UNIVERSITY OF CRAIOVA Series: Geography [610190]

UNIVERSITY OF CRAIOVA Series: Geography
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Seria: Geografie

Vol. 7 (new series) – 2004 Vol. 7 (serie nou ă) – 2004

TURISM RURAL, AGROTURISM, TURISM ECOLOGIC

RURAL TOURISM, AGROTOURISM, ECOLOGICAL TOURISM

Melinda CÂNDEA1

Abstract: The rural areas became more and more frequent destinations when it comes for
passing the leisure time in the open. The economic activities are dominated by traditional
forestry and agriculture and aim at the preser vation and conservation of natural resources in
the framework of the “natural universe” and “ancient lifestyle”. It represents a viable alternative to the common ways of passing free time and it points out the advantages agro-
touring reveals to the tourists.

Key-words: agro-touring, rural tourism, destination, weekend touring
Cuvinte cheie: agroturism, turism rual, destina ție turistic ă, turism de sfâr șit de
săptămână

Societatea modern ă a ajuns, în prezent, s ă se confrunte cu o serie de
probleme rezultate în urma propriei sale afirm ări: poluarea mediului, urbanizarea,
industrializarea, robotizarea. În aceste condiț ii mulți citadini aspir ă la vacanțe sau
weekend-uri în zone rurale, aproape de natur ă; încearcă să scape de turismul de
masă, de mediile puternic artificializate ale sta țiunilor litorale sau montane. Prin
urmare, preocuparea pentru g ăsirea unor noi formule de vacan ță, a unor noi
destinații mai puț in monotone și mai originale s-a bucurat și se bucură de atenția
cuvenită din partea organizatorilor de turism.
Alături de vacan țele la mare, la munte sau pentru tratament s-au impus, în
ultimul timp, ca noi formule de concediu: sejurul în mediul rural, la ferme, sejurul
în satele de vacan ță, dar mai ales în satele turistice – atât ca necesitate, cât și ca
“modă turistică”. Turismul în mediul rural nu mai este doar un paleativ pentru cei
săraci și nici o curiozitate, ci o alternativ ă, o posibilitate de recreere departe de
orașele poluate și puternic artificializate și de aglomera ția marilor hoteluri.
Interesul pentru petrecerea timpului liber la țară, în unele zone rurale –
dominate de activităț i economice de natură agrară și forestier ă tradiționale, care
reprezintă un cadrul de conservare al unui “univers natural” și a unei vie ți arhaice –
a apărut, deci, ca o reac ție la stresul ora șelor industriale în expansiune și ca una din
puținele solu ții care transferă citadinul din mediul s ău cotidian într-un alt mediu,
asigurându-i posibilit ăți reale de relaxare, confort fizic și intelectual.

1 Universitatea din Bucure ști, Facultatea de Geograf ie, B-dul. Nicolae Bă lcescu, Nr. 1
88

Chiar dac ă turismul în mediul rural nu atrage decât 10-15% din turi ști, iar
creșterea ponderii acestui tip de turism este dificil de apreciat în cifre, se vorbe ște
tot mai mult despre el ca despre un sector în cre ștere (reprezentat prin agroturism și
turism rural), un sector care include o mare varietate de servicii turistice, ac țiuni,
evenimente, festivit ăți – toate dezvoltate într-o zon ă rurală . Încă în anul 1996
Organizația Mondial ă a Turismului aprecia c ă “turismul rural este salvarea ță rilor
europene”, acoperând activitatea turistică organizat ă și condusă de popula ția rurală
și bazată pe potenț ialul natural, antropic și uman propriu.
Turismul rural și agroturismul sunt considerate no țiuni diferite de unii,
desemnând acela și lucru pentru al ții. De cele mai multe ori se apeleaz ă însă la
termenul de turism rural pentru a desemna doar activit ăți și structuri turistice
specifice agroturismului. Iat ă de ce atât în programele Leader (I,II și III), inițiate de
Comisia European ă, cât și în raportul “Turismul Rural în cele 12 state ale CE”
(1987), se subliniaz ă și se accentuez ă și asupra necesit ății unei definiri mai exacte a
turismului practicat la țară, o definiție cu care s ă fie de acord toate statele membre.
O definiț ie mai clar ă a turismului rural ar u șura “vânzarea” acestui produs, urmând
principiul c ă este mai u șor de vândut ceva care este bine definit pentru consumator
și, de asemenea, ar facilita conturarea stra tegiilor pentru dezvoltarea acestui sector
în întreaga lume, deoarece managerii din turism și din sectoarele adiacente ar lucra
cu aceleași concepte fa ță de ceea ce se în țelege prin turism rural.
Trebuie, de asemenea, s ă se clarifice raportul dintre turismul rural și
agroturism . În anumite state europene agroturismul este definit în func ție de
profesia acelora care opereaz ă în acest domeniu; oricine care posed ă o gospod ărie
rurală și o pune la dispozi ția turiș tilor se presupune c ă practică agroturism. Dar
această conceptualizare îi poate include și pe proprietarii de gospod ării mari,
moderne, mecanizate în care caracteristicile rurale (care reprezint ă esența
agroturismului) sunt foarte mult estompate. În mod similar, exist ă țări în care
termenul de agroturism poate fi folosit numai pentru a desemna acele activit ăți care
asigură din partea turistic ă a afacerii mai mult de 50% din venitul total al
gospodă riei, restul fiind ob ținut din produc ția agricol ă. Toate aceste inconsecven țe
generează o serie de probleme legate de comercializarea acestui tip de produs
turistic, de mesajul care îi este transmis turistului ce cump ără produsul.

TURISMUL RURAL

Programul LEADER define ște turismul rural ca “ totalitatea ac țiunilor
turistice practicate în mediul rural”. Pentru ca turismul rural s ă-și atingă
obiectivele (de prestare a unui serviciu turistic , de aducere de venituri suplimentare
pentru gospod ăriile țărănești, de revitalizare a comunit ății rurale, de protec ție a
mediului înconjur ător) trebuie să corespund ă unor cerin țe:
ƒ localizare în arii rurale (presta ția turistic ă trebuie localizat ă într-un han, hotel,
motel, sat turistic, campinguri, cam ere de închiriat, etc., cu condi ția să fie
amplasate la sat);
ƒ să funcționeze pe principii rurale (case și amenajări tradiționale, contact cu natura,
societăți tradiționale, popula ție ocupată rural, etc. );
89

ƒ să se practice la scară rurală, mică (din punct de vedere al construc țiilor și
amenajărilor);
ƒ să fie, în general, plasat sub controlul autorit ății locale ș i să se dezvolte astfel încât
să răspundă intereselor pe termen lung ale regiunii;
ƒ să fie viabil, dezvoltarea sa s ă ajute la men ținerea caracterului rural particular al
regiunii și să facă uz de resursele locale;
ƒ turismul rural trebuie considerat ca un instrument poten țial de protejare și
durabilitate și nu ca un instrument de urbanizare.
Astfel, turismul rural este un concept care acoper ă activitatea turistic ă
desfășurată și condusă de popula ția locală și bazată pe potenț ialul natural și antropic
local. Această definiție este una care ar putea fi acceptat ă aproape universal, ea f ăcând
deosebire între turismul rural și activitatea turistic ă clasică desfășurată în stațiuni sau
orașe, unde num ărul vizitatorilor și natura activit ăților elimin ă contactul direct între
turiști și populația locală. În absen ța unei defini ții unanim acceptate a turismului rural,
se foloseș te tot mai mult termenul de ”turism verde”, pentru a face o distinc ție față de
turismul alb (turismul sporturilor de iarn ă), de turismul albastru (vacan țe la mare) ș i
turismul luminilor (turismul urban).
Turismul verde poate fi în țeles ca o activitate turistic ă practicată la țară sau în
regiuni slab populate și poate fi caracterizat prin dorin ța vizitatorilor de a se integra în
împrejurimile naturale și umane și prin implicarea ferm ă a popula ției locale în
asigurarea serviciil or pentru turi ști.
Ca o component ă a planific ării regionale, turismul rural ar trebui s ă stimuleze
afacerile locale, s ă creeze noi locuri de munc ă, să fie un factor recunoscut și înțeles în
dezvoltarea regional ă economic ă și socială , să fie clar pozi ționat în termenii
contribuției sale la diferite compartimente ale dezvolt ării regionale.

Servicii si produse turistice: cazare,
agrement , experienteLocalizarea afacerii în zona rurala
Trasaturi rurale: pace, stil de viata,
natura , traditie , recreere ,aventura
Întreprinzatorii agroturismului: taranii,
mana gerii, comunitati -locale /organizatii
Fig. 1 Conceptualizarea turismului rural
Sursa: Stephen I. Page, Don Getz, International Perspectives, UK,
Oxford, 1997, “The business of rural tourism”
90

Legat de aceste particularit ăți, de aceste elemente definitorii, Bernard Lane
se întreab ă: “Are turismul rural calit ăți intriseci speciale sau este simplu turism
într-o localitatea rural ă?.
Răspunsul constă într-o list ă de elemente particulare acestui gen de turism:
– apropierea de natur ă, absența aglomera ției, existen ța liniștii și a unor dot ări
nemecanizate;
– contactul personal între gazd ă și turist;
– antiteza anonimităț ii urbane;
– spiritul de continuitate și stabilitate într-o istorie îndep ărtată;
– posibilitatea de a cunoa ște zona și populația care locuie ște acolo;
– dezvoltarea comunit ății locale prin dezvoltarea turismului rural.
În literatura de specialitate româneasc ă, una din defini țiile turismului rural
presupune acel tip de activitate turistic ă, asociată mediului rural, care gestionat ă
într-un mod adecvat asigur ă perenitatea spa țiului rural ș i convergen ța intereselor
economice și spirituale ale ofertan ților și respectiv clientelei, ce rela ționează prin
mijlocirea produsului turistic. Într-un mod mai pragmatic, unii speciali ști privesc
turismului rural ca o ecua ție: “ecuația fundamental ă a produsului turistic rural
este: cazarea la ferm ă = vacan ța petrecut ă în sat + petrecerea timpului liber în
spațiul rural”.
Conform metodologiei adoptate de Ministerul Turismului, Centrul de
cercetare pentru promovarea turistic ă internațională și de ANTREC (Asocia ția
Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural) turismului rural îmbr ățișează
toate activităț ile turistice derulate în mediul rural, având drept scop valorificarea
potențialului natural și uman al satelor.
În compara ție cu agroturismul, turismul rural are o sfer ă de cuprindere mult
mai largă, are caracter permanent și dispune de o structur ă de primire eteropan ă,
reprezentat ă prin hoteluri rurale, hanuri, campinguri, popasuri turistice, sate de
vacanță, bungalouri sau vile grupate în jurul unor spa ții comune pentru mas ă,
agrement, distrac ții sportive etc. activitatea de baz ă a persoanelor implicate este
prestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent.

AGROTURISMUL

Putem considera agroturismul ca un concept mai restrâns, integrat în
turismul rural și care se refer ă la totalitatea serviciilor turistice practicate și legate
în mod direct de gospod ăria țărănească. Termenul de agroturism vizeaz ă activitatea
de găzduire și petrecere a timpului în gospod ăria țărănească , împreun ă cu gazdele;
astfel acest concept vizeaz ă oferirea serviciilor de cazare, mas ă și agrement în
cadrul gospodă riei și în strâns ă legătură cu aceștia. Orice alt ă formă de turism
practicat la sat este inclus în domeniul turismului rural. În turismul rural apare
necesitatea cre ării unor spa ții de cazare, în timp ce în agroturism se vor utiliza
gospodă riile agricole ca perimetre de desf ășurare a presta ției turistice.

91

Agroturismul, ca form ă paticulară a turismului rural, trebuie s ă fie practicat ă
de fermieri și gospodari ca o activitate secundar ă, agricultura r ămânând principala
ocupație și sursă de venit.
Comisia Zonei Montane din România, în cadrul “Programului privind
organizarea și dezvoltarea agroturismului în zona montan ă”, definește agroturismul
“ca o form ă particular ă de turism rural, mai complex ă, cuprinzând atât activitatea
turistică propriu-zis ă: cazare, pensiune, circula ție turistic ă, derularea
programelor, prestarea serviciilor de baz ă și suplimentare, cât și activitatea
economic ă, de regul ă agricolă, practicat ă de gazdele turi știlor (activităț i
productive de ob ținere și de prelucrare a produselor agricole în gospod ărie și
comercializarea acestora c ătre turiști, sau prin re țele comerciale, precum ș i modul
de petrecere a timpului liber)”.
În cadrul conceptului de dezvoltare durabil ă, agroturismul devine factorul ce
asigură păstrarea nealterat ă a structurilor și modurilor de via ță rurală , a obiceiurilor
și tradițiilor, într-un cuvânt a unei culturi tradi ționale pus ă la dispozi ția turiștilor.
Această formă de turism este o activitate multifunc țională, ea reprezentând mai
mult decât un sejur petrecut la o cas ă țărănească. Interesul în cre ștere față de
alimentația natural ă și rațională reprezint ă un factor de atrac ție ce se manifest ă tot
mai pregnant pe pia ța internațională, și în special în țările dezvoltate. Via ța la ț ară
asigură o odihnă activă, din ce în ce mai rar ă sau mai scump ă în mediul urban.
Datorită dimensiunilor relativ mici ale firmelor implicate (de cele mai multe ori de
natură familială), agroturismul este apt să satisfacă mai bine cererea turiș tilor
pentru calitate, intimitate, originalitate, iar elasticitatea serviciilor cump ărate
asigură adaptibilitatea acestora la nevoile individuale.
Agroturismul poate s ă ajute la diversificarea ș i, deci, la stabilizarea
economiei locale, la crearea unor oportunit ăți de afaceri și prin acestea la apari ția
de noi locuri de munc ă, promovarea și dezvoltarea serviciilor,diversificarea
modului de utilizare a for ței de munc ă, atragerea de noi investi ții.
Agroturismul se contureaz ă ca o activitate capabil ă să valorifice excedentul
de cazare care există în numeroase gospod ării, pregătite și amenajate pentru a primi
oaspeți pe o perioad ă de timp determinat ă. El genereaz ă motivația gospodarului de
a amenaja interiorul și exteriorul gospod ăriei în scopul ob ținerii de venituri
suplimentare, îl stimuleaz ă să dezvolte activit ăți complementare preocup ărilor sale
de bază, să fie la nivelul standardelor de calitate dorite de turi ști.
În esență, agroturismul presupune o valorificare superioar ă a valențelor
economice, naturale și antropice ale unor a șezări rurale prin turism, accentul
punându-se pe men ținerea componentelor tradi ționale atractive în paralel cu
satisfacerea cerin țelor turismului modern, competitiv; coparticiparea și coabitareaa
reciprocă turist-musafir și gazdă-receptor fiind elemente definitorii.
Radu Rey aprecia c ă “agroturismul nu este doar un factor de echilibru
economic, care angreneaz ă o multitudine de factori adiacen ți și resurse
reproductibile, ci devine un ambasador cultural-educa ționaal, un instrument
constant și nu foarte costisitor-de progres social.” Prin presta ția agroturistic ă intră
în contact categorii de oameni (gazde și turiș ti) care provin din medii economice și
92

sociale total diferite și care, prin aceast ă interacțiune pot determina evolu ții
pozitive atât în rândul turi știlor – care intr ă în contact cu alte mentalit ăți, obiceiuri
cu un alt mod de organizare a vie ții, cât ș i în rândul gazdelor care pot cunoa ște o
serie de caracteristici ale mediului și locurilor din care provin turiș tii. Astfel, prin
schimbul de informa ții, lumea rural ă iese din izolarea, dar î și protejeaz ă
dimensiunea cultural ă, viabilitatea și stabilitatea prin turism.
Activitățile agroturistice trebuie să fie elemente de men ținere și de
dezvoltare a activit ăților agricole ș i nu un substituent al acestora, deoarece s-ar
pierde esen ța agroturismului.
Factorii care au stimulat și stimuleaz ă dezvoltarea agroturismului,
influențând asupra cre șterii fluxurilor turistice sunt, în principal: cre șterea stresului
urban, cre șterea interesului pentru men ținerea sănătății în paralel cu cre șterea
nivelului de educa ție, creșterea interesului pentru autentic, tradi țional,pentru
anumite specialit ăți culinare, pentru lini ște și confort psihic, cre șterea cererii de
oferte turistice personalizate, afirmarea individualismului pe pia ța turistică.

TURISMUL ECOLOGIC (ECOTURISMUL)

Ecoturismul se contureaz ă ca o nou ă formă de turism, care s-a dezvoltat
foarte repede în ultimul deceniu sub deviza “turism al naturii”, caracterstica
principală fiind orientarea puternic ă a activităț ii spre anumite principii ecologice.
Este un turism practicaat de grupuri mici de oameni, sau la un nivel redus (ca
afacere); contribuie la conservarea biodiversit ății și susține prosperitatea popula ției
sătești; include ac țiuni responsabile atât din partea turi știlor,cât și din partea
industriei turismului.
Ecoturismul presupune desf ășurarea întregii activităț i turistice ș i economice
într-un mediu ambiant nealterat, unde restructur ările economice și ajustările
tehnico-edilitare sau remodelarea manageme ntului mediului – întreprinse pentru
satisfacerea nevoilor de bună stare a popula ției – nu trebuie s ă afecteze, sub nici o
formă, moștenirea generaț iilor viitoare. Iat ă de ce acest tip de turism necesită
adoptarea unui nou comportament din partea agen ților economici și turistici, din
partea turi știlor și populației în general, din partea organiza țiilor guvernamentale
și nonguvernamentale, deziderat realizabil prin: implicarea educa ției ecologice la
nivelul tuturor categoriilor de popula ție; promovarea responsabilit ăților morale și
etice, precum și a atitudinii îndreptate spre conservarea și protejarea mediului
natural și cultural de c ătre toți agenții; culturalizarea turi știlor și participarea lor la
experiențe directe.
Ca o form ă de turism bazat ă pe natură ecoturismul a început s ă fie studiat ă
de către exper ții în dezvoltare înc ă din anii '90, astfel în anul 1991 “The
International Ecotoruism Society” – so cietate non-profit având 1600 de membrii
din 110 țări – define ște ecoturismul ca fiind “ acele călătorii responsabile, ce
conservă mediul și susțin dezvoltarea popula ției locale”. Această definiție se
apropie mai mult de forma unui principiu, decât de explicitarea elementelor care condiționează în practic ă ecoturismul.
93

În 1996, Uniunea Internaț ională pentru Conservarea Naturii (UICN),
apreciază ecoturismul prin excursiile organizate în mod responsabil fa ță de mediu
și prin turiș tii care se bucur ă și apreciaz ă natura, elemente peste care se suprapun
măsurile de conservare, lim itarea impactului negativ și furnizarea unor beneficii
socio-economice importante pentru popula ția locală .
Ca un instrument ce ajut ă la dezvoltare, ecoturismul poate fi pus în practic ă
prin cele trei principii ale conserv ării pe baza diversit ății biologice, principii
enunț ate sub egida UNEP (Consiliul de Administra ție al Națiunilor Unite pentru
Mediul Înconjur ător):
ƒ să conserve diversitatea biologic ă și culturală prin întă rirea sistemelor
manageriale (publice și private) și prin creșterea valorii de ecosistem;
ƒ să promoveze folosirea biodiversit ății prin generarea de venituri, locuri
de muncă și posibilit ăți de afaceri în ecoturism și în rețelele de afaceri
ce țin de ecoturism;
ƒ să împartă beneficiile dezvolt ării cu comunit ățile locale prin atragerea
și participarea acestora la planificarea și managementul afacerilor de
ecoturism.
Susținătorii ecoturismului consider ă această formă de turism ca f ăcând
parte din aria turismului sus ținut (ca și turismul rural, sau agroturismul), care are o
poziție aparte pe pia ța turistică (Fig. 2)

Fig. 2 Poziț ionarea ecoturismului pe pia ța turistică

După “Ecoturism, principles, practices & Policies for sustainability”,
UNEP, 2000 Turism
cultural Turism rural
Turism
de afaceri Turism
naturalTurism
montan si de litoral
Turism de aventur ă Ecoturism Piața turistic ă

Deș i atât ecoturismul, cât și turismul de aventură fac parte din turismul
natural trebuie fă cută o distinc ție clară între ace știa. Astfel, ecoturismul are o
legătură mai puternic ă cu turismul rural și cultural; în ecoturism motiva ția este
94

aprecierea naturii și a tot ce este legat de cultura lo cului, în timp ce turismul de
aventură este ca un exerci țiu fizic sau ca o provocare într-un mediu natural. Pe de
altă parte, din punct de vedere func țional, ecoturismul este în mare parte individual
și practicat la scar ă mică, concentrându-se pe capacit ăți turistice reduse (ca num ăr
de locuri).
Putem considera c ă un turism ecologic bine conceput ar trebui s ă genereze,
în toate cazurile, rezultate pozitive, ob ținute dintr-o dezvoltare durabil ă.

DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI ȘI TURISMULUI RURAL ÎN
ROMÂNIA

România ofer ă mari oportunit ăți dezvoltării turismului rural, în general, și
agroturismul, în special, dispunând de un cadru construit rural pitoresc, cu case și
gospodă rii confortabile, cu oameni ospitalieri ce au o tradi ție culturală și artistică
proprie, cu me șteșugari ș i artizani talenta ți, cu o zestre etno-folcloric ă deosebită.
Turismul rural în România se practic ă “din totdeauna”, dar se practică
“spontan, întâmpl ător și neorganizat” și se materializeaz ă prin cazarea vizitatorilor
ocazionali ai unei a șezări rurale la cet ățeni (fenomenul se înregistreaz ă din anii
1920-1930).
Primele începuturi de a trece la un turism rural organizat s-au fă cut în 1972
când, la cererea Ministerului Turismului, Centrul de cercetare pentru promovarea
turistică internațională identific ă și selecteaz ă 118 sate reprezentative pentru
România care ar putea fi introduse în circuitul turistic intern și internațional. Un an
mai târziu au fost declarate experimental 14 sate turistice: Lere ști și Rucăr în
Argeș; Fundata și Șirnea în Bra șov; Vaideeni în Vâlcea; Sfântu Gheorghe,
Murighiol și Crișan în jude țul Tulcea; Sibiel în Sibiu; Tismana în Gorj; Poiana
Sărată – Bacău, Racoș – Timiă; Bogdan-Vodă -Maramure ș; Vatra Moldovi ței –
Suceava.
Cu toate acestea, satele turistice au r ămas nefunc ționale pentru turismul
internațional, deoarece în 1974 s-a interzis, prin decret, cazarea turi știlor stră ini în
locuințe particulare. Doar câteva sate care au apucat s ă încheie rapid contracte pe
piața externă, prin ONT Carpa ți, Bucure ști au derulat astfel de activit ăți pe plan
internațional și doar pentru anul respectiv (Ruc ăr, Crișan, Murighiol, Sibiel).
Interesul pentru turismul rural rena ște din nou dup ă 1989. Un factor care a
influențat în mod evident dezvoltarea agroturismului l-a reprezentat înfiin țarea
unor asocia ții ale prestatorilor de servicii turistice în mediul rural. Pe m ăsură ce
interesul a crescut s-au înfiin țat o serie de mici firme, au luat na ștere asocia ții
locale, iar mai apoi cele na ționale. Acestea au avut preocup ări legate de evaluarea
potențialului turistic al zonelor, identificarea poten țialului de cazare (gospodă rii și
pensiuni), concretizarea produselor turisti ce rurale, realizarea unei oferte turistice
proprii.
Dintre asocia țiile care au avut un rol deosebit în sus ținerea și dezvoltarea
acestui domeniu amintim în mod special: FRDM, ANTREC și CEFIDEC.
95

ƒ Federația Român ă pentru Dezvoltarea Montană (FRDM), înfiin țată în
anul 1991, ș i-a orientat ac țiunile cu prec ădere spre dezvoltarea montan ă; a fost
prima organizaț ie care, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, în anul
1994 a realizat un proiect de integrare a tinerilor în mediul rural, prin preg ătirea lor
pentru prestarea unor servicii agroturistice. De asemenea, a pus bazele unor
colaborări cu organisme specializate din UE (ex: CEBEMO – Olanda, Cleconfort –
Franța) în domeniul integr ării ofertei române ști în oferta european ă, uniformiz ării
criteriilor de clasificarea a pensiunilor, cursuri de preg ătire pentru gazde, etc.
ƒ În anul 1994 se înfiin țează Asociația Națională pentru Turism Rural,
Ecologic și Cultural din România (ANTREC), care va juca un rol hotă râtor în tot
ceea ce a însemnat dezvoltarea turismului rural, implicit a agroturismului în
România.
ANTREC-ul este o organiza ție neguvernamental ă, apolitic ă, non-profit,
membră a Federa ției Europene de Turism Rural (Eurogites), care a luat fiin ță în
1994, având în prezent o re țea de 30 de filiale, în tot atâtea jude țe. Scopul
ANTREC este: identificarea și promovarea poten țialului turistic rural; organizarea
cursurilor de preg ătire profesional ă pentru gazde, agen ții de turism rural, prin
seminarii, cursuri de scurt ă și lungă durată, schimburi de experien ță între ANTREC
și organiza ții similare din țară și străinătate; transmiterea de informa ții legate de
turismul rural întregii re țele ANTREC și instituțiilor implicate în mod direct sau
indirect în promovarea și dezvoltarea turismului rural; organizarea campaniilor de
publicitate pentru unit ățile clasificate și omologate, inclusiv în re țea prin mijloace
mass-media; participarea la evenimentele im portante specifice, atât pe plan intern
(regional ș i național), cât și extern (târguri și burse de turism).
ƒ Centrul de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpa ți – CEFIDEC
– Vatra Dornei este o institu ție publică, în subordinea Ministerului Agriculturii,
Alimentației și Pă durilor, înfiin țată în 1994, având ca obiectiv dezvoltarea
așezărilor din mediul rural. Acesta poate fi luat ca un model de institu ție publică
care s-a implicat în tot ceea ce înseamn ă dezvoltare rural ă, consilierea localnicilor
pe diferite domenii, inclusiv agroturism, încheierea unor conven ții de colaborare cu
diferiț i parteneri din UE, etc.
După anul 1990, s-a înregistrat o tendin ță de promovare și încurajare a
turismului rural și agroturismului, atât din partea autorit ăților locale ș i naționale,
cât și din partea asocia țiilor profesionale din domeniul turistic. Cu toate c ă ritmul
de creștere este destul de lent, totu și este un fenomen în dezvoltare, cu o
multiplicare evident ă a bazei de cazare specifice.
Un moment important în dezvoltarea turismului și agroturismului în
România a constituit-o aprobarea Ordonan ței nr. 62/1994, promulgat ă ulterior prin
legea nr.145/1994 privind stabilirea unor facilit ăți pentru dezvoltarea sistemului de
turism rural în zona montan ă, Delta Dun ării și litoralul M ării Negre. Conform
acestora pensiunile turistice sunt structuri de primire pentru gă zduire și servire a
mesei, cu capacitate cuprins ă între 3 ș i 20 de camere, func ționând în locuin țele
cetățenilor sau în cl ădiri indepenedente ș i pentru servicii de preg ătire și servire a
mesei; ferma agroturistic ă este o structur ă de primire pentru g ăzduire și servire a
96

97mesei, cu capacitatea cuprins ă între 3 ș i 20 de camere, func ționând în cadrul
gospodă riilor țărănești care asigur ă alimenta ția turiș tilor cu produse proaspete din
surse proprii sau locale.
Tabelul. nr.1
Clasificarea unit ăților de cazare după gradul de confort
Anul Tipuri de
unități Total
unități 5
stele 4
stele 3
stele 2
stele 1
stea Neclasificate
2001 Pensiuni
turistice
rurale 193 – 2 18 126 47 –
2001 Ferme
agroturistice 343 – – 21 220 102 –
Sursa: Ministerul Turismului

La nivelul anului 2001 majoritatea covâr șitoare a pensiunilor din mediul
rural era apreciat ă la 2 stele(Tab. nr.1), iar ca pozi ția geografic ă predominau
unitățile de cazare prezente în zona montan ă, cu un poten țial turistic mai variat, cu
obiceiuri și tradiții bine pă strate, cu un mediu ambiant mult mai relaxant. (Tab.nr.2)
Tabelul .nr.2
Repartiția pensiunilor turistice rurale și aporturile pe zone turistice
Anul/Zona turistic ă Pensiuni turistice rurale Pensiuni agroturistice
2001
Zona balneară 1 3
Zona litoral ă 3 –
Zona montan ă 101 129
Zona Delta Dună rii 4 7
Zona urbană – 1
Alte localit ăți și trasee turistice 84 203
Sursa: Ministerul Turismului

BIBLIOGRAFIE

BETEILLE, R., (1999), “La valorisation touristique de l'espace rural”, Univ. Poitiers.
CRAIK J., (1991) “Gouvernment promotion of tourism the role of the Queensland
Tourist and Travel Corporation”, The Centre for Australian Public Sector
Managemnt, Griffith University, Brisbane.
PETREA, R., PETREA, D., (2000), “Turism rural” , Ed. Presa Universitar ă
Clujeană, Cluj Napoca.
BRAN., F., MARIN., D., SIMON, T., (1997), “Turismul rural. Modelul
european” , Ed. Economic ă, București.
* * * (1991), Comisia Zonei Montane din România – “Programul privind
organizarea și dezvoltarea agroturismului în zona montan ă”.
*** (2001)- “Carpa ții Rromâniei. Dezvoltarea durabil ă-calitate-tradi ții-diversitate”,
Ministerul Agriculturii, Alimenta ției și Pădurilor, Bucure ști.