UNIVERSTITATEA 1 DECEMBRIE 1918 DIN ALBA IULIA [616288]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSTITATEA “1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Pr. lect. univ. dr. Jan Nicolae
ABSOLVENT: [anonimizat]
2013
3

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSTITATEA “1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
PĂRINTELE IOAN IOV AN,
UN MODEL OMILETIC CONTEMPORAN
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Pr. lect. univ. dr. Jan Nicolae
ABSOLVENT: [anonimizat]
2013
4

INTRODUCERE
Cine poate ,,picta” chipul tainic al unei ființe, așa cum a fost?
Dar, dacă cutez, este pentru că am convingerea că m-a iubit, că ne-a iubit deopotrivă, cu o
dragoste dumnezeiască și va privi gângăvirea mea cu drag părint esc, mai presus de orice aleasă
filozofie.
În prezența părintelui Ioan, orice om simțea acut o nevoie de-a t ăcea, de-a aspira flămând
,,licărul” de Dumnezeire ce sălășluia într-însul. S-ar fi put ut tăcea cu privire la această luminoasă
personalitate a peisajului românesc duhovnicesc, însă zestrea unică a acestui neam ar fi fost
compromisă. Părintele Ioan este un om care nu s-a temut nicicum a se avânt a în larg, dar și care i-
a aruncat și pe fiii duhovnicești în largul iubirii hristice, o iubire care nu admite riscuri, ci
reprezintă unică certitudine.
Nu pentru părintele Ioan, deoarece acesta nu jinduia a se ară ta lumii întregi, dimpotrivă,
pentru Hristos pe care ceas de ceas, l-a propulsat, l-a arăt at. ,,Hora” supremă l-a care cu toții am
primit invitație, în măsura în care am dorit, cu adevărat, Îl are în centru pe însuși Hristos. Ea se
traduce printr-o înaintare mână-n mână, umăr la umăr a tutur or spre ,,albastru”, spre absolut,
având conștiința neîndoioasă a darului suprem primit, Dumnezeirea, s ingura capabilă a se avânta
în adâncul plin de tenebre al fiecăruia.
Este limpede că acest demers, acela de a reda în cuvinte OM UL de o simplitate
copleșitoare și, totuși, în ciuda apropierii fizice constante, cu atâtea fațete ale spiritului rămase
tainice, pare zadarnic. În realitate, nu se dorește a conving e pe nimeni de nimic, ci doar, în
măsura în care există interes a penetra măcar cu minte a, dacă nu și cu sufletul, o existență reper
pentru Ortodoxie.
De fapt, unicul obiectiv de atins ca urmare a scrierii ace stor rânduri este acela de-a
semnala o prezență perpetuă a Mântuitorului Iisus Hristos în vi ața fiecăruia, o prezență care
uneori este indicată de părintele Ioan printr-o voce care trezește definiti v și iremediabil, iar alteori
printr-una duioasă ce sună a muzică: „Oameni buni, Dumnezeu este c u noi! Hristos este pe
Sfânta Masă, aici la doi metri de noi, real și substanțial în Sfântul Potir”. Această prezență odată
conștientizată, plinește, fericește ființa.
Părintele Ioan Iovan este, în realitate, ctitor de biser ici vii. A pus la temelia fiecărei ființe
pe Hristos prin care el însuși a respirat, a gândit, a trăi t. El îndemna odinioară, îndemn care este
5

valabil continuu : ,,Când voi trece la Dumnezeu, să vii la mine la ,,garsonieră” (mormânt), să-mi
spui toate, iar dacă am trecere la Dumnezeu, te voi ajuta, că nu va mai fi trupul acesta bolnav,
putregăios care mă oprește!” Părintele Ioan trăiește, nu s-a stins! El se continuă în fiecare dintre
noi prin dragostea pe care ne-o poartă, dar și prin dragostea pe care i-o purtăm.
Noutatea lucrării de față rezidă în consemnarea exactă a pre dicilor părintelui Ioan, care
sunt pale reflectări în oglindă ale personalității duhovnicești ale acest uia.
Astfel, conținutul scrierii este unul bogat, evidențiindu-se următoarele:
CAPITOLUL I – Părintele Ioan Iovan – biografie intelectuală și duhovnicească. Acest
prim capitol redă aspecte esențiale ale vieții părintelui I oan: nașterea, școlile urmate, modelul
părinților, modelul Nicolae Popovici, călugărirea, personalitatea;
CAPITOLUL II – Părintele Ioan Iovan – ieromonah misionar în preajma venirii
comunismului , recrează contextul bisericesc și politic specific și consemnea ză misiunea părintelui
Ioan la Vladimirești;
CAPITOLUL III – Părintele Ioan Iovan – duhovnic rugător și figură mistică în
închisorile comuniste oglindește o perioadă semnificativă din viața părintelui Ioan, cea a
închisorii, dar și modul în care părintele și-a asumat rolul de preot, duhovnic și liturghisitor în
aceste condiții aprige;
CAPITOLUL IV – Părintele Ioan Iovan – predicator și cuminecător fervent al cuvântului
lui Dumnezeu prezintă perioada de după eliberare și consemnează predici ale duhovnicul ui
neobosit Ioan Iovan.
Părintele Ioan i-a purtat prin Sfânta Liturghie pe fiii duhovniceșt i, făcându-i a intui
dezmărginirea, dar, în același timp, s-a constituit, spre f inalul vieții acestuia într-o apariție aflată
sub semnul bolii și limitărilor firește ale ființei umane. A vorbit răspicat despre adevărurile
credinței, slujind neobosit Biserica, iar unii clerici s-au de zis de el. Astfel, nu atât puterea
comunistă, cât colegii l-au acuzat și interpretat eronat. Dumnezeu să-i ierte, că părintele i-a iertat
demult!
În concluzie, consider că existența mea scriitoricească se justifică, dat fiind că mi s-a dat
a-l aduce la viață pe cel care, de fapt, m-a născut în Hristos.
6

CAPITOLUL I
PĂRINTELE IOAN IOV AN – BIOGRAFIE INTELECTUALĂ ȘI
DUHOVNICEASCĂ
1.1.NAȘTEREA
Părintele Ioan, pe numele său întreg Ioan Iovan, a văzut lumina zilei pe 26 iunie 1922, în sa tul
Husasău de Criș, într-o zonă de o coloratură unică, înfrumusețată prin varietatea formelor de
relief: șes traversat de apele Crișului Repede, podiș cu pl antații de viță de vie și cu pomi
fructiferi, dealuri împădurite ce ,,îmbrățișau” satul 1.
Fiind cel de-al optulea copil al familiei, Părintele Ioan înc epe a agonisi cu migală bunuri
spiriruale, aflat fiind sub platoșa dragostei mistuitoare a pă rinților: preotul Gavril și prezbitera
Maria. Părinții săi au dus o viață curată. Mama sa, Mar ia, a fost urmașă vrednicelor mame
creștine prin care a rezistat atâtea secole Biserica. Ca urmare a unei sănătăți șubrede, a încolțit în
mintea prezbiterei Maria ideea pruncuciderii. Înainte însă de a ajunge la doctor, oprindu-se lângă
cântarul comunal din piața orașului, aceasta a ales a viețui, cu orice preț, creș tinește 2. De altfel, cu
privire la acest episod semnificativ, părintele Ioan mărturisea în predica din 26 iunie 1994: ,,Dator
sunt, că mi-e aici sora de trup prezentă, dator este să spun t are, în prezența Lui Hristos, nu am
absolut niciun merit. Meritul este al Lui Dumnezeu și al Mai cii Domnului și al mamei mele, care
m-a salvat de la avort! Acesta este meritul și cred până voi închide ochii! Am zis: Maica
Domnului m-a salvat și mi-a zis: «ești al meu, fac cu ti ne ce vreau, te trimit unde vreau, dar te
trimit pe urmele Fiului meu și să te aștepți și la Cruce, și la sufe rință, și la lanțuri, și la batjocoriri,
și la defăimări , dar îți voi da și bucurii cum sunt astăzi, care nu se pot măsura» ” 3.
1 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mu reș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 9.
2 Idem, op. cit., pp. 9-10 .
3 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.06 .1994.
7

1.2. ȘCOLILE URMATE
Silviu Cornel Iovan a urmat studiile primare în satul natal, unde a frecventat primele trei
clase, iar clasa a patra a urmat-o la Oradea. Stând în altar cu tatăl său, copilul Silviu Cornel
Iovan a intuit de mic adevărul în esențialitatea sa. Începus e să înțeleagă ,,ce înseamnă Sfânta
Prefacere, că este momentul sublim din actul liturgic” 4.
În ziua luării bacalaureatului, tânărul a mers la Catedrala din Oradea, unde a simțit imboldul
de a se ruga în fața icoanei Maicii Domnului. Acesta a ce rut ca, după terminarea studiilor
teologice, și după ce va ajunge preot, să i se rânduiască o bis erică frumoasă, cu cântăreți și
paracliser devotați, tot astfel cum avea tatăl său, cu căr ți de slujbă și numeroși credincioși. Maica
Domnului l-a binecuvântat pe Părintele Ioan, oferindu-i cu prisosi nță toate cele cultice, dar și
prilejul de a se dărui cu jertfelnică bucurie mulțimii de cr edincioși, atât în mănăstiri, cât și prin
închisori 5.
După ce a absolvit liceul în 1942, Silviu Cornel Iovan s-a înscris la Fac ultatea de Teologie
Ortodoxă din Cluj. Din clipa în care a devenit student la teol ogie, tânărul a trăit marea fericire de
a descoperi o realitate mai adâncă decât realitatea vremel nică de fiecare zi. Cursurile erau o
adevărată încântare sufletească și mentală, dat fiind că er au ținute de oameni de excepție:
rectorul, profesori cu studii la Cernăuți, ,,leagănul celei mai autentice școl i teologice din lume”,
dar și de însuși Î.P.S. Nicolae Colan 6.
În primul an de studii, Silviu Cornel Iovan a avut dârzenia de a refuza să participe
împreună cu trei colegi cu o viață imorală la cursuri, ast fel fiind sancționat cu calificativul
,,suficient” la purtare. În 1945, odată cu revenirea românilor, ace ști studenți au părăsit facultatea
și au denigrat-o 7.
După revenirea nordului Ardealului la Patria Mamă, părintele rec tor Galaction Liviu
Munteanu îl numește pe tânărul Silviu Cornel Iovan secretar al facultății și profesor la școala de
cântăreți bisericești, în ciuda faptului că era doar în anul al treilea de studi i 8.
4 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mu reș, Târgu-Mureș,
2010, p. 11.
5 Idem, op. cit., p. 12.
6 Idem, op. cit., p. 14.
7 Idem, op. cit., pp. 14-15.
8 Idem, op. cit., p. 15 .
8

În 1946, absolvind facultatea, și-a susținut teza de licență i ntitulată ,,Sfânta Euharistie și
viața mistică” la Catedra de Mistică condusă de fostul Mitr opolit al Ardealului, Î. P. S. Nicolae
Mladin 9.
Preotul Nicolae Bordașiu redă în Părintele Arsenie Boca – Fost-a om trimis de Dumnezeu
bucuria regăsirii, după multă vreme, a părintelui Ioan Iovan. Gr upul venit de la București, din
care făcea parte și părintele Nicolae Bordașiu, fusese găzdui t într-o micuță cabană, similară unei
șure, unde s-a dormit pe fân. Părintele Ioan terminase facultat ea și stătea de vorbă cu Părintele
Arsenie. Cu acel prilej, Părintele Arsenie l-a prezentat pe studentul de atunci, Silviu Iovan. Astfel,
entuziasmul revederii este real, fiindcă Ioan Silviu Iovan era, de fapt, colegul de liceu, prietenul
din copilărie al părintelui Nicolae Bordașiu, fiind botezat de buni ca acestuia. Cei doi erau foarte
apropiați și așa de bine cunoscuți, dat fiind că bunicii părintelui Nicolae Bordașiu erau gard în
gard cu casa parohială unde locuia părintele Gavriil Iovan, tatăl lui Silviu Iovan10 .
Totodată, în lucrarea Doamne, strigat-am, Aspazia Oțel Petrescu rememorează clipe unice
petrecute în prezența tânărului Silviu Cornel Iovan : ,,Mi-l amintesc într-un amurg de primăvară
timpurie, într-un Cluj în care nu bântuiau încă strigoii arestărilor. Ne întorc eam de la Zorica unde
clujenii legați de Sâmbăta și de părintele Arsenie ne-am adunat s ă sărbătorim ziua de aniversare a
poetei, despre care profesorul nostru, Dimitrie Popovici, spusese că ea a reușit să atingă cerul
poeziei pure. Fusese o zi minunată, în spiritul Sâmbetei, închei ată cu acel sublim «lumină lină»,
cântat atât de frecvent la vecerniile de la mănăstire. La pleca re, Silviu mi-a propus să ne plimbăm
puțin prin primăvară. Era momentul în care ziua se scufundă în noapte și ce rul capătă un albastru
intens. Ningea rar, cu fulgi mari, care, pe fondul albastru, păreau fluturași albi sau petale de
floare. Silviu era într-o vervă de zile mari. Îmi povestea despre poezia lui Ducici, despre poeme
albastre, despre flori albastre, despre ceruri și ape albas tre, era o revărsare de azur în cuvintele
sale ce dădea o anume feerie clipei. Am numit această cli pă «ora albastră» și am identificat-o cu
personalitatea părintelui Ioan. În anii lungi de temniță, acolo unde obloanele sau varul de pe
geamuri îmi permiteau să văd cerul, contemplam acest moment al zilei în declin, după care se
instalează «ora albastră». Reușisem cu timpul să deosebesc, după nuanțele de albastru ale acestei
ore, cum va fi ziua următoare: geroasă sau caldă, ploioasă sau senină, calmă sau bântuită de
vânturi. Pe părintele Ioan aveam să-l reîntâlnesc în libert ate, după 1989. Doamne, ce emoție, ce
regăsire!” 11
9 Idem, op. cit., p. 16.
10 Petrașciuc, Romeo, Părintele Arsenie Boca – Fost-a om trimis de Dumnez eu, Editura Agnos, Sibiu, 2012, p. 77.
11 Oțel Petrescu, Aspazia, Doamne, strigat-am, Editura Platytera, București, 2008, pp. 56-57.
9

În urma obținerii licenței în teologie, cu distinctive, și a absolvirii Seminarului Pedagogic
Universitar de doi ani la Cluj, tânărului Silviu Cornel Iovan i s e oferă cea mai bună catedră de
profesor de religie, la Liceul Gheorghe Barițiu și la Lice ul Comercial de fete. În același an,
decide să se înscrie la doctorat, la catedra de Dogmatică a părintelui Dumitru Stăniloaie. A
frecventat cursurile pentru doctorat timp de un an, perioadă în care a susținut lucrări variate iar, în
paralel, a studiat Dreptul la Facultatea din Cluj 12 .
1.3. FORMARE
1.3.1. Părinții săi ca prime modele
Marta Petreu, o reputată scriitoare din Cluj, redă, în una din scrierile sale despre Eugen
Ionescu, înrâurirea negativă a tatălui, care manifesta consta nt atitudini implacabile față de fiu. În
latură pozitivă, tatăl părintelui Ioan este cel care l-a inspirat spre mis iunea preoțească 13 . Totodată,
dragostea nețărmurită a părintelui Ioan pentru Sfânta Liturghie, din care acesta face un ideal, este
în strânsă corelație cu imaginea tatălui: ,,Îmi plăcea foarte mult să fiu în altar cu tatica, să mă
învârt în jurul Sfintei Mese. Cu toate că eram mic, observam că tata, atunci când oficia Sfânta
Slujbă, nu mai era tatica meu. Era acolo, atunci nu știam cuvâ ntul acesta ce-l spun acum, o
personalitate aparte. Nu îndrăzneam să mă gândesc că este ta tăl meu. Vedeam și stima și cinstea
credincioșilor, nu părea că este tatăl meu și vă rog să mă credeți că, din când în când, tatica
observa, adică mă vedea că râvnesc, că-mi place, că vin cu drag la altar. El nu mă obli ga, dar îi
era drag de mine, așa credeam eu, probabil și datorită faptului că frații mei erau mai laici.
Dragostea de părinte. Observam că se întâmpla ceva special, mai ales la prefacere, la rugăciunea
de invocare. Se ruga așa fierbinte, profund, transformat, transfig urat și îndată i se umezeau ochii.
Acum zic retrospectiv, ce evlavie a avut dânsul dacă m-a cuceri t. Niciun patriarh, niciun Sfânt,
niciun cuvios nu mi-a dat atât imbold spre Liturghie, spre Euharistie, ca și tatica !” 14 De asemenea,
în Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer – Amintiri dintr-o copilărie teologic ă , Virgil Gheorghiu
redă imaginea tatălui care rămâne perpetuu în conștiința fiulu i: ,,Dintre toate icoanele, cea mai
frumoasă în ochii mei este fața tatălui meu, așa cum mi s-a imprimat în memorie întâia oară când
am deschis ochii în această lume, în leagănul meu. După cum m i-am dat seama mai târziu, ea era
12 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mu reș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 16.
13 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul in terviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 34.
14 Idem, op. cit., pp. 31-32.
10

întru totul conformă canoanelor și regulilor severe ale iconografiei bizantine . Faptul că întâia oară
când am deschis ochii am văzut în fața mea o icoană atât de frumoasă, a fost hotărâtor pentru tot
restul vieții mele” 15 .
În Cuvinte împărtășite de Părintele Ioan și Maica Stareță Cristina, părintele Ioan
,,creionează” ,,chipul lăuntric” al mamei, relatând o întâmplare de odinioară. Astfel, după ce
mama se îngrijise a le dărui copiilor haine, cu care să mea rgă la biserică, pentru că nu începuse
Sfânta Liturghie, au decis ,,a proba gheața”. Experimentul reali zat doar de părintele Ioan, copil
zglobiu și însetat a cunoaște tot, s-a sfârșit subit. Acest a a căzut în apă, năpădit fiind de mâl.
Mama i-a oferit alte haine pentru a putea merge la biserică , dar, în același timp, l-a dojenit: ,,Ce-
ai făcut, Silviule? Acum tu știi că tatica intră în Liturghie. Hai repe de să te dezbrac” 16 .
1.3.2. Modelul Nicolae Popovici
Episcopul Nicolae Popovici este cel care ,,l-a hirotonit și marc at pozitiv și plenar” 17 . ,,Era
episcopul plaiurilor sale de baștină, dar și omul căruia i se asemăna prin râvna pentru Biserică și
intransigența față de puterea comunistă ce se instala. Acea stă atitudine, episcopul Nicolae
Popovici a plătit-o cu înlăturarea din scaun și moartea în c ondiții umile, iar părintele Ioan cu
temnița” 18 .
Episcopul orădean adoptă o atitudine fermă, radicală față de aut orități, în ciuda faptului că
fusese sfătuit de prieteni să adopte o strategie prevăzătoare . El declară cu acest prilej: ,,Biserica
nu se poate umili nici unui regim politic, ea fiind superioară or icărui guvern vremelnic. Știu, a
spus Nicolae Popovici, că sunt acuzat de legionarism, că am făcut propagandă pe f rontul rusesc și
că, cu ocazia sărbătorilor Paștelui (1948), aș fi predicat contra regimului. De asemenea, sunt
acuzat că la sfârșitul anului școlar 1947-1948 aș fi distribuit ca premii și distincțiuni la religie
cărți interzise. Împotriva oricăror surprize sunt pregătit ș i gata să mă retrag la Mănăstirea
Sâmbăta de Sus – Făgăraș și să sufăr ca unul din puținii buni rom âni, pentru Evanghelia lui
Hristos, fără niciun fel de ezitare” 19 . Textul evidențiază percepția episcopului orădean asupra
15 Gheorghiu, Virgil, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer – Amintir i dintr-o copilărie teologică, Ediția a III-a,
Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 24.
16 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul i nterviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 34-35.
17 Gomboș, Stelian, ,, In memoriam – Părintele Ioan de la Recea, (19 mai 2008)”,
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/05/19/in-memor iam-parintele-ioan-iovan-de-la-recea/ , accesat în 31 mai 2013.
18 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005. pp. 48-49.
19 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Despre curajul de a rosti: episcopul Nicolae Popovi ci al Oradiei, Editura
Partener, Galați, 2009, pp. 23-24, apud ACNSAS, fon d Informativ, dosar 2669, vol.2, f. 81.
11

rolului fundamental al Bisericii, asupra propriei misiuni, dar și un mijloc de exprimare a revoltei,
predica. Conștientizând faptul că puterea dorea manipularea și compr omiterea Bisericii Ortodoxe
Române, a preferat a-și exprima deschis opoziția. De altfel , convingerea episcopului orădean era
aceea că puterea nu va dori doar subordonarea Bisericii, ci și nimicir ea ei. Până la îndepărtarea sa
din scaun, în decembrie 1950, Nicolae Popovici a afirmat răspicat drepturile Bisericii. Biserica
Ortodoxă are în vedere, îndeosebi, înflorirea vieții religioas e, fără a se amesteca în chestiunile
statului. În cazul încălcării autonomiei Bisericii în sfera deciziilor de ordin ecleziastic și a
libertății de a face cunoscută învățătura, Biserica e îndrept ățită să riposteze 20 . Atitudinea
manifestată de episcopul Nicolae Popovici era una de frondă, demascând modul perfid în care
statul comunist căuta a opri exercitarea liberă a credinței: ,,Preoții noștri, iubiți și mult încercați,
trecând în multe locuri peste ironiile ieftine și peste cr iticile inconsistente ale unor pretinși
intelectuali de la sate și orașe, ca și peste piedicile unor extremiști prea zeloși și provocatori, au
adunat în jurul altarelor străbune copiii neamului – nădejdea de mâi ne a țării – pentru a-i învăța
legea lui Dumnezeu, legea vieții, legea virtuții, legea sf ințeniei”. În acestă ordine de idei, ne
oprim atenția pentru o clipă și asupra credincioșilor noștri major i, îndeosebi de la orașe,
funcționari, profesori, militari și așa mai departe. Dorim și cerem ca și pe seama acestora să fie
asigurat în mod real – prin înlăturarea oricăror presiuni m orale și a oricăror impedimente
artificiale cum sunt: muncile voluntare, conferințele, cinematogr afele, programe artistice și
sportive, cu participare obligatorie fixată în timpul orelor de slujbă – repausul duminical și
exercițiul nesupravegheat și nesupărat al îndatoririlor religioase” 21 .
Cu prilejul Adunării eparhiale din 15 mai 1949, episcopul Nicolae Popovic i a manifestat
aceeași atitudine fermă, când a ținut o cuvântare consacrată prefacerilor recente ce privesc
Biserica Ortodoxă română: ,,Biserica a trebuit să lupte adesea în cursul istoriei pentru apărarea
autonomiei sale, din care curg ca dintr-un izvor drepturile și li bertățile ei imprescriptibile. Căci
stăpânirile de stat de pretutindeni au încercat, adeseori, prin măsuri arbitra re și abuzive să subjuge
Biserica, să o stingherească în misiunea ei sublimă și s ă o degradeze la rolul unui auxiliar politic
fie intern, fie extern. Biserica, nicicând, n-a consimțit și nu poate consimți să-și trăiască viața în
cămașa de forță a unor asemenea măsuri și a luptat întotdeauna pe ntru distrugerea sau abolirea
lor” 22 .
20 Idem, op. cit., pp. 24-25.
21 Idem, op. cit., pp. 28-29, apud ACNSAS, fond Inf ormativ, dosar nr. 2669, vol.1, f. 32; vol. 2, f. 1 04.
22 Idem , op. cit.,p.27, apud ACNSAS, fond informativ, dosa r 2670, vol.2, f. 104.
12

Nicoae Popovici ține o predică cu prilejul Anului Nou, pe 1 ianuarie 1950, aceasta fiind
considerată la vremea respectivă ,,cea mai zdrobitoare predică a epi scopului față de regim” 23 . Iată
cuvintele episcopului: ,,O jumătate de veac care a trecut peste noi a fost veacul păcatului și al
ateismului. Mintea omenească a inventat multe lucruri, arme ucigătoare, tancuri, avioane și
atomul ca urgia războaielor să nimicească sute de mii de vieți ome nești și tot ce s-a clădit. Știința,
cultura, în această epocă, a fost și este în slujba omului pământesc, și nu în slujba Celui de Sus,
pentru care motiv a suferit și suferă lumea. Nu avem lipsă de știință, de cultură, dar avem lipsă de
Hristos, de mântuire, de libertatea trupească și sufletească. Nu plângem după acești 50 de ani, dar
nădăjduim că cei 50 de ani care vor urma, și îndeosebi anul 1950, anul s fânt, va aduce după
Sfânta Scriptură slobozenie, iertare și mângâiere oamenilor car e și-au pierdut moșiile, casele,
libertatea și care au pierdut sufletele. Noi am dat și vom da ceea ce este al cezarului, dar nu vom
lăsa să fie luat de la noi ceea ce este al lui Dumnezeu, vom da brațele de muncă, sudoarea
noastră, averea și ultimul cojoc dacă e nevoie, dar credința și inimile noastre le vom păstra pentru
Dumnezeu.
Părinți! Să aveți grijă de copiii voștri; creșteți-i în spi ritul Evangheliei, pentru că aveți
răspundere în fața lui Dumnezeu, nu-i lăsați în cinematografe și pe terenurile sportive, unde
tineretul este dus cu forța și unde primește o educație antire ligioasă. Aduceți-i în biserică, că aci
primesc educația care-I place lui Hristos. Păstrați sufle tele lor de ideile străine de neamul nostru
și vă veți mântui și voi și tot neamul nostru. În pragul Anului Nou, Biserica trimite
binecuvântarea pentru tot poporul și, îndeosebi, tineretului nostru, trimi te corpului didactic care
este răspunzător pentru educarea tineretului nostru. Curaj învățători , să nu uitați că veți răspunde
și voi pentru tineretul nostru care a pășit pe calea rătăcirii.
Trimitem binecuvântare ostașilor noștri care nu sunt lăsați în Biserică ca altădată, ca să
primească binecuvântarea la începutul anului. Să nu uitați și să vă rugați și să aveți curaj să
urmați pildele marilor înaintași ai nostri, a lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și
Crișan, Avram Iancu și alți mari luptători ai neamului nostru. Ei să fie pentru voi izvor de vitejie
în toată viața voastră.
Trimitem binecuvântarea Bisericii stăpânirii țării și îi r ugăm să ne ocrotească în spiritul
iubirii frățești prin fapte, și nu prin vorbe ca stăpânirea să fie iubită de fiii țării, așa cum iubește
tatăl pe fiul și reciproc, cu atât mai mult cu cât numai o stăpânire iubită de popor poate să
guverneze etern.
23 Idem, op. cit., p. 44, apud ACNSAS, fond Informativ, dosar 2669, vol.1, f. 42.
13

Trimitem binecuvântarea Bisericii neamului nostru de pretutindeni, neamului care a
suferit și suferă pentru că mulți au părăsit pe Hristos. Îi rugăm pe ei, în pragul acestui an sfânt, să
nu urmeze căile rătăcirii, ci să se reîntoarcă la Hrist os, ca speranțele lor și dorințele lor să fie
ascultate de Dumnezeu.
Trimitem binecuvântarea celor întemnițați, celor în suferință, celor care au pierdut
speranțele în viitor, trimitem îmbărbătare alături de binecuv ântare și le spunem lor: «Sus inimile;
că este mântuire, dar numai atunci când există binecuvântare și veți cere» .
Totul am spus ce am putut să spun, iar dorințele noastre fiebinți, ne văzute, numai simțite,
pot să fie citite în lacrimile noastre, care reprezintă g raiul viu și care vorbesc mai bine ca oricine.
Ștergeți-vă lacrimile și să aveți nădejde, fiindcă anul acest a sfânt va aduce mântuire și pentru noi
și pentru toți aceia care cred în Hristos – Domnul Dumnezeul nostru” 24 . Reacțiile au fost
impresionante. ,,Atât bărbații, cât și femeile, se spune într-o notă informativă, au plâns în urma
predicii episcopului, «trăind clipe de prefacere sufletească»” 25 .
Același discurs virulent apare în memoriul adresat Conducerii Statul ui și Bisericii de către
părintele Ioan Iovan, ca urmare a atitudinii abuzive: ,,Partidul ar e reprezentanți în Biserică pe
domnii împuterniciți. Bisericii de ce nu i se acordă dreptul de a merge prin școli și în cazărmi,
unde, sub masca atacării misticismului, se neagă credința î n Dumnezeu? Oare asta este libertatea
cultului și metoda ideologică în R.P.R.? Categoric, nu! Aceasta este metoda cea mai perfidă de
prigoană religioasă. Este deghizată în articolul 84 și oarec um planificată în intensitate, dar tot
prigoană se cheamă. Unii au spus că suntem reacționari. Da, s untem reacționari până la moarte,
împotriva diavolului și a ucenicilor săi. Alții ne-au spus că am fi un centru mis tic în coasta Rusiei.
De fapt, mănăstirea constituie un centru duhovnicesc așezat de D umnezeu în coasta lui
Antihrist…” 26
1.3.3. Călugărirea
24 Idem, op. cit., pp. 44-46, apud ACNSAS, fond Informativ, dosar 2669 , vol.1, f. 71-72.
25 Idem, op. cit., p. 46, apud ACNSAS, fond Informativ, dosar 2669, vol .1, f. 7.
26 Cristina Stavrofora , Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 34.
14

Cu privire la acest subiect, Aspazia Oțel Petrescu mărturi sea în Fost-a om trimis de
Dumnezeu că a fost rugată de Părintele Arsenie să-i înmâneze păr intelui Ioan o scrisoare.
Părintele Ioan locuia, la vremea respectivă, la mitropolie. Astfel , părintele Ioan a primit cu emoție
vestea chemării ca duhovnic de către părintele Arsenie la Vla dimirești. Cu ceva timp înainte,
Părintele Ioan îi spunea Aspaziei Oțel Petrescu că ezită între a s e face călugăr și a se face preot de
mir. Nu a mai apucat să finalizeze doctoratul, întrucât Păr intele Arsenie l-a trimis la
Vladimirești 27 . ,,Între părintele Arsenie și Ioan Iovan s-a stabilit o r elație puternică de prietenie și
de apropiere duhovnicească, în ciuda diferențelor de fire și de abo rdare a fenomenului spiritual.
Este doar unul din multele cazuri în care părintele Arsenie Boca a jucat un rol hotărâtor în viața
unor tineri, mulți dintre aceștia, sub puterea exemplului mare lui duhovnic, alegând calea
monahismului” 28 .
După ce fusese mesagerul care-l înștiințase că Părintele A rsenie îl așteaptă pentru
călugărire, într-o seară, cu puțin înainte de arestare, As pazia Oțel Petrescu primește vizita
Părintelui Ioan. În legătură cu acest moment semnificativ r elatează: ,,Era înveșmântat călugăr; îl
vedeam pentru prima oară în această postură. Avea barbă, mai să nu-l recunosc dacă nu i-aș fi
văzut ochii inconfundabili. Trebuia să-l conduc la profesorul Ștefan Pa șca pentru a prezenta
demisia Zoricăi. A fost o seară de neuitat. Mi-a povestit cum a fost trimis duhovnic la
Vladimirești după ce părintele Arsenie l-a călugărit alegâ ndu-i numele prin care îl însărcina să fie
un apostol al iubirii” 29 .
Acesta va fi călugărit de către Episcopul Antim Nica, în M ănăstirea Sihastru, ca urmare a
unei râvne arzânde de a fi plenar în slujba lui Dumnezeu. Mai apoi, în 1948 este hirotonit diacon,
pentru ca în 1949 să devină ieromonah la Mănăstirea Vladimireșt i. Episcopul Nicolae Popovici
este cel care l-a hirotonit, dându-i binecuvântare 30 .
Cuvântul P. S. Nicolae, cu prilejul hirotoniei părintelui Ioan Iovan, a rămas în conștiința
acestuia pe tot parcursul slujirii semenilor: ,,Iată, te pun duhovni c în acest Sfânt și Sfințitor locaș
și îți poruncesc să deschizi cerul la oameni, nu să-l închizi!” 31
1.3.4. Personalitatea
27 Petrașciuc, Romeo, Părintele Arsenie Boca – Fost-a om trimis de Dumnez eu, Editura Agnos, Sibiu, 2012, p. 64.
28 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice din România , Editura
Partener, Galați, 2009, p. 17
29 Oțel Petrescu, Aspazia, Doamne, strigat-am, Editura Platytera, București, 2008, p. 54.
30 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 48.
31 Cristina Stavrofora , Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mu reș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 22 .
15

Personalitatea părintelui Ioan Iovan, este reflectată și în următoarele interviuri:
„Până aici avem de-a face cu un proces de dumirire întru credi nță. Erați un ortodox care
nu trăia până atunci credința, iar câțiva oameni v-au făcut să vreți să o trăiți. Însă, până la preoție
e cale lungă. Ce anume v-a determinat să deveniți preot?
Nu m-am gândit la preoție, până când nu m-a încurajat pe cal ea aceasta, părintele Ioan
Iovan de la Mănăstirea Recea – Mureș. Iar îndemnul părintelu i Iovan a venit pe fondul unei
întețegeri comune a Euharistiei. L-am cunoscut pe părintele câ nd am ajuns inginer la Târnăveni.
Acolo am fost foarte surprins să văd că oamenii erau împărtăș iți foarte rar, față de ce se întâmpla
în satul meu. Nici măcar de Paști nu se cuminecau oamenii – ceea ce pentru mine a devenit de-a
dreptul un scandal, căci la Găești se împărtășeau de Paști a proape toți credincioșii. La Târnăveni,
ca în majoritatea țării, se dădea doar acea anafură pasca lă, numită "Paște". O prietenă mi-a spus
atunci că trebuie să-l cunosc pe părintele Ioan de la Recea. Am mers la părintele Ioan, împreună
cu soția mea, și i-am rămas ucenici până când s-a mutat la Domnul, adică zece ani. Era frumos ca
un voievod si un duhovnic plin de har, de bunătate, de blândețe. Predica lui era o comunicare
frontală, fără floricele. Stătea in scaunul de spovedanie până era doborât de oboseală. Îi cumineca
pe credincioși după rânduială. Când am auzit că a făcut și închisoare sub comun iști, mi-au crescut
și mai mult respectul și dragostea pentru sfinția sa. După părerea mea, a fost unul dintre cei mai
importanți duhovnici ai României. Părintele Ioan Iovan de la Re cea este corespondentul, în
spațiul românesc, al Sfântului Ioan de Kronștadt. Trebuie spus răspicat.
Părintelui Ioan i s-a reproșat "fenomenul Vladimirești" și fa ptul că împărtășea foarte des
chiar și mulțimi întregi…
În proiectul meu de cercetare dedicat Euharistiei, una dintre componente este monogr afică
și e legată de părintele Ioan Iovan, care merita o abordare cu discernământ. Vă vorbesc, deci, în
cunoștintă de cauză. La Vladimirești, acele mii de oameni nu veneau doar pe ntru Maica Veronica,
ci majoritatea pentru părintele Ioan și pentru partea aceasta curat ortodoxă p e care o reprezenta el.
Părintele Ioan a fost ucenicul unui episcop martir, Nicolae Popovic i al Oradei, și a mers
pe urmele acestuia. Nu a făcut niciun compromis cu regimul com unist. Pentru asta a făcut
închisoare și a rămas preot și în temniță, fiind cel care l-a cuminecat, prima oară, pe Nicu
Steinhardt. Dau mărturie până azi și catolicii, și greco-ca tolicii. Purtarea lui a fost ireproșabilă în
pușcărie.
16

În ce privește împărtășania, părintele Ioan ținea vechea râ nduială ortodoxă și împărtășea
zilnic. Legătura noastră cu Hristos, pe care o făgăduim la botez, se împlinește Euharistic, deci
prin cuminecare. Reținerea de la împărtășanie a mirenilor s -a produs, nu numai la noi, ci și în
Occident, datorită unui clericalism exagerat. Preoții au deve nit paznicii sfântului potir, cum zice
părintele Roman Braga. Liturghia înseamnă sărbătoarea legăm ântului nostru cu Dumnezeu și
acest legământ este Euharistic. Dacă excludem acest lucru și punem problema numai pe plan
moral, riscăm să pierdem esențialul” 32 .
„IPS Andrei al Alba Iuliei ne-a vorbit despre misiunea și curajul Părintelui Ioan Iovan:
Părintele Ioan Iovan , duhovnicul nostru de la Recea, a fost un mărturisitor al lui Hristos.
Cu orice risc și în temniță și în libertate și-a expri mat crezul său și pe lângă faptul că a fost un
mărturisitor, a fost un mare misionar și misiunea lui și -a tras seva, puterea din convingerea pe
care o avea și anume aceea că se poate regenera viața noas tră duhovnicească printr-o regăsire a
comuniunii cu Hristos în Sfânta Euharistie.
A fost un misionar care l-a propovăduit pe Domnul Hristos euharisti c și în jurul potirului
i-a adunat pe toți necăjiții și pe toți doritorii de Hristos și de mântuire.
Acum că pleacă la Domnul Hristos, pe care L-a slujit o viață , noi nădăjduim că Domnul
Hristos îl va face părtaș al Ospățului Credinței cel veșnic ș i neapus, acolo unde nu este nici
durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârși t.Mai sunt puțini mărturisitori din
generația lui, de fermitatea lui, care și-au pus viața pentru misiunea pe car e au îmbrățișat-o.
Chiar așa monah fiind, era dârz și neînfricat pentru că la ur ma urmei definiția pe care i-o
dă Părintele Stăniloae călugărului este aceea de „cavaler al D uhului Sfânt”, luptător neînfricat în
lupta cu răul. Un asemenea om a fost Părintele Ioan Iovan, duhovni cul de la Recea. Și plecarea
lui dintre noi va lăsa un mare gol, nu numai în Mănăstirea de Recea, unde a fost prețuit de maica
stareță și de soborul de maici, ci în toată zona și la urma ur mei în toată în țara, pentru că mulți
ucenici l-au prețuit, l-au iubit și au încercat să-i pună în practică învățăminte le.
Părintele Profesor Ilie Moldovan din Sibiu ne-a vorbit despre câteva trăsături duhovniceș ti
ale Părintelui Ioan Iovan:
Prea Cuviosul Părinte Ioan Iovan a aflat pentru sine calea învierii lui Hristos. Două lucruri
pot să spun acum în legătură cu acest ceas surprinzător a l morții Părintelui: cel dintâi privește
32 Nicolae, Jan:” La altarul Lui Dumnezeu, stai cu orice neam creștin , dar vii cu haina de sărbătoare a neamului tău ”,
în Formula AS nr.963, anul 2011, p.39
http://www.formula-as.ro/2011/963/spiritualitate-3 9/parintele-jan-nicolae
17

tocmai această vreme în care iubitul nostru părinte și-a făcut anunțată pleca rea pentru veșnicie: ne
aflăm în această perioadă deosebit de luminoasă dintre Paști ș i Rusalii; porțile iadului, în această
perioadă, după Tradiție, sunt deschise, biruința Învierii este transmis ă ca un sunet înalt în cer și pe
pământ, este un anunț al îngerilor Domnului. Nu cred că poate f i alt testament al prea cuvioșiei
Părintelui Ioan, altul decât acela de a crede cu tărie în învierea neamului, adevăr pentru care nu
numai a trăit în această lume, dar și a pătimit. Preacuviosul Părintele Ioan este cel care și-a înscris
viața pe portativul acestei credințe supreme în Învierea lui Hristos.
Al doilea lucru de care ține semnificația anunțului de a cunoaște trecerea Preacuvioșiei
Sale a Părintelui Ioan la cele veșnice, nu poate fi decât acel a care privește certitudinea absolută,
care a fost și programul duhovnicesc al Preacuvioșiei Sale: Sfânta C uminecătură, pentru care
Hristos Domnul S-a Întrupat, a pătimit, a murit și a înviat pe ntru noi în a ne rândui viață veșnică,
zic, a fost programul Părintelui celui adormit.
Sufletul Părintelui Ioan se îndreaptă acum spre împărtășirea bucur iei de a dobândi această
viață veșnică, pe care tocmai Sfânta Cuminecătură, este cea care ne-o prilejuiește și tot această
viață veșnică care e sărbătorită încă în această a treia săptămână după Pașt i.
Să-l însoțim cu rugăciunile noastre pe acest drum, care nu poate s ă-nsemne decât loc luminat, loc
cu verdeață, loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul. Amin.
Părintele Jan Nicolae, un ucenic al Părintelui Ioan Iovan, ne-a vorbit despre chipul
luminos al Părintelui Ioan Iovan:
Părintele Ioan Iovan a avut o viață de mărturisitor adevărat pe ntru Hristos, o viață de
părinte duhovnicesc pentru toți românii, acest părinte, eu socotesc un fel de Sfântul Ioan de
Kronștadt al românilor, un părinte pe care nu mi-l pot închipui dec ât cu potirul în mână sau stând
pe acel scăunel la sfat duhovnicesc până la epuizare, ore și ore întregi zâmbind, binecuvântând,
dezlegând plin de voie bună, după mai bine de zece ani petrecuți în închisorile comuni ste.
Dacă Eminescu a fost modul voivodal de a fi al limbii române, modul acesta voievodal,
maiestos, cu adevărat românesc de a fi duhovnicesc îl văd întruchipa t în Părintele Ioan de la
Recea. Un părinte al cuvântului cald, al întâmpinării adevărate, un părint e care a încurajat, înainte
de închisorile comuniste, în închisoare, în aceste catacombe pri n care au trecut românii în vremea
comunistă a încurajat comuniunea autentică cu Hristos. Un păr inte care, când predica arăta către
Sfântul Altar și către potir, un părinte cununat cu Altarul lui Hristos, un părinte pentru care ar
18

trebui să mulțumim lui Dumnezeu și să socotim trecerea aceasta a lui deplină la Hristos ca o zi de
Paști.
Îl socotesc un adevărat părinte pascal al românilor, dăruit de D umnezeu într-o vreme de
mare cumpănă.
Hristos este viu în Părintele Ioan în acest moment în care el a trecut deplin către Hristos,
viața sa a fost plină de dragostea lui Hristos, de râvna ac easta pentru Biserică. Cuvintele sale au
fost semănate în atâția și atâția oameni de toate ranguri le. Am văzut episcopi venind la
spovedania părintelui, am văzut patriarhi; cu câtă dragoste l-a îmbrățișat pe Patriarhul Teoctist și
pe Patriarhul Petros al Alexandriei când s-a sfințit Mănăstirea Recea. L -am văzut bucurându-se ca
un copil când s-a pus piatra de temelie a bisericii, văzând c um se înalță biserica, cum i se
umezesc ochii de bucurie văzând tineri în curtea mănăstirii , la Universitățile de vară, însoțiți de
Părintele Ilie Moldovan. Sunt multe bucurii strânse în acești ani, dar o să rămânem mulți cu
privirea aceasta a Părintelui Ioan plină de lumina lui Dumnezeu.
Este poate unul dintre cei mai importanți predicatori populari, cu cuvinte simple de înțeles
pentru tot poporul, cu cuvinte adânci. Este unul dintre cei mai iubiți părinți care au pătimit în
închisorile comuniste” 33 .
CAPITOLUL II
PĂRINTELE IOAN IOVAN – IEROMONAH MISIONAR ÎN PREAJMA
VENIRII COMUNISMULUI
2.1. CONTEXT BISERICESC ȘI POLITIC
33 http://www.agnos.ro/blog/2008/05/19/ips-andrei-pr- prof-ilie-moldovan-si-pr-jan-nicolae-despre-parinte le-ioan-
iovan/
19

În general, se admitea că ,,încă din primăvara anului 1945, în ce rcurile bisericești, se
vorbea de o iminentă epurare a ierarhiei ”34 , iar rostul vacantărilor îl reprezenta ,,ocuparea
scaunelor ierarhice de către arhierei devotați noului regim” 35 . Întâmplările cu privire la viața
Bisericii Ortodoxe Române din acea perioadă pot fi ,,descifrate” în două moduri distincte: pe de-
o parte, se aduc învinuiri crâncene instituției ecleziale, ca urmare a unor atitudini
compromițătoare a noilor arhierei, ignorându-se martiriul Biseri cii Ortodoxe Române, iar pe de
altă parte, o altă percepție dominantă, fie consideră compromis ul ca fiind salutar pentru Biserică,
fie tăgăduiește orice posibilă părtășie a arhiereilor nou numiț i cu regimul comunist. În realitate,
Biserica a rezistat în pofida compromisurilor 36 .
În intervalul 1948-1953, organele de represiune ale Securității a u derulat o amplă
acțiune de nimicire a tuturor oponenților noului regim, într-un mod org anizat și la dimensiuni
năucitoare. Celor socotiți fără perspective de reeducare (foșt i ,,capi” din variate sfere de
activitate ale României interbelice, refractarii sau ce i bătrâni și ,,încremeniți” în vechile
convingeri) li s-a pregătit un regim de distrugere. Li se crea contextul prielnic ,,reeducării” și
,,reabilitării”, prin muncă și instruire în spirit totalita rist tinerilor sau acelora care erau percepuți
ca fiind prea puțin ,,vinovați”: ,,chiaburi”, membrii obișnuiți de part id, ,,capi” locali de
organizații politice. Deseori, totul se concretiza prin pieirea celor ,,re educați”.
Odată cu anul 1954, are loc liberarea unei anume părți din cei înt emnițați. Aceștia, deși la
o primă vedere ,,încadrați” noii ordini, în realitate, se căznes c a afla în suflet un chip de izbăvire,
mai mult de mântuire. În închisori sau în colonii de muncă, cei privați de libertate, în rarele
momente când aveau posibilitatea de a comunica, căutaseră să schițeze programe de luptă
anticomunistă, uneori iraționale, în care acțiunile de ordin politi c se îmbinau cu cele culturale și
spirituale. Membrii de odinioară ai Mișcării Legionare, înspr e care Securitatea îndrepta perpetuu
un ochi vigilent, se constituiau în unii dintre cei mai zeloși urzitori de planuri. În ciud a faptului că
la o apreciere minuțioasă aceste uneltiri nu se constituiau în temei uri de frământare majoră pentru
puterea comunistă, aceste urzeli legionare, bine-cunoscute secur ității, prin mijlocirea
informatorilor, încă din perioada reținerii autorilor, ajung pric ini de îngrijorare majoră îndeosebi
după 1956 și revolta din Ungaria. ,,Conspirația legionară” devine un argument sol id pentru putere
34 Gabor, Adrian, Biserica Ortodoxă Română și regimul comunist (1945/ 1964). O imagine a relațiilor Stat-Biserică,
București, 2006-2007, p. 27.
35 Idem, op. cit., p. 29.
36 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 9-11.
20

ca să dezlănțuie o nouă acțiune de represiune, în 1958, astfel ca nicicum să nu cuteze a se îndoi
de puterea comunistă autohtonă după ce trupele sovietice s-au retras 37 .
,,Planurile legionare” nu reprezintă simple puneri în scenă ale Se curității, ci ele pleacă de
la întâmplări adevărate. De altfel, anumiți legionari chia r plănuiau a utiliza mănăstirile ca spațiu
al refugiului și, prin crezul religios, care era asimilat greșit pri ncipiului legionar, năzuiau a face să
dăinuie ,,licărul” legionarismului. De altminteri, Securitatea s e va opri asupra acestei idei, fără a
se apleca asupra celorlalte idei vehiculate de foștii legiona ri care plănuiau abandonarea
militantismului legionar și redefinirea sinelui prin exercit area culturii sau revenirea la credință și
angajarea deplină pe calea monahismului. Ca urmare a acestui f apt, organele represive vor ținti
îndeosebi mănăstirile, ,,punctul de întoarcere” în percepția Securit ății constituindu-se din cazul
mănăstirii ,,Tudor Vladimirescu” (Vladimirești) din comuna cu ace eași denumire, actualmente în
județul Galați 38 .
2.2. MISIUNEA PĂRINTELUI LA VLADIMIREȘTI
,, Vladimireștiul” reprezintă și astăzi o problemă ce iscă a spre controverse, fiind poate cel
mai dificil dosar din istoria Bisericii Ortodoxe Române din per ioada comunismului, în care
chestiunile politice și cele de ordin teologic interferă într -o măsură care face anevoioasă
deosebirea celor două aspecte. Deocamdată, se vor indica câteva aspecte care înfățișează maniera
în care autoritățile s-au raportat la Vladimirești 39 .
În urma vedeniilor pe care susține că le are tânăra Vasilica Barbu, care va ajunge maica
stareță ,,Veronica”, s-a ctitorit în 1939 Mănăstirea ,,Tudor Vladimirescu” 40 .
Maicii Veronica i se vor alătura maica Mihaela (Maria Ior dache) și părintele Ioan Silviu
Iovan, persoane ce vor deține un rol fundamental în dezvoltarea Mănăst irii Vladimirești. Maica
Mihaela se manifestă activ în cercul legionar, fiind sor a celebrului lider legionar Iordache
Nicoară, răpus în lagărul de la Miercurea Ciuc, în 1939. Securita tea, aflată continuu în situația de
a dibui eventualele conspirații, va considera prezența acesteia l a Vladimirești un motiv
suficient pentru a-și îndrepta atenția cu seriozitate asupra mănăstirii41 .
În 1947, tânărul Ioan Iovan venea la Vladimirești. Acesta est e hirotonit ierodiacon de
Episcopul Nicolae Popovici în decembrie 1949. Părintele Ioan izbutește să realizeze o
37 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România anilorʼ50, Editura
Partener, Galați, 2009, p. 38.
38 Idem, op. cit., p. 39.
39 Idem, op. cit., p. 63.
40 Ibidem.
41 Ibidem.
21

impresionantă mișcare de mase, ca urmare a unei credințe înfoc ate, susținute fără a se
compromite, dar și dată fiind iscusința de a predica și afirm area unor modalități de expresie la
nivel religios cu efect real asupra oamenilor (mărturisirea în grup, deasa Împărtășanie) 42 . De
altfel, la acuzațiile că spovedea în bloc, părintele Ioan răspundea: «Și diavolul fură sufletele tot
în bloc!» 43
Vladimireștiul se preface într-un nucleu spre care ,,apucă” o mul titudine de pelerini ce fac
parte din categorii sociale variate 44 . În ceea ce privește elanul popular extraordinar de la vremea
respectivă, părintele Ioan mărturisește: ,,Știi ce ziceau ei? Ce ne facem, măi, cu Vladimireștiul, că
scârțâie osiile trenurilor de câtă lume merge acolo” 45 . La Vladimirești, veneau ,,revărsări” de
oameni. La un hram, se estimase un număr de treizeci de m ii de pelerini. Numărul biletelor ce se
vânduseră în halta Tudor Vladimirescu era de patru ori mai mare decât al celor vândute în Gara
de Nord. Părintele Ioan era tânăr și de nestăvilit în ceea ce privește credința. Oamenii prezenți în
număr considerabil la Vladimirești veneau aici pentru că afla seră că mănăstirea fusese închinată
Maicii Domnului, ca urmare a viziunii maicii Veronica, dar, m ai ales, deoarece jinduiau a se
spovedi și a se împărtăși. Ideea că în acel loc se arăta se Maica Domnului fusese fructificată în
sensul prefacerii ființei. Astfel, părintele Ioan îndruma, povă țuia, alina, dar îndeosebi dezlega de
păcate și împărtășea. Predicile se constituiau în imbolduri spre căință autentică și înnoire a vieții.
Referitor la acest moment semnificativ, părintele Ioan a firma: ,,…aș vrea să știți că unii au avut
dreptate când au zis că am fost și un pic mândru. Recunosc. At unci era o ocazie să-L preamăresc
pe Dumnezeu, să înfrunt ateii. Asta era în capul meu. Nu mă c onsideram un trimis. Am avut
ocazia, și sincer vă spun, doream să mor pentru Hristos. Și în închisoare am regretat că nu am
rămas acolo. Mă scuzați, astea sunt amănunte. Aș fi vrut să îmi dau viața pentru Hristos; sunt
amănunte intime. […] Cinstit vă spun acum, când e finalul, că n-a fost la mijloc nicio dorință de
mărire personală, ci de mărire și preaslăvire a lui Hrist os și a Maicii Domnului” 46 . Când
Episcopul Chesarie Păunescu l-a prevenit că va fi necesar a ale ge din trei variante: a pleca din
proprie inițiativă, a nu mai împărtăși sau a fi izgonit, pă rintele Ioan a replicat: ,,Ce fac Prea
42 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul in terviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 54
43 Bucuria de a fi .Ediție specială. Părintele arhiman drit Ioan Iovan de la Recea (18 mai
2013),www.radiomures.ro/emisiuni/bucuria_de_a_fi/ed itie_specialaparintele_arhimandrit_ioan_iovan_de_la _recea.h
tml, accesat în 25 mai 2013.
44 Enache, George, Petcu, Nicolae, Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România anilorʼ50,
Editura Partener, Galați, 2009, p. 63.
45 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul in terviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 54.
46 Idem, op. cit., pp. 52-57.
22

Sfințite? Vedeți comunismul, vedeți ateismul, părăsim poporul, abandonăm credința? Nu se
poate!” 47 Ideea a venit tot de la Episcopul Chesarie care l-a îndruma t astfel: ,,Îi spovedești după
carte, să citești toate păcatele și-i dezlegi pe toți pent ru că vin pregătiți cu post și nu poți să-i
trimiți acasă!” 48 Cu binecuvântarea Vlădicăi, la praznice mari veneau și alți pre oți care procedau
în aceeași manieră 49 . În cei șapte ani de slujire la Vladimirești, a luptat pe ntru o viață spirituală
vie, fundamentată pe deasă împărtășanie. Făptuia lucrul acesta potrivit cu Scriptura și Tradiția,
deși unii l-au răstălmăcit, iar alții l-au săvârșit fără chibzuință 50 .
Propagarea modelului de religiozitate promovat de părintele Ioan și la alte mănăstiri a
presupus și mai ascuțit, pentru puterea politică, problema imix tiunii ca fenomenul să se curme 51 .
Dat fiind că obiectivul puterii comuniste era stăvilirea fenome nului religios, abundența de
pelerini la Mănăstirea Vladimirești și mișcarea duhovnicească ce se forma în jurul acestui
,,edificiu” de spiritualitate a displăcut puterii comuniste. Ast fel, s-au ivit atitudinile șicanatoare.
Pelerinajele la mănăstiri deveneau acte oarecum ilicite, a titudinile pioase ale creștinilor erau
ironizate, erau limitate drepturile și libertățile religioase 52 .
Contradicțiile dintre Ortodoxia oficială și ,,înnoirile” de la Vladimirești ajung să fie de
netolerat odată cu amestecul politic. Inițial, i s-a suge rat părintelui Ioan să fie cât mai reținut.
Acesta însă a adoptat o atitudine radicală în discurs, cuvântând lămurit despre ,,demonul
comunist” care urmărește să mistuie Biserica lui Hristos, însuflețind oamenii a-și păzi credința
strămoșească. Autoritățile au recurs la o nouă strategie, asaltând mănăstirea de călugări Sihastru,
o mănăstire legată strâns de Vladimirești 53 .
Părintele Ioan s-a vădit a fi un potrivnic al sistemului de câte ori a avut prilejul, chiar și în
liceul ,, Gheorghe Barițiu” din Cluj, unde, o perioadă, a activat ca profesor de relig ie .
S-a manifestat ca vrăjmaș al sistemului de câte ori a avut oc azia, inclusiv în liceul
,,Gheorghe Barițiu” din Cluj, unde, o vreme, a fost profesor de r eligie. Atitudine bravă, în
adevăratul sens al cuvântului, a arătat sprijinindu-i pe combatanții comunismului refugiați în
munți. Se cunoaște că o serie de idealiști cutezători își închi puiau că vor răpune structura
47 Idem, op. cit., p. 53.
48 Ibidem.
49 Idem, op. cit., p. 55.
50 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 49.
51 Enache, George, Petcu, Nicolae, Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România anilorʼ50,
Editura Partener, Galați, 2009, p. 64.
52 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 49.
53 Enache, George, Petcu, Nicolae, Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România anilorʼ50, Editura
Partener, Galați, 2009, p. 65.
23

diabolică și opresivă, organizându-se prin munți. Chiar anumiți călu gări și preoți, ca urmare a
faptului că erau supravegheați de securitatea comunistă, au evadat în munți 54 .
Unul dintre cei care luaseră drumul pribegiei era Lupeș Ion. În urma investigației, la
confruntarea cu părintele Ioan, a mărturisit că ,,la Mănăstire a Vladimirești am fost de două ori,
prima oară la 15 august 1954 și a doua oară la 27 august 1954… I-am s pus părintelui Ioan că
trăiesc prin munți împreună cu alți fugari și după aceea păr intele Ioan m-a împărtășit… M-a
întrebat dacă am alimente, bani și acte, eu răspunzându-i că nu am nici alimente, nici bani și nici
acte. S-a dus în altar, de unde mi-a adus 300 de lei… După ce mi-a dat banii, părintele Ioan mi-a
spus că, ducându-mă înapoi, să nu ne pierdem curajul, deoarece st ăteam în munți. De asemenea,
mi-a spus că dânsul urmează să fie caterisit, iar prin predi cile pe care le ține vorbește oamenilor
să ducă acțiuni împotriva comunismului” 55 .
Un alt pribeag era călugăr, și se numea Teodosie. L-a aju tat, la recomandarea părintelui
Gherasim. Referindu-se la acest moment, Părintele Ioan afir mă: ,,A revenit călugărul Teodosie în
vara anului 1952, și am fost chemat de părintele Gherasim în chil ia lui, spunându-mi că e la el
părintele Teodosie, că e îmbrăcat civil și că vrea să vorbeas că ceva numai cu mine. Am intrat în
chilia părintelui Gherasim și ieșind părintele Gherasim, am rămas numai eu cu Teodosie… Mi-a
spus să nu mă surprindă faptul că este îmbrăcat civil, deoarece el este fuga r și trăiește undeva prin
Munții Vrancei, nespunându-mi unde anume, cerându-mi cu această ocaz ie ceva încălțăminte și,
în același timp, și bani… I-am dat o pereche de bocanci de-ai mei și cca. 200 de lei” .
Este sesizabil un anume fapt: nu s-a putut afla, prin interme diul părintelui, Ioan nici
numele celor cu care viețuia prin munți, nici ce discuții a purtat cu Gherasim după ce acesta s-a
retras 56 .
Pe parcursul anchetei, a fost interogat și cu privire la doi duhovnic i cunoscuți ai
României: Ilie Cleopa și părintele Arsenie Papacioc. Părinte le Ioan istorisește următoarele: ,,Prin
anul 1949-1950, nu-mi amintesc precis când, a venit la Mănăstirea Vladi mirești, unde mă aflam
ca preot, părintele Ilie Cleopa, în acea perioadă starețul Mănăstirii de călugări Slatina, însoțit
fiind de către părintele Arsenie Papacioc” 57 .
Înainte de a-i cunoaște personal, aflase de renumele acestora: ,,Despre Arsenie Papacioc
auzisem cu mult înainte de a-l cunoaște personal, respectiv at unci când a venit la Mănăstirea
54 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 55.
55 Idem, op. cit., pp. 55-56.
56 Idem, op. cit., pp. 56-57.
57 Idem, op. cit., p. 57.
24

Vladimirești, pentru faptul că starețul Ilie Cleopa se bucura de oarecare influență în rândurile
celor ce se dedicau monahismului, lucru ce a făcut ca atunci când acesta l-a solicitat pe Arsenie
Papacioc de la Institutul Biblic –unde lucra ca sculptor –dovedi că e cunoscut de către multe
persoane dedicate monahismului. Astfel, am auzit și eu despre aceștia” 58 .
S-au perindat pe la Vladimirești și alți bărbați renumiți, unii dintre aceștia fiind legionari,
toți cu simțăminte ostile regimului comunist ce se instaura . Sosirea acestor ,,elemente ostile” la
Vladimirești: ,,a fost posibilă în urma faptului că întregul pers onal, în frunte cu conducerea
Mănăstirii Vladimirești, respectiv, subsemnatul, Iovan Silviu Corneliu, stareța Veronica, secretara
Mihaela, precum și călugărițele: Teodosia, Fevronia, Tiberiada și Epiharia, am creat o atmosferă
națională și potrivnică comunismului. Pe unii dintre aceștia i-am ajutat cu bani, iar altora le-am
procurat buletine de identitate, medicamente, încălțăminte. Prin predicile pe care le țineam, îmi
exprimam dușmănia împotriva comunismului și sub această formă at acam regimul democrat din
țară” 59 .
În data de 5 decembrie 1955, Tribunalul Militar Teritorial Bucur ești, sub ,,patronajul”
maiorului Branovici Ion, în sentința nr. 1655, va declara următorul fa pt: ,,Iovan Corneliu Silviu,
preot la Mănăstirea din Tudor Vladimirescu, și-a manifestat os tilitatea sa față de regim prin
predicile și cuvântările pe care le ținea…, fie în mod fățiș , fie folosind cuvinte cu două
înțelesuri…, a întreprins acte de favorizare pentru bandiții Lup eș Ion și Ghiță Păiș, deși cunoștea
actele teroriste săvârșite de aceștia… a favorizat între aga activitate a călugăriței legionare
Iordache Mihaela” 60 .
Forța cuvântării părintelui Ioan a condus la surescitarea autori tății politice. Sub acțiunea
constrângătoare a acesteia, patriarhul Justinian a interzis în mai 1954 ca părintele Ioan să mai
slujească la Vladimirești și i-a pretins acestuia a veni la București, pentru a sluji la Catedrala
Patriarhală. Refuzul acestuia a avut ecouri drastice: acționare a în judecată, caterisirea și
excluderea din monahism pe 27 ianuarie 1955. În predica intitulată Înmulțirea pâinilor și Sfânta
Treime, părintele Ioan lămurește: ,,Dacă veți înțelege și dumneavoastră: « ca să faci o instituție, și
să o conduci, și să meargă bine, trebuie să întâmpini și răst ălmăciri, neînțelegeri și să faci
greșeli», cum zicea patriarhul Justinian când mă judeca la Patriar hie, că el m-a caterisit, dar a fost
cinstit: «Bă, nu vă legați de Ioan! Toți greșim, măi! Num ai cine nu muncește, nu greșește!»
Parcă-l aud: «El ce face?! Dezleagă o mie… sau unul… Darul e al lui! Are voie! Aici nu greșește!
58 Ibidem.
59 Idem, op. cit., pp. 57-58.
60 Idem, op. cit., pp. 58-59.
25

Aici, zicea Patriarhul, el a greșit numai că nu m-a ascult at și a dat scrisoarea aceea la conducerea
comunistă, că dacă n-o dădea, eu aranjam cu statul. Asta n- am vrut eu să o aranjez cu statul ateu,
ci să fiu deschis, cinstit: «Domnule ateu, domnule stat, ești păgân, ești îndrăcit scoateți pe
Dumnezeu din sufletele a mii și milioane de oameni! Aici e greșeala. De schis, nu pe ascuns» 61 .
Închipuindu-și ce se va petrece, părintele Ioan sc rie un memoriu încă din 25 ianuarie, în
care sunt incriminați ierarhii Bisericii: ,,Toate hotărâril e sunt luate din ordinul unor atei apostați
sau renegați din partid sau guvern […] De ce vindeți intere sele lui Dumnezeu și ale Bisericii
statului ateu pentru interesele menținerii unui salariu și re nunțați la truda de a mărturisi
credința?” 62 Părintele Ioan apreciază că vedeniile, expresii ale prezenț ei Duhului Sfânt, sunt cu
putință permanent. El ,,simte și aleargă unde credința e vie" 63 . Totodată, învinuirea de
,,misticism” adusă acestuia este extrem de imprecisă. Mărt urisirea crezului adevărat se face la
Vladimirești, chiar cu riscul martiriului. Dată fiind cal itatea de mărturisitori ai credinței și
mădulare ale Bisericii lui Hristos, călugării de la Vlad imirești sunt îndreptățiți a atenționa ierarhii
că nu adoptă o atitudine corectă. Argumentul oferit de părintele Ioan este cel care vizează o
anumită chestiune, cea a libertății religioase îngrădite. ,,St atul, prin Ministerul Cultelor, tolerează
pe reprezentanții săi să întreprindă o prigoană uneori fățișă cont ra credinței. De ce, dacă lupta
împotriva credinței se face numai ideologic, sunt pedepsiți cei ce merg la biserică? Libertatea
religioasă ,,se rezumă treptat numai la suflet și nici în B iserică nu se poate refugia creștinul[…]
Dacă este o colaborare între Biserică și Stat, atunci de ce statul are drepturi nelimitate și se
amestecă grosolan în toate ale Bisericii, iar Biseri cii să nu i se îngăduie deplina libertate spre
îndeplinirea misiunii sale de sfințire a sufletelor?” 64 .
Biserica se impune a fi capabilă să reziste contra constrâng erilor statului: ,,Ortodoxia vrem
s-o mărturisim nu numai cu inima și cu buzele, ci la nevoie chiar cu sân gele” 65 . În vederea acestui
fapt, el cheamă pe ierarhi a se încumeta să riște ,,până la s ânge pentru a-l mărturisi pe Hristos” 66 .
Compromisul și pevederea nu sunt admise: ,,Pactizarea cu lupii duce la risipire a oilor” 67 .
Ca urmare a deplinei fraternizări a mănăstirii cu părintele Ioan Iovan, putere a totalitară a
61 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Înmulțirea pâinilor și Sfânta Treime.
62 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România anilorʼ50, Editura
Partener, Galați, 2009, pp. 66.
63 Ibidem .
64 Idem, op. cit., pp. 66-67.
65 Idem, op. cit., p. 67.
66 Ibidem.
67 Ibidem.
26

intervenit direct, reținând în noaptea de 30 martie 1955 pe părintele I oan, pe maica Veronica și pe
maica Mihaela. În ciuda acestui fapt, soborul nu s-a dezis de stareț ă și de părintele Ioan, adresând
memorii Patriarhiei și autorităților în vederea izbăvirii ce lor trei. Apreciindu-se situația ca fiind
inadmisibilă, în anul 1956, autoritățile au inițiat o acțiune de proporții, la care au part icipat 220 de
ofițeri de Securitate 68 . Socotite inamice ale poporului, călugărițele (în total, 318) au fost săltate în
noaptea de 14 februarie 1956. Perioada ce a urmat a fost dificil ă, de claustrare și domiciliu forțat
pentru port ilicit de uniformă 69 .
Prin intermediul părintelui Ioan, s-a exprimat cea mai lămur ită și, în același timp, cea mai
teologică rezistență la adresa totalitarismului asupritor a l religiei. Cu toate că au fost aduse
învinuiri despre ,,legionarismul” viețuitorilor mănăstirii, ele nu au un temei valid, ideile
răspândite de părintele Ioan, izvorând de la episcopul Nicolae Popovic i 70 . În realitate, la
Vladimirești, părintele Ioan Iovan prilejuiește dezvoltarea unui anume gen de conduit, insuflat de
atitudinea îndrumătorului său, episcopul de Oradea, Nicolae Popovici, înte meiat pe mărturisirea
fățișă a credinței în Hristos și pe relevarea manierei în care autoritatea comunistă limitează
manifestarea acesteia. Este limpede faptul că și în alte locuri credința era lucrată cu toată tăria,
însă niciunde nu era reliefată atât de clar nepotrivirea dint re declarațiile autorităților cu privire la
garantarea autonomiei credinței și realitate. ,,Acest echivoc păstrat în alte zone nu însemna
neapărat trădarea idealurilor creștine, ci o strategie me nită să nu aducă în atenția autorităților
chestiunile bisericești” 71 .
Chiar dacă ,,Vladimireștiul” va fi zdrobit și în final, fer ecat, invocându-se pretextul
,,conspirației legionare”, cu prilejul cercetărilor ce vizau problema în cauză , organele represive,
ajung să aibă conștiința vigorii credinței, dar, îndeosebi, a mănă stirilor. Astfel, acestea se
îndepărtează de modelul ideal al regimului, cel de organizare neputincioasă 72 . S-a spus, de pildă,
că ,,experiența de la Vladimirești a convins autoritățile statul ui că se confruntau cu o veritabilă
«armată neagră a călugărilor și a călugărițelor», pe care pa triarhul Justinian o susținea și o proteja
ca pe un bun de mare preț al Bisericii” 73 .
68 Ibidem.
69 Munteanu, Pantelimon, Părintele Arsenie Boca – Mărturia Părintelui Pantel imon, Editura Cristimpuri,
70 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România anilorʼ50, Editura
Partener, Galați, 2009, p. 67.
71 Idem, op. cit., p. 39.
72 Idem, op. cit., pp. 38-39.
73 Ariton, Ion, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din comuna Corod, județul Galați 1818-2013 , Editura
Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2013, p. 88.
27

Vladimireștiul se preface într-un argument valid care a de terminat autoritățile să practice
metode crâncene contra monahismului în ansamblul lui. Conștientizarea urm ărilor valabile pentru
toate mănăstirile, l-a determinat pe patriarhul Justinian să solicite celor de la Vladimirești să
abandoneze această atitudine intransigentă și să consimtă ca mănăstirea să se închidă 74 .
,,Istoria” consemnează că, mai apoi, unele fețe monahale, car e la momentul respectiv
condamnaseră ,,divagările” de ordin teologic de la Vladimirești , ajung a fi vizate de Securitate.
Printre aceștia, părinții Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie, Roman Br aga sau Sandu Tudor, însărcinați,
în repetate rânduri, de patriarhul Justinian a merge la Vladim irești pentru a afla un mijloc de
conciliere. Dat fiind că toți aceștia își aveau obârșia la mănăstirea ,,oficială” a patriarhului
Justinian, ajung a fi suspectați de Securitate că sunt, în re alitate, în complicitate cu
Vladimireștiul. Supravegherea acestora a condus în ultimă instanț ă la finalizarea
,,experimentului” Slatina, cel țintit de Justinian și la înc hiderea unui grup însemnat de oameni ai
Bisericii, grup supranumit ,,Rugul Aprins” 75 . De altfel, părintele Justin Pârvu, recrea într-un
articol apărut în revista Atitudini contextul istoric specific și menționa importanța fenomenului
Vladimirești în peisajul orthodox: ,,Noi știm că Germania avea planul să se extindă în Balcani cu
toată forța lor politică și economică; tânjeau după petrolul și grâul din Balcani. În aceste
momente grele pentru noi de a ne păstra echilibrul a avut un rol important curentul religi os, care a
început prin mănăstirea Vladimirești și a continuat cu Rugul Aprins și a avut un efect foarte
pozitiv asupra creștinătății noastre. În pofida tuturor controversel or, începutul maicii Veronica a
fost bun și prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a deposit ea ispitele și greutățile
de mai târziu” 76 .
Arestarea părintelui Arsenie este asimilată largului ca dru al episoadelor ce vizau
închiderea reprezentanților ,,de seamă” ai Mănăstirii ,,Tudor Vladim irescu” din județul Galați. El
nu a intrat în vizorul Securității ca urmare a unui raport nemij locit cu cei de la Vladimirești, deși
legăturile acestuia cu maica Veronica, părintele Ioan și maica Teodosia (Zorica Lațcu) erau
strânse. Părintele Arsenie Boca ajunsese să fie privat de libe rtate, deoarece, între timp, Nicolae
Bordașiu și monahul de la Slatina, Antonie Plămădeală, pribegi de ani buni, studenți legionari,
mărturisiseră, închiși fiind, că stătuseră o vreme la Pris lop. Ampla conspirație legionară se dorea
a fi acreditată. Astfel, acești arestați, dar și mulț i alții trebuiau să recunoască, cu orice preț,
74 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România anilorʼ50, Editura
Partener, Galați, 2009, p. 67.
75 Idem, op. cit., pp. 67-68.
76 Fotini, ,,Părintele Justin Pârvu – Despre dezmoștenirea Or todoxiei, (24 martie 2010)”,
http://atitudini.com/parintele-justin-parvu-despre- dezmostenirea-ortodoxiei/ , accesat în 2 iunie 2013.
28

raporturi conspirative cu Vladimireștiul. Ancheta viza culegerea de mărturii compromițătoare de
la părintele Arsenie, cu privire la anumiți arestați 77.
Măsurile variate revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române au făcut ca sinodalii, clerul
de mir și monahal, dar și credincioșii să resimtă ,,un aer de prigoană”. Guvernul și Partidul
Muncitoresc se lipsește de colaborarea cu Biserica și purced e a practica o doctrină
antireligioasă 78.
,,În această atmosferă – crește aureola de martiri a celor de la Vladimirești, despre care zic
că au văzut lucrurile clar de la început – cât și a tuturor c elor arestați care-și așteaptă osânda, fără
să aibă altă vină, decât aceea de a fi sinceri apărători ai credinței în Cris tos” 79.
CAPITOLUL III
PĂRINTELE IOAN IOV AN – DUHOVNIC RUGĂTOR ȘI FIGURĂ
MISTICĂ ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE
Despre suferința cumplită resimțită în închisoare, părintele Ioan m ărturisea: ,, Suferința mea
n-a fost o suferință, a fost tot un dar!” 80 ,, O socotea academie, locuri de elită, anii aceia l-au sfinț it,
77 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice din România , Editura
Partener, Galați, 2009, p. 61.
78 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Patriarhul Iustinian și Biserica ortodoxă română în anii 1948-1964 ,
Editura Partener, Galați, 2009, p. 228.
79 Ibidem .
80 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.06 .1994.
29

l-au verificat, l-au dovedit, în ciuda tuturor umilințelor, a s uferințelor, n-a vorbit niciodată cu
osândă, darămite cu duh de răzbunare. Nici pe departe!” 81 . Totodată, părintele Ioan preciza
importanța păstrării neîntinate a conștiinței: ,,Eu nu înțeleg o preoție ruptă de popor. Vă spun
aceasta ca să învățați că dacă stăruiești și ai răbdare ș i reziști cu caracterul, cu conștiința să nu te
întinezi, să nu te pătezi, să nu te faci vânzător de suflet ș i de oameni, atunci tot răzbești cu
ajutorul lui Dumnezeu și Doamne, scumpă este mulțumirea suflete ască. Ați văzut când citiți
acolo, în Acatistul Domnului: «Iisuse, veselia conștiinței!» Nu este o mai mare veselie decât
conștiința curată, care nu te acuză!” 82
Aspazia Oțel Petrescu scria în Doamne, strigat-am : ,,Dintre toți închișii care, într-un fel
sau altul, s-au bucurat de binecuvântarea părintelui Arsenie, ce a mai mare condamnare a
avut-o părintele Ioan, 25 de ani. Cred că niciun preot român n-a fost mai cal omniat și mai insultat
decât acest preot, exemplu de trăire creștină. Acuzațiile cele mai aberante, minciunile cele mai
josnice i-au însoțit calvarul. Dacă am în vedere o aserțiune rostită de Mama Sica, pe părintele
Ioan l-a iubit mult Dumnezeu pentru că l-a găsit capabil să poa rte o cruce atât de grea 83 . Aspazia
Oțel Petrecu îl cunoscuse pe părintele Ioan mai mult în ipo staza de Silviu Iovan. Aceasta
mărturisește: ,,A venit spre mine în ziua în care îmi ter minasem lucrarea susținută la F. O. R. S.
Mi-a dăruit atunci «Urmarea lui Hristos», această sublimă «osana» adusă dumnezeirii, acest imn
de iubire neegalat încă. Numele părintelui Ioan mi-a rămas legat de această carte. Silviu avea un
suflet cu limpezime de copil, o puritate ce nu putea fi coruptă de niciun demon flămând de
pervertirea sufletelor mari. Uneori, în temniță, când mi s e oferea spectacolul trist al omului ne-
om, mă gândeam la Silviu ca la o reabilitare a Omului” 84 .
Prezența sa în spațiul carceral comunist a fost pentru foarte mulți o reală b inecuvântare.
În temniță fiind, Părintele Ioan Iovan a făcut misiune. A spovedi t, a împărtășit, a călăuzit,
a mângâiat, dar îndeosebi s-a rugat. Un informator consemnea ză, într-un raport despre
conversațiile purtate cu preotul Iovan Silviu Corneliu, datat 17 i unie 1955: ,,Discuțiile cu sus-
numitul preot sunt foarte anevoioase, din cauză că e foarte tăcut și se ocupă toată ziua, de
dimineața de la deșteptare și până la stingere, numai de rugăciuni. Pot s ă discut cu el numai seara,
după ce luăm masa de seară, și numai în cazul când și-a terminat rugăciunile” 85 .
81 Bucuria de a fi. Ediție specială. Părintele arhiman drit Ioan Iovan de la Recea (18 mai
2013)”,www.radiomures.ro/emisiuni/bucuria_de_a_fi/e ditie_specialaparintele_arhimandrit_ioan_iovan_de_l a_recea.
html, accesat în 25 mai 2013.
82 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Înmulțirea pâinilor și Sfânta Treime.
83 Oțel Petrescu, Aspazia, Doamne, strigat-am, Editura Platytera, București, 2008, p. 56.
84 Ibidem.
85 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 21-22.
30

În celebrul său Jurnal al fericirii, monahul Nicolae Steinhardt mărturisește: ,,Încă de
mult, Marinică P. ne-a spus lui Sile Cătălinoiu și mie că a re, perfect cusute într-un colț de batistă
câteva fărâme de Împărtășanie, date lui cu vreo trei ani în urmă de părintele Ioan Iovan,
duhovnicul Vladimireștilor” 86 .
Părintele se împrietenise și cu unii gardieni. O astfel de prietenie se înnodase și cu
sergentul Gheorghe. Comunicau adesea., iar Târâianu, în rapoartele sale, nota c onvorbirile.
Părintele avea prieteni și printre gardieni. Un asemenea pri eten îi era sergentul Gheorghe.
Vorbeau îndelung. Numai că Târâianu, în rapoartele sale, prindea convorbirile. Astfel, se indică
faptul că ,,în seara zilei de 13 iulie 1955, după ora 22, după ce a l uat în primire serviciul, domnul
sergent a stat de vorbă prin vizetă cu părintele Ioan. Părintele l-a întrebat: «-Ce faci frate
Gheorghe, bine? Dar soția și Mihăiță, copilul? Când am să fiu liber, am să vin să-l binecuvântez.
Frate Gheorghe, mai am o rugăminte de la tine. Vezi cum poți să-i dai părintelui Gherasim niște
împărtășanie, că și dânsul săracul e grav bolnav. I se bagă a er în plămâni. Această împărtășanie,
pentru el, ca preot, folosește mult. Așa că, te rog, fă cum ai putea. Nu te oblig, frate Gheorghe,
vezi cum poți, și când e momentul. Eu îți spun acestea pentru c ă am încredere în tine, și de aceea
ți-am spus pentru ce suntem aici, și ce mă întreabă la anc hetă. Când vom scăpa de aici și vom fi
liberi… te vom ajuta și noi cum ne-ai ajutat tu aici»” 87 .
În realitate, pe 21 iunie 1955, părintele Ioan îl povățuise pe Ghe orghe ,,să nu mai stea în
Securitate, că omul pe pământ nu-i fericit, ci să-și pregăte ască un trai mai bun, cât trăiește pe
pământ, pentru lumea cealaltă care e veșnică” 88 . Sergentul a admis întru totul, precizând ,,că el a
fost forțat să se încadreze în Securitate, după ce și-a ter minat armata. Atunci i-a spus unui domn
locotenent, care-l întrebase de ce e credincios, lucrul următor: «dumneavoastră nu credeți în
Dumnezeu că aveți două stele pe umăr, dar eu, chiar dacă o să le am, tot voi crede»” 89 .
Între gardieni și deținuți, era astfel posibilă o desăvârșită comuniune. Conversația s-a
sfârșit astfel: ,,Părintele i-a mai spus domnului sergent că a fost scos la anchetă și că aceștia vor
să-l facă legionar, ceea ce nu e adevărat; după aceea, i-a dat noapte bună și s-a culcat, fără să mai
stea de vorbă cu domnul sergent, până a ieșit din serviciu” 90 . Râvnind a-i împărtăși pe deținuți,
părintele Ioan uza de toate mijloacele, inclusiv de complicitatea gardienil or 91 .
86 Steinhardt, Nicolae, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 205.
87 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, pp. 61-62.
88 Idem, op. cit., p. 62.
89 Ibidem.
90 Idem, op. cit., p. 63.
91 Ibidem.
31

Cu privire la taina mărturisirii, Târâianu relatează: Păr intele Ioan ,,recunoaște că a greșit
în fața legii prin faptele pe care le-a făcut, dar ca pre ot nu. Ca slujitor al lui Dumnezeu trebuie să
facă ceea ce a făcut; iar în ceea ce privește taina măr turisirii, chiar dacă ar fi pus să semneze
declarație pentru pedeapsa capitală, de divulgat, nu va divulga nimic” 92 .
S-a perindat prin mai multe închisori. Vătămându-și serios sănă tatea la Galați, este
transportat la Văcărești. Și în acest loc, ca și la Galați, liturghisea. Potirul e ra ,,închipuit” de o
cutiuță de ebonită, iar vinul era adus în sticluțe de vin tonic. De la Văcărești, ajunge la
penitenciarul de tranzit – Jilava. Periplul carceral a continuat la Gherla, penitenciarul cu
strașnicul comandant Goiciu. În urma evenimentelor petrecute în U ngaria, deținuții considerați
mai ,,periculoși”, au fost mutați la Aiud 93 .
Mai crâncenă decât închisoarea este o anume constatare, acee a că după ce a fost eliberat,
dorind a fi primit din nou în rândul clerului, ,,toată spuma călugă rilor care au fost și ei închiși”
au mărturisit împotriva sa: ,,Știau că eu fac în închisoare Liturghi e – își amintește părintele. Ei nu
făceau, ca să nu se afle și să nu le dea drumul. Bucuria mea în temniță a fost Sfânta Liturghie.
Toate declarațiile la adresa mea erau negative. Toate aveau ca un fel de leitmotiv, faptul că nu am
ascultat, că nu m-am considerat caterisit, că făceam acolo Liturghie, pre dicam […]” 94 .
Penitenciarul Galați
În noaptea de 29 spre 30 martie 1955, Părintele Ioan este aresta t de Securitatea din Galați și
încarcerat în penitenciarul din aceeași localitate. În chi p voit, persoane îmbrăcate civil și militar
căutau compromiterea acestuia 95 .
Caznele la care este supus în această perioadă de către un a nchetator evreu extrem de dur,
nu îl determină pe părintele Ioan să renunțe la atitudinea dârz ă. Astfel, acest anchetator civil, care
s-a prezentat a fi procuror, scoțând un pachet de biscuiți, i-a oferit un biscuit în car e a înfipt un ac
cu gămălie, grăind ironic: ,,Servește Părinte, direct, că șt iu că nu accepți din mâna unui ateu!” 96
92 Idem, op. cit., p. 61.
93 Idem, op. cit., p. 50.
94 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, p. 25-26.
95 Cristina Stavrofora , Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 9.
96 Idem, op. cit., p. 37.
32

Cu un alt prilej, încercând a-l stârni pe părintele Ioan, l- a întrebat care este cauza scrierii
memoriului, dat fiind că în țară există toate libertățile de cult, iar credinței nu i se face rău.
Părintele i-a replicat prompt, indicându-i ceea ce se zărea pe geam, un podium pe care se
așezaseră ,,generos” instrumente pentru muzică ușoară, în locul vechiului altar al Bisericii Sfânta
Maria. Totodată, la Brăila, din vârful Institutului Notre Dam e, fusese aruncată disprețuitor statuia
Maicii Domnului. Realitatea cruntă, mărturisită ferm, a provoc at reacția violentă a anchetatorului
care, iritat, a luat tamponul de sugativă de pe birou, aruncând spr e Părintele Ioan. Totodată, a
împins biroul în acesta, întrebând revoltat: ,,Cine ești tu, ca să judeci ce se face?” I s-a replicat
brav: ,,Când v-ați prezentat ca procuror, cu biscuiți, ați fost domn, acum sunteți securist…”
Atitudinea demnă a părintelui n-a rămas fără ,,răsplată”, ace sta fiind prins de barbă și târât fără
milă prin cameră. În răstimpuri, anchetatorul arunca câte -o privire terifiată pe geam, una ce
amintea de aceea a personajului Leiba Zibal din O făclie de Paște 97.
București – transferarea pentru anchetă
După ce și-a petrecut Sfintele Sărbători în penitenciarul Gal ați, părintele Ioan Iovan a fost
transferat la București în vederea anchetei. Aici, Părint ele Ioan a fost pus în situația teribilă de a
nu putea să-și satisfacă nevoile fiziologice. Fire delicată , acesta nu admitea împlinirea acestora în
celulă. Consecințele acestui fapt au fost tulburi: nervi mistui ți și organism vlăguit. Totodată,
modelul ,,de succes” urmat în vederea nimicirii morale și fizi ce este cel al anchetelor de noapte.
Realitatea era cu atât mai tenebroasă cu cât calvarul se relua de m ai multe ori pe noapte 98.
De asemenea, cu prilejul unui control săvârșit de însuși ministr ul de interne, generalul
Alexandru Drăghici, părintele Ioan nu a permis insultarea c redinței străvechi. Acesta își
însemnase pe perete, cu apă, Sfânta Cruce. Întrebat fiind de general ce anume l-a făcut să
îndobitocească lumea la mănăstire, ca să ajungă acolo, părinte le Ioan a replicat: ,,Aș vrea să vă
îndobitocesc și pe dumneavoastră, domnule general, cu intenția nobilă de a vă apropia de
Dumnezeu, așa cum am făcut-o la mănăstire cu oamenii credincioși” 99.
Readucerea în penitenciarul Galați pentru judecarea procesului
97 Idem, op. cit., p. 38.
98 Idem, op. cit., pp. 38-39.
99 Idem, op. cit., p. 40.
33

După aspre anchete, s-a judecat procesul în care sentința dată a fost condamnarea la
moarte, comutată în muncă silnică pe viață, din care au fost executați 9 ani și jumătate, până în
1964, data apariției Decretului de Amnistiere 100 .
Executarea sentinței a început la penitenciarul Semicerc din Galați. Realitatea carcerală a
avut efecte devastatoare: contractarea unui TBC ganglionar, dar și crăparea mâinilor până la os,
ca urmare a mizeriei și frigului acerb. În ciuda tuturor rel elor, zilele erau luminate de Sfânta
Liturghie pe care Părintele Ioan o oficia zilnic. Cu ajutoru l deținuților de drept comun, se intra în
posesia unei sticluțe de culoare închisă pe care scria vin tonic, dar care, în realitate, era vinul adus
în mod nepermis de aceștia. Antimisul se regăsea cusut pe s patele maioului, iar ,,potirul era o
cutie de medicamente din ebonită, sfințită” 101 . Într-o noapte, cea de 5 februarie 1956, părintele
Ioan a avut un vis covârșitor. Astfel, cum se schimbă brusc imaginile în vis, a văz ut-o pe mama sa
fără suflare, împrejmuită de o multitudine de flori, iar alături, cu o lumânare licăritoare, pe fratele
acestuia, Aurel. Totodată, imaginea tatălui ce se perinda din cameră în cameră, plângând întristat,
i-a rămas întipărită în minte 102 .
Mai apoi, s-a dispus mutarea părintelui Ioan în celula cu numărul 26, o celulă ,,înzestrată”
cu geam și cu căldură. Venirea doctorului Schoferman de la Spi talul Central al Penitenciarelor,
într-o vizită de rutină, a culminat cu trimiterea părintelu i Ioan la Spitalul Închisorii Văcărești.
Acesta părăsește penitenciarul Galați într-o mașină pe care er a scris ,,Caravana Cinematografică”,
cu picioarele înlănțuite și cu mâinile încătușate, lungit pe podea 103 . În această situație limită,
părintele Ioan are certitudinea sprijinului solid, oferit de ma mă: ,,M-a născut a doua oară, că m-a
salvat! Din nou mă salvează! Cum? Moare ea ca să mă salve ze pe mine?! Cred puternic: s-a dus
la Maica Domnului. «Maica Domnului, salvează-mi copilul!» ”104 .
Văcărești
În Închisoarea de la Văcărești, doctorul Schoferman și doctoul B lidaru s-au îngrijit a-i
restabili sănătatea părintelui Ioan Iovan. Aici, conjuctura int ernațională modificată, datorită
relaxării relațiilor politice dintre America și U.R.S.S. prile juiește schimbarea regimului de
detenție. Astfel, părintelui Ioan i se permite să primeasc ă scrisori, pachete, dar și să vorbească la
100 Idem, op. cit., p. 41.
101 Idem, op. cit., p. 42.
102 Ibidem.
103 Idem, op. cit., pp. 42-43.
104 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.06. 1994.
34

vorbitor. Dorul crâncen al părintelui Ioan de mamă urma să fi e ostoit în 28 august. La scadența
vorbitorului, a venit tatăl acestuia. Pentru a căpăta tărie la vederea fiului, tatăl părintelui Ioan
renunțase a purta doliul și băuse un pahar cu vin. Părintele Ioan arătă că nu este străin de cele
întâmplate, întrebându-l ce s-a petrecut pe data de 5 februarie . Tatăl spuse mâhnit fiului că aceea
fusese ziua piederii mamei. Aceasta, înainte de a trece la Domnul , a primit Sfântul Trup și Sfântul
Sânge al Mântuitorului Hristos 105 .
Ferecat între ziduri, părintele Ioan resimte intensitatea trăirii adevărate. De Sfintele Paști,
s-a reușit unirea a trei confesiuni. Astfel, părintele Ioan a izbutit a-i convinge pe părintele vicar
romano-catolic de la Iași, Xaveriu și pe părintele greco-ca tolic, Nicolae Opriș, fost paroh la
Bonțida-Cluj, să oficieze împreună Sfânta Liturghie. Apoi, a urm at împărtășirea tuturor
deținuților într-o atmosferă de nesfârșită bucurie. Totodată, î nsuflețiți de entuziasm creștinesc,
deținuții au intonat ,,Hristos a înviat”, ceea ce a atras ate nția gardianului din postul turn de
observație. Ofițerul de seviciu a fost informat, prezentându-se în celulă. Căpitanul Cucu, deținut
politic ca și ceilalți, fost ofițer de grăniceri, a rânduit plasarea preoților în spate. De asemenea,
ofițerul de serviciu a impus ieșirea în față a preoților, susp ectându-i pe aceștia că au făptuit slujbă
religioasă. Căpitanul Cucu a răspuns ferm acestuia, rugându-l să nu profaneze religia ortodoxă.
Acesta preciză că i se cântase ,,Hristos a înviat” cu prilejul zilei de nașt ere 106 .
De altfel, după ce a stat în celulă cu părintele Ioan, aj ungând să-l intuiască, să-i cunoască
concepția, părintele greco-catolic, Nicolae Opriș , se ataș ase într-atât, încât mărturisea: ,,Îmi pare
rău, însă dacă cineva îmi prezenta așa Ortodoxia, alta era atitudinea mea f ață de ea” 107 .
Jilava
La închisoarea Jilava, un penitenciar considerat de tranzit, se căuta pervertirea morală, cu
scopul de a te constrânge a tăgădui crezul, a trăda, a admite că ei sunt cei care au dreptate. Un
deținut politic osândit la moarte a năzuit a se elibera din spaț iul carceral. Închipuindu-și că nu-l
vede nimeni și aflându-se în brațele disperării, săpa adânc c u propriile mâini în celulă, pământul
făcându-l ,,nevăzut” sub haine, într-o tinetă, pentru a putea fi dus afară. G ardianul însuși, deși știa
despre zadarnica încercare, îl lăsa să continue. Mai târziu, un deținut politic l-a înștiințat prin
105 Cristina Stavrofora , Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, pp. 44-45.
106 Idem, op. cit., pp. 45-47.
107 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul in terviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina , Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 88.
35

Morse că fusese descoperit, ceilalți amuzându-se cu dispreț pe se ama gestului său. Sfârșitul a fost
unul tragic: ucidere prin împușcare în Valea Piersicilor 108 .
În vederea inducerii unei stări perpetue de spaimă, părintele Io an Iovan era dus în locurile
cele mai primejdioase. Acesta este dus în camera mortuară , unde era un condamnat la moarte.
Părintele Ioan Iovan a izbutit să îl împărtășească. Referi tor la acest moment, mărturisește cu
franchețe: ,,Și l-am dezlegat, l-am împărtășit. Ce s-a ma i făcut cu el nu știu. Dar el face parte din
n câți au fost. Din ăștia, de la munte, de la Făgăraș” 109 .
Aici, părintele Ioan a trăit, cu adevărat, dureroasa frumus ețe de a fi creștin, dar, mai ales,
preot. Astfel, fiind dus la fierărie, deoarece urma transferare a la Gherla, este ,,înzestrat” cu lanțuri
și cătușe. Lanțul era unul scurt și ușor. Deși mai ușor, acesta era m ai strâmt, spre deosebire de cel
mare, care în ciuda faptului că era greu, permitea mișca rea 110 . De altfel, părintele Ioan, alegând
lanțul cel subțire, face un gest copleșitor, sărutându-l și înc hinându-l totodată. Își amintește de
Sfântul Apostol Pavel și exclamă plin de evlavie: ,,-Sunt pentru Ti ne, Doamne! Nu-s pentru
imoralități, nu-s pentru hoții, nu-s pentru nimic, numai pentru că te-am mărturisit și nu vreau să
mai trăiască mult între noi răul fără de Dumnezeu” 111 . Astfel, este stăpânit de o bucurie sfântă,
evocând istorisirile Sfântului Pavel despre propria înlănțuire și chi nurile răbdate în momentul
lovirii cu vergele de metal. Părintele Ioan socotea prin g estul închinării și sărutării lanțului,
această ferecare ca pe o încercare a tăriei credinței în Dumnezeu 112 . Cătușele ,,americane”
provocau dureri acerbe, deoarece se strângeau automat în moment ul mișcării mâinii, iar fixarea
niturilor a presupus sfâșierea cărnii picioarelor. A urmat apoi o teribilă lovitură de cizmă în
regiunea lombară, asociată unor vorbe ofensatoare la adresa mame i. Părintele Ioan, în mod
surprizător, a mărturisit credința străbună exclamând: ,,- Dom nul Dumnezeu și Mântuitorul
nostru Iisus Hristos să te ierte pe tine, fiule duhobnicesc, după c um te numești, și să-ți șteargă ție
toate păcatele, inclusiv acesta de acum, iar eu nevrednicul pre ot duhovnic, cu puterea ce-mi este
dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în num ele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Părintele Ioan nu numai că nu a cerut pedepsirea gardianului, ci s-a rugat sincer pentru iertarea
acestuia 113 .
108 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 48.
109 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 104-105.
110 Idem, op. cit., p. 103.
111 Idem, op. cit, p. 104.
112 Seiche, Fabian, Martiri și mărturisitori români din secolul XX – Î nchisorile comuniste din România, Editura
Agaton, Colecția ʻʻOrtopraxiaʼʼ- 11, Făgăraș, 2010, p. 298.
113 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, pp. 49-50.
36

Gherla
De la Jilava, împreună cu alți deținuți politici condamnați la pedepse mari, Părintele Ioan
este mutat la Penitenciarul Gherla. Închisoarea fusese clădi tă de împărăteasa Maria Tereza, fiind
înzestrată cu 365 de celule 114 .
În această perioadă, se săvârșea în Ungaria revoluția maghiar ă din 1956. În toamna acelui
an, mai exact pe 23 octombrie, populația maghiară s-a răzvrăt it împotriva regimului bolșevic, dar
după o aparentă biruință, revoluția a fost stinsă cu ajutorul tanc urilor sovietice, la data de 4
noiembrie 1956 115 .
În ideea evitării unei eventuale acțiuni de protest, a avut loc o prigoană cutremurătoare.
Episodul ce a urmat este fioros. Astfel, după ce deținuții au fost sil iți a se culca pe ciment în holul
penitenciarului, Comandantul Goiciu cu toți subalternii, dar și î mpreună cu doctorii și sanitarii,
au pornit asuprirea. Imaginea era teribilă: lovituri, strigă te, injurii. Se încerca anihilarea oricărei
inițiative prin cuvinte intimidante: ,,- Hei, bandiților, de încer cați și voi să faceți ce au făcut
colegii voștri din Ungaria, vom trece peste trupurile voastre c u tancurile, nu cu cizmele!” 116 Se
imaginase un sistem de tortură cumplit. Prin urmare, al cinci lea deținut, după cum cădea
nenorocul, era rânduit a merge în camera șefului de secție, unde fiind ,,dăruit” cu un cear șaf ud pe
fund, primea cincizeci de lovituri cu ranga 117 .
Totodată, părintele Ioan, înduioșat de faptul că frați români, foș ti prizonieri la sovietici,
n-au fost împărtășiți de foarte mulți ani, a trimis o pungul iță cu Sfintele Taine. Aceștia, deși
grațiați de sovietici, au fost trimiși, fără drept de apel, la Penitenciarul din Gherla, având a ispăși
ani grei de închisoare. Așa-numita ,,măgăriță”, o pungă ,,gener oasă” în care se regăsea obiectul
ce se trimitea, a fost reperată, ajungând, după o perchiziție strașnică, în mâinile gardianului. La
scurt timp, fiind solicitat a se prezenta pentru lămuriri la gardian, este iertat, deși mărturisește
ferm că punga cu Sfintele Taine îi aparține. De altfel, păr intele spunea mai apoi: ,,Am văzut în
acest gest puterea Sfintei Împărtășanii, care m-a păzit și de spre care poporul nostru spune că Cele
Sfinte nu se spurcă” 118 . Acest gardian era considerat unul dintre cei mai cumsecad e. La un
moment dat, când părintele Ioan era aproape a încheia Sfânta L iturghie, o Liturghie la care
114 Idem, op. cit., p. 51.
115 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, p. 100.
116 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, pp. 51-52.
117 Idem, op. cit., p. 52.
118 Idem, op. cit., pp. 53-54.
37

cântăreț era părintele Nicolae Opriș din Bonțida, greco-catol ic nerevenit, acest gardian a deschis
vizeta, împingând pe colegul de planton, care a șoptit consemnul ,,Apă”, tradus pericol. Slujba a
continuat, iar, mai apoi, părintele Ioan a fost chemat la viz etă. Gardianul i s-a adresat blând
astfel: ,,-Pentru că n-ai întrerupt slujba și m-ai considerat cr eștin și pe mine, nu-ți fac nimic” 119 .
Chiar dacă era surprins de către un gardian că săvârșea în celulă Sfânta Liturghie, fapt întru totul
interzis acolo, nu se oprea până nu termina rugăciunea. Uneori, a ceastă îndrăzneală
nemaiîntâlnită stârnea respectul gardienilor, care îi trecea u cu vederea fapta, cu toate că erau
datori să-l pedepsească aspru. Însă nu întotdeauna se întâmpla să aibă parte de ase menea gardieni.
Într-un raport către Comandantul Unității 0606 Gherla, redactat de către serg. maj. Todea,
supraveghetor, citim: ,,Fiind de serviciu pe secție Et. 1 în z iua de 1 XII 957, orele 9, 45 am găsit
pe deți[nutul] Iovan Corneliu, condamnat M. S.V., camera 48, la cont rolul făcut pe la camere, au
fost găsit cântând în cameră și influiențând și pe alți deținuți din cameră cânt ând în cor. I-am atras
atenția ca să nu cânte dar nu au înțeles și au continuat spunâ nd căci are să cânte o viață întreagă.
Propun să fie pedepsit cu 7 șapte zile de izolare cu regim sever și to t odată cer să fie schimbat din
aceiași cameră”. Comandantul a aprobat propunerea gardianului, aș a că părintele Ioan a executat
pedeapsa în plină iarnă, între 11 și 18 decembrie 1957 120 .
În detenție, indiferent ce profesie ai fi avut: profesor universi tar, savant, preot,
împărtășeai, la un moment dat, celorlalți din cunoștințele tal e. Astfel, experiența carcerală
devenea o adevărată școală 121 . Cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paști, părintele Ioan Iovan grăia cu
însuflețire despre Înviere celorlalți. După Sfânta Liturghie, gardianul de serviciu, de origine
tătară, ce primise porecla ,,cap pătrat”, a dispus ducerea în camera șefului de secție. Aici, întrebat
fiind de ce nu și-a tăiat barba, a replicat prompt: ,,-Sunt deț inuți de alte confesiuni care nu și-au
tăiat barba. Am considerat că și eu, călugăr ortodox, am aces t drept” 122 . Mai apoi, i-au tăiat barba
cu o foarfecă. În final, este supus de locotenent, un frate român, ,,fiu de țăran din Mintiu Gherlei”
la o altă umilință 123 . I se poruncește să facă un gest nedemn, acela de a-și arun ca barba în W.C.
Deși profund tulburat, părintele Ioan a replicat cutezător: ,,-D umneata ești creștin ortodox, fiu de
țăran din Mintiu Gherlei și ești capabil să-mi faci aceast ă batjocură în prima zi de Paști? Într-o zi,
la percheziție, ai lovit cu cizma în anafura provenită din pâ inea pe care mi-ați dat-o și pe care am
119 Idem, op. cit., pp. 54-55.
120 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 22-23.
121 Idem, op. cit., p. 101.
122 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 55.
123 Idem, op. cit., pp. 55-56.
38

sfințit-o eu. Un gest urât și incorect, câtă vreme rabinului i-ați adus personal pasca” 124 . În celulă,
colegii, împreună cu părintele Ioan, au vărsat lacrimi ama re, nu atât pentru suferință, cât pentru
faptul că gestul disprețuitor fusese făcut de un frate român. D e asemenea, atitudinea bravă a
părintelui a fost ,,răsplătită”, acesta fiind mutat în cea mai umilă celul ă din Gherla 125 .
Cu un alt prilej, plutonierul Șomlea, un adevărat tiran al G herlei, a făcut o percheziție
minuțioasă. În urma acesteia, a dibuit ,,cojocelul” părintelui Io an, ,,un cojocel” lucrat din frânturi
de pufoaică de către deținuți. Un abur de tristețe l-a învăluit pe părintele Ioan, aflând că acel
obiect ,,valoros” va fi luat și nicicând restituit. Cojocelul era prețios, deoarece în spatele unui
nasture se regăseau cusute Sfintele (Împărtășania primită d e la tatăl părintelui Ioan la vorbitor).
Neținând cont de sine, ci temându-se ca nu cumva Sfintele să fie profanate, Părintele strigă din
toată inima: ,,Maica Domnului, salvează Sfintele!”. Instantaneu, pă rintele Ioan a văzut minunea,
deoarece înainte de a se termina rugăciunea, un gardian anunță că tovarăș ul Șomlea este convocat
de comandant. Înainte, ordonă implacabil ,,banditului”, așa cum îl num ea deseori pe părintele
Ioan, să nu se atingă de cojoc. Gardianul Șomlea avea să fie muta t la alt etaj și să nu mai
revină 126 .
Într-o după-masă, în timp ce părintele Ioan se ruga, prim ește pe gardian care, precipitat,
deoarece făcea un act interzis, îi spune să facă ceva, dat fiind că părintele Mircea din Litenii
Bucovinei, odată cu primirea veștii divorțului, s-a neliniștit te ribil și este cuprins de o hemoragie
de nestăvilit 127 . A fost suficient ca părintele Ioan să-i spună următoarele cuvinte: ,,Nu te mai
necăji, părinte Mircea, că nu este adevărat, doamna nu divorțează, este numai o metodă de tortură
psihică a administrației, de a chinui pe deținuții cu pedepse mi ci spre a-i dărâma sufletește”,
pentru ca hemoragia să se oprească 128 . Părintele Ioan a arătat acestuia că un astfel de gest n-ar fi
însemnat decât evitarea pierderii serviciului și a posibilităț ii instruirii celor doi fii. Totodată, i-a
spus acestea ,,să mai fii sigur că un divorț aranjat de comuniști nu afectează cu nimic taina
nunții…” 129 Sfatul duhovnicului a fost unul părintesc, de a nu mai condamna. Mai apoi , sfârșit, a
adormit. După aproximativ 10 minute a strigat frenetic: ,,Părint e Ioane, am văzut în vis pe
Mântuitorul, Care mi-a pus personal după gât un epitrafir plin de m ărgăritare și de pietre
scumpe!” Apoi, îndată s-a întins pe pat, stingându-se. Acesta fu sfârșitul unui martir 130 .
124 Idem, op. cit. , p. 56.
125 Ibidem .
126 Idem, op. cit., pp. 56-57.
127 Idem, op. cit., p. 58.
128 Ibidem.
129 Ibidem.
130 Ibidem .
39

Aiud
După ce în Ungaria avuseseră loc disensiuni, părintele Ioan Iov an este mutat la
penitenciarul din Aiud, făcând parte dintr-un lot de deținuți politi ci cu pedepse mari, osândiți la
20-25 de ani de muncă silnică. Aici, date fiind asprele condiții: încăperi mici, cu paturi
supraetajate, lipsa aerului, s-au declanșat bolile, dizenteria fiind nimicitoare. ,,Mireasma” ce se
resimțea de la tinetă și ventilarea, care lăsa de dorit, pr icinuiau un spectacol uman macabru: ,,ne
chinuiam să respirăm sleiți de puteri, cu gura deschisă. Abi a dacă mai aveam putere să ne facem
vânt cu cearceaful” 131 . În acele condiții mizere, deținuții nu au avut parte de asi stență socială sau
medicală, iar medicul și politrucul aveau priviri disprețuitoar e când efectuau vizita de rigoare.
Aceștia rămâneau încremeniți la ușă, năuciți de mirosul insuport abil, exclamând: -,,Ăștia-s
criminali!” Mai apoi, scârbiți, plecau fără a acorda o mi nimă atenție 132 . Retrăind acea epocă
neagră, părintele Ioan nu poate decât să rostească plin de evla vie: ,,Doamne, este o minune
dumnezeiască faptul că trăiesc!” 133
Scenele din jur erau neverosimile, ca umbrele unui coșmar, deoare ce zilnic erau
transportate ființe fără viață dintre deținuți. Gardienii aveau atitudini inumane. Astfel, când
deschideau ușa să ia pe cel fără suflare, întrebau sec: -..Aici numai doi au crăpat?” 134
Din acea perioadă, părintele Ioan Iovan poartă tainic în suf let chipul unui coleg
dobrogean, macedonean din Baia. Acesta, după ce a fost împărtăși t, a cuprins mâinile părintelui
Ioan, sărutându-le pios și i-a cerut să spună alor săi că a murit ca un cre știn, ca un român autentic,
fără a-și trăda propria conștiință 135 .
În cartea ,, Mărturisirea unui creștin – Părintele Marcu de la Sihăstria”, se consemnează
următoarele: ,,Altădată, eram cu Părintele Arsenie Papacioc ș i cu părintele Ioan de la
Vladimirești, despre care auzisem că avea Sfintele Taine la el. Și pentru că mă spovedisem, mă
pregăteam să mă împărtășesc. Și i-am cerut Părintelui Io an să mă împărtășească. Iar el, după ce
m-a pregătit, m-a împărtășit” 136 .
Cu un alt prilej, sufletul învăluitor al mamei l-a salvat de la ,,marea trecere”. Suferea de
dizenterie, o boală ce îi pricinuia dureri grozave. În ciuda a tmosferei infernale, a impresiei
131 Idem, op. cit., p. 59.
132 Ibidem.
133 Ibidem
134 Ibidem.
135 Ibidem.
136 Marcu de la Sihăstria, Mărturisirea unui creștin – Părintele Marcu de la Sihăstria , Ediție alcătuită de Monahul
Filoleu Bălan, Editura Petru V odă, 2007, p. 59.
40

constante de sufocare, a veștilor teribile despre stingerea colegilor, părintele Ioan Iovan nu
încetează a se ruga, săvârșind zilnic Sfânta Liturghie. Într-o astfel de împrejurare, după ce se va fi
săvârșit Prefacerea Sfintelor Daruri, în timp ce colegii intonau ,,Cuvine-se cu adevărat…”,
părintele Ioan s-a prăbușit pe ciment. După ce colegii l-au întremat stropindu-l cu puțină apă, i-a
încurajat a primi Sfânta Împărtășanie, simțind că se stinge. Viața părintelui Ioan era rostuită, cu
adevărat, numai atunci când putea înlesni contopirea celorlalți c u Hristos. Între deținuți domnea
un real spirit colegial, dar și cel de jertfă. Astfel, după ce i-a împărtășit, a adormit, având un vis
teribil. Regăsindu-se într-un amfiteatru în aer liber, de unde se putea distinge soborul mănăstirii, o
voce a anunțat că va putea zări un exemplu de mamă preoteasă. Pr ivirea se opri asupra propriei
mame, pentru ca apoi să întrevadă chipul cu priviri scânteietoa re al Maicii Domnului cu Pruncul
Iisus în brațe. În timp ce părintele Ioan privea însetat de abs olut pe pruncul Iisus în brațele Maicii
Sale, mama acestuia, o umilă preoteasă de țară se uita duios , o privire ce exprima uimirea de a-l
afla într-un astfel de loc. Mântuitorul și Maica Lui împresura u cu harul Lor pe cei aflați în
amfiteatru. Când mama părintelui Ioan a ajuns în culise, ac esta s-a deșteptat, chemând pe Maica
Domnului cu pruncul Iisus și mamica. Le-a redat întocmai colegi lor visul, constatând cu toții
radioși că se tămăduise. Sufletul mamei l-a re-aruncat în viață, ocrotindu-l 137 .
La Aiud, ca și-n alte închisori, se ducea o luptă stăruitoare de ,,reeducare”, uzitându-se
forme de presiuni fizice, dar și psihice. Cei care datorită chinurilor capitulau psihic și se
,,reeducau”, negând formal convigerile proprii, beneficiau de anumit e înlesniri. Părintele Ioan n-
a cedat. A rămas ferm până la capăt 138 .
Închis fiind, părintele Ioan Iovan și-a împlinit misiunea. D umnezeu l-a apărat și nu s-a
stins în închisoare, pentru că avea un plan cu acesta. Dar și în detenție a rămas demn. Din acest
motiv, comandantul Penitenciarului din Aiud, în caracterizarea pe care i-o realizează, spune că a
avut o conduită ,,rea”: ,,în timpul deținerii în penitenciare a avut o comportare rea, fiind pedepsit
de mai multe ori disciplinar, totalizând un număr de 41 de zile izolare cu regim sever; pentru
neîncadrare în program, deținere de obiecte nepermise, a cântat cântece religioase în cameră,
influențând și pe ceilalți deținuți din cameră să cânte” 139 .
Petre Pandrea, comunist încarcerat, era surprins de numărul considerabil al deținuților de
aici, care se rugau neîncetat, în ciuda faptului că actul ac esta era interzis: ,,Aici erau oameni care
recitau sute de rugăciuni zilnic. Se ajunsese la rugăciunea neî ntreruptă, până în pragul somnului
137 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, pp. 60-62.
138 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, pp. 50-51.
139 Idem, op. cit., p. 59.
41

și reîncepută cu deșteptarea. Erau oameni cu 14 ore pe zi de rugă fierbinte . Nu greșesc când afirm
că 95% din aiudeni își făceau, zilnic, rugăciuni. Cei mai slabi rugători aveau rugăciunea matinală,
rugăciunea de noapte, rugăciunea de terci, de prânz și cină, deci minimum cinci rugăciuni
cotidiene” 140 . Cu referire la acest aspect, în lucrarea intitulată ,,Crez și adevăr”, N. Popescu
Vorkuta mărturisește despre părintele Ioan Iovan: ,,Toți vorbeau foarte frumos despre dânsul și
trăirea sa spirituală. Era considerat ca un ascet și mar tir al credinței noastre creștine. Aici, în
salonul cel mare de TBC-iști din închisoarea Aiud [1962], am avut ocazia să-l cunosc personal și
să mă încredințez că, într-adevăr, era un preot călugăr pli n de har și un mare trăitor în Domnul.
Dânsul a intrat în această secție ca un real bolnav de plăm âni, având chiar și o cavernă
pulmonară. Dar, cu toată seriozitatea bolii de care suferea, a refuzat tratamentul. Avea tratamentul
său: RUGĂCIUNEA. Tot timpul cât am stat împreună, caverna pe care o avea nici nu a progresat,
nici nu s-a închis. Era fiu de preot din Oradea și, în afar ă de viața sa duhovnicească, tot ce se
întâmpla în jurul său îl interesa mai puțin… Dimineața se rug a, după-amiaza se ruga, la miezul
nopții se ruga. Despre acest lucru nu mi-a spus nimeni, deoarec e l-am văzut eu, personal. După
părintele Sofian, a fost al doilea preot căruia m-am spovedit în închisoare și am făcut bine, căci
m-am simțit foarte ușurat” 141 . Părintele Ioan trăia prin rugăciunea celorlalți, și pentru rugăciune: ,,Am
avut și eu părinți, am avut și frați și fii și fiice care s-au rugat , eram după gratii și obloane și auzeam
clopotele și ziceam: Doamne, nu se poate ca cineva să nu zică: «Doamne, ajută-l pe părintele Ioan, acolo
unde e!» și simțeam o ușurare , o revărsare de bucurie, că aș fi vrut să cânt acolo în închisoare, și-n
lanțuri, dar erau lângă mine părinți de copii, cu soții, cu greutăți și-mi stopam această dorință a mea, de-a
zburda, de-a mulțumi Lui Dumnezeu” 142 .
Comandantul Crăciun, printre alte metode de ,,reeducare”, lectura recalcitranților
declarațiile celor ce au consimțit a se ,,reeduca”. Nici a ceia nu pot fi condamnați. Numai cine a
experimentat teroarea spațiului carceral comunist cunoaște ce s-a petrecut, cu adevărat, acolo.
Iar culmea necuviinței a fost că i-a pretins părintelui Ioan a lectura din ,,Biblia hazlie”.
Bineînțeles că n-a săvârșit acest gest nedemn. Consecința a fost mutare a la Zarcă, cel mai cumplit
loc de pătimire din închisoarea din Aiud. Această parte a înc hisorii era una de nimicire lentă, cu
celule mici, tenebroase și umede 143 .
140 Pandrea, P., Reeducarea de la Aiud, Editura Vremea, București, 2000, p. 80.
141 Popescu, Nicu V orkuta, Crez și adevăr, ediția a doua a cărții Un legionar dincolo de Cercul Polar, București 2009,
pp. 295-296.
142 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.06 .1994.
143 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, pp. 50-51.
42

În ,, Mărturii…mărturii…-Din iadul temnițelor comuniste-ʼʼ, Gheorghe Andreica
consemnează mărturia lui Dimcică Sima despre atitudinea demnă a părintelui Ioan la Zarcă:
,,După alte două-trei luni, din nou am fost adunați, noi, cei de la Z arcă, într-o cameră mare.
Colonelul Crăciun cu suita lui, au luat loc la masă pe sc enă. Toți au luat loc pe scaune, în afară
de colonel care a rămas în picioare.
Întâi ne-a privit parcă analizându-ne pe fiecare în parte. Apoi a zis:
-Domnilor, am venit la dumneavoastră cu un ziar în care sunt o mulțime de articole foarte
interesante. Dar unul e din cale afară de important. Cine dintr e dumneavoastră vrea să vină aici
să-l citească? Toți deținuții căutau pe jos cu ochii, poate-poa te vor găsi o crăpătură unde să se
ascundă. S-a făcut o liniște de mormânt.
Comandantul Crăciun din nou a început să cerceteze din ochi masa de deținuți. Și-a fixat
ochii asupra părintelui Ioan, duhovnicul mănăstirii Vladimirești din județu l Tecuci. La rândul său,
ieromonahul îl privea pe colonel sever, nemișcat, drept în ochi. Parcă nici nu clipea.
– Părinte Ioane, hai dumneata și citește.
Zâmbetul, din colțul gurii comandantului, din ironic deveni viclea n și insistent. Dar părintele
Ioan i-a răspuns demn, pe același ton aspru și plin de sobrietate:
– Domnule colonel comandant Crăciun. Eu nu citesc cărțile și ziarele oferite de
dumneavoastră. Legea căreia eu mă supun îmi interzice să cit esc cărți eretice. Pur și simplu, nu
citesc!” 144
Cu privire la acțiunea de reeducare, ce avea scopul de a stârpi rezistența morală a
deținuților, părintele Nicolae Grebenea mărturisește în Amintiri din întuneric: ,,Într-o zi la un film
eram așezat tocmai în banca din urmă. Se stinseseră luminil e spre a vedea filmul. Cineva l-a
condus pe întuneric la mine pe marele monah Ioan Iovan, fostul duhovnic al Mănăstirii
Vladimireștii Tecuciului. Știam că e în temniță, că e bolna v de tuberculoză, că e la regim
îmbunătățit și că mai toată mâncarea de regim o dă altora, încât te miri cu ce trăiește. Îi admiram
activitatea de la Vladimirești, deși fusese atât de contest at și chiar caterisit. Totuși, îl admiram
încă. Și iată-l acum lângă mine. Ne-am îmbrățișat fără să ne vedem. Apoi tot timpul am discutat
împreună. Mi-a descris pe larg toate marile și minunatele î ntâmplări de la Vladimirești. Acolo a
fost cel mai mare, cel mai puternic focar spiritual la noi , în perioada comunistă, până la
desființarea mănăstirii în 1954” 145 .
144 Andreica, Gheorghe, Mărturii…mărturii…-Din iadul temnițelor comunis te-, Consultant: Dan Staicu, Editura 2000,
București, 2000, pp. 196-197.
145 Grebenea, Nicolae, Amintiri din întuneric, V ol. I, Editura Scara, București, 1997, p. 411.
43

Totodată, în Raza din catacombă, părintele Liviu Brânzaș, își exprimă ferm convigerea
că e esențial a-i iubi îndeosebi pe asupritori, deoarece prin intermediul aces tora se lucrează vrerea
tainică a lui Dumnezeu. Astfel, colonelul Crăciun, devine adevărat binefăcător, trimițându-l la
Zarcă. Prin vrere providențială, camaradul său de suferință devine părintele Ioan Iovan. Acesta îl
întâmpină și ridicându-și privirea îi șoptește misterios interpre tarea numărului celulei în sens
creștin: ,,-Cinci! Numărul Maicii Domnului!” 146
Aici, în teribila Zarcă, părintele Ioan Iovan îi bucura pe deținuți, dăruindu-le momente
duhovnicești unice: ,,Are pericope evanghelice preferate. Pune în ele atâta har, încât simți cum te
pătrunde farmecul lor tainic până în adâncul sufletului. Pericopa c u păcătoasa din casa lui Simon
cel lepros, în gura părintelui Ioan, devine o poartă deschisă spre luminile cerului”147 .
Totodată, Părintele Ioan venea spre cei cărora li se refuza l ibertatea, istorisindu-le din
Viețile Sfinților , dar și dezvăluindu-le Mărgăritarele din Pateric cu toată bogăția lor 148 . ,,La marile
Sărbători ne mărturisim și suntem împărtășiți de părintele Ioa n cu Sfintele Taine. Ca preot și
duhovnic, părintele Ioan Iovan a fost, cu predilecție, misionarul spovedaniei. Mulți nu au înțeles
accentul pus de el pe Taina Spovedaniei, deși lucrul era în spir itul celei mai autentice
Ortodoxii” 149 . În Raza din catacombă, părintele Liviu Brânzaș recreează cu ochii minții atmosfera
tainică din acea perioadă: ,,A venit primăvara. Deschidem geam ul prin care se furișează
miresmele noului anotimp. Dimineața, în timpul Sfintei Liturghi i săvârșite de părintele Ioan, vin
vrăbiile și se așază pe oblon, stând cuminți, fără să sporovăias că. Din când în când, câte o vrabie
cântă un «cip-cirip» melodios, ca un răspuns la Sfânta Liturghie. Părintele aruncă din când în
când. câte o privire spre enoriașii înaripați. În mod miraculos , când se termină Sfânta Liturghie,
vrăbiile dispar în liniște, una câte una” 150 . De asemenea, părintele Liviu Brânzaș mulțumește din
adâncul sufletului Divinității, că a avut prilejul de a sta în celulă cu duhovnici în toată puterea
cuvântului, care l-au îmbogățit spiritual 151 . Despre rolul hotărâtor al acestora în creșterea în duhul
curatei ortodoxii, se vorbește și în cartea semnată de Virgil Maxim, Imn pentru crucea
purtată : ,,Despărțirea aducea, în plan divin, câștiguri duhovnicești mai mari și mai frumoase
pentru Liviu Brânzaș: părintele Dumitru Stăniloaie, părintele Ioan Ageu, părintele Ioan Iovan, de
146 Brânzaș, Liviu, Raza din catacombă, Colecția Document, Editura Scara, București, 2001, p. 277.
147 Idem, op. cit., p. 280.
148 Idem, op. cit., p. 281.
149 Idem, op. cit., p. 284.
150 Idem, op. cit., p. 290.
151 Idem, op. cit., p. 290-291.
44

la Vladimirești, și alți duhovnici ai Ortodoxiei, pe care Dumnez eu înadins îi trimisese în temniță;
aceștia l-au crescut în duhul ortodoxiei strămoșești” 152 .
La Aiud, între numeroase personalități duhovnicești ale vremii, îl întâlnește și pe teologul
de excepție, părintele Dumitru Stăniloaie. ,,Privindu-l îmbrăcat în pantaloni scurți de zeghe, la
statura lui impozantă, nu-ți trebuia alt exemplu de batjocorir e și de umilire a vârfurilor
intelectualității românești de către regimul comunist” 153 .
CAPITOLUL IV
PĂRINTELE IOAN IOV AN – PREDICATOR ȘI CUMINECĂTOR
FERVENT AL
CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU
4.1. PERIOADA DE DUPĂ ELIBERARE
Dragostea ocrotitoare a lui Dumnezeu a făcut ca părintele Io an, în urma Decretului de
Amnistiere din anul 1964, să devină un om liber. Acesta a resi mțit o bucurie amețitoare, dat fiind
că libertatea reprezintă, în realitate, darul binecuvântat al Dumnezeirii, oferit încă de la creație
ființei omenești 154 . De altfel, ca urmare a impresionantului eveniment, acest a n-a putut decât să
exclame: ,,Doamne, Maica Domnului, mare-ți este puterea!”. Sufle tul părintelui Ioan fremăta viu,
desfătat la gândul că n-a abdicat, că nu s-a plecat fărădele gii. Nu admisese reeducarea. Dragostea
de Hristos era mai presus de orice, o dragoste care nu putea fi compromisă nici măcar printr-un
gest aparent nesemnificativ, cel al lecturării unui articol religios scris de un teolog ortodox.
152 Maxim, Virgil, Imn pentru crucea purtată, Ediția a doua, Editura Antim, 2002, p. 333.
153 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 51.
154 Cristina Stavrofora , Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 71.
45

Consecința unei asemenea acțiuni ar fi fost credința neîndoioasă a celorlalți deținuți că și
părintele Ioan cedase, iar acest lucru nu era de dorit 155 .
Topit de fericire și coștient că doar mâna atotcuprinzătoare a l ui Dumnezeu l-a ferit de
rău, hotărăște să mulțumească, mergând să se închine la Iași, la Cuvioas a Parascheva. Acest drum
a fost făcut în tovărășia preotului Dumitru Bejan, un om cu o fire cuminte și cu inimă blajină.
Acesta fusese prizonier ani nesfârșiți în gulagul sovietic. Ajunși la Mitropolia din Iași, cei doi
atrăgeau privirile cercetătoarea ale tuturor, însă îndeosebi ale preoților cunoscuți. Suferința
încrustată pe chipurile lor stârnea consternarea și compasiunea. După ce părintele Ioan, dar și
părintele Dumitru Bejan s-au închinat la Sfintele Moaște, s-au despărțit l a stația Hârlău.
A urmat un moment teribil, cel al revederii familiei. Astf el, fiorul acelei clipe este
rememorat de părintele Ioan mai târziu: ,,Ajuns acasă la Ora dea, m-au întâmpinat: tatăl meu –
preotul Gavril, fratele meu Tiberiu și surorile Minerva, V iorica și Victoria, însoțite de soții lor.
Momentul acela al întâlnirii a fost cutremurător. Arătam cu un cap mai mic, decalcifiat, tuns zero
– în bătaie de joc – chiar înainte cu o jumătate de oră de e liberarea din penitenciar, pentru că nu
acceptasem reeducarea. Veneam dintr-o altă lume, a groaze i, a terorii. O lume desfigurată, greu
de descris în cuvinte. În fața acelei viziuni sinistre, fra tele meu m-a sărutat și a ieșit din cameră
pentru a-și ascunde plânsul. Imediat, am plecat cu toții la cimitir, la mormântul mamei și, înainte
de a ajunge acolo, copleșit de durere și de emoție, tata a str igat: «Mamica, a venit fiul nostru la
tine»” 156 .
Mai apoi, în consonanță cu învățătura de credință, înainte de a ce re să i se ridice
caterisirea, părintele Ioan Iovan îngenuchează, cerând ie rtate membrilor Sfântului Sinod. Dat
fiind că atât părintele Ioan, cât și familia acestuia sunt controlați îndeaproape de securitate, se
decide mutarea la București. Astfel, familia era protejat ă de neajunsuri. Părintele avea să
locuiască inițial în cartierul Giulești. Locuința în discuț ie aparținuse unei surori de la Mănăstirea
Vladimirești, ce se stinsese 157 .
4.2. ÎNCERCAREA DE A ȚINE LEGĂTURA CU MAICILE DIN SOBOR
155 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul i nterviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 77.
156 Cristina Stavrofora , Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 72.
157 Idem, op. cit., pp. 72-74.
46

Părintele Ioan a avut grija mănăstirii în închisoarea Minis terului de Interne, dar și atunci
când era închis la Galați. În acest sens, Părintele Ioan îi dezvăluia lui Târâianu următoarele: ,,Să
vezi, frate Ioane, așa era și la Galați cu scrisorile. Aveam pe Sergentul Major Ioan. Acesta făcea
totdeauna gălăgie, ca să vadă ceilalți că e activ și e vigilent . Când mă întorceam de la anchetă, mă
scoteau la W.C. și acolo stăteam și scriam măicuțelor tot ce mă anchetau și ce declaram…și se
mirau cei de la anchetă că declaram la fel cu toții…” 158
Sergentul Gheorghe este cel care l-a înștiințat, la un mome nt dat, că în închisoarea
Ministerului de Interne se află și maica Veronica. Și tot pri n intermediul acestuia, Veronicăi, dar
și altora, le trimitea bilețele și Sfânta Euharistie. Cu privire la acest fapt, Târâianu raporta
următoarele: ,,În ziua de 26 iunie 1955, preotul i-a spus lui domnul Sergent tot prin vizetă: Frate
Gheorghe, nici nu știi ce fericit sunt că mi-ai adus vestea c ă maica Veronica și celelalte sunt aici
tocmai în ziua mea de naștere, că azi împlinesc 33 de ani…” Sergentul Gheorghe trimitea
mesajele părintelui Ioan și unei nepoate, care păstrase leg ătura cu Mănăstirea Vladimirești, dar și
cu celălalt duhovnic al mănăstirii, părintele Gherasim. Mai apoi, și Gherasim a fost închis.
Faptele acestea se săvârșeau în mare ,,taină”, însă ,,taina ”, prin Târâianu, era comunicată
Securității” 159 .
Un apropiat al părintelui Ioan era și părintele Dumitru Fec ioru. Târâianu informa în
această privință: ,,Cam pe la miezul nopții, i-am surprins, iar când vorbeau preotul Ioan cu
domnul Sergent, în care părintele i-a spus că mâine, duminică, să s e ducă la preotul Fecioru și să-
i ceară Împărtășanie. În tot cazul, după slujbă, să caute să vorbească, când e liber, și să poată să-l
întrebe și pe el ce situație e la mănăstire” 160 .
Preotul Liviu Brânzaș, colegul de suferință la Zarcă al părinte lui Ioan, mărturisește
următoarele: ,,Părintele Ioan are un program propriu, pe care î l realizează permanent. În fiecare
dimineață, după programul comun de celulă, în colțul din dreapta ( privind spre ușă), care este în
unghi mort față de vizetă, părintele Ioan săvârșește Sfânta L iturghie. Noi, ceilalți, asistăm cu
respect și evlavie, în tăcere, la momentul religios suprem. Scopul principal al acestui moment
liturgic este invocarea harului și ocrotirii lui Dumnezeu pentru călugărițele de la Vladimirești,
risipite în cele patru vânturi de către ,,brațul înarmat” al revoluției proletare. Pentru cele din
închisoare se cere ajutor și întărire în suportarea suferinț elor, iar pentru cele alungate în lume,
158 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 68.
159 Idem, op. cit., pp. 67-68.
160 Idem, op. cit., pp. 64-65.
47

ajutor și ocrotire în biruirea ispitelor și păstrarea întru curăție. Părintele nu poartă zadarnic acest
nume. Suferă cu toată intensitatea de grija fiicelor sale duhovnicești” 161 .
Totodată, neizbutind să o împiedice pe fosta stareță Veronica a se lipsi de voturile
monahale prin căsătoria cu George Văsii și dorind a ocroti soborul, le căuta pe maicile de la
mănăstire, arătându-le importanța păstrării căii autentice, c ea a monahismului. Astfel, le îndruma,
se ruga pentru ele și de asemenea, în ciuda faptului că în mod oficial nu îi era permis, le
spovedea. În aceeași manieră, s-a îngrijit și de maicile și sur orile din mănăstiri care se refugiaseră
în Bucovina 162 .
4.3. RIDICAREA CATERISIRII
,,Că iată astăzi slujesc liber, dezinvolt și fericit, pot să vă învăț cuvântul lui Dumnezeu,
fără să mă gândesc că asta m-ar costa” 163 .
Dumnezeu l-a ocrotit pe părintele Ioan, ajutându-l să nu piară, iar la amnistierea din anul
1964 își recâștigă libertatea. Astfel, acesta se stabile ște în București, din dorința de a nu crea
neplăceri apropiaților. În acest răstimp, părintele Ioan a fos t urmărit de Securitate, bucurându-se
totodată, de sprijinul inginerului Maria Chichernea, actualmente s tareța Cristina. În 1979, a făcut
un memoriu ce a fost înmânat Înalt Prea Sfințitului Mitropolit A ntonie Plămădeală, la vremea
respectivă, secretar al Sfântului Sinod. Prezentarea și susține rea memoriului de către acesta a
culminat cu ridicarea caterisirii pe data de 26 iunie 1979 164 . Despre acest moment semnificativ al
existenței părintelui Ioan, acesta mărturisește: ,,Dacă n-a părea în drumul crucii mele Maica
noastră Stareță, eu nu mai eram aici și poate nu mai eram nici în viață. După cei 24 de ani de
caterisire, după aceea, văzând că tot insist și totuși nu-s î nțeles, că se poartă cu atâta vitregie cu
mine, am zis: «bihorean încăpățânat!» Mi-am spus: nu mai cer iertare și am și spus celor în drept.
161 Brânzaș, Liviu, Raza din catacombă, Colecția Document, Editura Scara, București, 2001, p. 279.
162 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, pp. 74-75.
163 Predică înregistrată audio, Vaslui, Evanghelia bogatului nemilostiv și a săracului Laz ăr.
164 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, pp. 51-52.
48

Și mi-a spus și doctorul: nu mai insista, băiete, că ai să- ți pui dezlegarea pe mormânt, pe
dumneata, pe piept, lat! Și am apucat să zic și eu: nu voi ieși din ortodoxie, chiar de veți vrea
dumneavoastră altfel. Dar nu mai pot cere, am obosit, m-am îm bolnăvit. Și din 3 în 3 ani iar
venea câte o arestare. Și cu toate astea…tinerețea… Maica Stareță, inspirată de Duhul Sfânt, a zis:
«Nu așa, Părinte! Cereți să slujiți pentru liniștea suf letească». Deci, pentru că, într-adevăr, Maica
a văzut că mi se pregătea o izolare. Mai multă pedeapsă nic i nu era pentru Biserică, pentru cel
caterisit – eu știu; și așa de înțelept a spus să cer nu mai să slujesc pentru liniștea sufletească.
Lucru pe care Înalt Preasfințitul Antonie – Dumnezeu să-i de a sănătate, să-l refacă complet, că
merge spre îndreptare, spre refacere – l-a prins din zbor și cum zicea el: «Măi, dacă tu ai scris
asta, că nu vei supăra Biserica și Statul și vrei numai să s lujești pentru liniștea sufletului, eu mă
bat pentru tine!» A și făcut-o. Cinste lui și n-am cuvinte!” 165
Părintele Ioan Iovan este trimis la Mănăstirea Cernica, s lujind aici o data pe săptămână.
Mai apoi, la inițiativa P.S. Roman va sluji la Mănăstirea Pl umbuita în zilele de sărbătoare, dar și
în fiecare duminică 166 .
4.4. PERIOADA PLUMBUITA
Părintele Ioan Iovan a slujit la Mănăstirea Plumbuita aproape doisprezece ani, alături de
preotul Simion Tatu, stareț, preotul arhimandrit Narcis, preotul I oan Vasiliu, preotul Dumitru
Manolache și arhidiaconul Constantin Tulpan. Cu privire la acea peri oadă, acesta
mărturisește: ,,La această mănăstire am reînnodat lucrarea mea duhovnicească de mântuire a
oamenilor prin spovedanie și împărtășanie mai frecventă” 167 .
4.5. REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989
Evenimentele petrecute în decembrie 1989 sunt semnificative, schim bând cursul
României în ansamblul ei. De asemenea, acest moment fundamental , odată consumat, face a se
crea contextul prielnic ajungerii părintelui Ioan la Recea. În data de 17 decembrie, când s-a iscat
scânteia la Timișoara, părintele Ioan primește un telefon de la maica Veronica. Aceasta îl întreabă
misterios dacă cunoaște ce eveniment se petrece pe data de 18 dec embrie. Părintele Ioan, un om
165 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.0 6.2000.
166 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 89.
167 Ibidem.
49

de bună credință, îi răspunde că e vorba de ziua hirotonirii dânsului. În r ealitate, maica Veronica,
fusese informată direct de securitate despre evenimente sumbre ce se vor pe trece 168 .
Părintele Ioan Iovan, înainte ca lucrurile să se precipite, merge la Oradea, iar, mai apoi, la
Timișoara, deoarece dorea să se închine la Moaștele Sfântului Ios if de la Partoș. La acel
momement, fusese urmărit. Astfel, în 1989, când anul era pe sfâ rșite, părintele Ioan este sunat și
acuzat că la Timișoara, s-a dus ca agent. Totodată, i se precizează că, î n curând, va fi lichidat 169 .
În aceste condiții delicate, părintele Ioan Iovan, invocând că ar avea o problemă de sănătate,
solicită ajutorul inginerului Mariana Chichernea. Aceasta răspunde pozitiv chemării părintelui
Ioan, în ciuda ploii de gloanțe pe care trebuie să o înfrunte. În final, l a acea vreme, evenimentele
au fost urmărite cu interes de către cei doi, părintele Io an refugiindu-se în sânul familiei
Chichernea 170 .
4.6. VENIREA LA RECEA, CTITORIREA UNEI MĂNĂSTIRI NOI

,,Să revin la pilonul ăsta din Ardeal. Am picat aici la Târ gu-Mureș, vrem să facem un
târg care să fie valabail nu numai pe Mureș,ci și pe Târnave , și pe Crișuri, și pe Dâmbovița, și pe
Dunăre, și pe tot ce-i suflare românescă, adică bucuria noastră ar fi aceea că din răsadul Maicii
Domnului, care vedeți cum a lucrat! Ea lucrează, ce-ar putea f ace maica stareță fără mâna Maicii
Domnului. La ora aceasta să vezi totul gătit, trebuie să vezi dincolo pe Maica Domnului, care a
concentrat toți îngerii, adică vreau aici să fac un locaș c are, la rândul lui, locașul să dea alte
locașuri, alte pâlcuri sau nuclee, alte locuri sfinte în car e oamenii să vină ca aici, la dorul după
Dumnezeu. Sunt, le văd, sunt persoane în doliu, eu sunt încredințat că vin aici, fiindcă, venind se
agață sufletul celor trecuți de sufletul lor, se ușurează și cred în ceea ce am spus eu că aici se
întâlnește cu sufletul celor morți. Ei văd fidelitatea și văd devotamentul și se bucură, iertați-
mă! Nu atât pentru fidelitatea față de el sau de ea, c ât față de Dumnezeu, că acest Dumnezeu îl
ajută și pe cel răposat, și pe cel sau cea vie. Iată pentru ce toată Sfânta Liturg hie este o comoară,
este o comoară. Astăzi am simițit eu că, pe dumneavoast ră, trebuie să vă îmbrățișez așa, în
niște cuvinte, pentru că Dumnezeu de data aceasta a spus ră spicat: «Cel care mă va mărturisi și
168 Idem, op. cit., p. 93.
169 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul i nterviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 174.
170 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 93.
50

Eu îl voi mărturisi, cel care nu, și Eu mă voi lepăda». H ai să-L mărturisim, iubiți credincioși!
Prin ce? Prin viața noastră curată, cu frică de Dumnezeu, pr in viața noastră cinstită. Să se
cunoască că aceștia merg la mănăstire, chiar dacă odată c u aceasta primesc și afrontul sau ironia:
«Sfinții aceștia, pocăiții aceștia merg la mănăstire!» La aceasta am primit răspuns de la
Mântuitorul: «Nu este vrednic de Mine acela care nu își ia crucea să-Mi urmeze». Și asta-i
crucea: să fii defăimat începând cu soțiorul tău, cu soția t a, cu copiii tăi, cu părinții tăi, cu colegii
tăi, cu superiorii tăi, cu inferiorii tăi! Iertați-mă, c ă vă voi spune un lucru de care îmi pasă mie!
Pentru toți îi valabil: Ce ne pasă nouă că ne judecă cineva când noi suntem alături de
Dumnezeu, când noi am aflat credința cea adevărată, am luat duhul cel ceresc, am primit pe
Dumnezeu, îl avem în noi, busola busolelor, lanternă a lanternel or! Scumpii mei, cu această
lanternă să facem lumină și în iadul vieții noastre de aici . Nu disperați, nu vă deznădăjduiți, vă
rog, că ce-i valabil astăzi, nu-i și mâine, poimâine, peste o lună sau peste un an. Nu vă
descurajați! În toate privințele, cereți ajutor lui Dumnezeu și M aica Domnului nu va înceta să vă
ajute!” 171
În ,,Mărturisitori pentru Hristos”, Înalt Prea Sfințitul Andrei Andreicuț scria: ,,În anul
1991, întâmplător, l-am întâlnit la Patriarhie pe părintele Ioan ș i văzând că dorește să înceapă o
lucrare duhovnicească și misionară, l-am invitat să facă o mă năstire în eparhia noastră. A
acceptat, împreună cu dânsul a venit și Maica Stareță Cristi na Chichernea. I-am îndemnat să
meargă la Recea, județul Mureș, unde Părintele Ioan Lazăr, pa rohul satului, ridicase o bisericuță
și o clădire”. 172 De altfel, cuvântul părintelui profesor Ilie Moldovan a fost unul hotărâtor, date
fiind argumentele pertinente oferite: ,,Părinte, știu ce ați făcut în închisoare, dar și la Plumbuita.
De aceea vă rugăm să faceți și în Transilvania o lucrare de înduhovnicire a neamului românesc.
Neacceptând, nu știu ce veți răspunde în fața Dreptului Judecător! ” 173 Astfel, cu binecuvântarea
entuziastă a arhiereului, s-a clădit un nou lăcaș sfânt, mănă stirea Recea, în comuna Ungheni,
lângă Târgu-Mureș. În toamna anului 1991, pe acest tăpșan dăruit cu o multi tudine de melci și de
scaieți, s-a ivit o minusculă ceată, cercetând cu privirea ziduri odinioar ă începute, dar neterminate
încă. Cea care îl secunda constant pe părintele Ioan este fi ica duhovnicească dintotdeauna:
Mariana Chichernea. Din acest moment, începe odiseea duhovnicească ce este dificil de egalat în
România de astăzi 174 . La sfârșitul anului 1991, începe efectiv această odisee, însă, de fapt, cu mult
171 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Flămânzirea Apostolilor.
172 Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 52.
173 Bucuroiu, Răzvan, Părintele de la Recea –Ioan, Lumea Credinței – Maga zin ilustrat , nr. 10 (27), anul III, p. 28.
174 Ibidem.
51

timp în urmă, fusese aruncată sămânța, de pe vremea când ingi nera Mariana Chichernea ajunge
să-l cunoască pe părintele Ioan Iovan, la momentul respectiv, asuprit de regimul comunist 175 .
Obștea își găsise adăpost într-un corp de chilii modest. Aici frigul domnea, iar spațiul era
limitat. Maica stareță își amintește cu privire la ace l moment următoarele: ,,Îngrijorarea și
tristețea pluteau peste noi. Frigul și lipsurile puteau duce la îmbolnăvirea viețuitorilor viitoarei
mănăstiri” 176 . ÎPS Andrei a făcut un gest generos, oferind maicilor posibilitate a achiziționării unei
Dacii. Este vehiculul care a purtat-o pe maica stareță prin întreaga țară, astfel reușind să găsească
sprijin pentru mănăstire. De altfel, la un drum în vederea pr ocurării proviziilor de iarnă, are loc o
răsturnare impresionantă la Luduș, astfel salvându-se din grave accidente 177 .
Referindu-se la acel moment maica stareță preciza în art icolul Căldura de la Recea,
publicat în Lumea credinței – Magazin ilustrat : ,,Mă respingea fără ezitare orașul Târgu-Mureș.
Veneam din București, unde trăisem deja 58 de ani și aveam o mamă de 80 de ani. În plus, îmi era
necunoscut, pustiu și vitreg. Durerea despărțirii de un oraș căr uia îi lăsasem tot sufletul, apoi
teama de necunoscut, multitudinea lucrurilor ce trebuiau făcute, schimbarea medi ului social, toate
erau de natură a-mi produce o mare îngrijorare. De cealaltă parte era părintele Ioan, pe care îl
cunoșteam de aproape 35 de ani, timp în care i-am fost cea m ai apropiată persoană în multele lui
necazuri. Am considerat că nu se cuvenea să-l părăsesc nici în acest moment de grea
încercare” 178 . Toate acestea au rămas în urmă odată cu depunerea voturilor monahale la data de 13
octombrie 1991, în prezența părintelui Ioan. Maica Cristina remem orează acele momente: ,,La
început dormeam pe o somieră adusă din sat, așezată direct p e beton, iar în jurul ei erau
îngrămădite baloturi cu genți și lucruri personale, ale părint elui și ale mele, printre care mișunau
șoareci. Un pled roșu ținea loc de geam. Lângă somieră er a un scaun rupt. Totul avea un aspect
deprimant, de coșmar, un veritabil azil de noapte. Dacă se mai ia în seamă și faptul că soborul (2
maici și 25 de surori, 2 preoți și un călugăr) dormea pe sc ânduri așezate pe bolțari, lipsind
paturile și orice alt mobilier, imaginea este clară” 179 .
De la acest moment și până a se ivi mănăstirea, drumul a fost extrem de anevoios. În anul
1994, au avut loc două evenimente semnificative: încheierea construcție i cetății de chili și a
stăreției, realizată în formă de «L», dar și vizita mem orabilă a Patriarhului Teoctist, acompaniat
de Partenie al III-lea, Patriarhul Alexandriei și de un alai de ierarhi. Mai apoi, a fost demarat, cu
175 Ibidem.
176 Ibidem.
177 Ibidem .
178 Ibidem.
179 Idem, op. cit., p.29.
52

însuflețire, proiectul marii biserici”. ,,Mireasa de piatră” cu o lungime de 30 de m., lată de 15 m.
la abside și o înălțime de 23 de m., a fost construită într-un a n. În anul 1997, s-a finalizat
încălzirea din pardoseala de marmură a lăcașului prin radiați e și finisajul în linii mari. Este
considerabilă lista sponsorilor: firme și instituții care au sprijinit acest demers. Anul 1997 este
anul ridicării portalului de la intrare, a Muzeului (de artă și civilizație tradițională, dar și de
cultură bisericească) al finalizării bisericii din deal. S ediul Universității de Vară ,,Nicolae
Popovici” este locul unde cultul întâlnește cultura. Inițiativa ace stui demers aparține părintelui
Ilie Moldovan 180 . Scopurile Universității de Vară de la Recea se întrezăres c din cuvintele
părintelui profesor doctor Ilie Moldovan: ,,Nu intenționăm să-i încărcăm pe studenți cu o droaie
de cunoștințe noi, ci să fie învățați să gândească ei înșiși. Și două sunt direcțiile de educație și
acțiune. Restabilirea relației firești dintre om și natură , prin redeșteptarea sentimentului religios,
resuscitând responsabilitatea față de mediu, și recuperarea vâ rstei paradisiace, coborând spre
spița etnică…” 181 .
Ceea ce dă o notă aparte bisericii este însă pictura în m ozaic a acesteia. Maica stareță
Cristina redă în articolul Căldura de la Recea, publicat în Lumea credinței – Magazin ilustrat ,
povestea acestui mozaic. Înaltul Andrei al Albei Iulia rânduise ca biserica să fie pictată în frescă
de un pictor, care se afla în America la acea dată cu un contract. De altfel, ma ica stareță Cristina îi
mărturisise acestuia că vede biserica în mozaic. Replica ar hiereului a fost realistă: ,,Maică, dacă o
să puteți să faceți hramul de afară în mozaic, este sufici ent” 182 . După ce se scursese un an, iar
pictorul nu sosise, s-au făcut demersuri pentru a se găsi un a lt pictor. Astfel, Viorel Maxim
realizează o pictură pe frescă ,,Adormirea Maicii Domnului”. Maica Cristina consideră că proba
nu este mulțumitoare și îi spune acestuia: ,,Te rog să lucrezi mai neobizantin, pentru că acum
credinciosul are nevoie de foarte mult frumos. Or, el dacă vede sfinții ostoiți de suferință, de
post, de rugăciune, contorsionați, nu-l va atrage nimic la acea bi serică. Trebuie să creăm ceva
care să atragă sufletul omului acestuia, imediat. El trebuie să înțeleagă ceva încă de pe pereți.
Sfinților trebuie să le arăți sufletul frumos, nu trupul” 183 . Totodată, când maica stareță Cristina
i-a spus acestuia despre intenția de a picta biserica în mozaic, acesta a exclamat entuziast: ,,Exact
același lucru îmi doresc și eu, cu toată ardoarea!” 184 Firma cu care s-a lucrat a fost găsită la
Veneția: firma ,,Angelo Orsoni”. Pe pereții bisericii se re găsesc miliarde de piese de mozaic, care
180 Ibidem .
181 Cristina monahia, Mănăstirea Recea de Mureș, Editura Nelmaco, București, 2003, p. 61.
182 Bucuroiu, Răzvan, Căldura de la Recea, Lumea Credinței – Magazin ilustrat , nr. 11 (28), anul III, p. 26.
183 Ibidem.
184 Idem, op. cit., p. 27.
53

au costat enorm. S-au uzitat 12.000 de kg. de mozaic, iar 1.000 de kg. de mozaic venețian
valorau 500 de milioane de lei la acea dată. Astfel, se îmbog ățește patrimoniul național,
deoarece ,,Aici este singura biserică din Europa – și cea mai mare – lucrată int egral în mozaic” 185 .
După ce s-au scurs patru ani extrem de grei, în care s-a pictat biserica, sfințirea acesteia
este clipa împlinirii și a bucuriei. La evenimentul care a a vut loc în 7 septembrie 2003, au fost
prezenți înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe: Patriarhul T eoctist, Petros al VII-lea al Alexandriei,
Înalt Prea Sfințitul Andrei, nenumărați mitropoliți, episcopi, preoț i, dar și o multitudine de
creștini 186 . Părintele Ioan, rostind un scurt cuvânt de întâmpinare a prec izat: ,,Mai este un dar, pe
care cei prezenți la această sfințire îl primesc; este sfințenia prezenței Euharistice a lui
Dumnezeu, alături de sfinți ierarhi, preoți și diaconi, împreună c u poporul dreptcredincios, într-o
unitate de duh creștinesc și românesc” 187 .
În anul 2007, mănăstirea a fost binecuvântată de Maica Domnului, prin Brâul purtat de
Ea. Cu acest prilej, părintele Ioan a exprimat următorul î ndemn: ,,Scumpii mei, prezența Maicii
Domnului alături de Hristos Euharistic de pe Sfânta Masă este cul mea fericirii noastre. De
această culme, vă rog, vă îndemn, vă leg să nu uitați niciodat ă. Să nu vă întoarceți nici să vă
întoarcă cineva de la acest drum” 188 .
Părintele Ioan, împlinindu-și rolul de duhovnic, se predă cu totul voi i dumnezeiești ,,de a
iubi, și de a ierta cu discernământ sufletele oamenilor, de a-i apropia cât mai mult de Trupul și
Sângele Lui” 189 . Totodată, insistă asupra importanței reale a jertfei pastora le a fiecărui preot:
,,Fără lipsă de modestie, trebuie să recunosc că devotamentul, zelul și truda de a sta în scaunul de
spovedanie aproape întreaga zi pentru a îndruma sau a întări sufletele că zute în deznădejde, mi-au
dat mari satisfacții. Pentru că, ce te poate mulțumi mai mult ca duhovnic decât a ajuta aceste
suflete să înțeleagă drumul adevărat al mântuirii? Și, întorc ându-mi ochiul înăuntru și dând la o
parte straturile anilor, îmi apare luminos sentimentul iubirii și al dăruirii totale pentru mângâierea
aproapelui, căruia îi lipsește o îngrijire duhovnicească mai a tentă, însoțită de exemplul
personal” 190 . Cu referire la acest subiect, părintele Ioan Iovan afi rmă în predica Întoarcerii Fiului
risipitor : ,,Așa va fi la Dumnezeu, și așa este la Dumnezeu, așa mă năstirea Recea, învață tot
185 Ibidem.
186 Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul i nterviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele Ioan și Maica
Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 184-185 .
187 Cristina, Chichernea, Fără de sfârșit minunea… , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”, Târgu Mur eș, 2008, p.
132.
188 Idem, op. cit., p. 189.
189 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan , Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de Mureș, Târgu-
Mureș, 2010, p. 99.
190 Idem, op. cit. , pp. 100-101.
54

pogorământul. Noi facem un pogorământ. Scuzați-mă, înghițim de multe ori judecata și osânda
colegilor, că dezlegăm ușor. Este, este, eu i-aș trimi te pe fiecare la pilda cu Fiul risipitor . Și aș
mai adăuga ceva, l-aș aminti pe Sfântul Moise Arapul. Dacă a fost c ineva păcătos și criminal, ăsta
a fost Moise Arapul. Ce nu făcea, ce crime, ce violuri, ce furturi, ce tâlhării? Deschideți ziarele,
că le vedeți și la noi, din păcate, mai mult se scrie de aceștia. N-am pomenit așa ziare, numai de
aceștia să spună, destul de rău, acestea ce citesc. Scumpii mei, și a șa merge el, și dând lovitura și-
a adus aminte că e un călugăr la care vine lume multă. Logic, a zis el, în logica lui de tâlhar, «mă
duc că acela sigur are bani. Și a lui adunați, dar și pomelnice, dacă zice ceva, termin cu el și mă
duc». Intră, se închid ușile și începe noaptea, opereză. N-a găs it nimic și atunci se gândește să
plece, dar nu mai găsea ușa, nu mai găsea ușa pe unde să ias ă. «Măi, dar nu pe aici am intrat?
Nu-i, nu-i, nu-i!» Atâta l-a învârtit satana, dar eu cred că și Dumnezeu a îngăduit, până când s-a
luminat de zi și harnicul și silitorul părinte, duhovnicul, bătrânul ac ela, când a ieșit, l-a văzut
acolo. Am uitat să vă spun: văzând că nu are ieșire, copilului acestuia rătăci tor și risipitor, îngerul
i-a dat în cap asta:« Măi, asta-i pentru păcătoșenia mea, de aceea nu pot ieși. Mă hotărăsc să nu
mai fur, să nu mai fac nimic, să mă duc în mănăstire». Apar e părintele: «ce-i cu tine fiule, ce-i cu
tine?» Știa că n-a venit la spovedanie la ora aceasta, și atunci el și-a spus tot și a fost primit în
mănăstire, scumpii mei, și atât de mult a sporit, încât i-a dat Dumnez eu darul predicii, al vorbirii,
al convingerii. El venea cu argumentul lui: «Taci, nu mai spune că nu se poate, că nu m-ai
întrecut pe mine în fărădelegi și uite, uite-mă pe mine în haină călugărească!» Rogu-vă, din
suflet, și închei: stați mai departe așa cum zice Pavel: «Cel ce stă, să i a aminte să nu cadă!» Nu vă
lăsați ispitiți, nu începeți să răciți mersul la biseri că, la mănăstiri, pentru că știi ce repede te ia,
ușor, ușor te dezvață, până când ajungi pe urmă să-ți fie rușine, să te întorci de und e ai plecat.
O rog pe Maica Preacurată să vegheze la sufletele dumneavoastră până la s fârșit! Amin” 191 .
De altfel, Ieromonahul Ioan Iovan află temeiuri incontestabile pentru practica împărtășirii
creștinilor cât mai des cu putință, consultându-se cu teologi de excepție ai Ortodoxiei românești:
Dumitru Stăniloaie, Ene Braniște, dar și cercetând textele Sfinților Părinți. La Mănăstirea Recea,
se păstrează și astăzi cu sfințenie această practică duhovnic ească străbună, tot astfel cum zice
psalmistul:« Gustați și vedeți că bun este Domnul» 192 .
4.7. PĂRINTELE IOAN – DUHOVNIC ȘI PREDICATOR APROAPE DE POPORUL L UI
DUMNEZEU
191 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Întoarcerea Fiului risipitor.
192 Bucuroiu, Răzvan, Părintele de la Recea –Ioan, Lumea Credinței – Magazin ilustrat, nr. 10 (27), a nul III, p. 26.
55

Părintele Jan Nicolae, profesor la Facultatea de Teologie d in Alba Iulia și slujitor la
biserica memorială ,,Mihai Viteazul” din oraș, preciza înt r-un aricol apărut în Formula
As: ,, Predica lui era o comunicare frontală, fără floricele“ 193 . Cuvântările care relevă această notă
specifică părintelui Ioan Iovan sunt nenumărate :
⃰ ⃰ ⃰
,,A biruit Hristos! A biruit împărtășania deasă! A biruit Hri stos cum era necesar! Poporul
nostru românesc, cu acest Hristos va birui în istorie, pentru că este născut, iar nu făcut- creștin!
Împărtășania pe care au dat-o primii noștri creștini – că ne-am născut așa – aceea a mers din
inimă în inimă, din corp în corp românesc și a ajuns iar la noi și va răzbi în istorie, căci cu noi
este Dumnezeu!” 194 Sfântul Ioan Evanghelistul
⃰ ⃰ ⃰
,,Scumpii mei, dacă aș avea niște brațe mai mari, v-aș cuprinde pe toți și v-aș aduce la
Potir și v-aș face să plecați împreună, să vorbim cu El și s ă-i zicem: «Doamne, numai pe tine te
avem Adevăr-Adevărat, numai Tu ești veșnic, numai Tu ne dai lumină , căldură, dragoste și hrană
și tot, numai la tine mergem toți, ajută-ne să nu ne putem de sprinde de Tine, Doamne, de tainele
Tale, să nu ne desprindem și leagă-ne Tu cum știi de poalele m ilei Maici Tale Precuarate, ale
mantiei ei celei scumpe, leagă tot acest neam, acest popor, pentru că atâta vreme cât Tu, Iisuse,
vei fi în centrul acestui neam și acestui popor și a lumii în tregi, atâta vreme lumea va știi să se
ferească puțin de întunericul piezării, al necredinței, al înti nării, al păcătoșeniei. Bunule Iisuse,
ieși din Potir, intră în noi, intră în neamul nostru, intră în popoarele lumii, hotărăște Tu soarta
omenirii, că poți să faci aceasta»” 195 .
⃰ ⃰ ⃰
193 Târziu, Claudiu, Părintele Jan Nicolae, ,, Formula As”, Nr. 963 (2011), pp. 26-27.
194 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Sfântul Ioan Evanghelistul.
195 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor.
56

,,Bucuria mea este mai mare, pentru că ați călcat peste toate și ați venit la Hristos! Uite
-L, aci pe Sfânta Masă! Despre El s-a citit Evanghelia. C are I-a fost spița Lui, arborele
genealogic, de unde se trage. Ăsta-i Dumnezeul creștinilor, a re origine-n Cer, se-ntoarce-n Cer,
nu este sub soare Unul! Doamne, scump noroc ne-a dat Dumnezeu, că ne -am născut ortodocși, și
mai adaug și români. Știți dumneavoastră ce-nseamnă să crezi în Dum nezeu și să fii un curvar, un
criminal, și să fii iertat și mântuit? Asta-i ortodoxia! Nu știu cum să vă spun, scumpii mei, dar
peste păcatele dumneavoastră ș-ale noastre, că toți le-avem, peste ele, puneți deasupra veștmântul
încrederii în bunătatea lui Dumnezeu că el a zis: «Poruncă nouă vă dau vouă: să mergeți să
propovăduiți peste tot și să spuneți că cel ce va crede se va mâ ntui, cel ce nu va crede, se va
osândi»” 196 .
⃰ ⃰ ⃰
,,Asta-i ortodoxia! Totu-i natural! Pe naturalețea asta se brodează mântuirea la noi, nu pe
filosofii, pe nu știu ce câte metanii, cât ajunat! Nu asta! Câtă sinc eritate ai tu către Dumnezeu! Cu
asta se măsoară!” 197
Pe cei pe care i-a povățuit, pe cei pe care i-a dezlegat, și pe ce i pe care i-a învățat, pe
studenți, i-a sfătuit ,,să lege credința de fapte, să tră iască cu Hristos, nu numai să vorbească
despre El, cum vorbesc sectarii” 198 . Părintele Ioan îi strângea pe fiii duhovnicești în jurul lui
Hristos: ,,Oare de ce ați venit dumneavoastră? De ce alergați la potir? De ce alergați la patrafir?
Pentru ca să primiți cuvântul Lui Dumnezeu din Cer, să ne-ntâlni m cu El, să fim spălați de
păcate, să fim îndreptați și să putem nădăjdui că vom vedea fața Lui și-a Maicii Lui, și-a Sfinților
Lui”. În realitate, părintele Ioan Iovan, nu doar povățuia, ci el însuși împlinea. Mărturie stau
cuvintele fiilor duhovnicești, cuvinte ce au fost rostite la Radio Târgu-Mureș, cu prilejul
împlinirii a cinci ani de la trecerea la Domnul a părintelui Ioan:
⃰⃰ ⃰ ⃰
Părintele Gheorghe Moldovan din Vidrasău, unul dintre ucenicii Cuvioșiei Sale :
,,L-am cunoscut în anul 1993 când ne-am dus la un hram la mănăstire a Recea, de curând
înființată. Am simțit verva aceea care îl caracteriza! Cred că m-a marcat așa, dar în sensul în care
nu mă simțeam deloc vrednic să-ndrăznesc să-l iau de duhovnic, să iau aminte la ceea ce încerca
196 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Genealogia Mântuitorului.
197 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Genealogia Mântuitorului.
198 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.0 6.1994.
57

să facă acolo ca lucrare duhovnicească, la o scară, bineînțele s, mult mai mică să încerc și în
preoția mea, în misiunea mea! Nici pe departe! Am rămas doar cu acea înfiorare că, într-adevăr, e
un om deosebit, un om mare! Cel mai înțelept mi s-a părut atunci să-l privesc așa de la distanță,
să-l am în inimă, dar așa ca și când ai privi din afară, neîndrăznind, pur și simplu, să-ți găsești
locul înăuntru!
Cuvântul care-ar caracteriza starea ce-o simțeam era du ioșie… starea de grație pe care am
trăit-o lângă părintele Ioan! Măreția aceea te copleșea, mai ales când urma Prefacerea, în
Liturghie, avea o expresie prin care ne atenționa, pe ceilal ți care slujeam cu dânsul! Ad litteram
așa suna: «Iertați-mă, fraților, îl aducem pe Dumnezeu!». Și -n momentul acela, dispărea parcă
toată neputința aceea a omului bătrân, toate limitele determinat e de trup, de boală, era până la
urmă ceea ce îi spunea numele, adică vulturul acela pe care-l are ca simbol Sfântul Evanghelist
Ioan, vulturul care se-nălța, pur și simplu, așa deasupra tuturor, ca să își trăiască momentul acela
de întâlnire cu Hristos.
După ce încheia tot canonul euharistic, toată rugăciunea euharistic ă, până la sfârșit, în
taina aceea, a îngenuncherii, spunea așa atât de frumos: «Cre dem, Doamne, că ești de față cu
toată Dumnezeirea! Mulțumim Ție, Preacuratei Maicii Ta le, Îngerilor, Sfântului pe care-l
prăznuim, îl rostea cu numele, și la toți Sfinții, pentru darul acesta pe care ni l-ai dăruit! » Sunt
cuvintele de care m-am învrednicit, să le aud pe viu! Adică, sluji nd adesea împreună cu dânsul, i-
am surprins această taină, care nu cred că se supără că i -o fac cunoscută, pentru că, într-adevăr,
reda realitatea cutremurătoare pe care părintele o trăia, și-o trăim toți, preoții! Nu știm dacă
suntem conștienți. Părintele, de fapt, exprima această conștiin ță a prezenței lui Dumnezeu. O
exprima uite și-n cuvinte! A reușit s-o cuprindă și-n câteva cuvinte extraordi nare!
Se spune despre un singur părinte din Pateric, se spune că era Dumnezeu pe pământ,
pentru că așa cum Dumnezeu acolo, în cer, acoperă păcatele oa menilor, și ne acoperă cu iubirea
lui, așa părintele acesta acoperea păcatele semenilor lui, și neputințele lor! Din punctul ăsta de
vedere, sentimentul ăsta ți-l transmitea părintele! Îți acope rea păcatele! Și de ei înșiși, în sensul
de-a nu-i face să se rușineze! Avea și gestul ăsta de-a da l a o parte cu mâna, de-a face cărare așa
prin mulțime, efectiv așa proceda și în ce privește păcatel e! Mare dar la un duhovnic să știe
acoperi păcatele! Nu să le ignore, nu să le mușamalizeze, nu să le minimalizeze, nu, Doamne,
ferește, pentru că, paradoxal, părintele Ioan care cucerea prin bunătatea cu c are te primea la prima
spovedanie când îi mărturiseai toate păcatele, și cine știe cât de mari și cât de grele! Și nu se
clintea și nu se schimba, rămânea același, sesiza că anumi te păcate se repetă și mă refer aici mai
58

ales la cele mari, rămânea același în relația cu tine , dar vizavi de păcatul ăla, care prima dată nici
nu l-a luat în seamă, parcă nu l-a auzit. Tu, care te temeai că dacă-i spui aia ce-o să creadă despre
tine, parcă i-ai spus că îl iubești, sau parcă i-ai spus că ești cel mai mare credincios din lume, așa
te primea de cu drag! Da, dacă observa că ceva nu-i în regulă, și hai să zi cem profiți de bunătatea
lui Dumnezeu, săvârșești acel mare păcat care e socotit pă cat împotriva Duhului Sfânt, continui
să păcătuiești că Dumnezeu îi bun și iartă și implicit că părintele Ioan îi blând și iartă, ho, ho, să
te ferescă Dumnezeu să te fi bazat pe așa ceva că ai juca t o carte proastă de tot! Da, o spun din
proprie experiență, nu din experiența altora! L-am văzut și a șa, tunând și fulgerând. Și-n voce
avea ceva de tunet! În strigarea aceea către Dumnezeu era ceva tunător așa, care te pătrundea.
Așa, un fel de avertizare cum zice acolo și Scriptura: ,,Vai de cei ce cad în mâna Dumnezeului
Celui viu! Vai să nu pici să te certe o dată părintele Ioan cu vocea asta! Nu era cazul! Așa-i era
vocea, așa-i era tonul, așa-i era mesajul! Chiar că își moș tenea patronul care era supranumit după
tată, fiul Tunetului! Ioan și Iacov, cei doi frați, erau num iți fiii Tunetului! Din punctul acesta de
vedere, și părintele Ioan avea o voce, un timbru care impresi ona și avea multă expresivitate în
fiecare rostire!
Cred că părintele nu vedea un potrivit în omul care stătea în fața lui. Bănuiesc că vedea
un om care putea să fie. De altfel, așa am avut sentimentul că m-a privit tot mereu! Și mai târziu,
când i-am devenit fiu duhovnicesc și mă spovedeam la dânsul, eu îi spuneam păcatele mele,
păcate serioase, păcate ca toate păcatele, cu nume, cu durer e și cu rușine, și mereu îmi dădea
impresia că mă vede mai sus decât eram și, de fapt, cu ac ela dialoga dânsul. Ca și când mi-ar fi
spus: «Dacă nu te simți acolo, fă bine și data viitoare străduiește-te să fii a colo. Eu acolo te văd!»
Cred că mi-i dat să dau această mărturie despre cât de păt runs era de darul călugăriei.
Cred că de acolo îi venea, în primul rând, îndrăzneala în rela ția cu Hristos: «Fericiți cei curați cu
inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu! » Avea o curăție a i nimii în relația lui cu Hristos,
relația aceasta de dragoste. Până la urmă asta-i călugăria , nu? O îndrăgostire totală, absolută,
definitivă de Hristos, pe care părintele o trăia ca atare, într-o fidelitate absolută, și trupește și
sufletește! Hai să folosesc o expresie … era un călugăr pur sânge, da, autentic, călugăr, călugăr!
Paradoxal, rar l-am văzut înveșmântat în toate veșmintele spec ifice uniformei călugărești! Nu mă
refer la veșmintele preoțești! Obișnuia să poarte simplu o re verendă, pe care o poartă toți preoții,
dar altfel, era un călugăr, repet, pursânge. Să nu uităm, a ni de zile, i-a fost interzisă uniforma
călugărească! Ani de zile, n-a avut voie să poarte barbă, deci a umblat civil, și totuși a rămas
călugăr autentic. Cineva zicea așa de frumos: «Părintele a r eușit ceva extraordinar, să rămână
59

același și în celula de la Gherla, și în chilia de la Recea, și în zeghe și în reverendă, autentic».
Natural, îi plăcea lui să spună: «Fiți, mă, naturali!» Îmi amintesc că o dată m-a atenționat. Destul
a fost! O dată și bine! Își tămâia biserica și probabil, e u nu mi-am dat seama că mă studiază și
atâta mi-a spus când m-am întors, după ce-am terminat: «Te rog, să fii natural!» A trebuit apoi să-
mi reevaluez toate gesturile: nici evlavios, nici smerit, natural! Are Kipling în poezia lui, Dacă,
acea imagine despre om, și spune că acela-i OM, cu litere mari care răm âne același lângă un rege,
ca și lângă un oarecare. Așa cred că era părintele! Trăi a așa, aș îndrăzni să spun ca un copil
bucuriile acestea, dar copil la suflet, nu la minte și avea parcă ae rul acesta copilăresc, ștrengăresc.
Știa să guste o glumă, un banc, de ce nu! Știa să cânte un cânt ec popular așa, cum numai pe
Valea Crișurilor se cântă. Te cucerea cât era de firesc și nici într-un caz nu cădea în derizoriu că a
întrecut măsura! O, ferească Dumnezeu! Niciodată! Și totuși era atât de natur al!
Mereu accentua acest lucru: harul preoției e același pentru toți! Același har îl primește
fiecare preot atunci când este hirotonit, dar adăuga: «Ceea ce îi deosebește pe preoți de preoți este
râvna!» Așa zicea! Haru-i același, râvna ne deosebește! Poate că râvna aceea a râvnit-o!
Înflăcărarea! Râvna aceea am râvnit-o! Nu zic c-am avut-o ș i nu zic c-am primit-o! Nu, nu! Să
slujești zilnic Liturghia, zeci de ani, zilnic! Și-n cei doi sprezece ani de închisoare, s-o slujești
zilnic și totuși, la fiecare Liturghie să ți se aprindă râvna atât de viu! De asta la părintele nu se
punea problema des sau rar, vizavi de Liturghie sau de Împărtășani e: Împărtășanie deasă,
Împărtășanie rară, expresii total nepotrivite! Fiecare zi t rebuie sfințită! Ce anume sfințește o zi
mai mult decât Jertfa lui Hristos Euharistic, adică Sfânta Liturgh ie. Fiecare zi e un ciclu complet!
Avea dragostea aceasta de Dumnezeu și de oameni. Cu asta înc epea și cred că cu asta
încheia! Mereu mărturisea, de fapt, lucrul acesta că anume dragostea, nu teama, nu frica în
relația cu Dumnezeu e starea naturală a omului și la fel, în ce privește relația dintre oameni, toate
aceste atitudini: respect, cinste, omenie, solidaritate, fr ățietate, de fapt, sunt nume ale dragostei!
Fac aci o mărturisire: avea un apelativ pe care-l folosea când își începea predica la adresa
credincioșilor, un apelativ, de altfel, obișnuit la noi, preoții : iubiți credincioși, zicem noi, dar
părintele ținea să întărească: «Preaiubiți credincioși, dragii noștr i!» Uneori mi se părea c-o face în
sensul de-a le trezi atenția, dar în timp, m-am încredințat că așa simțea! Adică ținea să le
transmită cât de mult îi iubește, că, într-adevăr, îi iubea , pentru râvna lor, pentru jertfelnicia lor,
pentru osteneala lor: aceea de-a fi venit, aceea de-a sta în picioare atâta timp, de-a avea răbdare la
« slujbele noastre ortodoxe lungi», cum spunea dânsul. Îi iubea pentr u ceea ce erau, cum își
iubește un tată copiii: pe toți, dar și pe fiecare în parte! Iubirea aceea a tatălui care obligă, în
60

primul rând, nu la iubirea față de el, ci la iubirea între noi! Îi iubea pe toți ca ei să înțeleagă lucrul
ăsta, și să se iubească între ei! Și-i iubea pe fiecare în parte! Cred că fiecare am simțit sentimentul
ăsta, potrivit cu nevoile noastre. Cred că, până la urmă, iub irea e răspunsul la nevoile cele mai
adânci ale ființei noastre!
Mereu se străduia să salveze fondul, chiar dacă pentru asta tr ebuia să sacrifice forma! Să
zicem o slujbă de priveghere, care are un ritual, dacă obseva că oamenii își pierd răbdarea, și
chiar îi foarte mult și foarte greu, nu se sfia să sacrif ice forma pentru fond. Adică să mai scurteze
acolo unde se putea scurta ca să poată rămâne oamenii cu starea , să nu sacrificăm fondul pentru
formă! Sublinia calitatea, în detrimentul cantității! Prefe rabil este ceva de calitate, ceva de
profunzime, decât să ai sentimentul că te-ai rugat mult, probabil cu sufletul în al tă parte.
Oh, și ce model! Mi-a devenit un părinte în primul rând. M-am legat așa, cu tot s ufletul, și
cu toată inima de dânsul, și chiar dacă în afară lucrul ace sta nu s-o fi concretizat, într-un fel de
legătură din aceasta permanentă: vizite dese, mai mult să ne încurcăm unul pe altul decât să ne
ajutăm, acolo, în inimă și-n suflet, și-n minte mereu l-a m avut ca reper! A avea un părinte
duhovnic înseamnă a avea și un model clar definit, deci undeva înainte în față o călăuză, dar
culmea și paradoxal, înseamnă a avea și-un spate asigurat tot timpul! Prezența părintelui Ioan, în
ce mă privește, așa era: un fel de omniprezență. Avea, de alt fel o expresie: «Oricum, pe barba
mea faci, ceea ce faci!» De fapt, pe sufletul lui făceam ce făceam și cred că fac și astăzi același
lucru! Adică cu sentimentul ăsta îndrăznesc ceea ce îndrăznesc , ca preot, că anume acolo unde-i
mijlocește și continuă să răspundă înaintea lui Dumnezeu de ceea ce a semănat și de roadele pe
care, de fapt, noi le secerăm.
Dacă nu era părintele, eu, cel de astăzi nu eram! Cum aș f i fost dacă, nici nu vreau să mă
gândesc, pentru că până a-l întâlni pe părintele, îmi trasasem oarecum câteva linii clare așa, în ce
privește preoția și probabil urmându-le aș fi ajuns undeva, tot urmându-l e. Totuși, a fost o
amprentă puternică. Da, trecerea aceea de la arderea mocni tă: ai impresia că nici nu arde, nici nu
se stinge, nici nu-i cald și nici nu-i rece, da e! Cred că părintele a marcat delimitarea asta! De
altfel, l-am simțit așa, ca și glasul Mântuitorului din Apoc alipsă: «Oh, dacă-ai fi cald, sau dacă ai
fi rece, dar tu nu ești nici cald și nici rece și nu ști u de unde să te iau!» Și dacă așa s-a pus
problema, am ales să fiu cald! Câtă vreme m-am învrednicit s ă stau lângă un foc așa de luminos,
de cald, de ce să nu mă încălzesc și eu la focul ălă? Poate n-am văzut eu cât era de văzut, n-am
simțit cât era de simțit, datorită micimii mele și nevredniciei mele , dar în ce privește harul și darul
părintelui, focul acela care ardea în părintele, sunt convins că era, de fapt , focul Duhului Sfânt, pe
61

care dacă eu aș fi avut ochi să-l văd, l-aș fi văzut cum l-a văzut ucenicul Sfântului Serafim, doar
că eu am simțit ce-am simțit și am rămas cu adierea aceea și deci, după ce părintele n-a mai fost,
recunosc, uneori poate l-am ținut aprins cu cuvintele acelea cu care a despicat Elisei Iordanul,
când s-a despărțit de Ilie, i-a luat cojocul, și când s-a apr opiat de Iordan să-l traverseze, după ce,
în prealabil, traversase cu Ilie, despicând Ilie, pur și s implu, Iordanul în două, când Elisei se
apropie de Iordan să facă și el ceva atâta zice: «Unde eșt i, Dumnezeul lui Ilie?» și a aruncat
cojocul și apele s-au dat la o parte. Cam în sensul și-n duhul acesta mi -am aprins și eu râvna când
am simțit că mi se stinge: «Unde ești, părinte Ioane, să mă rușinezi sau să mă trezești sau să mă
dezmorțești și să pricep ce se întâmplă?»
Ceea ce l-a caracterizat, prin excelență, a fost că l-a pus pe Hristos întotdeauna în față, nu
s-a pus pe sine! Cred că niciun duhovnic n-a afirmat, un duhovnic adevăr at, vreau să spun, n-a
afirmat despre sine c-ar fi văzător cu duhul! Sunt convins că Duhul Sfânt lucra prin părintele
toate darurile de care oamenii aveau nevoie. Se spune că atunci când un ucenic merge la
duhovnicul lui, el trebuie să se roage lui Dumnezeu să-i vorbească pr in duhovnic! Oricine ar fi
duhovnicul acela. Un preot este mesagerul și unealta Duhului Sfânt! Și deci, dacă, într-adevăr,
unii au venit cu atâta credință la părintele ca anume Dumnezeu să le răspundă prin el ad litteram
la problema pe care ei o au și au simțit că Dumnezeu le- a răspuns, da, din punctul acesta de
vedere, dacă așa se numește harisma aceasta, cu siguranță c ă și părintele o avea! Nimic nu ne
oprește să credem, ba dimpotrivă e o poruncă să credem că Dumnezeu ni l-a trimis, că Dumnezeu
ne-a vorbit prin el. Faptul că aici, în jurul părintelui, s-a pă strat o tăcere, în primul și-n primul
rând, ne face să ne întrebăm: Oare asta i-ar fi plăcut părintelui? Asta s-a potrivit cu părintele? Știu
un lucru: atunci când venea din partea oamenilor o anumită evlavie, în viață fiind, așa cum au
oamenii la marii duhovnici, mereu o direcționa spre Hristos. «Vai, părinte Ioan, când vă văd pe
dumneavoastră, parcă-l văd pe Hristos!» Imediat, părintele direcți ona acel gând curat altfel și bun
al omului înspre Hristos: «Nu eu, ci Hristos!» Încercau să -i sărute mâna sau să îl atingă și mereu:
«Nu pe mine, pe Hristos!» Aici e cred că specificul duhovnicie i părintelui Ioan! El a ales, aș zice,
așa, un fel de scurtătură, un fel de autostradă în loc de că rări, cărărui cu specific. Părintele Ioan,
din punctul ăsta de vedere, nici nu-și revendica vreun stil: pentru el scopul era să-i ducă pe
oameni la Hristos, să se împărtășească cu Hristos! Aș î ndrăzni să zic: știa el ce știa că de-acolo
povestea-i între om și Hristos!
În ce privește canonizările, inițiativa o are întotdeauna Dumneze u și Dumnezeu își
exprimă această voință într-un fel minunat, aș zice, dar, din punct de vedere omenesc , întotdeauna
62

există o evlavie populară, premergătoare, care determină apoi o anumită atitudine din partea
Bisericii. Așa că nu e de abordat în niciun fel problema, e de încercat să înțelegem acea tăcere.
Avem datoria aceasta pentru ca nu cumva, tăcerea să fie o u mbră de îndoială a unora, legată de
părintele sau de viața lui, sau de preoția lui sau de lucrare a lui. Din punctul ăsta de vedere, oricui
ar avea, i-aș zice cum i-a zis Filip lui Natanael: «Vino și vezi!» Și dacă m-ar întreba: «Dar acuma
dacă părintele îi mort, ce să mai văd, sau unde să vin să văd? » I-aș zice să meargă la Hristos, să
încerce să forțeze un pic Harul acela care e în fiecare dintre noi, și să vadă ce se poate întâmpla.
I-aș zice fiecăruia să iasă un pic din șablon, să simtă, să se pună un pic în contextul vieții
părintelui, și în măsura în care înțelege și descoperă mai ales firul roșu, care l-a călăuzit pe
părintele în toată viața lui, și-n toată preoția lui, acea dragoste de Hristos, cred că ar ajunge la
aceeași concluzie la care am ajuns și eu: ar îndrăzni să spună oricui: «Vino, și vezi!» Ce alt
argument să dai despre duhovnicul tău, despre cel care te-a cunoscut mai înainte de-a te cunoaște
tu pe tine!
Părintele ne-a împărțit fiecăruia așa ca dintr-o monedă câte-o bucățică ș i numai împreună
putem face ceva! Nici unuia nu ne-a dat tot, ca nici unul dintre noi să nu revendice că el e
ucenicul, prin excelență, sau continuatorul exact! Doamne fere ște! Nu, nu, nu! Numai dacă
împreună punem bucățelele alea, îl vom înțelege cu adevărat, și -l vom mărturisi cu adevărat pe
părintele! Tristețea asta o am! Probabil fiecare credem c ă cu bucățica pe care o avem ni-e destul
ca să ne aducă aminte de părintele, să ne rămână părintele vi u în inimă. Părintele, în continuare,
ne iubește pe fiecare, dar nu-i dăm ocazia să ne iubească pe toț i, că pe toți ne poate iubi numai
dacă noi suntem împreună, adică dacă știm unii de alții, dacă fac em în numele părintelui ca și
când ne-am completa! Dimpotrivă, sentimentul este uneori că parcă ne-ar fura căciula! Trist e, cât
se poate de trist! Măcar din când în când să ne întâlnim sa u să fim împreună, dacă nu formal
vorbind, în duh să ne simțim ca atare, astfel încât lucrarea părintelui să se poată desăvârși. Noi
nici nu ne dăm seama cât de mult oprește Harul, păcatul ăsta.
Un ucenic vorbea foarte frumos de părintele lui duhovnicesc și încheie acea descriere în
felul următor: «Iar eu, păcătosul, m-am învrednicit să-i port cojocul ca să mă blagoslovesc!» Cam
așa aș îndrăzni să spun și eu: «Eu, păcătosul, m-am învrednicit să-l slujesc pe părintele așa ca să
mă blagoslovesc!» 199
⃰ ⃰ ⃰
199 Bucuria de a fi. Ediție specială. Părintele arhiman drit Ioan Iovan de la Recea (18 mai
2013)”,www.radiomures.ro/emisiuni/bucuria_de_a_fi/e ditie_specialaparintele_arhimandrit_ioan_iovan_de_l a_recea.
html, accesat în 25 mai 2013.
63

Valeriu Rusu – jurnalist la radio Târgu-Mureș
,, A vorbi despre părintele Ioan e ca și cum ar fi un fir de nisip, undeva pe o plajă imensă!
Eram și eu printre miile de pelerini care veneau din toată țara cu autocarele, eram pierdut
în mulțimea aceea imensă, însă lipsa mea de credință de a tunci, exalta oarecum un sentiment
intelectual al credinței. Sufletul meu mă ducea spre acel loc. Era mai mult o imitație, era mai mult
un soi de… ca să am ulterior la ce să mă laud la prieteni.
Până nu lăsăm deoparte toți solzii de orgoliu, de intelectualita te, de deșteptăciune, până
atunci nu realizăm nimic!
Era puternic, era luminos, era putenic de luminos! Era exact ca acea lumină atât de
orbitoare, încât trebuia s-o privești prin ochelari de soare. E-o metaforă! Bineînțeles, că fizic îl
puteam privi! 200
⃰ ⃰ ⃰
Sorin Preda – scriitor și jurnalist
,,Părintele te făcea să te simți egalul lui și-n același timp, avea o autoritate care, în egală
măsură, te făcea și învățăcel. Învățăcel în ale vieții, învă țăcel în ale credinței și rugăciunii! Era un
om care nu făcea caz de absolut nimic și acest lucru se sim țea! Nimic ostentativ, totul era firesc,
normal, așa cum este lumina. Lumina care nu are nimic ostentat iv, decât atunci când e orbitoare.
La părintele, era o lumină văzătoare, nu orbitoare, în niciun caz.
Era înconjurat de o aură martirică pe care nu trebuia să o mărturisească. O simț eam în cele
mai mici gesturi ale părintelui și instinctiv simțeai nevo ia să te dai puțin deoparte. Oricât încerca
părintele să te facă egalul lui, era foarte greu pentru tine să te ridici la nivelul Sfinției Sale!” 201
Totodată, părintele Ioan își angaja toate resursele interioare , împlinind misiunea de
duhovnic cu totală asumare. Acest aspect al vieții părintelui I oan Iovan este ilustrat în interviul
redat mai jos:
,,- În centrul cultului ortodox, se află Sfânta Liturghie oficiată de preot în fiecare
duminică și sărbătoare, iar la mânăstiri zilnic, cu câteva excepți i. Care este importanța Sfintei
Liturghii pentru cel care ia parte la ea, Părinte Ioan?
200 Bucuria de a fi. Ediție specială. Părintele arhiman drit Ioan Iovan de la Recea (18 mai
2013)”,www.radiomures.ro/emisiuni/bucuria_de_a_fi/e ditie_specialaparintele_arhimandrit_ioan_iovan_de_l a_recea.
html, accesat în 25 mai 2013.
201 Bucuria de a fi. Ediție specială. Părintele arhiman drit Ioan Iovan de la Recea (18 mai
2013)”,www.radiomures.ro/emisiuni/bucuria_de_a_fi/e ditie_specialaparintele_arhimandrit_ioan_iovan_de_l a_recea.
html, accesat în 25 mai 2013.
64

– Depinde, că la ea ia parte și preotul care o săvârșește și cei care ascultă. Deopotrivă este
importantă la fiecare. Respectiv prezența euharistică a lui Hristos e atât de covârșitoare, încât nu
se poate spune sau să se delimiteze râvna spre ea, adorația ei, cinstirea ei, prețuirea ei, în sfârșit,
pentru mine este Dumnezeu pe pământ, Dumnezeu venind între noi. Șt iu că este o dogmă și un
îndreptar de care trebuie să te ții și în ortodoxia noastră, dar tot ortodoxia îți dă voie să ai visele
expresiilor, și ale gândirilor, și ale concepțiilor tale pers onale față de același lucru, față de care
oficial, sau strict teologic, trebuie să te oprești la a o defini. Pentru mine evlavia la Sfânta
Euharistie nu se poate exprima. În ce sens nu se poate exprima ? Pentru că, personal, consider că
această chenoză, acest pogorământ al lui Dumnezeu după ce l-a făcut pe celălalt mare, și a venit
să ne mântuie, uite că perpetuă această coborâre a Lui, tot rea lă. Nu se poate explica sau nu se
poate cuprinde câtă admirație și câtă adorație, în același timp, trebuie să avem noi față de acest
pogorământ al lui Hristos, subliniind că nu-l merităm.
După ce a văzut cum L-am primit, după ce vede cum Îl menținem, să zic așa, El, totuși,
continuă să vină în niște mâini murdare și la propriu și la figu rat. Este un lucru de neînțeles, în
care trebuie să ne prosternăm așa, cu totul la pământ și să zic em: «Mare ești, Doamne, și minunat
e lucrul Tău, că vii la noi după ce o dată Te-am respins și o dată Te-am r ăstignit și Te răstignim cu
fiecare păcat și greșeală!»”
-Părinte Ioan, care este scopul Sfintei Liturghii? Rostul ei?
– Eu n-am să vă răspund aici ca un dascăl de teologie, ci am să vă răspund așa: rostul
Sfintei Liturghii, dacă vreți să vă răspund la examen, voi spune, este întreit: aducerea, sfințirea și
împărtășirea cu Hristos. Dar în sensul mai divin, rostul es te îndumnezeirea. E permis cuvântul
ăsta. E și îndrăzneală, bineînțeles, pentru că unde suntem noi fa ță de darul mare, cum îl primim
noi, că niciodată, și nicio buză, sub nicio formă, niciodată n-a fost vrednic de El. Și nu este. Și
atunci, zic eu, asta fără să angajez Biserica și pe nimeni , este mila fără de fund, fără de sfârșit a
lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii. E o milă. Este, scuzați-m ă, un fel de revărsare a rostului
Maicii Domnului, prin această revărsare a milei lui Dumnezeu pe pământ , reală, cu efect identic a
celui de pe Golgota. Nu știu dacă am cuprins. Eu am spus, nu angajez Bi serica, dar eu acum fac o
rugăciune când vă spun lucrul ăsta, o adorație.
65

– Cum trebuie să ne pregătim noi pentru Sfânta Împărtășanie? Pentru că participarea la
Sfânta Liturghie trebuie să se încununeze cu cuminecarea.
– Întrebarea aceasta, aș vrea să vă spun și să remarc că, totuși, aducătorul lui Hristos din
Cer, scoborâtorul, trebuie să fie mai conștient de mandatul lui ș i de rostul lui. Toți ceilalți îl
așteaptă pe el să Îl aducă. Eu cred că nu-i bine să fim la același nivel, deși de multe ori ne
depășesc oile pe noi, păstorii, chiar în privința atitudinii față de Euharistie, față de Liturghie, față
de Prefacere chiar, dar aceasta face parte din ierarhia dar urilor, a râvnei și a înțelegerii acestor
lucruri care nu-i o vină, zic eu, că nu le cuprind toți la fel.
Aș vrea aici să spun că însăși ajungerea la stadiul de preot, nu este o vrednicie mai mare a
noastră decât cel care nu e preot și care este ascultător, este din biserica învățătoare, ascultătoare.
Aici este, după mine, o favoare, un dar, în însăși alegerea noastră, zic eu, că e un dar. Că El este
cel care apasă, cum zice Pavel, ne cheamă, ne alege, parcă El face totul, fără să fie greșeala
predestinației. Fără ca să fie realitatea aceasta, că poți să devii din înger diavol, și din diavol
înger. La figurat, mă înțelegeți.
-Părinte Ioan, care sunt roadele Sfintei Împărtășanii în viața credincioșilor?
-Roadele Sfintei Împărtășanii sunt cât ea. Nu se pot cuprinde. D acă, se spune, tot în ale
nostre, în Scriptură «nepătrunse sunt căile Tale, Doamne!», nec uprinse sunt roadele Sfintei
Împărtășanii, precum Cel care vine în ea necuprins este. Eu a m obiceiul să zic așa: nu este
compartiment al vieții, în care Hristos să nu-Și fi spus cuvântul, cum e bine. Cred că voi fi înțeles
la ce mă refer! Tot așa, nu este o fațetă a binelui divin și a folosului divin, pe care să nu-l exercite
Sfânta Euharistie. Este un pars pro totum și un tot întreg, est e picur de Sânge, picur de vin din
Sângele lui Hristos, dat fiind și vinul de El și prefăcut tot de El prin Duhul Sfânt, precum și
firimitură de pâine, din ceea ce a dat El. Ce minunat se î mplinesc acolo: «Tu ești Cel ce aduci,
Cel ce Te aduci, Cel ce primești și Cel ce Te împarți». Și ce dumnezeiește este lăsat de Duhul
Sfânt în Liturghie cuvântul «Se sfărâmă și se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă și
nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea și niciodată nu se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc
îi sfințește». Nota bene! N-a lăsat Duhul Sfânt să scrie acol o: pe cei ce se împărtășesc cu
vrednicie, că nu sunt. Iertați-mă! Cred că ne învrednicim, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, că
66

ce păcat n-am făcut? «Năruit e sufletul meu», este rugăciunea ace ea, și totuși îndrăznesc, ca să nu
fiu osebit prea mult de darul Tău și lupul cel înțelegător să vină să mă ia. Mă scuzați, că nu o să
știu textual, dar vreau să spun, aici mă opresc. Să nu se înț eleagă că oricum mergi la Hristos, fără
vrednicie. Doamne păzește! Dar am vorbit principial. Eu am spus, eu acum când spun, fac o
rugăciune, laud Euharistia. Și aici e o laudă a mea, pentru că ne primește pe toți. Care buză-i
vrednică? Nu cred că este! Nu cred! Dacă Sfântul Vasile, l a care mișca porumbelul când făcea
Prefacerea și care a închinat ușile și a spart pecețile numa i cu binecuvântarea ca să nu intre
arienii, și el spune lucrul ăsta. Această atitudine față de Sf ânta Euharistie pentru mine este tot o
laudă. O laudă și atunci când o faci cu râvnă. De fapt, când o faci, ești obligat să o fa ci, dar dacă o
faci și cu mai multă râvnă și pui și tu de la tine, atunci cred că te bucuri de Dumneze u, iar El cred
că-ți sporește lucrativitatea.
-Părinte Ioan, cum înțelege Biserica unirea cu Hristos prin Sfânta Euharistie?
– Biserica, și când zic Biserica, noi toți care o alcătuim, tr upul mistic, înțelege, după mine,
o scăpare, o scăpare în brațele lui Hristos, a lui Dumnezeu.
Păi dacă în Vechiul Testament erau șapte cetăți de salvare și scăpai punând mâna pe corn,
chiar dacă erai condamnat la moarte, gata! Dar Hristos, cu atâtea biserici, cu atâtea altare și
antimise și potire, cum nu este salvarea noastră? Dar aici este greșeala noastră, a clerului și a
bisericii învățătoare, că nu ne ocupăm destul să o prezentăm cu larghețea care trebuie și, în
același timp, cu exigență chiar. Dar dacă începe să-ți fie drag, nu te duci oricum, eu aici
subînțeleg pregătirea, nu așa oricum, ca la anafură, sau ca să te duci, gata, mâine mă împărtășesc,
cum am spus eu aici, de la fotografiat te duci să iei ostia . Găsești altarul acolo și te duci direct.
Nici așa. Dar, pentru că m-ați întrebat cum trebuie să fi e. Trebuie să fie o scăpare a noastră la
brațele divine, chiar așa cum suntem noi, scuzați-mă, murdari. Știu, Doamne , căci cu nevrednicie
mă apropii. Că ce păcat n-am făcut? Și iarăși spune: înaintea ușilor Tale stau, și iată păcatul mă
năpădește, gândurile vin. Așa cum suntem, să apelăm la El, pentr u că, într-o predică am auzit sau
am citit, care mamă când vede că un câine îi atacă copilul și el fuge la poalele ei și ăla sare, și
mama dă-i, gonește-l, deși atunci, poate, cu câteva momente înainte, a supărat- o, a spart, a stricat.
Păi dacă o mamă ca aceasta, dar Maica lui Dumnezeu, și mai mult , dar Dumnezeu, cum ar
putea să arunce?
67

Nu, a mea părere personală este că atâta timp cât ești vi u, scapă la El! Numai după ce ai
murit nu mai este Mântuitorul, este Judecătorul.
Dar, până atunci, eu îndemn să scape și care a greșit, sc uzați-mă, nu să meargă oricum, să
nu se înțeleagă greșit. Nu!
Eu acum vorbesc puțin exaltat, pentru că merită Euharistia. Dintre orice sub soare,
Euharistia merită să fii exaltat pentru ea, fiindcă e un Cer în pământ, un Cer venit zilnic pe
pământ.
El e! Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e și în Pot ir. Dar nu se prea crede
fiindcă nu se prea iubește, pentru că nu prea se trăiește.
Și asta o spun tinerilor noștri, viitori preoți. Să pună mai mult a ccent pe această trăire. Să
mă iertați că spun! Ajungem de multe ori de practicăm mai mult ierurgiil e decât Tainele.
Iar dintre Taine uite pe-asta o lăsăm și pe mine mă doare când văd uneori în altare Potirul
și cele sfinte lăsate, uneori chiar prăfuite, neîngrijite ș i, cum spunea preotul meu și dascălul meu
Florea Mureșan, mort martir la Aiud, Potirul ruginit, iar tacâ murile părintelui acasă, îngrijite și
bine puse la punct și veșmintele aranjate, iar cele preoțești băgate, aruncate, mototolite și pe
Sfânta Masă dezordine.
El, prin negativ, atât de mult ne-a învățat!
Este strigător la cer această neglijență, iar dacă este vorba aic i de Euharistie aici nu există,
s-o numim că este un fel de … uite acolo sunt vasele sfinte!
Cine vine cu vasele sfinte, cine vine? Vine Dumnezeu!
Toată parohia ta, toată eparhia ta, tot ce ai este sub ace st magistru Dumnezeu coborât prin
mâinile noastre păcătoase, pentru toți.
Puțin aici n-am fost clar eu. Această unire a noastră cu Hri stos trebuie înțeleasă ca o
contopire totdeauna cu oceanul păcătoșeniei noastre, cu picurul de dumneze ire care transformă
acest ocean. Această măreție a lui Dumnezeu care coboară t rebuie totuși răsplătită, zic eu, cu mai
multă pregătire, una, cu mai multă râvnă, cu mai mult devotam ent și după ce avem atâtea
exemple în Petru care s-a lepădat și, pe urmă, l-a reabili tat, dar l-a întrebat: «Mă iubești mai mult
decât aceștia?» Atâtea exemple avem!
Trebuie să fie o totală hotărâre de a te dărui, cu prețul vi eții, pentru El, deci nu există
circumstanțe” 202 .
202 Interviu înregistrat audio, Mănăstirea Recea, Sfânta Euharistie.
68

4.8. SELECȚIE DE PREDICI
4.8.1. Predici hristologice
⃰ ⃰ ⃰
,,Iată pentru ce la praznicul Sfintei Treimi, ca la toate pr aznicele, noi ne străduim să vă
ridicăm puțin mintea: «Cum stai cu sufletul? Ești îndreptat? Ești împăcat? Ești dezlegat? Ești
iertat? Te-ai spălat?» Că văd că ne spălăm atât de mult și atât ne înnoim, ne îmbrăcăm, ne ferim
de frig, de toate, hăt! Câtă grijă avem de trup! Rămâne între patru scânduri! Bietul suflet, de câte
ori îl speli? S-a ajuns ispita să zică că nu-i bine să te spove dești des, să te împărtășești! Aaaaaa!
Va să zică la diavol poți să mergi tot timpul. Opriți! Nu-i bine Împăr tășanie, nu-i bine spovedanie,
vai de noi! Frații noștri greci se împărtășec zilnic, căsă toriți. S-au întors cum au fost în primele
opt veacuri, că zilnic se împărtășeau toți, căsătoriți și ce a dat? A dat sfinți, a dat martiri, a dat
acei Sfinți Părinți pe baza cărora suntem astăzi. Nu fac eu aici o apologie, ci strig la ziua Sfintei
Treimi, mulțumindu-i Treimii că a lăsat un picur aici de dra g de oameni ca să-i întoarcă la
Dumnezeu și să facă slujba fraților noștri preoți conștienți că nu-i scoate din parohie, ci
dimpotrivă îi primenește, îi suplinește cu drag, colegial, c onștient că avem aceeași misiune, dar
dacă ne-am rupt de lume, cum ne vom justifica noi, călugării, că n-avem familii? Trebuie să ne
angajăm la celelate familii, să le ajutăm la mântuire! Așa că, iubiți credincioși, care ați venit
astăzi, veți iubi Treimea, o veți chema și vă veți folosi de ea, dacă faceți ceea ce îndeamnă
Treimea. Ce îndeamnă Treimea? Îndeamnă să ajungi la Ea î n cer, astăzi în Evanghelie de atâtea
ori a răspuns Mântuitorul și a zis: « Tatăl Meu care este î n cer». De ce vă povățuiesc să nu
smintiți pe aceștia mai mici ai voștri, căci îngerii lor zilnic, în tot momentul, văd fața lui
Dumnezeu. Auziți dogmatic? Auziți adevăr … zis de Dumnezeu, nu s e comentează. Îngerii
oamenilor, deci avem fiecare înger, aceștia simpli, nebăgați în seamă, zilnic văd fața Tatălui Meu,
care este în ceruri. Atunci cine ești tu să-l judeci, să- l osândești, să-l disprețuiești sau să crezi că
ești mai mult decât el? Iar mai departe spune Hristos: «Îm pacă-te cu semenul tău și dacă nu
69

primește, spune-i soborului, și numai apoi să-ți fie păgân și vame ș». Acela care nu se supune
soborului, vă spun eu cine este: « este ateul, este nepăsătorul, este ereticul, sectarul cel care se
răzvrătește soborului egal Bisericii». Cine se pune pe poziție împotriva Bisericii, e și împotriva
lui Dumnezeu, chiar dacă îl are pe gură pe Iisus Hristos, chia r dacă se numește martor cutare,
cutare. Mai strecor și eu în predica de azi o atenție mă rită, căci multe neghine vin, dar eu aș zice
când vezi neghina, pune-o repede lângă grâu, să vezi ce frumos î i grâul, ce curat strălucește
Ortodoxia noastră, Biserica noastră, cu învățătura ei curată, limpede, cu rădăcina în Sfânta
Treime, cum strălucește față de întunecimea acestor nemernic i de eretici. Biserica noastră, la ora
aceasta, respectiv credincioșii unii mai stau, stau așa fără să se dăruiască complet, însăși religia n-
a lăsat-o complet să o bage în școală, dacă trebuia cerut l or voie, dar așa-i românul îngăduitor. Ai
desen, ai natural, ai lucrul manual, n-ai religie, frică de Dum nezeu să nu înveți! Cât de greșit, am
mai spus eu aici dacă noi, iubiți credincioși, care suntem ai ci, nu vom fi convinși, contopiți cu
învățătura Bisericii noastre, atunci să nu ne mirăm că locul nostru, ca și al celor necredincioși, ca
și al celor eretici este în iad. Acolo, zice Mântuitorul, de multe ori repeta, va fi plângerea și
scrâșnirea dinților. Sfânta Treime de azi, iubiți credincioși , nu mă duc prea mult, nu voi vorbi
mult, decât ceea ce învață Biserica noastră, ne arată limpe de că Ea, atâta ne-a iubit Dumnezeu,
încât toată Treimea ne-a arătat-o în trei puncte mari: întâi la stejarul Mamvri când vin Trei
Persoane și Avraam zice: «Doamne, nu zice domnilor! Doamne, de a m aflat har, intră sub
acoperământul meu!» Intră Treimea. Ea preînchipuie aceeași Tre ime care mai târziu se arată la
Botezul Domnului, tot aievea. Fiul e botezat de rob, de Ioan Botez ătorul. Duhul Sfânt,
porumbelul care zbura deasupra Lui, și vocea Tatălui Ceresc: «Ac esta este Fiul Cel iubit, întru
care am binevoit!» Și mai este o dată Treimea prezentă pe Munte le Taborului, când se schimbă la
față. Era Mântuitorul schimbat la față, era lumina darului Sfâ ntului Duh, în care a venit și Moise
și Ilie, a stăruit, a stat în preajma lui Dumnezeu să ar ate că se supune și Moise și Vechiul
Testament lui Dumnezeu cel al Noului Testament, al nostru, al i ubirii, al iertării. Iar Tatăl Ceresc
atunci strigă: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru car e bine am voit, pe Acesta să-L ascultați».
Repet și revin: acestă Treime este și astăzi aici, Tatăl a primit jertfa, Fiul e pe Sfânta Masă și se și
dă unora care sunt vrednici, dezlegați, mărturisiți. Fiul și Duhul Sfânt este care operează și care,
vă rog din suflet, vă rog, ca pe mine însumi, contați pe El, c ă e parte din Treime! El iartă, El
dezleagă, El te trimite la preot, El varsă prin preot curentul acela de sus care dezleagă până în cer
și rămâi dezlegat și iertat dacă nu te întorci din nou la f ărădelegi. Iată asta-I Sfânta Treime de
astăzi, merita să veniți, să nu lucrați astăzi, merita părintele să vină cu elevii și ceilalți.
70

Primească-vă Dumnezeu prezența, primească-vă Sfânta Treime to ată această râvnă, dar să nu
uitați, iubiți credincioși, că Treimea nu trebuie numai închinată, t rebuie împlinită în ființa noastră,
în viața noastră, că acestă cruce pe care o facem și toa te binecuvântările în numele Sfintei Treimi
cu Ea încep: «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh». Cu ea se botează, cu Ea se
cunună, cu Ea se face maslu, hirotoniile, spovedanie și toate și L iturghia începe întotdeauna cu:
«Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului D uh ». Iisus, ce să mai zic că este
al nostru și se dă numai că nu te trage de mână, dar câteod ată te trage și de mâini, că te încearcă
cu câte o suferință și te aduce: «Stai, măi, asta-i din cauză că am făcut». Te duci și te spovedești,
te iartă și te schimbă. Da, rămâi schimbat. Tot dragostea Ei e! Cum te-a luat de mână, pleci de la
Mine, te duci la diavol, crezi că la el îi bine, cât te cos tă: 50 de ani, 60, 70, 100? Ce faci pe urmă
că tot la Mine vii?! Cu deosebirea că nu vei auzi: «Veniți, binecuvântații Tatălui, ci mergi de la
Mine, blestemate, în focul cel veșnic!» Acestea nu sunt i ntimidări și nu vă spun să mă găsesc în
treabă. Astăzi gura mea e cu Hristos și cu harul hirotoniei și vorbesc în numele Lui, care-i și pe
Sfânta Masă și mă aude. Așa vă iubesc, așa vă vorbesc și aș a vă doresc și o rog pe Treime să vă
înfășoare Ea în puterea darului Duhului Sfânt, care este între noi , până la sfârșitul veacului.!
Hristos să vă învăluie în iertarea Lui, în mila Lui și Tatăl Ceresc să vă primească pe toți în
Împărăția Fiului Său. Amin 203 .
⃰ ⃰ ⃰
,,După ce v-am explicat, așa cât am putut eu, să fie mai c lar pentru dumneavoastră, după
aceea vă spun ca preot și duhovnic al dumneavoastră! Păstrați, în brațe le dumneavoastră, pe acest
Hristos, pe care ni l-a ridicat Simeon! Păstrați-L în inim ile dumneavoastră, că nouă ni s-a dat mai
mult decât lui Simeon! Să-L și luăm în noi, să ne hrănim cu El , să ne îndumnezeim cu El prin
Sfânta Împărtășanie! Rogu-vă din suflet, în interesul dumneavoast ră, nu vă mai abateți la loc, nu
vă mai spurcați!” 204
⃰ ⃰ ⃰
,,Ce este sămânța? E cuvântul lui Dumnezeu, iar ceea ce se petrece acum : slujba, predica,
citirea Apostolului, citirea Evangheliei, atmosfera aceasta , e cuvântul lui Dumnezeu, în plus,
avem aici pe Dumnezeu chiar în Sfânta Taină! Deci, acea pildă se repetă și astăzi și în fiecare
Liturghie.
203 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Înmulțirea pâinilor și Sfânta Treime.
204 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Întâmpinarea Domnului.
71

Una a fost sămânța căzută pe cale. Vin păsările, iau ușor, nu trebuie să răstoarne
bulgărașul de pământ, să o scoată de acolo, e gata, pe cale. Oamenii o c alcă în picioare. Și spune:
aceștia sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu, și diavolul, prin diferite mijloace, ori în
momentul acela, îți vine televizorul și gata te uiți la un luc ru murdar, dai la o parte cuvîntul lui
Dumnezeu, n-ai nevoie de el! Ăsta vă îndeamnă la plăceri, la bucu rii. Eu nu-s bătrân, ai impresia
că nu mai mori, și gata ți-l fură, și-ți fură și ce ai auzit cât eodată la Liturghie, și la predică, și ceea
ce ai citit.
Și alta, zice, ne calcă în picioare, oamenii ne calcă în picioare, diavolul așa ne toa că, încât,
nu cumva, cu mintea ta, să primești cuvântul acesta sfânt de a-ți îngriji sufletu l, ci, mai curând, la
beție, la desfrâu, la lăcomie, la patimi și te face așa de înțelept la ele, încât acest cuvant al Lui
Dumnezeu, grija mântuirii sufletului, pe planul doi, pe planul zece și e și desființa t la mulți.
Cea căzută pe piatră, fiindcă n-are umezeală, se usucă, dar î nsuși cuvântul, iubiți
credincioși, de piatră lămurește cu inimă de piatră, nu primeș te cele care mlădiază sufletul, moaie
sufletul. Aici e vorba de milă, de iertare, de bunătate, de îngăduință, de sentime nt, de compasiune,
de ajutorarea aproapelui, de a-i vedea pe bolnavi, de a te îngriji de necăjiți. Eiii, dacă inima este
de piatră, nu mai răsare cuvântul lui Dumnezeu, sau chiar dacă răsare, s-a terminat, că n-are
umezeală, n-are întreținere, nu întreții ca să aducă roadă și să vezi și tu faț a lui Dumnezeu.
Cea căzută între spini, spune, crește o vreme bine, frumos, dar înăbușă. Ce: grijile vieții,
averea, plăcerile și toate cele lumești, care cresc, cr esc și încetul cu încetul, astupă, sufocă, până
la urmă, nu aduce niciun rod.
Urmăriți, fraților și surorilor, în care vă găsiți, în ce categ orie, poate ați fost într-una dintre
acestea, care nu aduc rod, căci ultima este, ultima din cea căzută pe pământ bun, dânsa a adus rod
însutit. «Cine are urechi de auzit să audă», zice Dumnezeu, Mântuitorul.
Iubiților, aș vrea în această predică, să vă deschid inima, să înțelegeți că din toate aceste
trei: cale, piatră, spini, se poate ajunge, te poate transfor ma în pământ bun. Când auzi ce spune
Mântuitorul despre ele, ia te rog, moaie piatra inimii, ia t e rog, desființează spinii poftelor, ai
plăcerilor, ai lăcomiei, încearcă, vezi că nu-i plăcut, că nu aduci roadă, ești pe cale, îți ia diavolul
sămânța semănată ca să nu aduci rod, și mai spune într-un loc că pe aceea care e pe piatră,
seamănă cu acel căruia îi vine încercare, pentru credință, s ă te pună la încercare, dai bir cu fugiții
și n-aduci roadă, te lepezi. Au fost atâția, s-au lepădat de Dumnezeu.
Dar, frații mei, cum ne lepădăm de Dumnezeu și credem că am scăpat, tot e aici.
Săptămâna asta am fost în spital și în prezența mea a murit unul . Săracul a scăpat de toate și când
72

se credea că a scăpat, a murit. Am zis ce-i viața! Iar din astea nu învață lumea. Când te duci la
înmormântare, când îl înmormântează, oare nu te gândești că ș i tu te duci acolo? Pare că, iubiți
credincioși, o mare greșeală facem noi, vorbesc noi, aceia care apucă să fie într-unul din locurile
care nu răpește sămânța cuvântului lui Dumnezeu. Se poate, încă o d ată spun și strig, se poate
trece și de la cale, și de la piatră, și de la spini, s e poate trece și transforma sufletul într-un
pământ bun. Cu ce? Mărturisirea, împărtășirea, schimbarea vi eții tale, începerea să citești și tu
cuvântul lui Dumnezeu, să te mai duci și tu la necăjiți, să t e mai duci și la biserică. Nu îți cere
nimeni să te faci călugăr, nu-ți cere nimeni să stai în ge nunchi, să faci numai milostenii și să
postești, nu, iubiți credincioși, uite așa cum stați acum, eu vă văd pe toț i fericiți, dacă veți reuși să
păstrați gândul care v-a adus la mănăstire sau la biserica du mneavoastră, să-l păstrați ca un
îndreptar, ca un ac de busolă, pe care să îl urmăriți mereu. Măi, ce fac cu asta, cum se îndreaptă
acul, busola asta a mea? Nu mă duce prea mult la pământ acum, nu mă duce pe mine la cele
lumești prea mult, nu mă duce pe mine la patimi, și după aceea, degeaba apelăm la voință, că
dacă o îmbib cu băutură și cu desfrânare, s-a dus voința, ș-at unci te pomenești că încă ești erou.
Sunt unii pătimași care fac pe eroii! Hăăăă, asta care posteș te, merge la biserică! Hăăă, fugi, mă,
și eu cândva m-am zăpăcit, m-am năucit, dar mi-am dat seama că asta e pentru proști și pentru
femei și pentru copii.
Nu-i așa, iubiți credincioși, nu-i așa, ba mai mult, eu vă spun, nu ține minte răul
Dumnezeu, dacă știți lucru acesta, de ce lumea nu se întoarce , mă adresez dumneavoastră și trec
prin dumneavoastră, și mă adresez părinților dumneavoastră, cunoști nțelor dumneavoastră,
colegilor dumneavoastră de serviciu. Faceți și dumneavoastră un apostolat, să nu vă fie rușine a-L
mărturisi pe Hristos, a-L arăta, chiar dacă ieri ai băut și ai curvit cu El! Scuzați. Asta-i demnitate,
a avea caracterul să te întorci spre Dumnezeu, să nu te ruși nezi, că spune Hristos că cine se va
rușina de mine înaintea acestui neam viclean și păcătos, și eu mă voi rușina de el, că da că-o spune
Dumnezeu, de ce să n-o facem? Aaaa, o vreme ești fluiera t, mi se pare corect și ironizat, dar el
nici nu te va scoate, nici nu te va băga la judecată, că n-ar e nicio atribuție, iubiți credincioși. Este
ca și tine, un muritor, de la vlădică până la opincă, de la reg e până la cioban, toți suntem una și,
scuzați-mă, și nimic în fața Creatorului. Suntem creaturi, să înțelegem o dată că avem un
Dumnezeu, un Creator. Iată-l că nu se mulțumește să zică că a făcut luna, soarele, ziua, noaptea,
râurile, cerul, pământul. Nu se mulțumește. L-a făcut pe om, i-a dat cel mai mare dar, l-a făcut
asemenea Lui, chip și asemănare și i-a dat raiul. El s-a dat la pofte și la neascultare dintr-odată,
după aceea, Și-a luat chipul omului și l-a trimis pe Hristos l a ei. Ce mai avem de spus? De ce nu
73

ne întoarcem? De ce nu ne schimbăm? Poate că o să ziceți: bi ne părinte, vorbiți Sfinția Ta, dar o
lume întreagă nu crede așa și nu vede așa ceva. Da, că M ântuitorul a spus: fugiți de duhul lumii,
duhul ală frivol, care îndeamnă la păcat, la trecător, la ceva superficial, ceva care nu durează, nu
trece peste acest provizorat!
Scumpii mei, mi-am adus aminte de acea minune pe care am mai spus-o eu aici, care a rată
cât e de negru omul câteodată, cu toate că i-a făcut bine, e femeia aceea evreică, care nu poate
naște, se chinuie, disperată, gata să moară, n-avea nicio scă pare și servitoarea ei, o creștină, îi
spune:« Doamnă, dar ce te chinui? Lasă-mă să mă duc la preotul nostru, să facă o rugăciune
pentru matale, să știi că vei naște. Ohooo, ce vorbești feme ie, dar cum crezi, cum să mă ajute pe
mine Iisus Hristos când neamul meu L-a răstignit, L-a omorât . Ahaa, dumneata gândești așa, dar
nu așa judecă creștinul. Dumnezeu nu ține minte răul, că de ace ea a venit, să ne ierte, să ne
îndrepte. Dă-mi dumneata cuvântul ca să mă duc la părinte, să mă rog pentru dumneata, și să știi
că eu cred că dumneata vei naște ușor. Oooo, femeie, să îți fie gura aurită, dar uite îți spun du-te
repede și să știi că dacă eu reușesc să nasc și să nu mor, mă fac creștină și eu și copilul care se va
naște».
O, ce bine! S-a dus femeia și a născut un băiat. Fericită și-a împlinit cuvântul, și atunci s-
a botezat și ea, și copilul. Tatăl copilului, el a avut afaceri, era plecat din localitate și când a venit,
a turnat-o pe biata femeie, a pârât-o: Uite-o a trecut de l a legea lui Moise, a trecut, s-a făcut
creștină și vai de voi, care-i credința voastră. Huuu, gelos, nu mai vedea nimic, era așa de
împăienjenit de nervi. Cum a ajuns acasă, direct la copil s-a dus, a luat copilul, l-a strâns de gât,
l-a aruncat mort. Dar n-a fost curajos, să se și prezinte că le gea e lege, să zică: l-am executat că l-
a trecut la creștinism. Legea l-a urmărit, crimă, lașul a fugit, știa că biserica este loc imun, în care
nu te poate aresta și prinde, chiar dacă ai făcut o crimă. Avea această imunitate biserica. S-a dus
săracul, s-a ascuns în biserică, și-a ajuns să nu-l vadă, s-a dat după strană, în strană acolo, s-a
nimerit, o dată privind așa el zgribulit, tremurând el, a privit-o pe Ma ica Domnului și Maica Prea
curată din icoana ei, îl privea cu atâta dragoste, cu atât a milă, încât s-a topit piatra aia de care vă
spuneam, piatra pe care a căzut sămânța de era piatră, și d eodată, în hohote de plâns, evreul îi
cere iertare zicând: Marie, Maica lui Dumnezeu, și eu cre d, cred că ai născut pe Fiul lui
Dumnezeu, dar iată ce am făcut! Te-aș ruga să mă ajuți, să mă fac și eu creștin, să mor creștin, că
nu mă dau înapoi să fiu executat, că mi-am omorât copilul. Ie se, se predă și spune: «Vreau să fiu
executat pentru crima pe care am făcut-o, dar ca la orice c ondamnat la moarte, i se mai acordă
ultimele dorințe, care constau în a-ți aduce orice, de oriunde, num ai nu te achită, adică nu-ți
74

schimbă sentința. Asta-i dorința mea, oameni buni, le-a spus autorit ățiilor: să mă treceți la preotul
creștin, să mă botez și apoi să mă executați!» I s-a făcut aceasta, această dorință i s-a împlinit, și
culmea, iubiți credincioși, cum lucrează Dumnezeu și Maica Domnului! În mom entul când evreul
s-a botezat, copilul a înviat. Două învieri, una din moarte, dar de la moarte fizică, trupească că el
era ca un sfânt ucis, proaspăt încreștinat, și una, din iad, di n necredință și din crimă, din ucidere,
de ucidere de copil, prunc, o omorâre a propriului copil. Dragii mei , parcă se oprește respirația
când te gândești câte minuni nu face Dumnezeu ca noi să credem , să ne întoarcem. Biata femeie
cu copilul înviat, a fugit la judecătorie: «Nu-l executați, vă rog, căci a înviat copilul!» Da, nu l-a
executat, și acel evreu creștinat cu soția au devenit apost oli ai lui Hristos, în sensul de
propovăduitori ai milei lui Dumnezeu și ai dragostei Lui.
Vă rog să mai răsfoiți și dumneavoastră Minunile Maicii Domnului, găsiți multe în ele
care vă cutremură. Eu le-am mai spus, mă jenez să le repet , dar sunt atât de puternice, încât
trebuie repetate mereu.
Mai persistă asupra noastră parfumul Cuvioasei de la Iași. Ieri am prăznuit-o și a fost, ca
și astăzi, aproape plină mănăstirea noastră. Să dea bunul Dumneze u și Maica Preacurată, cea care
a făcut această minune pe care v-am spus-o, să dea ca Fiul ei, de pe Sfânta Masă, și Fiul ei din
cer, și Fiul ei de pe fiecare Sfântă Masă creștin ortodoxă , să dea ca încet-încet, așa cum au
introdus religia și credința în armată, săptămâna trecută s -a primit binecuvântarea Preafericitului,
și s-a dat binecuvântare ca să se introducă în armată credinț a și religia. Treptat, treptat, iubiți
credincioși, poporul nostru se întoarce la locul lui, pe care i l-a făcut Dumnezeu când ne-a adus
în lume pe noi, românii, ne-a adus creștini în lume. E păcat de Dum nezeu, ca noi să-L părăsim pe
El.
Prindeți, vă rog, de la mine, scuzați-mă, de la preoția mea , prindeți îndemnul de a vă topi
piatra inimii, încălziți-vă de dragoste, topiți tot ce-i ură, dac ă veți putea, iubiți credincioși, frați de
la țară, dacă stăruiți mai departe în beții, terminați, vă rog, că-l pândește pe poporul acesta
nenorocirea beției și mulți se folosesc de această ispită a neamului nostru.
Știți că în istorie au fost momente când au vrut să scoată toată vița de vie, nu știau cum să
facă. Noi nu trebuie, trebuie să scoatem cu voință tot ce-i mult, peste măsură, și la băutură, și la
fumat, și la desfrâu, și la toate. Dragilor, să mă ierta ți dacă ceva nu a fost clar azi. Eu vreau să
rezum și am spus la început că aș încerca la fiecare predic ă să spun și un cuvânt de lămurire, dar,
nu vreau nici să vă obosesc! Numai atâta, și cu asta aș înce pe că dumneavoastră, astăzi, ați luat
parte cu toată Treimea la slujbă! Sfânta Treime, cea mai puternică, forța forțelor, puterea
75

puterilor, existența existențelor: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, aceste trei persoane care reprezintă o
singură ființă, un Dumnezeu, o ființă în trei persoane. Acea sta toată ia parte la Liturghie și
împreună cu dumneavoastră, poate nu credeți, sau vă e greu să credeți, vă rog, să credeți că așa
este. În continuare, ajutați-vă și dumneavoastră, și luând parte când Tatăl primește jertfa Fiului,
care se jertfește și Duhul Sfânt a Sfințit Tainele, mergeți acasă cu ac eastă sfințenie a Treimii” 205 .
4.8.2. Predici mariologice
⃰ ⃰ ⃰
,,Maica Preacurată, care astăzi își are praznicul Buneivest iri, să binevestească în inima
dumneavoastră și în familiile dumneavoastră ! Și aș îndrăzni să vă spun că mi-ați dat, în fel și
chip, bilețele cu necazuri. Dați-mi voie să cred că Maica Preacurată a notat în momentul când mi-
ai dat în mână numele acela. Că a văzut că ai venit de departe. Nu este Maica Domnul ui din aceea
să-ți cântărească cât post ai făcut, câte închinăciuni. Se uită la inima ta și o primește!
Drumul acesta, făcut pentru sufletul dumneavostră și pentru famil iile dumneavostră, va
răsturna multe păcate și mult vi se vor împlini din dorințele dumneavoastră!
Pentru noi este o confirmare că lucrează Dumnezeu aici. Și n-am vrea, iubiți credincioși,
decât să dea Dumnezeu să intrați toți în Împărăția lui Dumn ezeu și dacă este loc, la urmă de tot,
să se închidă ușa și după noi, cei care viețuim aici, să fim î mpreună cu dumneavoastră în Rai. Să
știți că aceasta se realizează, pentru că, știți, părinte diacon, nu noi am mers la Dumnezeu, a venit
El la noi, a văzut că nu putem. A coborât, ne-a îndreptat, ne-a povățuit, L-am ră stignit, L-am ucis,
a înviat, S-a înălțat. Nu ne-a scuipat, scuzați-mă, din Cer , ci a zis înainte de a se înălța: «Iartă-le,
Doamne, că nu știu ce fac» și după aceea nu s-a lăsat până nu ne-a trimi s pe Duhul Sfânt, care să-
L înlocuiască, să nu rămânem orfani. Mai presus decât aceasta , uite-L cum vine în Sfânta
Liturghie! De ce? Să-L mișcăm noi prin fața dumneavoastră? Nu! Să aducă Dumnezeirea pe
pământ, să sfințească pe tot omul, să Se dea fiecăruia. Și apoi, să -mi fie iertat, cine nici așa nu se
îndreaptă, cine nici așa nu vine, nu merită să se mântuiasc ă. «Vin la voi!», spune Hristos, în
fiecare Liturghie. «Unde sunteți? Cobor din Cer și tu nu vii, nu-ți pregătești venirea? Ce te
oprește?» Că nu duci cu tine nimic din cele după care alergi cu atâta râvnă și atâta zel. Uitați-vă
cum stau colegii noștri morți, cu crucea la cap. Și ei au fost ca și noi. Aveți gri jă, fraților!
205 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Pilda semănătorului.
76

Duceți de aici, de la această mănăstire, o dată cu iert area și cu binecuvântarea sinceră a
noastră, duceți hotărârea de a nu vă mai întoarce la păcate și fărădelegi, nu numai până-n anul
ăsta, sau numai până-n 5-10 ani, până veți închide ochii! Și știț i ce frumos v-ar sta să aveți o
fericire veșnică, să fim cu toții în rai ! Altfel, ne a șteaptă iadul unde-i, cum a spus părintele
imitând cuvântul lui Dumnezeu, plângerea și scrâșnirea dinților.
Nu sunt povești, iubiți credincioși. Duceți o dată cu plecarea dum neavoastră acasă
recunoștința sufletelor noastre. În numele Maicii noastre Stareț e, în numele soborului nostru mic,
dar iubitor de Dumnezeu și de voi, în numele lor aducem toată recunoșt ința, dar, în același timp
iertați-ne că nu v-am putut primi așa cum am vrea.
Da, vă aducem la Dumnezeu, vă îmbulzim la El ca El să vă mâng âie, să vă bucure. Duceți de
aici, de la Hristos, mireasma Maicii Preacurate, duceț i Bunavestire care ne-a mântuit. Duceți
mila Maicii Preacurate!” 206
⃰ ⃰ ⃰
,, Oameni buni, vreau să vă pregătesc sufletește, să vă famili arizez cu lucrurile astea, să fi-ți
mai fericiți. În ce sens? Că dumneavoastră, venind la Bise rică, mai punând în paharul cunoștinței
și al râvnei și al dragostei, îl umpleți ca să aibă ce primi Mai ca Preacurată și îngerii când veți ieși
din trup. Nu ziceți așa: «Pe mine, domnule, cine mă bagă-n seamă?» Fiec are suflet este o entitate
divină. În ea aveți pusă scânteia de Dumnezeire, Domnul nostru Iisus Hristos, Sfânta Treime.
Iată că la strigătul creștinilor și al celor doi sfinți d intre ei, Epifanie și Andrei, iată că apare
Maica Domnului. Apare, oameni buni, nu știu cum s-o fi deschis c erul, prin ce împrejurare apare
Maica Domnului, cu Omoforul, cu Acoperământul, cum vreți să-i zi ceți. Îl întinde și-L lasă pe
oamenii de acolo, de la Vlaherne. Dacă l-a lăsat la Vlah erne, este peste toată lumea. Deci, vă
întreb și întrebați-vă și dumneavoastră cu mine. Cum măi, i-a șa departe Maica Domnului, i-așa
departe Cerul, încât eu să nu țin seamă că cine știe dacă mai este rai și iad, zic unii. Măi piticule,
măi bețivule, măi fir de nisip, vierme, cum te lupți tu cu oc eanul? Un strop vine pe tine și te-a
acoperit. Dumnezeu nu-și pune mintea, Dumnezeu tot așteaptă. Dumnezeu a lăsat aer, apă, a lăsat
biserică, a lăsat clopote, a lăsat cimitire ca să le ve zi, a lăsat slujitorii, răspânditorii de cuvânt, că
vii și tu acolo. Acum să lăsăm celelalte ce-avem între noi . Asta-i o altă chestiune. Eu mă adresez
sufletelor dumneavoastră. Oricine ați fi, orice probleme ați ave a între dumneavoastră, probleme
casnice, nu putem fără ele, dar peste ele, deasupra lor. Tu gândește-te la moarte, la judecată și
206 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Bunavestire.
77

îndreaptă-te, schimbă-ți viața asta pătimașă! Ridicați-vă dea supra omenescului, că le lăsăm aici.
Le lăsăm pe toate aici. Eu știu că venirea aici o , Doa mne, știu câte sunt. Câte piedici v-aduce
vrăjmașul, cei dragi ție: soț, soție, mamă, frate, te țin de rău. Nu uitați că Mântuitorul a zis în
Evanghelia de azi: «Dacă vreți să vă facă vouă oamenii bine, faceți și voi!» Iar Maica lui
Dumnezeu face atâta bine, încât iată lasă Omoforul. Mai ie rtați-mă, eu mă întreb: cum o fi fost
fabricat acolo-n cer Omoforul, Acoperământul? Cu mașina de cus ut? Că le-a adus Maica
Domnului din cer. Este cer, este Maica Domnului, este că s- a arătat acolo, omul, ziua, ora. Se
poate urmări, e acest veștmânt și-acum este păcat că a că zut la turci, la mahomedani. N-a lăsat
Dumnezeu să se distrugă. Deci pentru credința noastră este așa o putere , încât să fiți fericiți că noi
suntem ortodocși și români. Ș-apoi nu mai trebuie să te-ndoiești, s- o judeci, c-o fi Maica
Domnului, n-o fi, o fi, sau nu. Iată ne-a dat dovadă, că ne-a lăs at nouă Omoforul, Acoperământul
și azi îl prăznuim. I-a mai dat unul și lui Toma, păi dacă i l-a dat , cum zicem noi că nu-i
credincios, că-i Toma necredinciosul? I-a dat Omoforul. Se vede c ă se fabrică mai multe
omofoare în Cer. Și acolo-s fabrici 207 .
4.8.3. Predici aghiografice
⃰ ⃰ ⃰
,,Iată să trec și la Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, îi aș a de scump acest sfânt. A văzut el
că tatăl său cu mama sa nu se prea înțelegeau, tare s-a tul burat micuțul. A văzut el că totuși mama
sa era mai rea, asta-i cam rar, invers este, scuzați-m ă că nu apreciez eu, că de obicei, mama se
pleacă cu inima mai mult spre copil. De data aceasta, mama a fost rea, răutăcioasă, îl ținea de rău
pe soț, pe tatăl lui Alexie, că-l învăța Scriptura, îl învăța rugăciuni și de multe ori îi dădea peste
mâini micului Alexie, că făcea cruce mai des și de bucurie , și de drag, când a fost mai mărișor,
tatăl său i-a croit și i-a făcut o mică Evanghelie, în care i-a spus t oate cuvintele pe care le învățase
el pe de rost din Evanghelie și i-a pus-o la pieptul lui. Și era agățată așa, cum spuneam eu altă
dată că agheți la copii cheia, să nu o piardă sau mănușile i arna. Dragii mei, a prins de veste
micuțul Alexie că vin călugări în Roma. Era înainte de dezbi nare, încă nu câștigase satana teren
în lume și a plecat urechea, a auzit că vorbește de Dumnezeu, călugării s-au ocupa t de el, au văzut
că promite a fi un suflet ales, tot așa venea, venea și, până la urmă, el făcându-se mai mărișor, l-a
pupat pe tatăl său cu lacrimi și n-a înțeles tatăl de ce, i-a sărutat și mâna mamei, s-a dus și dus a
207 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Acoperământul Maicii Domnului.
78

fost. S-a dus într-o mănăstire și era tânăr, tinerel și ac olo așa s-a nevoit, dar a spus starețului:
«părinte stareț, eu n-am venit pentru mănăstire numai, ci am ve nit aici ca să învăț și să mă ajutați,
să mă ajute Dumnezeu, să-mi câștig părinții mei, mai ale s pe mama, că-i pierdută!» La un
moment dat, a simțit momentul el că trebuie să se întorcă aca să, a cerut binecuvântarea
starețului, s-a dus și-a schimbat haina, și a îmbrăcat haină de cerșe tor, și s-a așezat, s-a postat într-
un colț al străzii, pe unde venea tatăl său, pe unde venea și se întorcea la serviciu. Nu era un om
de rând tatăl său. Era cam aproape ca un grad de ministru, un mare demnitar era și mare i-au fost
emoțile lui când l-a văzut pe tatăl său de la distanță, cum grăbește să vină la serviciu, cu mâna
tremurândă, i-a întins mâna. Să mă iertați că eu nu am da rul povestirii și poate nu-i exact așa, dar
ideea vreau să o îmbrac în adevărul pe care-l văd eu ca preot că vă este de folos. Tatăl său a avut
o stare sufletească deosebită, dar tânărul Alexie a pleca t tare capul ca să nu fie văzut în față și în
ochi, și și-a schimonosit vocea și graiul ca să nu-l recunoască. Totuși, tatăl său, față de acest
cerșetor, a avut un drag deosebit și cu toată graba, a mai s tat să-l întrebe: «Ce-i cu dumneata, ce-i
cu tine, măi tinere, dar cum ai ajuns în sfârșit?» Și numai at âta cuvânt a scos: «Fă și matale milă,
că bănuiesc că ai și matale necaz în viață și Dumnezeu, cre d eu, mă rog, poate să-ți facă lumină
în casa dumitale. Acum du-te la serviciu, domnule, și eu te aș tept aici. Mă mai duc să cerșesc și
intru și în biserică. Care ți-e numele? Și l-a pomenit!» L -a așteptat azi, mâine, zile de-a rândul,
abia-și scăpa tatăl său spre copil, fără să știe că-i e l. La un moment dat, tatăl său s-a gândit să-i
facă o colibă, scuzați-mă, așa ar trebui aceștia, cu prăvăliil e lor, și buticurile de pierzare de suflet,
ar trebui să mai ajute la o locuință pe cei care nu au di n ce să-și facă o căsuță. A făcut-o în fața
casei și-l privea și el privea de acolo și vedea scena: cum îl certa soția, mama sa, că de ce vine la
nespălatul acela, la murdarul acela. « Ți-ai găsit să-mi aduci aici un nespălat», și alte batjocori.
Privea și tânărul vedea și la un moment dat, când Dumnezeu, iubi ți credincioși, nu suntem doi la
fel, nu sunt două vieți la fel, aici așa a lucrat Dumneze u, încât i-a subțiat anii vieții tânărului, lui
Alexie, și când a simțit el că nu mai are mult, s-a a propiat cu descoperirea, cu dezvăluirea și a
zis: «Dar soția ta de ce nu vine să facă și ea milă, de ce nu te lasă nici pe mata, că eu văd, cred că
te și înjură, așa-i, te blestemă pentru ceea ce faci, c ă vii la mine, spune-i, te rog, că dacă va veni,
poate o să-mi descopere mie Dumnezeu despre băiatul dumneavoastră.» N-a vrut: «Ce-mi spune
mie un spurcat din ăsta?» Toate le-a văzut tânărul, toate și plângea tatăl său și așa de mult s-a
apropiat, încât iubirea de tată, topea, topea acea neștiință, c ă încă nu l-a descoperit într-adevăr. A
jucat un teatru copilul acesta dumnezeiesc, până când i-a spus : «Te rog, să-i spui, că dacă vine,
numai până mâine mai poate afla, că eu nu știu dacă voi mai trăi. Și dacă vi ne, va afla și veți afla
79

despre copilul dumneavoastră, că mi s-a descoperit, dar nu spun până nu vine și ea». În sfârșit,
bombănind, înjurând și blestemând în stânga și în dreapta, a int rat: « Ce m-ai adus aici la
murdăria asta?” Și copilul, copilul a zis: «De ce înjuri mat a, de ce blestemi? N-ai suflet, de ce-l
ții de rău, că-i milos și dumneata vei muri. Ai venit, num ai că ți-am spus că ai să afli despre
copil. Dacă nu te vei îndrepta, dacă nu te vei schimba dumneata, doa mnă, așa mare cum ești, și
renumită și sănătoasă cum ești, o să ajungi mâncare viermilor ! Vrei să știi despre băiat? Da. Eu
sunt Alexie, copilul vostru. Uite și a desfăcut pieptul și avea ac ea Evanghelie mică, scrisă de tatăl
său». Și eu mă cutremur de momentul acesta, că tatăl și- a regăsit copilul. Alexie i-a luat
picioarele mamei și a zis: «Mamă, vrei să intri în iad? Căiește-te, schimbă-te, te rog eu! Mai am
câteva clipe și eu trec la Dumnezeu. Te rog, promite-mi, că azi te duci să te spovedești și îți
schimbi viața!» A căzut mama pe brațele, pe umărul copilului său sfânt și așa s-a contopit o
păcătoasă care a strâns în brațe la un moment dat moaștele copilului sfânt. Iată ce ați auzit la
Recea! Merită, iubiți credincioși, să vă schimbați și dumneavo astră viața dacă încă o aveți
strâmbată, îndreptată spre iad, spre păcat. Hai, iubiți frați crești ni, hai să ne schimbăm viața toți și
treptat, treptat și alții să vină după noi și fiecare să-și facă datoria în dreptul lui, să întoarcă, să
îndrepte! Vă rog, nu vă amăgiți, cu cei care și pe noi, pe pre oți și pe călugări și bisericile și toate
le iau peste picior, căci cum iau ei peste picior, cu picior ul vor fi scoși și aruncați în iad, pe veci
de veci, iar noi suntem aruncați de soartă de multe ori bolnavi, ne putincioși, flămânzi, lipsiți de
ale noastre, cu copii mulți, cu greutăți. De dumneavoastră vorbes c, atunci când va da Dumnezeu
momentul să trecem pragul vieții, doresc din inimă și te ro g, Doamne, că ești aici, să mă asculți
și să-i împlinești pe aceștia toți și care au venit și c are vin și care vor mai veni și să le spui
împreună și nouă cu ei: «Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți viața veșnică!
Amin” 208 .
⃰ ⃰ ⃰
,,De ce vă spun acestea, scumpii mei, că acum, după ce am găs it sfântul de azi, afară de
Anania Apostolul, prăznuim pe Roman Melodul. Iubiții mei, acesta er a un pui de călugăr, s-a
făcut mare, a ajuns călugăr și n-avea voce și nu putea cânta. Mai știu eu pe cineva care se
tânguiește că n-are voce! Și când vedea că veneau diaconii și călugării și îi cântau Maicii
Domnului doxologie, el plângea și bombănea, bombănea la Maica Domnului, până acolo a ajuns,
încât s-a dus la icoană și a zis: «Mie nu mi-ai dat!» Numai că n-a zis: «Nu-ți mai fac candela, nu-
208 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Alexie.
80

ți mai șterg aici!» Dar nu uitați, el dorea curat, nu era un răzvrătit! A vrut s-o laude pe Maica
Domnului și n-avea cu ce, n-avea voce. Și-a pus Maica Domnului mintea cu el și-a venit în fața
lui spunându-i: «Romane, ia deschide gura». Deschide gura și-i dă o hârtiuță, cum dați
dumneavoastră pomelnicele. Deschide gura și-i dă. Ei, scumpii me i, după această înghițire a
acestei hârtii, s-a urcat Sfântul Romano, dulce cântătorul, așa- i zice Melodul, s-a urcat în amvon
și I-a cântat Maicii Domnului un imn, încât toată biserica era în lacrimi, toate, toți. Dar nu-i ăsta
cel care era ca mutul, care cânta singur pe două voci? Era și fals, era cutare. Ei, scumpii mei,
când le-a spus cine i-a dezlegat glasul și melodia, i-a ondula t, au plâns cu toții. I-a ondulat glasul,
vocea să cânte dumnezeiește. Iată ce mai are biserica creș tină, ortodoxă, ce sfinți mai are! Astăzi
îi prăznuim pe aceștia doi: Roman Melodul, dulce cântătorul, și pe Anania Apostolul, unul dintre
cei 70 de apostoli” 209 .
⃰ ⃰ ⃰
,,Ș-acum, scumpii mei, avem două exemple astăzi, adică unul, mai a les, în care să vedeți
dumneavoastră ce dar are biserica creștin ortodoxă!
Era un oarecare creștin, Bonifatie cu numele, și el sa-ndrăgostit de o oarecare Aglaia. Aceasta
era dintr-un neam bun, iar el dintr-un neam decăzut, dar el era decăzut, că neamul nu-i decăzut în
sine! Persoana din neam decade. Și ce-a făcut, ce n-a făcut, încât fata a z is că «nu mă las de el și-l
iau!» Ei, ca să nu se spânzure, să nu se sinucidă, părinții au zis: « las-o să facă păcatul ălă, poate
s-o-ntoarce». Și-l ia, domnule. Și-ntâi îi termină toată avere a, tot ce-a avut. Paharul nu merge
departe, că le-aveți în sat, și unii le-aveți în familie.
Scumpii mei, vă spun acestea ca să infiltrez în inima dumneavoas tră așa cum s-a infiltrat în
suflete, care după zeci de ani vin la Hristos Euharistic, prin care ei s-au conver tit.
Iată acesta, după ce termină toată averea și strică tot nu mele acestei familii, sunt siliți să
plece din cetate, din orașul ăsta sau ce-a fost. Pleacă î n altă parte și el acolo începe din nou
meseria lui de bețiv, de decăzut. Și-n vremea aceea, a dat Dumnezeu ca acolo să fie o prigoană. Și
pe mulți îi lua și-i ducea, îi ancheta, cum era pe-atunci, ș i după aceea îi executa. Îi făcea martiri
pe cei pentru credință.
209 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Cuvios Rom an Melodul.
81

Iată-l și pe Bonifatie. Cum era el așa bețiv, soția sa l- a prins într-un moment când a putut
vorbi cu el și i-a zis: «Măi Bonifatie, m-ai nenorocit, m-a i adus în starea asta de decădere, te-ai
nenorocit și pe tine, am mâhnit părinții, vai de căminul meu! Uit e mă, fă și tu o faptă bună: du-te
acolo unde mărturisesc creștinii pe Hristos și-și dau viața ș i recuperează, adu-mi de acolo un
corp, moaște ale unui sfânt pe care l-au executat pentru Hrist os! » Pentru c-auzise că unii au luat
în casa lor moaște și și-au salvat și viața și sănătate a. El se clătina. Uitați naturalețea ortodoxiei!
Și-așa cum se clătina el, îi dă drumul la gura lui și zice: «Ți-oi aduce moaștele mele!» «Măi
nenorocitule! Doamne, iartă-mă c-am spus lucrul ăsta, c-ăsta a spurcat cuvântul moaște. Făcu-i
un păcat mai mare! Du-te, nu mai sta p-aici, nenorocitule». El se duce, dar rugăciunile părinților
ei și rugăciunile ei și posturile au făcut ca el să vireze , adică să se-ndrepte spre locul de
mărturisire al creștinilor. Deodată, Dumnezeu îl trezește din beție. Ce nu poate Dumnezeu? Îl
trezește și-i bagă-n cap, în suflet, cum a zis El: «Nu vă-ngrijiți ce veți grăi în acel moment, căci
Duhul Sfânt vă va da cuvânt și putere ce să grăiți, încât nu le vor putea sta-mpotrivă».
Ș-atunci el se duce acolo. Toată lumea știa că-i bețivul Bonifat ie. Începe să vorbească de
Hristos, încât rămân toți stană de piatră și mulțimea ca re asista la aceasta, c-a adus mulți să se
lepede de credință, mulțimea a ridicat mâinile și glasul și- a zis: «Mare este Dumnezeul lui
Bonifatie, Dumnezeul creștinilor, și noi credem în El, ne lep ădăm de idoli și de religia păgână!»
Urmarea, ca să nu creadă și alții, l-a decapitat, l-a făcut mucenic și scuzați-mă, a fost o
dezintoxicație a lui Dumnezeu care pe loc l-a transmis în pos tura de martir, luminos ca ceara. Și
l-a dus acasă și s-au plinit cuvintele lui de bețiv. Noi spunem ironic și ca să râdem de bețivi:
«Multe spune omul la beție!» Ăsta a spus una ș-a și-mplinit-o Dumnezeu prin el” 210 .
4.8.4. Cuvântări ocazionale
⃰ ⃰ ⃰
,,Iubiții mei, acum hai să tâlcuim pe înțelesul nostru Evanghelia de azi. În dumneavoastră sunt
doi: și bogatul nemilostiv și săracul Lazăr. Există aceast ă viață trecătoare. Fiți cu luare aminte
cum o trăiți, cum o încheiați mai ales! Vă rog, dacă dumneavoast ră ce ați făcut astăzi mergeți mai
departe, urmați Biserica, vă iubiți, vă ascultați și vă sprij iniți preoții, oricare ar fi ei, că darul
tuturor preoților este la fel: ori te dezleagă preotul curvar, be țiv, fumător, cum vrei să zici, ori
altul despre care lumea zice că-i ales, că-i sfânt, că-i nu știu cum. Dumnezeu știe dacă îi așa,
precum și despre cel pe care-l judecă, numai Dumnezeu știe. Zic: ori te dezleagă un preot bun,
210 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, Sfântul Mucenic Bonifatie.
82

despre care lumea zice că-i bun, ori unul mai rău, tot Hrist os te dezleagă prin toți. Uitați-vă, nici
pe noi nu ne putem dezlega, deci nu mai alegeți, folosiți orice preot când aveți nevoie, darul este
la fel pentru dumneavoastră, pentru noi este osânda. Asta-i alt ceva, nu veți da seama
dumneavoastră, noi vom cam da seamă de dumneavoastră, dacă nu v-am îngr ijit, dar
dumneavoastră în niciun caz de noi, sub nicio formă, căci la Judec ată, mă iertați că vorbesc mai
mult părinte, dar m-am hotărât să vorbesc cu vasluienii mei l a ei acasă, le-am întors vizita, îmi
dau sufletul pentru dumneavoastră, să vă lămuresc aici, la dumne avoastră acasă, să nu ziceți la
Judecată că nu v-a spus părintele Ioan. Dragii mei, am zis această lămurire ca să ștergeți din
inima dumneavoastră aceste preferințe prin care câteodată vă lipsi ți de folos, că n-aveți pe preotul
pe care-l preferați dumneavoastră. […]
Dragii mei dragi, ca să nu înțelegeți greșit, să credeți cumva că nu este scăpare chiar dacă
ai fost păcătos, chiar dacă ai greșit, uită-te, uitați e pitrahilele noastre și a milioane de preoți vă
stau la dispoziței să vă spovediți, ca să n-ajungeți unde a ajuns bog atul nemilostiv. De ce? Pentru
că și dacă mori, începe prima judecată, judecata particulară, individuală, se dă locul imediat după
cum ai trăit: rai – fericire sau iad – suferință. Așa se stă, în această stare, până la Judecata de Apoi
și dacă a murit nepregătit, dar fiți atenți, să nu se culce nimeni pe ideea aceasta că o să mă
pomenească fata, copiii, nepoții, strănepoții, că nici pentru ei nu se roagă. Nu, nu vă bizuiți pe
aceasta. Căutați-vă din viața voastră de mântuire, îndreptați-vă , că mai greu se îndreaptă că și
atunci când aduce Liturghie, jumătate este pentru cel care o aduce și nu mai jumătate este pentru
cel care se aduce, că așa-i rânduit de Dumnezeu, de ce n-a adus pe picioarele lui, i ar acesta este
meritul celui care o aduce în două. Deci, rețineți, și după ce ai murit și nu ești pregătit suficient,
că ai murit nemărturisit, neîmpărtășit, neîngrijit, cei vi i, rudele apropiate, sau cele care au
evlavie, prin preoți se roagă și știți că nu este o moart e pe care să nu pomenească Liturghierul
nostru, să nu fie pomeniți, fără să dai Liturghie. Se pomenește și atunci, când, mai ales, cei de pe
pământ dau pomeni, fac parastase, cum mai merg și pe la a zil, pe la spital și dau la săracii din
capul satului și din alte locuri, îi cercetează, fac un bine la unul care nu poate, e năpăstuit, e căzut,
îl ajută sufletește, chiar și fără bani, toate acestea dacă se numesc pentru cel care-i mort,
nepregătit, îl saltă de jos în altă stare, în altă star e, altă stare, până când are șanse să treacă
dincolo, să se mântuie încă înainte de sfârșit, de sfârșitul ve acurilor, de Judecata de Apoi. Este
clar părinte, părinților? Vă spun aceasta că am zis că de vasluieni vreau să mă ocup, să le plătesc
costul autocarelor și al dragostei lor. Acum, aceștia sunt poporul meu de la Al ba Iulia, poporul din
Vaslui, cum le predau acelora, vă predau și dumneavoastră cu dr ag, cu deosebirea că acolo nu-L
83

am pe Sfânta Masă pe Hristos, aici îl am, sunt conștient că El mă ajută, mă inspiră. Aici am lângă
mine pe parohul dumneavoastră și pe ceilalți părinți, maici ș i surori prin care vrem, cu adevărat,
să rupem zidul acesta dintre mănăstiri și mireni, toți să n e străduim, fiecare în felul nostru, să-l
preamărim pe Dumnezeu, nu făcându-ne egoiști, socotind că tu eșt i mai plăcut lui Dumnezeu
decât mine. Nu faceți lucrul acesta. Ca să închei explicar ea Evangheliei de astăzi, voi spune așa:
cei vii îngrijiți-vă sufletul, ați fost păcătoși, aveți conșt iința că nu sunteți spovediți de mult,
mergeți, spovediți-vă, îndreptați-vă. Ai o ispită, te jenează preotul că-l cunoști, sau ai ceva cu el,
că suntem oameni, du-te altundeva, dar nu rămâne cu traista plină de păcate, că aceea se duce, se
pune lângă tine în sicriu. Las-o afară, aruncă la gunoi, la pa trafirul preotului, arunc-o acolo, că
prin vama morții nu trec decât faptele bune sau rele, pe cele rele le putem corecta. Dacă n-ați
făcut până acum, faceți lucrul acesta, îngrijiți-vă sufletul , cei care aveți morți nepregătiți faceți
pentru ei, mai ales, Liturghii. Prescură, vin și un ban este datoria pe care Mântuitorul a
binecuvântat-o când i-a spus leprosului: «Du-te și du darul tău preotului» Eu, călugăr, vă învăț
așa, e Hristos lângă mine și mă va întreba : Ce ai vorbit , cum le-ai vorbit, că erai cu preoți de
mir alături, cu călugări și mireni. Poate să-mi ia suflet ul că-i voi spune: Doamne, așa le-am spus
și, fiindcă am zis că-i Mântuitorul lângă noi și între noi, vă voi spune să nu mai umblați pe de
lături. În afara Bisericii nu este mântuire, nu mai umblați!” 211
⃰⃰⃰ ⃰ ⃰
,,Nimeni nu-i chiar așa câine și barbar să nu-ți respecte dorința, înspre praznice, înspre
Paști, înspre Crăciun, înspre praznicile importante și când te pregătești să mergi la Împărtășanie.
În rest, iubiți credincioși și părinți dragi, Împărtășania nu- i numai pentru bătrâni, pentru moșnegi
și acești tineri. Să-L luați pe Hristos, că șapte, opt secole, creștinii se împărtășeau toți în fiecare zi
cu soție, cu copii. Gândiți-vă cum au păstrat curățenie, cum au postit, cum cere acum, că-i dă
din an în Paști și atunci îl speli cu canonul. De ce? Fie-vă milă, părinților dragi, de sufletele lor,
că noi suntem puși să-i dezlegăm, să-i iubim, să-i iertăm, nu să-i legăm, că destul i-a legat satana
când stau în păcat. Noi să-i ajutăm, să-i dezlegăm, că nu ne va pedepsi Dumnezeu, pentru că i-am
dezlegat. Niciodată, ci mai curând pentru că am legat și a m oprit robinetul de milă de la cel care,
dacă se revarsă el, progresează în milă, în iertare, în evlavie, dar așa stagnează, stă pe loc, îl
dezlegi, și nu-L dai pe Hristos. Atunci va zice că acel preot, când merge la el, și îi zice: «Părinte,
iartă-mă, dezleagă-mă, am greșit, mă îndrept, nu mai fac !» Nu pot să te iert, că ai păcătuit și nu
211 Predică înregistrată audio, Vaslui, Evanghelia bogatului nemilostiv și a săracului Laz ăr.
84

mă lasă canoanele. Se duce necăjit, se îmbolnăvește și vine iar . Părinte, iartă-mă, pentru
Dumnezeu, că uită-te sunt bolnav, te rog, pentru Dumnezeu, împărtășe ște-mă! «N-am să intru eu
în iad pentru tine!» strigă preotul. De pe Sfânta Masă, din c hivot, unde este în fiecare moment
strigă Hristos: «Oare tu, preote, te-ai răstignit pentru e l, sau Eu?» Zi, mă? Eu pe acesta îl iau
exemplu, să nu-l pedepsească Dumnezeu am să-i spun și eu, nu te depășesc, Doamne, că Tu ai
iertat, nu eu, eu numai am folosit darul pe care mi l-ai dat. L-ai pus în mână pe Hristos, în Agneț
când mi l-a pus episcopul, iată îți dau acest amanet să-l înmulțești în Împărăția cerească așa să
vii cu el înmulțit, nu eu îl înmulțesc. El se dă: Tu ești ce l ce aduci, cel ce Te aduci, cel ce primești
și cel ce Te împarți, așa văd eu pe Hristos. Le spun aceasta vasluieni lor mei care s-au sacrificat și
au venit, așa să fiți cu ei, părinte Ioan. Acuma vă vorbesc colegial, în numele lor, sunt avocatul
lor, știu că veți fi, ca dovadă că ați venit, cu drag, să m ă chemați aici, nu v-ați temut și nici nu v-
ați îngrijit de judecata celorlalți. Onoare dumneavoastră, respectul și recunoștința mea, dar, vă
rog, din suflet mai faceți și pe colegii dumneavoastră să înț eleagă că suntem chemați acum, după
ce a scăpat poporul nostru de cei fără de Dumnezeu, de 45 de ani în care săracii au fost obli gați să
dea examen, să spună că nu-i Dumnezeu, nu cu voia lor a fost și uit e-i cum au scăpat și vin.
Suntem datori să-i primim cu brațele deschise, nu cu canoane, nu cu asprime, la noi să aplicăm
canonul asprimea, la ei căldura, iertare, dragoste” 212 .

⃰ ⃰ ⃰
,,Cine m-a apropiat de Liturghie și de Euharistie, decât Maica Domnului? Cine mi-a dat
în gând atunci, și acum? Că mă cutremur când creștinii vin să-și spună ofurile. La un moment
dat, le tremură fața, tremură ochii, încep să plângă și pe mine mă topesc! Din asta trăiesc!
Doamne, ce aliment scump! Și apoi, scumpii mei, tot Maica Domnului m-a învățat, când am făcut
teza de licență la părintele Florea Mureșan, ce să fac. Mi -a dat sfaturi despre Sfânta Euharistie și
diligența s-o consum și mă împărtășeam tot timpul. Acum, ret ro, îmi dau seama cum a lucrat el.
Aceasta v-o spun, scumpii mei, ca să credeți în mila lui D umnezeu și a Maicii Domnului, că așa
cum a avut milă de nevrednicia mea și m-a purtat, m-a ferit de gropi, că le căutam, iubiți
credincioși, ca tânăr. Uite-așa mi le ocolea! Până când mi-a dat în minte: « St ai, măi, tu vei
fi preot, pui mâna pe Potir, pe epitrahil, cum trebuie să fii ?!»
La vârsta aceasta de 77 de ani, scumpii mei, eu nu pot să zic decât : «Maica Preacurată cu
omoforul ei a fost îndreptarul preoției mele!» Nu puteam – Maica Domnului – dacă nu era ea, eu
212 Predică înregistrată audio, Vaslui, Evanghelia bogatului nemilostiv și a săracului Laz ăr.
85

nu puteam să rămân cu atâta devotament în ortodoxie, când am fos t pus la încercări grele și
dogmatice și canonice !
Iubiților, nu vreau să vă obosesc. Tot ce s-a spus pentru mine, cre d că mi-am lămurit-o, că
nu-mi aparține.
Singurul lucru în care eu acționez cu toată hotărârea: că ci ne se atinge de teologia mea și
de ortodoxie, stau, stau și nu accept! Trebuie să mă abțin să nu am abateri. Nici nu am avut, și nu
voi avea, atât timp cât Potirul este viața mea, este rostul meu, este hrana mea, este Cerul pe
Pământ !!! În Potir, în lingurița ce o dau și în ființa mea, este El. Credeți, vă r og !
Asta scoate tumoarea de cancer, Hristos, fără doar și poate. Am văzut sida vindecată de
Hristos, aci, în mănăstire. Dar cea mai mare sida, canc erul cel mai mare de care să vă feriți – cu
cancer și cu sida poți intra în Împărăția lui Dumnezeu – da r cu cancerul păcatelor nu intri, chiar
dacă ești sănătos, voios, puternic, ministru, rege, ce-oi fi, tot suflet ești !
Dacă pot să vă zic ceva de ziua mea, astăzi: să păstrați de la mine acest drag grija
mântuirii sufletului e mai mare decât orice! De-aia eu zic , nu vă grăbiți, lăsați că nu ne-am putut
întâlni, nu oricând poți primi îndemn și putere. Că noi îți și dăm, noi nu numai spunem, îl dăm pe
Hristos, noi cimentăm sfatul pe care-l dăm, Îl cimentăm pe Hristos. Și ce ciment! Ăla să nu se
poată distruge. Luați-L, scumpii mei, iubiți-L, scumpii mei, iubiți-L pe Hri stos!“ 213
213 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.06. 1999.
86

87

CONSIDERAȚII FINALE
„Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui?” Ps.105,2.
Părintele Ioan nu se uită la vrednicia celor spuse, ci la dor ința și dragostea celui ce
povestește. Că și părinții cei iubitori, când văd pe copii lor c ă gângăvesc și pocesc cuvintele, nu
se uită la vorbirea lor nedesăvârșită, ci la dorința lor de a vor bi, și le este mai dragă gângăvirea
copiilor decât orice vorbire filozofică. Așa cred că și părintel e Ioan nu se va uita la limba mea
care gângăvește despre dânsul ci la dorința și dragostea mea de a scrie cineva despre dânsul, care
ne-a iubit cu o dragoste dumnezeiască, și ne iubește și ne supra veghează – ”când voi trece la
Dumnezeu să vii la mine la garsonieră (îmi arăta mormântul c are se vedea din chilie), să-mi
spui… (și dacă am trecere la Dumnezeu) te voi ajuta că nu va mai fi trupul acesta bolnav
(putregăios) care mă oprește” – și eu simt ajutorul și preze nța părintelui Ioan tot timpul, ca de
altfel lucruri confirmate și de alți oameni cu, care am povest it despre părintele Ioan. Acestea le
scriu deoarece sunt un om simplu și nu pot grăi limpede, nu pot r elata prin cuvinte cum era cu
adevărat părintele Ioan. Cum să prezinți un om apropiat lui Dum nezeu – „oameni buni
Dumnezeu este cu noi, Hristos este pe Sfânta Masă, aici la doi metri de noi, real și substanțial în
Sfântul Potir” – decât gângăvind. Părintele este unic prin această abordare frontală în cadrul
predicii, a propovăduirii, a prezentării directe a lui Dumnezeu.
Părintele Ioan poate fi văzut bineînțeles la nivelul la care a ajuns, în pasajul următor care se
referă la Sfântul Ioan Gură de Aur, din cartea „ Despre necunoașterea lui Dumnezeu ”, traducere
din limba greacă, cuvânt înainte și comentarii, Walter Alex ander Prager, Editura Herald,
București 2004: ,,Obișnuiți ca Sfântul Ioan să fie cel care ne poa rtă, prin liturghia sa, către
înălțimile divine, ne va fi greu să acceptăm imaginea ultim ă pe care o oferă istoria vieții sale,
imaginea unui om măcinat de boală și forțat de soldați să parcurgă pe jos ca lea către locul de exil.
De aceea, relatarea vieții lui Ioan ne pune în situația de a căuta o explicație pentru orbirea
contemporanilor săi. Pentru Dumnezeu, probabil, explicația este ma i simplă: până să primească,
după moarte, slava Bisericii, lui Ioan i-a fost dăruit privi legiul ca viața să îi fie asemenea lui
Hristos, cel căruia i-a închinat întreaga sa existență; Gur ă de Aur a vorbit ,,cu putere” înaintea
oamenilor, iar aceștia au căutat să-l piardă, a slujit neobosit Biseric ii, însă ,,ai săi”, clericii creștini
ai vremii, ,,nu l-au primit” și s-au folosit de mai marii l umii spre a-l obliga să poarte crucea
88

exilului” 214 La fel și părintele Ioan n-a fost acuzat atât de securitatea comunistă și atee, cât a fost
acuzat de așa zis colegii clerici. Dumnezeu să-i ierte, că părintele i-a iertat demult.
Părintele Ioan Iovan (originar din părțile Bihorului) este o cunoscută personalitate
duhovnicească în spațiul spiritual mureșean, un om care, întreag a viață a urmat cu rigurozitate
logica divină.
Fiind cel de-al optulea copil al familiei, Părintele Ioan înc epe a agonisi cu migală bunuri
spiriruale, aflat fiind sub platoșa dragostei mistuitoare a pă rinților: preotul Gavril și prezbitera
Maria. Tatăl părintelui Ioan este cel care l-a inspirat spre misiunea preoțească. Totodată,
dragostea nețărmurită a părintelui Ioan pentru Sfânta Liturghie, din care acesta face un ideal, este
în strânsă corelație cu imaginea tatălui. Astfel, copilul intuiește, de mic, adevărul în esențialitatea
sa, simțind un puternic imbold spre Liturghie, spre Euharistie.
Episcopul Nicolae Popovici este cel care l-a hirotonit și marcat pozitiv și total. Era episcopul
plaiurilor sale natale, dar și omul cu care se asemăna prin râvna pentru Biserică și intransigența
față de puterea comunistă ce se instala. Această atitudine, episcopul Nicolae Popovici a plătit-o
cu înlăturarea din scaun și moartea în condiții umile, iar părintele Ioan cu tem nița.
Episcopul orădean adoptă o atitudine fermă, radicală față de aut orități. Conștientizând faptul
că puterea dorea manipularea și compromiterea Bisericii Ortodox e Române, a preferat a-și
exprima deschis opoziția. De altfel, convingerea episcopului orăde an era aceea că puterea nu va
dori doar subordonarea Bisericii, ci și nimicirea ei. Până la înde părtarea sa din scaun, în
decembrie 1950, Nicolae Popovici a afirmat răspicat drepturile Biseric ii. Biserica Ortodoxă are în
vedere, îndeosebi, înflorirea vieții religioase, fără a se a mesteca în chestiunile statului. În cazul
încălcării autonomiei Bisericii în sfera deciziilor de ordin ecleziastic și a libertății de a face
cunoscută învățătura, Biserica e îndreptățită să riposteze, iar această ripostă era sesizabilă în
predică. Atitudinea manifestată de episcopul Nicolae Popovici era una de frondă, demascând
modul perfid în care statul comunist căuta să oprească exercitarea liberă a credinței.
Același discurs virulent apare și în memoriul adresat Conduce rii Statului și Bisericii de
către părintele Ioan Iovan, ca urmare a atitudinii abuzive.
Părintele Ioan Iovan se constituie în unul din multele cazuri în care părintele Arsenie Boca
a jucat un rol decisiv în viața unor tineri, mulți dintre aceșt ia, sub puterea exemplului marelui
duhovnic, alegând calea monahismului.
214 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre nucunoașterea lui Dumnezeu , traducere din limba greacă, cuvânt înainte și
comentarii de Walter Alexander, Editura Herald, Buc urești 2004, p.2.
89

Hirotonit de Prea Sfințitul Nicolae Popovici, episcop al Oradiei, dar și martir al Bisericii,
părintele Ioan se angajează plenar în misiunea pe care est e chemat să o facă la Vladimirești.
Prezența unui număr impresionant de pelerini, la acea vreme, reprez intă, în realitate, cea mai
mare și mai clară minune. Afluența extraordinară a credincioș ilor nemulțumea regimul comunist,
acesta dispunând ,,aranjarea” unui proces politic și desființarea m ănăstirii. În acest context
politic, au existat ierarhi care au combătut pelerinajele î n vederea alinierii la viziunea regimului
comunist ateu. Maica Mihaela, sora lui Iordache Nicoară, trăitor al spiritului creștin românesc,
era una din personalitățile reprezentative ale mănăstirii.
Cazul Mănăstirii Vladimirești rămâne în istorie ca o prob ă vie a ateismului anihilator,
instalat în România de autoritatea comunistă. Manifestarea religioasă de la Vladimirești,
neîncadrându-se în limitele strâmte impuse, trebuia redusă la t ăcere. Opoziția față de bolșevismul
ateu, manifestată prin prezența a zeci de mii de pelerini ce căutau alinare la mănăstire, a fost de
nesuportat de regimul comunist. Astfel, deoarece nu se putea r eedita prigoana anticreștină totală
din vremea instalării comunismului în Rusia, ca urmare a condiț iilor internaționale neprielnice,
atitudinea a fost una tolerantă în ceea ce privește existența bisericilor, da r se ,,lucra” ca acestea să
devină goale. Biserica există, cu adevărat, numai în măsura în care este plină de credincioși.
Celelalte biserici, chiar cu ușile deschise, nu semnifică nimic într-un reg im comunist.
Forța cuvântării părintelui Ioan a condus la surescitarea autorită ții politice. Sub acțiunea
constrângătoare a acesteia, patriarhul Justinian a interzis în mai 1954 ca părintele Ioan să mai
slujească la Vladimirești și i-a pretins acestuia a veni la București, pentru a sluji la Catedrala
Patriarhală. Refuzul acestuia a avut ecouri drastice: acționare a în judecată, caterisirea și
excluderea din monahism pe 27 ianuarie 1955.
Închipuindu-și ce se va petrece, părintele Ioan sc rie un memoriu încă din 25 ianuarie, în
care sunt incriminați ierarhii Bisericii: Totodată, învinuirea de ,,misticism” adusă acestuia este
extrem de imprecisă. Mărturisirea crezului adevărat se fac e la Vladimirești, chiar cu riscul
martiriului. Dată fiind calitatea de mărturisitori ai cre dinței și mădulare ale Bisericii lui Hristos,
călugării de la Vladimirești sunt îndreptățiți a atenționa ier arhii că nu adoptă o atitudine corectă.
Argumentul oferit de părintele Ioan este cel care vizează o anumită chestiune, cea a libertății
religioase îngrădite.
Biserica se impune a fi capabilă să reziste contra constrângerilor statului. Prin intermediul
părintelui Ioan, s-a exprimat cea mai lămurită și, în ace lași timp, cea mai teologică rezistență la
adresa totalitarismului asupritor al religiei. Cu toate că au fost aduse învinuiri despre
90

,,legionarismul” viețuitorilor mănăstirii, ele nu au un temei valid, ideile răspândite de părintele
Ioan, izvorând de la episcopul Nicolae Popovici. În realitate, la Vladimirești, părintele Ioan
Iovan prilejuiește dezvoltarea unui anume gen de conduită, insuflat de atitudinea îndrumătorului
său, episcopul de Oradea, Nicolae Popovici, întemeiat pe mărturisirea fățișă a credinței în Hristos
și pe relevarea manierei în care autoritatea comunistă lim itează manifestarea acesteia. Este
limpede faptul că și în alte locuri credința era lucrată cu toată tăria, însă niciunde nu era reliefată
atât de clar nepotrivirea dintre declarațiile autorităților cu privire la garantarea autonomiei
credinței și realitate.
Vladimireștiul se preface într-un argument valid care a de terminat autoritățile să practice
metode crâncene contra monahismului în ansamblul lui.
Măsurile variate revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române au făcut ca sinodalii, clerul
de mir și monahal, dar și credincioșii să resimtă ,,un aer de prigoană”.
În închisorile comuniste, părintele Ioan care s-a împotrivit c omunismului ateu, avea
credința că repetă, în acel moment istoric, rezistența ș i martirajul creștinilor din primele veacuri
de prigoană. În acest context, prezența și rolul părintelui Ioan Iovan în spațiul carceral este
covârșitoare. Părintele Ioan propovăduiește credința, încurajează e roismul creștin și acordă
Sfintele Taine. Deținuții nu au posibilitatea de a se mărtur isi și împărtăși, așa cum doreau cu
înflăcărare și cum se impunea ca urmare a pericolului permanent al morții în condițiile de
exterminare în care trăiesc. Astfel, a sta în celulă cu părintele Ioan Iovan devine o favoare
providențială.
Dumnezeu l-a ocrotit pe părintele Ioan, ajutându-l să nu piară, iar la amnistierea din anul
1964 își recâștigă libertatea.
Părintele Ioan, împlinindu-și rolul de duhovnic, se predă cu totul voii dumnezeiești de a
iubi, și de a ierta cu discernământ sufletele oamenilor, de a-i apropia cât mai mult de Trupul și
Sângele Lui Hristos. Totodată, insistă asupra importanței reale a jertfe i pastorale a fiecărui preot.
De altfel, Ieromonahul Ioan Iovan află temeiuri incontestabile pentru practica împărtășirii
creștinilor cât mai des cu putință, consultându-se cu teologi de excepție ai Ortodoxiei românești:
Dumitru Stăniloaie, Ene Braniște, dar și cercetând textele Sfinților Părinți. La Mănăstirea Recea,
se păstrează și astăzi cu sfințenie această practică duhovnic ească străbună, tot astfel cum zice
psalmistul:« Gustați și vedeți că bun este Domnul».
Părintele Ioan Iovan, duhovnic la mănăstirea Recea și cuminecător fervent al cuvântului
lui Dumnezeu cuprindea pe toți spre a-i purta spre Potir și a-i face să plece laolaltă. Atâta vreme
91

cât Hristos este centrul acestui neam și al acestui popor, dar și al întregii lumi, acesta va ști cum
să se ferească de întinare, necredință, păcătoșenie. Ortodoxia se traduce prin naturalețe, o
naturalețe pe care se brodează mântuirea, iar nu pe filosofii, pe câte metanii s au cât ajunat.
Îndemnul constant al părintelui Ioan în cuvântările sale este a cela de a trăi cu Hristos, și
nu de a vorbi doar despre El. A alerga la Potir și la patrafir înseamnă să primești cuvântul Lui
Dumnezeu din Cer, să te-ntâlnești nemijlocit cu El, să te speli de păcate, să te îndrepți și să poți
nădăjdui că vei putea să vezi fața Lui Dumnezeu și a Maicii Lui, și a Sfințil or Lui.
Mereu accentua un anume lucru, acela că harul preoției e acel ași pentru toți, însă ceea ce
deosebește un preot de un altul este râvna. El însuși a slujit în cei doisprezece ani de închisoare
zilnic Sfânta Liturghie și totuși, de fiecare dată, i se apr indea râvna atât de viu. La părintele Ioan,
termenul corect de abordare a problemei Sfintei Împărtășanii es te continua Împărtășanie. Nimic
nu sfințește mai mult o zi decât Jertfa lui Hristos Euharistic, adi că Sfânta Liturghie. Atât în relația
cu Dumnezeu, cât și în relația dintre oameni, nu teama, nu frica, ci dragostea e sta rea naturală.
Avea un apelativ pe care-l uzita când începea predica: «Pre aiubiți credincioși, dragii
noștri,sau dragii mei dragi!», un apelativ care reda ce si mțea. Îi iubea, într-adevăr, pentru râvna
lor, pentru jertfelnicia lor, pentru osteneala lor. Părintele Ioan era un duhovnic în toată puterea
cuvântului: un model, o călăuză pentru fiii duhovnicești.
Sublinia calitatea, în detrimentul cantității și nu se sfia să sacrifice forma pentru fond.
L-a caracterizat, prin excelență, faptul că l-a pus pe Hri stos în față, iar nu propria
persoană. Pentru părintele Ioan prezența Euharistică a lui Hris tos este covârșitoare, este
Dumnezeu pe pământ, Dumnezeu venind între oameni.
Roadele Sfintei Împărtășanii nu se pot cuprinde. Așa cum nu este compartiment al vieții,
în care Hristos să nu-Și fi spus cuvântul, tot astfel, nu este fațetă a binelui divin și a folosului
divin, pe care Sfânta Euharistie să nu-l exercite. La Hristos, nu se merge oricum, fără vrednicie.
Măreția lui Dumnezeu care se coboară trebuie răsplătită cu m ai multă pregătire, cu mai multă
râvnă, cu mai mult devotament. Creștinul trebuie să fie dispus a se dărui total, cu prețul vieții,
pentru El.
Credincioșii sunt chemați a-L păstra pe Hristos în inimile lor, a se hrăni cu El, a se
îndumnezei cu El, prin Sfânta Împărtășanie. Sufletul se poate tr ansforma într-un pământ bun prin
mărturisire, Împărtășire, schimbarea vieții, începerea citirii cuvântului lui Dumnezeu.
Demnitatea și caracterul se traduc prin întoarcerea spre Dum nezeu. Creștinul autentic este invitat
la apostolat, este invitat să nu-i fie rușine a-L mărturisi pe Hristos, a- L arăta.
92

Hristos vine în Sfânta Liturghie să aducă Dumnezeirea pe pământ , să sfințească pe tot
omul, să Se dea fiecăruia.
Îndemnul părintelui Ioan este acela ca fiecare să se ridice deasupra omenescului. Viața
trebuie schimbată dacă încă este strâmbată, îndreptată spre i ad, spre păcat. Fiecare este
impulsionat să-și facă datoria în dreptul lui, să întoarcă, să îndrepte!
Există această viață trecătoare, care trebuie trăită cu luare amint e.
Darul tuturor preoților este la fel: ori te dezleagă preotul cur var, bețiv, fumător, cum vrei
să zici, ori altul despre care lumea zice că-i ales, că- i sfânt, că-i nu știu cum, tot Hristos te
dezleagă prin toți. Trebuie să se șteargă din inimă prefer ințele prin care, creștinul se lipsește de
folos, că nu are pe preotul pe care-l preferă. Nimeni nu trebuie să-și închipuie că nu este scăpare,
chiar dacă a fost păcătos, chiar dacă a greșit. Epitrahile le a milioane de preoți stau la dispoziție
pentru spovedanie.
Părintele Ioan încurajează pe credincioși a-L lua pe Hristos , tot astfel cum șapte, opt
secole, creștinii se împărtășeau toți în fiecare zi cu soție, cu copii.
Preotul este dator a-i primi pe fii duhovnicești cu brațele de schise, nu cu canoane, nu cu
asprime. Canonul, asprimea se va aplica la preoți, iar la ceilalți căldura, iertarea, dragostea.
Maica Preacurată cu omoforul ei a fost îndreptarul preoției părinte lui Ioan. Acesta n-ar fi
putut, dacă nu era ea, să rămână cu atâta devotament în ortodoxi e, când a fost pus la încercări
grele și dogmatice și canonice.
Potirul este viața părintelui Ioan, este rostul acestuia, es te hrană, este Cerul pe Pământ.
Hristos scoate tumoarea de cancer fără doar și poate. Dar ce a mai mare sida, cancerul cel mai
mare de care creștinul trebuie să se ferească este cel al păcatelor.
La Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, e necesară o rapor tare printr-o durere adâncă și
prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel Care mântuie ființa
omenească. Dat fiind că el este Centrul, toți credincioșii trebuie să meargă la El. La Dumnezeu
niciun lucru nu este cu neputință. Ferice de cel care indifer ent de rostul vieții în care se află sau
de vârstă, se întoarce la trăirea în Hristos, deoarece as tfel devine apostol și pentru ceilalți.
Credinciosul este chemat a merge încrezător spre Hristos, av ând convingerea că Dumnezeu poate
să ierte păcatul delăsării duhovnicești, iar prin Potir să se dobândească raiul.
Grija mântuirii sufletului e mai mare decât orice. Hristos trebuie luat, iub it nesfârșit.
93

BIBLIOGRAFIE
Andreica, Gheorghe, Mărturii…mărturii…-Din iadul temnițelor comuniste -,Consultant: Dan
Staicu, Editura 2000, București, 2000
Andreicuț, Andrei, Mărturisitori pentru Hristos I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005
Ariton, Ion, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din comuna Corod, județul Galați 1818-2013 ,
Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2013
Brânzaș, Liviu, Raza din catacombă , Colecția Document, Editura Scara, București, 2001
Bucuroiu, Răzvan, Căldura de la Recea, Lumea Credinței – Magazin ilustrat, nr. 11 (28), anul
III
Bucuroiu, Răzvan, Părintele de la Recea –Ioan, Lumea Credinței – Magazin ilustrat, nr. 10 (27),
anul III
Cristina monahia , Mănăstirea Recea de Mureș , Editura Nelmaco, București, 2003
Cristina Stavrofora Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”- Recea de
Mureș, Târgu-Mureș, 2010,
Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Despre curajul de a rosti: episcopul Nicolae Popovici al
Oradiei, Editura Partener, Galați, 2009
Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Monahismul orthodox și puterea comunistă în România
anilorʼ50 , Editura Partener, Galați, 2009
Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Patriarhul Iustinian și Biserica ortodoxă română în anii
1948-1964 , Editura Partener, Galați, 2009
Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice din
România , Editura Partener, Galați, 2009
Gabor, Adrian, Biserica Ortodoxă Română și regimul comunist (1945/1964). O imagine a
relațiilor Stat-Biserică , București, 2006-2007
Gheorghiu, Virgil, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer – Amintiri dintr-o copilăr ie teologică,
Ediția a III-a, Editura Deisis, Sibiu, 2008
Grebenea, Nicolae, Amintiri din întuneric , V ol. I, Editura Scara, București, 1997
Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla , Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009
94

Remus,Onișor, editorul volumului și realizatorul interviurilor, Cuvinte împărtășite de părintele
Ioan și Maica Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007
Marcu de la Sihăstria, Mărturisirea unui creștin – Părintele Marcu de la Sihăstria , Ediție
alcătuită de Monahul Filoleu Bălan, Editura Petru V odă, 2007
Maxim, Virgil, Imn pentru crucea purtată , Ediția a doua, Editura Antim, 2002
Munteanu, Pantelimon, Părintele Arsenie Boca – Mărturia Părintelui Pantelimon , Editura
Cristimpuri, Ploiești, 2011
Oțel Petrescu, Aspazia, Doamne, strigat-am , Editura Platytera, București, 2008
Pandrea, P., Reeducarea de la Aiud , Editura Vremea, București, 2000
Petrașciuc, Romeo, Părintele Arsenie Boca – Fost-a om trimis de Dumnezeu , Editura Agnos,
Sibiu, 2012
Popescu, Nicu V orkuta, Crez și adevăr , ediția a doua a cărții Un legionar dincolo de Cercul Polar,
București 2009
Seiche, Fabian, Martiri și mărturisitori români din secolul XX – Închisorile c omuniste din
România , Editura Agaton, Colecția ʻʻOrtopraxiaʼʼ-11, Făgăraș, 2010
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre nucunoașterea lui Dumnezeu , traducere din limba greacă,
cuvânt înainte și comentarii de Walter Alexander, Editura Herald, Bucureș ti 2004, p.2.
Steinhardt, Nicolae, Jurnalul fericirii , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997
Târziu, Claudiu, Părintele Jan Nicolae , ,,Formula As”, Nr. 963 (2011)
Bucuria de a fi. Ediție specială. Părintele arhimandrit Ioan Iovan de la Recea (18 mai 2013)”,
www.radiomures.ro/emisiuni/bucuria_de_a_fi/editie_specialaparintele_ar himandrit_ioan_iovan_
de_la_recea.html, accesat în 25 mai 2013.
Fotini, Părintele Justin Pârvu – Despre dezmoștenirea Ortodoxiei , (24 martie 2010)”,
http://atitudini.com/parintele-justin-parvu-despre-dezmostenirea-ort odoxiei/ , accesat în 2 iunie
2013.
Gomboș, Stelian, In memoriam – Părintele Ioan de la Recea ,(19 mai 2008),
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/05/19/in-memoriam-parintele-ioan-iovan- de-la-recea/ ,
accesat în 31 mai 2013.
Nicolae, Jan:” La altarul Lui Dumnezeu, stai cu orice neam creștin, dar vii cu haina de
sărbătoare a neamului tău ”, în Formula AS nr.963, anul 2011, p.39, accesat în 09 iunie 2013.
http://www.formula-as.ro/2011/963/spiritualitate-39/parintele-jan-nicol ae
În prezenta lucrare, s-au folosit predicile și mărturiile în format audio despre părintele Ioan
Iovan, consemnate de autorul lucrării.
95

CUPRINS
Introducere. …………………………………………………………………………………………………………………….3
Capitolul I
Părintele Ioan Iovan – biografie intelectuală și duhovnicească ………………………………………… 5
1.1. Nașterea………………………………………………………………………………………………………………..5
1.2. Școli urmate…………………………………………………………………………………………………………..6
1.3. Formare…………………………………………………………………………………………………………………8
1.3.1. Părinții săi ca prime modele…………………………………………………………………………………… 8
1.3.2. Modelul Nicolae Popovici……………………………………………………………………………………….9
1.3.3. Călugărirea…………………………………………………………………………………………………………..13
1.3.4. Personalitaea………………………………………………………………………………………………………..14
Capitolul II
Părintele Ioan Iovan – ieromonah misionar în preajma venirii comunismului ………………..18
2.1. Context bisericesc și politic………………………………………………………………………………………..18
2.2. Misiunea Părintelui la Vladimirești……………………………………………………………………………..19
Capitolul III
Părintele Ioan Iovan – duhovnic rugător și figură mistică în închisorile comuniste …………28
96

Capitolul IV
Părintele Ioan Iovan – predicator și cuminecător fervent al cuvântului lui Dumnezeu ……..44
4.1. Perioada de după eliberare………………………………………………………………………………………….44
4.2. Încercarea de a ține legătura cu maicile din sobor………………………………………………………… 45
4.3. Ridicarea caterisirii……………………………………………………………………………………………………47
4.4. Perioada Plumbuita……………………………………………………………………………………………………48
4.5. Revoluția din 1989…………………………………………………………………………………………………….48
4.6. Venirea la Recea și ctitorirea unei mănăstiri noi……………………………………………………………49
4.7. Rolul său de duhovnic și predicator aproape de poporul lui Dumnezeu……………………………54
4.8. Selecție de predici……………………………………………………………………………………………………..68
4.8.1. Predici hristologice…………………………………………………………………………………………………68
4.8.2. Predici mariologice…………………………………………………………………………………………………75
4.8.3.Predici aghiografice…………………………………………………………………………………………………77
4.8.4. Cuvântări ocazionale………………………………………………………………………………………………81
Considerații finale …………………………………………………………………………………………………………87
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………………93
Cuprins …………………………………………………………………………………………………………………………95
97

98