UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE ȘI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE PSIHO -SOCIO… [626188]

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ” DIN
ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE ȘI
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE PSIHO -SOCIO -UMANE
SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator:
Lector Univ. Dr. Sorin Nica

Absolvent: [anonimizat] 2018

1
UNIVERSITATEA DE VEST „VA SILE GOLDIȘ” DIN
ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE ȘI
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE PSIHO -SOCIO -UMANE
SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

INFLUENȚA DE PRESIEI ASUPRA
RELAȚIEI CONJUGALE

Coordonato r:
Lector Univ. Dr. Sorin Nica

Absolvent: [anonimizat] 2018

2
CUPRINS
REZUMAT / 5
INTRODUCERE / 7
PARTEA I
1. SATISFACTIA CONJUGALA / 10
1.1 DEFINIREA ȘI DATE GEN ERALE CU PRI VIRE LA SATISFACȚIA
CONJUGALA / 10
1.2 VARIABI LELE SATISFACȚIEI CONJUGALE / 10
1.2.1 Similitudinea / 12
1.2.2 Factorii de personalitate și atitudinea cu privire la iubire / 13
1.2.3 Factorii cognitivi / 15
1.2.4 Intimita te și satisfacția sexual / 16
1.2.5 Experiențele anteri oare și condițiile de viata / 18
1.2.6 Stilul de atașament / 19
1.2.7 Rolurile de gen maritale / 20
1.3 ROLUL COMUNICĂRII ÎN PREDICȚI A SATISFACȚIEI CONJUGALE / 21
1.4 SAT ISFACȚIA CONJUGALA ȘI NIVEL ELE DEZVOLTĂRII FAMILIALE / 24
2. DEPRESIA / 28
2.1 DEFINIREA DEPRESIEI / 28
2.1.1 Derivatul semanti c al termenului depresie / 28
2.1.2 Defin iția medicală a depresiei / 28
2.2 CLASIFICARE A TULBURARILOR DEPRESIVE / 30
2.2.1 Clasi ficări bazate pe etiologie / 31
2.2.1.1 Depresia reactivă și depresia endogenă / 31
2.2.1.2 De presia primară și secundară / 31
2.2.2 C lasificări bazate pe simptome / 32
2.2.2.1 Depresiile nevrotice și psihotice / 32
2.2.3 Clasificare a după evoluție ș i vârstă / 32

3
2.2.3.1 Tulbură ri unipolare și bipolar / 32
2.2.3.2 Tulbură rile afective sezoniere / 32
2.2.3. 3 Depresia de involuție / 33
2.2.3.4 Depresia mascată / 33
2.2.4 Clasificarea conform ICD -10 / 33
2.2.5 Clasificări con form DSM -IV / 34
2.3 ETIOLOGIA DEPRESIEI ȘI TEORII CU PRIVIRE LA DEPRESIE / 39
2.3.1 Perspecti va științelor biologice / 40
2.3.2 Teorii psihologice / 40
2.3.2.1 Teoria psihanalitică / 40
2.3.2.2 Personalitat ea și tulburările depresive / 41
2.3.2.3 Teori i cognitive ale depresiei / 42
2.3.2 .4 Teorii comportamentale / 46
2.3.3 Perspectiva psihosocială / 46
2.3.3.1 M odelul vulnerabilitatii / 47
2.3.3.2 Rolul rețelei de suport social / 47
2.3.3.3 Influente p siho – sociale negative / 48
2.3.3.4 Tentativ a de suicid si suicidul / 49
2.3.4 Rol ul evenimentel or de viata / 49
2.3.4.1 Evenimentele recent e și predispozante de viață / 49
2.3.4.2 Tulbură rile de stres posttraumatic / 50
2.3.4.3 Doliul / 51
2.3.4.4 Semnificația p ersonală a ev enimentelor / 51
2.4 EPIDEMIOLOGIE ȘI FA CTORI DE RISC ÎN DEPRESIE / 51
2.4.1 Epidemiologie / 51

4
2.4.2 Factori de risc / 52
3. CORELAȚIA DINTRE DEPRESIE ȘI SATISFACȚIE CONJUGALĂ / 53
3.1 DATE GENERALE / 53
3.2 FACTORI ASOCIAȚI CU APARIȚI A SIMULTANĂ A DEPRESIEI ȘI
INSATISFACȚIEI CONJUGALE / 54
3.3 DIFERENȚELE DINTRE SEXE ȘI CORELAȚIA DEPRESIE – SATISFACȚIE
MARITALĂ / 61
3.4 EFECTUL PE TERMEN LUNG AL DEPRESIEI ASUPRA SATISFACȚIEI
CONJUGALE / 64

PARTEA II
PARTEA APLICATIVĂ / 66
4.1 OBIECTIVELE CERCETĂRII / 66
4.2 DEFINIREA CONCEPTELOR / 67
4.3 IPOTEZE LE CERCETĂRII / 68
4.4 VARIABILELE CERCETĂRII / 68
4.5 DESIGNUL CERCETĂRII / 69
4.6 INSTRUMENTELE CERCETĂRII / 70
4.7 LOT DE SUBIECȚI / 72
4.8 REZULT ATE / 74
4.9 DISCUȚII ȘI CONCLUZII / 103
BIBLIOGRAFIE / 112
ANEXE / 114

5
Rezumat
Familia este o structură dinamică, supusă în permanență schimbării. Există etape
pe care orice familie le parcurge în evoluția sa, iar felul în care sunt depășite aceste etape,
felul în care sunt valorificate experiențele parcurse depinde de la un caz la altul. Este
necesar ca în orice etapă de dezvoltare familială să se depună eforturi din partea ambilor
parteneri pentru ca relația maritală în noile condiții să fie însoțită de satisfacții. Nu pentru
oricine este la fel de ușor de depășit crizele familiale, problemele inerente care apar de -a
lungul vieții. Satisfacția inițială a diadei este una ridicată însă nivelul acesteia nu rămâne
același de -a lungul evoluț iei familiei, există fluctuații ale sale în funcție de specificul
stadiilor parcurse.
Am ales această temă datorită interesului pentru acest domeniu și datorită faptului că
problema depresiei și a implicațiilor sale în sfera famili ală este una de actualit ate iar
informațiile dobândite în această direcție sunt bine venite și ar putea constitui puncte de
plecare pentru cercetări ulterioare.
Structura lucră rii este formată dintr -o parte de teorie și o parte ce prezintă studiul
aplicativ al lucrării. Primul subcapitol prezintă considerații privitoare la satisfacția
conjugală, variabilele satisfacției conjugale, rolul comunicării în predicția satisfacției
conjugale și satisfacția conjugală în funcție de nivele dezvoltării familiale. Al doilea
subcapitol prezin tă aspecte privind depresia, clasificări în funcție de diferite criterii și
teorii cu privire la depresie. În al treilea subcapitol este analizată corelația dintre depresie
și satisfacția conjugală, factori corelați cu apariția simultană a depresiei și a insatisfacției
conjugale și felul în care influența depresiei asupra satisfacției conjugale este diferită în
funcție de sexul partenerului depresiv. Ult imul capitol prezintă demersul aplicativ al
lucrării .
Scopul p rincipal al lucrării il constituie studie rea influenței nivelului depresiei
diadice asupra satisfacției conjugale la populația românească. În al doilea rând, s -a
pus problema influenței nivelului depresiei asupra satisfacției conjugale în funcție de
nivelul dezvoltării familiale, fapt ce nu este prezentat în literatura de specialitate.
Ipotezele cercetării
Ipote za 1: Nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale al

6
soțului și al soției.
Ipoteza 2: Tipul de diadă influențează satisfacția conjuga lă a soțului și a soției.
Ipoteza 3: Interacțiunea dintre tipul de diadă și nivelul dezvoltării familiale
influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.
Ipoteza 4: Interacțiunea dintre tipul de diadă și variabila test – retest (măs urarea repetată a
satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale a partenerilor.
Ipoteza 5: Interacțiunea dintre nivelul dezvoltării familiale si variabila test – retest
(măsurarea repetată a satisfacției) nu influențează nivel ul satisfa cției conjugale a
partenerilor.
Pentru a măsura nivelul depresiei partenerilor, pentru ca mai apoi să stabilim
nivelul depresie diadice, am recurs la utilizarea Inventarului Beck de depresie , pentru
măsurarea satisfacției conjugale am preluat Scala de acord marital (DAS –
Diadic Adjustment Scale) a lui Spanier
Studiul de față a reușit să demonstreze ceea ce și -a propus, și anume faptul că
depresia diadică influențează nivelul satisfacției partenerilor, că există diferențe ale
nivelelor satisf acției partenerilor în funcție de nivelul dezvoltării familiale, că există un
efect de interacțiune între depresia diadică și nivelul dezvoltării familiale care
influențează satisfacția conjugală a partenerilor. De asemenea, am arătat că nivelul
satisfacției soțului este diferit de cel al soției în funcție de tipul diadei intime, de sexul
partenerului depresiv din diadă și că nivelul satisfacției soțului nu este diferit semnificativ
de nivelul satisfacției conjugale a soției, în r aport cu nivelul dezvoltării familiale .

7
Introducere
Ne putem pune încă de la început următoarea întrebare: problema depresiei și a
satisfacției conjugale este aceeași în zilele noastre ca la începuturile umanității? Sau ca
acum câteva zeci de ani ? Sau chiar ca acum 10 ani? Consider că răspunsul la aceste
întrebări este unul negativ și că problema depresiei în general, și a depresiei în cadrul
diadei intime în particular, este una de actualitate care se amplifică de la un an la altul.
Din aces t motiv și datorită implicațiilor majore ale problemelor familiale în viața
comunității, acestei teme merită să i se acorde o atenție deosebită, cel puțin la fel de mare
ca aceea acordată corupției sau a poluării sau a oricărei alte probleme majore dezbă tute
frecvent în mass – media. O viață familială deficitară, în care indivizii nu găsesc
împlinirea și mulțumirea de sine, implică „otrăvirea” comunității, reducerea calității vieții în
general.
Familia este o structură dinamică, supusă în pe rmanență schimbării. Există etape
pe care orice familie le parcurge în evoluția sa, iar felul în care sunt depășite aceste etape,
felul în care sunt valorificate experiențele parcurse depinde de la un caz la altul. Este
necesar ca în orice etapă de dezv oltare familială să se depună eforturi din partea ambilor
parteneri pentru ca relația maritală în noile condiții să fie însoțită de satisfacții. Nu pentru
oricine este la fel de ușor de depășit crizele familiale, problemele inerente care apar de -a
lungu l vieții. Satisfacția inițială a diadei este una ridicată însă nivelul acesteia nu rămâne
același de -a lungul evoluției familiei, există fluctuații ale sale în funcție de specificul
stadiilor parcurse. Dacă la o familie formată din indivizi mulțumiți de viața pe care o au,
de propria persoană și de calitatea relațiilor intime și sociale, apar fluctuații ale nivelului
satisfacției conjugale, ce putem spune despre nivelul satisfacției la familiile în care unul
din parteneri este depresiv? Sau, mai mult d ecât atât, la familiile în care ambii parteneri
sunt depresivi? In general, se consideră că la un anumit moment în viață toate persoanele
au trecut prin cel puțin o stare depresivă pentru o perioadă mai mică sau mai mare de timp.
Așadar, problema depre siei nu este una lipsită de importanță. În mod logic, oricine
ar putea spune că satisfacția conjugală este mai scăzută la aceste familii menționate mai
sus decât în familiile echilibrate însă pentru ca un fapt să fie acceptat în știință, el trebuie
demonst rat științific. Și tocmai acest lucru ne -am propus să realizăm în această lucrare.

8
Așadar dorim să dărâmăm un mit, acela al armoniei specifice, care susține că trecutul și
prezentul și chiar viitorul unei familii se poate prezenta în termenii fericirii absolute și ai
armoniei totale. Această perspectivă este una nerealistă, realitatea fiind cu totul alta; felul în
care realitatea diferă de acest mit, felul în care fericirea familiei, satisfacția conjugală
prezentă (la populația românească) este diferită de cea trecută sau de cea viitoare, vom
afla la finalul acestei lucrări.
Dacă cercetările realizate asupra depresiei sunt numeroase, cele asupra satisfacției
conjugale la fel, numărul cercetărilor dedicate exclusiv legăturii dintre depresie și
satisfacție conjugală este semnificativ mai mic comparativ cu primele. Coyne (1976) a
început să studieze această interacțiune dintre depresie și satisfacție conjugală și a oferit o
formulare teoretică a proceselor interpersonale în depresie. El a demonstra t că persoanele
depresive induc efecte negative asupra altora, făcându -i aversivi și nepăsători, așadar
interacțiunile persoanelor depresive cu ceilalți sunt mai puțin satisfăcătoare (acest lucru
este valabil și pentru interacțiunile din cadrul diadei inti me).
Majoritatea cercetărilor ulterioare au ajuns la concluzia că măsura în care
insatisfacția conjugală corelează cu depresia diferă în funcție de sexul partenerului. Într -o
recenzie destul de recentă a literaturii cu privire la legătura exis tentă între depresie și
calitatea vieții maritale, Whisman (2001) a găsit că viața maritală, sub aspect calitativ, a
fost negativ asociată cu simptomele depresive, atât la femei, cât și la bărbați, asociația
fiind semnificativ mai mare la femei decât la bărbați. Yolanda A. Treviño, H. Ray
Wooten și Robin E. Scott (2007) au arătat că relația dintre scorurile satisfacției maritale
ale soților și scorurile la depresie ale soțiilor este semnificativ mai puternică decât relația
dintre satisfacția maritală a soțiilor și depresia soților. Scott B. McCabe and Ian H. Gotlib
(1993) au studiat și ei cuplurile în care soțiile sunt fie depresive (cupluri depresive), fie
non-depresive (cupluri non -depresive). Cuplurile depresive și, în mod special soțiile
depres ive, percep viața lor familială ca fiind mai neplăcută decât o percep cuplurile non –
depresive.
Studiile cu privire la influența nivelului dezvoltării familiale asupra satisfacției
conjugale arată că satisfacția maritală urmează o curbă sub formă de “U”: este ridicată în
primele etape de dezvoltare apoi scade (în general, atunci când se naște primul copil),
după care crește iarăși. Asupra influenței efectului de interacțiune al tipului de diadă cu

9
etapa de dezvoltare familială asupra nivelului satisf acției conjugale a partenerilor nu s -au
realizat studii semnificative.
Studiul nostru are ca prim obiectiv studierea influenței tipului de diadă (tipul
diadei este stabilit în funcție de nivelul depresiei partenerilor) asupra satisfacției
conju gale. Al doilea obiectiv este studierea influenței etapei de dezvoltare familială
asupra nivelului satisfacției. Al treilea obiectiv este reprezentat de studierea efectului de
interacțiune al tipului de diadă cu etapa de dezvoltare familială asup ra nivelului
satisfacției conjugale al partenerilor.
Am ales această temă datorită interesului pentru acest domeniu și datorită faptului
că problema depresiei și a implicațiilor sale în sfera familială este una de actualitate iar
informațiile dobândi te în această direcție sunt bine venite și ar putea constitui puncte de
plecare pentru cercetări ulterioare. s
Gradul de unicitate al acestei lucrări este reprezentat de însăși scopul principal al
lucrării, și anume studierea influenței nivelului de presiei diadice asupra satisfacției
conjugale la populația românească. În al doilea rând, s -a pus problema influenței
nivelului depresiei asupra satisfacției conjugale în funcție de nivelul dezvoltării familiale,
fapt ce nu este prezentat în literatura de specialitate.

10
PARTEA I
1. Satisfacția conjugală

1.1 Definirea și date generale cu privire la satisfacția conjugală
La un nivel comun, satisfacția conjugală face referire la absența conflictelor și la
impresia su biectivă de fericire pe care o au cei doi soți. Cu alte cuvinte, reprezintă o stare de
bine emoțional, fizic, spiritual și intelectual și nu poate fi redusă la simpla îndeplinire a
unor nevoi sau false nevoi. „…puține relații pot oferi la fel de multe re compense ca un
mariaj fericit, altfel spus, puține legături interpersonale sunt la fel de satisfăcătoare ca o
relație de cuplu reușită.” (Maria Nicoleta Turliuc, 2004, p.197).
Beth A. Durodoye (1997) definește satisfacția maritală ca fiind o imp resie
subiectivă, individuală cu privire la anumite componentele specifice ale relației maritale .
Satisfacția maritală este o variabilă atitudinală și este privită ca un continuum de la
satisfacție ridicată la insatisfacție ridicată (Naheel Jeries,1979).
Fericirea în cuplu nu este mereu resimțită la fel de ambii parteneri. Partenerii văd
de obicei relația lor diferit. Nu doar că ei nu sunt de acord cu privire la gradul de
satisfacție maritală, dar pot avea și percepții diferite în privința anumitor aspect e ale vieții lor
în comun. (Adelaide Haas, Kurt Haas, 1990) .
Așadar, evaluarea satisfacției maritale este o problemă subiectivă. Un cuplu poate
vedea relația ca fiind foarte satisfăcătoare, pe când cineva din exterior poate vedea relația
ca fiind extrem de nesatisfăcătoare. Murraz, Holmes și Griffin (1996) arată că perceperea
partenerului ca fiind ideal crește nivelul satisfacției relaționale. Ei au arătat că a avea
păreri idealizate despre partener cu privire la diferite aspecte legate de interacțiuni le
sociale determină perceperea relației în ansamblu ca fiind mai satisfăcătoare. (apud
Rebecca J. Cobb, Joanne Davila, Thomas N. Bradbury, 2001).

1.2 Variabilele satisfacției conjugale
De-a lungul timpului, s -au realizat mai multe cercetări în vederea stabilirii unor
factori aflați în legătură cu satisfacția relațională. Acest lucru a condus la identificarea
unui număr foarte mare de astfel de factori asociați, unii mai mult, alții mai puțin, fericirii în

11
cuplu.
Multe studii au punctat importanța a doi factori în satisfacția conjugală:
comunicarea și angajamentul. Primul factor favorizează schimbul reciproc și înțelegerea. Al
doilea îi motivează pe indivizi să lucreze la construirea unei relații de cuplu creative și
satisfăcătoare. (Adelaide Haas, Kurt Haas, 1990)
R. Collins și S. Coltrane (1998) identifică următorii factori de care depinde
satisfacția conjugală : fidelitatea (93%), înțelegerea (86%), o viață sexuala satisfăcătoare
(75%), copiii (59%), interesele comune (52%), banii (41%), similaritatea socio -culturală
(25%). Interpretarea acestor rezultate trebuie făcută cu atenție deoarece chiar dacă banii
sunt considerați importanți doar de 41% dintre subiecți, ei sunt și cea mai frecventă sursă a
conflictelor și neînțelegerilor. Pe de al ta parte peste jumătate dintre subiecți consideră că
prezența copiilor este un factor al satisfacției conjugale, dar aceștia constituie și un motiv
al conflictelor parentale. (apud M.N Turliuc, 2004).
Adelaide Haas și Kurt Haas (1990) consideră că primul indicator al fericirii
conjugale este gradul în care ambii parteneri consideră că relația lor e una benefică. Al
doilea factor este în legătură cu casa părintească a celor doi. În general, femeile și bărbații
care provin din familii fericite “intră” în mariaj cu atitudini pozitive, având modele
pozitive. Safran (1985) consideră că părinții fericiți își învață copiii importanța faptului
de a face lucruri împreună și bucuriile unui parteneriat. Al treilea factor este
similaritatea.
Jeanette și Robert Lauer (1985) realizează un studiu în care intervievează 300 de
cupluri care au afirmat că au o relație de cuplu satisfăcătoare; atât soțul cât și soția susțin
că partenerul le este cel mai bun prieten, le place în totalitate compania celui lalt, au
încredere unul în altul și sunt loiali unul altuia. O cercetare asemănătoare realizează
Klagsbrun (1985), studiind 87 de cupluri, evaluate ca fiind fericite. Rezultatele celor două
cercetări sunt asemănătoare: acele cupluri care se autoe valuează pozitiv prezintă
caracteristici precum respectul mutual, încrederea și schimbul. (apud Adelaide Haas, Kurt
Haas, 1990)
Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (1997) afirmă că viața familială, sub aspect
calitativ, este influențată atât de exterior (cadrul socio -cultural, calitatea relațiilor
extraconjugale) cât și de interior (nivelul satisfacerii nevoilor materiale). Indicatorii

12
considerați “subiectivi” , ai căror impact este esențial în predicția familială, sunt: climatul
socioafecti v; “bunăstarea sexuală”; autenticitatea și completitudinea comunicării între
parteneri și copii lor; păstrarea unui echilibru dinamic între fuziune și autonomie
psihologică; fluența granițelor intergeneraționale; coerența și consensul modelel or de rol
conjugal și parental oferite copiilor în procesul de educație; gradul de confort și securitate
psihică, rezultat din sentimentul apartenenței familiale, ca antidot al singurătății și
abandonului dezechilibrat; sănătate psihică și som atică a membrilor familiei; capacitatea
de păstrare și transmitere a modelelor spiritual valorice pozitive, psihosociale.
Robert Mucchielli (1974) consideră că satisfacția conjugală depinde și de
satisfacerea unor condiții exterioare intimității, cum ar fi: mulțumirea de sine, de stilul de
viață în general, de relațiile cu celelalte persoane din afara relației de cuplu, de relațiile de la
locul de muncă etc. Daniel Eckstein și Linda Cohen (1998) au identificat 21 de factori
specifici care se asoci ază cu satisfacția relațională, ce pot fi grupați în 3 categorii:
comunicarea, empatia, o categorie combinată constând în sinceritate și negociere. În vederea
realizării unei clasificări, am identificat următoarele categorii de variabile
ale satisfacție i conjugale: similitudinea, factorii de personalitate, factorii cognitivi,
intimitatea și satisfacția sexuală, experiențele anterioare și condițiile de viață, stilul de
atașament.

1.2.1 Similitudinea
Similaritatea în ceea ce privește vârsta, ve nitul, educația și mediul social face
adesea mai ușoară stabilirea unei bune relații cu celălalt. Persoanele care sunt diferite pot să
se înțeleagă de asemenea foarte bine dar cei care se aseamănă se simt adesea mai
apropiați, mai legați unul de altul, mai capabili de înțelegere mutuală și de empatie.
(Adelaide Haas, Kurt Haas, 1990).
Blood și Wolfes Detroit (1960) arată că satisfacția soției este notabil mai scăzută
dacă ea este cu 4 sau mai mulți ani mai mare decât soțul, în timp ce se identifică doar un
declin slab dacă soțul este cu 10 ani sau mai mulți mai mare decât soția. Scoruri mai
înalte ale satisfacției conjugale s -au găsit pentru cuplurile în care partenerii au
aproximativ aceeași vârstă. McGoldrick și Preto (1984) afirmau că, în general, cu cât
sunt mai mari diferențele dintre soți, cu atât dificultățile în adaptarea la viața lor de cuplu vor

13
fi mai mari. (apud Beth A. Durodoye, 1997).

1.2.2 Factorii de personalitate și atitudinea cu privire la iubire
În cadrul cuplului conjugal, relaționarea presupune intervenția personalității cu
toate componentele și nivelele sale. (Nicolae Mitrofan, 1984).
Rezultatele studiului lui Naheel Jeries (1979) confirmă ipoteza că sociabilitatea și
factorii psihologici corelează mai puternic cu satisfacția maritală decât factorii
socioeconomici.
Principalele trăsături de personalitate care influențează satisfacția conjugală sunt
încrederea, respectul reciproc, atitudinile soțului cu privire la soția sa în primii ani de
căsnicie, masculinitatea – feminitatea celor doi soți, maturitatea afectivă a soților. Putem
vorbi în primul rând, așadar, despre încredere. În funcție de încrederea în sine se
conturează și atitudinea pozitivă a unui soț față de celălalt. Cu cât imaginea de sine este
mai bună, cu atât există mai puține conflicte interioare și conflicte exteriorizate. Unele
studii arată că impactul comportamentului soțului asupra soției este mult mai mare decât
în caz invers, ceea ce înseamnă că atitudinea c onciliantă și încrederea în sine a soțului
este mai importantă pentru fericirea conjugală. O altă trăsătură de personalitate
importantă în atingerea unui nivel înalt al satisfacției conjugale este respectul. Este
preferabil ca cei doi soți să aibă o părere comună cu privire la definiția respectului și să o
respecte. Demnitatea personală și respectul de sine reprezintă premisele esențiale ale
respectului față de partener. Foarte importantă este reciprocitatea acestui sentiment. În
categoria t răsăturilor de personalitate includem și maturitatea afectivă a soților. Soții a
căror satisfacție relațională se păstrează în timp prezintă în momentul căsătoriei
maturitate emoțională. În realizarea fericirii conjugale, maturitatea emoțională a soțului
pare a fi mai importantă decât cea a soției.
Masculinitatea -feminitatea constituie altă dimensiune a personalității care
condiționează satisfacția relațională. Reprezentările adecvate despre sine în termeni de
masculine și feminine cond uc la o mai bună stimă de sine și la relații conjugale mai
armonioase. Unele studii au evidențiat importanța caracteristicilor feminine în
determinarea satisfacției maritale; acestea acționează în felul următor: cu cât individul este
mai sensibi l, mai responsabi l, mai afectuos, cu atât va fi mai satisfăcut de relația sa de

14
cuplu. Atitudinile pozitive ale soțului cu privire la soția sa în primii ani de căsnicie sunt
foarte importante pentru adaptarea femeii la viața de cuplu.
Există două explica ții pentru acest fapt: una ar fi aceea că femeia depune un efort
mai mare pentru adaptare la viața în doi, situația de persoană căsătorită este mai
stresantă pentru femeie decât pentru bărbat. A doua explicație ar fi aceea că femeia are o
nevoie mai mare d e susținere în două perioade tranzacționale importante: cea în care
devine din prietenă soție și cea în care din soție devine mamă. (M.N. Turliuc, 2004).
Studii au arătat că satisfacția relațională individuală este influențată de atitudinea
față de iub ire a partenerului (Hendrick și colab.,1988). Broderick și Oleary (1986)
afirmau că iubirea și sentimentele pozitive, atitudinile cu privire la angajament și
schimbare, variabilele comportamentului instrumental contribuie la prezicerea satisf acției
relaționale.
Lee (1973) a propus o tipologie a atitudinilor cu privire la iubire. În acord cu această
tipologie, sunt șase tipuri de iubire: eros (iubirea pasională), ludică (iubirea joc), storgică
(iubirea prietenească), maniacă (iubirea posesivă) , pragmatică (iubirea practică), agapică
(iubirea altruistă). Cercetând relația dintre tipurile de iubire și satisfacția relațională,
Hendrick și colab(1988) au descoperit că pentru bărbați, satisfacția relațională a fost cel mai
bine prezisă de c ătre iubirea pasiune și buna stimă de sine și de absența iubirii sub formă
de joc. Pentru femei, dragostea pasională și absența iubirii ludice și a iubirii posesive
prezic satisfacția relațională. Același studiu a arătat că acele cupluri care
rămân împreu nă spre deosebire de cele care se despart, prezintă nivele mai ridicate ale
iubirii pasionale, autodezvăluirii, stimei de sine, angajamentului și satisfacției, precum și
un nivel mai scăzut al dragostei ludice (Brenda S. Meeks, Susan S. Hendrick și Clyde
Hendrick, 1998).
Sternberg (1988) propune o teorie a iubirii desăvârșite. Cele trei componente ale sale
sunt intimitatea, pasiunea și angajamentul. Cercetările de mai târziu arată că doar intimitatea
și pasiunea sunt predictori puternici ai satisfa cției conjugale, pe când angajamentul
contribuie doar la durata relației, nu și la satisfacția relațională (Silberman &
Robinson Durpius, 1997). Alte cercetări au confirmat acest rezultat și au arătat că acele
cupluri care erau satisfăcute de mariajul l or aveau încredere să comunice un secret
partenerului, să împartă cu el experiențele exterioare mariajului, să discute calm despre ceva

15
și să aibă cu acesta un schimb stimulativ de idei (Marioles și Hammer, 1996). (apud Lori A.
Russell Chapin, Theodore J. C hapin and Linda G. Sattler, 2001).

1.2.3 Factorii cognitivi
Modelele cognitive contemporane privitoare la variațiile satisfacției conjugale
analizează efectul atribuirii cauzalității, responsabilității și vinei în cadrul cuplului, în
timp ce mod elele mai vechi au acordat importanță și rolului ajustării percepțiilor
reciproce ale soților. În ceea ce privește atribuirea, putem spune că înțelegerea greșită a
comportamentului celuilalt sau neînțelegerea acestui comportament provoacă descur ajare,
depresie, furie, și nicidecum un efort de rectificare. Cauzalitatea face referire la anumiți
factori în măsura să producă un eveniment. Indicatorii cauzalității utilizați mai frecvent în
cadrul psihologiei cuplului se inspiră în mare parte din modelele atribuționale ale
depresiei ale lui Abramson și colaboratorii săi ( 1978 ) și din modelul lui Weiner ( 1974 ).
Indivizii care au probleme de cuplu tind să explice comportamentele negative ale celuilalt
prin raportare la trăsături inter ne, stabile și globale iar comportamentele pozitive le pune
pe seama unor factori externi, accidentali și specifici. Persoanele mulțumite de relația lor
reacționează invers. Responsabilitatea face referire la evaluarea din punct de vedere
moral a acțiun ilor unui individ. (apud M.N. Turliuc, 2004).
Cercetările arată că există o relație neliniară între satisfacția maritală și control în
cadrul relației de cuplu. Popenoe(1933), Burgess și Cottrell(1939), Lu(1952), Locke și
Karlsson(1952), Bloode și Wolfe ( 1960), Centers, Raven și Rodrigues (1971) au arătat că
satisfacția maritală este scăzută când femeile sunt dominante, înaltă când atât soțul cât și
soția dețin controlul, intermediară, când soțul domină (apud Wesley R. Burr, Grace E.
Swensen and Kenneth L. Cannon, 1976).
Un număr de cercetări au arătat că femeile tind să -și concentreze atenția asupra
relației lor mai mult decât bărbații (Acitelli, 1992; Burnett, 1987; Cate, 1995). Studiile
arată de asemenea că femeile se gândesc mai des la relația lor în termeni pozitivi, decât
bărbații. Gândurile pozitive cu privire la relația conjugală corelează pozitiv cu satisfacția
relațională pentru acei indivizi care consideră relația lor un aspect important în viața lor.
Studiul de față arată că femeile au mai des tendința să se descrie pe sine în termeni ce
caracterizează relația, să se descrie prin raportare la relația lor. Cross, Madson (1997),

16
arată că e mai probabil ca relațiile apropiate să influențeze cognițiile, emoțiile și .
(apud Linda K. Acitelli, Stephanie Rogers and C. Raymond Knee, 1999).
1.2.4 Intimitate și satisfacția sexuală
Este natural și logic să considerăm că cele mai satisfăcute cupluri tind să prezinte o
mai bună intimitate (Prager & Buhrmester, 1998). Un motiv pentru care , în general,
studiile nu au examinat intimitatea și satisfacția împreună este acela că intimitatea este
dificil de definit și măsurat. O conceptualizare des întâlnită a intimității o definește ca
fiind nivelul de apropiere a cuplului, împărțirea de ide i și valori, împărțirea de activități,
sexualitatea, cunoașterea partenerului, gesturi de afecțiune precum strângerea mâinii
(Heller & Wood, 1998; Moss & Schwebel, 1993; Waring, 1984). O altă serie de cercetări
asupra intimității s -au focalizat pe aspec te precum frecvența punctelor de vedere comune,
tonul vocii, numărul de activități desfășurate împreună (Talmadge și Dabbs, 1990). Alte
studii susțin că intimitatea este o experiență fenomenologică care nu este posibil a fi
descrisă obiectiv. Aceste pun cte de vedere cu privire la intimitatea variază foarte mult și
definiția aleasă poate influența considerabil rezultatele studiilor privitoare la intimitate și
satisfacție.
Anumite teorii sugerează că cineva care prezintă un nivel ridicat al intimității va fi
capabil să se evalueze pe sine mai autentic în cadrul relației și să comunice nevoile
proprii mai eficient partenerului. În virtutea acestei teorii, satisfacția e posibil să fie mai
ridicată la cuplurile cu un nivel mai ridicat al intimității; cup lurile cu o intimitate ridicată
pot avea o capacitate mai mare de a rezolva certurile și neînțelegerile sau schimbările
care intervin în relație (Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R.
Tollerud, 2007).
Cuplurile în care ambii parte neri prezintă nivele ridicate ale intimității se
caracterizează printr -o satisfacție relațională mai ridicată decât cuplurile în care partenerii
sunt mai puțin intimi unul cu altul. Intimitatea este desemnată prin angajarea într -o relație ce
implică profunzimea sentimentelor și autonomie (Karen J. Prager, 1989).
“Intimitatea amoroasă comportă deci două aspecte: unul fizic, care include
intimitatea senzuală și intimitatea sexuală, precum și un aspect psihic, constituit la
rându -i din intimita tea afectivă, din intimitatea intelectuală și din intimitatea spirituală.”

17
(Leleu, 2003)
Insatisfacția sexuală este distructivă, în timp ce o relație armonioasă asigură o
securitate afectivă. Pentru îmbunătățirea relației lor sexuale, partenerii trebuie să respecte
anumite reguli cum ar fi: relația sexuală satisfăcătoare trebuie să fie o prioritate pentru
ambii soți, trebuie să se mențină o anumită frecvență a contactelor sexuale, trebuie
urmărită în permanență varietatea pozițiilor de acuplare, trebu ie acordată importanță
spontaneității raporturilor sexuale și să se comunice deschis despre nevoile sexuale ale
fiecăruia. Probabilitatea unei satisfacției sexuale este mai mare cu cât partenerii
împărtășesc mai multe activități comune recip roc satisfăcătoare. (M.N. Turliuc, 2004).
Intimitatea are o sferă mai largă decât sexualitatea. Uneori sexualitatea determină
relația intimă, alteori intimitatea conduce la relația sexuală.
Dintre activitățile care incomodează intimitatea putem enumera:
1. prea multe cereri, exigență sporită, simptomul „sacul fără fund” : riscul constă în
a obosi și epuiza atât partenerul, cât și relația;
2. lamentare frecventă, plângere excesivă: riscurile sunt aceleași ca și mai sus;
3. o apropiere prea mare de celăl alt, nevoia neîncetată de a -l atinge, de a fi lângă el:
dacă și celuilalt îi place așa, atunci totul e în regulă; dacă un asemenea
comportament îl agasează pe partener, atunci ar t rebui să se rărească asemenea
gesturi tandre;
4.vorbăria, pă lăvrăgeala, beția și îmbătarea celuilalt cu cuvinte: trebuie învățate și
virtuțile tăcerii;
5. agitație exagerată, nervozitate în exces: trebuie învățată arta relaxării;
6. atitudine plictisită, tăcere, pasivitate, inapetența de a simți și de a reacționa:
asemenea comportament nu este foarte plăcut pentru partener;
7. negativitatea, înclinarea către a judeca, devalorizarea, acuzarea, gelozie, răutatea
și ranchiună: toate acestea sunt incompatibile cu intimitatea, sunt contrariul încrederii
pe care o bună intimitate o presupune; pentru a scăpa de aceste comportamente,
trebuie cultivată iubirea de sine. (Gerard Leleu, 2003).
Satisfacția sexuală pare a fi importantă dar nu cea mai importantă pentru fericirea
cuplului. Safran (1985), arată că 92% din subiecții unui studiu afirmă că sexul e
important, iar 32 % afirmă că este foarte important. Ei au plasat buna comunicare și

18
desfășurarea de activități împreună înaintea sexului. Lauer și Lauer (1985) și Blumstein și
Schwart z (1983) au ajuns la concluzii similare. Sexul a fost o prioritate pentru majoritatea
cuplurilor fericite, dar nu a apărut a fi indispensabil în determinarea satisfacției generale.
Deși sexul nu a fost singurul considerat responsabil pentru fericirea cup lului, mulți
parteneri satisfăcuți de relația lor spun că fac efort ca să păstreze o relație fizică vie.
Referitor la sex, atracția fizică ar trebui menționată ca fiind o sursă potențială a fericirii
conjugale sau, dimpotrivă, a nemulțumirilor. Un num ăr larg de studii au arătat că bărbații,
mai degrabă decât femeile, acordă atenție atractivității fizice a celeilalte persoane în
stabilirea unei relații de prietenie sau de cuplu. Femeile căsătorite pierd o parte din
interesul sexual și evaluează satis facția lor maritală mai slab atunci când văd că soții lor
devin inatractivi; bărbații simt același lucru dar într -o măsură mai mare. Interesul sexual
al soțului, fericirea în relație, și probabil și înclinația către relații extraconjugale depind
de câ t de atrăgătoare este percepută soția de către ei. (apud Adelaide Haas, Kurt Haas,
1990)
Cele mai multe anxietăți sau neliniști conjugale pleacă de la insatisfacția (reală
sau imaginară) legată de viața sexuală (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, 2002 ).
Gerard Leleu (2003) consideră că dificultățile sexuale țin mai degrabă de un
context psihologic (frustrare afectivă, deficit de comunicare, uzură a dorinței ).
“…intimitatea desemnează tot ce este cu -adevărat profunzime a interiorului ființe i,
străfundurile inimii, chiar abisul sufletului sau, altfel spus, secretul și esența acestuia.”
(G. Leleu, 2003)
1.2.5 Experiențele anterioare și condițiile de viata
O condiție a satisfacției conjugale este mariajul fericit al părinților, care
contribu ie în mod direct la formarea unei atitudini pozitive a copiilor față de căsătorie. Se
consideră în general că acei copii care provin din mariaje fericite prezintă un grad mai
ridicat al autonomiei, un nivel mai ridicat de maturizare socio -emoțională și au formată o
imagine pozitivă cu privire la viața de cuplu. Doi cercetători, W .W.Waller și R.Hill
(1951), au arătat că reușita căsătoriei părinților se regăsește în 84,4% din cazuri în
experiența copiilor adulți satisfăcuți de relația lor conjugală. Doar în 16,6% din cazurile
tinerilor soți satisfăcuți de propria căsnicie, părinții lor nu au avut o căsnicie fericită.

19
Relațiile pozitive cu părinții, de înțelegere, respect, conturează o atitudine de încredere pe
care copilul o dezvoltă și care va constitu i o premiză a satisfacției sale conjugale de
mai târziu.
Complexele parentale negative, conflictele cu părintele de sex opus,
neacceptarea propriului sex sunt factori ai eșecului conjugal. De asemenea, independența și
separarea copiilor d e proprii părinți este un predictor bun al adaptării reușite la propria
căsnicie. În această categorie includem și condițiile de viață favorabile ca fiind factori ai
satisfacției conjugale. Persoanele care tind să aibă căsnicii fericite sunt mulțumite de
stilul lor de viață, de nivelul lor de realizare socială și profesională etc. Insuccesul
profesional este asociat în relația de cuplu cu manifestări de furie ale femeilor și cu reacții
de retragere ale bărbaților. (apud Turliuc, 2004)
Blood și Wolfe (196 0) consideră că satisfacția maritală este influențată de venitul
și ocupația soțului. Renne (1970) susținea că oamenii cu venituri scăzute sunt mai
probabil insatisfăcuți de mariajul lor decât cei cu venituri ridicate. Blood (1969) arăta că
soțiile care lucrează și cele care nu lucrează prezintă nivele asemănătoare ale satisfacției lor
conjugale. Când s -a luat în considerare necesitățile economice din familie, Blood nota că, în
familiile cu un nivel scăzut al venitului, soțiile care lucrează erau mai sat isfăcute de mariajul
lor. În schimb, în familiile cu un nivel al venitului ridicat, soțiile care lucrau erau mai puțin
satisfăcute decât cele casnice (Naheel Jeries, 1979).
1.2.6 Stilul de atașament
Studiul „Attachment Style, Interpersonal Perception Accu racy, and Relationship
Satisfaction in Dating Couples” investighează asociația dintre stilul de atașament,
acuratețea percepțiilor partenerului și satisfacția maritală. S -a ajuns la rezultatul că
bărbații cu un stil evitant de atașame nt și indivizii în general, atât femei, cât și bărbați, cu
un stil anxios al atașamentului prezintă o satisfacție relațională mai redusă. În ceea ce
privește existența percepțiilor corecte cu privire la sentimentele partenerului, doar
bărbații cu stil de atașament anxios manifestă probleme. Bowlby (1969, 1973, 1980)
sugerează că stilul de atașament dezvoltat în copilăria timpurie influențează calitatea
iubirii romantice a adultului și a altor relații intime ale acestuia. Hazan și Shaver (19 87)
explică stilurile de atașament la adulți astfel: indivizii cu stil securizant se simt

20
confortabil în cadrul unei relații de cuplu, indivizii cu stil evitant de atașament se simt
inconfortabil în a fi prea apropiați ori a depinde de altci neva, iar indivizii cu stil anxios,
ambivalent manifestă o dorință puternică de a se apropia de ceilalți, însoțită de frica de
abandon, de a fi respins. Alte câteva studii au confirmat că indivizii securizanți prezintă o
satisfacție relațională mai ridic ată decât cei cu stil de atașament evitant sau anxios
(Brennan și Shaver,1995, Levy și Davis,1988 apud Joan S. Tucker and Sherry L. Anders,
1999).
1.2.7 Rolurile de gen maritale
Dezacordurile cu privire la rolurile de gen conduc la conflicte, tensiune și
reproșuri. Odată cu evoluția societății, rolurile s -au schimbat în ceea ce privește îngrijirea
copiilor, îndeplinirea treburilor casnice, susținerea financiară a familiei. Pentru a crea și
păstra o relație satisfăcătoare este neces ar ca partenerii să se adapteze acestor schimbări și să
se susțină reciproc, să adopte o manieră flexibilă de raportare la aceste roluri de gen.
Rolurile de gen presupun asumarea loialității, responsabilității și înțelegerii. (Turliuc,
2004). Rezultatele unui studiu arată că atunci când ambii parteneri văd conflictul ca pe
ceva care -i privește pe amândoi și se implică în rezolvarea lui, fiind capabili să -l
gestioneze, probabilitatea ca aceștia să perceapă mariajul lor în mod pozitiv este mare
(Carl A. Ridley, Mari S. Wilhelm and Catherine A. Surra, 2001).
Deși rolurile de gen sunt într -o continuă schimbare, stereotipurile au un rol
însemnat în însușirea acestora de către soți. Într-un studiu realizat în 1987, s -a pus în
evidență acest lucr u. Cupluri tinere erau solicitate să compare nivelul inteligenței,
competențelor, succesului profesional și nivelului venitului propriu cu cel al partenerului
și apoi să estimeze nivelul satisfacției maritale. Răspunsurile lor arată că satisfacți a
maritală este adesea legată de percepțiile soților care corespund stereotipului de rol de
gen (de exemplu, atât soții, cât și soțiile percep soțul ca fiind superior). În cazul soțiilor,
s-au găsit corelații semnificative între satisfacția maritală și perceperea soțului ca fiind
superior, pentru toate cele patru dimensiuni propuse pentru examinare. Chiar și femeile
care lucrau în domenii ocupaționale specifice bărbaților prezentau aceleași stereotipuri de
rol de gen cu privire la superioritatea soțul ui. Rezultatele studiului nu au fost diferite între
acestea și cele care aveau ocupații cu specific feminine. Pentru bărbați, corelații

21
semnificative au apărut doar în legătură cu doua dintre dimensiunile propuse, nivelul
venitului și succesu l profesional (satisfacția lor maritală era dependentă de percepțiile cu
privire la inferioritatea soției cu privire la aceste două aspecte). Încă un rezultat înregistrat
a fost acela că satisfacția maritală a soțului corela semnificativ cu perceperea lo r înșiși ca
fiind mai puțin inteligenți decât soțiile lor (Sara Yogev, 1987).

1.3 Rolul comunicării în predicția satisfacției conjugale
Comunicarea reprezintă un proces ese nțial în cadrul tuturor interacțiunilor
interumane. Realizată în mod adec vat, ea contribuie la îmbunătățirea satisfacției maritale, în
timp ce o comunicare inadecvată reduce considerabil calitatea vieții maritale.
În studiul “Communication, Love and Relationship Satisfaction” , Brenda S.
Meeks, Susan S. Hendrick și Clyd e Hendrick (1998 ) evidențiază importanța
câtorv variabile legate de comunicare, incluzând a utodezvăluirea, tacticile de
abordare a conflictelor și competențele relaționale, în pred icția satisfacției relaționale
(Brenda S. Meeks, Susan S. Hendrick and Clyde Hendrick,1998).
Nu toți indivizii adoptă aceleași stiluri de comunicare: unii sunt mai puțin
expresivi, își exprimă cu greu emoțiile și sentimentele, în timp ce alții nu -și ascultă
suficient partenerul, înțeleg sau deformează mesajele primite de la partener. Procesul
comunicării implică percepții cu privire la propriile deprinderi de comunicare, precum și cu
privire la deprinderile de comunicare ale partenerului. Ambele componente ale
procesului de comunicare pot afecta satis facția relațională.
Următoarele reguli de comunicare sunt elementare pentru a evita multe
neînțelegeri și certuri:
– învățați să ascultați: este foarte important să știm să ascultăm și să înțelegem.
Trebuie să auzim tot ceea ce spune și doar cee a ce spune, fără a interpreta, a deforma, a
proiecta sau a selecționa. Deformăm de obicei într -un sens nefavorabil, reținând
elementele care ne pot face rău.
Este esențial să reacționăm pozitiv: atunci când credem că am auzit cuvinte
nefavorabil e trebuie să ne întrebăm cu calm dacă acea frază a fost rosti tă în felul în care
am auzit -o noi. Se poate întâmpla ca lucrurile să nu stea așa cum credem inițial iar dacă
bănuiala inițială se confirmă, trebuie replasată în contextul confruntării sau a zile i: e

22
posibil ca partenerul să fie obosit sau iritat. De altfel, este important să învățăm să acceptăm
cuvinte și fraze dezagreabile iar pentru asta trebuie să ne dezvoltăm iubirea și stima de sine.
-evitați -l pe „tu” : „tu” reprezintă o impos tură , ține adesea de domeniul judecății
și, în caz de confruntare, el se transformă chiar în reproș și acuzație. „Tu” este de obicei
mijlocul de a realiza proiecții, adică de a arunca asupra celuilalt acea parte din noi pe
care o repudiem pentru a ne elibera de ea. „Tu” este de asemenea o manieră de a fugi de
responsabilități și de a adopta rolul victimei, culpabilizându -l pe partener. Trebuie să
înțelegem că ceea ce ni se întâmplă este rezultatul deciziilor noastre și că doar noi
suntem responsabil i pentru viața noastră.;
– folosiți -l pe „eu” : nu e vorba de „eul egocentric, ci de „eul” definirii propriei
poziției și al responsabilității. Este normal să -l informăm pe celălalt de ceea ce ni se
întâmplă, de părerile și dorințele noastre. (G. Leleu, 20 03)
Comunicarea este definita ca fiind “principalul instrument de dezvoltare a
structurii si relațiilor de rol familial.” ( Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1997, p.102).
D.D.Jackson (1968), în urma realizării unor cercetări, descrie patru
tipuri de relații de comunicare familială:
1. stabilă – satisfăcătoare;
2. instabilă – satisfăcătoare;
3. instabilă – nesatisfăcătoare;
4. stabilă – nesatisfăcătoare.
În cazul primului tip, modul de comunicare esențial este înțelegerea,
ca ur mare a competenței de rol a fiecărui membru al familiei precum și a faptului ca
toți sunt de acord in ceea ce privește persoana care controlează relația. Autorul
precizează ca persoana care controlează este cea care inițiază o acțiune, decide ce
acțiune v a fi inițiată sau stabilește ce poziții, în cadrul relației, trebuie controlate de
o alta persoana.
Orice disfuncție conjugală putem s -o considerăm ca fiind ca uzată de un
deficit de comunicare. Comunicarea este un proces foarte complex, cu
modalități de interinfluențare, interdeterminare și mediere reciprocă între soți.
(Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994). Okun (1991) observă că acele cupluri care
dețin deprinderi mai bune de comunicare prezintă satisfacție maritală mai ridicată

23
decât acele cupluri care au probleme de comunicare. Cercetări mai recente asupra
relației dintre deprinderile de comunicare și satisfacția maritală arată că în cazul
cuplurilor fericite, deprinderile de comunicare corelează pozi tiv cu satisfacția relațională,
dar pentru cuplurile nefericite nu se observă o asemenea relație (Burleson&Denton, 1997).
(apud Lori A. Russell -Chapin, Theodore J. Chapin and Linda G. Sattler, 2001).
Una din conduitele care contribuie la realizarea unei c omunicări eficiente este
autodezvăluirea, definită ca deschidere în fața celuilalt, sinceritate în comunicarea
informațiilor intime partenerului, transparență în relație cu partenerul. Rosenfeld și
Bowen (1991), într -un studiu, folosi nd un eșantion de cupluri căsătorite, au găsit că,
indiferent de nivelul de dezvăluire al partenerului, indivizii care prezintă niveluri ridicate
ale autodezvăluirii aveau și nivele mai ridicate ale satisfacției maritale, în timp ce
indivizii care preze ntau nivele scăzute ale autodezvăluirii erau mai puțin satisfăcuți de
relația lor (apud Brenda S. Meeks, Susan S. Hendrick și Clyde Hendrick, 1998).
Autodezvăluirea reciprocă cu privire la viața sexuală contribuie la obținerea
satisfacției maritale, care la rândul ei conduce la o satisfacție sexuală mai ridicată.
Cercetări din trecut au arătat că o autodezvăluire mai ridicată este asociată cu o satisfacție
relațională mai ridicată și satisfacția relațională mai ridicată este asociată cu o satisfacție
sexuală mai ridicată(Banmen și Vogel, 1985; Lawrance și Byers, 1995; Meeks, Hendrick
și Hendrick,1998). Byers, Demmons, 1999, au arătat că satisfacția relațională mediază
parțial relația dintre autodezvăluirea cu privire la viața sexuală și satisfac ția sexuală a
partenerilor. Aceste rezultate susțin ideea că autodezvăluirea sexuală contribuie la o
satisfacție sexuală mai ridicată și contribuie la o evaluare mai pozitivă a relației în
ansamblu (Sheila MacNeil, E. Sandra Byers, 2005). Tot cu privire la comunicare sexuală,
pentru o bună realizare a ei partenerii trebuie să -ți stabilească anumite reguli clare pe care să
le respecte ulterior (A. Haas și K.Hass, 1990). Astfel de reguli pot fi: discutarea despre
subiecte intime la locul și momentul potrivit, acceptarea spuselor celuilalt, ascultarea lui cu
atenție, absența judecății critice, folosirea unui limbaj simplu, clar și ușor de înțeles, care
să nu conducă la interpretări.
În cadrul cuplului marital, comunicarea are rolul de a permite dezvoltarea opt imă a
personalității partenerilor, conferă acestora sentimentul autonomiei și libertății
personale, precum și pe cel al interdependenței firești care trebuie să existe între ei.

24
Comunicare permite partenerilor schimbarea de informații, dobând irea unei definiții
mutual acceptabilă a relației lor (Turliuc, 2004).
1.4 Satisfacția conjugala și nivelele dezvoltării familiale
Lungimea mariajului a fost c onsiderată un factor care poate prezice satisfacția
maritală.
Studiind satisfac ția maritală de -a lungul timpului, în cursul unui mariaj, observăm
că aceasta tinde să urmeze o traiectorie sub formă de „U”. Satisfacția tinde a fi ridicată
de-a lungul stadiilor inițiale ale mariajului și apoi scade pentru aproximativ 10 -20 ani
(Orbuc h, House, Mero, & Webster, 1996, apud Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G.
Giordano, Toni R. Tollerud, 2007). O serie de studii explică acest traiect al satisfacției în
termenii tranziției spre paternitate (maternitate) sau în termenii modificării rol urilor de
soț și soție. Apariția copiilor în cadrul mariajului conduce la apariția unei perioade de mai
mare instabilitate și mai puțină apropiere între soți; etapele care urmează după plecarea
copiilor de acasă permit celor doi soți o mai bună apropier e. Anumite studii arată că
prezența sau absența copiilor influențează schimbările care apar în nivelele satisfacției
Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R. Tollerud, 2007).
Un cuplu se poate comporta ca un cuplu perfect echilibrat timp de trei ani, maxim
cinci, iar apoi se dezorganizează. Acest lucru depinde uneori si de context: cultură,
mentalitate etc. O importanță deosebită o are comunicarea în cadrul cuplului, soliditatea
cuplului depinde de validitatea sistemului său de comunic are. Nu trebuie înțeles că printr –
o bună comunicare se exclude ideea despărțirii, însă o bună comunicare face ca legătura
afectivă să se păstreze mai bine atât în fazele obișnuite cât și în cele de declin. (Jacques
Cosnier, 2007)
Literatura descriptivă , consilierii familiali și un număr de studii științifice despre
comportament au consolidat ideea că mariajele se deteriorează la vârsta mijlocie.
Blood si Wolfe citează foarte mult studiul lui Detroit : soțiile devin mai puțin
satisfăcute p e măsură ce lungimea mariajului crește. Anumite studii au arătat că există un
declin în ceea ce privește satisfacția maritală în perioada nașterii și creșterii copiilor și o
creștere a satisfacției în anii postparentali. Și aceste studii au condus la c oncluzia că
satisfacția maritală urmează o curbă sub formă de “U”: scade atunci când se naște primul

25
copil, apoi crește iar după ce copilul părăsește casa. Declinul satisfacției nu e așa
dramatic cum ar părea, “u” -ul nu e foarte adânc și de fapt, doar 4-8% din variația
satisfacției maritale este asociată cu stadiile dezvoltării familiale, subliniază
cercetările lui Boyd Rollins și Richard Galliga n (1978).(apud. Letha Dawson
Scanzoni, John Scanzoni, p.532) Anumite cupluri pot simți că satisfac ția lor conjugală
rămâne înaltă sau chiar crește de -a lungul anilor, în timp ce alte cupluri pot simți un declin în
evoluția mariajului lor. Poate fi “eliberarea de vrajă” ( o pierdere a entuziasmului pentru
partener și relație, o răcire a sentimentelor ) sau poate fi o “eliberare” în sensul că există
mai puțin timp petrecut în compania soțului/ soției și mai puțină interacțiune între ei ,
conform afirmațiilor lui Blood (1969, p. 325 -333) (apud. Letha Dawson Scanzoni, John
Scanzoni, p.532).
John Cuber și Peggy Harroff (1965) consideră că există o discrepanță clară între
realitatea vârstei mijlocii și cea a anilor târzii. Un factor de care trebuie să ținem cont este
maturizarea personală a unuia sau a ambilor soți de -a lungul timpului. Oamenii se
schimbă, dar nu întotdeauna în aceeași măsură și în aceeași direcție. Noi experiențe, noi
interese, noi cunoștințe, noi scopuri, chiar și adoptarea unei noi filosofii de viață,
înseamnă că unul din soți încetează a mai fi persoana pe care o știa celălal t și cu care a
acceptat să se căsătoreasca. Probabil se poate specula că într -o anumită măsură apare o
lipsă a entuziasmului deoarece există expectanțe nerealiste în legătură cu dragostea
romantică. (apud. Letha Dawson Scanzoni, John Scanzoni, p. 532)
Chiar și în mariajele fericite există fluctuații ale nivelului satisfacției în timp, așa
cum arată Cannon și Rollins: el tinde să scadă în primii ani ai căsătoriei, până în stadiul
familiei cu copii preșcolari, după care crește ușor până la vârsta lor școlară ; odată cu
intrarea copiilor în școală și cu dificultățile adaptării la cerințele școlii, satisfacția
maritală descrește mult până la sfârșitul adolescenței, apoi începe să crească din nou , mai
ales după “lansarea” socială a ultimului copil; st adiul cuibului gol și cel al cuplului la
vârsta a treia și a patra au un impact preponderant pozitiv asupra fericirii conjugale.
Trebuie avut in vedere faptul că apar o serie de alte probleme care diminuează creșterea
nivelului de satisfacție: probleme de sănătate, diminuarea resurselor fizice și financiare ale
soților etc.(apud. Turliuc, 2004, p.199)
Luckey (1966) arăta că o creștere a duratei mariajului este însoțită de creșterea

26
numărului percepțiilor nefavorabile cu privire la soț. De asemeni, satisfa cția conjugală
globală a fost negativ asociată cu numărul anilor de mariaj. Pineo (1961) arăta că
majoritatea cuplurilor petrec mai puțin timp împreună în anii de mijloc decât în
primii ani ai mariajului. Udry (1974) sumarizează astfel punctul lui de vedere
cu privire la satisfacția conjugală: prima decadă a mariajului este caracterizată de un
consistent declin al satisfacției maritale însoțită de un declin în ceea ce privește
ajungerea la un acord, puțină implicare în activități comune . Studii asupra clas ei de
mijloc și superioare concluzionează că puțini indivizi găsesc mariajul lor complet
satisfăcător (apud Naheel Jeries, 1979).
Și cercetări mai recente care au studiat mariajele de lungă durată au evidențiat de
asemenea exi stența unui creșteri a nivelului satisfacției maritale odată cu plecarea
copiilor de acasă (Anderson et al., 1983; Gagnon, Hersen, Kabacoff, & Van Hasselt, 1999;
Glenn, 190; Lee, 1988; Orbuch et al., 1996; Weishaus & Field, 1988, apud Shawn Patrick,
James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R. Tollerud, 2007 ).
În legătură cu numărul copiilor, Hurley și Palonen (1967) susțin că nivelul
satisfacției conjugale este cu atât mai mic cu cât proporția de copii raportată la anii
mariajului este mai mare. Renne (1970) arăta că oamenii care cresc copii sunt probabil
mai nesatisfăcuți de mariajul lor decât cei care nu au copii sau decât cei a căror copii nu
mai locuiesc în aceeași casă, indiferent de rasă, vârstă și nivelul venitul ui. Blood și
Wolfe (1960) susțineau că satisfacția maritală este îmbunătățită de prezența copiilor , cu
condiția ca aceștia să nu depășească numărul de trei. Un număr mai mare de trei de copii
conduce la un declin rapid al satisfacției conjugale (apud Naheel Jeries, 1979).
Lee și Shehan (1989) au găsit că pensionarea nu are impact asupra nivelului
satisfacției conjugale în cazul tuturor cuplurilor dar contribuie la scăderea nivelului
satisfacției conjugale la cuplurile în care soția conti nuă să lucreze după pensionarea
soțului. Glenn (1990) specula că această schimbare poate avea legătură cu nivelul
educației soției, în sensul că soțiile cu un nivel al educației mai scăzut prezintă și un nivel
mai scăzut al satisfacției decât soț iile cu un nivel mai ridicat al educației (apud Shawn
Patrick, James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R. Tollerud, 2007).
Alte studii au arătat că pensionarea poate întări calitatea mariajului, conducând la
o îmbunătățire a relației maritale printre cuplurile fericite; în cazul cuplurilor cu

27
probleme, pensionarea a condus la un declin mai mare (Myers și Booth, 1996). Unele
studii au arătat că etapa pensionării aduce schimbări importante, atât pozitive, cât și
negative, în cadrul relației mar itale. Schimbările pozitive constau în durata de timp
mai mare pentru activități comune, diminuarea stresului și a tensiunii (care implică mai
puține dispute, o atmosferă mai relaxantă în mediul familial), împărțirea sarcinilor casnice
între cei doi soți. Consecințele negative implică apariția neînțeleg erilor cu privire la
folosirea timpului liber și apariția rutinei (Adam Davey și Maximiliane E. Szinovacz,
2004).
Diferențe în evoluția satisfacției conjugale apar și în funcție de așteptările
partenerilor cu privire la aceasta. Rezultatele unui studiu au arătat că indivizii se așteaptă ca
relația lor să progreseze continuu din punct de vedere calitativ, al nivelului satisfacției (ceea
ce reprezintă contrariul a ceea ce se întâmplă în mod obișnuit î n cadrul cuplului). S-a
ajuns la concluzia că participanții studiului care aveau niveluri mai scăzute ale
credințelor iraționale evaluau relația lor actuală ca fiind mai satisfăcătoare, în timp ce
indivizii cu nivele ridicate ale credințelor iraționale eva luau relația lor ca fiind mai puțin
satisfăcătoare (Bryce F. Sullivan and Andrew I. Schwebel, 1995).
Există diferențe mari în căsătorie în funcție de diferențele culturale. Căsătorie este
„calea unor prefaceri psihologice ale personalității” , presupune s chimbări esențiale in
modul de viață al indivizilor. Există o perioadă de tranziție prin care trec cei doi indivizi,
iar încercarea de formare a unei relații solide între două ființe conștiente de sine poate
produce anumite crize. Jung este de părere că momentul semnificativ al prefacerilor
individuale în și prin căsătorie îl constituie intrarea în a doua jumătate a vieții. Căsătoria
este „un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre ca personalități, de
conștientizare, redirecționare și fructificare a tendințelor, pulsiunilor și afinităților
inconștiente, de autocunoaștere prin intercunoaștere” (Iolanda Mitrofan, Cristian
Ciupercă, 1997)
“ Singurul element constant al căsătoriei este schimbarea iar partenerii trebuie să
învețe sa se adapteze la schimbare ”.( Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994)

28
2. Depresia

2.1 Definirea depresiei
2.1.1 Derivatul semantic al termenului depresie
Cuvântul, în limbaj popular, indică toate manifestările psihologice, de la
tulburările psihiatrice grave până la banalele fluctuații ale dispoziției. Depresia este “o
stare sufleteasca sumbra, o «trăire» cu tonalități triste, a căror amploare, intensitate și
durată sunt variabile.” (Loo H., Loo P., 2003, pag 12).
Depresia este o tulburare psihică foarte răspândită, care afectează toate mediile
sociale și grupele de vârstă , în egală măsură pe bărbați și femei. „Durerea prezintă șanse
egale pentru fiecare ființă in parte. Nimeni nu este imun la durere.” (Iolanda Mitrofan, Doru
Buzducea, 2002,p.164).
Datorită faptului că este în continuă creștere, este considerată „boală a epocii”.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că până la cinci procente din populația
lumii suferă de depresie. Se pare că femeile se îmbolnăvesc mai frecvent decât bărbații
mai ales înainte de 35 de ani (aproximativ, din trei depresivi, doi sunt femei ). La bărbați,
perioada critică se află între 55 și 70 de ani (Dietmar Stiemerling, 2006). Banca
Mondială, cu ajutorul OMS, a inițiat in 1992 o cercetare clinica si prospectivă la
nivel mondial asupra maladiilor, și au constatat că depresia era a patra cauză mondială
de handicap, inclusiv înaintea maladiilor cardiace. În țările dezvoltate ea se află pe locul al
doilea, imediat după bolile cardiace, precedând afectările cerebrale vasculare (Barbier,
2005).
În 2001, statisticile arată că 55% dintre americani cred că depresia este o boală, pe
când în 1991, doar 33% dintre americani credeau acest lucru (Jan Borman).
2.1.2 Defin iția medicală a depresiei
Noțiunea de depresie (lat. “depressio” = afundare, coborâre) definește conform
“Dicționarului enciclopedic de psihiatrie” (Gorgos, 1988): “scăderea până la prăbușire a
dispoziției bazale cu caracter pasager sau durabil, cu actual izarea trăirilor neplăcute, triste și
amenințătoare” (pag. 732).

29
Intensitatea clinică a depresiei, distincția ei de tristețea normală se face prin
evidențierea trinomului: dispoziție depresivă, încetinirea proceselor de gândire, lentoare
psihomotorie.
Sunt cel puțin patru sensuri ale termenului de depresie – depresia ca stare, ca
simptom, ca sindrom și, alți autori ar spune, depresia ca și boală.
Depresia ca dispoziție, ca stare normală, este un fenomen universal cunoscut
nouă tuturor și de car e nimeni nu poate scăpa. Se caracterizează prin ruperea
relațiilor interpersonale apropiate și stimă de sine scăzută (Weissman, Paykel, 1974).

Depresia ca simptom sau ca dispoziție anormală, este de asemenea comună.
Linia de demarcație dintre normal și patologic este greu de stabi lit. Dispoziția depresivă
care persistă, inadaptată la circumstanțe, este adeseori considerată patologică (Weissman,
Paykel, 1974).
Depresia ca sindrom are un sens psihiatric. Termenul de sind rom se referă
la o mulțime de simptome și tulburări funcționale care au adeseori un mecanism comun dar
o varietate de cauze. Aceasta este depresia clinică pe care o au în vedere cel mai adesea
psihiatrii și care se referă la dispoziția depresivă, gândirea pesimistă, lipsa plăcerii,
energie redusă și lentoare. Dintre acestea, dispoziția depresivă este de obicei cel mai
evident simptom. (Gelder, Guth, Mayou, 1994).
Ultimul sens al depresiei, este cel de boală sau grup de boli. Boala, în
sens medical s e distinge nu numai printr -un grup de simptome ci și printr -o cauză specifică
și un tratament specific. S -au făcut încercări de clasificare a depresiei clinice în următoarele
niveluri: depresia nevrotică, psihotică, reactivă și endogenă (Weissman, Paykel, 1974)
Printre simptomele bolii depresive, enumerăm:
1. tulburarea depresivă ca perturbare a dispoziției bazale: depresivul are o
dispoziție tristă, nu se mai poate bucura, nu are încredere în viitorul său; unii
bolnavi se plâng de pierderea sentimentelor , prezintă o teamă difuză, care este trăită ca
frică în fața vieții și a responsabilităților;
2. inhibiția gândirii: procesele gândirii sunt neproductive și monotone, se rezumă la
propria boală, bogăția ideativă este mult redusă; se concentrează greu as upra unui lucru;
3. scăderea inițiativei, inhibiția psihomotorie: depresivul n u are energie, nu are

30
chef să întreprindă nimic, spectrul intereselor se îngustează, cel mai mic efort este greu
de suportat; ca fenomen contrastant, s -a observat, l a un anumit tip de depresie, că pacienții
respectivi sunt neliniștiți și agitați;
4. afectarea vitalității: pacienții se simt obosiți , fără putere și fără energie, se
plâng de dureri difuze și senzații de apăsare; este vorba de perturbarea rel ației cu
propria corporalitate;
5. simptome vegetative: în cazul unei depresii latente aceste simptome reprezintă
singura manifestare care poate fi recunoscută; se întâlnesc f recvent următoarele
simptome vegetative: tulburări intestinale, senz ație de presiune abdominală, senzație de
apăsare la nivelul capului, bradicardie, tahicardie, extrasistole, tulburări cardiace,
scăderea temperaturii, transpirații, frisoane, senzație de amețeală, dureri de cap, dureri de
stomac, balonare, pierderea apetitului alimentar, scăderea ponderală, diminuarea funcției
sexuale, amenoree, dureri de aspect nevralgic;
6. tulburări ale somnului, oscilații diurne, suicidalitate: plângerile bolnavilor se
referă la adormire sau la perioada ulterioară, atunci când se trezesc în toiul nopții și nu m ai
pot să adoarmă; dimineața se simt foarte obosiți – este vorba de „indispoziție matinală” ,
care se referă la faptul că depresivul se simte foarte obosit mai a les dimineața după
trezire și înainte de prânz (Dietmar Stieme rling, 2006).

2.2 Clasificarea tulburarilor depresive
Dezvoltarea clasificărilor depresiei izvorăște din medicina veche greacă. Prin anul
400 î.H. Hippocrate a descris melancolia ca asociere a unor condiții sau simptome:
aversiune fata de mâncare, som nolenta, iritabilitate, agitație. Melancolia reprezintă o
manifestare “psihologica ” a unei tulburări biologice fundamentale rezultate din influența
bilei negre și flegmei asupra creierului. Aretaeus din Cappodocia a observat asocierea
dintre manie si me lancolie, sugerând ca mania reprezintă stadiul final al melancoliei.
Galenus, in secolul al II -lea, descrie melancolia ca o condiție recurenta si cronica, in
acord deplin cu cercetările empirice moderne. In secolul al XIX -lea doi medici francezi ,
Fabet si Baillanger, au descris aceeași boală, în care mania și depresia reprezintă
manifestări alternative; nebunia circulara ( “la folie circulaire” ) si nebunia cu forma
dubla ( “la folie a double forme” ) au fost prezentate ca boli cronice (Le titia Filimon,

31
2002) .
Rudolf Treichler (1997) identifică câteva forme de depresie:
1.depresia larvată: depresia ascunsă; fenomenele sufletești trec în ultim plan, în
prim plan aflându -se senzațiile de neplăcere;
2.depresia care însoțește stările de epui zare: epuizarea sufletească și fizică
constituie unul din factorii care pot afecta ficatul;
3.depresia nevrotică: apare datorită unor conflicte “nevrotice ” de durată; se
constată adesea o componentă endogenă;
4.depresia climacterică: apare în anii menop auzei;
5.depresia involutivă: la apariția ei contribuie procesele de degradare cauzate de
vârsta și arteroscleroză.
Există trei mari căi de clasificare, bazate pe: etiologie, simptome, evoluție.

2.2.1 Clasificări bazate pe etiologie
2.2.1.1 Depresia r eactivă și depresia endogenă
Această împărțire îi aparține lui Klerman (1971). În tulburările endogene,
simptomele sunt cauzate de factori din interiorul individului și sunt independente de
factori exteriori. În tulburările reactive, s imptomele au drept cauză factorii stresori
externi. Cele două grupuri etiologice sunt însoțite de patternuri caracteristice de
simptome. În cazul depresiei reactive apar: anxietate, iritabilitate și fobii. Tulburările
endogene se caracterize ază prin pierderea apetitului, scăderea în greutate, constipație,
libido scăzut, amenoree și trezirea mult prea devreme dimineața. Omul se simte deprimat
dar spre deosebire de depresia reactivă, nu știe de ce.

2.2.1.2 Depresia primară și secundară
Aceas tă împărțire a fost propusă de către Klerman (1971), susțin Gelder M., Guth
D., Mayou R. (1994), în principal pentru scopuri de cercetare. S -a încercat atribuirea
termenului de “secundar ” tuturor cazurilor cu un istoric de boli psihiatrice non -afective
anterioare (ca schizofrenia sau nevroza anxioasă) sau de boli medicale, alcoolism sau
consum de alte medicamente. Nu a fost găsită nici o deosebire între cele două tipuri în

32
privința patternurilor simptomatice (Weissman, Paykel, 1974).
În cazul de presiei primare subiectul nu prezintă nici un antecedent de tulburare
psihică și nici o altă boală psihică simultană. Depresiile secundare presupun un
antecedent de tulburări psihice sau o afecțiune somatică simultană.

2.2.2 Clasi ficări bazate pe simptome

2.2.2.1 Depresiile nevrotice și psihotice
Anumite simptome sunt adesea mult mai intense în tulburările depresive ușoare
decât în cele severe. Această diferențiere în intensitatea simptomelor a condus la sugerarea
ideii că există două forme distincte de tulburare dep resivă: nevrotică și psihotică
(Gelder, Guth, Mayou, 1994).
2.2.3 Clasificarea după evoluție și vârstă
2.2.3.1 Tulburări unipolare și bipolare
În sprijinul distincției tulburărilor uni – și bipolare, Leo nhard a descris diferențe de
ereditate și personalitate între cele două grupe. Este în general acceptat că cele două
grupe nu diferă în privința simptomelor, când este vorba de depresie, nici a răspunsului lor
la tratament. Probabil că există o întrepătru ndere a celor două grupe, pentru că un
pacient clasificat ca având depresie unipolară poate avea la un moment dat, mai târziu, o
tulburare maniacală (Gelder, Guth, Mayou, 1994).

2.2.3.2 Tulburările afective sezoniere
Unii pacienți dezvoltă în mod repeta t o tulburare depresivă în aceeași perioadă a
anului. În unele cazuri, această regularitate concordă cu suprasolicitarea într -o anumită
perioadă a anului, fie în activitatea profesională, fie în alte domenii ale vieții sale. În alte
cazuri nu exista o ast fel de cauză și s -a sugerat că ele sunt legate într -un anume fel de
anotimpuri (de exemplu, modificarea lungimii zilei) (Gelder, Guth, Mayou, 1994). În
mod obișnuit tulburarea se instalează toamna sau iarna. Depresiile sezoniere sunt mai
frecvente la femei și de regulă au o intensitate moderată.

33
2.2.3.3 Depresia de involuție
În trecut, tulburările depresive cu debut la vârsta mijlocie erau considerate un
grup separat, caracterizat prin agitație și simptome hipocondriace.S -a sugerat că ele pot
avea o etiologie distinctă, cum ar fi involuția glandelor sexuale, sau un anumit tip de
legătură cu schizofrenia. Printre rudele pacienților cu așa -numită depresie de involuție,
frecvența tulburărilor afective este crescută (Gelder, Guth, Mayou, 1994) .
2.2.3.4 Depresia mascată
Termenul este uneori folosit pentru cazurile în care dispoziția depresivă nu este
atât de evidentă. (Gelder, Guth, Mayou, 1994). Depresiile mascate de simptome somatice
sunt cele mai frecvente: cefalee, dureri lombare, pa lpitații, tulburări digestive, respirație
grea, dureri genito -urinare, crampe și senzații de furnicături. Unele depresii pot fi ascunse în
spatele unui semn depresiv izolat, dar mai puțin specific: insomnie, inapetență,
tulburări sexuale.
Simpt omele care maschează depresia au două caracteristici:
– sunt recente și neobișnuite ca și cum ar fi grefate pe personalitatea obișnuită;
– sunt însoțite de perturbări minime ale constelației depresive detectabile în urma
unei anamneze minuțioase: ango asa matinală, oboseala intelectuală, pierderea
entuziasmului, lipsa poftei de viață.
2.2.4 Clasificarea conform ICD -10
În episoadele depresive tipice subiectul suferă de obicei de pierderea intereselor și
bucuriilor și de o reducere a energiilor ce duce la o fatigabilitate crescută și la o activitate
diminuată. Alte simptome sunt: reducerea capacității de concentrare a atenției, reducerea
stimei și încrederii în sine, idei de vinovăție și lipsă de valoare, viziune tristă și pesimistă
asupra viitorului, idei sau acte de autovătămare sau suicid, somn perturbat, apetit
diminuat.
În unele cazuri, anxietatea, suferința și agitația psihomotorie pot fi mai
proeminente decât depresia iar schimbarea dispoziției poate fi d e asemenea mascată de
trăsături adiționale sunt: iritabilitatea, consum excesiv de alcool, exacerbarea
simptomelor fobice sau obsesionale persistente sau a preocupărilor hipocondriace.
În cazul episoadelor depresive este necesară pentru stabilir ea diagnosticului o

34
perioadă de minim două săptămâni; pot fi acceptate perioade de timp mai scurte dacă
debutul este rapid iar simptomele neobișnuit de severe.
Diferența dintre episoadele depresive ușoare, moderate sau severe se bazează pe o
judecată clin ică ce implică numărul, tipul și severitatea simptomelor prezente.
Episodul depresiv ușor
Dispoziția depresivă, pierderea interesului și a bucuriei, fatigabilitatea crescută
sunt de obicei privite ca cele mai tipice simptome de depresie. Durat a minimă a
episodului este de două săptămâni. Un subiect cu un episod depresiv ușor are unele
dificultăți în a -și îndeplini munca și activitățile sociale obișnuite.
Episodul depresiv moderat
Simptomele de mai sus au un grad mai mare de severitate. Durat a minimă a
întregului episod este de două săptămâni. Un subiect cu un episod depresiv moderat va
avea de obicei dificultăți considerabile în a -și continua activitățile sociale, profesionale sau
domestice.
Episodul depresiv sever
Subiectul manifestă de obicei o considerabilă suferință sau agitație sau este
prezentă lentoarea ca trăsătura mascată. Pierderea stimei de sine, a sentimentelor de
utilitate sau prezența celor de vinovăție sunt de regulă proeminente. De asemenea,
suicidul este un pericol în cazuri severe. Este foarte puțin probabil ca pacientul să fie în
stare să -și continue activitățile sociale, profesionale sau domestice.

2.2.5 Clasificări conform DSM -IV
Caracteristicile episodului depresiv major
Trăsăturile caracteristice ale episodu lui depresiv au în vedere dispoziția depresivă și
reducerea sau pierderea interesului sau a plăcerii. Pentru diagnosticarea depresiei
trebuie ca cel puțin unul din următoarele două simptome să fie prezente:
1.Dispoziția depresivă reprezintă o schimbare ca litativă față de funcționarea
precedentă, constatată în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de
minim două săptămâni. Dispoziția depresivă se referă la o viziune pesimistă asupra
propriei persoane și asupra lumii. În formele severe și la persoanele vârstnice dispoziția
depresivă este percepută ca o diminuare sau pierdere a capacității de a trăi orice emoție,

35
cei în cauză simțindu -se goliți, morți, lumea apărându -le lipsită de culoare, de mișcare și
viață. La unele persoane, prezența dispo ziției depresive poate fi dedusă din expresia facială
ori din conduită, acuze somatice. Mulți indivizi manifestă iritabilitate crescută, aceasta
apărând foarte des și la copii și adolescenți.
2.Reducerea marcată sau pierderea interesului sau plăcerii aproape în fiecare zi,
pentru toate sau aproape toate activitățile sau aspectele existenței. Membrii familiei pot
observa o retragere socială sau neglijarea activităților considerate până atunci plăcute.
La unii indivizi apare o diminuare a interesului pentru activitatea sexuală.
Manifestările clinice propriu -zise sunt exprimate prin simptome precum:
a. Reducerea apetitului poate avea drept cauză:
– pierderea plăcerii întrucât alimentele care anterior erau apreciate acum sunt
respinse
– diminuarea manifes tărilor motivaționale și instinctiv – pulsionale.
– portul alimentar excesiv, uneori exagerat, este de asemenea semnalat în
depresii și implică o interpretare psihodinamică: insecuritatea, incertitudinea și anxietatea
care sunt uneori prezente în depre sie, determină un impuls de apărare ce are drept
expresie comportamentală tendința de supraalimentare.
b. Insomnia, este cea mai comună perturbare a somnului asociată cu depresia.
Indivizii au de regulă o insomnie mediană (adică se deșteaptă din somn în cursul
nopții și au dificultăți în a readormi) sau terminală (deșteptarea prea din timp și
neputința de a readormi). Alteori apare și insomnia inițială (dificultatea de a adormi).
Mai rar persoanele prezintă hipersomnie, sub forma unor episoade prelungite de somn
noaptea sau a unei creșteri a duratei somnului diurn.
3. Modificările psihomotorii includ agitația sau lentoarea în vorbire, gândire,
mișcările corpului etc., creșterea pauzelor înainte de a răspunde, vorbirea redusă ca
volum , modulația, cantitatea sau varietatea conținutului, mutism. Agitația psihomotorie
sau lentoarea trebuie să fie suficient de severe pentru a putea fi observate și de către
alte persoane și să nu fie doar o impresie subiectivă.
Inhibiția psihomotor ie apare în plan comportamental ca o reducere a elanului
vital.
4. Energia scăzută, extenuarea și fatigabilitatea sunt simptome frecvente. O

36
persoană poate acuza fatigabilitate susținută fără a depune vreo activitate fizică. Chiar și
cele mai mici sarcini par a necesita un efort considerabil.
5. Sentimentul de inutilitate sau de culpă asociat cu un episod depresiv major
poate include aprecieri negative asupra propriei valori care nu corespund realității
ori preocupări referitoare la culpabilitat e în legătură cu erori minore din trecut.
Aceste sentimente pot fi de proporții delirante.
6. Deteriorarea capacității de a gândi, a se concentra ori de a lua decizii. Mulți
indivizi pot apărea ca fiind ușor de distras sau se plâng de dificultăți de memor ie.
Reducerea capacității cognitive, în special sub aspectul fluenței ideatice, este strâns
asociată cu dificultățile de concentrare, de mobilizare volițională și deliberare. Pacienții
depresivi au un flux ideatic sărac și un ritm ideatic lent.
7. Ideați a suicidară sau tentativa de suicid. Se pot relata idei de suicid tranzitorii (de
1-2 minute) și recurente (o dată sau de două ori pe săptămână). În cazuri mai severe,
indivizii pot să -și fi procurat materialele utilizate în tentativa de suicid și pot avea stabilit
locul și momentul când vor fi singuri pentru a -și putea realiza suicidul. Motivațiile pentru
suicid pot include dorința de retragere din fața unor obstacole percepute ca insurmontabile
ori dorința intensă de a pune capăt unei stari emoționale dur eroase care este percepută de
persoană ca interminabilă.
8. Gradul de deteriorare asociat cu un episod depresiv major variază, dar chiar în
cazurile ușoare trebuie să existe fie o suferință semnificativă clinic, fie o intervenție
oarecare în domeniul soci al, profesional ori în alte domenii importante de funcționare.
În cazuri extreme, persoana poate fi incapabilă de o minimă autoîngrijire sau să -și
mențină un minimum de igienă personală.
Criterii de diagnostic pentru episodul depresiv major:
A. Cinci (sa u mai multe) dintre următoarele simptome au fost prezente în cursul
aceleiași perioade de două săptămâni și reprezintă o modificare de la nivelul anterior
de funcționare; cel puțin unul dintre simptome este fie (1) dispoziția depresivă, fie (2)
pierderea interesului sau plăcerii. Nu se includ simptomele care este clar că se
datorează unei condiții medicale generale ori idei delirante sau halucinații
incongruente cu dispoziția.
(1) dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiec are zi, indicată

37
fie prin relatare personală ori observație făcută de alții;
(2) diminuarea marcată a interesului sau plăcerii p entru toate sau aproape toate
activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;
(3) pierderea semnificativă în greutate ori luare a în greutate ori scădere sau
creștere a apetitului aproape în fiecare zi;
(4) insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
(5) agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi;
(6) fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
(7) sentiment de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată aproape în fiecare
zi;
(8) diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape
în fiecare zi;
(9) gânduri recurente de moarte, ideație suicidară r ecurentă, fără un plan anume,
ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului;
B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt;
C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare sem nificati vă clinic în
domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare;
D.Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe ori
ale unei condiții medicale generale;
E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de dol iu, adică, după pierderea unei
ființe iubite, simptomele persistă mai mult de două luni ori sunt caracterizate printr -o
deteriorare funcțională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideație
suicidară, simptome psihotice sau lentoare ps ihomotorie.
DSM -IV împarte tulburările depresive în: tulburare depresivă majoră,
tulburare distimică și tulburare depresivă fără altă specificație.
Tulburarea depresivă majoră
Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră, episod uni c
A. Prezența unui singur episod depresiv major;
B. Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de o tulburare schizoafectivă
și nu este suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori
tulburarea psihotică fără altă specificație;

38
C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, mixt sau hipomaniacal.
Notă: Această excludere nu se aplică dacă toate episoadele similare episoadelor
maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanță sau de un
tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale
generale .
Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră recurentă
A. Prezența a două sau mai multe episoade depresive majore;
Notă: Pentru a fi consider ate episoade separate, trebuie să existe un interval de cel
puțin două luni consecutive în care nu sunt satisfăcute criteriile pentru un episod depresiv
major.
B. Episoadele depresive majore nu sunt explicate mai bine de o
tulburare schizoafect ivă și nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea
schizofreniformă, tulburarea delirantă sau tulburarea psihotică fără alte specificații;
C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, mixt ori hipomaniacal.
Notă: Această excludere nu se apli că dacă toate episoadele similare
episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanță sau de un
tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale.
Tulburarea distimică
Diagnostic
A. Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu,
după cum este indicat fie de relatarea subiectului, fie de observațiile făcute de alții, timp de
cel puțin doi ani;
B. Prezența în timp ce este depresiv a două (sau mai multe) d intre următoarele: apetit
redus sau mâncat excesiv, insomnie sau hipersomnie, energie scăzută sau
fatigabilitate, stimă de sine scăzută, capacitate de concentrare redusă sau dificultate în a lua
decizii, sentiment de disperare;
C. În cursul perio adei de doi ani (un an pentru copii sau adolescenți) persoana nu
a fost niciodată fără simptomele de la criteriile A și B timp de mai mult de două luni o
dată;
D. Nici un episod depresiv major nu a fost prezent în cursul primilor doi ani
ai perturbării;

39
E. Nu a existat niciodată un episod maniacal mixt sau hipomaniacal și nu au fost
satisfăcute niciodată criteriile pentru tulburarea ciclotimică;
F. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unei tulburări psihotice cronice, cum ar
fi schizofrenia ori tu lburarea delirantă;
G. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe ori
ale unei condiții medicale generale;
H. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativa clinic în
domeniul social, profesional sau în alt e domenii importante de funcționare.
Tulburarea depresivă fără altă specificație
Această categorie include tulburările cu elemente depresive care nu satisfac
criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adap tare
cu dispoziție depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziție mixtă, depresivă și
anxioasă. Exemplele de tulburare depresivă fără altă specificație includ:
1. Tulburarea disforică premenstruală: se caracterizează prin dispoziție depr esivă marcată,
anxietate marcată, labilitate afectivă marcată, scăderea interesului pentru diverse
activități.
2. Tulburarea depresivă minora: o durată de cel puțin două săptămâni, dar cu mai puțin de
cinci itemi ceruți pentru tulburarea depresiv ă majoră
3. Tulburarea depresivă scurtă recurentă: episoade depresive durând între două zile – două
săptămâni, survenind cel puțin o dată pe lună, timp de 12 luni
4. Tulburarea depresivă postpsihotică a schizofreniei: un episod depresiv major c are
survine în cursul fazei reziduale a schizofreniei
5. Un episod depresiv major suprapus peste tulburarea delirantă, tulburarea psihotică fără
altă specificație ori faza activă a schizofreniei
6. Situațiile în care clinicianul a ajuns la concluzia că este p rezentă o tulburare depresivă
dar este incapabil să precizeze dacă aceasta este primară, datorată unei condiții
medicale generale ori indusă de o substanță.
2.3 Etiologia depresiei și teorii cu privire la depresie
„Depresia reprezin tă probabil o interacțiune complexă a factorilor genetici,
biochimici, cât și a celor legați de dezvoltare și a celor sociali.” (LowDog,1997, p.6,

40
apud Aviva Romm, 2003).
2.3.1 Perspectiva științelor biologice
Aportul factorilor biologici î n etiologia depresiei a fost remarcat încă din
antichitate. Cercetările din ultimele decenii s -au orientat spre disfuncțiile în concentrația
aminelor și ale metaboliților în fluidele corpului. Au fost relevate disfuncționalitățile din
sistemul rece ptor și creșterea eficienței psihotropelor (substanțe a căror acțiune asupra
sistemului nervos central este capabilă să modifice activitatea mentală și conduita unui
individ; de exemplu: sedative, stimulente) în tratamentul depresiei. Dovezile actuale
sugerează că neurotransmițătorii clasici (norepinefrina, acetilcolina, serotonina) joacă un rol
important în patogenia bolilor depresive.
Leziunile structurale ale creierului în cazul atacului cerebral determină o
prevalență a depresiei de 40% – 50%. Tulburările depresive apar cu frecvență ridicată și în
alte tulburări structurale ale creierului, provocate de traumatisme cranio -cerebrale.
Depresia poate să apară concomitent cu demența. Aproximativ 30% din pacienții cu
encefalopatie HIV vor manifesta simptome depresive (Filimon, 2002).
Bazele biochimice ale depresiei
Dovezi evidente sugerează că neurotransmițătorii clasici (norepinefrina, acetilcolina,
serotonina) joacă un rol important în patogenia bolii depresive. Celelalte
substanțe pot fi implicate în etiologia unor forme ale tulburărilor afective. Se acceptă că
nici una din teoriile actuale nu explică complet bazele biologice ale depresiei, deoarece
depresia este mai degrabă un sindrom decât o boală unitară specifică (Filimon, 2002).
2.3.2 Teorii psihologice
2.3.2.1 Teoria psihanalitică
Principalele lucrări psihanalitice privind interpretarea tulburărilor afective s -au
axat pe continuarea studiilor princeps ale lui Freud și Abraham, întreprinse în acest
domeniu. Teoria psihanalitică a depresiei a început cu un articol al lui Abraham (1911) și a
fost dezvoltată de Freud într -un articol numit “Doliu și melancolie ”.
În textul Doliu și melancolie (1917), Freud a atras atenția asupra asemănării dintre
fenomenel e legate de doliu și simptomele tulburării depresive și a sugerat că și cauzele

41
lor ar putea fi similare. Întocmai cum doliul rezulta prin pierderea prin moarte, la fel
melancolia rezulta din pierderi de alt fel.
Freud a subliniat că pacienții depresivi par adesea autocritici și a subliniat că
această autoacuzare era în realitate o acuzare deghizată a altcuiva pentru care pacientul
“simțea afecțiune ”. Cu alte cuvinte, depresia apare atunci când sentimentele de dragoste și
ostilitate sunt prezente în acel ași timp (ambivalență). Alături de aceste mecanisme de
reacție, Freud a așezat factorii predispozanți.
Abraham afirmă că indivizii vulnerabili la depresie sau melancolie
experimentează o ambivalență puternică față de alte persoane, sentime nte pozitive în
alternanță cu sentimente negative. El consideră că ambivalența își are rădăcinile în
perturbările relațiilor cu obiectul din anii copilăriei.
Ca rezultat al dezamăgirilor sau frustrărilor timpurii repetate, persoana depresivă își
formează o legătură inconștientă cu caracter permanent între dorințele libidinale și
dorințele ostile distructive. Pe parcursul vieții, atunci când trece prin dezamăgire sau
necazuri, sentimentele ostile se reactivează și apare un episod de melancolie.
Sentimentele ostile direcționate inițial către alții sunt apoi internalizate și orientate
spre propria persoană. În consecință, depresivul justifică autodenigrarea prin
amplificarea eșecurilor sau a defectelor personale (Filimon, 2002).
În viziunea lui M. Klein predispoziția la depresie se datorează traumatismelor
timpurii și calității relației mamă -copil din primul an de viață, carențelor în asigurarea de
către mamă a protecției, securității, stărilor de bine sau dragostei. Un copil care a
experimen tat asemenea privațiuni nu va reuși să depășească ambivalența față de obiectele
iubite și va fi predispus depresiei. (Filimon, 2002)

2.3.2.2 Personalitatea și tulburările depresive
Kraepelin a sugerat că indivizii cu personalitate ciclotimic ă (adică cei cu repetate și
prelungite oscilații ale dispoziției) erau mai predispuși să dezvolte tulburarea
maniaco depresivă.
Kretschmer a sugerat că indivizii cu tip constituțional picnic erau în mod special
predispuși la boli afective. Cercetările ulte rioare, folosind măsurări obiective, nu au arătat nici
o asociere semnificativă de acest fel (Gelder, Gath, Mayou, 1994).

42
Există constatarea că între formele complete de boală și anumite constelații de
personalitate există o serie de forme de trecere, fo rme cu tablou clinic incomplet, cu
evoluție cronică sau pentru toată viața, și care colorează afectiv personalitatea
subiectului. Aceste forme au fost numite de Akiskal ca tulburări caracteriale: tulburarea
ciclotimică și depresia caracteri ologică. Aceste forme, peste care se pot suprapune
episoade afective bine conturate clinic trebuie privite ca forme subafective, care se
împletesc cu trăsăturile de personalitate, de care nu se pot distinge. (Vraști, 1996).
Prin depresii caracter ologice, Akiskal înțelege un grup rezidual de depresii cu
caracter cronic, care nu urmează unei boli psihice non -afective, unor boli medicale
invalidante sau unui episod acut de depresie majoră. Aici manifestările depresive apar
întrețesute în stilul de vi ață al subiectului. Depresiile caracteriologice au fost descrise și
sub termenii de temperament depresiv, personalitate depresivă, personalitate distimică
sau depresie cronică minoră.
Pentru Kraepelin temperamentul depresiv este caracterizat prin c olorarea afectivă
sumbră și durabilă a tuturor experiențelor vitale. Pe acest fundal există oscilații timice
mai importante.
2.3.2.3 Teorii cognitive ale depresiei
Teoriile cognitive pornesc de la premisa că toate cognițiile nepotrivite iau naștere
din invadarea socială, realitatea familială disfuncțională sau din evenimentele
traumatice. În anii ’70, mulți psihologi au început să scrie despre aspectele cognitive ale
depresiei. Teoria cognitiva a lui Beck
Punctul de plecare pentru conceptualizarea acest eia (Beck, 1970, 1974; Beck și
Beamesderfer, 1974) au fost analizele fenomenologice diferențiabile ale evoluției terapiei
și experienței cu pacienții depresivi. În acest cadru Beck considera că pacienții depresivi
prelucrează unele experiențe ca fiind a menințătoare și/sau sunt ipotetic tematizate ca
experiențe de pierdere. Problema centrală a tulburării depresive este văzută ca o
distorsionare a percepției și interpretării, deci ca un proces cognitiv de evaluare și
valorizare. Aceste tulb urări cognitive ar fi baza simptomelor de genul depresiv –
emoționale, motivaționale, motorii ori fiziologice. În formulările de mai târziu, Beck se
abate de la orientarea cauzală strictă și descrie fenomenele cognitive nu neapărat ca pe o

43
cauză p entru simptomele depresive. El le acordă o influență constitutivă covârșitoare în
modelarea sindromului depresiv. Ca și conținut, disfuncțiile cognitive pot fi descrise ca o
perspectivă negativă a propriei persoane, a mediului înconjurător sau a viitorul ui (așa
numita triadă cognitivă). Acestei perspective negative îi stau la bază structuri cognitive
depresiv -specifice ce se constituie în procesul de socializare prin experiențe durabile
și/sau traumatice, reprezentând modalități relativ stabile de cuno aștere, ale percepției,
codării și evaluării stimulilor (Vraști, 1996). Gândurile automate rezultă din interacțiunea
unor evenimente stresante și schematele cognitive specifice pot fi deci considerate ca
expresia situațională specifică a atitudinilor dis funcționale (schemate cognitive).
În menținerea schematelor cognitive negative acționează următoarele operații de gândire,
denumite ca greșeli și descrise ca forme de prelucrare depresogenică a informațiilor:
abstractizarea selectivă a evenimentelor neg ative dintr -o multitudine de informații și
ignorarea altor caracteristici situaționale importante; inferența arbitrară a unor consecințe;
hipergeneralizarea conț inând interpretarea unor experiențe precedente, ca“tipice ”;gândire
dihotomizantă (princip iul “totul sau nimic”); personalizarea descrie tendința de a lega
evenimente exterioare de sine însuși chiar și atunci când nu există nici o bază pentru
asemenea interdependențe; maximizarea nereușitei sau pierderii (Vraști, 1996).
În geneza depresiei, B eck se referă la un proces autoîntreținut după reactivarea
structurilor cognitive, în care condițiile cognitive și procesele afective se influențează
reciproc, iar în evoluția bolii depresive vorbește de o “spirală descendentă”. Beck a descris
triada cogni tivă manifestată prin:
– apreciere negativă asupra Sinelui: se referă la modul în care individul se percepe ca fiind
indezirabil social, lipsit de merite sau calități, deficient fizic sau moral.
– interpretarea negativă a experienței: mediul este văzut c a fiind încărcat cu probleme și
obstacole de netrecut, deosebit de solicitant.
– evaluarea negativă a viitorului: anticiparea eșecului, atitudine pesimistă etc.
Beck subliniază că triada cognitivă este responsabilă pentru predispoziția individului spre
devalorizarea competenței personale și identificarea eșecului în toate planurile activității
(apud Birț, 2001).
Originalitatea teoriei lui Beck constă în ipoteza acestuia care susține că
sentimentul de tristețe este secundar unui deficit de adaptare a s tructurilor cognitive (Chiriță,

44
2002).
Modelul neajutorării învățate
Seligman a fost primul care a sugerat că depresia se dezvoltă atunci când
recompensa sau pedeapsa nu mai sunt în mod evident legate de acțiunile organismului
respectiv. Câ nd animalele sunt expuse unor situații experimentale în care nu pot controla
stimulii cu caracter punitiv ele dezvolta un sindrom comportamental cunoscut sub numele
de “neajutorare învățată ”. Trăsăturile acestui sindrom au oarecare asemănare cu acelea
ale tulburării depresive la om, mai ales reducerea activității voluntare , evenimente
de viață traumatizante, aversive și pe care subiectul nu le poate anticipa și
nici nu le poate controla, determină învățarea neajutorării, exprimată pri n deficite
motivaționale (pasivitate, retragere, evitare) și emoționale (anxietate, depresie), prin
tulburări psihosomatice. (Filimon, 2002).
Teoria disperării
Modelul teoretic prezentat de Abramson, Metalsky și Alloy reprezintă o variantă
revizu ită a modelului anterior. Depresia în varianta disperării se datorează următoarelor
tipuri de inferențe: atribuirea de cauze stabile și globale pentru evenimente de viață
negative importante; anticiparea consecințelor negative ale evenimentelor importante ca
imposibil de schimbat, afectând toate domeniile de funcționare; derivarea valorii
personale din efectele evenimentelor negative.
Disperarea apare ca urmare a percepției de sine, a percepției incapacității de a
interveni în desfășurarea situații lor. (Filimon, 2002).
Teoria autocontrolului
Integrând elemente cognitive și comportamentale, teoria stabilește trei etape în
înfăptuirea autocontrolului: monitorizarea propriului comportament și a elementelor
mediului, compararea informațiilor cu standardele personale și autoevaluarea, efectuarea
judecăților de valoare, iar pe aceasta bază, autoîntărirea. Specifice persoanelor depresive
sunt unul sau mai multe din cele șase deficite corespunzătoare etapelor de realizare a
autocontrolului. În pri mul rând, monitorizarea sinelui selectează participarea la
evenimente negative, rezultate din comportamentul propriu excluzând evenimentele
pozitive. În al doilea rând, persoanele depresive participă selectiv la consecințele
imediate ale comportamentului lor și exclud în mod relativ consecințele îndepărtate. În al

45
treilea rând performantele sunt raportate la standarde nerealiste. Rehm reia ideea stilului
atribuțional depresogen, considerat ca deficit în procesul autoreglării. De aseme nea,
stabilește că persoanele depresive eșuează în autoadministrarea recompenselor, care
devin insuficiente pentru inițierea comportamentelor adaptative. În sfârșit, stabilirea unor
restricții excesive, autopedepsirea severă vor suprima comportamen tul activ productiv,
generând inhibiții severe (Filimon, 2002).
Teoria rezolvării de probleme
Formulată de Nezu și colab. (1989) teoria explică depresia prin lipsa sau
ineficiența abilităților de soluționare a problemelor. Spre exe mplu, individul poate atribui
cauzele problemelor sale factorilor interni, stabili, globali sau poate întâmpina dificultăți în
generarea alternativelor sau nu dispune de resurse suficiente pentru a decide și înfăptui
opțiunea. Depresia se instalează când i ndividul se confruntă cu situații dificile în fața
cărora nu poate construi soluții adecvate (Filimon, 2002).
Teoria autoconcentrării
Autorii modelului stipulează existența unor diferențe stabile la nivelul
predispozițiilor individuale, care pot modera impactul evenimentelor antecedente,
depresogene. Se pune accent pe rolul central al conștiinței de sine sau al autoconcentrării
atenției în instalarea și menținerea depresiei. Pierderea unei surse centrale a stimei de
sine, securității emoț ionale, a identității, determină subminarea stabilității imaginii de
sine. Ca urmare se intensifică autoconcentrarea, devine mai relevantă semnificația
pierderii, se accentuează autoblamarea, afectul negativ. În interacțiune cu funcționarea
social ă defectuoasă, trăirile negative și autocriticismul exacerbează ciclul negativ. Dacă
autoconcentrarea se accentuează după evenimente negative, se va constitui stilul depresiv de
centrare pe sine (Filimon, 2002).
Ipoteza activării diferențiale
Se accentue ază paternul de gândire activat în stările depresive. Teasdale (1988)
consideră că evenimentele de viață pot genera la majoritatea oamenilor cel puțin depresii
ușoare sau tranzitorii și numai o minoritate dintre ei dezvoltă tulburări semnificative sub
aspect clinic. Patternurile de gândire specifice vor determina nivelul și durata depresiei, iar
diferențele dintre aceste modele de cogniție în stările mai severe vor determina
evoluția tulburării, remisia sau cronicizarea (Filimon, 2002).

46
2.3.2. 4 Teorii comportamentale
Teoriile comportamentale explica depresia ca rezultat al suprageneralizarii
raspunsurilor si a relevantei stimulilor. Depresia implica g eneralizarea unor reactii ce
apar la stimuli bine definiti.
Fester explica esecul depr esivului în construirea unor comportamente adaptative
prin: schimbarile bruste de mediu care solicita stabilirea unor noi forte de intarire;
manifestari predominant aversive sau de pedeapsa, care invoca oportunitatea unei intariri;
observarea inexacta a m ediului, derivata dintr -un comportament social neadecvat is din
frecventa redusa a intaririlor pozitive;
Costello consi dera depresia ca funcție a unei rupturi in lanțul comportamentelor,
prin pierderea unui întăritor din acest lanț.
Lewinsohn (1985) ara ta ca întăririle deficitare in domeniille majore ale vietii
conduc la o rata inalta a experientelor aversive, implicand disforie si, de aici, depresie.
Tulburarile depresive sunt explicate de: deficit in repertoriul de comportamente; absenta
unor potential i intaritori in mediul subiectului; reducerea capacitatii subiectului de a
identifica si a trai experiente pozitive si in mod corespunzator, cresterea sensibilitatii in
raport cu evenimentele negative.
Varianta teoretica a lui Lewinsohn accentuează rolul întăririlor sociale in
diminuarea riscului depresiei. Depresivii mențin si inițiază greu un comportament
instrumental adecvat, fiindu -le specifice pasivitatea, inactivitatea, nesesizarea existentei
recompenselor in mediul lor de viata (Fi limon, 2002).
In modelul cercului vicios depresie – respingere, depresia este privita ca raspuns la
ruptura dintre individ si contextul social. Depresia este mentinuta de raspunsurile
altora, percepute ca negative de catre subiect.
2.3.3 Perspectiva psiho socială
Perspectiva psihosociala fundamenteaza etiologia depresiei pe evenimente de
viata ce semnifica pierderi severe si duc la infrangere, saracie, perceptia absentei oricarei
solutii de iesire din situatie, conform modelului propus de Brown si colab. Intr -un sistem
ierarhic, autorii propun noua categorii, primele referitoare la diferite forme de umilire, in

47
sensul deprecierii, devalorizarii individului (separare, divort din initiativa celuilalt)
urmate apoi de evenimente care il fac s a se simta prins in cursa, fara sanse de scapare
(evenimente legate de norme si roluri ierarhice, situatii de pedeapsa). Se pot, in functie de
semnifiicatiile evenimentelor, elabora predictii privind incidenta depresiei.
2.3.3.1 Modelul vulner abilitatii
Factorul de vulnerabilitate este un catalizator care amplifica efectul unui
agent declansator, fie el eveniment major sau dificultate de viata se rioasa si care nu este
eficace decât în legătură cu aceștia. Indicatorii vulnerabilității individuale sunt de ordin
genetic, biochimic, neurofiziologic, social si de personalitate. Privindu -i in interactiune se
poate identifica prezenta riscului de a dezvolta tulburari depresive.
Modelele de lucru, element esențial al vulnerabilității, preluc rează evenimentele de
viata in cadre cognitive personale. Daca schematele sinelui si ale lumii au caracter
disfuncțional, evaluarea subiectiva realizata prin ele va sta la baza tulburării depresive
(Filimon, 2002)
Se consideră că vulnerabilitatea crește î n condițiile în care scade rețeaua de suport
social și apare sau se intensifică stresorii psihosociali (evenimentele de viață
stresante, schimbări de viață, accentuarea solicitărilor și tensiunilor psiho -sociale).
Conflictele intrapsihice maj ore corelate cu crizele majore ale conștiinței morale, cu
bilanțurile de viață nefavorabile, cu transformările spirituale care pretind o reorganizare a
convingerilor și credințelor; pot consuma interior subiectul și pot condiționa momente de
vulnerabilitat e crescută, până când se ajunge la o fază de stabilitate. Momente de
vulnerabilitate crescută apar și în următoarele situații: epuizare bio -psihică a subiectului,
trăirea unor stări de șoc și frustrare, cumularea unor influențe psiho -sociale ne gative,
pierderi în rețeaua de suport social.
2.3.3.2 Rolul rețelei de suport social
Rețeaua de suport social se refera doar la o parte a rețelei sociale de
ansamblu a individului, focalizându -se asupra acelor interacțiuni nemijlocite c are
corespund și satisfac unele nevoi psihosociale ale acestuia în cursul vieții sau în

48
situații de criză, asigurând un sprijin afectiv persoanei în cauză.
S-a distins în primul rând o rețea primară care constă în acele persoane cu care
individul are con tact și legături regulate și directe, implicând de obicei și un atașament
afectiv. Se distinge apoi o rețea de gradul doi, care constă în legături indirecte, realizate
prin intermediul rețelei primare. Se menționează apoi o rețea de gradul trei, o rețea
extinsă, care leagă membrii rețelei de gradul doi într -o relație largă. Rețeaua socială
constituie pentru individ un ansamblu de relații destul de obiective și stabile, care variază
de-a lungul ciclurilor vieții. (Lazarescu, 1994).
Suportul continuu ajuta i ndirect individul aflat în situații de criză. Pe de alta parte
rețeaua socială poate fi ea însăși o sursă de stres psihosocial prelungit. S -a considerat că o
rețea socială bună și puternică e protectivă, iar una slabă sau absentă vulnerabilizează
persoana (Lăzărescu, 1994).
2.3.3.3 Influente psiho – sociale negative
Conflictul cu sine: confruntare negativa cu sine, autojudecare, autoevaluare
negativă, autocondamnare.
Solicitări intense prelungite: acestea pot fi emotive, intelective, volitiv -actionale
și pot rezulta din obligația si necesitatea persoanei de a îndeplini anumite roluri și
sarcini. Suprasolicitarea poate conduce la oboseala, la epuizare (Lazarescu, 1994).
Atmosfera psihologica nefavorabilă : îin sens de nesiguranță, tensiune, pericol contin uu,
poate constitui un factor de stres prelungit. O astfel de atmosferă poate rezulta din
caracteristicile ambiantei umane proxime în corelație cu particularitățile persoanei în
cauză (Lazarescu, 1994).
Frustrări : se referă la nesatisfacerea unei nevoi, î in sens de dorință si pretenție
legitimă pentru subiect, fapt care e trăit neplăcut în registrul stresului negativ. Pentru a
evalua existența unei frustrări sau a unei satisfacții de viata e necesar să precizăm
care e intensitatea unei anumite nevoi la o p ersoana dată, fapt ce face parte, până la un
punct, din portofoliul său tipologico -caracterial (Lazarescu, 1994).
Învățarea conduitelor psihopatologice : în cadrul amplului proces de învățare pot
sa apară și „învățări patologice”. Acestea pot rezulta din i nfluentele familiale, din

49
identificarea copilului cu unul din părinți, care prezintă comportamente particulare sau
anormale. Tot în cadrul familiei copilul poate învăță un stil de comunicare interpersonală
insuficient de clar, un stil de comportament dezor ganizat sau ritualic, eventual o preocupare
scăzută sau exagerată față de propriul corp.
2.3.3.4 Tentativa de suicid si suicidul
Dezgustul față de viață și dorința de a muri fac parte din simptomatologia
principală a depresiei endogene (melancolie). Risc ul de sinucidere este mai mare în
perioada de debut și în faza de ameliorare a bolii.

2.3.4 Rolul evenimentelor de viata
2.3.4.1 Evenimentele recente și predispozante de viață
O atenție deosebită s -a acordat subtipurilor tulburării d epresive în
legătură cu evenimentele de viață. Astfel, în cadrul dihotomiei depresie endogenă –
depresie reactivă, evenimentele de viață au fost chiar criterii de distincție: depresia
endogenă este o boală cu etiologie predominant ilogică, apărută spontan , fără legătură
semnificativă cu stresorii, iar depresia reactivă, o tulburare apărută ca rezultat al factorilor de
mediu, are o etiologie predominant psihologică.
Brown și Harris (1978) au împărțit evenimentele predispozante în două tipuri.
Primul îl rep rezintă circumstanțele stresante prelungite, care pot fi ele însele cauza
depresiei, la fel cum se pot adăuga efectelor unor evenimente pe termen scurt. Brown și
Harris au numit aceste circumstanțe dificultăți pe termen lung. Al doilea tip de
circumstanțe predispozante nu creează ele însele probleme depresive, ci acționează doar
prin amplificarea efectelor evenimentelor de viață pe termen scurt. Acest tip de
circumstanță este numit factor de vulnerabilitate. Delimitarea dintre cele do uă tipuri de
circumstanțe nu este ferm limitata (Gelder, Gath, Mayou, 1994).
Kuiper si Olinger afirma că dacă după evenimente de viata negative subiectul nu
reușește să restabilească stima de sine si atitudinile disfuncționale, aceasta înseamnă ca
indiv idul rămâne vulnerabil și va deveni depresiv. ( Richter, 1996 ).

50
Evenimentele de viață pot fi sistematizate în funcție de gradul impactului și
momentul intervenției lor în raport cu apariția tulburării afective. Se disting astfel trei
grupe de evenimente: aparent determinante, implicate și corelate depresiei.
evenimentele aparent determinante sunt cele care au avut loc în ultimele trei săptămâni
înaintea debutului tulburării depresive.
evenimentele implicate sunt cele care au acționat în u ltimele șase luni înaintea
debutului tulburării depresive. De exemplu, moartea un ei persoane apropiate în cele șase
luni este de șase ori mai frecventă la depresivi.
evenimentele corelate au o mai slabă influență etiologică. Sunt cel care vizează o
problematică afectiv -negativă cronică, desfășurată pe parcursul ultimilor doi ani
înaintea debutului tulburării depresive.
2.3.4.2 Tulburările de stres posttraumatic
Persoanele care au trăit o experiență traumatizantă sunt supu se adesea unui
stres psihologic legat de respectivul eveniment. Psihotraumele sunt evenimente
solicitante acute care apar neprevăzut și impresionează puternic subiectul, generând de la
început o stare de emoție intensă cu modificări ale nivelului de vig ilitate și a funcționarii
corporale.
Durata unei psihotraume poate fi scurtă (o veste nefavorabilă, o amenințare
circumstanțială, o agresiune, un viol etc) sau mai lungă (inundații, naufragii, cutremure,
accidente de muncă) (Lăzărescu, 1994). DSM -IV definește trauma ca o confruntare cu un
eveniment care implică sau amenință cu moartea sau lezări serioase, sau o amenințare a
integrității fizice a individului însuși sau a altora.
Dezvoltarea tulburărilor de stres posttraumatic are loc în mai multe etape:
– o perioadă de timp (o lună) după acțiunea factorului stresant, persoana
trăiește o stare acută de stres traumatic
– dacă influența factorului stresant continuă și după acest termen, persoana
trece în starea de stres posttraumatic, fapt ce face m ai dificilă adaptarea ei la
condițiile de viață normală și conduce la ap ariția diverselor forme de
comportament dezadaptativ

51
– în această a treia fază are loc dezvoltarea propriu -zisă a
sindromului tulburărilor de stres posttraumatic .
2.3.4.3 Doliul
Doliul simplu constituie reacția normală, consecutivă unei pierderi. În prima
accepțiune a noțiunii este vorba de pierderea unei persoane apropiate, dar doliul poate
semnifica și pierderi materiale, situaționale și mai ales pierderea unui ideal, a prestigiului
sau stimei de sine. Fiind o reacție normală, doliul nu impune asistență medicală ci numai
suport psihologic (Predescu, 1983).
Există trei stadii:
1. Lipsa reacției emoționale și un sentiment de irealitate de la câteva ore la
câtevazile. În acest stadiu, persoana îndoliată nu acceptă în întregime ideea că a avut loc
moartea celui drag.
2. Persoana se simte tristă, abătută, plânge, doarme prost și -și pierde
apetitul, neliniște motorie și dificultate în concentrare și evo care.
3. Simptomele se atenuează gradat și persoana acceptă noua situație.
2.3.4.4 Semnificația personală a evenimentelor
Nu atât amploarea sau dramatismul unor evenimente vitale exercită o
influență patologică, ci mai ales semnificația pe ca re evenimentul afectiv -negativ o are
pentru persoană. Reacția psihopatologică la evenimente depinde de parametri situaționali,
de semnificația trăită a informațiilor descifrate. Dar intervin și factori individuali. O anumită
reacție depinde deseori de expe riențele trăite de subiect în cursul existenței sale, care l -au
sensibilizat într -un anumit fel, făcându -l eventual vulnerabil. Intervin o serie de factori
biologici, în primul rând cei genetici. (Lăzărescu, 1989).

2.4 Epidemiologie și facto ri de risc în depresie .
2.4.1 Epidemiologie
Conform studiilor, tulburarea depresivă este de două ori mai frecventă la femei
decât la bărbați. Episoadele depresive par a fi mai frecvente la muncitoare și femei din
clasa mijlocie, precum și la femei care: au în grijă trei sau mai mulți copii sub 14 ani; nu

52
lucrează; nu au prieteni apropiați; și -au pierdut mama înainte de 11 ani prin deces sau
abandon (Udriștoiu, Marinescu, Boieșteanu, 2001).
În cazul unei femei este mai probabil să fie internată în cursul vieții din cauza
depresiei decât datorită unui cancer la sâni (Bradis, 1998). Factorii care contribuie la rata
ridicată a depresiei la femei includ familia și rolurile de gen, diferențele de personalitate și
adaptabilitate, unele evenimente care apar pe pa rcursul vieții, cum ar fi sarcina,
nașterea unui copil, menopauza (Aviva Romm, 2003).
Sa sugerat că depresia este o problemă specială pentru femei nu din cauză că ele sunt
din punct de vedere biologic femei, că sunt expuse la un număr mai mare de situații
stresante ci din cauză că ele au învățat să fie mai susceptibile la depresie. Sunt multe
surse de învățare a acestei susceptibilități și care afectează ambele sexe dar stereotipurile
de rol sunt o sursă suplimentară a susceptibilității pe ntru depresie în cazul
femeilor(Sawyer, 1985).
2.4.2 Factori de risc .
Printre factorii cu risc general pentru depresie se numără:
Sexul . Așa cum s -a arătat numărul femeilor depresive este de doua ori mai mare
decât al bărbaților. Femeile prezintă un risc de două ori mai mare de a prezenta depresie,
însă, indiferent de gen, o dată ce o persoană a avut experiența unei depresii clinice,
aceasta riscă să repete această experiență. (Linda M. McMullen and Janet M. Stoppard,
2006).
Vârsta. Corelația dintre vârstă și prevalen ță este diferită la femei și bărbați. La
bărbați prevalența depresiei crește începând cu 50 de ani iar la femei atinge un maxim în
jurul vârstei de 35 de ani, în special în cazul celor căsătorite. Diferența dintre sexe se
atenuează după 65 de ani. (Chiriță , 2002).
Statutul marital . Femeile căsătorite au un risc mai mare decât bărbații
căsătoriți și de aceeași vârstă, în schimb raportul se inversează în situația celor văduvi.
(Predescu, 1983) Statutul socio -economic . Studiile au demonstrat o corelație pozit ivă
între statutul socio economic inferior și prevalența ridicată a depresiei. Sărăcia și lipsa
educației cresc vulnerabilitatea la depresie.
Boli fizice . Boala fizică poate fi corelată cu depresia deoarece produce neajutorare

53
sau cel puțin un sentiment re dus al controlului. Unele condiții clinice au o mai mare
probabilitate de a fi urmate de depresie: gripa, parkinsonismul și anumite tulburări
endocrine. S-a susținut că unele operații, în mod deosebit histerectomia și sterilizarea, sunt
urmate de o tulbura re depresivă mai des (Gelder, Gath, Mayou, 1994).
Ereditatea. De multe ori în anturajul familiei al unei persoane depresive găsim
rude mai mult sau mai puțin îndepărtate care au avut episoade depresive majore.
„Pentru mine, nu există mister medical mai m are decât depresia .” (James N.
Herndon’s,p. 5).
3. Corelația dintre depresie și satisfacție conjugală
3.1 Date generale
Depresia afectează mulți oameni de toate vârstele și din toate culturile și este
important să se acorde mai multă atenție asupra efectelor ei asupra indivizilor și
familiilor, precum și asupra efectelor sale interacționale și interpersonale.
Cuplurile căsătorite în general, din orice cultură, împărtășesc anumite valori
comune, ceea ce mărește riscu l apariției depresiei. Persoanele depresive experimentează
relații conflictuale și ostile cu soțul lor, copiii și alți membrii ai rețelei sociale. Snyder
(1993) a arătat că indivizii care prezintă nivele ridicate ale simpt omatologiei depresive
prezintă dificultăți maritale continue (apud Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and
Michelle D. Blain, 1995).
Beach în 1993 nota că insatisfacția conjugală și depresia sunt două boli mentale
majore care apar frecvent împreună. Epstein (1985) afirma că apariția s imultană a cestor
două deficiențe poate reflecta interacțiuni de bază comune și prezența unor deficite
cognitive. Deși se cunoaște faptul că depresia și insatisfacția relațională pot apărea
împreună, nu este cunoscut cu certitudine faptul că ace leași interacțiuni și gânduri
inadaptative au legătură cu apariția simultană a depresiei și a insatisfacției conjugale sau
dacă fiecare din aceste două au la bază interacțiuni și cogniții specifice și diferite.
Există o asociație strânsă între depres ie și diferite aspecte ale calității vieții.
Tudose (2001) considera că unul dintre semnele cele mai precoce ale depresiei sunt
tulburările de dinamică sexuală, impotența, frigiditatea, lipsa orgasmului – atât la bărbat
cât și la femeie. Literatura de specialitate arată că relațiile intime ale persoanelor
depresive sunt ostile, conflictuale și de respingere (cf unei reviziuni a lui Gotlib și
Whiffen, 1991) și că soții critici exacerbează și mențin simptomele depresive (cf

54
reviziu nii lui Coiro și Gottesman, 1996) (apud Valerie E. Whiffen and Jennifer A. Aube,
1999).
Mai multe studii arată că depresia contribuie la o reducere a stării de bine
psihologice, a eficienței împărțirii rolurilor de sex, la o diminuare a suportului materia l și
social, deci la reducere în ansamblu a calității vieții (apud M.C.Angermeyer,
A.Holyinger,H.Matschinger și K. Stengler -Wenzke).
Studii empirice arată că depresia unui partener este negativ asociată cu variabilele
vieții maritale iar relația maritală poate deveni critică în cursul sau ca rezultat al
episoadelor depresive (Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle D. Blain,
1995).
Rezultatele unui studiu arată că persoanele căsătorite prezintă satisfacție
relațio nală semnificativ mai mare decât persoanelor necăsătorite care coabitează.
Satisfacția lor e mai mare cu privire la toate aspectele vieții, stima de sine este mai mare iar
nivelul depresiei este mai mic decât al celor care coabitează (Laura Staffor d, Susan L. Kline
and Caroline T. Rankin, 2004).
Sunt trei căi prin care satisfacția maritală și depresia soților sunt interdependente.
Prima modalitate este următoarea: insatisfacția maritală precede simptomatologia
depresivă (Beach, Sandeen, Olea ry, 1990; Newland, 2002; Hock și colab., 1995). În al
doilea rând, depresia unuia dintre soți poate influența în sens negativ satisfacția conjugală a
celuilalt (Notarius, 1989). Și o ultimă posibilitate este aceea că un eveniment de viață
stresant (cum ar fi nașterea unui copil) trăit de cei doi soți este responsabil de asocierea
dintre satisfacția maritală și simptomatologia depresivă (Katariina Salmela -Aro, Kaisa
Aunola, Terhi Saisto, Erja Halmesmäki and Jari -Erik Nurmi, 2006).
Apariția dificultăților în cadrul relației datorită depresiei prin care trece unul din
parteneri sau ambii poate fi un moment decisiv pentru evoluția cuplului dar poate fi privită
și ca o șansă pentru cei doi de a se apropia mai mult, de a fi mai intimi unul cu altul și
de a dezvol ta abilitățile de a face față împreună obstacolelor vieții. În acest sens afirmația
lui Corneau este foarte concludentă – “Criza oferă, ca să spun așa, o șansă periculoasă de
a evolua. Pentru noi asta înseamnă să profităm de deschidere pentru a crea o nouă
intimitate între bărbați și femei; iar pericolul înseamnă să ne uzăm în acuzații permanente
schimbate între un sex și celălalt. ” (Corneau, 2006, pag.8).
3.2 Factori asociați cu apariția simultană a depresiei și insatisfacției conjugale
Unul dintre cele mai consistente rezultate ale cercetărilor asupra depresiei și
satisfacției maritale este acela că există o legătură între depresie și satisfacția maritală.

55
Mai multe studii au demonstrat existența unei corelații de la moderată spre ridicată î ntre
prezența simptomelor depresive și nivelele satisfacției maritale (Olin și Fennell, 1989).
Studii folosind eșantioane clinice au confirmat această asociere (Weissman, 1987) și au
raportat faptul că interacțiunile în cadrul unui cuplu în care unul din p arteneri e depresiv se
caracterizează prin tensiune, ostilitate și prezența afectelor negative la ambii parteneri
(Biglan și colab., 1985, Kahn și colab., 1985). În plus, aceste cupluri se plâng de prezența
unor variate dificultăți relaționale, precum nive l scăzut al asertivității (Smolen și colab.,
1988), al gradului de apropiere dintre parteneri (Beach și colab., 1988), inegalitate în
luarea deciziilor (Whisman și Jacobson, 1989), slabă comunicare și deprinderi scăzute de
rezolvare a conflictelor, precum și o capacitate slabă de a stabili și menține o bună
intimitate (Basco și colab., 1992).
Anumite studii sociologice consideră răspunzătoare pentru frecvența
crescândă a tulburărilor depresive prăbușirea valorilor înalte, a tradițiilor, a f amiliei,
pierderea legăturilor religioase, diminuarea relațiilor interumane, creșterea frecvenței
divorțurilor, creșterea șomajului (Stiemerling, 2006). Mariajul reprezintă o relație privată
care prezintă un nivel ridicat al implicării emoționale, roluri și obligații bine stabilite.
“Căsătoria este în permanență o instituție de adaptare. ”, unul din parteneri va avea mai
puține dificultăți de adaptare decât celalalt (Livica Fratiman, 2003). Calitatea mariajului
condiționează starea de bine psihologică a f iecărui dintre cei doi soți.
Rezultatele globale indică așadar faptul că depresia unui partener este asociată cu
tulburări profunde ale relației maritale, care la rândul ei influențează evoluția și dispariția
episoadelor depresive.
Făcând o sinteză a lit eraturii de specialitate, putem identifica următorii factori
care determină apariția depresiei și diminuarea nivelului satisfacției conjugale:
a) patternurile interacționale negative :
În ultimii 30 de ani, cercetările asupra depresiei au început să se co ncentreze
asupra posibilității existenței unui pattern interacțional constând în efectul
comportamentului depresiv al unui individ asupra comportamentelor celorlalți.
Cercetări considerabile asupra aspectelor interacționale în depresie s -au centrat pe
relațiile maritale. Studiile relevă existența unor dificultăți interacționale semnificative
între femeile depresive și soții lor, incluzând creșterea certurilor, ostilitate, tristețe, lipsa
afecțiunii, aspecte negative legate de comunicare (Gotlib și H ooley, 1988). Coyne (1976) a
început să studieze această interacțiune și oferă o formulare teoretică a
proceselor interpersonale în depresie, sugerând că simptomele depresive sunt menținute
sau exacerbate de tipul de interacțiuni pe care o persoană depre sivă le are cu ceilalți și de

56
către schimbările care apar în cadrul acestor interacțiuni de -a lungul timpului. El
argumenta că persoanele depresive tind să -i angajeze pe ceilalți în mediul lor în așa fel
încât suportul social este pierdut și informația depresivă este transmisă. Acest lucru, la
rândul lui, mărește nivelul depresiei și întărește paterrnul patologic al comportamentului
depresiv și răspunsul celorlalți. Coyne a demonstrat că persoanele depresive induc efecte
negative asupra alt ora, făcându -i aversivi și nepăsători (fără a mai ține cont de celelalte
calități pe care le posedă sau de comportamentele adaptative pe care le dețin indivizii
depresivi) și astfel de cele mai multe ori aceștia ajung să fie respinși. Indivizii depresivi
manifestă comportamente precum încruntarea, mai curând decât zâmbetul, interpretarea
situațiilor neutre mai curând negativ și desfășoară activitățile zilnice cu mai puțină
energie decât majoritatea indivizilor. Când interacționează cu familia, prieteni i, colegii de
serviciu sau chiar cu străini, aceste comportamente tind să producă răspunsuri negative.
Mulți oameni preferă compania celor care creează o atmosferă pozitivă mai degrabă decât
a acelora care, din cauza depresiei sau din alt motiv, nu pot ajuta la crearea unui mediu
constructiv și sănătos. De aceea, oamenii încearcă să evite interacțiunile prelungite cu
aceste persoane, care ajung să se izoleze și astfel nivelul depresiei crește (apud Yolanda
A. Treviño, H. Ray Wooten and Robin E. Scott).
Așadar modelul interacțional al depresiei al lui Coyne (1976) susține că depresia
este menținută de către patternurile interacționale negative. O metaanaliză recentă a
studiilor care au testat acest model a găsit un suport puternic pentru ipoteza că depr esia
provoacă altora dispoziție negativă (Segrin și Dillard, 1992). Dat fiind impactul negativ al
depresiei asupra relațiilor interpersonale, Coyne (1987) afirmă că relația maritală poate fi
importantă în depășirea episoadelor depresive (apud Janice M. Tho mpson, Valerie E.
Whiffen and Michelle D. Blain, 1995).
Bazându -se pe cercetările recente ale lui Coyne, Youngren și Lewinsohn (1980)
oferă o altă descriere interacțională a depresiei. Ei s -au centrat pe comportamentele
specifice ale indivizilor depresiv i și răspunsurile corespunzătoare tipice date de ceilalți la
aceste comportamente. Ei susțineau că indivizii depresivi au deficite în ceea ce privește
deprinderile sociale, ceea ce face dificil pentru depresivi să obțină întăriri pozitive
suficiente pentru a diminua sau elimina depresia (apud Yolanda A. Treviño, H. Ray
Wooten and Robin E. Scott). Schmaling și Jacobson (1990) au studiat, într -un
context de laborator, interacțiunile cuplurilor nefericite cu și fără un partener depresiv. Ei
au ajuns la concluzia că patternurile interacționale observate la cuplurile neferic ite și cu un
partener depresiv erau reflectare insatisfacției lor maritale mai degrabă decât a nivelului
lor de depresie.

57
b) calitatea schimburilor maritale : schimburile maritale afectează direct
satisfacția conjugală și indirect dispoziția depresivă. Întăriri inadecvate provenite din
interacțiuni familiale au legătură atât cu depresia cât și cu satisfacția conjugală (Tudose,
2001).
Studiul l ui S. Donna Assh și E. Sandra Byers investighează factorii legați de
apariția simultană a depresiei și insatisfacției maritale, utilizând un lot de 128 femei. S -au
utilizat două nivele de analiză: un nivel global al depresiei și satisfacției relaționale și un
nivel al satisfacției maritale și depresiei cotidiene. Scoruri scăzute ale plăcerii și scoruri
ridicate ale neplăcerii maritale sunt legate atât de satisfacția maritală și depresia
cotidiană, cât și de nivelul global al depresie și satisfacț iei maritale. Asociația dintre
depresie și calitatea schimburilor maritale a fost justificată de nivelurile insatisfacției
conjugale. Nu s -a găsit o corelație între calitatea interacțiunilor sociale non -familiale și
apariția simultană a insatisfacției mari tale și depresiei. Studiul arată că, cel puțin la
femei, apariția simultană a depresiei și insatisfacției conjugale reflectă consecințele
specifice ale schimburilor maritale.
Gotlib și Hooley (1988) au concluzionat în urma unei revi ziuni a literaturii de
specialitate, că soții depresivi sunt mai negativiști în cadrul interacțiunilor lor decât soții
nondepresivi. Rezultatele mai multor studii arată că într -o oarecare măsură apariția
simultană a depresiei și insatisfacției conjuga le reflectă un declin în cadrul interacțiunilor
maritale și sociale la persoanele depresive. Însă acest rezultat nu este verificat prin studii
științific e.
Numeroase studii au arătat că interacțiunile maritale a cuplurilor cu un soț depresiv
sunt in ansa mblu mai negative decât interacțiunile cuplurilor non -depresive.
c) prezența cognițiilor inadaptative și disfuncționale : gândurile disfuncționale
sunt comune atât în evaluarea nivelului global al depresiei cât și în cel al satisfacției
conjugale.
Townsle y și colab.(1991), în urma unor studii, au ajuns la concluzia că în toate
cazurile conținutul cognițiilor inadaptative este specif ic depresiei sau insatisfacției conjugale
Beck (1979) susține că toate cognițiile inadaptative conduc spre o inter pretare
mai negativă a evenimentelor și spre o tendinț a de a ține cont mai degrabă de
aspectele negative din cadrul experiențelor personale și maritale. Câteva studii arată

58
că există anumite scheme disfuncționale care corelează cu depresia și dispoziția
depresivă. Eidelson și Epstein (1982) au ajuns și ei la concluzia că în majoritatea cazurilor
cuplurile nefericite prezintă mai multe credințe și gânduri nerealiste în legătură cu
mariajul lor decât cuplurile fericite. Explicația propusă de Epstein (1985) es te acea că
există gânduri inadaptative similare care leagă depresia de insatisfacția conjugală.
d) stima de sine : persoanele cu o stimă de sine scăzută sunt mai susceptibile de a
prezenta depresie și de a fi mai puțin satisfăcute de mariajul lor. Această asociere diferă
în funcție de sex. Culp și Beach (1998) au găsit că asociația dintre calitatea vieții maritale
și depresie este mediată de stima de sine la femei, pe când la bărbați stima de sine
moderează asociația dintre depresie și insatisfacția con jugală. Cu alte cuvinte, o stima de
sine ridicată tinde să diminueze legătura creată între depresie și insatisfacția conjugală, la
bărbați (apud Lisa A. Uebelacker, Emily S. Courtnage, Mark A. Whisman).
Stima de sine condiționează multe din rezultatele interacțiunilor noastre sociale și
pentru a fi mulțumiți de viața pe care o avem sub toate aspectele este importantă
menținerea unui nivel optim al stimei de sine. “Să te iubești pe tine însu ți înseamnă să
trăiești iubind ceea ce ți -a fost dat, si nu căutâ nd ceea ce -ți lipsește . “ (Corneau, 2006, pag
189).
e) factorii de personalitate : Blatt (1974) susține că există două tipuri distincte de
stiluri de personalitate: stil dependent și cel caracterizat prin autocritică, ambele
predispunând la dep resie. Persoanele dependente se caracterizează prin nevoia intensă de
a fi iubite, de a primi afecțiune și prin grija permanentă că relația lor ar putea să se
termine. Cei autocritici tind să obțină aprobarea celorlalți prin succesul profesional
sau succesul în realizarea sarcinilor de la serviciu. Acestea d in urmă se caracterizează
prin autoevaluări aspre. Blatt afirmă că ambele tipuri devin depresive când
întâlnesc evenimente de viața ce împiedică realizarea scopurilor lor. Indivizii dependenț i
sunt ușor de influențat și își asumă prea multe responsabilități în cadrul relației. Ei se
caracterizează prin teamă de abandon și pierdere. Autocriticii sunt prea autoritari în cadrul
relațiilor lor și nesociabili (Fichman et al., 1994); ei sunt asociaț i cu un nivel scăzut al
sincerității, autodezvăluirii, satisfacție scăzută în cadrul relației cu partenerul lor
romantic, un stil evitant de atașament. Ambele tipuri de personalitate predispun la
depresie și în cele din urmă determină diminuarea satisfacți ei conjugale (Vale rie E.

59
Whiffen and Jennifer A. Aube, 1999).
Studii teoretice recente in sfera mariajului și a simptomatologiei depresive arată
că variabilele de personalitate ajută la înțelegerea legăturii existente între neînțelegerile
maritale și si mptomatologia depresivă (Beach și Fincham, Coyne și Downey, 1991,
Gotlib și Hooley, 1988; O Leary și Smith, 1991). Două variabile de personalitate care par
a fi in mod particular relevante pentru înțelegerea dezvoltării simptomatologiei depresive
sunt afectivitatea pozitivă (PA) și afectivitatea negativă (NA). Persoanele cu niveluri
ridicate ale NA se supără mai ușor, sunt mai predispuse spre a -și face griji, au o
vulnerabilitate la situații stresante mai ridicată. Există o combinație între NA ridi cat și PA
scăzut care se presupune că determină o vulnerabilitate specială spre depresie și
insatisfacție maritală (apud Steven R.H. Beach and K. Daniel O'Leary).
f) tipul atribuirilor : Sweeney, Anderson și Bailey (1986) concluzionează în urm a
metaanalizei a 104 studii, că pentru evenimente negative, atribuirile interne, globale și
stabile se asociază în mod semnificativ cu depresia. Studii longitudinale asupra cuplurilor
căsătorite, au condus la rezultate care arată că atribuirile cauzează insatisfacție maritală
(apud Karen J. Horneffer and Frank D. Fincham).
Scopul unui studiu al lui Karen J. Horneffer and Frank D. Fincham, Attributional
Models of Depression and Marital Distress, este să compare modelele atribuționale ale
depresiei și ale insatisfacției maritale. Rezultatele sugerează că studiile variabilelor
cognitive identificate in literatura asupra depresiei, nu sunt suficiente pentru înțelegerea
depresiei în contextul mariajului și că o înțelegere mai bună a depresiei soților va necesita
luarea în considerare a atribuirilor specifice în mariaj.
g) nașterea unui copil : Nașterea unui copil reprezintă o situație familială
solicitantă. Sarcina și nașterea unui copil reprezintă o perioadă de schimbări atât de
natură neur oendocrină, cât și psihosociale pentru femeie. Pe parcursul sarcinii, mai mult
de 70% dintre femei pot prezenta simptome depresive, iar 10 – 16 % pot dezvolta un
episod de depresie majoră, conform DSM – IV. Riscul pentru apariția depresiei după
nașter e îl prezintă 20 – 35% dintre femei. (Thea R. Moore și Angela M. Emanuel, 2001).
Katariina Salmela -Aro, Kaisa Aunola, Terhi Saisto et al. (2006), în cadrul unui studiu
longitudinal (Couples share similar changes in depressive symptoms and marital
satisfaction anticipating the birth of a child), investighează în ce măsură depresia soților

60
și insatisfacția lor maritală asociată cu sarcina sau nașterea copilului caracterizează ambii
soți și relația lor în ansamblu sau pe fiecare individual. Rezult atele indică faptul că
schimbările în ceea ce privește simptomatologia depresivă și satisfacția maritală de -a
lungul sarcinii sunt caracteristice relației în ansamblu, în timp ce schimbările care apar
după naștere pot fi specifice fie relației , fie doa r unuia dintre soți. Cuplurile cu un nivel
inițial al satisfacției maritale ridicat au prezentat ulterior o diminuare a acestuia, în timp
ce cuplurile cu un nivel inițial scăzut al satisfacției maritale au raportat o creștere a
acestuia. Rezultatele a cestui studiu arată că nivelul inițial ridicat al depresiei
participanților la studiu a fost asociat cu nivele ridicate ale satisfacției maritale, și o
creștere a nivelului depresiei după nașterea copilului a fost asociată cu o scăder e
simultană a satisfacției maritale.
Whisman și Uebelacker (1999) afirmau că dezacordurile maritale și
simptomatologia depresivă apar frecvent împreună. Multe studii arată că depresia apare
frecvent la femei în timpul sarcinii sau imediat după naștere. Depresia femeilor însărcinate
sau a celor care au născut determină creșterea probabilității apariției insatisfacției conjugale
la partenerul lor iar copiii lor pot suferi întârzieri în dezvoltare. (apud Gretchen M. Zunkel,
2003).
Depresia de după nașterea unui copil are impact dramatic asupra părinților și
asupra copilului. Soțul se simt răspunzătorde depresia soției lor și incapabili să o ajute,
ceea ce are efecte negative asupra calității mariajului pentru mulți ani. Anumite cercetări
arată că atunci cân d soția prezintă depresie după naștere, adesea și soțul este depresiv și
anxios, de asemenea. (Linda M. McMullen and Janet M. Stoppard, 2006).
h) stilul de atașament
Joiner, Metalsky, Katz și Beach (1999) susțineau că există o legătură între
atașament, depresie și dificultățile maritale. Ei susțin că stilul de atașament anxios cauzează
depresie care la rândul ei conduce la interacțiuni interpersonale negative, cum ar fi
dificultățile de relaționare maritale. Studiile iau în considerare două stiluri de ata șament:
atașamentul anxios, care constă în grija permanentă cu privire la refuz și abandon;
atașamentul evitant, persoana se simte inconfortabil atunci când depinde de altcineva sau
când este prea apropiată emoțional de cineva.
Collins (1996) arată de exe mplu, că indivizii cu stil anxios de atașament tind să

61
tragă concluzii negative cu privire la sentimentele partenerului și la loialitatea acestuia, chiar
și atunci când informații care să sprijine aceste concluzii sunt ambigue sau inexistente.
Stilul anxi os de atașament este asociat cu depresia (Bifulco, Moran, Ball, Bernazzani,
2002). Explicațiile propuse pentru a susține această afirmație se bazează pe existența
modelelor negative cu privire la sine a persoanelor depresive (cred că ei sunt antipatici;
Bartholomew și Horowitz, 1991), stimă de sine redusă (Griffin și Bartholomew, 1994),
autocriticism (Murphy și Bates, 1997) și atribuiri disfuncționale cu privire la
comportamentul partenerului ceea ce mărește probabilitatea de apariție a geloziei și a
anxietății de separare (Collins, 1996). În contrast, persoanele cu stil evitant de atașament
sunt în general mai puțin implicate în relație, se supără mai puțin atunci când apar
neînțelegeri, prezintă un nivel al angajamentului scăzut și satisfacție relațională mică
(Mikulincer și Shaver, 2003).
Bazându -se pe teoria cu privire la atașament și pe numeroasele cercetări asupra
stilului de atașament (sumarizate de Mikulincer și Shaver, 2003), s -a propus următoarea
interpretare cauzală: mai întâi sesizăm prezența unui anumit stil de atașament și apoi
efectele acestuia asupra depresiei și satisfacției conjugale. La ambele sexe corelația
dintre atașamentul evitant al unei persoane și calitatea mariajului său este puternic
negativă (Phillip R. Sh aver, Dory A. Schachner and Mario Mikulincer, 2005).
3.3 Diferențele dintre sexe și corelația depresie – satisfacție maritală
Influența depresiei asupra satisfacției conjugale diferă la femei și bărbați. Papp
(2000) sugerează că bărbații și femeile devi n depresivi din motive foarte diferite, fac fața
depresiei în mod diferit și reacționează diferit la depresia partenerului. Depresia femeilor
este adesea asociată cu dificultăți în ceea ce privește relațiile foarte apropiate, în timp ce
depresia bărbaților relevă adesea o scădere a performanței la locul de muncă. Interacțiuni
negative dintre soțiile diagnosticate cu depresie și soții lor includ un nivel mai scăzut al
autodezvăluirii, abilități mai scăzute de a rezolva conflictele și un nivel mai ridicat al
agresivității. O relație invers proporțională între depresie și satisfacția maritală a femeilor a
fost raportată. (apud Gretchen M. Zunkel, 2003).
Numeroase cercetări au studiat diferențele dintre cele două sexe în evaluarea
depresiei, a comportamentului conjugal, precum și a gradului de satisfacție conjugală.
Majoritatea acestor cercetări au ajuns la concluzia că măsura în care insatisfacția

62
conjugală corelează cu depresia diferă în funcție de sex. Neînțelegerile maritale, precum și
alte evenim ente ale vieții cotidiene pot constitui un agent stresor pentru orice individ, în
special pentru femei.
Într-o recenzie recentă cantitativă și exhaustivă a literaturii cu privire la legătura
existentă între depresie și calitatea vieții maritale (26 de studii asupra populației
generale), Whisman (2001) a găsit că viața maritală, sub aspect calitativ, a fost negativ
asociată cu simptomele depresive, atât la femei, cât și la bărbați, asociația fiind
semnificativ mai mare la femei decâ t la bărbați.(apud Steven R.H.Beach, Jennifer Katy,
Sooyeon Kim, Gene H.Brody). Și în cazul influenței satisfacției conjugale asupra
nivelului depresiei, corelația este semnificativ mai mare în cazul femeilor. Fincham și
colab. (1997) au studi at cupluri de -a lungul a 18 luni (studiu longitudinal) și au ajuns la
rezultatul că satisfacția maritală inițială prezice schimbările care apar în simptomatologia
depresivă semnificativ mai puternic la soții decât la soți (apud Steven R.H.Beach ,
Jennifer Katy, Sooyeon Kim, Gene H.Brody).
Interesați de acest aspect, Yolanda A. Treviño, H. Ray Wooten și Robin E. Scott
examinează relația dintre depresie și satisfacția conjugală la cuplurile hispanice, folosind
Inventarul de depresie Beck II și S cala de acord marital a lui Spanier (DAS). Ei au găsit
corelații semnificative între nivelul depresiei soțului, respectiv soției și satisfacția
conjugală totală. Mai mult, relația dintre scorurile satisfacției maritale a soților și
scorurile la depresie a soțiilor este semnificativ mai puternică decât relația dintre
satisfacția maritală a soțiilor și depresia soților.
Rezultatele acestui studiu se bazează pe o teorie interacțională a depresiei și
susțin necesitatea luării în considerare a ambilor membri ai cuplului și a dinamicii
culturale în dezvoltarea unei intervenții de tratare a depresiei.
În acord cu rezultatele obținute până acum, Olin și Fenell (1989) au arătat că
asociația dintre depresie și satisfacția relaționa lă era mai puternică în cazul femeilor decât
în cazul bărbaților. Un alt rezultat al studiului lor este acela că depresia soției corela cu
satisfacția conjugală a soțului dar nu și invers. O posibilă explicație care s -a găsit este
aceea că persoanele depresive sunt descrise în termeni care sunt incongruenți cu rolul de
gen masculin (Hammen și Peters, 1978, Landrine, 1988). Whisman și Jacobson (1989) au
arătat și ei că masculinitatea este invers proporțional asociată cu starea depresivă.

63
Deoarece comportamentul depresiv este incongruent cu rolul de gen masculin, este
posibil ca acesta să fie acceptat și susținut mai puțin de către partener dacă persoana
depresivă este bărbat decât dacă este femeie. Acest fapt este susținut de studii care arată
că fetele sunt înclinate spre dependență, comportamente afective și o expresivitate
emoțională mai mare decât băieții iar femeile sunt reprezentate ca fiind un suport
informal pentru ceilalți într -un mod care poate crește ris cul lor spre depresie (Belle, 1982,
apud Steven R.H. Beach și K. Daniel O'Leary). Așadar în funcție de genul persoanei
depresive, depresia poate provoca reacții diferite ale partenerului intim. Un studiu realizat
în 1992 al lui Joiner arată că în unele situații depresia soțului poate avea un impact
negativ mai puternic asupra satisfacției relaționale decât ar avea -o depresia la soție. (apud
Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle D. Blain, 1995).
Whiffen și Gotlib (1989) au studiat cupluri căsătorite și au arătat că atunci când
fie soțul, fie soția sunt depresivi, ambii parteneri se percep pe sine și pe partenerul lor ca
fiind mai ostil. Când soțul e depresiv, ambii parteneri se caracterizează prin retragere, în
timp ce atunci când soția este depresivă, ea se caracterizează prin retragere iar soțul se
comportă în acord cu patternul identificat de Coyne (1976), criticând -o și susținând -o în
același timp.
Într-un alt studiu ipoteza conform căreia sexul persoanei depresive va fi asociată în
mod diferit cu satisfacția relațională a partenerului și starea lor emoțională a fost
confirmată.
Acest pattern e similar cu ceea ce susțin Whiffren și Gotlib (1989), că starea
emoțională a a soțiilor este mai puternic asociată cu insatisfacția marital ă a soțului decât
invers (Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle D. Blain, 1995). Scott B.
McCabe și Ian H. Gotlib au studiat cuplurile în care soțiile sunt fie
depresive (cupluri depresive), fie non -depresive (cupluri non -depresive), acest ea fiind
supuse unor probe de rezolvare interacțională de probleme și evaluării unor indicatori
legați de dispoziție, viața familială și percepția interacțiunilor maritale. Cuplurile
depresive și, în mod special soțiile depresive, percep viața lor familială ca fiind mai
neplăcută decât o percep cuplurile non -depresive. Soțiile depresive devin din ce în ce mai
negative în comportamentul lor verbal în cursul interacțiunii. Cuplurile depresive percep
interacțiunile maritale ca fiind mai ostile, mai puțin prietenoase și dominate mai mult de

64
celalalt partener.
S-au găsit și rezultate care contrazic ipoteza că depresia conjugală are efecte mai
puternice în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. Kurder (1998), studiind cuplurile
aflate la prim ul mariaj, de -a lungul a trei ani, a ajuns la concluzia că nivelul satisfacției
maritale inițiale prezice apariția ulterioară a depresiei mai puternic în cazul soților și nu a
soțiilor, fără a exista însă o diferență semnificativă între cele două sexe. U lterior, Kurder
(1999) a inclus în studiu cupluri aflate la primul și al doilea mariaj ( inclusiv cuplurile
studiate în 1998) și a examinat efectele depresiei asupra satisfacției conjugale de -a lungul
unui an. În urma acestei re -analize, Kurder a identi ficat o predicție semnificativă atât la
soți, cât și la soții, fără o diferență semnificativă între cele două sexe. Whisman și Bruce
(1999) a examinat un lot format din persoane căsătorite aparținând populației generale, și
au găsit evidentă existența u nui efect al insatisfacției conjugale asupra incidenței unui
episod depresiv, dar fără a exista o diferență semnificativă între cele două sexe. Unul din
motivele pentru care apar diferențe mici, sau inexistente între cele două sexe în ceea ce
privește e fectul neînțelegerilor maritale asupra simptomatologiei depresive este acela că
diferențele dintre sexe tind să se micșoreze pe măsură ce mariajul se dezvoltă. (Steven
R.H.Beach, Jennifer Katy, Sooyeon Kim, Gene H.Brody).
3.4 Efectul pe term en lung al depresiei asupra satisfacției conjugale
Deși este evident faptul că la persoanele care suferă de depresie calitatea vieții
este redusă considerabil, nu se cunosc foarte multe lucruri cu privire la calitatea vieții lor
după dispariția simptomato logiei depresive.
Scopul unui studiu realizat de M.C.Angermezer, A.Holyinger, H.Matschinger et al.
este studierea calității vieții la persoanele care suferă de depresie la o lună, patru luni și
șapte luni după ieșirea din spital. S -a folosit pentru compara ție și un lot format din
populația generală, care nu prezenta depresie. Rezultatele arată că deși la scurt timp după
ieșirea din spital, calitatea vieții persoanelor la care depresia a dispărut era mai bună
decât a celor la care depresia persistă, aceasta avea un nivel mai scăzut decât al populației
generale. După următoarele șase luni, nu s -a mai constatat nici o îmbunătățire a calității
vieții, înregistrându -se scoruri scăzute în măsurarea calității vieții, în special cu privire la
nivelurile independenț ei, spiritualității/religiozității/credințelor personale și sănătății

65
fizice. Autorii concluzionează că depresia implică o deteriorare a raporturilor și
interacțiunilor sociale, precum și a condițiilor de viață, deteriorare care persistă în t imp
(M.C.Angermezer, A.Holyinger, H.Matschinger et al).
La rândul ei insatisfacția conjugală poate prezice agravarea simptomatologiei
depresive de -a lungul timpului și crește riscul unui episod depresiv major în următorul an.
Insatisfacția maritală este în legătură cu tristețea, iritabilitatea, diminuarea interesului
pentru sex, cu anumite simptome depresive. Insatisfacția maritală poate interfera atât cu
episoadele de depresie majoră, cât și cu schimbările sub -clinice în simptomatologia
depresivă (Be ach, 2001). (apud Steven R.H.Beach, Jennifer Katy, Sooyeon Kim et
al.).
Deși cuplul de -a lungul evoluției sale poate trece prin multe momente dificile,
toate acestea pot determina consolidarea și întărirea legăturilor dintre cei doi parteneri.
Fluctuați i în nivelul satisfacției resimțite în cadrul cuplului sunt firești iar un declin al
nivelului satisfacției poate fi urmat de o creștere a acestuia într -o etapă următoare de
evoluție. Încheiem această lucrare cu o afirmație aparținând lui Guy Corneau care
surprinde ideea prezentată mai sus. “…trebuie să admitem că pentru a ajunge să nu mai
trăim în suferință, ci in bucurie, e nevoie, de regulă, să fi suferit mult. Înțelepciunea cere
să acceptăm viața așa cum e, fără s -o judecăm. ” (Corneau, 2006, p. 191).

66
PARTEA II
Partea aplicativă

4.1 Obiectivele cercetării
La un nivel comun, satisfacția conjugală face referire la absența conflictelor și la
impresia subiectivă de fericire pe care o au cei doi soți. Cu alte c uvinte, reprezintă o stare de
bine emoțional, fizic, spiritual și intelectual și nu poate fi redusă la simpla îndeplinire a
unor nevoi sau false nevoi.
Lungimea mariajului a fost considerată un factor care poate prezice satisfacția
maritală. Studiind s atisfacția maritală de -a lungul timpului, în cursul unui mariaj,
observăm că aceasta tinde să urmeze o traiectorie sub formă de „U”. Satisfacția tinde a fi
ridicată de -a lungul stadiilor inițiale ale mariajului și apoi scade pentru aproximativ 10 -20
ani (Orbuch, House, Mero, & Webster, 1996, apud Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G.
Giordano, Toni R. Tollerud, 2007).
Depresia este o problemă de sănătate frecventă care ne afectează pe fiecare dintre
noi cel puțin o dată în viață, într -o măsură mai mare sau mai mică. Pe lista celor mai des
întâlnite afecțiuni medicale, depresia ocupă locul doi, fiind depășită de hipertensiunea
arterială.
Depresia, ca una dintre cele mai dure experiențe, devastatoare și distrugătoare
pentru ființa umană, poate in terfera cu aspirațiile și valorile unei persoane, cu rolul său în
cadrul familiei și al societății. Datorită faptului că este în continuă creștere, este
considerată „ boală a epocii”. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că
până la cinci proce nte din populația lumii suferă de depresie. Se pare că femeile se
îmbolnăvesc mai frecvent decât bărbații mai ales înainte de 35 de ani (aproximativ, din
trei depresivi, doi sunt femei ). La bărbați, perioada critică se află între 55 și 70 de
ani (Dietmar Stiemerling, 2006).
Beach în 1993 nota că insatisfacția conjugală și depresia sunt două boli mentale
majore care apar frecvent împreună. Influența depresiei asupra satisfacției conjugale
diferă la femei și bărbați. Depresia femeilor este adesea asociată cu dificultăți în ceea ce
privește relațiile foarte apropiate, în timp ce depresia bărbaților relevă adesea o scădere a
performanței la locul de muncă.

67
Prin acest studiu ne -am propus să identificăm relația existentă între depresie și
satisfacția conjugală, modul în care nivelul depresiei afectează calitatea vieții de cuplu,
tipul interacțiunilor dintre cei doi parteneri.
Așadar, un prim obiectiv al acestui studiu este acela de a vedea dacă nivelul
depresiei diadice influențează satisfacția conju gală a partenerilor.
Al doilea obiectiv este acela de a studia influența nivelului de dezvoltare familială
asupra satisfacției partenerilor.
Al treilea obiectiv al studiului este acela de a vedea dacă această influență a
nivelului depresiei asupra sati sfacției conjugale (în cazul în care există) variază în funcție
de nivelul dezvoltării familiale. S -au luat în calcul următoarele etape ale dezvoltării
familiale, conform clasificării lui R. Mucchielli: etapa a doua (faza existentei conjugal
angajate – primii 5-7 ani de căsătorie) și etapa a treia (faza căutării stabilității și
organizării pe termen lung – 5/7-15/20 de ani de căsătorie).
4.2 Definirea și operaționalizarea conceptelor
Depresie diadică : nivelul depresiei soțului și a soției di n diadă; în funcție de
depresia diadică am stabilit variabila independentă numărul 1, tipul de diadă, în care
tipul 1 reprezintă nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri, tipul 2 – nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri, tipul 3 – nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție, tipul
4 – nivel ridicat la soț și scăzut la soție. Pentru a operaționaliza acest concept am folosit
Inventarul Beck de depresie – Beck Depression Inventory.
Nivelul dezvoltării familiale : succesiuni de stadii spec ifice pe care le parcurg
toate familiile în decursul evoluției, în aceeași ordine însă cu particularități diferite.
Faza existenței conjugal angajate : conform clasificării lui Mucchielli (1974),
această etapă se întinde până la primii 5/7ani ai căsniciei și se caracterizează prin
reîntoarcerea la realism și reintegrarea în lumea socială; tot în această perioadă sunt
luate și primele decizii legate de organizarea vieții în doi;
Faza căutării stabilității și organizării pe termen lung : conform clasificări i lui
Mucchielli (1974), această etapă se întinde de la 5/7 ani până la 15/20; reprezintă etapa în
care cuplul trece în stadiul familial propriu – zis și se confruntă cu noi probleme; apare
necesitatea organizării pe termen lung în funcție de planurile pro fesionale.

68
Satisfacția conjugală : este măsurată în acest studiu prin Scala de Acord
Marital, a lui Spanier și este definită prin obținerea scorurilor ridicate la categoriile
consens marital, coeziune maritală, exprimarea afectivității, gradul de împlinire
personală.
4.3 Ipotezele cercetării
Ipoteza 1: Nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale al
soțului și al soției.
Ipoteza 2: Tipul de diadă influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.
Ipoteza 3: Interac țiunea dintre tipul de diadă și nivelul dezvoltării familiale
influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.
Ipoteza 4: Interacțiunea dintre tipul de diadă și variabila test – retest (măsurarea
repetată a satisfacției) influențează n ivelul satisfacției conjugale a partenerilor.
Ipoteza 5: Interacțiunea dintre nivelul dezvoltării familiale si variabila test – retest
(măsurarea repetată a satisfacției) nu influențează nivelul satisfacției conjugale a
partenerilor.
4.4 Variabilele cercetării
Pentru realizarea cercetării de față am luat în calcul următoarele variabile:
Variabile independente:
1. VI1 – tip de diadă:
– tip 1 diadă (nivel scăzut de depresie la soț – nivel scăzut de depresie la soție);
– tip 2 diadă (nivel r idicat de depresie la soț – nivel ridicat de depresie la soție);
– tip 3 diadă (nivel scăzut de depresie la soț – nivel ridicat de depresie la soție);
– tip 4 diadă (nivel ridicat de depresie la soț – nivel scăzut de depresie la soție).
2. VI2 – nivelul dezvoltării familiale:
– faza existenței conjugal angajate (1 – 5/7 ani);
– faza căutării stabilității și organizării pe termen lung (5/7 – 15/20 ani).

69

Variabile dependente
1. VD1: nivelul satisfacției conjugale al soțului;
2.VD2: nivelul satisfa cției conjugale al soției.

4.5 Designul cercetării

Vom avea un plan de cercetare de 2×4.

Tipul diadei
1 2 3 4
Nivelul 1 Gr. 1 Gr.2 Gr.3 Gr.4
Dezvoltării 2 Gr.5 Gr.6 Gr.7 Gr.8
familiale

Grupul 1 este format din familii afl ate în faza existenței conjugal angajate, tip 1 de
diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri);
Grupul 2 este format din subiecți aflați în faza existenței conjugal angajate, tip 2 de
diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri);
Grupul 3 este format din subiecți aflați în faza existenței conjugal angajate, tip 3 de
diadă (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție);
Grupul 4 este format din subiecți aflați în faza existenței conjugal angajate, tip 4 de
diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție);
Grupul 5 este format din subiecți aflați în faza căutării stabilității și organizării pe
termen lung, tipul 1 de diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri);
Grupul 6 este format din subiecți aflați în faza c ăutării stabilității și organizării pe
termen lung, tipul 2 de diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri);
Grupul 7 este format din subiecți aflați în faza căutării stabilității și organizării pe
termen lung, tipul 3 de diadă (nivel al depresie i scăzut la soț și ridicat la soție);
Grupul 8 este format din subiecți aflați în faza căutării stabilității și organizării pe
termen lung, tipul 4 de diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție).

70
4.6 Instrumentele cercetării
4.6.1 Inst rumentul folosit pentru a măsura depresia
Instrumentele psihometrice care pot evalua depresia sunt de trei feluri:
 scale de evaluare globală a fenomenului depresiv, dar nespecifice pentru acest
tip de patologie, putând evalua astfel orice altă tulburar e psihopatologică
 scale multifactoriale, inventare generale care au subscale pentru depresie
sau grup de itemi care se referă la fenomenul depresiv scale de evaluare a depresiei
concepute special numai în acest scop. Principalele scale de evaluare a depres iei pot fi
împărțite în scale de :
1. autoevaluare: BDI (Inventarul Beck de depresie), SDSZ (Scala
de autoevaluare Zung)
2. heteroevaluare : HDRS (Scala de hetero evaluare a depresiei Hamilton).
Pentru a măsura nivelul depresiei partenerilor, pentru ca mai apoi să
stabilim nivelul depresie diadice, am recurs la utilizarea Inventarului Beck de depresie
(Beck Depression Inventory, 1961) care este o scală de autoevaluare de tip inventar și, în
același timp, chestionar, cu o circulație internațională recunoscu tă. BDI a devenit
scala de autoevaluare a depresiei cu cea mai frecventă utilizare.
Versiunea originală a BDI (BDI; Beck, Ward, Mendelson, Mock and Erbaugh,
1961) a fost realizată pentru a reflecta propria descrier e a simptomelor pacienților
depresivi prin opoziție cu descrierea celor non -depresivi. Beck a reunit descrierile
pacienților în 21 de simptome și atitudini care sunt cotate pe o scală în 4 trepte, de la 0 la 3,
în funcție de severitate. Este important de subliniat că această versiune originală a BDI a
fost aleasă pentru a evalua severitatea depresiei și nu pentru a reflecta vreo teorie
specifică a depresiei. Itemii inventarului reprezintă următoarele categorii: dispoziția
depresivă (tristețe), pesimism (lipsa speranț ei), sentiment de eșec, deficit relațional,
sentimente de vină, nevoia de pedeapsă, ura de sine, autoreproș, dorința de suicid,
plângeri, irascibilitate, contacte sociale deficitare, capacitate de decizie redusă, imagine
negativă de sine, incapacitate de muncă, insomnie, fatigabilitate, pierderea apetitului,
scădere în greutate, ipohondrie, pierderea libidoului.
O versiune corectată a BDI (BDI – IA; Beck and Steer, 1993) a fost construită în

71
1971. Numărul alternativelor pentru fiecare item a fost redu s la 3 și au rămas doar 15
itemi. Au fost testate mai multe versiuni pilot ale BDI – IA, iar Becks s -a decis la
versiunea finală în 1978.
În această cercetare am folosit varianta cu 21 de itemi a BDI (1961).
Fidelitate. În lucrarea din 1967, Beck a stab ilit un coeficient de 0.93 privind
consistența internă a inventarului. Prin metoda test -retest s -a stabilit un coeficient de 0.70
pentru un interval de câteva săptămâni.
Validitatea. Cea mai înaltă corelație (0.60 până la 0.90) pentru diferite
tipuri de eșantioane (Beck, 1988) demonstrează validitatea convergentă ridicată a scalei.
Pentru această cercetare am pretestat chestionarul pe 30 de persoane și am obținut
un coeficient Alpha Crombach de 0,89, ceea ce reprezintă o bună omogenitate a ite milor.
4.6.2 Instrumentul folosit pentru a măsura satisfacția conjugală
Pentru a măsura nivelul satisfacției conjugale am folosit Scala de Acord Marital
(DAS) construită de Spanier (1976).
Scala de acord marital conține 32 de itemi divizați în 4 subsc ale, măsurând
consensul diadic (măsura în care partenerii sunt de acord cu privire la aspectele
importante), coeziunea cuplului (măsura în care partenerii se angajează în activități
similare), împlinirea personală în cadrul cuplului (gradul d e mulțumire resimțit în cadrul
relației) și exprimarea afectivității (afecțiunea sexuală și fizică în cadrul relației).
Consistența internă pe fiecare subscală se situează între 0,73 și 0,96, ceea ce
reprezintă un coeficient ridicat (0,94 pentru satisfacția diadică; 0,81 pentru gradul de
coeziune; 0,90 pentru consens; 0,73 pentru exprimarea afectivității). Prezintă o bună
validitate.
Această scală de acord marital a fost utilizată în multe studii, asupra mai multor
tipuri de cupluri (căsătoriți, care coabitează, homosexuali și divorțați), indicând o bună
validitate.
În 1995, Busby, Christensen, Crane et al. au realizat o versiune nouă a scalei de
acord marital, reducând numărul de itemi de la 32 la 14, dar în cercetarea noastră am
utilizat versi unea originală.

72
Subscale:
– împlinirea personală în cadrul cuplului este reprezentată de itemii 1, 2, 3, 5, 7, 8,
9, 10, 11, 12, 13, 14, 15; Această subscală este compusă din percepțiile individuale cu
privire la discuțiile despre divorț, părăsirea casei după o ceartă, regretele în legătură cu
faptul de a se căsători, certuri, starea de bine, încrederea în partener, gradul de fericire,
tandrețea și angajamentul pe termen lung în relație. Persoanele care au scor ridicat la
această subscală, pre zintă un nivel ridicat al împlinirii personale.
– consensul diadic este reprezentat de itemii 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 31
și 32. Această subscală măsoară gradul perceput de acord cu privire la finanțe, timp
liber, religie, prieteni, filozofia de vi ață, relația cu socri și părinții, scopuri, idealuri,
timpul petrecut împreună, luarea deciziilor importante, treburile gospodărești, activitățile de
timp liber și decizii legate de carieră. Cuplurile care prezintă un grad de acord mare la
acești itemi sun t considerate ca având un grad ridicat de consens diadic;
– coeziunea diadică este reprezentată de itemii 24, 25, 26, 27, 28; măsoară
percepțiile individuale cu privire la angajarea în activități comune, exterioare mariajului, a
avea un schimb stimulativ de idei, a râde împreună, a discuta calm despre ceva și a lucra
la un proiect. Cuplurile care sunt capabile să desfășoare aceste activități prezintă un
grad ridicat de coeziune diadică;
– exprimarea afectivității este reprezentată de itemii 4, 5, 6, 29, 3 0. Această
subscală măsoară percepțiile individuale a partenerilor cu privire la modalitățile de
exprimare a afectivității, relația sexuală. Cuplurile cu scoruri ridicate la această subscală
prezintă un nivel ridicat al exprimării afectivității.
4.7 Lot de subiecți
Pentru măsurarea satisfacției conjugale am preluat Scala de acord marital (DAS –
Diadic Adjustment Scale) a lui Spanier. Forma originală a chestionarului este în limba
engleză. Într -o primă fază am tradus chestionarul apoi l -am pretestat pe o populație de 19
cupluri (atât cupluri maritale, cât și premaritale). Pentru pretestare am păstrat toți itemii
chestionarului original. Lotul de subiecți folosit este format din cupluri din mediul urban
și r ural. La realizarea a cestei pretestări nu am întâmpinat

73
dificultăți. Consemnul care li s -a dat subiecților a fost acela de a completa chestionarele
separat, fără a se consulta între ei. În urma realizării pretestării, am obținut un coeficient
alpha Crombach de 0,53. Am eliminat itemul 14 și am obținut un coeficient alpha
Crombach de 0,68. Am eliminat itemul 27 și am obținut un coeficient alpha Crombach de
0,71. Am recurs și la eliminarea itemului 30, iar în urma acestui demers, valoarea
coeficientului alpha Crombac h a fost de 0,77. Așadar, în urma pretestării, am hotărât ca
forma finală a chestionarului sa cuprindă itemii stabiliți de Spanier, mai puțin itemii 14,
27 și 30.
Pentru măsurarea nivelului depresiei partenerilor am folosit instrumentul construit
de Be ck – Beck depression Inventory II. Varianta originală conține 21 de itemi. Am
preluat chestionarul din limba engleză, l -am tradus și l -am pretestat pe o populație de 30
de persoane. Aceste persoane fac parte din categorii diferite de vârstă, unele implic ate
într-o relație, altele nu, atât din mediul urban cât și din cel rural .
La pretestare nu am întâmpinat dificultăți din partea subiecților. Coeficientul alpha
Crombach pe care l -am obținut a fost de 0,89, ceea ce reprezintă o bună omogenitate a
itemi lor. Am păstrat chestionarul cu toți cei 21 de itemi stabiliți de Bech.
Pentru cercetare a propriu – zisă, am folosit 46 de familii (92 subiecți), după cum
urmează: 26 de famili i aveau un nu măr de 1 -5/7 ani de căsnicie, 20 familii aveau un
număr de 5/7 – 15/20 ani căsnicie. La completarea chestionarelor în formă finală am
întâmpinat unele dificultăți, în sensul că a fost destul de dificil să găsesc un număr
suficient de familii pentru a putea realiza cercetarea, iar la subiecții găsiți, am întâmpinat
mai mu lte refuzuri sau primeam chestionarele completate numai de unul dintre soți. În
acest caz, ele trebuiau anulate.
Subiecții fac parte atât din mediul urban,cât și din mediul rural. Pentru primul
nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familia le” – faza existenței conjugal
angajate – care cuprinde primii 5/7 ani de căsnicie, cele mai multe familii folosite în
studiu sunt compuse din studenți căsătoriți .

74

Am aplicat chestionarele pe un număr mai mare de subiecți pentru a putea
realiza împărț irea în grupe de cercetare, pentru a găsi subiecți suficienți în fiecare
grupă de cercetare. În fina l am păstrat 46 de cupluri.

4.8 Rezultate

Pentru a împărți subiecții în două grupe în funcție de nivelul depresiei, nivel
scăzut și nivel r idicat, voi folosi proba medianei. Pentru variabila independentă „tipul de
diadă”, mediana pentru depresia la soț are valoarea 28,50, cu o abatere standard de 17,27.
Acest lucru înseamnă că subiecții care au obținut scoruri mai mici de 28,50 au un
nivel scăzut al depresiei, iar subiecții care au obținut scoruri mai mari de 28,50 au un
nivel ridicat al depresiei. Pe baza medianei am împărțit sub iecții de gen masculin în
două grupe, grup 1 (nivel scăzut al depresiei) și grupul 2 (nivel ridicat al depresiei).
Reprezentarea grafică a distribuției scorurilor la depresie a soțior în funcție de
valoarea medianei este următoarea:

nivel depresie masculin
70

60

50

40

30

20

10 Std. Dev = .50
Mean = 1.50
0 N = 120.00
1.00 1.50 2.00

nivel depresie masculin

Graficul numărul 1, mediile soțior pentru nivelul depresiei

75

Pentru aceeași variabilă independentă („tipul diadei”), valo area medianei la soție
este de 30,50, cu o abatere standard de 16,71 . Acest lucru înseamnă că subiecții care au
obținu t scoruri mai mici de 30,50 au un nivel scăzut al depresiei, iar subiecții care au
obținut scoruri mai mari de 30,50 au un nivel ridicat al depresiei. Pe baza medianei am
împărțit subiecții de gen feminin în două grupe, grup 1 (nivel scăzut al depresiei) ș i
grupul 2 (nivel ridicat al depresiei).
Reprezentarea grafică a distribuției scorurilor la depresie a soțiilor în funcție de
valoarea medianei este următoarea:

nivel depresie feminin
70

60

50

40

30

20

10 Std. Dev = .50
Mean = 1.50
0 N = 120.00
1.00 1.50 2.00

nivel depresie feminin

76

Graficul numărul 2, mediile soțiilor la variabila „nivelul depresiei”

Astfel nivelurile variabilei independente sunt notate după cum urmează:
1. tipul 1 de diadă (nivel depresie scăzut la soț – nivel depresie scăzut la soție);
2. tipul 2 de diadă (nivel depresie ridicat la soț – nivel depresie ridicat la soție);
3. tipul 3 de diadă (nivel depresie scăzut la soț – nivel depresie ridicat la soție);
4. tipul 4 de diadă (nivel depresie ridicat la s oț – nivel depresie scăzut la soție);
Pentru a doua variabilă independentă, „nivelul dezvoltării familiale”, am
împărțit subiecții în două grupe tot în funcție de valoarea medianei. În acest caz,
valoarea medianei este 5, cu o abatere st andard de 4,74. Subiecții care au scoruri mai mici
de 5 se află în faza de dezvoltarea familială denumită „faza existenței conjugal
angajate” iar subiecții care au scoruri mai mari decât mediana în faza de dezvoltarea
familială denumită „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”. Așadar, am
împărțit subiecții în două grupe, notate cu 1, respectiv 2, după cum urmează:
1 – faza existenței conjugal angajate (pana la 5 ani);
2 – faza căutării stabilității și organizării pe termen lung (de la 5 până la 20 de ani).
etapa dezvoltarii familiale
70

60

50

s
40

30

20

10 Std. Dev = .50
Mean = 1.47
0 N = 120.00
1.00 1.50 2.00

etapa dezvoltarii familiale

77

Graficul numărul 3, reprezintă mediile soților și soțiilor în funcție de nivelul
dezvoltării familiale.
Pentru a vedea influența variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale”
asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală”, voi folosi testul t pentru eșantioane
indepe ndente. Pentru a măsura efectul tipului de diadă asupra satisfacției relaționale, voi
folosi testul Anova One Way. Pentru a vedea efectul de interacțiune a variabilelor
independente „nivelul dezvoltării familiale” și „tipul de diadă” asupra variabi lei
dependente, satisfacția conjugală, vom folosi testul Anova Univariat. Pentru măsurarea
repetată a satisfacției vom folosi Anova cu măsurări repetate.
Ipoteza 1 : Nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale a soțului
și a soției.
Pentru a analiza efectul principal al variabilei independente „nivelul dezvoltării
familiale” asupra variabilelor dependente „satisfacția conjugală a soțului” și „satisfacția
conjugală a soției” am folosit Independent Samples T Test.
Analiza stat istică realizată a permis identificarea unor diferențe între nivelul
satisfacției conjugale la subiecții din cele două grupe (aflați în cele două etape de
dezvoltare familială) ceea ce înseamnă că variabila „nivelul dezvoltării familiale”
influenț ează nivelul satisfacției conjugale la soți. Testul t pentru eșantioane independente
t(118)=2,95, pentru p<0,05 argumentează statistic această ipoteză.
Nivelul satisfacției conjugale a soților aflați în etapa a doua de dezvoltare
familială (fa za existenței conjugal angajate) este mai mare decât a celor aflați în a treia
etapă de dezvoltare familială (faza căutării stabilității și organizării pe termen lung).
Etapa dezvoltării Medii T P
familiale
Nivelul 1 (faza existenței 98,90 2,95 0,004
Satisfacției conjugal angajate)
Soțului 2 (faza căutării 91,35
stabilității
organizării pe
termen lung)

78

Tabelul numărul 1
Reprezentarea grafică a acestor rezultate este cea de mai jos:

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

98.00 Dot/Lines show Means

96.00

94.00

92.00

1.00 1.25 1.50 1.75 2.00
etapa dezvoltarii familiale

Graficul numărul 5, reprezentarea g rafică a scorurilor soțiilor la satisfacția relațională în
funcție de etapa dezvoltării familiale
Aplicăm testul t pentru eșantioane independente pentru a studia efectul
variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei de pendente
„satisfacția conjugală a soției”
Analiza statistică realizată a permis identificarea unor diferențe între nivelul
satisfacție conjugale la subiecții din cele două grupe (aflați în cele două etape de dezvoltare
familială) ceea ce înseamnă că variabila „nivelul dezvoltării familiale” influențează
nivelul satisfacției conjugale la soții. Testul t pentru eșantioane independente
t(118)=3,79, pentru p=0,00 argumentează statistic această ipoteză. Nivelul satisfacției
conjugale a soțiilo r aflate în etapa a doua de dezvoltare familială (faza existenței conjugal
angajate) este mai mare decât a celor aflate în a treia etapa de dezvoltare familială (faza

79

căutării stabilității și organizării pe termen lung).

Etapa dezvoltă rii Medii t p
familiale
Nivelul 1 (faza existenței 97,84 3,79 0,000
Satisfacției conjugal angajate)
Soției 2 (faza căutării 89,17
stabilității
organizării pe
termen lung)

Tabelul numărul 2

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

98.00 Dot/Lines show Means

96.00

94.00

92.00

90.00

1.00 1.25 1.50 1.75 2.00
etapa dezvoltarii familiale

80

Graficul numărul 5, reprezentarea grafică a scorurilor soțiilor la satisfacția relațională în
funcție de etapa dezvoltării familiale
În urma analizei rezultatelor, ipoteza 1 se confirmă, deci satisfacția conjugală a
celor doi parteneri diferă în funcție de nivelul de dezvoltare familială, fiind la ambii mai
mare în a doua etapă de dezvoltare familială decât în a treia etapă de dezvoltare familială.
Ipoteza 2: Tipul de diadă influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.
Pentru a măsura efectul variabilei independente „tip diadă” asupra v ariabilelor
dependente „nivelul satisfacției conjugale a soțului” și „nivelul satisfacției conjugale a
soției” am folosit testul Anova One Way .
Vom studia efectul de interacțiune al variabilei independente „tip diadă” asupra
variabilei dependente „nivelul satisfacției conjugale a soțului”.
Am obținut un coeficient Fisher, F(3, 116) = 34, 69, p<0,001, ceea ce înseamnă că
pe ansamblu, tipul de diadă influențează nivelul satisfacției conjugale la soț.
Rezultatele analizelor statistice sunt următoarele:

Mgr1-Mgr2=10,13, p<0,005
Mgr1-Mgr3=23,76, p<0,001
Mgr1 -Mgr4=0,98, p=1,00
Mgr2 -Mgr3=13,63, p<0,001
Mgr2 -Mgr4= -9,14, p<0,005
Mgr3 -Mgr4= -22,78, p<0,001

Diferențe semnificative apar între grupele 1 și 2, 1 și 3, 1și 4, 2 și 4, 3 și 4. Satisfacția
conjugală a soților din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii
parteneri) este semnificativ mai mare decât a soților din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei
la ambii parteneri) și 3(nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depre siei la soție) și
nu diferă semnificativ de nivelul satisfacției conjugale a soților din tipul 4 de diadă (nivel
ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la soție). Satisfacția conjugală a soților
din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) de diadă este semnificativ mai

81

mare decât al celor din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la
soție) și semnificativ mai mică decât al celor din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț,
nivel scăzu t al depresiei la soție) . De asemenea, nivelul satisfacției conjugale a soților
din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la soție) de diadă este
semnificativ mai mic decât al celor din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț, nivel
scăzut al depresiei la soție).
Putem concluziona că satisfacția conjugală a soților din primul tip de diadă (nivel
scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai ma re decât a soților din
tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri)și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț,
nivel ridicat al depresiei la soție), satisfacția conjugală a soților din grupul 2 (nivel ridicat
al depresiei la ambii parteneri)este semnificativ mai mare decât al celor din grupul 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la soție) iar satisfacția conjugală a
soților din grupul 4 este semnificativ mai mare decât a celor din grupul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei
la soție). Nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a soților din grupul
1 și a soților din grupul 4(nivel ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la
soție).
Satisfacția conjugală a soților din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la
ambii parteneri) este cel mai mare, urmează apoi tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț,
nivel scăzut al depresiei la soție), tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri).
Pe ultimul l oc se plasează satisfacția conjugală a soților din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al
depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la soție).
Reprezentare grafică a acestor rezultate este următoarea:

73

82

Dot/Lines show Means

100.00

90.00

80.00

1.00 2.00 3.00 4.00
tipdiada

Graficul numărul 6, reprezentarea grafică a satisfacției conjugale soților în
funcție de tipul de diadă
Pentru a măsura efectul variabilei independente „tip diadă” asupra variabilei
dependente „ nivelul satisfacției conjugale a soției” am folosit testul Anova One Way.
Am obținut un coeficient Fisher F(3, 116) = 47,84, p < 0,001, ceea ce înseamnă că pe
ansamblu, tipul de diadă influențează nivelul satisfacției conjugale la soție.
Rezultatele anal izelor statistice sunt următoarele:
Mgr1 -Mgr2=11,30, p<0,001
Mgr1 -Mgr3=27,48,p<0,001
Mgr1 -Mgr4=9,00 ,p<0,005
Mgr2 -Mgr3=16,18,p<0,001
Mgr2 -Mgr4= -2,30, p=1,00
Mgr3 -Mgr4= -18,48, p<0,001

83

Diferențe semnificative apar între grupele 1 și 2, 1 și 3, 1ș i 4, 2 și 3, 3 și 4.
Satisfacția conjugală a soțiilor din primul tip de diadă este semnificativ mai mare
decât a soțiilor din tipul 2, 3 și 4 de diadă. Satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 2 de diadă
este semnificativ mai mare decât al celor din tip ul 3 și nu diferă semnificativ de a celor
din grupul 4. De asemenea, nivelul satisfacției conjugale a soțiilor din tipul 3 de diadă
este semnificativ mai mic decât al celor din tipul 4.
Putem concluziona că satisfacția conjugală a soțiilor din pri mul tip de diadă
este semnificativ mai mare decât a soțiilor din tipul 2, 3 și 4, satisfacția conjugală a
soțiilor din grupul 2 este semnificativ mai mare decât al celor din grupul 3 iar
satisfacția conjugală a soțiilor din grupul 4 este semnificativ mai mare decât a celor din
grupul 3. Nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a soțiilor din grupul 2 și
a soțiilor din grupul 4.
Reprezentare grafică a acestor rezultate este următoarea:

Dot/Lines show Means

100.00

90.00

80.00

1.00 2.00 3.00 4.00
tipdiada

Graficul numărul 7, reprezentarea grafică a satisfacției conjugale a soțiilor în funcție de
tipul de diadă

84

În urma analizelor statistice, ipoteza numărul 2 se confirmă, așadar tipul
de diadă influențează satisfacția conjugală a s oților și a soțiilor. Diferenț e
semnificative între scorurile obținute la satisfacția conjugală a soțului apar între subiecții
din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) ș i cei din tipul 2
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat
la soție), între subiecții din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri) și cei din tipurile 3 (nivel scăzut al depre siei la soț și ridicat la soție) și 4(nivel
ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție), și între subiecții din tipul 3 de soț și scăzut la
soție) .
Pentru satisfacția conjugală a soției, diferențe diadă (nivel scăzut al depresiei la soț
și ridicat la soție) și cei din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la semnificative apar între
subiecții din tipul 1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) și cei din tipul 2
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depres iei la soț și
ridicat la soție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) , între subiec ții din
tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și cei din tipul 3 (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție) și între sub iecții din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la
soț și ridicat la soție) și cei din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut
la soție)
Ipoteza 3: Interacțiunea dintre tipul de diadă și nivelul dezvoltării familiale
influențează sa tisfacția conjugală a soțului și a soției.
Această ipoteză susține ideea că există un efect combinat al variabilelor
independente „tip diadă” și „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei
dependente „satisfacția conjugală a soțului”.
Pentru a studia efectul combinat al variabilelor independente „tip diadă” și
„nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilelor dependente „satisfacția conjugală a
soțului” și „satisfacția conjugală a soției” folosim testul Anova Univariată.
Efectul de interacțiune al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale”
și „tip diadă” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”.

85

F(3, 119) = 26,12, p<0,05, așadar există efect de interacțiune a celor două
variabile independente asupra variabilei dependente „nivelul satisfacției conjugale a
soțului”.

Realizăm comparații între medii.

Tip diadă
Nivelul 1 (nivel 2 (nivel (nivel
Dezvoltării scăzut al ridicat al
Familiale depresiei la depresiei
ambii ambii
Parteneri parteneri) parteneri)
1 114,72 104,33
Existenței
conjugal
angajate)
2 (faza 96,00 84,45
căutării
stabilității și
organizării pe
termen lung)

Tabelul numărul 3

Reprezentarea grafică a acestor
rezultate este următoarea:

(nivel 4 (nive 3(nivel scăzut33 al
3 nivel scazut 4 nivel ridicat
al depresiei la al depresi ei
soț și ridicat la soț și scăzut
la soție) la soție)

76,76 110,200

87,00 96,64

86

Estimated Marginal Means of scor total satisfa
120

110

100
TIPDIADA

90 1.00

2.00
80
3.00

70 4.00
faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

Graficul numărul 8, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor
indepen dente „tip diadă” și „etapa dezvoltării familiale” asupra
variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”.
Realizăm comparații între grupul 1 – grupul 5, grupul 2 – grupul 6, grupul 3 –
grupul 7, grupul 4 – grupul 8 . Împărțim subiecții în funcție de tipul de diadă și aplicăm
testul t pentru eșantioane independente .
Grupul 1 – grupul 5 :
În condiția tip 1 diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri), subiecții din al doilea
nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjuga le semnificativ mai bun
decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (21) = 8,06, P<0,01.
Grupul 2 – grupul 6:
În condiția tip 2 diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri), subiecții din al doilea
nivel de dezvoltarea famili ală au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun
decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (21)= 7,33, p<0,01.
Grupul 3 – grupul 7:
În condiția tip 3 diadă (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție), subie cții din al

87
doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai
scăzut decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (17) = -2,64,
p=0,017.
Grupul 4 – grupul8:
În condiția tip 4 diadă (niv el al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție), subiecții din al
doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai
bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T(35) = 6,29, p<0,001.
Vom realiza comparații între grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4 și între grupul 5 –
grupul 6 – grupul 7 – grupul 8. Împărțim subiecții în funcție de nivelul dezvoltării
familiale și aplicăm testul Anova One Way.
Grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4
F = 167,26, p<0,001. În condiția „faza existenței conjugal angajate” există diferențe
semnificative între nivelul satisfacției soților în funcție de tipul de diadă.
Mgr1 – Mgr2 = 10,39, p<0,001
Mgr1 – Mgr3 = 37,96, p<0,001
Mgr1 – Mgr4 = 4, 52, p = 0,219
Mgr2 – Mgr3 = 27,57, p<0,001
Mgr2 – Mgr4 = -5,86, p=0,036
Mgr3 – Mgr4 = -33,43, p <0,001
În condiția „faza existenței conjugal angajate” (a doua etapă de dezvoltare
familială), mediile subiecților din grupul 1 (nivel al depresiei s căzut la ambii
parteneri) sunt semnificativ mai mari decât a celor din grupurile 2 (nivel al depresiei
ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție) și nu diferă
semnificativ de media subiecților din grupul 4 ( nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut
la soție); mediile subiecților din grupul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii
parteneri) sunt semnificativ mai mari decât a celor din grupul 3 (nivel al depresiei scăzut la
soț și ridicat la soție) și semnificativ mai mici față de cele ale subiec ților din grupul 4
(nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție); mediile subiecților din grupul 3
(nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție) sunt semnificativ mai mici decât a
celor d in grupul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție). Așadar, în condiția

88

„faza existenței conjugal angajate”, satisfacția conjugală a soților din tipul 1 de diadă (nivel
al depresiei scăzut la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decâ t a soților din tipul
2de diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț
și ridicat la soție), și nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 4 (nivel al depresiei
ridicat la soț și scăzut la soție); de asemenea, satisfacția conjugală a soților din tipul 2 de
diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
celor din tipul 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție) și mai mică decât a
celor din tipu l 1 (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri) și 4 (nivel al depresiei
ridicat la soț și scăzut la soție); satisfacția conjugală a soților din tipul 4 de diadă (nivel al
depresiei ridicat la soț și scăzut la soție)este semnificativ mai mare decât a celor din tipul
2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și
ridicat la soție), și nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 1(nivel al depresiei
scăzut la ambii parteneri).
Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

DURATAET: 1.00 faza existentei conjugal angajat
120

110

100

90

80

70
1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul numărul 10, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor

89
„tip diadă” și primul nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale”
asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”
Comparăm grupurile: grupul5 – grupul 6 – grupul 7 – grupul 8
F = 5,54, p = 0,002. În condiția „faza căutării sta bilității și organizării pe termen
lung” există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soților în funcție de tipul de
diadă. Mgr1 – Mgr2 = 11,54, p=0,037
Mgr1 – Mgr3 = 9,00, p=0,111
Mgr1 – Mgr4 = -0,64, p=1,00
Mgr2 – Mgr3 = -2,54, p = 1,00
Mgr2 – Mgr4 = -12,19, p=0.012
Mgr3 – Mgr4 = -9,64, p=0,037
În condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”, soții din tipul 1
de diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii pa rteneri) au o satisfacție conjugală
semnificativ mai mare decât a soților din tipul 2 diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii
parteneri) și nu diferă semnificativ de cea a soților din tipurile 3 (nivel al depresiei scăzut
la soț și ridicat la soț ie) și 4 de diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție).
Satisfacția conjugală a soților din tipul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) este
semnificativ mai mică decât a celor din grupul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut
la soție) și nu diferă semnificativ de satisfacția conjugală a subiecților din tipul 3 (nivel al
depresiei scăzut la soț și ridicat la soție). Satisfacția conjugală a soților din tipul 3 diadă
(nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la so ție)este semnificativ mai mică decât a celor
din grupul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție). Așadar, în condiția „faza
căutării stabilității și organizării pe termen lung”, satisfacția conjugală a soților din tipul 1
de diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
celor din tipul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri), satisfacția conjugală a celor
din tipul 4 de diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție) este semnificativ
mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel
al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție). Nu s -au găsit diferențe semnificative între
satisfacția conjugală a soților din tipul 1 (nivel a l depresiei scăzut la ambii parteneri) si

90

cei din tipul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție) și 3 (nivel al depresiei
scăzut la soț și ridicat la soție), precum nici între satisfacția conjugală a subiecților din
tipurile 2 (nivel al d epresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și
ridicat la soție).
Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

DURATAET: 2.00 faza cautarii stabilitatii si organiz
98

96

94

92

90

88

86

84

82
1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul numărul 11, , reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor
„tip diadă” și al doilea nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale”
asupra variabilei depen dente „satisfacția co njugală a soțului”
Efectul de interacțiune al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale” și
„tip diadă” asupra variabilei dependente „ satisfacția conjugală a soției”.
Pentru a studia efectul combinat al variabilelor independente „tip diad ă” și
„nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soției”
folosim testul Anova Univariată .
Efectul de interacțiune al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale” și
„tip diadă”:

91

F(3, 119) = 28,67, p<0,01, așadar există efect de interacțiune a
celor două variabile independente asupra variabilei dependente
„nivelul satisfacției conjugale a soției”.

Realizăm comparații între medii:

Tip diadă
Nivelul 1(nivel 2(nivel 3(nivel 4(nivel
Dezvoltării scăzut al ridicat al scăzut al ridicat
familiale depresiei la depresiei la depresiei la depresiei la
ambii ambii soț și ridicat soț și scăzut
parteneri) parteneri) la soție) la soție)
1(faza 116,09 106,66 77,85 103,50
existenței
conjugal
angajate)
2 (faza 99,08 84,18 82,18 92,00
căutării
stabilității și
organizării
pe termen
lung)

Tabelul numărul 4

92

Estimated Marginal Means of scor total satisfa
120

110

100
TIPDIADA

90 1.00

2.00
80
3.00

70 4.00
faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

Graficul 12, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor
independente „tip diadă” și „etapa d ezvoltării familiale” asupra variabilei dependente
„satisfacția conjugală a soției”.
Realizăm comparații între grupul 1 – grupul 5, grupul 2 – grupul 6, grupul 3 –
grupul 7, grupul 4 – grupul 8 . Împărțim subiecții în funcție de tipul de diadă și aplicăm
testul t pentru eșantioane independente.
Grupul 1 – grupul 5 :
În condiția tip 1 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un
nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia
etapă de dezvoltare familială. T (21) = 8,52, P<0,01
Grupul 2 – grupul 6:
În condiția tip 2 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un
nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia
etapă de dezvoltare familială. T (21)= 9,01, p<0,01.

93

Grupul 3 – grupul 7:
În condiția tip 3 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un
nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai scăzut decât a subiecților din a treia
etapă de de zvoltare familială. T (35) = -2,32, p=0,026.
Grupul 4 – grupul8:
În condiția tip 4 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un
nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia
etapă de dezvoltare familială. T(35) = 5,07, p<0,001.
Vom realiza comparații între grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4 și între
grupul 5 -grupul 6 – grupul 7 – grupul 8. Împărțim subiecții în funcție de nivelul
dezvoltării familiale și aplicăm testul Anova One Way .
Comparăm: grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4
F = 95,44, p<0,001. În condiția „faza existenței conjugal angajate” există
diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțiilor în funcție de tipul de diadă.
Mgr1 – Mgr2 = 9,4 2, p=0,011
Mgr1 – Mgr3 = 38,23, p<0,001
Mgr1 – Mgr4 = 12,59, p<0,001
Mgr2 – Mgr3 = 28,80, p<0,001
Mgr2 – Mgr4 = 3,16, p=1,00
Mgr3 – Mgr4 = -25,64, p <0,001
În condiția „faza existenței conjugal angajate” (a doua etapă de dezvoltare
familială), mediil e subiecților din grupul 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii
parteneri) sunt semnificativ mai mari decât a celor din grupurile 2(nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și 4
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); mediile subiecților din grupul 2
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) sunt semnific ativ mai mari decât a celor
Din grupul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu d iferă
semnificativ de cele ale subiecților din grupul 4; mediile subiecților din grupul 3 (nivel

94

scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) sunt semnificativ mai mici decât a celor din
grupul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție). A șadar, în condiția „faza
existenței c onjugal angajate”, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul diadă 1 (nivel scăzut
al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a soțiilor din tipul diadă 2
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat
la soție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) ; de asemenea, satisfacția
conjugală a soțiilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este
semn ificativ mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la
soție) , mai mică decât a celor din tipul 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) și
nu diferă semnificativ de satisfacția soțiilor din tipul 4 (nivel ri dicat al depresiei la soț și
scăzut la soție); satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al
depresiei la soț și scăzut la soție)este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 3
(nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de a subiecților
din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri).
Reprezentarea grafică a acestor re zultate este ilustrată mai jos

DURATAET: 1.00 faza existentei conjugal angajat
120

110

100

90

80

70
1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA
Graficul 13, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor „tip diadă” și
primul nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei
dependente „satisfacția co njugală a soțului” .

95
Realizăm comparații între grupurile: grupul 5 – grupul 6 – grupul 7 – grupul 8
F = 36,31, p<0,001. În condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”
există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțiil or în funcție de tipul de diadă.
Mgr1 – Mgr2 = 14,90, p<0,001
Mgr1 – Mgr3 = 16,89, p<0,001
Mgr1 – Mgr4 = 7,08, p=0,001
Mgr2 – Mgr3 = 1,99, p = 1,00
Mgr2 – Mgr4 = -7,81, p<0,001
Mgr3 – Mgr4 = -9,81, p<0,001
În condiția „faza căutării stabilității și o rganizării pe termen lung”, soțiile din tipul 1
de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) au o satisfacție conjugală
semnificativ mai mare decât a soțiilor din tipul 2 diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri), tipul 3 (nive l scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și tipul 4 de diadă
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție). Satisfacția conjugală a soțiilor din
grupul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri)este semnificativ mai mică decât a
celor din grupul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) și nu diferă
semnificativ de satisfacția conjugală a subiecților din grupul 3 (nivel scăzut al depresiei la
soț și ridicat la soție). Satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 3 diadă (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție) este semnificativ mai mică decât a celor din grupul 4
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) . Așadar, în condiția „faza căutării
stabilității și organizării pe termen lung”, s atisfacția conjugală a soțiilor din tipul 1 de
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei
la soț și ridicat la s oție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție), satisfacția
conjugală a celor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție)
este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție). Nu s -au găsit diferențe
semnificative între satisfacția conjugală a subiecților din tipurile 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 de diadă (nivel s căzut al depresiei la soț și ridicat la

96

soție).
DURATAET: 2.00 faza cautarii stabilitatii si organi
110

100

90

80
1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA
Graficul 14, reprezentarea grafică a efectului combinat al
variabilelor „tip diadă ” și primul nivel al variabilei independente
„nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția
conjugală a soțului”
Putem concluziona că ipoteza numărul 3 se confirmă deci există un efect de
interacțiune al variabilelor independen te „tip diadă” și „nivelul dezvoltării familiale”
asupra variabilelor dependente „satisfacția conjugală a soțului” și „satisfacția conjugală a
soției”. Concluzia finală este aceea că în a doua etapă de dezvoltare familială (faza
existenței conjugal an gajate) satisfacția celor doi parteneri este mai mare în tipul 1 de
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) decât în tipurile 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și ma i
mică la partenerii din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție)
decât la cei din tipurile 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 4 (nivel ridicat al
depresiei la soț și scăzut la soție). Pentru a treia etap ă a dezvoltării familiale, satisfacția
partenerilor din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este mai
mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) iar a celor din
tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) este mai mare decât a celor din

97

tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și
ridicat la soție).

Ipoteza 4: Interacțiunea dintre tipul de diadă și variabila te st – retest (măsurarea repetată a
satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale al partenerilor.
Efectul de interacțiune al variabilelor tip diadă și test – retest (măsurarea repetată a
satisfacției) asupra variabilei satisfacția conjugală.
Pentru a măsura efectul de interacțiune al variabilelor tip diadă și test – retest (măsurarea
repetată a satisfacției) asupra variabilei satisfacția conjugală, folosim metoda Anova cu
măsurări repetate.
Există un efect combinat al variabilelor independen te „tip diadă” și „test – retest” asupra
variabilei dependente satisfacția conjugală. (F(3,116) = 6,47, p <0,001)
În cazul nostru, variabila care presupune măsurări repetate este măsurarea repetată a
satisfacției la soț și soție (test – retest).
TRT (test – retest)
Satisfacția Satisfacția
conjugală a soțului conjugală a soției
Tip diadă 1 (nivel scăzut al 104,95 107,21
depresiei la ambii (grupul 1) (grupul 2)
(parteneri)
2 (nivel ridicat al 94, 82 95,91
depresiei la ambii (grupul 3) (grupul 4)
parteneri)
3 (nivel scăzut al 81,18 79,73
depresiei la soț și (grupul 5) (grupul 6)
ridicat la soție)
4 ( nivel ridicat al 103,97 98,21
depresiei la soț și (grupul 7) (grupul 8)
scăzut la soție)

98

Tabelul 5

Reprezentare grafică a acestor rezultate este următoarea:

Estimated Marginal Means of MEASURE_1
110

100

90

80 TRT

1

70 2
1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul 15
Comparăm grupul 1 – grupul 3 – grupul 5 – grupul 7 și grupul 2 – grupul 4 –
grupul 6 -grupul 8.
Folosim testul Anova One Way . Comparăm grupul 1 – grupul 3 – grupul 5 – grupul 7
F (3,119) = 34,69, p< 0, 001. Pentru prima măsurare a variabilei independente TRT,
există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțului și cel al soției în funcție de
tipul de diadă.
M1 – M2 = 10,13, p=0,012
M1 – M3 = 23,76, p < 0.001
M1 – M4 = 0,98, p=1,000
M2 – M3 = 13,63, p <0,001
M2 – M4 = -9,14, p=0,012
M3 – M4 = -22,78, p<0,001

99

În condiția “prima măsurare a variabilei TRT (test – retest)”, satisfacția
conjugală a partenerilor din primul tip de diadă (nivel scăzut al depr esiei la ambii
parteneri) est e semnificativ mai ridicată decât satisfacția conjugală a partenerilor din al
doilea tip de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), satisfacția conjugală a
partenerilor din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) e ste
semnificativ mai ridicată decât a partenerilor din al treilea tip de diadă (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție), satisfacția conjugală a partenerilor din tipu l 2 de diadă
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este semnificat iv mai ridicată decât
satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 3 de diadă(nivel scăzut al depresiei la soț și
ridicat la soție); satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) este semnificat iv mai mică decât a partenerilor din tipul 4
de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); satisfacția conjugală a
partenerilor din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) este
semnificativ mai scăzută decât satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 4 de diadă
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); nu există diferențe semnificative
între satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la
ambii par teneri) față de cei din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la
soție).

110

100

90

80

70
1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

100

Graficul 16, Reprezentarea grafică a efectului combinat

Comparăm grupurile: grupu l 2 – grupul 4 – grupul 6 – grupul 8
F (3,119) = 47,84, p< 0,001. Pentru a doua măsurare a variabilei independente TRT,
există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțului și cel al soției în funcție de
tipul de diadă.
M1 – M2 = 11,30, p < 0.001
M1 – M3 = 27,48, p < 0.001
M1 – M4 = 9,00, p=0,002
M2 – M3 = 16,18, p <0,001
M2 – M4 = -2,30, p=1,000
M3 – M4 = -18,48, p<0,001
110

100

90

80

70
1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul 17
Comparăm grupul 1 cu grupul 2, grupul 3 cu grupul 4, grupul 5 cu
grupul 6, grupul 7 cu grupul 8.
Împărțim subiecții în funcție de variabila tip diadă și aplicăm testul t pentru eșantioane
perechi.
Grupul 1 – grupul 2 :
Pentru primul tip de diadă, satisfacția conjugală a soțului este semnificativ mai
mică decât satisfacția conjugală a soției. T -2,95, p 0,007
Grupul 3 – grupul 4:

101
Pentr al doilea tip de diadă, satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ
de satisfacția conjugală a soției. (T = -1,31 , p = 0,203 )
Grupul 5 – grupul 6:
Pentru al treilea tip de diadă, satisfacția conjugală a soțului nu diferă
semnificativ de satisfacția conjugală a soției. (T 0,86 p 0,394) Grupul 7 -grupul 8:
Pentru tipul 4 de diadă, satisfacția conjugală a soțului este semnifica tiv mai mare
decât satisfacția conjugală a soției (T = 4,27, p< 0,001).
Ipoteza numărul 4 se confirmă. Există un efect de interacțiune între
variabilele independente „tip diadă” și „ test – retest” asupra nivelului satisfacției
partenerilor.
Ipoteza 5: Interacțiunea dintre nivelul dezvoltării familiale și variabila test –
retest (măsurarea repetată a satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale a
partenerilor.
Efectul combinat al variabilelor independente nivelul dezvoltării fam iliale și test –
retest asupra variabilei dependente satisfacția conjugală a partenerilor.
Pentru a studia efectul combinat al variabilelor independente „nivelul
dezvoltării familiale” și „test – retest” asupra variabilei dependente satisfac ția
conjugală a partenerilor folosim Anova cu măsurări repetate. F(1,118)=0,55, p=0,460.
Nu există un efect combinat al variabilelor independente „nivelul dezvoltării
familiale” și „test – retest” asupra variabilei dependente „satisfacția conjuga lă a
partenerilor”.
Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

102

Estimated Marginal Means of MEASURE_1
100

98

96

94

92
TRT
90
1

88 2
faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale
Graficul 18

TRT (test – retest)
Nivelul dezvoltării 1 2
familiale 1 98,90(grupul1) 97,8(grupul 2)
2 91,35 ( grupul 3) 89,17 (grupul 4)

Tabelul 6
Comparăm grupul 1 cu grupul 3 și grupul 2 cu grupul 4 . Folosim testul t
pentru eșantioane independente.
Grupul 1 – grupul 3 , Pentru prima măsurare a variabilei independente „trt (test –
retest)”, satisfacția conjugală a soților din al doilea nivel de dezvoltare familială este
semnificativ mai bună decât a celor din a treia etapă de dezvoltare familială (t =2,95,
p=0,004)
Grupul 2 – grupul 4. Pentru a doua măsurare a variabilei independente „test –
retest”, satisfacția conjugală a soțiilor din a doua etapă de dezvoltare familială este
semnificativ mai ridicată decât a celor din a treia etapă de dezvoltare familială (t =3,79,

103

p<0,001)
Comparăm grupurile 1 cu 2 și grupurile 3 cu 4 . Împărțim subiecții în funcție de
tipul dezvoltării familiale și folosim testul t pentru eșantioane perechi .
Grupul 1 – grupul 2. Pentru condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale”,
satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ de cea a soției (t =1,22, p=0,22 4).
Grupul 3 – grupul 4 Pentru condiția „a treia etapă a dezvoltării familiale”, satisfacția
conjugală a soțului nu diferă semnificativ de cea a soției (t=1,71, p=0,092).
Atât în condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale” cât și în condiția „a tre ia etapă a
dezvoltării familiale”, nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a
soțului și satisfacția conjugală a soției.
Concluzia : Atât în condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale” cât și în condiția „a
treia etapă a d ezvoltării familiale”, satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ
de satisfacția conjugală a soției. Apar diferențe semnificative între subiecții din condiția “a
doua dezvoltare familială” și cei din condiția “a treia dezvoltare familială” la v ariabila
test – retest în sensul că satisfacția conjugală a soților și a soțiilor este mai bună în a doua
etapă de dezvoltare familială. .
Ipoteza 5 se confirmă, deci nu există un efect combinat al variabilelor
independente „nivelul dezvoltării familiale ” și „test – retest” asupra variabilei dependente
„satisfacția conjugală a partenerilor”.
4.9 Discuții și concluzii
În cercetarea de față ne -am propus să studiem dacă tipul diadei (stabilită în funcție
de nivelul depresiei partenerilor) influențează nivelul satisfacției conjugale al
partenerilor, dacă nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale
al partenerilor, și dacă influența tipului de diadă asupra satisfacției conjugale a soților și
soțiilor interacționează cu nivelul dezvoltării familiale în care se află respectiva diadă.
Pentru realizarea cercetării, am construit 5 ipoteze, care au fost confirmate. Le
vom analiza pe rând:

104

Ipoteza 1 : Nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugal e a
soțului și a soției.
Această ipoteză a fost confirmată, deci soții și soțiile aflați în etapa a doua de
dezvoltare familială (faza existenței conjugal angajate) au un nivel al satisfacției
conjugale mai mare decât subiecții aflați în a treia etapă de dezvoltare familială (faza
căutării stabilității și organizării pe termen lung).
Acest lucru este în acord cu teoria care susține că satisfacția tinde a fi ridicată de -a
lungul stadiilor inițiale ale mariajului și apoi scade pentru o anumită p erioadă de timp.
Am putea explica acest lucru prin faptul că apariția copiilor în cadrul mariajului (în cea
de-a treia etapă de dezvoltare familială) conduce la apariția unei perioade de mai mare
instabilitate și mai puțină apropiere între soți. De asemenea, o creștere a duratei
mariajului este însoțită de creșterea numărului percepțiilor nefavorabile cu privire la soț,
așa cum arată Luckey (1966), ceea ce poate conduce la o scădere a nivelului satisfacției.
Ipoteza 2: Tipul de diadă inf luențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.
Această ipoteză este confirmată, adică satisfacția conjugală a celor doi parteneri
este diferită în funcție de tipul diadei (tipul diadei este stabilit în funcție de nivelul
depresiei partenerilor).
În cazul soților am ajuns la următoarele concluzii: deci, depresia conjugală are efecte
mai puternice în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. Satisfacția conjugală a soților
din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) est e cel mai
mare, urmează apoi tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la
soție), tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri). Pe ultimul loc se plasează
satisfacția conjugală a soților din tipul 3 de diadă (nivel sc ăzut al depr esiei la soț, nivel
ridicat al depresiei la soție).
În cazul soțiilor, putem concluziona că satisfacția conjugală a celor din primul
tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare
decât a soțiilor din ce lelalte tipuri de diade. Satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 2 de
diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât al celor
din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnifi cativ de a
celor din grupul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție). De asemenea, nivelul

105

satisfacției conjugale a soțiilor din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și
ridicat la soție) este semnificativ mai mic decât al c elor din tipul 4 (nivel ridicat al
depresiei la soț și scăzut la soție) ceea ce este în acord cu teoria prezentată. Aceasta
susține că starea emoțională a soțiilor este mai puternic asociată cu insatisfacția maritală a
soțului decât invers. Deci, depr esia conjugală are efecte mai puternice în cazul femeilor
decât în cazul bărbaților.
Concluzia finală este aceea că atât la soț, cât și la soție, satisfacția conjugală a celor
din diada cu nivel scăzut al depresiei este mai mare decât a celor din diada in care
nivel depresiei este ridicat la ambii parteneri sau din diada în care nivelul depresiei este
scăzut la soț și ridicat la soție; satisfacția conjugală a partenerilor din diada cu nivel al
depresiei ridicat la ambii parteneri este mai mare decât a ce lor din diada în care doar
soția este depresivă, iar satisfacția conjugală a soțiilor din tipul de diadă în care doar
soția este depresivă este mai mică decât a celor din diada în care doar soțul este depresiv.
Acest rezultat este simplu de explicat, este un fapt logic ca satisfacția conjugală a
soților și soțiilor din tipul de diadă în care partenerii au un nivel scăzut al depresiei să
fie mai ridicată decât a soților și soțiilor din tipul de diadă în care nivelul depresiei este
ridicat. Faptul că în di adele în care soția este depresivă, nivelul satisfacției
conjugale a partenerilor este mai scăzut decât în diadele în care doar soțul este depresiv
sau în care ambii parteneri sunt depresivi, este în acord cu teoria prezentă în literatura de
speci alitate. Rezultatele studiilor arată că relația dintre scorurile satisfacției maritale a
soților și scorurile la depresie a soțiilor este semnificativ mai puternică decât relația
dintre satisfacția maritală a soțiilor și depresia soților.
Ipote za 3: Interacțiunea dintre tipul de diadă și nivelul dezvoltării familiale
influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.
Ipoteza 3 este confirmată.
Pentru interacțiunea tipului de diadă și nivelului dezvoltării familiale în cazul
soțului, concluziile sunt următoarele:
În condiția „faza existenței conjugal angajate”, satisfacția conjugală a soților din
tipul 1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare
decât a soților din tipul diadă 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel

106

scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de a subiecților din
tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); de asemenea, satisfacția
conjugală a soților din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este
semnificativ mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la
soție) și mai mică decât a celor din tipul 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri )
și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); satisfacția conj ugală a soților din
tipul 4 de diadă este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la s oț și ridicat la soție) și
nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 1(nivel scăzut al dep resiei la ambii
parteneri). În condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”, satisfacția
conjugală a soților din tipul 1 de diadă (nive l scăzut al depresiei la ambii parteneri) este
semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri),
satisfacția conjugală a celor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut
la soție) este s emnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la
ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție). Nu s -au găsit
diferențe semnificative între satisfacția conjugală a soților din tipul 1 (nivel scăzu t al
depresiei la ambii parteneri) si cei din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la
soție) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție), precum nici între satisfacția
conjugală a subiecților din tipurile 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) .
În condiția tip 1 diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri), subiecții din al
doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjuga le semnificativ mai
bun decât al subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 2 diadă
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), subiecț ii din al doilea nivel de
dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției c onjugale semnificativ mai bun decât a
subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 3 diadă (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au
un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai scăzut decât a subiecților din a treia
etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 4 diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și
scăzut la soție), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al
satisfacț iei conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de

107

dezvoltare familială. Pentru interacțiunea tipului de diadă și nivelului dezvoltării
familiale în cazul soției, concluziile sunt următoarele:
În condiția „faza existen ței conjugal angajate”, satisfacția conjugală a soțiilor din
tipul diadă 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare
decât a soțiilor din tipul diadă 2 (nivel ridicat al depresie i la ambii parteneri), 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la
soție); de asemenea, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție), mai mică decât a celor din tipul 1 (nivel
scăzut al depresiei la ambii parteneri) și nu diferă semnificativ de satisfacția soțiilor din
tipul 4; satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la
soț și scăzut la soție) este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de a subiecților din
tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri). În condiția „faza căutării
stabilității și organizării pe termen lung”, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 1 de
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a celor
din tipul 2 (nivel rid icat al depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și
ridicat la soție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție), satisfacția conjugală a
celor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) este
semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri)
și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție). Nu s -au găsit diferențe
semnificative între satisfacția conjugală a subiecților din tipurile 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție).
În condiția tip 1 diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri), subiecții din al
doilea nivel de dezvoltarea f amilială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ
mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 2 diadă
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea
familia lă au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a
treia etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 3 diadă (nivel scăzut al depresiei la soț
și ridicat la soție), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea famili ală au un nivel al
satisfacției conjugale semnificativ mai scăzut decât a subiecților din a treia etapă de

108

dezvoltare familială. În condiția tip 4 diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut
la soție), subiecții din al doilea nivel de dezvoltare f amilială au un n ivel al satisfacției
conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare
familială.
Satisfacția conjugală a partenerilor din a doua etapă de dezvoltare familială este mai
mare decât satisfacția conjugală a ce lor din a treia etapă pentru tipurile 1 (nivel scăzut
al depresiei partenerilor), 2 (nivel ridicat al depresiei partenerilor) și 4 de diadă (nivel
al depresiei ridicat doar la soț), ceea ce este în acord cu teoria. Satisfacția partenerilor este
mai rid icată în fazele inițiale ale mariajului, după care urmează un declin. Pentru tipul 3
de diadă, cel în care nivelul depresiei este ridicat doar la soție, satisfacția conjugală este
mai mică la partenerii din a doua etapă de dezvoltare, ceea ce este justif icat de faptul că
în primii ani ai căsniciei, starea emoțională a soției este mai mult asociată cu satisfacția
conjugală a partenerilor. Așadar, dacă aceasta este depresivă, satisfacția va fi mai mică.
Ipoteza 4: Interacțiunea dintre tipul de diadă și variabila test – retest (măsurarea
repetată a satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale al partenerilor.
Pentru prima măsurare a variabilei independente TRT (test – retest), există diferențe
semnificative între nivelul satisfacției so țului și cel al soției în funcție de tipul de diadă.
În condiția “prima măsurare a variabilei TRT”, satisfacția conjugală a partenerilor din
primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai
ridicată decât satisfac ția conjugală a partenerilor din al doilea tip de diadă (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri), satisfacția conjugală a partenerilor din primul tip de diadă
(nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai ridicată decât a
partenerilor din al treilea tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție),
satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri) este semnificativ mai ridicată decât satisfacția con jugală a partenerilor din tipul
3 de diadă(nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție); satisfacția conjugală a
partenerilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este
semnificativ mai mică decât a partenerilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la
soț și scăzut la soție); satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 3 de diadă (nivel
scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) este semnificativ mai scăzută decât satisfacția

109

conjugală a parten erilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la
soție); nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 1
de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) față de cei din tipul 4 de diadă
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție).Pentru a doua măsurare a variabilei
independente TRT, există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțului și cel al
soției în funcție de tipul de diadă.
Satisfacția conjugală a so țului din primul tip de diadă (nive l scăzut al depresiei la
ambii parteneri) este semnificativ mai mică decât satisfacția conjugală a soției; pentru
tipurile 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 de diadă (nivel scăzut al
depresiei la so ț și ridicat la soție), satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ
de satisfacția conjugală a soției; pentru tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și
scăzut la soție), satisfacția conjugală a soțului este semnificativ mai mare decât
satisfacția conjugală a soției.
Faptul că satisfacția conjugală a soțului este diferită de cea a soției în funcție de
tipul diadei (stabilită în funcție de nivelul depresiei partenerilor) este un fapt demonstrat
în literatura de specialitate. Nu există un rap ort direct proporțional între satisfacția soțului și
cea a soției indiferent de nivelul de depresie a partenerilor sau de sexul partenerului
depresiv. Papp (2000) arată că bărbații și femeile devin depresivi din motive foarte
diferite, fac fața depresie i în mod diferit și reacționează diferit la depresia partenerului.
Viața maritală, sub aspect calitativ, a fost negativ asociată cu simptomele depresive, atât
la femei, cât și la bărbați, asociația fiind semnificativ mai mare la femei decât la bărbați.
Olin și Fenell (1989) au arătat că asociația dintre depresie și satisfacția relațională este
mai puternică în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. Un alt rezultat al studiului lor
este acela că depresia soției corela cu satisfacția conjugală a soțul ui dar nu și invers.
Ipoteza 5: Interacțiunea dintre nivelul dezvoltării familiale și variabila test – retest
(măsurarea repetată a satisfacției) nu influențează nivelul satisfacției conjugale.
Nu există un efect combinat al variabilelor independente „nivelul dezvoltării
familiale” și „test – retest” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a
partenerilor”. Atât în condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale” cât și în condiția „a
treia etapă a dezvoltării familiale”, satisfacția conjugală a soțului nu diferă de satisfacția
conjugală a soției. În legătură cu acest aspect, nu sunt raportate date în literatura de

110
specialitate care să demonstreze că nivelul satisfacției soțului într -o anumită etapă de
dezvoltare familială este diferit de cel al soției. Crizele care apar afectează ambii par teneri
și, atât soțul, cât și soția, trebuie să depună anumite eforturi pentru a le depăși și
pentru a se adapta schimbărilor care apar. Problemele care apar și care sunt specifice
etape lor de dezvoltare familială aparțin deopotrivă soțului și soției. Deși pot exista
diferențe între felul în care fac față crizelor soții și felul în care fac față crizelor soții le,
iar acest lucru conduce la nivele diferite ale satisfacției conjugale, nu au fost raportate
diferențe semnificative.
Așadar studiul de față a reușit să demonstreze ceea ce și -a propus, și anume
faptul că depresia diadică influențează nivelul satisfacției partenerilor, că există
diferențe ale nivelelor satisfacției parten erilor în funcție de nivelul dezvoltării familiale, că
există un efect de interacțiune între depresia diadică și nivelul dezvoltării familiale
care influențează satisfacția conjugală a partenerilor. De asemenea, am arătat că
nivelul satisfacției soțului este diferit de cel al soției în funcție de tipul diadei intime, de
sexul partenerului depresiv din diadă și că nivelul satisfacției soțulu i nu este diferit
semnificativ de nivelul satisfacției conjugale a soției, în raport cu nivelul d ezvoltării familiale.
Ca orice studiu, și studiul nostru prezintă anumite limite, deoarece nu se pot lua în
calcul toate variabilele care pot „parazita” rezultatele. Una din limite este aceea că nu am
luat în calcul aspectul financiar al subiecților. Se știe că persoanele cu venituri mai mici
sunt mai predispuse la depresie decât cele cu un statut financiar superior. Studiul nu ia în
calcul eventualele boli cronice ale persoanelor, boli care cresc riscul pentru depresie. De
asemenea, nu s -au controlat variabilele „statutul profesional” și „nivelul de studii” ale
partenerilor.
În pofida limitelor existente, considerăm că variabilele parazite pot influența un
număr mic de subiecți și că ar putea fi verificate în cercetări ulterioare. Astfel, toate
acest e limite constituie provocări pentru studii ulterioare. Dacă aș relua studiul de față, la
variabila „nivelul dezvoltării familiale” aș lua în calcul toate etapele pe care le parcurge o
familie de la apariția sa și până în momentul dispariției sale. În aces t studiu ținut cont
doar de două etape.