoritmic ne poate induce în eroare și face să acordăm prea multă atenție metodelor de rezolvare a acestor ecuații în detrimentul creativității care are potențialul de a crea cu mult mai multă plus valoare decât o sarcină repetitivă. Se poate spune și că folosirea rețetelor în internet, similar cutumelor din media clasică, deși cu rezultate notabile pe termen scurt, pot ruina definitiv fundamentele unei construcții cu potențial de dezvoltare.

Fiind principala resursă a oricărei entități digitale, factorul uman nu trebuie minimalizat drept simplu manipulant al unor instrumente sau rețete scumpe, ci încurajat să devină el însuși o armă comunicațională cât mai versatilă, pregătită să facă față diversității provocărilor cu care interacționează. Dacă vorbim de marketing sau strategii cu interese vădite în capturarea unei felii cât mai mari din atenția noastră în mediul digital, atunci poate e demn de menționat că empatia cu ceea ce userul din internet simte, dar nu conștientizează încă, e mult mai de temut decât tomuri întregi de strategii transportate din media clasică către noul ecosistem.

Întorcându-ne la subiectul lucrării, simplul exercițiu de navigare prin opiniile respondenților după ce se „aruncă” întrebările potrivite, relevă raportări diverse ce pot constitui, dacă ne-am afla într-un mediu concurențial, un instrument hermeneutic pentru planificări. După felul în care se raportează o persoană sau o organizație la un mediu, putem intui gradul de cooperare sau de egocentricitate, ceea ce, în mod clar desenează viitorul tip de relație. A nu fi deschis către internet în ziua de astăzi, e ca și cum cineva nu s-ar fi lăsat fotografiat cu mai bine de un secol în urmă de frică să nu i se fure sufletul. E din ce în ce mai greu să avem secrete și pe cale de consecința, din ce în ce mai scump să investim în această direcție; tocmai de acea, atenția ar trebui mutată către autodepășire și învățarea continuă.

În actualul context al crizei globale, cine nu conștientizează rapid nevoia de schimbare, își asumă fără voie marginalizarea viitoare. Lipsa unei cercetări calitative aplicate de acest gen poate duce chiar la pierderi financiare și de imagine. În viitor această metodă ar trebui potențată și cu mecanisme tehnice pentru a facilita înțelegerea ei.

Bibliografie

Beciu Camelia, 2002, Spațiul public în societatea informațională. Impactul noilor tehnologii de comunicare, Academia Română, București

Castells Manuel, 2002, The Castells Reader on Cities and Social Theory, Blackwell Publishers Ltd, Oxford

Chelcea Septimiu, 2003, Metodologia elaborării unei lucrări științifice, Editura Comunicare.ro, București

Kerckhove Derrick, 1998, Connected intelligence: the arrival of the web society, Kogan Page, Londra

Dobrescu Paul, Bârgăoanu Alina, 2007, Importanța școlii de la Toronto, Revista română de comunicare și relații publice, numărul 9 din anul 2007, Editura Comunicare.ro, București

Drăgan Ioan, 2007, Comunicarea – paradigme și teorii, Editura Rao, București

Drăgan Ioan, 1996, Paradigme ale comunicării de masă" – Casa de Editură și Presă Șansa, București

Eco Umberto, 1977, Come și fă una tesi di laurea, Editura Bompiani, Milano

Gauntlett David, 2005, Moving Experiences: Understanding Television's Influences and Effects, John Libbey Publishing, Eastleigh

Gillmor Dan, 2004, We the Media: Grassroots Journalism by the People, for the People, O'Reilly Media, Sebastopol

Guțu Dorina, 2007, New Media, Editura Antet

Innis Harold, 1950, Empire and Communications, Oxford: Clarendon Press, Oxford

Innis Harold, 1951, The Bias of Communication. Toronto: University of Toronto Press, Toronto

Levinson Paul, 2001, McLuhan în era digitală. Ghid al mileniului informațiilor, Editura Antet, București

McLuhan Marshall Herbert, 1964, Understanding Media: The Extensions of Man, Ed. McGraw Hill, New York

McLuhan Marshall Herbert, 1997, Mass-media sau mediul invizibil, Editura Nemira, București

McLuhan Marshall Herbert and McLuhan Eric, 1988, Laws of media The new science, University of Toronto Press, Toronto

McLuhan Marshall Herbert, 1997, 2006, Texte esențiale, Editura Nemira, Ed. A2-a, rev, București

Moscovici Serge, Buschini Fabrice, 2007, Metodologia științelor socioumane, Polirom, Iași

Orihuela José Luis, 2003, eCommunication: The 10 Paradigms of Media în the Digital Age, University of Navarra, Pamplona

Postman Neil, 1993, Technopoly – The surrender of Culture to technology, Editura Vintage, New York

Rheingold Howard, 2005, Găști inteligente – următoarea revoluție socială, Editura Andreco Educațional, București

Rheingold Howard, The Virtual Community: Homesteading on the Electronic Frontier, 1993, http://www.rheingold.com/vc/book/intro.html ISBN 0201608707