UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT CONVERSIE PROFESIONALĂ EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ LUCRARE DE DISERTAȚIE Coordonator… [309607]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
CONVERSIE PROFESIONALĂ EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific
Prof. univ. dr. Paul Mihailă

Absolvent: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
CONVERSIE PROFESIONALĂ EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

STUDIU ASUPRA (JOCULUI DE )
SPORTULUI NOSTRU NAȚIONAL
OINA

Coordonator științific
Prof. univ. dr. Paul Mihailă

Absolvent: [anonimizat]
2019

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………

ROLUL ȘI IMPORTANȚA JOCULUI DE OINĂ ÎN ȘCOALĂ……………

CAPITOLUL I……………………………………………………………………………….

SCOPUL LUCRĂRII…………………………………………………………..

GRADUL DE ACTUALITATE…………………………………………………..

IPOTEZA CERCETĂRII……………………………………………………………..

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI…………………………………………………..

CAPITOLUL II……………………………………………………………………………

2.1. [anonimizat]………………………………………

2.2. SCURT ISTORIC AL JOCULUI DE OINA…………………………………..

2.3. CARACTERISTICILE JOCULUI DE OINA ………………………………….

2.3.1. Evoluția echipei aflate la bătaie …………………………………………..
2.3.2. Evoluția echipei aflate la prindere ……………………………………..

2.4. PROBLEME DE REGULAMENT ȘI DE PREGĂTIRE
PRIVIND JOCUL DE OINĂ…………………………………………………………………

2.4.1. Alegerea terenului………………………………………………………………

2.4.2. Jocul echipei aflate la bătaie sau în apărare……………………………..
2.4.2.1. Reguli pe care le respectă echipa aflată la bătaie……………..
2.4.2.2. Puncte suplimentare care pot fi obținute………………………..

2.4.3. Jocul echipei aflate la prindere sau în atac…………………………………
2.4.3.1. Reguli pe care le respectă echipa aflată la prindere…………..
2.4.3.2.Prinsul al mijloc……………………………………………………..

2.4.4. Pregatirea fizică…………………………………………………………………
2.4.4.1. Pregatirea fizică generală………………………………………………..
2.4.4.2. Pregatirea fizică specifică………………………………………….

2.4.4.2.1. [anonimizat]…………………
2.4.4.2.2. Dezvoltarea vitezei – indicații metodice……………
2.4.4.2.3. Dezvoltarea rezistenței – indicații metodice………….
2.4.4.2.4. Dezvoltarea îndemânării – indicații metodice………..
2.4.4.2.5. Dezvoltarea supleței – indicații metodice…………….

2.4.5. Pregătirea tehnică……………………………………………………………..

2.4.5.1. Ținerea mingii………………………………………………..
2.4.5.2. Pasarea mingii……………………………………………
2.4.5.3. Prinderea mingii……………………………………………..
2.4.5.4. Țintirea adversarului……………………………………………………
2.4.5.5. Servirea mingilor pentru bătaie……………………………………
2.4.5.6. Lovirea mingii cu bastonul…………………………………………
2.4.5.7. Blocajul sau oprirea mingii…………………………………………
2.4.5.8. Alergarea pe culoar………………………………………………….
2.4.5.9. Oprirea jucătorului……………………………………………….
2.4.5.10. Apărarea ……………………………………………………………….

2.4.6. Pregatirea tactică………………………………………………………………..

2.4.6.1. Tactica aplicată de către echipa aflată la bătaie …………………
2.4.6.2. Tactica aplicată de către echipa aflată la prindere…………….
2.4.6.2.1. Modul în care pot fi așezații jucătorii aflați
la prindere pentru realizarea dublajului………………………………………………………..

2.4.7. Pregătirea teoretică ……………………………………………………………

2.4.8. Pregătirea psihologică………………………………………………………….

2.4.9. Forma sportivă…………………………………………………………………

CAPITOLUL III……………………………………………………………………………….

3.1. METODE DE CERCETARE………………………………………………………………..

3.1.1. Documentarea ………………………………………………………………………
3.1.2. Observația stiințifică…………………………………………………………………
3.1.3. Experimentul…………………………………………………………………………..
3.1.4. Metoda grafică………………………………………………………………….
3.1.5. Metoda statistico – matematică de prelucrare a datelor…………..

3.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII……………………………………………………………

3.3. SARCINILE CERCETĂRII……………………………………………………………

3.4. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII…………………..

3.4.1. Etapele cercetării……………………………………………………………………
3.4.2. Subiecții cercetării…………………………………………………………….
3.4.3. Descrierea probelor de control propuse ……………………………………

3.5. METODICA ÎNSUȘIRII PRINCIPALELOR ELEMENTE
SPECIFICE JOCULUI DE OINA……………………………………………………….

CAPITOLUL IV

4.1.ALERGAREA DE VITEZĂ……………………………………………………..

4.2. ARUNCAREA MINGII DE OINĂ……………………………………………….

4.3. ALERGAREA DE REZISTENȚĂ………………………………………………….

4.4. NAVETA…………………………………………………………………………………..

CONCLUZII TEORETICE………………………………………………………

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE…………………………………………

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………

ANEXE……………………………………………………………………………………………….

Anexa 1. Semne convenționale folosite în reprezentările
grafice din lucrare……………………………………………………………………………………
Anexa 2. Modelul unui plan de pregătire anual…………………………………………
Anexa 3.Rezultatele la probele de control – grupa experimentală…………………
Anexa 4. Rezultatele la probele de control – grupa martor……………………..
Anexa 5.Tabel centralizator cu rezultatele la probele de
control – grupa experimentală…………………………………………………………………..
Anexa 6. Tabel centralizator cu rezultatele la probele de
control – grupa martor……………………………………………………………………

Lista figurilor

Fig.1. Sigla Federației Române de Oina……………………………………………………….
Fig.1.2. Jucătoare de oina ……………………………………………………………………..
Fig. 1.4.1. Imagine care atestă participarea la diferite competiții ale
jocului de oina a echipei din Drăgănești-Olt …………………………………………………
Fig.1.4.2. Profesorul de educație fizica Flăcău Constantin . …………………………………
Fig. 1.4.3. Domnul profesor Mihalache Victor, alaturi de vitrina cu
trofee și tricoul de campioni, obținute la concursurile școlare de oină
de către echipa Liceului Tehnologic Drăgănești-Olt…………………………………………..
Fig.2.2.1. Teren de joc acoperit cu gazon…………………………………………..
Fig. 2.3.1. Minge de oină din piele naturală……………………………………….
Fig. 2.3.2. Baston de oină din lemn de fag ……………………………………………..
Fig.2.3.3. Teren de oină – Seniori și Juniori I……………………………………
Fig.2.3.4. Teren de oină – Juniori II…………………………………………………………
Fig.2.3.2.1. Așezarea jucătorilor în teren la prindere……………………………………
Fig.2.3.2.2. Formarea careurilor și triunghiurilor în teren pentru
echipa aflată la prindere………………………………………………………………………………….
Fig. 2.4.1.1. Folosirea bastonului de oină pentru alegerea de a
juca la prindere sau la bătaie………………………………………………………………………….
Fig.2.4.1.2. Folosirea bastonului de oină pentru alegerea de a juca
la prindere sau la bătaie……………………………………………………………………………
Fig.2.4.3.2.1. Prinsul la mijloc, atunci când mingea a fost prinsă de
către un mărginaș…………………………………………………………………………………….
Fig.2.4.3.2.2. Prinsul la mijloc, atunci când mingea a fost prinsă de
către fruntaș ………………………………………………………………………………………………
Fig.2.4.3.2.3. Prinsul la mijloc, atunci când mingea a fost prinsă de
către primul mijlocaș…………………………………………………………………………………
Fig. 2.4.3.2.4. Prinsul la mijloc, atunci când mingea a fost prinsă de
către al doilea mijlocaș…………………………………………………………………………..
Fig. 2.4.3.2.5. Prinsul la mijloc, atunci când mingea a fost prinsă de
către al treilea mijlocaș……………………………………………………………………………
Fig.2.4.3.2.6. Prinsul la mijloc, atunci când mingea a fost prinsă de
către fundaș………………………………………………………………………………………
Fig.2.4.3.2.7. Prinsul la mijloc, atunci când mingea a fost prinsă de
către fundaș in careul doi pe culoarul de ducere…………………………………………..
Fig.2.4.3.2.8. Posibilități de deplasare ale jucătorului prins la mijloc
în cazul în care mingea a fost prinsă de către fundaș………………………………………..
Fig.2.4.3.2.9. Posibilități de deplasare ale jucătorului prins la mijloc
în cazul în care mingea a fost prinsă de către mărginașul doi pe ducere……………..
Fig.2.4.5.1.1. (a) și (b) Ținerea mingii cu o mâna ……………………………………….
Fig. 2.4.5.1.2. Ținerea mingii cu două mâini …………………………………………
Fig. 2.4.5.1.3. Pregătirea unei pase sau țintiri ………………………………………..
Fig.2.4.5.1.4. Ținerea mingii pe podul palmei pentru servirea mingii din
ghemuit cu un picior mai în față…………………………………………………………….
Fig. 2.4.5.2.1. Poziția la pasa lungă………………………………………………………………….
Fig. 2.4.5.2.2. Pasa din balans………………………………………………………………….
Fig. 2.4.5.2.1.1. (a) și (b) Jucătorii așezați în cerc………………………………….
Fig.2.4.5.2.1.2. Jucătorii sunt așezați pe două linii……………………………………
Fig. 2.4.5.2.1.3. Jucătorii sunt așezați sub formă de triunghi……………………
Fig. 2.4.5.2.1.4. Jucătorii sunt așezați sub formă de pătrat………………………..
Fig.2.4.5.2.1.5. Jucătorii exersează pasele lungi, în diagonală și lateral……………..
Fig. 2.4.5.2.1.6. Jucătorii execută pasa din mișcare…………………………………..
Fig. 2.4.5.2.1.8. Jucătorii execută pase în diagonală………………………………
Fig. 2.4.5.3.1. Prinderea mingii în dreptul capului………………………………..
Fig. 2.4.5.3.2. Prinderea mingii în dreptul pieptului…………………………
Fig.2.4.5.3.3. Prinderea mingilor înalte cu două mâini ……………………
Fig.2.4.5.3.4. Prinderea mingilor înalte cu o mâna ……………………………………
Fig. 3.4.5.3.5. Prinderea mingii în dreptul pieptului din ghemuit …………………………
Fig.3.4.5.3.6. Prinderea mingilor joase …………………………………………….
Fig.2.4.5.3.7. Prinderea mingii în dreptul șoldului din coborâre…………………….
Fig. 2.4.5.4.1. Poziția corectă de țintire cu un picior în interiorul cercului…………….
Fig. 2.4.5.4.2. Țintirea de la șold sau de sub axilă……………………………………
Fig.2.4.5.4.3. Poziția incorectă de țintire ( jucătorul nu are cel puțin un
picior în interiorul cercului)………………………………………………………………
Fig. 2.4.5.5.1. Servirea mingii din picioare pe podul palmei …………….
Fig.2.4.5.5.2. Servirea mingii din picioare cu genunchii ușor îndoiți ………………
Fig. 2.4.5.5.3. Servirea mingii din ghemuit cu un picior mai în față……………..
Fig. 2.4.5.6.1. Lovirea mingii cu bastonul, sevită din picioare de sus ………………
Fig. 2.4.5.6.2. Stabilirea distanței între jucatorul care servește și cel
care bate…………………………………………………………………………………………..
Fig.2.4.5.6.3. Lovirea mingii cu bastonul, servită din picioare de jos……………..
Fig.2.4.5.6.4. Lovirea mingii cu bastonul, servită din ghemuit……………………..
Fig. 2.4.5.6.5. Lovirea mingii cu bastonul, servita din picioare, de sus…………..
Fig. 2. 4.5.6.6. Servirea mingii pentru bătaie din ghemuit…………………………
Fig.2.4.5.7.1. Oprirea unei mingi venite pe jos………………………………………..
Fig. 2.4.5.10.1. Poziția individuală de apărare a unui jucător atunci cănd
este jucat într-un pătrat, triunghi sau este prins la mijloc……………………………….
Fig.2.4.5.10.2. Prinderea mingii venite pe jos cu ambele mâini………………….
Fig. 2.4.5.10.3. Respingerea mingii cu ambele palme în jos………………………
Fig.2.4.5.10.4. Apărarea prin intervenție la minge prin devierea ei ………………..
Fig.2.4.5.10.5. Apărarea prin mișcări ale jucătorului care se ferește de
minge (fenta)…………………………………………………………………………………………..
Fig. 2.4.5.10.6. (a) și (b) Formarea grupelor de căte doi jucători pe
culoarul de ducere, respectiv de întoarcere……………………………………………………
Fig. 2.4.6.1.1. Prima grupă pe culoarul de ducere………………………………………..
Fig. 2.4.6.1.2. Avem o grupă pe culoarul ducere și una pe culoarul de
întoarcere…………………………………………………………………………………………….
Fig.2.4.6.1.3. Jucătorul 3 cu 4 pe culoarul de întoarcere și jucatorul 5 cu 6 pe
culoarul de ducere…………………………………………………………………………………
Fig. 2.4.6.1.4. Grupele formate din jucătorii cu nr.5 si 6 pe culoarul de
întoarcere, respectiv 7 și 8 pe culoarul de ducere …………………………………………
Fig. 2.4.6.1.5. Grupele formate din jucătorii cu nr.7 și 8 pe culoarul de
întoarcere, respectiv 9 și 10 pe culoarul de ducere ………………………………………
Fig. 2.4.6.1.6. Grupa formată din jucătorii cu nr. 9 și 10 pe
culoarul de întoarcere, iar nr.11 intră singur pe culoarul de ducere…………………
Fig. 2.4.6.2.1.1. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în primul
triunghi ………………………………………………………………………………………………..
Fig. 2.4.6.2.1.2. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în al
doilea triunghi………………………………………………………………………………………
Fig. 2.4.6.2.1.3. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în
primul pătrat…………………………………………………………………………………………….
Fig. 2.4.6.2.1.4. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în al
doilea pătrat………………………………………………………………………………………………….
Fig. 2.4.6.2.1.5. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere în
primul triunghi ………………………………………………………………………………………
Fig. 2.4.6.2.1.6. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere
în al doilea triunghi ……………………………………………………………………………..
Fig. 2.4.6.2.1.7. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere în
primul pătrat…………………………………………………………………………………………
Fig. 2.4.6.2.1.8. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere în
al doilea pătrat…………………………………………………………………………………….

Lista tabelelor

Tabelul 2.1.1. Tulburări funcționale caracteristice preadolescenței…………….
Tabelul 2.1.2. Operații logice care apar la preadolescent………………………………
Tabelul 2.2.1. Denumiri ale jocului de oină în funcție de zona
geografică unde a apărut……………………………………………………………………………
Tabelul 2.2.3. Repere ale primelor competiții oficiale, dar și ale
primelor reguli de joc……………………………………………………………………………
Tabelul 2.2.4. Reguli impuse jocului de oină modern…………………………………..
Tabelul 2.3.1.1. Puncte obținute de către echipa aflată la bătaie………………………
Tabelul 2. 3.2.1. Denumirile jucătorilor și locul ocupat de către aceștia
în teren……………………………………………………………………………………………………..
Tabelul 2.4.2.1. Când pot intra în joc jucătorii echipei aflate la bătaie………………….
Tabelul 2.4.2.2. Arbitrul oprește jocul în mai multe cazuri ………………………………

Tabelul 2.4.2.1.1. Reguli respectate de către echipa aflată la bătaie…………………..
Tabelul 2.4.2.2.1. Puncte suplimentare obținute de către echipa aflată
la bătaie………………………………………………………………………………………………….
Tabelul 2.4.2.2.2. Echipa aflată la bătaie poate obține un punct suplimentar………
Tabelul 2.4.3.1.1. Reguli respectate de către echipa aflată la prindere…………………
Tabelul 2.4.3.2.1. Locul unde se joacă prinsul la mijloc în funcție de
jucătorul care a prins mingea bătută cu bastonul sau voleibalată……………………
Tabelul 2.4.4.1. Exerciții pentru dezvoltarea pregătirii fizice………………………….
Tabelul 2.4.4.2.2.1. Exerciții pentru dezvoltarea vitezei…………………………
Tabelul 2.4.5.1. Elemente tehnice utilizate în jocul de oină………………….
Tabelul 2.4.5.1.2. Situații în care mingea se ține cu o mâna…………………..
Tabelul 2.4.5.1.3. Situații în care mingea este ținuta cu ambele mâini………………..
Tabelul 2.4.5.1.4. Greșeli realizate la prinderea mingii………………………………..
Tabelul 2.4.5.2.1. Clasificarea paselor…………………………………………………….
Tabelul 2.4.5.2.2. Tipuri de pase………………………………………………………………..
Tabelul 2.4.5.2.3. Greșeli la executarea paselor…………………………………………
Tabelul 2.4.5.2.1.1. Greșeli care apar la pasare………………………………………………
Tabelul 2.4.5.3.1. Acțiuni pentru prinderea mingii………………………………………….
Tabelul 2.4.5.3.2. Realizarea prinderii mingii……………………………………………..
Tabelul 2.4.5.3.3. Prinderea mingilor în dreptul șoldurilor și a mingilor joase………………………………………………………………………………………………………..
Tabelul 2.4.5.3.4. Greșeli la prinderea mingii……………………………………………
Tabelul 2.4.5.4.1. Procedee de țintire…………………………………………………………..
Tabelul 2.4.5.4.2. Greșeli frecvente la țintire……………………………………………………
Tabelul 2.4.5.5.1. Pozițiile de servire a mingii………………………………………………..
Tabelul 2.4.5.5.2. Greșeli la bătaie……………………………………………………………..
Tabelul 2.4.5.6.1. Tipuri de lovire a mingii cu bastonul……………………………………
Tabelul 2.4.5.6.2. Greșeli frecvente la bătaie…………………………………………………..
Tabel 2.4.5.7.1.Tipuri de mingi care pot fi oprite…………………………………………
Tabelul 2.4 5.8.1. Tipuri de alergare pe culoar………………………………………………….
Tabelul 2.4.5.9.1. Tipuri de opriri ale jucătorului……………………………………………….
Tabelul 2.4.5.10.1. Aspectele apărării……………………………………………………
Tabelul 2.4.5.10.2. Procedee pentru realizarea apărării individuale……………………
Tabelul 2.4.5.10.3. Realizarea apărării colective………………………………………..
Tabelul 2.4.5.10.4. Obiectivele tactice ale echipei aflate la bătaie……………………..
Tabelul 2.4.6.1. Jocuri colective…………………………………………………………………
Tabelul 2.4.6.2. Factori care influențează pregătirea tactică………………………….
Tabelul 2.4.6.1.1. Ordinea grupelor la intrarea pe culoare……………………………..
Tabelul 2.4.6.2.1.Stabilirea posturilor…………………………………………………
Tabelul 2.4.7.1. Principalele forme ale pregătirii teoretice………………………..
Tabelul 2.4.7.2. Conținutul lecțiilor teoretice …………..
Tabelul 3.1.2.1. Tipuri de predicții în observația provocată………………………………….
Tabelul 3.1.2.2. Condițiile observației………………………………………………………..
Tabelul 3.1.3.1. Etapele experimentului……………………………………………………..
Tabelul 3.1.3.2. Etapele experimentului pe care le-am folosit în lucrare………………..
Tabelul 4.1.1. Alergarea de viteză……………………………………………………………
Tabelul 4.2.1. Aruncarea mingii de oină………………………………………………..
Tabelul 4.2.3. Alergarea de rezistență……………………………………………………………
Tabelul 4.2.4. Naveta………………………………………………………………………………….
Tabelul 4.4.1. Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale ratelor
de progres înregistrată la fiecare probă de către cele două grupuri……………………..

„Oina poate aduce o viața noua in scoala româneasca, fiind un admirabil mijloc de educație fizică, adevaratul tip de joc sportiv românesc”
„Sperăm şi dorim ca oina să devină sportul nostru național“

Spiru Haret

(1851-1912)

Fig.1. Sigla Federației Române de Oină

Pentru a o generaliza și populariza în toate școlile din țară , s-a publicat la data de 13

aprilie 1898 decizia potrivit căreia : ,,Se instituie concursuri anuale de joc de oină

pentru elevii școlilor primare și secundare, școlilor normale și seminariilor.”

Jocul de oină aminteşte de o foarte veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul.
A "oina" oile se traduce prin a le coborî toamna de la munte la şesul verde, într-o zonă sau localitate din apropierea unui râu, fenomen numit transhumanţă. Astfel se poate explica de unde începe adevărata istorie a acestui vechi joc românesc, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002).

INTRODUCERE

ROLUL ȘI IMPORTANȚA JOCULUI DE OINĂ ÎN ȘCOALĂ


 Mărturii ale popoarelor antice, exprimate prin pictură, grafică, opere literare sau științifice, înfățișează omul armonios dezvoltat, puternic și iute, rezistent și îndemânatic în mișcari, calități dezvoltate, educate prin practicarea unui ansamblu de exerciții fizice, anume întocmit și exersat.
Datorită influențelor pe care le are asupra creșterii și dezvoltării fizice armonioase a copiilor, căt și a rolului determinant în înzestrarea acestora cu deprinderi, priceperi și calitați mortice, educația fizica, înca din cele mai vechi timpuri, s-a constituit în componența formarii tinerei generații. Ea a fost astfel prezentată in conceptele de educație.
Drept urmare , sistemele de învatamânt au inclus-o ca disciplină pe tot parcursul educației instituționalizate, începănd cu învațamântul preșcolar, pâna la învațamântul superior.
Pe primele trepte ale evoluției sociale, cănd uneltele de muncă și mijloacele de apărare erau extrem de rudimentare, oamenii consumau o mare cantitate de forța fizica, atât pentru a produce cele necesare traiului cât și pentru a-și pastra viața. În acele împrejurari, prin educație fizică se urmarea o dezvoltare multilaterala a individului, corespunzator sarcinilor sociale pe care le avea de îndeplinit. Cu cât societatea a progresat, cu atât s-au dezvoltat știința și tehnica, iar educația fizica a ieșit din forța empirica și s-a efectuat dupa reguli și norme știintifice, vizandu-se o dezvoltare armonioasă a organismului.
Creșterea randamentului muncii și apărarea patriei, solicită oameni bine dezvoltați, cu indici de educarea calităților mortice ridicați, sănătoși din punct de vedere fizic și moral.
Cu cât calitățile motrice ale tânarului sunt mai dezvoltate /educate, cu atât acesta este mai capabil de o muncă intelectuală prelungită, de eforturi susținute pe care le cere procesul de învațămant.
Alternarea muncii fizice cu cea intelectuală are ca rezultat înviorarea proceselor intelectuale.
Dezvoltarea activității și preciziei simțurilor, a capacitații de percepere a spațiului și timpului, favorizarea dezvoltării spiritului de observație, a inițiativei și imaginației, alaturi de stimularea dezvoltării noilor relații sociale ale copilului în condițiile create prin regimul scolar (punctualitate, disciplina, conlucrare) și influențarea trasaturilor de caracter corectitudinea, curajul, hotărarea, perseverența , sunt sarcini educative de mare însemnătate, prin intermediul cărora se realizează integrarea educației fizice în procesul complex al educației școlare, interferența ei cu celelalte discipline de învățământ.
Strânse legaturi există între educația fizică și cea morală. Exercițiile de educație fizică fortifică vointa, răbdarea, stapânirea de sine, curajul, inițiativa, perseverența, disciplina, dezvoltă sentimente de prietenie, spiritul de echipă, încrederea în sine, iar dezvoltarea acestor calități morale, servește la randul lor la obținerea unor rezultate mai bune în educația fizica.
Și între educația estetica și cea fizică exista stranse legături. Educația fizică realizeaza deprinderea copiilor cu mișcaăi grațioase, degajate, expresive, sigure și armonioase, cultivă simțul ordinei și gustul pentru o ținută frumoasă.
Interesul copiilor pentru miscare și exercițiu fizic este foarte mare în perioada ciclului gimnazial.
Este perioada dezvoltării accelerate a marilor funcții, a transformarilor pe care le produce ciclul hormonal cu influențe deosebite pentru perioada urmatoare – adolescența.
De aceea activitatea de educație fizica cu toate componentele ei, inclusiv dezvoltarea / educarea calităților motrice, trebuie abordată cu multa atenție, stiințific, ținănd cont de tendințele de reorganizare în plan social și economic, de evoluția generala a societății.
Am prezentat în lucrare toate laturile ce trebuiesc atinse în pregatirea unei echipe de oină, lăsând în același timp profesorilor posibilitatea de ,,a descoperi’’ sau ,,a inventa’’unele soluții și probleme actuale, moderne de pregatire, mă refer la antrenamentul individualizat, la menținerea timp îndelungat a formei sportive și obținerea de randament maxim în competiții, dar mai ales prevenirea și contracararea ,,cedării brațului la oiniști’’, fenomen datorat unei pregătiri superficiale sau de cele mai multe ori, cauzat de numarul mare de meciuri jucate într-un interval de timp scurt, fără a ține cont de refacerea organismului dupa efort, foarte importantă și în jocul de oină.

CAPITOLUL I

SCOPUL LUCRĂRII

Pentru realizarea obiectivelor cadru și de referința în lecțiile de educație fizică se acționează cu mijloace variate, adaptate particularităților de vârsta, nivelului motric, al pregătirii și dezvoltării fizice ale elevilor, precum și bazei materiale a școlilor indiferent de amplasarea acesteia în mediul urban sau în mediul rural.
Exercițiul fizic, ca mijloc specific de bază al educației fizice își păstrează rolul dominant și în realizarea conținutului procesului instructiv-educativ specific educației fizice la ciclul primar, gimnazial sau liceal.
Alături de acesta, o pondere deosebită o dețin structurile complexe de exerciții dintre care se detașează: ștafetele aplicative, jocurile pregatitoare și jocurile sportive. Acestea au o priză deosebită la elevi, iar prin conținutul lor contribuie la îndeplinirea cu eficiență a obiectivelor educației fizice și sportive.
Având in vedere tradiția în practicarea jocului de oină în școala în care am fost elev, iar acum activez ca profesor, scopul lucrării de față il constituie evidențierea influențelor pozitive pe care utilizarea jocului de oina le are asupra dinamicii dezvoltării calităților motrice de bază la elevii din ciclul primar și gimnazial, dar și liceal.

1.2. GRADUL DE ACTUALITATE

În ultimii ani, datorită implicării Federatiei Române de Oina, oina manifestă un reviriment evident. Sunt activate tot mai multe dintre centrele de tradiție în practicarea acestui sport, se diversifică formele de practicare (apare oina in 6 – în sală și oina in 8 – pe plajă), sunt organizate competiții în toată țara.
O importanța deosebită o are introducerea oinei la O.N.S.S. în ambele competiții, pentru gimnaziu și licee.
Toate aceste eforturi au dus la practicarea oinei, în momentul de față în peste 30 de județe, numarul solicitărilor primite pe adresa federației pentru a sprijini înființarea de echipe, fiind în continuă creștere.
Începând din anul 2013 s-a organizat primul Campionat național de oina rezervat fetelor în orașul Mioveni – județul Argeș, unde a avut loc prima ediție.

Fig.1.2. Jucătoare de oină

1.3. IPOTEZA CERCETĂRII

Pe parcursul anului școlar 2018/2019, elevii claselor a VI-a și a VII-a de la Liceul Tehnologic Drăgănești -Olt, au fost supuși unui experiment transversal prin acționarea în lecțiile de educație fizică în mod diferențiat cu mijloace specifice mai multor jocuri sportive. Elevii componenți ai grupei experimentale la tema de lecție destinată jocului sportiv, au folosit mijloace specifice jocului de oină spre deosebire de componenții grupei martor care au folosit mijloace specifice jocului de fotbal, cu excepția peroadei de iarnă, când ambele echipe și-au desfășurat activitatea în sala de sport și au folosit mijloace specifice jocului de baschet.
Efectul acționarii mijloacelor specifice acestor jocuri sportive asupra dinamicii dezvoltării calitaților motrice de bază a fost pus în evidența cu ajutorul unei baterii de probe de control specifice.
Dacă indicii de dezvoltare a calitaților motrice de bază la grupa experimentală prezintă valori similare sau superioare celor de la grupa martor, atunci introducerea jocului de oina ca ramură de sport alternativă, determinată de tradiția locală, nu împietează asupra dezvoltării calităților motrice de bază ale elevilor, poate duce la obținerea unor indici superiori de dezvoltare a calitaților motrice de bază.

1.4. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Apariția gandirii teoretice a domeniului practicării exercițiilor fizice se leagă strâns de necesitatea generalizării experienței obținute în domeniul perfecționării dezvoltării fizice și a capacitații mortice a oamenilor, de cerinta explicării acestui proces și, totodată, de nevoia prospectării activitații de educație fizică și sport în strânsă corelație cu evoluța și exigențele vieții sociale cu privire la formarea și perfecționarea continuă a ființei umane.
In activitatea profesională a orcărui cetațean, dezvoltarea motricității are o importanță foarte mare. Se poate afirma că înreaga varietate de acțiuni mortice efectuate de individ în viața de zi cu zi sau în cea sportivă se realizează în raport direct cu gradul de dezvoltare a capacităților motrice.
,,Educația fizică școlară nu poate fi redusă la învățarea motrică ,deoarece acțiunile elevului nu constau dintr-o singură mișcare. Procesul de automatizare progresivă , bazat pe stereotipul dinamic, nu epuizează esența învațării la educația fizică. Acest aspect este una din laturile învațării acțiunilor motrice. La originea oricărei învațări senzomotorii se află actiunea la care elevul participă cu toată personalitatea, cu întregul aparat de reglare psihică.”. (Marolicaru M. – Tratarea diferentiata în educație fizică , Editura Sport-Turism, București, 1986, pag. 16).
Dezvoltarea capacităților motrice are o pondere însemnată în pregătirea fizică a tinerei generații.
Nivelul atins de dezvlotarea calităților motrice efectuate de individ în activitatea cotidiană sau în cea sportivă se realizează corect sau mai puțin corect, în raport direct cu gradul de dezvoltare a calităților motrice.
Am ales tema ținand cont de rolul deosebit pe care îl are dezvoltarea calităților motrice în formarea și, în special în consolidarea deprinderilor motrice, în favorizarea creșterii capacității de efort, în influențarea psihică pozitivă și în dezvoltarea fizică armonioasă a organismului.
De asemenea, am înțeles însemnătatea înzestrării elevilor cu indici corespunzatori de viteza, fortă, rezistența și îndemânare, necesari în activitățile motrice solicitate de școala, de sportul de performanță la nivel școlar precum și de viața în general.
Consider actuală tema pe care am ales-o, prin importanța pe care o are educația fizică pe plan intelectual, fizic, afectiv și social în pregătirea forței de muncă.
In afara faptului că persoana care are dezvoltate calitățile motrice resimte o stare de confort fizic și psihic, ce o face sigură și stapână pe sine, ea va putea îndeplini cu ușurință, rapiditate, eficiența și rezistență la oboseală activitățile curente, începănd cu cele profesionale, gospodărești sau de petrecere utilă și recreativă a timpului liber.
De asemenea, am ales să studiez dinamica dezvoltării calităților motrice de bază la elevii din ciclul gimnazial prin utilizarea mijloacelor specifice oinei, deoarece în școala noastră, practicarea jocului de oina a devenit o traditie.
Și la școala unde activez ca profesor s-a învatat jocul de oina și s-a participat de-a lungul câtorva zeci de ani la diferite concursuri și campionate naționale specifice categoriei de varstă a elevilor din clasele V-VIII și mai tarziu și a elevilor de liceu, iar păna în 1992 a activat și o echipă de seniori care s-a calificat la mai multe finale de Campionat Național.
Având insușita baza jocului de oina de la Scoala Generala nr 2 din Drăgănești-Olt, unde am învatat, am putut astfel să joc în timpul studenției, până în anul 1993-1994, la echipa de oină Politehnica București, care și-a schimbat ulterior denumirea în Universitatea București, echipă cu care am participat la mai multe campionate naționale, cel mai bun loc obținându-l în anul 1992 la finala Campionatului Național de Oina organizat la Mangalia, județul Constanța – locul 4 pe țară, dupa ce am fost învinși de către echipa Dinamo București, câștigătoare în acel an a Campionarului Național de Oina, echipă care îl avea în componența, dar și capitan de echipă pe Nicolae Păsărică,cel mai bun jucător de oină al tuturor timpurilor din România, jucător care a fost supranumit ,, Dobrin al oinei” .

Fig. 1.4.1. Imagine care atestă participarea Fig.1.4.2. Profesorul de la diferite competiții ale jocului de oina educație fizică Flăcău a echipei din Drăgănești-Olt Constantin

Vreau să mulțumesc pe această cale și să-l felicit pe domnul profesor de educație fizică și sport, Flăcău Constantin, pentru activitatea desfașurată, fiind primul care a adus și organizat jocul de oină în orașul Drăgănești-Olt și cel care mi-a îndrumat și mie pentru prima dată pașii pe un teren de oina punându-mi prima minge de oină în mănă , dar și domnului profesor Mihalache Victor, cel care a continuat activitatea sportivă de oina culminănd cu rezultatul din anul 1998, când a obținut Locul I la Campionatul Național de Oină – nivel gimnaziu.
In cartea, ,,Oina – trecut și prezent” , scrisă de Al. Rafailescu și C. Iancu, Editura Sport-Turism, 1976, am găsit prima atestare a participării echipei Școlii Generale nr. 2 din Drăgănești-Olt la ,,Cupa speranței” în anul 1969, cupă la care puteau participa elevi pana la vârsta de 14 ani. Echipa a fost condusa de către profesorul de educație fizica și sport Făcău Constantin.
În prezent, Școala Gimnaziala Drăgănești-Olt, s-a transformat în Liceu Tehnologic unde activează și în prezent echipe de oina pentru nivel gimnazial și liceal. Rezultatele s-au oprit la faza zonală, unde ne-am calificat în fiecare an, dar nu am reușit să trecem mai departe pentru a obține alte rezultate notabile și noi calificări la finale de Campionat național.

Fig. 1.4.3. Domnul profesor, Mihalache Victor, alaturi de vitrina cu trofee și tricoul de campioni, obținute la concursurile școlare de oina de către echipa Liceului Tehnologic Drăgănești-Olt.

CAPITOLUL II

2.1. PARTICULARITĂȚILE SOMATO – FUNCȚIONALE ȘI PSIHICE ALE ELEVILOR DE GIMNAZIU

Această perioadă, numită și preadolescența, se cartacterizează prin profunde transformări în fizicul și psihicul copilului, nativ pentru care J. J. Rousseau a denumit-o în mod sugestiv, ,,cea de-a doua naștere” sau perioada ,, furtunilor și pasiunilor “.
Aceste transformări, vizibile în aspectul lor exterior (anatomic) sunt declanșate de o anumita ,,fermentație” fiziologică, a glandelor cu secreție internă, și are ecou în sfera vieții psihice.
Aparatul locomotor, mușchii și oasele, se dezvoltă vertiginos în această perioadă, însa din cauză că procesul de osificare nu se termină decât la 20-30 de ani, adolescenții sunt expuși deformării coloanei vertebrale (cifoza, lordoza, scolioza) și chiar la fracturi.
În ceea ce privește ritmul de dezvoltare, sistemul osos al cutiei toracice rămâne în urmă fată de dezvoltarea organelor pe care le adapostește (inima, plamani), fapt care dăunează normalei dezvoltărișsi funcționări a acestora.În această perioadă se dezvoltă mult masa și forța musculară și acest fapt îi dă preadolescentului senzația unui aflux de forța și energie, senzație care și-o exteriorizează printr-o mare încredere în sine, în forțele sale fizice pe care-i place să le etaleze cu ostenație făcând uneori demonstrații riscante și adevarate acte de teribilism.
Din punct de vedere anatomic, în acestă perioadă apare o diferența a musculaturii (dimorfism sexual) specifică sexului : mușchii bărbătești la băieți, iar la fete sporește țesutul adipos care le da o conformitate anatomică specifică.
Aparatul cardio-vascular (aparatul circulator : inima, venele, arterele) se dezvoltă în această perioadă neregulat și disproporționat.Astfel în timp ce organul vieții – inima – își sporește volumul de aproape doua ori, calibrul și volumul arterelor nu se schimbă deloc, fapt care cauzează o serie de tulburări funcționale specifice acestei perioade ca : ridicarea tensiunii arteriale, palpitații, aritmii și chiar hemoragii.

Tabelul 2.1.1. Tulburări funcționale caracteristice preadolescenței

Tulburări funcționale caracteristice

acestei perioade datorate aparatului

cardio-vascular
RIDICARE A TENSIUNII ARTERIALE



PALPITAȚII



ARITMII



HEMORAGII




Organele respiratorii se dezvoltă și ele în această perioadă, însa țesuturile lor sunt mai fine, iar mucoasa mai sensibila și mai vulnerabilă. Din această cauză bolile specifice organelor respiratorii sunt destul de frecvente în aceasta perioadă. Plamănii și în general căile respiratorii se maresc în volum și suprafață. Laringele se dezvoltă odată cu plamanii și coardele vocale, fapt care determină fenomenul cunoscut sub numele de „schimbarea vocii”.
Sistemul nervos în această perioadă se apropie de al adultului în ceea ce privește greutatea, volumul și structura.Este perioada cănd se definitivează circumvoluțiunile și cănd are loc dezvoltarea fibrelor de asociație, ceea ce va permite formarea la preadoloscent a unor operații logice pe care nu le-a avut în copilărie, pentru că nu a avut o bază materială. Aceste operații sunt asocierea logica, abstractizarea și generalizarea.

Tabelul 2.1.2. Operații logice care apar la preadolescent

OPERAȚII LOGICE CARE APAR LA PREADOLESCENT
ASOCIEREA



LOGICA



ABSTRACTIZAREA



GENERALIZAREA




Dezvoltarea sistemului nervos, nu se face lin,făra tulburări ci, din contră, funcțiile encefalului și dezvoltarea întregului organsim sunt influențate profund de transformarile care au loc la începutul acestei perioade la nivelul glandelor endocrine. Hormonii pe care îi secretă aceste glande influentează profund funcțiile vitale ale organismului și creșterea și dezvoltarea lui. Ei vor declanșa o adevarată furtună. O schimbare de fire, izbucniri frecvente, o continuă excitație a spiritului fac pe copil aproape de nedisciplinat.
La manifestarile morale ale unei dispoziții în schimbare se adauga schimbări sensibile în figuraă. Fizionomia începe să se maturizeze, vocea se schimbă, ochii găsesc un limbaj și o expresie.
Dintre glandele cu secreție internă cele mai importante și care au o influența deosebită asupra acestei perioade sunt glandele sexuale (ovarul și testiculul).
Maturizarea sexuală se manifesta pe plan fiziologic în apariția menstruației la fete și a poluțiilor spermei la băieți. Ea are loc înaintea maturizării anatomice și psihice producând o dizarmonie, o contradicție sub forma unor tulburări.
Maturizarea mai timpurie a hormonilor fată de celulele sexuale produce de asemenea tulburări în organism, tulburări care în această perioadă iau forma unor manifestări morbide a diferitelor aparate sau organe: cefalee , fatigobulitatea, sincope, amețeli, hemoragii.
Tot din cauza tulburărilor fiziologice interne, mișcarile pubisului sunt nesigure, neîndemânatice, stângace. Stângacia și nesiguranța mișcărilor sunt determinate și de rămânerea în urmă a sistemului nervos față de dezvoltarea sistemului muscular. Atenția preadolescentului poate slabi, poate scădea capacitatea de memorare, poate scădea de asemenea și înclinarea spre studiu, deci a rezultatelor școlare. Unii devin iritabili, nervoși, obraznici, aroganți, alții din contră timizi, tăcuti, retrași.
Dupa ce preadolescentul a trecut de aceasta perioadă „critică”, viața lui psihică îcepe să devină din ce în ce mai bogată.
Preadolescentul poate să descopere cu ușurință legăturile dintre fenomene și să patrundă cauzalitatea lor.Este apt pentru raționamentul inductiv, pentru ideea de lege. Gândirea însăși se maturizează, fiind în stare să desfășoare operații logice : analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea.
Ia atitudine critică dată de judecați, sesizează greșelile, poate face comparații, dă definiții mai exacte. Memoria devine logică, iar observația selectivă.
Voința i se dezvoltă, apare setea de acțiuni eroice și romantismul sub cele mai diverse forme (reveria erotică, izolarea, acte de bravură), dorește să se pună cu adultul pe plan de egalitate cu orice preț.
Viața afectivă se îmbogațește prin apariția sentimentului de dragoste.
Această etapă de dezvoltare cere din partea educatorilor mult tact, multă răbdare, o deosebită pricepere și multă înțelegere.
Toate acestea sunt condiționate de cunoașterea temeinică a particularitaților acestei vârste.

2.2. SCURT ISTORIC AL JOCULUI DE OINA

Apariția jocului de oină este foarte greu de precizat, pierzându-se în negura vremurilor. Există numeroase elemente lingvistice care ne fac să afirmăm că variante ale acestui joc se practicau încă de pe vremea dacilor și erau strâns legate de păstorit. Sunt voci care afirmă chiar că simbolurile oinei, bătul și mingea apar și pe Columna lui Traian. Există locuri în spațiul românesc localități și ape cu numele de Oina, Oinești, Oinacu, Hoina asemeni celor din Marea Britanie, Rugby și Badminton care au dat denumirea celor două sporturi arhicunoscute. Sunt însemnări în toate provinciile românesti care atestă faptul că se practicau jocuri cu mingea mică de-a lungul veacurilor în Evul Mediu.

Oina era cunoscută în toate ținuturile tării sub denumiri care se mai păstrează și în prezent.

Tabelul 2.2.1. Denumiri ale jocului de oină în funcție de zona geografică unde a apărut

„lapta lungă”, „matca mare” sau „hâlca”

în părțile Blajului

„fuga”

în jurul Sibiului

„de-a patru să stăm”

la Alba Iulia

„hopaciu”

la Dej

„baciul” și „de-a lunga”

la Brașov

„hopaciu” și „hapucul”,

la Suceava

„ icul” și ,,de-a mingea’’

în Maramureș

„hoina”.

în Muntenia și Moldova




Deși a avut denumiri diferite de la un ținut la altul, jocul nu manifestă deosebiri esențiale în ceea ce privește modul de desfășurare, fondul structural al acestuia era asemănător, fapt ce l-a determinat pe Spiru Haret în 1894, în perioada când a fost ministrul învatamăntului, să constituie o comisie de unificare a tehnicii și tacticii jocului și de alcătuire a primului regulament național de oină. Imediat jocul s-a răspândit repede devenind din 1897 obligatoriu în școli și în scurt timp, foarte popular printre elevi, părinți și profesori, fiind ,,jocul epopeic al vremii’’.

Fiecare etapă de dezvoltare, fiecare generațe i-a adus un spor de frumusețe și dinamism devenind un sport foarte complex.

Fig.2.2.1. Teren de joc acoperit cu gazon

În prezent sportul nostru național este cunoscut în toată țara sub denumirea de oină.
Fiind un adevărat fenomem social în perioada 1899 – 1938, oina se impune hotărâtor și domină viața sportivă, profesorii de educație fizică, sprijiniți de autorități, fiind principalii promotori ai răspândirii și perfectionării continue a jocului de oină.
Intens practicat, jocul de oină a evoluat permanent atât sub aspect tehnic, tactic, al regulilor de joc cât și al cadrului organizatoric de desfășurare al competițiilor. Iată succint, principalele repere ale acestei evoluții.

Tabelul 2.2.3. Repere ale primelor competiții oficiale, dar și ale primelor reguli de joc

1895
primele reguli scrise


1898
primul regulament al jocului de oină


1898
regulament unic de ținere a concursurilor


1899
organizarea primului concurs național


1902
un nou regulament al jocului (dinamizează jocul, elimină unele contradicții)


1912
un nou regulament al jocului


1932
ia ființă Federatia Română de Oină, până la această dată oina neavând un for conducător




Ofensiva puternică a altor sporturi și anii războiului a făcut ca oina să aibă o perioadă de decădere, de uitare rezistând doar în centrele cu tradiție unde profesori inimoși, conștienți de importanța și valoarea ei nu au abandonat-o.

Tabelul 2.2.4. Reguli impuse jocului de oină modern

1950
se redactează noul regulament al jocului (durată mai mare, dinamizare)


1955
se fac modificări substanțiale ale regulamentului (servirea mingii de către coechiper, acordarea a două puncte la lovirea adversarului, neacordarea unui punct jucătorului de la bătaie care trece fără a fi lovit)


1958
stabilirea atribuțiilor arbitrilor


1964
stabilirea cu precizie a atribuțiilor arbitrilor, colaborarea lor, dă dreptul jucătorilor de la bătaie aflați în joc să intervină la orice minge plasată pe sus sau pe jos


1978
o nouă modificare a regulamentului, fără însemnătate majoră


1985
se aduc noi precizări importante pentru evoluția jocului precum: dimensiuni ale bastonului pentru copii, reglementarea participării copiilor la competițiile
seniorilor, rolul sporit al arbitrului care poate acorda cartonașe, alte precizări


2003
apare regulamentul după care se joacă oina astăzi


2013
primul Campionat național de oina rezervat fetelor




În perioada 1949 – 1989 din punct de vedere organizațional, oina parcurge etape importante cu efect în creșterea mare a numărului practicanților, a echipelor noi. Se organizează cursuri de formare a antrenorilor și instructorilor, a arbitrilor. Se introduce în programa de educație fizică, se fundamentează din punct de vedere stiințific metodica jocului, se perfecționează metodele de antrenament și de desfăsurare a jocului astfel că oina devine un joc modern ce rivalizează cu celelalte jocuri. Din punct de vedere competițional, calendarul cuprindea competiții adresate tuturor categoriilor de jucători, indiferent de vârsta acestora, care pornesc de la fazele pe asociații, localități, județe, zone și faze finale pe țară.

După 1990, oina manifestă un regres, cauzat în mare parte, de reducerea instituțiilor care susțineau echipele și de dispariția ei din programa școlară, toate acestea ducând la scăderea interesului pentru acest sport.

2. 3. CARACTERISTICILE JOCULUI DE OINA

Jocul de oină se desfăsoară pe un teren plat și pe căt posibil acoperit cu gazon între două echipe formate din 11 jucători , pe durata a două reprize nelimitate în timp, cu o pauză de 5 minute. În prima repriză o echipă se află la „bătaie”, iar cealaltă la „prindere”, în repriza a II-a echipele schimbându-și rolurile ,dupa o pauza de 5 minute..
În oina se utilizează ca materiale de joc o minge din piele și un baston din lemn.

Mingea este confectionată din opt triunghiuri din piele, cusute între ele pe interior, fiind de regulă, umplută cu păr de porc sau de cal. Aceasta are dimensiuni diferite pentru jocurile de seniori și juniori.

Fig. 2.3.1. Minge de oină din piele naturală

Bastonul este confecționat din lemn de esență tare (fag, frasin, etc.) și are dimensiuni diferite pentru jocurile de seniori și juniori.

Fig. 2.3.2. Baston de oină din lemn de fag

Modul de marcare a suprafeței de joc este prezentat în fig 2.3.3. (pentru seniori și juniori I) și fig.2.3.4. (pentru juniori II). Jocul se desfășoară pe un teren cu o lungime de 70 m și o lățime de 32 m pentru seniori, respectiv de 58 m și 26 m pentru juniori II.

Fig.2.3.3. Teren de oina – Seniori și Juniori I

Fig.2.3.4. Teren de oina – Juniori II

2.3.1 EVOLUȚIA ECHIPEI AFLATE LA BĂTAIE

Când o echipă este la bătaie, cei 11 jucători care își vor astepta rândul în zona de bătaie, lovesc mingea pe rând cu bastonul, din zona de protecțe. Jucătorul aflat la bătaie, primește mingea de la următorul coechipier, care i-o servește după preferință, în funcție de tehnica sa de bătaie. Între cei doi trebuie să existe o sincronizare perfectă pentru ca bătaia să fie reușită, valabilă și să aducă puncte suplimentare.

Echipa ,,la bătaie” poate acumula puncte dacă jucătorii care „bat”, trimit mingea prin aer (nu prin rostogolire pe pământ).

Tabelul 2.3.1.1. Puncte obținute de către echipa aflată la bătaie

2 puncte
dacă este bătută peste 60m (50m la juniori II) și mingea cade în zona de fund



dacă depășeste în zbor linia de 65m(54m )



dacă în traiectoria ei este atinsă de un jucător de la prindere și iese în aer printre steagurile ce delimitează această zonă




1 punct
dacă mingea este bătută în zona de fund și este prinsă acolo de un jucător al echipei de la prindere



dacă mingea bătută cade în zona de trei sferturi fară a fi prinsă



dacă mingea trece în zbor printre steagurile ce delimiteaza zona de fund




După lovirea mingii cu bastonul, jucătorii de la „bătaie” vor trebui să intre în teren, de pe linia de plecare, individual sau pe grupe de câte 2 jucători, în funcție de tactica echipei, pentru a parcurge cele două culoare (de ducere și de întoarcere), în ideea de a se apăra pentru a nu fi loviți de jucătorii adverși care încearca să-i țintească cu mingea pentru a obține puncte.
Dacă un jucător al echipei de la bătaie „ a bătut” o minge pe care un jucător din echipa adversă a prins-o fără să atingă pământul (exceptand zona de fund), atunci se va juca faza de „prins la mijloc”. În acest caz jucătorul căruia i-a fost prinsă mingea, va fi „jucat” între jucătorul care a prins mingea și un alt coechipier, din locul unde s-a produs prinderea (detalii în subcapitolul Prinsul la mijloc).

Repriza se încheie când toți cei 11 jucători ai echipei de la „bătaie” au bătut mingea cu bastonul și au trecut prin cele două culoare (de ducere și de întoarcere) ieșind din teren peste linia de scăpare.

2.3.2 EVOLUȚIA ECHIPEI AFLATE LA PRINDERE

Jucătorii echipei care se găsesc „la prindere” ocupă în teren spațiile marcate în acest sens și anume cele nouă cercuri, respectiv zona de bătaie și zona de fund .
Denumirile lor sunt date de către poziția pe care o ocupă în teren.

Tabelul 2. 3.2.1. Denumirile jucătorilor și locul ocupat de către aceștia în teren

1 fruntaș
va acționa în zona de bătaie


1 fundaș
va acționa în zona de fund


6 mărginași
cei din cercurile exterioare


3 mijlocași
cei din cercurile din centrul terenului


mijlocașul 2
din centrul terenului este conducătorul de joc




Jucătorul care va acționa în zona de bătaie se numeste fruntaș, iar cel care va acționa în zona de fund se numeste fundaș.

Prin pozitia jucătorilor de la „prindere”, în teren se formează 4 triunghiuri și 4 careuri unde adversarii sunt jucați și pot fi loviți .

Jucătorii echipei de la „prindere” după ce au recuperat mingea din „bătaia” unui adversar, o pasează între ei cu rapiditate pentru a-i pune în dificultate și a-i lovi pe jucătorii echipei adverse intrați în teren.
Echipa de la „prindere” obține două puncte pentru fiecare adversar lovit, acesta putând fi lovit, (daca nu este prins la mijloc), numai de două ori într-un meci, o dată pe culoarul de ducere și o dată pe culoarul de întoarcere.

Un jucător poate fi lovit pe orice parte a corpului cu exceptia palmelor cu care are voie să se apere de lovituri (pe dosul palmei lovitura este valabilă).

Pentru ca un jucător să fie considerat lovit, cel care a tras în el trebuie să fie cel puțin cu un picior în contact permanent cu suprafața sa de acțiune (cerc, zona de bătaie sau de fund), iar mingea să fie trimisă prin aer.

Dacă mingea a atins pamântul și apoi pe aparător, nu se pot acorda puncte.
Jucătorii echipei de la „prindere” pot părăsi cercurile pentru prinderea sau recuperarea mingii.

În concluzie:

Jucătorii de la „bătaie” bat mingea cât mai lung și încearcă să obțină puncte, apoi se apără de loviturile adversarilor la trecerea prin culoare.

Jucătorii de la „prindere” urmăresc să lovească adversarul cu mingea pentru a obține puncte.

Punctele realizate de către fiecare echipă în cele două reprize, la „bătaie” și la „prindere” se adună. Echipa care cumulează cele mai multe puncte este castigătoare.

Fig.2.3.2.1. Așezarea jucătorilor în teren la prindere





Fig. 2.3.2.2. Formarea careurilor și triunghiurilor în teren pentru echipa aflată la prindere 2.4. PROBLEME DE REGULAMENT ȘI DE PREGĂTIRE PRIVIND JOCUL DE OINA

2. 4.1. Alegerea terenului

Jocul de oină este condus de doi arbitri, fiecare având sub observație anumite spații ale terenului.

Pentru alegerea terenului, arbitrul va arunca căpitanului primei echipe trecute pe foaia de arbitraj, bastonul celeilalte echipe, iar acesta îl va prinde cu o mână de la jumătate în jos.

Căpitanul celeilalte echipe va apuca bastonul deasupra mâinii acestuia și apoi prin repetarea procedeului se va ajunge la capătul bastonului. Căpitanul care va ajunge primul la capăt (astfel ca bastonul să fie prins cu cel putin patru degete – fără degetul mare) are dreptul să aleagă prinderea sau bătaia.

/ /

Fig. 2.4.1.1. Fig. 2.4.1.2.
Folosirea bastonului de oina pentru alegerea de a juca la prindere sau la bataie

2.4.2. JOCUL ECHIPEI DE LA BĂTAIE ( ÎN APĂRARE )

Repriza începe la fluierul arbitrului, prin servirea mingii primului jucător de la bătaie și se termină în momentul când toti cei 11 jucători ai echipei de la bătaie au trecut linia de scăpare.

Tabelul 2.4.2.1. Cănd pot intra în joc jucatorii echipei aflate la bătaie

Jucătorii echipei de la bătaie, pot intra în joc atunci când
și-au efectuat propriile bătăi



se servește mingea unui coechipier



c) mingea se află în teren și alți coechipieri sunt în joc



d) coechipierul prins la mijloc a ieșit din această fază



Tabelul 2.4.2.2. Arbitrul oprește jocul în mai multe cazuri

Jocul se oprește atunci când
datorită unui serviciu gresit, jucătorul de la bătaie refuză serviciul



din cauza unei bătăi greșite mingea cade în afara liniilor de margine;



nu se află în joc nici un jucător al echipei de la bătaie


mingea bătută cade peste linia exterioară a zonei de fund și depășeste zona de fund pe sus


mingea batută cade in zona de fund și iese din aceasta sau iese printre fanioane


datorită unei greșeli a echipei de la prindere, mingea depășeste linia de margine, zona de bătaie sau zona de fund pe sus



g) jucătorul care a efectuat bătaia sau care servește mingea nu a respectat locul de bătaie.




2.4.2.1. REGULI PE CARE LE RESPECTĂ ECHIPA AFLATĂ ,,LA BĂTAIE’’

Echipa aflată la bătaie trebuie să respecte mai multe reguli.

Tabelul 2.4.2.1.1. Reguli respectate de către echipa aflată la bătaie

ECHIPA AFLATĂ ,, LA BĂTAIE “TREBUIE SĂ RESPECTE URMATOARELE REGULI
se aliniază în ordinea de bătaie pe linia de așteptare, în picioare, și fiecare jucător așteaptă momentul când îi vine rândul să efectueze bătaia mingii cu bastonul



în timpul unui joc, jucătorii de pe linia de așteptare trec la bătaie o singură dată. Ordinea de bătaie va fi indicată de căpitanul de echipă, (sau antrenor) și nu se mai poate schimba după începerea jocului. Jucătorul poate efectua bătaia mingii numai după ce, în prealabil, a servit un coechipier (excepție face jucătorul care a servit primul);



jucătorul secund servește jucătorului prim s.a.m.d.; ultimul jucător va fi servit de primul coechipier care a bătut mingea și a ieșit din teren. Dacă acesta nu a ieșit din teren, ultimul jucător va fi servit de primul jucător ieșit din teren;



mingea se servește pentru bătaie prin aruncare din palmă în plan vertical, la înălțimea indicată, cu mâna sau bastonul, de jucătorul care bate. Înăltimea de servire nu trebuie să depășească 2 m. Jucătorul care bate are dreptul să refuze prima minge servită și să execute bătaia la a doua minge servită. În caz contrar pierde dreptul de a mai bate și este trecut în spatele liniei de plecare;



jucatorul care bate, prinde cu ambele mâini bastonul de capătul mai subțire.



jucătorul care a efectuat bătaia așează bastonul în semicercul de bătaie și este obligat să se îndrepte spre linia de plecare, pentru a parcurge cele doua culoare; cel care a servit mingea, ramâne în semicercul de bătaie



pentru ca bătaia să fie valabilă, mingea trebuie să fie bătută în directia liniei de fund, fără să cadă în afara terenului de joc, depășind liniile de margine și atât jucătorul care serveste mingea, cât și cel care bate să fie în semicercul de bătaie, cu ambele picioare. În caz contrar, bătaia se consideră neregulamentară și jucătorul care a bătut este trecut în spatele liniei de plecare, iar coechipierii intrați în teren sunt readuși la locul de plecare;



dacă jucătorul de la bătaie nu loveste mingea cu bastonul, bătaia este considerată executată și jocul deschis. După efectuarea bătăii, jucătorul trece în spatele liniei ,,de plecare’’ sau dacă jocul este deschis, poate intra în joc . De asemenea, poate să-l deschidă chiar el




Jucătorii se consideră intrați în joc și atunci când calcă sau depășesc cu un picior ,,linia de plecare’’ sau cea ,,de întoarcere’’. Odată intrați în teren, ei nu se mai pot întoarce dupa aceste linii, căci pot fi loviți valabil de către fruntaș sau fundaș.
Jucătorii sunt obligați să parcurgă în întregime culoarele de ducere și întoarcere.

În spatele liniei ,,de plecare’’și ,,de întoarcere’’ nu se pot afla decât cel mult doi jucători. În cazul în care înainte de a intra pe culoare se găsesc trei jucatori, jocul se închide și căpitanul de echipă introduce un jucător (de unde sunt trei) în primul triunghi la ducere sau la întoarcere (dupa caz) acesta urmând să parcurga întregul culoar pe care se afla. Pe culoarul de ducere sau întoarcere nu pot acționa mai mult de doi jucători (apărători).

Jucătorii care au trecut peste linia de scăpare au terminat jocul de la „bătaie” și nu mai pot reintra în joc.

Jucătorii de la „bătaie” nu au voie sub nici o formă să-l împiedice pe fruntaș sau fundaș în executarea sarcinilor lor, în zonă sau pe linia de bătaie. Orice intervenție asupra acestuia este considerată obstrucție și este sancționată de către arbitru.

Dacă jocul este deschis, jucătorii de la „bătaie” intrați în teren sunt obligați să parcurgă culoarul de ducere de la linia ,,de plecare’’ până la linia ,,de sosire’’, respectiv culoarul de întoarcere de la linia ,,de întoarcere’’până la linia ,,de scăpare’’, aparându-se de loviturile adversarilor, doar cu palmele sau pot executa orice mișcări de evitare cu corpul. Apărătorul care interceptează mingea (dintr-o pasă sau țintire) este obligat să o depună imediat pe pământ.
Dacă jucătorul de la bătaie a fost lovit după ce mingea a atins pământul sau aceasta a atins în acelasi timp pământul și pe jucător, lovitura nu este valabilă.

Jucătorii echipei de la „bătaie” se consideră loviți și atunci când, aflându-se în terenul de joc, ies din teren depășind liniile de margine.

Dacă trec dintr-un culoar în altul peste linia de mijloc, jocul se va opri și jucătorul va fi readus în primul triunghi al culoarului pe care trebuia să evolueze (excepție face faza de prins la mijloc).
Mingea în deplasarea pe pământ poate fi interceptată sau oprită de cei din apărare cu mâna, piciorul sau corpul.

2.4.2.2. PUNCTE SUPLIMENTARE

Echipa aflată la bătaie poate acumula puncte suplimentare .

Tabelul 2.4.2.2.1. Puncte suplimentare obținute de către echipa aflată la bătaie

Echipa de la bătaie acumulează 2 puncte suplimentare dacă:
mingea bătută depășește linia de 65m (54m la juniori II) fără să fi atins pământul și fără să depășească liniile de margine ale zonei de fund;



mingea bătută este atinsă de către jucătorii de la prindere și cade peste linia de 65m (54m), fără să depășească liniile de margine ale zonei de fund;



mingea bătută prin aer cade în zona de fund ;



mingea bătută prin aer cade în zona de fund pe liniile ce delimitează această zonă, dar nu pe linia de 60m (50m);




în traiectoria ei prin aer, mingea fiind atinsă de jucătorii de la prindere, iese printre steagurile ce delimitează această zonă sau cade în zona de fund ori pe liniile ce delimitează zona de fund, dar nu pe linia de 60m (50m).




Tabelul 2.4.2.2.2. Echipa aflată la bătaie poate obține un punct suplimentar

Echipa de la bătaie acumulează 1 punct suplimentar dacă:
în traiectoria ei prin aer, mingea bătută depășește linia de fund (60m, respectiv 50m) și trece peste liniile de margine ale zonei de fund printre steaguri;



în traiectoria ei, mingea bătută depășește linia de fund (60m, respectiv 50m) și a fost prinsă în zonă de un jucător al echipei de la prindere;



în traiectoria ei, mingea bătută depășește linia de trei sferturi, fără să fie prinsă direct sau dintr-o pasă din voleu ori ricoșeu înainte de a atinge pământul și cade în spațiul de trei sferturi;



jucătorii echipei de la prindere aflați în spațiul de treisferturi resping mingea (care, în traiectoria ei, a depășit linia de trei sferturi) în afara liniilor de margine;



-dacă în timpul cât traversează pe sus spațiul dintre linia de trei sferturi și linia de fund și înainte de a ieși peste liniile de margine mingea este atinsă de un jucător al echipei de la prindere sau, prinzând-o, a depășit cu aceasta linia de margine;



în traiectoria ei, mingea bătută cade pe linia de trei sferturi (această linie face parte din zona de trei sferturi) sau pe linia de fund (60m, respectiv 50m);



în traiectoria ei, mingea bătută depășește linia de trei sferturi și este respinsă din acest spatiu în fata liniei de trei sferturi și nu este prinsă.




2.4.3. JOCUL ECHIPEI DE LA PRINDERE ( ÎN ATAC )

Jucătorii echipei de la „prindere” după ce au recuperat mingea din „bătaia” unui adversar, o pasează între ei cu rapiditate pentru a-i pune în dificultate și a-i lovi pe jucătorii echipei adverse intrați în teren.

2.4.3.1. REGULI PE CARE LE RESPECTĂ ECHIPA AFLATĂ ,,LA PRINDERE’’

Tabelul 2.4.3.1.1. Reguli respectate de către echipa aflată la prindere

ECHIPA AFLATĂ LA PRINDERE TREBUIE SĂ RESPECTE URMATOARELE REGULI
- jucătorii ocupă locurile pe teren, pe posturi conform repartizării făcute de căpitanul echipei sau antrenor. După ocuparea posturilor acestea nu mai pot fi schimbate până la terminarea reprizei;



- jucătorii de la prindere nu au voie să oprească sau să împiedice în nici un fel deplasarea pe culoar a jucătorilor de la bătaie și nici să se așeze în fața lor, ci numai la 2m lateral, atunci când aceștia se apără în careu sau triunghi;





– jucătorii de la prindere au dreptul să paseze mingea unul altuia în orice loc al terenului, fie prin aer, fie pe pământ. Când țintesc însă într-un adversar, ei trebuie să se găsească cu cel putin un picior în cerc iar fundașul sau fruntașul trebuie să se găsească cu cel puțin un picior în zonă. Lovirea adversarului cu mingea trasă din afara cercului, din afara liniei de bătaie sau de fund, nu se ia în considerare.



lovirea jucătorilor de la bătaie este considerată valabilă, dacă jucătorul care a tras a avut tot timpul un picior în cerc (sau zonă) sau pe marginea acestora (înainte de a trage și după ce a tras), iar mingea a venit prin aer;



- trimiterea mingii cu piciorul de la un jucător la altul este interzisă;




– în momentul în care se servește mingea, jucătorii de la prindere trebuie să se găsească cu ambele picioare în zone, respectiv cercuri. Ei pot să-și părăsească locurile spre a prinde mingea atunci când mingea a intrat în joc (momentul în care a părăsit palma jucătorului care a servit-o pentru bătaie);



– în mișcarea lor pe teren, jucătorii mărginași nu au voie să depăsească linia de mijloc. În cazul în care prind o minge peste linia de mijloc, prinderea este valabilă, dar se retrag pentru a juca prinsul la mijloc la distanta de 15m. Situația este valabilă și pentru fruntaș și fundaș cînd au depășit triunghiurile;



– jucătorii de la prindere nu au voie să intre într-un careu sau triunghi străin, în care se joacă mingea și se află unul sau doi jucători ai echipei de la bătaie. Acest fapt se consideră ,,depășire’’. În cazul în care arbitrul constată acest lucru, va înainta un spatiu jucatorii aflați în apărare. Se poate intra pentru a recupera o minge respinsă de apărător și căzută pe pământ dar după pasare se va retrage în spațiul propriu de joc.



jucătorii de la prindere pot dubla coechipierii prin ,, ținerea diagonalei’’, așezându-se în spatele lor pentru a ajuta la oprirea mingii sau pentru a împiedica ieșirea mingii din teren, atunci când se încearca țintirea adversarului și nu se reușește. Fruntașul și fundașul nu au voie să se deplaseze în afara terenului pentru a dubla un coechipier, decât până la axa primelor cercuri din zona lor de acțiune .




2.4.3.2. PRINSUL LA MIJLOC

Dacă mingea bătută cu bastonul este prinsă înainte de a atinge pământul sau de a trece peste linia de fund de către un jucător de la prindere direct sau după o pasă din vole, jucătorul care a bătut mingea este „prins la mijloc” adică este obligat să treacă să se apere între jucătorul care a prins mingea și alt jucător de la prindere astfel:

Tabelul 2.4.3.2.1. Locul unde se joacă prinsul la mijloc în funcție de jucătorul care a prins mingea bătută cu bastonul sau voleibalată

MINGEA A FOST PRINSĂ
ÎNTRE CINE SE FACE PRINSUL LA MIJLOC


A

DE MARGINAȘ
prinsul la mijloc se face între acesta și mărginașul de pe culoarul opus



B

DE FRUNTAȘ
prinsul la mijloc se face între acesta și al doilea mijlocaș



C



DE
MIJLOCAȘ

PRIMUL MIJLOCAȘ
prinsul la mijloc se face între acesta și al treilea mijlocaș




AL DOILEA MIJLOCAȘ
prinsul la mijloc se va face la alegerea jucătorului prins la mijloc, între acesta și fruntaș sau fundaș




AL TREILEA MIJLOCAȘ
prinsul la mijloc se face între acesta și primul mijlocaș




D


DE FUNDAȘ

DE FUNDAȘ
prinsul la mijloc se face între acesta și al doilea mijlocaș




DE FUNDAȘ IN CAREUL 2 DE PE CULOARUL DE DUCERE
prinsul la mijloc se face între acesta și al doilea mijlocaș, arbitrul marchează cu fanionul locul de unde se joaca prinsul și anume pe linia de trei sferturi




DE FUNDAȘ IN CAREUL 2 DE PE CULOARUL DE ÎNTOARCERE
prinsul la mijloc se face între acesta și al doilea mijlocaș, arbitrul marchează cu fanionul locul de unde se joaca prinsul și anume pe linia de trei sferturi




dacă mingea a fost prinsă de un mărginaș, prinsul la mijloc se face între acesta și mărginașul de pe culoarul opus, mijlocașul 1 fiind deplasat 2 metri la stânga sau la dreapta, cât timp durează faza de ,, prins la mijloc “.

Fig.2.4.3.2.1. Prinsul la mijloc atunci când mingea a fost prinsă de către un mărginaș

dacă mingea a fost prinsă de fruntaș, prinsul la mijloc se face între acesta și al doilea mijlocaș , se deplaseaza primul mijlocaș 2 metri la stânga sau la dreapta ,cât timp durează faza de ,, prins la mijloc “ ;

Fig.2.4.3.2.2. Prinsul la mijloc atunci când mingea a fost prinsă de către fruntaș

-dacă mingea a fost prinsă de primul mijlocaș, prinsul la mijloc se face între acesta și al treilea mijlocaș, se deplaseaza al doilea mijlocaș 2 metri la stânga sau la dreapta, cât timp durează faza de ,, prins la mijloc “ (trei pase).

Fig.2.4.3.2.3. Prinsul la mijloc atunci când mingea a fost prinsă de către primul mijlocaș

d)- dacă mingea a fost prinsă de al doilea mijlocaș, prinsul la mijloc se va face la alegerea jucătorului prins la mijloc, între acesta și fruntaș sau fundaș, deplasându-se dupa caz mijlocașul unu sau mijlocașul trei 2 metri la stânga sau la dreapta, cât timp dureaza faza de ,, prins la mijloc “

Fig. 2.4.3.2.4. Prinsul la mijloc atunci când mingea a fost prinsă de către al doilea mijlocaș

e)-dacă mingea a fost prinsă de al treilea mijlocaș, prinsul la mijloc se face între acesta și primul mijlocaș, se deplasează al doilea mijlocaș 2 metri la stănga sau la dreapta, cât timp durează faza de ,, prins la mijloc “ .

Fig. 2.4.3.2.5. Prinsul la mijloc atunci când mingea a fost prinsă de către al treilea mijlocaș

dacă mingea a fost prinsă de fundaș, prinsul la mijloc se face între acesta și al doilea mijlocaș, se deplaseaza al treilea mijlocaș 2 metri la stânga sau la dreapta, cât timp durează faza de ,, prins la mijloc “.

Fig.2.4.3.2.6. Prinsul la mijloc atunci când mingea a fost prinsă de către fundaș

dacă mingea a fost prinsă de fundaș în careul doi de pe culoarul de ducere, prinsul la mijloc se face între acesta și al doilea mijlocaș, arbitrul marchează cu fanionul locul de unde se joacă prinsul și anume pe linia de trei sferturi, deoarece conform regulamentului prinsul la mijloc nu se poate juca la distanța mai mica de 15m respectiv 12,5m.

Fig.2.4.3.2.7. Prinsul la mijloc atunci când mingea a fost prinsă de către fundaș în careul doi pe culoarul de ducere

Jucătorul de la prindere, intermediar celor care efectuează prinderea este scos din cercul său și plasat la o distanță de 2m de marginea cercului în locul indicat de arbitru, fiind considerat scos din joc și neavând voie să-și miște picioarele până în momentul în care mingea atinge pământul sau s-a consumat faza de prins la mijloc (a treia pasă). Jucătorii de la prindere între care se efectuează prinderea la mijloc au dreptul să schimbe între ei cel mult trei pase (începând de la cel care a prins mingea) sau pot ținti din prima, a doua sau a treia minge. A treia pasă este socotită efectuată din momentul în care mingea a părăsit mâna jucătorului care a efectuat-o.

Pentru jucătorul prins la mijloc, aceasta echivalează cu o pedeapsă pentru că nu a bătut bine mingea.

Faza de prins la mijloc este ceva tipic pentru jocul de oină, care nu are echivalent sau grad ce comparație în alte sporturi, sunt 11 jucători contra unuia singur (cel prins). Faza este una foarte disputată și de multe ori foarte spectaculoasă, în funcție de distanța la care se joacă prinsul și modul de așezare la blocaj, de tactica folosită pentru a putea lovi și obține puncte, dar și de plasamentul celui prins. Nimeni din echipa de la bătaie nu poate să participe activ și să sprijine pe cel prins decât atunci când mingea a atins pământul sau au fost epuizate cele trei pase. De asemenea jucătorul prins poate profita și el de aceasta fază (dacă este un apărător foarte bun) și de a pune în avantaj pe jucătorii care trebuie să intre în teren, respingând mingea într-o zonă liberă, deoarece toți atacanții de cele mai multe ori sunt deplasați din cercuri și nu pot lovi valabil. Cu alte cuvinte se poate obține totul sau nimic din aceasta fază.

Studiem doua situații de prins la mijloc:

a)-mingea este bătută de jucatorul X păna in zona de trei sferturi unde este prinsă de fundașul B în punctul B1. Arbitrul va așeza stegulețul în locul respectiv. Așadar, prinsul se va juca între fundaș și mijlocașul centru. Mijlocașul 3 este deplasat la distanța de 2 m lateral dreapta de cel care a prins și nu are voie să se miște până când prinsul la mijloc se termină (mingea atinge pământul sau se epuizează cele trei pase). Toți mărginașii se deplasează la dublaj (fara a face depășire) pentru a recupera mingea și a îngreuna situația de scăpare a jucătorului X. Mărginașul 3 ducere rămâne în cerc pentru a putea lovi valabil în cazul în care X se deplasează în careul 2 ducere. În afară de fundaș, mijlocașul centru și mărginașul 3 ducere nimeni nu poate lovi valabil pe X, pentru că nu au ,,spațiu”. La a treia pasă fundașul trage în X care se apără și are urmatoarele posibilități (în funcție de tactica atacanților):

-varianta A1: se întoarce pe linia de plecare;
-varianta A2: joacă și se apără în careul 1 întoarcere după care trece în triunghiul 2 ducere și trece linia de sosire;
-varianta A3: joacă în careul 2 ducere, după care trece în triunghiul 2 ducere, se apără și trece linia de sosire;

Fig.2.4.3.2.8. Posibilități de deplasare ale jucătorului prins la mijloc în cazul în care mingea a fost prinsă de către fundaș

b)-mingea este bătută de jucătorul X și este prinsă de Mărginașul 2 ducere . Arbitrul va așeza stegulețul în locul respectiv. Așadar, prinsul se va juca între Mărginașul 2 ducere și Mărginașul 2 întoarcere. Mijlocașul 2 este deplasat la distanța de 2 m lateral de cerc și nu are voie să se miște până când prinsul la mijloc se termină (mingea atinge pământul sau se epuizează cele trei pase). Toți mărginașii se deplasează la dublaj (fără a face depășire) pentru a recupera mingea și a îngreuna situația de scăpare a jucătorului X. Mărginașul 3 ducere rămâne în cerc pentru a putea lovi valabil în cazul în care X se deplasează în careul 2 ducere, de asemenea Mărginașul 1 întoarcere și Mărginașul 2 întoarcere rămân în cercuri pentru a putea juca jucătorul X în primul careu pe întoarcere (dacă se retrage acolo). În afară de fundaș, mijlocașul centru și mărginașul 3 ducere nimeni nu poate lovi valabil pe X, pentru că nu au ,,spațiu”. La a treia pasă Mărginașul 2 ducere trage în X care se apără și are următoarele posibilități (în funcție de tactica atacanților):

-varianta A1: se întoarce pe linia de plecare;
-varianta A2: joacă și se apăra în careul 1 întoarcere după care trece în triunghiul 2 ducere și trece linia de sosire;
-varianta A3: joacă în careul 2 ducere, se apăra și trece linia de sosire;

Fig.2.4.3.2.9. Posibilități de deplasare ale jucătorului prins la mijloc în cazul în care mingea a fost prinsă de către mărginașul doi pe ducere


2.4.4. PREGĂTIREA FIZICĂ

Pregătirea fizică reprezintă un proces de dezvoltare, educare a calităților fizice ale sportivului. Aceasta trebuie să fie completă și să creeze baza necesară pentru desfășurarea cu succes a activității sportive.

Ca mijloace pentru această pregătire fizică generală se recomandă exercițiile din gimnastică, atletism, prin care se urmărește dezvoltarea vitezei, a rezistenței și a supleței . Aceste exerciții pot fi executate la aparatee, fără aparate și cu diferite obiecte : haltere mici, bastoane, mingi medicinale etc. De asemenea, se mai pot folosi mijloace asociate: alergarea-săriturile, alergarea-aruncările, înotul și alte mijloace din jocurile sportive și jocurile dinamice.

Pregătirea fizică se face utilizând și mijloacele specifice oinei. Ea se realizează într-o strânsă unitate cu însușirea deprinderilor tehnico-tactice.

În consecință, aceste mijloace sunt elementele obținute din combinațiile de joc, acțiuni apropiate de forma și conținutul lor, precum și acțiuni complexe din oină.

Tabelul 2.4.4.1. Exerciții pentru dezvoltarea pregătirii fizice

PREGĂTIREA FIZICĂ
exerciții speciale care să dezvolte mai ales forța și viteza de aruncare, agilitatea, viteza de alergare (pe distanțe scurte), dar și opririle bruște combinate cu întoarceri de corp (necesare în jocul de apărare);



— exerciții în vederea însușirii procedeelor tehnice și tactice ale jocului de oină



jocuri de ansamblu, verificare și concurs




2.4.4.1. Pregătirea fizică generală este cea prin care se urmărește dezvoltarea complexă a aptitudinilor fizice necesare perfecționării jucătorului de oină.

În toate etapele antrenamentului nu trebuie să lipsească exercițiile pentru dezvoltarea vitezei, forței, rezistenței, îndemînării și supleței, care se folosesc — obligatoriu — în fiecare lecție, dar selecționarea, intensitatea și dozarea lor se face în funcție de dezvoltarea fizică a jucătorilor și de sarcinile etapei în care sunt folosite.

2.4.4.2. Pregătirea fizică specifică, reprezintă procesul educării calităților fizice specifice oinei. Ea se realizează în strânsă legătură cu însușirea deprinderilor tehnico-tactice.
În consecintă, mijloacele de realizare constau în special din combinațiile de joc, acțiuni apropiate prin forma și conținutul lor și din acțiuni complexe de oină.

Indicații metodice pentru dezvoltarea forței:

-respectarea principiilor de baza (continuitatea, creșterea continuă a efortului).

-exercițiile pentru copii și elevi până la vârsta pubertară trebuie selectionate cu grijă, acordând o atenție deosebită duratei pauzei dintre repetări, deoarece la această vârstă nu sunt dezvoltate suficient marile funcțiuni ale organismului
-nu se recomandă renunțarea la exercițiile de forță, fie și pe o perioadă scurtă.
-exercițiile pentru dezvoltarea forței sunt recomandate să se folosească la sfârșitul lecției.

-în perioada competițională nivelul realizat în dezvoltarea forței trebuie menținut, accentul căzînd pe viteza de execuție.

Indicații metodice pentru dezvoltarea vitezei:

-pentru creșterea vitezei mișcărilor și reacției motrice în general, în oină prezența unor eforturi corespunzătoare este foarte indicată. Pentru aceasta în lecție se va introduce dezvoltarea vitezei.

Tabelul 2.4.4.2.2.1. Exerciții pentru dezvoltarea vitezei

DEZVOLTAREA VITEZEI
-elementul de întrecere-concursul



semnale: fluier, bătaie din palme – care indică începerea, tempoul mișcării sau reacția motrică;



-alergarea în zigzag, sărituri în lungime cu elan, ștafete de viteză, naveta 5x10m, 5x20m etc



-alergare de viteză pe 50 si 60 m sub formă de antrenament și apoi de întrecere


-pregătirea jucătorului de oină trebuie făcută în mod deosebit pentru dezvoltarea vitezei de reacție și vitezei propriu-zise, prin mijloace specifice jocului de oina.




2.4.4.2.3. Indicații metodice pentru dezvoltarea rezistenței:

-rezistența jucătorilor de oină se obține prin exersarea procedeelor tehnice și tactice ale jocului, precum și prin jocuri bilaterale numeroase.

-formarea rezistenței speciale este posibilă numai după ce jucătorul a dobândit o pregătire judicioasă care să-i asigure o rezistență generală, ea fiind baza pe care se dezvoltă rezistența specială.

2.4.4.2.4. Indicații metodice pentru dezvoltarea îndemânării:

-în activitatea cotidiană și sportivă, îndemânarea este foarte importantă și condiționeaza în mare măsură perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice și aplicarea lor în condiții de complexitate crescută.
-dezvoltarea îndemânării speciale (ca și a rezistenței) nu este posibilă dacă nu se asigură anterior o îndemânare de bază, care se poate obține numai printr-o dezvoltare multilaterală, prin practicarea și a altor jocuri sportive în procesul de antrenament.

2.4.4.2.5 Indicații metodice pentru dezvoltarea supleței:

-suplețea nu este de neglijat, deoarece sportivii au mare nevoie de ,,educația’’ articulațiilor, de dezvoltarea mobilității articulare și de elasticitatea musculară.

-exercițiile pentru suplețe au ca scop să mărească amplitudinea mișcărilor corpului, (membre superioare, trunchi, membre inferioare) permițând astfel o manifestare mai deplină, eficientă și economicoasă a calităților fizice. Indicii superiori de manifestare a acestei calități motrice, vor da rezultate foarte bune și în practicarea jocului de oină, deoarece specificul acestui joc o impune.

2.4.5. PREGĂTIREA TEHNICĂ

În oină ca și în celelalte jocuri sportive, factorii antrenamentului sunt într-o deplină unitate și interdependență constituind un proces pedagogic complex. În acest proces, tehnica constituie o verigă importantă deoarece cu ajutorul ei se realizează toate acțiunile tactice. În procesul de desfăsurare a jocului, tehnica este un mijloc de realizare a tacticii, de care nu trebuie despărtită, ele aflându-se într-o deplină interdependență.

Pregătirea tehnică impune învățarea și perfecționarea a o serie de elemente și procedee tehnice specifice oinei.
În jocul de oină se utilizează urmatoarele elemente tehnice.

Tabelul 2.4.5.1. Elemente tehnice utilizate în jocul de oină

ELEMENTE TEHNICE UTILIZATE ÎN JOCUL DE OINĂ
ținerea și protejarea mingii



prinderea mingii



pasarea mingii



lovirea ( țintirea ) adversarului



servirea mingii pentru bătaie



lovirea mingii cu bastonul



oprirea mingii



alergarea prin culoare



oprirea jucătorului



apărarea




2.4.5.1. ȚINEREA MINGII

Ținerea mingii este un element tehnic prin care un jucător de oină își asigură posesia mingii, din momentul prinderii și până la pasare. Ținerea mingii se realizează cu ajutorul degetelor care trebuie să fie răsfirate în jurul mingii, astfel încât să cuprindă cea mai mare parte din suprafața ei, iar mingea să se sprijine pe podul palmei, într-un echilibru perfect . Ținerea mingii nu trebuie să dureze mai mult decât este necesar pentru pregătirea aruncării, pasării sau țintirii pentru a nu întârzia acțiunile de joc.

( a ) ( b )

Fig.2.4.5.1.1. a și b Ținerea mingii cu o mâna

Mingea poate fi ținută cu o mână sau cu două mâini.

Tabelul 2.4.5.1.2. Situații în care mingea se ține cu o mâna

În mod obișnuit mingea se ține cu o mână în următoarele situații:

-când este prinsă dintr-o pasă venită lateral sau deasupra capului și lateral



când se pregătește efectuarea unei pase sau a unei țintiri



când este servită pentru bătaie. În această situație mingea este ținută în podul palmei, cu degetele întinse și apropiate.




Fig. 2.4.5.1.2.
Ținerea mingii cu doua mâini Fig. 2.4.5.1.3.
Pregătirea unei pase sau țintiri

Ținerea mingii pe podul palmei pentru servirea mingii din ghemuit cu un picior mai în față

Fig.2.4.5.1.4. Ținerea mingii pe podul palmei pentru servirea mingii din ghemuit cu un picior mai în față

Tabelul 2.4.5.1.3. Situații în care mingea este ținută cu ambele mâini

Mingea este ținută cu ambele mâini când

este prinsă dintr-o pasă de deasupra capului;



vine în dreptul umărului, pieptului, șoldurilor sau are o traiectorie joasă;



jucătorul din apărare reușește să prindă mingea cu care a fost țintit sau reușește să realizeze o intercepție;



-este recuperată prin blocaj de jucătorul care ține diagonala




Greșeli frecvente în realizarea procedeului de prindere a mingii:

Tabelul 2.4.5.1.4. Greșeli realizate la prinderea mingii

Cele mai frecvente greșeli realizate la prinderea mingii
degetele sunt orientate spre direcția din care vine mingea;



degetele nu sunt răsfirate suficient și în formă de căuș;



degetele sunt crispate pe minge, împiedicând o ținere corectă și execuții rapide a altor procedee tehnice.




2.4.5.2. PASAREA MINGII

În oină ca și în celelalte jocuri sportive, acțiunile între jucători se realizează prin pasarea mingii.

Prin pasarea mingii alegem trimiterea acesteia către un coechipier mai bine plasat, care în funcție de situația din teren o poate transmite și el mai departe sau poate ținti un adversar.

Pentru a avea o eficiență maximă, pasarea mingii trebuie efectuată cât mai precis și mai rapid, pentru a elimina ,,timpii morți’’, care permit apărătorului să se organizeze și să scape nelovit.
După modul de execuție pasele pot fi clasificate astfel:

Tabelul 2.4.5.2.1. Clasificarea paselor

TIPURI DE PASE DUPĂ MODUL DE EXECUȚIE


-pase lungi
care sunt întrebuințate de jucătorii de la prindere, atât pentru efectuarea paselor în careuri și triunghiuri, cât și pentru repunerea mingii în joc. -Pentru executarea acestei pase, denumite pasa de la umăr, jucătorul care se află în posesia mingii are umărul stâng orientat spre partener, piciorul stâng fiind așezat înaintea celui drept. Se îndoaie piciorul drept din genunchi, iar trunchiul se înclină spre înapoi în același timp cu brațul drept care are mingea și care este și el dus spre înapoi , pasa se efectuează prin ducerea (azvârlirea) înainte a brațului drept din umăr antrenându-se și trunchiul în această mișcare, urmată de trecerea greutății corpului pe piciorul stâng.





-pasa scurtă
executată de jucătorii aflați la prindere, pentru a-și pune rapid într-o pozitie favorabilă coechipierii care urmează să țintească un adversar;



- pasa din balans
-asemănătoare ca mișcare cu lansarea bilei de popice și care se folosește în special după culegerea unei mingi de pe pământ sau când jucătorul este marcat de un adversar



- pasa de deasupra capului
-se realizează cu brațul întins din cot, urmând după prinderea unei mingi înalte.




Fig. 2.4.5.2.1. Poziția la pasa lungă
După poziția în teren a coechipierului căruia i se pasează mingea, se pot deosebi următoarele tipuri de pase:

Tabelul 2.4.5.2.2. Tipuri de pase

TIPURI DE PASE DUPĂ POZIȚIA IN TEREN


-pase laterale
-sunt cele ce se execută între doi jucători așezați în cercuri sau zone (de bătaie sau de fund), în formații de careuri sau triunghiuri. Acestea pot fi scurte, când se adresează celor mai apropiati coechipieri și lungi, când depășesc jucătorii aceluiași spațiu de joc




-pase oblice sau diagonale
sunt scurte și lungi. Diagonalele scurte se realizează între doi jucători așezați în diagonala aceluiași careu și sunt foarte eficace, fiind urmate de țintiri rapide ale adversarilor. Pasele oblice lungi au ca scop să oprească un jucător din apărare care aleargă în careul în care nu se joacă mingea sau să schimbe jocul de pe un culoar pe altul;





-pasa de vole
se practică după o bătaie a mingii cu bastonul de către jucătorii de la prindere, prin ea realizându-se micșorarea distanței în faza de „prins la mijloc”;



-pasa cu pâmântul
se folosește mai rar, atunci când un jucător marcat de adversar caută să iasă din această situație.




Fig. 2.4.5.2.2. Pasa din balans

Greșeli frecvente:

Tabelul 2.4.5.2.3. Greșeli la executarea paselor

GREȘELI FRECVENTE LA EXECUTAREA PASELOR
mingea este pasată numai din forța brațului fără a folosi și celelalte segmente ale corpului;



-mingii nu îi este împrimat impulsul final din articulația pumnului



aruncarea se efectuează cu brațul întins.




2.4.5.2.1. EXERCIȚII PENTRU ÎNVĂȚAREA ȘI PERFECȚIONAREA PASELOR

Indicații metodice:

– jucătorii se așează în forma de cerc, la un interval de 7,5 m între ei, iar antrenorul în centru la o distanță de 10 m de fiecare jucător. Acesta va pasa mingea fiecărui jucător, într-o anumită poziție. Jucătorul care prinde mingea o retrimite înapoi la antrenor în poziția ideală (la umarul drept). Antrenorul este înlocuit de fiecare jucător pe rând. Tot în această așezare mingea se poate pasa pe circumferința cercului de la dreapta la stânga și invers.

(b)

Fig. 2.4.5.2.1.1. Jucătorii așezați în cerc

Fig.2.4.5.2.1.2. Jucătorii sunt așezați pe două linii

jucătorii se așează pe doua linii. Mingea se pasează în zig-zag de la A la B și invers. Prin acest exercitiu se învață foarte repede pasa în diagonală.

-jucătorii așezați ca în figură, vor pasa mingea între ei numai lateral, de la dreapta la stânga și invers

Fig. 2.4.5.2.1.3. Jucătorii sunt așezați sub formă de triunghi

– este învățarea pasei în careu. Mingea se pasează conform schiței, învățându-se pasele în diagonală și lateral.

Fig. 2.4.5.2.1.4. Jucătorii sunt așezați sub formă de pătrat

– se execută în terenul de joc exersând pasele lungi, în diagonală și lateral.

Fig.2.4.5.2.1.5. Jucătorii exersează pasele lungi, în diagonală și lateral

– jucatorii invată să execute pasa din mișcare, dupa ce au pasat se deplasează în fugă în spatele coloanei adverse.

Fig. 2.4.5.2.1.6. Jucătorii execută pasa din mișcare

– se executa în teren, pe trei grupe fiecare având cate o minge și are ca scop perfecționarea diagonalelor.Se poate executa folosind fruntașul în locul fundașului.

Fig. 2.4.5.2.1.8. Jucătorii execută pase în diagonală

Greseli care trebuie evitate:

Tabelul 2.4.5.2.1.1. Greșeli care apar la pasare

GRESELI CARE TREBUIE EVITATE LA PASARE
-pasa nu se executa cu precizie și în directia propusă (prea lateral, prea jos sau prea sus)



-pasa se execută prea încet (nu are suficientă viteză) ceea ce determină mișcări în plus, care trebuie să le facă cel ce urmează să prindă



-pasa din vole se execută fară boltă și din această cauză este interceptată de adversar



-pasele nu sunt făcute cu precizie, ceea ce duce la scoaterea din cerc a jucatorului care urmează să primească pasa



Este recomandat ca pasele să fie efectuate către umarul drept la jucătorii de mana dreaptă și către umărul stâng la jucătorii de mâna stangă. În caz contrar se pierde timp cu trecerea mingii din măna neândemânatică în mâna îndemânatica și se întârzie pasa sau țintirea adversarului.

2.4.5.3. PRINDEREA MINGII

Prinderea mingii este elementul tehnic prin care jucătorul intră în posesia mingii transmise de un coechipier sau interceptată de la adversar.

În jocul de oină acest procedeu se poate realiza cu două mâini sau cu o mână.
Se recomandă prinderea cu două mâini pentru o mai mare siguranță și eficacitate.

Prinderea mingii se realizează prin două acțiuni succesive: adoptarea poziței de așteptare și prinderea propriu-zisă.

Tabelul 2.4.5.3.1. Acțiuni pentru prinderea mingii

PRINDEREA MINGII
adoptarea poziției de așteptare



prinderea propriu-zisă.




Fig. 2.4.5.3.1. Prinderea mingii în dreptul capului

Când adoptarea poziției de așteptare este realizată corespunzător și în timp util, jucătorul care prinde mingea o va putea valorifica eficient printr-o țintire a adversarului sau o pasă decisivă. Prinderea se realizează în raport cu statura jucătorului astfel:

Tabelul 2.4.5.3.2. Realizarea prinderii mingii

PRINDEREA MINGII SE POATE REALIZA ASTFEL


prinderea mingii la înălțimea umărului drept sau stâng
- cea mai frecventă și eficace prindere – se realizează prin adoptarea, pentru dreptaci, a poziției de așteptare cu picioarele ușor depărtate, piciorul stâng fiind ușor avansat și trunchiul puțin înclinat spre înapoi. Brațul drept se îndoaie din cot cu palma orientată înainte și degetele răsfirate, palmele formând astfel un căuș. Mâna dreaptă realizează prinderea propriu-zisă iar cea stângă având rolul de acoperire a mingii. În momentul prinderii propriu-zise brațele realizează, printr-o mișcare înapoi, amortizarea mingii cu palmele și în acelasi timp pregătește și pune în poziție optimă membrul superior respectiv pentru realizarea unei pase sau a unei țintiri a adversarului



prinderea mingii în dreptul pieptului sau capului
-acest procedeu se execută când jucătorul se află în cerc sau în zonă, în poziție de așteptare și se întrebuințează în combinațiile de pase.



prinderea mingii deasupra capului (mingi înalte),
-prindere datorată situațiilor de joc sau pasei partenerului, se face de pe loc și din săritură . În ambele cazuri, brațele sunt întinse vertical cu palmele apropiate și degetele întinse, picioarele sunt puțin depărtate




Fig. 2.4.5.3.2. Prinderea mingii în dreptul pieptului

Când mingea atinge palmele, degetele ambelor mâini se strâng pe minge, mâinile coboară apoi și mingea este trecută în mâna îndemânatică și dusă deasupra umărului pentru efectuarea pasei sau țintirii.

Mingile înalte necesită de multe ori efectuarea unor sărituri și foarte des, prinderea se realizează cu o singură mână, lucru ce necesită o bună îndemânare

Fig.2.4.5.3.3. Fig.2.4.5.4.
Prinderea mingilor înalte cu doua mâini Prinderea mingilor înalte cu o mâna

Tabelul 2.4.5.3.3. Prinderea mingilor în dreptul șoldurilor și a celor joase

PRINDEREA MINGII SE POATE REALIZA ASTFEL
prinderea mingilor în dreptul șoldurilor
se realizează cu ambele mâini îndreptate în jos la înălțimea corespunzătoare, coatele îndoite și sprijinite pe corp, trunchiul ușor aplecat și picioarele flexate.





prinderea mingilor joase în dreptul genunchilor, sub genunchi sau în dreptul labei piciorului, procedee impuse de desfăsurarea jocului,
- se realizează prin adoptarea unei poziții cu corpul aplecat înainte, cu picioarele depărtate în plan sagital cu genunchii îndoiți și brațele jos cu palmele apropiate și degetele formând căușul sau cupa. De multe ori jucătorul foloseste poziția de prindere a mingii în dreptul pieptului din ghemuit . După prindere se efectuează ridicarea rapidă, timp în care se pregăteste și poziția optimă pentru pasare sau țintire



Sunt situații când mingea nu poate fi prinsă decât cu o mână (mingi venite lateral, deasupra capului și lateral, jos și lateral).

Situațiile apărute în timpul jocului impun ca jucătorii să efectueze prinderea mingii din mers sau alergare ceea ce presupune o bună îndemânare care se îmbunătățește odată cu timpul.

Fig. 3.4.5.3.5. Prinderea mingii în dreptul Fig.3.4.5.3.6. Prinderea mingilor
pieptului din ghemuit joase
Greșeli frecvente la prinderea mingii.

Tabelul 2.4.5.3.4. Greșeli la prinderea mingii

PRINCIPALELE GREȘELI REALIZATE LA PRINDEREA MINGII
jucătorul întârzie în luarea poziției corespunzătoare față de minge



-degetele sunt introduse pe traiectoria mingii ceea ce duce la accidente



-amortizează mingea defectuos, ceea ce dă naștere la ricoșeuri




Învătarea procedeelor de prindere se realizează o dată cu învățarea ținerii mingii și a procedeelor de pasare.

Fig.2.4.5.3.7. Prinderea mingii în dreptul șoldului din coborâre

2.4.5.4. ȚINTIREA ADVERSARULUI

O parte a punctelor în jocul de oină se obțin din țintirea (atingerea, lovirea) adversarului cu mingea, element tehnic deosebit de important care constituie scopul tuturor acțiunilor individuale și colective ale echipei de la prindere. Cu cât o echipă are mai mulți jucători care trag precis și în forță, cu atât are mai multe șanse de a câștiga meciul. Țintirea adversarului se realizează în mai multe moduri în funcție de situația de pe teren.

Fig. 2.4.5.4.1. Poziția corectă de țintire cu un picior în interiorul cercului

Procedeele de țintire folosite de jucători sunt următoarele.

Tabelul 2.4.5.4.1. Procedee de țintire

PROCEDEE DE ȚINTIRE


țintirea normală
este țintirea prin aruncarea mingii de la umăr, este cea mai des folosită și cea mai eficace. Se realizează asemănător pasei de la umăr dar cu o viteză de execuție și fortă deosebită.



țintirea de sus în jos
folosită atunci când adversarul are o apărare joasă, în genunchi sau ghemuit;



țintirea de jos în sus denumită și țintire de la sold
se execută pe sub mână, mingea luând o traiectorie de jos în sus. Această țintire se parează greu.



țintirea din săritură
țintire pretențioasă care se execută după o prindere înaltă și în cădere se trage, necesită mult antrenament.




Fig. 2.4.5.4.2. Țintirea de la șold sau de sub axilă

Pentru ca țintirea să fie reușită, trebuie executată rapid și precis în funcție și de apărarea jucatorului în care se țintește. Trăgătorii cu experientă trag adesea prin surprindere, privind în acel moment spre un coechipier. Adversarii care aleargă pot fi țintiti mai ușor, la întâlnire și în special în spate sau se pasează coechipierului care se găsește în poziția cea mai bună. Pentru derutarea adversarului se poate simula pasa către un coechipier, în diagonală sau lateral, după care se realizează țintire prin surprindere.

Tabelul 2.4.5.4.2. Greșeli frecvente la țintire

GRESELI REALIZATE LA ȚINTIRE
nu se țintește dintr-o poziție organizată (grabă în execuție)



-se țintește uitând că jucătorul trebuie să aibă cel puțin un picior în cerc sau în zonă



-lipsă de precizie




Fig.2.4.5.4.3. Poziția incorectă de țintire ( jucătorul nu are cel puțin un picior în interiorul cercului )

2.4.5.5. SERVIREA MINGII PENTRU BĂTAIE

Pentru ca un jucător să bată mingea cu putere și să realizeze puncte, aceasta trebuie să-i fie servită cât mai bine de un coechipier. Servirea mingii se face de către coechipierul următor în ordinea indicată de căpitanul de echipă sau antrenor.

Tabelul 2.4.5.5.1. Pozițiile de servire a mingii

SERVIREA MINGII SE POATE REALIZA
-în picioare



-în picioare cu genunchii ușor îndoiți



-ghemuit cu un picior mai în față.




Alegerea poziției de servire este în funcție de poziția jucătorului care bate mingea. La echipele cu experiență servirea și bătaia mingii sunt făcute permanent de aceeași coechipieri, între aceștia realizându-se o strânsă legătură.

Fig. 2.4.5.5.1. Servirea mingii din picioare Fig.2.4.5.5.2. Servirea mingii din pe podul palmei picioare cu genunchii ușor îndoiți

Jucătorul care servește trebuie să țină mingea pe palmă, cu degetele apropiate, iar mingea să stea în echilibru. El trebuie să fie atent la indicația partenerului care bate privind înălțimea la care să fie servită mingea. Din pozitia aleasă, mingea este dusă lin în sus până în punctul indicat, unde este oferită spre a fi bătută. După servirea mingii, jucătorul se retrage un pas înapoi atât pentru a nu fi lovit cât și pentru a permite fruntașului să intre în posesia mingii.

Tabelul 2.4.5.5.2. Greșeli la bătaie

GREȘELI LA BĂTAIE
-nesincronizarea mișcărilor celor doi jucători



-jucătorul nu aruncă mingea pe verticală și la înălțimea cerută, ci o lasă pur și simplu să cadă



-mingea este trimisa în lateral (prea mult în fată sau spate) sau este trasă




Fig. 2.4.5.5.3. Servirea mingii din ghemuit cu un picior mai în față

2.4.5.6. LOVIREA MINGII CU BASTONUL

Bătaia mingii cu bastonul este elementul tehnic prin care mingea este pusă în joc și prin care echipa de la bataie poate acumula puncte. Echipa care are mulți jucători buni la bătaie este greu de înfrânt deoarece bătăile reușite înlesnesc grupele să treacă mai ușor și aduc puncte suplimentare care pot decide soarta meciului. O bătaie regulamentară trebuie să aibă traiectoria în lungul terenului, să nu depășească liniile laterale, să cadă în fața zonei de treisferturi, în zona de treisferturi, de fund sau peste zona de fund, dupa caz.

Se disting mai multe feluri de lovire a mingii cu bastonul: lovirea de jos, lovirea de sus, lovirea cu pași adăugați.
Uneori în joc este nevoie de bătăi speciale, bătăi tactice.

Tabelul 2.4.5.6.1. Tipuri de lovire a mingii cu bastonul

LOVIREA MINGII CU BASTONUL
de jos



de sus



cu pași adăugți.



lovirea sau bataia tactica




Fig. 2.4.5.6.1. Lovirea mingii cu bastonul sevită din picioare de sus

Cea mai eficientă este lovirea de sus, în care bastonul se ține în spatele jucătorului, cu capătul gros îndreptat oblic în sus . Pentru un jucător dreptaci, poziția arată astfel: corpul este răsucit spre dreapta și puțin aplecat spre spate, picioarele depărtate, cât lățimea umerilor, cu piciorul stâng înainte iar cel drept înapoi și lateral, brațele țin bastonul de capatul subțire, în momentul servirii mingii pentru bătaie jucătorul răsucește mai mult corpul spre dreapta (luandu-și un mic elan), ducând brațele cu bastonul înapoi și lateral, în timp ce greutatea corpului trece pe piciorul drept. Privirea urmărește mingea, iar când aceasta ajunge la înălțimea potrivită, este lovită puternic, oblic în sus printr-o mișcare de răsucire a trunchiului spre stânga și de tracțiune laterală efectuată cu ambele brațe. Mișcarea brațelor trebuie să aibă amplitudine pentru a imprima mingii o forță cît mai mare.

Fig. 2.4.5.6.2. Stabilirea distanței între jucatorul care servește și cel care bate

Lovirea mingii de jos este asemănătoare cu lovirea de sus descrisă anterior, diferă doar poziția bastonului, cu punct de sprijin sau fără punct de sprijin pe sol.

Fig.2.4.5.6.3. Lovirea mingii cu bastonul servită din picioare de jos cu punct de sprijin pe sol

Fig.2.4.5.6.4. Lovirea mingii cu bastonul, servită din ghemuit de jos Lovirea cu pași adăugați este un procedeu mai greu de executat care necesită mult antrenament și prin care se obțin bătăi foarte lungi. Procedeul necesită o sincronizare deosebită între jucătorii implicati.
Lovirea sau bătaia tactică este un procedeu prin care mingea este trimisă în triunghiuri pentru a crea derută și necesită mult timp pentru a fi introdusă în joc. Este un procedeu care de asemeni, necesită o bună sincronizare între jucători.

Fig. 2.4.5.6.5. Lovirea mingii cu bastonul, servita din picioare, de sus

Fig. 2. 4.5.6.6. Servirea mingii pentru bătaie din ghemuit Indiferent de procedeu, jucătorii care execută bătaia trebuie să nu calce linia de bătaie sau să intre în teren în timpul răsucirii sau a restabilirii echilibrului pentru a nu deschide ei jocul și a nu fi loviți de către fruntaș, dacă nu bat.

Tabelul 2.4.5.6.2.Greșeli frecvente la bătaie

GRESELI CARE SE FAC LA BĂTAIE
- organizarea greșită a poziției inițiale pentru bătaie ceea ce face ca mingea să nu fie lovită sau să cadă în afara terenului de joc peste liniile de margine



bastonul lovește mingea la o distanță de 10-20 cm de la capătul gros, diminuând forța și implicit lungimea traiectoriei mingii



mișcarea descrisă de baston până la lovirea mingii nu are amplitudinea maximă ceea ce determină executarea unor bătăi fără eficacitate




2.4.5.7. OPRIREA MINGII (BLOCAJUL)

Oprirea mingii este elementul tehnic prin care jucătorii de la „prindere” rețin prin toate mijloacele mingile provenite din țintiri nereușite, pase scăpate, intercepții, bătăi pe jos, pentru ca aceastea să nu iasă din terenul de joc. După traiectoria mingii care trebuie oprită deosebim: mingi care vin pe jos, rostogolite, mingi care se opresc cu palmele din pozițiile de așteptare cu ambii genunchi stând pe pământ sau cu un genunchi îndoit în față și altul înapoi; mingi care vin pe sus la diferite înălțimi, care se opresc cu palmele prin prindere asemeni prinderii unei pase, care prezintă sigurantă și câștig de timp; mingi venite lateral la diferite înăltimi și care se pot opri doar prin plonjon.

Tabel 2.4.5.7.1.Tipuri de mingi care pot fi oprite

TIPURI DE MINGI CARE POT FI OPRITE
-mingi care vin pe jos, rostogolite



-mingi care vin pe sus la diferite înălțimi



-mingi venite lateral



Fig.2.4.5.7.1. Oprirea unei mingi venite pe jos

Din punct de vedere tactic, oprirea mingilor pentru a nu ieși din teren prezintă o mare importanță pentru echipa de la „prindere” deoarece nu lasă jucătorii adverși să părăsească terenul cu ușurință fara să fie loviți. Este deosebit de important pentru cei de la prindere modul cum se așează în spatele coechipierilor (în diagonală) jucătorii care nu participă direct la faza de joc, recuperând prin blocaj mingile trase asupra adversarului sau scăpate de coechipieri.

2.4.5.8. ALERGAREA PE CULOAR

Alergarea pe culoar este elementul tehnic prin care jucătorii de la bătaie parcurg culoarele de ducere și întoarcere (50-60 m), parcurg un spațiu sau două spații de joc (15-20-25 m în funcție de situație) sau prin care jucătorii de la prindere sprintează pe teren sau în afara terenului pentru a recupera mingi. Alergarea în jocul de oină are aceleasi caracteristici ca și în celelalte jocuri sportive, caracteristica principală fiind viteza pe fondul unei cât mai bune concentrări.

Tabelul 2.4 5.8.1. Tipuri de alergări pe culoar

ALERGAREA PE CULOAR
alergarea spre înainte normal



alergarea spre înainte în mare viteză



alergarea lateral



alergarea cu spatele




În timpul jocului se folosesc următoarele variante de alergare: alergarea spre înainte normală sau în mare viteză, cînd jucătorii de la bătaie parcurg culoarele sau trec dintr-un spatiu în altul; alergarea cu spatele, când jucătorii de la bătaie nu sunt în pericol dar trebuie să nu scape din vedere ce se întâmplă cu mingea; alergarea laterală, când jucătorii de la bătaie execută schimbări de directie pentru a se depărta de adversarul cu minge sau pentru a ieși de pe diagonală.

2.4.5.9. OPRIREA JUCĂTORULUI

Oprirea este elementul prin care jucătorii din apărare, „de la bătaie” trec dintr-o situație de joc la alta, potrivit momentului tactic creat de jucătorii din atac, „de la prindere”. Oprirea poate fi: oprirea obișnuită, când se depășește un culoar; oprirea impusă, când jucătorul trebuie să se oprească pentru a-și organiza apărarea spre a nu fi țintit ; oprirea obligatorie, executată la fluierul arbitrului ori de câte ori jucătorii comit infracțiuni. O bună orientare în teren și oprirea la momentul potrivit cresc considerabil șansele unui jucător de a nu fi țintit.

Tabelul 2.4.5.9.1. Tipuri de opriri ale jucătorului

OPRIREA JUCĂTORULUI

oprirea obișnuită



oprirea impusă



oprirea obligatorie




2.4.5.10. APĂRAREA

Apărarea este elementul tehnic prin care jucătorul de la „bătaie” aflat pe culoare, evită să fie atins de mingea jucată de adversari. Pentru a reusi acest lucru, apărătorul trebuie să-și perfecționeze continuu o serie de deprinderi, să posede și să-și educe calitățile de îndemânare, viteză, detentă, forță, rezistență, alte calități precum curajul, echilibrul stabil, imaginația, gândirea creatoare, intuiția.

Apărarea are, din punct de vedere tactic, două aspecte: apărarea individuală și apărarea colectivă.

Tabelul 2.4.5.10.1.Aspectele apărării

APĂRAREA
INDIVIDUALA



COLECTIVĂ




Fig. 2.4.5.10.1.Poziția individuală de apărare a unui jucător atunci când este jucat într-un pătrat, triunghi sau este prins la mijloc

Tabelul 2.4.5.10.2. Procedee pentru realizarea apărării individuale

APĂRAEA INDIVIDUALA
-prinderea mingii cu ambele mâini



-respingerea mingii cu palmele



-prin mișcări ale jucatorului prin care acesta se ferește de minge (fente)



-trecerea rapidă dintr-un spațiu în altul



-interceptarea mingii în timpul unor pase ale jucătorilor adverși




prinderea mingii cu ambele mâini, cea mai eficace dar și cea mai dificilă de realizat;

Fig.2.4.5.10.2. Prinderea mingii venite pe jos cu ambele mâini

-respingerea mingii cu palmele, procedeu prin care mingea poate ricoșa în propriul corp;

Fig. 2.4.5.10.3. Respingerea mingii cu ambele palme în jos

-prin mișcări prin care jucătorul se ferește de minge precum fente, sărituri, retrageri laterale, ghemuiri;

Fig.2.4.5.10.4.
Fig.2.4.5.10.5. Apărarea prin mișcări
Apărarea prin intervenție la minge ale jucătorului care se ferește
prin devierea ei de minge (fenta)

-trecerea rapidă dintr-un spațiu în altul în timp ce mingea esta pasată în
directia opusă;
-interceptarea mingii în timpul unor pase ale jucătorilor adverși, mai ales pe diagonală;

Tabelul 2.4.5.10.3. Realizarea apărării colective

APĂRAREA COLECTIVA
-coordonarea intrării jucătorilor pe ambele culoare simultan



-printr-un marcaj reușit al adversarilor



-prin coordonarea în teren a acțiunilor celor doi membri ai grupei și asumarea rolului principal de către apărătorul mai bun



-prin folosirea mingilor bătute tactic




(b)

Fig. 2.4.5.10.6. (a) și (b) Formarea grupelor de căte doi jucători pe culoarul de ducere, respectiv de întoarcere

Tabelul 2.4.5.10.4. Obiectivele tactice ale echipei aflate la bătaie

OBIECTIVE TACTICE ALE ECHIPEI AFLATE LA BĂTAIE
-obținerea a cât mai multor puncte suplimentare



-căt mai mulți jucători să scape neloviți



-sa mențină pe cât posibil grupele




Tactica de parcurgere a celor două culoare poate avea mai multe variante, în funcție de felul cum se bate mingea și cum se apară jucatorii fiecarei echipe.

PREGĂTIREA TACTICĂ

Într-o clasificare făcută ramurilor de sport în funcție de importanța pregătirii tactice în economia pregătirii și desfășurării întrecerilor, jocul de oină se află în grupa jocurilor sportive colective alături de: fotbal, rugby, handbal, baschet, volei, etc. în care participanții sunt constituiți în două echipe ce se confruntă direct, iar tacticii i se atribuie cea mai mare pondere la reușită în condițiile unei anumite omogenizări valorice pe plan local și național.

Tabelul 2.4.6.1. Jocuri colective

JOCURI COLECTIVE
OINA



FOTBAL



HANDBAL



BASCHET



VOLEI



RUGBY




Pregătirea tactică conform definițiilor, se referă la cunoașterea și stăpânirea modalităților de realizare și organizare a acțiunilor tehnice individuale și colective, în limitele regulamentului, potrivit concepției de joc a echipei, condțiilor impuse de întrecerea sportivă, planul tactic dinainte stabilit.

Pregătirea tactică, demers de înarmare cu sistemul de cunoștințe, priceperi și calități necesare valorificării la maximum a gradului de pregătire atins de echipă la un moment dat, se înfăptuiește concomitent cu însușirea și perfectionarea tehnică, fizică, psihică, teoretică; aceasta este conceptia metodică cea mai avantajoasă.

Tactica – această organizare și coordonare a actiunilor individuale și colective în mod rațional și unitar, în scopul realizării randamentului maxim, se poate expune teoretic, dar nu poate fi însușită decât prin aplicarea practică a celor expuse teoretic. Din această cauză, pregătirea unui oinist trebuie să fie temeinică, întrucât acțiunile jucătorilor – fie individual, fie colectiv – în diferite momente ale jocului nu pot fi realizate cu succes decât dacă fiecare jucător dispune de o bună pregătire și de o concepție unitară despre jocul în ansamblu.

Tactica trebuie să fie rațională și accesibilă jucătorilor echipei, să corespundă gradului de maturitate tehnică si fizică, să fie elastică pentru a permite jucătorilor să se orienteze în raport cu diversitatea fazelor, să fie mobilă adică să se țină seama de schimbările probabile survenite în tactica adversarului, să fie dinamică.

În pregătirea tactică a echipei, cel care o pregăteste, orientează instruirea pentru ca aceasta să se realizeze în concordanță cu mai mulți factori.

Tabelul 2.4.6.2. Factori care influențează pregătirea tactică

FACTORI CARE INFLUENTEAZĂ PREGATIREA TACTICĂ
particularitățile jucătorilor și eventualele schimbări în componența și acțiunile echipei



-calitățile individuale ale jucătorilor



-nivelul pregătirii jucătorilor din punct de vedere fizic, tehnic, teoretic, moral –volitiv



tactica echipei adverse la cele două faze ale jocului, aspect ce trebuie sesizat din timp pentru a fi contracarat



posibilitatea de obținere, într-un moment dat a desfășurării jocului, a unui rezultat decisiv sau favorabil



cunoașterea și interpretarea corectă a regulamentului



condițiile atmosferice în care se joacă (soare, ploaie, vânt)



antrenorul echipei și acțiunile lui pe margine



-obiectivul propus în concurs



-îngreuierea prin crearea unor dificultăți de ordin obiectiv și subiectiv



-repetarea mijloacelor tehnice combinate care prefigurează concursul



-schimbarea direcțiilor și procedeelor tehnice



-însușirea de combinații și acțiuni noi pentru perfecționarea sistemului tactic de bază


-introducerea cu efect de surpriză a unor acțiuni și deprinderi tactice noi




TACTICA ECHIPEI AFLATE LA BĂTAIE

Stabilirea tacticii echipei de la bătaie este făcută de antrenor care trebuie să cunoască în spiritul celor spuse mai sus, foarte concret următoarele:

câti jucători cu o apărare sigură și cu o apărare vulnerabilă are în echipă;

câti jucători bat constant mingea peste 60 – 65m și câti nu pot efectua asemenea bătăi;
care dintre jucători pot executa bătaia eficientă din punct de vedere tactic;

în cât timp parcurge fiecare jucător cei 60m ai culoarului raportat la timpul în care mingea bătută parcurge aceeași distanță.

Cunoscând aceste date precum și altele legate de gradul de stăpânire a elementelor tehnice specifice apărătorilor, se trece la stabilirea ordinii de bătaie. Un rol important revine căpitanului care în condițiile actualului regulament, conduce jocul echipei sale atât la prindere, cât și la bătaie. Căpitanul trebuie numit din rândul celor mai buni jucători, care cunoaște perfect regulamentul de joc, stabil psihic, foarte bun tehnician, și care este liderul acceptat și respectat de coechipierii săi.

Câteva aspecte în stabilirea ordinii de bătaie trebuie avute în vedere astfel:

-primii jucători care bat trebuie să aducă puncte, aceștia vor fi și buni aparători în cazul în care sunt prinși, iar în funcție de evoluția jocului vor încerca să faca grupe și să obtină avantaj pentru echipa lor și să scape neloviți.

-cand bate al cincilea jucator încercăm să avem o grupa pe ducere și una pe întoarcere, acesta va încerca o bataie lunga sau una tactica pentru a duce și a aduce grupele formate;

al saselea va face grupă cu al cincilea, pe linia de plecare;
– al saptelea va avea cam aceeași misiune ca și al cincilea;
-al optulea și al noualea pot renunța la bataie (în funcție de evoluția scorului bineînțeles);

-al zecelea și al unsprezecelea vor bate obligatoriu pentru a obține ultimele puncte și pentru a duce și a aduce grupele formate înaintea lor.

Regulamentul actual spune ca numărul de jucători care pot acționa pe un culoar este doi astfel că pe teren nu pot fi niciodată mai mult de patru apărători. Acest fapt determină formarea grupelor care, după modul cum acționează în timpul jocului pot fi: grupe fixe sau grupe mobile.
În cazul cel mai fericit, când nici un jucător nu ar fi prins la mijloc, grupele fixe ar arăta astfel:

Tabelul 2.4.6.1.1. Ordinea grupelor la intrarea pe culoare

Ordinea grupei
Grupa
Pe culoarul de ducere sunt jucătorii
Pe culoarul de intoarcere sunt
jucătorii

A
I
1 , 2
–

B
I
–
1 , 2


II
3 , 4
1, 2

C
II
–
3 , 4


III
5 , 6
3, 4

D
III
–
5 , 6


IV
7 , 8
5, 6

E
IV
–
7 , 8


V
9 , 10
7, 8

F
V
–
9 , 10


VI
11
9, 10

G
VI
–
11



grupele fixe sunt formate din aceiași jucători, fiecare având atribuții precise, în special în apărare.

– prima grupă formata din jucătorii cu nr.1 si 2 pe ducere

Fig. 2.4.6.1.1. Prima grupă pe ducere

– grupele formate din jucătorii cu nr.1 și 2 pe întoarcere, respective 3 si 4 pe ducere

Fig. 2.4.6.1.2. Avem o grupă pe ducere și una pe întoarcere

-grupele formate din jucătorii cu nr.3 si 4 pe întoarcere, respectiv 5 si 6 pe ducere

Fig.2.4.6.1.3. Jucătorul 3 cu 4 pe întoarcere și 5 cu 6 pe ducere

Fig. 2.4.6.1.4. Grupele formate din jucătorii cu nr.5 și 6 pe întoarcere, respectiv 7 și 8 pe ducere

Fig. 2.4.6.1.5. Grupele formate din jucătorii cu nr.7 și 8 pe întoarcere, respectiv 9 și 10 pe ducere

Fig. 2.4.6.1.6. Grupa formată din jucătorii cu nr. 9 și 10 pe întoarcere, iar nr.11 intră singur pe ducere

În realitate, prin evolutia jocului determinat de situațiile „de prins la mijloc”, de accidentări sau de eliminări, aceste grupe nu se pot respecta. De aceea și nu numai, în cadrul pregătirii se exersează și situații când grupele se refac ad hoc, cu stiință, și care vor fi folosite în jocurile echipei. Vorbim atunci de grupe mobile, de refacerea grupelor.
b)grupele mobile sunt acelea care își schimbă componenta, se refac în funcție de desfășurarea jocului, de întrebuințarea celor mai buni jucători la baston și cei mai buni apărători la un moment dat. Acum crește mult rolul antrenorului și al căpitanului care este permanent cel mai aproape de joc.Aceștia vor stabili modul de formare a acestor grupe care vor suferi modificari în funcție de desfășurarea jocului.

TACTICA ECHIPEI AFLATE LA PRINDERE

Scopul principal al echipei de la prindere este de a realiza cât mai multe puncte prin lovirea jucătorilor aflați la bătaie care trec prin culoare și de a reduce cât mai mult realizarea de puncte suplimentare de către jucătorii de la bătaie prin prinderea mingilor bătute de aceștia.

Jucătorii de la prindere trebuie să știe să efectueze o serie de combinații de pase laterale, în diagonală, scurte sau lungi pentru a surprinde jucătorul din apărare și a-l ținti cu succes.

În funcție de calitățile fiecărui jucător se realizează o anumită amplasare pe posturi și o organizare a jocului la prindere pentru asigurarea posibilităților optime de țintire și recuperare rapidă și sigură a mingilor care nu-și ating ținta. În acest scop cei mai buni trăgători și țintași vor ocupa posturile de mărginași. Jucătorul cel mai complet (coordonatorul de joc) va fi mijlocșsul central.
Mijlocașul al treilea și în principal fundașul vor fi jucători care au calități deosebite în prinderea mingilor bătute de jucătorii adverși.
Stabilirea posturilor se va face în funcție de calitățile fiecărui jucător în parte.

Tabelul 2.4.6.2.1.Stabilirea posturilor

FRUNTAȘUL
f
-va fi un jucător foarte mobil și în același timp bun trăgător




MARGINAȘUL
m1d
poate fi un jucător mai puțin dotat, dar bun trăgător și care să țină foarte bine diagonalele (pase în diagonala careului cu mijlocașul central)



m2d
va fi un jucător bun atât la țintire cât și la ținerea diagonalei în vederea recuperării mingilor



m3d
va fi un jucător cu calități de foarte bun trăgător, bun prinzător la mingile înalte și foarte rapid



m1i
va fi un jucător cu calități de foarte bun trăgător, bun prinzător la mingile înalte și foarte rapid



m2i
va fi jucătorul care va întruni calitățile de cel mai bun trăgător din echipă



m3i
-va fi un jucător foarte bun trăgător și țintaș, foarte rapid în execuții




MIJLOCAȘUL
M1
va fi un jucător rapid și un bun trăgător prin surprindere



M2
(centru) va fi jucătorul cel mai complet fiind în același timp bun trăgător și foarte bun coordonator de joc, el fiind creierul echipei la prindere;



M3
-va fi un jucător cu calităti foarte bune la prinderea mingiilor înalte și foarte rapid în pasarea mingilor;




FUNDAȘUL
f
-va fi un jucător foarte mobil, de preferință cu talie mare și cu calități foarte bune pentru prinderea mingiilor înalte rezultate din bătaia mingii cu bastonul de către adversar.




În general, jocul echipei de la prindere se axează pe jucarea cu precădere a jucătorilor ce se află pe culoarul de întoarcere – dar nu se neglijează schimbarea jocului pe culoarul de ducere în funcție de calitățile jucătorilor de la bataie aflați în joc. Pentru a acumula cât mai multe puncte sunt jucați și ținti mai mult jucătorii care sunt slabi apărători, țintirile făcându-se în funcție de locul unde este mai vulnerabil adversarul respectiv (la picior, la trunchi etc) și modul cum acesta se apără de preferință (cu palmele, prin săritură etc).

Între problemele importante ale echipei de la bătaie dar și a celei de la prindere este și aceea a rezolvării fazei „prinsul la mijloc” care din punct de vedere tactic pentru cei de la bătaie înseamnă evitarea acestei faze pentru a nu li se descompleta grupele și pentru a nu avea jucători loviți cu această ocazie, iar pentru cei de la prindere înseamnă să prindă mingile înalte care se îndreaptă spre zona de trei sferturi sau zona de fund pentru a crea această fază cu scopul de a descompleta grupele echipei de la bătaie.

Pe lângă cele spuse anterior despre această fază, descriem modul de acțiune a jucătorilor implicați: Jucătorul prins la mijloc este obligat să se apere între jucătorul care a prins mingea (care este obligat să-l țintească sau să paseze numai din spatele locului unde a prins-o) și un alt coechipier, aflat în cerc, stabilit de arbitru conform prevederilor regulamentului.

Jucătorul prins la mijloc se așează între cei doi jucători de la prindere, având libertatea de a-și alege locul de apărare (mai aproape sau mai departe de unul dintre adversari) dar, conform regulamentului, va trebui să se situeze pe linia dreaptă care unește pe cei doi jucători de la prindere. Ca urmare a atingerii jucătorului prins la mijloc, echipa acumulează două puncte. Jucătorul prins la mijloc scapă din această fază dacă s-a tras asupra lui și nu a fost lovit sau după ce adversarii au efectuat cele trei pase la care le dă dreptul regulamentul.

Deosebit de important este realizarea dublajului de către jucatorii care nu sunt implicați direct în joc,deoarece în acest fel se realizeaza recuperarea rapidă a mingii și menținerea posesiei acesteia, punând în dificultate jucătorii aflați în apărare.

Întreaga echipă de la prindere se concentreaza pentru a prinde mingea din bătaie și a-și crea avantaj prin faza de prins la mijloc, respectiv pentru a nu lasa echipa de la bătaie să puncteze. Ideal este ca mingea recuperată de jucatorii de la prindere, dupa ce adversarii acestora au efectuat bătaia,să fie trimisă la mijlocașul centru care va stabili unde se va juca, dupa ce jucătorii de la bătaie au intrat în teren pe cele doua culoare.

MODALITĂȚI ORIENTATIVE DE DISPUNERE A JUCATORILOR LA PRINDERE PENTRU REALIZAREA DUBLAJULUI

Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în primul triunghi și al doilea triunghi

Fig. 2.4.6.2.1.1. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în primul triunghi

Fig. 2.4.6.2.1.2. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în al doilea triunghi

Fig. 2.4.6.2.1.3. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în primul pătrat

Fig. 2.4.6.2.1.4. Realizarea dublajului pe culoarul de ducere în al doilea pătrat

Fig. 2.4.6.2.1.5. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere în primul triunghi

Fig. 2.4.6.2.1.6. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere în al doilea triunghi

Fig. 2.4.6.2.1.7. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere în primul pătrat

Fig. 2.4.6.2.1.8. Realizarea dublajului pe culoarul de întoarcere în al doilea pătrat
2.4.7. PREGĂTIREA TEORETICĂ

Pentru ca sportivii să aibă o pregătire completă, ei trebuie să cunoască o serie de probleme teoretice, pe care să le aplice în practică. Pregătirea teoretică a sportivului se face continuu, pe toată durata antrenamentului.

Tabelul 2.4.7.1. Principalele forme ale pregătirii teoretice

PREGATIREA TEORETICĂ


explicațiile primite în timpul lecțiilor de antrenament



-lecția teoretică propriu-zisă



-studiul individual



-discuțiile dintre antrenor și jucători



-ședințele de pregătire și cele de analiză făcute cu ocazia participării în competiții




Sportivul care nu are o minimă pregătire teoretică în problemele antrenamentului sportiv, nu poate fi supus unui antrenament stiințific.

In lecțiile cu caracter teoretic, jucătorii de oină vor primi noțiuni teoretice.

Tabelul 2.4.7.2. Conținutul lecțiilor teoretice

LECȚII TEORETICE
-originea și evoluția jocului de oină



-regulamentul comentat al jocului de oină



-antrenamentul ca proces pedagogic și rolul lui



-probleme legate de igienă și control medical




Succesul lecțiilor teoretice va depinde de pregătirea antrenorilor, de imaginația lor, precum și de colectivul din care este alcătuită echipa. Este importantă, de asemenea, și atmosfera din cadrul secției sau echipei de oină, deoarece lecțiile teoretice impun, totuși, o anumită comportare, favorabilă muncii de perspectivă.

2.7.8. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

Alături de pregătirea fizică, tehnică, tactică și teoretică, antrenorul trebuie să asigure sportivilor și pregătirea psihică. Fără un psihic corespunzător întreaga pregătire fizică, tehnică, tactică își pierde din valoare, deoarece jucătorul nu va putea face față cu succes problemelor ce le ridică participarea sa într-o competiție.

Iată, deci, cât de importantă este pregătirea psihică a sportivilor și cât de necesar este ca antrenorul să se ocupe îndeaproape și îndelung de această pregătire.

Antrenorul poate dirija starea psihică a jucătorilor. El trebuie să creeze, prin diferite mijloace, între toți jucătorii, între toți membrii asociației sportive, o atmosferă de încredere. Fără o sudură sufletească între jucători, ca și între aceștia și antrenori, echipa nu va avea viață, iar prezența ei pe teren va avea un potențial redus. Secretul pregătirii psihice constă în a descărca jucătorii de diverse complexe și a le da un impuls maxim pentru competiție. Această actiune este extrem de dificilă. Pentru aceasta antrenorul trebuie să stăruie mult în observarea sportivilor, să le cunoască toate aspectele vieții lor psihice, să-i urmărească în evoluția lor. Antrenorului i se recomandă să aibă hotărâre și convingere în lupta pentru educarea sportivilor săi.

Pregătirea psihologică a sportivilor este o acțiune directă asupra acestora. Fiecare vîrstă, fiecare individ își are psihologia sa, de aceea pregătirea va fi făcută direct și specific.

In cadrul acestei pregătiri trebuie să se lupte permanent împotriva vedetismului, a indisciplinei, a lipsei de punctualitate, a superficialității etc. Rezultatele în această pregătire vor fi evidente numai printr-o muncă perseverentă zi de zi, atît pe terenul de sport cît și în afara lui.
Prin pregătirea psihologică se urmărește dezvoltarea și perfecționarea conștiintei și desciplinei conștiente, a spiritului de colectiv, a capacității de a învinge greutătile, a voinței de a obține victoria, a combativității și sentimentului responsabilității față de prestigiul echipei, a stimei față de adversar. Căile, mijloacele prin care se realizează această pregătire psihologică sânt multiple și ele depind de măiestria pedagogică a antrenorului.

Pregătirea psihologică se face în permanență, prin discuțiile zilnice dintre antrenor și jucători, în timpul antrenamentelor, în competiții, în viața de toate zilele.

2.7.9. FORMA SPORTIVĂ

Forma sportivă depinde de gradul de antrenament, „adică de acele reacții biologice de adaptare care se produc în organismul sportivului’’ sub influența antrenamentului. Semnele principale ale formei sportive sînt date de o serie de senzații subiective, cum sînt: starea generală foarte bună, starea psihică și morală ridicate, buna dispoziție pentru lucru, pentru antrenament, poftă de mâncare, somn bun, odihnitor, încredere în forțele proprii etc.
În timpul antrenamentelor sportivul are o mare capacitate de efort, se reface cu ușurință, chiar după cele mai grele antrenamente.
Obținerea formei sportive și menținerea ei reprezintă una din problemele centrale ale teoriei și practicii sportive contemporane. In literatura de specialitate prin noțiunea de ,,formă sportivă" se întelege: starea organismului ajunsă la capacitatea sa maximă de lucru, care permite obținerea unor performanțe sportive de valoare într-o anumită perioadă de timp.
Ea include gradul de pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică și psihologică.
În Anexa 2 am prezentat Modelul unui plan de pregărire anual, care cuprinde indicații în ceea ce privește pregătirea fizică, tehnică, tactică, teoretică și psihologică, arată componența echipei, vârsta și talia fiecărui jucător, făcând în același timp referire la obiectivele echipei in anul competițional respectiv în ceea ce privește participarea acesteia la diferte competițtii sportive (campionat, Cupa României).
Tot în același Plan de pregătire anual putem stabili jocurile școală (de antrenament, amicale), astfel încât la startul perioadei competiționale și după perioadele mai mari de repaus, echipa să atingă vârful formei sportive, pot fi stabilite perioadele normelor de control, dar și a celor două controale medicale anuale obligatorii.

CAPITOLUL III

3.1. METODE DE CERCETARE

3.1.1. DOCUMENTAREA

Cercetarea decurge sub forma unor operații logice pentru efectuarea cărora trebuie să dispunem de material faptic. Acesta se preia în mare măsura din izvoare documentare și din literatura de specialitate . Analiza bine gândita , fundamentată a unor astfel de documente poate constitui o metoda valoroasă de cercetare științifică.
Pentru elaborarea lucrării metodico-stiințifice de fața, am studiat lucrări de specialitate referitoare la bazele teoretice și metodice ale formării și consolidării învatamântului școlar, culegeri de exerciții, jocuri și stafete aplicative folosite ca mijloace în lectia de educație fizică în vederea dezvoltării deprinderilor și calitaților motrice, metode de învățământ specifice predării educației fizice potentialului biomotric și psihic al elevilor din clasele V – VIII și nu în ultimul rând programele școlare în vigoare la data realizării prezentei lucrări, programe școlare pentru ciclul primar, ciclul gimnazial ,dar și pentru ciclul liceal.

3.1.2. OBSERVAȚIA ȘTIINȚIFICĂ

Observația științifică se deosebeăte de operația empirică spontană, de fiecare zi, prin două trăsături, în special:

– un obiect de observație precis delimitat;
– un sistem elaborat de înregistrare a faptelor observate.

Deci, observația este completarea intenționată a unui obiect, document, fenomen, sau proces.
Observația ca proces psihic de cunoastere activă, intenționata, planificată, sistematică are la baza un sistem de date de referința furnizate de experiență și de știință.
Sarcina sau scopul observației este culegerea de date concrete, a căror analiză științifică să permită generalizarea.
Tipuri de observații:
Observația întamplătoare este pasivă și poate duce la descoperiri interesante;
Observația sistemica este proprie cercetării științifice. Ea se desfășoară în diferite condiții și sub diferite forme, care au denumiri specifice.

În observația provocată predicția poate fi :

– predicție – scop sau proiectivă, în care cercetatorul face presupuneri raționale și plauzibile asupra terților și consecințelor activitații de observare;
– predicție – mijloc sau strategie, care constă din adecvarea mijloacelor la țelul urmărit și din stabilirea strategiei prin care cercetatorul va surprinde fidel însușirile de observat.

Tabelul 3.1.2.1. Tipuri de predicții în observația provocată

In observația provocată predicția poate fi
predicție – scop sau proiectivă



predicție – mijloc sau strategie




Observația directă ( naturală ) și observația experimentală ( provocată ).
Observația directă este făcută în condiții firești, cotidiene. Fraisse descrie un tip specific, observația clinică ce se aplică frecvent în activitatea sportivă cu ocazia stagiilor de pregătire centralizată a sportivilor.
Observația de tip experiment este observația provocată, cercetatorul verificând anumite reacții și conduite prin administrarea unor stimuli din ce în ce mai diferiți.
Observația extensivăț și intensivă diferă din punctul de vedere al orientării cercetatorului, în funcție de scopul urmărit.
Observția transversalăș si longitudinală, numită de R. Thomas sincronică și diacronică.
Primul tip se referă la cercetarea simlutană a mai multor situații. Cel de-al doilea reprezintă cercetarea tip istoric-evolutiv.
Observația participativă este un tip de cercetare întâlnit în domeniul științelor sociale și psihopedagogice în care observatorul participă la activitatea grupului asupra căruia face investigații.
Observația simplă, făcută direct cu organele de simț, însoțită evident de fișa de înregistrare care este completată și depășită de observația armată în care organele de simț sunt înlocuite, prelungite sau amplificate de un întreg arsenal de instrumente și aparate.
În domeniul activităților corporale tehnicile instrumentalizate sunt absolut necesare.
Măsurarea duratelor, forțelor sau caracteristicilor se face numai cu aparatură adecvată, dublată tot mai mult de prelucrarea pe calculator.
CE OBSERVĂM?

În activitatea sportivă și în lecțiile de educație fizică se vor urmări:

Felul cum sportivul abordează situația: cu încredere, cu ușurință, dominant sau dominat.

Cum stabilește contactul uman cu ceilalți: încrezător, rezervat, bănuitor, deschis, neutru, ușuratic, cu autocontrol, cu familiarism.

Cum reacționează la srcinile propuse: cu interes și receptivitate, indiferent, cu opunere, dacă ascultă și înțelege indicațiile sau dacă se precipită să execute fără a fi înțeles deplin.

Felul cum își organizează acțiunea: cu impulsivitate, pe baza reflecției structurate, cu atenție, cu meticulozitate anxioasă, lipsit de control, necesitând imbold permanent.

Felul cum se exprimă prin cuvânt, mimică, gest: nivelul, calitatea, varietatea, bogăția, finețea, coerența, adecvarea acestor modalitați de comunicare.

Felul cum subiectul își conduce propria organizare motrică: calmul, stăpânirea gesturilor sau precipitarea, febrilitatea, abilitatea sau inabilitatea, vivacitatea sau inerția, autocontrolul, ticuri și mișcări nenaturale.

Reacțiile subiectului la propriul comportament, la randamentul său, în fața dificultăților, reușitei sau eșecului: indiferența, autoînfrângerea, autocritica, abandonul, solicitarea ajutorului străin, nevoia de justificare, raționalizările.

Evoluția raporturilor cu examinatorul în timp și în raport de situații: creșterea sentimentului de încredere, menținerea în atitudine rezervată, etalarea persoanei, reacțiile de respingere.

Preocupări și opinii mărturisite de subiect: declarații, confidențe, păreri exprimate, sugestii

CONDIȚIILE OBSERVAȚIEI

Tabelul 3.1.2.2. Condițiile observației

CONDIȚIILE OBSERVAȚIEI

Caracterul fundamental teoretic și metodologic



Scopuri precis formulate



Sarcini precis delimitate



Desfășurarea metodică, sistematică



Înregistrarea fidelă, exactă a datelor



Prelucrare și interpretare exigentă



Pregătirea observatorului și a observației



Observația științifică poate ea singură să se constituie ca metodă de cercetare, fapt subliniat și de ce i se acordă în cadrul experimentelor de laborator.
Sarcina sau scopul observației este culegerea de date complete a căror analiză științifică să permită generalizarea.
Observația științifică sistematică folosită în cadrul lucrării sau observația ca ipoteză, a urmărit în principal îmbinarea celor două tipuri de observație provocate prdicție-scop sau proiectivă, în care cercetătorul face presupuneri raționale sau plauzibile asupra consecințelor, activității de observație și predicția-mijloc sau srategie care constă din adecvarea mijloacelor la țelul urmărit și din stabilirea strategiei prin care cercetătorul va surprinde fidel însușirile de observație.
Locul principal în cadrul investigațiilor efectuate l-a deținut comportamentul motric al elevilor, ca reacție la stimulii aplicați.

3.1.3. EXPERIMENTUL

Metoda experimentală este un sistem complex de cunoaștere a realității caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental care prelucrează atât fapte provenite din observații, cât și din experiment.
Experimentul constă din efectuarea de experimente pentru a controla sau verifica valoarea unei idei experimentale.
Claude Bernard definea experimentul drept o observație provocată cu scopul de a efectua un control.
Experimentul presupune o stare activă a subiectului, implică o activitate metodică orientată spre scopul precis de verificare a unei ipoteze. Experimentul presupune activitatea intelectuală complexă a omului de știință care provoacă, organizaează, interpretează și înțelege, presupune ipoteze, legi, aparate a căror folosire reclamă interpretare, corectări.

ETAPELE EXPERIMENTULUI:

Tabelul 3.1.3.1. Etapele experimentului

ETAPELE EXPERIMENTULUI

Stabilirea problemei în raport cu cerințe, posibilități și cercetător



Alegerea variabilelor explanatorii, în funcție de ipotezele avansate (model ipotetic)



Stabilirea situației experimentale (model empiric)



Stabilirea subiecților în grupe experimentale și de control



Manipularea și măsurarea variabilelor



Prelucrarea datelor experimentale



Redactarea raportului de cercetare



Variabile experimentale:
Experimentul verifică deci o anumita relație între două fenomene pe care experimentatorul le produce și le controlează.
Principiul general este astfel formulat – provocarea modificării unei situații și urmarirea efectelor acesteia asupra comportamentului.
Factorul manipulat de către experimentator se numeste variabilă independentă : factorul modificat de acesta se numește variabilă dependentă.
Controlul variabilelor:
Pentru controlul variabilelor experimentale se aplică doua tehnici:

Neutralizarea acelor variabile care nu pot fi menținute constante ;
Alcatuirea unor planuri experimentale cu mai multe variabile pentru a desprinde, prin analiză, ponderea lor relativă asupra rezultatelor.

Variabila situație sau stimul prezintă trei aspecte:

– ambiațta fizică și sociala;
– condiția experimentala;
– consemnul (sarcina data subiectului ).

Variabila subiect poate prezenta doua ipoteze:

– invocată, nou – experimentală;
– provocată, prin modificări asupra organismului sau psihicului.

Variabila raspuns prezintă caracteristici specifice.
In cadrul fiecarei calități și deprinderi motrice experimentul a cuprins trei etape.

Tabelul 3.1.3.2. Etapele experimentului pe care le-am folosit în lucrare

ETAPE ALE EXPERIMENTULUI
1.– testarea inițiala a nivelului de exprimare a indicilor calitaților și deprinderilor motrice de bază și a nivelului unor parametrii ai dezvoltării fizice;



2.– aplicarea unui set de exerciții, jocuri și ștafete pentru dezvoltarea calitaților și deprinderilor motrice;



3.– testarea finală a nivelului indicilor acelorași calități și deprinderi motrice și ai parametrilor dezvoltării fizice.




3.1.4. METODA GRAFICĂ

Pentru prezentarea mai expresivă a rezultatelor am întocmit diagrame care prezintă evoluța elevilor între testarile inițiale și finale, precum și nivelul fiecăreia, pe scara de notare de la 1 la 10.
Totodată sunt reliefate similitudini în ceea ce privește complexitatea comparată a diferitelor calități și deprinderi motrice.

3.1.5. METODICA STATISTICO – MATEMATICĂ DE PRELUCRARE A DATELOR

Indicatori statistico – matematici

Media aritmetică:

𝑋=

𝑋

𝑁

Unde:

𝑋
= suma rezultatelor subiecților
N = numarul de subiecți

Abaterea standard
𝑆=

(𝑋𝑖−𝑋)
2

𝑁−1

Unde:
Xi – X = diferența dintre fiecare valoare individuală și media aritmetică.

Coeficientul de variabilitate

𝐶
𝑣
=
𝑆
𝑋
×100
Unde:
S = abaterea standard
X = media aritmetică

3.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Pe parcursul anului scolar 2018/2019, elevii claselor a VI-a și a VII-a de la Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt, au fost supuși unui experiment transversal prin acționarea în lecțiile de educație fizică în mod diferențiat cu mijloace specifice mai multor jocuri sportive. Elevii componenți ai grupei experimentale la tema de lecție destinată jocului sportiv, au folosit mijloace specifice jocului de oina spre deosebire de componenții grupei martor care au folosit mijloace specifice jocului de fotbal cu excepția perioadei de iarnă, când ambele echipe și-au desfășurat activitatea în sala de sport și au folosit mijloace specifice jocului de baschet.
Efectul acționării mijloacelor specifice acestor jocuri sportive asupra dinamicii dezvoltării calităților motrice de bază a fost pus în evidența cu ajutorul unei baterii de probe de control specifice.
Dacă indicii de dezvoltare a calitaților motrice de bază la grupa experimentală prezintă valori similare sau superioare celor de la grupa martor, atunci introducerea jocului de oina ca ramură de sport alternativă, determinată de tradiția locală, nu împietează asupra dezvoltării calitaților motrice de bază a elevilor, poate duce la obținerea unor indici superiori de dezvoltare a calităților motrice de baza.

3.3. SARCINILE CERCETĂRII

Pentru realizarea cercetării am urmărit următoarele cinci etape de lucru:

1 – stabilirea eșantionului pentru cercetare și realizarea experimentului propriu-zis.

2 – selecționarea probelor de control ce vor evidenția nivelul indicilor de dezvoltare a calităților motrice de bază.

3 – selecționarea unui set de mijloace specifice jocului de oina care să contribuie pe de o parte la formarea deprinderilor motrice specifice jocului de oina ( elemente și procedee tehnice ), iar pe de altă parte la realizarea unor indici superiori de dezvoltare a calităților motrice de bază.

4– efectuarea ,,masurătorilor motrice” în cadrul bateriei de probe de control.

5– analizarea și prelucrarea datelor recoltate în vederea confirmării sau infirmării ipotezei și valorificarea ulterioară a rezultatelor cercetării.

3.4. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.4.1. ETAPELE CERCETĂRII

Programul de cercetare s-a desfașurat pe parcursul anului școlar 2018/2019.
Lecțiile de educatie fizică s-au desfășurat pe terenul de sport din curtea școlii și sala de sport.

Cercetarea s-a desfașurat în trei etape:

ETAPA I

– studierea materialului aferent aprofundării cunoștiințelor de specialitate referitoare la tema de cercetare aleasă;
– formularea ipotezei și a sarcinilor cercetării;
– selectionarea bateriei de probe pentru evidentierea indicilor calitaților motrice de bază în concordantă cu ipoteza formulată;
– studierea conținutului programei de educație fizică, selectionarea mijloacelor folosite, alegerea metodelor de cercetare;
– organizarea și desfașurarea testării inițiale și înregistrarea datelor:1 octombrie 2018 – 20 octombrie 2018.

ETAPA II

– prelucrarea preliminară a datelor obținute și eventualele corectări în setul de mijloace selectionate;
– elaborarea documentelor de planificare cu eșalonarea calităților motrice de bază vizate în unități de învațare pe parcursul anului școlar.

ETAPA III

– testarile finale la calitațile motrice vizate;
– testarile finale 10-15 iunie 2019;
– prelucrarea datelor cercetării;
– elaborarea lucrării și finisarea acesteia.

3.4.2. SUBIECȚII CERCETĂRII

In acțiunea de cercetare au fost cuprinși elevii claselor a VI-a și a VII-a -băieți de la Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt, împărțiți după cum urmează:

A – grupul martor :12 elevi ( 8 elevi de clasa a VII-a și 4 elevi de clasa a VI-a ).
B – grupul experimental:12 elevi ( 8 elevi de clasa a VII-a și 4 elevi de clasa a VI-a ).

Criteriul care a stat la baza formării grupelor a fost determinat de opțiunea unora dintre elevi pentru jocul de oină și a altora pentru jocul de fotbal.

3.4.3. DESCRIEREA PROBELOR DE CONTROL PROPUSE

Pentru evidențierea indicilor de dezvoltare a calităților motrice de bază am selecționat urmatoarele probe de control:

a)- alergare de viteză pe 50 m plat, cu start din picioare. Cronometrul este pornit la prima mișcare a subiectului, timpul se înregistrează în secunde și zecimi de secundă;
b) – aruncarea mingii de oina cu elan, la distantă;
Se aruncă din sector marcat. Distanța de aruncare se măsoară cu ruleta în metri.
– alergare de rezistentă – 1000 m, teren plat. Timpul se înregistrază în minute și secunde.
– îndemânare – naveta.
Executantul se află plasat cu picioarele în doua cercuri așezate în spatele liniei de start. În fața liniei de de start, la o distanța de 10 m, se găsesc desenate alte două cercuri, în fiecare fiind plasat câte un cubuleț. La semnal sonor, subiectul aleargă spre unul dintre cubulețe, îl ia și îl plantează în unul din cercurile în care a stat inițial. Se întoarce, ia și al doilea cubuleț pe care îl plantează în al doilea cerc de unde a plecat inițial. Se cronometrează timpul scurs de la start pană la plantarea celui de-al doilea cubuleț în cercul liber de la linia de start.
Rezultatele primare ale probelor de control, cele ințiale și cele finale, sunt redate în cadrul Anexei 3 și Anexei 4, iar interpretarea acestora folosind metoda statistico – matematică de prelucrare a datelor se regăsește la sfârșitul lucrării în cadrul Anexei 5 și Anexei 6.

3.5. METODICA ÎNSUȘIRII PRINCIPALELOR ELEMENTE SPECIFICE JOCULUI DE OINA

În cadrul experimentului, am urmărit prin activitatea de selecționare a mijloacelor, prin efectul produs de acestea, evidențierea și influențarea indicilor (de dezvoltare) calităților motrice.
Mijloacele selecționate trebuie să îndeplinească un dublu scop: să influențeze atât procesul evolutiv de formare a deprinderilor motrice și să dezvolte în același timp, fie direct, fie indirect, calitățile motrice de bază.
Pentru dezvoltarea calităților motrice de bază s-a acționat în doua moduri:
Plasarea în structura lecției de educație fizică a unor verigi destinate special acestui obiectiv care să cuprindă aceleași mijloace pentru ambele grupe.
Folosirea de mijloace specifice unor jocuri sportive diferențiat. Pentru grupa experimentală am folosit mijloace speficife jocului de oină. Pentru grupa martor, am folosit mijloace specifice jocului de fotbal.

Mijloacele specifice jocului de oină folosite pentru formarea elementelor și procedeelor tehnice, dar și pentru dezvoltarea calităților motrice de bază au fost următoarele:

– Pentru însușirea elementelor și procedeelor tehnice:

Exerciții pentru ținerea și protejarea mingii:
Ținerea mingii când o prindem cu o mână dintr-o pasă venită lateral.
Ținerea mingii când o prindem cu o mână dintr-o pasă venită deasupra capului și lateral.
Ținerea mingii când ne pregătim să efectuăm o pasă sau o țintire.
Ținerea mingii cu ambele mâini când este prinsă dintr-o pasă venită deasupra capului, în dreptul pieptului, șoldurilor sau când are o traiectorie joasă.
Ținerea mingii cu ambele mâini în timpul apărării, când se țintește în jucător sau când acesta reușește să o intercepteze.

Exerciții pentru prinderea mingii:
Prinderea mingii deasupra capului de pe loc, din săritură, din alergare sau mers.
Prinderea mingii în dreptul pieptului și în dreptul șoldurilor.
Prinderea mingii joase, în dreptul genunchilor, sub genunchi sau în dreptul labei piciorului.
Prinderea mingii cu o mână.

Exerciții pentru pasarea mingiei:
Pasarea mingii: lateral, în diagonală, din vole, pe pământ, lungă, scurtă, etc. Între doi jucători.

Exerciții pentru lovirea adversarului:
Țintirea de sus în jos.
Țintirea de jos în sus.
Țintirea din săritură.
Țintirea din săritură prin forfecare.
Țintirea normală.

Exerciții pentru servirea mingii și lovirea ei cu bastonul.

Exerciții pentru lovirea mingii cu bastonul:
Bătăi lungi de peste 46,60, 65 m.
Bătăi înalte și ,,surpriza”.
Bătăi lungi și ,,surpriza”.
Lovirea mingii suspendate aflată în mișcare din spate în față cu bastonul, jucătorul aflându-se așezat într-un semicerc.
Lovirea mingii servită de un coechipier stabilind înălțimea corespunzătoare la care trebuie ridicată mingia, convenabiljucătorului care efectuează bătaia.

Exerciții pentru învățarea alergării pe culoare și oprirea jucătorului
Oprirea mingiilor venite pe jos;
Oprirea mingiilor venite pe sus;
Oprirea mingii care vine din lateral;
Exercițiile se execută între doi coechipieri.

Exerciții pentru învațarea alergării pe culoare și oprirea jucatorului:
Alergarea prin culoarul de ducere și de întoarcere – alergare înainte;
Alergarea cu spatele înainte (înapoi);
Alergare laterala;
Oprirea jucatorului din alergare.

Exerciții pentru învatarea apărării:
Prinderea cu mâinile a mingii;
Respingerea mingii cu palmele;
Interceptarea mingii;
Trecerea în viteză dintr-un careu în altul în timp ce mingia este pasatî in direcția opusă schimbării de careu;
Mișcări de derutare a adversarului (fente de corp, retrageri laterale, ghemuiri);
Coordonarea ieșirilor în teren pe ambele culoare simultan;
Jucătorul din apărare este așezat cu spatele la un perete. Este țintuit de un coechipier de la aproximativ 15 m. La început se vor face țintiri ușoare,indicându-se de către antrenor care parte a corpului să fie țintită;
Jucătorii sunt așezați pe circumferința unui cerc cu diametrul de 20-25 m, păstrând între ei o distanță egală. În mijlocul cercului se așeaza un jucător care trebuie să se apere . Jucatorii nu au voie să lovească în el decât atunci când este prins cu spatele și numai la picioare;
Exercitiul numit ,,rarțele și vânătorii”. Se execută la fel ca exercitul anterior, cu deosebirea că în mijlocul cercului se află mai multi jucători din apărare. Jucătorii de pe cerc, prin combinații de pase, caută să prindă cât mai aproape jucătorii din apărare și să-i lovească;
Exercitiul cunoscut sub denumirea ,,ciobanul și oile”. Jucătorii de pe margine sunt lupi, iar cei din interiorul cercului, așezați pe un singur șir, țnându-se unul de altul cu brațele prinse de talie, sunt oile. Primul jucător de la mijloc este ,,ciobanul”; el are misiunea să apere oile de lovituri. Cercul are un diametrul de 30 m,iar echipa care se află pe el (lupii) trebuie să lovească în ultimul jucător aflat în spatele ciobanului.

– Pentru dezvoltarea calităților motrice:

Exercitii pentru dezvoltarea vitezei:

Exerciții de sprint: alergare pe distanțe scurte de 20-30 m, cu viteza maximă;
Alergare de viteza pe distanțe de 50-60 m, cu accelerare, alergare cu pas tropotit, ștafete în doi sau pe grupe, sprinturi pe pante (în jos sau în sus);
Exercitii pentru dezvoltarea vitezei de reacție : exerciții de start exerciții de reacție imediată la semnal sau la plecarea mingii din palma jucatorului care o serveste pentru bătaie;
Alergare cu oprire;
Alergare cu oprire și intoarcere in pozitie de aparare;
Schimbare de directie sau întoarcere la semnal, alergare pentru prinderea mingilor din vole sau a celor aruncate în sus; jocuri de mișcare cu sau făra minge.

Exerciții pentru dezvoltarea forței:

Exerciții cu îngreuieri sau rezistențe externe constând în:

Greutatea unor obiecte speciale: haltere, greutați, saci cu nisip, mingi medicinale, papuci metalici, bețe, greutați cu mânere,etc.;
Greutatea și opozția partenerului, exerciții de gimnastică în doi, lupte;
Rezistența unor obiecte elastice speciale: extensor, amortizor, benzi elastice;
Rezistența mediului înconjurător (alergări și jocuri prin zapadă, nisip pe pante).
Exerciții în care îngreuierea o constituie greutatea propriului corp; exerciții de gimnastică la aparate și făra aparate;
Exerciții de tipul săriturilor în lungime, înaltime etc.

Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței:

Alergari pe distanțe de 500 – 1000 m;
Alergari cu trecere peste obstacole naturale;
Cros;
Sărituri cu coarda
Mers pe schiuri, înot etc.

Exercitți pentru dezvoltarea îndemânării:

Jocuri dinamice și sportive;
Executarea diferitelor procedee ale jocului de oină în condiții neobișnuite ca: prinderea mingii stând numai într-un picior, pasarea mingii din poziție culcat, în genunchi etc.;
Exerciții de jucare a mingii numai cu mâna stangă sau de lovire a mingii cu bastonul numai cu o mană, etc,;
Exerciții acrobatice (rostogoliri, răsturnări, salturi, poziții de sprijin pe mâini );
Alergari,ștafete pe trasee necunoscute și cu obstacole neprevăzute;
Complexe de exerciții diferite executate într-un ritm ridicat;
Start din poziția culcat pe spate;
Sprint 5-6 m;
Cățărarea în viteză pe frânghie 2,5 – 2 m, coborâre prin săritură, cățărare pe scara fixă.

Exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice combinate:

Pasarea mingii de oină între doi jucători din diferite poziții (genunchi, stând, din săritura, etc.) la nivelul genunchiului, la piept,deasupra capului, lateral stanga- dreapta. Distanța între jucători este între 7 – 8 m și 12 – 13 m;
Țintirea la ținta fixă și mobilă din diferite poziții cu pasa primită din dreapta;
Start din picioare la semnal sonor, alergare de viteză 15 -20 m, oprire cu retragere 5 – 7 m, desprindere cu depărtarea laterală a picioarelor, alergare de viteza 10 m, oprire, apărare cu retragere 5 -7 m, desprindere cu depărtarea laterala a picioarelor, alergare spre linia de sosire 10 – 15 m;
Pasa la coechipier 12- 13 m, alergare către coechipier 7 -8 m, prinderea mingii pasate de coechipier la diferite înalțimi (genunchi, piept, deasupra capului ), pasa la coechipier, retragere în cerc, primire pasa la piept de la coechipier, țintire ținta fixă stânga (distanta ținta 9 – 10 m );
Cătărarea pe frânghie 2 – 3 m, coborâre, alergare 8 -10 -m, oprire, întoarcere180 grade, primire pasă de la coechipierul aflat lângă frânghie, țintirea coechipierului în zone stabilite înainte;
Alergare 10 m, cățărare pe frânghie 2 – 3 m, coborâre și 4 – 5 desprinderi cu depărtare laterală a picioarelor, 5 rotări stânga 360 grade, 4 – 5 desprinderi cu depărtare laterală a picioarelor, 5 rotari dreapta 360 grade, apărare (minge țintită de coechipier);
Flotări 8 – 10 buc., desprinderi cu genunchii la piept în groapa de nisip, țintire (ținta fixă sau mobilă);
Tracțiuni 8 – 10 buc., desprinderi din fandare cu schimbarea picioarelor 6 – 8 buc., țintire (ținta fixă sau mobilă);
Aruncarea mingii medicinale (1,5 kg.) la coechipier (10 – 12 m distantă) cu unul sau ambele brațe de deasupra capului (15 – 20 buc.), țintire ținta fixă sau mobilă cu mingea de oină (5 – 8 țintiri);
Aruncare cu întinderea unui cordon elastic fixat la celălalt capăt (12 – 15 aruncări pentru fiecare braț), țintire ținta fixă sau mobilă (5 – 8 țintiri);
Alergare de viteză 30- 40 m, oprire și apărare între doi adversari așezați pe diagonala careului, care tțntesc dupa 4 -5 pase (3 apărari), alergare de viteză 10 – 15 m;
Joc în careu;
Joc în culoar;
Joc bilateral.

CAPITOLUL IV

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

Alergarea de viteză

Valorile obținute de către subiecții supuși celor două testări, cea inițială și cea finală, sunt redate în tabelul următor (a se vedea Anexa 5 și Anexa 6).

Tabelul 4.1.1. Alergarea de viteză

Media
aritmetică
Abaterea standard
Coeficient variabilitate
Rată progres


I
F
I
F
I
F
Val.
Proc.

Grup experimental
8,63
7,66
0,76

0,62
8,8%
8%
0,97
12,6%

Grup martor

8,73
8,01
0,45
0,2
5,2%
3,3%
0,72
9%


Analizarea rezultatelor înregistrate în tabelul de mai sus ne permite trgerea următoarelor concluzii:
– La ambele grupuri există creșteri ale performanțelor între cele doua testări
– rezultatele obținute la testarea inițială sunt sensibil egale (8,63 sec. și 8,73 sec.), mai bune totuși cu o zecime de secundă la grupul experimental
– cu toate acestea, la testarea finală, grupul expeimental obține 7,66 sec. Cu aproape 4 zecimi de secundă mai bine decât grupul martor (8,01 sec.)
– rata de creștere la grupul experimental este foarte bună (0,97 sec.reprezentând 12,6%),față de numai 0,72 sec., adică 9%la grupul martor, aceasta în condițiile în care grupul experimental pleacă din start cu o prformanță superioară
– valorile coeficientului de variabilitate sunt cuprinse între 3.3% și 8,8% la ambele grupuri și la ambele testări ceea ce demonstrează o omogenitate mare a eșantioanelor la această probă.
Așadar la alergarea de viteză se constată o evoluție mult mai bună a rezultatelor la subiecții grupului experimental, evoluție pe care o punem pe seama motivării determinate de practicarea jocului de oină, dar și pe seama utilizării mijloacelor specifice acestui joc.

Aruncarea mingii de oină

Este proba cu cel mai mare grad de obiectivitate pentru testarea jucătorilor în vederea selecționăriiîn echipa reprezentativă a școlii pentru jocul de oină.
În tabelul următor sunt redate rezultatele acestei probe (a se vedea Anexa 5 și Anexa 6).

Tabelul 4.2.1. Aruncarea mingii de oină

Media
aritmetică
Abaterea standard
Coeficient variabilitate
Rată progres


I
F
I
F
I
F
Val.
Proc.

Grup experimental
33,9
41
5,4

5,4
15.8%
13,2%
7,1 m
20,9%

Grup martor

29
32,5
4,9
5,1
17,1%
15,9%
3,5 m
12%


În tabelul de mai sus se observă clar că elevii care și-au manifestat dorinta de a practica jocul de oină (constituiți în grupul experimental), obțin încă de la testarea inițială o performanță net superioară celor din grupul martor.
Aceasta face ca, la prima vedere să ne asteptăm ca rata progresului să fie, la grupul experimental decât la grupul martor, având în vedere performanța inițială mai mare cu aproape 4 m. a acestuigrup față de grupul martor.
Nu se întâmplă însă acest lucru, ba mai mult, la testarea finală grupul experimental reușește să mărească diferența față de grupul martor la 8,5 m..
Aceasta, datorită unei creșteri spectaculoase de 7,1 m., comparativ cu numai 3,5 m. la celălalt grup.

Interesant de constatat sunt și alte aspecte:

-Creșterea la grupul experimental este mai mult decât dublă decât cea a grupului martor
– grupul martor nu a reușit nici la testarea finală să obțină performanță care să o egaleze pe cea obținută de grupul experimental încă de la testarea inițială
– coeficientul de variabilitate are valori care demonstrează o omogenitate medie a celor două grupuri la abmbele testări.

Putem trage concluzia că la această probă, rezultatele deosebite obținute de către subiecții grupului experimental se datorează acționării asupra acestora, în lecțiile de educație fizică , cu mijloace specifice jocului de oină. Aceasta atât la îmbunătățirii tehnicii aruncării mingii de oină căt și la dezvoltarea superioară a forței explozive (detentei) la nivelul brațului de aruncare.
Trebuie subliniat în același timp că subiecții grupului experimental au dovedit preocupări pentru perfecționarea tehnicii aruncării și în timpul liber.
Coroborați toți acesti factori au permis obținerea acestei performanțe.

4.3. Alergarea de rezistență

Rezultatele obținute la proba de alergare de rezistență pe distanța de 1000 m. sunt redate în tabelul următor (a se vedea Anexa 5 și Anexa 6).

Tabelul 4.3.1. Alergarea de rezistență

Media
aritmetică
Abaterea standard
Coeficient variabilitate
Rată progres


I
F
I
F
I
F
Val.
Proc.

Grup experimental
4:29
4:07
6,3

6,2
2,3%
2,5%
22
8,9%

Grup martor

4:33
4:11
6,3
6,4
2,3%
2,5%
22
8,7%`12


Analizarea rezultatelor prezentate în tabelul de mai sus permite evidențierea următoarelor aspecte
-La testarea inițială, grupul experimental are un rezultat mai bun decât grupul martor
-La testarea finală, grupul experimental obține o performanță de asemenea mai bună cu 4 secunde
-ambele grupuri obțin o creștere de 22 secunde însă creșterea obținută de grupul experimental o considerăm mai valoroasă întrucât placă de la o performanță inițială mai bună decât cea a grupului martor
-abaterile standard sunt foarte mici în toate cazurile ceeace face ca dispersia performanțelor să se încadreze perfect în curba lui Gauss
-coeficienții de variabilitate sunt foarte buni, la ambele grupuri și la toate testările (2,35 și 2,55), deci colectivele sunt foarte omogene la această probă .
Rezultatele bune obținute de ambele grupuri la această probă, mai ales la testarea finală au ca rezultat o creștere de 22 secunde între cele două testări, le putem pune pe disponibilitatea mai mare (conform literaturii de specialitate), a copiilor proveniți dintr-un mediu mai modest (sau din mediul rural) pentru eforturile de durată ce implică puternic acțiunea aparatelor cardio-circulator și respirator.

4.4.Naveta

Prin simplitatea sa,proba reușește să pună în evidență componente ale îndemânării în regim de viteză (a se vedea Anexa 5 și Anexa 6).

Tabelul 4.4.1. Naveta

Media
aritmetică
Abaterea standard
Coeficient variabilitate
Rată progres


I
F
I
F
I
F
Val.
Proc.

Grup experimental
12,45
10,91
1,1

0,5
8,8%
5%
1,54
14,4%

Grup martor

12,45
11,55
1
0,6
8%
5,3%
0,9
7,7%


La fel ca și la celelalte probe, la testarea inițială rezultatele celor doua-ă grupuri au fost apropiate ( de data aceasta identice 12,45 secunde)
Creșterea este și la această probă mult mai însmnată la grupul experimental (1,45 secunde), față de grupul martor (0,9 secunde).
Procentual, creșterea grupului experimental este aproape dublu decât a grupului martor.
Coeficientul de variablitate are, în toate cazurile valori mici (5% – 8,8%), ceea ce indică omogenitate mare a grupurilor la această probă, la toate testările.
Se constată că și calitatea motrică, îndemânarea, prezintă indici superiori de creștere în cazul utilizării în lecțiile de educație fizică a mijloacelor specifice jocului de oină.
În încheiere, cred că nu ar fi lipsită de interes prezentarea grafică a valorilor procentuale ale ratelor de progres înregistrată la fiecare probă de către cele două grupuri.
Pe orizontală vom reprezenta cele patru probe , iar pe verticală valoarea în procente a creșterii înregistrate la nivelul fiecărei probe ce alcătuiește bateria celr patru probe.
Tabelul 4.4.1. Reprezentarea grafică a valorilor procentuale ale ratelor de progres înregistrată la fiecare probă de către cele două grupuri.

Bateria de probe de control selecțonate:
I – Alergarea de viteză
II – Aruncarea mingii de oină
III – Alergarea de rezistență
IV – Naveta

În reprezentarea grafică:

– Se observă foarte clar că ratele de progres înregistrate de către grupul experimental sunt superioare la toate probele celor înregistrate de către grupul martor.
– Ratele de progres cele mai mari s-au înregistrat de către ambele grupuri la proba de aruncarea mingii de oină cu 12% și respectiv 20,9%.
– Cele mai scăzute rate de progres s-au înregistrat în cazul grupului experimental la proba de alergare de rezistență (8,9%), iar în cazul grupului martor la proba de navetă (7,7%).

CONCLUZII TEORETICE

Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării noastre ne-a condus la desprinderea urmatoarelor concluzii:

Ambele eșantioane obțin creșteri la indicii tuturor calităților motrice între testarea inițiala și cea finală, lucru firesc, determinat pe de o parte de procesul de creștere, iar pe de alta parte de acționarea, în lecțiile de educație fizică pentru dezvoltarea calitătilor motrice de bază.

Deși valorile indicilor la cele doua grupuri au fost foarte apropiate la testarea inițială, la testarea finală performanțele grupului experimental le-au depașit cu mult pe cele obținute de grupul martor .

Aceasta ne permite să afirmăm că mijloacele specifice jocului de oină, selecționate, cu care s-a acționat asupra dezvoltării calitaților motrice de baza a elevilor de gimnaziu, nu sunt cu nimic mai prejos, ba chiar superioare, față de mijloacele altor jocuri sportive.

Așadar, înlocuirea în programa școlară pentru clasele gimnaziale – băieți a jocului sportiv ,,fotbal” cu ramura de sport alternativă ,,oina” nu are repercusiuni negative asupra evoluției indicilor calităților motrice de bază, ceea ce confirmă ipoteza cercetării noastre.

RECOMANDARI PRACTICO METODICE

Testarea, selecționarea și cuprinderea în procesul de pregatire a băieților pentru echipa reprezentativă de oina a școlii trebuie să înceapă încă din clasa a V – a .

Competența de bază a procedeului de pregatire, dar și motivare a băieților selectionați trebuie să rămâna ora de educație fizică.

Se poate înlocui, fără rețineri, în programa școlară pentru elevii de gimnaziu jocul de fotbal cu jocul de oină.

ANEXA 1.

SEMNE CONVENȚIONALE FOLOSITE ÎN REPREZENTĂRILE GRAFICE DIN LUCRARE

F
Fruntaș


f
Fundaș


m1d
mărginaș 1 pe ducere


m2d
mărginaș 2 pe ducere


m3d
mărginaș 3 pe ducere


m1i
mărginaș 1 pe întoarcere


m2i
mărginaș 2 pe întoarcere


m3i
mărginaș 3 pe întoarcere


M1
mijlocaș 1


M2
mijlocaș 2


M3
mijlocaș 3



jucătorul la bataie ( în apărare)



jucătorul la prindere ( în atac )



deplasarea jucatorului



traiectoria mingii




MODELUL UNUI PLAN DE PREGATIRE ANUAL ANEXA 2.
APROBAT,
PREȘEDINTE ASOCIAȚIE SPORTIVĂ
ASOCIAȚIA SPORTIVĂ………………………………..
SECȚIA OINA
ANTRENOR………………………………….
PLAN DE PREGATIRE ÎN ANUL ………..

CONCURS

OBIECTIVE

CUPA ROMÂNIEI
LOCUL I

CAMPIONATUL
ROMÂNIEI

LOCUL I

CUPA REGELUI
LOCUL I

COMPONENȚA ECHIPEI
PREGATIRE FIZICĂ
PREGATIRE TEHNICĂ
PREGATIRE TACTICĂ
PREGATIRE TEORETICĂ
PREGATIRE PSIHOLOGICĂ

Nr.
Crt
NUMELE SI PRENUMELE
vârsta
talia
1- Dezvoltarea calitaților fizice de bază cu accent pe îndemanare , viteză și forță
2- dezvoltarea forței specifice jucătorilor de oină cu accent pe brațe și picioare
3- Dezvoltarea îndemănarii pentru jocul de oiăa în condiții asigurate de joc
4- Dezvoltarea vitezei de reacție atât la alergare cât și la executarea diferitelor procdee tehnice
5- Dezvoltarea rezistenței brațelor în condiții de efort maxim

NESPECIFICE:
Elemente din atletism , jocuri sportive ajutătoare .

SPECIFICE:
Pasa și țintirea cu mărirea distanțelor.
Exerciții de gimnastică
1-Însușirea elementelor tehnice ale jocului: țintirea , apărarea, servirea și bătaia
2- Perfecționarea elementelor tehnice ținând cont de nivelul de pregătire al jucătorilor
3- Îmbunătățirea aplicării elementelor tehnice în condițiile jocului oficial.

-Exerciții de pasare și prindere cu forțe și viteze diferite.
-Exerciții de tragere la țintă fixă și mobilă
-Exerciții de apărare prin intercepție , fente și sărituri
-Exercitii de servire și bătaie a mingiei din poziții diferite
-Exerciții și jocuri dinamice cu mingea de oină
-Jocuri scoală în vedera corelării elementele tehnice
-Norme de control
A-TACTICA INDIVIDUALĂ
1-Însușirea cunoștințelor în servirea jucătorilor de la bătaie și prindere
2- Însușirea tacticii în prinsul la mijloc atât la apărare cât și la atac

B- TACTICA ECHIPEI
1-Însusirea tacticii echipei la prindere și bătaie
2- Însușirea tacticii la careu și triunghi funcție de valoarea adversarului

-Organizarea de scheme tactice pentru bătaie și prindere
-Exerciții pentru însușirea tacticii de parcurgere a terenului
-Exerciții pentru însușirea marcajului și demarcajului
-Organizarea de exerciții încadrate în diferite scheme tactice
-Jocuri de antrenament pentru verificare
1-Însusirea prevederilor regulamentului de joc
2- Cunoașterea diferitelor moduri de interpretare a diferitelor faze de către arbitri
3-Însușirea cunoștințelor teoretice privind tactica echipei la prindere si bătaie
4- Cunoasterea pregătirii altor echipe

-Organizarea a două expuneri privind regulamentul de joc
-Organizarea a două expuneri privind tactica de prindere și bătaie
1- Îmbinarea pregătirii sportive cu cea profesională
2- Dezvoltarea spiritului de răspundere în reprezentarea clubului
3- Crearea obișnuintei de a-și organiza un regim de viată ordonat
4- Dezvoltarea dragostei pentru acest sport OINA


1.









2.









3.









4.









5.









6.









7.









8.









9.









10.









11.









12.









13.









14.









15.









16.









17.









18.









19.









20.









LEGENDA






JOCURI ȘCOALA X






JOCURI OFICIALE W






ANTRENAMENTE Z






NORME DE CONTROL O






CONTROL MEDICAL Y








LUNA
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

SAPTAMÂNA

















































CONCURSURI INTERNE- ȘCOALĂ

















































CONCURSURI OFICIALE

















































PERIOADA
















ETAPA
LOC














FORMA













NR.ANTRENAMENTE PE SAPTAMÂNĂ

















































PROBE DE CONTROL

















































CONTROL MEDICAL


















































ANTRENOR,

ANEXA 3.

REZULTATELE LA PROBELE DE CONTROL

Grupa experimentală

Nr.
Crt.
Subiecții
Clasa
Alergare de viteză
50 m.
Aruncarea mingii de oină
Alergarea de rezistență 1000 m.
Naveta




I
F
I
F
I
F
I
F

1.
A.M.
VII
9,0
8,2
40
46
4:28
4:06
13,2
10,8

2.
B.C.
VII
7,4
6,7
31
41
4:25
4:10
11,0
10,0

3.
M.F.
VII
8,3
7,3
37
43
4:25
4:05
11,6
10,5

4.
G.F.
VII
8,5
7,6
39
45
4:27
4:01
12,4
11,0

5.
R.M.
VII
8,6
7,8
32
38
4:30
4:13
12,6
11,0

6.
G.C.
VII
8,2
7,3
38
48
4:25
3:57
11,4
10,0

7.
T.S.
VII
7,5
6,8
37
44
4:28
4:03
11,2
10,2

8.
R.M.
VII
8,9
7,7
40
48
4:18
3:59
12,3
11,1

9.
C.N.
VI
8,7
7,6
26
36
4:38
4:11
12,5
10,7

10.
C.A.
VI
8,8
7,7
24
31
4:28
4:09
12,2
11,2

11.
R.C.
VI
9,8
8,6
31
36
4:40
4:16
14,5
12,3

12.
V.B.
VI
9,9
8,7
32
37
4:37
4:15
14,6
12,2



ANEXA 4.

REZULTATELE LA PROBELE DE CONTROL

Grupa martor

Nr.
Crt.
Subiecții
Clasa
Alergare de viteză
50 m.
Aruncarea mingii de oină
Alergarea de rezistență 1000 m.
Naveta




I
F
I
F
I
F
I
F

1.
A.C.
VII
8,1
7,7
32
36
4:40
4:14
11,4
10,8

2.
B.C.
VII
8,8
8,0
30
34
4:29
4:09
12,1
11,4

3.
B.I.
VII
8,7
7,9
27
32
4:31
4:08
11,9
11,1

4.
M.N.
VII
9,0
8,3
36
39
4:32
4:03
12,6
11,7

5.
D.G.
VII
8,4
7,9
33
37
4:26
4:08
11,7
11,6

6.
S.D.
VII
8,6
7,8
28
30
4:33
4:06
12,3
11,5

7.
S.A.
VII
8,9
8,1
31
35
4:31
4:09
12,6
11,8

8.
R.C.
VII
8,5
7,9
25
30
4:37
4:18
12,4
11,2

9.
S.V.
VI
7,5
7,0
30
33
4:27
4:07
11,7
10,7

10.
T.I.
VI
8,5
7,8
35
37
4:32
4:08
11,9
11,5

11.
S.M.
VI
9,9
8,8
19
21
4:39
4:19
14,5
12,8

12.
C.M.
VI
9,9
9,0
23
26
4:48
4:25
14,4
12,5



ANEXA 5.

TABEL CENTRALIZATOR
cu rezultatele la probele de control

Grupa experimentală

Proba
Testarea
Media aritmetică
Abaterea standard
Coeficientul de variabilitate
Rată progres






Valoric
Procentual

Alergarea de viteză pe distanța de 50 m. plat
I
8,63 sec.
0,76 sec.
8,8 (%)
0.97 sec.
12,6%


F
7,66 sec.
0,62 sec.
8 (%)



Aruncrea mingii de oină
I
33,9 m.
5,4 m.
15,8 (%)
7,1 m
20,9%


F
41,0 m.
5,4 m.
13,2 (%)



Alergarea de rezistența 1000 m.
I
4:29
6,3 sec.
2,3 (%)
22 sec.
8,9%


F
4:07
6,2 sec.
2,5 (%)



Naveta
I
12,45 sec.
1,1 sec.
8,8 (%)
1,54 sec.
14,1%


F
10,91 sec.
0,5 sec.
5 (%)





ANEXA 6.

TABEL CENTRALIZATOR
cu rezultatele la probele de control

Grupa martor

Proba
Testarea
Media aritmetică
Abaterea standard
Coeficientul de variabilitate
Rată progres






Valoric
Procentual

Alergarea de viteză pe distanța de 50 m. plat
I
8,73 sec.
0,45 sec.
5,2 %
0,72 sec.
9 %


F
8,01 sec.
0,2 sec.
3,3 %



Aruncrea mingii de oină
I
29,9 m.
4,9 m.
17,1 %
3,5 m.
12 %


F
32,5 sec.
5,1 m.
15,9 %



Alergarea de rezistența 1000 m.
I
4:33
6,3 sec.
2,3 %
22 sec.
8,7 %


F
4:11
6,4 sec.
2,5 %



Naveta
I
12,45 sec.
1,0 sec.
8 %
0,9 sec.
7,7 %


F
11,55 sec.
0,6 sec.
5,3 %



www.sportulpentrutoti.ro

BIBLIOGRAFIE:

-Invatati si practicati sportul preferat oina,Bucuresti

-Invatati si raspanditi sportul nostru national oina ,Bucuresti oina ,Bucuresti
-Regulamentul jocului de oina, Bucuresti 2004. -Colectia de Buletine informative ale FRO.
-Rafailescu, A., & Iancu, C. 1965.Oina trecut si prezent.Bucuresti:Stadion

-A. Rafailescu, C. Iancu, Oina trecut si prezent, 1965
-A. Rafailescu si C. Opritescu, Oina, editura Stadion,Bucuresti, 1974.
-T. Caileanu, Mic dictionar al sporturilor,editura Albatros, Bucuresti 1984.
-G. Mitra, A. Mogos, Metodica Educatiei fizice, editura Sport Turism, Bucuresti 1975.
-N.G. Baiasu, Gimnastica, editura Stadion, Bucuresti 1972.
-A. Magdas, Totul despre oina, editura Maria Montessori, Baia Mare, 2005.
-I. Savescu, Educatia fizica si sportiva scolara, Craiova 2007.

-S.Pascu, Teoria si metodica antrenamentului sportiv, Cluj Napoca 1988.
-N. Postolache, Fascinatia oinei jocul romanilor de pretutindeni, editura Profexim, Bucuresti, 2009.
-V.Potre,Folosirea metodei globale si analitice în învătarea elementelor de tehnică si tactica ale jocului de oină,2010