Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ION IONESCU DE LA BRADIAŞI [304240]

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „ION IONESCU DE LA BRAD”[anonimizat].dr.ing. Mihaela IVANCIA

Absolvent: [anonimizat]

2018

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „ION IONESCU DE LA BRAD”[anonimizat].dr.ing. Mihaela IVANCIA

Candidat: [anonimizat], 2018

CUPRINS

Listă tabele

Listă figuri

Introducere

Partea I Considerații generale

CAPITOLUL 1

CARACTERE STUDIATE ÎN AMELIORAREA

POPULAȚIILOR DE ALBINE

1.1. Hibridul

1.2. Rasa

CAPITOLUL 2 CARACTERIZAREA RASEI AUTOHTONE

CAPITOLUL 3 CARACTERIZAREA HIBRIDULUI BUCKFAST

Partea a II-a Contribuții proprii

CAPITOLUL 4 [anonimizat]

4.1. Scopul lucrării

4.2. Materialul biologic

4.3. Metodologia de cercetare

CAPITOLUL 5 REZULTATE OBȚINUTE

5.1. Rezultate cu privire la recoltarea polenului

5.2. Rezultate cu privire la cantitatea de miere extrasă

5.3. Rezultate cu privire la dezvoltarea familiilor

5.4. Rezultate cu privire la blândețea albinelor din familiile de albine

5.5. Rezultate cu privire la manifestarea instictului de roire

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Apicultura joacă un rol important datorită faptului că albinele asigură populația cu produse apciole: miere, ceară, polen, păstură, propolis, lăptișor de matcă etc. [anonimizat] (L. Moreva, 2006).

[anonimizat]. [anonimizat]-un spectru larg al condițiilor de mediu.

Capacitatea de adaptare a [anonimizat] (N. Eremia, 2009).

Principala funcție a [anonimizat] a numărului de albine la culesul principal.

[anonimizat], iar în toamnă rezervele sunt utilizate la creșterea puietului și asigurarea eclozionării albinelor valoroase în primăvara anului următor (V. Lebedev, 2000).

[anonimizat], [anonimizat].

Listă tabele

Tabelul 4.1 Performanțele familiilor selectate

Tabelul 5.1 Cantitatea de polen recoltată la familiile studiate

Tabelul 5.2 Cantitățile de miere extrasă la familiile studiate

Tabelul 5.3 Dezvoltarea familiilor studiate

Tabelul 5.4 Evaluarea caracterului de blândețe la familiile studiate

Tabelul 5.5 Evaluarea instinctului de roire la familiile studiate

Listă figuri

Fig. 2.1. Apis mellifera ligustica (albina italiană)

Fig. 2.2. Apis mellifera carnica

Fig. 2.3. Apis mellifera caucasica (albina caucaziană)

Fig. 2.4. Apis mellifera carpatica (albina carpatică)

Fig. 2.5. Apis mellifera intermisa (albina telică)

Fig. 2.6. Roi Apis melifera adansoni (albina africană)

Fig. 2.7. Apis mellifera mellifera (albina brună europeană)

Fig. 2.8. Apis mellifera lehzeni

Fig. 2.9. Apis mellifera silvarum

Fig. 3.1. Hibridul Buckfast

Fig. 3.2. Variația culorii la hibridul Buckfast

Fig. 3.3. Comportamentul de blândețe la hibridul Buckfast

Fig. 3.4. Introducere matcă Buckfast prin cușca de așteptare

Fig. 4.1. Familiile selectate din rasa autohtonă Apis melifera carpatica

Fig. 4.2. Familiile selectate din hibrid Buckfast

Fig. 4.3. Reprezentarea performanțelor productive la materialul biologic

Fig. 4.4. Amplasare geografică a localității Oțeleni, județul Iași

Fig. 4.5. Schema de organizare a cercetării

Fig. 4.6. Cuib în familia F1 Apis melifera carpatica

Fig. 4.7. Cuib în familia F2 Apis melifera carpatica

Fig. 4.8. Cuib în familia F1 hibrid Buckfast

Fig. 4.9. Cuib în familia F2 hibrid Buckfast

Fig. 4.10. Magazii familii Apis melifera carpatica

Fig. 4.11. Magazii familii hibrid Buckfast

Fig. 4.12. Familie hibrid Buckfast cu 4 magazii miere

Fig. 4.13. Ramă cuib cu miere – familie Apis melifera

Fig. 4.14. Magazie miere hibrid Buckfast

Fig. 4.15. Ramă cuib cu miere – familie hibrid Buckfast

Fig. 5.1 Cantitatea de polen recoltată (kg) la familiile studiate

Fig. 5.2 Cantitatea de miere marfă recoltată (kg) la familiile studiate

Fig. 5.3 Dezvoltarea famililor studiate

Fig. 5.4 Manifestarea caracterului de blândețe la familiile de albine Apis melifera

Fig. 5.5 Manifestarea instinctului de roire la familiile studiate

Partea I

Considerații generale

CAPITOLUL 1

CARACTERE STUDIATE ÎN AMELIORAREA

POPULAȚIILOR DE ALBINE

Cunoașterea caracterelor în ameliorarea populațiilor de albine, presupune conservarea și ameliorarea în rasă curată, prin selecție artificială a caracteristicilor productive și de adaptabilitate la mediu pe care aceasta le-a achiziționat de-a lungul evoluției sale.

1.1. Hibridul

Într-o populație în echilibru (legea Hardy-Weinberg), în condiții naturale (rasa geografică) la albine, performanța descendenței este intermediară între performanța părinților. Situația apare când un caracter este controlat de gene aditive (producția de miere).

Selecția artificială urmărește ameliorarea performanțelor medii între părinți. Dacă discutăm de încrucișarea între indivizi ce aparțin de două populații diferite genetic, performanța descendenței este superioară părinților, rezultatul fiind dat de fenomenul de heterozis.

Hibridarea interrasială (încrucișarea între indivizi ce aparțin de rase diferite) determină apariția efectul de heterozis sau de vigoare hibridă, fenomen întâlnit la toate speciile de plante și animale. La albine, efectul este controlat doar în scopul obținerii primei generații (F1), rezultatele conduc la îmbunătățirea anumitor performanțe numai la prima generație.

Îmbunătățirea performanței are loc numai l anivel de individ nu șpi de ameliorare a performanței populației care este supusă selecției.

Fenomenul de heterozis ce apare la un hibrid poat fi explicată astfel: produșii rezultați din încrucișarea indivizilor ce aparțin unor populații genetice diferite (hibrizii) sunt mai viguroși (heterozigoți) ca indivizii în rasă curată (părinții), aceștia fiind mai homozigoți. Superioritatea hibrizilor este dată de manifestarea fenomenului de heterozigoției mai intensă (pe același locus apar alele diferite ale unei gene) precum și a unor interacțiuni genetice neaditive (dominanță, supradominanță, epistazie). Indivizii rezultați pot fi mai viguroși sau mai productivi comparativ cu părinții.

Pentru obținerea unui efect maxim, sunt crescători care practică numai obținerea hibrizilor de primă generație (birasiali sau chiar trirasiali) – F1, prin folosirea tehnicii însămânțării instrumentale (mătci cu trîntori din rase diferite), produsșii obținuți fiind comercializați către apicultori.

Prin manifestarea vigorii hibride, hibrizii F1 vor satisface așteptările cumpărătorului numai dacă și condițiile de mediu (climă, floră) sunt favorabile.

Ca urmare a unor particularități de reproducție specifice albinelor (împerecherea în natură, dispersia trîntorilor, roirea naturală), utilizarea hibrizilor F1 nu poate preveni apariția hibrizilor secundari (F2, F3 etc) în interiorul populației locale, fenomen care conduce la dispersia genelor parentale în populația locală.

Generația F2 va moșteni numai jumătate din vigoarea hibridă (din efectul de heterozis existent la părinți), iar generațiile ce vor urma vor moșteni pe mai departe această vigoare hibridă, din ce în ce mai puțin din până la dispersia totală a genelor.

Rezultatul final al folosirii hibrizilor este o poluare genetică a populației locale în care se manifestă genotipuri adaptate la condițiile locale, mai mult sau mai puțin. Intervine o metisare a populației cu apariția de caractere nedorite și o dependență a apicultorilor de achiziția de hibrizi.

Dispersia genelor nedorite la albine este relativ rapidă, pe areale extrem de largi, dacă luăm în calcul distanțele de zbor pentru împerechere trântorilor și mătcilor, însă dar și fenomenul de roire naturală.

Comercializarea hibrizilor de albină, interrasiali poate determina hibridarea în masă a unor populații locale, întrucât vânzarea mătcilor hibride se poate face în toată țara, într-un sezon, putându-se realiza mii de mătci.

1.2. Rasa

Albina meliferă este unica specie de interes economic care este dependentă în totalitate de mediul natural. Aceasta a evoluat de milioane de ani, fiind în cea mai mare măsură sub controlul selecției naturale.

Albina meliferă este dependentă de mediu înconjurator, prin două elemente care îi asigură dezvoltarea și perpetuarea speciei, respectiv, obținerea hranei si înmulțirea.

Datorită biologiei speciei, a tehnologiilor de creștere și dezvoltate, intervenția umană a pus accent pe întreținerea și susținerea dezvoltării familiilor de albine în scopul asigurării condițiilor optime de producție. Însă cel mai important rol îl joacă mediul, care este spațiul de obținere a hranei în mod natural (nectar și polen) și reproducția.

Țara noastră datorită poziției geografice și a relieful dispune de o specificitate anume: climat temperat-continental, cu influență sezonieră mediteraneenă sau continentală (vânt, secetă, temperaturi variate etc), cu vegetație și floră varaită, de munte, deal, câmpie sau deltă.

Albina românească a fost studiată încă din anii 1937-1939 (Fișteag și Farcaș), când a fost propusă ca rasă de sine stătătoare – Apis melifera carpatica. În anul 1965, la nivel internațional, Foti, a realizat studii de amploare care în prezent sunt continuate de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură.

În anul 1958, Asociația Crescătorilor de Albine din România, iar în anul 1974 Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură au efectuat cercetări cu privire la onservarea și ameliorarea fondului genetic autohton.

Albina este un obiect dificil pentru ameliorare, deoarece implică complicații în ameliorare și evaluare (bonitare) pentru familiile de albine.

Cele mai importante caracteristici generale și particulare cu privire la biologia albinei melifere sunt:

Populația genetică de albine melifere este componenta diferitelor ecosisteme, care se adaptează la ecosistemul natural unde rolul major îl revine climei și vegetației (flora).

În populația de albine omul nu poate controla mai mult de 10% din condițiile ecologice.

Evoluția albinelor este sub controlul selecției naturale, în cea mai mare parte, omul reușind să controleze numai condițiile de hrană și de reproducție.

Valoarea unei familii de albine este stabilită de două componente principale. O primă componentă este cea genetică (ereditară) care este transmisibilă la descendenți. O a doua componentă este mediu reprezentat prin localizarea stupinei, condițiile de dezvoltare sau de management, elemente care nu sunt ereditare.

Producția ridicată de miere mai mare poate fi rezultatul corobotării condițiilor de mediu mai bune care are ca finalitate un comportament de cules (genetic) mai pronunțat. În acțiunile de selecție, omul trebuie să reușească să măsoare componenta genetică, pentru a realiza selecționarea și transmiterea în descendență a caracterului dorit, întrucât selecția artificială se bazează doar pe această componentă.

Indivizii candidați la selecție sunt reprezentați de familiile de albine. În selecție se evaluează performanța familiei de albine ca un întreg: matcă și albinele lucrătoare.

Albina meliferă dispune de un sistem reproductiv haplo-diploid, adică trântorii eclozionează din ouă nefecundate Albina lucrătoare și mătca sunt diploide provenind din ouă fecundate. Trântorii diploizi sunt eliminați de albine. Toți spermatozoizii produși de trântor (haploid) sunt identici (clone) de aceea valoarea genetică a unei familiei de albine este rezultatul valorii genetice a mătcii și a trântorilor care au împerecheat-o.

Analizată din punct de vedere genetic, familia de albine este formată din subfamilii cu grade de înrudire variate, rezultate din fecundarea ovulelor mătcii cu spermatozoizii stocați în spermateca mai multor trântori, în situația în care fiecare trântor produce spermatozoizi identici. O familie de albine este formată din punct de vedere genetic din subgrupe de indivizi (albine lucrătoare):

– supersurori (gradul de înrudire fiind de 75%) au aceeași părinți;

– semisurori (gradul de înrudire fiind de 25%) au aceeași mamă, tata fiind diferit.

– surori (gradul de înrudire fiind de 50%) au aceeași mamă, dar tații sunt frați.

Deoarece populațiile genetice de albine nu sunt foarte mari apare fenomenul de consangvinizare, mult mai ușor. Fenomenul este observat prin viabiliatea puietului care este rezultatul determinismului genetic al sexului.

Determinismul sexului. La albină, sexul individului este determinat de existența unei gene, care, în interiorul unei populații de albine, are mai multe sexalele. Dacă întâmplarea face ca două sexalele identice să se combine, rezultatul obținut este un trântor diploid ce nu supraviețuiește, fiind eliminat de lucrătoare în momentul ecloziunii din ou.

Rezultatul este o suprafață de puiet cu goluri (puiet „pestriț”), ceea ce conduce la viabilitate scăzută a puietului. Consangvinizarea la albine are ca efect reducerea numarului de sexalele, dar apariția trântorilor diploizi conduce la scăderea viabilității puietului, un fenomen care nu este de nedorit. Consangvinizarea poate fi evaluată după existența acestor goluri. Fenomenul limitează utilitatea consangvinizării ca practică în ameliorarea albinelor, metoda fiind folosită cu succes la alte specii de animale.

Cele mai importante caractere morfologice specifice rasei sunt: colorația abdomenului, lungimea trompei, lungimea și lățimea aripii anterioare, lățimea tergitului 3 și 4, indicele tarsian,indicele cubital, dislocarea discoidală, etc.

Măsurătorile diferă ca metodă de lucru (imagistica pe aripi) și sunt utilizate în scopul discriminării raselor sau populațiilor de albine, pentru conservarea populațiilor de albine.

Alte metode utilizate pe plan internațional și național în determinarea caracterelor specifice rasei sunt diferențierea populațiilor de albine, prin folosirea markerilor genetici, metode aflate în continuă dezvoltare.

Deoarece metodele sunt foarte diversificate și nu sunt aplicate în mod uniform, determină apariția comparațiilor ineficiente între rase. De aceea, a apărut nevoia de a standardiza metodica. În ultimii ani această metodă a fost descrisă și analiză, iar în prezent standardizare existentă pe toate cele 3 categorii de studii – morfometrice clasice/ geometrice (aripa) și genetice (ADN mitocondrial si nuclear).

Ținând cont de zonele de suprapunere naturală a arealelor de distribuție, apare fenomenul de hibridare naturală (zone gri) între diferitele rase geografice. Delimitare clară a raselor reprezintă în o provocare. Izolarea geografică și reproductivă la nivel de țară (fiecare cu propriile politici de conservare și ameliorare în rasă curată), rămâne unica soluție viabilă pentru protecția populațiilor locale de albine.

Numeroasele studiile ale comportamentului în famiile de albine, sunt necesare și deosebit de importante, ele indicând reala adaptare a albinelor într-un ecosistem și încadrarea într-o anumită populație geografică de tip rasă sau ecotip.

CAPITOLUL 2

CARACTERIZAREA RASEI AUTOHTONE

Apis mellifera este o specie de albini, care a înregistrat cel mai mare progres biologic, fiind și cea mai răspândită. Apis melifera are cea mai mare valoarea economică. Răspândită pe toate continentele cu climat adecvat, Apis melifera asigură cea mai mare parte din mierea și ceara produsă în lume. Datorită calităților productive, specia este întreținută în stupi fiind exploatată în mod organizat de către apicultori.

În decursul anilor, sub influența variabilității condițiilor de climă și a mediului înconjurător, s-au format numeroase rase și populații cu însușiri valoroase. Aceste rase de albini au fost grupate în: rase irano-mediteraniene, africane și mediteranean – occidentale.

Rasele irano – mediteraniene:

– Apis mellifera ligustica (albina italiană) (fig. 2.1) este răspândită în toate zonele cu climă caldă. Albinele au culoarea galbenă, fiind bune culegătoare de nectar și producătoare de ceară. Mătcile sunt foarte prolifice, ceea ce presupune o dezvoltare bună a familiilor, care justifică productivitatea ridicată. Albinele nu sunt agresive și nu sunt rezistente la iernile aspre și lungi. Lungimea aripilor este de 9,15 mm, a limbii de 6,60 mm, iar indicele cubital de 2,20 – 2,50.

Fig. 2.1. Apis mellifera ligustica (albina italiană)

(Apicoltura AAAB)

– Apis mellifera carnica (albina carniolă) are o arie de răspândire foarte întinsă: din Alpii meridionali, în zona Dunării până la Marea Neagră, în sudul Rusiei, în Grecia și în America. Culoarea albinelor și a trântorilor este închisă, având inelele abdominale cu perișori argintii. Este blândă, cu caracter liniștit pe fagure în timpul controlului, manifestând vitalitate și hărnicie. Are înclinații spre roire, construiește multe celule de trântori, căpăcește mierea uscat. Este rezistentă la iernat și folosește eficient rezervele de hrană. Manifestă prolificitate limitată, cu încetarea timpurie a creșterii puietului. Lungimea aripilor este de 9,13 mm, iar a limbii de 6,4 mm.

Fig. 2.2. Apis mellifera carnica

(Wikimedia Commons)

– Apis mellifera caucasica (albina caucaziană) (fig. 2.3.) este foarte productivă, puțin roitoare, blândă, valorifică culesul și pe timp mai puțin favorabil, fiind adaptată la culesurile de lungă durată și de mică intensitate. Prezintă cea mai lungă trompă (7,2 mm), fiind cea mai bună polenizatoare a trifoiului roșu. Este răspândită pe toate continentele și cuprinde mai multe populații diferite ca valoare și utilitate. Spre deosebire de alte rase de albine, ea nu-și împrăștie nectarul proaspăt cules în mai mulți faguri, ci îl așează în mod compact.

Fig. 2.3. Apis mellifera caucasica (albina caucaziană)

(SOS dall'Ape Mellifera dal pianeta Terra)

– Apis mellifera carpatica (albina carpatică) (fig. 2.4) este albina autohtonă. Nu este recunoscută ca rasă de către toți cercetători. Apis carpatica este o albină blândă, cu o slabă predispoziție spre roire naturală și furtișag. Căpăcește mierea uscat și are tendință slabă la propolizare. Rezistentă la condițiile de iernare, are un consum de hrană redus, cu capacitate de recoltare a hranei în intervale scurte de timp favorabil.

Fig. 2.4. Apis mellifera carpatica (albina carpatică)

(Renasterea Stuparitului)

În cadrul “rasei” sunt încadrate mai multe populații, adaptate zonelor în care sau format: Podișul Moldovei, Podișul Transilvaniei, Câmpia Dunării și Dobrogea, Câmpia de Vest și zona versanților munților Carpați. Lungimea corpului este la fel cu a raselor caucaziană și italiană. Lungimea aripei anterioare este de 9,00 – 9,22 mm, iar lungimea trompei variază între 6,29 mm la albinele din Câmpia Dunării și 6,44 mm la cele din Podișul Transilvaniei. Tarsului are o lungime între 2,03 – 2,07 mm, iar tibia o lungime de 3,19–3,22 mm. Indicelui cubital este în valoare de 2,25.

Alte rase irano – mediteraniene: Apis mellifera sicula (albina siciliană), Apis mellifera remipes, Apis mellifera taurica, Apis mellifera anatolica.

Rasele africane:

– Apis mellifera intermisa (albina telică) (fig. 2.5) răspândită cu precădere în nordul Africii, face legătura cu albina europeană.

Fig. 2.5. Apis mellifera intermisa (albina telică)

(www.flickr.com)

Albinele au culoarea neagră cu perozitate redusă, sunt agresive, au tendință mare de roire, propolizează abundent, căpăcesc mierea umed, au vitalitate și hărnicie mare. Mătcile sunt lungi și subțiri și au mișcări rapide pe faguri. În cadrul rasei sunt cunoscute mai multe varietăți: iberică, franceză, elvețiană, engleză locală. Rasa este sensibilă la acarioză și bolile puietului.

– Apis melifera adansoni (albina africană) (Fig. 2.6.) este rasa cea mai precoce din lume, cu un ciclu de dezvoltare de numai 18,5 zile. Este o albină mică, de culoare galbenă, foarte agresivă și roitoare.

Fig. 2.6. Roi Apis melifera adansoni (albina africană)

(www.inaturalist.org)

Alte rase africane: Apis mellifera lamarki (albina egipteană), Apis mellifera unicolor (albina de Madagascar), Apis mellifera capensis, Apis mellifera major, Apis mellifera rubica, Apis mellifera scutellata, Apis mellifera littorea, Apis mellifera monticola, Apis mellifera sahariensis, Apis mellifera jemenitica.

Rasele mediteranean – occidentale:

– Apis mellifera mellifera (albina brună europeană) (fig. 2.7) cu foarte multe varietăți.

Fig. 2.7. Apis mellifera mellifera (albina brună europeană)

(bugguide.net)

Este răspândită în toată Europa centrală și nordică. Cercetările au demonstrat că, este una și aceeași rasă cu Apis mellifera lehzeni (fig. 2.8) și Apis mellifera silvarum (fig. 2.9).

Fig. 2.8. Apis mellifera lehzeni

(ecocolmena.com)

Fig. 2.9. Apis mellifera silvarum

(pixabay.com)

Este apropiată de albina africană Apis mellifera intermisa. Este o albină mare dar cu trompă scurtă, irascibilă, foarte agitată pe faguri, are agresivitate variabilă, relativ roitoare, productivă și rezistență la ierni lungi. Are o dezvoltare relativ înceată și nu ajunge decât la o putere medie a coloniei, care se păstrează timp îndelungat, motiv pentru care nu valorifică bine culesurile timpurii, dar le valorifică bine pe cele târzii.

CAPITOLUL 3

CARACTERIZAREA HIBRIDULUI BUCKFAST

În decursul a peste 70 de ani, Fratele Adam (un călugăr benedictin din abația Buckfast Abbey din Dartmoor, Anglia) a introdus în această rasă proprietățile prețioase ale altor rase de albine prin încrucișări. În general, a fost nevoie de mai mult de 10 ani pentru a ajunge de la identificarea unei proprietăți prețioase până la integrarea în rasa Buckfast.

Este nevoie atât de o bază largă de selecție (adică multe populații de albine), cât și o mare perspicacitate, mai ales când se fac selecțiile necesare pentru eliminarea proprietăților nedorite ca folosirea propolisului și lipsa roirii. Blândețea în cadrul unei rase se controlează ușor, și de aceea se ajunge mai rapid la aceasta. Împerechind Buckfast cu Buckfast, se obține rasa Buckfast fără scindări nedorite.

Rasa Buckfast (fig. 3.1) a evoluat de la încrucișarea dintre albina italiană și albina vest-europeană din Anglia, o subspecie a rasei Apis mellifera mellifera. Ulterior au fost introduse și alte rase. Încrucișarea originală a fost realizată în 1914, chiar înainte ca albina locala din Anglia sa fie eradicată de o epidemie.

Fig. 3.1. Hibridul Buckfast

(apiexpert.ro)

Albine Buckfast are culoarea deschisă caracteristică acestei rase fiind asemănătoare cu albina italiană veche, care era mult mai închisă la culoare față de cea obținută în prezent.

Buckfastul nu a fost împerecheat pentru a obține o uniformitate în caracteristicile exterioare, deoarece acest scop poate fi atins cu un cost mare în ceea ce privește performanța. De aici. în cadrul rasei Buckfast exista mari variații de culoare (fig. 3.2) , însă o mare uniformitate în ceea ce privește performanța.

Fig. 3.2. Variația culorii la hibridul Buckfast

(agrointel.ro)

Principalele caracteristici ale albinei Buckfast sunt: hărnicia, prolificitatea matcii, instinctul foarte redus de roire și rezistență deosebită la boli. Albine Buckfast colectează mai puțin propolis față de alte rase, iernează liniștit, se dezvoltă repede primăvara și menține colonia la maximul de putere pe toată perioada de vară. Acest lucru îi permite să beneficieze de toate tipurile de cules. Ca temperament, albina Buckfast este cea mai blândă (fig. 3.3), apicultorul reușind să lucreze în stupină chiar și pe vreme nefavorabilă, remarcată în această privină și de Fratelui Adam, care considera că este o albină “neobișnuit de blândă”.

Una din cele mai importante calități ale albinei Buckfast este instinctul foarte redus de roire. În prezent roitul este una dintre cele mai mari probleme în apicultură și chiar dacă rasa Buckfast are cea mai mica înclinație către roire, este greșit să credem ca nu va roi în anume situații.

Fig. 3.3. Comportamentul de blândețe la hibridul Buckfast

(foto original)

Un apicultor care deține 2000 de familii de Buckfast explica faptul că dacă se lucrează corect cu această albină, roiește foarte puțin, ceea ce face ca efecturea controlul periodic al familiilor să fie nerentabil.

Calitățile cu privire la hărnicia și vigoarea acestei rase stau la baza caracterului heterozis obținut prin hibridare. În cazul hibridului Buckfast părinții trebuie să fie întotdeauna cunoscuți, cu puritate mare.

Controlul real asupra purității rase permite, ulterior un bun managemaent al împerecherilor realizate prin inseminarea artificială.

În prezent, albina Buckfast este una dintre cele mai solicitate tipuri de albine, fiind considerate ideală pentru caracteristicile sale, care implică selectarea și încrucișarea inversă a albinei. Albina Buckfast este utilizată datorită criteriilor și standardelor de calitate, de care dispune și care sunt dorite de apicultori, bazate pe caracteristici biometrice.

Principalele caracteristici ale roiului de albine Buckfast sunt: vitalitatea, docilitatea, producția cantitativă și calitativă de miere, toate de calitate superioară. Produsele apicole obținute sunt excelente (propolis, faguri și ceara).

Linia de albine Buckfast crescută pe baza unui management corect reprezintă un potențial genetic ridicat pentru cuplare și înmulțire, populația având unul dintre materialele genetice superioare, comparativ cu alte subspecii.

Roiul de albine Buckfast este individual, fiind caracterizat prin: producerea unei cantata ridicate de miere, mătcile de tip prolific (fig. 3.4), familiile de albine au capacitate bună de iernare, cantitate redusă de puiet în sezonul rece, numărul redus de mortalități în colonia de albine, anual.

Fig. 3.4. Introducere matcă Buckfast prin cușca de așteptare

(www.apis-donau.ro)

Creșterea albinelor în dimensiuni încetează în ultima decadă a lunii septembrie, albinele Buckfast fiind extrem de blânde cu intensitate redusă de înțepaturi annual.

O altă trăsătură a albinei Buckfast este aceea că înțepătura nu dăunează organismului uman și nici nu face ca acesta să devină alergic la polen sau la produse din miere de albine.

”Apis Donau” este singura companie care comercializează în România produse apicole și servicii pentru creșterea albine Buckfat. Ei livrează doritorilor roiuri de albine și roiuri la pachet, ideale pentru creștere și înmulțire. Compania are rezultate excelente în domeniului apicol.

Partea a II-a

Contribuții proprii

CAPITOLUL 4

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI

METODOLOGIA DE CERCETARE

4.1. Scopul lucrării

Echilibrul genetic al populațiilor de albine este influențat de fenomenul de hibridare artificială. Hibridare are un puternic impact asupra capacității albinelor de a se adapta la un anumit areal, prin particularitățile de reproducție specifice albinelor.

Hibridarea conduce la metisarea într-o perioadă relativ scurtă a populației de albine locale, aici fiind încadrată și metisul Buckfast.

Scopul lucrării este acela de a studia performanțele populației de albine obținută din hibridul Buckfast și rasa autohtonă Apis melifera, crescută în zona Oțeleni, județul Iași.

4.2. Materialul biologic

Materialul biologic a fost reprezentat de patru familii de albine, exploatate în cadrul stupinei particulare PFA Tache Petre Alin:

1. Două familii cu albină autohtonă Apis melifera carpatica (F1 și F2) (fig. 4.1) provenite din famili de reproducție. Familiile selectate au realizat în anii trecuți următoarele rezultate:

– cantitatea de miere: – miere de rapiță – 8 kg/familie;

– miere de salcâm – 19,5 kg/familie;

– miere de tei – 18 kg/familie;

– miere de floarea soarelui – 17 kg/familie;

– polen recoltat – 2 kg/familie (tab. 4.1 și fig. 4.3).

2. Două familii cu hibridul Buckfast (F1 și F2) (fig. 4.2) provenite din famili de reproducție însămânțate instrumental.

Familiile selectate au fost în testare câțiva ani, rezultatele acestora în anii trecuți au fost:

– cantitatea de miere: – miere de rapiță – 14 kg/familie;

– miere de salcâm – 42 kg/familie;

– miere de tei – 40 kg/familie;

– miere de floarea soarelui – 41,5 kg/familie;

– polen recoltat – 5 kg/familie (tab. 4.1 și fig. 4.3).

Fig. 4.1. Familiile selectate din rasa autohtonă Apis melifera carpatica

(foto original)

Fig. 4.2. Familiile selectate din hibrid Buckfast

(foto original)

Tabelul 4.1

Performanțele familiilor selectate

Fig. 4.3. Reprezentarea performanțelor productive la materialul biologic

Stupii au următoarea configurație: corp format din 10 rame 1/1, cu magazii pentru miere de 10 rame ½ redus.

Descrierea cadrului natural

Stupina PFA Tache Marius Alin a fost înființată în anul 2013, având ca obiect de activitate creșterea și dezvoltarea familiilor de albine.

Stupina este amplasată în Comuna Oțeleni (fig. 4.4), localitate situată în județul Iași, în podișul Moldovei, la 80 km distanță de reședința județului, fiind situate la o altitudine de 285 m.

Comună Oțeleni se învecinează în partea de nord cu orașul Târgu Frumos, în partea nord–vestică se află comuna Strunga, în partea vestică, comuna Butea, la sud-vest se află comuna Doljești, județul Neamț, în sud este comuna Bâra, iar la est, comuna Boghicea.

Comuna are o arie de 32,11 km² fiind alcătuită din localitățile: Oțeleni și Hîndrești.

Fig. 4.4. Amplasare geografică a localității Oțeleni, județul Iași

(www.comune.ro)

Relieful comunei s-a format pe baza evoluției rețelei hidrografice din regiunea Moldovei aparținând bazinelor hidrografice Siret, Bahlui și Bârladul superior. Acestea și-a pus amprenta asupra substratului geologic surmațian, prin acțiuni de eroziune, continuate de acumulări, ceea ce a condus la o puternică fragmentare deluroasă.

Interfluviile sunt cu aspect de dealuri prelungi, pantele fiind cuprinse între 3-5%, afectate de ușoare eroziuni areolare. Altitudinile dealurilor sunt la peste 300 m (Dealul Dumbrăvița, cu 329 m).

Versanții ce mărginesc interfluviile au orientări și înclinări cu pante de 5% până la 25%. Versanții cei mai puternic înclinați sunt în degradare, în special sub formă de alunecări, necesitând lucrări de îmbunătățiri funciare.

Substratul geologic este format din depozitele sarmațianului mediu, reprezentate prin alternanțe de nisipuri, cu argile, marne, calcare și gresii, cu vârstă sarmațiană medie. Aceste altenanțe sunt exploatate local în cariere, peste care se suprapun depozite cuaternare, reprezentate prin loessuri pe câteva dealuri și aluviuni în văi.

Climatul comunei are caracter temperat–continental, cu influențe de pădure Temperatura medie anuală atinge valori între 8-9°C, cu maxim mediu în luna iulie (19-20°C) și o minimă medie în ianuarie (-3°÷-4°C).

Valorile temperaturii dau amplitudine termică anuală de cca. 24°C, ceea ce denotă un continentalism accentuat.

Precipitațiile medii anuale sunt în medie de 500 mm/m2, cantitățile medii cele mai mari fiind înregistrate în luna iunie (70-80 mm/m2), iar cele mai mici în sezonul de iarnă și la începutul primăverii (20-30 mm/m2).

Vânturile cele mai frecvent întâlnite sunt din nord, nord-vest și sud, sud-est, direcțiile curenților de aer fiind mult influențate de orientarea văilor, pe care masele de aer se canalizează, manifestându-se cu viteze sporite.

Rețeaua hidrografică în teritoriu comunei Oțeleni este formată din câteva văi torențiale, respectiv: Luncă, Valea Arinoasa și Vatra Satului. Regimul hidrologic este de tip continental–torențial și se caracterizează prin variații sezoniere ale nivelelor și debitelor de apă. Creșterea acestor nivele este provocată de exces de umiditate și chiar de inundații reduse.

În completarea rețelei hidrografice de suprafață vin iazurile dinteritoriul comunei care au rol important local în ameliorarea microclimatului, reglând debitele apelor din viituri, motiv care nu determină apariția inundațiilor mari

Apele subterane sunt stocate în intercalații permeabile ale substratului sarmațian pe depozite nisipo-argiloase și argilo-nisipoase, dar și în baza depozitelor deluvio-coluvio- eluviale cuartenare, întâlnite la adâncimi variabile.

Solurile caracteristice dealurilor inter-fluviale sunt reprezentate prin cernoziomuri levigate podzolice, brune, cenușii și de pădure.

Vegetația naturală este caracteristică zonelor de pădure și silvostepă, cu întinderi de stejar și gorun (predominant stejarului) din regiunea forestieră a Podișului Moldovei. Preponderent apar intercalații de fag și gorun.

Zona de silvostepă, din partea nordică a comunei, se caracterizează prin existența unor mici suprafețe de păduri de stejar și gorun, cu prezență sporadică a speciilor de esențe termofile.

Comuna este reprezentată de terenuri pentru agricultură, cu soluri cernoziomice, resurse de argilă, gresie și calcar. Surse de apă subterane și de suprafață, precum și vegetația forestieră, sunt terenuri bune pentru dezvoltarea localităților.

4.3. Metodologia de cercetare

Stupina este amplasată în vecinatatea pădurii Ocolului Silvic Podul Iloaei și dispune de un efectiv de 150 famili de albine, din care 120 famili produc miere marfă și alte produse apicole. Diferența, de 30 de famili sunt destinate reproducției.

Studiul a fost realizat în perioada 15.04.2017 până la 10.06.2017.

La culesul de salcâm au fost alese 4 famili de producție din rase diferite, respectiv:

– 2 familii din rasa autohtonă Apis melifera carpatica;

– 2 familii din hibridul Buckfast.

Familiile luate în studiu au fost alese din stupină, în funcție de gradul de dezvoltare.

Pe durata studiului au fost urmărite caracteristicile de blândețe și instinctual de roire, continuându-se cu o serie caractere de producție:

– cantitatea de polenul recoltat;

– cantitatea de miere extrasă;

– gradul de dezvoltare al familiilor (fig. 4.5).

Fig. 4.5. Schema de organizare a cercetării

Studiul a început când familiile erau la capacitatea maximă, adică formate din 10 rame cu albine, din care 7 sau 8 cu puiet aflat în toate stadiile de dezvoltare (fig. 4.6 și 4.7), diferența ramelor fiind cu miere și păstură (2 sau 3).

Ajungând la apogeu la începutul culesului de salcâm pe partea de cuib s-a adaugat magazia pentru miere marfă (fig. 4.8 și 4.9).

Fig. 4.6. Cuib în familia F1 Apis melifera carpatica

(foto original)

Fig. 4.7. Cuib în familia F2 Apis melifera carpatica

(foto original)

Fig. 4.8. Cuib în familia F1 hibrid Buckfast

(foto original)

Fig. 4.9. Cuib în familia F2 hibrid Buckfast

(foto original)

Fig. 4.10. Magazii familii Apis melifera carpatica

(foto original)

Fig. 4.11. Magazii familii hibrid Buckfast

(foto original)

Fig. 4.12. Familie hibrid Buckfast cu 4 magazii miere

(foto original)

Fig. 4.13. Ramă cuib cu miere – familie Apis melifera

(foto original)

Fig. 4.14. Magazie miere hibrid Buckfast

(foto original)

Fig. 4.15. Ramă cuib cu miere – familie hibrid Buckfast

(foto original)

CAPITOLUL 5

REZULTATE OBȚINUTE

5.1. Rezultate cu privire la recoltarea polenului

Studiul cu privire la recoltarea polenului la pomii fructiferi de pe raza comunei Oțeleni, a fost realizată în perioada 15.04.2017 și 10.06.2017, corespunzătoare culesului de salcâm, rezultatele fiind redate în tab. 5.1. și fig.5.1.

Perioada de cercetare a fost de 10 zile, în urma cărora s-au înregistrat 1,2 kg polen la familia 1 Apis melifera și 1,45 la familia 2 Apis melifera. La familiile Buckfast, recoltarea a înregistrat o valoare de 2,1 kg/familie la f1 și 2,6 kg la F2.

Tabelul 5.1

Cantitatea de polen recoltată la familiile studiate

Fig. 5.1 Cantitatea de polen recoltată (kg) la familiile studiate

Din analiza tab. 5.1. și fig. 5.2 se observă performanța familiilor hibrid Buckfast, diferențele fiind semnficative (+0,9 kg polen la familia F1 și 1,15 kg polen la F2)

5.2. Rezultate cu privire la cantitatea de miere extrasă

Familile din rasa autohtonă au realizat 2 magazii de miere ½ reduse, iar datorită faptului ca această rasa prezinta trăsături specifice puntru a depozita mierea în cuib în apropierea puietului au blocat cuibul cu miere, refuzând să ridice mierea marfă în magazia suplimentară.

Cantitățile de miere extrase sunt redate în tab. 5.2 și fig. 5.2.

Tabelul 5.2

Cantitățile de miere extrasă la familiile studiate

Apis melifera hibrid Buckfast

Fig. 5.2 Cantitatea de miere marfă recoltată (kg) la familiile studiate

Pentru rasa autohtonă Apis melifera, cantitate de miere recoltată a fost de 18,6 kg din cele două magazii și 4,3 kg miere recoltată din cuib de pe ramele mărginașe la familia F1.

Din totalul de 22,9 kg, 81% provine din magazii și 19% provine din cuib de pe ramele mărginașe.

În familia F2, cantitatea de miere recoltată a fost de 17,6 kg (+1,2 kg față de F1) și de 2,6 kg miere din cuib (-2 kg față de familia F1).

Cantitatea totală de 20 kg miere a fost repartizată astfel: 87% din magazii și 13% recoltată din cuib de pe ramele mărginașe.

Pentru familiile provenite din hibridul Buckfast cantitățile de miere au variat de la 42 kg la familia F1 până la 36 kg recoltate la familia F2.

Familia F1 a produs miere 4 magazii ½ reduse de miere marfă, iar datorită selecției și ameliorării acestui hibrid 75% din mierea marfă s-a găsit în cele 4 magazii (31,5 kg), iar 25% în cuib, așezată deasupra puietului situat pe rame (7,2 kg).

Familia F2 a realizat 3 magazi ½ reduse miere marfă, din care 80% din miere a fost găsită în magazii (28,8 kg) și 20% în cuib, situată deasupra celor 10 rame cu puiet (7,2 kg).

Diferențele înregistrate între cele 4 familii au fost în favoarea hibridului Buckfast, care în comparative cu aceeași familie de Apis melifera a înregistrat un plus de:

– Familia F1 – 12,9 kg la mierea recoltată din magazii și de +5,9 kg la mierea recoltată din cuib;

– Familia F2 – +11,4 kg la mierea recoltată din magazii și de +4,6 kg la mierea recoltată din cuib.

Cantitatea surplus de miere obținută de la familiile Buckfast este justificată de caracteristica hibridului.

5.3. Rezultate cu privire la dezvoltarea familiilor

La culesul de salcâm, când familiile au ajuns la apogee și au înregistrat o dezvoltarea uniform pe partea de cuib s-au adăugat magaziile pentru miere marfă.

Tabelul 5.3

Dezvoltarea familiilor studiate

Apis melifera hibrid Buckfast

Fig. 5.3 Dezvoltarea famililor studiate

Astfel la familiile rezultatele au fost următoarele:

– pentru Apis melifera, familia F1 care prezenta 7 rame cu puiet s-au introdus 2 magazii miere marfă, iar pentru familia F2 care prezenta 8 rame cu puiet s-au introdus tot 2 magazii (tab. 5.3 și fig. 5.3);

– pentru hibridul Buckfast, familia F1 care prezenta 9 rame cu puiet s-au introdus 4 magazii miere marfă, iar pentru familia F2 care prezenta 10 rame cu puiet s-au introdus tot 3 magazii (tab. 5.3 și fig. 5.3);

5.4. Rezultate cu privire la blândețea albinelor din familiile de albine

La familiile hibrid Buckfast albinele au manifestat blândețe, nefiind cazuri de atac asupra apicultorului.

Tabelul 5.4

Evaluarea caracterului de blândețe la familiile studiate

Fig. 5.4 Manifestarea caracterului de blândețe la familiile de albine Apis melifera

Situație inversă la rasa authtonă, unde ambele familii au manifestat o agresivitatea ridicată față de administrator, acesta primind 7 înțepături la familia F1și 13 înțepături la familia F2.

5.5. Rezultate cu privire la manifestarea instictului de roire

Dupa extrasul mierii, la cele două familii de rasă autohtonă s-a practicat înmulțirea dirijată obținându-se două roiuri artificiale, reducându-se la fiecare familile câte o magazie.

Tabelul 5.5

Evaluarea instinctului de roire la familiile studiate

Ambele familii Apis melifera, la sfârșitul culesului de salcâm au prezentat semne vizibile de roit, fiind găsite între 8 și 20 botci de roire pe familie.

Familia F1 a reușit să clădească un număr de 2 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi și 3 faguri la culesul de salcâm.

Familia F2 a reușit să clădească un număr de 3 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi ș i 4 faguri la culesul de salcâm.

Fig. 5.5 Manifestarea instinctului de roire la familiile studiate

Famililor din hibridul Buckfast nu au manifestat instinct de roire și de aceea nu li s-a recoltat puiet, fiind menținut pentru a testa predispunerea la roit.

La data de 10 iunie 2017, familile hibrid nu prezentau semne de roit, ci o dezvoltare mai mare a ariei de puiet cuprinzând 5 rame ½ reduse.

Familia F1 a reușit să clădească un număr de 4 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi și 6 faguri la culesul de salcâm.

Familia F2 a reușit să clădească un număr de 3 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi și 5 faguri la culesul de salcâm.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Concluzii

În urma studiului efectuat asupra performanțelor productive și a caracterelor raselor autohtone Apis melifera carpatica și a hibridului Buckfast am concretizat următoarele concluzii:

Studiul a fost realizat în perioada 15.04.2017 până la 10.06.2017.

La culesul de salcâm au fost alese 4 famili de producție din rase diferite, respectiv:

• 2 familii din rasa autohtonă Apis melifera carpatica;

• 2 familii din hibridul Buckfast.

Familiile luate în studiu au fost alese din stupină, în funcție de gradul de dezvoltare.

Pe durata studiului au fost urmărite caracteristicile de blândețe și instinctul de roire, continuându-se cu o serie caractere de producție:

– cantitatea de polenul recoltat;

– cantitatea de miere extrasă;

– gradul de dezvoltare al familiilor

1. Concluzii cu privire la cantitata de polen recoltat

Perioada de cercetare a fost de 10 zile, în urma cărora s-au înregistrat 1,2 kg polen la familia 1 Apis melifera și 1,45 la familia 2 Apis melifera. La familiile Buckfast, recoltarea a înregistrat o valoare de 2,1 kg/familie la f1 și 2,6 kg la F2.

2. Concluzii cu privire la cantitatea de miere extrasă

Diferențele înregistrate între cele 4 familii au fost în favoarea hibridului Buckfast, care în comparative cu aceeași familie de Apis melifera a înregistrat un plus de:

– Familia F1 – 12,9 kg la mierea recoltată din magazii și de +5,9 kg la mierea recoltată din cuib;

– Familia F2 – +11,4 kg la mierea recoltată din magazii și de +4,6 kg la mierea recoltată din cuib.

Cantitatea surplus de miere obținută de la familiile Buckfast este justificată de caracteristica hibridului.

3. Concluzii cu privire la gradul de dezvoltare al familiilor

– pentru Apis melifera, familia F1 care prezenta 7 rame cu puiet s-au introdus 2 magazii miere marfă, iar pentru familia F2 care prezenta 8 rame cu puiet s-au introdus tot 2 magazii (tab. 5.3 și fig. 5.3);

– pentru hibridul Buckfast, familia F1 care prezenta 9 rame cu puiet s-au introdus 4 magazii miere marfă, iar pentru familia F2 care prezenta 10 rame cu puiet s-au introdus tot 3 magazii

4. Concluzii cu privire la caracteristicile de blândețe

La familiile hibrid Buckfast albinele au manifestat blândețe, nefiind cazuri de atac asupra apicultorului.

Situație inversă la rasa authtonă, unde ambele familii au manifestat o agresivitatea ridicată față de administrator, acesta primind 7 înțepături la familia F1și 13 înțepături la familia F2.

5. Concluzii cu privire la instinctul de roire

– pentru rasa autohtonă, familia F1 a reușit să clădească un număr de 2 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi și 3 faguri la culesul de salcâm.

Familia F2 a reușit să clădească un număr de 3 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi ș i 4 faguri la culesul de salcâm.

Famililor din hibridul Buckfast nu au manifestat instinct de roire și de aceea nu li s-a recoltat puiet, fiind menținut pentru a testa predispunerea la roit.

Familia F1 a reușit să clădească un număr de 4 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi și 6 faguri la culesul de salcâm.

Familia F2 a reușit să clădească un număr de 3 faguri artificiali la culesul de la pomii fructiferi și 5 faguri la culesul de salcâm.

BIBLIOGRAFIE

Barac I. Foti I., Popa Al, Sanduleac E., 1979 – Creșterea albinelor, Editura Agrosilvică București.

Bienefeld Kr, Ehrhardt K.and Reinhardt F., 2007 – Genetic evaluation in the honey bee considering queen and worker effects – A BLUP-Animal Model approach. Apidologie 38 (2007) 77-85;

Boeking O, Bienefeld K, Drescher W .,2000 – Heritability of the varroa specific hygienic behaviour in honey bees (Hymenoptera: Apidae) , Journal of Animal Breeding and genetics vol 117, no 6;

Bura M., Pătruică S., 2011 – Consecințele hibridării interrasiale la albine, Buletinul AGIR nr. 2/2011, aprilie-iunie;

Căuia E., Siceanu A. 2009 – Evaluarea coloniilor de albine prin utilizarea unei baze de date cu aplicabilitate in programele de ameliorare la albina melifera, Romania apicolă, nr 10,11;

Căuia E., Siceanu A., Cebotari V. 2009 – Câteva aspecte privind selecția și creșterea mătcilor pentru îmbunătățirea productivității stupinelor, Romania apicolă, nr 6, p 4-8;

Draganescu C., 1975 – Amelioration genetique des animaux domestique lito; (1979). Ameliorarea Animalelor (Animal breeding) – Editura Ceres –Bucuresti;

Drăgănescu C., 2006 – Minimizarea sau interzicerea importului de rase, o necesitate – albina locală este cea mai bună, Romania apicola nr. 8/2006. revizuit si adaugit;

Drăgănescu C., Siceanu A., Căuia E., 2008 – “Conservation of the genetic resources by the regulation of the honeybee races migration – The workshop of EurBee Breeding and Conservation Group 2008, 2-3 February Ankara;

Foti N., Lungu M., Pelimon P., Barac I., Copaitici M., Mirza M., 1965 – Reseraches on morphological characteristics and biological features of the population in Romania, XXth Jubiliar International Congress of Beekeeping – Apimondia, p 171-176.

Horia Grosu, Pascal Oltenacu, 2005 – Programe de ameliorare genetica in zootehnie – Editura Ceres. Bucuresti 2005.,

Meixner M., Pinto M.A., Bouga M., Kryger P., Ivanova E., Fuchs S., 2013 – Metode standard pentru caracterizarea raselor si ecotipurilor albinei melifere – A. mellifera – Journal of Apicultural Research 52 (4): publicat de IBRA (Marea Britanie).

Pipernea N, 1979 – Imbunatățirea structurii genetice a populatiilor de animale (Improving of the genetic structure of animals populations). Editura Ceres, Bucuresti;

Siceanu A., Căuia E., 2009 – Evoluția albinei melifere (A.mellifera L) și necesitatea păstrării diversității raselor de albine, Romania apicola nr 9, 2009. p. 12-17;

Siceanu A., Căuia E., 2015 – Albina – un patrimoniu unic pentru biodiversitate, România apicolă nr 1, 2015, p. 2-3, nr 1/2015;

Siceanu Adrian, Cauia Eliza, Valentina Cebotari, 2009 –Cateva aspecte privind selectia si cresterea matcilor de calitate pentru imbunatatirea productivitatii stupinelor, partea II, Romania apicola, nr 7/2009, p. 4-8;

Ruttner F., 1988 – Biogeography and Taxonomy of Honeybees, Springer Verlag, Berlin;

Ruttner F., 1980, Creșterea mătcilor – Baze biologice și indicații tehnice. Editura Apimondia, Bucureșt;

Rinderer T., 1986, Bee Genetics and Breeding, Academic press, INC, USA;

*** http://www.comune.ro

***Apicoltura AAAB

*** Wikimedia Commons

***SOS dall'Ape Mellifera dal pianeta Terra

***https://www.flickr.com

***Renasterea Stuparitului

***https://www.inaturalist.org

***https://bugguide.net

***https://ecocolmena.com/la-espermateca-de-reina-apis-mellifera-no-es-solo-un-***organo-de-almacenamiento/

***https://pixabay.com/en/queen-cup-honeycomb-honey-bee

***http://apiexpert.ro/tipuri-rase-albine-buckfast/

***http://agrointel.ro//buckfast-albina-hibrid

***https://www.apis-donau.ro