Urmele arheologice, și mai târziu cele documentare ne dovedesc că pe meleagurile județului Bihor ,au trăit fără întrerupere comunități umane, care au… [307022]

Introducere

Capitolul I

1.1 [anonimizat] ,[anonimizat], [anonimizat] a teritoriului. [anonimizat] 529 de așezări dintre care 429 de sate,90 de comune,6 orașe și 4 municipii.

[anonimizat] a [anonimizat].

Prin așezarea geografică deosebit de frumoasă a județului, [anonimizat], [anonimizat], județul de pe Crișuri si Barcău a evoluat datorită valorificării acestor atuuri dar și a contribuției în dezvoltarea industriei. Județul Bihor este recunoscut pentru tradiția industrială în domenii ca: pielărie, confecții, textile, mobilă, mașini-unelte, construcții industriale și hidrotehnice etc. [anonimizat], capacitatea de export și poziționarea pe piețele europene a produselor locale sunt: industria ușoară ([anonimizat], industria de pielărie și încălțăminte și cea a confecțiilor) și industria prelucrării lemnului.

Principala caracteristică a județului este dispunerea sub formă de amfiteatru a [anonimizat] 110 m, [anonimizat] 1849 m vf. [anonimizat].

Acțiunea rețelei hidrografice majore și prefacerile geologice au conturat existența a [anonimizat] a omului în decursul timpului.

[anonimizat], precum și prin creșterea animalelor se remarcă agricultura județului. [anonimizat], [anonimizat], piscicultură.

Economia județului se reflectă în prosperitatea materială și culturală a [anonimizat], cât și din cele rurale.

[anonimizat], zidit, [anonimizat] o fereastră și o [anonimizat]. [anonimizat] o panglică, toate de aur. [anonimizat], se află un ciorchine de strugure cu o [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], validat cu o [anonimizat], roșu și negru. [anonimizat], [anonimizat]. Brâul din mijloc conține trei pești negri. Fiecare element care compune această stema are câte-o semnificație și anume turnul crenelat evocă vechea cetate a lui Menumorut. Spicele și frunza de viță simbolizează hărnicia locuitorilor acestor meleaguri și ponderea importantă pe care a avut-o agricultura în economia județului. Hrisovul evocă multitudinea documentelor care atestă spiritualitatea locuitorilor din zonă. Cele trei brâuri argintii simbolizează cele trei Crișuri, precum și bogăția piscicolă a apelor.(fig.2)

Astfel, hărnicia și priceperea bihorenilor și resursele naturale variate fac din județul Bihor un participant activ în angrenajul economic al României.(fig.1)

Figura 1. Județul Bihor (http://www.ebihoreanul.ro/modules/ Figura 2. Stema județului Bihor

news/files/harta_bihor_bihoreanul.jpg) (http://www.tont.ro/images/stema-bihor.jpg)

1.2 Istoricul

Înaite de a vorbi de lanțul evenimentelor istorice, sunt multe de explicat despre proveniența numelui județului și acela fiind „Bihor”. A fost fără-ndoială de mare importanță rolul și rostul acestui toponim și astfel a fost necesară urmărire lui din trecutul îndepărtat până în prezent. Ca nume de „țară” , de locuri ori ca clădire, cuvântul „Bihor” a constituit o preocupare deosebită pentru istoriciși filologi.

Nicolae Drăgan susține că „ numele ținutului și a satului Bihor, Biharia, pe locul căreia a trebuit să existe o cetate,încă în secolul al X-lea, l-au pus unii în legătură cu slavul hora”. Comform spuselor acestuia , la origine ar fi nume de persoană și „ pentru a-l explica, putem pleca de la slavul vihoru al cărui „v” inițial s-a putut schimba în „b” atât pe teren slav și unguresc, cât și românesc”.

Prin ceea ce a reprezentat, Bihor trebuie să fii avut un rol deosebit în viața dacilor, a urmașilor lor daco-romanii, ca și a românilor, din moment ce acest toponim, a rezistat peste atâta vreme, chiar dacă pentru noi el nu ma are nici un înțeles. Mai mult, datorită importanței și semnificației pe care a avut-o , Bihor a fost transmis nu numai prin toponime, ci , cu înțelesuri și împerecheri variate și prin documente scrise.

În județul Bihor, primele dovezi ale existenței omului aparțin epocii paleolitice, care s-au descoperit în câteva peșteri aflate în Defileul Crișului Repede din zona Vad. Chiar dintr-o fază de început a epocii neolitice mărturiile arheologice din Bihor dovedesc o continuitate de viață pe parcursul mai multor milenii.

În Oradea, așezările neolitice aparțin unor comunități sedentare de agricultori și crescători de animale,care au reușit confecționareaunor frumoase vase de lut. Astfel pentru a înțelege mult mai bine dezvoltarea județului trebuie să cunoaștem cum a luat naștere orașul Oradea și cu s-a dezvoltat influențând tot județul.

Municipiul Oradea este situat în estul Câmpiei Crișurilor, pe malul Crișului Repede și este reședința și cel mai mare municipiu al județului Bihor.

În 1 113 a fost consemnată prima atestare documentară. Contextul înb care este menționat întâia oară toponimul Oradea a fost pricinuit de incursiunile repetate și distrugătoare ale prințului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV- lea.

Apariția omului pe meleagurile Bihorului, poate fi datată cu aproximație la sfârșitul paleoliticului mijlociu. Oradea ,înainte de a deveni oraș, a fost timp de câteva milenii sat. Mai precis, pe teritoriul actualului municipiu au existat mai multe sate precum neolitice, trace din epoca bronzului, dacice arhaice din prima vârstă a epocii fierului.

Mai bine cunoscut pe cale arheologică, primul sat neolitic din Oradea , se întindea pe malul lacului Pețea, în stațiunea de la „Salca” locuită de purtătorii culturii Tisa. Apariția și consolidarea vieții neolitice este ilustrată prin unelte, ustensile și olărie provenite din descoperirile întâmplătoare și cercetările efectuate în această stațiune. Un important tezaur provine dintr-una din așezările neolitice și este compus din piese de aur , printre care doi pandantivi ce stilizează cu rafinament câte o figură feminină.

Aparținând tracilor creatori ai culturii regionale de tip otoman, numeroase piese de bronz și un bogat material ceramic au fost descoperite în mai multe stațiuni din perimetrul municipiului cum ar fi Salca, Fântâna lui Bone, cimitirul municipal. În satele tracilor din epoca bronzului, s-a descoperit o olărie frumoasă, originală, cu unelte de os, piatră, bronz și mai ales cu arme de tip pumnale, platoșe, scuturi , săbii, coifuri de bronz.

Primult tezaur din aur descoperit, a fost în 1 890 în apropierea orașului, iar cel de-al doilea tezaur în 1 911, împreună cu un depozit de obiecte de bronz, mai ales piese de harnașament necesar cailor unor șefi militari.

După pătrunderea celțiilor în vestul României, comunitățile dacice își recâștigă, prin luptă, independența politică. Viața de sine stătătoare a celor două comunități, a celor două sate dacice de pe teritoriul Oradei, este ilustrată de numeroase descoperiri.

Pe vatra orașului Oradea s-au găsit alte trei tezaure dacice de podoabe de argint, unul în 1 885, al doilea în 1 893 și cel de-al treilea în 1 970, acestea cuprizând piese clasice din secolul al II-lea ( brășări, coliere, pandantive, inele ș.a)

În așezarea de la Salca, în perioada romană, viața comunității amintite se continuă lucrându-se tradiționala olărie dacică, dar apărând și elemente noi de pe urma legăturilor cu Dacia romană.

În așezarea de la Salca, în epoca post-romană, descoperirile atestă prezența necurmată a comunității locale daco-romane și românești prin ceramică și piese de metal de o valoare istorică deosebită pentru istoria Oradei. În așezarea de la Salca populația românească locuiaîntr-un sat închis, cu case bine construite, cu rezervele păstrate în gropi de bucate și cu cuptoare pentru coptul pâinii. A fost descoperită și o parte din cimitirul populației românești datând din secolelr IX și X. Pe parcursul perioadei feudale comunitățile autohtone care viețuiau la Salca li s-a atașat și alte comunității începând cu sarmații din epoca romană și continuând cu goții, hunii, gepizii, avarii, slavii, în prefeudalism.

În prima cetate a orașului Oradea, populația orașului luptă cu abnegație împotriva cotropitorilor. Incendierea localității este confirmată și de locuința arsă la 1 241 descoperită la Salca. Distrugerile cauzate de invazia tătară vor spori rezistența populației și nu peste multă vreme, în epoca voievodatului Transilvaniei, la Oradea se ridică o nouă cetate, din piatră, având în incinta ei o catedralăcontruită în stil gotic și un palat episcopal.

În vremra Principatului autonom al Transilvaniei, cetatea Oradei va deveni cetate frontieră, punct militar extrem de important în apărarea vestului țării de tendințele expansioniste ale Imperiului Otoman și Habsburgic.

Oradea a devenit un important centru meșteșugăresc și comercial în secolele XIV-XVI. Comerțul Oradei a fost legat de schimburile locale dintre țăranii din Crișana și orășenii din târgurile mai importante de atunci din vestul țării. Oradea însă joacă un rol important și în comerțul transilvan prin legăturile sale cu Clujul, Bistrița, Sibiul, Orăștie sau Brașov și prin acestea un rol în legăturile comerciale și culturale permanente dintre cele trei Țări Românești. Prin legăturile cu Italia, Oradea ajunge unul dintre cele mai importantecentre umanistice din Transilvania. Iau ființă școli, biblioteci și unul din cele mai vechi observatoare astronomice din centrul și sud-estul Europei. Bazele unei tipologii, care era în plină activitate la mijlocul secolului al XVI- lea și în secolul al XVII – lea, se pun când otomanii asediază și cuceresc Oradea. Un moment de răgaz îl constituie ridicarea lui Mihai Viteazul, când atacurile otomane sunt stăvilite. Mulți bihoreni îl vor urma pe Mihai Viteazul până la capătul epopeii sale. Încă din 1 632 un inventar al bunurilor cetății Oradei pomenea de unul din turnurile care au aparținut lui Mihai Viteazul și pe care marele domn i-a dat cetății numele de Micul Șoim.

Devenise o problemă mare a Transilvaniei, întărirea cetății Oradei. Pericolul otoman este iminent. Dialectele de la Cluj, Sighișoara, Turda, Alba Iulia și Aiud se ocupă de problemele materiale ale refacerii cetății, ale contribuției bănești pe care fiecare poartă din Transilvania trebuie s-o aducă, însă turcii cer „aducerea cetății la situația dinainte”. La construirea cetății au sosit la Oradea meșteri zidari , pietrari, dulgheri din toate colțurile țării, dar și din alte țării. Planurile noii cetăți au fost întocmite de arhitecți și meșteri italieni care au supravegheat desfășurarea marelui șantier orădean.

Cetatea este aproape gata în anul 1598. Refacerea și creșterea capacității defensive a cetății Oradiei reprezintă o povară în cale expansiunii otomane , însă în 1 660 otomanii cuceresc cetatea după 45 de zile de asediu. Otomanii refac după asediu cetatea, trasformând bisericile în moschei. Suferind de pe urma luptelo, în 32 de ani de ocupație otomană în condițiile impuse de aceștia, orașul se revine la viață.

Austriecii cuceresc cetatea , în anul 1 692, din mâna otomanilor, iar în orașul în care au mai rămas doar cetatea și puține clădiri, viața își reia cursul , însă noua stăpânire venea cu o disciplină mai fermă, dar și cu chingile exploatării habsburgice , împotriva căreia se vor ridica țăranii sub conducerea lu Horea, Cloșca și Crișan.

Când revoluția ce a cuprins Țările Române, în primăvara anului 1 848, locuitorii orașului au trăit cu intensitate evenimentele, așteptând aplicarea punctelor din programele revoluționare. Negustorii și meșteșugarii români din oraș și-au comunicat adeziunea la cauza revoluției române, precizând totodată că au plecat unii dintre ei în munți, pentru a se înrola în armatade țărani a lui Avram Iancu. În 1 849, fruntașii culturali și politici din oraș au redactat un memoriu pe care l-au trimis împăratului. În acesta au pretins ca românii să fie considerați „națiunede sine stătătoare”și să se constituie într-un singur „corp național”, având în frunte un preferat al lor.

În epoca modernă , viașa culturală a orașului stătea sub semnul emulației. Astfel, s-au realizat colaborări între progresiști români și maghiari, cum ar fi cele dintre poetul revoluționar maghiar Ady Endre și scriitorul Iosif Vulcan. Tot în această epocă s-a înmulțitnumărul așezămintelor școlare, adăugându-se gimnaziilor școli de meserii, necesare pentru calificarea forței de muncă în industria orădeană. Înfățișarea orașului se schimbă, impunându-se cu autoritate edificiile în stl secesion, curent de mare circulație europeană. S-au ridicat sedii pentru intituții ca teatrul și muzeul, apoi cinematograful. Se contruiește linia de tramvai, apoi se realizează electrificarea orașului, ceea ce adaugă vieții publice elemente moderne. Însă cursul obișnuit al existenței orașului a fost întrerupt de izbucnirea primului război mondial, dar în viața orașului se va produce în scurt timp o adevărată schimbare. Se conferă un ritm dinamic eforturilor culturalizatoare locale, i-au naștere noi asociații precum „Vestul Românesc” , „Cele trei Crișuri”,ș.a.

Dezvoltarea rapidă a orașului în anii contrucției socialiste eate rezultatul efortului creator al oamenilor prin munca românilor, maghiarilor și a celor de alte naționalități, ca astăzi , orașul sa fie un important centru industrial, cu întreprinderi binecunoscute ( Uzina de alumină, Centrala electrică de termoficare, fabrică de produse chimice, fabrică de încălțăminte, cea mai mare fabrică de blănuri din țară, ș.a)

1.3.Așezarea geografică a județului

Situat în partea de Nord- Vest a României, județul Bihor ocupă locul al șaselea ca mărime între județele țării, având o suprafață de 7 544 kmp.

Limita vestică a județului este delimitată de frontiera de stat dintre țara noastră și Ungaria și anume cu județele Hajdu Bihar și Békes. Din dreptul localității Boianu Mare și până în vârful Piatra Aradului din Munții Bihorului, se desfășoară limita estică, care separă județul Bihor de județele Sălaj, Cluj și Alba. De la Piatra Aradului până în apropiere de localitatea Ant se întinde limita sudică prin care se desparte de județul Arad, iar în nord este delimitată de județul Satu Mare. Între aceste limite, teritoriul județului se situează în cadrul a trei mari unități geografice majore: Câmpia de Vest, Dealurile Vestice și Munții Apuseni.(fig.3)

Figura 3. Harta fizică a județului

( http://www.creeaza.com/files/geografie/28_poze/image005.png)

1.4.Relief

Pe teritoriul judeștului Bihor, frământările și stilul acțiunii agenților morfogenetici, la care trebuie să adăugăm și activitatea omului îndreptată în direcția utilizării terenurilor pentru nevoile sale, au condiționat apariția unor aspecte complexe de relief. Cu toate aceste se poate depista cu ușurință o trăsătură esențială, care se evidențiază prin distrubuția relativ uniformă a trei trepte de relief și anume munți, dealuri și câmpie.(Fig.4)

Sectorul montan

Cu bogățiile și frumusețile peisajului său, zona montană este reprezentată pe teritoriul județului prin Munții Bihorului și printr-o serie de munți cu altitudinea mai redusă ( Muntele Șes, Pădurea Craiului și Codru-Moma).

1. Ocupând partea sud-estică a județului, Munții Bihor reprezintă spațiul montan cel mai înalt și masiv, cu altitudini cuprinse între 1 200 și 1 800m, culminând în vf. Cucurbăta Mare la 1 849m. Caracteristica reliefului este dată de asocierea unor suprafețe de nivelare dispuse în trei mari trepte, datorită unei evoluții îndelungate care a durat tot timpul neozoicului.

Pe culmea principală, care se desfășoară de la Masivul Biharea până la Masivul Vlădeasa, ce variază ca altitudine între 1 500 și 1 800m domină o serie de înălțimi, printre care și cele mai importante din județ : vf. Cucurbăta ( 1 848m), vf. Piatra Grăitoare ( 1 657m), vf.Cârligatele (1 692m) și vf. Buteasa ( 1 790m).

Pe lângă aspectele de relief semnalate, care au avut la bază o geneză complexă, alcătuirea petrografică, structura și stilul de acționare al unor agenți morfogenetici și-au impus pe alocuri, personalitatea lor în peisaj. Astfel, formațiunile cristaline din bazinul inferior al Văii Iadului sau din Munții Biharea au imprimat reliefului un aspect greoi și masiv. Totodată, înclinarea diferită a pachetelor de roci cristaline a dus la formarea unui relief cu aspect asimetric, prin prezența unor povârnișuri abrupte acolo unde aceste pachete au fost retezate de văi și flancuri opuse, domoale și prelungi conform înclinării acestora.

Dintre rocile sedimentare (conglomerate, gresii, marne și calcare), ultimile au o deosebită importanță, deoarece prezintă un relief carstic impresionant, bine cunoscut și căutat de turiști, bine reprezentat în regiunea Padișului, în regiunea izvoarelor Someșului Cald în platoul calcaros Fântâna Boții – Dealul Ruguțului ( din partea stângă a Văii Iadului), în regiunea Văii Sighiștelului. În acest sens, în funcție de relieful primar asupra căruia a acționat procesul de carstificare, apar două aspecte distinse. Primul aspect apare în contextul reliefului carstic modelat pe suprafețe largi de nivelare; al doilea este legat de prezența unor văi adânci care sunt situate la periferia acestora. Nu rare sunt cazurile când aici se deschid peșteri, unele active, prin intermediul cărora se scurg apele subterane.

Regiunile mai înalte ale Munților Bihor, cum ar fi masivele Biharea, Buteasa, în timpul glaciației cuaternare au fost afectate de procese glacio-nivale și crio-nivale, microdepresiuni nivale de versant și culme, forme de relief rezidual, lacuri nivale, abrupturi ruiniforme, grohotișuri eluviale și de versant, terasete de solifluxiune.

2. Alcătuiți din două masive montane separate între ele de o curmătură rezultată prin eroziunea regresivă a văilor Moneasa și Briheni sunt Munții Codru – Moma. Relieful este reprezentat printr-o culme cu direcția nord-vest sud-est, din care se ridică o serie de vârfuri ce rar depășesc 1 000 m. Lateral se desprind o serie de spinări muntoase a căror altitudine scade în trepte către Țara Beiușului și Țara Zarandului. Relieful este sculptat într-un complex de roci permo-mezozoice dure și neozoice. Deosebit de însemnate sunt calcarele, care apar în regiunea Vașcăului, deoarece au condiționat prezența unui relief carstic, reprezentat prin doline, uvale, martori de eroziune sub forma unor măguri rotunjite, chei,izbucuri, etc., care toate la un loc, impun o topografie confuză.

3. Alcătuiți în cea mai mare parte din calcare, Munții Pădurea Craiului prezintă un relief carstic cu altitudini cuprinse între 600 și 800m. În general, văile principale compartimentează spațiul montan în platouri, unele cu netezimi surprinzătoare, care sunt brăzdate de numeroase lapiezuri, doline, uvale, etc. În cea mai mare parte a ei , rețeaua hidrografică este dezorganizată, fiind dezvoltată, în schimb, cea subterană. Din rezultatul activității acesteia sunt prezente numeroase peșteri, dintre care cele mai semnificative sunt în valea Crișului Repede( Peștera Vad, Peștera Vântului) și în Meziad (Peștera Meziad). Nu rare sunt cazurile în care adâncimea râurilor pe verticală a dat naștere unor chei, deosebit de pitorești, cum sunt cele de pe Crișul Repede,Roșia, Meziad, Vida, etc.

Sectorul deluros

În vestul Munților Apuseni sub forma unor trepte prelungi alcătuite din interfluvii netede, care sunt separate de văi largi, în cele mai multe cazuri însoțite de terase se desfățoară dealurile . Cunoscute sub numele de Dealurile Crișului, ele însoțesc fără întrerupere poalele munților, pătruzând și în interiorul depresiunilor Sălajului, Vadului și a Țării Beiușului. Altitudinea lor scade de la circa 600m până la circa 200m, deasupra Câmpiei Crișurilor. Aproape în totalitatea lor, ele au fost modelate în formațiuni sendimentare neogene, fiind reprezentate prin culmi cu interfluvii larg bombate sau suprafețe netede, care tivesc ca niște contraforturi spațiul muntos. Dealurile Crișurilor sunt fragmentate de o serie de văi largi , însoțite de un număr de șapte trepte de terase sau de povârnișuri domoale.

În cadrul dealurilor pot fi deosebite o serie de unități și subunități mai importante, în funcție de unitățile muntoase, la periferia cărora s-au format, si anume Dealurile Plopișului (Dealurile Dumbrăvița, Brusturi și Oradiei), Dealurile Pădurii Craiului ( Dealurile Vârciorogului, Tășadului, Dobreștilor, Vălanilor și Meziadului ), Dealurile Bihorului

( Dealurile Beiușului, Buduresei, Goruni și Lazuri), Dealurile Momei și Dealurile Codruluiș.

Sectorul de câmpie

Sub forma a două trepte se desfășoară câmpia prin Câmpia înaltă subcolinară și Câmpia joasă de divagare.

Deși este dispusă în trepte, câmpia înaltă subcolinară constituie un plan ușor înclinat, de la 200 până la 110m, către câmpia joasă. Ea este alcătuită din pietrișuri, nisipuri și argile. În cadrul ei pot fi distinse:

Câmpia Crișurilor cu o altitudine cuprinsă între 90-100m , în extremitatea

vestică și 160-180m în est, sub unitatea Dealurilor Vestice, reprezintă partea centrală a Câmpiei Banato-Crișane. Condițiile de geneză și particularitățile reliefului permit distingerea a două subunități: câmpia înaltă subcolinară și câmpia joasă de divagare, însă pe alocuri mai apare și o câmpie intermediară.

1.Câmpia înaltă subcolinară este fragmentată de o serie de văi cu povârnișuri evazate, în suprafețe interfluviale cu aspect de poduri netede, care individualizează următoarele compartimente:

Câmpia Barcăului. Extinsă între lunca Barcăului , Dealurile Dernei și Bistrei, Câmpia

Barcăului este formată dintr-un glacis complex;

Câmpia Bihariei se extinde în vestul Dealurilor Oradiei până în lunca Crișului

Repede, continuând glacisul Barcâului la vest de valea Fâneața Mare.,

Câmpia Miersigului este cuprinsă între luncile Crișului Repede și a Crișului

Negru, pe de o parte, și între Dealurile Tășadului și Canalul Colector pe de altă parte. În vest prezintă o treaptă intermediară numită Câmpia Veljurilor sau a Gepiului ;

Câmpia Cermeiului are și ea două trepte, una înaltă, numită Câmpia Călacei

sau a Susagului și alta intermediară, Câmpia Cermeiului. Aceasta mărginește spre vest Dealurile Codrului, la sud de Crișul Negru.

2.Câmpia joasă se desfășoară la o altitudine de 89-100m, între Canalul Colector

și granița cu Ungaria. Ea se prelungește tentacular în câmpia glacisurilor de-a lungul principalelor râuri. Se mai numește câmpie de divagare sau câmpie aluvială. Suprafața câmpiei este plană și se ridică cu doar 3-5 m peste talvegul râurilor care aici sunt îndiguite. Prezintă numeroase albii și meandre părăsite, lacuri, mlaștini și lăcoviști cu fragmente de râu fără izvor și fără vărsare. Toate acestea dovedesc tinerețea geomorfologică a câmpiei (holocenă). Aici nu se poate vorbi de o cumpănă de ape între râuri, deoarece acestea curg aproape de suprafața câmpiei, iar la ape mari chiar mai sus.

Câmpia Someșului străbate teritoriul județului Bihor prin subunitățile sale

sudice: Câmpia Buduslăului, Ierului și Câmpia Carei- Valea lui Mihai.

Câmpia Buduslăului este cuprinsă între Dealurile Crasnei și Câmpia Ierului, situată la

nord de lunca largă a Barcăului. Se mai numește Câmpia Marghitei și reprezintă partea sudică

a câmpiei subcolinare Diosig – Tășnad.

Câmpia Ierului este situat între Câmpia Valea lui Mihai și cea a Buduslăului și are

aspectul unui culoar jos, de 104 – 125 m. Reprezintă un vechi curs al Văii Barcăului, Crasnei, Someș, Tisa care până-n holocen se îndreptau spre subsidența Crișurilor. În holocenul

mijlociu scufundările mai accentuate din Câmpia Someșului (Bodrog) au determinat întoarcerea apelor spre nord, lăsând Valea Ierului suspendată sub formă de culoar.

Câmpia Valea lui Mihai este situată între graniță și Câmpia Ierului, ocupând

sectorul sudic al Câmpiei Carei – Valea lui Mihai. Partea vestică are altitudini de 140 -150 m, rar ajunge la 160 m, și este alcătuită din șiruri de dune de nisip, azi nivelate și folosite în scop pomi – viticol sau plantate cu păduri de salcâm.Partea de est are altitudini de 120 – 130 m, este formată din loessuri și soluri fosile și se termină abrupt deasupra Câmpiei Ierului.

Figura 4. Harta unităților de relief din județul Bihor

(Cozac Elena (2011)-Potențialul geografiec al județului Bihor și ponderea sa în cadrul regiunii de dezvoltare Nord-Vest, Oradea )

1.5.Clima

Condiționată de așezarea sa în partea de vest a țării, la adăpostul Munților Apuseni, care se opun pătrunderii maselor de aer polar continental dinspre est, teritoriul județului Bihor se caracterizează printr-un climat temperat continental moderat. Etajarea reliefului și particularitățile locale (expoziția versanților, diferența de calibru a văilor, orientarea culmilor montane, gradul de acoperire cu păduri, albedoul diferit al scoarței terestre) determină o nuanțare climatică, pusă în evidența de existența topoclimatelor.În cursul aerului, pe teritoriul județului sunt frecvente: advecția maselor de aer cu caracter maritim, o intensă activitate frontală, ceea ce determină creșterea cantităților de precipitații, a nebulozității și o atenuare a amplitudinilor termice anuale.

Se caracterizează prin mari variații în spațiu, dar și în timp, temperatura aerului. În câmpie, temperatura anuală se aproximează de 10-11°C, pentru zona deluroasă scade la 8-10°C, în zona munților joși temperatura ajunge la 7-8°C, iar pe culmile înalte ale Bihorului temperatura poate fi de 2-7°C.(Fig.5)

Figura 5. Temperatura medie anuală (meteoblue)

Umiditatea atmosferică fiind sub influența maselor de aer maritim,teritoriul județului este relativ ridicată, cu valori medii anuale cuprinse între 76 și 80% în câmpie și depresiuni, între 80 și 84% în zona dealurilor și peste 84% în zona montană.

Nebulozitatea maximă se întălnește în luna ianuarie, în câmpie și zonele depresionare la peste 7,1, iar zona montană înaltă atinge 6,5-7. În luna iulie situația este inversă. Nebulozitatea maximă apare în zona montană de 6,7-7, pe când în zonele depresionare și câmpie valoarea scade la 5,5-5.

Strâns legate de regimul umezelii aerului și al nebulozității, precipitațiile reprezentând o creștere cantitativă pe măsura creșterii altitudinale. Astfel, în sectorul de câmpie, precipitațiile medii multianuale sunt cuprinse între 500- 700 mm, în arealul de dealuri între 700-1000 mm, în munții joși între 1000-1200 mm, pentru ca în regiunea înaltă a Bihorului să depășească 1400 mm. (Fig.6)

Figura 7. Precipitatiile medii anuale și nebulozitatea (sursa:meteoblue)

Influențat de formele de relief, regimul vântului este determinat și de caracterul, succesiunea și frecvența sistemelor barice. La nivelul județului, frecvența cea mai ridicată o prezintă vânturile ce bat din sector sudic (cca. 28% în decembrie și 17% în august). (Fig.8)

Figura 8. Regimul vântului (meteoblue)

1.6. Rețeaua hidrografică

Principali colectori a rețelei hidrografice a județului Bihor sunt Barcăul, Crișul Repede și Crișul Negru, având direcțiile de curgere de la est la vest, la care se adaugă partea superioară a bazinului râului Ier, afluent de ordinul I al Barcăului. Pe lângă rețeaua naturală, pentru a limita amploarea inundațiilor și pentru a deseca zonele joase cu exces de umiditate, prin crearea a numeroase canale, precum Canalul Colector ce leagă Crișul Repede de Crișul Negru, Canalul Culișer, Canalul Criș.

În județul Bihor, rețeaua hidrografică este formată din râuri, ape subterane și lacuri.

Râurile existente pe teritoriul județului sunt:

Râul Ier are suprafața bazinului de 1 437km², din care județului îi aparține 44%. Acesta pătrunde pe teritoriul Bihorului în amonte de Sălacea și drenează câmpia cu același nume din direcția Careiului spre sud – est. Râul este drenat și îndiguit în sectorul Diosig– graniță, iar pentru atenuarea viiturilor s-au construit o serie de lacuri de acumulare (Vășad,Galoșpetreu, Valea lui Mihai, Șimian, Cadea, etc.).

Râul Barcău cu izvoarele în zona nord-estică a Munților Plopișului reprezintă un râu de câmpie cu o pantă redusă de scurgere. Are o suprafață de 1 977 km² și o lungime de 118 km. Râul primește o serie de afluenți din nord Inotul, Valea Rece,Sânicolaul și Ierul, iar din sud Bistra, Gepișul, Almașul, Biharia.

Crișul Repede pătrunde pe teritoriul județului în avale de Negreni, are o suprafață de 2 425 km² și o lungime de 148 km. Afluenții săi cei mai viguroși îi primește de pe partea stângă și anume râul Iadul, Brătcuța, Chijicul, Sărandul, Tășadul, Peta, iar pe partea dreaptă sunt Gepișul și Peștișul.

Crișul Negru izvorăște din Masivul Biharea și este cel mai însemnat râu de pe teritoriu județului Bihor, cu o suprafață de 4 476 km² și o lungime de 144 km. Afluenții râului sunt Crișul Băiței, Crișul Pietros, Nimăești, însă cei mai viguroși sunt Crișul Văratecului, Tărcăița, Finiș, Șoimi.

Pe teritoriul județului Bihor lacurile naturale sunt într- un număr foarte redus, fiind un element nesemnificativ în peisajul județului. Lacurile naturale sunt Lacul Tăul Mare, Lacul Șerpilor, Lacul cu Stuf.

Însă cele artificiale sunt mult mai importante, fiind realizate pentru satisfacerea unor cerințe economice. Lacurile lacustre piscicole sunt Cefa, Inand, Tămașda, Homorog. Acestora li se adaugă acumularea cu scop complex Leșu, acumulările nepermanente Șimian,Galoșpetreu și o serie de acumulări locale pentru satisfacerea nenecesarului de apă în irigații, alimentare cu apă sau pentru atenuarea viiturilor: Vășad, Valea lui Mihai, Diosig, Sălacea, Gepiu,Călacea,etc.

O mare varietate o prezintă apele subterane în funcție de condițiile litologice , structurale, climatice, etc. Pot fi distinse ape cu caracter freatic fără presiune hidrostatică și ape de adâncime care apar în orizonturile acvifere cu presiune hidrostatihidrostatică.

Apele cu caracte freatic sunt împărțite in trei categorii de manifestare și

anume ape suprafreatice, ape freatice propriu-zise și ape de stratificație fără presiune hidrostatică.

Apele suprafreatice sunt existente pe întreg teritoriul județului, însă dinamica lor este strâns legată de cantitatea de precipitații. Astfel, în Câmpia Crișurilor și Dealurile de Vest, apar mai ales primăvara, când precipitațiile se suprapun topirii zăpezilor, apoi dispar,

începând din luna aprilie, pentru a reapare odată cu precipitațiile de toamnă. În zona montană, unde umiditatea este permanentă, se mențin tot anul.

Apele de stratificație fără presiune hidrostatică sunt alimentate cu precădere din pânze freatice superioare și se întâlnesc în spațiul muntos și cel al dealurilor,acolo unde râurile s-au adâncit mult intersectând stratele acvifere și

determinând un drenaj adânc.

Datorită mineralizării lor reduse, pot fi utilizate în alimentarea cu apă a unor localități, cum ar fi Salonta, Beiuș, Diosig. Un caz particular îl reprezintă apele de adâncime legate de sistemul de falii din vestul Munților Apuseni,care favorizează venirea către suprafață a unor ape intens mineralizate sau a unor ape termale.

1.7.Vegetația

Vegetația din cuprinsul județului se grupează în asociații, ținând seama mai ales de factorul fizico-geografic. Astfel în funcție de climat, fondul dominant al ei este central-european, grupat în asociații de vegetație dispuse într-o zonalitate verticală.(Fig.9)

În cadrul județului, după etajarea condițiilor fizico-geografice existente și după interpătrunderea acestora se desfășoară o vegetație subalpină, o vegetație a domeniului forestier și o vegetație de silvostepă.

1.Pe culmile montane cele mai înalte ce depășesc 1 650m altitudine,este prezentă vegetația subalpină, dintre care Cucurbăta-Piatra Grăitoare, reprezentând teritoriul cel mai caracteristic.Vegetația este reprezentată prin pajiști și tufărișuri subalpine. Pajiștile primare sau cele care au rezultat în urma defrișării terenurilor sunt constituite din elemente floristice diferite precum iarba stâncilor, părușca, păiușul pestriț, țăpoșica, firuța, pătrunjelul de munte, tufărișuri târâtoare, jneapănul care este cel mai important, deși este foarte rar,etc.

2.Extinderea cea mai mare o are vegetația domeniului forstier, fiind localizată în regiuni foarte variate fizico-geografic, de la petice de păduri care apar răzlețe chiar și în câmpie, până în zona montană, individualizndu-se în funcție de desfășurarea pe verticală a factorilor ecologici în etajul coniferelor, etajul fagului și etajul stejarului.

Etajul coniferelor este prezent în regiunile montane cuprinse între 1 000 și 1 700m. Elementele floristice dominante sunt molidul, adesea fără amestec cu alte specii lemnoase, însă se poate afla rar în amestec cu bradul, platinul de munte, bradul, muschi verzi,afin, merișor.

Etajul fagului reprezentat la altitudini mai joase apar pădurile de fag în amestec cu rășinoase, apoi între 600 și 1 000m, se desfășoară etajul fagului. Aici dominante sunt fagul,molidul și bradul, precum și gorunul, carpenul, ulmul, frasinul,etc.

Etajul stejarului se desfășoară din câmpie, urcând până la circa 500m. Caracteristice acestui etaj sunt gorunul,păducelul, sângerul, cornul,etc.

3.Vegetația de silvostepă avea odinioară o mare răspândire în Câmpia Crișurilor. Din vechile păduri au mai rămas azi câteva petice. Pajiștile naturale care au mai rămas sunt alcătuite mai ales din elemente halofile, datprită proceselor avansate de sărăturare, care se desfășoară în partea joasă a Câmpiei Crișului. Dintre esențele moi legate de existența luncilor amintim plopul,salcia, iar dintre esețele tari gorunul, cerul, ulmul, frasinul, carpenul.

Figura 9. Harta vegetației (Județele Patriei(1979) Bihor. Monografie, Ed. Sport- Turism, București)

1.8. Fauna

Prin poziția geografică, pe teritoriul județului Bihor, fauna este alcătuită din elemente faunistice central-europene în regiunile deluroase sau montane și a elementelor panonice în Câmpia Crișurilor. Ele constituie zone și etaje faunistice ce corespund aproximativ cu zonele și etajele de vegetație.

Fauna alpină este prezentă în câteva goluri alpine precum în Biharia și anume

în Piatra Grăioare, Padiș, Cârligatele,unde pot fi întâlnite răzătoare, unele păsări ca fâsa de munte, brumărița, fluturașul de piatră ,o serie de reptile precum vipera comună, șopârla de munte, diferite gasteropode și numeroase insecte.

Fauna pădurilor are o importanță deosebită, mai ales prin prezența elementelor

de importanță cinegetică precum cerbul și ursul. Mai sunt prezente și râsul, jderul de piatră,veverița, jderul de pădure, mistrețul, căpriorul,cocoșul de munte,ierunca,buha, corbul fazanul și o lume diversă de păsări cântătoare precum corbul, mierla, privighetoarea, buha, ciocănitoarea, cinteza ș.a.

Fauna silvostepei este alcătuită mai ales din mamifere rozătoare ca popândăul, hrciogul, orbetele, iepurele, bizamul, șoarecele de câmp. Lumea păsărilor este reprezentată de prepeliță, graurul, potârnichea, fazanul, cioara de semănătură, alături de care se găsesc și diferite reptile și insecte.

Fauma acvatică.Suprefețele întinse ocupate de lacuri și rețeaua de râuri au favorizat dezvoltarea unei prețioase faune ihtiologice. Astfel în pâraiele de munte întâlnim păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu; în râuri mai mari de munte apare lipanul,mreana de munte; în râurile care străbat Dealurile Crișurilor predomină poduțul , cleanul, mreana, iar în râurile de câmpie crapul, știuca.

1.9. Soluri

Pe teritoriu județului Bihor, deși relativ redus ca suprafață, condițiile fizico-geografice au impus un înveliș de sol foarte variat și complex. În acest sens întâlnim ca soluri zonale: solurile etajului de pajiști subalpine, solurile domeniului forestier, solurile silvostepei și o gamă variată de soluri intrazonale și azonale.(Fig.10)

1. Solurile de pajiști alpine se întâlnesc în masivele Biharea,Cucurbăta și Cârligatele. Profilul solului este subțire, nediferențiat, cu un conținut ridicat de materie humică, formată din acizi fulvici și humici, ceea ce le conferă un grad ridicat de aciditate.

2. Solurile domeniului forestier se dezvoltă din părțile cele mai joase ale județului până la zona subalpină, formându-se astfel o etajare pe verticală a solurilor.

• Solul montan brun acid, răspândit în zona înaltă sub păduri de molid. Deși profilul solului este subțire, el este diferențiat în orizonturi.

• Solurile montane brune de pădure apar în zonele ocupate de păduri pure de gorun. În profilul solului apar acumulări de humus forestier de tip mull și levigarea sărurilor solubile. Acesta este subțire și cu mult schelet în bază.

• Solurile brune de pădure, întâlnite între altitudinile de 150 și 700m.

Aceste soluri prezintă fenomene de pseudogleizare și de formare a apelor suprafreatice, care toate la un loc condiționeazăită formarea excesului de apă pe suprafața solului dezavantajând agricultura județului, toate astea datorită existenței în soluri a unui orizont argiloiluvial, slab permeabil ce favorizează un drenaj deficitar de-a lungul profilului.

3. Solurile silvostepei apar pe suprafețele mai înalte din Câmpia joasă a Crișurilor ferite de exces de apă.

4. Rendzinele ocupă suprafețe destul de extinse în munții Pădurea Craiului și Codru-Moma, fiind legate de prezența calcarelor mezozoice.

5. Solurile halomorfe apar mai ales în Câmpia Salontei.

6. Psamoregosolurile sunt prezente în Câmpia Valea lui Mihai, fiind determinate de prezența dunelor de nisip.

7. Soluri de luncă cuprind aluviunile și solurile aluviale,care apar pe toate luncile râurilor prezente pe teritoriul județului.

Figura 10.Harta solurilor( Județele Patriei(1979) Bihor. Monografie, Ed. Sport- Turism, București.

1.10.Arii protejate

Turismul în ultimele decenii a căutat să atragă în sfera sa de acțiune ariile naturale protejate. Prin valențele lor recreative, estetice, educaționale, științifice, spațiile naturale se constituie caobiective turistice de o importanță de deosebită, unele cu caracter de unicat pe plan național și internațional.

Punerea lor în valoare îmbracă forme diferite, complexe, iar amenajarea pentru turism ridică unele probleme legate de statutul special al ariilor protejate.

Ariile protejate existente în România precum parcurile naționale și rezervațiile biosferei constituie resurse apreciabile pentru turism, cu condiția ca amenajarea și exploatarea lor să fie în armonie cu politica de ansamblu, de dezvoltare echilibrată și durabilă în plan regional.

Spațiile naturale ocrotite și sistematizarea turistică a acestora variază de la o țară la alta, așa cum diferă și echipamentele turistice ale fiecărui parc, acestea find determinate în mare măsură de specificul obiectivelor sale naturale, dotărileexistente încadrându-se cantitativ, în limitele impuse de ecosistmele respective, a căror depășire poate pertuba echilibrul lor.

Cu o suprafață totală de 30.867 ha din care 30.545 ha aparțin Parcului Natural Apuseni, județul Bihor deține 64 de rezervații naturale de importanță națională. Acestea pot fi clasificate în :

• Monumente naturale speologice – peste 3500 de peșteri, din care unele din cele mai importante din țară: Peștera Ciurului Ponor, Peștera Ciurului Izbuc, Peștera Vacii, Peștera Gruet, Peștera Farcu (toate în Comuna Roșia), Peștera Osoiu (Comuna Vârciorog), Peștera Urșilor – Chișcãu (Comuna Pietroasa), Peștera Valea Leșului (Comuna Bulz), Peștera Vântului (Comuna Șuncuiuș), Peștera lui Micula (Comuna Pietroasa), Peștera Gălășeni (Comuna Mãgesti), Ghețarul Focul Viu (PNAp.- Comuna Pietroasa), Avenul Borțigului (Comuna Pietroasa), Avenul Câmpeneasa cu Izbucul Boiu (Orașul Vașcău), Peștera Meziad (rezervație, Comuna Remetea), Peștera Igrița, Peștera Izbucul Topliței de Vida (Comuna Dobrești).

• Rezervația naturală geologică și geomorfologică: Groapa Ruginoasă – Valea Seacă, parte din Orașul Nucet

• Monumentele naturale geologice și geomorfologice: Pietra Galbenei (Comuna Pietroasa), Piatra Bulzului ( Comuna Pietroasa), Izbucul intermitent de la Călugări (Comuna Cărpinet).

• Rezervații naturale botanice: Vârful Buteasa (Comuna Bulz), Molhasurile din Valea Izbucelor (Comuna Pietroasa), Fâneața Izvoarelor Crișului Pietros (Comuna Pietroasa), Fâneața Valea Roșie (Comuna Cetariu), Pădurea cu narcise din Oșorhei (Comuna Oșorhei), Vârful Cârligate -Versantul Sudic (Comuna Budureasa), Pârâul Petea (Comuna Sânmartin), Dealul Păcău (Comuna Șoimi), Poiana cu narcise de la Goroniște (Comuna Tinca), Piatra Grăitoare – coasta de S-E a Brăilesei (Comuna Budureasa), Complexul hidrografic Valea Rece (Comuna Sălacea).

• Rezervații naturale mixte: Cetățile Ponorului, Valea Galbenei, Pietrele Boghii, Săritoarea Bohodeiului (cascada), Poiana Florilor, Platoul Carstic Padiș, Depresiunea Bălileasa, Groapa de la Bârsa (Comuna Pietroasa), Vârful Biserica Moului, Platoul carstic Lumea Pierdută(Comunei Pietroasa), Valea Sighiștelului (Comuna Câmpani), Cetatea Rădesei (Comuna Budureasa), Ferice Plai și Hoanca (Comuna Buntești), Defileul Crișului Repede (Comuna Vadul Crișului), Defileul Crișului Negru la Borz (Comuna Șoimi), Lacul Cicos(Comuna Săcuieni)

• Rezervații naturale paleontologice: Gruiul Pietrii (Comuna Lugașu de Jos), Calcarele tortoniene de la Miheleu (Comuna Lăzăreni), Locul fosilifer de pe Dealul Șimleului (Comuna Sânmartin), Calcarele tortoniene de la Tășad (Comuna Drăgești), Locul fosilifer din Valea Lionii – Peștiș (Orașul Aleșd), Lentila 204 Brusturi – Cornet (Comuna Aștileu), Calcarele cu hipuriti din Valea Crișului (Comuna Bratca), Locul fosilifer de la Cornițel (Comuna Borod).

• Rezervații naturale zoologice: Colonia de Păsări de la Pădurea Rădvani (Comuna Cefa), Izvoarele mezotermale Răbăgani (Comuna Răbăgani).

Toate aceste rezervații reprezintă o parte importantă, recunoscută la nivel mondial, a patrimoniului natural al Județului, fiind propuse să devinăși situri Natura 2000 – astfel devenind parte a patrimoniului european

Capitolul II

Potențialul turistic al județului Bihor

Ce este patrimoniul turistic? Ce reprezintă potențialul turistic? Sunt două întrebări importante care trebuiesc puse inainte de a vorbi de potențialul turistic al unui județ. Astfel, putem afla că patrimoniul turistic reprezintă factorul fundamental ce se află la baza ofertei turistice și este format din bunuri, propietate publică și bunuri propietate privată, valorificată și protejată conform legii. Reprezintă ansamblul resurselor turistice și structurilor realizate în scopul valorificări lor prin activități turistice.

„ Patrimoniul turistic al unei țări, teritoriu este definit ca totalitatea elementelor de atractivitate turistică, care acționează fie în ansamblu, fie independent pentru dezvoltarea activităților turistice.”

Dacă nu este pusă în valuare în urma unor amenajări turistice, patrimoniul turistic râmăne la stadiul de potențial turistic sau resursă turistică naturală și antropică.

Patrimoniul turistic din punct de vedere structural, a unui spațiu geografic este compus din:

1. Potențialul turistic natural și antropic ce cuprinde elementele naturale și antropice, reprezentând materia primă pentru activitatea turistică;

2. Infrastructura generală și turistică;

3.Structuri turistice și anume baza tehnico-materială a turismului.

Potențialul turistic reprezintă componenta de bază a patrimoniului turistic. Acesta a fost definit de O.M.T. ca fiind ansamblul componentelor naturale, culturale și

socio-economice care oferă posibilități de valorificare în plan turistic și dau o anumită funcționalitate teritoriului, având un rol esențial în dezvoltarea activități de turism.Clasificarea potențialului turistic se realizează prin două categorii și anume, potențialul turistic natural și potențialul turistic antropic.

Potențialul turistic natural este format din totalitatea resurselor turistice puse la dispoziție de cadrul natural a unui spațiu și anume unități , tipuri și forme de relief, ape de suprafață sau subterane, etaje de vegetație. Componentele cadrului natural în multe situații au un rol important în determinarea valori a unui potențial turistic, a unui teritoriu și a industriei turistice. Atractivitatea cadrului natural este definită prin:

valorificarea peisagistică a unităților de relief existente în teritoriu,

valorificarea tipurilor genetice și a formelor de relief,

calitățile terapeutice relaxante a unor factori climatici care se identifică prin tipurile de bioclimat,

calitatea, repartiția și densitatea elementelor componente ale hidrosferei,

biodiversitatea floristică și faunistică.

Elementele ce înglobează potențialul turistic natural sunt:

Relieful și geologia. Acestea cuprind treptele și formele de relief, fome bizare

de relief, monumente ale naturii și structuri geologice,

Clima reprezentată prin temperatura aerului și a apei, precipitațiile lichide,

stratul de zăpadă, durata de strălucire a soarelui, bioclimatul,

Hidrografia prin apele freatice, apele de suprafață, suprafețele de apă realizate

antropic și nu construite integral,

Vegetația cuprinde tipuri de păduri, floră specifică, monumente ale naturii și

rezervații specifice,

Fauna cuprinde fondul cinegetic, fondul piscicol, speci faunistice orcotite și

rezervații științifice,

Natura ocrotită prin parcuri naționale și spații naturale.

Elementele cuprinse în cadrul potențialului turistic antropic sunt elementele

culturale, elementele istorice, religioase, tehnico-economice și socio-demogarfice ale țări, care prin valoarea lor realizează activitatea de turism și generează anumite fluxuri turistice.

Definit astfel potențialul turistic reprezintă oferta turistică potențială a unui teritoriu dat, iar împreună cu echiamentul de producție al serviciilor turistice respectiv baza

tehnico-materială specifică, masa de bunuri alimentare și industriale destinate consumului turistic, infrastructura generală și turismul, precum și condițiile de comercializare formează oferta turistică reală sau efectivă numită și patrimoniu turistic.

Județul Bihor dispune de un potențial turistic bogat și variat, atât din puct de vedere al mediului natural, având numeroase ținuturi cu valoare peisagistică ridicată, potrivite pentru drumeții și odihnă, dar și din punct de vedere al valorilor culturale și istorice. În ciuda acestui potențial, lipsesc atracțiile turistice de renume național și internațional, iar potențialul turistic atât natural cât și cel antropic nu sunt valorificate, dezvoltatea sau promovate . Totuși, în cadrul județului s-a cunoscut o tendință de creștere, realizându-se investiții majore în dezvoltarea stațiunilor balneare,de odihnă, modernizarea sau recondiționarea ștrandurilor și băilor termale, construirea de moteluri și hoteluri de mai multe stele, în interiorul stațiunilor Mai și Băile Felix.

Județul Bihor oferă turiștilor nenumărate posibilități de recreere prin frumusețea și originalitatea peisajului,monumentele istorice și elementele etnografice,astfel acesta reprezentând una din cele mai frecvente porți de acces spre interiorul patriei.

2.1. Potențialul turistic natural

Potențialul turistic natural al județului înglobează monumente naturale speologice, rezervația naturală geologică și geomorfologică, monumentele naturale geologice și geomorfologice, rezervații naturale botanice, rezervații naturale mixte, rezervații naturale paleontologice, rezervații naturale zoologice, obiective turistice hidrografice ce constituie o grupă de obiective destinate recreării sau satisfacerii unor cerințe curative. Principalele elemente hidrografice care participă la alcătuirea patrimoniului turistic al județului sunt lacuri de acumulare sau iazuri de mici dimensiuni, lacuri naturale de câmpie, lacuri de acumulare atractive pentru pescari sau amatori de sporturi nautice, cascade și izvoare minerale și termale.

2.1.1. Monumente naturale speologice

Peștera Ciur -Ponor

Localizată în Patoul carstic Runcuri din Munții Pădurea Craiului, în limitele administrative ale comunei Roșia, s-a format sub acțiunea apelor din Pârâul Ciurului și a celor captate în subteran prin ponorul cu același nume. Intrarea în peșteră facilitează accesul într-o sală de dimensiuni impresionante, de circa 45 m lățime și o lățime cuprinsă între 5 și 20m, în care se schițează o albie temporar-activă, însoțită, de o parte și de alta, de câteva fragmente de terasă , cruste stalagmitice, hornuri și galerii ascendente. Aceasta se continuă cu o succesiune de galerii și spații înguste ce prezintă o mare varietate morfologică, caracterisică marilor rețele subterane și anume forme de coroziune și eroziune, formele depicurare și prelingere.( Fig.11)

Dezvoltat în „axul" longitudinal acest sistem de goluri carstice, arcuit, al

Platoului Runcuri, paralel cu cele două sectoare de chei care-l mărginesc, măsoară circa 22 km de galerii, active și fosile, cu o dispunere detritică.

Figura 11. Peștera Ciur-Ponor

( http://www.welcometoromania.ro/DN76/DN76_Pestera_Ciurp_r.htm)

Peștera Ciur-Izbuc

Prezintă o deosebită importanță antropologică, paleontologică și morfologică, în interiorul acesteia fiind descoperite, în anul 1965, primele urme plantare ale omului preistoric, din peșterile României. Aceata este situată în partea centrală a Munților Pădurea Craiului, în Platoul carstic Runcuri, la nord de localitatea Roșia.(Fig.12)

Peștera este constituită din două nivele de galerii suprapuse: unul superior, fosil, și altul inferior, temporar-activ. Nivelul fosil este de origine freatică și prezintă o dezvoltare totală de 605 m lungime, fiind constituit din săli și galerii cu nume sugestive în ceea ce privește elementele adăpostite. Astfel, Sala Pașilor și Galeria Urșilor, în lungime totală de 341 m, adăpostesc numeroase urme plantare ale omului preistoric, urme ale locuirii acestuia și resturi scheletice ale ursului de cavernă, iar Galeria Aragonitei și Galeria Gururilor, care totalizează 264 m lungime, se remarcă prin morfologia de detaliu. Nivelul inferior are o lungime totală de 425 m și corespunde actualei galerii temporar-active, drenată de apele captate în subteran prin Ponorul Tinoasei, situat la 20 m dinspre amonte a peșterii. Aceasta are o desfășurare destul de meandrată și prezintă o succesiune de nivele de eroziune, câteva

fragmente de terase aluvionare, unele deosebit de bine conservate, tunele, poduri și

canale adânci săpate în rocă. La ieșirea din peșteră, apele se scurg printr-o vale ce confluează cu Pârâul Ciurului după care pătrund în Peștera Ciur-Ponor, drenează Peștera Topliței de Roșia și revin la suprafață prin Izbucul Topliței de Roșia.

Extrem de valoroase sunt vestigiile antropologice și arheologice, acestea fiind

reprezentate de 200 urme de pași ce aparțin, dupa cercetările specialiștilor, unei

familii (bărbat, femeie, copil) care a locuit aici acum circa 12-15000 ani. Acestora li se

adaugă figurina gravată pe un canin de Ursus, precum si numeroasele resturi fosile aparținând

ursului de peșteră, disparut din fauna terestră în urmă cu peste 15000 de ani. Datorită

importanței științifice a elementelor adăpostite, Peștera Ciur-Izbuc a fost declarată

Monument natural speologic.

Fig.12 Peștera Ciur-Izbuc(http://www.romanianresorts.ro/pics/4/img/pestera-ciur-izbuc_222.jpg)

Peștera Farcu

Peștera este localizată în partea central – sudică a Munților Pădurea Craiului, în bazinul superior al Văii Roșia ,pe teritoriul administrativ al Comunei Roșia, fiind parte a sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului. Intrarea în peșteră se face printr-o mină, prin intermediul a trei intrări antropice, dintre care una este închisă cu o poartă metalică. Aceasta se află la 195 m distanță de intrarea în galeria minieră. Peștera Farcu a fost declarată monument natural speologic,datorită cristalelor rare adăpostite de aceasta.( Fig.13)

Peștera din punct de vedere morfometric, înregistrează o dezvoltare de 251

m și o denivelare de 16 m. Este o cavitate de tip geodă, fără intrare naturală penetrabilă,

ce prezintă doar forme generate de un regim înecat de curgere, neafectate ulterior de

remodelarea vadoasă. Cavernamentul s-a format într-o perioadă carstogenetică

anterioară, în cadrul unui acvifer ale cărui puncte de alimentare și descărcare nu au

putut fi identificate. O coborâre bruscă a cotei nivelului de bază local a determinat

transferul cavității direct într-un regim fosil, fără trecere prin faza vadoasă.
Lucrul cel mai remarcand al peșteri este abundența și mărimea cristalelor de calcit și prin existența unor stalactite-macaroană cu lungimi de până la 1,5-2 m.

Figura 13. Peștera Farcu (http://daniblog.ro/2012/06/cristalele-din-pestera-farcu-noua-atractie-in-bihor/)

Peștera Ursilor

Localizată în localitatea Chișcău, la poalele munților Bihorului, la limita Parcului Natural Apuseni, Peștera Ursilor a fost descoperita întâmplator în anul 1975 în cariera de calcar de la Chișcău. Peștera are o lungime de 1500m și se desfășoara pe două nivele distincte de eroziune (Galeria Superioara si Galeria Inferioara). Pe lângă formațiunile frumoase care le adăpostește, peștera mai iese în evidență și prin importantul depozit paleontologic – osemintele de Ursus Spealeus. (Fi.14)

Amenajată la standardele turismului modern, Peștera Urșilor are cavitatea de o lungime de 1500m din care 800m reprezintă nivelul superior amenajat al peșterii și 700m reprezintă rezervația științifică. Intrarea veche, folosită de ursul de peștera se pare că s-a surpat prinzând în captivitate mai multi ursi.

Peștera este formată din 4 galerii principale: Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviță, Galeria Lumânărilor și Galeria Științifică. Accesul în Galeria Științifică, aflată în continuarea Galeriei Emil Racoviță și accesibilă numai printr-un puț de 30 m, este destinată speologilor profesioniști. În cele 3 galerii principale ale Peșterii Urșilor, accesibile publicului, s-au descoperit rămășițele ursului de cavernă, printr-un număr mare de fosile, care au dat și denumirea peșterii, dar și diverse formațiuni naturale impresionante, ca stalactite și stalagmite, unele dintre ele primind și nume pentru carcteristicile pe care le denotă, cum ar fi: Palatul Fermecat, Căsuța Piticilor, Lacul cu Nuferi, Sfatul Bătrânilor și așa mai departe.

Figura 14. Peștera Ursilor(http://robarna.com/dor-de-romania/locuri/o-destinatie-de-nepierdut-apuseni-pestera-ursilor/)

Peștera Vântului

Peștera Vântului este cea mai mare peștera a României , cu o lungime de 49 de kilometri, una dintre cele mai mari din Europa și desigur cea mai mare din munții Padurea Craiului. Are trei sectoare importante: unul foarte important pentru cercetarea științifică, rezervație științifică, inaccesibilă publicului, un alt sector pentru speoturism, pentru cei care au cunoștințe despre explorarea peșterilor și un alt parcurs ce poate fi destinat publicului larg, fără echipamente speciale. Toate sectoarele prezintă formațiuni și cristale inedite pentru carstul românesc, remarcându-se spiralele de gips.(Fig.15)

Intrarea în peșteră se face la cel mai jos nivel, unde debitul de apa iese la suprafață iar înălțimea galeriei este suficientă. Aceasta se îngustează ulterior, devenind inaccesibilă, însă alte galerii se deschid de aici, cu acces în etajele superioare. Galeriile sunt dezvoltate pe patru nivele, principale fiind Galeria Activă, Etajul I, Etajul II, Galeria Albă, Galeria Roșie și Galeria cu Lacuri. Meandrele din Peștera Vântului sunt impozante, ajungând pe alocuri la 25-30 metri înălțime.

Figura 15. Peștera Vântului (http://romanianturism.com/2013/12/30/pestera-vantului-bihor/)

Peșterea Focul Viu

Peștera este localizată în Munții Bihor, pe Valea Galbenă, la 500 de metri spre NV-V de Vârful Piatra Galbenii și Vârful Cuculeul de Fier. Face parte din Parcul Natural Apuseni, este compusă din două săli, iar accesul în interior se face pe o scară de lemn. Sala Mare, cu o înălțime de 46 metri și o lungime de 68 metri, adăpostește în mijloc un impresionant ghețar de 25.000 de metri cubi. Acesta este al treilea ghețar ca mărime din România, după Peștera Scărișoara și Peștara Borțig. Bolta Sălii Mari este parțial deschisă printr-o fereastră largă. În spatele Sălii Mari, există grupuri de stalagmite, pe care se răsfrâng razele soarelui, provocând reflexii scânteietoare, reflexii care au dat numele peșterii: Focul Viu.(Fig.16) În spatele stalagmitelor se află o galerie care duce spre Sala Mică, care, la rândul ei, conține mai multe formațiuni de stalagmite. În descrierile mai vechi, obiectivul natural purta numele de ”Peștera Eschimoșilor”. De peștera Focul Viu sunt legate numeroase legende. Una spune că, în trecutul îndepărtat, aici era ascunsă comoara lui Decebal, iar câțiva uriași o păzeau de hoți.

Figura 16. Peșterea Focul Viu(http://romaniarurala.ro/ghetarul-focul-viu-din-muntii-apuseni/)

Peștera Meziad

Localizata la o altitudinea de 435m, în versantul drept al văii Peștera la 3,7 km amonte de confluența cu Valea Meziadului, bazinul văii Crișul Negru, comuna Remetea, județul Bihor, peștera Meziad este fără îndoială una dintre cele mai vizitate peșteri din România, fiind o atracție turistică atât pentru speologi cât și pentru turiști.

Această peștera este unică datorită fragmentelor de ceramică prezente aici, care aparțin culturii Coțofeni din a doua jumătate a mileniului III î. Cr., fiind cea mai importantă cultură a perioadei de tranziție la epoca bronzului.(Fig.17)

Peștera este o rezervație naturală și un monument al naturii unic in România și conține colonii impresionante de lilieci. Aici se adăpostesc 8 specii de lilieci, din care exist peste 20 000 de exemplare. Liliecii sunt protejați la nivel național și internațional și hibernează în liniște pe tavanele din încăperile peșterii, putând fi admirați de turiștii curioși. Datorită depozitelor de guano (excremente de liliac), în Peștera Meziad s-au dezvoltat mai multe tipuri de minerale rare. Alături de acestea se remarcă și alte formațiuni deosebite, pe care apa le-a săpat în stâncă, cum sunt stalactitele și stalagmitele, dar și coloanele și draperiile, care împreună iau diverse forme, pe care turiștii le-au denumit de-a lungul timpului după asemanarea pe care o au cu diverse elemente reale.

Figura 17.Peștera Meziad(http://bihor.eu/pestera-meziad/)

Peștera Izbucul Topliței de Vida

Peștera este situată la 250 m altitudine, la originea văii Toplitei, afluent din stânga a Videi,lac de acumulare de la Lunca Sprie. Este cartonat în calcare cretacice și apare sub forma unei guri de peștera ,ocupata de oglinda lacului de sifon.(Fig.18)

Prima cercetare a peșterii a fost realizată în anul 1972 de către L.Berecz pe aproximativ 25 m. În urma cercetărilor s-a construit un mic baraj, pentru captarea-apei ce alimenta lucrările miniere de la Răcaș. Barajul a ridicat nivelul apei la gura peșterii, formînd actualul sifon de intrare.

În anul 1982 membrii Clubului “Cristal” au fost interesați să exploateze sistemul de la Izbucul Topliței de Vida. Explorarea este începută în vara anului 1982 de Borodan si Halași, care ajutați de arheologul amator Ioan Emodi descoperă într-o galerie postsifon vestigiile arheologice din sala ulterior denumită Sala cu Morminte. Cu această ocazie este realizată o hartă amanunțită a Peșterii cu Morminte, predată Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Morfologia Galeriei cu Morminte ne arată că galleria de acces în această sală a fost astupată încă din antichitate intenționat pentru a camufla vestigiile aflate în interior.

Pe când s-a descoperit peștera, în Sala Mormintelor se aflau 2-3 schelete umane în sit. În afară de acestea se mai remarcă diferite oase animale depuse intenționat separate față de scheletele umane. În jurul scheletelor se aflau 15 vase de lut întregi, mărgele, unelte de piatră. O mare cantitate de ceramică fragmentară se afla presarată pe podeaua sălii în toate părțile. S-au mai găsit 2 topoare de bronz de tip Baniabic. Multe obiecte au fost însă deplasate din cauza inundațiilor. Trăsăturile specifice ale obiectelor încadrează obiectele la începutul Epocii Bronzului. Galeria cu Morminte reprezintă o necropolă antica încă destul de bogat împodobită cu vestigii arhelogice.

Figura 18. Peștera Izbucul Topliței de Vida(http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Paradisul+fara+turisti+Lacul+Vida+din+Dobresti+are+un+sifon+de+g)

Peștera Vacii

Este localizată în Munții Pîdurea Craiului, în carstul din bazinul Crișului Negru, comuna Roșia.

Peștera Vacii reprezintă o peșteră naturală locuită de om, cu altitudinea relativă de 40 m, lungimea totală de 158 m și având o intrare cu înălțimea de 8 m, lărgimea de 25 m. Din sala mare provin materialele ceramice din epoca bronzului timpuriu și oase de animale, dintre care și de Ursus arctos . (Fig.19)

Figura 19. Peștera Vacii(http://romanianturism.com/2013/12/30/pestera-vacii-bihor/)

Peștera Igrița

Este lolcalizată în Munții Pădurea Craiului, în carstul din Valea Crișului Repede , comuna suburbană Peștera.

Peștera are două intrări. Lungimea este de 717 m și altitudinea de 328 m. Are aspect de labirint. La intrare și in galerii Marton Roska s-au efectuat săpături în patru secțiuni in 1924. Uneltele din cuarț, din silex și oasele găsite au fost atribuite culturilor aurignacian și musterian.(Fig.20)

Figura 20. Peștera Igrița ( http://www.trecator.ro/wp-content/uploads/2015/10/Pestera-Igrita.jpg)

2.1.2 Rezervația naturală geologică și geomorfologică

Groapa Ruginoasă

Se află în partea de sud-est a județului Bihor, în arealul Parcului Natural Apuseni, sub Muntele Țapu (1476 m), reprezentând bazinul de recepție al Văii Seci și este un unicat atât în cadrul parcului, dar și în țară, datorită dimensiunilor mari.

Groapa Ruginoasă reprezintă un organism torențial format și adâncit puternic într-o stivă groasă de gresii cuarțitice și șisturi argiloase roșiatice permiene suprapuse peste calcare. Este considerată a fi un caz de adaptare a reliefului la litologie. Altfel spus, datorită disoluției carstice, dar și existenței unor linii de falii și a unui aport antropic parțial (datorită exploatării aurului în minele de pe această vale), suportul calcaros a cam dispărut, astfel că gresiile au fost subminate și s-au prăbușit. După care Valea Seacă, prin eroziune regresivă agresivă (spre amont, prin retragerea accentuată a versanților) își tot mărește bazinul de recepție. Toponimul de „Groapa Ruginoasă” se datorează nuanței ruginii a substratului litologic.(Fig.21)

Astăzi, Groapa Ruginoasă are aspectul unui amfiteatru, cu un diametru

apreciat la circa 600 m și o adâncime de circa100 m și a fost declarată Rezervație

naturală geologică , cu o suprafață de 20 ha .

Figura 21. Groapa Ruginoasă(http://www.pensiunearock.ro/ro/atractii/groapa-ruginoasa)

2.1.3 .Monumentele naturale geologice și geomorfologice

Piatra Galbenei

Localizată la o altitudine de 1 243, este un versant situat în extrema sudica a Gropii de la Barsa. Partea sudica a versantului însa, este un abrupt calcaros de peste 200 m, cu largi privelisti, strajuind Poiana Florilor.

O frumoasa pădure de fag se întinde sub Piatra Galbenei, în care se decupează mici poieni presarate cu adaposturile cosasilor, alcătuind împreuna Poiana Florilor. Dincolo de acestea se adânceste între culmi împădurite Valea Galbenei si afluentii săi, între care unul despică muntele de vizavi având în partea superioara o imensa "rana" rosietică; este Groapa Ruginoasa, sapata de torenti în Muntele Tapu, obârsia Vaii Seci, cu numeroase canioane pline de saritori si cascade. În partea dreapta se însiruie vârfurile Stirbina si Tataroaia, ultimul înconjurat de poieni.(Fig.22)

Figura 22. Piatra Galbenei ( http://www.panoramio.com/photo/75789967)

Piatra Bulzului

În aval de satul de vacanță Boga, pe parte dreaptă a Văii Bulz, după confluența acesteia cu Valea Plaiului este situată Piatra Bulzului. Piatra Bulzului reprezintă o klippă calcaroasă, cu aspect antropomorfic, ce adăpostește pe abrupturile sale aproximativ 11 exemplare de tisa .Datorită acestor caracteristici, Piatra Bulzului a fost declarată Rezervație geologică, suprafața de protecție și conservare ocupând circa 1,4 ha. Datorită poziției și altitudinii sale față de spațiul limitrof, Piatra Bulzului constituie și un excelent punct de belvedere ce oferă o perspectivă amplă asupra Văii Bulzului, satului de vacanță Boga și abrupturilor de la Piatra Ciungilor și Piatra Slavi.

2.1.4. Rezervații naturale botanice

Molhașurile din Valea Izbucelor

Reprezintă un areal umed de mare importanță ecosistemică , situate în sud-vestul culmii Măgura Vânătă, la obârșia Pârâului Bătrâna din Munții Bihor . Cu o suprafață de 8 ha, acestea sunt de fapt mlaștini oligotrofe, numite și tăuri sau tinoave, relicte din perioada glaciațiunilor, în cadrul lor fiind identificate 6 tipuri de habitate de interes comunitar dintre care cele mai importante sunt turbăriile împădurite și cele active. Aceste turbării sunt vestigii ale perioadei glaciare, cu rol ecologic în regimul hidric al acestui areal. Pe lângă importanța

ecologică, turba, fiind acidă și aseptică, conservă perfect plantele și animalele căzute pe

fundul mlaștinii de odinioară. Zăcământul turbos reprezintă o multimilenară arhivă

documentară din care se poate reconstitui flora din diverse ere geologice precum și

migrațiile, aparițiile și disparițiile unor specii de plante și animale.(Fig.23)

Speciile protejate din acest areal de floră și faună sunt roua cerului, ruginarea, mușchi, graminee, pufulița, pintenelul, vuitoarea, mărtăloaga, cărăbușul , ș.a.

Figura 23. Molhașurile din Valea Izbucelor(http://www.infopensiuni.ro/cazare-boga-pietroasa/obiective-turistice-boga-pietroasa/rezervatia-naturala-molhasurile-din-valea-izbucelo_3971)

Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros

Reprezintă o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a, află în extremitatea sud-estică a județului Bihor, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa.

Cu o suprafața de un hectar , rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin anii 2000 și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică – Munții Apuseni – Vlădeasa.

Localizată pe malul râului Boga ,reprezintă o zonă naturală acoperită cu fâneață piemontană unde vegetează mai multe rarități floristice printre care și o gladiolă cunoscută sub denumirea populară de săbiuță și alte specii de plante protejate la nivel european.

Sabiuța este o specie mezofilă, mezotermă și acid-neutrofilă, de tip continental. Rădăcina ei este de tip bulb, tulpina cilindrică, neramificată, iar modul de dispunere a florilor este sub forma unei inflorescențe. Florile pot fi descrise ca fiind bisexuate, zigomorfe, cu petale purpurii, violacee; frunzele sunt enziforme, de 6 până la 20 de milimetri înălțime, iar fructul este de tip capsulă.

Fâneața Valea Roșie

Localizat din punct de vedere administrativ pe teritoriul județului Bihor, comuna Cetariu, situl are o suprafață de 819 ha. Situl este amplasat între dealurile care despart și unifică într-un armonios mod Câmpia Crișanei și terminațiile cu aspect deluros ale Munților Apuseni.

Fâneața Valea Roșie a fost declarat ca și o zonă protejată ce conservă habitate

favorabile pentru amfibieni și reptile și și pentru 14 specii de plante din lista roșie.

Pădurea cu narcise din Oșorhei

Este o rezervație naturală de tip botanic situată în partea centrală a judetului Bihor, comuna Oșorhei, pe teritoriul administrativ al satului Alparea și are o suprafață de 2 ha, este acoperită cu pădure de foioase (fag, stejar, mesteacăn, alun, tei), unde în pâlcuri vegetează o specie protejată de narcisa sălbatica (Narcissus angustifolius).(Fig.24)

Figura 24.Pădurea cu narcise din Oșorhei(http://www.infopensiuni.ro/cazare-oradea/obiective-turistice-oradea/padurea-cu-narcise-de-la-osorhei_8624

Vârful Cârligatele

Localizat pe Culmea Cârligatele, care face parte din ramura sudică a Munților Vlădeasa, cu deschiderea spre nord. Vârful Cârligatele, cu aspectul său de cupolă, ușor ascuțită, domină cu puțin relieful șters, lipsit de linii pregnante, al culmii Cârligatele. Atractivitatea acestuia reiese din perspectiva largă pe care o oferă asupra munților

Bihor, până spre Vf. Cucurbăta Mare (1849 m), Codru Moma, Vlădeasa, Gilău, Muntele Mare, a depresiunilor Beiuș și Stâna de Vale și nu în ultimul rând asupra bazinelor hidrografice a văilor Someșului Cald, Drăganului, Bogăi și Aleului. Caracterului panoramic i se adaugă cel peisagistic oferit de vegetația subalpină constituită în general din graminee rezistente la condiții de mediu mai vitrege la care se adaugă ienuperi pitici, jnepeni, merișorul de munte și afinul. De asemenea, versantul sudic al Vf. Cârligatele, adăpostește o floră dacică, endemică, constituită din oițe, motiv ce a determinat declararea acestui sector ca Rezervație naturală botanică, aflată în prezent în custodia Parcului Natural Apuseni .

Pârâul Peța

Este un obiectiv turistic de mare importanță, unic în România și în lume care se întinde pe o suprafață de 4 ha adăpostind floarea de lotus în lacul termal și oferind beneficiile balneoclimaterice tuturor celor care vin în această zonă pentru tratamentul unor afecțiuni.(Fig.25)

Floarea albă de nufăr termal a supraviețuit ultimei ere glaciare în mod natural. Floarea de nufar se presupune că ar fi ajuns aici odată cu venirea turcilor sau a fost adusă de către păsările călătoare și mai apoi a găsit în apa termală un loc propice de dezvoltare.

Pârâul Peța este un curs de apă cu sectoare superioare lărgite sub forma unor lacuri-bălți nămoloas. Are ape termale care la izvor au circa 30-34°C. Acest curs de apă termală din Bihor, izvorăște la circa 8-9 km sud-est de Oradea, la 140 m altitudine în zona Ochiul Țiganului, aparținând de zona Băile Felix – Băile 1 Mai și se varsă în Crișul Repede, după un curs de 40 km

Figura 25. Pârâul Peța(https://provinciacrisana.wordpress.com/2015/07/22/rezervatia-naturala-paraul-peta-baile-1-mai-judetul-bihor-provincia-crisana/)

Piatra Grăitoare

Este localizată în sud-estul județului Bihor, în sectorul sudic al Munților Vlădeasa, reprezentat de Culmea Cârligatelor, între Șaua Cumpănățelu și Vf. Coasta Brăilesei și reprezintă un martor de eroziune, rezultat în urma modelării periglaciare, ce se ridică cu puțin peste nivelul platformei Cârligați. Acesta prezintă un aspect de cupolă, cu versantul sudic abrupt în timp ce ceilalți înregistreazăz o pantă ușoară fiind acoperiți de un covor compact de ienuperi pitici (Juniperus sibirica) din care se ridică câțiva molizi tineri. Sectorul cuprins între versantul sud-estic al Pietrei Grăitoare și cel sud-estic al Vf. Coasta Brăiesei se remarcă prin relieful crionival și vegetația dezvoltată în acest perimetru, motiv pentru care, în anul 1982 a fost declarat Rezervație botanică. Aceasta ocupă o suprafață de 5 ha, se află în limitele Parcului Natural Apuseni, și a fost înființată cu scopul de a proteja și conserva

vegetația relictă dezvoltată în micile depresiuni crionivale.

2.1.5. Rezervații naturale mixte

Complexul carstic Cetățile Ponorului

Reprezintă un complex morfologic de mare amploare, un element de referință nu doar pentru carstul Munților Apuseni sau al întregului lanț carpatic ci și pentru carstul european în ansamblul său.

Complexul este situat în Munții Bihor, în partea sud-vestică a Platoului carstic Padiș-Cetățile Ponorului, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa, județul Bihor. Tot ansamblu carstic se află într-o depresiune adâncă de circa 300 m, de peste 1 km diametru, care constituie terminația Văii Cetății.

Elementele carstice sunt reprezentate de trei avene de mari dimensiuni (impropriu numite doline), Peștera Cetățile Ponorului, cu cel mai înalt portal din România, de circa 70 m, sculptat într-un perete vertical de peste 100 m înălțime și Cheile Pârâului Cetății a căror versanți abrupți imprimă întregului spațiu o grandoare deosebită. De la înalțimea pereților abrupți ai celor trei avene se deschide o perspectivă amplă asupra întregului „edificiu” carstic,

aceștia constituindu-se în adevărate puncte de belvedere. La baza lor se deschid fereste

ce duc spre cursul subteran al râului ce străbate Peștera Cetățile Ponorului. Acesta

dreanează prin subteran, către Izbucul Galbenei, cea mai mare parte din avutul hidric al

Bazinului închis Padiș-Cetățile Ponorului, constituind cel mai mare râu subteran, ca

debit, din carstul românesc. Morfologia peșterii este dominată de prezența formelor de

coroziune-eroziune , detașându-se, câteva stalagmite arenacee. Impresionante sunt cele 14 lacuri, repezișurile și cascadele dispuse de-a lungul celor 7, 5 km cât măsoară peștera.

Cetățile Ponorului au fost declarate Rezervație naturală mixtă, cu scopul protejării și conservării formațiunilor calcaroase și a învelișului vegetal, aflăndu-se în custodia Parcului Natural Apuseni.(Fig.26)

Figura 26. Complexul carstic Cetățile Ponorului

Valea Galbenei

Reprezintă o arie protejată de interes național ,rezervație naturală de tip mixt, situată în județul Bihor, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa.

Rezervația se afla în Munții Bihorului, în zona turistică a Padișului, inclusă în Parcul Natural Apuseni, are o suprafață de 70,50 ha, și reprezintă aria bazinului Padiș și culoarul de trecere a râului Galbena, care în parcurgerea porțiunii din amonte formează chei (Cheile Galbenei, Cheile Jgheabului) și cascade. Flora este bogată în păduri de foioase, arbuști și ierburi, iar fauna este una caracteristică Munților Apuseni.

Pietrele Boghii

Pietrele Boghii este situat în Munții Bihor, pe creasta principală a

acestora, orientată spre nord-sud, ce formează limita vestică a Bazinului endoreic Padiș-

Cetățile Ponorului. Porțiunea de creastă dintre vârfurile Vărășoaia (1441 m), Boghii

(1436 m) și Oșelu (1281 m), constituită din calcare, domină spre vest unul dintre marile

abrupturi ale Munților Bihor, respectiv Pietrele Boghii.

Pietrele Boghii oferă o perspectivă largă asupra părții de vest a Munților

Bihor, constituindu-se într-un excelent punct de belvedere. De aici, pot fi admirate cheile

sculptate de afluenții Boghii, respectiv Bulbuci, Oșelu și Valea Rea, delimitate de lame

calcaroase adânci și străjuite de abrupturile Piatra Ciungilor, Măgura Seacă, Piatra

Câinilor și Mătărânga. Perspectiva deschisă vederii este însă mult mai amplă, trecând

dincolo de piramida triunghiulară a Măgurii Guranilor și Măgurii Ferice, dincolo de care

se deschide larg Depresiunea Beiușului, străjuită de Munții Codru Moma. Spre nord se

observă versanții abrupți ce coboară din Culmea Cârligatele, cu vârfurile Cârligate (1694

m) și Cornu Muntelui (1624 m), sub care se află Valea Rea, deosebit de spectaculoasă

datorită sălbăticiei create de multitudinea de cascade și a sectorului îngust de chei. Pe

versantul sudic al Vf. Cornu Muntelui se poate observa fenomenul de etajare a vegetație,

pădurile de foioase fiind urmate mai sus de cele mixte și apoi de conifere, dincolo de care

se dezvoltă tufele de jneapăn și pășunea subalpină. La sud, se zărește Vf. Țapu (1475 m)

cu imensa ravenație numită Groapa Ruginoasă. Valențele atractive ale abruptului

Pietrele Boghii sunt diversificate de existența în interiorul acestuia a peșterii Șura Boghii,

situată aproape de baza abruptului.

Platoul Carstic Padiș

Numit și „șesul Padiș” este situat în partea central-nordică a Minților Bihor și reprezintă cea mai extinsă subunitate a Platoului carstic Padiș- Cetățile Ponorului.

Platoul carstic Padiș reprezintă din punct de vedere morfologic un fragment al

unui vechi carst, aplatizat prin procese de denudare și acumulare într-un perimetru carstificat, din care culmile Măgura Vânătă, Biserica Moțului, Tomașca sau Răchita se înalță ca niște martori de eroziune, dovezi ale nivelului la care a fost situată platforma acum câteva milioane de ani.(Fig.27)

Platoul cuprinde o gamă variată de elemente și fenomene carstice, reprezentate de ponoare, doline de disoluție, sufoziune și prăbușire, aliniamente de doline, tăuri sau lacuri carstice, etc. Rețeaua hidrografică organizată pe versanții impermeabili ai culmii Măgura Vânătă drenează doar periferic platoul, aceasta subteranizându-se prin intermediul a circa 13 ponoare de-a lungul liniilor de contact litologic, drenând aproape întregul avut hidric al Platoului carstic Padiș spre polia de la Poiana.

Segmentele de atractivitate al acestuia revin din aspecul relativ plat, de unde și

denumirea de „șes. Larga dezvoltare a spațiilor dolinare, impermeabilizarea cu argilă a

bazei acestora, a permis dezvoltarea unor lacuri carstice, majoritatea temporare, numite

de localnici tăuri, deosebit de atractive într-un spațiu în care apa circulă îndeosebi pe

canale carstice. De asemenea, interiorul dolinelor, găzduiește adesea molizi, aspectul

creat fiind unul.

Figura 27. Platoul Carstic Padiș (http://www.infopensiuni.ro/cazare-padis/obiective-turistice-padis/platoul-padis_3965

Platoul carstic Lumea Pierdută

Platoul carstic Lumea Pierduta reprezintă un platou carstic împădurit, mărginit de Pârâul Ursului, Pârâul Sec și culmea sudică a Vârfului Gârdisoara, denumirea sa datorându-se sălbăticiei sale din trecut.

Platoul ascunde în subteran o imensă rețea de galerii active, trădată la suprafață de existența unor doline mascate de vegetație. Două dintre acestea sunt porti de intrare în subteran, prin avene, fiind printre cele mai mari în patrimoniul carstic românesc.

Cu o înălțime de 79m, Avenul Negru se prezintă ca o pâlnie cu un diametru de circa 50 m. Avenul Gemănata are o înălțime de 64 m și deasupra intrarii un pod natural care-l împarte în doua cavități. Înălțimea avenului este întreruptă de o platformă de bușteni și gheață, formată la circa -40 m, după care încă un put duce la râul ce străbate galeria orizontală, comunicând cu reteaua de sub Avenul Negru. Un alt aven mai modest, Avenul Acoperit, are o înălțime de doar 35 m și nu comunică cu cursul activ.Rețeaua subterană drenează apa din Pârâul Sec, care se pierde într-un ponor și parcurge un traseu subteran de 2.700 m, după care iese prin izbucul "Izvorul Rece", situat în limita vestică a platoului, lânga Pârâul Ursului.

Groapa de la Bârsa

Este un bazin închis în cadrul depresiunii Padiș – Cetățile Ponorului, o depresiune de formă ovală, cu axa mare de 2 km, orientată pe direcția NV-SE și axa mică de 1 km.

Groapa de la Bârsa este constituită din roci impermeabile pe care izvorăsc și curg câteva pârâiașe care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele de pe fundul depresiunii.

Numită și Depresiunea Bârsa, zona este una dintre cele mai sălbatice din Munții Apuseni, cu un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetații ierboase dense cu aspect de mlaștină. Alături de aceasta, pădurea deasă, afinișurile, văile oarbe și lipsa unor puncte de belvedere fac ca parcurgerea Gropii de la Barsa să devină o adevărată aventură.

În împrejurimi există multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar fi un ponor prăbușit de mari dimensiuni, un alt pod natural, un lac suspendat cu apă negricioasă situat într-o dolină (Tăul Negru) și mai multe peșteri. Cea mai mare cavitate subterană din zonă este Sistemul Zăpodie, din partea vestică a depresiunii, alcătuit din sectorul Zăpodie, cu un parcurs extrem de dificil, și sectorul Neagra, situat în partea de est a depresiunii, care are o dezvoltare de aproape 4 km și este de asemenea recomandat doar speologilor antrenați. Cele două sectoare comunică printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zăpodie – Neagra să atingă o dezvoltare de aproape 12 km.

Cetatea Rădesei

Este situată în Munții Bihor, în amonte de Cheile Someșului Cald, la altitudinea de 1225 m. Toponimul “Cetatea Rădesei” provine de la Pârâul Rădeasa, subteranizat în această peșteră și de la aspectul de catedrală gotică al acestei formațiuni endocarstice.

Cetatea este o peșteră-tunel, cu o lungime de circa 212 m și o denivelare de 45 m. Elementele de atractivitate turistică ale peșterii sunt reprezentate de portalul ogival de dimensiuni impresionante (15 m înălțime și 7 m lățime), hornurile imense din tavan sau avenele dacă privim din exterior și nu în ultimul rând de pârâul ce o străbate sculptând în patul albiei numeroase marmite. Astăzi, peștera Cetățile Rădesei, aflată în pragul senectuții nu reprezintă de fapt decât o ultimă etapă în trecerea spre o altă formă carstică, de această dată aparținând exocarstului. Este vorba de un sector de chei în continuă devenire, sectorul de chei din aval și avenele din plafonul galeriei fiind o dovadă certă a procesului ireversibil de negare

a peșterii și de scoatere la lumină a viitorului sector de chei. (Fig.28)

Figura 28. Cetatea Rădesei(http://www.bihorinimagini.ro/galerie-foto/parcul-natural-apuseni/padis-glavoi/pestera-cetatea-radesei-4/)

Defileul Crișului Repede

Rezervația are o suprafață de 213,70 ha și este cuprinsă între localitățile Șuncuiuș și Vadu Crișului, pe o lungime de 3 km, de-o parte si de alta a Crișului Repede.

A fost declarată rezervație, împreună cu Peștera de la Vadu Crișului, din august

1 955 și asta datorită frumuseței peisagistice, faunistice, floristice și fitocenologice a defileului ce a determinat Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii să facă o propunere pentru declararea defileului ca rezervație naturală.(Fig.29)

Pe lîngă frumusețea peisagistică și diversitatea faunistică, Defileul Crișului Repede are o importanță botanică și geologică deosebită fiind considerată o rezervație mixtă.

Importanța botanică a defileului este unul din motivele declarării ca rezervație, deoarece cuprinde asociații floristice c elemente fitogeografice de la elemente eurasiatice la elemente mediteraneene, pînă la cele alpinobalcanice. În aria protejată au fost identificate peste 1500 de specii de plante, cu o diversitate foarte mare, incluzînd și specii relictare aflate pe lista roșie: migdal pitic, Iris aphylla, popîlnic, ghimpele, dediței, laleaua pestriță , specii de

gențiane etc.

Ca importanță zoologică, n zona defileului există diferite biotopuri populate de specii ocrotite la nivel european, dintre care menționăm specii de păsări; specii de amfibieni și

reptile- sălămâzdră, salamandră, buhaiul de baltă, broasca roșie de pădure, broasca râioasă, brotăcelul, șarpele de sticlă, gușterul, șopîrla de ziduri, șarpele de alun , șarpele lui Esculap, șarpele de apă; specii de mamifere- vidra,etc.; specii de nevertebrate subterane.

Figura 29. Defileul Crișului Repede (http://ro.secondglobe.com/item/defileul-crisului-repede/)

Lacul Cicos

Este situat la 4 m sud-est de comuna Săcuieni, amplasat la o altitudine de 142m.S-a

format în albia mlastinoasă a unui afluent al Barcăului și are o suprafață de 10 hectare.

Lacul se prezintă sub forma unei mlaștini cu specii relictare de sfăgnete, plâuri si arinișuri plutitoare. Din punct de vedere floristic plaurul este foarte bine reprezentat, dar are și specii pe cale de disparitie precum garoafa de munte, stânjenelul, rodul pământului oriental, trifoiul amar, foarfeca băltii, ș.a.

În zona lacului au fost semnalate 20 de specii de mamifere și anume cerbul carpatin, pisica sălbatică, mistrețul, vulpea, căpriorul, jderul, dihorul, nevăstuica, ariciul, bursucul, animale mici precum cârtița, șoareci, liliac, 8 specii de amfibieni și reptile și un număr semnificativ de specii de păsări, multe dintre ele fiind ocrotite prin convenții internaționale , acestea fiind eretele de stuf, barza albă, uliul porumbar și păsărar, pescărușul albastru, egreta, fazanul, pupăza și cucul.

Lacul Cefa

Pe o suprafață de peste 5 000 de hectare este plasat Parcul natural Cefa , situat în partea sud-vestică a județului Bihor, fiind o arie naturală de interes național. Cel mai mare complex lacustru din Bihor și terenurile din jur au devenit parc natural, având statut de arie protejată, datorită prezenței aici a unor ecosisteme acvatice și terestre unice. Complexul lacustru este formatdin 14 heleșteie și două bazine de iernat. Lacurile sunt alimentate din cursuri de apă și prezintă oscilații mari de niveluri, de la an la an, o dată cu umplerea lor primăvara, când cuprind volumul maxim de apă, și toamna , când volumul este 0, datorită evacuării apei în heleșteie.

Speciile care pot fi admirate pe apa lacului sunt egrete albe, strâci cenușii, pescăruși albaștri, berze negre și multe alte specii de păsări. Vidra de râu și liliacul de iaz sunt speciile de manifere care sunt ocrotite la Cefa, iar prezența broaștei șestoase de baltă aduce un plus de farmec locului.

Lacul Leșu

Este un lac de acumulare de pe Valea Iadului, județul Bihor, cu o suprafață de aproximativ 150 ha și are un volum de apă de 28,2 milioane de metri cubi. Lacul a fost dat în folosință în anul 1973. Coada Lacului este un mic sat de vacanță format lângă lac. Zona înflorește de la an la an, începând cu case de vacanță personale, apoi cu pensiuni ce adăpostesc din ce în ce mai mulți turiști anual. Apa lacului alimentează hidrocentrala Leșu, care s-a dat în folosință cu patru ani mai târziu, în anul 1977. Coada Lacului, a devenit din ce în ce mai populată, astfel aici la începutul anilor 90’ s-a format un adevărat sat de vacanță. Drumul forestier care trece pe lângă lac ajunge până la Cabana Stâna de Vale. Astfel Lacul Leșu a devenit o poartă către Munții Bihor-Vlădeasa.

Lacul Vida

Lacul Vida este un lac de acumulare , un lac artificial realizat pe Râul Vida printr-un baraj de ancrocamente de 10 m înălțime, un deversor special în formă de pâlnie. Culoarea apei este de un albastru incredibil și este localizat într-o pădure deasă cu aproapre 300 de peșteri nexploatate.(Fig.30)

Lacul a fost dat în folosință în 1 967, în apropiere de satul Luncasprie, comuna Dobrești. Barajul înalt de 10m susține apa acumulată în cele 6ha ale lacului.

Figura 30. Lacul Vida

2.1.6. Rezervații naturale paleontologice

Calcarele tortoniene de la Tășad

Sub denumirea “Calcarele tortoniene de la Tășad” , rezervația naturală a fost înființată în 1971 și are statutul de rezervație de interes național. Ea include și situl Natura 2000 Tășad. În cele 100 de hectare ale sale sunt incluse zona speologică, paleontologică și zona arheologică. Habitatele cele mai importante pentru a fi ocrotite sunt peșterile cu lilieci și zonele habitatele umede unde apar specii ocrotite precum buhaiul de baltă cu burta galbenă, tritonul pătat sau broasca roșie de pădure. Există și o varietate de păsări atât în pădurile de fag, carpen, stejar și cireș sălbatic cât și pe pantele însorite.

Zona paleontologică a rezervației este concentrată pe Valea Peșterii și mai ales Valea Stracoșului distinctă prin albia albă a micului pârâu. Valea Stracoșului este în fapt axa centrală de vizitare de la care prin mici abateri se poate ajunge pe “Cetățauă”, situl arheologic sau la peșterile amintite.

Cetățaua” se află pe un bot de deal înconjurat de pante accentuate cu excepția unei șei înguste care face legătura spre est cu celelate dealuri. Descoperit în 1968,situl a fost intens cercetat pe urma cărora au apărut dovezi că situl a fost locuit începând din neolitic.

În Badenianul târziu și Sarmațianul timpuriu, în urmă cu 13-12 milioane de ani, într-o perioadă climatică subtropicală, aici exista tărmul unei mări calde cu apa limpede și curată având și o salinitate ridicată. Pe fundul ei s-a format un recif de corali alături de care trăiau și alte nevertebrate, arici de mare, scoici și melci marini precum și vertebrate: pești, balene, delfini iar în zona uscatului viețuiau rinoceri, crocodili, broaște țestoase, șerpi și șopârle, apoi mamifere insectivore și rozătoare. Resturi de fosile ale acestor animale s-au păstrat în rocile din zona siturilor paleontologice amintite. La acestea se poate adăuga Peștera Tășad unde pot fi observate plăci de calcar formate din aglomerări de scoici și melci. Părți din scheletul unui delfin sunt păstrate la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.

Colonia de Păsări de la Pădurea Rădvani

Este o rezervație avifaunistică de o importanță foarte mare, aflată în comuna Cefa din vestul județului Bihor. Rezervația este înființată din anul 1981 ca rezervație zoologică cu o suprafață de 3 ha. Dar, avifauna de o frumusețe deosebită a fost remarcată încă din anul 1854. Cele mai importante specii sunt stârcul cenușiu și egreta albă. Acestea depun ouăle în aprilie, iar puii ies în mai-iunie. După ce cresc puii, păsările vin la adăpost aici, în pădure. În colonie se află peste 100 de exemplare care sunt adăpostite de stejari și frasini cu înălțimi de peste 20 de metri. În medie, într-un arbore există 4-5 cuiburi, cu variații de la 1 la 8 cuiburi pe un singur arbore. În pădure au fost observate specii rare de păsări, printre care rața roșie și șoimul dunărean. Aici sunt peste 80 000 de exemplare de păsări pe an din peste 215 specii, printre care gâște, rațe, egrete sure.

Datorită valorii sale științifice, cu rol deosebit de protecție,Pădurea Rădvani este o suprafață de o mare importanță, fiind formată din 5 habitate diferite, cu două specii de mamifere (vidra și o specie de liliac), două specii de amfibieni și reptile (țestoasa de apă și tritonul cu creastă), trei specii de pești (zvârluga, ipar și boarca).

Izvoarele mezotermale Răbăgani

Rezervația este situată în partea cenral-sudică a județului Bihor, pe teritoriul administrativ al comune Răbăgani. Izvoarele mezotermale se întind pe o suprafață de 0,50ha și este formată din două bazine cu ape mezotermale, rezervația menține o faună de gasteropode (melci), relicte pleistocenice din speciile Theodoxus prevostianus și Fagotia acicularis, precum și specii de broaște.

Izvoarele minerale

Stațiunea Stâna de Vale este cunoscută prin prezența sursei de apă plată Izvorul Minunilor, evidențiată prin cercetările hidrogeologice efectuate de către Institutul de studii și proiectări pentru îmbunătățiri funciare în perioada 1 981- 1 982. Continuitatea aceluiași tip de structură geologică din perimetrul Stâna de Vale și pe arealele limitrofe acestuia, a condus la căutarea de noi surse de apă cu propietăți asemănătoare Izvorului Minunilor.

Cercetătorii M. Ghibirdic, Ileana Tiță și A. Drăgănescu, în perioada 1 997-1 998, efectuează un program de urmărire a izvoarelor Cuciului, Pescăriei și Rampei, prin amenajarea de secțiuni hidrometrice prevăzute cu mire și prin recoltarea de probe pentru determinarea propietăților fizico-chimice și bacteriologice a apei izvoarelor.

Pe baza calculării indicilor de saturație, arată că apa plată a sursei Izvorul Minunilor, în intervalul de temperaturi 0-50°C, este nesaturată pentru toate mineralele paragenezei proprii, cu excepția cuarțului, care nu ridică însă probleme de stabilitate în condiții de preambalare.

În perimetrul stațiunii turistice Stâna de Vale se întâlnesc și izvoarele Pescăriei și Rampei situate la obârșia râului Iad, dar și Izvorul Cuciului situat la circa 3 km sud-vest de tațiune , în cursul superior extrem al Văii Mari a Buduresei, afluent al râului Crișul Negru la Beiuș.

Izvoarele au o geneză legată de prezența rocilor carbonatice, recunoscute ca drenuri pentru acumulările de ape localizate în alte tipuri de roci cu care sunt în contact. Calcarele și dolomitele sunt larg dezvoltate în fundamentul zonei, însă aflorează doar pe suprafețe reduse, fiind acoperite în mare parte , atât de depozite senoniene (gresii, conglomerate și șisturi argiloase) , cât și de riolite de Clădeasa. Întreaga succesiune de roci este străpunsă de corpuri de roci intruzive insinuate pe fracturi. Prezența în acoperișul acviferelor carstice a acviferelor localizate în depozitele senoniene și riolitele de Vlădeasa, asigură atât o aimentre constantă a acestora, cât și o protecție a lor prin filtrarea apelor de la suprafață, alimentate din precipitații.

Compoziția chimică , pe parcursul unui an, și cantiatatea despecii minerale dizolvate în apa izvoarelor se modifică. În perioada cu debite mari, apele acestor surse sunt mai puțin mineralizate și deci mai puțin saturate față de anumite specii minerale, pe când, în perioadele de recesiune, caracterizate prin timpi de rezidență mai mari ai apelor în subteran, cantitatea de minerale dizolvate crește, apărând posibilitatea cristalizării unora dintre acestea.

Conform unei legende , se spune că Izvorul Minunilor s-a născut dintr-o dragoste mare între o fata de împărat din Țara Ghețurilor și un fecior de crai din Șara Focului. Dragostea mistuitoare a iubirii lor a unit pe vecie apa și focul în miracolul izvorului, limpede ca lacrima și rece ca gheața, murmurându-și povestea într-o curgere fără de sfârșit.

2.2. Potențialul turistic antropic

Potențialul turistic antropic este la fel de diversificat și de bogat ca și în cazul potențialului turistic natural. Putem identifica pe teritoriu județului Bihor, stațiuni balneoclimaterice, biserici și mânăstiri, muzee, case memoriale,ș.a.

2.2.1.Stațiuni balneoclimaterice

Stațiunea Tinca

Se întălnește la o distanță de 36 km de Oradea si 25 km de Salonta , situată in Câmpia Crișurilor , pe malul drept al râului Crișul Negru. Factorii naturali terapeutici care se întalnesc aici sunt apele minerale carbonatate , calcice, magneziene , sodice , carbogazoase , și are un bioclimat sedativ , de curățare .

Stațiunea Tinca atrage numeroși vizitatori pe perioada verii, fie pentru tratament, fie pentru petrecerea timpului liber, la vânătoare sau pescuit. Pasionații de vânătoare sunt așteptați la Cabana de la Goroniște — Gurbediu, iar cei cărora le place să pescuiască au această posibilitate pe malurile Crișului negru, care traversează localitatea. Conform managerului Traian Damșe, stațiunea dispune de trei izvoare cu ape minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, carbogazoase. Zăcământul Tinca a fost descoperit în anul 1884, prin sonda existentă și astăzi.

În această stațiune se pot trata diferite afecțiuni precum :

-afecțiuni ale dubului digestiv ,

-afecțiuni hepato-biliare ,

-afecțiuni metabolice si de nutriție

– afecțiuni asociate .

Ca și instalații de tratament se găsesc:

– buvete pentru cură interioară cu apă minerală ,

-instalații pentru băi calde cu apă minerală ,

-instalații de electroterapie ,

-sală pentru gimnastică medicală și masaj .

(http://baile-tinca.bihor.ro/upload/header/Baile%20Tinca%20-%20Header.jpg)

Stâna de Vale

Este o stațiune de odihnă și tratament, o stațiune montană de interes local, situată în județul Bihor, la aproximativ 80 km de Oradea , aflată în componența comunei Budureasa, în Masivul Vlădeasa, la o altitudine de 1100 de metri, fiind centrul precipitatiilor din România. Cu un bioclimat tonic stimulent de munte , stațiunea este cunoscută iubitorilor de munte ca unul dintre reperele turistice ale Apusenilor, accesibilă tot timpul anului. Aerul puternic ionizat este recomandat pentru tratarea diferitelor afecțiuni, iar apele oligominerale și feruginoase completează tabloul indicațiilor terapeutice ale stațiunii.Ca nicăieri în altă parte, uimesc aici adevăratele păduri de ferigi uriașe, atotstăpânitoare, neintimidate nici de umbra groasă a arborilor , nici de revărsarea luminii din poieni și pajiști.

Denumirea stațiunii este legată de numeroasele trasee turistice care au ca punct de plecare sau punct final stațiunea Stâna de Vale, dar și de câteva obiective turistice locale, dintre care se remarcă Izvorul Minunilor, Cascada Vălul Miresei, Cascada Iadolina și Săritoarea Ieduțului.

(http://www.stana-de-vale.bihor.ro/upload/header/Stana%20de%20Vale%20-%20Header.jpg)

Stațiunea Băile Felix

Băile Felix s-a dezvoltat datorită calității curative a apelor sale termale. Prezența acestora este condiționată de structura și evoluția în timp a proceselor geologice care au avut loc la contactul dintre Bazinul Panonic și horstul Pădurii Craiului. Astfel, caracterul termal al apelor este consecința anomaliei negative a gradientului geotermic din Bazinul Panonic, ce se datorează unui flux termal intern.

Stațiunea Băile Felix este o stațiune balneoclimatică permanentă,situată în Câmpia Crișurilor , la o distanță de 9 km de Oradea și de circa 22 km de punctul de frontieră Borș.

Cei mai importanți factori naturali terapeurici întâlniți în această stațiune sunt apele minerale termale, nâmolul terapeutic ce este folosit sub formă de împachetări sau băi și bioclimatul de curățare.

Factorii de cură principali a stațiuni sunt clima , apele minerale termale si namolul terapeutic. Circulația aerului umed din vest care transportă mase de aer maritim se datorează climatului temperat- continental, cu influențe oceanice. Pentru tratament la Băile Felix, principalele izvoare utilizate în prezent au o mineralizare care variază în jur de 1g săruri la litru, o temperatură între 41-49°C și un debit de cca 300 litri pe secundă. Nămolul folosit la Băile Felix este extras din statiune 1 Mai și se prezintă sub forma unei paste naturale, care a luat naștere prin procese geologice și biologice de lungă durată, din amestecul cu apă a microparticulelor insolubile organice si anorganice.

Aici se pot trata afecțiunile precum:

– afecțiunile reumatismale inflamatorii,

-afecțiuni reumatismale degenerative,

– afecțiuni reumatismale abarticulare,

– afecțiuni posttraumatice,

-afecțiuni neurologice centrale și periferice,

-afecțiuni ginecologice și afecțiuni asociate.

Instalațiile de tratament prezente în stațiune sunt:

– instalațiile pentru băi cu apă termală în vane și bazine, cu posibilități de kinetoterapie și elongații subacvale,

-instalații pentru aplicații calde cu nămol,

-instalații pentru tratamente ginecologice cu ape minerale termale și cu nămol cald,

– buvete pentru cura internă cu apă minerală,

-instalații de electro și hidroterapie,

-instalații de aerosol și inhalații,

– bazine în aer liber cu apă minerală termală, unele cu funcționare permanentă, indiferent de anotimp,

-săli de gimnastică medicală,

-masaj medical,

-saună,

-cabinete pentru aplicarea de tratament cu Gerovital, Boicil Forte, Peil-amar și Ulcosilvanil.

(http://www.baile-felix.bihor.ro/upload/header/Felix%20-%20Header.jpg)

Stațiunea 1 Mai

Izvoarele termale din stațiune se pare că erau cunoscute încă din timpul dacilor și al romanilor. În imprejurimi s-au găsit obiecte de ceramică și cuptoare de incinerare dacice, precum și monede romane. O legendă susține că prezența apelor termale ar fi fost descoperită la o vânătoare când un cal împotmolit într-un loc mlăștinos de unde ieșea apă fierbinte.

La fel ca și stațiunea Băile Felix , stațiunea 1 Mai este o stațiune permanentă,situată în nord- vestul țării, la o distanță de 8 km de Oradea și 2 km de Băile Felix. Apele minerale termale , nămolul sapropelic fosil din lacurile termale formate pe pârâul Peța și bioclimatul de curațare sunt principalii factori naturali terapeutici din stațiune.

În cadrul stațiunii se pot trata :

-afecțiunile reumatismale inflamatorii,

-afecțiunile reumatismale degenerative,

-afecțiunile reumatismale abarticulare,

-afecțiunile posttraumatice,

-afecțiunile neurologice centrale și periferice,

-afecțiunile ginecologice,

-afecțiunele asociate.

Sunt prezente instalațiile de tratament precum:

-instalațiile pentru băi cu apă minerală termală, în vane și bazine, cu posibilități de kinetoterapie,

-instalațiile pentru aplicații calde cu nămol,

-instalații de electroterapie,

-ștrand cu apă minerală termală, dotată cu instalație pentru producerea de valuri artificiale,

-sală de gimnastică medicală.

Considerată un adevărat parc natural, stațiunea se întâlnește la o altitudine de 140m și este înconjurată de dealutile Craiului și Șimleu. Situația geografică este cea care contribuie la realizarea climatului blând pentru care e renumită. În apele pârâului Peța a căror temperatură atinge 41°C se dezvoltă nufărul, floarea de tău,drețe sau floare de lotus.

(http://www.baile-1-mai.bihor.ro/upload/header/Baile%201%20Mai%20-%20Header.jpg)

2.2.2.Biserici și Mânăstiri

Mănăstirea Izbuc din Călugări

A fost construită între anii 1928 – 1930 și poartă hramul "Sfânta Marie Mare".Este compusă din 2 biserici, 2 case și un grajd,iar obștea mânăstirii este formată din calugări. Numele i se trage de la izbucul intermitent din apropiere, considerat unic in țara noastră și în Europa. Izbucul curge din 20 in 20 de minute, pentru o perioada de aproximativ 2 minute. Bătrânii și credincioșii consideră că izbucul are puteri tămăduitoare. Această credință se trage din legenda copilului orb ce s-a spalat cu apă pe fata și datorită proprietăților acesteia și-a recapătat vederea.

Se propune ca bisericuța aceasta, care are o mare valoare arhitectonică, să fie transformată în muzeu, iar exponatele să fie obiecte de artă veche bisericească, o parte din acestea existând deja în mănăstire.

(http://www.excursii-baile-felix.ro/excursii/excursie-la-manastirea-izbuc-si-pestera-ursilor)

Mânăstirea Sfintei Cruci din Oradea

Mânăstirea a fost construită în anul 1992. În prezenta aceasta s-a transformandu-se intr-un complex ansamblu monahal și este amplasată la aproximativ doi kilometri distanță de orașul Oradea.

Prima biserică și anume biserica veche a mânăstirii datează din secolul al XVII – lea și poartă hramul "Sfânta Cuvioasa Parascheva și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", reprezentând atât un monument istoric din secolul XVII, cât și o legătură peste timp cu tradiția românească a locului.

A doua biserică, biserica nouă a fost construită începând cu anul 1994 și este unică, datorită picturilor exterioare care acoperă cea mai mare parte a zidurilor, având câte ceva de transmis credincioșilor și anume momente din Viețile Sfinților fiind redate în cele mai mici amănunte. (fig.14)

Cea mai impresionantă pictură este cea care reprezintă Vămile Văzduhului, vămi prin care sufletul trece, după moarte, în drumul său spre fericire ori osândă veșnică, iar în interior, atât pereții cât și tavanul sunt în întregime acoperiți de pictură murală de inspirație bizantină înfățișând scene cu personaje biblice.

(http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/1179/117897_manastirea-sf-cruce-oradea.jpg)

Biserica cu lună

A fost înființată în anul 1800, când episcopul greco-catolic Ignatiu Darabant a demolat biserica greco-catolică care se afla în acel loc. Are planul în formă de cruce, tavan cu bolți și o cupolă centrală pictată cu scene biblice.Acoperișul său a fost terminat în 1803, dar a ars de două ori, actuala formă a turnului fiind executată între anii 1910 – 1912.

Unicitatea bisericii constă în portretul în medalion al lui Horea, plasat în cheia arcului de boltă dintre naos și absida altarului, imagine care încununează iconostasul și mecanismul confecționat de către Georg Rueppe, în 1793, și plasat în turnul catedralei. Acesta este ingeniosul mecanism care, prin globul său jumătate auriu, jumătate negru, indică fazele lunare.

(http://www.skytrip.ro/biserica-cu-luna-din-oradea-din-judetul-bihor-ob-640.html)

Biserica reformată din Cacuciu Nou, comuna Măgești

Aceast edificiu se numără printre cele mai vechi monumente ale arhitecturii medievale din județul Bihor, totodată printre puținele edificii de acest gen construite în întregime din piatră. A fost ridicată cel mai probabil în cursul secolului al XIII-lea. Inițial era compus dintr-o navă și o absidă simplă, dreptunghiulară. Mai târziu, la începutul secolului al XX-lea deasupra fațadei vestice a fost ridicat un turn care a înlocuit o clopotniță mai veche, construită din grinzi de lemn. Biserica a suferit importante modificări în cursul secolului al XIX-lea sau la începutul secolului următor. Cu această ocazie au fost lărgite și transformate ferestrele romanice.

Biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Margine

Este monument istoric ce a fost ridicată în jurul anului 1700 și poartă hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. A fost construită din bârne cioplite cu barda, prezentând aceleași caracteristici ca și vechile case țărănești din zona văii Barcăului. Masa altarului este cioplită dintr-un trunchi masiv de gorun. În anul 1780 biserica a fost pictată, iar între 1889 și 1999, a fost renovată. Iconostasul are o pictură în ulei veche de peste 250 de ani.

Ca obiecte de valoare istorică documentară, se găsesc 6 icoane pictate pe lemn, o Evanghelie din 1 750 și multe altele.

Biserica de lemn Sf Mucenic Gheorghe din Saca

Este construită în stil simplu, sub formă de corabie. Iconostasul din scândură mai păstrează încă vechile icoane iar în turn se păstrează unul din vechile clopote din zonă datat 1645 . Pe chivot, care se găsește pe Sfânta Masă, scrie că s-a zugrăvit în anul 1876 și s-a acoperit a doua oară în 1903.

Dintr-o monogafie tipărită în anul 1901 reiese că biserica ar fi fost construită în anul 1830. În realitate, biserica nu a fost atunci construită ci doar renovată. Pereții aveau bârne aparente inițial dar ulterior, atât afară cât și în interior, au fost tencuiți cu un strat nu prea gros de pământ amestecat cu pleavă.

În anul 1818 a fost vândută în parohia Sebiș – filia Belejeni, în locul ei construindu-se actuala biserică.

Mănăstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Stâna de Vale

Mănăstirea este situată la 27 km est de orașul Beiuș, construită într-o poiană a stațiunii Stâna de Vale, înconjurată de munții Bihorului, ce sunt acoperiți cu păduri de conifere, amestecate la poalele muntelui și cu esențe de foioase. De la mănăstire se poate vizita și schitul „Sfinții Împărați", care aparține de aceasta.

Locuitorii din zonă spun că aici, înainte de cel de-al doilea război mondial a existat o mănăstire greco-catolică, care cu timpul s-a distrus. În anul 1992 Episcopia Oradiei a înființat mănăstirea cu obște de călugări.

Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel este o construcție spațioasă, din cărămidă, pe fundație înaltă de piatră. Are altar, naos, pronaos, pridvor închis și pridvor deschis.

Altarul este luminat prin două ferestre, iar naosul cu absidele largi și profunde, primește lumina prin patru ferestre câte două pe fiecare parte (sud și nord). Pronaosul este spațios și luminat de asemenea, prin patru ferestre, două la sud și două la nord.. Din pronaos începe balconul, care se termină în pridvor. Pe pridvor se sprijină două turle, care au bazele pătrate și corpurile octogonale, fiecare având câte patru ferestre la tambur (etajul întâi) și câte opt ferestre Ia etajul doi. Turlele au și funcție de clopotniță, iar acoperișul lor este piramidal.

Biserica din Remetea

Biserica este un centru vechi voievodal românesc de pe Valea Roșie ce aparține sfârșitului secolului XII sau începutul secolului XIV, adresată regelui Ludovic I.

Amprenta stilului bizantin se face simțită prin arhitectură, la abisă, dae și prin pictura interioară, păstrată pe alocuri până azi. Un alt lucru important al acestei biserici este fresca care este situată în partea de NV a absidei și în partea inferioară a turnului, pe pereți și pe boltă.

Biserica din Seghiște

Formele sale arhitectonice trădează o tipologie străveche, absida este și aici de plan poligonal la exterior și semicircular în interior. Asemenea biserici din Remetea , biserica Seghiște datează din aceleși veacuri.

Biserica din lemn din Lăzăreni

Se aproximează ca ar fi fost construită din 1751, după cum reiese dintr-o inscripție de pe icoană de lemn. Pe plan logitudinal are numai trei compartimente funcționale și anume naos, pronaos și absida. Intrarea în pronaos se face pe latura nordică, iar naosul, cel de-al doilea compartiment al bisericii are o formă dreptunghiulară și acoperirea interioară este deosebită având un tavan în formă de boltă semicilindrică.

Biserica din Homorod

S-a înălțat actuala biserica de zid în 1836-1838 , având hramul “Nașterea Maicii Domnului” . Oșia veche din lemne a clopotului din biserică se păstrează expusă în colecția muzeală. Lăcașul are fundația din piatră, iar pereții din cărămidă. Edificiul are planul in formă de navă, cu o lungime de 22 metri , lățime de 9,5 metri , iar turnul este înalt de 20 de metrii.După ce a fost tencuită in interior si exterior a fost realizată pictura urală , iar mobilierul interior din care astăzi se mai păstrează cele două strane de lemn.

2.2.3.Muzee și Case Memoriale

Muzeul Țării Crișurilor

În anul 1872 s-a realizat prima expoziție de istorie într-o clădire specială, menită să ofere spațiu de depozitare și prezentare a patrimoniului muzeistic.

Palaul în stil baroc, în 1965 a devenit noul sediu al Muzeul Țării Crișurilor, ce dispune de expoziții distincte pentru secțiile de istorie, etnografie, artă și științele naturii.

Tematica secției de istorie este înfățișarea evoluției societății omenești pe teritoriul străbătut de cele trei Crișuri, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.

În cadrul secției de etnografie este prezentată zona Bihorului, prin varietatea elementelor de relief și prin natura populațiilor stabilite aici, ce a determinat diverse îndeletniciri și ocupații, existența unor diversificate piese de port și obiceiuri. Patrimoniul etnografic este grupat pe sistemul unor ansambluri ca prelucrarea ceramicii, a lemnului, portul popular tradițional din diferitele părți ale județului, obiecte de cult, etc. Colecția cuprinsă în secția artă cuprinde piese decorative și picturi ale unor artiști din cunoscute școli europene, ce însumeazâ astăzi un valoros patrimoniu. Mai restrăns ca proporții este sectorul de artă universală. Acesta însumează tablouri ce alcătuiesc ansambluri unitare ce permit vizitatorului dezvăluirea caracteristicilor diverselor școli și curente. Ultima secție și anume secția de științe naturale, prin patrimonul său, această parte a muzeului orâdean pune un deosebit accent pe evoluția faunistică și pendularea ei în decursul erelor geologice, având la bază bogatul material faunistic fosil, conservat în peșterile județului.

(http://www.cotidianul.ro/images/muzeul_tarii_crisurilor.jpg)

Muzeul memorial „ Iosif Vulcan”

Unitatea muzeală este adăpostită în casa unde a locuit cărturarul Iosif Vulcan, acolo unde ani de zile a scris și a scos revista „ Familia”. Muzeul dispune de numeroase materiale originale, dintre care manuscrisul din opera literară a lui Iosif Vulcan, corespondența acestuia cu diverse personalități ale culturii românești, seria completă a revistei „Familia”, diverse alte ziare, fotografii, tablouri, documente și obiecte personale ale neobositului editor.

Într-o încăpere este reprodusă întocmai, cu mobilierul original, redacția lui Iosif Vulcan. Aici sunt expuse piesele de teatru scrise de Iosif, atât de frecvent jucate în Transilvania, ca și alte documente referitoare la rolul acestui om în cultura româneacă.

Muzeul memorial „ Ady Endre”

Ady Endre este o personalitate importantă a literaturii militare, originar din comuna Căuaș. În decursul unei vieți agitate ,a scris peste 1 000 de poezii din drama vieții sale, numeroase volume de versuri , pătrunse de patos revoluționar, folosind o limbă bogată în imagini îndrăznețe, adesea de sursă folclorică. În muzeu sunt expuse fotografii din perioada orădeană, când Ady Endre a condus activitatea Societății „Honlap”, manuscrise, volume editate de-a lungul vremii, obiecte personale. Exponatele sugerează legăturile sale cu ale altor contemporani și mai ales prietenia sa cu Octavian Goga, Emil Isac și alții. Numeroasele piese de artă plastică surprind momente din viața artistului. Muzeul mai dispune si de o bibliotecă, în care la loc de cinste satu edițiile operei lui Ady Endre.

Muzeul etnografic din Beiuș

În 1958 a luat ființă primul muzeu care conservă și prezintă bogatele tradiții culturale din partea de vest a țării și originalitatea manifestărilor etnografice ale oamenilor acestor locuri. Muzeu inițial cuprindea nucleu de oiective provenite din satele situate pe Crișul Negru , însă cu timpul colecția s-a îmbogățit simțitor, ajungând în prezent la peste

2 000 de obiecte.

Tematica muzeului reprezintă meșteșugurile populare specifice zonei. Corespunzând amploarei pe care o are prelucrarea lemnului în activitatea localnicilor, în expoziție este prezentat un atelier de prelucrare a lemnului, ce a funcționat ani la rând la Budureasa. Dintre produsele acestuia se remarcă mulțimea și varietatea lăzilor de zestre, lavițelor și podișoarelor, lingurarele, căucele și furcile meșteșugit lucrate. Imaginea obiectului lucrat se completează cu seria uneltelor și instrumentelor folosite în procesul producției zilnice. În muzeu sunt expuse numeroase hărți privind răspândirea diverselor manifestări în satele din împrejurimi. Țesăturile reprezintă punctul de greutate al muzeului, însă dispune și de o bogată colecție de pictură veche țărănească.

În concluzie putem spune că muzeul beiușan este o emoționantă lecție de estetică, un apel competent pentru prețuirea și apărarea patrimoniului popular de artă.

Casa memorială „ Arany Janos”

Datând din secolul al XVII- lea, ce făcea parte din sistemul de apărare al Salontei, astăzi reprezintă un apreciat monument al orașului. Muzeul adăpostește colecții constituite încă din 1885, prin grija poetului Arany Janos, privitoare la cultura acestor locuri.

Oferind un fericit prilej , tematica muzeului reprezintă o succintă prezentare a mișcării culturale din Bihor. Dintre exponate, unele cu o vechime apreciabilă, amintim un registru din 1 552, ce menționează și familia Toldi, subiectul celei mai reușite opere a scriitorului. Alte exponate sunt scrisorile din corespondența poetului cu marele naturalist Charles Darwin și fondul expozițional ce se completează cu o bibliotecă care cuprinde ediții diverse, în mai multe limbi, ale operei poetului.

Muzeul de istorie din comuna Săcuieni

A fost inaugurat la 30 decembrie 197, cu o colecție de aproape 1 000 de obiecte, muzeul este astăzi o prezență notabilă, mai ales în domeniul cercertării arheologice din Bihor, dispunând de un patrimoniu cu peste 5 000 de obiecte.

Muzeul atrage atenția prin bogăția materialului expus asupra locuirii din cele mai îndepartate timpuri de pe Valea Ierului. Din perioada neolitică, de o importanță deosebită sunt rezultatele cercetărilor de la Săcuieni, unde relevă o frumoasă ceramică pictată, valoroase materiale ce dovedesc locuirea și practicarea metalurgiei bronzului, precum si din a doua epoză a fierului, atribuite strămoșilor geto-daci. Sunt surprinse în muzeu și mărturii ale trecerii altor neamuri prin această zonă, în cea de-a doua epocă a fierului, astfel au fost recutate vestigii de origine celtică.

Muzeul Etnografic La Fluturi

În localitatea bihorească Chișcău se întâlnește o impresionantă colecție etnografică. Rod al pasiunii pentru trecut și tradiții al familiei Flutur, muzeul particular adăpostește peste 2 000 de exemplare, unele dintre ele unicat în Europa. Colecția adăpostește obiecte extrem de diverse, de la port popular la obiecte de ceramică folosite în gospodărie și unelte și utilaje tradiționale folosite la muncile agricole. Ca un element de unicitate se remarcă prezența în colecția particulară a unui raboj agricol, construit în 1860, unic în Europa. În interiorul muzeului este reconstituită o sală de clasă de la începutul secolului al XX- lea și un interior de locuință țărănească.

Muzeul etnografic este localizat la 300m de un alt obiectiv turistic important și anume Peștera Urșilor.

(http://www.skytrip.ro/images/obiective/judet/Bihor/bigs/Muzeul-Etnografic-La-Vulturi-20101202164238.jpg)

2.3. Obiectivele turistice din Municipiul Oradea

Spitalul județean (fost Orășenesc)

Acest monument a fost construit începând cu anul 1806. În mai multe etape, clădirea a cunoscut supraetajări și extinderi pe laterale sau spre curtea inițială (1853 – 1860, 1871, 1895, 1919, 1923). Stilul predominant este cel romantic, dar pe alocuri se pot observa și unele intercalații arhitecturale specifice goticului englez, cum sunt, de pildă, capitelurile în formă de bastioane de deasupra porții principale. Proiectul inițial a aparținut arhitectului Kiss Antal, dar clădirea actuală nu prea seamănă cu schița rămasă în Arhivele orădene, ea având această formă și aspect din 1895.

Palatul Finanțelor Publice

Arhitectul Rimanóczy Kálmán-junior este cel care a realizat Palatul Finanțelor Publice, finalizând proiectul în doar un an de zile. Palatul a fost construit în stilul eclectic și este situat la intersecția străzii Republici cu Bulevardul Magheru, înainte de a intra în zona pietonală.

Palatul Finanțelor Publice își are începuturile de la sfârsitul secolului al XIX-lea, când s-a dorit construirea unui sediu nou pentru finanțe, însă din lipsa banilor nu s-a putut realiza timp de ani de zile. Un alt impedimet în construirea palatului a fost indecizia în privința amplasamentului, deoarece erau mai multe locații de a construi palatul.

Bogate în profiluri și ornamente decorative cu elemente preponderente neorenascentiste sunt fațada principală a palatului de pe Strada Republicii și fațada dinspre Bulevardul Magheru, iar parterele sunt tratate cu bosaje. Atât partea centrală cât și părțile laterale sunt acoperite cu coifuri din tablă, cel din mijloc având dimensiunea mai mare.

Complexul Mizericordienilor

Prima clădire construită în cadrul complexului a fost Capela Mizericordienilor și terminată din tot ansamblul între anii 1 754 și 1 760. Stilul adoptat pentru construirea sa este cel al barocului târziu. Ineditul acestui locaș de cult constă în soluțiile de acoperire. Cupola eliptică ce acoperă construcția de mici dimensiuni este una dintre cele mai rare soluții arhitecturale uzitate în acele vremuri și în acest spațiu al României.

În 1 761 a debutat construcția spitalului. În această perioadă s-au construit încăperile aripii scurte. Aripa lungă a început să se construiască începând cu anul 1792. În anul 1799 se construiește impresionantul portal ce dă spre curte. Stilistic, și el se încadrează barocului târziu. Deasupra sa sunt vizibile trei statui care îi reprezintă pe Sf. Ioan Nepomuk, în mijlocul ansamblului statuar Sf. Ioan, protector al bolnavilor și așezămintelor spitalicești, iar în extrema stângă a portalului apare Sf. Florian, protectorul pompierilor și apărător împotriva incendiilor și inundațiilor. Farmacia „de pe scări” datează cam din aceeași perioadă. În interior, vizitatorul de ocazie poate descoperi mobilierul din lemn masiv sculptat care aparține aceleiași perioade, statuetele de bronz, unele ustensile și vase farmaceutice fiind și ele foarte vechi și demne de admirat.

Biserica romano-catolică “Sf. Duh”

Biserica are o istorie veche și zbuciumată. Inițial, aici existase o mănăstire a călugărilor franciscani, însă desființarea de către împăratul Iosif al II-lea al acestui ordin face ca, spațiul și clădirea construită pe el să revină odată cu 1787 Bisericii romano-catolice. Astfel, vechii clădiri eclesiastice inițial baroce, stil din care se mai păstrează unele elemente și azi, li se adaugă de către noii proprietari un turn înalt (53 m) împărțind în trei registre ca fațadă principală.

În 1897 au apar primele semne ale scindării construcției, între navă și turn, făcându-și loc o evidentă fisură. Refacerea imediată nu a fost posibilă , iar în anul 1901 apare pe bolta biserici o nouă fisură, închizându-se astfel biserica și revenindu-i misinea de refacere a întregii structuri arhitectului Rimanóczy Kálmán-junior, imprimând clădirii un stil pseudobaroc.

Hala Comercială

Astăzi adăpostește Facultatea de Medicină și Farmacie, Hala Comercială a fost construită între anii 1893 și 1894, a fost proiectată de arhitecții budapestani Phann și Gaál și executată de orădeanul Rimanóczy Kálmán-senior. Clădirea aparține stilistic eclecticului orădean, dar se pot diferenția influențe venite dinspre clasic și neorenascentism. Este o clădire imensă dominată de o impresionantă cupolă.

Palatul Stern

Acest monument istoric a fost construit între anii 1904 și 1905. Constructorii și arhitecții săi au fost antreprenorii Rimanóczy Kálmán-junior și Rendes Vilmos. Ei au optat în planurile constructive pentru stilul secession. Dominat de linii drepte, excepție făcând ancadramentele ferestrelor, acest palat se evidențiază prin frumoasa friză de sub streașină. Aceasta este decorată cu motive textilo-folclorice, executate în tencuială colorată.

Palatul Apollo

Palatul a fost construit în perioada 1912-1916 de către arhitectul Rimanóczy Kálmán-junior, acesta fiind însă și ultimul său proiect.

Pe amplasamentul actualului Palat Apollo, în secolul al XIX-lea exista un han cu numele Apollo. În 1910 Consiliul Orășenesc a dorit să valorifice terenul și a hotărât ca pe acel amplasament să fie ridicat un nou imobil. Palatul a fost o comandă a Consiliului Municipal Oradea și era singurul imobil de raport ridicat la inițiativa acestuia, toate celelalte imobile de raport construite la începutul secolului al XX-lea fiind proprietăți private. Pentru a realiza venituri, municipalitatea a oferit spre închiriere spațiile din imobil. În condițiile izbucnirii războiului a fost dificil de găsit chiriași pentru toate spațiile, pentru cafeneaua de la parter, pentru trei dintre apartamentele de lux și atelierele de la etajul al treilea.

Astăzi palatul este în poriect de reabilitare și se găsesc 41 de spații în imobil.

Palatul Ullmann

Clădirea a fost ridicată în perioada 1910-1911 și este reprezentativă pentru comunitatea evreiască din Oradea. În stilul secessionului vienez, clădirea cuprinde trei etaje și o mansardă. Fațada este simetrică și frumos proporționată, penultimele travee sunt ușor curbate formând bovindouri la etajele unu și doi, având deasupra balcoane cu uși-ferestre semicirculare, fațada terminându-se cu un atic trapezoidal. În decorația exterioară a fațadei se pot descifra elemente caracteristice artei sacre iudaice: menora (sfeșnicul cu șapte brațe) străjuită de doi lei precum și de numeroase motive florale și geometrice. Parterul a fost placat cu plăci de faianță verde-albăstruie.

Palatul Ullmann, în timpul celui de-al doilea război mondial, a făcut parte din perimetrul ghetoului, aici fiind masați evreii care au fost deportați în lagărele de exterminare.După război, Palatul Ullmann a redevenit ceea ce fusese înainte, un bloc de locuințe, iar la mansardă s-au amenajat ateliere pentru artiștii plastici profesioniști.

Hotelul „Tranilvania”

Fost hotel „Panonia” este amplasat în Piața Ferdinand, între Astoria și Palatul Casei Centrale de Economii și a fost construit după planurile arhitectului orădean Guttman József. Construcția celor două aripi s-a extins pe parcursul anilor 1903 – 1904. Stilul în care poate fi încadrată clădirea este eclecticul cu puternice amprente conferite de secession. Frizele și stucaturile, ancadramentele și feroneria se împletesc într-un tot complementar și plăcut ochiului. Clădirea a beneficiat de o recentă reabilitare a fațadelor, acest proces readucându-i farmecul artistic de odinioară.

Palatul „Vulturul Negru”

Palatul este poate cea mai monumentală realizare arhitectonică din Oradea și din Transilvania, dacă ne referim la stilul constructiv secession. Concursul pentru ridicarea acestui complex arhitectural a fost câștigat de arhitecții Komor Marcell și Jakab Dezső. Construcția sa, pe vechiul amplasament al Hanului „Vulturul Negru”, demarează în anul 1907, iar în luna decembrie 1908 construcția era finalizată. Format din două corpuri de clădire inegale și asimetrice, legate de un al treilea situat median și mult retras, complexul urma să adăpostească un teatru, săli de bal, cazinou, birouri etc. Pasajul în formă de Y și cele trei intrări (principală din Piața Unirii, secundare din străzile V. Alecsandri și Independenței), avalanșa amețitoare de linii curbe, alternanța de stucaturi-basoreliefuri cu motive florale și figurative, vitraliile și imensele candelabre sunt organizate compozițional atât de simetric încât distincția edificiului nu se poate contesta.

Palatul Baroc

Perioada în care a luat naștere acest monument a fost cuprinsă între anii 1761-1777. Clădirea palatului se distinge prin monumentalitate exterioară și somptuozitate interioară. Forma sa se desfășoară în forma unui imens U, fațada are 102,3 m, iar aripile laterale 25 m. Stilul adoptat pentru construcția sa este un import francez pe filieră austriacă, este vorba despre stilul baroc palatin francez. Pe cele trei niveluri ale clădirii palatului pot fi numărate 282 de ferestre. De reținut este faptul că acest palat, deși nu a urmat întru totul planurile inițiale – ceea ce ar fi crescut mult valoarea sa arhitecturală –, este cel mai important și amplu proiect baroc din țara noastră și, probabil, din sud-estul Europei.

Cafeneaua Müller

Monumentul a fost realizat în 1895, iar azi cupă spațiul central al actualului Parc Traian. Concepută acesteai a avut ca scop realizarea unei cafenele, construcția ne având mari veleități artistice. Este posibil ca tocmai din această cauză atât arhitectul, cât și constructorul nu sunt cunoscuți. Cu certitudine se știe doar data apariției sale în peisajul arhitectural orădean. Stilul arhitectural se înscrie în zona eclecticului. Actualmente, acest edificiu adăpostește Muzeul memorial „Ady Endre”, în interiorul clădirii fiind expuse manuscrise și fotografii, piese de mobilier și alte obiecte ce au aparținut poetului maghiar sau care au vreo legătură cu activitatea acestuia.

Șirul Canonicilor

Este de fapt un complex arhitectural format din 10 clădiri înșiruite, construite în mai multe etape pe parcursul a o sută de ani. Prima clădire se pare că s-a ridicat între anii 1753 și 1758, iar ultima în anul 1875. Ele au adăpostit canonicii Episcopiei. Deși neunitare din punct de vedere arhitectural, un ochi mai ager poate observa diferențele dintre forma și dimensiunea ferestrelor, care dau aspectul unui tot unitar datorită porticului cu stâlpi masivi și bolți de tip boemian. Stilul predominant este cel baroc, însă unii specialiști spun că el ar avea mai mult de a face cu arhitectura clasicistă populară din Transilvania. Curiosul poate număra cele 57 de arcade ale complexului, arcade care privite dintr-un capăt spre celălalt dau iluzia unui șir infinit.

Complexul Capucinilor

Complexul este amplasat între străzile General Traian Moșoiu și Cuza Vodă. Acest ansamblu format din biserică și mănăstire este o mărturie a stilului clasicist care a dominat la un moment dat gusturile orădenilor. Inițial barocă, în urma construcției dintre 1734-1742, clădirea a fost arsă complet în incediul din anul 1836. Refacerea ansamblului s-a făcut în stilul clasicist, în vogă în acel moment, și s-a terminat în anul 1838 de către maistrul constructor Barthel Győrgy. Interiorul bisericii este unul simplu, nava de dimensiuni modeste este doar parțial pictată, imagini apar doar în zona tavanului. Imaginile picturale, dependente artistic de influențele occidentale se remarcă printr-o abordare simplă, cu pronunțate accente laicizante.

Casa Poynar

Realizarea construcției s-a făcut în perioada 1906-1907, în sil secession. Această operă este a constructorului Sztarill Ferencz, clădirea fiind dominată de elemente constructive curbilinii și ornamentale. Pe fațadele sale, perfect simetrice, la ancadramentele ferestrelor și la nivelul cornișei se pot observa elemente ornamentale policrome de ceramică. Decorația frontispiciului este dată de tencuiala floristică, având un impact vizual estetic deosebit.

Palatul de Justiție

Clădirea datează din perioada 1898, cu o arhitectură stil electric. Pe amplasamentul unde s-a realizat această construcție a existat un mai vechi palat, Palatul Frimont. Acesta a fost demolat pentru a face loc noii construcții. Proiectantul noii clădiri a fost profesorul universitar arhitect Kiss István. Antreprenorul lucrării, inginerul Schiffer Miksa, demarează construcția în luna mai a anului 1897, pentru ca în luna mai a anului următor să o termine.

Monumentul se dezvoltă pe trei niveluri: un parter și două etaje. Ea se impune în peisaj prin impozanța fațadei principale, cea dinspre Parcul Traian. Pe aceasta se distinge rezalitul central, care la nivelurile superioare este delimitat pe verticală. Coloanele cu capitel ionic, bogata ornamentație animală și vegetală în stuc de la nivelul ancadramentelor de ferestre și grupul statuar de la nivelul cornișei se îmbină într-un tot complex și atractiv.

Palatul Sztarill

Datează din perioada 1902-1906, cu un stil arhitectural secession, acesta este renumit pentru cafeneaua Emke în care poetul Ady Endre și-a petrecut o bună parte din activitatea sa literară și unde și-a cunoscut muza inspiratoare, Leda, funcționează astăzi sub numele de Astoria. Acest stabiliment s-a construit la intersecția actualei Străzi a Teatrului cu Piața Ferdinand. Palatul a fost realizat de Sztarill Ferenc, între anii 1902 și 1906, în stil eclectic cu amprente vădite de secession. Clădirea este o dovadă pentru bunul-gust arhitectonic, dar și pentru exuberanța ornamentală și de culoare cu care cochetau atât arhitecții din zonă, cât și cetățenii din Oradea. Reabilitat cu câțiva ani în urmă, Palatul Sztarill se dezvăluie sub puternicul carusel de linii curbe și culoare.

Palatul Primăriei

Monumentul este o operă a arhitectului Rimanóczy Kálmán-junior, cel care câștigă în 1896 concursul de proiecte pentru realizarea noului sediu al Primăriei. Construcția acestui obiectiv monumental începe cu demolarea vechii reședințe episcopale în anul 1901, apoi cu lucrările la fundație în luna februarie a anului 1902. În octombrie 1903, clădirea era inaugurată și pusă în funcțiune.

Fațada cu bogăția sa de elemente arhitecturale (pilaștri, colonade, balcoane, arcade, porticul carosabil și, până recent, grupul statuar alegoric) și turnul cu ceas, au fost atent tratate de proiectantul-executant. Ele sunt puse în evidență și de relativul clasic și modestia compozițională a aripilor laterale. Turnul cu ceas a servit ca punct de veghe pentru pompierul de serviciu al orașului. În mod ironic, în 1944, turnul împreună cu acoperișul și ultimul etaj au fost mistuite de flăcări. Ele au fost refăcute.

Casa Comitatului

Se presupune că acest monument ar data încă din perioada 1728, însă nu se poate data cu precizie anul în care s-a construit. Este posibil, conform unor documente și specialiști, ca această clădire să fi fost construită în anul 1728 sub episcopul romano-catolic Emericus Csáky. Alte documente relevă că s-ar fi construit în timpul episcopatului lui Patachich Ádám, undeva între anii 1756 și 1778. Se știe însă cu certitudine că ea a fost în întregime reconstruită în anul 1855, atunci i se adaugă și aripa sudică. Reconstrucția duce la distrugerea elementelor baroce de pe fațadă, ele fiind recognoscibile doar în parapetul scărilor din interior.

Maiestru constructor local, Imre János este cel care a realizat ultima etapă constructivă. Fațada principală este împărțită în 20 de axe și este dominată de trei rezalite. Două secundare, cele de pe extremități, încoronate cu atice, și unul principal, cel central, acoperit de un fronton voluminos, în mijlocul căruia a fost pus un ceasornic, semn că și comunitatea orădeană cocheta cu laicizarea timpului, cu echivalarea acestuia în bani și dări. Fațada secundară este împărțită în doar 14 axe.

“Hotelul și Băile Rimanoczy”

A fost înființat în perioada 1892-1900 și are un stil arhitectural sil electric. A fost construit în două etape (între 1892, când se edifică aripa situată pe malul Crișului, și 1900, când ia naștere corpul situat pe str. Iosif Vulcan), este opera și proprietatea arhitectului Rimanóczy Kálmán-senior. Pe alocuri pot fi recunoscute elemente clasice ori neorenascentiste. În interiorul actualului restaurant, renumita fostă cafenea Royal, mai păstrează decorațiunile originale în stil secession. La moartea sa, printr-un testament, arhitectul cedează clădirea municipalității, exprimându-și dorința ca aceasta să rămână cu același nume și aceeași funcție de baie comunală.

Palatul Poștelor

Datează din perioada 1895, iar funcționalitatea sa a rămas aceeași din momentul construcției și până astăzi. Încă din anul 1893, Ministerul Poștelor din acele vremuri aderă la ideea construirii unei clădiri impozante pentru a găzdui Palatul Poștelor. Cu această ocazie lansează și un concurs de proiecte pentru viitorul palat, concurs care este câștigat de arhitectul orădean Rimanóczy Kálmán-senior. Cu toate acestea, constructorul clădirii de pe Ciorogariu, maistrul de construcții Guttman József, este obligat să lucreze după un proiect propriu al Ministerului Poștelor. În anul 1895 clădirea, într-un elocvent stil eclectic decelabil în speță în ornamentație, era deja edificată.

Este construită noua clădire, la peste un deceniu distanță, cea de pe strada Barițiu. Ea este proiectată de inginerul Nagy Virgil și construită de inginerul constructor Reisinger József. Aceasta are, spre deosebire de clădirea veche, două niveluri, însă stilul este același. În interiorul său s-a mutat și noua centrală telefonică a orașului, Oradea având la acea vreme peste 2100 de abonați telefonici.

Palatul Moskovits Adolf și fii

Palatul mai este denumit și Palatul Moskovits II. Documentele istorice arată ca monumentul datează din anul 1900, în condițiile dezvoltării comunității de evrei în Oradea. Printre evreii înstăriți din oraș se numărau antreprenorul Adolf Moskovits și fiii săi Mór și József. Împreună dețineau mai multe afaceri în domeniul industrial și alimentar: Fabrica de spirt și drojdie sau moara cu valțuri Adria. Terenul actualului Palat Moskovits II, pe atunci era ocupat de două construcții: casa Nikolits, doar cu parter și casa Diamandi, cu un etaj. Fiii antreprenorului evreu l-au cumpărat în 1905. Între 1910-1911 cele două case au fost demolate iar în locul lor Lajos Incze a construit clădirea proiectată de frații Vágó.

Palatul a primit mai multe destinații, după cum era obiceiul evreilor bogați, precum magazine la parter, un salon de pălării la primul etaj împreună cu sediul Băncii de Oradea și a Societății Comerciale pe Acțiuni. Celelalte două etaje aveau apartamente de locuit. Cele mai luxoase aveau 3-4 camere și vedere spre Piața Unirii în timp ce apartamentele mai modeste aveau 1-3 camere.

Arhitectura are un stil secession, frații Vágó proiectând edificiul în paralel cu o altă lucrare: Casa Darvas La Roche. Abordarea aleasă de ei este mai simplă. Sunt elemente însă care îl fac să fie unic: Cele două bovindouri ies în afara zidurilor, ferestrele sunt dreptunghiulare având colțurile rotunjite. Nu în ultimul rând,plăcuțele de ceramică galbene și albastre adaugă un plus de strălucire clădirii iar fațada principală este decorată cu elemente din arta populară.

Clădirea Bazarului

Realizată în anul 1900, construcția a fost realizată de Rimanóczy Kálmán-senior în stil eclectic, cu o dominantă neoclasică și renascentistă, a fost realizată din materialele rezultate în urma demolării unor case aflate pe actualul spațiu ocupat de Teatru și de Bazar și a început în anul 1899. Această clădire masivă, dominată de simetrie și de un impozant front ispiciu ce marchează trecerea pietonală situată în partea sa mediană, a fost gazda primului cinematograf orădean. De remarcat că pe timpanul pasajului ce face legătura dintre cele două străzi, în zona centrală pe scutul ce este ținut în brațe de un înger, apare și stema orașului Oradea, cea de la începutul secolului XX.

Biserica Sf. Nicolae

A fost construită între anii 1800-1810, arhitectul și constructorul sunt necunoscuți, dar stilul este bine definit este cel al barocului clasicist. Decorația interioară, specifică individualizării greco-catolicilor, este de factură bizantină. Edificiul cade pradă incendiului din 1836 și este reconstruit cu mari eforturi și cheltuieli până în anul 1870. Tot acum i se pune și coiful de factură bizantină a turnului. Un nou incendiu afectează turnul în anul 1907. Restaurarea acestuia se face între anii 1910-1912, când i se adaugă somptuosul coif baroc vizibil și azi.

Bogată și realizată magistral este decorațiunea interioară. Pictura urmărește într-un procent mare tipicul canonic impus de arta bisericească de rit bizantin, greco-ortodox, în special în zona iconostasului. Printre altele, diferențele insesizabile atât de aspect, cât și de rit a determinat ca lăcașul de cult să funcționeze, după scoaterea înafara legii a ritului greco-catolic de către regimul comunist, în 1947, funcționează ca biserică ortodoxă de rang superior. Intrarea în normalitatea dată de regimul democratic de după 1989 a făcut o reparație în acest sens, biserica redevenind ceea ce a fost inițial, catedrală greco-catolică.

Cetatea Oradea

Aflată într-un amplu proces de renovare, Cetatea Oradea este un loc de unde s-a născut orașul. Prima atestare fiind la 1113 în care se menționează așezarea unei mânăstiri și a unui târg pe amplasamentul actualei cetăți. Cetatea și orașul capătă o importanță europeană în urma sanctificării fondatorului Episcopiei Oradea.

Cetatea are o istorie de aproximativ 1 000 de ani și are toate atuurile de a se constitui într-un obiectiv turistic de prim rang nu doar pentru Municipiul de pe malurile Crișului Repede, ci și pentru regiunea de vest a României și , în sens mai larg, pentru spațiul central-est-european. A constituit, încă de la începuturile sale, nucleul polarizant al așezărilor din spațiul oradean, prin concentrarea între zidurile sale a funcțiilor politice, militare, administrative, juridice și religioase ale zonei Oradea. A constituit un important centru religios în urma sanctificării, în 1192, a fondatorului Episcopiei Oradea, fiind la vremea repectivă un loc de pelerinaj de talie europeană.

În secolele XI-XIII, cetatea era o fortificație, cu val de pământ și palisadă, ziduri de piatră pe anumite porțiuni și turnuri din lemn la poartă și la colțurile incintei, urmând ca în secolul XIV să se ridică noua cetate medievală de formă heptagonală. Incinta era flancată neregulat cu turnuri și înzestrată cu creneluri, poarta protejată de două turnuri masive, spre sud a fost construit un palat episcopal de factură gotică, al cărui zid exterior era și zid de incintă, pe latura sa de sud-vest existând a doua intrare în cetate.

2.4. Infrastructura de cazare

Atunci când vorbim de structurã de primire turisticã cu funcțiuni de cazare turisticã se înțelege orice construcție sau amenajare,care furnizeazã în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii specifice pentru turiști.

Unitățile de cazare existente pe teritoriul județului se întâlnesc într-o mare varietate, începând de la pensiuni turistice, bungalouri până la hoteluri, moteluri, acestea fiind însoțite în general de unități de alimentație publică.

Datorită datelor statistice preluate din tabel putem observa că activitatea turistică din județul Bihor arată o evoluție pozitivă a bazei de cazare pe parcursul ultimilor 5 ani, însă infrastructura de cazare este relativ slab dezvoltată în special în sectorul pensiunilor turistice ca număr de unități , dar și ca număr de locuri, dar și în sectorul cabanelor turistice.

Cea mai mare parte din capacitatea existentă este legată de hoteluri,cabane

turistice , vile turistice și campingurile . Însă locurile de cazare nu sunt împărțite în mod egal pe teritoriul județului cele mai multe întâlnindu-se în preajma municipiului Oradea și în zona montană.

Tabelul 1.Unitățile de cazare între anii 2010-2014

(statistici.insse.ro)

Unitățile de cazare între anii 2010-2014

Capacitatea de cazare analizați între anii 2010-2014, este fluctuantă atât cea în funcție cât și cea existentă. Capacitatea de cazare existentă fiind în creștere din 2010 până în anul 2012 când capacitatea de cazare prezintă un total de 10 284, precedat de o scădere în anul 2013, urmând ca în anul 2014 sa se înregistreze o creștere având un total de 10.421, cel mai mare număr de locul existent până acum.

Comuna Sânmartin împreună cu Municipiul Oradea totalizează aproximativ 6 000 de locuri existente, Comuna Sânmartin având o importanță din punct de vedere rural, iar Municipiul Oradea din punct de vedere urban.

Tabel 2. Capacitatea de cazare turistică existentă pe tipuri de structuri de primire turistică și județe între anii 2010-2014

(statistici.insse.ro)

Capacitatea de cazare în funcțiune înregistrează cel mai mare număr în 2012 cu un total de 2 703 815 și cel mai mic în 2010. Cea mai evidentă și constantă scădere se observă în rândul hotelurilor și cea mai spectaculoasă creștere este remarcată în rândul hostelurilor , crescând de la un total de 88 214 în 2012 la 127 144 în 2014, iar celelalte unităti oscilând de la un an la altul. Cele mai reprezentative zone din punct de vedere a capacitatilor de cazare în funcție ,ca și în cazul capacitați de cazare existente sunt Comuna Sânmartin și Municipul Oradea cu un total de aproximativ 2 200 000 de locuri-zile în anul 2014.

Tabel 3. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune pe tipuri de structuri de primire turistică și județe între anii 2010-2014

(statistici.insse.ro)

După cum se observă în tabel indicii de utilizare netă și aici au înregistrat o evoluție fluctuantă, cea mai mare valoare și unică fiind atinsă în anul 2011 cu o valoare de 26,3%,iar cea mai mică în 2013 cu o valoare de 25,1%. La fel întâlnindu-se și în cazul numărului de sosiri ale turiștilor atât străini cât și români.

Tabel 4. Indicii de utilizare netă a locurilor de cazare între anii 2010-2014

(statistici.insse.ro)

Tabel 5.Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, pe tipuri de turiști și pe județe între anii 2010-2014

(statistici.insse.ro)

Având în vedere că în acest domeniu se înregistrează în general o activitate informală neraportată considerabilă, datele statistice în turism trebuie însă privite cu reticență. Prin urmare, este de așteptat ca datele ce țin de stadiul actual cât și evoluția înregistrată să fie mult sub-evaluate față de situația reală.

Prin analiza dispunerii structurilor de primire turistică în profil teritorial, indică două concentrări principale, prima în zona Oradea/ Sânmartin și a doua, cum era de așteptat, în zona Munților Apuseni.

2.5. Infrastructura de transport

În județul Bihor, căile de comunicație și transport întâlnite sunt rutiere, feroviare și aeriene. Acestea au un rol deosebit de însemnat pentru legăturile din cadrul județului, dar și pentru mijlocirea transporturilor spre și dinspre alte zone ale țării. Totodată prin rețeaua feroviară și rutieră a județului se realizează legături între țara noastră cu numeroase state din Europa centrală și occidentală.

Rețeaua rutieră. Lungimea totală a drumurilor din județul Bihor a fost de 2.975 km,

respectiv 3,6% din totalul drumurilor la nivel național. La nivelul Regiunii Nord-Vest, județul Bihor deține cea mai lungă rețea de drumuri (24%).

Modernizarea drumurilor județene sunt într-un procent nesatisfăcător, acest fapt duce la nevalorificarea poziției Bihorului ca județ de graniță. Astfel, infrastructura rutieră nu poate prelua traficul de marfă venit dinspre Ungaria, existând o frecvență ridicată a blocajelor și o încetinire semnificativă a vitezei de tranzit odată cu intrarea în România.

Prin Oradea trec drumurile naționale și europene DN1, DN76, DN79, E60, E79, și

E671. Din 2.975 km de drum, 525 km sunt drumuri naționale (fig.11) și se pot clasifica astfel:

Drumuri europene:

E60 – dinspre Ungaria, face legătura cu Oradea-Cluj-Brasov și capitala țării

București (Borș Oradea – Oșorhei – Tileagd – Borod);

E671 – Oradea-Arad-Timișoara (Avram Iancu – Ciumeghiu – Salonta –Oradea

Biharia – Săcuieni – Cherechiu – Tarcea – Valea lui Mihai –Curtuișeni);

E79 – Oradea-Deva (Oradea – Hidișelu de Sus – Drăgești – Sâmbăta –Răbăcani – Beiuș – Ștei).

Drumuri naționale:

DN 1 (București – Oradea – Ungaria);

DN 19 (Oradea – Satu Mare – Sighetu Marmației);

DN 75 (Lunca – Nucet – jud. Alba);

DN 76 (Oradea – Beiuș);

DN 79 (Oradea – Arad).

Drumuri județene și comunale: În interiorul județului sunt 52 drumuri județene, având o lungime de 990 km , din care 80,3% sunt drumuri modernizate, restul fiind drumuri pietruite și de pământ.

În zonele muntoase Densitatea rețelei rutiere este redusă în zonele montane, iar drumurile care străbat această zonă sunt insuficient modernizate, traficul pe aceste drumuri desfășurându-se foarte greu . În general, traseele din zonele montane sunt și trasee turistice, iar faptul că aceste drumuri nu sunt modernizate suficient duce la întârzieri puternice de

dezvoltare, având învedere că zonele cu tradiție și potențial turistic nu pot fi puse în valoare , în mod special trebuie avută în vedere zona munților Apuseni cu DN 76. Una din problemele

semnalate care împiedică dezvoltarea turismului este reprezentată de accesul autocarelor pe

anumite porțiuni de drum, infrastructura existentă nefiind gândită pentru manevrele necesare

deplasării acestora.

Figura 11. Rețeaua de drumuri naționale și județene

(http://www.cjbihor.ro)

Rețeaua feroviară.(fig.12) Oradea reprezintă cel mai bine poziționat nod feroviar

Din nord-vestul țării. Județul Bihor este tranzitat de Magistrala Principală 300 București – Oradea. Pe lângă această magistrală, din Oradea mai pornesc liniile feroviare: 310 spre Arad și Timișoara, 314 spreBăile Felix și 402 spre Satu Mare.

Linii feroviare principale ale gestionarului de infrastructură C.N.C.F. „CFR” S.A. existente în județul Bihor sunt:

Piatra Craiului – Oradea (76 km),

Oradea – Valea lui Mihai (66 km),

Oradea – Ciumeghiu (49 km).

Linii secundare putem nominaliza:

Cimeghiu – Vașcău (101 km)

Săcueni – Suplacu de Barcău (47 km)

Figura 12. Rețeaua feroviară in județul Bihor

(http://www.cjbihor.ro)

Rețeaua de transport aerian.În județ există un aeroport în municipiul reședință de

județ – Oradea. Potențialul aeroportului este mult mai mare, dar acesta rămâne nevalorificat în condițiile investițiilor insuficiente pentru dezvoltarea infrastructurii acestui aeroport precum și în condițiile lipsei unei companii aeriene regionale care să asigure legăturile pe orizontală cu celelalte aeroporturi din țară. Necesită investiții mari în infrastructura fizică – căi de rulare, sisteme de balizaj –care să permită atragerea companiilor aeriene ce operează curse internaționale, inclusiv lowcost și chartere.

2.7. Planuri de dezvoltare

1. Unul dintre planurile de dezvoltare a județului este Extindere și modernizare suprafețe aeroportuare care poate ajuta atât la infrastructura de transport cât și în economie. Acesta are ca scop modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara axelor prioritare, în scopul dezvoltării unui sistem național durabil de transport.

Ca și obiective specifice sunt :

Construirea unei piste noi, care va avea o lungime de 2.100 m, o lățime

de 45 m ,

Realizarea a două căi de rulare, ALFA și BRAVO,

Realizarea unei platforme de îmbarcare-debarcare, care să poată asigura staționarea

concomitent a unui număr de 6 aeronave,

Realizarea unui sistem de balizaj luminos de categoria II, pentru operarea aeronavelor

pe suprafețele de mișcare în condiții meteo grele sau noaptea;

Construirea unei uzine electrice care va fi dotată cu echipamente pentru asigurarea

alimentării cu energie electrică a balizajului luminos aferent suprafețelor de mișcare;

Realizarea unui sistem de iluminat pentru platforma de îmbarcare-debarcare dotat cu

proiectoare montate pe piloni;

Realizarea unei căi de legătură între platforma nouă și cea veche, pentru transportul

pasagerilor cu autobuzul la terminal.

2.Modernizare DJ191 Marghita – Tășnad este un alt plan de dezvoltare ce are ca

scop modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara axelor prioritare, în scopul dezvoltării unui sistem național durabil de transport, dar și îmbunătățirea accesibilității între Județul Bihor și Județul Satu Mare a mobilității populației, bunurilor și serviciilor din zonă, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile în zonă, asigurarea accesului populației și agenților economici din sudul Județului Satu Mare și din nord-estul Județului Bihor la autostrada Transilvania.

Ca și obiective specifice sunt:

Un drum de 27,264 km cu 4 benzi de circulație în Municipiul Marghita și două benzi

de circulație în rest, din care:

În județul Bihor: 18,209 km (2,150 km în Municipiul Marghita și 16,059 km –între

Marghita și limita Județului Satu Mare;

În județul Satu Mare: 9,055 km (6,840 km între limita Județ Bihor și Tășnad și 2,215

km în Orașul Tășnad;

Reparații capitale la trei poduri în Județul Bihor;

Execuția unui pod nou în Orașul Tășnad;

Executarea de podețe pe toate tronsoanele (transversale, drumuri laterale, accese la

proprietăți);

Execuție de șanțuri (taluz natural, rigole carosabile, șanțuri pereate);

Execuția de ziduri de sprijin (beton, gabioane);

Deviere rețele electrice, telefonice și de gaz;

Execuția de acostamente la drumuri;

Protecția cu parapeți metalici- unde s-a impus.

3.Managementul conservativ al Siturilor Natura 2000 aflate în custodia Muzeului

Țării Crișurilor. Are ca scop implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii, domeniu major de intervenție și dezvoltarea infrastructurii și a planurilor de management pentru protejarea biodiversității și rețelei Natura 2000.

Ca și obiective specifice sunt:

Promovarea ariilor naturale vizate prin proiect în vederea creșterii nivelului de

conștientizare a principalilor factori interesați: 4 seminarii de conștientizare cu privire la cele trei situri Natura 2000; 200 de persoane conștientizate și 4 tabere de conștientizare organizate cu 60 studenți și 60 elevi participanți; peste 10.000 de persoane conștientizate;

instruire pentru creșterea competențelor personalului custodelui ariilor protejate: 3

cursuri de instruire în domeniile: managementul ariilor naturale protejate, comunicării și gestionării conflictelor, monitorizării speciilor și habitatelor, tehnicilor de interpretare a naturii organizat; 20 persoane instruite.

Eficientizarea măsurilor de conservare a biodiversității siturilor Natura 2000 aflate în

custodia Muzeului Țării Crișurilor.

Traseu 1. Stâna de Vale

Itinerariu traseu: Cabana Iadolina- Izvorul Minunilor – Mânăstirea Stâna de Vale – Barajul Cârligatele – Cascada Laia – Cascada Vălul Miresei – Cascada Săritoarea Ieduțului- Cabana Iadolina.

Lungime aproximativă a traseului: 14km (dus-întors)

Practicarea traseului: pe tot timpul anului, dificultate mică

Durata: 5-6 ore

Indicatorul:

Plecarea se face din fața Hotelului Iadolina de 3 stele, după ce se s-a

luat micul dejun ( micul dejun se i-a între orele 7:30- 9:00).

Primul obiectiv turistic care v-a fi vizitat este Izvorul Minunilor.

Drumul pănâ la izvor este foarte scurt de la hotel, durează circa 15 min (dus-întors) . Izvorul Minunilor este primul simbol al stațiunii și este un obiectiv care nu trebuie ratat atunci când există ocazia să se ajungă la Stâna de Vale. Legenda spune ca Izvorul Minunilor s-a născut dintr-o dragoste mare între o fata de împărat din Țara Ghețurilor și un fecior de crai din Țara Focului.Dogoarea mistuitoare a iubirii lor a unit pe vecie apa și focul în miracolul izvorului, limpede ca lacrima și rece ca gheața, murmurându-și povestea intr-o curgere fără de sfârșit.

După ce s-a vizitat izvorul, ne intoarcem

spre hotel pentru a continua traseu și pentru a ne îndrepta spre al doilea obiectiv turistic , acesta fiind Mânăstirea Stâna de Vale care se află la doar 5 minute de mers pe jos de la hotel spre Cabana Patru Brazi.

Al treilea obiectiv turistic vizitat este Lacul și Barajul Cârligatele. Pentru a ne îndrepta

spre baraj urmăm traseul spre Cabana Patru Brazi. În dreptul cabanei, vizavi, se găsește un panou informativ , cu o hartă și sunt prezente și indicatoarele cu traseul. Spre lac vom urma indicatorul cu bulina albastra. Drumul până la lac este unu forestier, dar este de preferat să se meargă pe jos. De la Mânăstire până la baraj durata traseului este de aproximativ o oră.

(http://www.ghiduri-turistice.info/ghid-

turistic-parcul-natural-apuseni-scurt-ghid-

pentru-statiunea-stana-de-vale)

Drumul se continua spre Cascada Laia. Se merge pe același drum forestier, până când

vom fi nevoiți să traversăm un pârâu pe partea dreaptă. Pârâul se traversează pe niște pietre puse strategic pentru a putea trece. De asemenea zona este marcată cu un cerc albastru și ne indică durata traseului până la Cascada Laia. De la baraj până la pârâu durata traseului este de circa 20 de minute depinde de stilul de mers.

De la pârâu până la cascada durata traseului este de aproximativ 30 de minute și se face pe creasta muntelui, pe o potecă turistică marcată apoi începe urcarea prin pădure până ajungem la destinație.

Cascada Laia numită și Cascada Miss sau Cascada Hotvole se află pe un afluent de dreapta al Văii Iadului și are o cădere de apă de la aproximativ 25 m înâlțime, în două trepte majore. Atunci când soarele este pe bolta cerului se formează curcubeie în norul de pulbere ce se ridică.

Al cincilea obiectiv turistic este Cascada Vălul Miresei găsit

și sub denumirea de Cascada Răchițele. O cascada uimitoare care trebuie vizitată toamna sau primăvara (în anotimpurile ploioase) deoarece atunci debitul este cel mai mare și are o vărsare spectaculoasă, iar căderea de apă este de peste 30 de metri. Ca și în cazul Izvorului Minunilor și aceată cascadă are o legendă ce spune că numele cascadei vine de la faptul că demult o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte din zona unde este cascada, iar voalul ei a rămas agățat pe stânci. Acolo, nuntașii s-au oprit și au început să plângă, astfel formându-se cascada. În realitate, numele s-ar putea atribui formei cascadei care seamăna cu un voal.

Traseul se continuă pe drumul forestier când ne întoarcem de la cascada Laia spre Cascada Vălul Miresei. Durata traseului până la cascada este de aproximativ 50 de minute.

(https://cluj-wpengine.netdna-ssl.com/assets/ (http://magiamuntelui.blogspot.ro/2009/06/ 800px-RO_CJ_Valul_Miresii_waterfall_1.jpg) cascada-rachitele.html)

Al șeaselea obiectiv turistic și ultimul este Cascada Săritoarea Ieduțului. Traseul de la

Cascada Vălul Miresei până la Cascada Săritoarea Ieduțului este de aproximativ 20 de minute. Cascada are o cădere de circa 15m, formată pe pârâul Ieduțului, afluent de stânga al Văii Iadului.

(http://www.rustichouse.com.ro/imagext/sariedutma.jpg)

Traseul 2. Municipiul Oradea

Analiza S.W.O.T.

Alexandru Ilieș, Cristian Pușcaș, Cristian Apati, Augustin Țărău, Blaga Mihoc (2010) – Monografia județului Bihor. Volumul I, Ed. Arca și Editura Universitățiidin Oradea, Oradea

D. Pleșoianu- Curs. Geografia turismului în România.

Cozac Elena (2011)-Potențialul geografiec al județului Bihor și ponderea sa în cadrul regiunii de dezvoltare Nord-Vest, Oradea

Aurel Gheorghilaș- Curs Geografis turismului, Universitatea din București, Facultatea de Grografie

Petru Bacal, Iacob Cocoș- Curs Geografis turismului, Editura ASEM Chișinău, 2012

Nicolae Teleki(1986)-Ghidul stațiunilor balneoclimaterice din România,Ed. Sport-Turism,București,

I. Berindei, S. Dumitrașcu, V. Faur, I. Godea (1979)- Bihor. Ghid turistic al județului,Ed.Sport-Turism, București

M.I.Pascu (1967) – În jurul Munților Apuseni, Ed.Meridiane,București

Departamentul de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului (DGTAT), Universitatea din Oradea

Cocean, P. (1995), Peșterile României, Edit. Dacia, Cluj-Napoca

Orghidan, T., Negrea, Șt. (1984), Peșteri din România. Ghid turistic, Edit. Sport-Turism,București.

V. Boroneanț (2000), Arheologia peșterilor și minelor din România, Ed. CIMEC, București

M. Bleahu, S. Bordea (1981)-Munții Bihor-Vlădeasa, Ed. Sport-Turism, București

Județele Patriei (1979)- Bihor.Monografie, Ed. Sport-Turism, București.

http://www.pestera-meziad.ro/ro/pestera-meziad/unicitatea-pesterii

http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/pestera-focul-viu-ghetarul-apuseni-arde-zi-zi-lumina-soarelui-1_56cf05ef5ab6550cb832f708/index.html

http://www.pesteraursilor.ro/

http://www.tarabeiusului.ro/

Cetatile Ponorului

http://www.mtariicrisurilor.ro/imagini/stiintele_naturii/Rezervatia%20Defileul%20Crisului%20Repede_corectat.pdf

http://geografie-uoradea.ro/Proiecte/huro_turism/PDF/r105.pdf

http://www.skytrip.ro/obiective-culturale-in-judetul-bihor.html?offset=15

http://www.cjbihor.ro/pdf/PJGD.pdf

http://www.turismbihor.info/index.php?option=com_content&task=view&id=25&lang=RO

http://www.apm-bihor.ro/Staremed2007/rapmedcap1.2007.htm

http://arhiva-www.uoradea.ro/attachment/791672704232e82e41d0a31a6bc16159/3369e7505217366e58f425148d111293/Cozac_Elena_rezumat.pdf

http://www.oradeamea.com/rezervatia-de-la-tasad-jud-bihor/

https://www.meteoblue.com/ro/vreme/prognoza/archive/%D0%9E%D1%80%D0%B0%D0%B4%D1%8F_rom%C3%A2nia_671768

http://www.cjbihor.ro/pdf/Analiza%20diagnostic.pdf

http://www.cjbihor.ro/despre-noi/proiecte-cu-finan%C8%9Bare-extern%C4%83

http://www.biserici.episcopiaoradiei.ro

http://econaturabihor.ro/wp-content/uploads/2016/03/Raport-expert-workshop1.pdf

De vizitat: Palatul Finanţelor Publice

http://www.oradea.ro/cetatea-oradea/

http://www.infotravelromania.ro/oradea.html