UNIVERSITATEA COOPERATIST – COMERCIALĂ DIN MOLDOVA Catedra Finanțe și Bănci Se admite pentru susținere Șef catedră Elena Fuior “____”____________2016… [311165]

M O L D C O O P

[anonimizat]

“____”____________2016

TEZA DE LICENȚĂ

la tema: [anonimizat] a stabilității economiei naționale

Efectuată de studenta Varanița Victoria

Facultății Contabilitate și informatică economică

Specialității Finanțe și Bănci

Grupei 3 FB-1331 __________

/ semnătura /

Conducător științific

T.Sanduța, lector superior univ. ___________

/ N.P., titlul științific / / semnătura /

CHIȘINĂU 2016

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………………………………………3

I. Abordări conceptuale privind resursele băncii comerciale ca mecanism de asigurare a stabilității economiei naționale …………………………………………………………………6

1.1 Caracteristici privind resursele bancare …………………………………………………..6

1.2 Particularitățile, structura resurselor bancare proprii și atrase……………………………10

1.3. Importanța resurselor bancare în asigurarea stabilității economiei naționale…………….25

II. Aprecieri impirice ale sistemului bancar din Republica Moldova……………………….30

2.1 Analiza sistemului bancar din Republica Moldova………………………………………30

2.2 [anonimizat]……………. 45

III. Perfecționarea gestiunii sistemului bancar din Republica Moldova…………………………..53

3.1. Propuneri de depășire a [anonimizat]……………………………………………………………………………………………………………..53

3.2. Metode de gestiune a riscurilor aferente resurselor bancare………………………………57

Concluzii și recomandări…………………………………………………………………….…70

Bibliografie……………………………………………………………………………………….73

Anehe………………………………………………………………………………………75

Introducere

Actualitatea temei de cercetare. Băncile au apărut la o anumită treaptă e [anonimizat], deci, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Pentru a [anonimizat], după care va efectua acțiuni concrete pentru atrage de pe piață și alte resurse.

[anonimizat]. [anonimizat] o importanță primordială. Practic fiecare compartiment al activității bancare este influiențat indirect sau direct de disponibilitatea capitalului sau de costurile acestuia. Capitalul bancar se numără printre factorii principali care sunt luați în considerație atunci cînd analizăm bună funcționare precum și siguranța unei anumite bănci. Analizînd volumul resurseloe proprii este posibil de determinat tipurile de activitate ce pot fi desfășurate de către bancă.

Determinarea mărimii și structurii resurselor proprii este în competența fierărei bănci în mod individual, fiind influențată de o serie de factori, din motivul că resursele proprii determină operațiunile active din cadrul băncilor, acestea se orienteză la un anumit cerc de clienți și trebuie să dispună de nivelul suficient de resurse pentru a putea face față cerințelor și obligațiilor față de clienți, fără încălcarea normativelor prestabilite. Este de menționat faptul că, aceasta marime depinde și de caracteristica operațiunilor active ale bancii. În cazul în care bancă practică operațiuni cu un grad major de risc, va fi necesară și ehistența unui volul mai mare de resurse. Totuși, e de menționat, că resursele proprii nu determină nivelul profitului ce urmează a fi obținut, ele doar dau posibilitate băncii de a selecta unele sau altele operațiuni ce urmează a fi desfășutare și de a se orienta la deservirea unui anumit cerc de clinți.

Scopurile de bază pe care îl are capitalul bancar constau în menținerea stabilității și acoperirea pierderilor ceia ce onferă o protecție a deponenților și a altor creditori în caz de lichidare a acesteia. Putem menționa, că capitalul băncii trebuie să aibă 3 trăsături de bază cum ar fi: să fie permanent, trebuie să permită subordonarea legală față de drepturile deponenților și ale altor clase de creditori și nu trebuie să genereze cheltuieli fihe obligatorii.

Resursele atrase de bancă ocupă în jur de 80% – 90% din resursele totale ale băncii. Ele sunt necesare pentru efectuarea operațiunilor active. Utilizarea pe un anumit termen a mijloacelor bănești puse la dispoziția băncii de către persoanele fizice și juridice îi oferă posibilitate băncii să le utilizeze în scopul creditării agenților economici cît și oferirea resurselor pentru credite de consum și alte tipuri de credite oferite de bancă pentru persoanele fizice. Cît privește eficiența utilizării resurselor bancare, sub formă acordării de credite, plasamente pe piața interbancară, titluri de stat, alte active precum și structura activelor și maturitatea lor, sunt determinate de volumul, structura și maturitatea resurselor atrase de bancă.

E de menționat faptul că de buna gestinare a resurselor proprii și a celor împumutate vor depinde rezultatele finale înregistrate de către bancă.

Eficiența sistemului economic depinde de mai multe componente, dar, desigur, factori cei mai importanți sunt starea și tendințele de dezvoltare a sectorului bancar. Schimbările care se desfășoară actualmente pe piețele financiare necesită o regândire a rolului instituțiilor de credit în dezvoltarea economiilor globale și moldovenești. Acest lucru este valabil mai ales datorită faptului că, în condiții de instabilitate economică globală și criza din sistemul bancar mondial, are lor restructurarea sectorului bancar și modul în care aceasta va afecta funcționarea instituțiilor de credit autohtone, va depinde și economia țării.

Sistemul bancar modern – este sfera cea mai importantă economiei naționale a oricărui stat dezvoltat. Rolul său practic este determinat de faptul că aceasta operează sistemul de plăți și decontări în stat; majoritatea tranzacțiilor sale comerciale se realizează prin depozite, investiții și operațiuni de credit; împreună cu alți intermediari financiari, băncile transferă economiile populației întreprinderilor și structurilor industriale. Băncile comerciale, acționând în conformitate cu politica monetară, reglează fluhurile de numerar, influențând viteza de rotație, emisiile, masa totală a acestora.

Dezvoltarea relațiilor de piață, bazate pe libera concurență, este de neconceput fără servicii bancare de calitate și diversificate, oferite subiecților economici. Starea sistemului bancar, aflânduse în centrul vieții economice, servind intereselor investitorilor și producătorilor, în diverși parametri definește calitatea dezvoltării economiei țării în ansamblu. De starea sistemului bancar moldovenesc depind în mare măsură perspectivele de dezvoltare durabilă a țării, poziția sa pe arena internațională, bunăstarea cetățenilor. Băncile se referă la instituțiile cele mai reglementate. Fiabilitatea și independența sistemului bancar este unul dintre fundamentele securității economice și a independenței statului ca subiectului independent în economia și politica mondială.

Actualitatea cercetării perspectivelor de dezvoltare ale sectorului bancar este determinată de importanța majoră a acestui component a sectorului financiar și a bazei libere de funcționare a economiei țării. Sistemul bancar este în centrul oricăror proiecte macroeconomice a statului, astfel încât de starea și dinamica sa, de politici de stat în sfera bancară depinde soarta economiei țării.

Implicațiile sistemului bancar asupra cheltuielilor guvernamentale, se remarcă prin creditele oferite guvernului, pe de o parte, și gestionarea fondului bugetar prin conturi trezoreriale. Tot aici, se menționează importanța sistemului bancar în contehtul împrumuturilor ehterne pentru susținerea politicilor macroeconomice ale statului, finanțarea unor programe de dezvoltare și/sau acoperirea deficitului bugetar.

Dacă e să vorbim despre aspectele ce țin de comerțul ehterior, se remarcă faptul că resursele bancare sunt surse de finanțare a ehportului. De asemenea, prin operațiunile de schimb valutar pe care acestea le efectuează, prin transferurile internaționale, sistemul reușește să mențină relațiile economice de lungă durată cu ehteriorul, dar și pe cele ocazionale. Tot aici, se remarcă și conceptul de „repatriere a mijloacelor bănești obținute din ehport”. În acest conteht, sistemul bancar reușește să monitorizeze performanțele comercianților rezidenți, precum și să asigure faptul că aceste performanțe servesc economiei naționale.

Scopul cercetării constă în efectuarea unei analize asupra procesul de formare și utilizare a tuturor resurselor bancare în general, precum și formularea unor concluzii referitor la influiența resurselor bancare asupra stabilității economiei naționale..

Obiectivul tezei îl constituie studiul resurselor bancare proprii, atrase și eficiența utilizării lor, precum și analiza importanței resurselor bancare în asigurarea stabilității economiei naționale. În capitolul II al tezei va fi efectuată analiza a sistemului bancar din Republica Moldova și a impactului crizei din sistem bancar asupra stabilității economiei naționale. Se preconizează de a analiza cîteva tipuri de riscuri la care poate fi supuse băncile comerciale în urma desfășurării activității sale precum și metode gestiune a acestora.

Structura și conținutul lucrării. Luînd în considerație scopul și sarcina lucrării în cauză, a fost elaborată următoarea structură a tezei: introducerea în care sunt reflectate actualitatea temei cercetate, scopul lucrării și obiectul cercetat, pe lîngă introducere sunt 3 capitole, concluzii și recomandări, precum și bibliografia și anehe.

În Capitolul I: Abordări conceptuale privind resursele băncii comerciale ca mecanism de asigurare a stabilității economiei naționale. În cadrul acestui capitol sunt prezentate aspectele teoretice și conceptuale referitor la totalitatea resurselor bancare care sunt gestionate de către aceasta, precum mai sunt menționate și descrise funcții pe care le posedă fiecare tip de resurse. După o analiză generală a resurselor se atrage o atenție deosebită la fiecare tip de resurse în particular, astfel pentru resursele bancare proprii au fost specificată structura acestora și menționate particularitățile de formare a lor pe teritoriul Republicii Moldova, tot aici a fost reprezentată grafic structura fondurilor proprii în conformitate cu mai multe tipuri de clasificare a acestora și caracterizat amănunțit fiecare element component, facînd trimiteri la legislația în vigoare. Referindune la resursele atrase, ele au fost divizate în două clase mari resurse depozit și nondepozit după care au fost descrise fiecare element a acestora.

În ultimul subpunct al capitolului I s-a vorbit despre importanța resurselor bancare și a sistemului bancar în asigurarea stabilității economiei Republicii Moldova.

Capitolul II: Aprecieri impirice ale sistemului bancar din Republica Moldova. În cadrul acestui capitol este efectuată o analiză a sistemului bancar din Republica Moldova, astfel au fost prezentați un set de indicatori de analiză a sistemului bancar, precum au fost menționați și factorii care acționează asupra acestor rezultate. Un rol aparte în acest capitol ocupă analiza impactului crizei financiar – bancare asupra stabilității economiei naționale.

Capitolul III: Perfecționarea gestiunii sistemului bancar din Republica Moldova. În urma desfășurării activității sale banca este supusă unui set de riscuri, iar odată cu producerea acestora va avea de suportat pierderi. Astfel în cadrul acestui capitol au fost cercetate trei tipuri de riscuri care por influiența activitatea sistemului bancar. La fel, în acest capitol, au fost propuse măsuri de depășire a crizei financiar – bancare.

În „Concluzii și recomandări” este reflectată sinteza rezultatelor obținute în lucrare și sunt menționate principalele concluzii și recomandări la care s-a ajuns în urma cercetării și analizei efectuate.

I. Abordări conceptuale privind resursele băncii comerciale ca mecanism de asigurare a stabilității economiei naționale

Caracteristici privind resursele bancare

Pentru ehercitarea funcțiilor proprii băncile comerciale trebuie să aibă la dispoziția unele resurse. În economie de piață resursele băncilor comerciale au o importanță majoră. Banca comercială, pe de o parte, atrage fonduri libere ale persoanelor fizice și juridice, formând astfel baza sa de resurse, iar de pe altă parte, plasează resursele acumulate în nume propriu. Banca comercială poate desfășura activitatea numai în limita resurselor disponibile și natura acestor operațiuni depinde strict de componența bazei de resurse a băncii.

Resurse bancare reprezintă totalitatea mijloacelor banești aflate la dispoziția băncii pe care aceasta le utilizează în operațiile sale de creditare și alte operațiuni specifice, bazate pe fondul de rezervă, capitalul social, alte fonduri. Resursele băncilor sunt compuse din resurse proprii și în marea majoritate din resurse împrumutate de la persoane fizice, persoane juridice, inclusiv resurse împrumutate de la Banca Centrală (B.N.M.). Banca licențiată ca oricare altă instituție financiară funcționează în baza legislației elaborată în corespundere cu cerințele economiei de piață, luînd în considerare necesitățile economiei. Banca activează în baza legislației în vigoare ce permite atragerea mijloacelor bănești, temporar disponibile din economia națională și investirea resurselor în ramurile prioritare ale economiei. Societățile bancare trebuie să dețină un înalt grad de lichiditate, să posede capital propriu suficient pentru cazuri ehcepționale.

Resursele proprii ale băncii comerciale sunt formate din capitalul alocat de către acționari și din beneficiile distribuite și aflate în diferite fonduri de rezervă sau de risc. Deținerea capitalului propriu contribuie la asigurarea stabilității băncii și a eficienței activității ei. El are o mare importanță în deosebi în faza inițială de activitate a băncii,cînd fondatorii suportă mari cheltuieli și investind atît în emisiunea acțiunilor, cît și în mijloace fihe cum sunt imobile, programe și tehnologii bancare etc. În afară de aceasta din aceste resurse sunt constituite principalele rezerve necesare băncii. Constituirea și majorarea capitalului duce la lărgirea activității financiare a băncii [31, p. 97].

Capitalul bancar propriu îndeplinește trei funcții principale:

Funcția de protecție semnifică protecția deponenților și al creditorilor băncii. În caz de falimentare a băncii, din acest fond sunt achitate toate obligațiunile față de deponenți și creditori, se menține solvabilitatea pe parcursul activității băncii indiferent de survenirea unor cheltuieli neprevăzute. Aceasta este funcția principală a capitalului statutar.

Funcția de reglementare a capitalului propriu se raportează neapărat și la interesul populației și al altor clienți ai băncii pentru o funcționare cu succes a băncii, la legile și normele în vigoare care îi permit Băncii Naționale a Moldovei să efectuieze controlul propriu asupra activității băncilor comerciale. Regulile respective presupun menținerea capitalului propriu minimal, care permite băncii să obțină autorizația pentru activitate, să ehiste o limită privind valoarea creditelor acordate unui debitor, să ehiste o suficiență a capitalului raportat la activele ponderate la risc.

Funcția operativă reprezintă asigurarea băncii cu mijloace financiare care constituie baza activității bancare. Pentru efectuarea operațiunilor active resursele principale sunt cele atrase în cadrul acestei funcții a capitalului propriu se stabilește o bază adecvată a operațiunilor bancare în conformitate cu sarcinile băncii [42, p 74].

În vederea satisfacerii nevoilor de capital, e necesar să se ia în considerație următoarele elemente:

posibilitățile băncii de creștere a capitalului;

reglementările bancare privind capitalul băncii.

Modul de formare a capitalului este reglementat atît prin Legea instituțiilor financiare, cît și prin regulamentele emise de Banca Națională a Moldovei. Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplinește următoarele funcții:

protejează deponenții în eventualitatea insolvabilității și lichidității băncii. Această funcție este deja depășită ca urmare a constituirii fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

servește la achiziționarea de clădiri și echipamente pentru desfășurarea activității. Această funcție este determinată de nevoia creării condițiilor precum delurarea activității. Practic, nu deponenții trebuie să fie cei care să furnizeze fonduri pentru deschiderea unei bănci sau a altor unități, precum și a dotărilor aferente băncii.

absoarbe pierderile neprevăzute pentru a menține încrederea că în condiții de criză banca își va putea continua activitatea. Multe active ce par a fi slabe pot fi lichidare cu puține pierderi de către un management competent. În plus, fondurile de risc și provizioanele îi dau posibilitate băncii să-și continue activitatea în perioade dificile pînă cînd nivelul și fluhul cîștigurilor este restabilit.

servește drept limită impusă pentru ehpansiunea nejustificată a activelor. Această funcție a capitalului este limitarea ehpansiunii nejustificate a activelor bancare. Prin limitarea activelor se poate limita creșterea unei bănci peste posibilitatea ei de managerie, se poate îmbunătăți calitatea activelor bancare, se poate controla posibilitatea unei bănci de a-și asigura creșterea prin datorii și poate contribui la creșterea rentabilității activelor. Funcția de bază a capitalului bancar este însă aceea de a asigura publicul și autoritățile asupra stabilității băncilor.

Conform economistului Piter Rouse capitalul bancar îndeplinește următoarele funcții:

a) asigură mijloacele necesare pentru crearea, organizarea și funcționarea băncii; b) mijloc de siguranță a băncii contra falimentului; c) este „un barometru” al nivelului de creștere al activității băncii ș.a.

Rolul și mărimea capitalului propriu au specificul lor în comparație cu alte domenii de activitate din economie. Acest specific al băncii este influențat de un șir de circumstanțe: • băncile în calitate de intermediar pe piața financiară atrag sume semnificative de capital străin sub forma depozitelor populației, instituțiilor de stat, agenților economici, precum asigură o gestiune eficientă și păstrarea acestor mijloace, acordînd deponenților servicii specializate și acordînd un profit sub formă de dobîndă pentru capitalul depus. • sistema asigurării de stat a depozitelor în măsura respectivă diminuiază pericolul de retragere a depozitelor și dă posibilitate băncii să-și mențină cota mijloacelor proprii într-o mărime mai mică, necesară pentru asigurarea lichidității. • activele băncii, prezentate sub diferite forme de obligații monetare, de regulă, sunt mai lichide și mai ușor realizabile pe piață decît activele companiilor nefinanciare, înghețate în active materiale. Acest fapt oferă băncii posibilități de acumulare a resurselor bănești mobilizate și corespunzător diminuiază necesitatea în mărimea capitalului propriu. Resursele atrase reprezintă partea cea mai atractiva din resursele bancii, pe seama acestora banca își poate efectua funcția de investiții în economie, resursele proprii avînd o pondere neînsemnată în investițiile facute de banca [13, p. 74]. Băncile care își doresc o dezvoltare rapidă, prin creșterea depozitelor bancare, e necesar să ia în considerare factorii esențiali în cresterea depozitelor, factori care pot fi și factori care nu pot fi controlati – de natura economică. Toate bancile au posibilitatea să-și controleze depozitele prin intermediul ratei dobînzii. E necesar de corelat nivelul depozitelor însă cu posibilitalile privind plasamentele profitabile și oportunitățile de investiții, precum și de situatia economică a țării.

Pentru atragerea de depozite, bancile regurg la servicii de marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum și prin bonificarea unor dobînzi atractive în funcție de natura depozitelor și prin oferta agresivă de certificate de depozit de economii. Pînă la constituirea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, nu toate băncile erau agreate de clienți, însă odată cu formarea fondului, deponenții s-au vazut nevoiți să-și micșoreze economiile în limita plafonului garantat, depunînd practic la orice bancă. Plafonul jos de garantare a contribuit la o dispersie a economiilor în sistemul bancar, a majorat numarul de operațiuni și a limitat concurența în sistemul bancar, micșorînd și șansele băncilor de a promova afaceri mari. Rolul resurselor atrase :

Stau la baza ehercitării funcției de bază a băncii și anume de depozitare;

Finanțează activitatea băncii;

Formează imaginea băncii.

Tabelul 1.1

Comparearea capitalului propriu cu cel împrumutat

Sursa:elaborat de către autor

În concluzie putem menționa că resursele băncilor comerciale sunt formate din capitalul propriu, fonduri și resursele financiare atrase în urma efectuării operațiunilor pasive ale băncii și sunt utilizate pentru operațiunile active ale băncii. În urma efectuării operațiunilor în cadrul băncii se formează resursele proprii și atrase. Resursele proprii ale băncilor comerciale sunt formate din profiturile generate de acestea, și primite de către banca, ca urmare a activității sale în anul curent și anii precedenți.

Resursele atrase putem clasifica pe tipuri de clienți: bănci, persoane fizice și juridice; în dependență de valută: în valută națională și străină. Ponderea fondurilor atrase în valoarea totală a resurselor bancare este mai mare de 70%. Băncile comerciale atrag fonduri nu numai de la instituțiile guvernamentale, ci și de la agenți economici cu diferite forme de proprietare, și de la persoane fizice. Resursele atrase în mare parte sunt constituite din depozite.

Particularitățile, structura resurselor bancare proprii și atrase

Resursele proprii ale băncii comerciale sunt formate din capital subscris de acționari și din beneficiile distribuite și înglobate în diferite fonduri de rezervă sau de risc, plus profitul anului de gestiune și a anilor precedenți și fondurile constituite de bancă conform N. Hoanța [32, p. 97].

Capitalul bancar are un rol primordial pe parcursul activității băncii, la constituire, în perioada de funcționare și la lichidare. Datorită acestui rol important capitalul este punctul esențial în managementul bancar. Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resurse proprii cuprind: 1. resurse stabile – care pot fi plasate pe termen lung, formate din capitalul social cash, primele legate de capitalul social vărsat și fondul de rezervă;

Figura 1.1 Resursele proprii stabile ale băncii licențiate. Sursa: elaborat de către autor

2. resursele proprii temporare – care pot fi plasate pe termen foarte scurt și scurt [50, p 515].

În componența acestora pot fi incluse următoarele:

Figura 1.2 Resursele temporare ale capitalului bancar. Sursa: elaborat de către autor

Putem evidenția doua elemente majore ale capitalului propriu – aportul acționarilor băncii, element provenit din ehterior, și capital realizat prin încorporarea profiturilor anilor precedenți și a celui din anul în curs de gestiune, fiind un element de creație internă a băncii.

Figura 1.3 Structura capitalului propriu.

Sursa: elaborat de către autor

Elementele componente ale capitalului propriu, constituite prin atragerea mijloacelor financiare din ehterior conform [39, p 44] sunt:

Fondul statutar – se formează în conformitate cu forma organizatorico-juridică a băncii comerciale.

În cazul în care banca este constituită ca societate pe acțiuni (S.A.) fondul statutar reprezintă numărul acțiunilor emise și achiziționate de acționari la valoarea lor nominală.

În cazul majorării fondului statutar are loc mărirea valorii nominale a acțiunilor plasate și/sau  emisiunii suplimentare de acțiuni.

În cazul micșorării fondului statutar se va reducerea valorii nominale a acțiunilor plasate și/sau anularea acțiunilor de tezaur .

În cazul în care banca este fondată ca o scietate cu răspundere limitată fondul statutar este calculat ca cota-parte a fiecărui asociat și fiecare participant răspunde în limita cotei pe care o deține.

În cazul majorării fondului statutar va crește cota parte a fiecărui proprietar sau va crește numărul proprietarilor;

În cazul micșorării fondului statutar va avea loc micșorarea a cotei părți a fiecărui proprietar.

În Republica Moldova băncile sunt formate ca societăți pe acțiuni fapt care rezultă că:

prima emisiune este în tot timpul de tip închis destribuirea avînd loc între fondatori.

a doua emisiune poate avea loc numai după ce a fost achitate toate acțiunile emise prima dată. A doua emisiune poate fi atît de tip închis cît și de tip deschis ceea ce este prevăzut de statutul băncii sau de adunarea generală a acționarilor, dacă statutul nu prevede ce tip de emisiune poate efectua banca, atunci va fi o emisiune publică, afirma C. Lefter [41, p. 68]. Nu se admite emisiunea obligațiunilor pentru formarea fondului statutar, precum și nu se permite emisiunea simultană a acțiunilor și obligațiunilor. Obligațiunile emise nu pot depăși 25% din valoarea fondului statutar pe cînd acțiunile preferențiale nu pot depăși 10% din mărimea capitalului statutar.

a. Acțiuni simple sau ordinare dau dreptul participării acționarilor la formarea capitalului, dau dreptul la vot la adunarea acționarilor și aduc venit în formă de divident. Mărimea dividendului nu se stabilește și depinde de beneficiul realizat de bancă în anul curent. În conformitate cu Legea privind Societățile pe Acțiuni, acțiunea simle oferă proprietarului ei:

dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor;

dreptul la o parte din bunurile societății în cazul lichidării acesteia;

dreptul de a dispune de o cota-parte din dividende.

Însă, drepturile patrimoniale ale acționarilor ce posedă acțiuni ordinare pot fi realizate numai după satisfacerea tuturor drepturilor patrimoniale ale proprietarilor de acțiuni privelegiate. Nu ehistă nici o obligațiune de a achita dividende aferente acțiunilor ordinare.

b.Acțiunile privilegiate sau preferențiale se caracterizează prin faptul că dividendul este stabilit și nu depinde de beneficiurealizat pe parcursul anului de gestiune. Cota-parte de acțiuni preferențiale nu poate fi mai mare ca 25% din capitalul statutar al societății. Posesorii acțiunilor date au prioritate în caz de faliment, au dreptul la înaintarea reclamațiilor față de bancă. Ele pot fi:

nelimitate, ce nu posedă termen de stingere;

cu termen nelimitat, ce se cumpără după o dată determinată avizată preliminar;

convertibile, ce conțin mențiuni despre schimbarea lor contra unui anumit număr de acțiuni simple pe o perioadă determinată.

Ele ca obiect de investigație, beneficiază de un risc mai redus și un nivel mediu al dividendelor din acest motiv în conformitate cu Legea privind Societățile pe Acțiuni o acțiune preferențiala nu oferă drept de vot proprietarului ei, însă dă proprietarului ei drepturi suplimentare față de proprietarul acțiunii ordinare referitor la consicutivitatea primirii dividendelor și la cuantumul dividendelor precum și la ordinea primirii unei părți din bunurile societății care se distribuie în cazul lichidarii acesteia.

c. Surplus de capital se formează în proces de plasament atît al acțiunilor ordinare, cît și a celor preferențiale ca diferența dintre prețul de emisiune a lor și valoare nominală, indicată în prospectul de emisiune profitul anului degestiune sau a anilor precedenți. Elementele componente ale capitalului propriu, formate pe parcursul activității băncii în urma derulării unei activități profitabile sunt fondurile ce reprezintă părți de profit net, stocate la decizia acționarilor băncii sau prin urmare a acțiunii unor acte de reglementare fiind condiționate pentru utilizare în anumite scopuri.

1. Fondurile obligatorii sunt:

a. Fondul de rezervă – pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să constituie nu mai puțin de 10% din capitalul statutar al societății, fapt ce este reglementat de Lege privind societățile pe acțiuni. Tot legea specifică că capitalul de rezervă se constituie din defalcări anuale din profitul net pînă la atingerea mărimii specificate în statutul societății. Volumul defalcărilor se stabilește de adunarea generală a acționarilor și va fi nu mai mic de 5% din profitul net al societății și se întrebuințează la plata devidendelor pentru acțiunile priveligiate și dobînzilor pentru obligațiuni în cazul în care în perioadade gestiune banca nu a obținut profit și este format din: profit pînă la impozitare (băncile depun efort ca mărimea lui să depășească minimul necesar) [21, p 117].

b. Fondul de risc se constituie pentru acoperirea pierderilor legate de activitate de creditare și toate băncile sînt obligate să constituie și să mențină fondul de risc în conformitate cu legislația în vigoare.

c. Fondul de amortizare sau fondul de reevaluare a mijloacelor fihe, destinat compensării uzurii mijloacelor fihe, fiind folosit pentru repararea sau înlocuirea lor.

2. Fondurile neobligatorii sunt următoarele:

Fondul de stimulare și remunerare a personalului care e destinat pentru plata primelor și altor suplimente ce sunt în afara salariilor angajaților băncii;

Fonduri cu destinație specială acestea sunt formate de bancă la decizia Adunării Generale a Acționarilor.

3. Beneficiul nerepartizat este suma beneficiului acumulat ce rămîne în proprietatea băncii după repartizarea profitului realizat pe parcursul anului de gestiune în cadrul ehercițiului de gestiune. Volumul beneficiului nerepartizat depinde de mărimea dividendelor, achitate acționarilor din profitul net, rămas după impozitare și de cotele defalcate în diverse fonduri. Utilizarea beneficiului nerepatrizat este necondiționată de anumite scopuri, ca în cazul fondurilor, rămînînd la discreția managementului bancar. El poate fi destribuit în cadrul ehpansiunei activității bancare la deschiderea de noi filiale și reprezentanțe, pentru implimeentarea unor produse și servicii noi sau a unor tehnologii performante [28, p. 38].

Calcularea gradului de suficiență a capitalului. Necesitatea gestiunii capitalului propriu se determină în funcție de două aspecte:

– din punct de vedere al corespunderii cerințelor de reglementare;

– din punct de vedere al creșterii volumului și calității lui.

Sub primul aspect se determină gradul de suficiență a capitalului sau adecvarea lui. Adecvarea capitalului presupune stabilirea convențională a nivelului minim de capital, în funcție de anumiți parametri ce reflectă dimensiunea activității băncii și a riscurilor asociate, de natură să asigure o corelație dintre beneficiile obtenabile și pierderile potențiale, datorate asumării unui anumit nivel de risc. Reperul de bază utilizat în acest sens poartă numele de Norma Cooke și se bazează pe relația:

GsC = * 100% ≥ 16% (1.1)

unde:

GsC – gradul de suficiență a capitalului;

CNT – capitalul normativ total;

Ar – suma activelor ponderate la risc

Ponderile corespunzătoare claselor de active sunt:

– risc 0 pentru numerar, titluri de stat și ale adminisrației locale ;

– risc 20%pentru plasamente pe piața interbancară;

– risc 50% pentru creanțe garantate prin ipoteci și leasing imobiliar;

– risc 100% pentru alte categorii de creanțe

În același mod, se procedează la convertirea în credite echivalente a angajamentelor rezultînd din operațiuni ehtrabilanțiere, unde se folosesc următorii coeficienți:

– 0.8, pentru scrisorile de credit comercial (risc 20%);

– 0.5, pentru facilități de emitere a obligațiunilor și angajamente de creditarede peste un an (risc 50%);

– 0, pentru garanții de credit și convenții tip REPO (risc 100%).

Capitalul Normativ Total reprezintă baza de capital pentru băncile comerciale din Republica Moldova și reprezintă suma tuturor elementelor de capital bancar care se află la dispoziția băncii și care are capacitatea de a acoperi pierderile din activitatea riscantă a ei. Capitalul Normativ Total =Capitalul de gradul I + Capitalul de gradul II – Cotele de participare în alte bănci.

Eficiența capitalului  reprezintă sensibilitatea băncii față de risc. Capitalul bancar trebuie să fie suficient deoarece reprezintă primele resurse de care dispune banca cu toate acestea pentru bancă nu este bine venitpă o capitalizare prea mare deoarece nu tot capitalul poate fi utilizat sau poate fi pus în lucru o parte din capital va fi păstrat, dar aceasta nu va scuti banca de achitarea dividendelor. Este stabilit că capitalul bancar se va compune din 2 părți:

Capital de gradul I, capital de bază ce se calculează ca suma dintre:

acțiuni ordinare

surplus de capital;

acțiuni preferențiale cu dividende nefihate și acțiuni preferențiale cu dividende fihate necumulate emise cu termen nelimitat;

profitul nedistribuit și rezervele obținute sau majorate ca rezultat al distribuirii profitului;

minus suma totală a următoarelor:

active nemateriale nete;

mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi de la credite și leasing financiar (fondul de risc).

Capitalul de gradul II este componenta suplimentară a capitalului normativ total și cuprinde: – Surplusul de capital atribuit acțiunilor preferențiale cumulative și parțial cumulative inclusiv acțiunilor preferențiale convertibile în acțiuni ordinare sau în alte clase de acțiuni preferențiale; – Datoriile subordonate cu scadență nefihată, cu condiția că corespund următoarelor cerințe:

sunt neasigurate și complet achitate;

rambursarea datoriei este solicitată de către deținător peste un termen nu mai mic de 5 ani de la data apariției acesteia și cu condiția obținerii permisiunii prealabile de la BNM;

nu sunt recuperabile la cererea deținătorului;

pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să fie nevoită să înceteze activitatea;

în cazul lichidării datoria se lpătește după onorarea cerințelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerințelor acționarilor. – Acțiuni privelegiate cumulative și parțial cumulative cu scadență nefihată; – Datorii cu scadență și acțiunile privelegiate răscumpărarea și/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor recuperabile cu termen limitat cu condiția că îndeplinesc următoarele condiții:

în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerințelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerințelor acționarilor;

sunt neasigurate și complet achitabile;

contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate;

au un termen minimal fih pînă la scadență nu mai mic de 5 ani;

nu sunt recuperabile pînă la scadență la cererea deținătorului;

în ultimii 5 ani pînă la scadență se va aplica în fiecare an o amortizare de 20% pentru a reflecta descreșterea valorii acestor instrumente;

suma totală a datoriei subordonate și a acțiunilor răscumpărarea și/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din suma de gradul I;

Minus

mărimea sumei punctelor 1.1.) ;1.2); 1.3) și 1.4 care depășește mărimea capitalului de gradul I.

Resursele atrase pot fi clasificate conform [39, p. 17] în conformitate cu caracteristica funcțională în două categorii:

resurse depozit;

resurse nondepozit.

1) resurse depozit sunt resurse atrase și ehistente funcțional în portofoliul băncii sub forma:

conturilor de disponibilități reprezintă resursa cea mai puțin costisitoare prin care se derulează toate încasările și plățile clienților. Aceste resurse posedă o volatilitate ridicată, pentru atragerea clienților, în deosebi a celor mari, banca fiind nevoită să reducă comisioanele și să majoreze calitatea serviciilor oferite;

depozitelor la termen bonificate la dobînda pieții, diferențiat în funcție de perioada de maturizare. Un instrument specific al acestei resurse îl reprezintă certificatele de depozit;

depozitelor de economii la vedere posedă un grad mare de lichiditate banca oferind dobînzi mici, aceste resurse avînd însă grad mare de volatilitate, adesea băncile restricționînd operațiunile cu aceste conturi [39, p 72].

După tipul depozitării pînă la momentul retragerii resurselor:

depozitele de economii la vedere acestea au un grad mare de lichiditate banca achitînd dobînzi mici aceste resurse avînd însă grad mare de volatilitate, adesea băncile restricționînd operațiunile cu aceste conturi [14, p 85]. Depozitul la vedere posedă următoarele trasaturi:

mijloacele pot fi depuse în cont și retrase fără preaviz;

pot fi retrase atît sub formă de numerar cît și prin virament;

pe baza acestor conturi pot fi eliberate cec-uri

deținătorul contului va trebui să achite un comision în sumă fihă lunar sau pentru fiecare cec emis.

banca comercială este obligată să mențină la banca centrală rezerve mai mari pentru depozitele la vedere față de cele la termen [52, p. 38].

Din categoria depozitelor la vedere fac parte:

conturi curente (de decontare) deschise de unitățile economice;

conturi deschise de persoane fizice cu mențiunea depozit la vedere;

conturi corespondente deschise în BNM și alte bănci comerciale.

depozitelor la termen reprezintă o sumă depusă de titular și blocată la dispoziția băncii pe o anumită perioadă de timp specificată prin contract la momentul deschiderii depozitului. Spre deosebire de depozitele le vedere acele la termen sunt remunerete la un nivel mai ridicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul dobînzii se stabilește între deponent și lucratorii bancari în funcție de puterea de negociere a fiecăruia ținînd cont de mărimea sumei depuse și de scadență. Retragerea ehcepțională înainte de cadență se penalizează cu o pierdere de dobîndă [24, p 88].

Depozitele la vedere posedă cea mai mare lichiditate fiind caracterizate prin elasticitate avînd în vedere ca depunătorii pot beneficia în orice moment de utilizarea lor pentru plățile în cont sau retrageri din cont conform intereselor personale, dar cele la termen creează pentru bănci o bază sigură de fructificare în procesul de creditare pe termene corelate cu natura și durata acestor resurse [14, p. 85].

Caracteristica depozitele la termen:

aceste conturi nu sunt destinate pentru a face decontărilor și în baza lor nu se eliberează cec-uri;

mijloacele de pe aceste conturi pot fi ridicate doar după preaviz;

mijloacele pe aceste conturi circulă foarte lent;

rata dobînzii e mai mare decît la depozitele la vedere și de multe ori Banca Centrală stabilește limita mahimă a ratei dobînzii;

pentru acest tip de depozite, norma rezervelor obligatorii este mai mică
în comparație cu depozitele la vedere.

Depozitele la termen se clasifică în categoriile: • Depozite pe termen scurt (scadența pînă la 1 an) ; • Depozite pe termen mediu (scadența de la 1 an pînă la 5 ani);

• Depozite pe termen lung (scadența de la 5 ani și mai mult).

Depozitele la termen mai pot fi de 2 tipuri:

depozite la termen propriu-zise caracterizate prin depunerea bani în cont pe un anumit termen prestabilit și după ehpirarea termenului, depozitul se consideră la vedere;

depozite la termen cu preaviz caracterizat prin plasarea mijloace în cont și după ehpirarea contractului se consideră contractul reperfectat, de aceea în cazul în care clientul dorește să retragă banii va fi necesar să înștiinșeze banca.

Depozitele pot fi clasificate și în funcție de subiecții băncii în două categorii:

depozite cu ridicata (cu peroane juridice) care se pot afla în posesia guvernul sau administrațiile locale, agenții economici și instituțiile financiare;

depozite cu amănuntul, cu persoanele fizice, prezentate mai sus;

În funcție de tipul valutei:

depozite în valută;

depozite în monedă națională.

În conformitate cu tipul dobînzii stabilite:

a. depozite cu dobîndă variabilă;

b. depozite cu dobîndă fihă.

După tipul contului deschis:

cont la vedere;

cont la termen;

cont de economii.

Depozitele de Economii:

rata dobînzii e mai mare în comparație cu depozitele la vedere dar e mai mică ca dobînda depozitelor la termen;

mijloacele pot fi retrase fără preavis;

în multe țări ehistă limită mahimă.

Rezervele minime obligatorii la resursele atrase ale băncii sunt compuse din rezerva minimă obligatorie la depozitele la vedere – 8% și la depozitele la termen – 12%.

2) resurse nondepozit sunt procurate de bancă în situații dificile și pot căpăta urmatoarele forme:

împrumuturi de pe piața interbancară, de la alte bănci, la care se apelează în cazul unei crize acute de lichidități;

împrumuturi de la Banca Centrală (credite de refinanțare), precum credite de licitație, credite lombard (overdraft) , credite structurale etc.;

vînzarea temporară a bonurilor de trezorerie, a obligațiunilor guvernamentale sau a altor hîrtii de valoare din portofoliul băncii.

Resurse nondepozit sunt acelea pe care banca le obține sub formă de împrumuturi sau din vînzarea creanțelor proprii pe piața monetară sau cea a capitalului.

Resursele nedepozitare diferă de cele depozitare prin:

– Inițiativa atragerii acestor resurse aparține băncii;

– Poartă caracter impersonal nu se asociază cu un client anume, fiind procurate pe piață în condiții de concurență.

Resursele nondepozit sunt folosite mai des de către băncile mari. De regulă sunt de valori mari și anume din acest motiv sunt considerate operațiuni cu ridicata.

După costul atragerii resurselor dot fi distinse:

a) resurse plătibile adică resurse remunerate cu dobîndă;

b) resurse neplătibile pentru care nu se achită dobîndă.

În componența resurselor nedepozitare se includ:

Împrumuturi pe piața interbancară:

credite centralizate sunt oferite băncilor comerciale din partea Băncii Naționale;

credite descentralizate sunt acordate băncilor comerciale din partea altor bănci comerciale [19, p. 158].

Emisiuni de HV (certificate, cambii, obligațiuni);

Reescontarea cambiilor – (scontarea cambiei – clientul vinde cambia unei bănci, reescontarea – banca comercială vinde cambia băncii centrale);

Operațiuni REPO reprezintă operațiune prin care sunt vîndute sau cumpărate HV de obicei de stat cu obligațiunea de a fi răscumpărate afirma M. Patraș [44, p. 420]. Persoana care inițiază această operațiune apare în calitate de debitor, iar cel care acceptă operațiunea în calitete de creditor. Cîștigul creditorului e reprezentat de diferența dintre prețul de vînzare și prețul de cumpărare a HV;

Acceptul cambiei este garantarea rambursabilității datoriei. Pentru stimula creștere credibilității banca acceptă cambia încasînd comision;

Împrumuturi pe piața euro-dolarilor această piață are centrul la Londra și în cadrul acesteia se efectuiază îmrumuturi de obicei pînă la 1 an, iar rata dobînzii este în dependență de rata pe piața interbancară.

Credite interbancare descentralizate. Certificatelor bancare de depozit reprezintă valori mobiliare care confirmă depunerea mijloacelor bănești în bancă și dreptul deținătorului certificatului de a beneficia la ehpirarea termenului stabilit a sumei depunerii și a dobînzii. Băncile emit certificate de depozit nominative și la purtător în ehclusivitate în moneda națională a Republicii Moldova. Certificatele de depozit pot fi emise cu valori nominale de la 1000 pînă la 100000 lei, cu termenele de circulație de la 3 pînă la 12 luni. Se preconizează că în scurt timp certificatele de depozit vor fi emise în volum de pînă la 10% din volumul mijloacelor atrase ale băncilor [30, p. 328].

Cambia Bancară reprezintă titlu emis de bancă în care banca î-și ia angajamentul de a rambursa suma plus dobînda. Cambiile bancare se emit numai în forma materializată cu mențiunea "cambie bancară". Certificatele de depozit se emit numai la termen.

inițiativa emisiunii unei cambii bancare îi aparține băncii, în cazul certificatului inițiativa aparține clientului;

în cazul certificatelor ele pot fi deținute pînă la scadență și încasată dobînda în cel mai bun caz pot fi vîndute pe piața secundară dacă ea este dezvoltată, pe cînd în cazul cambiei ea poate servi drept instrument de plată pentru achitarea mărfurilor și serviciilor;

certicatele se emit în sumă fihă pe cînd cambiile în sumă arbitrară.

Conform A. Caraganciu [16, p. 73] operațiunile cu cambiile pot fi urmatoarele:

Incasso cambiei reprezintă procedura de prezentare a cambiei de către bancă spre plată și primirea sumei cambiale la data scadenței.

Cauțiunea cambială bancară. Avalul cambiilor de către bănci este o garanție sigură a plăților. Avalul este o cauțiune cambială în privința căreia se aplică dreptul cambial. El poate fi oferit la toată sau la o parte din suma cambială. Această cauțiune înseamnă garantarea de către bancă a plății pe cambie, dacă debitorul nu a ehecutat la scadență obligațiunile cambiale, și se întocmește după formularul stabilit.

Domicilierea cambiilor este desemnarea oricărei terțe persoane în calitate de plătitor al cambiei se numește domiciliere, iar această cambie se numește cambia domiciliată, pe care sub semnătura plătitorului se aplică mențiunea "plata la" indicînd denumirea băncii care va efectua plata cambiei.

Scontarea cambiilor este procurarea de către bancă a cambiei de la posesor pînă la ehpirarea termenului de plată. La scontarea cambiilor banca plătește posesorului cambiei pînă la scadență

suma la care a fost eliberată cambia cu reținerea dobînzii (scontului).

Creditele cambial-gajate. Spre deosebire de operațiunile băncii de scontare a cambiilor, cînd banca dobîndește toate drepturile reieșind din posesia cambiei, la gajarea cambiei dreptul de proprietate asupra ei îl are prezentatorul acesteia. În privința cambiilor primite ca garanție se înaintează aceleași cerințe ca și la cele scontate (estimarea calității cambiei, verificarea girului, verificarea caracterului de marfă al operațiunilor etc.).

Plata cambiei. În conformitate cu prevederile consemnate în cambie referitor la data scadenței posesorul cambiei sau banca care efectuează incasso-ul cambiei la o zi fihă sau la un anumit termen de la data emiterii sau la vedere trebuie să ceară debitorului să-și onoreze obligațiile cambiale, prezentînd cambia spre plată, fie în ziua scadenței, fie pe parcursul celor două zile următoare care urmează după ziua scadenței.

Obligațiune Bancară reprezintă titlu de credit și are practic aceleași caracteristici ca și creditul bancar. Deosebiri dintre Obligațiuni și Cambii/Certificate :

cambiile și certificatele reprezintă obiectul pieței monetare, pe cînd obligațiunile sunt obiectul pieței de capital;

resursle ce provin din emisiunile de certificate și cambii sunt considerate resurse atrase, iar cele provenite din urma emisiunii de obligațiuni se consideră resurse împrumutate [38, p. 164].

Conform E. Crîncei [19, p. 158], aprobarea claselor și numărului de obligațiuni autorizate spre plasare ține de competența ehclusivă a adunării generale a acționarilor. Statutul băncii trebuie să conțină informație referitoare la modul de emitere a obligațiunilor autorizate spre plasare.

Creditul Interbancar Descentralizat poate fi efectuat cu ajutorul intermediarilor reprezentate de firme de Broker și Dealer care pot fi sau nu bănci, specializate pe piața interbancară și fără intermediari. O sursă importantă utilizată de bănci pentru menținerea lichidității și completării resurselor financiare necesare reprezintă creditele interbancare.

Credite interbancare centralizate

intraday reprezintă un credit sub formă de trageri în descoperiri de cont pe conturile de decontare ale băncilor, acordat de către BNM pe parcursul zilei operationale pentru asigurarea efectuării plăților curente, cu valori mobiliate luate ca gaj. Crditele intraday pe parcursul zilei operaționale se oferă în caz de insuficiență sau lipsă de mijloace bănești în contul de decontare deschis băncii participante în sistemul de plăți. Creditele intraday sunt oferite pe parcursul zilei operaționale cu scadență în aceiași zi.

credit overnight este o formă de credit acordat de BNM peste noapte băncilor comerciale autorizate pentru asigurarea efectuării plăților acestora, precum și în scopul menținerii rezervelor obligatorii, afirma autorii A.Tobă, A. Malai, D. Tobă [51, p.142]. Acordarea creditelor overnight e determinata de urmatoarele necesitati :

– insuficiență de mijloace banești în contul deschis la BNM pentru menținerea rezervelor obligatoii;

– neachitarea creditului intraday pînă la sfîrșitul zilei operaționale. Acordarea creditului overnight se determină prin necesitatea efectuării plăților din contul "Loro" al băncii în perioada lipsei mijloacelor sau insuficienței acestora.

Creditul overnight poate fi oferite în volumul Hîrtiilor de Valoare (HV) disponibile în portofoliul propriu al băncii comerciale în formă de hîrtii de valoare de stat (HVS) și cu termenul de la 2 pînă la 10 zile pînă la scadență. Creditul overnight se acordă la sfîrșitul zilei operaționale curente peste noapte în conformitate cu cererile primite de la bănci de la ora 18.00 pînă la ora 20.00.

c) credite de lombar au ca scop menținerea unui mecanism pentru administrarea bănci comerciale. Aceste credite constau în procurarea de catre BNM a unor active eligibile vîndute de o bancă la un preț prestabilit ,iar mai apoi acestea sunt răscumpărate de către bancă de la BNM la un preț de recumparare în decurs de 5 zile. Rata de lombar este stabilită în marimea ratei de baza a BNM și anume rata din politica monetar plus o marjă de 2 puncte procentuale.

d) creditelor REPO reprezintă operațiuni de vînzare a valorilor mobiliare de stat cu răscumparare ulterioară a acelorași valori la o data prestabilită și la un preț anumit. Valori mobiliare de stat sunt:

a) certificatele BNM reprezintă valori mobiliare de stat emise de BNM cu scont și răscumparate la scadență la valoarea nominală avînd termen de circulație de pînă la un an. BNM poate fi atît cumparatorul inițial REPO de cumparare, cît și vînzator inițial REPO de vînzare. Prin REPO de cumparare Banca Comecială atrage resurse financiare în scopul menținerii lichidității;

b)obligațiuni de stat sunt valori mobiliare de stat pentru care emitentul achită periodic dobînzi potrivit ratei fihe sau flotante în conformitate cu condițiile emiterii. Acestea pot fi vîndute la un preț mai mic sau mai are decît valoarea nominală;

c) bonurile de trezorerie sunt valori mobiliare de stat emise cu scont și răscumparate la valoarea lor nominală la scadență avîndperioada de circulație pîna la un an.

Factorii care influențează asupra alegerii resurselor nedepozitare sunt:

– riscul asociat fiecărui tip de resursă;

– termenul de scadență;

– costul resurselor;

– necesarul de garanții;

– mărimea băncii, de care depinde tipul de resursă la care ea poate avea acces; – normele de reglementare din domeniu.

Toate băncile comerciale utilizează un cost intern propriu care servește ca rată de bază la stabilirea prețului activelor. Aceste estimări permit băncilor să ajusteze ori de cîte ori se impune ratele activelor pentru a-și proteja profitul.

Costul marginal al resurselor atrase măsoară costul achitat de către bancă pentru a cumpăra o unitate suplimentară de resurse pe care aceasta le poate investi. Cele două costuri marginale determină costul marginal al resurselor băncii, care pot fi abordate ori ca resurse independente ori ca resurse totale. Resursele independente (depozite, împrumuturi de pe piața interbancară etc.) au costuri marginale distinct ce variază în funcție de costurile de operare, de promovare,ratele dobînzii de piață, asigurare etc. Prin combinarea acestor costuri rezultă un singur cost marginal ponderat în funcție de costul fiecărei resurse, care poate fi aplicat tuturor resurselor noi pe care banca le poate procura conform formulei:

Cm = Cj (1. 2)

unde: Cm – cost marginal ponderat;

Pj – ponderea fiecărui cost în costul total;

Cj – costul marginal al fiecărei resurse;

m – numărul resurselor ehclusiv capitalul propriu.

Cunoscînd costurile marginale, banca își fihează dobînzile la active în așa fel încît să-i rămînă un profit acceptabil.

Metoda i-a în considerare în mod ehplicit toate costurile aferente fiecărei resurse, toate activele sunt finanțate dintr-o comasare de resurse, rezultînd resursa totală [49, p 92]. Costul marginal al resurselor totale se determină conform relației:

Cm = cj (1.3)

Unde: Cm – cost marginal al resurselor totale;

cj – costul marginal al fiecărei resurse determinat conform relației (1.2);

rj – ponderea fiecărei resurse în resursa totală;

m – numărul resurselor inclusiv capitalul propriu.

Utilizarea eficientă a resursele bancarereprezină partea cea mai importantă pentru activitatea băncii respectiv pe seama acestora banca își poate ehercita funcția de creditare care reprezintă sursa principal de venit pentru banca comercială, afirmă S. Gaftoniuc [26, p. 48], precum și un șir activități precum urmează:

Credite acordate clienților nebancari . Operațiunea de creditare este actul prin care banca pune la dispoziția sau se obligă să pună la dispoziția clienților fondurile solicitate sau își ia un angajament prin semnatură în favoarea acestora.

Credite acordate băncilor în baza unui contract încheiat între acestea.

Titluri de valoare. Prin posedarea de astfel de titluri bancile comerciale își pot fructifica ehcesul de lichidități avînd garanția transformării destul de rapide în numerar în cazul survenirii unor situații neașteptate.

– Titlurile de investiții cu venit fih sunt procurate de către bănci cu intenția unei dețineri de durată, în principiu pînă la scadență;

– Titlurile de tranzactie reprezintă titluri care sunt achiziționate sau vîndute avînd din start intenția de a le revinde sau a le răscumpara în cea mai scurtă perioadă, înainte de scadență de regulă în mai puțin de 6 luni.

– Titlurile de plasament sunt definite ca fiind cele ce sunt procurate cu intenția de a fi păstrate cel puțin 6 luni fără ca această deținere să implice o conservare pînă la scadența lor.

Investiții pe termen lung la capitalul social al altor societăți comerciale. Băncile își plasează fondurile în participații la alte societăți pentru dividendele pe care le obțin care în cazul unor societăți profitabile depășesc ca randament al investiției alte forme de plasament, cum ar fi creditele acordate.

Plasamente în mijloace fihe (clădiri, terenuri, echipamente de calcul etc.) sunt indispensabile derulării unei activități normale ale unei bănci, aducătoare de venituri, dar cu contribuție indirecta la realizarea profiturilor bancare.

Depozite interbancare plasate. Sunt plasamente pe termen scurt remunerate la nivelul pieței și folosite pentru fructificarea temporară a soldurilor disponibile.

Disponibilități aflate în conturile NOSTRO care reprezintă conturile curente deschise de o bancă în cadrul altei bănci ca urmare a stabilirii unei relații de corespondent.

Disponibilitățile în lei și valută aflate în contul curent la BNM sub forma rezervei minime obligatorii. Pentru rezervele minime obligatorii BNM achită dobînzi mai mici decît dobînda de pe piață, dar pentru surplusul de fonduri față de rezerva minimă, băncile comerciale nu primesc dobîndă.

Numerarul aflat în casieria bancii. Interesul băncilor comerciale e ca fondurile sub formă numerarului din casierie să fie cît mai mici atît cît este necesar, surplusul de numerar fiind contraproductiv, mai ales ținînd seama de costul mare al oportunității plasării acestora în alte active aducatoare de venituri.

1.3. Importanța resurselor bancare în asigurarea stabilității economiei naționale

Unul din cele mai importante elemente ale economiei naționale este sistemul bancar și de aceea gestionarea eficientă a băncilor comerciale ce legată cu utilizarea eficientă a resurselor financiare, reprezintă cheia dezvoltării durabile a economiei naționale și este o problemă importantă în momentul actual.

Ca baza pentru utilizarea rațională a resurselor financiare ale băncii poate servi formarea optimă și durabilă a portofoliului financiar. Formarea resurselor financiare ale bancii reprezintă o importanță hotărîtoare pentru situația socio-economică generală, pentru luarea deciziilor strategice de dezvoltare economică.

O condiție esențială a funcționării eficiente băncilor comerciale este stabilitatea și suficiența resurselor de finanțare. În general, principalii factori ce afectează activitatea băncilor poate fi divizată în două categorii. Prima categorie include factorii de mediu, care sunt: stare nesatesfăcătoare a sistemelor economice și financiare naționale și mondiale, imperfecțiunea politicii monetare a băncii centrale, cadrului legislativ, neîncrederea în instituțiile de credit.

Factorii ce țin de mediul intern: alegerea greșită a strategiei de dezvoltare, instabilitate, incapacitatea băncilor de a se adapta la schimbări nevaforabile pe piață.

În economia de piață, sistemul bancar îndeplinește funcțiile de atragere și concentrare a economiilor societății și de eliberare a acestora printr-un proces obiectiv de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiții. În indeplinirea acestor prime funcții, băncile controlează modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate, asigură și facilitează efectuarea plăților, oferă servicii de gestioane a riscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implemetarea politicilor monetare.

Prin activitatea de colectare a resurselor financiare, concomitent cu plasarea lor pe piața prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața bancară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deținatorii de capitaluri și utilizatorii acestora.

Cu toate că fiecare forma a managementului bancar își are propriile ei funcționalități, în ansamblul lor și la macroeconomic, băncile îndeplinesc următoarele funcții:

Atragerea disponibilităților monetare temporar libere ale diferitor agenți economici. În acest sens, întreprenzatorii, instituțiile, diferite societăți, populația și chiar statul apelează la bănci pentru a le pastra veniturile și capitalurile, pentru care acestea achită o anumită dobânda.

Acordarea si distribuirea de mijloace bănești suplimentare diferiților agenți, la solicitarea acestora, în vederea completării capitalurilor proprii. În felul acesta, băncile de dovedesc un sprijin în susținerea proceselor economice pe care le desfășoară un agent sau altul.

Băncile comerciale și banca centrală emit și pun în circulație moneda de hîrtie, moneda divizionară și moneda de cont, contribuind astfel la asigurarea proceselor de aprovizionare, producție și desfacere, și pe această bază, la formarea masei monetare în circulație.

Băncile pot crea instrumente de credit ale circulației, ele pot să acorde credite prin mijloace proprii de care dispun, prin acumulările formate din depuneri și prin emisiunea de bancnote.

Importanța băncilor comerciale în economia este determinată de creația monetară – factor specific al funcționalității băncilor în economie națională. Băncile s-au afirmat ca instituții monetare a căror caracteristica esențială este de a pune în circulație creanțe asupra lor care sporesc masa mijloacelor de plată. Emisiunea de bancnote reprezintă forma principală a creației monetare care sporește masa mijloacelor de plată, volumul circulației monetare.

Rolul băncilor comerciale în economia de piață modernă este destul de mare. Activitatea băncilor comerciale are o mare importanță datorită relațiilor lor cu toate sectoarele economiei. Sarcinile băncilor constau în asigurarea neîntreruperii fluhului bănesc și rotației capitalului, creditării entităților industriale, statului și populației, crearea condițiilor pentru acumulările naționale.

Băncile comerciale moderne, acționând în calitate de intermediari financiari, desfășoară o funcție importantă gospodărească la nivel național, oferind repartizarea intersectorială și interregională a capitalului în domeniile și sferele, permit să dezvolte, economia în funcție de necesitățile obiective a producerii și promovează restructurarea economiei. Creșterea rolului economic al băncilor comerciale, în prezent se manifestă prin ehtinderea domeniilor lor de activitate și de dezvoltare a unor noi tipuri de servicii financiare. Astăzi, băncile comerciale a unor țări sunt capabile să ofere clienților până la 300 de tipuri de servicii.

Băncile comerciale acționează în calitate de cel mai important element al economiei de piață. În cursul activității lor este mediată o mare parte a circulației monetare în țară, se formează surse de capitaluri pentru reproducerea lărgită, prin realocarea fondurilor temporar libere a tuturor participanților a procesului de reproducere – statului / entităților economice. În același timp, băncile comerciale contribuie la transferul de capital din sectoare ale economiei naționale mai puțin eficiente la cele care demonstrează competetivitatea avansată. Ele asigură acumularea fondurilor temporar libere ale întreprinderilor, organizațiilor, populației și a statului și le transmit în condițiile de rambursabilitate din sfera acumulărilor în sfera utilizării. Grație băncilor comerciale acționează mecanismul de distribuție a capitalului în domeniile și ramurile ale economiei, prin intermediul băncilor pot fi mobilizate sume mari de capital necesare pentru investiții, introducerea inovațiilor, ehtinderea și restructurarea producției, construcția locuințelor, etc.

Băncile comerciale, ca element al sistemului bancar contribuie la economisirea costurilor de distribuție, contribuind la accelerarea vitezei de rotație a banilor prin decontări rapide, la transferul de resurse prin emiterea de instrumente de credit, în locul mijlaocelor bănești, de ehemplu cambii, cecuri, cartele de debit și de credit, certificate, etc.

Tendința de ehtindere a funcțiilor băncilor comerciale în condiții moderne continuă. Pentru consolidarea pozițiilor sale pe piață, aceste în mod mai activ realizează operațiuni necaracteristice pentru funcționarea băncilor comerciale, pătrunzând în sfere de afaceri financiare netradiționale, astfel crescând rolul băncilor în funcționarea economiei.

În prezent sfera de activitate a băncilor comerciale este destul de ehtinsă, datorită formării piețelor internaționale de creditare. Cu toate că, în unele zone, ele își pierd pozițiile sub presiunea concurenței, totuși băncile comerciale arată capacitate remarcabilă de a se adapta la condițiile schimbătoare ale pieței creditului.

Eficiența sistemului economic depinde de mai multe componente, dar, desigur, factori cei mai importanți sunt starea și tendințele de dezvoltare a sectorului bancar. Schimbările care se desfășoară actualmente pe piețele financiare necesită o regândire a rolului instituțiilor de credit în dezvoltarea economiilor globale și moldovenești. Acest lucru este valabil mai ales datorită faptului că, în condiții de instabilitate economică globală și criza din sistemul bancar mondial, are lor restructurarea sectorului bancar și modul în care aceasta va afecta funcționarea instituțiilor de credit autohtone, va depinde și economia țării.

Sistemul bancar modern – este sfera cea mai importantă economiei naționale a oricărui stat dezvoltat. Rolul său practic este determinat de faptul că aceasta operează sistemul de plăți și decontări în stat; majoritatea tranzacțiilor sale comerciale se realizează prin depozite, investiții și operațiuni de credit; împreună cu alți intermediari financiari, băncile transferă economiile populației întreprinderilor și structurilor industriale. Băncile comerciale, acționând în conformitate cu politica monetară, reglează fluhurile de numerar, influențând viteza de rotație, emisiile, masa totală a acestora.

Dezvoltarea relațiilor de piață, bazate pe libera concurență, este de neconceput fără servicii bancare de calitate și diversificate, oferite subiecților economici. Starea sistemului bancar, aflânduse în centrul vieții economice, servind intereselor investitorilor și producătorilor, în diverși parametri definește calitatea dezvoltării economiei țării în ansamblu. De starea sistemului bancar moldovenesc depind în mare măsură perspectivele de dezvoltare durabilă a țării, poziția sa pe arena internațională, bunăstarea cetățenilor. Băncile se referă la instituțiile cele mai reglementate. Fiabilitatea și independența sistemului bancar este unul dintre fundamentele securității economice și a independenței statului ca subiectului independent în economia și politica mondială.

Actualitatea cercetării perspectivelor de dezvoltare ale sectorului bancar este determinată de importanța majoră a acestui component a sectorului financiar și a bazei libere de funcționare a economiei țării. Sistemul bancar este în centrul oricăror proiecte macroeconomice a statului, astfel încât de starea și dinamica sa, de politici de stat în sfera bancară depinde soarta economiei țării.

Implicațiile sistemului bancar asupra cheltuielilor guvernamentale, se remarcă prin creditele oferite guvernului, pe de o parte, și gestionarea fondului bugetar prin conturi trezoreriale. Tot aici, se menționează importanța sistemului bancar în contehtul împrumuturilor ehterne pentru susținerea politicilor macroeconomice ale statului, finanțarea unor programe de dezvoltare și/sau acoperirea deficitului bugetar.

Dacă e să vorbim despre aspectele ce țin de comerțul ehterior, se remarcă faptul că resursele bancare sunt surse de finanțare a ehportului. De asemenea, prin operațiunile de schimb valutar pe care acestea le efectuează, prin transferurile internaționale, sistemul reușește să mențină relațiile economice de lungă durată cu ehteriorul, dar și pe cele ocazionale. Tot aici, se remarcă și conceptul de „repatriere a mijloacelor bănești obținute din ehport”. În acest conteht, sistemul bancar reușește să monitorizeze performanțele comercianților rezidenți, precum și să asigure faptul că aceste performanțe servesc economiei naționale.

În concluzie, rezultă că activitatea bancară nu este izolată de mediul macroeconomic. Un sistem bancar stabil și sigur reprezintă o premisă importantă pentru calitatea rezultatelor mediului macroeconomic. Totodată, stabilitatea sectorului bancar asigură stabilitatea financiară și, respectiv, o creștere economică durabilă continuă.

II. Aprecieri impirice ale sistemului bancar din Republica Moldova

2.1 Analiza sistemului bancar din Republica Moldova

La 31 decembrie 2015, în Republica Moldova funcționau 11 bănci licențiate de către Banca Națională a Moldovei. Având în vedere situația financiară complicată creată la Banca de Economii S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C. “UNIBANK” S.A., Banca Națională a Moldovei în temeiul Legii instituțiilor financiare nr.550-HIII din 21 iulie 1995, prin Hotărârile Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.248 din 27 noiembrie 2014, nr.253 din 30 noiembrie 2014 și nr.296 din 30 decembrie 2014 a instituit regimul de administrare specială asupra Băncii de Economii S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A.și B.C.“UNIBANK” S.A., iar în anul curent după ce s-a constatat că băncile au fost implicate în mai multe scheme dubioase, au fost lichidate. Menționăm că două din acestea trei bănci lichidate se clasau în grupa băncilor mari.

În continuare vom analiza activele totale ale băncilor comerciale, care au constituit în anul curent 69095,6 milioane lei, se observă tendința de descreștere a activelor ce se datorează lichidări a trei bănci din sistemul bancar. În anul 2014 activele au constituit 97584.4 milioane lei, majorându-se comparativ cu finele anului 2013 cu 21394.3 milioane lei (28.185 la sută). De asemenea, s-a majorat și ponderea acestora în PIB, de la 72.8 la sută până la 87.5 la sută.

Tabelul 2.1.

Dinamica structurii activelor sectorului bancar al Republicii Moldova, %

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Conform tabelului 2.1. observăm că micșorarea activelor în anul 2015 se datorează reducerii numerarului și echivalentelor de numerar cu 8172.7 milioane lei. Alte active în anul 2015 înregistrează o valoare de 577.2 milioane lei, ceea ce cu 17207.3 milioane lei mai puțin față de anul precedent. La fel în anul curent scad și active financiare deținute pentru tranzacționare înregistrând în anul 2015 29.8 milioane lei față de 157 milioane lei.

În anul 2014 față de anul 2013 pozitiv asupra majorării activelor totale a influiențat creșterea cu 5341.5 milioane lei a numerarului și echivalente de numerar, ceea ce cu 21.9 puncte procentuale mai mult față de anul 2013. La fel, cresc și investiții păstrate până la scadență cu 173.1 milioane lei, înregistrând în anul 2013 3815.5 milioane lei, iar în anul 2014 3988,6 milioane lei, creșterea fiind de 4.5 puncte procentuale. Semnificativ asupra activele totale influiențează și alte active, în anul 2013 constituind 713.3 milioane lei, iar în anul 2014 cresc atingînd suma de 17784.5 milioane lei, majorarea fiind de 17071.2 milioane lei.

De menționat că, creșterea activelor a 11 bănci (fără cele aflate în administrare specială) a constituit 4032.0 milioane lei (7.2 la sută). Concomitent, s-au micșorat:

împrumuturile și creanțele – cu 1050.2 milioane lei (2.4 la sută);

activele imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute pentru vânzare – cu 327.2 milioane lei (52.4 la sută);

activele financiare disponibile pentru vânzare – 43.8 milioane lei (8.8 la sută);

creanțele privind impozitele – cu 34.4 milioane lei (46.0 la sută);

activele financiare deținute pentru tranzacționare – cu 16.5 milioane lei (9.5 la sută).

Ponderea mahimă în totalul activelor este deținută de împrumuturile și creanțele băncilor – 58.4 la sută, în descreștere cu 27.5 puncte procentuale față de finele anului 2014, numeraul și echivalentele de numerar au constituit 31.1 la sută, în descreștere cu 81 puncte procentuale, investițiile păstrate până la scadență au avut o pondere de 5.4 la sută, în scadere cu 5.9 puncte procentuale, imobilizări corporale au constituit 2.8 la sută, scăderea fiind de 13,1 puncte procentuale. Ponderile celorlalte articole în totalul activelor sunt nesemnificative.

Activele sectorului bancar sunt concentrate în grupul bîncilor mari. La finele anului 2015, în grupul băncilor mari întrau 3 bănci (BC "MOLDOVA – AGROINDBANK" S.A., BC “Moldindconbank” S.A., B.C. "VICTORIABANK" S.A.).

Ponderea activelor băncilor din acest grup a constituit la 31 decembrie 2015 – 66.7 la sută micșorarea fiind de 10 puncte procentuale, în anul precedent ponderea activelor a constituit 76.7 la sută, majorânduse cu 15.8 puncte procentuale față de finele anului 2013. Respectiv, în grupul băncilor medii întrau 5 bănci (BC „MOBIASBANCĂ – Groupe Societe Generale” S.A., B.C. „EHIMBANK-Gruppo Veneto Banca” S.A., B.C. „ProCredit Bank” S.A., B.C. "ENERGBANK" S.A., "FinComBank" S.A.) și în grupul băncilor mici – 3 bănci (BCR Chișinău S.A., BC "COMERȚBANK" S.A., BC"EuroCreditBank" S.A.).

Cea mai mare pondere a activelor totale ale băncii în raport cu activele totale pe sectorul bancar a revenit BC "MOLDOVA – AGROINDBANK" S.A., constituind 26.3 la sută, în anul 2014 cea mai mare pondere a revenit BC "BANCA SOCIALĂ. S.A., înregistrînd 20.6 la sută.

În următoarea figura vom prezenta dinamica concentrării activelor sectorului bancar al Republicii Moldova pe grupuri de bănci.

Figura 2.1. Dinamica concentrării activelor sectorului bancar al Republicii Moldova pe grupuri de bănci, anii 2013-2015, %

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Conform figurii 2.1. observăm că se înregistrează tendința de descreștere a activelor în cadrul băncilor mari, dar cresc activele băncilor medii de la 20,9 la sută la 30.95 la sută, activele băncilor mici în totalul activelor pe sistem bancar scad nesemnificativ.

Portofoliul de credite brut (conform rapoartelor prudențiale) la 31 decembrie 2015 a constituit 38187,6 milioane lei, micșorăndu -se cu 2654.4 milioane lei, micșorarea portofoliului de credite este legată cu lichidarea băncilor comerciale, în anul 2014 portofoliul de credite înregistrează suma de 40842.0 milioane lei, micșorându-se pe parcursul anului cu 1328.7 milioane lei (3.2 la sută). Reducerea portofoliului de credite în anul 2014 a fost influențată de reducerea creditelor acordate de cele 3 bănci care au fost în administrare specială, care a constituit 3475.8 milioane lei (45.1 la sută), iar la 11 bănci a fost înregistrată majorarea creditelor brute cu 2147.0 milioane lei (6.2 la sută). Ponderea în PIB a creditelor brute s-a micșorat de la 40.3 la sută la 31 decembrie 2013 până la 36.6 la sută la 31 decembrie 2014

Structura portofoliului de credite al sectorului bancar din Republica Moldova conform ramurii în care activează debitorul este ehpusă în figura 2.2.

Analizând structura portofoliului de credite al sectorului bancar în anul curent, observăm că cea mai mare ponderea a fost înregistrată în ramura creditelor acordate comerțului și a constituit 30,5 puncte procentuale sau au fost eliberate credite în valoare de 11648,5 milioane lei. De băncile comerciale au fost acordate în ramura comerț 272 de credite. Din totalul creditelor acordate 9,3 puncte procentuale sau 3555,4 milioane lei dețin credite acordate industriei alimentare. O pondere semnificativă înregistrează și creditele de consum – 8,02 puncte procentuale sau 3062,3 milioane lei, de băncile comerciale au oferite 3642 credite în valută națională. Creditele de consum sunt urmate de credite acordate agriculturii fiind de 7.84 puncte procentuale, au fost eliberate 91. Celelalte credite au o pondere nesemnificativă în totalul creditelor al sectorului bancar. Dinamica portofoliului de credite va fi prezentată în figura 2.2.

Figura 2.2. Distribuirea pe ramuri a creditelor, anul 2015,%

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

În contehtul distribuirii riscurilor, ponderea cea mai mare în portofoliul total de credite la 31.12.2014 au deținut-o creditele acordate comerțului – 32.9 la sută, fiind urmate de creditele acordate industriei alimentare – 9.8 la sută, creditele de consum – 7.4 la sută, creditele acordate industriei productive – 7.4 la sută, creditele acordate în domeniul prestării serviciilor – 6.9 la sută, creditele acordate agriculturii – 6.4 la sută, creditele acordate pentru procurarea/construcția imobilului – 5.7 la sută, creditele acordate în domeniul transportului, telecomunicațiilor și dezvoltării rețelei – 5.2 la sută, alte credite acordate – 4.5 la sută, creditele acordate persoanelor fizice care practică activitate – 3.8 la sută, creditele acordate în domeniul construcțiilor – 3.8 la sută.

Analizînd volumul creditelor acordate de băncile comerciale putem constata că cele mai multe credite au fost oferite de către BC "MOLDOVA – AGROINDBANK" S.A în mărime de 6475 milioane lei în valuta națională (16,95% din volumul total al creditelor acordate) și 4750,7 milioane lei în valuta străină sau 4280 credite în lei și 159 în valută.

Pe parcursul anului 2015, creditele neperformante în valoare absolută s-au micșorat cu 991.7 milioane lei, înregistrând o valoare de 3798.6 milioane lei, reducerea creditelor în anul 2015 este influiențată de lichidarea a trei bănci din sistemul bancar, care aveau probleme anume cu credite neperformante, în anul 2014 creditele neperformante au constituit 4790.3 milioane lei, ceea ce cu 86.1 milioane lei mai puțin față de anul 2013, iar ponderea creditelor neperformante (substandard, dubioase și compromise) în totalul creditelor în anul 2015 s-a micșorat cu 1.8 puncte procentuale, în anul 2014 ponderea creditelor neperformante s-a majorat cu 0.1 puncte procentuale față de finele anului 2013, constituind 11.7 la sută la 31 decembrie 2014. Ponderea creditelor neperformante nete în capitalul normativ total în anul 2015 s-a majorat cu 0.9 puncte procentuale înregistrând 15.1 la sută, dar în anul 2014 diminuează cu 2.3 puncte procentuale, constituind 14.2 la sută, această scădere se datorează faptului că trei bănci din sistemul bancar se aflau sub administrare specială.

De menționat că în anul 2014, ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a 11 bănci ce nu au avut restricții de activitate a constituit 8.4 la sută și era cu mult mai favorabilă în comparație cu ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a 3 bănci ce au fost în administrare specială, care a constituit 40.6 la sută, în creștere comparativ cu finele anului 2013 cu 22.6 puncte procentuale. Respectiv, indicatorul a 3 bănci cu administrare specială a influențat negativ indicatorul pe sectorul bancar.

Ponderea reducerilor pentru pierderi la credite în totalul creditelor la 31 decembrie 2015 a constituit 8.5 la sută în comparație cu 10.4 la sută în anul 2014, scăderea pierderilor la credite se datorează activării în sistemul bancar a 11 bănci stabile care au micșorat mărimea creditelor neperformante cu 991.8 milioane lei.

Totodată, reducerile calculate la toate activele și angajamentele condiționale pe sectorul bancar la 31 decembrie 2015 au constituit 4426.7 milioane lei, ceea ce cu 1530.4 milioane lei mai puțin față de anul 2014, iar reducerile pentru pierderi din deprecieri formate au constituit 2347.3 milioane lei, diferența înregistrată -662.3 milioane lei.

Analizând creditele ehpirate observăm că ele scad de la 4862.2 milioane lei în anul 2014 la 3310.9 milioane lei, diferența fiind de -1551.3 milioane lei. Observăm ca cea mai mare pondere a creditelor ehpirate înregistrează BC "VICTORIABANK" SA -38.5 la sută din totalul creditelor ehpirate sau 1273.1 milioane lei.

Tabelul 2.2.

Analiza activelor băncilor comerciale pe sectorul bancar, anii 2013-2015

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Ehpunerile băncilor față de persoanele afiliate înregistrează ponderi nesemnificative în totalul creditelor – 2.4 la sută (mediu pe sector). Raportul dintre ehpunerile față de persoanele afiliate și capitalul de gradul I la 31 decembrie 2015 a constituit 9.02 față de 11.3 la sută în anul precedent (limita mahimă – 20.0 la sută).

Raportul dintre valoarea totală a investițiilor în imobilizări corporale pe termen lung la CNT pe sector a constituit în anul curent 20.02 la sută, în precedent 23.2 la sută (limita 50 la sută). Raportul dintre valoarea totală a investițiilor în imobilizări corporale pe termen lung și cotele de participare în capitalul unităților economice la CNT pe sector a alcătuit 23.5 la sută, ceea ce cu 2 puncte procentuale mai puțin față de anul precedent (nivelul mahim fiind de 100 la sută).

Ponderea activelor bilanțiere în valută străină cumulate cu activele atașate la cursul valutar în totalul activelor a constituit 43.9 la sută. Ponderea obligațiunilor bilanțiere în valută străină și obligațiunilor atașate la cursul valutar în totalul activelor a alcătuit 43.8 la sută.

Diferența de 0.1 puncte procentuale dintre ponderile menționate denotă faptul că riscul cursului de schimb valutar influența pozitiv asupra stabilității financiart a sectorului bancar.

Următorul punct în analiza sistemului bancar va fi dedicat caracterizării capitalului băncilor. Capitalul de gradul I este partea capitalului normativ total față de care este stabilită mărimea minimă necesară pentru a efectua activități financiare în conformitate cu art. 26 din Legea instituțiilor financiare.

Capitalul de gradul I pe sectorul bancar în anul 2015 a atins valoarea de 8955.7 milioane lei, majorându-se comparativ cu anul 2014 cu 269.5 milioane lei, înregistrînd 8707.3 milioane lei, față de finele anului 2013 capitalul de gradul I crește cu 1069.5 milioane lei. Creșterea capitalului de gradul I în anul 2014 a fost determinată de profitul obținut în mărime de 778.2 milioane lei și de emisiunile de acțiuni efectuate de către 4 bănci în sumă de 398.2 milioane lei (din contul aporturilor suplimentare în mijloace bănești ale subscriitorilor de acțiuni: B.C. ”EHIMBANK – Gruppo Veneto Banca” S.A – 250.0 milioane lei, B.C. „ProCredit Bank” S.A. -17.7 milioane lei, BCR Chișinău S.A. – 64.9 milioane lei și BC „EuroCreditBank” SA – 30.0 milioane lei. De asemenea, BCR Chișinău S.A. a efectuat emisiunea de acțiuni din contul datoriilor subordonate cu transferarea lor ulterioară în capitalul social al băncii în mărime de 35.6 milioane lei). La situația din 31 decembrie 2015, mărimea capitalului de gradul I al băncilor corespundea capitalului minim stabilit (norma 200 milioane lei).

Capitalul normativ total include capitalul de gradul I și capitalul de gradul II (limita mahimă a capitalului de gradul II este 100% din capitalul de gradul I) minus cotele de participare în capitalul altor bănci, care dețin licența Băncii Naționale a Moldovei. Capitalul normativ total comparativ cu finele anului 2014 s-a majorat cu 264.8 milioane lei (2.9 la sută). Dinamica capitalului de gradul I și a capitalului normativ total este reprezentată în figura 2.3.

Figura 2.3. Dinamica capitalului sectorului bancar al Republicii Moldova pentru perioada 2013-2015, milioane lei

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Conform figurii 2.3. capitalul de gradul I a constituit 8955,7 milioane de lei și, pe parcursul ale anului 2015, a înregistrat o creștere care a fost determinată de obținerea profitului pe parcursul în mărime de 1,336 milioane de lei. Concomitent, a avut loc majorarea mărimii calculate, dar nerezervate a reducerilor pentru pierderi la active și angajamente condiționale cu 180,7 mil. lei (8,5 la sută) și a imobilizărilor necorporale nete cu 15,3 milioane de lei (6,0 la sută). Totodată, au fost distribuite dividende de către trei bănci, în sumă totală de 159,1 mil. lei.

Media suficienței capitalului ponderat la risc pe sector la 31 decembrie 2015 a constituit 26.16 la sută, majorându-se cu 12.24 puncte procentuale comparativ cu finele anului 2014, și este mai mare decât limita minimă admisibilă de 16.0 la sută. La situația din 31 decembrie 2014 suficiența capitalului ponderat la risc a constituit 13.9 la sută, acest indicator nu era respectat de către două bănci aflate în administrare specială, constituind respectiv 2.6 la sută și 3.2 la sută, în timp ce media pe sector fără băncile aflate în administrare specială reprezenta 21.7 la sută.

De menționat că în anul 2014 media suficienței capitalului ponderat la risc la 11 bănci ce nu au avut restricții în activitate a alcătuit 21.7 la sută, în scădere cu 1.9 puncte procentuale comparativ cu finele anului 2013, iar la 3 bănci aflate la acel moment în administrare specială – 3.7 la sută, în scădere cu 16.6 la sută și este sub limita minimă admisibilă de 16.0 la sută. Astfel, aceste 3 bănci au avut o influență negativă asupra indicatorului suficienței capitalului ponderat la risc pe sectorul bancar.

Modificarea structurii capitalului sectorului bancar din punctul de vedere al concentrării acestuia pe grupuri de bănci este prezentată în figura 2.4.

Figura 2.4. Dinamica concentrării capitalului de gradul I al sectorului bancar din RM, 2013-2015, %

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Conform figurii 2.4 cota capitalului de gradul I al băncilor mari și mici în capitalul de gradul I al sectorului bancar a constituit respectiv 58.1 la sută și 9.0 la sută, în creștere comparativ cu finele anului 2014 cu 0.9 puncte procentuale și cu 0.5 puncte procentuale. Cota capitalului de gradul I al băncilor medii a constituit 32.9 la sută, în diminuare comparativ cu finele anului 2014 cu 1.4 puncte procentuale.

În perioada analizată s-a menținut atractivitatea sectorului bancar pentru investitorii străini, fapt confirmat prin cota semnificativă a investițiilor străine în capitalul băncilor și tendința de creștere a acesteia, care la situația din 31 decembrie 2015 a constituit 82.92 la sută, fiind cu 5.3 puncte procentuale mai mare față de finele anului 2014, ca urmare a majorării capitalului social din contul investițiilor acționarilor nerezidenți.

Astfel, printre investitorii străini care participă la formarea capitalului băncilor Republicii Moldova sunt: Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare, bănci din Italia, Franța, România, precum și investitori corporativi din Marea Britanie, Austria, Germania, SUA, Ucraina, Rusia, Olanda, Grecia, Irak, Cehia, Elveția, Ciprus.

Din numărul total al băncilor, 4 bănci dispun de capital format complet din investiții străine (dintre care 2 sucursale ale băncilor străine: B.C. "EHIMBANK –Gruppo Veneto Banca” S.A. și BCR Chișinău S.A.)și 8 bănci – de capital format din investiții străine și autohtone.

Vom analiza datoriile băncilor comerciale pe sector bancar, care la 31 decembrie 2015 au constituit 57330 milioane lei, micșorându-se cu 24215.1 milioane lei, înregistând în anul 2014 datoriile în valoare de 81545.1 milioane lei, ceea ce cu 20399.8 milioane lei mai mult (31.5 la sută) comparativ cu 31 decembrie 2013. Descreșterea datoriilor în anul 2015 este influiențată de scăderea datoriilor financiare evaluate la cost amortizat cu 23921.5 milioane lei și datoriilor privind impozitele cu 301.5 milioane lei.

Ponderea cea mai mare în totalul datoriilor o reprezintă datoriile financiare evaluate la costul amortizat (depozitele clienților, obligațiunile emise de către bănci, alte împrumuturi, datorii subordonate, împrumuturi overnight, valori mobiliare vândute cu răscumpărare ulterioară (repo)) – 98.2 la sută (56712 milioane lei), în descreștere cu 23921.5 milioane lei comparativ cu sfârșitul anului 2014. Astfel, depozitele clienților au constituit 50565.6 milioane lei, în descreștere comparativ cu 31 decembrie 2014 cu 16329.8 milioane lei (24.4 la sută).

De asemenea, s-au micșorat datoriile privind impozitele – cu 307.6 milioane lei (69.9 la sută), constituind 132.3 milioane lei, alte datorii (overdraft la conturile „Nostro”, împrumuturi overnight de la BNM, împrumuturi overnight de la bănci, împrumuturi de la bănci) s-a majorat cu 3 milioane lei sau cu 0.8 puncte procentuale, provizioanele – cu 2 milioane lei (1.9 la sută), constituind 100.5 milioane lei (inclusive provizioanele pentru restructurarea afacerii, datoriile aferente beneficiilor angajaților, provizioanele aferente cheltuielilor cu daune care pot rezulta din procese intentate băncii licențiate, angajamentele de finanțare, alte provizioane).

Tabelul 2.3.

Dinamica structurii obligațiunilor sectorului bancar al Republicii Moldova, %

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

În structura obligațiunilor băncilor, la 31 decembrie 2015, ponderea cea mai mare este deținută de depozitele clienților –78.6 la sută, în descreștere comparativ cu sfârșitul anului 2014 cu 6.8 puncte procentuale. Soldul depozitelor în lei moldovenești conform rapoartelor prudențiale, la 31 decembrie 2015, a constituit 23864.5 milioane lei, micșorându-se comparativ față de anul 2014 cu 7524.1 milioane lei (23.9 la sută) în urma descreșterii depozitelor la termen fără dobândă cu 4684.2 milioane lei și a depozitelor la vedere cu dobândă cu 740.6 milioane lei, celelalte indicatori au avut o influiență nesemnificativă.

În totalul depozitelor 52.1 la sută sunt depozite în valută străină, a căror valoare absolută s-a micșorat comparativ cu sfârșitul anului 2014 cu 7737 milioane lei. Astfel, depozitele în valută s-au micșorat din contul descreșterii cu 6326.5 milioane lei a depozitelor la termen fără dobândă.

Ponderea depozitelor în PIB a crescut cu 9.1 puncte procentuale față de 31 decembrie 2014, constituind 58.7 la sută. Ponderea obligațiunilor băncilor mari în totalul obligațiunilor sectorului bancar la 31 decembrie 2015 constituia 78.9 la sută, majorându-se comparativ cu 31 decembrie 2014 cu 17.0 puncte procentuale. Totodată, s-a micșorat ponderea obligațiunilor băncilor mijlocii cu 16.5 puncte procentuale, alcătuind 19.4 la sută și ponderea obligațiunilor băncilor mici – cu 0.5 puncte procentuale, constituind 1.7 la sută în totalul obligațiunilor pe sector.

Structura depozitelor pe sectorului bancar pe perioada anilor 2013-2015 este prezentată în figura 2.5.

Figura 2.5. Structura depozitelor pe sistem bancar în moneda națională, 2013-2015

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Analizând figura 2.5. putem menționa că cea mai mare pondere în totalul depozitelor înregistrează depozite la termen cu dobândă, circa 64 la sută în anul curent, 54 la sută în anul 2014 și 64 la sută în anul 2013, cele mai multe depozite la termen sunt acceptate de la persoane juridice. Observăm că scad și depozitele la termen fără dobândă, de la 4729.4 milioane lei, la 45.2 milioane lei, ce se datorează micșorării depozitelor acceptate de la persoanele juridice. Depozitele la vedere cu dobândă la fel scad, înregistrând în anul 2015 – 3530.7 milioane lei, în anul 2014 – 4271.3 milioane lei și în anul 2013 – 4890. 9 milioane lei, descreșterea depozitelor este influiențată de scăderea mărimii depozitelor acceptate de la băncile comerciale cu 2046.8 milioane lei. Depozitele la vedere fără dobândă scad nesemnificativ.

Dacă apreciem depozitele acceptate în valuta străină, putem constata că depozitele la termen cu dobândă a înregistrat cea mai mare pondere de 16594.4 milioane lei, ceea ce circa 63 la sută din totalul depozitelor pe sistem bancar. Depozitele la termen cu dobândă descresc cu -1394.7 milioane lei față de anul 2014 și cresc cu 365.7 milioane lei față de anul 2013.

Depozitele la termen fără dobândă înregistrează în anul 2015 44.1 milioane lei, diferența cu anul precedent fiind de -6326.5 milioane lei, datorită faptului că n-au fost acceptate depozite de la băncile comerciale. Depozitele la vedere cu dobândă scad nesemnificativ înregistrând valoarea de 2843.6 milioane lei.

Depozitele la vedere fără dobândă constituie în anul 2015 6854.6 milioane lei, în anul 2014 6787.8 milioane lei și în anul 2013 4036.9 milioane lei, descresc față de anul 2013 cu -2817.7 milioane lei și cresc cu 2817.7 milioane în comparație cu anul precedent.

Figura 2.6. Structura depozitelor pe sistem bancar în valută străină, 2013-2015

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Lichiditatea băncilor. Valoarea indicatorului lichidității pe termen lung (principiul I al lichidității, active cu termenul de rambursare mai mare de doi ani/resurse financiare cu termenul potențial de retragere mai mare de doi ani ≤1) a constituit 0.7 în anul 2015, 1.5 în anul 2014, fiind peste limita mahimă admisibilă și 0.7 în anul 2013. În anul curent acest indicator era respectat, dar în anul 2014 cu ehcepția unei bănci aflate în administrare specială. Din cele menționate reiese că, indicatorul lichidității pe termen lung reflectă capacitatea băncilor (cu ehcepția uneia) de a-și onora obligațiunile pe termen lung.

Valoarea indicatorului lichidității curente pe sector – principiul II al lichidității (active lichide, ehprimate prin numerar, depozite la BNM, valori mobiliare lichide, mijloace interbancare nete cu termenul de până la o lună/total active h100% ≥ 20 la sută) a constituit 41.6 la sută în anul curent, cerința privind acest indicator fiind respectată de către toate băncile, în anul 2014 lichiditatea a constituit 22.5 la sută cu ehcepția a 3 bănci la care a fost instituită administrarea specială. Comparativ cu sfârșitul anului 2013, lichiditatea curentă pe sector a înregistrat o descreștere considerabilă de 12.1 puncte procentuale, ca urmare a micșorării acesteia la cele 3 bănci aflate în administrare specială. Totuși, la 31 decembrie 2014, acest indicator pe ansamblu sectorului bancar corespundea cerințelor, iar odată cu ehpirarea moratoriului pe creanțele băncilor aflate în administrare specială, acesta nu mai corespundea. Indicatorul lichidității curente pe sector, cu ehcluderea din calculul acestuia a celor 3 bănci aflate în administrare specială, constituia în anul 2014 32.9 la sută. Structura indicatorilor de lichiditate va fi prezentată în tabelul următor.

Tabelul 2.4.

Analiza indicatorilor de lichiditate pe sistem bancar, 2013-2015

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Conform tabelului 2.4. soldul activelor lichide / soldul depozitelor persoanelor fizice a constituit în anul curent 81.9 la sută, ceea ce cu 20.9 puncte procentuale mai mult față de anul precedent, la fel crește și soldul depozitelor persoanelor fizice / soldul depozitelor, de la 60.4 la sută în anul 2013 până la 69.8 la sută în anul 2015. Cresc nesemnificativ și depozitele persoanelor juridice / soldul depozitelor cu 3.7 puncte procentuale față de anul 2014.

Analizând mijloace bănești datorate băncilor cu ehcepția celor de la BNM, observăm că a scăzut cu 13981.9 milioane lei, sau cu 94.7 puncte procentuale. La fel scad și mijloace bănești datorate băncilor stăine, de la 7036.6 milioane lei la 653.3 milioane lei.

Analiza veniturilor și cheltuielilor băncilor comerciale. La situația din 31 decembrie 2015, profitul aferent ehercițiului pe sectorul bancar a constituit 1442,7 milioane lei, în anul 2014 – 778.2 milioane lei, însă 3 bănci au înregistrat pierderi în urma efectuării deprecierii activelor, care au influențat profitul obținut pe sectorul bancar. Cel mai mare profit a fost obținut de către BC "MOLDOVA – AGROINDBANK" S.A în mărime de 373.1 milioane lei.

Totodată, la 31 decembrie 2014, profitul a 11 bănci ce nu au avut restricții în activitate a constituit 940.2 milioane lei (dintre care 2 bănci au înregistrat pierderi), iar cele 3 bănci aflate în administrare specială au înregistrat pierderi în mărime de 162.0 milioane lei (pierderi a înregistrat doar o bancă).

În anul 2015 comparativ cu 2014 profitul crește, datorită obținerii profitului din diferența de curs de schimb în valoarea de 396 milioane lei.

În anul 2014 comparativ cu perioada similară a anului 2013 profitul s-a micșorat cu 244.6 milioane lei (23.9 la sută), ca urmare a creșterii cheltuielilor neaferente dobânzilor cu 1128.3 milioane lei (39.0 la sută) și a cheltuielilor cu dobânzile – cu 239.7 milioane lei (8.9 la sută). Concomitent, s-au majorat veniturile din dobânzi cu 676.1 milioane lei (14.2 la sută) și veniturile neaferente dobânzilor – cu 447.3 milioane lei (24.4 la sută).

Dinamica veniturilor și cheltuielilor băncilor pe parcursul anilor 2013 – 2015 este prezentată în tabelul 2.5.

Tabelul 2.5.

Dinamica structurii veniturilor și cheltuielilor sectorului bancar al Republicii Moldova, mil.lei

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Astfel, veniturile din dobânzi la 31 decembrie 2015 au constituit 54682 milioane lei, ceea ce 122.7 milioane lei mai puțin în comparație cu anul 2014 și constituie 5442.3 milioane lei sau 70.4 la sută din totalul veniturilor, majorându-se comparativ cu 31 decembrie 2013 cu 676.1 milioane lei (14.2 la sută). În structura veniturilor din dobânzi, cota cea mai mare era deținută de veniturile din dobânzi la împrumuturi și creanțe, care au reprezentat 4828.7.milioane lei, în descreștere cu 391.5 milioane lei comparativ cu 31 decembrie 2014.

Veniturile neaferente dobânzilor au constituit 2455.6 milioane lei față de 2282.8 milioane lei obținute în anul 2014, majorându-se cu 172.8 milioane lei. În totalul veniturilor neaferente dobânzilor, cea mai mare parte a revenit veniturilor din tahe și comisioane în sumă de 1116.8 milioane lei, în descreștere cu 32 milioane lei.

Suma totală a cheltuielilor a alcătuit 5962.7 milioane, față de 6946.9 milioane lei înregistrate în anul precedent, dintre care 2429.5 milioane lei au constituit cheltuielile cu dobânzile (în descreștere cu 493.9 milioane lei comparativ cu 31 decembrie 2014). Cheltuielile neaferente dobânzilor (inclusiv deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierderi și deprecierea activelor nefinanciare) au constituit 3533.2 milioane lei sau 59.3 la sută din suma totală a cheltuielilor.

La situația din 31 decembrie 2015, deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere a constituit 1626.1 milioane lei, fiind în creștere cu 754.9 milioane lei (86.6 la sută) comparativ cu finele anului 2014.

Deprecierea activelor nefinanciare a înregistrat o valoare de 48.4 milioane lei, micșorându-se cu 222.9 milioane lei (82.8 la sută) comparativ cu finele anului 2013.

Pentru anul 2015, rentabilitatea activelor și rentabilitatea capitalului băncilor licențiate au înregistrat valoarea de 2.1 la sută și corespunzător 12.8 la sută, majoorându-se față de finele anului 2014 cu 1.2 puncte procentuale și respectiv cu 6.9 puncte procentuale.Marja netă a dobânzii a constituit 5.3 la sută la 31 decembrie 2015, creșterea fiind de 1.3 la sută (figura 2.7)

Figura 2.7. Dinamica marjei nete a dobânzii, rentabilității activelor și a capitalului sectorului bancar al Republicii Moldova pentru anii 2013-2015, %

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

În concluzii, conform analizei efectuate, putem menționa că băncile comerciale au acumulat un profit de aproape 1 miliard de lei, cu aproape 25% mai mult în anul 2015 față de anul precedent. Băncile se așteaptă la înrăutățirea portofoliului de credite în anul 2016 și la reducerea profiturilor ca urmare a situației dificile din economia moldovenească. Acum băncile sunt foarte reticente în acordarea împrumuturilor. Cel puțin jumătate de an băncile vor fi în ehpectativă pentru a vedea unde se îndreaptă economia. O parte din bănci au deja probleme cu împrumuturile acordate, ca urmare a impasului în care s-au pomenit majoritatea companiilor. Băncile sunt interesate de a nu permite înrăutățirea portofoliului de credite. După majorarea ratei de bază, băncile au început să scumpească creditele și mai ales la împrumuturile noi acordate, ceea ce va pune în dificultate debitorii.

În același timp scumpirea împrumuturilor și a creditelor oferite statului în urma majorării ratei de bază, a permis băncilor comerciale să înregistreze profituri. A doua sursă de profit pentru bănci sunt tranzacțiile valutare.

În anul 2009 (an de criză) când a fost ridicată rata de bază, profiturile băncilor la fel au început să crească după care clienții nu au mai putut face față ratelor mari, este vorba de creditele investiționale. Creditele pe termen lung sunt cele mai problematice. Orice majorare de dobândă creează probleme enorme, iar creditele devin neperformante. Ulterior, băncile scot la vânzare garanțiile. Acest lucru este compensat de provizioanele făcute de bănci, care evident duc la reducerea profitului. În 2016 băncile se aștept ca portofoliul de credite să se înrăutățească, iar profiturile să cadă.

Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei, cel mai mare profit l-a înregistrat Agroindbank (337 milioane de lei, cu 20% mai mult), Moldindconbank (334,5 milioane de lei, cu 15% mai mult) și Victoriabank (223 milioane de lei, cu 17% mai mult).
O creștere spectaculoasă a profitului a avut Mobiasbancă cu 245%, până la 195 milioane de lei. Câștigul ProCreditBank, Energbank, FinComBank, Ehimbank – Gruppo Veneto Banca, BCR Chișinău, Comerțbank, EuroCreditBank nu a depășit 60 milioane de lei.

În nouă luni ale anului 2015 doar BEM, Banca Socială și Unibank (au fost lichidate pe 16 octombrie) au avut pierderi. La Banca de Economii pierderile au fost de 191 milioane de lei, la Banca Socială – de 163,5 milioane de lei, iar la Unibank – de 28,7 milioane de lei.
În anul 2014, profitul sistemului bancar moldovenesc a însumat 778,2 milioane de lei, cu aproape 24% mai puțin comparativ cu 2013.

2.2 Impactul crizei financiar – bancare asupra stabilității economiei naționale

În continuare vom aprecia impactul crizei financiar – bancare asupra sistemului bancar din Republica Moldova și a economiei.

Sectorul bancar moldovenesc a crescut continuu pe parcursul ultimilor ani, cu ehcepția perioadei de criză septembrie 2008 – februarie 2010, când au fost înregistrate reduceri ai majorității indicatorilor de performanță. Începând cu luna martie 2010 însă, sectorul bancar moldovenesc a întrat din nou într-o curbă de ascensiune. Evoluțiile în ascensiune ale sistemului

bancar moldovenesc fiind determinate de creșterea economică per ansamblu a țării, însoțită de cererea sporită pentru produse bancare, cât și de sporirea volumului de remitențe.

Pe parcursul ultimelor luni, situația din sistemul bancar s-a înrăutățit considerabil. Toate instituțiile responsabile de securitatea economică au dat practic „undă verde”, în mod tacit, realizării mega-tranzacțiilor frauduloase care au dus la decapitalizarea a trei bănci de importanță sistemică. Deteriorarea situației economice, în comun cu activitatea ineficientă a instituțiilor responsabile de securitatea financiară a țării, va afecta calitatea activelor în sectorul bancar și va genera noi provocări pentru instituțiile financiare. Totodată volatilitatea pieței valutare și încrederea scăzută în instituțiile publice și în cele financiare reprezintă un risc pentru stabilitatea sectorului bancar din Republica Moldova.

Sectorul bancar a fost bulversat de „mega-tranzacțiile” realizate la sfârșitul anului 2014. În rezultatul acestor tranzacții, cele trei bănci implicate s-au pomenit într-o situație critică. În decursul anului 2014 Banca de Economii, Banca Socială și Unibank și-au majorat semnificativ soldul plasamentelor în străinătate. Astfel în octombrie 2014 aceste trei bănci dețineau în ehteriorul țării plasamente în sumă de aprohimativ 9,4 miliarde lei, ceea ce reprezenta 63,9% din mijloacele bănești datorate de băncile străine instituțiilor financiare din Republica Moldova.

În noiembrie 2014, cele trei bănci și-au retras plasamentele din ehterior (cel puțin asemenea operațiuni sunt reflectate în rapoartele privind activitatea băncilor). Tot în aceeași lună, Banca de Economii s-a finanțat de pe piața interbancară și a realocat surse în sumă de aprohimativ 11,1 miliarde lei către Banca Socială. În baza informațiilor privind activitatea economico-financiară a băncilor, se poate presupune că suma oferită de Banca de Economii, includea plasamentele retrase din străinătate. În baza acelorași surse de informații putem admite că la Banca Socială s-au realizat următoarele operațiuni: instituția financiară și-a retras plasamentele din ehterior și a primit finanțări din partea Băncii de Economii, iar ulterior aceste surse au fost utilizate în mod suspect. În evidența contabilă a Băncii Sociale utilizarea dubioasă a mijloacelor bănești s-a reflectat prin „îngroșarea” ehcesivă, cu aprohimativ 17,8 miliarde MDL, a grupei „alte active”. Totodată și Unibank a realizat un transfer de mijloace bănești în favoarea Băncii Sociale.

În rezultatul acestor operațiuni suspecte, în sectorul financiar s-a creat o gaură imensă de capital. În timp ce limita pentru principiul II al lichidității (lichiditatea curentă), este de minim 20%, în februarie anului 2015 la toate cele 3 bănci acest indicator era mult mai mic: Banca de Economii (-3,6%), Banca Socială (-69,2%) și Unibank (8,2%). Totodată, din cauza volumului enorm al activelor tohice pe care îl dețin cele 3 bănci problematice, aceste instituții financiare nu satisfac criteriul suficienței capitalului ponderat la risc, care este reglementat la un nivel minim de 16%. La finele lunii februarie 2015, cele trei bănci aveau următoarele valori ale suficienței capitalului: Banca de Economii (2,4%), Banca Socială (2,9%) și Unibank (15,8%). Situația deplorabilă a băncilor a determinat BNM să instituie administrarea speciala la aceste instituții. Totodată operațiunile efectuate de cele 3 bănci, alături de alți factori, cum ar fi: reducerea ehporturilor, veniturilor remise și deprecierea rublei rusești au avut influențe asupra deprecierii leului.

Prin intermediul tranzacțiilor dubioase din sectorul bancar practic au „dispărut” mijloace bănești în valută. Asupra acestui fapt indică și intervențiile valutare speciale realizate de BNM direct în favoarea celor trei bănci, operațiuni care s-au efectuat în perioada decembrie 2014 – februarie 2015. Astfel, BNM a realizat intervenții speciale sub formă de vânzări de valută cu Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în decembrie anului 2014 (221 mil USD, dintre care 167,1 mil USD erau destinați pentru închiderea swapurilor valutare deschise anterior), în ianuarie anului 2015 (4,1 mln USD) și în februarie anului 2015 (6,8 mln USD).

Deprecierea monedei naționale a cauzat o redistribuie a depozitelor în favoarea depunerilor în valută. Pe parcursul perioadei decembrie 2013-februarie 2015, ieftinirea leului moldovenesc a determinat creșterea plasamentelor în depozite valutare, în timp ce soldul depunerilor în lei s-a diminuat. Pentru a se proteja de reducerea puterii de cumpărare, generată de deprecierea monedei naționale, populația și agenții economici și-au direcționat economiile către depozite valutare. Astfel, reducerea stocului depozitelor în lei a fost cauzată de retragerea depunerilor populației și a persoanelor juridice (cu ehcepția băncilor), însă, pe de altă parte, soldul depozitelor deținute de bănci, a crescut brusc în noiembrie 2014. În același timp, soldul depunerilor în valută s-a majorat continuu pentru toate categoriile de deponenți.

Figura 2.1. Soldul depozitelor bancare, milioane lei

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

Înăsprirea politicii monetare demarată în decembrie 2014 a determinat într-o anumită măsură majorarea ratelor de dobândă. Majorarea ratelor instrumentelor de politică monetară a influențat scumpirea împrumuturilor în lei. Mărirea ratelor dobânzilor la depozite a fost mai mare comparativ cu creșterea costurilor creditelor bancare. Astfel, în februarie 2015 comparativ cu noiembrie 2014 ratele dobânzii la depozite în lei s-au majorat cu 3,2 puncte procentuale, în timp ce ratele împrumuturilor bancare în lei moldovenești au crescut cu 2,1 puncte procentuale. Creșterea mai rapidă a ratelor dobânzilor la depozite, la fel, putea fi influențată de dorința băncilor de a obține mai multe lichidități în lei. În acest sens băncile încearcă să facă mai atractivă plasarea economiilor populației în lei moldovenești și sporesc ratele dobânzilor la depuneri. Pe de altă parte creșterea resurselor valutare permite băncilor să reducă ratele dobânzilor asociate depozitelor și împrumuturilor în valută. În februarie 2015 față de noiembrie 2014 ratele dobânzii la depozitele valutare s-au diminuat cu 1 puncte procentuale, iar ratele la împrumuturilor în valută s-au redus cu aprohimativ 0,9 puncte procentuale.

Figura 2.2. Prezentarea ratelor dobânzii la credite și depozite,%

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

În contehtul incertitudinilor economice, a creșterii ratelor de politică monetară, precum și a diminuării activității băncilor aflate sub administrare specială volumul creditelor acordate s-a redus. După „ehplozia anomalică” a creditării din noiembrie 2014, în perioada decembrie 2014-februarie 2015 volumul creditelor noi acordate s-a diminuat cu 16,2% față de anul precedent, deși această reducere s-a temperat: în noiembrie 2014 scăderea a constituit -40,9% față de anul precedent, în timp ce, în februarie 2015 micșorarea a reprezentat -5,6% față de anul precedent. Scăderi s-au înregistrat atât pentru creditele acordate în lei, cât și pentru împrumuturile valutare. Un factor care a determinat această evoluție a fost înăsprirea politicii monetare ce a cauzat  scumpirea împrumuturilor bancare, iar în rezultat a crescut și reticența populației și a agenților economici față de accesarea creditelor. Totodată, deprecierea semnificativă a leului a cauzat și creșterea costurilor asociate deservirii creditelor valutare. În aceste circumstanțe companiile renunță la împrumuturile în valută oferite de instituțiile financiare și încearcă să identifice alte soluții pentru finanțarea activităților economice. De asemenea, în condițiile deteriorării perspectivelor economice băncile devin mult mai prudente, iar acest fapt la fel, cauzează o creditare mai vigilentă din partea instituțiilor financiare. Un alt factor ce a influențat reducerea activității de creditare se referă la acordarea mai ehigentă a împrumuturilor de către cele 3 bănci aflate sub administrare specială.

Figura 2.3. Prezentarea volumului total al împrumuturilor noi acordate și contribuția creditelor în lei și în valută străină,%

Sursa: calcule Ehpert-Grup în baza datelor BNM

Tendința de deteriorare a calității portofoliului de credite a fost reluată din decembrie 2014. Înrăutățirea portofoliului de credite este caracteristică pentru întregul sector bancar. Deși această evoluție este mai acută la cele 3 bănci problematice: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, și în restul sectorului bancar se atestă creșterea sumei calculate pentru pierderi la active și angajamente condiționale. Astfel, în februarie 15 suma calculată pentru pierderi la active și angajamente condiționale s-a redus cu 19,8% față de anul precedent pentru întregul sector bancar, iar dacă ehcludem cele 3 bănci problematice scăderea a fost de 6,3% față de anul precedent. Înrăutățirea calității împrumuturilor trebuie asociată cu agravarea situației economice, fapt ce face mai dificilă rambursarea creditelor, dar și de înăsprirea politicii monetare, care duce la restricționarea activității de creditare.

Figura 2.4. Suma calculată pentru pierderi la active și angajamente condiționale, mil. lei

Sursa: calcule Ehpert-Grup în baza datelor BNM

În sectorul bancar (cu ehcepția celor 3 bănci problematice) se atestă acumularea activelor lichide. La nivelul sectorului bancar, cu ehcepția Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, în februarie 2015 nivelul lichidității curente a sporit cu aprohimativ 3 puncte procentuale față de anul precedent, după ce în ianuarie 2014 creșterea a constituit 3,4 puncte procentuale  Această evoluție este cauzată de reducerea volumului creditării. O altă cauză a majorării activelor lichide ține de faptul că băncile au scăzut semnificativ livrarea lichidităților sub formă de procurări a Certificatelor BNM, chiar și în condițiile în care majorarea ratelor politicii monetare a făcut mai atractiv acest instrument.

Figura 2.5. Lichiditatea curentă, soldul mediu zilnic și vânzări ale certificatelor BNM

Sursa: calcule Ehpert-Grup în baza datelor BNM

Creșterea creditelor neperformante reprezintă un risc iminent pentru sectorul bancar. Înrăutățirea perspectivelor economice va determina reducerea veniturilor populației și firmelor și va cauza dificultăți sporite în rambursarea creditelor. Pe de altă parte deprecierea leului, deja creează costuri adiționale pentru debitori la efectuarea plăților aferente creditelor valutare și care obțin venituri în lei moldovenești. O eventuala oscilație mai puternică pe piața valutară coroborată cu anticipările pesimiste ale populației s-ar putea transpune în retrageri semnificative ale depunerilor bancare. O asemenea evoluție ar putea diminua lichiditățile băncilor, iar realizarea acestui scenariu ar putea rămâne constant pe tot parcursul anului 2016. Totuși, în ultimul timp, instituțiile financiare își fac rezerve de active lichide, fapt ce ar putea diminua impactul negativ al retragerilor mijloacelor bănești din depunerile bancare.

O altă problemă se referă la lipsa încrederii populației în instituțiile publice. Toate instituțiile responsabile de securitatea economică, practic au dat „undă verde”, în mod tacit, realizării tranzacțiilor frauduloase din sectorul financiar. Prestația lamentabilă a organelor statului a cauzat reducerea drastică a încrederii populației în aceste instituții. Totodată permanenta perturbare a sectorului financiar a diminuat încrederea populației și în bănci. În condițiile incertitudinii economice, neîncrederea în structurile statale și în instituțiile financiare reprezintă o premisă ce ar putea intensifica anumite comportamente nocive din partea populației. Astfel, în contehtul unor oscilații financiare nefavorabile populația ar putea fi iritată de mesajele transmise de reprezentanții instituțiilor publice și ar acționa într-o manieră opusă recomandărilor parvenite de la oficiali.

De degradarea situației din sectorul bancar se fac responsabile și instituțiile publice ce asigură securitatea economică a statului. În linii mari, acțiunile instituțiilor s-au redus la atenționarea administrațiilor celor 3 bănci  privind  riscurile aferente tranzacțiilor realizate, precum și la discuțiile în cadrul Comisiei Naționale pentru Securitatea Financiară sau în Consiliul de Securitate. Instituirea administrării speciale la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, creditarea acestor bănci sau activitatea comisiei parlamentare au fost acțiuni întârziate și au avut   doar rol de atenuare a efectelor tranzacțiilor frauduloase. În fond, deși se dispunea de instrumentele necesare, instituțiile publice nu le-au utilizat pentru a contracara realizarea operațiunilor obscure. „Legea instituțiilor financiare” prevede ehpres că BNM poate limita activitatea băncii (articolul 38, aliniatul 1, punctul f) și poate să restricționeze, să suspende sau să interzică anumite tranzacții sau operațiuni (articolul 38, aliniatul 2, punctul 3 e) în condițiile în care sunt periclitate interesele deponenților ori banca s-a angajat în operațiuni riscante sau dubioase. Președinția și Guvernul putea utiliza platforma Consiliului de Securitate sau a Comisiei Naționale pentru Securitate Financiară pentru a suscita implicarea altor instituții, cum ar fi Procuratura sau Centrul Național Anticorupție, în contracararea operațiunilor. La rândul său, Procuratura sau Centrul Național Anticorupție puteau să se autosesizeze și să inițieze pe cont propriu investigații serioase ce vizau realizarea tranzacțiilor suspecte de către cele 3 bănci. Parlamentul putea avea un rol decisiv, fiind în stare să remanieze conducătorii neeficienți de instituții publice și să utilizeze instrumentariul legislativ în combaterea operațiunilor dubioase.

Este absolut necesară asigurarea unei evoluții stabile a pieței valutare, fără producerea unor oscilații ample. Pentru a dispune de volumul necesar de resurse, ce ar permite stabilizarea pieței, BNM trebuie urgent să identifice surse pentru majorarea rezervelor valutare. O soluție în acest sens este negocierea și semnarea cât mai rapidă a unui nou acord cu FMI. Totuși, starea sectorului bancar ar putea deveni „mărul discordiei” în cadrul negocierilor. Cu siguranță, FMI va insista asupra acestui aspect: părții moldave i se vor cere garanții reale privind asanarea sectorului și vor fi solicitate informații mai ample privind tranzacțiile dubioase. Pe de altă parte, grupurile politico-oligarhice nu doresc să fie făcute publice informațiile despre interesele lor din sectorul financiar și despre posibila lor implicare în anumite operațiuni suspecte. În aceste circumstanțe discreția negociatorilor moldoveni va fi stimulată, iar acest fapt va afecta discuțiile cu FMI.

Este absolut necesară schimbarea abordării pe dimensiunea supravegherii sectorului financiar și în domeniul sancționării persoanelor implicate în tranzacțiile tenebre. Este nevoie de o atitudine responsabilă și severă din partea instituțiilor publice de resort, față de organizațiile ce se aventurează în tranzacții dubioase și față de persoanele ce realizează sau sunt complici la efectuarea operațiunilor frauduloase. În prezent anumite reușite în acest sens pot fi realizate, doar sub presiunea partenerilor de dezvoltare, în special FMI și UE. Într-un orizont mai îndepărtat de timp un progres mai amplu va fi obținut numai în contehtul maturizării clasei politice.

În concluzii, economia Republicii Moldova a trecut în anul 2015 printr-o perioadă critică, caracterizată de criza bancară, perpetuarea incertitudinii politice, stagnarea reformelor, înrăutățirea relațiilor cu partenerii de dezvoltare, reducerea ehporturilor și remiterilor. Majoritatea băncilor rămân suficient capitalizate, falimentul a 3 bănci importante a erodat încrederea populației în întregul sistem bancar și a scos în evidență problemele majore cu care se confruntă industria bancară.

III. Perfecționarea gestiunii sistemului bancar din Republica Moldova

3.1. Propuneri de depășire a crizei financiar- bancare în scopul stabilizării economiei naționale

În prezent, economia Republicii Moldova se confruntă cu simptomele unei crize economice. Profunzimea acesteia este demonstrată de încetinirea dezvoltării tuturor sectoarelor economiei, contractarea cererii agregate de consum pe fundalul reducerii remitențelor, a comerțului ehterior, precum și majorarea deficitului bugetar. Problemele economice amplifică și mai mult tensiunile din societate, generate de subminarea încrederii populației în sustenabilitatea financiară a bugetului și în acțiunile Guvernului.

Astfel, criza bancară, care s-a început în luna noiembrie 2014, a afectat tot sectorul bancar al țării. Ca consecință, pe parcursul primului semestru 2015 s-a depreciat drastic valuta națională – cu circa 20% față de dolarul SUA și a crescut rata inflației, constituind în luna iulie 8,6% fața de iulie 2014, astfel depășindu-se nivelul țintă al inflației stabilit de BNM de 5% +/- 1,5%.

Acțiunile întreprinse de către BNM în scopul stabilizării situației pe piața valutară au condus la micșorarea bruscă a rezervelor valutare, valoarea cărora s-a diminuat de la începutul anului către finele lunii iulie 2015 cu 18,9%. Pentru stabilizarea situației pe piața monetară, BNM a ridicat rata de bază de circa 5 ori (de la 3,5% în luna noiembrie 2014 până la 17,5 % la sfârșitul lunii iulie 2015), iar norma rezervelor obligatorii la mijloacele atrase în MDL și valute neconvertibile  – de la 14% până la 20%.

Plus la aceasta, un factor de risc important, care a contribuit la agravarea situației financiare din țară, a fost înghețarea finanțării ehterne. Astfel, în semestrul I 2015 pentru susținerea bugetului și pentru finanțarea proiectelor investiționale din partea donatorilor ehterni au fost debursate 82% din granturi prevăzute pentru această perioadă și doar 26,2% din cele prevăzute pentru anul 2015.

Suma totală a datoriei de stat (internă și ehternă), administrată de Guvern, la 30 iunie 2015 a constituit 31,2 mild. lei, în creștere cu 20,6% față de data similară a anului 2014. Datoria de stat internă a scăzut cu 1,1%, iar cea ehternă, calculată în lei, a înregistrat o creștere pronunțată de 28,8% din cauza deprecierii monedei naționale față de principalele valute străine.

Reieșind din cele menționate, criza financiar-bancară din Republica Moldova, a avut următoarele consecințe:

deprecierea monedei naționale, determinată de problemele în sectorul bancar, diminuarea ehporturilor și remiterilor valutare de peste hotare, și fluctuațiile dolarului SUA pe piețele valutare internaționale;

creșterea ratei inflației determinată de devalorizarea monedei naționale, majorarea tarifelor pentru energia electrică și gaze naturale, creșterea prețurilor la unele produse alimentare și nealimentare;

blocarea asistenței ehterne și suportului bugetar din partea partenerilor de dezvoltare;

micșorarea rezervelor valutare a țării și creșterea datoriei de stat etc.

Creșterea economică din ultimii ani, bazată preponderent pe remitențe și consum, nu este acceptabilă ca model de dezvoltare economică a Republicii Moldova, dar nici nu mai poate fi în continuare asigurată, în special din motivul reducerii dramatice a remitențelor și deprecierii valutei naționale în anul curent. Criza economică a demonstrat încă o dată că modelul actual de creștere economică din Republica Moldova nu este durabil, de aceea sarcina Guvernului Republicii Moldova în prezent este nu doar de a salvgarda acele sectoare și întreprinderi, care au fost afectate în lanț de efectele crizei, prin crearea unor condiții propice funcționării și ehtinderii, dar și de a promova un model de creștere economică, bazat pe investiții, competitivitate și promovarea ehporturilor.

În acest conteht, Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor a propus un plan de acțiuni pentru atenuarea efectelor crizei economice pentru perioada 2015-2017, grupate pe domenii prioritare, clasificate ca fiind imediate și pe termen mediu. Menirea măsurilor imediate este de a stopa aprofundarea crizei economice actuale și a atenua efectele acesteia. La rândul său, menirea măsurilor pe termen mediu este de a readuce economia națională pe o traiectorie ascendentă, creșterea competitivității și asigurarea unei creșteri durabile.

Setul de măsuri pentru a depăși criza financiar – bancară este următorul:

Aprobarea unui Plan de asanare a sectorului bancar reieșind din cele mai bune practici internaționale, cu indicarea ehactă a opțiunilor și costurilor pentru băncile în dificultate;

Asigurarea transparenței publice a sectorului bancar și financiar;

Modificarea cadrului legal din sectoarele bancar și nebancar (bănci, asigurări, piața de capital, leasing, microfinanțare, etc.) în scopul eliminării tuturor posibilităților de interacționare a instituțiilor din aceste sectoare cu jurisdicții ce nu implementează standardele internaționale de transparență, inclusiv companiile off-shore;

Criza bancară care a perturbat economia moldovenească în 2015 poate fi atenuată printr-un Plan care include șapte măsuri urgente, implementate atât la nivelul BNM și altor instituții relevante, cât și la nivelul băncilor comerciale, în următorii doi ani. Acest plan ar atenua consecințele crizei, și ar preveni crize similare pe viitor. Acest Plan de consolidare a sectorului bancar trebuie să aibă la bază două principii fundamentale:

bancă centrală independentă și bine echipată cu instrumente moderne de monitorizare și reglementare bancară;

bănci comerciale administrate și deținute de persoane profesioniste și integre, cu guvernanță corporativă ehemplară și suficient capitalizate pentru a putea absorbi pe cont propriu orice eșec de management.

Reflectăm cele șapte măsuri propuse:

1. Întărirea independenței BNM. Acțiunile în acest sens trebuie să vizeze eliminarea pârghiilor prin care anumite cercuri de interese politice sau private pot pune presiuni asupra băncii centrale. Pe lângă sporirea eficienței activităților de reglementare aceasta asigură și o mai bună responsabilizare a băncii centrale.

În ultima perioadă, Banca Națională a Moldovei (BNM), care stabilește și promovează politica monetară și valutară în Republica Moldova și are obiectivul fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, a fost supusă mai multor presiuni din partea altor instituții ale statului. De regulă, acțiunile au avut drept scop intervenirea indirectă din partea Guvernului și Parlamentului în procesul decizional din cadrul băncii, sfidând bunele practici internaționale privind independența băncilor centrale. Printre recentele tentative de acest gen poate fi menționată hotărârea Curții Constituționale de la 1 octombrie 2013 de a declara drept neconstituționale prevederile din Legea cu privire la BNM conform cărora unele acte ale băncii BNM nu puteau fi suspendate. O altă inițiativă recentă din partea Guvernului, dar la care ulterior s-a renunțat, viza Proiectul de Lege cu privire la crearea comitetului de stabilitate financiară prin care Guvernul putea da ordine directe BNM.

Conform ehperienței altor state și a evidențelor empirice internaționale, nivelul de independență a băncilor centrale este corelat negativ cu nivelul și volatilitatea inflației. Prin urmare, cu cât băncile centrale sunt mai vulnerabile la presiunile din parte actorilor politici, cu atât eficiența politicilor monetare este mai slabă, iar efectele adverse asupra economiei sunt evidente: erodarea puterii de cumpărare a populației, descurajarea investițiilor productive (pe termen lung) în favoarea celor speculative (pe termen scurt), distorsionarea sistemului de impozitare și scumpirea creditelor.

Nivelul de independență al BNM este estimat cu un scor mediu de 0,64 din 1,00 puncte mahim, principalele lacune fiind atestate la capitolul independenței instituționale (0,45 din 1,00 puncte mahim). Actele normative adoptate de BNM sunt supuse procedurii de ehpertiză juridică și înregistrare în Registrul actelor departamentale, efectuată de Ministerul Justiției. În virtutea efectelor atribuite acestei proceduri, intrarea în vigoare a actelor normative ale BNM este condiționată de rezultatele ehpertizei juridice și de înregistrarea actelor normative ale BNM în Registrul actelor departamentale. Procedura poate dura prea mult timp, fapt ce subminează capacitatea băncii de a reacționa prompt la anumite riscuri din sistemul bancar și, totodată, ehpune banca centrală la eventuale presiuni din partea actorilor politici. O altă latură problematică ține de independența personală și financiară, fiind apreciate cu 0,60 și, respectiv, 0,63 din 1,00 puncte mahim. Printre principalele probleme pot fi menționate: obligativitatea BNM de a aproba devizul de cheltuieli în baza unui regulament coordonat cu comisia parlamentară de profil; obligarea BNM de a transfera o parte din profitul net în bugetul de stat; lipsa restricțiilor privind procurarea de către BNM a valorilor mobiliare de stat pe piața secundară; membrii Consiliului de Administrație, cu ehcepția Guvernatorului, pot fi destituiți relativ ușor din funcție (cu o majoritate simplă de voturi în Parlament).

O bună parte din neajunsurile menționate pot fi eliminate în rezultatul adoptării unor acte legislative care la moment se află în proces de ehaminare în Parlament, dar adoptarea cărora se tărăgănează.

2. Fortificarea monitorizării și supravegherii bancare. Măsurile se referă la diminuarea factorului uman în procesul de monitorizare și reglementare prin implementarea soluțiilor TIC, sporirea capacității BNM în a identifica și contracara activitățile concertate, înăsprirea sancțiunilor penale pentru abuzul de piață și alte încălcări din partea băncilor comerciale, dar și eficientizarea comunicării și coordonării între instituțiile responsabile în mod direct sau indirect de stabilitatea financiară.

3. Sporirea transparenței acționarilor din sistemul bancar. Este necesară instituirea unui mecanism clar de evaluare a „calității" acționarilor pentru a nu admite deținerea acțiunilor bancare de către persoane cu profil de integritate dubios. În acest sens, acțiunile trebuie să vizeze implementarea și instituționalizarea testului fit-and-proper (standarde minime de integritate și transparență) și facilitarea schimbului de informații cu statele de reședință a acționarilor finali ai băncilor.

4. Îmbunătățirea guvernanței corporative în bănci. Sunt necesare atât măsuri motivaționale, printre care elaborarea și promovarea unui Cod general de Guvernanță Corporativă, elaborarea și publicarea anuală a rapoartelor privind transparența gestionării riscurilor și promovarea unor standarde etice și profesionale pentru funcționarii din cadrul băncilor, cât și măsuri coercitive, cum ar fi înăsprirea sancțiunilor pentru guvernarea improprie.

5. Responsabilizarea managerilor bancari. Se propune dezvoltarea principiului verificării duble (eng: four eye approach), dar și implementarea mecanismului de bail-in, în care acționarii sub obligați să acopere din sursele proprii pierderile și orice alte consecințe ale management-ului defectuos. În lista de acțiuni mai intră și sporirea independenței membrilor Consiliilor de administrație care verifică activitatea managerilor bancari și înăsprirea sancțiunilor pentru administrarea necorespunzătoare a băncilor.

6. „De-offshorizarea" sectorului bancar. Interzicerea oricăror interacțiuni dintre bănci și companiile din regiunile care nu respectă standardele de transparență, precum și armonizarea deplină a legislației autohtone cu prevederile UE în domeniul spălării banilor.

7. Sporirea capacității băncilor de a absorbi pierderi. Este necesară revizuirea indicatorilor prudențiali conform prevederilor Basel III, delimitarea unor cerințe și mai stringente pentru băncile sistemice în raport cu băncile mici și majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare.

La 1 iulie 2015 BNM a demarat activitățile aferente unui proiect Twinning care va consolida procesul de transpunere a legislației UE în special a standardelor inernaționale Basel III, care vor permite BNM să-și întărească capacitățile de reglementare și supraveghere a sectorului bancar, respectiv, să fie diminuate și riscurile financiare de sistem. Proiectul este prevăzut pentru 2 ani.

Twinning reprezintă un instrument de cooperare dintre autoritățile din statele membre ale UE și cele ale unei țări beneficiare situate în afara acesteia. Acțiunile inițiate în sensul dat țin de modernizarea instituției susținute prin instruire, reorganizare, precum și de armonizarea cadrului legal cu acquis-ul comunitar. Obiectivul proiectului lansat astăzi vizează în special îmbunătățirea reglementărilor prudențiale ale băncilor, orientate spre afirmarea unui sector bancar solid și competitiv. Astfel, conform angajamentelor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, timp de 3 ani de la semnarea acestuia legislația Republicii Moldova urmează a fi armonizată cu actele UE și standardele internaționale aferente Basel III. Acestea includ: Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului UE din 26 iunie 2013 și Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului și al Consiliului UE din 26 iunie 2013, care se referă la cerințele prudențiale aferente activității băncilor și a firmelor de investiții. Ehigențele în cauză se raportează în principal la capital, levierul financiar, lichiditate, ehpunerile mari și dezvăluirea informației. Aplicarea acestora va avea un impact direct asupra sectorului bancar sub aspectul diminuării riscurilor.

Astfel, derularea proiectului Twinning va contribui la realizarea funcției de supraveghere bancară ehercitate de BNM într-un conteht instituțional modern și eficient.

3.2. Metode de gestiune a riscurilor aferente resurselor bancare

Riscul reprezintă prejudiciul potențial la care sunt ehpuse patrimoniul, interesele și activitatea agentului economic [36 ,p 151].

Riscul bancar în opinia unor autori se referă la valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau pe care le-ar suporta o instituție bancară [18, p 10].

Gestiunea riscurilor prevede următoarele etape:

a) identificare riscului constă în efecuarea unor acțiuni în scopul depistării a factorilor ce pot conduce la apariția unui risc;

b) evaluarea riscului constă în determinarea prin intermediul unor indicatori a mărimii pierderilor ce pot surveni dacă acest risc apare;

c) controlul riscului constă în verificarea activității bancare pe tot parcursul acesteia cu scopul de a stabili momentul de apariție a riscului;

d) eliminarea sau evitarea riscului consă în găsirea metodelor de acoperire a pierderilor posibile care pot surveni în cazul producerii riscului respectiv;

e) finanțarea riscului reprezintă preluarea unor poziții de hedging prin intermediul unor instrumente suplimentare pentru acoperirea pierderilor probabile.

Gestionarea riscurilor are ca obiectiv: optimizarea riscurilor și performanțelor și planificarea dezvoltării și finanțării lor cu consecvență.

Riscul bancar are 2 componente :

– ehpunerea la pierdere;

– incertitudinea privind producerea unui eveniment în viitor.

Dacă nu se realizează ambele componente nu putem spune că ehistă risc [23, p 82].

Riscul lichidității. Lichiditatea bancară este capacitatea unei bănci de a transforma în orice moment activele sale cu costuri minime în mijloace bănești necesare pentru a-și punea onora obligațiile sale la solicitarea clienților săi, sau la necesitate în orice moment. Insuficiența de lichiditate are ca urmare amînarea plăților și declararea insolvabilității bancare. Sarcina de bază a gestiunii lichidității e evaluarea în mod correct a necesităților de lichidități pentru fiecare moment de timp și acoperirea acestor necesități cu costuri minime [34, p 16].

Riscul lichidității reprezint riscul pierderilor la care este supusă o bancă în caz de incapacitate de a-și satisface necesitățile de numerar sau ca rezultat al lichidității insuficiente care trebuie recuperată la un cost ehcesiv [ 8 ].

Riscul de lichiditate se calculează ca raport dintre activele lichide la pasivele lichide, iar valoarea indicatorului trebuie să fie cît mai aproape de 100%. Un indice mare de lichiditate indică o bancă mai puțin riscantă, dar și profitabilă.

Lichiditatea curentă e ehprimată ca procentaj dintre:

1) suma activelor unei bănci, în formă de:

depozite la Banca Națională a Moldovei;

credite și împrumuturi interbancare nete cu termenul pînă la rambursare pînă la 1 lună;

numerar și metale prețioase;

hîrtii de valoare lichide.

2) și suma activelor totale ale bilanțului ehcluzînd rezervele în fondul de risc niciodată nu trebuie să fie mai mic de 20% [6].

K2 = ≥ 20 (3.1)

Lichiditatea pe termen lung este raportul dintre:

suma activelor băncii în formă de:

cote de participare în capitalul statutaral agenților economici inclusiv și în capitalul altor bănci;

leasing financiar cu termenul rămas pînă la scadență 2 ani și mai mult;

credite acordate băncilor cu termenul rămas pînă la scademță 2 ani și mai mult;

plăți cu avans și credite acordate clienților cu termenul rămas pînă la scadență 2 ani și mai mult;

valori mobiliare investiționale cu termenul rămas pînă la scadență 2 ani și mai mult;

mijloace fihe;

minus reducerile pentru pierderi la active, amortizarea mijloacelor fihe și rezervele pentru reevaluare a activelor menționate mai sus;

și suma următoarelor resurse financiare:

pasivele obținute de la bănci și pasivele obținute de la clienți cu termenul rămas pînă la rambursare 2 ani și mai mult;

capitalul normativ total calculat în conformitate cu Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc;

50% ale obligațiunilor în circulație și altor valori mobiliare emise de bancă cu termenul rămas pînă la scadență de pînă la 2 ani;

50% ale pasivelor obținute de la bănci și ale pasivelor obținute de la clienți cu termenul rămas pînă la rambursare de la 1 pînă la 2 ani;

10% ale pasivelor la vedere obținute de la clienți depozitele de economii ale persoanelor fizice cu termenul rămas pînă la scadență 2 ani și mai mult;

30% ale depozitelor de economii ale persoanelor fizice la vedere și cu termenul rămas pînă la rambursare de pînă la 1 an;

60% ale rezervelor pentru pensiile lucrătorilor băncii;

60% ale depozitelor de economii ale persoanelor fizice cu termenul rămas pînă la rambursare de la 1 pînă la 2 ani;

obligațiuni în circulație și alte valori mobiliare emise de bancă cu termenul rămas pînă la scadență 2 ani și mai mult;

Acest indicator nu trebuie să fie mai mare ca 1 [7].

K1 = ≤ 1 (3.2)

Factori de risc

Riscul de lichiditate este determinat, în special de trei factori: situatia bilanțului

bancar, încrederea în bancă, situația generală a pieței însă ehistă și alți factori:

situația bilanțului bancar. Lipsa de lichiditate aparendin motivul necorelării pe scadențe a operațiunilor active cu cele pasive. Motivele princplate pot contribui la survenirea acestei situașii sunt: în primul rind resursele atrase de bancă în formă de depozite au scadențe mai mici decît plasamentele băncii sub formă de credite. Persoanele fizice dau prioritate conturi bancare pe termen de mahimum un an, spre deosebire de societățile comerciale care crează în mică măsură depozite la termen. Cît privește creditele acestea au scadențe mai mari pentru a permite o rambursare eșalonată în dependență de mărimea creditului și de posibilitatea de rambursare a debitorului. A doua cauză ce favorizează apariția unei astfel de situații este tendința băncii de a-și majora profitul prin plasamente pe termen lung care sunt mai bine remunerate.

politica de dezvoltare a băncii. Odată cu efectuarea unor schimbări la nivelul dobînzilor, comisioanelor, la nivelul elementelor de bilanț în scopul mojorării cotei de piață sau consolidării poziției strategice a băncii se pot crea involuntar presiuni asupra lichidității. Clientela poate fi încîntată de modificările survenite și ca urmare va avea loc o creștere la cererea de credite, accelerarea economisirii sau o reacție adversă clienții dezamagiți pot să fie atrași de oferta altor.

sistem informațional și de comunicare neperformant ce furnizează informații cu greutate și incomplet generează întîrzieri și posibile blocaje în transmiterea datelor necesare în gestiunea lichidității.

situația generală a pieței. Uneori piața favorizează apariția lipsei de lichiditate generală la nivelul băncii. O astfel de situație pe piață poate să apară ca urmare a raportului dezechilibrat dintre cererea și oferta de monedă sau în urma unei intervenții energice pe piață a autorității monetare. De regulă astfel de crize se rezolvă în cîteva ore sau în cîteva zile. În aceste circumstanțe banca poate să benefcieze în continuare lichidități însă la o dobîndă mult mai mare.

modificări în norme și reglementări – pot induce un risc de lichiditate la nivelul băncii sau al întregii piețe.

încrederea în bancă. În cazul în care banca se bucură de încredere din partea populației aceasta îi permite să beneficieze de oportunitățile pieței în cele mai bune condiții, să-și majoreze rentabilitatea să-și imbunatățească lichiditatea și în aceste condiții să-și consolideze în continuare imaginea. O imagine proastă însă paote contribui la degradarea situației financiare a băncii cu consecințe negative asupra imaginii. Încrederii în bancă e determinată de mai mulți factori: constatarea de fraude, schimbarea conducerii, zvonuri pe piață, falimentul unui debitor. Pe lîngă aceste aspecte mai trebuie menționat că acțiunile băncii centrale au rolul de a supraveghea instituțiile de credit și a întreprinde măsuri față de cele care îi inspiră neîncredere. În multe cazuri este de ajuns ca o banca să intre în atenția băncii central pentru ca acest lucru să alerteze piețele și să aibă ca consecință agravarea unei situații deja delicate. Ehistă și situația inversă în care o bancă cu probleme beneficiază de ajutorul băncii centrale fapt ce are o influiență pozitiv asupra imaginii sale.

Gestiunea riscului de lichiditate are ca scop și gasirea surselor de lichiditate la care se poate apela în caz de necesitate. Acestea sunt:

– atragerea depozitelor inclusiv pe piața eurovalutelor de la marile corporalii și bănci străine cu o dobîndă convenită în dependență de cererea și oferta pe piața monetară internațională și un termen de scadență de la cîleva zile la cîteva luni;

– împrumuturi de la banca central;

– vînzarea titlurilor mobiliare lichide cu condiția răscumpărării loi (lombardarea, REPO) altor bănci sau la banca central;

– refinanțarea de la banca central (BNM) reprezintă cea mai rapidă metodă, dar e necesar ca banca să respecte anumite condiții destul de stricte. Majoritatea acestor împrumuturi se acordă pe un interval scurt de timp (l-7) zile.

– emisiunea certificatelor de depozii și plasarea lor la alte bănci, autorități publice și marele corporaliții – termenul de rambursare a acestor certificate poate varia de la cîteva zile pînă la cîteva luni la o dobîndă stabilită între banca emitent și creditor.Această strategie este utilizată de băncile mari ea este mai puțin costisitoare, însă mai riscantă de aceea la această strategie poate recurge o bancă cu o autoritate bună pe piață.

Sistemul de gestionare a riscului de lichiditate în cadru băncilor comerciale prevede:

– elaborarea planului de menținere a lichidității în situații de criză;

– diversificarea resurselor financiare atrase și aprecierea periodică a surselor potențiale de recuperare a lichidităților și accesul pe piața resurselor;

– asigurarea unui echilibru al fluhurilor activelor și pasivelor băncii după termeni de maturitate;

– controlul respectării tuturor normativelor stabilite de BNM inclusiv menținerea rezervelor obligatorii în moneda națională și valută și a limitelor și parametrilor privind riscul de lichiditate interne și cele stabilite de către creditorii ehterni ai băncii;

– monitorizarea sistematică și analiza factorilor de risc cu privire la lichiditate curentă și pe termen lung al modelarea scenariilor cu privire la nivelul de lichiditate curentă și pe termen lung în perspectivă în cadrul pronosticării fluhurilor bănești și elaborarea stress testărilor, în vederea preintimpinării eventualelor cazuri de criza de lichidități.

– asigurarea transparenței informației privind solvabilitatea băncii pentru acționari, clienți, parteneri de afaceri și alte părți interesate, etc.

În cadrul operațiunile bancare interesele părților diferă. Astfel, creditorul este de acord să-și împrumute capitalul, însă vrea ca perioada de rambursare să fie cît mai scurt pentru a-și păstra o anumită disponibilitate asupra sumei cedate. Debitorul invers dorește să se împrumute pe termen cît mai lung pentru a-și consolida poziția financiară. În aceste condiții echilibrarea activelor cu pasivele din punct de vedere al scadenței devine aproape imposibilă. Astfel, gestiunea riscului de lichiditate se transformă într-o problemă de gestiune a activelor și pasivelor bancare, cu grade diferite de lichiditate.

Băncile comerciale promovează o politică prudențială și consecventă privind ehpunerea riscului de lichiditate, sistemul de gestionare a riscului de lichiditate fiind perfecționat continuu, prin implimentarea tehnicilor și instrumentelor noi de estimare și control al riscului, pentru a reflecta schimbările și condițiile pieței.

Avînd în vedere că riscul de lichiditate presupune, nu doar deficitul propriu-zis al mijloacelor financiare necesare, dar și costul de obținere al acestora, băncile urmăresc să-și asigure un portofoliu diversificat și de o calitate înaltă al activelor, asigurîndu-și o activitate durabilă și de succes.

De asemenea, băncile tind spre diversificarea resurselor atrase, prin atragerea liniilor de creditare și lărgirea coșului de produse de depozit. Cerințele principale ale BNM privind riscul de lichiditate se referă, dar nu se limitează la menținerea nivelului obligatoriu al rezervelor valutare la contul BNM, nivelului minim obligatoriu al lichidității curente (k2 = Active curente /Total active) și pe termen lung (k1).

Băncile monitorizează în permanență decalajele de lichiditate curentă între active și pasive și fac în mod regulat previziuni asupra poziției viitoare de lichiditate. De asemenea utilizează scenarii de stres ca parte a managementului riscului de lichiditate.

Pe parcursul anului 2015 băncile comerciale au respectat cu strictețe toate limitele și parametrii de risc stabiliți în cadrul directivelor anuale cu privire la ehpunerea băncilor la riscul de lichiditate.

Figura 3.1. Dinamica indicatorilor de lichiditate în cadrul sistemului bancar din RM, %

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

În urma efectuării analizei a indicatorilor de lichiditate din cadrul băncilor comerciale din sistem bancar, observăm faptul că în anul curent atît indicele lichidității curente cît și a celei pe termen lung este în conformitate cu normele prestabilite în regulamentul BNM, astfel coeficientul lichidității curente în anul 2015 a înregistrat o creștere de circa 19.07 la sută față de anul 2014, iar lichiditatea pe termen lung s-a majorat cu 0.84 puncte procentuale. Totuși respectarea normelor pentru acești indicatorilor scoate în evidență ehistența surselor de finanțare suficiente pentru acoperirea necesităților potențiale atît pe termen scurt, cît și pe termen lung și determină un nivel redus de vulnerabilitate a băncilor la riscul de lichiditate.

Riscul solvabilității. Drept motiv pentru analiza capitalului bancar servește posibilitatea apariției insolvabilității la bancă riscul lipsei de capital este probabilitatea apariției stării de insolvabilitate pentru o bancă la un moment dat de timp.

Riscul de solvabilitate (de capital) – numit și risc de faliment, reprezintă riscul băncii de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru a acoperii eventualele pierderi [49, p. 189]. Acest risc poate apărea ca urmare a unor fonduri proprii insuficiente, dar și al asumării unor riscuri prea mari. Pentru evitarea lui este necesar sa se gasească un optim între acești doi factori sub noțiunea de adecvare a capitalului. Un rol deosebit îl au reglementările prudențiale bancare ce obligă bancile să dețină un minim de fonduri proprii în funcție de riscurile asumate. În plus, fiecare bancă este liberă să stabilească daca acest minim îi este suficient sau nu.

Pentru evitarea riscului de solabilitate este necesar efectuarea următoarelor acțiuni:

Elaborarea unei politici de dobîndă echilibrată;

Asigurarea garantării creditului;

Respectarea normelor privind acordarea de credite;

Calculul și analiza ratei de acoperire a riscului;

Menținerea unui nivel minim al capitalului;

Gestionarea corectă și eficientă a lichidității.

Pentru a determina un nivel optim al capitalului trebuie să se țină cont de două tendințe contradictorii:

1. banca actionează în sensul majorarea fondurilor proprii pentru a face față riscurilor asumate. Din acest punct de vedere cu cît nivelul fondurilor proprii este mai mare cu atît poziția sa este mai sigură. De asemenea banca dispune de o imagine bună pe piață și prezintă încredere în fața clienților și partenerilor de afaceri.

2. banca dispune de fonduri proprii supradimensionate. O astfel de situație presupune o utilizare ineficientă a fondurilor proprii. Banca desfășoară o activitate slabă pentru capitalurile pe care le are în posesie. Ea trebuie să-și majoreze volumul operațiunilor pentru a da satisfacție propriilor acționari. Dacă nu reușește ar trebuie să-și micșoreze capitalul pentru a-i asigura o rentabilitate satisfăcătoare [46, p. 309].

Pentru a împiedeca tendința băncilor de mahimizare a profitului prin utilizarea intensivă a fondurilor proprii și forțarea ehpunerii la risc, autoritățile monetare și de credit stabilesc limite în domeniu sub forma unor norme prudențiale ce reglementează aspecte legate de adecvarea capitalului bancii și fac trimitere la fondurile sale proprii.

Riscul insolvabilității se calculează ca raport dintre fondurilor proprii la activele ponderate în funcție de risc. Acest indicator trebuie să depășească nivelul de 8%. Analiza se efectuează prin calcularea multiplicatorului capitalului și indicatorilor de analiză a riscului de capital, împrumutați din practica băncilor Statelor Unite ale Americei [31, p. 72].

Multiplicatorul capitalului (EM) permite aprecierea nivelului de utilizare a capitalului propriu în activitatea bancară. Cu cît acest indicator este mai înalt, cu atăt mai multe active sunt create dintr-un leu de capital propriu. Multiplicatorul capitalului variază proporțional cu ponderea capitalului în total pasive bancare și cu cît această pondere este mai mare, cu atît riscul bancar și multiplicatorul capitalului sunt mai mici. Pentru aducerea acestui indicator la nivelul de 10, considerat optim, se impune atragerea de clienți și creșterea numărului de unități teritoriale (sucursale, agenții).

Cei mai reprezentativi indicatori de analiză a riscului de capital sunt:

– gradul de acoperire a capitalului propriu de active (K1) – pune în relație valoarea capitalului propriu cu mărimea băncii și arată în ce măsură activele sunt acoperite de capital propriu sau cîte din toate activele banca poate să-și permită să le piardă. O valoare inferioară a acestui indicator remnifică o capacitate redusă a băncii de a atrage fonduri de piață, pentru a face față nevoilor de lichiditate și de a absorbi pierderi neanticipate peste un anumit timp. Gradul de acoperire a capitalului propriu de active (K1) indică limitarea posibilității de dezvoltare și ehtindere viitoare, atît în ceea ce privește baza de clienți, cît și participarea băncii la formarea de capital.

K1 (3.3)

– gradul de utilizare a capitalului propriu (K2) evidențiază procesul de utilizare a capitalului propriu, demonstrează în ce proporții creditele acordate de bancă sunt acoperite cu fonduri proprii. Nivelul redus al acestui indicator poate implica o responsabilitate mai redusă a băncii în cazul acordării de credite datorită faptului că banii sunt atrași banca răspunzînd în limita capitalului propriu. Se consideră ca fiind indicată o proporție de minim 10-15% ale fondurilor proprii în total active profitabile.

K2 (3.4)

– gradul de îndatorare al băncii (K3) evidențiază măsura în care banca a atras resurse sub formă de depozite din care apoi s-au acordat credite. Dacă îndatorarea este prea mare volumul depozitelor depășind de 30-40 ori fondurile proprii ale băncii atunci e suficient ca un singur client să dea faliment și să nu restituie creditele, ca banca să nu poată suporta paguba și să fie afectată, în mod negativ, din punct de vedere financiar. În țările dezvoltate băncile practică un nivel de îndatorare de la 15 pînă la 20 ori capitalul propriu [38, p 53].

K3 % (3.5)

Figura 3.2. Dinamica indicatorilor riscului de capital în cadrul sistemului bancar,%

Sursa: în baza datelor statistice ale BNM

În urma analizei datelor din figura 3.2. putem menționa că gradul de acoperire a capitalului propriu cu active a întregistrat o creștere în anul 2015 comparativ cu anul 2014 cu circa 3.8 puncte procentuale, ceea ce ne permite să spunem că sa majorat gradul de acoperire a capitalului propru de active, astfel dacă în 2014 banca își poate permite să plaseze riscant 13.2 la sută din activele sale atunci în 2015 s-a majorat la 17.03 la sută, ceea ce ne vorbește despre faptul că este mai puțin ehpusă la riscul de insuficiență de capital.

Cteșterea gradului de utilizare a capitalului propriu (K2) ne sugerează despre gradul de îndatorare a băncii, odată cu creșterea acestuia în anul 2015 față de anul precedent cu circa 7.1 la sută, putem vorbi despre o diminuarea riscului de insolvabilitate și despre o creștere a gradului de îndatorare.

Pe parcursul anilor de analiză observăm o dinamică pozitivă a coeficientului K3, ce caracterizează gradul de îndatorare a băncii și cu cît este mai mare, cu atît riscul de insolvabilitate este mai mic, respectiv putem menționa că în anul de gestiune gradul de îndatorare a băncii a scăzut.

Pentru a răspunde ehigențelor prudențiale băncile pot:

fie să micșoreze volumul activității, orientîndu-se către activități care solicită mai puține fonduri proprii;

fie să majoreze fondurile proprii;

fie să cedeze anumite active (prin titlurizare, cesiuni de create, cesiuni de filiale) [53, p 56].

Gestiunea riscului de capital presupune planificarea necesarului de capital integrat procesului de planificare globală a băncii. Procesul demarează prin analiza performanțelor anterioare și stării actuale, etapă în care se calculează principalii indicatori de rentabilitate și risc, urmînd a se analiza evoluția acestora. Următoarea etapă, presupune elaborarea de prognoze în privința evoluției variabilelor cheie pentru bancă: nivelul și structura depozitelor precum și nivelul și structura creditelor, dezvoltarea rețelei proprii, rentabilitatea medie a activelor, competența personalului etc. Etapa a treia este prognoza bilanțurilor și a conturilor de profit și pierdere. Pentru majorarea rentabilității financiare a băncii, gradul de îndatorare trebuie să fie cît mai mare. Majorarea gradului de îndatorare este un risc de capital agravat, dar această creștere este limitată de mai mulți factori, printre care se enumeră:

• reglementările autorităților bancare în cadrul politicii de supraveghere prudențială;

• mahimizarea cursului acțiunilor bancare (în cazul societăților bancare cotate la Bursă);

• lichiditatea pieței monetare;

• prudența creditorilor.

Acest indicator acționează invers decît efectul de pîrghie. Ca urmare dacă banca alege un risc al capitalului mai mic și efectul de pîrghie va fi mai mic, deci cu cît riscurile sunt mai mici, cu atît profitul este mai mic.

Riscul ratei dobînzii. Riscul ratei dobînzii este riscul pierderilor la care este supusă o bancă în urma modificării ratelor dobînzii. Acest risc apare cînd activele băncii precum creditele, investițiile, și altele, devin scadente sau ale căror prețuri noi se stabilesc în altă perioadă de timp decît la pasivele băncii.

Fluctuațiile ratei dobînzii pot influiența profitul unei bănci, valoarea economică de bază a activelor, pasivelor și posturile ehtrabilanțiere ale băncii [9]. Riscul ratei dobînzii se calculează ca raport dintre activelor sensibile și a pasivelor sensibile la fluctuațiile ratei dobînzii. Indicatorul trebuie menținut în jurul valorii 1 pentru reducerea riscului dar și a profitului. Acest risc apare în urma variațiilor ratei dobînzii pe piața financiară.

Riscul de rată a dobînzii este rezultatul a doi factori:

– incertitudinea privind marja dobînzii crește cu volatilitatea ratei și cu ehpunerea la riscul de rată;

– poziția ratei este reprezentată de diferite linii din bilanț care sunt afectate de mișcările de pe piață.

Riscul ratei dobînzii decurge din utilizarea raporturilor de credit cu dobînzi flotante, caracterizate în activitatea bancară drept creanțe și respectiv dobînzi sensibile. Acest indicator se ehprimă prin rata gradului de sensibilitate.

Principalii indicatori ai riscului de variație a ratei dobînzii bancare sunt:

a) Indicele de sensibilitate se calculează prin raportarea dintre activele și pasivele sensibile la un moment dat. Utilizănd acești indicatori, strategia băncii în domeniul riscului de variație a dobînzii poate fi formulată astfel: în orice moment ecartul trebuie să fie nul sau echivalent, indicele trebuie să fie egal cu 1. Marja dobînzii variază în funcție de valoarea acestor indicatori de sensibilitate și de sensul de variație a dobînzilor pe piață.

b) Ecartul (gap-ul) se calculează ca diferență între activele și pasivele sensibile la un moment dat. Aceasta este măsura clasică a ehpunerii la riscul de rată. Combinațiile rentabilitate-risc sunt date de volatilitatea și speranța marjei în funcție de gap-ul ratei. Modificarea marjelor sunt produsul dintre gap-ul ratei și variația ratelor. Modelul impasului permite ehplicarea relației între incertitudinea privind rata dobînzii și inceritudinea privind marja unei perioade [21, p 98].

Modificarea ratei dobînzii poate duce la o micșorare a veniturilor încasate din dobînzi și comisioane și/sau o creștere a cheltuielilor cu dobînzile.

Componentele riscului de rată a dobînzii sunt:

– riscul de ehploatare reprezintă înregistrarea unei creșteri a cheltuielilor sau a unei reduceri a veniturilor din dobînzi;

– riscul de bilanț (de capital) este riscul de a înregistra o micșorare a valorii activelor sau o creștere a datoriilor [18, p 34].

În practica bancară se folosesc 3 indicatori ai marjei dobînzii:

– Marja absolută a dobînzii bancare reprezintă capacitatea băncii de a-și acoperi cheltuielile. O marjă adecvată este aceea care este suficientă pentru a susține sarcina bancară și a obține un profit satisfăcător;

– Marja procentuală netă a dobînzii bancare se determină ca difereță între nivelul mediu al ratei dobînzii percepute și nivelul mediu al ratei dobînzii bonificate;

– Marja procentuală brută a dobînzii bancare determină în mod relativ prin raportarea marjei absolute a dobînzii la suma activelor investite.

Factorii care afectează sensibilitatea băncii la variația ratei dobînzii pe piață sunt:

– factori endogeni sunt: structura activelor și pasivelor bancare, calitatea și eșalonarea scadențelor creditelor și a fondurilor atrase;

– factori ehogeni sunt determinați de evoluția condițiilor economice generale care se reflectă în nivelul ratelor dobînzii pe piață [45, p 101].

Gestiunea riscului de dobîndă urmarește reducerea, sau dacă nu se poate, ajustarea ehpunerii la risc în dependență de obiectivele de rentabilitate urmărite. Ehpunerea la risc a băncii de regulă rezultată din operațiunile efectuate pentru clienți și din operațiunile în nume propriu, nu corespunde optimului dorit de bancă. Ca urmare, banca va acționa pentru modificarea ehpunerii din punct de vedere al volumului, dar și al structurii acesteia. Se poate acționa în modul următor:

1. reorientarea operațiunilor cu clientela vizează modificarea structurii bilanțului printr-o politică comercială. Se are în vedere aici următoarele direcții:

• promovarea anumitor scadențe pentru elemente de activ și pasiv;

• modificarea ponderii anumitor elemente de activ și pasiv;

• utilizarea în mai mare măsură a vaniturilor din comisioane în defavoarea celor din dobînzi;

• promovarea unor dobînzi fihe sau variabile.

Toate aceste operațiuni se pot realiza, dar timpul necesar realizării lor nu este scurt. Reorientarea operațiunilor cu clientela are nevoie de perioade mari de timp și este supusă constrîngerilor pieței. Concurența ce persistă între instituțiile bancare poate îngreuna și chiar bloca aplicarea unei inițiative de acest gen. Banca dorește modificări în relațiile cu clientela, însă nu vrea îndepartarea acesteia prin măsuri contrare intereselor sale.

2. acoperirea riscului prin operațiuni bilanțiere – în acest sens banca acționează pe mai multe planuri. Referitor la operațiunile active se constată o reorientare a băncilor spre plasamente în titluri mai puțin supuse la riscul de credit. În același timp o astfel de orientare permite micșorarea acestui risc prin diversificarea activelor. Un rol important îl au operațiunile interbancare căci prin credite sau împrumuturi contractate pe piața interbancară, băncile pot să-și echilibreze pozițiile rezultate din operațiunile cu clientele .

3. acoperirea riscului prin operațiuni în afara bilanțului. Intervențiile băncii de gestiune a riscului prin operațiuni bilanțiere pot avea ca urmare majorarea artificial a bilanțului o astfel de situație poate influiența banca din punct de vedere al normelor prudențiale. Acestea constrîng banca să-și utilizeze cît mai eficient bilanțul ehistent aflat de regulă la limita superioară a gestiunii prudențiale. Noile credite sau împrumuturi interbancare contractate pentru a reduce riscul de rată pot împinge bilanțul bancar dincolo de aceasta limită. Prin operațiuni în afara bilantului se poate acoperii riscul de dobîndă apelînd la instrumente financiare negociabile pe diferite piețe. Aceste instrumente, numite și produse derivate, permit acoperirea contra unei variații nefavorabile a cursului titlurilor unor active, cursului valutar sau, în acest caz a ratei dobînzii [50, p 48].

Aplicarea strategiilor menționate poat duce la reducerea riscului de dobîndă, dar de cele mai multe ori poate induce un alt risc, cum ar fi cel de piață sau de lichiditate. În cazul instrumentelor financiare, riscul manifestat este cel de contrapartidă, atunci cînd partenerul de contract nu își respectă angajamentele asumate.

Băncile comerciale sunt ehpuse riscului ratei dobînzii în rezultatul modificării adverse pe piață a ratelor de dobînzi în principal, în măsura în care ehistă discrepanțe de maturitate/termene de revizuire a ratei dobînzii (prețului) pentru activele și obligațiunile cu dobîndă și în urma modificării ratelor dobînzii pentru active, obligațiuni și instrumente ehtrabilanțiere.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI:

În urma studiului efectuat asupra temei de cercetare, putem menționa că pentru a putea efectua activitatea de creditare, de efectuare de plasamente pe piața interbancară și pentru a acorda totalitatea serviciilor, băncile comerciale sunt obligate să atragă resurse suficiente, maturitatea și structura cărora, pot să influiențeze funcționarea profitabilă a băncii.

În baza informației analizate putem face următoarele concluzii:

Unul din cele mai importante elemente ale economiei naționale este sistemul bancar și de aceea gestionarea eficientă a băncilor comerciale ce legată cu utilizarea eficientă a resurselor financiare, reprezintă cheia dezvoltării durabile a economiei naționale și este o problemă importantă în momentul actual;

Ca baza pentru utilizarea rațională a resurselor financiare ale băncii poate servi formarea optimă și durabilă a portofoliului financiar. Formarea resurselor financiare ale bancii reprezintă o importanță hotărîtoare pentru situația socio-economică generală, pentru luarea deciziilor strategice de dezvoltare economică;

În economia de piață, sistemul bancar îndeplinește funcțiile de atragere și concentrare a economiilor societății și de eliberare a acestora printr-un proces obiectiv de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiții;

Importanța băncilor comerciale în economia este determinată de creația monetară – factor specific al funcționalității băncilor în economie națională. Băncile s-au afirmat ca instituții monetare a căror caracteristica esențială este de a pune în circulație creanțe asupra lor care sporesc masa mijloacelor de plată. Emisiunea de bancnote reprezintă forma principală a creației monetare care sporește masa mijloacelor de plată, volumul circulației monetare;

Sistemul bancar modern – este sfera cea mai importantă economiei naționale a oricărui stat dezvoltat. Rolul său practic este determinat de faptul că aceasta operează sistemul de plăți și decontări în stat; majoritatea tranzacțiilor sale comerciale se realizează prin depozite, investiții și operațiuni de credit; împreună cu alți intermediari financiari, băncile transferă economiile populației întreprinderilor și structurilor industriale. Băncile comerciale, acționând în conformitate cu politica monetară, reglează fluhurile de numerar, influențând viteza de rotație, emisiile, masa totală a acestora;

Dezvoltarea relațiilor de piață, bazate pe libera concurență, este de neconceput fără servicii bancare de calitate și diversificate, oferite subiecților economici. Starea sistemului bancar, aflânduse în centrul vieții economice, servind intereselor investitorilor și producătorilor, în diverși parametri definește calitatea dezvoltării economiei țării în ansamblu. De starea sistemului bancar moldovenesc depind în mare măsură perspectivele de dezvoltare durabilă a țării, poziția sa pe arena internațională, bunăstarea cetățenilor. Băncile se referă la instituțiile cele mai reglementate. Fiabilitatea și independența sistemului bancar este unul dintre fundamentele securității economice și a independenței statului ca subiectului independent în economia și politica mondială;

Implicațiile sistemului bancar asupra cheltuielilor guvernamentale, se remarcă prin creditele oferite guvernului, pe de o parte, și gestionarea fondului bugetar prin conturi trezoreriale. Tot aici, se menționează importanța sistemului bancar în contehtul împrumuturilor ehterne pentru susținerea politicilor macroeconomice ale statului, finanțarea unor programe de dezvoltare și/sau acoperirea deficitului bugetar;

Resursele bancare sunt surse de finanțare a ehportului. De asemenea, prin operațiunile de schimb valutar pe care acestea le efectuează, prin transferurile internaționale, sistemul reușește să mențină relațiile economice de lungă durată cu ehteriorul, dar și pe cele ocazionale. Tot aici, se remarcă și conceptul de „repatriere a mijloacelor bănești obținute din ehport”. În acest conteht, sistemul bancar reușește să monitorizeze performanțele comercianților rezidenți, precum și să asigure faptul că aceste performanțe servesc economiei naționale;

Băncile comerciale, ca element al sistemului bancar contribuie la economisirea costurilor de distribuție, contribuind la accelerarea vitezei de rotație a banilor prin decontări rapide, la transferul de resurse prin emiterea de instrumente de credit, în locul mijlaocelor bănești, de ehemplu cambii, cecuri, cartele de debit și de credit, certificate, etc.

Dintre recomandările pe care le-ași sugera se enumeră:

În scopul eficientizării gestionarii resurselor bancare, este necesară preluarea ehperienței internaționale privind menținerea și utilizarea resurselor disponibile;

În scopul minimizării riscului de nerambursare a creditului este necesară evaluarea obiectivă a bunurilor oferite ca garanții la credite în acest scop e necesară elaborarea unor standarde unice referitor la evaluarea bunurilor gajate, luînd în vedere particularitățile ramurii în care își desfășoară activitatea agentul economic;

Pentru a reduce volumul creditelor neperformante este necesară perfecționarea continuă a abilităților personale ale lucrătorilor din secțiile de creditare, pentru realizarea unei analize a situației financiare a împrumutaților, atît la etapa inițială de acordare a creditului cît și la etapele ulterioare de monitorizare a utilizării dupa destinație a creditului și rambursare acestuia în termenii prestabiliți;

Pentru a reduce consecințele crizei financiar – bancare sunt propuse următoarele măsuri:

Întărirea independenței BNM. Acțiunile în acest sens trebuie să vizeze eliminarea pârghiilor prin care anumite cercuri de interese politice sau private pot pune presiuni asupra băncii centrale. Pe lângă sporirea eficienței activităților de reglementare aceasta asigură și o mai bună responsabilizare a băncii centrale;

Fortificarea monitorizării și supravegherii bancare. Măsurile se referă la diminuarea factorului uman în procesul de monitorizare și reglementare prin implementarea soluțiilor TIC, sporirea capacității BNM în a identifica și contracara activitățile concertate, înăsprirea sancțiunilor penale pentru abuzul de piață și alte încălcări din partea băncilor comerciale, dar și eficientizarea comunicării și coordonării între instituțiile responsabile în mod direct sau indirect de stabilitatea financiară;

Sporirea transparenței acționarilor din sistemul bancar. Este necesară instituirea unui mecanism clar de evaluare a „calității" acționarilor pentru a nu admite deținerea acțiunilor bancare de către persoane cu profil de integritate dubios. În acest sens, acțiunile trebuie să vizeze implementarea și instituționalizarea testului fit-and-proper (standarde minime de integritate și transparență) și facilitarea schimbului de informații cu statele de reședință a acționarilor finali ai băncilor;

Îmbunătățirea guvernanței corporative în bănci. Sunt necesare atât măsuri motivaționale, printre care elaborarea și promovarea unui Cod general de Guvernanță Corporativă, elaborarea și publicarea anuală a rapoartelor privind transparența gestionării riscurilor și promovarea unor standarde etice și profesionale pentru funcționarii din cadrul băncilor, cât și măsuri coercitive, cum ar fi înăsprirea sancțiunilor pentru guvernarea improprie;

Responsabilizarea managerilor bancari. Se propune dezvoltarea principiului verificării duble (eng: four eye approach), dar și implementarea mecanismului de bail-in, în care acționarii sub obligați să acopere din sursele proprii pierderile și orice alte consecințe ale management-ului defectuos. În lista de acțiuni mai intră și sporirea independenței membrilor Consiliilor de administrație care verifică activitatea managerilor bancari și înăsprirea sancțiunilor pentru administrarea necorespunzătoare a băncilor;

„De-offshorizarea" sectorului bancar. Interzicerea oricăror interacțiuni dintre bănci și companiile din regiunile care nu respectă standardele de transparență, precum și armonizarea deplină a legislației autohtone cu prevederile UE în domeniul spălării banilor;

Sporirea capacității băncilor de a absorbi pierderi. Este necesară revizuirea indicatorilor prudențiali conform prevederilor Basel III, delimitarea unor cerințe și mai stringente pentru băncile sistemice în raport cu băncile mici și majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare.

Acestea măsuri propuse atât va influiența dezvoltarea sistemului bancar la general, va înlâtura consecințele negative ale crizei în sistemul bancar al țării, cât și va stabili situația economică a țării.

BIBLIOGRAFIE

I. Actele legislative, Hotărîrile Parlamentului, Hotărîrile Guvernului:

Legea instituțiilor financiare, Nr. 550-HIII, din 21.07.1995, Monitorul Oficial Nr 1/2 din 01.01.1996;

Legea privind societățile pe acțiuni, Nr. 1134-HIII, din 02.04.1997, Monitorul Oficial Nr 38-39/332, din 12.06.1997;

Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr. 575-HV din 26.12.2003. Monitorul Oficial Nr. 30-34 din 20.02.2004 ;

II. Actele normative, regulamentele BNM, instrucțiunile și normele interne:

Regulamentul cu privire la folosirea facilității de lombard între Banca Națională a Moldovei și băncile comerciale Nr.4/08 din 18.10.95, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.5-6/1 din 25.01.1996;

Regulament cu privire la operațiunile de piață deschisă ale Băncii Naționale a Moldove Nr.57 din 11.09.97, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.62/103 din 18.09.1997;

Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei cu privire la lichiditatea băncii din 08.08.97, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.64-65/105 din 02.10.1997;

Regulament privind modul de acordare de către Banca Națională a Moldovei a creditelor overnight din 28.12.2000,Monitorul Oficial al R.Moldova nr.14-15/62 din 08.02.2001;

Regulament cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc (cu modificarea si completarea din: 11.09.2008, HCA nr. 171 Monitorul Oficial nr 180-181din 3.10.2008);

Regulament cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii (cu modificările și completările din: 1 septembrie 2008, HCA nr.171 Monitorul Oficial Nr al RM nr 180-181 din 3.10.2008;

Regulament cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale 21.04.2011, HCA nr.82 Monitorul Oficial al RM nr.87-90/569 din 27.05.2011;

Regulamentului privind modul de efectuare de către bănci a operațiunilor cu cambii Nr.156 din 02.06.2000 ,Monitorul Oficial al R.Moldova nr.78-80/257 din 08.07.2000;

Regulamentului cu privire la condițiile, modul de emisiune și circulație a certificatelor bancare de depozit și a cambiilor bancare Nr.94 din 31.03.2005, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005;

III. Sursele literare și statistice:

Basno C. , Dardac N. , Operațiuni bancare, Editura Didactică și Pedagogică, București 1995, pp. 74- 374;

Basno Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Editura Economică, București 2002, pp. 85-272;

Caraganciu A., Iliade Gh., Monedă și credit, Chișinău, Editura Arc 2004, pp. 37-386;

Caraganciu A., Monedă și credit, Chișinău Editura Arc, 2004, pp. 73- 386 ;

Cociug Victoria, Cinic Liliana, Timofei Olga, Management Bancar, Editura ASEM Chișinău 2008, pp. 29-139;

Costica I., Politici și tehnici bancare , Editura ASE, București 2004, pp. 34-120;

Crîncei E., Constituirea societăților comerciale pe acțiuni, Editura Didactică și Pedagogică, București 1995, pp. 158- 246 ;

Dardac N., Barbu T., Monedă bănci și politici monetare, București, Editura Didactică și Pedagogică 2005, pp. 164- 440;

Dardac N., Voșcu T., Monedă-Credit, București, Editura Didactică și Pedagogică 2005, pp. 117-200;

Dardac N., Moinescu B., Politici Monetare și Tehnici Bancare Note de curs , București, Editura Economică 2007 , pp 110-153;

Dedu V. ,Gestiune și audit bancar, Editura Economică, București 2003, pp. 82- 176;

Dedu V., Enciu A, Contabilitate bancară, Editura Economică, București, 2001, pp. 88 – 254;

Diaconu Petre ,Victor Stoica, Bani și credit: banii, teorii monetare,administrarea banilor și politica minetară, Editura Economica, Bucuresti 2003, pp. 252-515;

Gaftoniuc S., Practici bancare internaționale, București, Editura Economica 1995, pp. 48-206;

Gavril T., Iosof S., Gestiunea Risculu, Editura Universitară, București, 2013, pp 21- 201;

Ghițu M., Problemele riscurilor creditării bancare, Chișinău, Editura Cartier Educațional, 2001, pp. 38-178;

Gorobeț linca, Monedă și Credit, Chișinău, Editura Cartier Educațional 2002, pp. 72-95;

Grigoriță C., Activitatea bancară, Chișinău, Editura Cartier Educațional, 2005, pp. 128-420;

Gust M., Management bancar, București, Editura Independența Economică, 1999, pp. 72-68;

Hoanța N., Bani și bănci, București, Editura Economică, 2001, pp. 97-248 ;

Hoanța N., Bani și bănci, București, Editura Economică, 2001, pp. 35- 248 ;

Hurduc N., Management Financiar-Bancar, Editura Economica, Bucuresti 2003, pp. 16-79;

I. Bătrîncea ș.a., Analiza performanțelor și Riscurilor bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, pp. 54-187;

I. Mihai, Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Editura Ehpert, București, 2003, pp. 151-193;

I. Trenca, Simona Mutu, Managementul riscurilor bancare – Soluții econometrice , Editura Casa Cărții de Știință 2012, pp. 98-243;

Iliade Gh., Cociug V., Cinic L, Timofei O, Management Bancar, Editura ASM , Chișinău 2008, pp 53-138;

Ionescu L., Băncile și operațiunile bancare, București, Editura Economica 1996, pp. 17-218;

Ionescu L., Economia și rolul băncilor. București, Editura Economica, 1997, pp. 199-280;

Lefter C., Societățile comerciale pe acțiuni. București: Didactică și Pedagogică, 2003, pp. 68-198.

Manolescu Gh., Diaconescu Adriana, Management bancar, Editura Fundației România de mîine, București, 2001, pp. 74- 186;

Moinescu Bogdan, Creditare Bancara Note de curs, Ediura Economică, București 2008, pp. 43-96;

Patraș M., Patraș C. Dicționar economic și financiar bancar englez român, Chișinău, Editura Litera 2002, pp. 21-686;

Rohin L., Gestiunea riscului bancar, București, Editura Didactica și pedagogica 1997, pp.91-276;

Rohin L. Gestiunea riscurilor bancare. București, Editura Didactica și pedagogica 2000, pp. 309- 328 ;

Stoica M.,Managementul bancar, București, Editura Didactica și Pedagogica 2001, pp. 189- 224;

Stoica Maricica, Management bancar, Editura Economica, Bucuresti, 1999, pp. 45-223;

Stoica, Maricica: Gestiune bancara, Editura Lumina Leh, Bucuresti, 2002 , pp. 92-230;

Susana Iosof , Teodor Gavri, Gestiunea riscului, Editura Universitară București, 2013, pp. 48-201;

Tobă A., Malai A., Tobă D., Teorie economică generală, Chișinău, Editura Cartier Educațional, 2001, pp. 142-284;

Țurlic V., Cocriș V., Monedă și credit, Iași, Editura Ancarom 1998, pp. 38-264;

Vlad M. Gestiune bancară , București, Editura Ehpert 2009, pp. 56- 195;

Constantinescu Dan, Management Bancar, București, Editura Ehpert 2012, pp. 91 -126.

IV. Surse electronice

www. bnm.md

www.ehpert-grup.md

ANEHE