Ϲuprins… [601624]

Ϲuprins Intrоduϲеrе…………………………………………………………………………………………………………………………5 ϹAPIТΟLUL I ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND TEMATICA ABORDATĂ………………………………….7 1.1 Formele societăților comerciale…………………………………………………………………………………………8 1.2 Clasificarea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990…………………………………………………..9 ϹAPIТΟLUL II REGULI COMUNE APLICABILE ORICĂREI SOCIETĂȚI PRIVIND ACTIVITATEA COMERCIALĂ………………………………………………………………………………………………………………..10 2.1 Regimul juridic al bunurilor care reprezintă aport în societate…………………………………………….10 2.2 Drepturile creditorului asociat…………………………………………………………………………………………12 2.3 Regimul juridic al dividendelor……………………………………………………………………………………….12 2.4 Rezervele societății………………………………………………………………………………………………………..13 2.5 Drepturile și obligațiile administratorilor societății……………………………………………………………13 2.6 Natura juridică a raporturilor dintre administrator și societatea comercială…………………………..14 2.7 Transmiterea dreptului de reprezentare…………………………………………………………………………….15 2.8 Răspunderea solidară a administratorilor. Acțiunea în răspundere……………………………………….15 2.9 Incompatibilități……………………………………………………………………………………………………………16 CAPITOLUL III REGULI SPECIALE APLICABILE FIECĂREI FORME DE SOCIETATE REGLEMENTATE DE LEGEA Nr. 31/1990…………………………………………………………………..16 SUBCAPITOLUL III SECȚIUNEA 1. FUNϹȚIΟNARΕA SOCIETĂȚII ÎN NUME COLECTIV 3.1 Noțiunea societății în nume colectiv………………………………………………………………………………..17 3.2 Deliberările și deciziile asociaților…………………………………………………………………………………..18 3.3 Administrarea societății………………………………………………………………………………………………….18 3.4 Controlul gestiunii societății …………………………………………………………………………………………..19 SECȚIUNEA a 2-a. FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚILOR ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ 3.1 Noțiunea societății in comandită simplă……………………………………………………………………………19 3.2 Comanditari și comanditați……………………………………………………………………………………………..20 3.3 Drepturile asociaților comanditari…………………………………………………………………………………….21 1

3.4 Răspunderea asociaților în societățile în comandită simplă…………………………………………………..21 SECȚIUNEA a 3-a. FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI 3.1 Noțiunea societății pe acțiuni…………………………………………………………………………………………..22 SUBSECȚIUNEA 1. Acțiunile – valori mobiliare emise de societate…………………………………………23 I . Noțiunea și caracteristicile acțiunilor………………………………………………………………………………….23 II. Categoriile de acțiuni……………………………………………………………………………………………………….24 III.Conținutul acțiunii………………………………………………………………………………………………………….25 IV.Transmiterea acțiunilor……………………………………………………………………………………………………25 V .Acțiuni cu drept prioritar fără drept de vot…………………………………………………………………………..26 VI.Constituirea de garanții reale mobiliare asupra acțiunilor……………………………………………………..27 VII. Drepturile titularilor de acțiuni……………………………………………………………………………………….28 VIII.Răspunderea titularilor pentru neefectuarea vărsămintelor…………………………………………………29 IX. Subscrierea propriilor acțiuni de către societatea comercială………………………………………………..30 X . Dobândirea de către societate a propriilor sale acțiuni…………………………………………………………30 XI. Obligația de înstrăinare a acțiunilor …………………………………………………………………………………31 XII. Regimul juridic al acțiunilor proprii dobândite de societate………………………………………………..31 SUBSECȚIUNEA a 2-a. Obligațiunile…………………………………………………………………………………..32 I. Cadrul conceptual al obligațiunilor, valoare, categorii, subscripția obligațiunilor……………………..32 II. Adunarea generală a deținătorilor de obligațiuni………………………………………………………………….34 SUBSECȚIUNEA a 3-a. Adunarea generală în cadrul societăților pe acțiuni……………………………….35 I. Aspecte generale………………………………………………………………………………………………………………35 II. Adunarea generală ordinară………………………………………………………………………………………………36 III. Adunarea generală ordinară. Deliberări. Hotărâri……………………………………………………………….36 IV. Adunarea generală extraordinară……………………………………………………………………………………..37 V. Adunări generale speciale………………………………………………………………………………………………..39 VI. Convocarea adunării generale………………………………………………………………………………………….40 VII. Exercitarea dreptului la vot de către acționari……………………………………………………………………42 VIII. Hotărârile adunării generale………………………………………………………………………………………….43 SECȚIUNEA a 4-a. FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII ÎN COMANDITĂ PE ACȚIUNI 3.1 Noțiunea societății în comandită pe acțiuni………………………………………………………………………..44 3.2 Principii privind societatea în comandită pe acțiuni…………………………………………………………….44 3.3 Administrarea societății………………………………………………………………………………………………….45 3.4 Controlul de gestiune a activității……………………………………………………………………………………..45 2

SECȚIUNEA a 5-a. FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ 3.1 Noțiunea societății cu răspundere limitată………………………………………………………………………….46 3.2 Adunarea generală a asociaților………………………………………………………………………………………..46 3.3 Administrarea societății cu răspundere limitată…………………………………………………………………..48 3.4 Controlul gestiunii societății……………………………………………………………………………………………49 3.5 Transmiterea părților sociale……………………………………………………………………………………………50 3.6 Retragerea asociatului din societate………………………………………………………………………………….52 3.7 Excluderea asociatului din societate………………………………………………………………………………….53 SUBSECȚIUNEA 1. FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ CU ASOCIAT UNIC 3.1 Noțiunea societății cu răspundere limitată cu asociat unic…………………………………………………….54 3.2 Principiile funcționării societăți……………………………………………………………………………………….55 ϹAPIТΟLUL IV 4.1 Exemplificări din practica judiciară ale instanțelor române…………………………………………………55 Ϲоnϲluzii…………………………………………………………………………………………………………………………..60 Вibliоɡrafiе……………………………………………………………………………………………………………………….62 3

Lista de abrevieri AGA – Adunarea Generală a Asociaților alin. – alineatul art. – articolul C.com. – Codul Comercial C.pen. – Codul penal C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție Ed. – editura ed. – ediția I.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție lit. – litera LSC. – Legea nr.31/1990 a societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare M.Of. – Monitorul Oficial al României, Partea I NCC – Noul Cod Civil (Legea nr.287/2009) NCPC – Noul Cod de procedură civilă (Legea nr.134/2010) nr. – numărul O.U.G. – Ordonanța de Urgență a Guvernului op.cit. – opera citată p. – pagina SA – societate pe acțiuni S.C.A. – societate în comandită pe acțiuni S.C.S. – societate în comandită simplă S.N.C. – societate în nume colectiv SRL – societate cu răspundere limitată 4

Intrоduϲеrе Sоϲiеtatеa ϲоmеrϲială еstе fоartе impоrtantă, ϲu ajutоrul еi s-au putut ехtindе piеțеle și a adus bеnеfiϲii asupra ϲivilizațiеi mоdеrnе. Ϲând auzim dеsprе о sоϲiеtatе ϲоmеrϲială autоmat vоm vоrbi dе lеɡi, dе aϲtivități ϲоmеrϲialе ș.a., și nu în ultimul rând dеsprе prоfit. Așa ϲum vоi prеzеnta și în aϲеastă luϲrarе, о sоϲiеtatе ϲоmеrϲială pоatе avеa mai multе fоrmе și sе pоatе ϲlasifiϲa după anumitе ϲritеrii. Funϲțiоnarеa sоϲiеtățilоr pоatе difеrеnția puțin în funϲțiе dе fоrma aϲеstеia, dar ϲеlе mai ϲunоsϲutе оrɡanе sunt adunarеa ɡеnerală, administratоrii și ϲеnzоrii. Adunarеa ɡеnеrală rеprеzintă оrɡanul suprеm dе ϲоnduϲеrе, administratоrii binеînțеlеs оrɡanеlе dе administrarе și ϲеnzоrii rеprеzintă оrɡanul dе ϲоntrоl. Fiеϲarе din ϲеlе trеi оrɡanе au anumitе funϲții dе îndеplinit. Rеɡlеmеntărilе ϲuprinsе în Lеɡеa 31/1990 rеpubliϲată, mоdifiϲată și ϲоmplеtată dе Lеɡеa nr.441/2006 (LSC), rеprеzintă în prеzеnt rеɡlеmеntări ɡеnеralе privind sоϲiеtățilе ϲоmеrϲialе, iar aϲеstеa sе ϲоmplеtеază ϲu prеvеdеrilе c. com. și c. civ. Pе lânɡă aϲеasta pеntru anumitе dоmеnii dе aϲtivitatе au fоst adоptatе și rеɡlеmеntări spеϲialе: în matеriе banϲară, dе asiɡurări еtϲ. Un ϲоlеϲtiv dе оamеni pоatе aϲțiоna ϲa subiеϲt unitar dе drеpturi, numai daϲă arе о struϲtură binе dеfinită, trebuie să i sе prеϲizеzе struϲtura intеrnă, оrɡanеlе dе ϲоnduϲеrе, mоdul dе alϲătuirе și ϲоmpеtеnța aϲеstоra, mоdul dе оrɡanizarе, mоdul dе dizоlvarе, еtϲ. Aϲеstе ϲоndiții sunt îndеplinitе dе sоϲiеtățilе ϲоmеrϲialе ϲarе prin ϲоntraϲtul dе sоϲiеtatе (sau statut) ϲa еfеϲt al vоințеi asоϲiațilоr, ϲapătă о оrɡanizarе dе sinе stătătоarе. În plus lеɡеa prеvеdе ϲadrul ɡеnеral dе оrɡanizarе, funϲțiоnarе, mоdifiϲarе, dizоlvarе, fuziunе și liϲһidarе a sоϲiеtățilоr ϲоmеrϲialе. Sоϲiеtatеa ϲоmеrϲială ϲa оriϲе pеrsоană juridiϲă, nu arе о ехistеnță оrɡaniϲă, dеϲi niϲi vоință naturală, vоința sоϲiеtății manifеstându-sе prin оrɡanеlе salе. Vоința sоϲiеtății sе fоrmеază în ϲadrul оrɡanului dе dеlibеrarе, numit adunarеa ɡеnеrală a asоϲiațilоr (AGA), rеspеϲtiv a aϲțiоnarilоr, еstе adusă la îndеplinirе prin aϲtе juridiϲе dе ϲătrе оrɡanul ехеϲutiv (dе ɡеstiunе) ϲarе еstе administratоrul (sau administratоrii) sоϲiеtății, iar ϲоntrоlul ɡеstiunii administratоrului еstе rеalizat dе ϲătrе asоϲiați sau în anumitе ϲazuri, dе un оrɡan spеϲializat, adiϲă ϲеnzоrii sоϲiеtății. Aϲеstе оrɡanе alе sоϲiеtății ϲоmеrϲialе sunt ϲоnturatе mai mult sau mai puțin în funϲțiе dе fоrma juridiϲă a sоϲiеtății ϲоmеrϲialе, dе lеɡе, ϲarе stabilеștе pеntru fiеϲarе fоrmă juridiϲă dе sоϲiеtatе ϲarе sunt оrɡanеlе sоϲiеtății, ϲоndițiilе dе оrɡanizarе și funϲțiоnarе prеϲum și atribuțiilе lоr. 5

În ϲazul sоϲiеtățilоr pе aϲțiuni (SA) – ca fоrma ϲеa mai еvоluată a sоϲiеtății ϲоmеrϲialе – ехistă tоatе ϲеlе 3 оrɡanе, ϲa dе altfеl și în ϲazul sоϲiеtățilоr ϲu răspundеrе limitată ( SRL ), dar ϲu unеlе partiϲularități. Pеntru sоϲiеtățilе în numе ϲоlеϲtiv (S.N.Ϲ) dеоarеϲе numărul asоϲiațilоr еstе miϲ nu ехistă о adunarе ɡеnеrală prоpriu-zisă, ϲоntrоlul ɡеstiunii administratоrului sе rеalizеază dе ϲătrе asоϲiați, nеfiind nеϲеsari ϲеnzоrii. Fоrmarеa оrɡanеlоr sоϲiеtății și putеrilе aϲеstоr оrɡanе sunt stabilitе dе lеɡе prin nоrmе impеrativе, ϲa atarе asоϲiații nu pоt deroga dе la еlе, dоar ехϲеpția ϲazurilоr pе ϲarе lеɡеa însăși lе prеvеdе. Astfеl asоϲiații, la ϲоnstituirеa sоϲiеtății nu vоr putеa ϲоnvеni asupra altоr оrɡanе alе sоϲiеtății dеϲât ϲеlе prеvăzutе dе lеɡе pеntru fоrma juridiϲă dе sоϲiеtatе alеasă dе еi. Тоt astfеl, еi niϲi nu pоt ϲоnfеri unui оrɡan anumitе atribuții, înϲălϲând sеparația atribuțiilоr ϲоnsaϲratе dе lеɡе, fiеϲarе оrɡan al sоϲiеtății în partе având atribuții difеritе și în ϲоnsеϲință, putеri spеϲifiϲе. LSC stabilеștе în ϲazul aϲеstоra și anumitе intеrdiϲții pеntru a asiɡura rеalizarеa rоlului aϲеstоr оrɡanе în viața sоϲiеtății. Sprе ехеmplu, membrii consiliului de administrație, directorii respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pоt rеprеzеnta pe acționari, sub sanϲțiunеa nulității һоtărârii, daϲă, fără vоtul acestora, nu s-ar fi оbținut majоritatеa ϲеrută (art.125 alin.5), iar acționarii care au calitatea de membri ai consiliului de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pоt vоta, în baza aϲțiunilоr ϲе lе pоsеdă, niϲi pеrsоnal, niϲi prin mandatari dеsϲărϲarеa ɡеstiunii lоr sau о prоblеmă în ϲarе administrația lоr sau pеrsоana lоr ar fi în disϲuțiе (art.126 alin.1). 6

CAPITOLUL I ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND TEMETICA ABORDATĂ Datorită unificării dreptului privat, dreptul comercial „dispare” ca ramură de drept privat, legiuitorul considerând că societățile care se constituie și funcționează pe baza Legii nr.31/1990, nu ar trebui să se mai numească „societăți comerciale” ci doar „societăți”. Astfel prin renunțarea la cuvântul „comercial”, titlul Legii nr. 31/1990 se modifică, numindu-se „Legea societăților”, dar prin aceasta nu înseamnă că se modifică conținutul juridic al acestei legi. Prin urmare, societate în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea în comandită pe acțiuni, societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată sunt denumite prin noile Coduri „societăți.”1. Potrivit dispozițiilor din Legea nr.31/1990, inclusiv modificările intervenite prin Legea nr.76/2012, legea de punere in aplicare a NCPC, precum și dispoziția generală din NCC (art. 1881), societatea comercială poate fi definită ca fiind acordul de voință dintre două sau mai multe persoane prin care convin să contribuie cu aporturi bănești, alte bunuri sau prestații pentru a desfășura unele activități cu scop lucrativ (producție, comerț sau prestare de servicii) în vederea obținerii unui profit care să-l împartă. Societatea comercială are in toate cazurile personalitate juridică 2. În prеzеnt , rеɡlеmеntarеa sоϲiеtățilоr ϲоmеrϲialе еstе făϲută dе Lеɡеa 31/1990, ϲarе ϲuprindе rеɡuli ϲu ϲaraϲtеr ɡеnеral apliϲabilе tuturоr sоϲiеtățilоr ϲоmеrϲialе inϲlusiv ϲеlоr ϲu partiϲiparе straină. Ο sоϲiеtatе ϲоmеrϲială pоatе fi ϲоnstituită dе pеrsоanе fiziϲе, dе pеrsоanе juridiϲе și dе pеrsоanе fiziϲе împrеună ϲu pеrsоanе juridiϲе. Aϲеstеa pоt fi comercianți sau neϲоmеrϲianți. Semnatarii actului constitutiv, împreună cu alte persoane care au un rol determinant în constituirea societății, sunt considerați fondatori. Nu pоt fi fondatori persoanele care, potrivit legi, sunt inϲapabilе sau ϲarе au fоst ϲоndamnatе pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru alte infracțiuni prevăzute de Legea nr. 31/1990.3 Dispozițiile NCC reglementează regimul aporturilor în societate ale bunurilor comune. 1 Smaranda Angheni – „Drept comercial Profesioniștii -comercianți”, Ed. C. H. Beck, București, 2013, p. 64 ; 2 Idem , p. 67; 3 Smaranda Angheni, Legislația societăților – La Zi, Actualizat 10.04.2015, Ed. C. H. Beck, București, 2015, p. 6; 7

O dispoziție absolut nouă, este cea referitoare la capacitatea juridică a soțului de a deveni sau nu asociat într-o societate comercială în care sunt aportate bunuri comune. Conform art. 1882 alin.1 teza a II-a NCC „un soț nu poate deveni asociat prin aportarea de bunuri comune decât cu consimțământul celuilalt soț” dispozițiile art. 349 NCC aplicându-se în mod corespunzător. Actul încheiat fără consimțământul expres al celuilalt soț este, potrivit legii, lovit de nulitatea relativă prevăzută de art. 347 NCC 4. Cu toate acestea, potrivit lеɡii, sоții pоt ϲоnstitui sinɡuri о sоϲiеtatе ϲоmеrϲială оri împrеună ϲu altе pеrsоanе. 1.1  Formele societăților comerciale LSC ϲarе еstе о lеɡе spеϲifiϲă ϲоnstituirii și funϲțiоnării sоϲiеtățilоr ϲоmеrϲialе, în art.2 prеvеdе ϲă sоϲiеtatеa ϲоmеrϲială îmbraϲă una din fоrmеlе juridiϲе ϲum ar fi: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată. Deosebirile dintre cele cinci forme juridice ale societății au drept criteriu întinderea răspunderii asociaților față de terți pentru obligațiile societății 5, astfel: –  în societatea în numе ϲоlеϲtiv S.N.C., оbliɡațiilе sоϲialе sunt ɡarantatе ϲu patrimоniul sоϲial și ϲu răspundеrеa nеlimitată și sоlidară a tuturоr asоϲiațilоr; –  în societatea în ϲоmandită simplă S.C.S., оbliɡațiilе sоϲialе sunt ɡarantatе ϲu patrimоniul sоϲial și ϲu răspundеrеa nеlimitată și sоlidară a asоϲiațilоr ϲоmanditați, în timp ϲе asоϲiații ϲоmanditari răspund numai până la ϲоnϲurența apоrtului lоr; –  în societatea pе aϲțiuni SA, оbliɡațiilе sоϲialе sunt ɡarantatе ϲu patrimоniul sоϲial, împărțit în aϲțiuni, iar aϲțiоnarii răspund numai în limita apоrtului lоr; –  în societatea în ϲоmandită pе aϲțiuni S.Ϲ.A., оbliɡațiilе sоϲialе sunt ɡarantatе ϲu patrimоniul sоϲial, împărțit în aϲțiuni și răspundеrеa nеlimitată și sоlidară a aϲțiоnarilоr ϲоmanditați în timp ϲе asоϲiații ϲоmanditari răspund până la ϲоnϲurеnța apоrtului lоr; –  în societatea ϲu răspundеrе limitată SRL, оbliɡațiilе sоϲialе sunt ɡarantatе ϲu patrimоniul sоϲial, iar asоϲiații răspund numai în limita apоrtului lоr 6. Aϲеastă еnumеrarе făϲută dе lеɡе arе un ϲaraϲtеr limitativ, dar nu ехϲludе pоsibilitatеa ϲоnstituirii sоϲiеtății în fоrmеlе prеvăzutе dе altе rеɡlеmеntări lеɡalе ϲum ar fi: 4 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 91; 5 Vasile Nemeș, Drept comercial, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 101; 6 St.D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, ed. a IV-a, actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 144; I. Turcu, Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. II, Ed. C. H. Beck, București, 2008, p. 366; Belo Magdo M.-L, Drept comercial, Ed. Hamangiu, București, 2003, p. 155; 8

–  Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, modificată ; –  O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și care reglementează societățile bancare (ca instituții de credit) aprobată și modificată prin Legea nr.227/2007 ; –  Legea nr. 297/2004 privind piața de capital ; –  Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației 7, etc. 1.2 Clasificarea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 În doctrina dreptului comercial sunt folosite mai multe criterii de clasificare a societăților, dintre care reținem următoarele: natura societății, întinderea răspunderii asociaților, împărțirea capitalului social, posibilitatea emiterii unor titluri de valoare 8. Prezentarea acestor clasificări are un interes deosebit pentru înțelegerea regimului juridic al societăților comerciale. Astfel, în funcție de natura lor sau după prevalența elementului personal ori al celui material, societățile comerciale se împart în: societăți de persoane și societăți de capitaluri. Societățile de persoane se constituie dintr-un număr mic de asociați și au la bază calitățile personale ale asociaților și încrederea reciprocă a acestora ( caracterul intuitu personae ). Intră în această categorie S.N.C. și S.C.S. . Societățile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de persoane, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților. Elementul esențial al acestor societăți îl reprezintă cota de capital deținută de asociat ( caracter intuitu pecuniae ). Fac parte din această categorie SA și S.C.A. Referitor la criteriul întinderi răspunderii asociaților pentru obligațiile sociale, întâlnim societăți în care asociații răspund solidar și nelimitat ( S.N.C.), societăți în care asociații răspund limitat, în funcție de aportul lor la capitalul social, aport exprimat sub forma unei cifre sau a unui procent 9 ( SA și SRL ) și societăți în care asociații comanditați răspund nelimitat și solidar, iar asociații comanditari numai în limita aportului lor ( S.C.S și S.C.A.). 7 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 70; 8 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p.102, a se vedea și St. D. Cărpenaru, op. cit. 2014, p. 147, I. Turcu, Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. I, Ed. C. H. Beck, București, 2008, p. 366-367; 9 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 69, pentru detalii a se vedea și S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, ed. a 4-a, Ed. C. H. Beck, București, 2008, p. 70-76; 9

În ceea ce privește criteriul împărțirii capitalului social, din categoria societăților cu părți de interes fac parte: S.N.C. și S.C.S., iar din categoria categoria societăților pe acțiuni fac parte: SA și S.C.A. . Fracțiunile capitalului social al SRL se numesc părți sociale. Principala consecință a acestei clasificări o constituie modul de transmitere a fracțiunilor capitalului social 10. În funcție de criteriul posibilității emiterii unor titluri de valoare, societățile comerciale sunt de două feluri: societăți care emit titluri de valoare ( SA și S.C.A.) și societăți care nu pot emite titluri de valoare ( SRL, S.N.C., și S.C.S.). Așadar, dintre toate fracțiunile capitalului social, doar acțiunile reprezintă titluri de valoare. Calitatea de titlu de valoare conferă titularilor dreptul de a le valorifica prin cesiune sau constituirea de garanții 11. CAPITOLUL II REGULI COMUNE APLICABILE ORICĂREI SOCIETĂȚI PRIVIND ACTIVIATEA COMERCIALĂ În Titlul III „Funcționarea societăților comerciale” din Legea nr.31/1990, legiuitorul stabilește câteva reguli comune privind funcționarea societăților comerciale. Aceste reguli se referă la: regimul juridic al aporturilor în societate ale asociaților, drepturile creditorilor asociatului, regimul juridic al dividendelor, drepturile și obligațiile administratorilor societăților comerciale, dar și mențiunile obligatorii din documentele întrebuințate în comerț 12 . 2.1 Regimul juridic al bunurilor care reprezintă aport în societate Art. 65 LSC, prevede regula potrivit căreia bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia, excepția fiind „în lipsă de stipulație contrară”. În trecut, până la modificarea Legii nr.31/1990, legiuitorul prevedea că bunurile intră în patrimoniul societății. Înlocuirea termenului de „patrimoniu” cu cel de „proprietate” este corectă, deoarece bunul constituit ca aport intră oricum în patrimoniul societății, numai că dreptul societății asupra bunului aportat de asociați poate fi drept de proprietate, de folosință, de uzufruct, etc. Patrimoniul societăților și regimul juridic al aporturilor, prezintă importanță din perspectiva reglementărilor NCC, dispoziții care stabilesc, pe de o parte, regimul juridic al aporturilor în cazul 10 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p.104; 11 Idem, Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 70; 12 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 125; 10

societăților cu personalitate juridică, iar, pe de altă parte, regimul juridic al aporturilor în societățile fără personalitate juridică. Interpretând dispozițiile din NCC și cea cuprinsă în art. 65 LSC, putem afirma: în toate cazurile când se constituie o societate cu personalitate juridică, deci și o societate comercială, bunurile care reprezintă aport social intră în patrimoniul societății, iar dreptul subiectiv pe care îl are societatea asupra acestor bunuri, este dreptul de proprietate. Legea nr. 31/1990 se completează cu dreptul comun aplicabil societăților, respectiv Codul Civil. De asemenea, se poate observa din exprimarea legiuitorului că acesta folosește sintagma „aport în societate sau aport social” și nicidecum aport la capitalul social. Exprimarea este corectă deoarece nu toate felurile de aporturi pot forma capitalul social. Astfel, aportul în muncă sau în industrie admisibil în cazul societăților de persoane nu este acceptat ca aport la capitalul social, ci doar ca aport în patrimoniul societății (aport social) 13. Momentul transmiterii dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra aportului social este momentul înmatriculării societății în registrul comerțului. Dreptul de proprietate sau alt drept real transmis societății este afectat de condiția dobândirii personalității juridice, care în cazul societății comerciale, este momentul înmatriculării în registrul comerțului. În general, bunul care reprezintă aportul social trece în proprietatea societății, dar există și posibilitatea ca prin actul constitutiv să se prevadă ca societatea să dobândească doar un drept de folosință care izvorăște dintr-un contract de comodat, de locațiune sau de uzufruct. Din dispozițiile Legii nr. 31/1990, se poate observa că aceasta nu conține dispoziții referitoare la situațiile când bunurile care constituie aportul social sunt aduse în folosința societății. În aceste condiții, legea se va completa cu dispozițiile din Codul Civil. Aportul asociatului este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a bunului aportat, folosință în schimbul căreia asociatul primește acțiuni, părți sociale, sau părți de interes. De asemenea legiuitorul prevede răspunderea patrimonială a asociatului care „întârzie” să depună aportul la care s-a obligat prin actul constitutiv (art. 65 alin.2 ) 14. Legiuitorul prevede doar situația executării cu întârziere a obligației de aportare ( ca dispoziție comună a funcționării societăților comerciale ), stabilind prin dispoziții distincte care sunt sancțiunile pentru nerespectarea obligației. Aceste sancțiuni pot consta în obligarea acestuia la plata daunelor și în anumite cazuri și la plata dobânzii legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul, pentru prejudiciul cauzat societății, ajungându-se uneori, la anumite forme de societate, chiar la excluderea din societate a asociatului debitor. 13 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 126; 14 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 25; 11

2.2 Drepturile creditorilor asociatului Cu privire la drepturile creditorilor asociatului, art. 66 alin.1 LSC, prevede că acesta nu poate urmări bunuri din patrimoniul societății, ci doar părțile cuvenite asociatului din beneficiile obținute de societate, iar în caz de lichidare, partea care va reveni asociatului respectiv. Doar în anumite cazuri prevăzute expres de lege, creditorii asociatului, conform alin.2 al aceluiași art., pot sechestra și vinde acțiunile debitorului, deci pot lua anumite măsuri asiguratorii și chiar să dispună de acțiunile debitorului acționar . 2.3 Regimul juridic al dividendelor Potrivit art. 67 alin.1 LSC dividentul reprezintă cota-parte din profitul societății care se plătește fiecărui asociat. Dividendele se distribuie asociaților numai dacă, sunt respectate anumite reguli sau excepții, și anume: a)  dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat cu excepția cazului când prin actul constitutiv s-a prevăzut altfel ( art. 67 alin.2 LSC ); b)  plata dividendelor se va face în termenul stabilit de AGA, sau stabilit prin legi speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat ; c)  dividendele se vor putea distribui numai din profituri determinate potrivit legii (art. 67 alin.3); d)  dividendele achitate contrar dispozițiilor legale se restituie societății, dacă se dovedește că asociații au cunoscut faptul că existau neregularități privind distribuirea dividendelor ( art. 67 alin.4 ); e)  dreptul material la acțiune privind restituirea dividendelor plătite contrar dispozițiilor legale se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii acestora ( art. 67 alin.5 ); f)  în cazul cesiunii părților sociale sau al acțiunilor, dividendele se cuvin cesionarului după data cesiunii, cu excepția cazului când părțile au stabilit altfel ( art. 67 alin.6 ). De asemenea, o dispoziție comună de funcționare a societăților comerciale cuprinsă în art. 68 LSC se referă la faptul că aportul asociaților la capitalul social nu este purtător de dobânzi 15. 15 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 128; 12

2.4 Rezervele societății Rezervele sunt sumele de bani deduse din beneficiul net al societății „puse de-o parte” de către societate, pentru a acoperi la nevoie creanțele creditorilor. Rezervele pot fi legale și facultative. Rezervele legale formează fondul de rezervă al societății comerciale, fond a cărui valoare nu poate fi mai mică de o cincime din capitalul social 16 . Rezervele facultative privesc fie realizarea de investiții, fie desfășurarea unor activități de marketing sau acoperirea unor pierderi din activul patrimonial cauzate de anumite împrejurări care implică un risc. Din aceste rezerve nu se pot acoperi prejudiciile produse patrimoniului social din cauza unor fapte culpabile ale administratorilor, cenzorilor sau gestionarilor societății. 2.5 Drepturile și obligațiile administratorilor societății O altă dispoziție importantă care vizează funcționarea societăților comerciale, indiferent de formă, este cel referitor la administratori. Conținutul acestor dispoziții se referă la drepturile și obligațiile generale ale administratorilor, situația actelor juridice de dispoziție încheiate de administratori asupra bunurilor societății comerciale, transmiterea drepturilor de reprezentare de către administrator, reglementarea obligațiilor și a răspunderii administratorilor, răspunderea solidară a administratorilor, acțiunea în răspundere, incompatibilități pentru funcția de administrator. LSC nu conține o definiție a conceptului de administrator, astfel încât LSC se va completa cu dispozițiile NCC, respectiv cu art. 209 alin.2, în care legiuitorul prevede că organele de administrare sunt acele persoane fizice sau juridice care prin lege, actul de constituire sau statut sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice 17. Organele de administrare, în cadrul funcționării societăților comerciale sunt, după caz, administratorii, consiliul de administrație, directoratul și consiliul de supraveghere. Aceste organe pot fi și organe de conducere, atâta timp cât au capacitate decizională, exprimând voința enității colective. Conținutul activității de administrare implică doua componente: gestiunea patrimoniului și reprezentarea societății comerciale. Aceste componente pot fi încredințate unei singure persoane sau mai multora, în funcție de gestiunea patrimoniului care poate fi realizată de o anumită sau anumite persoane, iar reprezentarea de una sau mai multe persoane. Esențial este faptul că, ambele 16 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 128; 17 Idem, p. 129; 13

componente formează substanța funcționării societăților comerciale, ca persoană juridică, iar în privința capacității de exercițiu reprezentarea constituie elementul primordial 18. 2.6 Natura juridică a raporturilor dintre administrator și societatea comercială În doctrina de specialitate au fost exprimate diferite opinii, pornindu-se de la teoria clasică a mandatului de drept comun, ajungându-se chiar la teoria reprezentării legale. Determinarea naturii juridice a raporturilor dintre societate și adminstratori trebuie să se facă în cadrul legal amenajat prin Legea nr. 31/1990, pornindu-se de la textul de principiu, în care legiuitorul prevede expressis verbis că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt prevăzute de dispozițiile referitoare la mandat și cele speciale reglementate de prezenta lege ( 72 LSC) 19. Din aceste precizări, se poate observa natura contractuală, natura legală, și chiar natura juridică mixtă. În cadrul fiecărei calificări se face distincție între calitatea de asociat sau neasociat a administratorului, calitatea de angajat cu contract individual de muncă și dublat de un contract de mandat sau numai contract de mandat, precum și situația administratorilor cu putere de reprezentare a societății sau fără atribuții de reprezentare. Determinarea naturii juridice a raporturilor existente între societate și administratori are importanță pe planul răspunderii juridice civile. Administratorii răspund potrivit regulilor răspunderii contractuale, în cazul neexecutării obligațiilor, executării lor necorespunzătoare ori cu întârziere, pentru obligațiile specifice contractului de mandat sau/și delictual pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute de lege. Potrivit opiniei majoritare 20, raporturile dintre societate și administratori se întemeiază pe contractul de mandat, mandat comercial, administratorilor fiindu-le încredințată administrarea și reprezentarea sau numai administrarea ori numai reprezentarea societății, fie prin contractul de societate, fie ulterior, pe baza hotărârii Adunării Generale a Asociaților (AGA). Administratorul este persoana desemnată să administreze, să gestioneze patrimoniul societății comerciale, activitate care impune creare unui statut special al administratorilor, statut reglementat de lege, cum ar fi capacitatea juridică, incapacitățile, incompatibilitățile, loialitate, confidențialitate sau obligații legate de funcționarea societății ( de exemplu: verificarea realității aportului lor în natură, existența vărsămintelor efectuate de asociați, etc). 18 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 130; 19 Smaranda Angheni, Societăți comerciale – Soluții profesionale de la A la Z, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p. 25; 20 St. D. Cărpenaru, Drept comercial roman, ed. a VI-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 209-210; R.I. Motica, I. Bercea, Drept comercial român și bancar, vol. 1, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 129; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. All Beck, București, 2004, p. 178; Gh. Piperea, Obligațiile și răspunderea administratorilor societăților comerciale. Noțiuni elementare, Ed. All Beck, București, 1999, p. 63; 14

Societatea comercială își exercită drepturile și își asumă obligațiile prin organele sale de administrare în calitate de reprezentanți legali, soluție existentă și în NCC art. 209 21. Pe baza acestor argumente, considerăm că fundamentul raporturilor juridice dintre persoana juridică și organul de administrare este atât contractual, cât și legal cu implicații pe planul răspunderii membrilor care compun organul de adminstrare. 2.7 Transmiterea dreptului de reprezentare Transmiterea dreptului de reprezentare, dacă s-a recunoscut această facultate administratorilor, în mod expres, se realizează pe baza unei procuri speciale, în formă autentică dacă actul care urmează a fi încheiat prevede forma autentică ad validitateam 22. Societatea poate pretinde de la cel substituit, adică de la adminstrator, beneficiile rezultate din operațiune, iar administratorul care, fără să fi avut dreptul să își substituie altă persoană, răspunde pentru eventualele pagube produse societății. Singura sancțiune prevăzută de lege este răspunderea patrimonială a administratorului substituit, în solidar cu persoana care l-a înlocuit. În ceea ce privește actele juridice încheiate de persoana care l-a substituit pe adminstrator, acestea sunt încheiate în mod valabil, nepunându-se problema anulabilității lui 23. Ultimul aspect privind regulile comune de funcționare a societăților comerciale se referă la mențiunile obligatorii care trebuie cuprinse în documentele întrebuințate în comerț ( art. 74 alin.2 LSC) 24. Obligativitatea menționării acestor date, se datorează scopului de publicitate și de opozabilitate față de terțele persoane a datelor de identificare a societății comerciale, dar și pentru protecția eventualilor creditori. 2.8 Răspunderea solidară a adminstratorilor. Acțiunea în răspundere În cazul în care, prin actul constitutiv sau prin hotărârea AGA au fost desemnați mai mulți adminstratori, aceștia vor răspunde, în mod solidar pentru: realitatea vărsămintelor aporturilor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, existența registrelor cerute de lege și dacă sunt ținute în mod corect, îndeplinirea exactă a hotărârilor adunărilor generale, îndeplinirea strictă a 21 S. Angheni, I. R. Urs, Funcționarea persoanei juridice în Noul Cod Civil. Studii și comentarii, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 495-516; 22 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 134; 23 S. Angheni, Societăți comerciale…., op. cit., 2010, p. 26; 24 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 28; 15

îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impune ( art. 73 LSC ). Alin. 2 al aceluiași art., prevede că acțiunea în răspundere a administratorilor poate fi pornită și de creditorii societății, dar numai în cazul deschiderii procedurii insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006, modificată 25. 2.9 Incompatibilități La fel ca și în cazul fondatorilor, potrivit art. 73 1, coroborat cu art. 6 alin.2 LSC, nu pot fi adminstratori persoanele care sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, ori pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, sau pentru infracțiunile prevăzute de LSC. În cazul în care o persoană a fost numită administrator, deși se afla într-un caz de incompatibilitate, aceasta va fi decăzută, de îndată, din dreptul de a exercita funcția de administrator al societății. Aceeași sancțiuni se va aplica și cenzorilor, directorilor, membrii ai consiliului de supraveghere, directoratului și auditorilor financiari 26. 25 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 135; 26 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 28; 16

CAPITOLUL III REGULI SPECIALE APLICABILE FIECĂREI FORME DE SOCIETATE REGLEMENTATE DE LEGEA Nr. 31/1990 Pe lângă regulile comune aplicabile tuturor societăților, LSC cuprinde și anumite reguli speciale pentru fiecare formă juridică de societate. Din cele cinci forme juridice de societate reglementate de Legea nr. 31/1990, în practică se întâlnesc doar SA și SRL. Motivul îl constituie răspunderea asociaților, care în celelalte forme de societate, asociații, respectiv asociații comanditați, răspund nelimitat și solidar pentru datoriile societății. De aceea, opțiunea asociaților se îndreaptă către SA și SRL, datorită răspunderii limitate în limita aporturilor pentru datoriile sociale. Din această cauză, nu voi insista nici eu asupra regulilor speciale aplicabile S.N.C., S.C.S. și S.C.A. 27. SUBCAPITOLUL III SECȚIUNEA 1 — FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII ÎN NUME COLECTIV 3.1 Noțiunea societății în nume colectiv Societatea în nume colectiv ( S.N.C.) este cea mai veche formă de societate privind activitatea comercială. Ea cuprinde un număr mic de asociați care, de obicei, sunt persoane care se cunosc bine între ele ( rude, prieteni ). Această formă de societate este potrivită pentru realizarea unor afaceri mici, în care asociații realizează activitatea și își asumă toate riscurile 28. S.N.C. a fost definită ca fiind „societatea constituită prin asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfășura o activitate comercială ( activitate de producție, comerț sau prestări de servicii ), în scopul împărțirii profitului rezultat și în care asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile societății” 29. 27 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p.197; 28 Y. Guyon, Droit des affaires, Tome 1, 12 eme édition, Economica, Paris, 2003, p. 245-246; 29 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 198; 17

3.2 Deliberările și deciziile asociaților LSC nu reglementează adunarea generală a asociaților societății în nume colectiv. Se subînțelege totuși că, asociații se întrunesc pentru a lua împreună deciziile privind principalele probleme ale S.N.C. Din punct de vedere al modului de adoptare a deciziilor de către asociații societății în nume colectiv, legea consacră principiul majorității și în mod excepțional, regula unanimității. Deciziile se iau cu votul asociaților care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social în următoarele cazuri: alegerea administratorilor societății, cu stabilirea puterilor acestora; revocarea administratorilor sau limitarea puterilor lor, cu excepția cazului când au fost numiți prin contractul de societate ( art. 77 LSC ); rezolvarea divergențelor dintre adminstratori ( art. 76 alin.1 LSC ); aprobarea situației financiare a societății ( art. 86 LSC ); răspunderea administratorilor ( art. 86 alin.1 LSC ). Decizia se ia cu votul tuturor asociaților în cazul modificării actului constitutiv și al revocării administratorilor care au fost numiți prin contractul de societate 30. 3.2 Adminstrarea societății în nume colectiv LSC nu organizează adminstratorii într-un organ colectiv, ci precizează că societatea este administrată de unul sau mai mulți administratori, care pot fi asociați sau neasociați. Adminstratorii pot fi numai persoane fizice și sunt numiți prin actul constitutiv sau aleși de către asociați ( art. 7 și 77 din Legea nr. 31/90 ) . În actul constitutiv trebuie să se prevadă modul de lucru al administratorilor, referitor la faptul dacă aceștia lucrează împreună sau individual 31. Dacă administratorii vor lucra împreună, decizia trebuie luată cu unanimitate de voturi, iar în caz de divergențe între administratori vor decide asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitaluliui social. De la această regulă, legea prevede o excepție : actele urgente, a căror îndeplinire ar cauza o pagubă mare societății. Doar în acest caz poate decide un singur adminstrator dacă ceilalți se află în imposibilitate de a participa la administrație 32. 30 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 294, S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., p. 120-123, I. Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 236-237; 31 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 199; 32 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 136; 18

O situație deosebită prevăzută de legiuitor, în cazul funcționării S.N.C., este cea referitoare la efectuarea unei operațiuni de către un administrator care depășește limitele obișnuite ale activității desfășurate de societate. În această situație, administratorul este obligat să-i înștiințeze pe ceilalți administratori înainte de a încheia operațiunea respectivă. Dacă există opoziție din partea celorlați administratori vor decide asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Operațiunea încheiată în contra opziției făcute este valabilă față de terții cărora nu li s-a comunicat eventuala opoziție ( art. 78 alin.3 LSC ) 33. 3.4 Controlul gestiunii societății Pentru S.N.C., LSC nu reglementează obligația desemnării unor persoane însărcinate cu controlul asupra gestiunii administratorilor, datorită numărului mic de asociați și a volumului redus al activității. În aceste condiții, fiecare dintre asociații care nu îndeplinește și calitatea de administrator al societății va exercita dreptul de control asupra gestiunii societății ( art. 199 alin.5 LSC ). Acest drept se exercită prin participarea la luarea deciziilor de către asociați în problemele esențiale ale activității societății, prin verificarea registrelor comerciale ale societății, etc 34. SECȚIUNEA a 2-a — FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ 3.1 Noțiunea societății în comandită simplă Societatea în comandită simplă S.C.S. se poate defini ca fiind „societatea constituită prin asociere, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentu a desfășura o activitate comercială ( activitate de producție, comerț sau prestări de servicii), în scopul împărțirii profitului, și în care răspund pentru obligațiile sociale, după caz, nelimitat și solidar ( asociații comanditați ) sau în limita aportului lor ( asociații comanditari)” 35. 33 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 137; 34 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 295; 35 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 200; 19

3.2 Comanditari și comanditați S.C.S se caracterizează prin existența a două categorii de asociați: comanditați și comanditari. Comanditații sunt acei asociați care administrează și reprezintă societatea în relațiile cu terțele persoane. De regulă, asociații comanditari nu participă la administrarea societății. Spre deosebire de asociații comanditari care răspund numai până în limita aportului la capitalul social, asociații comanditați răspund în mod solidar și nelimitat pentru obligațiile societății. Funcționarea S.C.S. urmează aceleași reguli ca și în cazul societății în nume colectiv, existând câteva particularități datorită diferențelor dintre cele două categorii de asociați. Astfel, dispozițiile referitoare la dreptul de a reprezenta societatea, alegerea, revocarea administratorilor, limitele mandatului acordat asociaților comanditați și efectele juridice ale depășirii limitelor operațiunilor obișnuite, se aplică și S.C.S. , iar dispozițiile referitoare la răspunderea pentru utilizarea în interes personal a capitalului social, a bunurilor sau creditului societății (art. 80 LSC ), interdicția folosirii fondurilor societății, cu excepția cazului în care, prin actul constitutiv s-a prevăzut o astfel de posibilitate ( art. 81 LSC ), obligația de neconcurență ( art. 82 LSC ), răspunderea asociaților pentru operațiunile efectuate de reprezentanții lor în numele societății ( art. 85 LSC ) se aplică numai asociaților comanditați 36. Administrator al unei S.C.S. nu poate fi decât un asociat comanditat, deoarece responsabilitatea pentru operațiunile societății revine, în principiu, acestora. Cu toate acestea, și asociații comanditari pot încheia operațiuni în contul societății, dar numai dacă sunt împuterniciți cu o procură specială, întocmită de către administratorul asociat comanditat și înregistrată la Registrul Comerțului. Dacă asociatul comanditar nu respectă această obligație el va răspunde nelimitat și solidar cu ceilalți asociați comanditați pentru toate obligațiile societății pe care aceasta și le-a asumat de la momentul în care asociatul comanditar a efectuat o operațiune în contul societății fără procură specială a administratorului societății ( art. 89 alin.1 LSC ) 37. Terțul creditor se poate îndrepta pentru satisfacerea creanțelor împotriva societății, iar dacă patrimoniul acesteia este neîndestulător, acesta se poate îndrepta împotriva asociaților comanditați, precum și împotriva asociaților comanditari, dacă fără drept au îndeplinit acte de administrare a societății 38. 36 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 145; 37 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 31; 38 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 146; 20

3.3 Drepturile asociaților comanditari Asociații societății în comandită simplă au anumite drepturi. Unele drepturi aparțin atât asociaților comanditați cât și asociaților comanditari, cum ar fi: dreptul de a participa la deliberări și la luarea deciziilor, dreptul la dividende și dreptul la restituirea valorii aporturilor la dizolvarea și lichidarea societății 39. Alte drepturi sunt recunoscute numai asociaților comanditați sau numai asociaților comanditari. Astfel, dreptul de a folosi fondurile societății pentru cheltuielile societății sau ale asociaților este recunoscut numai asociaților comanditați ( art. 90 LSC ). De asemenea, dreptul de a îndeplini servicii în administrația internă a societății aparține numai asociaților comanditari. Se consideră că, în virtutea acestui drept, asociații comanditari pot îndeplini, ca salariați, anumite funcții în societate, cum ar fi: funcția de colaborator tehnic, funcția de contabil, casier, etc., cu condiția să nu intre în raporturi juridice cu terții 40. Potrivit art. 89 alin.2 și 3 din Legea nr. 31/1990, asociații comanditari au și un drept de supraveghere și control în societate. Acest drept, însă, îl au și asociații comanditari. Totodată, asociații comanditari au dreptul de a participa la numirea și revocarea administratorilor și să acorde, în limitele actului constitutiv, autorizarea administratorilor pentru operațiuni ce depășesc limita puterilor lor. Comanditarii, ca orice asociat dintr-o societate, au dreptul de a solicita copii de pe situațiile financiare anuale și să supună controlului, exactitatea datelor înscrise în actele financiare ale societății. În concluzie, asociații comanditari nu au dreptul de a reprezenta societatea în relațiile cu terțele persoane, dar pot participa la activitățile de administrare internă ale societății și, în calitate de asociați, alături de asociații comanditați, au dreptul să supravegheze activitatea efectivă ce se desfășoară în cadrul societății respective 41 . 3.4 Răspunderea asociaților în societățile în comandită simplă Obligațiile societății în comandită simplă sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a asociaților comanditați, în timp ce comanditarii răspund numai până la concurența aportului lor. 39 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 305; 40 I. L. Georgescu, Drept comercial român, vol. II, Societăți comerciale, Ed. Socec, București, 1946, p. 231; 41 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 146; 21

Ca și în cazul S.N.C., răspunderea pentru obligațiile S.C.S. revine, în principal, societății; răspunderea asociaților are un caracter subsidiar. Deci creditorii sociali trebuie să acționeze societatea, și numai în cazul în care creanțele lor rămân nesatisfăcute, în termen de 15 zile de la punerea în întârziere vor putea acționa pe asociați. Creditorii sociali pot acționa numai pe asociații comanditați, nu și pe asociații comanditari, deoarece răspunderea asociaților comanditați este nelimitată și solidară, iar răspunderea asociaților comanditari este limitată, aceștia răspunzând numai până la concurența capitalului social subscris. Prin urmare, asociații comanditari nu au o răspundere personală față de creditorii societății, așa cum au asociații comanditați 42. Interdicția cu privire la calitatea de asociat într-o altă societate cu răspundere nelimitată se referă exclusiv la cazul asociaților comanditați. În consecință, un asociat comanditar poate fi în același timp asociat la mai multe societăți, chiar dacă acestea sunt cu răspundere nelimitată, sau chiar dacă au un obiect de activitate în concurență cu cel al S.C.S. De asemenea, pot desfășura activități pe cont propriu sau operațiuni în același fel de comerț sau într-unul similar. Numai dacă, în actul constitutiv al societății se stipulează o clauză de interzicere a activităților concurente și pentru asociații comanditari, atunci obligația de neconcurență prevăzută pentru asociații comanditați, va trebui respectată și de către aceștia 43. SECȚIUNEA a 3-a — FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI 3.1 Noțiunea societății pe acțiuni Societatea pe acțiuni SA și SRL sunt cele mai răspândite societăți dintre cele cinci forme de societate reglementate de LSC. Din perspectiva activităților desfășurate, SA beneficiază de cea mai detaliată reglementare, particularități ce o disting ca fiind cea mai evoluată formă de societate. SA este definită ca acea „societate constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale (activitate de producție, comerț sau prestări de servicii), în scopul împărțirii profitului, și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor” 44. Potrivit dispozițiilor din LSC, funcționarea SA conține regimul juridic al acțiunilor, regimul juridic al obligațiunilor, conducerea societății de către AGA, administrarea societății de către 42 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 306; 43 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 147; 44 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 203, S. Popa, Drept comercial. Teorie și practică judiciară, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p.222; 22

administrator, Consiliul de Administrație, Directori, Directorat, Consiliul de Supraveghere și controlul exercitat de cenzor sau, după caz, de auditorul financiar. SUBSECȚIUNEA 1 ACȚIUNILE — valori mobiliare emise de societate I.  Noțiunea și caracteristicile acțiunilor Acțiunile sunt titluri de valoare emise de către o societate comercială de capital constituită în condițiile legii. Conceptul juridic de acțiune poate avea mai multe înțelesuri: o acțiune poate reprezenta o fracțiune a capitalului social ( potrivit art. 91 alin.1 LSC ), dar poate însemna și un raport juridic, respectiv, un aport societar, dacă luăm în considerare și faptul că acțiunea apare ca fundament al raportului juridic ce se naște între societate și asociatul acționar. În această accepțiune, societatea are dreptul de a pretinde de la acționar valoarea acțiunilor subscrise și obligația de a-i plăti dividende, iar acționarul are dreptul de a încasa dividende și obligația de a achita acțiunile subscrise 45. Totodată, „acțiunea” desemnează și un titlu negociabil, exprimat în formă materializată sau dematerializată, care conferă o serie de drepturi unui asociat dintr-o societate de capital. Asadar, acțiunile pot fi considerate și titluri de credit, cu un anumit specific, respectiv titluri de credit societare. Ca tituri de credit, acțiunile încorporează drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale ( dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere ale societății ) 46. Acțiunile prezintă următoarele caracteristici: –  sunt fracțiuni ale capitaluliui social care au o anumită valoare nominală ce nu poate fi mai mică de 0,10 lei ( art. 93 LSC ); –  acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social, conform art. 94 LSC, acțiunile trebuie să fie de valoare egală, conferind astfel, posesorilor ei, drepturi egale; –  acțiunile sunt indivizibile ( art. 102 LSC ). În cazul în care o acțiune devine proprietatea mai multor persoane, legea cere coproprietarilor să-și desemneze un reprezentant dintre ei, care va exercita drepturile și obligațiile corespunzătoare acțiunii; –  acțiunile sunt titluri negociabile. Datorită acestui caracter, acțiunile se pot transmite liber altor persoane și pot fi tranzacționate pe piețele reglementate. Acțiunile care se 45 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 147; 46 St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform Noului Cod civil, Ed. Universul juridic, București, 2012, p. 315; M. Șcheaua, Legea socieților comerciale nr. 31/1990. Comentată și adnotată, Ed. All Beck, București, 2000, p. 196; C. Duțescu, Drepturile acționarilor, ed. a 2-a, Ed. C. H. Beck, București, 2007, p. 39; 23

tranzacționează pe piețele reglementate poartă denumirea de valori mobiliare ( art. 2 alin.1 pct. 33 din Legea nr. 297/2004 ) 47. II.  Categoriile de acțiuni În funcție de drepturile conferite ( egale sau diferite ), acțiunile se împart în două categorii: acțiuni ordinare care dau dreptul la dividende și la vot în adunările generale, și acțiuni preferențiale cu divedent prioritar fără drept de vot. Acțiunile ordinare sunt și ele de două feluri: acțiuni nominative și acțiuni la purtător ( art. 91 LSC ). Acțiunile nominative sunt acele acțiuni în cuprinsul cărora se prevede titularul dreptului asupra fiecărei acțiuni. Acestea pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată și se înregistrează în registrul acționarilor. Acțiunile în formă materială pot fi emise și ca titluri cumulative pentru mai multe acțiuni. Acțiunile la purtător sunt acele acțiuni care nu cuprind elementele de identificare ale acționarului, de aceea posesorul acesteia este considerat titular al acțiunii, și va exercita în condițiile legii toate drepturile pe care i le conferă. În ceea ce privește acțiunile preferențiale, reamintim că acestea sunt acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot. Acestea conferă titularilor săi dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra profitului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări, precum și drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare, inclusiv de a participa la adunarea generală, cu excepția dreptului de a vota în AGA ( art. 95 alin.1 LSC ). Indiferent de tipul de acțiune prevăzut în actul constitutiv, o acțiune neplătită în întregime, mai ales în cazul subscriitorilor acceptanți la constituirea societăților pe acțiuni prin subscripție publică, poate fi doar o acțiune nominativă, deoarece societatea trebuie să cunoască titularul acțiunii cel puțin până în momentul achitării contravalorii acesteia. Conform art. 95 alin.5 LSC, acțiunile preferențiale și acțiunile ordinare pot fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale extraordinare, luată în condițiile art 115. De asemenea, în temeiul art. 113 din lege, acțiunile nominative pot fi convertite în acțiuni la purtător, cum și acțiunile la purtător pot fi convertite în acțiuni nominative, prin hotărârea adunării generale extraordinare 48. 47 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 209; C. Duțescu, Drepturile acționarilor, Ed. Lumina Lex, București, 2006, Gh. Piperea, Drept comercial, vol. I, Ed. C. H. Beck, 2008, p. 333-334; 48 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 319-320;Legea societăților și 8 legi uzuale, ed. a 17-a, actualizată la 30 octombrie 2014, Ed. Hamangiu, p. 33; M. Brațiș, Constituirea societății pe acțiuni, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 390 și urm.; 24

III.  Conținutul acțiunii Principalele mențiuni obligatorii, impuse de lege, pe care trebuie să le conțină acțiunile pentru a fi considerate valabile sunt: denumirea și durata societății, data actului constitutiv, numărul din registrul comerțului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial în care s-a făcut publicarea, capitalul social, numărul acțiunilor și numărul lor de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintele efectuate, precum și avantajele acordate fondatorilor. În plus, față de mențiunile arătate, acțiunile nominative vor cuprinde: numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare al acționarului persoană juridică. În toate cazurile, acțiunile trebuie să poarte semnătura a doi membri ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului, sau după caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului general 49. IV.  Transmiterea acțiunilor Dreptul de proprietate asupra acțiunilor se transmite în mod diferit în funcție de felul acțiunii. Astfel conform art. 98 LSC, dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și de cesionari sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarația făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Întrucât aceste dispoziții au un caracter dispozitiv, prin actul constitutiv se pot prevedea și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate 50. Transmiterea acțiunilor emise în formă dematerializată și care sunt tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, se supune regulilor specifice pieței de capital ( art. 98 alin.2 LSC ) 51. 49 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 149-150; 50 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 212; 51 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 34; Alin.2 al art. 98 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 45 din Legea nr. 441/2006; 25

Atât subscriitorii cât și cesionarii ulteriori răspund solidar pentru plata acțiunilor, dreptul la acțiune împotriva acestora prescriindu-se în termen de 3 ani de la momentul când s-a făcut mențiunea referitoare la transmiterea acțiunilor în registrul acționarilor 52. Transmiterea acțiunilor la purtător se face prin simpla tradițiune a acestor ( art. 99 LSC ). Vânzarea acțiunilor prin ofertă publică se face în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital. Art. 108 LSC prevede că acționarii care oferă spre vânzare acțiunile lor prin ofertă publică, vor trebui să întocmească un prospect de ofertă. Transmiterea acțiunilor este supusă unor restricții prevăzue de lege sau stabilite de către acționari. Astfel societatea nu poate dobândi propriile sale acțiuni decât în situațiile expres prevăzute de lege. De asemenea, asociații pot decide anumite cerințe speciale în privința transmiterii acțiunilor, cum sunt cele privind clauza de preempțiune 53. V.  Acțiuni cu drept prioritar fără drept de vot Titularul unei acțiuni cu dividend prioritar beneficiază de: –  dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar înaintea oricărei alte prelevări; –  drepturile obișnuite ce revin oricărui titular de acțiuni ordinare, inclusiv de a participa la adunările generale, mai puțin dreptul de a participa la vot . Art. 95 alin.2 și 3 LSC prevede că acțiunile cu dividend prioritar fără drept de vot nu pot depăși o pătrime din capitalul social și vor avea aceeași valoare nominală ca și acțiunile nominale. Administratorii, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și cenzorii societății nu pot fi titulari de acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot, întrucât aceștia participă în organele executive și de control ale societății și pot determina voința societății, în sensul intereselor proprii determinate de obținerea dividendului prioritar. În caz de întârziere a plății dividendelor, acțiunile preferențiale vor dobândi drept de vot, începând de la data scadenței obligației de plată a dividendelor ce urmează a fi distribuite în cursul anului următor, sau dacă în anul următor adunarea generală hotărăște că nu vor fi plătite dividende, începând de la data publicării respectivei hotărâri a adunării generale, până la plata efectivă a dividendelor restante ( art. 95 alin.4 LSC ). 52 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 151; 53 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 326; 26

Și în cazul acestor acțiuni legea permite ca prin hotărârea adunării generale extraordinare, acțiunile ordinare să fie convertite în acțiuni cu dividend prioritar și invers. Titularii fiecărei categorii de acțiuni pot beneficia de dreptul de a se reuni în adunări speciale, în condițiile stabilite prin actul constitutiv 54. VI.  Constituirea de garanții reale mobiliare asupra acțiunilor În condițiile unificării dreptului privat, prin NCC garanțiile reale mobiliare pot fi și ipoteci mobiliare 55. Astfel, potrivit art. 2389 lit.d) NCC, ipoteca imobiliară poate avea ca obiect acțiuni și părți sociale, valori mobiliare și alte instrumente financiare 56. Constituirea de ipoteci mobiliare asupra acțiunilor se realizează în condițiile prevăzute de art. 991 LSC care a fost modificat prin art. 10 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, și cele ale c.civ. Astfel, constituirea de ipoteci mobiliare asupra acțiunilor se face prin înscris sub semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea și categoria acțiunilor cu care se garantează, iar în cazul acțiunilor la purtător și nominative emise în formă materială, și prin menționarea ipotecii pe titlu, semnată de creditor și debitorul acționar sau de mandatarii acestora 57. Ipoteca se înregistrează în registrul acționarilor ținut de consiliul de administrație, respectiv de directorat sau, după caz, de societatea independentă care ține registrul acționarilor. Creditorul în favoarea căruia s-a constituit ipoteca mobiliară asupra acțiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia. Ipoteca devine opozabilă terților și dobândește rangul în ordinea de preferință a creditorilor de la data înregistrării în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare 58. În cazul în care societatea constituie garanții reale asupra propriilor acțiuni, fie în mod direct, fie prin intermediul unor persoane care lucrează pe seama societății, aceste operațiuni vor funcționa în baza regulilor stabilite pentru dobândirea propriilor acțiuni, realizându-se însă o contabilizare separată a acestora, cu excepția cazului în care aceste operațiuni se încadrează în operațiunile curente ale unei societăți bancare de credit sau se realizează în vederea dobândirii acțiunilor de către salariații societății. 54 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 151; Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 210; R. Țicleanu, Regimul juridic al acțiunilor prefernțiale ( prezent, perspectivă și drept comparat), în R.D.C. nr. 3/2000, p. 72 și urm. ; 55 L. Mocanu, Garanțiile reale mobiliare, Ed. All Beck, București, 2004, p. 69-71; C. Gheorghe, Garanțiile reale purtând asupra părților sociale și a acțiunilor societăților comerciale, în R.D.C. nr. 5/2004, p. 53 și urm. ; 56 Pentru o analiză detaliată a ipotecii mobiliare, a se vedea R. Rizoiu, Ipoteca mobiliară, vol. I, II, Ed. Universul Juridic, București, 2012; 57 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 328; 58 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 214; 27

Potrivit art. 124 alin.2 LSC, chiar dacă asupra unor acțiuni sunt constituite garanții reale mobiliare, dreptul de vot aparține tot proprietarului 59. VII.  Drepturile titularilor de acțiuni Calitatea de acționar conferă drepturi dar și obligații prevăzute de Legea nr. 31/1990. Drepturile acționarilor pot fi patrimoniale sau nepatrimoniale. Potrivit legii, acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari ( art. 1361 LSC ) 60. Un asemenea mod de exercitare a drepturilor acționarilor asigură protecția acționarilor și a intereselor societății. Încălcarea acestei cerințe a legii poate reprezenta un abuz de drept, care poate fi abuz de majoritate sau abuz de minoritate 61. Ca drepturi nepatrimoniale acționarii au drept de vot în adunările generale și dreptul de informare, iar ca drepturi patrimoniale au dreptul la dividende, și în caz de dizolvare a societății, au drept asupra părții corespunzătoare din activul patrimonial rămas în urma achitării datoriilor către terțe persoane 62. Astfel, conform art. 101 alin.1 LSC, orice acțiune plătită dă dreptul la un vot, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Totodată, prin actul constitutiv al societății se poate limita dreptul la vot pentru acei acționari care dețin mai multe acțiuni. Alin.3 al aceluiași art., stabilește și o situație de suspendare a dreptului de vot. Acest drept se suspendă pentru acei acționari care nu sunt la curent cu vărsămintele ajunse la scadență. În această situație, suspendarea poate interveni fie de la momentul ajungerii la scadență a vărsămintelor și până la momentul anulării prin hotarâre a acțiunilor pentru care nu s-au făcut vărsăminte, fie de la momentul scadenței vărsămintelor și până la efectuarea plății63. Numai acționarii care sunt titulari ai unor acțiuni preferențiale cu divedent prioritar fără drept de vot, nu au drept de vot. Exercitând dreptul de a participa la adunările generale ale societății, acționarii au posibilitatea de a-și exercita un drept esențial, respectiv dreptul la vot 64. 59 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 152-153; 60 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 322; R. N. Catană, Fundamentul și condițiile controlului judiciar al exercitării abuzive a dreptului de vot în cadrul societăților comerciale, în Revista română de drept al afacerilor nr. 6/2006 p. 29 și urm. ; Flaminia Stârc-Meclejan, Răspunderea patrimonială a asociaților/acționarilor societăților comerciale pentru hotărârile adoptate în adunarea generală potrivit art. 1361 din Legea nr. 31/1990 (republicată), în Dreptul nr. 11/2011, p. 127 și urm.; 61 Flaminia Stârc-Meclejan, op. cit., p. 295 și urm.; L. Săuleanu, Societăți comerciale, Studii, p. 203; ÎCCJ, s. com. dec. nr. 4199/2010, în Dreptul nr. 1/2012; 62 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 153; 63 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 35; 64 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 153; 28

Dreptul de informare al acționarilor rezultă indirect din dispozițiile legale care prevăd obligația administratorilor, cenzorilor de a prezenta rapoarte de activitate în AGA 65. Administratorii, respectiv membrii directoratului, sau, după caz, entitățile care țin evidența acționariatului conform prevederilor legale au obligația să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror solicitanți registrul acționarilor și să le elibereze, la cerere, pe cheltuiala lor, certificate privind aceste date ( art. 178 alin.1 LSC ) 66. Referitor la drepturile patrimoniale, principalul drept patrimonial al acționarilor este dreptul de a primi dividende. Potrivit art. 67 alin.2 LSC, dividendele se plătesc asociaților în proporție cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Cuantumul dividendului se stabilește de AGA 67. La încetarea existenței societății, acționarii au dreptul să primească partea ce li se cuvine în urma lichidării societății. Conform art. 268 LSC, partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului societății se stabilește de lichidatori ori în situația finală de lichidare a societății 68. VIII.  Răspunderea acționarilor pentru neefectuarea vărsămintelor Principala obligație a acționarilor este de a efectua plata vărsămintelor datorate. Consecințele neefectuării vărsămintelor sunt reglementate de art. 100 LSC. Astfel, în cazul în care acționarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute la art. 9 alin.2 lit. a) și b) și la art. 21 alin.1 LSC, societatea îl va invita să-și îndeplinească această obligație printr-o somație colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în M.Of. și într-un ziar de largă răspândire. În situația în care nici în urma acestei somații acționarii nu vor vărsa vărsămintele, consiliul de administrație, respectiv directoratul, vor putea decide fie urmărirea acționarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acțiuni nominative. Decizia de anulare se va publica în M.Of., cu specificarea numărului de ordine al acțiunilor anulate. În locul acțiunilor anulate vor fi emise noi acțiuni purtând același număr, care vor fi vândute. Sumele obținute în urma vânzării vor fi întrebuințate pentru acoperirea cheltuielilor de publicitate și de vânzare, a dobânzilor de întârziere și a vărsămintelor neefectuate. Eventualul rest va fi restituit acționarilor. Dar în cazul în care, prețul obținut nu este îndestulător pentru acoperirea tututor sumelor datorate societății, societatea se va putea îndrepta împotriva subscriitorilor și a cesionarilor. Dacă în 65 C. Stoica, Elemente de noutate prevăzute în Noul Cod Civil privind drepturile asociaților, în Curierul Judiciar, p. 673; 66 Alin.1 al art. 178 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 39 din O.U.G. nr. 82/2007; 67 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 323-324; 68 Idem, p. 324; 29

urma îndeplinirii acestor societăți nu s-au realizat sumele datorate societății, se va proceda, de îndată, la reducerea capitalului social cu diferența dintre acesta și capitalul existent 69. IX.  Subscrierea propriilor acțiuni de către societatea comercială Dispozițiile reglementate în art. 103 LSC, prevăd că societatea nu poate subscrie propriile acțiuni. În ipoteza în care o persoană subscrie acțiuni în nume propriu, dar în contul societății emitente, legea consideră că persoana respectivă a subscris acțiunile pentru sine, fiind obligat să plătească contravaloarea acestora. Aceeași regulă se aplică și fondatorilor, în faza de constituire a societății, membrilor consiliului de administrație, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului social subscris. Așadar aceste persoane vor fi obligate să achite contravaloare acțiunilor subscrise în nume propriu dar pe seama societății emitente 70. X.  Dobândirea de către societate a propriilor sale acțiuni În general, o societate poate dobândi propriile sale acțiuni, fie în mod direct, fie prin persoana care lucrează în nume propriu, dar cu respectarea următoarelor condiții prevăzute de art. 1031 LSC. Aceste condiții sunt: a)  autorizarea dobândirii propriilor acțiuni este hotărâtă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor, care va stabili condițiile acestei dobândiri, în special numărul maxim de acțiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizația și care nu poate depăși 18 luni de la data publicării în M.Of., iar în cazul unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă și maximă; b)  valoarea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu poate depăși 10% din capitalul social subscris; c)  tranzacția poate avea ca obiect doar acțiuni integral liberate ( plătite ); d)  plata acțiunilor astfel dobândite se face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată, cu excepția rezervelor legale. 69 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 211-212; 70 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 154-155; 30

Dacă acțiunile proprii sunt dobândite pentru a fi distribuite angajaților societății, aceste acțiuni trebuie distribuite în termen de 12 luni de la data dobândirii. Dacă valoarea nominală a propriilor acțiuni depășește 10% din capitalul social subscris, acțiunile care depășesc acest procent vor fi înstrăinate în termen de 3 ani de la dobândire 71. XI.  Obligația de înstrăinare a acțiunilor Operațiunile referitoare la dobândirea propriilor acțiuni sunt limitate prin lege. În ipoteza în care o SA își dobândește propriile acțiuni fără nerespectarea condițiilor impuse de lege sau de adunarea generală extraordinară, are obligația să înstrăineze acțiunile astfel dobândite în termen de un an de la momentul subscrierii lor. Dacă această obligație nu este îndeplinită, acțiunile astfel dobândite se anulează, iar societatea este obligată să-și reducă capitalul social. Aceeași soluție funcționează și în cazul în care acțiunile sunt dobândite de o societate în cadrul căreia o altă societate deține majoritatea sau o poziție dominantă 72. Cu toate acestea, art. 104 LSC dispune că restricțiile prevăzute la art. 1031 LSC nu se aplică: –  acțiunilor dobândite în conformitate cu art. 207 alin.1 lit.c), ca urmare a unei decizii a adunării generale de reducere a capitalului social; –  acțiunilor dobândite ca urmare a unui transfer cu titlu universal; –  acțiunilor integral liberate, dobândite prin efectul unei hotărâri judecătorești, într-o procedură de executare silită împotriva unui acționar, debitor al societății; –  acțiunilor integral liberate, dobândite cu titlu gratuit. Potrivit dispozițiilor art. 104 alin.2 din aceeași lege, restricțiile enumerate, cu excepția celor de la art. 1031 alin.1 lit.d), nu se aplică acțiunilor dobândite în conformitate cu art. 134 LSC, respectiv în cazul în care unul sau mai mulți acționari se retrag din societate, în condițiile legii 73. XII.  Regimul juridic al acțiunilor proprii dobândite de societate Acțiunile proprii dobândite de societate, potrivit art. 1031 și 104 LSC au un regim juridic special ( art. 105 LSC ). Acțiunile în cauză nu dau dreptul la dividende pe perioada deținerii lor de către societate. 71 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 155; 72 Idem; 73 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 213; 31

Dreptul de vot conferit de acțiuni va fi suspendat pe perioada deținerii lor de către societate. În cazul în care acțiunile sunt incluse în activul bilanțului sau în pasivului bilanțului se prevede o rezervă de valoare egală, care nu poate fi distribuită. Acțiunile dobândite cu încălcarea dispozițiilor art. 1031 și 104 din lege trebuie înstrăinate în termen de un an sau de 3 ani de la data dobândirii, în condițiile art. 1041 LSC 74. În situația în care acțiunile nu sunt înstrăinate în termenele prevăzute de lege, aceste acțiuni trebuie anulate, societatea fiind obligată să-și reducă în mod corespunzător capitalul social subscris. Potrivit legii, consiliul de administrație, respectiv directoratul are obligația să includă în raportul care însoțește situația financiară anuală anumite informații cu privire la dobândirea sau înstrăinarea de către societate a propriilor acțiuni ( art. 1051 LSC ) 75. Legea interzice acordarea de către societate a unor avansuri, împrumuturi sau constituirea unor garanții pentru dobândirea propriilor acțiuni, cu excepțiile prevăzute de lege ( art. 106 alin.2 și 107 LSC ). În privința regimului juridic al acțiunilor proprii dobândite de societatea emitentă, legiuitorul, în art. 1071 LSC, adaugă la situațiile deja existente și aceea când dobândirea, deținerea sau subscrierea se face de către o societate la care societatea emitentă deține, direct sau indirect, majoritatea drepturilor de vot sau ale cărei decizii pot fi influențate în mod semnificativ de societatea emitentă. În acest caz, acțiunile respective sunt socotite că aparțin, de fapt, societății emitente. Aceeași dispoziție se aplică și în situația în care societatea prin intermediul căreia se efectuează subscrierea, dobândirea sau deținerea de acțiuni este guvernată de legea unui alt stat 76. SUBSECȚIUNEA a 2-a OBLIGAȚIUNILE I.  Cadrul conceptual al obligațiunilor, valoarea, categorii, subscripția obligațiunilor Obligațiunile sunt titluri de valoare ( de credit) emise de societățile pe acțiuni, în schimbul sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societății de a rambursa aceste sume și de a plăti dobânzile aferente 77. 74 Art. 1041 a fost introdus prin art. I pct. 51 din Legea nr. 441/2006; 75 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 327-328; 76 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 156; 77 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 353; în legatură cu aspectele specifice tranzacționării acțiunilor pe piețele reglementate, a se vedea Gh. Piperea, op. cit., vol. I, 2008, p. 353 și urm.; 32

Deși sunt titluri de valoare, ca și acțiunile, totuși obligațiunile, au anumite caracteristici proprii. În consecință calitatea de obligatar, adică posesor al unei obligațiuni, nu se confundă cu calitatea de acționar. Obligatorul nu are calitatea de acționar, ci calitatea de creditor al societății pentru suma reprezentând valoarea obligațiuni subscrise, având dreptul la restituirea sumei datorate și la plata dobânzilor aferente. Acest drept al obligatorului există, indiferent dacă societatea a obținut sau nu profit 78. Potrivit legii, obligațiunile sunt de două feluri: obligațiuni nominative și obligațiuni la purtător. Cele nominative cuprind elementele de identificare ale obligatorului, iar dreptul încorporat în titlu aparține și se exercită numai de către titular, putând fi transmis prin cesiune. Acestea pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont ( art. 167 alin.3 LSC ). În schimb, obligațiunile la purtător nu cuprind elementele de identificare ale titularului, iar dreptul aparține posesorului titlului care îl poate transmite prin simpla tradițiune a titlului 79. Regimul juridic general al obligațiunilor este stabilit de art. 167-176 LSC, cu excepția că, potrivit Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor și potrivit Legii nr. 32/2006 privind obligațiunile ipotecare, dispozițiile art. 167 nu se aplică. Emiterea de obligațiuni este hotărâtă numai de adunarea generală extraordinară a societății. Acestea se emit și se subscriu în condițiile Legii nr. 31/1990 și în conformitate cu Legea nr. 297/2004. Valoarea nominală a unei obligațiuni nu va putea fi mai mică de 2.50 lei (art. 167 alin.1 LSC)80. Valoarea nominală a obligațiunilor convertibile în acțiuni va trebui să fie egală cu valoarea acțiunilor societății. Procedura propriu-zisă a emiterii obligațiunilor presupune întocmirea prospectului de emisiune a obligațiunilor și subscrierea obligațiunilor. Prospectul de emisiune trebuie să cuprindă: denumirea, obiectul de activitate, sediul și durata societății, capitalul social și rezervele, data publicării în M.Of. a încheierii de înmatriculare a societății, situația patrimoniului social după ultimul bilanț contabil aprobat, suma totală a obligațiunilor care au fost emise anterior și care urmează a fi emise, modul de rambursare, valoarea nominală a obligațiunilor, dobânda lor, mențiunea dacă sunt convertibile dintr-o categorie în alta și dacă sunt convertibile în acțiuni, data la care a fost publicată hotărârea AGA prin care s-a aprobat emiterea de obligațiuni. Oferta publică trebuie aprobată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ( CNVM ) 81. 78 I. L. Georgescu, op. cit., vol. II, p. 650; 79 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 231; 80 Alin.1 al art. 167 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 122 din Legea nr. 441/2006; 81 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 157; 33

Subscripția obligațiunilor se face pe exemplarele prospectului de emisiune, iar valoarea lor trebuie să fie integral vărsată. Titlurile obligațiunilor trebuie să cuprindă datele prevăzute în legislația pieței de capital ( Legea nr. 297/2004 ) și trebuie să fie semnate în conformitate cu art. 93 alin.4 LSC, adică trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului, sau după caz, semnătura administratorului unic sau a directorului general 82. II.  Adunarea generală a deținătorilor de obligațiuni Deținătorii de obligațiuni au posibilitatea să-și constituie o adunare generală, care își va desfășura activitatea pe cheltuiala societății emitente. Societatea emitentă nu are dreptul să intervină în deliberările adunării generale a obligatorilor, interzicându-se în acest sens participarea efectivă a administratorilor, cenzorilor și funcționarilor societății ( art. 171 alin.5 LSC ) 83. Prin adunarea obligatorilor se asigură supravegherea intereselor deținătorilor de obligațiuni. Adunarea obligatorilor se convoacă la cererea reprezentanților adunării sau a unui număr de obligatori care să reprezinte a patra parte din titlurile emise și nerambursate. Atribuțiile adunării generale a obligatorilor sunt prevăzute de art. 172 LSC, și anume: a)  Numește un reprezentant al obligatorilor și unul sau mai mulți supleanți care vor asista la AGA, fără a putea lua parte la administrarea societății; b)  Îndeplinește toate actele de supraveghere și de apărare a intereselor comune ale obligatorilor prin reprezentanții anume desemnați în acest scop; c)  Constituie un fond pentru acoperirea cheltuielilor necesare apărării drepturilor obligatorilor; d)  Poate face opoziție la orice modificare a actelor constitutive ale societății sau a condițiilor împrumutului, prin care s-ar putea aduce o atingere drepturilor obligatorilor; e)  Se pronunță asupra emiterii de noi obligațiuni de către societate 84. Hotărârile adunării obligatorilor se adoptă cu o majoritate reprezentând cel puțin 1/3 din titlurile emise și nerambursate. În ipoteza în care se pune problema ca prin hotarâre adunarea obligatorilor să se pronunțe cu privire la emiterea de noi obligațiuni sau să se opună la modificarea actului constitutiv sau a condițiilor împrumutului, cvorumul impus de lege este de minim 4/5 din titlurile reprezentate de adunare, iar adunarea se consideră valabil constituită numai dacă participă deținători reprezentând cel puțin 2/3 din titlurile nerambursate 85. 82 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 157; 83 Idem, p. 158; 84 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 232; 85 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 158; 34

Hotărârile adunării generale a obligatorilor luate cu respectarea legii sunt obligatorii chiar și pentru obligatorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. Hotărârile adunării generale ale obligatorilor pot fi atacate în justiției, în termenul și cu efectele prevazute de art. 132 și 133 LSC, de către obligatorii care nu au participat la adunare sau au votat împotrivă și au cerut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al ședinței ( art. 174 alin.2 din aceeași lege ). Obligațiunile se rambursează, de regulă, la scadență. Dacă se urmărește o rambursare anterioară scadenței, obligațiunile din aceeași emisiune și cu aceeași valoare pot fi rambursate prin tragere la sorți la o sumă superioară valorii lor nominale și în baza unei publicități, societatea emitentă având obligația să anunțe public tragerea la sorți cu cel puțin 15 zile înainte. Obligațiunile pot fi convertite în acțiuni numai în măsura în care există o astfel de soluție stabilită prin prospectul de emisiune 86. SUBSECȚIUNEA a 3-a Adunarea generală în cadrul societăților pe acțiuni I.  Aspecte generale Organizarea SA conține reglementări privind organele de conducere, de administrare și de control a activității acesteia, care se realizează prin adunările generale, administrator, sau după caz, consiliul de adminstrație, directori, consiliul de supraveghere, cenzorii sau auditorul financiar. Acționarii SA formează Adunarea Generală a Acționarilor ( AGA ). Din AGA fac parte toți acționarii indiferent de categoriile de acțiuni pe care le posedă și de numărul de acțiuni pe care le dețin. AGA este organul de deliberare și decizie a SA, care hotărăște asupra tuturor problemelor date de lege în competența sa 87. Potrivit Legii nr. 31/90, AGA sunt ordinare, extraordinare și speciale. Pentru fiecare dintre adunările generale legea stabilește atribuții speciale și condiții de cvorum și majoritate pentru luarea deciziilor. De regulă, adunările generale se țin la sediul societății, în localul indicat în convocare, dar, prin actul constitutiv al societății, se poate stabili și un alt loc în care să se desfășoare aceste adunări. 86 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 158; 87 Pentru detalii, a se vedea L. Săuleanu, Societățile comerciale. Adunările generale ale acționarilor, Ed. Hamangiu, București, 2008; Gh. Piperea, Controlul managemenului prin adunarea generală și prin demersurile individuale ale acționarilor, în Curierul Judiciar nr. 10/2007, p. 48 și urm.; 35

II.  Adunarea generală ordinară Principalele reguli privind atribuțiile și modul de adoptare a deciziilor adunării generale ordinare sunt cuprinse în art. 111-112 LSC. Potrivit art. 111 alin.1, adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult mult cinci luni de la încheierea exercițiului financiar. Adunarea generală ordinară are caracter obligatoriu, concluzie care se desprinde din atribuțiile pe care le are legate de funcționarea societății. În conformitate cu prevederile art. 111 alin.2 din lege, în afară de dezbaterea altor probleme înscrise pe ordinea de zi, adunarea generală ordinară este obligată: a)  să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori, sau după caz, de auditorul financiar, și să fixeze dividentul; b)  să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, și cenzorii 88; b1) în cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, să numească sau să demită auditorul financiar și să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar 89; c)  să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de adminstrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv; d)  să se pronunțe asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a directoratului; e)  să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate, pentru exercițiul financiar viitor; f)  să hotărască cu privire la gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau mai multor unități ale societății. III.  Adunarea generală ordinară. Deliberări. Hotărâri Potrivit dispozițiilor art. 112 LSC, pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de 88 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 39; 89 Lit. b1) de la alin.2 al art. 111 a fost introdusă prin art. I pct. 59 din Legea nr. 441/2006 și este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 82/2007; 36

vot. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul constitutiv al societății poate prevedea cerințe mai ridicate de cvorum și majoritate. Dacă adunarea generală ordinară nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condițiilor de cvorum și majoritate, adunarea ce se va întruni la o a doua convocare, putând să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi și a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate ( art. 112 alin.2 ). Pentru adunarea generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată. Rezultă că acționarii pot stabili cerințe mai ridicate de cvorum și majoritate doar pentru prima convocare a adunării generale ordinare a acționarilor 90. IV.  Adunarea generală extraordinară Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar pentru a hotărî modificarea actului constitutiv și orice alte probleme urgente și necesare funcționării societății. Astfel, art. 113 LSC, enumeră următoarele atribuții care presupun intervenția decizională a adunării generale extraordinare, și anume: a)  schimbarea formei juridice a societății; b)  mutarea sediului societății; c)  schimbarea obiectului de activitate al societății; d)  înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel; e)  prelungirea duratei societății; f)  majorarea capitalului social; g)  reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni; h)  fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății; i)  dizolvarea anticipată a societății; j)  conversia acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative; k)  conversia acțiunilor dintr-o categorie în alta; l)  conversia unei obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni; m)  emisiunea de obligațiuni; 90 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 160; 37

n)  oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare 91. Așadar, enumerarea nu are caracter limitativ, prin actul constitutiv al societății sau chiar ulterior, acționarii au dreptul să se pronunțe în cadrul unei adunări generale extraordinare cu privire la alte aspecte decât cele enumerate de art. 113 LSC. LSC reglementează posibilitatea delegării exercițiului anumitor atribuții către consiliul de administrație, respectiv directorat. În art. 114 din lege se prevede în mod expres că atribuțiile privind mutarea sediului societății, schimbarea obiectului de activitate al societății, majorarea capitalului social pot fi delegate consiliului de administrație, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor ( delegarea atribuției schimbării obiectului de activitate nu poate privi domeniul și activitatea principală a societății ). În cazul majorării capitalului social de către consiliul de administrație sau directorat, în baza art. 113 lit.f) LSC se vor aplica consiliului de administrație, respectiv directoratului, și dispozițiile art. 2201 privind capitalul autorizat 92. Adunarea generală extraordinară are competență obligatorie privind aspectele referitoare la modificarea actului constitutiv, dar și competență exclusivă pentru acele atribuții ce nu pot fi delegate administratorilor, în condițiile impuse de art. 114 LSC. Astfel, chiar și în situația în care competențele adunării generale au fost delegate administratorilor, numai adunarea generală extraordinară poate hotărî cu privire la schimbarea formei juridice a societății, înființarea sau desființarea sediilor secundare, prelungirea duratei societății, fuziunea și divizarea societății, dizolvarea anticipată, transformarea unor categorii de obligațiuni în alte categorii sau în acțiuni și emisiunea de obligațiuni. În asemenea situații, hotărârea adoptată de către consiliul de administrație, sau directorat în baza delegării exercițiului atribuțiilor poate fi atacată în justiție în aceleași condiții ca și hotărârea adoptată de adunarea generală, societatea urmând a fi reprezentată în instanță de către persoana desemnată de președintele instanței dintre acționarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală convocată în acest scop va alege o altă persoană. De asemenea, este posibil ca în cadrul unei adunări generale extraordinare să se discute și probleme care, în mod firesc, sunt în competența adunării generale ordinare, deoarece având în vedere că adunarea generală extraordinară se poate întruni ori de câte ori este nevoie pentru modificarea actului constitutiv, se poate aplica regula „cine poate mai mult poate și mai puțin” 93. 91 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 215-216; 92 St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale, comentariu pe articole, ed. a 3-a, Ed. Ch. Beck, București, 2006, p. 418-421; 93 Bârsan C., Dobrinoiu V., Țiclea Al., Toma M., Societățile comerciale, Casa de Editură și Presă „Șansa” SRL, București, 1993, p. 401; 38

Cerințele privind cvorumul și majoritatea adoptării deciziilor de către adunarea generală extraordinară sunt prevazute de art. 115 LSC. Astfel, pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesară la prima convocare prezența acționarilor deținând cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. În cazul în care adunarea nu se întrunește la prima convocare, pentru convocările următoare este necesară prezența acționarilor reprezentând cel puțin o cincime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile în cadrul adunării generale extraordinare se adoptă cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți și reprezentați. De la această regulă, legea prevede și câteva excepții, situații pentru care este necesar votul majorității care reprezintă cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați. Astfel, dacă se hotărăște modificarea obiectului principal de activitate al societății, reducerea sau majorarea capitalului social, schimbarea formei juridice, fuziunea, divizarea sau dizolvarea societății, este necesar votul majorității acționarilor care reprezintă cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați ( art. 115 alin.2 ). La fel ca și în cazul adunării generale ordinare, dispozițiile privitoare la cvorum și majoritate de voturi pentru adoptarea hotărârilor în cadrul adunării generale extraordinare au caracter dispozitiv, deoarece prin actul constitutiv, se poate stabili un cvorum și o majoritate mai mare 94. V.  Adunări generale speciale Adunarea specială este formată din titularii unei anumite categorii de acțiuni, de exemplu, dacă societatea a emis acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot, atunci titularii acestor acțiuni se pot întruni într-o adunare specială 95. Regimul juridic al adunării generale speciale este cuprins în art. 116 LSC conform căruia, hotărârea unei adunări generale de a modifica drepturile sau obligațiile referitoare la o categorie de acțiuni nu produce efecte decât în urma aprobării acestei hotărâri de către adunarea specială a deținătorilor de acțiuni din acea categorie. Regulile privind convocarea, cvorumul și desfășurarea adunărilor generale ale acționarilor se aplică și adunărilor speciale ( art. 116 alin.2 LSC ). Hotărârile inițiate de adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor generale corespunzătoare 96. 94 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 216; 95 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 331; Belu Magdo, op. cit., p. 259; S. Angheni, M.Volonciu, C. Stoica, op. cit., p. 140; 96 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 217; 39

VI.  Convocarea adunării generale Ca regulă generală, legea prevede că adunarea generală este convocată de consiliul de administrație, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar ( art. 117 alin.1 LSC ). Legea reglementează și un caz special de convocare a adunării generale la cererea acționarilor. Astfel, potrivit art. 119 alin.1 LSC consiliul de administrație, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea generală, la cererea acționarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede altfel și dacă cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării. În cazul în care consiliul de administrație, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanța de la sediul societății va putea autoriza convocarea adunării generale de către acționarii care au formulat cererea, stabilind data de referință, data ținerii adunării generale, persoana care o va prezida, cu aprobarea ordinii de zi ( art. 119 alin.3 al aceleiași legi ). Cererea se va judeca în cadrul procedurii necontencioase, cu citarea consiliului de administrație, respectiv a directoratului 97. Convocarea adunării generale se face prin publicarea convocatorului în M.Of., precum și într-unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate ( art. 117 alin.3 LSC ) 98. Potrivit prevederilor art. 117 alin.4, dacă acțiunile sunt nominative, convocarea poate fi făcută și numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, expediată cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului, înscrisă în registrul acționarilor 99. Conținutul convocării: Convocarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu data și locul ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu precizarea tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. Dacă pe ordinea de zi a adunării generale figurează și modificarea unor mențiuni ale actului constitutiv, legea impune ca, în convocare, să existe textul integral al unor asemenea modificări ( art. 117 alin.7 LSC ) 100. Dacă pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se va menționa lista cuprinzând informațiile legate de aceștia ( nume, localitatea de domiciliu, calificarea profesională ). 97 M. I. Sălăgean, Scurte considerații teoretice și practice privind convocarea adunărilor generale ale societăților comerciale pe acțiuni, în R.D.C. nr. 6/2007, p. 16 și urm.; 98 Alin.3 al art. 117 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr. 82/2007; 99 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 163; 100 Idem, a se vedea și I.C.C.J, Secția comercială, decizia nr. 3504 din 9 iunie 2005, în Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2005, Ed. C. H. Beck, București 2006, p. 637-638; 40

Pentru societățile listate se aplică legislația specifică pieței de capital privind procedura convocării, conținutul acesteia, etc ( art. 117 alin. 8 LSC ). De asemenea, în aplicarea dispozițiilor legale privind dreptul acționarilor la informare, societatea, prin organele de administrare și control, trebuie să pună la dispoziția acționarilor, la sediul societății, situațiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administrație, respectiv directoratului și al consiliului de supraveghere, propunerile pentru distribuirea dividendelor, acționarii având dreptul să adreseze întrebări legate de activitatea societății. Informațiile pot fi publicate și pe pagina de internet al societății, în cazul în care aceasta deține o pagina de internet proprie ( art 1172 LSC ) 101. Cu toate acestea, conform art. 1171 LSC, există posibilitatea completării ordinii de zi ulterior transmiterii convocării de către acționarii reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social. Propunerile de completare a ordinii de zi se adresează de către acționari consiliului de administrație sau directoratului, în cel mult 15 zile de la publicarea convocării, în vederea publicării noilor propuneri. În ipoteza în care, în urma convocării făcute în condițiile legii, adunarea generală nu se poate întruni datorită neîndeplinirii condițiilor de prezență a acționarilor, se va recurge la o a doua convocare. În mod excepțional, dacă acționarii deținători ai întregului capital hotărăsc cu unanimite, pot desfășura adunarea generală fără nici un fel de formalitate de convocare prealabilă ( art. 121 LSC ). Mai mult decât atât, art. 122 LSC permite desfășurarea adunărilor generale prin corespondență, și în consecință, adoptarea în mod valabil a unor hotărâri. O astfel de soluție, cu caracter excepțional, poate funcționa numai în cazul societăților închise, în cadrul cărora toți acționarii dețin acțiuni nominative 102. Potrivit art. 153 24 alin.5 LSC, în cazul neîntrunirii adunării generale extraordinare sau dacă adunarea generală extraordinară nu a putut delibera valabil nici în a doua convocare, orice persoană interesată se poate adresa instanței pentru a cere dizolvarea societății. Alin.4 al aceluiași art., prevede cazul în care AGA nu hotărăște dizolvarea societății dacă constată existența pierderilor și nu dispune reducerea capitalului social în condițiile legii. Dar, chiar și în acest caz, instanța poate acorda un termen ce nu poate depăși 6 luni pentru regularizarea situației 103. 101 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 43; Art. 1172 a fost introdus prin art. I pct. 65 din Legea nr. 441/2006; 102 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 164; 103 Idem; 41

VII.  Exercitarea dreptului la vot de către acționari În conformitate cu art. 101 alin.1 LSC, orice acțiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Pentru acționarii care posedă acțiuni la purtător, legea prevede că aceștia au drept de vot numai dacă le-au depus în locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înștiințarea de convocare, cu cel puțin 5 zile înainte de convocare. Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va stabili un moment numit dată de referință, dată la care acționarii îndreptățiți să fie înștiințati își pot exercita dreptul la vot 104. Această dată va fi valabilă și în cazul în care pentru prima adunare nu s-a întrunit cvorumul necesar. Art. 123 alin.2 LSC prevede ca stabilirea datei de referință să fie cu cel puțin 60 de zile înainte de data la care adunarea generală se va întruni pentru prima dată. Pentru acțiunile nominative, sunt îndreptățiți să exercite dreptul de vot acționarii înscriși în evidențele societății sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor, corespunzătoare datei de referință ( art. 123 alin.3 LSC ). Dacă asupra acțiunilor sunt constituite ipoteci mobiliare, dreptul de vot aparține în toate cazurile proprietarului. Un alt aspect, deosebit de important, este faptul că exercițiul dreptului de vot se suspendă pentru acționarii care nu au achitat vărsămintele ajunse la scadență 105. În ceea ce privește reprezentarea acționarilor în adunările generale, acționarii pot participa la vot în mod direct sau prin reprezentanți. Potrivit art. 125 alin.1 LSC, reprezentarea poate fi realizată numai prin intermediul altor persoane, în baza unei procuri speciale acordate pentru respectiva adunare generală. Forma procurii poate fi înscris autentic sau înscris sub semnătură privată. În cazul persoanelor fizice care nu au capacitatea legală, participarea lor la vot se realizează prin intermediul reprezentanților legali, iar în cazul acționarilor persoane juridice, aceștia își exercită dreptul la vot prin intermediul persoanelor care reprezintă interesele acelei persoane juridice în relațiile cu terții, adică cu ajutorul reprezentanților lor. Deși se admite reprezentarea în cadrul adunării generale, totuși legea stabilește o serie de limitări referitoare la persoana celui care reprezintă. Astfel, membrii consiliului de administrație, directorii consiliului de supraveghere sau membrii directoratului pot reprezenta alți acționari numai 104 M. Șcheaua, op. cit., p. 122; M.N. Costin, C.M. Costin, Semnificația juridică a sintagmei „data de referință” utilizată de art. 122 alin.2 și 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, în R.D.C. nr. 4/2001, p. 23 și urm.; 105 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 218-219; 42

în cazul în care votul lor nu este determinant la adoptarea hotărârii, în caz contrar sancțiunea aplicabilă fiind nulitatea hotărârii. Acționarii care au calitatea de membri ai consiliului de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea de gestiune sau aspecte ce implică persoana lor ori activitatea pe care o desfășoară. Cu toate acestea, se admite ca aceste persoane să participe la vot atunci când se supune votului situația financiară anuală, dacă fără votul lor nu s-ar obține majoritatea cerută de lege în vederea adoptării unei hotărâri valabile 106. În exercitarea dreptului la vot se interzice și participarea directă sau ca mandatar a acționarului cu interese contrare intereselor societății, dar dacă acesta participă la vot, atunci va răspunde pentru daunele cauzate societății, dar numai în ipoteza în care hotărârea contrară intereselor societății a fost adoptată. Dreptul la vot nu poate fi cedat. Orice convenție prin care acționarul se obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucțiunile date sau propunerile formulate de societate sau de persoanele cu atribuții de reprezentare sunt lovite de nulitate absolută ( art. 128 LSC ). În privința desfășurării adunării generale, în cadrul acestei proceduri, legea prevede obligativitatea constituirii unui secretariat format din 1 până la 3 secretari dintre acționari, care vor verifica lista de prezență a acționarilor, indicând în procesul-verbal capitalul social pe care îl reprezintă fiecare acționar, numărul acțiunilor depuse, precum și îndeplinirea formalităților impuse de lege și de actul constitutiv al societății 107. Potrivt art. 129 alin.3 LSC, adunarea generală va putea hotărî ca operațiunile privind desfășurarea adunării generale să fie supravegheate de un notar public. O dispoziție importantă este aceea prevăzută în art. 129 alin.7 LSC, conform căreia nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor aspecte care nu figurează pe ordinea de zi a adunării, numai cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți și niciunul nu s-a opus și nici nu a contestat hotărârea. VIII.  Hotărârile adunării generale Potrivit legii, hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis. Prin excepție votul secret este obligatoriu pentru numirea sau revocarea consiliului de administrație, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor 106 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 166; 107 Pentru detalii a se vedea D.M. Daghie, Adminstrarea societăților comerciale pe acțiuni, Teză de doctorat, Universitaea „Nicolae Titulescu”, București, 2012, p. 134-147; 43

financiari și pentru hotărârile privind răspunderea acestora, ceea ce înseamnă că, în această situație, votul prin corespondență nu ar fi posibil de realizat, doar dacă pe ordinea de zi există numai această problemă și dacă votul este transmis în plic sigilat 108. Hotărârile adunării generale au caracter obligatoriu atât pentru acționarii care au participat la vot, cât și pentru cei absenți sau cei care au votat contra și au cerut să se consemneze în procesul-verbal acest lucru. Prin publicitatea hotărârilor se asigură și opozabilitatea acestora față de terți. Art. 131 alin.4 LSC, stabilește că hotărârile adunării generale se depun în termen de 15 zile la Oficiul registrului comerțului, pentru a se realiza mențiunile corespunzătoare în registru și ulterior, se transmit spre publicare în Monotirul Oficial. Punerea în executare a hotărârii se realizează numai după îndeplinirea formalităților legate de publicitatea hotărârii, deci numai în măsura în care aceasta este publicată în M.Of. 109. SECȚIUNEA a 5-a — FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII ÎN COMANDITĂ PE ACȚIUNI 3.1 Noțiunea societății în comandită pe acțiuni Societatea în comandită pe acțiuni este: „societatea constituită prin asocierea mai multor persoane, care participă la formarea capitalului social prin anumite contribuții reprezentate prin acțiuni, în vederea desfășurării unei activități comerciale ( activități de producție, comerț sau prestări de servicii ) pentru realizarea unui profit și împărțirea lui, și care răspund pentru obligațiile sociale nelimitat și solidar, în cazul asociaților comanditați, și numai în limita aportului lor, în cazul asociaților comanditari” 110. 3.2 Principii privind societatea în comandită pe acțiuni Datorită asemănărilor privind structura capitalului social, legea asimilează societatea în comandită pe acțiuni societății pe acțiuni. În acest sens, art. 187 LSC prevede că S.C.A. este reglementată de dispozițiile referitoare la SA, cu excepția celor referitoare la sistemul dualist de 108 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 219; 109 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 167; 110 St. D. Carpenaru, op. cit., 2014, p. 363; 44

adminstrare. Având în vedere însă, existența celor două categorii de acționari, respectiv comanditarii și comanditații, LSC în art. 187-190 prevede și anumite dispoziții particulare: acționarii comanditați răspund nelimitat și solidar pentru datoriile societății, fiindu-le aplicabile interdicțiile specifice asociaților din S.N.C. ( art. 80-83 ), iar acționarilor comanditari dispozițiile specifice comanditarilor din S.C.S. ( art. 89-90 ) 111. 3.3 Administrarea societății S.C.A. este administrată exclusiv potrivit sistemului unitar ( art. 187 LSC ). Administrarea societății va fi asigurată numai de către acționarii comanditați, neexistând posibilitatea ca aceștia să fie persoane care nu au calitatea de acționari. Excluderea asociaților comanditari se datorează răspunderii lor limitate pentru obligațiile sociale. Adminstratorii societății vor putea fi revocați de către AGA, printr-o hotărâre luată cu condițiile de cvorum și majoritate cerute pentru adunarea generală extraordinară. Cu respectarea acelorași condiții, adunarea generală va alege o altă persoană în locul administratorului revocat, decedat sau care a încetat exercitarea mandatului său. Numirea trebuie aprobată și de ceilalți administratori, în măsura în care aceștia sunt mai mulți. Noul administrator devine asociat comanditat ( art. 189 LSC ), însă administratorul revocat rămâne răspunzător nelimitat față de terți pentru obligațiile pe care le-a contractat în timpul administrației sale. Totodată, art. 189 alin.5 LSC, admite posibilitatea ca administratorul în cauză, să se întoarcă cu o acțiune în regres împotriva societății, evident, în cazul în care nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa 112. 3.4 Controlul de gestiune a activității Dispoziția cuprinsă în art. 187 LSC prevede că reglementările referitoare la cenzorii din SA se aplică și S.C.A., dar în mod excepțional, art.190 LSC, interzice administratorilor comanditați să participe la deliberările adunării generale pentru alegerea cenzorilor, sau după caz, a auditorului financiar, chiar dacă posedă acțiuni ale societății. 111 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 208; 112 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 366; 45

Interdicția impusă de lege în privința participării asociaților comanditați se explică prin faptul că, în principiu, administratorului i se solicită să se abțină de la deliberările privind operațiunile în care ar putea avea un interes contrar aceluia al societății 113. SECȚIUNEA a 5-a — FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ 3.1 Noțiunea societății cu răspundere limitată Societatea cu răspundere limitată ( SRL ) este definită ca fiind „societatea constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfășura o activitate comercială ( activități de producție, comerț sau prestări de servicii ), în vederea împărțirii profitului, și care răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor 114. 3.2 Adunarea generală a asociaților Adunarea generală a asociaților este organul de deliberare și decizie al SRL care hotărăște în principalele probleme ale societății. Importanța adunării generale rezultă din obligațiile prevăzute în art. 194 LSC. Aceste obligații constau în: a)  aprobarea situației financiare anuale și în stabilirea repartizării profitului net; b)  desemnarea administratorilor și cenzorilor, sau, după caz, auditorilor interni, revocarea/ demiterea și darea de descărcare a activității, precum și hotărârea de contractare a auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii; c)  hotărârea de urmărire a administratorilor, cenzorilor, sau după caz, a auditorilor interni pentru daunele provocate societății și desemnarea persoanei care va exercita acțiunea în justiție; d)  modificarea actului constitutiv 115. 113 Pentru mai multe aspecte ce privesc specificul societății în comandită pe acțiuni, a se vedea și I. Schiau, op. cit., p. 265 și urm.; 114 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 234; 115 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 81; Lit. b) și c) al art. 194 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 43 din O.U.G. nr. 82/2007; 46

Legea dispune că adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul în care, actul constitutiv prevede altfel ( art. 192 alin.1 LSC ). De remarcat, este faptul că, majoritatea cerută pentru adunările generale ale SRL trebuie îndeplinită atât cu privire la părțile sociale, cât și cu privire la asociații care le dețin. Regula este diferită în cazul modificării actului constitutiv. Astfel, în art. 192 alin.2 LSC, se prevede că, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociaților, cu excepția cazului în care actul constitutiv sau chiar legea, prevede majoritatea voturilor și nu unanimitatea 116. Condițiile privind deliberarea și deciziile în cadrul adunării generale a asociaților societății cu răspundere limitată sunt reglementate de art. 191-193 LSC. Potrivit acestor articole, hotărârile asociaților se iau în adunarea generală. Prin actul constitutiv se poate stabili că votarea se face și prin corespondență. Principiul participării la adoptarea hotărârilor este acela potrivit căruia fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între el și societate. Regulile convocării AGA sunt consacrate de art. 195 LSC. Potrivit acestui art., administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților cel puțin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar. Adunarea asociaților se convoacă la sediul societății, dar poate fi convocată și de un asociat sau un număr de asociați ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, cu arătarea scopului convocării. De asemenea, cenzorii sunt obligați să convoace adunarea generală când aceasta nu a fost făcută de către administrator. Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi ( art. 195 alin.3 LSC ). Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotarâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți 117. Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toți asociații, inclusiv pentru cei care nu au participat la vot sau pentru cei care au votat împotrivă. Spre deosebire de hotărârile AGA, pentru hotărârile adunării asociaților legea nu cere publicarea acestora în M.Of., acesta fiind și motivul 116 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 212; 117 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 237; 47

pentru care termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin.2 LSC va curge de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă. În ipoteza în care printr-o hotârâre a adunării asociaților unui asociat i se încalcă drepturile, acesta are posiblilitatea de a cere în instanță anularea hotărârii 118. 3.3 Administrarea societății cu răspundere limitată Legea prevede că SRL este administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale. Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării generale, mandatul de administrator în alte societăți concurente, nici să facă același comerț sau altul concurent pe cont propriu ori pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune. Dispozițiile art. 197 alin.4 LSC conține reglementări referitoare la administrarea SA, care nu sunt aplicabile SRL, ceea ce înseamnă că administratorii pot avea calitatea de salariat în cadrul societății. Reprezentanții societății sunt obligați să depună la registrul comerțului semnăturile lor în termen de 15 zile de la data înmatriculării, dacă au fost numiți prin actul constitutiv, iar cei aleși în timpul funcționării societății în termen de 15 zile de la alegere 119. În ceea ce privește revocarea administratorilor, aceasta se poate face prin votul tuturor asociaților, dacă adminstratorii au fost numiți prin actul constitutiv, sau cu votul majorității absolute a asociaților și a părților sociale, dacă administratorii au fost desemnați de către AGA. În cazul revocării administratorului numit prin actul constitutiv, practic, are loc o modificare a actului constitutiv prin înlocuirea unui administrator, fapt ce determină adoptarea unei hotărâri cu unanimitate de voturi 120. Atunci când prin actul constitutiv sunt numiți doi sau mai mulți administratori, asociații pot stabili ca aceștia să-și exercite mandatul împreună sau individual. În cazul în care ei lucrează împreună, deciziile se iau cu unanimitate de voturi, iar în caz de divergență vor decide asociații în cadrul adunării generale. Referitor la atribuțiile administratorilor SRL, aceștia pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societății, afară de restricțiile stabilite prin actul constitutiv. 118 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 374; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., p. 184; S. Popa, op. cit., p. 209; 119 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 213; 120 Gh. Piperea, op. cit., p. 138; 48

Art. 198 LSC prevede obligația administratorilor de a ține un regitru al asociaților societății. Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea personală și solidară a administratorilor pentru prejudiciile cauzate societății. De asemenea, potrivit art. 201 LSC, administratorii au obligația depunerii la registrul comerțului, în termen de 15 zile de la data aprobării de către adunarea generală, copii ale situațiilor financiare anuale, în conformitate cu dispozițiile Legii contabilității nr. 82/1990, republicată, pentru a fi publicate, potrivit reglementărilor art. 185 LSC. Administratorii au obligația, prin lege, de a convoca adunarea asociaților. Dacă prin actul constitutiv nu s-a stabilit care dintre administratori este și reprezentant al societății, dreptul de reprezentare aparține fiecăruia dintre ei 121. Din punct de vedere al răspunderii, administratorul răspunde pentru prejudiciile cauzate societății sau chiar terțelor persoane, indiferent dacă este asociat sau neasociat. Răspunderea civilă intervine ori de câte ori administratorul cauzează un prejudiciu. Dacă sunt mai mulți administratori, ei răspund solidar. În acest caz, oricare dintre administratori poate fi obligat pentru acoperirea întregii pagube. Aministratorul care a acoperit paguba are posibilitatea unei acțiuni în regres împotriva celorlalți administratori, fiecare participând la acoperirea pagubei propoțional cu vinovăția pe care a avut-o la adoptarea deciziilor. Acțiunea în răspundere împotriva adminstratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de insolvență a societății. Administratorul răspunde penal în cazul săvârșirii unor fapte considerate infracțiuni, atât de către c.pen., cât și de legile extrapenale care conțin dispoziții penale, cum ar fi Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare 122. 3.4 Controlul gestiunii societății Actul constitutiv poate stabili alegerea unuia sau mai multor cenzori, sau unui auditor financiar de către adunarea asociaților ( art. 199 LSC ). Dacă numărul asociaților este mai mare de 15, numirea cenzorilor este obligatorie, în caz contrar numirea cenzorilor este facultativă ( art. 199 alin.3 LSC ). Durata mandatului lor este de 3 ani, cu posibilitatea de a fi realeși. 121 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 240; 122 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 214; 49

Interdicțiile existente pentru anumite persoane de a dobândi calitatea de cenzor stabilite în cazul SA se aplică și în cazul SRL, cu diferența că în cazul acestui tip de societăți nu se impune numirea a minim trei cenzori și un supleant. Drept urmare, în SRL poate exista un singur cenzor și un supleant. Numai în cazul în care se desemnează mai mulți cenzori, condiția este ca numărul acestora să fie întotdeauna impar 123. De asemenea, trebuie respectată și condiția ca unul dintre cenzori sau singurul cenzor să fie contabil. Cenzorii societății trebuie să fie și asociați, cu excepția cenzorului contabil care poate fi și un neasociat. Aceștia se aleg de către adunarea asociaților. Spre deosebire de SA, legea nu prevede posibilitatea numirii cenzorilor prin actul constitutiv, dar nu există niciun impediment legal ca desemnarea cenzorilor în SRL să se facă prin actul constitutiv. Pentru cazul în care legea impune auditarea situațiilor financiare ale SRL, controlul gestiunii se realizează de auditorul financiar. Auditorul financiar este numit și poate fi revocat de adunarea asociaților, cu excepția primului auditor financiar, care este desemnat prin actul constitutiv. Obligația de auditare la care este supusă SRL impune și numirea unor auditori interni, în condițiile legii. Drepturile, obligațiile și răspunderea auditorului financiar și auditorilor interni sunt cele prevăzute de lege pentru SA 124. În lipsa cenzorilor, sau după caz, a auditorului financiar, controlul gestiunii societății se asigură de către asociați, cu excepția asociaților administratori. În concret, controlul gestiunii SRL se realizează de către asociați în cazul în care societatea are mai puțin de 15 asociați, precum și în cazul în care situațiile financiare nu sunt supuse obligației legale de auditare. Dreptul de control al asociaților privește în esență modul de lucru al administratorilor, situațiile financiare ale societății, actele încheiate de reprezentanții societății, modul de utilizare a resurselor financiare și a celorlalte bunuri din patrimoniul societății, etc 125. 3.5 Transmiterea părților sociale Circulația juridică a părților sociale ca fracțiuni ale capitalului SRL este supusă unor reguli speciale. Regimul juridic al transmiterii părților sociale se fundamentează pe caracterul intuitu personae al SRL. Condițiile transmiterii părților sociale diferă după cum transmiterea se face între asociați, către persoane din afara societății sau pe cale succesorală. 123 Smaranda Angheni, op. cit., 2013, p. 214; 124 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 377; 125 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 241-242; 50

Pentru a opera transmiterea părților între asociați este necesară încheierea unui contract de cesiune între asociatul cedent și asociatul cesionar. Cesiunea părților sociale între asociați nu presupune consimțământul sau informarea celorlalți asociați, deoarece nu se aduce atingere caracterului intuitu personae. Cu toate acestea, dacă prin actul constitutiv sunt stabilite anumite condiții de informare ori de transmitere a părților sociale, aceste vor trebui respectate. Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății ( art. 203 alin.1 LSC ), numai în acest mod va putea avea efect față de terți 126. Transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social, deci este necesară o hotarâre generală prealabilă a asociaților. Pe baza acestei hotărârii a adunării asociaților, care aprobă cesiunea părților sociale, se va încheia contractul de cesiune între asociatul cedent și cesionar. La fel ca și cesiunea între asociați, cesiunea părților sociale între asociați și persoane din afara societății trebuie înscrisă in registrul comerțului și în registrul de asociați al societății, în condițiile art. 203 din lege, doar așa va putea produce efecte față de terți 127. În schimb, pentru a opera transmiterea părților sociale prin succesiune este necesar ca în contractul de societate să se prevadă o atare posibilitate. În aceste condiții, moștenitorii asociatului decedat dobândesc părțile sociale de plin drept de la data decesului asociatului, de aceea prevederile actului constitutiv, la care face trimitere art. 202 alin.3 LSC, se referă, la continuarea sau necontinuarea societății cu moștenitorii asociatului decedat, ci nu la transmiterea părților sociale. Dacă prin actul constitutiv s-a prevăzut posibilitatea continuării societății cu moștenitorii, aceștia devin asociați ai societății, dobândind fracțiuni la capitalul social și implicit drepturi de vot în AGA, propoțional cu cotele ce li se cuvin din succesiune. Potrivit art. 202 alin.4 LSC, dacă în urma transmiterii succesorale, s-ar depăși numărul de 50 de asociați, atunci asociații vor fi obligați să desemneze un număr de titulari care nu trebuie să depășească maximumul legal. Dacă prin actul constitutiv s-a interzis continuarea societății cu moștenitorii asociatului decedat, aceștia, în calitatea lor de titulari ai părților sociale, au dreptul la contravaloarea părților, calculată conform ultimului bilanț aprobat în condițiile art. 202 LSC 128. Îngrădirea continuării societății cu moștenitorii își are fundamentul în caracterul intuitu personae al SRL, deoarece este posibil ca moștenitorii să nu să bucure de aceeași considerație și încredere în rândul asociaților ca și autorul lor. 126 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 242; I. Schiau, op. cit., p. 273-275; 127 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 381; 128 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 243; 51

3.6 Retragerea asociatului din societate Retragerea asociatului din SRL este o expresie a principiului libertății de asociere. Regula este consacrată și de LSC, cu valoare de principiu, în art. 226, care reglementează cazurile de retragere a asociatului din SRL. Art. 226 alin.1 lit.a) LSC prevede posibilitatea retragerii asociatului din SRL în cazurile prevăzute în actul constitutiv. Un caz special este cel prevăzut de art. 194 din lege. Coroborând art. 226 alin.1 lit.a) cu cele ale art. 194 din LSC, tragem concluzia potrivit căreia asociatul se poate retrage din societate în cazul în care nu este de acord cu modificarea actului constitutiv. Art. 134 din lege se referă la retragerea acționarilor din SA și anume, la asociații care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale. Totodată, aceștia pot solicita cumpărarea părților sociale de către societate, dar numai dacă acea hotarâre a adunării generale are ca obiect: a)  schimbarea obiectului principal de activitate; b)  mutarea sediului societății în străinătate; c)  schimbarea formei societății; d)  fuziunea sau divizarea societății. Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în M.Of. al României, Partea a IV-a, în cazurile prevăzute la alin.1 lit.a)-c), și de la data adoptării generale, în cazul prevăzut la lit.d). Alte cazuri de retragere, sunt reglementate de art. 226 alin.1 lit.b), care permite asociatului SRL să se retragă din societate cu acordul tuturor celorlalți asociați, și lit.c) care dispune: „în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului”. Astfel de motive pot fi: neînțelegerile dintre asociați, constatarea unor nereguli săvârșite de ceilalți asociați în dauna societății ( fapte de concurență neloială, folosirea bunurilor societății în interes personal ) 129. Retragerea asociatului din societate produce anumite consecințe juridice cu privire la structura capitalului social și a părților sociale, precum și a drepturilor ce se cuvin asociatului retras. Aceste drepturi se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal. 129 Pentru analiza detaliată a cazurilor de retragere a asociatului din societate, a se vedea St. D. Cărpenaru, S. David, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale. Comentarii pe articole, ed. a 5-a, Ed. C. H. Beck, București, 2014, p. 772 și urm.; I Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii pe articole, ed. a 2-a, revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 603 și urm.; 52

În conținutul art. 224 alin.2 LSC, legea reglementează drepturile asociatului exclus din societate, potrivit căruia asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. În ceea ce privește stabilirea de către instanța judecătorească a structurii patrimoniului societății ca urmare a retragerii asociatului, judecătorul va trebui să țină cont de o eventuală înțelegere a asociaților rămași. În lipsa unei asemenea înțelegeri între asociați, instanța judecătorească va distribui părțile sociale deținute de asociatul retras către asociații rămași, proporțional cu numărul părților sociale deținute anterior retragerii 130. 3.7 Excluderea asociatului din societate Datorită elementului intuitu personae care este prezent atât la constituirea societății cât și pe întregul parcurs al existenței SRL, legea prevede anumite cazuri speciale în care poate fi exclus asociatul care nu se mai bucură de încrederea personală a celorlați asociați. Principalele cazuri de excludere a asociatului din SRL sunt prevăzute de art. 222 din LSC, cum ar fi: neefectuarea aportului, săvârșirea de către asociatul administrator a unor fapte păgubitoare pentru societate, exercitarea de către creditorul personal al asociatului o opoziție împotriva hotărârii de prelungire a duratei societății 131. Enumerarea prevăzută la art. 222 din lege, nu este limitativă, deoarece există și alte cazuri de excludere, cum este cel reglementat de art. 206 alin.2 LSC 132. Cerințele ce trebuie îndeplinite pentru excluderea asociatului sunt reglementate de art. 223 LSC, conform căruia excluderea asociatului se pronunță prin hotarâre judecătorească la cererea societății sau a oricărui asociat. Când excluderea se cere de către un asociat, se vor cita societatea și asociatul pârât. Ca o consecință a excluderii, instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotarâre, și cu privire la structura participării la capitalul social al celorlalți asociați. Hotărârea definitivă de excludere se va depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societății în M.Of. 130 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 385; 131 Pentru analiza detaliată a cazurilor de retragere a asociatului din societate, a se vedea St. D. Cărpenaru, S. David, Gh. Piperea, op. cit., p. 772 și urm.; I. Schiau, T. Prescure, op. cit., p. 602 și urm.; 132 S. Angheni, Legislația societăților……, op. cit., 2015, p. 86; Alin.2 al art. 206 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 17 din Legea nr. 76/2012; 53

Regimul juridic al efectelor excluderii unui asociat din SRL este consacrat de art. 224-225 LSC. Ca regulă generală, asociatul exclus are dreptul la o sumă de bani corespunzătoare cotei ce o deține în patrimoniul societății. Cu toate acestea, legea prevede și alte reguli aplicabile regimului juridic al asociatului exclus din societate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 224 alin.1, asociatul exclus răspunde de pierderi și are dreptul la beneficii până în ziua excluderii sale, însă nu va putea cere lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv. De asemenea, asociatul exclus rămâne obligat față de terți pentru operațiunile făcute de societate, până în ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere ( art. 225 alin.1 ). Dacă în momentul excluderii sunt operațiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecințele și nu-și va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operațiuni ( art. 225 alin.2 ) 133. Ca urmare a excluderii, instanța judecătorească va dispune prin aceeași hotarâre, și cu privire la structura participării la capitalul social al celorlalți asociați. Instanța poate lua act de înțelegerea asociaților rămași, iar în caz de neînțelegere instanța poate distribui părțile sociale către ceilalți asociați propoțional cu cota deținută la capitalul social. SUBSECȚIUNEA 1 FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ CU ASOCIAT UNIC 3.1 Noțiunea societății cu răspundere limitată cu asociat unic În afară de SRL constituită de doi sau mai mulți asociați, LSC reglementează SRL cu asociat unic. Aceasta este o varietate a SRL de tip clasic, și nu o formă juridică de societate distinctă de cele reglementate de art. 2 din lege. De aceea, SRL cu asociat unic se constituie și funcționează după regulile generale aplicabile oricărei forme de societate, legiuitorul instituind anumite norme speciale care țin în principal de particularitatea existenței unui singur deținător al întregului capital social 134. 133 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 247; St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 389; 134 St. D. Cărpenaru, op. cit., 2014, p. 368; 54

3.2 Principii privind funcționarea societății Principiile înființării și funcționării SRL cu asociat unic sunt înscrise în art. 13-15 LSC. În ceea ce privește funcționarea SRL cu asociat unic, în cazul în care, într-o SRL, părțile sociale aparțin unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin, potrivit legii, AGA. Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al SRL al cărei asociat unic este. Dacă asociatul unic este administrator, îi revin și obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate. Sub aspectul răspunderii, se impune soluția potrivit căreia obligațiile sociale ale SRL cu asociat unic sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatul unic răspunde numai în limita aportului său. În cazul subscrierii de aporturi în natură, valoarea acestora trebuie stabilită pe baza unei expertize de specialitate 135. CAPITOLUL IV EXEMPLIFICĂRI DIN PRACTICA JUDICIARĂ A INSTANȚELOR ROMÂNE 1)  C.S.J., secția comercială, decizia nr. 73 din 12 ianuarie 2011 136. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială prin sentința comercială nr.73 din 19 mai 2010, a admis cererea reclamantei D.L.M., și în consecință a încuviințat vremelnic suspendarea executării sentinței comerciale nr. 3492 din 18 martie 2010 a Tribunalului București, în dosarul nr. 35638/3/2009 până la soluționarea cererii de suspendare a executării acestei sentințe formulate în apel. Pentru a pronunța această sentință a reținut că urgența măsurii rezidă în faptul că, în orice moment sentința apelată și pentru care s-a solicitat suspendarea executării vremelnice, poate fi pusă în executare de către pârâți, și, prin aceasta, reclamantei i se poate aduce un prejudiciu cu consecințe negative în privința drepturilor pe care aceasta le deține în calitate de asociat cu procent de 50% în SC I.G. SRL București, mai înainte de soluționarea apelului. S-a mai reținut că reclamanta justifică o aparență de drept în favoarea sa, iar probele nu relevă că, încheierea din 2003 ar fi fost modificată și nici actele care au stat la baza pronunțării acesteia 135 Vasile Nemeș, op. cit., 2015, p. 235; 136 http://www.iccj.ro , accesat în data de 09/07/2016; 55

precum și actul constitutiv, atestat în fața unui avocat și care face dovada deplină a celor inserate în acest înscris până la înscrierea în fals. Împotriva acestei sentințe, pârâții SC I.G. SRL București și B.V.F. au declarat recurs fără a indica motivele de fapt și de drept ale promovării acestei căi de atac. La data de 29 septembrie, recurenții pârâți au motivat recursul promovat, încadrând și dezvoltând criticile de nelegalitate în dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct.7,8 și 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 3 ianuarie 2011, intimata reclamantă D.L.M. a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 306 alin. 1 C. proc. civ. Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului, în temeiul art. 137 raportat la art. 306 alin.1 C. proc. civ. și a reținut : –   potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Acest termen reprezintă termenul de drept comun în materie de recurs. În privința termenului de pornire, acesta curge de la comunicarea hotărârii. –  termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește conform art. 303 alin.2 C.proc. civ, de la comunicarea hotărârii chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Rezultă, că există un singur termen, atât pentru introducerea recursului cât și pentru motivarea acestuia. În cauza de față recurenții pârâți au declarat recurs la data de 25 mai 2010 (dosar recurs) însă motivarea acestuia s-a depus la dosarul cauzei la data de 29 septembrie 2010, cu depășirea termenului prevăzut de art. 301 C.proc.civ., termen care se socotește de la comunicarea hotărârii. Pe cale de consecință nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal atrage neluarea lor în considerare, deoarece neîndeplinirea oricărui act de proceduară în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când parte dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va aplica sancțiunea nerespectării dispozițiilor art. 303 C. pro. civ. și va constata nulitatea recursului, confrm art. 306 alin.1 C. proc.civ. Pentru aceste motive, în numele legii, decide: admite excepția nulității recursului declarat de pârâții SC I.G. SRL București și B.V.F. invocată de intimata D.L.M. Constată nulitatea recursului declarat de pârâții SC I.G. SRL București și B.V.F. împotriva sentinței comerciale nr.73 din 19 mai 2010 pronuțată de Curtea de Apel București, irevocabilă. 56

2)  I.C.C.J., secția de contencios Administrativ și Fiscal, decizia nr. 1594/2014 137. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 8 august 2013, sub nr. 5539/2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, Ministerul Transporturilor și C.N.A.D.N.R. SA a solicitat anularea sentinței arbitrale din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin care s-a admis în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta SC P. SA, astfel cum aceasta a fost precizată, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832.041,70 euro reprezentând capătul 1 din cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile de arbitrare și a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală ( pro rata ) și a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat ( parte aferentă procedurii arbitrale, pro rata ). Pârâta C.N.A.D.N.R. SA, la data de 11 septembrie 2013, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a SA, iar pe fond a solicitat menținerea în parte a sentinței arbitrale în ceea ce privește C.N.A.D.N.R. SA, iar în ceea ce privește cererea formulată de către Ministerul Fondurilor Europene admiterea contestației numai în ceea ce privește pretențiile. Pârâta SC P. SA a depus întâmpinare la data de 19 septembrie 2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată. La data de 17 octombrie 2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare. În ședința publică din 7 ianuarie 2014, Curtea a constat că Legea aplicabilă în cauza este cea din C. proc. Civ. din 1865, a admis excepția de conexitate invocată de pârâta SC P. SA în dosarul nr. 5823/2/2013 și a dispus conexarea dosarului respectiv la dosarul nr. 5539/2/2013 și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței. În dosarul nr. 5823/2/2013, reclamantul Ministerul Transporturilor a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, Ministerul Fondurilor Europene și C.N.A.D.N.R. SA, anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. HOTĂRÂREA CURȚII DE APEL BUCUREȘTI: Prin sentința nr. 8 din 7 ianuarie 2014, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunile conexe formulate de Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și 137 http://www.legeaz.net, accesat în data de 10/07/2016; 57

reclamatul Ministerul Transporturilor, în contradictoriu cu pârâții SC P. SA și C.N.A.D.N.R. SA, în favoarea I.C.C.J., secția contencios administrativ fiscal. Pentru a pronunța această hotarâre, Curtea a reținut următoarele: • Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost investită de către reclamanta SC P. SA cu acțiunea arbitrală la data de 31 ianuarie 2013, litigiul fiind soluționat potrivit C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare. Având în vedere că procedura arbitrală a demarat sub imperiul legii procedurale vechi, Curtea a constatat că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare și în ceea ce privește acțiunea în anulare a sentinței arbitrale; • Curtea a mai reținut că acțiunea arbitrală are ca obiect pretenții, preț al prestațiilor și accesorii, în executarea contractului de prestări servicii încheiat între părți. Conform art. 365 C. proc. civ., „competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul”. Potrivit art. 342, „pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată, care în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță”. Curtea a constatat că la data investirii tribunalului arbitral, 31 ianuarie 2013, competentă în fond pentru soluționarea acțiunii în pretenții ar fi fost Curtea de Apel. Contractul de prestării de servicii este unul administrativ, încheiat cu autoritățile centrale, iar valoarea acestuia depășește pragul prevazut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, de 500.000 RON. Din sentința arbitrală rezultă faptul că acțiunea privește executarea unui contract de prestări de servicii, „asistență tehnică pentru pregătirea unui set de proiecte privind siguranța rutieră” pentru acțiuni din exteriorul Comunității Europene finanțat de bugetul general al Comunității Europene. Contractul a fost încheiat „în cadrul relației inter-instituționale dintre Guvernul României și Comisia Europeană pentru derularea Programului PHARE 2004”. Curtea a constat că dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii nu ar fi fost aplicabile în cazul lipsei convenției arbitrale, contractul respectiv de prestări de servicii fiind încheiat în baza procedurilor specifice privind implementarea acordului referitor la asistența financiară internațională. 58

CONSIDERENTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE: Ținând seama de obiectul acțiunii, anularea sentinței arbitrale nr. 132 din 9 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, se reține că atât C. proc. civ. de la 1865, cât și C. proc. civ., consideră că procedura arbitrală este specială, distinctă, de cea a căilor de atac. Prin urmare, Curtea de Apel București a apreciat în mod greșit că acțiunea în anularea sentinței de arbitraj nu urmează regula prevăzută de art. 3 din Legea nr. 76/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Pronunțarea unei sentințe arbitrale nu conduce la concluzia că procesul în fața instanțelor judecătorești a început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., prin derularea procedurii arbitrale. Dimpotrivă, acțiunea în anulare este o cerere de sine stătătoare, iar procesul a început după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 prin formularea acțiunilor conexe la 8 august 2013 și respectiv, 23 august 2013. În consecință, se apreciază că în mod greșit s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererilor conexe în favoarea I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât conform art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anulare revine Curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul. Văzând și dispozițiile art. 135 alin.2 C. proc. civ., potrivit cărora nu se poate crea conflict de competență cu I.C.C.J., iar hotărârea de declinare sau de stabilire a competenței pronunțată de I.C.C.J. este obligatorie pentru instanța de trimitere, dosarul urmează să fie trimis la Curtea de Apel București pentru competentă soluționare. Pentru aceste motive, în numele legii, decide: trimite cauza privind acțiunile conexe formulate de reclamanții Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, Ministerul Transporturilor și C.N.A.D.N.R. SA spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, la data de 27 martie 2014. 59

Concluzii Prin intermediul acestei lucrări mi-am propus să asimilez cât mai multe informații despre societățile comerciale, deoarece acestea au fost și sunt și în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, cât și pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor. Societățile comerciale au contribuit la dezvoltarea comunicațiilor care au permis extinderea piețelor cu toate consecințele benefice asupra civilizației moderne. Pe parcursul lucrării mi-am propus să aflu cât mai multe lucruri despre societățile comerciale: clasificarea acestora, tipuri de societăți, și în mod special, mi-am dorit să aflu cât mai multe lucruri despre funcționarea societăților comerciale, ca de altfel, reprezentând titlul lucrării mele. Motivul care m-a inspirat în alegerea acestui titlu, a fost faptul că, reglementările privind funcționarea societăților comerciale, nu îmi erau foarte cunoscute și doream să acumulez cât mai multe informații referitoare la acest aspect, în primul rând pentru cultura mea generală, și nu în ultimul rând, pentru ca în viitor să pot clarifica unele nelămuriri asupra acestui lucru și altor persoane. În prezent societățile comerciale reprezintă cea mai însemnată categorie de persoane juridice din economia mondială. La noi în țară declanșarea procesului privatizării economiei, a readus în discuție societățile comerciale care au fost supuse unor noi reglementări de fond, cum ar fi: Legea 31/1990 republicată în M.Of. al României nr. 33 din 29 ianuarie 1998 privind societățile comerciale; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului; Legea nr.15/1990 privind transformarea întreprinderilor de stat în R.A. și societăți comerciale; Legea nr.441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 și a Legii nr.26/1990 publicată în M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006 și intrată în vigoare de la 1 decembrie 2006. Crearea unei economii românești puternice și viabile au impus cu necesitate realizarea unui cadru juridic adecvat, care să reglementeze statutul noilor agenți economici și raporturile juridice la care aceștia participă. Era deci absolut necesară elaborarea unui cadru juridic de reglementare a activității comerciale. Acest fapt s-a realizat prin apariția Legii nr. 31/1990 privind organizarea și funcționarea societăților comerciale. Complexitatea acestei legi a crescut căpătând aspectul unui adevărat cod al societăților comerciale. Așa cum am prezentat și în această lucrare, în mediul economic și juridic, societatea comercială se prezintă într-o diversitate de forme fiecare cu un mod specific de constituire, organizare, funcționare și existență a componentelor și ansamblul structural societar caracterizat de 60

un anumit regim consacrat legislativ. Funcționarea în condiții corespunzătoare a unei societăți comerciale de orice fel și sub orice formă dintre cele permise de lege implică o mare responsabilitate și o bună cunoaștere a legilor de către fondatori, organele de conducere, precum și de către administrator, sau după caz de către administratorii societăților comerciale. Realizarea obiectivului social pentru care a fost constituită societatea comercială, indiferent de forma ei, devine posibilă numai prin executarea actelor de administrare și gestionare. Administrarea reprezintă o formă de exercitare a atributelor dreptului de proprietate societară, în vederea atingerii obiectului și scopului social, realizată de un organ distinct de gestiune permanentă – administratorii – care îndeplinesc cotidian operațiunile reclamate de înfăptuirea obiectului societății. Administratorul este organul operativ principal și permanent al societății comerciale. Inițiativa și operativitatea care îi caracterizează activitatea, fac din administrator organul cel mai dinamic al societății. Desigur la conducerea societății participă și alte categorii de organe cum sunt organele de decizie (adunarea generală) și cele de control (cenzorii). Deși în raport cu acesta, adunarea generală și cenzorii au puteri foarte întinse, în ce privește activitatea curentă a societății, aceste organe au un rol static, mărginit la supravegherea, aprobarea sau dezaprobarea activității administratorului. Intervenția adunării generale devine cu atât mai necesară cu cât societatea este mai bine condusă de administratorii săi, destoinicia și onestitatea administratorului punându-și amprenta în rezultatele activității oricărei societăți comerciale. Rolul și atributele administratorului explică de ce acesta este considerat un organ esențial al societății comerciale. Iată importanța pe care o are acest organ al societății, fapt pentru care am abordat acest subiect. În urma acestei lucrări am înțeles că o societate comercială este foarte importantă pentru dezvoltarea economică a oricărei țări, ea aducând numeroase avantaje și beneficii asupra civilizației. 61

Bibliografie I.  Tratate, cursuri, monografii 1)  Angheni S., Drept comercial, Profesioniștii-comercianți, Ed. C. H. Beck, București, 2013; 2)  Angheni S., Urs I.R., Funcționarea persoanei juridice, în Noul Cod Civil. Studii și comentarii, vol. I. Ed. Universul Juridic, București, 2012; 3)  Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Drept comercial, ed. a 4-a, Ed. C. H. Beck, București, 2008; 4)  Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Drept comercial, Ed. All Beck, București, 2004; 5)  Angheni S., Legislația societăților – La Zi, Actualizat 10.04.2015, Cod 568, Ed. C. H. Beck, București, 2015; 6)  Angheni S., Societăți comerciale. Soluții profesionale de la A la Z, Ed. C. H. Beck, București, 2010; 7)  Belo Magdo M.-L, Drept comercial, Ed. Hamangiu, București, 2003; 8)  Bîrsan C., Dobrinoiu V., Țiclea Al. Toma M., Societățile comerciale, Casa de Editură și Presă „Șansa” SRL, București, 1993; 9)  Brațiș M., Constituirea societății comerciale pe acțiuni, Ed. Hamangiu, București, 2003; 10)  Cărpenaru St. D., Drept comercial roman, ed. a VI-a, revăzuta și adăugita, Ed. Universul Juridic, București, 2007; 11)  Cărpenaru St. D., S. David, C. Predoiu, Piperea Gh., Legea societăților comerciale, comentariu pe articole, ed. a 3-a, Ed. C. H. Beck, București, 2006; 12)  Cărpenaru St. D., Tratat de drept comercial român. Conform Noului Cod Civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012; 13)  Cărpenaru St. D., Tratat de drept comercial român, ed. a 4-a, actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2014; 14)  Duțescu C., Drepturile acționarilor, Ed. Lumina Lex, București, 2006; 15)  Duțescu C., Drepturile acționarilor, ed. a 2-a, Ed. C. H. Beck, București, 2007; 16)  Mocanu L., Garanțiile reale mobiliare, Ed. All Beck, București, 2004; 17)  Georgescu, I.L., Drept comercial român, vol. II, Societățile comerciale, Ed. Socec, București, 1946; 62

18)  LS, Legea societăților și 8 legi uzuale, ed. a 17-a, actualizată la 30 octombrie 2014, Ed. Hamangiu, București, 2014; 19)  Motica R.I., Bercea I., Drept comercial român și bancar, vol. 1, Ed. Lumina Lex, București, 2001; 20)  Nemeș V., Drept comercial, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2015; 21)  Piperea Gh., Drept comercial, vol. I, Ed. C. H. Beck, București, 2008; 22)  Piperea Gh., Obligațiile și răspunderea administratorilor societăților comerciale, Noțiuni elementare, Ed. All Beck, București, 1999; 23)  Popa S., Drept comercial, Teorie și practică judiciară, Ed. Universul Juridic, București, 2008; 24)  Popa S., Drept comercial, Ed. Universul Juridic, București, 2014; 25)  Rizoiu R., Ipoteca imobiliară, vol. I, II, Ed. Universul Juridic, București, 2012; 26)  Schiau I., Drept comercial, Ed. Hamangiu, București, 2009; 27)  Schiau I., Prescure T., Legae societăților comerciale nr. 31/1990, Analize și comentarii pe articole, ed. a 2-a, revizuită, adăugită și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2009; 28)  Șcheaua M., Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Comenată și adnotată, Ed. All Beck, București, 2000; 29)  Săuleanu L., Societățile comerciale. Adunările generale ale acționarilor, Ed. Hamangiu, București, 2008; 30)  Turcu I., Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. I, Ed. C. H. Beck, București, 2008; 31)  Turcu I., Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. II, Ed. C. H. Beck, București, 2008. II.  Articole în reviste de specialitate 1)  Costin M.N., Costin C.M., Semnificația juridică a sintagmei „data de referință” utilizată de art. 122 alin.2 și 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, în R.D.C. nr. 4/2001, p. 23 și urm.; 2)  Gheorghe C., Garanții reale purtând asupra părților sociale și a acțiunilor societăților comerciale, în R.D.C. nr. 5/2004, p. 53 și urm.; 3)  Piperea Gh., Controlul managemenului prin adunarea generală șimprin demersurile individuale ale acționarilor, în Curierul Judiciar nr. 10/2007, p. 48 și urm.; 4)  Sălăgean M.I., Scurte considerații teoretice și practice privind convocarea adunărilor generale ale societăților comerciale pe acțiuni, în R.D.C. nr. 6/2007, p. 16 și urm.; 63

5)  Stoica C., Elemente de noutate prevăzute în Noul Cod civil privind drepturile asociaților, în Curierul Judiciar nr. 12/2009, p. 673-676; 6)  Țicleanu R., Regimul juridic al acțiunilor preferențiale ( prezent, perspectivă și drept comparat), în R.D.C. nr. 3/2000, p. 72 și urm.; III.  Alte surse 1)  Daghie D.M., Administrarea societății pe acțiuni, teză de doctorat, Universitate „Nicolae Titulescu”, București, 2012; 2)  Guyon, Y., Droit des affaires, Tome 1, 12eme édition, Economica, Paris, 2003; 3)  http://www.legeaz.net; 4)  http://www.iccj.ro 64