Universul Scrierilor Lui M Sadoveanu

Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu și al Profirei Ursaki, fiică de răzeși din Verșeni. Urmează cursurile școlii primare in orașul natal, gimnaziul la Fălticeni, iar liceul la Iasi. Debuteaza in revista „Dracu” din București cu schița „Domnișoara M. Din Fălticeni” (1897), sub semnătura Mihai din Pașcani. Se căsătorește cu Ecaterina Bălu (1901), cu care are 11 copii, iar în 1904 se mută la București. În același an are loc debutul editorial cu patru volume deodată: Povestiri, Dureri înăbușite, Crâșma lui Moș Precu și romanul Șoimii, fapt pentru care Nicolae Iorga numește această perioadă „anul Sadoveanu”. Sadoveanu colaborează la revista „Sămănătorul”, dar se va simți mai apropiat spiritului „Vieții românești”. Este, o vreme, director al Teatrului Național din Iași. În 1921 devine membru al Academiei Române.

Se stinge din viață în anul 1961, lăsând posterității o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având amploarea unei întregi literaturi.

Opera lui Sadoveanu este una monumentală, a cărei măreție constă în densitatea epică și grandoarea compozițională. În timpul vieții sale publică aproape o suta de volume, între care amintim pe cele mai importante: Povestiri (1904), Șoimii (1904), Dureri înăbușite (1904), Crâșma lui Moș Precu (1904), Floare ofilită (1905), Apa morților (1911), Neamul Șoimareștilor (1915), Țara de dincolo de negură (1926), Hanu Ancuței (1928), Împărăția apelor (1928), Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă (1928), Baltagul (1930), Creanga de aur, Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933), Frații Jderi (1935-1943), Nada Florilor (1951), Nicoară Potcoavă (1953).

Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară „ drept un scriitor realist cu viziune romantică, și, în același timp, un romantic ce aduce detalii ca un realist, un contemplativ”.

Universul țărănesc la Sadoveanu

Tema spiritualității satului românesc este una din principalele teme ale operei sadoveniene, iar prima schițare a universului țărănesc ideal o descoperim în scrierile debutului (Crâșma lui Moș Precu). Crâșma e locul unde se răspândesc știrile din viața satului: dragostea dintre Zaharia și Anica, certurile dintre crâșmar și morar. Nu lipsesc nici claca, obiceiurile de sărbători și celelalte, pentru ca tabloul satului să fie complet. Această operă este considerată ca fiind întâiul roman țărănesc al lui Sadoveanu. Satul descris de el aici e „cel liber, răzeșesc, bazat pe o economie închisă și apărându-se de agresivitatea marii proprietăți feudale și apoi de pătrunderea elementului capitalist”.

Niciun scriitor n-a mai descris țăranul în ipostaze variate, așa cum a făcut-o Sadoveanu. În opera lui Sadoveanu, țăranii apar într-un tablou complet, apărând, fie retrospectiv, în peisajele unei istorii frământate, fie ca martori ai unui trecut mai apropiat, ori ai epocii contemporane. Ca într-o fresca amplă, se adună laolaltă pădurarul și pescarul, păstorul, pribeagul, omul bălților și singuraticul înălțimilor.

Sub aparența liniștii, în mediul rural pot fi descifrate drame felurite. Relațiile cu latifundiarii sau cu exponenții burgheziei generează dureri nenumărate. Nuvela Bordeenii e reprezentativă în acest sens. Departe de civilizație, oamenii de pe moșia boierului Avrămeanu, din pustietățile bălților Jijiei, trăiesc in bordeie sub pământ, în condiții inumane. Fugari, înfrânți, pribegi, bordeienii resemnați se mișcă lent, aflându-se într-o stare de lâncezeală aproape continuă.