Utilizarea Jocului Didactic Matematic In Invatamantul Prescolar

UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. PREȘCOLARUL FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU MATEMATICA

Specificul dezvoltării cognitive a preșcolarului

Competențe matematice la preșcolari

Formarea noțiunilor și conceptelor matematice la preșcolari

CAPITOLUL 2. ABORDĂRI ALE PREDĂRII MATEMATICE ÎN GRĂDINIȚĂ

2.1. Abordarea tradițională, științifică, pe disciplină

2.2. Interdisciplinaritatea

2.3. Abordarea integrată

2.4. Tendințe actuale în predarea-învățarea matematicii la preșcolari

CAPITOLUL 3. ASPECTE METODOLOGICE ALE UTILIZĂRII JOCULUI DIDACTIC

3.1. Delimitări conceptuale: jocul, jucăria, jocul didactic

3.2. Laturile jocului didactic

3.3. Organizarea, desfășurarea și clasificarea jocurilor didactice

3.4. Importanța utilizării jocului didactic

3.5. Modalitati de abordare a noțiunilor matematice

CAPITOLUL 4. CERCETAREA APLICATĂ PRIVIND EFICIENȚA JOCULUI

DIDACTIC MATEMATIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

4.1. Ipoteza și obiectivele cercetării

4.2. Descrierea eșantionului și metodologia de lucru

4.3. Etapele cercetării

4.3.1. Etapa constatativă

4.3.2. Etapa experimentală

4.3.3. Etapa de evaluare finală

CONCLUZII

Bibliografie

ANEXE

INTRODUCERE

„Nici o altă activitate nu are atâta răsunet în sufletul copilului, ca jocul.“ (John Locke) În evoluția ontogenetică a omului, jocul este asociat mai mult copilăriei, dar ar fi de reținut că un adult care nu s-a jucat în copilărie este frustrat toată viața. Considerăm că nimic nu „fură“ mai mult din existența umană, din formarea personalității decât lipsa jocului în copilărie.

Fiecare activitate organizată și desfășurată cu copii trebuie să fie o reușită, să aducă de fiecare dată lucruri noi și interesante pentru cel ce învață, astfel încât, în urma fiecărei activități, personalitatea copilului să cunoască modificări și transformări pozitive.

Educatorul nu este cel care doar predă, ci este cel care conduce activitatea copilului. Altfel spus, educatorul este cel care îl ajută, îl îndrumă, îl sfătuiește pe copil ce, cum și cât să învețe. Educatorul este acela care știe cât de mult poate să obosească copilul în activitatea sa de învățare și găsește momentul oportun pentru a introduce în lecție un moment de relaxare activă, un moment în care copilul să se simtă în largul său, fără constrângeri, dar cu toate acestea, să continue învățarea.

Jocul didactic îndeplinește roluri atât în domeniul instructiv, cât și în cel formativ-educativ. Astfel, în planul instructiv, jocul didactic favorizează asimilarea de cunoștințe, priceperi, deprinderi, tehnici și operații de lucru cu informațiile acumulate. Privit din această perspectivă, jocul didactic reprezintă o cale de acces spre cunoașterea comportamentelor umane, implicit a personalității.

Privit din perspectiva formativ-educativă, jocul didactic contribuie la formarea și perfecționarea trăsăturilor de personalitate. Prin intermediul jocului, copilului nu i se dezvoltă doar gândirea, memoria, imaginația și limbajul, ci și sfera afectiv motivațională, punându-l în situația de confruntare cu sine și cu ceilalți, luându-și astfel, în stăpânire propriul eu.

Educația în domeniul matematic, ca și învățarea limbii materne sau ca și cunoșterea mediului ambiant, începe în mod spontan odată cu primele experiențe prezentate fiecărui copil de către universul familiar. Încă de la cea mai fragedă vârstă, anumite atitudini, căutări ale lui arată orientarea gândirii sale spre primele descoperiri de natură logică sau matematică.

Un loc important în pregătirea copilului pentru școală îl ocupă activitățile matematice, care au o influență majoră atât asupra dezvoltării tuturor proceselor psihice, cât și asupra personalității copiilor. Desfășurându-se până de curând mai ales sub forma jocului didactic sau al jocului logico-monodisciplinar, activitățile matematice au contribuit la dezvoltarea psiho-comportamentală a preșcolarilor, la trecerea de la o gândire concretă spre una abstractă. Însă, pentru educatoare, trebuie să existe mereu preocuparea pentru găsirea de noi forme de organizare a activităților, noi metode, mijloace, astfel încât să păstreze mereu viu spiritul activ al copiilor.

Observând atenția tot mai mare care este acordată viziunii interdisciplinare a conținuturilor, am decis să aleg ca temă pentru lucrarea de licență: Utilizarea jocului didactic matematic în învățământul preșcolar.

Lucrarea își propune să identifice strategii, metode, mijloace moderne de realizare a activităților prematematice și a jocurilor cu valențe matematice în grădiniță, care să stimuleze interesul preșcolarilor față de matematică, să descopere noi metode de implicare activă a preșcolarilor la matematică, modalități de abordare a matematicii în grădiniță prin corelarea metodelor specifice altor tipuri de activități cu metodele specifice matematicii, cu accent pe activitățile interdisciplinare, deoarece acestui gen de activități li se acordă o atenție tot mai mare.

Activitățile cu conținut matematic se corelează cu activitățile de educarea limbajului, cunoașterea mediului înconjurător, activitățile muzicale, activitățile practice. Metode precum memorizarea, povestirea sau lectura după imagini, observarea, experimentul specifice educării limbajului și cunoașterii mediului pot fi transferate în activitățile de matematică. Se pot realiza jocuri și cântece cu conținut matematic-cântece numărători, se pot confecționa produse care să respecte anumite criterii de ordin matematic.

Orice activitate din grădiniță poate constitui prilej pentru însușirea, consolidarea sau evaluarea unor concepte, noțiuni, termeni matematici, poate reprezenta un sprijin real în demersul cadrului didactic de a-i familiariza pe cei mici cu primele forme ale matematicii.

Prin abordarea interdisciplinară a matematicii, copiii își însușesc într-un mod activ obiectivele matematice propuse de programă, dar totodată se familiarizează cu ideea că matematica nu este o disciplină abstractă, ruptă de realitate, ci ea face parte din viață și că, alături de alte moduri de abordare a realității (muzical, estetic, lingvistic, sportiv), matematica este un mijloc de cercetare, de descoperire a realității, a vieții, a mediului în care trăiesc.

Cercetând impactul jocului didactic asupra însușirii corecte a diverselor cunoștințe din domeniul matematicii am pornit de la următoarea ipoteză: Utilizarea jocurilor cu valențe didactice matematice în mod transdisciplinar și interdisciplinar influențează pozitiv interesul copiilor pentru matematică și astfel se îmbunătățesc și rezultatele obținute.

CAPITOLUL 1

PREȘCOLARUL FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU MATEMATICA

Specificul dezvoltării cognitive a preșcolarului

Vârsta preșcolară, denumită și „vârsta de aur a copilăriei”, se caracterizează prin multiple achiziții pe plan intelectual, fizic și comportamental. Odată cu intrarea în grădiniță copilul vine în contact cu o multitudine de necunoscute pe care, plin de curiozitate, le cercetează și le însușește după propriile posibilități și în funcție de specificul vârstei. Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul își satisface curiozitatea prin joc, prin acțiunea directă cu obiectele. “Procesul devenirii ca persoană unică, independentă și perfect funcțională își are rădăcinile în copilăria timpurie”.

În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operațiilor gândirii (sinteză, analiză, abstractizare, generalizare, comparație) prin acțiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă gândirea, memoria, atenția, imaginația și în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități, atitudini și sentimente care îi vor fi utile mai târziu, la școală: sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup.

Noul curriculum pentru învățământul preșcolar, adaptându-se la cerințele actuale ale societății, subliniază rolul important pe care îl are educația timpurie în dezvoltarea copiilor și concentrează actul didactic în jurul câtorva principii:

abordarea holistă a dezvoltării copiilor – adică educatoarea trebuie să acorde aceeași atenție tuturor domeniilor de dezvoltare: fizică, psihică, emoțională;

centrarea acțiunii pe copil, pe relaționarea cu mediul social;

adaptarea educației la particularitățile vârstei;

valorificarea învățării active, bazate pe acțiunea copiilor cu mediul.

Dezvoltarea armonioasă, integrală a copiilor, formarea unei personalități active, creatoare, cooperante, imaginative, capabile să găsească soluții la probleme de viață și la integrarea lui în mediul social și educațional cu care interacționează depinde de respectarea acestor principii.

De-a lungul timpului, psihologii din domeniul educației au elaborat o serie de teorii vizând dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară. Unele dintre ele, deși au fost elaborate cu zeci de ani în urmă, au fost adaptate perioadei actuale, fiind, putem spune, primele teorii care au stat la baza abordării holiste a preșcolarității. Dintre acestea enumerăm:

Teoria constructivismului, conform căreia există o relație puternică între cunoștințe și realitate, orice cunoaștere fiind socotită un instrument care duce la dobândirea experienței, după cum afirma Eugen Noveanu în lucrarea Constructivismul. Reprezentantul acestui curent, Jean Piaget, afirma că dobândirea cunoștințelor se realizează prin experiență personală, subiectivă, iar limbajul nu este un instrument de transport al ideilor de la educator la elev, ci un mijloc de orientare a efortului propriu al celor educați spre dobândirea cunoștințelor.

Howard Gardner a elaborat una dintre cele mai importante teorii adoptate și adaptate de educația timpurie actuală, teoria inteligențelor multiple. Aflată în contradicție cu perspectiva psihometrică, unidimensională a inteligenței, cea a capacității de a rezolva probleme apelând la abilități logico-matematice și lingvistice, teoria inteligențelor multiple subliniază faptul că există 7 tipuri de inteligențe:

inteligența matematică și rațională;

inteligența vizuală și spațială;

inteligența verbală și auditivă;

inteligența muzicală și ritmică;

inteligența kinestezică;

inteligența interpersonală;

inteligența intrapersonală.

Un alt pedagog, Jerome Bruner, atrăgea atenția specialiștilor în domeniul educației asupra caracterului activ pe care trebuie să îl aibă învățarea, rolul educatorului fiind acela de a încuraja copiii să descopere ei singuri, conform vârstei și nivelului individual, soluții la diverse probleme. Bruner spunea că, atunci când educatorul proiectează activitatea, el trebuie să țină cont de:

înclinația spre învățare a copiilor;

modul de structurare a informației care să faciliteze asimilarea acesteia;

secvențele în care materialul este structurat;

natura recompenselor și a pedepselor

John Dewey afirma necesitatea concentrării curriculumului în jurul copilului și spunea că mediul școlar trebuie să devină o societate în miniatură, un mic habitat și evidenția importanța pe care experiența personală o are în procesul dezvoltării integrale a copiilor, încă din secolul XIX.

Erick Erickson în teoria dezvoltării psihosociale susținea că dezvoltarea copilului integrează factorii biologici cu cei de educație și sociali.

Fiecare subiect al educației are un tip de inteligență dominant, însă toate cele șapte trebuie să atingă un anumit nivel de realizare, să înregistreze progrese, astfel încât este necesară abordarea tuturor și nu doar a celor spre care copilul este predispus. Cu toate acestea, trebuie ținut cont de existența unei limite, a unui interval în care se poate realiza evoluția inteligenței respective. Spre exemplu, în cazul inteligenței matematice, un copil care are înclinație spre aceasta va înregistra progrese mult mai mari decât unul care nu are această calitate.

Introbleme. Bruner spunea că, atunci când educatorul proiectează activitatea, el trebuie să țină cont de:

înclinația spre învățare a copiilor;

modul de structurare a informației care să faciliteze asimilarea acesteia;

secvențele în care materialul este structurat;

natura recompenselor și a pedepselor

John Dewey afirma necesitatea concentrării curriculumului în jurul copilului și spunea că mediul școlar trebuie să devină o societate în miniatură, un mic habitat și evidenția importanța pe care experiența personală o are în procesul dezvoltării integrale a copiilor, încă din secolul XIX.

Erick Erickson în teoria dezvoltării psihosociale susținea că dezvoltarea copilului integrează factorii biologici cu cei de educație și sociali.

Fiecare subiect al educației are un tip de inteligență dominant, însă toate cele șapte trebuie să atingă un anumit nivel de realizare, să înregistreze progrese, astfel încât este necesară abordarea tuturor și nu doar a celor spre care copilul este predispus. Cu toate acestea, trebuie ținut cont de existența unei limite, a unui interval în care se poate realiza evoluția inteligenței respective. Spre exemplu, în cazul inteligenței matematice, un copil care are înclinație spre aceasta va înregistra progrese mult mai mari decât unul care nu are această calitate.

Inteligența matematică presupune capacitatea de a rezolva probleme abstracte, de a înțelege relațiile dintre concepte, lucruri, de a gândi logic și critic, de a găsi cauze, de a clasifica, de a stabili priorități. Încă de la grădiniță, activitățile matematice se concentrează pe dezvoltarea acestei inteligențe, chiar dacă la un nivel mai simplu, adaptat caracteristicilor psiho-intelectuale ale acestora și nivelului lor individual.

Lucrarea „Psihologia copilului”, scrisă de Jean Piaget și Barbel Inhelder reprezintă o sinteză a mai multor scrieri din domeniul psihologiei, aducea la momentul apariției ca noutate ideea că viața psihică a copiilor are anumite trasături comune și fiecare set de trăsături este specific unui anumit nivel de vârstă.

Astfel, cei doi realizează o diviziune a acestor nivele în mai multe stadii ale inteligenței:

stadiul senzorio-motor, caracteristic copiilor cu vârste între 0 și 2 ani;

stadiul preoperațional, specific vârstei preșcolare (2-6/7ani);

stadiul operațiilor concrete (6/7-12 ani);

stadiul operațiilor formale (după 12ani).

Aceste stadii sunt împărțite în mai multe substadii. Astfel, stadiul preoperațional, în care intră și preșcolaritatea, are ca și substadii:

substadiul gândirii simbolice (2- 4 ani);

substadiul gandirii preoperatorii, al intuiției (4-6/7 ani).

În stadiul preoperațional operațiile mintale încă nu sunt formate, nu sunt reversibile, ci sunt orientate doar într-un singur sens. Acum începe o perioadă de o intensă dezvoltare mintală, dominată de gândirea în imagini, pe care Piaget o numește preoperatorie, pentru că îi lipsește operația logică propriu-zisă.

Limbajul. În această perioadă apare posibilitatea de interiorizare a acțiunilor practice, ca urmare a dezvoltării limbajului. În preșcolaritate limbajul devine principalul instrument cu care copilul operează și care asigură transferul acțiunii din plan extern în plan intern. În etapa preșcolară copii vorbesc foarte mult și pun multe întrebări.

Ca și în etapa antepreșcolară (1-3 ani) , și în această etapă (etapa preșcolară) copii vorbesc singuri în timp ce se joacă. Această vorbire, numită de Jean Piaget vorbire egocentrică, nu are rolul de a comunica cu cei din jur, ci de a exprima în fiecare moment ceea ce gândește copilul. Copilul care se joacă vorbește ca și adultul care gândește în timp ce lucrează.

Între 3 ani și jumătate și 5 ani și jumătate apare limbajul interior, în acest moment copilul fiind capabil de a-și planifica și regla mintal activitatea. Vorbind cu sine, mai ales în situații problematice, copilul își ordonează acțiunile, găsește soluții. Limbajul interior reprezintă mecanismul fundamental al gândirii.

Dezvoltarea limbajului are rol determinant pentru toate celelalte acumulări care vor duce la dezvoltarea personalității sale. Din punct de vedere al structurii, limbajul este încă predominant unul situativ, concret, fiind legat de particularitatea situațiilor prin care trec direct copiii, apoi limbajul situativ începe să fie înlocuit de cel contextual, cele două coexistând pentru o perioadă scurtă de timp.

Gândirea. Caracteristică preșcolarității este apariția noțiunilor empirice și a primelor operații ale gândirii. Piaget afirma că acum este perioada preoperatorie a dezvoltării acestui proces mental. Gândirea este un proces psihic de reflectare generalizată și mijlocită a realității obiective, a însușirilor și relațiilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor. La baza gândirii se află senzațiile, percepțiile și reprezentările. Principalele operații ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

În acest stadiu gândirea preșcolarului este subordonată percepțiilor, este intuitivă, dominată de imagini, de situații concrete, care operează încă cu reprezentări și nu cu noțiuni propriu-zise. La această vârstă indicațiile și explicațiile verbale ale adulților sunt înțelese de copii numai dacă ele sunt suținute de experiența nemijlocită a preșcolarilor cu obiectele, fenomenele, acțiunile. Este o gândire intuitivă, concretă, dependentă de percepții, de imagine.

Gândirea preșcolarului este o gândire egocentrică. El nu distinge între realitatea externă și cea internă, are tendința de a raporta totul la propriul eu. Copilul crede că părerile, sentimentele, dorințele sale sunt singurele posibile, nu înțelege că alții pot avea alte păreri, sentimente, alte puncte de vedere. Opusul egocentrismului este capacitatea de descentrare, adică de a înțelege o problemă și dintr-un alt punct de vedere.

Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operațiilor mintale, ce nu se pot separa unele de altele, ele se împletesc și se subordonează unele altora în funcție de sarcina dată.

Analiza și sinteza, ca operații ale gândirii, sunt utilizate de timpuriu. Omul se raportează de la cea mai fragedă vârstă la lumea concretă, stabilește asemănări, deosebiri, comparații între obiecte, fenomene, situații. Prin analiză copilul descompune un obiect sau un fenomen în părți componente, stabilește relații între ele, funcțiile lor și cum se leagă părțile între ele.

La baza oricărui proces de cunoaștere stă comparația prin care se stabilesc asemănările și deosebirile, ținând seama de un anumit criteriu( formă, culoare, mărime).

Abstractizarea este o formă superioară de analiză deoarece operează de la variabil la grade de invarianță tot mai înalte. Ea se referă la relații și însușiri ascunse, pe care le extrage dintr-o mulțime ca factor comun al unei categorii de obiecte sau fenomene.

Generalizarea este o operație care face trecerea de la individual la general. Prin generalizare se definesc clase de obiecte și fenomene care au un anumit model informațional. Concretizarea, opusă generalizării, face trecerea de la abstract la concret.

În grădiniță copiii fac cunoștință cu un număr mare de obiecte și fenomene din natură și societate. Formele activității lor devin tot mai complexe: jocurile se complică, ei încep să deseneze, să modeleze, să construiască, să efectueze forme elementare de muncă. Crește, de asemenea, cercul cunoștințelor pe care copiii le primesc pe baza descrierilor și explicațiilor verbale, de la adulți.

Memoria. Un alt proces psihic, care cunoaște o puternică dezvoltare în preșcolaritate, este memoria. Aceasta constă în întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare. Dacã la vârsta antepreșcolarã, memoria este spontană, în preșcolaritate, prin faptul că se interiorizează gândirea și limbajul, memoria mecanică și neintenționată este însoțită tot mai mult de memoria inteligibilă și intenționată, în condițiile în care informațiile au o semnificație pentru preșcolar. Tot ceea ce îi trezește copilului interesul: imagini, mișcări, cuvinte, idei, îi solicită memoria. Prin plasticitatea sistemului nervos, copiii sunt capabili să rețină ușor cântece, poezii, basme sau alte informații specifice acestei perioade, iar cu timpul acestea pot fi recunoscute după perioade îndelungate. Copiii rețin mai ușor, iar durata păstrării în memorie este mai mare atunci când este trezit interesul lor pentru obiectele, fenomenele respective. Ei memorează mai ales acele aspecte ale obiectelor și faptelor care sunt deosebit de evidente, impresionante. Apare însă tendința memorării mecanice și memorarea neintenționată. Copilul reține fără să își propună, în mod spontan. Capacitatea memoriei de a păstra materialul întipărit crește și ea odată cu vârsta. Pe măsura dezvoltării copilului, a maturizării morfologice și fiziologice a celulelor nervoase crește și durata păstrării, iar grădinița, prin activitățile specifice desfășurate, contribuie la dezvoltarea acestei capacități.

Imaginația are și ea, la această vârstă, trăsături specifice: spre deosebire de adulți, care au o imaginație mai puțin liberă, mai controlată, mai disciplinată, la copii ea este cea prin care aceștia își reglează sufletește contradicția dintre dorințe și posibilități. Datorită confuziei și a faptului că nu diferențiază percepțiile, ei nu disting clar realitatea de imaginație. La această vârstă se manifestă două caracteristici psihice și anume animismul, care se referă la însuflețirea lucrurilor și artificialismul (credința că totul e fabricat de om).

Atenția este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectãrii lor adecvate. În preșcolaritate începe, sub influența gândirii și a limbajului, organizarea atenției voluntare, sporește capacitatea de concentrare ca și stabilitatea prin activitate. De asemenea se mărește volumul atenției, care capătă un caracter tot mai selectiv.

Totuși, în preșcolaritate, predominã atenția involuntarã, de aceea copiii pot fi ușor distrași de la sarcinile de îndeplinit. Rolul cadrului didactic este acela de a trezi atenția involuntară și de a o menține pe cea voluntară cât mai mult timp. Modul prin care poate face acest lucru este stimularea motivației de învățare a acestuia care, la început, este una extrinsecă, educatoarea având sarcina de a crea condițiile pentru trecerea treptată spre motivația intrinsecă, care apare la vârsta școlară .

Preșcolaritatea este vârsta curiozității vii, e vârsta descoperirilor. Acum are loc o dezvoltare puternică a tuturor proceselor psihice, e vârsta unor achiziții importante în plan mental, pe care copilul le interiorizează prin acțiune nemijlocită cu obiecte. Aceste particularități psihice constituie premise pentru organizarea și desfășurarea tuturor formelor de activitate din grădiniță, inclusiv ale celor matematice, într-o manieră care să pună accent pe acțiune, pe participare directă, pe stimularea tuturor proceselor psihice: gândire, memorie, imaginație, atenție, pe formarea unei personalități active și creatoare, capabile să se integreze cu succes în mediul școlar și în mediul de viață din care face parte.

1.2. Competențe matematice la preșcolari

Noua programă a învățământului preșcolar stabilește numărul de activități matematice pe săptămână pentru cele două nivele. Astfel, la nivelul I, (copii cu vârsta între 3 și 5 ani) programa cuprinde o activitate matematică pe săptămână, iar la nivelul II (copii cu vârsta între 5 și 7 ani) sunt obligatorii 2 activități matematice pe săptămână.

După noul curriculum, activitățile matematice fac parte, alături de activitățile de cunoașterea mediului, din domeniul Științe, obiectivele cadru fiind prezentate integrat. În grădiniță activitățile matematice urmăresc însușirea și dezvoltarea conceptelor prematematice (formă, culoare, mărime, lungime, poziții spațiale), însușirea și utilizarea numerelor, cifrelor, unităților de măsură prin folosirea unui vocabular adecvat, recunoașterea, denumirea, construirea și utilizarea formelor geometrice, dezvoltarea capacității de a stabili relații spațiale, temporale, cauzale și a capacității de rezolvare a problemelor.

Studiul matematicii în învățământul preșcolar urmărește formarea la copii a unor competențe de bază vizând numerația, operațiile cu numere naturale, noțiuni intuitive de geometrie și măsurarea mărimilor.

Scopul final al studierii matematicii ca disciplină școlară este nu doar a rezolva probleme, ci în primul rând, a rezolva probleme așa cum se prezintă ele de-a lungul întregii vieți. Provocările complexe pe care viața în contemporaneitate ni le oferă pot fi privite ca tot atâtea posibilități de a învăța și exersa elemente ale matematicii, iar copiii ultimelor generații sunt capabili de gândire matematică mult mai profundă și mai complexă decât cei din generațiile anterioare. Este luat în considerare faptul că în proiectarea, organizarea și desfășurarea activităților matematice în grădiniță, cadrul didactic trebuie să pornească de la experientele de viață și învățare ale copiilor care pot fi cu siguranță exploatate din perspective ale competențelor și priceperilor logico- matematice solicitate. Activitățile matematice înseamnă pentru cei mai mulți copii rezolvarea de probleme. Deoarece logica copiilor de vârstă preșcolară este imperfectă, aceștia vor aborda problemele matematice și vor căuta soluții în maniera încercare-eroare. Investigarea realității se face la vârsta preșcolară acționând asupra acesteia și verificând în practică soluțiile problemelor diverse întâlnite. Această modalitate de lucru este ea însăși sursa de cunoaștere și dezvoltare a structurilor logice ulterioare și găsirea soluțiilor prin acțiune, îi oferă copilului o experiență de cunoaștere mult mai bogată decât aplicarea unor strategii de rezolvare oferite din exterior. Matematica înseamnă în egală măsură performarea unor operații ale gândirii. Exersarea capacității de analiză, sinteză, comparatie, generalizare, abstractizare, clasificare, seriere, ordonare în activitățile matematice din grădiniță constituie pași spre conturarea raționamentului logico-matematic. Analiza datelor unei sarcini de lucru cu conținut matematic într-un limbaj accesibil copiilor, formularea unor concluzii logice, justificarea răspunsurilor și a soluțiilor etc. constituie activități utile în direcția finalităților mai sus amintite. Dezvoltarea limbajului îi permite copilului preșcolar să relateze aspecte ale experiențelor de învățare matematică, să discute soluții și căi de rezolvare cu colegii și educatoarea. În acest sens matematica presupune comunicare. Deși acest aspect al activităților matematice este puțin reprezentat în finalitățile pe care programa analitică a grădiniței le propune, el trebuie avut în vedere permanent, deoarece transformarea cifrelor în semnificații lingvistice constituie deja un plus în interiorizarea operațiilor intelectuale. Comunicarea așează gândirea matematică în contexte reale de viață, dă înțeles practic exercițiilor matematice, îi oferă copilului ocazia clarificării ideilor, raționamentelor proprii prin verificarea lor împreună cu ceilalți și, nu în ultimul rând, îi arată ca reprezentare (grafica, de exemplu) datele problemei, discuția asupra lor, ascultarea părerilor celorlalți, decizia asupra strategiei de rezolvare constituie elemente ale stilului de abordare a problemelor cu conținut matematic, fie ele de grădiniță sau din viața de zi cu zi.

Activitățile matematice la grădiniță urmăresc atingerea următoarelor obiective:

copii învață să numere, să efectueze operații de adunare și scădere cu 1-2 unități, în limetele 1-10, învață să compună probleme simple; recunoașterea, denumirea obiectelor, clasificarea lor, cantitatea lor; alcătuirea de grupuri, mulțimi pe baza unor însușiri comune (formă, culoare, mărime); relații spațiale (sus, jos, aproape, departe, stânga, dreapta); relații cauzale; operații de grupare, comparare, clasificare, ordonare a obiectelor; realizarea de corespondențe între obiecte; recunoașterea figurilor geometrice (triunghiul, cercul, pătratul, dreptunghiul).

La preșcolarul mic repezentãrile sunt în general sãrace în conținut, fragmentare, lacunare, neprecise, neclare, instabile. Se începe cu formarea reprezentãrilor matematice prin: recunoașterea și denumiea grupelor de obiecte, a dimensiunilor în baza cãrora obiectele au fost grupate și a pozițiilor spațiale pe care le ocupã grupele de obiecte, apoi se trece la operațiile concrete cu grupele de obiecte.

La vârsta preșcolară mijlocie repezentãrile sunt mai bogate în conținut, mai clare, mai complexe. Repezentãrile despre mulțimi se dezvoltã și copilul percepe mulțimea ca pe o totalitate spațial structuratã, putând face abstracție de determinãrile concrete ale elementelor sale. Se realizeazã gruparea dupã alte forme, dimensiuni și poziții spațiale, folosindu-se fie obiecte, fie imagini ale acestora și se prevede o apreciere globalã a cantitãții. În mod concret, apare în plus operația de comparare. Aria reprezentãrilor matematice se extinde, iar limbajul își mãrește sfera de cuvinte și expresii în raport cu operațiile efectuate de copil.

La vârsta preșcolară mare repezentãrile sunt clare, diferențiate, încadrate într-un sistem mai clar de imagini. Ajuns la acest nivel de dezvoltare copilul poate sã efectueze operații în plan mental, verbalizând acțiunea și raportul pe care l-a sãvârșit în plan concret, obiectual. Conținutul se amplifică în sensul cã acum, comparând cantitățile, pe lângă stabilirea inegalității, se prevede și determinarea egalității, de asemenea ordonarea în șir crescător și descrescător. Limbajul evolueazã în sensul apariției unor alte expresii care să introducã noile noțiuni matematice.

Preșcolaritatea reprezintă vârsta unor progrese pe plan psihologic, iar activitățile matematice ocupă un loc important în procesul de formare și dezvoltare a intelectului celor mici. Activitățile matematice din grădiniță contribuie la o lărgire a orizontului copiilor cu privire la însușirile cantitative ale obiectelor lumii reale, la dezvoltarea unor capacități intelectuale, care facilitează perceperea conștientă a numărului ca o însușire atribuită numărului de obiecte, înțelegerea formării șirului numeric, efectuarea de operații cu numere, rezolvarea de probleme pe baza operațiilor de adunare și scădere, analiza caracteristicilor formelor geometrice.

Formarea noțiunilor și conceptelor matematice la preșcolari

Cunoștințele matematice în învățământul preșcolar trebuie introduse treptat pornindu-se de la acțiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor și apoi la utilizarea simbolurilor, abordarea în această manieră este accesibilă preșcolarilor și răspunde intenției de a-l determina pe copil să descopere matematica, trezindu-i interesul și atenția.

 Legat de vârsta la care se poate începe formarea noțiunilor matematice psihologul american Gerone Bruner a făcut afirmația că „orice concept poate fi predat la orice vârstă dacă e prelucrat corespunzător particularităților de vârstă”. Exemplele efectuate de M. Bejat și P. Popescu  Neveanu  cu privire la formarea primelor noțiuni matematice la copiii de 3-7 ani pun în evidență posibilitatea acestora de a compara mulțimile, de a stabili corespondența între mulțimi, de a sesiza modificările numerice de mărire, de a sesiza raporturile de egalitate și inegalitate.

În procesul învățării, formarea noțiunilor este asociată cu formarea de deprinderi, priceperi și abilități dobândite ca efect al parcurgerii traseului de la acțional spre cognitiv, având la bază acțiuni sistematice de exersare, aplicare și asimilare. Priceperea se dobândește pe baza achiziționării mai multor deprinderi și se remarcă prin rezolvarea cu rapiditate a unei probleme, a unei situații noi.

Prin activitățile matematice preșcolarii își formează priceperi de grupare, de ordonare, de măsurare, reprezentare grafică, etc. Abilitățile specifice activităților matematice reprezintă un ansamblu de deprinderi, priceperi și capacități ce se formează prin acțiunea directă cu obiectele valorificând potențialul senzorial și perceptiv al copilului.

În acest sens, un rol important îl are dezvoltarea gândirii operatorii, logice și creatoare. Gândirea reprezintă nivelul cel mai ridicat de prelucrare și înregistrare a informațiilor despre lume. Prin ea se realizează saltul de la particular la general și invers, de la simpla constatare a existenței obiectului la interpretarea și explicarea lui logică. În cadrul activităților matematice se parcurge drumul de la concret la abstract și de la abstact la concret în formarea noțiunilor matematice, stimulându-se astfel procesul psihic al gândirii.

Studiile privind dezvoltarea psihică a preșcolarilor au arătat că procesul gândirii este unul concret și are la bază percepția și acțiunea cu obiectele. Analiza și sinteza se efectuează în planul activității practice, dar sunt încă imperfecte. Analizând un obiect, cei mici nu reușesc să desprindă toate însușirile lui. La început ei percep trăsături mai simple precum forma, culoarea, mărimea și doar mai târziu, sub îndrumarea educatoarei, ei reușesc să desprindă însușiri precum cantitatea, volumul, greutatea, acestea necesitând operații de generalizare și abstractizare, în care trebuie depășită faza simplei perceperi a mulțimii.

Pentru dezvoltarea gândirii sunt foarte importante acțiunile concrete cu obiecte cât mai variate. Copiii care au jucării variate se dezvoltă mai bine intelectual decât copiii care au mai puține jucării. Sunt recomandate jucăriile care pot fi descompuse și care se pot îmbina în moduri cât mai variate.. Un rol important îl are părintele care trebuie să stea lângă copil, să vorbească cu el, să se joace împreună cu el.

Învățarea matematicii se fundamentează pe logica internă a acestei științe și se realizează ținând seama de particularitățile psihice ale celui care învață. În acest fel, asimilarea noțiunilor matematice poate fi privită ca proces de dirijare a activității psihice a copiilor, prin organizarea activității lor obiectuale și verbale. Formarea noțiunilor matematice se realizează prin ridicarea treptată către general și abstract, la niveluri succesive, unde relația dintre concret și logic se modifică în direcția esențializării realității.

În acest proces, trebuie valorificate diverse surse intuitive: experiența empirică a copiilor, matematizarea realității înconjurătoare, limbajul grafic.

În formarea noțiunii de număr există de exemplu mai multe etape, pe care Ana Tucicov Bogdan le stabilește astfel:

etapa senzorio-motorie: gândirea copilului se ridică la primele generalizări matematice conștiente, determinate cantitativ; în această etapă copilul operează concret cu grupe de obiecte, numărul este un cuvânt care denumește o grupă, mulțime de obiecte.

a doua etapă constă în reprezentarea unei mulțimi de obiecte determinată printr-un număr concret în absența obiectelor; în această etapă copilul desprinde relația cantitativă de operația imediată exterioară cu grupa de obiecte și introduce această relație în planul experienței proprii.

în etapa a treia reprezentările cu care operează copilul primesc un grad mai mare de generalizare; el începe să folosească atât numere concrete, cât și numere abstracte, devenind conștient de unele raporturi numerice;

în ultima etapă copilul poate compune și descompune un număr abstract, poate stabili locul său în raport cu celelalte numere .

Adultul nu este capabil să înțeleagă copilul, nu este conștient că un copil gândește altfel decât el, iar regulile impuse de către adulți nu sunt întotdeauna înțelese de către copii. Între copil și adult sunt mari diferențe în care prelucrează informațiile, în modul în care gândesc, memorează, se concentrează. Debutul școlarizării este de 6/7 ani, pentru că la această vârstă copiii devin apți pentru această activitate.

Piaget spunea că gândirea are unele particularități:

– gândirea este subordonată percepțiilor. Copilul crede ceea ce vede și nu ceea ce ar putea să deducă logic. Din acest motiv Piaget a folosit termenul de gândire intuitivă.

– pentru copil cantitatea, ansamblurile de obiecte nu sunt permanente, ci se schimbă în funcție de aspectul lor perceptiv; dacă obiectele sunt mai apropiate, sunt mai puține, dacă sunt îndepărtate sunt mai multe; dacă le suprapunem vor fi mai puține (chiar dacă știe că nu am luat sau am pus nici un obiect, el crede că s-a schimbat cantitatea).

– gândirea este rigidă, nu este reversibilă ( nu se poate întoarce). Nu poate înțelege că bilele vor ieși din tub în ordine inversă față de cea în care au fost introduse.

Dacă copilul nu înțelege permanența cantității, la el nu se poate forma noțiunea de număr. Dacă gândirea nu este reversibilă, copilul nu poate să numere descrescător, nu înțelege că adunarea și scăderea sunt operații opuse.

Gândirea preșcolarului (3-6/7 ani) se află în etapa preoperațională, are un caracter intuitiv. Alte caracteristici ale gândirii sunt: egocentrismul, sincretismul, artificialismul, aninismul și caracterul precauzal. Egocentrismul: copilul crede că doar sentimentele, părerile sale sunt singurele posibile și nu înțelege că alții pot avea alte păreri, sentimente, alte puncte de vedere. Sincretismul: copilul percepe o imagine în mod global, confuz, enumeră doar câteva obiecte, nu surprinde esențialul, reține doar ce l-a impresionat. Aninismul: copilul are impresia că obiectele sunt însuflețite (păpușa trebuie culcată, scaunul e rău dacă s-a lovit de scaun și trebuie bătut). Artificialismul: copilul crede că tot ce există a fost fabricat de om, chiar și elementele naturii.

În jurul vârstei de 5-6 ani percepția nu mai depinde de situațiile concrete atât de mult, analiza și sinteza se pot realiza și fără participarea analizatorului optic și motric. Copilul de vârstă preșcolară mare poate să efectueze operații în plan mintal, dezvoltarea gândirii permițând operarea cu noțiuni elementare.

Însușirea operațiilor aritmetice presupune o depășire a etapelor specifice numerației, înțelegerea procesului de compunere și descompunere pe bază de material concret, ca și posibilitatea crescută de a face unele generalizări.

Gândirea copiilor se dezvoltă mai ales în cadrul rezolvării problemelor, deoarece procesul de rezolvare al acestora este unul analitico-sintetic. Rezolvarea unei probleme impune stabilirea unor raporturi logice între valorile numerice cunoscute și întrebarea problemei, raporturi care se realizează prin analiză și sinteză. În înțelegerea și rezolvarea problemelor se manifestă o trăsătură caracteristică a gândirii copilului și anume orientarea concretă. Astfel, de multe ori, când educatoarea expune o problemă, răspunsul copilului se orientează spre conținutul de viață al acesteia și nu spre rezolvarea operației aritmetice. Din această trăsătură a gândirii preșcolarilor decurge cerința de a li se prezenta operațiile aritmetice în cadrul diverselor acțiuni la care copilul să participe în mod activ și direct.

Între 5-6 ani copiii își dezvoltă capacitățile de cunoaștere, percepțiile, își formează spiritul de observație, reprezentările despre mulțimile de obiecte din jur, despre felul cum pot fi grupate, compară obiectele mulțimilor, punându-le în corespondență, înțeleg invarianța cantității indiferent de locul sau poziția pe care o ocupă, ca și a ordonării acestora în șir crescător sau descrescător.

Saltul calitativ care se produce în gândirea preșcolarilor se explică prin dezvoltarea limbajului acestora, în principal al limbajului interior. Jean Piaget afirma: „Copilul este mai avansat în acțiune decât în gândire, prin limbajul folosit copilul dovedește la ce mod de dezvoltare e gândirea lui” . În grădiniță copilul își însușește expresii și noțiuni matematice, numere ordinale și cardinale, unele adverbe privind cantitatea: mai multe, mai puține, tot atâtea, i se formează priceperea de a exprima verbal raporturi cantitative dintre obiecte și grupuri de obiecte.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în strânsă legătură cu formarea conceptelor logico-matematice. Limbajul matematic fiind limbajul celor mai abstracte și mai generale concepte, trebuie asigurată mai întâi înțelegerea noțiunii respective și abia apoi prezentată denumirea științifică în cadrul diverselor activități din grădiniță. Spre exemplu, însușirea termenului de mulțime se poate realiza atât prin activități matematice, cât și prin alte tipuri de activități, cum ar fi prin povești al căror conținut poate contribui la clarificarea acestui termen, educatoarea activizând preșcolarii pentru însușirea conștientă a noului termen. Pe baza poveștii „Cei trei purceluși” copiii numără purcelușii, îi pun în corespondență cu casele lor, află că sunt „tot atâtea elemente în cele două mulțimi” sau o mulțime are „mai multe/ mai puține elemente”.

În timp ce acționează cu materialul, copilul este pus în situația de a verbaliza acțiunea făcută, însușindu-și astfel terminologia.

Activitățile matematice stimulează și imaginația și memoria preșcolarilor. De exemplu, în rezolvarea unor probleme orale, copiii trebuie să descrie, să rețină, să reproducă numere și operații matematice, dar și elementele și întrebarea problemei, ceea ce duce la dezvoltarea memoriei voluntare. De asemenea, ei pot fi solicitați, pe baza metodelor active, să identifice soluții variate la probleme de viață expuse într-o manieră accesibilă, ceea ce duce la dezvoltarea imaginației.

Exemplu: În jocul interdisciplinar de la grupa mijlocie, „În lumea poveștilor”, copiii trebuie să identifice cât mai multe posibilități de a construi un castel care să fie cât mai înalt și rezistent. Astfel ei trebuie să pună în acțiune operațiile gândirii, limbajul, memoria și imaginația pentru a identifica cele mai rezistente materiale, să stabilească cum vor fi așezate părțile componente, să proiecteze mental clădirea, să se orienteze în spațiu, să facă apel la toate procesele psihice.

Prin corelații interdisciplinare și prin utilizarea metodelor active copiii inventează povești, ghicitori, mici versuri, compun probleme, ceea ce duce la dezvoltarea imaginației creatoare.

Însușirea noilor cunoștințe matematice depinde și de atenție, de efortul voluntar pe care copiii îl investesc în activitățile matematice. Prin diversificarea formelor de organizare, ale strategiilor de abordare ale activităților matematice din grădiniță, educatoarea crează condițiile pentru trezirea și menținerea atenției voluntare a preșcolarilor, ceea ce va conduce la însușirea de noi cunoștințe, priceperi, deprinderi utile. La această vârstă atenția are un caracter situativ, fiind dependentă de caracteristica perioadei de acțiune directă cu obiectele și de nevoia de implicare activă.

Sub influența gândirii și a limbajului începe în preșcolaritate organizarea atenției voluntare, sporește capacitatea de concentrare ca și stabilitatea prin activitate. Devine o provocare pentru educatoare menținerea acestui proces psihic în aria de activitate desfășurată în acel moment, cea a activității matematice. Ca și instrumente de acțiune ea are la îndemână diversele strategii didactice pe care trebuie să le construiască într-un mod creativ, pentru menținerea atenției o perioadă cât mai mare de timp.

Prin implicarea directă în activitate, prin efortul pe care copiii îl investesc pentru rezolvarea sarcinilor, a unor probleme și situații matematice, aceștia își exersează voința, iar satisfacția rezolvării unei sarcini contribuie la dezvoltarea încrederii în forțele proprii.

Achizițiile matematice trebuie să fie dobândite de copil prin acțiune însoțită de cuvânt, situațiile de învățare trebuie să favorizeze operațiile mentale, să se creeze situații variate, ordonate, în care copilul să acționeze cu obiecte, imagini și simboluri pentru același conținut matematic, dobândirea conceptelor să decurgă din acțiunea copilului asupra obiectelor, spre a favoriza reversibilitatea și interiorizarea operației, învățarea trebuie să respecte caracterul integrativ urmărindu-se transferul vertical între nivele de vârstă, acțiunile de manipulare și cele ludice să conducă treptat spre simbolizare.

Apelând la cunoștințele sale despre caracteristicile psihice ale preșcolarilor cum ar fi tendința de acțiune directă cu obiectele, curiozitatea pentru nou, animismul, și la îndrumările actuale de activizare a preșcolarilor prin metode didactice active, prin interdisciplinaritate, cadrul didactic are la îndemână un adevărat arsenal de realizare a unor activități matematice în care să fie antrenate toate procesele psihice: atenția, imaginația, gândirea și limbajul celor mici, și care să conducă la formarea unor atitudini, aptitudini și capacități care le vor fi utile preșcolarilor pentru integrarea școlară.

În procesul de formare al noțiunilor matematice educatoarea trebuie să respecte în conceperea actului didactic următoarele cerințe de ordin psihopedagogic: orice achiziție matematică să fie dobândită de copil prin acțiune însoțită de cuvânt; situațiile de învățare trebuie să favorizeze operațiile mentale; să se creeze situații variate, ordonate în care copilul să acționeze cu obiecte, imagini și simboluri pentru același conținut matematic; dobândirea conceptelor să  decurgă din acțiunea copilului asupra obiectelor, spre a favoriza reversibilitatea și interiorizarea operației; învățarea să respecte caracterul integrativ urmărindu-se transferul vertical între nivele de vârstă; acțiunile de manipulare și cele ludice să conducă treptat spre simbolizare. 

Educatoarea are rolul de a proiecta, organiza și desfășura activitățile matematice astfel încât să stimuleze implicarea preșcolarilor, participarea lor directă la activități prin joc, manipulare, observare directă a situaților concrete. Ea trebuie să identifice acele strategii care să răspundă necesității vârstei preșcolare, de a învăța pe baza acțiunii concrete cu obiectele, de a participa activ la propria formare, dar și obiectivelor matematice, aflate în interdependență cu particularitățile de vârstă. Prin organizarea unor activități antrenante, bazate pe acțiune directă, pe joc, prin utilizarea unor metode care să antreneze preșcolarii în rezolvarea exercițiilor și problemelor de natură matematică, educatoarea crează condițiile pentru dezvoltarea tuturor proceselor psihice, dar și a spiritului ludic, a spiritului competițional și de echipă, a creativității, a încrederii în capacitățile proprii, în definitiv îi stimulează în vederea dezvoltării armonioase pentru integrarea în ciclul următor de viață: școlaritatea.

CAPITOLUL II

ABORDĂRI ALE PREDĂRII –ÎNVĂȚĂRII MATEMATICII ÎN GRĂDINIȚE

Abordarea tradițională, științifică, pe disciplină

În cadrul activităților instructiv – educative în grădinița de copii , activitățile matematice au un rol deosebit în dezvoltarea proceselor cognitive și afectiv – motivaționale. Prin însușirea noțiunilor matematice, copilul își formează deprinderi de lucru, deprinderi de a rezolva situații – problemă, în contexte variate, deprinderi care devin utile în activitatea lor practică și pot influența copilul în plan atitudinal și social. Activitățile matematice favorizează copilului medierea cu lumea științelor , prin intermediul operațiilor intelectuale .

Scopul activității de inițiere a copilului în matematică, în perioada preșcolară, nu este numai de a învăța sistematic și gradat anumite concepte, ci, în primul rând, de a–i exersa intelectual procesele de cunoaștere, de a-l face capabil să descopere relații abstracte sub aspectul concret al situațiilor întâlnite în activitatea sa .

Învățarea matematicii implică atât asimilarea de cunoștințe, cât și formarea unui anumit mod de a gândi , de a-l învăța pe copil să gândească .

Noțiuni și concepte recunoscute ca fundamentale în matematică: mulțime, relație, operație, număr, figuri geometrice se găsesc în cunoștințele comune copiilor, sub o formă vagă . În mod progresiv , aceste noțiuni se transformă puțin câte puțin în cunoștințe abstracte, păstrând pentru o perioadă de timp, caracterul intuitiv al noțiunilor .

Analizând alternativa de selecție a metodelor și procedeelor pentru tipuri fundamentale de activități matematice , se constată că exercițiul și jocul didactic sunt metode dominante .

Reușita activităților didactice depinde în mare măsură de structurile organizatorice în care aceasta are loc, deoarece există o interacțiune dinamică între conținutul activității și forma ei de realizare. Cu cât o activitate are un conținut mai bogat cu atât forma organizatorică în care se realizează este mai complexă, mai pretențioasă. Tipul de activitate poate fi considerat drept un model, care are rolul de a încadra un șir de activități într-o structură reprezentativă. Încadrarea unei activități matematice în una dintre structuri, ajută la identificarea variantelor de activități, a formelor de organizare, cât și la selectarea strategiilor adecvate.

Tipurile fundamentale ale activităților matematice sunt următoarele :

activități de predare (de dobândire de noi cunoștințe)

activități de consolidare și formare a unor priceperi și deprinderi (activități în care se reactualizează cunoștințele predate sub altă formă)

activități de sistematizare și verificare

Această clasificare reiese mai ales în proiectarea didactică, în concordanța dintre organizarea secvențelor unei lecții și timpul acordat acestora. De exemplu, într-o activitate de predare accentul cade pe secvența prezentării conținutului și dirijării învățării. Acestea vor ocupa un loc mai privilegiat sub raportul timpului. La o activitate de consolidare, secvența reactualizării cunoștințelor sub noi variante este mai dominantă, iar la o activitate de sistematizare și verificare se acordă un timp mai îndelungat obținerii performanței – adică activității directe și independente a copiilor.

Între obiectivele prevăzute în cadrul activităților matematice de prim ordin sunt acelea care rezolvă în mod sistematic dezvoltarea gândirii logice pe de o parte și ușurează asimilarea conștientă a cunoștințelor și deprinderilor incluse în programa de învățământ, a clasei I pe de altă parte.

Forma de realizare a activităților matematice se referă la cadrul de lucru, la felul în care educatoarea își concepe și își conduce activitatea.

Se identifică două forme specifice de organizare a activităților matematice:

– activități matematice pe bază de exerciții;

– activități matematice sub formă de joc didactic-matematic.

Activitățile pe bază de exerciții sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficiență a tuturor tipurilor fundamentale ale activității matematice prin exerciții iar caracteristici ale acestei forme de activitate sunt:

include un sistem de exerciții articulat pe obiective operaționale ale activității;

îmbină activitatea frontală cu cea diferențială și individuală;

solicită, dar nu cu necesitate, prezența unui model;

impune folosirea de material individual;

exercițiile sunt structurate pe secvențe didactice;

sarcinile exercițiilor constituie o bază în evaluare;

permit și asigură învățarea conștientă, activă și progresivă a conținutului noțional matematic;

formează deprinderi de muncă independentă și autocontrol;

asigură însușirea și folosirea unui limbaj matematic corect, prin motivarea acțiunii;

folosește ca metode explicația și demonstrația;

introduce elemente de algoritmizare.

Eficiența acestei forme de activitate este asigurată și prin materialul didactic variat și mijloacele didactice folosite.

Structura unei activități pe bază de exercițiu cu material individual cuprinde următoarele momente :

captarea atenției;

enunțarea scopului și obiectivelor;

reactualizarea cunoștințelor ;

prezentarea conținutului și dirijarea învățării;

obținerea performanței și asigurarea conexiunii inverse;

asigurarea retenției și a transferului;

evaluarea performanței.

Sistemul de exerciții utilizat în astfel de activități este determinat de sarcina didactică și are la bază exercițiul și metoda.

Proiectarea unei activități matematice pe bază de exerciții trebuie să fie adaptată structurii de organizare a activității în funcție de nivelul de vârstă căruia i se adresează.

Activitățile pe bază de joc didactic-matematic sunt forme specifice ce permit realizarea cu eficiență a instruirii, cu funcții diferite, pe nivele de vârstă. La copiii de 3-4 ani, prin joc didactic se asigură efectuarea, în mod independent, a unor acțiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoștințe care vor conduce treptat spre însușirea unor noi cunoștințe matematice. La copiii de 6-7 ani, jocul didactic dobândește o nouă funcție, aceea de consolidare și verificare a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor. El constituie un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic.

Caracteristică acestei forme de activitate este prezența elementelor de joc în cadrul fiecărei secvențe didactice, iar specificul său este determinat de componentele sale:

scop didactic;

sarcină didactică;

elemente de joc;

conținut matematic;

material didactic.

,,Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente ( etape) :

introducerea în joc (discuții pregătitoare);

anunțarea titlului jocului și scopul acestuia;

prezentarea materialului didactic necesar;

explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

fixarea regulilor;

demonstrarea jocului de către educatoare;

executarea de probă a jocului;

executarea jocului de către copii;

complicarea jocului, introducerea de noi variante;

încheierea jocului; evaluarea conduitei de grup sau individual.”

În funcție de conținutul noțional prevăzut pentru activitățile matematice organizate sub formă de joc, jocurile didactice se clasifică în:

jocuri didactice de formare de mulțimi;

jocuri logico-matematice;

jocuri didactice de numerație.

Clasificarea are la bază observațiile lui Piaget asupra structurilor genetice în funcție de care evoluează jocul: exercițiul, simbolul și regula, adaptate etapelor de formare a reprezentărilor matematice.

Interdisciplinaritatea

Problema „interdisciplinarității” a fost atinsă de filosofi și pedagogi încă din cele mai vechi timpuri: de sofiștii greci, Plinius, Comenius și Leibnitz, iar la noi de Spiru Haret, Iosif Gabrea, G. Găvănescu, G. Văideanu. În opinia lui Văideanu interdisciplinaritatea, „implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoașterii și între diferite abordări, ca și utilizarea unui limbaj comun permițând schimburi de ordin conceptual și metodologic”. Termenul de interdisciplinaritate apare în „Dicționarul de neologisme” de Fl. Marcu și C. Maneca, ediția a III-a din 1978 și în „Le petit Larousse en couleurs” din 1995 unde era definit ca fiind „stabilirea unor relații între mai multe științe sau discipline”.

Prin activitățile interdisciplinare granițele dintre domenii aparent opuse sau diferite sunt depășite, preșcolarilor oferindu-li-se oportunitatea de a găsi căi complexe și variate de rezolvare a unor probleme, prin corelarea diverselor activități din grădiniță.

Abordarea interdisciplinară a activităților matematice în grădiniță în vederea activizării preșcolarilor presupune o serie de măsuri pe care educatoarea le ia în considerare pentru organizarea acestor activități: stabilirea metodelor didactice, a materialelor, a formelor de organizare a activității, a conținuturilor, stabilirea modalităților de corelare a conținuturilor, măsuri prin care educatoarea urmărește atingerea obiectivelor stabilite pentru fiecare nivel de vârstă.

Interdisciplinaritatea devine un concept cheie, cu ajutorul căruia educatoarea poate realiza un demers educativ centrat pe nevoile copilului preșcolar, posibilitățile și ritmurile lui de învățare, pe rolurile și demersurile celui ce învață. Structurarea interdisciplinară a curriculumului răspunde unei necesități a copiilor de a explora mediul înconjurător, de a-l cunoaște și stăpâni, modului natural de a învăța al preșcolarilor, prin joc, prin acțiune, prin integrarea informațiilor în jurul unei teme sau a unor elemente de viață socială. Interdisciplinaritatea este o resursă inepuizabilă, care oferă educatoarei un arsenal bogat de acțiune, modalități multiple de organizare, activitățile interdisciplinare sunt atractive, antrenante prin diversitate și metodele utilizate, și deci mai eficiente, preșcolarul fiind tratat ca și un subiect al cunoașterii și acțiunii, nu ca și un simplu receptor.

Interdisciplinaritatea s-a impus în învățământul actual ca urmare a volumului mare de cunoștințe cu care se confruntă copiii din ziua de azi, informații care trebuie organizate, selectate, prelucrate, valorificate.

Integrate în procesul educațional din grădiniță, activitățile interdisciplinare au câteva avantaje care nu pot fi neglijate:

– prin abordarea interdisciplinară se cultivă aptitudinile creative: flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea, se încurajează unicitatea copiiilor.

– prin organizarea interdisciplinară a conținuturilor educatoarea depășește granițele limitate ale unei specializări, ceea ce contribuie la formarea la preșcolari a unei viziuni globale, integratoare asupra temelor abordate și a vieții în general.

– interdisciplinaritatea stimulează interesul preșcolarilor pentru cunoaștere și îi familiarizează cu tehnici de cercetare diverse.

Interdisciplinaritatea nu anulează monodisciplinaritatea, ci vine ca o completare la această formă tradițională de organizare a activităților, ea încercând să diminueze granițele artificiale dintre discipline. Fiecare dintre discipline are arealul său de conținuturi, metode, dar toate fac parte dintr-un întreg. Acest fapt a contribuit la regândirea conținutului programelor, a planurilor de învățământ.

La fel ca și jocurile didactice monodisciplinare, activitățile interdisciplinare au, la rândul lor, câteva funcții. Astfel, acestea îndeplinesc:

– o funcție cognitivă, care este dată de faptul că, prin corelarea conținuturilor, metodelor din domenii diferite se asigură o asimilare mai profundă a cunoștințelor;

– o funcție formativă – interdisciplinaritatea modelează personalitatea creatoare a copiilor.

Interdisciplinaritatea presupune abordarea globală, complexă a unui fenomen, prin care se realizează transferul de cunoștințe, metode de la un domeniu la altul.

Organizarea interdisciplinară a conținuturilor învățării este o caracteristică a epocii noastre, o dominantă a politicilor educaționale actuale, inclusiv a celei de la nivel preșcolar. Noul curriculum pentru învățământul preșcolar recomandă abordarea conținuturilor într-o viziune integrată. Există mai multe forme de interdisciplinaritate, pentru învățământul preșcolar fiind importante următoarele două tipuri:

– interdisciplinaritatea ca transfer din domenii învecinate (ex. matematică și cunoașterea mediului – în grădiniță acestea fac parte din domeniul Știință);

– interdisciplinaritatea ca transfer de metode de la o disciplină la alta (metoda povestirii utilizată de obicei în activitățile de educarea limbajului poate fi utilizată și în activitățile matematice pentru predarea spre exemplu a unei cifre – „Povestea cifrei 7”).

În procesul de învățământ s-au manifestat trei caracteristici ale interdisciplinarității:

– corelarea oricărei discipline cu matematica;

– interdisciplinaritatea reductivă (corelarea disciplinelor apropiate la început, apoi a celor mai îndepărtate);

– interdisciplinaritatea integrativă, care prefigurează transdisciplinaritatea.

Interdisciplinaritatea ajută subiectul învățării, în acest caz preșcolarul, să își dezvolte o gândire integratoare, îi formează o imagine unitară asupra realității prin faptul că el este pus în situația de a observa legăturile care se pot stabili între discipline diferite. Grădinița în general și activitățile matematice în special reflectă scopul pregătirii copiilor pentru complexitatea problemelor vieții, iar cea mai importantă problemă de esență formativă este aceea a transferului celor învățate de copii în cadrul activităților matematice în alte activități. Utilizarea matematicii în diverse domenii de viață a dus la depășirea granițelor tradiționale între ramurile științelor, între metodele lor de investigare, transformând matematica într-o disciplină nucleu. Cunoștințele, priceperile și deprinderile care sunt însușite la activitățile matematice au aplicabilitate și în alte activități desfășurate în grădiniță, dar și în viața de zi cu zi. Totodată, celelalte activități pot constitui calea prin care educatoarea consolidează și evaluează obiectivele matematicii.

Interdisciplinaritatea se poate realiza prin transferul metodelor didactice de la o disciplină la alta sau prin combinarea disciplinelor în vederea atingerii unui obiectiv comun. De exemplu povestirile, memorizările și ghicitorile de la educarea limbajului, observările și experimentele folosite la activitățile de cunoașterea mediului, exercițiile fizice și jocurile de mișcare de la educație fizică, cântecele și jocurile muzicale de la activitate muzicală, desenul, pictura, modelajul utilizate în activitățile artistico-plastice, precum și metodele specifice activităților practice (colaj, tăiere după contur, aplicație, înșiruire,etc) pot reprezenta și un mijloc de consolidare și evaluare al obiectivelor matematicii.

Cunoștințele și deprinderile dobândite în activitățile matematice pot fi abordate în toate categoriile de activități din grădiniță, acestea contribuind la fixarea și consolidarea conținutului informativ și formativ al activității matematice. Prin toate activitățile desfășurate în grădiniță atât în sala de grupă, cât și în aer liber, atât în activitățile dirijate cât și în cele complementare, copiii sunt puși în situația de a manipula și sorta jucării și obiecte, formând mulțimi după criterii variate, de a așeza obiecte într-o anumită ordine, poziție spațială, de a număra obiectele cu care vin în contact, toate acestea ducând la formarea de noțiuni, priceperi și deprinderi matematice.

Prin abordarea interdisciplinară a conținuturilor diferitelor arii curriculare, educatoarea crează condiții pentru dezvoltarea la preșcolari a capacității de a realiza mai ușor corelații între domenii diferite de cunoaștere, de a integra cunoștințele în domenii diferite și diverse de viață, de a utiliza un limbaj comun pentru mai multe categorii de activități. Prin aceste activități interdisciplinare copiii fac primii pași spre conștientizarea faptului că matematica nu este o disciplină abstractă, dificilă, ci ea poate fi abordată în forme multiple și, de asemenea poate contribui, prin corelarea cu alte activități, la rezolvarea unor probleme de viață, la abordarea acestor probleme din unghiuri diferite, dar care se completează reciproc. Predarea interdiciplinară a matematicii în grădinițe contribuie la eficentizarea acestui gen de activități deoarece, prin diversitatea formelor de realizare (jocuri didactice interdisciplinare, memorizări, povestiri, cântece, modelaj, pictură, colaj, jocuri sportive, etc) prin materialul didactic utilizat, prin metodele utilizate (tradiționale sau moderne), care depășesc abordarea arhicunoscută a jocului didactic matematic, activizează copiii, le stimulează creativitatea, le dezvoltă o atitudine critică, le deschide orizontul spre o viziune lărgită asupra rolului matematicii în viața omului, îi implică direct în activitate.

Caracterul interdisciplinar al achizițiilor din domeniul matematicii pe care le însușesc preșcolarii, poate fi relevat în:

activități de predare-învățare a unor noi cunoștințe;

Exemplu: Educatoarea poate familiariza copiii cu cifrele prin diverse cântece, povești despre cifre, ghicitori.

activitățile de consolidare-evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

Exemplu: într-o activitate interdisciplinară matematică – educarea limbajului cu tema „Albă ca Zăpada” educatoarea, pe lângă consolidarea și evaluarea poveștii respective, poate realiza și o evaluare a numerației în limitele 1-7.

Activitățile interdisciplinare oferă astfel educatoarei oportunitatea de a proiecta actul didactic și, în acest caz, activitățile matematice în forme variate și complexe, ceea ce va asigura implicarea activă a preșcolarilor și deci va conduce la rezultate mai bune obținute în urma evaluărilor sumative și finale.

Pregătirea preșcolarului pentru școală și viață trebuie făcută în sensul unei dezvoltări dirijate a acelor deprinderi și capacități care vor permite o rapidă și facilă adaptare la cerințele școlii și societății. Scopul activităților de inițiere a copiilor în matematică nu este de a-i învăța anumite noțiuni, ci de a-i pune în situații prin care îți dezvoltă procesele de cunoaștere, devenind apți să descopere relații abstracte sub aspectul concret al situațiilor întâlnite prin joc și prin activitățile interdisciplinare.

Vârsta preșcolară este vârsta concretismului, a acțiunii nemijlocite cu obiectele, a activismului, vârsta gândirii preoperatorii și a constituirii primelor forme de gândire propriu-zisă. Organizând o activitate matematică, educatoarea trebuie să țină cont de aceste particularități și să adapteze conținuturile la ele, alegând acele căi care să faciliteze implicarea activă a preșcolarilor și asimilarea conștientă a cunoștințelor transmise.

Evoluția activităților matematice în grădiniță a fost influențată de teoria behavioristă a lui Thorndike, care afirma importanța practicii, a exercițiului pentru automatizarea deprinderilor formate, de Vygotsky și alți teoreticieni socio-culturali care promovau ideea că învățarea este socială. Ideile lui Dewey referitoare la capacitățile matematice ale copiilor preșcolari au fost apoi preluate și popularizate mai târziu de Jean Piaget. Acesta afirma că interiorizarea cunoștințelor se face mai ușor prin interacțiunea cu mediul, iar atunci când acestea nu se pliază pe nivelul copiilor, survine acomodarea.

Abordarea integrată

Istoria pedagogiei, dar și teoria pedagogică contemporană înregistrează numeroase constatări privind “pericolul detașării școlii de viața reală și a transformării acesteia înt-un cadru închis, suficient sieși, ficțional și denaturat”. De aceea se recomandă păstrarea unei legături strânse între învățarea formală și viața reală.

Integrarea conținuturilor disciplinelor de studiu, precum și a ariilor curriculare este considerată astăzi drept una dintre soluțiile de dezvoltare a curriculumului care are potențialul de a permite apropierea învățării școlare de specificul învățării naturale și asigurarea unor produse ale învățării școlare care să fie relevante pentru rezolvarea de probleme ale realității în care copilul trăiește, presupune ancorarea învățării în contexte reale, realiste de viață.

Predarea integrată a cunoștințelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează, ca metodă, predarea-învățarea cunoștințelor. În DEX, conceptului „a integra”, îi corespund următoarele noțiuni: a include, a îngloba, a încorpora, a armoniza într-un tot, iar „integrarea” – ca sintagmă este explicată ca: reuniunea în același loc, respectiv în aceeași activitate a mai multor activități de tip succesiv.

Maniera integrată presupune abordarea realității printr-un demers didactic globalizat, în care limitele dintre categoriile și tipurile de activitate dispar într-un scenariu unitar, în cadrul căruia tema se lasă investigată cu toate mijloacele diferitelor științe. Integrarea se va face prin alipirea într-un scenariu bine închegat a unor conținuturi care aparțin unor domenii diferite, conținuturile propuse având un subiect comun care urmează a fi investigat și elucidat în urma parcurgerii acestora și a realizării obiectivelor propuse. Pentru a fi posibilă abordarea în manieră integrată, educatoarea trebuie să stabilească cu claritate obiectivele și conținuturile activităților zilnice și un scenariu care să motiveze și să canalizeze atenția copiilor spre ceea ce vor investiga. Este necesar un demers didactic adecvat care să cuprindă trei etape aflate în interdependență : evocare, realizarea sensului, reflecția.

Evocarea face apel la cunoștințele însușite de copii despre o temă sau un anumit subiect ;

Realizarea sensului asigură înțelegerea noilor informații și a semnificației acestora, fiind în același timp etapa întrebărilor: educatoare – copil, copil – educatoare, copil – copil;

Reflecția integrează noile cunoștințe în sistemul celor vechi, asigurând legătura dintre ele, dând posibilitatea expunerii libere a noului aflat.

O activitate integrată se realizează fiind în concordanță cu obiectivele cadru și de referință, iar obiectivele operaționale vizează experiențele de învățare propuse prin această activitate. Situațiile de învățare contribuie la rezolvarea temei activității prin explicarea și analiza activității care se va desfășura.

Reușita predării integrate a conținuturilor în grădiniță, ține în mare măsură de gradul de structurare a conținutului proiectat, într-o viziune unitară, urmărind anumite finalități. Activitatea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai bună corelare a activităților de învățare cu societatea, cultura și tehnologia didactică. Ea lasă mai multă libertate de exprimare și acțiune atât pentru copil cât și pentru educatoare. Prin aceste activități se aduce un plus de lejeritate și mai multă coerență procesului didactic, punându-se accent pe joc ca metodă de bază a acestui proces.

Educatoarea trebuie să fie preocupată să conceapă scenarii, să ofere situații de învățare interesante pentru copii. Ea trebuie să cunoască bine copiii, să-i încurajeze aplicând diferite metode activ-participative, să stabilească relații de colaborare cu celelalte educatoare și grupe din unitate, cat și cu părinții copiilor.

Fie că sunt organizate pe grupe, individual sau cu întreaga grupă, sub formă de jocuri monodisciplinare sau ca și activități integrate, prin metode tradiționale specifice matematicii, dar și altor categorii de activități, sau prin intermediul metodelor moderne, activitățile matematice în grădiniță vin în prezent în întâmpinarea ideii de implicare activă a subiecților în propria formare.

Tendințe actuale în predarea-învățarea matematicii la preșcolari

În ultima perioadă avem de a face cu transformări majore în toate domeniile de activitate, deci și învățământul este supus acestor transformări privind perfecționarea și modernizarea educației. Perfecționarea și modernizarea învățământului determină și perfecționarea continuă cadrelor didactice. Noile programe impun aplicarea metodelor activ-participative care se îmbină mai mult sau mai puțin cu predarea tradițională în transmiterea informațiilor sau a noilor cunoștințelor.

O schimbare importantă pe plan informațional a cuprins toate sferele de activitate umană, făcând posibilă comunicarea între cele mai îndepărtate zone ale lumii, prin circulația rapidă a informațiilor, datorită internetului, a calculatorului.

Unitățile de învățământ au fost dotate cu calculatoare, ceea ce a făcut ca activitatea cu preșcolarii să fie mai atractivă, mai captivantă. Educatoarele folosesc alături de mijloacele didactice clasice și calculatorul care este un instrument didactic ce poate fi folosit cu scopul de a mări eficiența tuturor activităților din grădiniță.

Copiii au prezentat și prezintă interes pentru acest mijloc didactic, datorită posibilităților multiple de utilizare. Activitățile care au la bază utilizarea calculatorului stimulează dezvoltarea individuală a copiilor, menținându-le viu interesul pentru activitate. Astfel, calculatorul, a devenit în activitățile din grădiniță un mod nou de organizare a demersului didactic de predare-învățare prin care s-a realizat o creștere a eficienței actului educativ, contribuind la pregătirea optimă a preșcolarilor pentru următoarea etapă, aceea de școlari.

Trecerea spre învățarea școlară urmărește realizarea obiectivelor privind educarea limbajului și a comunicării orale, precum și pregătirea pentru învățarea scris-cititului. O importanță deosebită o au și cunoștințele matematice și cele de cunoașterea mediului.

Preșcolarii sunt atrași de calculator, dar noi ca educatori trebuie să-i educăm, să le demonstrăm că, acest mijloc modern, calculatorul poate fi utilizat ca instrument de învățare, nu doar de recreere sau pentru a se juca.

Pentru copii cele mai bune experiențe sunt cele directe cu obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare, mai ales experiențele din natură. Totuși s-a constatat că folosind calculatorul, ei își dezvoltă un alt stil cognitiv care, este la fel de eficient ca învățarea prin contactul direct cu lumea înconjurătoare, pentru că îl îndreaptă spre independență, îi dezvoltă creativitatea, cultura vizuală, dorind să se autodepășească, să învețe prin efort propriu, punându-se în situația de a fi competitiv cu el însuși.

Învățarea asistată de calculator se poate utiliza în două ipostaze:

a) calculatorul – mijloc demonstrativ pentru: a ilustra un element din natură, a intui imaginea unor simboluri (cifre, litere), a ilustra o situație problematică;

b) copilul este utilizatorul, el comunică direct cu acesta prin intermediul tastaturii, folosind literele, cifrele, simbolurile și tastele de comandă.

Jocurile de orientare de tip labirint îi ajută pe copii să folosească tastele de deplasare stânga-dreapta, sus-jos, să-și dezvolte și îmbunătățească viteza de reacție, coordonarea oculo-motorie, dar și spiritul de competiție, motivația voluntară, capacitatea de a acționa individual.

În cadrul activităților matematice se poate utiliza calculatorul în rezolvarea de exerciții, compuneri și rezolvări de probleme simple de adunare și scădere cu 1-2 unități în limitele 1-10 , 10-20.

Copiii își formează și dezvoltă destul de ușor deprinderi și abilități de utilizare a calculatorului. Lucrând cu calculatorul copiii își dezvoltă gândirea logică, percepția, spiritul de observație, dorind să rezolve cu rapiditate sarcinile date.

Folosirea exagerată a calculatorului la această vârstă este un pericol, deoarece copilul se retrage dintr-un spațiu real într-un spațiu virtual, care nu îi permite socializarea directă, având efect negativ asupra dezvoltării etice și morale. Dorința de a revolva cu rapiditate o anumită sarcină duce la scăderea spiritului creator, a imaginației, micșorarea posibilităților de a găsi soluții divergente.

Un rol important în formarea copilului îl are educatoarea, fiind primul dascăl care fixează temelia în formarea personalității viitorului adult. Purtându-i în lumea jocului, activitate specifică și predominantă acestei vârste, poate să-i modeleze, să le transmită cunoștințe într-un mod plăcut, conștient, atractiv.

CAPITOLUL 3

ASPECTE METODOLOGICE ALE UTILIZĂRII JOCULUI DIDACTIC

3.1. Delimitări conceptuale: jocul, jucăria, jocul didactic

Orice dicționar definește jocul ca fiind ,,acțiunea de a se juca”, văzându-l ca o ,,activitate distractivă”. Un alt sens important este cel de interpretare a unui rol dintr-o piesă de teatru, iar jocul de scenă este ,, ansamblul mișcărilor și al atitudinilor unui actor în timpul interpretărilor unui rol” sau ,, totalitatea mișcărilor prin care un actor întărește efectul artistic al textului”

Cuvântul joc, moștenit din latinescul iocus, care înseamnă ,,glumă, șotie, năzbâtie, distracție”. A fost preluat în limba română și sensul substantivului latin ludus care înseamnă ,,joc, școală”.

Jocul este o activitate specific umană, o realitate permanentă, prin faptul că el nu lipsește indiferent de vârsta omului, pentru că numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului. Asemănarea cu comportamentul numit joc al animalelor este neconvingătoare din mai multe motive:

Jocul omului este corelat cu activitatea de învățare, muncă, creativitate;

Jocul este o activitate conștientă, desfășurată oarecum organizat, după anumite reguli, incluzând elemente specifice;

Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului dorințele, aspirațiile;

Jocul are menirea de a introduce jucătorul în lumea imaginară pe care i-o creează jocul respectiv.

Sintetizând acestea toate, putem spune că jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient, liber în lumea imaginară creată de el.

Frageda copilărie este o perioadă minunată pentru a familiariza copiii, prin joc și experimentare, cu o seamă de concepte elementare, ca noțiunile de greutate, măsură, sunet, obiecte vii, optică și energie. Jocul îi dă copilului mic ,,simțul’’ ideilor importante ce-i vor servi ca mijloace cu ajutorul cărora el va cuprinde mai târziu mai multe concepte complexe, când copilul va dobândi o gândire mai profundă.

Copilul începe cunoașterea cu mâinile, prin jocul său cu obiecte, observând diferențe ale proprietăților ca mărime, culoare, formă, și observând diferențele dintre obiecte. Prin joc copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un inițiator, în propria sa lume, decât o persoană manipulată și disciplinată. Jocul este un mod natural care determină copilul să lucreze în grup.

Cercetările și experimentele confirmă faptul că, introducerea cunoștințelor matematice în învățământul preșcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează mai devreme. Aceste cunoștințe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acțiunea în plan extern, cu obiecte, la formarea reprezentărilor, și abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preșcolarilor și răspunde intenției de a-l determina pe copil ,, să descopere’’ matematica, trezindu-i interesul și atenția.

Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniță, este firesc ca acesta să fie valorificat la maximum și în predarea matematicii. În școală însă, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o altă formă de activitate : învățarea.

Trecerea de la joc la învățare se realizează prin jocul didactic; acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învățământ al instituțiilor preșcolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfășurare a activităților de cunoaștere a mediului, de educație a limbajului și a activităților cu conținut matematic.

Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv în jocul didactic duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității. Jocul didactic este atractiv și eficient numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză, de comunicare reciprocă între copii, recompense, etc. Valoarea practică a jocului didactic matematic constă în faptul că, în procesul desfășurării lui, copilul are posibilitatea aplicării cunoștințelor însușite, exersării deprinderilor și priceperilor formate.

Pentru copil, evidențiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, după cum afirmă Claparede ”jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții…este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”. Psihologul elvețian Jean Piaget definea jocul drept „un exercițiu funcțional cu rol de extindere a mediului, o modalitate de transformare a realului, prin asimilare și de acomodare la real, deci un mijloc de adaptare”. W. F. Froebel (1782-1852) considera că, prin joc, copilul își manifestă și dezvoltă personalitatea, gândirea și sentimentele. În concepția sa jocul este cel care îl face pe copil să înțeleagă realitatea. Teoria lui Froebel pune la baza jocului experiența nemijlocită a copilului, care trebuie susținută și stimulată în cadrul procesului educațional. Această idee este împărtășită și de alți pedagogi, prefigurând importanta funcție formativă a jocului în evoluția și dezvoltarea copilului : Margaret Mc Millan (1860-1931), Susan Isaacs (1885-1948), Jhon Dewey (1859-1952).

Froebel a intuit specificul vârstei căreia se adresează, înclinația copiilor mici spre joc, spre acțiunea cu obiectele, adaptând formele de organizare ale activităților din grădinițe acestui specific. El afirma că, prin activități precum cântece, povestiri, jocuri aceștia vor deveni mult mai buni, mai cooperanți, mai creativi și promova ideea că integrarea jocului în cadrul educațional ar antrena mai bine copiii în activitățile școlare și ar cultiva un interes pe termen lung pentru învățare, contrazicând astfel ideea, larg răspândită în acele vremuri, că sub vârsta de șapte ani copiii nu pot învăța, dată fiind durata scurtă a concentrării atenției.

Dintre toate formele de joc prezente la vârsta preșcolară în grădiniță rolul cel mai important îl au jocurile didactice. Jocurile didactice ca și definire au întâlnit un spectru destul de larg de abordare. Astfel, în „Dicționar de termeni pedagogici”, Editura Didactică și Pedagogică, apărut la București în 1998, Cristea Sorin spunea că jocul didactic este „o acțiune ce valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ propriu activității umane”. În „Dicționar de pedagogie”, București, 1979, jocul didactic era definit ca și „specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv”. Jocul didactic a mai fost definit ca și „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare” sau „un ansamblu de acțiuni și activități care, pe baza bunei dispoziții și a deconectării, realizează obiective ale educației intelectuale, morale, fizice”.

Termenul „didactic” accentuează caracterul instructiv-educativ al activității și potențează ideea că acesta este organizat pentru a se realiza finalitățile de natură informativă și formativă specifice procesului de învățământ. Jocul didactic îmbină armonios elementul instructiv cu cel distractiv, asigurând într-un mod antrenant, activizant pentru cei mici, unitatea între acțiunea prin joc și sarcina didactică propusă. Această împletire dintre elementele instructiv-educative și cele distractive contribuie la trezirea unor stări afective complexe, prin care copiii sunt stimulați să participe activ la activități, fapt care duce la eficientizarea actului didactic.

Prin jocul didactic educatoarea realizează sinteza, consolidarea, evaluarea cunoștințelor copiilor într-un mod plăcut și de asemenea reușește să le valorifice în contexte diverse, inedite, el contribuie la dezvoltarea fizică, intelectuală, senzorială, a unor trăsături de personalitate, a unor aptitudini estetice sau a unor calități morale.

Numeroase jocuri organizează procesul perceperii analitico-sintetice a însușirilor caracteristice ale obiectelor (constituirea grupelor și găsirea asemănărilor dintre obiecte). Exemplu: jocul didactic ,,Grădina Zoologică’’ la grupa mică care are ca sarcină didactică numirea și separarea animalelor de același fel și așezarea lor în cușcă după felul lor. Un alt joc didactic matematic este jocul ,, Așează-mă la căsuța mea’’ care are ca scop formarea deprinderii de a grupa obiectele după mărime, formă sau culoare. Percepția spațiului se dezvoltă tot prin desfășurarea unor jocuri didactice (ex.: ,,Unde am așezat grupa de jucării’’, ,,Cum am așezat capra și cei trei iezi’’, etc).

De asemenea, jocul didactic matematic contribuie la realizarea sarcinilor educației morale: dezvoltarea stăpânirii de sine a autocontrolului, a spiritului de independență, a disciplinei conștiente, a perseverenței, a sociabilității, a unor calități de voință și trăsături de caracter, aspecte atât de necesare în activitatea de învățare a viitorului școlar.

Jocurile didactice matematice din grădiniță trebuie să fie realizate într-un mod dinamic și atractiv, ceea ce presupune respectarea unor cerințe: operativitate, mișcare, precizie, rigurozitate științifică, antrenarea cât mai multor copii în joc, confruntarea liberă de idei, exprimarea corectă folosind terminologia matematică adecvată, crearea pe timpul jocului a unor situații-problemă, care să-i implice pe copii într-o măsură mai mare.

3.2.Laturile jocului didactic

Jocul didactic cuprinde următoarele laturi constitutive: conținut, sarcină didactică, reguli de joc, elemente de joc.

Scopul jocului didactic reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv si se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative. Formularea scopului jocului trebuie să fie clară și precisă, asigurând buna desfășurare și organizare a activității.

Conținutul trebuie să fie bine dozat în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, să fie atractiv și accesibil. Conținutul reprezintă ansamblul cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor care le achiziționează sau le consolidează.

Sarcina didactică trebuie sa fie în concordanță cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibilă și, în același timp, să fie atractivă. Ea reprezintă elementul de instruire prin care se exersează operațiile gândirii: recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație denumire, ghicire (exemplu : să denumească grupa de obiecte, să ghicească ce piesă a pipăit în săculețul cu surprize).

Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului, precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice. Sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile acestora în funcție de structura particulară a jocului didactic. Ele trebuie să fie simple, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de către toți copiii, accesibile.

Elementele de joc includ căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă și distractivă activității desfășurate. Conceperea lor depinde în mare masură de ingeniozitatea cadrului didactic. Câteva sugestii în acest sens: folosirea unor elemente surpriză, întrecerea individuală sau pe echipe, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise, aplauze ș.a.

Acțiunea de joc este component prin care se realizează sarcina de joc; ea cuprinde moment de așteptare, surpriză, ghicire, mișcare, întrecere etc.

3.3.Organizarea, desfășurarea și clasificarea jocurilor didactice

Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modul în care învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce-l definesc.

Desfășurarea jocului didactic are următoarele momente:

-Introducerea în joc se poate face prin intermediul unor ghicitori, scurte povestiri, a unor versuri prin care se anunță copiilor tema și astfel li se captează atenția și interesul pentru joc. La grupele mari jocul poate începe printr-o conversație cu rol motivațional sau cu anunțarea scopului și a titlului jocului.

-Prezentarea materialului didactic de copii, cu sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copiilor față de secretele pe care le conține și se asigură înțelegerea modului în care el va fi folosit la activitate.

-Explicația și demonstrarea jocului se realizează de către educatoare cu ajutorul unui copil sau a mai multor copii. Acest moment privește întreagă desfășurare a jocului sau a câte unei părți a acestuia (dacă jocul are 2 – 3 variante în desfășurarea sa). Explicația trebuie să fie făcută cu cuvinte puține, precise, clare, în concordanță deplină cu demonstrația. Numai în aceste condiții, ce durează puțin și nu secționează cursul firesc al jocului, este înțeleasă de copii. În unele jocuri educatoarea transferă rolul ei de conducător anumitor copii, care nu au deficiențe prea mari în vorbire, se exprimă clar, formulează propoziții simple și corecte din punct de vedere gramatical (de exemplu, la jocurile Săculețul fermecat, Este ziua păpușii, Magazinul de jucării). Se mențin, la această grupă, cerințele referitoare la manifestarea factorului pedagogic de către educatoare (în special în cazul copiilor timizi, cu persistente defecțiuni de pronunție și pronunțare corectă) și la practicarea jocurilor prin care se continuă învățarea de noi cuvinte, formularea de propoziții dezvoltate, înlocuirea substantivelor cu pronumele corespunzător.

-Executarea jocului de probă se realizează sub îndrumarea educatoarei care intervine reamintind regulile și succesiunea etapelor jocului, face aprecieri, corectează greșelile tipice.

-Desfășurarea jocului de către copii se face în momentul imediat următor jocului de probă.

-Complicarea jocului se realizează după ce se constată că toți copiii au executat corect elementele în detaliu.

-Încheierea jocului este momentul în care se formulează concluzii asupra modului de respectare a regulilor de joc, de stabilire a câștigătorilor. Se mai poate realiza și sub formă de cântec, ghicitoare, poezie, aprecieri cu caracter stimulativ.

Pentru reușita jocului didactic educatorul va avea următoarele cerințe de bază:

pregătirea jocului didactic;

organizarea judicioasă a acestuia;

respectarea momentelor jocului didactic;

ritmul și strategia conducerii lui;

stimularea copiilor în vederea participării active la joc;

asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

Clasificarea jocurilor didactice.

Unul dintre categoriile de jocuri specifice activităților didactice din grădiniță este jocul didactic matematic. La rândul său, acesta a fost clasificat de specialiști după mai multe criterii. Jocurile didactice matematice se pot clasifica în trei categorii:

– jocuri didactice de formare de mulțimi care implică exerciții de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilităților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi;

– jocuri didactice de numerație care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de așezare în perechi, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile matematice de formare a raționamentelor de tip ipotetico-deductiv;

– jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea copiilor cu operațiile cu mulțimi. Aceste tipuri de jocuri urmăresc formarea la copii a capacităților de a acționa și de a gândi logic, de a lucra cu structuri și operații logice și cu elemente de teoria mulțimii, fără ca în mod necesar să se transmită copiilor termenii, simbolurile și noțiunile folosite în aceste științe. În jocurile logice accentul nu cade pe însușirea de informații de ordin matematic, ci pe latura formativă a activității, adică pe dezvoltarea capacităților implicate în operarea cu noțiunile matematice și logice.

O altă clasificare împarte jocurile didactice matematice în funcție de scopul ales, de conținut sau în funcție de aportul lor formativ.

A. După scop și sarcina didactică:

a) După momentul în care se folosesc în cadrul activității:

– jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare;

– jocuri didactice matematice ca momente propriu – zise ale activității;

– jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.

b) După conținutul capitolelor de însușit:

-jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;

– jocuri matematice specifice unei vârste sau grupe.

c) După materialul didactic:

– jocuri didactice cu material didactic ;

– jocuri fără material didactic;

B. În funcție de aportul lor formativ (pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură):

a) jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză;

b) jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză;

c) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații;

d) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări .

3.4. Importanța utilizării jocului didactic

Matematica fiind o activitate care utilizează termeni dificili încă de la vârsta preșcolară, se impune abordarea acesteia într-un mod cât mai simplu și mai plăcut, iar jocul didactic răspunde acestei necesități. Având în vedere importanța jocului în această perioadă și ținând cont de opiniile psiho-pedagogilor din domeniul științelor educației, care au sesizat valențele lui informativ-formative, utilizarea acestei forme de organizare a activităților matematice reprezintă o metodă eficace de instruire a preșcolarilor, deoarece reușește să îmbine elementele distractive cu cele instructive.

Prin îmbinarea dintre învățare și joc educatoarea facilitează asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă, stimulează dezvoltarea intelectuală a preșcolarilor, asigură formarea unor deprinderi de calcul matematic și mai ales realizează toate aceste obiective într-un mod antrenant pentru cei mici, asigurând astfel o retenție și un feed-back mai bun.

Psihologi din domeniul științelor educației au accentuat importanța utilizării jocului didactic, aceștia identificând o serie de avantaje ale acestei metode de realizare a activităților în grădiniță: capacitatea de a antrena, de a dinamiza copiii, de a le oferi o motivație ludică; capacitatea de a realiza obiectivele subordonate scopului de predare-învățare; jocul le dezvoltă celor mici creativitatea, inițiativa, răbdarea, inventivitatea; prin joc ei descoperă lumea, o cercetează, asimiliează și conștientizează mai ușor noțiuni, informații transmise; ca formă de realizare a activităților matematice, jocurile didactice antrenează operațiile gândirii (analiza, sinteza, comparația, clasificarea, abstractizarea, generalizarea), contribuie la dezvoltarea limbajului în general și al celui matematic în particular, a imaginației și atenției voluntare, la formarea priceperilor și deprinderilor (de grupare, comparare, ordonare a mulțimilor), la formarea percepției spațiului și timpului; jocul didactic dezvoltă spiritul de echipă, independența, atenția, asigură însușirea mai rapidă, mai accesibilă și mai plăcută a unor cunoștințe cum ar fi numerația, operațiile aritmetice. Prin joc se poate urmări progresul înregistrat de copii, educatoarea poate urmări în ce măsură copiii și-au însușit noțiunile necesare, gradul de formare al reprezentărilor matematice, a priceperilor și deprinderilor, capacitatea copiilor de a realiza sarcinile cerute, de a se adapta la ritmul cerut, de a răspunde corect și prompt. Prin jocul didactic se pot realiza observații prognostice referitor la ritmul individual de maturizare intelectuală și afectivă, jocul didactic matematic amplifică acțiunea formativă a grădiniței, realizând o continuitate între activitatea de învățare și cea de joc.

Jocul didactic matematic exercită o influență mare asupra formării priceperilor

( gruparea, compararea, ordonarea mulțimilor), ajută la educarea spiritului de observație, la dezvoltarea gândirii, la dezvoltarea limbajului în general și a celui matematic în special, a imaginației și atenției voluntare. Jocul didactic matematic este una dintre formele de organizare a activităților din grădiniță care răspund solicitării educației contemporane, de formare a unei personalități active, creatoare, îndrăznețe, de dezvoltare a tuturor proceselor psihice prin acțiunea directă, prin stimularea subiecților de a participa la propria formare, el fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al activităților din grădiniță.

Ca și activitate antrenantă, care implică activ copiii, oferindu-le astfel multiple satisfacții de ordin sentimental, jocul devine în grădiniță, principala formă de activitate pe care cadrul didactic o utilizează în procesul instructiv- educativ.

În procesul de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care le propune procesul de învățământ ca formă de organizare a activităților. Introducerea cu pricepere a elementului joc aduce permanent plusul de eficiență formativă pe planul cunoașterii, al atitudinii afective și al conduitei conștiente.

Jocurile didactice matematice sunt forme specifice care permit realizarea cu eficiență a instruirii, cu funcții diferite, pe nivele de vârstă.

La grupa mică, jocul didactic are rol de exersare a capacităților de cunoaștere și el satisface cel mai bine tendința de acțiune, specifică copiilor de 3-4 ani. Prin joc didactic se asigură efectuarea, în mod independent, a unor acțiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoștințe, care valorificate, exersate și îmbogățite vor conduce treptat spre însușirea unor noi cunoștințe matematice. La nivelul vârstei de 4-7 ani, jocul didactic dobândește o nouă funcție, aceea de consolidare și verificare a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor și în același timp constituie un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic. Organizarea activităților matematice sub forma jocului didactic oferă multiple avantaje de ordin metodologic. Același conținut matematic se poate consolida, repeta și totuși jocul să fie nou, prin modificarea situațiilor de învățare și a sarcinilor de lucru. Aceeași sarcină se poate exersa pe conținuturi și materiale diferite, cu regului noi de joc, în alte situații de instruire. Stimulează și exersează limbajul în direcția urmărită prin obiectivul operațional dar este și orientată spre anumite aspecte comportamentale prin regulile de joc. În cadrul aceluiași joc sunt permise repetarea răspunsurilor în scopul obținerii performanțelor și reproducerea unui model de limbaj adaptat conținutului.

3.5. Modalități de abordare a noțiunilor matematice prin jocuri

Jocuri prematematice

Operațiile intelectuale prematematice sunt utile atât învățării matematicii în școală, cât și pregătirii copilului pentru viață, când va fi pus în situația de a se orienta în spațiul ambiental, a localiza temporal evenimentele, a face clasificări, comparații, serieri.

În activitățile liber alese, activitățile pe domenii experiențiale, în activitățile de dezvoltare personală și în activitățile recreative se pot introduce jocuri cu valențe matematice (de sortare, de formare de mulțimi) sau scurte momente de valorificare a cunoștințelor dobândite în activitățile matematice. Acestea se pot realiza prin întrebări și indicații adresate copiilor cu scopul aplicării cunoștințelor dobândite de copii, astfel:

sector construcții: “Construim un castel roșu”, “Cursa mașinilor mari și verzi”, etc.

sector bibliotecă: “Citim din cărțile mici”, “Așezăm cărțile mari pe raftul de sus”

sector știință: „ Mai multe, mai puține, tot atâtea ”, “ Observăm conurile mari/ crenguțele lungi”, “Gustăm fructele galbene”, “Oferă-le colegilor strugurele cu multe boabe”

sector artă: “Bucăți mari/mici de plastelină”, “Pictăm cu multă/ puțină apă”,

“ Brățara din mărgele verzi/ albastre, etc”

sector nisip și apă: “Construim un castel înalt”, “Punem mult/puțin nisip în pahare”

sector joc de rol: “Păpușile mici în coșul albastru”, “Aranjează hăinuțele păpușii”

sector joc de masă: “Adunăm piesele de puzzle, formăm mulțimi”, “Jocul cu bețe”

educarea limbajului: “Eu spun una, tu spui multe”, “Citim imagini cu…”

cunoașterea mediului: “Plantăm pomi înalți și subțiri”, “Plante cu multe flori”

educație pentru societate: ,,Steagul tricolor”

educație plastică: „ Să desenăm la fel de multe!”

activități practice: „ Adăugăm, luăm obiecte!”

educație muzicală: „ Tic-tac ”, cântece cu numere

educație fizică: „ Găsește-mi locul! ”

jocuri recreative:,, Hai să numărăm! ”; „ Cine știe mai bine?”

Jocuri în sfera noțiunii de număr

Înțelegerea conceptului de număr natural este un obiectiv care nu poate fi atins în perioada preșcolarității, dar pregătirea pentru conștientizarea numărului trebuie să înceapă de timpuriu, inclusă în activități obișnuite. Formarea conceptului de număr natural se face pe baza mulțimilor. Noțiunea de mulțime joacă un rol unificator al conceptelor matematice, iar numărul apare ca proprietate comună a mulțimilor care pot fi puse în corespondență element cu element.

sector construcții: “Construim un castel roșu”, “Cursa mașinilor mari și verzi”, etc.

sector bibliotecă: “Citim din cărțile mici”, “Așezăm cărțile mari pe raftul de sus”

sector știință: “ Observăm conurile mari/ crenguțele lungi”, “Gustăm fructele galbene”, “Oferă-le colegilor strugurele cu multe boabe”

sector artă: “Bucăți mari/mici de plastelină”, “Pictăm cu multă/ puțină apă”,

“ Brățara din mărgele verzi/ albastre, etc”

sector nisip și apă: “Construim un castel înalt”, “Punem mult/puțin nisip în pahare”

sector joc de rol: “Păpușile mici în coșul albastru”, “Aranjează hăinuțele păpușii”

sector joc de masă: “Adunăm piesele de puzzle, formăm mulțimi”, “Jocul cu bețe”

educarea limbajului: “Eu spun una tu spui multe”, “Citim imagini cu…”

cunoașterea mediului: “Plantăm doi pomi”, “Observăm plante cu multe flori”, “

educație pentru societate: ,, Semaforul”, ,, Să facem ordine pe etajeră!”

educație plastică: ,,Să desenăm tot atâtea!”

activități practice: „ Să adăugăm, să luăm!”

educație muzicală: “În pădurea cu alune”

educație fizică: formarea coloanei de gimnastică, “Cursa cu 5 obstacole”

Jocuri în sfera noțiunii de operație

Realizarea operațiilor matematice presupune intuirea semnificației adunării, respectiv scăderii prin manipularea obiectelor. Prin punerea în corespondență, se realizează grupe care au cu 1-2 elemente mai multe, respectiv mai puține.

Operațiile aritmetice nu constituie sarcina principală a grădiniței, de aceea este necesar ca întreg efortul cadrului didactic să se axeze pe învățarea număratului, a raporturilor cantitative, astfel încât să se creeze premisele operării pe plan abstract.

sector construcții: “Ghicește câte castele construim! ”, “Câte mașininuțe mari și verzi sunt?”, etc.

sector bibliotecă: „ Socotește corect cărțile mici și cărțile mari”

sector știință: “„ Socotește corect conurile mari și crenguțele lungi”, “Gustăm fructele galbene”, “Oferă-le colegilor strugurele cu multe boabe”

sector artă: “Bucăți mari și mici de plastelină”, “Pictăm cu multă/ puțină apă”,

“ Brățara din mărgele verzi și albastre” etc

sector nisip și apă: “Construim un castel înalt”, “Punem mult/puțin nisip în pahare”

sector joc de rol: “Păpușile mici în coșul albastru”, “Aranjează hăinuțele păpușii”

sector joc de masă: “Adunăm piesele de puzzle, formăm mulțimi”, “Jocul cu bețe”

educarea limbajului: “Citim imagini cu…”

cunoașterea mediului: “Pomi înalți și subțiri”, “Observăm plante cu multe flori”, “

educație pentru societate: ,,Rezolvă repede și bine!”, ,, Ce se poate întreba?”

educație plastică: ,,Desenăm și adunăm!”

activități practice:,,Fiecare mașinuță are patru roți”, Trei flori cu două frunze”

educație fizică: ,, Nu rupe lanțul!”, ,,Stop!”

jocuri recreative: ,,Ce semn s-a ascuns?”

Jocuri în sfera noțiunilor de geometrie

Un obiectiv de referință din program prevede ca preșcolarul să recunoască, să denumească, să construiască și să utilizeze forma geometrică cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi în jocuri. Figurile geometrice sunt elemente abstracte care nu există în mediul înconjurător. Diverse corpuri construite de om: mobilier, clădiri, piese, au forme asemănătoare, dar copilul nu vede în acestea figuri geometrice, decât dacă adultul îl orientează și îi atrage atenția asupra anumitor elemente asemănătoare cu cercul, pătratul, triunghiul, dreptunghiul.

sector construcții: “Pavajul din parc”, “Cu ce seamănă…?”, etc.

sector bibliotecă: “Cartea cu foi pătrate/rotunde”, “”

sector știință: “ Unde ai văzut un triunghi/ pătrat/ cerc?”,

sector artă: “Pictăm pe foi în formă de cerc/ pătrat/ triunghi”, ștampile

sector nisip și apă: “Construim o alee din pietre rotunde”, “Urme in nisip”

sector joc de rol: “De-a figurile geometrice”,

sector joc de masă: figuri plane “Construim cu bețișoare”, “Șiretul”

educarea limbajului: ghicitori, povești create;

cunoașterea mediului:

educație pentru societate: poveste creată “Povestea unei linii nemulțumite”,

educație plastică: “Să decorăm!”

activități practice: “ Trenulețul figurilor geometrice decupate și lipite”

educație muzicală: “Sunetul triunghiului”

educație fizică: “Sărim în cercuri/ pătrate/ triunghiuri desenate pe podea”

jocuri recreative: “Ghicește ce piesă ai în mână”,

Jocuri în sfera unităților de măsură, a mărimilor și valorii

Activitatea de măsurare apare inițial la copii în special prin comparare: în jocurile de construcții compară cuburile între ele, își compară înălțimea, când transport anumite lucruri spun că sunt grele, sau, dimpotrivă, ușoare, utilizând cuvinte auzite de la adulți. Enunțurile preluate imitativ duc în cele din urmă la înțelegerea unor concepte complexe. În grădiniță se va pune accentul pe activitățile de măsurare în sine, nu pe utilizarea corectă a unităților standard. Pentru aceasta este necesar un material adecvat: obiecte cu care să se măsoare și obiecte care pot fi măsurate. Aceste materiale pot fi: vase de diferite mărimi, orez, mălai, apă, nisip, cântare de jucărie.

sector construcții: “Construim o pistă lungă pentru concurs”, “”, etc.

sector bibliotecă: “Croitorul de cărți”

sector știință: “ Balanța”, “Să ne cântărim/ măsurăm!”,

sector artă: “Cântărim plastelină”, “ Decorațiuni pentru geamuri (lungimea ramei)”

sector nisip și apă: “Măsurăm apa/ nisipul în recipiente gradate”,

sector joc de rol: “La magazinul de fire și ațe”, “ Vânzătorii de legume”

sector joc de masă: “Măsoară cu șiretul”, “…”

educarea limbajului: “O întâmplare fericită”

cunoașterea mediului: “Câți pași are sala de clasă”, “Observăm leguma cea mai grea”,

educație pentru societate: “Alege obiectul în care să încapă toate cumpărăturile”

educație plastică: “Să desenăm tot așa”

activități practice: “Taie o fâșie lungă de trei palme”, “

educație muzicală: “Jocul sunetelor lungi și scurte”

educație fizică: “Măsurăm cu pasul lungimea holului”

jocuri recreative: “Cară sacul cel mai ușor!”

Jocuri logice

Jocul logic este important prin faptul că realizează o îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conținutul activității și particularitățile psihice ale vârstei preșcolare, prin transpunerea sarcinilor de învățare în joc. În jocurile logice accentul cade pe latura formativă a activității, urmărindu-se pregătirea preșcolarilor pentru procesul de învățare. Jocul logic se fundamentează pe elemente de teoria mulțimilor și de logică , acestea fiind elemente de bază pentru însușirea ulterioară a noțiunilor matematice. Valoarea formativă a jocurilor logice constă în calitatea lor de a pune copilul în situația de a acționa asupra obiectelor, reconstituind realul în limita unor principii logice, implicate în acțiune.

sector construcții: “Construim un castel din piese mari, roșii, groase”, “Aleea pieselor mici, albastre și subțiri”, etc.

sector bibliotecă: “Citim din cărțile groase și mari”, “Așezăm cărțile mari pe raftul de sus”;

sector știință: “ Șiruri logice”, “Gustăm fructele galbene, mari, rotunde”;

sector artă: “ Colierul cu trei culori”, ” Tabloul figurilor geometrice”;

sector nisip și apă: “Aruncă în apă pietricele mici și rotunde/ mari și plate”, “Decorează tortul de nisip cu forme mici si subțiri ”

sector joc de rol: “Sortează hăinuțele fetiței și ale băiatului”,”Găsește hăinuțele potrivite și fetei și băiatului”;

sector joc de masă: “Construiește din imaginație folosind piesele trusei Diennes ”, “Concurs Logi ”;

educarea limbajului: “Cum este și cum nu este Ursul păcălit de vulpe”;

cunoașterea mediului: “Cum este și cum nu este bradul”;

educație pentru societate: ”Cum este și cum nu este fata babei?”;

educație plastică: ”Colorăm mandala”, ” Pictură decorativă”;

activități practice: ”Rama tabloului”, ”Cine are foarfecă roz să ia un lipici albastru”;

educație fizică: ”Alinierea după modelul: un băiat, trei fete”, ”Să vină la mine un copil înalt și blond, scund și brunet”;

jocuri recreative: ”Copilul cu bluză roșie și pantaloni verzi va fi Vânătorul”

CAPITOLUL 4

CERCETAREA APLICATĂ PRIVIND EFICIENȚA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

4.1. Ipoteza și obiectivele cercetării

Predarea tradițională, în sensul în care educatoarea explică, face o demonstrație, iar rolul copiilor este acela de a urmări, nu produce învățare decât în foarte mică măsură. Educatoarea trebuie să găsească acele metode dar și momente favorabile care să permită „stocarea” informației pentru mai mult timp, copiii înșiși trebuie să organizeze ceea ce au auzit și văzut într-un tot ordonat și plin de semnificații.

Ipoteza de lucru presupune identificarea unei soluții care ar putea îmbunătăți calitatea unui proces sau produs. În cazul prezentei lucrări, am ținut să realizez o cercetare experimentală spre a îmbunătăți procesul metodologic de stimulare și dezvoltare a proceselor și funcțiilor psihice ale preșcolarului, referindu-mă la copiii din grupa mijlocie.

Ipoteza principală este “Integrarea unor jocuri, poezii, cântece cu valențe didactice matematice în mod transdisciplinar și interdisciplinar influențează pozitiv interesul copiilor pentru matematică”. Pe lângă aceasta am urmărit și verificarea unei ipoteze secundare care presupune că: “Utilizarea jocurilor cu valențe didactice matematice în mod transdisciplinar și interdisciplinar are ca rezultat un grad ridicat de însușire a cunoștințelor și dezvoltarea capacității de aplicare a acestora în practică”.

Din ipoteza formulată se desprind 2 variabile ale cercetării:

– variabila independentă- utilizarea jocului didactic matematic în mod transdisciplinar și interdisciplinar;

– variabila dependentă- eficiența însușirii cunoștințelor și interesul copiilor pentru matematică.

Întregul program experimental depinde de obiectivele cercetării. Ele au fost stabilite astfel:

Cunoașterea nivelului inițial al pregătirii preșcolarilor.

Utilizarea jocurilor cu valențe matematice în cadrul activităților liber alese, pe domenii experiențiale, de dezvoltare personală și a jocurilor recreative.

Contribuția momentelor și a jocurilor cu valențe matematice la dezvoltarea capacității de aplicare a cunoștințelor în practică, formarea unor deprinderi de muncă intelectuală, comunicare, gândire critică, găsire a unor soluții creative.

Înregistrarea progreselor și observarea comportamentului preșcolarilor la finalul demersului ameliorativ-formativ.

4.2. Descrierea eșantionului și metodologia de lucru

Descrierea eșantionului

Cercetarea s-a desfășurat în anul școlar 2014 / 2015, la Școala Primară Nr. 3 Petrila, județul Hunedoara, având ca arie de cuprindere grupa mijlocie.Grupul experimental a fost alcătuit din 18 de subiecți, cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani.

Dintre cei 18 preșcolari cuprinși în cercetare, 3 au o situație mai specială, în sensul că doi sunt întreținuți de unul dintre părinți (mama), iar unul este crescut de către bunici, părinții fiind în Italia la muncă. Restul elevilor (15) provin din familii bine închegate, cu o situație socială bună și foarte bună, beneficiind de condițiile necesare unei dezvoltări armonioase din punct de vedere afectiv.

Metodologia de lucru

Cercetarea s-a desfășurat în trei etape:

-etapa constatativă sau etapa pretest;

-etapa experimentală;

-etapa de evaluare finală sau etapa posttest.

Cercetarea aplicativă are un scop practic. Aceasta ”urmărește să răspundă unor necesități imediate ale învățământului și ale elevilor, să rezolve problemele educaționale pe termen scurt”.

Pentru a afla dacă ipotezele cercetării vor fi sau nu confirmate, am folosit drept metode de cercetare experimentul, metoda testelor, metoda analizei produselor activității copiilor și observarea sistematică a comportamentului preșcolarilor.

Experimentul este în principiu ”un procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată, experiență.”

Situația experimentală cuprinde ansamblul persoanelor și al condițiilor desfășurării experimentului. Ca persoane pot fi: cercetătorii, personalul ajutător și subiecții experimentului, iar ca obiecte: aparatura și materialele folosite.În literatura de specialitate aflăm că: ”în cursul experimentului cercetătorul modifică sistematic un factor, lăsându-i neschimbați pe ceilalți, pentru a surprinde relația dintre factorul modificat și fenomenul studiat.”

Metoda observării

Observarea curentă, sistematică reprezintă „ o metodă de cunoaștere a personalității umane, care constă în consemnarea metodică, fidelă și intenționată a diferitelor manifestări de comportament individual sau colectiv, așa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestări”.

Metoda testelor

Considerăm testul, ca fiind o probă standardizată, vizând determinarea cât mai exactă a gradului de dezvoltare a unei însușiri psihice sau fizice.

Testul trebuie să îndeplinească anumite condiții:

– standardizarea – crearea acelorași condiții pentru toți subiecții supuși testării, fără a-i favoriza pe unii și defavoriza pe alții;

– etalonarea (unitatea de măsură) – stabilirea unui etalon la care se raportează rezultatele obținute;

– fidelitatea – se referă la însușirea testelor de a permite obținerea unor performanțe relativ asemănătoare la o nouă aplicare;

-validitatea – testul să măsoare exact ceea ce își propune.

În conceperea testelor s-a avut în vedere principiul accesibilității și al trecerii de la simplu la complex. Au fost aplicate copiilor teste în două etape: inițială și finală.

Testele de evaluare inițială au urmărit determinarea nivelului de cunoștințe pe care le aveau copiii la început de an școlar și au vizat următoarele aspecte:

numerația cu aspectul cardinal și ordinal;

orientarea în spațiu prin cunoașterea pozițiilor și relațiilor spațiale;

compararea obiectelor după dimensiune;

forme și figuri geometrice.

Testele de evaluare finală au vizat aceleași aspecte, dar sarcinile au fost formulate astfel încât să ofere un grad de dificultate mai ridicat, iar itemii prezentați o complexitate sporită.

După aplicarea testelor din evaluarea inițială s-au desfășurat jocurile didactice cu multiple variante de joc și cu caracter formativ-ameliorativ.

Testele inițiale și finale au permis compararea rezultatelor după o perioadă de instruire de un an școlar și cunoașterea progreselor realizate de copii, constatându-se o evidentă îmbunătățire a rezultatelor.

Metoda analizei produselor activităților copiilor

În cadrul cercetării pedagogice desfășurate s-au analizat fișele matematice utilizate în cadrul jocurilor didactice matematice și s-au constatat unele posibilități ale copiilor ce nu pot fi sesizate prin simpla observație.

Avantajele metodei apar mai ales la copiii mai rezervați și retrași care, din această cauză se dezvăluie în mai mică măsură observației. Datele obținute au servit ca mijloc de control asupra datelor culese prin celelalte metode.

În prima parte activitățile au fost desfășurate utilizând metode de predare – învățare tradiționale însă fără a insista pe introducerea jocurilor și activităților didactice cu valențe matematice, acestea fiind desfășurate spontan.

În a doua parte a experimentului au fost introduse, ca variabilă independentă, jocuri și activități didactice cu valențe matematice pe tot parcursul săptămânilor, în diverse momente.

Fiecare activitate s-a încheiat cu un test de cunoștințe, dar și cu consemnarea unor observații asupra comportamentului copiilor la activități în timpul cercetării, fiind urmărite cu precădere atenția, comunicarea dintre preșcolari, curiozitatea, aplicarea cunoștințelor, interesul pentru activitățile matematice în special.

4.3. Etapele cercetării

4.3.1. Etapa constatativă

O cercetare riguroasă impune cunoașterea nivelului eșantionului de lucru.

În perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2014, s-a desfășurat etapa constatativă a cercetării în cadrul căreia s-au aplicat copiilor testele de evaluare inițială. Aceste teste au urmărit determinarea nivelului eșantionului de lucru, devenind un instrument de diagnoză, permițând ulterior compararea rezultatelor după o perioadă de aplicare a jocului didactic în activitățile matematice și de cunoaștere a progreselor realizate de copii.

În elaborarea conținutului probei de evaluare inițială s-a ținut cont de ceea ce urmează să învețe copiii pentru a putea anticipa demersul de continuare optimă a instruirii prin analiza rezultatelor. Se vor planifica spre învățare întâi noțiunile și categoriile cu cel mai mic grad de dificultate pentru înțelegere, pentru ca treptat, să se facă completări succesive până când dezvoltarea gândirii și fondul de cunoștințe acumulate permit înțelegerea și învățarea logică a cunoștințelor și a noțiunilor deplin elaborate.

Rezultatele din evaluările inițiale vor direcționa activitatea în două planuri:

-modalitatea de predare-învățare a noului conținut;

-aprecierea necesității unor programe compensatorii de recuperare.

Evaluarea inițială a fost organizată după perioada de reactualizare a cunoștințelor prevăzută de programă, pe baza fișelor de evaluare.

Fișa de evaluare inițială a fost structurată în concordanță cu programa și a vizat următoarele comportamente măsurabile :

-să construiască grupe de obiecte (limitele 1-3);

-compararea obiectelor după dimensiune;

-să formeze grupe după criteriul dat;

-să identifice figurile geometrice.

Materialul didactic: trusa logico-matematică; fișe de muncă independentă.

Tipul activității:

-,,Cine știe mai bine”-joc didactic;

– rezolvarea de fișe.

Itemi:

I1- Colorează cu verde pătratul mare;

I2- Formează grupa de cercuri;

I3- Colorează cu roșu grupa de triunghiuri;

I4- Numără în șir crescător de la 1 la 3;

I5- Încercuiește grupa cu două elemente;

I6- Desenează tot atâtea cerculețe câte mere sunt.

I7-Colorează ciuperca mică și morcovul gros;

Punctaj: I1-1p; I2-1 p; I3-2p; I4- 2p; I5- 1 p; I6- 2 p; I7- 1p.

Comportamente atinse: 6-10 puncte

Comportamente în dezvoltare: 1-5 puncte

FIȘĂ DE EVALUARE INIȚIALĂ

ACTIVITATE MATEMATICĂ

1.Colorează cu verde pătratul mare

2. Formează grupa de cercuri.

3. Colorează cu roșu grupa de triunghiuri.

Pentru fiecare copil a fost întocmită o fișă de înregistrare a rezultatelor obținute la testarea inițială și finală și s-au comparat rezultatele obținute. Punctajul general obținut a fost calculat în cifre și calificative acordate în funcție de cumulul de puncte.

REZULTATELE ÎNREGISTRATE ÎN EVALUAREA INIȚIALĂ

CD- 12 PREȘCOLARI CA- 6 PREȘCOLARI

4.3.2. Etapa experimentală

Etapa experimentală s-a desfășurat în perioada octombrie 2014 -aprilie 2015. În această etapă „ Activitățile cu conținut matematic ” organizate cu eșantionul cuprins în cercetare au fost structurate având jocul didactic ca formă dominantă și s-au avut în vedere rezultatele obținute la testele de evaluare inițială din etapa constatativă. În funcție de aceste rezultate, s-au urmărit aceleași obiective, dar cu un grad de dificultate mai ridicat; jocurile didactice au conținut multiple variante de joc pentru complicarea sarcinilor ceea ce a condus la rezultatele obținute în evaluarea finală, rezultate remarcabil îmbunătățite.

Pe tot parcursul acestei etape s-a înregistrat măsurarea rezultatelor și aprecierea activității copiilor. Copiii au fost informați asupra obiectivelor pe care trebuie să le îndeplinească (rezultatele așteptate), iar rezultatele obținute se compară cu obiectivele.

Etapa experimentală (formativ-ameliorativă) facilitează nu măsurarea rezultatului învățării în ansamblu, ci elemente ale acestui proces prin aprecierea secvențială a modului de rezolvare a sarcinilor asociate obiectivelor operaționale, oferind informații despre stadiul atins de copil în formarea unor capacități, operații ale gândirii și deprinderi operatorii.

Cu convingerea că jocul didactic este calea optimă de însușire a conținuturilor matematice de către copilul preșcolar au fost selectate jocuri care au acoperit toate conținuturile științifice și pentru toate activitățile.

Au fost incluse în strategiile didactice jocuri care au vizat:

-numerația: „ Cum poți să faci să fie tot atâtea?”; „ Mai multe, mai puține, tot atâtea ”; „ A câta jucărie lipsește? ”; „ Să adăugăm, să luăm!”; „ Albă Ca Zăpada și cei șapte pitici ”, „ Găsește-mi locul! ”; „ Socotește corect! ”; „ Hai să numărăm! ”; „ Cine știe, câștigă”

-relații și poziții spațiale: „ Unde se află grupa de…? ”; „ Unde este locul meu? ”,

„ Te rog să-mi dai! ”

-compararea după atribute: „ Cine așează mai bine? ”; „ Ordonează grupa de…”,

,,Mai multe, mai puține!”

-identificarea figurilor geometrice: „ Săculețul fermecat ”; „ Ce piesă lipsește? ”; „ Trenul cu o diferență ”, ,,Trenulețul vacanței”, ,,Cu ce poți construi o casă?”

După derularea de optimizare a învățării s-a realizat evaluarea finală.

În joc, copiii au fost antrenați să exploreze și să manipuleze obiectele, să compare, să perceapă și să stabilească relațiile obiectuale. În gruparea, de exemplu, a figurilor geometrice, a cuburilor diferite ca mărime, formă, culoare și grosime, ei au operat diferențieri care sunt fundamentale pentru cunoaștere.

Jocul didactic este un joc cu reguli în care acționează legile asemănării, deosebirii, succesiunii și ajută copilul să descopere relații, concepte și noțiuni integratoare.

Prin structura și dinamica lor, jocurile organizate în etapa ameliorativ-formativă au fost adaptate la specificul activității de învățare a preșcolarului, la posibilitățile intelectuale ale acestei vârste și la ritmul de lucru specific fiecărui copil. Jocurile didactice au determinat o rată de achiziții considrabilă și au creat, prin cunoștințele dobândite, o platformă pentru viitoarele activități educaționale.

Achizițiile dobândite de copii prin joc au fost temeinice și de lungă durată.

Jocul a operat poziții asupra structurii personalității copiilor în ansamblu, au făcut progrese substanțiale la nivelul atenției, memoriei, limbajului și gândirii. Stilul de muncă s-a îmbunătățit prin dobândirea autonomiei în activitate.

Progrese remarcabile s-au înregistrat pe linia capacității de anticipare în acțiune, a folosirii semnelor și simbolurilor matematice, a efectuării de grupări figurale sau simbolice de bază, de asociere, diferențiere și comparație.

Caracterul agreabil al jocului a stimulat copiii, le-a dat încredere în forțele proprii, s-a realizat un teren afectiv prielnic dezvoltându-se astfel motivația pentru învățare.

Comportamentele urmărite prin jocurile didactice

1.Jocuri logico-matematice

a)Jocuri cu figuri geometrice

Scopul activităților: Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor cu privire la formele geometrice; dezvoltarea capacității de a stabili legături între datele percepute și cunoștințele anterioare.

Activitățile matematice prin intermediul jocurilor au urmărit formarea și dezvoltarea la preșcolari a următoarelor comportamente:

Să recunoască figurile geometrice;

Să deseneaze în continuare, păstrând ordinea dată: triunghi, cerc, pătrat ;

Să coloreze figurile geometrice cu culoarea indicată, respectând anumite cerințe (doar cele mici, doar cele mari sau în funcție de mărime –mică, mijlocie, mare- cu o anumită culoare);

Să formeze mulțimi de elemente după un criteriu dat (mărime, culoare);

Să descrie atributele formelor geometrice;

Să deseneze figuri geometrice (cerc, pătrat);

Să folosească corect limbajul matematic.

Preșcolarii au avut de rezolvat fișe sau au primit piese geometrice din lemn din care trebuiau să construiască o casă, un castel etc.

b)Jocuri de comparare prin care se evidențiază asemănările și deosebirile dintre elementele mulțimilor. Acestea sunt de fapt jocuri de diferență.

Comportamente măsurabile:

Să diferențieze obiectele după anumite criterii: înalt/scund, gros/subțire, lung/scurt, mare/mic;

Să constituie mulțimi după mărimea, lungimea, grosimea, lățimea obiectelor;

Să identifice mulțimea cu mai multe/ mai puține elemente;

c)Jocurile privind relațiile spațiale au urmărit să dezvolte comportamentele privind poziția spațială a obiectelor: sus/jos, aproape/ departe, stânga/ dreapta.

2.Jocuri didactice matematice de numerație

Scopul activităților: Familiarizarea preșcolarilor cu numerele 4 și 5 și integrarea lor în șirul numeric; raportarea corectă a numărului la cantitate și invers, exersarea calităților și operațiilor gândirii.;

Activitățile matematice prin intermediul jocurilor au urmărit formarea și dezvoltarea la preșcolari a următoarelor comportamente:

Să numere și să raporteze corect numărul la cantitatea de obiecte;

Să deseneze tot atâtea elemente câte îi arată cifra;

Să scrie cifra corespunzătoare numărului de elemente din mulțimea dată;

Să realizeze corespondența dintre cantitate și cifră, unind cifra cu mulțimea corespunzătoare;

Să aprecieze global cantitatea unei mulțimi față de o altă mulțime (mai multe, mai puține, tot atâtea);

Să adauge sau să taie elemente dintr-o mulțime pentru a avea cât arată cifra;

Să formeze mulțimi după criteriul dat;

Să știe ordinalul unui număr: primul, al doilea, altreilea, al patrulea, al cincilea, ultimul.

3.Jocuri didactice de formare de mulțimi

Aceste jocuri didactice implică exerciții de grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilităților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi.

Comportamente măsurabile:

-formarea de mulțimi după anumite criterii (formă, culoare, mărime);

– gruparea, separarea obiectelor după anumite criterii;

-să stabilească relații între obiecte și grupuri de obiecte, după diferite criterii, realizând comparații.

Gradul de însușire al cunoștințelor prin activitățile – joc desfășurate.

Pentru a verifica ipoteza cercetării, la finalul fiecărei activități am aplicat copiilor teste de cunoștințe, sub formă de fișe. Testele au urmărit gradul de atingere al obiectivelor fiecărei lecții și în conformitate cu cerințele Curriculumului pentru învățământ preșcolar au fost notate cu: CA – comportamente atinse și CD – comportamente în dezvoltare.

Dacă jocul s-au desfășurat ca o activitate de sine stătătoare, fără a fi precedat de integrarea în activitățile zilnice a unor momente cu valențe matematice rezultatele preșcolarilor au fost mai slabe. S-a constatat însă că deși dispuneau de material intuitiv și au fost solicitați să răspundă, aceștia nu manifestau interes față de noțiuni. Observațiile realizate în cadrul acestor activități au semnalat faptul că preșcolarii au fost atenți, au conversat cu educatoarea, au identificat corect cifrele din șirul numeric. Activitatea a fost atractivă utilizându-se materiale variate, cu toate acestea, unii copii au învățat mecanic, nefiind implicați afectiv.

Dacă activitățile au fost precedate de integrarea în activitățile zilnice a unor momente cu valențe matematice precum și a unor cântece, poezii, poezii-numărători din folclorul copiilor, ghicitori matematice, cântece și jocuri muzicale matematice, jocuri distractive, rezultatele au fost mai bune. Dacă activitățile au fost precedate de unele momente cu valențe matematice, preșcolarii au fost mai interesați de activitate, au cooperat pentru realizarea sarcinilor venind cu idei pentru rezolvarea acestora, au comunicat mult între ei având ocazia să-și exprime ideile. În general activitatea a fost mai antrenantă, copiii fiind familiarizați cu noțiunile din jocurile cu valențe matematice integrate anterior în diverse activități. A fost stimulată imaginația creatoare, iar memorarea cunoștințelor s-a făcut logic și nu mecanic, astfel încât aceste cunoștințe vor rămâne pentru mai mult timp în memorie. Activitățile au fost înviorate de cântece și poezii, de numărătorile și jocurile distractive ce au fost desfășurate anterior. De asemenea prin intermediul rimelor chiar și copiii mai timizi s-au implicat în activitate.

4.3.3.Etapa de evaluare finală

Etapa evaluării finale s-a desfășurat în perioada 27 aprilie-8 mai 2015. În această perioadă au fost verificate cunoștințele, deprinderile matematice dobândite în etapa experimentală, cu scopul explicit al întăririi și stabilizării noilor comportamente achiziționate și pentru a observa eventualele modificări în ceea ce privește progresul (după caz, regresul) copilului în învǎțare, gradul de participare a copilului la activitățile matematice.

Prin probele de evaluare finală se realizează o măsurare a nivelului de cunoștințe, capacități și abilități matematice și pe baza acestor date se poate diagnostica evoluția procesului de asimilare a categoriilor noționale, prin sarcini specifice. Estimările finale pot constitui un mijloc de diagnostic și pot să furnizeze informații relevante pentru ameliorarea strategiei de învățare.

Sarcinile probei definesc cantitativ și calitativ comportamente de învățare și astfel educatoarea beneficiază de informații care, interpretate corect și valorificate, dau măsura stadiului atins de copil în pregătirea sa pe o secvență de instruire precis delimitată. În evaluarea finală se iau în considerare și rezultatele obținute în etapa constatativă și în etapa experimentală, în acest fel ajungându-se la o evaluare mai obiectivă, prin corelarea erorilor de apreciere operate pe parcurs.

Cercetarea derulată ne-a reconfirmat faptul că jocul didactic cu conținut matematic organizat sistematic și riguros are efecte benefice asupra copiilor. La finalul cercetării s-a constatat creșterea performanțelor, toți copiii incluși în cercetare au rezolvat integral / parțial cerințele fișei de evaluare. Ei au demonstrat că și-au însușit conștient numerația până la 5, șirul numeric, asociază corect cifra la cantitate, operează corect cu relațiile spațiale, compară (respectând 2-3 atribute concomitent) obiectele pe baza criteriilor de diferențiere-asemănare și au fost formate reprezentări corecte referitoare la figurile geomterice.

Efectele benefice s-au extins asupra personalității copiilor preșcolari în ansamblu, ei au învățat să coopereze, să comunice, să lupte pentru învingerea obstacolelor, să se subordoneze regulilor, au devenit mai responsabili și au manifestat mai mult interes.

Toate aceste argumente ne îngăduie să afirmăm că matematica devine accesibilă fiecărui copil preșcolar și poate fi îndrăgită de fiecare copil dacă „ abstractul ” este descifrat în concordanță cu particularitățile învățării specifice vârstei și pe calea specifică- jocul.

FIȘĂ DE EVALUARE FINALĂ

Fișa de evaluare finală a vizat următoarele comportamente măsurabile :

numerația cu aspectul cardinal și ordinal

1. Formează grupe de obiecte, numără-le și unește-le cu cifra corespunzătoare

2. Colorează prima frunză cu verde, a patra cu galben, a treia cu roșu; taie cu o linie a cincea și a doua frunză.

orientarea în spațiu prin cunoașterea pozițiilor și relațiilor spațiale

1.Colorează cu albastru piticul din stânga, cu verde piticul din dreapta, cu roșu piticul din mijloc.

2. Colorează partea de sus a casei cu roșu, partea de jos cu maro, geamurile și ușa cu verde deschis.

3. Colorează două obiecte cele mai apropiate cu verde, cel mai depărtat cu albastru.

compararea obiectelor după dimensiune

Încercuiește grupele de obiecte după dimensiuni (mare-mic, lung-scurt, îngust-lat, gros-subțire)

Colorează fructele.

forme și figuri geometrice

1.Colorează triunghiurile cu verde, cercurile cu galben, pătratele și dreptunghiurile cu marou.

2.Cu ce se aseamănă brazii, acoperișul casei, soarele, geamurile, hornul?

REZULTATELE ÎNREGISTRATE ÎN EVALUAREA FINALĂ

Rezultate obținute la evaluarea inițială și la evaluarea finală

CONCLUZII

În urma experimentului realizat la preșcolari se confirmă ipoteza cercetării și anume faptul că în urma utilizării jocului didactic matematic în mod transdisciplinar și interdisciplinar ca metodă de predare-învățare, a crescut interesul preșcolarilor pentru matematică și astfel și-au îmbunătățit rezultatele învățării.

Pe parcursul anului școlar 2014 / 2015 s-au studiat valențele formative ale jocului didactic matematic în speranța că jocul didactic reprezintă o cale de acces spre cunoașterea și formarea comportamentelor umane, o cale spre formarea personalității preșcolarului.

Jocul didactic utilizat în cadrul activităților cu conținut matematic a contribuit simțitor la îmbunătățirea rezultatelor învățării. În același timp, a dovedit că utilizarea lui poate fi benefică atât asupra comportamentului copiilor unii față de alții, cât și în ceea ce privește formarea și dezvoltarea gândirii logice matematice și a operațiilor gândirii.

Se poate spune că jocurile didactice nu sunt doar simple exerciții care propun copiilor spre rezolvare o situație , care implică accesarea unor informații cunoscute de copii, ci ele presupun și o atmosferă competițională, care-i stimulează pe copii în a rezolva problema într-un timp scurt. Un oarecare exercițiu poate fi transformat în joc didactic, atrăgându-l pe copil. Jocul didactic deschide calea uneia din cerințele pedagogiei actuale: învățarea activă prin forțe proprii.

În urma cercetării desfășurate s-a constatat că jocul didactic joacă un rol important pentru copil, care pus în fața unor situații date, diferite de exerciții, are ocazia să fie antrenat într-o atmosferă caldă, deschisă, în care își poate manifesta rolul de copil care se joacă. Un copil care se joacă se implică mai mult în ceea ce face, părându-i că de ceea ce face depinde viitorul său. Într-o anumită măsură se poate afirma că el își croiește un viitor în care va putea face față cu ușurință la diferite situații.

,,Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci, să-i invățăm cum să se adapteze “ . (Maria Montessori)

Jocul didactic stârnește curiozitatea, copilul devine apt să-și aprecieze particularitățile și performanțele, dorind să cunoască mai mult, vrând ca performanțele sale să fie mai bune. Copilul își va mobiliza în acest sens toate resursele de care dispune pentru a înregistra succes în competiția ludică cu ceilalți. Jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ cu reale valențe formative și informative, grădinița și școala fiind un mediu care exercită influențe benefice asupra diferitelor laturi ale personalității copiilor.

Copilul care azi se joacă dar, totodată și învață, va fi omul care mâine găsește soluții la problemele cu care se confruntă, trăind adecvat într-o societate a competiției.

„Cine nu știe să se joace cu copii și este destul de nepriceput ca să creadă că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator“

(C.G. Salzmann)

BIBLIOGRAFIE

1. Antohe, V., Gherghinoiu, C., Obeadă, M., (2002), Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs, Brăila.

2. Bache, H., Mateiaș, A., Popescu, E., Șerban, F., (1994), Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale, Edit. Didactică și Pedagogică, București.

3. Bocsa Eva, (2008), ”Metode de cercetare în educație”, Editura Focus, Petroșani, 2008.

Ciolan L., 1999, ,,Proiectarea temelor integrate în cadrul curriculum-ului la decizia școlii”, Revista Învățământului Primar, Nr.1-2.

4. Claparède, Eduard, (1975), Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti.

5. Cucoș, C. , (2006), Pedagogie, Ed. Polirom, Iași.

6. Gheorghian E., Taiban M., 1979, „Metodica jocului și a altor activități cu copii preșcolari”, București, Editura Didactică și Pedagogică.

7. Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia Educațional, Cluj-Napoca.

8. Glava, A., Pocol, M., Tătaru, L., “Educația timpurie – ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preșcolar”

9. Mialaret, G. , (1981), Introducere în Pedagogie , Ed. Didactica și Pedagogică, București

10. Pătrăuță, T. (2015), Didactica matematicii pentru învățământul primar și preșcolar, Ed. ,,Vasile Goldiș” University Press, Arad

11. Piaget, J., (1963), Psihologia inteligenței- traducere din limba franceză, Editura Științifică, București.

12. Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, Troisieme edition, Presses Universitaires de France

13. Proiectul pentru reforma educației timpurii, (2008), Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar – modul I, București.

14. Tomșa, G., (coord.), (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, Editura Coresi SA, București

15. Tucicov, B.A., (1973), Psihologie generală și psihologie socială, Editura Didactică și Pedagogică, București.

16. Văideanu, G., (1975), Interdisciplinarite, U.N.E.S.C.O.

BIBLIOGRAFIE

1. Antohe, V., Gherghinoiu, C., Obeadă, M., (2002), Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs, Brăila.

2. Bache, H., Mateiaș, A., Popescu, E., Șerban, F., (1994), Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale, Edit. Didactică și Pedagogică, București.

3. Bocsa Eva, (2008), ”Metode de cercetare în educație”, Editura Focus, Petroșani, 2008.

Ciolan L., 1999, ,,Proiectarea temelor integrate în cadrul curriculum-ului la decizia școlii”, Revista Învățământului Primar, Nr.1-2.

4. Claparède, Eduard, (1975), Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti.

5. Cucoș, C. , (2006), Pedagogie, Ed. Polirom, Iași.

6. Gheorghian E., Taiban M., 1979, „Metodica jocului și a altor activități cu copii preșcolari”, București, Editura Didactică și Pedagogică.

7. Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia Educațional, Cluj-Napoca.

8. Glava, A., Pocol, M., Tătaru, L., “Educația timpurie – ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preșcolar”

9. Mialaret, G. , (1981), Introducere în Pedagogie , Ed. Didactica și Pedagogică, București

10. Pătrăuță, T. (2015), Didactica matematicii pentru învățământul primar și preșcolar, Ed. ,,Vasile Goldiș” University Press, Arad

11. Piaget, J., (1963), Psihologia inteligenței- traducere din limba franceză, Editura Științifică, București.

12. Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, Troisieme edition, Presses Universitaires de France

13. Proiectul pentru reforma educației timpurii, (2008), Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar – modul I, București.

14. Tomșa, G., (coord.), (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, Editura Coresi SA, București

15. Tucicov, B.A., (1973), Psihologie generală și psihologie socială, Editura Didactică și Pedagogică, București.

16. Văideanu, G., (1975), Interdisciplinarite, U.N.E.S.C.O.