Urbanism, Creșterea calității vieții [631824]

2017

Ulucean Bogdan

Urbanism, Creșterea calității vieții

[
​
STRATEGII
URBANE
DE

CREȘTERE A CALITĂȚII VIEȚII

SUDIU
DE
CAZ:
CARTIERUL

KUNCZ
​
]

Se completează cu o descriere de 50 cuvinte a lucrării.

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

2

Cuprins

R
EZUMAT

1

INTRODUCERE

2

CARTIERUL K UNCZ

2.1 DEFIN IRE CARTI ER

2.2 ISTORI CUL CARTI ERULUI KUNCZ

2.3 ANAL IZA CARTI ERULUI KUNCZ

2.4 CONCLUZI I

3 CALITATEA VIEȚII

3.1 TERM INOLOGIE

3. 1.1 CALI TATE

3.1.2 CALI TATE A VIEȚII

3.1.3 DEZVOLTARE DURABI LĂ

3.1.4 EXCLUZI UNE ȘI INCLUZI UNE SOCIALĂ

3.2 ORIGI NILE ȘI EVOLUȚI A CALI TĂȚI I VIEȚII

3.3 METODE CONTEMPORANE DE EVALUARE A CALITĂȚII VIEȚII

3.4 TEOR II CONTEMPORANE REFERITOARE LA CALITATEA VIEȚII

3.5 CONCLUZI I

4 STUDII DE CAZ

4.1

4.2

4.3

4.4

5

METODOLOGIE

C
ONCLUZII

B
IBLIOGRAFIE

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

3

Rezumat

Rezumatul
se
va
realiza
pe
o
singura
coloană
si
va
avea
intre
300
si
600
de
cuvinte.

Urmatorul paragraf are 56 9 cuvinte si este drept model

Lorem
ipsum
dolor
sit
amet,
consectetur
adipiscing
elit.
Morbi
venenatis,
neque
eu

tempus
vehicula,
ipsum
tortor
tempus
erat,
eu
consectetur
magna
mi
quis
leo.
Sed
mattis
nisl

commodo
laoreet
rutrum .
Maecenas
nec
tincidunt
mauris.
Aenean
u.llamcorper
quam

dapibus,
finibus
nibh
eu,
porta
nibh.
Aenean
vitae
diam
viverra,
accumsan
erat
quis,
faucibus

purus.
Mauris
vitae
nulla
imperdiet,
blandit
augue
a,
pulvinar
mauris.
Aenean
eu
nisl
in
arcu

mollis
eleifend
vitae
et
mi.
Nulla
et
quam
non
est
consectetur
venenatis.
Ut
nisi
odio,

sollicitudin
id
mollis
ac,
tincidunt
ac
enim.
In
non
aliquet
felis,
at
ultricies
diam.
Sed
sed
felis

tortor.
In
hac
habitasse
platea
dictumst.
Suspendisse
gravida,
ante
sit
amet
vestibulum

tristique, tortor enim vulput ate augue, at iaculis risus ex non ligula.

Duis
iaculis
est
sem,
ut
pretium
orci
pulvinar
id.
Pellentesque
tincidunt
fermentum
ligula

et
hendrerit.
Pellentesqu e
eleifend
risus
sit
amet
gravida
lacinia.
Integer
pellentesque

molestie
tincidunt.
Nulla
tincidunt
nunc
et
fringilla
lacinia.
Duis
ac
eros
ornare,
pulvinar
leo
ac,

fermentum
est.
Aliquam
scelerisque,
diam
in
congue
aliquet,
nisi
odio
egestas
tortor,
ut

venenatis
lacus
metus
at
urna.
Mauris
euismod,
diam
sodales
malesuada
dictum,
diam
justo

convallis
ex,
id
efficitur
nisi
nulla
at
nisl.
In
vulputate
nulla
dolor,
eget
molestie
turpis

consectetur sed. Quisque pharetra urna id gravida maximus.

Nullam
lorem
nulla ,
ultrices
eu
sodales
ut,
dapibus
ac
arcu.
Nulla
sit
amet
ligula
et

metus
convallis
sollicitud in.
Nunc
eget
velit
facilisis,
posuere
lacus
eu,
pharetra
magna.
Nunc

tristique
efficitur
lorem,
eget
sodales
lacus
volutpat
et.
Vivamus
at
dui
sit
amet
ex
lobortis

congue.
Maecenas
ultric es
odio
risus,
sed
feugiat
metus
convallis
in.
Ut
tincidunt
molestie

tincidunt.

Sed
sed
dui
sollicit udin,
consequat
sapien
nec,
pretium
augue.
Nullam
eu
porttitor
ex,

nec
volutpat
lorem.
Vestibulum
ante
ipsum
primis
in
faucibus
orci
luctus
et
ultrices
posuere

cubilia
Curae;
In
fringilla
porta
augue
non
gravida.
Etiam
egestas,
eros
a
semper
suscipit,

massa
lorem
vestibulum
nulla,
eget
pellentesque
sem
massa
sit
amet
leo.
Donec
sed
mi

porttitor,
commodo
augue
aliquam,
fringilla
turpis.
Nullam
vitae
placerat
velit.
Maecenas

faucibus,
sem
vel
rutrum
vehicula,
eros
dolor
imperdiet
justo,
eu
ullamcorper
metus
nisl
eget

arcu.
Pellentesque
bibend um
ex
ligula.
Aliquam
sit
amet
libero
elementum,
accumsan
ex
eu,

ultricies
ipsum.
Donec
facilisis
porttitor
dictum.
Ut
sed
nibh
eget
risus
tincidunt
vehicula
nec

in dolor.

Curabitur
faucibus
nunc
vel
sapien
molestie,
eu
blandit
ex
efficitur.
Sed
dapibus
turpis

risus,
molestie
maximus
nunc
scelerisque
ac.
Donec
quis
nunc
orci.
Interdum
et
malesuada

fames
ac
ante
ipsum
primis
in
faucibus.
Pellentesque
habitant
morbi
tristique
senectus
et

netus
et
malesuada
fames
ac
turpis
egestas.
Phasellus
eu
blandit
arcu,
a
hendrerit
dolor.

Etiam
in
lacinia
ante.
Cras
rutrum,
lacus
vel
tristique
scelerisque,
enim
nisi
semper
arcu,

vitae
consequat
dolor
enim
sed
massa.
In
eu
ex
mauris.
Ut
vulputate
nequeEtiam
in
lacinia

ante.
Cras
rutrum,
lacus
vel
tristique
scelerisque,
enim
nisi
semper
arcu,
vitae
consequat

dolor
enim
sed
massa.
In
eu
ex
mauris.
Ut
vulputate
neque
sed
ligula
ullamcorper,
at

molestie metus suscipit. Ae nean sit amet ligula lacinia, fermentum magna ut, dapibus leo.

Cuvinte cheie Cuvâ nt 1, Cuvânt 2, Cuvânt 3, Cuvânt 4, Cuvânt 5

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

4

1

Introducere

2

Cartierul Kuncz

2.1

Definirea cartierului

Un
cartier
este
o
comunitate
localizată
geografic
într-un
ora
ș
,
o
suburbie,
ori
o
zonă

rurală.Cartierele
sunt
adesea
comunită
ț
i
sociale
cu
interac
ț
iuni
considerabile
între
membrii

acesteia.O
comunitate
este
considerată
în
mod
obi
ș
nuit
o
unitate
socială,
un
grup
de
oameni,

care împărtă
ș
esc norme, va lori, identită
ț
i comune precum
ș
i un sim
ț
al locului.

Termenul
de
cartier
nu
are
o
defini
ț
ie
exactă
,
însă
putem
pleca
de
la
faptul
că
un

cartier
este
definit
spa
ț
ial
ca
o
zonă
geografică
ș
i
functional
ca
un
set
de
re
ț
ele
sociale,
atunci

putem afirma că este o uni tate spa
ț
ială în care se desfasoară interac
ț
iuni de tip social.

În
ț
esutul
urban,
cartierul
unui
ora
ș
poate
fi
definit
de
un
caracter,
ori
o
pozi
ț
ionare

unică,
care
se
diferen
ț
iază
de
mediul
înconjurător.La
această
structură
mai
pot
fi
adăugate

diferite tipuri de caraterist ici:

·

Loca
ț
ia,
de
plidă,
zonele
centrale
ale
unui
ora
ș
,
sau
suburbiile
acestuia,
cele

prospere,ori cele degrada te;

·

Din punct de vede re istoric – cartiere cu valoare istorică, sau cartiere noi;

·

Func
ț
ional
–
fiecar e
oras
are
zonele
sale
comerciale,
zona
gării,
cartierele
de
birouri,

sau centrele de afaceri, ca rtiere industriale, cartierele reziden
ț
iale
ș
i a
ș
a mai departe;

·

În
func
ț
ie
de
criteriile
sociale
–
cartiele
bogate,
“burgheze”,
sau
cele
sărace,

defavorizate,
cartierele
etnice,
culturale,
religioase,
sau
chiar
cele
cu
o
orientare
sexuală

mixtă,
cartiere
care
au
o
însemnătate
simbolică
puternică,
sau
marchează
un
eveniment

istoric important pentru ora
ș
;

·

Din
perspectiva
calită
ț
ii
mediului,
exista,
cartierele
eco-districts,
în
cazul
în
care

anumite
standarde
de
înaltă
calitate
a
mediului
sunt
aplicate
sistematic
mai
mult,
sau
mai

pu
ț
in în, proiectarea, const ruc
ț
ia, managementul, sau demolarea cladirilor;

Cartierul,
deci,
este
parte
a
unui
ora
ș
,
o
zonă
urbană,
conturat
fie
prin
limite

imaginare,
cu
caracter
specific:
social,
cultural,
istoric,
economice,
etc.
fie
prin
limite

artificiale, de exemplu car tierele reziden
ț
iale, ori prin limitele naturale, contextul geografic.

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

5

2.2

Istoricul cartierului Kuncz

Kuncz
este
un
cartier
de
dimensiuni
mici
amplasat
la
marginea
Timi
ș
orii
în
estul

ora
ș
ului,
cu
o
densitate
foarte
mică
comparativ
cu
restul
cartierelor
din
ora
ș
,
estimată
in
anul

2013,
la
pu
ț
in
peste
1.100
de
locuitori.Acesta
poate
fi
considerat
a
fi
un
cartier
multi-etnic,

întrucât
în
prezent
se
află
etnii
de
origine
română,
aceasta
fiind
predominantă
cu
50%
,

rromă cu 40%, maghiară, germană
ș
i sârbă.

Acest cartier a lua t na
ș
tere când s-a deschis faimoasa fabrică de cărămidă
ș
i
ț
iglă

Kuncz, în anul 1921 de că tre proprietarul care poartă acela
ș
i nume, Karl Kuncz. Acesta a

avut nevoie de angaja
ț
i, iar astfel, acesta a permis persoanelor de origine rromă să î
ș
î

construiască case în apro pierea fabricii, fără ca ace
ș
tia să de
ț
ină acte de proprietate.Dupa o

activitate de 24 de ani, fa brica de cărămidă se închide, în anul 1945, însă fo
ș
tii muncitori

refuză să plece, continund să locuiască în casele deja construite acolo, imobilele acestora

fiind na
ț
ionalizate în perioa da comunistă.Dupa anul 1990 terenul a trecut în proprietatea

Primăriei Timi
ș
oara, însă cu toate acestea locuitorii cartierului Kuncz nu au fost reloca
ț
i, au

refuzat să se mute, ramâ nând până în prezent, problemele amplificându-se anual.

2.3

Analiza cartierului Kuncz

2.4

Concluzii

3

Calita tea vieții

3.1

Terminologie

3.1.1

Calitate

Literatura
de
specialitate
furnizează
un
număr
considerabil
de
definiții
date

conceptului
de
calitate.
După
unii
specialiști,
calitatea
produselor
este
considerată

satisfacerea
unei
neces ități;
gradul
de
satisfacere
a
consumatorului;
conformitatea
cu

caietele
de
sarcini;
ansa mblul
mijloacelor
pentru
realizarea
unui
produs
viabil;
un
cost
mai

mic pentru o utilizare dată.

Definițiile
calității
pun
în
evidență
necesitatea
ca
proprietățile
mărfurilor
să

corespundă
nevoilor
umane.
Calitatea
este
un
termen
greu
de
definit,
fiind
un
concept

„alunecos”
deoarece
are
o
varietate
de
înțelesuri,
pentru
că
sugerează
lucruri
diferite
unor

persoane diferite;

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

6

Conceptul
de
calitate
este
întâlnit
în
toate
domeniile
vieții:
economic,
social,

cultural,etc. Sensurile cuv ântului sunt de natură filosofică, tehnică, economică și socială.

Principalele definiț ii ale calității sunt:

·
​
În
sensul
cel
mai
general,
calitatea
este
o
categorie
filosofică
și
exprimă
însușirile

esențiale
ale
unui
obiect,
serviciu,
care
îl
fac
să
se
distingă
de
toate
celelalte

produse(servicii) similare , care au aceeași destinație, respectiv utilitate.

·
​
În
literatura
de
specialitate,
calitatea
este
definită,
ca
fiind
“gradul
de
utilitate
sau

aptitudinea de utilizare în conformitate cu cerințele”.

·
​
I.S.O.
definește
calitatea
ca
fiind
“ansamblul
de
proprietăți
și
caracteristici
ale
unui

produs care îi conferă ace stuia proprietatea de a satisface anumite – nevoi”.

·
​
Legea
calității
defin ește
calitatea
ca
“totalitatea
cerințelor
explicite
și
implicite
ale
unui

produs care asigură integ ral realizarea scopului în care a fost creat și comercializat”

·
​
Dicționarul
enciclope dic
al
Limbii
Române
definește
calitatea
astfel:
”categoria
filosofică

exprimând
unitatea
însușirilor
și
laturilor
esențiale,
în
virtutea
căreia
într-un
sistem
dat
de

relații,
un
lucru
este
ceea
ce
este
deosebindu-se
de
celelalte
lucruri,
dar
asemănându-se,
cu

cele
din
aceeași
clasă,
specie,
etc.,
și
a
cărei
schimbare
atrage
după
sine
transformarea

(saltul calitativ al acelui lu cru într-altul)”.

Pornind
de
la
definiția
calității
ca
ansamblu
al
caracteristicilor
unei
entități,
care
ii

conferă
aptitudinea
de
a
satisface
nevoile
exprimate
sau
implicite
calitatea
nu
poate
fi

identificabilă
printr-o
singură
caracteristică
ci
numai
printr-un
ansamblu
de
caracteristici
și
nu

poate
fi
de
sine
stătătoar e,
deoarece
există
numai
în
relație
cu
nevoile
exprimate
direct
sau

implicite ale clienților și soci etății.

În concluzie calita tea este o variabilă continua.

3.1.2

Calitatea vieții

Definirea
concept ului
de
calitate
a
vieții
are
multe
variante
în
literatura
de
specialitate,

plecând
de
la
o
definiție
generală
până
la
una
care
prezintă
conceptul
prin
intermediul

componentelor sale sau a l ariilor de aplicabilitate.

Calitatea
vieții
este
definită
în
Oxford
Dictionary
of
Sociology
ca
fiind
un
concept
care,

deși
în
mare
își
are
originea
în
sociologie,
a
depășit
de
mult
granițele
acesteia,
prin

multitudinea
indicatorilor
economici
ce
sunt
folosiți
pentru
a
măsura
acest
concept.
M.

Farquhar
afirmă
chiar
faptul
că
acest
concept
al
calității
vieții
este
cel
mai
multidisciplinar

termen
aflat
în
uzul
curen t,
multidisciplinaritatea
fiind
identificată,
de
altfel,
ca
fiind
principalul

avantaj al acestui concept .

I.
Mărginean
dă
o
definiție
cuprinzătoare
a
calității
vieții,
plecând
de
la
premisa
că

acest
concept
nu
poate
fi
separat
de
elementele
care
îl
determină
și
îl
definesc
în
același

timp
(bunăstarea,
dezvoltarea
umană,
capitalul
social,
calitatea
societății,

excluziunea/incluziunea
socială,
etc.).
Astfel
că
autorul
definește
calitatea
vieții
ca
ansamblul

elementelor
care
se
referă
la
condițiile
fizice,
starea
economică
socială,
culturală,
politică,
de

sănătate
etc.
în
care
trăiesc
oamenii,
conținutul
și
natura
activităților
pe
care
aceștia
le

desfășoară,
caracteristicil e
relațiilor
și
procesele
sociale
la
care
participă,
bunurile
și
serviciile

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

7

la
care
au
acces,
modelel e
de
consum
adoptate,
stilurile
de
viață,
evaluarea
împrejurărilor
și

rezultatele
activităților
desfășurate,
stările
subiective
de
satisfacție/insatisfacție,
fericire,

frustrare etc.

În
lucrarea
sa
„An
Integrative
Approach
To
Quality
Of
Life
Measurement,
Research,

And
Policy”,
Robert
Const anza
dă
o
definiție
a
calității
vieții
din
persepectiva
celor
două

valențe
ce
o
compun
–
obiectivă
și
subiectivă.
Astfel
că
autorul
definește
conceptul
de

calitate
a
vieții
ca
repre zentând
„gradul
în
care
nevoile
obiective
ale
individului
sunt

satisfăcute
în
relație
cu
percepția
subiectivă,
individuală
sau
de
grup,
asupra
bunăstării”.
În

timp
ce
nevoile
obiective
se
referă
la
subzistență,
reproducere,
securitate,
afecțiune,
etc.,

percepția subiectivă vizea ză fericirea, satisfacția față de viață sau utilitatea personală.

3.1.3

Dezvoltare durabilă

Sustenabilitatea
a
devenit
un
criteriu
cheie
pentru
cei
preocupați
de
calitatea

mediului.
Definirea
dezvo ltării
durabile
nu
este
ușoară,
deoarece
se
constituie
într-un

concept
supus
dezbaterii
care
implică
și
o
serie
de
argumente
etice
referitor
la
ceea
ce
este

„drept” și „‘corect”, argume nte asupra cărora oamenii au adesea puncte de vedere diferite.

Una
dintre
cel
mai
des
citate
definiții
ale
dezvoltării
durabile
este
cea
propusă
de

către
Comisia
Mondială
a
Mediului
și
Dezvoltării,
condusă
de
către
Gro
Harlem
Brundtland,

primul-ministru
al
Norveg iei,
în
1987.
În
conformitate
cu
Raportul
Brutland,
dezvoltarea

durabilă
presupune
„asigurarea
unei
dezvoltări
care
să
permită
satisfacerea
nevoilor

generațiilor
prezente,
fără
a
compromite
abilitatea
generațiilor
viitoare
de
a-și
satisface

propriile
nevoi”.
În
citatul
anterior
referirea
la
nevoile
generațiilor
prezente
și
viitoare
are
în

vedere
două
aspecte
ale
echității:
echitatea
intragenerațională
(în
cadrul
unei
generații)
și

echitatea
intergenerațion ală
(între
generații).
Echitatea
intergenerațională
apare
întrucât

generația
prezentă
își
deduce
beneficiile
prin
utilizarea
mediului
ca
resursă
de
bază,
în
timp

ce costurile sunt transfera te generațiilor viitoare.

3.1.4

Excluziune și incluziune socială

Produs
al
sociolog iei
clasice,
conceptul
a
fost
reactivat
pentru
prima
dată
în
țările

dezvoltate,
în
particular
în
Franța
secolului
XIX,
excluziunea
socială
fiind
definită
ca

incapacitate
de
a
partic ipa
la
schimbările
materiale
și
la
piața
de
mărfuri,
ca
fenomen

involuntar,
distinct
de
izolarea
socială.
Într-o
definiție
mai
largă
excluderea
socială
este

procesul
prin
care
grupuri
sau
indivizi
sunt
în
întregime
sau
parțial
excluși
de
la
deplina

participare
în
societatea
în
care
trăiesc.
Astfel
este
înțeleasă
și
definită
ca
opusă
includerii

sau
integrării
sociale,
oglindind
cât
de
important
este
pentru
individ
să
facă
parte
din

societate, să fie „inclus”.

Excluziunea
socială
a
fost
recunoscută
în
cadrul
UE
și
ONU,
ca
fiind
una
din

principalele
bariere
în
atingerea
creșterii
economice
și
dezvoltării
durabile.
Provocările
pentru

o
dezvoltare
durabilă
cauzate
de
excluziunea
socială
au
fost
evidențiate
în
cadrul
mai
multor

documente și strategii ale ONU.

Uniunea
European ă
a
adoptat
o
definiție
a
excluziunii
sociale
care
recunoaște

legătura
dintre
individ
și
mediul
în
care
trăiește,
precum
și
natura
dinamică
a
fenomenului.

Grupul
de
lucru
al
Eurost at
pentru
statistici
despre
sărăcie
și
excluziune
socială
a
definit-o
ca

un
proces
dinamic,
care
se
reflectă
pe
niveluri
descrescătoare:
unele
dezavantaje
conduc
la

excludere,
care,
la
rândul
său,
duce
la
o
situație
și
mai
defavorabilă
și
se
încheie
cu
o
serie

de
dezavantaje
multiple
și
persistente.
Indivizii,
gospodăriile
sau
alte
unități
spațiale
pot
fi

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

8

excluse
de
la
accesul
la
resurse
precum
locuri
de
muncă,
asistență
medicală,
educație
și

viața politică sau socială.

Departamentul
pentru
Dezvoltare
Interna
ț
ională
define
ș
te
excluziunea
sociala
ca

procedura
prin
intermed iul
căreia,
anumite
grupuri
sunt
dezavantajate
în
mod
sistematic,

deoarece
se
confruntă
cu
discriminari
legate
de
etnie,
rasă,
religie,
sex,
orientare
sexuala,

origine,
vârstă,
dizabilitat e,
migrație,
locul
în
care
trăiesc,
etc.
Discriminările
se
creează
fie

din
partea
instituționalizări i
publice,
precum
sistemul
juridic,
educație,
servicii
de
sănatate
și

bunăstare, fie din partea instituționalizărilor sociale, societății
ș
i a persoanelor.

Conform
Planului
Național
Antisărăcie
și
Promovare
a
Incluziunii
Sociale
excluziunea

socială
presupune
plasare a
unei
persoane
în
afara
formelor
normale
de
viață
socială,
ca

rezultat
al
unor
privațiuni
multiple
cu
multe
șanse
reduse
de
reinserție
într-o
viață
socială

normală.
Rezultat
al
discriminărilor,
lipsei
de
oportunități,
cumulării
de
privațiuni

degradării/nedezvoltării
capacităților
de
funcționare
socială
normală
sau
al
unui
stil
de
viață

individual sau colectiv care marginalizează.

În
ultimii
ani
conceptul
de
excluziune
socială
tinde
să
fie
înlocuit
cu
cel
de

marginalizare
socială,
termen
folosit
în
mare
cu
același
conținut
ca
și
excluziunea
socială,

referindu-se
la
poziția
periferică,
de
izolare
a
unor
persoane
/grupuri
cu
acces
limitat
la

resursele
economice,
politice,
educa
ț
ionale,
comunica
ț
ionale
ale
colectivită
ț
ii
ș
i
se
manifestă

prin absen
ț
a unui minim d e condi
ț
ii sociale de via
ț
ă.

Însă
chiar
și
în
absența
unei
definiții
general
acceptate,
în
dezbaterile
despre

excluziunea socială apar trei teme recurente:

•
Excluziunea
este
direct
legată
de
normele
societății
dintr-un
anumit
moment.
O
persoană

defavorizată
este
percepu tă
diferit
în
societăți
diferite
din
punct
de
vedere
cultural
sau

economic.
Normele
înseși
ale
societății
se
schimbă
în
timp
și,
odată
cu
ele,
atitudinea

„majorității” față de o anu mită categorie marginalizată sau vulnerabilă;

•
Excluziunea
este
cauzat ă
de
o
acțiune
a
unui
individ,
a
unui
grup
sau
a
unei
instituții.
O

persoană
se
poate
autoe xclude
social
prin
propria
sa
voință
sau
poate
fi
exclusă
ca
urmare
a

deciziilor asumate sau ne asumate, voite sau nu, ale altor oameni, organizații sau instituții;

•
Excluziunea
nu
este
doar
un
rezultat
al
circumstanțelor
de
moment,
ci
înseamnă
și
că

perspectivele de viitor ale persoanei afectate sunt limitate.

Un
alt
aspect
definitoriu
al
excluziunii
este
acela
că
se
manifestă
cu
predilecție
la

nivelul comunității geograf ice sau sociale, deoarece afectează în principal grupuri, nu indivizi.

Excluziunea
social ă
reflectă
o
combinație
de
cauze
și
de
factori
favorizanți
aflați
în

strânsă
corelație.
Ca
atare,
ea
trebuie
privită
ca
un
proces,
și
nu
doar
ca
un
rezultat
marcat

în timp, de exemplu, ca u n rezultat strict al sărăciei.

Concret,
excluziune a
socială
este
un
proces
complex
și
multidimensional
care
implică

lipsa
sau
refuzul
unor
resurse,
drepturi,
bunuri
sau
servicii,
precum
și
incapacitatea
de
a
lua

parte
la
relațiile
și
activită țile
normale
aflate
la
îndemâna
majorității
oamenilor
din
societate,

indiferent dacă acestea a parțin sferei economice, sociale, culturale sau politice.

Conceptul are dou ă caracteristici principale:

1.
Este
multidimensional
–
indivizi
sau
grupuri
pot
fi
excluse
de
la
a
avea
un

adăpost,
un
loc
de
munc ă,
o
proprietate,
un
consum
minim,
educație,
un
stat
al
bunăstării,

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

9

cetățenie,
contacte
personale
sau
respect.
Însă
deplasând
accentul
spre

multidimensionalitatea
deprivării
–
oamenii
sunt
deprivați
deseori
de
lucruri
diferite
–
se

discută despre trei dimen siuni principale ale excluderii: economică, socială, și politică.

2.
În
al
doilea
rând
(aspect
mai
puțin
discutat
în
literatură
și
poate
mai

relevant),
excluderea
socială
se
referă
la
procesele
și
relațiile
care
determină
deprivarea.

Există
diferite
modalități
de
a
exclude,
care
funcționează
în
același
timp
și
în
aceeași
arie:

grupurile
elitei
politice
îi
exclud
pe
alții
de
la
drepturile
lor
legale,
minoritățile
pot
fi
excluse
de

la
a-și
exprima
propria
identitate,
piața
muncii
(chiar
sindicatele)
exclud
indivizii
(respectiv
pe

cei care nu sunt membri ai sindicatelor) de la a avea un loc de muncă și așa mai departe.

Constituirea
în
grupuri
este
o
caracteristică
fundamentală
a
societății
umane
și

aceasta
înseamnă
excluderea
ne-membrilor.
Dezavantajele
excluderii
sociale
pot
fi

interrelaționate.
De
pildă,
cei
care
aparțin
unor
grupuri
minoritare
sau
copiii
care

abandonează
școala,
sunt
supuși
unui
risc
crescut
de
a
fi
excluși
de
pe
piața
muncii
sau
de
a

fi
angajați
pentru
munci
prost
plătite,
de
a
avea
putere
politică
redusă
și
contacte
sociale
mai

puține.
Astfel
excluziunea
afectează
atât
calitatea
vieții
oamenilor
cât
și
echitatea
și

coeziunea societății ca în treg.

Având
in
vedere
complexitatea
efectelor
asupra
indivizilor,
este
imposibil
să
se

stabilească
o
cauza
unică
ș
i
specifică
în
cadrul
excluziunii
sociale.
Persoanele
umane
pot
fi

excluse
datorită
unor
acte
inten
ț
ionate
din
partea
celorlal
ț
i
(de
exemplu,
discriminări
din

partea
angajatorilor),
datorită
rezultatelor
din
diverse
procese
într-o
societate
care
nu
include

acte
inten
ț
ionate
necesar e
sau,
rareori,
prin
selectare.
În
general,
cu
toate
acestea,
cauzele

excluziunii
sociale
care
conduc
la
sărăcie,
suferin
ț
ă,
ș
i
uneori,
la
moarte,
pot
fi
atribuite

modului de func
ț
ionare a re la
ț
iilor de putere inegale.

Bradley
descrie
cinci
mecanisme
ale
excluderii
sociale,
ordonate
descrescător
în

funcție
de
severitatea
care
se
manifestă:
geografia,
barierele
de
acces,
corupția,
intimidarea

și violența fizică.

Geografia:
În
zonele
rurale
distanțele
până
la
centrele
de
îngrijire
a
sănătății
sau

școli
mai
mari
(7-10
kilom etri)
apar
două
poveri
suplimentare
pentru
localnici:
pe
de-o
parte

efortul
ce
trebuie
depus
pentru
a
ajunge
la
facilitățile
respective,
iar
pe
de
altă
parte
costurile

suplimentare
impuse
de
distanțe
care
amplifică
starea
de
sărăcie.
Rețeaua
de
relații
sociale

capătă
o
configurație
aparte,
cu
roluri
și
lacune
ce
reflectă
lipsa
de
legături
cu
actorii
sociali

ai
bunăstării.
Treptat,
pe
măsură
ce
mobilitatea
socială
devine
posibilă,
în
zonele
rurale

izolate
se
manifestă
fenome nul
îmbătrânirii
demografice,
factor
suplimentar
și
decisiv
pentru

condamnarea
la
sărăcie
prin
excluderea
socială
a
celor
rămași.
Excluderea
se
poate

manifesta
și
în
zone
urbane
prin
stigmatul
provenienței
dintr-un
anumit
cartier
asociat
cu

criminalitatea,
consumul
de
droguri
sau
luptele
între
bande,
reducând
șansele
tinerilor
de
a

obține
un
loc
de
muncă ,
ceea
ce
conduce
la
foamete,
boli,
lipsa
educației,
frustrări
și
în

ultimă instanță, crime și vi olențe pedepsite cu închisoarea.

Barierele
de
acce s:
Costurile
tranzac
ț
ionale
ș
i
documenta
ț
iile
cerute
sunt
cele
mai

comune
bariere
de
acce s.
Prin
costuri
tranzac
ț
ionale
se
în
ț
elege
orice
cost
legat
de

achizi
ț
ionarea
bunurilor
ș
i
serviciilor
peste
costul
lor
curent.
Un
exemplu
este
costul

suplimentar
ce
apare
în
cazul
spitalizării
când,
pentru
a
beneficia
de
servicii
medicale

corespunzătoare,
este
necesară
“între
ț
inerea”
rela
ț
iei
cu
asistentele
sau
medicul
pe
baza

unei
sume
de
bani.
Cu
cât
durata
spitalizării
este
mai
mare
cu
atât
costurile
tranzac
ț
ionale

cresc.
O
altă
categorie
de
bariere
de
acces
este
determinată
de
birocra
ț
ie
prin
documenta
ț
iile

cerute.
Statul
este
adese a
inflexibil
în
a
sprijini
“exclu
ș
ii”
de
a
avea
acces
la
resurse.
În
urma

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

10

studiilor
ș
i
cercetărilor,
cei
mai
mul
ț
i
săraci
intervieva
ț
i,
mai
ales
în
ora
ș
e,
î
ș
i
exprimă

frustrarea
privind
dificultă
ț
ile
de
a
accede
la
programe,
servicii
sau
chiar
locuri
de
muncă

datorită
documenta
ț
iilor
de
diverse
naturi
cerute
de
aparatul
birocratic.
Însă
documenta
ț
iile

sunt
doar
o
parte
din
barierele
birocratice
pentru
că
la
aceste
cerin
ț
e
se
adaugă
ostilitatea

sau maniera de lucru de pe pozi
ț
ii de superioritate a birocra
ț
ilor fa
ț
ă de cei săraci.

Corup
ț
ia:
este
legătura
existentă
între
mită
ș
i
ob
ț
inerea
pensiilor,
locurilor
de
muncă,

îngrijirea
sănătă
ț
ii,
diplome
de
studiu,
licen
ț
e
de
afaceri,
etc.
Corup
ț
ia
la
nivelul
oficialită
ț
ilor

locale
este
înregistrată
ca
o
problemă
comună
în
întreaga
lume.
Consecin
ț
ele
ei
nu
se

reflectă
doar
pe
plan
financiar
ci
sunt
cu
atât
mai
grave
cu
cât
erodează
încrederea
în

institu
ț
iile
statului,
încred ere
absolut
necesară
func
ț
ionării
normale
a
societă
ț
ii.
Accesul
egal

ș
i
tratamentul
echitabil
al
săracilor
de
către
aceste
institu
ț
ii
este
imposibil
ș
i
altfel
se

accelerează
procesul
de
dezangajare
al
lor
ș
i
adâncirea
în
sărăcie,
care
se
cronicizează.

Datorită
corup
ț
iei
societă
ț
ile
nu
mai
asigură
securitate
membrilor
lor
iar
cre
ș
terea
insecurită
ț
ii

conduce la adâncirea cliv ajelor sociale, cre
ș
terea excluderii
ș
i fragmentare socială.

Intimidare
ș
i
violen
ț
ă:
sunt
observabile
la
toate
nivelurile
societă
ț
ii
iar
ca
mecanisme

ale
excluderii
sociale
sunt
utilizate
pentru
reîntărirea
stereotipurilor
ș
i
a
rela
ț
iilor
de
putere.
De

la
excluderile
sociale
de
castă
prin
intimidare
(în
India,
de
pildă,
membrii
castelor
inferioare

sunt
amenin
ț
a
ț
i
sau
brusca
ț
i
atunci
când
acced
la
facilită
ț
i
comunitare
vitale
cum
ar
fi
sursele

centralizate
de
apă
potabilă)
ș
i
până
la
folosirea
intimidării
de
către
oficialită
ț
i
pentru

subminarea
noilor
mecan isme
contabile
(stabilirea
pre
ț
urilor
în
mod
arbitrar,
obstruc
ț
ionarea

ș
i
boicotul
fermierilor
săraci
de
a-
ș
i
vinde
produsele
pentru
a-i
avantaja
pe
al
ț
i
fermieri
etc),

există
ț
ări
(Jamaica,
Thailanda,
Republica
Sud
Africană,
etc.)
în
care
folosirea
violen
ț
ei
este

raportată
ca
principala
modalitate
de
control
exercitat
de
bărba
ț
i
asupra
femeilor
(de
la

violen
ț
a interpersonală la cea economică
ș
i politică).

Autoexcluziunea
se
numără
printre
sursele
de
excluziune
socială
ș
i
este

preponderent
pusă
pe
seama
opțiunii
individuale.
Menționăm
că
în
acest
caz
alegerea

individului
ține
totuși
de
modul
în
care
acesta
este
integrat
sau
nu
în
comunitate,
care
practic

îl
influențează
în
luarea
deciziei.
Cele
mai
frecvente
explicații
țin
de
modelul
cultural,

dezinteres,
nepăsare,
respingerea
de
a
participa
la
viața
socială
sau
pur
și
simplu

neimplicarea socială.

Principalii factori de excluziune socială sunt:

• erodarea rapidă a venituri lor datorită crizei economice, atât ca valoare cât și ca număr;

• accentuarea polarizării ve niturilor

• reducerea numărului de locuri salariale de muncă

•
veniturile
celor
care
au
recurs
la
activități
economice
pe
cont
propriu
au
stat
sub
semnul

incertitudinii

•dezorganizarea
controlu lui
social
–
scăderea
gradului
de
acoperire
a
populației
cu
servicii

sociale fundamentale.

La
Conferin
ț
a
de
la
Nisa
(2000),
Consiliul
European
a
stabilit
că
toate
statele
membre

ale
Uniunii
Europene
să
realizeze
în
2001
strategii
anti-sărăcie
ș
i
promovare
a
incluziunii

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

11

sociale.
Cu
această
ocazie,
au
fost
formulate
4
obiective
globale,
reprezentând
direc
ț
iile

generale de ac
ț
iune, care să structureze concep
ț
ia planurilor na
ț
ionale de ac
ț
iune:

1. Facilitarea ocupării
ș
i acce sul tuturor la resurse, drepturi, bunuri
ș
i servicii

2. Prevenirea riscului de excl uziune

3. Ajutorarea celor mai vu lnerabili

4. Mobilizarea tuturor inst itu
ț
iilor relevante

Procesul
de
incluziune
socială
reprezintă
ansamblul
de
măsuri
și
acțiuni

multidimensionale
din
domeniile
protecției
sociale,
ocupării
forței
de
muncă,
locuirii,

educației,
sănătății,
informă rii-comunicării,
mobilității,
securității,
justiției
și
culturii,
destinate

combaterii
excluziunii
sociale
și
asigurării
participării
active
a
persoanelor
la
toate
aspectele

economice,
sociale,
cultu rale
și
politice
ale
societății.
(conform
art.
6
lit.
cc
din
Legea
nr.

292/2011 – Legea asistenț ei sociale).

Statul
român
a
acordat
atenție
politicilor
de
combatere
a
sărăciei
și
excluziunii
sociale

încă
din
1997,
prin
creare a
Comisiei
Naționale
Anti-sărăcie,
transformate
ulterior
în
Comisia

Anti-sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale (CASPI S).

În
anul
2000,
liderii
UE
au
inițiat
Procesul
de
incluziune
socială,
menit
să
acționeze

decisiv
pentru
eradicare a
sărăciei
până
în
2010.
Uniunea
le-a
oferit
statelor
membre
un

cadru
comun
pentru
dezvoltarea
strategiilor
naționale
și
pentru
coordonarea
acestora
în

problematica
referitoare
la
sărăcie
și
excluziune
socială.
Organizațiile
neguvernamentale,

partenerii
sociali
și
autori tățile
locale
și
regionale
joacă
un
rol
important
în
acest
proces.

Acțiunile
de
la
nivel
europ ean
au
avut
impact
pe
mai
multe
planuri.
Pe
de
o
parte,
integrarea

planurilor
de
combatere
a
sărăciei
în
strategiile
naționale
a
contribuit
la
recunoașterea
la

nivel
politic
a
sărăciei
și
excluziunii
și
la
plasarea
acestora
printre
prioritățile
programelor

politice
naționale.
Pe
de
altă
parte,
Procesul
de
incluziune
socială
a
încurajat
statele
membre

să
își
examineze
critic
politicile
din
domeniu,
a
arătat
în
ce
arii
au
succes
unele
țări
și
astfel

le-a mobilizat pe altele să le urmeze exemplul.

În
sfera
incluziuni i
sociale,
UE
a
ajuns
la
un
consens
clar
în
privința
provocărilor

majore, și anume:

•
Eradicarea
sărăciei
copiilor,
prin
ruperea
cercului
vicios
al
moștenirii
sărăciei
de
la
o

generație la alta;

• Să se asigure că piața mu ncii are la bază principii de incluziune veritabilă;

• Să asigure condiții de locu ire decente pentru toți;

•
Să
depășească
discrimi narea
și
să
crească
gradul
de
integrare
a
persoanelor
cu
dizabilități,

a minorităților etnice și a migranților;

• Să abordeze excluziune a financiară și supraîndatorarea.

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

12

3.2

Originile și evoluția calității vieții

Conceptul
de
calitate
a
vieții
ca
atare
a
fost
lansat
în
anii
‘60
ai
secolului
al
XX-lea
de

către
savanții
nord-ameri cani,
care
considerau
că
orice
creștere
economică
nu
trebuie
să

constituie
un
scop
în
sine,
ci
un
mijloc
pentru
crearea
condițiilor
mai
bune
de
trai,
pentru

satisfacerea
nevoilor
unei
anumite
colectivități
umane.
În
această
perioadă,
se
inițiază

mișcarea
pentru
realizare a
Indicatorilor
Sociali
și,
anume,
are
loc
aplicarea
unor
programe

ale
guvernului
(educațion ale,
sociale
și
de
mediu)
și
utilizarea
unor
indicatori
de
măsurare
a

eficacității creșterii calităț ii vieții.

În
a
doua
jumătat e
a
secolului
al
XX-lea,
calitatea
vieții
a
fost
definită
ca
standard
de

viață
bună
în
noua
socie tate
de
consum:
deținerea
de
aparatură
modernă,
automobile
și

case.
Timpul
liber,
econo miile
pentru
vacanțe
și
activitățile
recreative
au
fost
adăugate
mai

târziu.
Conceptul
calitatea
vieții
a
fost
definit
pentru
prima
dată
de
sociologul
A.Schlesinger
și

de
economistul
J.K.Gal braith,
ambii
americani
(1967).
A.Schlesinger
a
tratat
categoria

calitatea
vieții
de
pe
poziții
socio-psihologice,
pe
când
profesorul
american
J.K.Galbraith,
în

cea
mai
recentă
lucrare
a
sa
„The
Good
Society
–
The
Humane
Agenda”
(1996)
sau

„Societatea
perfectă”
(1997),
a
generat
conceptul
calitatea
vieții,
în
legătură
cu
necesitatea

omului
de
recunoaștere
a
dominației
scopurilor
economice
și
a
nu
permite
acestora
să
dețină

un
monopol
neadecvat
asupra
vieții,
în
detrimentul
altor
scopuri:
ceea
ce
contează
nu
este

cantitatea
bunurilor
noastre ,
ci
calitatea
vieții.
J.K.Galbraith
susține
că
nu
există
șanse
pentru

o
societate
perfectă
și
realizabilă
atât
timp
cât
nu
există
o
definire
clară
a
ei.
El
menționa
că

în
orice
societate
există
factori
precum
natura
umană,
gândirea,
istoria
care
constrâng

realitatea.
Unele
dintre
caracteristicile
societății
perfecte
sunt:
libertatea
individuală,

bunăstarea,
egalitatea
rasială
și
etnică.
Autorul
punctează
importanța
banilor,
afirmând
că

lipsa
acută
a
lor
este
cea
care
neagă
cel
mai
mult
libertățile
individuale.
Săracii
sunt

marginalizați
în
favoarea
celor
bogați,
deoarece
doar
cei
avuți
ajung
la
putere,
iar
interesul

personal
este
acceptat
în
detrimentul
dorinței
de
schimbare
la
nivel
social.
J.K.Galbraith

considera
că
această
tendință
trebuie
înlăturată,
pentru
că
stă
în
calea
prosperării.
Prin

aceasta,
J.K.Galbraith,
pentru
prima
dată
în
gândirea
economică,
a
apropiat
aspectul

economic de cel social al calității vieții.

Ulterior,
conceptu l
calitatea
vieții
a
fost
dezvoltat
de
viitorologul
B.
de
Jouvenel,
care

urmărea
creșterea
econo mică
în
ritm
ascendent
ca
factor
al
bunăstării.
Țările
dezvoltate,
pe

de
o
parte,
se
confrunt au
cu
problema
direcționării
masei
de
resurse
materiale
de
care

dispuneau
pentru
asigur area
unei
vieți
de
calitate,
iar,
pe
de
altă
parte
–
cu
consecințele

negative
ale
sistemului
economic,
precum
sărăcia,
degradarea
mediului
înconjurător
etc.
În

acest
context,
politicile
calității
vieții
erau
un
fel
de
măsuri
corective
ale
sistemului

economico-social.
În
analizele
timpurii
ale
calității
vieții,
conceptul
se
referea,
în
același
timp,

atât la bunăstarea individ uală, cât și la calitatea societății.

Astfel,
futurologul
B.
de
Jouvenel,
prin
calitatea
vieții
exprima
condițiile
de
existență

ale
factorului
uman,
fiind
luat
în
cont
efectul
global
al
facilităților,
avantajelor
pe
care

progresul
social
îl
pune
la
dispoziția
indivizilor.
Mai
exact,
calitatea
vieții
era
percepută
ca

totalitatea
posibilităților
oferite
individului
de
către
societate
de
a
dispune
produsele
și
de
a

folosi
serviciile
pentru
a-și
amenaja
existența
personală
după
nevoile,
cerințele
și
dorințele

proprii.
În
viziunea
noastră ,
ne-ar
părea
destul
de
simplu
a
reduce
calității
vieții
unui
individ

numai
la
factorii
mediului
extern
sau
nivelului
de
trai,
fără
a
ține
cont
de
rolul
individului
în

asigurarea calității vieții.

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

13

Expresia
„Calitatea
vieții”
a
început
să
fie
folosită
în
cercurile
politice.
Astfel,
într-un

discurs
al
președintelui
Statelor
Unite,
Lyndon
B.Johnson,
din
1967,
s-a
subliniat
că

obiectivele
pe
care
le
urmă rește
un
președinte
de
țară
nu
pot
fi
măsurate
în
termeni
bancari,

ci în termenii calității vieți i. Din acel moment, „înalta societate” nu mai este preocupată de

cantitatea
bunurilor,
ci
de
calitatea
vieții.
Deseori,
se
făceau
similitudini
între
nivelul
de
trai
și

calitatea
vieții.
Cele
două
concepte,
deși,
la
prima
vedere,
se
confundau,
totuși,
sunt
diferite,

datorită
sferei
de
cuprin dere.
Conceptul
calitatea
vieții,
precum
și
cercetările
sistematice

desfășurate
în
acest
domeniu
au
contribuit
la
apariția
științelor
social-economice,
însă
doar

de
câteva
decenii.
Până
la
identificarea
și
definirea
clară
a
conceptului,
economiștii,

sociologii și alți specialișt i au făcut cercetări ale calității vieții fără a denumi efectiv conceptul.

La
început,
s-a
dovedit
a
avea
o
profunzime
științifică
doar
noțiunea
socială
de

calitatea
vieții,
care
aborda
în
mod
sintetizator
problemele
existenței
și
dezvoltării
omului
–

de
la
cele
demografice,
economice,
sociale,
sanitare,
juridice,
politice,
ale
drepturile
omului
la

cele ecologice, culturale ș i psihosociale.

Astfel,
în
secolul
al
XX-lea,
s-au
format
două
modalități
de
apreciere
a
calității
vieții:

obiectivă
și
subiectivă.
Aprecierea
obiectivă
se
baza
pe
indicatorii
statistici,
furnizați
de

instituțiile
de
stat
și
organizațiile
neguvernamentale;
acești
indicatori
ofereau
o
evaluare

globală,
cu
caracter
gene ral,
a
nivelului
calității
vieții.
Aprecierea
subiectivă
a
calității
vieții

încearcă
să
identifice
eleme ntele
cele
mai
importante
la
stabilirea
standardului
de
viață
al

individului.
Aceste
măsură ri
erau
mai
mult
personale,
din
moment
ce
ele
se
bazau
pe

aprecierile oamenilor asu pra calității propriilor vieți.

Dacă
aprecierea
obiectivă
aborda
calitatea
vieții
la
nivelul
societății
în
ansamblu,

aprecierea
subiectivă
cobo ra
la
nivelul
individului
sau
al
colectivităților,
cu
un
anumit
specific

(geografic,
cultural,
al
standardului
de
viață).
Modul
în
care
putea
fi
măsurat
nivelul
calității

vieții
deriva
din
raportu rile
dintre
anumite
dimensiuni
ale
existenței
umane.
În
această

privință, părerile specialiș tilor din lume diferă foarte mult.

Modelul
Bortwick-D uffy
(1992)
opera
cu
patru
dimensiuni
esențiale
ale
calității
vieții:

mediul rezidențial; relațiile interpersonale; influența comunității și stabilitatea vieții.

În
viziunea
noastră ,
acest
model
reprezintă
una
din
primele
abordări
ale
calității
vieții

sub
aspectul
vieții
sociale
și
al
relațiilor
interumane,
fiind
mai
puțin
luată
în
considerație
latura

economică.
În
anii
1998 -2002,
un
grup
de
experți,
sub
conducerea
lui
Hansen
Bruno,
a

elaborat
conceptul
europe an,
în
care
calitatea
vieții
se
studia
numai
de
pe
pozițiile
fiziologică

și
socială,
cea
economică
nefiind
luată
în
considerație.
Bruno
Hansen,
membru
al
Comisiei

Europene
pentru
Științele
Vieții,
Directorul
General
în
cadrul
Programelor
realizate
de
UE
în

acest
domeniu,
consider ă
că
îmbunătățirea
calității
vieții
se
poate
realiza
acționând
în

următoarele
4
direcții:
nutriție,
sănătate,
ocupație
și
mediu.
În
același
timp,
o
echipă
de

cercetători
ai
Universităț ii
din
Toronto
a
identificat
trei
dimensiuni
majore
ale
calității
vieții:

existența, apartenența și a cțiunile umane.

Dimensiunea
facto rilor
endogeni
a
fost
divizată
în
3
subdomenii,
și
anume:
cea
a

existenței
fizice,
psihică
și
spirituală.
Existența
fizică
caracterizează
aspectele
vieții
legate
de

nutriție,
sănătate
fizică,
igienă
personală,
aspect
fizic,
vestimentația
și
înfățișarea
exterioară

a
omului.
Existența
psihică
abordează
sănătatea
psihică
a
individului,
percepțiile,

sentimentele
și
starea
sa
sufletească,
evaluările
legate
de
propria
persoană.
Existența

spirituală
reflectă
valoril e
personale,
normele
individuale
de
conduită
și
convingerile

spirituale, care în majoritat ea cazurilor, pot fi asociate cu religiile actuale.

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

14

Apartenența
este
o
dimensiune
ce
include
comuniunea
individului
cu
mediul
său
de

viață
și
are,
la
rândul
său,
3
subdomenii.
Apartenența
fizică
cuprinde
conexiunile
pe
care

individul
le
are
cu
mediul
său
de
viață,
format,
de
regulă,
din
locuință,
loc
de
muncă,
școală,

vecinătate,
comunitate.
Apartenența
socială
include
legăturile
cu
mediul
social
și
abordează

acceptarea
individului
în
intimitatea
altor
persoane,
relațiile
cu
familia,
prietenii,
colegii
de

muncă, colaboratorii și ve cinii.

Apartenența
comu nitară
reprezintă
accesul
pe
care
individul
îl
are
la
resursele
ce

stau,
de
obicei,
la
dispozi ția
membrilor
comunității,
precum
serviciile
sociale,
de
sănătate
sau

de ocupare a forței de mu ncă, activitățile educaționale, culturale sau recreative.

Acțiunile
umane
se
referă
la
activitățile
susținute
de
individ,
ce
au
drept
scop

îndeplinirea
speranțelor
(dorințelor)
personale.
Acțiunile
practice
descriu
o
serie
de
activități

zilnice,
cum
ar
fi
activităț ile
domestice,
munca
prestată,
activitățile
școlare,
cele
legate
de

sănătate
sau
de
nevoile
sociale.
Activitățile
din
timpul
liber
includ
activitățile
care
contribuie
la

relaxarea (odihna) și redu cerea stresului.

Modelul
R.Schalock
(1996),
autor
de
origine
american,
în
aprecierea
calității
vieții,

prevedea 8 dimensiuni pr incipale:

• bunăstarea spirituală (si guranța, spiritualitatea,fericirea etc.);

• relațiile interpersonale (in timitatea, afecțiunea,familia etc.);

• bunăstarea materială (pro prietatea, securitatea financiară, posesiunile etc.);

• dezvoltarea personală ( educația, calificarea,competența etc.);

• bunăstarea fizică (nutriția , sănătatea,modalitățile de recreere etc.);

• autodeterminarea (auton omia, opțiunile,controlul personal etc.);

• apartenența socială (acce ptarea, statutul șirolul social); drepturile (la intimitate etc.).

La
elaborarea
modelului
R.Schalock
au
participat
specialiști
din
diferite
domenii,
care

încercau
să
determine
indicatorii
obiectivi
și
subiectivi
de
măsurare
a
calității
vieții.
Tot
mai

frecvent
apăreau
opinii
care
vedeau
calitatea
vieții
ca
pe
o
funcție
a
libertății,
drepturilor

omului
și
fericirii
lui.
Dar,
deoarece
fericirea
este
o
valoare
subiectivă
și
e
greu
de
măsurat,

reprezentanții
acestei
opinii
au
dat
prioritate
altor
indicatori
de
evaluare
a
calității
vieții.
Ca

urmare,
concluzia
finală
a
conceptului
R.Schalock
a
fost
că
bunăstarea
ar
trebui
să
fie
luată

în seamă la măsurarea feri cirii sau satisfacției de viață.

3.3

Metode
contemporane
de
evaluare
a

calității vieț ii

Ulucean Bogdan

Strategii urbane de creștere a calității vieții

Studiu de caz: Cartierul Kuncz

15

Bibliografie

[1]
P.
Hall
ș
i
K.
Pain,
The
Polycentric
Metropolis
Learning
from
Mega-city
regions
in
Europe,

Malta: Gutenberg Press Lt d, 2006.

[2]
L.
Van
den
Berg,
J.
Van
der
Meer,
A.
H.
Otraar
ș
i
C.
J.
Speller,
Empowering
new

metropolitan regions throu gh new forms of cooperation, Rotterdam: Euricur, 2006.

[3]
G.
A.
van
der
Knaap
ș
i
R.
Wall,
„Sustainability
within
an
evolving
world
city
network,”
în

Proceedings
of
2007
International
Forum
on
Metropolitan
Regions
Development,
Shanghai,

2007.

[4]
W.
Saunders,
Sprawl
and
Suburbia:
A
Harvard
Design
Magazine
Reader,
University
of

Minnesota Press, 2005.