Univеrsitаtеа Libеră Intеrnаțiоnаlă din Mоldоvа [631340]

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII
MOLDOVA
Univеrsitаtеа Libеră Intеrnаțiоnаlă din Mоldоvа
Fасultаtеа Rеlаții Intеrnаțiоnаlе, Științе Роlitiсе și Jurnаlism
Саtеdrа Rеlаții Intеrnаțiоnаlе, Științе Роlitiсе și Jurnаlism

TEZĂ DE LICENȚĂ
REPORTAJUL SOCIAL
specialitatea: 0321.1 – Jurnalism și procese mediatice

Autor:
Victor Portas
___________________________
Соnducător științific:
Dumitru Maxim, lector universitar
____________________________
Аdmis sрrе susținеrе
„___” ________ 2020
Șеf саtеdră _________

Сhișinău, 2020

2

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………… .…..……3
1. JURNALISMUL SOCIAL DIN REPUBLICA MOLDOVA…………………………5
1.1. Conceptul de jurnalism social: scopuri, obiective, funcții……………………………6
1.2. Subiectele actuale abordate de reporterul social………………………………………..13
1.3. Standarde d eontologice în jurnalismul social………………………………… …….. …..16

2. PROCESUL DE REALIZARE AL REPORTAJULUI SOCIAL…………………..20
2.1. Locul și rolul reporterului în reportaj……………………………………………………….28
2.2. Mesajul și impactul reportajului autohton ………………………………………………..31

СОNCLUZII…………………………………….………..…….………………..……42
BIBLIOGRAFIE……………………………………. ..……………………….………44
ANEXE………………………………………………………………………………………………………… ..46
LISTA ABREVIERILOR………………………………………………………………………….. ……49
DЕСLARAȚIA PRIVIND ORIGINALITATEA TEZEI DE LICENȚĂ……….…50
AVIZUL СОNDUCĂTORULUI TEZEI………………………………………………………….51

3

Introducere
Actualitatea temei. Reportajul social ca gen informativ și -a cucerit faima uneia din cele
mai mobile și mai atractive specii ale jurnalismului contemporan. Or, astăzi reportajul social este
prezent aproape în orice publicație social -politică, indiferent de aria de răspândire a acesteia. Ba
mai mult. Nu sunt rare cazurile când ziarele de branșă și revistele de specialitate abordează
realitatea prin intermediul reportajelor sociale. Și aceasta, pe de o parte, grație potențialului
reportajului de a reda profund și multiaspectual evenimentele în dinamica dezvoltării lor, pe de
altă parte, datorită necesității crescânde de socializare și de “umanizare” a realității, de
personalizare a faptelor, în fine, de încetățenire a unei prese reflexive, conștiente de importanța
obligațiilor sa le sociale.
În contextul dezvoltării noilor tehnologii informaționale, globalizarea proceselor
informaționale, mass -media din ce în ce mai mult a început să folosească pe lângă text, astfel de
mijloace cum ar fi înregistrări video și audio, infografice. O portunitate utilizării diferitelor
platforme media (text verbal, grafică, infografie, video, audio, animație, fotografie) au dus la
faptul că acum putem raporta „literalmente paralel cu evenimentul live, realizarea efectului real
al prezenței ”. „Capacitat ea de a publica rapid informația preluată, precum și actualizările
frecvente au umplut acest gen „vechi” cu sens nou”. Reportajul din momentul apariției sale în
publicațiile periodice a suferit unele schimbări, dar și acum rămâne destul de popular ca gen.
Cererea pentru acest lucru este direct legată de caracteristicile sale cheie: operativitate, relevanță,
claritate, documentare și autenticitate. Autorul cu ajutorul acestor caracteristici cheie ale genului
reușește să prezinte publicului informații care cr eează „Efect de prezență” la fața locului. Deci
cititorul devine participant la eveniment și într -un fel co -autor al lucrării, ceea ce, poate, explică
atractivitatea acestui gen public. Schimbările de reportaje sunt în principal legate de estomparea
fronti erelor. între genuri, în jurnalism se numește acest proces „Difuzarea genurilor”. Unele
genuri, inclusiv reportajul, s -au atribuit rigid ca informațional sau analitic și altele, cum ar fi
eseul sau editorialul practic au părăsit paginile ziarului ne mai vo rbind de televiziune. În prezent,
când informația este percepută ca o parte integrantă a vieții și componenta ei, mass -media nu
numai că se formează opinia publică, valorile, atitudinile și gusturile publicului, dar creează, de
asemenea hiperrealitatea – o iluzie – și apare ca o realitate mai „reală” comparativ cu lumea
exterioară. Adică există un mix în mass -media început documentar și artistic, așa cum a fost

4
creat context creativ de jurnalist, mult mai interesant decât documentar informații care sunt dej a
cunoscute din mai multe surse operaționale, de exemplu precum radioul sau televiziunea.
Datorită concurenței intense cu mass -media audiovizuală în viteza raportării apar caracteristici
caracteristice unui text literar, de exemplu, rolul mijloacelor expre sive ale limbajului este în
creștere, pe măsură ce ziarul este forțat să trimită informații deja cunoscute din surse
operaționale, la formă mai atrăgătoare.
Scopul lucrării constă în analiza actualității și rolului reportajului social în mass -media
autohto nă prin prisma materialelor scrise și televizate din Republica Moldova și pe plan
internațional.
Obiectivele lucrării:
1. Analiza reportajului ca gen al jurnalismului
2. Analiza reportajului social
3. Tehnicile de scriere și realizare a unui reportaj
Metode de c ercetare:
1. Metoda comparativă – analiza genului jurnalistic cu alte domenii similare
2. Metoda istorică – cercetarea originii reportajului ca gen jurnalistic
Sumarul tezei: Teza de licență conține două capitole, introducerea și concluzia de final. În
introduce re am analizat actualitatea temei abordate în concordanță cu afirmațiile unor jurnaliști și
experți în domeniu. Primul capitol: Jurnalismul social din Republica Moldova , în care este
abordat conceptul de jurnalism social, scopurile, rolul și funcțiile aces tuia. Pentru că vorbim
despre o specie de reportaj tematic, în lucrarea dată sunt descrise și analizate subiectele reușite
pentru realizarea sa. Tematica socială mai presupune în sine confruntarea cu problemele
deontologice. Problemele oamenilor, uneori, s unt mult mai complicat de descris într -un reportaj
din punct de vedere al corectitudinii eticii profesionale ale reporterului.
Al doilea capitol: Procesul de realizare al reportajului social – secțiunea de bază a tezei.
În acest capitol am analizat, în primul rând, însuși procesul de creație. De la alegerea temei
reportajului până la emoțiile și trăirile cititorului. Pentru că un reportaj nu poate fi realizat fără un
bun reporter, am ales să vor besc și despre locul și rolul reporterului în reportaj. În ultimul
paragraf am observat, conclus și examinat efectele reportajelor sociale autohtone.
Cuvinte -cheie: reportaj, jurnalism social, presă scrisă, televiziune, reporter, deontologie.

5

1. JURNALISMUL SOCIAL DIN REPUBLICA MOLDOVA
Definiția jurnalismului social ca activitate socială necesită o revizuire generală, o abordare
multidimensională și multidiscipli nară care să determine condițiile preliminare pentru apariția sa
și contextul socio -istoric în care a fost afirmată și care va acumula majoritatea caracteristicilor
sale. Atingerea acestui obiectiv solicită, în primul rând, claritate în conceptul de jurnal ism social
și solicită dezvoltarea unei definiții exhaustive a fenomenului studiat; sau, în prezent, în literatura
de specialitate nu există o definiție clară a acestui lucru.

1.1. Conceptul de jurnalism social: scopuri, obiective, funcții.
Interpretarea termenului social este folosită acum în două sensuri, larg și îngust: „pe larg –
ca sinonim pentru public, în contrast cu naturalul, și în restrâns – ca desemnare a unei părți din
public, anumite aspecte ale vieții publice”. Dicționarul expli cativ român oferă următoarea
interpretare a termenului „social”: „ Creat de societate, propriu societății; care este legat de viața
oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea
omenească. ” Societate a este de obicei împărțită în sfere politice, economice, spirituale și sociale.
Sfera socială determină trăsăturile tematice ale jurnalismului social: „probleme de muncă,
angajare, venit, educație, sănătate, protecție socială, relații interetnice, femei, c opii, familii, alte
grupuri sociale și segmente individuale, infrastructură socială, etc. Problema este mai mobilă,
schimbătoare, de actualitate: fiecare comunitate își rezolvă propriile probleme care apar din
natura legăturilor sociale într -o anumită peri oadă istorică. Jurnalismul social este inseparabil de
conceptul de „problemă socială”. Problema este principala verigă a acestei ramuri a
jurnalismului, deoarece este fundamentul acesteia. Dacă priviți din punct de vedere substanțial,
atunci o problemă soc ială este orice problemă legată de societate, deci lista este destul de lungă,
dar nu există o interpretare exactă a acestui termen, deoarece, în primul rând, societatea este
diferită, iar pentru unii există o anumită problemă. aceasta este într -adevăr o p roblemă socială,
dar nu și pentru alții. De exemplu, dacă migranții ilegali sunt o problemă pentru Europa, atunci
pentru țările din care provin, nu. De asemenea, în timp, această problemă poate dispărea cu totul.
„În sociologie, există diverse abordări pen tru a înțelege care este o problemă socială. Conform
abordării construcționiste, problemele sociale sunt ceea ce oamenii consideră probleme sociale.
Cu toate acestea, disputele dintre sociologi sunt destul de aprinse, unii susțin că problemele apar
pur și simplu ca urmare a proceselor de schimbare socială care provoacă conflicte între grupuri .

6
Problema este mediatizată pe scară largă tocmai prin intermediul mass -media, ceea ce înseamnă
că, într -o oarecare măsură, mass -media fac problema ei dintr -un precede nt. Și alții critică
prezența latentă în multe definiții oficiale ale problemelor sociale, că aceste probleme sunt
rezultatul caracteristicilor personale ale indivizilor, mai degrabă decât a caracteristicilor
structurale ale unui sistem social asupra cărui a indivizii nu au un impact semnificativ. Pe de altă
parte, mass -media joacă în continuare un rol imens în găsirea de soluții la aceste probleme.
Pentru că depinde doar de ele dacă autoritățile vor acorda atenție problemei, dacă vor găsi soluții
și, eventu al, chiar o vor eradica. Prin urmare, mass -media se confruntă cu o sarcină importantă
de a găsi o problemă socială acută, de a o analiza, de a o cuprinde în anumite detalii și, cel mai
important, de a încerca să găsească soluții și să le propună. Aceste fu ncții se încadrează pe
umerii jurnalismului social. Acum, mass -media a început să acorde o atenție deosebită
oamenilor, problemele sociale ies în prim -plan. Interpretarea termenului „jurnalism social” are,
de asemenea, două abordări: îngustă și largă. Într -un sens restrâns, jurnalismul social este înțeles
ca o colecție de texte care reflectă problemele persoanelor defavorizate social, dar mulți
cercetători nu sunt de acord cu această afirmație, întrucât jurnalismul social acoperă cele mai
multe perspective, fără a se limita la subiecte despre persoanele vulnerabile social. Înțelegerea
largă a conceptului nu se potrivește, de asemenea, cercetătorilor, deoarece conform afirmației
lor: „În această interpretare, subiectul este spălat și orice poate deveni dacă s e dorește – pe
această bază, se pot auzi judecăți că nu există un jurnalism social special. Împărtășim pe deplin
acest punct de vedere, întrucât tot jurnalismul este esențial social, deoarece consumatorul
principal este societatea, societatea. Și, judecând după această definiție, nu există într -adevăr un
vector separat ca jurnalismul social, dar mulți, inclusiv noi, nu suntem de acord cu această
afirmație. În majoritatea studiilor teoretice pe această temă, se observă că conceptul de„
jurnalism social nu po ate fi redus doar la un subiect social. În mod oficial, materialul poate fi
adresat problemelor sociale, dar în esență nu dezvăluie semnificația evenimentului pentru
societate.
T.l. Frolova susține că jurnalismul social include multe aspecte ale activităț ii jurnalistice:
1. reflectarea în presă a problemelor din sfera socială în relațiile sale cu alte sfere ale vieții
publice;
2. analiza informațiilor din punctul de vedere al majorității publice și în interesul dezvoltării
întregii societăți;
3. utilizarea resursel or profesionale și a metodelor speciale care conturează identitatea
creativă a jurnalismului social;

7
4. implicarea cetățenilor înșiși în schimbul de informații, crearea propriilor resurse
informaționale ”.
Subiectul jurnalismului social este o serie de probleme umane care îi alcătuiesc interesele
vitale. Este specificul extins al subiectului care pune la îndoială separarea jurnalismului social
într-o ramură separată. Subiectul jurnalismului social este astfe l determinat de însăși natura
proceselor sociale și obiective de socializare, instituționalizare, stratificare, mobilitate care se
desfășoară constant în societate. Mai simplu spus, acesta este spațiul unei persoane în toată
diversitatea relațiilor sale: c u alte persoane, cu instituții sociale, cu el însuși. La fel ca subiectul,
funcțiile jurnalismului social sunt diverse. Și nu există niciun consens între cercetători. În opinia
noastră, funcția principală ar trebui să fie în continuare ajutorarea persoanel or care se regăsesc în
această problemă.
I. M. Dzyaloshinsky a menționat că jurnalismul social diferă de toate celelalte, prin faptul
că nu numai că reflectă realitatea, informând publicul despre evenimentele actuale și oferă
oportunitatea de a face schim b de opinii pe diverse probleme, dar, de asemenea, participă într -un
mod special la reglementarea relațiilor dintre oameni și comunitățile sociale, care se străduiesc să
influențeze pozitiv atât aceste relații, cât și structurile sociale care guvernează di ferite domenii
ale vieții publice.
Aceasta este baza jurnalismului social, pentru că nu numai că trebuie să informeze
societatea despre problemele acute, ci și să fie în interiorul problemei și să găsească o cale de
ieșire prin rezolvarea ei.
Schimbările sociale din societate nu numai că au extins gama de subiecte sociale: ecologia,
șomajul, procesele de migrație, drepturile omului, dar le -au obligat să fie luate în considerare în
sistem, împreună cu alte probleme profunde ale economiei, guvernului și pol iticii.
M. A. Berezhnaya identifică următoarele sarcini în care jurnalismul social ar trebui:
1. „Oferiți informații complete și constante despre starea sferei sociale;
2. Ajutați să trăiți într -o lume în schimbare: oferiți asistență într -o situație specifică,
informați despre precedenții pentru rezolvarea problemelor, căutați modalități de
rezolvare a problemelor;
3. Participarea la formarea și implementarea politicilor sociale, sub rezerva facturilor de
examinare publică;
4. Menținerea unui echilibru de interese în societate, dezvoltarea unei poziții comune,
ameliorarea tensiunii sociale;
5. A da o evaluare morală a evenimentelor, a pune interesele și ideile umanismului și a
binelui deasupra intereselor situaționale ale grupurilor individuale ”;

8
T.I. Frolov a, pe lângă sarcinile de mai sus, face o altă super -sarcină, în opinia ei
jurnalismul social ar trebui să dea speranță, iar jurnalismul social ar trebui evaluat tocmai din
acest punct de vedere.
Dzyaloshinsky susține că jurnaliștii din sfera socială creea ză o problemă pentru ei înșiși
„păstrând și chiar dezvoltând astfel de idei în conștiința publică, precum credința că statul trebuie
să rezolve toate problemele sociale”.
Consider că acest lucru este doar parțial adevărat, deoarece numai statul are efect de
presiune și rezolvă probleme specifice în societate. Fie sprijinul financiar, fie adoptarea unor
facturi speciale. Dar bărbatul însuși, desigur, trebuie să se gândească la viața lui. Cercetătorii
prezintă noi provocări jurnalismului social. Unul dintre ele este un loc egal între celelalte
domenii ale jurnalismului, deoarece sfera socială a jurnalismului, cercetătorii din alte domenii
ale jurnalismului nu se deosebesc adesea ca o ramură separată, nu o recunosc. Prin urmare, este
necesară promovarea dezvol tării jurnalismului social, dar și aducerea sarcinilor sociale în prim –
planul sarcinilor sociale în comunicarea publică.
T.l. Frolova notează: „Astăzi, când legitimitatea științifică a„ jurnalismului social ”ca
obiect independent este recunoscută de fapt, este timpul să dezvoltăm direcția și să nu afirmăm
atât nevoia acesteia, ci baze calitative, constante care pot aduce problemele umane din
infostructura modernă la un nivel profesional superior” .
Reportajul este cea mai spectaculoasă formă de jurnalism. D e fapt, cu reportajul începe și
se termină jurnalistica. Cei care scriu reportaje au parte mereu de cele mai bune spații în ziar, de
cel mai bun timp de emisie și au cele mai multe șanse să câștige un Pulitzer. Probabil că pentru a
învăța să scrii reportaj e bune merită să te faci ziarist.
Don Ranly, ziarist american susținea că reportajul este un mod de comunicare ce descrie
operativ, dinamic si veridic spectacolul unui eveniment. El este cel mai nobil, rafinat, eteric gen
al presei care nu admite distonăr i ale ritmului de expunere și nu tolerează false profunzimi, așa –
numitele cvazifilozofări la temă. Dimpotrivă, suscită calmul, seninul, coerența împletită cu
propriile sentimente, indiferent de tema abordată. Reportajul chibzuit, calculat, echilibrat poate
reduce din tensiune și invers, poate face cititorul să deschidă o fereastră a sufletului prin care să
pătrundă o rază de lumină și speranță. De aceea, probabil, reportajul a și fost calificat drept genul
optimal de reflectare a problemelor sociale. Termen ul "reportaj", provine din franceză
"reportaje" (engleză "report"), ceea ce în traducere înseamnă "a informa" și apare la jumătatea
secolului al XIX -lea. Dar ce este reportajul în contemporaneitate? Dicționarul Explicativ al
Limbii Române (DEX) propune pen tru termenul de reportaj următoarea definiție: „Reportaj —
specie publicistică, apelând adesea la modalitățile 3 literare de expresie, care informează asupra

9
unor situații, evenimente de interes general sau ocazional, realități geografice, etnografice,
economice etc., culese de obicei la fata locului.
Din perspectiva cercetătorului francez Jean -Dominique Boucher reportajul este:
1. istorie povestită;
2. un mod de a atribui semnificații unei povești reale;
3. arta de a povesti și a construi povești cu care suntem contemporani;
4. forma în care este reprodus un eveniment;
5. stare de spirit, o atitudine, un reflex al reporterului1 care, pe lângă funcția fundamentală
de informare, caracteristică pentru toate genurile , are un șir de funcții ,,majore" orientate
către:
– înțelegerea evenimentului,
– aducerea în atenția publicului a unei informații personalizate,
– restituirea unei anumite realități într -o manieră originală,
– sensibilizarea publicului, complementară informării,
– semnificarea evenimentului relatat și concretizarea semnificației printr -o presupusă
legătură cu viața publicului,
– prezentarea unui element, considerat surpriză, față de un anumit nivel al informației,
repetat de jurnalist ca fiind cunosc ut de public,
– seducția publicului,
– persuasiunea publicului.
Semnificativă, în această ordine de idei, pare să fie formula propusă de Michel Voilor,
conform căreia „regula de aur într -un reportaj este rigoarea informației și scopul redactării unui
reportaj este acela de a -i face pe cititori să vadă, să audă și să simtă ceea ce jurnalistul însuși a
văzut, a auzit și a simțit.” Dar ce este reportajul social și care ar fi elementele distinctive și
avantajele lui în comparație cu alte tipuri de reportaje?
Reportajul social este specia jurnalistică ce apelează la mijloace stilistice cu scopul de a
informa asupra unor fapte și evenimente sociale de actualitate, de interes pentru public,
informații culese de jurnalist de la fața locului, în urma observației directe. Deși reportajul social
are o mulțime de avantaje în comparație cu alte tipuri de reportaje (economic, politic, artistic,
etc.), el nu poate fi folosit cu același succes în toate împrejurările.
Reportajul social poate fi exploatat când este vorba de un fenomen sau eveniment din viața
socială ce are început, dezvoltare a acțiunii și sfârșit. Prin urmare, reportajul social ne permite să
zugrăvim realitatea ca proces de evoluție, să arătăm acțiunea în cursul dezvoltării ei. Informația
care trezește in teresul cititorului, impresionează și care întregește imaginea unui eveniment

10
social reprezintă informația socială. Informația socială și calitățile ei deosebesc reportajul social
de alte tipuri de reportaje. Dacă în reportajul economic sau în cel politic utilizarea mijloacelor
stilistice și a figurilor de stil este mai puțin acceptabilă, în reportajul social acestea chiar sunt
recomandabile pentru a sensibiliza publicul și pentru a reda „culoarea locală” a evenimentului
sau faptului tratat. Informația soci ală care poate fi tratată într -un reportaj trebuie să fie actuală,
interesantă, utilă și să vizeze un eveniment, fenomen care s -a petrecut neapărat sub ochii
jurnalistului. Informațiile sociale care reprezintă subiecte potențiale pentru un eventual reporta j
social pot fi simbolic divizate în patru categorii:
În prima categorie se includ faptele diverse, evenimentele care interesează un număr
impunător de oameni din diferite categorii sociale, indiferent de ocupație, sex, nivel de trai,
studii, etc. Ele tre zesc curiozitatea și interesul uman prin ceva neobișnuit, inedit.
A doua categorie o reprezintă informațiile care se referă la diferite tipuri de conflicte
(greve, marșuri de protest, manifestații, războaie, etc.) de interes național sau chiar internațion al.
În momentul în care este tratată o astfel de informație socială, munca în echipă dintre jurnalist și
fotoreporter poate da rezultate performante.
A treia categorie o formează evenimentele care se produc într -o perioadă mai lungă de
timp sau care se su cced în timp. Informațiile respective cer ca jurnalistul să dea dovadă de
capacități investigatorii și să depună eforturi sporite îndeosebi în procesul documentării. În astfel
de cazuri realizarea reportajului social poate dura mai mult timp, însă rezultat ul poate fi un
reportaj de dimensiuni mai mari și mai complex sau poate fi chiar un ciclul de reportaje –
contează valoarea informației semnificative.
A patra categorie cuprinde informații sociale axate pe om, pe tipuri de oameni, grupuri sau
clase social e. Aceste informații pot fi baza unor reportaje sociale care trag semnalul de alarmă
referitor la anumite probleme, tendințe sau chiar procese sociale negative care au loc în societate
și de care nu se ocupă nimeni sau dacă o fac, atunci nu îndeajuns și nu cum s -ar cuveni.
Practic, orice eveniment, fapt care se desfășoară în prezența jurnalistului, care atrage
atenția și care poate trezi interesul uman poate fi reprodusă într -un reportaj social. Depinde, pe
de o parte, de măiestria jurnalistului: să poată c olecta cât mai multe informații, să găsească cît
mai multe surse și detalii și să stabilească unghiul de abordare cel mai potrivit pentru
evenimentul dat. Pe de altă parte, depinde de valoarea, de calitățile informației semnificative, așa
cum: proximitate temporală, proximitate spațială, neobișnuitul faptelor, conflictul, consecințele,
captarea interesului uman, etc.
Proximitatea temporală se prezintă ca o barieră ce ajută jurnalistului să plaseze scrierea sa
într-un context al evenimentelor pe care le tră im. Această gradație contribuie la stabilirea în

11
scrierile jurnalistice a unei legături logice între trecut și prezent, prezent și viitor. Se știe că o
parte însemnată a volumului de date din carnetul jurnalistului își pierde capacitatea sa
informațională de acum în stadiul inițial de cercetare a materialului factologic. Jurnalistul este
dator să ignore aceste informații (de multe ori destul de interesante) în viitorul său reportaj din
simplul motiv că ele s -au învechit și nu mai pot să servească concepției și scopului principal al
cercetării întreprinse. În caz contrar, există pericolul că jurnalistul va realiza un reportaj
„atemporal”.
Proximitatea spațială presupune ca informația dintr -un reportaj social să constituie un fapt
din realitatea apropiată cit itorului. Or, valoarea evenimentului, de obicei, se încadrează în
anumiți parametri spațiali. Distanțarea crescândă de la epicentrul evenimentului este direct
proporțională cu diminuarea valorii acestui eveniment și scăderea interesului auditoriului pentru
ceea ce se petrece acolo. „Localizarea” evenimentului în reportaj se face prin descrierea
panoramică a locului, mediului în care acesta s -a produs, precum și prin îmbogățirea textului cu
cuvinte „vii” (dialecte) și expresii frazeologice specifice graiului din zona respectivă.
Neobișnuitul faptelor este o caracteristică chemată să atragă atenția cititorului și să producă
emoții. Caracterul neobișnuit al informațiilor descrise are un impact deosebit asupra auditoriului.
El catalizează sensibilitatea de recepționare a cititorului, provocându -i diverse stări emotive vis –
a-vis de faptele sau personajele descrise. Captarea interesului uman este o valoare absolut
necesară p entru estimarea și ierarhizarea informațiilor într -un reportaj. Jurnaliștii reușesc să
capteze interesul uman și să producă anumite emoții grație detaliilor semnificative utilizate și
datorită limbajului adecvat în care acestea au fost expuse. Dar captarea interesului uman nu este
o valoare independentă și nu apare nici odată de una singură. Ea, mai întotdeauna, se îmbină cu
conflictul evenimentului, cu consecințele acestuia sau cu notorietatea actorilor implicați în
eveniment.
Mai avem în circulație încă o noțiune din acest context: valoarea credibilității informației.
Aceasta este un pas logic legat de asigurarea veridicității materialului selectat din toate sursele
posibile de informație jurnalistică și chiar colectat în procesul observației directe. În același timp,
valoarea credibilității informației constituie o categorie pe care este foarte greu s -o determinăm
în mod definitiv. În teoria și în practica jurnalistică curentă deocamdată nu există criterii bine
determinate de apreciere a valorii credibili tății informației.
Privitor la credibilitatea materialului colectat și lansat pentru a fi publicat, redactorii,
cercetătorii jurnalismului țin cont și apelează de mai multe ori la intuiția publicistului, experiența
lui de viață și de creație, fac trimiter i la creația lui anterioară, la aprecieri din articole omagiale și
recenzii despre creația jurnalistului respectiv. Toate elogiile și meritele de cândva și de odinioară

12
însă nu pot salva onoarea și prestigiul jurnalistului, dacă la un moment dat el promove ază un
neadevăr, vine în contradicție cu bunul simț și cu principiile sănătoase pe care le -a susținut cu
multă râvnă anterior.
În cadrul polemicilor desfășurate în coloanele gazetelor și revistelor se operează cu
argumente, fapte, surse documentare care c ontribuie la dezvăluirea adevărului obiectiv, la
triumful echității sociale. Majoritatea materialelor demonstrate în cursul polemicilor mediatice
au o sută de procente credibilitate: acesta este chezășia avantajului pe care îl obține învingătorul
în polemi că. Cel învins se alege cu un asemenea rezultat pentru că a utilizat informații inițiale,
valoarea credibilității cărora a fost îndoielnică. Informația socială tratată în reportaje poartă
caracterul unei istorii confirmate, redată în amănunte. În epoca inf ormației, a imaginii
omniprezente, reportajul social vizualizează informația, o autentifică, conferindu -i credibilitate.
Elementele, mijlocele de realizare a reportajului social sunt asemănătoare cu cele ale
spectacolului. Altfel spus, reportajul redă și subliniază spectaculos evenimentul. Prin ce se
exprimă spectaculozitatea lui? Prima – recomandă utilizarea emotivă a expresiilor selecte. O
corespondență emotivă ar descinde în dramă, în ceva departe de obiectivismul propus, deoarece
ea implică și se fonde ază pe spiritul logic, pe analiză, sinteză, comparații, deducții etc. Or, toate
acestea n -au nimic cu emoția. În același timp este puțin spus că reportajul e un gen eminamente
senzual. Sentimentele proprii sunt acceptate în doze restrânse, cît ar face bine materialului. Prea
multe emoții pot umbri sau chiar ascunde detaliile semnificative. Totuși, grație informației
semnificative, a valorii și ponderii evenimentului, reportajul este absolut diferit de scenariile
întocmite în studiouri sau cabinete. Cele mai multe evenimente demne de a fi expuse în presă pot
fi redate prin intermediul reportajului. Însă despre orice n -ar scrie jurnalistul, el are nevoie
numaidecât de un prilej al evenimentului, de așa -zisul prilej informativ. În avalanșa de fapte și de
acțiun i din viața unui colectiv de producție, a unei localități întotdeauna este un eveniment mai
proaspăt, mai recent, mai semnificativ care poate fi pus la baza reportajului. Desigur, nu fiecare
prilej informativ este suficient pentru ca în ziare să apară un r eportaj și nu fiecare eveniment sau
fapt este demn de a fi descris. Criteriul aprecierii constă în valoarea informației semnificative, în
particular și în importanța socială a fenomenului sau faptului, în general. Valorile informației
sociale dau semnifica ții unor funcții ale reportajului social, precum:
– reproducerea detaliată și multiaspectuală a evenimentului într -un timp cât mai restrâns;
– expunerea faptelor în contextul în care s -au produs;
– utilizarea informației personalizate, a detaliilor;
– prezentarea informației într -o manieră originală și interesantă;
– sensibilizarea publicului, etc.

13
Datorită valorilor semnificative ale informației, reportajul social reprezintă un mod de a
atribui semnificații unei întâmplări reale. El este o formulă în care e reprodus un eveniment, o
stare de spirit și o atitudine de reflex al reporterului. Reportajul social nu e o afacere de
dimensiune, ci mai degrabă una de distanță. Or, datorită activității mijloacelor de informare în
masă, evenimentul însuși este tr ansferat în diferite colțuri ale lumii, unde și este receptat, „trăit”
de către auditoriu. Reportajul este nu numai o formă de studiere și de zugrăvire a realității, ci și
un mijloc de luptă pentru transformarea ei. În fața jurnalistului stă o sarcină grea – de a observa
totul ce este nou, atât pozitiv cât și negativ, de a aprecia valoarea informației semnificative,
precum și importanța fenomenului în ansamblu, perspectiva lui, consecințele posibile ale
acestuia. Prin scrierea sa jurnalistică, autorul de re portaje sociale participă direct fie la
propagarea idealurilor, valorilor sociale, fie la dezrădăcinarea și exterminarea viciilor sociale. De
aici, importanța majoră a reportajului social, mai ales pentru societățile în tranziție.

1.2. Subiectele actuale abordate de reporterul social
Gama tematică a jurnalismului social este foarte mare, iar unele subiecte apar deseori, în
timp ce altele sunt destul de rare. Într -o anumită perioadă de timp, anumite probleme sunt
relevante. Pe măsură ce un subiect devine re levant pentru un jurnalist, mai întâi, desigur, devine
relevant pentru societate și apoi pentru un jurnalist, deoarece un jurnalist se bazează în primul
rând pe nevoile societății.
În această etapă, sunt relevante următoarele subiecte ale jurnalismului soc ial:
1. Tema grupurilor vulnerabile ale populației, care include șomerii, persoanele fără adăpost,
orfani, emigranții etc.
2. Este considerat subiectul problemelor tinerilor, cum ar fi alcoolismul, dependența de
droguri, infecția cu HIV etc.
3. Tema politicii socia le și economice a statului, care are în vedere veniturile populației,
nivelul de trai într -o țară, regiune sau oraș individual, precum și securitatea socială, adică
plata pensiilor, burselor, indemnizațiilor etc.
În acest studiu, voi lua în considerare în mod special o serie de probleme ale grupurilor
vulnerabile ale populației, deoarece în opinia mea sunt foarte acute, aceștia sunt orfani,
emigranți, persoane fără adăpost etc.

1. Tema orfanilor.
Adesea, eroii programelor sociale din media îi a rată neputincioși, provocând milă pentru
ascultători, spectatori, cititori. Pe de o parte, consider un astfel de dispozitiv jurnalistic corect,

14
dar pe de altă parte, nu. Oamenii pur și simplu nu vor putea percepe constant acest tip de
informații, toată lum ea vrea să audă ceva pozitiv, istoric de viață interesant, personalitatea
eroului, să -și vadă toate talentele și să îi aprecieze valoarea în societate.
Acum să ne imaginăm că un astfel de erou neajutorat este un copil. Cred că concluzia se
sugerează aici. Prin urmare, a înfățișa un copil ca persoană, a arăta pentru ce se străduiește, ceea
ce a realizat deja, ar fi mai rezonabil și mai interesant, acest lucru poate agăța o persoană. Galina
Artemenko îmi confirmă punctul de vedere: „Cu cât oro ri mai mari, cu atât mai puțini spectatori.
Adică pot exista mai mulți telespectatori, dar iată informații, o solicitare, un strigăt de ajutor doar
bătând pe sticla televizorului, pe de altă parte. Ei nu ne vor auzi. ”

Figura 1.1. Numărul copiilor în Repu blica Moldova la 1 ianuarie, 2014 -2018

În Moldova există aproximativ 700 de mii de copii, aproape un sfert din populația totală a
țării. Copiii sunt unul dintre cei mai complexi și comuni actori sociali. În plus, este eterogen.
Bebeluși, adolescenți, șc olari, absolvenți, orfani sociali / copii de stradă, delincvenți tineri și
copii cu dizabilități coexistă în interiorul său. Acest subiect este de interes pentru mulți,
provocând un mare interes și totul datorită faptului că problemele cu care copiii se co nfruntă, de
regulă, nu pot fi rezolvate fără intervenția adulților. Cu toate acestea, ele nu pot fi rezolvate fără
participarea copiilor înșiși. Algoritmul „subiect social” surprinde eforturi comune, cooperarea
diferitelor persoane și grupuri sociale, dar, în același timp, copiii rămân o forță de acțiune activă
și nu un obiect pasiv al aplicării eforturilor adulților. În lumea de azi, copiii rămași fără îngrijirea
părinților devin o mare problemă pentru societate.
Fiecare copil trebuie să trăiască într -o familie, pentru că acolo se formează personalitatea,
individul. Omul nu este o creatură singură, prin urmare, din cele mai vechi timpuri, familia a fost
întotdeauna o prioritate. În ultimii ani, situația cu plasarea orfanilor și a copiilor străzii s -a
îmbună tățit. Presa, organizațiile publice au jucat un rol în aceasta – mai mulți copii au început să

15
fie luați în familie și controlul public asupra instituțiilor pentru copii a crescut. Dar, în ciuda unor
astfel de indicatori buni, există și cazuri nereușite. Î ntoarcerea copiilor a devenit mai frecventă,
au fost dezvăluite cazuri de violență în familie, motive expuse nesigur pentru adopție. Toate
acestea atestă problemele spirituale profunde din societate și lasă problemele copilăriei printre
cele mai acute și n ecesită o politică socială mai activă și competentă, o analiză mai detaliată în
presă.

2. Tema emigrației
Emigrația din Republica Moldova este un proces , care are un impact semnificativ (negativ)
asupra situației demografice și economice a țării.
Republica Moldova este o țară care a fost afectată de rate sporite de emigrare chiar și în
perioada sovietică . Datele oficiale despre evoluția numărului de migranți începând cu anul 1999
sunt prezentate în Sondajul Forței d e Muncă (SFM) și de recensământul populației efectuat de
Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova în 2004 . Aceste sondaje definesc termenul
„migrant” ca un membru al unei gospodării care la momentul intervievării este absent temporar,
cu alte cuvinte, „a plecat peste hotare să muncească sau este în căutarea unui loc de muncă”.
Potrivit datelor SFM, numărul de migranți a fost în creștere constantă în ultimii doisprezece ani,
excepție fiind anul 2005 , de la circa 100,000 în anul 1999 la aproximativ 350,000 către sfârșitul
anului 2010 .
Începând cu anul 2003 fluxul de migranți din zonele rurale a început să crească cu ritmuri
mai sporite decât cel din zonele urbane, iar diferența a atins circa 4 -6 puncte procentuale. Rata
mai mare a migrației din localitățile rurale s -a manifestat și prin cota mai mare a persoanelor care
au migrat pentru prima d ată. Aceasta înseamnă că numărul de „migranți noi” este mai mare în
sate decât în orașe. Rata înaltă a migrației influențează de asemenea și nivelul de activitate
economică din Republica Moldova și, în particular, din zonele rurale.
Problema menționată mai sus, copiii orfani, este cauzată în mare parte și de fenomenul care
nu mai este unul nou, fenomenul plecării în masă a moldovenilor peste hotarele țării și stabilirea
acestora într -o altă țară fără să mai revină acasă. Cred că fiecare al 2 -lea copil să fi fost întrebat
undeva în stradă sau la școală dacă îi are pe ambii părinți acasă va da un răspuns negativ.
Cauza?Situația financiară din țară, care, la rândul ei, este o problemă socială importantă și
groaznică ca consecințe. Mai mult de jumătate din repor tajele din domeniul social sunt bazate
direct sau tangențial pe problema economică. Alcoolismul, violența în familie, narcomania,
delicvența minorilor și multe alte probleme sociale sunt consecințele regimului și politicii
economice dezastruase. Migranții moldoveni, în ultima perioadă, participă tot mai activ în

16
realizarea reportajelor pentru cei de acasă. Problemele cu care s -au confruntat sau care mai
persistă sunt subiecte excelente pentru presă și desigur rele și foarte rele pentru societate.

1.3. Stan darde deontologice în jurnalismul social

Deontologia. În ceea ce privește mass -media, aceasta presupune un ansamblu de principii
și reguli, rezultate din practicarea profesiei, stabilite de preferință în colaborare cu utilizatorii, în
scopul de a răspunde mai bine nevoilor diverselor categorii de populație. Dintre instituțiile
democratice, Jurnalismul are ceva excepțional, și anume puterea sa, care nu se bazează pe un
control social, pe o delegare făcută de popor – prin alegere sau prin numire, pe baza unu i
document sau prin votarea unei legi care impune norme. Pentru a -și păstra prestigiul și
independența, mijloacele de comunicare trebuie să -și asume o primă responsabilitate: să
devervească bine populația.
Primul martor al știrilor este de obicei jurnalist ul, deseori fiind singurul filtru al
informațiilor în drumul lor către redacție. Jurnalismul este un proces extrem de colectiv, care –
deși presupune stabilirea priorităților și editări preliminare – este aproape integral dependent de
un reporter. Bineânțe les, editorii sună deseori sursele pentru a verifica dacă reporterul “a înțeles
bine” în cazul in care li se pare ceva greșit. Dar și aceasta este o sarcină jurnalistică, nu una
pentru eșalonul mai înalt al echipei editoriale sau pentru patron.
Este evide nt că răspunderea inițială a eticii jurnalistice cade pe umerii jurnaliștilor.
Seriozitatea cu care se pregătesc și cu care cercetează toate aspectele unui subiect, răbdarea cu
care așteaptă dovada sau momentul potrivit pentru a pune întrebarea, respectul pentru intimitatea
altora – toate acestea sunt probleme etice ale fiecărui reporter. Editorii îi pot amenda atunci când
ceva merge prost sau când există plângeri întemeiate. Dar nici cel mai avid editor nu poate
supraveghea toți reporterii ziarului tot tim pul. Etica depinde în primul rând de reporter. În multe
țări, jurnaliștii se angajează să respecte codul etic național atunci când încep să lucreze în presă.
Gradul în care respectă această promisiune este de fapt cea mai importantă garanție a
standardelor profesionale, căci cele mai multe decizii jurnalistice se iau la nivel individual.
Editorii și alți colegi pot să ajute răspunzând la întrebări precum “Cum trebuie descris acest
eveniment?” sau "Am suficientă încredere în această persoană pent ru a o cita și pentru a -i proteja
identitatea?" sau "Ce alte informații sunt necesare?" Dar ceilalți nu pot răspunde la întrebările pe
care și le pune reporterul pe teren – responsabilitatea esențială aparține jurnaliștilor înșiși. Primul
și cel mai import ant pas către auto reglementare în mass -media este angajamentul jurnalistului
față de un cod etic. Un jurnalist nu își poate crea însă propriul cod etic izolat de mediul său de

17
lucru. Pentru a putea pune întrebări dificile fără teama de represalii, un repo rter trebuie să aibă în
spate solidaritatea colegilor de breaslă, care este generată de apartenența la un sindicat. În afară
de solidaritate, un sindicat mai poate oferi o platformă de discuții pe teme etice.
Orice jurnalist, din orice colț al lumii care î și face cu devoțiune și onestitate meseria, va fi
de a cord că resp onsabilitatea sa fundamentală față de public e aceea de a spune adevărul.
Principiul odată admis implică și faptul că el va refuza să mintă sau va recunoaște că a
dezinformat, atunci când fără voia lui a dat publicității o informație falsă. Exactitatea și
obiectivitatea sunt elementele cheie ale jurnalismului.
Opinia publică are nevoie și merită să primească informații ușor de deslușit. Calitatea,
autenticitatea și lipsa distorsiunilor acestora fac ca în final beneficiarii informațiilor să înțele agă
fenomen ul vieții cotidiene și să ia decizii importante în deplină cunoștință de cauză. “A spune
lucrurile așa cum sunt este o responsabilitate esențială a jurnaliștilor și a instituțiilor de presă”,
declară Adrian Onciu în cartea sa ”Probleme de etică în jurnalis m”. De multe ori jurnaliștii scapă
o serie de amănunte chiar dacă acestea sunt ușor de obținut și ușor de verificat.
Cu cât jurnalistul este mai responsabil cu atât erorile vor apărea mai rar. Astfel că în
funcție de rata erorilor, organizațiile de presă riscă pe termen lung să -și știrbească semnificativ
credibilitatea. Este evident că în câțiva ani Internetul va pătrunde în majoritatea caselor și, printr –
o singură atingere a tastelor, oricine va putea obține informații corecte, într -un timp record și la
un preț derizoriu. Din ce în ce mai conștienți de legătura dintre informație și prețul acesteia în
bani, consumatorii de presă vor sancționa imediat lucrurile de proastă calitate. În cazul în care
jurnaliștii fac anumite greșeli, acestea trebuie îndreptate cât mai repede, dar în primul rând
trebuiesc recunoscute. Fie că percep sau nu erorile lor, majoritatea jurnaliștilor nu -și fac un
obicei din a le recunoaște. Dimpotrivă, atunci când realitatea devine incontestabilă, ei continuă
să-și susțină punctul de ve dere. “O știre eronată arată ca o ceașcă fără fund, sau ca un șurub fără
cap, ambele date la vânzare în starea în care se află”. Cumpărătorul dă bani pe ziar, îl citeăte și
își dă seama că e fără fund, sau că nu are cap. Însă, cititorul nu poate fi înșelat la nesfârșit. El fie
va lua un alt produs, fie se va supăra într -atât încât va refuza să mai cumpere informații.
Ca în oricare altă activitate, și în presa de calitate se pot strecura erori. Esențial este ca
atunci când ele apar, organizația de presă să r eacționeze rapid, fără a -și motiva gestul,
recunoscându -și greșeala și îndreptând -o. Dar după cum am aflat jurnaliștilor le vine foarte greu
să iși recunoască greșelile și să le îndrepte, cu toate că dau spre publicație informații care nu sunt
adevărate sa u care sunt parțial adevărate.
Două dintre sarcinile pe care le au de îndeplinit jurnaliștii este să informeze corect publicul
și să trimită spre publicare informațiile abia după ce acestea au fost confirmate de mai multe

18
surse, lucru care nu se prea întâ mplă. Ca și exemplu am putea lua accidentul Ministrului
Transporturilor. În data de 16 decembrie 2007, pe șoseaua Cotroceni a avut loc un accident în
care a fost implicat Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Chiar și după mai mult de o lună
în presă s e mai discuta acest caz. Încă de la început jurnaliștii nu au relatat exact ceea ce s -a
întâmplat în acea zi, și fiecare ziar scria despre accident mai mult din auzite și nu din surse sigure
cum ar fi fost normal. Astfel s -a vehiculat în presă, cum că Mini strul ba ar fi lovit o fata , ba că
nu, sau cei de la ziarul Jurnalul Național scriau că Orban a lovit o fetiță de 14 ani, pe când cei de
la Ziua au scris că aceasta avea 15 ani, iar în Ziarul de Iași se anunța că victima accidentului ar fi
o tân ără de 17 ani. Datorită faptului că cetățeanul are dreptul la informare corectă, jurnalistul are
îndatorirea de a respecta adevărul, având ca reguli principale “scrupulul și grija față de dreptate
și adevăr.”
În practica jurnalismului social se atestă cazuri când in stituțiile mass -mediei, contrar
bunelor practici jurnalistice, plasează în paginile publicațiilor periodice fotografii sau includ în
emisiunile televizate imagini în care personajul apare parțial dezgolit (anumite părți intime ale
corpului acestuia) sau ch iar gol. Se consideră că includerea în fluxul informațional a imaginilor
ce reprezintă nuduri amplifică efectele relatărilor mediatice.
Această practică, de asemenea, este negativă, or, contravine prevederilor deontologice, și
anume principiului 4.7 care le recomandă jurnaliștilor să proceseze electronic imaginile care
reprezintă nuduri, pentru a proteja zonele intime. Divulgarea, fără temei legal, a informațiilor,
fotografiilor despre viața personală, intimă a personajelor reprezintă grave abateri de la
standardele jurnalismului de calitate și serioase încălcări ale normelor de drept. Codul mai
prevede (principiul 4.8) că imaginile trebuie să respecte realitatea cu acuratețe, iar procesarea
electronică nu trebuie folosită pentru a crea o impresie falsă asu pra persoanelor și evenimentelor.
Fac excepție colajele, care trebuie marcate ca atare.
Frecvent, în mass -media, îndeosebi în cea audiovizuală, apar imagini de la locul
accidentelor, cu toate că principiul 4.5 al Codului Deontologic al Jurnalistului stipu lează clar:
„Jurnalistul nu va furniza publicului detalii morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor
naturale sau detalii privind tehnicile de sinucidere. Aceleași reguli se aplică și materialelor
vizuale. Acest lucru se întâmplă din exces de zel de a mediatiza cât mai exact și, respectiv, mai
adevărat realitatea, precum și din dorința de a atrage publicul. În ultimul timp se vorbește tot mai
frecvent despre jurnalismul social. E necesar să promovăm un jurnalism care dă speranțe, cu
exemple reușite de oameni care s -au afirmat în pofida piedicilor de tot felul. Să ne abținem, pe
cât e posibil, de la jurnalismul apocaliptic, cu victime multe și sânge.

19
Protecția persoanelor în situații vulnerabile este o zonă de risc în jurnalismul social.
Relatarea me diatică despre persoanele social -vulnerabile sau care suferă de boli incurabile
solicită jurnalistului precauție în formulările pe care le utilizează, îndeosebi atunci când folosește
informații cu caracter privat. Aceste categorii sociale trebuie tratate c u mult tact și acuratețe,
printr -o reflectare profesionistă și echilibrată, din perspectiva drepturilor și a intereselor acestora.
Imaginile ce urmează a fi făcute publice, detaliile semnificative și cele ce nu sunt semnificative
pentru fabula materialului , posibilele consecințe cu care se va confrunta persoana după ce istoria
ei va deveni publică sunt subiecte de meditație pentru jurnaliști, or, protecția persoanelor care se
află în situații vulnerabile, inclusiv de efectele negative ale reflectării mediat ice, este una dintre
obligațiile jurnalismului social.

20

2. PROCESUL DE REALIZARE AL REPORTAJULUI SOCIAL

Nu orice fel de informație, considerată bună pentru știri, poate servi drept subiect de
reportaj. Faptele care nu au loc sub ochii jurnalistului nu pot constitui elementele unui astfel de
produs jurnalistic. Prima condiție este, deci, prezența reporterului în calitate de martor ocular la
fața locului pentru colectarea informațiilor. O știre o poți scrie din redacție, dând câteva telefoane
sau trimițând email -uri, însă pentru un reportaj ai nevoie să mergi la fața locului și să
interacționezi cu oamenii. Reportajul este o poveste pe care reporterul o spune pentru că a fost
acolo, a văzut, a auzit și reprezintă, de fapt, așa cum l -a definit Geo Bogza, „un fragment de
viață”: „Reportajul trebuie să fie un fragment de viață din care unii să înțeleagă ce este viața, iar
alții cum trebuie trăită. Scopul redactării unui reportaj este acela de a -i face pe cititori să vadă, să
audă, să sim tă ceea ce jurnalistul a auzit, a văzut și a simțit.” Reportajul este un gen jurnalistic de
informare, el se bazează pe fapte reale, doar limbajul și expresiile îl apropie puțin de literatură.
Cu ajutorul îmbinărilor de cuvinte sunt descrise emoțiile, atmo sfera și personajele de la fața
locului. Informația însă trebuie să fie veridică. Jurnalistul nu trebuie să inventeze nimic, să
exagereze sau să -și impună punctul de vedere. Dicționarul Explicativ al Limbii Române
definește reportajul ca „specie publicisti că, apelând adesea la modalități literare de expresie, care
informează asupra unor situații, evenimente de interes general sau ocazional, realități geografice,
etnografice, economice etc., culese de obicei la fața locului.” În manualul de jurnalism se face o
corecție acestei definiții: culese „de la fața locului”, nu „de obicei de la fața locului”. În
reportajul social oamenii sunt în centrul atenției, chiar dacă pot să nu apară mereu în imagini.
Problemele pot fi descrise și prin absența oamenilor: blocuri dărăpănate, pereți cu mucegai, curți
pline de gropi și gunoi etc. Jurnalistul descrie ce a văzut, dar interviurile cu oamenii care
povestesc despre problema lor sunt mai convingătoare și sunt esențiale. Ele sunt obligatorii ca
una dintre surse și, în plus , dau viață reportajului și, totodată, autenticitate. Cifrele trebuie
folosite cu mare atenție. Prea multe, obosesc și complică. În primele zile de televiziune editorii
buni asta recomandă reporterilor tineri, dacă aceștia nu au învățat -o în facultate: pun eți cifrele în
raport cu alte cifre și faceți comparații. Ce înseamnă să spui 30 de milioane de dolari? Câți știu
ce înseamnă acești bani? De aceea, pentru claritate, putem spune ce se poate cumpăra cu ei. De
exemplu, s -a indexat pensia cu 6,6 la sută. Ast a înseamnă 85 de lei. Nici 10 la sută din factura la
căldura pe care o achită un pensionar.

21
Pilonii de bază ai unui reportaj social obiectiv, concis și gradual sunt: tematica, sursele,
investigațiile și persoanele implicate într -un eveniment. Necesitatea r ealului, în realizarea acestei
specii jurnalistice, este dependentă de profesionalismul reporterului, care trebuie să -și trateze
subiectul fără a face uz de trăiri sufletești sau de păreri proprii. Un jurnalist profesionist poate da
naștere unui reportaj s ocial reușit doar dacă trăiește glaciar, deci obiectiv, firul evenimentului.
Cu toate acestea, tema reportajului trebuie să prezinte interes pentru jurnalist. Chiar și din
motivul că acesta, fiind afectat, fie și tangențial, și dorind să afle răspuns la to ate întrebările care
îl frăm ântă, se va strădui să analizeze multiaspectual situația, să o expună detaliat și să nu scape
din vedere nici un moment important. Tema trebuie să obsedeze jurnalistul, cel puțin, să -i
trezească curiozitatea. Or, jurnalistul este, în primul r ând, cetățean.
Splendoarea reportajului constă în faptul că aici nu există teme uzate sau despre care s -a
mai scris. Totul depinde de stilul și detaliile folosite de reporter, de faptul cât de interesant el
expune situația și de incertitudinile ce sunt înlăturate de noutățile din reportaj. Publicul poate să
citească despre același eveniment de două ori, fără să se plictisească, cu condiția că în ambele
cazuri el va descoperi ceva nou, fascinant, util pentru sine și apropiații s ăi. Consumatorul mass –
media va fi cointeresat de reportajul propus în cazul în care acesta va avea impact direct asupra
lui, adică atunci când tema acestuia îl va afecta direct. Interesul uman este un factor de bază al
succesului produsului mass -media. Int eresul provocat de un eveniment depinde de caracterul
extraordinar al acestui eveniment, de notorietatea persoanelor implicate aici și se află în funcție
inversă de distanță. De asemenea, cititorii dau preferință și acceptă mai ușor reportajele care
apelea ză la emotivitatea lor, dar acestea sunt, de cele mai multe ori, cele scrise pe teme sociale.
De aici, necesitatea reală a reportajului social contemporan.
Întru argumentarea tezelor expuse voi aduce câteva exemple selectate din presa autohtonă.
Ziarul Fl ux publică la 27.10.2002 un reportaj cu titlul “Invalizii din Republica Moldova rămân să
aștepte mila străinilor” care nu face altceva decât să apeleze la emotivitatea cititorilor și la
sensibilitatea factorilor de decizie din țară. În acest context se înc adrează perfect și reportajele
sociale: “În cinematografele din Republica Moldova rulează doar filme dublate în limba rusă”
(Țara, 19.11.2002); “Nu era copil, era doar un embrion” (Sens, 18.11.2002); “Parohiile care au
aderat la Mitropolia Basarabiei sunt persecutate” (Flux, 6.09.2002); “Sistemul care ne ascultă”
(Jurnal de Chișinău, 7.02.2003) etc.
Caracterul ieșit din comun al evenimentului a servit drept bază pentru realizarea și punerea
în circuitul informațional a următoarelor materiale de presă: “Îmi vînd un rinichi” (Accente,
5.09.2002); “Din cauza părinților alcoolici și amorali mii de copii ajung în stradă, maltratați fizic

22
și psihic” (Flux, 31.01.2003); “Vom protesta până ne-o lua Salvarea” (Jurnal de Chișinău,
14.02.2003) etc.
Reportajele „Iurie Matei a împărțit premii” (Flux, 29.01.2003); “Un “Ostap Bender”
basarabean” (Jurnal de Chișinău, 21.02.2003); “Scriitorii s -au desolidarizat de Ordinul
Republicii” (Flux, 28.01.2003) sunt un argument forte în favoarea ideii că dacă eroii reportajului
sunt persoane de notorietate, cunoscute de întreaga societate, interesul uman se conjugă cu
proeminența personajelor.
Tema reportajului social trebuie să corespundă doleanțelor publicului. Lucru absolut
necesar pentru o instituție mass -media care intenționează nu doar să -și mențină publicul țintă, ci
și să-l extindă. De menționat însă, că orice încercare de a atrage cât mai mulți cititori trebuie să
se încadreze în anumite limit e. Lucru absolut necesar mai ales în jurnalismul perioadei de
tranziție, în care a apărut și a “prins” rădăcini deja reportajul de senzație. Această specie
publicistică uneori oferă publicului cititor subiecte mai puțin acceptabile, ba chiar discutabile,
care necesită o examinare minuțioasă a detaliilor ce pot fi sau nu publicate. Și aceasta pentru că
dincolo de momentele subiective, sunt niște principii de etică profesională a jurnalistului, precum
și drepturile consumatorului de informație care se cer a f i respectate.
Așadar, temă pentru un reportaj poate deveni, practic, orice – de la o inundație, un incendiu
sau un omor, până la povestea unui conac, a unei fântâini s -au a unui vagabond. Spectrul
tematicii reportajului, inclusiv a celui social, este aproa pe infinită, din moment ce îmbrățișează
chiar și abstractul.
Problema depistării și alegerii temei nu este atât de complicată, pe cît pare la prima vedere.
Informația pentru un eventual reportaj trebuie să fie nouă, inedită, neobișnuită și interesantă. În
lucrarea ,,Discursul despre mass -media" cercetătorul american Dennis Everett face o trecere în
revistă a temelor care prezintă interes sporit pentru public:
Conflictul (conflictul dintre interese, țări, organizații, acte teroriste, mitinguri, manifestați i,
acțiuni militare);
Catastrofa (accidente, calamități naturale, alte evenimente neprevăzute cu tentă de
senzație);
Consecințele unui eveniment de anvergură, fapte noi privind continuitatea unui eveniment;
Noutățile politice și economice;
Noutățile cultu rale și sportive (inaugurarea unei expoziții, întreceri sportive, festivaluri de
film);
Momente importante din viața unor personalități (zile de naștere, căsătorii, decese,
divorțuri, jubilee etc.).

23
Principiul de bază în alegerea temei pentru un reportaj este interesul general pentru
informație. Cu alte cuvinte, noutatea nu este numai ceea ce oamenii trebuie să știe, ci mai
degrabă ceea ce le este interesant să știe.
În această ordine de idei se cere menționat, însă, că nu orice activitate poate servi dre pt
materie primă pentru un eventual reportaj. Din această categorie fac parte așa -numitele
“evenimente închise” (ședințe, întruniri, seminare), la care jurnaliștii nu au acces; “evenimentele –
fulger”, care se produc imprevizibil și într -un ritm vertiginos, fapt ce face imposibilă prezența
jurnalistului la fața locului; precum și diverse realități de tipul declarațiilor oficiale, rapoartelor
de stat, planuri de dezvoltate, etc.
Subiectele bune apar atunci când jurnalistul este numai ochi și urechi la cele ce se întâmplă
în jurul său. Or, ce presupune reportajul social dacă nu reflectarea realității în centrul căreia se
află omul cu bucuriile, grijile și necazurile sale? În acest context pot menționa că reportajul
social este genul care cel mai des abordează p roblemele omului simplu. Poate anume din aceste
considerente reportajul social a și fost calificat drept „genul persoanelor ce nu sunt auzite”.
Se știe că atunci când omul are probleme de ordin social toate drumurile lui duc spre
instituțiile locale sau d e stat. În cazul jurnaliștilor care scriu despre oameni și problemele lor,
toate drumurile în investigație pornesc de la aceste instituții. Acestea sunt o sursă extrem de utilă
pentru jurnaliștii care vor să fie alături de oameni.
Deciziile favorabile sau nefavorabile omului se adoptă în Parlament, Guvern, Președinție,
primărie, poliție, justiție, etc. Fiecare instituție este un domeniu reglementat de Constituție care,
la rândul său, pun în ordine viața individului în particular și a societății în general. Astfel că
activitatea instituțiilor respective devine o prioritate pentru autorii de reportaje sociale.
Jurnalistul responsabil de reflectarea activității unei sau altei instituții trebuie să acorde o
atenție deosebită anume acelo r teme care fie că prezintă interes pentru cititor, fie că îi sunt
necesare acestora. E și mai bine dacă se întrunesc ambele calități. Pentru a reflecta eficient tema
socială în reportaje, jurnalistul trebuie să aibă cunoștințe suficiente în acest domeniu: să
cunoască cum îl afectează pe cetățean propunerile concrete în problemele de ocrotire a sănătății,
reglementările ce țin de mediu, sporirea sau retragerea subvențiilor în agricultură sau industrie,
acordurile multilaterale cu organizațiile internațional e, etc. Or, conform politologului Constantin
Marin, reportajul social mai integrează mesajele ce abordează în mod indirect problemele sociale
sau dispun de conotația respectivă. În contextul dat am putea vorbi, de exemplu, despre mesajele
jurnalistice care au în vizor efectele sociale ale politicii externe sau, să zicem, impactul societal
al demonopolizării economice etc. Astfel, urmându -și vocația, mass media vor articula orice
discurs pe filiera socialului, adică vor promova interesele sociale ale omului -cetățean.

24
Temele sociale care generează pentru omul de rând cele mai multe și mai valoroase
subiecte sunt exploatate de instituțiile mediatice cu regularitate. Unui jurnalist consacrat nu -i este
deloc dificil să găsească o problemă și s -o valorifice într -un reportaj social. El are dezvoltat
„simțul” informației, are îndeajuns experiență, stil determinat, rețea de surse – toate atribute
necesare pentru realizarea operativă a unui material de calitate. Aceste atribute însă apar și se
cizelează doar în procesu l activității jurnalistice. Jurnalistul începător este privat de aceste
calități. Jurnalista Elena Zamura afirmă că reporterul tânăr care abordează reportajul social se
ciocnește de un paradox. Pe de o parte această specializare i se pare ușoară: ea îi per mite să
aleagă dintr -un spectru larg de teme, cunoscute fiecărui ziarist din experiență. Există însă și
cealaltă față a monedei: tocmai în această sferă „ușoară” a jurnalisticii, mai mult ca oriunde, unui
novice îi este greu să găsească o temă originală și necercetată până atunci.
Și aceasta pentru că nu știe ce să caute și unde să caute. Inițial, important ar fi ca jurnalistul
începător să se familiarizeze cu instituțiile și domeniile, impactul activității cărora asupra
cetățeanul este multiplu și complex. Aici novicele va găsi întotdeauna subiecte potențiale pentru
un eventual reportaj social. Domenii speciale din perspectiva acoperirii jurnalistice por fi:
a. Primăria
Jurnalistul care „monitorizează" activitatea primăriei are de urmărit decurgerea lucrur ilor
în următoarele domenii: urbanism, ordine publica, salubritate, fondul de locuințe, drumuri,
iluminare stradala, compensații, etc. În acest context este important să se acorde atenție la:
– gradul, termenii și modalitățile de respectare a angajamentel or asumate în timpul
campaniei electorale;
– problemele ce le rezolvă sau се nu le rezolvă și din ce cauză;
– folosirea bugetului: lucrări edilitare, tranzacții, investiții;
– programe, dezbateri între persoanele instituției, instituție și alte instituț ii;
– activități de caritate, culturale, etc.
b. Învățământ
Sfera învățământului face parte din aria de interes continuu a cititorilor. Iată de ce
jurnaliștii, trebuie să fie pregătiți pentru a prezenta cât mai multe aspecte din acest domeniu.
Prioritar, ei vor acorda atenție următoarelor aspecte:
– activitatea in stituțiilor preșcolare, școlare, de învățământ superior;
– funcționarea Legii învățământului;
– dezbateri asupra programelor de învățământ;
– atestarea și acreditarea cadrelor didactice și a instituțiilor de învățămînt;
– evoluția sistemului în raport cu comanda socială;

25
– evoluția învățământului de stat;
– dezvoltarea învățământului privat;
– raporturi profesional -administrative;
– greve, conflicte, revendicări interne și externe;
– relații dintre sistemul educațional și Guvern, Parlament;
– relații dintre sistemul de învățământ și instituțiile culturalizatoare, inclusiv biserica;
– relații dintre sistemul de învățământ și structurile economice. Sponsorizări;
– relații dintre părinți și instituțiile școlarizatoare;
– învățămîntul minorităților naționale;
– dinamica profesoral -științifică: congrese, conferințe, simpozioane, etc.;
– dinamica administrativă;
– baza tehnico -materială a instituțiilor de învățământ;
– autonomia universitară.
Cu excepția unor cazuri deosebite, reportajele care vor aborda aspectele sus -numite nu vor
fi senzaționale. Importanța lor nu trebuie demonstrată, ci (re)amintită. Această valoare
profesională este un bun de câștigat al reportajului social autohton.
c. Sănătate
Aici apar cel puțin trei unghiuri de abordare: instituțiile medicale, medicii și pacienții.
Persoanele implicate direct sau tangențial în domeniu și acțiunile lor constituie subiecte
potențiale pentru un eventual reportaj social. Țintele de investigat:
– instituții medicale. Condițiile de activitate;
– dezvoltarea medicinii de stat;
– asigurarea medicală obligatorie;
– dezvoltarea medicinii private;
– spitalele de urgentă. Tipuri de accidente, cauze, persoane implicate.
– sistemul asigurărilor sociale.
– industria farmaceutica. Direcții de dezvoltare;
– tratamente;
– intervenții chirurgicale spectaculoase (precum in anii 60 primul transplant de cord);
– acordarea ajutoarelor umanitare și utilizarea corectă/incorectă a acestora;
– dinamica cercetărilo r medicale: congrese, conferințe, simpozioane, etc.;
– greve, conflicte, revendicări interne și externe;
– dinamica administrativă: clădiri, echipament, dotare, etc. :
d. Religia.

26
Biserica. Un timp îndelungat această temă a fost „tabu” pentru jurnalișt ii autohtoni. Ei au
început să o exploateze relativ nu demult – cu un deceniu și jumătate în urmă. Pura curiozitate
inițială a consumatorului de informație s -a transformat într -un interes sporit pentru transformările
ce au loc în sfera respectivă. O temă î n vogă, precum este acest domeniu, ține jurnaliștii cu fața
spre sine și în alertă permanentă. E necesar se nu fie trecute cu vederea următoarele aspecte:
– instituțiile de cult;
– relațiile dintre biserică și instituțiile de stat;
– relațiile dintre bi serică și instituțiile societății civile;
– relațiile dintre biserica autohtonă și instituții similare de peste hotare;
– relațiile dintre biserică și secte;
– gradul de religiozitate al societății;
– gradul de pregătire al cadrelor bisericești din punc t de vedere profesional;
– acțiunile cu impact puternic ale unor enoriași -slujitori;
– conflicte, revendicări interne și externe.
Jurnaliștii trebuie să fie extrem de atenți și, ca în orice alt domeniu, să evite generalizarea
eronată: acțiunea blamabilă a unei singure persoane nu indică participarea întregii instituții.

e. Problemele mediului
Starea mediului, ca și sănătatea populației, sunt aspecte ce nu -și vor pierde niciodată
actualitatea. Materialele de presă ce reflectă starea de lucruri din acest d omeniu sunt citite cu un
interes deosebit, pentru că aceste probleme vizează fiecare individ în parte, indiferent de statutul
lui social, starea materială, vârstă sau studii. Jurnaliștii vor „prinde'" în plasa lor publicul
abordând si direcțiile strategice de dezvoltare ale aspectelor esențiale din această sferă:
– activitatea organizațiilor și partidelor ecologice;
– activitatea organizațiilor nonguvernamentale de mediu;
– colaborările cu instituții internaționale similare;
– relațiile dintre organizaț iile ecologice și guvern, parlament;
– dinamica cercetărilor în domeniu: congrese, conferințe, simpozioane, etc;
– expediții ecologice.
Sarcini propuse și rezultate obținute;
– pericolele degradării mediului (poluarea aerului, apei, solului);
– pericolele accidentelor industriale și ale folosirii excesive a îngrășămintelor chimice.
f. Întâmplări. Dezastre. Catastrofe

27
Reportajele sociale realizate la acest capitol întotdeauna sunt citite cu mult interes, ele sunt
așteptate și chiar căutate, impactul lor fiind deosebit de mare. Acest tip de reportaj poate provoca
auditoriului consumator de informație diverse reacții și poate avea repercusiuni atât constructive,
cât și distructiv e. De aici, marea responsabilitate a jurnalistului în reflectarea evenimentelor de
acest gen.
Amploarea acestui tip de eveniment – în genere neanticipat – impune mobilizarea maximală
a jurnalistului care trebuie să se concentreze la diverse momente:
– descriere:
– cauze;
– victime;
– pierderi materiale;
– organizații, instituții implicate: poliție, pompieri, medici;
– supraviețuitori;
– investigații: cauze previzibile, lucrări nefinisate (drumuri, clădiri, diguri, poduri),
defecțiuni în organizare și impact redus al acțiunilor instituțiilor chemate să intervină;
– fenomene sociale ce pot apărea în consecință: jafuri, spaimă colectivă, panică, depresie,
șoc;
– perspective.
g. Greve. Mitinguri ample
După mat mult de un deceniu de avînt spre domeniile „ elitare " credem că a sosit timpul ca
jurnaliștii să scrie despre oameni și pentru oameni. Realitatea urmează să fie reflectată nu din
perspectiva politicianului sau a omului de afaceri, ci doar din perspectiva omului -cetățean.
Grevele, mitingurile prezintă un interes deosebit și pentru jurnaliști, și pentru cititori. Și aceasta
din cauza că ele ne mobilizează, într -o măsură mai mare sau m ai mică, și ne afectează spiritul
nostru civic. De reținut însă că nu numai evenimentele clar spectaculoase fac obiectul sau
întregesc reportajul, ci și curentele de idei sociale, politice, etnice, minoritare. În această ordine
de idei jurnaliștii urmează să acorde atenție la:
– dinamica dezvoltării evenimentului;
– cauze;
– revendicări;
– pierderi care rezultă din încetarea activității de producție;
– efectele revendicărilor asupra altor categorii socio -profesionale;
– bilanțul mișcărilor revendicativ e;
– perspectiva relațiilor patronat – greviști.

28
h. Știință. Cultură. Sport.
Realizările din aceste domenii foarte ușor pot deveni spectacole sociale, iar relatarea
acestora – apropieri periculoase de publicitatea mascată. De aici, marea responsabilitate a
jurnalistului în reflectarea evenimentelor de acest gen.
Direcții prioritar e:
– activitatea instituțiilor științifice, culturale, sportive;
– festivaluri, saloane, târguri;
– lansări de carte, de disc, premiere teatrale, cinematografice, de operă;
– întruniri, spartachiade, campionate, olimpiade;
– sponsorizări, etc.
Conluc rarea oamenilor de știință, cultură, sport cu jurnaliștii răspunde unei curiozități
sporite din partea publicului. Valorificând potențialul acestor domenii, jurnaliștii obțin
numeroase fapte care, din inițiativa lor, devin reportaje interesante și utile. I mportanța
reportajelor de acest gen este incontestabilă. Pentru că evenimentele care se derulează în aceste
sfere ale existenței umane vizează direct viața zilnică a fiecărui individ în parte și a comunității
sociale în întregime.
Un reportaj începe foart e simplu – cu o bănuială, un zvon, o bârfă, o idee sau o întrebare. O
banală și falsă informație, un detaliu sau chiar un mit, o legendă poate naște o temă
extraordinară. Tema reportajului însă înseamnă aproape totul. Odată găsită tema începe partea
cea ma i grea – investigația sau colectarea informațiilor. Uneori, aceasta durează săptămâni în șir,
uneori pentru un detaliu trebuie să pierzi mai mult timp decât pentru a scrie întreg materialul, dar
atunci când îți aduni toate elementele de care ai nevoie, rea lizezi marea satisfacție a omului care
a reușit.

2.1. Locul și rolul reporterului în reportaj
”Reporterul este martor profesionist sau un anchetator, care asistă la evenimente prevăzute
sau neprevăzute, se străduiește să restabilească succesiunea faptelor unui eveniment. Pentru
profesionismul său răspunde în fața publicului și nu în fața vreunei instanțe. Un bun reporter nu –
și va permite niciodată să ofere spectatorilor săi o simplă analiză a evenimentului, el va evidenția
semnificația faptelor pentru societate.” Philippe Gaillard
Autorul de reportaje este un jurnalist venit la fața locului, care are scopul să vadă, să audă,
să simtă, să înregistreze diverse fapte, care vor constitui baza eventualei relatări despre un
eveniment, fenomen. El este cel care se interpune între întâmplare și cititor și, în mod voit sau
obligatoriu, devine un supraveghetor al traseului informațional sursă – public. Sarcina

29
reporterului este de a descoperi evenimentul și de a pătrunde în esența lui, precum și de a oferi
răspunsuri bine argumentate la întrebările publicului. Jurnalistul însă nu este un simplu „cărăuș”
de informație între cele două extreme ale traseului respectiv. De datoria lui este să supună faptul
ziaristic unui proces de cizelare, verificare, a daptare ca, în fine, să -l prezinte în conformitate cu
principiile, normele și regulile reportajului. Jurnalistul englez David Randall afirmă că
obiectivele de care trebuie sa se conducă un bun reporter sunt:
– a descoperi și a publica informații care să î nlocuiască zvonurile si speculațiile;
– a liniști tulburările și a tulbura liniștea, oferind posibilitatea de a se pronunța celor care, în
mod normal, nu se pot face auziți în public;
– a oferi constant societății o oglindă, reflectând virtuțile și viciil e și demistificând
tabuurile. În cazul cînd devine celebru, pentru că a reușit să aducă în atenția statului și a
publicului larg afaceri ilegale, reporterul justifică definiția presei ca „a patra putere în stat".
Pe lângă faptul că este cel mai spectaculos și mai impresionant gen de presă, reportajul este
și cel mai dificil de realizat. Sunt puțini ziariști care pot scrie reportaje și foarte puțini care le pot
scrie bine. A scrie un reportaj este o adevărată artă. Pentru aceasta nu este suficient ca reporte rul
doar să poată scrie bine, să fie obiectiv sau să fie un profesionist. Reportajul, prin complexitatea
lui, cere anumite calități care trebuie să se afirme concomitent dar și să se controleze reciproc. E
vorba de cultură generală vastă, cunoaștere esenți ală a problemei, spirit de observație foarte fin,
curiozitate, capacitate de a stabili “contacte umane”, aptitudini de analiză și de sinteză, spirit
critic, rapiditate de gîndire și de decizie și desigur har de povestitor deosebit.
Calitățile esențiale al e unui reporter sunt acelea care îi ajută să descopere cea mai bună
versiune a adevărului. Pentru a avea succes, el are nevoie de hotărâre, tenacitate, caracter
ofensiv, ceea ce nu înseamnă violență sau obrăznicie, ci efort continuu pentru a înfrânge
împot rivirea pe care o întâmpină în activitatea sa. Trebuie să știe să recunoască informațiile
relevante și utile publicului, precum și elementele disponibile care pot inspira reportajul, să poată
depista aspectele esențiale care se ascund sub informații de sup rafață. Trebuie să aibă capacitatea
de a descoperi conexiunile dintre evenimente care, aparent, nu au nici o legătură unele cu altele,
dar care în realitate fac parte dintr -un întreg mai mare. Fără aceste calități ziaristul poate realiza
bine o știre, un i nterviu, o tabletă, dar nicidecum un reportaj. Scriind un reportaj, ziaristul se
transformă în regizor și sarcina lui este să demonstreze un film cît mai spectaculos.
Un reportaj bun nu este altceva decât un scenariu pentru un film și istoria cinematograf iei
ne-a demonstrat de nenumărate ori că sau turnat filme foarte bune pornind de la un reportaj din
presa scrisă. Frumusețea reportajului constă în faptul că aici jurnalistul este o autoritate pentru
cititor. El este ochii și urechile publicului, care vrea , ca prin lecturarea reportajului, să devină

30
martor la evenimentul mediatizat. Publicul mizează pe jurnalist că acesta îi va povesti totul și nu
va scăpa nimic. Părerea lui contează și este importantă. De aceea jurnalistul niciodată nu trebuie
sa facă pres upuneri. Desigur, există șanse ca reporterul să aibă dreptate, dar pericolele sunt
evidente.
David Randall susține că e mai bine ca jurnalistul să vorbească despre ceea ce știe, decât
despre ceea ce crede că știe. Astfel, el va evita lipsa de acuratețe, i ncorectitudinea, dezinformarea
și manipularea publicului. Este necesar ca jurnalistul, din moment ce purcede la realizarea unui
reportaj, să conștientizeze faptul că în afară de el nu este altcineva care să povestească, să redea
faptele. Deci, el trebuie s ă înțeleagă cât mai bine evenimentul, să fie martor sau chiar participant
la manifestare, să -i simtă pulsul și ritmul, pentru ca mai apoi să -l facă înțeles auditoriului. Or,
calitatea reportajelor se datorează mai multor factori, nu în ultimul rând profesi onalismului,
experienței și talentului jurnaliștilor, care știu să relateze un fapt astfel încât să -l facă interesant
nu doar (și nu atât) pentru ei, cît pentru alții. Chiar și atunci cînd faptul relatat poate fi unul
minor. Pentru ca reportajul să fie o e xpunere completă și obiectivă, o sinteză a evenimentului,
dar nu un clișeu, jurnalistul trebuie să reconstituie elementele într -o ordine ierarhică, să le
expună logic, să le structureze în raport cu punctele cele mai importante, să le analizeze. E
importan t ca jurnalistul să -și cunoască cititorii, telespectatorii or, în dependență de interesul
manifestat de aceștia, el, jurnalistul, nu doar expune ceea ce vede, ci mai caută și elemente
complementare, care pot fi interesante și utile anume acestui auditoriu.
Potențialul analitic și particularitățile specifice ale auditoriului sunt definitorii în stabilirea
tonului, ritmului, limbajului și, în fine, a stilului în care jurnalistul urmează să realizeze
reportajul. Principalul risc care cere o reacție permanentă din partea reporterului, este de a se lăsa
captivat de ceea ce se produce în prim plan. El trebuie să se comporte ca un spectator activ, să -și
exercite fără întrerupere spiritul critic, să -și pună o mulțime de întrebări și să caute răspunsurile
la ele. Or , într -un reportaj este foarte simplu să spui prea multe sau, ce este și mai grav, prea
puține. De aceea, orice cuvânt trebuie cântărit cu grijă, analizat și verificat de mai multe ori.
Scriind un reportaj, ziaristul se transformă în regizor și sarcina lu i este să demonstreze un
film cît mai spectaculos. Un reportaj bun nu este altceva decât un scenariu pentru un film și
istoria cinematografiei ne -a demonstrat de nenumărate ori că s -au turnat filme foarte bune
pornind de la un reportaj din presa scrisă. În primul caz publicul își pierde interesul pentru că nu
primește îndeajuns informație, în al doilea caz, e iritat de avalanșa de detalii pentru că sunt
excesiv de multe. De datoria reporterului este să stabilească un echilibru optimal între „prea mult
și prea puțin”, lucru care, de fapt, constituie cheia succesului unui reportaj. Întru realizarea unui
reportaj social jurnalistul este obligat să -și structureze activitatea în următoarele etape: –

31
documentarea, – observația directă, – intervievarea surselor, – verificarea surselor, – scrierea.
Excluderea sau diminuarea importanței măcar a unei singure etape duce, în mod inevitabil, la
distorsionarea mesajului și la informarea parțială, unilaterală, subiectivă a auditoriului. Astfel,
pentru succesul unui reportaj social jurnalistul trebuie să depună o muncă migăloasă identificare
a evenimentului, de colectare a informației, să aibă insistență și puțin noroc în descoperirea
surselor, să observe și să colecteze doar fapte utile și relevante, apoi, prin talent, să -și structureze
materialul într -un format armonios, clar și lizibil. Și astfel nu va da greș. Pentru că informațiile
oferite de el neapărat vor schimba, într -un mod sau altul, starea de lucruri și de spirit din
societate.

2.2. Mesajul și impactul reportajulu i social autohton
Importanța socială a reportajelor este enormă. Pe de o parte, pentru că ele deschid
luminoase ferestre în domenii inedite, pe de alta, pentru că nu lasă indiferent cugetul la lectura
acestor materiale. S -ar putea vorbi la nesfârșit despre impactul reportajului social asupra
cititorului. Una e cert – măiestria jurnalistului constă în găsirea temei, în abordarea ei cât mai
interesantă și în punerea la dispoziția publicului a unei bijuterii publicistice. Cititorul are nevoie
de impulsuri pozi tive, de invitații în lumi miraculoase a ocupațiilor interesante și inedite. Are
nevoie de a -și vindeca sufletul chinuit de atâtea probleme personale și sociale și obosit de rătăciri
și de căutări întru găsirea reperului moral al propriei existențe.
Un reportaj blând și luminos echivalează cu tone de teorii sterile despre posibilitatea
învingerii binelui în lupta cu răul. Pornind de la ideea anunțată, oricine ar putea improviza
variații la temă. Doar oriunde și -n orice condiții se pot găsi domenii nee xplorate, domenii în care
o fantezie cât de mică ar putea permite punerea monopolului la producere. Tot ca importanță
socială a reportajelor este demonstrarea, prin exemple concrete, mai precis, exemplificarea
temeinică a reușitei unei căutări. Nimic nu ap are din nimic, totul se obține prin sforțare, prin
căutări, strădanii și prin cuget sănătos. Acum când masa de oameni parvine din comunism, unde
a gîndi nu era nevoie, iar spiritul creativ e stăpânit de inerții covârșitoare, impulsionarea spre
munca creati vă poate deveni un remediu contra indiferenței, pasivității și disperării generale. Și
tot ca o importanța socială a acestor reportaje este redarea unei încrederi în forțele proprii a celor
dotați de la natură cu puțin talent și scânteie dumnezeiască.
Analiza publicațiilor periodice din ultimul timp face posibilă constatarea faptului că în
presa moldovenească, din ce în ce mai des, apar reportaje sociale extrem de reușite ca intenție și
realizare. Această tendință benefică se manifestă, îndeosebi, în ziare le republicane. Lucru
îmbucurător or, după Val Butnaru, un material bun de ziar poate modifica nu numai starea de

32
lucruri sau de spirit din societate, dar și modul de a simți și de a gândi al autorilor înșiși.[27] În
această categorie se înscriu, spre exem plu, reportajele: „Căldura de peste 200 lei lunar”[28],
Frumusețe contra plată”[29], “Profit din covrigi de un leu bucata”[30], “Mănînci cît vrei de 130
de lei”[31,] “Pateuri profitabile”[32], “Mini -ferma de vaci și oi”[33], etc. înserate la rubrica
„Succe sul tău” în ziarul „Jurnal de Chișinău”, precum și „La Ciobalaccia e ca -n Europa”[34],
„Unde investești acolo sărbătorești”[35], „Orașul subteran”[36], „Fermierul din centrul
sudului”[37], etc. Cu toate că conțin o doză sporită de raționalism, sunt expuse într-un stil lejer,
accesibil și plăcut, de unde și parvine convingerea că aceste reportaje sunt un adevărat succes al
autorilor și a ziarelor în care au fost publicate. Din ce considerente? Mase de oameni, în virtutea
perspectivei reduse de gândire și a f anteziei scăzute au căutat și mai caută izvor de existență
peste hotarele țării. Pe când cetățenii neordinari în felul lor de a gândi și a acționa fac bani din
ceea ce la prima vedere pare ridicol. Experiența acestora poate fi preluată de cititori sau, cel
puțin, le poate sugera vreo idee în acest context.
O reușită a acestor reportaje o constituie îmbinarea armonioasă a materialului scris cu
fotografia, utilizarea diferitor caractere de litere, sublinierilor intenționate a ideilor de bază
expuse și, nu în ultimul rând, acuratețea și farmecul lingvistic. Ar fi bine dacă și alți jurnaliști ar
aborda în această cheie realitatea. Măcar și pentru lărgirea ariei informaționale. Evident, aici
apare de la sine momentul psihologic de a nu urma o cale bătătorită. Da r a nu iuta că în goană
după originalitate, o idee bună e cel mai lesne de prăvălit.
În cele mai bune tradiții ale reportajului a fost realizat și materialele: „Maria Ungureanu va
deveni în februarie mamă a 19 copii”[38], „Tribut plătit părinților”[39], „ Cei mai blajini dintre
pămînteni”[40], „Insenescența”[41], „Popas la kilometrui 105.7”[42], etc. Reportajele sunt scrise
cu toata căldura sufletească a unui ziarist și reprezintă mostre palpabile ce dezvăluie potențialul
creator al autorilor. Nici o conclu zie grăbită, nici o învinuire și nici o lamentare banală n -a fost
pusă în circuit. Acest fapt dă posibilitate cititorului să plutească în aura unui optimism total a
unor eroi gata să înfrunte multe dificultăți, nu pe măsura oricui de înfruntat. A provoca
sentimente pozitive prin seninătatea redării unui text – iată cota maxim[ a talentului pus la baza
unui reportaj social.
De foarte multă luciditate și măiestrie profesională dau dovadă, în reportajele lor, jurnaliștii
de la Moldova Suverană. Drept exemplu ne pot servi mai multe materiale, între care: „Sub
căciula lui Guguță”[43] , „O sută cincizeci de absolvenți au obținut cîte două diplome”[44],
„Britanicul Crispin Ward promovează arta muzicală în Moldova”[45], „Liceul Moldo -Turc a
găzduit Olimpiada Balcan ică la Ecologie”[46], etc. După introducerile de rigoare sunt aduse
detalii importante care dau o pondere deosebită materialelor.

33
Pentru a sublinia chitesența reportajelor respective s -au utilizat diverse caractere de literă,
inclusiv, cicero cursiv gras. E un reportaj cald, simpatic, optimist, cu o doză palpabilă de
măiestrie ziaristică. Unele din reportajele sociale, precum: „De ce primarul de Călărași nu mai
dorește să meargă la Județ”[47], „Regele” boschetarilor”[48], „La Drochia autonomia locală și -a
dat obștescul sfîrșit”[49], „Jurnaliștii și juriștii trebuie să activeze în pas conjugat”[50], etc. au
menirea să aducă limpezire în conștiința socială, să canalizeze energiile spirituale ale
demnitarilor sus -puși spre armonizarea relațiilor sociale.
Acee ași menire o are și reportajul „Reportaj accent din Vulcănești”, [51] însăilat
totalmente din meditații profunde ale autorului și conlocutorului său. De parcă ar privi într -o
oglindă generală, cititorul este pus să consume niște realități crude și crunte. Fiecare frază a
reportajului evocă un adevăr trist, dar e scris într -o asemenea manieră încât nu poți să nu crezi în
capacitatea oamenilor de aici de a învinge dificultățile. Personajul reportajului respectiv apare în
ochii cititorului ca un erou al vremur ilor noastre gata să se jertfească singur și să ducă după sine
pe toți cei capabili sa schimbe starea de lucruri spre bine. Pentru a reda mai multă prospețime și
pondere reportajului, autorul îl însoțește cu vederi generale care pot și ele concura la rubri ca
„Măiestrie fotografică”. Senzația de tihnă și de tângă din reportaj e numai iluzorie, căci, în fine,
autorul creează o atmosferă benefică, care seamănă optimism în inimile cititorilor. Și acest lucru
e salutabil or, menirea de bază a unui reportaj socia l este de a consolida cititorul prin emoția lui
pozitivă. Însă reportajul, totodată, reprezintă și o modalitate eficientă de atenționare a opiniei
publice asupra viciilor sociale.
Astfel, în presa autohtonă apar cicluri întregi de reportaje care au scopul să arunce lumină
asupra conflictelor și incidentelor sociale și să propună soluții concrete pentru rezolvarea
acestora. Din această categorie fac parte reportajele: „Dreptatea e la fundul mării”[52] , „Trenule,
mașină mică”[53], „Mărul discordiei de la gi mnaziul din Cupcin”[54], „Ne -am săturat să mai
existăm”[55] etc. După lectura acestor materiale ai impresia promtă că au fost descrise toate
nevoile, necazurile, nesăbuințele, tot răul pe care -l poate produce o societate în tranziție. Meritul
autorilor est e că au găsit aceste răni sângerânde și le -au descris întru a nu da să se transforme în
gangrenă. Din păcate, tendințele benefice despre care vorbeam mai sus nu sunt nici constante și
nici unice în presa noastră. Asupra lor prevalează alte tendințe, mai pu țin benefice și optimiste.
Faptul că marea majoritate a ziarelor cu acoperire națională din Republica Moldova
exprimă interesele anumitor grupări sau partide politice nu pare să mai jeneze pe nimeni, nimeni
nu se arată a fi deranjat de informația tendenți oasă sau de „jocurile murdare”. Apariția de la '90
încoace a unui șir de ziare este un moment pe cât de pozitiv, pe atât de ambiguu pentru societatea
noastră, săltata la repezeală într -o tranziție de durată. Diversificarea presei nu a adus cu sine și

34
libertatea acesteia (în primul rând, libertatea economică). În lipsa acestei libertăți, presa s -a
afiliat, deschi sau camuflat, diverselor structuri social -politice. Astfel, ea a devenit, de fapt, un
instrumentar în jocul de interese și a încetat să mai serveas că cititorul simplu. Această rătăcire
ne-a costat scump și acum ne -am pomenit cu ceea ce avem. Într -o atare situație bietul cititor nu
poate să nu fie bătut de gândul că în spațiul nostru geografic mai multe publicații periodice,
luptă, pe căi diferite, pe ntru o cauză comună. Și tot el nu poate să nu constate ca această
„încăierare” politică și economică este un indice în favoarea afilierii, deschise sau camuflate, a
ziarelor la diverse partide politice sau grupuri sociale. Tolerată și chiar acceptată, în p articular, în
mediul jurnaliștilor și în societate, în general, această atitudine nu este de natură să favorizeze
vreo schimbare pentru a urni starea de lucruri spre bine.
Reportajul social suscită cele mai actuale și mobilizatoare teme. Dar nu întotdeaun a și nu
toate evenimentele își găsesc reflectare în presa periodică. Lucru, în aparență, normal. În
aparență, pentru că selectarea subiectelor pentru eventualele reportaje sociale se face nu atât în
baza valorilor semnificative ale evenimentului, ci ținând u-se cont de simpatiile și opțiunile
editorilor sau de politica redacțională a ziarelor. Astfel, orice realizare socială influențată și
propulsată de conducerea țării, oricît de valoroasă și însemnată ar fi, nu -și va găsi locul cuvenit
în așa -zisele ziare „democratice”. Or, un reportaj bine realizat și mai ales cu sâmburele
evenimentului pozitiv are valoarea de paratrăsnet și de calmant. Chiar dacă și se întâmplă să fie
mediatizat un atare eveniment, el este expus din perspectiva politicii redacționale a zi arului,
unghiul de adordare fiind unui părtinitor și subiectiv. În asemenea reportaje precum: „E.
Ostapciuc o face pe Ștefan cel Mare”[56], „Tarlev face ședințe de psihoterapie la Nisporeni”[57]
, „Reportaj din Mahalaua gunoierilor”[58] , „Reportaj din nou l sediu al Mitropoliei
Moldovei”[59], etc., se ignorează aspectele pozitive în favoarea gafelor și detaliilor picante ale
evenimentului, oricât de important și benefic ar fi acesta pentru societate.
Dacă într -o localitate ori alta se dă în exploatare un d rum, o moară, un terminal, și soarta
face că tocmai aici să se fi născut un parlamentar „stângist”, faptul în sine nu mai prezintă nimic.
Se vehiculează doar ideea că evenimentul a fost posibil grație „norocului” pentru localitate de a
fi avut în sânul ei pe cineva din capitală. Din cele remarcate mai sus reiese că democrația în
jurnalismul autohton este echivalentă cu formula războiului informațional. Asemenea
stereotipuri de gândire au generat eșecul total al intențiilor de a canaliza jurnalismul
moldoven esc și de a -l pune în serviciul întregii societăți.
Analiza structurii factologice a reportajelor sociale autohtone au scos în evidență un șir de
carențe care a contribuit la deducerea unor concluzii departe de motivul presupus benefic. Unele
reportaje di n presa autohtonă, mai ales cele ancorate în „ideologie subversivă”, au caracter cert

35
de manipulare a conștiinței sociale. Mai mult decât atât, multe reportaje sociale deseori sunt
substituite cu forme subtile de diversionism informațional. În acest contex t putem menționa
reportajele ce aduc la cunoștința publicului un eveniment, fenomen, fapt ieșit din comun de o
rezonanță socială deosebită, adică reportajele de senzație. Tendința spre senzațional însă nu este
cea mai vulnerabilă parte a acestor opere gaze tărești. Călcâiul lui Ahiles îl reprezintă modalitatea
de abordare a temei. Or, tot mai des evenimentele sociale sunt mediatizate astfel încât relatarea
problemei capătă nuanțe vădit ideologice. Menirea acestor reportaje este de a scoate în evidență
nu pro blema în sine, ci niște fapte care ar compromite puterea.
Intențiile și scopul jurnalistului sau a colectivului redacțional nu este acel de a atenționa
opinia publică întru soluționarea problemelor reale, ci lupta și răfuiala cu puterea. Reportajele
abord ează formal tema or, ele urmăresc absolut un alt scop decât cel de socializare a
evenimentului. Astfel că aproape fiecare reportaj de alarmă trebuie citit printre rânduri. Dar știe
cititorul nostru s -o facă? Afirmațiile fără probe, constatările înrăite, to nul acuzatoriu trezesc în
conștiința cititorului credul o îngrijorare, o alarmă și o împotrivire puterii, care, chipurile, nu este
în stare să i -a măsurile de rigoare. Utilizarea informației sociale manipulatorii contra adevărului
se face în scopul creării unui spirit de frondă tolerabil, adică suficient ca să răstoarne puterea la
alegerile ce vin. Nu mai mult. În circuit se pun afirmații făcute pe un ton angelic, dezinvolt sau
indignat. Nu sunt străine etichetările aduse eroilor reportajelor din tabăra adv ersă. Etichetarile
sunt un soi de explozive cu efect întârziat, care se sedimentează în conștiința cititorului bucuros
că a găsit o atitudine „dârză”. Astfel se promovează falsul adevăr despre neadevăr. În acest
capitol pot fi incluse toate reportajele pub licate în ziarul „Flux” din perioada revoluționarismului
stradal a orășelului de corturi din piață. Însă astfel de atitudini pot fi categorisite drept
manipulatoare ale conștiinței sociale.
Abordarea formală a temelor în presa scrisă prin intermediul reportajului social îl scapătă
în aprecieri derizorii și, chiar îl fac puțin important. În orice reportaj social jurnalistul trebuie să
scoată în prim -plan aspectul uman al evenimentului, astfel încât cititorul să înțeleagă cum se
reflectă asupra lui consecințele acestuia. Reportajul este respirația cea mai pură în presă și doar
numai din acest considerent s -ar cuveni de utilizat cât mai frecvent întru soluționarea
problemelor sociale. Abordarea f ormală a temelor este posibilă deoarece nu se menține o legitate
a pregătirii lui.
Alegerea temei, tratarea ei, definitivarea ei literară – iată trei balene pe care trebuie să se
sprijine reportajul, iar imparțialitatea, obiectivismul, echidistanța și chi ar pura omenie trebuie să
constituie obiectivul moral al fiecărui autor de reportaje sociale. De menționat, însă, că de fiecare
dată când ziariștii se distanțează de politic și se ancorează în viața cotidiană cu enormă varietate

36
de fapte demne să fie ilust rate, obțin, în consecință, rezultate bune. O problemă stringentă a
jurnalismului autohton ar fi și modalitatea de abordare a subiectelor sociale. Sunt frecvente
cazurile când, prin mediatizarea evenimentului, se urmăresc alte scopuri decât acelea de a
informa obiectiv și veridic societatea. Reportajele sociale au devenit o unealtă destul de eficientă
de luptă contra oponenților sociali -politici. Jurnaliștii, în aceste cazuri, de cele mai multe ori
mizează pe senzațional, pe un polei efemer al aparențelor. Cititorii de duzină aplaudă, dar cei ce
stau bine cu logica rămân dezamăgiți. Acestea însă continuă aievea unui serial care pune
societatea la nedumeriri și așteptări chinuitoare.
Unghiul de abordare în reportajele de acest gen este conturat astfel încât să permită, mai
devreme ori mai târziu, reprezentarea unei imagini neplăcute, oribile chiar, a rivalilor politici. În
această categorie se înscriu reportajele: „Vorbim cu pereții”[60] , „Nimic nu este adevărat”[61] ,
„Agrarienii au adus țara la sapă de lem n”[62], „Ce vor azi scriitorii?”[63], „Roșca a sărbătorit
ziua unirii”[64]; „Copii devin infractori”[65], „Mii de țărani au rămas fără de pămînt”[66] ,
„Prefectul de Ungheni l -a lovit pe un colaborator al Comitetului Helsinki”[67], „După război
sunt mulți eroi”[68], „Judecători vs judecători”[69], „Greva foamei”[70], „De ziua lui, Lenin n -a
avut de furcă cu poliția”[71], etc. Evident, temele acestor reportaje sunt extrem de dureroase, dar
realizarea majorității materialelor suferă de emotivitate sporită. Re portajele sunt realizate cu
grave abateri de la obiectivismul solicitat în jurnalistică și prezintă în sine mostre de tratare
unilaterală a realității. Probabil, intenția autorilor a și fost să arunce numai o singură lumină
asupra problemei. Mai exact, nec onducându -se de principiile obligativității echidistanței, ei au
mușumalizat, au spălat anumite fațete, le -au rupt din context și nu le -au raportat, conform
rigorilor genului, la alte aspecte ale evenimentului.
Concluziile sunt atât de fragile încât provo acă nedumerirea. Este cert că reportajele
nominalizate vor crea la lectura lor doar o reacție emotivă unilaterală. Desigur, nu poate fi
neglijată definitiv valoarea încercării de a atrage atenția publicului asupra unor astfel de
probleme, dar s -ar fi cuven it sa se facă referiri la necesitatea conștientizării de către societate a
multiplelor consecințe ce converg, în ultima instanță, asupra destinului fiecărui individ. O altă
tendință nefastă în evoluția reportajelor sociale autohtone ar fi și raționalismul exagerat al
acestora. De rând cu speculațiile politice s -a constituit și a prins rădăcini adânci o nouă formă de
manipulare a conștiinței sociale și anume: speculațiile economice. Reportajul a devenit o formă
comodă de promovare a unor interese economice, de creare de imagine pentru subiecții
economici, de propagare a unor activități sau produse economice.
Economia noastră de piață, deviată ca formă și conținut, nu a putut genera altceva decât un
fenomen negativ, deviat și el pe potriva primei. Această sit uație a dus la apariția reportajelor la

37
comandă sau a reportajelor ce prezintă în sine publicitate camuflată. Fenomenul respectiv se
manifestă prin punerea în circuitul informațional a reportajelor sociale care, de fapt, nu urmăresc
scopul de a informa des pre un eveniment, ci de a face lobby serviciilor prestate de reclamant sau
mărfurilor produse de el.
Un model concludent de manipulare economică îl reprezintă reportajele „Ignassio Iabarra
este îndrăgostit de Moldova”[72] , „Investitorul spaniol luptă cu întunericul”[73] , „Vizită în
școala din satul meu”[74]. Aceste titluri ca niște așchii de soare pătrund în conștient. Spaniolul
ne apare în față ca un extraordinar om de suflet, gata să facă orice pentru țara îndrăgită. Citind
reportajele descoperim că el , filantrop până -n măduva oaselor, duce o luptă crâncenă cu diverse
instituții de stat, inclusiv, ANRE. Evident, ANRE e copilul guvernului, guvernul e gospodarul
statului. Înseamnă că gospodarul acesta nu ține la propriul popor dacă nu -i oferă șanse lui Ib arra
să se lupte cu întunericul. Întunericul mai poate fi asemuit cu ANRE de vreme ce spaniolul se
luptă cu dânsul. Iată un soi de reportaje puse în serviciul unui servilism economic neacoperit,
reportaje vândute, reportaje ce pot servi drept mostre a conj uncturizării unui ziarist. Ar fi fost
bine și echitabil dacă ambele reportaje se publicau fără titluri, ca niște constatări necomentate și
la rubrica „Publicitate”. Exemplele prezentate mai sus nu sunt unice. Cercetările au demonstrat
că păcătuiește, la ac est capitol, și presa oficială, și cea de opoziție, ba chiar și cea care se
proclamă independentă și nepărtinitoare.
Setea de a scrie și de a critica este un talent miraculos, dar insuficient pentru a realiza un
reportaj de calitate. Abordarea superficial ă a temei conduce la apariția reportajelor, deviate ca
formă și conținut, în care se atacă oponenții social -politici pentru a ascunde capetele, se tulbură
spiritele pentru a nu se închega un concept real al situației, se vehiculează cu consecințele, dar se
lasă în umbră cauzele. Concursul reportajelor de acest fel mărește suveranitatea criticii
respective. Or, în cele mai dese cazuri ele survolează, zgârie norii cu afirmații neîntemeiate și
concluzii neargumentate.
Trebuie să recunoaștem însă că criza actu ală pe care o trece societatea noastră nu poate fi o
scuză pentru tendențiozitatea, imparțialitatea și sterilitatea expresivă a unor autori. Reportajele de
acest gen suferă de un gândirism încorsetat în intenții de bravadă, de aceea perspectiva lor le este
trunchiată din start. Analiza reportajelor din presa autohtonă scoate în evidență o serie de
neadvertențe în structura reportajului. Astfel, conform opiniei notorietăților asupra acestui gen,
un reportaj are o arhitectonică lejeră, dar nu fără obligația a utorului de a ține cont de unele
componente ale reportajului cum ar fi: deschiderea atmosferei în care se produce fenomenul și
nu în ultimul rând, generalizarea faptelor și concluzia personală. Cu alte cuvinte, un reportaj în
ziar trebuie să fie o tabletă îndulcită gata de consumat, după care nu mai rămân nici întrebări,

38
nici suspensii. Din acest punct de vedere reportajele noastre suferă din plin. Spre exemplu, se
face simțită tendința unor autori de a simbioza articolul și informația cu o ușoară trecere î n
spațiul reportajului. Ei își propun, se vede, un nou gen gazetăresc – reportajul acefalic ori
reportajul pivot. În majoritatea ziarelor republicane și absolut în toate cele de provincie se
publică un soi de reportaje simplificate ori reportaje -statistici : „Cîinii vagabonzi fac
publicitate”[75] . „Ucigașii pensionarilor din Bălți – arestați”[76], „Fiecare generație e cu
războiul ei” [77], „Unde investești acolo și sărbătorești”[78], „Ziariștii transnistreni au vizitat
Chișinăul” [79],”Colaborarea științifi că Republica Moldova – Uniunea Europeană trebuie
consolidată” [80], etc.
De obicei, arhitectonica acestor reportaje include:
a) partea constatatoare, informativă
b) seria de orori ce -a precedat evenimentul.
Cititorului îi este foarte greu să găsească î n astfel de reportaje ceva aparte despre anomalia
întâmplată, cauzele, motivația, orice referitor la anturaj, modalitate de evoluție a evenimentului,
impactul social al acestuia, un învățământ, o legitate, etc. Nimic nu urmează după expunerea
datelor stati stice. Nici un comentariu, nici o atitudine elementară, nici o frază în care să se
strecoare un dram de meditație. Astfel, în aceste reportaje lipsește cu desăvârșire eu -l autorului,
coloratura lui intelectuală, modul de gândire și subiectivismul pozitiv a l redării. Această schemă
sterilă de constatare a faptelor care, cât de cât, poate întregi tabloul evenimentului, nu se
încadrează în nici un alt gen ziaristic, deoarece pentru știre este prea voluminoasă, iar pentru
articol – lipsit total de degresiuni sp ecifice. Și numai reportajul pivot ar putea cumva să -l
determine.
Limbajul searbăd și steril nu este pe potriva titlurilor incitante care intrigă cititorul și -i
provoacă dorința de a afla niște atitudini elementare. Auditoriul e lăsat singur să depene niște
emoții, să și le inițieze cumva. Lunecarea pe fapte fie și cu condensat serios de senzație, nu
creează posibilități, ci, din contra, barează calea evidențierii reportajului social ca gen prim ordial
de reflectare a realității sociale. Or, menirea lui este de a formula din plin întreaga situație de la
eveniment, astfel încât cititorul să se familiarizeze concomitent și cu oroarea flagelului social și
cu încărcătura explozivă a momentului. Să -și poată crea chiar în timpul lecturii o atitudine
personală care ar deveni formula umană a intoleranței față de procesele negative din societate. În
paginile presei moldovenești se atestată și alte modalități imperfecte de realizare a reportajelor
sociale. U na din ele ar fi expunerea unui preambul restrâns ca volum cu intrare în temă și
înserarea în continuare a câtorva (5 -6) interviuri necomentate.

39
Pentru a nu fi învinuiți de imparțialitate și pentru a se disculpa, autorii preferă să specifice
că, adică, ac est material este un sondaj. Vorbind pe șleau, acesta nu este nici reportaj si nici
sondaj. Este o formă prin care se toarnă un conținut dubios pentru care ziaristul nu poartă nici o
răspundere. Constatând alături de semnătura sa că acesta este sondaj, jur nalistul se spală pe
mâini, asigurându -și drum „verde” în expunerea faptelor după bunul lui plac. Din cinci
respondenți, trei răspund cum ar dori autorul, adică se contrapun unghiului de vedere neacceptat
de autor. Ceilalți sunt o contrabalanță efemeră și ușoară. Dacă acest material ar fi într -adevăr
sondaj, atunci ar trebui să conțină elementul esențial – analiza și sinteza Dar din moment ce
acesta lipsește, materialul nu se poate încadra în standardele unui sondaj. Ca reportaj, de
asemenea, nu poate fi ac ceptat deoarece nu respectă regulile de joc. Există temerea că asemenea
materiale sunt o forma nouă de manipulare a publicului cititor. Or, atunci când se intenționează
promovarea unei idei sau scandalizarea unei opinii într -o direcție anumită, nu se face altceva
decât se schimbă, „in crescendo”, raportul de respondenți ai acestei direcții. Atunci când din
cinci – trei au combătut o idee automat, cititorii nimeresc în capcana iluziei că e mai acceptabilă
ideea expusă de majoritatea respondenților și că oric e cetățean ce se stimează pe sine devine fidel
majorității.
Această formă de expunere pe timpuri constituia baza mijloacelor de informare în masă și
propagandă. De menționat, însă, ca orice răsturnare de legități, rigori, structuri înrădăcinate,
arhitectu ri clasice în orice domeniu, inclusiv și în cel mediatic, duce la diminuare și la nonsens.
Un reportaj bine chibzuit ca formă și conținut, conduce conștiința socială la necesitatea
desprinderii unui adevăr ce poate fi de folos oricui, face sufletul să într evadă irizațiile
multicolore ale spiritului social. Moralitatea mijloacelor și a modalității de reflectare în cazul
mediatizării conflictelor sociale înseamnă foarte mult. Contează, însă, și nivelul de informare a
ziaristului asupra întregului eșafodaj fac tologic al evenimentului. Dacă autorul a cunoscut partea
vicioasă și -a tăinuit -o, atunci el a făcut -o din motive nefirești, iar dacă na cunoscut toate
aspectele evenimentului atunci acest ziarist ori e iresponsabil, ori e diletant. Și într -un caz și în
altul el a indus în eroare publicul, acesta nefiind în stare să -și facă o claritate netă asupra
evenimentului. Prin materiale de acest soi conștientul cititorului se eclipsează, devine tulbur,
pierde orientarea în timp și spațiu, devine derutat și dezechilibr at.
Un neajuns al reportajelor contemporane este simplețea, platitudinea redării lor. În cele mai
dese cazuri acesta e un tribut plătit grabei. În reportaje de acest gen nu se formulează nici o idee,
nu se lansează nici un gând de generalizare, nu se fac degresiuni lirice. Astfel, ele sunt seci,
uscate, cu un potențial emoțional redus, fapt ce diminuează considerabil impactul lor asupra
societății.

40
Alte reportaje, din contra, sunt scrise în stil savant, stil pretins a da tonalitate spiritului.
Jurnaliștil or la place să se impună în fața cititorilor, crezând că stilul savant îi va face să pară mai
erudiți, mai profesioniști. În realitate aceste reportaje se distanțează mult de efectul scontat. Stilul
savant poate fi acceptat în reportaje specializate, dar n ici de cum în cele sociale. Definitivarea
literara e o chestiune de talent, dar nu trebuie de uitat că munca asiduă îl înlocuiește deseori.
Evident la acest capitol practica arată că se păcătuiește mult. Unii scriu reportaje sterile, alții
savante, dar și mai mulți – un fapt cu adevărat interesant îl tixesc într -un tipar lingvistic sec. Nu
știu dacă cititorul nostru ar putea fi prea mulțumit de producțiile jurnalistice ce vizează alte
domenii ale vieții noastre decât politica.
Din moment ce mai toată mulți mea de ziare naționale a fost făcută pentru servirea
intereselor de grup sau partinice, jurnaliștii de la aceste publicați nu prea se văd încurajați să
facă, să zicem, niște investigații serioase în anumite probleme, nu numai de stringentă actualitate,
dar și de importanță vitală pentru societate. Informațiile sociale, de care este avid publicul, nu se
prea găsesc în paginile ziarelor, fie din lipsă de interes a editorilor, fie din lipsă de bani.
Jurnalistul nu este stimulat să facă investigații jurnalistic e. O muncă atât de serioasă necesită
accesul jurnalistului la unele informații „ascunse”, care, făcute public, pot deranja anumite
interese. În acest caz jurnalistul comportă chiar un risc profesional. Actualmente se atestă o
stringentă incompatibilitate î ntre regulile de care se conduce majoritatea editorilor de ziare și
regulile jurnalismului de calitate. Or, ziarele tot mai des încearcă să atragă cititorul nu prin
producția lor de calitate, dar prin tertipuri ieftine – pagini intens colorate, informații de scandal,
titluri de -o șchioapă prin care se savurează crima și violul, fotografii senzaționale, și nu în
ultimul rând, prin vulgaritatea interpretării faptelor. Această situație impune riscul tabloidizării
publicațiilor periodice și decăderii prestigiul ui muncii de jurnalist. Pentru că ceea ce fac
jurnaliștii autohtoni nu este tocmai și nu întotdeauna un efort „de informare și de formare a
opiniei publice”. Așa, puțin câte puțin, slăvita tactică a compromisului a subminat credibilitatea
presei, care astă zi este sub orice critică.
Din experiența proprie din cadrul stagiului de practică pe care l -am efectuat în cadrul
”GMG” la postul de televiziune ”PUBLIKA TV”, am remarcat unele elemente cheie ce țin de
domeniul reportajelor sociale. Cu toate că țara noast ră este înădușită de politic și politicieni, iar
aproape toate sursele de informare autohtone pun pe prim plan politicienii și nu problemele
cetățenilor, a mai rămas loc și pentru social.
Filmarea primului reportaj a însemnat pentru mine ceva extraordinar . Subiectul acestui
reportaj era unul foarte bun în contextul problemelor cu care se confruntă țara noastră și cetățenii
de rând cu ea. Drumurile, sau mai bine spus lipsa lor. Filmările se produceau într -un sat de la

41
noi, unde, vei observa că ai intrat în sat după câteva secunde, atunci când îți va apărea prima
vânătaie pe corp din motivul lipsei unui drum asfaltat. A vedea o locație nouă, oameni noi și a ști
că te așteaptă o nouă încercare, o nouă problemă care necesită o soluție, te inspiră și îți oferă o
enormă doză de energie. Dincolo de probleme oamenii din acel sătuc erau foarte bucuroși de
venirea noastră. Cu simplitatea lor sătească și acel suflet curat de la țară, ne -au întâmpinat cu
brațele deschise.
Cum am menționat mai sus, problema oamenilor di n acel sat era drumul care era compus
din noroi și pietriș aruncat neglijent. O problemă socială demnă de un reportaj social, demnă de a
fi vociferată pentru că noi am fost într -un sat aparte, iar locații similare ca aceasta sunt o
sumedenie la noi în Repu blică, doar că omul nostru s -a săturat să strige că n -are drum, n -are
bani, n -are nimic, și nu o face din nepăsare dar mai mult din disperare și lipsa de încredere.
Pe parcursul discuției cu oamenii de acolo s -a dovedit că unii politicieni le -au promis dr um
nou, iar alții au anulat promisiunea. Mormanele de pietriș care zăceau în centrul satului pentru
drumul nou promis a fost ridicat și evacuat de politicienii noi veniți. Oamenii, văzând pietrișul și
bucurați fiind că vor avea pentru prima dată un drum ac cesibil și pe vreme rea, când plouă sau
ninge, au rămas practic cu nimic. Pentru că li sa furat ultima speranță, unii din ei nici nu mai
doreau să vorbească cu presa. Supărați fiind pe toți, aveau și un motiv întemeiat.
Tot în timpul discuțiilor cu oameni i simpli dar și cu primărița de acolo am observat și un
alt lucru. Ăsta ține de reportajul social la general pentru că problemele sociale, în mare parte,
sunt unele minuscule pentru un auditoriu mare dar enorme pentru câțiva oameni. Aici vine și
dilema jur nalistică: să faci un reportaj de interes public sau pentru un public interesat? Și dacă în
toate manualele de jurnalism este scris negru pe alb că prima variantă este cea corectă, eu voi
spune că nu pot da cu piciorul în cea de a doua. Acești oameni nu vo iau mult, un drum, fie el cu
pietriș nici măcar asfaltat. S -ar părea că ține de un grup de oameni cu o problemă locală, însă
problema lor este comună și pentru alții, astfel problema unui grup interesat a devenit problemă
de interes public.
Țin să mențione z că regret faptul că în acea zi, totuși, s -a realizat un reportaj, însă el nu era
deloc unul social. Politica e persistentă, este peste tot, problemele oamenilor sunt transformate
într-un joc de ping -pong de replici între politicieni: ”Eu am făcut – tu n-ai făcut”, ”Voi sunteți
violeți, deci sunteți răi, iar noi promitem pensii” și multe altele, iar problema cum era așa și
rămâne. Sunt oare de vină jurnaliștii? E greu de spus. Într -o oare care măsură jurnalistul din
Moldova e ca și vânzătorul la piață, dac ă omul vrea roșii îi vei da roșii, dacă vrea mere îi vei
oferi mere. Oamenii vor politică, primesc ce își doresc, or, mai este un aspect definitoriu pentru

42
jurnalismul din Basarabia și lipsa reporterilor axați pe domeniul social, cel care va fi focusat pe
problema socială, cel care va centra omul și problema sa în reportajul realizat.

Concluzii

Pornind de la aceste constatări, s -ar putea de spus că reportajul social:
1. E folosit rar, fapt ce diminuează considerabil potențialul și valoarea lui ca gen
informativ și îl plasează mai jos de nivelul lui, apreciat de practica mondială. Majoritatea
jurnaliștilor dau preponderență articolului, corespondenței deoarece, chipurile, prin ele se respiră
mai lejer, mai plin de importanță, mai filozofic chiar. În toa te de vină e conceptul conform căruia
reportajul e un gen minor, de hazard, de jucărie. Un gen neintegral, neserios, neimportant, chiar
dacă ilustrează un eveniment istoric. Peregrinările și teribilitățile prin care trece astăzi reportajul
social îl poate duce cu desăvîrșire la dispariție.
2. Nu se utilizează în formulele aproximative expuse clar în literatura de specialitate.
Ceea ce se publică în presă drept reportaj, îndeosebi în cea locală, este sub orice critică. În multe
cazuri, arhitectonica reportajelo r sociale reprezintă următoarele combinații:
a) știre + fotografie + 2 subtitluri;
b) informație dimensionată + fotografie;
c) informație + interviu + fotografie (toate de proportii minime);
d) comentarii + fotografie + subtitlu de accentuare;
e) informație restrînsă + expunere abundentă, dar nemotivată de date statistice;
f) informație + comentarii pozitive tendențioase + formula de mulțumire.
3. Face înclinare spre o ideologizare sporită, pri n modalitatea de abordare a
subiectelor. O explicație a faptului s -ar ascunde în moralul timpului de tranziție. Întreaga
societate a trecut de la pasivitate totală a facultăților de spirit la căutarea unui loc sub soare. Nu
sunt unice cazurile cînd institu țiile mediatice își obțin „locul sub soare” cu sprijinul și prin
intermediul anumitor forțe social -politice. Ulterior, drept răsplată, factorii de decizie (fondatori,
directori, redactori) modifică, parțial sau total, politica informațională a ziarelor și o orientează
spre propagarea, deschisă sau camuflată, a ideologiei forțelor „salvatoare” . Gravitatea timpului
domină mințile. Toți au devenit serioși, gravi, plini de materie dualistă. Se confruntă în sine, dar
caută ceva care să -i convingă, să -i aranjeze . Astfel că scotocirea prin lăzile cu gunoi sau furtul
unei găini foarte des devine motiv pentru informație, iar situația de facto din Republică, stabilă și

43
cu reale șanse de a contura o perspectivă bună – motiv pentru stilul zeflemitor a celor ce nu se
găsesc decît numai în marea dorință de a se revansa.
4. Face înclinație spre un raționalism exagerat. De rînd cu speculațiile politice s -a
constituit și a prins rădăcini adînci o nouă formă de manipulare a conștiinței sociale și anume:
speculațiile economice. R eportajul a devenit o formă comodă de promovare a unor interese
economice, de creare de imagine pentru subiecții economici și de propagare a unor activități sau
produse economice.
5. Se transformă în instrument de răfuială cu forțele politice rivale și de man ipulare
foarte subtilă a conștiinței sociale. Cît n -ar fi de straniu, contradicțiile existente dintre forțele
guvernatoare și opoziție se răsfrînge și asupra acestui gen de presă. Astfel, că multe reportaje
sociale sunt realizate nu dor în dependență de sp iritul creativ și potențialul corpului redacțional,
ci și de simpatiile și opțiunile lor politice. Faptele se prezintă neargumentat, sofisticat, banal,
plat, somptuos, mozaical, țipător, bîrfitor, iar reportajul capătă vădite nuanțe manipulatorii. De
aceea reportajul n -are trecere. Reportajul social prevede acceptarea faptului interesant ca un
promotor al noilor relații sociale, dar nici de cum ca unealtă contra puterii.
6. Se atestă tendința de abordare formală a temelor, fapt ce scapătă reportajul social
în aprecieri derizorii și, chiar îl fac puțin important. Dar misiunea oricărui reportaj social este să
scoată la lumină aspectul uman al evenimentului, astfel încît cititorul să înțeleagă cum se reflectă
asupra lui consecințele acestuia
7. Face înclinație spre s enzație. Lunecarea pe fapte cu condensat serios de senzație
nu creează posibilități, ci, din contra, barează calea evidențierii reportajului social ca gen
primordial de reflectare a realității sociale. Or, menirea lui este de a formula din plin întreaga
situație de la eveniment, astfel încît cititorul să se familiarizeze concomitent și cu oroarea
flagelului social și cu încărcătura explozivă a momentului. Să -și poată crea chiar în timpul
lecturii o atitudine personală care ar deveni formula umană a intolera nței față de procesele
negative din societate.

44

Bibliografie:
1. American Heritage Dictionary of the English Language, Fifth Edition.
2. BERTRAND, C. -J. O introducere în presa scrisă și vorbită. Iași: Polirom, 2001.
3. CERNAT, M. Conceperea și elaborarea ziarului. București: Editura Fundației România
de Mâine, 2002.
4. Collins English Dictionary – Complete & Unabridged 2012.
5. COMAN, M. Introducere în sistemul mass -media. Iași: Polirom, 1999.
6. Dicționalul Explicativ al Li mbii Române.
7. Dicționat on -line. Disponibil: http://dexonline.ro/definitie/social
8. Grigoryan M. Manual de Jurnalism. CIJ, 2008.
9. MARCU, F. Marele dicționar de neologisme. București: Saeculum, 2000.
10. MCQUAIL, D. McQuail’s Mass Comunication Theory. 4th edi tion. London, Thousand
Oaks, New Delhi: Sage, 2000.
11. Noul dicționar explicativ al limbii române. București, Litera Internațional, 2002.
12. Onciu A. Probleme de etică în jurnalism, 2001.
13. Oxford Dictionaries Language matters.
14. POP, D. Mass media și politica: teorii, structuri, principii. Iași, Institutul European,
2000.
15. Randall D. The Universal Journalist: Expanded and Updated
16. Random House Kerneman Webster’s College Dictionary.
17. SOCOLOV, T. Capitalul social în contextul dezvoltării comunitare În: Societate a și
comunicarea în tranziție / Coordonator: V. Moraru. Chișinău: Institutul mas media,
ULIM, 2008.
18. THOMPSON, J. B. Media și modernitatea. O teorie socială a mass -media. Prahova:
ANTET XX PRESS.
19. Бережная М.А. Проблемы социальной сферы в алгоритмах телевиз ионной
журналистики. СПб .: Издательский дом С. -Петерб. гос. ун -та. 2009
20. Бережная М.А. Социальная тележурналистика. СПб .: Роза мира, 2005.
21. Гессен М., Назари М. По жизни. Пособие по социальной журналистике. М.,2002.
22. МАКАШИНА, Г. Социальная журналистика ка к новый тип журналистcкой
деятельности.

45
23. СИБЕРТ, Ф.С., ШРАММ, У., ПИТЕРСОН, Т. Четыре теории прессы. Москва:
Национальный институт прессы / Издательство «Вагриус», 1998. 223 c.
24. Журналист в поисках информации. Москва, 1988
25. Фролова Т. И. Социальная журнал истика и ее роль в общественном диалоге. М .
Пульс. 2003.
26. Индурский С. Д. Газета выходит вечером. Москва: Мысль, 1979.
27. Муратов Сергей. Репортаж с линии горизонта. Москва: Искусство, 1975.
28. Стенли Пол. Телевизионный репортаж. Техническое пособие для профе ссионалов.
Москва, 1997.
29. Телевизионный репортер. Москва, 1997.
30. Фихтелиус Эрик. Десять заповедей журналистики. Вэрнамо, 1999.

Publicații:
Jurnal de Chișinău [28], [29], [30], [31], [32], [33], [37], [39], [48], [55], [58], [60], [61], [68],
[69], [70], [75], [76]
Moldova Suverană [34], [43], [44], [45], [46], [47], [50], [51], [52], [53], [64], [80]
Săptămâna [35], [40], [41],[ 72], [73], [74], [78]
Timpul [36], [38], [42], [49], [54], [56] ,[57], [59], [62], [63], [71] ,[77], [79]
Flux [65], [66], [67]

46
ANEXE

Reportaj social model:

1. Povestea Ecaterinei, tânăra care a învățat să vadă fără ochi
https://www.digi24.ro/special/reportaje/reportaj/povestea -ecaterinei -tanara -care -a-invatat -sa-
vada -fara-ochi -1225016
Ecaterina Zgubea nu mai vede de la vârsta de 12 ani, când o tumoră cerebrală i -a afectat
nervii optici. Tânăra din Teleorman nu s -a dat însă bătută, și -a urmat visul și a învățat să
trăiască astfel încât să nu devină asistat social. Anul acesta a fost admi să cu media 9,92 la
Psihologie, în București
Ecaterina Zgubea nu s -a născut oarbă. La vârsta de 12 ani i s -a descoperit o tumoră cerebrală,
care i -a fost în cele din urmă extirpată. Nervii optici i -au fost, însă, afectați și, de atunci,
Ecaterina n -a mai v ăzut limpede. Asta n -a împiedicat -o să lupte în continuare, pentru că, așa cum
singură spune, cea mai mare temere a ei a fost să nu ajungă „un asistat social depresiv”.
Așa că a făcut toate eforturile necesare pentru a -și urma visul de a deveni psiholog. Ș i, anul
acesta, Ecaterina a luat examenul de admitere la Facultatea de Psihologie a Universității
București cu nota 9,92.
Ea admite că nu a fost întotdeauna ușor, dar spune că după ce a devenit nevăzătoare a început să
se descopere și să se adapteze ca să facă față noii situații.
„Problema mea a apărut în urma unei tumori descoperite la vârsta de 12 ani, o tumoră pe
creier. Operația a afectat nervii optici și atunci mi -am pierdut vederea. A fost nevoie să mă
adaptez la noua viață, dar totuși, pentru că am văzut înainte, cred eu că orientarea în spațiu a fost
mai ușoară pentru mine decât pentru cineva care s -a născut nevăzăto r, pentru că eu am avut deja
reprezentările lucrurilor. Apoi am reluat școala, am mai făcut pauze din motive de sănătate, din
motive de logistică. Ca să îți spun adevărul, învățământul de stat de la noi, și mai ales în
Teleorman, nu prea este pregătit să p rimească o persoană cu dizabilități. Eu m -am descurcat la
liceu, dar în general, oamenii au fost destul de reticenți. Acum e mai simplu decât pe vremea
când am avut eu nevoie de ajutor. Până la urmă, un nevăzător nu înseamnă că nu gândește, doar

47
trebuie ad aptat un pic. Eu m -am descoperit pe mine mai mult după ce am devenit nevăzătoare.
Pe de o parte, am avut și mai mult timp de introspecție și am fost cumva obligată să mă descopăr
ca să văd cum fac față noii situații", a povestit Ecaterina Zgubea, pentru ME DIAFAX.
Astfel, a descoperit că -i place să înțeleagă oamenii și să -i ajute, așa că tânăra și -a propus cu toată
seriozitatea să devină psiholog, deși mulți erau sceptici cu privire la faptul că va reuși.
„Mi-am dat seama ușor, ușor că pot să înțeleg oamenii și că pot să observ multe lucruri, uneori
chiar fără să vreau. La mine, după pierderea văzului, s -a dezvoltat foarte mult simțul orientării,
asta și pentru că merg mult. Dar da, toate celelalte simțuri se ascut, dar trebuie să le folosești.
Oamenii care m -au cunoscut mai bine, chiar una dintre doctorițele mele, mi -au sugerat că aș
putea să merg pe varianta psihologiei. Inițial am fost chiar și eu puțin sceptică, dar apoi mi -am
dat seama că nu era deloc ceva imposibil. Plus că mi se pare foarte interesantă știința creierului.
La facultate n -am luat din prima, în primul an în care am dat a fost un fel de maraton, n -am avut
cărțile de la început și până le -au accesibilizat la Fundație a durat, trebuia să găsesc un psiholog
să lucreze cu mine și a durat și asta și nu am reușit anul trecut. Dar eșecul nu m -a descurajat, am
zis că oricum dau și anul viitor. Iar anul acesta am luat cu nota pe care o știți. Dar știam că asta
vreau să fac. Mi -au mai sugerat persoane să nu mai pierd timpul cu asta, dar nu i -am asculta t.
Următorul pas e un masterat și apoi vreau să mă orientez profesional către psihoterapie", a spus
tânăra.
De patru ani încoace, alături de ea se află permanent cel mai bun prieten al ei, Clint, un câine
special dresat pentru nevăzători, oferit Ecaterinei de o fundație pentru a o ajuta să se
orienteze mai bine.
Relația de prietenie cu acest câine s -a stabilit aproape imediat, iar acum Clint o însoțește pe
Ecaterina prin campusul universitar, o asistă la cursuri și, în mod esențial, îi este alături la fieca re
pas.
„Pe Clint îl am de aproape 4 ani și relația de prietenie a noastră s -a consolidat destul de repede. E
un câine foarte sociabil și prietenos. Eu îl am de la Fundația Light into Europe, care dresează
câinii ghid din România și se ocupă de echipamente pentru nevăzători, dar și de copiii surzi.
Clint a fost unul dintre primii câini ghid aduși în România din Anglia și de atunci e pretutindeni
cu mine, inclusiv la cursuri, unde e vedetă. E o deschidere foarte mare la Universitatea București

48
față de oameni i cu dizabilități și am apreciat că domnul decan a specificat la deschiderea anului
universitar că va fi un câine ghid în facultate și lumea să nu încerce să -l mângâie sau să -i dea de
mâncare, pentru că el are o treabă foarte bine definită. Dar el se simte în elementul lui", spune
Ecaterina zâmbind.
Singura amintire pe jumătate tristă, după cum chiar ea spune, o are Ecaterina din sistemul de
învățământ din Teleorman, unde a fost nevoită să se lupte pentru a i se recunoaște meritele și
unde multe cadre didac tice nu sunt pregătite să interacționeze cu elevii care au dizabilități. Și
acum, ea crede că, după experiența ei, puțini au învățat ceva.

49

LISTA ABREVIERILOR:

ANRE – Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
GMG – General Media Group

50

DECLARAȚIE*
PRIVIND ΟRIGINALITATEA CΟNȚINUTULUI LUCRĂRII DE
LICENȚĂ/MASTERAT

Subsemnatul(a), _______________ ________ ____________________, absolvent(ă) al
(a) Universității Libere numele, prenumele

Internaționale din Moldova, Facultatea __________________________ ________ ___________ _
________________ __________________________ _________________________ , specialitatea
___________________ __________________________________________________________,
promoția ____________, declar pe propria răspundere, că teza/Tezele de licență/master cu titlul:
_______________________________________ ______________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
________________________________________________________________ ______,elaborat
sub îndrumarea dlui/dnei ________________________ __________ ______________________,
numele, prenumele, titlul științifico -didactic al cond. șt.

pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul
său în întregime.
Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență/master, monografii, lucrări de specialitate,
articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea
Tezei de licență fiind menționate în cuprinsul acesteia.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență/master să fie verificată
prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea
conținutului său într -o bază de date în acest scop.

Data ________________________ Semnătură student ____________________

51

AVIZUL CONDUCĂTORULUI TEZEI