Universitatea Din Bucureşti [304092]

PARTEA I. ASPECTE TEORETICE ȘI METODICE

Studiul orizontului local „[anonimizat], valorificate și rânduite. [anonimizat]” (G. Vâlsan „Reforma învățământului geografic”, 1931) [anonimizat] a Pământului.

[anonimizat], deoarece este în strânsă interacțiune și interdependență cu celelalte componente ale mediului geografic. Dinamismul ei contribuie la modificarea peisajului geografic și la apariția peisajelor antropizate.

CAP. I. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI

Tismana a fost declarat oraș pe 5.04.2004, [anonimizat], [anonimizat]. Paralela de 45 grade latitudine nordică trece prin dreptul troiței de la intrarea dinspre nord a [anonimizat] 23 grade longitudine estică trece prin estul satului Vâlcele.

[anonimizat], [anonimizat], faunei, solurilor.

Am ales să realizez” [anonimizat]” [anonimizat]” Geografia locală”. [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat] – descriptiv, dar și prospectiv.

[anonimizat], [anonimizat]. Lucrarea prezintă istoricul locuirii, a ocupațiilor tradițiilor și obiceiurilor oamenilor care au trăit și trăiesc aici.

În ultima parte lucrarea cuprinde aspecte metodice privind inițierea elevilor în cercetarea geografică și câteva aplicații practice realizate pentru elevi în spațiul studiat. [anonimizat], precum și modul în care li se pot dezvolta capacități și deprinderi de a cerceta, de a analiza și investiga studii de caz privind aspectele geografiei locale.

CAP. II. ISTORICUL CERCETĂRII

Primele lucrări care fac referire la zona studiată au fost geologice. Gr. Cobălcescu (1883) face o primă încercare de stabilire a [anonimizat]. În 1894 G. Iannescu realizează un prim studiu cu referire mai directă asupra geografiei fizice a Olteniei, [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat]. Este vorba despre o subunitate corespunzătoare zonei subcarpatice pe care o descrie astfel”… [anonimizat], dacă nu se reduc la simple ondulații își micșorează considerabil relieful…”.

O însemnată contribuție însă la cunoașterea geomorfologică a regiunii cercetate o aduce geograful Emm. De Martonne. În lucrarea sa La Valachie apărută în 1902 realizează prima analiză morfologică succintă a Subcarpaților și încearcă deasemenea să stabilească originea tectonică amplă a acestora. Problema va fi reluată mai amplu în Recherche sur l evolution morphologique des Alpes de Transylvanie în 1907.

Tot în anul 1907 apare și lucrarea lui G. Murgoci Terțiarul Olteniei al cărei capitol special de morfologie a stabilit principalele subunități ale zonei subcarpatice și în același timp se ocupă și de geneza reliefului reliefului subliniind raportul dintre morfologie și tectonică.

Articolele lui V. Mihăilescu (1940, 1945) despre Piemontul Getic prezintă o serie de date morfologice noi referitoare la Subcarpați.

Deasemenea studiile geologice ale lui I. Popescu Voitești (1932, 1935, 1942) și cele ale lui M. Filipescu (1942) însoțite de hărți constituie o sinteză geologică foarte utilă.

Primul studiu geomorfologic pentru zona subcarpatică îl relizează în 1967 Al. Roșu în Subcarpații Olteniei dintre Motru și Gilort.

În 1970 I. Ilie realizează Carstul din nordul Olteniei oferind informații ample despre carstul din zona studiată.

Informații generale cu privire la zona studiată le prezintă și Valeria Velcea și Al. Savu (1982) în Geografia Carpaților și a Subcarpaților românești, 1987 și 1992 în Geografia României vol. III și IV.

Pentru zona Munților Vâlcan, datorită poziției periferice și a dimensiunilor mai modeste în comparație cu alte masive muntoase ale Carpaților Meridionali, singurul studiu de ansamblu l-a realizat Cristina Muică (1995) Munții Vâlcanului structura și evoluția peisajului.

Cap. III. METODOLOGIA DE CERCETARE

Metodologia de cercetare s-a bazat pe utilizarea unui șir de principii, metode geografice tradiționale și moderne generale și specifice.

Studiul se bazează pe o atentă documentare bibliografică și statistică, interpretarea, prelucrarea și analiza unor serii de date statistice consemnate în arhiva Direcției Județene de Statistică Gorj. Am încercat, deasemenea o analiză cât mai concretă a învelișurilor (litosferă, atmosferă, hidrosferă, biosferă) care definesc cadrul natural, privite în interdependență cu condițiile socio – economice.

În elaborarea acestui studiu s-au folosit metode de cercetare deductivă, inductivă, analiza, sinteza, descriere grafică și cartografică, comparația. Metoda inductivă este concludentă în cazul observației făcute în teren și a studiilor de caz.

Cercetarea de față necesită o abordare interdisciplinară fiind analizate aspecte istorice, sociale, economice, etnologice, geografice. Aceasta cuprinde analiza factorilor fizico – geografici și factorilor socio – economici.

Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea unui șir de principii (repartiția geografică, al integrării, cauzalitate, cronologie, conexiune directă) metode geografice tradiționale și moderne, generale și specifice.

În cercetarea geografică vor fi utilizate prioritar tehnici specifice geografiei (observarea directă, documentarea statistică, descrierea fenomenului la fața locului). O regulă metodică se referă la unitatea dintre teoretic și empiric, dintre concepte și datele de pe teren.

Investigația științifică trebuie să parcurgă trei niveluri (D. Petrea, 2005):

1. Operaționalizarea conceptelor adică transformarea lor în operații de teren și de investigație bibliografică, statistică și cartografică.

2. Activitatea de teren, adică aplicarea în universul cercetat a instrumentelor elaborate și acumularea sistematică a materialului documentar.

3. Conceptualizarea datelor culese pe teren și confruntarea cu alte elaborări teoretice și aplicate, adică analiza și interpretarea lor.

Metoda observației presupune contemplarea organizată, metodică și selectivă a tuturor componentelor mediului natural și umanizat (identificarea elementelor cercetate, descifrarea și înregistrarea componentelor lor caracteristice)

Metoda analizei după G. Posea trebuie să fie: funcțională (indică rolul elementelor în structura întregului), statistică (raportând serii de date, apoi trebuie formulate ipoteze probabilistice), armonică (arătând serii variații periodice ale componentelor din geosistem), cartografică (redă desfășurarea spațială a elementelor).

Metoda comparativă permite identificarea unor legități, tendințe de evoluție a proceselor și fenomenelor care țin de aspecte demografice și economice.

Metoda cartografică (grafice, diagrame, cartograme).

Metoda statistico – matematică este folosită în scopul analizei fenomenelor socio -geografice, în scopul înregistrării, prelucrării, generalizării datelor culese din teren.

Metoda istorică se folosește pentru a înțelege prezentul cu ajutorul trecutului și invers ținând cont de unitatea dialectică a continuității și discontinuității.

CAP: IV ETAPELE CERCETĂRII

Studiile de geografie generală se relizează în trei etape de lucru.

1. Etapa de cabinet în care se selectează și fixează materialul bibliografic pentru tema studiată. Cercetarea se face prin intermediul hărților topografice care sunt extrem de utile pentru studiul unor componente ale cadrului natural. Pentru o analiză completă a zonei studiate de mare importanță au și hărțile speciale: geologice, geomorfologice, climatice, hidrologice, pedologice. Alt grup de hărți care este necesar să fie analizate în această etapă este cel al hărților economice deoarece facilitează cunoașterea economică a regiunii.

Documentarea bibliografică ca instrument al cunoașteri constituie și aceasta o operație premergătoare cercetării de teren, activitatea științifică fiind strâns legată de o informare și documentare permanentă.

Pentru studiul geografiei populației, în etapa de documentare în cabinet am efectuat o largă informare pe baza consultării recensămintelor de populație din care am extras date cu privire la evoluția numărului de locuitori, la structura populației active și structura ei confesională și etnică.

Activitatea din etapa de documentare prealabilă în cabinet am încheiat – o cu gruparea materialului colectat pe probleme.

2. Etapa de cercetare pe teren reprezintă principala fază de adunare a materialelor informative.

Rezultatele cercetării au fost notate într-o formă succintă în carnetul de teren. Această activitate prezintă trei faze care se succed astfel: studiul de orizont, studiul informativ și cartarea fenomenelor. De exemplu studiul informativ se realizează pentru a studia geografia industriei, agriculturii, transporturilor, deoarece informarea statistică pe teren este singura posibilitate pentru o analiză corectă a gradului lor de dezvoltare, a legăturilor economice pe care le generează. În această fază am obținut informații de la Direcția Județeană de Statistică Gorj, Primăria Orașului Tismana etc..

Un loc aparte îl ocupă cartarea fenomenelor pe teren, aspect important pentru studiul particularităților așezărilor omenești.

În etapa de cercetare pe teren au fost făcute fotografii pe care sunt surprinse trăsăturile cele mai caracteristice ale fenomenelor geografice studiate.
3. Etapa de redactare în carea am folosit materialele strânse în cele două etape. Redactarea și elaborarea finală a lucrării am efectuat – o în mai multe etape:

Sistematizarea materialelor culese în etapa de documentare prealabilă în cabinet și în etapa de cercetare pe teren.

Prelucrarea geografică a informațiilor statistico – demografice și economice.

Elaborarea și definitivarea materialelor cartografice, selecționarea fotografiilor.

Definitivarea planului lucrării și redactarea acesteia

PARTEA II. ANALIZA COMPONENTELOR FIZICO – GEOGRAFICE

CAP. I. POZIȚIA ȘI LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ

Depresiunea Tismana – Celei, depresiune submontană în partea de nord a Olteniei, parte componentă a Depresiunii Subcarpatice Oltene, situată în lungul văii superioare a râului Tismana, la poalele de sud-vest ale Munților Vâlcan și cele de nord ale Dealului Sporești, adăpostește una dintre cele mai interesante localități ale județului Gorj, Tismana. Până de curând era reședința uneia dintre cele mai mari comune ale acestui județ, fiind declarat oraș la data de 5 aprilie 2004 , conform Monitorului Oficial nr.310 din 07.04.2004.

Tismana este situată în sud – vestul României, în partea de nord – vest al județului Gorj. Centrul civic al orașului are coordonatele 45o 03′05″ latitudine nordică și 22o 56′56″ longitudine estică. Mai exact paralele de 45o latitudine nordică trece prin dreptul troiței de la intrarea dinspre nord în satul Racoți, iar meridianul de 23o longitudine estică trece prin capătul estic al satului Vâlcele, pe DJ 672 Tismana – Tg – Jiu.

Orașul se învecinează cu comuna Peștișani în est, comuna Padeș în vest, cu comuna Godinești în sud, în sud – vest cu județul Mehedinți, iar în nord cu județul Hunedoara.

Localitatea de reședință și cele 10 sate aparținătoare au o suprafață de 30778,79 ha. Orașul Tismana și alte două sate, Sohodol și Pocruia, aflate în vestul respectiv nord-vestul localității de reședință, au fiecare o populație de peste l 000 locuitori. Două sate sunt mijlocii având între 501 și 1000 locuitori (Costeni, Celei) iar celelalte șase sate, sunt sate mici având o populație sub 500 locuitori (Gornovița, Isvarna, Topești, Vâlcele, Vânăta și Racoți).

Poziția geografică a orașului Tismana în cadrul județului Gorj

Figura nr.1

Sursa: site- ul Primăriei Tismana

CAP. II. CONSIDERENTE GEOLOGICE

2.2.1. Evoluția paleogeografică

Studiile geologice mai vechi se referă la evoluția într-un imens geosinclinal paleozoic – mezozoic pe de-o parte a unităților montane și apoi a avanfosei și a depresiunilor post -tectonice.

În studiile geologice mai recente întreaga evoluție este legată de dinamica microplăcilor și plăcilor situate la marginea Platformei Est – europene (M. Ielenicz, Ileana Pătru, 2005).

Astfel M. Săndulescu separă în domeniul carpatic următoarele unități tectono – structurale principale: dacidele interne (Munții Apuseni), dacidele mediene (regiunile cristaline din Meridionali și Orientali), dacidele externe (flișul intern) și dacidele marginale (flișul extern).

În urma evoluției microplăcilor în mezozoic și neozoic și a depresiunilor tectonice dintre acestea datorită extinderii Oceanului Atlantic (proces început în triasic) și a înaintării spre nord a plăcii africane s-au format Carpații și regiunile limitrofe.

Carpații Meridionali s-au format în urma evoluției a două zone labile de tip rift intracontinental. Prima a apărut în triasic și ar putea fi continuarea zonei de rift transilvană. Cea de a doua zonă labilă, apărută spre finele mezojurasicului, se poate afirma cu certitudine că este aceeași zonă de rift (central – carpatică) care a fost implicată în structogeneza Carpaților Orientali. Cele două zone de rift intracontinentale au dus la individualizarea a două blocuri continentale. Într-o primă etapă (triasic), din aria continentală est-europeană s–a desprins blocul transilvan (Microplaca Transilvano – Panonică) care era separată de aria continentală est – europeană prin zona de rift transilvană care s-a lărgit treptat. În a doua etapă (sfârșitul mezojurasicului), în timp ce riftul transilvan începe să se restrângă ca urmare a inversării mișcării celor două blocuri, mai spre interiorul marginii continentale est – europene, a apărut cel de – al doilea rift central – carpatic (V. Mutihac,1990)

Unitățile de relief care fac obiectul acestui studiu s-au format în etapa alpină care s- a desfășurat din cretacicul mediu și până în prezent. Procesele tectonice au fost generate de deplasarea plăcilor Africană și Euroasiatică și a microplăcilor Moesică spre nord, Panonică și Transilvană spre est și sud – est. În funcție de specificul evoluției și de rezultatele morfostructurale se pot separa mai multe faze tectono genetice.

Faza alpină veche începe din cretacicul paleogen când s-au produs orogenezele austrică și laramică când a avut loc constituirea structurală a unităților cristaline din Carpați.

Mișcările austrice desfășurate în mezo – cretacic au intensificat metamorfozarea rocilor sedimentare și cristaline și s- a declanșat șariajul Pânzei Getice peste Autohtonul Danubian.

Mișcările laramice au definitivat structural unitățile cristalino – mezozoice. Modelarea uscatului se face în condițiile unui climat tropical umed și subtropical. În sezonul cald și umed alterările erau intense, iar în sezonul cald și secetos aveau loc averse (Gr. Pop, 1974). Astfel râurile transportau volume însemnate de materiale ce erau acumulate în bazinele oceanice. Are loc o pedimentație intensă care a condus la finele etapei la o pediplenă care în Munții Vâlcan este prezentă în jurul Vârfului Staja (la 1700 – 1800 m), formând platoul din jurul acestuia (Gh. Nimigeanu). La 1400 m așa cum remarca Emm. De Martonne (1907) este prezentă în culmea rotunjită din Arcanu și pe Vârful Pietrei Boroșteni.

Faza alpină nouă s-a desfășurat în neogen și definitivează structural cea mai mare parte a domeniului carpatic datorită producerii mai multor faze de mișcări orogenetice.

Mișcările savice au determinat unele ridicări în spațiul carpatic. Modelarea uscatului se făcea în condițiile unui climat mediteranean care a favorizat dezvoltarea de piemonturi la exteriorul ariei carpatice și a unei trepte de nivelare, Râu – Șes în cadrul acestora. În Munții Vâlcan este bine pusă în evidență în bazinul Bistriței și în culmile sudice la înălțimi de 950 – 1300 m.

Mișcările stirice (burdigalian – sarmațian) a determinat apariția avanfosei în care se vor depune sedimentele viitorilor Subcarpați (Posea și colab.1974).

În sarmațianul superior mișcările attice intensifică înălțarea spațiilor carpatice și în special partea sudică a Meridionalilor. Modelarea uscatului s-a făcut în condițiile unui climat mediteranean favorabil pedimentării. În ponțian are loc transgresiunea care a determinat formarea bazinului getic.

Pentru zona subcarpatică, Alexandru Roșu a distins în evoluția sa paleogeografică două faze: faza Gornovița sau cea lacustră și faza continentală piemontană.

Faza Gornovița sau lacustră a fost numită așa pentru că ea corespunde în mare parte ciclului de eroziune care a dus la formarea suprafeței Gornovița, sau lacustră deoarece în cea mai mare parte a timpului sectorul subcarpatic se găsea acoperit de apele lacului terțiar, exceptând perioadele de regresiune.

Profilele geologice și forajele realizate în nord – vestul Olteniei de N. Grigoraș au indicat un sarmațian transgresiv peste cristalin în zona bazinului Bistriței gorjene și al Tismanei. Suprafața respectivă a lacului presarmațian care a dus la exondarea pentru scurt timp a unei părți din țărmurile nordice nu au permis agenților externi să prelucreze prea mult noul relief, acțiunea lor fiind întreruptă de transgresiunea sarmațiană. Acest nivel fosilizat numit nivelul Bistrița (Al. Roșu, 1967) reprezintă probabil, stadiul de început al ciclului de eroziune Gornovița.

Apele transgresive sarmațiene au pătruns mult spre exterior, săpându-și o largă platformă de abraziune în zona marginală a Carpaților, pe care au îmbrăcat-o, alături de torenți, cu o bogată cuvertură sedimentară de facies neritic. Această platformă litorală avea o extindere mare către interiorul cuvetei lacustre.

La sfârșitul sarmațianului și începutul meoțianului întreaga regiune a fost afectată de mișcări tectonice. Jocul pe verticală al Carpaților a avut ca urmare apariția și reactivarea unor falii marginale zonei montane, de-a lungul cărora regiunea sudică din imediata apropiere s-a afundat ușor. Acest abrupt apărut a jucat rolul unei faleze a lacului meoțian care înainta aici peste depozitele sarmațiene afundate.

Începând cu sarmațianul superior, vechea platformă litorală sarmațiană de pe marginea lanțului muntos cunoscută astăzi ca suprafața de eroziune Gornovița, rămâne permanent exondată și supusă acțiunii agenților externi.

Ciclul de formare a platformei Gornovița a continuat până în levantin, când, prin ridicarea Carpaților, se realizează înălțarea ei, dar și acoperirea ei cu pietrișuri aduse de torenți.

Faza continentală premontană a fost determinată de înălțarea în bloc a Carpaților la sfârșitul levantinului (datorat mișcărilor rodonice) care au avut ca rezultat reactivarea planului sudic al faliei de-a lungul căreia marginea nordică a depresiunii începe să se afunde. Atunci s-a produs o puternică activare a eroziunii. Mulțimea torenților care s-au format pe bordura muntoasă au căutat să stabilească un echilibru între zona înaltă nordică și zona ușor afundată din sud formând întinse conuri de pietrișuri. Acestea au îmbrăcat totul cu o imensă cuvertură piemontană care a urmărit lacul levantin superior care se retrăgea spre sud.

La începutul cuaternarului relieful acestei regiuni apare sub forma unui întins piemont așezat între Carpați și lacul sudic aflat în retragere.

Mișcările valahe, care au început în romanian, prin cel de-al doilea paroxism al lor (Popescu – Voitești, 1942) antrenează și nordul depresiunii precarpatice, înălțând cutele subcarpatice ușor schițate la sfârșitul levantinului căpătând aspectul pe care îl au și astăzi.

Prin ridicarea Carpaților, suprafața de eroziune Gornovița se detașează net ca treapta suspendată. Aceasta domină ulucul depresionar din sud, care s-a format prin tasarea formațiunilor pliocene de-a lungul vechiului plan de falii și tivește întreaga bordură muntoasă sudică.

Paralel cu formarea Subcarpaților, apele din această zonă se adaptează structurii, îndepărtând o parte din cuvertura piemontană.

Mișcările tectonice din cuaternar și formarea Subcarpaților, cu seria de sinclinale și anticlinale, precum și îndepărtarea pietrișurilor prin adâncirea continuă a văilor, fac ca cursurile de apă să se adapteze la noua configurație a reliefului.

2.2.2. Unitățile geotectonice

Zona montană este alcătuită din Autohtonul Danubian care, în zona Munților Godeanu este acoperit de Pânza Getică. Această unitate s-a format într-un sector labil al microplăcii Moesice (cristalin mezometomorfic) pe care s-au acumulat materiale terigene și vulcanice în paleozoic care au fost metamorfozate slab. Este fragmentat în mezozoic, iar în cretacicul superior se produce șariajul Pânzei Getice.

Pânza Getică s-a format într-un bazin ce exista în nord – vest la finele proterozoicului și în paleozoic. Mișcările baikaliene și cele hercinice au produs metamorfozarea, cutarea și exondarea treptată a acestora. La finele triasicului și jurasicului redevine bazin de sedimentare în nordul Oceanului Thetys. Ulterior oceanul se restrânge ca urmare a mișcării plăcilor, iar mișcările austrice și laramice produc șariajul acestora peste Autohtonul Danubian.

Subcarpații s-au format în Depresiunea Getică care este situată în sudul Carpaților și se întinde până la falia pericarpatică, ce o separă de Platforma Valahă. În fundament se află blocuri din fundamentul carpatic alcătuite din șisturi cristaline, granite și sedimentar mezozoic (V. Mutihac, 1990). Suprafața sedimentară s-a realizat în trei cicluri de sedimentare și în diferite faciesuri (litoral, de mare adâncă, salmastru și lacustru).

2.2.3. Structura petrografică

În alcătuirea Autohtonului Danubian participă șisturi cristaline cu corpuri magmatice asociate alcătuind masivele cristaline prealpine și învelișul sedimentar al acestora. În cadrul masivelor cristaline prealpine cea mai mare suprafață o au șisturile cristaline mezometamorfice care includ o gamă largă de metamorfite (gnaise, amfibolite, micașisturi) reprezentând formațiuni vulcanogene și terigene ale seriei de Lainici – Păiuși. Șisturile cristaline hercinice provin din formațiuni paleozoice care au fost slab metamorfozate și sunt reprezentate de metaconglomerațe, metagresii, metabazite, filite grafitoase.

O caracteristică a Autohtonului Danubian este dată de asocierea acestora cu corpuri granitice. Granitul de Tismana reprezintă un batolit alungit de 85 km. și lat de 15 km., situat în sudul Munților Vâlcan care se continua până la Olteț și în Munții Parâng (Posea și colab. 1975).

Structura geologica

Figura nr.2

Sursa: preluare după Tudor Berza și Mihai Tatu

Primele depozite sedimentare ale învelișului masivelor cristaline aparține cretacicului superior, urmat de depozite permiene, împreună constituind învelișul prealpin. Primul ciclu de sedimentare alpin a început în liasic și a durat până în eocretacic, când s- au acumulat aproape exclusiv depozite calcaroase. Al doilea ciclu de sedimentare corespunde neocretacicului, care s-a caracterizat printr-o instabilitate tectonică pronunțată a bazinului de sedimentare, iar acumulările au un caracter arenitic – turbiditic. O dată cu sfârșitul cretacicului, când s-a desfășurat tectogeneza laramică definitorie pentru Autohtonul Danubian, acesta a evoluat ca uscat supus denudației. Astfel o bună parte din învelișul sedimentar a fost îndepărtat acesta conservându – se doar în anumite zone, cum ar fi zona Cerna – Jiu (V. Mutihac, 1990). Această zona se caracterizează prin dezvoltarea unei întinse platforme carbonatice și care a funcționat ca arie de sedimentară marginală în care s-au format faciesuri recifale

Pânza Getică, prezentă în special în zona Munților Godeanu este alcătuită predominant din șisturi cristaline mezometamorfice ale seriei de Sebeș – Lotru, de vârstă eoproterozoice se remarcă printr – un metamorfism destul de avansat. Rocile sedimentare care aparțin acesteia sunt conglomerate și gresii roșii care aparțin permianului (V. Mutihac, 1990).

În zona subcarpatică se găsesc formațiuni sedimentare din depozite lacustre, fluvio – lacustre și continentale.

Depozitele lacustre sunt reprezentate de depozitele miocen – superioare, sarmațiene (marno – argile) și pliocene care sunt cele mai numeroase. Acestea sunt depuse în sarmațian și sunt reprezentate de marne nisipoase cu intercalații de nisipuri și pietrișuri. Cele fluvio – lacustre s-au depus la sfârșitul pliocenului și începutul cuaternarului când a început retragerea lacului pliocen. Această retragere nu s-a realizat brusc țărmul lacului înregistrând o serie de sinuozități caracterizate prin reveniri ușoare ale apelor. Alternanța orizonturilor de pietrișuri cu cea de nisipuri grosiere, împănate cu lentile marnoase indică dinamica țărmului lacustru (Al. Roșu, 1967). Depozitele continentale sunt reprezentate de depozite aluviale, deluviale și coluviale.

CAP. III. RELIEFUL

2.3.1. Descrierea reliefului

Orașul Tismana este așezat în nord – vestul Podișului Getic, în Depresiunea Tismana. Pornind de aici spre nord, hotarele Tismanei ajung până pe golurile alpine ale Munților Vâlcan și Godeanu, iar în sud îi aparțin și versanții nordici ai dealurilor Negoiești și Sporești.

Munții Godeanu sunt situați în nord – estul zonei studiate. Aceștia sunt separați de Munții Vâlcan prin curmătura, situată la 1330 m, ce separă Culmea Paltina de Culmea Oslea (M. Pietriș, 2010).

Din culmea principală, Paltina (vf. Paltina 2149 m) se desprind culmi secundare ce coboară lent către văile care le delimitează, Sturu și Măneasa. Aceste culmi au aspect rotunjit, prelung, aici fiind prezentă suprafața de eroziune Râu – Șes.

Culmea Sturu este scurtă și repede, situată între pârâul Măneasa și pârâul Soarbele. O prelungire a ei, formată din calcare, formează culmea despărțitoare dintre Cerna și Jiul de Vest. Culmea Măneasa este greoaie, domoală, împădurită și situată între pârâul Măneasa și pârâul Scurtu.

Foto nr.1

Munții Godeanu – vedere din Oslea

Sursa: Google Earth

Munții Vâlcan ocupă cea mai mare suprafață a regiunii studiate. Înălțimile cele mai mari se găsesc în partea de nord, în Culmea Oslea (foto nr.2). Aceasta se individualizează prin relieful său semeți altitudinile constant ridicate. Altitudinea maximă se întâlnește în vf. Oslea (1946 m). Culmea sa creată din calcare cristaline, se desfășoară pe 4 km, urcând abrupt de la circa 1740 m la 1900 m. În rest aspectul său general este domol, cu înșeuări largi și vârfuri rotunjite (1500 – 1600 m). Doar local se înalță vârfuri mai proeminente, cu povârnișuri repezi care domină nivelul general al culmii așa cum este Vârful Boul (1671 m).

Foto nr.3

Culmea Oslea

Sursa: arhiva personală

Înșeuările sunt largi, coborâte cu 40 – 100m sub nivelul general al culmii. Cea mai pronunțată este cea dintre Turcineasa și Oslea la 1460 m (Cristina Muică, 1995).

Din Culmea Oslea se desprind spre sud, interfluvii prelungi, domoale, ce prezintă o serie de sinuozități, păstrându-și orientarea generală nord – sud. Acestea au întinderi și fragmentari foarte diferite.

Culmea secundară vestică Oslea – Boul – Vârful Păltinișul este mai puternic vălurită și fragmentată. La sud de Vârful Păltinișul se desfac două ramuri: Cioaca Fântânii și Cornetul Pocruiei. Spre vest se desprind din ea o serie de culmi relativ uniforme și paralele cu lungimi de 5 – 6 km ce coboară spre Valea Motrului, cu altitudini de 1100 – 1200 m ce formează cumpăna de ape dintre Tismana și Motru.

Caracterul domol, evoluat al culmii principale și ale prelungirilor sale sudice dovedește că și în Munții Vâlcan s-au conservat fragmente ale celor trei suprafețe de eroziune (Borăscu, Râu – Șes și Gornovița). Porțiunile netede ale culmilor înșiră la altitudini foarte variate ceea ce evidențiază caracterul vălurit al suprafețelor de eroziune precum și unele deformări provocate de mișcările tectonice.

Versanții văilor sunt în general puternic înclinați, împăduriți, cu profil rectiliniu. Pe unele porțiuni se apropie de verticală, apărând la zi roca, iar la baza lor se acumulează trene de grohotiș.

Marginea sudică a Munților Vâlcan prezintă aspecte morfografice diferite (Cristina Muică, 1995). Spre capătul culmilor secundare se remarcă existența unui șir de înălțimi proeminente, cu altitudini ce oscilează între 1160 și 900 m (Cioclovina și Dealul Mărului). Aspectul variază în funcție de rocă. Cioclovina este alcătuită din granite cu un mic petic de calcare în sud, are versanți puternic înclinați, cu mici abrupturi spre Dealul Mărului, care este alcătuit din șisturi cristaline și are forme mai domoale.

Foto nr.3

Cioclovina și Dealul Mărului – vedere din Sohodol

Sursa: arhiva personală

Pe această margine culmile secundare coboară brusc prin denivelări de 200 – 300 m spre o treaptă joasă în cadrul căreia versanții abrupți ai văilor săpate în calcare sau granite contrastează cu suprafața netedă a interfluviilor acoperite cu pajiști degradate local, cu vii sau alte culturi, sau păduri de gorun, fag și castan. Aici relieful este puternic marcat de resturile suprafeței de eroziune Gornovița bine conservată pe calcare.

De la Sohodolul Pocruiei, spre Valea Motrului, se desfășoară un platou calcaros cu suprafață foarte neregulată, cu relief carstic bine dezvoltat. Nu are o rețea hidrografică organizată și este acoperită de tufișuri și pajiști degradate. Acest platou este mărginit la sud de dealuri mai înalte (Corbu, 667 m și Sohodolului 605 m) urmate de dealuri joase, cu înșeuări largi ce coboară treptat spre Costeni unde intră în contact Depresiunea Padeș din Subcarpați (Cristina Muică,1995).

Platforma situată la nord – est de Sohodolul Pocruiei este mult mai fragmentată fiind dominată de martori calcaroși proeminenți. Un alt rest al vechiului ciclu de eroziune este valea Șasa (la vest de Mănăstirea Tismana). Partea inferioară a acestei văi are povârnișuri foarte repezi, iar albia este îngustă și foarte înclinată. În susul văii după 2 km povârnișul devine domol, fundul văii se lărgește, înclinarea albiei se reduce, râul formând meandre. Partea superioară a văii se îngustează din nou și capătă o înclinare mai mare. Cursul mijlociu reprezintă un rest de vale evoluată, care se conservă izolat, iar privită în raport cu râurile din est și vest, apare ca o vale suspendată, amenințată cu captarea de afluenții Pocruiei.

La est de Tismana, în Ponor rocile eruptive sunt prezente spre suprafață doar în platoul nordic apoi, spre sud, ele se lasă în profunzime purtând la suprafață un strat din ce în ce mai gros de calcare. Acest strat sedimentar se termină brusc și spectaculos prin Pietrele Pârgavului. O denivelare de câteva sute de metri, care dă posibilitatea râului Pârgavu să iese din nou la suprafață după ce a dispărut printre calcare în înălțimile Ponorului.

Calcarele Ponorului sunt o prelungire a celor din dealurile Chiciura, Drimoxa și Gura Plaiului, dealuri făcând parte din platforma de eroziune Gornovița și care le dau nu numai o frumusețe aparte dar și o mare importanță speologică și biologică.

Depresiunea Tismana-Celei este delimitată la nord de un abrupt tectonic, punând în evidență platforma Gornovița, care domină depresiunea cu peste 200 m. La sud limita nu mai este atât de evidentă deoarece dealurile subcarpatice care închid depresiunea nu mai prezintă abrupturi accentuate ca în nord, ci își trimit culmi care fac legătura cu zona montană. Alexandru Roșu prezintă aceste culmi ca aparținând nivelului inițial al ulucului depresionar, care a fost fragmentat de văile transversale actuale și transformat în interfluvii de forma unor spinări largi și netede. Aceasta urmărește ruptura de cea mai mare pantă a versanților nordici. De la vest la est această linie merge prin sudul șoselei Baia de Aramă -Celei, apoi în lungul poalelor versantului Dealului Celeiului, prin estul văii Racilor și traversează interfluviul aflat în prelungirea Dealului Sporești.

Cea mai joasă altitudine se înregistrează în sudul Depresiunii Tismana (200 m) care este și cea mai scăzută altitudine din întrega zonă depresionară subcarpatică aflată în imediata apropiere a Carpaților (Al. Roșu, 1967).

Foto nr.4

Depresiunea Tismana – Celei

Sursa: arhiva personală

Bazinul râului Tismana cuprinde toate râurile din depresiune și din înălțimile din jur, care sunt colectate de două râuri principale Tismana și Orlea. Aceasta din urmă confluează cu Tismana după ce iese din depresiune. Văile Scocu, Isvarna și Pocruia, afluente ale Orlei, drenează o arie de afundare tectonică, cu pante mici și maluri joase, de aceea au un caracter divagant în acest sector. Același aspect îl prezintă și Tismana și văile principalilor săi afluenți pe care îi primește aici: Sohodol, Vizieșu, Valea Racilor. Singura deosebire mai însemnată între aceste râuri și cele din bazinul Orlei este reprezentată de prezența unei terase inferioare în lungul Tismanei. Toate aceste ape și-au săpat în decursul timpului un bazinet larg care alcătuiește azi Depresiunea Tismana propriu – zisă.

Alexandru Roșu a identificat existența unei fâșii de gruiuri piemontane vechi care se situează la contactul cu muntele și ocupă suprafețe mai puțin extinse. Acestea apar sub forma unor culmi scurte „care înaintează asemeni unor tentacule printre văi” și reprezintă adevărate prelungiri joase ale zonei montane. Astfel între valea Scocului și Orlea se găsește Dealul Costenilor care înaintează în depresiune circa 1km. Altitudinea sa absolută este de 260 m, cu 60 m deasupra bazinului Orlei. Față de zona montană este delimitat printr-un abrupt foarte accentuat. Între Isvarna și Pocruia se găsește Dealul Carpenului, cu o lungime de 2 km și situat la circa 45 m deasupra bazinetului, iar spre munte este delimitat printr-un abrupt. În nord – estul văii Pocruiei se află dealurile Gruiu și Perilor care sunt mărginite la est de râul Tismana. Lungimea acestor dealuri se menține la 2 km, iar altitudinea la 270 m.

În estul bazinului Tismana, aspectul gruiurilor piemontane se schimbă. Ele nu mai au un caracter insular, ci se prezintă sub forma unei suprafețe întinse, fragmentată în două de valea Sohodolului. Partea vestică, situată între văile Tismanei și Sohodolului, se menține la o altitudine de 290 m și este delimitată în nord, de zona montană prin abruptul platformei Gornovița. Aceasta este bine reprezentată aici deasupra satelor Gornovița și Topești. Cele câteva pâraie afluente Sohodolului despart această suprafață piemontană în mai multe culmi: dealurile Șarșori, Gornovița, Ponoare, Vâlcelelor.

În estul văii Sohodolului, gruiul piemontan se confundă cu restul cumpenei de ape dintre Tismana și Bistrița care reprezintă o prelungire a Dealului Sporești spre nord.

În sud Depresiunea Tismana este închisă de dealurile subcarpatice interne Negoiești și Sporești. Spre sud – vest zona este închisă de platforma calcaroasă a Costenilor și culmea Negoiești. Orientarea acesteia din urmă este perpendiculară față de cea a dealurilor subcarpatice din est, direcția ei fiind nord – sud (Al. Roșu, 1967). Dealul Negoiești închide spre vest zona subcarpatică, interpunându – se însă în același timp și între Depresiunea subcarpatică Celei – Tismana și cea intracolinară a Ciupercenilor. Astfel Dealul Negoiești apare ca un masiv bine delimitat spre nord de depresiunea Celei, spre vest de Motru, spre est de Tismana, iar spre sud de Depresiunea Ciuperceni. Culmea Negoiești este orientată nord – sud și prezintă o mare asimetrie, linia marilor înălțimi este mult deplasată către vest. Versanții sunt abrupți și scurți către Motru, iar cei estici sunt domoli și prelungi. Această asimetrie are o mare influență asupra rețelei hidrografice, văile care se scurg pe versantul estic, sunt mult mai bine dezvoltate. Ca o componentă a Dealului Negoiești trebuie considerat și Dealul Godinești, izolat de primul prin valea Orlei, iar în est de Tismana, care l-a rupt de Dealul Sporești, dându- i un aspect insular. Acest deal are o altitudine maximă de 267 m, versanți laterali domoli și o fragmentare redusă.

Dealul Sporești este situat între valea Tismanei la vest și Bistrița le est. Versantul nordic înclină domol pierzându- se în înșeuarea de la Peștișani care face legătura cu zona montană.

2.3.2. Tipuri de relief

2.3.2.1. Relieful carstic

Întinderea și grosimea mare a depozitelor calcaroase a determinat o largă expansiune și o mare varietate a formelor și fenomenelor carstice.

I.Ilie (1970) a identificat în cadrul suprafeței de nivelare Gornovița, trei nivele 750 – 900 m, 450 – 600 m și 350 – 400 m, modelate în calcare. Ca urmare formele exocarstice sunt numeroase și variate.

2.3.2.1.1. Exocarstul

Lapiezurile mici sunt răspândite aproape pretutindeni unde roca calcaroasă apare la zi. Au în general aspectul unor mici șănțulețe întortocheate în care se dezvoltă vegetația saxicolă, alteori apar ca mici nișe, alveole sau tuburi ce crează un microrelief variat.

Lapiezurile mari sunt și ele bine reprezentate și apar sub formă de rigole. Acestea se produc pe versantul sudic al Oslei, formând” hornuri” tipice prin care se poate circula cu oarecare dificultate în lungul pereților abrupți, inaccesibili pe alte trase (Cristina Muică, 1995). Unele lapiezuri au evoluat sub o pătură de sol fiind exhumată ulterior total sau parțial. Lapiezurile parțial fosilizate apar în peisaj ca șanțuri.

În zona subcarpatică lapiezurile sunt prezente în Dealul Rușchiu, Steiul Coziei, în Piatra Pocruiei, în Ponoare și Chiciura.

Foto nr.5

Lapiezuri în Dealul Rușchiu

Sursa: arhiva personală

Dolinele și găvanele se întâlnesc pe terenuri în general slab înclinate, mai ales în cadrul suprafeței de eroziune Gornovița. De obicei au formă circulară, diametru de 15- 20 m și adâncimi de 4- 10 m.

În Subcarpați doline și găvane se găsesc mai ales în Dealul Pocruiei, Cornetul Pocruiei și în Dealul Eroni. Cele mai interesante sunt cele din Dealul Eroni și dealurile Isvarnei.

În Eroni, aceste „crovuri” cum le spun localnicii, captează întreaga cantitate de precipitații de pe dealul Cotul cu Aluni (rezervație naturală) și din platoul Gornovița și o dirijează prin canale subterane spre Peștera Păstrăvăriei de pe Valea Tismanei.

În dealurile Isvarnei fenomenul este mult mai amplu, iar suprafața de recoltare mult mai întinsă. Ca urmare rețeaua subterană este capabilă să întrețină patru mari izvoare vauclausiene de un debit impresionant. De aici se alimentează, prin conducte, cu apă potabilă orașul Craiova. Acest izvor era capabil, înainte de a fi captat, să mâne concomitent o moară și un gater. Și astăzi, unul din celelalte izvoare, mână moara satului.

Foto nr.6

Moara din satul Isvarna

Sursa: arhiva personală

Cheile sunt reprezentate prin două sectoare mai mici: Cheile Pârgavului și Cheile Sohodolului de Isvarna. Sunt două sectoare de chei la fel de spectaculoase ca cele ale Sohodolului de Runcu, dar dificultatea căilor de acces le fac mai puțin cunoscute. Pârâul Pârgavu, la nord de Topești, intră subteran în Ponor și poate fi întâlnit în Peștera Haiducilor. Apoi izvorăște din nou de sub Peștera Pârgavului, are 2 km curs de suprafață, iar apoi intră definitiv în subteran în Cheile Pârgavului (lasă satul fără apă freatică pentru fântâni, de aici și numele satului de Topești).

2.3.2.1.2. Endocarstul

Peșterile datorită numărului mare existent în zonă, vor fi descrise mai amplu, abordând o problematică mai largă legată de ele. Condițiile de mediu subteran au influențat viața și aspectul faunei.

Obscuritatea are ca consecință biologică faptul că sinteză clorofiliană nu poate avea loc și deci, plantele verzi lipsesc. În zona intrărilor, datorită luminii difuze, fauna este prezentă pe acumulările de materie organică, iar speciile strict cavernicole trăiesc în adâncuri (nu prezintă pigmentare cutanată și sunt lucifuge).

Temperatura în profunzimea peșterii este aproape ca valoare de aceea a temperaturii medii anuale din exterior. Este cuprinsă între 7 -12 oC.

Umiditatea este mai mare decât a atmosferei din exterior, fiind aproape de 100%.

Circulația subterană a apelor a dus la apariția numeroaselor peșteri: Peștera Gura Plaiului, Peștera Fușteica, Peștera de la Mănăstirea Tismana, peșterile din Piatra Pocruiei.

Peștera Gura Plaiului a fost descrisă de P. A. Chappuis și R. Jeanel în 1951 în seria a VIII – a din” Enumeration des grothes visitées”. Este situată la nord de satul Topești la o înălțime de 650 m. Peștera începe cu un aven de 7 m în care se coboară cu ajutorul frânghiilor. La baza avenului există un con de grohotiș și de resturi vegetale și se ajunge printr-un culoar în pantă într-o sală de aproximativ 70 m și înaltă de 4 m, cu frumoase depuneri de calcită (N.Tomoniu,2008). Din mijlocul acestei săli se ajunge tot printr-un pasaj în pantă într-o altă sală paralelă cu aceasta cu numeroase formațiuni de stalactite și stalagmite. Podeaua peșterii este acoperită în prima parte cu grohotiș amestecat cu sol și resturi vegetale, iar în zonele cu calcită există argilă și ceva guano. Este o peșteră caldă, umedă și lipsită de curenți de aer, de aceea fauna este bogată și variată cu numeroase specii de trogobionte (fosile vii): Tismanella chappuisi diversa, Trichoniscus cf. inferus, Trachysphaera jonescui tismanae și Harpolithobius oltenicus. A fost declarată monument al naturii și închisă cu o poartă metalică. Poate fi vizitată în orice anotimp numai cu aprobarea Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii.

În apropierea acestei peșteri se mai găsesc și alte peșteri mai puțin cunoscute.

Peștera cu Bile se află la circa 500 m sud de Peștera Gura Plaiului. Primele observații au fost realizate în 1975 de geologul Crișan Rădulescu și profesorul Nicolae Tomoniu. Probabil vechea intrare s-a prăbușit formându-se un aven larg și o sală imensă pe fundul căreia se prăbușesc mereu bolovani. Grohotișul format pe fundul său dă și numele peșterii. Sub masa de grohotiș aceștia au descoperit un mic aven prin care se ajunge într-o sală largă care prezintă o splendidă orgă de stalactite, iar pe podea numeroase oase care au fost acoperite de sedimente. Prăbușirea imensei mase de calcare de la intrare a generat spaimă în rândul locuitorilor, care trăiau în vremuri străvechi pe platoul din zonă. Fenomenul a fost interpretat ca având la origine „duhurile rele”, iar de atunci aici se aruncă cadavrele animalelor bolnave (N. Tomoniu, 2008).

Peștera Haiducilor se află la circa 1 km nord de Peștera Gura Plaiului, pe platoul de deasupra Pietrei Pârgavului. Peștera este largă, înaltă, dar în pantă. Se coboară greu pe grohotiș circa 100 m până la un loc adânc. Legenda spune că dacă s-ar da o stânca la o parte lacul s-ar goli și astfel s-ar ajunge la comorile haiducilor.

Peștera Pârgavului este de fapt ieșirea din subteran al râului cu același nume, care are intrarea la 1 km nord de Peștera Haiducilor. Lacul confirmă faptul că acumularea de apă se poate scurge doar limitat. Prin peșteră nu se poate deci intra dincolo de un sifon care reglementează debitul Pârgavului.

Peștera din Chiciura aici se spune că și-ar fi ascuns armele Tudor Vladimirescu, dar acest lucru nu e posibil decât dacă ar exista o altă intrare. Intrarea în peșteră se face printr-un aven de circa 30 m, în formă tronconică la intrare având 3 m iar în profunzime circa 6 m. Accesibil numai cu materiale specifice speologilor el a fost explorat de o echipă formată din Crișan Rădulescu, geolog, Vasile Surcel și Nicu Tomoniu profesori. În fundul avenului se deschide o falie ce coboară în pantă de 30o spre nord, dar care este înfundată cu grohotiș.

Peștera cu apă de la Coroană este de fapt un aven în care se scurge, pe timp ploios, apa acumulată de pe versantul sudic al unui deal ce separă platforma Gornovița de Valea Tismăniței. Nu este accesibilă decât circa 20 m după care aluviunile din piatră și lemne, opresc înaintarea.

Peștera de la Mănăstirea Tismana a fost explorată de P.A. Chappuis și A. Winkler în 1928, care în 1951 publică în seria a VIII – a din” Enumeration des grothes visitées” o descriere a acesteia fără schiță. Este cunoscută și ca Peștera Tezaurului, fiindcă în timpul celui de al doilea război mondial a fost ascuns aici tezaurul Băncii Naționale a României. Este situată lângă Mănăstirea Tismana, în masivul muntos Stârmina la o altitudine de circa 350 m. Din curtea mănăstirii se urcă pe trepte spre intrarea din această peșteră, care a fost zidită, accesul realizându-se printr-o poartă metalică. Peștera se continua din sala mare (cu o lungime de 200 m) cu un mic tunel care dă în a doua sală de câțiva metri înălțime, având forma unei camere și unde a fost ascuns tezaurul. Din peșteră pleacă un pârâiaș cu debite variabile, care trece pe sub mănăstire și formează la vărsare în râul Tismana o cascadă înaltă de 40 m. În peșteră este zidit un stăvilar pentru apă, din care pleacă o conductă ce duce apa într – un bazin exterior, lângă peretele peșterii, alimentând cu apă mănăstirea.

Este o peșteră caldă (10 gr. C) și umedă, cu schimb de curenți de aer provocați de cursul de apă. Mici vietăți subtroglofile sezoniere formează o faună foarte bogată. Vara pe pereții sălii a doua trăiesc Limonia nubeculosa și Tarnania fenestralis iar iarna Culex pipiens, Exechiopsis magnicanda și Acrolepia pulicariae. O specie permanentă troglofilă Nesticus locuiește alături de o mică colonie de lilieci Rhynolophus ferrum-equinum.

Speciile troglobionte care nu mai trăiesc nicăieri în lume decât în această peșteră, sunt: Tismanella chappuisi chappuisi (tismănițe), cu o populație foarte numeroasă și Haplophthalamus tismanicus.Altele specii: Trichoniscus cf. inferus, Trachysphaera jonescui tismanae și Onychiurus cloșanicus. Ultima specie atestă faptul că în timpuri trecute lanțul de peșteri Gura Plaiului, Tismana, Pocruia, Apa Moiștii, Cloșani erau legate biologic una de alta prin cursuri subterane.

În apropierea peșterii se văd mai multe adăposturi săpate în stâncă, în care au locuit unii călugări.

În imediata apropiere a cesteia se mai găsesc și alte peșteri mai puțin cunoscute.

Foto nr.7

Peștera de la Mănăstirea Tismana

Sursa: prof N. Tomoniu

Peștera Păstrăvăriei este situată pe partea estica a Văii Tismanei, puțin mai jos de mănăstire. În perioada geto – dacică pe platoul din fața acesteia avea loc târgul de vară de la Tizmeni (denumirea străveche a Tismanei) unde era sărbătorită zeița Bendis, care era reprezentată printr-o stâncă. Astăză stânca este acoperită de vegetație, fiind greu vizibilă. Peștera este, geologic, încă activă și din cauza apei nu este accesibilă.

Peșterile Pocruiei și Sohodolului

De la mănăstire, peste dealul Cornetului sunt trei peșteri mici de pe versantul estic al râului Pocruia. Pe celălalt versant, vizavi, se află Peștera din Dealul Rușchiului având circa 86 m. Toate sunt săpate în dolomite.

Pe același aliniament, sunt mai multe peșteri în zona vetrei satului Sohodol însă doar Peștera cu Războaie și Peștera de la Apa Moiștii prezintă interes speologic.Peșterile dealului Tihomir și ale Steiului Coziei prezintă însă și mare interes istoric și antropologic. Una din peșterile Tihomirului are legătură biologică cu Peștera Cloșani și ar putea avea și legătură fizică.

Peștera Fușteica de la Izvarna a fost descrisă de P. A. Chappuis, A. Winkler și R. Jeanel în 1951. O prezentare mai amplă a fost făcută de speologul Ștefania Avram care a întocmit și o schiță. Este situată în centrul satului Isvarna. Tot acolo se află biserica și căminul cultural, pe lângă care trece pârâul venit din peșteră în anotimp ploios. Pârâul are însă ca principal furnizor de apă un puternic izbuc aflat la 50 metri de peșteră. El este amenajat pentru a putea fi folosit de oameni. În peșteră se pătrunde printr-o deschidere destul de largă 3/5 m, la baza unui perete de calcar. Unica galerie care pornește de aici continuă pe o lungime de 516 m. Ea se bifurcă la capăt, dar cele două ramificații sunt accesibile doar pe câțiva metri. Galeria s-a dezvoltat pe diaclază, atingând pe alocuri și 7 m înălțime, fără să depășească la bază 2,5 m lățime. Podeaua este acoperită cu mult material aluvionar, predominând nisipul și pietrișul dispuse în mare parte în terase. La intrare acest material se află pe laturile deschiderii până aproape de tavan, indicând gradul accentuat de colmatare a peșterii în trecut. Pârâul subteran, care acum nu se mai formează decât la viituri, a transportat aceste aluviuni la exterior. Gradul de concreționare este redus. Pereții și tavanul sunt acoperiți cu scurgeri în a doua jumătate a peșterii. Fiind locuită tot timpul anului de lilieci, peștera este relativ bogată în guano, dar în perioade ploioase acesta este spălat de pe podea. Guanoul este răspândit între 30 și 200 m de la intrare. Este o peșteră caldă și umedă cu curenți de aer ce pătrund prin ramificația stângă de la capătul galeriei indicând o legătură cu exteriorul.

Destul de bogată în specii guanofile aparținând în special acarienilor, colembolelor, dipterelor și coleopterelor. Trei specii troglobionte Sophrochaela subaspera, Duvalius spinifer, mai rare și Trichniscus cf. inferus. Există și două specii de păianjeni, Nesticus cellulanus, în interior și Meta merianae ai cărei coconi albi, rotunzi și aplatizați se văd lipiți pe pereți înspre deschidere. (M. Bleahu și colab. 1976).

2.3.2.2 Relieful dezvoltat pe gresii și conglomerate

Este prezent în estul Munților Godeanu, acoperind o suprafață considerabilă în Muntele Paltina. Zona este limitată de abrupturi stâncoase cu microrelief de dezagregare, blocuri de conglomerate și gresii, respectiv grohotișuri fixe sau mobile în jurul vârfului Sturu (M. Pietriși, 2010)

2.3.2.3. Relieful denudațional

Numele de suprafața Borăscu a fost dat de Emm. De Martonne și atribuit întregului spațiu al Carpaților Meridionali pentru zonele plane și ușor ondulate situate la altitudini mai mari de 2000 m, după numele muntelui unde are cea mai mare dezvoltare.

În Munții Paltina, care aparțin zonei studiate, această suprafață prezintă un caracter structural impus de fețele de strat aparținând permianului (Gh. Niculescu, 1959). Deformarea ei s-a datorat mișcărilor postcretacice. Pentru Munții Vâlcan această suprafață este întâlnită în Culmea Oslea și are un aspect fragmentat.

Suprafața de eroziune Râu – Șes a fost descrisă pentru prima oară tot de Emm. De Martonne, în urma traversării Masivului Godeanu. Numele dat a fost generalizat pentru întreaga arie a Carpaților Meridionali, după suprafața foarte mare pe care o deține în zona izvoarelor Râului Șes.

Acesta este prezentă pentru zona studiată, în Munții Godeanu pe culmile prelungi ce coboară spre bazinul Cernei. Pentru Munții Vâlcan nivele complexului sculptural Râu – Șes se găsesc în culmile secundare la înălțimi de 950 – 1350 m (Valeria Velcea și Al. Savu, 1982).

Cele două trei nivele ale suprafeței Gornovița a fost identificată pentru prima oară în zona studiată, tot de același geograf francez, ca a numit – o de „abraziune” în regiunea Tismana. Altitudinal este întâlnită la 400 – 450 m.

În sectorul subcarpatic se poate vorbi de o suprafață actuală eroziune în formare. Înălțarea puternică a Carpaților de la finele pleistocenului a marcat sfârșitul ciclului de eroziune Gornovița și începutul altuia nou, care se continua și astăzi. În același timp, mișcările tectonice deosebit de intense de la începutul cuaternarului, care au dus la formarea Subcarpaților, ca și cele care le-au urmat au determinat apariția unor nivele de eroziune distincte. Perioada relativ scurtă a noului ciclu de eroziune, cea suprafeței actuale nu a permis agenților externi să șteargă diferența dintre nivelele determinate de tectonică (Al. Roșu, 1967).

Pentru zona studiată același autor a determinat două nivele: nivelul Sporești (corespunzător înălțimilor maxime ale dealurilor Sporești și Negoiești) și nivelul ulucului inițial (este foarte fragmentat fiind prezentat doar în culmile Pocruiei și Costenilor, situate la contactul cu zona muntoasă).

2.3.2.4. Relieful glaciar

Cercetările recente întreprinse de P. Urdea și Ann Reuther (2009) au identificat în Culmea Oslea „câteva circuri și nișe glaciare, blocuri eratice și morene” datorate pantelor care au permis instalarea unor mari acumulări de zăpadă în timpul glaciațiunii pleistocene și cu siguranță datorită orientării generale SV – NE.

Astfel se poate identifica o formă asemănătoare circurilor glaciare mici sau glacio -nivale la obârșia văii Boului. Sub vârful Coada Oslei (1899 m), izvoarele văii au expoziție estică și sunt străjuite în nord – vest și sud – vest de versanți abrupți ce coboară dinspre culmea ascuțită a muntelui, formată din calcare paleozoice. Pereții se termină brusc într-o zonă cu pante domoale, asemănătoare podelei unui circ glaciar, care apoi face trecerea printr-un prag spre valea fluviatilă îngustă a pârăului Boului.

2.3.2.5. Relieful fluviatil

Zona se caracterizează prin precipitații bogate care a permis dezvoltarea unei rețele hidrografice dese cu mare putere de acțiune.

Activitatea râurilor începe o dată cu retragerea lacului pleistocen, când predominau procesele de acumulare, iar mai târziu când suprafața uscatului se mărește acestea se lungesc formându-și bazine hidrografice. Astfel devenite stabile își sapă albii proprii desfășurând o largă acțiune de eroziune.

Sistemul său relativ dezvoltat de evoluție reiese din prezența celor patru terase, bine dezvoltate în sectorul masivelor deluroase.

În zona depresionare care face obiectul studiului de față este prezentă numai terasa inferioară de luncă. Aceasta se caracterizează printr-un pod relativ întins, depozit aluvial bogat, pânză freatică bogată și are origine tectono – climatic.

Valea Tismanei prezintă un aspect morfologic foarte diferit de la un sector la altul, în funcție de unitățile geomorfologice pe care le străbate. Vechiul plan de falii marginale ale Carpaților, reactivat în urma înălțării zonei montane din levantinul superior cuaternarul inferior, crează un contact instabil la marginea nordică a depresiunii subcarpatice, de-a lungul căreia bordura nordică are tendința de a se afunda (Al. Roșu, 1967). Astfel valea Tismanei taie adânc bordura sudică munților înainte de a intra în depresiune. Adâncimea mare (180 – 200 m), profilul longitudinal repede, precum și îngustarea accentuată (aspect tipic de defileu), demonstrează tendința râului de a se adapta la zona de subsidență. De asemenea marea expansiune a materialului depus la contactul cu depresiunea ca urmare a slăbirii capacității de transport datorită schimbării de pantă pun și mai mult în evidență prezența acestor mișcări de subsidență. Astfel s-a format șesul Celei – Tismana depunerea aluviunilor sub forma unor vaste conuri de dejecție.

Evoluția rețelei hidrografice din Depresiunea Tismana – Celei a fost studiată de Emm. De Martonne (1907) prin observațiile pe care le făcut asupra culoarului depresionar subcarpatic înscris pe structuri sinclinale și asupra aliniamentelor de dealuri care s-au înălțat în cuaternar. Ideea de la care pleacă Emm. de Martonne era captarea unor cursuri longitudinale ce străbăteau inițial depresiunea subcarpatică venind dinspre vest și dinspre est de către o serie de râuri sudice care au străpuns prin eroziune regresivă aliniamentul dealurilor mediane.

Idea este reluată de Al. Roșu (1967), dar urmărește pe bază analizei teraselor fiecare modificare în parte. Tismana era afluent al Motrului. La nivelul terasei de 20 – 30 m, datorită subsidenței active de la Bălăcești, se realizează captarea Tismanei care va folosi vechea albie a Bistriței. Ultimele modificări se produc în bazinul Tismanei la nivelul terasei de 10 – 12 m.

Astfel datorită nivelului de bază scăzut determină înaintarea cursului inferior al Orlei, care pătrunde în Depresiunea Celei, captând ultimul fragment din vechiul curs longitudinal ce se vărsa în Motru, îndreptându-l către sud pe actuale vale. O altă modificare însemnată a avut loc prin captarea Pocruiei, afluent al Tismanei, de către Orlea care avea un nivel de bază mai coborât, ca urmare a influenței recente a zonei de subsidență de la Celei. Terasa de luncă de 3 – 4 m care desparte în prezent Pocruia de Tismana prezintă toate caracterele unui vechi pat de râu.

A doua categorie de idei, cu pondere mai mică în trecut, dar cu o accepțiune mai largă în prezent este cea propusă de N. Popescu (2000) și M. Ielenicz (2003) care pune accent pe evoluția paleogeografică. Dezvoltarea unui plan general acumulativ piemontan rezultat concomitent cu retragerea lacului ce acoperea aria subcarpatică, suprafață pe care râurile montane au înaintat realizând o rețea transversală sunt trăsăturile acestei etape în configurarea reliefului subcarpatic. Nu se exclud nici captările care s-au realizat la nivelul unor afluenți secundari.

2.3.3. Modelarea actuală a reliefului

Este variată fiind condiționată de factori, agenți și procese. Printre cei mai importanți factori se numără ce climatici, litologici, relieful, formațiunile vegetale și activitățile antropice.

Acțiunea proceselor morfogenetice continuă și în prezent, cu intensități si forme variabile, atât prin procese pedogenetice cât și prin distrugerea covorului. Aceste procese nu modifică esențial vechile forme.

Pentru zona montană procesele de modelare cu intensitate mai mare sunt dezagregarea, alterarea și ablația. Degradarea antropică a covorului vegetal, rețeaua de drumuri și poteci și alte forme de antropizare a peisajului au determinat o activitate moderată până la intensă a proceselor de modelare (Cristina Muică, 1995).

Procesele de dezagregare și alterare foarte active în pleistocen, dar continuându – se cu o intensitate relativ mare și în prezent au dus la formarea unei cuverturi de depozite de alterare pe cea mai mare parte a interfluviilor. Dezagregarea pregătește terenul pentru procesele gravitaționale care determină deplasarea la distanțe variabile a materialului detritic rezultat, formându – se la baza versanților trene de grohotișuri de mari dimensiuni, ca cel de la Groapele din Culmea Oslei. Procesele gravitaționale au fost favorizate și de activitatea antropică. De exemplu prin construirea de drumuri forestiere unii versanți au fost secționați la bază ceea ce a dus la dezechilibrarea lor și a prăbușirii materialelor deluviale de pe versanți.

Solifluxiunea acționează în partea superioară a golului de munte, pe terenuri cu sol bine format. În perioadele umede, primăvara la topirea zăpezilor, solul îmbibat cu apă se deplasează lent sub acțiunea gravitației, fapt evidențiat de brazdele de pământ ce acoperă marginea colțurilor de stâncă în partea de sus a versantului, în timp ce în partea de jos a acestuia se formează o mică adâncire.

Spălarea în suprafață (ablația) se manifestă cu intensitate mare pe terenurile dezgolite de vegetație sau în pădurile în care litiera are o dezvoltare redusă. Ca urmare se produce sărăcirea în humus și în substanțe minerale a părții superioare și mijlocii a versantului și acumularea acestora la baza versanților sau pe porțiunile cu pantă mai mică. Efectele acestui proces sunt mai puțin vizibile în relief, dar au o mare importantă în distribuția covorului vegetal.

La nivelul văilor, eroziunea fluviatilă se manifestă cu o intensitate mare datorită pantelor mari pe care le are atât Tismana cât și afluenții săi în zona montană.

Foto nr.8

Eroziunea malului stâng al Tismanei în dreptul păstrăvăriei

Sursa: arhiva personală

Eroziunea torențială este procesul cu cele mai mari urmări vizibile în peisajul montan. Este foarte intensă pe traseul drumurilor forestiere abandonate, îndeosebi în sectoarele cu roci mai friabile din partea mijlociu – superioară a versanților. Procesul este deosebit de intens și la poalele munților în apropierea satelor, unde presiunea antropică a fost mare și în trecut. Se întâlnește întreaga gamă de forme specifice, de la mici șănțulețe până la ravene și organisme torențiale tipice pentru care s- au întreprins lucrări de stabilizare fără rezultate eficiente.

În bazinul Tismanei pe solurile lipsite de coeziune, formate pe gresii sau șisturi cu mult material cuarțos, versanți întregi prezintă un aspect vălurit datorită vechilor gropi produse de dezrădăcinarea arborilor datorită vântului.

Pentru zona subcarpatică identificate de Al. Roșu (1967) procesele actuale de modelare sunt determinate în special de factorii climatici și cei neotectonici. Această regiune se caracterizează din punct de vedere climatic prin temperaturi mai ridicate, precipitații bogate distribuite neuniform în timpul anului, înregistrându – se două maxime: unul de primăvară și unul de toamnă. O caracteristică importantă pentru climatul regiunii îl reprezintă curenții de tip mediteranean care dau o nuanță mai blândă climei. Cea mai mare importanță pentru desfășurarea proceselor morfografice o au apariția unor evenimente secundare de scurtă durată, așa cum ar fii aversele de ploaie și topirea zăpezilor, care, prin caracterul lor brusc, generează procese morfogenetice cu intensitate accentuată.

Procesele actuale de modelare generate de factori climatici se grupează în două categorii: procese de denudație în suprafață și de eroziune și acumulare liniară.

Procesele de denudație care se produc în regiune sunt procesele de alterare, de spălare și de deplasare. Procesele de alterare sunt generate în special de acțiunea înghețului și dezghețului și de insolație. Acestea sunt prezente pe abruptul muntos care formează limita dintre zona carpatică și cea subcarpatică și sunt favorizate de litologie și de lipsa vegetației. Formele rezultate în urma alterării fizice sunt tăpșanele proluviale și cuverturile de materiale dezagregate, care, sub acțiunea gravitației și apelor se acumulează de-a lungul bordurii muntoase.

Procesele de spălare sunt determinate de ploile torențiale care se produc vara, în lunile secetoase, deoarece roca datorită uscăciunii și insolației rezistă mai puțin picăturilor puternice de ploaie. Ploaia are un rol dublu: întâi, prin forța sa mecanică reușește să desprindă solul, care apoi transformându-l într-o masă lichidă îl transportă favorizând apariția șiroirilor. Un rol important pentru procesul de spălare îl au drumurile sătești, potecile de oi, care în timpul averselor sau topirii zăpezilor se transformă în adevărate canale care favorizează formarea ravenelor.

Foto nr.9

Ravenă în Dealul Eroni

Sursa:arhiva personală

În cazul proceselor de deplasare precipitațiile de primăvară care cad într-o perioadă lungă de timp, ceea ce favorizează înfiltrarea apei în sol. De asemenea perioada corespunde cu topirea zăpezilor, creându – se posibilitatea pentru declanșarea alunecărilor. În zona dealului Topeștilor alunecările au fost favorizate și de tăierea pădurilor și desțelenirii pantelor.

Densitatea mare a rețelei hidrografice permanente sau temporale joacă un rol important în dezvoltarea proceselor de eroziune și acumulare liniară. Pe de altă parte precipitațiile abundente favorizează apariția numeroșilor torenți, care în condiții de rocă și de pantă favorabile acționează asupra reliefului. Grosimea rocilor friabile precum și energia mare de relief favorizează prezența organismelor torențiale în zona dealurilor piemontane.

Procesele morfologice actuale legate de neotectonică sunt legate de mișcările de subsidență care prezintă o intensitate maximă în Depresiunea Celei.

Figura nr.3

Schița unităților de relief ale orașului Tismana

Sursa: realizare proprie

CAP. IV. CLIMA

Clima orașului Tismana este rezultatul interacțiunii complexe dintre radiația solară, circulația generală a atmosferei și suprafața activă subiacentă.

Fiind situată în sud – vestul țării se află sub influența centrilor de acțiune din Marea Mediterană. Ca urmare, în cea mai mare parte a anului, deasupra acestei regiuni este prezentă circulația de componentă sudică și vestică. În regiunea luată în studiu invaziile de aer polar sunt rare în comparație cu alte zone ale țării, ceea ce se reflectă prin înregistrarea unor valori extreme minime cu 7 – 10mai ridicate decât cele înregistrate în Podișul Moldovei sau în Podișul Transilvaniei (Geografia României, vol I, 1983).

Altitudinea influențează în mod evident temperatura aerului, valorile termice fiind mai mici în zona montană și mai ridicate în Subcarpați.

Intensitatea circulației vestice și sud – vestice în anotimpurile de tranziție contribuie la foehnizarea maselor de aer după trecerea peste Munții Banatului. În aceste condiții în lunile februarie și martie apar încălziri succesive cu creșteri de temperatură peste media obișnuită, ceea ce contribuie la topirea timpurie a zăpezii.

În zona luată în studiu nu există stație meteorologică, însă am folosit datele celei mai apriate Apa Neagră (situată în Depresiunea Padeș). De asemenea în zona Munților Vâlcan nu există stații meteorologice, iar datele stațiilor Tg- Jiu pe versantul sudic și Petroșani pe cel nordic reflectă condiții locale diferite de cele ale muntelui. Informațiile cuprinse în diversele anuare climatice obținute prin interpolare nu dau decât o imagine aproximativă a caracteristicilor climatice.

2.4.1. Factorii genetici ai climei

2.4.1.1. Radiația globală

Majoritatea proceselor geofizice și biofizice care au loc la suprafața Pământului și în atmosferă se datorează radiației solare globale. Rolul determinant pe care energia radiantă solară îl joacă în geneza diferitelor tipuri de climă este demonstrat de faptul că în absența ei, ceilalți factori climatogeni nu pot acționa.

În regiunea de studiu analizată nu există nici o stație actiometrică, ca urmare am recurs la rezultatele obținute în acest domeniu de câțiva cercetători români care, folosind formulele lui Savinov și Angström, au calculat radiația solară globală pentru un număr mare de stații de pe teritoriul României.

În 1998, Gh. Neamu a analizat valorile radiației globale la stațiile Timișoara și București – Afumați și a ajuns la concluzia cu cât ne îndepărtăm de influența centrilor barici din Adriatica și nordul Mediteranei, cu atât suma globală a radiației solare va căpăta valori mai mari. Valorile anuale ale radiației globale vor fi la Apa Neagră asemănătoare cu cele de la Timișoara, mai mici comparativ cu cele din estul țării, din cauza prezenței active a maselor de aer din sud-vest, bogate în precipitații, cu nori care ecranează Soarele un timp mai îndelungat, îndeosebi vara și toamna.

Radiația globală scade pe măsura creșterii altitudinii, încât dacă la poalele muntelui se înregistrează anual în jur de 120 kcal/cm2 an, pe culme cantitatea de radiație ajunge la 100 kcal/cm2an. Cea mai mare cantitate de radiație revine sezonului cald (90 kcal/cm2an) la poalele muntelui, iar pe culme la 82,5 kcal/cm2an.

2.4.1.2. Radiația efectivă

În afara schimbărilor radiative, pe de o parte sub forma radiației solare directe și difuze, iar pe de altă parte sub forma radiației reflectate, suprafața activă primește neîncetat radiație emisă de atmosferă în domeniul infraroșu și emite de asemenea în mod continuu radiații infraroșii. Diferența dintre radiația emisă de suprafața activă și cea emisă de atmosferă spre Pământ – denumită radiație efectivă – depinde în fiecare moment de situația atmosferică, de temperatura suprafeței și a aerului, de umezeala absolută, de gradul de nebulozitate, de densitate, de masa și de înălțimea norilor.

Noaptea radiația efectivă determină răcirea suprafeței active, valoarea ei crescând pe timp senin. Deoarece zăpada are cel mai mare coeficient de absorbție și emisie în domeniul infraroșu, răcirea radiativă se accentuează iarna la suprafața stratului de zăpadă.

Radiația efectivă are valorile cele mai mari în timpul verii, în orele de la amiază, când suprafața activă este supraîncălzită.

Pe timp umed și acoperit, în cazul norilor stratiformi denși situați la mici înălțimi, diferența dintre temperatura suprafeței solului și cea a aerului scade, deoarece norii emit radiații infraroșii mărind astfel intensitatea radiației atmosferice și reducând apreciabil radiația efectivă a suprafeței active.

Gh. Diaconescu (1966) a ajuns la concluzia că în raport cu maximul atins de bilanțul radiativ, ale cărei sume maxime lunare se obțin de obicei în luna iunie, radiația efectivă maximă se obține cu o întârziere de o lună sau chiar mai mult.

Pentru sud-vestul țării suma maximă a radiației efective se obține în luna iulie, fiind de 5.7kcal/cm²/lună.

2.4.1.3. Centri barici de acțiune și formațiunile barice care influențează evoluția vremii în România

Din calculul presiunii atmosferice deasupra Europei s-au identificat următorii centrii barici:

Anticiclonul Azoric – este cel mai important centru de acțiune atmosferică a Europei, care își exercită influența aproape tot cursul anului, dar mai ales în intervalele noiembrie – ianuarie și mai – iulie. Are origine dinamică formându-se în Atlanticul de Nord, în zona insulelor Azore. Nu este un anticiclon prea întins, în partea sa centrală având valori medii ale presiunii atmosferice în jur de 1025mb. Acțiunea lui se resimte mai ales în centrul și vestul Europei, dar spre începutul verii și sfârșitul toamnei, își extinde o puternică dorsală spre est care înaintează în sud-estul Europei favorizând pătrunderea maselor de aer umed de pe ocean până deasupra României. În perioada rece a anului deplasarea maselor de aer oceanic determină creșterea valorilor termice (cu 8-10°C) și o intensificare a precipitațiilor, care, datorită temperaturii mai ridicate se pot transforma din ninsoare, în lapoviță și ploaie.

În timpul verii, extinderea dorsalei Anticiclonului Azoric se face resimțită printr-o instabilitate pronunțată a vremii datorită amestecului maselor de aer oceanic cu aerul mai cald și uscat din centrul și sud-estul continentului. Aria de acțiune a dorsalei acestui anticiclon cuprinde adesea și teritoriul României, îndeosebi zonele centrale și vestice, datorită condițiilor orografice locale.

Vara pătrunderile aerului umed dinspre ocean determină un aspect instabil și răcoros al vremii, în timp ce în sudul și estul țării timpul se menține însorit și călduros. Adeseori diferențele termice între regimul intra și extracarpatic sunt de 10-15°C.

Anticiclonul Ruso – Siberian – ia naștere în septembrie în nordul Munților Urali. Este semipermanent, de origine termică, ce acționează în perioada octombrie – martie, având un maxim de dezvoltare în ianuarie. Influența lui asupra Europei Sud – Estice se datorează pătrunderii dorsalei sale sud – vestice, care transportă aerul rece continental – polar ce determină în România o vreme geroasă și lipsită de precipitații.

Arcul carpatic se impune ca un veritabil baraj în calea maselor de aer continental polar, care ajunge să influențeze mult mai rar în vestul țării. În asemenea condiții sinoptice, diferențele termice dintre regiunile extra și intracarpatice pot fi de 15-20°C.

În timpul verii acțiunea anticiclonului est-european se face rar prezentă, favorizând pătrunderea maselor de aer cald și uscat de deasupra Câmpiei Ruse până în sud-estul continentului, unde întreține o vreme călduroasă și însorită.

Depresiunea Mediteraneeană este generată în partea centrală și vestică a bazinului Mării Mediterane, la zona de contact dintre aerul umed și răcoros ce se deplasează dinspre Oceanul Atlantic și aerul mai cald de deasupra acestei regiuni. Se formează în semestrul rece al anului (octombrie – aprilie), cu o frecvență mai mare în ianuarie și februarie.

Din zona de formare se deplasează pe diferite traiectorii (est, nord – est) transportând mase de aer umed și cald care ajung deasupra Europei Sud – Estice unde amestecându-se cu aerul mai rece (din timpul iernii) din aceste regiuni determină căderi însemnate de precipitații (ninsoare, lapoviță sau ploaie).

Ciclonii mediteraneeni care traversează Peninsula Balcanică aduc schimbări importante în aspectul vremii în Oltenia.

Depresiunea Islandeză acționează mult mai rar asupra României. Face parte din categoria ciclonilor polari care sunt generați și activați la zona de contact dintre fronturile arctice și polar din nordul Oceanului Atlantic.

România este traversată, la sfârșitul toamnei și începutul iernii, de talvegul sudic la acestei depresiuni atunci când centrul ei se află deasupra Mării Norvegiei. Acest talveg, după ce străbate Europa Vestică și Centrală, aduce în nordul României vreme umedă și închisă cu precipitații abundente.

Acești patru centrii barici caracteristici continentului european, care prin aria lor de extindere și prin valoarea presiunii din centrul lor, dau câmpul baric mediu care determină circulația cea mai frecventă a aerului deasupra Europei.

O frecvență și o influență mai slabă se constată în cazul următorilor centrii barici:

Anticiclonul Nord – African – se formează în condițiile înaintării spre nord a maximului tropical saharian. Influențează uneori țările limitrofe din nordul bazinului mediteranean unde vremea se menține zile în șir călduroasă.

Dorsala acestui maxim barometric care transportă aerul torid de origine tropicală înaintează până deasupra României determinând zile caniculare. De fapt majoritatea maximelor absolute ale temperaturii aerului înregistrează la stațiile meteorologice din sud s-au datorat activității dorsalei anticiclonului din nordul continentului african. În celelalte anotimpuri ale anului, acest maxim barometric își face mai puțin simțită prezența, dar se remarcă prin încălziri deosebite ale vremii, temperatura aerului realizând creșteri de 5-8°C.

Influența lui se resimte mai ales în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

Uneori este încărcat cu particule fine de praf în suspensie ceea ce face ca aerul să capete o culoare gălbuie diminuând parțial strălucirea Soarelui.

Depresiunea Arabă se formează în semestrul cald deasupra vastelor întinderi deșertice din sud-vestul Asiei, ca urmare a persistenței aerului deosebit de cald din aceste regiuni. Începând din a doua jumătate a lunii iunie această depresiune înaintează spre nord – vest acoperind temporar bazinul estic al Mării Mediterane, Asia Mică, Marea Neagră și zona Caucazului făcând posibilă pătrunderea aerului uscat tropical până în partea de sud – est a țării. Foarte rar se întâmplă ca aria de activitate a masei de aer tropicală să afecteze și regiunile centrale și vestice ale țării datorită efectului de baraj al Carpaților Meridionali.

Rolul Carpaților în modificarea condițiilor de timp generate de evoluția centrilor barici de acțiune atmosferică de pe continentul european se va reflecta direct în aspectul climei țării noastre și în nuanțele deosebit de variate de o parte și de alta a cununii carpatice.

2.4.1.4. Principalele mase de aer care survolează teritoriul României

Principalele mase de aer care survolează teritoriul României se datorează diferitelor tipuri de distribuție a presiunii atmosferice. Sunt mase de aer cu caracteristici distincte dobândite în regiunile unde s-au format.

Masele de aer temperat – oceanic sunt frecvente mai ales în perioada sinoptică de vară și în cele două perioade sinoptice de tranziție. Umede și relativ reci, ele sunt antrenate de la periferia estică a Anticiclonului Azoric. Influența Munților Banatului și a ramurii sud – vestice a Carpaților Meridionali va modifica evident evoluția maselor de aer care se vor deplasa deasupra părții de sud a țării, iar ca consecințe meteorologice va determina precipitații slabe și restrânse ca arie. Nebulozitatea va fi mai pronunțată în sectorul ascendent al maselor de aer comparativ cu cel descendent unde efectul de foehn va duce la o risipire treptată a norilor.

Masele de aer tropical – maritim, calde și umede sunt antrenate în circulația tropical – maritimă venind dinspre sud-vest și sud. Ele se deplasează adesea spre Peninsula Balcanică aducând precipitații abundente în semestrul rece al anului și încălziri bruște și masive. Iar vara determină o vreme schimbătoare, de asemenea cu precipitații.

Masele de aer tropical continental sunt mai frecvente vara și se datorează circulației dinspre sud și sud – est. Aceste mase de aer fierbinți și uscate provoacă încălziri excesive.

2.4.1.5. Factorii fizico – geografici

Dintre factorii fizico – geografici o importanță mare o are relieful, urmat de vegetație, hidrografie și sol.

Suprafața activă subiacentă prezentă în zona Subcarpaților și Carpaților, determină o ceea ce privește caracteristicile climatice în funcție de expoziția versanților, a prezenței culoarelor de vale și tipurile de roci. Versanții cu expunere vestică și nord – vestică, deci perpendiculară pe circulația generală a atmosferei, beneficiază de o umezeală mai mare (2- 4 %), precipitații mai bogate (cu circa 100 mm mai mult pentru aceeași altitudine), comparativ cu alte zone ale țării (Geografia României, vol. I). De asemenea, expoziția versanților, față de radiația solară determină o distribuție neuniformă a cantității de energie. Cele mai mari contraste apar între versanții cu expunere sudică și cei cu expunere nordică. În timp ce versanții sudici, care predomină ca proporție față de cei nordici, beneficiază de cea mai lungă durată de strălucire a Soarelui și de cea mare cantitate de energie solară, ceilalți dispun de cea mai mică durată de strălucire a Soarelui și respectiv radiație solară (Maria Stan, 1950; Elena Teodoreanu, 1975; I. Farcaș, 1981), fapt ce se reflectă în durata mai mare a înghețului și a stratului de zăpadă.

Diferențieri apar și între versanții estici și vestici. În timp ce versanții estici primesc o mai mare cantitate de energie în timpul dimineții, cei vestici rămân mai departe umbriți, umezi, cu depuneri de rouă și brumă. În orele amiezii, din contră, versanții vestici primesc o cantitate mai mare de căldură (Șt. Stoenescu, 1951).

În distribuția energiei solare pe un anumit versant, un rol deosebit revine și pantei acestuia. Versanții abrupți primesc o cantitate mai mică de energie solară, comparativ cu cei cu pante line, care primesc o cantitate mai mare, în funcție de gradul de înclinare.

În diferențierea proceselor și fenomenelor climatice un rol important revine și altitudinii. Relieful prezintă o diferență de altitudine de circa 1900 m (între altitudinea dEpresiunii Tismana – Celei și vf. Paltina). Ca urmare temperatura medie anuală scade cu altitudinea, conform gradientului termic vertical de 0,6 oC la 100 m, umezeala relativă medie anuală crește cu 1- 1,5% la 100 m, nebulozitatea medie anuală crește cu 0,1 zecimi la 100 m, iar cantitatea anuală de precipitații, cu 70 – 100 mm la 100 (Atlas R.S.R. 1972- 1979).

De asemenea configurația reliefului joacă un rol important în geneza și regimul unor elemente climatice. Astfel, atât formele convexe de relief, cât și culoarele de vale expuse în permanență vântului, determină creșterea turbulenței atmosferice și omogenizarea temperaturii aerului. Cele concave (depresiunile) se caracterizează prin umezeala mai mare a aerului, depuneri frecvente de rouă, calm atmosferic, contraste termice evidente între zi și noapte, iarnă și vară, inversiuni de temperatură (Clima R.S.R 1962).

Vegetația spontană sau cultivată, ierboasă sau arborescentă, exercită asupra principalelor elemente meteorologice o influență mai mult sau mai puțin importantă, care determină apariția unor topoclimate și microclimate specifice.

Hidrografia reprezintă o sursă permanentă de vapori contribuind la umezirea și răcirea aerului în sezonul cald și la umezirea și încălzirea aerului în sezonul rece. Suprafața acvatică a râului Tismana a crescut în urma lucrărilor de amenajare, prin construirea lacului de acumulare, determinând creșterea evapotranspirației.

2.4.2. Particularitățile principalelor elemente climatice

2.4.2.1 Temperatura aerului

Cantitatea de energie calorică de care dispune atmosfera se definește prin temperatură.

Temperatura medie anuală la stația meteorologică Apa Neagră este de 10o C.

Din observațiile efectuate pe profile topoclimatice de Gh. Neamu (1998) se constată că cele mai mari valori medii anuale se înregistrează la conacele de pe poalele Munților Vâlcan, între 1200 și 1400 m altitudine datorită albedoului ridicat al calcarelor.

La contactul cu depresiunea temperatura medie anuală este de 8- 9 oC, iar pe măsură ce altitudinea crește, valorile temperaturii scad, ajungând la 2 oC pe culmea Oslei (Cristina Muică, 1995).

Din analiza datelor din tabelul nr. 1 rezultă că temperatura cea mai scăzută se înregistrează în ianuarie (- 1,7oC), iar cea mai ridicată în iulie (21,2 oC), iar în februarie se observă o ușoară creștere a temperaturii, devenind pozitivă (0,2 oC). Frecvența mare a inversiunilor de temperatură face ca luna martie să fie mai răcoroasă (4,8 oC). Procesul de încălzire întârzie uneori până în aprilie – mai. Temperatura medie a lunii aprilie se apropie de media anuală fiind de 10,4 oC. Cu cât durate de strălucire a Soarelui crește și pe măsura schimbării circulației atmosferice, temperatura medie a lunii mai crește față de luna precedentă cu 5 oC.

Iulie și august sunt cele mai călduroase luni (21,2 oC și respectiv 20,7 oC). Începând cu septembrie temperatura aerului scade, înregistrând valori de 15,1 oC, comparative cu cele din luna mai. Temperatura aerului continuă să scadă, atingând în octombrie 9,8 oC. După 20 octombrie începe sezonul ploios de toamnă (Gh. Neamu, 1998), temperatura aerului scade, rămânând pozitivă și în cursul lunii noiembrie (4,4 oC), iar în decembrie -0,1 oC.

Umezeala mare a aerului dă vremii un caracter răcoros, creând impresia unei temperaturi mai coborâte, mai greu de suportat decât însuși temperaturile negative înregistrate într – un aer uscat.

Pentru zona montană studiile realizate de Cristina Muică indică temperaturi medii în ianuarie de – 4 -6 oC pe Culmea Oslea și de – 3 – 4 oC pe versanți. Datorită poziției în sud – vestul Carpaților Meridionali, la adăpost de centri barici ce acționează iarna asupra estului și centrului țării, la poalele versantului sudic se menține iarna un aer cald și umed, iar temperaturile zilnice sunt în jur de 0 oC. În lunile iunie temperatura medie este de 8 – 10 oC pe cele mai înalte vârfuri, iar în cea mai mare parte a Culmii Oslea, valori sunt cuprinse între 10 – 12 oC. Pe versantul sudic valorile cresc la 12- 14 oC, iar la contactul cu Subcarpații 18 – 20 oC.

În ceea ce privește amplitudinea termică medie anuală la Apa Neagă este de 22,9 oC, de 16 – 19 oC pe Oslea și de 21- 22 oC pe marginea sudică (Cristina Muică, 1995).

Temperatura aerului, medie lunară și anuală. (oC)(1991 – 2011)

Tabelul nr1

Sursa datelor prelucrate: Centrul Meteorologic Regional Oltenia

Figura nr.4 – Regimul anual al temperaturilor medii lunare (oC) la Stația Apa Neagră

Sursa: realizare proprie

Analizând tabelul nr.2, cu temperaturile maxime și minime absolute înregistrate în perioada luată în studiu, la Apa Neagră în 4 iulie 2000 s- a înregistrat maxima absolută 41,8 oC, îar minima de – 28,2 oC în 24 ianuarie 2006.

Temperaturi maxime și minime anuale. (oC) (1991 – 2011)

Tabelul nr.2

Sursa datelor prelucrate: Centrul Meteorologic Regional Oltenia

2.4.2.2 Durata de strălucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui, reprezintă intervalul de timp din cursul unei zile, când Soarele strălucește și se exprimă în ore și zecimi de oră. Dintre cauzele care determină ne omogenitatea șirului de date privind durata de strălucire a Soarelui pot fi menționate: obstacolele existente, depunerile de brumă, rouă sau praf. O mare influență asupra mărimii datelor înregistrate o exercită valorile umezelii și temperaturii aerului. La toate acestea trebuie adăugat și faptul că la poziții joase ale Soarelui (înălțimi sub 50 deasupra orizontului), heliograma nu este carbonizată. Ca o consecință a acestor cauze durata efectivă de strălucire a Soarelui este în realitate, mai mare decât cea determinată cu ajutorul heliogramei.

Valorile medii lunare ale duratei de strălucire a Soarelui scot în evidență faptul că durata medie cea mai mare se înregistrează în luna iulie, urmată de luna august. Deși zilele lunii iunie sunt mai lungi, nebulozitatea este ridicată, fapt care conduce la înregistrarea acestor valori (tabele 3 și 5). În luna iulie la stația Apa Neagră se înregistrează valori de 286 ore. Cea mai mică valoare se înregistrează în luna decembrie d 63,5 ore, deoarece este luna în care ziua astronomică este cea mai mică, iar nebulozitatea are valori maxime.

În ceea ce privește valoarea medie multianuală, calculată pentru perioada 1991 – 2011 la stația meteorologică Apa Neagră se înregistrează 2079,9 ore de strălucire ale Soarelui.

Durata de strălucire a soarelui. Medii lunare și multianuale (1991 – 2010)

Tabelul nr.3

Sursa datelor prelucrate: Centrul meteorologic Regional Oltenia

Figura nr.5 – Regimul anual a duratei de strălucire a Soarelui (ore) la stația Apa Neagră

Sursa: realizare proprie

2.4.2.3. Umezeala relativă a aerului

Umezeala relativă a aerului exprimă cantitatea de vapori de apă din atmosferă. Vaporii de apă conținuți de masele de aer care traversează ori staționează deasupra regiunii studiate sunt în cea mai mare parte alohtoni (aduși din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană) dar și autohtoni (din evaporarea directă de la suprafața solului, apelor, zăpezii sau evapotranspirația plantelor). Umezeala relativă reprezintă raportul dintre tensiunea reală și tensiunea de saturație a vaporilor de apă aflați în aer și exprimă cel mai complet gradul de uscăciune al atmosferei.

Valorile și alura curbei regimului anual al umezelii relative la stația Apa Neagră sunt prezente în tabelul nr.4 și figura nr.6. Cele mai ridicate valori se înregistrează în sezonul rece, lunile decembrie și ianuarie fiind lunile cu valorile cele mai ridicate (92,7%, respectiv 93,9%). Aceste valori ridicate se datorează și frecvenței mari a advecțiilor relativ calde, dar foarte umede dinspre Marea Mediterană. Luna cu cea mai mică valoare a umezelii relative este iulie cu 79,7% datorită temperaturilor extrem de ridicate.

Media multianuală este de 85,7%, valori mai mari decât în alte regiuni deluroase ale Olteniei (Gh. Neamu, 1998) datorită suprafețelor mari acoperite cu păduri, din împrejurimi.

Umezeala relativă a aerului. Valori medii lunare și multianuale (%) (1991 – 2011)

Tabelul nr.4

Sursa datelor prelucrate: Centrul Meteorologic Regional Oltenia

Figura nr. 6– Regimul anual al mediilor lunare ale umezelii relative (%) la stația Apa Neagră

Sursa: realizare proprie

2.4.2.4. Nebulozitatea

Este dependentă de particularitățile circulației generale a atmosferei, cat și de cele ale suprafeței active (îndeosebi relief și hidrografie). Nebulozitatea influențează la rândul ei regimul tuturor elementelor climatice. Media anuală a nebulozității în perioada 1991 – 2011 este de 5,9 zecimi. Valorile și alura curbei regimului anual al nebulozității la stația Apa Neagră sunt prezente în tabelul nr. 5 și figura nr.7.

Nebulozitatea maximă lunară se înregistrează în decembrie de 6,7 zecimi, o dată cu intensificarea deasupra Mării Mediterane a activității ciclonare care determină o frecvență mult mai mare decât în alte luni, a fronturilor ce traversează regiunea analizată.

Nebulozitatea minimă lunară se înregistrează în perioadele iulie – septembrie (4,2; 4,5 și respectiv 5,1 zecimi) caracterizată prin predominarea regimului anticiclonal.

Toamna este mai senină decât primăvara, dovedindu – se și foarte călduroasă. Din a doua perioadă a lunii octombrie, o dată cu schimbarea circulației sudice, cu circulația zonală și chiar polară, cerul este acoperit cu nori stratiformi pe perioade mari de timp, nori din care cad uneori cantități apreciabile de precipitații.

Nebulozitatea totală. Valori medii lunare și multianuale (zecimi) (1991 – 2011)

Tabelul nr .5

Sursa datelor prelucrate: Centrul Meteorologic Regional Oltenia

Figura nr.7 – Regimul anual al nebulozității medii lunare la stația Apa Neagră

Sursa: realizare proprie

2.4.2.5. Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice constituie una dintre cele mai importante caracteristici ale climei. Provenind din nori, ele depind de: circulația generală a atmosferei și caracteristicile reliefului (formă, altitudine, expoziție). Există un raport direct proporțional între cantitatea de nori și cea a precipitaților.

Cercetarea repartiției și regimul său prezintă un interes practic aplicativ și teoretic pentru că ele asigură rezerva de umezeală din sol, necesară plantelor în perioada de vegetație dar și alimentării râurilor.

În ceea ce privește cantitatea medie de precipitații, la Apa Neagră se înregistrează 954,9 mm. Această valoare ridicată se explică prin apropierea zonei studiate de centri barici din Mediterană sau Azore, care influențează deplasarea spre teritoriul României a maselor de aer din care cad precipitații. În perioada 1960 – 1964, I. Stănescu (1966) a arătat că din cei 125 de cicloni studiați, care au influențat sud – vestul țării, aproximativ jumătate erau generați din bazinul Marii Adriatice. Frecvența cea mai mare a ciclonilor mediteraneeni este în lunile martie, aprilie, mai și noiembrie – decembrie, acest lucru determinând apariția celui de- al doilea maxim de precipitații în decursul anului.

Media multianuală în perioada 1950 – 1980 a fost de 908 mm la Tismana și 1065 mm la Câmpul lui Neag, pe limita nordică (Cristina Muică, 1995).

Din analiza valorilor din tabelul nr.6 cea mai mare valoare se înregistrează în iunie (1072 mm) care reprezintă luna de vârf a principalului maxim de precipitații (primul maxim) care are loc în intervalul mai – iunie. Harta sinoptică indică o dezvoltare mai mare în această lună a anticiclonului Azorelor în vestul continentului, acesta fiind separat de câmpul de presiune relativ ridicată cu maximul în Ucraina, printr-un șir de depresiuni care pornesc din Islanda peste Europa Centrală, până în regiunea bazinului central al Mării Mediterane (Gh. Neamu, 1998).

În septembrie și octombrie începe al doilea maxim de toamnă, datorită configurației barice reprezentate de un vast câmp de mare presiune, ce acoperă jumătatea nordică a Europei care separă o depresiune prezentă în nord – vestul Peninsulei Scandinave de o alta cu centru în Marea Adriatică.

Februarie este luna cu cele mai reduse precipitații 48,9 mm, acest lucru se datorează activității ciclonale reduse.

Precipitații atmosferice. Medie lunară și anuală (mm) (1991 – 2011)

Tabelul nr.6

Sursa datelor prelucrate: Centrul meteorologic Regional Oltenia

Figura nr. 8 – Regimul anual al precipitațiilor (mm) la stația Apa Neagră

Sursa:realizare proprie

În perioada 1991- 2011, luată în studiu, cantitatea maximă anuală de precipitații s- a înregistrat în anul 2010 (1443,6 mm). Un alt maxim a fost înregistrat în anul 1999, când au căzut 1423,7 mm (tabelul nr.8). Cea mai mică cantitate de precipitații a fost în 2000 când au căzut 338,1 mm.

Din analiza acestor date reiese faptul că anii cei mai secetoși s- au înregistrat, în prima perioada, iar cei mai ploioși în a doua perioadă.

În ceea ce privește valorile extreme, cantitatea maximă în 24 de ore, a fost de 145 mm în data de 12.07.1999. De fapt luna iulie a celui an a fost și cea mai ploioasă din perioada studiată (tabelul nr. 7). Tot din acest tabel reiese că în luna octombrie din anul 2000 nu s- au înregistrat deloc precipitații.

Precipitații atmosferice maxime și minime zilnice și lunare (mm) (1991 – 2010)

Tabelul nr. 7

Sursa datelor prelucrate: Centrul meteorologic Regional Oltenia

Precipitațiile atmosferice. Media anuală pentru perioada 1991-2010

Tabelul nr.8

Sursa datelor prelucrate: Centrul meteorologic Regional Oltenia

2.4.2.6. Vântul

Este rezultat al forței gradientului baric orizontal și constituie elementul dinamic al climei care tinde să echilibreze contrastele barice apărute în diferite regiuni, provocând variații neperiodice celorlalte elemente meteorologice, sporește viteza de evapotranspirație etc.

În afara forței generatoare, vântul suferă și influența permanentă a reliefului care îi conferă caracteristici regionale. Ne omogenitatea suprafeței active se imprimă direcției și vitezei vântului intensificând sau diminuând dinamica locală.

Astfel la stația meteorologică Apa Neagră direcția dominantă este vest – est, direcția vântului fiind influențată de poziția geografică a stației, într – un culoar depresionar care face legătura între depresiunile Baia de Aramă, în vest și Tismana, în est (figura nr. 7)

Direcția vânturilor la stația Apa Neagră

Tabelul nr.9

Sursa datelor prelucrate: Centrul Meteorologic Regional Oltenia

Figura nr.9 Roza vântului la stația Apa Neagră

Sursa: realizare proprie
În afara circulației generale în regiunea ce face obiectul studiului sub influența condițiilor locale se formează foehnul. Prezența barajului Munților Banatului așezați perpendicular pe direcția maselor de aer oceanic din vestul țării determină apariția acestui vânt local.

În momentul impactului masei de aer cu barajul orografic se declanșează un mecanism termodinamic complex, cu procese fizice premergătoare producerii foehnului pe versantul expus advecțiilor de aer, cât și pe versantul de sub vânt (Octavia Bogdan, 1990).

Pe versantul expus masa de aer este propulsată în sus, prin destindere și răcire adiabatică, până la o anumită înălțime la care se atinge punctul de saturație. În aceste condiții aerul suprasaturat atinge plafonul de condensare și vaporii de apă precipită de la o altitudine “de saturație” eliberând căldură latentă. Astfel pe culme aerul aflat în ascensiune este mai cald decât cel din jur de aceea își continuă puțin ascensiunea după care se revarsă pe versantul apus (de sub vânt).

Pe versantul de sub vânt se formează o depresiune de cavitație ca efect dinamic al circulației aerului peste coama muntoasă (Octavia Bogdan, 1990). Această depresiune determină apariția unui gradient baric spre versant încât masa de aer este deviată în jos forțat, pătrunzând în masa de aer preexistent producând o comprimare a aerului.

Aceste mișcări locale ale aerului imprimă unele particularități climatului local: creșterea temperaturii aerului, apariția unui vânt cald, scade umiditatea relativă, crește insolația, se micșorează nebulozitatea și scade cantitatea de precipitații.

Foehnul are frecvență mare tot anul datorită predominării circulației vestice caracteristice latitudinilor noastre.

Austrul este un vânt uscat, prezent aproape în toate anotimpurile. El se dezvoltă la periferia anticiclonilor centrați în Peninsula Balcanică, în condițiile existenței unei depresiuni barice în centrul Transilvaniei. Iarna produce ger, iar vara secetă; primăvara usucă câmpul umed în câteva zile.

CAP. V. HIDROGRAFIA

Apariția și existența resurselor de apă sunt determinate de o serie de factori fizico – geografici, rolul determinant jucându – l factorul climatic și cel litologic.

2.5.1. Râurile

Teritoriul orașului Tismana este traversat de la nord la sud de râul Tismana.

Tismana (S = 894 km2 ; L= 42 km; altitudinea medie a bazinului 377 m), izvorăște de sub Piatra Boroșteni de la altitudinea de 1460 m, dintr – o zonă granitică. Valea sa este săpată, în cursul superior, în roci cristaline, ce se menține până la pătrunderea în zona calcaroasă, unde capătă aspectul unor chei.

În zona montană Tismana primește ca afluenți: Crișanu și Tismenița, din stânga, iar din dreapta Păltinei, Geamănu, Dosul Cioclovinei și Șasa

Foto nr. 10

Râul Tismana în zona montană

Sursa: arhiva personală

În zona subcarpatică Tismana primește ca afluent, din stânga, Sohodolul care ca o suprafață a bazinului de 60 km2 și lungimea de 11 km. Acesta primește ca afluent în zona montană Pârgavu, iar în apropierea confluenței cu Tismana, Vizieșul.

Cel mai important afluent, din dreapta este Oslea pe care îl primește în apropiere de Arjoci, la sud de Dealul Godinești. În Orlea între Costeni și Izvarna se varsă apele unor efilări, izvoare carstice de adâncime, cu un regim hidrologic și termic stabil, practic independent de regimul factorilor exteriori (I. Ujvári, 1972). Însă cel mai important afluent al acesteia este Pocruia (L=15 km; S 32 km2 ) care izvorăște de sub Piatra Tăiată.

Pantele Tismanei superioare sunt mari (media la Godinești 65m/km), dar valori asemănătoare au și afluenții acesteia Tismenița și Pocruia. După ce iese din munți, la altitudini de 200 m, râul se liniștește, având pante medii de 1, 45 m/km până la vărsare. Această scădere bruscă a pantei longitudinale a favorizat aluvionarea văii și producerea inundațiilor până la amenajarea hidroenergetică a râului.

În partea de nord a teritoriului admunistrat de Tismana se află izvoarele râurilor Cerna, Motru, Jiul de Vest. Izvoarele Cernei sunt considerate cele ale Cernișoarei, care se află în apropierea pasului cu același nume. În această primește din dreapta ca afluent pe Măneasa. Bistrița și Motru izvorăsc de sub vf. Oslea. Ca afluent, Bistriței, de pe teritoriu Tismanei primește Lespezelul.

Foto nr.11

Cerna la izvoare

Sursa: arhiva personală

2.5.1.1 Caracteristici hidrologici

Regimul scurgerii apelor este influențat de condițiile climatice și geologice.

Dintre factorii climatici un rol important îl are în primul rând regimul precipitațiilor (954,9mm) care au o repartiție diferită în timpul anului, fiind concentrate în lunile mai – iunie (primul maxim) și septembrie – octombrie (al doilea maxim).

Factorii geologici influențează gradul de mineralizare al apei și infiltrarea unei bune părți din precipitații sau din volumul de apă al râurilor.

Sub influența factorilor menționați, volumul de apă transportat de cele mai importante râuri din zona studiată, Tismana și afluentul său Orlea, manifestă o evoluție spațial – temporale. Acest fapt este reflectat de un ansamblu de indici cantitativi dintre care cei mai importanți vor fi analizați în continuare. Analiza a fost făcută pe baza datelor provenite de la posturile hidrologice Celei pentru râul Orlea și Godinești pentru Tismana.

Regimul de alimentare al acestor râuri este subteran, primind un aport constat din izvoarele carstice. De asemenea prezintă alimentare pluvio – nivală bogată datorită topirii zăpezii iarna la trecerea unor mase de aer sudice, sau producerea de ploi în noiembrie. În restul timpului predomină sursa pluvială, iar în perioadele secetoase cea subterană.

Conform tipologiei propuse de I. Ujvári în 1972 râurile din bazinul Tismanei se încadrează în tipul de regim „carpatic vestic”.

Regimul scurgerii pentru râul Tismana se caracterizează prin ape mari de primăvară (în aprilie) provenite din topirea zăpezilor în intervalul februarie – martie (29,5%) continuate în lunile mai – iunie prin ploi bogate de primăvară și de la începutul verii (42%). Cele mai reduse valori ale scurgerii se înregistrează toamna (12%). Valori asemănătoare prezintă și râul Orlea, cea mai mare fiind vara (30,4%), iar cea mai mică iarna (20,7%). Acesta prezintă valori mai ridicate ale scurgerii vara și toamna deoarece este influențat puternic de carst.

Tabelul nr.10

Regimul scurgerii medii sezoniere (1950-1967) după (I. Ujvári, 1972)

Scurgerea medie. În scopul evidențierii principalelor aspecte privind scurgerea medie a râurilor tismana și Orlea au fost examinate și prelucrate șiruri de debite lichide medii lunare și anuale determinate în perioada 1990- 2010 la posturile hidrometrice Godinești și Celei.

Din analiza datelor din tabelul nr. 11 rezultă marea variabilitate spațio – temporală a scurgerii medii generată de ansamblul factorilor fizico – geografici, în deosebi climatici.

Analizând oscilațiile debitelor medii lunare într-o perioadă de 20 de ani permite stabilirea particularităților regimului de scurgere.

După cum rezultă din figura nr. 10 și din tabelul nr. 11 debitele cele mai mari se înregistrează în luna aprilie. Valori ridicate se înregistrează și în martie și mai. Scurgerea bogată din aceste luni se explică prin aportul surselor de alimentare pluvială, la care se adaugă apele rezultate din topirea zăpezilor. Cele mai reduse cantități de apă s-au scurs în lunile de toamnă (septembrie și octombrie). Aceste valori se datorează valorilor reduse ale umezelii relative, care se corelează cu cantitățile medii lunare de precipitații reduse (vezi tabelul nr.6) și cu temperaturi medii lunare ridicate (vezi tabelul nr.1)

Tabelul nr.11

Debitele medii lunare și anuale ale râului Tismana la postul Godinești (1990-2000)

Sursa: Administrația Bazinală de Apă Jiu

Figura nr.10- Regimul anual al debitelor medii lichide lunare le râului Tismana la postul Godinești

Sursa: realizare proprie

Din analiza grafic nr. 11 și din tabelul nr.12 cele mai mari valori se înregistrează în luna aprilie, iar cea mai redusă în septembrie. În comparație cu râul Tismana aceasta prezintă debite mai bogate datorită aportului important al izvoarelor carstice.

Tabelul nr.12

Debitele medii lunare și anuale ale râului Oslea la postul Celei (1990-2000)

Sursa: Administrația Bazinală de Apă Jiu

Figura nr.11- Regimul anual al debitelor medii lichide lunare le râului Orlea la postul Celei

Sursa: realizare proprie

Construcția sistemului hidroenergetic Cerna – Motru – Tismana a diminuat semnificativ influența apelor curgătoare asupra reliefului, dar nu și debitul. Complexul de hidrocentrale a fost gândit în așa manieră încât lacurile artificiale să preia surplusul de apă prevenind inundațiile și asigurarea în același timp, a unor debite pe cât posibil constante.

Tot acest sistem tehnic se bazează pe o rețea complexă de galerii subterane întinsă pe zeci de kilometri pe sub munte.

2.5.2. Lacurile

Pe teritoriul orașului nu există decât lacul dem acumulare, Tismana – aval care este situat în zona subcarpatică la o altitudine de 370,5 m. Adâncimea medie a lacului este de 16 m (mare). Bazinul său de recepție este din punct de vedere geologic silicios. Timpul de retenție al apei este mic (mai mic de trei zile)(Plan de Manegement al Bazinului Hidrografic Jiu)

Foto nr.12

Lacul Tismana – aval

Sursa: arhiva personală

2.5.3 Apele subterane

Pânza freatică se află în majoritatea satelor aparținătoare orașului Tismana la adâncimi cuprinse între 5 – 10 m. În zona Topești aceasta se află la adâncimi mai mari, iar în zona de centru a orașului Tismana la adâncimi mai mici. În timpul lucrărilor hidrotehnice nivelul pânzei freatice a scăzut și s-a degradat. Cu timpul, la 15 ani de la încheierea lucrărilor, nivelul ei a revenit la normal

Corpul de ape subterane Tismana – Dobrița, de tip carpatic – fisural, este situat în partea de sud a Munților Vâlcan. Se realizează în calcare, monocalcare, gresii și conglomerate de vârstă jurasic – cretacic ce aparțin Autohtonului Danubian.

Depozitele jurasic – cretacic sunt parțial neacoperite, parțial acoperite de sol, de diferite tipuri genetice de depozite cuaternare (aluviale, fluviale, deluviale, coluviale) sau de depozite badeniene, sarmațiene și meoțiene aparținând flancului intern al Avanfosei Carpatice.

Nota specifică a izvoarelor din zona carstică o reprezintă valoarea mare a debitelor respectiv între 68,8 și 604 l/s. Drenarea apelor subterane se face către văile principale, la care se adaugă și o descărcare subterană în depozitele badeniene, sarmațiene și meoțiene care aparțin Avanfosei Carpatice.

La limita dintre depozitele jurasic – cretacice acvifere ale acestui corp de apă subterană și depozitele neogene ale avanfosei sunt amplasate captările de izvoare de la Izvarna (Captarea R.A. APA Craiova) utilizată pentru alimentarea cu apă a municipiului Craiova. Volumul captat autorizat din sursa Izvarna este de 7884 mii m3 /an.

Chimismul acestei ape variază de la bicarbonatat calcic la la bicarbonatot calcic – clorosodic – sulfat – magnezian

Protecția naturală a acestui corp de apă dezvoltat pe roci carstice este redus, dar lipsa factorilor poluatori oferă condiții ca apa să fie de calitate.

Figura nr.12

CAP. VI. VEGETAȚIA ȘI FAUNA

2.6.1 Vegetația

Aparține provinciei Dacice (cu floră și faună central europeană) și Moesică (cu elemente moesice și ilirice și faună central europeană și sud mediteraneană) care sunt subdiviziuni ale regiuni euro – siberiene inclusă la rândul ei în regiunea holartică (R. Călinescu, 1969).

Ea este reprezentată de toate unitățile zonale și azonale cu excepția zonei stepei și silvostepei.

Vegetația azonală este reprezentată doar de vegetație de luncă și vegetație de mlaștină, prezentă la nord de podul Orlei, în satul Celei, dar și la Gura Lacului, la sud de satul Vânata.

Mai amintim printre rarități și vegetația de la gurile peșterilor, grotelor și stâncilor, care prezintă o importanță științifică asupra modului de adaptare la mediu.

Cum relieful zonei studiate este dispus în trepte și o dată cu altitudinea scade temperatura și crește cantitatea de precipitații, răspândirea geografică a speciilor de plante realizează o etajare a vegetației.

În delimitarea etajelor de vegetație s-au folosit datele din amenajamentele silvice (2004) oferite de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) pentru ocoalele silvice Tismana și Padeș. Prin urmare se disting următoarele etaje de vegetație:

Etajul nemoral (al pădurilor de foioase), întâlnit între 300 și 1200 m, cuprinde patru subetaje.

Subetajul stejarului este cuprins 300 – 500m (uneori chiar de la 100 m sau 200 m). Vegetație arboricolă preponderentă: stejarul comun (Quercus robur), gorunul (Quercus petraea), dar și stejar brumăriu, pedunculat, pufos (Quercus pubescens). În părțile joase ale pădurilor Șarșori, Gorgan, Pocruia și carpenul (Carpinus betulus), teiul argintiu (Tilia tomentosa), frasinul (Fraxinus excelsior), arțarul (Acer platanoides), ulmul (Ulmus campestris), cerul (Quercus cerrus), gârnița (Quercus frainetto), jugastrul (Acer campestre), paltinul (Acer pseudoplatanus) în părțile mai înalte ale acestor păduri. O notă aparte de frumusețe o fac cerul și gârnița, arbori mai mărunți, mai zgribuliți, cu trunchiul mai strâmb, care-și păstrează iarna frunzele și uscate fiind.

Gorunul se deosebește de stejar prin frunzele mai lungi în codiță, ghinda stând în capătul rămuricii ce o poartă. Stejarul are codița frunzelor mai scurtă iar ghinda, dimpotrivă gorunului, este în capătul unei codițe subțiri, mai lungă.

Stratul arbustiv este format din: păducelul (Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spinosa), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), socul (Sambucus racemosa).

Subetajului stejarului la Tismana prezintă anumite particularități:

Pădurea Șarșori populată altădată exclusiv din stejar acum este pe multe porțiuni în amestec cu carpenul (Carpinus betulus). Fenomenul de carpenizare a devenit general iar ocolul silvic ia toate măsurile de contracarare prin plantații masive de gorun.

Pădurea Gorgan este în amestec cu carpenul, castanul comestibil și teiul. Aici se află și „Castanii Mănăstirii” Tismana.

Iar pădurea Pocruia este un amestec de stejar, castan, fag și carpen. În Dealul Pocruiei pădurea este fragmentată de corneturi, nuceturi și pajiști iar pe unele locuri de păduri compacte de castan comestibili cum ar fi, spre exemplu, „Castanii lui Bărbulescu”

Subetajul de amestec gorun și fag este întâlnit între 500 – 700 m. Fagul începe să fie prezent din imediata apropiere a satelor până la nivelul platourilor Gornovița, Dealul Pocruiei și Măgura Sohodolui. Spre exemplu, în Pădurea Șarșori fagul este o raritate, dar imediat ce începe urcușul de la Crucea lui Neferescu spre dealul Nereaz, fagul începe să-și facă apariția. Iar la nivelul Platformei Gornovița, amestecul gorun – fag devine amestec castan – fag – gorun, în această ordine, ordine dată de numărul de exemplare la o arie dată.

Particularitățile acestui subetaj sunt date de predominarea castanului (Castanea vesca) în dealul Eroni. În jurul ariei compacte de castani, numită „Castanii statului”, există numeroase pâlcuri de castani ai unor persoane private ce se întind până în culmea Cotul cu Aluni, rezervație naturală. Pe lângă alunii de dimensiuni impresionante, aici găsim o frumoasă pădure de liliac. Vegetație, cu păduri de castani ca acelea din Eroni și cu arbuști la fel ca în Cotul cu Aluni, o găsim în Dealul Pocruiei.

Climatul submediteranean este amplificat aici de zone întinse unde expoziția versanților este sudică, având o radiație solară mai mare.

Găsim chiar și plante sau arbuști care pot fi găsiți numai în zona Porților de Fier, zonă cu climat mult mai blând. Cum ar fi, spre exemplu, ghimpele (Ruscus aculeatus), moșmonul, deși acesta este reprezentat în Eroni doar prin câteva tufe. Pe aliniamentul Gura – Plaiului, Cotul cu Aluni, Gorgan, Dealul Pocruiei, Rușchiu, Tihomir, pe lângă castan se gasește și nuc (Juglans regia) precum și liliac (Syringa vulgaris), alun turcesc (Corylus, colurna și tubulosa), păducelul negru (Crataegus Nigra), scumpie (Rhus continus), în copaci cățărându-se iedera (Hodera helix) și curpenul de pădure (Clematis vitalba).

Asupra prezenței castanului comestibil în această zona s-au emis de-a lungul timpului mai multe ipoteze: Prima dintre ele susținută de A. Ionescu consideră prezența castanului ca o continuare din era terțiară până în zilele noastre. Într-o a doua ipoteză susținută de R. Călinescu presupune că aceștia ar fi fost plantați de coloniștii romani în epoca de colonizare a Daciei. În sfârșit într-o a treia ipoteză susținută de I. Conea se presupune aducerea și plantarea castanului comestibil de către călugării ce au venit din sudul Dunării pentru întemeierea Mănăstirii Tismana.

Pe raza orașului Tismana castanul comestibil este prezent în două locații: Eroni, cea mai compactă și densă, cu o suprafață de circa 40 ha și cea din Dealul Pocruia cu o suprafață de circa 35 ha. În ambele locații s- a constatat prezența ciuperci Cryphonectria Parasitica care produce” cancerul de scoarță”.

În România pădurile de castan sunt foarte rare, în total 2500ha, în două regiuni: Maramureș (nucleu relativ compact) și în zona Mehedinți – Gorj – Vâlcea (unde se întâlnesc nuclee mici și dispersate) .

Din păcate în ultimi zeci de ani s-a constat o uscare a arboretului de castan determinat de parazitul Cryphonectria parasitica. Ciuperca este originară din Asia și a pătruns în România in 1980, afectând pădurile de castan din zona Baia – Mare și pe cele din Oltenia. În Europa a afectat în anumite proporții pădurile de castan din Italia și Grecia.

Foto nr. 13

Arboret de castani afectat de „cancerul castanului„ în pădurea Pocruia

Sursa: arhiva personală

Cercetările efectuate de I.C.A.S. Brasov, în anul 2004, de către dr. Ing. Valentin Bolea în studiul „Asistență tehnică privind depistarea și diminuarea focarelor de Cryphonectria parasitica în castanișurile din vestul și sudul țării” au identificat această ciupercă care determină uscarea castanului în această zonă.

Una dintre caracteristicile boli este evoluția rapidă, cu un atac deosebit de violent asupra trunchiului și ramurilor care determină uscarea zonei superioare locului afectat. Scoarța capătă la început o culoare roșiatică, cu pete gălbui, apoi apar crăpături cu numeroase linii longitudinale. Zona cuprinsă de ciupercă se usucă masiv, iar scoarță se desprinde și cade. Dacă atacul are loc în sezonul cald, frunzele se deshidratează și rămân uscate pe ramuri în timpul iernii. Ciuperca se înmulțește în toate perioadele anului rezultând un număr mare de spori care sunt răspândiți de vânt, ploi, animale sau chiar uneltele folosite la tăierea arborilor afectați.

Împotriva „cancerului de scoarță” se luptă prin mijloace chimice, cu rezultate slabe, fie biologice prin folosirea tulpinilor hipovirulente, fie mecanice. Metoda biologică prin folosirea „vaccinurilor” duce la cicatrizarea și chiar vindecarea exemplarelor afectate și reprezintă singurul remediu eficient, dar din păcate cu costuri foarte mari.

Foto nr.14

Tratarea cu vaccinuri a arboretului tânăr

Sursa: arhiva personală

Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Brașov, printr-o echipă de cercetători a obținut și multiplicat tulpini hiper și hipovirulente care au fost folosite în prima etapă de combatere biologic a acestei boli la castanii afectați din zona Baia Mare. A fost folosit în această zonă abia în 2004, deși îmbolnăviri au fost semnalate din anii 1980, iar primele rezultate pozitive au fost înregistrate în Băița, Firneziu și pe Valea Roșie. Acest vaccin are capacitatea de a se răspândi singur și de a infesta toate ciupercile care determină această boală.

La Ocolul Silvic Tismana (care se întinde teritorial si pe raza localităților Peștișani, Godinești și Padeș) toate arboretele de castan sunt infectate (105 ha), din care 85 ha puternic infectate, astfel: 60 ha au infecții puternice la mai mult de jumătate din arbori (care pot fi salvați prin acțiuni de combatere biologice și de silvicultură), iar 25 ha sunt în curs avansat de uscare (refacerea se poate face numai prin împădurire).

Pentru salvarea castanului comestibil din această regiune, Agenția pentru Protecția Mediului Gorj, în parteneriat cu Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Brașov și Administrația SCI – ului Nordul Gorjului de Vest prin Camera de Comerț și Industrie Româno – Japoneze în cadrul Instrumentului Financiar pentru Mediu Life + Natura a implementat proiectul „Managementul conservativ al habitatelor 4070 și 9260 în ROSCI 0129 Nordul Gorjului de Vest ”. Acesta se va desfășura pe o perioadă de 60 de luni, începând cu 31.03.2013 și își propune restaurare siturilor distruse 4070 și 9260 compuse din tufișuri de Pinus mugo și arborete Castanea sativa.

Salvarea castanului comestibil de la Tismana reprezintă deci o problema de interes general, o prioritate pentru comunitate. Acest lucru este posibil prin unirea eforturilor tuturor factorilor locali, prin implicarea comunității locale, a proprietarilor de castani, a ONG- urilor, toți cei care iubesc natura, precum și instituțiile abilitate: Agenția de Protecția Mediului, Direcția Silvica, Direcția Fitosanitara.

Subetajul fagului este întâlnit între 700 și 1200 m. Vegetație arboricolă preponderentă este formată din fag (Fagus silvatica). Mai rar, găsim și alte soiuri de fag: Fagus taurica, Fagus moesica (fagul balcanic), Fagus orientalis. Fagul are o mare răspândire, coborând pe văi la altitudini de 400 m și putând fi întâlnit până la limita supetioară a pădurii, ajungând sub vârful Boul la 1600 m.

În părțile joase fagul se amestecă, așa cum am văzut, cu stejarul și carpenul iar în cele superioare cu coniferele. În Piatra Pocruiei, Steiul Coziei și munții Oslea unde grohotișurile nu permit fagului să se dezvolte, se găsesc răzleț în zonele unde temperaturile sunt scăzute, mesteacănul (Betula verrucosa) un arbore specific nordului și frecvent, mai multe soiuri de păducel, liliac, sânger și corn. Pe lângă acestea, în făgete găsesc la tot pasul măceșul (Rosa cannina) și murul (Rubus sulcatus).

Arbuștii cei mai întâlniți sunt alun (Corylus avellana), soc roșu și soc negru (Sambucus nigra), lemn câinesc (Lingustrum vulgare), crușinul (Rhamus frangula).

Foto nr.15

Subetajul fagului

Sursa: arhiva personală

Subetajul pădurilor de amestec fag – conifere este cuprins între 1200 și 1400 m.

Acest subetaj este bine împădurit. Altitudinea mare, precipitațiile abundente, perioada mare de sol acoperit cu zăpadă, toate acestea, fac dificilă exploatările forestiere.

Dar cu toate defrișările făcute în trecut pe văile Tismăniței și Tismanei, pădurile de amestec fag – conifere sunt bine întreținute de Ocolului Silvic Tismana. Acesta este unul din cele mai vechi ocoale silvice din țară și a fost fondat în anul 1893.

Așadar, începând cu zonele joase, Platoul Ponor, Poiana cu Fragi, Comanda de Iarnă, Gripcea, Lespezele, Răchițele și până în zonele înalte apropiate golurilor alpine din Cărpinei, Bou, Oslea, Turcineasa și Frumosu rășinoasele sau amestecat cu făgetele spontan, dar și artificial, prin plantații cu molid și duglas.

Etajul pădurii de conifere (boreal) este întâlnit între 1400 și 1800 m.

Acest etaj leagă cel mai bine vegetația de azi cu cea din perioadele anatermale (mai calde) care au succedat ultimelor glaciațiuni și care au produs schimbări notabile în învelișul vegetal al Carpaților Orientali și Meridionali.

Cercetările palinologice efectuate de N. Boscaiu (1971), au stabilit pentru aceste zone, ce includ și munții Oslea, Godeanu și Retezat, următoarea succesiune de faze distincte ale vegetației:

– Faza de tranziție pin – molid (preboreal), ce corespunde încălziri climatului postglaciar.

– Faza extinderii molidișurilor cu stejăriș amestecat și alun (boreală), când se continuă încălzirea climatului.

– Fază de molid cu alun și stejărete amestecate (atlanticul), când s-a realizat apogeul călduros postglaciar.

– Faza molidului cu carpen din perioada subboreală .

– Ultima fază este a fagului (subatlanticul), specie care s-a extins datorită umezirii climatului și care a devenit principalul edificator climatogen al vegetației din Carpați.

În prezent brădetele, molidișurile și pinetele reprezintă vegetația mare preponderentă la altitudinile mari. Molidul prezintă cea mai mare pondere deoarece prezintă însușiri ecologice care îl avantajează față de alte specii de conifere. El rezistă la ger și secetă, suportă bine cantitatea mare de precipitații din timpul verii și tolerează la maturitate insolația puternică. Pentru molid și pin, au fost selecționate specii cu perioadă de creștere rapidă, astfel că o plantație poate intra în exploatare de natură să amortizeze cheltuielile de investiții și chiar să aducă profit.

Foto nr.16

Etajul boreal – vf. Păltinei

Sursa: arhiva personală

Pajiștile secundare se dezvoltă în locul pădurilor și tufișurilor defrișate ca urmare a îndelungatei activități pastorale. Apar pe culme, în înșeuări și pe versanții abrupți fără un strat de sol bine dezvoltat.

Etajul subalpin la altitudinea de 1850, pe crestele Oslei și mai ales ale munților Godeanu, se găsesc tufărișuri, pajiști și rariști subalpine. Golurile sunt acoperite de tufărișuri de jneapăn, smârdan și afin. În Munții Vâlcan apar numai exemplare răslețe de jneapăn și smârdan.

La limitele între zona stâncoasă și pajiștile alpine, întâlnim rododendronul (Rhododendron kotschii), zâmbrul (Pinus cembra) și jneapănul (Pinus mugo) specie protejată în România care are o distribuție mare pe pantele abrupte ale munților contribuind la susținerea grohotișului.

Vegetația azonală

În Lunca râului Tismana vegetația naturală a fost intens modificată în zona lacului de acumulare. Sunt întâlnite specii ierboase precum piciorul cocoșului (Ranunculus repens), răchitan (Lythrum salicaria), potbal (Tussilogo farfara), coada calului (Equisetum arvense), dar și zăvoaie de anin alb și negru (alunus incana și glutinosa)

Lacul hidrotehnic Tismana – aval, a permis înmulțirea rapidă a unor alge sub formă de panglici răsucite (Spirogira) denumite local mătasea broaștei. Deoarece lacul este aerisit continuu prin folosirea centralei electrice, marea parte a lui fiind lipsit de vegetație stabilă.

Speciile ierboase spontane întâlnite în lungul drumurilor, șanțurilor și pășunilor sunt reprezentate prin: pir (Agropyrum repens), pălămide (Cirssium arvense), troscot (Poligonum aviculare), laptele cucului (Euphorbia cyparissias), romanița (Matricaria chamomilla), pătlagina mică și mare (Plantago lanciolata și major), ghizdei (Lotus corniculatus), trifoi (Medicago lupulina), coada șoricelului (Achillea millefolium) și diverse soiuri de pelin.

2.6.2. Fauna

Caracteristica faunistică a zonei subcarpatice din nordul orașului Tismana este data de eterogenitatea taxonomică și ecologică a elementelor constitutive, Parcul Natural Domogled Valea Cernei și vecinătatea Parcului Național Retezat, fiind zonele forte, printre celelalte elemente montane sau de podiș comune.

Numărul total al speciilor de mamifere din munții Tismanei stabilit recent, este de 50 specii dar cercetătorii descoperă mereu specii noi. Recensământul este realizat de Ocolului Silvic Tismana. mai ales speciilor de interes cinegetic.

Pe crestele munților din nordul Tismanei se pot întâlni, turme de câte 50-60 capre negre care în căutare de hrană schimbă frecvent munții unde viețuiesc. De asemenea sunt identificate cuiburi si colonii de lăstuni (Hirundo dahurica) în abrupturile și ciucevele din jurul Pasului Cerna – Jiu.

În zona pădurilor de conifere se întâlnesc: ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elephus), râsul (Lynx lynx), jderul (Martes martes; Martes foina). La care se adaugă numeroase specii de păsări: cocoș de munte (Tetrao uragallus), ieruncă (Tetrastes bonasia), șoimul de seară (Falco vespertinus), corbi (Corvus corax). Dar acum, ca noutate, ursul și mai ales mistrețul, au coborât din zona montană, extinzându-și arealul în dealurile din apropierea localităților Sohodol și Topești, ca urmare a măsurilor de protecție.

În pădurile nemorale se întâlnește: căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scropha), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus). In afară de speciile cinegetice amintite, în păduri și livezi pot fi văzute și mamifere mai mici ca veverița (Sciurus vulgaris), cârtița (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus europaeus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus) iar în peșterile Pocruiei, cele de pe Valea Tismanei, cele din Topești și mai ales în peștera Fușteica de la Izvarna, un mamifer foarte interesant, liliacul (Vampirum spectrum). Se adaugă și numeroase specii de păsări: ciocănitoarea (Picus canus), sturzul cântător (Turdus philomelos) și porumbelul sălbatic (Columba palumbus), pițigoiul de livadă (Parus lugubris), mierla (Turdus merula), pupăza (Upupa epops), rațe sălbatice.

Lepidopterele sunt reprezentate printr-un număr mare. Genul Erebia – relict glacial – prezintă o mare diversitate fiind reprezentat în rezervația Domogled – Valea Cernei prin peste 20 de specii.

În zonă au fost semnalate 5 specii de amfibieni și 9 specii de reptile. Cele mai cunoscute sunt șopârlele de tot felul, din genul Lacerta, prezente peste tot unde există tufe expuse la soare. Alte specii demne de remarcat sunt salamandra (Salamandra salamandra) care poate fi găsită mai peste tot, broasca țestoasă de uscat (Testudo hermanni) pe cale de dispariție și vipera cu corn (Vipera ammodytes) având o populație foarte numeroasă în zonele calcaroase ale munților din nordul Tismanei.

Foarte interesantă la Tismana este proliferarea scorpionilor (Euscorpius carpathicus) din cauza încălzirii globale. Acum 20-30 de ani, aceștia erau o raritate și puteau fi găsiți doar pe Cheile Pârgavului și cele ale Izvarnei. În ultimii ani însă, aceștia au coborât din stâncile și grohotișurile calcaroase și pot fi găsiți pe văi, pătrunzând chiar și în casele locuitorilor.

Ichtiofauna Tismanei este reprezentată de păstrăv, clean (Leuciscus cephalus) și scobar (Chondrostoma nusus).

Amenajările hidrotehnice de pe râurile Cerna, Motru și Tismana au adăugat noi specii vegetale și animale, mai ales cele specifice lacurilor. Dar au fost și cazuri dramatice, unele specii dispărând pentru totdeauna.

Astfel, a dispărut aspretele (Romanichthys valsanicola), unul din supraviețuitorii vechiului lac din erele glaciare care ocupa depresiunea Tismana-Celei. Era o specie de pește unicat, cenușiu – brun, nu mai mare de 12 cm, cu solzi mărunți și tari la pipăit.

O altă relicvă preistorică era porcoiul (Gabio gabio), la fel de mare ca aspretele. Acest grup de pești au scheletul complet osificat, corpul acoperit cu solzi osoși și o singură înotătoare codală împărțită în două părți egale. Porcoiul a dispărut din râul Pocruia, râu care și-a luat numele, ca de altfel și satul, de la acest micuț pește. Și râul Tismana, când era mai puțin poluat, găzduia o specie de porcoi cu mustăți și de asemenea mihalțul (Lota lota) popula râul. Și fiind rudă cu somnul, un exemplar putea ajunge ușor la 40 cm. Acum, mihalțul a devenit foarte rar. Amenajările hidrotehnice nu mai permit speciilor, deplasările lor obișnuite care se întindeau de la izvoare până la confluența Tismanei cu Jiul.

Nici scobarul (Chondrostoma nasus) nu mai poate urca pentru a-și depune icrele pe râul Sohodol, afluentul din est al Tismanei. Racul, porcoiul, mihalțul și cleanul populau întregul bazin inferior al afluenților râului Tismana. Iar la izvoare, era păstrăvul indigen care se bucura de apa oxigenată a cascadelor. Dacă unele specii endemice sunt foarte rare sau au dispărut, prin grija personalului de la Ocolului Silvic Tismana, râurile sunt astăzi destul de bine populate cu specii de păstrăv (Salmo trutta fario) crescute în cele două păstrăvării ale Tismanei.

CAP. VII. SOLURILE

Formarea și evoluția solurilor se explică prin variabilitatea spațiale și temporale a factorilor pedogenetici naturali.

Datorită cantității mai mari de precipitații migrarea coloizilor este mult mai puternică, astfel sărurile sunt spălate destul de repede.

Factorul litologic are un rol important în individualizarea tipului de sol, dar nu trebuie uitat faptul ca dintre factorii pedogenetici roca se subordonează climei și vegetației.

Variația altitudinală a temperaturii medii anuale, a duratei sezonului de vegetație și a cantității de radiație solară se reflectă și în specificul proceselor pedogenetice. De asemenea fragmentarea și altitudinea alături de elementele climatice determină modificarea caracteristicilor factorilor pedogenetici pe spații mici și prin urmare formarea unor soluri variate cu desfășurare mozaicată în spațiul subcarpatic.

În teritoriul administrat de orașul Tismana se găsesc, asemănător reliefului, o mare varietate de soluri.

Se identifică însă câteva categorii de sol care ocupă arii mai extinse și acestea sunt:

În zona Munților Godeanu se găsesc rendzine, erubaziomuri și soluri brune, iar Munții Vâlcan se încadrează în categoria solurilor brune acide.

În etajul montan inferior, pe roci sedimentare, pe versanții cu înclinare medie până la redusă se întâlnesc soluri brune luvice (podzolite) sau cu caractere de tranziție de la brune luvice la brune acide. Sunt soluri cu mull, cu fertilitate relativ ridicată pentru vegetația forestieră pe care se dezvoltă (fag, gorun și castan). Spre partea inferioară se constată existența unor soluri brune acide formate pe paleosoluri argiluviale, iar în părțile mai înalte soluri brune acide subalpine caracterizate prin acumulări de humus acid cu material organic ne descompus.

Azonal acolo unde calcarele sunt aproape de suprafață sau apar la zi se dezvoltă rendzine negre, brune sau roșcate.

În depresiune se întâlnesc argiluviale care sunt favorizatede un climat relativ umed care determină spălarea carbonaților din profil și o debazificare a componentei minerale și sunt reprezentate de subtipurile brune luvice și luvisoluri albice.

Dealurile au o caracteristică pedogenetică deosebită față de solurile munților de la nord și se găsesc cambisoluri care se dezvoltă pe gresii și argile. Circuitul biologic activ duce la o humificare și mineralizare relativ rapidă a resturilor vegetale acumulate anual la suprafața solului. Sunt reprezentate prin soluri brune eumezobazice formate pe gresii și argile sub pădurile de stejar și fag. Favorabile creșterii castanului sunt solurile argilo – calcaroase.

Pe conurile de dejecție ale râului Tismana și ale principalilor afluenți s-au format soluri semigleice, formarea lor fiind favorizată de cantitatea mare de precipitații și de prezența orizontului B argilos, impermeabil care oprește infiltrarea apei de ploaie. Au culoare cenușie- brună, sunt argiloase, compacte, sărace în humus și propice suprafețelor forestiere.

În luncile râurilor se întâlnesc soluri aluviale care s- au format din materiale transportate si depuse de către acestea. Excesul de apă datorat fie pânzei de apă freatică existentă la mică adâncime (2m) sau datorită zonei de subsidență din zona Celei au favorizat apariția solurilor hidromorfe.

CAP.VIII. REZERVAȚII NATURALE

Intervenția omului a generat modificări mediului natural. Numeroase specii de plante și animale s-au redus numeric sau au dispărut și numeroase peisaje naturale au fost alterate. Ca urmare s- a impus crearea unei legislații care să protejeze elementele naturale.

Astfel în 1930 a fost adoptată prima lege de protecție și conservare a naturii în baza căreia au fost delimitate numeroase rezervații naturale și delimitarea primului Parc Național în Munții Retezat. Legislația în domeniu a fost revizuită, adoptându – se legea nr.5 din 2000 și 230 din 2003. În regiunea studiată există o serie de arii protejate. Cele mai numeroase sunt rezervații naturale (prin care se realizează protecția habitatelor unor specii floristice sau faunistice pentru a le asigura condiții favorabile de perpetuare), monumente ale naturii (ce conțin unul sau mai multe aspecte naturale specifice cum ar fi formațiuni geologice, specii de animale și vegetale) și suprafețe reduse din Parcurile Naționale Retezat și Domogled – Valea Cernei.

Parcul Natural Domogled – Valea Cernei are o întindere de 60.100 ha și cuprinde teritorii din județele Caraș – Severin, Mehedinți și Gorj (comuna Padeș și orașul Tismana)

În anul 1932 a fost declarată Rezervația Naturală Muntele Domogled, cu o înălțime de 1106 m situată deasupra stațiunii balneoclimaterice Băile Herculane și declarat parc național în anul 1990. În județul Gorj are o suprafață de 29.806 ha.

Din punct de vedere geografic, parcul se întinde peste bazinul râului Cerna, de la obârșie până la confluența cu râul Belareca, peste masivul Munților Godeanu si al Munților Cernei pe versantul drept si respectiv Munților Vâlcanului si Munților Mehedinți pe versantul stâng, sub influenta climei mediteraneene și submediteraneene, a favorizat apariția și dezvoltarea a peste 1500 de specii rare (fluturi, floră, insecte) unice în țara noastră.

Ulterior cercetările au arătat că influența climei mediteraneene și submediteraneene este mai întinsă și include și teritoriul nordic al comunei Padeș și al orașului Tismana. La numărul existent de specii rare, s-au adăugat altele noi descoperite în zona Valea Cernei, valea Motrului (Valea Mare) și muntele Oslea unde-și au izvoarele cele două râuri. Aceste specii rare reprezintă un mare interes pentru știință și a trebuit să fie protejate prin lege.

Parcul Național „Retezat” ocupa o suprafață de 54.400 ha din care 3% se afla pe teritoriul județului Gorj, aproximativ 1.632ha. (1% pe teritoriul Comunei Padeși și 2% pe teritoriul Comunei Tismana).

Piatra Andreaua, din satul Sohodol, cu suprafața de 1 ha. Și este inclusă în Situl Nord Gorjean. Este rezervație geologică și de asemenea aici trăiesc specii rare de faună și floră.

Izvoarele Izvarnei, din satul Izvarna, cu suprafața de 500 ha. Zonă aflată în procedură de custodie între Primăria Tismana și APM. A fost declarat în 1994 monument al naturii fiind protejate relieful carstic, izbucul și flora și fauna cu elemente sudice.

Peștera Gura Plaiului, a fost declarată în 1955 și are suprafața de 10, ha. Este situată la nord de satul Topești pe dealul Gura Plaiului. Are o mare valoare științifică datorită faunei de nevertebrate cavernicole.

Cotul cu Aluni, cu suprafața de 25 ha este rezervație naturală botanică din 1994. Amplasată în raza Ocolului Silvic Tismana, numai în această zonă crește, pe arii largi, alunul turcesc a cărui înălțime se apropie de cea a arborilor din jur. Alături de alun mai sunt protejate și alte specii: carpen, frasin, scumpie și flora însoțitoare de origine mediteraneană. Pe culmea Cracul Cotul cu Aluni crește și o frumoasă pădure de liliac alb și rozaliu.

Cioclovina, cu suprafața de 12 ha este rezervație naturală botanică din 1994. Sunt protejate porțiuni dinspre vârf cu pajiști de stâncărie și specii rare de sorb.

Pădurea de castani Tismana – Pocruia, cu suprafața de 51,60 ha este rezervație naturală forestieră din 1994. Amplasată în raza Ocolului Silvic Tismana sunt protejate specii de castan comestibil și flora însoțitoare.. Este rezervație științifică și seminceră.

Cornetul Pocruiei, cu suprafața de 70 ha este rezervație mixtă din 1994 fiind protejat arboretul de stejar pufos, scumpie și flora însoțitoare.

Dumbrava Tismanei, cu o suprafață de 363 ha. A fost declarată rezervație naturală forestieră în 1994, datorită speciilor de stejar și aspectului peisagistic deosebit.

Pădurea Răchițaua, cu o suprafață de 1200 ha, este rezervație forestieră din 1994 datorită aspectului peisagistic și florei însoțitoare.

Rezervația Muntele Oslea, aparținând orașului Tismana și comunei Padeș, cu suprafața de 280 ha. Este o rezervație complexă situată în partea vestică a Munților Vâlcan.

Muntele este calcaros, cu o altitudine între 1742 și 1946m, cu un izbuc puternic, obârșia râului Bistrița. Vegetația are caracter alpin, cu pajiști de stâncărie, cu asociații de Festuca, Carex. Se întâlnesc rar floare de colț, salcie pitică și destul de frecvent: garofiță de munte, sângele voinicului.

PARTEA III. ANALIZA COMPONENTELOR ANTROPICE

CAP. I. POPULAȚIA

3.1.1 Istoricul locuirii

Urme ale umanizării teritoriului studiat datează din paleolitic când s-au găsit unelte ce aparțin perioadei pietrei cioplite în Dealul Cozia din satul Sohodol (I. Conea, 1932). Din epoca bronzului datează obiectele descoperite în punctul Cetățui din satul Topești.

În perioada geto – dacă populația trăia în sate și duceau o viață sedentară de agricultori și meșteșugari. În fața Peșterii de la Păstrăvărie avea loc târgul de vară de la Tizmeni (denumirea străveche a Tismanei). Lângă stânca numită mama, era marele cuptor pentru produsele de panificație care se dădeau de pomană. Era sărbătoarea mamei în viziunea getă, dinainte de creștinism (N. Tomoniu, 2008).

Vasile Cărăbiș în „Istoria Gorjului”, scriea : „Olane groase de la un apeduct roman, cărămizi, obiecte de metal si monede romane pe platoul "Cetătui" (Topești), deci populației geto – dacice i se adaugă un strat de populație romană ducând la o conviețuire între aceștia.

După secolul X teritoriul studiat a făcut parte din Voievodatul lui Litovoi, din perioada căruia datează amenajarea platoului de sub actuala mănăstire cu lemn de tisă și bolovani pentru construirea unui lăcaș de cult.

Construirea mănăstirii începe în timpul domniei lui Radu I și se va termina în 1385 în timpul domniei lui Dan I. Istoricul Al. Ștefulescu realizează în 1896 cea mai completă monografie a mănăstirii, unde afirmă că numele îi provine de la numele satului și nu invers. Ceea ce demonstrează o evoluție îndelungată a locuirii teritoriului

Dacă analizăm evoluția numărului populației din Tismana se constată că aceasta înregistrează o linie continuă ascendentă și o tendință de creștere lentă. În cea mai mare parte, documentele anterioare secolului al XVIII-lea, chiar dacă permit individualizarea condiția social – juridică a locuitorilor unui sat, ele nu pot crea o imagine globala a întregului sat această situație regăsindu-se și în cazul Tismanei.

Studierea obștilor sătești nu s-a făcut decât târziu și anume în timpul administrației austriece în Oltenia (1718-1739). În anul 1722, prin unul din funcționarii lor, italianul Virmonde, austriecii au executat o conscripție general în cele cinci județe din Oltenia cu scopul de-a lămuri problemele fiscale locale. Potrivit acestei conscripții în Gorj erau 229 sate.

Tot din perioada ocupației austriece în Oltenia mai există un izvor statistic și anume din anul 1727. Este vorba de Conscriptio districtus Syl Superiorius (Conscripția județului Gorj), document ce completează conscripția virmondiană din 1722. Potrivit acestei conscripții în Gorj se înregistrau un număr de 4.747 de familii și un număr de 178 de sate

Cum a evoluat situația în următorii 100 de ani ne arată mai bine Catagrafia Obștească a Țării Românești din 1831. Catagrafia Obsteasca din anul 1831 este unul dintre cela mai interesante izvoare statistice, primul întocmit la nivelul întregii Țări Românești, în care se găsesc informații referitoare și la structura social feudală din zona Tismanei.

Satul Tismana la aceea vreme făcea parte din Plasa Vâlcan aceasta era formată din 37 de sate dintre care 8 vor face parte mai târziu din comuna Tismana (Topești, Vânăta, Tismana, Celei, Costeni, Isvarna, Pocruia, Gornovița, Sohodol.).

Satul Tismana, la aceea vreme avea un număr 113 de familii urmând ca numărul populației să crească așa cum reiese din următoarele statistici și recensăminte datorită transformărilor social-economice dar și-a fenomenelor demografice. Celelalte sate aveau 127 familii Pocruia, 112 familii Celei, 76 familii Isvarna, 63 familii Sohodol, 106 familii Costeni, 78 familii Vânăta, 73 familii Gornovița și 106 familii Topești.

3.1.2. Evoluția numerică a populației

Evoluția numerică a populației constituie în linii mari o reflectare specifică a transformărilor petrecute de a lungul timpului în structura economică, socială și politică a Tismanei.

La începutul secolului al XX – lea populația comunii Tismana era de 6375 locuitori la recensământul din 1912. În nordul județului Gorj numărul populației a crescut datorită sporului migratoriu dinspre Transilvania, determinat de transhumanță, dar mai ales de condițiile naționale, sociale și istorice ale românilor transilvăneni. Aceștia era în general crescători de ovine și si-au întemeiat sate pe care le-au Ungureni (Tismana – Ungureni), dar s-au așezat și în Costeni, Vânăta și Gornovița. Peste 1000 de locuitori aveau satele Tismana și Pocruia, iar cel mai mic număr îl avea satul Celei. Numărul populație prezintă o ușoară scădere la recensământul din 1930, doar Pocruia având o populație peste 1000 de locuitori explicat printr-o mortalitate ridicată în timpul Primului Război Mondial și situația economică grea, de după război, care a determinat o migrație spre centrele industriale. În anul 1977 Tismana a atins maximul demografic de 9009 locuitori, acest lucru datorându – se în special începerii construcției complexului hidrotehnic Cerna – Motru – Tismana în anul 1972. S- au construit coloniile Centru lângă Stadionul cel vechi al Tismanei, Coșbuc pe Valea Tismanei, Tismănița la poalele nord – estice ale Cioclovinei și colonia Pocruia. Tendința de scădere începută în anul 1985, cu maxime în perioada 1989-1999, se explică prin terminarea lucrărilor hidrotehnice și închiderea șantierelor aferente. Dar și din cauza sporului natural negativ. La recensământul din 2011 s-a înregistrat cel mai mic al populației de 7035 locuitori. Doar două sate mai depășesc 1000 de locuitori Tismana și Pocruia.

Tabelul nr.13

Evoluția numerică a populației în localitățile componente ale orașului Tismana în perioada 1912- 2011

Sursa datelor prelucrate: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Populației

Figura nr.13 – Evoluția numerică a populației în localitățile componente ale orașului Tismana în perioada 1912- 2011

Sursa: realizare proprie

Figura nr.14

Sursa: realizare proprie

La recensământul din 2011 populația stabilă a orașului Tismana era de 7035 locuitori, a cărei repartiție este prezentată în figura nr.14.

Ponderea populației pe satele componente la recensământul din 2011

Cea mai mare parte a populației se concentrează în orașul Tismana, 25%. Procente meri se înregistrează de asemenea în Pocruia și Sohodol (15% și respectiv 13%). Acestea au avut din totdeauna un număr mare de locuitori maximul atingându -l în 1977 (vezi tabelul nr.13). De altfel în Pocruia s- a înregistrat cea mai redusă populație de când se efectuează recensăminte, cu excepția celui realizat în 1930. Cele mai mici valori se înregistrează în satele Vânăta, Vâlcele și Racoți (4%).

3.1.3. Evoluția principalilor indicatori demografici

Toate cele trei valori ale mișcării naturale a populației se raportează la mia de locuitori, ele depinzând de factori demografici, precum și de o serie de factori sociali, economici și politici după 1992 se constată scădere drastică a populației cu consecințe grave pe termen lung.

În câmpul fenomenelor demografice cea mai sensibilă s-a dovedit a fi natalitatea. Dacă până în 1990 s-a menținut la valori ridicate datorită unei politici pronataliste brutale și coercisive instaurată după 1966 scăderea ei era iminentă după 1989. Această tendință de scădere nu este deloc surprinzătoare datorită contextului socio – economic, ea înscriindu – se în logica raporturilor dintre demografie și evoluția proceselor economice și sociale. Rata natalității a scăzut de la 12 în 1992, ajungând la 8,06 în 2000.

Spre deosebire de natalitate, mortalitatea a avut o evoluție ponderată între 1966 și 1989, iar schimbările politice și socio – economice au determinat un decalaj redus. În 1992 a fost cea mai redusă valoare a mortalității 8,35, iar cea mai mare valoare în 1996 de 13,25.Această valoare ridicată se datorează în special procesului de îmbătrânire a populației în special din mediul rural.

Sporul natural care reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate a avu cea mai mare valoare în 1992 (3,65), iar cea mai scăzută în 2000, când a atins valoarea de – 4,03.

Tabelul nr.14

Rata natalității, mortalității și sporul natural Tismana în perioada 1992- 2000

Sursa datelor prelucrate: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Populației

Un indicator alarmant în în evoluția numerică a populației este îmbătrânirea demografică adică raporturile inechitabile între între grupele vârstnice și cele tinere.

Evoluția populației se caracterizează nu numai prin scăderea ei numerică, dar și prin modificări intervenite în structura pe grupe de vârstă datorită sporului natural și migratoriu.

Fenomenul îmbătrânirii populației este specific populației rurale și determinat de nivelul fertilității populației feminine, nivelul mortalității și soldul negativ migratoriu (G.Erdeli, 2005).

Tabelul nr.15

Structura populației pe grupe de vârstă din orașul Tismana la recensămintele 1992,2002,2011

Sursa datelor prelucrate: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Populației

Structura populației pe grupe de vârstă în 1992 Structura populației pe grupe de vârstă în 2002

Fig. nr. 15a Fig. nr.15b

Structura populației pe grupe de vârstă în 2011

Fig. Nr.15c

Dacă la recensământul din 1992 rezultă o structură pe grupe de vârstă relativ echilibrată și tânăra. Nu același lucru se poate spune și despre situația populației totale din anul 2000, sporul natural fiind negativ, domină grupa de vârstă adultă și creste considerabil grupa vârstnică. La ultimul recensământ din 2011 o scădere a primelor două grupe de vârstă și creștere a populației vârstnice. Putem astfel să afirmăm că se realizează o îmbătrânire a populației orașului Tismana.

3.1.4 Migrațiile

Mobilitatea teritorială a populației semnifică migrația care presupune deplasarea populației dintr-un loc în altul determinată de schimbarea locului de muncă sau a domiciliului.

Deplasările temporale interne sunt forme ale mobilității teritoriale a populației care se realizează fără schimbarea domiciliului și îmbracă mai multe forme. Rolul cel mai important în cazul acestui tip de migrații îl au factorii socio – economici.

Migrațiile sezoniere pentru zona studiată sunt determinate de urcatul oilor la munte în mai și coborâtul lor de 15 august.

Migrațiile săptămânale sunt o formă de deplasare temporală a populației cu o durată mai mare de 24 ore care implică populația care se deplasează pentru muncă sau studii în altă localitate. Acestea afectează în special populația școlară care se deplasează spre liceele din Tg – Jiu.

Deplasările zilnice (navetismul) sunt determinate de imposibilitatea asigurării unui loc de muncă în localitatea de origine. În trecut navetismul antrena un număr mai mare de persoane către zonele de exploatare a cărbunelui. În prezent numărul persoanelor care lucrează în cadrul Complexului Energetic Oltenia este de 350persoane care lucrează în trei schimburi.

Deplasările definitive au drept rezultat schimbarea domiciliului și a avut în trecut o pondere mare în cadrul populației tinere care au migrat spre noile zone industriale din județ în vederea obținerii unui loc de muncă.

Deplasările internaționale au fost determinate de factorii socio – economici de după 1990. Aceștia au determinat migrarea parțială din localitate către Grecia, Spania și Italia. În Tismana proporția femeilor care lucrează în străinătate este mai mare ca a bărbaților.

3.1.5. Structura populației

Structura populației poate fi analizată după mai multe criterii. Pentru orașul Tismana voi analiza structura după naționalitate, religie, medii, ocupații la ultimele două recensăminte (2002 și 2011). Structura pe grupe de vârstă am prezentat-o la evoluția principalilor indicatori demografici.

Structura etnică a populației este cea care determină în mare parte trăsăturile de ordin cultural, religios, lingvistic, dar și elemente cu caracter economic sau de civilizație materială. Deoarece se mențin încă unele deosebiri în organizarea locuinței și gospodăriei, în practicarea unor meșteșuguri.

Majoritatea populație s-a declarat de etnie română, iar un procent mic de etnie romă. Pentru prima dată țiganii apar într-un act de donație al domnitorului Dan I în anul 1385 către Mănăstirea Tismana a 40 de sălașe din vechile posesiuni ale Mănăstirii Vodița. Au fost eliberați din robie de voievodul G. Bibescu în 1847. În 2002 reprezentau 3% din populația recenzată, iar în anul 2011 doar 1%.

Structura etnică în Tismana în 2002 Structura etnică în Tismana în 2011

Figura nr.16a Figura nr.16b

Sursa: realizare proprie

Structura confesională este determinată de predominarea religiei ortodoxe la nivel național în raport cu celelalte culte religioase. La ultimul recensământ s-au declarat creștini ortodocși un număr de 6736 locuitori, 282 adventiști de ziua a 7, iar 17 nu și-au declarat religia.

Structura confesională în Tismana în 2012

Figura nr. 17

Sursa: realizare proprie

Structura populației pe medii de viață .Orașul Tismana este format din orașul propriu – zis și 10 sate subordonate. La 7 ani de la declararea ca oraș, la recensământul din 2011 din populația totală de 7035 locuitori, in mediul urban trăiau 1745 persoane, iar la sate 5290 persoane.

Structura pe medii în orașul Tismana în 2011

Tabelul nr.16

Sursa datelor prelucrate: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Populației

Structura pe medii de viață în Tismana în 2012

Figura nr. 18

Sursa: realizare proprie

Structura economică a populației are ca bază de studiu populația activă și inactivă. În funcție de structura pe grupe de vârstă și sexe, de nivelul de pregătire, de gradul de dezvoltare economică și de numărul de locuri de muncă, în cadrul populației se distinge: o populație ocupată și și una neocupată.

Populația activă totală la nivelul orașului era în anul 2010 era de 4702 persoane și se compune din populația ocupată 4345 locuitori și populația aflată in șomaj 357 persoane.

Populația activă reprezintă 52,6% din totalul populației. Șomerii, din informațiile obținute sunt în număr de 357, din care 85 sunt femei și 272 bărbați indicele de șomaj la nivelul orașului era în 2010 de 7,97%.

Populația inactivă este 3792 și se compune din 1826 preșcolari elevi și studenți, categorii sociale care în timpul liber sau vacanțe lucrează cu familiile în propriile gospodării, 1915 pensionari și 51 de persoane cu alte ocupații.

Structura populației ocupate pe domenii de activitate se împarte în trei categorii: populație ocupată în agricultură și silvicultură (sectorul primar), populație ocupată în industrie (sectorul secundar) și populație ocupată în servicii (sectorul terțiar).

Din compararea procentelor de persoane active pe diverse domenii de activitate în perioada 1996 – 2010 se constantă o predominare a populației care lucrează în secundar și o pondere ridicată a celor care lucrează în domeniul terțiar față de cei din domeniul primar care este o tendință la nivel național. Procentele ridicate din sectorul terțiar se explică prin activitățile care se desfășoară în turism și comerț.Se remarcă deasemenea stabilitatea ponderi populației pe cele trei domenii de activitate pe toată perioada luată în studiu.

Structura populației ocupate pe total și în cele trei sectoare de activitate în perioada 1996-2010

Tabelul nr. 16

Sursa datelor prelucrate: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Populației

Structura populației pe sectoare de activitate în perioada 1996 – 2010

Figura nr.19

Sursa: realizare proprie

3.1.6. Densitatea populației

Densitatea populației este numărul de locuitori pe km2 și reprezintă raportul dintre suprafața orașului și numărul populației. În 2011 densitatea populației orașului Tismana era de 22,85 loc/km2, mult inferioară densității populației județului Gorj care era de 81,36 loc/km2. Această valoare mică a densității se datorează condițiilor naturale: relief colinar și muntos și suprafețe mari ocupate cu păduri.

CAP. II. STRUCTURA TERITORIALĂ A ORAȘULUI

3.2.1 Istoricul locuirii în vatră

Prima atestare documentară a Tismanei datează din 3 octombrie 1385, hrisovul voievodului Dan I care scria că la începutul domniei sale a aflat „… la locul numit Tismana, o mănăstire întru toate neisprăvită, pe care răposatul întru fericire piosul voievod Radul, părintele Domniei Mele a înălțat-o din temelii, dar scurtându-i-se viața, n-a săvârșit-o.

De aceea, am binevoit Domnia Mea după cum i-am urmat la domnie, tot așa să-i fiu următor și la această faptă pentru înnoirea pomenirii părintelui meu și pentru mântuirea sufletului meu, isprăvind cu zidirea și întărind cu dăruiri și venituri acest hram al Prea Sfintei Stăpânei Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria…”

De aici încolo satul Tismana se găsește menționat în majoritatea actelor voievodale și mănăstirești legate de Mănăstire Tismana.

Însă urmele locuirii în vatră sunt mult mai vechi datând din paleolitic în Dealul Cozia din satul Sohodol, fapt demonstrat de uneltele de piatră și silex descoperite (I.Conea) și de existența movilelor de pământ, a pomilor fructiferi sălbăticiți și parcelării terenului din zonă (N. Tomoniu, 2008).

Rușeață este un vechi teritoriu locuibil tot din paleolitic, lucru demonstrat de silexurile și uneltele de piatră găsite și megaliții de granit aliniați în partea de nord a platoului din cornetul Pocruiei.

Din epoca bronzului s-au descoperit obiecte în punctul Cetățui în satul Topești (Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, 1994).

Istoricul N.Densușianu în lucrarea sa „Dacia Preistorică” precizează existența unor practici precreștine, pe valea Tismanei ce sărbătorea în perioada geto – dacă cultul mamei în locul „diz” sau „tiz” (care ar însemna loc fortificat) + „meni” (care înseamnă a invoca). Deci Tismana a fost la început Dizmeni sau Tizmeni.

Și în vârful Dealului Dârmoxa, la nord de satul Vâlcele ar fi existat o vatră de sat. Cuvântul „dârmoxa” potrivit lui Victor Cărăbiș ar fi dacic. Satul ar fi migrat la poalele dealului, în lungul pârâului Pârgavu, unde existau condiții mai bune pentru practicarea agriculturii, formându-se satul pietrari, azi dispărut.

Homorâciu este denumirea veche a unei părți din satul Vâlcele, care ar data din perioada romană. Zona din vârful dealului pe care se întindea satul se chemă astăzi „piaz” după „piazza” de origine latină.

Vasile Cărăbiș în „Istoria Gorjului” explica migrarea satelor din zona montană spre zona depresionară și pe dealuri în Subcarpații Getici datorită existenței căilor de comunicație care facilitau comerțul.

Satele componente ale orașului Tismana au vechime de sute de ani din care amintim:

Pocruia și Vânăta sunt atestate prin hrisovul din 27 iunie 1387 dat de Mircea cel Bătrân.

Racoți este atestat printr-un act de la 12 noiembrie 1463 al lui Alexandru I Aldea.

Topești este atestat prin hrisovul de la 1470 al lui Radu Cel Frumos.

Costeni este atestat prin hrisovul din 2 inie al lui Mircea Ciobanu.

Sohodol și Izvarna sunt atestate printr – un act din 1614 al lui Radu Mihnea.

Satul Celei apare pe hărți în „Circulația drumurilor” ca drum către minele de aramă de la Bratilovo.

Prin reforma din 1864, a domnitorului Aexandru Ioan Cuza, au fost promulgate legile privind organizarea administrației. Prin legea comunală, satele și cătunele se grupau în comune rurale, mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăși un județ.

Comuna Tismana a aparținut în diferite perioade de plasele Vâlcan și Brădicieni. În perioada comunistă teritoriul României a suferit o serie de modificări administrativ teritoriale. Dacă până în 1952, Tismana aparținuse plasei Brădiceni, în urma modificărilor adoptate de noua constituție, Tismana a fost parte componentă a raionului Baia de Aramă. Ultima reformă administrativă a României a avut loc în 1968 când s-a revenit la împărțirea pe județe, desființată de autoritățile comuniste după 1948, având ca model împărțirea Uniunii Sovietice.

În consecință, Tismana devenea din nou comună ce aparținea județului Gorj. Totodată, cele trei comune Celei, Pocruia, Topești vor fi desființate iar satele vor trece la comuna Tismana.

3.2.2 Caracteristicile vetrei urbane și ale vetrelor rurale

Morfologia urbană trebuie înțeleasă ca o reflectare a originii, creșterii și funcțiilor îndeplinite de oraș. Structura teritorială trebuie analizată în mod diferențiat în funcție de situația concretă a orașului deoarece este rezultatul unor condiții economice, geografice, istorice și culturale concrete.

Tismana din mai 2004 a fost declarat oraș conform Monitorului Oficial Nr. 310 din 7.04.2004. Este format din Tismana și 10 sate aparținătoare: Celei, Costeni Gornovița, Isvarna, Pocruia, Racoți, Sohodol, Topești, Vâlcele și Vânăta.

În oraș se disting următoarele zone funcționale:

O zonă centrală unde se găsesc cele mai importante unități administrative și socio – culturale.

O zonă rezidențială, adică zona de locuințe care sunt în general de tip individual.

O zonă economică ce concentrează obiectivele industriale în partea de nord și de sud a orașului și zona agricolă localizată în afara zonei construite.

Ca tipologie morfologică corespunde caracteristicilor satelor gorjene care sunt amplasate în zonele de contact dintre formele de relief (munte și depresiune), zone unde microclimatul este mai favorabil și resursele naturale suficiente.

Forma alungită, uneori ramificată sau areolară, cu structură adecvată este o caracteristică specifică Tismanei datorată condițiilor mediului geografic. Formele de relief nu au fost propice dezvoltării localității pe toate direcțiile. Pentru o mai bună folosire a reliefului, dar și pentru a lăsa libere terenurile favorabile agriculturii, locuitorii au preferat așezarea în lungul apelor sau a poalelor dealurilor, așezare ce coincide cu cea a drumurilor principale. Din această cauză satele aparținătoare orașului au o singură stradă sau un număr redus de străzi, cu gospodării de o parte și de alta, având forma vetrei alungită

Ca mărime intră în categoria orașelor mici, iar satele componente intră în categoria satelor mijloci (Pocruia, Sohodol, Costeni și Celei) și sate mici (Izvarna, Gornovița, Vânata, Racoți, Vâlcele și Topești).

Bilanțul teritorial reprezintă suprafețele ocupate de categoriile cu funcții diferite (locuințe, clădiri socio – culturale, străzi, ape spații cultivate) din cadrul orașului. Ca urmare a necesităților de dezvoltare precum și pe baza solicitării administrației locale și a populației, intravilanele tuturor localităților au fost reanalizate încât să răspundă tuturor solicitărilor legale. În concluzie intravilanele tuturor satelor ce compun orașul Tismana nu au suferit modificări față de cele existente în prezent, lucru ce va permite crearea unei stabilități de gândire asupra evoluției localității precum și îmbunătățire substanțială a indicelor de densitate a populației prin păstrarea suprafețelor și creșterea în timp a numărului de locuitori.

Bilanțul teritorial județean și al orașului Tismana

Tabelul nr. 17

Sursa datelor: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Domeniului Public și Privat

3.2.3 Dotări edilitare

Încă dinainte de a fi declarat oraș Tismana a existat preocuparea pentru a asigura un minim de lucrări tehnico – edilitare a satului de centru

Gospodărirea apelor și canalizarea. Resursele da apă de suprafață ale orașului sunt constituite din rețeaua hidrografică a râului Tismana și afluenții săi. În acest context se poate aminti și programul de amenajare hidroenergetică, în cadrul căruia s-au relizat cele două lacuri de acumulare (Tismana și Tismana aval).

Datorită resurselor de apă subterană din zona studiată, care sunt deosebit de bogate, întâlnim o hidrostructură complexă de mari dimensiuni, în care se dezvoltă pe verticală o succesiune de orizonturi acvifere.

Având în vedere mărimea orașului (ca populație, număr de case, lungimea străzilor) au fost inițiate mai multe lucrări de alimentare cu apă în sistem centralizat astfel.

Din sursa Tismenița a fost alimentat cu apă potabilă inițial satul Tismana, iar ulterior Gornovița, Topești și Vâlcele.

Din zona în care se asigură captarea de apă pentru municipiul Craiova, a fost realizată și alimentarea satelor Celei, Costeni, Izvarna și Racoți.

Satul Sohodol a realizat un sistem local de alimentare cu apă din apele de suprafață fără însă să realizeze tratarea și înmagazionarea necesară, astfel că acestui sistem este în afara regulilor sanitare.

Canalizarea și epurarea apelor uzate se realizează doar în oraș print-un sistem centralizat de canalizarea apelor uzate, iar epurarea acestora se face într-o stație cu o treaptă mecanică care funcționează necorespunzător.

Alimentarea cu gaze naturale. Odată cu realizarea conductei de transport gaze Tg. – Jiu – Motru s-au creat condiții pentru înființarea unei distribuții de gaze naturale pentru toate componentele orașului.

Alimentarea cu energie electrică. Sistemul de distribuție este format din 56,76 km rețele aeriene de joasă tensiune, 56 km rețele aeriene de medie tensiune, 52,10 km rețele aeriene de înaltă tensiune și 0,6 km rețele subterane de medie tensiune. Deoarece orașul este producător de energie electrică, prin cele 2 hidrocentrale, pe teritoriul său există o stație de transformare înaltă/medie tensiune, o stație de transformare medie/joasă tensiune și un număr de 18 posturi de transformare.

Salubritatea se realizează la nivel de oraș, dar nu există un depozit ecologic de deșeuri menajere de aceea acestea sunt transportate la groapa de gunoi ecologică a municipiului Tg.- Jiu.

3.2.4 Funcțiile orașului

Funcțiile orașului Tismana sunt de natură economică și culturală. Din punct de vedere economic se remarcă industria și agricultura specifică zonei care plasează orașul Tismana în rândul orașelor mici cu un potențial deosebit, mai ales din punct de vedere turistic.

Tismana deține cele mai reprezentative unități economice din fosta comună.

Pe total în anul 2011 în Tismana erau 121 unități economice din care de stat 51, particulare 68, asociative 7 și mixte 1.

Tipul unităților economice din orașul Tismana în anul 2011

Tabelul nr. 18

Sursa datelor: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Domeniului Public și Privat

Funcția industrială

Structura economică a orașului Tismana cuprinde diverse domenii de activitate.

Hidroelectrica care administrează cele două uzine: uzina hidroelectrică aval și uzina hidroelectrică amonte, cu un total de 40 salariați.

SC Hidroservice, cu 70 angajați

Societăți comerciale tip SRL pentru exploatarea și prelucrarea lemnului: în total nouă societăți, cu circa 170 salariați.

Șaisprezece societăți private pentru construcții și prestări servicii, cu 150 angajați.

Arta Casnica Tismana: confecții, artizanat, cusături, având 15 angajați.

Patru Service auto, cu 6 angajați.

Trei ateliere croitorie, cu 10 angajați.

Frizerie și coafură, cu doi angajați.

Păstrăvăria Tismana, cu 7 angajați și având o producție medie anuală de 35 tone.

Stație pentru captarea apei Izvarna – Craiova, cu 1700 metri cubi pe oră dirijați prin conducte astfel amplasate, ca apa să aibă cădere prin gravitație, cu 27 angajați.

Ocolul Silvic Tismana, cu domeniu de activitate pază vânătoare, plantații, exploatarea lemnului având 64 angajați.

Alte 102 societăți comerciale tip SRL, cu diferite activități de comerț, alimentație publică și servicii, cu 280 angajați.

Funcția agricolă

Orașul Tismana cu satele aparținătoare, se întinde pe 30778,79 ha. Din suprafața totală, terenul agricol este de 9635,52 ha, adică 31,31% din suprafața teritorial administrativa a orașului.

Totalul terenului agricol este format din:

Teren arabil – 1117,96 ha – 3,63%

Pășuni – 4882,35 ha – 15,86%

Fânețe – 3208, 69 ha – 10,43 %

Vii – 256, 54 ha – 0,83 %

Livezi – 169,98 ha – 0,55%

Funcția cultura

În perioada interbelică la Tismana a existat o cultură de masă iar fondatorii primelor mișcări populare de anvergură au fost George Coșbuc, prin Cercul Cultural Sătesc Tismana de la începutul sec. XX și Societatea „Dorna Tismana” care din poziția ei de organizație a societății civile obținea fonduri pentru acțiuni populare.

În trecut, au fost construite șase cămine culturale la Tismana, Topești, Pocruia, Costeni, Sohodol și Isvarna, care sunt folosite în diverse activități culturale. În anul 2007, Căminul Cultural "George Coșbuc" din Tismana s-a transformat în Casa de Cultură "George Coșbuc" Tismana. Astfel, s-a amenajat pentru prima dată în județul Gorj un muzeu al costumului popular. Lui i s-a atribuit denumirea ,,Muzeul Costumului Popular Gorjenesc Tismana" și are piese unicat, costume populare din secolul al XIX-lea.

Foto nr. 17

Muzeul Costumului popular gorjenesc

Sursă: arhiva personală

Biblioteca Publică din centrul orașului a fost mutată și ea în noul local de cultură și are acum în evidență peste 14.000 volume de carte, ca urmare a unor donații din partea Asociației Române pentru Patrimoniu și din partea domnului Mihail Aristotel Ungureanu, fiu al satului, fost secretar de stat în guvernarea 1996-2000. Biblioteca este frecventată de circa 1000 cititori anual. În afara bibliotecii publice își desfășoară activitatea și alte cinci biblioteci școlare cu un număr total de 29.987 volume.

Din punct de vedere cultural se poate încadra și activitatea cooperativei Arta Casnică având în vedere importanța deosebită pe care a dat-o culturii românești, o dată cu obiectele unicate. Cooperativa Arta Casnică Tismana, a fost fondată la mijlocul secolului trecut pentru a pune în valoare o tradiție milenară bine păstrată în toate satele de munte: portul popular românesc. Lucrul era organizat și prin muncă la domiciliu. Existau 11 puncte de primire – predare, pentru 37 sate din nordul județului Gorj, fiind încadrate în muncă circa 1580 lucrătoare. După 1990 vechile legături comerciale cu „țările comuniste ” sunt întrerupte. Un incendiu accentuează criza, șomajul își arată fața în premieră la Tismana. Unele ateliere se închid sau devin independente din punct de vedere financiar, plătind chirie firmei mamă.

Tradiția însă e un bun argument pentru revenire. În ultimii ani cooperativa începe să reînvie ca pasărea Phoenix din propria cenușă.

Foto nr.18

Costume populare realizate de Arta Casnică

Sursă: arhiva personală

Foto nr.19

Festivalul cântecului și dansului popular

Sursă: arhiva personal

Pentru contracararea hramului mănăstirii regimul comunist înființează „Festivalului Cântecului, Dansului și Portului popular” de la Tismana. Acesta a intrat în normalitate după 1989 când a început să fie organizat de către instituțiile culturale și artistice specializate (Consiliul Local și Primăria Tismana, Centrul pentru Conservarea și Valorificarea Tradiției și Creației Populare, Ansamblul artistic "Doina Gorjului). În fiecare an acest festival se va ține în data de 14-15 august. Preselecția are loc în data de 14 și se ține la Casa de Cultură “George Coșbuc”. Gala de premiere a soliștilor și dansatorilor Festivalului, are loc la scena amenajată în acest scop în pădurea Șarșori.

Funcția turistică

Teritoriul administrat de orașul Tismana este propice circuitelor turistice ce vizează turismul montan, cultural și rural. Valorosul potențial turistic este o sursă de venit pentru Tismana și satele din jur iar cadrul natural generos prin toate componentele sale, trebuie reorganizat permanent pentru a crea noi atracții turistice.

Pentru cazarea turiștilor, hotelul Tismana, 120 locuri, vila "Ursu", 22 locuri și Tabăra Școlară "Sfântul Nicodim", 70 locuri, toate unitățile sunt catalogate la un confort de "două stele".

Foto nr. 20

Pensiunea Vila Ursu

Sursă: arhiva personală

Rețeaua de turism rural ANTREC are la Tismana 17 pensiuni agroturistice.

În perspectivă Tismana are posibilitatea de amenajare și construire a unor case de vacanță tip "vile" atât pe marginea lacului de acumulare, cât și pe Valea Tismanei, sporind în acest fel potențialul său.

CAP.III. ACTIVITĂȚILE ECONOMICE

Potențialul natural al solului și subsolului orașului, îl situează printre localitățile cu resurse importante de substanțe minerale utile cum ar fi rocile de construcție (granite, calcare, argile).

De asemenea, este de remarcat potențialul hidroenergetic al cursurilor de apă (în mod deosebit râul Tismana) valorificate în cadrul complexului hidroenergetic Cerna -Motru – Tismana prin realizarea celor două microhidrocentrale cu o putere instalată de 109 MW și a celor două acumulări ce au rolul de asigurare a alimentării cu apă a păstrăvăriei Tismana precum și a localităților din aval.

O importantă bogăție naturală o reprezintă resursele forestiere deoarece suprafața de păduri este de 19445 ha ceea ce reprezintă peste 63% din suprafața teritoriului administrativ al orașului. Despre caracteristicile fondului forestier se poate aprecia ca vegetația spontană este reprezentată în special din făgete, gorunete și castan comestibil. Ca vârstă vegetația plasează pădurile în arborete tinere (40 – 60 ani), iar clasa de producție medie a pădurilor este de gradul II.

În aceeași măsură pentru economia orașului, o importanță deosebită o reprezintă potențialul agricol (terenul agricol este de 9636ha, 31,31%) cu activitate preponderentă în creșterea animalelor care au o bază furajeră de excepție din punct de vedere calitativ și cantitativ (pășuni 4882 ha – 15,86%, fânețe 3209 ha – 10,43%).

O importantă resursă naturală ce va influența dezvoltarea economică o reprezintă potențialul turistic și de agrement deosebit de valoros de pe teritoriul orașului Tismana.

Tipurile principale de activității socio – economice se apreciază că vor evolua semnificativ, respectiv prin reducerea populației ocupate în activități primare și creșterea numărului de persoane ocupate în activități terțiare.

3.3.1 Agricultura

Agricultura este un foarte important sector de activitate având în vedere atât suprafața pe care se desfășoară cât și diversitatea ca folosință a terenurilor agricole.

Pe ansamblu condițiilor naturale, teritoriul localității Tismana se deosebește într-o oarecare măsură de celelalte unități naturale limitrofe atât sub raportul modului de utilizare, cât și prin structura culturilor care se practică. Acestea se explică prin diversitatea factorilor naturali (relief, ape, sol și climă) care alături de ceilalți factori de ordin socio -economic, a imprimat o diferențiere teritorială în folosirea mai mult sau mai puțin judicioasă a terenurilor.

Din suprafața totală a localității 9636 ha (31,31%) o reprezintă terenul agricol și în cadrul acestuia pășunile ocupă cele mai mari suprafețe, 4882 ha (15,06%), fânețele ocupă 3209 ha (10,43%), iar arabilul reprezintă 1118 ha (3,63%).

Foto nr.21

Suprafețe ocupate cu pășune în satul Topești

Sursă: arhiva personală

Structura fondului funciar

Tabelul nr.19

Sursa datelor: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Domeniului Public și Privat

Structura fondului funciar

Figura nr 20

Sursa: realizare proprie

După cum reiese și din graficul de mai sus fondul forestier ocupă 64% din suprafața orașului fiind una dintre bogățiile cu o importantă funcție economică și de protecție a mediului.

În ceea ce privește modul de folosință al suprafețelor arabile cea mai mare parte este ocupată de cereale. În anul 2013 porumbul s-a cultivă pe 927 ha și reprezintă principala plantă de cultură. Se cultivă de la sfârșitul secolului al XVII-lea, din timpul lui Ștefan Cantacuzino fiind adus din America. Astfel că în secolul al XIX-lea, cultura porumbului se va extinde ocupând locul I în culturile de cereale din Țara Românească, deoarece nu era cerut de turci. Grâul s-a cultivat doar pe 10 ha, iar dintre legume cartoful s-a cultivat pe 40 ha.

Dotarea cu tractoare de diferite tipuri și cu utilaje mecanice diversificate constituie una din verigile ce condiționează rentabilizarea activității agricole. Dotarea este necorespunzătoare prin lipsa combinelor de recoltat porumbul, aceasta făcându- se manual, dar și prin lipsa altor utilaje utilizate la tratarea culturilor.

În cadrul ocupației agricole se numără și cultura pomilor fructiferi ca: pruni, meri, peri, nuci, cireși, vișini, caiși, gutui etc. Dintre pomii fructiferi, nucii sunt cunoscuți documentar încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea printr-o danie a voievodului Dan I către Mănăstirea Tismana. Prunul, care ocupa cea mai mare suprafață dintre pomii fructiferi, se cultivat datorită condițiilor favorabile mai ales în Dealul Pocruiei, Plopi, Dealul Perilor. Suprafața totală ocupată cu pomi fructiferi este de 170 ha.

Foto nr.22

Livadă cu meri – Pocruia

Suprafața ocupață cu viță de vie este de 257 ha.

La recensământul din 2011 Orașul Tismana avea un număr de 3192 gospodării. Repartiția teritorială este următoarea: Tismana 665 gospodării, Celei 285, Costeni 342, Gornovița 170, Izvarna 170, Pocruia 475, Racoți 175, Sohodol 475, Topești 120 și Vâlcele 185.

În tabelul nr. 20 sunt grupate gospodăriile în funcție de suprafața de teren agricol deținută.

Din totalul gospodăriilor de 3195, ponderea cea mai mare o dețin gospodăriile cu 1- 3 ha de teren agricol, respectiv 61%.

Gruparea gospodăriilor în funcție de suprafața deținută

Tabelul nr.20

Sursa datelor: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Domeniului Public și Privat

Creșterea animalelor este cea de-a doua ramură a agriculturii fiind una dintre ocupațiile tradiționale ale locuitorilor, care dispun de o bază furajeră importantă.

Locuitorii Tismanei (mai ales cei din Vânăta și Ungureni) urmași ai tribului dacic de păstori găsiți aici, au urmat tradiția strămoșilor din care se trag și au practicat de la început și secole de a rândul după aceea, păstoritul. Condițiile geografice ale vechei comune, poienele, pădurile, pajiștile munților de la nord, văile celor două râuri au determinat condiții prielnice păstoritului.

Efectivele de animale din orașul Tismana la recensământul agricol din 2011

Tabelul nr.20

Sursa datelor: Arhiva Primăriei Orașului Tismana, fond Evidența Domeniului Public și Privat

Cel mai mare efectiv de animale îl reprezintă păsările, care împreună cu porcinele sunt crescute în cele mai multe gospodării.

La sfârșitul secolului al XIX – lea satul Tismana avea 537 de vite, 173 de cai, 2600 oi (V Cărăbiș. 1995). Creșterea ovinelor are o pondere însemnată. La începutul secolului al XX-lea numărul era mult mai ridicat ca urmare a stabiliri în această zonă a crescătorilor de ovine din Transilvania. Efectivele de ovine au crescut sau scăzut în decursul timpului în funcție de anumiți factori socio – economici. În 2011 erau înregistrate 17626 capete.

Creșterea bovinelor reprezintă de asemenea o activitate tradițională. Și numărul acestora a fluctuat în decursul timpului, ajungând în 2011 la 3749 capete

3.3.2. Industria

Orașul Tismana are o structură economică mai degrabă de nivel urban dacât de nivel rural. Această structură cuprinde diverse domenii de activitate.

Industria energiei electrice este reprezentată prin două uzine hidroelectrice: Tismana subteran și Tismana aval.

Complexul hidroenergetic Cerna – Motru – Tismana este un ansamblu de lucrări destinate satisfacerii folosințelor de apă din cursul mijlociu al Jiului și producerii de energie electrică.

Schema de amenajare s-a dezvoltat prin aplicarea principiului concentrării debitelor în principale acumulare printr-o rețea de captări și aducțiuni secundare, în paralel cu concentrarea căderii într-o centrală mare situată subteran.

Amenajarea cuprinde, in faza finala un număr de cinci acumulări si patru centrale hidroenergetice. Folosințele de apa din bazinul hidrografic al râului Jiu, necesită debite mult mai mari decât cele ce se pot obține prin regularizarea Jiului, așa încât ideea de baza a proiectului amenajării Cerna – Motru – Tismana a fost derivarea din bazinul râului Cerna a unor debite având valori importante. In acest fel s-a asigurat în medie o triplare a debitului de apă pe sectorul mijlociu al Jiului, în special pentru marele termocentrale: Rovinari, Turceni, Ișalnita și platforma industriala a municipiului Craiova.

Cele patru hidrocentrale funcționează în regim de vârf de sarcină utilizând potențialul hidroenergetic al râurilor Cerna, Motru, Tismana și Bistrița precum și al afluenților acestora.

CHE Tismana subteran. Este cea mai mare unitate hidroenergetică din cadrul Complexului hidroenergetic Cerna – Motru – Tismana. Centrala uzinează apă din lacul de acumulare Motru, ce are un volum util de 2,9 mil. m3 prin intermediul unei conducte forțate în lungime de 8580 m. Centrala Hidroelectrică Tismana Subteran este echipată cu două hidroagregate cu turbine Francis cu ax vertical și cameră spirală metalică cuplate cu două generatoare având o putere instalată de 53 MW fiecare. Producția medie anuală de energie electrică se situează la cifra de 262 GWh. Debitul turbinat este evacuat în lacul Tismana aval printr-o galerie de fugă cu o lungime de 4405 m. In prezent, sunt în studiu de finalizare lucrările la galeria de aducțiune de la barajul Clocotiș în lungime de 11400 m, în scopul aducerii la valoarea instalată a puterii disponibile.

CHE Tismana Aval. Este o centrală hidroelectrică de tip baraj amplasată în frontul de retenție pe malul stâng al râului Tismana. Ea a fost pusă în funcțiune în anul 1985 și prelucrează o cădere netă de 9,5 m din lacul Tismana Aval. Acumularea Tismana Aval se află la confluența dintre râul Tismana și debitul de apă turbinat de către centrala Hidroelectrică Tismana Subteran, fiind ultima verigă din lanțul hidroenergetic Cerna – Motru – Tismana.

Producția medie anuală de energie electrică se ridică la valoarea de 6 GWh.

La cele două centrale electrice lucrările de mentenanță le realizează SC Hidroserv

Foto nr. 23

CHE Tismana Subteran – sala turbinelor

Sursa: prof. N. Tomoniu

Foto nr.24

CHE Tismana aval

Sursă: arhiva personală

Industria textilă – cooperativa „Arta Casnica” Tismana a dezvoltat de-a lungul anilor în zona județului Gorj, o industrie de artizanat care a lăsat rădăcini adânci. Vechii meșteri populari, care deși în vârstă încă mai lucrează, au început să atragă tinerii din nou spre meseriile legate de artizanatul atât de prețios de la Tismana. Activități precum cusutul, tricotatul, țesutul sau altele de acest fel au început să fie abandonate, datorită scăderii cererii de materiale textile pe piața românească. Ca urmare în planul de învățământ al Grupului Școlar Industrial Tismana, au fost introdu-se învățarea acestor meserii, prin amenajat două ateliere de lucru, iar elevii fac aici primii pași în descoperirea secretelor artei populare. Sperându-se, ca industria de artizanat de la Tismana să ia un nou avânt și să nu piară.Diplomele obținute în ultimii ani, confirmă că aceste speranțe nu sunt deșarte.

Foto nr. 25

Atelier de covoare

Sursa: prof. N. Tomoniu

Industria lemnului este bine dezvoltată datorită suprafeței mari ocupate cu pădure (65%). Aceasta fiind reprezentată în special de exploatarea masei lemnoase, realizată de Ocolul Silvic Tismana împreună cu alți agenți economici.

Prelucrarea primară a lemnului (gaterare) se realizează de unele societăți din zonă. Majoritatea masei lemnoase exploatate este livrată spre centre de prelucrare finală din afara localității. Există de asemenea și mici ateliere de tâmplărie.

3.3.3. Transporturile și căile de comunicație

Orașul Tismana este situat la 30 km față de municipiul Tg – Jiu (reședința județului Gorj) și este străbătut de la est la vest de drumul național 67D, Tg – Jiu – Peștișani – Baia de Aramă, drum în întregime modernizat ce are pe raza orașului o lungime de 13,5km și străbate localitățile Vânăta, Tismana și Celei.

În partea de nord a teritoriului administrat de Tismana trece drumul național DN 66 A care face legătura între Câmpul lui Neag (Hunedoara) cu Băile Herculane, pe Valea Cenei unde se realizează joncțiunea cu DN 67D. Acesta este asfaltat decât până la Câmpușel.

Teritoriul orașului este străbătut de drumuri județene și comunale care facilitează accesul spre toate localitățile componente:

Drumul județean DJ 672 Ciuperceni – Tismana – Peștișani străbate localitățile Vâlcele, Topești, Gornovița și Tismana.

Drumul județean DJ 672A străbate orașul de la sud la nord pe o lungime de 7 km pănă la Mănăstirea Tismana.

Drumul comunal DC 125 Pocruia – Izvarna – Costeni – Celei – Racoți.

Drumul comunal DC 129 Tismana – Vânăta.

Lungimea rețelei de străzi și drumuri comunale cuprinse în teritoriul administrativ al orașului Tismana este de 78 km, din care peste 70 % modernizați.

3.3.4. Turismul

Turismul este o activitate cu implicații complexe asupra vieții economice și sociale ale regiunii.

La începutul secolului al XX- lea zona este declarată „stațiune climaterică” și cuprindea comuna Tismana, Valea Mânăstirii și muntele Cioclovina până în vârf, pe o întindere de 10 km, se execută mai multe lucrări.

„Drumul Tainelor” care în prezent nu mai există fiind distrus în perioada comunistă. Însă au mai rămas câteva exemplare din speciile rare de arbori care au fost plantate în parcul Chihaia: pin negru de Herculane, arbori de tis și păducel negru, iederă albă, agriș, specii exotice de trandafiri bengalezi, arborele vieții (China).

„Crucea Sf. Treimi” aflată deasupra peșterii Sf. Nicodim, pe stânca Stârmina.

„Fântâna Basarabilor”, aflată la dreapta urcușului la mănăstire, pe valea numită de armată, pe când construia drumul strategic, Valea Șeasa, amenajare a unui izvor provenit din pârâul subteran Furnia ce iese din Peștera Mănăstirii

Foto nr. 26

„Fântâna Basarabilor”

Sursă: arhiva personală

„Podul Mircea Basarab”, în amintirea lui Mircea cel Bătrân, tatăl lui Dan I Vodă, ctitorul mânăstirii din zid Tismana. Utilizabil și astăzi, pod ce trece peste pârâul Furnia.

„Podul lui Ioan Corvin Mateiu ” existent și azi alături de podul cel nou de lângă parcarea de la mănăstire aparținând DJ 672A.

Teritoriul administrat de orașul Tismana este propice circuitelor turistice ce vizează turismul montan, cultural și rural. Potențialul turistic presupune obiective naturale și antropice. Astfel oferta turistică este bogată și variată: forme de relief (munți, dealuri, văi), râuri, zona calcaroasă cu numeroase fenomene carstice, flora și fauna, monumente ale naturii, monumente, târguri și festivaluri.

Obiective turistice naturale

Zona montană

Ciucevile Cernei, cu carsturile lor, grohotișurile Godeanului și ale Oslei, stânele de aici, oferă turiștilor priveliști de neuitat. Plaiurile Tismanei oferă priveliști și posibilități de petrecere a timpului liber din păcate insuficient pusă în valoare. În ultimii ani Plaiul Sohodolului a fost reamenajat și lărgit permițând tractoarelor și autoturismelor de teren, cu dublă tracțiune, să străbată întreaga zonă submontană de la nord de orașul Tismana, până în Valea Cernei sau după dorință, până în Valea Jiului.

Zona carstică Isvarna – Topești

Culmile sudice sunt alcătuite predominant din roci calcaroase și din această cauză exocarstul prezintă numeroase forme: chei, doline, lapiezuri, izvoare carstice cu debite mari și numeroase peșteri. Cele mai importante cu posibilități de vizitare sunt: Fușteica, Peștera de la Mănăstire, Peștera Gura Plaiului.

Peștera Fușteica este situată în satul Isvarna, localitate cu numeroase izvoare carstice.

Este o peșteră ușor de parcurs, dar sunt necesare mijloace de iluminat și se recomandă vizitarea acesteia în perioadele fără ploaie.

Peștera de la Mănăstirea Tismana poate fi vizitată cu mijloace de iluminat și încălțăminte adecvată.

Peștera Gura Plaiului este situată la nord de satul Topești. Deoarece este declarată monument al naturii este închisă cu o poartă metalică. Vizitarea ei se poate realiza în orice anotimp, cu echipament adecvat și mijloace de iluminat, dar numai cu aprobarea Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii.

Rezervații și monumente ale naturii:

Acestea sunt:

– Piatra Andreaua – Sohodol în suprafață totală, cu zona limitrofă, 1 ha.

– Izvoarele Izvernei – Isvarna în suprafață totală, cu zona limitrofă, 50 ha.

– Peștera Gura Plaiului – Topești în suprafață totală, cu zona limitrofă, 10 ha.

– Cotul cu Aluni – Tismana, în suprafață totală de 25 ha.

– Rezervația Botanică Cioclovina – Tismana, în suprafață totală de 12 ha.

– Pădurea de Castani Eroni, în suprafață totală de 50 ha.

– Pădurea Tismana – Pocruia, în suprafață totală de 51,60 ha.

– Muntele Oslea, în suprafață totală de 280 ha.

– Cornetul Pocruiei – Pocruia, în suprafață totală de 70 ha.

Obiective turistice antropice

Orașul Tismana se află într-o zonă cu importante manifestări etno – folclorice, dar și cu un însemnat patrimoniu de monumente, situri, ansambluri de arhitectură cuprinse pe lista oficială a Comisiei Naționale de Ansambluri, Situri și Monumente Istorice.

Monumente ale eroilor

Monumentul "Căpitanului Ioan Neferescu" construit în anul 1980 pe Dealul Nereaz, din satul Gornovița, în onoarea căpitanului Ioan Neferescu distins cu ordinele "Mihai Viteazul" și "Legiunea de onoare a Franței" în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz din primul război mondial. Alături de Ecaterina Teodoroiu ține piept dușmanului în luptele de la Jiu, tunurile capturate de el străjuind și astăzi podul Jiului.

Foto nr.27

Monumentul Căp. Neferescu

Sursă: arhiva personală

Biserici din lemn – sunt încadrate ca și monumente istorice de arhitectură populară

Biserica din lemn „Sf. Andrei” construită în sec. XVIII în satul Pocruia.

Biserica din lemn „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită în 1764 și refăcută în 1939 – 1945 în satul Gornovița.

Biserica „Buna Vestire” a fost construită în 1720 in Tismana, iar fresca este originară.

Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” construită în anul 1809 în satul Sohodol

Complexul monahal Tismana este format din mănăstirea Tismana și schiturile Cioclovina de Jos și Cioclovina de Sus

Mănăstirea Tismana este cea mai veche mănăstire din Țara Românească. Ctitorul acesteia a fost călugărul Nicodim, refugiat din sudul Dunării din țaratul bulgăresc al Vidinului, care în perioada respectivă era sub ocupația regelui catolic maghiar. Cu ajutorul voievodului Radu I a început construcția lăcașului de cult pe stânca Stârminei. Pe lângă facilitățile de ordin natural, menținerea independenței Tării Românești față de regatul maghiar au constituit argumente în construcția mănăstirii.

Primul lăcaș de cult a fost din lemn de tisă. Încă de la început mănăstirea a fost o samovlastie (D. Bălașa, 1983), adică o comunitate monahală de sine stătătoare, nesupusă nici unei mitropolii. După modelul mănăstirilor de la Muntele Athos, Nicodim a stabilit ca obștea să își aleagă conducătorul fără amestec din partea domniei. Iar din partea Patriarhului Constantinopolului rangul de arhimandrit, ce se acorda decât unui stareț ortodox de la o mănăstire mare.

Cea de-a doua construcție a Mănăstirii Tismana s-a realizat în timpul lui Radu cel Mare (1495-1508), monument de arhitectură de la începutul secolului al XVI-lea, o biserică de mari dimensiuni compusă din altar, naos, pronaos, pridvor deschis și trei turle. Terminarea bisericii cu așezarea pisanei și zugrăvirea interiorului s-au realizat în timpul domniei lui Petru cel Tânăr.

În decursul timpului mănăstirea a fost atacată. În 1611- 1612 principele Batory au adus mari pagube zidurilor care împrejmuiau mănăstirea, care au fost refăcute în timpul domniei lui Matei Basarab. A fost jefuită de turci în anii 1711 și 1787- 1792 (în timpul conflictelor dintre turci și austrieci, armatele turcești au fost cantonate în mănăstire) care au luat ușile, ferestrele si acoperișul care erau de plumb. Viața monahală devenind grea a determinat mulți călugări să se refugieze la Schitul Cioclovina. În anul 1821 a fost tabără pentru pandurii lui Tudor Vladimirescu.

În anul 1844, la inițiativa domnitorului Gheorghe Bibescu s-a realizat restaurarea, pentru care au fost angajați arhitecți străini care erau influențați de noul stil arhitectonic apărut, neogotic. Acesta nu avea nimic în comun cu tradițiile românești, iar lucrările realizate au adus serioase pierderi mănăstirii. S-au construit turnuri masive, creneluri, turnulețe de pază (asemănătoare cetăților din apusul Europei), pridvorul deschis a fost dărâmat, la fel și contraforturile altarului.

Primele restaurări moderne s-au efectuat de Comisia Monumentelor Istorice în anul 1934.

În colecția mănăstirii se află fresce de la 1766, cărți liturgice, argintării, broderii. Păstrează și câteva piese de mobilier liturgic din anii 1732 și 1737. Două tetrapoduri, un iconostas, icoane. Toaca mănăstirii a fost realizată în 1840 în chip de acvilă bicefală cu aripile întinse și cu două medalioane în aripi, reprezentând pe Sf. Nicolae și pe Sf. Antonie, iar medalionul din mijloc hramul mănăstirii – Adormirea Maicii Domnului.

Mănăstirea Tismana este unul dintre cele mai vechi și mai importante așezământe monahale din țară, prima arhimandrie românească, centru de rezistență al ortodoxiei și al luptei pentru păstrarea identității naționale, centru cultural și artistic.

Foto nr. 28

Mănăstirea Tismana – vedere de pe Mentele Stârmina

Sursa: Goggle Earth

Schitul Cioclovina de Jos este situat în apropierea mănăstirii, spre nor – vest, după o oră și jumătate de mers pe jos. A fost ridicat în 1715, pe locul unei biserici de lemn, în mijlocul unei păduri de fag și castan comestibil.

Foto nr. 29

Schitul cIoclovina de Jos

Sursa: arhiva personală

Schitul Cioclovina de Sus este situat în vârful cu același nume pe ruinele bisericii „Sf. Gheorghe” care datează din 1714.

Pentru valorificarea întregului potențial turistic prezentat mai sus se impun luarea unor măsuri. Cum ar fi dezvoltarea și promovarea unor forme de turism și agrement variate care să valorifice diversitatea, volumul și valoarea resurselor turistice ale teritoriului studiat dar și al zonelor vecine.

PARTEA IV. VALORIFICAREA CUNOAȘTERII ORIZONTULUI LOCAL PRIN REDACTAREA UNEI DISCIPLINE OPȚIONALE

CAP. I. CURRICULUM LA DECIZIA ȘCOLII

Începând din anul școlar 1998-1999, Curriculum Național a devenit operațional, el fiind alcătuit din: curriculum – nucleu și curriculum-ul la decizia școlii.

Curriculum – nucleu cuprinde numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul – cadru de învățământ.

Curriculum la decizia școlii acoperă diferența de ore dintre curriculum – nucleu și numărul maxim de ore pe săptămână pe disciplină și pe an de studiu, prevăzute în planurile – cadru de învățământ.

Curriculum la decizia școlii este format din: curriculum aprofundat, extins și cel elaborat în școală. Curriculum-ul elaborat în școală poate fi: opțional la nivelul disciplinei și este elaborat în școală; opțional la nivelul ariei curricurale – alegerea unei teme care să reprezinte cel puțin două discipline din aria curricurală; opțional la nivelul mai multor arii curriculare (B. Bennett, 2007). Curriculum la decizia școlii trebuie să fie parte integrată a Curriculum-ului Național și nu în contradicție cu acesta. Elevul are nevoie de a experimenta un curriculum coerent și nu unul fragmentat lipsit de logică. Astfel, curriculum la decizia școlii trebuie să fie planificat împreună cu cel național și integrat acestuia.

Procesul de scriere a unui nou curriculum poate fi o activitate destul de dificilă dacă este făcută de o singură persoană, de aceea li se recomandă școlilor să creeze o echipă pentru a crea curriculum la decizia școlii. Lucrând în echipă, profesorii își vor analiza mai bine deciziile, vor descoperi mai repede părțile bune sau mai puțin bune ale elaborării curriculum-ului la decizia școlii și ce este important, vor realiza mult mai ușor legătura dintre curriculum existent cu cel nou.

La crearea acestui tip de curriculum, echipa trebuie să țină cont de abilitățile pe care le pot dezvolta disciplinele studiată: gândire critică, comunicare, participarea activă la viața comunității, construirea unei vieți de calitate, construirea unui set de valori. Totodată, cadrele didactice implicate în elaborarea CDS, trebuie să consulte și celelalte părți implicate în procesul instructiv – educativ: elevi, părinți, comunitate locală. Bineînțeles, aceștia nu trebuie să dicteze CDS, acesta rămâne una din responsabilitățile profesionale ale școlii.

Curriculum-ul școlii trebuie făcut în așa fel încât elevii să dezvolte abilități necesare dezvoltării ulterioare ca tânăr sau ca adult. Pentru a atinge acest scop, profesorii trebuie să-și pună un set de întrebări dificile printre care: cum putem să îi implicăm mai mult pe elevi în rezolvarea unor probleme? cum putem să le dăm elevilor mai multă încredere pentru a lua decizii? cum se poate lucra cu un grup mai mare de elevi? cum află profesorul ceea ce doresc elevii să studieze? cum se poate evalua modul în care elevii aceste întrebări?

Predarea geografiei trebuie să consolideze capacitatea de a raționa și gândirea critică a fiecăruia, acesta realizându-se prin prezentarea unor procese și fenomene din mediul care-l înconjoară. Studierea geografiei trebuie să conducă la dezvoltarea gândirii critice a elevilor, a dezvoltării abilităților de înțelegere a evenimentelor și a abilităților de selectarea informațiilor din mai multe surse.

Curriculumul și pregătirea profesorului trebuie să conțină abordări novatoare interdisciplinare în ceea ce privește geografia, istoria, literatura, studierea limbilor străine și alte obiecte de învățământ.

Profesorul de geografie are un rol deosebit de important în atragerea elevilor spre această materie, prin cunoștințele științifice, prin stilul de predare, prin modul de desfășurare a activităților didactice.

Opționalul este unul din modurile prin care reușești să-i atragi spre elevi spre acest obiect de studiu, bineînțeles ținând cont de particularitățile vârstei. Predau această materie într-o școală generală cu clasele V – VIII. Încerc, pe cât îmi este posibil, să le dezvolt elevilor abilități mentale, precum: luarea unor decizii, a învăța să învețe; abilități sociale: grija față de ceilalți, voluntariatul; abilități profesionale: lucrul în echipă, precum și cele legate de comunicare, comunicare și cele legate de simțul civic.

Predarea oricărei lecții de geografie este de fiecare dată o provocare. Trebuie să îmbini, în mod armonios, trecutul cu noul, să îl faci pe elev să trăiască cu intensitate ceea ce îi predai.

Orice profesor de geografie si nu numai, se folosește de metodele noi de predare și de mijloacele de învățământ precum cele obiectuale (mulaje, colecții de roci, eșantioane de sol), cele grafice (hărți, atlase, planșe) sau cele mai apreciate de elevi, cele audio – vizuale, pentru a face față acestor provocări.

În timpul celor patru ani de gimnaziu, elevii primesc informații legate de geografia generală, geografia continentelor, Geografia României. Deși, geografia locală a fost întotdeauna apreciată de către profesorii, ea a fost considerată un obiect auxiliar. Studiul temelor de geografie locală poate conduce la o varietate de perspective, reprezentând adesea o cale precisă către conexiunile naționale, europene și internaționale. Deoarece în manualele de geografie, spațiul acordat orizontului locale este foarte mic, realizarea unui opțional care să aibă ca o asemenea temă este binevenit.

Tema care am ales-o pentru susținerea gradului I în învățământul preuniversitar, „Studiul geografic al orașului Tismana”, poate fi ușor transpusă într-un opțional pentru clasa a VIII- a. La acest nivel, elevii își însușesc mult mai bine informațiile despre cadrul natural, populația și activitățile acesteia. De aceea am să prezint în continuare, un model de opțional care să prezint această localitate.

CAP II. PROIECT DE OPȚIONAL

Școala Gimnazială Nr. 1, Rovinari

Anul școlar: 2014/2015

Tipul opționalului: CEȘ (opțional elaborat în școală)

Aria Curriculară: Om și Societate

Nr. de ore pe săptămână:1 h

„Oricât de puțin variat ar fi un astfel de ținut, el permite copilului să înțeleagă deplin cel puțin câteva noțiuni geografice fundamentale” (G. Vâlsan)

“Geografia orașului Tismana”

Propunător:

Prof. Sulea – Andronie Elena – Lorena

4.2.1. Argument

Curriculum-ul opțional „Geografia orașului Tismana” se adresează elevilor clasei a VIII-a, dornici să cunoască, alături de informațiile din programa oficială, cât mai multe date despre geografia locală și a orizontului apropiat. Predarea geografiei în școală începe în clasa a IV- a cu geografia locului natal, observații directe din natura, dar mai ales din orizontul local. Constituie baza de plecare pentru predarea a geografiei în școala generală. Dacă la clasa a V-a, programa se axează mult pe raportarea elementelor geografice la situația concretă a orizontului local. Posibilitățile de corelare a geografiei orizontului local există și în clasa a VIII-a, programa permite o astfel de abordare, de aceea acest opțional este bine venit. El își propune familiarizarea elevilor cu aspectele geografice din orizontul apropiat, precum și dezvoltarea de capacități, deprinderi de a cerceta și întocmi referate, hărți, mini – ghiduri turistice, pliante, afișe toate cu scopul de a cunoaște cât mai bine locurile natale și posibilitățile pe care le au elevii școlii noastre în vederea orientării școlare și profesionale privind ocuparea unui loc de muncă în apropiere de localitatea natală.

Opționalul are în vedere actualizarea evoluției fenomenelor naturale, apoi problematica actuală a vieții sociale și economice, toate privite într-o strânsă legătură. El explică și exemplifică în orizontul local, concepte de geografie fizică și regională, de geografie umană și economică, urmărind integrarea sa în aria curriculară „Om și societate”, fixarea unor noțiuni și aplicarea lor în viața lor cotidiană.

Interesul cercetării orizontului local pentru învățarea geografiei a reprezentat punctul de plecare în proiectarea acestei discipline.

Programa cuprinde: competențe generale și specifice, valori și atitudini, cu exemple de activități de învățare, conținuturi, resurse materiale și procedurale, aplicații și modalități de evaluare.

Durata cursului

Acest curs se desfășura pe durata a două semestre din anul școlar 2014-2015, fiindu-i alocată o singură oră pe săptămână.

Scop

Stimularea curiozității elevilor pentru studierea elementelor de geografie locală și descoperirea și respectarea valorilor acestei așezări.

4.2.2. Competențe generale

Utilizarea terminologiei în prezentarea și explicarea realităților geografice

Utilizarea corectă a termenilor

Transferarea unor elemente din științe și tehnologie în studierea mediului terestru

Raportarea realității geografice la un suport cartografic și grafic

Accesarea și utilizarea conținuturilor cu caracter geografic prin tehnologia informației și a comunicării

Identificarea și explicarea dimensiunii sociale, civile și culturale a caracteristicilor spațiului geografic

Dobândirea unor deprinderi și tehnici de lucru pentru pregătirea permanentă

Valori și atitudini

Competențele generale și specifice care se formează în urma parcurgerii acestui curs, prin procesul educațional centrat pe geografie, au la bază și promovează următoarele valori și atitudini:

Atitudinea pozitivă față de educație, natură, cunoaștere, societate;

Curiozitate pentru explorarea naturii, a forțelor care pot periclita viața,

din imediata vecinătate;

Respectul pentru diversitatea naturală și umană cât și pentru trecutul și prezentul orașului natal;

Conservarea și ocrotirea mediului de viață din orizontul local;

4.2.3. Competențe specifice și exemple de activități de învățare

Competențele sunt ansambluri structurale de cunoștințe și deprinderi dobândite prin învățare (O.Mândruț, 2010). Cele specifice se definesc pe obiect de studiu și se formează pe parcursul unui an. Acestea sunt formulate după modelul celor din programa de trunchi comun.

4.2.4 Conținuturi

I Introducere – generalități

II. Cadrul natural al orașului Tismana

1. Așezarea geografică

2. Relieful din orizontul local și apropiat

3. Hidrografia

4. Clima

5. Vegetația și fauna

6. Solurile

7. Protejarea naturii în orașul Tismana și împrejurimi

III. Considerații socio – istorice cu privire la apariția și dezvoltarea localității

1. Originea și vechimea localității. Toponimia

2. Tismana după anul 1990

3. Viața culturală – studiu de caz

IV. Populația

1. Evoluția numerică a populației în perioada modernă și contemporană

2. Mișcarea naturală a populației

3. Migrațiile

4. Densitatea populației

5. Structura populației

V. Ocupațiile locuitorilor din orașul Tismana

1. Agricultura

2. Activități tradiționale

3. Industria

4. Turismul

BIBLIOGRAFIE:

Cucu V. (1970), Orașele României, Editura științifică București.

Cucu V. (1984), Îndrumător metodic pentru observații pe teren și întocmirea lucrărilor de sinteză geografică asupra așezărilor umane, în Sinteze geografice, Editura didactică și pedagogică, București.

Dulamă Maria Eliza– Practica Pedagogică – teorie și metodologie, Ed. Clusium, 2005

Dulamă Maria Eliza – Metodologie didactică, , Ed. Clusium, 2005

Dulamă Maria Eliza – Didactică geografică, Ed. Clusium, 1996

Dulamă Maria Eliza – Strategii didactice, Ed. Clusium, 2000

Dulamă Maria Eliza – Metodica predării geografiei, Ed. Clusium, 2001

Pintilie Mariana – Metode moderne de învățare- evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002

Rădulea P.- Geografia Gorjului, Editura Măiastra, Tg -Jiu

Tomescu V., (1982), Activitatea de cercetare științifică integrată în procesul de instruire și educare a elevilor, în Revista Terra, nr.1-2, București.

Tomescu. V. , Pleniceanu V. , Popa F. , (1997), Sinteze geografice și metodico-didactice. Cunoașterea orizontului local, Ed. Helios, Craiova.

Valeria Dragu, Corneliu H. , Doru. V. (2000), Ghid metodologic, Geografie-geologie, Ed. Polirom 2000.

Velcea Valeria (1980), Geografia orizontului local, în Revista Terra, nr.1, București.

Ghid metodologic de aplicare a programei de geografie pentru clasele a IV–a – a VIII-a, București 2001.

4.2.5. Proiectarea activității didactice la disciplina opțională

Proiectarea didactică reprezintă o activitate complexă, un proces de anticipare a ceea ce dorește profesorul să realizeze împreună cu elevi săi pe parcursul întregului an, capitolului, sau în cadrul lecției. Proiectarea didactică se raportează la diferite perioade de timp prezentate în continuare.

Proiectarea activității didactice anuale.

Vizează analiza structurii conținutului prevăzut de programa școlară, delimitarea pe capitole și teme, stabilirea succesiunii și a ritmului de parcurgere a acestora conform logicii geografice, distribuirea numărului total de ore, pe activități de predare, activități practice, de recapitulare, sinteză și evaluare.

Proiectarea activității didactice pe unități de învățare

Constă în stabilirea activităților necesare parcurgerii în bune condiții, progresiv și sistematic a fiecărei teme sau capitol din obiectul de învățământ.

Proiectarea pe unități de învățare competențele specifice care trebuiesc realizate ca și strategiile didactice prin care se stabilesc metodele de învățământ mijloacele și modalitățile de evaluare.

Rubricația proiectării activității didactice pe unități de învățare este prezentată în tabelul de mai jos.

PROIECTAREA UNEI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚARE: CADRUL NATURAL AL ORAȘULUI TISMANA

4.2.6 Metode de predare utilizate în cadrul opționalului

Metoda didactică este un mod de a acționa practic, planificat și sistematic, reprezintă un mod de organizare a condițiilor externe ale învățării, un mod de transpunere a intențiilor profesorului în sarcini de lucru și o cale de învățare realizată de către elev (Maria Dulamă, 2001).

Metode clasice

Expunerea presupune prezentarea orală a unei teme, care are ca scop asigurarea unui bagaj de imagini intuitive și reprezentative, pe baza cărora se pot elabora anumite generalizări. Se pot comunica cunoștințe noi sau se pot completa cele vechi. Poate îmbrăca următoarele forme: povestire, explicație, prelegere.

Conversația este o metodă verbală participativă, prin care este posibilă atât verificarea nivelului de pregătire al elevilor, cât și transmiterea de noi informații. Întrebările puse elevilor trebuie să fie clare, corecte din punct de vedere științific și să se adreseze într-o succesiune logică. În funcție de scopul urmărit poate fi:

Introductivă când se urmărește introducerea elevului în noua temă.

Ex. La începutul temei” Hidrografia” elevii își reamintesc componentele unei ape curgătoare „Care sunt componentele unei ape curgătoare?”

Euristică prin care elevii pot descoperi diferite relații, legături, pe baza unor raționamente logice.

Ex. Din ce cauză crește în această zonă castanul comestibil?

De fixare și aprofundare a cunoștințelor fiind folosită pentru sublinierea unor idei mai importante

Ex. Care sunt formele de relief întâlnite?

Care sunt munții Tismanei?

Care este altitudinea maximă a munților din zonă?

Descrierea reprezintă o expunere pe baza observației prin intermediul căreia sunt prezentate caracteristicile exterioare ale obiectelor, fenomenelor, proceselor accentuândui -se aspectele de formă, dimensiune etc. Este una dintre primele metode de cercetare utilizate în geografia ca știință, descrierea, consemnarea rezultatelor observației vizuale și a experimentului sub formă de reprezentare ale obiectelor, fenomenelor, proceselor.

Ex. Descrieți peisajul din imagine în 10 propoziții

Observația este o metodă de cercetare științifică ce presupune urmărirea atentă și sistematică a unor fapte de către elevi cu scopul de a sesiza aspectele relevante surprinse cât mai exact.

Se face fie sub supravegherea cadrului didactic, în scopul depistării unor aspecte ale realității geografice și pentru întregirea unor informații. Are caracter informativ cât și formativ, deoarece duce la formarea deprinderilor de a observa în mod sistematic esențialul. Elevii vor fi obișnuiți să analizeze, să privească obiectele, să facă desenul, schița, să completeze fișe de observație. Contribuie la formarea unor calități comportamentale cum ar fi: consecvența, răbdarea, perseverența, imaginația.

Ex. Observarea unui proces natural: observați culoarea apei râului Tismana pe o probă recoltată într-o sticlă transparentă la 10 cm. sub oglinda apei. Observați aspectul apei și notați în caiete dacă apa este transparentă, tulbure sau colorată.

Demonstrația (cu ajutorul planșelor, desenului geografic, filmului didactic) este o metodă de explorare și cunoaștere sistematică, organizată, indirectă a obiectelor, fenomenelor, proceselor prin prezentarea lor de către profesor în stare naturală (la scară reală), prin substituirea lor în fața elevilor cu ajutorul modelelor (obiectuale, figurale, simbolice) și prin utilizarea raționamentelor inductive, pentru evidențierea aspectelor fizice ale realității (Maria Dulamă, 2001).

Ex. Demonstrarea formării munților de încrețire. Suprapuneți bucăți egale ca dimensiune (20/30cm), colorate, de stofe. Prindeți stiva de materiale din lateralele cele mai scurte și împingeți încet, cu amândouă mâinile, spre mijloc. Observați cum se formează cute, unele similare anticlinalelor, altele sinclinalelor.

Exercițiul este metoda didactică de efectuare conștientă și repetativă a unor acțiuni mentale (intelectuale, motrice) pentru însușirea unor comportamente standardizate.

Ex. Determinarea coordonatelor geografice prin stabilirea valorilor paralelelor și meridianelor care mărginesc ochiul rețelei cartografice în care este punctul a cărei poziție geografică dorim să o determinăm. Astfel orașul Tismana are următoarele coordonate: 45 o 03’02’’ latitudine nordică și 22o 56’ 56’’ longitudine estică.

Jocul geografic este activitatea umană fară un scop material sau vizibil util desfășurat după reguli benevol acceptate care generează plăcere, bucurie (Maria Dulamă, 2001)

Ex. Orașul meu – joc de reflexie personală (10 minute)

Fiecare elev împarte o foaie de caiet în patru părți egale și în fiecare dreptunghi scrie următoarele: orașul meu acum 5 ani; orașul meu în prezent; orașul meu peste 20 de ani; orașul meu peste 50 de ani. În fiecare sector elevii trebuie să desenează un element simbolic corespunzător cu imaginea localității corespunzătoare momentului precizat. Profesorul împarte clasa în grupe de câte 4 elevi. Fiecare elev prezintă celorlalți din grupă desenele și explică semnificația lor. Acest joc oferă posibilitatea elevilor de a se concentra asupra esențialului din mediul său, să – l analizeze și să facă o prognoză.

Studiul de caz este o metodă de instruire și învățare activă prin care se analizează un caz, o situație particulară sau ipotetică care există sau poate exista într-un sistem natural, social sau economic. Este o metodă prin care se analizează cauzele, elementele implicate, se propun soluții de rezolvare, se alege decizia optimă pentru rezolvarea cazului (Maria Dulamă, 2001)

Ex. În data de 27 februarie 2013, în urma ploilor din ultimele zile, râul Orlea a ieșit din matcă și a inundat gospodăriile mai multor localnici din satul celei. Ce se poate pentru a stopa fenomenul?

Rezolvarea de probleme este metoda de învățământ bazată pe acțiunea motrică sau intelectuală, care se repetă conform anumitor cerințe, în scopul formării unor principii și deprinderi, abilități și aptitudini. Rezolvarea problemelor se poate face pe tot parcursul lecției, în cadrul verificări cunoștințelor, la transmiterea de noi cunoștințe și la fixarea acestora, sau ca temă pentru acasă.

Metode moderne

Brainstorming – ul este cea mai simplă și eficientă tehnică de stimulare a creativității și de generare de idei noi în cadrul unui grup. Practica a demonstrat că participanții emit la început idei banale, iar într-o fază ulterioară idei viabile, fie pornind de la conoștințele anterioare, fie ca rezultat al asociației spontane între cunoștințele lor și informațiile oferite de ceilalți (Maria Dulamă, 2002). În brainstorming nu se tolerează nici un fel de critică pe parcursul producției de idei. Subiectul pentru brainstorming este formulat sub forma unei întrebări, unei cerințe imperative.

Ex. Fiecare veți formula timp de un minut cât mai multe răspunsuri la întrebarea: ce știți despre relieful carstic?

Copacul ideilor este un organizator grafic în care cuvântul cheie este înscris într-un dreptunghi situat la baza foii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică spre partea superioară, asemeni crengilor unui copac, toate cunoștințele evocate. Metoda poate fi aplicată individual, în perechi sau în grupe (Maria Dulamă, 2002). Tehnica este avantajoasă deoarece propune elevilor o nouă formă de organizare a cunoștințelor evocate sau a informațiilor noi.

Mozaicul este o metoda propusă în 1990 de psihologul american Robert Slavin care are ca scop învățarea prin cooperare într-un grup mic a unui conținut mai dificil Această metoda se poate foarte bine aplica sinteza și evaluarea cadrului natural al orașului Tismana.

Metoda presupune mai multe etape de lucru:

Distribuirea materialelor si comunicarea sarcinilor de lucru: În fiecare grup numărați până la 4 și memorați ce număr aveți; toți cei care aveți același număr veți primi același material despre Tismana și veți avea aceeași sarcină de lucru.

Formați grupurile de experți: toți cei cu numărul 1 veți merge la masa nr.1, cei cu numărul 2 la masa nr. 2, cei cu nr. 3 la masa nr.3 și cei cu nr. 4 la masa nr.4.

Membrii fiecărui grup de” experți” studiați materialul primit, ordonați împreună informația într – o schemă, căutați modalități eficiente de predare a informațiilor și de verificare a înțelegerii acestora de către colegii din grupul” casă”. Timp de lucru pentru grupurile de experți: 5 minute.

Revenirea experților în grupurile” casă” (fiecare elev merge la grupul de unde provine).

Activitatea de predare, învățare și verificare în grupurile casă: prezentați colegilor ce ați învățat în grupul de experți; fiecare membru al grupului” casă” trebuie să învețe ceea ce a învățat fiecare expert. Timp de lucru 10 minute.

Grupul numărul 1: precizați poziția geografică a Tismanei și coordonatele geografice

Grupul numărul 2: precizați principalele caracteristici ale reliefului.

Grupul numărul 3: precizați, localizați și caracterizați pe scurt zonele de climă, vegetație și fauna Tismanei

Grupul numărul 4: precizați principalele resurse naturale și activități economice din zonă.

Cadranele este un organizator grafic al informațiilor dintr-un text pe baza a patru criterii, câte un criteriu pentru fiecare cadran. Informația este rezumată, sintetizată, esențializată. Tehnica are mai multe etape de lucru și poate fi utilizată recapitularea finală.

Comunicarea sarcinilor de lucru: veți lucra în grupuri de către 6; trasați două axe perpendiculare de la un capăt la altul al foii; veți obține patru cadrane; scrieți pe scurt în fiecare cadran ideile esențiale referitoare la subiectul propus pentru cadranul respectiv.

În cadranul I scrieți poziția geografică;

În cadranul II scrieți particularitățile fizico – geografice;

În cadranul III scrieți particularitățile populației și așezărilor;

În cadranul IV scrieți particularitățile economiei.

După discuția din grup, un elev va expune concluziile grupului și indică pe hartă anumite elemente. Elevii analizează ce a scris fiecare grup pe tablă și completează cadranele în caiet.

Analiza SWOT specificul acestei metode constă în faptul că se studiază concomitent caracteristicile interne ale unui spațiu – punctele tari și punctele slabe, apoi se analizează influențele externe. Factorii sau condițiile externe pozitive sunt considerate ca posibilități, iar cele negative ca pericole, primejdii, amenințări.

Ex. Realizarea anlizei SWOT pentru populația orașului Tismana.

Ciorchinele reprezintă un organizator grafic de tip nelinear care poate fi elaborat aleator, în ordinea în care a fost preluat de la elevi sau informațiile sunt sistematizate după anumite criterii. Prin această tehnică fiecare elev are oportunitatea de a spune o idee.

Ex. Scrieți timp de 5 minute ideile voastre despre pădurea de foioase organizându-le sub forma unui ciorchine.

Diagrama Venn este un organizator grafic care este format din două cercuri care se suprapun parțial. În arealul care se suprapun cele două cercuri se grupează asemănările, iar în arealele rămase libere deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte. Aceasta se utilizează fie pentru evocarea unor cunoștințe, fie pentru restructurarea ideilor extrase dintr-un text în etapa de realizare a sensului.

Ex. Realizați fiecare pe caiet două cercuri parțial suprapuse, între Munții Vâlcan și dealurile piemontane ale Tismanei există asemănări și deosebiri. Într-un cerc scrieți elementele esențiale prin care se caracterizează numai o unitate, în celălalt cerc elementele specifice celeilalte unități, iar în zona unde acestea se suprapun elementele comune

Turul galeriei prin această metodă clasa devine un mediu care stimulează gândirea, creativitatea și învățarea eficientă. Elevii realizează în grup un produs care exprimă opinia tuturor, își împart sarcini, negociază, caută soluții pentru rezolvarea problemelor. Elevii exprimă în cadrul grupului idei personale, de obicei diferite, indică soluții posibile, ajung la un anumit acord. Când fac turul galeriei analizează și evaluează produsele realizate de colegi, le compară cu produsele lor, identifică greșelile și lacunele. Prin această metodă elevii au oportunitatea să ofere și să primească feed-back referitor la munca lor, au șansa să vorbească despre produsul lor simultan cu ceilalți, în mod organizat și productiv și să compare lucrul respectiv cu al lor.

Ex. Elevii vor lucra în grupuri de câte 4 timp de 7 minute și vor elabora o hartă schematică a Tismanei; vor trasa cu culori și semne convenționale principalele unități de relief, apele curgătoare, localitățile componente.

4.2.7 Mijloace de învățământ folosite în predarea opționalului

Acestea cuprind ansamblul resurselor materiale, naturale și artificiale utilizate în demersul didactic. Geografia nu se poate învăța fără mijloace de învățământ, ele asigurând o bună însușire a cunoștințelor prin aducerea realității în câmpul de observație al elevilor.

Totalitatea mijloacelor materiale care asigură informația pentru geografia orizontului local constituie baza materială a pregătirii în domeniu, în alcătuirea cărora se includ: materialul didactic și mijloacele tehnice de învățământ, cabinetul de geografie, eșantioane demonstrative.

Mijloacele de învățământ în funcție de natura lor se clasifică în:

Mijloace obiectuale: tabla, colecția de minerale, roci, ierbare, mulaje, machete;

Mijloace scrise și grafice: manuale, planșe, texte, hărți, atlase, dicționare, albume, reziste;

Mijloace tehnice vizuale: retroproiectorul;

Mijloace tehnice audio – vizuale: computerul, filme didactice, CD- urile

4.2.8 Forma de organizare a activității de predare în clasă (lecția) sau în afara clasei

În procesul de învățare, raporturile elev – profesor capătă o dinamică proprie. Chiar și în timpul unei singure ore, acesta se poate schimba, îmbrăca forme variate de pregătire: cu întreaga clasă, pe grupe de elevi, individual.

În lecțiile tradiționale, formele predominante de organizare a elevilor sunt cele frontale, când profesorul lucrează simultan cu întreaga clasă și toți elevii rezolvă aceeași sarcină de lucru, iar în lecțiile centrate pe elev sunt dominante activitățile individuale și în grupuri mici. Pentru crearea unui cadru eficient de învățare este importantă echilibrarea instruirii frontale, individuale și grupale deoarece fiecare dintre aceste forme de organizare prezintă avantaje și dezavantaje.

Pentru opționalul propus vor predomina lecțiile grupale care prezintă anumite avantaje care vor fi exploatate în cazul de față:

elevii sunt grupați aleatoriu sau după diferite relații interpersonale;

permite diferențierea sarcinilor de învățare,

învățarea se produce în ritm propriu;

se dezvoltă abilități de comunicare și de cooperare;

elevii învață unii de la alții;

crește responsabilitatea elevului față de propria învățare, dar și față de grup;

cei cu abilități și cu nivel scăzut progresează mai ușor.

Dezavantajele acestei forme de organizare sunt numeroase și în proiectarea activității voi încerca să țin cont de ele pentru a le diminua:

rezolvarea sarcinilor necesită resurse mai mari de timp decât predarea făcută de profesor;

profesorul nu evaluează în întregime rezultatele;

crează un zgomot oarecare;

facilitează erorile de învățare;

evaluarea lipsește și se face în dificultate.

Proiectul de lecție pe ca îl voi propune va avea o astfel de formă de organizare și modelul „Evocare – Realizarea sensului – Reflecție”

PROIECT DE LECȚIE

DATA:

CLASA: a VIII –a

PROFESOR: Sulea – Andronie Elena – Lorena

OBIECTUL: Geografia orașului Tismana

SUBIECTUL: Vegetația și fauna

COMPETENȚE GENERALE

Utilizarea limbajului specific în prezentarea și explicarea realității geografice.

Transferarea unor elemente de matematică, științe și tehnologie în studierea mediului terestru.

Raportarea realității geografice la un suport cartografic și grafic.

Dobândirea unor deprinderi și tehnici de lucru pentru pregătirea permanentă.

COMPETENȚE SPECIFICE:

Localizarea elementelor din spațiul geografic local.

Deducerea evoluției plantelor și animalelor în ecosistemul lor.

Identificarea repartiției vegetației și a faunei în funcție de climă și relief.

CONDIȚII PREALABILE: elevii vor ști să stabilească conexiuni între diferitele componente ale spațiului geografic.

RESURSE MATERIALE: diverse texte, reviste, harta județului Gorj, atlase, imagini;

RESURSE PROCEDURALE: copacul ideilor, mozaic, cartoanele colorate.

EVALUAREA: ce dovezi există că elevii au învățat lecția?

De conținut: răspunsul la întrebări, completarea tabelului.

De utilizare a operațiilor gândirii: sistematizarea informațiilor în tabel, explicarea fenomenelor.

DESFĂȘURAREA SITUAȚIILOR DE ÎNVĂȚARE

EVOCAREA: Copacul ideilor

Conexiunea cu cunoștințele anterioare.

Comunicarea sarcinilor de lucru:

cuvântul” Clima” este scris într – un dreptunghi situat în baza foii, în partea centrală;

de la acest dreptunghi se ramifică spre partea superioară, asemenea crengilor unui copac, toate ideile evocate.

REALIZARE SENSULUI: Mozaic

Comunicarea subiectului lecției noi și motivarea pentru învățare.

Lecturarea textului și exploatarea sensului în grupuri.

Distribuirea materialelor si comunicarea sarcinilor de lucru: În fiecare grup numărați până la 4 și memorați ce număr aveți; toți cei care aveți același număr veți primi același material despre vegetația și fauna Tismanei și veți avea aceeași sarcină de lucru.

Formați grupurile de experți: toți cei cu numărul 1 veți merge la masa nr.1, cei cu numărul 2 la masa nr. 2, cei cu nr. 3 la masa nr.3 și cei cu nr. 4 la masa nr.4.

Membrii fiecărui grup de „experți” studiați materialul primit, ordonați împreună informația într-o schemă, căutați modalități eficiente de predare a informațiilor și de verificare a înțelegerii acestora de către colegii din grupul” casă”.

Timp de lucru pentru grupurile de experți: 5 minute

Revenirea experților în grupurile” casă” (fiecare elev merge la grupul de unde provine)

Activitatea de predare, învățare și verificare în grupurile casă: prezentați colegilor ce ați învățat în grupul de experți; fiecare membru al grupului” casă” trebuie să învețe ceea ce a învățat fiecare expert.

Timp de lucru 10 minute

Organizarea informațiilor.

Elaborarea schemei pe tablă: din fiecare grup” casă” un elev va completa pe tablă o parte a schemei pe care o vom stabili împreună.

Transcrierea schemei pe caiete și lămurirea anumitor probleme.

Grupul nr.1:

Precizați altitudinea la care este întâlnit subetajul stejarului.

Precizați speciile de stejar întâlniți în pădurile din regiune și zonele unde se întâlnește.

Specificați altitudinea între care se întâlnește subetajul de amestec stejar și fag.

Precizați speciile se arbori specifici acestuia și zonele unde se întâlnesc.

Grupul nr.2:

Precizați altitudinea unde se întâlnește subetajul fagului.

Precizați componenta arboricolă a acestui subetaj.

Exemplificați zonele unde este caracteristic.

Caracterizați fauna specifică etajului nemoral

Grupul nr.3:

Precizați altitudinea unde se găsește subetajul de amestec fag și conifere.

Precizați componenta arboricolă a acestui subetaj.

Precizați zonele caracteristice ale acestui subetaj.

Caracterizați fauna specifică acestuia.

Grupul nr.4:

Precizați altitudinea unde se găsește etajul coniferelor.

Precizați componenta arboricolă și zonele unde acesta este caracteristic.

Precizați caracteristicile etajului subalpin.

Caracterizați fauna celor două etaje.

REFLECTIA: cartoanele colorate

Autoevaluarea și evaluarea rezultatelor obținute.

Completarea cartoanelor verzi și galbene, care vizează exprimarea așteptărilor și temerilor în report cu o situație, o problemă. Așteptările sunt scrise pe cartoanele verzi, iar temerile pe cartoanele galbene.

Care sunt avantajele tăierii masive a arborilor din zonă?

Care sunt dezavantajele tăierii masive a arborilor din zonă?

Timp de lucru 3 minute.

SCHEMA LECȚIEI: Vegetația și fauna Tismanei

Vegetația și fauna regiunii sunt influențate de relief, care determină o scădere a temperaturii și o creștere a cantității de precipitații o dată cu înălțimea. Astfel determină o etajare a vegetației și faunei.

Etajul pădurilor de foioase este cuprins între 300 și 1400 m și cuprinde 4 subetaje:

Subetajul stejarului (300 – 500m) este alcătuit din specii de stejar (comun, gorun, stejar brumăriu, pufos, cer, gârniță) alături de carpen, tei argintiu, frasin, jugastru.

Se întâlnește în dealurile Șarșori, Pocruiei și Gorganu

Subetajul de amestec gorun și fag (500 – 700 m), pe lângă cele două specii se întâlnește și castanul comestibil care este specific regiunii; în ultima perioadă este afectat de cancerul de scoarță.

Se întâlnește în dealurile Nereaz, Eroni, Rușchiu și Pocruiei.

Subetajul fagului (700 și 1200 m) unde predomină fagul; este întâlnit din Șteiul Coziei și Piatra Pocruiei până în culmea Oslea.

Subetajul de amestec fag cu conifere (1200 și 1400 m) este întâlnit din Platoul Ponor, Poiana ce Fragi, Gripcea, Lespezele până în zonele înalte din apropierea golurilor subalpine din Bou, Oslea și Frumosul

Fauna pădurilor de foioase este formată din: căprioară, mistreț, lup, vulpe, cârtiță, veveriță, arici, ciocănitoare, mierlă, cuc, pupăză.

Etajul pădurilor de conifere (1400 și 1800 m) este alcătuit din molid, brad, pin

Fauna este formată din cerb, urs, râs, jder, cocoș de munte, ieruncă

Etajul subalpin (la altitudini mai mari de 1850 m) în Culmea Oslea și Munții Godeanu

Este format din tufișuri de jneapăn, smârdan, afin.

Fauna este formată din capră neagră.

Tipuri de activități realizate cu elevii în orizontul local

Aplicațiile practice sunt acele activități desfășurate în clasă sau în orizontul local, prin care elevii cu ajutorul profesorului pun în practică cunoștințele primite, cu scopul consolidării lor și formării de deprinderi și priceperi (O.Mândruț, 2007)

Geografia ca obiect de studiu aduce o contribuție esențială la dezvoltarea intelectuală a elevilor și formarea gândirii lor geografice.

Aplicațiile practice sprijină atât cunoașterea obiectelor și fenomenelor geografice, cât și unele aspecte cantitative și calitative legate între ele și recunoașterea lor pe hartă. De asemenea dezvoltă judecata, puterea de analiză și sinteză a elevilor. Acestea duc la formarea priceperilor și deprinderilor, dezvoltând spiritul de observație și dorința de cercetare. Participând la aplicații elevii desfășoară o activitate intelectuală, observând aspectele esențiale, descoperind asemănări și deosebiri, iar la final sintetizând rezultatele prin întocmirea unor grafice, tabele sau redactând scurte lucrări științifice.

Aplicațiile în afara clasei se realizează în primul rând, în cadrul studiului cadrului natural, unele putându- se realiza în timpul unei lecții, altele pot necesita o jumătate de zi sau chiar o zi.

De exemplu în cadrul aplicaților practice despre formele de relief se aprofundează și amplifică cunoștințele dobândite la relieful României din cadrul programei obligatorii. Astfel privind munții Vâlcan prin întrebări adresate elevilor putem stabili grupa din care fac parte, apoi prin observații directe putem deduce caracterele acestora. Profesorul trebuie să conducă pe elevi prin aceste observații la ideea că înălțimile mai mari sunt o consecință atât a structurii lor geologice cât și a mișcărilor tectonice care i-au înălțat. Factorii climatici, biogeografici și hidrologici depind în mare măsură de altitudinile lor.

4.2.9.Forme de evaluare folosite în cadrul opționalului

Evaluarea este activitatea profesorului prin care se prelucrează informațiile obținute prin verificare, în sensul întăririi, aprecierii și corectării cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor elevilor. Este un proces sistematic prin care se determină gradul de formare al competențelor de către elevi, o judecată de valoare asupra rezultatelor școlare ale elevului obținute prin verificări.

După scopul și frecvența utilizării evaluarea este: inițială (prin care se determină nivelul de pregătire al elevilor la începutul unui program de învățare), Formativă (care implică verificarea permanentă a rezultatelor pe tot parcursul programului de instruire) și sumativă (se realizează la sfârșitul unei perioade de formare și are ca obiectiv verificarea cantitativă și calitativă a însușirii întregii materii studiate).

Evaluarea continuă se poate face oral sau scris. Evaluarea orală reprezintă o formă particulară a conversației prin care se verifică calitatea și cantitatea cunoștințelor și deprinderilor elevilor pe care le posedă la un moment dat despre un anumit conținut. Aceasta prezintă însă un mare dezavantaj deoarece este subiectivă fiind influențată de starea de moment a evaluatorului și a elevilor, de gradul de dificultate al elevilor (Maria Dulamă, 2001). Evaluarea scrisă vizează produse scrise elaborate de către elevi în clasă în prezența cadrului didactic. Acesta prezintă mai multe avantaje deoarece permite evaluarea tuturor elevilor într-un interval de timp mai mic, este mai obiectivă și mai amplă în ceea ce privește cunoștințele elevilor.

În ceea ce privește evaluarea, am realizat un test de progres pentru a observa evoluția cunoștințelor elevilor după parcurgerea câtorva teme ale acestui opțional.

La punctul I al testului am folosit itemi de discriminare binară din care elevul alege răspunsul corect încercuindu-l.La punctul II al testului am folosit itemi de completare a unor propoziții lăsate neterminate iar la punctul III am utilizat ca tip de item eseul structurat.

TEST

Nume:

Prenume:

Clasa:

Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect pentru cerințele de mai jos:

Lacul Valea lui Iovan și lacul Motru fac parte din:

Complexul hidrotehnic și de navigare Porțile de Fier

Complexul hidrotehnic și energetic Cerna – Motru – Tismana

Complexul energetic Turceni

Liliacul sălbatic, castanul comestibil și alunul turcesc sunt prezente în:

Munții Parâng

Dealurile Jiului

Munții Vâlcan

Fauna caracteristică pădurilor de foioase din zona Tismana este reprezentată de:

rozătoare, prepelită, dropie

căprioară, mistreț, vulpe

capră neagră, acvilă de munte

Etajul coniferelor este întâlnit în:

Lunca Tismanei

dealurile înalte

zonele montane

Cerbul, cocoșul de munte și ursul trăiesc pe teritoriul Tismanei în:

pădurile de stejar

pădurile de conifere

etajul subalpin

Animalele din partea sudică a Europei sunt prezente în zona Tismana prin:

viperă cu corn, scorpion, broască țestoasă de uscat

pisică sălbatică, lup, ciocârlie

mistrețul, căprioara , coțofană

30 puncte

II. Completați următoarele propoziții:

În apele reci de munte ale Tismanei trăiește…

Cel mai mare afluent al râului Tismana este…

Castanul comestibil din regiunea Tismana este afectat de…

Cel mai mare izvor carstic din zonă este…

20 puncte

III. Caracterizați relieful orizontului local având în vedere:

modul de formare;

structura petrografică;

relieful și diviziunile acestuia;

altitudini și tipuri de relief.

puncte

10 puncte din oficiu

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

I. Se acordă următorul punctaj:

Răspunsul corect: b – 5 p

Răspunsul corect: c – 5 p

Răspunsul corect: b – 5p

Răspunsul corect: c – 5p

Răspunsul corect: b – 5p

Răspunsul corect: a – 5p

Total 30 puncte

II Se acordă următorul punctaj:

Răspunsul corect: păstrăvul – 5p

Răspunsul corect: Orlea – 5p

Răspunsul corect: cancerul de scoarță – 5p

Răspunsul corect: Izvarna -5p

Total 20 puncte

III Se acordă în total 40 de puncte pentru precizarea următoarelor elemente:

5 puncte pentru precizarea corectă a modului de formare;

5 puncte pentru precizarea corectă a structurii petrografice;

10 puncte pentru precizarea corectă a unităților de relief și 10 puncte pentru precizarea subunităților acestora;

10 puncte pentru precizarea corectă a altitudinilor și tipurilor de relief.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu.

Nu se acordă fracțiuni de punct. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului obținut la 10.

În cadrul opționalelor se recomandă să predomine instrumente de evaluare complementare.

Referatul evaluează capacitatea elevilor de a elabora și prezenta un text științific, de a utiliza cuvinte – cheie, de a concepe un plan, de a ordona bibliografia și de a prezenta propriul produs și celorlalți colegi.

În demersul didactic de evaluare a referatelor se parcurg mai multe etape cum ar fi: prezentarea verbală a acestora, formularea întrebărilor de către colegi, formularea răspunsurilor la întrebări, formularea aprecierilor referitoare la conținutul referatului, modul de elaborare și de prezentare.

Proiectul este o metodă didactică de învățare interactivă amplă și un instrument de evaluare complementară. Reprezintă o lucrare cu caracter aplicativ, întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde analiza cauzală, spațială a unei probleme. Elevii se confruntă cu o problemă complexă, extrasă din realitatea actuală pe care o analizează și caută soluții de rezolvare. Acesta constituie o provocare adecvată posibilităților acestora și implică o activitate efectivă de cercetare desfășurată într-un anumit interval de timp. Este o formă de evaluare motivantă pentru elevi, cu toate că implică multă muncă și efort intelectual.

După demersul realizat proiectul este de mai multe feluri:

De tip constructiv care presupune realizarea unui afiș, colaj de fotografi, ierbar, colecție de roci, construirea unei machete.

De tip problemă care impune rezolvarea unei situații problemă ca de exemplu: – Prevenire alunecărilor de teren din dealul Gornovița;

– Salvarea castanului comestibil din zona Tismana;

– Amenajarea terenului inundabil din lunca Orlei;

Pentru elaborarea unui proiect trebuie respectate anumite etape de lucru:

Comunicarea sarcini de lucru și alegerea subiectului care trebuie făcut cu mare discernământ pentru ca elevii să manifeste interes în realizarea lui.

Discutarea obiectivelor proiectului

Construire grupurilor de lucru care cuprind 2 – 5 membri

Programarea etapelor de lucru și distribuirea responsabilităților, care în funcție de obiective, timp, spațiu și mijloace elevii stabilesc succesiunea, durata și conținutul fiecărei etape

Realizarea proiectului și monitorizarea procesului, este foarte important ca profesorul să respecte toate etapele activității și să-i monitorizeze pe elevi, să-i ajute pentru ca la final să realizeze o evaluare corectă a proiectului.

Rezumatul este versiunea foarte concentrată, cursivă, sub formă de proză sau schematică a conținutului unui text. El cuprinde problema, ipoteza de rezolvat, metoda utilizată și concluzia și nu conține referiri faptice, aprecieri critice sau de valoare.

Eseul este considerat în prezent un gen hibrid între sinteză, filozofic, științific, literar și publicistic (Maria Dulamă, 2002). Acesta se realizează cu ajutorul informațiilor concrete și a imaginilor. Reprezintă o compoziție deschisă, fără o schemă rigidă, fixată prealabil și care este urmată riguros. Are totuși un criteriu logic de înlănțuire flexibilă a ideilor, pornindu-se de la o idee – nucleu, prin care se asigură unitatea și armonia internă. Este o creație a gândirii discursive, o formă atrăgătoare și convingătoare.

În activitatea didactică elevii sunt solicitați să elaboreze în lecții sau acasă eseuri nestructurate sau structurate. Eseul nestructurat este un tip de compunere care pornește de la un subiect indicat și lasă autorului libertatea de selecție și abordare a ideilor. Eseul structurat tratează un subiect pornind de la un număr de idei indicate, iar autorul are libertatea de a structura eseul și de a asambla ideile în ordinea dorită.

Portofoliu este un instrument complex de evaluare integratoare, ce include experiența și rezultatele relevante obținute prin celelalte forme de evaluare și care oferă posibilitatea de a emite judecăți de valoare pe bază unui ansamblu de rezultate al unei persoane. Portofoliu permite urmărirea progresului înregistrat de elev în achiziția cunoștințelor într-un interval mare de timp.

Portofoliu unui elev poate cuprinde instrumente formative de evaluare (teste de cunoștințe, teste de evaluare, chestionare) și instrumente non – formale (referate, eseuri, recenzii, postere).

Evaluarea prin portofolii are avantaje pentru elev deoarece încurajează învățarea autodirijată. Elevii se gândesc la ei și la munca lor când elaborează produsele.

CONCLUZII GENERALE:

Studiul de față vizează înțelegerea relațiilor de interdependență dintre om și mediul înconjurător, și a modificărilor intervenite în interesul său în limitele localității Tismana. Limitele administrative se întind din nordul dealurilor subcarpatice interne, Negoiești și Sporești până în culmile alpine ale Munților Godeanu și Oslea.

Cadrul natural a fost favorabil instalării și dezvoltării activității umane pe aceste meleaguri. Formele de relief au oferit condiții favorabile creșterii animalelor și culturii plantelor.

Climatul de adăpost cu influențe mediteraneene a fost unul dintre factorii care au contribuit la dezvoltarea vegetației, faunei și vieții omenești. Astfel au existat condiții prielnice de aclimatizare a castanului comestibil în zonă. Adus de Nicodim de pe muntele Athos din Grecia, castanul comestibil, datorită multiplelor lui întrebuințări, se găsește răspândit și în alte zone ale țării. În aceste condiții naturale prielnice, călugărul Nicodim a ctitorit Mănăstirea Tismana, cea mai veche din Țara Românească. Cum domeniile mănăstirii se întinseseră până dincolo de Dunăre, în Serbia putem afirma cu certitudine, că spre sfârșitul vieții acestuia în vremea lui Mircea cel Bătrân, Tismana reprezenta, probabil, unul din cele mai puternice centre economice ale evului mediu în Țara Românească.

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul localității este traversat de la nord la sud de râul Tismana și afluenții săi și sunt prezente numeroase izvoare carstice cu debite bogate. Apele râului sunt valorificate hidroenergetic în cadrul complexului Cerna – Motru – Tismana.

Tismana reprezintă un spațiu de veche locuire cu o evoluție dinamică de-a lungul timpului, cu o continuitate de populare, caracterizată în general printr-o creștere numerică a populației. După anul 2000 s-a constatat un fenomen de îmbătrânire demografică, care a influențat în mod negativ evoluția numărului populației

Celelalte elemente fizico – geografice și – au pus amprenta asupra extinderii satelor și a diversificării activității umane.

Omul a fost factor activ care a transformat în mare măsură cadrul natural, mai ales în zona vetrei satelor. Aici a construit, a cultivat, a practicat o serie de meșteșuguri. Modificări majore a realizat și în zonele ocupate de terenuri agricole care au fost cultivate cu o serie de plante sau folosite ca pășuni și fânețe pentru animalele pe care le – a crescut pentru ași asigura existența.

Dezvoltarea economică a regiunii se reflectă în structura socio – profesională a populației, cei mai mulți dintre locuitori fiind cuprinși în sectoarele terțiar și secundar.

Religia a avut un rol important în viața spirituală a populației din Tismana, majoritatea fiind creștin – ortodoxă.

O atenție deosebită trebuie acordată Mănăstiri Tismana care prin realizarea Centrului Cultural Ortodox desfășoară intense programe de mediatizare. În viitor o activitate alternativă, cu impact economic și social în localitate ar constitui-o dezvoltarea turismului.

Frumusețea acestor locuri am urmărit să fie redată și transmisă tinerei generații care ne este încredințată pentru educare și formare a dragostei față de natura care ne înconjoară.

În capitolul de metodică am încercat să subliniez rolul metodelor, strategiilor și tehnicilor activizate în predarea și învățarea noțiunilor și conceptelor din geografia orizontului local în cadrul unei discipline opționale.

Interesul cercetării orizontului local pentru învățarea geografiei reprezintă un punct de plecare în proiectarea învățării acestei discipline. Cercetarea geografică efectuată în orizontul local cu elevii contribuie la creșterea calității cunoștințelor, elevii dobândind capacități sporite de a-și folosii cunoștințele în situații noi, de a stabili relații cauzale, de a-și însuși un vocabular geografic legat de realitatea înconjurătoare.

Activitățile concrete folosite care vizează formarea noțiunilor, deprinderilor și competențelor elevilor în orizontul local sunt exerciții și aplicații practice, de observare, metode și tehnici de cercetare. Formarea principiilor și deprinderilor de a citi și interpreta materialele grafice și cartografice, de a utiliza mijloace moderne audio – video completează imaginea dată de sistemul de cunoștințe geografice. De asemenea este foarte important să trezim interesul elevilor pentru cercetarea independentă a orizontului local, adică acea porțiune a spațiului geografic de care sunt legați prin activitatea zilnică.

Evaluarea constituie un act integrator activității didactice și are ca scop formarea elevilor pentru a-și descoperi capacitățile și limitele. Folosirea unor metode alternative de evaluare cum ar fi: proiectul, referatul, portofoliul contribuie la formarea deprinderilor de analiză și cercetare, de sinteză. Se urmărește formarea unui sistem de cunoștințe și noțiuni geografice cât mai complet.

Formarea și educarea elevilor în spiritul unei înalte responsabilități umane cuprinde o serie de domenii educative cum ar fi: formarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător, convingerea că buna calitate a mediului reprezintă o condiție esențială a sănătății oamenilor.

Profesorul de geografie formează la elevii săi convingerea că protecția naturii și prin ea a culturii, nu așteaptă numai o soluție tehnică ci și una morală. Cercetarea mediului din orizontul local cu elevii permite îmbogățirea bagajului de cunoștințe, sesizarea de legături existente între fenomene, dar și redactarea unei lucrări mai ample pe această temă. De aceea am considerat necesară elaborarea unei discipline opționale la clasa a VIII-a cu numele „Geografia orașului Tismana” care să faciliteze atât învățarea cât și cercetarea elementelor de bază referitoare la orizontul local. Opționalul are în vedere actualizarea fenomenelor naturale și problematica actuală a vieții sociale și economice toate privite într-o strânsă legătură.

Învățarea geografiei trebuie să contribuie la exersarea și dezvoltarea preceselor intelectuale (memorie, observare, analiză, sinteză, gândire convergentă și divergentă) și respectiv la dezvoltarea spiritului de observare.

Personalitatea elevului nu se poate forma decât în armonie cu valorile pe care școala le promovează, iar însușirea valorilor culturale conduce la formarea de sine însuflețită de conținuturi spirituale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Antonescu C, Călinescu R. și colab. (1969), Biogeografia României, Edit. Științifică, București.

2. Badea L. (1973), Modelarea Subcarpaților dintre Motru și Slănicul Buzăului în cuaternar, Reaiz. Geogr. României, Edit. Științifică, București.

3. Badea L. (1974), Particularități geografice ale Subcarpaților de la vest de Olt și posibilități de valorificare turistică, Valorificarea economică și turistică a Carpaților Meridionali, Râmnicu Vâlcea.

4. Baranovski Niculina (1969), Trăsături geografice ale satelor din Subcarpații Olteniei dintre Jiu și Motru privite prin prisma sistematizări, Lucr. Simpoz. De geogr. Satului, Instit de Geogr, București.

5. Baranovski Niculina, Bugă D. (1971), Geografia populației și așezărilor rurale, Subcarpații Gorjului, în Populația, partea generală, capitolul III, Studiu de geografie economică, Edit. Academiei, București.

6. Baranovschi Niculina și Neamu, Gh. (1971), Județul Gorj Edit. Academiei R.S.R., București.

7. Bogdan Octavia (1978), Fenomene climatice de iarnă și de vară, Edit. Științifică și Enciclopedică, București.

8. Bogdan Octavia (1993), Foehnul carpatic, Anal. Univ Oradea

9. Bordei-Ion N. (1988), Fenomene meteo – climatice induse de configurația Carpaților în Câmpia Română, Edit. Academiei, București.

10. Bordei – Ion Ecaterina (1983), Rolul lanțului alpino – carpatic în evoluția ciclonilor mediteraneeni, Edit. Academiei, București.

11. Boșcaiu N. (1971), Flora și vegetația Munților Țarcu, Godeanu și Cernei, Edit. Academiei, București.

12. Bugă D. (1969), Considerații geografice privind vatra și moșia așezărilor rurale din Oltenia, Com. Geogr., SSG, IX.

13. Călinescu R. (1943), Asupra originii geografice a castanului brun, Natura, XXXII.

14. Cărăbiș V. (2000), Istoria Gorjului, Editis.

15. Cerghit I. (1980), Metode de învățământ, Edit. Didactică și Pedagogică, București.

16. Cerghit I. (1993), Perfecționarea lecției în școala modernă, Edit. Didactică și Pedagogică, București.

17. Cerchit I. (1998), Curs de pedagogie, Edit. Universității din București.

18. Ciulache S. (1971), Topoclimatologie și Microclimatologie, Edit. Universității din București.

18. Ciulache S. (1973), Meteorologie, manual practic, Edit. Universității din București.

20. Ciulache S., Ionac Nicoleta (1995), Meteorologie grafică vol. I, Edit. Universității din București.

21. Cocean P. (1997), Peșterile României, Edit. Dacia, Cluj – Napoca .

22. Conea I. (1932), Așezările omenești în depresiunea subcarpatică din Oltenia, BSRRC, t. I (1931).

23. Conea I. (1932), Studiul Geografic al castanilor din Oltenia, BSRRG, t. I (1931).

24. Conea I. (1936), Din geografia istorică și umană a Carpaților. Nedei, păstori, nume de munți. BSRRG, t. LV, București.

25. Conea I. (1939), Pe urmele descălecatului din Sud. 1. Satele de ungureni din Oltenia Subcarpatică, BSRRG, t. LVIII, București.

26. Crișan Al. (1998), Curriculum școlar, ghid metodic, Institutul de Științe al Educației, București .

27. Cucu V. (2000), Geografia așezărilor rurale, Edit. Domino, Târgoviște.

28. Cucu V. (2002), România Geografia umană și economică, Edit. Oranj, Târgoviște.

29. Dulamă Maria Eliza (1996), Didactică geografică, Edit. Clusium, Cluj – Napoca.

30. Dulamă Maria Eliza (1999), Materiale grafice pentru predarea și învățarea geografiei fizice, Edit. Clusium, Cluj – Napoca.

31. Dulamă Maria Eliza (2000), Strategii didactice, Edit. Clusium, Cluj – Napoca.

32. Dulamă Maria Eliza (2000), Elemente din didactica geografiei, Edit. Clusium, Cluj – Napoca.

33. Dulamă Maria Eliza (2002), Modele, strategii și tehnici didactice activizante cu aplicabilitate în geografie, Ed. Clusium, Cluj – Napoca.

34. Erdeli G. și colab. (1999), Dicționar de geografie umană, Edit. Corint, București

35. Erdeli G. Cucu V. (2007), România. Populație. Așezări umane. Economie, Edit. Transversal, București.

36. Ghinea D. (2002), Enciclopedia Geografică a României, Edit. Enciclopedică, București.

37. Grigore M., Marin I. (1980), Dinamica modelării actuale a reliefului în bazinul morfohidrografic Tismana, AUB- Geogr., XXIX.

38. Floarea N., Munteanu I. (2003), Sistemul românesc de taxonomie al solurilor, SRTS, Edit. Estfalia, București.

40. Ielenicz M. și colab. (1999), Dicționar de geografie fizică, Edit. Corint, București.

41. Ielenicz M. și colab. (2003), Subcarpații României. Edit. Universitară, București.

42. Ielenicz M., Pătru Ileana (2005), România, Geografie Fizică, vol. I, Edit. Universitară, București.

43. Ielenicz M. (2007), România, Geografie Fizică, vol. II Edit. Universitară, București.

44. Ielenicz M., Oprea R. (2001), România. Carpați. Vol. V, Edit Universitară, București.

45. Ilie I., Huică I. 91974), Evoluția paleogeografică a județului Gorj, Probl geogr. Jud Gorj, Culegere de comunicări Științifice, Târgu – Jiu.

46. Fărcaș I. (1983), Probleme speciale privind climatologia României, Partea I-a, Factorii Climatogeni, Editura Universității din Cluj-Napoca.

47. Mândruț O., Apostol Gabriela (2003), Geografie – ghidul profesorului pentru clasele V – VIII. Ghid metodologic, Edit. Corint, București.

48. Mândruț O. (2007), Orizontul local în învățarea geografiei, Mec, Proiectul pentru învățământ rural, București.

49. Mândruț O. (2010), Competențe în învățarea geografiei, ghid metodologic, Edit. Corint, București.

50. Mohan Gh., Ardeleanu A. (2006), Parcuri și Rezervații Naturale din România, Edit. VictorBVictor, București.

51. Muică Cristina, Muică N. (1980), Conservarea unor elemente geografice de interes turistic în împrejurimile mănăstirii Tismana, Lucrările celui de-al IV-lea Colocviu de Geografia Turismului, București.

52. Muică Cristina (1995), Munții Vâlcanului structura și evoluția peisajului, Edit. Academiei Române, București.

53. Mutihac V. (1990), Geologia structurală a României, Edit. Tehnică, București.

54. Neamu Gh. (1998), Clima Olteniei deluroase, Editura Ars Docentis, București.

55. Pop G. (2000), Geografia Carpaților și Subcarpaților, Edit. Presa Universitară Clujeană

56. Popescu N. (2000), Antecedență și captare în Subcarpații Olteniei, Lucr. Sem. Geogr. „Dimitrie Cantemir”, nr.19- 20, 1999-2000.

57. Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1974), Relieful României, Edit. Științifică, București.

58. Rădulea P. (2009), Geografia Gorjului, Edit. Măiastra, Târgu – Jiu.

59. Roșu Al. (1967), Subcarpații Olteniei dintre Motru și Gilort. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, București.

60. Roșu Al. (1973), Geografia Fizică a României, Edit. Didactică și Pedagogică, București

61. Stăncescu, I. (1983), Carpații, factori modificatori ai climei, Edit. Științifică și Enciclopedică, București.

62. Topor N., Stoica C. (1965), Tipuri de circulații și centri de acțiune atmosferică deasupra Europei, Editura C.S.A., București.

63. Ujvary I. (1972), Geografia apelor României, Edit. Științifică, București.

64. Velcea Valeria, Savu, Al. (1982), Geografia Carpaților și Subcarpaților Românești, Edit. Didactică și Pedagogică, București;

65. Velcea Valeria (2001), Geografia fizică a României, Edit. Universității „Lucian Blaga”, Sibiu.

*** (2012), Administrația Națională „Apele Române”

*** (2012), Centrul Meteorologic regional Oltenia.

*** Geografia României, vol I (1983), Edit. Academiei Române.

*** Geografia României, vol II (1984), Edit. Academiei Române.

*** Geografia României, vol III (1987), Edit. Academiei Române.

*** Geografia României, vol IV (1992), Edit. Academiei Române.

*** Geografia României, vol V (2005), Edit. Academiei Român

*** (2012), Planul de Management al Bazinului Hidrografic Jiu.

*** R.N.P. ROMSILVA, ICAS Stațiunea Craiova, 2004: AMENAJAMENTUL O.S. TISMANA, Studiu General, Județul Gorj.

***(2011), Raport de Mediu pentru Planul de Amenajare a Teritoriului Județului Gorj.