UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ [310829]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat].univ.dr.ing. Benone Păsărin

Absolvent: [anonimizat], 2017

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE

CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA ȘI EVALUAREA PRODUCȚIEI CANTITATIVE DE CARNE LA SOMNUL EUROPEAN (SILURUS GLANIS)

[anonimizat].univ.dr.ing. Benone Păsărin

Absolvent: [anonimizat], 2017

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], în vederea valorificării producțiilor.

Somnul (Silurus glanis) este o [anonimizat], dar și în Acvacultură (Berg 1949; Adamek și colab. 1999).

Pescuitul la Silurus glanis este un sport bine definit în unele țări (Franța, Italia, Spania, Marea Britanie), [anonimizat] o delicatesă. În alte țări (Ungaria, Polonia, Slovacia, Lituania), [anonimizat], precum și pentru producția de icre de tip caviar.

Importanța economică a speciei S. glanis a [anonimizat] (Proteau et al. 1993; Paschos și colab. 2004).

În anul 1993, în Europa (excluzând fosta URSS), estimările producției de carne în acvacultură pentru S. glanis a variat de la 358 de tone la 602 tone (10 țări europeane) (Linhart și colab. 2002) Din 1993, producția de carne de somn a fost în creștere până la nivelul anului 2002, ajungând la aproximativ 2000 de tone (Linhart et al. 2002), actual cercetările privind creșterea speciei continuând (Paschos et al 2004;. David, 2006).

Sunt cunoscute 18 [anonimizat]: Somnul lui Aristotel (Silurus Aristotelis) [anonimizat] S. glanis, [anonimizat].

Silurus glanis a [anonimizat], [anonimizat] 19-lea (Erhan, U., și colab., 2012) [anonimizat] 20 (Schlumberger și colab. 2000), și reintroduse după o [anonimizat], [anonimizat] (Volz 1994).

[anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat] a populației și problemele de conservare au fost dezvoltate în ultimii 10 [anonimizat] (Linhart, et al, 2002)

Partea I Considerații generale

Capitolul 1

Date generale privind importanța și evoluția creșterii somnului european

1.1. Situația națională și mondială a creșterii somnului european

Somnul european (Silurus glanis) parte a [anonimizat], extinzându-[anonimizat], Marea Neagră, Marea Caspica și Marea Aral. Mai este râspândit în nord-sudul Suediei și Finlandei, în bazinul Mării Egee, în Marița și de la Struma la Sperchios.

Este o specie care a fost introdusă pe scară largă și a fost translocată în Europa, în bazine diverse de creștere, precum Lacul Balkhash din Kazahstan (fig. 1.1). Sunt o serie de țări care raportează un impact ecologic negativ, după introducerea somului în cultură, precum s-a comunicat la Convenția de la Berna (convenție privind protejarea faunei).

Fig. 1.1. Repartiția speciei Silurus glanis la nivel european

http://www.aquamaps.org/AM_Europe/receive.php

În țara noastră, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, populația a devenit mai conștientă de calitatea cărnii de pește, consumul de carne de pește având un rol benefic asupra organismului uman prin fortificare și reducerea apariției anumitor boli cardiovasculare, prin diminuarea valorilor sanguine, de colesterol și trigliceride, precum și prin creșterea calitativă a metabolismului carohidraților (Nistor, 2013)

La nivel național au început modernizări ale fermelor piscicole, atât în sistem tradițional cât și în sistem modern, în scopul, creșterii intensive a speciilor cu mare valoare economică (sturioni, somn, știucă și șalău)

Tabelul 1.1

Producția totală de siluridae la nivel național în funcție de proveniență

(FAO, 2015)

Exploatarea somnului în sistemele acvacole are legătură directă cu mediul natural de extindere a speciei. Producția totală de somn european, conform datelor FAO la nivelul anului 2015, arată faptul că cele mai bune rezultate au fost obținute la exploatarea somnului în ape dulci, producțiile ridicându-se la nivelul anului 2013 la 392 tone în Ungaria, 346 tone în Serbia, iar în România la 230 tone.

Tabelul 1.2

Producția totală de siluridae la nivel european

(cele mai reprezentative state europene conform FAO, 2015)

Cea mai mare producție a fost înregistrată în Rusia, de 7380 tone. Conform datelor din tab. 1.2, Rusia a înregistrat cea mai mare producție la somn în anul 2010, de 10980 tone, aceasta reducându-se treptat până la 7993 tone, la nivelul anului 2012.

Franța a înregistrat producții situate între 200 tone la nivelul anului 2010, ajungând la 217 tone la nivelul anului 2013.

România se situază pe un loc mediu, față de resursele natuale existente, atingând producții totale la somn de 295 tone în anul 2010, captura reducându-se treptat, ajungând la 230 tone la nivelul anilor 2012-2013 (conform FAO, 2015).

Cantitatea totală de capturi pentru Silurus glanis, la nivel European (tab. 1.3) arată faptul că Federația Rusă deține primul loc cu peste 7000 tone (2012-2013), captura scăzând față de anul 2010.

Tabelul 1.3

Cantitatea totală de capturi la siluridae, din mediul natural, la nivel european

(cele mai reprezentative state europene conform FAO, 2015)

Tabelul 1.4

Cantitatea totală a producției la siluridae, provenită din acvacultură, la nivel european

(cele mai reprezentative state europene conform FAO, 2015)

România a înregistrat cantități de peste 100 tone, în perioada anilor 2010-2013. Un alt stat European care se situează după România este Serbia, cu cantități diverse de captură la Silurus glanis, variind între 280-346 tone.

În ceea ce privește producția de carne la Silurus glanis, la nivel European, producție care este redată în tab. 1.4, se observă faptul că România este situată după diverse țări, precum Franța (200 tone), Moldova (200 tone) și Germania (217 tone).

1.2. Sisteme și tehnologii de creștere

În acvacultură, creșterea speciei Silurus glanis se realizează în mai multe sisteme de exploatare:

a) în sistem tradițional (iazuri), care reprezintă metoda cea mai veche, fiind răspândită și în prezent. Rezultatele economice ale acestui sistem sunt cele mai reduse, întrucât producția de somn este influențată atât de condițiile de dezvoltare a speciei, cât și de ponderea numerică a exemplarelor de somn la populare. Conform tehnologiilor aplicate, recolta de somn variază între 100 și 1000 kg/ha (Martin, 1994)

b) în bazine rectangulare de tip american, care sunt bazine acvatice cu adâncimi cuprinse între 1 m și 2 m, suprafața bazinelor variind de la 250 m2luciu apă și până la 5 hectare.

Creșterea și exploatarea somnului se practică în mono- și policultură, cu sisteme de distribuire a hranei automată și aerarea bazinului în mod artificial. În aceste tipuri de exploatații, apa este reutilizată după o prealabilă filtrare a acesteia, sterilizare și aerare artificială. Recoltarea producției de somn se realizeză prin evacuarea apei, anual, iar producțiile de carne de somn ating până la 7 tone la hectar luciu apă.

c) în bazine de tip israelian, caz în care se folosesc bazine cu dimensiuni mici, unde apa este supusă procesului de reînnoire permanent, prin reciclare, după ce a traversat un biofiltru.

Bazinele au aspectul pătrat, cu fundul ușor conic, permițând astfel evacuarea foarte ușoară a produselor metabolice. Apa în bazin atinge adâncimi medii de 1 m (variind între 0,8 și 1,5 m). Volum total de apă în bazin este, în medie, de 250-1000 m3, cu productivități ce pot atinge și 20-40 kg/m3. Apa din bazin este schimbată la intervale de 3-4 zile (circa 20-25% din cantitate/zi). Tipurile de bazine istraeliane sunt bine oxigenate, dotate cu instalații de tip „paddle wheel". Întrucât procesul de evaporare a unei anumite cantități zilnice de apă, la temperaturi ridicate, este intens necesarul de apă trebuie completat cu apă provenită din foraj sau alte surse posibile.

d) în spații controlate de tip cușcă, cu dimensiuni de 551,5 m, cuștile fiind amplasate în bazine acvatice cu adâncimi de peste 1,5 m, în totalitate submerse. Bazinele trebuie să aibă posibilitatea de mișcare a apei la toate nivelurile, iar în aceste tipuri de cuști pot fi exploatați somni de două veri, preconizându-se o producție între 18-20 kg/m3 (Treer, 1994).

e) în circuit închis cu parametri controlați sau în circuit semiînchis în apă geotermală sau alte surse de apă industrială încălzită. Sistemul necesită apă geotermală, supusă unui proces de eliminare a anumitor gaze, apa fiind oxigenată la parametri optimi. Pentru exploatarea somnilor în sistemul cu circuit închis, apa trebuie menținută la temperaturi constante, prin oxigenare și filtrare biologică, în asa fel încât parametri mediali să nu sufere modificări care să afecteze negativ procesului de creștere și dezvoltare a somnilor.

Concluziv, putem afirma că sistemele de exploatare la Silurus glanis se bazează pe bazine care au dimensiuni variabile pe fiecare categorie de vârstă, plecând de la jgheaburi pentru alevini, la canale sau bazine pătrate cu utilizare de apă recirculată pentru celalte categorii. Apa este oxigenată, filtrată biologic și încălzită sau răcită raportată la categoria de vârstă a somnilor dar și în funcție de etapele fluxului tehnologic practicat în unitate.

Capitolul 2

Elemente de anatomie și biologie privind specia de somn european

(Silurus glanis)

Din punct de vedere taxonomic, conform studiilor bibliografice intreprinse, Silurus glanis se încadrează în:

Regnul Animalia

Încrengătura Chordata

Subîncrengătura Vertebratelor

Superclasa Osteichthyes

Clasa de Actinopterygii

Subclasa neopterigieni

Infraclasa Teleostei

Supraordinul ostariofizi

Ordinul Siluriformes

Familia Siluridae Cuvier, 1816

Genus Silurus Linnaeus, 1758

Specii Silurus glanis Linnaeus, 1758 – somnul

2.1. Anatomia externă și internă

2.1.1. Anatomia externă la somnul european

Somnul european ajunge, la maturitate, la o talie de aproape 1 m și la o masă corporală de peste 10 kg (Păsărin, 2003).

Corpul este alungit, sferic în secțiune, aplatizat lateral, pornind de la regiunea anală la înotătoarea caudală. Pielea este lipsită de solzi, acoperită cu mucus abundent, care are rolul de a proteja specia de boli, dar și de a-i permite alunecarea, astfel deplasându-se cu ușurință în apă printre plante și relieful malurilor ori pe fundul apei, fără zgomot și risc de a se răni.

Corpul la somn este format din trei regiuni anatomice: regiunea craniană (capul), regiunea mijlocie (trunchiul) și regiunea caudală (coada) (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Regiunile anatomice la somn

(prelucrare după Măgdici, 2015)

Morfologia la somn este specifică, corpul are forma unei pene, acest lucru arătând că specia este adaptată la o viață semi-bentală (Grecu Iulia, 2008).

Capul la somn este mare, cu aspect comprimat dorso-ventral, fiind mult mai lat decât înalt, are aspect robust, echipat fiind cu trei perechi de mustăți: două bine dezvoltate, pe maxilarul superior, și două perechi, mai reduse, pe maxilarul inferior. Lungimea capului reprezintă aproximativ 19-24% din cea corporală (Bănărescu, 1990). Mustățile anterioare mandibulare sunt mai scurte decât cele din partea posterioară (fig. 2.2).

Fig. 2.2. Detaliu cu privire la amplasarea ochilor și mustăților la Silurus glanis

(foto original)

Gura la somn este mare, cu falci foarte rudimentare, oferind un aspect robust si bine dezvoltat, maxilarul inferior fiind relativ proeminent. Mandibula este mai lungă față de maxilă (fig. 2.3).

Fig. 2.3. Cap de somn european – Vedere de ansamblu

(foto original)

Maxilarul prezintă dinți conici, aceștia fiind prezenți pe premaxilar, maxilar și gât.

Deschiderea gurii se extinde până sub nările posterioare, inserția mandibulei fiind mult în urma ochilor. (fig. 2.3). Pe cele două fălci (prevomer și oase faringiene), există o dungă lată, alcătuită din mai multe rânduri de dinți cu aspect conic. Dinții sub ordonați sub formă de perie, fiind ascuțiți și îndreptați înspre înapoi (fig. 2.4). Mandibula susține 4-6 serii de dinți, cu o întrerupere la mijloc. Pe maxilar prezența dinților este parțială, cu o întrerupere la mijloc.

Fig. 2.4. Cavitatea bucală cu prezentarea dinților faringieni și a branhiilor la somnul European

(foto original)

Dinții lipsesc de pe palatin, iar pe vomer sunt prezenți pe un singur rând, transversal, cu o excavație ușoară la mijloc (fig. 2.4). Somnul este un pește răpitor, foarte lacom, fapt ce este explicat printr-un regim alimentar carnivor.

Narinele anterioare sunt amplasate foarte aproape de buza superioară și la distanță de narinele posterioare, care se află între ochi, având o margine prelungită (fig. 2.2), și dând naștere la câte un tub pielos mic. Grecu Iulia (2008), clasifică somnul în grupa peștilor cu tubi nazali, dacă se face la conformația narinelor anterioare.

Lamelele branhiale sunt bine protejate de plăci cu ochiuri mari, acoperite cu o întăritură de piele susținută de 16 raze branchiostegale, existând preoperculum. Branhiile sunt amplasate într-un singur rând, în primele două arce branhiale, iar pentru două fișiere în cele două rămase. Primele cinci vertebre sunt sudate.

Limba este groasă și scurtă, având are aspect triunghiular (fig. 2.3-2.4) (Grecu Iulia, 2008).

Ochii sunt foarte mici, cu orientarea privirii în sus, cu prezența unui spațiu interorbital foarte mare. Întrucât somnul are o capacitate vizuală redusă, prezintă un aparat acustic foarte bine dezvoltat (Schlumberger și colab., 2000).

La somn, înotătoarele sunt două perechi și trei neperechi (7 în total) (fig. 2.5). Înotătoarea anală este foarte lungă, alipită sau nu de înotătoarea caudală, având aspect rotunjit.

Fig. 2.5. Detaliu cu privire la amplasarea înotătoarelor la Silurus glanis

(foto original)

Marginea înotătoarei anale este dreaptă. Înotătoarea dorsală este amplasată înaintea ventralelor, nu prezintă radie spinoasă, fiind foarte redusă și moale. Înotătoarele pectoralele (perechi) sunt rotunjite și prezintă o radie osoasă, dură, nezimțată pe marginea anterioară. Înotătoarele ventralele (perechi) sunt rotunjite și ating baza analei (fig. 2.5).

Linia laterală se extinde aproape paralel cu coloana vertebrală, de la cap la coadă, este completă și rectilinie, mai aproape de marginea dorsală decât de cea ventrală a corpului (fig. 2.5).

Coada la somn se extinde de la nivelul orificiului anal și până la extremitatea înotătoarei caudale, fiind foarte bine dezvoltată. Lungimea pedunculului caudal reprezintă 3/5 din lungimea totală corporală (Bud și colab., 2010).

Silurus glanis variază în culoare (fig. 2.6). Partea de sus este, de obicei, de culoare închisă, iar flancurile și burta sunt de un colorit mai palid. Înotătoarele sunt maronii.

Corpul are un colorit marmorat, aspect care este uneori însoțit de pete maro. Exemplarele de somn destul de mult, ajungând la dimeniuni de 3 metri lungime. Recordul maxim a fost raportat în greutate de 220 kg.

Fig. 2.6. Culoarea normală la Silurus glanis – comparative cu Somnul albicios

(www.flickr.com)

Cele mai multe exemplare ajung la dimensiuni cuprinse între 1,3 și 1,6 metri, iar masa corporală înregistrează o medie de 45 kg, fapt ce face ca somnul să fie considerat unul dintre cei mai mari pești de apă dulce.

2.2.2. Anatomia internă la somnului european

Sub aspect anatomic, elementul caracteristic speciei Silurus glanis este musculatura albă, poziționată în miomere largi. Deoarece fileurile nu conțin oase, carnea la somn este considerată o delicatesă, este semi-grasă, devenind o categorie de carne foarte agreată de către consumatori.

Organele de simț, care asigură supraviețuirea și regimul de viață la somn, sunt:

• Urechea și simțul auzului care sunt reprezentate de urechea internă. Caracteristic speciei Silurus glanis este structura aparatului Weber (fig. 2.7). care este reprezentat de un complex de oscioare (patru) care derivă din coaste și unele părți ale primelor 3 sau 4 vertebre (arcuri superioare, inferioare și apofize spinoase) și care fac legătura dintre vezica înotătoare și urechea internă (Grecu Iulia, 2008).

Fig. 2.7. Aparatul Weber, reprezentare grafică

(după Măgdici, 2015)

Cele patru oscioare sunt:

– claustrum, format prin osificarea unei porțiuni de țesut conjunctiv;

– scaphium, care provine din bazidorsala primei vertebre;

– intercalarium, care provine din bazidorsala vertebrei a doua;

– tripus, care provine din baziventrala vertebrei a treia, fiind cel mai mare din oscioare, cu aspect triunghilar-alungit, continuându-se la extremitatea posterioară cu un os transformat în formă de croșet cu vârful orientat înainte; acesta este înfundat în grosimea tunicii externe, pe porțiunea anterioarză a vezicii cu aer.

Aparatul lui Weber îndeplinește funcții acustice și hidrostatice, punând în relație vezica gazoasă, care are rol de „cameră de rezonanță” și partea inferioară a labirintului, zonă sensibilă la frecvențe înalte.

Aparatul lui Weber are rol în înregistrarea presiunii hidrostatice, fiind în legătură directă cu regimul de viață bental, de profunzime.

• Linia laterală și simțul curentului. Un organ receptor deosebit de important este linia laterală (fig. 2.8), sensibilă la vibrații mecanice (de frecvență joasă) și presiune hidrostatică. În ultima perioadă, Jakubowsky (2005) a studiat și a remarcat prezența unor organe ampulare electroreceptoare. Același autor consideră faptul că datorită taliei mari la somn și a prezenței unor receptori specializați, acesta are o sensibilitate deosebită la curenți electrici, dar până în prezent funcționalitatea biologică a acestor receptori nu a fost descrisă.

Fig. 2.8. Detaliu cu privire la prezența electroreceptorilor pe linia laterală

(www.clansilure.com)

• Organele olfactive și simțul mirosului sunt constituite de narine, un epiteliu olfactiv, inervația sa și centrii nervoși, La somn, simțul olfactiv face ca acesta să detecteze un spectru larg de substanțe odorante, fie ele și în concentrații foarte reduse.

• Organele gustative și simțul gustului sunt constituite din muguri gustativi (celule senzoriale înconjurate de celule de susținere). Receptori sunt amplasați în cavitatea bucală, pe buze, pe mustăți, pe suprafața capului și chiar a întregului corp (Grecu Iulia, 2008). Mustățile, în special cele de pe maxila superioară, au rol important în simțul gustului, dar și la pipăit.

• Organele tactile și simțul tactil sunt constituite din cele trei perechi de mustăți. În stadiul larvar, aceste mustăți au rol de fixare pe substrat, iar în stadiile juvenil și adult, au rol în „evaluarea” mediul înconjurător, pornind de la proprii semeni, la pradă și chiar la structurile subacvatice, unde somnul este obișnuit să staționeze. Cărăușu (1952) citat de Măgdici în 2015 atribuie mustăților rolul de a orienta hrana către cavitatea bucală, aceasta fiind înghițită într-o poziție corectă (Grecu Iulia, 2008).

• Ochii și simțul văzului la somn reprezintă un impediment, această specie prezentând ochi extremi de mici, în raport cu dimensiunea corpului. De aici reiese faptul că văzul la somn este foarte slab, de unde și fobia față de lumină în stadiile embrionare și chiar juvenile. Datorită acestui impediment, la specia Silurus glanis văzul este un simț secundar, dar nu atrofiat. Se consideră că somnul distinge culorile și are o sensibilate la variația intensității luminoase (Jakubowsky, 2006).

Anatomia și topografia organelor interne. La somnul european, se disting o serie de particulatități care au legătură cu regimul trofic, cu mediul de viață și condițiile de mediu.

• Sistemul osos la somn este constituit din schelet axial și schelet apendicular.

Scheletul axial este reprezentat de craniu (fig. 2.9), de coloană vertebrală și coaste. Scheletul apendicular este reprezentat de scheletul înotătoarelor perechi și neperechi.

Sistemului osos la somn nu prezintă osicule intramusculare și intermusculare (între miomere).

Fig. 2.9. Schelet osos la Silurus glanis

(www.clansilure.com)

• Sistemul muscular, la somn este dispus în miomere largi, specia fiind considerată ca un pește cu musculatura albă, iar fileurile nu prezintă oase.

Carnea de somn european este considerată o carne grasă, cu un conținut în lipide care variază după starea de întreținere generală, acumulate în regiunea subcutanată, în special.

Procentul de lipide variază de la 1%, la carne de somn extrem de slabă, până la 15-20% la carnea de somn foarte grasă. Conținutul în lipide crește progresiv, din regiunea capului către regiunea cozii, fiind maxim în zona dorsală.

Topografia organelor interne, la Silurus glanis, are o serie de particularități referitoare la regimul trofic și modul de viață.

Vezica gazoasă (fig. 2.10) are legătură cu urechea internă, fiind situată la baza craniului, având o poziție mediană, sub coloana vertebrală.Vezica gazoasă este formată din doi saci ovoidali, sudați în plan median, cu un perete alb, gros (Măgdici, 2014).

• Sistemul digestiv este reprezentat printr-o gură extrem de largă, cu prezența a mai multor rânduri de dinți conici, îndreptați înapoi. Esofagul este scurt, gros și cu aspect rectiliniu. Stomacul (fig. 2.11) este amplasat în poziție ventrală, fiind voluminos și curbat.

Fig. 2.10. Vezica gasoasă la Silurus glanis Fig. 2.11. Stomacul la Silurus glanis

(prelucrare după Măgdici, 2015) (prelucrare după Măgdici, 2015)

Intestinul subțire și intestinul gros sunt pliate pe fața dorsală și caudală a stomacului, înconjurându-l. Anusul are deschidere sub formă de papilă, în fața orificiului uro-genital.Ficatul (fig. 2.12a), care este format din doi lobi, este voluminos, și prezintă vezică biliară distinctă (Măgdici, 2015).

Splina (fig. 2.12b) are forma triunghiulară, cu muchiile netede, și este amplasată în spatele stomacului, având o nuanță roșu-închis.

a b

Fig. 2.12. Ficatul (a) și splina (b) la Silurus glanis

(prelucrare după Măgdici, 2015)

• Aparatul excretor este format din doi rinichi (fig. 2.13), posterior continuându-se cu câte o ureteră, care se unesc la nivelul vezicii urinare și comunică prin intermediul uretrei cu orificiul exterior.

Rinichiul anterior (cu funcție limfohematopoetică) este o mică structură bilobată, prinsă între primele vertebre și vezica gazoasă, și rinichiul posterior (cu rol în excreția urinară și limfohematopoeză), care este voluminos și bilobat (Măgdici, 2015).

Fig. 2.13. Rinichii la Silurus glanis

(prelucrare după Măgdici, 2015)

• Aparatul reproducător este reprezentat de organele genitale, ce sunt diferențiate în funcție de sex, în ovare la femele și testicule la masculi (fig. 2.14).

Fig. 2.14. Aparat reproducător mascul la Silurus glanis

(prelucrare după Măgdici, 2015)

Testiculele ajunse la maturitate sunt compacte, plate, bilobate în forma unei frunze de stejar, iar culoarea este alb-rozie. Ovarele sunt dispuse lateral, distincte și mult voluminoase, cu aspect sacular, aplatizate și netede, iar culoarea este bej-oranj (Măgdici, 2014).

2.2. Biologie

Silurus glanis este o specie solitară ce preferă apele cu vatra moale, mâloasă. Poate trăi în găuri de albie, sub consolele de maluri, sau sub alte obstacole de pe râu sau lac, precum copacii. Principala activitate o desfășoară pe timp de noapte, și pe vreme înourată, ori ploioasă.

Somnul european este puțin pretențios față de calitățile fizico-chimice ale apei, comparativ cu alte specii de pești. Suportă în mod ușor apele tulburi, cu conținut scăzut de oxigen dizolvat, dar limita inferioară nu trebuie să depășescă 2 mg O²/l (Dediu, 2011), în timp ce limita superioară ajunge până la 16,8 mg O²/l (Slavik, 2007).

Poate tolera apa sălcie, dar este foarte sensibil la stimulii chimici (Valadou, 2007).

Somnul european prezintă pe linia laterală o serie de receptori foarte sensibili, care ii permit să detecteze mișcarea din apă, urmărind astfel prada, fără a fi nevoie de prezența luminii.

În condițiile fermelor piscicole cu exploatare în sistem intensiv, unde trebuie respectată o densitate relativ mare de material pisciol, nivelul optim pentru o bună dezvoltare este cuprins între 6-12 mg O²/l (Zaikova, 2008; Ulkowski și colab., 2003). Somnul european, care suportă variații ridicate de temperatură ale apei (specie euritermă), situate între 3°C și 30°C, i-au permis, ca specie, să-și extindă coloniile în diverse climate, devenind cea mai răspândită și rezistentă specie, cel puțin de pe continentul european (Schlumberger și colab., 2001), alături de crap (Cyprinus carpio).

Creșterea cea mai accelerată a somnului este în intervalul optim de temperatură, respectiv între 26-27°C (Hilge, 1985).

Specia preferă apele cu un pH neutru spre alcalin. Slavik, 2007 prin cercetările realizate pe această specie, ne arată faptul că prezența somnului se înregistrează în apele naturale cu un pH cuprins între 7,7 și 9,4, variind în timpul unui sezon calendaristic. Studiile realizate în creșterea somnului european în mediu controlat, ne arată că ritmul de creștere al speciei, a fost foarte bun la un pH cât mai aproape de cel neutru (pH=7) (David, 2006; Dediu, 2011). În apele dulci ale Europei, somnul european (Silurus glanis) este cel mai mare pește care, în condiții favorabile, poate ajunge (foarte rar) la lungimi de 3 m și greutăți de aproximativ 320 kg (fig. 2.15) (Maitland și colab., 1992), iar ca vârstă, poate să trăiască, peste 25 ani (Balon, 1966; Slavik, 2007).

Fig. 2.15. Exemplar de somn european cu greutatea de peste 100 kg

(www.flickr.com)

În țara noastră, după lungimea și greutatea exemplarelor, somnul este cunoscut sub diverse denumiri: placi (indivizi sub 30 cm), moacă (indivizi de 30-40 cm și până la 250-300 g), somotei sau somnicos (indivizi până la 1 kg), somn codău sau iaprac (indivizi până la 4 kg), somn irma sau iarma (indivizi până la 10 kg) și pană sau somn pană (indivizi peste 10 kg) (Păsărin și colab., 2003).

Somnul, datorită comportamentului agresiv, este o specie prădătoare, care vânează noaptea sau în ape tulburi, fiind încrezător în organele de simț non-vizuale. Chiar dacă se poate dezvolta până la dimensiuni impresionante, somnul preferă prăzile mai mici, comparativ cu alte specii răpitoare de aceeași talie (Wysujack, și colab., 2005). Analizat sub aspectul comportamentului de hrănire, somnul respectă un ritm circadian (Dogan, 2004), care constă într-o stare de repaus pe timpul zilei, apusul soarelui constituind factorul ce declanșează activitatea de prădător, care durează până în zori (Boujard, 1999). Rația de hrană este constituită din pești,în principal, însă în stadii juvenile consumă cu foarte mare plăcere și viermi, insecte, melci și raci (Bănărescu, 1964). Indivizii mari, nu ezită să apară în apa mică de lângă maluri, în special la începutul sezonului cald, când temperatura apei din aceste locuri este mai mare decât cea ambientală.

Modul în care somnul își reperează și capturează prada, este deosebită, tipică marilor răpitori, care acționează într-un mod special. Capturarea prăzii se face pe baza auzului foarte dezvoltat, prezența electroreceptorilor și a multor receptori chimici pe întreaga suprafață a corpului. Contând pe informațiile transmise de linia laterală, care este foarte sensibilă, dar și pe semnalele chimice pe care prada le emite, somnul o localizează de la distanță mare, cunoscând poziția curentă, modul de înot și dimensiunile prăzii (Pohlmann, 2001).

În cea mai mare parte a timpului pentru căutarea hranei, somnul se interpune pe traseul prăzii, iar când ajunge în apropierea acesteia, printr-o simplă și bruscă deschidere a gurii, creează un vid care absoarbe întreaga pradă în cavitatea bucală. În stadiile juvenile, somnul este un pește care trăiește în grupuri de aceeași vârstă și dimensiune, dar odată cu înaintarea în vârstă devin solitari și teritoriali.

Comportamentul exemplarelor adulte este agresiv și canibal, fiind competitive cu celelalte categorii pentru cele mai bune locuri de vânătoare, motiv pentru care populațiile de somn se împart în grupuri dominante și subdominante (Fausch, 1984).

Comportamentul la somn poate fi analizat și după poziția mustăților mobile; dacă mustățile sunt perpendiculare pe corp, somnul se află în stare de repaus sau așteptare, iar dacă mustăților sunt orientate înainte denotă un atac iminent sau se află în timpul unei acțiuni de intimidare a adversarului. Mustățile dispuse de o parte și de alta a corpului, ne arată faptul că somnul are o atitudine de supunere (Barla, 1998, citat de Valadou, 2007). În sezonul rece, activitatea somnului este redusă la maximun, chiar inexistentă. În râuri, somnul staționează în zonele adânci, cu structuri subacvatice carei îi asigură adăpost (fig. 2.16), unde rămâne până la finalul sezonului rece. În iazuri, somnul poate fi localizat în zonele profunde, în treimea inferioară a coloanei de apă, unde temperatura apei se menține constantă, în medie 4°C (Lelek, 1987). Odată cu încălzirea atmosferei, somnul începe migrația pentru localizarea locuri potrivite pentru depunerea pontei.

Fig.2.16. Structuri subacvatice – parte componentă a habitatului somnului european

(www.http://fishbase.ir/species)

Migrația somnului începe când apa atinge temperatura minimă de 10°C, totuși deplasarea nu este obligatorie (în special pentru somnii din iazuri și lacuri), mai ales dacă habitatul îi asigură toate condițiile necesare pentru reproducere (Valadou, 2007).

Reproducerea la somn începe din a doua jumătate a lunii aprilie până spre sfârșitul lunii iunie, cel mai mare rol jucându-l condițiile de mediu. Exemplarele mascule produc, în medie, 1,7×10¹¹ spermatozoizi/kg greutate vie, cu viabilitate care durează 40-60 de secunde, în condiții de mediu natural (Billard, 1997). Exemplarele femele produc o cantitate de icre ce poate reprezenta 8-20% din greutatea vie, prolificitatea ajungând la 15.000-40.000 icre/kg greutate vie (Vallod, 1987; Proteau 2007).

În perioada de reproducere, somnii maturi din punct de vedere sexual se grupează în perechi, elementele sexuale femele (icrele) fiind depuse în apă la adâncime mică, pe plante (pești fitofili), sau în cuiburi contruite de mascul, în cazul în care substratul nu are structuri de prindere dar îndeplinește celelalte condiții (Bud și colab., 2010). După depunerea pontei, ambii reproducătorii nu părăsesc cuibul, protejând icrele, o perioadă de timp, de prădători (icrele având dimensiuni mari pot fi depistate ușor de peștii ihtiofagi). Diametrul icrelor variază între 0,63 mm și 3,73 mm, în perioada decembrie–iunie, dimensiunea maximă fiind realizată în lunile de vară, mai și iunie (Alp, 2004). Incubația icrelor are loc în 3 zile, la o temperatură medie a mediului de 22-24°C (Grecu Iulia, 2008).

După eclozarea larvelor, reproducătorii nu se îndepărtează prea mult de cuib. Icrele care sunt nepigmentate rămân fixate pe corpurile din preajma cuibului, iar dacă structura cuibului este depreciată cea mai mare parte din larve mor prin asfixiere. Odată ajunse la 10 mm lungime, branhiile sunt complet dezvoltate, preluând funcția de respirație.

La circa 7-8 zile de la eclozare, larvele ating circa 14 mm lungime, perioadă în care încep să se hrănească activ, trecând în acest fel la etapa nutriției mixte (încă au rezerve viteline) (Grecu Iulia, 2008). După 8-9 zile de la eclozare, larvele sunt capabile să consume în întregime rezervele viteline dar începe și hrănirea activă cu zooplancton (copepode și cladocere), perioadă ce durează până la 15-20 de zile. După această vârstă, începe hrănirea cu larve de chironomide și efemeridae (Brezeanu, 1973).

Studiile realizate de Turliu (2008) apreciază faptul că ritmul de creștere la somn este rapid, după primul an de viață atingând o lungime de 14-20 cm lungime, după al doilea an de viață atinge 20-55 cm, sesizându-se faptul că la finele celui de-al cincilea an pot să atingă dimeniuni de 58-62 cm, iar greutatea să fie de circa 1000 grame.

Maturitatea sexuală este atinsă la masculi la o lungime corporală de 83 cm, cu o greutate medie de 3740 g, în jurul vârstei de 3 ani, iar la femele la minim 86 cm lungime, cu o greutate medie de 4434 g, la o vârstă de 4 ani (Alp și colab, 2004).

CAPITOLUL 3

DESCRIEREA UNITĂȚII GAZDĂ A CERCETĂRILOR

S.C. INTERNATIONAL SOF SRL

S.C. International Sof SRL este amplasată în aria comunei Horlești, la nord-est de orașul Iași, pe Drumul județean 248D, la 28 km. Societatea a fost înfințată în anul 2005, având domeniu de activitate acvacultura (fig. 3.1).

Fig. 3.1. Amplasarea unității gazdă

(prelucrare google.maps)

Societatea a avut profit ascendent până în anul 2013, apoi a înregistrat un declin major, datorită concurenței.

Cifra de afaceri pentru societate a fost de 14127 lei, cu un profit de 107338 lei, date menționate și în fig. 3.2.

Tehologia de creștere a somnului european în unitatea gazdă

Materialul piscicol analizat în cadrul prezentei lucrări provine din ferma piscicolă International Sof SRL.

Tehnologia de creștere și exploatare aplicată în unitate pentru somnul european, este cea semiintensivă, cu reproducerea natural-dirijată. Bazinul are o suprafață de 2500m2, lungimea 100 m, lățimea 25 m, adâncimea apei atingând valori de la 1,2 m la canalul de alimentare, și până la 2 m în dreptul canalului de evacuare (fig. 3.3).

Fig.. 3.2. Date financiare ale unității International Sof SRL, Iași

Bazinul utilizat pentru repoducerea somnului european, în restul anului, este scurs și păstrat pe uscat (fig. 3.3).

Înainte de inundarea bazinului, vatra acestuia se cosește de toată vegetația, fără prelucrare mecanică pentru a nu fi afectate structurile (cuiburile) existente pe platouri; acestea sunt deosebit de necesare în vederea depunerii pontei. Gurile de evacuare sunt pregătite prin desfundare și vidare.

Fig. 3.3. Bazin pregătit pentru inundație,destinat somnului european

(foto original)

Aducțiunea apei se face prin conducte racordate la sistemul de pompare, apa fiind deversată în bazin fără o filtrare prelabilă. Nivelul apei nu va depăși limita de 80 cm pe platouri (fig. 3.4).

Fig. 3.4. Bazin populat cu somn european

(foto original)

Materialul biologic din ferma piscicolă, care constituit lotul experimental, a fost reprezentate de exemplare de somn european, masculi și femele, ce au avut vârsta de peste 3 ani.

Condițiile hidrologice și hidrobiologice ale apei

Valoarea parametrilor fizico-chimici

Apa reprezintă mediul intrinsec de viață al peștilor, calitatea acesteia acționând în mod direct asupra bunăstării materialului piscicol.

Capacitatea biogenică a bazinelor piscicole, este într-o corelație permanentă cu anumiți parametri fizico-chimici ai apei, precum: temperatura, pH-ul, oxigenul dizolvat, amoniacul, nitrații, nitriții, clorurile și fosfații.

Temperatura reprezintă un parametru importnt pentru mediul de viață acvatic, în multe cazuri cu efect limitativ și asupra arealului de răspândire a speciilor piscicole.

Fig. 3.5. Valorile temperaturii apei aferente intervalului martie-august 2016

În fig. 3.5 este ilustrată temperatura medie a apei, în intervalul temporal cuprins între lunile martie și octombrie ale anului 2016, perioadă a experimentelor intreprinse.

Reacța chimică a apei (pH-ul) reprezintă concentrația ionilor de hidrogen și hidroxid din apă, valoare care poate varia în funcție de intensitatea proceselor fizico-chimice și hidrobiologice ce au loc la nivelul acesteia.

În perioada luată în analiză, valorile pH-ului s-au situat între 7,1și 7,8 pentru apa fermei piscicole (fig. 3.6).

Valorile obținute pentru caracteristica chimică a apei nu fluctuează semnificativ între anotimpuri.

Analizate calitativ, valorile rezultate pentru reacția chimică a apei se încadrează în parametri normali pentru dezvoltarea speciei luate în studiu.

Fig. 3.6. Dinamica pH-ului apei din punctul de colectare în perioada studiată

Oxigenul dizolvat (O2) sau cantitatea de oxigen solvit se exprimă în mg/l și reprezintă un parametru important pentru apa piscicolă. Variația caracterului pe durata experimentului a avut o legătură directă cu unii factorii climatici, precum circulația maselor de aer, temperatura, regimul de precipitații.Valorile oxigenului solvit, sunt redate în fig. 3.7.

Fig. 3.7. Dinamica oxigenului solvit

Valorile parametrului chimic studiat au variat între 4,48 mg/l –8,8 mg/l pentru apa din ferma acvacolă, deoarece în bazinele fermei piscicole, datorită unui debit redus, apa nu circulă suficient de activ. Bazinele sunt vidate după ce a fost atins nivelul normal de retenție, fără completări. Temperaturile apei sunt mai crescute în sezonul activ, și datorită asocierii cu o activitate metabolică majoră a peștilor, se constituie ca un factor primordial pentru reducerea cantității de oxigen.

Analiza apei arată faptul că limitele obținute sunt confiorm literaturii de specialitate, aprecindu-se condiții bune pentru dezvoltarea corporală a indivizilor din specia Silurus glanis (Slavik, 2007;Zaikova, 2008).

Calitatea apei din ferma acvacolă a fost determinată în urma analizelor, conform normelor de încadrare a parametrilor fizico-chimici principali, valorile obținute fiind redate în tabelul 3.1:

Tabelul 3.1

Valorile parametrilor fizico-chimici pentru apa din ferma pisciolă International Sof SRL

Analizâd datele tabelului 3.1, se poate spune că apa din bazinele fermei piscicole, se încadrează în categoria a II-a de calitate, conform Ordinului 1146/2002.

Indicatorii analizați prin valorile oferite arată faptul că materialul biologic exploatat în fermă nu a fost afectat calitativ de compozița chimică a apei.

Partea a II-a Contribuții proprii

Capitolul 4

Obiectivele studiului, material și metoda de lucru

4.1. Scopul lucrării

În prezent, în România, s-au efectuat diverse studii cu privire la cantitatea și calitatea cărnii ce provine de la specia Silurus glanis (somn european).

La somn, corpul se compune din 55% carne, 6% viscere, 1,5% icre sau testicule și 20% cap. Carnea de somn are un conținut în apă de 69-71,8%, proteine 16,8% și grăsime 11,4%. Carnea, datorită conținutului ridicat în lipide este considerată grasă, dar fragedă, fiind consumată sub formă fillé sau trunchi secționat, din care se prepară chiftele, plachie prăjită, rasol, ciorbe, saramură, zacuscă, tocană etc. La nivel industrial carnea de somn se folosește sub formă de conserve în sos tomat și ca batog.

Județul Iași este un județ cu potențial real în creșterea și valorificarea somnului european, motiv pentru care, scopul prezentei lucrări este acela de a încerca să adăugăm câteva date concrete legate de calitatea cărnii la somnul european crescut în condițiile unei ferme locale, S.C. International Sof S.R.L.

Pentru îndeplinirea scopului propus, am evidențiat în planul de organizare experimentală trei obiective, materializate prin:

– determinări morfometrice și ponderale;

– calcularea indicilor și coeficienților corporali;

– evaluarea randamentului la sacrificare, determinând ponderea porțiunilor tranșate raportate la ponderea masei viscerale și a organelor interne.

4.2. Material și metoda de lucru

4.2.1. Materialul biologic

Materialul biologic a fost reprezentat de somnul european (Silurus glanis) de vara a III-a, respectiv 10 masculi și 10 femele, recoltați din bazinul de creștere din cadrul S.C. International Sof S.R.L. Horlești, Iași.

Materialul biologic a fost recoltat cu ajutorul năvodului (fig. 4.1) și depozitat în stare vie în bazinul de păstrare, amplasat în stația de parcare a unității, împreună cu peștele marfă din familia Cyprinidae, destinat comercializării.

Fig. 4.1. Aspecte de la recoltarea materialului biologic

(foto original)

Schema de organizare a experimentului este redat în fig. 4.2.

Fig. 4.2. Schema de organizare a experimentului

Materialul biologic studiat a fost reprezentat de exemplare de somn, capturate în decursul anului 2016.

Măsurătorile și determinările corporale s-au realizat în cadrul Laboratorului de Acvacultură a Facultății de Zootehnie din Iași (fig. 4.3).

Fig. 4.3. Aspecte de la asomarea și disecția materialului biologic

(foto original)

Valorile au fost înregistrate, iar pe baza programului ce calcul în Excel s-au obținut indicatorii statistici:

a) Media lotului, prin utilizarea formulei:

b) Deviația standard, prin utilizarea formulei:

c) Coeficientul de variabilitate,

, unde:

d) Valoare minimă și maximă a caracterului studiat.

4.2.2. Parametri urmăriți

Parametrii urmăriți pe parcursul experimentului au fost:

– evaluarea morfometrică a materialului biologic;

– determinarea indicilor și coeficienților corporali;

– randamentul la sacrificare;

– ponderea regiunilor corporale;

– ponderea organelor interne raportate la greutatea vie (fig. 4.2).

Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, a fost necesară utilizarea unor materiale și echipamente adaptate cerințelor fiecărui parametru urmărit.

Principalele metode de lucru și-au îndreptat atenția către stabilirea calității apei, recoltarea materialului biologic și evaluarea cantitativă a acestuia, prin determinări morfo-gravimetrice.

4.2.3. Determinări morfometrice și ponderale

Determinările morfometrice și ponderale au drept scop scoaterea în evidență a biometriei somnului european. Studiul biometriei are importanță din punct de vedere practic întrucât putem astfel stabili dacă o populație dintr-o anumită specie, în cazul prezentri lucrări fiind somnul european, își menține constantele de creștere față de media unui lot anume, caractere morfologice care sunt raportate la o variabilă, precum vârsta sau mediul de creștere.

Aceste constante se obțin prin măsurători corporale ale regiunilor corporale cu privire la lungime, lărgime, grosime, prin cântăriri pentru stabilirea masei corporale. Toate datele obținute sunt supuse prelucrării statistice a informațiilor.

Instrumentul utilizat pentru stabilirea caracterelor metrice la somn a fost pamblica (fig. 4.4). Această practică limitează manipularea materialului piscicol, ușurând în acest fel efectuarea măsurătorilor corporale.

Fig. 4.4. Determinări corporale la somnul European (foto original)

Lungimea totală (L) – (fig. 4.5) constă în determinarea distanței de la partea anterioară a botului până la marginea posterioară a înotătoarei caudale (Păsărin, 2007);

Fig. 4.5. Determinarea lungimii totale

(foto original)

Lungimea standard a corpului (l) – (fig. 4.6) reprezintă distanța dintre vârful botului și baza înotătoarei caudale. În cazul lucrării de față, baza înotătoarei caudale a fost redată de punctul vizibil de inserție a radiilor ce pătrund în alcătuirea înotătoarei caudale în peduncului caudal;

Fig. 4.6. Determinarea lungimii standard

(foto original)

Lungimea capului (lc) – (fig. 4.7) se calculează pe baza distanței existente între vârful botului și marginea liberă a osului opercular;

Fig. 4.7. Determinarea lungimii capului

(foto original)

Înălțimea maximă a corpului (H) – (fig. 4.8) reprezintă distanța dintre extremitatea dorsală și cea ventrală stabilită în regiunea cea mai înaltă a corpului. La somn, înălțimea maximă se identifică cu zona de inserție a înotătoarei dorsale;

Fig. 4.8. Determinarea înălțimii maxime a corpului

(foto original)

Înălțimea minimă a corpului (h) – reprezintă distanța dintre extremitatea dorsală și cea ventrală stabilită în regiunea cea mai mică a corpului. La somnul european, aceasta este localizată la marginea posterioară a pedunculului caudal;

Grosimea maximă a corpului (G) – (fig. 4.9) reprezintă porțiunea anatomică identificată în regiunea cu cea mai mare distanță localizată între flancurile corpului. Determinarea acestui element morfometric este în strânsă corelație cu zona aferentă înălțimii maxime a corpului.

Fig. 4.9. Determinarea grosimii maxime a corpului

(foto original)

Circumferința maximă a corpului (C) – (fig. 4.10.) se stabilește cu panglica gradată, în regiunea corporală cu cea mai mare înălțime și grosime.

Fig. 4.10. Determinarea circumferinței corpului

(foto original)

Determinările ponderale fac referire la masa corporală totală a fiecărui exemplar de somn sau la participarea procentuală a porțiunilor tranșate raportate la masa corporală.

Fig. 4.11 Anatomia internă la materialul biologic studiat

(prelucrare proprie după foto original)

Parametrul s-a stabilit prin cântărire cu ajutorul balanței de cântărire.

Pentru stabilirea masei anumitor porțiuni anatomice mici, raportate la masa corporală totală, au fost necesare determinări de precizie, folosind balanța analitică (fig. 4.12 – 4.13).

Tot în categoria determinărilor ponderale este și determinarea randamentului la sacrificare, care constă în stabilirea paricipării procentuale a masei corporale a peștelui sau a unei porțiuni anatomice raportate la masa corporală vie a acestuia înainte de sacrificare.

Fig. 4.12. Porțiunile anatomice luate în studiu

(prelucrare proprie după foto original)

Stabilirea randamentului la sacrificare folosește formula:

R(%) =

Fig. 4.13. Aspecte din timpul cântăririi organelor interne (foto original)

4.2.4. Indici și coeficienți corporali

În urma măsurătorilor morfometrice și ponderale, pot fi calculați o serie de indici care ne ajută la stabilirea ritmului de creștere și evoluție a unor caractere morfologice la exemplare de somn european studiate.

Au fost calculați următorii indici corporali:

Indicele de profil (înălțimii) – scoate în evidență formatul corporal al exemplarelor de somn european studiate, uțurând astfel încadrarea acestora într-un anumit profil.

Formula de bază este: Ip= în care:

Ip = indicele de profil;

l = lungimea standard a corpului (cm);

H = înălțimea maximă a corpului (cm).

O valoare redusă a indicelui reflectă o convexitatea pronunțată a liniei superioare a corpului, în activitățile de selecție fiind preferate exemplarele de somn cu cel mai mic indice de profil, pentru că aspectul bombat al spatelui este corelat cu o masă musculară bogată (Mireșan Vioara și colab.,2010; Măgdici și colab., 2014)

Coeficientul Fulton (indicele de întreținere) scoate în evidență raportul direct-proporțional între valorile acestuia și starea de întreținere a exemplarelor de somn studiate. Formula de calculul este:

Ii = , în care:

Ii = indicele de întreținere (%);

m = masa corporală (g);

l = lungimea standard a peștelui (cm).

În cazul în care indicile redă valori reduse acesta poate fi corelat cu discrepanțe existente între biomasa piscicolă și potențialul trofic al locației studiate (Pagu și colab., 2012).

Indicele de calitate (Kiselev) scoate în evidență calitatea materialului piscicol. Formula de bază este:

IC= , în care:

IC = indicele de calitate;

l = lungimea standard a corpului (cm);

C = circumferința maximă a corpului (cm).

Cu cât valorile indicelui de calitate sunt mai mici, cu atât corpul (trunchiul) somnului european este mai bine dezvoltat, acesta fiind un indice de calitate deosebit de important în evaluarea ratei de creștere a corpului.

Prin calcularea indicelui Kiselev, se poate determina calitatea somnului exploatat în unitatea piscicolă, fără a necesita alte măsurători sau cântăriri (Simeanu Cristina și colab., 2010).

Indicele de grosime scoate în evidență raportul direct între înălțimea maximă și grosimea maximă a corpului peștelui luat în studiu. Formula de calcul este:

Ig= , în care:

Ig= indicele de grosime (%);

G = grosimea maximă a corpului (cm);

H = înălțimea maximă a corpului (cm).

Indicele carnozității după Grozea (2002) și Pagu (2013), redă ponderea procentuală a capului din lungimea standard a corpului. Formula de calcul este:

Ic = , în care:

Ic = indicele carnozității (%);

lc = lungimea capului (cm);

l = lungimea standard a corpului (cm).

Cu cât indicele de carnozitate are valori mai mici, cu atât peștii respectivi au o cantitate de carne mai mare.

Stabilirea formulelor de calcul în vederea obținerii valorilor indicilor sus menționați a fost făcută conform datelor furnizate de literatura de specialitate (Păsărin și colab., 2003; Grozea, 2007; Arteni Mihaela, 2009).

4.2.5. Cunoașterea și evaluarea producției cantitative de carne

Lucrările de specialitate (Nistor și colab., 2012; Măgdici și colab., 2014 și 2015) fac referire la determinări morfometrice și ponderale la pești, folosind ca puncte de reper în formarea loturilor și în evaluarea vârstei materialului luat în studiu. Pentru lucrarea de față, criteriile alese în alcătuirea loturilor au fost vârsta și greutatea corporală a exemplarelor capturate.

Pentru studiul nostru s-au capturat somni cu vârsta de 3 ani, cu o greutate corporală medie de 3030198,32 g, coeficientul de variabilitate fiind mediu (V%=10,09%) datele fiind redate în tab. 4.1.

4.2.5.1. Dimensiuni corporale și indici corporali

În urma măsurătorilor realizate, în vederea stabilirea lungimii totale (L) (=82,243,24 cm), rezultatele au arătat diferențe statistice cu semnificație medie, valorile fiind cuprinse între 74,95 cm și 91,87 cm. Întrucât coeficientul de variabilitate înregistrează valori de 7,25% pentru exemplare luate în studiu se poate observa o bună omogenitate în interiorul lotului pentru caracterul studiat.

Tabelul 4.1

Determinări biometrice pentru materialul biologic analizat

Lungimea standard (l) reprezintă o determinare morfometrică ce pune în evidență porțiunea anatomică de interes direct pentru consumator, adică trunchiul. Valoarea medie a acestui caracter a fost de 75,172,38 cm, cu variații între 72,98 și 81,66 cm. Exemplarele de somn european care au format lotul experimtenal au prezentat o omogenitate bună a acestui caracter, coeficientului de variabilitate fiind de 5,22%

Fig. 4.14. Reprezentarea grafică a deterimărilor biometice la lotul analizat

Lungimea capului (lc) este o determinare biometrică cu rol important pentru peștele marfă, porțiunea anatomică fiind fără interes deosebit în alimentație. Valoarea medie pentru acest caracter a fost de 13,54±5,68 cm (18,010% din Ls) Între exemplarele lotului, diferențele au fost nesemnificative din punct de vedere statistic (2,98%).

Înălțimea maximă a corpului (H) a înregistrat o valoare medie de 15,571,28 cm, diferențele statistice fiins nesemnificative între exemplare (1,96%), sugerând omogenitatea caracterului studiat.

Circumferința maximă a corpului (C) reprezintă regiunea anatomică unde porțiunea corporală are cea mai mare grosime, respectiv înălțimea. Valoarea medie a fost de 31,441,87 cm, valoare situată între un minim de 26,99 cm și un maxim de 33,01. Determinarea morfometrică indică un coeficient de variabilitate de 2,37%, ceea ce înseamnă o omogenitate mare între exemplarele lotului studiat.

Pe baza acestor valori, care ne oferă informații preponderent cantitative asupra populației de somn luat în studiu, putem calcula unii indici corporali. Scopul este acela de a deduce formatul corporal, starea de întreținere a somnilor, gradul de adaptare a acestor indivizi la condițiile de mediu asigurate în unitatea gazdă (tab. 4.2).

Indicele de profil evidențiază formatul corporal al populației studiate, reprezentând raportul între lungimea standard (cm) a corpului și înălțimea maximă (cm).

Cu cât valoarea este mai scăzută, cu atât indicele exprimă un aspect mai convex al liniei dorsale, fiind caracterizat în producție de o masă musculară bine reprezentată la nivelul dorsal al peștilor. În cazul experimentului nostru, diferența nu este semnificativă statistic între exemplarele studiate (4,01%).

Ținând cont de faptul că indicele de profil a fost de 6,010,65, este demonstrat faptul că în unitatea de creștere se practică o selecție în cadrul populației de somn european

Tabelul 4.2

Indici corporali pentru exemplarele Silurus glanis, luate în studiu

Coeficientul Fulton este indicele de întreținere, care reprezintă raportul dintre masa corporală și lungimea standard a exemplarelor sturiate, la puterea a treia (Păsărin și colab., 2003). O valoare cât mai ridicată a acestui indice se interpretează printr-o stare de întreținere foarte bună, care este obținută numai prin gradul mare de adaptare a exemplarelor studiate la condițiile mediului, precum și folosirea unei resurse trofice din apă. Indicele a înregistrat valorea medie de 0,840,65, variațiile fiind cuprinse între 0,82 și 0,94. Coeficientul de variabilitate înregistrează valoarea de 7,66%, fapt ce indică omogenitatea caracterului studiat, în interiorul populației.

Fig. 4.15. Reprezentarea grafică a indicilor corporali

Indicele de calitate (Kiselev) este dat de raportul dintre lungimea standard a corpului (cm) și circumferință (cm). Valorile cât mai reduse ale indicelui, sugerează o masă musculară bogată. Deoarece somnul are corpul relativ serpentiform, valoara indicelui a fost de 1,790,05, cu variații cuprinse între 1,23 și 1,93.

Diferențele obținute între exemplare, indică o calitate a materialului biologic, neexistând însă o semnificație statistică, coeficientul de variabilitate indicând omogenitate între indivizii populației (V%=6,08%).

Indicele de grosime este dat de lățimea musculaturii din regiunea spinării, raportat la înălțimea maximă a corpului, dând informații despre gradul de îngrășare sau chiar despre formatul corporal al peștilor. Media a fost de 70,356,32.

Valoarea rezultată a indicelui de profil, în ceea ce privește formatul corporal, a fost de 9,63%, iar coeficientul de variabilitate indică o omogenitate mică a indicelui, în cadrul exemplarelor ce formează lotul de exemplare recoltate.

Indicele de carnozitate înregistrat în cadrul cercetării reprezintă raportul dintre lungimea capului și lungimea standard a corpului. Cu cât indicele de carnozitate are valoare mai redusă, cu atât ponderea trunchiului este mai mare în alcătuirea lungimii standard a peștelui.

Valoarea medie a indicelui a fost de 19,94±1,19 pentru exemplarele ce alcătuiesc lotul experimental. Valoarea indicelui arată proporția mai mare a capului în raport cu lungimea standard a individului analizat.

Pentru exenplarele din lotul format, coeficientul de variabilitate a înregistrat valori reduse, de 6,95%, deci există o omogenitate bună între indivizi.

4.2.5.2. Evaluarea producției de carne

Analiza ponderii porțiunilor corporale ce intră în alcătuirea carcasei are ca scop final comercializarea, în vederea consumului. În studiul de față ne-am bazat pe elementul vârstă a peștilor, iar informațiile obținute sunt necesare crescătorului, pentru că stabilirea vârstei optime de sacrificare la somn este un criteriu determinant în eficientizarea economică a unității piscicole gazdă.

4.2.5.2.1. Randamentul de sacrificare

Pentru indivizii recoltați din ferma piscicolă International Sof, carcasa a reprezentat 90,16±0,45%, trunchiul 75,00±0,58%, iar fileul 48,46±0,11%, față de masa acestora în viu (3030198,32 g). Pentru cele trei tipuri de prelucrare (carcasă, trunchi și fillé), coeficientul de variabilitate a avut valori cuprinse între un minim de 5,45% și un maxim de 12,31%, ceea ce indică o omogenitate medie spre bună, pentru indicatorii analizați.

Tabelul 4.3

Calculul randamentul la sacrificare pentru materialul biologic studiat

Fig. 4.16. Reprezentarea randamentului la prelucrare a porțiunilor de interes economic (g)

4.2.5.2.2. Ponderea porțiunilor corporale

Analizând preferințele consumatorilor, părțile cu valoare economică redusă sunt eliminate, acestea fiind reprezentate de: cap, înotătoare, branhii, coloană vertebrală și pielea. Valorile medii exprimate în grame sunt raportate la masa peștelui în viu (fig. 4.17 și fig. 4.8).

4.2.5.2.3. Ponderea masei viscerale și a organelor interne

Analiza cantitativă a producției de carne pentru Silurus glanis s-a referit și la determinarea ponderii viscerelor, față de masa în viu a somnului. Organele interne care au constituit materialul biologic au fost: inima, ficatul, rinichii, splina și vezica înotătoare (tab. 4.4 și fig. 4.19).

Fig. 4.17. Ponderea porțiunilor fără valoare economică care participă

la greutatea totală în viu

Fig. 4.18. Ponderea procentuală a porțiunilor fără valoare economică

raportate la greutatea în viu

Tabelul 4.4

Greutatea organelor interne și a masei viscerale

Analizând datele înscrise în tabelul 4.4. rezultă faptul că masa medie viscerală aferentă exemplarelor luate în studiu reprezintă 121,85±8,33 g, variabilitatea caracterului fiind medie (V%=10,98%), iar greutatea medie a organelor vitale (inimă, ficat, splină și rinichi) de 47,73 g indicând o variabilitate omogenă a caracterelor.

Fig. 4.19. Ponderea organelor interne și a masei viscerale care participă

la greutatea totală în viu

Fig. 4.20. Ponderea procentuală a organelor interne și a masei viscerale care participă

la greutatea totală în viu

Conform randamentului în carcasă, viscerele reprezintă 4,46% din masa carcasei, cantitățile în minus fiind pierderile de lichid interstițial rezultat în urma sacrificării și eviscerării.

Din datele tabelului 4.4 reiese că în ordine descrescătoare a importanței, masa totală corporală este reprezentată de: ficat, vezica înotătoare, rinichi, inimă și splină.

Indicele hepato-somatic a indicat o valoare medie de 0,95% pentru lotul studiat. Ponderea masei viscerale este de 4,02%, valoarea medie a masei inimii fiind de 1,54±0,15 g.

Raportul dintre masa vie și componentele viscerale certifică faptul că materialului biologic s-a adaptat la condițiile de mediu din ferma acvacolă gazdă, respectiv la o creștere în apă stătătoare.

Cea mai mică participare a organelor interne analizate o are splina, cu 1,36±0,08 g.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Concluziile cu privire la parametrii urmăriți pe parcursul experimentului sunt:

1. Determinările ponderale au indicat faptul că materialul biologic recoltat din ferma piscicolă International Sof a avut o greutate corporală situată între 2487 g și 3150 g.

2. Determinările morfometrice reprezentate de lungimea standard, lungimea totală, lungimea capului, înălțimea minimă și maximă a corpului, grosimea și circumferința corpului nu au indicat diferențe semnificativ statistice.

3. Indicii corporali calculați au contribuit la stabilirea formatului corporal, a stării de întreținere a somnilor, dar și a gradului de adaptare a materialului biologic la condițiile de mediu asigurate în cadrul fermei piscicole gazdă, toate caracterele studiate indicând omogenitate în populația studiată.

4. Evaluarea porțiunilor anatomice de interes economic a evidențiat faptul că la materialul biologic provenit de la ferma piscicolă International Sof, carcasele au înregistrat un randament de 90,16%, din care 2049 g (75%) pentru masă trunchi și de 1454 g (48,46%) pentru masă file, față de masa peștilor în viu (3030 g). Coeficientul de variabilitate a caracterelor a indicat o omogenitate bună a populației analizate.

Regiunile anatomice cu interes redus pentru consumatori au fost reprezentate de cap, înotătoare, branhii, coloană vertebrală și piele. Valorile medii însumate pentru organele interne au arătat faptul că din masa corporală inițială a materialului biologic luat în studiu, acestea au reprezentat 47,73 g.

Recomandare

Comercializarea somnului să se facă începând cu vârsta de 3 ani și cu greutatea de peste 3 kg, atunci când randamentul este mare.

Să se practice policultura în heleșteie, unde să fie crescute specii pașnice (crap, caras) cu somnul european.

BIBLIOGRAFIE

Alp, A., Kara, C., Buyukcapar, H., M., 2004 – Reproductive biology in a native European catfish, Silurus glanis L. 1758, population in Menzelet Reservoir, Turkish Journal of Veterinary & Animal Sciences 28, p. 613-622.

Balon, K.E., 1966 – Fishes of Slovakia, Obzor, Bratislava.

Bănărescu, P., 1964 – Pisces – Osteichthyes (pești ganoizi și osoși), Fauna Republicii Populare Române XIII, Editura Academiei, București.

Bănărescu, P., 1990 – General Distribution and Dispersal of freshwater Animals, Zoogeography of Fresh Waters 1, Wiesbaden, AULA-Verlag, p. 511.

Billard, R., 1997 – Les poissons d’eau douce des rivieres de France, Delachaux et Niestle S.A., Paris.

Boujard, T., 1999 – Les rythmes circadiens d'alimentation chez les téléostéens, Cybium 23(1), p. 89-112.

Brezeanu, Gh., 1973 – Reproducerea dirijată și dezvoltarea la somn (Silurus glanis L.), Reproducerea artificială și dezvoltarea la pești, Editura Academiei R.S.R., București, p. 804.

Bud, I., și colab., 2010 – Tratat pentru creșterea peștilor, Editura Texte, Dej.

Cărăușu, S., 1952 – Tratat de ihtiologie, Editura Academiei R.S.R., București, p. 804.

David, J., 2006 – Water quality and acceleraterd winter growth of European catfish using an enclosed recirculating system, Water and Environmental Journal, St. Andrews, UK.

Dediu, Loredana și colab., 2011 – Considerations regarding the rearing of European Catfish, Silurus glanis, in a flow-through production aquaculture system, Lucrări științifice, vol. 53, seria Zootehnie, U.S.A.M.V. Iași.

Dogan, B.N., Gul, A., 2004 – Feeding Biology of Silurus glanis (L., 1758) living in Hirfanli Dam Lake, Turk. J. Vet. Anim. Sci. 28, p. 471-479.

Erhan, U., și colab., 2012 – Comparision of morphological and anatomical characters in two catfish species, Silurus triostegus Heckel, 1843 and Silurus glanis L., 1758 (Siluridae, Siluriformes), North-Western Journal Of Zoology 8 (1), Oradea, Romania, p.119-124.

Fausch, K.D., 1984 – Profitable stream positions for salmonids: relating specific growth rate to net energy gain, Canadian Journal of Zoology 62, p. 441-451.

Grecu, Iulia, 2008 – Contribuții la studiul tehnologiei de reproducere și creștere în perioada larvară a speciei Silurus glanis L., 1758, Teză de doctorat, Universitatea Dunărea de Jos, Galați.

Grecu, I., Cristea, V., 2009 – Biologia și reproducerea la somn, Editura Universității Dunărea de Jos, Galați.

Hilge, V., 1985 – The influence of temperature on the growth of the European catfish (Silurus glanis), Journal of Applied Ichthyology, Volume 1, p. 27-31.

Jankowska, Barbara, și colab., 2005 –Fatty acids profile in dorsal and ventral sections of fillets from European catfish (Silurus glanis L.) fed various feeds, Archives of Polish Fisheries, vol. 13, fasc. 1, p. 17-29.

Jankowska, Barbara, și colab., 2006 – Slaughter value and flesh characteristics of European catfish (Silurus glanis) fed natural and formulated feed under different rearing conditions ,Eur. Food Res. Technol. 224, p. 453–459.

Lelek, A., 1987 – Siluridae. In The Freshwater Fishes of Europe, Threatened Fishes of Europe, Vol. 9, p. 259-263.

Linhart, O., Billard, R., 1994 – Spermation and sperm quality of European catfish (Silurus glanis L.) after GnRH implantation and injection of carp pituitary extracts, Applied Ichthyol, 10, p. 182-188.

Maitland, P.S., Campbell, R.N., 1992 – Freshwater Fishes of the British Isles. London: Harper Collins.

Martin, J.F., 1994 – Les systemes de production de silure (Silurus glanis) en region Centre „Resume Basil 94”, Editura CEMAGREF, p 169.

Măgdici, E., și colab., 2014 – Cercetări privind influența vârstei asupra valorii de sacrificare la somnul european (Silurus glanis), Lucrări Științifice seria Zootehnie, U.S.A.M.V. Iași, vol. 61, pag. 50-54.

Măgdici, E., și colab., 2014 – Cercetări privind evoluția unor caractere morfologice la specia Silurus glanis în diferite stadii de dezvoltare, crescută în județul Iași, Lucrări Științifice seria Zootehnie, U.S.A.M.V. Iași, pag. 79-84.

Nistor, C.E., 2013 – Contribuții la cunoașterea calității cărnii de păstrăv crescut în bazine piscicole din Moldova, Teză de doctorat, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Palmer, D., 1999 – The Marshall Illustrated Encyclopedia of Dinosaurs & Prehistoric animals, London, Marshall Editions Developments Ltd.

Păsărin, B., Stan, T., 2003 – Acvacultură – Îndrumător practic, Editura Karro, Iași.

Pohlmann, K., Grasso, F.W., Breithaupt, T., 2001 – Traking wakes: The nocturnal predatory strategy of piscivorous catfish, Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of AmericaTracking wakes 98(13), p. 7371-7374.

Proteau, J.P., Shlumberger, O., 1993 – Silure glane: un point sur le techniques de production, Aquarevue, 47, p 20-22.

Schlumberger, O., și colab., 2000 – Biogéographie Du Silure Glane (Silurus Glanis) : Causes Hydrographiques, Climatiques et Anthropiques, CEMAGREF, U.R. Ressources Ichtyologiques en Plans d'Eau, BP 5095, 34033, Montpellier cedex, France.

Slavik, O., și colab., 2007 – Diurnal and seasonal behaviour of adult and juvenile European catfish as determined by radio-telemetry in the River Berounka, Czech Republic, Journal of Fish Biology (2007) 71, p. 101-114.

Treer T., Safner R., Aniene I., 1994 – The cage culture of European catfish (Silurus glanis) in a shallow Mediterranean lake, Editura CEMAGREF, Resume Basil ’94, p. 185

Ulkowski, D., și colab., 2003 – Preliminary studies of intensive wels catfish (Silurus glanis) and sturgeon (Acipenser sp.) pond cultivation, Archives of Polish Fisheries, vol. 11, Fasc. 2, p. 295-300.

Valadou, B., și colab., 2007 – Le silure glane (Silirus glanis, L.) en France. Evolution de son aire de repartition et prediction de son extintion, IRD, CEMAGREF, Paris.

Vallod, D., 1987 – Le silure (Silurus glanis L.), Publication de l’association pour le developpement de l’aquaculture, 16, p. 3-41, p. 63-70.

Volz, J., 1994 – Über das naturliche Vorkommen des Welses (Silurus glanis) in Niederlandischen Rheindelta, Fischökologie, 7, p. 61-70.

Wysujack, K., Mehner, T., 2005 – Can feeding of European catfish prevent cyprinids from reaching a size refuge?, Ecology of Freshwater Fish 14, p. 87-95.

Zaikova, A., și colab., 2008 – Investigation on growth rate and food conversion ratio of wels (Silurus glanis L.) in controlled conditions, Bulgarian Journal of Agricultural Science, 14 (No 2), Plovdiv, Bulgaria, p. 171-175.

SR ISO 5667-1:1998 – Calitatea apei. Prelevare. Partea 1: Ghid general pentru stabilirea programelor de prelevare.

SR ISO 5667-4:2000 – Calitatea apei. Prelevare. Partea 4: Ghid de prelevare a apelor din lacuri naturale și artificiale.

SR ISO 10523:2009 – Calitatea apei. Determinarea pH-ului

STAS 4706-1988 – Ape de suprafață, Categorii și condiții de calitate

***www.fao.org

***http://www.aquamaps.org/AM_Europe/receive.php

***www.flickr.com

***www.clansilure.com

***www. google.maps