Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad

Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad
Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație fizică și Sport
Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific: Absolvent:
lec. univ. dr. Tinc Luana Anamaria Breban Melinda
2019
Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad
Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație fizică și Sport
Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
ROLUL EDUCATORULUI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI
Coordonator științific: Absolvent:
lec. univ. dr. Tinc Luana Anamaria
Breban Melinda
2019
CUPRINS
INTRODUCERE
MOTTO
”Nu pierde din vedere cine ești și fă numai ceea ce se potrivește cu personalitatea ta”
-Ioan Slavici
Am ales să abordez acestă temă în lucrarea mea de licență, deoarece consider că, în urma încheierii studiilor mele. această meserie mă definește și am dorit să aprofundez aportul educatorului în dezvoltatarea personalității copilului.
În primul rând, eu susțin faptul că vârsta preșcolară este un moment foarte important pentru o bună dezvoltare a copilului. Aceștia, încă de mici încep să desopere lumea, devin extrem de curioși legat de ceea ce îi înconjoară și vor avea tendința de a-i imita mereu pe cei mai mari din jurul lor. Aceată perioadă mai poate fi numită și ’’temelia’’ întregii vieți.
În al doile rând, copiii de vârstă preșcolară au o capacitate foarte mare de memorare, iar mai apoi de reproducere a unor cuvinte, a mimici faciale, a gesturilor sau a altor lucruri pe care aceștia le văd și le copiază cu ușurință de la cei din jurul lor; de aceea educatorul trebuie să fie mereu atent la comportamentul și la atitudinea sa deoarece este un model pentru cei mici.
Un educator bine pregătit va putea cu ușurință să își lase amprenta în procesul de devoltare a personalității și își va da seama foarte repede de particularitățile fiecărui copil în parte, reușind astfel să corecteze acolo unde este nevoie.
CAPITOLUL 1. EDUCATORUL ȘI ROLUL SĂU
Secțiunea 1. Definiția educatorului
Profesia de educator presupune și asumarea unor ipostaze multiple, acest lucru determinândul pe acesta să devină flexibil și să aibă mereu dispoziția necesară pentru aplanarea oricaror situații. De asemena, am putea spune și că educatorul are rolul unui ghid, deoarece un ghid este cel care conduce pe ceilalți prin noi trasee, prin locuri nedesoperite de aceștia până acum, astfel și educatorul este cel care îi ajuta pe micii preșcolari pentru a descoperi obiecte, lucruri și jocuri sau informații noi.
Educatorii trebuie să ia în considerare faptul că nu este necesar să știe totul de la început, dar cu trecerea timpului și cu dobândirea unei vaste experiențe, aceștia pot deveni buni parteneri de învățare și încurajare a copilului pentru a-și putea găsi propriile răspunsuri, în detrimentul răspunsurilor primite de-a gata. Odată deveniți parteneri, aceștia pot face un schimb de experiențe, oferind astfel o oportunitate mai buna de dezvoltare și facilitează o apropiere imediată între cei doi. Este important de precizat și faptul că cei mici vor fi mult mai ușor de atras spre dobândirea unor noi cunoștințe, se formează acel mediu adecvat pentru joc, pentru explorare, deci, acești vor fi mereu captivați de orice lucru nou ce le este prezentat și vor avea o marja de interes mult mai mare față de acesta.
Un alt aspect foarte important este dat de faptul că educatorul trebuie să îi ofere copilului timpul necesar pentru a putea asculta ceea ce acesta are de spus, acordând atenție și acțiunilor sale din timpul vorbirii. Astfel, educatorul poate să determine cu ușurință nevoile copilului și poate aduce o mare contribuție la dezoltarea ulterioară a micuțului. Tot legat de comunicare, educatorul trebuie să facă acest lucru și cu parinții, deoarece este de datoria sa să fie bine pregătit pentru ca în actul vorbirii, părintele să nu se simtă constrâns in urma discuției și mai mult, să poată adresa întrebări, să ceară anumite sfaturi legate de copil sau chiar să poată împărtăși anumite experiențe. Stăpânirea unei grupre și conducerea ei necesită aptitudini organizaționale, o atenție sporită la detalii, dar și foarte multă implicare. Predarea la grupă implică multe responsabilități și chiar provocări, dar când munca educatorului dă roade, iar copiii evoluează aceasta este cea mai mare recompensă a acestuia. O educatoare de calitate iubește mișcarea , organizează fercvent excursii sau drumeții, colaborând strâns cu parinții copiilor.
Calitățile intelectuale ale acestea țin de pregătirea psiho-pedagogică permanentă a acestea, cunoaște exemplar programa școlară și manifestă creativitate în munca pedagogică și stie să aplice adecvat, selectiv principiile pedagogice. Se pricepe să găsească zilnic noi modalități de lucru cu copiii și apreciază just performanțele cognitive ale acestora.
În profilul educatorului ideal la grădiniță regasim șiurmatoarele:
-Simțul umorului- un copil care rânde în medie de 200 de ori pe zi, iar un adult de 15 ori pe zi. Prin urmare, am putea să credem că din aceasta diferență reiese seriozitatea adultului; ceea ce este compet fals, deoarece o judecată matură nu presupune neapărat dispariția bunei disoziții.
-Spiritul ludic- să ne facă plăcere să ne jucăm cu copiii, fără să ne fie teamă că am putea deveni ridicoli. Nu putem cunoaște cu adevărat un copil dacă nu ne-am jucat cu el niciodată. Din nefericire, acest model de educator poate fi o ” rara avis” în grădinițe, deși a te juca cu copiii este o dovadă de maturitate profesională.
-Creativitate și imaginație- doua calități indispensabile unui educator. Originalitatea cadrului didactic este și ea foarte importantă reușind astfel să se remarce mereu.
-Atenție și abilități de comunicare- de regulă, educatorul care deține capacități perceptive de excepție are tendința de a se focaliza întreaga sa atenție asupra interlcutorului.
-Empatie- capacitatea de a se transpune în pielea copilului și de a fi pe aceeași lungime emoțională cu acesta. Dincolo de această tipologie, educatorii care dețin un grad ridicat de empatie au marele noroc față de ceilalți de a putea să vină mai ușor în întâmpinarea nevoilor fiecărui copil.
-Calm, răbdare, fermitate- un educator sigur pe el oferă copiilor un orizont de așteptare predictibil, în schimb un educator mereu agitat va afecta mereu grupa într-un mod negativ.
Secțiunea 2. Rolul educatorului
Acesta are un rol foarte important în dezvoltarea copilului, deoarece este responsabil cu prezentarea și închegarea unor aspecte definitorii pentru întreaga sa viață. Tu, ca părinte trebuie să fi susținătorul lui, să îi acorzi încredere și să împarți cu acesta o responsabilitate imensă, și anume acea de educare a copilului spre adultul ce va deveni mai târziu. Desigur, părintele este primul care aduce cea mai importantă contribuție în formarea personală a copilului, dar și cel care are atribuții de încurajare, expunând astfel copilul la provocări adecvate vârstei sale. Educatorul, la rândul său, urmeaza ierarhia părintelui în procesul de educare, încurajând astfel formarea intelectuală și socială a copilului pe parcursul perioadei de formare. Educația provenită din partea educatorului are un rol foarte important în determinarea perspectivelor de viitor ale copiilor.
Educatorul care oferă îndrumări și încurajari copiilor, nu face altceva decât să îi ajute pe aceștia să devină adulți responsabili, independenți, competenți de a face anumite lucruri, să asimileze determinare și să ofere respect celorlalți. Educatorul este un model pentru acei copii cărora le lipsește bagajul familial de educație sau afecțiuni concrete din partea părinților, acesta reprezentând încrederea de care acești copii au nevoie cat și apropiera prin sentimente de apreciere și iubire. Atâta timp cât educatorul prezintă un model constant va fi apreciat de acei copii care nu au parte de o ”fundație familială solidă”.
Marrio Montessori, fiul educatoarei Maria Montessori, susține că există trei tipuri de atitudini de bază ale adultului, și anume:
”1. Încrederea în copil
2. Atitudinea iubitoare (copii au nevoie să o simtă, iar adultul trebuie să o arate)
3. Modestie (umilință)- aceasta nu este o atitudine negativă; în fiecare copil trebuie să vedem potențialul unei ființe ce poate transforma societatea”.
Educatorul mai poate fi definit și ca o persoană ce este responsabilă cu exercitarea anumitor influențe educative ce au rolul de a conduce la dezvoltarea unor ființe umane, acesta fiind și conducătorul obiectivelor didactice pentru a putea realiza obiectivele prevăzute în produsele curriculare. Educatorul îndeplinește roluri multiple: ”Educatorul este agent al instruirii și educației, misionar al transmiterii valorilor culturii și civilizației, răspunzător de calitatea umană a urmasilor, animator al transmiterii valorilor culturii si civilizației, modelator al personalității, îndrumător al emancipării, socializării, coautor al formarii tinerei generațtii” – spune E. Macavei.
Ca agent motivator, educatorul poate să întrețină și să stimuleze interesul copiilor față de procesul de instruire-educare. De exemplu, dacă un copil este foarte bine motivat, acesta va putea cu ușurință să își prefectioneze abilitățile și își dezvoltă foarte bine capacitatea de autoeducație. Aceștia trebuie să dovedească faptul că au ca și capacitatea de a-i aprecia pe copii într-un mod obiectiv, reușind astfel să-i stimuleze în muncă. Ca lider este necesar să aiba aptitudini organizatorice evidente și să poată să își planifice munca astfel încât activitatea didactică să fie cea optimă. Munca pe care o face un educator se face din suflet; dăruiește părți din sufletul său pentru a completa alte suflete.
Educatorul a fost prima persoană, după familie, răspunzătoare de copetențele de cunoaștere teoretică, de formarea de caractere și personalități capabile să se integreze social. Printre capacitățile și rolurile sale putem aminti și următoarele:
– Persoană resursă
Este emițător de informații, consilier al elevului și instructor.
-Specialistul în relații inter-personale și grupale
Este consilier, organizator de grupuri sau mediatorul acestora.
-Tehnician
Elaborează situații de învățare, susține realizarea de producții informatice și lecții asistate de calculator.
-Evaluator
Verifică constant progresele învățării cognitive sau sociale și consiliază micuții pentru a putea trece de obstacolele de învățare.
-Cercetător
Susține poiectele de dezvoltare personală ale copiilor.
-Terapeut
Are grijă de problemele de natură emoțională ale copiilor și este empatic. În calitate de terapeut, educatorul treptat funcția de consilier, devenind astfel un observator sensibil al comportamentului copilului, un bun sfătuitor al acestui, iar în calitate de agent cognitiv va participa la diminuarea dezechilibrelor emoționale și phihice ale copilului.
-Descoperitor
Indentificator al trăsăturilor cu conținut creativ, oferind astfel șansa copilului să interpreteze anumite roluri pentru ca mai apoi copilul să le asocieze și să le compare între ele.
-Catalizator de emancipare afectivă și intelectuală
Are un mare aport în dezvoltarea echilibrată și coerentă a minții copilului, îi dă mereu ocazia de a se afirma și îl ajută să înteleagă și să desopere universul intim pentru a se putea desoperi pe ei înșiși.
-Partener al educației
Interacționează cu alți factori ai educației și anume cu părinții.
    Educatorea trebuie să se transforme într-un model pentru cei pe care-i îndrumă, conturînd profilul unei persoane calde, iubitoare și sensibile. Ea este mai mult decât un exemplu în materie de comportament, personalitate și prezență estetică. Însă cum se poate atinge acest obiectiv, dacă educatoarea nu este aceeași pe parcursul întregului proces educativ? Acest element s-a transformat într-o problemă foarte serioasă care a acaparat tot sistemul de învățământ românesc.
Continuitatea unui pedagog în rândul colectivului de copiii constituie baza unui proces educațional eficient și de lungă durată. Instituția preșcolară este indispensabilă, iar integrarea și încrederea copilului  în mediul social, depinde în mare măsură de educatoare. Acest prim efort de adaptare la viața socială va avea un mai mare succes atunci când se consolidează relația între copil și educatoare. Trebuie înțeles faptul că fiecare copil va depăși orizontul restrâns al familiei și va avea nevoie de o persoană care să-l îndrume pe un termen destul de lung. Aceste schimbări de personal didactic nu fac decât să bulverseze procesul educativ și să participe într-un mod negativ ladezvoltarea emoțională a copiiilor. Educatorea este prima persoană cu care cel mic ia contact și alături de care își va petrece o mareparte din timp. Este foarte important ca această persoană să se mențină aceeași, indiferent de influențele externe apărute.
Altfel, singurii care vor avea de suferit sunt ei, copiii, cele mai inocente ființe. După părerea mea, exemplul pedagogului personifică acele calități pe care dorește să le regăsească la copii: dăruire, implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Dacă acest pedagog se schimbă la intervale de timp, încrederea, siguranța în forțele proprii și in modelul ales, se năruie foarte repede. Ne dorim copiii puternici din punct de vedere emoțional, voioși, curajoși și perfect ancorați în vremurile pe care le trăiesc. Haideți să le dăm aripi într-un proces educațional sănătos și să  facem tot posibilul ca ei să nu fie afectați de astfel de evenimente, încă de la începutul vieții lor sociale.
2. DEFINIREA PERSONALITĂȚII
Secțiunea 1. Ce este personalitatea?
Personalitatea poate fi definită ca fiind ansamblul valorilor, țelurilor, trăirilor și electelor provocate de aceastea, mai pe scurt, tot ceea ce înseamnă aspect fizic și aspect intelectual. Este parte a conștientului, iar prin intermediul ei, fiecare individ învață și adună experiențe personale calitative. Pentru a dobândi pesonalitatea, trecem involuntar prin urmăoarele trepte :
-Percepere
-Sectionalizare
-Creare
-Dezvoltare
–Modernizare
-Declin
Perceperea – parte din compartimentul introductiv al existenței sale fizice și intelectuale. Perceperea are referire la vârsta pre-natală și natală, cînd copilul conceput și nou-născut ”admiră” lumea din jur, o studiază, o adaptează și o însușește, reușind astfel să cunoască bazele personalității.
Secționalizare – parte din compartimentul post-introductiv al existenței omenești ca personalitate, datele stocate din compartimentul Percepere sunt analizate, sortate și aranjate în ordinea lor cronologică ale acțiunii, în felul corect al derulării acțiunii cursiv, clar.
Creare – parte din compartimentul cel mai important al existenței personalității umane. Acestei etape îi revine partea cea mai importantă a realizării personalității. În cadrul acesteia, toate datele stocate, analizate, sortate și aranjate în ordine cronologică, sunt reanalizate, respectiv filtrate și adaugate unui dosar personal al persoanei, care în susținerea ideii de Existențialism, face concluzii în urma diferitor acțiuni și situații petrecute de-alungul experienței individului, creîndu-se astfel intimitatea și personalitatea, caracterele definitorii și trăsăturile distinctive ale acesteia.
Dezvoltare – în treapta ce urmează, individul își sistematizează gîndirea, formîdu-și un reflex parasimpatic, căruia îi revine rolul de ”degajare” a experienței. În timpul dezvoltării, se shimbă în totalitate uneori întregul proces de existență a personalității, aceasta cautandu-ți perfecțunea în domeniul ales, fie el de oricare tip, individul caută să se perfecționeze, acest proces avîndu-și durata pe întreaga viața a omului.
Modernizare – această treaptă face parte din ”feedback”-ul pe care-l primește individul, acesta compară reflecțiile sale cu cele exterioare, în dependență de totalitatea progresiei acestuia, acest „feedback” îl face să schimbe caractere distincte sau chiar pagini întregi în personalitatea deja creată, fapt care degenerează de fapt într-o schimbare incontrolabilă uneori, care duce la Declin.
Declin – este faza finală a existenței personalității omenești, este însoțită de apusul existenței fizice. Este perioada în care puterea și motricitatea personalității scade, fiind supusă unui impuls intensiv de neputință, care nu face decît să grăbească procesul invers al Perceperii, acesta fiind caracterizat prin întarzierea logică și necronologica a individului, incapabilitatea acestuia de a efectua cele două activități vitale personalității: Dezvoltare și Modernizare.
Necesar a fi precizat că aceste etape diferențiază de la individ la individ, nu sunt o legitate caracteristică tuturor, însa aceste trepte sunt înregistrate pe parcursul vieții tuturor indivizilor, diferită fiind doar cronologia acestora.” – Trepte explicate de ; Vlad Bilețchi, „Notițe Psihologice”, p.1-3 (2012)
Personalitatea nu este numai suma totală a diverselor caracteristici menționate mai sus, ci mai degrabă organizarea dinamică în care sunt combinate pentru a oferi individului tiparul său tipic și oarecun recurent de comportament. Folosim cuvinte precum caracteristic, calitate, trăsătură, simultan, pentru a indica o particularitate, care a fost prezentă pentru cel puțin șase luni până la un an și are impact asupra funcționării în viața de de zi cu zi. Aceasta exclude comportamente episodice și trecătoare care există pentru o perioadă sau un interval scurt de timp.
Secțiunea 2. Vârsta de formare a personalității
Pentru formarea personalității fiecărui individ sunt importante toate etapele de vârstă, dar eu consider că cea mai mare însemnătate o apre perioada preșcolară, sau altfel spus: primii 7 ani de viață, deoarece la această vârsta au o capacitate de asimilare foate mare, iar educatoarele ar trebui să cunoască foarte bine psihologia fiecărui copil pentru a putea contribui la formarea și dezvoltarea pesonalității acestuia. Grădinița are un rol foarte important, și anume aceasta trebuie să fie un loc magic, un tărâm de poveste unde micuții să vină mereu plind de entuziasm, să reprezinte spațiul paradisiac al copilăriei unde aceștia trăiesc și unde se reîncarcă cu multă energie pozitivă; un tărâm al veseliei, al cântecului și al poeziei, locul în care copilul își poate asimila experiențe socilale alături de cei cu care împart aceleași nevoi.
În cadrul orelor mele de practică desfășurate la diferite grădinițe am avut ocazia de foarte multe ori să aud din partea părinților și în special a mamelor sintagma; ”Copilul meu are personalitate”, iar într-o zi am decis să o întreb pe una dintre mămici ce înțelege ea prin personaliatea copilului său, iar acesta mi-a răspuns cu o oarecare mândrie; ”Copilul meu nu împarte cu ceilalți jucăriile, ce e al lui e doar pentru el, nu pentru ceilalți”. Eu aș numi acest mod de afirmare ca un comportament egoist, întreținut și încurajat de părinți într-un mod total greșit.
Personalitatea continuă să fie modelată de-a lungul celor opt etape de viață, care sunt: etapa embrionară, copilăria fragedă, vârsta de joacă, școala, pubertatea, adolescența, tânărul adult, adultul și maturitatea. Astfel, personalitatea nu este un fenomen static, ci un proces dinamic care începe din momentul concepției și continuă până la ultima clipă din viață. Aceasta înseamnă că unele caracteristici de personalitate pot deveni mai puțin proeminente, pot dispărea, pot deveni mai proeminente și pot fi înlocuite de caracteristici noi. Personalitatea se schimbă când copilul devine adolescent, când adolescentul se îndrăgostește, prin căsătorie și prin nașterea copiilor, prin aderarea, schimbarea sau renunțarea la religie sau prin schimbarea convingerilor politice.
Putem dobândi multe caracteristici prin imitarea altora. Dacă tatal său este netemperat, un băiat îl poate imita în orice moment. Dacă un adolescent intră în contact cu alți adolescenți care fură bani sau fumează țigări, și el se poate modela după comportamentul nepotrivit al acestora. Daca alți colegi de birou sunt corupți, o persoană onestă poate deveni deasemenea coruptă imitând exemplul lor. Astfel, mediul în care o persoană trăiește este important pentru dezvoltarea personalității lui. Așadar, fiind într-o companie bună, compania căutătorilor, a acelora care urmează adevărul se consideră a avea o importanță semnificativă pentru dezvoltarea unei personalități sănătoase.
Secțiunea 3. Factori care influențiază formarea personalității la copii
Exista mai multe teorii care fac referire la factorii care determină închegarea personalității la copii, cele mai cunoscute fiind: ereditatea, factorii sociali, educația și cultura.
Ereditatea- provine din cuvantul latin „heres”, putând fi definită ca insușirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generație la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului( A.Cosmovici, L.Iacob, 1999). Ea iși pune amprenta asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent, ci in corelație cu factorii externi.
Ereditatea cuprinde un complex de dispoziții virtuale sau scheme funcționale ce se transmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice. Patrimoniul ereditar al fiecărui individ rezultă din combinarea unităților genetice materne și paterne. Deoarece există posibilități infinite de combinare a celor două categorii de unități genetice în cadrul celulei germinale, probabilitatea apariției unor indivizi identici este practic nulă. Excepție de la această diversitate o fac gemenii monozigoți care, provenind din același ou, sunt identici din punct de vedere ereditar, unitățile genetice materne și paterne fiind repartizate egal.
Cercetările întreprinse în cadrul geneticii moleculare au dus la elucidarea substratului material al eredității. Acesta este format din cromozomi, gene și acizi nucleici. S-a stabilit că fiecare specie are un număr oarecare de cromozomi. La om, numărul este de 23 perechi. Genele sunt situate pe cromozomi într-o ordine liniară. La rândul lor, genele sunt constituite din acizi nucleici care determină proprietățile și efectele genelor. Toate aceste componente, cromozomii, genele și acizii nucleici, se află în nucleul celulei. Ereditatea are, deci, o bază materială, chimică, ai cărei constituenți sunt macromoleculele de acizi nucleici care intră în componența genelor. Aceste macromolecule conțin, într-o formă codificată, o anumită informație genetică.
Din punct de vedere psihologic, calitatea de informație stocată într-o celulă constituie mesajul genetic care, în forma sa latentă, prealabilă acțiunii factorilor de mediu, este cunoscut sub denumirea de genotip. Din interacțiunea genotipului cu mediul înconjurător apare fenotipul, ca o sinteză între ceea ce este ereditar și influențele mediului ca un răspuns al genotipului la aceste influențe.
Mediul- influența părinților sau mediul de acasă; factorii sociali implică totodată și grupurile sau oamenii cu care copilul interacționează, dar și valorile spirituale și religioase care se moștenesc prin intermediul familiei
Mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne înconjuară și cu care omul este în interacțiune permanentă, pe tot parcursul vietii sale.
Se distinge existența a două planuri majore în care factorii de mediu acționează asupra individului: planul factorilor natural-geografici și planul factorilor de ordin social.
În rândul factorilor natural-geografici includem relieful, clima, temperatura, iar în factorii de ordin social includem, alaturi de educație, familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei individului și sistemul relațiilor sociale.
` Cultura- factorul cultural este bine legat de cel social în formarea personalității unui copil. În cadrul fiecărei societăți există o cultură predominantă. Cultura europeană are un anumit tipar și poate fi conturată de către familie prin educare. Principalele caracteristici ale culturii europene sunt: cooperarea, competivitatea, sociabilitatea, punctualitatea, creativitatea și pragmatismul.
Educația- aceasta își pune amprenta la formarea personalității copilului, dar nu într-o măsură atat de mare ca și celelalte, ea fiind esențială pentru modelarea cmportamentului copilului.
Fară a nega importanța factorilor ereditari și de mediu, suntem totuși îndreptațiși să afirmăm că educația, care include un sistem complex de acțiuni și influențe de natură formativă și informativă, are un rol major în dezvoltarea psihică și în formarea personalității umane.
Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii complexe ereditate-mediu-educație. Educației îi revine rolul conducîtor în formarea și dezvoltarea personalității, deoarece organizează într-o manieră optimă inflențele factorilor de mediu și, în același timp, depistează predispozițiile ereditare, le diferențiează.
Atitudinile și formele de conduită la copil se constituie în cea mai mare parte a lor prin procesul de învățare; în cadrul acestui proces, factorii care sunt responsabili de aprofundare, precum repetiția, abordarea din partea adultului, aprecierea reciprocă în grup, satisfacerea motivului își manifesta din plin influența. Achiziția în sine a atitudinilor speciale nu constituie unicul principiu de formare a personalității sale. De aceea, pentru J. Piaget, ”evoluția personalității infantile apare ca o construcție de structuri acomodate condițiilor exterioare pe care copilul le asimilează.”
Secțiunea 4. Factori de personalitate care inhibă sau blochează creativitatea copiilor
Pe lângă factorii care promovează creativitatea, întâlnim și factori care pot bloca creativitatea, care pun piedici în dezvoltarea creativității. Aceste blocaje sunt determinate de o serie de factori care pot fi grupați în doua categorii:
Factori de natură cognitivă sau intelectuală- ne referim la pachetele habituale și rigiditatea funcțională. Seturile habituale sunt cunoștințe , abilități și startegii bine fixate, pe care individul tinde să le folosescă în diferite situații noi. Rigididatea fucțională constă în tendința individului de a pune în aplicare anumite strategii de rezolvare sau anumite obiecte numai în cazul unor situații și scopuri precise.
Factori de natură non-cognitivă- în această a doua categorie de factori, se pot include diverse situații, acțiuni și atitudini ale adulților, în special ale educatorilor.
M. Roco(2004) prezintă, după modelul lui E. Limbos(1990), câteva bariere sau blocaje ale creativității care fac o paralelă la personalitatea în ansamblul ei:
1. Bariere legate de contextul sociocultural- prejudecățile, diferențele culturale, non-integrarea frustrărilor
2. Bariere datorate fricii endemice- frica de confruntare, lipsa încrederii în sine
3. Bariere legate de atitudinile individualiste- coponente egocentrice, sentimentul de incompetența
4. Bariere referitoare la relația individ-grup-lipsa comunicării, marginalizarea,izolarea
Limitarea sau chiar anularea influențelor acestor factori perturbatori din calea afirmării creativității potențiale ale subiecților în activitatea didactică ține în special de personalitatea și competența psiho-socială a educatorului.
CAPITOLUL 3. APORTUL EDUCATORULUI ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI
Secțiunea 1. Cât de bine trebuie să cunoască educatorul copiii?
Educatoarea are datoria de a cunoaște foarte bine particularitățile temperamentale ale fiecărui copil, ea fiind responsabilă de formarea morală și intelectuală a copiilor pe care îi îndrumă spre școală. Grădinița este ” locul marilor achiziții” și anume locul din care copiii trebuie să plece cu un bagaj definitoriu de cunoștințe, aceasta fiind foarte importantă în dezvoltarea personalității micuței generații.
Educația este și ea foarte importantă în dezvoltarea personalității copilului și presupune o modificare intelectuală și comportamentală a celui educat în conformitate cu anumite scopuri și valori. Comunicarea între educator și copil este esențială în formarea și dezvoltarea morală armonioasă a acestora, iar acestă comunicare poate fi regăsită în două moduri;
-comunicare lexică, adică comunicare prin cuvânt
-comunicare paralexică, adică comunicare prin elemente ajutătoare, mimică, intonația vocii…
Educația și formarea personalității individului din momentul nașterii și până când devine om deplin repetă defapt întreaga istorie culturală a omenirii. Educatoarea este o persoană specială din viața copilului care poate aduce o mare contribuiție acesuia pentru a avea o viață frumoasă și limpede, dar numai prin intermediul unei reciprocități, și anume copiii trebuie să comunice cu educatoarea, să lucreze și să se joace formând împreună un tot unitar. Educatoarea trebuie să fie o prietenă bună a copiilor, să fie mereu un bun exemplu, un model uman pentru copii, să fie calmă, iubitoare și mai presus de toate răbdătoare. Aceasta, prin puterea exemplului este cea care îi poate ajuta pe copii la construcția personalității, reușind astfel să formeze o bază solidă, încurajând astfel copiii să tolereze și să fie empatici. Fiecare educator în parte este un creeator de modele, de proiecte educaționale, de metode și procedee sau altfel spus; un inovator.
Temperamentul este reprezentat de factorul ”genetic” al personalității fiecărui individ. Cu aceste trăsături temperamentale se naște fiecare copil și îi echilibrează personalitatea. Fiecare dintre cele patru tipuri de personalitate are trăsături unice.
Atitudinea educatorului față de aceste insusiri tipologice si temperamentale trebuie sa fie maleabila, diferențiată în funcție de naturacopiilor, temperându-i pe unii, stimulându-i pe alții:
–       cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientați spre a-și concentra energia asupra obiectivelor de natură educativă;
–       apaticii trebuie mereu stimulați spre a se angaja și menține în candrul activităților;
–       impulsivii trebuie înfrânați și disciplinați;
–       cei cu trăsături melancolice trebuie înconjurați cu căldură, tratați cu delicatețe, susținuți și ajutați să-ți valorifice potențialele intelectuale.
Un rol important în reglarea activității si relatiilor copilului cu ceilalți îl joaca ”atitudinile caracteriale”. Activitățile oferă cadrul modelării unor calități cum sunt: sârguința, conștiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, spiritul de organizare, făcând ca elevii, chiar și cei mai puțin dotați intelectual, să se realizeze bine pe plan profesional. Nu sunt excluse, însa, nici cazurile de indiferență, neglijență, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini care pot acționa asupra concretizării unui potențial bun, mai ales atunci cand ele se asociază cu trăsături de-a dreptul reprobabile: minciuna, prefăcătoria, inșelătoria.
Contactul copiilor mici cu literatura, cu eroii diferitelor povețti și povestiri le dă acces la multe exemple si modele demne de urmat în viață. Ei încearcă și, de multe ori, reușesc să transpună în conduita lor câte ceva din spiritul de întrajutorare si răspundere al exemplelor întâlnite, din tactul și delicatețea comportamentului celorlalți apropiați. Educatorul trebuie să cunoască foarte bine diversitatea caracterelor copiilor, observând atent, meticulos – la grupă și în afara grupei (in recreație, în timpul jocului, acasă) – faptele copilului, nu atât latura exterioară a faptei (ce anume a facut copilul: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a răspuns necuviincios la o întrebare) ci, mai ales, care a fost motivul acelei fapte. În funcție de aceasta, măsura educativă poate să meargă de la sancționarea faptei exterioare (prin observație, mustrare) până la restructurarea sistemului de relații care l-au determinat pe copil să se comporte în acest fel.
Cunoasterea profilului psihologic al copilului poate fi un pas important în elucidarea misterului și găsirii unei metode eficiente de învățare rapidă în conformitate cu ritmul de modelare și dezvoltare a caracterului si personalitățiicopilului și, de ce nu, un pas important în înțelegerea cauzelor determinante ale personalității și caracterului viitorului om adult.
Secțiunea 2. Interacțiunea dintre copii si interacțiunea copil-educator
Pedagogia modernă are în vedere formarea acelor educatori care să ușureze cunoașterea și să influiențeze participarea la instruirea cunoașterii cât mai profundă a copiilor. Relațiile educatoare-copil, copil-copil sunt deschise, bazate pe sprijin reciproc, pe dialog constructiv și mai ales pe cooperare. Educatoarele sunt solicitate astăzi să promoveze o învățare participativă, activă, modernă și creativă. Activitățile propuse copiilor în scopul sporirii gradului de implicare activă și creativă în grădiniță, trebuie să asigure următoarele:
stimularea gândirii productive,
stimularea gândirii critice,
stimularea gândirii divergente
stimularea libertății de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor și a faptelor. În acest sens trebuie proiectate activități care cer spontanietate și contribuie la independența în gândire și acțiune a fiecăruia dintre ei.
Majoritatea cercetătorilor susțin că nivelul atins de grup depășește pe cel al celui mai inteligent dintre indivizii grupului care utilizează numai mijloace proprii. Deci învățarea prin cooperare la nivel copil-copil este mai eficientă decât învățarea individuală, sau neajutată. Sub diverse forme de organizare: grupuri, echipe, perechi, circular, colectiv, aceasta îi ajută pe copii să învețe să fie mai prietenoși, mai sociabili, mai comunicativi și mai toleranți față de ceilalți apropiați.
Învățarea prin cooperare este o strategie de educare structurată, sistematizată, în cadrul căreia grupuri mici de copii lucrează împreună pentru a atinge un țel comun, devenind capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cadrul lucrului individual.
Educatoarei îi revine sarcina să participe alături de copii la elaborarea cunoștințelor, să servească drept exemplu în legăturile interpersonale și să încurajeze interacțiunile cooperante dintre copii.Folosind învățarea prin cooperare educatoarea îi sprijină pe copii să descopere natura, știința și viața. Grădinița modernă promovează învățarea prin cooperare ca formă superioară de interacțiune psihosocială, bazată pe sprijin reciproc, pe toleranță, pe efort susținut din partea tuturor, îndreptat spre același scop comun. Demersul de realizare a sarcinilor se realizează numai prin colaborare. Este împărtășită părerea că toți pot oferi alternative valoroase de soluționare a problemei dacă sunt ajutați.
Învățarea prin cooperare ajută copiii să învețe mai profound cultivând relații bazate pe respect reciproc și colaborare constructivă.
Tocmai pentru a-i face pr preșcolari să interacționeze frecvent unul cu celălalt, a fost concepută desfășurarea activităților pe centre, unde se creează un mediu propice învățării pe grupuri mai mici de copiii. Astfel, copilul:
-învață activ, acumulând constant informații noi despre lumea înconjurătoare, prin joc;
-este dependent de alții în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, cognitivă prin interacțiunile de natură socilă.
Crearea unei ambianțe bine organizate încurajează copiii să exploreze, să aibă inițiative și îi face să fie cât mai creativi. Fiecare centru de activitate devine un laborator de inițiativă, imaginație și creativitate pentru toți copiii. Materialele care sunt la astfel de centre îi stimulează și îi provoacă pe copii să-și folosească toate simțurile în timpul jocului, să interacționeze cu colegii, dar și cu educatoarea, în timpul activităților desfășurate pe centre, sau în timpul activităților libere, aceștia nemaifiind inhibați. Prin experimentare, investigare, descoperire proprie, copiii încearcă idei noi, culeg informații. În timpul activităților pe centre există un zumzăit deoarece copiii interacționează în mod spontan cu restul colegilor lor. Comunică între ei, dar și cu adulții, fapt ce duce la dezvoltarea aptitudinilor sociale și duc la o bună dezvoltare de personalitate .
Metoda învățării pe grupuri mici are la bază principiul întăririi coeziunii grupului de lucru și al creșterii gradului de coeziune dintre copii. În organizarea activității pe grupuri mici am ținut seama ca preșcolarii să fie cu nivel de pregătire apropiat, nivel de informații aproximativ egal față de restul colegilor din grupă.
Copiii învață să interacționeze în cadrul proiectelor, să rezolve probleme împreună, să se joace în grup sau echipă. Învățarea se bazează în mare parte pe interrelaționare și integrare. Proiectele tematice inițiate de copii, sau de către aceștia împreună cu educatoarea, se bazează pe interesele de grup și asigură motivația și succesul comun al învățării. Prin interacțiunea dintre preșcolari este stimulată curiozitatea firească a copiilor, implicându-i în propriul proces de dezvoltare. Pe lângă proiectele tematice, noua abordare educațională are la bază și activitățile integrate care îl pun tot mai mult pe copil în situația de a dialoga și coopera în vederea exersării capacității de a opta și a decide, ceea ce este de mare ajutor pentru a putea dezvolta o personalitate cu caractere cât mai frumoase. Datorită faptului că activitățile integrate lasă mai multă libertate de exprimare și acțiune copiilor, educatoarea reușește să descopere latura pozitivă esențială a fiecărui copil, pentru ca prin aceasta să dezvolte ulterior alte calități și să canalizeze aspectele positive ale personalității în devenire a copilului. Activitățile practice desfășurare în cadrul cărora se realizează lucrări colective, oferă multe posibilități de realizare a învățării prin cooperare. Alte beneficii au constat în rezolvarea rapidă a unor situații conflictuale, încurajarea creativității, colaborarea și ajutorul dintre copii.
Ca una dintre activitățile caracteristice copilului de vârstă preșcolară, jocul- în varietatea formelor sale- a devenit una dintre principalele metode foarte eficiente în munca instructiv –educativă. Ca metodă, valorifică avantajele dinamicii de grup, independența și spiritul de cooperare și de ajutare, participarea efectivă și totală la joc, angajează și copiii timizi, crește gradul de coeziune în colectivul grupei. Cooperarea a fost și este utilizată în jocurile de rol, jocurile de creație, jocurile didactice, jocurile cu caracter de mișcare. În joc copiii își asumă sarcini, roluri, fiecare cooperând în felul său cu colegii pentru finalizarea obiectivului propus și pentru obținerea satisfacției finale așteptate.
Metoda învățării prin cooperare poate fi la îndemâna fiecărui cadru didactic, cu condiția ca,încă din etapa de proiectare a activităților, educatoarea să vizeze tematici adecvate și să pună la dispoziția copiilor materialele necesare corespunzătoare.
Cooperarea înseamnă înainte de toate un câștig în planul interacțiunii dintre preșcolari generând sentimente de acceptare și simpatie între colegi. Departe de a genera conflicte, ea instaurează buna înțelegere, armonia și stimulează comportamentele de facilitare a succesului celorlalți.
Secțiunea 3. Rolul educatorului neoumanist în dezvoltarea personalității copilului
Educatoarea este acea persoană importantă din viața copilului care poată să faca viața frumoasă și limpede acestuia, dar nu și singură. Există o reciprocitate, iar copiii, împreună cu educatoarea comunică, lucrează, se joacă formând împreună o frumoasă echipă.
În sistemul neoumanist, educatoarea este în primul rând prietena copiilor, cea care este omul faptelor, nu vorbelor (nu dă porunci copiilor, ci face totul împreună cu ei, ajutându-i pe aceștia să învețe și să se ajute singuri, încurajându-i în acest fel să fie independenți). Adevărata educatoare neoumanistă este cea care îmbrățișează harul vocației, trebuie în primul rând să reprezinte un model uman pentru copii, să fie calmă, rabdătoare și extrem de iubitoare. Educatoarea neoumanistă este cea care prin puterea exemplului, îi poate ajuta pe copiii să construiască și să așeze câte o cărămidă în marea casă, formând o bază solidă, pentru ceea ce va reprezenta mai târziu toleranța, echitatea, empatia, diversitatea, dragostea universală, încurajând astfel copiii să gândească și să observe lucrurile din punct de vedere holistic, încă de la o vârstă fragedă.
Educatoarea care este formată în sistemul neoumanist este inventivă, este cea care găsește cele mai spectaculoase metode pentru a reuși să capteze atenția copilului în momentele mai critice, fiind „omul magician” care încearcă să scoată din tolba cunoașterii cele mai fascinante abordări pentru a reuși să îndeplinească cu succes misiunea aparte pe care o are – aceea de a forma copii pentru mâine, viitori adulți conștienți, crescuți fără prejudecăți și stereotipuri ori gânduri negative, autentici, grijulii și atenți la tot ceea ce însumează universul, până cele cele mai mici și aparent neînsemnate vietăți ale acestuia.
Secțiunea 4. Gradinița-locul desfașurării acțiunilor, educatorul- factor observator și corector
Grădinița este considerată parte integrantă a sistemului de învățământ din țara noastră și nu numai. Ea are funcții, scopuri și valori noi în viața socială. Educația preșcolară este realizată într-un cadru organizat și instituționalizat, fiind totodată, un subsistem al educației continuie. Educația preșcolară este o etapă necesară și distinctă în sistemul de formare al tinerelor generații, este o verigă constitutivă, este prima treaptă a sistemului, cu rol și funcții prestabilite. Totodată educația preșcolară este o componentă prealabilă și esențială a educației în sine. Scopul fundamental al educației preșcolare este dezvoltarea integrală, completă și armonioasă a personalității copilului. Avându-se în vedere scopul fundamental al învățământului preșcolar, prin care se urmărește formarea personalității copiilor de la 3 la 6/7 ani, atât sub aspectul dezvoltării fizice armonioase cât și al stimulării inteligenței și creativității acestora, al educației estetice și moral-civice, al socializării lor în codițiile specifice grădiniței, potrivit particularităților de vârstă, precum și pregătirea adecvată pentru o mai bună integrare în clasa pregătitoare, grădiniței și mai ales educatorului îi revine un rol deosebit de important. Preocuparea pentru a introduce cât mai timpuriu copiii într-un sistem de educație instituționalizat este justificată prin faptul că vârsta preșcolară reprezintă o perioadă fundamentală pentru buna dezvoltare ulterioară a copilului. Toate activitățile din grădiniță trebuie să dezvolte posibilitățile de exprimare ale preșcolarilor și să-i pregătească în mod direct pentru învățarea cititului, scrisului, socotitului și a altora ca acestea. Este necesar să li se dea copiilor posibilitatea de a-și exprima în mod liber observațiile, sentimentele, gândurile și în același timp, experiența lor personală să fie valorificată permanent, ca o formă de dezvoltare a limbajului, a gesturilor și a gândirii logice. Acțiunea directă a copiilor cu obiectele asigură abilitate în mânuirea materialului distributiv și vorbirea cu expresii specifice acestor. Nevalorificate la timp sau slab valorificate, potențele și disponibilitățile acestor perioade de vârstă nu se pot recupera în următori ani decât în mică măsură și cu eforturi foarte mari.
Psihologul de prestigiu ca Jean Piaget afirmă posibilitatea și necesitatea introducerii timpurii a copilului într-un sistem de educație instituționalizat. Grădinița cu sistemul său educativ și educatorul rămân factorii de declanșare a revoluției intelectuale pe care se clădește personalitatea copilului și mai ales factorii de construcție a acestuia prin conștientizarea valorilor morale pe care le vehiculează și prin faptul că oferă situații de compatibilizare ale acestora la o gamă de condiții relativ diverse. Se poate afirma faptul că grădinița folosește în munca de educare a copiilor o serie de mijloace educative care corespund cel mai bine specificului psihologic al copilului, adică învățarea prin intermediul jocului. Ca formă de activitate în grădiniță predomină este jocul, iar ca activitate ce dezvoltă psihicul copilului, învățarea este atributul de neînlăturat al acestuia. În timpul jocului copilul învață și se educă în același timp. Activitatea obligatorie din grădiniță în special la copiii de 5-6 ani se aseamănă cu lecția de la școală, constituind o pregătire pentru lecție din toate punctele de vedere chiar și pe plan formal, pentru că educatoarea le cere copiilor să se anunțe când vor să vorbească, să răspundă în propoziție întreagă sau să se concentreze asupre temei date de acesta. Educatoarea apreciază munca copiilor chiar dacă nu poate pune note. În aprecierea sa, ea se ghidează după rezultatele obținute de diferiți copii, dar și după purtarea, atenția, conștientizarea faptei îndeplinite și răsplătite. Asfel copii devin treptat conștienți de faptul cum au lucrat, dacă au lucrat bine sau ce greșeli au făcut, iar cu timpul își vor dori să devină cât mai buni și în acest fel concurența dintre ei va crește.
Primele zile petrecute la grupa mica au o semnificație aparte, deoarece intervine trecerea din mediul securizat și sigur al familiei la un mediu educațional instituționalizat și este adesea un proces traumatizant pentru un copil de 3 ani. În ceaste prime zile petrecute la grădiniță, comportamentele copiilor pot fi diferite și foarte greu de stapânit și modelat. În general, copiii se adaptează destul de ușor după câteva zile, nu plânge, dar își caută un loc, un punct strategic, de unde să poată observa ceea ce se petrece în clasă. Cu trecerea timpului, acesta dezvoltă prietenii, caută să facă parte din grupuri de copii pe care îi selectează atent după anumite criterii; și anume copii care să fie cel puțin de același statut social și care să fie dispuși să formeze așa numite ”bisericuțe” în interiorul cărora să dezbată diverse lucruri sau și cel mai important, ceea ce se petrece în interiorul grupului trebuie să știe doar aceștia.
După personalitatea fiecăruia dintre ei, copiii manifestă în comportamentul lor anumite roluri în cadrul grupei de copii: unii se automarginalizează, alții sunt omniprezenți, voluntari și doritori să conducă toate activitățtile; unii devin clovnii grupei, acaparând mereu atenția asupra lor, făcându-i mereu pe ceilalți să râdă, iar alții sunt foarte timizi.
Educatorul este cel care, văzând aceste tipuri de comportamente poate să ajute la modelarea personalității copilului, educând comportamentele nepotrivite vârstei și statutului fiecărui dintre copii. Acesta trebuie să-și manifeste interesul față de toți copiii din grupă, stabilind cu fiecare dintre aceștia o legătură afectivă și un canal de comunicare specific și bine determinat. Făra îndoială, pentru a determina un copil poseziv să-și schimbe atitudinea față de ceilalți este nevoie de mulă muncă și de o notă impunătoare din partea profesorului educator.
Secșiunea 5. Metode de ”modelare” a personalității
Nici un copil nu seamană cu altul și într-o oarecare măsură copilul nu seamană nici cu parinții lui. Personalitatea lui este unică și se manifestă din primele luni de viață.
Toți copii se nasc cu anumite trăsături de personalitate, astfel, aceștia pot să plângă, sau să râdă mai des sau să suporte mai ușor sau mai greu orice schimbare. Educatorul trebuie să știe să răspundă la înclinațiile fiecărui copil și trebuie înțelese ca fiind unice. Educatorul nu trebuie să schimbe înclinațiile copilului, ci să încerce să evidențieze tot ceea ce este mai bun din ele.
De exemplu, un copil timid nu trebuie să fie pus în fața unor situații care ar putea să accentueze această trăsătură. Pentru ca un copil să facă anumite lucruri noi sau să ia parte la acțiuni car-i sunt străine de cunoștințele sale este nevoie ca educatoul să acorde răbdarea și timpul necesar acestuia pentru a putea deveni sigur pe acțiunile sale,iar mai apoi să facă toate acestea din propria inițiativă. Educatorul trebuie să știe că cel mai important factor modelator al personalității copilului sunt reacțiile sale față de manifestările de personalitate ale copilului. Toate aceste trăsături de personalitate se manifestă instinctiv și se modelează prin contactul cu educatorul, cu partenerii de joacă, dar mai ales cu parinții și familia s-a. Personalitatea este modelabilă: sub influența factorilor sociali sau chiar prin demersul auto-formativ al persoanei, unele trăsături de personalitate se pot modifica. Acestă caracteristică a personalității face posibilă însăși formarea personalității încă din copilărie și adolescență și remodelarea ei pe parcursul intregii vieți.
Fiecare tip de personalitate are anumite trăsături unice, care fac posibilă încadrarea într-un anumit tipar (de unde si „tip” de personalitate). Astfel, legăm colericii si sangvinicii de extraversiune (coleric – extravertit instabil; sangvinic – extravertit stabil), iar flegmaticii si melancolicii de introversiune (flegmatic – introvertit stabil; melancolic – introvertit instabil). Fiecare dintre noi avem un tip primar si unul secundar (de exemplu: primar coleric, secundar melancolic), astfel încât nu se poate distinge o apartenență desăvârșită a nici unui individ la o categorie fixă. In fond, suntem prea complecși si prea diferiți unul față de celălalt pentru a ne putea rezuma doar la 4 tipuri de personalitate.
Obiectivele care stau în fața grădiniței contemporane, numeroase si complexe, pot fi îndeplinite numai cu un personal devotat, temeinic pregătit si înzestrat cu valoroase calități personale și totodată profesionale.
Este subliniată cu deosebire sarcina formativă ce revine personalului didactic in educarea tinerei generații și nu numai aceea de instruire a copiilor. Inversarea de accent de pe informativ pe formativ, nu poate fi realizată doar prin simpla formulare a unor deziderate elevate, întrucât reclama o reconsiderare a întregului sistem de învățământ și în special o subliniere specială a locului și rolului profesorului în acest sistem, el fiind specialistul care participă la formarea cadrelor pentru toate sectoarele de activitate din învățământ.
Fiecare educator, din întregul sistem de învățământ, trebuie să fie atât un bun specialist în domeniu, cât și un bun educator. Numai îmbinând aceste două calități, educatorii își vor îndeplini în bune condiții sarcina de înaltă responsabilitate și onoare în formarea tinerei generații și în formarea personalității acestora. A reveni mereu asupra rolului și funcțiilor educatorului, înseamnă a încorpora noile achizitii ale cercetării pedagogice și sociale și a preciza domeniile și directiile de competență ale acestuia.
Rolul educatorului rămâne mereu în prim plan în opera de formare a personalității copiilor. Cu toate că a sporit și influența altor factori în procesul educației, educatorul își păstrează numeroase prerogative în acest domeniu, el fiind principalul modelator al personalitatii copiilor, începând de la imprimarea unei conduite externe, până la formarea aspirațiilor si idealurilor  lor de viață.
-STUDIU DE CAZ PRIVIND ROLUL EDUCATORULUI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI –
MOTTO
”Un educator excelent nu e o ființă umană perfectă, ci o persoană care dispune de suficientă pace lăuntrică pentru a se goli, ca și de sensibilitate pentru a învăța.”
(Augusto Cury)
CAPITOLUL 1. METODOLOGIA CERCETĂRII
Secțiunea 1. Argumentare teoretică
În ultimele decenii, grădinița de copii a devenit prima verigă din sistemul de învățământ, funcția ei principală fiind aceea de a pregăti copiii preșcolari pentru integrarea școlară și socială. În această calitate, grădinița are funcții instructiv-educative.
Astfel, educația este unul din factorii determinanți ai formării dezvoltării personalității copilului, dar nu unicul. Pentru o bună funcționalitate a procesului devenirii omului, este foarte importantă acțiunea conjugată a celor trei factori principali, respectiv educația, ereditatea și mediul, după cum afirmă și prof. univ. Ioan Comănescu: „Așa cum nu se poate vorbi de un determinism ereditar în dezvoltarea ființei umane, nu se poate vorbi nici de unul ambiental sau educațional.”
Una dintre direcțiile modernizării învățământului contemporan vizează flexibilitatea instrucției și educației, în scpul asigurării dezvoltării capacităților și aptitudinilor fiecărui copil în raport cu propriile posibilități.
Învățarea diferențiată și centrată pe copil presupune o bună cunoaștere a acestuia la intrarea într-un nou ciclu de învățare, în vederea proiectării și desfășurării unui demers didactic flexibil, prin respectarea particularităților de vârstă și individuale, precum și conceperea unor activități instructiv-educative mai variate, nuanțate în raport cu diferențele dintre ele.
O atenție deosebită se acordă jocului. Jocul este activitatea fundamentală, formă de organizare în care se desfășoară toate activitățile didactice. Jocul didactic face tranziția de la joc – care oferă libertate și independență, plăcere și atractivitate asigurate prin elementele de joc ( așteptare, surpriză, competiție ș.a.)- la activitatea de învățare, care impune o disciplină mai riguroasă, efort intelectual- fiind un gen de muncă-, responsabilitate pentru rezultatele obținute.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și acțiune a copilului, el deschide în fața copilului nu numai universul activității, ci și universul extrem de a pătrunde în intimitatea acestuia și dezvoltă dorința copilului de a se dezvolta ca adulții; el dă posibilitatea preșcolarului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a-și însuși funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socio-umană a activității adulților, de a cunoaște și stăpâni lumea ambientală.
Existența claselor eterogene impuse cadrului didactic, găsirea celor mai eficiente căi de asigurare a dezvoltării optime a fiecărei vârste, dar și a fiecărei individualități, generarea unui climat de încredere în posibilitățile individuale, încât să se combată complexul de inferioritate pe care îl trăiesc mulți dintre cei care nu pot să atingă performanțele ridicate și de asemenea să se combată atitudinea de uniformizare a condițiilor de învățare și dezvoltare pentru copii capabili de performanță.
Secțiunea 2. Scopul cercetării
Cercetarea vizează studierea modului în care alegerea metodelor de predare-învățare-evaluare influențează cunoașterea copilului preșcolar, optimizarea performanțelor școlare și îmbunătățirea relației grădiniță-copil, toate având efect asupra formării personalității copilului.
Secțiunea 3. Obiectivele generale și specifice ale cercetării
3.1 Obiective generale:
Investigarea relației copil-familie;
Identificarea raportului manifestat de familie, care înțelege nevoia comunicării cu școala.
Determinarea părinților să înțeleagă rolul lor în educația copilului.
Identificarea dificultăților de integrare, socializare și comunicare a copiilor preșcolari, în vederea ameliorării acestora;
Înțelegerea și stabilirea nivelului rolului educativ al grădiniței.
3.2 Obiective specifice:
Relevarea importanței cunoașterii copilului la intrarea în grădiniță, în vederea proiectării și desfășurării unui demers didactic flexibil, centrat pe copil, prin respectarea particularităților de vârstă și individuale.
Evidențiere eficienței realizării unui demers didactic diferențiat sub raportul conținutului, al formelor de organizare și a metodologiei didactice în valorificarea optimă a individualității, influențând pozitiv personalitatea în formarea copiilor.
Cercetarea și stabilirea problemelor comportamentale, sociale, emoționale și de învățare ale copiilor preșcolari, în vederea îmbunătățirii acestora.
Secțiunea 4. Ipotezele cercetării
Ipoteza 1: Dacă se va cunoaște nivelul de dezvoltare al preșcolarului la sfârșitul grădiniței, învățătorul va putea interveni optim în sensul formării personalității copiilor, la standardele maxime permise de particularitățile lor individuale, în vederea adaptării lor la școlaritate.
Ipoteza 2: Întrucât educația determină dezvoltarea personalității copilului, strategia folosită ar trebui să favorizeze dezvoltarea potențialului intelectual, creativ al preșcolarului.
Ipoteza 3: Grădinița este operativă și poate găsi resursele necesare pentru a pune bazele dezvoltării psiho-fizice a copilului preșcolar.
Secțiunea 5. Designul cercetării
Pentru aplicarea probelor, am vorbit cu directorul și cu educatoarele grupelor de copii, obținând acordul pentru realizarea cercetării.
Cercetarea s-a efectuat pe un eșantion de 33 de copii, toți de la Grădinița Little Star, jud. Arad, cu vârsta cuprinsă între 5-7 ani. Preșcolarii sunt în grupe omogene: pregătitoare și mare.
Informațiile prezentate mai jos sunt preluate din: documente școlare, teste și chestionare efectuate în clasă.
Copii au fost încântați de faptul că le voi da fișele de lucru pentru a le rezolva. Probele le-am realizat pe fișe independente, o singură probă s-a desfășurat frontal cu toată grupa de preșcolari.
5.1 Lotul de subiecți
Lotul de copii pe care s-au aplicat probele este format din 33 copii, din care:
Tabel 1
Vârstă|4-5ani|5-6ani|
Număr de copii|16|17|
Procent|48,5%|51,5%|
Tabel 2
Sex|Feminin|Masculin|
Număr de copii|20|13|
Procent|60,5%|39,5%|
5.2 Locul, durata și etapele cercetării:
Prezenta cercetare a fost efectuată în sala de clasă a grădiniței, pe o perioadă de o săptămână, în care am parcurs următoarele etape:
-etapa de constatare, în care am fixat obiectivele necesare satisfacerii scopului avut în vedere;
-etapa de experimentare, în care am supus copiii unor probe de imaginație, îndemânare, de analiză și sinteză, etc.;
-etapa conclusivă, în care am stabilit rezultatul final, concluziile și am remarcat măsura în care am atins obiectivele cercetării.
5.3 Metodele și procedeele folosite și finalitatea lor în cadrul etapelor menționate:
observația psihopedagogică;
Conversația ;
fișe de lucru;
desene, lucrări practice și plastice;
teste și probe psihologice;
analiza produselor activității;
analiza documentelor școlare;
probă de diagnosticare a maturității pentru școlarizare;
Stimulente.
O metodă eficientă, utilizată la inceptul cercetării, în etapa de constatare este “observația”.
A observa înseamnă a cunoaște, a examina un obiect, un proces, a face constatări și remarci în legatură cu ce privim.
Ca metodă de cercetare, observația constă în urmărirea intenționată și înregistrarea sistematică a diferitelor manifestari comportamentale ale unui individ sau ale unui grup, cât și a contextului situațional al comportamentului.
În etapa constatării, am invitat copiii la diverse jocuri didactice, care s-au desfășurat repartizând copiii în grupuri mici, formate din 5 – 6 copii.
De exemplu, am desfășurat jocul didactic “Cu ce sunet începe cuvântul?”, iar pentru fiecare grupă s-au stabilit jocurile și materialele cu ajutorul cărora copiii să-și exerseze deprinderile însușite. Am observat că, la primele rotiri, copiii își valorifică experiența cognitivă, reușind să redea trei obiecte care încep cu sunetul indicat de educatoare, după care concentrarea este foarte mare. Copii au formulat propoziții, din care au desprins cuvinte care au în componența lor sunetul. Prin acest mod de organizare și desfășurare, activizăm copiii, oferindu-le situații concrete de exersare a inteligenței și a celorlalte funcții psihice.
O altă metodă utilizată în această etapă de constatare este “conversația”.
Conversația se poate desfășura sub forma unei discuții libere individuale sau sub forma unei “mese rotunde” care servește mai mult ca sondaj de opinii. Este necesară o adevărată pricepere în elaborarea întrebării, lucrul cu întrebarea și elaborarea răspunsurilor.
Pentru a obține informații utile cercetării mele, am adresat copiilor un chestuionar, format din întrebări precum:
-Îți place la grădiniță?
-Câți prieteni ți-ai făcut la grădiniță?
-Ce îți place cel mai mult la grădiniță?
-Ce preferi: să stai acasă cu părinții sau la grădiniță cu doamna educatoare și colegii?
Cea mai eficientă medotă este aceea a urmăririi progresului copilului preșcolar prin intermediul activităților la care este supus (fișe de lucru, lucrări practice și plastice, desene, teste și probe psihologice) și convocarea lui ca partener de joacă.
Toate aceste activități au fost desfășurate în faza experimentală, în scopul observării manifestărilor creative și intelectuale ale copiilor în timpul jocurilor și activităților integrate, mai precis cele desfășurate la ariile de stimulare, maniferstările creative din timpul jocurilor didactice dar și în desenele și picturile realizate în cadrul activităților de pictură și desen.
Principala caracteristică a etapei experimentale este provocarea intenționată a fenomenelor, în condiții modificate de experimentator, cu observarea exactă a manifestărilor, cu măsurarea și cuantificarea lor în unități comparabile. Ea este o etapă cuprinzătoare, implicând folosirea multor metode de cercetare, pentru veridicarea ideii sau a raționamentului experimentar.
Așa cum afirma Cuvier, observatorul ascultă natura, experimentatorul o interoghează și o forțează să se descopere.
Analiza produselor activității exprimă însușirile și potențialul psihic al unui preșcolar. Studiind orice produs, putem afla date esențiale despre capacitățile psihice de care dispune, despre progresele acestuia în învățare.
Metoda studiului documentelor școlare oferă date referitoare la activitatea elevilor și a profesorilor. Unele documente școlare (planuri de învățământ, programe școlare, documente de arhivă) oglindesc conținutul învățământului, al sistemului educativ.
Cu ajutorul acestei metode, studiind documentele școlare referitoare la activitatea preșcolarilor (desene, obiecte confecționate, etc.), dar și pe cele care privesc activitatea educatorului (plan de lecții, caiet cu observații asupra copiilor), putem cunoaște personalitatea copiilor preșcolari, dându=ne seama de modul în care putem contribui la dezvoltarea acesteia.
Ca și stimulente, am răsplătit munca depusă de copii în cadrul activităților desfășurate cu bulinuțe veseli sau triste, în funcție de rezultatele obținute, pe care le-am așezet în dreptul numelui fiecăruia, pe panoul creat în acest scop. (ANEXA 1)
5.4 Descrierea probelor
Proba 1 – de imaginație
Se prezintă copiilor diferite forme plastice. Li se cere să indice cât mai multe obiecte cu care se aseamănă. Se apreciză de fiecare dată răspunsurile originale. Se folosește analogia.
-minge, soare, cerc, inel, balon, etc.
– nor, pată de cerneală, baltă.
– gard, linii de caiet, scară de dus la cer.
– triunghi, acoperișul casei, șervețel, pălărie de oșan.
Proba 2 – de cunoaștere a capacității de analiză și sinteză
La această probă, sunt trei categorii, grupate corespunzător, în care este intercalat un element care nu se potrivește categoriei respective. Copii trebuie să îl identifice și să îl taie. (ANEXA 1)
Ex: portocală, roșie, strugure.
Proba 3 – de îndemânare
Se dă fiecărui copil fișa cu modelul desenat pe ea sau se pot crea și altele de către educatoare după același model.
||
I se spune copilului să deseneze și el la fel, adică aceeași rățușcă desenată pe fișa lui de lucru. Dacă copilul reușește să execute corect, ținând seama de toate elementele, primește două puncte.
Dacă execută doar parțial i se dă un punct, iar dacă încearcă să facă altceva diferit de ceea ce este, dar mâzgălit, primește 0,50 puncte.
Proba 4 – De stabilire a capacitații de generalizare și integrare
Se enumeră 5-6 elemente pe care ei trebuie să le grupeze într-o singură categorie. Categoriile din care fac parte elementele sunt distincte: flori, fructe, jucării, legume, mijloace de transport.
Ex: minge, păpușă, mașinuță, roboțel – jucării
Această probă s-a aplicat frontal la toată grupa de subiecți.
Proba 5 -De stabilire a capacității de a realiza relații (ANEXA 1)
Fișele acestei probe conțin persoane reprezentând diferite meserii, iar în mijloc câte trei instrumente corespunzătoare meseriilor lor. Copiii trebuie să identifice instrumentele de lucru trasând linii de corespondență.
Ex: medic – trusă medicală
– termometru
– seringă
Proba 6– Proba „omulețului” , ca proba psihologică (ANEXA 2)
I se dă o coală de hârtie , și un creion negru . I se cere să deseneze un copil , baiat sau fată, ce dorește el. Nu se intervine asupra desenului copilului. Proba se desfășoara cu fiecare copil în parte, notându-se tot ceea ce face.
CAPITOLUL 2. ANALIZAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
Ca urmare a evaluărilor inițiale desfășurate, am fixat următoarele:
– obiectivele pe care le voi urmări în activitatea desfășurată la clasă în cadrul colaborării cu grădinița și preșcolarii, în vederea optimizării performanțelor școlare ale acestora
– activitățile și formele de colaborare pe care le voi utiliza împreună cu educatorul, astfel încât să acoperim lipsurile, să remediem problemele acuzate, să atragem părintele să fie mai responsabil în dezvoltarea psiho-fizică a copilul, să fie el însuși al doilea partener ideal în educația lui.
Secțiunea 1. Rezultatele din etapa constatativă
1.1.Rezultatele obținute prin folosirea metodei “observația”
Procesul de observare al preșcolarilor a început încă din prima zi al cercetării mele. Prima observație derulată a fost referitoare la comportamentul copilului preșcolar, în scopul de a-l ajuta să se integreze mai ușor în mediul educațional al grădiniței. De la intrarea în sala de grupă, fiecare copil se manifestă la fel ca acasă ori se izolează, depinde de temperamentul și educația primită de la părinți.
Cu ajutorul acestei metode, am obținut informațiile necesare pentru a stabili tipul de comportament al fiecărui copil, pentru a alege mijloacele utilizate în următoarea etapă, cea experimentală, pentru o bună funcționare a acestora.
Tabel 3
Comportament social inițial|Retras, inadaptabil|Retras,dar comunicativ cu adulții|Comunicativ,
activ în comportament|Cu rol de bufon|Sociabil, relaxat|
Nr.copii|6|4|8|2|13|
Repartiție fete/
băieți|F|B|F|B|F|B|F|B|F|B|
|2|1|1|-|4|3|-|2|13|7|
După două zile de la integrarea în grădiniță, am observat că preșcolarii A.R., P.S. și R.A. se integrează mai greu decât ceișlalți copii, plâng în momentul în care părinții, bunicii îi lasă la grădiniță și se izolează atât de colegii de joacă, cât și de educator. Un alt copil, C.D, ai cărui părinți se află într-un proces de divorț, tatăl părăsind domiciliul conjugal și rămânand doar cu mama sa, este total izolat de colegiii săi, dar comunicativ cu adulții. Preșcolarii: E.A. și G.J. au un comportament conform vârstei lor: copilăros, amuzant, iubitor (ca un bufon); în timp ce restul copiilor sunt fie comunicativi și activi, fie au fie un comportament absolut firesc (sunt sociabili, relaxați, ordonați), care nu-i fac să iasă în evidență.
Tot în această etapă, pe lângă comportamentul copiilor preșcolari, am observat și aptitudinile acestora în cadrul activităților impuse de educator, dar și a celor alese în mod liber.
În cadrul activităților libere am urmărit gradul fiecărui copil de a socializa cu ceilalți, perseverența acestora, respectiv dacă renunță ușor la un joc sau continuă până reușește. În urma analizei, am observat că o foarte mare parte dintre preșcolari au competențele necesare continuării procesului de educare și dezvoltare din grădiniță.
În cadrul activităților obligatorii, am urmărit dacă înțeleg sarcina impusă, precum și interesul pe care îl manifestă în îndeplinirea acesteia.
Tabel 4
Competențe sociale|Nr. copii|
|Da|Nu|
|Fete|Băieți|Fete|Băieți|
Sociabil cu cei din jur|14|9|6|4|
Adaptabil la regulile jocului|13|8|7|5|
Ușor renunțător|5|3|15|10|
1.2 Rezultatele obținute prin folosirea metodei “conversația”
Cu ajutorul său, am putut deduce dacă preșcolarul manifestă o utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale , în situații de comunicare monologată și dialogată, precum și date despre personalitatea acestora.
De exemplu, în activitatea de educare a limbajului, am verificat dacă preșcolarul știe să se prezinte la cerere, dacă poate înțelege o întrebare și poate da răspunsuri adecvate, dacă manifestă defecte în pronunție, dacă are un vocabular bogat, gradul gesticulației, mimicii, gradul de memorare, etc.
Tabel 5
Competențe de limbaj|Nr. copii|
|Da|Nu|
|Fete|Băieți|Fete|Băieți|
Știe să se prezinte|16|10|4|3|
Înțelege și răspunde la întrebare|14|9|6|4|
Manifestă defecte de pronunție|4|2|16|11|
Memorează repede|15|9|5|4|
Are vocabular bogat|13|8|7|5|
Are gestică/ mimică bogată|10|7|10|6|
Tabel 6
Educarea limbajului|
Foarte bine|Bine|
14 fete|9 băieți|6 fete|4 băieți|
În privința chestionarului, menționeaz următoarele rezultate:
La întrebarea: Îți place la grădiniță? Toți preșcolarii au marcat o față veselă, ceea ce înseamnă că tuturor le place activitatea din sala de clasă.
La întrebarea: Câți prieteni ai la grădiniță? Toți preșcolarii au încercuit imaginea cu mai mulți copii.
La întrebarea: Ce îți place cel mai mult la grădiniță? 24 au răspuns că le place să se joace, trei au ales mâncarea, 5- doamna educatoare
La întrebarea: Ce preferi: să stai acasă cu părinții sau la grădiniță cu doamna educatoare și colegii? Doar doi au ales varianta de a sta acasă cu părinții.
În urma conversației purtate, am observat că printre copiii care-și doresc să stea acasă cu părinții se află o fetiță, a cărei mamă este în concediul de maternitate cu o surioară și un băiețel, care își vede foarte rar tatăl datorită programului acestuia de muncă, iar toți ceilalți fac parte din acele familii ai căror părinți sunt ocupați tot timpul cu serviciul și își petrec cea mai mare parte din timpul anului în grădiniță, inclusiv pe perioada vacanțelor; băieții sunt mai gurmanzi și au ales ca preferință mâncarea de la grădiniță; cei care doresc să se joace sunt aceia care au obținut cele mai bune rezultate la evaluările permanente și finale.
Secțiunea 2. Rezultate din etapa experimentativă
În urma aplicării probelor, am constatat următoarele:
Proba 1- de imaginație
Tabel 7
Imaginație|
Slabă|Pronunțată|
8 copii|25 de copii|
Proba 2- de analiză și sinteză
Tabel 8
Nr. puncte|Nr. fete|Nr. băieți|
3 puncte|16 fete|9 băieți|
2 puncte|2 fete|1 băiat|
1 punct|2 fete|2 băieți|
0 puncte|-|1 băiat|
Tabel 9
Nr.crt.|Inițiale copil|Nr.Puncte|
1|R.A|3|
2|S.B.|0|
3|D.A.|3|
4|L.S.|3|
5|N.E.|2|
6|P.O.|3|
7|B.T.|3|
8|R.C.|2|
9|M.I.|3|
10|T.D.|3|
11|A.R.|3|
12|V.M.|3|
13|G.|3|
14|V.C.|3|
15|M.V.|3|
16|I.|3|
17|B.I.|3|
18|P.S.|1|
19|L.D.|3|
20|B.|3|
21|C.F.|3|
22|N.L.|3|
23|I.N.|3|
24|C.A.|3|
25|M.L.|3|
26|C.D.|2|
27|E.A.|1|
28|S.F.|3|
29|P.R.|1|
30|B.F.|3|
31|C.A.|3|
32|R.A.|1|
33|G.J.|3|
Proba 3 – de îndemânare
Tabel 10
Comportamen îndemânatic|20 copii|
Comportament în dezvoltare|13 copii|
Am constatat că interacțiunea permanentă copil-educatoare își pune amprenta asupra ducerii la bun sfârșit a lucrării practice – un desen după un model dat. Este foarte important rolul educatorului, prin prisma ambiționării copilului preșcolar, oferindu-i un impuls în atingerea rezultatului.
Proba 4 – De stabilire a capacitații de generalizare și integrare, s-a aplicat frontal pe întregul eșantion de copii, diferențiat în funcție de vârstă, astfel:
Tabel 11
Grupa 5-6 ani|Grupa 6-7 ani|
16 copii|17 copii|
Toți copii au identificat elementele și au integrat elementele în categoriile din care fac parte.
lalea, ghiocel, trandafir, mac, garoafă, zambilă – flori
măr, pară, gutuie, nucă, banană, căpșuni – fructe
păpușă, minge, coardă, mașinuță, roboțel – jucării
roșie, ceapă, ardei, castravete, morcov, varză, ridichie – legume
mașină, tren, tramvai, vapor, bicicletă, avion, elicopter – mijloace de transport
Procent de promovare al probei 100%, la ambele grupe de copii.
|| |
100%| |
| |
| |
| |
| |
| |
| 5-6 ani 6-7ani |
Proba 5 -de stabilire de relații, s-a desfășurat pe aceleași eșantioane, pe fișe individuale de lucru. În urma aplicării probei s-au înregistrat următoarele rezultate:
Tabel 12
Nr.crt.|Inițiale copil|Nr.Puncte|
1|R.A|5|
2|S.B.|4|
3|D.A.|4|
4|L.S.|5|
5|N.E.|5|
6|P.O.|3|
7|B.T.|5|
8|R.C.|5|
9|M.I.|4|
10|T.D.|5|
11|A.R.|2|
12|V.M.|5|
13|G.|5|
14|V.C.|4|
15|M.V.|5|
16|I.|4|
17|B.I.|5|
18|P.S.|5|
19|L.D.|2|
20|B.|5|
21|C.F.|5|
22|N.L.|4|
23|I.N.|5|
24|C.A.|5|
25|M.L.|5|
26|C.D.|2|
27|E.A.|5|
28|S.F.|5|
29|P.R.|4|
30|B.F.|5|
31|C.A.|5|
32|R.A.|5|
33|G.J.|5|
Prin raportare la nivelul dezvoltării al vârstei, s-au înregistrat rezultatele:
5 puncte – 22 copii: 11 fete
11 băieți
4 puncte – 7 copii: 6 fete
1 băiat
3 puncte – 1 copil: 1 fată
2 puncte – 3 copii: 2 fete
1 băiat
Grupa 6-7 ani:
5 p. – 14 copii: 7 fete,
7 băieți
4 p. – 2 copii: 2 fete
3 p. – 1 copil: 1 fată
Grupa 5-6 ani
5 p. – 8 copii: 4 fete
4 băieți
4 p. – 5 copii: 4 fete
1 băiat
2 p. – 3 copii: 2 fete
1 băiat
Procent de promovare al probei la grupa 6-7 ani – 82,4 %.
Procent de promovare al probei la grupa 5-6 ani – 50 %.
Procent de promovare al probei al întregului eșantion de copii – 66,6%
Proba 5- Proba omulețul
Omulețul este proiecția eu-lui. Modul în care copilul îl desenează, îl îmbracă, îl colorează și îi adaugă diverse alte elemente reprezintă o mină de date despre acesta, despre dificultatea sau ușurința cu care el își ocupă locul în viață, comunică și evoluează. Cu alte cuvinte, evoluția omulețului este chiar imaginea evoluției copilului .
În esență, aceasta probă pune în evidență trei niveluri ce pot fi analizate separat sau împreună: dezvoltarea cognitivă, cea în lrgătură cu planul personalității și cea care arată talentul pentru desen.
Grupa 5-6 ani
Copii de la această grupă au redat aproape toate elementele corpului omenesc, cu câteva omisiuni. Fetele au desenat fetițe, cu accesorii, machiate, cu posete și pantofi cu toc. Băieții au desenat baieței, cu ochelari și cravată. Cel mai important este faptul că ambele sexe au desenat omulețului un zâmbet larg.
Grupa 6-7 ani
Copiii de la această grupa au redat toate elementele omulețului. Ca și la grupa de 5-6 ani, fetele au desenat fetițe, iar băieții au desenat băieței. Brațele le-au desenat în prelungirea umerilor, iar capul este legat de trunchi prin gât. Ochii i-au conturat, cu pupila marcată in centrul lui. Au desenat și degete la mâini. Omuleții pe care i-au desenat sunt apropiați de forma reală.
Secțiunea 3. Etapa conclusivă
În urma stabilirii și interpretării rezultatelor, pot declara că procesul formării personalității copilului este îmbunătățit semnificativ atunci când cadrul didactic deține cunoștințe minime despre particularitățile psihologice ale manifestărilor acestuia, pe diferite etape de vârsta, și când natura solicitărilor este bine adaptată capacităților lui de a asimila.
Orice activitate educațională se întemeiază pe cunoașterea psihologică a copiilor. Calitatea procesului educativ depinde esențial de calitățile psihologice ale cadrului didactic. Emil Planchard a sintetizat această idee în sintagma Nerno psychologicus nisi paedagogus.
Educatoarele fac parte din categoria agenților educaționali care au misiunea de a orienta procesul dezvoltării psiho-fizice a copiilor către un curs mereu ascendent, in scopul valorificării superioare a potențialului lor nativ și pentru a favoriza Buna integrare în societate a acestora. Pentru aceasta, educatoarea trebuie să fie în permanență atentă la transformările ce se produc în privința copiilor, să le surprindă specificitatea, să faciliteze manifestările favorabile și să împiedice apariția manifestărilor nefavorabile.
Nevoia de socializarea copilului apare după vârsta de doi ani, iar după vârsta de trei ani, nevoia de a participa la activitățile de grup crește. Începând cu vârsta de șase ani, sfera relațiilor sociale ale copilului se lărgește din ce in ce mai mult, astfel încât procesul integrării in clasa școlară – ca grup organizat, cu reguli și exigențe crescute devine absolut posibil.
Procesul cunoașterii psihologice este complex și dificil , însă nu este imposibil. De aceea, educatorul preșcolarilor trebuie să se concentreze către observarea și consemnarea unor manifestări obiective ale copiilor: particularități ale dezvoltării psiho-fizice, abilități concrete de acțiune, performanțe lingvistice.
La intrarea în grădiniță, când educatoarea constată anumite probleme (de comportament, integrare, de limbaj) la un copil, este absolut necesar să comunice cu părin ții, în scopul remedierii lor. Majoritatea părinților nu vor să recunoască existența unor probleme, iar atunci rezolvarea lor se îngreunează. Cel mai mare rol în soluționarea acestei probleme îi aparține educatoarei, prin modul în care aduce în discuție și tratează fiecare situație problematică cu părinții.
Consider că cea mai eficientă metodă prin care educatorul participă la dezvoltarea personalității copilului este urmărirea progresului acestora prin prisma activităților desfășurate, atât cele impuse, cât și cele care sunt lăsate la latitudinea copilului (lucrări practice, plastice, fișe de lucru, etc.) și implicarea lor ca parteneri de joacă.
Așa cum spune spune E. Claparede, pentru copil aproape orice activitate este joc. Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire, în consecință poate să acționeze.
Rezultatele cercetării mele au evidențiat rezultate specifice unei grupe normale de copii. Probele au fost avantajoase pentru grupa de vârsta mai mică (sub 6 ani) decât pentru grupa cu vârsta mai mare (peste 6 ani), pentru care probele tind să fie ușoare. Copiii de peste 6 ani sunt mai competenți în realizarea sarcinilor, ușurința fiind datorată formarii și maturizării structurilor cognitive , care potențează capacitatea operațională a gândirii.
Probele au avut rol diagnostic, constituind fundamentul ce conduce la adoptarea strategiilor didactice adecvate.
Prin urmare, un cadru didactic trebuie să realizeze la începutul fiecărui an școlar testarea copiilor și interpretarea probelor, pentru a cunoaște nivelul evoluției acestora la intrarea în grădiniță, nivelul dezvoltării copilului. Învățătorului îi folosesc cu atât mai mult, deoarece îi dezvăluie nivelul dezvoltării personalității copilului preșcolar la intrarea în clasa întâi.
ANEXE
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3
ANEXA 4
BIBLIOGRAFIE
Alexandra Mihaela Popescu, Mihaela Aurelia Ștefan, Florentin Remus Mogonea, Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Ed. Paralela 45, București, 2014;
Camelia Munteanu și Eusebiu Neculai Munteanu, Ghid pentru învățământul preșcolar, Ed. Polirom, București, 2009;
Constantin Cucoș, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996;
Conf. Univ. dr. Ana Tucicov-Bogdan, Conf. univ. dr. Nicolae Radu, Llector univ. Pala Constantinescu, Lector univ. Tinca Crețu, Lector niv. Patita Silvestru, Lextor Gheorghe Fleancu, Asist. Univ. Dan Potolea, Asist. Univ. Lucica Vighici, Personalitatea copilului, Ed. politică, București, 1972;
Cristea S., „Pedagogie generală. Managementul educației”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1996;
Ioan Comănescu, Prelegeri de pedagogie, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 1998;
L. Gliga, Standarde profesionale pentru profesia didactică, București, 2002;
Nicolae Oprescu, Pedagogie. Bazele teoretice, Ed, “Fundației România de mâine”, București, 1999;
Pantelimon Golu, Mielu Zlate, Emil Verza, Psihologia copilului, Manual pentru clasa a XI-a, Școli normale ;
Paul Popescu Neveanu, Florica Andreescu și Marian Bejat, Studii psiho-pedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7 ani;
Robert Langis(varianta tradusă de Corina Covaci), Când să spunem NU copiilor ;
M.Ed.C., Proiectul de reformă a învățământului preuniversitar ;
Coord. Prof. Virginia Tiurbe și prof. Rodica Popa, Educația permanentă, condiție a eficienței învățământului reformator, Ed, Casa Corpului Didactic, Oradea, 2010;
https://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/dezvoltare/Personalitatea-prescolarului-3-6-ani-a4796.html ;
Psihologie experimentală disponibil on-line http://www.slideshare.net/guest5989655/metoda-observatieipresentation.ro ;
www.academiaedu.ro ;
https://www.kinderunity.com/ro/articole/importanta-educatorului-in-dezvoltarea-copilului.ro .