Utilizarea și programarea calculatoarelor [614396]

Utilizarea și programarea calculatoarelor
Pintea Dan

Cuprins
1. PROGRAMUL MICROSOFT WORD ………………………….. ………………………….. ……. 3
2. INTRODUCEREA TEXTULUI ………………………….. ………………………….. …………….. 7
3. FORMATAREA PAGINII ………………………….. ………………………….. ………………….. 13
4. FORMATAREA CARACTERELOR ………………………….. ………………………….. …… 20
5. FORMATAREA PARAGRAFEL OR ………………………….. ………………………….. …… 24
6. UTILIZAREA TABULATORILOR ………………………….. ………………………….. …….. 29
7. CHENARE SI UMBRE ………………………….. ………………………….. ………………………. 31
8. LISTE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 35
9. TABELE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 38
10. PROGRAMUL MICROSOFT EXCEL ………………………….. ………………………….. .. 46
11. INTROD UCEREA ȘI EDITAREA DATELOR ………………………….. ……………….. 51
12. FORMATAREA FOILOR DE CALCUL ………………………….. ………………………… 54
13. UTILIZAREA FORMULELOR ÎN EXCEL ………………………….. …………………….. 59
14. CALCULE CU MATRICI ………………………….. ………………………….. …………………. 68
15. DIAGRAME ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 70
16. PROGRAMAREA VBA ÎN EXCEL ………………………….. ………………………….. …… 81
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 119

1. PROGRAMUL MICROSOFT WORD
Ecranul editorului Word se compune din trei zone principale:
 zona din partea superioară a ferestrei, alcătuită din mai multe bare: bara de titlu,
bara de meniuri, bare de instrumente.
 spațiul de lucru, care este zona în care poate fi editat con ținutul unui document.
 zona din partea inferioară a ferestrei, alcătuită din bara de stare.

În bara de titlu este afi șat numele programului Word și numele documentului curent.
La capătul din dreapta al barei se găsesc butoanele pentru minimizare, mărire/
micșorare și închidere a ferestrei Word:
1.1 Bara de meniuri
Bara de men iuri este alcătuită dintr -un meniu orizontal din care se deschid mai multe
meniuri verticale. Meniurile permit accesul la comenzile Word.

4 Complemente de măsurători terestre
Bara de meniuri con ține următoarele titluri de meniuri verticale: File, Edit, View,
Insert, Format, Too ls, Table, Wind ows, Help. Pentru a afi șa unul dintre aceste meniuri
verticale se aplică un clic cu butonul stâng al maus ului pe numele meniului sau se
folose ște combina ția de taste ALT litera subliniată din numele meniului. (De exemplu
ALT F pentru meniul File)
Fiecare m eniu vertical este format din mai multe comenzi. În cazul în care comanda de
meniu are un buton corespondent pe o bară de instrumente, acesta este afi șat în dreptul
comenzii respective de meniu. Dacă comanda poate fi aplicată folosind o combina ție
de taste , această combina ție este afi șată după numele comenzii.
Unele comenzi sunt urmate de trei puncte sau săge ți. La selectarea comenzilor urmate
de trei puncte (…) se deschide o fereastră de dialog, iar la selectarea comenzilor
urmate de săgeată se deschide un submeniu. Opțiunile care sunt afi șate în gri nu sunt
opera ționale în acel moment.
Alături de meniurile care se deschid din bara de meniuri, se pot deschide și așa
numitele meniuri contextuale sau rapide. Pentru aceasta se aplică un clic cu butonul
drept a l maus ului. Meniul care apare depinde de zona în care se lucrează, precum și de
opera ția care se execută.
1.2 Barele de instrumente
Comenzile din Word pot fi aplicate utilizând fie meniurile, fie barele de instrumente.
Barele de instrumente sunt grupuri de butoane care permit accesul rapid la diferite
comenzi.
În mod prestabilit, în Word sunt afi șate două bare de instrumente: Standard și
Forma tting, dar se pot afi șa cu u șurință și alte bare.
Word poate să afi șeze barele de
instrumente în pozi ții fixe, lipi te de una
dintre marginile ecranului, sau în ferestre
„mobile” care pot fi mutate în orice
poziție pe ecran.
O bară mobilă poate fi mutată pe ecran în modul următor:
1. Se aplică un clic pe bara de titlu a barei de instrumente.
2. Ținând apăsat butonul stâng al maus ului, se glisează bara în pozi ția dorită.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 5
1.3 Afișarea și ascunderea barelor de instrumente
Pentru a avea acces la alte comenzi sau pentru a mări spa țiul de lucru, barele de
instrumente pot fi afi șate sau ascunse.
Pentru afi șarea/ ascunderea barelor de instrumente:
1. Se aplică comanda
View, Toolbars,
Customize.
2. In fereastra de dialog
Customize se selectează
fila Toolbars.
3. În lista Toolbars sunt
afișate numele tuturor
barelor de instrumente
din Word. Vor fi afi șate
numai barele de
instrumente care sunt
marcate. Marcarea/
demarcarea se face
printr -un un clic în
dreptul casetei din
dreptul numelui barei.
4. Se apasă butonul Close.
Barele de instrumente disponibile în Word sunt:
Bara de instrumente Standard
Bara de instrumente
Standard con ține butoane
pentru c omenzi de lucru
cu fi șiere: creare,
deschidere, salvare,
tipărire, verificarea ortografiei, copiere și lipire texte, etc. Tot pe această bară se găsesc
câteva butoane cu ajutorul cărora pot fi afi șate/ ascunse alte bare de instrumente.
Bara de instrumente Formatting

6 Complemente de măsurători terestre
Bara Formatting con ține butoane care
facilitează accesul la comenzile de
formatare a textului.

Bara de instrumente Tables and Borders
Bara Tables and Borders con ține
butoane pentru lucrul cu tabele,
precum și butoane pentru
trasarea chenarel or.
1.4 Bara de stare
Bara de stare se află în partea inferioară a ferestrei Word și con ține informa ții despre
document și starea unor taste.
Informa țiile oferite de bara de stare sunt următoarele:
Page – conține numărul paginii curente
Sec – conține număr ul sec țiunii în care se află cursorul. O sec țiune este o por țiune din
document la care se aplică opera ții care nu sunt valabile în restul documentului.
Informa ția este relevantă doar dacă documentul este împăr țit în mai multe sec țiuni. În
caz contrar aceas tă zonă va fi întotdeauna completată cu 1.
1/7 – primul număr reprezintă numărul paginii curente, al doilea număr total de pagini
din document
At – specifică di stanța (exprimată în cm sau țoli) la care se află cursorul fa ță de
marginea de sus a paginii
Ln – specifică numărul liniei în care este pozi ționat cursorul pe ecran
Col – specifică distan ța, măsurată în caractere, fa ță de marginea stângă a spa țiului de
lucru.
În continuare există mai multe butoane care arată dacă anumite caracteristici Word sunt
activate sau dezactivate. Acestea vor fi analizate în următoarele lec ții, la prezentarea
caracteristicilor respective.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 7
1.5 Spațiul de lucru
În spa țiul de lucru este afi șat documentul propriu -zis, în care se poate introduce și
prelucra textul.
În interiorul spa țiului de lucru apare o liniu ță clipitoare. Acesta este cursorul text sau
punctul de inserare care indică locul în care va fi introdus textul în document. Pentru a
introduce text se folose ște tastatura. La sfâr șitul rândului nu se apasă tasta ENTER .
Word î mparte textul automat în rânduri atunci când se ajunge cu introducerea la
marginea din dreapta a paginii. Tasta ENTER se apasă doar când se începe un
paragraf.
La apăsarea unor taste, pe ecran nu apare nimic dar se produc anumite ac țiuni. De
exemplu, la ap ăsarea tastei ENTER cursorul trece pe rândul următor, dar pe ecran nu
apare nici un simbol.
Totu și, în document sunt introduse simboluri care nu sunt afi șate – numite caractere
ascunse. Ele pot fi vizualizate cu butonul
(Show/Hide) de pe bara de instrum ente
Standard. Dacă acest buton este apăsat caracterele ascunse sunt afi șate.
Dacă se aplică un clic din nou pe butonul Show/Hide, acesta nu va mai fi apăsat, iar
caracterele ascunse nu vor fi afi șate.
1.6 Afișarea și ascunderea riglei
Pentru pozi ționarea mai u șoară a textelor în pagină Word pune la dispozi ție două rigle
– una orizontală și una verticală. În modul de afi șare Normal este afi șată doar rigla
orizontală; în modul de afi șare Page Layout sunt afi șate ambele rigle.
Dacă riglele nu sunt necesare, e le pot fi ascunse cu comanda View, Ruler. Pentru a fi
afișate din nou se aplică aceea și comandă View, Ruler.
Este bine ca la redactarea unui document riglele să fie afi șate pe ecran, deoarece aici
apar informa ții diverse în legătură cu formatarea textului.
2. INTRODUCEREA TEXTULUI
Când se creează un nou document în Word, pe ecran apare o suprafa ță de lucru goală
care con ține două elemente:
O liniu ță verticală clipitoare. Acesta este cursorul text, sau punctul de inserare, care
indică locul din document în care va apărea textul introdus de la tastatură și unde vor fi
executate anumite opera ții de editare.

8 Complemente de măsurători terestre
Un cursor de forma literei I. Aceasta este cursorul maus ului.
Pe măsură ce se tastează pe ecran apare textul introdus, iar punctul de inserare se
deplaseaz ă spre dreapta. Dacă linia de text ajunge la marginea din dreapta a ecranului,
este început automat un nou rând. Nu se apasă tasta „ ENTER ” decât când se începe un
nou par agraf.
Un text poate fi introdus în două moduri:
1. modul inserare (Insert): introducere a se face începând din pozi ția cursorului text,
textul existent fiind deplasat spre dreapta;
2. modul suprascriere (Overwrite): noul text va fi introdus din pozi ția cursorului text
înlocuind textul deja existent.
Trecerea de la un mod la altul se poate face î n mai multe moduri:
1. acționarea tastei INSERT ;
2. dublu -clic pe butonul OVR din linia de stare.
2.1 Deplasarea în cadrul documentului
Deplasarea prin document poate fi făcută cu tastatura sau cu maus ul. Pentru deplasare
pot fi utilizate următoarele secven țe de taste:
Secven ță de taste Efect
Săgeata stânga un caracter spre stânga
Săgeata dreapta un caracter spre dreapta
Săgeata sus o linie în sus
Săgeata jos o linie în jos
END sfârșitul liniei curente
HOME începutul liniei curente
PgUp un ecran în sus
PgDown un ecran în jos
Ctrl + Alt + PgUp începutul ecranului curent
Ctrl + Alt + PgDown Sfârșitul ecranului curent
Ctrl + PgUp începutul paginii anterioare

Utilizarea și programarea calculatoarelor 9
Ctrl + PgDown începutul paginii următoare
Ctrl + Home începutul documentului
Ctrl + End Sfârșitul documentului
Deplasarea prin document se poate face și cu maus ul. Dacă pozi ția în care trebuie
deplasat cursorul text se găse ște în zona vizibilă a ecranului se aplică un clic în zona
respectivă. Dacă această pozi ție nu se află în zona vizibilă documen tul trebuie derulat.
Pentru derulare pot fi folosite barele de derulare orizontala si verticala
2.2 Selectarea textului
Numeroase opera ții efectuate în Word presupun selectarea textului care trebuie
modificat. Selectarea textului se poate face și cu tastat ura și cu maus ul. Blocul de text
selectat este afi șat în video invers.
Un bloc de text poate fi selectat utilizând tastatura în modul următor:
1. Se pozi ționează cursorul text în locul în care trebuie să înceapă selec ția.
2. Ținând apăsată tasta SHIFT se ac ționează tasta cu săgeata corespunzătoare
direc ției în care trebuie extinsă selec ția.
Pentru selectarea rapidă a textului cu ajutorul tastaturii se ține apăsată tasta SHIFT și
se dep lasează punctul de inserare folosind una din combina țiile de taste prezentate l a
capitolul “Deplasarea în cadrul documentului”.
Întregul document poate fi selectat tastând combina ția CTRL +A.
Textul poate fi selectat cu ajutorul maus ului în modul următor:
1. Se pozi ționează cursorul maus ului la începutul zonei de selectat.
2. Ținând apăsat butonul stâng al maus ului, se glisează mausul spre sfâr șitul zonei de
selectat.
3. Se eliberează butonul maus ului.
De asemenea, cu mai multe clicuri se pot selecta blocuri de text:
 dublu clic pe cuvânt selectează tot cuvântul
 triplu clic pe un paragraf selec tează tot paragraful
 CTRL + clic selectează toată propozi ția
 un clic în marginea stângă a paginii (când cursorul maus ului ia forma unei săge ți),
în dreptul unei linii selectează linia.

10 Complemente de măsurători terestre
 un dublu clic în marginea stângă a paginii (când cursorul maus ului ia f orma unei
săgeți), în dreptul unui paragraf selectează paragraful
 un triplu clic în marginea stângă a paginii (când cursorul maus ului ia forma unei
săgeți), selectează tot documentul.
Un text introdus gre șit poate fi șters utilizând una din secven țele de t aste:
Secven ță de taste Efect
Backspace șterge caracterul din stânga cursorului de inser ție
Delete șterge caracterul din dreapta cursorului de inser ție
Ctrl + Backspace șterge cuvântul din stânga cursorului de inser ție
Ctrl + Delete șterge cuvântul din dreapta cursorului de inser ție
Pentru a șterge un bloc de text:
1. Se selectează textul.
2. Se apasă tasta DELETE .
2.3 Mutarea și copierea blocurilor de text
Un bloc de text poate fi mutat sau copiat într -o altă pozi ție în document prin
intermediul Clipboard -ului. Clipboard -ul este o memorie în care pot fi stocate temporar
date. Prin mutarea unui bloc de text se în țelege ștergerea lui din pozi ția ini țială și
inserarea lui în altă pozi ție în document. Prin copierea unui bloc de text se în țelege
inserarea lui în altă pozi ție în document fără a -l șterge din pozi ția ini țială blocul
apărând astfel de două sau de mai multe ori în document.
Pentru a copia sau a muta un text prin intermediul Clipboard -ului, trebuie parcur și
următorii pa și:
1. Se selectează blocul de text.
2. Se copiază blocul în Clipboard.
Pentru copiere se aplică comanda Edit, Copy, se tastează secven ța Ctrl + C sau se
apasă butonul
(Copy) din bara de instrumente Standard.
Pentru mutare se aplică comanda Edit, Cut, se tastează secven ța Ctrl + X sau se
apasă butonul
(Cut) din bara de instrumente Standard.
3. Se pozi ționează cursorul text în noua pozi ție în care trebuie să apară textul.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 11
4. Se inserează con ținutul Clipboard -ului în document aplicând comanda Edit, Paste,
tastând secven ța Ctrl + V sau apăsând butonu l
(Paste) din bara de instrumente
Standard. Inserarea în document a unui bloc de text din Clipboard prin oricare din
metodele descrise anterior se face păstrând exact formatarea textului respectiv.
Opera țiile de mutare și copiere pot fi făcute rapid și cu maus ul. Această metodă este
cea mai comodă în cazul unui text de dimensiuni reduse, și atunci când pozi ția “de la”,
cât și pozi ția “la” sunt vizibile pe ecran.
Pentru mutare și copiere textului cu ajutorul maus ului sunt:
1. Se selectează textul.
2. Se plaseaz ă cursorul maus ului pe text. Acesta se va transforma într -o săgeată.
Pentru a copia textul, se ține apăsată tasta CTRL . Pentru a muta textul, nu se apasă
nici o tastă.
3. Se glisează textul în noua pozi ție. Pe parcursul glisării , va apărea o linie verticală
punctată care indică noua pozi ție a textului.
4. Se eliberează butonul maus ului și, dacă se efectuează o copiere, tasta CTRL .
2.4 Anularea sau reefectuarea unor opera ții
Pe parcursul editării unui document se pot face erori. Unele dintre ele – cum ar fi
tastar ea unui caracter gre șit – sunt u șor de corectat, dar sunt altele – cum ar fi
formatarea unui paragraf – a căror anulare necesită reluarea unor opera ții mai
complexe. Efectul unor astfel de opera ții poate fi anulat rapid prin aplicarea comenzii
Edit, Undo, tastarea secven ței Ctrl + Z sau prin apăsarea butonului
(Undo) din
bara de instrumente Standard. Oricare din aceste ac țiuni va anula efectul ultimei
opera ții efectuate. Editorul Word memorează ultimele opera ții efectuate, deci poate fi
anulat pe rând efec tul opera țiilor efectuate în sens invers execu ției lor. Efectul mai
multor opera ții, poate fi anulat printr -o singură ac țiune, selectând din lista ata șată
butonului
opera ția al cărei efect dorim să -l anulăm și având în vedere că vor fi
anulate efectele t uturor opera țiilor care au fost efectuate după opera ția selectată.
Poate fi anulat doar efectul unor opera ții care modifică con ținutul documentului –
introducere de text, ștergere, formatare, inserare de obiecte, mutarea de elemente etc. –
nu și efectul unor opera ții efectuate asupra fi șierelor sau asupra mediului Word (salvare
fișier, tipărire, modificarea modului de vizualizare etc.).
O opera ție al cărei efect a fost anulat, poate fi executată din nou apăsând butonul

(Redo) din bara de instrumente Stand ard. Lista ata șată acestui buton poate fi utilizată
similar cu lista ata șată butonului Undo

12 Complemente de măsurători terestre
Ultima opera ție executată poate fi efectuată din nou, chiar și de mai multe ori, lansând
comanda Edit, Repeat sau tastând secven ța Ctrl + Y.
2.5 Inserarea întrerupe rilor de pagină
În mod normal, când textul ajunge în marginea de jos a paginii, Word începe în mod
automat o pagină nouă și textul continuă la începutul paginii respective.
La o pagină nouă se poate trece, chiar dacă pagina anterioară nu a fost introdusă î n
întregime. Acest lucru este posibil dacă se introduce un marcaj de întrerupere de pagină
(numit și marcaj de salt la pagină nouă).
Pentru a introduce un marcaj de întrerupere de pagină:
1. Se pozi ționează cursorul text în locul în care trebuie să înceapă n oua pagină.
2. Se aplică comanda Insert, Break. Pe ecran este afi șată fereastra de dialog Break
(figura 3.1).
3. Din această fereastră de dialog se selectează op țiunea Page Break.
4. Se aplică un clic pe butonul OK. Un salt la o pagină nouă este reprezentat în
docu ment printr -o linie orizontală continuă (în modul de vizualizare Normal).
Pentru a șterge un astfel de marcaj, se pozi ționează cursorul pe rândul care con ține
marcajul și se apasă tasta DELETE .
2.6 Lucrul cu sec țiuni
Există multe situa ții în care diferite zone ale
documentului trebuie tratate separat. Word
oferă posibilitatea de a diviza documentul în
așa numitele sec țiuni, fiecare putând să aibă
propriul mod de formatare. O sec țiune poate
cuprinde o parte dintr -o pagină o pagină sau
mai multe pagini și nu începe neapărat la o
pagină nouă. Două sec țiuni sunt despăr țite de
un marcaj de sfâr șit de sec țiune.
Pentru a insera un marcaj de sfâr șit de
secțiune:
1. Se pozi ționează cursorul text în locul în
care trebuie inserat marcajul.
2. Se aplică comanda Insert, Break .

Utilizarea și programarea calculatoarelor 13
În fereastr a de dialog Break zona Section Break este destinată sec țiunilor. Word are
patru tipuri de întreruperi de sec țiune:
Next Page . Textul existent după marcajul de sfâr șit de sec țiune apare la începutul
paginii următoare. Acest tip de întrerupere e ste util la întreruperile de sec țiune care
coincid cu diviziunile mari ale documentului, cum ar fi capitolele.
Continuous . Marcajul de sfârșit de sec țiune va fi inserat fără a modifica aranjarea
textului. Noua sec țiune începe pe aceea și pagină cu sec țiunea precedentă. Acest
lucru este util în cazul unei sec țiuni care are un număr diferit de coloane fa ță de cea
anterioară dar care face parte din aceea și pagină. De exemplu la un raport, titlul
poate fi plasat într -o singură coloană în partea superioară a pagi nii, iar sub titlu,
într-o nouă sec țiune, corpul raportului să apară pe trei coloane.
Odd Page . Textul existent după marcajul de sfâr șit de sec țiune va fi mutat la
începutul următoarei pagini impare.
Even Page . Textul existent după marcajul de sfâr șit de s ecțiune va fi mutat la
începutul următoarei pagini pare.
Ultimele două op țiuni sunt utile în cazul în care întreruperea de sec țiune coincide
cu o diviziune importantă (de exemplu un capitol) care trebuie să înceapă la o
pagină impară sau pară.
3. Din fereastr a de dialog Break se selectează tipul de întrerupere dorit.
4. Se aplică un clic pe butonul OK.
Un marcaj de sfâr șit de sec țiune este similar cu un caracter obi șnuit din document.
Pentru a șterge un astfel de marcaj se plasează cursorul text imediat înaintea lui și se
apasă tasta Delete, sau se plasează cursorul text imediat după el și se apasă tasta
Backspace.
Dacă se șterge un marcaj de sfâr șit de sec țiune, textul din sec țiunea anterioară devine
parte a sec țiunii care îi va urma, căpătând atributele de forma tare proprii sec țiunii
respective.
3. FORMATAREA PAGINII
Dacă un document urmează să fie tipărit, utilizatorul trebuie să precizeze editorului
Word modul în care trebuie să arate acesta pe hârtie. Se pot stabili marginile paginilor,
dimensiunea hârtiei, or ientarea paginilor și chiar din care din tăvile imprimantei va fi
luată hârtia. De și parametrii de pagină pot fi modifica ți în orice moment fără nici o
problemă cel mai potrivit ar fi ca ace știa să fie stabili ți la începutul unui nou document.

14 Complemente de măsurători terestre
Pentru modi ficarea parametrilor de pagină se aplică comanda File, Page Setup. La
aplicarea acestei comenzi pe ecran este afi șată fereastra Page Setup. Această fereastră
are patru sec țiuni care sunt afi șate la apăsarea butoanelor corespunzătoare din partea de
sus a fe restrei. Aceste sec țiuni sunt:
 Margins – care permite stabilirea marginilor paginii.
 Paper Size – care permite stabilirea formatului hârtiei pe care se va face tipărirea.
 Paper Source – în care se specifică de unde se va încărca hârtia pentru tipărire.
 Layout – în care se specifică op țiuni suplimentare în legătură cu organizarea
documentului în pagină.
3.1 Stabilirea dimensiunii paginii fizice
Dimensiunea paginii poate fi stabilită în fila Paper a ferestrei de dialog Page Setup.
Această fila con ține:
 lista Paper Size. Această
listă con ține mai multe
formate predefinite de
pagină (de exemplu A4
sau A3) și op țiunea
Custom care permite
utilizatorului să
stabilească un format de
pagină personal.
 casetele Width și Height.
Dacă din lista Paper Size
a fost ales un format
predefinit, aceste casete
vor fi completate
automat cu lă țimea,
respectiv înăl țimea
paginii în formatul ales.
Dacă a fost selectată
opțiunea Custom în
aceste casete se introduc
lățimea și, respectiv, înăl țimea paginii dorite.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 15
 zona Orientation. Op țiunea selectată în această zonă determină modul de orientare
a paginii. Dacă este selectată op țiunea Portrait rândurile vor fi imprimate paralel cu
latura mai scurtă a paginii. Dacă este selectată op țiunea Landscape rândurile vor fi
imprimate paralel cu lat ura mai lungă a paginii, ca și cum pagina ar fi fost pusă
invers în imprimantă.
 caseta Preview. Efectul op țiunilor selectate poate fi observat în această casetă unde
este afi șată o pagină în miniatură
 lista Apply To. Din lista Apply To se selectează zona d e document în care vor fi
aplicate noile setări de pagină.
Opțiunile posibile sunt:
Whole Document – Noile valori vor fi folosite pentru întregul document.
This Point Forword . Word va insera un salt la o sec țiune nouă în dreptul cursorului și
va aplica noi i secțiuni parametrii selecta ți pentru pagină
This Section . Noii parametri vor fi aplica ți sec țiunii curente a documentului. Această
opțiune nu este disponibilă dacă documentul nu a fost divizat în sec țiuni.
Modificările efectuate sunt confirmate prin apăs area butonului OK din partea de jos a
ferestrei.
3.2 Stabilirea marginilor
Marginile paginii determină spa țiul alb dintre text și marginile fizice ale paginii.
Fiecare pagină are patru margini: stânga, dreapta, sus și jos. Zona destinată textului se
nume ște spa țiul de lucru. În plus există posibilitatea de a stabili în partea superioară a
paginii o zonă pentru antet, iar în partea inferioară o zonă pentru subsol. Antetul este
informa ția care se repetă la începutul fiecărei pagini din document. Subsolul este
informa ția care se repetă în partea de jos a fiecărei pagini din document. În figura 4.2
sunt marcate distan țele care se completează în fereastra de dialog Page Setup:
Dimensiunea marginilor poate fi stabilită în fila Margins a ferestrei de dialog Page
Setup. Această fila con ține:
 caseta Top. În această casetă se introduce distan ța dintre limita superioară a
suprafe ței utile și zona destinată antetului.

16 Complemente de măsurători terestre
 caseta Bottom. În
această casetă se
introduce distan ța dintre
limita inferioară a
suprafe ței utile și zona
destinată subsolului.
 caseta Left. În această
casetă se introduce
valoarea marginii stângi.
 caseta Right. În această
casetă se introduce
valoarea marginii drepte.
 caseta Gutter. În această
casetă se specifică o
margine suplimentară în
stânga, necesară legării
paginilor.
 caseta Header. În această
casetă se introduce
distan ța față de marginea
de sus a paginii fizice la
care va începe antetul.
 caseta Footer. În această casetă se introduce distan ța față de marginea de jos a
paginii fizice la care va termina subsolul.
Distan țele se introduc folosind unitatea de măsură implicită.
 opțiunea Mirror Margins. Cu această op țiune se va specifica dacă o foaie va fi
imprimată pe ambele păr ți sau nu. Dacă op țiunea nu este marcată se va considera
că toate paginile au ace eași margine stângă și aceea și margine dreaptă. Dacă
opțiunea este marcată op țiunile Left (Stânga) și Right (Dreapta) se transformă în
Inside (În interior) și în Outside (În afară). Marginea stângă a paginilor pare va fi
egală cu marginea dreaptă a paginil or impare.
Modificările efectuate sunt confirmate prin apăsarea pe butonul OK.
Marginile paginii pot fi modificate și cu ajutorul riglelor, în modul de vizualizare Page
Layout. În acest mod de vizualizare (activat cu comanda View, Page Layout) Word
afișează cele două rigle – orizontală și verticală.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 17

Pe fiecare riglă zonele gri indică spa țiul rezervat pentru margini.
Pentru a modifica o margine cu mausul se pozi ționează cursorul acestuia pe linia de
separa ție corespunzătoare dintre zona albă și zona gri de pe riglă. Cursorul mausului va
lua forma unei săge ți duble. Se glisează acest cursor în noua pozi ție. Aten ție! Pe rigla
orizontală există ni ște simboluri – mici butoane triunghiulare. Dacă din gre șeală se
glisează aceste simboluri, în loc de a modifica ma rginile paginii (când cursorul
mausului are forma unei săge ți duble) se aplică o altă comandă.
3.3 Specificarea sursei de alimentare cu hârtie
Anumite documente necesită tipărirea pe mai multe tipuri de hârtie. De exemplu, în
cazul unei scrisori de afaceri cu mai multe pagini, va fi necesar ca prima pagină să fie
tipărită pe o foaie cu antetul firmei, iar restul paginilor pe hârtie obi șnuită. Editorul
Word permite specificarea locului de unde va fi încărcată hârtia pentru imprimare.
Aceste specifica ții se r ealizează în fila Paper grupul Paper Source a ferestrei de dialog
Page Setup. Această sec țiune con ține:

18 Complemente de măsurători terestre
 lista First Page. Din
această listă se specifică
sursa de alimentare
pentru prima pagină.
 lista Other Page. Din
această listă se specifică
sursa de ali mentare
pentru următoarele
pagini.
 lista Apply To, în care se
specifică partea din
document căreia îi va fi
aplicată configurarea
stabilită pentru sursa de
alimentare.
Opțiunile listelor First Page
și Other Page depind de tipul
de imprimantă utilizat.
Opțiuni posibile sunt:
 Default Tray – este
disponibilă indiferent de imprimantă și reprezintă op țiunea implicită.
 Normal Feeder – hârtia va fi introdusă foaie cu foaie de către utilizator.
 Sheet Feeder – va fi activat dispozitivul pentru tractarea hârtiei pagi nă cu pagină.
 Tractor – va fi activat dispozitivul pentru tractarea hârtiei continue.
Modificările efectuate sunt confirmate prin apăsarea but onului OK.
3.4 Organizarea textului în pagină
Organizarea textului în pagină se referă la:
 aranjarea textului în c azul în care nu ocupă tot spa țiul util al paginii.
 numerotarea paginilor
 antetul și subsolul paginilor
 poziția notelor de sfâr șit de sec țiune

Utilizarea și programarea calculatoarelor 19
Toate aceste caracte ristici
pot fi stabilite în fila Layout
a ferestrei de dialog Page
Setup.
Alinierea verticală a textului
(în cazul în care nu ocupă
toată zona utilă a paginii)
este determinată de op țiunea
selectată din lista Vertical
Alignment.
Opțiunile disponibile sunt:
 Top – textul este afi șat
în partea de sus a
paginii.
 Bottom – textul este
afișat în partea d e jos a
paginii.
 Center – textul va fi
afișat la mijlocul paginii.
 Justified – spațiul dintre
linii va fi mărit astfel încât textul să ocupe întregul spa țiu util al paginii.
Modul în care este inserat un marcaj de sfâr șit de sec țiune poate fi modificat sel ectând
opțiunea dorită din lista Section Start.
Această listă con ține op țiunile:
 New Page – textul existent după marcajele de sfâr șit de sec țiune apare la începutul
următoarei pagini.
 Continuous – marcajul de sfâr șit de op țiune va fi inserat fără a modific a aranjarea
textului.
 Even Page – noua sec țiune începe pe următoarea pagină cu număr par.
 Odd Page – noua sec țiune începe pe următoarea pagină cu număr impar.
Antetele și subsolurile unui document pot diferi în func ție de pa gină. Dacă este marcată
opțiunea Different Odd and Even, antetul și subsolul paginilor pare vor fi diferite de
cele ale paginilor impare. Dacă este marcată op țiunea Different First Page, antetul și
subsolul primei pagini vor fi diferite de cele ale celorlalte pagini.

20 Complemente de măsurători terestre
Modificările efectua te sunt confirmate prin apăsarea butonului OK.
4. FORMATAREA CARACTERELOR
Formatul caracterelor este determinat de următoarele caracteristici:
 setul de caractere (fontul) din care fac parte. Un font este un set de caractere cu un
design specific.
 dimensiun ea corpului de literă.
 culoarea de scriere.
 spațiul dintre caractere.
 modul de scriere: cu litere subliniate (Underline), aldine (Bold), cursive (Italic).
Formatarea caracterelor se poate face în mai multe moduri: folosind fereastra de dialog
Font, combina ții de taste sau butoanele de pe bara de instrumente Formatting. Fiecare
dintre aceste metode are avantaje și dezavantaje, în func ție de opera ția care trebuie
executată.
Orice formatare de caractere va fi aplicată tuturor caracterelor selectate în momentul
formatării. Dacă nu s -a făcut o selec ție prealabilă formatarea va fi aplicată textului care
va fi tastat în pozi ția cursorului text, după aplicarea comenzii de formatare.
4.1 Formatarea caracterelor folosind fereastra de dialog Font
Toate caracteristicile caracterelor pot fi stabilite prin comanda Format Font. La
aplicarea acestei comenzi este afi șată fereastra de dialog Font.
Această fereastră are trei file: Font, Character Spacing și Animation. Fiecare fila este
afișată la apăsarea butonului corespunzăto r din partea de sus a ferestrei.
Elementele filei Font sunt:
 caseta Pr eview. În această casetă pot fi observate modifi -cările care se fac în
celelalte câmpuri ale ferestrei de dialog.
 lista Font. Această listă con ține toate fonturile dispo -nibile. De aici se selectează
fontul dorit.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 21
 lista Font Style.
Această listă con –
ține stilurile corpu –
lui de literă care pot
fi aplicate carac –
terelor: Bold, Italic,
Regular, Bold Italic.
 lista Size. Din
această listă se
stabile ște înăl țimea
în puncte a
caracterelor.
 lista Underline.
Această listă con ține
mai multe stiluri de
subliniere. Lista
conține și op țiunea
None, a cărei
selectare are ca efect
anularea unei
sublinieri.
 lista Color. Din această listă se selectează culoarea de scriere a literelor.
 zona Effect. În acea stă zonă pot fi specificate o serie de efecte speciale, prin
marcarea uneia sau mai multor op țiuni propuse de Word:
– Strikethrough – este trasată o linie la mijlocul literelor.
– Double Strikethrough – este trasată o linie dublă la mijlocul literelor.
– Supersc ript – caracterele sunt scrise mai sus și mai mici, ca un exponent.
– Subscript – caracterele sunt scrise mai jos și mai mici, ca un indice.
– Shadow – textului îi sunt ata șate umbre.
– Outline – caracterele apar marcate doar pe contur
– Emboss – textul este scris în relief
– Engrave – text apare ca și cum ar fi gravat
– Small caps – toate literele vor fi transformate majuscule, dar dimensiunea
acestora este a literelor mici.

22 Complemente de măsurători terestre
– All caps – toate literele vor fi transformate în majuscule fără a le modifica
dimensiunea.
– Hidden – caracterele vor fi ascunse. Ele nu vor fi vizibile pe ecran și nu vor fi
tipărite.
Spațierea caracterelor este determinată în fila Character Spacing. Elementele acestei
file sunt:
 caseta Preview. În
această casetă pot fi
observate modifi –
cările care se fac în
celelalte câmpuri ale
casetei de dialog.
 lista Spacing. În
această listă se
stabile ște modul de
spațiere al carac –
terelor. Op țiunile
posibile sunt:
– Normal
– Condensed –
caracterele sunt
comprimate.
– Expended –
caracterele sunt
expandate.

Dacă se s electează una din op țiunile Condensed sau Expended, gradul de comprimare
sau expandare este determinat de valoarea completată în câmpul By corespunzător.
 lista Position. În această listă se stabile ște pozi ția caracterelor fa ță de linia
orizontală imaginară de la baza textului. Op țiunile posibile sunt:
– Normal
– Raised – literele sunt ridicate.
– Lowered – literele sunt coborâte.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 23
Dacă se selectează una din op țiunile Raised sau Lowered, distan ța în puncte fa ță de
linia imaginară este determinată de valoarea câmpul ui By corespunzător.
 opțiunea Kerning for fonts. Marcarea acestei op țiuni permite spa țierea orizontală
automată pentru literele care depă șesc o anumită dimensiune, astfel încât nici o
literă să nu pară că este prea depărtată de vecinele sale. De exemplu da că se scrie
cuvântul AVAL (cu litere mari), fără a marca această op țiune, între literele A și V
va fi un spa țiu mare. Acest spa țiu este redus dacă op țiunea este marcată.
Dacă op țiunea este marcată Word modifică dimensiunea spa țiului dintre caractere în
funcție de valoarea casetei Points and above ata șată op țiunii.
În fila Text Effects, din lista Animation se pot specifica o serie de efecte de anima ție
care pot fi aplicate literelor.
4.2 Formatarea caracterelor folosind bara de instrumente
Formatting
Bara d e instrumente Formatting con ține o serie de butoane pentru aranjarea textului,
care permit modificarea rapidă a celor mai multe op țiuni de formatare a caracterelor:
fontul, mărimea, atributele de subliniere, îngro șare, scriere cu litere aplecate, etc.

Elementele care permit formatarea caracterelor sunt:
Lista derulanta Font:
. Din acesta lista derulanta se poate selecta
fontul dorit. Lista derulanta Size:
. Din acesta lista derulanta se poate selecta
mărimea caracterelor . Butonul Bold:
. Dacă acest but on este apăsat are loc scrierea
cu aldine , dacă nu textul este scris normal. Butonul Italic:
. Dacă acest buton este
apăsat are loc scrierea cu litere cursive , dacă nu textul este scris normal. Butonul
Underline:
. Dacă acest buton este apăsat are loc sc rierea cu litere subliniate, dacă
nu textul este scris normal. Folosind butoanele Bold, Italic și Underline se pot aplica
mai multe stiluri de scriere (orice combina ție dintre ele). Activarea/ dezactivarea unui
stil se face aplicând un clic pe butonul resp ectiv.
Butonul Font Color:
. La apăsarea acestui buton apare o listă din care se
selectează culoarea caracterelor .

24 Complemente de măsurători terestre
5. FORMATAREA PARAGRAFELOR
Un paragraf este textul introdus între două ENTER -uri. Caracteristicile care definesc
formatul unui paragraf sunt :
 Alinierea paragrafului în spa țiul util al paginii.
 Indentarea – stabilirea alineatelor.
 Spațiul dintre linii.
 Curgerea textului.
Word oferă mai multe posibilită ți de stabilire a modului de aliniere a unui paragraf:
folosind bara de instrumente Formatting, rigla sau comanda Format Paragraph.
Toate formatările de paragraf se aplică la:
 Paragraful în care este pozi ționat cursorul text, dacă nu a fost selectat nici un
paragraf;
 Paragrafele selectate integral sau par țial înaintea aplicării comenzii de formatare .
Implicit, caracteristicile unui nou paragraf (creat prin apăsarea tastei ENTER ) sunt
preluate de la cel anterior.
5.1 Alinierea textului
Alinierea textului se referă la modul în care sunt aliniate rândurile fa ță de marginile
spațiului util de lucru. Word oferă patru metode de aliniere:
 Aliniere la stânga – toate liniile unui paragraf încep în marginea stângă a spa țiului
de lucru.
 Alinierea la dreapta – toate liniile unui paragraf se termină în partea dreaptă a
spațiului de lucru.
 Alinierea la centru – toate liniile sunt centrate pe orizontală în spa țiul util al paginii.
 Alinierea Justified – toate liniile încep în marginea stângă a spa țiului de lucru și se
termină în marginea dreaptă a spa țiului de lucru. Ultima linie din paragraf se
termină în pozi ția în care s -a tastat ENTER . Pentru a realiza acest mod de aliniere
între cuvinte se inserează spa ții fictive.
Bara de instrumente Formatting conține patru butoane pentru cele patru moduri de
aliniere ale paragrafelor:
Left- pentru aliniere la stânga;
Center – pentru

Utilizarea și programarea calculatoarelor 25
aliniere în centru;
Right – pentru aliniere la dreapta;
Justified – pentru aliniere
Justified.
Pentru a alinia un paragraf trebuie efectua ți următorii pa și:
1. Se pozi ționează cursorul text pe orice caracter din paragraful respectiv.
2. Se selectează butonul de aliniere corespunzător.
O altă metodă este aplicarea comenzii Format, Paragraph. Pe ecran va fi afi șată
fereastra de dialog Paragraph. Se selectează fila Indents and Spacing și se selectează
tipul de aliniere în lista Alignment.
5.2 Indentarea (retragerea) paragrafelor
Indenturile reprezintă
distan țele dintre
marginile paragrafelor și
marginile spa țiului util
al paginii. Există trei
tipuri de indenturi:
 Indent ul stâng –
distan ța dintre
marginea stângă a
paragrafului și
marginea stângă a
spațiului util al
paginii. Dacă
marginea stângă este
deplasată spre
interiorul paginii,
indentul stâng are
valoare pozitivă.
Dacă marginea
stângă este deplasată
spre exteriorul
paginii, în spa țiul
rezervat pentru
marginile paginii, indentul stâng are valoare negat ivă.
 Indentul drept – distan ța dintre marginea dreaptă a paragrafului și marginea dreaptă
a spa țiului de lucru. Dacă marginea dreaptă este deplasată spre interiorul paginii,
indentul drept are valoare pozitivă. Dacă marginea dreaptă este deplasată spre

26 Complemente de măsurători terestre
exteriorul paginii, în spa țiul rezervat pentru marginile paginii, indentul drept are
valoare negativă.
 Indentul pentru prima linie – distan ța între punctul în care începe prima linie și
marginea stângă a paragrafului. Dacă prima linie este deplasată spre drea pta fa ță de
marginea stângă a paragrafului, avem un indent de tip First Line. Dacă prima linie
este deplasată spre stânga fa ță de marginea stângă a paragrafului, avem un indent
de tip Hanging Indent (indent agă țat).
Cel mai simplu, indenturile pot fi stabi lite cu ajutorul riglei și al maus ului. Pe riglă
există câteva simboluri cu ajutorul cărora pot fi stabilite indenturile:
Marcatorul First Line Indent ( Indent prima linie), (triunghiul de sus)
controlează retragerea primei linii a paragrafului.
Marcat orul Hanging Indent ( Indent agă țat), (triunghiul de jos) pozi ționează
începutul celei de -a doua linii a paragrafului, precum și următoarele.
Marcatorul Left Indent (Indent stânga) este dreptunghiul sub marcatorul
Indent agă țat. Pute ți folosi acest marca tor pentru a glisa indentul agă țat și
indentul primei linii împreună.
Marcatorul Right Indent( Indent dreapta) controlează retragerea din dreapta
a paragrafului.
Pentru a stabili un indent se pozi ționează cursorul maus ului pe riglă deasupra
marcatorului corespunzător, iar când acesta este selectat se glisează . Butonul maus ului
se eliberează când indentul este adus în pozi ția dorită.
Aten ție! De foarte multe ori, din gre șeală în loc să se selecteze indenturile, se
selectează marginile paginii. Dacă sunt s electate marginile, cursorul î și schimbă forma.
Apare un cursor sub forma unei săge ți orizontale, cu două vârfuri. Sub simbolul pentru
indentul stâng, pe riglă se găse ște și un dreptunghi mic. Dacă se glisează acest
dreptunghi se deplasează în acela și timp și indentul stâng și cel pentru prima linie.
Pe bara de instrumente Format ting exist ă două butoane: Increase Indent
și
Decrease Indent
, care permit mărirea sau mic șorarea indenturilor cu câte jumătate
de țol.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 27
O altă metodă de stabilire a indenturilor este aplicarea comenzii Format, Paragraph. La
aplicarea acestei comenzi apare pe ecran fereastra de dialog Paragraph. În această
fereastră se selectează fila Indents and Spacing.
În zona Indentation se specifică:
 Indentul stâng în caseta Left;
 Indentul drept în caseta Right;
 Indentul pentru prima linie în lista Special. Op țiunile acestei liste sunt:
– None – toate liniile paragrafului încep în pozi ția indentul ui stâng;
– First Line – prima linie este deplasată la dreapta fa ță de marginea stângă a
spațiului util ;
– Hanging Indent – prima linie este deplasată la stânga fa ță de marginea stângă a
spațiului util.
Dacă se selectează una din op țiunile First Line sau Hanging Indent, în caseta By
atașată se specifică valoarea indentul ui.
Toate modificările care se fac în c asetă se reflectă în paragraful martor afi șat cu negru
în caseta Preview.
5.3 Spațierea paragrafelor
Implicit, la introducerea unui text, liniile sunt spa țiate suficient astfel încât să existe
suficient spa țiu pentru cel mai mare element de pe fiecare linie. Spa țiile dintre două
linii succesive din paragrafe diferite nu diferă de spa țiul dintre două linii succesive ale
aceluia și paragraf.
Există situa ții în care spa țiul dintre linii trebuie să fie mărit. Pentru a rezolva astfel de
situa ții Word oferă o mul titudine de op țiuni pentru spa țierea rândurilor. Op țiunile de
schimbare a spa țiului vor afecta paragraful curent sau paragrafele selectate.
Spațierea poate fi modificată în zona Spacing a ferestrei de dialog Paragraph. Această
zonă con ține următoarele info rmații:
 Spațiul suplimentar, măsurat în puncte, dinaintea paragrafului – în lista Before;
 Spațiul suplimentar, măsurat în puncte, de după paragraf – în lista After;
 Spațiul dintre liniile unui paragraf – în lista Line Spacing. Op țiunile posibile sunt:
 Single – spațiu implicit;
 1.5 Lines – spațiu de un rând și jumătate;

28 Complemente de măsurători terestre
 Double – spațiu dublu;
 Exactly – spațiul dintre rânduri va fi exact cât valoarea – în puncte – introdusă în
caseta At;
 At Least – spațiu dintre rânduri va avea cel mult valoarea din caseta At;
 Multiple – modifică spa țierea în func ție de factorul introdus în caseta At. De
exemplu, pentru trei, spa țierea va fi triplată.
5.4 Folosirea op țiunilor de curgere a textului
Word pune la dispozi ție
șase op țiuni prin care se
poate controla modul în
care s e face trecerea
textului de la o pagină
la alta. Pentru activarea
acestor op țiuni se
aplică comanda
Format, Paragraph. În
fereastra de dialog
Paragraph se activează
fila Line and Page
Breaks.
Opțiunile oferite de
Word sunt:
 Widow/ Orphan
Control. În limba jul
tipografic, Widow
(văduvă) este
ultima linie a unui
paragraf rămasă
singură la începutul
unei pagini; Orphan (orfană) este prima linie a unui paragraf, atunci când apare
singură la sfâr șitul unei pagini. Dacă această op țiune este marcată Word va evita
apari ția unor astfel de linii în document;
 Keeps Lines Together. Dacă această op țiune este marcată Word nu va permite
paragrafului respectiv să continue pe o altă pagină. Dacă paragraful nu încape în
întregime pe o pagină atunci el va trece automat pe pagi na următoare.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 29
 Keep with Next. Dacă este necesar una sau mai multe linii dintr -un paragraf vor fi
mutate pe pagina următoare astfel încât să fie tipărite pe aceea și pagină cu
începutul paragrafului următor.
 Page Break Before. Înaintea paragrafului va fi ins erat un marcaj de pagină nouă.
 Suppress Line Number. Cu această op țiune se dezactivează/ activează numerotarea
liniilor unui document.
 Don’t Hyphenate. Cu această op țiune se dezactivează/ activează despăr țirea în
silabe la sfâr șitul rândurilor din paragraf ul curent.
6. UTILIZAREA TABULATORILOR
Tabulatorii sunt instrumente de control a alinierii pe verticală a textului din documente.
În mod normal, la apăsarea tastei TAB cursorul se deplasează din 0.5 in 0.5 țoli. Cu
ajutorul tabulatorilor se poate modifica modul în care sare cursorul la apăsarea tastei
TAB .
Word pune la dispozi ție cinci tipuri de tabulatori, fiecare influen țând în mod specific
alinierea textului:
 Alinia ți la stânga. Textul va fi introdus din pozi ția tabulatorului spre dreapta.
 Alinia ți la d reapta. Textul introdus va fi deplasat spre stânga, astfel încât să se
termine în pozi ția tabulatorului.
 Centrat. Textul introdus va fi deplasat spre dreapta și spre stânga astfel încât
centrul textului să fie în pozi ția tabulatorului.
 Aliniat zecimal. Tex tul introdus va fi deplasat spre stânga sau spre dreapta astfel
încât punctul zecimal (care trebuie să apară în text), să fie în pozi ția tabulatorului.
Acest tip de tabulator se folose ște pentru alinierea numerelor. Astfel întotdeauna
unită țile vor fi alin iate sub unită ți, zecile sub zeci, etc.
 De tip bară. Textul va fi introdus din pozi ția tabulatorului spre dreapta, iar în
poziția tabulatorului apare o bară verticală.
Tabulatorii sunt atribute ale paragrafelor. La apăsarea tastei ENTER în mod implicit se
creează un paragraf care are seta ți aceia și tabulatori ca și paragraful anterior.
Tabulatorii pot fi stabili ți în mai multe moduri. Cel mai rapid mod este acela în care se
utilizează rigla. La capătul din stânga al riglei, există un buton
, al cărui simb ol se
modifică la apăsarea sa succesivă.

30 Complemente de măsurători terestre
Câteva din simbolurile de pe acest buton sunt:
Tabulatori alinia ți la stânga ;
Tabulatori alinia ți la dreapta;
Tabulatori
centra ți;
Tabulatori zecimali
Pentru a adăuga tabulatori unui paragraf:
1. Se pozi ționează cursorul pe paragraful pentru care se vor stabili tabulatorii.
2. Folosind butonul de pe riglă se selectează tipul de tabulator care trebuie introdus.
3. Se aplică un clic pe riglă în pozi ția în care trebuie adăugat tabulatorul.
4. Se repetă pa șii 2 si 3 pentr u introducerea celorlal ți tabulatori necesari.
Pentru a muta un tabulator:
1. Se aplică un clic pe tabulatorul care trebuie deplasat.
2. Ținând apăsat butonul stâng al maus ului se glisează tabulatorul în noua pozi ție.
Pentru a șterge un tabulator:
1. Se aplică un c lic pe tabulatorul care trebuie șters.
2. Ținând apăsat butonul stâng al maus ului se glisează tabulator ul în afara riglei.
Simbolul corespunzător va dispărea de pe riglă.
6.1 Setarea tabulatorilor utilizând comenzi de meniuri
Tabulatorii pot fi defini ți cu p recizie
aplicând comanda Tabs din meniu
Format. La aplicarea acestei comenzi pe
ecran este a fișată fereastra de dialog Tabs.
În caseta Default Tab Stops se introduce
dimensiunea implicită a tabulatorilor
prestabili ți. Dac ă nu sunt specifica ți
tabulator i sp eciali, la apăsarea tastei
ENTER cursorul se va deplasa cu
distan ța specificată în această casetă.
Dimensiunea implicită este 0.5".
Celelalte elemente ale ferestrei Tabs sunt
destinate tabulatorilor speciali.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 31
Pentru a introduce un tabulator folosind fere astra de dialog Tabs :
1. Se introduce în caseta Tab Stop Position pozi ția tabulatorului.
2. Din zona Alignment se selectează tipul tabulatorului.
3. În zona Leader se selectează caracterul care va fi afi șat în spa țiul peste care sare
cursorul la apăsarea tastei TAB . Opțiunea cea mai frecvent folosită este None – nu
este afi șat nici un caracter de umplere.
4. Se aplică un clic pe butonul Set. Tabulatorul definit va fi introdus în lista Tab Stop
Position.
5. Dacă este necesar, se repetă pa șii 1-4 pentru a stabili mai mul ți tabulatori.
6. Se aplică un clic pe butonul OK pentru închiderea ferestrei de dialog Tabs.
Pentru a modifica un tabulator folosind fereastra de dialog Tabs:
1. Se selectează tabulatorul din lista Tab Stop Position.
2. Dacă trebuie modificată pozi ția tabulatorului s e modifică valoarea din caseta Tab
Stop Position.
3. Dacă trebuie modificat tipul tabulatorului se modifică op țiunea selectată în zona
Alignment.
4. Se aplică un clic pe butonul Set pentru a confirma modificările făcute.
Pentru a șterge un tabulator folosind fer eastra de dial og Tabs:
1. Se selectează tabulatorul din lista Tab Stop Position.
2. Se aplică un clic pe butonul Clear.
3. Pentru ștergerea tuturor tabu latorilor (dacă este cazul) se aplică un clic pe butonul
Clear All.
Aten ție! Tabulatorii se aplică întotdeauna pa ragrafelor selectate sau paragrafului in
care este pozi ționat cursorul.
7. CHENARE SI UMBRE
Unele paragrafe pot fi scoase in evidenta prin încadrarea lor in chenare sau prin
modificarea fundalului de scriere. Aceste opera ții pot fi efectuate prin aplicarea
comenzii Borders a nd Shading din meniul Format .
Chenarele si culoarea fundalului de scriere pot fi aplicate unui text selectat sau
anumitor paragrafe. Pentru un paragraf este suficient ca cursorul sa fie poziționat in
paragraful dorit . in caz ul unei porțiuni de text, aceasta trebuie selectata anterior.

32 Complemente de măsurători terestre
Fila Borders
Fila Borders permite stabilirea atributelor chenarului.
Elementele acestei file sunt:
 zona Settings. Din aceasta zona se selectează aspectul general al chenarului.
Opțiunile posibile sunt:
– None – fără chenar
– Box – chenar simplu
– Shadow – chenar cu umbre
– 3-D – chenar tridimensional
– Custom – se poate defini propriul tip de chenar. Op țiunile anterioare de chenare
au ca rezultat aplicarea aceluia și stil de linie (continua, punctata, etc.) pentru
toate cele patru laturi ale chenarului. Modul de creare a unui chenar
personalizat va fi tratat pu țin mai târziu.

 Lista Style. Din lista Style se selectează tipul liniei cu care va fi trasat chenarul.
 Lista Color. Din lista Color se selectează culoarea linie i cu care va fi trasat
chenarul.
 Lista Width. Din lista Width se selectează grosimea liniei cu care va fi trasat
chenarul.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 33
 Caseta Preview. Din caseta Preview se observa efectul opțiunilor selectate. in
partea stânga si in cea de jos a casetei exista mai mu lte butoane, câte unul pentru
fiecare latura a casetei, care pot fi folosite pentru crearea chenarelor personalizate.
 Lista Apply to. in lista Apply to se specifica daca opțiunile selectate vor fi aplicate
textului selectat sau paragrafului curent. Daca nu a fost selectata nici o porțiune de
text, opțiunea implicita este Paragraf. Daca exista un text selectat, opțiunea
implicita este Selected Text.
Pentru a crea un chenar personalizat:
1. Se selectează opțiunea Custom din zona Settings.
2. Se selectează tipul, cu loarea si grosimea liniei pentru o latura a casetei.
3. in caseta Preview se aplica un clic pe butonul corespunzător laturii chenarului
pentru care au fost selectate atributele de la punctul 2.
4. Se repeta pașii 2-3 pentru a specifica atributele celorlalte laturi ale chenarului.
5. Se aplica un clic pe butonul OK.
Fila Page Border
In fila Page Border pot fi stabilite caracteristicile chenarului paginii. Aceasta fila arata
si are acelea și funcții ca si secțiunea Borders, pentru specificarea aspectului chenarului.
Singura deosebire consta in faptul ca diferă opțiunile din lista Apply to, unde se
specifica unde se va aplica chenarul. Opțiunile acestei liste sunt:
 Whole Document – întregul document. Toate paginile documentului vor conține
tipul de chenar selectat.
 This Selection – zona selectata. Vor fi încadrate in chenar doar paginile din zona
selectata.
 This Selection – First Page Only. Chenarul apare doar pe prima pagina din zona
selectata.
 This Selection – All Except Page. Chenarul apare pe toate paginile din zona
selectata, mai puțin prima pagina.
Fila Shading
In fila Shading se poate stabili o culoare de fundal pentru textul selectat, paragraful
curent sau celulele din tabel selectate.
Elementele acestei sec țiuni sunt:

34 Complemente de măsurători terestre
 zona Fill. Din aceasta zona se selectează culoarea de fundal p e care va fi scris
textul. Pentru a folosi o culoare compacta se aplica un clic pe paleta de culori din
zona Fill.
 Zona Patterns. in aceasta zona se specifica atributele modelului de umplere (de
exemplu o ha șura). in cazul in care nu se folose ște o culoare compacta pentru
fundal, din lista Style se selectează tipul si densitatea modelului. Culoarea de fond
a modelului va fi cea selectata in zona Fill. Culoarea de desenare a modelului se
selectează din zona Color.

 Caseta Preview. in caseta Preview se obser va efectul opțiunilor selectate.
 Lista Apply to. Aceasta lista are acelea și opțiuni ca si in cazul secțiunii Borders.
Daca se apăsa tasta ENTER la sfârșitul unui paragraf care are un chenar, se creează un
paragraf nou cu acela și tip de chenar. Totu și, lini a superioara a chenarului si linia
inferioara a paragrafului nu sunt vizualizate. Amândouă paragrafele sunt încadrate intr-
un chenar unic. Pentru a anula chenarul la paragraful nou creat, acesta trebuie întâi
selectat (inclusiv simbolul de sfârșit de parag raf). Chenarul se anulează cu opțiunea
None din zona Settings a secțiunii Borders.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 35
8. LISTE
8.1 Utilizarea listelor in documente
De foarte multe ori paragrafe succesive ale unui document formează o lista de opțiuni.
Numerele de ordine sau marcajele element elor unei liste pot fi introduse de la tastatura
odată cu introducerea fiecărui paragraf, dar Word oferă posibilitatea de a opta pentru
numerotarea sau marcarea lor automata. Fiecare paragraf este considerat un articol
separat al listei si prime ște cu numă r de ordine sau un marcaj propriu.
Paragrafele pot fi numerotate sau marcate automat utilizând comanda Bullets and
Numbering din meniul Format . La lansarea acestei comenzi este afișata fereastra de
dialog Bullets and Numbering, care conține trei file:
1. Bulleted – pentru marcarea paragrafelor cu un simbol.
2. Numbered – pentru numerotarea paragrafelor.
3. Outline Numbered – permite crearea de liste pe mai multe niveluri.
8.2 Crearea listelor marcate
Pentru a crea o lista marcata:
1. Se poziționează
cursorul text aco lo
unde trebuie sa apară
lista.
2. Se aplica comanda
Format, Bullets and
Numbering.
3. Se selectează fila
Bulleted
4. Se selectează modul
de marcare al
paragrafelor aplicând
un clic pe unul din
modelele puse la
dispozi ția utilizato –
rului.
5. Se selectează butonul OK

36 Complemente de măsurători terestre
După selectarea simbolului cu care vor fi marcate elementele listei, acestea se introduc
apăsând tasta ENTER la sfâr șitul fiecărui paragraf. Word introduce marcajul selectat
la începutul fiecărui paragraf.
La sfârșitul ultimului paragraf din lista se apasă tasta ENTER de doua ori.
8.3 Crearea listelor numerotate
Pentru a crea o lista numerotata :
 Se poziționează cursorul text acolo unde trebuie sa apară lista.
 Se aplica comanda Bullets and Numbering.
 Se selectează fila Numbered.
 Se selectează modul de numero tare al paragrafelor aplicând un clic pe unul din
modelele puse la dispozi ția utilizatorului.
 Se selectează butonul OK
8.4 Crearea rapida a listelor
Pentru a crea rapid o lista marcata sau numerotata, folosind stilul de lista prestabilit
(ultimul folosit p rin aplicarea comenzii Format, Bullets and Numbering) se pot utiliza
butoanele Bullets
(pentru liste marcate) sau Numbering
(pentru liste
numerotate) din bara de instrumente Formatting .
Crearea listelor pornind de la un text deja introdus :
O lista poat e fi creata si pornind de la un text deja introdus. Pentru a realiza acest lucru
trebuie executa ți următorii pași:
1. Se selectează paragrafele care trebuie incluse in lista.
2. Se aplica comanda Format, Bullets and Numbering.
3. Se selectează modelul de lista dorit.
4. Se aplica un clic pe butonul OK.
8.5 Rearanjarea elementelor unei liste
Unul din avantajele utilizării programului Word pentru crearea listelor este
posibilitatea rearanjarii elementelor intr -o lista.
Pentru a adaugă un paragraf nou la mijlocul unei liste:

Utilizarea și programarea calculatoarelor 37
1. Se poziționează cursorul text la sfârșitul paragrafului anterior punctului in care se
dorește inserarea.
2. Se apasă tasta ENTER .
3. Word va crea o intrare noua, fără conținut, dar marcata sau numerotata corect. Se
introduce textul corespunzător noului paragraf.
Pentru a adaugă un paragraf nou la sfâr șitul listei:
1. Se poziționează cursorul text la sfâr șitul ultimului paragraf din lista.
2. Se apasă tasta ENTER .
3. Se introduce textul corespunzător noului paragraf.
Pentru ca un paragraf sa nu fie numerotat:
1. Se poziționează cursorul text pe paragraful respectiv.
2. Se aplica un clic cu butonul drept al maus ului.
3. Pe ecran apare un meniu din care se alege opțiunea Skip Numbering.
Pentru a reordona elementele unei liste:
1. Se selectează paragraful care trebuie mutat.
Aten ție! Trebuie sa fie selectat si semnul de sfârșit de paragraf
, care este ascuns
in mod normal (cea mai simpla metoda de verificare a selec ției simbolului
respectiv este folosirea butonului Show/Hide
din bara de instrumente
Standard.
2. Paragraful selectat se glisează cu maus ul in noua poziție, sau se folosesc tehnicile
de taiere ( CTRL +X) si lipire ( CTRL +V).
Pentru a schimba formatul unei liste:
1. Se selectează paragrafele listei.
2. Se aplica comanda Bullets and Numbering si se selectează noul mod de marcare
sau numerotare.
3. Se aplica un clic pe butonul OK, pentru ca modificările sa devină active.
Pentru a elim ina marcajele sau numerele dintr -o lista:
1. Se selectează paragrafele la care se vor elimina marcajele sau numerele.
2. Se aplica comanda Format, Bullets and Numbering.

38 Complemente de măsurători terestre
3. In cazul unei liste marcate se aplica un clic pe butonul Bullets. Se selectează None
pentru a elimina marcajele. In cazul unei liste numerotate se aplica un clic pe
butonul Numbered. Se selectează None pentru a elimina numerotarea din lista.
4. Se aplica un clic pe butonul OK pentru ca modificările sa devină active.
9. TABELE
In foarte multe documen te apare necesitatea organizării datelor sub forma de tabele.
Un tabel este o structura in care datele sunt organizate pe rânduri si coloane. La
intersec ția dintre o linie si o coloana se găsește o celula. Celula poate conține text,
elemente grafice si apr oape orice obiect care poate fi inclus intr -un document din
Word. Singura excep ție este ca un tabel nu poate conține un alt tabel.
Word permite crearea si utilizarea tabelelor intr -o maniera foarte simpla, oferind
posibilitatea de a efectua opera ții asupra lor. Totu și, utilitarele tabelare incluse in Word
nu sunt la fel de performante ca programele specializate de calcul tabelar (de exemplu
Excel). Din aceasta cauza, uneori este preferabil ca un tabel sa fie creat cu un program
specializat si apoi importat intr-un document.
9.1 Crearea unui tabel
Pentru a crea un tabel nou:
1. Se pozi ționează cursorul in locul in care
se va insera tabelul.
2. Se aplica comanda Insert Table din
meniu Table .
3. In fereastra Insert Table trebuie stabilite
următoarele caracteristici al e tabelului:
 numărul de coloane – in câmpul Number
of columns
 numărul de rânduri – in câmpul Number
of rows
 lățimea coloanelor – in lista Column
width
In aceasta caseta poate fi introdus un număr
care va reprezenta dimensiunea coloanelor, sau poate fi intr odusa valoarea Auto. In

Utilizarea și programarea calculatoarelor 39
acest caz, lă țimea coloanelor va fi stabilita automat astfel încât lățimea tabelului sa fie
egala cu lă țimea paginii utile.
Daca utilizatorul dorește sa aplice una din formatările automate pentru tabelele oferite
de Word, va aplica un clic pe butonul AutoFormat.
4. Se aplica un clic pe butonul OK. Word va crea un tabel nou, cu structura
specificata si având cursorul plasat in prima celula.
9.2 Introducerea informa țiilor in tabel
Intr-un tabel textul se introduce celula cu celula. Înaint e de a introduce textul, cursorul
text trebuie poziționat in celula dorita.
Deplasarea cursorului se poate face in mai multe moduri:
1. Cu maus ul: se face un clic in celula dorita .
2. Cu tastatura: se pot folosi următoarele taste sau combina ții de taste:
Combin ația de taste Noua poziție
TAB Celula următoare . Daca cursorul este poziționat in ultima
celula din tabel, va fi adăugata automat o linie noua la
sfârșitul tabelului.
SHIFT TAB Celula anterioara
ALT HOME Prima celula din rândul curent
ALT END Ultima ce lula din rândul curent
ALT PGUP Prima celula din coloana curenta
ALT PGDOWN Ultima celula din coloana curenta
Pentru a introduce tab -uri in interiorul unei celule, trebuie tastata combina ția
CTRL +TAB . Textul dintr -un tabel poate fi formatat ca orice tex t al documentului;
formatările vor fi aplicate celulei curente si celulelor selectate.
Înălțimea rândurilor se modifica automat pe măsura ce textul se introduce in celula, sau
daca se modifica înălțimea caracterelor. Daca se vizualizează caracterele speci ale (cu
butonul Show/Hide de pe bara de instrumente Standard) se constata ca in fiecare celula

40 Complemente de măsurători terestre
din tabel a pare un cerc mic – semnul de sfâr șit de celula. Acest simbol este afișat
întotdeauna la sfâr șitul textului din celula.
Textul dintr -o celula poate fi formatat ca un text obișnuit. Se pot modifica: tipul de
aliniere, indenturile, tab -urile, etc. Toate aceste comenzi se vor aplica relativ la celula
curenta.
9.3 Selectarea celulelor
Pentru a efectua o opera ție asupra unui grup de celule acestea trebuie sel ectate. Selec ția
celulelor se poate face in mai multe moduri:
1. Utilizând tastatura
Un grup de celule poate fi selectat prin intermediul tastaturii ținând tasta SHIFT si
folosind tastele săgeți.
2. Utilizând comenzi de meniu
Pentru selectarea de celule pot fi u tilizate si comenzi ale meniului Table, astfel:
 Pentru selectarea liniei curente – comanda Select Row
 Pentru selectarea coloanei curente – comanda Select Column
 Pentru selectarea întregului tabel – comanda Select Table
3. Utilizând maus ul
Selec ția celulelor c u ajutorul maus ului se face glisând pointerul maus ului peste celulele
care trebuie selectate. Pentru a selecta un rând de celule se poziționează cursorul
maus ului in afara ta belului (in partea stânga ) in dreptul liniei respective si se aplica un
clic. Pentru a selecta o coloana se poziționează cursorul maus ului deasupra coloanei
respective pana când ia forma unei săgeți cu vârful in jos, apoi se aplica un clic . Pentru
selectarea întregului tabel se aplica un dublu clic oriunde in tabel, ținând apăsata tasta
ALT .
9.4 Modificarea dimensiunilor unei coloane sau unui rând
Dimensiunile celulelor dintr -un tabel se pot stabili in mai multe moduri. Se poate
modifica printr -o comanda lățimea tuturor celulelor dintr -o coloana, înălțimea tuturor
celulelor dintr -un rând, sau aceste caracteristici se pot modifica numai la celulele
selectate.
Pentru a modifica lățimea unei coloane dintr -un tabel:

Utilizarea și programarea calculatoarelor 41
1. Se poziționează cursorul maus ului pe linia de separa ție dintre coloana a cărei
lățime trebuie modificata si coloana următoare , pana când aceasta ia forma unei
săgeți orizontale cu doua vârfuri .
2. Se glisează marginea coloanei in noua poziție, după care se eliberează butonul
maus ului.
In urma acestor opera ții se va modifica lățimea întregii coloane numai daca nici una
din celulele co loanei nu este selectata. In caz contrar, se va modifica numai lățimea
celulelor selectate. Daca se ține apăsata tasta Shift in timp ce se glisează una din liniile
verticale ale tabelului, vor fi afectate doar cele doua coloane care sunt despăr țite de
linia trasa. Altfel, Word va modifica toate coloanele din partea dreapta a liniei trase,
precum si coloana din stânga acesteia.
Word modifica automat înălțimea unui rând atunci când se adaugă sau se șterge textul
in oricare din celulele rândului .
Pentru a stab ili manual înălțimea unui rând dintr -un tabel:
1. Se pozi ționează cursorul maus ului pe linia de separa ție dintre rândul a cărui
înălțime trebuie modificata si rândul următor , până când acesta ia forma unei săgeți
verticale cu doua v ârfuri.
2. Se glisează margine a rândului in noua poziție, după care se eliberează butonul
maus ului.
Daca modul de vizualizare este Layout si sunt afișate cele doua rigle – orizontala si
verticala, atunci când cursorul text este poziționat in interiorul unui tabel se observa ca
pe cele doua rigle apar niște simboluri noi. Pe rigla orizontala apar marcaje de forma
unor dreptunghiuri mici care indica latura inferioara a fiecărui rând al tabelului.
Lățimea coloanelor si înăl țimea rândurilor pot fi modificate si utilizând aceste marcaje.
Daca se pozi ționează cursorul mausului asupra acestor marcaje, forma cursorului se
transforma intr -o săgeata orizontala dubla, in cazul selectării unui delimitator de
coloana sau intr -o săgeata verticala dubla, in cazul selectării unui delimitator de rând.
Daca se glisează acest cursor se va modifica lă țimea coloanei, respectiv înăl țimea liniei
corespunzătoare marcajului selectat. Rezultatul opera ției este acela și, indiferent daca
anterior a fost făcuta sau nu vreo selec ție.

42 Complemente de măsurători terestre

Lățimea si înălțimea celulelor p ot fi modificate si folosind comanda Table Properties
din meniul Table.
Daca se selectează fila Row se
vor stabili caracteristicile
rândurilor selectate, iar daca nu a
fost făcuta nici o selec ție,
caracteristicile rândului in care
este poziționat cursoru l.
Daca se selectează fila Column se
vor stabili caracteristicile
coloanelor selectate, iar daca nu a
fost făcuta nici o selec ție,
caracteristicile coloanei in care
este poziționat cursorul.
Pentru a modifica lățimea unei
coloane :
1. Se poziționează cursorul text
intr-o celula din coloana care
trebuie modificata.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 43
2. Se lansează comanda Table Properties din meniul Table
3. Se activează fila Column
4. Se activează căsu ța Preferred Width, iar in caseta cu dimensiunea coloanei se
tastează valoarea dorita.
5. Pentru a modifica valorile pentru alte coloane din tabel se pot selecta butoanele
Previous Column – coloana anterioara sau Next Column – coloana următoare .
6. Se selectează butonul OK.
Pentru a modifica înălțimea unui rând :
1. Se poziționează cursorul text intr -o celula din rândul care trebuie modificat.
2. Se lansează comanda Table Properties din meniul Table.
3. Se activează fila Row
4. Se activează căsuța Specify height, iar in caseta activa se tastează valoarea dorita
pentru înălțimea rândului .
5. Pentru a modifica valorile pentru alte rânduri din tabel se pot selecta butoanele
Previous Row – rândul anterior sau Next Row – rândul următor .
6. Se selectează butonul OK.
Opțiunile din lista Row Height sunt:
 At least – înălțimea rândului este cel puțin egala cu valoarea din caseta height , dar
daca es te necesar înălțimea rândului va fi mărita .
 Exactly – înălțimea rândului este exact valoarea din caseta height , indiferent daca
nu este suficienta pentru unele elemente din linie. Acestea vor fi vizibile doar
parțial.
9.5 Adăugarea si ștergerea celulelor, a rândurilor si a coloanelor
De foarte multe ori este necesar ca formatul unui tabel sa fie modificat după ce acesta a
fost creat. De exemplu, trebuie adăugate sau șterse una sau mai multe coloane sau
rânduri .
Word face distinc ție intre ștergerea conținutu lui unei celule, rând sau coloana si
ștergerea celulei, rândului sau coloanei. Atunci când se șterge conținutul , celula, rândul
sau coloana rămân pe loc. In celala lt caz, acestea dispar împreuna cu conținutul lor.
Pentru a șterge conținutul unei celule, un ui rând sau unei coloane:
1. Se selectează celula, rândul sau coloana respectiva.

44 Complemente de măsurători terestre
2. Se apasă tasta DELETE .
Pentru a insera in tabel un rând de celule:
1. Se selectează rândul deasupra sau dedesubtul căruia trebuie inserat noul rând.
2. Se aplica comanda Insert Rows Above sau Insert Rows Below din meniul Table.
Daca sunt selectate in întregime mai multe rânduri , la lansarea comenzii Insert Rows
Above , va fi inserat înaintea lor acela și număr de rânduri goale.
Pentru a insera in tabel o coloana:
1. Se selectează coloana dorita.
2. Se aplica comanda Insert Columns to the Left sau Insert Columns to the Right .
Daca sunt selectate in întregime mai multe coloane, la lansarea comenzii Insert
Columns to the Left va fi inserat înaintea lor acela și număr de coloane goale.
Pentru a șterge un rând sau o coloana dintr -un tabel:
1. Se selectează rândul sau coloana respectiva.
2. Se aplica comanda Delete Rows pentru a șterge un rând, sau Delete Columns
pentru a șterge o coloana.
Pentru a șterge celula curenta sau un grup de celule
selectate trebu ie lansata comanda Delete Cells.
După ștergerea unor celule, in interiorul tabelului
nu poate rămâne spațiul gol. La lansarea acestei
comenzi, pe ecran este afișata fereastra de dialog
Delete Cells.
Opțiunile acestei ferestre determina modul in care
este r eprezentata aceasta problema:
 daca se selectează opțiunea Shift cells left, toate celulele din dreapta celor șterse
vor fi deplasate spre stânga si liniile respective vor avea mai puține celule.
 daca se selectează opțiunea Shift cells up, toate celulele de sub cele șterse vor fi
deplasate in sus, dar coloanele respective vor fi completate cu celule goale, astfel
încât sa aibă aceea și dimensiune cu restul coloanelor.
 daca se selectează opțiunea Delete entire row, vor fi șterse in întregime rândurile
care conțin celulele selectate, iar liniile inferioare vor fi deplasate in sus.
 daca se selectează opțiunea Delete entire column, vor fi șterse in întregime
coloanele care conțin celulele selectate, iar coloanele din dreapta vor fi deplasate
spre stânga .

Utilizarea și programarea calculatoarelor 45
9.6 Unire a celulelor dintr -un tabel
Laturile despăr țitoare dintre doua celule vecine pot fi înlăturate , astfel încât celulele
respective sa se transforme intr -una singura. Conținutul celulelor sursa va fi
transformat in paragrafe separate in celula destina ție.
Pent ru a uni doua sau mai multe celule:
1. Se selectează celulele care trebuie unite.
2. Se aplica comanda Merge Cells (comanda este inactiva daca nu au fost selectate cel
puțin doua celule).
9.7 Divizarea celulelor dintr -un tabel
Celula curenta dintr -un tabel poate fi divizata prin inserarea de laturi verticale sau
orizontale in doua sau mai multe celule.
Pentru a div iza o celula :
1. Se poziționează cursorul text in celula care trebuie divizata.
2. Se lansează comanda Split Cells din meniul Table .
3. In fereastra de dialog Split Cells se specifica
modul in care va fi divizata celula.
In caseta Number of columns se specifica
numărul de diviziuni pe orizontala si in caseta
Number of rows se specifica numărul de
diviziuni pe verticala.
Daca opțiunea Merge cells before split nu este
marcata, in cazul in care sunt selectate mai multe
celule, fiecare celula din zona selectata va fi divizata conform modului specificat.
Daca opțiunea este marcata va fi divizata zona selectata înainte de divizare toate
celulele selectate sunt unite.
4. Se selectează butonul OK.
9.8 Chenarele tabelului
In configura ția prestabilita, Word aplica un chenar subțire, in jurul fiecărei celule din
tabel. Aceste chenare pot fi modificate sau eliminate complet. Metodele pentru lucrul
cu chenarele unui tabel sunt in esență similare cu cele pentru aplicarea chenarelor la un
text obișnuit.

46 Complemente de măsurători terestre
Pentru a modifica chenarele si culoarea de fond la o parte din celulele unui tabel:
1. Se selectează celulele din tabel a căror chenare vor fi modificate.
2. Se aplica comanda Borders and Shading din meniul Format , in care se completează
opțiunile dorite pentru chenare si culoarea de fond.
3. Se selectează butonul OK.
Intr-un tabel fără chenare, pentru a ușura munca, se poate folosi o rețea (desenata cu
linie punctata) care nu va fi tipărita la listarea la imprimanta. Aceasta rețea apare daca a
fost aplicata comanda Show Gridlines din meniul Table .
10. PROGRAMUL MICROSOFT EXCEL
Fereastra Excel are numeroase elemente comune cu ferestrele Windows:
 bară de meniuri – de unde se pot selecta comenzi;
 bară de stare – care indică starea activită ții curente;
 bare de instrumente – care con țin butoane și liste derulante pentru lansarea
comenzilor uzuale.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 47
10.1 Configurarea unui nou registru de calcul
Când se lansează în execu ție programul Excel, pe ecran apare o fereastră care con ține
un registru de calcul nou. Registrul ( Workbook ) este principalul document folosit în
Excel pentru stocarea și prelucrarea datelor. Un registru este format din foi de calcul
individuale, fiecare din acestea putând con ține date . În configura ția prestabilit ă fiecare
registru de calcul creat con ține 3 foi de c alcul ( Sheet1, Sheet2, Sheet3 ), dar ulterior
se pot adă uga mai multe foi (pân ă la 255).
În partea de jos a
registrului există o bară
de derulare a foilor de
calcul. În aceas tă bară
sunt afi șate numele foilor de calcul. În bara de derulare a foilor de calcul, nu pot apare
numele tuturor foilor de calcul. De aceea, în bara de derulare a foilor au mai fost
prevăzute 4 butoane care permit deplasarea printre foile registrului. Ace ste butoane nu
realizează selectarea foilor de calcul, ele permit doar derularea numelor lor.
Tabelul de mai jos descrie opera țiile pe care le realizează aceste butoane:
Buton Opera ție
| Deplasarea la prima foaie de calcul a registrului
| Deplasarea la ultima foaie de calcul a registrului
 Deplasarea spre stânga cu o foaie
 Deplasarea spre dreapta cu o foaie
Dacă un registru con ține mai multe foi de calcul, numele acestora sunt importante
pentru identificare. Chiar și atunci când există o singură foaie în registrul de calcul,
numele acesteia este important, deoarece poate fi folosit în formule și furnizează
antetul prestabilit pentru pagina tipărită. De aceea este recomandabil ca foilor de calcul
să li se acorde nume mai sugestive decât Sheet 1, S heet2 etc.
Pentru a denumi o foaie de calcul:
1. Se face un dublu clic pe eticheta foii de calcul (în bara de derulare a foilor de
calcul). Numele foii de calcul va fi afi șat supraluminat;
2. Se tastează noul nume, după care se apasă Enter.

48 Complemente de măsurători terestre
În mod prestabilit un registru con ține 3 foi de calcul. Dacă este necesar se pot adăuga
noi foi de calcul. Pentru a adăuga o nouă foaie de calcul:
1. Se face clic cu butonul drept al mausului pe eticheta unei foi de calcul (în bara de
derulare a foilor de calcul);
2. Din meniul co ntextual se selectează comanda Insert .
Foile de calcul suplimentare pot fi eliminate prin opera ția de ștergere astfel:
1. Se face clic cu butonul drept al mausului pe eticheta unei foi de calcul (în bara de
derulare a foilor de calcul);
2. Din meniul contextual se selectează comanda Delete .
10.2 Deplasarea în cadrul foii de calcul
Într-o foaie de calcul informa țiile sunt prezentate într -un tabel. Coloanele au ata șate
litere, iar liniile sunt numerotate cu cifre. O foaie de calcul con ține 256 coloane și
65536 de l inii. Coloanele au etichetele dispuse în partea superioară a ferestrei
documentului și sunt notate cu litere (A, B, …, Z), apoi combina ții de două litere (AA,
AB până la IV). Liniile sunt numerotate de la 1 la 65536 în partea stângă a ferestrei
documentu lui.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 49
La intersec ția dintre o coloană și o linie se găse ște o celulă. Celula este unitatea
fundamentală pentru stocarea datelor. Ea poate fi referită folosind litera coloanei și
cifra liniei la intersec ția cărora se află (de exemplu A5, B7). Într -o celulă se pot
introduce mai multe tipuri de informa ții:
 Texte – capete de tabel, etichete, note, texte explicative;
 Valori – numere, date calendaristice și ore, valori logice;
 Formule – formule de calcul cu ajutorul cărora este calculată o nouă valoare în
funcție de informa țiile din alte celule.
Celula activă este celula care este selectată. Informa țiile tastate apar în celula activă.
Pentru a introduce date în altă celulă mai întâi se activează celula respectivă. După
introducerea datelor termină editarea apăsân d Enter sau Tab.
Deplasarea în foaia de calcul se poate efectua cu mausul sau prin intermediul tastaturii.
Pentru a efectua deplasarea cu mausul se folosesc barele de derulare verticală și
orizontală care se găsesc în partea dreaptă și jos a fiecărei foi d e calcul.
O celulă se poate activa rapid plasând cursorul mausului pe celula respectivă și
executând un clic.
Deplasarea prin foaia de calcul cu ajutorul tastaturii se poate face cu următoarele taste:
Tastă Acțiune
 Deplasare o celulă la stânga
 Deplas are o celulă la dreapta
 Deplasare o celulă în sus
 Deplasare o celulă în jos
Tab Deplasare o celulă la dreapta
Home Deplasare în prima celula din stânga a unui rând
Ctrl + Home Deplasare în celula A1 a foii de calcul
Ctrl + End Deplasare în ultima celulă folosită din foaia de calcul
Page Up Deplasare în sus cu un ecran
Page Down Deplasare în jos cu un ecran
Ctrl + Page Up Deplasare la dreapta cu un ecran
Ctrl + Page Down Deplasare la stânga cu un ecran

50 Complemente de măsurători terestre
10.3 Utilizarea barelor de instrumente
Barele de instrumente (afi șate sub meniu) permit un acces mai rapid la procedurile și
comenzile des utilizate. Pentru a lucra cu barele de instrumente este necesar mausul.
Pentru utilizarea unei anumite comenzi se execută un clic pe butonul asociat comenzii
sau func ției de care ave ți nevoie.
În Excel există mai multe bare de instrumente, dar nu trebuie folosite toate în acela și
timp deoarece se încarcă prea mult ecranul. Este bine să fie vizualizate doar barele care
conțin comenzi ce trebuie folosite. Există mai multe bare de instrumente predefinite
care pot fi afi șate selectând din meniul View comanda Toolbars. Cele mai folosite
bare de instrumente sunt prezentate în continuare:
Bara Standard.
Conține butoane pentru comenzi de formatare, administrare fi șiere și tipărire.

Bara Formatting
Conține butoane utilizate pentru formatarea fonturilor, comenzi de aliniere, formate
numerice, formatarea marginilor, stabilire culori.

10.4 Afi șarea/ascunderea barelor de instrumente
Pentru a avea acces la alte comenzi sau pentru a mări spa țiul de lucru, barele de
instrumente pot fi afi șate sau ascunse.
Pentru afi șarea/ ascunderea barelor de instrumente:
1. Se aplică comanda View, Toolbars, Customize .
2. Pe ecran este afi șată caseta de dialog Customize care are trei file: Toolba rs,
Commands și Options . Se selectează fila Toolbars .
3. În lista Toolbars sunt afi șate numele tuturor barelor de instrumente din Excel . Vor
fi afi șate numai barele de instrumente care sunt marcate. Marcarea/demarcarea se
face aplicând un clic în dreptul case tei din dreptul numelui barei.
4. Se inchide fereastra cu butonul Close .

Utilizarea și programarea calculatoarelor 51
11. INTRODUCEREA ȘI EDITAREA DATELOR
Pe măsură ce datele sunt introduse de la tastatură ele apar în celula activă dar și într -o
zonă de deasupra foii de calcul, numită bara de formule . Dacă bara de formule nu este
afișată, din meniul View se selectează comanda Formula Bar .

Introducerea datelor se termină fie apăsând tasta Enter (cursorul se deplasează pe
rândul următor), fie apăsând tasta Tab (cursorul se deplasează în coloana următoare ),
fie apăsând oricare din tastele cu săgeți. Atâta timp cât celula activă este în editare nu
se pot lansa alte comenzi.
11.1 Introducerea textelor
Datele de tip text includ caractere alfanumerice și simboluri. Pentru a introduce text
într-o celulă se acti vează celula, se tastează textul și apoi se termină editarea, cum a
fost arătat mai sus. Într -o celulă se pot introduce cel mult 255 caractere. Textul introdus
este aliniat implicit la stânga. Dacă un număr trebuie introdus ca text (de exemplu un
cod po ștal) înaintea datelor numerice se adaugă un apostrof.
Dacă textul este prea lung și nu încape în celula activă partea în exces va fi afi șată în
celula adiacentă dreaptă dacă aceasta este liberă; dacă nu este liberă va fi afi șat doar
textul care încape în cel ula activă . Pentru a putea afi șa textul în întregime trebuie
mărită dimensiunea coloanei.
Pentru a modifica dimensiunea unei coloane se pozi ționează cursorul mausului pe
marginea din dreapta a etichetei coloanei. Forma cursorului se va modifica . Se
glisează acest cursor și se eliberează butonul mausului când se ajunge la dimensiunea
dorită . O altă metodă este aplicarea unui dublu clic când apare acest cursor; în acest caz
coloana va fi automat redimensionată după dimensiunea ma ximă a textului din
coloană .
11.2 Introducerea numerelor
Pentru a introduce un număr, se activează celula dorită se tastează numărul și apoi se
termină editarea, cum a fost arătat mai sus . Dacă într -o celulă se introduce un număr
prea lung, Excel încearcă să-l afișeze în format exponen țial (1.53 E+08 sau 1.53 * 108).
Dacă numărul nu poate fi afi șat nici în format exponen țial atunci în celulă apare ####.
În acest caz pentru a putea vizualiza numărul se va mări dimensiunea coloanei folosind
metoda prezentată la introducerea textelor. În Excel există mai multe formate
numerice. Câteva din acestea sunt prezentate în tabelul de mai jos:

52 Complemente de măsurători terestre
Format Afișare
General 12345.6
Number 12345.60
Currency $1,234.78
Comma 12,345.6
Percent 123.454 %
Scientific (Exponential ) 1.23E+04
Fraction 12 3/4
Time/False True/False
Pentru introducerea unei frac ții, trebuie scris numărul întreg, urmat de un spa țiu și
fracția respectivă . Dacă trebuie introdusă numai partea frac ționară se scrie zero, spa țiu
și frac ția. Astfel, Excel po ate interpreta datele introduse ca fiind în format dată . Într-o
celulă numerele sunt aliniate implicit la dreapta .
11.3 Modificarea datelor din celule
Dacă datele dintr -o celulă au fost introduse gre șit acestea se pot corecta în modul
următor:
1. Se activează celula care con ține datele care trebuie modificate.
2. Se apasă tasta F2 sau se face un clic în bara de formule în dreptul locului unde
trebuie făcute modificarea.
3. Se fac opera țiile de ștergere și inserare necesare. Pentru a muta cursorul se folosesc
tastele cu săge ți.
4. Se apasă tasta Enter .
11.4 Selectarea, copierea și mutarea celulelor
Când o celulă este activă pointerul mausului poate lua trei forme:

Această formă de cursor apare dacă pointerul mausului este pozi ționat în
interiorul celulei. Cu acest pointer se realizează opera ția de selec ție a
celulelor
Această formă de cursor apare dacă pointerul mausului este pozi ționat pe
conturul celulei. Cu acest pointer se realizează opera ția de mutare (copiere) a
celulelor

Utilizarea și programarea calculatoarelor 53

Această formă de cursor apare dacă pointerul mausului este pozi ționat în
colțul din dreapta -jos celulei. Cu acest pointer se realizează opera ția de
copiere a celulelor
11.5 Selectarea celulelor
Pentru a selecta o pla jă de celule alăturate:
1. Se face un clic în celula din col țul stânga -sus al plajei.
2. Ținând butonul stâng al mausului apăsat, se extinde selec ția prin glisare spre col țul
din dreapta -jos al plajei. Celulele selectate vor fi supraluminate. Excep ție face
prima celulă selectată.
3. Se eliberează butonul mausului.
Pentru a selecta celule care nu sunt alăturate:
1. Se selectează prima plajă de celule, ca mai sus
2. Ținând apăsată tasta Ctrl, prin glisare se selectează plaja de celule neadiacentă care
va fi adăugată la sele cție.
Pentru a selecta un rând întreg sau o coloană de celule se aplică un clic pe eticheta de
rând sau de coloană.
11.6 Copierea datelor
Prin copiere, datele originale rămân la locul lor, copia lor fiind plasată în locul indicat
de utilizator.
Pentru a re aliza opera ția de copiere:
1. Se selectează celula sau plaja de celule care trebuie copiate.
2. Se aplică comanda Edit, Copy .
3. Se activează prima celulă din zona unde se va plasa copia.
4. Se aplică comanda Edit, Paste .
Pentru a copia datele în celule alăturate:
1. Se selectează celula care trebuie copiată.
2. Se pozi ționează cursorul mausului în col țul din dreapta -jos al celulei.
3. Când pointerul mausului ia forma unei cruci, prin glisare se extinde selecția în
toate celulele în care se dorește copierea (pe rânduri, sau pe coloane).

54 Complemente de măsurători terestre
11.7 Mutarea datelor
Prin mutare datele sunt luate din pozi ția ini țială și sunt plasate în noua loca ție.
Pentru a realiza opera ția de mutare:
1. Se selectează celula sau plaja de celule care trebuie mutate.
2. Se aplică comanda Edit, Cut .
3. Se active ază prima celulă din zona unde se va plasa copia.
4. Se aplică comanda Edit, Paste .
Pentru a muta prin glisare:
1. Se selectează celulele care trebuiesc mutate.
2. Se pozi ționează pointerul mausului pe conturul selecției.
3. Când pointerul mausului ia forma unei săge ți, prin glisare se mută plaja de celule
selectată în noua poziție.
12. FORMATAREA FOILOR DE CALCUL
Aspectul informa țiilor din celulele unei foi de calcul poate fi modificat prin utilizarea
comenzii Format, Cells . La lansarea acestei comenzi pe ecran apare fereastra de
dialog Format Cells. Fereastra de dialog Format Cells are următoarele file:
Number – pentru modificarea formatului numerelor
Alignment – pentru modificarea alinierii din celulă
Font – pentru modificarea fonturilor
Borders – pentru adăugarea d e chenare în jurul celulelor
Patterns – pentru stabilirea culorii de fond în celulă
Protection – pentru protejarea informa țiilor din celulă
12.1 Modificarea formatului numerelor
Pentru a modifica formatul de afișare al numerelor:

Utilizarea și programarea calculatoarelor 55
1. Se selectează celula
sau plaja de celule
dorită.
2. Se lansează comanda
Format, Cells .
3. În fereastra de dialog
se selectează fila
Number .
4. Din lista Category , se
selectează formatul
numerelor care va fi
folosit.
5. În partea dreaptă a
casetei se efectuează
modificările dorite pe
formatu l selectat. De
exemplu se poate stabili numărul de zecimale cu care va fi afi șat numărul (în lista
Decimal places ), sau modul în care vor fi afi șate numerele negative (în lista
Negative numbers ).
6. Se apasă butonul OK.
Eliminarea formatului numeric dintr -o celulă sau plajă de celule se realizează aplicând
formatul General .
Formatarea numerelor folosind bara de butoane Format
Bara de instrumente de formatare con ține mai multe butoane pentru stabilirea
formatelor numerice:
Buton Denumire Exemplu
Currency Style $1200.90
Percent Style 20.90%
Comma Style 1,200.90
Increase Decimal Adaugă o zecimală
Decrease Decimal Elimină o zecimală

56 Complemente de măsurători terestre
Pentru a folosi unul dintre aceste butoane, se selectează celula sau plaja de celule
dorită, apoi se aplică un clic pe butonul dorit.
12.2 Modificarea tipului de aliniere din celule
La introducerea datelor
într-o foaie de calcul din
Excel, acestea sunt aliniate
în mod automat: text ul este
aliniat la stânga, iar
numerele la dreapta. Atât
textul cât și numerele sunt
plasate ini țial la baza
celulelor. În Excel se poate
modifica alinierea datelor
din celule atât pe verticală
cât și pe orizontală. Modul
de aliniere a informa țiilor
se poa te modifica din fila
Alignment a casetei de
dialog Format Cell .

Pentru a schimba modul de aliniere al datelor din celulele:
1. Se selectează celula sau plaja de celule dorită
2. Se lansează comanda Format, Cells .
3. Se selectează fila Alignment .
4. Se aplică un clic pe butonul OK.
Elementele filei Alignment sunt descrise mai jos:
Lista Horizontal – în care se specifică modul de aliniere pe orizontală:
 General – modul de aliniere implicit
 Left – aliniere la stânga în celulă
 Center – centrare în celulă
 Right – aliniere la dreapta în celulă
 Center Across Selection – centrare într -un domeniu de celule.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 57
Lista Vertical – în care se specifică modul de aliniere pe verticală în celulă:
 Top – textul se aliniază fa ță de marginea de sus a celulei.
 Bottom – textul este centrat pe vericală.
 Center – textul se aliniază fa ță de marginea de jos a celulei.
Secțiunea Orientation . În această sec țiune se specifică unghiul sub care va fi afi șat
textul în celulă.
Secțiunea Text control . Această sec țiune con ține trei op țiuni:
 Wrap Text. În mo d normal Excel afi șează textul dintr -o celulă pe un singur
rând. Cu op țiunea Wrap Text , textul dintr -o celulă poate fi afi șat pe mai multe
rânduri, fără a modifica lă țimea celulei.
 Shrink to Fit. Aceată op țiune adaptează fontul textului la lă țimea celulei
curente. Dacă se modifică lă țimea celulei, mărimea fontului cre ște sau se
micșorează în mod corespunzător.
 Merge Cells. Cu aceată op țiune se unesc mai multe celule.
Utilizarea butoanelor pentru aliniere
O metodă rapidă pentru alinierea informa țiilor din c elule presupune folosirea
butoanelor de aliniere de pe bara cu instrumente de formatare. Aceste butoane sunt:
Aliniere la stânga
Centrare
Aliniere la dreapta
Unire și centra re
12.3 Modificarea fonturilor
Când se introduc datele în Excel, acestea sunt formatate automat folosind fontul
implicit (de obicei Arial). Aspectul textului poate fi modificat folosind caseta de dialog
Format Cells .
Pentru a modifica fonturile în Excel:
1. Se selectează celula sau plaja de celule dorită.
2. Se lansează comanda Format, Cells .

58 Complemente de măsurători terestre
3. Se selectează fila Font din partea superioară a casetei.
4. Se selectează op țiunile dorite (Font, Mărime, Stil, Culoare, Efecte)
5. Se apasă butonul OK
Modificarea fonturilor cu ajutorul butoanelor
O metodă mai rapidă de modificare a atributelor textului presupune folosirea
butoanelor de pe bara de instrumente de formatare. Descrierea acestor butoane este
făcută în tabelul de mai jos.
Control Denumire Acțiune
Lista Font Se sel ectează fontul dorit din lista de
fonturi disponibile
Lista Size Se selectează mărimea de font dorită
din listă. Se poate tasta o mărime
dorită in caseta de editare.
Butoanele Bold, Italic,
Underline Se aplică stilul Bold (aldin), Italic
(cursiv) sau Underline (Subliniat).
Se pot combina mai multe stiluri.
Buton Font Color Din lista Font Color se selectează
culoarea fontului.
12.4 Adăugarea de chenare la ce lule
În mod normal liniile de re țea din jurul celulelor nu sunt tipărite. Excel oferă facilitatea
de a adăuga chenare unei plaje de celule. Chenarul poate apărea pe cele patru laturi ale
selec ției sau numai pe laturile specificate.
Pentru a adăuga chenare la o celulă sau unei plaje de celule:
1. Se selectează celula (celulele) în jurul căreia (cărora) se va trasa chenarul.
2. Se aplică comanda Format, Cells . Pe ecran va apărea caseta de dialog Format
Cells , din care se selectează fila Borders.
3. Se selectează tipul de linie, culoarea și se aplică bordurilor dorite.
4. Se apasă butonul OK.
Elementele din această filă sunt:
lista Line . Din această listă se selectează tipul liniilor cu care va fi trasat chenarul.
lista Color . Din această listă se selectează culoarea linii lor cu care va fi trasat chenarul.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 59
zona Presets. În această
zonă există trei butoane:
 None . Dacă în jurul
unei celule sau a unei
plaje există un chenar,
acesta este anulat cu
opțiunea None .
 Outline . În cazul în
care a fost selectată o
plajă de celule, lin iile
de re țea vor fi trasate
doar în jurul zonei
selectate. Nu sunt
trasate liniile din
interiorul plajei.
 Inside . Acest buton
este activ doar dacă
este selectată o plajă de celule. Efectul ob ținut este trasarea liniilor de re țea în
interiorul zonei select ate.
zona Border . În această zonă există mai multe butoane, cu ajutorul cărora se poate
modifica aspectul chenarului. Simbolul fiecărui buton sugerează linia din chenar
asupra căreia se vor efectua modificări. Dacă butonul este apăsat linia va fi trasată d acă
nu este apăsat linia nu va fi trasată. Pentru a modificarea culorii sau a tipului de linie se
selectează din listele Style și Color aceste atribute, după care se folose ște butonul
corespunzător din zona Border .
Adăugarea chenarelor cu ajutorul butoanel or
Pentru a adăuga rapid chenare în jurul celulelor, se poate utiliza butonul Borders –
de pe bara de instrumente de formatare. La apăsarea săge ții din dreptul acestui
buton apare o listă din care se selectează tipul de chenar care treb uie aplicat. Dacă se
apasă pe buton (nu pe săgeată) se va aplica ultimul tip de chenar selectat.
13. UTILIZAREA FORMULELOR ÎN EXCEL
Microsoft Excel a fost creat special pentru efectuarea de calcule numerice. Excel pune
la dispozi ția utilizatorului două tip uri de formule: formulele simple și formulele
complexe.

60 Complemente de măsurători terestre
Formulele simple sunt compuse din valori, adrese de celule și operatori matematici. La
efectuarea calculelor sunt respectate toate regulile algebrice: prioritatea opera țiilor de
înmul țire și împăr țire, a parantezelor etc.
Toate formulele se introduc cu semnul = în fa ță. Dacă se omite semnul =, Excel
consideră că în celula respectivă a fost introdus un text.
În continuare sunt prezenta ți principalii operatori utiliza ți în Excel .
Operatori aritmetici
Operator Scop
– scădere
+ adunare
* înmul țire
/ împăr țire
% procente
^ ridicare la putere
Operatori de text
Folosind operatorii pentru text se pot concatena texte cuprinse între ghilimele (") sau
texte din celule diferite. De exemplu dacă se scrie for mula ="Total vânzări: "$B4
rezultatul este Total vânzări: 28, dacă celula B4 are valoarea 28.
Operatori pentru compara ții
Pentru a compara rezultatele se pot folosi operatorii pentru compara ții:
Operator Scop
= egal cu
 mai mic decât
 mai mare decât
= mai mic sau egal cu
= mai mare sau egal cu
 diferit de
Pentru introducerea unei formule:
1. Se mută cursorul în celula dorită

Utilizarea și programarea calculatoarelor 61
2. Se tastează simbolul egal (=)
3. Se scrie formula.
4. Se apasă tasta Enter
După apăsarea tastei Enter în celulă apare automat rezu ltatul calculelor. Dacă celula
care con ține formula este selectată din nou, se constată:
 în bara de formule este afi șată formula de calcul;
 în celulă apare rezultatul.
13.1 Copierea formulelor
La copierea unei formule aceasta este modificată pentru a core spunde pozi ției celulei în
care va fi copiată.
De exemplu, dacă se copiază formula A1B1 din celula C1 în celula D1 , aceasta va fi
modificată pentru coloana D, devenind B1C1. La copierea în celula C2, aceasta
devine A2B2.
Dacă se copiază o formulă pe aceea și linie, to ți indicatorii de linie din celulele formulei
rămân neschimba ți. Indicatorii de coloană se modifică. Peste o coloană la dreapta,
indicatorii de coloană se modifică cu o literă peste două coloane cu două litere etc.
Dacă se copiază o formul ă pe aceea și coloană prin copiere rămân neschimba ți
indicatorii de coloană. În schimb se modifică indicatorii de linie. Cu o linie mai jos
indicatorii de linie cresc cu 1, peste două linii cu 2 etc.
Pentru a copia o formulă într-o plajă de celule prin glis are:
1. Se activează celula dorită (care con ține formula).
2. Se pozi ționează cursorul mausului în col țul din dreapta jos al celulei.
3. Când cursorul î și modifică forma (apare un cursor de forma unei cruci) se apasă
butonul stâng al mausului și prin glisare se ext inde selec ția.
Pentru a copia o formulă folosind comenzile de editare:
1. Se activează celula dorită (care con ține formula).
2. Se aplică comanda Edit, Copy ;
3. Se mută cursorul în celula în care se face copierea;
4. Se aplică comanda Edit, Paste.

62 Complemente de măsurători terestre
13.2 Utilizarea adre selor absolute
Așa cum am vă zut, la copierea unei formule, Excel adapteaz ă indicatorii de linie și de
coloan ă ai celulelor (referin țele celulei) în func ție de noua pozi ție din foaia de calcul.
Modul de adresare al celulelor (de exemplu A7) folose ște sistem ul de adresare relativ.
Există multe situa ții în care, prin copierea unor formule, unele referin țe la celule
trebuie să rămână fixe (nu trebuie să se modifice indicatorii de linie/coloană). În acest
caz se folose ște sistemul de adresare absolut. În fa ța indicatorilor care nu trebuie să se
modifice se pune simbolul $ . De exemplu $A$7, A$7 sau $A7.
13.3 Utilizarea func țiilor în Excel (Formule complexe)
Excel oferă peste 200 de func ții (formule predefinite), care permit crearea unor formule
complexe pentru o m are diversitate de aplica ții: științifice, inginere ști, de afaceri etc. O
funcție este definită de numele și argumentele ei.
Argumentele unei func ții se introduc între paranteze. În cazul în care se folosesc mai
multe argumente, acestea se separă prin virg ulă. Func ția SUM , de exemplu, adună
toate numerele dintr -un domeniu de celule. Adresa celulelor specificate formează
argumentul func ției:
Dacă o func ție nu are nici un argument, se scriu totu și parantezele, numai că între ele
nu se va mai nota nimic. De a semenea, func țiile pot con ține atât argumente obligatorii
cât și argumente op ționale.
Cel mai folosit tip de argument este cel numeric, dar argumentele pot fi și de tip text,
dată oră sau matrice. Dacă un text este folosit ca argument într -o func ție, el tr ebuie
introdus între ghilimele.
Pentru a introduce o func ție în Excel:
1. Se mută cursorul în celula dorită
2. Se lansează comanda Function din meniul Insert . Pe ecran va fi afi șată caseta de
dialog Insert Function . În lista Or select a category sunt afi șate toa te categoriile
de func ții încorporate în Excel. La selectarea unei categorii în caseta Select a
function sunt afi șate în ordine alfabetică func țiile existente în categoria selectată.
=SUM (A1:B2)
numele func\iei argumentul func\iei

Utilizarea și programarea calculatoarelor 63
3. Se selectează func ția
dorită și se apasă OK
4. Excel va afi șa fereastra
de dialog Function
Arguments
(argumentele func ției).
În câmpurile de editare
pentru argumente se
vor tasta valori sau
referin țe către celule.
5. Se apasă OK.

13.4 Func ții matematice
Func țiile matematice constituie infrastructura oricărei foi de calcul. Majo ritatea
funcțiilor științifice și inginere ști pot fi regăsite în grupele func țiilor matematice.
Func ția Descriere Exemple
ABS (număr) Func ția ABS returnează valoarea
absolută a unui număr. ABS (–5) va returna valoarea 5
ABS (5) va returna valoarea 5
EXP (număr) Func ția EXP calculează
exponen țiala unui număr (e EXP (0) va returna valoarea 1

64 Complemente de măsurători terestre
ridicat la puterea specificată de
argumentul număr).
LN (număr)
Func ția LN calculează logaritmul
natural al numărului specificat. LN (1) va returna valoarea 0
INT (număr)
Func ția INT rotunje ște un număr
până la cea mai apropiată valoare
întreagă. INT (7.6) va returna valoarea
7
INT (–7.6) va returna valoarea
8
MOD (a, b) Func ția MOD calculează restul
(modulul) lui a împăr țit la b.
Dacă b este 0, se va afi șa
valoa rea de eroare #DIV/0. MOD (7, 6) va returna
valoarea 1
POWER (a, b) Func ția POWER efectuează
ridicarea unui număr a la puterea
b. POWER (2, 2) va returna
valoarea 4
SQRT (număr) Func ția SQRT extrage rădăcina
pătrată din argumentul specificat. SQRT (4) va returna valoarea
2
SUM (număr1,
număr2, …)

Func ția SUM calculează suma
tuturor argumentelor.
Argumentele pot fi valori, celule
individuale sau plaje de celule,
dar numărul lor este limitat la 30.
Argumentele non numerice sunt
ignorate.
O plajă de cel ule este
specificat prin celula din col țul
stâng sus al plajei, separatorul
: și celula din col țul dreapta
jos al plajei. SUM (A1:B3) va calcula suma
valorilor din celulele A1, A2,
A3,B1,B2, B3
AVERAGE
(număr1,
număr2, …) Func ția AVERAGE calculează
media aritmetică a tuturor
argumentelor. Argumentele pot fi
valori, celule sau plaje de celule,
dar numărul lor este limitat la 30. AVERAGE (A1:B3) va
calcula media aritmetică a
valorilor din celulele A1, A2,
A3, B1, B2, B3.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 65

Argumentele nenumerice sunt
ignorate.
COUNT
(număr1,
număr2, …)

Func ția COUNT numără în
argumentele specificate celulele
care con țin numere. Func ția poate
avea între 1 și 30 de argumente. COUNT (A2:A5) va returna
valoarea 3 atunci când
domeniul A2:A4 con ține
numerele 2,3,4, iar celul a A5
este goală.
MAX (număr1,
număr2, …)
Func ția MAX returnează
valoarea celui mai mare
argument. Func ția poate avea cel
mult 30 de argumente. Celulele
goale, valorile de tip text, logic
sau de tip eroare vor fi ignorate. MAX (A1:A3) va returna
valoarea 10, dacă numerele din
acest domeniu sunt: 1,10, 7, 4.
MIN (număr1,
număr2, …) Func ția MIN returnează valoarea
celui mai mic argument. Func ția
poate avea cel mult 30 de
argumente. Celulele goale,
valorile de tip text, logic sau de
tip eroare vor fi ignora te. MIN (A1:A3) va returna
valoarea 1, dacă numerele din
acest domeniu sunt: 1,10, 7, 4.
IF (condi ție,
valoare adevărată
valoare falsă)
Func ția IF evaluează o condi ție.
Dacă condi ția este adevărată
funcția va returna al doilea
argument. Dacă condi ția est e
falsă func ția va returna al treilea
argument . IF (A1<A2, 3, -3) va returna
valoarea 3 dacă celula A1
conține valoarea 7 și celula A2
conține valoarea 10.
13.5 Func ții logice
Func țiile logice sunt folosite în cazurile în care trebuie evaluate mai multe c ondiții. În
general, aceste func ții nu se folosesc singure, ele apar ca argumente la alte func ții (de
exemplu în func ția IF).
AND (condi ția1, condi ția2, …)
Func ția AND returnează valoarea adevărată ( TRUE ) dacă toate condi țiile specificate
în argumente sunt adevărate. Dacă cel pu țin o condi ție nu este adevărată func ția AND
va returna valoarea fals ( FALSE ). Func ția poate avea cel mult 30 de argumente.

66 Complemente de măsurători terestre
OR (condi ția1, condi ția2, …)
Func ția OR returnează valoarea adevărată ( TRUE ) dacă cel pu țin o condi ție din ce le
specificate în argumente este adevărată. Dacă nici o condi ție nu este adevărată func ția
OR va returna valoarea fals ( FALSE ). Func ția poate avea cel mult 30 de argumente.
NOT (condi ție)
Func ția NOT returnează valoarea adevărată dacă condi ția este falsă și dacă condi ția
este adevărată.
13.6 Func ții text
Func țiile text permit manipularea informa țiilor de tip text. Datele din foile de calcul pot
fi concatenate pentru a alcătui titluri, propozi ții, etichete.
CONCATENATE (text1, text2, …)
Func ția CONCATENATE concatenează toate argumentele (cel mult 30). Exemplu:
CONCATENATE ("Microsoft", "Excel") va returna textul Microsoft Excel.
EXACT (text1, text2)
Func ția EXACT compară textele text1 și text2. Dacă acestea sunt identice func ția va
returna valoarea adevărată (TRUE ), astfel se va re ține valoarea logică FALSE . Func ția
face distinc ție între literele mici și mari.
FIND (text-căutat, sursă, start -num)
Func ția FIND caută primul argument, text -căutat în textul din al doilea argument sursă
începând cu pozi ția specific ată de start -num. În cazul în care acesta este găsit, func ția
FIND returnează pozi ția de început a textului căutat. Dacă argumentul start -num este
în afara limitelor sau dacă nu este găsită o valoare, se va afi șa codul de eroare
#VALUE . Dacă argumentul sta rt-num nu este specificat, se presupune că acesta are
valoarea 1. Exemplu: FIND (B12, "ABCDE", 1) va returna valoarea 3 dacă celula B12
conține caracterul C.
LEFT (text, num -car)
Func ția afi șează primele num -car caractere din partea stângă a unui text. Arg umentul
num-car trebuie să fie mai mare ca 0. Dacă se omite introducerea sa se va presupune că
este egal cu 1. Exemplu: LEFT (A1, 5) va returna valoarea Micro dacă în celula A1 se
găsește textul Microsoft.
RIGHT (text, num -car)

Utilizarea și programarea calculatoarelor 67
Func ția afi șează primele num -car caractere din partea dreaptă a unui text. Argumentul
num-car trebuie să fie mai mare ca 0. Dacă se omite introducerea sa se va presupune că
este egal cu 1. Exemplu: RIGHT (A1, 4) va returna valoarea soft dacă în celula A1 se
găsește textul Microsoft.
LEN (text)
Func ția LEN calculează numărul de caractere din textul specificat de argument.
Exemplu: LEN ("Microsoft") va returna valoarea 9.
MID (text, start -num, num -car)
Func ția MID extrage un număr de num -car caractere din text, începând cu pozi ția start –
num. Exemplu: MID ("Microsoft Excel 7.0", 11, 5) va returna textul Excel.
LOWER (text)
Func ția LOWER converte ște eventualele majuscule din text în litere mici. Exemplu:
LOWER ("Microsoft Excel") va returna microsoft excel
PROPER (text)
Func ția PROPER determină afi șarea textului cu litere mici, începuturile de cuvinte
fiind scrise cu majuscule. Exemplu: PROPER ("MICROSOFT EXCEL ") va returna
Microsoft Excel.
TRIM (text)
Func ția TRIM șterge toate blank -urile din text, astfel încât între cuvinte să rămână un
singur spa țiu. Exemplu: TRIM ("Microsoft Excel") va returna Microsoft Excel.
TEXT (valoare, format -text)
Func ția TEXT converte ște o valoare numerică în text și o afi șează corespunzător
formatului indicat prin al doilea argument. Rezultatul apare afi șat ca un număr
formatat, dar în realitate este de tip text. Se pot utiliza oricare din formatele numerice
predefinite sau personalizate, prezentate în lec ția “Formatarea foilor de calcul”.
Exemplu: TEXT (457989, "$#, ##0.00") va returna $4,579.89
13.7 Introdu cerea referin țelor la alte foi de calcul
Într-o celulă se pot introduce și referin țe la date din alte foi ale registrului de calcul.
Pentru aceasta se introduce denumirea foii respective, un semn de exclamare și
referin ța la celulă. De exemplu: =Sheet1!A1 înseamnă că se face referire la celula A1
din foaia Sheet1.

68 Complemente de măsurători terestre
Dacă denumirea foii de calcul con ține spa ții libere, numele acesteia trebuie încadrat
între ghilimele. De exemplu: “Buget 2001”!A1.
14. CALCULE CU MATRICI
O formulă matrice poate efectua calcule m ultiple și returna fie un rezultat unic, fie
rezultate multiple. Formulele matrice lucrează cu două sau mai multe seturi de valori
cunoscute sub numele de argumente matrice. Fiecare argument matrice trebuie să aibă
același număr de rânduri și coloane. Form ulele matrice se creează în același mod ca și
alte formule, cu excepția faptului că apăsați CTRL+SHIFT+ENTER pentru a introduce
formula.
Constantele matrice se pot utiliza în locul referințelor atunci când nu se dorește
introducerea pe foaia de lucru a fie cărei valori constante într -o celulă separată.
O parte din funcțiile predefinite sunt formule matrice și este necesar să fie introduse ca
matrice pentru obținerea unor rezultate corecte.
Pentru a introduce o formulă de tip matrice:
1. Se selectează plaja de c elule care va con ține formula de tip matrice.
2. Tasta ți formula matrice.
3. Apăsați CTRL+SHIFT+ENTER.
Foaia de calcul următoare con ține un exemplu cu datele care sunt introduse într -o
factură:

Pentru a calcula totalul în coloana D se pot folosi și metodele an terioare (în celula D2
se introduce formula =B2*C2, care apoi se copiază în celelalte celule din coloana D).
În locul acestor formule se poate introduce o singură formulă valabilă în tot domeniul
D2:D4, care va ocupa mai pu țină memorie.
Pentru a calcula to talul utilizând formule de tip matrice:
1. Se selectează plaja de celule D2:D4.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 69
2. Se tastează formula B2:B4*C2:C4
3. Se apasă CTRL+SHIFT+ENTER .
În bara de formulă, formula va fi afi șată între acolade {}. Fiecare celulă a domeniului
D2:D4 con ține aceea și formulă. A coladele simbolizează că formula este o formulă
matrice și că domeniul matrice trebuie să fie tratat ca o entitate unică. Nu se pot
introduce linii sau coloane în acest domeniu după cum nu este posibilă ștergerea
componentelor sale sau editarea unei singur e celule. Formula nu multiplică valorile din
două celule, ci valorile din cele două matrici, B2:B4 și C2:C4, făcând coresponden ța
corectă a elementelor acestora B2*C2, B3*C3, B4*C4. Rezultatele sunt plasate în
celulele matricei D2:D4 selectată anterior.
Domenii de tip matrice se pot utiliza și ca argumente la func ții. Func țiile cu argumente
de tip matrice se introduc la fel ca și formulele de acest tip.
1. Se selectează plaja de celule dorită.
2. Se introduce func ția specificând plaja de celule asupra cărora oper ează.
3. Se apasă CTRL+SHIFT+ENTER.
De exemplu, dacă în exemplul anterior trebuie calculat totalul general fără a calcula
totalurile par țiale, în celula D7 vom introduce formula = SUM (B2:B4*C2:C4).
Introducerea se termină cu Shift + Ctrl + Enter pentru ca form ula să fie considerată ca
formulă de tip matrice {= SUM (B2:B4*C2:C4)}.
În mod uzual domeniul utilizat pentru introducerea formulelor sau func țiilor de tip
matrice trebuie să fie corect selectat. Dacă domeniul de tip matrice selectat este prea
mic, nu se pot vedea rezultatele; dacă este prea mare, celulele care nu au fost utilizate
vor con ține mesajul #N/A .
14.1 Func ții pentru matrici
Func țiile de lucru cu matrici cele mai utilizate sunt:
MDETERM (matrice)
Func ția MDETERM calculează determinantul unei matrici .
MINVERSE (matrice)
Func ția MINVERSE calculează inversa unei matrici.
MMULT (matrice1, matrice2)
Func ția MMULT efectuează înmul țirea a două matrici. Numărul de coloane din
matrice1 trebuie să fie egal cu numărul de linii din matrice2.

70 Complemente de măsurători terestre
TRANSPOSE (matrice)
Func ția TRANSPOSE efectuează opera ția de transpunere a unei matrici.
15. DIAGRAME
Utilizând Excel, datele din tabele pot fi reprezentate sub formă grafică. O diagramă
este un instrument eficient pentru prezentarea clară a datelor, într -un mod care oferă un
impact vizual imediat. Cu alte cuvinte, diagramele sunt mai u șor de în țeles “dintr -o
privire” decât liniile și coloanele de date. În Excel se pot crea mai multe tipuri de
diagrame. Unele din ele sunt bidimensionale (2D), altele tridimensionale (3D).
Princ ipalele tipuri de diagrame sunt:
 Arie – Area
 Bară – Bar
 Coloană – Column
 Linie – Line
 Structură radială – Pie
 Inel – Doughnut
 Radar – Radar
 XY (În puncte) – Scatter
O diagramă bidimensională este reprezentată pe două axe:
 axa orizontală – axa X, numită și axa categoriilor
 axa valorilor – axa Y, pe care sunt reprezentate seriile de date. O serie de date este
un set de valori care descriu evolu ția unei mărimi.
15.1 Tipuri de diagrame
Diagrame de tip arie – Area
O diagramă arie ilustrează continua schimbare î n
volum a unor serii de date. Acest tip de diagramă
însumează datele din toate seriile individuale
pentru a crea linia de vârf care cuprinde zona,
oferind privitorului o imagine asupra modului în
care diferitele serii contribuie la volumul total.
Utiliza ți diagrama arie pentru cifrele referitoare la

Utilizarea și programarea calculatoarelor 71
vânzări și la produc ție, pentru a arăta modul în care volumul se modifică în timp și
pentru a eviden ția cantitatea sau volumul schimbării.
Diagrame bară – Bar
O diagramă bară este utilizat pentru compararea
obiectelor neconectate în timp. Acest tip de
diagramă nu oferă o imagine prea bună a evolu ției
în timp, ea utilizează bare orizontale pentru a arăta
varia ția pozitivă sau negativă fa ță de un punct de
referin ță. Barele aflate la stânga punctului de
referin ță arată o varia ție negativă iar cele din
dreapta arată o varia ție pozitivă.
Diagrama coloană – Column
Diagramele coloană sunt în general folosite pentru
a arăta varia ția în timp a unor mărimi discontinue.
Acest tip de diagramă utilizează bare verticale
pentru a da impresia de măsurători făcute la
intervale de timp diferite. Diagramele coloană sunt
folosite frecvent pentru compararea diferitelor
elemente prin plasarea lor unele lângă altele.
Diagrama linie – Line
O diagramă linie ilustrează evolu ția unei
mărimi la care intervalele de varia ție sunt
egale. Dacă intervalele de varia ție sunt
inegale se va utiliza un grafic (în puncte)
XY. Pentru fiecare serie de date se va
obține în grafic o linie.

Diagrame circulare (structură radială) – Pie
Într-un grafic circular se eviden țiază mărimea
părților în raport cu întregul. Într -un astfel de
grafic se poate reprezenta o singură serie de date.
Pentru a scoate mai bine în eviden ță valorile pe
care le reprezintă sectoarele din grafic pot fi scoase
în afara cercului. Pentru a scoate în afară un sector
dintr -un grafic circular, se aplică un clic pe

72 Complemente de măsurători terestre
suprafa ța sectorului pentru a selecta întregul grafic, apoi un al doilea clic pentru a
selecta numai sectorul, după care se glisează sectorul în afara cercului. Se elibereaz ă
butonul mausului atunci când sectorul este pozi ționat în locul dorit.
Diagrame inelare – Doughnut
La fel ca și diagramele circulare, diagramele inelare scot în eviden ță
mărimea păr ților dintr -un întreg. Deosebirea este că structura
diagramelor inel perm ite reprezentarea mai multor serii de date. Fiecare
inel concentric con ține datele dintr -o serie de date.

Diagrame radar – Radar
Fiecare categorie (fiecare etichetă care ar fi afi șată
pe axa X la un grafic în două dimensiuni) are
propria axă. Punctele d e date sunt plasate de -a
lungul acestor axe. O diagramă radar rezultă prin
unirea punctelor de date care au aceea și semnifica ție pe toate axele.
Diagrame XY (În puncte) – Scatter
O diagramă XY este asemănător cu unul linie, numai că
ilustrează evolu ția un or mărimi la care intervalele de
varia ție nu sunt egale. Acestea sunt diagramele
inginerești prin excelență.

15.2 Crearea unei diagrame
O metodă pentru realizarea automată pas cu pas, a unei diagrame pornind de la datele
din foaia de calcul este folosir ea expertului diagramă Chart Wizard . Diagramele se
pot crea în foaia de calcul curentă sau se pot plasa într -o nouă foaie de calcul din
registrul curent.
Foaia de calcul următoare conține vânzările dintr -o librărie pentru câteva articole, pe
durata unei să ptămâni.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 73

Pe baza acestui tabel se pot construi două grafice, funcție de considerarea datelor: pe
linie, sau coloană.
Dacă seriile sunt pe linie, primul grafic va con ține trei serii de date: vânzările pentru
creioane, caiete și pixuri. P entru fiecare zi valorile fiecărei serii sunt reprezentate prin
bare colorate în mod diferit. Barele de aceea și culoare fac parte din aceea și serie.

Dacă seriile sunt pe coloane, al doilea grafic va con ține cinci serii de date:
vânzăril e efectuate luni, mar ți, miercuri, joi și vineri. În grafic sunt reprezentate
vânzările efectuate în fiecare zi pentru fiecare articol.

74 Complemente de măsurători terestre
Dacă analizăm modul în care sunt generate seriile constatăm că la primul grafic seriile
sunt generat e pe linii, la al doilea grafic seriile sunt generate pe coloane. Deci, în
funcție de cum se generează seriile se ob țin grafice diferite.
Dacă numărul de linii este mai mare decât numărul de coloane Excel va încerca să
genereze seriile pe coloane, altfel v a genera seriile pe linie. Acesta este modul în care
Excel încearcă automat să genereze graficele, dar modul în care se vor genera seriile
poate fi specificat de către utilizator.
Primul pas în crearea unui grafic este selectarea datelor din foaia de calcu l. Pentru
selectarea datelor se vor respecta următoarele reguli:
 Datele pentru grafic trebuie să fie introduse în linii și coloane, care nu trebuie
neapărat să fie adiacente (celulele neadiacente se selectează ținând apăsată tasta
Ctrl).
 Etichetele (textel e) ce vor fi folosite în diagramă vor fi plasate în primele linii și
primele coloane ale tabelului.
Pentru exemplul nostru vom selecta plaja de celule A1:F4. După selectarea datelor se
face un clic pe butonul Chart Wizard . Pe ecran va apare prima fereastră din Chart
Wizard – Step 1 of 4.
Pasul 1 al Expertului Diagramă – Selectarea tipului de diagramă
Din această fereastră se va
selecta tipul diagramei. În
fereastră există două file:
Standard Types și Custom
Types . Când este selectată
fila Standard Types apare
o listă cu toate tipurile
standard de grafice. Pentru
fiecare tip de diagramă
există mai multe subtipuri.

Pentru exemplul nostru vom
selecta un grafic de tip
coloană ( Column ).
Se apasă butonul Next
pentru a trece la următorul
pas.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 75
Pasul 2 al Expertulu i Diagramă – Selectarea datelor diagramei
Această casetă de dialog are
două file. În fila Data
Range este afi șată plaja de
celule din care se va genera
graficul. Dacă plaja nu este
corectă, se poate selecta o
altă plajă de celule.
Din lista de op țiuni Series
in se selectează Rows dacă
seriile de date se vor genera
pe linii și Columns dacă
seriile de date se vor genera
pe coloane.
Pentru exemplul nostru în
Data range trebuie să avem
domeniul A1:F4.
Vom genera seriile pe linie,
deci se selectează op țiunea
Rows.
În fila Series sunt afi șate seriile diagramei. Dacă se selectează o serie în lista Series în
caseta text Name apare sau numele seriei, sau celula care con ține numele seriei, iar în
caseta Values este afi șat domeniul de valori din care se generează seri a.
În caseta text Category(X) axis labels se introduce plaja de celule care con ține
informa țiile ce vor fi afi șate pe axa X (a categoriilor).
Pentru exemplul nostru, dacă selectăm seria caiete, în caseta Name va apare =
Sheet1!$A$3 (A3 este celula care con ține numele seriei), iar în caseta Values va apare
= Sheet1!$B$3:$F$3 (setul de valori din care se generează seria). Axa categoriilor în
exemplul nostru este = Sheet1!$B$1:$F$1. Aceste celule con țin zilele săptămânii ce
vor fi afi șate pe axa x.
O serie poa te fi ștearsă dacă atunci când este selectată se apasă pe butonul Remove .
Se apasă pe butonul Next pentru a trece la următorul pas.

76 Complemente de măsurători terestre

Pasul 3 al Expertului Diagramă – Opțiunile diagramei
Această casetă de dialog are în partea de sus mai multe file din care pot fi setate
diferite caracteristici ale diagramei.
Fila Titles

În câmpul de editare Chart title se introduce titlul graficului. În câmpul de editare
Category(x) axis se introduce titlul axei x. În câmpul de editare Category(y) axis se

Utilizarea și programarea calculatoarelor 77
introduce titlul axei y. În cazul în care graficul are două axe X sau Y, în următoarele
două câmpuri de editare se introduc titlurile asociate acestora.
Fila Axes

Dacă este selectată op țiunea Category(x) axis în grafic vor fi afi șate informa țiile de pe
axa X, în caz con trar pe axa X nu se va afi șa nimic. Dacă este selectată op țiunea
Value(y) axis în grafic vor fi afi șate informa țiile de pe axa Y, în caz contrar pe axa Y
nu se va afi șa nimic.
Fila Gridlines

În această casetă se specifică dacă se afișează caroiajul princ ipal și cel secundar. Există
două tipuri de caroiaje: Principal ( Major Gridlines ) și Secundar (Minor Gridlines ).

78 Complemente de măsurători terestre
Dacă trebuie afi șat caroiajul principal se vor bifa casetele Major Gridlines , dacă
trebuie afi șat caroiajul secundar se vor bifa casetele Minor Gridlines .
Fila Legend
Dacă op țiunea Show Legend este bifată diagrama va avea ata șată o legendă. Pozi ția în
diagramă a legendei se stabile ște cu una din op țiunile din grupul Placement .

Opțiune Locul de plasare a legendei
Bottom În partea de jos a graf icului
Corner În col țul din dreapta -sus al graficului
Top În partea de sus a graficului
Right În partea dreaptă a graficului
Left În partea stângă a graficului
Fila Data Labels
Folosind una din op țiunile din fila Data labels , punctelor din diagramă li se pot asocia
niște etichete. Aceste etichete pot con ține fie valorile punctelor din datele diagramei,
fie categoria pe care o reprezintă.
Se apasă pe butonul Next pentru a trece la următorul pas.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 79

Pasul 4 al Expertului Diagramă – Amplasamentul diagramei

În această casetă de dialog se specifică unde va fi plasată diagrama.
Dacă este selectată op țiunea As new sheet – diagrama se va crea într -o nouă foaie de
calcul al cărei nume este specificat în caseta text alăturată.
Dacă este selectată op țiunea As obj ect in – se va crea în foaia de calcul specificată în
caseta text alăturată.
Se apasă pe butonul Finish pentru a termina diagrama.
15.3 Modificarea caracteristicilor unei diagrame
Aproape orice parte a unei diagrame Excel poate fi formatată. Această flexib ilitate
oferă un control total asupra aspectului diagramei create. Se pot modifica culorile,
hașurile, fonturile diferitelor elemente dintr -u diagramă. Pentru a putea fi formatat,
orice element din grafic trebuie întâi selectat. Selectarea se face foarte u șor cu ajutorul
mausului aplicând un clic peste elementul respectiv.

80 Complemente de măsurători terestre
După selectarea elementului dorit se apasă butonul din dreapta al mausului și se aplică
comanda Format + numele elementului selectat. În func ție de obiectul selectat pe ecran
apare o cas etă de dialog care, în general, în partea superioară are mai multe file. Din
aceste casete de dialog se selectează caracteristicile elementului diagramei.
Pentru a selecta un element al diagramei cu ajutorul mausului:
 Faceți clic pe elementul dorit al diag ramei.
Seriile de date, etichetele de date, și legenda au elemente individuale care pot fi
selectate după ce selectați grupul. De exemplu, pentru a selecta un singur marcator
de date într -o serie de date, faceți clic pe seria de date, apoi pe marcatorul d e date.
Microsoft Excel afișează numele unui element al diagramei în cadrul unui sfat
atunci când așezați indicatorul mausului pe elementul respectiv, dacă este selectată
caseta Afișare nume din meniul Instrumente, comanda Opțiuni, fila Diagramă.
 Faceți cl ic pe diagramă.
Faceți clic pe săgeata de lângă caseta Obiecte din diagramă în bara de instrumente
Diagramă, apoi faceți clic pe elementul dorit.
Pentru a selecta un element al diagramei utilizând tastatura, utilizați tastele săgeată.
Pentru a abandona o selecție, apăsați ESC.
Alinierea sau rotirea textului în jurul unei axe:

1. Se face clic pe titlul axei pe care doriți să îl aliniați.
2. Se face clic pe Titlu de axă selectat în meniul Format .
3. Faceți clic pe fila Aliniere .
4. Selectați opțiunile dorite.
Sfat Pentru a modifica rapid alinierea orizontală a titlurilor diagramă selectate și a
casetelor text, faceți clic pe Aliniere stânga
, Centrare
sau pe Aliniere la
dreapta
în bara de instrumente Formatare .
Formatarea numerelor pe o axă:

Utilizarea și programarea calculatoarelor 81
Dacă modificați formatu l de număr într -o diagramă, formatul de număr nu mai este
legat la celulele foii de lucru.
1. Se face dublu clic pe axa corespunzătoare.
2. Pe fila Număr selectați opțiunile dorite.
Modificarea axei valorilor
1. Faceți clic pe axa de valori pe care doriți să o modi ficați.
2. În meniul Format faceți clic pe Axă selectată , apoi pe fila Scală .
3. Variante disponibile:
Modificarea numărului la care începe și se sfârșește axa valorilor
Se introduce un număr diferit în caseta Minim sau în caseta Maxim .
Modificarea intervalului dintre gradații și linii de grilă
Se introduce un număr diferit în caseta Unități majore sau în caseta Unități
minore .
Modificarea unităților afișate pe axa valorii
Dacă valorile din diagramă constau din numere mari, puteți face ca axa text să
devină mai scurtă și mai lizibilă prin modificarea unității de afișare a axei. De
exemplu, dacă valorile din diagramă sunt cuprinse între 1.000.000 și
50.000.000, aveți posibilitatea să afișați numerele pe axă ca 1 până la 50 și o
etichetă care indică faptul că unită țile exprimă milioane.
1. În lista Unități afișare , faceți clic pe unitățile dorite sau tastați o valoare
numerică.
2. Pentru afișarea unei etichete care să descrie unitățile exprimate, selectați
caseta Afișare etichete unități de măsură pe diagramă .
16. PROGRAM AREA VBA ÎN EXCEL
VBA (Visual Basic for Applications) este un limbaj de programare creat de Microsoft
pentru automatizarea aplicațiilor. Atașat inițial componentelor din Microsoft Office, în
prezent sunt raportate peste 200 de aplicații care include VBA (C orelDraw, AutoCAD
etc.).
VBA este parte a familiei de limbaje Visual Basic, situându -se sub VB, dar peste
VBScript. Totuși, VBA este acum un element esențial în versiunea completă VB,

82 Complemente de măsurători terestre
oferind suport pentru limbaj, interfața pentru forme, controale, obiect e, tehnologii de
accesare a datelor.
Atunci când este găzduită de altă aplicație, cum ar fi Excel, VBA oferă mijloacele de
interacțiune cu obiectele aplicației gazdă. In acest caz, VBA permite dezvoltatorilor să
furnizeze soluții complete care extind și/sa u integrează aplicațiile gazdă.
Pentru a programa în VBA trebuie totuși reținut că o cerință supli -mentară față de alte
limbaje este aceea că trebuie să se cunoască aplicația gazdă (Word, Excel, PowerPoint,
Access etc.).
16.1 Editorul Visual Basic
În ace astă secțiune se prezintă mediul de dezvoltare Visual Basic for Applications
integrat în Microsoft Office.
Utilizând Visual Basic Editor, numit în continuare VBE, se poate crea, edita, depana și
executa cod program asociat cu documente Microsoft Office.
Proiectele dezvoltate în VBE, deși sunt asociate aplicațiilor din Office, nu pot fi reduse,
ca problematică, la procesarea de texte (Word), calcul tabelar (Excel), prezentări
electronice (PowerPoint) sau baze de date (Access). Este corect să se considere a ceste
proiecte drept aplicații similare celor dezvoltate în alte medii de programare, având
însă la dispoziție componentele aplicațiilor din Office. Cu alte cuvinte, nu este vorba
de o limitare a posibilităților de prelucrare, ci o potențare a acestora pri n apelul posibil
la obiectele din Office.
O obiecție la utilizarea VBA este aceea că proiectul se poate executa doar dintr -o
aplicație Office (deci deschizând, chiar formal, un document Word, sau o foaie Excel
etc.), dar multitudinea de componente disponi bile în dezvoltarea proiectului
compensează acest neajuns. În plus nu trebuie uitat că orice aplicație necesită o
interfață utilizator (puternică în Microsoft Office) și că aplicațiile de bază sunt
întreținute și completate de Microsoft, astfel încât proie ctele noastre se vor actualiza și
ele o dată cu componentele Office.
Un ultim argument este acela că mediul VBE este identic cu mediul de dezvoltare din
Microsoft Visual Studio (Visual Basic, C++ etc.) astfel că practica în VBA poate fi
considerată introd uctivă către alte aplicații RAD.
16.2 Interfața grafică VBE
Pentru a deschide editorul VB, mai întâi se va porni o aplicație din Microsoft Office,
apoi se poate acționa

Utilizarea și programarea calculatoarelor 83
combinația Alt+F11 (dacă nu a fost atribuită altei operațiuni), sau
butonul Visual Ba sic Editor de pe bara de unelte Visual Basic (meniul View, Toolbars
etc.) vizualizată într -o aplicație Office, sau
Meniul Tools, Macro, Visual Basic Editor.
Interfața grafică VBE este suficient de complexă, asemănătoare mediilor de
programare din Visual St udio. Pe lângă obiectele grafice uzuale (Menu Bar, bare de
unelte) sunt disponibile ferestre specializate pentru lucrul cu anumite categorii de
obiecte:
Properties Window pentru vizualizarea și fixarea proprietăților în momentul proiectării
(design -time);
Project Explorer care permite navigarea, vizualizarea și modificarea proiectelor
deschise la un moment dat;
Code Window unde este se scrie și este vizibil codul sursă al proiectului activ;
Locals Window care permite vizualizarea variabilelor locale cu valo rile lor;
Immediate Window care permite executarea imediată a unei linii de cod;
Watch Window unde se afișează valorile unor expresii specificate (utile în depanarea
programelor).
Properties Window
Prin proprietate a unui obiect se înțelege o
caracteristi că a respectivului obiect (cum ar fi
culoarea sau vizibilitatea etc.). Fixarea valorii
proprietății se reflectă în aparența obiectului sau
în comportamentul lui (de exemplu, fixarea
proprietății ShowSpellingErrors la valoarea True
arată în document erorile de scriere).
Fereastra Properties poate fi utilizată, în
momentul proiectării, pentru a vizualiza toate
proprietățile obiectului activ și a modifica
valorile dorite.
În partea superioară este cutia de obiecte în care
se poate selecta un obiect (sau mai multe) dintre
cele vizibile.

84 Complemente de măsurători terestre
În fișa Alphabetic se listează proprietățile modificabile ale obiectului selectat, în ordine
alfabetică. Se poate modifica valoarea unui atribut prin selectarea numelui proprietății
și tastarea sau selectarea noii valori.
În fi șa Categorized sunt listate proprietățile după categorii, într -un control de tip
Explorer, in care ramurile pot fi expandate sau.
Fereastra Properties poate fi arătată (când nu este vizibilă), prin comanda Properties
Window din meniul View .
Project Explor er
Codul sursă asociat cu un workbook, document,
template sau prezentare este asociat într -un proiect,
care este memorat și salvat în mod automat o dată
cu caietul Excel, documentul Word, șablonul sau
prezentarea respectivă. În fereastra Project Explorer
se pot vedea, modifica și naviga printre toate
proiectele asociate oricărui document, caiet, șablon
sau prezentare deschise.
Pentru un proiect se listează, într -un control de tip
Explorer, obiectele care recunosc evenimente,
formele, modulele, referințele. Pentru a vedea codul
dintr -un modul sau codul asociat unui obiect, se
selectează respectivul modul sau obiect și se apasă
butonul View Code (primul din stânga). Pentru a vedea interfața utilizator pentru un
obiect sau formă se selectează și se apasă buton ul View Object (cel din mijloc). Pentru
a vedea organizarea în foldere a elementelor listate în Project Explorer se va apăsa
butonul Toggle Folders.
Fiecare element este însoțit, în arborele de structură, de icoana specifică elementului:
proiect, folder, r eferință, obiect etc.
Code Window
Fereastra principală a Editorului Visual Basic este cea în care se poate scrie codul
sursă. Deoarece procedurile sunt asociate unor obiecte de interfață, sau aparțin unui
modul, mai întâi se va selecta, din Project Explore r, modulul sau forma vizată și apoi
se va apăsa butonul View Code.
Pentru a vedea mai mult de o procedură în fereastra de cod, se va selecta boxa de
control Default to Full Module View în fișa Editor din Options (meniul Tools ) (în
caz contrar se va vedea d oar câte o procedură).

Utilizarea și programarea calculatoarelor 85

În partea de sus a ferestrei se găsesc două boxe:
Object Box unde se poate selecta obiectul pentru care se afișează procedurile asociate;
Procedures/Events Box unde se poate selecta procedura pentru care se
vizualizează/editează co dul. Procedurile pot fi de tip eveniment, dacă obiectul selectat
este o formă utilizator. Selectarea unei proceduri produce o defilare a textului astfel
încât pointerul să fie la prima linie a procedurii.
Pot fi deschise mai multe ferestre de editare, text ul poate fi mutat/copiat între ferestre,
ferestrele se pot diviza utilizând bara de divizare etc.
Acționarea butonului Procedure View Icon (primul din stânga, pe bara de jos a
ferestrei) sau a butonului Full Module View Icon produce alegerea între vizualiz area
unei singure proceduri sau a tuturor procedurilor din modul.
Locals Window
Utilă în procesul de punere la punct a programului, fereastra Locals servește la afișarea
automată a tuturor variabilelor declarate în procedura curentă. Conținutul ferestrei e ste
actualizat de fiecare dată când se trece din modul Run în modul Break sau atunci când
se navighează în stiva de apeluri.
Pentru o descriere a ferestrei se va vedea secțiunea dedicată depanării programelor.
Immediate Window
Permite scrierea și execuția imediată a unei linii de cod. Linia poate fi copiată în și
dintr -o fereastră de cod.
În modul de execuție Break, instrucțiunea din fereastra Immediate este executată în
contextul procedurii afișate în Procedure Box.

86 Complemente de măsurători terestre
Pentru acțiunile posibile în fereastra Immediate, se va studia Help – Immediate
Window Keyboard Shortcuts.
Watch Window
Este fereastra unse sunt afișate automat valorile expresiilor urmărite în etapa de
depanare a proiectului. Pentru o descriere a ferestrei Watch se va vedea secțiunea
dedicată depanării programelor.
16.3 Scrierea procedurilor
Instrucțiunile unui proiect se pot înscrie, după modul lor de creare, în două mari
categorii:
scrise de aplicația de bază (Word, Excel etc.) prin traducerea acțiunilor interfeței
utilizator (meniuri, comen zi etc.) în cod VBA. Această operațiune este cea de
înregistrare a unui macro.
scrise într -o fereastră de cod de către utilizator (proiectant), cu asistența mediului VBE.
Înregistrarea unui macro
Acțiunea este utilă atât prin aceea că operațiuni simple pot fi traduse ușor în
instrucțiuni VBA, procedurile pot fi editate din VBE, iar pentru proceduri mai
complexe (cum ar fi operatiuni de căutare/înlocuire sau formatări de obiecte grafice)
codul generat automat oferă un bun model de utilizare a obiectelor, pro prietăților și
metodelor aplicației.
Pentru a înregistra un macro:
 Se afișează bara de unelte Visual Basic (meniul View – Toolbars și selectarea
barei dorite).
 Pe bara Visual Basic se acționează butonul Record Macro .
 În dialogul Record Macro se înlocuiește numele dat implicit în boxa Macro
Name și apoi OK.
Se poate utiliza boxa Store macro pentru a alege locul de memorare a codului.
Se execută acțiunile menite să fie înregistrate/traduse în VB, în succesiunea dorită.
 Pe bara Stop Recording (apărută la iniți erea procesului de înregistrare) se
apasă butonul Stop Recording .
Pentru a vedea liniile de cod generate, se deschide în aplicația de bază meniul Tools ,
comanda Macro , apoi Macros , se selectează după denumire și se apasă butonul Edit.
Codul sursă poate fi văzut și prin navigarea în VBE prin Project Explorer , ferestre de
cod etc.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 87
Din punctul de vedere al programării se poate spune că un macro este o procedură
publică fără argumente, deci poate fi scrisă și direct în fereastra de cod a unui
document. Din punc t de vedere formal, toate procedurile care pot fi executate din
dialogul Macros ( Tools – Macro – Macros ) sunt macro -uri.
Scrierea unei proceduri
Dacă se dorește scrierea unor proceduri generale, care nu sunt asociate unui obiect sau
eveniment specific, se ca crea o procedură într -un modul standard.
Pentru a crea un modul standard nou (gol), se merge în Project Explorer în proiectul
unde se adaugă modulul nou creat și se dă comanda Module din meniul Insert .
Pentru a deschide un modul standard existent, se v a selecta modulul din Project
Explorer și se apasă butonul View Code (sau dublu click).
Pentru a adăuga o procedură la un modul, se selectează modulul în Project Explorer, se
deschide meniul Insert și se dă comanda Procedure. Se deschide dialogul Add
Proce dure unde se vor selecta opțiunile definitorii (subrutină sau funcție, publică sau
nu etc.) și se dă OK. După aceasta se pot adăuga liniile de cod ale procedurii.
16.4 Unelte VBE pentru scrierea instrucțiunilor
Deoarece multe dintre denumirile obiectelor, proprietăților sau metodelor care apar în
codul VBA sunt complexe, mediul de dezvoltare oferă o serie de unelte pentru
completarea automată a cuvintelor cheie, pentru oferirea de ajutor în reamintirea
denumirilor etc.
Dacă s -au tastat suficient de multe ca ractere încât VB poate recunoaște un cuvânt,
atunci prin CTRL+SPACE, sau click pe butonul Complete Word de pe bara de unelte
Edit, completează cuvântul.
În dialogul Options (meniul Tools) se pot activa următoarele acțiuni, executate automat
la completarea unei linii de cod:
verificarea automată a sintaxei — Auto Syntax Check;
obligativitatea declarării tuturor variabilelor, adăugarea automată a instrucțiunii Option
Explicit la orice nou modul — Require Variable Declaration;
afișarea unei liste cu informații utile (logice la poziția curentă a cursorului) la
completarea instrucțiunii — Auto List Member;
afișarea informației despre proceduri și parametrii lor — Auto Quick Info;
afișează, doar în modul Break, valoarea unei variabile peste care este plasat curso rul —
Auto Data Tips;

88 Complemente de măsurători terestre
alinierea automată a liniilor noi la începutul liniei precedente — Auto Indent;
fixarea lățimii între pozițiile tabulatorului, 1 la 32 de spații (implicit fiind 4) —Tab
Width.
Pe bara de unelte Edit există câteva butoane, care ajută l a completarea cuvintelor și
expresiilor în timpul scrierii instrucțiunilor:
List Properties/Methods — deschide o cutie în fereastra Code cu proprietățile și
metodele permise pentru obiectul care precede caracterul punct ("."), utilă atunci când
se operează cu obiecte.
List Constants — deschide în fereastra de cod, la punctul de inserție, o cutie cu
constantele permise pentru proprietatea care precede semnul egal ("=") în instrucțiunea
curentă.
Quick Info — oferă, ca ajutor, sintaxa pentru o variabilă, func ție etc. prin analiza
locului punctului de inserție pe linia curentă.
Parameter Info — arată o cutie, la punctul de inserție, cu informația despre parametrii
funcției în care este pointerul.
Complete Word — acceptă caracterele pa care le propune VBE drept completare la
cuvântul tastat.
Comment Block — care transformă în comentarii liniile selectate.
Uncomment Block — înlătură semnul de comentarii la liniile selectate.
16.5 Executarea unei proceduri Sub
O procedură poate să se execute:
automat, ca răspuns la declanșarea unui eveniment (procedura evenimentului);
 din VBE, dacă punctul de inserție este în procedură și se acționează butonul
Run Sub/UserForm de pe bara de unelte Standard sau Debug ;
 ca un macro, Run din dialogul Macros (Tools – Macro ) al aplicației de bază;
apelată din altă procedură.
La apelul unei proceduri din altă procedură se va ține seama de interacțiunea
declarațiilor Public , Private , ca și de referințele la alte proiecte (meniul Tools –
References ).

Utilizarea și programarea calculatoarelor 89
16.6 Instrucțiunile VBA
Tipuri de date
Variabilele și constantele utilizate într -un program VBA pot avea diverse tipuri,
specifice datelor memorate. Spre deosebire de alte limbaje de programare, există un tip
universal — tipul Variant —, care poate conține aproape orice alt tip de date. Acest tip
este asignat în mod implicit tuturor variabilelor nedeclarate altfel, încât declararea
explicită poate fi utilizată atunci când se dorește economisirea memoriei (tipul Variant
alocă mai multă memorie), viteză în execuție sau atunci când se scriu date într -un fișier
în acces direct.
Boolean
Domeniu de valori: True sau False (valorile logice)
Memorie: 2 bytes
Observații. Convertirea valorilor numerice la tipul Boolean: 0 produce False, valorile
nenule produc True.
Convertirea valorilor de tip Boolean la alte tipuri numerice: False devine 0, True
devine -1.
Byte
Domeniu de valori: 0–255 (numere întregi, fără semn)
Memorie: 1 byte
Observații.
Currency
Domeniu de valori: -922 337 203 685 477.5808 — 922 337 203 685 477.5807
Memorie: 8 bytes
Declarator de tip: @
Observații. Utilizate pentru calcule bănești (sau alte situații în care precizia este foarte
importantă). Valorile sunt memorate în format întreg, scalate prin 10 000, pentru a
obține 15 cifre la partea întreagă și 4 cifre la partea zecimală (reprezentare î n virgulă
fixă).
Date
Domeniu de valori: 1 ianuarie 100 — 31 decembrie 9999, 0:00:00 — 23:59:59
Memorie: 8 bytes
Observații. Informațiile de tip dată calendaristică și/sau timp orar sunt memorate drept
numere flotante, partea întreagă reprezentând data cal endaristică, partea fracționară
reprezentând timpul.

90 Complemente de măsurători terestre
La convertiri, miezul nopții este 0, miezul zilei este .5, numerele negative reprezintă
date înainte de 30 decembrie 1899.
Poate fi atribuit ca valoare de tip date orice literal care reprezintă o dată c alendaristică
recunoscută ca atare, literalul trebuind să fie cuprins între simboluri #, de exemplu #1
Jan 99#.
Decimal
Domeniu de valori: (vezi observațiile)
Memorie: 12 bytes
Observații. Valorile de tip Decimal sunt memorate ca întregi fără semn însoțiți de un
factor de scală, între 0 și 28, specificând numărul de zecimale. Pentru scala=0 (fără
parte zecimală), cea mai mare valoare posibilă este +/ –
79,228,162,514,264,337,593,543,950,335. Cu scala=28 cea mai mare valoare este +/ –
7.9228162514264337593543950 335 iar cea mai mică valoare nenulă este +/ –
0.0000000000000000000000000001.
Notă: Deocamdată, tipul Decimal poate fi utilizat doar ca subtip în Variant, adică nu se
pot declara variabile ca fiind de tip Decimal. Acestea pot fi create ca Variant cu
subtipul Decimal prin funcția Cdec (funcția forțează o expresie să fie de un tip
specificat, din aceeași categorie de funcții fiind și CBool, CByte etc.).
Double
Domeniu de valori: numere negative de la -1.79769313486232E308 până la –
4.94065645841247E -324; numere pozitive de la 4.94065645841247E -324 până la
1.79769313486232E308 (numere flotante în dublă precizie).
Memorie: 8 bytes
Observații.
Integer
Domeniu de valori: -32 768 — 32 767.
Memorie: 2 bytes
Observații.
Long
Domeniu de valori: -2 147 483 648 — 2 147 483 647.
Memorie: 4 bytes
Observații.
Object
Domeniu de valori: (vezi observațiile)
Memorie: 4 bytes

Utilizarea și programarea calculatoarelor 91
Observații. Adrese pe 32 de biți care se referă la obiecte. Prin instrucțiunea Set se
atribuie unei variabile declarate de tip Object referința la obiectul dorit.
Notă . Prin declararea unei variabile de tip Object, referirea la un obiect prin Set
produce o atașare târzie (la timpul execuției – run-time binding). Pentru o atașare
timpurie (la timpul compilării – compile -time binding) se va utiliza o variabil ă
declarată cu numele clasei respective.
Single
Domeniu de valori: numere negative de la -3.402823E38 până la -1.401298E -45;
numere pozitive de la 1.401298E -45 până la 3.402823E38.
Memorie: 4 bytes
Observații.
String
Domeniu de valori: șir de lungime varia bilă: până la 2^31 caractere; șir de lungime
fixă: până la 2^16 caractere.
Memorie: 2 bytes
Declarator de tip: $
Observații. Un șir de lungime fixă declarat Public nu poate fi utilizat într -un modul de
clasă.
Variant (default)
Domeniu de valori: aceleași cu domeniile specificate la tipurile precedente și care pot
fi subtipuri ale tipului Variant, cu mențiunea că toate subtipurile numerice au domeniul
de la Double.
Memorie: în funcție de subtipul valorii: valorile numerice ocupă 16 bytes, valorile de
tip St ring necesită 22 bytes plus câte un byte pentru fiecare caracter.
Observații. Este tipul specificat implicit (în lipsa unei declarații explicite) pentru o
constantă, variabilă, sau argument (caz care, deși nerecomandat, poate elimina erorile
provocate de d iferențele de tip ale argumentelor la apelul procedurilor).
Cu excepția datelor de tip String cu lungime fixă și a datelor cu tipuri definite de
utilizator, tipul Variant poate conține orice alt tip de dată. În plus poate să conțină
valorile speciale Empt y, Error, Nothing și Null. Tipul considerat pentru o dată
conținută într -un Variant poate fi determinat cu funcția VarType sau TypeName.
Valorile unei variabile Variant pot să -și convertească valorile automat. În general,
datele numerice sunt memorate în t ipul de origine, dar este posibil ca ele să fie
promovate la tipul superior dacă rezultatul unei operații necesită acest fapt. De
exemplu o valoare declarată inițial drept Integer și atribuită unui Variant va fi
memorată ca un întreg până când, ridicând -o de exemplu la o putere, valoarea ei

92 Complemente de măsurători terestre
excede domeniul tipului Integer. În acest caz are loc promovarea (ca mod de
reprezentare) la tipul superior adecvat (Long sau Double). Dacă depășirea domeniului
are loc pentru subtipurile Currency, Decimal sau Double, at unci se va semnala eroare.
Utilizarea tipului Variant permite o tratare mai diferențiată a șirurilor de cifre: în
operații numerice vor fi considerate numere iar în operații cu șiruri vor fi considerate
șiruri.
Accesul la valorile Variant este mai lent dec ât accesul la valorile definite prin tipuri
explicite.
Valorile speciale au semnificația:
Empty este valoarea unui Variant care nu a fost inițializat. În calcule numerice este
considerat 0 iar în operații cu șiruri este șirul de lungime zero.
Null este val oarea unui Variant care, în mod programatic, nu conține date.
Error este valoarea utilizată pentru a arăta îndeplinirea unei condiții de eroare (prin
convertirea unui real cu funcția CVErr). Procesarea se va efectua de către utilizator,
tratarea automată a erorilor nu este activată la setarea acestor valori.
Nothing este utilizată pentru disocierea unei variabile de tip Object de un obiect
efectiv.
Tipuri definite de utilizator
Un tip de dată definit de utilizator reprezintă echivalentul unei înregistrări d intr-un
fișier (bază de date), adică o grupare de entități de tipuri diferite. Definirea are loc la
nivel de modul, prin instrucțiuni Type. Pentru clauzele care apar se va vedea discuția
de la domeniul variabilelor.
[Private | Public] Type varname
elemen tname [([subscripts ])] As type
[elementname [([subscripts ])] As type]
. . .
End Type
unde varname este numele dat tipului definit, iar prin elementname se definesc
componentele tipului. Se pot utiliza și componente de tipuri utilizator deja definite.
Com ponentele pot fi și tablouri, caz în care apar definițiile specifice (vezi declararea
variabilelor).

Utilizarea și programarea calculatoarelor 93
16.7 Declararea constantelor, variabilelor și tablourilor
Nume
La denumirea procedurilor, constantelor, variabilelor și argumentelor într -un modul
Visual B asic
se cere respectarea următoarelor reguli:
primul caracter trebuie să fie o literă;
nu se utilizează spațiu, punct (.), semnul exclamării(!), sau caracterele @, &, $, #
lungimea denumirii nu poate depăși 255 de caractere;
la același nivel de existență nu pot să existe denumiri identice. Pot să existe totuși, în
același modul, o variabilă privată și o variabilă la nivel de procedură care să poarte
același nume.
În general, nu se recomandă definirea unor denumiri identice cu nume de funcții,
instrucțiuni sau metode existente în Visual Basic. Dacă s -a ajuns totuși la această
situație, atunci utilizarea funcției intrinseci limbajului, a instrucțiunii sau metodei care
intră în conflict cu un nume asignat necesită calificarea ei în raport de biblioteca
asocia tă. De exemplu, VBA.Left este apelul la funcția Left atunci când este definită de
utilizator și o variabilă Left. Notă. Visual Basic nu este case-sensitive , deci denumirea
unei entități nu are ca atribut distinctiv capitalizarea literelor, dar mediul de pr ogramare
VBA păstrează capitalizarea din instrucțiunea unde este definit un nume.
Declararea constantelor
Definirea unei constante se realizează prin instrucțiunea Const, în care se poate
specifica tipul, domeniul și valoarea constantei. Valoarea unei cons tante nu se poate
schimba programatic.
[Public | Private] Const constname [As type] = expression
Public — cuvânt cheie, opțional, utilizat la nivel de modul pentru a declara constante
recunoscute în toate procedurile din toate modulele. Nu este permis în p roceduri.
Private — cuvânt cheie, opțional, utilizat la nivel de modul pentru a declara constante
recunoscute în toate procedurile din modulul în care apare declarația. Nu este permis în
proceduri.
constname — numele constantei (obligatoriu).
type — tipul constantei: Byte, Boolean, Integer, Long, Currency, Single, Double,
Decimal (încă nu este suportat), Date, String, sau Variant. Fiecare constantă presupune

94 Complemente de măsurători terestre
o clauză As type proprie; în lipsa clauzei se va atașa automat tipul cel mai apropiat
expresiei.
expression — combinație de identificatori, constante, operatori (cu excepția Is) care
produce un sir, număr sau obiect. Nu se pot utiliza variabile, funcții utilizator sau
funcții VBA predefinite.
În mod implicit, constantele sunt private. La nivel de proced ură, sau de modul clasă,
domeniul lor nu poate fi modificat prin utilizarea clauzei Public. La nivel de modul
standard vizibilitatea poate fi modificată prin Public.
Constantele declarate în proceduri Sub, Function sau Property sunt locale procedurii,
constantele declarate în afara unei proceduri este definită în modulul respectiv.
Mai multe declarații de constante pot fi scrise pe o aceeași linie, separate prin virgule la
nivel de atribuiri de expresii. În acest caz, cuvintele Public sau Private care apar se
aplică întregii linii.
Exemple
Const NrLinii = 15
Public Const MesajInitial = "Tastati numarul de linii"
Private Const NrLinii as Integer = 15
Public Const NrLinii = 15, Pondere as Single = 1.21
Este de remarcat că, în ultima linie, doar Pondere este d e tip Single, în timp ce NrLinii
este de tip Integer (în lipsa clauzei As type se atribuie tipul expresiei).
16.8 Declararea variabilelor
Variabilele, simple sau tablou, se definesc prin instrucțiunile Dim, Private, Public,
ReDim sau Static. Numele unei va riabile trebuie să respecte regulile generale de
formare a identificatorilor, tipul variabilei poate fi definit explicit (prin clauza As type)
sau implicit (ca Variant).
În cazul în care modulul conține instrucțiunea Option Explicit cu sintaxa
Option Expl icit
și care trebuie să apară înaintea oricărei proceduri din modul, toate variabilele trebuie
să fie declarate prin instrucțiunile menționate. Lipsa instrucțiunii Option Explicit
permite ca variabilele să fie definite acolo unde este nevoie de ele prin si mpla
menționare a unui nou identificator, tipul lor fiind stabilit implicit. Această ultimă
posibilitate poate produce erori greu detectabile.
Sintaxa instrucțiunilor de declarare a variabilelor este următoarea și se observă
asemănarea clauzelor.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 95
Dim [With Events] varname [([subscripts ])] [As [New] type]
Private [WithEvents] varname [([subscripts ])] [As [New] type]
Public [WithEvents] varname [([subscripts ])] [As [New] type]
Static varname [([subscripts ])] [As [New] type]
ReDim [Preserve] varname (subscripts ) [As type]
varname — numele variabilei (obligatoriu).
subscripts — dimensiunile tabloului de date (dacă se declară o variabilă tablou). Pot
exista până la 60 de indici, separați prin virgule, declararea dimensiunilor pentru un
indice fiind de forma
[lower To] upper
Limita inferioară este, implicit, 0, dar poate fi controlată prin instrucțiunea Option
Base.
Dacă nu se indică limitele indicilor (dar parantezele sunt prezente), se definește o
variabilă tablou dinamică (nu și prin Static ) ale cărei dimensiuni pot fi
precizate/redefinite prin instrucțiunea ReDim .
New — permite crearea implicită a unui obiect (atunci când se declară o variabilă de
tip obiect). O nouă instanță a obiectului este creată la prima referință a variabilei
definite. Clauza nu poate să apară la declararea variabilelor de tipuri intrinseci și nici la
declararea instanțelor obiectelor dependente.
type — tipul variabilei definite: Byte, Boolean, Integer, Long, Currency, Single,
Double, Decimal (nesuportat încă), Date, String (pentru șiruri cu lun gime variabilă),
String * length (pentru șiruri cu lungime fixă), Object, Variant, tip utilizator sau tip de
obiect.
Dacă se definesc mai multe variabile într -o instrucțiune, definițiile se separă prin
virgulă iar clauza de tip nu este extinsă și la varia bilele definite ulterior.
Deși toate instrucțiunile permit declararea unor variabile (simple sau tablou), fiecare
instrucțiune are un efect distinct în ceea ce privește vizibilitatea variabilelor și
persistența valorilor.
Dim definește variabile atât la ni vel de modul cât și la nivel de procedură. Variabilele
definite la nivel de modul sunt accesibile în procedurile acelui modul, iar variabilele de
la nivel de procedură sunt vizibile doar în procedura respectivă.
Private este utilizată la nivel de modul pen tru a declara variabile accesibile doar în
procedurile acelui modul.

96 Complemente de măsurători terestre
Public este utilizată pentru a declara variabile accesibile în toate procedurile din toate
modulele și din toate aplicațiile. Prin includerea instrucțiunii Option Private Module
este posi bil ca variabilele publice să fie vizibile doar în proiectul în care sunt definite.
Static este utilizată la nivel de procedură nestatică pentru a declara variabile care își
păstrează valoarea de la o execuție a procedurii la alta, atât timp cât modulul în care
apare procedura nu este resetat sau repornit. Variabilele definite prin Static sunt
vizibile doar în procedura respectivă. Este de remarcat că se poate defini o întreagă
procedură utilizând clauza Static (vezi definirea procedurilor), caz în care toa te
variabilele sunt statice.
ReDim este utilizată la nivel de procedură pentru realocarea memoriei variabilelor
tablou dinamice. Utilizarea clauzei Preserve permite doar modificarea ultimei
dimensiuni și păstrează valorile deja existente. (Pentru detalii v ezi și VBA Help).
Exemple
Dim x As Double, ColtStanga As Integer
Private I, J As Long
Static Venit As Currency, NumPren As String
Dim Retineri(5) As Currency
Public indicatori(10) As Byte
Dim matrice(1 To 3, 100 To 200) As String
Public fntScris As Font
Dim appWD As Word.Application
16.9 Proceduri
Printr -o procedură se înțelege, similar altor limbaje de programare, o mulțime de
instrucțiuni care este identificată printr -un nume și care se execută unitar printr -un
singur apel. Ar trebui, pentru claritatea pr ogramului, ca o procedură să efectueze o
prelucrare unitară identificabilă în logica programului.
Există trei tipuri principale de proceduri: Sub, Function și Property. Ultimul tip este
caracteristic definirii unui obiect și va fi prezentat ulterior. O pro cedură de tip Sub
poate primi și transmite informații prin intermediul unor variabile publice sau/și a unor
parametri. Numele procedurii nu are atașată nici o valoare. O procedură de tip Function
se deosebește prin aceea că numele procedurii are atașată o valoare (valoarea funcției)
și poate fi utilizat ca orice altă variabilă din proiect.
Observație. Orice instrucțiune executabilă trebuie să aparțină unei proceduri.
Declarațiile pot să apară și în afara procedurilor, la nivel de modul.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 97
Proceduri Sub
Organi zarea generală a unei proceduri de tip Sub este
[Private | Public] [Static] Sub name ([arglist ])
[instrucțiuni ]
[Exit Sub]
[instrucțiuni ]
End Sub
Public, Private, Static — determină vizibilitatea procedurii. Public = vizibilă pentru
toate procedurile și toate modulele (în funcție de Option Private se definește
vizibilitatea pentru alte proiecte). Private = vizibilă doar pentru procedurile din
modulul unde procedura este declarată. Static = arată că toate variabilele locale își
păstrează valorile între apeluri.
name — numele procedurii.
arglist — lista de argumente, separate prin virgule.
Prin instrucțiunea Exit Sub se poate ieși din procedură și altminteri decât prin linia
finală.
Argumentele se definesc după sintaxa:
[Optional] [ByVal | ByRef] [ParamAr ray] varname [( )] [As type] [= defaultvalue ]
Optional — arată că parametrul nu este obligatoriu. Parametrii opționali trebuie să fie
grupați la sfârșitul listei (apariția clauzei Optional cere ca toți parametrii care urmează
să aibă aceeași clauză).
ByVal — arată că apelul paramatrului se face prin valoare (orice modificare a valorii
transmise nu este regăsită după părăsirea procedurii, calculele efectuându -se pe o copie
a parametrului).
ByRef — arată că apelul paramatrului se face prin referință (orice mo dificare a valorii
transmise este regăsită după părăsirea procedurii). Acesta este modul implicit de
transmitere a parametrilor.
ParamArray — folosit doar ca ultim argument în listă, denotă un tablou Optional de
elemente de tip Variant. Clauza ParamArray p ermite definirea unui număr arbitrar de
parametri. ParamArray nu poate fi utilizat împreună cu ByVal, ByRef, sau Optional.
varname — numele argumentului. Dacă este tablou se vor indica parantezele.

98 Complemente de măsurători terestre
type — tipul parametrului transmis: Byte, Boolean, Integer , Long, Currency, Single,
Double, Decimal, Date, String (doar lungime variabilă), Object, Variant. Pentru
parametrii obligatorii (fără Optional) poate fi și un tip definit sau de obiect.
defaultvalue — definește valoarea implicită pentru argumentele opțion ale. Poate fi
orice expresie, dar pentru tipul Object se admite doar Nothing.
16.10 Apelul unei proceduri Sub
Pentru a executa o procedură de tip Sub din altă procedură (vezi și discuția privind
vizibilitatea) se menționează, pe o linie separată, numele pr ocedurii urmat sau nu de
parametri. Dacă este necesar, datorită apelării unui alt proiect sau modul, atunci apelul
este după modelul:
Nume_proiect .Nume_modul .Nume_procedură listă de argumente
unde lista de argumente poate sau nu să fie inclusă între parant eze. Argumentele
efective sunt separate în listă prin virgule și trebuie să respecte ordinea (și tipul)
argumentelor din definiția procedurii. În cazul procedurilor cu multe argumente, dintre
care multe opționale, transferul poate provoca erori de scriere a codului (un argument
opțional necesită totuși virgula sa, de unde o numărare atentă a virgulelor etc.). Pentru
asemenea situații (în special) se permite și transferul valorilor prin intermediul tehnicii
de argumente denumite. Aceasta se realizează alcătu ind lista de argumente, la apelul
procedurii, din intrări de forma
nume_argument :=valoare_argument
separate prin virgule și la care nu mai contează ordinea inițială a argumentelor. Se vor
specifica doar parametrii care se transmit efectiv (adică valorile o pționale dorite și
toate valorile neopționale).
Pentru apelul unei proceduri se va studia și instrucțiunea Call.
16.11 Proceduri Function
O procedură de tip Function este similară, ca definiție, unei proceduri Sub, dar are
particularitatea că returnează o valoare prin numele său (care se comportă deci ca o
variabilă).
[Public | Private] [Static] Function name [(arglist)] [As type]
[statements]
[name = expression]
[Exit Function]
[statements]
[name = expression]

Utilizarea și programarea calculatoarelor 99
End Function
Este de remarcat că se poat e atașa un tip numelui funcției (adică valorii funcției) și se
va remarca existența instrucțiunilor prin care se atribuie funcției valorile calculate.
Valoarea returnată de o funcție poate fi utilizată într -o altă expresie prin includerea
numelui funcției urmat, între paranteze, de valorile efective ale parametrilor.
Dacă apelul se face prin intermediul instrucțiunii Call, valoarea funcției nu poate fi
utilizată. În asemenea situații se activează de fapt doar prelucrările colaterale (care,
pentru claritatea codului, nici nu sunt recomandate).
Exemple de proceduri
Public Function AriaCilindru (raza, inaltime) As Double
Const Pi = 3.14159
cilBaza = Pi*raza^2
cilLaterala = 2*Pi*raza*inaltime
AriaCilindru = 2*cilBaza + cilLaterala
End Function

Sub AriaCili ndru (ByVal raza As Sin gle, ByVal inaltime As Single, ByRef cilAria
As Double)
Const Pi As Single = 3.14159
Dim cilBaza As Single, cilLaterala As Single
cilBaza = Pi*raza^2
cilLaterala = 2*Pi*raza*inaltime
cilAria = 2*cilBaza + cilLaterala
End
Apelul funcției poate fi într -os instrucțiune de genul
CostTotalPiesa = AriaCilindru (r1, h1) * CostUnitar
în timp ce apelul subrutinei poate fi
AriaCilindru inaltime:=h1, raza:=r1, cilAria:= AriePiesa
16.12 Organizarea generală a unui proiect VBA
Obiectele și pr elucrările necesare realizării unei aplicații VBA (presupunând că se
dorește atingerea unui ansamblu coerent de scopuri) sunt gestionate sub forma unui
proiect, care are un nume implicit sau dat de utilizator. La un anumit moment pot fi
deschise mai multe proiecte, identificabile prin denumirile lor.
Deoarece prelucrările proiectate în VBA sunt atașate documentelor (acțiunilor) unor
aplicații particulare (Word, Excel etc.), proiectele sunt salvate o dată cu documentele

100 Complemente de măsurători terestre
pe care le însoțesc. Acest fapt nu red uce aria de probleme abordabile întrucât
prelucrările propriu -zise nu sunt limitate la documentul însoțit (se poate deschide astfel
un document Word alb și să se efectueze orice prelucrare dorită, fără a avea obligația
de a scrie ceva în documentul deschis ).
Într-un proiect VBA sunt identificabile următoarele componente:
Module standard (denumite inițial module de cod). Conțin declarații și proceduri
generale. Există de asemenea și module care conțin tratarea evenimentelor specifice
documentului de care est e atașat proiectul.
Module de clasă. Conțin definirea obiectelor create de utilizator.
Forme. Conțin definițiile dialogurilor din interfața proiectată de utilizator ca și codul
program necesar controlării dialogurilor.
Referințe. Într -un proiect este menți nută lista altor proiecte, care sunt referite în
proiectul curent.
Un modul de cod poate începe cu o secțiune de declarații. Prin declarații înțelegem
instrucțiuni neexecutabile prin care se definesc constante, variabile și proceduri
externe. Utilizând Pub lic, Static, Private se precizează și domeniul de vizibilitate a
entităților definite.
Gestionarea (crearea, editarea, ștergerea etc.) obiectelor dintr -un proiect se face prin
comenzi ale mediului VBA, care este prezentat într -o secțiune separată.
16.13 Do meniul unei variabile, constante sau proceduri
Domeniul unei entități reprezintă mulțimea instrucțiunilor unde poate fi referită acea
entitate. Se poate vorbi astfel de vizibilitatea unei entități. Domeniul este dependent de
locul definirii entității, de c lauzele care apar la definire și de parametrii globali ai
proiectului.
Notă. Este de remarcat că utilizarea unei denumiri în afara domeniului inițial prefigurat
produce, în lipsa instrucțiunii Option Explicit, crearea unei noi entități, fără nici o
legătur ă cu cea precedentă, sursă de erori greu detectabile. Acesta este motivul pentru
care se recomandă declararea explicită a tuturor variabilelor.
Există trei tipuri de domenii:
 la nivel de procedură;
 la nivel de modul, privat;
 la nivel de modul, public.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 101
Nive lul procedură
O variabilă sau constantă definită într -o procedură este vizibilă doar în procedură
respectivă. Dacă o asemenea entitate trebuie referită și în alte proceduri, atunci
declararea ei se va efectua la nivel de modul, sau se va transmite procedur ii prin
intermediul argumentelor.
Nivel de modul, privat
Variabilele și constantele definite la nivel de modul (în secțiunea Declarations) sunt
Private în mod implicit, adică sunt vizibile doar în modulul respectiv. Utilizarea clauzei
Private nu este deci necesară, dar este recomandată.
Notă. Dacă se utilizează instrucțiunea Option Private Module (în secțiunea
Declarations a modulului) atunci variabilele și procedurile publice vor fi vizibile doar
în proiectul curent. În lipsa acestei declarații, proceduri le publice (din toate modulele
standard sau clasă) sunt vizibile în toate proiectele care se referă la proiectul curent.
Procedurile, variabilele și constantele publice din alte module (cum ar fi modulele
atașate formelor) sunt Private pentru proiectul de definiție, deci ele nu sunt accesibile
proiectelor care se referă la proiectul unde sunt declarate.
Nivel de modul, public
Variabilele declarate la nivel de modul drept Public sunt vizibile în toate procedurile
din proiect. Procedurile sunt publice în mod implicit, cu excepție procedurilor de
tratare a evenimentelor, care sunt Private în mod implicit. A se vedea și nota
anterioară.
16.14 Viata unei variabile
Prin viața unei variabile se înțelege timpul cât variabila are o valoare. Este evident că
valoarea u nei variabile se poate modifica pe durata vieții sale, dar definitoriu este
faptul că variabila are o anumită valoare pe întreaga durată a vieții sale. La părăsirea
domeniului, variabila "moare" și nu mai are atașată o valoare.
La începutul execuției unei proceduri, toate variabilele sunt inițializate:
Variabilă numerică 0 (zero)
Șir de lungime variabilă "" (șir de lungime zero)
Șir de lungime fixă Completat cu caracterul Chr(0) (având
codul ASCII 0)
Variabilă Variant Empty

102 Complemente de măsurători terestre
Variabile de tip utilizator fiecare element este inițializat separat,
potrivit tipului primar
Variabilă Object Nothing (până la asignarea unei referințe
prin Set)
Variabilele care nu sunt modificate își păstrează valoarea inițială.
Variabilele declarate prin Dim la nivel de procedur ă au valoare până la terminarea
execuției procedurii (chiar dacă se trece prin apel în alte proceduri).
Variabilele declarate prin Static, la nivel de procedură, au aceeași viață ca și variabilele
declarate la nivel de modul și își păstrează valoarea până la terminarea execuției
codului (inclusiv de la un apel la altul). Includerea clauzei Static în instrucțiunea Sub
sau Function are ca efect declararea tuturor variabilelor definite în procedura respectivă
drept variabile statice (deci care își păstrează v alorile între apeluri).
Variabilele declarate la nivel de modul standard își păstrează valoarea pe tot timpul
execuției. Variabilele declarate la nivel de modul clasă își păstrează valoarea atât timp
cât există o instanță a clasei. Diferența față de variab ilele Static este aceea că memoria
este utilizată permanent (nu se eliberează la părăsirea domeniului).
16.15 Variabile Object
Declararea unei variabile de tip obiect se poate efectua prin declararea tipului generic
Object
Dim myDoc As Object
sau specific ând exact numele de clasă dintr -o bibliotecă de obiecte referită
Dim myDoc As Word.Document
În primul mod de definire (ca Object) nu se poate efectua la momentul compilării
existența obiectului, nu se poate verifica utilizarea corectă a proprietătilor și m etodelor
obiectului și nu se poate lega această informație de variabila obiect definită. Atașarea
unui obiect este, în acest caz, o legare târzie ( late binding ) la momentul execuției și se
efectuează prin instrucțiunea Set.
Specificarea unei clase la defin irea variabilei obiect produce o legare timpurie ( early
binding ) care este mai rapidă, se face la momentul compilării și poate înlătura mai
rapid erori posibile în utilizarea metodelor și proprietăților obiectului.
Instrucțiunea Set are sintaxa:
Set object var = {[New] objectexpression | Nothing}

Utilizarea și programarea calculatoarelor 103
unde
objectvar este numele variabilei (sau proprietății)
New permite crearea unei noi instanțe a clasei
Objectexpression este o expresie constând în numele unui obiect, altă variabilă
declarată de același tip obiect , sau funcție ori metodă care returnează un obiect de
același tip obiect
Nothing permite deconectarea asocierii cu un obiect specific, eliberând resursele sistem
și de memorie utilizate.
În general, atunci când se utilizează Set pentru a asigna o referință de obiect la o
variabilă, nu se creează o copie a obiectului pentru acea variabilă. Este creată doar o
referință la obiect. Astfel, mai multe variabile de tip obiect pot să se refere la același
obiect: orice schimbare a obiectului se va reflecta în toate variabilele care referă
obiectul. Utilizând clauza New se va crea efectiv o copie (instanță) a obiectului.
Exemple
Prin următoarele două instrucțiuni se definește variabila objWord care este legată
târziu de o aplicație Word:
Dim objWord As Object
Set obhW ord = CreateObject("Word.Application")
Legarea timpurie se poate efectua prin
Dim objWord As Word.Application
Este de remarcat că instrucțiunea Set apelează o funcție care creează și returnează o
referință la un obiect ActiveX.
16.16 Constante predefinite (built –in)
Bibliotecile de obiecte din fiecare aplicație Office furnizează o mulțime de constante
predefinite, care pot fi utilizate pentru a stabili proprietăti sau pentru a transmite
argumente către proprietăți sau metode. Constantele sunt, de regulă, gr upate în tipuri
enumerate care reprezintă valorile posibile pentru o proprietate specifică. Deși este
posibilă să se utilizeze valoarea numerică a constantei este recomandat să se utilizeze
constanta numită întrucât dezvoltări ulterioare ale mediului Micro soft Office (ca și ale
aplicațiilor din Visual Studio) tind să păstreze compatibilitatea între denumirile
constantelor și nu între valorile efective.
De exemplu se preferă
Application.DisplayAlerts = wdAlertAll
în loc de

104 Complemente de măsurători terestre
Application.DisplayAlerts = -1
pentru a fixa ca Word să afișeze toate mesajele de alertă la execuția unei proceduri.
Codul scris astfel este și mai explicit.
16.17 Instrucțiunile VBA
Există trei categorii de instrucțiuni Visual Basic:
instrucțiuni de declarare (prezentate la declararea v ariabilelor) prin care se denumesc și
se declară tipul pentru variabile, constante și proceduri;
instrucțiuni de atribuire (prezentate în continuare) prin care se atribuie valori
variabilelor sau constantelor;
instrucțiuni executabile (prezentate în contin uare) care inițiază acțiuni: execută metode
sau proceduri, controlează fluxul execuției codului.
În mediul de dezvoltare VBA, sintaxa instrucțiunilor este verificată automat după ce se
trece la instrucțiunea următoare (prin Enter).
Continuarea instrucțiuni lor
O instrucțiune poate să fie scrisă pe mai multe linii prin utilizarea caracterului de
continuare a liniei "_" precedat de un spațiu. De exemplu, crearea prin program a unui
tabel într -un document Word:
ActiveDocument.Tables.Add Range:=Selection.Range, _
NumRows:=3, _
NumColumns:= 3
unde, pe lângă continuarea liniilor se va remarca utilizarea argumentelor numite la
apelul metodei de adăugare a unui nou tabel la colecția de tabele a documentului.
Două instrucțiuni pot fi scrise pe o aceeași linie dacă sun t separate cu caracterul ":".
Etichetarea liniilor
O linie poate fi identificată:
printr -o etichetă: orice nume, care respectă regulile generale, care începe în prima
coloană a liniei și se termină cu caracterul ":"
printr -un număr: orice combinație de cif re, care începe în prima coloană a liniei și este
unic în modulul respectiv.
Identificatorii de linii pot fi utilizați în instrucțiuni de control, desi codul astfel
construit nu respectă regulile programării structurate..

Utilizarea și programarea calculatoarelor 105
Comentarii
Textele explicative (ne cesare documentării codului) pot fi introduse pe linii separate
sau în continuarea liniei de cod.
O linie de comentariu începe cu un apostrof (') sau cu cuvântul Rem urmat de un
spațiu.
Comentariul de pe aceeași linie cu o instrucțiune se introduce printr -un apostrof urmat
de comentariu.
16.18 Operatori
În formarea expresiilor de diverse tipuri, operatorii sunt cei utilizați aproape general în
limbajele de programare de nivel înalt. Pentru fixarea termenilor și notațiilor sunt totuși
prezentați, pe categori i, însoțiți, acolo unde este cazul de scurte explicații.
Operatori aritmetici
Operator Semnificație Observații
^ Ridicarea la
putere rezultatul este Double sau Variant(Double) cu excepția:
dacă un operand este Null, rezultatul este tot Null
* Înmulțirea rezultatul este dat de cel "mai precis" factor, ordinea
crescătoare a "preciziei" fiind, pentru înmulțire, Byte,
Integer, Long, Single, Currency, Double și Decimal. Dacă
o expresie este Null, rezultatul este Null. O expresie
Empty este considerată ca 0. Pe ntru excepții se va studia
Help – *(operator).
/ Împărțirea rezultatul este, în general, Double sau Variant(Double).
Dacă o expresie este Null, rezultatul este Null. O expresie
Empty este considerată ca 0. Pentru excepții se va studia
Help – /(operator).
\ Împărțirea
întreagă înainte de împărțire, operanzii sunt rotunjiți la Byte,
Integer sau Long. Rezultatul este Byte, Variant(Byte),
Integer, Variant (Integer), Long, sau Variant(Long). Dacă
o expresie este Null, rezultatul este Null. O expresie
Empty es te considerată ca 0.
Mod Restul operanzii sunt rotunjiți la întregi și se obține restul
împărțirii. Rezultatul este Byte, Variant(Byte), Integer,

106 Complemente de măsurători terestre
împărțirii Variant (Integer), Long, sau Variant(Long). Dacă o
expresie este Null, rezultatul este Null. O ex presie Empty
este considerată ca 0.
+ Adunarea
numerică sau
concatenarea
șirurilor în general, operanzi numerici produc adunarea, iar
operanzi șiruri produc concatenarea. În cazul numeric,
rezultatul este de tipul cel "mai precis" al operanzilor,
ordinea de "precizie" fiind pentru adunare și scădere:
Byte, Integer, Long, Single, Double, Currency și Decimal.
Deoarece operanzii pot fi orice expresie, pentru o
informare completă (de exemplu operanzi Variant) se va
studia Help – +(operator).
– Scăderea sau
inversarea
semnului operanzii pot fi doar numerici. Rezultatul este de tipul cel
"mai precis" al operanzilor, ordinea de "precizie" fiind
pentru adunare și scădere: Byte, Integer, Long, Single,
Double, Currency și Decimal. Dacă o expresie este Null,
rezulta tul este Null. O expresie Empty este considerată ca
0. Pentru excepții se va studia Help – -(operator).
Operatori de comparare
Relațiile care există între diferite tipuri de entități se pot evidenția prin comparații
având una dintre formele următoare:
result = expression1 comparisonoperator expression2
result = object1 Is object2
result = string Like pattern
unde
result este o variabilă numerică
expression este o expresie oarecare
comparisonoperator este un operator relațional
object este un nume de obiect
string este o expresie șir oarecare
pattern este o expresie String sau un domeniu de caractere.
Operatorii de comparare sunt cei uzuali: < (mai mic), <= (mai mic sau egal), > (mai
mare), >= (mai mare sau egal), = (egal), <> (diferit, neegal).

Utilizarea și programarea calculatoarelor 107
Rezultatul e ste True (dacă este adevărată relația), False (dacă relația este neadevărată),
Null (dacă cel puțin un operand este Null).
Operatorul Is produce True dacă variabilele se referă la același obiect și False în caz
contrar.
Operatorul Like compară două șiruri cu observația că al doilea tremen este un șablon.
Prin urmare rezultatul este True dacă primul șir operand este format după șablon, False
în caz contrar. Atunci când un operand este Null, rezultatul este tot Null.
Comportarea operatorului Like depinde de i nstrucțiunea Option Compare, care poate
fi:
Option Compare Binary, ordinea este cea a reprezentării interne binare, determinată în
Windows de codul de pagină.
Option Compare Text, compararea este insenzitivă la capitalizarea textului, ordinea
este determin ată de setările locale ale sistemului.
Construcția șablonului poate cuprinde caractere wildcard, liste de caractere, domenii de
caractere:
? un caracter oarecare
* oricâte caractere (chiar nici unul)
# o cifră oarecare (0 –9).
[charlist] oricare dintre car acterele enumerate în listă, un domeniu de litere poate
fi dat prin utilizarea cratimei.
[!charlist] orice caracter care nu este în listă
Observație. Pentru a utiliza în șablon caracterele speciale cu valoare de wildcard se vor
utiliza construcții de tip l istă: [[], [?] etc. Paranteza dreapta va fi indicată singură: ].
Pentru alte observații utile se va studia Help – Like operator.
Operatori de concatenare
Pentru combinarea șirurilor de caractere se pot utiliza operatorii & și +.
În sintaxa
expression1 & e xpression2
unde operanzii sunt expresii oarecare, rezultatul este
de tip String, dacă ambii operanzi sunt String
de tip Variant(String) în celelalte cazuri

108 Complemente de măsurători terestre
Null, dacă ambii operanzi sunt Null.
Înainte de concatenare, operanzii care nu sunt șiruri se conve rtesc la Variant(String).
Expresiile Null sau Empty sunt tratate ca șiruri de lungime zero ("").
Operatori logici
Pentru operațiile logice sunt utilizați următorii operatori, uzuali în programare.
Operator Semnificație Observații
And conjuncția logică Null cu False dă False, Null cu True sau cu Null dă
Null. Operatorul And realizează și operația de
conjuncție bit cu bit pentru expresii numerice.
Eqv echivalența
logică Dacă o expresie este Null, rezultatul este Null. Eqv
realizează și compararea bit cu bit a două expresii
numerice, poziționând cifrele binare ale rezultatului
după regulile de calcul ale echivalenței logice: 0 Eqv
0 este 1 etc.
Imp implicația logică True Imp Null este Null, False Imp * este True, Null
Imp True este True, Null Imp False (sau Null) este
Null. Operatorul Imp realizează și compararea bit cu
bit a două expresii numerice, poziționând cifrele
binare ale rezultatului după regulile de calcul ale
implicației logice: 1 Imp 0 este 0, în rest rezultatul
este 1.
Not negația logică Not Nul l este Null. Prin operatorul Not se poate
inversa bit cu bit valorile unei variabile,
poziționându -se corespunzător un rezultat numeric.
Or disjuncția logică Null Or True este True, Null cu False (sau Null) este
Null. Operatorul Or realizează și o compara ție bit cu
bit a două expresii numerice poziționând biții
corespunzători ai rezultatului după regulile lui Or
logic.
Xor disjuncția
exclusivă Dacă un operand este Null, atunci rezultatul este
Null. Se poate efectua operația de sau exclusiv și bit
cu bit p entru două expresii numerice [b1+b2(mod

Utilizarea și programarea calculatoarelor 109
2)].
16.19 Instrucțiuni de atribuire
Atribuirea se poate efectua prin instrucțiunea Let (pentru valori atribuite variabilelor și
proprietăților), Set (pentru atribuirea de obiecte la o variabilă de tip obiect), Lset și
Rset (pentru atribuiri speciale de șiruri sau tipuri definite de utilizator).
Instrucțiunea Let
Atribuie valoarea unei expresii la o variabilă sau proprietate.
[Let] varname = expression
unde varname este nume de variabilă sau de proprietate.
Este de r emarcat forma posibilă (și de fapt general utilizată) fără cuvântul Let.
Observații . Valoarea expresiei trebuie să fie compatibilă ca tip cu variabila (sau
proprietatea): valori numerice nu pot fi atribuite variabilelor de tip String și nici
reciproc.
Variabilele Variant pot primi valori numerice sau String, reciproc nu este valabil decât
dacă valoarea expresiei Variant poate fi interpretată compatibilă cu tipul variabilei:
orice Variant poate fi atribuit unei variabile de tip String (cu excepția Null), doa r
Variant care poate fi interpretat nuric poate fi atribuit unei variabile de tip numeric.
La atribuirea valorilor numerice pot avea loc conversii la tipul numeric al variabilei.
Atribuirea valorilor de tip utilizator poate fi efectuată doar dacă ambii ter meni au
același tip definit. Pentru alte situații se va utiliza instrucțiunea Lset.
Nu se poate utiliza Let (cu sau fără cuvântul Let) pentru legarea de obiecte la variabile
obiect. Se va utiliza în această situație instrucțiunea Set.
16.20 Instrucțiuni e xecutabile
Execuția unui program are loc, în lipsa oricărui control, instrucțiune cu instrucțiune, de
la stânga la dreapta și de sus în jos. Acest sens poate fi modificat, într -o oarecare
măsură, prin ordinea de precedență a operațiilor în evaluarea expres iilor. Este evident
că o asemenea structură simplă nu poate cuprinde toate aspectele programării și din
acest motiv necesitatea structurilor de control a fluxului execuției. Unele instrucțiuni au
fost păstrate doar din motive de compatibilitate cu versiuni le inițiale ale limbajului, în
locul lor fiind preferate structuri mai evoluate sau similare altor limbaje de programare.

110 Complemente de măsurători terestre
Instrucțiuni de transfer (GoSub…Return, GoTo, OnError, On…GoSub,
On…GoTo)
Această categorie cuprinde instrucțiunile prin care controlu l execuției este transferat la
o altă instrucțiune din procedură. În general, utilizarea acestor comenzi nu produce
programe foarte structurate (în sensul programării structurate) și prin urmare, pentru o
mai mare claritate a codului, pot fi înlocuite cu a lte structuri de programare.
GoSub…Return
În cadrul unei proceduri un grup de instrucțiuni poate fi organizat ca o subrutină
(similar unei proceduri on -line, nenumite) identificată prin linia de început. Transferul
controlului la acest grup de instrucțiuni și revenirea la locul apelului se poate efectua
prin GoSub…Return cu sintaxa
GoSub line
…
line
…
Return
unde line este o etichetă de linie sau un număr de linie din aceeași procedură.
Pot exista mai multe instrucțiuni Return, prima executată produce s altul la
instrucțiunea care urmează celei mai recente instrucțiuni GoSub executate.
GoTo
Realizează tranferul controlului execuției la o linie din aceeași procedură.
GoTo line
unde line este o etichetă de linie sau un număr de linie din aceeași procedură.
On Error
Permite controlul erorilor prin transferul controlului la rutine de tratare.
Observație. Este prezentată în secțiunea dedicată controlului erorilor.
On…GoSub, On…GoTo
Permit o ramificare multiplă, după valoarea unei expresii. Se recomandă, pentru
claritatea codului, utilizarea structurii Select Case în locul acestor structuri.
On expression GoSub destinationlist
On expression GoTo destinationlist
unde

Utilizarea și programarea calculatoarelor 111
expression este o expresie numerică având valoare întreagă (după o eventuală
rotunjire) între 0 ș i 255 inclusiv.
destinationlist este o listă de etichete de linii sau numere de linii, separate prin virgule
(elementele pot fi de ambele categorii), din aceeași procedură cu instrucțiunea.
Dacă valoarea expresiei este negativă sau mai mare decât 255 se pr oduce o eroare.
Dacă valoarea expresiei, fie ea k, este în domeniul rangurilor listei, atunci se transferă
controlul la linia identificată de al k-lea element al listei.
Dacă valoarea expresiei este 0 sau mai mare decât numărul de elemente din listă,
transferul se efectuează la linia care urmează instrucțiunea On…GoSub sau On…GoTo.
Instrucțiuni de terminare sau oprire a programului (DoEvents, End, Exit,
Stop)
Terminarea execuției programului sau oprirea temporară (pauza) se pot realiza prin
instrucțiun ile enumerate aici.
DoEvents
Deși nu este o instrucțiune VBA ci este o funcție, includerea ei este naturală prin aceea
că permite cedarea controlului către sistemul de operare, care poate astfel să
funcționeze în regim de multitasking. Acțiunea poate fi r ealizată și prin alte tehnici (de
exemplu utilizarea unui Timer etc.). Sintaxa este
DoEvents( )
Funcția returnează, în general, valoarea 0.
Controlul este redat programului după ce sistemul de operare a terminat procesarea
evenimentelor din coada de eveni mente, ca și procesarea tuturor caracterelor din coada
SendKeys.
Observație . Pentru alte observații se va studia documentația comenzii DoEvents.
End
Termină execuția unei proceduri (sub forma prezentată aici) sau indică sfârșitul codului
unei structuri de tip bloc (cum ar fi End Function, End If etc., prezentate la structurile
respective).
Sintaxa, în ipostaza opririi execuției, este:
End
Prin această instrucțiune, care poate fi plasată oriunde în program, execuția este
terminată imediat, fără a se mai exec uta eventualele instrucțiuni scrise pentru tratarea
unor evenimente specifice sfârșitului de program (Unload, Terminate etc.).

112 Complemente de măsurători terestre
Fișierele deschise prin Open sunt închise și toate variabilele sunt eliberate. Obiectele
create din modulele clasă sunt distruse , iar referințele din alte aplicații la asemenea
obiecte sunt invalidate. Memoria este eliberată.
Exit
Prin instrucțiunea Exit, sub una din multiplele ei forme, se întrerupe o ramură de
execuție (cum ar fi o procedură, o structură iterativă etc.) pentru a se continua nivelul
apelant. Sintaxa este
Exit Do
Exit For
Exit Function
Exit Property
Exit Sub
și efectele sunt prezentate la structurile respective. Nu trebuie confundată cu
instrucțiunea End.
Stop
Efectul instrucțiunii este dependent de modul de execuț iei a programului. Dacă se
execută varianta compilată a programului (fișierul .exe) atunci instrucțiunea este
similară instrucțiunii End (suspendă execuția și închide fișierele deschise). Dacă
execuția este din mediul VBA, atunci se suspendă execuția progr amului, dar nu se
închid fișierele deschise și nu se șterge valoarea variabilelor. Execuția poate fi reluată
din punctul de suspendare.
Stop
Instrucțiunea este similară introducerii unui punct de oprire (Breakpoint) în codul
sursă.
Structuri iterative (Do. ..Loop, For…Next, For Each…Next, While…Wend,
With)
Prin intermediul construcțiilor de tip bloc prezentate în această secțiune se poate
repeta, în mod controlat, un grup de instrucțiuni. În cazul unui număr nedefinit de
repetiții, condiția de oprire p oate fi testată la începutul sau la sfârșitul unui ciclu, prin
alegerea structurii adecvate.
Do…Loop
Se vor utiliza structuri Do…Loop pentru a executa un grup de instrucțiuni de un număr
de ori nedefinit aprioric. Dacă se cunoaște numărul de cicluri, se va utiliza structura
For…Next.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 113
Înainte de continuare se va testa o condiție (despre care se presupune că poate fi
modificată în instrucțiunile executate). Diferitele variante posibile pentru Do…Loop
diferă după momentul evaluării condiției și decizia luată.
Do [{While | Until} condition ]
[statements ]
[Exit Do]
[statements ]
Loop
sau
Do
[statements ]
[Exit Do]
[statements ]
Loop [{While | Until} condition ]
unde
condition este o expresie care valoare de adevăr True sau False. O condiție care este
Null se consider ă False.
statements sunt instrucțiounile care se repetă atâta timp (while) sau până când (until)
condiția devine True.
Dacă decizia este de a nu continua ciclarea, atunci se va executa prima instrucțiune
care urmează întregii structuri (deci de după linia care începe cu Loop).
Se poate abandona ciclarea oriunde în corpul structurii prin utilizarea comenzii Exit Do
(cu această sintaxă). Dacă apare o comandă Exit Do se poate omite chiar și condiția din
enunț întrucât execuția se va termina prin această deciz ie.
Structurile Do pot fi inserate (dar complet) unele în altele. O terminare (prin orice
metodă) a unei bucle transferă controlul la nivelul Do imediat superior.
Execuția structurilor este explicată în tabelul următor
Do While…Loop Testează condiția la în ceputul buclei, execută bucla numai
dacă rezultatul este True și continuă astfel până când o nouă
evaluare produce False.
Do Until…Loop Testează condiția la începutul buclei, execută bucla numai
dacă rezultatul este False și continuă astfel până când o no uă
evaluare produce True.

114 Complemente de măsurători terestre
Do…Loop While Se execută întotdeauna bucla o dată, se testează condiția la
sfârșitul buclei și se repetă bucla atât timp cât condiția este
True. Oprirea este pe condiție falsă.
Do…Loop Until Se execută întotdeauna bucla o dată, se testează condiția la
sfârșitul buclei și se repetă bucla atât timp cât condiția este
False. Oprirea este pe condiție adevărată.
For…Next
Atunci când se cunoaște numărul de repetări ale unui bloc de instrucțiuni, se va folosi
structura For…Next. Structu ra utilizează o variabilă contor, a cărei valoare se modifică
la fiecare ciclu, oprirea fiind atunci când se atinge o valoare specificată. Sintaxa este:
For counter = start To end [Step step]
[statements ]
[Exit For]
[statements ]
Next [ counter ]
unde
counter este variabila contor (numără repetările), de tip numeric. Nu poate fi de tip
Boolean sau element de tablou.
start este valoarea inițială a contorului.
end este valoarea finală a contorului.
step este cantitatea care se adună la contor la fiecare pas. În cazul în care nu se
specifică este implicit 1. Poate fi și negativă.
statements sunt instrucțiunile care se repetă. Dacă nu se specifică, atunci singura
acțiune este cea de modificare a contorului de un număr specificat de ori.
Acțiunea este dictată de pa sul de incrementare și relația dintre valoarea inițială și cea
finală.
Instrucțiunile din corpul structurii se execută dacă
counter <= end pentru step >= 0 sau
counter >= end pentru step < 0.
După ce toate instrucțiunile s -au executat, valoarea step este adăugată la valoarea
contorului și instrucțiunile se execută din nou după același test ca și prima dată, sau
bucla For…Next este terminată și se execută prima instrucțiune de după linia Next.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 115
Specificarea numelui contorului în linia Next poate clarifica te xtul sursă, mai ales în
cazul când există structuri For…Next îmbricate.
Corpul unei bucle For…Next poate include (complet) o altă structură For…Next. În
asemenea situații, structurile îmbricate trebuie să aibă variabile contor diferite.
Instrucțiunile Exit For pot fi plasate oriunde în corpul unei bucle și provoacă
abandonarea ciclării. Controlul execuției se transferă la prima instrucțiune de după linia
Next.
For Each…Next
Similară structurii For…Next, structura For Each…Next repetă un grup de instrucțiuni
pentru fiecare element dintr -o colecție de obiecte sau dintr -un tablou (cu excepția celor
de un tip utilizator). Este utilă atunci când nu se cunoaște numărul de elemente sau
dacă se modifică, în timpul execuției, conținutul colecției.
Sintaxa este:
For E ach element In group
[statements ]
[Exit For]
[statements ]
Next [element ]
unde
element este variabila utilizată pentru parcurgerea elementelor. Dacă se parcurge o
colecție de obiecte, atunci element poate fi Variant, o variabilă generică de tip Object,
sau o variabilă obiect specifică pentru biblioteca de obiecte referită. Pentru parcurgerea
unui tablou, element poate fi doar o variabilă de tip Variant.
group este numele colecției de obiecte sau al tabloului.
statements este grupul de istrucțiuni executate p entru fiecare element.
Execuția unei structuri For Each…Next este
1. Se definește element ca numind primul element din grup (dacă nu există nici
un element, se transferă controlul la prima instrucțiune de după Next – se
părăsește bucla fără executarea instru cțiunilor).
Se execută instrucțiunile din corpul buclei For.
Se testează dacă element este ultimul element din grup. Dacă răspunsul este afirmatif,
se părăsește bucla.
2. Se definește element ca numind următorul element din grup.

116 Complemente de măsurători terestre
Se repetă pașii 2 până la 4.
Instrucțiunile Exit For sunt explicate la For…Next.
Buclele ForEach…Next pot fi îmbricate cu condiția ca elementele utilizate la iterare să
fie diferite.
Observație . Pentru ștergerea tuturor obiectelor dintr -o colecție se va utiliza For…Next
și nu For Each…Next. Se va utiliza ca număr de obiecte colecție. Count .
While…Wend
Execută un grup de instrucțiuni atât timp cât este adevărată o condiție. Sintaxa
While condition
[statements ]
Wend
Este recomandat să se utilizeze o structură Do…Loop în locul acestei structuri.
With
Programarea orientată pe obiecte produce, datorită calificărilor succesive, construcții
foarte complexe atunci când se numesc proprietățile unui obiect. În cazul modificărilor
succesive ale mai multor proprietăți ale aceluiași obiect, repet area zonei de calificare
poate produce erori de scriere și conduce la un text greu de citit. Codul este simplificat
prin utilizarea structurii With…End With. O asemenea structură execută o serie de
instrucțiuni pentru un obiect sau pentru o variabilă de ti p utilizator. Sintaxa este:
With object
[statements ]
End With
unde
object este numele unui obiect sau a unui tip definit de utilizator
statements sunt instrucțiunile care se execută pentru entitatea precizată.
Permițând omiterea recalificărilor din referin țele la obiectul precizat, orice construcție
de tipul
".nume" este interpretată în instrucțiunile structurii drept " object .nume".
Într-un bloc With nu se poate schimba obiectul procesat.
La plasarea unui bloc With în interiorul altui bloc With, obiectul extern este mascat
complet, deci calificările eventuale la acest obiect vor fi efectuate.
Nu se recomandă saltul în și dintr -un bloc With.

Utilizarea și programarea calculatoarelor 117
Structuri de decizie (If…Then…Else, Select Case)
Ramificarea firului execuției după rezultatul verificării unei cond iții este o necesitate
frecventă în orice implementare.
Pe lângă structurile prezentate, se pot utiliza trei funcții care realizează alegeri în mod
liniarizat (pe o linie de cod): Choose(), Iif(), Switch().
If…Then…Else
O asemenea structură, întâlnită de altfel în toate limbajele de programare, execută un
grup de instrucțiuni ca răspuns la îndeplinirea unei condiții (compusă sau nu din mai
multe condiții testate secvențial). Sintaxa permite o mare varietate de forme:
If condition Then [statements ] [Else elsestatements ]
sau
If condition Then
[statements ]
[ElseIf condition -n Then
[elseifstatements ] …
[Else
[elsestatements ]]
End If
unde
condition are una din formele: expresie numerică sau șir care se poate evalua True sau
False (Null este interpretat False);
expresie de forma TypeOf objectname Is objecttype , evaluată True dacă objectname
este de tipul obiect specificat în objecttype.
statements, elsestatements, elseifstatements sunt blocurile de instrucțiuni executate
atunci când condițiile corespunzătoare s unt True.
La utilizarea primei forme, fără clauza Else, este posibil să se scrie mai multe
instrucțiuni, separate de ":", pe aceeași linie.
Verificarea condițiilor implică evaluarea tuturor subexpresiilor, chiar dacă prin jocul
operanzilor și operatorilor rezultatul poate fi precizat mai înainte (de exemplu OR cu
primul operand True).
Select Case
Instrucțiunea Select Case se poate utiliza în locul unor instrucțiuni ElseIf multiple
(dintr -o structură If…Then…ElseIf) atunci când se compară aceeași expresie cu mai

118 Complemente de măsurători terestre
multe valori, diferite între ele. Instrucțiunea Select Case furnizează, prin urmare, un
sistem de luare a deciziilor similar instrucțiunii If…Then…ElseIf. Totuși, Select Case
produce un un cod mai eficient și mai inteligibil. Sintaxa este:
Select Case testexpression
[Case expressionlist -n
[statements -n]] …
[Case Else
[elsestatements ]]
End Select
unde
testexpression este o expresie numerică sau șir.
expressionlist -n este lista, separată prin virgule, a uneia sau mai multe expresii de
forma:
 expressi on.
 expression To expression . Cuvântul To introduce un interval de valori,
valoarea minimă fiind prima specificată.
 Is comparisonoperator expression . Se va utiliza Is cu operatori de comparare
(exceptând Is și Like) pentru a specifica un domeniu de valori.
statements -n reprezintă una sau mai multe instrucțiuni care se vor executa dacă
testexpression este egală cu un element din expressionlist -n.
elsestatements reprezintă una sau mai multe instrucțiuni care se vor executa dacă
testexpression nu este egală cu nici un element din listele liniilor Case.
Dacă testexpression se potrivește cu un element dintr -o listă Case, se vor executa
instrucțiunile care urmează această clauză Case până la următoarea clauză Case, sau
până la End Select. Control execuției trece a poi la instrucțiunea care urmează liniei
finale End Select. Rezultă că dacă testexpression se regăsește în mai multe liste, doar
prima potrivire este considerată.
Clauza Case Else are semnificația uzuală "altfel, în rest, în caz contrar etc.", adică
intro duce instrucțiunile care se execută atunci când expresia de test nu se potrivește
nici unui element din listele clauzelor Else. Dacă aceasta este situația și nu este
specificată o clauză Case Else, atunci execuția urmează cu prima instrucțiune de după
End Select.
Instrucțiunile Select Case pot fi scufundate unele în altele, structurile interioare fiind
complete (fiecare structură are End Select propriu, includerea este completă).

Utilizarea și programarea calculatoarelor 119
BIBLIOGRAFIE
Joe Habraken, OFFICE 2003 6 in 1, Ed itura Teora , Bucuresti, 2003 , ISBN 1-59496 –
016-X
Steve Johnson, Perspection Inc., EXCEL 2003, Editura Teora , Bucuresti, 200 3, ISBN
1-59496 -012-7
Steve Johnson , Perspection Inc. Microsoft Office Word 2003 , Editura Teora ,
Bucuresti 2003, ISBN 1 -59496 -011-9