Universitatea De Stat Din Moldov 1 [623745]

1
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PROCESUAL CIVIL

MATEI VICTORIA

HOTĂRÎRE JUDECĂTOREASCĂ

Teză de licență

Șef Departamen ____________
(semnătura)

Conducător ști ințific : ____________ Igor Coban ,Doctor în drept.
(semnătura)

Autorul : _____________
(semnătura)

2
Cuprins
Întroducere …………………………………………………………………………………… ………………………..2 -6

I. Titlu Capitolului I Noțiuni generale privind hotărîrea judecătorească
1.1 Cuprinsul hotărîrii judecătorești ………………………………………………………………………. 13
1.2 Implicarea instanței de judecată în executarea hotărârilor judecătorești definitive….. 16
1.3 Concluzii…………………………………………………………………….. ……………………………….. 22

II. Titlu Capitolului II Aspecte practice ale hotărîrii judecătorești
1.1 Aspecte de drept comparat……………….. …………………………………………………………….. 29
2.2 Autoritatea de lucru judecat în raport cu diferite jurisdicții…………………………………. .37
2.3 Concluzii……………………………………….. …………………………………………………………….. 43

Concluzii …………………………………………………………………………………………. …………………….45
Bibliografie …………………………………………………………………………………. …………………………. 48

3
Întroducere

Respectiva teză de licență este perfectată de 48 de pagini, form atul A4 și cuprinde întroducere și două
capitol e.
În teză au fost utilizate cuvinte -cheie, cum ar fi: hotărîre judecătorească, hotărîre supli mentară, actul
de înfăptuire, ac țiune civilă, deliberarea, pronunțarea hotărîrii, procedura, efectele, executarea hotărîrii,
autoritate de lucru judecat, hotărîre irevocabilă, efectele hotărîrii irevocabile, securitatea raporturilor
juridice.
Actualitatea temei. Hotărîrile judecătorești reprezintă o etapă foarte importantă a procesului de
înfaptuire a justiției,care are ca scop de a completa sistemul de garanții procesuale de rind cu căile de
atac,în vederea oferirii unei apărări judiciare eficiente a drepturilor,libertăților și intereselor legitime ale
persoanelor fizice și juridice. Astfel p robleme legate de dreptul străin apa r tot mai des în practica
instanțelor judecătorești din Republica Moldova pe măsura sporirii numărului raporturilor juridice cu
element străin determinate de creșterea volumului comerțului exterior, diversificării piețelor de
desfacere a produselor din Rep ublica Moldova, sporirii numărului cetățenilor moldoveni care se
deplasează în străinătate în s cop de serviciu, sau personal, numărului străinilor care vizitează Moldova
și alte asemenea cauze.
Gradul de studiere. Studiind tema dată o să clasificăm hotărîr ea judecătorească pe baza mai multor
criterii și împreuna cu aceasta efectele care sunt produse pe parcursul hotărîrii judecătorești.
Scopul lucrării va avea următoarea structură, cum ar fi : evidențierea anumitor aspecte teoretice în
ceea ce privește modalitățile de pronunțare a hotărîrii judecătorești ; dezvăluirea etapelor procedurii de
cercetare ; cercetarea procedurii urmată de executorul judecătoresc; determinarea locului și rolului
insta nței de judecată în condițiile realizării practice a principiului recunoașterii și executării drepturilor
cîștigate . Astfel, î n lucrarea de față am plasat ca scop general cercetarea atît în plan teoretic, cît și
practice. din perspectiva relațiilor social e ce se dezvoltă, se diversifică, precum și din aspectul normelor
juridice ce cîrmuiesc nașterea, modificarea și stingerea acestor raporturi juridice; examinarea respectivă
fiind utilă pentru individualizarea unei viziuni multiaspectuale și complete asupra esenței obiectului
cercetării, problematicii acestuia, precum și în vederea propunerii unor soluții proprii ce ar îmbunătăți
sistemul de drept la acest capitol.
Importanța practică: Analiza conceptului de hotărîre judecătorească care va permite c rearea un ei
imagini de asupra acestei categorii, fapt ce va contribui la sporirea nivelului de cunoaștere a persoanelor
fizice în materie teoreti că de drept prodes ual civil. Importanța teoretică a lucrării este dovedită de
conținutul lucrării care este împregnat de multiple interpretări, opinii și viziuni proprii, deseori diferite

4
de cele oferite de doctrină în analiza problematicii principiului recunoașterii și executării dr epturilor.
Am ales lucrarea cu titlul „Hotărârea judecătorească”, din dorința de a stabili încă odată importanța și
rolul unei hotărâri judecătorești în activitatea judiciară. În limbaj comun, prin hotărâre judecătorească se
înțelege actul final al judecăț ii și reprezintă actul de dispoziție al instanței de judecată cu privire la
pretențiile deduse judecății. Măsurile dispuse de către instanța de judecată în cursul judecății se dispun
tot prin hotărâri, ceea ce este foarte important și util pentru persoa ne atît fizice cît și juridice . .
Hotărîrea judecătorească de obicei se redactează de către unul din judecătorii membri ai completului
de judecată, dar , ea este opera colectivă a întregului complet; în cazul în care unul dintre judecători are
o opinie separată, această opinie va fi scrisă în mod distinct. Termenul stabilit pentru redactarea hotărârii
este de cel mult 30 de zile de la pronunțarea ei; acest termen are însă caracter relativ, ceea ce face ca
depășirea lui să nu influențeze valabilitatea hotărârii. Hotărârea se semnează de judecători și de grefier.
Atunci când unul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, în locul acestuia va semna
președintele instanței; în caz de împiedicare a grefierului, pentru el semnează grefierul -șef,
menționându -se cauza împiedicării; această situație are în vedere imposibilitatea judecătorului sau a
grefierului de a semna hotărârea, adică o împrejur are cu caracter obiectiv, iar nu simpla omisiune de a
semna hotărârea, ceea ce ar putea duce la concluzia că simpla omisiune de a semna determină nulitatea
hotărârii.
Hotărîrea judecătorească, fiind expresie a puterii judecătorului de a tranșa litigii le, are forța,
recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți, asigurînd astfel
stabilitatea și securitatea raporturilor juridice. Ceea ce s -a tranșat jurisdicțional se opune între părți cu
valoare , iar față de terți – cu valoarea unei prezumții relative împotriva căreia se poate face dovada
contrară.
Anterior modificării Codului de procedură civilă , neîndeplinirea formalității privind semnarea
hotărârii de către toți membrii completului de judecată constituia o simplă n eregularitate procedurală, și
nu un motiv de nulitate a hotărârii; neregularitatea respectivă putea fi remediată ulterior, oricând în cursul
procesului, potrivit art. 26 1 alin. (1) pct. 8 Codul de procedură civilă (spre exemplu, observând lipsa
unei semnăt uri pe hotărâre, instanța de recurs restituie dosarul instanței de fond în vederea completării
acelei semnături); ridicându -se din nou problema naturii nulității determinate de nesemnarea hotărârilor
judecătorești, problema de a cunoaște dacă există sau nu posibilități de remediere a acestei omisiuni; în
cazul în care hotărârea poartă numărul legal de semnături, dar ele aparțin altor judecători decât cei care
au pronunțat -o, o atare hotărâre este lovită de nulitate. Nu constituie motiv de nulitate menționar ea în
preambul a numelui unui judecător care nu a participat la jude cată, dacă o mențiune îmbracă forma unei
erori materiale susceptibile de rectificare pe calea procedurii prevăzute de lege. în cazul în care în
hotărîrile judecătorești se fac adăugătu ri, ștersături sau modificări, acestea trebuie să fie semnate de
judecător, în caz contrar, nefiind luate în conside rare. Hotărîrea judecătorească se scrie în două

5
exemplare originale, dintre care unul se depune la dosarul cauzei, iar celălalt se păstrează, împreună cu
toate hotărârile instanței, într -o mapă specială. Atunci când legea stabilește că termenul pentru
exercitarea căilor de atac curge din momentul comunicării hotărârii, aceasta se comunică, în copie,
părților; ori de câte ori termenul curge de la pronunțare, hotărârea nu se mai comunică. Hotărîrea
judecătorească rămâne definitivă dacă nu s -a declarata pe împotriva ei, la data expirării termenului .
Pentru termenul ”justiție” dicționarele explicative oferă mai multe definiții, c ea mai relev antă definiție
a justiției este și cea mai scurtă –”dreptate”. Anume așa, ca sinonim incontestabil al dreptății trebuie să
fie percepută justiția într -un stat bazat pe principiul supremației legii. Realitățile Republicii Moldova din
păcate ne demonstrează o altă viziune a societății asupra actului justiției, a instanțelor menite să -l
înfăptuiască și a oamenilor abilitați cu dreptul de a enunța hotărâri – magistrații. În sondajele de opinie
realizate în Republica Moldova, sistemul judiciar figurează pe locur i fruntașe la poziții deloc onorabile,
cum sunt corupția, angajamentul politic și chiar incompetența. Uneori reală, alteori – generată de
stereotipuri, această percepție a justițiabilului asupra șanselor sale la un proces echitabil și corect în
propria țar ă aruncă o umbră de neîncredere asupra tuturor judecătorilor, mare parte din ei fiind
profesioniști de bună credință, care își exercită profesia în strictă conformitate cu legea.
Sistemul judecătoresc din Republica Moldova a fost expus mereu riscului de a avea o practică judiciară
inconsistentă. Strategia de Reformă a Sectorului Justiției (SRSJ) pentru anii 2011 – 2016, în domeniul
de intervenție, punea accent pe uniformizarea pract icii judiciare. Analiza dată a fost elaborată de Centrul
de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) pentru a impulsiona uniformizarea practicii judecătorești.
Analiza stabilește, în baza datelor empirice, în ce măsură este uniformă practica Curții Supreme de
Justiție (CSJ) într -un singur domeniu – casarea hotărârilor judecătorești civile irevocabile. A fost ales
anume acest domeniu având în vedere că, până la 31 decembrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CtEDO) a constatat de 20 de ori că Repu blica Moldova a casat nejustificat prin revizuire
hotărâri judecătorești civile irevocabile. În cadrul cercetării au fost analizate toate hotărârile CSJ privind
admiterea cererilor de revizuire adoptate timp de 36 de luni – între 1 ianu arie 2015 și 31 decemb rie 2017.
Astfel s istemul judecătoresc din Republica Moldova, în care există peste 20 de instanțe judecătorești,
iar până în 2016 – peste 45 de instanțe, și trei grade de jurisdicție, a fost expus mereu riscului de a avea
o practică judiciară inconsist entă. De -a lungul anilor, nici chiar practica CSJ nu putea fi numită uniformă.
În pofida numeroaselor pârghii menite să uniformizeze practica judiciară, până în anul 2011 au fost
observate puține îmbunătățiri la acest capitol. Impactul limitat al eforturil or de uniformizare a practicii
judecătorești putea fi explicat prin modificarea frecventă a legislației și interpretarea conjuncturală a
legii de către legislativ și executiv, lipsa tradițiilor de a urma interpretă – rile legii date în hotărârile
instanțelo r ierarhic superioare, motivarea sumară a hotărârilor instanțelor judecătorești, dar și de
consistența insuficientă a jurisprudenței instanțelor de judecată ierarhic superioare. Având în vedere
practicile judecătorești puțin uniforme, SRSJ, în domeniul de intervenție , punea accent pe uniformizarea

6
practicii judiciare. Începând cu anul 2012, CSJ a devenit mult mai activă în domeniul uniformizării
practicii judiciare. Până la 31 decembrie 2017, CSJ a adoptat peste 35 de hotărâri noi ale Plenului, circa
100 d e recomandări și circa 40 de opinii cu privire la modul de aplicare uniformă a legislației. De
asemenea, în pagina web a CSJ a fost integrat un motor, mai performant, de căutare a jurisprudenței CSJ.
Analiza dată nu își propune să evalueze în ce măs ură mecanismele de uniformizare a practicii
judecătorești existente în Republica Moldova sunt folosite eficient sau dacă acestea sunt suficiente.
Documentul analizează dacă, într -un domeniu îngust, practica Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova este uniformă. Cu alte cuvinte, am încercat să analizăm impactul eforturilor de uniformizare a
practicii judiciare și nu eforturile însăși. Documentul a fost elaborat pentru a impulsiona și mai mult
uniformizarea practicii judecătorești care este impactul eforturilor de uniformizare care sunt descrise.

7

Capitolul I Noțiuni generale privind hotărîrea judecătorească
1.1 Cuprinsul hotărîrii judecătorești

Hotărîrea judecătorească exercită un rol educativ, în măsura în care este logică și convingătoare
pentru cei ce asistă la dezbateri; ea prezintă importanță nu numai pentru speța rezolvată și pentru
partici panții la procesul respectiv, este importantă în general, ca mijloc eficient de restabilire a
ordinii de drept democratice și de eficie ntizare a normelor de drept substanțial, de menținere a
prestigiului justiției, precum și a încrederii membrilor societății în autoritatea justiției; poate
îndeplini acest rol grație caracterului său obligatoriu și garantării de către stat a executării sal e. In
realitate,functia jurisdictională a judecătorului constă în a tranșa litigii prin aplicarea regulii de
drept incidente (acea regulă de drept generală, aplicabilă și în cazul concret dedus judecătii) . 1
Pentru termenul ”justiție” dicționarele explicative oferă mai multe definiții, cea mai relevantă
definiție a justiției este și cea mai scurtă –”dreptate”. Anume așa, ca sinonim incontestabil al
dreptății trebuie să fie percepută justiția într -un stat bazat pe principiul supremației legii.
Hotărîrea instanței de judecată constă din partea introductivă și dispozitivă. Hotărîrea integrală,
care se întocmește doar în cazurile cerute de lege constă din patru părți:
 partea introductivă;
 descriptivă;
 motivatoare;
 dispozitivă.
În partea introdu ctivă se indică data și locul adoptării hotărîrii, denumirea instanței care a
adoptat hotărîrea, numele membrilor completului de judecată care a examinat pricina, numele
grefierului ședinței de judecată, numele părților, altor participanți la proces și rep rezentanților,
obiectul litigiului și pretenția înaintată, mențiunea despre caracterul public sau închis al ședinței.
Cu alte cuvinte daca este să vorbim despre partea descriptivă putem spune ca partea descriptivă
cuprinde mențiuni cu privire la preten țiile reclamantului, obiecțiile pîrîtului și explicațiile

1 Existenta unei activităti a dreptului de către judecător care dezvăluuie esenta unui proces specific prin
ediul căruia dreptul este pentru necesitatea aplicării sale, proces în mod evident sträin de procedra
elabira rii legii; dreptul astfel produs, ar trebui, din acest moment, să prindă conturul specific,altminteri ar
fi incongruent să se pretindă discope rea formei de fondul unui enunt normat iv. Din acest punct de vedere,
în centrul creatiei și deci, al expresiei sale, se găsește actul de int erpretare … Existenta rolului creator de
drept al judec ătorului este un efect indus de ex ercițiul altor functii ale sale, care pot toate ridica
necesitatea intreprinderii , Création du droit et rédaction des arrêts par la Cour de Cassation, în Archives
de philosophi e du droit, t. 50, La cre ion du droit par le juge, Dalloz, 2007, pp. 53 -54.

8
celorlalte persoane care partici pă la proces. Рartile vor include cit mai profund nu doar faptele ci
și împrejurările care au importanță pentru soluționarea pricinii, precum și argumentele de drept
care au fost prezentate de părți, cît și dovezile pe care s -au întemeiat pretențiile și obiecțiile lor
pentru a se putea verifica dacă instanța le -a luat în considerare, si pentru a putea verifica orice
modificări. Daсă e să vorbim рutem spune ca nu fiecare hotărâre care diferă de o alta constituie o
divergență de jurisprudență. Pentru a compara jurisprudența, trebuie avute însă în vedere numai
hotărârile rămase definitive pronunțate în calea de atac, nu și cele rămase definitive ca urmare a
neexercit ării acesteia , ceea ce poate provoca o totalitate a exigen тelor propuse în jurisprudență .2
Asrfel vo rbind despre partea motivătoare putem spune că în partea motivatoare se indică
împrejurările pricinii stabilite de instanță, probele pe care se întemei ază concluziile instanței,
argumentele, pe baza cărora instanța respinge unele sau alte probe, legislația de care s -a călăuzit
instanța. Doctrina noastra a retinut si ea cateva conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o
motivare corespunzatoare a hotar arii. Astfel s -a apreciat ca motivarea trebuie sa fie „pertinenta,
completa, intemeiata, omogena, concreta, convingatoare si accesibila . 3Obligația motivării se
impune spre a arăta că judecătorii au examinat fiecare pretenție sau obiecție pe care au făcut -o
părțile și pentru a se da posibilitate instanțelor superioare să controleze dacă judecarea s -a făcut cu
respectarea formelor legale. Motivarea sau considerentele unei hotarari inseamna expunerea
temeiurilor de fapt si de drept pe care se bazeaza judecatorul in darea hotararii. Obligatia de a
motiva hotararea este impusa de alin.5 al art. 261 si constituie garantia ca textele de lege au fost
aplicate cu strictete iar faptele au fost interpretate obiectiv. Analiza judecatorului in legatura cu
motive le de fapt si de drept care i -au format convingerea in vederea pronuntarii unei anumite
solutii trebuie sa fie clara, simpla, precisa, concisa si ferma, adica sa aiba puterede convingere.
4Judecatorul este obligat sa arate in motivarea hotararii pentru ce a admis o proba sau a respins un
alt mijloc de aparare. Pentru ca hotararea sa fie considerata motivata, judecatorul nu este obligat
sa raspunda in mod special fiecarui argument invocat de parti, fiind suficient ca din intregul
hotararii sa rezulte ca a ra spuns acestor argumente in mod implicit, sa fie argumentat și răspuns in
mod clar si pe înțeles participanților care o sa fie la proces, cu cuvinte clare.
Codul de procedură civilă art. 261 pct.6 prevede următoarele considerente, dispozitivul
prevazut reprezinta ultima parte a hotararii si consta in reproducerea minutei intocmita cu ocazia
deliberarii si pronuntarii in sedinta publica. Pentru a studia mai succint, din punct de vedere practic,
dispozitivul este partea cea mai importanta a hotararii deoa rece cuprinde solutia data de instanta

2 I.A.Neagu, „Dicționar de drepturile omului adnotat cu jurisprudență 1957 -2013”, Editura CH Beck,
București, 2013, p. 435.
3 I. Deleanu, V. Deleanu, op. cit. , p. 13.
4 V.M. Ciobanu, Tratat , op. cit., vol. II, p. 255.

9
in transarea litigiului, el fiind supus exercitarii cailor de atacsi executarii silite. Astfel, p artea
dispozitivă cuprinde concluzia instanței de judecată în sensul admiterii sau respingerii acțiunii în
tot sau în p arte, indicațiile cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată; la calea și
termenuldeatac. Cu alte cuvinte prin dispozitiv trebuie solutionate toate cererile formulate de parti;
nepronuntarea judecatorilor asupra unei sustineri, care, daca ar fi f ost luata in considerare,
dezlegarea procesului in dispozitiv ar fi fost alta, duce la omisiune esentiala si in consecinta la
casareahotararii. 5Dispozitivul trebuie sa aiba un continut cat mai complet iar in cuprinsul sau sa
se arate in ce consta "condamn area' pentru a putea fi pus in executare6. De aceea, atunci cand
actiunea a fost admisa, in dispozitiv, trebuie sa se cuprinda toate mentiunile necesare pentru a
putea fi adusa la indeplinire pe calea executarii silite. De exemplu, daca pîrîtul a fost obli gat sa
predea un bun, acesta trebuie sa fie individualizat prin toate caracteristicile sale; in cazul
coparticiparii procesuale pasive se va arata modalitatea obligarii, in solidar, sau pro -parte. Potrivit
art. 262 Codului de procedură civilă, in cazurile in care judecatorii pot acorda termen pentru
executarea hotararii, ei vor arata acest aspect prin chiar hotararea care dezleaga pricina, aratand si
motivele pentru care au incuviintat termenul. Astfel, in dispozitivul hotararii instanta poate acorda
pîrîtu lui un termen de gratie in vederea efectuarii platii. Prin art. 263 Codul de procedură civilă se
face precizarea ca, debitorul nu va putea cere termen si nici nu va putea sa se bucure de termenul
ce i s -a dat, daca bunurile lui se vand dupa cererea altui creditor, daca este in stare de faliment sau
de insolvabilitate indeobste cunoscuta sau daca prin fapta sa a micsorat garantia data prin contract
creditorului, ori nu a dat garantiile fagaduite, debitorul nu va putea cere termen si nici nu va putea.
Prin practica putem spune că ea reprezinta prima parte a hotararii si este intocmita de grefier pe
baza celor inscrise in caietul de sedinta. Practica cuprinde mentiunile prevazute de art. 261 pct.1 –
4 Codul de procedură civilă, respectiv: aratarea instantei c are a pronuntat hotararea si numele
judecatorilor care au luat parte la judecata; numele, domiciliul sau resedinta partilor, calitatea in
care s -au judecat, iar atunci cand este cazul, numele mandatarilor sau reprezentantilor legali si al
avocatilor; obiec tul cererii si sustinerile in prescurtare ale partilor cu aratarea dovezilor; aratarea
concluziilor procurorului, cand participarea acestuia la proces este obligatorie. Aceste mentiuni au
rolul de a stabili daca instanta a fost competenta, daca compunerea instantei a fost legala, daca au
fost respectate drepturile partilor, in cazul in care pronuntarea nu s -a facut la termenul la care s -a
judecat cauza, practicaua va cuprinde numai aratarea instantei si a completului de judecata,
celelalte mentiuni fiind cu prinse in incheierea de sedinta la termenul la care a avut loc judecata,
incheiere ce face corp comun cu hotararea. Lipsa incheierii la sedinta conduce la nulitatea

5 I. Deleanu, V. Deleanu, op. cit. , p. 13.
6 Al. Lesviodax, Unele aspecte ale motivarii sentintelor , in J.N. nr. 9/1965, p. 40 -49;

10
hotararii.
Astfel putem spune că față de hotărîrea instanței de judecată se înaintează următoarele cerințe:
a) Trebuie să fie legală. Hotărîrea e legală dacă s -au respectat întocmai normele dreptului
procesual la examinarea pricinii, precum și dacă ea este dată în strictă corespundere cu no rmele
dreptului material iar în lipsa lor au fost aplicate normele de drept, ce reglementează raporturi
similare (analogia legii) ori principiile de drept și sensul legislației în vigoare (analogia dreptului),7
b) Trebuie să fie întemeiată. Hotărîrea e întemeiată dacă concluziile instanței luate în hotărîre
corespund exact relațiilor reale dintre părți, adică instanța, pe baza probelor veridice, a stabilit
deplin împrejurările care au importanță pentru pricină, iar concluziile acesteia cu privire la r elațiile
juridice dintre părți trebuie să fie și totodată sunt juste, ceea ce este foarte important și util ;
c) Trebuie să fie necondiționată. Hotărîrea se consideră necondiționată dacă ea nu cuprinde în
sine condiții, de apariția sau inapariția c ărora depinde executarea hotărîrii. Excepția de la această
regulă fac cazurile de adjudecare a bunurilor, cînd instanța arată în hotărîre contravaloarea
bunurilor care trebuie să fie încasată de la pîrît, la executarea hotărîrii se constata că bunurile nu
exită;
d) Trebuie să fie certă. Este considerată certă, hotărîrea în care este precis determinată
chestiunea cu privire la existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor ce decurg din obiectul
raportului juridic litigios. Hotărîrea judecător ească trebuie să conțină o soluție clară atît pentru
subiecții raportului material litigious , cît și pentru ceilalți participanți la process o soluție
clară.
e) Trebuie să fie deplină. Hotărîrea e deplină dacă dă răspuns la toate pretențiil e înaintate în
cererea principală și reconvențională și au fost soluționate și alte chestiuni care, din aceste motive
putem spune că conform legii instanța e obligată să le soluționeze, pentru a fi deplină la răspuns.
Alaturi de solutia procesului, in dispozitivul hotararii trebuie sa mai fie mentionate:
– calea de atac pe care partile o pot exercita impotriva hotararii si termenul in care o pot exercita;
– semnaturile judecatorilor si grefierului de sedinta; in cazul in care, dupa pronuntare, unul dintre
membrii completului de judecata este in imposibilitatea de a semna hotararea, presedintele
instantei o va semna in locul sau, iar daca cel in imposibilitate sa semneze este grefierul, hotararea
va fi semnata de grefierul sef, facandu -se mentiun e despre cauza care a impiedicat pe judecator
sau pe grefier sa semneze hotararea care este stipulată în (art.261alin.2 Codul de Procedură
Civilă).
Drespre c lasificarea hotărârilor judecătorești putem spune că fiind un act de dispoziție a primei
instanțe, hotărârea judecătorească este un act procesual emis în formă scrisă cu caracter individual,

7 Constantin Hamagiu, Alexandru B ăicoianu, Ion Rosetti -Bălănesu op,cit ., p 152

11
autoritar și obligatoriu, adoptat de către instanța de judecată în baza legislației în vigoare în
procesul examinării și soluționării pricinilor civile. Hotă rârea judecătorească este scopul final spre
care tind părțile în litigiu și în mod firesc acest act dispozițional al judecății produce o serie de
efecte juridice. Doctrina procesual civilă este destul de controversată cu privire la efectele
hotărârilor jud ecătorești, iar din legislația autohtonă ar trebui înlăturate pe cât este posibil unele
inexactități. Pentru a analiza care sunt efectele juridice ale hotărârilor ju decătorești în Republica
M, în special când ele pot fi examinate în apel, recurs și revizui re și când devin executorii, urmează
să distingem câteva tipuri de hotărâri judecătorești: hotărâri nedefinitive, hotărâri definitive 8și
hotărâri irevocabile, acestea sunt acele cîteva tipuri de hotărîri judecătorești examinate in apel.
Hotărîrile nedefinitive asunt acele hotărîri care, după pronunțarea conform legii, sunt
susceptibile de atac cu apel. Evidențierea hotărârilor definitive și a celor irevocabile de către
legiuitorul moldav devine inoportună, întrucât legislația procesu al civilă, în loc să facă lumină în
clarificarea acestor categorii de hotărâri, produce mai multe confuzii și ambiguități. Conform
art.254 Codul de procedură.civilă., rămân definitive hotărârile judecătorești: a) emise în primă
instanță fără drept de apel; b) emise în primă instanță, supuse apelului, după examinarea pricinii
în apel, în cazul în care apelul est erespins ; c) emise în apel prin care s -a rezolvat fondul cauzei.
Totodată despre hotîrile revocabile putem spune că sunt hotărârile judecătore ști sunt: a) emise
în primă instanță, după expirarea termenului de atac; b) emise în primă instanță, atacate în apel sau
recurs, după examinarea pricinii în recurs, în cazul în care recursul este respins; c) emise în recurs,
prin care s -a rezolvat fondul c auzei. Conceptele „hotărâre definitivă” și „hotărâre irevocabilă” sunt
clarificate fără echivoc în doctrină. Definitive sunt numite hotărârile care nu pot fi atacate cu apel,
adică participanții la proces nu mai au posibilitatea legală de a solicita rejude carea fondului pricinii
civile respective. Hotărârile irevocabile sunt actele dispoziționale judecătorești care nu pot fi
contestate nici cu apel, nici cu recurs, adică în privința lor instanțele judecătorești nu se mai pot
expune, litigiul de drept consid erându -se din acel moment soluționat. Hotărârile irevocabile sunt
neanulabile. Sintetizând actualele norme de procedură civilă în vigoare, putem atribui caracterul
definitiv și irevocabil hotărârilor judecătorești 9 pronunțate de către instanțele de jude cată în felul
următor:
• Cu alte cuvinte vorbind despre hotărârile pronunțate de către judecătorii cu drept de apel nu
sunt nici definitive și nici irevocabile din data pronunțării. Dacă aceste hotărâri nu vor fi atacate
cu apel, ele vor deveni defini tive și irevocabile după expirarea termenului de atac este 20 de zile.
• În caz de declarare a apelului, hotărârea judecătoriei va deveni definitivă dacă: a) cererea de
apel nu va fi examinată în fond – la expirarea termenului pentru atacarea înche ierii Curții de Apel

8 I. Deleanu op, cit p -45
9 Гражданский процесс / Под ред. Яркова В.В. – Москва: Волтерс Клувер, 2006, p.361.

12
cu privire la restituirea cererii de apel (art.369 Codul de procedură civilă.) sau încetarea procedurii
de apel ca urmare a retragerii apelului (art.374 Codul de procedură civilă.) sau b) după examinarea
fondului apelului, apelul va fi respins cu menținerea hotărârii atacate – de la data adoptării de către
Curtea de Apel a deciziei respective care este ( art.385alin. (1) lit.a) Codul de Procedură Civilă.).
• Dacă decizia sus -menționată a Curții de Apel nu va fi supusă recursului, hotărârea judecătoriei
va deveni irevocabilă la expirarea termenului rezervat de lege pentru atacare (2 luni).
• În caz de declarare a recursului împotriva deciziei instanței de apel prin care apelul a fost
respins . cu menținerea hotărârii primei ins tanțe, hotărârea judecătoriei va deveni irevocabilă dacă:
a) cererea de recurs nu va fi examinată în fond – de la data emiterii de către Curtea Supremă de
Justiție a încheierii de restituire a cererii de recurs (art.438 Codul de procedură civilă sau a deci ziei
privind recunoașterea recursului drept inadmisibil (art.440 Codul de procedură civilă.) sau b) după
examinarea fondului recursului, recursul va fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel și a
hotărârii primei instanțe – de la data adoptării d e către Curtea Supremă de Justiție a deciziei
respective care este prevăzut în art.445 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă unde se prevede
respingerea.
• Hotărârile pronunțate de către judecătorii fără drept de apel, precum și cele adoptate de c ătre
Curți de Apel ca instanțe de fond sunt definitive de la pronunțare. Dacă aceste hotărâri nu vor fi
atacate cu recurs, ele vor deveni irevocabile după expirarea termenului de atac (20 de zile).
• În caz de declarare a recursului, hotărârea pronunța tă fără drept de apel va deveni irevocabilă
dacă: a) cererea de recurs nu va fi examinată în fond – la expirarea termenului pentru atacarea
încheierii instanței de recurs cu privire la restituirea cererii de recurs unde este art.409 Codul de
procedură ci vilă.) sau la încetarea procedurii de recurs ca urmare a retragerii recursului (art.411
Codul de procedură civilă sau b) după examinarea fondului recursului, recursul va fi respins cu
menținerea hotărârii atacate care este prevăzută in art.41 alin.(1) l it.a Codul de procedură civilă.
• Dacă după examinarea apelului Curtea de Apel adoptă o decizie prin care casează hotărârea
primei instanțe și emite o nouă hotărâre (soluționează fondul pricinii), aceasta este definitivă la
data adoptării. Dacă deciz ia instanței de apel nu va fi atacată cu recurs, ea va deveni irevocabilă .
• În caz de declarare a recursului, decizia instanței de apel prin care a fost soluționat fondul
pricinii va deveni irevocabilă dacă: a) cererea de recurs nu va fi examinată în f ond – de la data
emiterii de către Curtea Supremă de Justiție a încheierii de restituire a cererii de recurs (art.438
Codul de procedură civilă.) sau a deciziei privind recunoașterea recursului drept inadmisibil
art.440 Codul de procedură civilă sau b) după examinarea fondului recursului, recursul va fi
respins cu menținerea deciziei instanței de apel – de la data adoptării de către Curtea Supremă de
Justiție.
La cererea reclamantului, instanța judecătorească poate dispune executarea imediată a hotă rîrii

13
dacă, în circumstanțe excepționale, tergiversarea executării hotărîrii ar cauza un prejudiciu grav
creditorului sau dacă executarea hotărîrii ar deveni imposibilă. Problema dispunerii executării
imediate poate fi pusă atît în cursul judecării pricini i, cît și după pronunțarea hotărîrii.
În funcție de situația materială a părților sau de alte circumstanțe, instanța emitentă poate, la
cererea participanților la proces sau la propunerea organului de executare a hotărîrii, să amîne ori
să eșaloneze ex ecutarea ei, precum și să schimbe modul sau ordinea de executare. Aceste chestiuni
se soluționează în ședință de judecată, participanților comunicîndu -li-se locul, data și ora ședinței,
dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea. Deosebit de semnificati v este faptul ca din
momentul pronuntarii hotararea instantei constituie un act de autoritate publica. Solutia pronuntata
de judecatori reprezinta, din momentul pronuntarii, pentru instanta un act „irevocabil”. Si in acest
moment instanta se desesizeaza de solutionarea cauzei. Momentul pronuntarii este important si
pentru faptul ca el confera data certa hotararii. Pronuntarea hotararii in sedinta publica reprezinta
un moment solemn al judecatii, iar nerespectarea acestei cerinte atrage dupa sine nulitatea e i.10
Hotărîrea instanței de judecată are următoarele caractere: INCONTESTABILITATEA. Hotărîrea
instanței judecătorești rămasă definitivă nu poate fi atacată cu apel, ci doar pe căile prevăzute de
lege, iar cea irevocabilă nu se atacă nici cu recurs, putîn d fi doar revizuită;11
1. EXCLUSIVITATEA. După rămînerea hotărîrii irevocabile nici părțile, nici ceilalți
participanți la proces, precum și succesorii lor în drepturi nu pot să facă o nouă cerere în
judecată, cuprinzînd aceleași pretenții și avînd același temei;
2. PREJUDICIALITATEA12. Concluziile cu privire la faptele și raporturile juridice stabilite
într-o hotărîre judecătorească irevocabilă sunt obligatorii pentru toate celelalte instanțe care
se confruntă cu aceste fapte la judecarea altor pricini civile î n așa măsură în care ele au fost
apreciate de instanța inițială. Prejudicialitatea are limite subiective și obiective. Cele
subiective cer ca acest efect juridic să se producă prin participarea la un alt proces a acelorași
persoane. Limitele obiective se r eferă la examinarea în cadrul altui proces a acelorași fapte
și raporturi juridice în privința cărora a fost emisă deja o hotărîre irevocabilă;

10 J. Vincent, S. Guinchard, op. cit. , p. 733. In doctrina franceza se sustine de catre unii autori ca hotararea
nici nu exista atata timp cat judecatorii nu au pronuntat -o. A se vedea in acest sens G. Cornu, J. Foyer, op.
cit., p. 563
11
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/7.Efectele%20juridice%20ale%20hotaririlor%20judecator
eshti.pdf
12 BELEI, E. ș.a. Drept procesual civil. Partea specială. Chișinău, 2016, p.95

14
3. EXECUTORIALITATEA.13Dacă hotărîrea instanței judecătorești rămasă
definitivă/irevocabilă, după caz, nu se execută benevol, executarea ei se înfăptuiește în mod
forțat de organul respectiv;

13 I.Deleanu. Tratat de procedură civilă. Vol.II. – București: ALL Beck, 2005, p.88

15
1.2 Implicarea instanței de judecată în executarea h otărârilor judecătorești definitive

Instituția efectelor hotărîrilor judecătorești irevocabile, materializată prin conceptul de autoritate
sau putere a lucrului judecat, are o importanță covîrșitoare pentru stabilitatea raporturilor juridice
civile. Criteriul distinctiv al acestei clasificari este puterea legala si forta executorie a hotararilor
14Pe baza acestui criteriu se poate stabili daca o hotarare judecatoreasca este susceptibila de apel
sau recurs. Există interesul social -juridic ca hotărîrea judecătorească 15care a tranșat litigiul după
dezbateri contradictorii să se bucure de prezumția absolu tă de adevăr. Nimeni nu mai poate, de
principiu, să mai pună în discuție drepturile consfințite prin hotărîrea judecătorească rămasă
definitivă. În temeiul unei asemenea hotărîri, cu ajutorul forței coercitive etatice, la nevoie, partea
litigantă care a cî știgat procesul este repusă în drepturile ei și, totodată, ordinea de drept tulburată
printr -un act antisocial este restabilită sau subiectul de drept căruia i -au fost contestate anumite
drepturi subiective civile capătă o confirmare indiscutabilă a dreptu rilor sale .
Justiția se înfăptuiește exclusiv de către instanțele de judecată. Procedura de executare, fiind o
fază a procesului civil, nu poate exista fără implicarea instanței de judecată. Chiar dacă i ntervenția
instanței nu are un caracter permane nt ca în faza judecării, rolul acesteia este unul indispensabil
executării silite, întrucît justiția este iluzorie fără ca hotărîrile judecătorești să fie efectiv executate.
De aceea, implicarea instanței de judecată în procedura de executare este inco ntestabil necesară,
avînd o finalitate stringentă, de a asigura corectitudinea, promtitudinea și eficiența executării silite
a actelor de justiție. Deliberarea reprezinta operatia in cadrul careia judecatorii stabilesc solutia ce
urmeaza sa fie pronuntata cu privire la litigiul dintre parti .16Sarcina instanței care a ordonat
executarea și care are sub controlul ei permanent activitatea organului de executare, rămîne aceiași
– de a arbitra în interesele părților un conflict nestins, de a supraveghea executarea și de a soluționa
nemulțumirile părților, cît și ale terților ale căror drepturi sunt vătămate prin executarea silită. În
procedura executării silite, instanței de judecată îi revine un rol pasiv, acționînd în toate situațiile
exclusiv la sesiza re, fapt determinat de atribuțiile ei particulare la soluționarea incidentelor de
procedură .
Astfel, putem distinge împuternicirile instanței de judecată, în procedura de executare, după
scopul lor în cîteva categorii,mai exact trei categorii, și anume aceste trei categorii sunt
următoarele:
1.Împuternicirile instanței de judecată legate de asigurarea cursului executării silite: •eliberarea
titlului execu toriu (art.13 Cod de Executare);• prezentarea documentului executoriu spre

14 G. Porumb , Codul…, op. cit., vol. I, p. 506.;.
15 O. Ungureanu, Actele de procedura…, op. cit. , p. 208
16 I. Les, in Dictionar de drept procesual civil , p. 188

16
executare(art.1 5 CE); •soluționarea susp endării procesului de executare(art.79 CE)• soluționarea
problemii privind succesiunea procesuală (art.47 CE) •explicarea hotărîrii, schimbarea m odului de
executare.
2.Împuternicirile instanței de judecată spe cifice unui organ de execut are și anume aceste organe
sunt următoarele , care le v -om enumera: • dispunerea aducerii forțate la demersul execut orului
judecătoresc (art.73 CE)• anunțarea în căutare a debitorului și a bunurilor sale (art.72 CE) •
autorizarea pătrunderii forțate în domi ciliu pentru sechestrarea bunurilor (art.115 alin.(5) CE)
3.Împuternicirile instanței de judecată ce țin de controlul judecătoresc asupra actelor executorului
judecătoresc;
4.Examinarea și soluționarea contestațiilor depuse de creditor, debitor și te rțe persoane (art.161 –
164 CE). 320 1. Acțiunile instanței de judecată în cadrul asigurării cursului executării silite. La
asigurarea cursului executării silite, instanța de judecată de fapt crează condițiile declanșării și
organizării bunului mers al proce durii de executare. În fapt, atribuțiile enumerate, reies direct din
calitatea de emitent al titlului executoriu. Eliberarea titlului executoriu de către instanță are loc la
cererea creditorului, după rămînerea definitivă a hotărîrii, cu excepția hotărîril or care se execută
imediat (art.256 CPC). Sunt definitive, deci executorii, hotărîrile judecătorești emise în primă
instanță, supuse apelului, după examinarea pricinii în apel (art.254 alin.(1) CPC). Sunt executorii
și hotărîrile judecătorești pentru care a expirarat termenul de atacare234, dacă participanții la
proces nu au exercitat apelul în termen. Apelul exercitat în termen este suspensiv de executare
(art.363, alin.(2) CPC). Apelul depus după expirarea a 30 zile de la pronunțarea dispozitivului
hotărî rii nu este suspensiv de executare prin efectul legii. Astfel este legală eliberarea titlului
executoriu după ce hotărîrea a devenit definitivă prin neatacare. 17Cu toate acestea părțile pot
depune apel tardiv și doar instanța de apel este unica competenta a constata dacă apelul a fost
depus în termen sau este tardiv. Executorul judecătoresc, în acest caz nu este în drept să anuleze
actele procesuale deja produse în scopul executării. Executorul judecătoresc va putea suspenda
executarea, concomitent avînd po sibilitatea aplicării doar a măsurilor asiguratorii (art.84 al.(2)
CE).
Cererea de eliberare a titlului executoriu urmează a fi depusă în formă scrisă, la prima instanță.
18La eliberarea titlului executoriu instanțele de judecată urmează să țină cont de respectarea
exigențelor de conținut stabilite în art.14 din Codul de Executare: denumirea instanței de judecată
care a eliberat documentul executoriu; pricina în a cărei bază a fost eliberat documentul executoriu;
data pronunțării hotărîrii, dispozitivul (textual); data rămînerii definitive a hotărîrii sau mențiunea

17 ЯРКОВ, В.В. Гражданский процесс: Учебник для вузов. Москва : Wolters Kluwer, 2006, с.179
18DELEANU, I. Tratat de Procedură Civilă. Vol.II. Noul Cod de procedură civilă. București: Universul
Juridic, 2013, p.72.

17
privind executarea imediată; numele, prenumele și data nașterii sau denumirea debitorului și a
creditorului; codul fiscal, domiciliul ori sediul lor; datele bancare de identificare; data eliber ării
titlului executoriu; mențiuni privind măsurile de asigurare a acțiunii; mențiunea privind autorizarea
pătrunderii forțate a executorului judecătoresc în încăperile aflate în posesia sau în proprietatea
debitorului, inclusiv în cele în care se află bun urile debitorului. Titlul executoriu, eliberat în
temeiul hotărîrii judecătorești, se semnează de către judecător și grefier și se certifică cu ștampila
instanței de judecată. Deși legea nu prevede un termen de eliberare a titlului executoriu, instanța
de judecată va elibera titlul executoriu de îndată ce a parvenit cererea , pentru a nu permite erori .
Tergiversarea eliberării titlului executoriu va determina încălcarea dreptului la executare în
termen rezonabil. Instanța de judecată urmează să eliberez e titlu executoriu, exclusiv la cererea
creditorului, cu exceptiile stabilite de lege. Este greșită practica eliberării titlului executoriu din
oficiu și anexarea lui la dosar. Însă este recomandabilă practica întocmirii titlului executoriu de
către instan ța care a pronunțat dispozitivul hotărîrii și totodată deciderea, transmiterea acestuia cu
semnăturile judecătorului și totodată a grefierului, dar astfel este fără ștampilă în cancelaria
instanței.
Astfel, persoana interesată poate prezenta dispozitivul deciziei curții de apel de respingere a
apelului și menținere a hotărîrii, solicitînd în temeiul acestui act de dispoziție titlul executoriu.
Dacă instanța superioară admite apelul și modifică ho tărîrea, ori casează hotărîrea instanței de fond
și pronunță o nouă hotărîre, bineînțeles că titlul executoriu trebuie să e xprime cu maximă exactitate
soluție.
Întrucît legislația în vigoare prevede că doar prima instanță eliberează titluri executorii ,
creditorul va trebui să solicite în scris eliberarea titlului executoriu, prezintînd și dispozitivul
deciziei curții de apel. Astfel instanța de fond va elibera titlul executoriu la prezentarea hotaririi
originale a instanței de fond și deciziei original e a instanței de apel, chiar și în lipsa dosarului
propriu zis. Aceiași situație va fi și în cazul în care se solicită eliberarea titlului executoriu pe
pretențiile admise19, necătînd că părțile își exercită dreptul de -a contesta hotărîrea cu recurs.
Aceast ă manieră de obținere a titlului executoriu este simplă și mai rapidă, întrucît aplicarea ad
literam a procedurii elibrării de titluri executorii de către instanța, hotărîrea căreia a fost casată ori
modicată implică o durată excesiv de mare. Or, curtea de apel după pronunțarea dispozitivului
deciziei, va redacta în max im cincisprezece zile decizia integrală, apoi va expedia dosarul la prima
instanță.
Făcînd abstracție că redactarea deciziilor în apel, de regulă, întîrzie, iar expedierea dosarului,
recep ționarea acestuia necesită timp, eliberarea titlului executoriu în asemenea cazuri va fi

19 BELEI, E., CHIFA, F., COJUHARI, Al. și al. Drept procesual civil. Chișinău, 2009

18
împiedicată de proceduri formale și de durată. Conform art.256 alin.(1) CPC, urmează să fie
executate imediat, ordonanța sau hotărîrea judecătorească prin care pîrîtul este obligat la plata:
pensiei de întreținere, salariului și a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, precum și a
îndemnizațiilor prevăzute de statutul șomerilor, repararea prejudiciilor cauzate prin vătămare a
integrității corporale sau prin o altă vătămare a sănătății ori prin deces, dacă reparația s -a efectuat
sub formă de prestații bănești periodice, a unui salariu mediu pentru absența forțată de la lucru, în
cazul reintegrării în serviciu. În aceste situații nu este necesar ca hotărîrea să d evină definitivă
pentru a fi executată20. Pe lînga faptul că eliberează titlul executoriu din ofciu, instanța de judecată
mai are obligația conform art.15 alin.(2) din Codul de executare, să prezinte documentul
executoriu spre executare. A stfel cu alte cuvi nte putem să a tenționăm că doar la această etapă
instanța substituie creditorul în dreptul de 322 dispoziție al său de a pune în executare titlul
executoriu.
Ulterior, pe parcursul procedurii de executare silită, creditorul obligației, imediat executor ii, își
va realiza drepturile de sine stătător, la propria discreție, inlusiv prin substituirea execu torului
judecătoresc . Instanța de judecată va mai prezenta din oficiu titlul executoriu spre executare în
pricinile ce țin: • de confiscare a bunurilor, • de urmărire a sumelor ce urmează a fi făcute venit la
stat, • de urmărirea sumelor încasate din contul statului, din contul întreprinderilor de stat și al
celor municipale, al societăților comerciale cu capital majoritar de stat, • de repararea prejudiciu lui
cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la
executarea în termen rezo nabil a hotărîrii judecătorești • de repararea prejudiciului cauzat prin
acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale proc uraturii și ale instanțelor judecătorești.
titlul executoriu va fi expediat din oficiu de către instanța de judecată executorului judecătoresc în
a cărui competență teritorială excepțională, stabilită de camera teritorială a executorilor
judecătorești, se află domiciliul sau sediul debitorului. Atunci cînd titlul executoriu 21se referă la
urmărirea sumelor încasate din contul statului, din contul întreprinderilor de stat și al celor
municipale, al societăților comerciale cu capital majoritar de stat, titlur ile executorii se remit din
oficiu de către instanța de judecată spre executare executorului judecătoresc indicat de creditor .
Potrivit art.178 alin.(2) CPC, în baza încheierii de asigurare a acțiunii, judecătorul sau instanța
eliberează titlul executor iu reclamantului, iar copia încheierii de asigurare a acțiunii – pîrîtului.

20 Pentru opinia potrivit căreia, atunci când apelul a fost declarat peste ternen și respins ca tardiv,hotărârea
se definitivează la data expirării termenului de apel, v. S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit. (Tratat de
executare silită), p. 220; M. Nicolae, op. cit. (Prescriptia..), p. 191.
21 Pentru ipoteza porivit căreia procedura executării silite ar privi intere ese de ordine privată, ale
creditorului și ale debitorului -a acesta din urmă putând renunta la beneficiul prescriptiei împlinite și să
execute de bunăvo bie obligatia cuprinsă în titlul executoriu – și, ca atare, de lege ferenda, s -ar impune ca
prescriptia să poată fi invocată numai de debitor, v. M. Nicolae, Prescriptia extinctivă, Ed. Rosetti,
București, 2004, p. 163.

19
Instanța va întocmi titlul executoriu pentru încheierea de asigurare a acțiunii odată cu încheierea
de asigurare și îl va elibera de îndată la cererea creditorului. Modul de punere în executare a titlului
executoriu de asigurare a acțiunii este reglementat de părțile la acestă fază de executare au calitatea
de reclamant și pîrît. Astfel, partea care solicită punerea în executare a măsurii asiguratorii fiind
obligată să suporte chelt uielile de executare , pentru evitarea conflictelor apărute .
Soarta restituirii cheltuielilor de executare va fi soluționată de instanța de judecată odată cu
emiterea hotărîrii, potrivit prevederilor art. 94 și 97 C odul de procedură civilă . Este de men ționat
ca procedura de executare în cazul asigurîrii acțiunii începe direct cu emiterea actului procesual
corespunzător (încheiere de aplicare măsurilor asiguratorii; proces verbal de sechestru) fară a fi
necesară emiterea încheierii de intentare a procedu rii de executare și finisează cu înștiințarea
instanței de judecată despre măsurile întreprinse în scopul executării măsurilor asiguratorii, fără a
fi necesară emiterea încheierii de înc etare a executării, deoarece asupra continuării măsurilor de
asigurare a executării executorul judecătoresc poate reveni pe întreagă perioadă a procesului de
executare.
Eliberarea dublicatului titlului executoriu are loc la cererea creditorului, în caz de pierdere sau
de deteriorare a titlului executoriu, în cel m ult 5 z ile. Deși dreptul de a primi titlul executoriu
original îi revine exclusiv creditorului, dublicatul acestuia, poate fi solicitat și de executorul
judecătoresc. Instanța competentă să soluționeze cererea de eliberare a dublicatului titlului
executoriu, este aceiași instanță care a emis titlul executoriu, fără a covoca ședință de judecată.
Cererea prin care se solicită eliberarea dublicatului titlului executoriu, urmează să conțină
argumente suficiente și probe anexate care confirmă faptului deteriorării sau pierderii originalului.
Conform art.3 alin.(1) lit.m) al Legii taxei de stat, eliberarea copiilor, dublicatelor, repetate de pe
actele eliberate de către instanța de judecată se impune cu taxă de stat, în mărime de 50% plus 2%
pentru fiecare pagină, unităț i convenționale. Astfel, în absența dovezii achitării taxei de stat,
instanța de judecată urmează sa refuze eliberarea dublicatului titlului executoriu. Instanța de
judecată urmează să verifice faptul dacă a emis titlu executoriu original ,pentru a nu permi te erori .
Aprecierea probelor referitoare la pierderea sau distrugerea documentului executoriu original
este la fel de importantă pentru evitarea situației existenței mai multor titluri executorii cu forță de
original. Dacă se va constata că sunt întrunite temeiuril e de fapt și de drept instanța de judecată va
elibera titlu executoriu cu mențiunea obligatorie22 ―Dublicat . În cazul refuzului în eliberea
dublictul titlului executoriu, instanța de judecată va elibera o încheiere motivată, care va fi
susceptibilă de recur s în termen de 15 zile de la pronunțarea ei. Succesiunea de drepturi, în
procedura de executare este reglementată de art. 47 al Codului de Executare. Astfel, în cazul ieșirii

22 S.Zilberstein, V.M Ciobanu, Tratat de executare silită p – 154;

20
uneia dintre părți din procedura de executare decesul persoanei fizice, încetarea sau reorganizarea
persoanei juridice, cesiunea de creanță, preluarea datoriei, instanța de judecată examinează cererea
privind înlocuirea acestei părți cu succesorul ei în drepturi ,care pot apărea pe parcurs .
Realizarea succesiunii în drepturi este co ndiționată de voința părții cointeresate. Pentru
admiterea succesiunii procesuale, este necesar ca raportul juridic, care constituie obiectul
documentului executoriu, să admită succesiunea în drepturi. Nu poate fi admisă succesiunea în
drepturi a debitorul ui căruia îi incumbă obligații personale, care după natura lor, nu pot fi realizate
de către o altă persoană. Astfel, în cazul încetării din viață, declarării dispariției fără urmă sau al
declarării decesului creditorului/debitorului, avînd o creanță/oblig ație ce ține de încasarea pensiei
de întreținere nu va fi admisă succesiunea în drepturi și nici o altă persoană nu va fi îndreptățită să
pretindă executarea acestor prestații.Succesiunea de drepturi în cadrul procedurii de executare este
dispusă de către instanța de judecată prin emiterea unei încheieri privind admiterea succesiunii de
drepturi, susceptibilă de a fi contestată cu recurs. Toate actele săvîrșite în cadrul procedurii de
executare pînă la înlocuirea părții în procedura de executare cu succesor ul ei în drepturi sunt
obligatorii în măsura în care ar fi fost obligatorii pentru partea înlocuită.
În cazul cesiunii de creanță sau preluării datoriei, legea nu prevede expres suspendarea procedurii
de executare, astfel suspendarea procesului, va fi p osibilă doar la adresarea cu cererea respectivă,
în instanța de judecată. Înstanța de judecată este în drept de a suspenda procesul de executare, la
cererea executorului judecăt oresc sau a părților . Atenționăm că suspendarea obligatorie a
procedurii de exe cutare este de competența executorului judecătoresc23, iar cea facultativă de
competența instanței de judecată. În acest caz se va ține cont că suspendarea executării este un
drept al i nstanței de judecată și poate solicita în cazurile stabilite de lege.
Instanța de judecată este responsabilă pentru a decide printr -o încheiere, susceptibilă de recurs,
asupra suspendării procesului de executare. Deși legea acordă o discreție largă instanței de
judecată, în ceea ce privește decizia de a suspenda sau nu p rocesul, totuși încheierea judecătorească
trebuie sa fie determinată de considerente de eficiență și nicidecum să nu tergiverseze procesul de
executare. Trebuie de asemenea, să se ținăcont ca termenul de examinare a contestației asupra
actelor executorul ui judecătoresc este de 30 zile. În toate cazurile, cînd instanța de judecată va
examina cererea de suspendare a executării se va ține cont de respectarea intereselor ambelor părți
ale procedurii de executare. Pe durata suspendării procedurii de executare, orice act de executare
este interzis, cu excepția aplicării măsurilor de a sigurare. Încheierea de suspendare a executării nu
servește drept temei pentru anularea măsurilor de asigurare dispuse de către executorul
judecătoresc sau de către instanța de jude cată anterior. Încheierea de suspendare a executării silite

23 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 56 -57; I. Leș, Tratat…, p. 1049

21
nu poate conține un termen de suspendare determinat în zi le, săptămîni, luni sau ani, analizînd
structura legii spunem că noi considerăm obligatorie indicarea în această încheiere criteriul
determ inant pînă cînd este suspendată procedura de executare.
Astfel, suspendarea executării documentului executoriu va dura: a) pînă la rămînerea irevocabilă
a încheierii de explicare sau refuz în explicare în cazul adresării de către executorul judecătores c
în instanța de judecată a cererii de a se explica hotărîrea adoptată; 325 b) pînă la întoarcerea
debitorului în țară în cazul aflării debitorului într -o delegație îndelungată în interes de serviciu sau
cu o misiune de stat atunci cînd obligația are un ca racter personal; c) pînă la externarea debitorului
în cazul aflării acestuia într -o instituție curativprofilactică; d) pînă la găsirea debitorului ori
încetarea căutării lui în cazul căutării acestuia; e) pînă la soluționarea irevocabilă a cauzei civile
privind ridicarea sechestrului de pe bunuri – în partea ce ține de aceste bunuri intentate la cererea
terților; f) pînă la rămînerea irevocabilă a actului de dispoziție emis de instanța competentă în cazul
contestării eliberării titlului executoriu. Dacă tit lu executoriu a fost emis din neglijența instanței
de judecată, deși hotărîrea instanței de judecată a fost contestată în termen cu apel, suspendarea
procesului de executare va fi necesară întrucît va reprezenta o maniera de corectare a erorii
procesuale. Concomitent executorul judecătoresc pe durata suspendarii procedurii de executare
este în drept sa aplice masuri a siguratorii. Anularea încheierii judecătorești de suspendare a
procesului de executare 24poate avea loc fie ca efect al exercitării recursului, fie în urma încetării
temeiului de suspendare prevăzut de lege. În acest ultim caz, persoana interesată sau chiar
executorul judecătoresc vor cere instanței de judecată care a emis încheierea de suspendare
anularea acesteia, invocînd și probînd înlăturare a împrejurărilor care au provocat suspendarea.
Altfel, procedura de executare poate fi reluată. Schimbarea modului și a ordinii de executare (art.77
CE, art.252 CPC) va fi dispusă de către instanța de judecată, la cererea părților din procedura de
execuare , dacă există circumstanțe, care fac dificilă sau imposibilă executare în ordinea și modul
stabilit de instanță în dispozitivul hotătîrii și în titlul executoriu. Instanța competentă să determine
schimbarea modului ,și totodată va fi instanța care a pron unțat hotărîrea.
Examinarea cererii va avea loc în ședință de judecată, părților comunicănduli -se locul, data și
ora ședinței, neprezentarea lor însă nu va împiedica examinarea cererii. În cadrul ședinței de
judecată, părțile urmează să demonstreze im posibilitatea executării hotărîrii în modul în care inițial
s-a stabilit. În cazul schimbării modului de executare, nu va fi admisă schimbarea sensului hotărîrii,
astfel, ceea ce a decis instanța inițial, urmează să rămînă neschimbat, modificat fiind doar modul
de realizare efectivă a drepturilor. La momentul depunerii cererii de schimbare a modului sau
ordinii de executare, obligația debitorului încă nu este îndeplinită integral sau parțial. Partea care

24 D.A.P. Floresc u, P. Coman, T. Mrejeru, M. Safta, G. Balasa ,op. cit., p. 10

22
solicită examinarea chestiunii privind schimbarea mod ului sau ordinii de executare nu poate fi
limitată în dreptul de a cere despăgubiri pe ntru întîrzierea executării. Instanța va emite încheiere
de schimbare modului sau ordinii de executare, susceptibilă de recurs și va emite un nou titlu
executoriu. Dacă instanța va avea ca scop de a refuza schimbare modului sau ordinii de executare,
de asemenea totodată va adopta o încheiere, pentru care legea nu prevede posibilitatea recurării.
Explicarea hotărîrii este necesară atunci cînd nu este clar sensul, extin derea sau modul de
aplicare a dispozitivului hotărîrii, ce urmează să fie executată, sau dacă hotărîrea cuprinde
dispoziții contradictorii. Explicarea, nu va modifica cuprinsul hotărîrii, ci doar va cuprinde
precizări referitor la extinderea, sensul și mod alitatea de executare a dispozitivului dat de instanță
anterior sau, în cazul extinderii dispozițiilor contradictorii, va omite contradicțiile existente, dînd
o rezolvare neechivocă cazului. Ea nu poate fi considerată ca un mijloc destinat modificării sau
anulării titlului executoriu, această finalitate fiind posibil de realizat doar prin intermediul căilor
de atac. La examinarea cererii de explicare a hotărîrii nu se vor discuta împrejurări, care ar repune
în discuție o hotărîre judecătorească irevocabilă, deoarece acest fapt contravenind direct, autorității
lucrului judecat. Obiectul explicațiilor se va referi la înțelesul hotărîrii, limitele și modalitatea
executării prestațiilor precum și la cercul persoanelor vizate prin hotărîre. Din considerentele
faptului, că executare nemijlocită a acțiunilor de executare este un atribut al executorului
judecătoresc, anume acestuia îi revine obligația principală de a sesiza prin demers instanța de
judecată privind explicarea hotărîrii, dacă o consideră neclară. Expli carea hotărîrii poate fi
solicitată și de către părțile în procedura de executare, prin intermediul executorului judecătoresc,
întrucît prevede „Executorul poate solicita din oficiu sau la cererea părților‖ Potrivt art 251 CPC,
instanța de judecată poate e xplica modul de executare a hotărîrii judecătorești și la cererea
paticipanților la proces. Astfel se creează distincția dintre participanții la proces și participanții la
procedura de executare, ultimii avînd dreptul să solicite explicare modului de execu tare doar prin
intermediul executorului judecătoresc. Explicare hotărîrii este admisibilă dacă nu a fost executată
sau dacă nu a expirat termenul de executar e silită25 , pentru a evita unele erori care pot aparea pe
parcurs.
Aceste două condiții de admisibilitate a cererii reies din principiul securității raporturilor
juridice.
La adresarea în instanța de judecată cu cererea de a explica modul de execuare a hotărîrii
judecătorești, instanța la cererea solicitantului este în drept să suspende proce dura de executare pe
perioada pînă la care se va expune. Încheierea judecătorească privind explicarea hotărîrii se supune
recursului. În acest sens, încheierea judecătorească privind refuzul de a explica hotărîre, de

25 I. Gârbuleț , Perimarea executării silite, în revista de executare silită nr. 1/2007, p. 83 -89 ;

23
asemenea, se supune recursului, întrucî t ea poate face imposibilă desfășurarea de mai departe a
procesului de executare silită. În consecință, încheierile respective vor rămăne irevocabile peste
15 zile de la pronunțare dacă nu s -au contestat sau de la data pronunțării deci ziei instanței
superi oare cu privire la cererea de recurs. Nu considerăm justificată practica emiterii unui nou
titlu executoriu în acest caz, or încheierea prin care se explică dispozitivul hot ărîrii va facilita
înțelegerea.
Necesitatea înt oarcerii executării survine în u rmătoarele situații: • cînd o hotărîre judecătorească
deja executată a fost anulată sau modificată, prin decizia instanței superioare; • cînd în urma
rejudecării cauzei pretențiile reclamantului s -au respins integral ori parțial; • cînd prin decizia
instan ței superioare sau ca efect ale rejudecării cererea a fost scoasă de pe rol ori procesul a încetat;
Prin întoarcerea executării, părțile se restabilesc în drepturile sale, căci nerestituirea celor primite
de la debitor de către creditor, ar crea situația î mbogățirii fără justă cauză a ultimului26. Actul
juridic în temeiul căreia s -au făcut încasările fiind anulat, stabilește nejustificarea prestații
efectuate.
Restituirea prestației deja executate implică și valoarea cheltuielilor de executare, în cazul
restituirii parțiale, cheluielile de executare vor fi suportate proporțial prestației remise. Potrivit
art.240 alin.(3) CPC, instanța de judecată adoptă hotărîrea în limiteletele pretențiilor înaintate de
reclamant. Astfel, art.159 alin.(1) CE conține o di ficiență de reglementare. Dacă nu este invocat
de către părți, instanța de judecată, care casează hotărîrea nu poate cunoaște faptul dacă aceasta a
fost sau nu executată total sau parțial. În aceste circumstanțe, dispunerea întoarcerii executării, nu
poate avea loc, întrucît nu este certă întinderea obligațiilor executate. Totuși instanța de judecată
va dispune întoarcerea executării din oficiu doar dacă din materialele dosarului reiese cert că
hotărîrea judecătoarească a fost executată. În cazul în care a fost omisă de către apelant sau recurent
solicitarea întoarcerii executării, este recomandabil ca instanța de judecată să concretizeze la ce
etapă se află executarea hotărîrii27. Astfel, s -ar determina valoarea prestațiilor necesare a fi
întoarse, ori întoa rcerea executării este posibilă doar dacă a avut loc efectiv o executare totală sau
parțială.
Punerea în discuție din oficiu, a întoarcerii executării de către instanța de judecată a întoarcerii
executării, ar crea situația expunerii asupra eventualii so luții în apel, iar în recurs acest lucru nici
nu este posibil, or, curtea supremă de justiție, de regulă, examinează recursurile fără prezența
participanților la proces sau a reprezentanțil or acestora. Instanța de judecată care a soluționat

26 FL. Măgureanu, Executarea silită, activitate cu consecințe importante în domeniile economic și social
Participanții la executare, în Bevista de Executare silită, nr. 3/2 005, p. 25 -35;
27 I. Leș, legislatia ececutării silite…, p. 338 ;

24
întoarcerea exe cutării, va elibera la cerere, titlu executoriu pentru a asigura executarea silită a
hotărîrii sale. Este greșită practica potrivit căreia, părțile pot solicita prin cerere suplimentară ca
instanța de judecată de apel sau de recurs să se expună asupra înto arcerii executării, în cazul în
care au omis acest fapt la faza dezbaterilor judecătorești. În aceste circumstanțe, instanța de 328
judecată ar încalcă principiul nemijlocirii cercetării judecătorești și dreptul la apărare al celeilate
părți. Potrivit art. 158 alin.(1) din Codul de Executare, instanța de judecată, căreia i s -a transmi s
pricina spre rejudecare, obligă să soluționeze din oficiu întoarcerea executării.
Nesoluționarea acestei probleme, nu decade părțile din dreptul de a cere întoarcerea exec utării pe
calea acțiunii civile sau procedurii în ordonanță, fără respectarea procedurii prealabile, ori
întoarcerea executării este un drept incontestabil al pîrîtului, întrucît rezultă dintr -o hotărîre
judecătorească irevocabilă. Debitorul, căruia îi rev ine dreptul la recuperarea prestațiilor executate,
poate cere întoarcere executării pe calea procedurii în ordonanță în temeiul art.158 alin.(3) CE. La
examinarea cererii, precum și a eventualelor obiecții depuse instanța de judecată urmează să țină
cont d e faptul că valoare pretențiilor creditorului urmează a fi incontestabilă, în cazul unor
divergențe asupra acestui fapt, judecătorul urmează să refuze primirea cererii în temeiul art. 348
alin.(2) lit.d) CPC sau să anuleze ordonanța emisă. În acest caz jud ecătorul va explica creditorului
că pretenția sa poate fi înaintată debitorului în procedură de examinare a acțiunii civile. Dacă
instanța de judecată nu primește din partea debitorului obiecții motivate sau dacă debitorul este de
acord cu pretențiile cred itorului, judecătorul eliberează creditorului un al doilea exemplar de
ordonanță judecătorească. Această ordonanța va reprezenta un document executoriu. Dreptul la
întoarcerea executării, poate fi realizat și prin depunerea unei cereri de chemare în judeca tă în
procedura acțiunii civile. În acest caz instanța de judecată va asigura egalitatea și disponibilitatea
în drepturi a participanților în proces. Reieșind din principiul nemijlocirii cercetării judecătorești
în cadrul ședinței de judecată, instanța de judecată va putea stabili cert, mărimea prestației
executate.
La judecarea pricinii, nu se va admite completarea sau modificarea hotărîrii inițiale, respectîndu –
se principiul autorității lucrului judecat. Dacă pretențiile reclamantului sunt întemeiate înstanța de
judecată va adopta o hotărîre prin care va admite acțiunea. În temeiul hotărîrii definitive, la
solicitarea creditorului instanța de judecată va elibera titlul executoriu. Instanța de judecată ca
organ de executare silită. Procedura soluționări i demersurilor executorului judecătoresc28. În
cursul executării silite pot să apărea o serie de incidente, care împiedică, sau fac imposibilă
executarea silită.
Implicarea instanței de judecată la soluționarea acestor incidente este una oportună și nec esară,

28 I. Leș, legislatia executării silite…, p. 347 ;

25
în vederea asigurării proporționalității dintre realizarea dreptului creditorului și limita rea
drepturilor debitorului. În primul rînd, trebuie clarificat care instanță de judecată este competentă
să examineze și să se pronunțe în privința acțiunilo r de executare sunt accesibile .
Considerăm just ca executorul să se adreseze la instanța de la locul executării, cu excepția
cazurilor de autorizare a patrunderii forțate, care va fi soluționată de instanța de la locul aflării
bunului. Procedura soluți onării demersurilor executorului judecătoresc nu este descrisă într -un
mod detaliat în Codul de Executare. În absența unor prevederi exprese și clare, înțelesul și aplicarea
dreptului, urmează a fi realizat prin prisma principiilor procedurii de executare suprapuse celor din
procedura civilă29. Condiții de formă și conținut a demersului executorului, trebuie să fie
concordate cu exigențele stabilite pentru cererea de chemare în judecată . În conțintul demersului,
urmează a fi demonstrată .necesitatea dispuner ii de către instanța de judecată a acțiunilor de
executare. Executorul judecătoresc, urmează să anexeze la demersul său copia documentului
executoriu, a încheierii de intentare a procedurii de executare, precum și alte probe pentru
susținerea poziției sale . Întru susținerea demersului de anunțare în căutare a debitorului, este
necesar de a fi argumentat faptul că prezența debitorului este necesară din conținutul legii, al
documentului executoriu, sau la considerațiunea creditorului sau executorului judecăto resc, după
cum este necesar de proba că s -au făcut eforturi de a identifica locul de aflare al debitorului.
Condiția pentru solicitărea dispunerii aducerii forțate, este neprezentarea debitorului la biroul
executorului judecătoresc la solicitarea repe tată a executorului ,pentru a nu permite frauda de legi .
Executorul judecătoresc urmează să probeze faptul ca a expediat solicitarea debitorului, printr –
o modalitate legală de înștiințare care să ateste înmînarea și primirea înștiințării sau citației.
Aplicarea interdicției de a părăsi țara, poate fi solicitată de către executorul judecătoresc, doar după
ce acesta demonstrează că a luat toate măsurile de asigurare a executării documentului executoriu:
a aplicat sechestru pe mijloacele bănești sau pe bu nurile debitorului, a interzis debitorului
săvîrșirea anumitor acte, a interzis altor persoane de a transmite debitorului bunuri sau de a
îndeplini față de el alte obligații. Aceste măsuri, avînd scopul de a aduce debitorul în fața
executorului judecătores casigura executarea documentului executoriu, reprezintă un spectru 330
de interdicții, ce grevează direct sau indirect patrimoniul debitorului, din care urmează a fi
percepută datoria. Interdicția de a părăsi țara este o măsură excepțională, la aplicarea c ăreia,
instanța de judecată urmează să țină cont de proporționalitatea dintre interesul general al
creditorului și drepturile debitorului , cee ace este foarte important pentru instanța de judecată .

29 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 50 -51; E.Oprina, op. cit., p. 27 -28;

26

1.3 Concluzii
În primul capitol al lucrării am pus mai mult accentul pe noțiuni generale referitor la hotărârile
judecătorești, am realizat o clasificare a acestora, și pentru a localiza această decizie în cadrul
activității judiciare am prezentat și părțile unui proces civil în urma cărora se deliberează hotărârea
judecăt orească. Astfel din întitularea acetul capitol putem deduce ideea că o hotărîre
judecătorească î n pofida caracterului său trebuie interpretată ca un veritabil act jurisdicțional. Prin
intermediul hotărârilor judecătorești se realizează dubla sarcină a instanțelor de judecată: accea de
a rezolva pricinile concrete supuse judecății lor și aceea de a educa pe cetățeni în spiritul respectării
legilor și regulilor de conviețuire socială . În continuare am prezentat Felurile actelor judecătorești
de dispoziție pe cauzele civile . Dacă să vorbim despre pronunțarea hotărîrii putem spune că
reprezintă actul prin care instanța de judecată face cunoscută, în ședință publică, soluția dată asupra
litigiulu i.Pronunțarea hotărîrii mai poate fi definită și ca citirea în ședință publică a rezultatului
deliberării completului de judecată. Înainte de toate, legiuitorul își arată, prin prisma articolului
239, preocuparea pentru hotărîrea judecătorească, expres menționînd faptul că hotărîrea
judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată. Prin sintagma de „legală” trebuie să înțelegem

27
că aceasta trebuie să fie pronunțată în numele legii, bazată în același timp pe legislația în vigoare.
Doctrina nu prea oferă definții și explicații prea multe în ceea ce privește această sintagmă. Nici
o definiție legal acceptată nu avem în legislația civilă a Republicii Moldova. Acest lucru comportă
în sine și o parte pozitivă, dar și una negativă. Pozitivă din simp lul motiv că legiuitorul lasă pe
seama doctrinei și a interpretului oferirea de explicații și definiții, negativă însă, din rațiunea
faptului că interpretului, dar și specialiștilor în domeniul jurisprudenței, nu -i este cunoscută opinia
legiuitorului vis -a-vis de această sintagmă.Poate că problema definiției acestor cuvinte în fond, nu
este atît de mare, însă obișnuindu -ne cu definiții legale din partea legislației noastre, ne -am aștepta
ca și de data aceasta legiuitorul să dea dovadă de agerime și să -și facă publică opinia asupra acestei
sintagme.Probabil nu ar trebui să punem în dezbatere acest capitol, însă cu siguranță, definirea
unor noțiuni din domeniul dreptului provoacă interese pentru toți, fapt pentru care, ne -am permis
să pu nem în dezbatere acest subiect, care poate fi raportată la o teză de licentă,ca un subpunct.
Conform Codului de procedură civilă, putem spune că o hotărâre judecătorească se emite după
procedura deliberărilor. Art. 238 din Codul de procedură civilă spune că la deliberare i au parte
numai judecătorii în fața cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de judecată deliberează în
secret, iar divulgarea deliberărilor este interzisă. Completul de judecată deliberează, sub
conducerea președintelui ședinței, toate problemele prev ăzute de lege care urmează să fie
soluționate, apreciază probele, determină circumstanțele și caracterul raportului juridic dintre părți,
legea aplicabilă soluționării cauzei și admiterea acțiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă
astfel încât să se po ată da un răspuns afirmativ sau negativ. Hotărârea judecătorească se adoptă
potrivit regulilor stabilite la art.48. Acestea spun că toate problemele care apar la judecarea cauzei
se soluționează colegial cu votul majorității judecătorilor. Judecătorul nu a re dreptul se abțină de
vot.

28

Capitolul II Aspecte practice ale hotărîrii judecătorești
2.1 Aspecte de drept comparat
Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului atît în țară, cît și în străinătate –
consfințește C onstituția Republicii Moldova, fapt ce asigură pîrghii juridice întru realziarea
practică a recunoașterii și executării unui drept cîștigat într -un stat străin.30
Drept francez. Daca este s ă vorbim despre dreptul privat francez, putem spune că autoritatea de
lucru judecat este reglementată ca mijloc de probă, respectiv, ca prezumț ie de validitate și
regularitate, care nu permite dovada contrară (art. 1352 alin. 2). Instituția revizuiri i își are sorgintea
din dreptul francez, purtând denumirea de recours en révision. Astfel, francezii Vincent, Marette,
Larguier menționează că aceasta poate fi formulată împotriva deciziilor emise prin eroare și în cele
din urmă, în materie civilă. Fiind o cale extraordinară recours en révision nu este deschisă decât în
cazurile prevăzute de lege; și fiind o cale de retractare transmite procesul a doua oară spre judecare,
ce a statuat primar31 .Prin intermediul căruia este oprită o a doua judecată, atunci când sunt
întrunite eleme ntele prevăzute de art. 1351 Codul Civil este acela al finelui de neprimire.
demersului judiciar fără să mai fie necesară o aminare asupra fondului cauzei.
Autoritatea de luc ru judecat se atașează hotărârea din momentul pronuntării sale, chiar dacă are
un caracter provizoriu, care se definitiveze pe măsura epuizării exercitiului cäilor de atac.
in ce privește domeniul autoritäti de lucru judecat, din punct de vedere al continutului doctrina și
jurisprudenta au fäcut distinctie între dispozitivul hoărârii (iar în cadrul acestuia, între ce a fost
expres, implicit sau virtual judecat) și motivele hotărârii (distingându -se între motive necesare și
motive decizorii). Mai întâi, relativ la dispozitiv, S -a consideratcă acesta nu dobândește autoritate
de lucru judecat decât pentru chestiunile litigioase care au dat loc unor dezbateri între părti și care
au fost în mod efectiv tranșate de către judecător . Sub aspectul obiectului revizuirii francezul
Gérard Couchez relevă că orice h otărâre poate fi susceptibilă de a constitui obiectul revizuirii, cu
condiția de a fi trecută în forța lucrului judecat, o asemenea forță fiind atașată la oricare hotărâre
împotriva căreia nu se poate (or, nu se mai poate) exercita nici un recurs suspensiv de executare
32In privinta dispozitivului implicit, jurisprudenta a recunoscut autoritatea de lucru judecat a ceea
ce a fost implicit cuprins în dispozitiv, adică asupra chestiunilor incidente celor care au fost expres

30 Art.18 alin.(1) Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare din 27.08.1994, cu
modificări și completări conform situației din 21.11.2002, Chișinău: Moldpres, 2003
31 Sami Selçuk, Les voies de recours en France, p.143, disponibil la adresa:
http://www.politics.ankara.edu.tr/dergi /pdf/45/1/selcuksami.pdf
32 Gérard Couchez, Procédure Civile, 13e éd., Dalloz, Armand Colin, 2004, pct.446, p.386.

29
tranșate, pe care deși judecătorul nu le-a abordat în mod direct, a trebuit în mod necesar să le
rezolv e, pentru a ajunge la hotărârea care o să fie atît în mod clar cît și pe înțeles .
Jurisprudenta a recunoscut autoritate de lucru judecat și lucrului virtual judecat, adică tuturor
conseci ntelor care sunt urma rea necesara a hotărârii adoptate. Referitor la motivele hotărârii,
abordarea chestiunii autoritătii de lucru judecat s -a făcut nuantat, distingându -se între motive –
sprijin necesar al dispozitivului, a căror ratiune este de a lămuri s olutia adoptată și motive decizorii,
adică acelea care tranșează o parte a principalului dedus judecătii (fară ca solutia să se regäsească
în dispozitiv și fără să constituie un sprijin necesar al acestuia). Motivelor necesare li s -a
recunoscut autoritate de lucru judecat, ele fãcând corp comun cu solutia adoptată. Sub imperiul
reglementării Noului Cod de procedură civilă (art. 480), s-au distins două situatii în privinta
acestor:
a) Atunci când o parte se opune ca un nou proces să fie deschis asupra unel cereri deja judecate
(efectul negativ sau autoritatea negativă a lucrului judecat), doc na admite că cea de -a doua instantă
se raportează la motivele primei ho iri, pentru identif icarea cauzei și obiectului pretentiei, cu scopul
de a le compara cu ceea ce a fost dedus judecăii ulterior. Este vorba de a delimita lucrul judecat
și anume enunturile din motive contribuie la aceasta ,pentru o înțelegere mai simplă și clară a
lucrului .
b) Atunci când al doilea litigiu există între aceleași părti, dar asupra unui obiect diferit, s -a pus
întrebarea dacă pot fi preluate din motivele hotărârii anterioare elementele cărora să li se atașeze
autoritatea de lucru judecat. De data aceasta, se pune problema efectului pozitiv sau a autoritătii
pozitive a lucrului judecat, care ar permite aducerea într -o hotărâre nouă, fără a putea fi contestate,
elemente extrase din motivele hotărârii precedente, care au determinat adoptarea respectivei
otărâri.
Deși jurisprudenta traditională recunoștea autoritate acestor motive iar hotărârile promuntate
ulterior adoptării au mentinut initial linia acestei jurisprudente, decizii de dată mai recentă au
abandonat pozitia anterioară, ne gând autoritatea acestor m otive. Cu toate aceste, Consiliul
Constitutional recunoaște autoritate de lucru judecat motivelor din propriile decizii atunci când
acestea reprezintă sprijinul necesar al dispozitivului, Consiliul de Stat având aceeași practică33.
S-a spus că această dublă jurisprudentă ar trebui să inspire Curtea de Casatie în sensul retinerii
autoritătii de lucru judecat motivelor decisive, ci ,ar fi absurd să nu aibă autoritate de lucru judecat
ceea ce justifică decizia, în timp ce ceea ce s -a decis să aibă". In plu s, nu impune această solutie (a
lipsirii de autoritate a unor asemenea motive). In privinta motivelor deciz jurisprudenta și nu au
admis, în principiu, că acestea trebuie să aibă autoritat e de lucru judecat, ca și dispozitivul, ce nu

33 CE 19 nov 1997, Rev .crit.DIP 1998 51, note Lagarde apud S.Guinchard .F. Ferrand , op cit , p -259

30
trebuie să se tină seama de prezentarea formală a hotărârii. Această solutie nu a mai putut fi
mentinută sub imperiul Noului cod, de vreme ce art. 455 alin. 2 stabilește că,,hotărârea enuntă
dispozitia sa sub formă de dispozitiv", iar art. 480 nu recunoașt e autoritate de lucru judecat decât
hotărârilor ,care tranșează, în dispozitivul lor, tot sau parte din principal, ori care statuează asupra
unei exceptii de procedură, fine de neprimire, sau a oricărui alt incident". Ca atare, jurisprudenta
a refuzat oric e autoritate acestor motive, folosind criteriul pur formal al dispozitivului .
Referitor la natura mijlocului procedural prin intermediul căruia se invoc ă autoritatea de lucru
judecat s-a arătat , ca obiectivul de securitate juridică și de pace socială care justifică institutia, ar
trebui să confere acestei sanctiuni caracter de ordine publică. Jurisprudenta a considerat însă, că
este vorba de un mijloc de apărare de interes privat, că judecătorul n u-l poate invoca din oficiu, iar
părtile pot să renunte la a se prevala de acest fine de neprimire. Modificările aduse , dau
posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu finele de neprimire constând în aut oritatea de
lucru judecat . Cu toate acestea, în doctrina franceză s a apreciat că nu este vorba de un mijloc de
ordine publică în trucât judecătorul poate invoca acest aspect din oficiu, färă să constituie o
obligatie.
Drept ul germ an. În literatura juridică de la începutul acestui secol s -au formulat opinii diferite
cu privire la natura lucrului judeca t. Dezbaterea a fost inițiată în doctrina germană. Două au fost
opiniile în jurul cărora s -a declanșat o „luptă” de idei arareori întîlnită. In sistemul german se
disting două aspecte ale autoritătii de lucru judecat , autoritatea formală 34(formelle Rechtskraft),
care există atunci când hotărârea nu mai este susceptibilă de nicio cale de atac) și autoritatea
materială (materielle Rechtskraft), potrivit căreia continutul otărârii trebuie să fie respectat în orice
process în care este abordată aceeași c hestiune juridică. Funcția excepției puterii lucrului judecat
este tocmai acea de a exclude orice alte interpretări cu privire la adevărul stabilit de instanță în
mod irevocabil. Din acest motiv, unii autori vorbesc despre existența unui veritabil „drept a l
lucrului judecat” și care se înfățișează ca „dreptul realizat prin intermediul procesului”
Dreptul german interzice revenirea în fata instantei pentru aceeași afacere judiciară, din
Zivilprozessordnung (ZPO) că ,,tribunalul este legat de decizia cont inută în hotărârile finale sau
intermediare pe care le dă".Autoritatea materială de lucru judecat este analizată ca o conditie
procedurală negativă , care face noua actiune inadmisibilă, dacă obiectul litigiului a fost deja
tranșat, iar invocarea acesteia se realizează de tribunal, din oficiu, întrucât este de ordine publică.
Domeniul autoritätii de lucru judecat este definit, conform Caruia ,,deciziile jurisdictionale nu sunt
susceptibile deautoritate materială de lucru judecat, dec ât în care s -a statuat asupra pretentiilor
formulate prin cererea de chemare in judecată sau prin cererea . reconventională". Alin. 2 stabilește

34 V.Etudecompelemtaire.L etendue de l.autoritede chose jugee en droit compare.în buletinul informativ
al curții de casație din Franța nr.648 (2006) p 51 -52

31
o exceptie în cazul compensatiei, reglementând că ,dacă pârâtul a invocat compensatia cu o
creantă, al cărei titular este, deciz ia care constată că nu există creanta invocată pentru compensatie,
este susceptibilă de autoritate de lucru judecat materială până la concurenta sumei pentru care a
fost invocată compensatia". Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat înseamnă că hot ărîrea
judecătorească creează un drept nou. Efectul negativ se referă la imposibilitatea ca litigiul
soluționat printr -o hotărîre judecătorească să mai poată fi readus în fața instanței. Dispozitiile nu
disting între obiectul și cauza cererii, autoritatea materială atașându -se consecintei juridice care
rezultă din hotărâre, pretentiei asupra căreia s -a statuat (iar notiunea de pretentie desemnează
obiectul litigiului). Pentru întinderea autoritătii de lucru judecat, jurisprudenta germană se bazează
nu doar pe dispozitivul, ci de motivele care luminează autoritatea de lucru judecat în
jurisprudență .
Drept austriac . Cum era și firesc,dreptul austriac contine solutii asemăn ătoare reglementării
germane. 35Astfel, conform art. 411 C od de procedură civil ă austriac, ,,hotărârile care nu mai sunt
susceptibile de căi de atac au autoritate de lucru judecat în măsura în care tranșează o pretentie
continută în cererea initială sau într -o cerere reconventională ori un raport juridic sau un drept
devenit contenci os în cursul procesului și cu privire la care o parte a solicitat constatarea existentei
sau inexistentei sale". Jurisprudenta austriacă tinde, în ultima vreme, la respingerea acestei
conceptii stricte a autoritătii de lucru judecat. Curtea de Casatie aust riacăă (Oberster Gerichtshof)
a admis că în anumite cazuri, exigentele justitiei naturale ar putea să conducă la recunoașterea
efectelor obligatorii anumitor motive ale hotărârii: chiar în absenta identitătii pretentiei, motivele
de fapt și de drept se pot impune celei dea doua jurisdictii, mai ales atunci când părtile și contiutul
creator al dreptului sunt identice, din moment ce procese le au o asemenea legătură, securitatea
juridică și armonia deciziilor interzic răspunsuri divergente, de drept dec isive p use în cele două
procese.
Drept belgian. Inspirat de sistemul de drept francez, cel belgian reglementează autoritatea de
lucru judecat sub forma exceptiei procesuale și a prezumtiei legale. Exceptia procesuală este cea
care interzice o a doua judecat ă, in conditiile identitätii de părti, obiect, exceptie care poate fi
propusă în orice stadiu al procesului, în fata instantelor de fond înv estite cu solutionarea cererii ,
fără a putea fi invocată însă de către judecător, din oficiu . Autoritatea de lucru judecat se atașează
oricărei decizii definitive, din momentul pronuntării sale și subzistă atâta vreme cât hotărârea nu
a fost revocată . Reglementarea autoritătii de lucru jude cat sub forma prezumtiei este identică din
dreptul uifrancez.
Drept elvetian . In Elvetia, autoritatea de lucru judecat se atașe nu hai la ceea ce a fost tranșat de

35 Etudecomplementaire, L.etendue de l.autorite de chose jugee en droit compare, cît.asupra p -59

32
instantă prin dispozitiv, dar se admite că, pentru a aprecia asupra dispozitiv ului, motivele trebuie
luate în considerare, mai ales în cazul hotărârii de respingere a actiunii.
Drept englez. In dreptul englez, chestiunea autoritătii de lucru judecat rămâne atașată
pragmatismului care caracterizează întregul system juridic. Cu toate că există mai multe corpusu ri
de reglementări care privesc procedura civilă sau sistem ul judiciar în ansamblu, nici un articol nu
poartă asupra autoritătii de lucru judecat în Civil Procedure Rulles d in 1998 sau în Rulles of the
Supreme Courts, astfel încât această institutie rezultă din puterea creatoare a judecăt orului și deci,
apartine C ommon Law (dreptului formulat de judecători at unci când pronuntă decizii) sau
sistemului Equity (ca sistem particul ar de reguli, de remedii sau de proceduri asociate date cu
referire la echitate). Astfel, L.A. Lunț și H.I. Marîșeva evidențiază sistemul exe quaturului și
sistemul angloamerican ”common -law.36Notiunea de autoritate de lucru jude cat nu are o traducere
în limba engleză, care recurge la expresia latină,res iudic ata , și are la bază două idei, enuntate de
asemenea, sub forma adagiilo r latine: interest republicaeut sit finis litium (este interes public ca
orice liti giu să aibă un sfârșit) . De asemenea, pentru a fi înzestrate cu autoritate de lucru judecat,
hotărâ rile trebuie să fie definitive , fără ca aceasta să semnifice însă, epuiza rea căilor de atac,
întrucât notiu nea de hotărâre definitivă este folosită în o pozitie . O hotărâre este considerată
definitivă și poate crea în dreptul englez din momentul în care tranșea ză drepturile părtilor și chiar
atunci când ar putea fi modificată în apel sau, chiar atunci când un apel este în curs. Hotărârea
definitivă se bucură de a utoritate de lucru judecat (are caracter conclusiv) cu privire la: aspectul
asupra căruia a tranșat; orice chestiune care a apărut de o manieră paralelă în pro ces; oric e
chestiune care a apărut de« anieră incidentală în proces și de care jurisdictia a putut lua astfel
cunoștintă; orice che stiune care poate fi dedusă din argumentele continute de hotărâre. In dreptul
englez nu există distinctia între obiectul și c auza liti giului, astfel încât, pentru a verifica dacă
fundamentul actiunii este identic, jurisprudenta se interesează de chestiunile supuse judecătii și de
obiectul cererii. Ca mijloace prin intermediul cărora s e poate invoca res iudicata, se distinge între
,,causes of action estoppe l" (care împiedică o parte de a nega sau de a sustine, Cu cazia unui no u
litigiu între aceleași părti, existenta faptelor care a fundamentat prima sa actiune, din moment ce
chestiunea existentei lor a fost tranșată de jurisdicti a competentă) și issue estoppel" (impiedică
dezbaterea a celeiași probleme cu cea care a fost rezolvată în primul proces și care de d ata aceasta,
este invocată de o anieră incidentală). Notiunea de,issue estoppel" este ase mănătoare cu efectul
pozitiv al lucru lui judecat, întrucât acoperă situatia în care anumite chestiuni de fapt sau de drept
au fost rezolvate îintr -un litigiu a nterior între părti și se impugn ca atare în procesul următor în
care se regăs ește doar identitatea de părti, nu și cea refer itoare la fundamentul actiunii. De

36 ЛУНЦ Л.А., МАРЫШЕВА Н.И., Курс междуно родного права. Международний процесс,
Москва: 1976, с. 169 -178 citat de АНУФРИЕВА Л.П., Международное частное …, с.380 .

33
asemenea, ,issue estoppel" a re în vedere și ipoteza în care anumite probleme ar fi trebuit rezolvate
într-o procedură anterioară, dar din neglijentă, inadvertentă, nu au fost rezolvate. In această
situatie, se vorbește despre ,iss ue estoppel" în sens larg numit și ,abuse of process issue estoppel".
37O asemenea regulă nu e ste bazată însă, pe doctrina este iudicata în sens strict, ci este o regulă de
ordine publică, fondată pe necesitatea ca litigiile să nu se eternizeze, iar pârâtul să nu fie supus mai
multor afaceri .
Drept spaniol. In drept ul spaniol, lucrul judecat este reglementat de art. 222 din Ley de
enjuiciamiento civil 38(LEC) . Autoritatea de lucru judecat cunoaște, (la fel ca și în dreptul germa
dar cu altă semnificatie), două laturi: lucrul judecat formal (așa cum reiese din art. 207 LEC, el se
regăsește cu privire la toate hotărârile susceptibile să intervină pe parcursu l procesului, 1ar in cazu
celor definitive rezultă fie din decizia însăși, fie din epuizarea termenului de recurs sau a
exercitiului căilor de atac) și lucrul judecat material, atașat hotărârilor care pun capăt litigiului,
statuâ nd asupra fondului dreptului. Pornindu -se de la conceptia lucrului judecat material
consacrată de doctrina procesualistăd s -a conc luzio nat că ea constituie o legătură juridică de
autoritate, care obligă jurisdictiil e să nu rejudece ceea ce a fost deja tranșat39 (fie că este vorba de
functia zisă pozitivă sau prejudicială îndeplinită de autoritatea materială de lucru judecat, fie de
functiunea pur negativă care interzice orice proces între aceleași părti, într -o afacere având același
obiect). Mijlocul procedural prin inte rmediul caru1a se pune obstacol readucerii în fata justitiei a
ceea ce a fost d eja judecat este re prezentat de exceptia autoritătii de lucru judecat sau a
litispendentei (dacă litigiul nu a fost încă judecat); opunerea exceptiei treb uie să se facă in limine
litis, deoare ce dacă pârâtul nu o invocă de la î nceputul procesului nu va putea sa o mai facă ul terior.
Reforma adusă procedurii judiciare sp aniole în anul 2000 a pornit și de la necesitatea respectării
principiului secu ritătii juridice (în ideea de a ca justitiabilii să fie supuși unor proce duri distincte,
când chestiunea litigioasă ar fi putut fi r ezolvată în m od rezonabil o singură dată, cu respectarea
garantiilor procesuale esentia le). Aceasta a condus la reglementarea e xceptiei ,faptelor alegate și
a fundamentelor juridice"d Definită de art. 400 LEC, această e xceptie presupune ca faptele și
funda mentele juridice care sustin cererea s ă nu poată fi invocate decât în instant: învestită cu
respectiva cerere, färă a putea fi rezervate unui proces ulterior (în felul acesta, reforma spaniolă a
procedurii civile a retinut o întindere a autoritătii de luc ru judecat mai re decât în alte sisteme de

37 Printr -o decizie din 1999 s -a adus însă o atentuare acestei reguli a abuzului processual, considerîndu -se
că trebuie căutat și deter minat.. dacă problemele sau faptele invocate în secundă procedură aparțineau atțt
de clar obiectului precedentului litigiu și ar fi trebuit în mod evident să poată fi invocate în acela , atfel
fiind abuziv să se permit invocarea în al doilea litigiu.. ( L.etendue, de l.autorite.. p -65)
38 Ley de enjuiciamiento civil – LEC
39 Oliva SantosAndres Proceso y Cosa Juzgadaen el Proceso Civil,Thomson Civitas Navarra 2005 , p
114-115

34
drept, cum ar fi cel german, francez sau sp aniol).40 Elementele excluse din domeniul au toritătii de
lucru judecat sunt faptele noi și distincte în raport cu fundam entul juridic anterior, apărute după
finalizarea pr imei judecăti și despre care nu se poate sustine că au fost rezervate pentru un proces
ulterior, doar în ideea surprinderii părtii și supunerii acesteia unui nou proces.
Drept italian. Autoritatea de lucru judecat în dreptul italian (la cosa giudicato) cunoscută și sub
denumirea de il giudicato (a dică, ceea ce a fost judecat), este reglementată de art . 2909 Codice
civil și art. 324 Codice di procedura civile. După modelul german, în dreptul itali an, se disting
două aspecte ale autoritătii de lucru judeca t: lucrul ju decat formal (la cosa giudicata formale) și
lucrul judecat substantial ( la cosa giudicata sostanziale). Lucrul judecat formal este regle mentat de
potrivit căruia, o decizie are autoritate de lucru judecat atunci când nu ma poate face obiectul u nui
recurs asupra comp etentei (regolamento di competenza), nici obiectul unui apel, al unu i recurs în
casatie sau al unei revocări). Notiunea de lucru judeca t formal se apropie de aceea de
irevocabilitate; ea se atașează atât hotărârilor date asupra fondului (sentenze di merito), cât și
hotărârilorpremergätoare (sentenze a contenuto processuale). Autoritatea de lucru judecat
substantia l presupune , ca solutia continută de hotărâre să producă toate efectele sale între părti,
moștenitorii părtilor . Optiu nea legiuitorului italian a fost de a plasa această reglementare în Codul
civil, întrucât s -a arătat că este vo rba de un text care nu viz eaza direct procedura civilă, decât în
măsura in care constituie un efect substantial al procesului. Acest unic text di n materia lucrului
judecat substantial este foarte vag, întrucât el nu definește autoritatea de lucru judecat, nu -i
stabilește limitele, nu indică dacă trebuie să fie circumscrisă hot ärârii sau plasată în dispozitiv,
astfel încât întinderea lu crului judeca t este o chestiune deschisă, supusă dezbaterii doctrinale și
jurisprudentiale. Din acest punct de vedere, s -a distins în tre limitele subiective și cele obiective ale
autoritătii de lucru judecat (il li miti soggettivi e oggettivi del giudicato). Sub aspectu l limitelor
subiective, problema a vizat nu identitatea părtilor (chestiunea neridicând multe dificult ăti), ci
relativitatea lucrului judecat (efficacia riflessa). In legătură cu acea sta din urma, discutia a purtat
asupra posibilităii opunerii hotărârii unui tert interesat, care nu a fost parte în proces. Au fost
identifica două r eguli fundamentale: respectarea principiului contradictorialitătii și a drep tului de
a actiona în justitie, relativitatea lucrului judecat trebuind să fie apreciată după un criteri u care să
permită îmbinarea acestor două reguli" Pentru rezolvarea problemei, doctrina se orientează
folosin d criteri temporale, după cum dreptul sau obligat ia tertului s -au născut după ce instant a fost
sesizată sau dimpotrivă, îna inte de sesizarea instan tei, in ambele variante tertul nefind participant
la procesul finali zat prin hotărârea a cărei eficacitate se discută. Dacă în prima ipoteză trebuie să

40 Instituția este asemănătoare cu cea din dreptul englez, cunoscută sub denumirea de .. abuse of process
issue estoppel..

35
prevaleze protectia principiului contradictorialitătii în favoarea tertului ( acesta având posibilitatea
de a interveni în proces, dobândind aceleași drepturi ca și părtile, fără ca partea să aibă datoria de
a-1 informa desp re desfașura ea procesului), în cea de -a doua situatie, partea care a câ știgat
procesul este nevoită să deschidă o nouă actiune împotriva tertului, întrucât a pornit judecata
anterioară ignorând situatia tertului, ca re exista în momentul sesizării stantei (de data aceasta, este
vorba de drep tul de apărare al tertului care trebuie să prevaleze). In dreptul italian nu există
dispozitii care s ă circumscrie autoritatea de lucru j udecat la dispozitivul (art. 279 C od de procedură
civilă.
Care necontinând n icio dispozitie în acest sens). determină forma hotăr îrii ca atare,
jurisprudenta admite că nu se situează doar în dispozitiv continutul judiciarmente incontestabil al
hotärâ rii, ci în toate afirmatiile și constatările din motive, în măsura în c are acestea tranșează
chestiuni legate de cerere și din moment ce părt ile au avut posibilitatea să le dezbată.
41Dispozitile continute de d iferitele parti ale otărârii Se completează între ele și se interpretează
unele în functie de altele, suplinind, eventual, omisiunile din dispoz itiv . Se admite astfel, existenta
motivelor dec isive, ca și a celor decizorii. 42Se admite autoritatea de lucru judec at a chestiunilor
prejudiciale, grupate in două categorii: chestiunea luc rului judecat implicit, care se pune în cadrul
raporturilor juridice c omplexe, unde există relatii de dependentă între diferitele drepturi; decizi ile
dinaintea spuneri dreptului și în plus, chestiunea motivelor decis ive pe care le pot contine. In prima
situatie, atunci când dreptul dedu s judecătii nu este decât parte dintr -un alt drept care constituie
conditia s a necesară, hotărâ a pronuntată nu va avea autoritate de lucru judecat asupra dreptului
premisă (de ex. Dacă o persoană a fost obligată să repare prejudic iul cauzat de un lucru al cărei
proprietar a fost desemnată, nu | că hot a care a fost pronuntată asupra reparatiei va avea autoritate
de lucru judecat asupra calitătii de proprietar și a dreptului de proprietate. De asemenea, atunci
când dreptul invocat se gäsește îintr -o legătură logică cu raportul juridic în întregul să atunci acesta
este nîntregime învestit cu autoritate de lucru judecat. Referitor la hotărârile premer gătoare, ele
relevă o chestiune prejudicială, iar posibilitatea de a le vedea î nvestite cu autoritate de lucru judecat
ar depinde de existenta unei legătur i logice între hotărârea și cererea care a învestit instanta (de
ex., hotărârea c a statuează asupra competentei aplicabile u nui litigiu și care, pentru a o determina,
apreciază asupra existentei unui contract).

41 Cass 2 section civ.,27 octombrie 1994 ,apud L.etendue de l.autorite, p -74
42 A.Lugo op, cit.asupra p -175

36

2.2 Autoritatea lucrului judecat în raport cu diferite jurisdicții
Autoritatea în fata instantei civile a unei hotărâri pronuntate de o altă instantã civilă.
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nu este consacrat nici un articol cu denumirea
de autoritate de lucru judecat, însă elementele distinctive care alcătuiesc această instituție și
efectele lor pot fi depistate din conținutul diferitor articole, după cum vom constata ceva mai jos.În
doctrina juridică se precizează că puterea lucrului judecat are un aspect pozitiv pentru partea care
a cîștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotă rîrea definitivă într –
o nouă judecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului, și un aspect
negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucît nu mai poate repune în discuție dreptul său
într-un alt litigiu . 43 Situatia în care hotărîrea unei instanțe se poate impune cu autoritatea chestiunii
prejudiciale în fata unei alte instante civile, este posibil și ca o hotărâre anterioară, irevocabilă, să
determine solutia într -un proces ulterior. Este vorba de m anifestare a efectului pozitiv al lucrului
judecat, care vine să asigure evitarea contrazicerilor între două hotărâri. Deși nu există o
reglementare expresă a acestui efect pozitiv (așa cum se întâmplă în cazul efectului negativ sau a
exceptiei lucrului judecat, care își găsește expre sia în dispozitiile art. 1201 Codul civil.), el nu
poate fi ignorat. Ceea ce a fost verificat de către judecător cu toate garantiile, are a unei dezbateri
contradictorii și respectării dreptului de apărare al părtilor, nu poate ulterior s ă fie repus în discutie.
Autoritatea se detașează de notiunea de eficacitate substantial pentru a proteja verificarea
jurisdictională r ealizată, iar această se realizează atât negativ, cât și pozitiv .
Astfel, dacă cea de -a doua actiune este sub toate el ementele ei identică cu prima, va interveni
efectul negativ care va evita o a doua judecată. Dacă cel de -al doilea litigiu se suprapune doar în
parte c ceea ce a fost deja atunci va interveni efectul pozitiv, care va asigura evitarea contrazicerii
ntre cel e două hotărâri. Aceasta ca instanta trebuie să considere drept ,,dat" continutul hotărârii
anterioare, pe care va trebui să -și fundamenteze propria hotărâre . Indif erent că rezolvarea dată
unui an umit aspect de către prima instantă s -a făcut pe cale principală sau incidentală (dar sub
conditia contradictorialitătii dezbaterii), aceasta se va impune în a doua judecată. De exemplu, într –
o actiune în revendicare, pârâtul se apără invocând faptul că ar e un titlu valabil, decurgând din
încheierea cu bună -credintă a contractului de vanzare -cumparare, perfectat sau cu statul, iar
instanta admite actiunea în revendicare, analizând și ap âtului și statuând în sensul inexistentei
bunei -credinte a acestuia. Ac eastă statuare a instantei se impune celei de -a doua judecăti pe care
pârâtul din primul proces o poate declanșa, promovând o nouă actiune având ca obiect constatarea

43 I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit. , p. 538.

37
valabil itătii contractului de vanzare -cumparare, ca efect al bunei -credinte44. Autoritatea lucrului
judecat este o interdicție, un ordin adresat judecătorului de a nu judeca din nou o cauză definitiv
judecată.45 Autoritatatea lucrului judecat prezintă următoarele particularități: a) dezinvestește
instanța de judecată, care a soluționat litigiul în fond, și orice altă instanță a statului, de puterea de
a soluționa un eventual litigiu între aceleași părți cu același obiect; b) constată prezența sau lipsa
dreptului subiectiv al reclamantului; c) înlocuiește prescripția dreptului la acțiune cu o nouă
prescripție, referitoar e la dreptul la executare silită . Deși rezolvarea dată acestui aspect de prima
instantă se regăsește în considerentele hotărârii (și doar implicit în dispozitiv), ea se impune noii
judecăti prin intermediul efectului pozitiv al autoritătii lucrului judecat, care vine să înlăture
contrazicerile înt re considerentele hotărârilor. Această functiune pozitivă a lucrului judecat
justifică și ea relativitatea autoritătii căci, dacă stabilitatea hotărârii trebuie să fie prezervată,
aceas ta se întâmplă numai fată de cei care au putut prezenta argumentatia lor în cadrul primului
proces, adică fată de pări; tertii, având în vedere principiul contradictorialitătii și necesitatea
respectării acestuia, ies de su b autoritatea lucrului judecat . Fundamentul efectului pozitiv ar
consta într -o fortă particular emanând din hotărîre , asimilabilă cu forta legii, întruc judecătorul
traduce în hotărârile sale vointa concretă a legii, relativă la rapo rturile juridice litigioase sau în
eficacitatea,indi rectă" a hotărârii – în sensul că părtile pot fi atinse și de o mmaniera indirectă de
situatia juridică sta bilită prin prima hotărâre (atunci când în procesul ulterior se deduc consecinte
care decurg din judecata initială). Pe lângă aceste aspecte, fundame ntul efectului pozitiv trebuie
gäsit în imutabilitatea verificării jurisdictionale, ceea ce a stabilit deja judecătorul nemaiputând fi
reluat într -un proces ulterior. Se asigură astfel, atât evitarea contrazicerilor, cât și rapiditatea
înfăptuiri justitiei . In timp ce functia negativă a autorităii lucrului judecat vine în întâmpinarea
nevoii de securitate juridică, d e certitudine, functia pozitivă asigură și ea această certitudine a
raporturilor juridice, dar în același timp, asigură și rapiditatea în desfă șurarea proceselor (aspecte
deja tranșate nu vor mai trebui dezbătute, ci preluate ca un ,dat" și impunându -se ca atare, in noul
proces). De asemenea, efectul pozitiv al autoritătii lucrului judecat mu trebuie confundat cu forta
obligatorie și cu eficacita tea hotărârii (care sunt atribute respectiv, efecte distincte ale actului
jurisdictional. Aceasta pentru că, spre deosebire de autoritate (care se atașează în mod automat și
exterior hotărârii), eficacitatea substantială este rezultatul verificării jurisd ictionale realizate de
judecător asupra raporturilor juridice ce i -au fost aduse spre dezlegare, iar forta obligatorie este
componentă a acestei eficacităti (cea care asigură valorificarea ei).
In consecintă, o hotărâre irevocabilă se va impune cu auto ritatea ei pozitivă, a raporturilor

44 Se degajă altfel , o nouă manifestare procesuală a autorității hotărîrii .D Tomasin op.cit p -181
45 BĂIEȘU V., CĂPĂȚÎNĂ I. Drept internațional privat, Note de curs, Chișinău: ed. Tipogr. Centrală,
2000, p.256

38
juridice deja tranșate (pe cale principală sau incidentală), într -un proces ulterior care aduce
judecătii o chestiune litigioasă deosebită de cea care a fost analizată în primul proces, prin obiect
sau cauză (dar păstrân d identitatea de părti și având legătu cu ce s -a tranșat într -o primă instantă).
Relativitatea autoritătii lucrului judecat se va păstra și în manifestarea functiei sale pozitive, astfel
încât ceea ce a fost judecat anterior se va impune acelorași părti, p articipante la dezbateri, iar în
cazurile legate așe tertilor, fată de care efectele hotă rârii se vor produce pe planul opozabilităii.
Autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale în fata instanței civile. 46Potriv it art. 22
alin. l Cod de procedură penală , hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru
judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei
care a savarsit -o si vinovatiei acesteia. În literatura de specialit ate se încearcă a se face distincție
între ”autoritatea de lucru judecat” care exprimă efectul negativ al lucrului judecat, în virtutea
căruia o nouă judecată asupra aceleași pricini este împiedicată și între ”puterea de lucru judecat”,
ce exprimă un efect pozitiv al eficienței active a hotărîrii, posibilitatea părților de a executa prin
mijloace legale dispozițiile acelei hotărîri47. Fata de dispozitii le art. 22 alin. l Cod de procedură
penală reiese ca are autoritate de lucru judecat in procesul civil, num ai o hotarare judecatoreasca
definitiva, nu si ordonanta procurorului.. Daca in cadrul procesului penal, instanta a hotarat si
intinderea prejudiciului rezultat din infractiune, instanta civila va retine ca dovedit acest prejudiciu,
insa daca instanta pena la nu a solutionat actiunea civila, partile indreptatite au posibilitatea sa
discute acest aspect in cadrul instantei civile fara a se putea opune puterea de l ucru judecat a
hotararii.
Hotărârea definitive a instante penale are autoritate de lucru judecat în fata instantei civile care
judecă actiunea civilă, cu privire la existen ta faptei, a persoanei care a săvâ rșit-o și a vinovätiei
acestei . In ce privește temeiul acestei autorităti a lucrului judecat în penal, re se opune sub aspectele
mentionate , judecătii ulterioare în civil, interzicând reluarea dezbaterii asupra acestora, el nu poate
figăsit.
Astfel, nu se poate pune problema identitătii de cauză (temeiul dreptului a cărui valorificare se

46 Evolut autoritătii de lucru judecat din penal în ivil a cunoscut trei perioade: a) cea cuprinsă
re dreptul roman și vechiul drept f rancez, potrivit căreia, o dată de o instantă, nu leagă cu
nimic pe cealaltă; b) cea prinsă între vechiul drept francez și dreptul moden, care se caracteriz ează
prin începutul unei diferentieri între penal și civil, cu persistenta însă, a unor puternice legături între
cele două actiuni (actiunea civilă este accesoriul celei publice și de aceea, influenta pe care o exercită,
nu este rezultatul unei veritabile autorităi, ci se întemei ază pe faptul că actiunea penală a tranșat
implicit și accesoriul, adică pretentiile civile. Este vorba așadar, nu de o veritabilă autoritate de lucru
judecat din penal în civil, ci de juded ea implicită a actiunii civile odată cu actiunea penală; c) autor i
moderni, admitând că sunt două actiuni distincte, constată că adevărata problemă care se ridică este cea
a autoritătii de lucru judecat (V. P. Nistor, Autoritatea de lucru judeca în penal asupra civilului, teză
de doctorat, Ed. Ramuri, Craiova, 1941, pp . 17-24).
47 COJOCARU V. Recunoașterea și executarea hotărîrilor …, p.59.

39
pretinde este diferit în procesul civil fată de cel penal, care presupune încălcarea unei norme de
drept penal), de obiect (întrucât în cazul procesului penal,acesta constă în tragerea la răspundere
penală a autorului faptei ilicite) sau chiar de părti (titular al actiunii penale și deci, subiect al
raport ului juridic de drept procesual este în principal statul, cu exceptia situatiilor în care actiunea
penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate). 48Fundamentul acestei
autorităti (pe lângă faptul că ceea ce s -a verificat jurisdicti onal nu mai poate fi reluat și că astfel,
efectul pozitiv se impune, se explică de asemenea, prin ratiuni de ordine publică, opunându -se unei
repuneri în discutie, cu ocazia dezbaterii raporturilor juridice 49între persoane particulare,
hotărârile date in c adrul unei pr eocupări de interes general. Cu privire la solupiile pe care le pot
contine hotărârile penale, se pot ivi mătoarele, cu influentă asupra judecătii civile .Instanta penală
pronuntă condamnarea inculpatului, rezolvând și latura civilă, prin acor darea despăgubirilor părtii
vătămate. Elementele privitoare la faptul ilicit săvârșit și la persoana vinovată vor produce
autoritate de lucru judecat în fata instantei civile. In ce privește întinderea despăgubirilor și
modalitatea de reparare a prejudi ciului, se pune problema dacă cele statuate de instanta penală se
impun în cazul unei sesizări ulterioare, pe același aspect, a instantei. Deși acest element, al
prejudiciului, nu este enumerat printre cele prevăzut e de art. 22 alin. 1 Cod de procedură pe nală,
ca producând autoritate de lucru judecat (exceptie făcând situatia în care el reprezintă un element
constitutiv al infractiunii și ca atare, este înglobat în notiunea de faptä), trebuie recunoscută această
valoare unei asemenea statuări a instantei. De vreme ce partea vătămată a ales să alăture actiunea
civilă celei penale, înseamnă că a renuntat la principiul repartiti ei de competentă între civilă și cea
penală și ca atare, trebuie să se supună autoritătii de lucru judecat a hotărârii, având în veder e că
instanta penală a făcut o verificare, pe baza probelor, asupra acestui aspect și că ,,nu s -a pronuntat
in abstracto, ci prin ref erire la un anumit prejudiciu. Instanta penală pronuntă condamnarea, dar
lasă nesolutionată latura civilă (situatie distinc tă de aceea regl ementată de art. 347 Cod de
procedură penală , când instanta dispune disjungerea actiunii civile pentru că judecata acesteia ar
provoca întârzierea solutionări actiunii penale). De data aceasta, hotărârea penală nu va produce
niciun impedime nt în a se obtine rezolvarea laturii civile în fata jurisdictiei civile In cadrul
procesului civil va trebui să se facă dovada raportului de auzalitate între fapta ilicită ș i prejudicial.
Instanta civilă va putea retine, pe baza probelor administrate, o culpă concurentă a victimei și
a autorului faptei ilicite, cu consecinte asupra întinderii dreptului la despăgubiri. Când instanta
penală pronuntă achitarea pentru cazul prevăzut de art. 10 Cod de procedură penală . (fapta nu
prezintă gradul de pericol s ocial al unei infractiuni), ori pentru că a constatat existenta unei cause
care înlä tură caracterul penal al faptei sau pentru că lipsește vreunul din elementele constitutive

48 I.Negru Tratat de procedură penală 1997 p160 -165
49 I.Deleanu p.cit vol II p.113

40
ale infractiunii, prin hotărârea penală se pot acorda daune materiale sau daune m orale, potrivit
legii. Așadar, pronuntarea unei achitări pe temeiurile mentionate nu înlătură räspunderea civilă,
iar dacă latura civilă a ră as nesolutionată, partea vătămată va avea deschisă calea actiunii în fata
instantei civile. Astfel, împrejurarea c ă o faptă nu prezintă gradul de pericol social al ei infractiuni
(prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de norma penală) nu înseamnă și că ilicitul săvârșit
nu a produs un prejudiciu sau că el nu trebuie reparat pe plan civil. De asemenea, săvârși rea faptei
fără intentie (formă de vinovătie calificată cerută ca element constitutiv al anumitor infractiuni) nu
înlătură răspunderea pe plan civil, unde angajarea acesteia se face pentru orice grad de vinovătie,
până la lim ita celei mai ușoare culpe . La fel, achitarea pentru mino ritatea făptuitorului nu inseam
imposibilitatea recuperării prejudiciul ui civil, având în vedere că în materia răspunderii civile
există institutia (n eîntâlnită în dreptul penal), a răspunderii pentru fapta altuia. Hotărârea pena lă
definitivă de achitar e va produce însă autoritate de lucru judecat, împiedicând actiunea în
răspu ndere în fata instantei civile, atunci când este vorba de anume elemen te constitutive ale
solutiei de achitare. De exemplu, când prejudiciul este leg at de u rma a imediată care este un
element constitutiv al infractiunii, ach itarea în penal fundamentată pe acest considerent – al
inexistentei urmà rii imed iate și deci, a prejudiciului – se va impune cu autoritate de lucru judecat
în fata instantei civile care nu va putea primi o actiune în r ăspundere civilă ulterioară50. Tot astfel,
atunci când achitarea s -a pronu ntat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârșită d e
temeiurile achitării pun obstacol în fata actiunii în răspundere civilă delictuală. Instanta penală nu
solutionează actiunea civilă când promunt ă achitarea pentru că fapta nu este prevăzută d e legea
penală , ori când pronuntă încetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevăzute (adică,
lipsește plângerea prealabilă a persoanei v ătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent
ori altă conditie prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a actiunii penale și respectiv, existenta
autoritătii de lucru judecat). In aceste situatii, solutiile pronuntate de instanta penală nu vor produce
autoritate de lucru judecat în fat a instantei civile și nu vor fi impedimente în calea rezolvării
pretentiilor formulate ulterior. De exemplu, împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală
nu inseammna că ea se situează și în afar a ilici tului . De asemenea, încetarea proces ului penal
pentru că nu au fost respectate anumite conditii formale neces are pentru punerea în mișcare a

50 Se poate întâmpla ca unele conditiuni din contimutul incriminări să privească imprejurări care se
rea faptului (de exemplu, produce ırecare) … Infractiunile, la care
or ivi după produc a unui rezultat o
rea trebuie să constea într -un rezultat, se numesc infractiuni teriale sau infractiuni de rezultat (V.
oz, Drept penal, ,Tirajul", Institutul de A rte Gr e, București, 1939, pp. 212, 220). La stabilirea
continutului ritelor infractiuni, legiuitorul 1 a prevăzut, explicit sau implicit, conditia producer unui
ımit rezultat numai la infractiunile la care rezultatul constă într -o an umită schimbare produ să în lum
naterială, obiectivă. La ac lui cerut de lege fiindo condiie sau un
elemen al continutului infractiunii, fară produce ea acestui rezultat nu poate exista infractiunea (v. C.
Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. ALL Educational, Buc ti, 1997, p. 176).

41
actiunii penale, nu înseamnă decât că a li psit cadrul procesual decvat în care să se desfäșoare
judecata penală, ceea ce nu lipsește însă de premise posibilitatea valorificării pretentiilor în
procesul civil. In ce privește lucrul judecat în c ivil, relatia între autoritatea hotărârii civile și
judecata penală este dată de dispozitiile art. 22 alin. 2 Cod de rpocedură penală , conform
cărora,,hotărârea definitivă a instantei civile prin care a fost solutionată actiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat în fata organului de ur ire penală și a instantei penale, cu privire la
existent faptei penale, a persoanei care a săvârș it-o și a vinovătiei acestea. Aceasta însea mnă că,
instanta civil ă respingând actiunea în daune, nu statuează și asupra inexistentei fapte i penale, astfel
încât instant penală poate să -l condamne pe cel care a fo st exonerat pe plan civil.
Pe de altă parte, faptul că instanta civil ă a rezolvat actiunea civilă se va opune cu autoritate de
lucru judecat în cadrul procesului penal, pe latura civilă a acestuia, unde nu s e va mai putea relua
chestiunea despăgubirilor civile. O rezervă credem că trebu ie fäcută pen tru situatia în care
chestiunea despăgubirilor ar rezolva urma area imediat ă a infractiunii de rezultat în sensul că
modalitatea de solutionare de către instanta civilă ar induce inexistenta faptei. Intr-o asemen ea
situatie, instanta penală nu va fi legată de implicitul solutiei civile ca re ar însemna achitarea în
plan penal, pentru inexistenta faptei. S -ar ajunge altminteri , conform cărora hotărârea definitive a
instante civile nu are autoritate de lucru j udecat în fata instantei penale cu pri vire la existenta faptei
penale. Pe de altă parte, statuările instantei ci vile se vor impune celei penale ori de câte ori este
vorba de rezolva rea unor aspecte ce reprezintăă chestiuni pre alabile în procesul pe nal .
De exemplu, hotărârea instantei civile privitoare la nulitatea căsătoriei va avea autoritate de
lucru j udecat în fata instantei penale învestite cu judecarea infractiunii de bigamie ; la fel, hotărârea
civilă care stabilește filiatia fată de tatăl din afara c ăsătoriei va avea autoritate de lucru judecat și
va atrage calificare a infractiunii de omor în forma calificată , respecti v omorul co mis asupra rudei
apropiate .

42
2.3Concluzii

În capitolul doi am aprofundat termenii juridici privind corectarea erorilor din hotărârirea
judecătoreasca și ne -am axat mai mult pe implicarea instanței c are a pronunțat hotărîrea actului
judecătoresc.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine
socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolv ate și nu
aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de
acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgînd din aplicarea altor
principii . În urma analizei realizate, putem consta ta că efectele puterii lucrului judecat pot fi
periclitate atât din cauza neajunsurilor existente în legislația materială/ procedurală, cât și a
omisiunilor instanțelor de judecată la examinarea cauzei. La fel, în viziunea noastră, legile
materiale, care c ondiționează momentul nașterii/ dobândirii anumitor drepturi subiective civile de
existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, îngreunează situația subiecților respectivi. În acest
sens, în textele de lege enunțate mai sus sintagma „hotărâre judecăto rească irevocabilă” urmează
a fi înlocuită cu sintagma „hotărâre judecătorească definitivă”. Putem spune cu alte cuvinte ca
hotărîrea judecătorească exercită un rol educativ, în măsura în care este logică și convingătoare
pentr u cei ce asistă la dezbateri și prezintă importanță nu numai pentru speța rezolvată și pentru
participanții la procesul respectiv, ci este importantă în general, ca mijloc eficient de restabilire a
ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial, de me nținere a
prestigiului justiției, precum și a încrederii membrilor societății în autoritatea justiției; poate
îndeplini acest rol grație caracterului său obligatoriu și garantării de către stat . Elementul al
hotărîrii judecătorești constă în faptul că ea impune părților si totodată a tuturor acelora pe care îi
vizează o anumită conduită; ea conține ordinul instanței, ca organ de constrângere, de a se îndeplini
o anumită prestație sau de a se abține de la înfăptuirea unei anumite activități, ordin care, da că nu
se aduce la îndeplinire în mod voluntar de către cei vizați, poate atrage executarea silită, plata de
despăgubiri etc. Hotărîrea judecătorească trebuie redactată în scris, cerință ce se justifică prin
următoarele necesități: soluția pe care o conține trebuie conservată (în timp), iar motivele în
temeiul cărora a fost pronunțată sunt, și ele, uneori, necesare la explicarea și corecta ei înțelegere,
trebuind să fie cunoscute de către cei interesați, hotărârea trebuie comunicată părților; instanța de
control judiciar trebuie să -i poată ver ifica legalitatea și temeinica. Hotărîrea judecătorească și
efectele pe care le produce reprezintă instituții esențiale ale oricărui sistem juridic. Din acest motiv,
o analiză amplă asupra acestui subiect prezintă un interes real pentru doctrina și practica judiciară.
Desigur, importanța instituției asigură și multitudinea studiilor, tratatelor și lucrărilor monografice.
Cu toate acestea, prezentul studiu are ambiția de a încerca să prezinte unele aspecte particulare ale

43
puterii de lucru judecat, în special cu referire la impactul pe care îl exercită asupra securității
raporturilor juridice. Scopul acestui articol este de a dezvălui mai profund particularitățile
instituției autorității de lucru judecat, respectiv relevarea efectelor pe care le produce o hotărîre
irevocabilă, atît prin pris ma trăsăturilor caracteristice acestora, naturii juridice, cît și prin
asigurarea respectării principiului securității raporturilor juridice , penttru o trasatura cit mai clara.
Autoritatea lucrului judecat interesează ordinea publică și are drept scop , pe de o parte,
înlăturarea contradicțiilor judecătorești, care ar slăbi respectul datorat justiției și ar micșora
încrederea și demnitatea de care trebuie să se bucure în stat puterea judecătorească, iar pe de altă
parte, necesitatea de a se pune capăt c ontestațiilor dintre împricinați care, prin posibilitatea de a
reveni mereu înaintea justiției, ar arunca cea mai mare incertitudine în tranzacțiile omenești.

44
Concluzii

Apărarea drepturilor și libertăților omului este sarcina și obligația unui stat democratic și
misiunea unei guvernări bune.După ce RM și-a declarat devotamentul față de curs ul strate gic spre
integrarea Europeană, valorile universale din care fac partemdrepturile omului –au căpătat
însemnătate.
Consider necesară includerea acestui temei de revizuire din motivul deținerii locului de top al
Republicii Moldova privind penetrare a corupției în sistemul judecătoresc, fapt demon strat .
Totodată, se va oferi un grad de rigiditate și strictețe al legislației procedurale civile și se va proteja
principiul securității raporturilor juridice. În urma acestui studiu, consider că sisteme le de drept
moderne nu ar putea fi proiectate fără construcția căilor de atac care constituie încercarea de a
reflecta adevărul obiectiv pentru a câștiga o justiție echitabilă. Reținem că instituția revizuirii denotă
o importanță considerabilă, astfel șans a instanței ce a emis hotărârea de a o retracta și a corecta
eroarea comisă oferă părții o siguranță eficace în vederea exercitării dreptului său de a avea acces
la o instanță independentă și imparțială, așa precum prevede legislația națională cât și Conve nția
Europeană.
Justitia este si trebuie sa fie independenta iar inerventia in sfera justitiei a altor contravine acestui
mare principiu const itutional. Aceasta nu exclude raporturi con stitutionale care razultă din sistemul
constitutional .
Raporturile sistemului judecatoresc cu Parlamentul rezulta mai intai din faptul ca organizarea si
functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii. Ca atare Parlamentul este
cel care stabileste prin lege oraganele judecatoresti, competenta si procedura potrivit careia isi
desfasoara activitatea. Este o consecinta fireasca o statului de drept. Apoi marele principiu al
independentei judecatorului presune supunerea sa numai legii. Legea este cea care stabileste
infractiunile si pede psele. Iata deci aspecte care contureaza raporturile justitie -legislativ. Este
evident si usor de observat ca acestea nu afecteaza nici un fel dreptul judecatorului de a decide
independent in cauza ce este supusa judecatii sale. Legea elaborata de Parlame nt creeaza conditiile
unei reale independente. La randul sau justitia poate interveni in activitatea legistativa prin
controlul constitutionalitatii legilor, atunci cand acest control este incredintat
judecatorilor. Raporturile justitiei cu executivul, sub aspect constitutional, sunt mai simple. Ele
pot aparea in situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de
stat,ministrului justitiei etc). In asemenea situatii s -ar putea crea o stare de docilitate a magistratilor
fata de executiv. De aceea trebuie ca posibilitatea de numire, de avansare sau de revocare sa se
realizeze prin proceduri care sa puna in evidenta numai competenta profesionala a celor in cauza.
Aceasta cu atat mai mult cu cat judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita constrolul

45
legalitatii actelor de guvernamant si administrative. Dreptul procesual civil, și în genere procesul
civil reprezintă unul dintre cele mai importante ramuri de studii și unul dintre cele mai vaste
domenii în care se în tîlnesc o multitudine de cauze civile. Fără cunoașterea temeinică a instituțiilor
pe care le reglementează nu este posibilă valorificarea, pe calea constrîngerii statale, a drepturilor
subiective recunoscute de ordinea juridică. Așadar, procedura judiciară – dreptul procesual – este
una din componentele esențiale ale oricărui sistem juridic, destinată să servească toate celelalte
ramuri de drept. Normele cuprinse în Codul de procedură civilă constituie dreptul comun în
materie procedural.După cum deja am me nționat în cele expuse mai sus, procesul de deliberare nu
este unul foarte ușor pentru un complet de judecată, fie el unipersonal, fie colegial. Întrucît este
mai mult un proces psihologic, ce implică gîndirea pe marginea circumstanțelor de fapt prezentate
de către părți, nu putem omite aici și tenta juridică a procesului de deliberare, trimițînd aici cititorul
la conxitatea deliberării cu juridica, avînd în vedere faptul că deliberarea este o fază a procesului
civil. Și cînd spun civil, nu trebuie să ne li mităm doar la civil, pentru că în oricare proces
(contravențional, penal și altele domenii, etc.) putem spune că deliberarea este un element cheie și
foarte important pentru soluția finală a cauzei care se judecă, ceea ce pune un accent pe deliberare.
Executarea hotărilor judecătorești este o ultimă fază a procesului civil, care contribuie la
realizarea sarcinilor justiției. Prin acceptarea recunoașterii și executării hotărîrilor judecătorești
pronunțate în alt stat are loc consolidarea conceptului d e justiție, asigurarea respectării principiului
legalității și dezvoltării relațiilor sale economico -internaționale. Executorul judecătoresc este
actorul învestit de legiuitor cu rolul de executare a unei hotărări judecătorești, care va aplica legea
în pro cedura de executare a unui act emis de o autoritate judecătorescă fără deosebire de rasă, de
naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de
avere sau de origine socială, și asupra persoanelor juridice , indiferent de tipul de proprietate și de
forma juridică de organizare. Ca urmare a cercetării subiectului respectiv, ne -am format opinia
potrivit căreia carențele legislative și nedesăvîrșirea justiție de astăzi ne impune să luăm o poziție
critică cu pri vire la întegul spectru al problemelor ce țin activitatea efectivă a acestui important
reglator al relațiilor de drept procesual: de la formarea unei norme juridice, pînă la aplicarea
acesteia unui litigiu concret. Or, pentru a asigura realizarea principiu lui recunoașterii și executării
drepturilor cîștigate într -un stat străin este necesar a depista și a exclude impedimentele existente
în acest sens în legislația procesual -civilă și a implementa mecanismele juridico -prctice eficiente
și adecvate ce ar face posibilă funcționarea acestuia. Considerăm că unul din motivele de bază,
care a determinat evoluția și reglementarea juridică a instituției recunoașterii și executării
hotărîrilor judecătorești străine în statele contemporane, printre care se enumeră și R epublica
Moldova, este neadmiterea judecării aceleași cauze civile de către instanțele judecătorești a două

46
sau mai multe state, întrucît această situație pune în pericol grav garantarea uniformă a drepturilor
și libertăților fundamentale ale persoanei .

47
Bibliografie

1. Al. Lesviodax, Unele aspecte ale motivării sentințelor, în J. N. nr. 9/1965;
2. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova;
3. Codul civil al Republi cii Moldova;
4. Codul penal al Republicii Moldova;
5. Constituția Republicii Moldova;
6. Cojuhari A. drept procesual civil, partea specială Chișinau 2009;
7. Ciobanu V., Zilberstein S. Drept procesual civil. Executare silită;
8. D. Lupașcu, G. Oprea, Îndreptarea erorilor materiale în cauzele civile și penale;
9. Florea Măgurean, Drept procesual civil, Editura All Beck, București, 2004;
10. Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed.Științifică, București, 1 960;
11. G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, voi. I, București, 2001;
12. Gheorghe Durac, Drept procesual civil – suport de curs, Iași, 2009;
13. G. Tocilescu, Curs de procedură civilă, voi. II, Iași, 1889;
14. I. Stoenescu, S. Zilber stein, op. cit. , vol. I, p. 517;
15. I.Negru Tratat de procedură penală 1997
16. I.Deleanu. Tratat de procedură civilă. Vol.II. – București: ALL Beck, 2005
17. I. Leș, Tratat de drept procesual civil, ed. a ll -a, Ed. AH Beck, București,2002;
18. I. Deleanu , Tratat de procedură civilă, Ed. AU Beck, București, 2005;
19. M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I -II, Editura Univer sul Juridic, București, 2005;
20. Poalelungi M., ș. a. Ghidul cetățeanului. Procedură civilă, Chișinău;
21. Poalelungi Mihai, ș.a., Manualul judecătorului pentru cauzele civile;
22. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală . Judecata la prima instanță;
23. V. M. Ciobanu, M. Tabarca, T. C. Briciu , Comentariu.., p. 27;
24. V. Negru, D. Radu, op. cit. , p. 291; I. L es, in Dictionar de drept procesual civil , p. 240 -241;
25. V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Ed.Național, București, 1996;
26. Nicolae A., Stamatescu A. Autoritatea de lucru judecat în materie civilă. București: Universul
27. Trăilescu Al. Predictibilitatea normelor și stabilitatea raporturilor juridice – componente .

1. E. Garsonnet, Ch. Cezar -Bru, Traite” theorique et pratique de procedure civile et commerciale.
2. ЛУНЦ Л.А., МАРЫШЕВА Н.И., Курс междунородного права. Международний процесс, Москва
3. Гражданский процесс / Под ред. Яркова В.В. – Москва: Волтерс Клувер, 2006

48