Universitatea De Stat Din Moldov (1) [622557]

1
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PROCESUAL CIVIL

MATEI VICTORIA

HOTĂRÎRE JUDECĂTOREASCĂ

Teză de licență

Șef Departamen ____________
(semnătura)

Conducător ști ințific : ____________ Igor Coban ,Doctor în drept.
(semnătura)

Autorul : _____________
(semnătura)

2
Cuprins
Întroducere …………………………………………………………………………………… ………………………..2 -6

I. Titlu Capitolului I Noțiuni generale privind hotărîrea judecătorească
1.1 Cuprinsul hotărîrii judecătorești ……………………………………………………………………….13
1.2 Implicarea instanței de judecată în executarea hotărârilor judecătorești definitive….. 16
1.3 Concluzii…………………………………………………………………….. ………………………………..22

II. Titlu Capitolului II Aspecte practice ale hotărîrii judecătorești
1.1 Aspecte de drept comparat……………….. …………………………………………………………….. 29
2.2 Autoritatea de lucru judecat în raport cu diferite jurisdicții…………………………………. .37
2.3 Concluzii……………………………………….. …………………………………………………………….. 43

Concluzii …………………………………………………………………………………………. …………………….45
Bibliografie ………………………. ………………………………………………………… …………………………. 48

Anexe

3
Întroducere

Respectiva teză de licență este perfectată de 48 de pagini, form atul A4 și cuprinde întroducere și două
capitol e.
În teză au fost utilizate cuvinte -cheie, cum ar fi: hotărîre judecătorească, hotărîre supli mentară, actul
de înfăptuire, ac țiune civilă, deliberarea, pronunțarea hotărîrii, procedura, efectele, executarea hotărîrii,
autoritate de lucru judecat, hotărîre irevocabilă, efectele hotărîrii irevocabile, securitatea raporturilor
juridice.
Actualitatea temei. Hotărîrile judecătorești reprezintă o etapă foarte importantă a procesului de
înfaptuire a justiției,care are ca scop de a completa sistemul de garanții procesuale de rind cu căile de
atac,în vederea oferirii unei apărări judiciare eficiente a drepturilor,libertăților și intereselor legitime ale
persoanelor fizice și juridice. Astfel p robleme legate de dreptul străin apar tot mai des în practica
instanțelor judecătorești din Republica Moldova pe măsur a sporirii numărului raporturilor juridice cu
element străin determinate de creșterea volumului comerțului exterior, diversificării piețelor de
desfacere a produselor din Republica Moldova, sporirii numărului cetățenilor moldoveni care se
deplasează în str ăinătate în s cop de serviciu, sau personal, numărului străinilor care vizitează Moldova
și alte asemenea cauze.
Gradul de studiere. Studiind tema dată o să clasificăm hotărîrea judecătorească pe baza mai multor
criterii și împreuna cu aceasta efectele care sunt produse pe parcursul hotărîrii judecătorești.
Scopul lucrării va avea următoarea structură, cum ar fi : evidențierea anumitor aspecte teoretice în
ceea ce privește modalitățile de pronunțare a hotărîrii judecătorești ; dezvăluirea etapelor proceduri i de
cercetare ; cercetarea procedurii urmată de executorul judecătoresc; determinarea locului și rolului
instanței de judecată în condițiile realizării practice a principiului recunoașterii și executării drepturilor
cîștigate . Astfel, î n lucrarea de față am plasat ca scop general cercetarea atît în plan teoretic, cît și
practice. din perspectiva relațiilor sociale ce se dezvoltă, se diversifică, precum și din aspectul normelor
juridice ce cîrmuiesc nașterea, modificarea și stingerea acestor raporturi jurid ice; examinarea respectivă
fiind utilă pentru individualizarea unei viziuni multiaspectuale și complete asupra esenței obiectului
cercetării, problematicii acestuia, precum și în vederea propunerii unor soluții proprii ce ar îmbunătăți
sistemul de drept la acest capitol.
Importanța practică: Analiza conceptului de hotărîre judecătorească care va permite c rearea unei
imagini de asupra acestei categorii, fapt ce va contribui la sporirea nivelului de cunoaștere a persoanelor
fizice în materie teoreti că de drept prodes ual civil. Importanța teoretică a lucrării este dovedită de
conținutul lucrării care este împregnat de multiple interpretări, opinii și viziuni proprii, deseori diferite

4
de cele oferite de doctrină în analiza problematicii principiului recunoaș terii și executării drepturilor.
Am ales lucrarea cu titlul „Hotărârea judecătorească”, din dorința de a stabili încă odată importanța și
rolul unei hotărâri judecătorești în activitatea judiciară. În limbaj comun, prin hotărâre judecătorească se
înțelege actul final al judecății și reprezintă actul de dispoziție al instanței de judecată cu privire la
pretențiile deduse judecății. Măsurile dispuse de către instanța de judecată în cursul judecății se dispun
tot prin hotărâri, ceea ce este foarte important și util pentru persoa ne atît fizice cît și juridice . .
Hotărîrea judecătorească de obicei se redactează de către unul din judecătorii membri ai completului
de judecată, dar , ea este opera colectivă a întregului complet; în cazul în care unul dintre judecători are
o opinie separată, această opinie va fi scrisă în mod distinct. Termenul stabilit pentru redactarea hotărârii
este de cel mult 30 de zile de la pronunțarea ei; acest termen are însă caracter relativ, ceea ce face ca
depășirea lui să nu influențeze valabilitatea hotărârii. Hotărârea se semnează de judecători și de grefier.
Atunci când unul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, în locul acestuia va semna
președintele instanței; în caz de împiedicare a grefierului, pentru el semnează grefierul -șef,
menționându -se cauza împiedicării; această situație are în vedere imposibilitatea judecătorului sau a
grefierului de a semna hotărârea, adică o împrejur are cu caracter obiectiv, iar nu simpla omisiune de a
semna hotărârea, ceea ce ar putea duce la concluzia că simpla omisiune de a semna determină nulitatea
hotărârii.
Hotărîrea judecătorească, fiind expresie a puterii judecătorului de a tranșa litigii le, are forța,
recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți, asigurînd astfel
stabilitatea și securitatea raporturilor juridice. Ceea ce s -a tranșat jurisdicțional se opune între părți cu
valoare , iar față de terți – cu valoarea unei prezumții relative împotriva căreia se poate face dovada
contrară.
Anterior modificării Codului de procedură civilă , neîndeplinirea formalității privind semnarea
hotărârii de către toți membrii completului de judecată constituia o simplă neregularitate procedurală, și
nu un motiv de nulitate a hotărârii; neregularitatea respectivă putea fi remediată ulterior, oricând în cursul
procesului, potrivit art. 26 1 alin. (1) pct. 8 Codul de procedură civilă (spre exemplu, observând lipsa
unei semnă turi pe hotărâre, instanța de recurs restituie dosarul instanței de fond în vederea completării
acelei semnături); ridicându -se din nou problema naturii nulității determinate de nesemnarea hotărârilor
judecătorești, problema de a cunoaște dacă există sau n u posibilități de remediere a acestei omisiuni; în
cazul în care hotărârea poartă numărul legal de semnături, dar ele aparțin altor judecători decât cei care
au pronunțat -o, o atare hotărâre este lovită de nulitate. Nu constituie motiv de nulitate menționa rea în
preambul a numelui unui judecător care nu a participat la jude cată, dacă o mențiune îmbracă forma unei
erori materiale susceptibile de rectificare pe calea procedurii prevăzute de lege. în cazul în care în
hotărîrile judecătorești se fac adăugătu ri, ștersături sau modificări, acestea trebuie să fie semnate de
judecător, în caz contrar, nefiind luate în considerare. Hotărîrea judecătorească se scrie în două

5
exemplare originale, dintre care unul se depune la dosarul cauzei, iar celălalt se păstrează , împreună cu
toate hotărârile instanței, într -o mapă specială. Atunci când legea stabilește că termenul pentru
exercitarea căilor de atac curge din momentul comunicării hotărârii, aceasta se comunică, în copie,
părților; ori de câte ori termenul curge de la pronunțare, hotărârea nu se mai comunică. Hotărîrea
judecătorească rămâne definitivă dacă nu s -a declarata pe împotriva ei, la data expirării termenului .
Pentru termenul ”justiție” dicționarele explicative oferă mai multe definiții, c ea mai rel evantă definiție
a justiției este și cea mai scurtă –”dreptate”. Anume așa, ca sinonim incontestabil al dreptății trebuie să
fie percepută justiția într -un stat bazat pe principiul supremației legii. Realitățile Republicii Moldova din
păcate ne demonstreaz ă o altă viziune a societății asupra actului justiției, a instanțelor menite să -l
înfăptuiască și a oamenilor abilitați cu dreptul de a enunța hotărâri – magistrații. În sondajele de opinie
realizate în Republica Moldova, sistemul judiciar figurează pe loc uri fruntașe la poziții deloc onorabile,
cum sunt corupția, angajamentul politic și chiar incompetența. Uneori reală, alteori – generată de
stereotipuri, această percepție a justițiabilului asupra șanselor sale la un proces echitabil și corect în
propria ț ară aruncă o umbră de neîncredere asupra tuturor judecătorilor, mare parte din ei fiind
profesioniști de bună credință, care își exercită profesia în strictă conformitate cu legea.
Sistemul judecătoresc din Republica Moldova a fost expus mereu riscului de a avea o practică judiciară
inconsistentă. Strategia de Reformă a Sectorului Justiției (SRSJ) pentru anii 2011 – 2016, în domeniul
de intervenție, punea accent pe uniformizarea pract icii judiciare. Analiza dată a fost elaborată de Centrul
de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) pentru a impulsiona uniformizarea practicii judecătorești.
Analiza stabilește, în baza datelor empirice, în ce măsură este uniformă practica Curții Supreme de
Justiție (CSJ) într -un singur domeniu – casarea hotărârilor judecătorești civile irevocabile. A fost ales
anume acest domeniu având în vedere că, până la 31 decembrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CtEDO) a constatat de 20 de ori că Repu blica Moldova a casat nejustificat prin revizuire
hotărâri judecătorești civile irevocabile. În cadrul cercetării au fost analizate toate hotărârile CSJ privind
admiterea cererilor de revizuire adoptate timp de 36 de luni – între 1 ianu arie 2015 și 31 decemb rie 2017.
Astfel s istemul judecătoresc din Republica Moldova, în care există peste 20 de instanțe judecătorești,
iar până în 2016 – peste 45 de instanțe, și trei grade de jurisdicție, a fost expus mereu riscului de a avea
o practică judiciară inconsist entă. De -a lungul anilor, nici chiar practica CSJ nu putea fi numită uniformă.
În pofida numeroaselor pârghii menite să uniformizeze practica judiciară, până în anul 2011 au fost
observate puține îmbunătățiri la acest capitol. Impactul limitat al eforturil or de uniformizare a practicii
judecătorești putea fi explicat prin modificarea frecventă a legislației și interpretarea conjuncturală a
legii de către legislativ și executiv, lipsa tradițiilor de a urma interpretă – rile legii date în hotărârile
instanțelo r ierarhic superioare, motivarea sumară a hotărârilor instanțelor judecătorești, dar și de
consistența insuficientă a jurisprudenței instanțelor de judecată ierarhic superioare. Având în vedere
practicile judecătorești puțin uniforme, SRSJ, în domeniul de intervenție , punea accent pe uniformizarea

6
practicii judiciare. Începând cu anul 2012, CSJ a devenit mult mai activă în domeniul uniformizării
practicii judiciare. Până la 31 decembrie 2017, CSJ a adoptat peste 35 de hotărâri noi ale Plenului, circa
100 d e recomandări și circa 40 de opinii cu privire la modul de aplicare uniformă a legislației. De
asemenea, în pagina web a CSJ a fost integrat un motor, mai performant, de căutare a jurisprudenței CSJ.
Analiza dată nu își propune să evalueze în ce măs ură mecanismele de uniformizare a practicii
judecătorești existente în Republica Moldova sunt folosite eficient sau dacă acestea sunt suficiente.
Documentul analizează dacă, într -un domeniu îngust, practica Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova este uniformă. Cu alte cuvinte, am încercat să analizăm impactul eforturilor de uniformizare a
practicii judiciare și nu eforturile însăși. Documentul a fost elaborat pentru a impulsiona și mai mult
uniformizarea practicii judecătorești care este impactul eforturilor de uniformizare care sunt descrise.

7

Capitolul I Noțiuni generale privind hotărîrea judecătorească
1.1 Cuprinsul hotărîrii judecătorești

Hotărîrea judecătorească exercită un rol educativ, în măsura în care este logică și convingătoare
pentru cei ce asistă la dezbateri; ea prezintă importanță nu numai pentru speța rezolvată și pentru
participanții la procesul respectiv, ci este importantă în general, ca mijloc eficient de restabilire a
ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial, de menținere a
prestigiului justiției, precum și a încrederii membrilor societății în autoritatea justiției; poate
îndeplini acest rol gra ție caracterului său obligatoriu și garantării de către stat a executării sale .
Judecătorul, în calitate de deținător al autorității judecătorești, trebuie să -și poată exercita funcția
în deplină independență în raport cu toate constrângerile/forțele de na tură socială, economică și
politică și chiar în raport cu alți judecători și în raport cu administrația judecătorească1.
Pentru termenul ”justiție” dicționarele explicative oferă mai multe definiții, cea mai relevantă
definiție a justiției este și cea mai scurtă –”dreptate”. Anume așa, ca sinonim incontestabil al
dreptății trebuie să fie percepută justiția într -un stat bazat pe principiul supremației legii.
Hotărîrea instanței de judecată constă din partea introductivă și dispozitivă. Hotărîrea i ntegrală,
care se întocmește doar în cazurile cerute de lege constă din patru părți:
 partea introductivă;
 descriptivă;
 motivatoare;
 dispozitivă.
În partea introductivă se indică data și locul adoptării hotărîrii, denumirea instanței care a
adoptat hotă rîrea, numele membrilor completului de judecată care a examinat pricina, numele
grefierului ședinței de judecată, numele părților, altor participanți la proces și reprezentanților,
obiectul litigiului și pretenția înaintată, mențiunea despre caracterul pub lic sau închis al ședinței.
Cu alte cuvinte daca este să vorbim despre partea descriptivă putem spune ca partea descriptivă
cuprinde mențiuni cu privire la pretențiile reclamantului, obiecțiile pîrîtului și explicațiile
celorlalte persoane care partici pă la proces. Susținerile părților vor cuprinde succint numai faptele
și împrejurările care au importanță pentru soluționarea pricinii, precum și argumentele de drept

1 Articolul 2 din Statutul Universal al Judecătorilor, adoptat de Uniunea Internațională a Magistraților în
1999 la Taipei, disponibil la www.iaj -uim.org.

8
care au fost prezentate de părți, cît și dovezile pe care s -au întemeiat pretențiile și o biecțiile lor
pentru a se putea verifica dacă instanța le -a luat în considerare, si pentru a putea verifica orice
modificări. Nu orice hotărâre care diferă de o alta constituie o divergență de jurisprudență. Pentru
a compara jurisprudența, trebuie avute în să în vedere numai hotărârile rămase definitive pronunțate
în calea de atac, nu și cele rămase definitive ca urmare a neexercitării acesteia .2
Asrfel vo rbind despre partea motivătoare putem spune că în partea motivatoare se indică
împrejurările pricin ii stabilite de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile instanței,
argumentele, pe baza cărora instanța respinge unele sau alte probe, legislația de care s -a călăuzit
instanța. Doctrina noastra a retinut si ea cateva conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o
motivare corespunzatoare a hotararii. Astfel s -a apreciat ca motivarea trebuie sa fie „pertinenta,
completa, intemeiata, omogena, concreta, convingatoare si accesibila . 3Obligația motivării se
impune spre a arăta că judecătorii au exami nat fiecare pretenție sau obiecție pe care au făcut -o
părțile și pentru a se da posibilitate instanțelor superioare să controleze dacă judecarea s -a făcut cu
respectarea formelor legale. Motivarea sau considerentele unei hotarari inseamna expunerea
temeiur ilor de fapt si de drept pe care se bazeaza judecatorul in darea hotararii. Obligatia de a
motiva hotararea este impusa de alin.5 al art. 261 si constituie garantia ca textele de lege au fost
aplicate cu strictete iar faptele au fost interpretate obiectiv. Analiza judecatorului in legatura cu
motivele de fapt si de drept care i -au format convingerea in vederea pronuntarii unei anumite
solutii trebuie sa fie clara, simpla, precisa, concisa si ferma, adica sa aiba puterede convingere.
4Judecatorul este obliga t sa arate in motivarea hotararii pentru ce a admis o proba sau a respins un
alt mijloc de aparare. Pentru ca hotararea sa fie considerata motivata, judecatorul nu este obligat
sa raspunda in mod special fiecarui argument invocat de parti, fiind suficient ca din intregul
hotararii sa rezulte ca a raspuns acestor argumente in mod implicit, sa fie argumentat și răspuns in
mod clar si pe înțeles participanților care o sa fie la proces, cu cuvinte clare.
Codul de procedură civilă art. 261 pct.6 prevede urm ătoarele considerente, dispozitivul
prevazut reprezinta ultima parte a hotararii si consta in reproducerea minutei intocmita cu ocazia
deliberarii si pronuntarii in sedinta publica. Pentru a studia mai succint, din punct de vedere practic,
dispozitivul est e partea cea mai importanta a hotararii deoarece cuprinde solutia data de instanta
in transarea litigiului, el fiind supus exercitarii cailor de atacsi executarii silite. Astfel, p artea
dispozitivă cuprinde concluzia instanței de judecată în sensul admite rii sau respingerii acțiunii în
tot sau în parte, indicațiile cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată; la calea și

2 I.A.Neagu, „Dicționar de drepturile omului adnotat cu jurisprudență 1957 -2013”, Editura CH Beck,
București, 2013 , p. 435.
3 I. Deleanu, V. Deleanu, op. cit. , p. 13.
4 V.M. Ciobanu, Tratat , op. cit., vol. II, p. 255.

9
termenuldeatac. Cu alte cuvinte prin dispozitiv trebuie solutionate toate cererile formulate de parti;
nepronuntarea judecatoril or asupra unei sustineri, care, daca ar fi fost luata in considerare,
dezlegarea procesului in dispozitiv ar fi fost alta, duce la omisiune esentiala si in consecinta la
casareahotararii. 5Dispozitivul trebuie sa aiba un continut cat mai complet iar in cup rinsul sau sa
se arate in ce consta "condamnarea' pentru a putea fi pus in executare6. De aceea, atunci cand
actiunea a fost admisa, in dispozitiv, trebuie sa se cuprinda toate mentiunile necesare pentru a
putea fi adusa la indeplinire pe calea executarii silite. De exemplu, daca pîrîtul a fost obligat sa
predea un bun, acesta trebuie sa fie individualizat prin toate caracteristicile sale; in cazul
coparticiparii procesuale pasive se va arata modalitatea obligarii, in solidar, sau pro -parte. Potrivit
art. 2 62 Codului de procedură civilă, in cazurile in care judecatorii pot acorda termen pentru
executarea hotararii, ei vor arata acest aspect prin chiar hotararea care dezleaga pricina, aratand si
motivele pentru care au incuviintat termenul. Astfel, in dispozi tivul hotararii instanta poate acorda
pîrîtului un termen de gratie in vederea efectuarii platii. Prin art. 263 Codul de procedură civilă se
face precizarea ca, debitorul nu va putea cere termen si nici nu va putea sa se bucure de termenul
ce i s -a dat, d aca bunurile lui se vand dupa cererea altui creditor, daca este in stare de faliment sau
de insolvabilitate indeobste cunoscuta sau daca prin fapta sa a micsorat garantia data prin contract
creditorului, ori nu a dat garantiile fagaduite, debitorul nu va putea cere termen si nici nu va putea
sa se bucure.
Prin practica putem spune că ea reprezinta prima parte a hotararii si este intocmita de grefier pe
baza celor inscrise in caietul de sedinta. Practica cuprinde mentiunile prevazute de art. 261 pct.1 –
4 Codul de procedură civilă, respectiv: aratarea instantei care a pronuntat hotararea si numele
judecatorilor care au luat parte la judecata; numele, domiciliul sau resedinta partilor, calitatea in
care s -au judecat, iar atunci cand este cazul, numele mandata rilor sau reprezentantilor legali si al
avocatilor; obiectul cererii si sustinerile in prescurtare ale partilor cu aratarea dovezilor; aratarea
concluziilor procurorului, cand participarea acestuia la proces este obligatorie. Aceste mentiuni au
rolul de a stabili daca instanta a fost competenta, daca compunerea instantei a fost legala, daca au
fost respectate drepturile partilor, in cazul in care pronuntarea nu s -a facut la termenul la care s -a
judecat cauza, practicaua va cuprinde numai aratarea instantei si a completului de judecata,
celelalte mentiuni fiind cuprinse in incheierea de sedinta la termenul la care a avut loc judecata,
incheiere ce face corp comun cu hotararea. Lipsa incheierii la sedinta conduce la nulitatea
hotararii.
Astfel putem spune că față de hotărîrea instanței de judecată se înaintează următoarele cerințe:

5 I. Deleanu, V. Deleanu, op. cit. , p. 13.
6 Al. Lesviodax, Unele aspecte ale motivarii sentintelor , in J.N. nr. 9/1965, p. 40 -49;

10
a) Trebuie să fie legală. Hotărîrea e legală dacă s -au respectat întocmai normele dreptului
procesual la examinarea pricinii, precum și dacă ea este dată în strictă corespundere cu normele
dreptului material iar în lipsa lor au fost aplicate normele de drept, ce reglementează raporturi
similare (analogia legii) ori principiile de drept și sensul legislației în vigoare (analogia d reptului),
b) Trebuie să fie întemeiată. Hotărîrea e întemeiată dacă concluziile instanței luate în hotărîre
corespund exact relațiilor reale dintre părți, adică instanța, pe baza probelor veridice, a stabilit
deplin împrejurările care au importanță pentru pricină, iar concluziile acesteia cu privire la relațiile
juridice dintre părți trebuie să fie și totodată sunt juste, ceea ce este foarte important și util ;
c) Trebuie să fie necondiționată. Hotărîrea se consideră necondiționată dacă ea nu cuprinde în
sine condiții, de apariția sau inapariția cărora depinde executarea hotărîrii. Excepția de la această
regulă fac cazurile de adjudecare a bunurilor, cînd instanța arată în hotărîre contravaloarea
bunurilor care trebuie să fie încasată de la pî rît, la executarea hotărîrii se constata că bunurile nu
exită;
d) Trebuie să fie certă. Este considerată certă, hotărîrea în care este precis determinată
chestiunea cu privire la existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor ce decurg din o biectul
raportului juridic litigios. Hotărîrea judecătorească trebuie să conțină o soluție clară atît pentru
subiecții raportului material litigious , cît și pentru ceilalți participanți la process o soluție
clară.
e) Trebuie să fie deplină. Hotărîrea e deplină dacă dă răspuns la toate pretențiile înaintate în
cererea principală și reconvențională și au fost soluționate și alte chestiuni care, din aceste motive
putem spune că conform legii instanța e obligată să le soluționeze, pentru a fi d eplină la răspuns.
Alaturi de solutia procesului, in dispozitivul hotararii trebuie sa mai fie mentionate:
– calea de atac pe care partile o pot exercita impotriva hotararii si termenul in care o pot exercita;
– semnaturile judecatorilor si gre fierului de sedinta; in cazul in care, dupa pronuntare, unul dintre
membrii completului de judecata este in imposibilitatea de a semna hotararea, presedintele
instantei o va semna in locul sau, iar daca cel in imposibilitate sa semneze este grefierul, hota rarea
va fi semnata de grefierul sef, facandu -se mentiune despre cauza care a impiedicat pe judecator
sau pe grefier sa semneze hotararea care este stipulată în (art.261alin.2 Codul de Procedură
Civilă).
Drespre c lasificarea hotărârilor judecătoreșt i putem spune că fiind un act de dispoziție a primei
instanțe, hotărârea judecătorească este un act procesual emis în formă scrisă cu caracter individual,
autoritar și obligatoriu, adoptat de către instanța de judecată în baza legislației în vigoare în
procesul examinării și soluționării pricinilor civile. Hotărârea judecătorească este scopul final spre
care tind părțile în litigiu și în mod firesc acest act dispozițional al judecății produce o serie de
efecte juridice. Doctrina procesual civilă este destul de controversată cu privire la efectele

11
hotărârilor judecătorești, iar din legislația autohtonă ar trebui înlăturate pe cât este posibil unele
inexactități. Pentru a analiza care sunt efectele juridice ale hotărârilor ju decătorești în Republica
M, în spec ial când ele pot fi examinate în apel, recurs și revizuire și când devin executorii, urmează
să distingem câteva tipuri de hotărâri judecătorești: hotărâri nedefinitive, hotărâri definitive și
hotărâri irevocabile, acestea sunt acele cîteva tipuri de hot ărîri judecătorești examinate in apel.
Hotărîrile nedefinitive asunt acele hotărîri care, după pronunțarea conform legii, sunt
susceptibile de atac cu apel. Evidențierea hotărârilor definitive și a celor irevocabile de către
legiuitorul moldav devine inoportună, întrucât legislația procesual civilă, în loc să facă lumină în
clarificarea acestor categorii de hotărâri, produce mai multe confuzii și ambiguități. Conform
art.254 Codul de procedură.civilă., rămân definitive hotărârile judecătorești: a) emi se în primă
instanță fără drept de apel; b) emise în primă instanță, supuse apelului, după examinarea pricinii
în apel, în cazul în care apelul est erespins ; c) emise în apel prin care s -a rezolvat fondul cauzei.
Totodată despre hotîrile revocabile p utem spune că sunt hotărârile judecătorești sunt: a) emise
în primă instanță, după expirarea termenului de atac; b) emise în primă instanță, atacate în apel sau
recurs, după examinarea pricinii în recurs, în cazul în care recursul este respins; c) emise în recurs,
prin care s -a rezolvat fondul cauzei. Conceptele „hotărâre definitivă” și „hotărâre irevocabilă” sunt
clarificate fără echivoc în doctrină. Definitive sunt numite hotărârile care nu pot fi atacate cu apel,
adică participanții la proces nu mai au p osibilitatea legală de a solicita rejudecarea fondului pricinii
civile respective. Hotărârile irevocabile sunt actele dispoziționale judecătorești care nu pot fi
contestate nici cu apel, nici cu recurs, adică în privința lor instanțele judecătorești nu se mai pot
expune, litigiul de drept considerându -se din acel moment soluționat. Hotărârile irevocabile sunt
neanulabile. Sintetizând actualele norme de procedură civilă în vigoare, putem atribui caracterul
definitiv și irevocabil hotărârilor judecătorești 7 pronunțate de către instanțele de judecată în felul
următor:
• Cu alte cuvinte vorbind despre hotărârile pronunțate de către judecătorii cu drept de apel nu
sunt nici definitive și nici irevocabile din data pronunțării. Dacă aceste hotărâri nu vor f i atacate
cu apel, ele vor deveni definitive și irevocabile după expirarea termenului de atac este 20 de zile.
• În caz de declarare a apelului, hotărârea judecătoriei va deveni definitivă dacă: a) cererea de
apel nu va fi examinată în fond – la ex pirarea termenului pentru atacarea încheierii Curții de Apel
cu privire la restituirea cererii de apel (art.369 Codul de procedură civilă.) sau încetarea procedurii
de apel ca urmare a retragerii apelului (art.374 Codul de procedură civilă.) sau b) după ex aminarea
fondului apelului, apelul va fi respins cu menținerea hotărârii atacate – de la data adoptării de către
Curtea de Apel a deciziei respective care este ( art.385alin. (1) lit.a) Codul de Procedură Civilă.).

7 Гражданский процесс / Под ред. Яркова В.В. – Москва: Волтерс Клувер, 2006, p.361.

12
• Dacă decizia sus -menționată a Cu rții de Apel nu va fi supusă recursului, hotărârea judecătoriei
va deveni irevocabilă la expirarea termenului rezervat de lege pentru atacare (2 luni).
• În caz de declarare a recursului împotriva deciziei instanței de apel prin care apelul a fost
respins. cu menținerea hotărârii primei instanțe, hotărârea judecătoriei va deveni irevocabilă dacă:
a) cererea de recurs nu va fi examinată în fond – de la data emiterii de către Curtea Supremă de
Justiție a încheierii de restituire a cererii de recurs (art. 438 Codul de procedură civilă sau a deciziei
privind recunoașterea recursului drept inadmisibil (art.440 Codul de procedură civilă.) sau b) după
examinarea fondului recursului, recursul va fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel și a
hotărârii primei instanțe – de la data adoptării de către Curtea Supremă de Justiție a deciziei
respective care este prevăzut în art.445 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă unde se prevede
respingerea.
• Hotărârile pronunțate de către judecătorii fără dre pt de apel, precum și cele adoptate de către
Curți de Apel ca instanțe de fond sunt definitive de la pronunțare. Dacă aceste hotărâri nu vor fi
atacate cu recurs, ele vor deveni irevocabile după expirarea termenului de atac (20 de zile).
• În caz de de clarare a recursului, hotărârea pronunțată fără drept de apel va deveni irevocabilă
dacă: a) cererea de recurs nu va fi examinată în fond – la expirarea termenului pentru atacarea
încheierii instanței de recurs cu privire la restituirea cererii de recurs u nde este art.409 Codul de
procedură civilă.) sau la încetarea procedurii de recurs ca urmare a retragerii recursului (art.411
Codul de procedură civilă sau b) după examinarea fondului recursului, recursul va fi respins cu
menținerea hotărârii atacate ca re este prevăzută in art.41 alin.(1) lit.a Codul de procedură civilă.
• Dacă după examinarea apelului Curtea de Apel adoptă o decizie prin care casează hotărârea
primei instanțe și emite o nouă hotărâre (soluționează fondul pricinii), aceasta este definitivă la
data adoptării. Dacă decizia instanței de apel nu va fi atacată cu recurs, ea va deveni irevocabilă .
• În caz de declarare a recursului, decizia instanței de apel prin care a fost soluționat fondul
pricinii va deveni irevocabilă dacă: a) c ererea de recurs nu va fi examinată în fond – de la data
emiterii de către Curtea Supremă de Justiție a încheierii de restituire a cererii de recurs (art.438
Codul de procedură civilă.) sau a deciziei privind recunoașterea recursului drept inadmisibil
art.440 Codul de procedură civilă sau b) după examinarea fondului recursului, recursul va fi
respins cu menținerea deciziei instanței de apel – de la data adoptării de către Curtea Supremă de
Justiție.
La cererea reclamantului, instanța judecătorească poate dispune executarea imediată a hotărîrii
dacă, în circumstanțe excepționale, tergiversarea executării hotărîrii ar cauza un prejudiciu grav
creditorului sau dacă executarea hotărîrii ar deveni imposibilă. Problema dispunerii executării
imediate poate fi pusă atît în cursul judecării pricinii, cît și după pronunțarea hotărîrii.
În funcție de situația materială a părților sau de alte circumstanțe, instanța emitentă poate, la

13
cererea participanților la proces sau la propunerea organului de executare a hotărîrii, să amîne ori
să eșaloneze executarea ei, precum și să schimbe modul sau ordinea de executare. Aceste chestiuni
se soluționează în ședință de judecată, participanților comunicîndu -li-se locul, data și ora ședinței,
dar neprezentarea lor nu împie dică examinarea. Deosebit de semnificativ este faptul ca din
momentul pronuntarii hotararea instantei constituie un act de autoritate publica. Solutia pronuntata
de judecatori reprezinta, din momentul pronuntarii, pentru instanta un act „irevocabil”. Si in acest
moment instanta se desesizeaza de solutionarea cauzei. Momentul pronuntarii este important si
pentru faptul ca el confera data certa hotararii. Pronuntarea hotararii in sedinta publica reprezinta
un moment solemn al judecatii, iar nerespectarea aces tei cerinte atrage dupa sine nulitatea ei.8
Hotărîrea instanței de judecată are următoarele caractere: INCONTESTABILITATEA. Hotărîrea
instanței judecătorești rămasă definitivă nu poate fi atacată cu apel, ci doar pe căile prevăzute de
lege, iar cea irevocabilă nu se atacă nici cu recurs, putînd fi doar revizuită;9
1. EXCLUSIVITATEA. După rămînerea hotărîrii irevocabile nici părțile, nici ceilalți
participanți la proces, precum și succesorii lor în drepturi nu pot să facă o nouă cerere în
judecată, cuprinzînd aceleași pretenții și avînd același temei;
2. PREJUDICIALITATEA. Concluziile cu privire la faptele și raporturile juridice stabilite într –
o hotărîre judecătorească irevocabilă sunt obligatorii pentru toate celelalte instanțe care se
confruntă cu ac este fapte la judecarea altor pricini civile în așa măsură în care ele au fost
apreciate de instanța inițială. Prejudicialitatea are limite subiective și obiective. Cele
subiective cer ca acest efect juridic să se producă prin participarea la un alt proces a acelorași
persoane. Limitele obiective se referă la examinarea în cadrul altui proces a acelorași fapte
și raporturi juridice în privința cărora a fost emisă deja o hotărîre irevocabilă;
3. EXECUTORIALITATEA.10Dacă hotărîrea instanței judecătorești rămasă
definitivă/irevocabilă, după caz, nu se execută benevol, executarea ei se înfăptuiește în mod
forțat de organul respectiv;
4. OBLIGATIVITATEA. Hotărîrea rămasă definitivă/irevocabilă rămîne obligatorie pentru
executare

8 J. Vincent, S. Guinchard, op. cit. , p. 733. In doctrina franceza se sustine de catre unii autori ca hotararea
nici nu exista atata timp cat judecatorii nu au pronuntat -o. A se vedea in acest sens G. Cornu, J. Foyer, op.
cit., p. 563
9
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/7.Efectele%20juridice%20ale%20hotaririlor%20judecator
eshti.pdf
10 I.Deleanu. Tratat de procedură civilă. Vol.II. – București: ALL Beck, 2005, p.88

14

1.2 Implicarea instanței de judecată în executarea h otărârilor judecătorești definitive

Instituția efectelor hotărîrilor judecătorești irevocabile, materializată prin conceptul de autoritate
sau putere a lucrului judecat, are o importanță covîrșitoare pentru stabilitatea raporturilor juridi ce
civile. Criteriul distinctiv al acestei clasificari este puterea legala si forta executorie a hotararilor
11Pe baza acestui criteriu se poate stabili daca o hotarare judecatoreasca este susceptibila de apel
sau recurs. Există interesul social -juridic ca hotărîrea judecătorească care a tranșat litigiul după
dezbateri contradictorii să se bucure de prezumția absolută de adevăr. Nimeni nu mai poate, de
principiu, să mai pună în discuție drepturile consfințite prin hotărîre a judecătorească rămasă
definitivă. În temeiul unei asemenea hotărîri, cu ajutorul forței coercitive etatice, la nevoie, partea
litigantă care a cîștigat procesul este repusă în drepturile ei și, totodată, ordinea de drept tulburată
printr -un act antisocia l este restabilită sau subiectul de drept căruia i -au fost contestate anumite
drepturi subiective civile capătă o confirmare indiscutabilă a drepturilor sale .
Justiția se înfăptuiește exclusiv de către instanțele de judecată. Procedura de executare, f iind o
fază a procesului civil, nu poate exista fără implicarea instanței de judecată. Chiar dacă i ntervenția
instanței nu are un caracter permanent ca în faza judecării, rolul acesteia este unul indispensabil
executării silite, întrucît justiția este ilu zorie fără ca hotărîrile judecătorești să fie efectiv executate.
De aceea, implicarea instanței de judecată în procedura de executare este incontestabil necesară,
avînd o finalitate stringentă, de a asigura corectitudinea, promtitudinea și eficiența ex ecutării silite
a actelor de justiție. Deliberarea reprezinta operatia in cadrul careia judecatorii stabilesc solutia ce
urmeaza sa fie pronuntata cu privire la litigiul dintre parti .12Sarcina instanței care a ordonat
executarea și care are sub controlul ei permanent activitatea organului de executare, rămîne aceiași
– de a arbitra în interesele părților un conflict nestins, de a supraveghea executarea și de a soluționa
nemulțumirile păr ților, cît și ale terților ale căror drepturi sunt vătămate prin executarea silită. În
procedura executării silite, instanței de judecată îi revine un rol pasiv, acționînd în toate situațiile
exclusiv la sesizare, fapt determinat de atribuțiile ei particul are la soluționarea incidentelor de
procedură ,care pot apărea pe parcurs .
Astfel, putem distinge împuternicirile instanței de judecată, în procedura de executare, după
scopul lor în cîteva categorii,mai exact trei categorii, și anume aceste trei c ategorii sunt
următoarele:
1.Împuternicirile instanței de judecată legate de asigurarea cursului executării silite: •eliberarea

11 G. Porumb , Codul…, op. cit., vol. I, p. 506.; O. Ungureanu, Actele de procedura…, op. cit. , p. 208.
12 I. Les, in Dictionar de drept procesual civil , p. 188

15
titlului execu toriu (art.13 Cod de Executare);• prezentarea documentului executoriu spre
executare(art.1 5 CE); • soluționarea suspendării procesului de executare(art.79 CE)• soluționarea
problemii privind succesiunea procesuală (art.47 CE) •explicarea hotărîrii, schimbarea m odului de
executare.
2.Împuternicirile instanței de judecată spe cifice unui organ de executare și anume a ceste organe
sunt următoarele , care le v -om enumera: • dispunerea aducerii forțate la demersul execut orului
judecătoresc (art.73 CE)• anunțarea în căutare a debitorului și a bunurilor sale (art.72 CE) •
autorizarea pătrunderii forțate în domiciliu pentru s echestrarea bunurilor (art.115 alin.(5) CE)
3.Împuternicirile instanței de judecată ce țin de controlul judecătoresc asupra actelor executorului
judecătoresc;
4.Examinarea și soluționarea contestațiilor depuse de creditor, debitor și terțe persoane ( art.161 –
164 CE). 320 1. Acțiunile instanței de judecată în cadrul asigurării cursului executării silite. La
asigurarea cursului executării silite, instanța de judecată de fapt crează condițiile declanșării și
organizării bunului mers al procedurii de execu tare. În fapt, atribuțiile enumerate, reies direct din
calitatea de emitent al titlului executoriu. Eliberarea titlului executoriu de către instanță are loc la
cererea creditorului, după rămînerea definitivă a hotărîrii, cu excepția hotărîrilor care se exe cută
imediat (art.256 CPC). Sunt definitive, deci executorii, hotărîrile judecătorești emise în primă
instanță, supuse apelului, după examinarea pricinii în apel (art.254 alin.(1) CPC). Sunt executorii
și hotărîrile judecătorești pentru care a expirarat te rmenul de atacare234, dacă participanții la
proces nu au exercitat apelul în termen. Apelul exercitat în termen este suspensiv de executare
(art.363, alin.(2) CPC). Apelul depus după expirarea a 30 zile de la pronunțarea dispozitivului
hotărîrii nu este su spensiv de executare prin efectul legii. Astfel este legală eliberarea titlului
executoriu după ce hotărîrea a devenit definitivă prin neatacare. Cu toate acestea părțile pot depune
apel tardiv și doar instanța de apel este unica competenta a constata dacă apelul a fost depus în
termen sau este tardiv. Executorul judecătoresc, în acest caz nu este în drept să anuleze actele
procesuale deja produse în scopul executării. Executorul judecătoresc va putea suspenda
executarea, concomitent avînd posibilitatea apl icării doar a măsurilor asiguratorii (art.84 al.(2)
CE).
Cererea de eliberare a titlului executoriu urmează a fi depusă în formă scrisă, la prima instanță.
La eliberarea titlului executoriu instanțele de judecată urmează să țină cont de respectarea
exigențelor de conținut stabilite în art.14 din Codul de Executare: denumirea instanței de judecată
care a eliberat documentul executoriu; pricina în a cărei bază a fost eliberat documentul executoriu;
data pronunțării hotărîrii, dispozitivul (textual); data rămînerii definitive a hotărîrii sau mențiunea
privind executarea imediată; numele, prenumele și data nașterii sau denumirea debitorului și a
creditorului; codul fiscal, domiciliul ori sediul lor; datele bancare de identificare; data eliberării

16
titlului ex ecutoriu; mențiuni privind măsurile de asigurare a acțiunii; mențiunea privind autorizarea
pătrunderii forțate a executorului judecătoresc în încăperile aflate în posesia sau în proprietatea
debitorului, inclusiv în cele în care se află bunurile debitorulu i. Titlul executoriu, eliberat în
temeiul hotărîrii judecătorești, se semnează de către judecător și grefier și se certifică cu ștampila
instanței de judecată. Deși legea nu prevede un termen de eliberare a titlului executoriu, instanța
de judecată va elib era titlul executoriu de îndată ce a parvenit cererea , pentru a nu permite erori .
Tergiversarea eliberării titlului executoriu va determina încălcarea dreptului la executare în
termen rezonabil. Instanța de judecată urmează să elibereze titlu executor iu, exclusiv la cererea
creditorului, cu exceptiile stabilite de lege. Este greșită practica eliberării titlului executoriu din
oficiu și anexarea lui la dosar. Însă este recomandabilă practica întocmirii titlului executoriu de
către instanța care a pronun țat dispozitivul hotărîrii și totodată deciderea, transmiterea acestuia cu
semnăturile judecătorului și totodată a grefierului, dar astfel este fără ștampilă în cancelaria
instanței.
Astfel, persoana interesată poate prezenta dispozitivul deciziei cur ții de apel de respingere a
apelului și menținere a hotărîrii, solicitînd în temeiul acestui act de dispoziție titlul executoriu.
Dacă instanța superioară admite apelul și modifică hotărîrea, ori casează hotărîrea instanței de fond
și pronunță o nouă hotărîre, bineînțeles că titlul executoriu trebuie să e xprime cu maximă exactitate
soluție.
Întrucît legislația în vigoare prevede că doar prima instanță eliberează titluri executorii,
creditorul va trebui să solicite în scris eliberarea titlului exec utoriu, prezintînd și dispozitivul
deciziei curții de apel. Astfel instanța de fond va elibera titlul executoriu la prezentarea hotaririi
originale a instanței de fond și deciziei originale a instanței de apel, chiar și în lipsa dosarului
propriu zis. Acei ași situație va fi și în cazul în care se solicită eliberarea titlului executoriu pe
pretențiile admise, necătînd că părțile își exercită dreptul de -a contesta hotărîrea cu recurs. Această
manieră de obținere a titlului executoriu este simplă și mai rapidă , întrucît aplicarea ad literam a
procedurii elibrării de titluri executorii de către instanța, hotărîrea căreia a fost casată ori modicată
implică o durată excesiv de mare. Or, curtea de apel după pronunțarea dispozitivului deciziei, va
redacta în max im c incisprezece (15) zile decizia integrală, apoi va expedia dosarul la prima
instanță.
Făcînd abstracție că redactarea deciziilor în apel, de regulă, întîrzie, iar expedierea dosarului,
recepționarea acestuia necesită timp, eliberarea titlului executoriu în asemenea cazuri va fi
împiedicată de proceduri formale și de durată. Conform art.256 alin.(1) CPC, urmează să fie
executate imediat, ordonanța sau hotărîrea judecătorească prin care pîrîtul este obligat la plata:
pensiei de întreținere, salariului și a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, precum și a
îndemnizațiilor prevăzute de statutul șomerilor, repararea prejudiciilor cauzate prin vătămare a

17
integrității corporale sau prin o altă vătămare a sănătății ori prin deces, dacă reparația s -a efe ctuat
sub formă de prestații bănești periodice, a unui salariu mediu pentru absența forțată de la lucru, în
cazul reintegrării în serviciu. În aceste situații nu este necesar ca hotărîrea să devină definitivă
pentru a fi executată. Pe lînga faptul că elibe rează titlul executoriu din ofciu, instanța de judecată
mai are obligația conform art.15 alin.(2) din Codul de executare, să prezinte documentul
executoriu spre executare. A stfel cu alte cuvinte putem să a tenționăm că doar la această etapă
instanța substit uie creditorul în dreptul de 322 dispoziție al său de a pune în executare titlul
executoriu.
Ulterior, pe parcursul procedurii de executare silită, creditorul obligației, imediat executorii, își
va realiza drepturile de sine stătător, la propria discre ție, inlusiv prin substituirea executorului
judecătoresc (art.32 CE). Instanța de judecată va mai prezenta din oficiu titlul executoriu spre
executare în pricinile ce țin: • de confiscare a bunurilor, • de urmărire a sumelor ce urmează a fi
făcute venit la stat, • de urmărirea sumelor încasate din contul statului, din contul întreprinderilor
de stat și al celor municipale, al societăților comerciale cu capital majoritar de stat, • de repararea
prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în t ermen rezonabil a cauzei sau a
dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, • de repararea prejudiciului
cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor
judecătorești. (art.15 al in.(2) Cod de Executare). Potrivit art.30, alin.(3) și (4) CE titlul executoriu
va fi expediat din oficiu de către instanța de judecată executorului judecătoresc în a cărui
competență teritorială excepțională, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătorești, se
află domiciliul sau sediul debitorului. Atunci cînd titlul executoriu se referă la urmărirea sumelor
încasate din contul statului, din contul întreprinderilor de stat și al celor municipale, al societăților
comerciale cu capital majorita r de stat, titlurile executorii se remit din oficiu de către instanța de
judecată spre executare executorului judecătoresc indicat de creditor în cererea de eliberare a
executoriu lui.
Potrivit art.178 alin.(2) CPC, în baza încheierii de asigurare a acțiunii, judecătorul sau instanța
eliberează titlul executoriu reclamantului, iar copia încheierii de asigurare a acțiunii – pîrîtului.
Instanța va întocmi titlul executoriu pentru încheierea de asigurare a acțiunii odată cu încheierea
de asigurare și îl va elibera de îndată la cererea creditorului. Modul de punere în executare a titlului
executoriu de asigurare a acțiunii este reglementat de art. 27 din CEx, părțile la acestă fază de
executare au calitatea de reclamant și pîrît. Astfel, partea care solici tă punerea în executare a
măsurii asiguratorii fiind obligată să suporte cheltuielile de executare , pentru evitarea conflictelor
apărute .
Soarta restituirii cheltuielilor de executare (art.90 lit. h) CE) va fi soluționată de instanța de
judecată odată cu emiterea hotărîrii, potrivit prevederilor art. 94 și 97 CPC. Este de menționat ca

18
procedura de executare în cazul asigurîrii acțiunii începe direct cu emiterea actului procesual
corespunzător (încheiere de aplicare măsurilor asiguratorii; proces verbal de sechestru) fară a fi
necesară emiterea încheierii de intentare a procedurii de executare și finisează cu înștiințarea
instanței de judecată despre măsurile întreprinse în scopul executării măsurilor asiguratorii, fără a
fi necesară emiterea încheierii d e încetare a executării, deoarece 323 asupra continuării măsurilor
de asigurare a executării executorul judecătoresc poate reveni pe întreagă perioadă a procesului de
executare.
Eliberarea dublicatului titlului executoriu are loc la cererea creditorulu i, în caz de pierdere sau
de deteriorare a titlului executoriu, în cel mult 5 zile. (art.19 alin.(1) CE). Deși dreptul de a primi
titlul executoriu original îi revine exclusiv creditorului, dublicatul acestuia, poate fi solicitat și de
executorul judecător esc. Instanța competentă să soluționeze cererea de eliberare a dublicatului
titlului executoriu, este aceiași instanță care a emis titlul executoriu, fără a covoca ședință de
judecată. Cererea prin care se solicită eliberarea dublicatului titlului executor iu, urmează să conțină
argumente suficiente și probe anexate care confirmă faptului deteriorării sau pierderii originalului.
Conform art.3 alin.(1) lit.m) al Legii taxei de stat, eliberarea copiilor, dublicatelor, repetate de pe
actele eliberate de către i nstanța de judecată se impune cu taxă de stat, în mărime de 50% plus 2%
pentru fiecare pagină, unități convenționale. Astfel, în absența dovezii achitării taxei de stat,
instanța de judecată urmează sa refuze eliberarea dublicatului titlului executoriu. In stanța de
judecată urmează să verifice faptul dacă a emis titlu executoriu original ,pentru a nu permite erori .
Aprecierea probelor referitoare la pierderea sau distrugerea documentului executoriu original
este la fel de importantă pentru evitarea situa ției existenței mai multor titluri executorii cu forță de
original. Dacă se va constata că sunt întrunite temeiurile de fapt și de drept instanța de judecată va
elibera titlu executoriu cu mențiunea obligatorie ―Dublicat . În cazul refuzului în eliberea
dublictul titlului executoriu, instanța de judecată va elibera o încheiere motivată, care va fi
susceptibilă de recurs în termen de 15 zile de la pronunțarea ei (art.425 CPC) Succesiunea de
drepturi, în procedura de executare este reglementată de art. 47 al Codului de Executare. Astfel, în
cazul ieșirii uneia dintre părți din procedura de executare decesul persoanei fizice, încetarea sau
reorganizarea persoanei juridice, cesiunea de creanță, preluarea datoriei, instanța de judecată
examinează cererea privind înlocuirea acestei părți cu succesorul ei în drepturi ,care pot apărea pe
parcurs .
Realizarea succesiunii în drepturi este condiționată de voința părții cointeresate. Pentru
admiterea succesiunii procesuale, este necesar ca raportul juridic, care consti tuie obiectul
documentului executoriu, să admită succesiunea în drepturi. Nu poate fi admisă succesiunea în
drepturi a debitorului căruia îi incumbă obligații personale, care după natura lor, nu pot fi realizate
de către o altă persoană. Astfel, în cazul î ncetării din viață, declarării dispariției fără urmă sau al

19
declarării decesului creditorului/debitorului, avînd o creanță/obligație ce ține de încasarea pensiei
de întreținere nu va fi admisă succesiunea în drepturi și nici o altă persoană nu va fi îndrep tățită să
pretindă executarea acestor prestații.Succesiunea de drepturi în cadrul procedurii de executare este
dispusă de către instanța de judecată prin emiterea unei încheieri privind admiterea succesiunii de
drepturi, susceptibilă de a fi contestată cu recurs. Toate actele săvîrșite în cadrul procedurii de
executare pînă la înlocuirea părții în procedura de executare cu succesorul ei în drepturi sunt
obligatorii în măsura în care ar fi fost obligatorii pentru partea înlocuită.(art.47 alin.(2) CE)
În cazul cesiunii de creanță sau preluării datoriei, legea nu prevede expres suspendarea procedurii
de executare, astfel suspendarea procesului, va fi posibilă doar la adresarea cu cererea respectivă,
în instanța de judecată. Înstanța de judecată este în drep t de a suspenda procesul de executare, la
cererea executorului judecătoresc sau a părților (art.79 CE). Atenționăm că suspendarea
obligatorie a procedurii de executare (art.78 CE) este de competența executorului judecătoresc, iar
cea facultativă (art.79 CE ) de competența instanței de judecată. În acest caz se va ține cont că
suspendarea executării este un drept al i nstanței de judecată și poate solicita în cazurile stabilite de
lege.
Instanța de judecată va decide printr -o încheiere, susceptibilă de rec urs, asupra suspendării
procesului de executare. Deși legea acordă o discreție largă instanței de judecată, în ceea ce
privește decizia de a suspenda sau nu procesul, totuși încheierea judecătorească trebuie sa fie
determinată de considerente de eficiență și nicidecum să nu tergiverseze procesul de executare.
Trebuie de asemenea, să se ținăcont ca termenul de examinare a contestației asupra actelor
executorului judecătoresc este de 30 zile (art.163, alin.(1) CE). În toate cazurile, cînd instanța de
judeca tă va examina cererea de suspendare a executării se va ține cont de respectarea intereselor
ambelor părți ale procedurii de executare. Pe durata suspendării procedurii de executare, orice act
de executare este interzis, cu excepția aplicării măsurilor de a sigurare(art. 84 alin.(2) CE).
Încheierea de suspendare a executării nu servește drept temei pentru anularea măsurilor de
asigurare dispuse de către executorul judecătoresc sau de către instanța de judecată anterior.
Încheierea de suspendare a executării s ilite nu poate conține un termen de suspendare determinat
în zi le, săptămîni, luni sau ani, analizînd structura legii spunem că noi considerăm obligatorie
indicarea în această încheiere criteriul determinant pînă cînd este suspendată procedura de
executare .
Astfel, suspendarea executării documentului executoriu va dura: a) pînă la rămînerea irevocabilă
a încheierii de explicare sau refuz în explicare (art.251, alin. (4) CPC) în cazul adresării de către
executorul judecătoresc în instanța de judecată a c ererii de a se explica hotărîrea adoptată; 325 b)
pînă la întoarcerea debitorului în țară în cazul aflării debitorului într -o delegație îndelungată în
interes de serviciu sau cu o misiune de stat atunci cînd obligația are un caracter personal; c) pînă

20
la externarea debitorului în cazul aflării acestuia într -o instituție curativprofilactică; d) pînă la
găsirea debitorului ori încetarea căutării lui în cazul căutării acestuia; e) pînă la soluționarea
irevocabilă a cauzei civile privind ridicarea sechestrului de pe bunuri – în partea ce ține de aceste
bunuri intentate la cererea terților; f) pînă la rămînerea irevocabilă a actului de dispoziție emis de
instanța competentă în cazul contestării eliberării titlului executoriu. Dacă titlu executoriu a fost
emis din neglijența instanței de judecată, deși hotărîrea instanței de judecată a fost contestată în
termen cu apel, suspendarea procesului de executare va fi necesară întrucît va reprezenta o maniera
de corectare a erorii procesuale. Concomitent executorul judecă toresc pe durata suspendarii
procedurii de executare este în drept sa aplice masuri asiguratorii (art.84 alin.(2) CE) Anularea
încheierii judecătorești de suspendare a procesului de executare poate avea loc fie ca efect al
exercitării recursului, fie în ur ma încetării temeiului de suspendare prevăzut de lege. În acest ultim
caz, persoana interesată sau chiar executorul judecătoresc vor cere instanței de judecată care a emis
încheierea de suspendare anularea acesteia, invocînd și probînd înlăturarea împrejur ărilor care au
provocat suspendarea. Altfel, procedura de executare poate fi reluată. Schimbarea modului și a
ordinii de executare (art.77 CE, art.252 CPC) va fi dispusă de către instanța de judecată, la cererea
părților din procedura de execuare, dacă exi stă circumstanțe, care fac dificilă sau imposibilă
executare în ordinea și modul stabilit de instanță în dispozitivul hotătîrii și în titlul executoriu.
Instanța competentă să determine schimbarea modului ,și totodată va fi instanța care a pronunțat
hotărîrea.
Examinarea cererii va avea loc în ședință de judecată, părților comunicănduli -se locul, data și
ora ședinței, neprezentarea lor însă nu va împiedica examinarea cererii. În cadrul ședinței de
judecată, părțile urmează să demonstreze imposibilita tea executării hotărîrii în modul în care inițial
s-a stabilit. În cazul schimbării modului de executare, nu va fi admisă schimbarea sensului hotărîrii,
astfel, ceea ce a decis instanța inițial, urmează să rămînă neschimbat, modificat fiind doar modul
de realizare efectivă a drepturilor. La momentul depunerii cererii de schimbare a modului sau
ordinii de executare, obligația debitorului încă nu este îndeplinită integral sau parțial. Partea care
solicită examinarea chestiunii privind schimbarea modului sau o rdinii de executare nu poate fi
limitată în dreptul de a cere despăgubiri pentru întîrzierea executării. 326 Instanța va emite
încheiere de schimbare modului sau ordinii de executare, susceptibilă de recurs și va emite un nou
titlu executoriu. Dacă instanț a va avea ca scop de a refuza schimbare modului sau ordinii de
executare, de asemenea totodată va adopta o încheiere, pentru care legea nu prevede posibilitatea
recurării.
Explicarea hotărîrii (art.251 CPC) este necesară atunci cînd nu este clar sensul , extinderea sau
modul de aplicare a dispozitivului hotărîrii, ce urmează să fie executată, sau dacă hotărîrea
cuprinde dispoziții contradictorii. Explicarea, nu va modifica cuprinsul hotărîrii, ci doar va

21
cuprinde precizări referitor la extinderea, sensul și modalitatea de executare a dispozitivului dat de
instanță anterior sau, în cazul extinderii dispozițiilor contradictorii, va omite contradicțiile
existente, dînd o rezolvare neechivocă cazului. Ea nu poate fi considerată ca un mijloc destinat
modificăr ii sau anulării titlului executoriu, această finalitate fiind posibil de realizat doar prin
intermediul căilor de atac. La examinarea cererii de explicare a hotărîrii nu se vor discuta
împrejurări, care ar repune în discuție o hotărîre judecătorească irevo cabilă, deoarece acest fapt
contravenind direct, autorității lucrului judecat. Obiectul explicațiilor se va referi la înțelesul
hotărîrii, limitele și modalitatea executării prestațiilor precum și la cercul persoanelor vizate prin
hotărîre. Din considerent ele faptului, că executare nemijlocită a acțiunilor de executare este un
atribut al executorului judecătoresc, anume acestuia îi revine obligația principală de a sesiza prin
demers instanța de judecată privind explicarea hotărîrii, dacă o consideră neclară . Explicarea
hotărîrii poate fi solicitată și de către părțile în procedura de executare, prin intermediul
executorului judecătoresc, întrucît art.71 CE prevede „Executorul poate solicita din oficiu sau la
cererea părților‖ Potrivt art 251 CPC, instanța de judecată poate explica modul de executare a
hotărîrii judecătorești și la cererea paticipanților la proces. Astfel se creează distincția dintre
participanții la proces și participanții la procedura de executare, ultimii avînd dreptul să solicite
explicare modului de executare doar prin intermediul executorului judecătoresc. Explicare hotărîrii
este admisibilă dacă nu a fost executată sau dacă nu a expirat termenul de executar e silită (art.251,
alin.(2).
Aceste două condiții de admisibilitate a cererii reies din principiul securității raporturilor
juridice.
La adresarea în instanța de judecată cu cererea de a explica modul de execuare a hotărîrii
judecătorești, instanța la cererea solicitantului este în drept să suspende procedura de executare pe
perioada pînă la care se va expune. Încheierea judecătorească privind explicarea hotărîrii se supune
recursului. În acest sens, încheierea judecătorească privind refuzul de a explica hotărîre, de
asemenea, se supune recursului, întrucît ea poate face imposibil ă desfășurarea de mai departe a
procesului de executare silită. În consecință, încheierile respective vor rămăne irevocabile peste
15 zile de la pronunțare dacă nu s -au contestat sau de la data pronunțării deciziei instanței
superioare cu 327 privire la ce rerea de recurs. (art.251, 423 -428 CPC). Nu considerăm justificată
practica emiterii unui nou titlu executoriu în acest caz, or încheierea prin care se explică
dispozitivul hotărîrii va facilita înțelegerea, extinderea sau modul de aplicare a ac estuia poate fi.
Necesitatea întoarcerii executării (art.157 CE) survine în următoarele situații: • cînd o hotărîre
judecătorească deja executată a fost anulată sau modificată, prin decizia instanței superioare; • cînd
în urma rejudecării cauzei pretențiile reclam antului s -au respins integral ori parțial; • cînd prin
decizia instanței superioare sau ca efect ale rejudecării cererea a fost scoasă de pe rol ori procesul

22
a încetat; Prin întoarcerea executării, părțile se restabilesc în drepturile sale, căci nerestitui rea celor
primite de la debitor de către creditor, ar crea situația îmbogățirii fără justă cauză a ultimului. Actul
juridic în temeiul căreia s -au făcut încasările fiind anulat, stabilește nejustificarea prestații
efectuate.
Restituirea prestației deja executate implică și valoarea cheltuielilor de executare, în cazul
restituirii parțiale, cheluielile de executare vor fi suportate proporțial prestației remise. Potrivit
art.240 alin.(3) CPC, instanța de judecată adoptă hotărîrea în limiteletele pretenții lor înaintate de
reclamant. Astfel, art.159 alin.(1) CE conține o dificiență de reglementare. Dacă nu este invocat
de către părți, instanța de judecată, care casează hotărîrea nu poate cunoaște faptul dacă aceasta a
fost sau nu executată total sau parțial. În aceste circumstanțe, dispunerea întoarcerii executării, nu
poate avea loc, întrucît nu este certă întinderea obligațiilor executate. Totuși instanța de judecată
va dispune întoarcerea executării din oficiu doar dacă din materialele dosarului reiese cer t că
hotărîrea judecătoarească a fost executată. În cazul în care a fost omisă de către apelant sau recurent
solicitarea întoarcerii executării, este recomandabil ca instanța de judecată să concretizeze la ce
etapă se află executarea hotărîrii. Astfel, s -ar determina valoarea prestațiilor necesare a fi întoarse,
ori întoarcerea executării este posibilă doar dacă a avut loc efectiv o executare totală sau parțială.
Punerea în discuție din oficiu, a întoarcerii executării de către instanța de judecată a înto arcerii
executării, ar crea situația expunerii asupra eventualii soluții în apel, iar în recurs acest lucru nici
nu este posibil, or, curtea supremă de justiție, de regulă, examinează recursurile fără prezența
participanților la proces sau a reprezentanțil or acestora.(art.444 CPC) Instanța de judecată care a
soluționat întoarcerea executării, va elibera la cerere, titlu executoriu pentru a asigura executarea
silită a hotărîrii sale. Este greșită practica potrivit căreia, părțile pot solicita prin cerere
suplimentară ca instanța de judecată de apel sau de recurs să se expună asupra întoarcerii
executării, în cazul în care au omis acest fapt la faza dezbaterilor judecătorești. În aceste
circumstanțe, instanța de 328 judecată ar încalcă principiul nemijlocirii cercetării judecătorești și
dreptul la apărare al celeilate părți. Potrivit art. 158 alin.(1) din Codul de Executare, instanța de
judecată, căreia i s -a transmi s pricina spre rejudecare, obligă să soluționeze din oficiu întoarcerea
executării.
Nesoluțio narea acestei probleme, nu decade părțile din dreptul de a cere întoarcerea executării pe
calea acțiunii civile sau procedurii în ordonanță, fără respectarea procedurii prealabile, ori
întoarcerea executării este un drept incontestabil al pîrîtului, întruc ît rezultă dintr -o hotărîre
judecătorească irevocabilă. Debitorul, căruia îi revine dreptul la recuperarea prestațiilor executate,
poate cere întoarcere executării pe calea procedurii în ordonanță în temeiul art.158 alin.(3) CE. La
examinarea cererii, prec um și a eventualelor obiecții depuse instanța de judecată urmează să țină
cont de faptul că valoare pretențiilor creditorului urmează a fi incontestabilă, în cazul unor

23
divergențe asupra acestui fapt, judecătorul urmează să refuze primirea cererii în temei ul art. 348
alin.(2) lit.d) CPC sau să anuleze ordonanța emisă. În acest caz judecătorul va explica creditorului
că pretenția sa poate fi înaintată debitorului în procedură de examinare a acțiunii civile. Dacă
instanța de judecată nu primește din partea de bitorului obiecții motivate sau dacă debitorul este de
acord cu pretențiile creditorului, judecătorul eliberează creditorului un al doilea exemplar de
ordonanță judecătorească. Această ordonanța va reprezenta un document executoriu. Dreptul la
întoarcerea executării, poate fi realizat și prin depunerea unei cereri de chemare în judecată în
procedura acțiunii civile. În acest caz instanța de judecată va asigura egalitatea și disponibilitatea
în drepturi a participanților în proces. Reieșind din principiul ne mijlocirii cercetării judecătorești
în cadrul ședinței de judecată, instanța de judecată va putea stabili cert, mărimea prestației
executate.
La judecarea pricinii, nu se va admite completarea sau modificarea hotărîrii inițiale, respectîndu –
se principi ul autorității lucrului judecat. Dacă pretențiile reclamantului sunt întemeiate înstanța de
judecată va adopta o hotărîre prin care va admite acțiunea. În temeiul hotărîrii definitive, la
solicitarea creditorului instanța de judecată va elibera titlul exec utoriu. Instanța de judecată ca
organ de executare silită. Procedura soluționării demersurilor executorului judecătoresc. În cursul
executării silite pot să apărea o serie de incidente, care împiedică, sau fac imposibilă executarea
silită.
Implicarea i nstanței de judecată la soluționarea acestor incidente este una oportună și necesară,
în vederea asigurării proporționalității dintre realizarea dreptului creditorului și limitarea
drepturilor debitorului. 329 Din categoria acțiunilor executorului judecăto resc soluționate cu
concursul instanței de judecată, pot fi evidențiate: • anunțarea în căutarea debitorului și a bunurilor
sale (art.72 CE), • aducerea forțată a debitorului (art.73CE), • aplicarea interdicției de a părăsi țara
(art.64 CE), • pătrunderea forțată în domiciliu pentru sechestrarea bunurile (art.115, alin.4 CE), •
confirmarea procesului verbal al licitației (art.136 CE). În primul rînd, trebuie clarificat care
instanță de judecată este competentă să examineze și să se pronunțe în privința acți unilor de
executare.
Considerăm just ca executorul să se adreseze la instanța de la locul executării, cu excepția
cazurilor de autorizare a patrunderii forțate, care va fi soluționată de instanța de la locul aflării
bunului. Procedura soluționării deme rsurilor executorului judecătoresc nu este descrisă într -un
mod detaliat în Codul de Executare. În absența unor prevederi exprese și clare, înțelesul și aplicarea
dreptului, urmează a fi realizat prin prisma principiilor procedurii de executare suprapuse c elor din
procedura civilă. Condiții de formă și conținut a demersului executorului, trebuie să fie concordate
cu exigențele stabilite pentru cererea de chemare în judecată, stabilite în art.166 și 167 CPC. În
conțintul demersului, urmează a fi demonstrată .necesitatea dispunerii de către instanța de judecată

24
a acțiunilor de executare. Executorul judecătoresc, urmează să anexeze la demersul său copia
documentului executoriu, a încheierii de intentare a procedurii de executare, precum și alte probe
pentru sus ținerea poziției sale. Întru susținerea demersului de anunțare în căutare a debitorului,
este necesar de a fi argumentat faptul că prezența debitorului este necesară din conținutul legii, al
documentului executoriu, sau la considerațiunea creditorului sau executorului judecătoresc, după
cum este necesar de proba că s -au făcut eforturi de a identifica locul de aflare al debitorului.
Condiția pentru solicitărea dispunerii aducerii forțate, este neprezentarea debitorului la biroul
executorului judecătores c la solicitarea repetată a executorului ,pentru a nu permite frauda de legi .
Executorul judecătoresc urmează să probeze faptul ca a expediat solicitarea debitorului, printr –
o modalitate legală de înștiințare care să ateste înmînarea și primirea înști ințării sau citației.
Aplicarea interdicției de a părăsi țara, poate fi solicitată de către executorul judecătoresc, doar după
ce acesta demonstrează că a luat toate măsurile de asigurare a executării documentului executoriu:
a aplicat sechestru pe mijloac ele bănești sau pe bunurile debitorului, a interzis debitorului
săvîrșirea anumitor acte, a interzis altor persoane de a transmite debitorului bunuri sau de a
îndeplini față de el alte obligații. Aceste măsuri, avînd scopul de a aduce debitorul în fața
executorului judecătorescasigura executarea documentului executoriu, reprezintă un spectru 330
de interdicții, ce grevează direct sau indirect patrimoniul debitorului, din care urmează a fi
percepută datoria. Interdicția de a părăsi țara este o măsură excepți onală, la aplicarea căreia,
instanța de judecată urmează să țină cont de proporționalitatea dintre interesul general al
creditorului și drepturile debitorului , cee ace este foarte important pentru instanța de judecată .

25

1.3 Concluzii
În primul capitol al lucrării am pus mai mult accentul pe noțiuni generale referitor la hotărârile
judecătorești , am realizat o clasificare a acestora, și pentru a localiza această decizie în cadrul
activității judiciare am prezentat și părțile unui proces civil în urma cărora se deliberează hotărârea
judecătorească. Astfel din întitularea acetul capitol putem deduce ideea că o hotărîre
judecătorească î n pofida caracterului său trebuie interpretată ca un veritabil act jurisdicțional. Prin
intermediul hotărârilor judecătorești se realizează dubla sarcină a instanțelor de judecată: accea de
a rezolva pricinile co ncrete supuse judecății lor și aceea de a educa pe cetățeni în spiritul respectării
legilor și regulilor de conviețuire socială. În continuare am prezentat Felurile actelor judecătorești
de dispoziție pe cauzele civile . Dacă să vorbim despre pronunțarea ho tărîrii putem spune că
reprezintă actul prin care instanța de judecată face cunoscută, în ședință publică, soluția dată asupra
litigiulu i.Pronunțarea hotărîrii mai poate fi definită și ca citirea în ședință publică a rezultatului
deliberării completului d e judecată. Înainte de toate, legiuitorul își arată, prin prisma articolului
239, preocuparea pentru hotărîrea judecătorească, expres menționînd faptul că hotărîrea
judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată. Prin sintagma de „legală” trebuie să în țelegem
că aceasta trebuie să fie pronunțată în numele legii, bazată în același timp pe legislația în vigoare.
Doctrina nu prea oferă definții și explicații prea multe în ceea ce privește această sintagmă. Nici
o definiție legal acceptată nu avem în l egislația civilă a Republicii Moldova. Acest lucru comportă
în sine și o parte pozitivă, dar și una negativă. Pozitivă din simplul motiv că legiuitorul lasă pe
seama doctrinei și a interpretului oferirea de explicații și definiții, negativă însă, din rațiu nea
faptului că interpretului, dar și specialiștilor în domeniul jurisprudenței, nu -i este cunoscută opinia
legiuitorului vis -a-vis de această sintagmă.Poate că problema definiției acestor cuvinte în fond, nu
este atît de mare, însă obișnuindu -ne cu defini ții legale din partea legislației noastre, ne -am aștepta
ca și de data aceasta legiuitorul să dea dovadă de agerime și să -și facă publică opinia asupra acestei
sintagme.Probabil nu ar trebui să punem în dezbatere acest capitol, însă cu siguranță, definirea
unor noțiuni din domeniul dreptului provoacă interese pentru toți, fapt pentru care, ne -am permis
să pu nem în dezbatere acest subiect, care poate fi raportată la o teză de licentă,ca un subpunct.
Conform Codului de procedură civilă, putem spune că o hotărâre judecătorească se emite după
procedura deliberărilor. Art. 238 din Codul de procedură civilă spune că la deliberare iau parte
numai judecătorii în fața cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de judecată deliberează în
secret, iar divulgare a deliberărilor este interzisă. Completul de judecată deliberează, sub
conducerea președintelui ședinței, toate problemele prevăzute de lege care urmează să fie
soluționate, apreciază probele, determină circumstanțele și caracterul raportului juridic dintr e părți,

26
legea aplicabilă soluționării cauzei și admiterea acțiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă
astfel încât să se poată da un răspuns afirmativ sau negativ. Hotărârea judecătorească se adoptă
potrivit regulilor stabilite la art.48. Acestea spun că toate problemele care apar la judecarea cauzei
se soluționează colegial cu votul majorității judecătorilor. Judecătorul nu are dreptul se abțină de
vot.

27

* Corectarea erorilor din hotărîrea judecătorească
În practică se poate întâmpla ca, din variate motive hotărârea judecătorească să cuprindă
unele greșeli, fie ele de judecată, fie unele de mai mică importanță și care nu au un atare
caracter. Primele pot fi remediate, de regulă, numai prin intermediul căilor de atac instituite în
acest scop de lege, cele din urmă pot fi corectate printr -o proc edură expres reglementată în art.
249CPC.
Astfel, instanța poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să corecteze greșelile
sau omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală orice alte erori materiale sau
de calcul evidente comise în hotărâre. Important este ca erorile materiale și de calcul eviden te
să nu afecteze esența soluției pronunțate prin hotărârea judecătorească. Aceasta se soluționează
în ședință de judecată cu înștiința rea prealabilă , neprezentarea cărora nu împiedică examinarea.
Instituția îndreptărilor erorilor materiale și -a găsit apli care în practica judiciară în scopul
remedierii acelor greșeli materiale care s -au comis în hotărâre cu prilejul redactării ei. Legea
nu instituie un termen pentru corectarea erorilor materiale comise în hotărâre, această
împrejurare dînd naștere și la apa riția unor opinii divergente. Opinia majoritară este însă în
sensul că greșelile materiale comise într -o hotărâre judecătorească pot fi rectificate oricând.
Opinia mea este că legiuitorul ar trebui să instituie un termen pentru corectarea unor astfel
de erori, din rațiunea evitării unui posibil surplus de hotărîri pentru judecător, evitării perioadei
de timp în care o parte va fi ținută să aștepte pînă cînd se rectifică hotărîrea și nu în ultimul
rînd, evitării situației cînd hotărîrea va fi atacată prin intermediul căilor de atac legale, aceasta
din urmă să fie întoarsă în fond în trucorectare a greșelilor material și doar acestea .
Instanța care a dat hotărârea poate, la cererea participanților la proces sau a organului de
executare a hotărârii s -o lămu rească, fără să -i modifice conținutul dacă sunt necesare explicații
referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori dacă hotărârea cuprinde
dispoziții contradictorii. Lămurirea hotărârii este admisibilă, dacă aceasta nu a fost încă
executată și nu a expirat termenul, în cursul căruia hotărârea poate fi executată silit. Redactarea
hotărîrii se face de presedintele completului sau de unul din judecatorii
completului consemnat de presedinte ,care poate permite rezolvarea unor confl icte. Opinia
separata se consemneaza in continuarea hotararii sau separat, caz in care se ataseaza
hotararii. Legea recomanda ca hotararea sa se redacteze in cel mult 20 de zile de la pronuntare.
Se redacteaza in doua exemplare originale si in copii ce se comunica partilor. Cele doua
exemplare vor ramane unul in dosar si altul in mapa de sentinte a instantei. Orice modificare,
stersatura din hotarare trebuie semnata de judecatorul ce a facut -o. Comunicarea hotararii este

28
obligatorie atunci cand caile de at ac se exercita de la comunicare. Se indeplineste la fel ca si
inmanarea citatiei.
* Explicarea hotărîrii judecătorești
Explicarea hotărârii se face în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul,
data și ora ședinței, însă neprezentarea lor nu împiedică explicarea hotărârii.
De asemenea, instanța de judecată care a dat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea
participanților la proces, să dea o hotărâre suplimentară dacă instanța nu s -a pronunțat asupra
vreunei pretenții, în a cărei privință participanții la proces au prezentat probe și au dat explicații;
sau dacă instanța, rezolvând probl ema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile
ce urmează a fi remise sau acțiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească; ori dacă instanța
nu a soluționat, problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată, fie a omis să se pronunțe
asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la
cheltuielil e.
Cererea de adoptare a unei hotărâri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
Instanța emite, după examinare în ședin ță de judecată, hotărârea suplimentară, care poate fi atacată
în ordinea stabilită de CPC.

29

Capitolul II Aspecte practice ale hotărîrii judecătorești
2.1 Aspecte de drept comparat
Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului atît în țară, cît și în străinătate –
consfințește Constituția Republicii Moldova,56 fapt ce asigură pîrghii juridice întru realziarea
practică a recunoașterii și executării unui drept cîștigat într -un s tat străin.13
Drept francez. Daca este s ă vorbim despre dreptul privat francez, putem spune că autoritatea de
lucru judecat este reglementată ca mijloc de probă, respectiv, ca prezumț ie de validitate și
regularitate, care nu permite dovada contrară (art. 1352 alin. 2). Instituția revizuirii își are sorgintea
din dreptul francez, purtând denumirea de recours en révision. Astfel, francezii Vincent, Marette,
Larguier menționează că aceasta poate fi formulată împotriva deciziilor emise prin eroare și în cele
din urmă, în materie civilă. Fiind o cale extraordinară recours en révision nu este deschisă decât în
cazurile prevăzute de lege; și fiind o cale de retractare transmite procesul a doua oară spre judecare,
ce a statuat primar14 .Mijlocul procedural prin intermediul căruia este oprită o a doua judecată,
atunci când sunt întrunite eleme ntele prevăzute de art. 1351 Codul Civil este acela al finelui de
neprimire.
demersului judiciar fără să mai fie necesară o aminare asupra fondului cauzei.
Autoritatea de lucru judecat se atașează hotărârea din momentul pronuntării sale, chiar dacă are
un caracter provizoriu, care se definitiveze pe măsura epuizării exercitiului cäilor de atac.
in ce privește domeniul autoritäti de lucru judecat, din punct de vedere al con tinutului doctrina și
jurisprudenta au fäcut distinctie între dispozitivul hoărârii (iar în cadrul acestuia, între ce a fost
expres, implicit sau virtual judecat) și motivele hotărârii (distingându -se între motive necesare și
motive decizorii). Mai întâi, relativ la dispozitiv, S -a consideratcă acesta nu dobândește autoritate
de lucru judecat decât pentru chestiunile litigioase care au dat loc unor dezbateri între părti și care
au fost în mod efectiv tranșate de către judecător . Sub aspectul obiectului rev izuirii francezul
Gérard Couchez relevă că orice hotărâre poate fi susceptibilă de a constitui obiectul revizuirii, cu
condiția de a fi trecută în forța lucrului judecat, o asemenea forță fiind atașată la oricare hotărâre
împotriva căreia nu se poate (or, nu se mai poate) exercita nici un recurs suspensiv de executare
15In privinta dispozitivului implicit, jurisprudenta a recunoscut autoritatea de lucru judecat a ceea
ce a fost implicit cuprins în dispozitiv, adică asupra chestiunilor incidente celor care au fost expres

13 Art.18 alin.(1) Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare din 27.08.1994, cu
modificări și completări conform situației din 21.11.2002, Chișinău: Moldpres, 2003
14 Sami Selçuk, Les voies de recours en France, p.143, disponibil la adresa:
http://www.politics.ankara.edu.tr/dergi/pdf/45/1/selcuksami.pdf
15 Gérard Couchez, Procédure Civile, 13e éd., Dalloz, Armand Colin, 2004, pct.446, p.386.

30
tranșate, pe care deși judecătorul nu le -a abordat în mod direct, a trebuit în mod necesar să le
rezolv e, pentru a ajunge la hotărârea care o să fie atît în mod clar cît și pe înțeles .
Jurisprudenta a recunoscut autoritate de lucru judecat și lucrului virtual judecat, adică tuturor
consecintelor care sunt urma rea necesara a hotărârii adoptate. Referitor la motivele hotărârii,
abordarea chestiunii autoritătii de lucru judecat s -a făcut nuantat, distingându -se între motive –
sprijin necesar al dispozitivului, a căror ratiune este de a lămuri solutia adoptată și motive decizorii,
adică acelea care tranșează o parte a principalului dedus judecătii (fară ca solutia să se regäsească
în dispozitiv și fără să constituie un sprijin necesar al acestuia) . Motivelor necesare li s -a
recunoscut autoritate de lucru judecat, ele fãcând corp comun cu solutia adoptată. Sub imperiul
reglementării Noului Cod de procedură civilă (art. 480), s-au distins două situatii în privinta
acestor:
a) Atunci când o parte s e opune ca un nou proces să fie deschis asupra unel cereri deja judecate
(efectul negativ sau autoritatea negativă a lucrului judecat), doc na admite că cea de -a doua instantă
se raportează la motivele primei ho iri, pentru identificarea cauzei și obiectu lui pretentiei, cu scopul
de a le compara cu ceea ce a fost dedus judecăii ulterior. Este vorba de a delimita lucrul judecat
și anume enunturile din motive contribuie la aceasta ,pentru o înțelegere mai simplă și clară a
lucrului .
b) Atunci când al doilea litigiu există între aceleași părti, dar asupra unui obiect diferit, s -a pus
întrebarea dacă pot fi preluate din motivele hotărârii anterioare elementele cărora să li se atașeze
autoritatea de lucru judecat. De data aceasta, se pu ne problema efectului pozitiv sau a autoritătii
pozitive a lucrului judecat, care ar permite aducerea într -o hotărâre nouă, fără a putea fi contestate,
elemente extrase din motivele hotărârii precedente, care au determinat adoptarea respectivei
otărâri.
Deși jurisprudenta traditională recunoștea autoritate acestor motive iar hotărârile promuntate
ulterior adoptării au mentinut initial linia acestei jurisprudente, decizii de dată mai recentă au
abandonat pozitia anterioară, ne gând autoritatea acestor mot ive. Cu toate aceste, Consiliul
Constitutional recunoaște autoritate de lucru judecat motivelor din propriile decizii atunci când
acestea reprezintă sprijinul necesar al dispozitivului, Consiliul de Stat având aceeași practică16.
S-a spus că această du blă jurisprudentă ar trebui să inspire Curtea de Casatie în sensul retinerii
autoritătii de lucru judecat motivelor decisive, ci ,ar fi absurd să nu aibă autoritate de lucru judecat
ceea ce justifică decizia, în timp ce ceea ce s -a decis să aibă". In plus, nu impune această solutie (a
lipsirii de autoritate a unor asemenea motive). In privinta motivelor deciz jurisprudenta și nu au
admis, în principiu, că acestea trebuie să aibă autoritat e de lucru judecat, ca și dispozitivul, ce nu

16 CE 19 nov 1997, Rev .crit.DIP 1998 51, note Lagarde apud S.Guinchard .F. Ferrand , op cit , p -259

31
trebuie să se tină seama de prezentarea formală a hotărârii. Această solutie nu a mai putut fi
mentinută sub imperiul Noului cod, de vreme ce art. 455 alin. 2 stabilește că,,hotărârea enuntă
dispozitia sa sub formă de dispozitiv", iar art. 480 nu recunoaște autoritate de lucru ju decat decât
hotărârilor ,care tranșează, în dispozitivul lor, tot sau parte din principal, ori care statuează asupra
unei exceptii de procedură, fine de neprimire, sau a oricărui alt incident". Ca atare, jurisprudenta
a refuzat orice autoritate acestor mot ive, folosind criteriul pur formal al dispozitivului .
Referitor la natura mijlocului procedural prin intermediul căruia se invoc ă autoritatea de lucru
judecat s-a arătat , ca obiectivul de securitate juridică și de pace socială care justifică instituti a, ar
trebui să confere acestei sanctiuni caracter de ordine publică. Jurisprudenta a considerat însă, că
este vorba de un mijloc de apărare de interes privat, că judecătorul n u-l poate invoca din oficiu, iar
părtile pot să renunte la a se prevala de acest fine de neprimire. Modificările aduse , dau
posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu finele de neprimire constând în aut oritatea de
lucru judecat . Cu toate acestea, în doctrina franceză s a apreciat că nu este vorba de un mijloc de
ordine publică în trucât judecătorul poate invoca acest aspect din oficiu, färă să constituie o
obligatie.
Drept ul germ an. În literatura juridică de la începutul acestui secol s -au formulat opinii diferite
cu privire la natura lucrului judecat. Dezbaterea a fost inițiată în doctrina germană. Două au fost
opiniile în jurul cărora s -a declanșat o „luptă” de idei arareori întîlnită. In sistemul german se
disting două aspecte ale autoritătii de lucru judecat , autoritatea formală 17(formelle Rechtskraft),
care există a tunci când hotărârea nu mai este susceptibilă de nicio cale de atac) și autoritatea
materială (materielle Rechtskraft), potrivit căreia continutul otărârii trebuie să fie respectat în orice
process în care este abordată aceeași chestiune juridică. Funcția excepției puterii lucrului judecat
este tocmai acea de a exclude orice alte interpretări cu privire la adevărul stabilit de instanță în
mod irevocabil. Din acest motiv, unii autori vorbesc despre existența unui veritabil „drept al
lucrului judecat” și care se înfățișează ca „dreptul realizat prin intermediul procesului”
Dreptul german interzice revenirea în fata instantei pentru aceeași afacere judiciară, din
Zivilprozessordnung (ZPO) că ,,tribunalul este legat de decizia continută în hotărârile finale sau
intermediare pe care le dă".Autoritatea materială de lucru judecat este analizată ca o conditie
procedurală negativă , care face noua actiune inadmisibi lă, dacă obiectul litigiului a fost deja
tranșat, iar invocarea acesteia se realizează de tribunal, din oficiu, întrucât este de ordine publică.
Domeniul autoritätii de lucru judecat este definit, conform Caruia ,,deciziile jurisdictionale nu sunt
susceptibile deautoritate materială de lucru judecat, dec ât în care s -a statuat asupra pretentiilor
formulate prin cererea de chemare in judecată sau prin cererea . reconventională". Alin. 2 stabilește

17 V.Etudecompelemtaire.L etendue de l.autoritede chose jugee en droi t compare.în buletinul informativ
al curții de casație din Franța nr.648 (2006) p 51 -52

32
o exceptie în cazul compensatiei, reglementând că ,dacă pârâtul a invocat compensatia cu o
creantă, al cărei titular este, decizia care constată că nu există creanta invocată pentru compensatie,
este susceptibilă de autoritate de lucru judecat materială până la concurenta sumei pentru care a
fost invocată comp ensatia". Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat înseamnă că hotărîrea
judecătorească creează un drept nou. Efectul negativ se referă la imposibilitatea ca litigiul
soluționat printr -o hotărîre judecătorească să mai poată fi readus în fața instanț ei. Dispozitiile nu
disting între obiectul și cauza cererii, autoritatea materială atașându -se consecintei juridice care
rezultă din hotărâre, pretentiei asupra căreia s -a statuat (iar notiunea de pretentie desemnează
obiectul litigiului). Pentru întindere a autoritătii de lucru judecat, jurisprudenta germană se bazează
nu doar pe dispozitivul, ci de motivele care luminează autoritatea de lucru judecat în
jurisprudență .
Drept austriac . Cum era și firesc,dreptul austriac contine solutii asemăn ătoare reglementării
germane. 18Astfel, conform art. 411 C od de procedură civilă austriac, ,,hotărârile care nu mai sunt
susceptibile de căi de atac au autoritate de lucru judecat în măsura în care tranșează o pretentie
continută în cererea initială sau înt r-o cerere reconventională ori un raport juridic sau un drept
devenit contencios în cursul procesului și cu privire la care o parte a solicitat constatarea existentei
sau inexistentei sale". Jurisprudenta austriacă tinde, în ultima vreme, la respingerea ac estei
conceptii stricte a autoritătii de lucru judecat. Curtea de Casatie austriacăă (Oberster Gerichtshof)
a admis că în anumite cazuri, exigentele justitiei naturale ar putea să conducă la recunoașterea
efectelor obligatorii anumitor motive ale hotărârii : chiar în absenta identitătii pretentiei, motivele
de fapt și de drept se pot impune celei dea doua jurisdictii, mai ales atunci când părtile și contiutul
creator al dreptului sunt identice, din moment ce procese le au o asemenea legătură, securitatea
juridică și armonia deciziilor interzic răspunsuri divergente, de drept dec isive puse în cele două
procese.
Drept belgian. Inspirat de sistemul de drept francez, cel belgian reglementează autoritatea de
lucru judecat sub forma exceptiei procesuale și a p rezumtiei legale. Exceptia procesuală este cea
care interzice o a doua judecată, in conditiile identitätii de părti, obiect, exceptie care poate fi
propusă în orice stadiu al procesului, în fata instantelor de fond înv estite cu solutionarea cererii ,
fără a putea fi invocată însă de către judecător, din oficiu . Autoritatea de lucru judecat se atașează
oricărei decizii definitive, din momentul pronuntării sale și subzistă atâta vreme cât hotărârea nu
a fost revocată . Reglementarea autoritătii de lucru jude cat sub forma prezumtiei este identică din
dreptul uifrancez.
Drept elvetian. In Elvetia, autoritatea de lucru judecat se atașe nu hai la ceea ce a fost tranșat de

18 Etudecomplementaire, L.etendue de l.autorite de chose jugee en droit compare, cît.asupra p -59

33
instantă prin dispozitiv, dar se admite că, pentru a aprecia asupra dispozitiv ului, motive le trebuie
luate în considerare, mai ales în cazul hotărârii de respingere a actiunii.
Drept englez. In dreptul englez, chestiunea autoritătii de lucru judecat rămâne atașată
pragmatismului care caracterizează întregul system juridic. Cu toate că există mai multe corpusu ri
de reglementări care privesc procedura civilă sau sistemul judiciar în ansamblu, nici un articol nu
poartă asupra autoritătii de lucru judecat în Civil Procedure Rulles d in 1998 sau în Rulles of the
Supreme Courts, astfel încât această institutie rezultă din puterea creatoare a judecăt orului și deci,
apartine Common Law (dreptului formulat de judecători at unci când pronuntă decizii) sau
sistemului Equity (ca sistem particul ar de reguli, de remedii sau de proceduri asociate date cu
refer ire la echitate). Astfel, L.A. Lunț și H.I. Marîșeva evidențiază sistemul exequaturului și
sistemul angloamerican ”common -law.19Notiunea de autoritate de lucru jude cat nu are o traducere
în limba engleză, care recurge la expresia latină,res iudic ata , și are la bază două idei, enuntate de
asemenea, sub forma adagiilo r latine: interest republicaeut sit finis litium (este interes public ca
orice liti giu să aibă un sfârșit) . De asemenea, pentru a fi înzestrate cu autoritate de lucru judecat,
hotărâ rile t rebuie să fie definitive , fără ca aceasta să semnifice însă, epuizarea căilor de atac,
întrucât notiu nea de hotărâre definitivă este folosită în o pozitie . O hotărâre este considerată
definitivă și poate crea în dreptul englez din momentul în care tranșea ză drepturile părtilor și chiar
atunci când ar putea fi modificată în apel sau, chiar atunci când un apel este în curs. Hotărârea
definitivă se bucură de a utoritate de lucru judecat (are caracter conclusiv) cu privire la: aspectul
asupra căruia a tranșat; orice chestiune care a apărut de o manieră paralelă în pro ces; orice
chestiune care a apărut de« anieră incidentală în proces și de care jurisdictia a putut lua astfel
cunoștintă; orice che stiune care poate fi dedusă din argumentele continute de hotărâre. In dreptul
englez nu există distinctia între obiectul și c auza litigiului, astfel încât, pentru a verifica dacă
fundamentul actiunii este identic, jurisprudenta se interesează de chestiunile supuse judecătii și de
obiectul cererii. Ca mijloace prin intermediul cărora s e poate invoca res iudicata, se distinge între
,,causes of action estoppe l" (care împiedică o parte de a nega sau de a sustine, Cu cazia unui no u
litigiu între aceleași părti, existenta faptelor care a fundamentat prima sa actiune, din moment ce
chestiunea existentei lor a fost tranșată de jurisdicti a competentă) și issue estoppel" (impiedică
dezbaterea a celeiași probleme cu cea care a fost rezolvată în primul proces și care de d ata aceasta,
este invocată de o anieră incidentală). Notiun ea de,issue estoppel" este ase mănătoare cu efectul
pozitiv al lucrului judecat, întrucât acoperă situatia în care anumite chestiuni de fapt sau de drept
au fost rezolvate îintr -un litigiu a nterior între părti și se impugn ca atare în procesul următor în
care se regăs ește doar identitatea de părti, nu și cea refer itoare la fundamentul actiunii. De

19 ЛУНЦ Л.А., МАРЫШЕВА Н.И., Курс междунородного права. Международний процесс,
Москва: 1976, с. 169 -178 citat de АНУФРИЕВА Л.П., Международное частное …, с.380 .

34
asemenea, ,issue estoppel" a re în vedere și ipoteza în care anumite probleme ar fi trebuit rezolvate
într-o procedură anterioară, dar din neglijentă, inadvertentă, nu au fost rezolvate. In această
situatie, se vorbește despre ,issue estoppel" în sens larg numit și ,abuse of process issue estoppel".
20O asemenea regulă nu e ste bazată însă, pe doctrina este iudicata în sens strict, ci este o regulă de
ordine publică, f ondată pe necesitatea ca litigiile să nu se eternizeze, iar pârâtul să nu fie supus mai
multor afaceri .
Drept spaniol. In drept ul spaniol, lucrul judecat este reglementat de art. 222 din Ley de
enjuiciamiento civil (LEC) . Autoritatea de lucru judecat cunoaște, (la fel ca și în dreptul germa
dar cu altă semnificatie), două laturi: lucrul judecat formal (așa cum reiese din art. 207 LEC, el se
regăsește cu privire la toate hotărârile susceptibile să intervină pe parcursu l procesului, 1ar in cazu
celor definitive rezultă fie din decizia însăși, fie din epuizarea termenului de recurs sau a
exercitiului căilor de atac) și lucrul judecat material, atașat hotărârilor care pun capăt litigiului,
statuâ nd asupra fondului dreptului. Pornindu -se de la conceptia lucr ului judecat material
consacrată de doctrina procesualistăd s -a concluzio nat că ea constituie o legătură juridică de
autoritate, care obligă jurisdictiil e să nu rejudece ceea ce a fost deja tranșat21 (fie că este vorba de
functia zisă pozitivă sau prejudicială îndeplinită de autoritatea materială de lucru judecat, fie de
functiunea pur negativă care interzice orice proces între aceleași părti, într -o afacere având același
obiect). Mijlocul procedural prin inte rmediul caru1a se pun e obstacol readucerii în fata justitiei a
ceea ce a fost d eja judecat este reprezentat de exceptia autoritătii de lucru judecat sau a
litispendentei (dacă litigiul nu a fost încă judecat); opunerea exceptiei treb uie să se facă in limine
litis, deoare ce dac ă pârâtul nu o invocă de la î nceputul procesului nu va putea sa o mai facă ulterior.
Reforma adusă procedurii judiciare sp aniole în anul 2000 a pornit și de la necesitatea respectării
principiului secu ritătii juridice (în ideea de a ca justitiabilii să fie supuși unor proce duri distincte,
când chestiunea litigioasă ar fi putut fi rezolvată în m od rezonabil o singură dată, cu respectarea
garantiilor procesuale esentia le). Aceasta a condus la reglementarea e xceptiei ,faptelor alegate și
a fundamentelor juridi ce"d Definită de art. 400 LEC, această e xceptie presupune ca faptele și
fundamentele juridice care sustin cererea s ă nu poată fi invocate decât în instant: învestită cu
respectiva cerere, färă a putea fi rezervate unui proces ulterior (în felul acesta, re forma spaniolă a
procedurii civile a retinut o întindere a autoritătii de luc ru judecat mai re decât în alte sisteme de

20 Printr -o decizie din 1999 s -a adus însă o atentuare acestei reguli a abuzului processual, con siderîndu -se
că trebuie căutat și determinat.. dacă problemele sau faptele invocate în secundă procedură aparțineau atțt
de clar obiectului precedentului litigiu și ar fi trebuit în mod evident să poată fi invocate în acela , atfel
fiind abuziv să se permi t invocarea în al doilea litigiu.. ( L.etendue, de l.autorite.. p -65)
21 Oliva SantosAndres Proceso y Cosa Juzgadaen el Proceso Civil,Thomson Civitas Navarra 2005 , p
114-115

35
drept, cum ar fi cel german, francez sau sp aniol).22 Elementele excluse din domeniul au toritătii de
lucru judecat sunt faptele noi și dis tincte în raport cu fundam entul juridic anterior, apărute după
finalizarea primei judecăti și despre care nu se poate sustine că au fost rezervate pentru un proces
ulterior, doar în ideea surprinderii părtii și supunerii acesteia unui nou proces.
Drept italian. Autoritatea de lucru judecat în dreptul italian (la cosa giudicato) cunoscută și sub
denumirea de il giudicato (a dică, ceea ce a fost judecat), este reglementată de art . 2909 Codice
civil și art. 324 Codice di procedura civile. După modelul german , în dreptul itali an, se disting
două aspecte ale autoritătii de lucru judecat: lucrul ju decat formal (la cosa giudicata formale) și
lucrul judecat substantial ( la cosa giudicata sostanziale). Lucrul judecat formal este regle mentat de
potrivit căruia, o de cizie are autoritate de lucru judecat atunci când nu ma poate face obiectul unui
recurs asupra comp etentei (regolamento di competenza), nici obiectul unui apel, al unu i recurs în
casatie sau al unei revocări). Notiunea de lucru judeca t formal se apropie de aceea de
irevocabilitate; ea se atașează atât hotărârilor date asupra fondului (sentenze di merito), cât și
hotărârilorpremergätoare (sentenze a contenuto processuale). Autoritatea de lucru judecat
substantia l presupune , ca solutia continută de hotărâre să producă toate efectele sale între părti,
moștenitorii părtilor . Optiunea legiuitorului italian a fost de a plasa această reglementare în Codul
civil, întrucât s -a arătat că este vo rba de un text care nu viz eaza direct procedura civilă, decât în
măsura in care constituie un efect substantial al procesului. Acest unic text din materia lucrului
judecat substantial este foarte vag, întrucât el nu definește autoritatea de lucru judecat, nu -i
stabilește limitele, nu indică dacă trebuie să fie circumscrisă hot ärârii sau plasată în dispozitiv,
astfel încât întinderea lu crului judecat este o chestiune deschisă, supusă dezbaterii doctrinale și
jurisprudentiale. Din acest punct de vedere, s -a distins în tre limitele subiective și cele obiective ale
autoritătii de lu cru judecat (il li miti soggettivi e oggettivi del giudicato). Sub aspectul limitelor
subiective, problema a vizat nu identitatea părtilor (chestiunea neridicând multe dificult ăti), ci
relativitatea lucrului judecat (efficacia riflessa). In legătură cu acea sta din urma, discutia a purtat
asupra posibilităii opunerii hotărârii unui tert interesat, care nu a fost parte în proces. Au fost
identifica două r eguli fundamentale: respectarea principiului contradictorialitătii și a drep tului de
a actiona în justitie, relativitatea lucrului judecat trebuind să fie apreciată după un criteriu care să
permită îmbinarea acestor două reguli" Pentru rezolvarea problemei, doctrina se orientează
folosin d criteri temporale, după cum dreptul sau obligat ia tertului s -au născut du pă ce instant a fost
sesizată sau dimpotrivă, îna inte de sesizarea instantei, in ambele variante tertul nefind participant
la procesul finali zat prin hotărârea a cărei eficacitate se discută. Dacă în prima ipoteză trebuie să

22 Instituția este asemănătoare cu cea din dreptul englez, cunoscută sub denumirea de ..abuse of process
issue estoppel..

36
prevaleze protectia principiulu i contradictorialitătii în favoarea tertului ( acesta având posibilitatea
de a interveni în proces, dobândind aceleași drepturi ca și părtile, fără ca partea să aibă datoria de
a-1 informa desp re desfașura ea procesului), în cea de -a doua situatie, partea c are a câ știgat
procesul este nevoită să deschidă o nouă actiune împotriva tertu lui, întrucât a pornit judecata
anterioară ignorând situatia tertului, ca re exista în momentul sesizării stantei (de data aceasta, este
vorba de drep tul de apărare al tertului care trebuie să prevaleze). In dreptul italian nu există
dispozitii care să circumscrie autoritatea de lucru j udecat la dispozitivul (art. 279 C od de procedură
civilă.
Care necontinând n icio dispozitie în acest sens). dete rmină forma hotăr îrii ca atare,
jurisprudenta admite că nu se situează doar în dispozitiv continutul judiciarmente incontestabil al
hotärâ rii, ci în toate afirmatiile și constatările din motive, în măsura în c are acestea tranșează
chestiuni legate de cerer e și din moment ce părt ile au avut posibilitatea să le dezbată.
23Dispozitile continute de d iferitele parti ale otărârii Se completează între ele și se interpretează
unele în functie de altele, suplinind, eventual, omisiunile din dispoz itiv . Se adm ite astfel, existenta
motivelor dec isive, ca și a celor decizorii. 24Se admite autoritatea de lucru judec at a chestiunilor
prejudiciale, grupate in două categorii: chestiunea luc rului judecat implicit, care se pune în cadrul
raporturilor juridice c omplexe, unde există relatii de dependentă între diferitele drepturi; decizi ile
dinaintea spuneri dreptului și în plus, chestiunea motivelor decis ive pe care le pot contine. In prima
situatie, atunci când dreptul dedu s judecătii nu este decât parte dintr -un alt drept care constituie
conditia s a necesară, hotărâ a pronuntată nu va avea autoritate de lucru judecat asupra dreptului
premisă (de ex. Dacă o persoană a fost obligată să repare prejudic iul cauzat de un lucru al cărei
proprietar a fost desemnată, nu | că hot a care a fost pronuntată asupra reparatiei va avea autoritate
de lucru judecat asupra calitătii de proprietar și a dreptului de proprietate. De asemenea, atunci
când dreptul invocat se gäsește îintr -o legătură logică cu raportul juridic în întregu l să atunci acesta
este nîntregime învestit cu autoritate de lucru judecat. Referitor la hotărârile premer gătoare, ele
relevă o chestiune prejudicială, iar posibilitatea de a le vedea î nvestite cu autoritate de lucru judecat
ar depinde de existenta unei le gătur i logice între hotărârea și cererea care a învestit instanta (de
ex., hotărârea c a statuează asupra competentei aplicabile u nui litigiu și care, pentru a o determina,
apreciază asupra existentei unui contract).

23 Cass 2 section civ.,27 octombrie 1994 ,apud L.etendue de l.autorite, p -74
24 A.Lugo op, cit.asupra p -175

37

2.2 Autoritatea lucrului judecat în raport cu diferite jurisdicții
Autoritatea în fata instantei civile a unei hotărâri pronuntate de o altă instantã civilă.
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nu este consacrat nici un articol cu denumirea
de autoritate de lucru judecat, însă elementele distinctive care alcătuiesc această instituție și
efectele lor pot fi depistate din conținutul diferitor articol e, după cum vom constata ceva mai jos.În
doctrina juridică se precizează că puterea lucrului judecat are un aspect pozitiv pentru partea care
a cîștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărîrea definitivă într –
o nouă jud ecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului, și un aspect
negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucît nu mai poate repune în discuție dreptul său
într-un alt litigiu . 25 Situatia în care hotărîrea unei instan țe se poate impune cu autoritatea chestiunii
prejudiciale în fata unei alte instante civile, este posibil și ca o hotărâre anterioară, irevocabilă, să
determine solutia într -un proces ulterior. Este vorba de m anifestarea efectului pozitiv al lucrului
judecat, care vine să asigure evitarea contrazicerilor între două hotărâri. Deși nu există o
reglementare expresă a acestui efect pozitiv (așa cum se întâmplă în cazul efectului negativ sau a
exceptiei lucrului judecat, care își găsește expre sia în dispozi tiile art. 1201 Codul civil.), el nu
poate fi ignorat. Ceea ce a fost verificat de către judecător cu toate garantiile, are a unei dezbateri
contradictorii și respectării dreptului de apărare al părtilor, nu poate ulterior să fie repus în discutie.
Autorit atea se detașează de notiunea de eficacitate substantial pentru a proteja verificarea
jurisdictională r ealizată, iar această se realizează atât negativ, cât și pozitiv .
Astfel, dacă cea de -a doua actiune este sub toate elementele ei identică cu prima, v a interveni
efectul negativ care va evita o a doua judecată. Dacă cel de -al doilea litigiu se suprapune doar în
parte c ceea ce a fost deja atunci va interveni efectul pozitiv, care va asigura evitarea contrazicerii
ntre cele două hotărâri. Aceasta ca inst anta trebuie să considere drept ,,dat" continutul hotărârii
anterioare, pe care va trebui să -și fundamenteze propria hotărâre . Indif erent că rezolvarea dată
unui an umit aspect de către prima instantă s -a făcut pe cale principală sau incidentală (dar sub
conditia contradictorialitătii dezbaterii), aceasta se va impune în a doua judecată. De exemplu, într –
o actiune în revendicare, pârâtul se apără invocând faptul că are un titlu valabil, decurgând din
încheierea cu bună -credintă a contractului de vanzare -cumparare, perfectat sau cu statul, iar
instanta admite actiunea în revendicare, analizând și ap âtului și statuând în sensul inexistentei
bunei -credinte a acestuia. Această statuare a instantei se impune celei de -a doua judecăti pe care
pârâtul din primul pr oces o poate declanșa, promovând o nouă actiune având ca obiect constatarea

25 I. Stoenescu, S. Zilberstein , op. cit. , p. 538.

38
valabil itătii contractului de vanzare -cumparare, ca efect al bunei -credinte26. Autoritatea lucrului
judecat este o interdicție, un ordin adresat judecătorului de a nu judeca din nou o cauză definitiv
judecată.27 Autoritatatea lucrului judecat prezintă următoarele particularități: a) dezinvestește
instanța de judecată, care a soluționat litigiul în fond, și orice altă instanță a statului, de puterea de
a soluționa un eventual litigiu î ntre aceleași părți cu același obiect; b) constată prezența sau lipsa
dreptului subiectiv al reclamantului; c) înlocuiește prescripția dreptului la acțiune cu o nouă
prescripție, referitoar e la dreptul la executare silită . Deși rezolvarea dată acestui aspe ct de prima
instantă se regăsește în considerentele hotărârii (și doar implicit în dispozitiv), ea se impune noii
judecăti prin intermediul efectului pozitiv al autoritătii lucrului judecat, care vine să înlăture
contrazicerile înt re considerentele hotărâr ilor. Această functiune pozitivă a lucrului judecat
justifică și ea relativitatea autoritătii căci, dacă stabilitatea hotărârii trebuie să fie prezervată,
aceasta se întâmplă numai fată de cei care au putut prezenta argumentatia lor în cadrul primului
proces, adică fată de pări; tertii, având în vedere principiul contradictorialitătii și necesitatea
respectării acestuia, ies de su b autoritatea lucrului judecat . Fundamentul efectului pozitiv ar
consta într -o fortă particular emanând din hotărîre , asimila bilă cu forta legii, întruc judecătorul
traduce în hotărârile sale vointa concretă a legii, relativă la rapo rturile juridice litigioase sau în
eficacitatea,indirectă" a hotărârii – în sensul că părtile pot fi atinse și de o mmaniera indirectă de
situatia juridică sta bilită prin prima hotărâre (atunci când în procesul ulterior se deduc consecinte
care decurg din judecata initială). Pe lângă aceste aspecte, fundamentul efectului pozitiv trebuie
gäsit în imutabilitatea verificării jurisdictionale, ceea ce a s tabilit deja judecătorul nemaiputând fi
reluat într -un proces ulterior. Se asigură astfel, atât evitarea contrazicerilor, cât și rapiditatea
înfăptuiri justitiei . In timp ce functia negativă a autorităii lucrului judecat vine în întâmpinarea
nevoii de secu ritate juridică, d e certitudine, functia pozitivă asigură și ea această certitudine a
raporturilor juridice, dar în același timp, asigură și rapiditatea în desfășurarea proceselor (aspecte
deja tranșate nu vor mai trebui dezbătute, ci preluate ca un ,dat" și impunându -se ca atare, in noul
proces). De asemenea, efectul pozitiv al autoritătii lucrului judecat mu trebuie confundat cu forta
obligatorie și cu eficacitatea hotărârii (care sunt atribute respectiv, efecte distincte ale actului
jurisdictional. Acea sta pentru că, spre deosebire de autoritate (care se atașează în mod automat și
exterior hotărârii), eficacitatea substantială este rezultatul verificării jurisdictionale realizate de
judecător asupra raporturilor juridice ce i -au fost aduse spre dezlegare , iar forta obligatorie este
componentă a acestei eficacităti (cea care asigură valorificarea ei).
In consecintă, o hotărâre irevocabilă se va impune cu autoritatea ei pozitivă, a raporturilor

26 Se degajă altfel , o nouă manifestare procesuală a autorității hotărîrii .D Tomasin op.cit p -181
27 BĂIEȘU V., CĂPĂȚÎNĂ I. Drept internațional privat, Note de curs, Chișinău: ed. Tipogr. Centrală,
2000, p.256

39
juridice deja tranșate (pe cale principală sau incidentală) , într -un proces ulterior care aduce
judecătii o chestiune litigioasă deosebită de cea care a fost analizată în primul proces, prin obiect
sau cauză (dar păstrând identitatea de părti și având legătu cu ce s -a tranșat într -o primă instantă).
Relativitatea autoritătii lucrului judecat se va păstra și în manifestarea functiei sale pozitive, astfel
încât ceea ce a fost judecat anterior se va impune acelorași părti, p articipante la dezbateri, iar în
cazurile legate așe tertilor, fată de care efectele hotă rârii se vor produce pe planul opozabilităii.
Autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale în fata instanței civile. 28Potriv it art. 22
alin. l Cod de procedură penală , hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru
judecat in fat a instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei
care a savarsit -o si vinovatiei acesteia. În literatura de specialitate se încearcă a se face distincție
între ”autoritatea de lucru judecat” care exprimă efectul n egativ al lucrului judecat, în virtutea
căruia o nouă judecată asupra aceleași pricini este împiedicată și între ”puterea de lucru judecat”,
ce exprimă un efect pozitiv al eficienței active a hotărîrii, posibilitatea părților de a executa prin
mijloace leg ale dispozițiile acelei hotărîri29. Fata de dispozitii le art. 22 alin. l Cod de procedură
penală reiese ca are autoritate de lucru judecat in procesul civil, numai o hotarare judecatoreasca
definitiva, nu si ordonanta procurorului.. Daca in cadrul procesului penal, instanta a hotarat si
intinderea prejudiciului rezultat din infractiune, instanta civila va retine ca dovedit acest prejudiciu,
insa daca instanta penala nu a solutionat actiunea civila, partile indreptatite au posibilitatea sa
discute ac est aspect in cadrul instantei civile fara a se putea opune puterea de l ucru judecat a
hotararii.
Hotărârea definitive a instante penale are autoritate de lucru judecat în fata instantei civile care
judecă actiunea civilă, cu privire la existen ta fapte i, a persoanei care a săvâ rșit-o și a vinovätiei
acestei . In ce privește temeiul acestei autorităti a lucrului judecat în penal, re se opune sub aspectele
mentionate, judecătii ulterioare în civil, interzicând reluarea dezbaterii asupra acestora, el nu poa te
figăsit.
Astfel, nu se poate pune problema identitătii de cauză (temeiul dreptului a cărui valorificare se

28 Evolut autoritătii de lucru judecat din penal în ivil a cunoscut trei perioade: a) cea cuprinsă
re dreptul roman și vechiul drept francez, potrivit căreia, o ho re dată de o instantă, nu leagă cu
nimic pe cealaltă; b) cea prinsă între vechiul drept francez și dreptul moden, car e se caracteriz ează
prin începutul unei diferentieri între penal și civil, cu persistenta însă, a unor puternice legături între
cele două actiuni (actiunea civilă este accesoriul celei publice și de aceea, influenta pe care o exercită,
nu este rezultatul unei veritabile autorităi, ci se întemeiază pe faptul că actiunea penală a tranșat
implicit și accesoriul, adică pretentiile civile. Este vorba așadar, nu de o veritabilă autoritate de lucru
judecat din penal în civil, ci de juded ea implicită a actiunii c ivile odată cu actiunea penală; c) autori
moderni, admitând că sunt două actiuni distincte, constată că adevărata problemă care se ridică este cea
a autoritătii de lucru judecat (V. P. Nistor, Autoritatea de lucru judeca în penal asupra civilului, teză
de doctorat, Ed. Ramuri, Craiova, 1941, pp. 17 -24).
29 COJOCARU V. Recunoașterea și executarea hotărîrilor …, p.59.

40
pretinde este diferit în procesul civil fată de cel penal, care presupune încălcarea unei norme de
drept penal), de obiect (întrucât în cazul procesului penal,acesta constă în tragerea la răspundere
penală a autorului faptei ilicite) sau chiar de părti (ti tular al actiunii penale și deci, subiect al
raportului juridic de drept procesual este în principal statul, cu exceptia situatiilor în care actiunea
penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate). 30Fundamentul acestei
autorităti ( pe lângă faptul că ceea ce s -a verificat jurisdictional nu mai poate fi reluat și că astfel,
efectul pozitiv se impune, se explică de asemenea, prin ratiuni de ordine publică, opunându -se unei
repuneri în discutie, cu ocazia dezbaterii raporturilor juridic e 31între persoane particulare,
hotărârile date in cadrul unei pr eocupări de interes general. Cu privire la solupiile pe care le pot
contine hotărârile penale, se pot ivi mătoarele, cu influentă asupra judecătii civile .Instanta penală
pronuntă condamnarea inculpatului, rezolvând și latura civilă, prin acordarea despăgubirilor părtii
vătămate. Elementele privitoare la faptul ilicit săvârșit și la persoana vinovată vor produce
autoritate de lucru judecat în fata instantei civile. In ce privește întinderea despăgubirilor și
modalitatea de reparare a prejudiciului, se pune problema dacă cele statuate de instanta penală se
impun în cazul unei sesizări ulterioare, pe același aspect, a instantei. Deși acest element, al
prejudiciului, nu este enumerat printre ce le prevăzut e de art. 22 alin. 1 Cod de procedură penală ,
ca producând autoritate de lucru judecat (exceptie făcând situatia în care el reprezintă un element
constitutiv al infractiunii și ca atare, este înglobat în notiunea de faptä), trebuie recunoscută a ceastă
valoare unei asemenea statuări a instantei. De vreme ce partea vătămată a ales să alăture actiunea
civilă celei penale, înseamnă că a renuntat la principiul repartiti ei de competentă între civilă și cea
penală și ca atare, trebuie să se supună autor itătii de lucru judecat a hotărârii, având în vedere că
instanta penală a făcut o verificare, pe baza probelor, asupra acestui aspect și că ,,nu s -a pronuntat
in abstracto, ci prin ref erire la un anumit prejudiciu. Instanta penală pronuntă condamnarea, dar
lasă nesolutionată latura civilă (situatie distinctă de aceea regl ementată de art. 347 Cod de
procedură penală , când instanta dispune disjungerea actiunii civile pentru că judecata acesteia ar
provoca întârzierea solutionări actiunii penale). De data acea sta, hotărârea penală nu va produce
niciun impediment în a se obtine rezolvarea laturii civile în fata jurisdictiei civile In cadrul
procesului civil va trebui să se facă dovada raportului de auzalitate între fapta ilicită ș i prejudicial.
Instanta civ ilă va putea retine, pe baza probelor administrate, o culpă concurentă a victimei și
a autorului faptei ilicite, cu consecinte asupra întinderii dreptului la despăgubiri. Când instanta
penală pronuntă achitarea pentru cazul prevăzut de art. 10 Cod de proce dură penală . (fapta nu
prezintă gradul de pericol social al unei infractiuni), ori pentru că a constatat existenta unei cause
care înlä tură caracterul penal al faptei sau pentru că lipsește vreunul din elementele constitutive

30 I.Negru Tratat de procedură penală 1997 p160 -165
31 I.Deleanu p.cit vol II p.113

41
ale infractiunii, prin hotărâr ea penală se pot acorda daune materiale sau daune morale, potrivit
legii. Așadar, pronuntarea unei achitări pe temeiurile mentionate nu înlătură räspunderea civilă,
iar dacă latura civilă a ră as nesolutionată, partea vătămată va avea deschisă calea actiun ii în fata
instantei civile. Astfel, împrejurarea că o faptă nu prezintă gradul de pericol social al ei infractiuni
(prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de norma penală) nu înseamnă și că ilicitul săvârșit
nu a produs un prejudiciu sau că el nu trebuie reparat pe plan civil. De asemenea, săvârșirea faptei
fără intentie (formă de vinovătie calificată cerută ca element constitutiv al anumitor infractiuni) nu
înlătură răspunderea pe plan civil, unde angajarea acesteia se face pentru orice grad de vi novătie,
până la lim ita celei mai ușoare culpe . La fel, achitarea pentru mino ritatea făptuitorului nu inseam
imposibilitatea recuperării prejudiciul ui civil, având în vedere că în materia răspunderii civile
există institutia (n eîntâlnită în dreptul penal) , a răspunderii pentru fapta altuia. Hotărârea penală
definitivă de achitar e va produce însă autoritate de lucru judecat, împiedicând actiunea în
răspu ndere în fata instantei civile, atunci când este vorba de anume elemen te constitutive ale
solutiei de achitare. De exemplu, când prejudiciul este leg at de urma a imediată care este un
element constitutiv al infractiunii, ach itarea în penal fundamentată pe acest considerent – al
inexistentei urmà rii imed iate și deci, a prejud iciului – se va impune cu autoritate de lucru judecat
în fata instantei civile care nu va putea primi o actiune în r ăspundere civilă ulterioară32. Tot astfel,
atunci când achitarea s -a pronu ntat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârșită d e
temeiurile achitării pun obstacol în fata actiunii în răspundere civilă delictuală. Instanta penală nu
solutionează actiunea civilă când promunt ă achitarea pentru că fapta nu este prevăzută d e legea
penală , ori când pronuntă încetarea procesului penal pen tru vreunul din cazurile prevăzute (adică,
lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent
ori altă conditie prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a actiunii penale și respectiv, existenta
autoritătii de lucru judecat). In aceste situatii, solutiile pronuntate de instanta penală nu vor produce
autoritate de lucru judecat în fat a instantei civile și nu vor fi impedimente în calea rezolvării
pretentiilor formulate ulterior. De exemplu, împrejurarea că fa pta nu este prevăzută de legea penală
nu inseammna că ea se situează și în afar a ilicitului . De asemenea, încetarea proces ului penal
pentru că nu au fost respectate anumite conditii formale neces are pentru punerea în mișcare a

32 Se poate întâmpla ca unele conditiuni din contimutul incriminări să privească imprejurări care se
rea faptului (de exemplu, produce ırecare) … Infractiunile, la care
or ivi după produc a unui rezultat o
rea trebuie să constea într -un rezultat, se numesc infractiuni teriale sau infractiuni de rezultat (V.
oz, Drept penal, ,Tirajul", Institutul de Arte Gr e, București, 1939, pp. 212, 220). La stabilirea
continutului ritelor infractiuni, legiuitorul 1 a prevăzut, explicit sau implicit, conditia producer unui
ımit rezultat numai la infractiunile la care rezulta tul constă într -o an umită schimbare produsă în lum
naterială, obiectivă. La ac lui cerut de lege fiindo condiie sau un
elemen al continutului infractiunii, fară produce ea acestui rezultat nu poate exista infractiunea (v. C.
Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. ALL Educational, Buc ti, 1997, p. 176).

42
actiunii penale, nu înseamn ă decât că a li psit cadrul procesual decvat în care să se desfäșoare
judecata penală, ceea ce nu lipsește însă de premise posibilitatea valorificării pretentiilor în
procesul civil. In ce privește lucrul judecat în c ivil, relatia între autoritatea hotărârii civile și
judecata penală este dată de dispozitiile art. 22 alin. 2 Cod de rpocedură penală , conform
cărora,,hotărârea definitivă a instantei civile prin care a fost solutionată actiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat în fata organului de ur ire penală și a instantei penale, cu privire la
existent faptei penale, a persoanei care a săvârș it-o și a vinovătiei acestea. Aceasta însea mnă că,
instanta civil ă respingând actiunea în daune, nu statuează și asupra inexistentei fapte i penale, astfel
încât instant penală poate să -l condamne pe cel care a fo st exonerat pe plan civil.
Pe de altă parte, faptul că instanta civil ă a rezolvat actiunea civilă se va opune cu autoritate de
lucru judecat în cadrul procesului penal, pe latura civilă a acestuia, u nde nu s e va mai putea relua
chestiunea despăgubirilor civile. O rezervă credem că trebuie fäcută pen tru situatia în care
chestiunea despăgubirilor ar rezolva urma area imediat ă a infractiunii de rezultat în sensul că
modalitatea de solutionare de către in stanta civilă ar induce inexistenta faptei. Intr-o asemen ea
situatie, instanta penală nu va fi legată de implicitul solutiei civile ca re ar însemna achitarea în
plan penal, pentru inexistenta faptei. S -ar ajunge altminteri , conform cărora hotărârea definit ive a
instante civile nu are autoritate de lucru j udecat în fata instantei penale cu priv ire la existenta faptei
penale. Pe de altă parte, statuările instantei ci vile se vor impune celei penale ori de câte ori este
vorba de rezolva rea unor aspecte ce repre zintăă chestiuni pre alabile în procesul pe nal .
De exemplu, hotărârea instantei civile privitoare la nulitatea căsătoriei va avea autoritate de
lucru j udecat în fata instantei penale învestite cu judecarea infractiunii de bigamie ; la fel, hotărârea
civilă care stabilește filiatia fată de tatăl din afara c ăsătoriei va avea autoritate de lucru judecat și
va atrage calificare a infractiunii de omor în forma calificată , respecti v omorul co mis asupra rudei
apropiate .

43
2.3Concluzii

În capitolul doi am aprofundat termenii juridici privind corectarea erorilor din hotărârirea
judecătoreasca și ne -am axat mai mult pe implicarea instanței c are a pronunțat hotărîrea actului
judecătoresc.
Principiul autorității de lu cru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine
socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu
aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de
acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgînd din aplicarea altor
principii . În urma analizei realizate, putem constata că efectele puterii lucrului judecat pot fi
periclitate atât din cauza neajunsurilor existent e în legislația materială/ procedurală, cât și a
omisiunilor instanțelor de judecată la examinarea cauzei. La fel, în viziunea noastră, legile
materiale, care condiționează momentul nașterii/ dobândirii anumitor drepturi subiective civile de
existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, îngreunează situația subiecților respectivi. În acest
sens, în textele de lege enunțate mai sus sintagma „hotărâre judecătorească irevocabilă” urmează
a fi înlocuită cu sintagma „hotărâre judecătorească definitivă”. Putem spune cu alte cuvinte ca
hotărîrea judecătorească exercită un rol educativ, în măsura în care este logică și convingătoare
pentr u cei ce asistă la dezbateri și prezintă importanță nu numai pentru speța rezolvată și pentru
participanții la procesul re spectiv, ci este importantă în general, ca mijloc eficient de restabilire a
ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial, de menținere a
prestigiului justiției, precum și a încrederii membrilor societății în autoritatea justiției; poate
îndeplini acest rol grație caracterului său obligatoriu și garantării de către stat . Elementul al
hotărîrii judecătorești constă în faptul că ea impune părților si totodată a tuturor acelora pe care îi
vizează o anumită conduită; ea conț ine ordinul instanței, ca organ de constrângere, de a se îndeplini
o anumită prestație sau de a se abține de la înfăptuirea unei anumite activități, ordin care, dacă nu
se aduce la îndeplinire în mod voluntar de către cei vizați, poate atrage executarea si lită, plata de
despăgubiri etc. Hotărîrea judecătorească trebuie redactată în scris, cerință ce se justifică prin
următoarele necesități: soluția pe care o conține trebuie conservată (în timp), iar motivele în
temeiul cărora a fost pronunțată sunt, și ele, uneori, necesare la explicarea și corecta ei înțelegere,
trebuind să fie cunoscute de către cei interesați, hotărârea trebuie comunicată părților; instanța de
control judiciar trebuie să -i poată ver ifica legalitatea și temeinica. Hotărîrea judecătorească și
efectele pe care le produce reprezintă instituții esențiale ale oricărui sistem juridic. Din acest motiv,
o analiză amplă asupra acestui subiect prezintă un interes real pentru doctrina și practica judiciară.
Desigur, importanța instituției asigură și m ultitudinea studiilor, tratatelor și lucrărilor monografice.
Cu toate acestea, prezentul studiu are ambiția de a încerca să prezinte unele aspecte particulare ale

44
puterii de lucru judecat, în special cu referire la impactul pe care îl exercită asupra secur ității
raporturilor juridice. Scopul acestui articol este de a dezvălui mai profund particularitățile
instituției autorității de lucru judecat, respectiv relevarea efectelor pe care le produce o hotărîre
irevocabilă, atît prin prisma trăsăturilor caracteri stice acestora, naturii juridice, cît și prin
asigurarea respectării principiului securității raporturilor juridice , penttru o trasatura cit mai clara.
Autoritatea lucrului judecat interesează ordinea publică și are drept scop, pe de o parte,
înlăturarea contradicțiilor judecătorești, care ar slăbi respectul datorat justiției și ar micșora
încrederea și demnitatea de care trebuie să se bucure în stat puterea judecătorească, iar pe de altă
parte, necesitatea de a se pune capăt contestațiilor din tre împricinați care, prin posibilitatea de a
reveni mereu înaintea justiției, ar arunca cea mai mare incertitudine în tranzacțiile omenești.

45
Concluzii

Apărarea drepturilor și libertăților omului este sarcina și obligația unui stat democratic și
misiunea unei guvernări bune.După ce RM și-a declarat devotamentul față de cursul strate gic spre
integrarea Europeană, valorile universale din care fac partemdrepturile omului –au căpătat
însemnătate.
Consider necesară includerea acestui temei de revizuire din motivul deținerii locului de top al
Republicii Moldova privind penetrarea corupției în sistemul judec ătoresc, fapt demon strat .
Totodată, se va oferi un grad de rigiditate și strictețe al legislației procedurale civile și se va proteja
principiul securității raporturilor juridice. În urma acestui studiu, consider că sistemele de drept
moderne nu ar put ea fi proiectate fără construcția căilor de atac care constituie încercarea de a
reflecta adevărul obiectiv pentru a câștiga o justiție echitabilă. Reținem că instituția revizuirii denotă
o importanță considerabilă, astfel șansa instanței ce a emis hotărâr ea de a o retracta și a corecta
eroarea comisă oferă părții o siguranță eficace în vederea exercitării dreptului său de a avea acces
la o instanță independentă și imparțială, așa precum prevede legislația națională cât și Convenția
Europeană.
Justitia e ste si trebuie sa fie independenta iar inerventia in sfera justitiei a altor contravine acestui
mare principiu const itutional. Aceasta nu exclude raporturi con stitutionale care razultă din sistemul
constitutional .
Raporturile sistemului judecatoresc cu Parlamentul rezulta mai intai din faptul ca organizarea si
functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii. Ca atare Parlamentul este
cel care stabileste prin lege oraganele judecatoresti, competenta si procedura potrivit careia isi
desfasoara activitatea. Este o consecinta fireasca o statului de drept. Apoi marele principiu al
independentei judecatorului presune supunerea sa numai legii. Legea este cea care stabileste
infractiunile si pedepsele. Iata deci aspecte care contureaza raporturile justitie -legislativ. Este
evident si usor de observat ca acestea nu afecteaza nici un fel dreptul judecatorului de a decide
independent in cauza ce este supusa judecatii sale. Legea elaborata de Parlament creeaza conditiile
unei reale independ ente. La randul sau justitia poate interveni in activitatea legistativa prin
controlul constitutionalitatii legilor, atunci cand acest control este incredintat
judecatorilor. Raporturile justitiei cu executivul, sub aspect constitutional, sunt mai simpl e. Ele
pot aparea in situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de
stat,ministrului justitiei etc). In asemenea situatii s -ar putea crea o stare de docilitate a magistratilor
fata de executiv. De aceea trebuie ca pos ibilitatea de numire, de avansare sau de revocare sa se
realizeze prin proceduri care sa puna in evidenta numai competenta profesionala a celor in cauza.
Aceasta cu atat mai mult cu cat judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita constrolul

46
legalitatii actelor de guvernamant si administrative. Dreptul procesual civil, și în genere procesul
civil reprezintă unul dintre cele mai importante ramuri de studii și unul dintre cele mai vaste
domenii în care se întîlnesc o multitudine de cauze civile. Fă ră cunoașterea temeinică a instituțiilor
pe care le reglementează nu este posibilă valorificarea, pe calea constrîngerii statale, a drepturilor
subiective recunoscute de ordinea juridică. Așadar, procedura judiciară – dreptul procesual – este
una din compo nentele esențiale ale oricărui sistem juridic, destinată să servească toate celelalte
ramuri de drept. Normele cuprinse în Codul de procedură civilă constituie dreptul comun în
materie procedural.După cum deja am menționat în cele expuse mai sus, procesul de deliberare nu
este unul foarte ușor pentru un complet de judecată, fie el unipersonal, fie colegial. Întrucît este
mai mult un proces psihologic, ce implică gîndirea pe marginea circumstanțelor de fapt prezentate
de către părți, nu putem omite aici și t enta juridică a procesului de deliberare, trimițînd aici cititorul
la conxitatea deliberării cu juridica, avînd în vedere faptul că deliberarea este o fază a procesului
civil. Și cînd spun civil, nu trebuie să ne limităm doar la civil, pentru că în oricare proces
(contravențional, penal și altele domenii, etc.) putem spune că deliberarea este un element cheie și
foarte important pentru soluția finală a cauzei care se judecă, ceea ce pune un accent pe deliberare.
Executarea hotărilor judecătorești est e o ultimă fază a procesului civil, care contribuie la
realizarea sarcinilor justiției. Prin acceptarea recunoașterii și executării hotărîrilor judecătorești
pronunțate în alt stat are loc consolidarea conceptului de justiție, asigurarea respectării princi piului
legalității și dezvoltării relațiilor sale economico -internaționale. Executorul judecătoresc este
actorul învestit de legiuitor cu rolul de executare a unei hotărări judecătorești, care va aplica legea
în procedura de executare a unui act emis de o autoritate judecătorescă fără deosebire de rasă, de
naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de
avere sau de origine socială, și asupra persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate și d e
forma juridică de organizare. Ca urmare a cercetării subiectului respectiv, ne -am format opinia
potrivit căreia carențele legislative și nedesăvîrșirea justiție de astăzi ne impune să luăm o poziție
critică cu privire la întegul spectru al problemelor ce țin activitatea efectivă a acestui important
reglator al relațiilor de drept procesual: de la formarea unei norme juridice, pînă la aplicarea
acesteia unui litigiu concret. Or, pentru a asigura realizarea principiului recunoașterii și executării
drepturil or cîștigate într -un stat străin este necesar a depista și a exclude impedimentele existente
în acest sens în legislația procesual -civilă și a implementa mecanismele juridico -prctice eficiente
și adecvate ce ar face posibilă funcționarea acestuia. Consider ăm că unul din motivele de bază,
care a determinat evoluția și reglementarea juridică a instituției recunoașterii și executării
hotărîrilor judecătorești străine în statele contemporane, printre care se enumeră și Republica
Moldova, este neadmiterea judecă rii aceleași cauze civile de către instanțele judecătorești a două

47
sau mai multe state, întrucît această situație pune în pericol grav garantarea uniformă a drepturilor
și libertăților fundamentale ale persoanei .

48
Bibliografie

1. Al. Lesviodax, Unele aspecte ale motivării sentințelor, în J. N. nr. 9/1965;
2. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova;
3. Codul civil al Republicii Moldova;
4. Codul pe nal al Republicii Moldova;
5. Constituția Republicii Moldova;
6. Cojuhari A. drept procesual civil, partea specială Chișinau 2009;
7. Ciobanu V., Zilberstein S. Drept procesual civil. Executare silită;
8. D. Lupașcu, G. Oprea, Îndreptarea erorilor mate riale în cauzele civile și penale;
9. Florea Măgurean, Drept procesual civil, Editura All Beck, București, 2004;
10. Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed.Științifică, București, 1960;
11. G. Boroi, Codul de procedură civilă coment at și adnotat, voi. I, București, 2001;
12. Gheorghe Durac, Drept procesual civil – suport de curs, Iași, 2009;
13. G. Tocilescu, Curs de procedură civilă, voi. II, Iași, 1889;
14. I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit. , vol. I, p. 517;
15. I.Negru Tratat de procedură penală 1997
16. I.Deleanu. Tratat de procedură civilă. Vol.II. – București: ALL Beck, 2005
17. I. Leș, Tratat de drept procesual civil, ed. a ll -a, Ed. AH Beck, București,2002;
18. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Ed. AU Beck, București, 2005;
19. M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I -II, Editura Univer sul Juridic, București, 2005;
20. Poalelungi M., ș. a. Ghidul cetățeanului. Procedură civilă, Chișinău;
21. Poalelungi Mihai, ș.a., Manualul judecătorului pentru cauzele civil e;
22. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală . Judecata la prima instanță;
23. V. M. Ciobanu, M. Tabarca, T. C. Briciu , Comentariu.., p. 27;
24. V. Negru, D. Radu, op. cit. , p. 291; I. Les, in Dictionar de drept procesual civil , p. 240 -241;
25. V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Ed.Național, București, 1996;
26. Nicolae A., Stamatescu A. Autoritatea de lucru judecat în materie civilă. București: Universul
27. Trăilescu Al. Predictibilitatea normelor și stabilitatea raporturilor juridice – componente .

1. E. Garsonnet, Ch. Cezar -Bru, Traite” theorique et pratique de procedure civile et commerciale.
2. ЛУНЦ Л.А., МАРЫШЕВА Н.И., Курс междунородного права . Международний процесс, Москва
3. Гражданский процесс / Под ред. Яркова В.В. – Москва: Волтерс Клувер, 2006

49