UNIVESITATEA OVIDIUS CONSTAN ȚA FACULTATEA DE TEOLOGIE REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE… [602232]

UNIVESITATEA OVIDIUS CONSTAN ȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE
ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

COORDONATOR: Prof. Univ. Dr. Pr. NICOLAE V. DUR Ă

DOCTORAND: [anonimizat]
2007

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

2

Biserica, în calitatea sa de depozitar ă a adevărului revelat, încredin țat de
întemeietorul s ău, Domnul nostru Iisus Hristos, a primit și îndatorirea de a-L
propovădui pân ă la marginile p ământului, în conformitate cu mandatul divin
transmis de Mântuitorul Apostolilor S ăi: „Mergând, înv ățați toate neamurile,
botezându-le în numele Tat ălui și al Fiului și al Sfântului Duh, înv ățându-le s ă
păzească toate câte am poruncit vou ă” (Matei XXVIII, 19-20).
În virtutea acestui mandat divin, Apostolii – și prin ei ucenicii lui Hristos
investiți cu puterea haric ă – au primit îndrept ățirea de a exercita puterea
bisericeasc ă sub întreitul s ău chip de manifestare: înv ățătorească, sfințitoare
și de conducere.
Îndeplinind porunca propov ăduirii, Apostolii au înv ățat într-adev ăr toate
neamurile, transmi țându-le direct sau indirect vestea cea bun ă, adică
Evanghelia lui Hristos, f ăcând ca doar în câteva decenii cre știnismul s ă
cunoasc ă o largă arie de r ăspândire în întreaga lume.
Cei care au r ăspândit vestea cea bun ă au fost cunoscu ți încă din epoca
apostolic ă sub denumirea de apostoli, propov ăduitori, catihe ți, didasc ăli, etc.
Activitatea de r ăspândire a cre știnismului a fost în mod intrinsec legat ă
de activitatea înv ățătorească exercitat ă de acești misionari, care de obicei erau
investiți de Biseric ă și cu harul preo ției. De altfel, puterea lor în cuvânt, în
transmiterea și tâlcuirea cuvântului Evangheliei au rezidat tocmai în harul
acesta al preo ției lui Hristos, sursa și puterea oric ărei lucrări biserice ști.
Slujirea sau misiunea înv ățătorească, care urm ărea transmiterea
mesajului Evangheliei, s-a înf ăptuit la început prin predica apostolic ă și post-
apostolic ă de către misionarii despre care vorbe ște Apostolul Pavel în scrierile
sale (I Corinteni XII; Romani I, 11; XII, 6-8; I Corinteni I, 7; Efeseni IV, 11),
proveniți dintre harismatici, profe ți și evangheli ști. Aceștia sunt acei membri ai
Bisericii care primiser ă în chip deosebit anumite daruri necesare activit ății de
evanghelizare (Faptele Apostolilor II). Fiind investi ți cu slujba cuvântului, dup ă

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

3felul darurilor primite, ei au avut o func ție didactico-catehetic ă, de natur ă
religioas ă, iar nu administrativ ă1.
Activitatea înv ățătorească, la nivel local, s-a desf ășurat și de către
episcopi, preo ți, catehe ți și didasc ăli, care erau înv ățătorii propriu-zi și ai
comunit ăților, cei care instruiesc „mai îndeaproape în cele ale credin ței și
moralei”2.
Încă din epoca apostolic ă, activitatea înv ățătorească a vizat deci atât
lărgirea ariei de r ăspândire a credin ței, adresându-se neamurilor, cât și
sporirea credin ței în inimile celor care se învredniciser ă de primirea tainei
Sfântului Botez, prin care devenim subiec ți de drept ai Bisericii. C ă aceste
forme de propov ăduire s-au manifestat înc ă de la începutul cre știnismului, ne
atestă și prima istorie a Bisericii, adic ă, cartea Faptele Apostolilor3.
În secolele urm ătoare, dup ă dispari ția misionarilor harismatici, datoria
de a predica și catehiza revine clerului, fapt ce a condus la dezvoltarea
genurilor predicii prin omilii4 și cateheze5 și la responsabilizarea clericilor
privind datoria de a predica și învăța cuvântul Evangheliei. De aceea, P ărinții
Bisericii ecumenice au stabilit norme canonice, înc ă din secolele IV-V, care
prevăd cu osebire obligativitatea clericilor de a predica și învăța „dreapta
credință”, adică credința ortodox ă, care a fost transmis ă din genera ție în
generație în aria succesiunii apostolice, a c ăror prim element îl constituie
tocmai transmiterea și propov ăduirea nealterat ă a acestei credin țe de care s-au
învrednicit ucenicii lui Hristos, adic ă cei care au primit harisma apostoliei,
care este unic ă, inconfundabil ă și irepetabil ă6.
În conformitate cu textul legisla ției canonice, din primul mileniu,
propovăduirea dreptei credin țe este o obliga ție atât pentru clerul de instituire
divină și umană, cât și pentru mireni.

1 Teodor M. Popescu, Biserica și cultura , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
(E.I.B.M.B.O.R.), Bucure ști, 1996, p. 84-85.
2 Ibidem, p. 87.
3 Constantin Preda, Propovăduirea apostolic ă – structuri retorice în Faptele Apostolilor , E.I.B.M.B.O.R.,
București, 2005, p. 59-288; Dumitru Belu , Predica apostolic ă, în M.A. , XI (1966), nr. 1-3, p. 100-108.
4 Vezi, Origen, Clement Alexandrinul, Sfântul Macarie Egip teanul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de
Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gur ă de Aur, Sfântul Clement Romanul, Sfântul Efrem Sirul,
Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul), Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Teofilact al
Bulgariei, etc.
5 Vezi, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Gur ă de Aur, Sfântul Grigorie de Nyssa, Fer. Augustin, Sfântul
Teodor Studitul, Sfântul Simeon Noul Teolog, etc.
6 Liviu Stan, Succesiunea apostolic ă, în S.T., VII (1955), nr. 5-6, p. 112.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

4Pentru a adeveri aceast ă realitate, vom face referin ță expresă la textul
câtorva canoane. De exemplu, textul canonului 58 apostolic – redactat spre
sfârșitul secolului III sau începutul secolului al IV-lea7 – prevede în mod expres
ca: „episcopul sau prezbiterul, ar ătând nep ăsare (neglijând) clerului sau
poporului și neînvățându-i pe ace știa dreapta credin ța, să se afuriseasc ă, iar
stăruind în nep ăsare și lenevie s ă se cateriseasc ă”8.
În legisla ția canonic ă, ecumenic ă, din primul mileniu, se afirm ă în mod
învederat obligativitatea clericilor de a transmite doar înv ățătura revelat ă și
formulat ă de Biseric ă în hot ărârile ei de credin ță stabilite la sinoadele
ecumenice. Afirmând aceast ă obligativitate, P ărinții Bisericii reiterau de fapt
principiul stabilit de Sfin ții Apostoli, și anume, acela de a transmite ceea ce au
primit despre Cuvântul vie ții dintru început. „Ce era de la început, ce am
auzit, ce am v ăzut cu ochii no ștri, ce am privit și mâinile noastre au pip ăit,
despre Cuvântul vie ții – spunea Sfântul Evanghelist Ioan – aceea v ă vestim” (I
Ioan I, 1). Cu alte cuvinte, numai ceea ce am primit de la Biseric ă, ceea ce am
auzit și văzut la P ărinții Bisericii, trebuie s ă vestim celor care au nevoie de
Cuvântul vie ții. De altfel, f ără acest fel de propov ăduire – întru fidelitatea și
autenticitatea adev ărului de credin ță primit de la Biseric ă – nu putem vorbi
nici de activitatea sfin țitoare a Bisericii, fiindc ă, între cuvântul Evangheliei și
Taine9, există o relație organic ă. De aceea, nu po ți fi un liturgist bun dac ă
nesocote ști slujirea înv ățătorească, prin care vine de altfel începutul mântuirii
noastre.
Sfinții Părinții au explorat și valorificat cultura profan ă din lumea în care
trăiau pentru a înnoi și dezvolta și formele de evanghelizare și propov ăduire ale
dreptei credin țe. Acțiunile lor s-au concretizat și prin elaborarea unor lucr ări
exegetice și omiletice de excep ție, scrierile lor constituind o inepuizabil ă sursă
pentru cei dornici de înv ățătură, astfel încât secolele IV-V sunt considerate pe
drept cuvânt epoca de aur a literaturii patristice10.

7 În literatura de specialitate, s-a acreditat ideea c ă aceste canoane au fost redactate în aceast ă perioadă. A se vedea,
în această privință, Nicolae V. Dur ă, Le Régime de la synodalité selon la législation canonique conciliaire,
oecuménique, du I-er millénaire , Bucharest, 1999, p. 287-382.
8 Canoanele Bisericii Ortodoxe , Note și comentarii de Ioan N. Floca, Sibiu, 1993, 2006, p. 40.
9 Nicolae Dura, Propovăduirea cuvântului și Sfintele Taine , (T.D.), E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 1998, p. 88.
10 Stylianos G. Papadopoulos, Patrologie , vol. I, traducere de Adrian Marinescu, Ed. Bizantin ă, București, 2006, p.
25.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

5Au existat îns ă și forme denaturate de predicare a cuvântului în
Biserică, deoarece slujirea nu se f ăcea de c ătre toți în duh și în adev ăr, fapt
care a determinat convocarea sinoadelor locale și ecumenice pentru a restabili
adevărul de credin ță, după modelul l ăsat de Apostoli, care au solu ționat
problemele ivite în sânul comunit ăților creștine în chip sinodal (Cf. Faptele
Apostolilor, cap. XV)11.
Având în vedere faptul c ă prezentul proiect de tez ă are ca obiectiv
reliefarea aspectelor legate de propov ăduirea dreptei credin țe în lumina
sfintelor canoane , am ținut să eviden țiem acele aspecte care învedereaz ă
specificul propov ăduirii ca îndatorire reglementat ă canonic, de unde și relația
ei intrinsec ă cu slujirea preo țească.
Lucrarea este structurat ă în opt p ărți mari, care scot în eviden ță
anumite aspecte ale propov ăduirii, dup ă cum urmeaz ă: o parte introductiv ă,
șase capitole, concluzii și bibliografia.
În partea introductiv ă, cititorul este introdus în problematica tratat ă
(Preliminarii ), motivându-se și considerentele care au determinat alegerea
acestui subiect. Motiva ția alegerii subiectului arat ă de altfel nu numai
importan ța și actualitatea problematicii tratate, ci și rostul predicii în practica
pastoral-misionar ă actuală, care, de multe ori este tratat ă cu o exagerat ă
lejeritate, ignorându-se faptul c ă predica este nu doar unul dintre atributele
slujirii preo țești, dar este și o îndatorire reglementat ă canonic (vezi canoanele
58 apost., 19 trulan, 2 VII ec., 19 Laod., 123 Cart., 11 Sard., etc.), deci îndatorire cu caracter obligatoriu.
Pentru o mai bun ă înțelegere a mesajului pe care î și propune s ă îl
transmit ă lucrarea, am considerat necesar s ă facem câteva preciz ări legate de
noțiunile care vor fi utilizate pe parcursul lucr ării.
În strâns ă legătură cu noțiunile fundamentale cu care oper ăm în cadrul
acestei discipline sunt izvoarele și literatura de specialitate, de unde și
necesitatea preciz ării structurii lucr ării și a menționării izvoarelor bibliografice
consultate. De la bun început, ținem să informăm pe cititorul lucr ării noastre
că pe lâng ă colecțiile de canoane, dic ționarele de drept canonic, manualele de

11 Nicolae V. Dur ă, Le Concile des Apôtres, prototype de tous le s conciles, modèle de la synodalité orthodoxe ; în
LaLumière du Thabor (Revue Internationale de Théologie Ortodoxe), nr. 49-50, Paris, 2003, p. 61-84.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

6drept canonic, comentariile celor mai cunoscu ți canoni ști, începând cu cei mai
vechi pân ă la cei contemporani, am folosit și materiale auxiliare. Dintre
acestea, amintim dic ționarele și lucrările cu caracter catehetic, omiletic și
pedagogic, scrierile Sfin ților Părinți și alte lucr ări care abordeaz ă tematica
propovăduirii dreptei credin țe. Lista bibliografic ă a lucrărilor consultate am
prezentat-o în ultima parte a lucr ării.
Rigoarea științifică și tratarea interdisciplinar ă impun respectarea unor
norme și metode în elaborarea lucr ărilor de cercetare. De aceea, am prezentat
metodele, tehnicile și procedeele folosite în cadrul acestui demers științific,
fiindcă elementele metodologiei științifice sunt instrumente științifice, mijloace
fundamentale cu care lucreaz ă cercetătorul avizat pentru a avea controlul
permanent asupra obiectului ei12. Acestea sunt cunoscute ca instrumentele de
lucru ale fiec ărui cercet ător responsabil fa ță de disciplina pe care o studiaz ă și
față de implica țiile pe care le pot avea rezultatele cercet ării sale13. Astfel,
instrumentele de lucru folosite în orice știință vizează: metodele, procedeele,
tehnica și terminologia, ele fiind atât comune, cât și specifice în func ție de
domeniu, disciplin ă și subiectul abordat14.
În elaborarea prezentei lucr ări, pentru o analiz ă sistematic ă am selectat
și adoptat urm ătoarele metode: expozitiv ă, analitic ă și istorico-canonic ă, care
să ne permit ă identificarea factorilor care stau la baza doctrinei ecleziologico-
canonic ă a primului mileniu și aplicarea acestei doctrine la realit ățile
ecleziologice contemporane.
În capitolul întâi, din prima parte a lucr ării, am prezentat evolu ția
predicii din epoca apostolic ă, când avem de a face cu dou ă tipuri de predic ă:
cea de r ăspândire a dreptei credin țe (prin misionari) și cea de înt ărire a
credinței în comunit ățile înfiin țate (prin clerici, persoane harismatice, apostoli,
cateheți, etc.), pân ă în epoca patristic ă, atunci când acest gen al discursului
este ridicat la cote maxime de Sfin ții Părinți, excelen ți trăitori ai adev ărului
propovăduit și mărturisitori „plini de Duhul” ai acestuia. De aceea, în aceast ă

12 Vezi, Tatiana Slama-Cazacu, Op. cit.., p. 108.
13 Vezi, Teodor M. Popescu, Îndrumări metodice de lucru pentru studen ții în teologie , în S.T., VIII (1956), nr. 7-8,
p. 498-499; Ștefan Lupu, Ghid practic pentru elaborarea unei lucr ări științifice în teologie , Ed. Sapientia, Ia și,
2000; Daniel Benga, Metodologia cercet ării științifice în Teologia istoric ă, Ed. Sofia, Bucure ști, 2005.
14 Tatiana Salma-Cazacu, Introducere în psiholingvistic ă, București, 1968, p. 108.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

7primă parte am evaluat predica în epoca apostolic ă, de la apari ția până la
dezvoltarea ei în aceast ă perioad ă.
În capitolul al doilea, din aceast ă primă parte, am prezentat predica în
epoca patristic ă (Predica în epoca patristic ă), epocă în care predica atinge
apogeul calit ății. Aceasta este epoca din care ni s-au p ăstrat cele mai
înălțătoare opere catehetice15, este epoca în care predicatorii erau în primul
rând autentici tr ăitori ai adev ărului propov ăduit, erau oameni instrui ți, cum
de altfel, cer și canoanele Bisericii, deoarece un înv ățător nu-i va putea educa
pe alții dacă nu este el însu și un om educat, bine preg ătit intelectual și moral
(vezi can. 2 VII Ec.). Tot aceasta este și epoca în care se cristalizeaz ă dreptul
canonic, în aceast ă perioad ă elaborându-se legile biserice ști care
reglementeaz ă inclusiv activitatea misiunii de propov ăduire a cuvântului
Evangheliei.
În ultimul capitol al acestei p ărți, am prezentat calit ățile care se cer de la
un predicator care trebuie s ă fie nu doar un bun orator, ci trebuie ca mai întâi
viața lui să fie conform ă cu cuvântul s ău catehetic sau omiletic rostit la amvon
sau în agora, fiindc ă, oricât de bun orator ar fi, acesta nu va putea convinge
asupra adev ărurilor pe care le prezint ă dacă ele nu fac parte din via ța lui, dac ă
ele nu sunt o tr ăire a propriei fiin țe.
Partea a doua a lucr ării se axeaz ă pe obligativitatea propov ăduirii dreptei
credințe, așa cum este ea prezent ă în canoanele Bisericii. Structurat ă în trei
capitole principale și alte cinci secundare, aceast ă parte subliniaz ă aspectele
care se desprind din legisla ția canonic ă referitoare la predic ă. Printre altele, am
analizat textul canoanelor 36, 39, 58 apost., 19, 20, 64, 70, 78 trulan, 2 VII
ec., 12, 19, 26, 46 Laod., 123 Cart., 11 Sard. etc., care prevede obligativitatea
clericilor de a propov ădui dreapta credin ță, de unde și necesitatea imperioas ă
a cunoa șterii atât a textului acestei legisla ții, cât și a tradi ției și a doctrinei
canonice ortodoxe privind activitatea înv ățătorească.

15 Vezi, operele Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf. Ioan Gur ă de Aur, Sf. Grigorie de Nyssa, Fer. Augustin, Sf. Teodor
Studitul, Sf. Simeon Noul Teolog, etc.) și omiletice (vezi operele lui Origen, ale lui Clement Alexandrinul, Sf.
Macarie Egipteanul, Sfântul Vasile cel Mare, Sf. Grigor ie de Nazianz, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Ioan Gur ă de Aur,
Sf. Clement Romanul, Sf. Efrem Sirul, Sf. Grigorie cel Mare (Dialogul), Sf. Grigorie Palama, Sf. Nicolae Cabasila,
Sf. Teofilact al Bulgariei, etc.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

8Partea a treia scoate în eviden ță atât rostul și importan ța predicii în
cadrul vie ții liturgice, cât și obligativitatea rostirii ei dup ă rânduiala canonic ă
stabilită de Biseric ă. De aceea, am învederat rolul și locul acesteia în cadrul
Sfintelor Taine și al ierurgiilor, ca cea mai profund ă formă de propov ăduire a
cuvântului, iar pe de alt ă parte ca cea mai u șoară formă de cunoa ștere a
cuvântului Scripturii de c ătre credincio și.
Partea a cincia se înscrie în continuitatea logic ă a celui precedent,
deoarece analizeaz ă propov ăduirea dreptei credin țe prin intermediul
Mărturisirilor de credin ță ale Bisericii ecumenice – ca expresie a p ăstrării și
afirmării dreptei credin țe, dar și în spa țiul mai larg deschis de dialogul
ecumenic inter-confesional și inter-religios.
Întrucât exist ă numeroase neîn țelegeri legate de ceea ce reprezint ă
„Mișcarea ecumenic ă”, am f ăcut și o scurt ă prezentare istoric ă a acesteia,
evocând și premisele dialogului ecumenic, la ce se refer ă rugăciunile pentru
unitatea cre ștină și cele ocazionate de diferitele adun ări ale Consiliului
Ecumenic al Bisericilor.
De asemenea, am considerat c ă nu este lipsit de importan ță ca, în
ultima parte, a șasea, să prezent ăm posibilitatea folosirii tehnologiilor moderne
de comunicare, mai ales atunci când este vorba despre vestirea Cuvântului în
afara Bisericii, cum este cazul orelor de Religie, dar nu numai, precum și
propovăduirea cuvântului Evangheliei pe criterii de vârst ă și pregătire
intelectual ă, ca o condi ție esențială a succesului în cadrul educa ției religioase.
În finalul lucr ării, cititorul afl ă concluziile la care am ajuns în urma
cercetării tematicii propov ăduirii dreptei credin țe în lumina sfintelor canoane.
După cum se poate constata, atâta timp cât legisla ția canonic ă nu va fi
cunoscut ă, cercetat ă și observat ă cu maxim ă seriozitate de c ătre fiecare
predicator în parte, ea nu va r ămâne decât un cod de legi care și-a pierdut
actualitatea, va face parte din tezaurul mo ștenit de Biseric ă, dar numai cu
caracter de patrimoniu, f ără a fi folosit acolo unde îi este locul, f ără a fi aplicat
așa după cum au prev ăzut Sfin ții Părinți, care, în primele canoane ale unui
nou sinod, înt ăreau canoanele formulate de sinoadele precedente tocmai în
scopul de a con știentiza pe membrii Bisericii asupra necesit ății cunoa șterii și
aplicării normelor canonice (C.f. can. 1 II ec., 1 IV ec., 1 trulan, 1 VII ec., 1

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

9Cart., etc.). Prin aceasta, Sfin ții Părinți eviden țiau și perenitatea normelor
canonice, care r ămân singura cale de solu ționare a problemelor ivite în sânul
Bisericii.
Sfintele canoane men ționează obligația episcopilor de a înv ăța „dreapta
credință” în cadrul cultului divin (can. 19 Laod.) atât în duminici, cât și atunci
când prin natura slujirii aveau posibilitatea s ă o facă canonul 19 trulan.
Asupra acestei chestiuni s-au oprit și Părinții Sinodului trulan care în canonul
19 stabileau „obliga ția întâist ătătorilor Bisericii de a înv ăța în toate zilele, dar,
mai ales, în duminici”.
Canonistul Nicodim Mila ș evidențiază în comentariul s ău la acest canon
trei lucruri referitoare la slujirea înv ățătorească: episcopii sunt datori s ă
instruiasc ă clerul și să predice totdeauna; predica s ă se întemeieze pe Sfânta
Scriptur ă; predicatorul nu poate s ă interpreteze altfel decât au expus-o
luminătorii Bisericii în scrierile lor16. Din cuprinsul canoanelor amintite
deducem c ă atât P ărinții sinoadelor locale, cât și ai celor ecumenice erau
preocupa ți de păstrarea nealterat ă a dreptei credin țe și mărturisirea acesteia
de Biseric ă pretutindeni (can. 7. III ec., 2 VII ec., etc.). De altfel, canoanele nu
se opresc la stabilirea acestei obliga ții pentru clerici, ci statornicesc și
conținutul adev ărului de credin ță pe care preo ții trebuie s ă-l transmit ă
credincio șilor, constând în înv ățătura revelat ă păstrată în canonul Sfintei
Scripturi statornicit prin canoanele 60, 85 apost., 2 trulan, 59, 61 Laod., 24 Cart., 91 Sfântul Vasile cel Mare și „să urmeze interpretarea dat ă de Sfin ții
Părinți, potrivit principiului consensus ecclesiae dispersae ”
17.
Referitor la obligativitatea clericilor de a propov ădui dreapta credin ță,
trebuie amintite și canoanele 33 și 64 trulan, care interzic laicilor s ă predice de
la amvon sau s ă exercite în mod frecvent aceast ă slujire, nu pentru c ă ei nu ar
fi capabili de aceasta, ci pentru a se evita abuzurile și pentru ca fiecare s ă-și
cunoasc ă cinul, locul și rolul său în viața Bisericii.
Că laicii au avut un rol deosebit în propov ăduirea credin ței, încă din
perioada primar ă a creștinismului, ne-o atest ă atât m ărturiile istoriografiei

16Canoanele Bisericii Ortodoxe , însoțite de comentarii de Dr. Nicodim Mila ș, vol. I, partea a II-a, trad. de Dr.
Nicolae Popovici și Uroș Kovincici, Tipografia Diecezan ă, Arad, 1932, p. 371.
17 Nicolae V. Dur ă, Învățarea dreptei credin țe după canoanele Bisericii Ortodoxe , în B.O.R. ., XCVIII (1980), nr. 5-
6, p. 668.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

10creștine18, cât și cele canonice. Astfel, odat ă cu reglementarea unor aspecte de
ordin administrativ și doctrinar, p ărinții Sinodului trulan au g ăsit de cuviin ță
să limiteze drepturile laicilor în cadrul cultului, interzicând prin canonul 33
„de a citi cuvintele dumnezeie ști poporului de pe amvon, asemenea celor din
cler”, iar canonul 64 al aceluia și sinod interzicea laicilor „de a predica în public
adevărurile dogmatice”, statornicind înc ă o dată acest drept exclusiv pe seama
clericilor în virtutea dreptului divin și a puterii cu care au fost investi ți prin
Taina Hirotoniei.
În acord cu cele m ărturisite de Biserica de pretutindeni și din toate
timpurile, Bisericile locale și-au însu șit aceste prevederi în legisla ția lor de
organizare și funcționare. În acest sens și legislația Bisericii Ortodoxe Române
prevede obliga ția clericilor de a catehiza și de a face cunoscut ă credincio șilor
credința drept-m ăritoare și hotărârile Sfântul Sinod19. Astfel, episcopii „au ca
îndatorire de a face vizite canonice și a lumina pe credincio și”, iar
neîndeplinirea acestor îndatoriri atrage dup ă sine sanc țiuni canonice20.
Părinții sinodului trulan au stabilit atât limitele în care trebuie s ă se
înscrie predica, cât și criteriile de interpretare a Sfintei Scripturi, ca principal
izvor al acesteia: „s ă învețe … cuvintele dreptei credin țe, culegând din
Scriptura dumnezeiasc ă înțelesurile și judecățile adev ărurilor și să nu treac ă
(depășească) hotarele cele ce sunt puse, sau predania celor de Dumnezeu
purtători părinți” (can. 19)21. Fideli Tradi ției apostolice și a prevederilor
sinoadelor anterioare, P ărinții acestui sinod ecumenic au învederat deci în
textul acestui canon izvorul la care predicatorul trebuie s ă facă apel, adic ă,
Sfânta Scriptur ă și Sfânta Tradi ție, din care fac parte și Sfintele Canoane. Cât
privește referin ța la predania transmis ă de Sfin ții Părinți, trebuie precizat c ă
scrierile patristice sunt indispensabile în cultura teologic ă a orcărui predicator,
fiindcă doar în lumina acestora acesta poate intrepreta Sfânta Scriptur ă în
autenticitatea ei. De altfel, îns ăși autoritatea Sfin ților Părinți în materie de

18 A se vedea, Emilian Popescu, Laicii(mirenii) în Biserica Ortodox ă Română. Schiță storică, în T.V., XIV (LXXX)
(2004), nr. 7-12, p. 31-51.
19 Articolul 134 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române , în Legiuirile Bisericii
Ortodoxe Române , E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 2003.
20 Articolul 17 din Regulamentul de procedur ă al instan țelor disciplinare și de judecat ă al Bisericii Ortodoxe
Române , în Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române , E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 2003.
21 Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe Române , Sibiu, 1993, p. 111.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

11învățătură este dat ă tocmai de autenticitatea acesteia, care este învederat ă și
de sfințenia vieții lor.
Părinții sinodului III ecumenic prevedeau c ă este datoria episcopilor,
„care au credin ța ortodox ă” (can. 1, III ec.), s ă scoată „definitiv din treapta
episcopatului” pe cei care m ărturiseau sau propov ăduiau o credin ță eterodox ă.
Aceiași Părinți ai sinodului III ecumenic hot ărau „că nimănui nu este permis
să propun ă, sau s ă scrie, sau s ă alcătuiască altă credință afară de cea
hotărâtă de către Sfin ții Părinți …, împreun ă cu Sfântul Duh. Iar cei ce
îndrăznesc să alcătuiască o altă credință, sau să o răspândeasc ă, sau să o
propună celor ce voiesc a se întoarce la cuno ștința adevărului … ace știa, de ar
fi episcopi sau clerici, str ăini să fie episcopii de episcopie, iar clericii de
clericat; iar de ar fi laici s ă se anatematizeze” (can. 7)22.
Așadar, clericii și laicii care îndr ăznesc s ă alcătuiască sau s ă
propovăduiască o altă credință decât cea formulat ă și stabilit ă de Părinții
Bisericii la sinoadele ecumenice sunt exclu și din sânul Bisericii. Iat ă, de ce,
clericii și laicii tuturor timpurilor trebuie s ă ia aminte ca s ă nu aduc ă vreun
prejudiciu dreptei credin țe, și să rămână fideli și statornici la dreapta credin ță
primită de la Biseric ă, „întru care Hristos este temelia” (can. 1, Sinodul trulan).
Părinții sinodului VI ecumenic, întruni ți la Constantinopol în anii 691-
69223, hotărau ca, „… credin ța transmis ă nouă de către cei care au fost
martori și slujitori ai Cuvântului, de c ătre Apostolii ale și de Dumnezeu, s ă se
păstreze liber ă de inova ții și nevătămată; apoi și mărturisirea de credin ță a
celor trei sute și optsprezece Sfin ți și fericiți Părinți pe timpul fostului nostru
împărat Constantin …”, și confirm ăm și „pecetluim” – spuneau ei – „credin ța
propovăduită pe timpul lui Teodosie cel Mare, fostul nostru împ ărat, de c ătre
cei o sut ă cinzeci P ărinți …, și „învățăturile expuse de c ătre cei dou ă sute de
Dumnezeu purt ători Părinți aduna ți întâia dat ă în cetatea Efesului …, ca pe o
întărire indestructibil ă a dreptei credin țe, propov ăduind pe un Hristos, Fiul lui

22 Apud Nicodim Mila ș, Canoanele Bisericii Ortodoxe înso țite de comentarii , vol. I, pt. II, trad. U. Kovincici și N.
Popovici, Arad, 1931, p. 155.
23 Referitor la acest sinod, trebuie precizat c ă este vorba de a doua sesiune a aceluia și șase sinod ecumenic, care nu
se reduce doar la prima sa sesiune din anul 680, care a dat numai hot ărâri dogmatice. În privin ța acestor preciz ări a
se vedea Ioan V. Dur ă, Canoanele Sinodului al VI-lea ecumenic (Panth ekti sau Quinisext sau trulan) privitoare la
post și aplicarea acestora în via ța credincio șilor Bisericii Ortodoxe de ast ăzi, în Ort., XLVI (1994), nr. 2-3, p. 131-
141.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

12Dumnezeu, care s-a întrupat, și preaslăvind pe Preacurata și Pururi Fecioar ă,
care L-a n ăscut fără de sămânță, cu adev ărat Născătoare de Dumnezeu; …
Întărim drept ortodox ă – adăugau ei – și credin ța descris ă de cei șase sute și
treizeci de Dumnezeu ale și Părinți din metropola Calcedon; … Tot a șa
recunoa ștem – declarau P ărinții sinodului trulan – ca fiind inspirate de Duhul
Sfânt și drept credincioasele glasuri ale celor o sut ă cincizeci P ărinți de
Dumnezeu purt ători, întruni ți … pe timpul lui Iustinian … Și mărturisim din
nou – spuneau Sfin ții Părinți – a păstrat nev ătămată credința Sfântului sinod
… de curând adunat în aceast ă cetate împ ărătească pe timpul fostului nostru
împărat de sfânt ă memorie …, Și, pe scurt, hot ărâm să rămână statornic ă în
tărie și neclintit ă până la sfârșitul veacurilor credin ța tuturor b ărbaților, care
au fost prosl ăviți în Biserica lui Dumnezeu, fiind lumin ătorii lumii, p ăstrând
cuvântul vie ții, precum și scrierile și dogmele lor predanisite de Dumnezeu, și
lepădând și anatematizând pe to ți aceea pe care ei i-au lep ădat și anatematizat
ca pe vr ăjmașii adevărului”. În fine, aceia și Părinți ai sinodului trulan
dispuneau c ă „dacă cineva nu ar p ăstra și nu ar primi men ționatele dogme ale
dreptei credin țe și nu va crede și propov ădui astfel, ci va încerca s ă se
împotriveasc ă acelora, s ă fie anatema, … s ă fie scos și să cadă din catalogul
creștinilor ca un str ăin” (can. I, Sinodul trulan)24.
Prin canoane, au fost reglementate și soluționate cazuri și situații ivite
de-a lungul timpului în via ța bisericeasc ă. Odat ă cu începutul
instituționalizării biserice ști, canoanele cap ătă și un caracter juridic25, cu forță
obligatorie. De altfel, din epoca Împ ăratului Justinian (527-565), canoanele au
fost investite – prin Constitu ții imperiale – cu autoritate superioar ă legilor de
stat, fapt pentru care P ărinții Bisericii au ținut să precizeze c ă „cei ce pun în
defăimare Sfintele și Dumnezeie știle Canoane ale Sfin ților Părinților noștri,
care, și pe Sfânta Biseric ă o sprijinesc, și pe toat ă credin ța petrec
împodobind-o, o pov ățuiesc către Dumnezeiasca evlavie, fie anatema”26. Cu
alte cuvinte, nimeni nu poate def ăima Sfintele și Dumneze știle canoane pe care
le-au rânduit Sfin ții Părinți, fiindcă ele sunt temelia pe care se sprijin ă însăși

24 Apud Nicodim Mila ș, Op. cit., p. 301-304.
25 Liviu Stan, Jus ecclesiasticum – dreptul în via ța Bisericii , în S.T., XII (1960), nr. 7-8, p. 474-475.
26 Sinodul din Constantinopol, cel dup ă Constantin Porfirogenetul, foaia 977 din tomul al 2-lea al Sinodicalelor,
adică Tomul Unirii , apud Pidalion , Neamț 1844, p. 40.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

13credința Bisericii. Iat ă, de ce, orice cleric, care urc ă la amvon, trebuie s ă le
cunoasc ă și să le aplice și atunci când î și îndepline ște activitatea sa
învățătorească, fie prin cuvântul omiletic, fie prin cuvântul catehetic.
Nu trebuie uitat nici faptul c ă Părinții sinodului trulan și-au început
textul canonului – aidoma Sfântului Grigorie de Nazianz27 – cu precizarea c ă
orice cuvânt și orice ac țiune trebuie s ă înceapă și să se termine cu Dumnezeu.
Într-adev ăr, orice cuvânt de popov ăduire a credin ței creștine trebuie s ă
înceapă și să termine cu Dumnezeu, fiindc ă finalitatea acestuia nu este alta de
cât prosl ăvirea lui Dumnezeu întru dreapta credin ță primită de la Cel întrupat
„la plinirea vremii” (Cf. Galateni IV, 4), și transmis ă de Sfin ții Apostoli și
formulat ă de Sfin ții Părinți ai Bisericii la sinoadele ecumenice din primul
mileniu.
Așa după cum au constatat și unii canoni știi ortodoc și, importan ța
textului canonului 19 trulan rezid ă îndeosebi „… în aceea c ă mărturisirea
acestei dogme se întemeiaz ă pe credin ța unitar ă a tuturor b ărbaților care au
fost prosl ăviți în Biserica lui Dumnezeu și care au fost lumin ătorii lumii, prin
mintea lor luminat ă de Dumnezeu, prin cunoa șterea curat ă a adevărului, prin
statornicirea lor în p ăstrarea adev ărului și prin via ța lor sfânt ă …”28.
Într-adev ăr, nu poate exista o m ărturisire a credin ței creștine decât dac ă
aceasta se întemeiaz ă pe credin ța mărturisită de acei lumin ători ai lumii,
proslăviți de Biserica lui Dumnezeu, adic ă, de Sfin ții Părinți ai sinoadelor
ecumenice, care au formulat atât adev ărurile de credin ță, cât și hotărârile
canonice.
Același canon 19 trulan ține să aminteasc ă predicatorului c ă „de
conștiinciozitatea, d ăruirea și pregătirea intelectual ă și morală a lui atârn ă
mântuirea p ăstoriților. Ei au datoria de a-i lumina în cele ale credin ței și
moralei, au datoria de a-i p ăzi de înv ățăturile dăunătoare, eretice, precum și de
a-i preg ăti pentru apostolatul Bisericii la care sunt chema ți toți membrii
acesteia, clerici și mireni”29. În acest sens, canonul precizeaz ă: „Popoarele prin

27 Sfântul Grigore Teologul, Oratio II , (al. I), c. 1; Cf. Eusebiu Popovici, Istoria bisericeasc ă universal ă, vol. II,
Cernăuți, 1895, p. 177.
28 Nicodim Mila ș, Comentariu la canonul I al sinodului trulan, în Canoanele … vol. II, pt. II, p. 305.
29 Veaceslav Goreanu, Norme și dispoziții canonice privind propov ăduirea dreptei credin țe în Biserica Ortodox ă, în
Luminătorul , 2007, nr. 1, p. 21.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

14învățătura pomeni ților părinți au ajuns la cuno ștința celor vrednice și de dorit,
precum și a celor nefolositoare și de lepădat, să-și potriveasc ă viața spre mai
bine și să nu fie cuprin și de patima ne științei, ci luând aminte la înv ățătură, se
feresc pe ei ca s ă nu pățească ceva rău și, de frica pedepselor care au s ă vie, își
lucrează loruși mântuirea” (can. 19 trulan), fapt pentru care „Episcopul sau
prezbiterul – nu trebuie s ă arate – nep ăsare (neglijen ță) clerului sau poporului,
neînvățându-i pe ace știa dreapta credin ță” (can. 58 apost.).
Prin urmare, „patima ne științei” – de care f ăceau referin ță expres ă
Părinții sinodului trulan – nu poate fi omârât ă decât prin cunoa șterea
învățăturii Sfintei Scripturi t ălmăcită de Sfin ții Părinți, care – prin canoanele
lor – ne-au l ăsat călăuze temeinice și pentru propov ăduirea dreptei credin țe.
Conținutul predicii mijloce ște formarea credin ței prin cunoa ștere, fapt
pentru care P ărinții Bisericii au insistat în legisla ția canonic ă asupra
importan ței pătrunderii cuvântului în trupul și în sufletul credinciosului, prin
trăirea, experimentarea și mărturisirea în via ța de zi cu zi a credin ței, după
cum ne relata și unul dintre marii teologi ru și din secolul trecut: „experien ța
religioas ă vie este singurul mijloc legitim de cunoa ștere a dogmelor”30. Astfel,
ajungem s ă experiment ăm viață creștină așa cum o descria Sfântul Vasile cel
Mare, care, referindu-se la via ța duhovniceasc ă deosebit ă rezultat ă din trăirea
adevărului revelat, arat ă conținutul spiritual ce d ă formă și sens vie ții,
determinând o muta ție harică în ființa noastr ă31. De aceea, predicatorul î și va
structura cuvântarea în a șa fel încât prin omilia sa s ă se descopere Cuvântul
divin, care se împ ărtășește, se veste ște și ia ființă în viața ascult ătorilor lui,
unindu-se cel Care se veste ște cu cel c ăruia i se veste ște pentru o lucrare
tainică, mântuirea32.
Această realitate o experiment ăm „în fiecare Liturghie a Cuvântului, pe
măsura credin ței noastre, când textul se desf ășoară sub ochii no ștri și Hristos
îl explic ă inimilor noastre. Prin puterea Duhului Sfânt El ne face s ă-l simțim
actual pe m ăsura credin ței personale, a intensit ății invoc ării, a rug ăciunii

30 Pavel Florenski, Stâlpul și Temelia Adev ărului. Încercare de teodicee ortodox ă în douăsprezece scrisori , trad. de
pr. Iulian Friptu, Ed. Polirom, Ia și, 1999, p. 9.
31 Sfântul Vasile cel Mare, Omilia a treia la Facere. Despre tr ăire, în P.S.B. , vol. XVII, p. 97.
32 Nicolae Dura, Propovăduirea cuvântului și Sfintele Taine , (T.D.), E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 1998, p. 88.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

15comune”33. De aceea, „propov ăduirile dogmei se fac cu autoritate doar cu girul
Bisericii, singura în m ăsură să explice textul scripturistic”34.
În ceea ce prive ște locul propov ăduirii laicilor, trebuie precizat de la bun
început c ă aceștia pot îndeplini aceast ă activitate doar cu binecuvântarea
Bisericii. De altfel, canoanele interzic ca laicul s ă-și asume rolul de înv ățător în
Biserică (can. 64, 70 trulan, 15 Laod., etc.), fiindc ă, dreptul de a înv ăța îl au
clericii, în virtutea puterii primite la hirotonie, când au fost învesti ți nu doar ca
slujitori ai celor sfinte și cârmaci ai credincio șilor în drumul spre mântuire, ci
și ca învățători și luminători ai acestora35.
Referitor la spa țiul activit ății de propov ăduire, trebuie precizat c ă, în
virtutea puterii înv ățătorești primit ă prin taina hirotoniei, clericii au obliga ția
de a predica oriunde, cu atât mai mult acolo unde are loc un act liturgic36.
Predică lor trebuie s ă fie îns ă bazată pe o foarte bun ă cunoa ștere a
conținutului revela ției păstrat în Sfânta Scriptur ă și în Sfânta Tradi ție (can. 58
apost., 19, 33 trulan, 2, 10 VII ec., 12 Laod., 11 Sard., etc.).
Biserica s-a îngrijit de p ăstrarea și transmiterea dreptei credin țe atât
prin restric ționarea celor care aveau îns ărcinarea de a se ocupa de predicarea
dreptei credin țe (can. 58 apost., 19, 64, 70 trulan), cât și prin selectarea cu
rigurozitate a clericilor din ierarhia de drept divin, care aveau ca atribu ție
specifică, printre altele, activitatea înv ățătorească (can. 2, 10 VII Ec.).
Din cele de mai sus vedem c ă, în ceea ce prive ște conținutul dreptei
credințe, acesta a fost reglementat de legisla ția canonic ă (can. 7 III ec., 1, 2, 19
trulan, etc.). Acelea și norme canonice au prev ăzut și criteriile pe care trebuie
să le îndeplineasc ă clericii care sunt implica ți în activitatea de propov ăduire a
dreptei credin țe.
La exercitarea slujirii înv ățătorești, ca îndatorire primit ă mai întâi de
către Sfinții Apostoli prin porunca de a propov ădui la întreaga f ăptură primită
de la Mântuitorul Hristos, și prin succesiune apostolic ă de către urma șii lor,

33 Enzo Bianchi, Cuvânt și rugăciune. Introducere în lectura duhovniceasc ă a Scripturii , trad. de Maria Cornelia
Oros, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 30.
34 Nicolae V. Dur ă, Hristologia în lumina tradi ției canonice a Bisericii ortodoxe , în S.T., XXXVI (1984), nr. 7-8, p.
495.
35 Veaceslav Goreanu, Op. cit., p. 23.
36 Vasile Gordon, Predica – Parte integrant ă a cultului divin , în G.B., LI (1992), nr. 3-4, p. 42-46; Ioan Bunea,
Cuvântul de înv ățătură, parte integrant ă a cultului divin , în B.O.R ., 1989, nr. 3-4, p. 79-89.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

16sunt chema ți toți membrii ierarhiei biserice ști, care devin, responsabili fa ță de
propovăduirea și învățarea dreptei credin țe la „toate neamurile” (Matei XXVIII,
19). Îndeplinirea acestei datorii este necesar ă în primul rând pentru faptul c ă,
„deși ne aflăm la dou ă milenii distan ță de primele valuri de propov ăduire a
dreptei credin țe, catehizarea continu ă este o necesitate, cu atât mai mult cu
cât trăim o epoc ă marcat ă încă de efectele negative ale educa ției atee, genera ția
tânără fiind captat ă de iluzia atotputerniciei prin tehnic ă, știință, revoltă la tot
ce este considerat anacronic, dep ășit ca valoare moral ă, genera ția a doua este
formată în spiritul celei de a doua jum ătăți a veacului trecut, fiind aproape
ruptă de realitatea religios-moral ă care ar trebui s ă caracterizeze o societate cu
baze solide, iar genera ția în vârst ă este singura care a mai p ăstrat în suflet
credința primit ă în anii premerg ători celor dou ă mari conflagra ții mondiale,
care au culminat cu nefericita instalare a regimului comunist ateu, cu condi ția
să nu fi fost implica ți în numeroasele procese și anchete ale organelor de
securitate care au zdruncinat credin ța multora dintre cre știni, care au reu șit
să creeze iluzia c ă atâta timp cât aceste atrocit ăți se pot întâmpla, într-adev ăr
Dumnezeu exist ă”37.
Participarea credincio șilor la via ța Bisericii, integrarea în ea ca membri
activi și mlădițe vii ale Trupului lui Hristos, se poate realiza prin cunoa șterea
temeinic ă a dreptei credin țe, care trebuie s ă devină lucrătoare, mai ales în
zilele noastre, când propov ăduirea nu mai este restric ționată, când tr ăim
vremuri în care mesajul evanghelic poate fi exprimat liber. Tocmai de aceea,
„dacă privim formalismul multora dintre cei care sunt prezen ți la sfintele
slujbe constat ăm că este nevoie de o intens ă activitate de catehizare pentru a-l
trezi pe omul contemporan din amor țeala spiritual ă în care se afl ă”38. Nu
întâmpl ător Părinții sinoadelor au stabilit pedepse pentru ierarhii și preoții
care nu- și îndeplinesc îndatoririle, iar aceast ă neglijen ță se reflecta în via ța
bisericeasc ă, care uneori d ă dovadă de superficialitate.
Relevante și actuale sunt și canoanele care prev ăd îndatorirea clericilor
de a-i instrui pe catehumeni și a-i verifica o dat ă pe săptămână: „se cuvine ca
cei ce vor s ă se lumineze s ă învețe credin ța și în a cincia zi din fiecare

37 Veaceslav Goreanu, Op. cit ., p. 25.
38 Veaceslav Goreanu, Op. cit ., p. 26.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

17săptămână să dea seama episcopului sau prezbiterului” (can. 46 Laod., vezi și
can. 78 trulan). În zilele noastre aceast ă activitate de catehizare se poate
desfășura în scopul instruirii celor boteza ți, dar lipsi ți de educa ția religioas ă
necesar ă unei vie ți creștine autentice. Ea se poate desf ășura atât în cadrul
activităților legate de cultul divin, cât și în afara acestuia.
Îndeplinirea misiunii primite de la Mântuitorul nu se realizeaz ă însă
doar în spa țiul strict al Bisericii, deoarece „Biserica prive ște întreaga realitate a
omului ca pe un loc al evangheliz ării”39. În acest sens, predica vizeaz ă întreaga
societate, cu toate aspectele care o caracterizeaz ă. De aceea, propov ăduirea „cu
timp și fără timp” ofer ă omului posibilitatea real ă de a da sens vie ții, de a- și
vedea finalitatea, „unirea cu Dumnezeu în comuniunea iubirii des ăvârșite”40.
Actul de propov ăduire pleac ă „de la un principiu comun al umanit ății: natura
umană este una și se oglinde ște permanent – prin aspira țiile sale – în fiecare
persoan ă de pe p ământ, și este capabil ă de a se deschide mesajului cre știn
universal”41. Cel chemat s ă propov ăduiască dreapta credin ță trebuie s ă-și
actualizeze mesajul vremurilor în care tr ăiește și să îndemne pe to ți membrii
societății să se integreze în comunitatea eclezial ă, care va putea ajunge unitate
și armonie prin instruire și înțelegere atât a mesajului Evangheliei, cât și a
sensului existen ței sociale, hr ănindu-o duhovnice ște.
Pentru atingerea scopului propov ăduirii dreptei credin țe o deosebit ă
importan ță o are cunoa șterea Sfintei Scripturi42 și a scrierilor Sfin ților Părinți
(can. 33 trulan, 2, 10 VII ec., 12 Laod.), din care izvor ăște apa cea cristalin ă a
învățăturii celei adev ărate ce adap ă atât pe cei îns ărcinați cu vestirea
adevărurilor revelate, cât și pe cei înseta ți de cunoa șterea lui Dumnezeu (can.
58 apost., 19 trulan, etc.). Pentru aceasta slujitorii îns ărcinați cu activitatea
învățătorească trebuie s ă fie con știenți de necesitatea și obligativitatea
propovăduirii dreptei credin țe (can. 36 apost., 19 trulan, 19 Laod., 123 Cart.)
în contextul seculariz ării și globaliz ării43 precum și a unei activit ăți misionare

39 Gândirea social ă a Bisericii , Ed. Deisis, Sibiu, 2002, p. 55.
40 Mihai Himcinschi, Biserica în societate , Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006 , p. 76.
41 Ibidem , p. 90.
42 Gr. T. Marcu, Cunoașterea aprofundat ă a Sfintei Scripturi , îndatorire de c ăpetenie a preotului zilelor noastre , în
S.T., XLVII (1995), nr. 1-3.
43 Alexander Schmemann, Biserică, lume, misiune , trad. de Maria Vin țeler, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, p.
297-309.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

18susținute energic de c ătre celelalte culte cre știne, în mod special cele de
sorginte eterodox ă.
Aportul laicilor (mirenilor) la cultura religioas ă și profan ă este o realitate
pe care orice istoric al culturii omenirii o eviden țiază la loc de cinste. Dintre
acești laici, de dou ă mii de ani se num ără și mirenii cre știni, care și-au înscris
numele în panteonul contribu ției la istoria culturii și civiliza ției omenirii în
diferite domenii de activitate44. Firește, n-a lipsit nici domeniul teologic,
inclusiv cel catehetic-omiletic, în care au ilustrat nume de referin ță ale culturii
teologice cre știne.
Mirenii pot colabora cu cei din tagma clerical ă și la buna desf ășurare a
lucrării învățătorești, în func ție de preg ătirea și rolul pe cate îl au în familie și
societate. De aceea, în Enciclica Patriarhilor Ortodoc și de la 1848 se precizeaz ă
că „întregul trup al Bisericii, adic ă laicii împreun ă cu clerul, iar nu numai vreunul
din aceste dou ă elemente, au mo ștenit, p ăstrează și transmit înv ățătura
Mântuitorului Hristos”45. Cu alte cuvinte, și laicii sunt mo ștenitori ai credin ței
apostolice, pe care trebuie s ă o păstreze și să o transmit ă din genera ție în
generație în conformitate cu cele înv ățate de Mântuitorul Iisus Hristos și
mărturisite de ucenicii S ăi.
Referindu-se la rolul laicilor în Biserica primar ă, teologul român, Teodor
M. Popescu, spunea despre cler c ă acesta „… nu avea nici prerogativa
exclusiv ă a predicii, nici cel pu țin un privilegiu al ei, deosebitor de laici,
întrucât func țiunea lui principal ă nu era cea înv ățătorească, ci cea liturgic ă,
pastoral ă și administrativ ă”46. Desigur, nu este vorba de o exclusivitate a
clericilor, dar nu trebuie uitat c ă predica – care se deosebe ște în con ținutul ei
de transmiterea eminamente a mesajului Evangheliei – a fost rostit ă încă din
epoca apostolic ă în contextul Sfintei Liturghii, condus ă de către episcopul
locului, de unde și rostirea ei de c ătre acesta sau de c ătre preo ții Bisericii.
Laicii s-au putut bucura de acest drept doar atunci când excelau în cunoștințele scripturistice și în trăirea duhovniceasc ă. De aceea, ei s-au putut
învrednici de rostirea predicii doar cu acordul și binecuvântarea preo ților
Bisericii, și nu ca un drept inerent st ării lor mirene ști.

44 Ovidiu Drâmb ă, Istoria culturii și civilizației, vol. I-XI, Ed. Saculum, Bucure ști, 2004.
45 Liviu Stan, Poziția laicilor în Biserica Ortodox ă, în S.T., anul XX (1968), nr. 3-4, p. 197.
46 Teodor M. Popescu, Didascalii , București, 1932, p. 9.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

19Sinodul trulan (69-692) prevede – prin canonul 64 – interdic ția ca cineva
dintre laici s ă-și aroge dreptul de a predica47, cerând fiec ărui membru s ă-și
păstreze locul și rolul s ău în Biseric ă, pentru c ă „nu toți sunt apostoli, nu to ți
sunt profe ți …” (I Corinteni XII, 27). Cu alte cuvinte, se reafirma statutul
canonic al fiec ărui membru al Bisericii. De altfel, acela și canon precizeaz ă
foarte categoric c ă „nu se cuvine ca laicul s ă țină cuvântare sau s ă învețe în
chip ob ștesc, însu șindu-și de aici slujba înv ățătorească, ci să se supun ă
rânduielii predanisite de c ătre Domnul, și să deschid ă urechea spre cei ca au
darul cuvântului de d ăscălie și să învețe cele dumnezeie ști de la ace știa. Căci
în Biserica cea una, osebite m ădulare a f ăcut Dumnezeu, dup ă cuvântul
Apostolului … Iar de s-ar prinde cineva atingând (c ălcând) canonul de fa ță să
se afuriseasc ă pe 40 de zile” (can. 64 trulan). Se interzicea stfel laicilor nu
numai s ă predice de la amvon, dar s ă-și revendice slujba înv ățătorească, care
rămâne îndatorirea prin excelen ță a clericilor.
Limitarea dreptului laicilor de a predica n-a fost determinat ă de
incompatibilitatea st ării de laic cu dreptul de a înv ăța48, ci pentru p ăstrarea
rânduielii apostolice, potrivit c ăreia nu to ți membrii Bisericii sunt h ărăziți
tâlcuirii cuvântului scripturii (cf. I Cor. XII, 4), adic ă al predicii zilei liturgice.
Mirenii trebuie s ă participe la îndeplinirea misiunii înv ățătorești prin
păstrarea, propov ăduirea și apărarea dreptei credin țe, prin difuzarea lucr ărilor
misionare, prin sus ținerea activit ății clericilor, îndeplinindu- și vocația de fii ai
Bisericii, cu atât mai mult cu cât societatea se bucur ă de prezen ța acestor
misionari și în înv ățământul public prin acceptarea Religiei ca disciplin ă de
studiu, dar și prin asisten ța religioas ă asigurat ă în diferite institu ții: spitale,
armată, penitenciare etc.
Propovăduitorul dreptei credin țe trebuie s ă fie un misionar și în afara
Bisericii, prin ac țiuni sociale, filantropice și chiar catehetice, pentru a
răspunde nevoilor concrete ale credincio șilor49, fiindc ă el își îndepline ște
misiunea înv ățătorească lăsată de Mântuitorul Hristos și prin astfel de
activități, de unde și necesitatea unei activit ăți misionare în afara amvonului.

47 Ioan N. Floca, Drept Canonic ortodox, legisla ție și administra ție bisericeasc ă, vol. II, Ed. Inst. Biblic, Bucure ști,
1990, p. 22.
48 Serghei Bulgakov, Ortodoxia , trad. de Nicolae Grosu, Ed. Paideea, Bucure ști, 1994, p. 56.
49 Constantin Rus, Principii Omiletice în opera P ărintelui I. Felea , în Teologia , VII (2003), nr. 3-4, p. 21.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

20Cultul des ăvârșește credin ța prin participarea și integrarea noastr ă la
acest izvor nesecat al credin ței și la comuniunea trupului eclezial,
împlinindu-se cunoa șterea lui Dumnezeu50, deoarece cuvântul lui Dumnezeu
rodește prin credin ță și rugăciune, predica și cultul fiind legate în mod
indisolubil. Îns ăși liturghia prin organizarea ei „este o predic ă clasică și
generală, însă predica propriu-zis ă trebuie s ă reprezinte o sintez ă adaptat ă la
actualitate, pentru a se transpune spre l ămurire și în domeniul intelectual,
ceea ce s-a înf ățișat prin formele cultului propriu-zis. Din acest punct de
vedere am putea asem ăna predica cu ceea ce se cheam ă în pedagogie
sistematizare și aplicare practic ă”51.
Prin canonul 747 Codul canonic latin precizeaz ă că „Biserica are datoria
și dreptul nativ de a p ăstra, a cerceta, a expune și a face cunoscut tezaurul de
credință” care se prezint ă ca o îndeplinire a poruncii primite de la Mântuitorul
Hristos de c ătre întreaga comunitate eclezial ă structurat ă ierarhic: „s ă
vesteasc ă principiile morale, s ă prezinte principiile de ordin social, s ă
vesteasc ă principiile asupra tuturor realit ăților umane”.
În Biserica romano-catolic ă, conform canonului 749, par. 3, se vorbe ște
de un magisteriu extraordinar, care se realizeaz ă în condi țiile magisteriului
infailibil, și un magisteriu ordinar atunci când papa înva ță prin enciclici și
scrisori pastorale, alocu țiuni, precum și episcopii din bisericile particulare, al
căror magisteriu nu are caracter infailibil. Ace știa exercit ă și magisteriu
autentic în urm ătoarele condi ții: papa când nu se declar ă printr-un act
definitiv cu privire la de fide et moribus ; episcopii care sunt în comuniune cu
papa și cu ceilal ți episcopi în conferin țele episcopale sau când în Biserica lor
învață adevărul credin ței; preoții care sunt uni ți cu episcopul într-o m ăsură ai
mare sau mai mic ă52.
Canonul 756 arat ă că în Biserica Catolic ă funcția de evanghelizare este
încredin țată îndeosebi Pontifului Roman și Colegiului Episcopilor. De
asemenea fiecare episcop membru al Colegiului este moderatorul întregii slujiri

50 Alexander Schmemann, Pentru via ța lumii Sacramentale și Ortodoxia , trad. de pr. prof. dr. Aurel Jivi,
E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 2001, p. 147.
51 Petre Vintilescu, Curs de Liturgic ă generală, București, 1929-1930, p. 338-339.
52 N. V. Dur ă, „Drepturile și libertățile fundamentale ale omului și protecția lor juridic ă. Dreptul la religie și
libertatea religioas ă”, în Ort., LVI (2005), nr. 3-4 , p. 260-262.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

21a cuvântului, uneori, îns ă, unii episcopi pot îndeplini aceast ă slujire „pentru
diferitele Biserici în acela și timp, conform dreptului”53. Acest drept de a
predica cuvântul lui Dumnezeu este confirmat și de Canonul 763 care
precizeaz ă că „Episcopii au dreptul s ă predice cuvântul lui Dumnezeu
pretutindeni, inclusiv în bisericile și în oratoriile institutelor c ălugărești de
drept pontifical, dac ă Episcopul locului nu a interzis în mod expres, în cazuri
particulare, acest lucru”54.
În ceea ce prive ște instruirea catehetic ă, canonul 775 din acela și Cod
canonic latin prevede c ă „Episcopul diecezan are datoria s ă dea norme cu
privire la catehez ă și, de asemenea, s ă se îngrijeasc ă să fie la îndemân ă
mijloace adecvate pentru catehez ă, elaborând chiar, dac ă se consider ă
oportun, un catehism, precum și să încurajeze și să coordoneze ini țiativele
catehetice …”55. Din con ținutul canonului se desprinde rolul pe care îl are
episcopul diocezan în organizarea activit ății învățătorești din cadrul diecezei.
Astfel, episcopii sunt coordonatorii acestei activit ăți, dar și cei care trebuie s ă
reglementeze în materie, dac ă aceasta se impune, ca cei care de țin puterea
învățătorească deplină.
Canonul 757 din respectivul Cod canonic latin prevede c ă una dintre
datoriile specifice ale preo ților este cea legat ă de activitatea înv ățătorească,
deoarece ei „sunt adev ărați colaboratori ai Episcopilor, datori s ă vesteasc ă
Evanghelia lui Dumnezeu; mai ales sunt ținuți la aceast ă obligație față de
poporul încredin țat lor …”56. Ca și în Răsărit, preo ții au obliga ția de a continua
la nivelul parohiilor activitatea de propov ăduire, aplicând metodele pastoral-
misionare și catehetice adecvate atât misiunii lor, cât și scopului urm ărit,
mântuirea p ăstoriților.
În fine, canonul 777 din Codul canonic al Bisericii romano-catolice
prevede c ă prin instruirea catehetic ă trebuie preg ătiți copiii, astfel încât s ă fie
educați din cea mai fraged ă vârstă în spirit catolic. De la aceast ă instruire nu
vor fi neglija ți nici tinerii și adulții, care trebuie s ă participe la programul de

53 Isidor M ărtincă, Codul de Drept Canonic (latin). Principiile ecleziologico-canonice enun țate de Constitu ția
apostolică Sacrae disciplinae leges ; în Anuarul Facult ății de Teologie Ortodox ă. Universitatea Bucure ști, Ed.
Universității din Bucure ști, 2001, p. 483.
54 Ibidem, p. 485.
55 Ibidem , p. 491.
56 Ibidem, p. 483.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

22catehizare desf ășurat în parohie de care apar țin (can. 769, 772). Slujirea
generală a Cuvântului se explic ă prin diferite moduri proprii și specifice care se
diferențiază între ele nu numai cantitativ, ci și calitativ, în raport de subiec ți,
de inten ții și de natur ă57.
În ceea ce prive ște activitatea înv ățătorească, Codul bisericilor orientale
își însușește, în general, prevederile codului latin, p ăstrând distinc ția în ceea
ce prive ște structura adminsitrativ-organizatoric ă după propriile tradi ții,
vorbind de Biserici patriarhale, arhiepiscopale majore, mitropolitane și
episcopale sui juris . Acestea se afl ă în comuniune cu Pontiful roman, care este
autoritatea suprem ă în exercitarea întreitei slujiri sacerdotale.
În activitatea înv ățătorească trebuie s ă avem ca model pe Sfântul
Apostol Pavel care scoate în eviden ță grija p ăstorului de suflete, ar ătând că
Apostolul neamurilor „în fiecare zi se îngrijea de ceea ce fac macedonenii, de ceea ce fac corintenii, filipenii, capadocienii, galatenii, atenienii, locuitorii
Pontului … . Nu se îngrijea numai de oameni ca un tot, ci și de fiecare om”
58.
Într-adev ăr, însuși Mântuitorul s-a îngrijit de „oaia cea pierdut ă” (cf. Luca XV,
6). De aceea și Sfinții Părinți – aidoma Sfântul Ioan Gur ă de Aur – ne
îndeamn ă ca predica noastr ă să aibă în vedere nu numai pe oameni ca un tot,
ci și pe fiecare om, care este icoana lui Hristos.
În secolul al XX-lea, Biserica ortodox ă a fost chemat ă să-și reafirme
învățătura de credin ță atât la nivel pan-ortodox, cât și la nivel ecumenic, prin
afirmarea dorin ței de unitate și implicare efectiv ă a Bisericii ortodoxe în
Mișcarea Ecumenic ă în a doua jum ătate a secolului al XX-lea. Aceast ă
implicare a dat, îns ă, Bisericii posibilitatea s ă-și reafirme înv ățătura de
credință nealterat ă atât în fa ța confesiunilor cre știne, cât și a lumii întregi, în
cadrul dialogurilor teologice intercre știne și interreligioase.
Evaluând critic realitatea din Biserica noastr ă, am putut consta c ă nu se
poate vorbi de o criză a predicii , atât cu privire la form ă, cât și la conținut. În
schimb, se poate remarca lipsa unei temeinice orient ări și motivări pastorale în

57 Idem, Dreptul canonic, Ed. Universit ății din Bucure ști, Bucure ști, 2005, p. 263.
58 Sfântul Ioan Gur ă de Aur, Despre propov ăduirea Evangheliei… , p. 36.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

23rândul unor clerici59, care n-au f ăcut încă din propov ăduirea dreptei credin țe
preocuparea major ă a activit ății lor înv ățătorești.
Propovăduirea dreptei credin țe revine tuturor membrilor Bisericii –
clerici, credincio și și monahi – care în mod particular sau în cadrul activit ăților
publice pot da m ărturie despre credin ța pe care o împ ărtășesc, pot contribui la
afirmarea și apărarea acesteia și, acolo unde este cazul, la revenirea celor
rătăciți din staulul Ortodoxiei în matca credin ței Bisericii primului mileniu.
Firește, propov ăduirea dreptei credin țe nu se poate realiza în mod deplin f ără
cunoașterea și aplicarea doctrinei dogmatice și canonice în via ța de zi cu zi a
membrilor Bisericii.
Din analiza textului legisla ției canonice, ecumenice, ne-am putut da
lesne seama c ă orice predicator – care dore ște să rămână în grani țele
învățăturii Ortodoxiei ecumenice – trebuie s ă cunoasc ă și să aplice și
prevederile acestei legisla ții. Într-adev ăr, aceast ă legislație canonic ă prevede nu
numai obligativitatea propov ăduirii dreptei credin ței, de c ătre clerici și
credincio și, ci și modalitatea în care poate fi transmis mesajul Evangheliei în
hotarele puse de P ărinții Bisericii la sinoadele ecumenice și locale.

59 Sebastian Chilea, Considera ții omiletice actuale , în Ort., XVIII (1967), nr. 1, p. 65.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

24
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă:

I. IZVOARE

Biblia editată de Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ști,
1993.
Cazania , Institutul Biblic și de Misiune al Biseric ii Ortodoxe Române, Bucure ști, Edițiile:
1960, 1973, 1987.
Cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe (Octoih, Triod, Penticostar, Minee, etc.), pentru
valorificarea în predic ă a imnelor liturgice și a sinaxarelor.
CANOANELE BISERICII ORTODOXE , note și comentarii de Arhid. Prof. Dr. Ioan Floca,
edițiile, Sibiu, 1993, 2006.
CANOANELE BISERICII ORTODOXE , însoțite de comentarii de Dr. Nicodim Mila ș, trad. de
Dr. Nicolae Popovici și Uroș Kovincici, Tipografia Diecezan ă, Arad, 1930-1936.
CANOANELE BISERICII ORTODOXE , note și comentarii de Constantin Dron, vol. I, edi ția a
II-a, Tipografia c ărților biserice ști, Bucure ști, 1933.
CANOANELE SFINTEI BISERICI ORTODOXE DE R ĂSĂRIT, așezate pe cestiuni și cu
interpret ări, vol. I, de Prof. Dr. D. G. Boroianu, Ed. Dacia, Ia și, 1899.
CANOANELE BISERICII ORTODOXE , (ale Sfin ților Apostoli, ale Sinoadelor ecumenice și
locale și ale Sfin ților Părinți), în limba rus ă, vol. I-III comentate, ed. a II-a, Pelerinul, Moscova,
2000.
CATEHISMUL BISERICII CATOLICE, Arhiepiscopia Romano-Catolic ă de Bucure ști,
București, 1993.
CODUL DE DREPT CANONIC, Institutul Teologic Romano-Catolic, edi ție bilingv ă, trad. de I.
Tamaș, Ed. Sapientia, Ia și, 2004.
CODUL CANOANELOR BISERICILOR ORIENTALE , ediție bilingv ă, trad. de Pr. Drd. Iuliu
Vasile Munteanu, Presa Universitar ă Clujean ă, Cluj-Napoca, 2001.
CONGREGA ȚIA PENTRU CLER , Preotul ca înv ățător al cuvântului, mini stru al sacramentelor
și păstor al comunit ăților pentru cel de-al III-lea mileniu cre știn, trad. de Anton Ietac, Ed. Presa
Bună, Iași, 2000.
CONCILIU ECUMENIC VATICAN II , trad. de Arhiepiscopia Romano-Catolic ă, Ed. Organiza ția
Catolică Interna țională „Kirche in Nyiregyhaza”, Bucure ști, 1990.
CONCILE OECUMÉNIQUE VATICAN II . L'Eglise dans le monde. L'Apostolat de laics. La
liberté religieuse. Editions du Centurion, Paris, 1966.
Второй Ватиканский Собор . Документы Церкви , Брюкселль , 1991.
Directoriu pentru slujirea și viața preoților, Ed. Arhiepiscopiei Ro mano-Catolice, Bucure ști,
1994.
MĂRTURISIREA DE CREDIN ȚĂ A BISERICII ORTODOXE, de Petru Movil ă, trad. de
Alexandru Elian, Ed. Știința, Chișinău, 1996.
MĂRTURISIREA DE CREDIN ȚĂ A LUI MITROFAN KRITOPULOS. Însemn ătatea ei istoric ă,
dogmatic ă și ecumenic ă, studiu, trad. și comentarii de Ioan Ic ă, (T.D.), Sibiu, 1973.
Învățătura de credin ță creștină ortodox ă, E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 1952, Ed Trinitas, Ia și,
2000.
PIDALION , edit. Mitrop. Veniamin Costache, M ănăstirea Neam ț, 1844.
STATUTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNC ȚIONARE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE , în
Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române , Ed. Arhiepiscopiei Bucure ști, 1953; 2003.
Hotărârea nr. 2533/2003 a Sfântului Sino d al Bisericii Ortodoxe Române, în B.O.R ., CXXII
(2003), nr. 1-6.

II. MANUALE, STUDII ȘI ARTICOLE

Afanasief, Nicolai H ., Canoane și conștiință canonic ă, trad. de C. F ăgețean, Ed.
Egumeni ța, Galați, 2005.
Berdnikov, I. S. , Curs de drept bisericesc , trad. de Silvestru episcop de Hu și, Tipografia
Cărților Biserice ști, Bucure ști, 1902.
Boroianu, prof. D. G. , Drept Bisericesc, principii de drept. Organiza țiunea Bisericii Române,
vol. II, Ed. Dacia, Ia și, 1899.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

25Braniște, pr. prof. dr. Ene , Liturgica general ă, Ed. Institut. Biblic., Bucure ști, 1994 și vol.
1-2, ediția a II-a, Ed. Episcopiei Dun ării de Jos, Gala ți, 2002.
Barbu, Violeta , Magisteriul despre rolul laicilor în Biseric ă, în Creștinii laici, identitatea și
misiune , coordonator Wilhelm Danc ă, Ed. Sapientia, Ia și, 2001.
Barnes, Patrick , Non-ortodoc șii. Învățătura ortodox ă despre „cre știnii” din afara Bisericii ,
Ed. Egumeni ța, Galați, 2004.
Băjău, pr. dr. Ion , Predica în slujirea dreptei credin țe în primele IV veacuri, (T.D.),
București.
Belu, pr. prof. Dumitru , A propov ădui, ce în țeles are, în M.A., IV (1959), nr. 3-4.
Bianchi, Enzo , Cuvânt și rugăciune. Introducere în lectura duhovniceasc ă a Scripturii , trad.
de Maria Cornelia Oros, Ed. Deisis, Sibiu, 1996.
Bleiziffer, William , Christifidelis laici în Codul c anoanelor Bisericilor orientale , titlul XI,
canoanele 399-409, în Cultura cre ștină, 2002, Blaj, nr. 3-4.
― Educația religioas ă și catehetic ă – drept sau obliga ție? Un punct de vedere canonic , în
Studia universitatis Babe ș Bolyai , în Teologia Graeco-Catolica Varadiensis , XLVIII (2003), nr. 2
Braniște, pr. prof. dr. Ene , Cultul divin ca mijloc de propov ăduire a dreptei credin țe, a
dragostei, a p ăcii și a bunei în țelegeri între oameni , în S.T., V (1953), nr. 9-10.
Bulacu, pr. prof. Mihail , Omilia despre predic ă a Sfântul Ioan Hrisostom , Studiu omiletic
comparativ, Bucure ști, 1946; Omilia este tradus ă de pr. D. Fecioru și publicat ă în M. A., XXII
(1978), nr. 1-3.
― Întruparea Cuvântului : Predicarea ca art ă și Liturghie , Fortress Press, 1991.
Bria, pr. prof. dr. Ioan , Enciclica Patriarhilor Ortodoc și de la 1848 și apărarea
dreptortodoxiei , în M.M.S ., XXXVII (1961), nr. 1-2.
― La Koinonia comme communauté canonique, în vol. Koinonia , Ed. Pro Oriente, Paris,
1975.
Bulgakov, Serghei , Ortodoxia, trad. de Nicolae Grosu, Ed. Paideia, Bucure ști, 1997.
Burcă, Gheorghe V., Rânduieli canonice privitoare la propov ăduirea cuvântului lui
Dumnezeu , în M.M.S ., L (1974), nr. 3-4.
Buzalic, Alexandru , Particularit ăți în teologia pastoral ă greco-catolic ă contemporan ă, în
Studia universitatis Babe ș Bolyai , în Teologia Graeco-Catolica Varadiensis , XLVII (2002), nr. 2.
Chilea, pr. Sebastian, Considera ții omiletice actuale , în Ort., XIX (1967), nr. 1.
Chițescu, prof. Nicolae , Însemnătatea mărturisirilor de credin ță în cele trei mari confesiuni
creștine, în Ort., VII (1955), nr. 4.
Citirigă, pr. Vasile , Bazele doctrinare ale cooper ării Biseric ă și școală, în Ort., LV (2004),
nr. 1-2.
Coman, pr. prof. dr. Ioan , G., Relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu organiza țiile
ecumenice , în Ort., XX (1968), nr. 2.
― Patrologie , vol. I-III, Ed. Institut. Biblic., Bucure ști, 1984 – 1988.
Comșa, pr. Gh ., Istoria predicei la români , Bucure ști, 1921.
Cristescu, pr. prof. Grigore , Omilie mare și omilie mic ă sau omilie exegetic ă și omilie
tematică, în M.M.S ., XXXIV (1958), nr. 1-2.
Drăgulin, pr. Gh ., Propovăduirea cuvântului și cultul în Biserica Ortodox ă Română, în S.T.,
XXVII (1975), nr. 3-4.
Duchesne, L ., Origines du culte chrétien. Étude sur la liturgie latine avant Charlemagne .
Editeur E. de Boccard , Paris, 1927.
― Histoire ancienne de l’Eglise, vol. I, Paris, 1911.
― Histoire anciene de l’Église naissante et le Catholicisme , Paris, 1922
Dumond, C. J ., Approach to Christian unity, Doctrine and Prazer , translated with an
introduction by Henry St. John, O.P. Helicon Press Baltimore, Marzland USA, 1959.
Danielou, R. P. Jean , La catéchèse aux premiers siècles , Cours rédige par Régine du
Charlat, Ecole de la Foi, Paris, 1968.
Drâmbă, Ovidiu , Istoria culturii și civiliza ției, vol. I-XI, Ed. Saculum, Bucure ști, 2004.
Dură, pr. dr. Ioan V., Biserica ortodox ă română și exercitarea autorit ății Sale canonice
asupra diasporei ortodoxe române, din anul 1948 pân ă azi, în B.O.R ., CX (1992), nr. 11-12.
― Pătimirea Bisericii Ortodoxe Ro mâne în cei patruzeci și cinci de ani de comunism. Pe când
se va rupe t ăcerea? , în Mărturie Ortodox ă (Revista Comunit ății ortodoxe Române din Olanda) , X
(1991), nr. 14.
― Spre o rena ștere a Bisericii ortodoxe Române. Ce a șteptăm de la Sfântul Sinod?, în
Mărturie Ortodox ă, X (1991), nr. 13.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

26 ― Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române îndep ărtați din Scaun și trimiși în recluziune
monastic ă de către autorit ățile comuniste în anii 1946-1981 , în Altarul Banatului , XII (2002), nr.
10-12.
― L'Homélie prononcée lors de l'office célélebré à la mémoire des victimes de la révolution
roumaine (dec. 1989), dans la Cathédrale orth odoxe grecque de Saints Archanges à Bruxelles,
le Dimanche, 4 février 1990, în M ărturie Ortodox ă, 1990, nr. 19.
Dură, pr. prof. dr. Nicolae V ., Le régime de la synodalité sel on le législation canonique,
conciliaire, oecuménique, du Ier millénaire , Ed. Ametist 92, Bucure ști, 1999.
― Biserica cre ștină în primele patru secole. Organizarea și bazele ei canonice , în Ort.,
XXXIV (1982), nr. 3.
― Bisericile Europei și Uniunea European ă. Ecumenism, reconciliere cre ștină și unitate
european ă, în Biserica în misiune. Patriarhia român ă la ceas aniversar. 120 de ani de
autocefalie (1885-2005). 80 de ani de patriarhat (1925-2005) , Ed. Institut. Biblic, Bucure ști,
2005 și în S.T., LIII (2001), nr. 3-4.
― Canoanele Sinodului II ecumenic și obligativitate m ărturisirii și păstrării neschimbate a
credinței niceo-constantinopolitane , în Ort., XXXIII (1981), nr. 2.
― Codul de drept canonic (latin). Prin cipiile eclesiologico-canonice enun țate de Constitu ția
Apostolic ă, Sacrae Disciplinae Leges, în Ort., LIII (2002), nr. 1-2.
― Comunit ățile ortodoxe române de peste hotare, o preocupare permanent ă a B.O.R., în
S.T., XXXVIII (1986), nr. 1.
― Considera ții asupra dialogurilor teologice ale Bisericii ortodoxe cu Bisericile Romano-
Catolice, Anglican ă, Vechi-Catolic ă, Oriental ă, Luteran ă, în Ort., XXXVII (1985), nr. 3.
― Considera ții canonico-eclesiologice privind D ocumentul de la Lima (B.E.M.), în Ort.,
XXXVIII (1986), nr. 2.
― Crezul niceo-constantinopolitan, fundamentul înv ățăturii cre știne, în Îndrumător
Bisericesc , Râmnicu-Vâlcea, 1985, nr. 2.
― Despre ierurgii. Rug ăciunile ierurgiilor și molitfelnicul ortodox , în Îndrumător bisericesc ,
Ed. Episcopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 1987, nr. 4.
― Dialogul teologic ortodox-romano-catolic și implica țiile sale ecleziologice ; în M.B., XXXVI
(1986), nr. 1.
― Dispoziții și norme canonice privind administrarea Sfântului și Marelui Mir pe teritoriul
țării noastre, în M.M.S ., LVII (1981), nr. 1-2.
― Dispoziții și norme canonice privind administrarea Sfântului Botez ; în Ort., XXXI (1979),
nr. 3-4.
― Dispoziții și norme canonice privind cinstirea duminicii , în Ort., XXXIII (1981), nr. 2.
― Documentul de la Lima (B.E.M.) și evaluarea sa teologic ă, în M.M.S ., LXII (1986), nr. 1-
2.
― Drepturile și libertățile fundamentale ale omului și protecția lor juridic ă. Dreptul la religie
și libertatea religioas ă”, în Ort., LVI (2005), nr. 3-4.
― Hristologia în lumina tradi ției canonice a Bisericii Ortodoxe , în S.T., XXXVI (1984), nr. 7-
8.
― Intercomuniune sau comuniune sacramental ă? Identitatea eclezial ă și unitatea ei de
credință, în Ort., XL (1988), nr. 4.
― Îndatorirea credincio șilor privind via ța creștină în lumina Sfintelor canoane ; în A.B.,
XLIII (1993), nr. 10-12.
― Învățarea dreptei credin țe după canoanele Bisericii Ortodoxe , în B.O.R. , XCVIII (1980),
nr. 5-6.
― Le Concile des Apôtres, prototype de tous les conciles, modèle de la synodalité
orthodoxe ; în LaLumière du Thabor (Revue Internationale de Th éologie Ortodoxe), nr. 49-50,
Paris, 2003.
― Monahii, al III-lea element constitutiv al Bisericii , în B.O.R ., CXXI (2003), nr. 7-12.
― Obligațiile creștinilor privind via ța lor cre ștină, în lumina Sfintelor canoane , în
Îndrumător bisericesc , Galați, 1988, nr. 4.
― Perspective ale dialogului teologic între Bisericile Ortodoxe și Bisericile Orientale
(necalcedoniene) ; în Îndrumătorul Pastoral , Ed. Arhiepiscopiei Bucure știlor, 1981.
― Preocup ări canonice ale ierarhilor Bisericii no astre în secolele XVII-XIX în lumina
Prăvilioarelor , în B.O.R ., CII (1984), nr. 3-4.
― Rânduieli și norme privind administ rarea Sfintei Euharistii , în G.B., XXXVIII (1979), nr.
7-8.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

27 ― Rânduieli și norme canonice privind admi nistrarea Mirungerii. Sfin țirea Sfântului Mir pe
teritoriul românesc, expresie elocvent ă a stării de autocefalie a Bisericii române de-a lungul
secolelor ; în M.M.S., LVII (1981), nr. 1-3.
― Receptarea textelor rezultate din dialo gurile teologice ecumeniste. Considera ții
ecleziologice, în M.B., XXXIV (1984), nr. 11-12.
― „Regula de credin ță” și rugăciunea pentru unitatea cre ștină, în Ort., LVI (2004), nr. 3-4.
― Relațiile ecumenice actuale dintre Biserica Ortodox ă și Biserica Romano-Catolic ă și
bazele lor ecleziologice ; în G.B., XLII (1983), nr. 9-12.
― Rugăciunile Ierurgiilor dup ă Evhologhiul ortodox, în Îndrumător bisericesc , Râmnicu-
Vâlcea, 1987, nr. 4.
― Teologia ortodox ă și teologiile confesionale în ecumenismul contemporan , în Ort.,
XXXVIII (1986), nr. 3.
― Teologie și teologii. Teologia ortodox ă și noile curente teologice , în Ort., XXXVIII (1986),
nr. 4.
― Tradiția canonic ă ortodox ă privind s ăvârșirea Sfintei Liturghii ; în Ort., XXXIII (1981), nr.
1.
― Tradiția hristologic ă predanisit ă la Părinții Străromâni și Români ; în Mărturie Ortodox ă.
Revista Comunit ății Ortodoxe Române din Olanda (Haga), II (1983), nr. 4.
― „Scythia Mynor” (Dobrogea) și Biserica ei apostolic ă. Scaunul arhiepiscopal și
mitropolitan al Tomisului (sec. IV-XIV), Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști, 2006.
― Sensul recept ării textelor rezultate din di alogurile teologice ecumenice ; în Ort., XXXVI
(1984), nr. 3.
― Sfântul și Marele Sinod ecumenic. Considera ții ecleziologice privind textele redactate da
Comisia preg ătitoare a celei de a III-a Conferin țe Panortodoxe Presinodale, în M.M.S ., LXIV
(1988), nr. 5.
― Taina Sfintei M ărturisiri în lumina dispozi țiilor și normelor canonice ale Bisericii
Ortodoxe, în M.M.S., LIX (1983), nr. 4-6.
Floca, arhid. prof. dr. Ioan , Canoanele sinodului de la Sardica , în S.T., XXIII (1971), nr. 9-
10.
― Drept Canonic Ortodox, legisla ție și administra ție bisericeasc ă, vol. I, II, Ed. Institut.
Biblic, Bucure ști, 1990.
Florenski, Pavel , Stâlpul și Temelia Adev ărului, încercare de teodicee ortodox ă în
douăsprezece scrisori, trad. de Emil Iordache, pr. Iulian Friptu și pr. Dimitrie Popescu, Ed.
Polirom, Ia și, 1999.
Florovski, G., Biserica , Scriptura, Tradi ția – trupul viu al lui Hristos- , trad. de Florin
Caragiu și Gabriel Mândril ă, Ed. Platytera, Bucure ști, 2005.
Galeriu, pr. prof. dr. Constantin , Mântuitorul Iisus Hristos, Înv ățătorul nostru suprem,
în Ort., XXXV (1983), nr. 1.
Găină, pr. dr. Dumitru I., ― Sfinții Apostoli și Episcopii , în S.T., XIV (1962), nr. 9-10.
Gordon, pr. prof. dr. Vasile , Cunoașterea temeinic ă a Sfintei Scripturi și folosirea ei în
predică, în B.O.R ., CIV (1986), nr. 5-6.
― Biserica și școala. Analize omiletice, catehetice și pastorale, Ed. Christiana, Bucure ști,
2003.
― Rolul catehetic-misionar al ierurgiilor , în S.T., XXXVIII (1986), nr. 5.
― Propovăduitorul și ascultătorii, factori esen țiali ai predicii , în A.B., IX XLVIII (1998), nr.
10-12.
― Propovăduirea cuvântului – dimensiune esen țială a slujirii preo țești, în T.V. – Ia și, IX,
LXXV (1999), nr. 1-6.
― Repere importante ale predicii în Biserica noastr ă, de la început pân ă în secolul al XX –
lea. Studiu prin exemplific ări, în B.O.R ., CXIX (2001), nr. 1-6.
― Pot laicii s ă predice în Biseric ă? Studiu omiletic-canonic, în vol. „Studia historica et
theologica”, Bucure ști, 2003.
Goreanu, Dr. Veaceslav , Norme și dispozi ții canonice privind propov ăduirea dreptei credin țe
în Biserica Ortodox ă, în Luminătorul, 2007, nr. 1.
Grădincea, pr. dr. Ion , Relațiile dintre Biserica ortodox ă și Bisericile Vechi Orientale din
anul 1964 pân ă în anul 2001 (T.D.), Ed. Sitech, Craiova, 2004.
Hau, Mihai , Tainele de ini țiere dup ă catehezele mistagogice ale Sfântului Chiril al
Ierusalimului , în Ort., XXXVIII (1986), nr. 4.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

28Ioniță, Lect. univ. dr. pr. Nicolae , Ecumenismul între crize și speran țe, în Omagiu
Profesorului Nicolae V. Dur ă la 60 de ani , Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constan ța, 2006, p.
442.
Iustin Patriarhul , Ierarhia Bisericeasc ă în epoca apostolic ă, Ed. Anastasia, Bucure ști,
2002.
Ivan, pr. Conf. dr. Ilie I ., Omiletica Ortodox ă. Repere teoretice și practice , Ed. Episcopiei
Argeșului și Muscelului, Rm. Vâlcea, 1999.
― Cine trebuie s ă predice în Biseric ă, în M.O., XXXVII (1985), nr. 7-8.
Yves, pr. Congar , Jalons pour une théologie du laicat , les Editions du Cerf, edi ția a III-a,
Paris, 1964.
Jacquier, E., La doctrine des douze Apôtres et ses enseignements (thèse) , Lyon et Paris,
1891.
Jungmann, Josef Andreas S.J., The Good News Yesterday and Today , New York: Sadlier,
1962.
Lanne, pr. Emmanuel , Quelques questions posées à l’Église Orthodoxe concernant la
„communicatio in sacris” dans l’Eucharistie , în Irénikon , 1999, nr. 3-4.
― Les Conciles Oecumeniques , tome I, Cerf, Paris, 1994.
Lossky, Vladimir , Teologia mistic ă a Bisericii de R ăsărit, trad., studiu introductiv și note
de pr. Vasile R ăducă, Ed. Anastasia, Bucure ști, 1994.
Lupu, Stefan , Ghid practic pentru elaborarea unei lucr ări științifice în teologie , Ed.
Sapientia, Ia și, 2000.
Καρανικολας , Παντελεημονος Κ., Κλεις των ιερων κανονων της ανατολικης ορθοδοξου
εκκησιας , Εδ. Αλ. & Ε. Παπαδημητριου , Αθηνα , 1970.
Maica Magdalena , Sfaturi pentru o educa ție ortodox ă a copiilor de azi , Ed. Deisis, Sibiu,
2006.
Marcu, pr. prof. Gr. T ., Cunoașterea aprofundat ă a Sfintei Scripturi , îndatorire de c ăpetenie
a preotului zilelor noastre , în S.T., XLVII (1995), nr. 1-3.
Mărtincă, prof. univ. dr. pr. Isidor , Apostolatul laicilor; laicii lumina lumii , în Omagiu
Profesorului Nicolae V. Dur ă la 60 de ani , Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constan ța, 2006, p.
1216-1219.
Meadows, A.J., Knowledge and Communication , Library Association Publishing, London,
1991.
Milaș, Nicodim , Dreptul bisericesc oriental , trad. de D. I. Cornilescu și Vasile S. Radu,
București, 1915.
Mehedin ți, Simion , Apropierea de Iisus în Biserica noastr ă prin alegerea educatorilor ,
Atelierele grafice Socec&Co. S.A., Bucure ști, 1935.
Metallinos, pr. Gheorghe D ., Biserica, considera ție istorico-teologico și sociologic ă, Atena,
1980, p. 80, trad. de Pr. Dr Ioan V. Dur ă în Ort., XXXIV (1982), nr. 4.
― Christ as Word: Gospel and culture, în vol. The witness of St. Methodius , Orthodox
Mission in the 9th Century, reprinted from the International Review of Mission , vol. LXXIV, no.
294, Aprilie 1985.
― Ortodoxie și Catolicitate , trad. de C ălin Popescu, Ed. Sophia, Bucure ști, 2003.
Miron, Dan , Relația dintre Biseric ă și Stat în lumina înv ățăturii Mântuitorului Hristos, a
Sfinților Apostoli și a sfinților, în vol. Profesorul universitar Dr. Nicolae V. Dur ă la 60 de ani,
Constan ța, 2006.
Mladin, arhim. prof. Nicolae , Adevărata cale spre refacerea unit ății Bisericii lui Hristos , în
Ort., XIV (1962), nr. 3.
Newsom Ludy van Slyke Turk, Doug, Dean Kruckerberg, Canale și media de comunicare ,
în Totul despre rela ții publice , Ed. Polirom, Ia și, 2003.
Nicodim Munteanu , Patriarhul Primele zile ale cre știnismului , vol. I, traducere dup ă F.V.
Farrar, Ogorul Domnului , vol. XV, Ed. Tipografiei Sfintei Monastiri Neam țu, 1938.
Nicolaescu, diac. prof. N ., Îndatoriri sociale dup ă Noul Testament , în S.T., VI (1954), nr. 7-
8.
Nikolaou, Theodor , Teologie și cultură, trad. de Ioan Vasile Leb, Ioana Velic ă, Adina
Paraschiv, Vasile Cristescu, Ed. Limes, Cluj, 2001.
Nissiotis, N., Comunicarea cultic ă și intercomuniunea , trad. de pr. P. S ălăgeanu, în M.B.,
XIV (1964), nr. 4-6.
Plămădeală, I.P.S. Mitropolit Antonie , Vocație și misiune în vremea noastr ă, Sibiu, 1984.
― Biserica în mers, vol. I-II, Ed. Tipografia Eparhial ă, Sibiu, 1999.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

29Petrescu, pr. Nicolae , Catehetica , Manual pentru Seminariile Teologice, Bucure ști, 1978.
Phidas, Vlassios I ., Droit canon – une perspective orthodoxe (Drept canonic – o perspectiv ă
ortodoxă ), Centre Orthodoxe du Patriarchat Oecumenique, Chambesy, Geneve, 1998.
Popovici, C., Drept canonic – curs manuscris, Bucure ști, 1896.
Popa, drd. Ioan, Norme canonice privitoare la dreptul și datoria preotului de a predica, în
G.B., XXXI (1972), nr. 3-4.
Popescu, pr. prof. dr. Dumitru , Eclesiologia romano-catolic ă după documentele celui de al
doilea Conciliu de la Vatican și ecourile ei în teologia contemporan ă (Teză de doctorat), în Ort.,
XXIV (1972), nr. 3.
― Ortodoxie și Catolicism , Ed. România Cre ștină, Bucure ști, 1999.
― Relațiile dintre Biserica ortodox ă și Biserica romano-catolic ă, în S.T., XXXI (1979), nr. 5-
10.
Popescu, prof. dr. Emilian , Laicii (mirenii) în Biserica Ortodox ă Română. Schiță storică, în
T.V., XIV (LXXX) (2004), nr. 7-12.
Popescu, Teodor. M ., Biserica M ărturisitoare , Ed. Credin ța noastr ă, Bucure ști, 1995.
― Biserica și cultura , E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 1996.
― Biserica M ărturisitoare , Ed. Credin ța noastr ă, Bucure ști, 1995, p. 198.
― Cler și popor în primele trei secole, în S.T., I (1949), nr. 9-10.
― Didascalii , Bucure ști, 1932.
― Poziția ortodox ă în ecumenism , în Ort., XV (1963), nr. 2.
― Primii didasc ăli creștini, în S.T., III (1932), nr. 2.
Popescu, pr. dr. Victor N ., Predica în cultul cre știn, Tipografia c ărții biserice ști, Bucure ști,
1944.
Popovici, arhim. Iustin , Biserica ortodox ă și Ecumenismul, trad. de Adrian T ănăsescu,
Mănăstirea Sfin ții Arhangheli, Petru Vod ă, Tipografia Docuprint, 2002.
Preda, lect. dr. Constantin , Propovăduirea apostolic ă – structuri retorice în Faptele
Apostolilor , E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 2005.
Preda, lect. dr. Radu , Rolul catehetic al laicilor în Biseric ă, în A.B., XVII (2006), nr. 10-12.
Rezuș, pr. prof. Petru , Principiile ortodoxe ale propov ăduirii , în M.O., XXI (1969), nr. 1-2.
Rus, pr. conf. dr. Constantin , Drept bisericesc , partea I, Ed. Miradora, Arad, 2000.
― Dezbinarea cre știnătății și posibilit ățile de reunire. O abordare canonic ă. în Teologia , VIII
(2004), nr. 3.
Sârbu, pr. Prof. Corneliu , Sfânta Euharistie și unitatea cre ștină, în Ort., XIX (1967), nr. 1.
Schmemann, Alexandru , Biserică, lume, misiune , trad. de Maria Vin țeler, Ed. Reîntregirea,
Alba Iulia, 2006.
― Pentru via ța lumii Sacramentale și Ortodoxia , trad. de pr. prof. dr. Aurel Jivi,
E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 2001.
Skuteris, prof. univ. dr. Constantin V., Locul laicilor în Biseric ă (O abordare ortodox ă), în
Omagiu Profesorului Nicolae V. Dur ă la 60 de ani , Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constan ța,
2006, p. 1239-1249.
Sofron, Vlad , Decretul Conciliului al II-lea de la Vatican asupra apost olatului laicilor , în Ort.,
XIX (1967), nr. 4.
Stan, pr. prof. dr. Liviu , Mirenii în Biseric ă. Studiu canonic-istoric (T.D.), Sibiu, 1939.
― Biserică și cult în dreptul interna țional, în Ort., VII (1955), nr. 4.
― Despre “recep ția" de c ătre Biseric ă a hotărârilor Sinoadelor ecumenice, în S.T., XVII
(1965), nr. 7-8.
― Despre sinodalitate , în S.T., XXI (1969), nr. 3–4.
― Elementul laic în Biserica Ortodox ă, în M.M.S. , XXXVIII (1962), nr. 1-2.
― Iconomie și intercomuniune , în Ort., XXII (1970), nr. l, p. 5-19;
― Instituțiile de asisten ță socială în Biserica veche , în Ort., IX (1957), nr. 1; 2.
― Legislația bisericeasc ă și valoarea ei canonic ă, în M.O., VI (1954), nr. 11-12.
― Ortodoxia în z ările ecumenismului. Perspective ecumenice, în M.O., XXII (1970), nr. 7-8.
― Poziția laicilor în Biserica Ortodox ă, în S.T., XX (1968), nr. 3-4.
― Premise și perspective pentru unirea Bisericilor , în Ort., XV (1963), nr. 3-4.
― Probleme de ecleziologie , în S.T., VI (1954), nr. 5-6.
― Succesiunea apostolic ă, în S.T., VII (1955), nr. 5-6.
Stancovici, Branislav , Rugăciunile Sfintei Liturghii ca izvor al predicii , în A.B., V (1994), nr.
7-9.

PROPOVĂDUIREA DREPTEI CREDIN ȚE ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

30Stavron, Michel , L'autorité ecclésiale dans le monde byzantin, în Contacts , LV (2003), nr.
202.
Stăniloae, pr. prof. dr. Dumitru , Teologie Dogmatic ă ortodox ă, vol. I-III, ed. a III-a, Ed.
Institut. Biblic., Bucure ști, 2003.
― Autoritatea Bisericii , în S.T., XVI (1964), nr. 3-4.
― Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox , în Ort., XIX (1967), nr. 4.
― Iconomia în Biserica ortodox ă , în Ort., XV (1963), nr. 2.
― Sinteză ecleziologic ă, în S.T., VII (1955), nr. 5-6.
― Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodox ă, ed. a II-a, E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști,
2004.
― Ființa Tainelor în cele trei confesiuni , în Ort., VIII (1956), nr. 1.
Șaguna, Mitropolitul Andrei , Compendiu de Dreptul canonic al unei sântei, sobornice ști și
apostole ști Biserici, Sibiu, ed. a II-a, Sibiu, 1885.
Șebu, pr. prof. dr. Sebastian , Metodica pred ării religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.
― Forma și conținutul predicii cre știne în primele trei veacuri , în S.T., XIX (1967), nr. 3-4.
Șesan, pr. dr. Milan, Pe drumul ecumenismului în secolul XX , în M.A.. , XVII (1972), nr. 9-
10.
Șesan, pr. dr. Valerian , Curs de drept bisericesc universal , Cernăuți, 1937.
Valdrini, prof. univ. dr. Patrick , Communautes religieuses et laicite en France
contemporaine , în Omagiu Profesorului Nicolae V. Dur ă la 60 de ani , Ed. Arhiepiscopiei
Tomisului, Constan ța, 2006, p. 1160- 1164.
Velimirovici, Episcop Nicolae , Răspunsuri la întreb ări ale lumii de ast ăzi, trad. de Adrian
Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucure ști, 2002.
― Preoția ierarhic ă sacramental ă în epistolele apostolice , E.I.B.M.B.O.R., Bucure ști, 1992.
― Preoția ierarhic ă sacramental ă la sfârșitul epocii apostolice, Preo ții (Presbiterii) , în Ort.,
XLIII (1991), nr. 2; în Ort., XLII (1990), nr. 1.
Vintilescu, pr. prof. Petre , Funcția catehetic ă a Sfintei Liturghii , în S.T., I (1949), nr. 1-2.
Violante, Tommaso M ., I rapporti Roma-Constantinopoli nel primo millennio, appunti e
documenti per delinearne la storia, Centro Ecumenico „San Nicola” Bari, 2001.
Voniga, pr. Dumitru , Omiletica sau studiul oratoriei biserice ști, Tipografia Nou ă, Orăștie,
1907.
Ware, Timoty , L’Église des sept conciles , Imprimerie Saint-Augustin a Bruges, 1968.
Yanaras, Christos , Abecedarul credin ței, trad. de Pr. Dr. C. Coman, Ed. Bizantin ă,
București, 1996.
Yannoulatos, arhiepiscop dr. Anastasios , Facing the world, Orthod ox Christian Essays on
Global Concerns , St Vladimir’s Seminary Press, USA, 2003.
― Ortodoxia și problemele lumii contemporane, trad. de drd. Gabriel Mândril ă și Pr. Prof.
Constantin Coman, Ed. Bizantin ă, Bucure ști, 2003.
Zabolotskii, prof. N., Succesiunea apostolic ă și unele probleme ale ecleziologiei
contemporane (în limba rus ă), în J.M.P ., 1973, nr. 9.
Zielinsky, Vladimir , Dincolo de ecumenism , trad. de Carmen Dobre, Ed. Anastasia,
București, 1998.
Zizioulas, Ioannis , Mitropolit de Pergam, Ființa eclezial ă, trad. de Aurel Nae, Ed.
Bizantin ă, Bucure ști, 1996.
― L’Église comme communion , în Service Orthodoxe de Presse , nr. 181/1993.
Zoltan, Zagoni-Albu , Ecumenism – retrospective și mărturii, Ed. Stephanus, Bucure ști,
2002.