Urmele Principale ale Armelor de Foc

=== 301a7f8b20adf3aa69d78fbba9ca4a204623e309_306447_1 ===

URMELE PRINCIPALE ALE ARMELOR DE FOC

Balistica judiciară este ramura criminalisticii care elaborează metode și mijloace tehnico-științifice de studiere a armelor de foc, a munițiilor și a urmelor împușcăturii, cu scopul identificării armei cu care a fost tras focul, precum și a autorului infracțiunii respective.

Gradul de complexitate crescut al infracțiunilor comise cu ajutorul armelor de foc variază de la vătămările corporale sau uciderile din culpă în cadrul accidentelor de vânătoare și până la ucideri premeditate, comise de persoane cu un grad ridicat de pericol social.

În condițiile ascensiunii rapide a fenomenului infracțional și a numărului infracțiunilor comise cu ajutorul armelor de foc, nu se poate contesta rolul important pe care îl au expertiza criminalistică și expertiza balistico-judiciară în soluționarea cauzelor penale.

Conform prevederilor articolelor Legii nr. 17/1996, armele de foc sunt acele arme a căror funcționare implică aruncarea unor proiectile, a unor substanțe aprinse sau luminoase, dar și împrăștierea unor gaze nocive, a unor gaze iritante sau a unor gaze de neutralizare.

Regimul de funcționare al armelor de foc diferă în funcție de modelul de armă. Unele tipuri de arme funcționează în regim automat, altele semiautomat, însă există și arme care funcționează în regim foc, lovitură cu lovitură.

Principiile de funcționare ale armelor de foc diferă, de asemenea, de la un tip de armă la altul. Anumite tipuri de arme de foc utilizează forța gazelor rezultate în urmă împușcăturii pentru rearmare, alte tipuri utilizează energia de recul, iar cele mai simple funcționează pur și simplu mecanic.

Există numeroase tipuri de arme de foc, clasificate în funcție de trei mari criterii, după cum urmează: destinația armelor de foc, construcția canalului țevii și lungimea țevii.

Conform legii, după destinația lor, armele de foc sunt:

Arme militare, confecționate pentru dotarea forțelor armate, folosite în acțiuni de neutralizare sau nimicire a personalului și tehnicii de lupta ale inamicului.

Arme de tir fabricate pentru practicarea tirului sportiv

Arme de vânătoare destinate practicării vânătorii

Arme confecționate cu scopul de a împrăștia gaze

Arme ascunse, fabricate astfel încât existența lor să nu fie vizibilă

Arme de panoplie, dacă prin valoarea lor sunt destinate a fi păstrate în instituții de cultură și artă

Arme de recuzită.

În funcție de construcția canalului țevii, armele de foc pot fi:

Arme cu țeavă lisă, având pereții interiori ai țevii netezi: arme de vânătoare cu alice, arme de tir redus, lansatoare de rachete, arme de asalt.

Arme cu țeavă ghintuită, pot fi arme destinate sau arme militare: puști, puști mitralieră, pistoale mitralieră, pistoale, revolvere.

Arme cu țevi combinate, având una-două tevi lise și una ghintuită.

În funcție de lungimea țevii, armele de foc se clasifică în:

Arme cu țeavă lungă, cuprinsă între 50 și 80 de centimetri: puști, carabine, puști mitralieră, arme de vânătoare, arme de tir cu glonț.

Arme cu țeavă mijlocie, cuprinsă între 20 și 50 de centimetri: pistoale mitralieră.

Arme cu țeavă scurtă, cuprinsă între 3 și 20 de centimetri (pistoale, revolvere).

Urmele formate în cazul folosirii armelor de foc sunt definite ca fiind urmele create de armă pe cartușul tras și urmele împușcăturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra cărora și-a exercitat acțiunea proiectilul și ceilalți factori suplimentari ai tragerii.

Într-o altă accepțiune, urmele armelor de foc sunt elemente materiale ce apar fie pe corpul omenesc, fie pe unele obiecte ale mediului înconjurător, ca rezultat al producerii împușcăturii, cu ocazia savârșirii unei infracțiuni.

Aspectul și caracteristicile urmelor lăsate de armele de foc pe corpurile atinse de loviturile acestora variază în funcție de anumiți factori principali sau suplimentari ai împușcăturii. Conform literaturii de specialitate, urmele armelor de foc sunt clasificate cel mai adesea în funcție de factorii lor cauzatori.

Unii autori clasifică factorii de influență în factori primari și factori suplimentari. Factorii primari sunt acei factori determinați de acțiunea directă a proiectilului asupra corpului împușcat. Factorii suplimentari, pe de altă parte, sunt determinați de acțiunea pulberii, a compoziției capsei, precum și a reziduurilor rămase pe țeavă.

O altă clasificare împarte urmele armelor de foc în urme principale, cauzate de proiectil (urme de perforare, urme de pătrundere, urme de ieșire, și urme de ricoșare) și urme secundare, rezultate ca urmare a acțiunii altor factori suplimentari.

În cazul folosirii armelor de foc la comiterea unei infracțiuni, se produc două mari categorii de urme, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de urme ale armelor de foc, clasificate ca urme principale ale armelor de foc și urme secundare ale armelor de foc.

Urmele principale, uneori denumite în literatura de specialitate și factori principali ai tragerii, sunt urmele rezultate în urma tragerii cu arme de foc și cuprind:

Arma propriu-zisă, care poate fi sau nu prezentă la locul faptei în momentul cercetării

Elementele de muniție (proiectile, tuburi, capse, bure) și urmele create de armă

Urmele de intrare și iesire ale proiectilului (perforări sau canale oarbe cu retenția proiectilului)

Urmele de ricoșeu

Urmele sonore ale armarii, percuției sau detonației

Urmele luminoase (flacăra de la gura țevii, efectul luminos al proiectilului), dacă au fost înregistrate printr-un procedeu de înregistrare

Urmele create de proiectil

Ca rezultat al acțiunii mecanismului de tragere a focului se va produce împușcătura. În primă fază se va aprinde încărcătura capsei care manifestă sensibilitate extraordinară la acțiunile mecanice și care va aprinde ulterior pulberea de azvârlire. Ca rezultat al acestui proces se va degaja o cantitate foarte mare de gaze, iar presiunea mare a acestora va face posibilă expulzarea proiectilului pe canalul țevii. La trecerea glonțului prin canalul țevii, suprafața acestuia întâlnește opoziția reliefului specific format de ghinturi.

Proiectilele au întotdeauna diametrul mult mai mare față de interiorul țevii armei, însă cămașa proiectilelor, confecționată din cupru sau alamă, este tăiată în ghinturi, umplând astfel profilul canalului țevii.

Glonțul intrat în ghinturi asociat cu mișcarea de înaintare are ca rezultat imprimarea unei mișcări de tip spirală. Mișcarea de rotație a glonțului este destul de mică în canalul țevii, însă ea crește mult după ieșirea glonțului din țeavă.

Pe glonț se imprimă ghinturile sub forma unor striații mari, vizibile chiar și cu ochiul liber. Ulterior suprafața glonțului prezintă și o serie de dare fine vizibile de regulă doar la microscop.

Numărul, direcția, înclinația și lățimea ghinturilor sunt diferite în funcție de modelul de armă utilizat, astfel, în funcție de urmele de pe proiectil și alte date cu privire la calibrul, forma și materialul din care este confecționat glonțul, se pot face unele aprecieri referitoare la modelul de armă cu care a fost tras un anumit glonț. Urma lasată de ghinturi pe glonț nu este dreapta în raport cu axul glonțului, ci este înclinată fie spre dreapta, fie spre stânga în funcție de unghiul de rotire al ghinturilor.

Lățimea ghintului apare pe glonț așa cum este în realitate numai în situația în care cu arma s-au tras foarte puține focuri. La o armă uzată, prin tragerile repetate, spațiul existent între ghinturi este vizibil mărit din pricina procesului de frecare între glonț și canalul țevii.

Țevile armelor de foc suferă numeroase modificări datorate utilizării acestora în mod repetat, astfel că urmele lăsate de gloanțele trase cu aceeași armă de for vor avea o configurație diferită în funcție de gradul de utilizare al respectivei arme.

Este cert că asupra macro și microreliefului de pe canalul țevii acționează atât presiunea, cât și temperatura ridicată din momentul împușcării. Presiunea este destul de mare în canalul țevii și atinge valori cuprinse între 1000 și 3600 de kg/cm2. Temperatura din momentul împușcării variază, fiind situată în jurul valorii de 2000 – 3000°C. Canalul țevii suportă destul de bine presiunea și temperatura ridicată, însă din cauza întrebuințării repetate a armei de foc, relieful canalului țevii suferă unele modificări.

Suprafața canalului țevii, deoarece suportă trecerea în mod repetat a gloanțelor trase, este puternic erodată. Intervine și metalizarea canalului țevii, prin depunerea unor particule metalice pulverilente, sudate de canalul țevii din cauza temperaturilor foarte ridicate.

O întreținere deficitară a armei duce la ruginirea canalului acesteia. Rugina apărută în canal este îndepărtată prin tragerea cu arma, însă rămân spațiu inexistente anterior, ca urmare a caracterului coroziv al ruginii. Asperitățile de pe canalul țevii se prezintă sub formă unor mici zgârieturi pe suprafața glonțului, însă acestea pot să fie șterse fie prin acțiunea ghinturilor, fie prin acțiunea altor tipuri de asperități.

Zgârieturile de pe suprafața glonțului pot să aibă poziții variate în raport cu axul longitudinal al acestuia, astfel: spre stânga în paralel cu axul glonțului, spre dreapta început paralel cu urma glonțului sau cu urmele ghinturilor de pe glonț.

Un glonț ce are un diametru considerabil mai mic față de diametrul canalului țevii va prezenta cu mult mai puține zgârieturi pe suprafața acestuia, iar sensul și unghiul de rotație și lățimea urmelor ghinturilor nu vor fi reale. Urma cea mai vizibilă va fi urma dată de lovirea și depunerea sa, din cauza jocului și impactului pe țeavă.

Urmele create de proiectile pe corpul victimei și alte ținte

Din pricina presiunii ridicate în camera cartușului, glonțul nu găsește o altă ieșire decât ieșirea spre țeavă, unde din cauza acțiunii ghinturilor și a vitezei ridicate de pe durata deplasării, se imprimă glonțului o mișcare în spirală. Zborul proiectilului pe traiectorie, ulterior ieșirii din țeavă poate avea ca rezultat pătrunderea, străpungerea sau ricoșarea, din cauza densității obiectului lovit și a unghiului mic de incidență.

Urmele primare apărute datorită factorului principal al împușcării, care este glonțul sau proiectilul, vor fi prezente pe corpul împușcat, indiferent de distanța existentă între gura de foc și țintă. În orice tip de obiect traversat, inclusiv în corpul uman, proiectilul crează trei tipuri de urme: orificiul de intrare, orificiul de ieșire, respectiv canalul cuprins între orificii.

Orificiul de intrare este caracterizat de sintagma ”minus țesut”, astfel glonțul antrenează țesuturi dinspre suprafață spre interior pe direcția pe care acestea înaintează. Caracteristica fundamentală a orificiului de intrare a glonțului este lipsa de țesut, ceea ce deosebește plăgile împușcate de cele împunse și de orificiul de ieșire.

Forma circulară a glonțului este una destul de apropiată ca dimensiuni de calibrul proiectilului, existând însă variații ale dimensiunii în ceea ce privește natura și consistența corpului lovit de glonț. În corpul uman, orificiul de intrare are forme variate ce sunt determinate de numeroși factori precum unghiul de lovire, viteza glonțului, felul țesutului lovit sau distanța de la care s-a tras.

În situația în care proiectilul lovește un corp ulterior unui ricoșaj și glonțul nu-și mai continuă drumul cu vârful îndreptat spre înainte, ci rotindu-se în jurul propriei axe, forma orificiului de intrare a glonțului poate să fie forma unei secțiuni corespunzând unghiului din care proiectilul atinge ținta.

În situația unor perforări perpendiculare, orificiul de intrare va avea formă rotundă, iar în situația unor perforări oblice orificiul de intrare va avea formă ovală. În situația unor trageri effectuate de aproape sau chiar cu țeava armei lipită de țesut, forma orificiului de intrare va fi neregulată ca urmare a acțiunii gazelor.

În cazul focurilor trase de la distanță mai mică de 10 centimetri, orificiul de intrare este mai mare decât diametrul glonțului, din cauza acțiunii cumulate a factorilor tragerii (flacără, gaze, viteză). Cu mult mai mare decât diametrul glonțului va fi orificiul de intrare ce este format în situația unui unghi de incidență mai mic de 10o.

Urmele create de proiectil în orice alte materiale în afară de corpul victimei vor avea unele forme destul de variate, în funcție de energia cinetică pe care proiectilul o are în materialul perforării și de rezistența respectivului material.

Spre exemplu, în cazul suprafețelor de sticlă orificiul de intrare a glonțului va avea forma unui con cu baza mare în direcția tragerii, proiectilul împingând spre înainte unele părți ale materialului penetrat. Orificiile de intrare în suprafețele metalice vor avea diametru aproximativ identic cu proiectilele.

În cazul materialului lemnos uscat, orificiul de intrare este considerabil mai mare față de diametrul glonțului, acesta antrenând în mișcare așchii și particule din lemn. Țesturile dense și pielea tăbăcită prezintă orificii de intrare asemănătoare ca diametru cu mărimea glonțului.

Canalul de pătrundere al glonțului este reprezentat de un traseu rectiliniu, venit ca o continuare a traiectoriei glonțului în interiorul corpului împușcat. Între orificiul de intrare al glonțului și orificiul de ieșire al glonțului sau între orificiul de intrare al glonțului și punctul de înfundare, acesta crează un canal cu formă și caracteristici variate în funcție de tipul materialului.

În cazul corpului uman, canalul de pătrundere poate să fie direct sau deviat. Canalul direct se formează în situația în care acesta reprezintă prelungirea directă a traiectoriei glonțului imprimată de armă și un canal deviat în situația în care din diferite motive traiectoria glonțului se modifică și implicit se modifică și sensul canalului.

De regulă lățimea canalului de pătrundere este considerabil mai mare față de diametrul glonțului. Forma canalului de pătrundere în țesutul osos este diferită în funcție de distanța de la care s-a tras, de structura osului și de energia cinetică imprimată proiectilului.

În țesutul osos lat, dacă proiectilul pătrunde perpendicular acesta va crea un canal sub formă de trunchi de con cu baza îndreptată spre direcția de tragere. În situația în care proiectilul pătrunde sub unghi ascuțit, acesta va forma un canal de pătrundere neregulat, inițial îndreptat pe traiectoria proiectilului, iar ulterior îndreptat în trunchi de con, cu baza mare spre orificiul de ieșire.

O formă specială a canalelor de pătrundere este canalul tangențial, format de proiectil în momentul în care acesta pătrunde într-o parte mai rotunjită a corpului (coapsă, umăr, craniu) sub unghi ascuțit, ieșind destul de aproape de orificiul de intrare.

Pe lângă canalele tangențiale mai există și canalele în seton, formate în momentul în care energia cinetică a proiectilului este mica și proiectilul, neputând pătrunde în os, își modifică traiectoria și alunecând sub piele. În situația aceasta canalul de pătrundere corespunde cu relieful porțiunii prin care trece.

În suprafețele de sticlă canalul de pătrundere are forma unui trunchi de con cu baza mare îndreptată în direcția tragerii. În cazul suprafețelor de lemn sau tablă metalică canalele de pătrundere vor avea lățimi aproximativ egale, la materialul lemnos prezentând mici denivelări din pricina nervurilor.

În interiorul altor obiecte canalul de pătrundere are forma unui trunchi de con, în care baza mică este orificiul de intrare. Proiectilul poate fi deviat în interiorul corp, iar în acest caz canalul are ca și consecință formarea unui traseu neregulat. În cazul în care proiectilul este fragmentat în interiorul corpului, de la un anumit punct încolo vor apărea numeroase canale de pătrundere ce se continuă pe diferite direcții. În situația în care proiectilul sau fragmente din acesta nu au energia suficientă, ele pot rămâne în corpurile împușcate, apărând canale de pătrundere închise sau oarbe.

Orificiul de ieșire are de regulă un diametru mai mare față de calibrul proiectilui, iar marginile acestuia sunt răsfrânte spre exterior. Acest aspect apare din cauza pierderii de energie a proiectilului în interiorul corpului, a scăderii vitezei de rotație a acestuia în jurul propriei axe pâna la schimbarea modului de deplasare a glonțului, ducând astfel la deformări prin împingere și smulgere pe suprafețe mai mari față de suprafața corespunzând calibrului glonțului, la părăsirea corpului. Smulgerea de material se observă și la orificiul de ieșire, fibrele fiind desprinse în sensul în care a ieșit proiectilul.

În situația în care tragerea este efectuată de la o distanță mare sau proiectilul a străpuns numeroase obiecte pe traiectoria sa, proiectilul își pierde din energia cinetică, creând un orificiu de intrare și un canal înfundat, la capătul căruia glonțul se oprește.

Unda de șoc ce corespunde energiei glonțului va produce o cavitate temporară, mai mică din punct de vedere al dimensiunii față de cavitatea rămasă în interiorul corpului parcurs de glonț.

Efectele cavității respective la nivelul corpului uman constă în distrugeri de țesuturi și ruperi de vase de sânge în imediata vecinătate a canalului de pătrundere. În marea majoritate a cazurilor glonțul, trecând prin corp, își pierde mult din energia cinetică, iar în momentul ieșirii din corp despică pielea. În acest caz orificiul de ieșire are o formă neregulată: de fantă, conică sau stelată. Marginile orificiului de ieșire se apropie, fără a exista pierderi de substanță, astfel punând în evidență forma orificiului de ieșire.

Există posibilitatea ca la trecerea glonțului prin corp, acesta să sufere anumite deformări sau fragmentări. În această situație tesuturile și pielea se rup diferit față de rupturile provocate de proiectilele intacte. Un proiectil deformat va crea un orificiu de ieșire neregulat. În situația în care proiectilul se fragmentează, este posibil să existe doar un orificiu de intrare, dar mai multe orificii de ieșire, iar proiectilul să desprindă și să antreneze pe traiectul său fragmente osoase. În situația în care forța glonțului este suficient de mare, distanța de tragere fiind una relativ mică, la trecerea glonțului prin organele cavitare pline cu substanțe lichide sau substanțe vâscoase, din cauza actiunii hidrodinamice a proiectilului pot apărea rupturi mari.

Spre exemplu, la trecerea glonțului printr-o suprafață de sticlă, acesta va crea un orificiu de ieșire considerabil mai mare față de orificiul de intrare, din cauza faptului că glonțul împinge înainte cioburi și așchii din materialul sticlos. În cazul materialului lemnos, orificiul de ieșire are caracteristici identice cu orificiul de intrare. Astfel materialul lemnos uscat prezintă un orificiu de ieșire cu un diametru mai mare față de cel al glonțului, iar materialul lemnos verde prezintă un orificiu de ieșire cu un diametru mai mic față de cel al glonțului. În suprafețele de scândură subțire și în plăcile de lemn, orificiul de ieșire prezintă așchieri iar în suprafețele de tablă marginile orificiului de ieșire vor fi răsfrânte spre sensul deplasării proiectilului.

Inelul de ștergere. Urmele de acest tip apar sub forma depozitelor de impurități, depuse circular în jurul orificiului de intrare a glonțului, constituite din impurități șterse de pe suprafața exterioară a glonțului.

Materialele antrenate de glonț pe suprafața sa ca urmare a împușcăturii pot proveni din uleiul întrebuințat la întreținerea țevii armei, din depunerile de praf și de rugina din interiorul țevii sau din fragmente recoltate de proiectil pe perioada parcurgerii traiectoriei sale până la țintă.

Examinarea consistenței acestor inele de ștergere, în cazul corpurilor atinse de numeroase lovituri ce provin de la aceeași armă de foc, ajută mult în determinarea ordinii focurilor de armă ce au fost trase asupra zonelor diferite ale aceluiași corp lovit.

Inelul de metalizare cuprinde particulele metalice ce s-au desprins din stratul exterior al proiectilului din cauza acțiunii ghinturilor și particulele metalice, antrenate din cauza frecării, din materialul interior al țevii armei.

Particulele metalice care au fost desprinse din cămașa proiectilului sau au fost lipite pe proiectil sunt depuse în mod circular în jurul orificiului de intrare al glonțului într-un material dur (spre exemplu țesutul osos din corpul uman). Inelele de ștergere pot să fie suprapuse în situația în care glonțul are ca prim contact un obiect cu o duritate crescută.

Un alt tip de urme principale ce pot fi create de proiectile sunt urmele de ricoșeu. Ricoșeul reprezintă de fapt respingerea proiectilului sau a glonțului de suprafața unui anumit obiect, respingere datorată unghiului mic de incidență. Urmele ricoșeului au de regulă forma unui mic șănțuleț, cu întorsătură finală fie spre dreapta, fie spre stânga, întorsătură determinată de mișcarea giroscopică a glonțului.

În unele cazuri, întorsătura finală a ricoșeului este pronunțată, fiind diferită față de sensul de rotație al glonțului, din cauza contactului pe care acesta îl are cu un material dens. În unele cazuri s-a intâmplat ca glonțul să pătrundă în pământ, să revină apoi la suprafață, urmând ca în final să capete o traiectorie aproape identică cu traiectoria de intrare în ricoșeu.

Urmele create pe tubul cartușului

Împușcătura are loc ca urmare a acțiunii mecanismului percutor asupra capsei, producând-se astfel aprinderea încărcăturii de pulbere. Înainte de realizarea percuției, în momentul încărcării și percutării capsei, dar și după producerea împușcăturii se formează urme pe tubul cartușului.

Astfel, pe tubul cartușului pot apărea următoarele tipuri de urme:

urma lasată de extractor pe rebordul razelor tubului cartuș, formată fie în momentul introducerii cartușului în camera de explozie, fie în momentul extragerii cartușului din camera de explozie ulterior împușcăturii.

urma cuiului percutor pe capsă, urmă formată cand cuiul percutor lovește capsa, care este apoi împinsă înapoi de către recul.

urma închizătorului pe rozeta tubului cartuș, urmă formată când tubul cartușului împins de gaze va fi presat pe suprafața închizătorului.

urma extractorului, urmă formată când extractorul prinde tubul de marginea rozetei tragându-l înapoi.

urma pereților camerei de explozie pe corpul tubului cartuș

urma ejectorului, urmă formată la marginea rozetei prin blocarea tubului și darea poziției de evacuare.

Nu toate piesele enumerate anterior există la orice fel de armă de foc. Armele de vânătoare pliante, spre exemplu, nu au închizător, iar tubul se sprijină pe un disc. Urmele create pe tubul cartușelor de vânătoare nu prezintă importanță pentru activitatea de identificare a armelor, deoarece tuburile cartușelor de vânătoare sunt adesea refolosite. Astfel, prezintă importanță doar capsele, deoarece acestea pot fi înlocuite. Un alt exemplu elocvent în acest sens sunt revolverele Hagan, la care tubul este sustinut de un sabot. Există însă și arme care nu au ejector, iar unele revolvere americane model mai vechi nu au cui percutor, cocoșul lovind direct capsa.

BIBLIOGRAFIE

BĂLAN Lăcrămioara, Balistica judiciară, București, Editura Lumen, 2014.

BERCHESAN Vasile, RUIU Marin, Tratat de tehnică criminalistică, Bucuresti, Editura Little Star, 2004.

CÂRJAN Lazăr, Criminalistică – Tratat, București, Editura Pinguin Book, 2005.

MĂCELARU Vasile, Balistica judiciară, București, Editura Ministerului de Interne, 1972.

PLEȘEA Ion, DOBRIN George Daniel, Balistica judiciară. Aspecte teoretice și practice, București, Tipografia H.G. Chimics, 2013.

STANCU Emilian, Criminalistica – monografie, Ediția a 3-a, volumul I, București, Editura Actami, 2000.

SUCIU Camil, Criminalistică, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1972.

Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor, modificată prin Legea nr. 180/2016.