Universitatea Ovidius Constan ț a Facultatea de Drept si Ș tiinte Administrative Master Drept Public LUCRARE DE DISERTA Ț [619854]
Universitatea Ovidius Constan
ț
a
Facultatea de Drept si
Ș
tiinte Administrative
Master Drept Public
LUCRARE DE
DISERTA
Ț
IE
Coordonator : Masterand: [anonimizat]
2019
RĂ
SPUNDEREA
Î
N
DREPTUL
ADMINISTRATIV
2019
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………………………………………………
…..
.
3
Capitolul I
–
FORMELE DE RĂSPUNDERE
SPECIFICE DREPTULUI
ADMINISTRATIV
1.
Fundamentul
răspunderii
în
dreptul administrativ
…………………….
………..
……………….
.
.4
2.
Răspunderea
politica
ș
i
răspunderea
juridică
a auto
rita
ț
ilor administra
ț
iei publice
..
.4
3. Răspunderea
administrativ
–
disciplinară
………………………
……………………………………..6
4
.
Răspunderea
contraven
ț
ional
ă
.
.
…………………….
……………………………………………………8
5.
Răspunderea
contraven
ț
ional
ă
ș
i
răspunderea
civil
ă
…………………..
………………………10
6.
Răspunderea
administrativ
–
patrimonială
……………………………………………..
Capitolul II
–
PROCEDURA APLICĂRII SANC
ȚIUNILOR DISCIPLINARE
1.
Comisia de disciplina
……………………………………………………………………….
…………..
12
2.
Sesizarea comisiei de disciplina
………………………………………………………………………15
3.
Procedura in fata comisiei de di
sciplina
………………………………………
………………….
.17
Capitolul III. Ac
țiunile în angajarea răspunderii administrativ
–
patrimoniale
…….
1.
Răspunderea patrimomială a statului pentru prejudiciile produse unei persoane
fizice sau
juridice , prin orice eroare judiciară
……………………………………………………………………..
2.
Răspunderea patrimomială exclusivă a autorită
ților administrației și instituțiilor publice
pentru limitele serviciulu
i public
………………………………………………………………………..
3.Răspunderea solidară a autorită
ților publice și a funcționarilor pentru prejudiciile
produse prin acte administrative tipice ori asimilate
……..
…………………………………
Capitolul IV
–
STUDIU DE CAZ
……………….
………………………………………………..23
Concluzii
…………………………………………………………………………………………………………….2
6
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………….
…
…..28
INTRODUCERE
În această lucrare am procedat la prezentarea răspunderii în dreptul administrativ
structurata pe
patru
capitole , cu prezentarea formelor
de răspundere specifice dreptului
administrativ
, procedura aplicării
sanc
țiunilor disciplinare,
ac
țiunile în angajarea răspunderii
administrativ
–
patrimoniale
,
un st
udiu de caz legat de legali
tatea ac
țiunii de mutare a
unui func
ț
ionar public din func
ți
a de conducere în func
ți
a
de execu
ție și am încheiat cu
expunerea unor concluzii .
Această lucrare tratează răspunderea în dreptul administrativ a autorită
ților și
func
ționarilor publici.
La începutul lucrării am prezentat o analiza asupra semnifica
ției celor doi
termeni
răspunderea
ș
i
responsabilitate
, asupra termenilor generali folosi
ți în administrația publică.
Este foa
rte important sa fie în
țeleș
i termenii
de autoritate publica, de răspundere
, de responsabilitate, să fie cunoscute
atribu
țiile persoanelor care își desfășoara activitatea
în aparatul administrativ,
precum
și instituțiile în care cetățenii își pot rezolva diferitele
nevoi pe care le au.
Responsabilitatea
și răspunderea sunt doi termeni carte4 întimp
atot fost
analiza
ți , obținând o valoare etică și psihologică.
Dacă responsabilitatea presupunea trecerea prin filtrul propriei personalită
ți a
conduitei personale, a valorilor sociale, răspunderea juridică reprezintă rezultatul săvâr
șirii
unei
fapte ilegale, care alimentează o stare de conflict.
Responsabilitatea implică existen
ța conștiinței , a discernământului, acesta
condi
ționând probabilitatea intervenției unei forme de răspundere juridică.
Responsabilitatea este o stare de co
nformitate, pe când răspunderea este o stare
de conflict.
Statul prin autorită
țile și instituțiile sale respectiv prin personalul acestora trebuie să
urmărească în primul rând dezvoltarea spiritului de responsabilitate
și mai apoi
dimensiunea
agresivă a ac
țiunilor sale în cazul încălcării normelor de drept.
Pentru o
bună
func
ționare a aparatului administrativ este important ca funcționarii
publici să fie profesioni
ști să cunoască obligațiile și atribuțiile pe care le implică ocupa
rea
func
țiilor publice,
pentru a nu fi în situ
a
ția de a răspunde administrativ, pentru
eventualele erori care pot apare .
Î
n
dreptul administrativ
răspunderea
ș
i
responsabilitatea
se trateză
cu referire la
autorit
ă
ț
ile
administra
ției publice
,
la func
ț
ionarii publici, ca
ș
i
la
răspunderea
ș
i
responsabilitatea cet
ă
ț
enilor unii fa
ț
ă
de ceilal
ț
i
ș
i
fa
ț
ă
de normele juridice
în vigoare
.
Răspunderea
și responsabilitatea sunt analizate în special prin prisma raportării la
func
ționarii
angaja
ți în autoritățile publice, în unitățile teritorial administrative .
Func
ționarii care nu respectă reglementările legislative, prin săvârșirea de diferite
abateri de la dispozi
țiile legii sunt trași la răspundere conform unei procedu
ri satbilite
și
descrise în prezenta lucrare.
R
esponsabilitatea socială a func
ț
io
narilor publici, a fost definită prin raportarea
con
știentă
la nevoile socia
le, la sarcinile pe care le au
și pe care le consideră î
ndator
iri de
prim ordin. Pentru astfel
de
func
ț
ionari publici, responsabili sociali,
î
ndeplinirea
sarcinilor de
serviciu,
solu
ț
ionarea
cu promptitudine si
seriozitate a problemelor ceta
țenilor, reprezintă
felul de a fi
și scopul existenț
ei lor sociale.
In contradic
ț
ie
cu atitudinea con
știentă
de responsabilitate socială a func
ț
ionarilor
public
i se află atitudinea de indolen
ț
a,de delasare
și birocratism faț
a de problemele celo
r pe
care trebuie să
–
i servească
.
C
ând func
ț
ionarii publici
î
nfaptuiesc
abateri, produc prejudicii
ș
i
tu
lburari bunului m
ers al activită
ții sau prestigiului autorităț
ilor din care fac parte,
înfă
ptuiesc
abuzu
ri de orice natură sau afectează drepturile
și interesele legitime ale cetaț
en
ilor, intervine
ceea ce se nume
ște ră
spund
erea juridică
a acestora.
A
dministra
ția publică
pune la baza activită
ții ei principiul legalității, aplicarea legii în
litera
ș
i spiritul ei.
Î
ndep
ă
rtarea
de la lege prin
î
nfaptuirea
unor fapte ilicite, atentarea la
val
orile juridice
ocrotite atrage răspunderea juridică î
n diversele forme
ale sale
.
I
nd
iferent de ra
mura de drept la care ne raportă
m
,
răspunderea juridică
are atât un
scop preventiv
–
educativ cât
și sancț
ionator,
reie
ș
ind din
acest ultim aspect
și caracterul
reparator în cazul î
n car
e s
–
au produs daune materiale
ș
i/ori morale.
O
rdinea
încalcată prin oricare dintre formele ră
spunderii se restabileste,
ca urmare a
săvâr
ș
irii fap
tei ilicite, iar aplicarea sanc
țiunii și stabilirea despăgubirii îl face pe autorul
faptei să con
ș
tientizeze
urmă
rile
faptei săvâr
șite și să
nu mai
înfăptuiască
as
tfel de fapte.
A
utoritatea publică este subiectul activ al ră
spund
erii în dreptul administrativ, fa
ță de
care se reflectă consecin
țele faptei și în a cărei competența intra tragerea la răspundere a
făptuitorului, autoritate care îi
și aplică sancț
iunea
.
A
utorul faptei devine subiect pasiv al
răspunderii, î
n procesul tragerii la
răspunderea
juridica
.
A
utoritatea fa
ță
de care se
reflectă
consecin
ț
ele
î
n raport cu fapta,
reprezintă
subiectul
pasiv, iar
autorul faptei, persoana fizică sau juridică
, are calit
atea de subiect activ.
Concluzia este că nu teama de pedeapsă trebuie să controleze conduita, respectiv
convingerea că subiectul în cauză trebuie să se supună normelor instituite prin sistemul
juridic.
Capitolul I
–
FORMELE DE RĂSPUNDERE
SPECIFICE DREPTULUI
ADMINISTRATIV
1.Fundamentul răspunderii în dreptul administrativ
Î
n condi
țiile existenț
ei statului,
rela
țiile
interumane din societate,
sunt
legiferate
prin
directive juridice,
c
e
au ca scop supravegherea evolu
ției acestora conform voinței
celor afla
ți în fruntea statului, ce pot reprzenta interesele fie ale întregii colectivități în
condi
țiile statelor democratice, fie ale unor grupuri restrânse, în condițiile sta
telor
totalitare .
Când se încalcă
normele
juridice se
amenin
ță
valorile socia
le pe care aceste norme le
apară
.
Astfel
că vor trebui suportate a numite consercin
țe juridice de către persoanele care
sunt vinovate de înfăptuirea unor fapte prin care
nu se respectă normele juridice.
Răspunderea juridică poate fi utilizată fie în accep
ț
iunea de ansamblu de n
orme
juridice care reglementează rela
țiile sociale în cazul încălcă
rii normelor
juridice, fie de
situa
ț
ie juridi
că în care se află
persoana ce
a î
ncalcat normele juridice
.
E
xistă o foarte strânsă legatură, între răspunderea juridică, constrângerea juridică
și
sanc
țiunea juridică, toate avâ
nd ca
țel
asigurarea ordinii de drept.
Constrângerea juridică se realizează, î
n special, prin executarea
de sanc
ț
iuni juridice
1
,
iar executarea
sanc
ț
iunii este o urmare
a angajării ră
spunderii.
În statele democratice, în care normele juridice exprimă voin
ța poporului și îi
promovează
interesele,
ordinea
de drept se
asigură, în primul râ
nd, prin con
vingere, p
rin
ac
țiunea unită a tuturor factorilor educaț
ionali d
e a determina pe membrii societă
ții să
respecte de bunavoie normele juridice.
C
â
nd
activitatea de convingere nu dă rezultatele a
ș
teptate,
a
pare constrângerea
juridică
,
f
iind nevoie de aplicarea unor mă
suri speciale, măsuri de constrâ
ngere, pentru
asigurarea
unei conduite civice corespunză
toare.
Normele juridice, de regulă, con
țin și sancț
iunile care se pot aplica.
Astfel
,
nerespectarea acestor
norme stabile
ște și răspunderea juridică a persoanelor care l
e încalcă
.
E
xistă mai multe forme de răspundere juridică,
în
raport
cu
gravitatea
încălcării,
cu
consecin
ț
ele
faptei antisociale
.
A
ș
adar,
există o
răspundere penală, în cazul săvâr
ș
irii unor fapte deosebit de grave din
punct de veder
e al valorilor
ocrotite, anume în cazul săvâr
ș
irii de
infrac
ț
iuni.
Când sunt săvâr
ș
ite
fapte avâ
nd un pericol social mai redus, anume
abaterile
administrative
, a fost instituită
răspunderea administrativă
.
R
ăspunderea disciplinară apare, î
n
general, ca urmare a nerespe
ctării î
ndatoririlor de
serviciu
.
În situa
ția în care prin fapta săvârșită
s
–
au
produs
ș
i prejudicii materiale
fie în dauna
societă
ții fie î
n dauna unei al
te persoane fizice sau
juridice există
și o răspundere civilă
.
În
raport cu
consecin
ț
ele acelei
fapte
săvâr
ș
irea
unei fapte antisociale poate să
antreneze o singură formă de ră
spundere sau mai multe forme
.
De
exemplu
,
dacă
prin
săvâr
ș
irea unei
contraven
ț
ii sau a unei
infrac
ț
iuni
sunt
cauzate
ș
i
pagube materiale, alaturi de ră
spunderea
administrativă sau penală după
caz, va
exista
și o răspundere civilă
.
O
sanc
țiune patrimonială, constând, de exemplu, în plata unei sume bănești, va fi
consecin
ța unor ră
spunderi diferite,
în raport de felul cum este încadrată fapta pentru
să
v
âr
șirea ca
reia trebuie plătită acea sumă. Astfel, obliga
ția de a plati o sumă de bani poate
constitui o sanc
ț
iune
administrativă, o sanc
ț
iune
penală, sau o sanc
țiune civilă
.
In doctrina de drept al muncii se regasesc mai multe definitii care pot servi ca
sursa
de inspiratie pentru a defini sanctiunea disciplinara a functionarului public
2
.
Pentru
a exista ră
spundere
juridică
,
trebuie
ca fapta săvâr
șită să fie încriminată de
normele juridice, persoana în cauză să săvâr
șească fapta cu vinovaț
ie
și să existe o legatură
de
cauzalitate
între faptă
ș
i consecintele antisociale produse.
În cadrul formelor ră
spunderii juridice, un loc
foarte
important îl ocupă ră
spunderea
adm
inistrativă, ca urmare a faptului că
printre cele mai fre
cvente fapte
antisociale se numără
ș
i abateril
e administrative, î
n principal
săvâr
șirea de contravenț
ii.
R
ăspunderea administrativă
nu trebuie con
fundată cu răspunderea contraventională,
nu trebuie redusă la aceasta din urmă
.
Răspunderea contraven
țională este o formă
a
ră
spunder
ii administrative, cea mai des întalnită
și cea mai importantă
.
Există
ș
i alte împrejurări care antrenează ră
spunderea
adm
inistrativă,
fără
ca
faptele
respective
să
constituie
contraven
ț
ii.
Constrâ
ngerea administrativ
ă
se poate realiza pr
in mai multe modalită
ti
3
:
1
C. Iftene,
Principii aplicabile raspunderii administrative in contextual codificarii administrative
, in volumul
E.Balan,C. Iftene, D. t roanta, M. Vacarelu(editori),
Codificarea administrativa. Abordari doctrinaire si cerinte
practice
, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti, 2018,p.222
2
A se vedea I.T.
Ștefanescu,
Tratat teoretic
ș
i practic de dreptul muncii
, ed
a 3
–
a rev. Si ad.,Ed. Universul Juridic,
Bucure
ști,2014; A. Țiclea
, Răspunderea disciplinară. Teorie
și jurisprudenț
a
.Ed.Universul Juridic, Bucure
ști,
2014,p.158
măsuri de siguran
ț
a spre
exemplu,
vaccinarea obligatorie,
carantina, re
ț
inerea sau
arestarea de persoane etc.,
măsuri de executare silită
, cum ar fi
tratamentul medical for
ț
at
,
sechestrul
și vânzarea
la licita
ț
ie a unor bunuri,
etc.
mă
sur
i de sanc
ț
ionare, referitoare la
săvâr
ș
irea de abateri administrative, printre
care
plata de amenzi contraven
ț
ionale.
E
xistă
o anume legatură între aceste modalită
ț
i
.
Uneori
, anumite măsuri de siguran
ța pot avea și caracterul unor măsuri de sancț
ionare,
ca de exemplu
, confiscarea de bunuri a căror de
ținere este interzisă
sau interzicerea
practică
rii unei profesii.
Î
n alte situ
a
ț
ii
, mă
suril
e de siguran
ță
pot fi
și mă
suri de
executare silită.
De pildă
,un
exemplu
în acest sens î
l constituie aplic
area de tratamente medicale for
țate sau reț
inerea ori
arestarea unor persoane.
Prezentarea
mă
surilor de constrangere admini
strativă
tre
buie facută
,
în func
ție de
împrejurarile concrete î
n care sunt
aplicate, de normele juridice încă
lcate prin faptele
anti
sociale care a
u determinat aplicarea acelor mă
sur
i de constrangere administrativă, de
scopul urmărit prin acele mă
suri.
A
ș
adar
, printre
mă
suril
e de constrangere administrativă se numără
și sancțiunea
administrativă
.
2. Răspunderea politică
și
răspunderea juridică a autorită
ț
ilor administra
ției publice
Normele de drept care
stab
ilesc cadrul juridic al organizării
și funcț
ion
ării autorită
ților
administra
ț
iei pu
blice fac referiri exprese la ră
spunderea pe care o au aces
tea în vederea
înfăptuirii
î
ndatoririlor
ce le au
și care constituie rațiunea existenț
ei lor.
Fundamentarea juridică a obliga
ției pe care o au autorită
tile adm
inistra
ției publice de a
î
ndrepta
paguba pricinuită,respectiv, a ră
spunde patrimonial
, se regăse
ște în conț
in
utul a trei
principale construc
ții teoretice
4
juridice
ș
i anume: teoria
egalită
ții și echităț
ii
în fa
ț
a
sarci
nilor publice, teoria riscului
și teoria relei funcționări a autorităț
ilor admi
nistrative.
Teoria
egalită
ț
ii
și echităț
ii
î
n
fa
ț
a sar
cinilor publice pleacă
de la necesitatea
de a nu
se aduce daune unui cetă
țean, nici atunci când măsurile adoptate de administrație (ș
i care
sunt
cauza daunei cetă
țeanului) vizează soluț
ionarea unor
interese ale întregii colectivităti. În caz
contrar, î
nsea
mnă că autorită
țile ad
ministra
ț
iei publice ar p
utea
–
prin activitatea lor
–
să pună
un cetă
țean în stare de inegalitate fața de ceilalți membri ai colectivității și
astfel
, s
–
ar
produce un dezechilibru în ordinea socială
, ceea ce ar fi contrar principiul
ui solidarită
ții și
eg
alită
ții tuturor cetățenilor în fața legilor și a obligaț
iilor publice
5
.
Această teorie explică de ce societatea trebuie să
preia
asupra sa paguba înregistrată
de unii membri ai să
i din cauza
unui act al autori
tă
ții administrației publice, fă
cut î
n
interesul
general. De pildă: art.41 din Constitu
ție, reglementând condițiile exproprierii, stabilește că
:
„
(3)
Ni
meni nu poate fi expropriat decâ
t pentru o
cauză de utilitate publică, stabilită
potrivit
legii, cu dreapta si prealabilă
despagubire.
3
A. Iorgovan
, Tratat de drept administrativ
, vol.II,ed.a IV
–
a, pp. 350
–
3540
4
V. Vedinas,
Tratat teoretic si practic de drept administrativ, vol.II, ed Universul juriduc Bucuresti, 2018, p.204
5
I. Iovana
ș
,
vol.I,pct.446;
I.Deleanu
,
Drept constitu
țional și instituții politice. Tratat
,
vol. II, Ed. Europa Nova Bucure
ș
ti,
1996
(4)
P
entru lucră
ri de inte
res general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei
proprietăti imobiliare, cu obliga
ția de a despă
gubi proprietarul pentru
daunele aduse solului,
planta
țiilor sau construcțiilor, precum ș
i pentr
u alte daune imputabile auto
rită
ț
ii.
(5)
Despăgubirile prevăzute î
n alineatele (3) si (4) se stabilesc de co
mun acord cu
proprietarul sau, în caz de divergen
ța, prin justiț
ie
”
.
Teoria riscului
urmăre
ș
te
stabilirea unei legături, cauzale, între activitatea autorită
ții
administrative,
actele
și faptele acesteia și paguba. Chiar dacă
fapta sau actul
autorită
ț
ii
administrative nu
constituie erori ale acesteia în activitatea administra
ț
iei publice tre
buie
admis riscul unor consecin
ț
e nedorite (pagube).
Astfel,p
rin no
ț
i
unea riscului
6
, se propune
înlocuirea responsabilită
tii subiective bazată
pe culpa pri
ntr
–
o responsabilitate obiectivă a
autorită
ț
ii administrative pentru activitatea sa.
Teoria relei func
ționă
ri
a autorită
ții administraț
iei publice
este construită plecâ
nd
de la
necesi
tatea func
ționă
rii legale a acesteia. Normele juridice care stabi
lesc organizarea,
func
ționarea, competențele și atribuțiile autorităților administrației publice reprezintă criteriul
pe baza căruia se apreciază dacă func
ționarea autorităț
ii administrative
e
ste legală sau nu.
Orice îndepă
rtare
de la prevederile sau scopu
l legii determină reaua func
ționare a autorității
administra
ț
iei pu
blice, care constă în î
nfaptuirea
de acte juridice n
elegale, activitate
necompetentă
, erori, omisiuni e
tc., ceea ce presupun
e o culpa în urma că
reia ce
tă
țeanul este
păgubit, pagubă
care
nu
s
–
ar fi produs dacă func
ț
ionarea autori
tă
ții ar fi fost normală
7
.
Astfel
, fu
nc
ționarea defectuoasă, î
n exteriorul
c
adrului legal, este cauza apari
ției pagubei în
dauna cetă
țeanului, știut
fiind faptul că func
ționarea normală, legală
, nu poate conduce la
co
nsecin
ț
e
negative pentru cetă
țeni
–
î
n
folosul că
rora au
fost constituite aceste autorită
ț
i
(servicii publice).
A
ș
adar,
aceste teorii
–
care, în parte, fundamentează ră
spunderea patrimonia
l
ă a
autorită
ț
ilor admi
nistra
ției publice și î
n sistemul nostru const
itu
țional
–
apar ca o consecin
ță
logică
a
raporturilor de drept public care
există între autorită
țile administraț
iei publice
(care
sunt create pentru a func
ționa normal, legal) și cetăteni
(care, atunci când sunt vătăma
ț
i
pr
intr
–
o activitate administrativă
anormală, nelegală
, pot solicita
anularea actelor nelegale
ș
i
repararea pagubelor).
Astfel,
observăm că răspunderea apar
ține direct ș
i imediat (nemijlo
cit) autorită
ț
ilor
admi
nistra
ției
publice, iar nu func
ționarilor săi, ca în concepția civilistă, unde răspunderea
directă, nemijlocită
, o are prepusul
ș
i numai în anumite condi
ț
ii comitentul.
Astfel
, ră
spund
erea autorită
ț
ilor admi
nistra
ției publice este cu precădere o ră
spundere
primară, d
irectă, nemijlocită, nefiind absolut necesară identificarea func
ț
ionar
ului care a
săvâr
ș
i
t gre
ș
eala
(abaterea)
–
întrucâ
t
condi
țiile principale care atrag răspunderea sunt
existen
ța abaterii și culpa autorității administraț
iei publice
–
ch
iar atunci câ
nd c
auza
producerii
ei rămane necunoscută
.
E
xcep
ț
ie d
e la această regulă
g
enerală
,
apare obliga
ția autorităț
ilor ad
ministra
ției
publice de a î
ndrepta
în unele cazuri
–
expres prevăzute de lege
–
chiar
ș
i pagubele create prin
acte
ș
i fapte legale neculpabile
8
.
Spre
exempl
u, prin act normativ se stabile
ște obligația
autorită
ț
ii ad
ministra
ției publice de a despăgubi pe cetatenii ale că
ror animale au fost
sacrific
ate în vederea înlătură
rii
unui focar de boală infecto
–
contagioasă
.
Referitor
la concep
ția însușită î
n
dre
ptul româ
nesc contemporan, se poate
men
ționa că
ră
spund
erea autorit
ă
ț
ilor admi
nistra
ț
iei publice pentru pagub
ele cauzate prin fapte ilicite î
ș
i
6
G. Mihai ,
Fun
damentele dreptului, Teoria raspunderii juridice
, vol.V, Ed.
CH Beck, Bucuresti, 2006
7
N.Popa, E.C. Eremia,S.Cristea , Teoria generala adreptului, ed. a 2
–
a,rev. si ad, Ed. AllBeck, Bucurest 2011,
p.110
8
Gh. Danisor
,Critica dreptului abstract
in RDP nr. 1/2008,p.17
gă
se
ș
te sursa
î
n
normele dreptului civil, iar
ră
spunderea pentru daunele create prin acte
administrative
ilegale face obiectul de reglementare pentru dreptul constitu
ț
ional
ș
i
administrativ. Astfel, art.52
din Constitu
ție stabilește dreptul persoanei vătămate de o
autoritate publică, în sensul că
:
(1)"Persoana vătămată într
–
un drept al său de o autoritate pub
lică
, printr
–
un ac
t
administrativ sau prin nesolu
ționarea î
n termenul lega
l a unei cereri, este îdrepta
țită să
ob
țină recunoaș
terea dreptului pretins, anularea actului
ș
i repararea pagubei",
A
ș
adar
,
rezultă
două observa
ț
ii
ș
i anume:
a)
În Constitu
ție se acceptă principiul repară
rii pagubei ca fundame
nt al ră
spund
erii
autorita
ților administrației publice datorită faptului că
actele administrative ilegale anulate
dau drept la repararea pagubei.
b)
Prin Constitu
ție se recunoaș
te n
ecesitatea controlului jurisdic
ț
ional asupra anumitor acte
juridice ale aut
orită
ților administraț
iei publice
,datorită
faptului c
ă
instan
țele judecătorești au
competen
ț
a de
a judeca cererile celor afecta
ț
i
î
n drepturile lor pri
n acte administrative
și se
po
t pronun
ța asupra legalităț
ii
acestora, în condi
ț
iile legii.
Condi
țiile în care administrația publică ră
spunde patrimonial
pentru daunele
cauzate prin actele s
ale
ilegale, sunt cele prezentate î
n
prevederile legii conten
ciosului
administrativ, respectiv
: a) actul adm
inistrativ cauzator al daunei să fie ilegal; b) existen
ț
a
unei pagube determinate de actul administrativ ilegal; c) raportul de cauzalitate dintre
paguba
ș
i actul ilegal
9
; d) reaua func
ț
ionare
a autorită
ț
ii admin
istrative
ș
i
prin urmare, culpa acesteia.
Privitor la
ră
spund
erea autorită
ț
ilor admi
nistra
ției publice pentru consecinț
ele
dăună
toare ale unor fap
te ilicite, trebuie men
ț
ionat că, în dreptul nostru, această răspundere
revine î
n final func
ț
ionarului vinovat
de î
nfaptuirea
respective
lor fapte ilicite. Astfel
,
autoritatea administrativa
–
obligat
ă fa
ța de persoana vătămată
–
se îndreaptă cu ac
țiune în
regres, în limita
și în condițiile stabilite de lege, împotriva funcționarului care a săvârșit fapta
ilicită
.
O
altă problemă, este aceea a ră
spund
erii autorită
ț
ilor admi
nistra
ției publice față de
func
ț
ionar
i. D
e re
ț
inut
,
că atunci câ
nd
,
din c
auza accidentelor sau bolilor
,
care
apar în timpul
ș
i
cu ocazia serviciului,
un func
ționar devine invalid ș
i
prin urmare,
in
capabil de muncă, sau câ
nd
u
rmare unui accident intervenit în timpul
și din cauza serviciului, încetează din viața, statul
răspunde fa
ța de funcț
ionar (la fe
l ca pentru orice salariat), so
ție ș
i copii, cu o pen
sie de
invaliditate sau de urma
ș
, ce se stab
il
e
ște î
n
condi
ț
ii
le legii
.
3. Răspunderea administrativ
–
disciplinară
Fapta de încalcare cu vinova
ț
ie a normelor dreptului administrativ
reprezintă
abatere
disciplinară
.
Caracteristicile
principale ale ră
spunderii administrativ
–
disciplinare sunt:
–
se
bazează , în general, pe î
ncalcarea unui raport de drept ad
ministrativ, dar poate fi atrasă
ș
i
de ab
aterile administrative ob
ț
inute
din î
ncalcarea legii penale;
–
autorul abaterii poate fi:
. un func
ț
ionar public;
. un organ al administra
ț
iei publice;
. un organism nestatal;
. o persoană fizică
.
–
subiectul activ al raportului juridic de trager
e la ră
spundere este
o autoritate publică
;
–
se întemeiază pe vinovă
ț
ia
(culpa) subiectului pasiv, ce
are capacitate de drept administrativ;
Forma răspunderii subiective,
fundamentată pe ideea de culpă, de vinovă
ție
în
9
H.Belhrali,
Responsabilite administrative
,L.G.D.J,Paris,2017,p.265
săvâr
șirea abaterii disciplinare a funcționarului public este reprezentată de
r
ăspunderea
disciplinară.
Nefiind
o răspundere obiectivă , func
ționarul
implicat va putea dovedi
elementele care înlătură culpa sa, fiind exonerat de răspundere.
În lege sunt
10
prevăzute sanc
țiunile disciplinare aplicabile
, fiind vorba despre:
(a) mustrare scrisă;
(b) diminuarea
drepturior salariale cu 5%
–
20% pe o perioadă de până la 3 luni;
(c) diminuarea drepturilor salariale cu 10%
–
15% pe o perioadă de până la un an de zile;
(d) supendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
(e) retrogradarea într
–
o func
ț
ie publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului;
(f) destituirea din func
ția publică.
Este prevăzută o procedură anterioară obligatorie care trebuie efectuată înainte de a i
se aplica unui func
țion
ar public o sanc
țiune disciplinară , procedură care presupune o
cercetarea prealabilă a faptei săvâr
șite și în audierea celui implicat.
Mustrarea scrisă poate fi aplicată în mod direct de către conducătorul institu
ției
publice în care lucrează
func
ționarul public vinovat
11
pe când pentru aplicarea celorlalte
sanc
țiuni de către conducător este obligatorie propunerea venită din partea comisiei de
disciplină, care există în cadrul oricărei autorită
ți sau instituții publice.
Este prevăzut
expres în art. 502 al Codului, competen
ța instanțelor de contenci
os
administrativ de a rezolva
plângerile func
ționarilor publici nemulțumiți de sancțiunea
aplicată, care pot cere, după caz, modificarea ordinului sau dispozi
ției de sancționare
sau
an
ularea
.
Codul administrativ men
ționează expres în art. 504
ș
i un alt principiu
al
răspunderii administrativ
–
disciplinare a func
ționarului
public
12
, cel al radierii de drept a
sanc
țiunilor disciplinare.
O dispozi
ție constituțională importantă o reprezintă art. 95
denumit
”suspendarea
din func
ție”
a Pre
ședintelui României, care, după cum a fost încadrată de doctrină ,
reprezintă răspunderea administrativ
–
disciplinară a
șefului de stat
13
.Textul
trebuie asociat
cu art. 96 care reglementează răspunderea penală a
ș
efului de stat
și care menționează că, de
la data punerii sub acuzare, Pre
ședintele este suspendat de drept.
Printr
–
un alt text constitu
țional , din art. 109 alin(2), se instituie o
formă de
răspundere administrativ
–
disciplinară
ade
c
vată
mini
ștrilor,fiind vorba despre suspendarea
acestora din func
ție, care es
te lăsată la aprecierea
șefului de stat, în situația în care
s
–
a cerut
urmărirea penală a mini
ștrilor sau care poate in
terveni de drept, atunci când ministrul în
cauză a fost trimis în judecată.
Suspendarea din func
ție a unui demnitar sau funcționar public este o sancțiune
administrativ
–
disciplinară, în a
șa fel încât dispozițiile constituționale care o ratifică
repre
zintă fundamente constitu
ționale implicite ale acestei forme de răspundere.
Legea imp
une o individualizare a sanc
țiunii disciplinare aplicabilă în funcț
ie de
cauzele, gravitatea abaterii
disciplinare, gradul de vinovă
ție, consecinț
ele abaterii.Asemenea
criterii permit respectarea principiului
propor
ționalității,cât și a altor garanții de care
trebuie să beneficieze func
ționarii cercetați pentru săvârș
irea unor forme de ilicit
14
10
A se vedea art. 499 alin.(3) din Codul administrativ
11
Potrivit art. 78 alin.(1) din Legea nr. 188/1999
12
Pentru o prezentare extinsa a acestui regim juridic a
se vedea V. Vedina
ș,Legea nr. 188/1999 privind
statutul func
ționarilor publici
–
comentată, Ed. Lumina Lex, ed. aIII
–
a rev . si ad.,Bucure
ști, 2004, pp219
–
264.
13
A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, ed. a IV
–
a, pp.330
–
335
14
A.N. Dragodan,
Raspu
nderea administrativ
–
disciplinara a functionarului public si statutul
comisiilor de
disciplina. Analiza comparative intre reglementrea legala actuala si proiectul de lege privind Codul
În conformitate cu
prevederile Codului admi
nistrativ
, urm
ătoarele fapte reprezintă
abateri disciplinare
15
:
1) nerespectarea programului de munc
ă, absența
sau întîrzierea nemotivată la serviciu ori admisă în mod repetat;
2)
favorizarea și
interven
ția
î
n scopul solutionarii unor cereri fara
respectarea prevederilor
legale
;
3) nerespectarea cerin
țelor referitoare la păstrarea secretului de stat ori a
secretului de
serviciu
;
4)
ne
î
ndeplinirea sarcinilor
și atribuțiilor
de serviciu și dispozițiile conducătorului
;
5)
tergiversarea și/sau
indiferen
ț
a de executare a
sarcinilor;
6) faptele
care afecteaz
ă
imaginea institu
ț
iei
î
n care
îș
i desf
ăș
oar
ă
activitatea
7)
nesocotirea normelor de conduit
ă
;
8) efectuarea
activități
lor
politic
e
î
n timpul programului de lucru
;
9)
nesocotirea
conflict
elor
de interese
, a obliga
ț
iilor la locul de munc
ă
;
10)
nesocotirea
prevederilor de
desfășurare a concursurilor
;
11) alte fapte
incadrate
ca fiind abateri disciplinare
.
1
)
N
erespectarea programului de muncă, absența
D
oar întârzierea sistematică era calificată ca abatere, nu și plecarea înaintea finalizării
programului sau plecarea în cursul zilei de muncă.
În present toate ac
ț
iunile prin care se
î
ncalc
ă
programul de lucru stabilit sunt
abateri disciplinare.
Pentru a putea fi tratat
ă
precum o
î
nc
ă
lcare disciplinar
ă
, inac
ț
iunile sau ac
ț
iunile de
nesocotire a programului de lucru sunt reprezentate de
săvârșirea faptei culpabile în mod
repetat. Bineînțeles,
este vorba de admiterea
a cel puțin două acțiuni sau înacțiuni de
încălcare
a normelor legale
.
2)
F
avorizarea și
interven
ția î
n
scopul solu
ționarii unor cereri fără
respectarea
prevederilor legale
;
Detalierea con
ținutului acestei abateri impune, în primă fază, necesitatea
înțelegerii
exacte a c
uvântului „intervenții”.Conform
defini
ț
iei din dicționarul
explicativ al limbi
i
române, „a interveni” semnifica a se amesteca pentru
a mijloci
o înțelegere,
o împăcare,
a
î
ntreprinde
un demers în favoarea
cuiva sau pentru ceva, a insista
pe lângă o persoană
influentă pentru
a obține ceva în favoarea
sa
sau a
cuiva
, iar „intervenția”
reprezintă
demersul făcut
, acțiunea
pentru
a obține
o favoare
.
Intervențiile au un scop bine determinat, respectiv
acela de a
rezolva
cereri
fără
respectarea prevederilor legale
.
S
olicitarea
superiorului
ca o cerere s
ă
fie
rezolvată în termenul legal
, precum
ș
i
observațiile făcute de acesta cu privire la soluțiile propuse de către funcționaru
l ierarhic
inferior
nu va putea fi considerată abatere disciplinară. Deoarece, în pri
mul caz, obiectivul
imixtiunii este de a respecta prevederile legale
,
iar în al doilea
–
criticile apar prin prisma
exercităr
ii funcției de control a
conducătorului,
respectiv
parte constitutivă a principiului
subordonării ierarhice.
Bineîn
țeles, nu va putea fi calificat
ă ca aba
tere disciplinară, imixtiunea
fun
cționarului public
de a rezolva, în termenul legal, unui petent, pentru c
ă
în acest caz, nu este vorba de
soluționarea cererii
prin nerespectarea prevederilor legale
, ci de respectarea cadrului legal.
Privitor
la abaterea disciplinar
ă, este de menționat că,
avand ca punct de plecare
administrativ,
in volumul E. Balan, C.Ifene, D.Troanta,M.Vacarelu (edit
ori),
Codificarea administra
tiva
, Abordari
doctrinare si cerinte practice
, p262
15
Sfera abaterilor disciplinare este identificata prin art.499 alin.(2) din Codul administrativ.
formularea ei, nu are
importanță dacă a fost aprobată
sau nu
rezolvarea
propusă de
funcțio
narul ce intervine în solutionarea cererii în afara prevederilor
legal
e. Cand care se
realizează imixtiunea
16
, fără a
cont
a
rezultat
ul
abaterea disciplinară se „consumă” deja.
Având în
vedere că legiuitorul utilizeaz
ă pluralul
–
intervenți
i, semnific
ă
că
abaterea
disciplinar
ă
nu va fi considerata
la prima intervenție
a funcționarului în a rezolva
o cerere în
afara cadrului legal, ci a
ceasta trebuie să se repete
, fiind vorba
de o
abarere repetitiv
ă
.
A
ș
adar
, aceste fapte sunt considerate ca abateri disciplinare pentru a asigura, pe de o
parte, exercitarea de c
ătre funcționarii publici a sarcinilor și atribuțiilor de serviciu conform
cadrului legal, fără
a fi influențați în rezolvar
ea
cererilor
de anumite relații personale care
se
stabilesc între funcționarii publici din d
iferite institutii publice
ș
i pe de altă parte
–
diminuarea
influenței, pe care o are ș
eful asupra subordonaților
prin prisma exercitării
contro
lului ierarhic ori
în condițiile expres prevăzute de lege.
3) N
erespectarea cerin
țelor referitoare la păstrarea secretului de stat ori a
secretului
de serviciu
;
Pentru s
ă
var
ș
irea
ab
aterii
disciplinară,
se impune
ca funcționarul public să
nu fie
limitat de prevederile
informației de interes pu
blic pe care acesta este nevoit
, conform
legislației în vigoare, cu
referire
la accesul la informa
ție, să o aducă la cunoștința celor
interesați și să facă publice informații clasificate ca fi
ind secret de stat sau din aria
celor
confidențiale.
N
u
numai divulgarea informa
țiilor care reprezinta
secret de stat sau confidențială îl
face pe funcționarul public susceptibil de răspundere
disciplinară, dar și nerespectarea
altor
reglement
ă
ri
sau proceduri consacrate de cadrul legislativ
–
normativ din domeniul respectiv.
4)
Ne
î
ndeplinirea sarcinilor
și atribuțiilor
de serviciu și dispozițiile conducătorului
;
Ab
aterea disciplinară rezult
ă
din obligația funcționarului publ
ic men
ționată
,
potrivit căreia
acesta este nevoit să realizeze
cu promptitudine, obiectivitate și responsabilitate, în spirit de
inițiativă și colegialitate, toate atribuții
le de serviciu.
În
fișa postu
lui
sunt menționate
sarcinile și atrib
uți
ile de serviciu, aceasta fiind
anexat
ă
la actul administrativ de
numire.
Astfel, devine normal ca nerealizarea
atribuțiilor de serviciu să fie sancționată.
Trebuie precizate
anumite aspecte
legate de cauzele nerealizarii
atribuțiilor de
serviciu: dacă
funcționarul nu poate, resp
ectiv nu dispune de calitatile
profesionale necesare
pentru a
–
și exercita funcția, raporturile sale de serviciu trebu
ie să înceteze, iar dacă
refuză, va
trebui
să i se aplice sancționarea disciplinară .
A
șadar, prin refuzul
neîntemeiat de a îndeplini atribu
țiile de serviciu, se afectează
realizarea competențelor autorității publice
și odată cu aceasta, exercitarea puterii de stat.
Pentru a putea fi considera
tă abatere disciplinară, respingerea
funcționarului public trebuie
să
fie
f
ă
ra temei ,
nejustificat
ă
.
În situa
ția î
n care
funcționarului public i se cere, din partea conducătorului,
solutionarea
unor dispoziții pe care le consideră ilegale, fie că acestea sunt verbale sau scrise
el are dreptul să refuze, în scr
is și
motivat, îndeplinirea lor
. Funcționarul public nu poate fi
sancționat disciplinar, pentru refuzul de a îndeplini dispozițiile ilegale, dacă în acest caz,
acesta nu săvârșește
abaterea disciplinară amintita
, deoarece este î
ndeplinită condiția care
inlatura
sancționarea: refuzul este justificat.
Pentru î
nlaturarea
unor abuzuri din partea funcțio
narului public, care, fiind
rău
inten
ț
ionat
, ar putea sus
ține că orice dispoziție este ilegală, legea menționează și limitele
ilegalității unei dispoziții. A
șadar, di
spoziția se consideră ilegală câ
nd aceasta: este în opozitie
cu actele
normative
și
legislative în vigoare; surmontează competența autorității publice;
implică acțiuni pe care destinatarul dispoziției nu are dreptul să le îndeplinească.
În cazul î
n care
funcționarul public are dubii referitoare la legalitatea unei dispozi
ții,
16
H.Belhrali,
Responsabilite administrative
,L.G.D.J,Paris,2017,p.198
el este obligat să transmita
în scris autorului dispoziției dubiile sale, respectiv și să
prezinte
conducătorului ierarhic superior al acestuia astfel de situații.
5)
T
ergiversarea și/sau
indiferen
ț
a de executare a
sarcinilor;
În
Codul administrativ
sunt con
ținute, de fapt, două abateri disciplinare distincte:
1) neglijen
ța repetată a îndeplinirii sarcinilor;
2) tergiversarea
repetată
a îndeplinirii acestora.
Sintagma „și/sau” ne oferă ocazia să
constatăm că ele pot fi luate
și separat
și
în mod
cumulativ
,
pentru fiecare în parte.
A. Neglijen
ța repetată a îndeplinirii sarcinilor
Latura obiectiv
ă a acestei abateri
ori
aspectul concret
reprezintă efec
tuarea
superficială a atributiilor care i
–
au fost transmise spre a fi duse la indeplinire,
funcționarului public.
În compara
ție cu tergiversarea îndeplinirii sarcinilor, ce
se referă la unele
aspecte, care
pot fi incadrate
„de procedură”, neglijență are în
vede
re un element de conținut, respectiv
modul cum trebuie realizate sarcinile, respectiv:
atent,
riguros, cu respectarea literei și a
spiritului legii. Spre exemplu, funcționarul public a realizat un proiect de
act normativ fără o
analiza,justificare
juridică, științifică, ori tehnică pertinentă. Respectiv funcționarul a eleborat
un proces
–
verbal de sancționare contravențională deviind vizibil de la forma prevăzută pentru
un astfel de document în Codul contravențional: lipsește semnătura agentului con
statator,
lipsesc datele de identificare ale martorului
etc., ceea ce ar putea provoca
, în eventualitatea
contestării acestuia, anularea de către instanța de judecată.
P
entru a putea fi considerată
abatere disciplinară, neglijența nu trebuie să se
manifes
te o singură dată, ci
cel puțin de două ori, î
ntrucat
, doar așa se va putea spune că este
repetată.
B. Tergiversarea repetată a îndeplinirii sarcinilor
17
Introducerea unei asemenea fapte în cadrul abateril
or disciplinare este bazata
prin
aceea că
modul de desfasurare a activitatii
unui funcționar public înseamnă, de cele mai
multe ori, operativitate,
promptitudine, termene fixate în care trebuiesc
îndeplini
te
anumite
sarcini stabilite de conducătorii p
e linie ierarhică sau de prevederile
cadrului l
egislativ
–
normativ. Sarcinile
pe care un funcționar public le are de îndeplinit au în vedere atât
raporturile din interiorul autorit
ății publice, când, de pilda
, încălcarea termenului
–
limită de
către un funcționar public ar conduce la încălcare
a termenului stabilit de către organul
ierarhic pentru însăși instituție, cât și în exterior, în relațiile cu beneficiarii serviciilor prestate
de entitatea respectivă.
Legea
aminte
ș
te
d
e o tergiversare
repetată, respectiv
una calificată, nu întâmplătoare
care la un moment dat, ar putea fi trecută cu vederea. A
șadar, dacă funcționarul
public
întârzie o singura
dată în îndeplinirea vreune
i sarcini, nu este î
n cazul săvârșirii unei
abateri disciplinare
și ca urmare
acesta nu poate fi sancționat.
6) F
aptele
care afecteaz
ă
imaginea institu
ț
iei
î
n care
îș
i desf
ăș
oar
ă
activitatea
În afara serviciului, unui funcț
ionar nu
–
i este permis orice, pentru ca
calitatea de
funcționar public îl însoțește pe acesta perma
nent, el neputând să se indeparteze
de ea pe
pa
rcursul serii și să o redreseze
la începutul zilei de muncă.
Plecând de la acest aspect , toate ac
țiunile sau inacțiunile care, prin natura lor, sunt
în măsură să afecteze imaginea
autorității publice în ca
re func
ționarul public isi desfasoara
activitatea
, chiar dacă acestea sunt admise în timpul sau în afara programului de muncă, pot fi
considerate fapte care constituie obiectul abaterii disciplinare
.
Astfel, vom enumera câteva
18
: (1
) ofensarea, utiliz
area de injurii, bruscarea,ori alte gesturi
17
A.G.
Dinescu
, Legslatia contraventiilor.Comentarii, doctrina si jurisprudenta
,2016, pp.78
–
114
asemanatoare
utilizate în raport cu cet
ățenii; (2
) transmiterea
în public (
pe bloguri
,
în presă,)
a unor aprecieri contrare cu realitatea despre activitat
ea autorității în care functioneaza
;
(3
) desfasurarea
în public a nemulțumirilor și frustrărilor despre activitat
ea colegilor din
instituție; (4
) transmiterea
informațiilor care nu fac parte din categoria celor de inter
es public;
(5
) criticarea
proiectelor realizate și promovate de
institutia
în care activea
ză; (6
) criticarea
în
mass
–
media a unui proiect de politică publică, de act cu caracter normativ sau individual, în
deplinătatea sa ori a u
nor pasaje, realizate de către institutia
în care activează; (7
)
transmiterea
de aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în
care autoritatea publi
că are calitatea de parte; (8
) divulgarea
informațiilor la care are acces în
exercitarea funcției publice, aceasta fiind de natură să aducă avant
aje necuvenite
sau,
viceversa, să afecteze
im
aginea ori drepturile
i
nstitutiei
, unor funcționari publici, ale
pers
oanelor fizice sau juridice; (9
) oferirea
sprijinului unei persoane fizice/juridice în
formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva
statului și a autorității publice în care
își desfășoară activitatea etc.
7)
N
esocotirea normelor de conduit
ă
;
Prevederil
e
din Codul administrativ
stabilesc expres că în lista abaterilor disciplinare
sunt incluse
nesocotirea
și a altor articole ale
Co
dului de conduită.
Î
ncălcarea prevederilor
Codului de conduită, cu excep
ția încălcării
art.11 alin.(1) și a
art.12, pentru care intervine
răspunderea contravențională ori penală, reprezintă
abatere
disciplinară.
8) E
fectuarea
activități
lor
politic
e
î
n timpul programului de lucru
;
Conform acestuia, „în timpul exercitării atribuțiilor, funcționarul public se va abține
de la exprimarea sau manifestarea publică a preferințelor politice și favorizarea vreunui partid
politic sau vreunei organizații social
–
politice”.
C
a
regul
ă generală,
este de menționat că
legea nu interzice funcționarului public de a avea calitatea de membru al formațiunilor
politice
.
Mai ales
că
, dreptul de a avea unele afinit
ăți și o
p
țiuni politice, de a susține
o
anumită doctrină, este un drept
fundamental
și
inalienabil al omului, care nu poate fi interzis
de nici o lege.
Îns
ă este nevoie să se facă diferen
ță între a avea anumite opinii
politice
–
elemente permise
de legislație
–
și a manifesta aceste opinii
, de a le susține în fața altor persoane
și autorită
ți
–
conduită care este interzisă.
Așa cum este formulat
textul, rezultă că putem observa
că funcționarului public îi
este interzisă exprimare
a sau manifestarea opiniilor
l
ui politice, nu ale altora. De
exemplu, în
situația în care un funcțion
ar participă la o emisiune televizată cu mandat din partea
conducătorului, e
ste bine
știut că el va prezenta
o anumită poziție față de subiectul discuției
–
punctul de vedere al institu
ției
, care, într
–
o an
umită măsură, poate fi considerată
la fel ca o
at
itudine politică. Astfel,
în acest caz
este vorba
de prezentarea punctului de vedere al
aut
orită
ții, chiar dacă el poate fi apreciat
ca fiind de natură politică. Cu acest prilej legea
interzice exp
rimarea, a propriilor opinii
politice, care pot fi, după
caz
de stânga
,
de centru
sau
de dreapta.
În cazul,
în care folosim strict formal, utilizând inter
pretarea textuală a
reglementărilor legale în cauză, s
–
ar deduce
per a contrario, că în restul timpului, când
funcționarul nu se află în timpul exercită
rii
atribuțiilor de serviciu sau
în timpul programulu
i
de muncă, o asemenea îndatorire
nu ar fi valabilă.
9)
Nesocotirea
conflict
elor
de interese
, a obliga
ț
iilor la locul de munc
ă;
18
C. Iftene,
Principii aplicabile raspunderii administrative in contextual codificarii administrative
, in volumul
E.Balan,C. Iftene, D. t roanta, M. Vacarelu(editori),
Codificarea administrativa.
Abordari doctrinaire si cerinte
practice
, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti, 2018,p.228
Impor
t
an
ț
a
onestită
ții înseamnă
că funcționa
rul public trebuie să fie
apropiat de
autoritatea
în care își desfășoară activitatea și unde este remunerat. Ace
a
st
ă apropiere nu se
referă la
persoanele ce reprezintă sau conduc acea autoritate, ci instituția în sine.
Realizarea cu obiectivitate, responsabilitate
și promptitu
dine, în conformitate cu
inițiativa și colegi
alitatea, a tuturor îndatoririlor
d
e serviciu este o altă îndatorire
a
funcționarului public.
Obligativitatea regulamentului intern se răsfrange pentru toate persoanele juridice, de
drept
privat
sau public
.
Regulamentul intern se face cunoscut tuturor angaj
a
ților, sub
semnătură și va avea
efecte pentru aceștia de la data încunoștințării.
Îm
bunătățirea activității
autorității publice reprezentand scopul final .Dacă
funcționarului public i se solicită
, din
p
artea conducătorului, ducerea la îndeplinire a unor
di
spoziții pe care el le admite a fi
ilegale, fie că acestea sunt verbale sau scrise , el are dreptul să refuze îndeplinirea lor, în scri
s
și motivat. În scopul înlăturării
unor abuzuri din pa
rtea func
ționarului public, ce ar putea
considera
că orice dispoziție este ilegală, legea indică și limitele ilegalității unei disp
oziții.
Așadar, dispoziția se apreciază ca fiind
ilegală dacă aceasta: (1
) contrazice actele normativ
e
și legislative în vigoare;
(2
) devansează comp
etența autorității publice; (3
) implică acțiuni pe
care destinatarul dispoziției nu are dreptul să le îndeplinească.
Dacă funcționarul public are neclarită
ț
i cu referire
la legalitatea
19
unei dispoziții,
acesta este obligat să transmită
în scris au
torului dispoziției neclarită
țile sale, respectiv să
prezinte func
ționarului
ierarhic superior al
acestuia astfel de situații.Este important de
subliniat, că necomunicarea autorului dispoziției a neclarită
ț
ilor
sale, neprezentarea situației
respective spre
știința funcționarului
ierarhic superior al celui ce a formulat dispoziția sau
executarea de către funcționarul public a
dispoziției ilegale reprezintă
, tot abatere
disciplinară.
Aplicarea răspunderii
disciplinare nu este aleatorie ci este definită de următorii
factori:
(
1) caracterul stri
ct personal, fiind de necceptat
răspundere
a pentru fapta altuia sau
transmitere
a
ei asupra moștenitorilor;
(
2) formă
de răspundere este autonomă
de toate celelalte forme ale răspunderii juridice;
(
3) reprezintă o răspundere de drept public care intervine numai în cazul săvâr
șirii unei
abateri disciplinare calificat
e prin norme legale, în interiorul
raporturi
lor
de drept public;
(
4)
subiectul pa
siv este institu
ția
publică la care func
ționarul este încadrat iar subiectul activ
este func
ționarul public;
(
5) modalitatea de cercetare, aplicare
și constatare a sancțiunilor disciplinare este supusă unor
norme speciale;
(
6) sanc
țiunile și abat
erile di
sciplinare sunt reglementate
prin norme cu putere de lege.
Sanc
ț
iunile pentru abaterile administrativ
–
disciplinare
pot fi:
amenda
, ca
și î
n cazul
încalcarii unor dispozi
ț
ii
ale Legii nr.2
6/1990, privind Registrul
Comer
ț
ului;
majorări de î
ntarziere
pentru neplată
la timp a obliga
ț
iilor bugetare privind
taxe,
impozite, contribu
ț
ii etc.;
dizolvarea organului ales
: ex. C
onsiliul local care a adoptat, în mod repetat, hotărâri
anulate de instan
ță
ca nelegale;
demiterea primarului
etc.
Procedura de
aplicare a sanc
ț
iunilor administrativ
–
disciplinare
trebuie să fie una
contencioasă
.
A
ceasta cuprinde norme referitoare
la :
o
constatarea faptei, a legă
t
urii de cauzalitate dintre faptă
și rezultatul vătămă
tor;
19
A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, ed. a IV
–
a, pp.188
–
212
o
termenele de prescrip
ț
ie sau de decadere;
o
stabilirea organului administra
ț
iei publice
competent să constate î
nfaptuirea
abaterii
ș
i
co
n
ț
inutul actului de constatare;
o
exercitarea că
ilor de atac;
o
modalită
ț
i de executare etc.
În Constitu
ție s
–
a men
ț
ionat
20
că forma ră
spunderii administrativ
–
disciplinară, a fost
prezentată prin dispozi
ț
iile art
. 72 alin. 3 lit. i care a prevăzut că Statutul func
ț
ionarilor
publici
se va adopta prin lege organică, a
șa cum s
–
a
și î
ntamplat prin Legea nr. 188/1999;
prin
disp. art. 95 din Constitu
ț
ie, care prev
ede
suspendarea din func
ție a Președintelui României,
ca ră
spundere administrativ
–
disciplinară a
ș
efului statului
ș
i prin art.
108 alin.3 din
Constitu
ț
ie, ce
prevede suspendarea din func
ția miniștrilor, ca formă de ră
spu
ndere
administrativ
–
disciplinară
a m
ini
ș
trilor.
Astfel din
defini
ț
ia pe care dl. prof. univ. dr. A. Iorgovan
21
a
dat
–
o ră
spunderii administrativ
–
disciplinare, anume
reiese că
aceasta este o
„
situa
ție juridică
prin care se concretizează raportul sanc
ționator fără caracter contravențional,
stabilit î
ntre
s
ubiectul activ al faptei care săvâr
șește cu vinovăț
ie o ab
atere administrativ
–
disciplinară
și
subiectul activ al ră
spunderii, a
nume autoritatea care aplică sanc
ț
iunea
”
A
ș
adar,d
in această defini
ție rezultă că ră
spun
derea administrativ
–
discip
linară prezintă
urmatoarele
caracteristici
:
1. este o situa
ție juridică
, anume un complex de dreptu
ri
și obligaț
ii corelative, ce
formează
con
ț
inutul unui raport juridic sanc
ționator fără caracter contravenț
ional;
2. subiectul activ al ră
spunderii
administrativ
–
disciplin
are este o autoritate publică
care
trebuie să sanc
ționeze fapta ilicită
înfaptuită
de o persoană fizică sau juridică
.
Referitor la
subiectul
activ, persoană
fizică
, acesta este, prin excep
ție, un funcț
ionar
public.
Cât prive
ș
te
subiectul pasiv al ră
spunderii administrativ
–
disciplinare, acesta poate fi
un organ
de stat, pentru care interesează calitatea de persoană
de drept public, nu n
eaparat de
persoană juridică
, care
are personalitate juridică; o organiza
ție nestatală sau o pe
rsoană fizică
,
func
ționar public sau fără această
calitate;
3. t
emeiul obiectiv al ră
spunderii este dat de aba
terea administrativ
–
disciplinară
prin care se
încalcă, în principal, o normă de drept administrativ
și prin excepție, o normă de drept penal,
care
prive
ș
te fapta
cu caracter administrativ care
nu prezintă
gradul d
e pericol social al unei
infrac
ț
iuni.
În privin
ț
a
temeiul
ui
subiectiv al ră
spunderii administrativ
–
disciplinare, a
cesta este
constituit de vinova
ție, în lipsa acesteia neexistând
răspunderea amintită
;
4. Sanc
ț
iunile administrativ
–
disciplinare nu sunt
privative de libertate (de pildă
, suspendarea
permisului auto pentru nerespectarea regulilor de circu
la
ț
ie) spre deosebire,
de sanc
țiunile
contraven
ționale care pot avea ș
i c
aracter pr
ivativ de libertate (închisoare contraven
țională
).
S
anc
ț
iuni
le
administrativ
–
dis
ciplinare au denumiri diferite
și sunt cuprinse î
n
acte
normative diferite, cu for
ță juridică diferită, anume legi, ordonanțe, hotărâri de Guvern,
ordine ale mini
ștrilor, hotăr
â
ri ale autor
ită
ț
ilor admi
nistra
ț
iei publice locale,
regulament de
ordine interioară
și alte acte adoptate î
n baza legii.
4. Răspunderea contraven
țională
Defini
ție. Particularităț
i.
20
V. Vedinas,.
Introducere in studiul dreptului administrativ
,p98
21
A. Iorgovan
, Tratat de drept administrativ
, vol.II,ed.a IV
–
a, pp. 350
–
3540
Reprezintă contraven
ție fapta săvârșită
cu vinov
ă
ție, stabilită
și sancționată
ca atare
prin lege, prin hotarare a Guvern
ului ori prin hotărâ
re a co
nsiliului local al comunei, ora
ș
ului,
municipiului sau a consiliului judetean
22
Contraven
ț
ia se poate realiza
fie
printr
–
o ac
țiune, fie printr
–
o inac
țiune, prin care se
pune î
n pericol
o anumită valoare socială
spre
exemplu,
mediul ambiant
,
ordinea publică,
via
ța și sănă
tatea oamenilor, etc.
În cazul înfă
ptuirii
de contraven
ții, în majoritatea situaț
iilor, nu se apli
că mă
suri
privative de libertate, ci sanc
țiuni de altă
natură, de regulă
plata unor amenzi.
Î
n unele cazuri,
prin săvâr
ș
irea de fapte antisociale se aduc prejudicii mari valorilor
sociale ocrotite. Gradul de pericol social al unei fapte este determinat de
importan
ț
a
ș
i rolul
rela
ț
iilor sociale ce
au fost preju
diciate de acea fapta.
Astfel, asemenea
fapte care într
–
o anumită etapă sunt socotite infrac
țiuni, pot fi
considerate, într
–
o altă etapă, contraven
ț
ii sau invers.
P
entru deosebirea
contraven
ț
iei de i
nfrac
ț
iune ori
de abateri
le disciplinare, trebuie
avute
î
n vede
re
ș
i alte aspecte ca, de exemplu
autori
tatea care a emis norma juridică
ce a
stabilit
abaterea, intinderea teritorială a aplică
rii acelei norme juridice, subiectul care a
săvâr
ș
it abaterea, organul ce
constată abaterea
și aplică sancțiunea, natura
sanc
ț
iunii etc
Deosebirile dintre contraven
ție și infracț
iune
Pe lângă
gradul
diferit
de
pericol
social, contraven
ția prezentând o periculozitate
mai redusă decat infractiunea, contraven
ția se deosebește de infracțiune ș
i sub alte aspecte
23
.
I
nfrac
ț
iunile pot fi stabilite numai prin lege, ca act al Parlamentului,
pe câ
nd
contraven
țiile pot fi stabilite ș
i prin
acte normative emise de autorită
țile administraț
iei
publice.
Infrac
ț
iunile
sunt
săvâr
ș
ite
numai de că
tre
persoanele fizice,
pe câ
nd
contraven
ț
iile pot
fi săvâr
șite atâ
t de persoanele
fizice, cât
ș
i de persoanele juridice.
În situa
ț
ia
infrac
țiunilor, sancțiunea specifică și mai frecventă
este privarea d
e
libertate, pe c
â
nd,
în cazul contraven
țiilor, sancț
iunea cea mai des utilizată
este amenda.
Sanc
țiunile penale pot fi aplicate (î
n ge
neral), numai de către instan
țele judecătoreș
ti,
pe câ
nd
sanc
țiunile contravenț
ionale sunt aplicate de către autorită
țile administraț
iei publice.
Deosebirile dintre contraven
ție ș
i abaterea disciplinar
ă
Î
nfaptuirea
de
abateri disciplinare atrage după sine angajarea ră
spunderii
disciplinare.
Cu toate că atât contraven
ția, câ
t
și abaterea disciplinară
constituie fapte antisociale,
sfera efectel
or lor antisociale este diferită
.
S
anc
țiunea disciplinară este
aplicată, de regulă, de
șeful ierarhic al celui care a
săvâr
ș
it a
batere
a disciplinară, pe câ
nd
sanc
țiunea contravențională este aplicată de o persoană
sau de un organ anume prevăzut de norma juridică care stabile
ște acea contravenț
ie.
Î
n
situa
ț
ia
în care normele juridice prevăd expres, pot fi sanc
ționate, pentru săvârș
irea
de
contraven
ții și persoanele juridice (instituții de stat, organizaț
ii
nestatale).
Astfel,
sanc
țiunea se
aplică
pers
oanei juridice, dar suma platită este recuperată
de ace
asta
de
22
Art.
1
din O
.
G
.
nr.2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor publicata in M
onitorul
O
ficial, P
artea I
nr.410 din 25iulie 2001
23
A.G. Dinescu
, Legslatia contra
ventiilor.Comentarii, doctrina si jurisprudenta
,2016, pp.203
–
250
la cel sau cei care nu
și
–
au îndeplinit î
n mo
d corespunzator obliga
ț
iile ce
l
e reveneau, din care
cauză s
–
a produs
și contravenț
ia
24
.
Î
n acest caz
unitatea plătitoare poate să se îndrepte cu ac
țiune în regres î
mpotriva
celor
vinova
ț
i,
pentru a
recupera paguba produsă în patrimoniul său prin executarea sanc
țiunii
contraven
ț
ionale.
În privin
ța ră
spunderii
contrave
n
ț
ionale
a persoanelor
fizice, există anumite condi
ț
ii:
–
minorii sub 14 ani nu răspund, iar sanc
țiunea î
nchis
orii contraven
ț
i
onale nu p
oate fi aplicată
numai
celor care au î
mplinit varsta de 16 ani
25
.
–
minorii n
u au suficient discernămâ
nt pentru
a putea aprecia periculozitatea faptelor lor.
F
aptuitorul trebuie să aibă
o a
numită
calitate, spre exemplu
gestionar
,
conducă
tor
auto, posesor
al unui permis de pescuit etc.
, în cazul unor contraven
ț
ii.
Subiec
ții și condițiile ră
spunderii contraventionale.
Vin
ovă
ț
ia
A
c
țiunea sau inacțiunea prin care a fost săvârșită contravenț
ia
trebuie
să se î
nte
meieze
pe inten
ție sau pe culpă,fiind neces
a
ră
vinova
ț
ia p
entru existenta unei contraven
ț
ii.
Fapta este săvâr
ș
it
ă cu inten
ție, î
n cazul
în care persoana în cauză
prev
ede
și
urmare
ște sau acceptă, chiar dacă nu urmareș
te, rezultatele faptei sale.
Culpa există
atunci
când o persoană consideră, că
rezultatele faptei sale nu se vo
r
produce sau nu le prevede, de
și ar fi
trebuit să le prevadă
.
Cauzele care înlătură ră
spunde
rea contraven
ț
ional
ă
Sunt
situa
ții când, deși o persoană săvârșește o contravenț
ie, nu este pasibil
ă de
sanc
ț
iune, respectiv
este
exonerată de răspundere contraven
țională
.
C
auzele care exonerează de ră
spundere
,
î
n cazul
răspunderii contraven
ț
ionale
sunt
ac
elea
și ca și în cazul ră
spunderii penale.
C
auzele care exonerează de ră
spundere sunt:
starea de necesitate
,
legitima ap
ărare, ,
constrângerea fizică sau morală
,
cazul fortuit, eroarea de fapt,
p
otrivit art. 11(1) din O.G. nr.
2 din 12 iulie 2001privind regim
ul juridic al contraven
ț
iilor.
Nu reprezintă
contraven
ție fapta săvârșită de o persoană care din cauza stării mintale
sau a u
nei infirmită
ți nu poate ră
spunde de fapta sa,
respectiv ,
fapta
săvâr
șită
de minorul sub
14 ani,precum
și persoana aflată î
ntr
–
o stare de be
ție involuntară completă este exonerată
de ră
spundere.
D
upă expirarea termenului când sanc
ț
iunea contra
ven
țională putea fi aplicată
ori
executată
, faptuitorul nu mai poate fi tras la
ră
spundere. A
ș
adar,
prescrip
ț
ia are
ca efect
exonerare
a de ră
spundere.
a) Legitima apă
rare
N
imeni nu
–
ș
i poate face dreptate singur
26
, eventuale
le conflicte sociale trebuind să
fie
solu
ționate de că
t
re organele abilitate prin lege,p
otrivit unui principiu de bază
al statului de
drept.
24
O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din
25 iulie 2001, art. 3, alin.2
25
Idem, art.11,alin.2,3
26
V. Ved
inas, Tratat teoretic si practic de drept administrativ, vol.II, ed Universul juriduc Bucuresti, 2018, p.112
Sunt situa
ții î
n care
apă
rarea interesului legitim al unei persoane nu
se mai poate face
prin interven
ț
ia
organului respectiv, ci necesită ac
țiun
ea celui aflat î
n pericol ori
a unei alte
persoane, care îi vine î
n ajutor.
Fapta să
v
â
r
ș
ită î
n astfel de
condi
ții se consideră a fi să
v
âr
șită în stare de legitimă
apă
rare.
Poate invoca starea de legitimă apărare persoana care săvâr
șește o contravenț
ie
pentru a evita un
atac material, direct, imediat
și injust, îndreptat î
mpotriva sa, a altei
pers
oane sau a unui interes public
ș
i care pune
î
n pericol grav persoana sau drepturile celui
atacat ori interesul public.
Condi
țiile care trebuie î
ndeplinite p
entru ca fapta să fie considerată a fi legitimă
aparare
sunt
:
a)
fapta de apă
rare să fie răspunsul la un atac, trebuie să fie precedată
de un atac.
A
c
ț
iune
a
efectuată cu inten
ția de a vătăma o valoare socială ocrotită printr
–
o normă
juridică
(persoana, drepturile acesteia, interesul public)
se nume
ș
te atac
.
b)
atacul să
fie
injust
, material, direct
ș
i imediat
.
Atacul este material
î
n
situa
ția î
n care
se realizează prin ac
țiuni sau inacțiuni de natură să
pună î
n pericol, din punct d
e
vedere fizic, valoarea socială împotriva căreia este î
ndreptat.
Atacul este direc
t când este îndreptat, î
n principal
î
mpotriva unei valori sociale (spre
exemplu, ac
ț
iunea de a lovi o persoana).
Atacul este imediat
când între atac
ș
i pericolu
l prod
us perioada de timp scursă este foarte
scurtă
.
Atacul
este
injust
câ
nd
este
produs
cu
încalcarea normelor juridice. Ac
țiunea de
ră
spuns la o
ac
țiune permisă de lege nu mai este considerată legitimă apă
rare.
c)
atacul să
fie periculos.
Atacul este periculos când pune î
n pericol grav persoana sau drept
urile celui atacat,
respectiv câ
nd produce urmari ireparabile sau greu de remediat.
d)
ap
ărarea să fie propor
țională
cu intensitatea atacului.
Este legitimă apă
rare
27
ș
i situa
ția în care
cel atacat depa
șește limitele unei apărări
propor
ț
ionale cu gravitate
a atacului urmare a unei tulburări psihice apă
rute cu ocazia
atacului.
Apă
rarea
dispropor
ț
ionată
fa
ț
a
de
agresor
reprezintă
o situa
ț
ie
care înlatură
dreptul celui atacat de a bene
fi
cia de privilegiul legitimei apără
ri.
b) Starea de necesitate
S
tare de necesitate
este acea î
n care
persoana care săvâr
șește o contravenț
ie pentru a
salva de
la un pericol iminent
și care nu putea fi î
nlaturat pe alta cale, v
ia
ța, integritatea
corporală
ori
sănă
tatea sa, a altei pers
oane, un bun material al său ori apar
ținâ
nd altuia, sau
un
interes public.
De pildă, nu constituie contraven
ție î
mbarcarea sau deb
arcarea de
persoane sau
mărfuri în afara locurilor autorizate, pătrunderea neautorizată a unei
nave într
–
o zona interzisă
etc., dacă astfel de fapte au fost săvăr
ș
ite pentru a se garanta
via
ța celor de pe navă
,
securitatea navei, sau spre a se evita producerea
de avarii la nava ori privind încărcă
tura
acesteia
28
.
C
ondi
ț
ii
le care trebuiesc îndeplini
te pentru ca fapta să fie considerată a fi î
n stare de
necesitate sunt
:
27
M.A.Hotca, Regimul juridic al contraventiilor,Ed.C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p.292
28
. Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale
ș
i al zonei contigue României
–
fapta să
se fi produs
ca urmare a unui pericol neprevă
zut (
inunda
ț
ie,
cutremur,
in
cendiu, defectarea imprevizibilă a unei instala
ț
ii etc.);
–
pericolul să
fie iminent, respectiv
pe cale de a se produce î
n
acel moment, astfel
încât consecin
ț
ele sunt imediat realizabile;
–
pericolul să
fie real, respectiv
producerea lui să fie certă
ș
i
nu posibilă sau
imaginară
;
–
pericolul să fie inevitabil,
în sensul că
producerea lui nu poate fi î
nlaturat
ă
decâ
t pr
in î
nfaptuirea
faptei contraven
ț
ionale;
–
fapta să fie înfaptuită spre a salva via
ța, integritatea corporală sau sănă
tatea
faptuitorului, a alt
ei persoane, un bun material sau
un interes public;
–
prin
î
nfaptuirea
contraven
ției
să
nu
s
e
producă,
în
mod con
ș
tient,
urmări
mai grave decâ
t atunci
când făptuitorul contraven
ț
iei nu ar fi intervenit.
c) Constrângerea fizică
sau moral
ă
F
apta săvâr
șită de o persoană, în
cazul î
n care au fost exercitate asupra faptuitorului
p
resiuni, ac
ț
iuni coercitive pentru
a
–
l obliga să săvâr
șească contravenț
ia
, nu este considerată
contraven
ț
ie
.
Constrângerea fizică trebuie să
fie
astfel încâ
t
să paralizeze libertatea de voin
ța a
făptui
torului. Dacă acesta este în situa
ț
ia de
a putea să opună rezisten
ță
sau
să se sustragă
constrâ
ngerii exercitate
asupra sa, constrangerea fizică nu mai poate fi invocată ca o cauză de
exonerare de ră
spundere.
Constrângerea psihică (morală) este
ș
i ea
o
situa
ție care exclude vinovaț
ia acestuia
deoarece
anihilează
libertatea de voin
ț
a a fă
ptuitorului,
deci
și caracterul contravenț
ional al
faptei sale.
P
ericolul cu care se amenin
ța trebuie să
fie grav
. E
ste necesar ca făptuitorul să nu aibă
o altă posibil
itate de a înlatura pericolul, decâ
t fie
să săvâr
șească contravenț
ia, sau
să suporte
producerea răului cu care este amenin
țat ș
i care se va produce.
V
aloarea socială vătămată prin săvâ
r
ș
irea contraven
ț
iei
trebuie
să nu fie mai mare
decât valoarea socială
ocrotită prin acea faptă
.
d) Cazul fortuit
Cazul fortuit reprezintă
interven
ț
ia unei întâmplă
ri care
nu putea să fie prevăzută
ori
înlaturată
ș
i care determină
producerea rezultatului socialmente periculos.
Făptuitorul este exonerat de ră
sp
undere
contraven
țională întrucâ
t
nu a avut
posibilitatea
să prevadă
factorul extern ce
a determinat producerea rezultatului.
Dacă
făptuitorul nu a prevă
zut
rezultatul, care putea fi prevăzut în mod obi
șnuit de
orice persoană
, nu in
tervine cauza de exonerare de ră
spundere
.
I
mp
revizibilitatea
este
obiectivă,
generală, legată
de limitele cunoa
ș
terii umane,
î
n
cazul fortuit
.
e) Eroarea de fapt
Prin eroare de fa
pt se în
țelege necunoaș
terea ori
cunoa
șterea greșită de către făptuitor,
în momentul săvâr
șirii contravenției, a existenț
ei unei împrejură
ri de ca
re depinde caracterul
contraven
ț
ional al faptei sale.
E
roarea de drept, adică necunoa
ș
terea unei norme juridice, nu ex
onerează de
ră
spundere,
conform
principiului că
nimeni nu se poate apăra invocând necunoa
ș
terea legii.
f) Iresponsabilitatea
ș
i infirmitatea
P
ersoana iresponsabilă nu posedă
capacita
tea psihică
(
discernământ, ra
ț
iune etc.)
pentru
a putea aprecia în mod corect fapta sa, consecin
ț
ele acesteia,
caracterul ei licit sau
ilicit,motiv pentru care iresp
onsabilitatea constituie o cauză care exonerează de ră
spundere.
S
tarea de iresponsabilitate
permanentă sau temporară pentru a exonera de ră
spundere
,
trebuie să fie constatată
de
că
tre
organul medical competent.
Împotriva fă
ptuitorului
iresponsabil
se pot lua măsuri de siguran
ță
, cu caracter
medic
al ca, spre
exemplu, obligarea la un tratament medical de specialitate.
În anumite situa
ț
ii,
i
nf
irmitatea poate să
constituie
o cauză care î
nlatură răspunderea
contraven
ț
ionala.
g) Minoritatea
Fapta înfaptuită
de un minor sub 14 an
i nu este considerata contraven
ț
ie chia
r dacă,
potrivit legii, înfatisează
caracteristicile unei contraven
ț
ii
29
.
Î
n cazu
l minorilor sub 14 ani,
func
ționează prezumția
absolută
c
ă nu posedă
capacitatea psi
hică, intelectuală
de
a
percepe
suficient caracterul
faptelor sale, nu au
discernamantul
necesar în acest sens. În acela
ș
i timp,
nu au
nici
posibilitatea mintală
de a cunoa
ș
te regu
lile juridice care reglementează
rela
ț
iile
din societate.
h) Be
ția accidentală
complet
ă
Lipsa discernamantului îl exonerează
pe minorul sub 14 ani de
răspundere
contraven
țională
.
Sanc
țiunea contravențională
se reduce la jumatate
p
en
tru minorii intre 14
–
18 ani.
Fapta ce
lui care, î
n
momentul producerii
acesteia se află
, datorită unor împrejurări
independente de voin
ța sa, în stare de beț
ie c
ompletă, provocată
de alcool ori
alte substan
țe,
nu constituie infrac
ț
iune.
Be
ț
ia e
ste o stare psihică anormală
,
urmare a efectelor produse
asupra organismului,
î
n principal
asupra facultă
ț
ilor mintale, de anumite s
ubstan
țe consumate de către persoana
respectivă, cea mai frecventă fiind alcoolul (be
ția alcoolică sau intoxicația etilică
).
Be
ția accidentală completă poate fi consecința inhală
ri
i unor
vapori de alcool,
neofalină
sau
alte substan
ț
e din mediu
l
în care persoana î
și desfașoară activitatea curentă
ori
se află din î
ntamplare
,caz
în care acea persoană nu mai este responsabilă
de faptele sale.
Dacă o asemenea persoană săvâr
șește o contra
ven
ție, va fi exonerată
d
e ră
spundere.
5. Răspunderea contraven
țională
ș
i
răspunderea civilă
P
rint
r
–
o faptă socotită contraven
ț
ie este posibil
să
se produ
că
daune altor persoane.
D
acă persoana care a săvâr
șit acea faptă este exonerată de răspundere
contraventională, ea
rămâ
ne,
totu
și, obligată să î
ndrepte
prejudiciul pe c
are l
–
a provocat prin fapta sa.
Exonerarea de ră
sp
undere contraven
țională se referă
numai
la
aplicarea de sanc
ț
iu
ni
contraven
ționale și în nici un caz nu priveș
te
obliga
ț
ia de a
repara pagubele produse prin ace
a
faptă
.
Câ
nd
prin săvâr
șirea contravenției a fost pricinuită o pagubă și există
tarif de evaluare
a ace
steia, agentul constatator, dacă
are dreptul
să aplice sanc
țiunea, fixează despăgubirea pe
bază de tarif, făcând men
țiun
e despre aceasta î
n procesul
–
verbal.
29
O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din
25
iulie 2001,art.11(2)
În cazul despă
gubirilor
civile, pe care
contravenientul este obligat să le plătească
păr
ții vătă
mate, pentru paguba pe care aceasta a suferit
–
o
î
n urma
săvâr
șirii contravenției, în
procesul
–
verbal, după
descrierea faptei cauzatoa
re de prejudiciu, se va prezenta
, în mod
amănun
țit, î
n ce a con
stat paguba, spre
exemplu, ce bunuri
au fost distruse, degradate
sau
însu
șite de la partea vătămată
,
cui
apar
ț
i
n
bunurile respective, precum
ș
i orice alt
ele
ment n
ecesar pentru evaluarea cât mai exactă a pagubei
și pentru identificarea părții
vătă
mate.
Dacă
agent
ul constatator este competent să aplice sanc
țiunea contravenț
ionala, el va
calcula valoarea prejudiciului, pe baza tarifului
legal, iar suma va fi men
ționa
tă î
n procesul
–
verbal.
Î
n cazul, î
n care
agentul
constatator nu este competent să aplice sanc
țiunea,
despăgubirile vor fi stabilite de către organul competent să aplice sanc
țiunea
contraven
țională
, la
cererea păr
ții vătă
mate.
Agentul constatator est
e oblig
at să informeze partea vătămată asupra mă
surii adoptate
,
pentru ca aceasta să poata ob
ț
ine d
e la contravenient suma datorată
de acesta, prin trimiterea
unor copii de pe procesul
–
verbal de constatare a
contraven
ț
iei.
Sanc
țiunile contravenț
ionale
Avertismentul
Avertismentul este c
ea mai blândă
s
anc
țiune contravenț
ionala . „
Avertismentul constă
în aten
ționarea verbală sau scrisă
a contravenientului asupra
pericolului social al faptei
săvâr
șite, însoțită
de rec
omandarea de a respecta dispozi
ț
iile
legale
”
30
.
Avertismentul este,
o sanc
țiune fără
efecte juridice, a
semănător unei sanc
ț
iuni morale,
care
se aplic
ă în cazul unor fapte de mică gravitate
și câ
nd se ap
reciază că persoana în cauză,
chiar
și fără aplicarea altei sancțiuni mai aspre, nu va mai
săvâr
și alte contravenț
ii.
Î
n ge
neral, avertismentul se prezintă
sub form
ă verbală
,e
xistâ
nd
însa unele situa
ții
când este necesară
și întocmirea unui î
nscris.
Spre
e
xemplu, în cazul unei coliziuni u
șoare între autovehicule, odată
cu
avertismentul verbal,
se va încheia
ș
i un proce
s
–
verbal, acesta fiind necesar î
n rapor
turile cu
organul de asigurari
ș
i cu a
telierul de repara
ț
ii pentru
remedierea
strică
ciunilor produse
ca
urmare a coliziunii.
Există
și o formă
specială
de avertisment, anume, avertismentul publicat
.
Avertismentul sub formă verbală
se apl
ică în cazul î
n
care contravenientul este de
fa
ță atunci când se constată producerea contravenț
iei
31
.
Cazurile în care avertismentul se aplică , obligatoriu , î
n sc
ris:
–
actul normativ prevede expres obligativitatea formei scrise;
–
contravenientul nu
este de fa
ță la momentul constatării contravenț
iei;
–
au fost produse pagube prin săvâr
șirea contravenț
iei;
–
în urma săvâr
ș
irii contraven
ț
i
ei exista bunuri supuse
confiscă
rii, aceste
a fiind descrise
detaliat, men
ționându
–
se măsurile luate în legatură
cu ace
le bunuri, cui au fost predate
ș
i pe
ce baza.
Amenda
Amenda constă î
n plat
a unei sume de bani,care variază în func
ție de natura și
gravitatea faptei, repreze
ntând cea mai frecventă sanc
țiune contravențională
.
30
Conform
O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001
, art. 7 (1)
31
A.G. Dinescu
, Legslatia contraventiilor.Comentarii, doctrina si jurisprudenta
,2016, p.32
Inchisoarea contraven
țională
Este o sa
nc
țiune contravenț
ionala care se
poate institui numai prin lege
și care se
apliă î
n cazul producerii unor fapte de un grad
mai ridica
t de pericol social, ea fiind
întotdeauna alternativă
cu amenda.
Sanc
țiunea închisorii contravenț
ionale are un caracter administr
ativ, ea deosebindu
–
se
de sanc
țiunea î
nchisorii pe
nale privative de libertate, avâ
nd un re
gim specific privind
aplicarea
ș
i executarea sa.
Persoana în ca
uză trebuie să presteze activită
ți de interes social în timpul executării
acestei sanc
ț
iuni.
Confiscarea
Confiscarea
constă în re
ținerea forțată
a un
or bunuri , care au servit la săvâr
șirea
contraven
ției, dacă aceste bunuri aparț
in contravenientului,
fiind
o
sanc
ț
iune
contraven
țională
complementară
,cu caracter temporar.
Uneori confiscarea poa
te să fie o sanc
țiune principală de sine stătă
toare.
Spre exemplu,
bunurile ascunse î
n coletele postate so
site pentru persoanele fizice
și neînscrise î
n
document
e
le de însotire se confiscă
32
ș
i trec în patrimoniul statului fă
r
ă plată
.
Suspendarea activit
ă
ții și anularea autorizației de funcț
ionare
Această sanc
ț
iune are un caracter complementar,
ea
aplicându
–
se pe lângă sanc
țiunea
principală, amendă sau închisoarea contraven
țională. Nefiind o sancțiune obligatorie,ea este
lăsată
la aprecierea agentului
constatator dacă să dispună sau nu suspendarea activită
ț
ii
agentului economic.
Inchiderea con
tului bancar
Această sanc
țiune echivalează cu suspendarea sau chiar încetarea activităț
i
i agentului
economic, deoarece închiderea contului îl pune î
n impo
sibilitatea pe acesta de a
–
și desfășura
activitatea î
n viitor.
6.
Răspun
derea
administrativ
–
patrimonială
Angajarea r
ă
spunderii administrativ
–
patrimoniale se poate face
î
n trei moduri:
1
) prin ac
ț
iune
î
ndreptat
ă
numai
î
mpotriva autoritatii p
â
r
â
te
2
) prin
ac
ț
iune
î
ndrerptat
ă
exclusiv
î
mpotriva functionarului public
3
) prin
ac
ț
iune
î
ndreptat
ă
concomitent
î
mpotriva autorit
ă
tilor
ș
i func
ț
ionarului public
U
ltim
ul
tip de ac
ț
iune este cea mai
des întalnită
, pentru c
ă
ocrote
ș
te cel mai bine
interesele celui v
ă
t
ă
mat.
I
n procesul execut
ă
rii hot
ă
rarii, cel v
ă
t
ă
mat se va
î
ndrepta,
î
n primul rand,
î
mpotriva
autorit
ă
tii care de principiu este solvabil
ă
ș
i deci sunt create
ș
ansele realizarii creantei
reclamantului, pentru consacrarea , pe planul r
ă
spunderii administrativ
–
patrimoniale, a
principiului solidarit
ă
ț
ii juridice di
ntre func
ț
ionari
ș
i autoritate.
In situa
ț
ia
actului administrativ tipic prejudiciul este cauzat nu doar prin emiterea
actului ilegal, ci
ș
i prin punerea lui
î
n executare, dat
ă
c
â
nd se produc efecte juridice
de natur
ă
32
Regulamentul vamal, art.244,alin2
a produce prejudicii, pe c
â
nd
î
n
situa
ț
ia
actului administrativ asimilat, preju
diciul se
produce prin chiar ne
miterea actului.
In literatura juridic
ă
s
–
a considerat
33
c
ă
ins
ț
antele au obliga
ț
tia s
ă
verifice dac
ă
î
ntradevar este vorba de o ilegal
itate a actului respectiv, ori
doar de un viciu de procedur
ă
n
esen
ț
tial
ș
i care nu a fost apt s
ă
provoace pagube.
Capitolul II
.
–
Procedura aplicării sanctiunii disciplinare
1. Comisia de disciplin
ă
A. Rolul comisiei de disciplin
ă
S
ancțiunea disciplinară, cu excepția avertismentului,
nu poate fi aplicată, numai după
cercetarea preliminară a faptei imputate și după audierea nepărtinitoare a funcționarului
public de către comisia de disciplină
34
. A
șadar, se consacră o excepție și o regulă.
Regula aminte
ște despre faptul c
ă, pentru aplic
area sanc
țiunii disciplinare, se impune
implicarea unui organ colegial, denumit comisia de disciplină. Această regulă are în vedere
toate sanc
țiunile disciplinare, în afară de avertisment.
Excep
ția constă în
aplicarea sanc
țiunii disciplinare fără a ma
i fi necesară interven
ția comisiei
de disciplină, însă este aplicabilă numai în ceea ce prive
ște avertismentul.
Referitor, la regul
ă
și excepție se impun două precizări. Prima precizare are în vedere
situa
ția în care titularul dreptului de sancționare, r
espectiv conducătorul autorită
ții publice,
aplică avertismentul. Chiar
și în situația, în care legea nu stabilește expres, acesta trebuie să
facă o anumită cercetare pentru a vedea dacă fapta s
–
a comis, dacă a comis
–
o cel în raport cu
care se solicită
sanc
ț
ionarea, circumstan
țele în care s
–
a realizat fapta, dacă sesizarea ori demersul de
sanc
ționare a conducătorului funcționarului public este îndreptățit ori este un mijloc de
hăr
țuire.
A doua precizare reflectă
aspectul prin care, urmare a sesizării comisi
ei de disciplină
și realizarea de către aceasta a cercetării disciplinare, se înaintează demersul și ținând cont de
toate circumstan
țele cauzei, sancțiunea relevantă pentru funcționar este avertismentul. După
cum legea nu prevede procedura de aplicare a sa
nc
țiunii de avertisment fără implicarea
comisiei de disciplină, fie că aceasta se aplică de către conducător din oficiu, la recomandarea
sau sesizarea
șefului direct al funcționarului, a colegului acestuia ori a mentorului, ca rezultat
al demersului din pa
rtea organelor de drept ori a vecinilor func
ționarului, nici propunerea
comisiei de disciplină nu are cum să fie un impediment în aplicarea avertismentului. O astfel
de practică este chiar oportună
și recomandată având în vedere că, după cum s
–
a men
ționat
,
conducătorul ar trebui să facă o cercetare înainte de aplicarea avertimentului, pe când prin
demersul comisiei de disciplină aceasta se prezumă.
Comisia de disciplin
ă are un rol dublu:
1) apreciaz
ă dacă fapta imputată unui func
ționar public reprezintă o
abatere de natură să
determine aplicarea unei sanc
țiuni disciplinare;
2)
stabile
ște care este sancțiunea aplicabilă,
dac
ă răspunsul este afirmativ.
B. Componen
ț
ă
Comisia de disciplin
ă este compusă din cinci membri, inclusiv un președinte și un secretar,
pe
când cea din cadrul primăriilor
–
din cel puțin trei membri, inclusiv un președinte și un
secretar. În cadrul fiecarei comisii de disciplină se nominalizează cel puțin trei membri
înlocuitori, rolul cărora este determinant pentru a asigura func
ționa
litatea comisiei în situa
țiile
în care mandatele unora dintre membri se suspendă.
33
.A
. Iorgovan
,
Tratat de drept administrativ
,
vol.II, p.331
34
V. Vedinas, Tratat teoretic si practic de drept administrativ, vol.II, ed Universul juriduc Bucuresti, 2018, p.312
C. Condi
țiile faț
ă de membrii comisiei
Pentru a deveni membru al comisiei de disciplin
ă,
printre condi
țiile impuse de Regulament
re
ținem următoarele:
1)
nu se află în raportu
ri de rudenie până la al treilea grad inclusiv sau de afinitate până la al
doilea grad inclusiv cu cel puțin unul dintre membrii comisiei de disciplină sau
nu este so
ț;
2) nu prezintă antecedente penale nestinse, în condi
țiile legii;
3) nu prezintă
sanc
țiuni disciplinare nestinse.
Persoana desemnată,
în calitate de pre
ședinte a comisiei trebuie să întrunească
suplimentar
anumite condi
ții:
1) are, de regul
ă, studii superioare juridice ori în domeniul administrației publice;
2) prezintă o reputa
ție ir
eproșabilă.
În cadrul comisiei de disciplin
ă mandatul membrilor este de patru ani. Membrii
comisiei își îndeplinesc mandatul de la data emiterii actului administrativ de constituire a
comisiei de disciplină până la data expirării duratei acestuia, cu exc
epția situa
țiilor în care
mandatul se încheie înainte de expirarea termenului.
D. Suspendarea calit
ă
ții de membru
35
Suspendarea
mandatului de membru al comisiei de disciplin
ă are loc în următoarele situații:
1) a fost deta
șat în cadrul altei institu
ții
publice;
2) a s
ăvârșit o faptă ce constituie obiectul sesizării comisiei de disciplină;
3) s
–
a dispus începerea urm
ăririi penale,
în privin
ța acestuia
;
4) se află în concediul anual de odihn
ă;
5) se află în concediul de studii;
6) au fost suspendate rapo
rturile de serviciu în leg
ătură cu concediul de boala, maternitate sau
trauma, concediul neplătit, carantina, înregistrarea în calitate de
concurent electoral ori în
calitate de persoan
ă de încredere a unui concurent electoral;
7)
anterior soluționării ca
uzei
și
–
a expus opinia cu privire la fapta sesizată;
8) este
rudă,
so
ț, sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv cu funcționarul public a cărui
faptă se află în dezbatere la comisia de disciplină;
9) are un interes personal, direct sau indirect în s
olu
ționarea cauzei sau există alte împrejurări
care
pun la îndoială nepărtinirea și obiectivitatea lui.
2. Sesizarea comisiei de disciplin
ă
A. Subiec
ții care sunt în drept s
ă depună sesizarea
Elementul primar, dar, în egală măsură,
și fundamental, pentru
procesul disciplinar al
func
ționarului public
î
–
l constituie existen
ța unei sesiz
ări scrise. Procedura disciplinară nu
poate începe în lipsa sesizării. Sesizarea poate fi depusă, de către:
1) conduc
ătorul autorității publice;
2) conduc
ătorul subdiviziunii
în care își desfășoară activitatea funcționarul public a cărui
faptă este sesizată;
3) oricare persoan
ă ce consideră că prin fapta unui funcționar public a fost înfăptuită o
abatere disciplinară, inclusiv dacă acestei persoane i
–
au fost afectate drepturil
e și interesele
legitime.
B. Condi
țiile de form
ă ale sesizării
36
35
C. Iftene,
Principii aplicabile raspunderii administrative in contextual codificarii administrative
, in volumul
E.Balan,C. Iftene, D. t roanta, M. Vacarelu(editori),
Codificarea administrativa. Abordari doctrinaire si cerinte
practice
, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti, 2018,p.185
36
I.T.
Ștefanescu,
Tratat teoretic
ș
i practic de dreptul muncii
, ed a 3
–
a rev.
Si ad.,Ed. Universul Juridic,
Bucure
ști,2014; A. Țiclea
, Răspunderea disciplinară. Teorie
și jurisprudenț
a
.Ed.Universul Juridic, Bucure
ști,
2014,p.198
Sesizarea trebuie să cuprindă,
dup
ă cum este prevăzut în pct.34 din Regulament,următoarele:
1) numele, prenumele
și datele de contact ale persoanei care a întocmit sesizarea.
Este firesc ca
sesizarea să cuprindă numele
și prenumele autorului,
după cum peti
țiile
anonime sunt l
ăsate fără examinare. Referitor la datele de contact, acestea sunt necesare
având în vedere acel fapt că, conform regulamentului, autorului sesizării urmează a
–
i fi
comun
icate mai multe materiale
și documente din gestiunea comisiei de disciplină.
2) numele, prenumele
și pe cât este posibil, subdiviziunea în care își desfășoară activitatea
funcționarul public a cărui faptă este sesizată.
Chiar
și în situația în care sesizarea nu va conține numele, prenumele
și subdiviziunea în care
activează func
ționarul care se prezumă că a săvârșit o abatere, dar această persoană poate fi
identificată, sesizarea va fi a examinată, neexistând temeiuri d
e a o clasa.
Spre exemplu,dacă autorul sesizării nu cunoa
ște numele funcționarului public sau
subdiviziunea în care activează, el poate folosi orice date care ar permite comisiei de
disciplină să identifice această persoană. Doar în cazul, în care, datele
respective nu ar fi
suficiente, în scopul identificării acestui func
ționar, comisia va putea să nu examineze
sesizarea.
3) expunerea faptei care reprezintă obiectul sesiz
ării.
Descrierea faptei trebuie s
ă fie cât mai explicită
și exactă, descriindu
–
se,
preferabil, atât fapta
săvâr
șită, cât și împrejurările în care s
–
a produs.
4) prezentarea argumentelor care stau la baza sesiz
ării.
Aceast
ă condi
ție evidențiază că autorul sesizării trebuie să prezinte atât argumente sub formă
textuală, bineîn
țeles expus
e direct în sesizare, cât
și, dacă se impune, să anexeze oricare alte
dovezi care ar demonstra juste
țea declarațiilor sale, cum ar fi materiale audio, video,
poze,înscrisuri, declara
ții ale martorilor, etc. Despre acest aspect amintește și conținutul
pct.3
5 din Regulament.
5) Data.
Un element esen
țial al sesiz
ării
îl constituie data,
pentru că în func
ție de aceasta, încep să
curgă un
șir de termene, care urmează a fi respectate de către comisia de disciplină. De
obicei, termenele respective sunt imperativ
e.
Cu toate aceste aspecte, neindicarea datei este singurul element, dintre cele de form
ă, care nu
are ca efect clasarea cauzei. O astfel de abordare se bazează, probabil, pe aspectul că, până la
urmă, nu contează când a fost semnată
și expediată sesizare
a, ci când a fost recep
ționată la
cancelaria (secretariatul) autorită
ții.
6) semn
ătura.
Semn
ătura reprezintă un alt element important al sesizării, atestând
manifestarea voin
ței autorului sesizării.
3. Procedura în fa
ța comisiei de disciplin
ă
I
. M
ăsuri
dinaintea intrunirii comisiei
Dupa
ce este transmisă comisiei de disciplină competente
,
s
esizarea
ajunge la
pre
ședintele comisiei.
P
rima ac
țiu
ne pe care trebuie s
–
o intreprinda presedintele, dupa ce primeste sesizarea
este convocarea unei sedinte
pregatitoare a comisiei de disciplina.
Într
–
o astfel de situatie comisia trebuie sa ia
una dintre următoarele decizii:
(
1) s
ă predea sesizarea
secretarului comisiei pentru desfășurărea
anchetei de serviciu.
Decizia respectiv
ă, după cum rezultă din pre
vederile Regulament
ului institu
ț
iei
respective
, se stabile
ște atunci când obiectul sesizării nu este unul complex, ci este unul
simplu și când în sesizare
este precizat doar un singur func
ționar.
(
2) s
ă formeze
un grup de lucru abilitat cu desfășurarea anchetei de serviciu
(
3) clasarea cauzei.
Clasarea cauzei se realizeaza c
â
nd
:
neîndeplinire a
condi
ții de formă ale sesizării
prin
:
(a
) nemen
ț
ionarea
numelui, prenumelui
și a datelor de contact ale autorului
sesizării;
(b
)
nemen
ț
ionarea
faptei care constituie obiectul sesiz
ării;
(c
)
nemen
ț
ionarea
argumentelor care stau la baza sesiz
ării;
(d
) sesizarea nu este semnat
ă;
(e
) este imposibil
ă identificarea funcționarului public d
acă în sesizare nu sunt precizate
numele, prenumele și subdiviziunea în care acesta î
și desfășoară activitatea.
a
u trecut
șase luni de la data săvârșirii faptei.
S
ancțiunile disciplinare se pun în practică, în termen de cel mult
șase luni de la data
săvârșirii abaterii.
II
. Desf
ă
șurarea anchetei de serviciu
Dup
ă
cum s
–
a relatat
ancheta de serviciu
se desfă
șoară, la decizia comisiei, fie de un
grup de lucru special constituit pentru aceasta, fie de către secretar.
D
in punct de vedere al
componen
ței grupului de lucru,
Regulamentul
nu contine reglementari,
ceea ce semnifică, că
în componen
ța lui pot intra atât membrii comisiei de disciplină, cât și alte persoane
considerate corespunzătoare de către comisie, inclusiv func
ționari publici.
A
ncheta de serviciu
37
,
c
a regulă general
ă
se realizează într
–
un termen de cel mult 14
zile lu
crătoare.
În
cazurile ma
i complexe, prin exceptie si
cu aprobarea președintelui,
desfășurarea anchetei de serviciu poate fi prelungită cu încă cel mult 7 zile lucrătoare, adică
în total 21 zile lucrătoare.
Conform reglementarilor
din Regulament,ancheta de serviciu presupune:
(
1) analizarea sesiz
ării;
(
2)
ascultarea func
ționarului
public a cărui faptă reprezinta
obiectul sesizării;
(
3)
ascultarea
persoanei care a formulat sesizarea;
(
4) str
â
ngerea
informa
țiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloacele
prevăzute de lege, inclusiv
ascultarea oricăror alte persoane ale căror declarații pot ajuta la
soluționarea cazului;
(
5)
str
â
ngerea
probelor, respectiv
verificarea documentelor și a declarațiilor prezentate.
C
a
și în cazul suspend
ării curgerii termenelor de desfă
șurare a
anchetei de serviciu
și
desfă
șurarea anchetei se amână pe perioada cât este imposibil de a asculta funcționarul public
din motivul aflării lui
în concediu de odihnă anual sau
în
concediu de studii, precum și în
legătură cu
trauma
ori boala
.
C
â
nd se
suspenda
ancheta
din motivele indicate anterior, aceasta va fi reluată imediat
cu revenirea la serviciu a funcționarului.
C
â
nd
func
ționarul public nu dorește s
ă fie audiat în procesul desfă
șurării anchetei de
serviciu, Regulamentul men
ționează
constatarea refuzului într
–
un proces
–
verbal, semnat de
cel pu
țin două persoane din cadrul institu
ției publice (de obicei, care au asistat la exprimar
ea
refuzului). I
ntr
–
o astfel de situa
ție, respingerea
38
func
ționarului de a fi audiat nu împiedică
continuar
ea desfășurării anchetei de serviciu. De fapt,
este o solu
ție
propor
țională și logică
prin care
func
ționarului public i se a
sigură acest drept
să
–
și dovedească nevinovăția
,
în
cadrul audierii el având puterea, prin
argumente.
Dup
ă parcurgerea tuturor
etapelor anch
etei de serviciu, secretarul ori
, după caz, grupul
de lucru elaborează un raport care conține:
(a
) num
ărul și data de înregistrare a sesizării;
(b
) perioada în care s
–
a desf
ășurat ancheta de serviciu;
37
Ciobanu, A
–
S, Drept administrative.Activitatea administratiei publice. Domeniul public, Ed.
Universul Juridic,
Bucuresti, 2015 ,pp.89
–
210
38
A.G. Dinescu
, Legslatia contraventiilor.Comentarii, doctrina si jurisprudenta
,2016, pp.114
–
201
(c
) numele, prenumele
și funcția deținută
de funcționarul public cercetat, respectiv și
subdiviziunea structurală în care acesta își desfășoară activitatea;
(d
) numele, prenumele, func
ția și datele de contact ale persoanei care a semnalat fapta și ale
persoanelor audiate;
(e
) prezentarea concisă
a faptei sesizate
și a circumstanțelor în care a fost săvârșită;
(f
) probele administrate;
(g
) recomandarea privind sanc
țiunea discip
linară aplicabilă ori
, după caz, de clasare a cauzei;
(h
) motivarea recomandării.
Dup
ă
ancheta
de serviciu se întocme
ște un raport care se prezint
ă comisiei de
disciplină.
III
. Citarea
D
upă ce este recep
ționat raportul privind ancheta de serviciu
,p
reședintele comisiei
decide asupra locului, datei și orei desfășurării șe
dinței comisiei de
disciplină
.
P
re
ședintele va
ține cont
,
la fixarea datei,
că func
ționarului public cercetat, în primul rând,
dar
și altor participanți, este necesar, să li se asigure, din data citării, cel puțin două zile
lucrătoare pentru pregătire.
Citarea
39
se face,
prin înștiințare scrisă,
ca prim
ă op
țiune, ce
se
va
preda
personal
funcționarului public, cu semnătură de primire. Cel mai sigur, eficient
și puțin costisitor este
a
cest mod de citare.
Odată cu semnătura func
ționarului public, acest mod de citare
garanteaz
ă, dar
și demonstrează, că acesta a știut despre locul, data și ora desfășurării ședinței
comisiei. Orice referire de nerespectare a dispozi
țiilor regulamentare în materie de citare pot
fi, u
șor combătute, pe viitor.
În cazul
în care func
ționarul public
refuză semnarea în
științării scris
e, acest lucru se
poate mentiona
într
–
un proces
–
verbal, semnat de cel puțin două persoane din cadrul autorității
publice prezente la predarea înș
tiințării. I
mportant este ca institu
ția să întreprindă toate
măsurile pentru
a
–
i garanta dreptu
l apărării
și expunerii opiniei, fiind
dreptul func
ționarului
de a nu veni la
ș
edin
ța comisiei de disciplină
40
.
Înștiințarea scrisă,
se transmite prin poștă,
d
acă este imposibil, a fi
înmânătă personal
,
men
ționându
–
se locul, data și ora
ședinței comisiei.
Trebuie
ca în
științarea prin poștă să fie cu
aviz de primire, pentru a se putea face, dovada citării legale a func
ționarului, în caz de
necesitate
41
.
Citarea se poate realiza
și pr
in prin mijloace electronice sau prin notă telefonică o
ri
telegrafică.
În
sa
aceste modalită
ți urmează a fi aplicate alternativ celor două enunțate anterior
deoarece, spre deosebire de ele, nu asigură ob
ținerea vreunei dovezi privind recepționarea
informa
ției.
În
cadrul
ședinței comisiei sunt
urm
ă
toarele
etape
:
(a
) ascultarea secretarului sau a grupului de lucru referitor la propunerea privind sanc
ți
unea
disciplinară aplicabilă sau
, după caz, de clasare a cauzei;
În acest
ă
etap
ă
, cei care au realizat ancheta de ser
viciu urmează să relateze concret
membrilor
comisiei despre rezultatele cercetării lor.
După
în
cheierea
audierii, cei care au realizat ancheta de serviciu trebuie s
ă
–
și exprime
părerea,
ce
va fi reflectată în raportul privind ancheta de serviciu, având în vedere sancțiunea
disciplinară pe care o propun sau, după caz, privind clasarea cauzei.
39
V. Vedinas, Tratat teoretic si practic de drept administrativ, vol.II, ed Universul juriduc Bucuresti, 2018, p
.428
40
I.T.
Ștefanescu,
Tratat teoretic
ș
i practic de dreptul muncii
, ed a 3
–
a rev. Si ad.,Ed. Universul Juridic,
Bucure
ști,2014; A. Țiclea
, Răspunderea disciplinară. Teorie
și jurisprudenț
a
.Ed.Universul Juridic, Bucure
ști,
2014,p.127
41
M. Ursuta,
Noul
regim contraventional in contextual intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila
si a
Legii nr. 76/2012
pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
, p169
(b
) ascultarea func
ționarului public cercetat sau a reprezentantului acestuia;
(c
) ascultarea
persoa
nei care a formulat sesizarea;
(d
) culegerea
și gestionarea probelor.
Culegerea
și gestionarea probelor se ref
eră la analiza probelor men
ț
ionate
în timpul
audierii secretarului sau grupului de lucru, a func
ționarului public cercetat ori a
reprezentantului
acestuia, a
persoanei care a formulat sesizarea, a altor persoane ale căror
declarații pot înlesni soluționarea cazului, precum și a
celor specificate în justificarea
scrisă a
funcționarului public cercetat.
În
urma
încheierea tuturor etapelor examinării
cauzei, comisia de disciplină trece la
adoptarea propunerii referitoare la
:
(
1.
)
sanc
țiunea disciplinară aplicabilă, în situa
ți
a în care s
–
a dovedit
î
nfaptuit
ă
de către
funcționarul
public a ab
aterii disciplinare imputate sau
a oricărei alte abateri disciplinare
prevăzute de lege;
(
2.
)
încetarea cauzei, atunci când:
(
a.
)
nu se recunoa
ște justețea
î
nfaptuirea abaterii imputate sau
a oricărei alte abateri
disciplinare prevăzute de lege;
(
b.
)
se stabile
ște
expirarea a
șase luni de la data
î
nfaptuirii
abaterilor disciplinare
(sau
a
șase
luni de la constatarea î
ncălcării legisla
ției referitoare
la declararea veniturilor și a proprietății
și cu privire la conflictul de interese), exceptând perioadele care opresc temporar curgerea
acestor termene.
Poate exista probabilitatea
c
ă
comisia să nu adopte nici una dintre propunerile
enun
țate anterior, î
ntrerupând examinarea cauzei. Acest aspect este posibil în cazul în care
aceasta „are indicii că fapta săvârșită de funcționarul public poate fi considerată contravenție
sau infracțiune”. Această prevedere este, de fap
t, o adaptare a elementului
fundamental
conform c
ă
ruia
în
procedura civilă
„penalul
ține în loc civilul”, în cazul de față „civilul”
fiind reprezentat de dreptul disciplinar al func
ționarului public.
Capitolul III. Ac
țiunile în angajarea răspunderii administrativ
–
patrimoniale
Din legea
nr 554/2004 a contenciosului administrativ identificăm posibilitatea
exercitării a trei forme de ac
țiuni:
(1) o ac
țiune dirijată numai ămpotriva instituției pârâte;
(2) o ac
țiune îndreptată exclusiv împotriva funcționarului;
(3) o
ac
țiune dirijată concomitent împotriva instituției și funcționarului public.
Titularul dreptului fundamental poate alege oricare dintre cele trei forme de
ac
țiune.
Iar varianta în care reclamantul alege o ac
țiune vare să fie îndreptată ex
clusiv
împotriva func
ționarului, realizarea creanței sale este cumva asigurată prin instituirea
solidarită
ții dintre instituție și funcționar, bazată pe prezumția
solvabilită
ții instituției, care
dau na
ștere posibilităților de îndeplinire a c
rean
ței.
În situa
ția în care o persoană își manifestă nemulțumirea prin reclamație față de
ac
șiunile sau actele administrative emise de funcșionarii publici, acesta poate acționa
autoritatea publică respecvtiv func
ționarii acesteia conform l
egii
nr 554/2004 a
contenciosului administrativ prin următoarele forme de ac
țiuni:
1.
Răspunderea patrimomială a statului pentru prejudiciile produse unei
persoane fizice sau juridice , prin orice eroare judiciară
În conformitate cu art. 52
alin(3) din Codul de procedură penală precum
și
conform prevederilor Codului de procedură civilă s
–
a ajuns la concluzia că orice eroare
judiciară, indiferent de natura ei, dă dreptul la despăgubiri.
Acela
și articol din Codul de procedură pena
lă nu înlătură răspunderea magistra
ților,
care
și
–
au exercitat func
ția cu gravă neglijență sau cu rea credință.
2.
Răspunderea patrimomială
exclusivă a autorită
ților administrației și instituțiilor
publice pentru limitele serviciului public
D
e
multe ori deficien
țele în prestarea serviciului public sunt determinate de
lipsurile în legiferarea lui.
În ceea ce prive
ște condițiile ce ar trebui să fundamenteze apariția unei astfel
de forme de răspundere, în conformitate cu
dispozi
țiile art. 582 din Codul administrativ
este necesar a se avea în vedere:
–
să existe un serviciu public care să con
țină prin natura lui, riscul producerii
anumitor prejudicii pentru beneficiari, să prezinte anumite limite în
organizarea
și
func
ționare care să pună în pericol anumite valori umane sau materiale;
–
să existe un prejudiciu, de natură morală sau materială , care să fie produs unei
persoane fizice ori juridice;
–
să existe o legătură de
cauzalitate între utilizarea inui serviciu public
și paguba
produsă pesoanei fizice ori , după caz juridice.
3.Răspunderea solidară a autorită
ților publice și a funcționarilor pentru
prejudiciile produse prin acte admini
strative tipice
ori asimilate
Din legea nr. 554
a contenciosului administrativ
s
–
au eviden
țiat câteva principii de
bază la care se apelează în cazul acestei forme de răspundere.
(1) legea condi
ționează acțiunea în prejudicii de acțiunea în anulare a actu
lui sau
la obligarea, la emiterea unui act administrativ, în cazul actului administrativ asimilat;
(2) instan
țele de contencios administrativ sunt instanțele competente să se
pronun
țe asupra despăgubirilor solicitate, fiind aceleași care se
pronun
ță și asupra ilegalității
actului administrativ tipic sau asimilat;
(3) această formă de răspundere este atrasă doar de actele administrative tipice sau
asimilate, ilegale ale autorită
ților publice;
(4) există posibilitatea ca
ac
țiunea să poată fi formulată și pesonal împotriva
persoanei care se face vinovată de a rezolva cererea, referitoare la un drept subiectiv sau
interes legitim.
Capitolul IV
.
–
Practica judiciara
Am ales ca studiu de caz mutarea temporară
dintr
–
o func
ție publică de
conducere într
–
una de execu
ție pe durata cercetării disciplinare a unui funcționar public,
respectiv prin acest studiu am urmărit starea de legalitate existentă în această spe
ță.
Urmare la
cererea formulată la Cu
rtea de Apel Const
an
ța, reclamantul IB a pretins
c
ă
prin hotărârea care
se va pronun
ța să se anuleze decizia nr. 274
din 20.06.2007 emisă de
pârâta Casă Na
țională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale,precum și plata
cheltuielilor de judecată
.
În motivare
a contesta
ției, aceasta a invocat
că până la data de 25.06.2007 a de
ținut
func
ția publică de director executiv al Casei Județene de Pensii Constanța. Prin
intermediul
deciziei atacate
a fost mutat temporar,pe perioada cercetării administrative
, pe func
ția publică
de execu
ție de consilier clasa I, gradul profesional superior,treapta de salarizare I, la Direcția
Economică
și Evidență Contribuabili
–
Serviciul eviden
ță contribuabili.
Această măsură, în viziunea reclamantului, semnifică
o modificar
e fără temei
a
raportului de serviciu în condi
țiile în care,d
in cuprinsul deciziei nu se deduce
că mutarea s
–
a
făcut în interesul institu
ției
publice pe care a condus
–
o, după
cum prevăd dispozi
țiile Legii
nr. 188/1999.
Mai târziu
,a invocat ca motiv de
nulitate a deciziei, emiterea acesteia în perioada în
care se afla internat în spital.
Prin sentin
ța civilă nr. 750 din 08.11.2007, Curtea de Apel Constanța
–
Sec
ția
comercială, maritimă, fluvială, contencios
administrativ
și fiscal a acceptat
contesta
ț
ia
formulată
de către reclamantul IB,a desfiin
țat
decizia nr. 274/2007 emisă de pârâtă
și a
obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În această hotărâre
, instan
ța de fond a reținut că decizia nr. 274/2007 emisă de
pârâtă a
fost dată cu nerespectarea
dispozi
țiilor art. 36 și art. 77 alin. 7 din Legea nr. 188/1999.
S
–
a men
ționat
că la data de 22.06.2007 contestatorul a fost internat în Spitalul Militar
de U
rgen
ță Constanța, fiind externat la 26.06.2007 și în continuare s
–
a aflat în concediu de
boală .
Astfel
,a pr
ecizat totodată curtea de apel că decizia a cărei desfiin
țare
s
–
a solicitat a fost
comunicată Casei Jude
țene de Pensii Constanța la data de 22.06.2007, ora 10,30 dată la care
contestatorul se afla deja internat în spital, astfel că modificarea raportului de serviciu nu se
putea face decât din ini
țiativa acestuia.
C
u privire
la condi
țiile prevăzute de art. 77 alin.(7) din Legea nr. 188/1999, instanța
de fond a re
ținut că acestea nu au fost întrunite
deoarece
,a
șa cum rezultă chiar din preambulul
deciziei atacate, controlul de gestiune era deja
încheiat
,astfel că s
–
a
apreciat gre
șit că pri
n
păstrarea
în func
ție a reclamantului ca director executiv,acesta mai putea influența controlul
ini
țiat de către pârâtă.
Împotriva acestei sentin
țe
Casa Na
țională de Pensii
ș
i
alte Drepturi de Asigurări
Sociale
a declarat recurs
, in
vocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod
procedură civilă.
Recuren
ța menționează
că instan
ța de fond a aplicat greșit legea, reținând eronat că
dispozi
țiile art. 77 alin (7) din Legea nr. 188/1999 s
–
ar aplica numai în condi
țiile art. 91 din
aceea
și lege.
De fapt
, recuren
ța,
consideră că
art. 77 se găse
ște în capitolul VIII ”Sancțiunil
e
disciplinare
și răspunderea funcționarilor publici”,pe când art. 91 vizează ”Modificarea,
suspendarea
și încetarea raportului de serviciu al funcționarului public”
.
Astfel, printr
–
o
critică distinctă, recuren
ța combate analiza pe care curtea de apel a
fă
cut
–
o cu referire la condi
țiile aplicării art. 77 alin(7) din lege.
Men
ționează
că textul indicat
impune mutarea temporară a func
ționarului public atunci când prin natura funcției exercitate
aceasta ar putea influen
ța c
ercetarea administartivă. Aspectul
că
la data emiterii deciziei
controlul de gestiune era finalizat este irelevant,câtă vreme cercetarea administrativă era în
curs de desfă
șurare.
I
ntimatul a soliciatat respingerea recursului ca nefondat
,
prin întâmpinarea formulată
.
A
stfel, a
arătat că dispo
zi
țiile unui act normati
v trebuie examinate sistemic
și
nu trunchiat,
concluzia sa fiind că
și în cazul aplicării dispozițiilor art. 77 alin (7) din lege se produce o
modificare a raporturilor de ser
viciu, modificare ce
trebuie efectuată cu respectarea
principiului stabil
ită
ții funcționarului public
ș
i
nu discre
ționar. Mai precizează
faptul că nu s
–
a probat de partea adversă că
ar fi putut influen
ța cursul cercetării administrative.
Cu privire la
inciden
ța art. 36 din L
egea nr. 188/1999, intimatul sus
ține că instanța de
fond a re
ținut corect că măsura dispusă este nelegală, fiind comunicată la o dată la care
el era
internat în spital.
C
onform art. 305 Cod procedură civilă
,
în cadrul probei cu înscrisuri
,păr
țile au depus
la dosarul cauzei acte aflate în dosarul comisiei de disciplină constituite în cadrul C.N.P.A.S.
care cercetează aspectele sesizate de Pre
ședintele C.N.P.A.S. (nr. 1 din 20.06.2007), precum
și Decizia nr. 575/ 19.12.2007 prin care Președ
intel
en CNPAS l
–
a penalizat
pe intimat cu
retrogradarea în func
ția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior,
treapta de salarizare I,pe o perioadă de 1 an, cu men
ținerea drepturilor salarizare, exclusiv
indemniza
ția de conduce
re în procent de 50%.
Recursul este fondat.
Actul administrativ supus
controlului de legalitate de către intimatul
–
reclamant IB
este Decizia nr. 274 din 20.06.2007 emisă de Pre
ședintele Casei Naționale de Pensii și alte
Drepturi de Asigurări Sociale.
P
rin această decizie intimatul
–
reclamant, care de
ținea funcția publică de conducere
de director executiv al Casei Jude
țene de Pensii Constanța, a fost mutat temporar, pe
perioada cercetării administrative, în conformitate cu prevederile art. 77 alin (7)
din Legea nr.
188/1999 republicată, în func
ția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional
superior, treapta de salarizare I,la Direc
ția Economică și Evidență Contribuabili
–
Serviciul
evide
n
ță contribuabili, cu păstrarea
drepturilor sal
ariale avute, mai pu
țin indemnizația de
conducere în procent de 50 %.
Motivele de nelegalitate re
ți
nute de instan
ța de fond,așa
cum au fost expuse în cele
ce preced,vizează, pe de o parte încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999
și pe
de
altă parte, gre
șita aplicare a dispozițiilor art. 77 alin (7) din aceeași lege, în condițiile în
care con
trolul de gestiune era încheiat
.
Din această viziune
, critică referitoare la corela
ția dintre art. 77 alin. (7) și art. 91
din Legea nr. 188/1999
apare ca fiind nepertinentă, întrucât instan
ța de fond nu s
–
a raportat
în cuprinsul argumenta
ției soluției adoptate la acest din urmă text, care stabilește condițiile
în care se poate dispune mutarea definitivă ori temporară a unui func
ționar p
ublic în
cadrul altui compartiment al autorită
ții. Este adevărat că în cererea de chemare î
n judecată
reclamantul prezentase
și încălcarea dispozițiilor art. 91 alin.(3) din lege,dar instanța de
fond nu a considerat necesar să se raporteze la
acest text legal, în considerarea naturii
speciale a mutării temporare la care se referă art. 77 alin (7) din Legea nr. 188/1999
republicată, d
ispusă în cadrul procedurii de atragere a răspunderii disciplinare
a
func
ționarilor publici.
În ceea ce
prive
ște incidența dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 republicată,
Înalta Curte
a re
ținut
că potrivit acestui text raportul de serviciu nu poate fi modificat ”în
perioada concediilor de boală”
Necontestat, actul administrativ atacat a fos
t emis la data de 20.06.2007.
Din biletul
de internare nr. 1591 emis
de Spitalul Militar de Urgen
ță Constanța rezultă că
intimatul
–
reclamant a fost internat în această institu
ție spitalicească în perioada 22
–
26.06.2007, iar ulterior a beneficiat
de concediu medical.
Astfel,
nu se poate considera că raportul de serviciu a fost modificat ”în perioada”
în care intimatul
–
reclamant s
–
a aflat în incapacitate temporară de muncă din motive
medicale, ci anterior acestui moment.
Legalitatea unu
i act administrativ se apreciază prin raportare la situa
ția de fapt și de
drept existentă la momentul
emiterii ori adoptării sale
și
nu în func
ție de evenimente sau
împrejurări ulterioare
și imprevizibile.
Analiza pe care o face recuren
ța în
cuprinsul celui de
–
al doilea motiv de recurs,
referitoare la condi
țiile aplicării art. 77 alin (7) din Legea privind Statutul funcționarilor
publici, este corectă.
Conform
acestui text de lege :
”
Pe perioada cercetării administrative, în situa
ția în care funcționarul public care a
săvâr
șit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă,conducatorul
autorită
ții sau instituției publice are obligația de a interzice accesul acest
uia la documentele
care pot influen
ța cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a
func
ționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorității ori
institu
ției publice
”
.
Faptul că la
data emiterii deciziei analiz
ate
era deja întocmit procesul
–
verbal de
control înregistrat la Registratura Generală a Casei Jude
țene de Pensii Constanța cu nr.
4072/16.06.2007 este, întradevăr , irelevant, câtă vreme cercetarea administrativă era în
curs iar intimatul
–
reclamant î
ndeplinea func
ția de director executiv al instituției publice,
putându
–
se prezuma în mod rezonabil că ”ar putea influen
ța”această cercetare referitoare la
unele disfunc
ționalități economico
–
financiare care i se imputau
.
Recursul a fost admis.
Concluzii
:
Func
ționarii publici își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor publice și sunt
obliga
ți să respecte disciplina care guvernează dreptul administrativ.
Aceasta se materializează printr
–
o
constrângere material
ă sau de ordin moral ;
Este
imposibil
ă o răspundere disciplinară pentru fapta altuia sau o transmitere a acestei răspunderi
as
upra moștenitorilor functionarului
, datorită caracterului intuitu personae ;
Manifestă o func
ție sancționator
ie , preventivă și educativă;
Fapta de încalcare cu vinova
ț
ie a normelor dreptului administrativ
reprezintă
abatere
disciplinară
.
Caracteristicile principale ale răspunderii administrativ
–
disciplinare sunt:
–
se bazează , în general, pe încalcarea unui
raport de drept administrativ, dar poate fi atrasă
și
de abaterile administrative ob
ținute din încalcarea legii penale;
–
autorul abaterii poate fi:
un func
ționar public
,
un organ al administra
ției publice
,
un organism
nestatal
,
o persoană fizică.
–
subiectu
l activ al raportului juridic de tragere la răspundere este o autoritate publică;
–
se întemeiază pe vinovă
ția (culpa) subiectului pasiv, ce are capacitate de drept administrativ;
Condi
țiile în care administrația publică ră
spunde patrimonial
pentru daunel
e cauzate
prin actele sale
ilegale, sunt cele prezentate î
n prevederile legii contenciosului administrativ,
respectiv: a) actul adm
inistrativ cauzator al daunei să fie ilegal; b) existen
ț
a unei pagube
determinate de actul administrativ ilegal; c) raportul
de cauzalitate dintre
paguba
ș
i actul
ilegal
; d) reaua func
ț
ionare
a autorită
ț
ii admin
istrative
ș
i prin urmare, culpa acesteia
P
ent
ru a trage un func
ționar
la răspundere disciplinară este necesară întrunirea unor
condi
ții,
în mod similar celorlalte forme
ale r
ăspunderii
–
penală sau contravențională:
1)
calitatea de func
ționar
să fie de
ținută
de persoana tras
ă la răspundere;
2)
abaterea disciplinară prescrisă de lege să fie săvâr
șită de
respectivul func
ționar
;
3) rezultatul periculos să fie produs de o
fapta ilicit
ă;
4) existen
ța unei
legături de cauzalitate între rezultatul socialmente periculos
și fapta ilicită
Forma răspunderii subiective, fundamentată pe ideea de culpă, de vinovă
ție în
săvâr
șirea abaterii disciplinare a funcționarului public
este reprezentată de răspunderea
disciplinară. Nefiind o răspundere obiectivă , func
ționarul implicat va putea dovedi
elementele care înlătură culpa sa, fiind exonerat de răspundere.
În lege sunt
prevăzute sanc
țiunile disciplinare aplicabile , fiind vorba despre:
(a) mustrare scrisă;
(b) diminuarea drepturior salariale cu 5%
–
20% pe o perioadă de până la 3 luni;
(c) diminuarea drepturilor salariale cu 10%
–
15% pe o perioadă de până la un an
de zile;
(d) supendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
(e) retrogradarea într
–
o func
ție publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului;
(f) destituirea din func
ția publică.
Es
te prevăzută o procedură anterioară obligatorie care trebuie efectuată înainte de a i
se aplica unui func
ționar public o sancțiune disciplinară , procedură care presupune o
cercetarea prealabilă a faptei săvâr
șite și în audierea celui implicat.
Dacă
m
ust
rarea scrisă poate fi aplicată în mod direct de către conducătorul institu
ției
publice în care lucrea
ză func
ționarul public vinovat
,
pentru aplicarea celorlalte sanc
țiuni de
către conducător este obligatorie propunerea venită din partea comisiei d
e disciplină, care
există în cadrul oricărei autorită
ți sau instituții publice
.
BIBLIOGRAFIE
1.
Antonie
1
H.Belhrali,
Responsabilite administrative
,L.G.D.J,Paris,2017,p.265
Iorgovan
–
Introducere in studiul dreptului
administrativ
, Ed
. Era,1999, Drept administrativ
.
Tratat elementar, Ed. Hercules, 1993
2
.
Legea 188/1999,
privind
–
Statutul func
ționarilor publici
4
. Sinteza de practică judiciar
ă
5
.Jurispruden
ța română și
europeană
6
. V .
V edina
ș
–
Introducere in
studiul dreptului administrativ
,Ed. Era,1999
C. Iftene, Principii aplicabile raspunderii administrative in contextual codificarii
administrative, in volumul E.Balan,C. Iftene, D. t roanta, M. Vacarelu(editori),
Codificarea
administrativa. Abordari doctrinaire si cerinte practice, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti,
2018,p.222
I.T.
Ștefanescu,Tratat teoretic și practic de dreptul muncii, ed a 3
–
a rev. Si ad.,Ed. Universul
Juridic, Bucure
ști,2014; A. Țiclea, Răspundere
a disciplinară.
Teorie
și
jurispruden
ța.Ed.Universul Juridic, Bucureș
ti, 2014
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol.II,ed.
a IV
–
a,
I. Iovana
ș,
vol.I,
;I.Deleanu, Drept constitu
țional și instituții politice. Tratat, vol. II, Ed.
Europa Nova Bucur
e
ști, 1996
V . V edina
ș,Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici
–
comentată, Ed. Lumina
Lex, ed. aIII
–
a rev . si ad.,Bucure
ș
ti, 2004
.
A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, ed. a IV
–
a
A.N. Dragodan,Raspunderea administrativ
–
disci
plinara a functionarului public si
statutulcomisiilor de disciplina. Analiza comparative intre reglementrea legala actuala si
proiectul de lege privind Codul administrativ,in volumul E. Balan, C.Ifene,
D.Troanta,M.Vacarelu (editori),Codificarea administra
tiva, Abordari doctrinare si cerinte
practice, p262
V . Vedinas,.Introducere in studiul dreptului administrativ,
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol.II,ed.a IV
–
a
O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor publicata in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 410 din 25 iulie 2001,
A.G. Dinescu, Legslatia contraventiilor.Comentarii, doctrina si jurisprudenta,2016
M. Ursuta, Noul regim contrave
ntional in contextual intrarii in vigoare a noului Cod de
procedura civila si a Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedura civila,
Ciobanu, A
–
S, Drept administrative.Activitatea administratiei publice. D
omeniul public, Ed.
Universul Juridic, Bucuresti, 2015
M.A.Hotca, Regimul juridic al contraventiilor,Ed.C.H. Beck, Bucuresti, 2008
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Universitatea Ovidius Constan ț a Facultatea de Drept si Ș tiinte Administrative Master Drept Public LUCRARE DE DISERTA Ț [619854] (ID: 619854)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.